Monthly Archives: aprilie 2014

CHAT CRESTIN ORTODOX

CHAT CRESTIN ORTODOX

doar ortodox

BINE ATI VENIT!

CAMERA DE CHAT CRESTIN ORTOOX

http://santinelaortodoxa.pw/

http://89.39.13.237/

Atentie rusii se pregatesc de razboi!

Serviciul secret Suedia: rusii se pregatesc de ATAC iminent

Activitatile de spionaj rusesti au crescut de 20 de ori!

  • Spionaj clasic, prin recrutarea masiva de agenti si dez-informatori (bloggeri, jurnalisti, politicieni, agenti inamici). Recrutorii rusi arunca cu bani in stanga si-n dreapta!
  • Spionaj electronic, prin submarinele din Marea Nordului. Acestea sunt avangarda submarinelor de atac, carora le furnizeaza tinte precise, pentru rachetele nucleare.

Wilhelm Unge, analistul sef al serviciului de contrainformatii suedez Sapo:

“nu incepi asemenea activitati, daca nu ai de gand sa pornesti efectiv un atac in curand”

http://www.independent.co.uk/news/world/europe/russias-preparations-for-war-on-sweden-lead-to-security-service-concerns-9246749.html.

Doua fronturi, nu unul singur!

Suedezii afirma ca rusii se pregatesc sa atace pe doua fronturi:

  1. Frontul Nord. Tinte: tarile baltice, Finlanda, Suedia, Norvegia. Adversari principali: Marea Britanie si Polonia.
  2. Frontul Sud. Tinte: Ucraina, Moldova, Romania, Bulgaria, Ungaria, Cehia si Slovacia. Adversari principali: SUA, Turcia.

 

Planul este de fapt o copie a celui folosit de Stalin in A Doilea Razboi Mondial (creatie a maresalului Jukov). In caz de succes, Rusia va cuceri in 48 de ore, intreaga Europa de Est si de Nord si va bate la portile Germaniei si Marii Britanii.

Adica va recupera tot ce a pierdut Uniunea Sovietica – si mai mult decat atat.

Putin se pregateste de ani de zile!

E o prostie sa crezi ca Putin s-a hotarat peste noapte! Pregatirile militare pentru un asemenea atac dureaza de cel putin 2 ani de zile. Ceea ce inseamna ca au inceput in 2012.

Iar pregatirile informative si de propaganda (crearea de retele de agenti secreti, cumpararea de politicieni, ziaristi, influenceri) sunt evident mult mai vechi – probabil din…2008.

Deci cand Rusia a vazut primele semne ale crizei economice, si-a dat seama ca aceasta se va adanci si ca puterea economica a SUA si UE va scadea. Pe cand, in Romania, toti ziceau superficial ca “nici o problema, criza va trece pana la toamna si oricum pe noi nu ne va atinge”, rusii si-au dat seama imediat de semnificatiile ei. Si de ceea ce reprezinta.

Ocazia perfecta pentru refacerea Imperiului!

articol scris de Mihai Giurgea

http://capitalismpepaine.com/2014/04/24/serviciul-secret-suedia-rusii-se-pregatesc-de-atac-iminent/

===================

comentariul meu

Si uite cum nu mai pare imposibile unele profetii mai putin cunoscute pe care eu le-am pus pe blogul meu dupa ce am scotocit internetul si le-am tradus din limba greaca asa cum am putut si eu.

Al 3-lea Război Mondial se va face în 7 etape consecutive – conflictele vor avansa treptat

wpid-clopote-clopotul.jpg
Dumnezeu al iubirii ne avertizează cu privire la suferințele viitoare, dar noi suntem indiferenți din cauza necredintei. Daca rămânem nepocăiti  nu vom avea nici o scuză atunci când  evenimentele vor erupe ca un al doilea potop.
Să fim atenți și să ne pocăim acum, pentru că dacă încep nenorocirile poate va fi prea târziu. Sunt unele dintre profeții pe care ar trebui să fie predicate  în mod constant, dar, din păcate, din cauza indiferenței și neîncrederi tacem …

Aici sunt cuvintele unui parinte grec actual rostite in septembrie 2007

Vom vedea daca se confirma cele spuse de el atunci.A dorit sa-si pastreze anonimatul iar proba adevarului se va face in timpul scurt care a ramas pana la indeplinirea celor spuse.
Al 3-lea Război Mondial se va face în 7 etape consecutive – conflictele vor avansa treptat.
Fiecare parte va fi mai înverșunata datorita războielor din trecut și va implica mai multe națiuni, în timp ce vor exista si intervale de pace. Oameni ale căror țări sunt în război se vor ruga la Dumnezeu, dar nu vor fi ascultati. Oamenii care vor trăi în țări non-beligerante nu vor sintetiza aceste calamități petrecute la vecinii lor insa vor cere război și distrugere pentru a se răzbuna pe vrăjmașii lor. Război în cele din urmă se va răspândi treptat în întreaga lume. Ruine, distrugere, foamete, mizerie, revoluție, jafuri și boala va domina lumea.
Primul război a fost  între Rusia și Georgia.
Rusia, mai târziu va accepta o altă provocare – un atac din Georgia și  Rusia  va distruge complet aceasta tara. Din păcate, pierderile populației civile din Georgia vor fi terifiante.Rușii vor interveni pentru ucrainieni in conflictul cu Georgia in care americani vor crea multe provocări intense împotriva lor. Turcia va permite apoi navelor si aeronavelor americane pentru a trece prin Strâmtoarea Dardanele și spațiul aerian național pentru a lovi pe ruși. Apoi, va începe numărătoarea inversă până la distrugerea turcilor. Rușii se vor înțelege foarte bine cu ucraineni și vor fi primiti cu entuziasm în orașe. Mai presus de Ucraina sunt interesele  pentru Marea Neagra si  se vor lupta pentru prima dată armatele  americane și ruse insa rușii ii vor copleși. În Turcia se va impune dictatura și kurzi vor fi foarte rebeli. Va urma criza economice globala, încetarea de plăți, prăbușirea unei economii după alta, revoltele populare din întreaga lume cerintele economice si refuzul europenilor pentru recrutare.
  Va fi un atac al Americii și Israelului împotriva Iranului
.Dar războiul va izbucni si în vecinătatea noastră.
Albanezi, croați, musulmani bosniaci, puțini americani și NATO, față de Rusia și Serbia (ortodoxă). Guvernul din Grecia va cadea și vor fi noi alegeri. In acest context junta care va conduce Turcia ne va ataca, dar rușii se vor muta rapid spre sud, cât mai repede posibil  pentru a preveni ca NATO sa-i vina in ajutor Turciei. Turcia va fi lovita cu ferocitate și distrusa complet. Anterior rușii au invadat Georgia, Ucraina, Armenia și Azerbaidjan si au expulzat trupele americane. Vor fi invadate și cucerite pe rand la Nord toate țările nordice Finlanda, Norvegia, Suedia pentru că în timp ce acestea aparent  păstrau o poziție neutră, au planificat cu mare succes in tarile lor o mare prigoana împotriva populației civile ruse. Dezastru care-l vor avea de suferit va soca intreaga omenire. Apoi, rușii vor invada Polonia, Republica Cehă, Slovacia, România și Republica Moldova. Popoarele statelor ortodoxe din Balcani (sârbi și români, dar bulgarii) se vor ridica să răstoarne guvernele lor (care ii transformase in sclavi), aliindu-se cu rușii.
Apoi, rușii vor merge în jos spre Sud pentru a ajuta aliații lor, în special arabii și iranienii care vor fi atacați de americani. Americanii vor cuceri o fasie din coasta Iranului după lupte grele, dar nu vor fi capabili să se deplaseze în interiorul țării, din cauza rezistenței foarte mari a persanilor. Rușii vor matura peste Persia(Iran) și distruge forțele SUA-NATO. Apoi vor invada Irakul, Siria, Iordania, Liban, Kuweit, și în cele din urmă vor ajunge  în Israel. Atunci va fi prima încercare de a se folosi arme nucleare din SUA și Israel, dar se vor neutraliza de catre rușii care vor intrerupe alimentarea cu energie și comunicații la nivel mondial. Apoi vor merge in Egipt si ocupa Canalul Suez. În timpul marșului  rușilor catre Egipt, vor alimenta trupele lor din aer și de pe pământ vor folosi spațiul grec foarte rapid fara sa provoace daune Greciei. Vor avea capacitate sa poate muta trupele si volum mare de tehnica într-un timp scurt si va fi un avantaj strategic asupra rivalilor lor. Apoi se vor întoarce în Balcani pentru a ajuta pe sârbi, care au fost atacati de NATO , de țările musulmane și catolice din Balcani și vor câștiga.
  Ce-i  va slabi pe rușii si duce la redistribuiri de trupe, este trădare din partea Chinei. Deși inițial au fost aliati, chinezii se vor intoarce împotriva rusilor pentru ca nu fost  niciodată de acord cu posesia Siberiei de catre rusi,China va permite trupelor inamice pentru a lovi pe ruși din spate.
Rușii se vor plia în Tracia de Est și țările opuse din Asia Mică. Occidentalii vor debarca în Albania (3.000.000 de militari)  Dar, din cauza pagubelor importante care vor fi in rețeaua de drumuri vor canaliza cea mai mare parte a forțelor NATO  sa treaca prin Grecia, Via Egnatia. Acest lucru se va face  din cauza rețelei de drumuri din Grecia care a suferit pagube minore Grecia find neutră iar rușii nu au atacat o tara neutra si prietena. Occidentalii nu ii vor avea la inima pe greci, deoarece ei nu au luptat împotriva rușilor nici nu au suferit astfel de devastari și pierderi precum au fost in tarile lor. Vai  de greci, care vor cădea în mâinile lor. Vor întreba fiecare agricultor și păstor dacă trupele lor sunt aproape sau departe de oraș și ii vor tortura până la moarte (” Vor întreba dacă e departe orașul… nu spune-ti adevărul, pentru că  va vor abuza-Sf Cosma Etolia-).. Trupele se vor abate de la cursul și vor ataca orașe.Abuzurile din Cruciadele papale se vor repeta. Casele vor fi jefuite, femeile de toate varstele vor violate cetățeni nevinovați, bisericile vor fi arse și răul va fi continuă, deoarece unitățile militare vor urma una după alta. Singura salvare ar fi să fugă în munți și păduri  O parte din trupele NATO vor fi canalizate prin Tesalia. Distrugere teribila ii aștepta pe locuitori din împrejurimi. Satele din câmpia vor fi distruse, deoarece acestea nu au nici o acoperire naturale va scăpa doar satele de la poalele Muntelui Olimp și Kisavos   In satele din apropierea drumurilor cei mai mulți vor fugi .Satele din câmpie vor suferi mari distrugeri în timp ce pe muntele Kissavos oameni simpli vor dormi si  trezi linistiti afara de cei din casele cele mari. Stancile și gropile vor fi pline de oameni -(Sf.Cosma Etolianul). Forțele militare a noilor Cruciati din Tesalia și Egnatia se vor uni în afara orașului pierderile lor vor fi grele și devastatoare la zidurile de Constantiopolelui (rușii vor preda cetatea la greci) Locuitorii din orasele Bougazi ,Krapsi și Musina nu vor suferi pagube atunci cand vor  trece numeroasele trupe in drum spre  Constantinopole.Acesta armata nu va ajunge in oraș, la mijlocul drumului vor afla că războiul sa terminat.In oras (Constantinopole)  va curge  atât de mult sânge incat va trece de gleznele unui vitel-(St. Cosma Etolianul-).

=======================

 Un  război nuclear de 3 zile va urma evenimentelor de mai sus . Sf. Haralambie , Nebun pentru Hristos a proorocit cu privire la al treilea război mondial , că Rusia va deveni timp de 5.5 luni o superputere in lume , dar în cele din urmă va fi învinsa de către americani  care cu greu vor găsi mâinile pentru a aplauda victoria . În esență, nu va fi nici un câștigător iar intreg pământul va fi transformat într-un vast cimitir . Așa cum a spus bătrânul  America va fi si ea complet distrusa, iar 90% din cetățenii ei vor fi pedepsiti  cu moartea ( căderea curvei babiloniene din Apocalipsa )

Pentru atacul Turciei pe mare a declarat următoarele: turcii au un plan pentru a  intra si ocupa unele insule grecești . Acestia vor folosi musulmani  imigranții  din țara noastră le vor furniza echipamente militare și de  operațiuni de sabotaj poduri , drumuri , incendieri , distrugeri de apeducte ( posibil de contaminare a apei potabile ) etc .. În cele din urmă ei vor încerca surpriza finala. Va trimite trupele pe nave și vor fi direcționate pentru a debarca din Kavala la Atena , și  vor ataca și în Cipru , unde vor fi date lupte înverșunate insa nu vor fi pierderi grele în armată și populația civilă . Va ajunge la o distanta de la scopul lor doar de 6 mile marine de la coastă (‘ Examilia care a proorocit Sfântul Kosmas Etolianul ) , dar din cauza metodei rapide de venire a rușilor vor fi nevoiți să-și retragă toate forțele lor  să-și apere patria lor. Apoi, forțele greco – cipriot vor prelua teritoriile ocupate . Din păcate, evenimentele vor produce si o purificare etnică .

► Pentru criza economică , a declarat următoarele : Se recomandă ca toată lumea să aibă grijă de cele necesare pentru familiile lor. Criza are radacini , încercând să semene disperare și panică . Oamenii vor pierde depozitele lor și vor pierde locul de muncă . După un val de criză în primele zile , se pare că totul este sub control . Dar apoi criza va lovi mai tare și fără milă. Plățile de împrumut va crește de zece ori peste noapte . Oamenii vor comite suicid , magazine și bănci jefuite și incendiate , economia s-ar prăbuși se va impune taxe fără precedent , chiar și la animale domestice ( ” Ai pus un impozit pe puii de găină și ferestre . ” , ” Vor da bani cu sacul , dar nu vor avea șansa de ai obține înapoi . ” – Sf Cosma Etolianul – ) . Războiul care se apropie le va anula pe toate .

 

Pentru muncitori trecuti de 45 de ani apocalipsa deja a venit

 Discriminarea muncitorilor trecuţi de 45 de ani, un fenomen care ia amploare.

„Sunt strungar şi vreau să muncesc”

Studiile arată că românii peste 45 de ani sunt discriminaţi pe piaţa muncii În România, persoanele trecute de 45 de ani se consideră nedreptăţite pe piaţa muncii. Cei mai mulţi angajatori refuză să cheme la interviu persoanele incluse în această categorie deoarece consideră că au o capacitate de muncă redusă. Astfel că atunci când sunt întrebaţi susţin că nu au suficiente resurse pentru a-i plăti. Prin urmare, preferă să angajeze tineri mai puţin experimentaţi.Un sondaj realizat recent de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) arată că 52% din români sunt de părere că vârstnicii îşi găsesc mai greu un loc de muncă în comparaţie cu absolvenţii. În plus, potrivit aceleiaşi cercetări, 26% din români consideră că persoanele trecute de 50 de ani constituie o categorie discriminată la noi în ţară. CNCD: discriminarea pe criteriu de vârstă e ilegală „Avem plângeri pe domeniul relaţiilor de muncă şi pentru discriminare pe criteriu de vârstă. Pe date concrete, femeile trecute de 40 de ani şi bărbaţii trecuţi de 45 de ani îşi găsesc foarte greu un serviciu, asta din cauza unei prejudecăţi pe care o au angajatorii, care sunt de părere că persoanele respective nu mai sunt productive pe piaţa muncii. Total greşit, o astfel de atitudine se sancţionează şi este ilegală”, a explicat Asztalos Csaba Ferenc, preşedintele CNCD. Astfel, la nivelul anului 2012, cele mai multe petiţii (38%) au fost primite în legătură cu accesul la angajare şi profesie, tendinţa păstrându-se în decursul ultimilor ani, se arată în ultimul raport de activitate al CNCD. Concret, reprezentanţii consiliului au avut de soluţionat cinci cauze de discriminare la angajare pe criteriu de vârstă la nivelul anului 2012, asta după ce în 2011 au existat nu mai puţin de 16 astfel de cauze. Recruiter: avem clienţi care pun din start anumite limite Spre exemplu, sunt firme care preferă să taie din start elanul recruiterilor vis-a-vis de persoanele trecute de 45 de ani. Prin urmare, aceştia din urmă nu au nicio şansă să ajungă la interviu în momentul în care se prezintă cu CV-ul la târgurile de joburi. Chiar şi atunci este trimis direct companiilor recruitoare, documentul este ocolit cu repeziciune. „Avem clienţi care pun din start anumite limite. Cei mai mulţi ne pun această condiţie: să nu selectăm persoane trecute de 40 de ani, chiar dacă acestea au experienţă în domeniul respectiv. Nu avem ce să facem, ne ghidăm după doleanţele firmelor”, a explicat pentru „Adevărul” un reprezentant al companiei Adecco. Am 60 de ani, sunt strungar de meserie şi vreau să muncesc! Marin Chirilă din Bucureşti e lipsit de speranţa că îşi va mai găsi vreun serviciu. Are 60 de ani, mai are nevoie de câteva luni pentru a ieşi la pensie şi e strungar de meserie. A fost disponibilizat încă din luna martie 2013 şi de atunci, merge la târgurile de profil cu un vraf de CV-uri în braţe. Copiii săi îl ajută să aplice şi pe platformele online, dar şansele sale de a fi inserat pe piaţa muncii scad pe măsură ce înaintează în vârstă. Şi e conştient de asta. „Sunt strungar de meserie, am absolvit liceul, vorbesc şi foarte bine franceză, am 35 de ani de muncă de grupa I. Pe noi, ăştia bătrâni, ne discriminează companiile, când aud câţi ani avem, nimeni nu ne angajează în ciuda experienţei. Nu se uită nimeni cu adevărat la experienţă! Eu, unul, mai am nevoie de câteva luni ca să ies la pensie şi ce să fac, depun şi eu CV-uri pentru că vreau să muncesc”, spune bărbatul. Reconversia profesională, o soluţie Ar fi dispus să facă o reconversie profesională, dar nu e sigur dacă asta i-ar spori şansele în faţa angajatorilor. Şi Liliana Bogdan, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), admite că persoanele trecute de 45 de ani întâmpină dificultăţi în găsirea unui loc de muncă. „Având în vedere vârsta, şansele sunt mai mici faţă de cele ale unui absolvent sau ale unei persoane care are până în 40 de ani, însă important este să nu-şi piardă încrederea, să fie mereu activi şi la curent cu piaţa forţei de muncă din România”, susţine reprezentanta ANOFM. Directorii, selectaţi din rândul celor de 45 de ani Există, însă, şi excepţii atunci când vine vorba de persoanele trecute de 40 de ani care au experienţă în management. Din rândul acestora sunt selectaţi directorii de companii. Trendul era cu totul altul în urmă cu câţiva ani, când candidaţii potriviţi la aceste poziţii cheie în cadrul companiilor nu depăşeau vârsta de 35 de ani. „Companiile şi-au schimbat preferinţele. Ne aliniem, încet-încet, la ceea ce se întâmplă în Occident, unde managerii au de obicei între 45 şi 50 de ani. Acum cinci sau zece ani, situaţia era cu totul alta, aceste persoane nici măcar nu erau luate în calcul”, a explicat George Butunoiu, cel care a înfiinţat prima firmă de recrutare de manageri de la noi din ţară. Butunoiu: pentru fiecare job există un profil ideal În opinia acestuia, nu vârsta e motivul pentru care persoanele trecute de 40 de ani nu-şi găsesc un loc de muncă. „Nu reuşesc să se adapteze la piaţa muncii. Asta este problema. Trebuie să găsească o potrivire între ceea ce vor şi ceea ce oferă piaţa. Profilul candidatului este o combinaţie de educaţie, experienţă, profil personal şi vârstă, iar vârsta este un element cheie. Pentru fiecare job există un profil ideal, iar cei care nu îşi pot da seama singuri ce ar trebui să facă, pot să apeleze la consultanţi care să le spună ce e realist şi ce nu e realist să caute pe piaţa muncii”, a conchis Butunoiu. 600.000 de candidaţi de pe BestJobs, trecuţi de 35 de ani Aproape 600.000 de candidaţi înscrişi pe BestJobs.ro au trecut de 35 de ani, din care 23% au experienţă în Inginerie, 22% în Vânzari, iar 21% s-au specializat ca muncitori sau tehnicieni, arată statisticile portatului. Cei mai mulţi dintre aceştia, adică aproape 24%, au absolvit liceul sau o şcoala profesională, în timp ce 10% au diplomă de facultate şi alţi 12% au absolvit chiar şi un program de master. De asemenea, 37% din candidaţii trecuţi de 35 de ani inscrişi pe BestJobs.ro au între 10 şi 20 de ani de experienţă, iar 20% au chiar şi peste 20 de ani de activitate în câmpul muncii. În ceea ce priveşte împărţirea pe sexe, 55% sunt barbaţi şi 45% femei. Peste 50% din aceştia vorbesc limba engleză, pe locul doi fiind limba franceză, cunoscută de 21% din candidaţii menţionati mai sus. Totodată, 63% din aceştia posedă carnet de conducere. Tinerii, îndemnaţi să urmeze facultăţi tehnice În ultimii ani, interesul angajatorilor pentru meseriile cu profil umanistic a scăzut foarte mult. Prin urmare, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, susţine că tinerii ar trebui să ţină cont de dinamica pieţei şi să opteze pentru facultăţile cu profil tennic. „Sunt foarte multe cerinţe pentru posturile de ingineri, de tehnicieni, de instalatori şi oferta este bună din partea angajatorilor, dar solicitările din partea tinerilor sunt destul de mici. Ca atare, ar trebui să le spunem tinerilor că aceste profesii vor fi cerute din ce în ce mai mult pe piaţa muncii din România”, a completat Câmpeanu.

de Claudia Spridon

Citeste mai mult: adev.ro/myu72o

de Claudia Spridon

Citeste mai mult: adev.ro/myu72o

de Claudia Spridon

Citeste mai mult: adev.ro/myu72o

http://adevarul.ro/news/societate/discriminarea-muncitorilor-trecuti-45-ani-fenome

comentariul meu

Se cere ca barbati sa munceasca pana la 65 de ani si angajatori se uita stramb si daca ai 40 de ani .Simt pe pielea mea aceasta discriminare care nu are nici o explicatie logica decat prostia omeneasca.Ok, maine poimaine va incepe razboiul daca vor cere ca eu care am 50 de ani sa particip la aparararea acestei natii si a acestor nemernici care hotarasc cine sa munceasca si cine nu prefer sa mor decat sa ridic vreun deget.Sa crape si sa lupte ei daca noi cei mai in varsta nu mai suntem buni de nimic. Traim intr-o tara de cacat si asta ne ocupa tot timpul.Nu este de mirare ca se vor inmulti talhariile ,furturile si alte nenorociri atat timp cat oamenii nu mai au din ce trai.Apocalipsa este in plina desfasurare cine nu vede este orb mai ales spiritual!

Facem referire la toate acestea, spune sfantul autor (si are in vedere diferite profetii legate de situatia dinaintea sfarsitului), pentru a sti ce durere si tulburare va stapani in ultimii ani, cum vor fi relatiile dintre oameni si ce fel de comportament vor avea, apoi despre invidia, ura, certurile, disputele,  lipsa de grija a pastorilor duhovnicesti fata de oile lor cuvantatoare si lipsa de dispozitie de a asculta a poporului fata de preoti.

Asadar fiecare va trai dupa voia sa proprie. Copiii vor ridica mana impotriva parintilor lor, sotia isi va preda sotul autoritatilor spre a fi omorat, iar sotul isi va trimite sotia la tribunal pentru a fi judecata. Stapanii se vor purta inuman cu robii lor (in limbaj modern, este vorba de sefi si subalterni), iar robii (subalternii si functionarii) vor arata nesupunere fata de cei ce ii conduc. Nimeni nu va mai cinsti parul alb al celor in varsta si nimanui nu ii va mai pasa de soarta celor tineri.

Bisericile lui Dumnezeu vor ajunge ca niste case de rand si se va generaliza o stare de decadere la nivelul tuturor bisericilor locale. Sfintele Scripturi vor fi dispretuite si pretutindeni vor fi can­tate cantecele diavolului. Pamantul se va umple de pornografie, curvii si calcarea juramintelor facute cu diverse prilejuri. Toate acestea vor fi urmate de magii si preziceri nenumarate, care vor domina viata asa-zisilor crestini. Din randul lor se vor ridica falsii profeti si apostoli, sarlatani, oameni care ii vor strica pe ceilalti, raufacatori, mincinosi unii fata de altii, curvari, jefuitori, lacomi, barfitori, oameni plini de ura.

Pastorii Bisericii vor ajunge ca lupii. Preotii vor imbratisa minciuna. Monahii vor pofti bunurile lumii. Conducatorii nu ii vor mai ajuta pe saraci pierzandu-si bunavointa si compatimirea. Judecatorii vor calca in picioare dreptatea celor in cauza si, orbiti de daruri, vor deveni nedrepti.

8. Insa ce sa mai vorbim de oameni, cand elementele neinsufletite ale naturii vor iesi din randuiala si mersul lor firesc? Vor avea loc cutremure in orase, epidemii, furtuni cu tunete si fulgere infricosatoare care vor arde case si pamanturi cultivate, vanturi si vartejuri ce vor biciui pamantul, ridicand apa marii la cote nemaivazute. Marile vor fi agitate intr-un chip nebunesc, iscandu-se o adevarata nebunie in urma pierderii vietilor omenesti. Se vor arata semne neobisnuite in soare si in luna, se va perturba mersul astrelor, vor izbucni conflicte intre popoare, se vor isca perturbari atmosferice, ploi violente cu grindina, ce vor cadea cu putere pe pamant asemenea unor bolizi. Desfasurarea iernii nu va fi dupa randuiala fireasca, fiind insotita de ingheturi neobisnuite, iar apoi de incalziri bruste ce vor perturba natura, tunete din senin, incendii imprevizibile (putem face aici o legatura cu incendiile care de o vreme incoace, in fìecare vara, nu mai dau pace bietei noastre tari). In general pe tot pamantul va stapani jalea, fara sa se intrevada de undeva vreo alinare,intrucat se va inmulti pacatul si dragostea multora se va raci, dupa cum prevesteste Domnul (Matei 24,12).

Fragment din cartea parintelui Arhim. Evsevios Vittis, Talcuiri la Apocalipsa

15 lucruri înțelese greșit despre credința ortodoxă

 

icoana invierii

Fiindcă de foarte multe ori criticile aduse credinței ortodoxe în particular și credințelor religioase în general, se încadrează în anumite tipare comune, considerăm că este oportună clarificarea unora din acestea, cel puțin la nivelul unei direcții de răspuns. Unele din punctele de mai jos necesită și vor primi o tratare mai detaliată cu alte ocazii.

1. Oamenii cred doar fiindcă le e frică de Iad sau de moarte

Celebrul om de știință Stephen Hawking a declarat recent că “Nu există Dumnezeu, iar Raiul este un basm pentru cei care se tem de moarte.” O afirmație teribilistă din partea unui om, fără îndoială, cu rezultate științifice remarcabile. A spune despre oameni că își dedică viața unui crez care implică eforturi constante de îmbunătățire personală “doar fiindcă le este frică de moarte” este pur și simplu o simplificare grosolană și fără putință de fundamentare. Închisorile comuniste sunt martorele prin excelență ale contrariului.

O astfel de preconcepție greșește de asemeni prin neînțelegerea conținutului credinței religioase. Neînțelegere care cel mai adesea se bazează pe o evaluare de la distanță, din surse nereprezentative, din exemple negative anume alese pentru a confirma o idee preconcepută.

Pentru omul care, însă, cunoaște în detaliu conținutul credinței ortodoxe, cu toate aspectele sale legate de Dumnezeu, creație, viață, dragoste și relațiile între persoane, virtutea, lupta cu patimile, și toate celelalte, omul acela va înțelege de ce o astfel de idee preconceptă nu are nicio legătură cu realitatea credinței.

2. Oamenii cred doar fiindcă s-au născut într-o țară ortodoxă

În multe părți ale lumii, apartenența majorității locuitorilor unei regiuni la o anumită credință religioasă crează cadrul pentru alegerea, cumva implicită, a acelei credințe. Dar procesul acesta nu este nicidecum mecanic. Chiar dacă în România majoritatea populației se declară a fi creștin-ortodoxă, există suficient de multe cazuri de convertiri religioase la alte confesiuni creștine sau chiar alte religii. Oamenii sunt liberi.

Un fenomen larg răspândit este acela al nepracticării religiei declarate. Ceea ce înseamnă că cei care practică activ participarea la cultul-ortodox o fac dintr-o alegere conștientă. Oamenii cântăresc, la nivelul lor și după putință, învățăturile și aleg să le urmeze sau nu.

Factorul cultural în alegerea credinței este important dar nu hotărâtor. Altfel, copiii de ingineri ar fi toți ingineri, copiii din părinți săraci ar fi săraci, copiii părinților alcoolici ar fi toți alcooli. Ceea ce nu se întâmplă.

3. Biblia este o listă de porunci morale care trebuiesc respectate orbește

Biblia este o colecție de cărți. Fiecare cu un caracter și conținut aparte. Chiar dacă ele formează un tot scripturistic, în sensul că urmează istoria mântuirii de la facerea lumii până la sfârșitul lumii, scrierile urmează un traseu și nu au toate un statul egal. De aceea, spre exemplu, preceptele Vechiului Testament nu mai au validitatea pe care au avut-o la momentul și contextul la care au fost expuse.

Un aspect deosebit de important, deseori ignorat, este acela că, de exemplu, poruncile Legii Vechi nu au fost date de la începutul omenirii. Ceea ce înseamnă că starea în care au ajuns oamenii mii de ani după crearea primilor oameni, a necesitat un set de reguli care să îi prevină pe aceștia de la a se pierde în obiceiurile popoarelor care îi înconjurau.

Chiar dacă legile respective par inacceptabile după standardele moderne (și chiar cele ale Noului Testament), ele trebuie înțelese și judecate potrivit nivelului omenirii de atunci. Pentru a înțelege mai bine acest lucru, ne putem gândi că într-o școală de înaltă clasă regulamentul nu va conține interdicțiile și măsurile prezente într-o școală de corecție fiindcă pur și simplu nivelul elevilor este diferit. O școală de corecție va limita mult mai mult libertățile celor prezenți acolo, dar în același timp se așteaptă la comportamente și ieșiri mult mai violente, poate de neconceput pentru nivelul unei școli de înalt nivel.

4. Biblia a fost scrisă acum 2000 de ani

Un semn de ignoranță, dar adeseori întâlnit. Biblia, cum am spus, este o colecție de cărți care au fost scrise de-a lungul multor sute de ani, începând cu scrierile lui Moise, și terminând cu scrierile apostolilor.

5. Nu există dovezi pentru minuni sau existența lui Dumnezeu

Acest punct necesită o discuție amănunțită, dar pe scurt neînțelegerea privește aici noțiunea de dovadă. Dacă, spre exemplu, cineva are o experiență personală, o viziune, o minune, ceva neobișbuit, nu are posibilitatea de a oferi altor persoane alte dovezi decât propria mărturie.

Și în nenumărate cazuri, mărturia noastră este suficientă și relațiile dintre noi funcționează în baza acestor mărturii personale. Dacă spunem cuiva că am văzut o căprioară în pădure, lucru rar dar nu neobișnuit, ne va crede, deși nu am făcut nicio fotografie.

Minunile sunt prin definiție încălcarea legilor firești. Deci, spre deosebire de experimentele științifice, care se bazează tocmai pe regularitățile observate în natură, minunile, încălcarea legilor naturii, nu pot fi reproduse la comandă. Ele presupun și necesită implicarea agentului care a orânduit legile naturii și le poate încălca.

Nu există nicio contradicție logică în existența creatorului și încălcarea legilor naturii. Metafizic lucrul acesta este posibil. Invocarea, de exemplu, a imposibilității încălcării legilor fizicii (cum ar fi conservarea energiei) reprezintă o neînțelegere a acestor legi care, de fapt, sunt postulate a căror validitate a fost observată experimental într-o multitudine de cazuri. Dar în niciun caz nu a fost exclusă posibilitatea cazurilor în care energia să nu se conserve. Deci posibilitatea minunilor nu poate fi în niciun caz exclusă a priori.

Trebuie spus însă că prima care manifestă scepticism față raportările unor minuni este însăși Biserica. Zelul unor credincioși fără sau cu puțin discernământ, poate vedea minuni acolo unde lucrurile sunt perfect explicabile prin ordinea firească a lucrurilor, sau pot exagera nejustificat dimensiunea și natura unor fenomene. Discernământul este prin excelență virtutea care este capabilă să facă diferența între minunile reale și cele false, și Biserica are o bogată literatură și istorie în tratarea acestor lucruri. De exemplu, Patericul, o colecție de apoftegme din viața călugărilor din pustia Egiptului, pun un deosebit accept pe cazurile în care diverși călugări sau simpli credincioși fără experiență s-au înșelat în diverse privințe.

6. Sărbătorile creștine sunt împrumutate de la păgâni

În multe cazuri din naivitate, iar în altele din inerția unui anumit tip de metodă istorică, se presupune că evenimentele anterioare le cauzează și determină pe cele ulterioare. Acest tip de eroare logică, cunoscută și ca “post hoc ergo propter hoc” (după asta, deci din cauza asta) neagă cumva posibilitatea inovației, o unei practici independente totuși de altele, asemănătoare cumva, dar totuși destul de diferite.

Astfel faptul că o săbătoare creștină este ținută în aceiași zi calendaristică sau într-o perioadă apropiată cu o sărbătoare a altei religii, anterioară creștinismului, nu înseamnă că ea a fost împrumutată din acea religie. Sărbătorile creștine au rațiunea și conținutul lor specific și foarte bine determinat.

7. Biserica interzice oamenilor să facă un lucru sau altul

O credință religioasă presupune și implică un angajament personal. O credință religiosă conține un sistem de valori care conturează un scop al existenței și vieții noastre. Sistemul etic pe care îl adoptăm odată cu credința religioasă implică o serie de lucruri legate de consecințele și rațiunile actelor noastre.

Astfel că deși, să spunem, relațiile extraconjugale cu consițământul soților nu ar reprezenta o problemă din punctul de vedere al unei etici seculariste sau al unui alt sistem etic, pentru credința creștină, ca și alte credințe, reprezintă o problemă foarte gravă. Biserica nu interzice acest lucru de dragul de a interzice, ci expune consecințele actului, prin implicațiile pe care le are asupra soților înșiși, asupra relației dintre ei și a copiilor.

Noi, ca parte din Biserică, suntem responsabili față de noi înșine să respectăm credința în toate elementele și consecințele sale logice. Consecvența cu noi înșine este datoria care ne interzice anumite acte și ne obligă la altele, iar nu Biserica ca și presupus “agent coercitiv/legislativ”.

De multe ori se spune, simplist și batjocoritor, că nu este “treaba Bisericii ce fac oamenii în dormitor”. Biserica însă nu neagă și nici nu afectează libertatea omului. Omul este liber să facă ceea ce dorește. Biserica însă se simte și este responsabilă la aducă la cunoștință credincioșilor consecințele negative ale anumitor acte, iar credincioșii sunt responsabili față de ei înșiși și apropiații lor să țină seama de aceste recomandări.

8. Credința ortodoxă este misogină și pune femeia pe locul doi

Antropologia ortodoxă este foarte clară în prinvița raportului dintre bărbat și femeie. Omul a fost creat de la început bărbat și femeie. Eva nu a fost creată separat ca slujitoare a bărbatului ci “ca ajutor pe măsura lui”. Ceea ce înseamnă că nu a existat niciodată o ierarhie de putere între bărbat și femeie. Fundamentarea antropologiei pe raportul de putere, de forță, este apanajul gândirii politice moderne, iar nu al creștinismului.

În Hristos, spune Sfântul Apostol Pavel, nu mai există bărbat sau femeie. Deosebirea de gen se pierde în omul deplin, omul care a realizat în sine chipul lui Hristos, chipul lui Dumnezeu. Fiindcă omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, cu scopul de a realiza și asemănarea cu Dumnezeu. Asemănare care a implicat încă de la început întruparea celei de-a doua persoane a Sfintei Treimi.

Separarea în genuri a naturii umane, în bărbat și femei, nu are rolul de a crea o ierarhie, ci de a face manifestă o realitate interioară și specifică fiecărei persoane umane. Feminitatatea și bărbăția reprezintă două dimensiuni ale omului care, și una și cealaltă, pot avea atât virtuți specifice cât și defecte proprii. Dar, în final, atât bărbatul cât și femeia sunt chemați să realizeze aceleași virtuți și aceleași standarde.

Acuzația de misoginie a creștinismului se bazează de cele mai multe ori, pe înțelegerea greșită și ruptă de context a îndemnului Apostolului Pavel către femei de a asculta de bărbații lor. Neînțelegere care urmează înțelegerii greșite a noțiunii de ascultare în creștinism, și a ignorării totale a poruncii date bărbaților de a-și iubi soțiile așa cum Hristos și-a iubit Biserica. Adică până la moarte! Împlinirea acestei porunci exclude total și din start orice fel de poziționare a femeii ca fiind inferioară, exclude orice raport de putere între bărbat și femeie.

9. Biserica Ortodoxă încurajează ura față de homosexuali

Homofobia a devenit, mai ales în ultimi ani, o armă ideologică deosebit de puternică. Este folosit brutal ori de câte ori cineva îndrăznește să afirme imoralitatea relațiilor homosexuale. Din afirmarea unui principiu etic, anume acela că relațiile homosexuale sunt imorale, promotorii homosexualității transformă această afirmare într-o presupusă aversiune față de persoanele care practică homosexualitatea.

Deși, din păcate, există cazuri de agresiune față de homosexuali din rațiuni, aparent, de credință, legătura dintre cele două nu este imediată. Pentru Biserica Ortodoxă, și nu numai, homosexualitatea este un păcat la fel cum sunt și alte păcate. Perversiunile sexuale de orice fel sunt considerate păcate, chiar dacă se întâmplă între persoane de același sex sau persoane de sex diferit. Faptul că două persoane declară că se iubesc nu justifică presupusa moralitate a oricăror acte pe care aceștia le săvârșesc.

Dragostea reprezintă tocmai a vrea binele aceluia pe care îl iubești. Ori nu există nicio posibiltate în a iubi pe cineva și în același timp a-i batjocori trupul și demnitatea, sau a face același lucru cu propriul trup și propria demnitate.

Așadar, așa cum Biserica consideră o serie întreagă de acte ca fiind păcate și, în același timp, își manifestă acceptarea celor care le săvârșesc, același lucru se întâmplă și cu homosexualii. Biserica are rolul de a ajuta oamenii să se vindece de bolile sufletești, boli care includ și perversiunile sexuale. Faptul că homosexualii se simt ofensați de categorisirea comportamentului lor ca “boală” nu conferă neapărat o justificare. Și un alcoolic se simte ofensat că este considerat alcoolic. Trebuie însă înțelese rațiunile pentru care un anumit tip de comportament este considerat în creștinism patimă (boală).

10. Biserica Ortodoxă a provocat războaie religioase, cruciade, a ars oameni pe rug

Iarăși, o chestiune care merită tratată în amănunt. Trebuie însă spus că de cele mai multe ori se ignoră contextul social și politic în care s-a declanșat un anumit conflict militar, care au fost părțile implicate în conflict, motivele lor reale, și așa mai departe. În fond, oricine se poate declara ca aparținând unei credințe și în același timp să acționeze contrar credinței respective. De aceea, a pune pe seama credințelor religioase toate actele credincioșilor pare, cel puțin la prima vedere, o greșeală.

Apoi, desigur, cruciadele, închiziția, arderea pe rug, sunt evenimente specifice creștinismului occidental. Dar și acolo, trebuie văzut exact și concret condițiile istorice în care s-au petrecut. Tușa groasă în care este portretizată religia ca fiind răspunzătoare pentru cele mai mari atrocități din istorie este cât se poate de departe de adevăr.

11. Creștinismul a încurajat sclavia

Creștinismul a însemnat, încă de la apariția lui, instaurarea unei viziuni asupra existenței umane care conținea posibilitatea actuală a depășirii condiției acestei lumi și a limitărilor istorice inerente. De aceea creștinismul nu a căutat să se impună cu forța, nu căutat să răstoare orânduiri și regimuri politice. Secole la rând după apariția sa, creștinii au fost prigoniți și uciși fără milă.

Felul în care creștinismul a văzut libertatea și eliberarea, mântuirea, mergea dincolo de simpla eliberare din robia altor oameni. Om liber sau nu, sclav sau nu, creștinul trebuia să se elibereze de păcate și trebuia să învingă consecințele păcatului, adică moartea sufletească. În lipsa acestei libertăți, existența devenea vidă de sens, și eliberarea din jugul sclaviei nu putea aduce decât o satisfacție temporară.

Dar, să nu uităm, încă de foarte devreme în istorie, creștinismul s-a divizat atât dogmatic cât și politic. Și deși doctrina creștină nu încuraja în niciun fel tratarea altor ființe umane ca inferiore, o interpretare pervertită și preferențială a credinței creștine poate conduce la orice fel de justificare a oricărui tip de comportament. Lucru valabil, de altfel, cu orice fel de ideologie.

Și, în ultimă instanță, este ironică acuzarea creștinismului de încurajare a sclaviei în condițiile în care societatea seculară modernă nu a făcut prea mult progres, prin libertățile și drepturile acordate cetățenilor, de a-i face liberi de manipulare media, de îndatoriri excesive față de sistemul bancar, față angajatori și marile corporații. O formă de sclavie în care cei înrobiți nici nu realizează captivitatea.

12. Credința ortodoxă este împotriva științei

Nimeni nu ar lua în serios o afirmație de genul “credința creștină este împotriva construirii de poduri”, “împotriva ingineriei”, “împotriva prelucrării metalelor”, “împotriva tratării infecțiilor”, etc. Toate acestea presupun o anumită știință, un anumit tip de cunoaștere.

Credința creștină, în marea sa parte, constituie un set de principii etice. Principiile etice, prin definiție, nu pot viza și nu pot contrazice decât alte principii etice. Nu se poate spune că apa nu își mărește volumul prin îngheț fiindcă nu este bine să minți. Sunt două categorii diferite, și a le a amesteca constituie o eroare de categorie.

Știința ne ajută să înțelegem anumite fenomene și să realizăm anumite lucruri. Dar știința nu poartă în sine conținutul etic necesar evaluării moralității unui act sau altul. Fizica atomică nu spune dacă este bine sau nu să detonezi o bombă nucleară în mijlocul unui oraș. Considerentele de ordin etic le luăm din altă parte, și nu din știință, fiindcă știința este neutră din punct de vedere etic.

Astfel credința ortodoxă poate fi împotriva anumitor acte care, aparent, ar constitui știință. Credința creștină este împotriva avortului, a experimentelor pe ființe umane, a eutanasierii, și a altor practici care, deși folosesc rezultate și cunoștințe științifice și ar conduce spre noi rezultate și descoperiri, totuși sunt imorale.

Un foarte comun exemplu de conflict între credința creștină și știință ar fi conflictul evoluționism-creaționism, dar acest subiect îl vom trata separat.

13. Credința ortodoxă este falsă fiindcă mai există și alte religii

Dacă un grup de oameni în jurul unei cutii închise și-ar oferi părerea despre ce este în acea cutie, faptul că diferite persoane spun lucruri diferite nu face dintr-o dată false toate acele păreri. Din 10 oameni, toți pot face 10 afirmații diferite, și se poate ca unul dintre ei să afirme adevărul.

Existența mai multor religii nu este semn nici că toate sunt false nici una sau alta este adevărată. Dacă fiecare religie afirmă despre un anumit lucru ceva diferit, se poate spune că cel mult una dintre ele este adevărată. Cum s-ar putea afla care dintre ele este adevărată, este o altă discuție, dar în niciun caz existența altor religii decât creștinismul nu face creștinismul neadevărat.

De cele mai multe ori, argumentul acesta ia o turnură ușor emoțională. Ceva de genul “Da, sigur, tocmai tu ai adevărul!”. Adică o afirmație este interpretată ca pretenție și pretenția este văzută ca aroganță. Dar cum nu este nicio aroganță în spune că afară plouă dacă într-adevăr afară plouă, la fel nu reprezintă nicio aroganță în a spune că Hristos este Fiul lui Dumnezeu dacă într-adevăr Hristos este Fiul lui Dumnezeu.

14. Cei necredincioși sau de alte religii vor merge în Iad

Strâns legată de problema anterioară este aceasta, a mântuirii celor de alte credințe. Trebuie spus însă că obsesia aceasta a certitudinii mântuirii, și chiar a predestinării, este oarecum recentă. Deși cu siguranță a existat și înainte, într-o formă sau alta, creștinismul protestant a fost în mod deosebit afectat de această sciziune între credincioșii care sigur se mântuiesc și necredincioșii care sigur “merg în Iad”.

Ori Evangheliile și Noul Testament în general nu oferă nicidecum o rețetă, un set de criterii clare care să spună “cine unde merge”. Tocmai fiindcă mântuirea presupune și implică dragostea față de Dumnezeu și dragostea față de ceilalți oameni. Ori aici nu este loc de calcule și de planuri. Omul care are dragoste sinceră nu mai este preocupat de mântuirea personală ca deziderat egoist, ci vede apropierea de Dumnezeu în lumina relației sale cu ceilalți oameni.

De aceea, a spune despre cei care, din rațiuni culturale, istorice, geografice, nu au luat cunoștință directă și amănunțită de credința creștină, că aceștia nu se vor mântui, este cel puțin o impietate serioasă, dacă nu chiar erezie.

15. Crede și nu cerceta!

O expresie pornită într-un context foarte particular, a devenit stindardul ignoranței anti-religioase secole la rând, și bântuie și astăzi conversațiile și discursurile pline de patos ale celor care, cumva, se consideră nevinovați de incultură teologică fiindcă, nu-i așa, cultura teologică este ea însăși ignoranță.

Pentru omul care se ia în serios și înțelege să ia în serios chiar și pe cei pe care îi combate, o astfel de sintagmă nu este de niciun folos și nu are nicio legătură cu realitatea.

De la faptul că nașterea științei moderne s-a datorat unor nume mari ale credinței creștine (Galileo Galilei, Isaac Newton, Blaise Pascal, Renes Decartes, și alții), și până la chiar îndemnul mântuitorului “Bateți și vi se va deschide, căutați și veți afla!”, și “Veți afla Adevărul, și adevărul vă va face liberi”, toate acestea dizolvă fără drept de apel orice acuzație cum că credința creștină ar încuraja și cultiva ignoranța.

Dimpotrivă, chiar cei care se grăbesc să își împânzească discursul cu elementele comune și strategice gen “evul mediu”, “anti știința”, “ignoranță”, “anti progres”, “retrograd”, sunt cei care dau dovadă de incultură și ignoranță, și preiau de-a gata un discurs ideologic de joasă ținută.

În loc de concluzie

Departe de mine gândul că am clarificat în întregime punctele de mai sus. Am omis intenționat anumite aspecte care ar fi lungit în mod inutil text. Vă invit să ridicați și alte probleme în comentarii, dacă considerați necesar. Cu alte ocazii, sper să avem ocazia să aprofundăm un subiect sau altul, mai pe cele pe care în mod intenționat și explicit le-am lăsat deoparte.

Cristian Pascu

http://avereabisericii.ro/15-lucruri-intelese-gresit-despre-credinta-ortodoxa/

SFANTA LUMINA 2014 -IERUSALIM

SFANTA LUMINA 2014 -IERUSALIM

Sfanta Lumina de la Ierusalim

In mod suprafiresc ea este o minune dumnezeiasca necuprinsa de mintea noastra, care se repeta din an in an, in Sambata Mare, de aproape 20 de veacuri. Este cea mai mare minune din zilele noastre vazuta atat de credinciosi, cat si de necredinciosi. Este minunea care uimeste toata mintea si dovedeste oamenilor pana la sfarsitul veacurilor ca Hristos, lumina lumii si Mantuitorul sufletelor noastre, a inviat din morti a treia zi, daruind tuturor viata vesnica.

Despre felul cum se savarseste aceasta minune a aprinderii sau mai corect spus, a venirii Sfintei Lumini pe Mormantul Domnului, s-a scris prea putin. Nici in zilele noastre nu se vorbeste cat s-ar cuveni despre aceasta negraita minune. Poate tocmai pentru ca este o minune publica, vazuta de toti si verificata, asupra careia ortodocsii nu au nici o indoiala! Sau, poate, pentru a nu crea discutii si controverse omenesti inutile asupra acestei sfinte minuni. Biserica Ortodoxa din Ierusalim nu accepta nici un fel de publicitate zgomotoasa, nici discutii si scrieri polemice pe aceasta tema. Cine crede in Hristos si voieste sa vada o mare minune a zilelor noastre, cine doreste sa se intareasca mai mult in dreapta credinta, sa mearga la Mormantul Domnului si va vedea minune negraita.

                           Sfanta Lumina de la Ierusalim

Si acum sa relatam pe scurt cum se aprinde Sfanta Lumina la Sfantul Mormant. Sfanta Lumina se aprinde pe Mormantul Domnului nostru Iisus Hristos in Sambata Mare, ziua, intre orele 12.30-13.30, in timpul Vecerniei Mari. Se stie ca, de-a lungul secolelor, Sfanta Lumina nu se aprinde decat numai la ortodocsi, ca o dovada incontestabila ca numai ei pastreaza dreapta credinta apostolica. Este cea mai puternica dovada care marturiseste ca Ortodoxia este credinta cea adevarata.

Este controlat inca din noaptea Vinerii Mari, dupa prohod, de catre cativa politisti civili necrestini – un arab, un turc si o persoana din partea statului Israel. Ei verifica toate obiectele din interior sa nu aiba vreo sursa de foc, verifica lespedea Sfantului Mormant si controleaza corporal pe arhiereul grec care presara vata pe mormantul Domnului. Apoi se sting toate luminile si se pecetluieste usa Sfantului Mormant cu doua mari peceti, benzi de panza alba cu ceara si sigilii la capete, in forma de X. Gardienii raman de paza la usa Mormantului pana cand se aprinde Sfanta Lumina.

Sfanta Lumina

Procesiunea pentru Vecernia Sambetei Mari se formeaza la sediul Patriarhiei Ortodoxe. Toti slujitorii se imbraca in odajdii albe. La ora 9 dimineata procesiunea se porneste spre Biserica Sfantului Mormant. Inainte merg patru „dragomani”, civili greci, in tintita speciala, cu toiege metalice in maini, pentru a anunta inceperea procesiunii: apoi urmeaza doi diaconi care duc pe maini Sfanta Cruce care are in ea lemn din Crucea Mantuitorului. Apoi urmeaza cortegiul sutelor de slujitori, care strabate culoarul viu al miilor de inchinatori, ce umplu toate ulitele, curtea, biserica, galeriile.

In biserica, slujitorii, in frunte cu Patriarhul, se opresc in fata Sfantului Mormant pecetluit. Apoi inconjoara de trei ori Sfantul Mormant pe partea dreapta, in sunetul clopotelor, cantand „Invierea Ta, Hristoase. Mantuitorule, ingerii o lauda in ceruri si pe noi, pe pamant, ne invredniceste cu inima curata sa Te slavim”. La a treia ocolire se canta imnul vecerniei de la vohod „Lumina lina a sfintei slave”. Apoi patriarhul cu toti slujitorii se retrag in altarul bisericii ortodoxe de vizavi si stau in asteptare. Intre timp, vin diferiti delegati oficiali, autoritati locale si bisericesti armene, romano-catolice si copte. Miile de credinciosi stau cu felinarele speciale in maini sa duca acasa, in tara lor, Sfanta lumina. Cei mai multi insa, tin in maini cate un manunchi de 33 de lumanari albe, legate intre ele, pe care este imprimata icoana Invierii Domnului, ca sa le aprinda la vreme.

Lumina Sfanta

Acest manunchi simbolizeaza numarul anilor pe care i-a trait Mantuitorul pe pamant. Se face o tacere mormantala! Fiecare se roaga, fiecare asteapta cu emotie Lumina divina, fiecare sta concentrat in sine insusi, cuprins de fiorul tainic al minunii.

Pe la orele 11.30 vin de la Betleem cateva sute de arabi ortodocsi, sa ia Sfanta Lumina. Ei sunt foarte evlaviosi, dar si galagiosi in acelasi timp, inconjoara Sfantul Mormant, se roaga tare cu mainile in sus, se urca unii pe umerii altora, se agata de peretii baldachinului Sfantului Mormant, de jur-imprejur, ca albinele pe fagur, si ridica mainile, cerand Sfanta Lumina: „Doamne, trimite-ne din cer Lumina!”.

                              Lumina de la Ierusalim

In jurul orei 12, in timp ce preotii stau la vohod de la altarul Bisericii Invierii pana la Sfantul Mormant, patriarhul se dezbraca de omofor, de sacos si de mitra, si ramane numai in stihar alb, cu epitrahil, manecute si brau. Apoi este condus de doi diaconi si de eclesiarhul bisericii in fata Sfantului Mormant. Aici, mai intai este controlat peste tot de politisti necrestini, in prezenta reprezentantilor oficiali armeni, romano-catolici si copti, sa nu aiba vreo sursa de foc. Apoi patriarhul desigileaza usa Sfantului Mormant, prin ruperea pecetilor si intra in prima incapere, numita „Capela Ingerului”, insotit, dupa traditie, de un arab musulman. Diaconii si eclesiarhul raman afara, la usa. Ceara de la cele patru sigilii se aduna intr-o cupa de argint si se duce la altar, unde se pastreaza pana la Pastele anului urmator.

Patriarhul intra apoi in a doua incapere si ingenuncheaza in fata lespedei Sfantului Mormant, iar musulmanul ramane in Capela Ingerului si supravegheaza. Se sting toate lumanarile, candelele, luminile, in biserica se face o mare tacere. Emotia minunii cuprinde pe toti. Numai arabii agatati deasupra fac mereu semne de implorare a Sfintei Lumini. Se zice ca daca nu vin arabii sa se roage, intarzie venirea Sfintei Lumini. Toti se roaga strigand „Doamne, da-ne Lumina!” „Sa vina Lumina!”, „Trimite-ne din cer lumina!”

Dupa 15-20 de minute de fierbinte rugaciune, toata lumea din biserica observa o lumina puternica, ca o scanteie luminoasa de fulger, coborand in zigzag prin cupola mare a Bisericii, in multime se aud glasuri de emotie in toate limbile. Scanteia dumnezeiasca coboara deasupra Capelei Sfantului Mormant, ca un glob de lumina ce se sfarama in mici bucaati. Apoi intra inauntru ca o subtire raza de foc. Coboara pe lespedea Mormantului si aprinde vata presarata deasupra. Deja vata si lespedea se incarca de o roua divina, in timpul rugaciunii. In aceasta clipa Sfanta Lumina a venit! Minunea s-a savarsit! Multimile asteapta cu nerabdare Sfanta Lumina, cu mainile intinse. Fruntile si obrajii tuturor sunt transpirate de emotia minunii! O mare bucurie si trezire spirituala se savarseste in inimile si constiintele tuturor.

                                 Sfanta Lumina

Patriarhul aduna cu mainile vata aprinsa de o flacara galben-verzuie, care timp de cateva minute nu arde. Apoi pune vata aprinsa in doua cupe de aur cu gauri si iese in Capela Ingerului. Aici aprinde doua buchete mari de cate 33 de lumanari, in prezenta musulmanului, iar cupele aprinse le da, pe doua ferestre mici, afara, la cei doi diaconi ortodocsi. Acestia duc o cupa la Sfantul Altar, iar a doua la biserica Sfintilor Imparati Constantin si Elena de la Patriarhie. Apoi patriarhul iese in fata Sfantului Mormant cu cele doua faclii aprinse si striga de trei ori: „Veniti de luati lumina!”

Minunea continua, in clipa cand patriarhul iese din Sfantul Mormant, se aprind singure cele sase candele ale ortodocsilor de deasupra, o parte de lumanari din sfesnice si candelele din Altarul Bisericii Mari, sub privirile uimite ale tuturor. Apoi, doi diaconi iau pe patriarh si il duc in Sfantul Altar, in cel mult trei minute, toti credinciosii adunati aprind felinarele si buchetele de cate 33 de lumanari. Biserica este parca o flacara vie. Multi se ating de flacara cu fata, cu mainile, cu hainele, pentru binecuvantare, fara a se arde. Abia dupa cateva minute flacara arde in mod normal. Tot acum iau Sfanta Lumina de la patriarh, romano-catolicii, armenii si coptii si o duc in altarele lor. unde o pastreaza tot anul. La urma, patriarhul tine o scurta predica de multumita Mantuitorului si de intarire a credintei ortodoxe. Timp de doua ore se scurg zeci de mii de pelerini prin fata Sfantului Mormant, cu Sfantta Lumina in maini si cu caldura credintei in inimi. La orele 3 dupa amiaza Vecernia si procesiunea Sfintei Lumini iau sfarsit. Pelerinii se intorc la gazdele lor, cu fetele luminate si cu faclii aprinse, zicand fiecare in limba sa: „Slava Tie. Mantuitorule, pentru aceasta negraita minune!” In noaptea de Sfintele Pasti la ora 11 se pornesc din nou in mare procesiune, de la patriarhie spre Biserica Sfantului Mormant, toti slujitorii in frunte cu patriarhul, inainte merg cei patru dragomani, apoi saisprezece diaconi cu prapuri, doi diaconi cu Crucea mare de procesiuni, in care se afla lemn din Crucea Mantuitorului si, in continuare, preotii, episcopii, patriarhul si mii de credinciosi.

La intrarea in marea biserica, intai se inconjoara de trei ori Sfantul Mormant cu crucea si cu faclii aprinse din Sfanta Lumina, cantand „Hristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcand si celor din mormanturi viata daruindu-le”. Apoi se citeste Evanghelia Invierii in fata Sfantului Mormant si se incepe slujba Invierii, dupa randuiala. In timpul cantarii fiecarei pesne, un arhiereu, cu cativa preoti si diaconi, cu Crucea si cu Sfanta Lumina in maini cadeste si inconjoara Mormantul Domnului. Dupa slujba Invierii se face in continuare Sfanta Liturghie pe Sfantul Mormant. Slujeste patriarhul cu mai multi preoti si diaconi. Slujba este mareata, dumnezeiasca! Inimile tuturor simt din belsug bucuria Invierii. La ora 2 dupa miezul noptii. Liturghia Invierii ia sfarsit.

Arhimandritul Ioanichie Balan

Prohodul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

 

Prohodul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Una dintre sfintele slujbe cenzurate de către politica oficială bisericească, este şi Prohodul Domnului nostru Iisus Hristos. Aşadar, feriţi-vă de cărţile de slujbă scoase de BOR, fiindcă aşa cum s-a putut constata, Prohodul, Slujba Botezului, Acatiste, cântări, au fost cenzurate la comandă politică în multe locuri, epurându-se în principal orice referire la poporul ucigaş de Dumnezeu (iar în Slujba Sfântului Botez cenzurându-se slujbele de trecere la Ortodoxie a ereticilor, potrivit angajamentelor eretice luate de oficiali în cadrul mişcării ecumeniste). Astfel, Biserica oficială se poate “mândri” în faţa celor căreia îi este obedientă, cu cărţi de slujbă “corect-politice”.

Deschidem seria de documente cenzurate de oficiali oferindu-vă Prohodul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos necenzurat, pe care îl puteţi descărca (clic pe legătură pentru a vizualiza/descărca).

Iată în cele ce urmează şi strofele cenzurate din Prohod:


PROHODUL DOMNULUI ŞI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS
– PASAJELE CENZURATE –

Din STAREA ÎNTÂI au fost eliminate total:

56. Urmaşii lui Iuda,
Din izvor adăpaţi
Şi cu mană săturaţi demult, în pustiu,
În mormânt îl pun pe Hrănitorul lor.

58. Îngâmfat Israil,
Ucigaşe popor !
Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi,
Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti ?

62. Pizmăreţ popor,
Ucigaş blestemat !
Ruşinează-te măcar, înviind Hristos,
De mahrama şi de giulgiurile Lui.

Din STAREA A DOUA au fost eliminate total:

33. Tu, ca Cel ce eşti
De viaţă dătător, Cuvinte,
Pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit;
Ba chiar şi pe morţii lor îi înviezi.

42. O, neam jidovesc
Îndărătnic, ce-ai primit arvuna !
Cunoscut-ai ridicarea Bisericii;
Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit ?

51. O, iudeilor !
Ruşinaţi-vă măcar de morţii
Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,
Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.

(Acesta din urmă este singurul caz în care nu a avut loc o eliminare totală, însă – esenţial pentru manipulatori – a fost schimbat “O, iudeilor !” cu “Fariseilor”).

61. Cel făr’ de-nceput,
Veşnice Părinte, Fiu şi Duh Sfânt,
Întăreşte stăpânirea ’mpăratilor
Împotriva duşmanilor, ca un bun.

Din STAREA A TREIA au fost eliminate total:

7. Cei hrăniţi cu mană
Lovesc cu piciorul
În Binefăcătorul.

9. O, ce nebunie !
Pe Hristos omoară
Cei ce-au ucis pe profeţi.

12. Zis-a înţeleptul:
“Groap’-adâncă este
Gâtlejul jidovilor.”

13. La viclenii jidovi,
Căile lor strâmbe
Curse şi ciulini sunt.

24. Pier răstignitorii,
Împărate-a toate,
Dumnezeiescule Fiu.

25. Toţi pier, împreună,
În groapa pierzării,
Bărbaţii sângiuirilor.

http://traditiaortodoxa.wordpress.com/2007/07/08/prohodul-domnului-si-mantuitorului-nostru-iisus-hristos/

 

Prohodul Domnului

parinti_prohod

Starea întâi

1.  În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,
Plecăciunea Ta cea multă preamărind. (proslăvind).

2.    Dar cum mori, Viaţă,
Şi cum şezi în mormânt ?
Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti
Şi pe morţii cei din iad îi înviezi ?

3. Te mărim pe Tine,
Iisuse Doamne,
Şi-ngroparea îţi cinstim şi patimile,
Că din stricăciune Tu ne-ai izbăvit.

4.  Cel ce-ai pus pământul
Cu măsuri, Hristoase,
Astăzi şezi în mic mormânt, Ziditorule,
Şi din gropi, pe cei ce-au murit înviezi.

5. Iisuse al meu,
Împărat a toate,
De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu ?

Vrei să dezrobeşti neamul omenesc.

6. Stăpânul a toate
Mort se vede acum
Şi deşertătorul gropilor celor morţi
Se încuie-n groapă nouă ca un om.

7. În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut
Şi viaţă lumii Tu ai izvorât.

8. Cu cei răi, Hristoase,
Ca un răufăcător
Socotit ai fost, dar ne-ai îndreptat pe toţi
Şi ne-ai scos din amăgirea celui rău.

9. Mai frumos cu chipul
Decât oamenii toţi,
Ca un om se vede mort şi fără de chip,
Cel ce toată firea a-nfrumuseţat.

10. Iadul cum va răbda
Intrarea Ta, Doamne,
Şi cum nu se va zdrobi întunecându-se, ( ?)
De-a luminii Tale fulgere orbind ? (=nu ?)

 

11. Dulcea mea lumină
Şi mântuitoare,
Cum în groapă-ntunecoasă Tu Te-ai ascuns ?
O, răbdare de nespus şi negrăit !

12. Nici lumea de duhuri
Nu pricepe, Doamne,
Nici mulţimea făr’ de trup poate povesti
Taina îngropării Tale, neştiind.

13. O, minuni străine !
O, ce lucruri nouă !
Cel ce-mi dă suflare mie Se poartă mort,
Îngropat de mâinile lui Iosif.

14. În mormânt ai apus,
Dar de-al Tatălui sân
Nicicum nu Te-ai despărţit, Hristoase al meu.
Acest lucru e străin şi nefiresc !

15. Întreaga făptură
Recunoaşte-n Tine:
Împărat adevărat, pe pământ şi-n cer,
Deşi în mormânt Te-ncui, Hristoase-al meu !

16.  Tu-n mormânt fiind pus
Ziditor Hristoase,
Temelia iadului s-a cutremurat
Şi-ale  morţilor morminte s-au  deschis.

17. Cela ce în palmă
Tot pământul ţine.
Sub pământ acum cu trupul Se află mort,
Slobozind pe morţii cei legaţi în iad.

18. Din stricare, Doamne,
Viaţa mea o ridici;
Căci murind acum, la cei morţi Te-ai pogorît
Şi-ale iadului zăvoare le-ai zdrobit.

19. Ca lumina-n sfeşnic,
Se ascunde acum
Sub pământ, ca sub obroc, Trupul Domnului
Şi din iad goneşte întunericul.

20. Mulţimea de oştiri,
Cea duhovnicească,
Împreună cu Iosif şi Nicodim
Merg să-ngroape pe Cel ce e ne-ncăput.

21. Murind Tu de voie,
În mormânt ai fost pus;
Şi pe mine ce-am fost mort, Iisuse-al meu,
De amara mea greşeală m-ai scăpat.

22. S-a schimbat făptura
Prin a Tale patimi,
Căci cu Tine-au pătimit toate câte sunt,
Ţiitor a toate cunoscându-Te.

23. Luând în pântece
A vieţii Piatră,
Cel a toate mâncător, iadul, a vărsat
Pe toţi morţii ce din veac i-a înghiţit.

24. În mormânt nou Te-au pus,
Înnoind, Hristoase,
Firea oamenilor, prin învierea Ta,
După cum se cade unui Dumnezeu.

25. Pe pământ ai venit,
Pe Adam să-l mântui.
Şi pe-acesta negăsind, jos Te-ai pogorît;
Pân’ la iad, Stăpânul meu, l-ai căutat.

26. Pământul de frică
S-a mişcat, Cuvinte,
Şi luceafărul lumina sa şi-a ascuns,
Apunând a Ta lumină sub pământ.

27. Ca un om, ai murit
De-a Ta voie, Doamne;
Dar ca Dumnezeu pe morţi din groap-ai sculat
Şi din întunericul păcatelor.

28. Vărsând râu de lacrimi
Peste Tine, Doamne,
Cea Curată, ca o maică, a glăsuit:
„Oare, cum Te voi îngropa, Fiul meu ?”

29. Ca grăuntul de grâu,
Ce-ncolţeşte-n pământ,
Spic aducător de rod nouă Te-ai făcut,
Înviind pe toţi urmaşii lui Adam.

30. Sub pământ Te-ai ascuns
Ca un soare, acum,
Şi-ntr-a morţii noapte neagră Te-ai învelit;
Ci răsai, Hristoase-al meu, mai strălucit !

31. Cum ascunde luna
Faţa sa de soare,
Aşa groapa Te-a ascuns şi pe Tine-acum,
Cel ce prin trupească moarte ai apus.

32. Iisus, Viaţa,
Gustând moartea acum,
Pe toţi oamenii de moarte i-a izbăvit
Şi viaţa tuturor le-a dăruit.

33.  Pe întâiul Adam,
Prin păcat omorât,
La viaţă ridicându-l cu moartea Ta,
Adam nou în trup Te-ai arătat acum.

34. Cereştile cete,
Mort întins, pentru noi,
Te-au văzut, Stăpânul meu, şi s-au spăimântat
Şi cu aripile s-au acoperit.

35. Pogorându-Te mort,
De pe lemn, Cuvinte,
Iosif cel cu bun chip Te pune-n mormânt;
Ci-nviază, Doamne, mântuind pe toţi !

36. Bucurie, Doamne,
Fiind îngerilor,
Întristare lor acum le-ai pricinuit,
Cu trup mort, ca pe un om, văzându-Te.

37. Suind Tu pe cruce,
Împreună-ai suit
Şi pe muritorii vii; iar stând sub pământ,
Ai sculat de-acolo pe cei adormiţi.

38. Ca un leu, Tu Doamne,
Adormind cu trupul,
Ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort,
Lepădând şi bătrâneţea trupului.

39. Cela ce din coasta
Lui Adam cel dintâi
Pe strămoş ai plăsmuit, eşti în coastă-mpuns
Şi izvor curăţitor ne izvorăşti.

40. Se-njunghia-n taină
Mai-nainte mielul,
Iar acum Tu, pătimind fără să cârteşti,
Eşti făţiş junghiat şi firea curăţeşti.

41. Cine dar va spune
Chipul groaznic şi nou ?
Cel ce stăpâneşte toate făpturile
Pătimeşte azi şi moare pentru noi.

42. Cuprinzându-i spaima,
Au strigat îngerii:
„Cum Se vede mort Stăpânul vieţii
Şi de ce-n mormânt se-ncuie Dumnezeu ?”

43. Din coasta Ta, Doamne,
Cea însuliţată,
Izvorăşti mie viaţă, prin viaţa Ta,
Şi mă înnoieşti şi mă viezi cu ea.

44. Răstignit pe cruce,
Ai chemat pe oameni,
Iar curată coasta Ta împungându-se,
Tuturor iertare dai, lisuse-al meu.

45. Cel cu chip cuvios
Te găteşte-ngrozit
Şi Te-ngroapă, ca pe-un mort, cu smerenie,
De-ngroparea Ta înfricoşându-se.

46.  Sub pământ, de voie,
Pogorând ca un mort,
Tu ridici de pe pământ, Hristoase, la cer
Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.

47. Deşi Te-ai văzut mort,
Dar eşti viu Dumnezeu
Şi ridici de pe pământ, Hristoase la cer,
Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.

48. Deşi Te-ai văzut mort,
Dar eşti viu Dumnezeu
Şi pe oamenii cei morţi, pe toţi, înviezi,
Omorând de tot pe-al meu omorâtor.

49. O, ce bucurie,
Ce dulceaţă multă,
A fost ceea ce-a umplut pe toţi cei din iad,
Strălucind lumina Ta-n adâncul lui.

50. Îngroparea-Ţi laud,
Patimilor mă-nchin;
Şi puterea Îţi măresc, Milostivule,
Prin care de patimi am fost dezlegat.

51. Asupra Ta, Doamne,
Sabie-au ascuţit
Şi-a puternicului sabie s-a tocit,
Iar cea din Eden se biruieşte-acum.

52. Văzând mieluşeaua
Pe-al său Miel înjunghiat,
Doborâtă de dureri striga şi-ndemna
Ca şi turma să se tânguie cu ea.

53. În mormânt de Te-ngropi,
Şi în iad de pogori,
Dar mormintele, lisuse, le-ai deşertat
Şi întregul iad, Hristoase, l-ai golit.

54. De-a Ta voie, Doamne,
Pogorând sub pământ,
Pe toţi oamenii din moarte i-ai înviat
Şi la slava Tatălui i-ai înălţat.

55. Unul din Treime,
Cu trupul, pentru noi,
Defăimată moarte rabdă, binevoind;
Se cutremură şi soare şi pământ.

56. Urmaşii lui Iuda,
Din izvor adăpaţi
Şi cu mană săturaţi demult, în pustiu,
În mormânt îl pun pe Hrănitorul lor.

57. Ca un vinovat, stă
Cel Preadrept la Pilat
Şi la moartea cea nedreaptă e osândit
Şi Judecătoru-i răstignit pe lemn.

58. Îngâmfat Israil,
Ucigaşe popor !
Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi,
Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti ?

59. Plăsmuind pe Adam
Din pământ, cu mâna,
Pentru dânsul Te-ai făcut om firesc în trup
Şi de bunăvoia Ta Te-ai răstignit.

60. Ascultând, Cuvinte,
De al Tău Părinte,
Pân’ la iadu-ngrozitor Tu Te-ai pogorît,
Înviind tot neamul muritorilor.

61. „Vai, Lumina lumii !
Vai, a mea Lumină !
O, lisuse-al meu ! O, Fiule preadorit !”
Cu amar, striga Fecioara şi jelea.

62. Pizmăreţ popor,
Ucigaş blestemat !
Ruşinează-te măcar, înviind Hristos,
De mahrama şi de giulgiurile Lui.

63. Vino, necurate,
Ucigaş ucenic,
Şi pricina răutăţii arată-mi-o:
Pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos să-L vinzi ?

64. Iubitor de oameni
Te prefaci, nebune,
Orb, nemernic, ne-mpăcat, vânzătorule,
Tu, ce Mirul ai voit să-L vinzi pe bani.

65. Cu ce preţ ai vândut
Sfântul Mir cel ceresc ?
Sau ce lucru de El vrednic în schimb ai luat ?
Nebunie-aflaşi, preablestemat satan !

66. De iubeşti pe săraci,
Şi mâhnit eşti de mir
Ce se varsă, curăţind suflet păcătos,
Cum pe-arginţi pe-a tuturor Lumină vinzi ?

67. „O, Cuvinte, Doamne,
A mea bucurie,
Îngroparea-Ţi de trei zile cum voi răbda ?
Mi se rupe inima ca unei maici”.

68. „Cine-mi va da lacrimi
Şi izvor nesecat,
Ca să plâng pe lisus, dulcele meu Fiu ?”
A strigat Fecioara, Maica Domnului.

69. O, munţi şi vâlcele
Şi mulţimi de oameni,
Tânguiţi-vă şi plângeţi cu mine toţi
Şi jeliţi cu Maica Domnului ceresc !

70. „Când am să Te mai vad,
Veşnică Lumină,
Bucuria şi dulceaţa sufletului ?”,
A strigat Fecioara, tânguindu-se.

71. Deşi ca o piatră,
Tare şi tăioasă,
Ai primit a Te tăia; dar ne-ai izvorât
Râu de viaţă vie, veşnice Izvor.

72. Ca dintr-o fântână,
Din îndoitul râu,
Ce din coasta Ta a curs, noi ne adăpăm
Şi viaţa veşnică o moştenim.

73.  Voind Tu, Cuvinte,
În mormânt Te-ai văzut;
Dar eşti viu şi Te ridici din morţi, cum ai spus,
Cu-nvierea Ta, Mântuitorule.

74. Te cântăm, Cuvinte,
Doamne al tuturor,
Împreună şi cu Tatăl şi Duhul Sfânt
Şi-ngroparea Ta cea sfântă preamărim. (proslăvim.)

75.  Fericimu-Te toţi,
Maica lui Dumnezeu,
Şi-ngroparea de trei zile noi o cinstim
A  Fiului tău şi-al nostru Dumnezeu.

76. În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti
Plecăciunea Ta cea multă preamărind. (proslăvind.)

Starea a doua

1. Cuvine-se, dar,
Să cădem Ia Tine, Ziditorul,
Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins,
Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

2. Cuvine-se, dar,
Să-Ţi dăm slava-a toate Ziditorul,
Căci din patimi Tu ne-ai scos, prin patima Ta,
Şi din stricăciune toţi ne-am izbăvit.

3. Soarele-a apus
Iar pământul s-a clătit, Cuvinte,
Apunând Tu, ne-nseratul Soare, Hristos,
Şi cu trupul în mormânt punându-Te.

4. Somn învietor
În mormânt dormind, Hristoase Doamne,
Din cel greu somn al păcatului ai sculat
Întreg neamul omenesc cel păcătos.

5. „Una-ntre femei
Te-am născut Fiu, fără de durere;
Dar acum sufăr dureri, prin patima Ta”,
Cea curată, mult jelindu-se, zicea.

6.  Sus văzându-Te,
De Părinte nedespărţit, Doamne,
Iară jos cu trupul mort, sub pământ fiind,
Serafimii s-au înfricoşat acum.

7. Răstignindu-Te,
S-a rupt tâmpla templului prin mijloc
Şi şi-ascund luminătorii lumina lor,
Sub pământ Tu, Soare, ascunzându-Te.

8. Cela ce cu-n semn
A făcut la început pământul,
Azi apune sub pământ, ca un muritor;
Îngrozeşte-te de-aceasta, cerule !

9. Sub pământ apui
Cela ce-ai făcut pe om cu mâna,
Ca pe oameni să-i înalţi din căderea lor,
Cu puterea Ta atotputernică.

10.  Veniţi să cântăm
Lui Hristos cel mort, Ce-i plâns cu jale,
Ca femeile, ce mir au adus atunci,
S-auzim cu ele: „Bucuraţi-vă !”

11. Cu adevărat,
Nesecat Mir eşti, Cuvinte Doamne;
Pentru-aceea şi femeile mir Ţi-aduc,
Celui viu, ca unui mort şi îngropat.

12. Cu-ngroparea Ta
Ai zdrobit de tot iadul, Hristoase,
Şi cu moartea Ta pe moarte ai omorât,
Şi din stricăciune lumea mântuieşti.

13. Râu de viaţă eşti
Ce din Tatăl curgi, Înţelepciune,
Iar în groapă apunând, viaţă dăruieşti,
Celor din adâncurile iadului.

14. „Ca să înnoiesc
Firea oamenilor cea zdrobită,
Eu cu moartea Mi-am rănit trupul Meu, voind;
Deci, jelind, nu-ţi bate pieptul, Maica Mea”.

15. Sub pământ apui,
Cel ce eşti Luceafăr al dreptăţii,
Şi pe morţi i-ai ridicat, ca dintr-un somn greu,
Alungând din iad tot întunericul.

16. Bob cu două firi:
Dătătorul de viaţă, astăzi,
În adânc pământ, cu lacrimi se seamănă;
Răsărind El iar, lumea va bucura. (Însă răsărind )

17. S-a temut Adam,
Dumnezeu umblând în rai, atuncea,
Iar acum s-a bucurat c-ai venit la iad;
Căci căzând atunci, acum s-a ridicat.

18. Maica Ta acum
Varsă râuri de lacrimi, Hristoase,
Şi-a strigat, când Te-a văzut cu trupu-n            mormânt:
„Înviază, Fiule, precum ai spus !”

19.   losif Te-a ascuns,
Cu evlavie, în groapă nouă;
Şi cântări dumnezeieşti, de-ngroparea Ta,
Ţi-a cântat, cu lacrimi împletindu-le.

20. Doamne, Maica Ta,
Pironit văzându-Te pe cruce,
De amară întristare, sufletul ei
S-a pătruns de cuie şi de sabie.

21. Maica Ta, văzând
Adăparea Ta cu fiere, Doamne,
Cel ce eşti dulceaţa lumii noastre întregi,
Faţa ei cu-amare lacrămi a udat.

22. „Rău m-am întristat
Şi rărunchii mi se rup, Cuvinte,
Junghierea Ta nedreaptă văzând-o”,
Zis-a Preacurata, tânguindu-se.

23. „Cum am să-Ţi închid
Ochii dulci şi-ale Tale buze, Doamne,
Şi cum dar ca pe un mort Te voi îngropa ?”,
losif a strigat, înfiorându-se.

24. Jalnice cântări
Iosif şi cu Nicodim cântă
Lui Hristos ce S-a-ngropat, acum, în mormânt
Şi cu dânşii cântă cetele cereşti.

25. Sub pământ apui
Tu, Hristoase, Soare al dreptăţii;
Deci şi buna, Maica Ta, care Te-a născut,
De dureri se stinge, nevăzându-Te.

26. Iadul s-a-ngrozit
Dătătorule de viaţă, Doamne,
Când prădată şi-a văzut bogăţia lui
Şi-nviaţi pe morţii cei legaţi din veac.

27. Soare luminos
După noapte străluceşte, Doamne;
Iar Tu, după moartea Ta, străluceşti mai mult,
Înviind din groapă ca un Dumnezeu.

28.  Ziditorule,
Primindu-Te în sân pământul
S-a clătit de frica Ta, Preaputernice,
Şi pe morţi cutremurul i-a deşteptat.

29. O, Hristoase-al meu !
Iosif şi Nicodim cu miruri,
Într-un chip deosebit, acum Te gătesc
Strigând: „O, pământe-nfricoşează-te !”

30. Doamne, ai apus
Şi cu Tine-a soarelui lumină;
Iar făptura de cutremur cuprins-a fost,
Făcător al tuturor vestindu-Te.

31. Piatra cea din unghi
O acoperă piatra tăiată
Şi pe Domnu-L pune-n groapă un muritor.
Înfioară-te, de-acum, pâmântule !

32. „Vezi-ne aici:
Ucenicul cel iubit şi Maica,
Şi cu dulce glas răspunde-ne, Fiule !”,
A strigat Curata, cu amar plângând.

33. Tu, ca Cel ce eşti
De viaţă dătător, Cuvinte,
Pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit;
Ba chiar şi pe morţii lor îi înviezi.

34. Nici chip ai avut,
Nici frum’seţe, când pătimeai, Doamne;
Dar mai mult ai strălucit, când ai înviat,
Şi cu sfinte raze ne-ai împodobit.

35. Ai apus în trup,
Sub pământ, nestinsule Luceafăr;
Şi aceasta neputând vedea soarele,
În amiază-zi el s-a întunecat.

36. Luna, soarele
Se întunecă-mpreună, Doamne,
Şi robi binevoitori Ţi s-au arătat
Şi în mantii negre s-au înveşmântat.

37. „Chiar de-ai şi murit,
Dar sutaşul Dumnezeu Te ştie;
Iar eu cum Te-oi pipăi, Dumnezeul meu,
Mă cutremur”, a strigat cel cu bun chip.

38. A dormit Adam
Şi din coasta lui-’şi scoase moarte;
Tu dormind acum, Cuvinte-al lui Dumnezeu,
Lumii viaţă izvorăşti din coasta Ta.

39. Ai dormit puţin
Şi-ai dat viaţă celor morţi, Hristoase,
Şi-nviind ai înviat pe cei adormiţi,
Ce-adormiseră din veacuri, Bunule.

40. De ai şi murit,
Dar ai dat vinul de mântuire,
Viţă, care izvorăşti viaţă tuturor;
Patima şi crucea Ţa Ţi le slăvesc.

41. Cum au suferit
Cereştile cete îndrăzneala
Celor ce Te-au răstignit, Dumnezeule,
Când Te văd gol, sângerat şi osândit ?

42. O, neam jidovesc
Îndărătnic, ce-ai primit arvuna !
Cunoscut-ai ridicarea Bisericii;
Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit ?

43. În batjocură
Tu îmbraci pe Împodobitorul,
Care cerul a-ntărit şi-a împodobit
Tot pământul, într-un chip preaminunat.

44. Ca un pelican,
Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte;
Şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii, care au murit,
Răspândind asupra lor izvoare vii.

45. Oarecând Navi,
Opri soarele, zdrobind duşmanii;
Iar Tu, Soare, ascunzându-Ţi lumina Ta,
Ai zdrobit pe-al iadului stăpânitor.

46. Nu Te-ai despărţit
De-al Părintelui sân, Milostive,
Chiar binevoind a lua chip de muritor;
Şi în iad Hristoase-al meu, Te-ai pogorît.

47. Tins fiind pe lemn,
Cel ce spânzuri pământul pe ape,
În pământ, fără suflare, acum cobori;
Care lucru nerăbdându-l, tremură.

48. „Vai, o, Fiul meu !”,
Preacurata jeleşte şi zice
Că „pe care-L aşteptam ca pe-un Împărat,
Osândit acum pe cruce îl privesc !”

49. „Astfel mi-a vestit
Gavriil, venind din cer la mine:
El mi-a spus că-mpărăţia Fiului meu
Este o împărăţie veşnică.”

50. „Vai, s-a împlinit
A lui Simeon proorocie
Că prin inima mea sabie a trecut;
O, Emanuile, Cel ce eşti cu noi !”

51. O, iudeilor !
Ruşinaţi-vă măcar de morţii
Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,
Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.

52. S-a cutremurat
Şi lumina soarele şi-a stins-o,
Când în groapă Te-a văzut neînsufleţit;
Nevăzuta mea lumină, Bunule !

53. Cu amar plângea
Preacurata Maica Ta, Cuvinte,
Când pe Tine Te-a văzut acum în mormânt;
Ne-nceput şi negrăite Dumnezeu !

54.  Maica Precista
Omorârea Ta văzând, Hristoase,
Cu adânc-amărăciune, Ţie-Ţi grăia:
„Să nu zăboveşti, Viaţă, între morţi !”

55. Iadul cel cumplit
Tremura, când Te-a văzut pe Tine,
Veşnic Soare al măririi, Hristoase al meu,
Şi în grab’ a dat din el pe cei legaţi.

56. Ce privelişte
Mare şi grozav-acum se vede;
Căci al vieţii Dătător moarte-a suferit,
Voind El să dea viaţă tuturor !

57. Coasta Ţi-au împuns,
Mâinile Ţi-au pironit, Stăpâne;
Şi cu rana Ta din coastă ai vindecat
Ne-nfrânarea mâinilor strămoşilor.

58. Oarecând jelea
Toată casa pe fiul Rahilei;
Iar acum pe al Fecioarei Fiu îl jelesc
Maica Lui şi ceata Ucenicilor.

59. Palme şi loviri
I s-au dat lui Hristos peste faţă,
Celui ce cu mâna Sa pe om plăsmui,
Şi-a zdrobit cu totul ale fiarei fălci.

60. Toţi cei credincioşi,
Cu-ngroparea Ta scăpaţi de moarte,
Îţi cinstim,  Hristoase-al nostru, cu laude,
Răstignirea şi-ngroparea Ta acum.

61. Cel făr’ de-nceput,
Veşnice Părinte, Fiu şi Duh Sfânt,
Întăreşte stăpânirea ’mpăraţilor
Împotriva duşmanilor, ca un bun.

62. Ceea ce-ai născut,
Preacurată Fecioară, Viaţa,
Potoleşte dezbinarea-n Biserică
Şi dă pace, ca o bună, tuturor.

63. Cuvine-se, dar,
Să cădem la Tine, Ziditorul,
Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins
Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

Starea a treia

1. Neamurile toate
Laudă-ngropării
Ţi-aduc, Hristoase-al meu.

2. Arimateanul
Jalnic Te pogoară
Şi în mormânt Te-ngroapă.

3. De mir purtătoare,
Mir Ţie, Hristoase,
Ţi-aduc cu sârguinţă.

4. Vino-întreagă fire,
Psalmi de îngropare
Lui Hristos să-I aducem,

5. Pe Cel viu cu miruri,
Ca pe-un mort să-L ungem,
Cu  mironosiţele.

6. Fericite losif !
Trupul ce dă viaţă,
Al lui Hristos, îngroapă.

7. Cei hrăniţi cu mană
Lovesc cu piciorul
În Binefăcătorul.

8. Cei hrăniţi cu mană,
Oţet şi cu fiere
Ţi-aduc, Hristoase al meu.

9. O, ce nebunie !
Pe Hristos omoară
Cei ce-au ucis pe profeţi.

10. Ca rob făr’ de minte,
A trădat Iuda
Pe-Adâncu-nţelepciunii.

11. Rob ajunge-acuma
Vicleanul de Iuda,
Cel ce-a vândut pe Domnul.

12. Zis-a înţeleptul:
„Groap’-adâncă este
Gâtlejul jidovilor.”

13. La viclenii jidovi,
Căile lor strâmbe
Curse şi ciulini sunt.

14. losif şi Nicodim
Pe Domnul îngroapă,
Cu toată cuviinţa.

15. Slavă Ţie, Doamne,
Cel ce dai viaţă
Şi-n iad, puternic, cobori.

16. Maica Preacurata
Se jelea, Cuvinte,
Pe tine mort văzându-Te.

17. „Primăvara dulce,
Fiul meu preadulce.
Frum’seţea unde Ţi-a apus ?”

18. Plângere pornit-a
Maica Preacurata,
Când ai murit, Cuvinte.

19. Vin cu mir, să-L ungă,
De mir purtătoare,
Pe Hristos, Mirul ceresc.

20. Cu moartea pe moarte
O omori Tu, Doamne,
Cu sfânta Ta putere.

21. Piere-amăgitorul,
Scapă amăgitul
Cu-nţelepciunea-Ţi, Doamne.

22.  Cade vânzătorul
În fundul gheenei,
În groapa stricăciunii.

23.  Curse de ciulini sunt
Căile lui Iuda,
Celui nebun şi viclean.

24. Pier răstignitorii,
Împărate-a toate,
Dumnezeiescule Fiu.

25. Toţi pier, împreună,
În groapa pierzării,
Bărbaţii sângiurilor.

26. „Fiule din Tatăl,
Împărat a toate,
Cum ai primit patima ?”

27. Maica, mieluşeaua,
Mielul ei pe cruce
Văzându-L, s-a tânguit.

28. Trupul ce dă viaţă
losif împreună
Cu Nicodim îngroapă.

29. Mult înlăcrimată
A strigat Fecioara,
Rărunchii pătrunzându-şi:

30. „O, a mea lumină,
Fiul meu preadulce,
Cum Te-ai ascuns în groapă ?”

31. „Nu mai plânge Maică;
Pe Adam şi Eva
Ca să-i slobod, Eu sufăr”.

32.  „Fiul meu, slăvescu-Ţi
Înalta-ndurare
Prin care rabzi acestea”.

33. Cu oţet şi fiere
Te-au adăpat, Doamne,
Gustarea veche s-o strici.

34. Te-ai suit pe cruce,
Cel ce altădată
Umbrişi poporul sub nor.

35. De mir purtătoare,
Venind la a Ta groapă,
Ţi-aduceau, Doamne, miruri.

36. Scoală-Te, ’ndurate,
Şi pe noi ne scoate
Din a gheenei groapă !

37. „Doamne, înviază”,
Zicea, vărsând lacrimi,
Maica Ta ce Te-a născut.

38. Înviază-n grabă,
Alungând durerea
Curatei Tale Maice !

39. Prinse-au fost de frică
Cereştile cete,
Când Te-au văzut mort, Doamne.

40. Iartă de greşale
Pe cei ce, cu frică,
Cinstesc ale Tale patimi.

41. O, înfricoşată,
Străină vedere;
Pâmântul cum Te-ascunde !

42. Altădat’ un losif
Ţi-a slujit în fugă
Şi-acum Te-ngroapă altul.

43. Plânge, Te jeleşte,
Preacurata-Ţi Maică,
Fiind Tu mort, Cuvinte.

44. Spaimă ia pe îngeri
De grozava-Ţi  moarte,
O, Făcător a toate !

45. Până-n zori, cu miruri
Ţi-au stropit mormântul
Cele înţelepţite.

46. Pace în Biserici,
Lumii mântuire,
Prin învierea-Ţi dă-ne !

47. O, Treime Sfântă,
Tată, Fiu şi Duh Sfânt,
Lumea o mântuieşte.

48. Robilor tăi, Maică,
Dă-le ca să vadă
’Nvierea Fiului tău !

49. Neamurile toate
Laudă-ngropării
Ţi-aduc, Hristoase al meu.

 

„Dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori ca să spălaţi picioarele unii altora”

Paradoxul spălării picioarelor în Joia Mare
La vechii evrei, contemporani cu Mântuitorul Iisus Hristos, exista un obicei în care gazda oferea musafirilor veniţi de la drum lung şi obositor prin pustiul Ţării Sfinte apă caldă pentru spălarea picioarelor de praf şi alinarea durerilor sau a rănilor provocate de o aşa călătorie anevoioasă. Primii creştini au preluat obiceiul spălării picioarelor pelerinilor, act prin care se adânceşte smerenia. Ritualul se practică şi astăzi, mai ales în mănăstiri, ca un gest de reînnoire a ceea ce a făcut Mântuitorul înainte de Cina cea de Taină.
Această spălare a devenit o cinstire şi o apreciere pentru cel primit ca oaspete şi amintea de primirea pe care a făcut-o Avraam la Stejarul din Mamvri celor Trei Îngeri – adică Sfintei Treimi. Ţinând cont că obiceiul era larg răspândit în Israel şi că el se practica până şi la casele de oaspeţi de către slujitorii de acolo, Mântuitorul mustră pe fariseul Simeon în Betania, care primise cinstea de a fi intrat Însuşi Filul lui Dumnezeu în casa sa, judecându-L în sine, atunci când femeia cea păcătoasă a venit şi I-a spălat picioarele cu lacrimile pocăinţei ei şi I le-a şters cu părul capului ei sărutându-le, zicând: „Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picoarele. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele.” (Luca 7, 44-46) Această femeie păcătoasă a arătat mai multă pocăinţă şi mai multă preţuire pentru Hristos nădăjduind în iertarea ei prin gestul cel mai pios şi umil de a spăla picioarele lui Iisus cu propriile lacrimi, decât fariseul Simon. Deşi gestul ei era unul profund, dintre cei de faţă nimeni nu-l apreciază decât numai Domnul Hristos.
Ruşinarea iubitorilor de slavă deşartă
Alegând Mântuitorul să mănânce Paştile cu ucenicii săi, la Cina cea de Taină, mai înainte de a institui Sfânta Euharistie, îi adânceşte în învăţătura smereniei, unită cu dragostea unuia către altul. „Evanghelistul prezintă în versetele din fruntea acestui paragraf paradoxul dintre puterea dumnezeiască pe care o avea Hristos, ca Unul ce S-a născut din Tatăl şi Care, după ce S-a născut om, Se va sui şi cu trupul la cer, şi smerenia pe care o arată. Numai afirmând întâi puterea dumnezeiască a lui Hristos, Evanghelistul poate pune în relief uimitoarea smerenie a lui Hristos” – Sfântul Chiril al Alexandriei arată că Evanghelistul pune mai întâi accentul pe mărirea Sa şi, arătând strălucirea firii Lui proprii, ruşinează astfel pe iubitorii de slavă deşartă.
Această opoziţie, a Slavei celui de-al doilea Ipostas din Treime cu smerenia arătată de Iisus Hristos spre curăţia Apostolilor şi a noastră, este arătată şi într-una din rugăciunile rânduielii spălării picioarelor din Joia Mare, aflată în Triod: „Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ne-ai arătat nouă măsura smereniei, prin plecarea Ta cea preaînaltă, şi pe cel smerit cu voinţa întâi chemându-l, ne-ai învăţat pe noi cu smerenia cea dumnezeiască, păzeşte-ne neîntinaţi, spălaţi pururea cu lacrimi, curăţiţi cu lumina darului Tău cel curăţitor”.
Spălarea picioarelor de la Cina cea de Taină este o pildă de dragoste şi un îndemn dumnezeiesc la smerenie, servire şi iubire faţă de aproapele nostru. Ea nu are numai valoarea unei curăţiri legale, exterioare, ci simbolizează curăţenia sufletelor. Totodată, ea este menită să realizeze între creştini atmosfera frăţească şi spiritul de jertfă care să ridice în demnitate firea omenească, să topească vrăjmăşiile şi să înmulţească în lume dragostea de aproapele şi binefacerea.
„Venind, ne-au spălat picioarele”
Acest ritual a fost preuat de primii creştini cu mare evlavie, el practicându-se mai cu seamă în Joia Mare aşa cum mărturisea un pelerin la Locurile Sfinte în secolul al VII-lea. Mărturii vii ale săvârşirii acestui obicei le întâlnim şi într-un manuscris aflat în Biblioteca Sfântului Sinod, în jurnalul lui Necolae Sas, pelerin la Ierusalim în 1870-1871. Pelerinii sosiţi la Ierusalim sunt cazaţi la Mănăstirea Sfinţilor Arhangheli, iar acolo, într-o festivitate la care participă toată obştea de monahi şi toţi pelerinii, li se spală acestora din urmă picioarele, la fiecare pe rând, de către monahi. Apoi li se dă apă sfinţită şi îşi spală şi mâinile şi faţa, după care trec într-o altă încăpere unde îşi scrie fiecare numele şi primeşte un fel de „certificat de închinător la Locurile Sfinte” – adică de „hagiu”, cum spune pelerinul nostru:
„Apoi ne-au poftit în casele ciele mai de sus şi stând mai mulţi sfinţi Părinţi acolo şi poruncindu-ne să ne desculţăm, şi venind ne-au spălat picioarele: şi le-au şters cu fota şi le-au serutat cântând foarte frumos pentru spălarea picioarelor din stihiri şi făcându-ne atunci hagii; şi apoi ne-au dat de ni-am spălat şi pre mâini cu apă caldă şi cu săpun, ca şi pre piciore; şi apoi au venit un părinte cu un feliu de apă foarte mirositoare de ne-am spălat pre faţă cu apa aceia, foarte mulţemind Maicei Domnului de toate şi pentru toate” (Ms. 5603/ 1960 din Biblioteca Sfântului Sinod, fila 17).
Care era oare scopul acestei spălări? De ce călugării, care oricum îi găzduiau şi aveau grijă de pelerini pe durata şederii lor în Ţara Sfântă, trebuia să facă şi acest gest de umilinţă, faţă de nişte străini? Răspunsul îl găsim în Evanghelia de la Ioan, cap 13, iar tâlcuirea o aflăm din cugetările Sfinţilor Părinţi.
În Joia Mare, la Cina cea de Taină, Mântuitorul se încinge cu ştergar şi spală picioarele ucenicilor, fiecăruia pe rând. Ei sunt înfricoşaţi de acest gest, îndeosebi Petru, care nu acceptă ca Domnul şi Învăţătorul să se facă lor rob – ei, care erau ucenicii Lui – şi să se smerească, spălându-le şi sărutându-le picioarele. Taina acestui gest ei nu o pot cuprinde cu mintea, dar Dumnezeu îi spune lui Petru „Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine” (In. 13, 8), şi îi explică în continuare : „Dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori ca să spălaţi picioarele unii altora. Căci v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, aşa să faceţi şi voi” (In, 13, 14-15) şi mai încolo „Fericiţi sunteţi dacă le veţi face” (In, 13, 17).
Esenţa gestului pe care îl face Mântuitorul constă în pilda de smerenie, după cum explică şi Sf. Chiril al Alexandriei: când deci Eu, Cel atât de mare în slavă, Mă arăt coborât la atâta smerenie, încât spăl şi picioarele voastre, cum veţi refuza, zice, să faceţi şi voi unii altora aceasta? Iar prin aceasta îi învaţă să nu le placă să se mândrească împotriva cinstirii altora, ci să socotească fiecare pe cel împreună-rob superior sieşi şi să-l pună în toate înaintea sa.
Smerenia este primul pas pe drumul pocăinţei. Este una din condiţiile principale în monahism. Este porunca pe care nu a respectat-o Adam şi pentru care a căzut din starea graţiei divine, pentru că s-a mărit şi a vrut să dobândească cunoaşterea lui Dumnezeu. Pilda lui Adam cel Nou, Fiul lui Dumnezeu, o urmează monahii care spală picioarele pelerinilor, şi le dau acestora pildă (aşa cum Mântuitorul le-a dat Apostolilor), ca, la rândul lor, să se lepede de mândria lumească şi să înceapă acest pelerinaj la Locurile Sfinte cu smerenie, cu conştiinţa că au pornit pe un drum la capătul căruia îi aşteaptă Mântuitorul, iar ei trebuie să fie pregătiţi, „pentru a avea parte de El” – aşa cum îi spune Iisus lui Petru.
Obiceiul spălării picioarelor pelerinilor veniţi la Ierusalim este pomenit şi în jurnalele altor pelerini români. În 1860, cu 10 ani înaintea lui Necolae Sas, un călugăr de la Mănăstirea Ciolanu vorbeşte despre acelaşi ritual, amintind şi de spectaculosul ritual al spălării picioarelor la care participă slujitorii Sfântului Mormânt, în Joia Mare. În 1840, călugărul Chiriac de la Mănăstirea Secu este părtaş la acest ritual ce se făcea pelerinilor şi ne dă mai multe amănunte, despre cum se aplica acest ritual în cazul femeilor. Pelerinii erau îndemnaţi să lase un acatist pentru a fi pomeniţi în Ţara Sfântă, moment în care li se elibera „certificatul de hagiu”.
„A doua zi îi ieu pre toţi şi cu cântări îi duc întru o odae mare în chip de paraclis şi împodobită cu icoane şi încep a le spăla picioarele la parte bărbătească, iar după spălare le sărută un picior. La mueri numai le toarnă pe mâini de să spală şi de acolo îi duc la altă odae la partamantul cel mai de sus şi acolo încep a-i băga câte pre unu să-şi scrie numele său şi a părinţilor săi, a neamurilor de vor voi”.
La 1904, încă se mai practica
Chiar la începutul secolului al XX-lea se mai practica acest ritual, fie şi pentru un singur închinător. Dr. Badea Cireşeanu, profesor de liturgică şi decan al Facultăţii de Teologie din Bucureşti între 1913 şi 1915, primeşte şi el la Patriarhia Ierusalimului o „carte de închinător” şi i se spală picioarele (pelerinajul său la Ierusalim se petrece în anul 1904). El spune că spălarea picioarelor este o datină veche rămasă între orientali şi îi plasează originea mult mai devreme, în Vechiul Testament, în episodul primirii de către Avraam şi Sara a Sfintei Treimi, la Stejarul din Mamvri (Facerea, 18,4). Iată cum comentează profesorul de liturgică acest obicei:
Această spălare este simbolul curăţeniei, dar ea înviorează şi corpul obosit în acele locuri de multă umblare pe jos şi de văpaia soarelui. Şi Mântuitorul a spălat picioarele ucenicilor Săi la Cina cea de taină; iar când se afla în Capernaum o femeie păcătoasă turnând mir pe picioarele lui, Domnul a lăudat pocăinţa femeiei şi a zis lui Simon: „Am intrat în casa ta, apă pe picioarele mele nu ai dat; iar aceasta, cu lacrămi a udat picioarele mele” (Lc.7, 44). Spălarea picioarelor s-a făcut şi de Sfinţii Părinţi, şi se mai face şi azi în unele locuri, întru aducere aminte de cele petrecute în timpurile Vechiului şi al Noului Testament – spunea dr. Badea Cireşeanu la 1906.
Acelaşi ritual, practicat de slujitorii de la Sfântul Mormânt (ierarhi şi preoţi) în Joia Patimilor, este şi mai spectaculos. Este un ritual care se făcea în curtea bisericii, dar la care nu participau credincioşii. De aceea, pelerinii noştri plătesc unui turc pentru a-i lăsa să se urce pe o clădire din preajma bisericii, spre a vedea ritualul (pe la 1860). Toată ceremonia este ca o punere în scenă a textului evanghelic. La ea participă un ierarh, cu grad de superior, iar pe lângă acesta alţi doisprezece – în chipul Mântuitorului şi al celor 12 Apostoli. Un diacon citeşte Evanghelia, fiecare verset fiind urmat de „punerea lui în scenă”. Sunt rememorate nu numai spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul, ci şi celelalte evenimente ce vor urma: rugăciunea lui Iisus în Grădina Ghetsimani, somnul în care au căzut ucenicii, sărutarea lui Iuda etc. (filele 82-87)
Ritualul celebru era aşteptat cu mare curiozitate de pelerinii aflaţi la Ierusalim în Săptămâna Patimilor. Necolae Sas scrie la fila 88: „Foarte am mulţemit lui Dumnezeu că ne-au învrednicit de am văzut şi sfânta spălare, care mult am dorit ca să o văz”.
Ceremonialul este descris cu acelaşi interes şi de călugărul de la Mănăstirea Ciolanu, în 1860.
Despre vechimea acestui ritual nu avem, din păcate, foarte multe informaţii. În jurnalul de călătorie al Egeriei (o nobilă pelerină venită din Spania în Ţara Sfântă, în veacul al IV-lea) nu apare nici o menţiune referitoare la acest obicei, se vorbeşte în schimb, foarte mult, despre instituţia botezului, aşa cum se practica la sfârşitul veacului al IV-lea.
Prima menţiune, în veacul al VI-lea
Prima menţiune despre obiceiul spălării picioarelor, practicat nu numai la Ierusalim, ci în toate abaţiile din Occident, se găseşte în Liber ordinum. Înţelegem că obiceiul se practica deja în secolul al VI-lea, în Spania. Ritualul avea loc după terminarea slujbei de seară; se stingeau luminile în Sfântul Altar, episcopul rostea cu voce scăzută câteva rugăciuni şi toţi cei din biserică îngenuncheau. Apoi, prelatul împreună cu tot clerul (laicii erau excluşi de la ceremonie, la fel ca în descrierea ceremonialului de la Ierusalim, citat mai sus) mergeau în locul unde se făcea spălarea ritualică. Toată ziua se ţinea post negru, şi abia după ceremonie (adică după asfinţitul soarelui) se putea rupe postul (Dictionnaire dâarchéologie chrétienne et de Liturgie).
Din a doua jumătate a secolului al VIII-lea, mărturiile despre acest ritual devin tot mai numeroase, obiceiul spălării picioarelor în Joia Mare generalizându-se, spre secolul al X-lea (vezi Missale Gothicum, Vita S. Brigidae, un Glossarium cu canoane din secolul VIII, editat de Du Cange).
În Franţa se practica spălarea picioarelor oamenilor de rând, de către clerici, nu neapărat în Joia Mare, ci în diferite zile de pe parcursul Postului Mare, sau chiar în afara postului: „La Saint-Denis, practica persista încă în secolul al XVI-lea, când, în fiecare miercuri, vineri şi sâmbătă de la începerea postului până la calendele lui noiembrie, se aduceau trei săraci la capitoliu şi li se spălau nu numai picioarele, ci şi mâinile”.
Au fost perioade când nici la Ierusalim nu se mai practica ritualul spălării picioarelor pelerinilor la primirea într-o mănăstire, pentru că, din cauza ocupaţiei turceşti, numărul pelerinilor era foarte mic, iar regula iniţială prevedea să fie cel puţin 12 închinători cărora să li se spele picioarele. În 1771, în plină ocupaţie otomană, Chateaubriand făcea o călătorie la Ierusalim, iar în mănăstirea catolică unde era găzduit nu se mai afla decât un pelerin, venit la Ierusalim în urmă cu şapte luni. Autorul cunoaşte însă obiceiul, despre care aflase din jurnalul de călătorie al lui Trévenot, pelerin la Ierusalim în 1656, care scria că fusese chiar al doisprezecelea personaj din grup, pentru că… „Deseori, pelerinii nu erau în număr de 12, şi drept urmare trebuiau să se ia şi călugări, pentru a completa acest număr la ceremonia spălării picioarelor, din Joia Mare”.
Reprezentări iconografice
Spuneam mai sus că de prin secolul al VIII-lea apar mai multe mărturii scrise referitoare la ritualul spălării picioarelor. Pentru a înţelege importanţa pe care o căpătase acest ritual, trebuie să observăm că scena în care Iisus spală picioarele ucenicilor la Cina cea de Taină apare reprezentată tot mai mult, în pictura bisericii, în mozaicuri, basoreliefuri (basorelief pe un sarcofag de la Muzeul din Latran, sec. al XV-lea) şi miniaturi din cărţile de cult (exemple: pe Evangheliarul lui Rossano, pe un pergament-antivolă de la Athos din secolul al XVI-lea, etc). Mozaicurile de la Néa Moni (Chio) şi Hosios Loukas sunt realizate în cea mai frumoasă tehnică bizantină. Fiecare verset din Evanghelie pare să se audă din desen – Petru şade pe scaun, cu o mână arătându-şi picioarele, iar pe cealaltă având-o la cap (căci spune „Doamne, spală-mi nu numai picioarele, ci şi mâinile şi capul” (In, 13,9). Hristos, îngenuncheat înaintea lui, cu îmbrăcămintea cea de deasupra scoasă şi încins cu un ştergar, cu o mână ţine piciorul lui Petru iar pe cealaltă mână o întinde către el. Înaintea genunchilor are un vas cu apă. Ceilalţi Apostoli stau în spatele lui Petru, unii vorbind între ei, alţii dezlegându-şi încălţămintea.
În concluzie, actul spălării picioarelor – gest practicat încă din Vechiul Testament, dar din considerente de igienă şi apoi de curtoazie (cum apare în pasajul întâmpinării Sfintei Treimi de către Avraam, la Stejarul din Mamvri – Facerea,18:4) – capătă semnificaţii noi prin exemplul pe care îl dă Iisus Hristos ucenicilor apostoli. Hristos s-a smerit nu doar în faţa lui Dumnezeu, ci şi în faţa omului: gestul Său este întemeietor de civilizaţie nouă, o civilizaţie a smereniei, în lumina căreia omul creştin dobândeşte valoare absolută, iar gestul smerit al spălării picioarelor nu mai apare nici umilitor, nici gratuit.
În Vechiul Testament, una din poruncile pe care Iahve i le dă lui Moise este plasarea unui bol cu apă înaintea Sfântului Altar, pentru ca preotul ce intră în Sfânta Sfintelor să-şi spele mai înainte mâinile şi picioarele (Exodul, 30, 18; 38, 8; 40, 7).
Sfântul Apostol Pavel recomandă ruga cu mâinile pure (I Tim. 2,8), iar Tertulian pomeneşte despre spălarea mâinilor înainte de săvârşirea rugăciunilor de seară, în reuniunile primilor comunităţi de creştini: „După spălarea mâinilor cu apă şi aprinderea lumânărilor, fiecare este îndemnat să înalţe cântări lui Dumnezeu după puteri, din cărţile sfinte, sau din propria sa minte” (TERTULIAN, Apologeticum, XXXIX, P.L., tomul I, p. 477).
La Tyr, încă din 314, s-a construit o bazilică precedată de un portic unde se afla o fântână unde închinătorii trebuiau să îşi spele mâinile. Atriumul bisericii din Vatican era dotat de asemenea cu un vas de apă, pentru acelaşi uzaj. Bisericile catolice au şi astăzi, la intrarea în naos, un bol în care se păstrează apă sfinţită, în care credincioşii îşi înmoaie vârful degetelor mâinii cu care îşi fac apoi cruce.
Obiceiul ca preoţii şi episcopii să îşi spele mâinile înainte de săvârşirea Sfintei Liturghii există de timpuriu în Biserica Creştină.
Act de purificare interioară
Simbolistica apei este legată de purificare. În Sfânta Scriptură, ea poate apărea ca apă a spălării (cum am văzut în spălarea mâinilor preoţilor înainte de slujbă, în spălarea picioarelor oaspeţilor la intrarea într-o casă, chiar în semnul de nevinovăţie pe care îl arată Pilat atunci când îşi spală mâinile după ce îl dă pe Iisus înapoi fariseilor); ca apă a reînnoirii şi a renaşterii (apa pe care Iahve a făcut-o să ţâşnească din deşert pentru ca poporul ales să nu moară de arşiţă (Is. 41, 17-18), Apa vie care este Iisus, aşa cum îi spune El femeii samarinence venite la fântână (In, 4,10), ori ca apă a spălării păcatului, a afundării şi a mântuirii (aşa cum este apa botezului).
Patriarhul Ierusalimului spală picioarele episcopilor
Astăzi, ceremonia spălării picioarelor se mai oficiază la Sfântul Mormânt în Ierusalim pe la ora 12.00, fiind slujită de către Patriarhul Ierusalimului sau de un mitropolit, iar cei cărora li se spală picioarele sunt episcopi. Ceremonialul se desfăşoară pe un podium special amenajat în curtea din faţa Bisericii Sfântului Mormânt, la acesta asistând şi mulţimile de pelerini ce vin la Ierusalim în Săptămâna Patimilor, pentru sărbătoarea Învierii Domnului. De asemenea, această rânduială făcând parte din tipicul de slujbă al Bisericii Ortodoxe Române, se practică la mănăstirile din ţara noastră, în Joia Mare, de regulă după rugăciunea amvonului de la Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, la orele prânzului.
„Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ne-ai arătat nouă măsura smereniei, prin plecarea Ta cea preaînaltă, şi pe cel smerit cu voinţa întâi chemându-l, ne-ai învăţat pe noi cu smerenia cea dumnezeiască, păzeşte-ne neîntinaţi, spălaţi pururea cu lacrimi, curăţiţi cu lumina darului Tău cel curăţitor”. (Cântare din Triod de la rânduiala Spălării picioarelor)

pr. Cristinel TRANDAFIR

http://www.ortodoxia.md/descopera/23-postul-mare/2747-paradoxul-splrii-picioarelor-in-joia-mare