Category Archives: MISCAREA LEGIONARA.

Tudor Gheorghe vrea sa innebuneasca banda lui Katz, Patapievici si Tismaneanu

“Voi canta cantece legionare!”

Tudor Gheorghe vrea sa innebuneasca banda lui Katz, Patapievici si Tismaneanu, care l-a prigonit pe Parintele Justin Parvu si a sa sfanta batranete  Cu cât îţi pute ce-i aici, cu cât închizi ochii şi te-ai văzut dincolo spre graniţele Ungariei, spre Austria, cu cât uiţi de bălegarul de aici, eşti „ales” eşti „rafinat”… – Tudor Gheorghe Maestrul Tudor Gheorghe spune că, de frică şi din graba de a cataloga unii dintre români se grăbesc să condamne orice demers de asumare a istoriei naţionale si in primul rand nationalismul Demnitate. Aceasta ar putea fi cea mai scurtă caracterizare a maestrului Tudor Gheorghe. Privindu-, mulţi dintre noi intuiesc că românii pot avea şi alt profil social. Spectacolele semnate de către Tudor Gheorghe depăşesc cadrul artistic, punând în mişcare, simultan, mintea şi sufletu spectatorului. De aceea, poate, biletele se vând ca pâinea caldă şi oamenii pleacă acasă mulţumiţi cu un zâmbet discret sau cu o lacrimă în colţul inimii. L-am invitat din nou pe Tudor Gheorghe „La masa Adevărului” pentru a ne reaminti de „România veche”, de valorile pe care a fost construită Aşadar, am trecut „România nouă” prin filtrele celei „vechi”, într-un exerciţiu menit să dea un impuls, simultan, minţii şi sufletului, ca şi în spectacolele lui Tudor Gheorghe. Ce-am izbutit veţ vedea în rândurile de mai jos şi în forma video a dialogului CARTE DE VIZITĂ- Tudor Gheorghe s-a născut la 1 august 1945, la Podari, judeţul Dolj- A urmat Liceul „Fraţii Buzeşti” din Craiova şi cursurile Institutului de Teatru din Bucureşti absolvind în 1966- În acelaşi an a fost angajat la Teatrul Naţional din Craiova- Tatăl său, Ilie Tudor, cântăreţ la strană si legionar – supranumit “copilul Capitanului”, dupa obiceiu ui Corneliu Codreanu de a se ingriji de educatia mai multor copii -, a fost deţinut politic în temniţa de la Aiud, unde regimul era extrem de dur. Vezi Un om cat un veac. De vorba cu luptatoru anticomunist nea Tudor Ilie, tatal lui Tudor Gheorghe. VIDEO – Reportajul integral al scriitorulu Liviu Andre- În 1969 a oferit primul său recital, „Menestrel la curţile dorului”, cu poezia poeţilor Lucian Blaga Tudor Arghezi şi Ion Barbu- Autorităţile comuniste i-au interzis să concerteze în 1987, însă după 1989 a revenit pe scenă.

Scris de Victor RONCEA

Preluare dupa http://roncea.ro

Anunțuri

CORNELIU ZELEA CODREANU:CĂRTICICA ŞEFULUI DE CUIB

CORNELIU ZELEA CODREANU

CĂRTICICA ŞEFULUI DE CUIB

TABLA DE MATERII

PARTEA I-A

Şedinţele cuibului. Legile. Micul drapel. Iniţiativa. Executarea ordinelor.

Cuvânt înainte

Cuibul

Datoriile corespondentului, curierului şi casierului cuibului

Cele şase legi fundamentale ale cuibului

Micul drapel al cuibului

Despre rapoarte

Când se adună cuibul

Viaţa cuibului

Prima grijă: punctualitatea

A doua grijă: inima bună

Începerea şedinţei

Cu ce începe şedinţa şeful cuibului

Ce se mai poate discuta în cuiburi

Hotărâri

Despre iniţiativa şefului de cuib

Despre executarea ordinelor

Închiderea şedinţei

16 bis. Marşul legionarilor

PARTEA A II-A

Despre organizare. Câte feluri de cuiburi sunt. Încadrarea lor.

Cuib superior şi familie de cuiburi

Cuiburi încadrate

Chemarea şefilor de cuiburi. Şcoala de cadre

Un rol important al şefilor din Garnizoana legionară

Un alt rol al şefilor de garnizoană

Câte feluri de cuiburi sunt în Legiune

Cuiburi de fete (Doamne) Cetăţui

Corpul legionarilor

Cuiburi studenţeşti, grup. Centru studenţesc legionar

Organizaţia politică propriu-zisă

Comandamentele cuiburilor: în fiecare judeţ, la Centru

Schimbarea şefului. Formarea înlocuitorului

PARTEA A III-A

Sfaturi pentru şefii de cuib, ca unitatea de sub comanda lor să poată merge bine

Cum trebuie să fie şi să se poarte un şef

De ce trebuie să se ferească un şef legionar

Ce trebuie să facă un şef legionar când simte atacul ademenirii?

Nu există în Legiune „M-am supărat şi plec”

Lupta cu alţi şefi legionari

Spiritul negativ

Şefii legionari dintr-o comună trebuie să fie de acord

PARTEA A IV-A

Recrutarea membrilor

PARTEA A V-A

Uniforma legionară

Interzicerea uniformelor

Grade şi funcţiuni

PARTEA A VI-A

Camaraderia, disciplina şi încrederea în şefi

Despre pedepse

PARTEA A VII-A

Şeful de cuib în timpul campaniei electorale

Promisiuni electorale legionarul nu face

Care este scopul nostru? Unde trebuie să ajungem?

Cereri

Ce trebuie să facă şi de ce anume trebuie să se păzească şeful de cuib în perioada electorală

Ce vor face înainte de alegeri

Ce vor face în ziua alegerii

PARTEA A VIII-A

În ce direcţie spirituală trebuie să facă un şef de cuib educaţia oamenilor săi

Cum se prezintă un legionar

Cum trebuie să fie în vorbă şi în scris un legionar

Îmbrăcămintea legionarului

Legionarul şi mânuirea banilor publici

Sentimentul demnităţii

Şcoala faptei creatoare

Rugăciunea ca element decisiv al victoriei. Apelul la strămoşi

Şcoala suferinţei

PARTEA A IX-A

Ce drum are de străbătut un legionar în viaţa legionară

Muntele suferinţei

Pădurea cu fiare sălbatice

Mlaştina deznădejdii

59.–63. Cele trei examene. Aprecierea şefului Legiunii

PARTEA A X-A

64. Legionarul şi politicianul

65. Legionarul şi comunistul

66. Legionarul şi jidanul

PARTEA A XI-A

67.–74. Ce crede un legionar

PARTEA A XII-A

75. Regimul parlamentarilor legionari. Circulara F

76. Ce este comitetul de 1000 (Comit. Asoc. Prietenii Legionarilor)

77. Casierul central al organizaţiei legionare

78. Abonamentul la „Libertatea”

79. Agenţi provocatori

80. Proces verbal model de constituire a unui cuib

81. Unde se găseşte de vânzare Cărticica Şefului de Cuib

81 bis. Cele trei legăminte ale unui legionar

PARTEA A XIII-A

82. Scurt istoric legionar

83. Legământul primilor legionari

84. Primul punct de program legionar

85. Discursul le Mesaj al Şefului Legiunii

86. Declaraţia la Mesaj – Noiembrie 1933

87. Programul şi sufletul

88. Din manifestul „O ruină”

89. Către purtătorii duhului nou

90. Manifestul prof. Cristescu (model de manifest)

91. Cuziştii

92. Articole din legile ţării pe care trebuie să le cunoască legionarii

93. Poezia şefului de cuib. Jurământul legionarilor Moţa şi Marin. Jurământul gradelor legionare. Cele 10 porunci. Asociaţia „Prietenii Legionarilor”

Legiunea este o Organizaţie întemeiată pe ordine şi disciplină.

Legiunea e călăuzită de un naţionalism curat, izvorât din nemărginita dragoste de Neam şi Ţară.

Legiunea vrea să trezească la luptă toate energiile creatoare ale Neamului.

Legiunea apără altarele Bisericii pe care duşmanii vor să ni le dărâme.

Legiunea îngenunche înaintea crucilor vitejilor şi mucenicilor Neamului.

Legiunea stă scut neclintit în jurul Tronului, din care voevozi şi regi s-au jertfit pentru apărarea şi înălţarea Patriei.

Legiunea vrea să clădească din suflete tari şi braţe vânjoase o Ţară puternică, o Românie nouă.

CUVÂNT ÎNAINTE

După doi ani de prigoană cumplită, „Cărticica şefului de cuib” reapare sub semnul biruinţei Căpitanului.

Acest îndreptar de viată, organizare şi doctrină legionară, cu pagini din care s-au născut, au luptat şi au murit atâţia legionari fanatizaţi, a fost prigonit şi ars în rând cu trupurile martirilor noştri.

LEGIONARI,

Păstraţi această carte şi nu vă abateţi de la ea.

E gândul şi voinţa celui mai mare îndrumător al neamului nostru, pentru a realiza un om nou, o elită adevărată şi o tară ca soarele sfânt de pe cer.

E flacără din nemărginita dragoste a Căpitanului pentru noi.

E lege peste veacuri, pentru neamul românesc.

Salutul se păstrează neschimbat, pentru că voim să creştem în duhul Lui.

Până nu se va întuneca cerul românesc peste sufletele noastre, Căpitanul nu poate muri.

Îl avem şi trăieşte în noi.

TRĂIASCĂ LEGIUNEA şi CĂPITANUL!

Horia Sima

Mai 1933, Bucureşti

PARTEA I–a

Şedinţa cuibului. Legile. Micul drapel. Iniţiativa. Executarea ordinelor.

Camarazi,

La apelul făcut de a ne reorganiza cu toţii în cuib aţi răspuns într-un număr covârşitor. „Pământul Strămoşesc” va publica pe rând numele cuiburilor, dându-le

aprobarea cuvenită. Sunteţi din toată tara şi din toate păturile sociale. In majoritate ţărani şi muncitori.

PUNCTUL 1. Acum ştiţi cu toţii ce este un cuib: un grup de oameni sub comanda unui singur om. Cuibul nu are comitet. El are numai un şef care comandă, un corespondent care poartă corespondenţa, un casier care strânge cotizaţiile şi un curier care face legătura cu alte cuiburi sau cu şeful judeţului. Toţi aceştia, ca nişte fraţi adevăraţi, ascultă de camaradul lor, care îndeplineşte funcţiunea de şef de cuib. (Vezi „Pentru Legionari”, parte „Legiunea Arhanghelului Mihail”, capitolul „Primele începuturi de organizare”)

PUNCTUL 2. Datoriile corespondentului, curierului şi casierului cuibului.

Corespondentul tine corespondenta cuibului la ordinele şefului de cuib. El scrie şi expediază scrisorile.

Curierul face legătura între membrii cuibului, sau între două cuiburi, sau între cuib şi diferiţi şefi ierarhici. El aduce pachetele cu broşuri, reviste, manifeste, ziare, etc. de la gară sau de la postă şi le împarte membrilor. Stă la ordinele şefului de cuib.

Casierul are grijă să se încaseze o sumă cât de mică (cel puţin un leu pe lună), de la fiecare membru. Sau alte ajutoare. El de asemenea stă la ordinele şefului de cuib.

PUNCTUL 3. Cele sase legi fundamentale ale cuibului. Au fost tratate pe larg vechile directive ale cuibului (directive desfiinţate total prin apariţia broşurii de faţă).

Le enumerăm aici:

1) Legea disciplinei: fii disciplinat legionar, căci numai aşa vei învinge. Urmează-ti şeful şi la bine şi la greu.

2) Legea muncii: munceşte. Munceşte în fiecare zi. Munceşte cu drag. Răsplata muncii să-ţi fie nu câştigul, ci mulţumirea că ai pus o cărămidă la înălţarea Legiunii şi la înflorirea României.

3) Legea tăcerii: vorbeşte puţin. Vorbeşte ce trebuie. Vorbeşte cât trebuie. Oratoria ta este oratoria faptei. Tu făptuieşte; lasă pe alţii să vorbească.

4) Legea educaţiei: trebuie să devii altul. Un erou. În cuib fă-ţi toată şcoala. Cunoaşte bine legiunea.

5) Legea ajutorului reciproc: ajută-ţi fratele căzut în nenorocire. Nu-l lăsa.

6) Legea onoarei: mergi numai pe căile indicate de onoare. Luptă, nu fi niciodată mişel. Lasă pentru alţii căile infamiei. Decât să învingi printr-o infamie, mai bine să cazi luptând pe drumul onoarei.

PUNCTUL 4. Micul drapel al Cuibului.

Fiecare cuib îşi are un mic Drapel tricolor. Pânza de mătase. Mărimea pânzei 40 cm ă 40 cm. Lungimea prăjinii 1m şi 10 cm. Deasupra o cruce. Pe pânză va sta scris:

Cuibul …

Garnizoana …

Judeţul …

Acest mic drapel nu este scos nici o dată afară; el rămâne în casă, la sediul cuibului. Pe pânza lui se pun „stele”, una, două, trei, … până la 7 stele.

Drapelul cu 7 stele este un drapel încărcat cu toată gloria. Stelele le acordă numai şeful Legiunii, după propunerile şefilor judeţeni, sau din proprie convingere.

O stea pe drapel înseamnă o mare luptă la care a luat parte un cuib, luptă în care cuibul s-a distins, s-a purtat cu vrednicie.

Pentru ca drapelele să fie toate la fel şi făcute din aceeaşi pânză, e bine ca şefii de cuib să le comande de la şeful judeţului, iar acesta să le comande de la Centru în Bucureşti.

Când îşi face un cuib drapel? Unui cuib nu i se poate încredinţa drapel decât după 6 luni de activitate regulată.

De aceea un cuib nu-şi poate face drapelul fără aprobarea şefului de judeţ.

PUNCTUL 5. Despre rapoarte.

A. şeful de cuib trebuie să facă un raport săptămânal după fiecare şedinţă de cuib.

Acest raport se va face după modelul ce se va da de şefii de judeţe.

Raportul trebuie să cuprindă următoarele date:

1. Numele cuibului şi data şedinţei.

2. Prezenta şi absenta de la şedinţă.

3. Cotizaţiile membrilor.

4. Iniţiativele şi realizările cuibului în curs de o săptămână şi anume:

a) Diferite contribuţii băneşti în folosul Legiunii.

b) Abonamente la diferite foi legionare şi mai ales la „Libertatea”. Cumpărături de foi, broşuri şi cărţi legionare.

c) Vânzarea pe bani a tipăriturilor legionare.

d) Zile de muncă în şantierele şi taberele legionare.

e) Formarea de cuiburi noi.

f) Marşuri, şedinţe la câmp, vizitarea altor cuiburi.

Raportul se face de şeful de cuib şi se predă în timp de 24 de ore şefului de garnizoană împreună cu cotizaţia.

În localitatea în care se găseşte sediul Organizaţiei Judeţene rapoartele se pot preda direct secretarului Organizaţiei.

B. şefii de garnizoană înaintează şefului de sector, între 1 şi 4 ale fiecărei luni, rapoartele primite în timp de o lună de la şefii de cuiburi din Garnizoană, împreună cu cotizaţiile.

C. şefii de sector înaintează şefului de judeţ între 4 şi 7 ale fiecărei luni, rapoartele şefilor de cuib din sectorul lor, primite de la şefii de garnizoană, împreună cu cotizaţiile.

D. şeful de judeţ întocmeşte pe baza rapoartelor şefilor de cuiburi din judeţ, situaţia generală a judeţului pe timp de o lună.

În acelaşi timp face o clasificare generală a cuiburilor pe judeţ, clasificare a cuiburilor pe sectoare şi clasificarea sectoarelor.

Şeful de judeţ face un raport lunar pe care îl înaintează în dublu exemplar între 7 şi 13 a fiecărei luni, şefului de Regiune.

Raportul şefului de Judeţ trebuie să cuprindă:

1. Numărul de cuiburi.

2. Cuiburi noi înfiinţate.

3. Numărul de membri.

4. Creşterea faţă de luna precedentă.

5. Numărul de şedinţe de cuib.

6. Numărul de prezenţi.

7. Numărul de absenţi.

8. Cotizaţii.

9. Contribuţii diverse.

10. Tipărituri şi abonamente

a) Valoarea celor intrate.

b) Valoarea celor răspândite pe bani.

c) Valoarea celor răspândite gratuit.

d) Suma achitată.

e) Suma rămasă de plată.

11. Şantiere.

a) Zile de lucru.

b) Evaluarea lucrării în bani.

12. Tabere.

a) Zile de lucru

b) Evaluarea lucrării în bani.

13. Marşuri: în Kilometri – om (se înmulţeşte numărul de kilometri efectuaţi cu numărul membrilor participanţi.

14. Iniţiative.

15. Delegaţii.

17. Dificultăţi interne ale Organizaţiei: certuri, neînţelegeri, diferite abateri ale legionarilor.

18. Măsuri luate pentru înlăturarea dificultăţilor ivite.

19. Curente de simpatie, duşmănie sau indiferenţă.

20. Punctele slabe ale Organizaţiei şi măsurile luate pentru întărirea ei în acele puncte.

21. Ţinuta, atitudinea morală în societate a legionarilor.

22. Atacuri de vrăjmăşie – calomnii, agresiuni, abuzuri ale autorităţilor – înregistrate. Numele persoanelor ce atacă şi adresele lor.

E. Şeful de Regiune, întocmeşte pe baza rapoartelor judeţene primite, o clasificare a judeţelor din regiune şi o situaţie generală a regiunii.

Şeful de Regiune înaintează Centrului, pentru serviciul personalului, între 13 şi 17 a fiecărei luni, un raport cu situaţia generală a Regiunii, cuprinzând exact aceleaşi puncte din raportul şefului de judeţ.

În acelaşi timp şeful de Regiune, înaintează câte un exemplar din rapoartele şefilor de judeţ.

PUNCTUL 6. Când se adună cuibul.

Toate cuiburile de legionari din toată ţara se adună în fiecare sâmbătă seară; a doua zi e duminică, aşa că fiecare poate să întârzie puţin la sfat. Dar dacă e nevoie el se poate aduna oricând îl cheamă şeful, în orice zi din săptămână.

PUNCTUL 7. Viaţa cuibului.

Cuibul adunat este o biserică. Intrând în cuib te dezbraci de toate chestiunile mărunte şi închini o oră gândurile tale curate Patriei. Ceasul de şedinţă al cuibului este ceasul Patriei. Armonia deplină trebuie să rezulte nu numai din prietenia celor adunaţi, dar mai ales din comunitatea idealului lor. Acolo în cuib se vor înălţa rugăciuni lui Dumnezeu pentru biruinţa Legiunii, se vor cânta cântecele trimise de Legiune, se va vorbi despre cei morţi: martiri, eroi căzuţi pentru Legiune şi camarazii morţi în credinţă legionară, prieteni, părinţi, bunici şi strămoşi, rechemându-se duhurile lor.

În linii generale, în cuib nu se va da loc la discuţii înfocate, violente, contradictorii. Cât mai putină vorbă, cât mai multă meditaţie, nimic să nu tulbure majestatea tăcerii şi a bunei înţelegeri.

Se vor face exerciţii de tăcere completă.

PUNCTUL 8. Prima grijă: PUNCTUALITATEA.

Dacă şeful cuibului fixează şedinţa la ora 9, apoi toţi trebuie să-şi chibzuiască treburile în aşa fel ca să nu vină nici prea devreme, nici prea târziu. Nimeni să nu facă pe altul să aştepte. Legionarul trebuie să fie om de cuvânt. Când a spus o vorbă să se ţină întocmai de dânsa. Ţara e plină de aceia care spun multe vorbe, dar nu se ţin niciodată de ele. Când promiţi ceva, gândeşte-te bine. Dacă tu crezi că nu poţi, spune verde, căci e mai frumos.

PUNCTUL 9. A doua grijă: INIMA BUNĂ.

Legionarul când vine la cuib trebuie să fie cu inimă bună. Să nu pornească cu gând de sfadă, de răutate, căci în cuib n-are voie să se certe nimeni. Când legionarul va avea poftă de sfadă, să se bage între duşmani.

Lucrurile mari şi bune se fac cu inimă bună, pentru că unde e inimă bună acolo e Dumnezeu, iar unde inima e rea, acolo s-a băgat diavolul. De aceea unde este inima rea nici un lucru n-are spor. Toate merg pe dos. Despre omul care păşeşte cu inimă rea se zice că nici păpuşoii nu-i cresc pe ogor.

PUNCTUL 10. ÎNCEPEREA ŞEDINŢEI

La ora hotărâtă, după ce membrii cuibului s-au adunat, şeful cuibului se ridică şi strigă cu voce ostăşească:

Camarazi,

La auzul acestui semnal toţi sar în picioare. Se îndreaptă cu faţa către răsărit şi salută cu braţul întins: salutul cerului, adică al înălţimilor şi al soarelui adică simbolul biruinţei luminii şi al binelui.

Şeful cuibului spune cu glas rar şi după el repetă toţi ceilalţi:

1. – Să ne rugăm lui Dumnezeu.

2. – Să ne gândim la Căpitanul nostru.

3. – Să ne ridicăm cu gândul la sufletele martirilor:

– Moţa,

– Marin,

– Sterie Ciumetti

– şi ale tuturor camarazilor noştri

– căzuţi pentru Legiune

– sau morţi în credinţă legionară.

4. – Să credem în învierea României legionare şi în sfărmarea zidului de ură şi de mişelie care o împresoară

5. – Jur că nu voi trăda niciodată Legiunea.

PUNCTUL 11. Cu ce începe şedinţa şeful cuibului?

1. Cu partea informativă. Noutăţi.

Ce veşti a primit de la Centru sau de la judeţ etc.

Ce s-a mai întâmplat prin ţară.

Ce s-a mai întâmplat prin sat (politica satului), oraş, fabrică, facultate.

Cum stau diferitele forte politice adverse: cresc, stau pe loc, dau înapoi.

Cum merge Legiunea noastră în ţară.

Aici la noutăţi fiecare membru din cuib mai aduce şi el noutăţile pe care le ştie.

2. Ordine sosite.

Ce ordine s-au mai dat. Cu ce se ocupă ceilalţi legionari din ţară. Cum merge lupta legionară.

3. Citirea „Pământului Strămoşesc” şi a celorlalte foi legionare.

„Pământul Strămoşesc” trebuie citit în întregime. În el se află adevăratul duh legionar.

Toate ordinele date de centru precum şi cele mai bune informaţii cu privire la mişcarea din întreaga ţară. De asemenea se vor citi foile legionare locale.

4. Educaţia membrilor.

Legionarul va trebui să ştie că: Legiunea va învinge până la sfârşit toate partidele, oricâte piedici i se vor pune în cale.

Că toţi legionarii sunt gata să facă orice jertfă cu bucurie. Că fiecare jertfă înseamnă un pas înainte către victorie.

Că legiunea are un program precis care se va publica la timpul potrivit.

Că prin realizarea acestui program ţara se va reface.

Că legionarii vor face din această Românie o ţară frumoasă şi bogată.

Că legionarii sunt chemaţi de Dumnezeu ca după veacuri de întuneric şi asuprire să sune trâmbiţa învierii neamului românesc.

Şeful de cuib va căuta să sădească adânc în sufletul fiecăruia dintre membrii cuibului credinţa în Dumnezeu, în Patrie şi în misiunea neamului nostru.

PUNCTUL 12. Ce se mai poate discuta în cuiburi.

În cuiburi, când este vreme, se mai discută şi alte probleme.

Iată câteva titluri de discuţii săteşti:

1) Cum s-ar putea obţine o recoltă mai bună (grâu, porumb, vie, etc.).

2) Care sunt rezultatele dacă îngrăşăm pământul?

3) Este bine să semănăm mereu acelaşi fel de cereale pe pământ?

4) S-ar putea ca satul să-şi cumpere o maşină de treierat?

5) Cum s-ar putea obţine un preţ mai bun pe produsele ţărăneşti?

6) Cum trebuie să îngrijim vitele, tovarăşii noştri de muncă pentru ca să nu mai sufere?

7) Crescutul păsărilor n-ar putea aduce un venit gospodarului, asigurându-i o hrană mai bună?

8) Cum s-ar putea înfrumuseţa satul? Îmbunătăţi drumurile, podurile? Îngrijirea bisericii şi a cimitirelor, a şcolii?

Iată câteva titluri de discuţii pentru cuiburile de fete sau doamne (Cetăţui).

1) Rolul femeii legionare în România nouă.

2) Drepturile şi datoriile femeii legionare.

3) Sora legionară ca mamă.

4) Sora legionară ca soţie.

5) Sora legionară ca luptătoare.

6) Sora legionară şi disciplina.

7) Femeia legionară şi femeia modernă.

8) Cum s-ar putea da o masă mai hrănitoare familiei.

9) Cât mai multă şi variată iniţiere în arta gătitului aşa de puţin cunoscută în lumea satelor.

10) Curăţenia casei şi îngrijirea copiilor.

11) Cum s-ar putea ca îmbrăcămintea întreagă să se facă în casă.

12) Creşterea copiilor. La Biserică. Spovedania şi Sf. Împărtăşire. Iubirea de carte şi de lumină, de muncă, de ţară.

Cuiburi intelectuale.

Iată titlurile conferinţelor ţinute de cuibul AXA din Bucureşti.

1. Antisemitismul în cadrul Legiunii. Deosebirea între legionari şi cuzişti. (Ion I. Moţa).

2. Problema minorităţilor în statul român.

3. Învăţământul în statul legionar.

4. Problema morală în viata publică a României. Scrierile imorale.

5. Educaţia morală a legionarului.

6. Caracter de legionar.

7. Politica agrară. Reforma financiară.

8. Problema muncitorească în statul legionar.

9. Capitalul şi munca românească.

10. Industrie şi agricultură.

11. Biserica în statul legionar. Preotul.

12. Politica externă a României.

13. Legiunea şi marxismul.

14. Armata.

Cuiburile studenţeşti şi Frăţiile de Cruce.

1. Deosebirea între politica partidelor şi politica Legiunii.

2. Deosebirea de organizare între sistemul partidelor politice şi sistemul Legiunii.

3. Afinitatea între fascism şi Mişcarea Legionară.

4. Puncte comune între hitlerism şi Mişcarea Legionară.

5. Formează jidanii un pericol fără leac?

6. Foloasele spiritului de disciplină?

7. De ce Mişcarea Legionară poate salva ţara şi de ce celelalte mişcări politice nu o pot salva?

8. De ce cuzismul nu poate învinge?

9. Ţăranul în statul legionar.

10. Muncitorul în statul legionar.

11. Cine este Benito Mussolini.

12. Cine este Adolf Hitler.

13.

14. Cine a fost Lenin.

15. Educaţia fizică, factor principal în educaţia legionară.

16. Fascismul înainte şi după 1922.

17. Ce este Balilla? Organizarea ei.

18. Cântecul legionar.

19. Franţa naţionalistă şi Franţa socialistă.

20. Cum se pot combate tendinţele Ungariei asupra Transilvaniei?

21. Cum se poate anihila încercarea de influenţă a Rusiei asupra Basarabiei?

22. Cum se pot întări frontierele dinspre Bulgaria?

23. Cum se poate salva Maramureşul?

24. Poate exista o artă legionară?

25. Statul legionar şi Românii de peste hotare.

Coruri.

Cuiburile formate din legionari mai tineri vor învăţa marşurile legionare şi vor cânta în şedinţă.

PUNCTUL 13. Hotărâri.

La sfârşitul şedinţei se iau hotărâri. Orice şedinţă trebuie să se termine prin hotărâri precise, adică să se arate ce are de făcut fiecare legionar până la şedinţa viitoare.

Cuibul lucrează: a) după ordinele care le primeşte de la comandanţi şi b) din proprie iniţiativă (hotărârea pe care şi-o ia singur). Şeful de cuib poate lua iniţiativa în mai multe direcţii.

1. Mărirea Organizaţiei, adică facerea de cuiburi noi.

2. Strângerea de fonduri prin serbări, vânzări de broşuri etc. (afară de colectarea de bani, care nu este permisă decât printre membrii organizaţiilor noastre).

3. Împărţirea în lumea nelegionară, după un plan bine stabilit, a literaturii legionare.

Fiecare cuib are un număr de oameni cunoscuţi în faţa sa.

Ei pot fi prieteni, indiferenţi sau vrăjmaşi. Cuibul îşi face o listă cu numele şi adresa lor, apoi îşi propune ca încetul cu încetul să-i convingă şi să-i crească în credinţă legionară.

Atunci trimite fiecăruia hrană sufletească: cărţi, reviste, articole, fotografii, coruri. Bine studiate, după sufletul şi mintea omului care le va citi. Pe un om poate să-l influenţeze o anumită carte, un anumit articol, o anumită foaie, revistă. Pe altul, altele. De aceea cuibul trebuie să studieze ca să nu arunce nimic în vânt.

Vrăjmaşului trebuie să-i dea cărţi? Da. Pentru că după ce va citi azi, mâine, poimâine, va începe să se clatine. Şi vrăjmaşul care se clatină va fi învins.

Această hrană sufletească nu se trimite numai o dată. Cuibul are grijă de pui până fac aripi.

Când sufletul lor a crescut în credinţă, atunci plini de recunoştinţă vor veni, te vor căuta şi te vor întreba: ce să fac acum? Îi vei răspunde: „Fă şi tu ce am făcut eu.

Hrăneşte şi tu pe alţii, după cum te-am hrănit şi eu pe tine.”

Materialul (broşuri, cărţi etc.), uneori se vinde, de cele mai multe ori însă omul le va găsi acasă gratuit, date de cuib din sărăcia lui. Şi fără ca să ştie cine i le-a trimis.

Căci cuibul dă, urmăreşte efectul şi nu spune cine trimite. Abia la sfârşit se vor cunoaşte. Mare bucurie va simţi un cuib pentru fiecare om pe care-l va scoate din lumea vrăjmăşiei şi-l va aduce în lumea credinţei legionare.

Citez cuibul „Avangarda 13, Nr. 3”, care în timp de o lună şi jumătate a împărţit 37 de volume „Pentru legionari” şi 15 „Cranii de lemn”.

Cuiburile de legionare, de copii, de legionari bogaţi sau săraci, fiecare după puteri, pot face această operă dând rezultate extraordinare pentru Legiune.

4. Cuibul mai poate lua iniţiativa unui şantier. Adică să dreagă un pod stricat, un şanţ, un drum, un gard, să ajute un copil bolnav, să repare casa unui bătrân sau a unei văduve. Să îngrijească de mormintele părăsite.

Aşa că în fiecare şedinţă şeful cuibului va pune această imperioasă întrebare:

Ce să mai facem ca să ne mărim organizaţia?

Cu ce putem noi să ajutăm Legiunea?

Fiecare membru al cuibului se gândeşte şi unul spune: să mai facem cuiburi în sat la noi, sau în facultate, dacă e student, etc.

Altul spune: în satul vecin nu există nici un cuib, să mergem acolo să facem. Altul spune: să ajutăm băneşte Legiunea. Căci având bani, legionarii îşi vor înzestra organizaţia cu tot ce-i trebuieşte pentru luptă şi să anunţăm şeful Legiunii pentru a vedea unde ne repartizează (la susţinerea unei foi, la cumpărarea unei camionete, la broşuri etc.).

Munca fiecărui cuib este de o mare importanţă.

Nu se poate ca un cuib să se constituie şi apoi să nu mai lucreze nimic, adică să nu mai dea nici un semn de viaţă. Cuibul care nu munceşte, care nu se mişcă şi nu dă semne de viaţă este trecut în catalogul Legiunii sub denumirea de „Cuiburi moarte”.

PUNCTUL 14. Despre iniţiativa şefului de cuib.

Iniţiativa este cea mai frumoasă floare pe care un comandant o poate purta.

Şeful care îşi ia răspunderea iniţiativei trebuie să ştie că ea poate aduce mărirea Organizaţiei, dar poate aduce şi foarte mare rău, după cum un şef o întrebuinţează în bine sau în rău.

Nu are voie în special:

a) a tipări ceva în numele Organizaţiei fără aprobarea Biroului Central al Presei Legionare.

b) a scrie ordine sau scrisori cu conţinutul nechibzuit, care să fie rău interpretate de către acei cărora se adresează, sau de către adversari.

c) Nu are voie de a-şi băga unitatea în acţiuni dezordonate, chefuri, petreceri sau scandaluri etc.

d) Nu are voie a trata şi nici a încheia vreo combinaţie politică cu oamenii altei grupări, fără aprobarea directă a şefului Legiunii.

e) În general, un şef, ca şi un legionar, trebuie să fie atent de a nu face nici un fapt, de a nu se introduce în vreo acţiune care ar putea periclita, strica sau dezonora Legiunea.

Când se ia iniţiativa?

a) Iniţiativa se ia când nu există vreun ordin precis dat de către şefii ierarhici. Dacă este un ordin, se execută ordinul.

b) Dacă între timp situaţia s-a schimbat, şeful de cuib, ca orice comandant, pe răspunderea lui, va lua măsuri din iniţiativă proprie, judecând însă cu pătrundere, pentru ca organizaţia să iasă cât mai bine.

c) Dacă din întâmplare există un şef legionar pe loc mai mare ca şeful de cuib, şeful de cuib nu mai are iniţiativa. Comanda, iniţiativa şi răspunderea o ia legionarul mai mare în grad.

În afară de aceste cazuri prevăzute, şeful de cuib are o largă iniţiativă.

El va lua hotărâri cu de la sine putere, în bună înţelegere cu toţi membrii cuibului, în scopul de a servi cauza legionară. Imediat ce a luat o iniţiativă, o raportează şefului garnizoanei. După ce a executat-o, raportează din nou: „Vă aduc la cunoştinţă că hotărârea luată de noi de a executa …, am adus-o astăzi la îndeplinire, bucurându-ne că am adus-o astăzi la bun sfârşit.”

Şeful Legiunii cântăreşte, e un şef legionar, după puterea lui de iniţiativă. Cei mai buni şefi şi cele mai bune cuiburi sunt acelea care iau cele mai bune iniţiative şi le duc la îndeplinire.

PUNCTUL 15. Despre executarea ordinelor.

Când un legionar sau un cuib primeşte un ordin, este o chestiune de onoare de a-l executa, trecând prin foc şi prin apă, dacă este nevoie.

După aceasta se măsoară vrednicia legionară.

Când şeful Legiunii dă semnalul unei bătălii legionare (cum a fost de exemplu: cumpărarea unei camionete, scoaterea unei foi, cumpărarea unei tipografii), cuiburile ca nişte albine, întrecându-se în hărnicie şi în viteză unele pe altele, trebuie să vină fiecare cu ceea ce poate da.

Ori de câte ori vin asemenea ocazii, trebuie să concureze într-o adevărată întrecere nebună înspre victoria legionară toate cuiburile.

Cum ar fi cu putinţă ca un cuib să fi rămas în afara luptei, să nu fi adus şi el un cât de mic ajutor, cât de mică jertfă?

Din aceste lupte se poate vedea cine merită să se înalţe, în noua lume legionară, şi cine trebuie să rămână unde este.

PUNCTUL 16. Închiderea şedinţei.

Membrii cuibului se scoală în picioare cu faţa spre răsărit. Salută cu braţul întins spre cer. Toţi repetă după şeful cuibului: „Jur că nu voi trăda niciodată Legiunea”.

După aceea legionarii se despart în voie bună cu gândul la hotărârile pe care trebuie să le execute. În prima şedinţă viitoare se va vedea cât s-a executat din hotărârea luată.

PUNCTUL 16 BIS. Marşul legionar.

Duminica şi în zilele de sărbătoare cuiburile de toate categoriile: Frăţii, Cetăţui, etc. trebuie să se obişnuiască a pleca în marş. Noi nu ne cunoaştem ţara. Unii nu-şi cunosc nici satul vecin.

În zilele de sărbătoare, pe ploaie sau pe vreme bună, iarna sau vara, să ieşim afară în mijlocul naturii. Pământul românesc să devină un furnicar în care să se întâlnească pe toate drumurile mii de cuiburi alergând în toate direcţiile.

În timpul slujbei să se oprească la Biserica din cale. Să se oprească la camarazii din satele vecine.

Marşul este sănătos. Marşul repauzează şi reface nervul şi sufletul omenesc. Dar mai presus de toate, marşul este simbolul acţiunii, al explorării, al cuceririi legionare.

Marţul se face în ordine: pasul bărbătesc.

PARTEA a II–a

DESPRE ORGANIZARE

Câte feluri de cuiburi sunt. Încadrarea lor.

PUNCTUL 17. Cuibul superior şi Familia de cuiburi.

Fiecare membru al cuibului, după ce a stat într-un cuib mai multă vreme făcându-si educaţia legionară poate să se desprindă din acel cuib şi să-si formeze un alt cuib în care el va fi şef.

Dacă dintr-un cuib se desprind cel puţin 3 membrii şi-şi face fiecare câte un cuib, cuibul vechi va deveni cuib superior.

Un cuib superior se poate întinde şi în zece sate dacă poate face în fiecare dintre ele câte un cuib nou. Fiecare este liber să se întindă după puterea e care o are, astfel că dintr-un cuib făcându-se mai multe cuiburi, toate acestea formează un fel de familie. Adică cuibul care s-a format întâi şi cu toate celelalte, care s-au născut din el, formează o familie. Fiecare cuib din familie îşi are un şef, dar mai mare peste toţi este şeful primului cuib.

PUNCTUL 18. Cuiburi încadrate.

Cuiburile dintr-un sat, comună, oraş, fabrică, facultate, etc. trebuie să aibă legături între ele. De ce? Pentru ca să nu se ciocnească între ele în anumite chestiuni (unii să aibă o părere, alţii altă părere). Toţi legionarii vor avea o singură părere, un singur gând şi un singur suflet. De aceea trebuie să aibă toţi un singur şef.

Cine este şeful dintr-un sat.

Dacă într-un sat este o singură familie de cuiburi, şeful legionarilor din sat este şeful primului cuib.

Dacă sunt două familii de cuiburi, şeful satului sau şeful garnizoanei legionare va face cu schimbul câte o lună.

O lună va fi şef al garnizoanei legionare şeful unei familii, o lună şeful celeilalte familii de cuiburi.

Dacă vor fi trei sau patru familii de cuiburi vor face fiecare câte o lună cu schimbul.

Şefii de garnizoană când se schimbă, fac un proces verbal de predarea şi primirea comenzii, pe care îl trimit şefului judeţean ca să ştie cine are comanda luna aceea.

Mai târziu, când cuiburile se înmulţesc, se fac şi şefi de sectoare, care să facă legătura şi să aibă grijă de toate cuiburile din regiune. Şeful de sector este numit de conducerea centrală a Legiunii în urma propunerii şefului judeţean. El se va recruta dintre cei mai destoinici şefi de garnizoană.

În cazul victoriei legionare, primar într-o comună nu va fi şeful de sector sau şeful vreunei familii de cuiburi legionare, ci va fi cel mai destoinic om pe care îl va avea Legiunea în acea comună. El va fi însă sub controlul şefului legionar din acea comună.

PUNCTUL 19. Chemarea şefilor de cuiburi. Şcoala de Cadre.

Şeful garnizoanei legionare sau şeful unui cuib superior cheamă la consfătuire din când pe şefii cuiburilor în subordine, ca să se informeze cum mai merge activitatea, să le comunice ordinele sosite sau să ia vreo hotărâre. Cu această ocazie se face cu şefii de cuiburi şcoala de cadre, adică şcoala care să înveţe pe şeful de cuib: organizarea, duhul legionar, ce voieşte şi ce va face Legiunea, datoriile unui şef legionar, toate învăţate după broşura de faţă.

Şeful politic judeţean îşi cheamă cel puţin o dată la două săptămâni subalternii (şefii de unităţi, F. d. C., cetăţui, Sectoare, Statul Major, etc.)

Orice şef când îşi cheamă oamenii în subordine pentru a le da directive, sau a le face şcoala legionară, nu-i cheamă în vizită şi nu le serveşte câte un pahar de vin ca în lumea democraţiei.

Asemănător unui comandant de regiment care îşi cheamă ofiţerii subalterni înainte de luptă pentru ca să le dea ordine, aşa se prezintă şeful legionar.

Va sta în picioare în poziţie de drepţi. Va fi încins; simbolul puterii. Ceilalţi, în semicerc în poziţie corectă, atenţi, serioşi, conştienţi că în clipa aceea fac o slujbă neamului lor, ca aceea pe care o face preotul la altar.

Vor fi şi ei încinşi. Se va face apelul, se va da raportul. Se va cânta. Urmează aceeaşi formalitate la deschidere şi la închidere ca şi la şedinţa cuibului.

Formaţiuni pentru corpul legionar. Când soseşte un şef, corpul legionarilor va fi aranjat în careu sau în linii de plutoane prin flanc.

PUNCTUL 20. Un rol important al şefilor de Garnizoană legionară.

Şefii de garnizoană legionară dintr-o comună mai au o importanţă mare în materie de organizare sătească şi anume: după ce cuiburile de legionari s-au înmulţit, şefii de garnizoană se adună împreună şi în cea mai bună înţelegere despart de o parte cuiburile tinerilor de la 18 până la 27 sau chiar 30 de ani.

Aceste cuiburi tinereşti, toate la un loc, se vor numi „Grupul legionarilor din comuna X”.

În fruntea acestor cuiburi, şefii de garnizoană legionară vor pune pe cel mai bun dintre şefii de cuiburi (având în vedere cine a făcut cele mai multe cuiburi şi cine are mai multe calităţi de şef) şi vor cere apoi confirmarea din partea şefului Legiunii.

În caz că sunt doi buni, vor face şi aceşti şefi de Grupuri legionare, cu schimbul câte o lună. Ei ascultă de ordinele şefului de Garnizoană Legionară.

PUNCTUL 21. Un alt rol al şefilor de garnizoană.

Este acela de a veghea ca să nu se întâmple nici o neînţelegere între legionari. Nici o ambiţie decât aceea de a ieşi învingător. El va căuta să împace cu foarte multă înţelepciune orice neînţelegere. În faţa şefului Legiunii este mai mare, nu încăpăţânatul, ci acele care ştie să se supună intereselor sacre legionare, să jertfească din convingerile lui, din mândria lui, în scopul victoriei.

PUNCTUL 22. Câte feluri de cuiburi sunt în Legiune.

1) Cuiburi numite „Frăţii de Cruce”. Aici intră numai tineri de la 14 la 20 de ani din diferite scoli. F.D.C. sunt numai al oraşe.

Rolul acestor cuiburi este de a face educaţia tinerimii române şi anume:

a) Educaţia Creştină: ei trebuie să recunoască, să iubească pe Dumnezeu şi să se poarte după învăţăturile Creştine.

Este foarte multă literatură imorală care ucide sufletul copilului. El trebuie să fie ferit de a sorbi această otravă.

b) Educaţia Naţională: tânărul român trebuie să-şi iubească Patria, Pământul şi Regele. Fără patrie este ca un pui fără cuib.

El trebuie ferit de literatura comunistă care se ridică în contra lui Dumnezeu, în contra Familiei, în contra proprietăţii, în contra Armatei.

c) Educaţia Socială: în sufletul tineretului nostru trebuiesc cultivate şi întreţinute sentimentele creştine de dreptate şi echitate socială şi setea de muncă creatoare.

d) Educaţia Fizică: copilul trebuie să fie voinic şi sănătos la trup, pentru că el va fi ostaşul de mâine care va apăra acest pământ. (Legiunea Sportivă).

e) Educaţia Sanitară: el trebuie păzit de nenumăratele boli, în special de cele venerice care secătuiesc toată vlaga tineretului. Cu un cuvânt, trebuie să ne îngrijim de Românul zilei de mâine, care va purta pe umerii săi marea răspundere a existentei Patriei.

PUNCTUL 23. 2) Cuiburile de fete (Doamne), denumite şi „Cetăţui” când ele sunt formate din eleve de la şcolile superioare. Tot cu acelaşi scop de educaţie. Ele mâine vor fi mame. Şi copilul va fi după cum îl creşte mama lui. Ele ajută Legiunea cu munca lor şi cu propagarea ideilor legionare.

PUNCTUL 24. 3) Corpul legionarilor: de la 21 la 28 de ani. Toate cuiburile cu membri în această categorie de vârstă formează Corpul Legionarilor.

Se admite excepţional şi sub această vârstă pentru membrii cuiburilor de la sate unde nu există Frăţii de Cruce.

Ei sunt membrii cei mai activi ai Legiunii.

Pe lângă educaţie, ei aleargă şi împrăştie credinţele noastre. Ei împrăştie cel mai mult suflet, căci au de unde.

Ei fac politică şi politica este o luptă din care învinge cel cu suflet mai bine călit, cel mai hotărât, cel mai răbdător, cel mai disciplinat, cel mai activ.

Educaţia faptei creatoare. El, legionarul, va fi acela care prin munca lui proprie va clădi România cea nouă, nu pentru a câştiga ceva, ci numai din dorinţa de a o vedea ţară puternică.

Lui trebuie să i se facă educaţia jertfei, nu a câştigului, căci numai jertfind cu toţii, vom putea avea o ţară frumoasă şi bogată.

Lui trebuie să i se facă educaţia disciplinei severe, pentru că numai sforţările unite, disciplinate, ale tuturor pot avea efectele dorite.

PUNCTUL 25. 4) Studenţii legionari de la o Universitate se organizează în modul următor: toate cuiburile studenţeşti dintr-un judeţ formează Grupul Legionar

Studenţesc, purtând denumirea judeţului respectiv şi stând sub conducerea celui mai vrednic legionar.

Toate grupurile studenţeşti judeţene de pe lângă o universitate, formează Centrul Studenţesc Legionar, sub comanda unui şef legionar, ajutat de către toţi şefii grupurilor legionare.

Şefii de grupuri şi de centre studenţeşti legionare sunt numiţi în fiecare an de către Marele Consiliu Universitar Legionar, care lucrează sub preşedinţia şefului Legiunii.

Acest consiliu este format din preşedintele centrelor universitare legionare şi din câte 5 şefi de grupuri legionare. Studenţii de la fiecare universitate aleşi automat în ordine alfabetică judeţeană, în fiecare an. În cazuri de festivitate deosebită, la acest consiliu pot lua parte toţi şefii de unităţi legionare studenţeşti (cuiburi, grupuri şi centre).

Un şef legionar de orice unitate nu poate ocupa în acelaşi timp o funcţiune în vreuna din comitetele organizaţiilor studenţeşti generale, ca: cercuri, societăţi de facultăţi, centre, etc. Pentru aceste funcţiuni va delega legionari de sub comanda sa, sau de va fi nevoie să intre personal, va preda altuia comanda legionară.

PUNCTUL 26. 5) Organizaţia politică propriu-zisă: sunt cuiburile oamenilor mai în vârstă, care şi ei vor face educaţia în sens legionar, vor acţiona politiceşte, vor proteja şi îndruma pe cei mai tineri.

Conducerea o are şeful politic judeţean, care în acelaşi timp supraveghează şi îndrumă activitatea celorlalte unităţi legionare.

PUNCTUL 27.

Toate aceste judeţe au în fiecare judeţ şi la centru Comandamentele lor aparte:

Astfel, în fiecare judeţ există:

– şeful Frăţiei de Cruce (F.D.C.);

– şefa Cetăţuilor de fete sau doamne.

– şeful Corpului Legionarilor.

– şeful Corpului Muncitorilor

– şeful Organizaţiei Politice.

Toţi aceştia fac parte de drept din statul major judeţean, respectând şi ascultând pe şeful Organizaţiei politice judeţene.

La centru există:

– Comandamentul F.D.C.

– Comandamentul Cetăţuilor de fete.

– Comandamentul Corpurilor Legionare

– Comandamentul Corpului Muncitoresc Legionar

– Comandamentul Corpului Studenţesc Legionar

– şefia Organizaţiei politice

Toţi aceştia sunt sub conducerea şefului Legiunii.

PUNCTUL 28.

În regulă generală, toţi aceşti şefi se schimbă cu anul. Şefii Organizaţiei politice pot sta câte doi ani sau mai mult cu aprobarea şefului Legiunii.

Fiecare şef are grijă din vreme să-şi formeze înlocuitorul.

Foştii şefi trec într-o situaţie superioară şi au totdeauna grijă de îndrumarea şi sfătuirea şefilor actuali şi de supravegherea bunului mers al întregii organizaţii. Ei asistă la orice şedinţă şi-şi dau întotdeauna părerile lor.

Ei îndeplinesc în special rolul de judecători pentru orice neînţelegeri sau conflicte ivite între legionari, căutând cu înţelepciunea şi experienţa lor să împace lucrurile şi să păzească organizaţia de cea mai mare greşeală: neînţelegerea, dezbinarea.

PARTEA A III–A

Sfaturi pentru şefii de cuib, ca unitatea de sub comanda lor să poată merge bine.

PUNCTUL 29. 1) Cum trebuie să fie şi să se poarte un şef.

Un şef trebuie să fie înţelept, trebuie să se gândească bine când ia o hotărâre, pentru ca ea să fie bună. Hotărârea trebuie luată repede şi dusă până la capăt.

Trebuie să fie blând şi să-şi iubească oamenii de sub comanda lui.

Trebuie să fie voios; aşa trebuie să apară înaintea celor pe care îi comandă, nu amărât întunecat nervos.

Trebuie să fie drept cu legionarii şi cu toată lumea. Nici adversarului nu-i poate face nedreptate. Va lupta cu el, îl va învinge, dar pe căile dreptăţii, ale moralei; nu prin laşitate sau minciună.

Trebuie să fie curajos şi hotărât în ceasuri de primejdie. Aşa bunăoară, dacă va vedea un om în primejdie, datoria de onoare a unui legionar este de a sări pentru a-l salva, înfruntând primejdia. Ex.: foc, înec etc.

Trebuie să împartă bucuriile şi durerile cu toţi camarazii lui. În orice ocazie în lume, nu numai în lumea legionară, el trebuie să-şi aleagă locul cel mai greu. Un legionar nu se înghesuieşte ca să apuce cel dintâi loc la masă sau cel mai bun pat la culcare.

Trebuie să fie dibaci, adică orice ordin să-l ducă la bun sfârşit, întrebuinţând căile cele mai inteligente.

Trebuie să comande clar şi să-si ducă oamenii la biruinţă.

Să nu vorbească de rău pe camarazii lui. Să nu permită să i se vorbească de rău despre alţii.

Să ştie să păstreze armonia în unitatea pe care o conduce. Este de o importanţă capitală. Un şef de ar avea toate calităţile din lume şi dacă în unitatea pe care o comandă e ceartă, dezbinare, neînţelegere, trebuie imediat înlocuit. Sunt unii şefi care îndată ce iau comanda unei unităţi, unitatea începe a se destrăma.

Să fie foarte cuviincios cu toată lumea. Să nu bruscheze lumea, pentru că în loc de a o atrage o s-o îndepărteze.

Trebuie să fie cumpătat la toate. De exemplu: nu se poate concepe nici un şef şi nici un legionar beat. Legionarul poate petrece, dar nu se îmbată.

Să fie om de cuvânt.

Să fie de o cinste care să-i atragă stima tuturor oamenilor din jur.

Într-un cuvânt, să se poarte în aşa fel încât toată lumea să poată spune: „Într-un legionar te poţi încrede, căci un lucru luat de un legionar pe seama lui îl duce la bun sfârşit.”

Şeful legionarilor este un om năzdrăvan, care din orice împrejurarea oricât de grea ar fi ea, iese deasupra. El trebuie să fie învingător. De va cădea, el se va ridica din nou şi va învinge.

Numai înzestrat cu astfel de calităţi, un şef legionar va putea prin şcoala cuibului şi prin puterea exemplului, transforma pe fiecare român creând un suflet nou, un adevărat caracter, care va şti să învingă în toate împrejurările şi cu care ţara se va putea mândri.

PUNCTUL 30. 2) De ce trebuie să se păzească un şef legionar.

a) Să nu se lase ademenit. Adversarii au două căi de luptă. Prima cale, atacul făţiş pentru a ne strivi. Dacă văd că noi am rezistat şi n-am fost striviţi, atunci încearcă a doua cale: ademenirea câtorva oameni pentru dezbinarea noastră.

Un exemplu: procesul de la Văcăreşti din 28 Martie 1924. Procesul acesta a urmărit strivirea noastră. Noi însă am rezistat, am ieşit învingători, adică am fost achitaţi.

Diferite persoane sus-puse se arătau prietene cu noi (după proces), ne chemau la masă, ne lăudau: că suntem buni, suntem talentaţi, vom ajunge departe etc.

În acelaşi timp încercau dezbinarea noastră: vorbind rău pe ceilalţi camarazi.

Noi am prins această notă de atac şi ce auzeam, veneam şi ne spuneam unul altuia. Şi atacul a căzut. Iar noi, după 10 ani, ne găsim tot aşa de uniţi ca şi în ceasul întâi.

Acum împotriva Mişcării Legionare, se întrebuinţează primul mijloc: încercarea adversarilor de a ne strivi. Când vor vedea însă că nu ne pot strivi, vor încerca al doilea mijloc: dezbinarea noastră prin ademenire.

Nu vedeţi cum s-au dezbinat toate partidele din România, tot prin ademenire: liberalii în două, averescanii în două, iar acum, în urmă, şi naţional ţărăniştii stau gata să fie învinşi şi rupţi în două. Vor încerca şi cu noi. Dar noi vom fi pregătiţi şi vom învinge.

PUNCTUL 31. Ce trebuie să facă un şef legionar, când simte atacul ademenirii.

Imediat trebuie să raporteze şefului său şi şefului Legiunii şi să spună deschis cuibului din care face parte. Adică să dea pe faţă uneltirile vrăjmaşe.

PUNCTUL 32. b) Nu există în Legiune „M-am supărat şi plec.”

Dacă se ceartă cu cineva, cu un camarad, legionarul trebuie să se împace. În orice caz, nu poate pleca din Legiune pe acest motiv, căci nu se poate supăra pe Legiune, adică pe lupta de mântuire a tării sale. Iar dacă pleacă, greşeala lui este foarte mare faţă de toţi legionarii, fată de drapelul Legiunii şi fată de neamul său.

Cineva poate pleca din Legiune când nu mai crede, dar nu când se supără.

PUNCTUL 33. c) Lupta cu alţi şefi legionari.

Este o mare greşeală ca un şef legionar, din invidie, să înceapă a vorbi de rău în fata oamenilor din cuib sau din sat, pe un camarad al său. Aceasta duce la dezbinarea în două a legionarilor, la lupta dintre dânşii, la victoria inamicului.

Este aşa de grav acest lucru, încât Legiunea consideră asemenea fapte aproape ca o trădare. Cum? Pentru ambiţiile tale să distrugi Legiunea?

Chiar dacă sunt duşmani personali, când au devenit legionari nu se mai ceartă, nu se mai vorbesc de rău, luptă fiecare în funcţia pe care o are şi slujeşte cu credinţă cauza legionară şi victoria de mâine.

PUNCTUL 34. d) Spiritul negativ.

O altă boală de care trebuie să se ferească un şef legionar şi să-si păzească toţi oamenii din Organizaţie, boală care este foarte periculoasă, pentru că aduce neînţelegeri în sânul Organizaţiei şi mai ales pentru că taie aripile marilor îndemnuri, este critica. Critica sub formă de veşnică nemulţumire.

Sunt anumiţi oameni, care orice ai spune sau orice ai face, ei sunt în totdeauna nemulţumiţi şi au în totdeauna ceva de zis. Aceştia ţin pe loc orice încercare de creaţie, taie avântul oamenilor de faptă.

Organizaţia noastră nu este o Organizaţie de critică, de negaţie, ci este o Organizaţie cu spirit de afirmaţie, de combativitate, de ofensivă.

Lăsăm critica să ne-o facă istoricii, noi acum să cucerim şi să înfăptuim cât mai mult şi cât mai bine.

PUNCTUL 35. e) Toţi şefii legionari şi toţi legionarii dintr-o comună, fabrică etc. trebuie să fie de acord în toate chestiunile care interesează organizaţia noastră.

Ex.: la Facultatea de Litere din Bucureşti s-au făcut alegeri pentru Preşedinte şi pentru Comitet. Legionarul X, cu camarazi de-ai lui, legionari, a candidat pe o listă, iar alt legionar cu alt grup de legionari a candidat pe altă listă. Legionarii s-au rupt în două şi la vot au căzut.

Legionarii nu vor mai face asemenea greşeli grave. Ei vor merge uniţi chiar pe un drum rău (greşit).

Pentru că drumul cel mai rău este dezunirea.

Pe când altfel şi în iad dacă ar merge trupa legionară, de va fi unită, va învinge tot iadul şi se va întoarce pe urmă înapoi învingătoare. Ex.: la alegerea unui primar din comună, dacă şefii legionari hotărăsc a vota pe un anumit om, nu trebuie să existe legionar care să voteze pe un altul sau să înceapă cu critica.

Toţi într-un gând şi într-un suflet.

Şi adversarii vor spune: „Să ne punem bine cu legionarii, că sunt toţi oameni dintr-o bucată, hotărâţi şi uniţi. Cu cine vor vota ei, acela iese primar, căci merg toţi într-o parte.”

PARTEA A IV–A

Recrutarea membrilor

PUNCTUL 36.

Şeful de cuib când îşi recrutează membrii, trebuie să aibă grijă: de a căuta elementele cele mai destoinice şi cu sentimentul demnităţii dezvoltat. Necinstiţii, hârţăgoşii, oamenii de scandal, trufaşii, lăudăroşii, cei plini de ei, fricoşii, laşii, trebuie lăsaţi în afara Organizaţiei.

Şi pentru ca să fie sigur că nici unul din elementele de mai sus nu vor mai putea intra în Organizaţie, numărul legionarilor în nici un sat nu va putea fi mai mare decât jumătate din numărul oamenilor din sat. Odată numărul legionarilor împlinit, nu se mai poate primi în Organizaţie nimeni, rămânând a se primi numai în măsura în care se fac locuri libere.

În orice caz, trebuie păzită organizaţia de oamenii care nu pot să trăiască fără să se certe.

Imediat ce un membru din cuib nu se poate înţelege cu ceilalţi membri el va trebui să părăsească organizaţia, înaintându-şi demisia.

Mai bine mai puţini, trăind în frăţie deplină, într-o unitate perfectă, decât mai mulţi certându-se între dânşii.

Şeful de cuib va căuta să păzească organizaţia de agenţi provocatori sau spioni trimişi de politicieni sau escroci de meserie.

PARTEA A V–A

Uniforma legionară

PUNCTUL 37.

În toată Europa, este un curent pentru introducerea virtuţilor ostăşeşti în viata publică a ţărilor.

În locul vorbăriei şi a discursurilor lungi, lumea vrea frază scurtă, clară şi precisă, ca aceea a ostaşului.

În locul lipsei de curaj şi a îndoielii de astăzi, lumea vrea: hotărârea repede.

În locul comitetelor democratice, care discută, se ceartă şi nu iau hotărâri, lumea vrea şef şi disciplina tuturora. (Se înţelege, ajutat de comitete prevăzute)

În locul descurajării, lumea vrea încredere, voie bună, mândrie ostăşească.

În locul lenei, lumea vrea muncă de dimineaţă până seara, a tuturora, nu trei părţi numai la muncă şi o parte numai la petrecere.

În locul poftei de câştig, a dorinţei de a trage un beneficiu din politică, lumea vrea jertfa pentru ţară, ca jertfa soldatului pe câmpurile de bătaie. El nu caută să câştige nimic, el dă totul, muncă, suflet, viaţă pentru ţara lui. Aceasta ne trebuieşte. Dacă ar da toţi oamenii care fac politică: muncă, suflet, viaţă pentru ţară, ce bine ar fi de ţara românească! Iată ce va face şcoala legionară.

În locul dezbinării şi a certurilor, noi punem camaraderia frumoasă a ostaşului şi unitatea perfectă ca a unei trupe, a naţiunii întregi. Toţi au un singur gând: Patria, un singur Drapel, un singur şef, un singur Rege, un singur Dumnezeu, o singură voinţă: aceea de a le slujii cu credinţă până la moarte. Legionarul şi-a făcut uniformă pentru că în dosul ei el vede toate aceste mari calităţi ostăşeşti, care ridică neamurile şi le fac învingătoare, împotriva tuturor greutăţilor. Uniforma este: cămaşă verde, centură cu diagonală.

PUNCTUL 38. Interzicerea uniformelor.

Guvernul a interzis prin lege portul uniformelor. Odată legea votată, trebuie să ne supunem. Legionarii nu vor mai ieşi în public îmbrăcaţi în uniformă.

Dar noi nu renunţăm la dânsa. Ne vom face uniforme şi le vom îmbrăca numai în zilele de sărbătoare şi numai în casele noastre, unde suntem stăpâni şi liberi să ne îmbrăcăm cum dorim.

Le vom îmbrăca cu drag, aşteptând ceasul când legiuitorii se vor convinge că aceste uniforme frumoase nu sunt un pericol pentru ţară, ci din contră, sunt un bine.

Ar trebui să nu existe legionar care în casa lui să nu-şi aibă uniforma, să n-o îmbrace în zilele de sărbătoare, când va trebui să facă cinste unui musafir, oaspete, îmbrăcându-se în cămaşa verde.

Va fi o sărbătoare în casa unui legionar când el şi familia lui se vor îmbrăca în frumoasa cămaşă verde, simbolul primăverii Neamului românesc.

PUNCTUL 39. Grade şi funcţiuni.

Grade

Noul venit în Legiune, se cheamă membru.

După trei ani, el poate fi avansat la gradul de legionar.

Urmează: – Instructor legionar

– Comandant ajutor

– Comandant legionar

– Comandant Buna Vestire

– Senator legionar, cu caracter onorific.

Funcţiuni – şef de cuib

– şef de garnizoană

– şef de plasă

– şef de echipă, tabără, şantier, şef de corp legionar

– şef de judeţ

– şef de regiune

Nu este obligatoriu ca funcţiunea să fie ocupată de un grad. Funcţiunea dă onorul gradului.

PARTEA A VI–A

PUNCTUL 40. Camaraderia, disciplina şi încrederea în şefi.

O organizaţie nu poate niciodată obţine victoria fără unitate. Organizaţiile cu unitate şubredă, de cele mai multe ori cu un ceas înainte de victorie se rup în două (adică le rupe inamicul prin intrigile lui) şi se iau la luptă între ele. În acel moment totul este pierdut. Un singur lucru rămâne: victoria inamicului.

De aceea orice Organizaţie trebuie să-şi asigure unitatea. Ea se asigură prin două mijloace:

1. prin camaraderie, acea forţă a sufletului, care uneşte într-o sfântă frăţie pe toţi luptătorii

2. prin disciplină, acea forţă exterioară care armonizează toate voinţele în vederea realizării aceluiaşi scop.

Un şef legionar, deci trebuie să fie disciplinat, să aibă încredere în şefii săi.

Camaraderia, încrederea în şefi şi disciplina se completează prin aceea că cele două dintâi vin de jos în sus, cea de a treia, disciplina, vine de sus în jos, aşa că unitatea este asigurată, chiar atunci când elementele de jos ar putea să aibă şi alte păreri sau chiar păreri contrare. De aceea, educaţia disciplinei rămâne ca o mare supapă de siguranţă pentru asigurarea unităţii şi deci a victoriei, atunci când celelalte mijloace s-au epuizat.

Şeful de cuib va trebui să caute în toate împrejurările să dezvolte acest simţ de disciplină în orice legionar şi mai ales o va face prin exemplul pe care îl va da el.

Să nu se uite, că disciplina voluntară este de esenţă superioară, deoarece ea presupune o renunţare a personalităţii şi orice renunţare în vederea unui scop măreţ este de esenţă spirituală superioară.

PUNCTUL 41. Despre pedepse.

Nu insistăm aici asupra pedepselor în lumea legionară, pentru că socotim că nu va fi nevoie de ele. În orice caz, pedepsele încep de la întâia dojenire, a doua dojenire, a treia dojenire. Eliminarea din luptă pe o lună, eliminarea pe două luni, eliminarea pe trei luni, eliminarea pe 6 luni şi ajungând până la eliminarea pentru totdeauna din Organizaţie. De asemenea, ridicări de comandă pentru timp limitat sau nelimitat.

Şefii judeţeni şi comandanţii de corpuri legionare, pot da pedepse până la eliminarea din luptă pe două luni. Peste aceasta numai şeful Legiunii poate decide.

Mai important însă este modul frumos, demn, înţelegător în care un legionar îşi primeşte şi execută pedeapsa. Recunoaşte greşeala, nici nu se supără, nici nu se răzvrăteşte, o execută şi se hotărăşte ca prin atitudinea demnă să-si recucerească poziţia.

În orice caz, neexecutarea unui ordin, constituie una dintre cele mai mari greşeli posibile, când ea este făcută intenţionat. Şi dacă se repetă, legionarul va trebui să părăsească organizaţia.

PARTEA A VII–A

Şeful de cuib în timpul campaniei electorale.

După cum s-a văzut până acum, scopul legionarului nu este campania electorală, dar campania electorală este de o importanţă foarte mare pentru că este singura cale pe care ne-o pune legea la dispoziţie pentru a face orice schimbare dorim în ţară.

Soarta ţării pentru 3 sau 4 ani, uneori şi pentru mai mult, se pecetluieşte în ziua de alegeri. În ceasul acela, alegătorul este stăpânul tării. Ce va hotărî el prin votul lui, aceea va fi. Dar tocmai pentru acest lucru, în ziua de alegeri umblă cumpărătorii de suflete ai partidelor politice cu arginti, cu băutură, cu mâncare, pentru a cumpăra voturi. În faţa dezmăţului politicianist, noi să opunem credinţa în zilele mai bune pentru neamul românesc şi vom învinge, după cum am învins la Tutova, Neamţ etc.

Iată pentru ce şeful de cuib va trebui să dea o mare importanţă campaniei electorale.

PUNCTUL 42. Promisiuni electorale legionarul nu face.

Toţi oamenii politici, în ajunul campaniei electorale, încep cu promisiunile.

Un şef legionar nu va promite decât aceea ce putem face noi. Noi nu promitem bani, nu promitem rachiu, nu facem funcţiuni. Noi nu cumpărăm cu bani sufletele omeneşti. Cei ce vin în numele lui Dumnezeu nu fac aceasta. Numai cine vine în numele satanei cumpără sufletele cu arginti.

Un şef legionar va spune:

Nu promitem bani, ci promitem dreptate.

Nu promitem să-ţi facem ţie ceva, ci promitem să muncim, să luptăm pentru ţara noastră.

Cine vrea să lupte pentru dreptate şi pentru cinste în ţară, cine vrea să muncească pentru Patria lui, cine vrea să facă jertfă alături de noi, să vină cu noi.

Va fi bine aşa? Da. Pentru că lucrurile merg într-o ţară ca la o gospodărie. Dacă la o gospodărie este pământ bun, bogat înzestrat cu tot ce-i trebuieşte unei gospodării, iar gospodarul nu-i vrednic, e risipitor, bea tot ce are, se ceartă toată ziua, gospodăria se va ruina, iar copiii o vor duce foarte prost. Vor fi şi ei amărâţi şi flămânzi.

Dar dacă se schimbă gospodarul cu un om cinstit, muncitor, vrednic? Gospodăria va înflori în scurt timp şi toţi copiii vor înflori şi ei ca nişte bujori.

Ţara noastră nu-i şi ea o gospodărie, cu pământ bun şi bogat? Cu tot ce-i trebuieşte? Noi, românii, nu suntem copiii din gospodărie? Şi nu suntem amărâţi şi flămânzi?

Când vom schimba însă gospodăria, atunci nu vom mai fi aşa. Aceasta o va face Legiunea. Va schimba gospodăria, adică guvernele partidelor şi va face un guvern legionar.

Aceasta este singura promisiune pe care o face legionarul în ajun de alegeri şi întotdeauna.

PUNCTUL 43. Care este scopul nostru? Unde trebuie să ajungem?

Şeful de cuib trebuie să facă scoală tuturor legionarilor şi să le spună că scopul nostru nu este de a alege un număr de 5, 10, 20 de deputaţi. El este cu mult mai mare, cu mult mai sfânt şi cu mult mai greu.

Noi trebuie să facem ca toată România să devină legionară.

Duhul nou legionar trebuie să guverneze. Ţara trebuie să fie condusă după voinţa legionarilor.

De aceea, un deputat legionar care a ieşit într-un judeţ, trebuie să alerge în 5 – 6 judeţe ca să propovăduiască credinţa cea nouă şi să cheme la viaţă toţi românii pregătind ceasul victoriei.

Unii zic: apoi a venit odată pe la noi, dar de acum s-a terminat, l-am ales şi nu mai vine.

Răspuns: Cum să vină, dacă sunt 71 de judeţe cu 71 de oraşe şi cu 10.000 de comune pe unde are ordin de la şeful Legiunii să alerge pentru a face noi cuiburi, a organiza şi a pregăti victoria cea mare? Şi dacă ne-am duce în fiecare comună, înseamnă 10.000 de zile şi 10.000 de zile înseamnă câte 365 zile într-un an, aproape 30 de ani. Vedeţi cât de greu este ca în fiecare comună să venim o dată, dar ca să veni de 2, 3, ori? Nu ne-ar ajunge o viaţă întreagă. Legionarii trebuie să înţeleagă şi să explice tuturor oamenilor lucrul acesta. Ei trebuie să se bucure când văd că acum 2 ani nu aveam organizaţii decât în judeţele Cahul, Covurlui şi Neamţ şi încă 3, 4, iar acum avem în 50 de judeţe.

Alţii zic: „Iacă i-am ales şi pe ăştia din Legiune. Nici ei n-au făcut nimic”.

Legionarii vor răspunde: deputaţii legionari, chiar dacă ar fi 30 – 40, n-au să poată face mult. Aşteptaţi să învingă legionarii în ţară, să se întindă de la un capăt la celălalt si atunci să vedeţi reformele cele mari pe care le vor aduce. Legile pe care le-au pregătit legionarii sunt legi de mari dreptăţi, pe care poporul le aşteaptă de multă vreme.

Cine crede în victoria finală, cine ştie să lupte până la capăt, numai acela este legionar. Numai acela care nu s-a îndoit în inima lui se va bucura cu adevărat în ceasul biruinţei, atunci când naţiunea română îşi va fi tras prin voinţa ei proprie, drum nou, drum mare, drum de biruinţă.

PUNCTUL 44. Cereri.

Deputaţii legionari, imediat după alegeri, au primit mii de cereri. Unii oameni cer bani, alţii cer să li se dea serviciu, alţii cer lemne gratis, alţii cer pământ.

Un legionar nu cere.

El spune: nu ne trebuie bani sau servicii. Daţi-ne legi drepte în ţară, căci cu legi drepte ne vom câştiga bani şi traiul prin munca noastră.

Deputaţii legionari nu pot să alerge cu 2000 de cereri pe la ministere pentru 2000 de oameni, pe care să-i servească, iar 14 milioane de ţărani, muncitori, funcţionari, să aştepte şi iar să aştepte ziua dreptăţii lor.

Deputaţii legionari nu-şi vor căpătui 5-6 partizani dintr-un sat, cum fac partidele politice, iar biata mulţime săracă şi amărâtă să tragă toată viaţa la jug.

Şi apoi, dacă un deputat legionar se roagă de un ministru să-i facă un serviciu pentru 1, 2, 3, oameni, a doua zi îl roagă şi ministrul ca să închidă ochii la legile pe care le face el, să nu le mai combată.

De aceea şefii legionari vor trebui să explice aceste lucruri tuturor oamenilor şi să le facă şcoala legionară adevărată.

Ei trebuie să le spună la toţi.

Noi dacă am intrat în Legiune, nu cerem nimic pentru noi, ci dăm. Dăm suflet, dăm muncă, dăm suferinţă, dăm tot ce avem pentru ziua cea sfântă a biruinţei neamului românesc.

PUNCTUL 45. Ce trebuie să facă şi de ce anume trebuie să se păzească şeful de cuib în perioada campaniei electorale.

Imediat după căderea guvernului, şefii de cuiburi vor tine şedinţe cu cuiburile lor o dată la 2 zile. De asemenea, ei se vor aduna în şedinţă aparte cu toţi ceilalţi şefi de cuiburi din sat sau comună pentru a studia situaţia şi a lua toate măsurile pe care le cred ei de cuviinţă pentru ca Legiunea să iasă cât mai bine. De asemenea, vor lua măsuri pentru a executa ordinele sosite, dacă le-au venit asemenea ordine, de la şefii judeţeni.

PUNCTUL 46. Ce vor face înainte de alegeri.

a) Şcoala semnului nostru electoral cu toţi oamenii din sat.

Semnul trebuie făcut pe hârtie, mic, în aşa fel încât şi copiii din sat să-l cunoască la perfecţie. Se vor interesa la şeful judeţean pe ce pagină a buletinului de vot este semnul nostru şi vor explica oamenilor din timp dacă este pe pagina 1, 2, sau 3.

b) Vor căuta ca semnul să fie făcut cu cretă, cu var sau cu smoală atât în interiorul satului cât şi pe sosea, în afară de sat.

c) Fiecărui om din cuib i se vor încredinţa cel puţin 5 gospodari din sat, pe care să caute să-i convingă să voteze cu Legiunea.

d) Nu va crede niciodată şi nu va lăsa pe ceilalţi oameni să creadă minciunile pe care le vor răspândi adversarii despre noi: că lista s-a retras, că semnul nostru nu se află pe buletinul de vot, că ne-au desfiinţat prin lege organizaţia, că nimeni nu mai are voie să voteze cu Legiunea, că cine va mai spune ceva despre Legiune va fi pedepsit, că am fost arestaţi, bătuţi, omorâţi, împuşcaţi etc. Toate aceste minciuni le spun adversarii despre noi în timpul campaniei electorale pentru a deruta pe alegători să nu mai voteze cu noi. Alţii încearcă să momească lumea susţinând că şi noi am fi cuzişti. Legionarii vor răspunde: nu suntem şi nici nu vom fi cuzişti!

e) Este foarte probabil ca să nu ajungă până în satul respectiv nici un manifest de-al nostru, fie din lipsă de fonduri, fie pentru că au fost oprite la postă. Şefii de cuiburi din comuna respectivă vor face ei ce vor putea: mici manifeste scrise de mână şi vor lupta făcând propagandă din om în om.

f) Este posibil de asemenea, ca nici un candidat de-al nostru să nu poată pătrunde până în satul acela. Şefii de cuiburi, la fel, vor pregăti din timp lumea pentru un asemenea caz, ca să nu rămână descurajată.

g) Vor căuta să ia parte la toate întrunirile adversarilor politici, pentru ca să audă cele ce se vorbesc acolo, iar după plecarea lor din sat să poată lămuri oamenii.

PUNCTUL 47. Ce vor face în ziua de alegeri.

a)Toţi şefii de cuiburi dintr-un sat, împreună cu toţi oamenii lor, tineri şi bătrâni, se adună la un loc şi pleacă în bloc spre secţia de votare cu drapelul şi cu semnul făcut din scândură şi vopsit în negru.

b) Ei vor căuta să-şi aibă mai dinainte o tactică de luptă bine fixată, în aşa fel încât oricine ar voi să-i împiedice de la vot, să fie respins şi forţat de a se linişti.

c) În caz că nu vor fi suficient de numeroşi, în acea comună se vor strecura izolaţi printre ceilalţi oameni până la secţia de votare. Iar dacă vor observa că prigoana este grozavă, atunci îşi vor pune cu toţii semnul guvernului în piept şi vor spune că au trecut cu guvernul, se vor duce la vot, iar în gheretă, unde numai Dumnezeu îi vede, vor vota cu Legiunea.

În timpul acestei lupte, şefii de cuiburi vor fi în cea mai deplină armonie şi disciplină posibilă, ascultând ordinele fie de la centru, fie de la judeţ, fie de la garnizoana legionară sau de la cuiburile superioare.

Înainte de plecarea la vot, în ultima şedinţă a cuibului, toţi şefii de cuiburi împreună cu legionarii, vor face rugăciuni ca înainte de orice bătălie.

PARTEA A VIII–A

În ce direcţie spirituală trebuie să facă un şef de cuib educaţia oamenilor săi.

PUNCTUL 48. Cum se prezintă un legionar.

Când un legionar se prezintă unui şef superior sau şefului Legiunii, se opreşte la o distantă de trei paşi în poziţia de drepţi, salută ducând mâna dreaptă la inimă apoi ridicând-o spre cer şi spune: Sunt legionarul …, din cuibul….

PUNCTUL 49. Cum trebuie să fie în vorbă şi în scris un legionar.

Legionarul şi în scris şi în vorbă trebuie să fie scurt, clar şi precis. Vorbăria lungă şi încurcată este vorbăria democraţiei.

PUNCTUL 50. Îmbrăcămintea legionarului.

Legionarul va fi modest îmbrăcat. El nu va pune preţ pe hainele luxoase şi strălucitoare ale nimănui. El va dispreţui luxul pe care îl va considera ca având la bază o înclinaţie sufletească spre frivolitate, spre lichelism, spre săcăturism.

Astăzi omul luxos, dacă nu este un hoţ aparţinând uneia din multiplele forme ale hoţiei, în orice caz este un nesimţitor care pălmuieşte mizeria nesfârşită a ţării.

Legionarul nu va cântări un om după haină şi nu va mai face deosebire între omul sărac, cu haine rele şi cel cu haine bune. Legionarul va cântări pe om după ceea ce va avea sub haină, adică după sufletul lui.

Sunt multe haine rupte care ascund sub ele comori de aur în inimă!

PUNCTUL 51. Legionarul şi mânuirea banilor publici.

Legionarul care-şi va însuşi bani care nu-i aparţin, care va mânui în mod necinstit banii Legiunii sau ai oricărui om, acela care nu va putea da socoteală, conform promisiunii, de banii încasaţi din vânzarea broşurilor, gazetelor, insignelor etc. va fi eliminat pentru totdeauna din Legiune de la primul caz, orice situaţie ar ocupa în ea.

În organizaţia aceasta, nu pot să crească decât numai oameni cinstiţi.

O mică hoţie nu poate să te lase indiferent pentru că în definitiv aceasta nu este decât sămânţa marilor hoţii, sămânţă care dezvoltându-se din cauza tolerantei noastre, ar putea răstigni din nou prin jefuire poporul român şi această ţară.

PUNCTUL 52. Sentimentul demnităţii

Ne-am săturat de lipsa de demnitate omenească. Dacă nu dai bacşiş, dacă nu-l plăteşti, nu ţi se înscrie în partid. Dacă nu plăteşti, nu dă drumul hârtiilor de la primărie.

Dacă nu dai bacşiş, nu poţi să-ţi capeţi dreptul. Bacşişul, mita şi hoţia au desfiinţat sănătatea morală a naţiunii române.

Legionarul va căuta să desfiinţeze aceste apucături şi să reînvieze sentimentul demnităţii omeneşti. El nu va da nimănui nimic, nu va promite nimănui nimic, iar când va face cuiva un serviciu, nu se va înjosi ca să primească bacşiş sau mită ci va pune mâna în gât mituitorului.

PUNCTUL 53. Şcoala faptei creatoare.

Legionarul trebuie să fie un om de faptă. Prin fapta lui, prin munca lui, el va clădi din temelii România cea nouă.

PUNCTUL 54. Rugăciunea ca element decisiv al victoriei. Apelul la strămoşi.

Legionarul crede în Dumnezeu şi se roagă pentru biruinţa Legiunii.

Să nu se uite că noi, poporul român, stăm aici, pe acest pământ prin voia lui Dumnezeu şi binecuvântarea Bisericii Creştine. În jurul altarelor bisericilor, s-a aflat adunată de mii de ori în vremuri de bejenie şi restrişte, întreaga suflare românească de pe acest pământ, cu femei, copii şi bătrâni, cu conştiinţa perfectă a ultimului refugiu posibil. Şi astăzi stăm gata să ne adunăm, poporul român, în jurul altarelor, ca-n vremuri de mari primejdii, pentru ca îngenuncheaţi, să căpătăm binecuvântarea lui Dumnezeu.

Războaiele se câştigă de aceia care au ştiut să atragă din văzduh, din ceruri, forţele misterioase ale lumii nevăzute şi să-şi asigure concursul acestor forte. Forţele acestea misterioase sunt sufletele morţilor, sufletele strămoşilor noştri, care au fost şi ei odată legaţi de glia, de brazdele noastre, care au murit pentru apărarea acestui pământ şi care sunt şi azi legate de el prin amintirea traiului lor de aici şi prin noi, copiii, nepoţii şi strănepoţii lor. Dar mai presus de sufletele morţilor stă Dumnezeu.

Odată aceste forte atrase, ele vin în balanţa ta, te apără, îţi dau curaj, voinţă şi toate elementele necesare victoriei şi te fac să învingi. Introduc panică şi groază în duşmani, le paralizează activitatea. În ultima analiză, biruinţele nu depind de pregătirea materială, de forţele materiale ale beligeranţilor, ci de puterea lor de a-şi asigura concursul puterilor spirituale. Astfel, se explică, din istoria noastră, biruinţele miraculoase ale unor puteri materialiceşte cu desăvârşire inferioare.

Cum se poate asigura concursul acestor forte?

1) Prin dreptatea şi moralitatea acţiunii tale;

2) Prin apelul frecvent, insistent la ele. Cheamă-le, atrage-le cu puterea sufletului tău şi ele vor veni.

Puterea de atracţie este cu atât mai mare, cu cât apelul, rugăciunea, se face în comun de cât mai mulţi.

De aceea, în şedinţele cuibului, care se ţin în toată ţara sâmbătă seara, se vor face rugăciuni şi se vor îndemna toţi legionarii ca a doua zi, Duminica, să meargă la biserică.

Patronul nostru este Sfântul Arhanghel Mihail. Icoana lui trebuieşte să o avem în casele noastre, şi în vremuri grele să cerem ajutorul lui şi El nu ne va lăsa niciodată.

PUNCTUL 55. Şcoala suferinţei

Cel ce intră în această luptă, trebuie să ştie de mai înainte că va avea de suferit. După suferinţă vine întotdeauna victoria. Cel ce va şti să sufere, acela va învinge.

De aceea, noi, legionarii vom primi suferinţele cu drag. Fiecare suferinţă este un pas înainte către mântuire, către victorie.

O suferinţă nu-l va descuraja pe legionar, ci-l va oţeli, îi va căli sufletul. Cei ce-au suferit şi vor mai suferi încă, vor fi adevăraţi eroi ai luptei legionare. Binecuvântarea Patriei se va întinde asupra lor şi asupra familiilor lor.

PARTEA A IX–A

Ce drum are de străbătut un legionar în viata sa legionară

Viata legionară este frumoasă. Dar nu este frumoasă prin bogăţie, prin viată de petreceri şi lux, ci este frumoasă prin mulţimea primejdiilor pe care le oferă legionarului, frumoasă prin nobila camaraderie care leagă pe toţi legionarii din întreaga ţară într-o sfântă frăţie de luptă; înălţător de frumoasă prin bărbăteasca atitudine în faţa suferinţei.

Atunci când cineva intră în organizaţia legionară, trebuie să cunoască mai dinainte viata care-l aşteaptă, drumul pe care-l va străbate.

Drumul acesta va trece prin muntele suferinţei, apoi prin pădurea cu fiare sălbatice şi prin mlaştina deznădejdii.

PUNCTUL 56. Muntele suferinţei.

După ce un om s-a înrolat legionar, cu dorul de patrie în inima sa, nu-l aşteaptă masa întinsă, ci el trebuie să primească pe umerii săi jugul mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Luaţi jugul Meu asupra voastră”.

Şi cărarea legionară începe să urce un munte pe care lumea l-a numit „muntele suferinţei”.

La început pare uşor de urcat. Ceva mai târziu, urcuşul devine mai greu, suferinţa mai mare. Cele dintâi broboane de sudoare încep să picure de pe fruntea legionarilor.

Atunci, un duh necurat, strecurat printre legionarii care urcă, aruncă pentru prima dată întrebarea: „Oare n-ar fi mai bine să ne întoarcem înapoi? Cărarea legionară pe care am apucat începe să fie grea şi muntele e lung şi înalt de nu-i mai vedem sfârşitul.” Dar legionarul nu ascultă, merge înainte şi urcă cu greu. De la un timp, urcând mereu pe muntele nesfârşit, începe să obosească, pare că puterile încep să-l părăsească.

Norocul lui că întâlneşte un izvor, limpede ca inima unui prieten. Se răcoreşte, se spală pe ochi şi apoi o ia în sus din nou pe muntele suferinţei.

Trece de jumătate şi de acolo începe muntele fără apă, fără iarbă, fără umbră, numai din piatră şi din stâncă.

Şi legionarul când vede, zice: mult m-am mai chinuit până aici, ajută-mi Doamne să ajung până sus. Dar duhul cel rău în zvârle întrebarea: „Oare n-ar fi mai bine să te întorci? Lasă-ţi încolo dorul tău de patrie. Nu vezi ce trebuie să tragi dacă-ţi iubeşti patria şi Regele, Neamul şi Pământul? Şi apoi, ce câştigi de aici? Nu-i mai bine să stai liniştit acasă?”

Pe stânca goală, el se urcă mereu cu nesfârşită credinţă. Acum e obosit. Cade. Îşi juleşte mâinile şi din genunchii lui pentru prima dată vede sângele curgând. Se înalţă ca un viteaz şi porneşte din nou. Mai are puţin. Dar stânca a devenit dreaptă şi colţuroasă, îi curge sânge din piept şi se prelinge pe stânca neîndurătoare. „Oare n-ar fi mai bine să te întorci?” se aude din nou glasul necurat. Pare că rămâne pe gânduri. Dar deodată aude un glas strigând din adâncul miilor de veacuri: „Înainte copii! Nu vă lăsaţi!”

Un ultim efort. şi fruntea de viteaz ajunge sus la creasta învingătoare, pe vârful muntelui suferinţei, cu sufletul creştin şi românesc, plin de fericire şi bucurie.

„Fericiţi veţi fi când vă vor goni pe voi şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră.”

„Iar ei plecau bucurându-se că s-au învrednicit de a fi bătuţi pentru numele lui Iisus.”

Multe primesc legionarii urcând acest munte al suferinţei. Ar trebui o carte întreagă ca să se scrie suferinţa lor.

PUNCTUL 57. Pădurea cu fiare sălbatice.

Să nu-şi închipuie însă cel ce doreşte să devină legionar, că încercările s-au sfârşit aici, în vârful muntelui suferinţei. şi este bine ca fiecare să ştie de la început ce-l aşteaptă, să cunoască drumul pe care-l apucă.

A doua încercare: nu trece mult şi cărarea legionară intră într-o pădure căreia lumea i-a zis „pădurea cu fiare sălbatice”.

De la marginea pădurii se aud urletele acestor fiare sălbatice care de-abia aşteaptă să intre cineva acolo pentru a-l sfâşia.

După muntele suferinţei, aceasta este a doua încercare prin care trebuie să treacă legionarii. Cine este fricos rămâne acolo, la marginea pădurii. Cine are inimă de viteaz, intră înăuntru, se luptă cu vitejie şi înfruntă mii de primejdii despre care s-ar putea scrie şi se va scrie mai târziu o carte întreagă. În această luptă, legionarul nu fuge de pericol, nu se ascunde după copaci. Din contră, el apare acolo unde primejdia este mai mare. După ce a străbătut pădurea şi au ieşit cu bine, o nouă încercare îl aşteaptă.

PUNCTUL 58. Mlaştina deznădejdii.

Cărarea se pierde şi ei trebuie să treacă printr-o mlaştină. Aceasta se cheamă „mlaştina deznădejdii”, pentru că pe acel ce intră într-însa, pentru ca să ajungă la capătul celălalt, îl apucă deznădejdea. Unii nu mai au curajul să intre, încep să se îndoiască de victorie, că este prea departe, că nu vor mai ajunge până la biruinţă. Aşa că mulţi dintre cei care au străbătut prin pădurea cu fiare şi au urcat muntele suferinţei, se îneacă în această mlaştină a deznădejdii. Alţii intră şi se întorc, iar alţii se îneacă acolo. Dar legionarii adevăraţi nu pierd nădejdea, ei străbat şi această ultimă încercare şi ajung la mal acoperiţi de glorie.

PUNCTUL 59.

Acolo, la sfârşitul drumului greu al celor trei încercări, începe apoi munca cea dulce, munca cea binecuvântată pentru înălţarea din temelie a României celei noi.

PUNCTUL 60.

Numai acela care a trecut cele trei examene, adică peste muntele suferinţei, prin pădurea cu fiare sălbatice, şi prin mlaştina deznădejdii şi a reuşit, este legionar adevărat.

Cine n-a trecut prin toate acestea, nu se poate numi legionar, deşi este înscris în Organizaţie, are insignă şi plăteşte cotizaţia. Cine a avut abilitatea ca să le ocolească, totdeauna şi în 3 – 4 ani de viaţă legionară n-a cunoscut şi n-a dat nici examenul durerii, nici examenul bărbăţiei şi nici examenul credinţei, poate fi un om abil, dar nu poate fi un legionar.

Şeful Legiunii, când apreciază persoana unui legionar, nu se ia nici după vârstă, nici după popularitate, adică după câţi oameni are în jurul lui, nici după abilitate, ci după aceste trei examene:

PUNCTUL 61. 1) Legiunea este în contra acelora care se zbat, se frământă să obţină victorii fără riscuri şi fără jertfă – pentru că aceştia sunt oameni mici – iar victoriile eventuale sunt trecătoare ca spuma mării: unde nu-i risc, nu-i glorie.

PUNCTUL 62. 2) Legiunea este în contra acelora care după victorii, caută să se urce cât mai sus pe riscurile şi pe jertfele altora.

PUNCTUL 63. 3) Legiunea este şi în contra acelora care deşi luptă, sunt mânaţi de un mobil sufletesc inferior: pofta de câştig, pasivitatea unui beneficiu, crearea unei situaţii.

Aceştia, câştigând victoria, încep să o mănânce. Sufletul superior îşi găseşte marile satisfacţii în plăcerile luptei şi ale sacrificiului.

PARTEA A X–A

PUNCTUL 64. Legionarul şi politicianul.

Legionarul şi politicianul – omul partidelor – stau fată în fată.

Omul partidelor desfiinţează România. Înaintea lui s-a aşezat cu pieptul său, legionarul.

Când omul partidelor, politicianul, ţăran sau orăşean, a intrat în partid, prima întrebare care si-a pus-o, a fost: ce voi câştiga de aici? Ce beneficiu voi trage? De aceea câştigă politicienii, iar ţara se dărâmă.

Legionarul când a intrat în Legiune, a zis: „Pentru mine, nu vreau nimic”, ci s-a întrebat: „Ce pot da, ce jertfă pot face eu pentru ţara mea.”

Legionarul spune: o mie de ani au pătimit strămoşii şi au murit cu gândul la această ţară. O mie de ani am aşteptat-o şi am visat-o. Astăzi, când Dumnezeu ne-a dat-o întreagă, în loc să cădem în genunchi în faţa ei şi să ne închinăm ca la o icoană, noi o furăm, o jupuim.

În faţa ei, legionarul se prezintă nu cu drepturi cetăţeneşti, ci cu sacre datorii.

Telul politicianului este de a-si construi o avere; al nostru este de a ne construi o Patrie înflorită şi puternică. Pentru ea vom munci şi vom construi. Pentru ea vom face din fiecare român un erou, gata de luptă, gata de jertfă, gata de moarte. (Vezi „Pentru legionari”)

„Spre inimile cele necurate care vin întru prea curata casă a lui Dumnezeu, fără milă întind sabia mea.”

Sf. Arhanghel Mihail

„Cine ştie să moară, nu va fi rob niciodată.”

Seneca

PUNCTUL 65. Legionarul şi comunistul

Legionarul este împotriva comunistului şi va lupta din toate puterile, pentru ca oriunde se va afla încuibat acest comunist, să fie demascat şi răpus.

Triumful mişcării comuniste în România, ar însemna: desfiinţarea Monarhiei, desfiinţarea Bisericii, desfiinţarea Familiei, desfiinţarea proprietăţii individuale şi desfiinţarea libertăţii.

Înseamnă, într-un cuvânt deposedarea noastră de ceea ce formează patrimoniul moral al omenirii şi în acelaşi timp deposedarea de orice bunuri materiale, în favoarea profitorilor din umbră ai comunismului, care sunt jidanii.

În această mişcare comunistă se află adunaţi toţi inamicii noştri, care n-au văzut şi nu văd cu ochi buni România Mare. (Vezi „Pentru legionari”)

PUNCTUL 66. Legionarul şi jidanul

Problema jidănească, vizibilă numai în jumătatea de nord a României, invizibilă, dar existentă şi în cealaltă jumătate, constituie pentru naţiunea română cea mai mare primejdie pe care a cunoscut-o de la începutul istoriei şi până astăzi.

Legionarul este singurul în stare a rezolva această problemă, pe care o priveşte cu curaj şi cu seriozitate, rezolvare pe care o va face odată cu soluţionarea şi a celorlalte probleme de stat, care se pun şi astăzi cu aceeaşi necesitate. (Vezi „Pentru Legionari.”)

PARTEA A XI–A

Ce crede un legionar

PUNCTUL 67. Că statul bazat pe ideologia veche a revoluţiei franceze se ruinează. În lume se pune problema unui stat nou. El poate fi foarte bun şi foarte rău. Cum va fi? După cum ni-l vom face.

PUNCTUL 68. Statul nou însă, nu se poate baza numai pe concepţii teoretice de drept constituţional.

Statul nou presupune, în primul rând şi ca un lucru indispensabil, un tip nou de om. Un stat nou, cu oameni cu păcate vechi, nu se poate concepe.

Statul este o simplă haină care îmbracă trupul naţiunii. Putem să facem o haină nouă, luxoasă, scumpă, dar nu va fi de nici un folos dacă ea va îmbrăca un trup istovit, distrus de cangrene morale şi fizice.

PUNCTUL 69. Omul nou, sau naţiunea înnoită presupune o mare înnoire sufletească, o mare revoluţie sufletească a poporului întreg, adică o împotrivire direcţiei spirituale de astăzi şi o ofensivă categorică în contra acestei direcţii.

PUNCTUL 70. În acest om nou, vor trebui să învieze toate virtuţile sufletului omenesc. Toate calităţile rasei noastre. În acest om nou, vor trebui ucise toate defectele si toate pornirile spre rău.

În acest tip de erou, erou în sens războinic, pentru ca să poată prin luptă să-şi impună puterea, erou în sens social: incapabil după victorie de a exploata munca altuia; erou al muncii: uriaşul creator prin muncă al ţării sale, trebuie să fie concentrat tot ce a putut strânge mai bun în timpul miilor de ani poporul român.

Pe acest om îl aşteptăm, pe acest erou, pe acest uriaş.

Pe el se va baza statul cel nou, România de mâine.

Mişcarea legionară, înainte de a fi o mişcare politică, teoretică, financiară, economică, etc. de formule, este o scoală spirituală în care dacă va intra un om, la celălalt capăt va trebui să iasă un erou.

PUNCTUL 71. Această mare înnoire a naţiunii române este posibil să vină?

Urmează. O simţim cu toţii. După lunga noapte de veacuri, azi între aceleaşi graniţe, poporul român, aşteaptă răsăritul soarelui, aşteaptă ceasul învierii lui ca neam.

Este posibil oare ca frământările milenare să se oprească la o simplă chestiune de formă: unirea într-un stat a tuturor românilor?

Nu simţiţi din adâncuri cum clocoteşte marea renaştere a poporului român?

PUNCTUL 72. In această înviere va avea un rol covârşitor tinerimea. Pe dânsa o cheamă destinul să joace pe scena istoriei. Nu ne înţeleg oamenii vechi? Nu ne înţeleg pentru că apelul sacru al destinului numai noi îl putem auzi, numai noi îl înţelegem, pentru că numai nouă ni se adresează.

PUNCTUL 73. Legi, stări de asediu, baionete, care să oprească destinul unei naţiuni, n-au existat, nu există şi nu vor exista.

PUNCTUL 74. Această mare înviere, de la sine, va crea o nouă ofensivă a poporului în toate domeniile. Această ofensivă ajutată şi susţinută de legi, va repune pe român în drepturile lui de care a fost deposedat an cu an, într-o mie de ani prin nedreptate şi silnicie.

PUNCTUL 74 bis. Primirea şefului Legiunii.

În orice localitate, şeful Legiunii va fi primit şi însoţit tot timpul de către legionarii răniţi în linia I-a, legionarii care au suferit persecuţii în linia a II-a, luptătorii legionari în linia a III-a, Prietenii Legiunii în linia a IV-a.

Diferiţi comandanţi legionari vor aranja întotdeauna lumea legionară în ordinea de mai sus.

PARTEA a XII–a

Circulara F.

PUNCTUL 75. Regimul parlamentarilor legionari.

Adunarea Senatului şi a şefilor de unităţi legionare politice, a fixat în ziua de 5 Ianuarie 1933 la Focşani, regimul parlamentarilor legionari. Regimul acesta şi l-a aplicat Şeful Legiunii, în primul său parlament şi a fost aplicat şi celor 4 parlamentari.

I. Diurna

1) Parlamentarii Legiunii sunt parlamentari datorită sforţărilor şi sacrificiilor materiale şi morale ale tuturor legionarilor din ţară.

2) Diurna parlamentară nu le aparţine. Ea aparţine Legiunii, ea va acorda fiecărui parlamentar strictul necesar pentru o existenţă modestă.

Pentru că nu este drept ca parlamentarul să-şi creeze o situaţie materială mai bună, în timp ce toţi camarazii lui duc o viaţă din ce în ce mai grea. Ce tablou moral mizerabil ar fi, dacă unii dintre noi ne-am îmbuiba cu tot felul de bunătăţi, de haine şi de ghete, sau ne-am purta soţia în lux, iar alţii dintre noi, răniţi în urma luptelor, ar trăi o viaţă de sfâşietoare mizerie.

3) Cheltuielile băneşti făcute nu se mai întorc, după cum nu se întoarce nici sănătatea celui care a suferit pentru Legiune, nici viaţa celui care a murit pentru dânsa.

Acestea sunt jertfe şi jertfa nu se cere înapoi.

Dogma legionară ne spune: cantitatea de jertfă făcută, determină victoria. Gloria noastră este gloria jertfei pe care o facem.

4) Nu este un scop, un ţel, acela de a fi parlamentar: noi trebuie să mergem înainte către biruinţă. Ca parlamentari, nu putem decât să pregătim victoria. De aceea, fondurile provenite Legiunii din diurne, vor înzestra organizaţia cu tot ce-i trebuieşte pentru luptă: ziare, broşuri, automobile etc.

În anul 1933, parlamentarii au avut 10.000 lei lunar primele două luni, 8.000 lei pe urmă.

5) Concepţia legionară a conducerii Statului. Acesta care nu va putea trăi cu această sumă, singur, poate trăi în comun cu ceilalţi parlamentari, la cazarma legionară.

Aşa va fi viitorul parlament legionar. Conducătorii ţării trebuie să fie în frunte în zile de mizerie.

Nu se poate pălmui cu o leafă de lux de 30.000 lei lunar, mizeria nesfârşită a ţării.

În atitudinea de astăzi a parlamentarilor legionari se pregăteşte ziua de mâine şi se dovedeşte că ea poate fi aşa cum o cerem noi.

II. Parlamentul legionar nu-şi mai aparţine lui

El va sta la orice oră din zi şi din noapte la dispoziţia Legiunii. Nu este posibil ca să se aleagă parlamentar şi apoi să plece să-şi caute de afaceri, sau să fie ocupat mai totdeauna cu diferite alte chestiuni.

Cât timp mi s-a dat în mână arma parlamentară, trebuie să trag cu dânsa. Dacă nu pot trage, n-o iau, iar dacă am luat-o şi n-o pot întrebuinţa cu cel mai mare folos pentru Legiune, atunci o dau imediat altuia care o poate întrebuinţa mai bine.

Un parlamentar trebuie:

1) să poată vorbi în Parlament;

2) să se poată mişca pentru conferinţe, întruniri de organizare, ori de câte ori îi va cere şeful Legiunii.

Cine iubeşte Legiunea, să se gândească bine la acest punct, atunci când cere în mână arma funcţiunii de parlamentar şi onoarea de a o întrebuinţa pentru victoria Legiunii.

Dublarea Candidaţilor No. 1.

Adunarea a fixat de asemenea, în urma propunerii şefului Legiunii, dublarea candidaţilor, adică: în caz de reuşită a unei liste, vor intra în parlament capii de listă pentru trei luni, după care îşi vor da demisia şi vor intra în loc No. 2. de pe listă. No. 2 va fi fixat de la Centru şi ales dintre categoriile intelectuale ale Organizaţiei noastre. Fac excepţie de la această lege judeţele care întrunesc majoritatea absolută. Dacă într-un judeţ se ia majoritatea absolută, parlamentarii reuşiţi rămân tot timpul, nu se schimbă.

Avantajele sistemului:

a) O satisfacţie şi o încurajare pentru legionarul şef de judeţ, care munceşte.

b) Necesitatea imperioasă a Organizaţiei de a se trimite în parlament cele mai apte elemente pentru lupta parlamentară.

c) Crearea şi pregătirea unui număr mai mare de cadre legionare.

d) Posibilitatea ca un parlamentar, într-o activitate scurtă, dar intensă, să-si închine întreaga muncă Legiunii, fără a-si periclita situaţia îndeletnicirilor lui familiare.

Şefii judeţeni, mânaţi numai de dorul biruinţei totale a Legiunii, vor explica această lege candidaţilor şi le vor lua o declaraţie scrisă, în sensul că au luat cunoştinţă de „Circulara F” şi înţeleg a se supune dispoziţiilor ei.

Parlamentarii legionari, stau la Bucureşti, Str. Imprimeriei No. 3.

Şeful Legiunii, Corneliu Zelea Codreanu

PUNCTUL 76. Ce este comitetul de 1000.

S-a înfiinţat un Comitet de 1000. Fiecare membru este obligat a da câte 25 lei lunar, sau după a sa voie, 50 lei, timp de un an. Suma se întrebuinţează pentru achitarea ratelor la tipografie şi pentru înzestrarea Organizaţiei cu ceea ce-i trebuieşte. Astăzi acest comitet este desfiinţat. Rolul lui îl joacă „Asociaţia prietenii legionarilor”, având următorul comitet: Dr. Corneliu Şumuleanu, prof. Univ. Iaşi, Str. Săulescu; Prof., Preot Duminică Ionescu Bucureşti, Str. Leon Vodă 4, D-na Zoe Sturza Bucureşti I, Str. Creţulescu, 8; D-na Maria Beiu Palade Bucureşti, Av. Muntenescu 11, tel. 4.33.26.; Dr. Eugen Chirnoagă, Prof. Şcoala Politehnică Bucureşti, Aleea Arh. Ştefan Burcus 12 (Sosea); Dr. Ing. Eugen Ionică Bucureşti, Francmasonă 7, telef. 4.77.52; Grigore T. Coandă Bucureşti, Str. Bolintineanu 5, tel. 4.33.03. Oricine simpatizează mişcarea legionară şi doreşte să o ajute, poate deveni membru al asociaţiei, cerând informaţii de la adresele de mai sus.

PUNCTUL 77. Casieria Centrală a Organizaţiei legionare este în casa General Cantacuzino, Str. Gutenberg 3, Bucureşti. Pentru orice chestiuni, banii se trimit pe această adresă.

PUNCTUL 78. „Libertatea”, foaie populară. Director sufletesc Ion I. Moţa. Foaia aparţine familiei moştenitoare a lui Ion I. Moţa. Abonament anual lei 120, jumătate, lei 60, un sfert, lei 30. Adresa administraţiei (pentru abonamente, reclamaţii), Bucureşti, Calea Victoriei No. 63. Adresa redacţiei (pentru articole): Preot Ion Moţa, Orăştie, Jud. Hunedoara.

PUNCTUL 79 Agenţi provocatori

Trec pe la organizaţii diferiţi spioni. Unii, agenţi de la politie. Chemaţi-i înăuntru pentru a le arăta că nu aveţi nimic secret.

Dacă însă printre legionari va fi prins unul care se va vinde pentru bani şi va deveni trădător al Legiunii, va fi pedepsit azi, mâine, peste un an sau peste doi.

Cea mai mare dezonoare a Organizaţiei noastre este aceea de a găsi din mijlocul nostru spioni.

Sunt alţii care se dau drept legionari şi umblă pe la diferite organizaţii pentru a fura, a cere, sau a colecta bani. Unii din ei reuşesc a avea la mână o scrisoare sau un carnet de membru. Cercetaţi-l bine. Daţi-i pe mâna poliţiei.

În ultimul moment aflu că un agent de politie neştiind ce informaţii să mai dea despre Legiune, a informat siguranţa că legionarii vor să împuşte mai mulţi prefecţi.

Altul a ticluit un cifru secret în care erau trecute instituţii din capitală.

Noi n-avem nevoie de cifru. Aceasta este o invenţie infamă. Să poftească toată poliţia. Ce avem de spus, spunem în faţă, spunem tare.

Dacă veţi auzi asemenea infamii sau le veţi citi scrise prin foile jidăneşti (cum au fost acum doi ani publicate în „Adevărul”, „Dimineaţa” şi „Lupta” să ştiţi din primul ceas că toate sunt uneltiri viclene pentru care ne vom adresa justiţiei.

PUNCTUL 80. Proces-verbal (acest proces verbal nu se mai întrebuinţează astăzi), model de constituire a unui cuib.

LEGIUNEA

Judeţul………….

Cuibul…………..

Subsemnaţii, domiciliaţi în comuna ………., judeţul ……….., convinşi de pericolul care ameninţă existenta patriei, ne legăm împreună prin jurământ să luptăm pentru triumful Legiunii.

Ne-am constituit într-un cuib de legionari căruia i-am dat numele de Cuibul …..

Numărul membrilor din cuib este de ……….. (maximum 13)

Şeful cuibului: …………………….

Corespondentul: ……………….

Casierul ………………………………

Curierul ………………………………

Ne legăm în fata lui Dumnezeu şi a oamenilor de a ne tine strâns uniţi în jurul şefilor noştri, a asculta şi executa întocmai ordinele primite, a face să pătrundă cât mai adânc în popor duhul nou al muncii, al cinstei, al jertfei şi al dreptăţii, într-un cuvânt ne propunem de a-i face legionari pe cei cu care vom veni în contact.

Credem în Dumnezeu şi în izbânda Legiunii, credem într-o Românie nouă pe care vrem s-o cucerim pe calea Bisericii lui Hristos şi al naţionalismului integral activând în cadrul legilor tării.

1. Am început activitatea;

2. Vom tine şedinţe în fiecare săptămână.

3. Ne vom abona la revista „Pământul Strămoşesc”, pe care vom citi-o la şedinţele cuibului.

4. Ne vom întări în credinţa noastră legionară.

5. Ne vom uni ca fraţii şi nu vom permite nici o dezbinare între noi.

6. Vom porni imediat la facerea de noi cuiburi în comuna noastră şi în cele vecine.

7. Toate acestea în credinţa sfântă că ori prin câte greutăţi şi suferinţe vom trece, vom învinge.

8. România în întregimea ei va deveni legionară.

Trăiască Legiunea!

Trăiască Căpitanul!

MOTTO

Geme inima în noi

De necazuri şi nevoi

Ochii plânşi privesc în zare

Şi aşteaptă îndurare.

Munţii noştri aur poartă,

Noi cerşim din poartă-n poartă

Holda noastră-i aurie

Noi pierim în datorie.

Vai de noi şi iar de noi

Dăm ca racul înapoi,

Sărăcia ne-urmăreşte,

Şi de zile ne găteşte.

Că noi toţi avem un nume,

Toţi avem o soartă-n lume.

Pentru tară şi dreptate,

În noi toţi un suflet bate.

Hai români să ne trezim

Si să nu mai suferim.

Că cei ce ne urgisesc

Nu au suflet omenesc.

Hai să coborâm în vale

Să oprim duşmanu-n cale.

De la pâne, de la sare

Şi să-l dăm peste hotare.

Hai să punem santinele

Şi sub soare şi sun stele

Şi-n ascunsuri şi apoi

Hoţii-n beci, prada-napoi.

Hai pe cei ce fac trădare,

Jafuri în administrare

Şi hoţii la drumul mare

Să-i dăm la spânzurătoare.

Unde-i unul ni-i putere

La nevoi şi la durere

Unde-s mulţi puterea creste

Si duşmanul o păţeşte.

VALERIU DUGAN, ţăran din Bucovina

Urmează iscălitura membrilor (maximum 13)

L E G I O N A R,

– Niciodată să nu faci o faptă de care ţi-ar fi ruşine a doua zi, iar când ai făcut ceva, asumă-ţi răspunderea întreagă.

– Când ti se pune în fată un obstacol, tu să-l sari, să nu te laşi. Să nu te laşi învins. Nu te descuraja. Încearcă a 2-a oară, a 3-a oară, mereu. Nu există nu pot. Legionarul poate.

– Dacă pentru politician politica înseamnă o afacere, pentru legionar politica înseamnă religie.

– Nu spune „Nu voiesc să servesc Legiunea, din cauză că cutare şef nu-mi place, nu este bun.” În Legiune nimeni nu este şef pe viaţă. Azi e unul, mâine altul, poimâine vei fi tu, dacă prin munca şi credinţa ta neclintită şi prin capacitatea ta vei merita să fii, iar într-o bună zi se va putea găsi cel mai bun.

– Nu uita că ceea ce poate să ne piardă pe noi legionarii, este neînţelegerea şi dezbinarea din fiecare cuib sau dintre diferite cuiburi.

– Nu uita că în clipa în care un legionar îmbracă haina de şef legionar, toţi ceilalţi trebuie să-l asculte.

Sunt în diferite sate elemente care au făcut mult pentru Legiune prin munca, sacrificiul şi abnegaţia lor, suflete de elită, care au ieşit cu mult în evidentă în lupta legionară, dând dovadă de abnegaţie, curaj, devotament, disciplină şi de neclintită credinţă. Aceştia pot ieşi din organizaţiile săteşti, urmând a fi denumiţi „Consilierii Şefului Legiunii”. În acest scop, în ziua biruinţei legionare, ei vor fi mutaţi în capitala ţării, cu familiile lor cu tot.

Din această mare luptă legionară, va ieşi o nouă aristocraţie românească. În cariera ei nu se va pune bază nici pe bani, nici pe avere, nici pe haine, ci pe calităţile sufleteşti, pe virtute; va fi o aristocraţie a virtuţii.

Aristocraţia ieşită din afaceri, din fraudă sau din vânzare de ţară, va cădea. Dacă aurul se lămureşte în foc, în focul luptelor legionare se va lămuri adevărata elită morală a naţiunii româneşti.

– Dacă eşti om cu păcate şi te cheamă sufletul spre îndreptare, botează-te acum, îndreaptă-te. Ai însă bună cuviinţă şi păstrează-te pe linia a II-a.

Mişcarea noastră va învinge. Nu te gândi cumva că sub regimul legionar vei putea trăi din afaceri, mită, intervenţii.

O RUGĂMINTE

Camarade,

1) Când pleci la drum, toarnă-mi apă, ulei, cercetează benzina şi şuruburile,

2) Nu mă goni prea tare că mă vei omorî prea repede şi nu voi mai putea servi Legiunea.

3) Pe drum, din când în când, mai opreşte şi mai cercetează-mi roţile, direcţia, motorul.

4) După un drum, îngrijeşte-mă şi pe mine, spală-mă totdeauna, unge-mă.

5) Camarazi, nu mă încărcaţi peste puteri, umblaţi cu milă, că eu vă port spre biruinţă.

Camioneta voastră

PUNCTUL 81.

Această cărticică se află de vânzare la şefii organizaţiilor judeţene sau la Centru.

9 PORUNCI LEGIONARE

1. Legionarul nu intră în polemică cu nimeni.

2. Legionarul dispreţuieşte lumea politică şi nu stă de vorbă cu ea.

3. Legionarul seamănă sămânţă bună în sufletele curate ale poporului.

4. Legionarul se întreabă în fiece clipă: „Ce am făcut bun pentru România legionară?”

5. Legionarul înseamnă în răbojul lui pe păcătoşi pentru ziua de mâine.

6. Legionarul începe orice muncă cu gândul la Dumnezeu şi-i mulţumeşte la ajungerea scopului urmărit.

7. Legionarul este disciplinat prin conştiinţa şi voinţa lui proprie.

8. Legionarul n-are teamă decât de Dumnezeu, de păcat şi de clipa în care puterile fizice ori sufleteşti îl vor scoate din luptă.

9. Legionarul iubeşte moartea, căci sângele lui va servi pentru plămădirea cimentului României legionare.

(Din ziarul G.d.F. a Basarabiei)

PUNCTUL 81 bis. CELE 3 LEGĂMINTE ALE UNUI LEGIONAR

Legionarul nu face jurământ. El face trei legăminte.

Primul legământ, în fata şefului de cuib şi a camarazilor. Este o manifestare a dorinţei de a deveni legionar.

Al doilea legământ se face după 2 – 3 ani de luptă, în faţa şefului politic judeţean şi a întregii conduceri, în grup de cel puţin 50, cu solemnitate deosebită.

Al treilea legământ, se face în fata şefului Legiunii după 4 – 5 ani de luptă. Vechiul legământ al săcuşorului cu ţărână, publicat în corpul broşurii.

ÎNTÂIUL LEGĂMÂNT

În mijlocul cuibului, cu braţul drept întins şi ţinând strâns în mână pânza micului drapel.

Camarazi,

1) În fata şefului de cuib şi a voastră, cu mâna pe acest drapel, declar că doresc să devin legionar.

2) Cunosc cele trei examene pe care trebuie să le dau: al suferinţei, al primejdiei şi al credinţei.

3) Voi fi alături de voi şi în ceasuri bune şi în ceasuri grele. Puteţi conta deci pe inima şi pe braţul meu.

4) Voi fi disciplinat de buna mea voie, convins că disciplina este legea fundamentală a oricărei organizări.

5) Mă voi feri de a vorbi pe la spate pe camarazii mei sau de a critica ordinele şi dispoziţiile primite, acestea ducând la neînţelegere, viaţă grea, dezbinare.

6) Din primul moment ţin să declar: nu voiesc nimic pentru mine, nu urmăresc şi nu voi urmări să fac afaceri pe spinarea mişcării sau să-mi creez situaţii. Stau la postul ce mi se va încredinţa atâta vreme cât şeful meu va crede că pot fi de folos.

7) Nu voi face nici un fapt care să mă dezonoreze pe mine sau mişcarea.

8) Voi fi totdeauna corect şi mă voi purta cu multă bunăvoinţă faţă de toţi.

9) Voi fi însă mândru în vremuri aspre, în fata vrăjmaşului.

10) Dacă voi greşi, voi primi pedeapsa cu seninătate. Ştiu că legionarul când greşeşte plăteşte: răspunde, nu fuge de răspundere.

Acesta este legământul meu în fata voastră şi în fata acestui mic drapel al cuibului nostru.

AL DOILEA LEGĂMÂNT

Se face în fata şefului politic judeţean, cu deosebită solemnitate:

Camarazi,

Am străbătut un drum lung în viaţa legionară. Cunosc deci toate îndatoririle, toate greutăţile.

De acum mă simt în stare să devin legionar.

Mă leg în fata şefului nostru şi a voastră, de a lupta pentru triumful României Legionare, în care cred ca în lumina ochilor. Dumnezeu să ne dea binecuvântarea Lui.

Se repetă de toţi cu glas tare, după şeful judeţean.

AL TREILEA LEGĂMÂNT

Rămâne vechiul legământ cu săcuşorul în fata şefului Legiunii.

PARTEA A XIII–A

PUNCTUL 82. Scurt istoric legionar.

La 24 Iunie 1927, Vineri, naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, a luat fiinţă din iniţiativa (Corneliu Zelea Codreanu, Ionel I. Moţa, Ilie Gârneaţă, Radu Mironovici, camarazi în toate închisorile), „Legiunea Arhanghelul Mihail”, denumită astfel după icoana Sfântului Arhanghel Mihail aflătoare pe uşa din stânga a bisericii din închisoarea Văcăreşti, icoană pe care am avut-o protectoare în toate închisorile, în toate luptele noastre, în toate ceasurile noastre de suferinţă.

Eram aşa de putini şi aşa de săraci, încât nu numai că am fost ţinta săgeţilor ironiei altora, dar ne-am îngrozit noi înşine de sărăcia noastră. Credinţa însă nu ne-am pierdut-o nici o clipă.

N-am avut nici o secundă de îndoială. Pare că Dumnezeu înadins ne-a adunat aşa de săraci pentru ca să arate că în victoria legionară materia n-a avut nici un rol. Din primul moment am avut viziunea clară a victoriei finale şi mi-am asumat întreaga răspundere a conducerii. De atunci am trecut prin greutăţi, primejdii şi riscuri nenumărate, dar această viziune a victoriei nu m-a părăsit nici o secundă.

Din prima zi ne-au urmat actualii legionari (citindu-le în ochi aceeaşi credinţă puternică): Hristache Solomon, Al. Ventonic, Niculai Totu, Ion Banea, Ing. Clime, Ing. Blănaru, Victor Silaghi, Jean Bordeianu, Dumitru Ifrim, Andrei Ionescu, Mile Lefter, Spiru Peceli, Gh. Potolea, etc. şi cel dintâi patronaj, Gen. Dr. Macridescu.

La 1 August 1927 apare „Pământul Strămoşesc”, în tipografia „Libertăţii”, la Orăştie, cu marele ajutor al părintelui Ion Moţa, după care urmează tinerii din F. d. C. Focşani, cu Traian Cotigă şi V. Chirulescu şi F. d. C. Dunărea cu Ţocu, apoi maica Pamfilia Ciolac, părintele Isihie Antohi, Sebastian Erhan, Dănileanu.

La 8 Nov. (Sfântul Arhanghel Mihail, primul Legământ). Depun Legământul următorii: Corneliu Zelea Codreanu, Ioan I. Moţa, Ilie Gârneaţă, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici, Inginer Clime, Hristache Solomon, Mile Lefter, Ioan Banea, Victor Silaghi, Niculai Totu, Al. Ventonic, D-tru Ifrim, Pantilimon Statache, Ghiţă Antonescu, Guriţă Ştefăniu, Emil Eremeiu, Jean Bordeianu, M. Ciobanu, Marius Pop, Mişu Crişan, Popa Butnaru, Budeiu, Tănăsachi, Ştefan Budeci, Paul Mihăilescu (dezertor).

La 19 Februarie 1928, după sforţări de două luni, cumpărăm camioneta botezată „Căprioara Legiunii” (234 000 lei). În vară, pentru întreţinerea mişcării şi pentru plata ratelor camionetei, muncim la cărămidărie (120 000 cărămizi) şi la grădinărie (un hectar), în batjocora de fiecare zi a cuziştilor. Apoi facem comerţ ducând zarzavaturi de la grădina noastră cu camioneta şi le vindem la mânăstiri: Agapia, Văratec. Continuăm tăcuţi mişcarea.

La 15 Decembrie 1929, prima întâlnire politică legionară, în T. Bereşti şi apoi pe Valea Horincei, Jud. Covurlui. Apar luptători noi: Tănase Antohi, Dumitru Cristian, V. şi N. Bogatu, Chiculiţă, Bâgu, Hasan, Bourceanu, apoi din Folteşti, familia Pralea.

La 25 Decembrie 1929. Turda Ludos, cu Amos Nechita, Victor Moga, Colceri, Damian, etc. Amancei Bănică.

La 27 Ianuarie şi 3 Februarie 1930 mari adunări la Cahul. Intervine şi Dl. Ioan Zelea Codreanu, Ştefan Moraru, Moş Coşa, Gârneţ, Trifan Vlahu (mort), etc.

Vara 1930. Interzicerea marşului din Basarabia. Arestarea. Achitarea.

8 Nov. 1930. Constituirea Senatului Legiunii. D-nii. Prof. univ. Traian Brăileanu, Cernăuţi; Gen. Dr. I. Macridescu; Prof. Ion Zelea Codreanu; Preot Partenie Matei, paroh, Bucuresti; Cristache Solomon, mare proprietar Focşani; Col. Înv. Paul Cambureanu; Ion Ciocârlan, scriitor; Al. Zissu, mare proprietar, Bucureşti; Spiru Peceli, com. invalid, Galaţi; Ioan Butnaru, proprietar Iaşi; Guriţă Ştefaniu, proprietar. Urmează a se complecta până la numărul de 100.

1 Ianuarie 1931, arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu, Banea, Totu, Amos. Achitaţi după 77 de zile de arest de către Tribunal, Curtea de Apel, Casaţie.

1 Iunie 1931, participăm pentru prima dată la alegeri în 17 judeţe. Obţinem 34 000 voturi. Cădem.

La 31 August, alegere parţială la Neamţ. Ajută Nuţu Eşanu. Legionarii înving toate partidele din România cu 11.000 voturi.

La 27 Aprilie 1932, alegere parţială la Tutova. Pentru a doua oară, după lupte grele, dar glorioase, legionarii înving toate partidele din România.

La 17 Iulie 1932, alegeri generale. Legionarii luptă în 36 judeţe, obţinând 79 000 de voturi, 4 mandate.

Deputaţii legionari în Parlament, atitudine tăcută, măsurată. Luptă pentru întinderea Organizaţiei în ţară.

Curentul legionar creste. Posedăm 17 foi cu tiraj de 35.000, o tipografie, 2 automobile. În ajun de a cumpăra încă trei.

Mergem înainte cu încredere în aceste ceasuri grele, către destinul luminos al Patriei noastre, descoperiţi în faţa tuturor jertfelor pe care le-au făcut peste o mie de legionari.

PUNCTUL 83. LEGĂMÂNTUL PRIMILOR LEGIONARI.

În dimineaţa zilei de 8 Noiembrie 1927, ne-am adunat la sediul nostru toţi legionarii din Iaşi şi câţiva care s-au ostenit a veni din alte părţi.

Nu mulţi la număr, dar puternici prin credinţa noastră neclintită în Dumnezeu şi în sprijinul Său, puternici prin hotărârea şi încăpăţânarea noastră de a sta neclintiţi în mijlocul oricărei vijelii, puternici prin dezlegarea noastră completă de tot ce este pământesc, fapt ce se manifestă prin dorinţa, plăcerea de-a o rupe în chip vitejesc cu pământul, servind cauza neamului românesc şi cauza crucii.

Aceasta este nota celor care aşteptau cu nerăbdare ceasul legământului, pentru ca să formeze voioşi cel dintâi val de asalt al Legiunii. Şi oricine îşi poate imagina că nu poate fi o altă notă, atunci când în mijlocul nostru, îmbrăcaţi în haine albe ca în ceasurile de urgie, se adunaseră uniţi, Ion I. Moţa, Ilie Gârneaţă, Radu Mironovici şi Corneliu Georgescu, cei care străbătând seria închisorilor, au purtat pe umerii lor toată greutatea mişcării naţionale de 5 ani încoace.

Rugăciunea.

La ora 10 am plecat toţi în costum naţional, cu căciulă, cu svastică mare în dreptul inimii, în coloană de marş, direcţia Bisericii Sf. Spiridon. Acolo s-a oficiat o rugăciune pentru pomenirea sufletelor Ştefan Voievod, Domnul Moldovei, Mihai Viteazul, Mircea Ion Vodă, Horia, Cloşca şi Crişan, Avram Iancu, Domnul Tudor,

Regele Ferdinand şi „pentru pomenirea tuturor voievozilor şi ostaşilor care au căzut pe câmpurile de bătaie pentru apărarea pământului românesc în contra năvălirilor vrăjmaşe.”

Solemnitatea Depunerii Legământului.

În marş, cântând Imnul Legiunii, ne-am întors la cămin. Acolo a avut loc duioasa solemnitate a legământului celor dintâi legionari.

Pământul Strămoşesc

Această solemnitate a început prin amestecarea ţărânii adusă de pe mormântul lui Mihaiu Viteazul de la Turda, cu ţărâna din Moldova, de la Războieni, unde Ştefan cel Mare a avut cea mai grea bătălie a sa şi din toate locurile unde sângele strămoşilor s-a amestecat în crunte bătălii cu ţărâna sfinţind-o. Când se desfăcea pachetul cu ţărână, înainte de a se turna pe masă, se citea scrisoarea din partea celui care a adus-o sau trimis-o.

ŢĂRÂNA DE LA TURDA. (Scrisoare). Fraţilor! Am expediat ţărâna ce mi-aţi cerut. Asupra provenienţei, vă asigur, întrucât am ridicat-o personal de pe mormântul lui Mihaiu Viteazul, eu am adus-o şi împachetat-o).

Turda, la 18 Sept. 1927.

Isac Mocanu, prof. la lic. din Turda

ŢĂRÂNA DE LA RĂZBOIENI (Scrisoare). Subsemnatul Corneliu Georgescu, avocat, am fost personal la Războieni (Jud. Neamţ) şi am luat pământ de lângă monumentul ridicat pe locul luptei în care s-au sacrificat 10.000 de osteni de ai lui Ştefan cel Mare.

7 Nov. 1927 Corneliu Georgescu.

Ce spune istoria despre lupta de la Războieni (1476): pe locul luptei a ridicat Ştefan o biserică a cărei inscripţiune spune: „In anul 7984 ridicatu-s-a puternicul Mahomed, împărat turcesc cu toată puterea sa şi Basarab Voievod, cu toată ţara basarabească şi au ajuns până aici la locul ce se zice Râul Alb … unde am şi făcut mare război cu dânşii în luna lui Iulie 26 şi cu voia lui Dumnezeu au fost biruiţi creştinii de către păgâni şi au căzut acolo mulţime mare dintre ostaşii Moldovei.” (Istoria Românilor de Floru, pag. 184 -185).

S-a adus şi s-a turnat apoi ŢĂRÂNA DE LA SARMISEGETUZA (Scrisoare). Declaraţie: Subsemnaţii atestăm că în ziua de 17 Oct. 1927, am vizitat săpăturile fortului de la Costeşti, al cetăţii Sarmisegetuza şi am luat pământul de aici din diferitele părţi ale cetăţii şi mai ales dintr-una din camerele dezgropate şi care a ars în timpul asediului, pentru care motiv bulgării de pământ sunt roşii, simbolizând sângele vărsat acolo din belşug. Acest fort a fost comandat de cumnatul lui Decebal şi căderea lui în mâinile Romanilor a dislocat sistemul de apărare al Sarmisegetuzei care apoi a căzut definitiv; morală, inegalitatea de tratament răneşte mai mult.

Ion I. Moţa, Corneliu Georgescu

Ce spune istoria despre lupta lui Decebal (Istoria Românilor de Floru, pag. 38-39): „Disperarea şi furia, ura şi cruzimea dacilor se uneau cu vitejia, care apără pământul Patriei şi nu-l lasă cuceritorului decât grămadă de cenuşă şi de ruine. Pe columna lui Traian se văd femei dace cum chinuiesc prizonieri romani. Pe unii îi ţin legaţi de mâini şi de picioare, goi şi-i ard cu facle aprinse.

Din interpretarea reliefurilor de pe columna lui Traian, rezultă că norocul războiului a şovăit între daci şi romani, până ce arta, ştiinţa şi numărul au biruit.

Regele (Decebal) s-a furişat pe vreo potecă de munte spre a aduna cetele risipite şi a urma lupta până la sfârşit, pe când supuşii lui cei mai de frunte, pileati, au preferat să moară în capitala care nu mai era a lor. Strânşi împrejurul unui vas mare de otravă, au ales moartea în locul vieţii fără libertate.

Iar el încearcă din nou norocul armatelor, până când fiind înconjurat din toate părţile şi gata să cadă cu doi fii ai săi în mâinile vânătorilor romani, se străpunse cu sabia sa, lăsând învingătorilor un cadavru…”

ŢĂRÂNA DE LA CĂLUGĂRENI. S-a turnat apoi deasupra ţărâna de la Călugăreni, unde Mihai Viteazul s-a repezit el însuşi călare pe un cal alb în mijlocul turcilor, cu barda în mână, zdrobindu-le oastea şi punându-i pe fugă. Aici, la Călugăreni, a fost cea mai mare biruinţă a lui Mihai asupra turcilor. (Scrisoarea):„M-am dus cu trenul până la Mihai Bravu şi de acolo cu o căruţă vreo 15 km prin păduri, am avut un sprijin foarte mare în preotul Laurenţiu de la Călugăreni, care m-a condus până la locul luptei, la Dâmb, cum se zice. De acolo am luat ţărâna.”

Stefan Anastasescu

8 Oct. 1927

Bucureşti, str. Şerban Vodă, 43

ŢĂRÂNA DE LA PODUL ÎNALT (Scrisoare) Am luat această ţărână de lângă comuna Căutălureşti (Podul Înalt), jud. Vaslui, locul unde a fost bătălia lui Ştefan cel Mare cu turcii.

Plutonier Rotaru, Reg. 25 Inf.

Ce scrie istoria: …Ştefan avea o armată mare, cum nu s-a mai strâns sub steag românesc, până la Regele Carol, 40.000 de Moldoveni, mai toţi ţărani. Armata turcească era de 120.000. Locul luptei a fost jud. Vaslui. Ziua luptei, după unele izvoare, ar fi fost 6 Ian. 1475, Ştefan nu o precizează, ci o scrie „lângă bobotează”. Aci a fost cea mai mare biruinţă a lui Ştefan cel Mare. „Totuşi n-a fost luptă prin surprindere, nici câştigată fără pierderi mari, căci turcii s-au întors contra lui Ştefan care a pierdut mulţi moldoveni… Ba, într-un moment, lupta părea pierdută, fără intervenirea lui Ştefan, care a sărit însuşi în mijlocul turcilor şi le-a sfărmat aripile prin minunata putere a lui Dumnezeu”. În ziua de 25 Ian. scrie Ştefan tuturor prinţilor, că a fost atacat de 120.000 de turci, ajutaţi de Basarab, dar pe la Bobotează „I-am biruit şi i-am călcat în picioare şi pe toţi i-am trecut prin ascuţişul sabiei mele”. Ştefan a fost fără milă, ca destinul, a tăiat, a tras în ţeapă, a respins răscumpărarea oricât de mare: ce au căutat în tara mea săracă, dacă sunt atât de bogaţi?…Ca să mulţumească lui Dumnezeu, Ştefan cu toţi ostenii biruitori postiră trei zile cu pâine şi cu apă, aşa cum se legaseră în zilele de năvălire. Urmară apoi zile de veselie. (Istoria Românilor de Floru, pag. 181 -182)

ŢĂRÂNA DE LA SUCEAVA, CETATEA NEAMŢULUI, HOTIN şi SOROCA. S-a adus apoi ţărâna de la aceste cetăţi şi puncte de glorie ale Românilor şi s-a vărsat pe faţa albă a mesei, deasupra ţărânii celeilalte. După ce s-a citit şi aici scrisoarea din partea legionarului Budei care a adus ţărâna cu propria mână.

Ţărâna de pe locul unde Horia a fost tras pe roată. S-a desfăcut apoi pachetul cu ţărâna de la Alba-Iulia, trimis de către domnul învăţător Iordache Popa, cu următoarele rânduri: „Acest pământ este udat de sângele eroului Horia. Luat de pe locul aşa zis „Curci”, unde se desparte drumul Alba Iulia – Pâclisa, de pe şoseaua Cetate-Gară. Aici a fost tras pe roată de către unguri, Horia.

Iordache Popa, învăţător, Com. Drâmbar, p.u. Alba-Iulia

Alba-Iulia, 29 Oct. 1927.

ŢĂRÂNA DE PE MORMÂNTUL LUI AVRAM IANCU. S-a desfăcut pachetul trimis de Petru Popa, învăţător, com. Ribicioara p.u. Baia de Criş, conţinând 1 kg de pământ de pe mormântul eroului Iancu.

S-a desfăcut un al doilea pachet adus de pe acelaşi mormânt de către d-l Ion I. Moţa şi s-a vărsat deasupra celeilalte ţărâni.

ŢĂRÂNA DE PE DEALUL DE LA ROŞCANI, unde a pierit de sete oastea lui Ioan Vodă cel Cumplit, adusă de D-ra. Constantinescu Ileana, studentă.

S-a adus apoi ţărână de pe câmpurile de onoare ale ultimului război: ţărâna de la Jiu, unde au fost lupte cumplite. (Scrisoare): Am plecat din Craiova cu trenul pe Valea Jiului până la Filiaşi, de acolo, după toate informaţiile ce le posedam şi cu cele ce mi-au fost date de localnici, am mers în sus pe Jiu vreo 7 km. până la locurile unde au fost luptele de la Pesteana şi Ţânţăreni. De acolo, din coltul judeţului meu, de unde se împreună Doljul, Gorjul şi Mehedinţiul, am luat ţărână atât din malul Jiului cât şi din pădure şi alte locuri, pentru a fi mai sigur că voi avea în săculeţul meu şi ţărână adăpată cu sânge.

Iuliu Stănescu, student, com. Mărăşani,

(Jud. Dolj)

ŢĂRÂNA DE LA MĂRĂŞEŞTI şi MĂRĂŞTI. (Scrisoare). „Trimit în coş două săculeţe de pânză albă cu pământ de la Răzoare, unde au fost luptele de la 6 Aug. 1917.

Apoi un sac de pământ de la Mărăşti din două puncte, unde s-au decimat regimentele 2 Vânători şi 30 Infanterie Muscel”.

Hristache Solomon, Focşani

(B-dul Lascăr Catargiu, 22).

ŢĂRÂNA DE LA OITUZ şi CASIN. Declaraţie: Subsemnaţii mai jos notaţi, declarăm că pământul luat de d-l Butnaru, funcţionar Iaşi, este luat din localităţile următoare: Valea Manciugului, Grozeşti-Sticlărie, Măgura -Casinului, Sticlărie proprie şi cimitirul eroilor de la Casin, locul unde au avut loc cele mai crâncene lupte în război între germani, unguri şi români. I. Butnaru, P. Plopeanu, Oneşti, T. Mocanu, Răjula, I. Gh. Buzatu, D.R. Casin, Oşudveanu, Grozeşti.

ŢĂRÂNA DE LA PRUNARU, unde s-a dat cumplita şarjă a cavaleriei române, pierind cu toţii până la unul. (Scrisoare). Pământul este chiar dintr-un loc unde a fost îngropat un erou lovit drept în inimă.

Preot Theodor N. Iancu, Prunaru, Jud. Vlaşca

ŢĂRÂNA DE LA TURTUCAIA, unde au căzut mai multe mii de români, înroşind ţărâna cu sângele lor. (Scrisoare): Am plecat imediat la Turtucaia şi m-am dus la vest de oraş, de unde am luat pământul, chiar de pe reduta care a trecut de zeci de ori din mână în mână. Această redută este astăzi pustie şi pământul este luat chiar dintr-un mormânt, de unde s-au dezgropat rămăşiţele mai multor soldaţi şi unde şi azi sunt oase. Primiţi pământul udat cu mult sânge de neamul nostru.

Sandu Snagoveanu, com. Uzumgeorman.

S-a mai adăugat şi ţărâna trimisă de părintele paroh din Turtucaia.

Inimile noastre au fost cuprinse de un adânc fior în fata ţărânii strămoşilor şi părinţilor noştri adormiţi pe câmpul de onoare cu arma în mână şi faţa la duşman, de la soldaţii lui Decebal căzuţi pe ruinele Sarmisegetuzei şi până la cei de ieri sfărmaţi de obuzele de la Mărăşeşti şi Turtucaia.

Când doi legionari s-au apropiat apoi şi au început să amestece cu sfinţenie această ţărână în timp ce ceilalţi, salutând tot timpul cu braţul întins, cântau din toate puterile inimii imnul Legiunii.

Sculaţi români la luptă, bate ora

Din urmă pentru neamul românesc, etc.

Momentul a fost atât de înălţător şi atât de mişcător încât nimeni dintre noi n-a putut să-şi stăpânească o lacrimă în coltul ochiului: era în cântecul acesta însăşi strigătul durerilor noastre, ale neamului românesc de azi, îndreptat către strămoşii şi vitejii care de 2.000 de ani au trăit pe aceste locuri. Era însuşi apelul la vitejie.

SĂCUŞORUL CU ŢĂRÂNĂ – TALISMANUL LEGIONARULUI

Cu ţărâna astfel amestecată s-au umplut mai multe săculeţe mici, dându-se fiecăruia, după facerea legământului, pentru a-l purta la gât.

Ion Moţa a luat legământul lui Corneliu Codreanu, după care i-a încredinţat acestuia săcuşorul cu ţărână. După aceea Corneliu Codreanu a luat legământul lui Ion Moţa si celorlalţi.

Acest legământ a constat din 5 întrebări şi răspunsuri, anume:

1. Te legi ca pentru Dreptatea Patriei primejduite să înfrângi toate dorinţele şi interesele tale personale?

– Răspunsul: Da!

2. Recunoscând că stăpânirea jidanilor asupra noastră ne aduce pieirea sufletească şi naţională, te legi frate cu noi să lupţi pentru apărarea, curăţirea şi dezrobirea pământului strămoşesc?

– Răspuns: Da!

3. În această luptă te vei supune Legiunii Arhanghelul Mihail?

– Răspuns: Da!

4. Vei purta această ţărână cu evlavie la pieptul tău?

– Răspuns: Da!

5. Şi nu vei pleca dintre noi?

– Răspuns: Nu voi pleca!

După ce fiecare, individual trecea şi răspundea la aceste întrebări, căpăta săcuşorul de piele legat cu şnur de mătase.

Solemnitatea a început la ora 1. 30. După masă la ora 3 a început consfătuirea. Ea a fost prezidată de către cel mai bătrân dintre legionarii prezenţi, d-l Cristache Solomon de la Focşani.

Consfătuirea a ţinut până la ora 6.30 după care s-a dat citire următorului comunicat:

1. Legiunea afirmă că mai presus de interesele personale stă Patria cu nevoile ei.

2. În slujba acestei Patrii încălcate de străini toţi copiii Pământului Românesc trebuie să alerge cu sufletul şi cu braţul lor.

3. Legiunea se îndreaptă către tot cel ce se simte de soldat chemându-l sub drapelul ei întru apărarea pământului strămoşesc.

4. România a românilor. Pentru jidani, Palestina. Dreptate românului şi moarte trădătorului.

Trăiască în noi inima de soldat!

Trăiască, înflorească România Nouă!

Astfel s-a încheiat ziua de Sf. Arhanghel Mihail şi Gavril. Fie ca purtând fiecare la inima noastră ca talisman Sfânta ţărână a pământului strămoşesc, să scoatem din ea sângele vitejesc şi să-l turnăm în vinele noastre.

Mică literatură programatică

Rezumatul de program legionar se află publicat în altă broşură, dăm aici câteva linii generale:

PUNCTUL 84. Primul punct de program legionar.

Dacă vă întrebă cineva să-i spuneţi că este: JURĂMÂNTUL PENTRU PEDEPSIRE.

A doua zi după victoria legionară se va constitui „TRIBUNALUL EXCEPŢIONAL”, care va chema în faţa lui şi va judeca pentru trădare de Patrie:

a) Pe toţi jefuitorii banului public;

b) Pe toţi cei ce au primit mită înlesnind afaceri;

c) Pe toţi cei ce călcând legile fundamentale ale ţării au persecutat, au închis, au lovit în legionari sau în familiile lor. Orice funcţiune ar deţine de la jandarm până la ministru, nimeni nu va scăpa acestei judecăţi.

Prea şi-au imaginat aceşti domni că Tara Românească este moşia lor, că legile s-au făcut pentru ca să le calce ei în picioare şi că noi suntem argaţii de pe această moşie, pe care să ne bată la spate cu biciul.

Naţiunea română, conştientă de drepturile ei va începe viaţa cea nouă prin OPERA DE PEDEPSIRE LEGALĂ.

Acest ceas îl aşteptăm şi răbdăm.

Fără acest CEAS AL PEDEPSIRII, nu este posibilă nici o refacere în această ţară.

Şefii de cuiburi vor face rapoarte amănunţite şi foarte exacte asupra tuturor nelegiuirilor comise, înaintându-le şefului Legiunii.

PUNCTUL 85. DISCURSUL LA MESAJ, ţinut de şeful Legiunii în Parlamentul Ţării. După Mon. Of. din 3 Decembrie 1931.

D-l deputat Corneliu Zelea-Codreanu are cuvântul:

D-le preşedinte, d-lor deputaţi, eu sunt cel mai tânăr dintre dvs. şi reprezint o mişcare tinerească. M-am ridicat aici prin propriile mele puteri, fără ajutorul şi sprijinul nimănui. Cred că actualii conducători ai României Mari se vor obosi să mă asculte şi pe mine, ca unul care sunt exponent al generaţiei tinere, generaţie zbuciumată, generaţie despre care s-a vorbit atâta, generaţie martirizată, aş putea spune răstignită. Cred că este bine ca onorata Cameră să aibă putină bunăvoinţă a ne asculta şi pe noi, deoarece socotesc că este bine ca astăzi conducătorii să ştie că care este zbuciumul, care sunt părerile, care este orientarea politică a generaţiei, care, cu voia sau fără voia dvs., trebuie să vă urmeze mâine pe aceste bănci.

În orice caz, ţin să afirm de la început că noi nu suntem o generaţie aşa cum ne cunoaşteţi dvs. dintr-o anumită presă. Noi nu urmărim decât să ne apărăm Patria Sacră, Patria ameninţată de viscolul furtunii, Patria părinţilor noştri şi cuibul cald al acelora care vin după noi. Şi ca să fixez punctele cardinale, în scurt, voi spune: nu este nici o generaţie imorală, nu este nici una fără Dumnezeu, nici una republicană sau antiregalistă. Fixez aceste puncte în Dumnezeu, Patrie, Rege, Familie, Proprietate si Armată, care să garanteze existenta Statului Român.

D. V. G. Ispir: Pentru aceasta puteţi fi alături de noi.

D. Corneliu Zelea Codreanu: D-lor deputaţi, generaţia aceasta a noastră trece ca o generaţie antisemită. As dori să ştiţi că nu am venit să strig: jos jidanii, după cum cred că n-a făcut nimeni. Am observat însă un singur lucru, că de câte ori s-a pus aici problema naţionalismului românesc, dvs. aţi primit-o cu ilaritate şi aţi transformat-o dintr-o problemă care este de un tragic fără pereche, într-o chestiune comică.

D. V. G. Ispir: Cel puţin pentru această parte a Camerei, acest lucru nu este exact.

D. Corneliu Zelea-Codreanu: Eu d-lor, am să pun această problemă în câteva linii, pentru că sunt şeful unei mici grupări şi trebuie să-mi dezvolt punctele mele de vedere.

Am fost în Maramureş, în Maramureşul care este leagănul descălecătorilor noştri, al moldovenilor – maramureşenii sunt străbunii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, domnul Moldovei. Şi acolo, cu ocazia unui proces pe care l-am avut la Satu-Mare şi la care a asistat dl. prof. Cătuneanu, a venit un om bătrân cu plete albe şi a făcut mărturie în faţa instanţelor judecătoreşti, de cele ce că spun eu acum: „Noi, maramureşenii, suntem de viţă boierească şi am avut moşiile noastre şi munţii noştri. Până în 1847 eram stăpâni. La 1848, când eram copil, au venit cei dintâi jidani la noi în comună.”

Şi aici fac o paranteză. Eu nu întrebuinţez cuvântul de jidan pentru ca să insult pe cineva. Eu le spun jidani, pentru că aşa cred eu că se numesc ei şi de altfel – mi se pare curios – este singura naţie care fuge de numele ei propriu, de numele pe care îl are.

Pentru mine, această populaţie, pe pământul tării mele – şi rog să mă creadă toată lumea – atunci când eu am conştiinţa fermă că o atacă şi că îşi caută loc pe propriul nostru teritoriu, pentru mine, vă rog să mă credeţi, s-a deschis o luptă pe viaţă şi pe moarte şi nu-mi arde să fac glume sau să insult pe cineva. Pentru mine este clar si precis: inteligentă sau neinteligentă, parazitară sau neparazitară, morală sau imorală, această populaţie este o populaţie duşmană aici pe pământul tării. Şi eu înţeleg să lupt împotriva ei cu toate mijloacele pe care mi le va pune la dispoziţie mintea, legea şi dreptul meu românesc.

Ei bine, d-lor. Şi-mi spunea bătrânul acela: „La noi, la 1848, au venit cei dintâi jidani, pe care părinţii noştri, văzându-i rupţi şi flămânzi, de milă i-au lăsat să stea la marginea moşiilor noastre. Astăzi, la 1930, noi am pierdut 60 din cei 62 munţi. Noi, românii, mai avem numai 2 munţi, iar restul de 60 de munţi sunt în stăpânirea jidanilor. Astăzi, noi ne-am retras şi stăm sărmani şi fără pâine la marginea moşiilor lor.”

Ei bine această situaţie din Maramureş se întinde şi în Bucovina; această situaţie se întinde şi în Moldova noastră unde bisericile se închid, unde altarele se dărâmă. Şi eu vă întreb pe dvs., pe toţi: ce se alege de o naţie căreia i se dărâmă altarele?

Comerţul nostru a îngenuncheat. La noi, în Bârladul străvechi, în Bârladul care exporta mărfuri în Polonia sub Ştefan cel Mare, şi exporta din Cetatea Albă până la Constantinopole şi Alexandria, la noi a mai rămas un singur comerciant român de manufactură.

Ei bine d-lor., nu se poate neglija această problemă şi nu se poate spune de nimeni că ea nu este problema dominantă a politicii României moderne. Cu noi se săvârşeşte exact acelaşi lucru care s-a săvârşit cu Pieile Roşii din America de Nord. Ne găsim în faţa unei invazii străine şi avem tot dreptul şi avem şi datoria să ne apărăm Patria. Pe mine nu mă interesează cine vine şi este – mi se pare lucru curios, ca atunci când veneau duşmanii cu arma să ne fure pământul nostru, noi încremeneam cu toţii în tranşee, cu arma în mână, iar astăzi când arma s-a schimbat în bani şi când aceştia sunt în stare cu banii lor să ne cumpere ţara, atunci nu mai este nimeni la noi care să protesteze?

Iată d-lor. cum se pune această problemă.

Dvs. ştiţi foarte bine că Pieile Roşii din America de Nord au dispărut încetul cu încetul în fata năvălirii anglo-saxone. Astăzi toată Europa îi deplânge şi îi regretă pentru că au fost oameni de treabă, dar se zice: „ce să facem, au fost alţii mai tari!”

D-lor, mă gândesc cu groază că la un moment dat, Europa va avea să ne plângă şi pe noi şi pe urmaşii noştri.

Iar în ce priveşte tinerimea noastră zbuciumată, care după cum v-am spus a fost răstignită pentru această idee, căci eu vin aici după doi ani de închisoare nedreaptă, ei bine, vă spun d-lor, ce doriţi dvs. să facă aceşti tineri, care au fost loviţi de toţi conducătorii de până acum? Doriţi să ne luăm într-o bună zi traista în băţ şi să plecăm în altă ţară, pe alte meleaguri, ca să ne câştigăm pâinea şi să găsim un refugiu de viată naţională liberă? Noi nu vă cerem prea mult. Nu vă cerem decât un singur lucru: să ne lăsaţi aici, pe acest pământ, sub binecuvântarea ciolanelor părinţilor noştri.

D-lor, îmi pare rău că în acest răspuns la Mesaj nu se vede absolut nimic pentru noi, nici măcar o licărire de speranţă şi nici o preocupare din partea conducătorilor acestei ţări asupra problemei expuse mai sus.

D-lor, voi trece de la această problemă şi voi reveni la o altă problemă de mare importantă: problema mizeriei. Am adus în această cutie câteva bucăţele de pâine cari sunt din Maramureş şi din munţii judeţului Neamţ, pentru ca să vedeţi ce pâine mănâncă românul maramureşean şi munteanul nostru. Astăzi, când lumea se plânge de supraproducţie de grâu, toţi atribuie criza faptului că grâul se vinde cu un leu kg., iată ce pâine mănâncă oamenii aceştia!

(D. deputat Corneliu Zelea-Codreanu prezintă Adunării o bucată de pâine neagră.)

Trebuie să ni se strângă inima de durere şi cred că orice popor din Europa văzând această imagine a mizeriei în care trăieşte neamul românesc ar plânge de mila noastră. Am adus aceste bucăţi de pâine, învelite şi puse în această cutie, înadins, ca să vedeţi în câtă artificialitate şi în câtă poleială de civilizaţie se îmbracă această mizerie românească. Eu o depun cu părere de rău pe banca ministerială şi aş ruga şi pe onoratul guvern să o aibă la dispoziţie pentru ca oricui îi arde să facă glume pe spatele neamului românesc, mai întâi de toate să vadă ce mănâncă el.

D-lor, în fata acestei mizerii, care cuprinde întreaga ţară, am să întreb: care este sistemul de apărare a guvernului contra acestui marş al mizeriei mereu crescânde?

D-lor deputaţi, pentru mine este clar, Guvernul vine cu două teorii:

1. Teoria sentimentală a sacrificiului, şi

2. Teoria economică a conversiunii.

În ce priveşte teoria sacrificiului şi eu sunt şi eu sunt unul dintre cei care o admit, însă voi afirma aici un principiu imutabil: nici dvs. şi nici nimeni altul nu are dreptul să facă apel la banul sărac al omului cinstit până când nu va fi adus înapoi în vistieria statului cel din urmă ban furat de tâlharii care au jecmănit această tară.

În ce priveşte cealaltă teorie, teoria conversiunii, sunt pentru ea. Aceasta însă nu e un medicament. Medicamentul este acela care omoară cauza bolii, adică microbul.

Conversiunea este un balon de oxigen pe care onoratul guvern îl administrează economiei naţionale muribunde.

Sunt pentru proiectul conversiunii şi-l voi vota, însă vă spun: aştept să văd şi alte soluţiuni şi mai ales soluţiile acestea categorice care se cer pentru nenorocitele vremuri de astăzi.

D-lor deputaţi, al treilea punct, în privinţa căruia voi spune câteva cuvinte, este chestiunea partidelor şi chestiunea democraţiei.

D-lor deputaţi, aproape întreg obiectul principal în discuţiile la acest răspuns al Mesajului a fost: suntem contra desfiinţării partidelor sau pentru desfiinţarea partidelor?

În această privinţă, eu vă spun punctul meu de vedere! Cine este cel care trebuie să hotărască desfiinţarea sau nedesfiinţarea partidelor? Puteţi dvs. să le desfiinţaţi sau să le înfiinţaţi? Nu! Cel care trebuie să hotărască e poporul, e ţara flămândă şi goală. În momentul acela când va trebui să se hotărască, poporul va vedea dacă trebuie să se desfiinţeze sau nu. În orice caz vă spun că poporul nu iubeşte partidele politice. Acesta este un lucru precis şi dvs., într-un regim democratic, nu vă puteţi menţine la conducerea statului în contra voinţei poporului. Acesta este iarăşi precis.

Mai este încă o chestiune. Spunea cineva: partidele nu sunt născute dintr-o improvizaţie, ele sunt rezultatul unei evoluţii. Da, şi eu sunt pentru această teorie şi eu aplic partidelor legea evoluţiei. Partidele ca şi toate lucrurile de pe lumea aceasta, se nasc, se dezvoltă şi mor. Cred că partidele nu sunt forma superioară a perfecţiei, care să fi câştigat dreptul la nemurire.

Mai este o chestiune, de ordin extern. Dvs. vedeţi foarte bine că întreaga opinie publică din Europa se îndreaptă către extremele acestea ca două pietre de moară, vor măcina încetul cu încetul toate partidele.

D-lor deputaţi priviţi în Europa. Sunt două extreme puternice: extrema dreaptă şi extrema stângă, care se întăresc: la un moment dat una din acestea va învinge. Ei bine, vă întreb pe Dvs., mai ales pe dvs. care tot timpul v-aţi plecat în faţa Europei şi aţi tremurat, la cea dintâi adiere de vânt: într-o Europă în care învinge una din extreme, dvs. veţi putea să rezistaţi curentului acestei Europe?

În ce priveşte orientarea noastră, dacă este chestiunea să alegem între aceste două extreme, suntem din acei care cred că soarele nu răsare la Moscova, ci la Roma.

Noi credem că părinţii noştri, străbunii noştri, cari ne-au adus pe pământul acesta; oasele lor, cel puţin din mie în mie de ani ne trimit câte un sfat bun, câte o idee bună, în ceasurile noastre grele şi dureroase.

În fapt, d-lor, asupra partidelor: generaţia noastră – privind din afară – constată:

1) Că un partid politic este o societate anonimă de exploatare a votului universal;

2) Că toate partidele sunt democratice, deoarece utilizează votul universal în acelaşi mod;

3) Că neglijează interesele poporului şi ale patriei satisfăcând numai interesele particulare ale partizanilor; că democraţia este iresponsabilă, îi lipseşte puterea sancţiunii, că toate partidele fac fărădelegi, se dau pe faţă unele pe altele, nimeni nu aplică sancţiuni contra alor săi, fiindcă îi pierde, nici în contra adversarilor, fiindcă ei deţin la rândul lor fărădelegile lor.

Şi în această chestiune daţi-mi voie să vă atrag atenţiunea numai asupra fraudelor cari s-au făcut de la război încoace şi care toate au rămas fără sancţiuni: fraudele cu spirtul negru de 12 miliarde ; fraudele de alămuri de la căile ferate de 900 milioane; peştele sovietic; galoşii sovietici; pădurile din judeţul Neamţ; pădurile din Bucovina, etc. şi după o socoteală sumară, suma fraudelor care s-au săvârşit pe teritoriul acestei ţări, de la război încoace, atinge cifra de 50 miliarde lei.

Democraţia văzută din afară, ne dă impresiunea unei vaste complicităţi în fărădelege: concluzia: democraţia este incapabilă de autoritate. Şi încă ceva – am să vă servesc o chestiune care poate multora n-are să vă placă – vă rog d-lor să ne toleraţi ca să fim severi, intransigenţi în tot ceea ce interesează, fie Naţiunea românească, fie cinstea. Declar aici că democraţia e pusă în slujba marii finanţe naţionale sau internaţionale jidăneşti. (Întreruperi, zgomot)

D-lor, dovada. Am venit aici cu o listă care are să vă supere, însă vă spun să nu-mi luaţi în nume de rău fiindcă nu pot să tac în această chestiune, este vorba de ceea ce se numeşte portofoliul de la banca Blank.

Daţi-mi voie să vă citesc – fiindcă fiecare vă regăsiţi aici. Lista am căpătat-o, poate nu întreagă:

D. Brandsch, subsecretar de stat, 111.000.

D. Carol Davilla 4.677.000.

D. Eug. Goga, creanţă ipotecară agricolă, lei 6.200.000.

D. Al. Oteteleşanu: Este o ipotecă pe moşia d-nei Eugen Goga.

D. N. Lahovary: Nu datorează d. Davilla, datorează Banca Ţărănească. Nu este la fel, vă rog să rectificaţi. (Întreruperi, zgomot).

D. Corneliu Z. Codreanu: Bine, d-lor, nu zic că nu este putred, o să se plătească, dar sunt bani împrumutaţi. (Întreruperi)

D-lor, s-or plăti sau nu, nu ştiu, dar vă spun un singur lucru: există obligaţia pe care o are cineva care împrumută bani de la o asemenea finanţă, de a o satisface când este la guvern, de a o sprijini în opoziţie şi în orice caz de a nu lovi în ea când trebuie să fie lovită. (Aplauze pe mai multe bănci).

D. Corneliu Zelea-Codreanu: Mai departe: D. Iunian 407.000; D. Madgearu 401.000; d. Filipescu 1.265.000; D. Mihail Popovici 1.519.000; d. Răducanu 3.450.000 (exclamaţiuni pe băncile majorităţii); Banca Răducanu din Tecuci 10.000.000; d. Pangal 3.800.000; d. Titulescu 19.000.000; şi se aude, n-am putut şti precis, că d. Argetoianu ar fi aici cu 19.000.000.

Voci de pe băncile majorităţii: Se aude!

D. Corneliu Zelea-Codreanu: Eu vă spun ce am putut afla. (Întreruperi, zgomot). Mai sunt şi alţii.

D-lor, eu nu acuz că banii aceştia au fost bacşişuri date, nu! Sub o formă s-au luat de acolo aceşti bani şi acum este vorba să se vadă ce s-a făcut acolo, n-au libertate deplină ca să vină să ia măsuri categorice împotriva acestei bănci.

D-lor deputaţi, dacă se cer sacrificii ca să asanăm această ţară, nu putem noi să consimţim la sacrificiul care ar fi să se facă asanarea băncii Bank, pentru nunta pe care a făcut-o d-sa la Paris, unde a cheltuit cum se aude 50 milioane lei, ca şi pentru alte lucruri. (Exclamaţiuni, întreruperi).

D-lor, în consecinţă, noi venim cu câteva soluţii practice care poartă nota tinereţii:

CEREM introducerea pedepsei cu moartea, exclusiv pentru manipulatorii frauduloşi ai banului public. (Aplauze pe mai multe bănci).

D. V. G. Ispir: D-le Codreanu, d-ta te intitulezi creştin şi purtător al ideii creştine. Îţi aduc aminte – eu sunt profesor de teologie – că susţinerea acestei idei este anticreştină. (Aplauze).

D. Corneliu Zelea-Codreanu: D-le profesor, daţi-mi voie să vă spun: când este chestiunea să aleg între moartea, dispariţia tării mele şi aceea a tâlharului şi sunt mai bun creştin, dacă nu permit tâlharului să-mi nenorocească ţara şi să mi-o ducă la pieire (Aplauze pe mai multe bănci).

CEREM revizuirea şi confiscarea averilor celor cari şi-au furat ţara săracă. (Strigăte de „Bravo!”)

CEREM tragerea la răspundere penală a tuturor oamenilor politici care se vor dovedi că au lucrat în contra ţării, sprijinind afaceri necorecte particulare. (Aplauze pe mai multe bănci).

CEREM împiedicarea pe viitor a oamenilor politici cari se vor dovedi că au lucrat în contra ţării, sprijinind afaceri necorecte particulare. (Aplauze pe mai multe bănci).

CEREM împiedicarea pe viitor a oamenilor politici de a mai face parte din consiliul de administraţie ale diferitelor bănci şi întreprinderi. (Aplauze pe mai multe bănci)

CEREM alungarea cetelor de exploatatori nemiloşi cari au venit pe pământul acesta să exploateze bogăţiile solului şi munca braţelor noastre.

CEREM declararea teritoriului României ca proprietate inalienabilă şi imprescriptibilă a neamului românesc.

O voce de pe băncile Partidului Naţional Ţărănesc: Este.

D. Corneliu Zelea-Codreanu: A neamului românesc nu-i.

CEREM trimiterea la muncă a tuturor agenţilor electorali şi stabilirea unui comandament unic, căruia să i se supună într-un singur gând şi într-un singur suflet toată suflarea românească.

Dacă în momentul de fată conducătorii tării sunt împiedicaţi să ia măsuri întregi din cauza Constituţiei sau a legilor în vigoare, atunci noi suntem de părere să se dizolve Corpurile Legiuitoare, să se facă apel şi să se cheme Adunarea Constituantă, pentru ca poporul să desemneze pe acel care va fi chemat să ia toate măsurile necesare pentru salvarea României. (Aplauze pe mai multe bănci).

PUNCTUL 86. DECLARAŢIA LA MESAJ ţinută de şeful Legiunii în Parlamentul ţării.

După Mon. Of. din Noiembrie 1933.

De aceea, noi aşteptăm un alt regim, un alt sistem, care va veni, după ce, pe acesta îl vor prăbuşi greutatea şi mulţimea păcatelor lui.

El trebuie să corespundă următoarelor cerinţi în ordinea urgentei:

1) Să desfiinţeze aceste discuţii sterile şi scump plătite ale parlamentarismului democratic din care n-a ieşit niciodată lumină şi din care mai ales, nu poate ieşi hotărârea eroică de a face faţă primejdiei în ceasurile grele de acum.

2) Să se înlocuiască prin comandă, care să adune într-un singur mănunchiu toate energiile disparate ale neamului, încleştate astăzi în luptă fratricidă, să le disciplineze, să le refacă moralul pierdut, să le insufle credinţa în destinului neamului nostru românesc şi să le conducă pe căile acestui destin.

3) Să declare război mizeriei şi sărăciei generale îndemnând la muncă şi cumpătare pe cei buni, trimiţând cu forţa la muncă toate elementele parazitare, care joacă în stat rolul trântorilor din stup, pe toţi leneşii, care păzesc mesele cafenelelor de dimineaţa până seara, pe toţi plictisiţii care se plimbă pe străzi, pe toţi agenţii electorali de la primării, prefecturi, ministere, în fine ideologii democraţi doritori de a ţine discursuri ieftine.

4) Să desfiinţeze tot ce este parazitism pe trupul istovit al ţării, să răscolească, să organizeze şi să stimuleze toate energiile creatoare ale neamului.

5) Să stârpească necinstea şi confiscând averile celor vinovaţi, să aducă înapoi până la ultima centimă, în vistieria statului, banii furaţi.

6) Să treacă în fruntea marii gloate sărace şi la bine şi la rău, să mănânce aceeaşi pâine neagră şi aceeaşi masă săracă pe care o mănâncă muncitorul sărac. Căci în aceste timpuri grele, mizeria morală, inegalitatea de tratament răneşte mai mult decât mizeria materială. Unii trăiesc în lux, cu şampanie şi icre negre şi alţii n-au nici măcar mămăligă, sub regimul democraţiei celei iubitoare de popor.

7) Să facă dreptate românului în propria sa ţară.

Să-i vindece rănile adânci. Să îndrepte nedreptăţile seculare pe care el le-a suferit în timpul lungilor stăpâniri străine.

8) Să apere România de pericolul pe care îl prezintă invazia mereu crescândă a jidanilor.

9) Să pună punct existentei falimentare a statului democratic întemeiat pe ideologia perimată a revoluţiei franceze.

Să producă acel act epocal de curaj reformator, care să arunce complect şi definitiv sistemul de false abstracţiuni al filozofiei politice a acestei revoluţii.

O mare epocă istorică apune şi în locul ei e ceasul să punem temeliile unei epoci noi. O epocă de întoarcere la realităţile naţionale dând naţiunii înţelesul ei real de societate naturală, a unor indivizi de aceeaşi rasă, iar nu în sensul naţionalităţii juridice a cetăţeanului, care permite transformarea automată în români a maselor de străini năvăliţi la noi pentru a ne cuceri şi oprima.

10) Să înalţe din temelii statul nou etnic naţional întemeiat pe primatul culturii naţionale, pe primatul familiei şi pe primatul corporaţiilor muncitoare.

PUNCTUL 87. Programul şi sufletul.

M-am ferit să desfăşor un program complet. Liniile mari sunt trasate şi cunoscute (natural cu riscul de-a le vedea furate).

Programele se bazează pe realităţile naţionale şi dacă sunt realităţi care rămân, sunt foarte multe acelea care se schimbă de la o zi la alta.

Un program nu poate fi o combinaţie de teorii adunate de prin nori. El trebuie să se bazeze pe realităţile care dor, ale neamului nostru românesc. Sunt rănile lui cari trebuiesc vindecate. Căutaţi programe?

Ele se află pe toate buzele mulţimii. Mai bine aţi căuta oameni. Căci într-o noapte oricine poate face un program, şi nu de ele se simte nevoie în tară. Ci de oameni şi de voinţe cari să le îndeplinească. Sunt mişcări care nu au nici un program; ele trăiesc din specularea diferitelor probleme care apar în viaţă. De exemplu: camăta. O devorează pe aceasta şi apoi mor. Dacă nu le apare înainte o altă pradă.

Sunt altele care au un program. Sunt altele care au mai mult decât un program, au o doctrină, au o religie. Este ceva de ordin superior sufletesc, care adună în chip misterios miile de oameni hotărâţi să-şi creeze o altă soartă. Dacă omul de program sau de doctrină îşi slujeşte cu oarecare interes programul, legionarii sunt oamenii unei mari credinţe pentru care oricând stau gata să se jertfească.

Pe această credinţă ei vor sluji până la capăt.

Oricât de frumos şi de complet ar părea programul lupiştilor, tărăniştilor, liberalilor, puteţi fi asiguraţi că nici un lupist, nu este gata să moară pentru programul lupist, nici un georgist pentru al lor şi aşa mai departe.

De aceea, eu pun mai puţin temei pe oamenii adunaţi la baza marilor credinţi care nu te vor lăsa până la moarte.

Mişcarea noastră legionară are mai mult caracterul unei mari scoli spirituale.

Ea tinde să aprindă credinţi nebănuite, ea tinde să transforme, să revoluţioneze sufletul românesc.

Strigaţi în toate părţile că răul, mizeria, ruina, ne vin de la suflet.

Sufletul este punctul cardinal asupra căruia trebuie să se lucreze în momentul de faţă. Sufletul individului şi sufletul mulţimii.

O minciună sunt toate programele noi şi sistemele sociale fastuos etalate poporului dacă în umbra lor rânjeşte acelaşi suflet de tâlhari, aceeaşi lipsă de conştiinţă întru îndeplinirea datoriei, acelaşi duh de trădare fată de tot ce-i românesc, acelaşi desfrâu, aceeaşi faptă de risipă şi de lux.

Chemaţi sufletul neamului la o viaţă nouă. Nu căutaţi succesele electorale dacă ele nu înseamnă în acelaşi timp biruinţa forţelor organizate ale sufletului înnoit.

Programele, cum adică? Credeţi că noi nu putem seca mlaştini? Nu putem capta energiile din munţi şi electrifica tara? Nu putem înălţa oraşe româneşti? Nu putem face ca lanurile noastre să producă împătrit? Nu putem pe pământul nostru bogat asigura pâinea fiecărui român? Nu putem face legi care să asigure o bună funcţionare a unui mecanism de stat apropiat timpului şi specificului nostru naţional? Nu putem face planuri quinquenale? Noi nu vom putea ridica aici în creştetul Carpaţilor o patrie care să strălucească ca un far în mijlocul Europei? şi care să fie expresia geniului nostru românesc? Putem.

Dar mare greşeală a multor oameni politici a fost aceea de a-şi fi etalat programele în amănunte mai înainte de a fi puşi în situaţia de a le realiza.

Avem şi noi programe în buzunar. Ele se studiază necontenit, dar se păstrează pentru timpul lor. Vă întreabă lumea ce veţi face? Spuneţi-i că oamenii năzdrăvani pot să facă multe.

Deocamdată programul nostru este:

1) Să realizăm forţă;

2) Să manevrăm acea forţă astfel ca să învingă toate forţele adverse.

3) şi apoi să aplicăm măsurile programatice propriu-zise.

Căile ne sunt legale. In orice caz, amănuntele, fie tactice, fie programatice, fac parte din secretul de operaţiuni al forţelor de luptă.

PUNCTUL 88. Din manifestul „O ruină”.

Ruina.

Nu este om care să aibă ochi şi care să nu vadă că tara aceasta bogată a ajuns o ruină. Ruină gospodăria ţăranului, ruină satul (o mână de oameni necăjiţi care se vaită), ruină comuna, ruină judeţul, ruină munţii văduviţi, ruină câmpurile părăginite care nu mai aduc nimic bietului plugar, ruină bugetul statului, ruină tara.

Şi pe deasupra acestor ruine întinse cât tine pământul românesc, o ceată de mişei, o ceată de imbecili, o ceată de tâlhari fără ruşine şi-au ridicat palate în sfidarea ţării, care geme de durere şi spre pălmuirea suferinţei tale, ţăran român.

Niciodată în lume nu s-a văzut un tablou mai revoltător, mai dureros şi mai obraznic.

Pe deasupra milioanelor de gospodării cari se distrug, deasupra milioanelor de suflete sărace cari plâng, se înaltă batjocoritor palatul tâlhăresc al jefuitorului de ţară.

Cine este acesta?

Căutaţi-l prin oraşele înstrăinate şi-l veţi găsi. Este fostul ambuscat de la 1916. Este eroul de al 100 de km din dosul frontului sau trădătorul de fraţi şi de tară; este îmbogăţitul de războiu, omul de afaceri, este profitorul de pe urma sângelui care tu l-ai vărsat, picătură cu picătură din rănile tale adânci.

Când te-ai întors la 1918, te-ai închinat lui văzându-l gras, frumos îmbrăcat, iar tu în nişte zdrenţe; de atunci el te-a luat în arendă, iar tu ai căzut în stăpânirea lui cu ţara pe care tu ai creat-o pe câmpurile de bătălie.

Cum veţi fi voit să ajungă biata ţară când un Stere, condamnat la moarte pentru înaltă trădare şi apoi iertat, este şef de partid în România, când un Socor, condamnat şi degradat pentru trădare, este parlamentar şi director de ziar şi conduc politica românească? Când atâţia ambuscaţi stau în fruntea treburilor tării?

Am înălţat un steag.

În contra lor, în contra celor care au ruinat ţara, în contra cetelor de străini şi înstrăinaţi care ne-au supt şi măduva din oase, am înălţat un steag.

Când am plecat sub umbra lui am cerut binecuvântarea ostaşilor care au căzut pe câmpul de luptă pentru România Mare şi am făcut apel la toţi cei care au rămas în viaţă în urma gravelor lupte.

Steagul acesta răzbunător a învins la Neamţ cetele cutezătoare ale politicienilor. Steagul acesta le-a zdrobit la Tutova.

Steagul acesta sfinţit în două bătălii, îl purtăm de la un capăt la altul al ţării.

El îmbărbătează pe ai noştri şi bagă groază în adversari.

Ne-am numit legionari.

Noi, slujitorii acestui steag nu ne-am legat împreună ca să furăm ţara nu ne-am legat împreună ca să ne căpătăm partizani, şi să le dăm ca să roadă oase din oasele ţării.

Noi ne-am legat împreună să rămânem săraci până la mormânt, vom sărăci şi acei ce suntem bogaţi, dar ne-am legat să biruim. Să învingem şi să răzbunăm.

Stăm gata de jertfă, stăm gata de moarte cu toţii.

Aceştia suntem noi, legionarii.

Zadarnic şi greşit ne-au confundat unii săteni şi orăşeni, crezând că noi luptăm ca să-i căpătuim pe dânşii şi să le facem poftele, să le dăm ţara ca s-o mănânce.

Ei bine, nu!

C. Z. C.

PUNCTUL 89. Către purtătorii duhului nou.

LEGIONARI,

Cuvântătorii partidelor vechi, cutreieră din nou satele cerându-vă ajutor pentru ca să se poată reface. Sub domnia lor, românismul de pretutindeni a sărăcit şi a îngenuncheat în fata străinului pripăşit de curând. Rosturile mari ale patriei sunt părăsite. Lumea noastră politicianizată, nu mai vede în faţă decât interesul partidului, pentru a cărui biruinţă sacrifică în fiecare zi şi în fiecare ceas, însuşi viitorul nostru ca neam.

Se prăbuşesc pădurile din munţi încăpuţi pe mâna veneticilor.

Geme inima în moţii şi în maramureşenii uitaţi de toată lumea.

Muncitorii români părăsiţi îngroaşă rândurile comuniştilor jidani.

Comerţul românesc lipsit de protecţie, îngenunchează în lupte neegale cu străinul.

În cadrele armatei noastre glorioase, pătrunde tot mai adânc şi tot mai sus, germenul dizolvant şi corupător de conştiinţe.

Şi ceasuri grele se prevăd în viitor. De vom fi chemaţi cândva la marele examen internaţional, cine va mai apăra pământul ţării şi gloria drapelului nostru?

Ţăranul român îşi vinde produsul sub preţul de cost. Misiţii s-au înmulţit şi ne inundă. Cafenelele sunt pline de cămătari şi samsari. Ei se înmulţesc în dauna celor care muncesc. Poporul este spoliat. Românul, înglodat în datorii, a ajuns rob modern al bancherului jidan.

Ţara împărţită în partide, care se sfâşie unele pe altele, se dărâmă sub ochii noştri.

Conducerea partidelor vechi nu este o conducere de mână tare, şi nu are nici un pic de direcţie naţionalistă, de oblăduire şi încurajare a elementului românesc, care ţine de multe secole pe umerii săi viaţa tării.

Legionari,

În fata acestei situaţii, şi mai înainte ca politicianismul condamnat să se poată reface, am tras spada şi am înălţat steagul cel nou al vremii.

Se simte prin aer, tot mai accentuat, nevoia unor alte principii de viaţă politică morală.

Despoliticianizarea tării este o poruncă a vremii.

În locul partidelor vechi se simte nevoia unei înnoiri. În locul partidelor mereu aplecate străinilor, politica de neatârnare şi încurajare a românismului susţinător de ţară.

Spuneţi celor ce vin din nou să vă apuce mâna, că ceasul lor s-a terminat. „Pot pieri toţi cuvântătorii aceştia”.

De acum încolo de un singur glas va trebui să ascultaţi, tainic şi nepătruns ca Dumnezeu: chemarea patriei. Acest glas să-l audă toată suflarea voastră. Lui să vă supuneţi într-un singur suflet.

Români,

Atunci când glasul şi dorinţa voastră vor proclama victoria, România va reînvia. Va înflori. Vor înflori în ea ca bujorii copiii voştri. Străinul o va respecta. Duşmanul se va teme.

Soldaţi ai Legiunii Sfântului Mihail!

Când vouă vă este hărăzit de Dumnezeu să făuriţi această Românie nouă, când de la Nistru până la Tisa, neamul vă aşteaptă să vă primească în nesfârşite aplauze pe scena istoriei, izbucnească din piepturile voastre de otel strigătul nostru de luptă şi de victorie: Trăiască România românească!

Trăiască Legiunea!

Corneliu Zelea Codreanu,

Şeful Legiunii

PUNCTUL 90. Manifestul profesorului Cristescu (model de manifest).

Români din judeţul Vlaşca!

O mişcare nouă şi hotărâtă, îndrumată de crezul unei acţiuni de faptă românească, de jertfă şi cinste în conducerea statului, şi-a înţeles chemarea din strigătul de durere si revoltă al unui neam întreg.

Pentru această ţară amăgită de o bandă de politicieni profitori şi prădalnici, ameninţată şi umilită în rosturile ei de toţi străinii şi înstrăinaţii, Legiunea vine astăzi ca o mişcare de avânt şi tinereţe, de entuziasm şi disciplină ostăşească. Sub scutul religiei noastre strămoşeşti, cheamă la luptă pentru întronarea unei vieţi noi de cinste şi dreptate.

În fruntea ei stă fiul Moldovei, Corneliu Zelea-Codreanu, care înfruntând prigoană şi pătimind suferinţă, luptă neîncetat pentru mântuirea neamului nostru şi pentru triumful dreptăţii.

Din ordinul lui am luat conducerea Legiunii în acest judeţ să-mi fac sfânta datorie de român să chem în această Organizaţie pe cei cărora le-a rămas scumpă vatra strămoşească şi care sunt hotărâţi să lupte în spiritul de jertfă alături de noi pentru biruinţa românismului şi a dreptăţii.

Români vlăsceni!

Intelectuali, negustori, plugari şi muncitori, înţelegeţi porunca vremii şi înrolaţi-vă în Legiune.

Prof. Vasile Cristescu

PUNCTUL 91. „Cuziştii”

Camarazi,

Nu veţi uita niciodată că aceşti oameni denumiţi „cuzişti”, şi-au bătut joc zece ani, necontenit de toate suferinţele noastre.

Pe spatele nostru – copiii de altădată ai tuturor închisorilor şi ai tuturor ceasurilor grele – s-au ridicat pentru ca a doua zi să ne scuipe în obrazul de atâtea ori lovit de duşmani.

PUNCTUL 92.. Articolele din legile ţării asupra cărora trebuiesc făcuţi atenţi agenţii forţei publice (primari, jandarmi, poliţişti, etc.) care se opun propagandei Legiunii, abuzând de forţă:

DESPRE INFRACŢIUNI

Art. 187 cod penal: NU se socoteşte ca infracţiune: faptul impus sau autorizat de lege, dacă este executat în condiţiile ei; faptul care a fost săvârşit de organul competent în virtutea unui ordin de serviciu, dacă acest ordin este dat în formele legale de autoritatea competentă şi dacă nu are un caracter vădit ilegal.

Când executarea unui ordin de serviciu constituie o infracţiune, şeful sau superiorul care a dat ordinul, se pedepseşte ca autor al acelei infracţiuni împreună cu acela care a executat ordinul.

ARESTĂRILE.

Art. 11 din Constituţie: Libertatea individuală este garantată. Nimeni nu poate fi deţinut sau arestat, decât în puterea unui mandat judecătoresc motivat, care trebuie să fie comunicat în momentul arestării sau cel mai târziu în 24 de ore după reţinere sau arestare.

Art. 254 codul penal: Mandatul trebuie să fie emis de judecătorul de instrucţie, de ministerul public sau de instanţele judecătoreşti în cazul în care legea le dă acest drept, afară de dreptul de reţinere pentru cercetări acordat ofiţerilor de poliţie judiciară în interesul primelor cercetări.

Art. 207 cod penal: Reţinerea pentru cercetări nu poate dura mai mult de 24 de ore, când cineva a fost reţinut pentru cercetări mai mult de 24 de ore, ofiţerul de politie judiciară care l-a reţinut se pedepseşte cu închisoare corecţională de la 1-3 ani, interdicţie corecţională de la 1-3 ani.

Art. 272 combinat cu 245 din codul penal: Funcţionarul public care uzurpând o atribuţie sau abuzând de puterea sa legală, sau depăşind limitele competentei sale, ori nesocotind sau violând formalităţile prescrise de lege ori abătându-se în orice alt mod de la îndatoririle inerente funcţiunii sale, arestează, deţine ori retine pe cineva sau ordonă să se facă aceasta, comite delictul de arestare ilegală şi se pedepseşte cu închisoare corecţională de la 1-3 ani şi interdicţie corecţională de la 1-3 ani.

PERCHEZIŢII

Art. 11 din Constituţie: Nimeni nu poate fi percheziţionat, decât în cazurile şi formele prevăzute de legi.

Art. 13 din Constituţie: Domiciliul este neviolabil. Nici o vizitare a domiciliului nu se poate face decât de autorităţile competente în cazurile anume prevăzute de lege şi potrivit formelor de ea prescrise.

Art. 242 procedura penală: Dacă inculpatul este deţinut, orice percheziţie la locuinţa sa se face în prezenţa sa sau a unui împuternicit al său, sau dacă nu este posibil, în prezenţa unui membru al familiei lui. Când percheziţia se face de un ofiţer de politie judiciară, care nu este magistrat, asistenţa a doi martori este obligatorie. Dacă inculpatul este liber, el este chemat să asiste la percheziţie, fără încunoştiinţare prealabilă.

Art. 249 procedura penală: în afară de crimă sau delict, nici o percheziţie nu se poate face de la ora 20 până la ora 6, în interiorul unei case, contra voinţei celui care locuieşte, decât de judecătorul de instrucţie în persoană.

Art. 499 codul penal: Funcţionarul public care depăşind limitele competentei sale, sau abuzând de puterea sa, ori fără respectarea formalităţilor impuse de lege, se introduce sau rămâne în locuinţa unei persoane, sau în localul său de afaceri, în dependinţele acestora, sau într-un loc împrejmuit în contra voinţei aceluia care locuieşte acolo, sau care are dreptul de a dispune de ele, comite delictul de violare de domiciliu şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani. Dacă cu această ocazie se face si percheziţie domiciliară sau alt act arbitrar, pedeapsa este închisoare corecţională de la 1-3 ani şi amendă de al 2000-5000 lei. Tentativa se pedepseşte.

Art. 40 din legea de organizare a jandarmeriei rurale: Actele care ar atinge sau restrânge libertatea individuală nu pot fi executate decât pe bază de ordin scris, oricare ar fi autoritatea de la care emană.

Art. 39 din legea de organizare a jandarmeriei rurale: la cererea părţii vătămate, jandarmul este obligat a elibera pe loc copie certificată de pe ordinul primit.

ELECTORALE

Art. 12 Legea electorală: Cetăţenii români îşi vor executa dreptul de vot pe baza cărţilor de alegător ce li se vor elibera conform listelor electorale.

Art. 24 Legea electorală: Orice cetăţean poate reclama preşedintelui biroului electoral judeţean împotriva acelora care sunt îndatoraţi a-i elibera cartea de alegător şi care în mod intenţionat refuză a i-o da. Preşedintele primind plângerea, va ordona eliberarea cărţii şi cei îndatoraţi a o face, sunt datori a se conforma.

Art. 115 Legea electorală: Acei care, prin lovituri sau violente vor fi influenţat votul unui alegător sau îl vor fi pus în poziţiunea de a se abţine de la vot, se vor pedepsi cu închisoarea de la o lună până la 3 luni şi cu amendă de la 500 la 2000 lei.

Art. 120 Legea electorală: Manifestele şi publicaţiunile electorale care nu conţin instigaţiuni contra ordinii şi siguranţei statului sau calomnii, nu se pot împiedica de a se afişa pe străzi şi în pieţele publice. Cei care intenţionat le vor distruge, se vor pedepsi cu amendă de la 500 la 2000 lei.

Art. 122 Legea electorală: În caz când ministerul public n-ar lua iniţiativa, 20 alegători au dreptul de a intenta şi susţine acţiunea publică pentru pedepsirea delictelor comise în timpul alegerilor.

Art. 232 cod penal: Acela care prin violentă sau ameninţare împiedică pe un cetăţean să-si exercite drepturile sale politice sau cetăţeneşti, se pedepseşte cu detenţiune simplă de la 3 luni la un an şi interdicţie corecţională de la 1-2 ani.

Art. 235 cod penal: Acela care prin orice mijloace împiedică exerciţiul liber al dreptului electoral, sau care falsifică în mod esenţial lucrările sau actele de preparare ori executare ale operaţiunilor electorale sau de constatare a rezultatului acestuia, comite delictul de fraudă electorală şi se pedepseşte cu închisoare corecţională de la 1-3 luni. Dacă faptul e comis de o persoană însărcinată de a conduce, supraveghea sau asista la operaţiunea electorală, pedeapsa este închisoarea corecţională de la 6 luni la 2 ani şi interdicţie corecţională de la 1-3 ani. Acţiunea penală, dacă nu a fost pusă în mişcare de partea vătămată sau de ministerul public, va putea fi pusă în mişcare si susţinută de un număr de 20 de alegători.

REFUZ DE SERVICIU

Art. 243 cod penal: Funcţionarul public care pe nedrept, refuză, omite sau întârzie în îndeplinirea unui act, la care este obligat în virtutea funcţiilor sale sau serviciului său, comite delictul de refuz de serviciu datorat legalmente şi se pedepseşte cu închisoare corecţională de la 6 luni la un an şi o amendă de la 2000-5000 lei.

ABUZ DE PUTERE

Art. 245 cod penal: Funcţionarul public care, uzurpând o atribuţiune, sau abuzând de puterea sa legală, sau depăşind limitele competentei sale, ori nesocotind sau violând formalităţile prescrise de lege, ori abătându-se în orice alt mod de la îndatoririle inerente funcţiunii sale, săvârşeşte un act pe care legea nu-l consideră infracţiune, în scopul de a-i procura cuiva pe nedrept, vreun folos, sau de a-i cauza o păgubire de orice fel, comite delictul de abuz de putere şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani şi interdicţie corecţională de la 1-3 ani. Aceeaşi pedeapsă se aplică şi atunci când faptul se săvârşeşte în scopul de a constrânge pe nedrept o persoană să facă, să omită, sau să sufere ceva. Tentativa se pedepseşte.

ABUZ DE AUTORITATE

Art. 246 cod penal: Funcţionarul public care fără just motiv, face uz de forţă armată, întrucât acest fapt nu ar constitui o infracţiune mai gravă sau în urma lui nu s-ar fi produs o infracţiune mai gravă, comite delictul de abuz de autoritate şi se pedepseşte cu închisoare corecţională de la 1-3 ani şi interdicţie corecţională de la 1-3 ani.

PURTARE ABUZIVĂ

Art. 248 cod penal: Funcţionarul public care, în exerciţiul funcţiunii sale, adresează persoanei injurii sau întrebuinţează faţă de ea violenţa, întrucât faptul nu ar constitui o infracţiune mai gravă, comite delictul de purtare abuzivă şi se pedepseşte cu închisoarea corecţională de la 1-3 luni.

VIOLARE DE SECRETE

Art. 502 cod penal: Acela care sustrage sau suprimă o corespondenţă închisă sau deschisă sau orice alt înscris, care nu sunt adresate lui, comite delictul de sustragere a corespondentei şi se pedepseşte cu închisoare corecţională de la una lună la un an, iar când divulgă conţinutul spre a-şi procura un folos material sau cauzându-i altuia un prejudiciu material sau moral, pedeapsa este închisoarea corecţională de la 1-3 ani şi amendă de la 2000-3000 lei.

Art. 503 cod penal: Acela care în mod fraudulos obţine sau întrebuinţează o comunicare telegrafică sau convorbire telefonică, comite delictul de interceptare frauduloasă a comunicării telegrafice sau telefonice şi se pedepseşte cu închisoare corecţională de la 1-5 luni.

Când infractorul divulgă comunicarea telegrafică sau telefonică spre a-si procura un folos material sau cauzează altuia un prejudiciu moral sau material, pedeapsa este închisoarea corecţională de la 6 luni la 2 ani.

Art. 504 cod penal: Când delictul de mai sus se comite de funcţionarii publici, pedeapsa este sporită cu un plus până la 2 ani.

Deci: funcţionarul public face sau ceea ce îi ordonă legea sau ceea ce îi ordonă superiorul său. Când el execută un ordin pe care i-l dă legea, acel ordin trebuie să fie executat în condiţiile legii, cu formalităţile pe care ea le cere, iar când el execută ordin de serviciu dat de un superior al său, acel ordin trebuie să fi fost dat în formele pe care le prevede legea, să fi fost dat de un superior care avea dreptul să-l dea şi să nu fie contrar legii; iar cel ce primeşte acest ordin, trebuie să aibă dreptul de a-l executa.

Dacă în baza unui ordin de serviciu, inferiorul comite o crimă sau un delict, se pedepseşte atât el cât şi superiorul care a dat acel ordin.

Libertatea individuală este garantată prin Constituţie. Orice act care atinge această libertate nu poate fi executat decât pe bază de ordin scris, oricare ar fi autoritatea care dă acest ordin. Când un jandarm execută un ordin care priveşte libertatea unui om (arestare, percheziţie domiciliară), dacă acel om cere, jandarmul este obligat să-i elibereze pe loc copie certificată de pe ordinul ce execută.

Constituţia ţării prevede ca nimeni să nu fie arestat decât pe baza unui mandat judecătoresc, iar acest mandat trebuie să fie arătat celui arestat, chiar în momentul arestării sau cel mai târziu în 24 de ore după arestare (conf. Art. 11 din Constituţie).

Codul penal cere ca mandatul de arestare să fie dat de judecătorul de instrucţie, sau de procuror, sau de o instanţă judecătorească.

Legea dă dreptul ofiţerilor de poliţie judiciară (procuror, judecător de instrucţie, judecător de ocol rural, comisar, şef de post) de a retine pentru cercetări pe cel învinuit, dar această reţinere nu trebuie să treacă peste 24 de ore, ofiţerul de politie judiciară care l-a reţinut, va fi pedepsit conf. Art. 207 cod penal.

Când un funcţionar public arestează sau ordonă să fie arestat cineva fără ca legea să-i fi dat dreptul de a face sau ordona el arestări sau chiar când are acest drept, dacă arestează pe cineva după bunul său plac, fără a tine seamă de formalităţile pe care le cere legea, va fi pedepsit conf. Art. 272 cod penal, pentru arestare ilegală.

Deci când un agent al forţei publice vine să te aresteze, întreabă-l în ce calitate o face şi cere-i să-ţi arate ordinul scris.

Constituţia spune că nimeni nu poate fi percheziţionat, decât în cazurile pe care le prevede legea şi numai pe formele pe care le arată (art. 11 din Constituţie).

Domiciliul este inviolabil. Nici o vizitare a domiciliului nu se poate face decât de autorităţile în drept, numai în cazurile arătate de lege şi numai cu formalităţile pe care le cere legea. Autorităţile care au acest drept sunt: ofiţerii de politie judiciară (judecătorii de instrucţie, procuror, judecători de ocol rural, comisar, şef de post) şi nu pot să facă percheziţie domiciliară decât cu autorizaţia scrisă a judecătorului de instrucţie. Dacă cel căruia i se face percheziţie la domiciliu este arestat, percheziţia la locuinţa sa nu se poate face decât fiind de faţă cu el, sau un om împuternicit de el, sau cel puţin un membru din familia sa. Când percheziţia o face un comisar sau un şef de post, trebuie să fie de faţă şi doi martori. Dacă inculpatul este în libertate, trebuie chemat să asiste la percheziţie (art. 208 procedura penală, art. 247, 249 pr. Gen).

Percheziţiile domiciliare nu se pot face între orele 8 seara şi 6 dimineaţa, decât în caz de crimă sau delict. Judecătorul de instrucţie o poate face oricând (art. 249 pr. Pen.).

Când un funcţionar public se introduce în locuinţa sau în curtea unei persoane, fără voia celui care locuieşte acolo, abuzând de puterea sa şi neavând nici o autorizaţie, va fi pedepsit conf. Art. 499 c. P., pentru violarea domiciliului. Iar dacă cu această ocazie a făcut şi percheziţie domiciliară, sau a insultat, ori a lovit pe cel ce locuieşte acolo va fi pedepsit şi mai grav (art. 499 c.p.)

Toţi cetăţenii români, înscrişi în listele electorale au dreptul să voteze. Orice legionar, care a împlinit 21 de ani, e dator să se înscrie în listele electorale.

Dacă nu ţi se dă cartea de alegător, reclamă imediat preşedintelui biroului electoral judeţean.

Manifestele electorale pot fi afişate pe străzi şi în pieţele publice oricând, nu numai în timpul alegerilor.

Ordonanţele prin care prefecţii de judeţe interzic aceasta, trebuie să se ştie de toţi legionarii că sunt ilegale.

Cine distruge afişele electorale, va fi pedepsit conf. Art. 120 din legea electorală.

Cine împiedică pe un cetăţean să voteze, va fi pedepsit conf. Art. 232 c. p.

Nimeni nu are voie să voteze de mai multe ori va fi pedepsit conf. Art. 235. c. p. 20 de alegători vor putea reclama la Parchet.

Dacă un legionar introduce o petiţie la o autoritate şi cere facerea unei cercetări şi cei datori să rezolve petiţia nu voiesc, sau interzic rezolvarea, spre a-şi arăta astfel ura contra noastră, legionarul trebuie să ştie că acel funcţionar public de va fi reclamat, va fi pedepsit după art. 243 c. p.

Autorităţile comit deseori abuzuri de putere mai ales faţă de legionari, fapte neîndreptăţite de lege şi fără ca autorităţile ce le săvârşesc să aibă în puterea lor a le face, fie pentru a aduce un folos vreunui protejat al lor, fie pentru a aduce o pagubă unui legionar.

Aceste abuzuri se pedepsesc conf. art. 245 c.p.

Legionarii nu trebuie să se lase călcaţi în picioare.

Dacă un funcţionar public, o autoritate (ex. prefectul de judeţ sau altul), face uz de forţa armată, fără motiv temeinic se pedepseşte conf. art. 246 c.p.

Funcţionarul public trebuie să se poarte frumos cu cei pe care e dator să-i servească.

Dacă, fiind în exerciţiul funcţiunii sale, insultă sau loveşte pe cei pe care trebuie să-i servească, va fi pedepsit după art. 248 c. p.

Secretul scrisorilor este garantat de Constituţie.

Nimeni nu are voie să deschidă scrisorile închise ale altuia şi nici să le citească pe cele deschise, căci va fi pedepsit conf. art. 502 c. p.

Se întâmplă ca secături guvernamentale, sau autorităţi, să deschidă scrisorile, chiar recomandate, adresate legionarilor, invocând pentru aceasta cenzura sau starea de asediu.

Legionarii trebuie să ştie că acestea sunt curate abuzuri şi că nici o lege din lume nu dă dreptul unui oarecare să deschidă scrisorile altuia sau să oprească ziarele şi publicaţiile ce vin legionarilor cu poşta, sau să asculte pe furiş şi să vândă convorbirile telefonice ale legionarilor.

Contenciosul Legionar Central.

PUNCTUL 93. Poezia şefului de cuib.

VOM BIRUI!

Ascultă-n munte sună glas de bucium,

Şi-n jur de tine toate adânc se zbucium!

Înalţă-ţi fruntea şi te scoală

Tu cel crescut în vechea şcoală,

Şi intră hotărât în oaste

Căci ţara cei ce vor s-o piardă

S-au pripăşit în stoluri de lăcuste

Şi-ţi fac hotarele tot mai înguste

De eşti pe vreo răstoacă de la munte,

Pe plai, pe dealuri sau pe văi afunde,

La câmp ce se întinde cât e zarea,

Nu pregeta s-asculţi chemarea.

În Legiune suntem mii de mii

Bărbaţi, feciori voinici chiar şi copii,

În pieptul nostru al tuturor

Ne clocoteşte acelaşi dor:

Pământul strămoşesc încins de Nistru,

De Tisa şi de bătrânul Istru

Cu toate nesfârşitele comori

Să fie numa-l nostru-n viitor…

Ascultă, eşti tu oare mulţumit

Că toată jertfa celor ce-au murit

Pe front ca fumu-n vânt s-a irosit?

Te rabdă inima pe tine oare,

Să vezi cum neamul tău în sărăcie moare

Pe când străini – aduşi de vânt –

Stăpâni pe tot ce-aduce aur şi argint

Se lăfăiesc sătui de bine până-n gât

În târguri cu palate

Obraznic luminate?

Te scoală chiar acum române,

Şi-n rând cu noi păşeşte-n Legiune

Şi vei simţi fiorul hotărâri sfinte

Şi binecuvântarea celor din morminte!

5 Martie 1933 PETRE C. STEFAN, ţăran

Şeful grupului Bălceşti–Argeş

Această broşură este legea fundamentală a Legiunii, singura care angajează oficial organizaţia.

Tot ce a apărut mai înainte rămâne desfiinţat.

Camarazi,

Am scris această cărticică pe înţelesul vostru al tuturora.

De acum la treabă.

ŞEFUL LEGIUNII.

JURĂMÂNTUL LEGIONARILOR

MOTA şi MARIN

JUR în faţa lui Dumnezeu,

În fata jertfei voastre sfinte pentru Hristos şi Legiune.

Să rup din mine bucuriile pământeşti,

Să mă smulg din dragostea omenească,

Şi pentru învierea neamului meu,

În orice clipă,

Să stau gata de moarte,

JUR!

JURĂMÂNTUL CADRELOR LEGIONARE

Iubiţi Camarazi,

Ori de câte ori am fost în fata unei jertfe legionare, mi-am spus: ce îngrozitor ar fi ca pe sfânta jertfă supremă a camarazilor să se instituiască o castă biruitoare căreia să i se deschidă porţile către viaţa afacerilor a loviturilor fantastice, a furturilor, a îmbuibărilor, a exploatării altora.

Deci au murit unii, pentru ca să slujească poftelor de îmbogăţire, de viată comodă şi desfrânare a altora!

Iată, acum ne-a adus Dumnezeu aici, în fata celei mai mari jertfe pe care putea să o dea Mişcarea Legionară.

Să punem inima, fruntea şi trupul lui Moţa şi a camaradului său Marin temelie Naţiunii Române. Fundament peste veacuri pentru viitoarele măriri româneşti.

Să punem deci pe Moţa şi Marin bază viitoarei elite româneşti, care ea, va fi chemată să facă din neamul acesta ceea ce de-abia îndrăzneşte mintea noastră.

Voi, care reprezentaţi primele începuturi ale acestei elite, să vă legaţi prin jurământ, că vă veţi comporta în aşa fel încât să fiţi cu adevărat începutul sănătos, de mare viitor al elitei române, că veţi apăra întreaga Mişcare Legionară, ca ea să nu alunece pe căi de afaceri, de lux, de trai bun, de imoralitate, de satisfacţie a ambiţiilor personale sau poftelor de mărire omenească.

Veţi jura că aţi înţeles, că deci nu mai există nici un dubiu în conştiinţa Dvs. că Ion Moţa şi Vasile Marin n-au făcut uriaşa lor jertfă pentru ca noi câţiva de azi sau de mâine, să ne îmbuibăm de bunătăţi şi să benchetuim pe mormântul lor. Ei n-au murit ca să biruim prin jertfa lor o castă de exploatatori pentru a ne aşeza noi în palatele acestei caste, continuând exploatarea tării şi a muncii altora, continuând viaţa de afaceri, de lux, de destrăbălare.

În cazul acesta, biata mulţime a românilor prin biruinţa noastră, ar schimba numai firma exploatatorilor, iar ţara stoarsă şi-ar încorda istovitele puteri ca să suporte o nouă categorie de vampiri care să-i sugă sângele, adică noi.

O! MOŢA, tu n-ai murit pentru aceasta. Jertfa ta ai făcut-o pentru neam.

De aceea, veţi jura că aţi înţeles că a fi elită legionară, în limbajul nostru, nu înseamnă numai a lupta şi a învinge, ci înseamnă: Permanenta jertfire în slujba neamului, că ideea de elită este legată de ideea de jertfă, de sărăcie, de trăire aspră şi severă a vieţii, că unde încetează jertfirea de sine, acolo încetează elita legionară.

Vom jura deci, că vom lăsa prin legământ urmaşilor să vină să jure la mormântul lui Moţa şi Marin pe următoarele condiţii esenţiale ale elitei, pe care noi înşine jurăm:

1. Să trăim în sărăcie, ucigând în noi poftele de îmbogăţire materială.

2. Să trăim o viaţă aspră şi severă cu alungarea luxului şi îmbuibării.

3. Să înlăturăm orice încercare a exploatării omului de către om.

4. Să jertfim permanent pentru ţară.

5. Să apărăm Mişcarea Legionară cu toată puterea noastră împotriva a tot ce ar putea s-o ducă pe căi de compromisuri sau compromitere; sau împotriva a tot ce ar putea să-i scadă măcar înalta linie morală.

MOŢA şi MARIN,

JURĂM!

Bucureşti 12 Februarie 1937.

CELE 10 PORUNCI

de care să se ţină legionarul pentru a nu se rătăci de pe drumul său glorios în aceste zile de întuneric, de urgie şi de satanică ademenire. Pentru ca să ştie toată lumea că noi suntem legionari şi rămânem legionari până în veacul veacului.

1. NU CREDE în nici un fel de informaţii, de vesti, de păreri despre Mişcarea Legionară, citite în orice foaie ar fi, chiar dacă pare a fi naţionalistă, sau şoptite la ureche de agenţi, sau chiar de oameni de treabă.

Legionarul nu crede decât în ordinul şi cuvântul şefului său.

Dacă acest cuvânt nu vine, înseamnă că nimic nu este schimbat şi că legionarul îşi merge în linişte drumul său înainte.

2. DĂ-ŢI SEAMA BINE pe cine ai în faţă. Şi cântăreşte-l cum trebuie şi când este un inamic care vrea să te însele şi când este un prieten prost, pe care l-a înşelat mai înainte un inamic.

3. PĂZEŞTE-TE ca de o mare nenorocire de omul străin care te îndeamnă să faci ceva. El are un interes şi voieşte sau să-şi facă interesul prin tine, sau să te compromită în faţa celorlalţi legionari.

Legionarul acţionează numai din ordin sau din iniţiativa sa proprie.

4. DACĂ vrea cineva să te ademenească sau să te cumpere: scuipă-l în ochi. Legionarii nu sunt nici proşti, nici de vânzare.

5. FUGI de cei ce voiesc să-ti facă daruri. Nu primi nimic.

6. ÎNDEPĂRTEAZĂ-TE de cei ce te linguşesc şi te laudă.

7. UNDE sunteţi numai trei legionari, trăiţi ca fraţii între voi: unire, unire şi iar unire.

Sacrifică tot, calcă-te pe tine în picioare cu toate poftele şi cu tot egoismul din tine pentru această unire. Ea, UNITATEA, ne va da biruinţa.

Cine este contra unităţii, este contra biruinţei legionare.

8. NU-ŢI VORBI DE RĂU camarazii. Nu-i pârî. Nu şopti la ureche şi nu primi să ţi se şoptească.

9. NU TE SPERIA dacă nu primeşti ordine, vesti, răspunsuri la scrisori; sau dacă ţi se pare că lupta stagnează. Nu te alarma, nu lua lucrurile în tragic căci Dumnezeu este deasupra noastră şi şefii tăi cunosc drumul cel bun şi ştiu ce vor.

10. ÎN SINGURĂTATEA TA roagă-te lui Dumnezeu, în numele morţilor noştri, pentru ca să ne ajute să suferim toate loviturile până la capătul suferinţelor şi până la marea înviere şi biruinţă legionară.

Martie 1935 Corneliu Zelea Codreanu

ASOCIAŢIA „PRIETENII LEGIONARILOR”

Statutele

Iată statutele asociaţiei:

„Am luat iniţiativa de a stabili o legătură între cei cari n-au devenit şi nu pot deveni legionari.

„Sunt mulţi care au fost cu sufletul alături de această mişcare, dar nu s-au putut încadra fie pentru că au fost funcţionari la stat, întreprinderi particulare, fie pentru că au fost comercianţi sau industriaşi îngrădiţi de multe greutăţi în meseriile lor, fie pentru că sunt în aşa fel construiţi sufleteşte încât nu s-au putut integra complet în spiritualitatea severă a acestei mişcări.

Totuşi sunt o bună parte de români din această ţară, care recunosc că tinerilor acestora merită să li se trimită o mână de ajutor pe frontul pe care ei îngheaţă luptând pentru ţară.

„Priviţi în toate părţile: ţări ca Italia, Belgia şi Germania care înviază la viaţă nouă şi-şi taie din biruinţă în biruinţă drumuri noi sub soare.

„Numai noi, numai noi românii stăm. Privim nepăsători la toate zvârcolirile tineretului nostru şi credem în toate calomniile care se aruncă asupra lui.

„O întrebare ne sfâşie inima: Fi-vom noi, neamul acesta, sortit numai înfrângerii? Oare să nu putem şi noi da lumii o mare biruinţă românească?

„Aceste gânduri ne-au făcut să ne orientăm către un fel de asociaţie discretă de ajutorare a tineretului denumită „Prietenii Legionarilor”.

HOTĂRÂREA CONDUCERII LEGIONARE

Ne-am prezentat conducerii mişcării legionare, de unde ni s-a dat următorul răspuns:

„Primim cu multă bucurie propunerea Dvs. Ea ne va fi de un real ajutor pentru biruinţă.

„Această propunere însă rezolvă şi o altă şi o altă problemă.

„În jurul nostru avem: prieteni, indiferenţi şi duşmani. Am considera un dezastru, dacă mâine, când goarna biruinţei va suna peste pământul românesc, cei care au fost prietenii adevăraţi ai neamului, ar fi să fie aruncaţi cu dispreţ în lături, iar cei care ne-au vrăjmăşit sau au stat indiferenţi până în preajma biruinţei, ar fi să fie încărcaţi cu răsplăţi nemeritate ca eroi de ultimă oră. Acest trist tablou ne urmăreşte de multă vreme. Căci dacă a doua zi după victorie s-ar întâmpla acest lucru, întreaga operă legionară s-ar sfărma.

„De aceea, propunerea Dvs. este salvatoare: pe baza ei vom putea cunoaşte pe cei care ne-au fost prieteni în ceasuri aspre, pe cei ce au stat indiferenţi la toate încercările acestui neam şi pe cei ce ne-au duşmănit, duşmănindu-i viitorul.

„Nu urmărim o răzbunare ci simţim necesitatea de a crea un sentiment al răspunderii în mijlocul acestei naţii româneşti.

Fiecare va trebui să ştie că pentru atitudinea sa va răspunde. Nu poate trăi pe lume o naţie dispusă la toate părerile, la toate atitudinile, la toate schimbările şi la toate compromisurile.”

CEI CE NU POT FI PRIMIŢI

Aşadar, conducerea mişcării legionare a aprobat această iniţiativă, însă a pus trei condiţii:

– Primim pe aceşti prieteni creştini din orice partid, din orice grupare, din orice categorie socială. Nu ne interesează nici clasa, nici gruparea politică din care fac parte si în care pot rămâne şi pe viitor.

– Nu primim niciodată prietenia:

A) A celor care ne-au atacat cu mişelie sau au avut o atitudine vecină cu mişelia.

B) A celor ce s-au dovedit din raporturile cu noi sau cu alţii a fi oameni fără caracter.

C) A celor ca au fost incorecţi, agonisindu-si averi din afaceri murdare sau din însuşirea banului public.

Oricine deci poate intra în această lume a „Prietenilor legionarilor”, în afară de aceste trei categorii.

CONDIŢIUNI DE ÎNSCRIERE

În urma acestui răspuns, am stabilit de acord următoarele puncte directoare:

I. Prietenii legionarilor ajută pe legionari material şi moral după puteri, lunar sau anual.

II. Ei sunt cu totul în afara Organizaţiei legionare, ale cărei legi de primire sunt cu mult mai severe.

III. Ei nu se cunosc între ei şi nu se întrunesc niciodată.

IV. Ei nu pot fi cunoscuţi nici de legionari.

V. Cea dintâi adunare a acestor oameni se va face în ziua Biruinţei. Atunci ei vor fi convocaţi nominal de şeful Legiunii, vor fi cunoscuţi de legionari şi sărbătoriţi de întreaga suflare.

VI. Posedă un număr de ordine şi o parolă.

VII. Vor fi informaţi corect şi la timp asupra tuturor problemelor legionare importante.

Această asociaţie a luat fiinţă Vineri 6 Noiembrie 1936.

Sursa http://deveghepatriei.wordpress.com

 

Nicadorii

Nicadorii

Nicadorii

Cred că momentul meu de iluminare (sic!) privind esenţa de-a dreptul incredibilă, fantastică în planul moral, a Mişcării Legionare, l-am trăit într-o lungă discuţie purtată cu dumnealor Petre Ţuţea şi Simion Ghinea, când eu i-am încolţit, adică i-am somat pe cei doi, persoane în chip evident de o mare, totală onorabilitate (ca să spun numai atât despre ei), cerându-le explicaţii complete despre toate crimele legionare ─ dovedite în final a fi „aşa-zisele crime legionare”. Am ajuns astfel şi la asasinarea lui I.G. Duca şi am luat atunci propriu-zis cunoştinţă de nicadori ca model de comportament civic eroic, probabil fără precedent şi fără egal în istoria lumii. Atunci, pe la sfârşitul anilor ’60, am început să întrezăresc faptul că Mişcarea Legionară ar putea fi una dintre cele mai grozave isprăvi ale spiritului românesc, ale istoriei neamului nostru. Până atunci avusesem intuiţia faptului că, în spatele a ceea ce ni se spunea la şcoală şi pe alte căi oficiale despre legionari, adevărul era cu totul altul.

Să-ncerc, aşadar, să reconstitui cele aflate de la Ţuţea şi Ghinea, oameni care au însemnat atât de mult pentru maturizarea mea, pentru corecta (sper eu) orientare a mea în complicata şi complexa lume a secolului nostru. A vorbi, nu numai ca român, oricât de succint despre secolul al XX-lea fără a te raporta la „fenomenul legionar”, înseamnă să te condamni la o denaturare decisiv deformatoare a realităţii. Iar pentru înţelegerea „fenomenului legionar”, cred că nu poate fi discuţie mai lămuritoare decât cea privitoare la nicadori.

Aşadar, ne aflăm la sfârşitul anului 1933, când I.G.Duca, prim-ministru liberal, ia o serie de măsuri împotriva legionarilor, interzicându-le partidul. Interdicţie urmată de percheziţii şi arestări, arestări urmate de bătăi, schingiuiri şi chiar asasinate ale poliţiei împotriva legionarilor, cei mai mulţi dintre legionari fiind elevi, studenţi sau tineri avocaţi, medici, profesori, preoţi, ofiţeri.

Se pare ─ adică aşa vorbea toată lumea la acea dată, că aceste represalii îi fuseseră inspirate sau chiar poruncite lui I.G.Duca de „oculta” internaţională, masonică, iudaică sau „iudeo-masonică”, după formula acreditată în epocă.

Concomitent, guvernul Duca se afla şi în incapacitatea de plată a unor datorii contractate la finanţa amintită, „iudeo-masonică”. Se pare chiar că această incapacitate de plată a permis creditorilor statului român să formuleze pretenţii prin care se amestecau atât de grosolan în viaţa politică românească. Fireşte, nu ar fi fost prima oară. Acest amestec s-a materializat prin două cerinţe pe care „oculta” a reuşit să i le impună guvernului Duca, îndeosebi personal acestuia, în ciuda voinţei sale, care ar fi fost alta! Mai întâi a fost, aşa cum spuneam, interzicerea partidului Garda de Fier, măsură asupra căreia nu avem a insista prea mult, căci nu împotriva ei s-au „pronunţat” nicadorii. Dar cu un minim comentariu se cuvine a fi subliniat caracterul vexatoriu, abuziv, neconstituţional şi nedemocratic al acestei măsuri, impusă, cum spuneam, de democraţiile occidentale. Nu intrăm în detalii, dar trebuie spus măcar atât, că I.G.Duca a încercat să reziste şi să provoace în guvern respingerea acestei măsuri. La vot, guvernul a aprobat cu 8 voturi la 7 desfiinţarea Mişcării Legionare, votul hotărâtor aparţinându-i lui Nicolae Titulescu, venit special din străinătate ca să se asigure de îndeplinirea acestei porunci. Alături de Nicolae Titulescu, ministrul Iamandi şi ceilalţi „tineri” liberali din guvern au fost vehement pentru desfiinţarea Gărzii de Fier, pentru a o împiedica să participe la alegerile din decembrie 1933.

Petre Ţuţea susţinea, ca pe un lucru ştiut de toată lumea, că I.G.Duca era francmason sau, oricum, membrul unei organizaţii de tip masonic, fiind legat prin jurăminte şi angajamente înfricoşătoare să dea ascultare oricărei porunci venite de la „centru” (sau cum s-o fi numind eşalonul suprem). O astfel de poruncă i s-ar fi transmis, cu privire la legionari, şi prin Titulescu, el însuşi grad înalt în amintita organizaţie. Nu judec cât de adevărate erau (sunt) aceste „informaţii”. Ceea ce este sigur adevărat – şi asta contează!, este că nicadorii, legionarii, aşa credeau ei că stau lucrurile.

Ceea ce însă i-a împins pe nicadori la gestul lor, efectiv un gest limită, nec plus ultra, a fost cea de-a doua „poruncă” la care I.G.Duca, prim-ministru al României, abandonând orice sentiment al interesului românesc, a acceptat să i se supună. Anume, i s-a cerut lui I.G.Duca să accepte încetăţenirea în România a 300.000 (trei sute de mii) de evrei din Germania şi Polonia. (După alte informaţii, ar fi fost vorba de 60.000 de familii de evrei, ceea ce nu schimbă propriu-zis datele problemei.) Adăugaţi la ceilalţi aflaţi deja în România, unii cu forme legale, alţii clandestini, evreii din România ar fi ajuns să depăşească un milion şi jumătate, devenind, practic, cea mai numeroasă minoritate etnică din România.

Avea oare I.G.Duca dreptul să decidă de unul singur într-o asemenea chestiune?

Îmi pun această întrebare şi apelez şi la cititorii acestor rânduri, să şi-o pună şi ei. Repet, ne aflăm în luna decembrie 1933, vreme de pace, nu existau nicăieri persecuţii anti-evreieşti, astfel că este greu de înţeles ce răspuns ar fi dat cineva la întrebarea de ce? De ce să se producă un asemenea exod, din Polonia în România, un exod de dimensiuni superioare celui biblic?! Explicaţii oficiale nu s-au dat, dar chiar şi dacă ar fi existat aceste justificări, cine ar fi împiedicat apariţia altor explicaţii, a altor „scenarii”? Un astfel de scenariu, care a circulat mult în perioada interbelică, este acela potrivit căruia comunitatea evreiască, preocupată ─ după părerea mea, în mod firesc, de constituirea unui stat Israel, cu un teritoriu propriu, ar fi vizat, ca teritoriu al acestui stat, o parte din teritoriul românesc! Doctorul Şerban Milcoveanu, o persoană în general foarte informată, este convins că această variantă („asul din mânecă”!) nu a fost nici azi abandonată, rămânând în calculele pe care şi le fac liderii şi strategii evreimii mondiale.

La acea dată, în 1933, acest plan, al cărui susţinător tenace fusese vestitul ministru francez Adolphe Crémieux (1796-1880), avea o vechime de aproape un secol! Aşa se explică, susţin unii, presiunile făcute asupra României şi la Conferinţa internaţională de la Berlin (1878), şi la Paris (după primul război mondial), pentru ca România să accepte încetăţenirea necondiţionată a oricărui evreu care ar fi vrut să se stabilească în România. Deja însă, pe căi legale sau altminteri, în România de după 1830 s-au scurs importante efective umane evreieşti, din Rusia şi Polonia îndeosebi, al căror număr ameninţa să pună în cumpănă caracterul românesc al unor importante suprafeţe din teritoriul naţional. Oraşele moldoveneşti, în frunte cu Iaşii, erau deja locuite cam toate de o populaţie majoritar evreiască.

Cum pica în acest context intrarea în ţară a încă 300.000 de evrei, e uşor să ne imaginăm! Din păcate, singurii care au reacţionat (iar reacţia lor nu a imaginat cea mai fericită soluţie) au fost legionarii. Celelalte formaţiuni politice nu au avut nimic de obiectat. Din partea legionarilor, generalul Cantacuzino-Grănicerul i-a făcut o vizită primului ministru acasă şi, în virtutea faptului că se cunoşteau şi se preţuiau dintotdeauna, generalul legionar l-a avertizat: „Ghiţă, să ştii că dacă semnezi intrarea în ţară a 300.000 de evrei, băieţii (adică legionarii – n.n.) te împuşcă!” Generalul, aşadar, nu s-a plâns de nedreptatea care li se făcea legionarilor prin desfiinţarea partidului lor, împiedicându-i să se prezinte la alegerile de peste câteva zile. Ci i-a făcut lui Duca o cerere pe care ar fi trebuit s-o susţină şi celelalte partide, căci intrarea a 300.000 de alogeni, indiferent de naţionalitatea acestora, era o măsură inacceptabilă în numele celor mai elementare interese naţionale. În contextul zvonurilor, temerilor că există planuri şi proiecte care vizează şi visează ca noul Ierusalim, adică noua patrie a evreilor, să fie instalat în teritoriul românesc (se pare că Moldova, cu Basarabia împreună, era cea mai râvnită), acceptarea de către I.G.Duca a intrării în Ţară a celor 300.000 de evrei nu putea să nu alarmeze pe orice român conştient de ce se întâmplă în jurul său.

Aceste detalii ale întrevederii I.G.Duca ─ g-ral Cantacuzino, care confirmă întru totul cele povestite de Petre Ţuţea şi Simion Ghinea, le-am aflat de la Constantin (Titi) Boceanu, magistrat ireproşabil şi mare boier mehedinţean, care frecventa aceleaşi saloane ale high-life-ului dâmboviţean ca şi cei doi mai sus pomeniţi. Sora lui I.G.Duca i-a reprodus lui Constantin Boceanu şi cuvintele pe care le-a rostit I.G.Duca, întors acasă, după ce a semnat pentru încetăţenirea celor 300.000 de evrei: „Mi-am semnat condamnarea la moarte!”

E cumplit şi naşte o mulţime de întrebări faptul că I.G.Duca a semnat acea convenţie (sau ce-o fi fost), ştiind bine ce i se va întâmpla şi, mai ales, ştiind bine cât rău aduce astfel Ţării şi Neamului său. Şi, iarăşi, de ce? De ce a semnat I.G.Duca? Singurul răspuns plauzibil rămâne acela că I.G.Duca îşi asumase anumite obligaţii de supunere şi ascultare necondiţionată, pe care nu era chip să le încalce. Şi nu le-a încălcat, deşi ştia bine ce va urma! Deşi, cum ţine să precizeze dl.dr.Şerban Milcoveanu în orice discuţie asupra chestiunii, I.G.Duca era, în fapt, un patriot, un om voitor de bine pentru Ţară. Din păcate, pentru a face carieră politică şi, poate, chiar cu gândul de a se face mai util neamului său, I.G.Duca acceptase servituţi care, numai prin jocul hazardului, l-au pus în situaţia tragică de a-şi respecta angajamentele cu preţul unor mari prejudicii aduse neamului, societăţii româneşti!

Ce a urmat?

Poate că pentru a înţelege ce a urmat mai e de luat în seamă şi un mic detaliu, mic dar teribil de dureros: în perioada interbelică, autorităţile greceşti au înteţit măsurile de intimidare a aromânilor din Grecia, pentru a-i împiedica să-şi mai afirme conştiinţa etnică românească. Grecii s-au arătat intoleranţi cu aromânii care se considerau români, nu greci. Drept care au decis ca aromânii care se declară români să fie alungaţi din gospodăriile lor şi expulzaţi în România, obligându-i astfel pe aromânii care, în mod cu totul firesc, doreau să trăiască mai departe în satele şi gospodăriile pe care le avea din moşi-strămoşi, să se declare greci şi să părăsească gândul că ar fi altceva! (Situaţie care se menţine şi azi, în plină epocă a respectului pentru drepturile omului!) În aceste condiţii, câteva sute de familii de aromâni nu au pregetat să-şi afirme totuşi identitatea românească! („Aromânii sunt români absoluţi!”, avea mereu s-o spună Petre Ţuţea cu gândul la camarazii săi.) Şi să accepte preţul dureros al acestei identităţi: alungarea din casa părintească, expulzarea din Grecia! Expulzarea, fireşte, în România. Numai că pentru a se produce această expulzare mai era nevoie ca autorităţile româneşti să-i accepte pe acei bravi compatrioţi. Ceea ce guvernul român întârzia s-o facă!! Astfel că bieţii aromâni, care acceptaseră expulzarea, evacuarea din gospodăriile lor, trăiau acum sub cerul liber, în portul Salonic, aşteptând ca guvernul liberal al lui I.G.Duca să accepte repatrierea lor! Şi aşteptau de câteva luni de zile, în bătaia soarelui şi a ploii, dar mai ales în bătaia de joc a palicarilor greci, a presei greceşti, bucuroasă să constate şi să comenteze indiferenţa guvernului de la Bucureşti, care dovedea astfel că românii nu-i recunosc drept români pe aromânii, pe vlahii din Grecia! Căci ce altceva putea să însemne atitudinea guvernului? … Atitudine care explică, probabil, faptul că doi din cei trei nicadori erau aromâni: Belimace şi Caranica.

În acest context, gestul lui I.G.Duca, de a accepta intrarea în România a câteva sute de mii de străini, de alogeni, dar nu şi a câteva sute de români, devenea strident de antiromânesc! Îndeosebi pentru tinerii aromâni din Mişcarea Legionară!…

Faţă de un comportament atât de aberant al autorităţilor, ce se putea face pentru a-i pune capăt sau pentru a-l împiedica să-şi producă efectele?

Trebuie spus foarte limpede că pe cale legală nu se putea face nimic! În termenii statului de drept, cum am zice noi azi, nimic nu putea împiedica punerea în fapt a hârtiilor semnate de primul ministru. Oligarhia politică (rege şi parlament) era, în cea mai mare parte, legată prin aceleaşi servituţi care aveau să-i fie fatale lui I.G.Duca. Pe cât era această clasă politică de incapabilă de a sesiza pericolul şi de a i se opune, pe atât era de evident şi de inacceptabil acest pericol pentru membrii Mişcării Legionare. De unde le venea acestor tineri luciditatea, capacitatea de a înţelege numai ei corect situaţia în care se afla Ţara? Cred că din cel puţin două surse: (1) inteligenţa şi competenţa intelectuală profesională (legionarii, cu mici excepţii, au reprezentat elita generaţiei lor) şi (2) autenticitatea şi profunzimea sentimentului patriotic, naţionalist, a instinctului naţional de apărare.

Istoria Mişcării Legionare este istoria confruntării spiritului cavaleresc al legionarilor cu spiritul mercantil, tranzacţionist, al politicienilor. Dacă a fost ceva care a dat, prin contrast, un contur precis spiritului legionar, cultului pe care aceştia l-au avut pentru onoare, pentru datoriile cu care te încarcă condiţia de om, de român, apoi acest ceva a fost însuşi politicianismul epocii, contextul politic în care au evoluat legionarii. Acest politicianism, în termeni mai exacţi corupţia şi iresponsabilitatea clasei politice, îşi crease un instrument juridic infailibil, care permitea fel şi fel de stratageme avocăţeşti prin care delapidatorii bunului public, vânzătorii de ţară, să nu ajungă niciodată după gratii. Ce trăim noi azi seamănă destul de bine cu ce se întâmpla în România anilor ’30. Numai că atunci era mai evident pericolul din afară, al dezagregării României Mari. Acest pericol nu aş zice că azi este mai mic sau că nu există! Dimpotrivă! Este poate mai mare ca-n anii ’30, dar este mult mai discret, mai bine disimulat sub felurite lozinci şi structuri europenizante, uzând de arme mai eficiente decât cele aflate în dotarea armatelor, cum ar fi arma financiară sau arma psihologică! Aceasta din urmă având ca principal obiectiv şi pe acesta: să împiedice societatea românească de a recupera la parametrii ei reali prestaţia Mişcării Legionare pe plan istoric, al istoriei naţionale şi universale!

Aşadar, cam acestea au fost împrejurările în care trei tineri legionari şi-au asumat datoria de a face tot ce puteau ei face în situaţia dată. După inima lor, nu puteau sta nicicum indiferenţi, nepăsători, inactivi. Iar după mintea lor, maximum de eficienţă au gândit că l-ar putea avea execuţia exemplară a premierului care greşise atât de grav faţă de Ţară şi Neam. Un asasinat care să aibă valoarea unei execuţii exemplare, exemplară pentru ceilalţi politicieni, prin care aceştia, rămânând în viaţă şi în activitatea politică, să priceapă că nu mai pot conta pe corupţia din justiţie, pe caracterul acesteia atât de părtinitor faţă de magnaţii zilei! Să afle deci că a apărut în România o justiţie pe care n-o mai poţi sfida la nesfârşit, speculând fie slăbiciunile şi portiţele de scăpare oferite de lege celor cu mulţi bani, fie dând obol corupţiei şi ticăloşiei magistraţilor.

Celor trei tineri, ulterior supranumiţi nicadori, le-a fost uşor să-l împuşte pe I.G.Duca, la Sinaia, pe peronul gării. Duca era fără gardă de corp, iar poliţistul gării n-a intervenit nici măcar după săvârşirea atentatului. Până aici nimic extraordinar. Partea de „noutate” ─ ca să zic aşa fără să par prea cinic, elementul fantastic pe plan comportamental al nicadorilor, se manifestă, se produce după actul tragic şi propriu-zis inuman al asasinării lui Duca. Un asasinat rămâne totuşi un asasinat!… Numai că de data asta, după asasinat, asasinii nu se mai comportă deloc ca nişte criminali, ca nişte oameni fără de lege. Deşi ei puteau să fugă, să se facă nevăzuţi şi să scape de pedeapsă (sau măcar să încerce, instinctiv, s-o facă), cei trei nici nu se gândesc la aşa ceva! Ei au în cap cu totul altceva decât să scape! Să fugă! Ci, după ce Duca se prăbuşeşte mort, făptuitorii pleacă în căutarea autorităţilor absente şi care întârziau să apară, pentru a se preda! După versiunea auzită de la dr. Şerban Milcoveanu, mai recentă şi mai proaspătă în mintea mea, cel care slobozise din revolver gloanţele ucigaşe a aruncat imediat arma, a ridicat mâinile în sus şi a pornit spre postul de poliţie să se predea. Se pare că nu l-a găsit imediat pe şeful de post!… Ceilalţi doi camarazi, care îl însoţiseră neînarmaţi, au luat trenul până la Bucureşti, unde s-au predat şi au cerut de la bun început, şi până s-a dat sentinţa de condamnare, să fie consideraţi la fel de vinovaţi ca şi camaradul care apăsase pe trăgaciul revolverului.

Este greu de reconstituit ce a fost în mintea celor trei feciori. (Este sarcina scriitorilor români să reconstituie aceste gânduri, în cele douăzeci de romane, cinci piese şi zece filme pe acest subiect, cu care scriitorii români sunt datori, în momentul de faţă, faţă de publicul cititor românesc. N-avem o literatură despre acest moment de istorie românească, atât de dramatic şi atât de nepereche! Avem în schimb zeci, sute de romane, piese de teatru şi filme despre eroii ilegalişti, inventaţi şi ireali, expresie a unei prostituţii în masă a intelighenţiei româneşti!… Să fim atât de inconştienţi în continuare şi să credem că pentru atâta ticăloşie nu ne va bate odată şi odată mult prea îndurătorul Dumnezeu?!)

Dar este uşor de înţeles, de reconstituit ce s-a petrecut în mintea celor care se ştiuseră până atunci în siguranţă, la adăpost de vreo pedeapsă pentru ticăloşiile şi matrapazlâcurile cu care se ştiau vinovaţi faţă de Ţară. Te poţi apăra de cineva care ar încerca să te ucidă, nu e nici o problemă să-l împiedici, dacă ştii că insul va căuta un prilej favorabil ca după săvârşirea omorului să poată dispărea nevăzut sau măcar neidentificat. Greu nu e să-l ucizi pe cel vizat, ci greu este să scapi după. Şi nu e greu să-ţi dai seama că orice plan de a asasina pe cineva se amână, uneori sine die, până se iveşte împrejurarea care să favorizeze, după producerea asasinatului, fuga de la faţa locului! Orice asasin „normal” asta urmăreşte: să scape după săvârşirea crimei!

Iată însă că unii nu vor, nu ţin neapărat să scape! Pe aceştia, practic, nu-i poţi împiedica să-şi ducă la capăt funestul angajament. Pe indivizi ca Princip Gavrilo, asasinul de la Sarajevo, care a declanşat astfel primul război mondial, fără să-i pese de ceea ce se va întâmpla cu el după săvârşirea crimei, nu-i poţi opri. Princip s-a comportat oarecum ca un kamikadze! Nicadorii au mers însă cu un pas mai departe! Exact ca şi camarazii lor care, câţiva ani mai târziu, îl vor împuşca pedepsitor pe un alt prim-ministru român, Armand Călinescu: după săvârşirea asasinatului puteau şi ei să dispară de la locul faptei şi să rămână sau să încerce să rămână neştiuţi de nimeni, să scape aşadar cu viaţă, în libertate! Se aflau doar la vârsta când viaţa şi libertatea îţi sunt mai dragi ca orice!… Nicadorii însă aveau ceva la care ţineau totuşi mai mult decât la viaţă şi la libertate! Acel ceva îi împinsese la gestul oribil al crimei! Şi acel ceva, în autenticitatea sa, nu putea fi afirmat, nu era propriu-zis real decât dacă după asasinat nicadorii rămâneau la locul faptei, asumându-şi-o în toată libertatea de a o face sau nu, acceptând consecinţele legii, semn că respectă legea şi legalitatea, dar în acelaşi timp o găsesc lacunară sau neputincioasă faţă de crimele altora! Ale celui ucis îndeosebi!

Evident, dacă I.G.Duca ar fi fost însoţit de o gardă de corp, asta nu i-ar fi împiedicat pe nicadori să acţioneze, iar după asasinat lucrurile s-ar fi desfăşurat „normal”, adică cei trei tineri naţionalişti ar fi fost imobilizaţi sau împuşcaţi şi ei de către membrii gărzii de corp, iar asasinarea lui I.G.Duca ar fi rămas o mizerie în plus în cartea noastră de istorie. Întâmplarea „fericită” (sic!) că Duca nu era însoţit, ceea ce crea ocazia unui asasinat ai cărui autori să scape neprinşi şi nepedepsiţi, face ca gestul nicadorilor să se salveze, să se ofere posterităţii în toată tragica sa splendoare.

Această splendoare, Petre Ţuţea şi Simion Ghinea m-au ajutat s-o pricep, s-o resimt, s-o înţeleg ca mod de comportament civic absolut, mai presus de care este greu de imaginat un alt fel de a te jertfi pentru legea supremă: salus reipublicae. „Salvarea Ţării, a Neamului, este legea cea mai presus de toate legile: suprema lex.” Nicadorii nu au încălcat această lege, ci, dimpotrivă, i s-au supus fără preget!

Salus reipublicae suprema lex… Această lege o nesocotise I.G.Duca, iar codul penal şi practica judiciară îl lăsau nepedepsit pe infractor. Pe I.G.Duca şi pe alţii care ştiau bine că săvârşiseră mari ticăloşii pentru care însă nu aveau niciodată să plătească în faţa instanţelor atât de corupte ale României interbelice. Dar iată că apare o instanţă nouă, insensibilă la subtilităţile avocăţeşti şi la forţa banului de a corupe pe oricine. O instanţă care face, din interesul naţional, principiul suprem al justiţiei! O instanţă care nu confundă justiţia cu legalitatea! Care nu recunoaşte legile măsluite, gândite pentru folosul marilor vânzători de Ţară. Această justiţie a acţionat prima oară prin nicadori şi apariţia ei e uşor de imaginat ce reacţie a stârnit în clasa politică a profitorilor de pe urma celor mulţi şi prea buni şi prea blânzi, şi uşor de prostit nu pentru că ar fi proşti, ci pentru că sunt capabili să vadă, chiar şi-n ticăloşia şi nedreptatea cea mai mare, voia Domnului. Facă-se!

Cu aceeaşi credinţă în Dumnezeu, legionarii au mers şi ei după pilda cristică, a Celui Ce a propovăduit învăţătura iubirii împinsă până la gestul paradoxal de a-i oferi celui ce te-a pălmuit o dată şi celălalt obraz! Numai că acelaşi Iisus ne-a învăţat că sunt momente când trebuie să mai pui mâna şi pe biciul pedepsitor, nu pentru a te apăra pe tine, fiinţă trecătoare, individ sortit unei existenţe efemere, ci ca să te pui stavilă când celălalt atentează la veşnicia neamului tău, la integritatea comunităţii în care te-ai născut şi care ţi-a dat identitate în faţa lui Dumnezeu! Ca să-i aperi pe ai tăi!…

Da, întorci şi celălalt obraz, dar numai dacă e vorba strict de obrazul tău, ca ins, ca persoană. Dar când cineva loveşte în obrazul neamului tău, atunci şi Iisus, şi Moise, şi oricine, toţi te învaţă la fel: să fii necruţător! Sub această boltă de semnificaţii se înscrie gestul nicadorilor şi, în mare, toate violenţele comise de legionari!

Nu am eu nici căderea şi nici posibilitatea de a discuta asasinatul politic ca soluţie, soluţie pe care istoria a încercat-o în toate timpurile şi pe toate meridianele lumii. Asasinatul politic nu a fost inventat de legionari! Dar este evident că legionarii sunt acuzaţi pentru aceste asasinate cu o insistenţă şi o strategie a dezinformării atât de bine pusă la punct încât trebuie să ne întrebăm ce anume supără în mod specific şi pe cine în faptul că legionarii, pe parcursul a mai puţin de 20 de ani, până în septembrie 1940, când ajung ei la guvernare, săvârşiseră câteva asasinate (Manciu, Duca, Stelescu, Armand Călinescu şi … cam „atât”), iar împotriva lor autorităţile, subliniez: autorităţile, ocolind legea, încălcând-o chiar, uciseseră cu de la sine voie, a regelui şi a zbirilor poliţiei şi din guvern, uciseseră peste 300 (trei sute) de tineri care, ca persoană, ca individ, nu săvârşiseră nici o infracţiune, nici o fărădelege. Se uită lucrul acesta sau este complet necunoscut de cei care îi consideră mai departe pe legionari nişte asasini prin excelenţă, adică prin mentalitate şi prin program politic.

Mai sunt oare legionarii, la acest „scor” atât de categoric, 300-4, mai sunt ei asasinii sângeroşi şi bezmetici pe care ni-i prezintă fel şi fel de istorici şi publicişti care uită cu consecvenţa cea mai stranie să amintească circumstanţele, atât de favorabile legionarilor, în care aceştia s-au simţit obligaţi să recurgă la forma supremă de apărare?! Căci legionarii aşa s-au simţit şi aşa au şi fost atunci când au ridicat braţul pedepsitor: în legitimă apărare. Dar nu în apărarea propriei persoane, ci în apărarea Neamului!

De ce atâta minciună şi atâta propagandă de discreditare şi calomniere a legionarilor? Bănuiala mea este că legionarii, prin modelul lor de comportament, prin tezele şi principiile activismului lor politic, găsiseră o formulă viabilă, poate că cea mai bună din câte s-au încercat până azi, o formulă prin care spiritul vechi, cavaleresc, al cultului pentru virtuţile vitejeşti, pentru onoarea şi demnitatea cu care intri în luptă, al respectului pentru adversarul înfrânt, se arăta mult mai atrăgător pentru tineretul României (mâine pentru tineretul Lumii!), mai atrăgător decât noua religie a Banului, a drepturilor omului, a democraţiei mincinoase, a spiritului levantin mercantil pentru care orice valoare umană se poate echivala într-un număr mai mic sau mai mare de arginţi!

Nicadorii, în mod deosebit, au găsit cum să dea peste cap întregul sistem de apărare pe care şi l-au creat, prin minciună şi înşelătorie, adversarii lor, sistem de apărare care a transformat democraţia, ca sistem politic, şi justiţia, ca instituţie, le-a transformat în prestatori de servicii pentru caracatiţa mondială a corupţiei, infiltrată până la cel mai mărunt funcţionar de stat. La toate nivelurile posibile, corupţia era şi este protejată prin justiţia statului de drept şi prin sistemul parlamentar democratic, care a scornit legile strâmbe ale acestei lumi exasperante pentru orice suflet cinstit, însetat de dreptate! Căci, da, se mai nasc şi astfel de suflete! Meciul e departe de a se fi încheiat în favoarea celor ce se nasc fără suflet ori şi-l pierd în confruntarea cu nenumăratele ispite ale păcatului.

Nicadorii, din toată istoria lumii, reprezintă modelul cel mai eficient şi deci cel mai periculos pentru cei care se ocupă cu stricarea vieţii pe pământ, cu denaturarea până la depravare a fiinţei umane. Modelul cel mai eficient al acţiunii individuale justiţiare! Mai presus de încrâncenarea unui kamikadze, nicadorul face din asasinatul politic o demonstraţie de spirit justiţiar absolut. (Nu insist, las altora să descifreze întregul evantai, atât de bogat, al semnificaţiilor morale pe care le stârneşte în mintea noastră gestul, modelul nicadorilor.) Conchid doar: în istoria asasinatului politic, soluţie cu care în zadar ne vom declara noi în dezacord, căci nu prin dezacordul nostru îl vom curma, în această sumbră istorie a crimei din raţiuni politice, nicadorii reprezintă cazul cel mai „curat”, aproape angelic (sic!), întrunind o serie de circumstanţe care nu numai că atenuează din vinovăţia făptuitorilor, dar îi şi înnobilează pe aceştia. În definiţia nicadorilor, genul proxim este modelul kamikadze, iar diferenţa specifică este aceea că nicadorii, după ce şi-au atins ţinta, rămân în viaţă şi în libertate, dar se predau autorităţilor, ştiind bine ce-i aşteaptă: moartea. O aleg însă de dragul semnificaţiei pe care, în felul acesta, suntem obligaţi să o dăm gestului lor: gest justiţiar, prin care Dumnezeu se rosteşte asupra celor omeneşti! Gest născut din credinţa în dreptate şi adevăr! Gest născut din dragostea pentru ceilalţi! Gest de martir, de martir care alege martirajul pentru a-i întări pe ceilalţi în credinţa lor că onoarea şi demnitatea sunt virtuţile prin care merităm să ne considerăm plăsmuiţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu! Cel puţin la fel de elocvent este şi gestul „decemvirilor”, al celor zece tineri legionari care, în iulie 1936, îl ucid pe Mihail Stelescu, comandant legionar, exclus din Mişcare, printre altele şi pentru tentativa de a-l asasina pe Corneliu Zelea Codreanu, prin otrăvire. Recidivând, Mihail Stelescu este pedepsit „exemplar”, ca trădător al camarazilor săi, al camaraderiei, al înaltelor idealuri care îi adunase laolaltă. Asasinii propriu-zişi au fost numai doi, dar ceilalţi opt şi-au asumat aceeaşi responsabilitate tocmai pentru a se înţelege că nu e vorba de o crimă, de un asasinat, nici măcar unul ritual, ci de o „atitudine” morală faţă de actul, mai grav decât orice asasinat, al trădării. Cei zece, care făcuseră parte din acelaşi cuib legionar cu trădătorul Mihail Stelescu, ştiau bine că vor fi condamnaţi la închisoarea pe viaţă, dar n-au pregetat să meargă să se predea la poliţie, deşi erau, practic, nevinovaţi.

Aidoma au procedat şi legionarii care, în septembrie 1939 l-au „executat” pe Armand Călinescu, prim-ministrul asasin, care avea pe conştiinţă viaţa (şi tinereţea) Căpitanului, a nicadorilor şi a decemvirilor, ucişi prin ştrangulare de gardienii care îi păzeau. Grupul de legionari condus de avocatul Miti Dumitrescu au procedat şi ei la fel, predându-se autorităţilor după săvârşirea asasinatului pedepsitor, justiţiar.

Şi decemvirii şi grupul Miti Dumitrescu, sunt deopotrivă de nicadori ca şi primii nicadori, cei din decembrie 1933.

Posteritatea românească nu s-a învrednicit să descifreze semnificaţiile modelului de comportament pe care l-au imaginat nicadorii. Nici nu e de mirare! Eternitatea nicadorilor e abia la început! Eternitatea, în care s-au înscris nicadorii, nu se termină odată cu cei care au minţit şi vor minţi mai departe despre nicadori, despre legionari! Numărul mincinoşilor, slavă Domnului, este tot mai mic!… Iar al „nostru”, har Domnului, va creşte, dând înţeles, semnificaţie, nu numai gestului nicadorilor, ci şi trecătoarelor noastre vieţi!

Şi o ultimă precizare: cuvântul nicador s-a născut în mediile legionare, prin combinarea primelor silabe din numele celor trei nicadori din decembrie 1933: Nicolae Constantinescu, Caranica Ion, Doru Belimace. Nicadorii din iulie 1936 s-au numit: Ion Caratănase, Iosif Botânzan, Ştefan Curcă, Ion Atanasiu, Bogdan Gavrilă, I.G.State, Ion Pele, Radu Vlad, I.Trandafir şi Ştefan Georgescu.

Nicadorii din septembrie 1939 se numeau: Miti Dumitrescu, Gigi Paraschivescu, Marin Stănciulescu, Nelu Moldoveanu, Ion Vasiliu, Traian Popescu-Puiu, Cezar Popescu, Ovidiu Isaiia, Jean Ionescu.

Tuturor, plecăciune. Dumnezeu să-i ierte!

P.S. Şi o ultimă întrebare: asasinatele din noiembrie 1940 pot fi revendicate în numele modelului nicador? În mod sigur, asasinii lui Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu nu au procedat ca nişte nicadori, ca nişte legionari, ci ca nişte ucigaşi plătiţi. De aceea Traian Boieru şi echipa sa au fost excluşi din Mişcarea Legionară. Motiv în plus ca să părăsim pentru totdeauna formula „legionarii i-au asasinat pe Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu”. Este o formulă complet greşită.

Ion Coja

Singura Legiunea

Singura Legiunea

…Nu voi încerca aici să prezint în amănunt supliciile psihice şi fizice la care au fost supuşi românii în puşcăriile comuniste; lucrul acesta l-au făcut, perfect, cum era şi normal, în cărţile lor de memorialistică, cei care au trăit respectivele chinuri. Eu voi încerca doar să lămuresc o dilemă – au venit comuniştii în România, s-au instalat la putere, şi şi-au identificat, rapid, adversarii:

– creştinismul ortodox cel înnăscut al românilor, care a fost pentru ei ca o adevărată piatră de moară;
– legionarismul care, la rându-i, era de factură creştină şi naţională pe când ei, comuniştii, sânt atei şi internaţionalişti;
– naţional-ţărănismul;
– naţional-liberalismul;
– şi, în general, orice altă forţă, coborâtă până la nivel de individ, care nu agrea noua politică conducătoare.
În secunda doi, comuniştii au trecut la aplicarea planului lor de agresiune împotriva acestora.

Întrebare: de ce nu s-au folosit, mai mult decât au făcut-o, de crimă?! De ce nu i-au ucis masiv pe oponenţii lor?!

Iată şi răspunsul: pentru că ei nu doreau o Românie ocupată dar, în acelaşi timp, şi depopulată, aşa cum la nivel planetar nu doreau câştigarea puterii absolute dar pe care să nu mai aibe pe cine s-o aplice. Nu. Ei doreau, aşa cum am mai spus, câştigarea de partea lor a conştiinţelor popoarelor, ei doreau ca oamenii să înceapă să creadă în ei, să se închine lor, să se lepede de întreaga lor credinţă şi de întregul lor patriotism şi să devină, dar nu oricum ci din convingere, comunişti internaţionalişti practicanţi, foarte uşor de supus, la nivel mondial, unei comenzi unice venite din partea unui guvern unic condus, desigur, de Iţic, sau de Ştrul.

Iată scopul. Satana vrea să conducă o omenire care i se închină din convingere şi nu doar care îi slujeşte de teamă şi din interes, iar omenirea nu trebuie decimată pentru că ea trebuie să tragă, să muncească, să pompeze, prin transpiraţia ei, milioane şi miliarde în conturile celor care o guvernează.

Asta vrea Satana şi la asta lucrează folosindu-se, cândva, de comunismul ateu şi internaţionalist, iar mai apoi de globalismul ecumenist. Şi lucrează, şi dă-nainte, şi se apropie de ţelul lui, dar nu şi-l va vede împlinit, pentru că Dumnezeirea are alte planuri cu creaţia Sa, despre care ne-a spus astfel: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” – Ioan, 3.16. Această lume, atât de mult iubită de Dumnezeire, cu toate păcatele ei, nu va fi lăsată la îndemâna Satanei, ci ea va avea parte de “…un cer nou şi un pământ nou;” – Apocalipsa, 21.1. Au fost, sânt, şi vor fi în continuare mulţi oameni căzuţi, dar deasupra acestora, chiar dacă mai puţini numeric, stau cei neînvinşi: “Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii, şi se vor urâ unii pe alţii… Dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit” – Matei, 24.10,13.

Exact aşa s-au întâmplat lucrurile şi în România comunistă unde Satana a tras în stânga şi-n dreapta şi pe mulţi i-a trântit, dar au fost unii, puţini ce e drept, care au răbdat până la sfârşit, precum au fost şi alţii care, cu toate că iniţial au căzut în mrejele întunericului ulterior şi-au revenit şi chiar s-au autodepăşit. De “condamnat”, dacă ne permitem să condamnăm pe cineva, nu sânt cei care au cedat şi şi-au lăsat sufletul pradă comuniştilor satanizatori datorită faptului că nu au mai putut suporta chinurile draconice la care au fost supuşi, ci cei care şi-au vândut sufletele fie pe bani, fie pe funcţii sau cine ştie ce alte măriri sociale, fie pur şi simplu dintr-o pornire pur personală de a le face rău celorlalţi nemaicontând faptul că ceilalţi erau, de fapt, fraţi de-ai lor, din neamul lor.  Mai pe româneşte, iudeo-comuniştii care se instalaseră la cârma ţării după 23 august ’44, au găsit aici, din păcate, destule cozi de topor cu care şi-au făcut treaba mai bine, parcă, decât cu ai lor.

Acest fapt este extraordinar de trist, frustrant şi chiar, într-o anumită măsură, dezarmant, pentru aceia care îşi iubesc patria şi neamul la un mod necondiţionat. Au fost totuşi şi români, destul de mulţi, care s-au opus din start comunizării ţării lor. O spun pentru a nu ştiu câta oară, cei mai vehemenţi în acest sens au fost membrii Mişcării Legionare care, dealtfel, au şi dat grosul deţinutilor politici de până în 1964.

Ei bine aici, în rândul acestei categorii de români, în deţinuţii politici ai acestei ţări, a lovit Satana mai tare decât în oricine şi orice. Până şi marele disident şi luptător anticomunist rus Aleksandr Soljeniţîn, cu vocea sa lipsită total de subiectivismul firesc al analiştilor şi cercetătorilor români, cel care a scris deosebita lucrare “Arhipelagul Gulag”, a declarat că “Fenomenul Piteşti”, făcând referire la cele petrecute în special în perioada 1949 – 1951 în cadrul penitenciarului Piteşti, a fost cel mai cumplit sistem de detenţie din lume. Deasemenea, Marie Rose Mociorniţa, fiica lui Ionel Mociorniţa, cel care a executat şapte ani de detenţie comunistă la Jilava şi Poarta Albă, unul dintre reprezentanţii marii familii de industriaşi români interbelici, declara într-un interviu dat publicaţiei “Averea” că tatăl său s-a întâlnit în 1980, în Canada, cu acelaşi Soljeniţîn, care i-a declarat că “închisoarea Piteşti a fost una dintre cele mai oribile închisori ale comunismului”.

Nu vreau să fiu înţeles greşit, nu vreau să susţin că ce s-a petrecut în România nu s-a mai întâmplat nicăieri. Doamne fereşte. Comuniştii internaţionalişti au făcut prăpăd aproape peste tot pe unde au trecut, dar metodele de care s-au folosit în puşcăriile de la noi se pare că întrec în sadism orice alte apucături ale acestora. Pe teritoriul României reîntregite au funcţionat, conform clasificării administrative a vremii, patru centre mari de exterminare, treizeci şi trei de închisori de exterminare, şaizeci de lagăre de exterminare, treizeci şi două de lagăre de deportare, şi paisprezece azile psihiatrice. În “fruntea clasamentului” realizat după cruzimea cu care românii erau trataţi în aceste locaşuri satanice se află Bucureştiul, Piteştiul, Aiudul, Gherla, Sighetul dar, aşa cum am văzut deja, penitenciarul Piteşti se detaşează net de toate celelalte. Numărul exact al românilor arestaţi şi condamnaţi de puterea comunistă nu este cunoscut, cu exactitate, nici până azi, precum nu este cunoscut nici cel al românilor decedaţi prin toate aceste centre de exterminare.

Este şi foarte greu de stabilit aşa ceva pe de o parte pentru că ei, comuniştii, lucrau în acest sens “la negru”, lăsând în urmă foarte puţine “urme” (au fost extraordinar de mulţi români arestaţi, torturaţi, condamnaţi, ucişi sau decedaţi ale căror nume nu s-au regăsit niciodată în vreun eventual registru, sau act oficial), iar pe de altă parte datorită faptului că foarte mulţi dintre “clienţii” comuniştilor au decedat la anumite perioade de timp după eliberarea din detenţie, sau din arest, sau pur şi simplu după ce torturile asupra lor au încetat, dar în majoritatea acestor situaţii cauza deceselor a fost în strânsă legătură cu tratamentele la care au fost supuşi de către comunişti.

Scriitorul Faust Brădescu, doctor în drept şi Comandant legionar, exilat din ţara sa, într-o scrisoare adresată Mitropolitului Bisericii Greco-Catolice din România, Părintelui Alexandru Todea, vorbeşte despre, citez, “peste cinci mii de legionari asasinaţi în decursul acestui răstimp…”, făcând referire la perioada cuprinsă între dictatura Carlistă, instaurată în anul 1938, şi anul 1990 când redactează scrisoarea cu pricina.

Chinul cel mai greu de suportat la care au fost supuşi românii în aceste puşcării politice a fost ideea, pe care aceştia n-au putut-o acepta, de a se lepăda de Iisus Christos, de Maica Domnului şi, “supliment special” pentru legionari, de Căpitan şi de Legiune, după care trebuiau să îmbrăţişeze, într-un mod înflăcărat, ateismul materialism-ştiinţific şi hedonismul comunist. Acest tratament a fost aplicat “greilor” anticomunişti, indiferent de coloratura lor politică, plus clerului ortodox, romano-catolic şi greco-catolic.

Pentru comunişti, românii care credeau nelimitat în Dumnezeu erau cele mai mari sperietori, şi dacă la acea credinţă se mai adăuga şi ceva naţionalism, conservatorism şi tradiţionalism, asta era deja teroarea absolută. Pe lângă “speciali”, puşcăriile au fost pline de oameni obişnuiţi dintre care foarte mulţi, lucru foarte bine de ştiut, acolo, în detenţie, au devenit, la rându-le, speciali. Ei bine, tuturor acestora li s-a aplicat, într-un fel sau altul, dementul regim de exterminare dar, atenţie mare la afirmaţiile venite chiar de la exterminatori, românii deţinuţi, care la prima vedere urmau să moară în cel mai scurt timp, trebuiau să moară, însă, doar atunci când vroiau călăii lor.

Unul dintre clienţii regimului comunist care i-a auzit pe torţionari de zeci de ori strigând aceasta către ei, este Domnul Petrică Vişan, despre care am povestit ceva mai devreme, şi care în prima parte a detenţiei sale, “neiniţiat” fiind în acea perioadă, nu putea pricepe ce vor să spună comuniştii cu acea afirmaţie: “O să muriţi, bandiţilor, dar o să muriţi doar atunci când vom vrea noi”.

Iată, aici era “ghişeftul afacerii” iudeo-comuniste versus români naţionalişti care, ultimii, trebuiau în primul rând îndrăciţi, trebuiau transformaţi din anticomunişti în filocomunişti, trebuiau să se lase a li se spăla creierele, a li se modifica conştiinţele, şi dacă acestea nu se puteau realiza, numai atunci uciderea lor devenea soluţia finală. Toată această “capodoperă criminală” iniţiată în România de către jidanii comunişti şi pusă în practică atât de ei cât şi de cozile noastre de topor, trebuia să poarte un nume şi atunci, ca sfidarea şi jignirea acestui popor să fie totale, i s-a spus “reeducare”.

Auziţi, dragi tineri români, reeducare! Adică educaţia pe care poporul nostru o avea la acele momente nu era bună, era stricată şi-n această situaţie trebuia reeducat! Calităţile noastre de oameni credincioşi, buni, calmi, răbdători nu mai erau bune ci trebuia să devenim iuţi şi aprigi la mânie şi cu totul neiertători aşa cum erau noii noştri educatori; că eram integri şi naţionalişti nu mai era bine ci trebuia să devenim hoţi, şmecheri şi internaţionalişti precum noile noastre modele; că ţineam şi credeam în rânduiala cea ortodoxă la modul nelimitat, asta chiar era “gafa” noastră monumentală, pentru că acum, mai nou, trebuia să devenim atei ucigători de suflete ca şi cei care ne impuneau aceasta prin cel mai bestial mod posibil.

Iată reeducarea şi în ce consta ea. Cei care au înfundat puşcăriile politice pentru perioade chiar şi de câte douazeci, şi mai mari, de ani, au fost cei care s-au opus împământenirii comuniştilor în această ţară. Dintre aceştia, cei mai mulţi şi mai greu de “lucrat” de către noii “educatori” au fost legionarii. Asupra lor s-a revărsat, şi aceasta continuă şi în zilele nostre, întreaga urgie a celor care vedeau România ca şi cucerită, iar pe Poporul Român ca şi satanizat. Şi era “normal” să se întâmple acestea dacă ţinem cont de numărul, dar în primul rând de calitatea membrilor şi simpatizanţilor Mişcării Legionare.

Extras din lucrarea “Singura Legiunea” de Sorin ANDREI

Articol primit de la colaboratorul nostru Sorin Andrei

Mărturia d-lui Constantin Iulian, supravieţuitor al reeducării prin tortură de la Piteşti (1949-1951), cu ocazia prezentării fimului “Demascarea”.

CUVINTE DESPRE Legiunea Arhanghelului Mihail

Nu se cuvine a vorbi despre Sfintii Inchisorilor, fara a pomeni Miscarea Legionara sau cuvantul legionar. Cei ce fac aceasta se aseamana tortionarilor.

In ziua de 8 noiembrie, Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, discutam ce nume sa dam acestei organizatii tineresti. Eu am spus:
– Arhanghelul Mihail.
Tatal meu spune:
– Este in biserica o icoana a Sfantului Mihail, pe usa din stanga a altarului.
– Sa mergem sa vedem. M-am dus cu Mota, Garneata, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici si Tudosea. Ne uitam si intr-adevar ramanem uimiti. Icoana ni s-a aratat de o frumuseste neasemuita. Eu niciodata nu fusesem atras de frumusetea unei icoane. Acum insa ma simteam legat de aceasta cu tot sufletul si-mi facea impresia ca Sf. Arhanghel e viu. De atunci am inceput sa iubesc icoana.
De cate ori gaseam biserica deschisa, intram si ne inchinam la icoana. Ni se umplea sufletul de liniste si de bucurie.

extras din Cartea Capitanului

Parintele Justin Parvu

Despre Corneliu Zelea Codreanu si Legiunea Arhanghelului Mihail, istoricii nostri mai vechi sau unii mai noi au avut grija sa denatureze adevarul. Au facut-o cu un scop: generatiile care le-au urmat(sau vor urma) sa nu stie adevarata istorie a romanilor. Nu s-a scris “fara ura si partinire”, asa cum ar trebui sa o faca adevaratii istorici.

Corneliu Zelea Codreanu a fost inca din timpul vietii sale o legenda, iar moartea sa, care a fost o jertfa – “cea mai scumpa dintre nunti”, cum spunea cantecul legionar, a facut ca proiectarea sa mitica sa capete o deosebita profunzime. Corneliu Zelea Codreanu si Miscarea Legionara au fost insa si o realitate care apartine istoriei romanilor. N-o putem neglija si trebuie sa o intelegem. Mai mult, Corneliu Zelea Codreanu a intrat intr-un panteon al mitologiei romanesti, unde trebuia demult sa-si afle locul.

Ma bucura faptul ca se studiaza acest fenomen si marturiile noastre, ale celor care mai traiesc, putini intr-adevar, pot ajuta la descrierea unei istorii care n-a beneficiat pana nu demult decat de un singur fel de prezentare, bineinteles, negativa. Caci cei care au scris erau dusmanii miscarii, cei carora le era frica de ea si ma mira faptul ca inca le mai este, astazi cand tinerii din “Fratiile de Cruce” de la sfarsitul anilor ‘30 sunt octogenari sau nanogenari. Sunt tot mai putini astazi dintre cei care au trait acele vremuri si au crezut in biruinta legionara si marturia lor nu trebuie sa se piarda.

Tinerii legionari erau credinciosi si au crezut in rolul crestin al Miscarii. Dupa ani sau chiar zeci de ani de temnita grea, multi dintre supravietuitori s-au indreptat catre manastiri. Aici si-au aflat linistea, loc de rugaciune, nevointa si curatenie. Candva, Codreanu gandea ca ultim mijloc, retragerea in munti, caci de veacuri, romanul a primit lupta in munti si codri. Astazi, muntele si manastirile sale raman doar locurile unde romanul lucreaza pentru mantuire. Pentru mantuirea neamului nostru. Aceasta este lupta noastra.

Parintele Arsenie Papacioc

Nu putem gandi Miscarea Legionara fara voia lui Dumnezeu; deci a fost voia lui Dumnezeu chiar daca a plecat de la niste cauze materiale istorice.

Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa

Tinand cont de cati martiri a dat, cred ca a fost de la Dumnezeu, dar oameni fiind, au facut si greseli.

Parintele Ilarion Felea

Nu am facut politica si nu sunt legionar, dar vorbesc ca preot: Miscarea legionara va birui sigur, caci:

1. a cucerit tinerimea tarii
2. are un cap care stie ce vrea si e ascultat
3. are la temelia ei adevarul, credinta si dragostea crestina si impotriva acestora nu avem nicio putere.

Monahul Athanasie Stefanescu spunea despre idealurile si “omul nou” pe care il dorea Corneliu Codreanu ca baza a “Romaniei legionare”:

Telul final nu este viata, ci Invierea. Invierea neamurilor in numele Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Neamul este, deci, o entitate care-si prelungeste viata si dincolo de pamant. Neamurile sunt realitati si in lumea cealalta, nu numai in lumea aceasta. Acest student(Corneliu Zelea Codreanu) a indrumat generatia lui avand ca arhetip pe Hristos. Lupta a fost grea, acerba, cerand sacrificii pentru credinta lor in Dumnezeu si neamul romanesc, tineretul a fost supus la un experiment unic in lume, cunoscut sub numele de experimentul Pitesti, unde toti au fost prabusiti ca asa era reteta. Dar in fata lui Dumnezeu nu conteaza caderile, ci ridicarile. Preotul Calciu a fost unul dintre acestia. Generatia acestui student, in verde imbracata si la icoane inchinata, a fost martirizata cum n-au fost decat crestinii din primele secole. Din randurile ei ridicandu-se pe treptele cele mai inalte ale eroismului si chiar sfinteniei. Daca in iuresul luptei au fost si greseli, sa nu se uite ca una este individul cu instincte morbide, care ucide dragul de a ucide si alta este individul care lupta in numele cetatii si al tarii, care a fost dintodeauna declarat erou.

extras din cartea Realitatea unui mit: Corneliu Zelea Codreanu

IPS Bartolomeu Anania

Marturisesc insa ca in “Fratia de Cruce” din Seminar nu se facea politica, nici antisemitism, ci doar educatie, si ca nu am avut de invatat decat lucruri bune: iubire de Dumnezeu, de neam si de patrie, corectitudine, disciplina in munca, cultivarea adevarului, respect pentru avutul public, spirit de sacrificiu.

Sursa Apologeticum

CERERILE MISCARII LEGIONARE

Nu admitem nimănui să caute să ridice pe pământul românesc alt steag decât al istoriei noastre naţionale.
                                                                                    Corneliu Codreanu
 

1) Miscarea Legionara cere actualilor guvernanti sa iasa din faza de diletantism politic si sa-si asume raspunderile ce le incumba. Nu este suficient sa declare ca au obtinut majoritatea in alegeri.
C.Z. Codreanu Căpitanul – Desen în peniță de Tara (1999)

Mai trebuie sa onoreze increderea ce si-a pus-o poporul in partidul lor.
2) In pragul iernii, intaia grija a actualei administratii trebuie sa fie sa asigure minimul de existenta si de caldura in caminele populatiei. Spectacolul degradant al cozilor la magazine si al rafturilor goale trebuie sa inceteze.
3) Atitudinea guvernantilor fata de tineretul tarii trebuie sa fie de mare solicitudine, intelegandu-le framantarile si aspiratiile. Nu trebuie sa uite ca datorita sacrificiilor facute de acest tineret ei se gasesc acolo unde se afla astazi.
4) Miscarea Legionara considera ca agitatiile de strada nu duc la rezultatul dorit de acest tineret idealist si generos. Noi confruntari cu forta publica pot provoca razboi civil si chiar zdruncinarea stabilitatii interne a statului roman, cu consecinte fatale pentru existenta lui. Tineretul roman trebuie sa aleaga calea afirmarii politice, sa se organizeze intr-un partid si sa participe la viitoarele alegeri.
5) Milioanele de membri ai partidului comunist nu pot fi ignorati. Ei trebuie integrati comunitatii nationale. Dar puterile constituite trebuie sa vegheze la lealitatea lor democratica, pentru ca unii din ei sa nu incerce a reface vechile structuri comuniste, cu ajutorul carora sa terorizeze din nou populatia.
6) Idealul romanului nu poate fi de a-si parasi tara din cauza mizeriei si foamei, pentru a emigra in lumea libera, unde va putea duce o viata mai buna. Daca a suferit 40 de ani de robie, nu va pleca tocmai acum cand se arata zorii libertatii si tara are mai multa nevoie ca oricand de bratele si priceperea lui. Idealul romanului nu poate fi decat sa ramana lipit de glia strabuna, pentru a crea, cum spunea Mota in testamentul sau, “o tara ca soarele sfant de pe cer”.
7) Miscarea Legionara reclama abolirea decretului-lege prin care i se interzice participarea la viata politica. Din vreme ce fostilor comunisti li s-a recunoscut dreptul de a se organiza intr-un partid si a participa la alegeri, e de neinteles ca victimele lor predilecte, legionarii, sa fie exclusi din stat. Noi credem ca, intr-un regim democratic, combatantii anticomunisti trebuie sa se bucure de recunostinta generala si sa nu fie din nou azvarliti la periferie, ca niste paria ai societatii.
8] Protestam de asemenea cu cea mai mare vehementa si indignare contra celuilalt decret al guvernului actual, care exclude de la o recuperare materiala pe legionarii ce-au stat in inchisori. Toate celelalte categorii de detinuti ai erei comunisto-ceausiste se bucura de o anumita despagubire baneasca pentru anii de inchisoare, afara de legionari. Nu ne intereseaza atat despagubirile oferite de stat -caci suferintele indurate de legionari in inchisoare nu se pot rascumpara cu tot aurul din lume- ci ne doare noua lovitura morala si politica ce ni se administreaza iarasi pe baza vechii acuzatii ca am fi fost “fascisti”. Nu stim cine a imaginat aceasta discriminare din sanul echipei actuale de guvernare, dar semnarea acestui decret indica un comportament de cea mai minora speta umana. Sunt exclusi de la beneficiile acestei recompense publice tocmai aceia care au dus greul razboiului contra dictaturii anterioare.
9) Miscarea Legionara face apel la opinia publica in tara, la toate straturile sociale, la partidele politice care mai au simtul patriotismului si al onorabilitatii, la viteazul nostru tineret, ca sa inscrie intre revendicarile lor recunoasterea drepturilor cetatenesti celor care au mai ramas in viata din randurile noastre. Fara implinirea acestui act de dreptate in favoarea celor mai napastuiti dintre romani, nu se poate pasi la refacerea tarii din ruina in care se afla. Este o chestiune de dreptate divina, care depaseste orice prevedere umana.
10) Miscarea Legionara este gata sa colaboreze cu toate fortele constructive ale tarii si isi ia obligatia sa se afirme numai in cadrul legalitatii democratice.

HORIA SIMA, Comandantul Miscãrii LegionareDeclaratiile Miscãrii Legionare, Madrid, August 1990, Spania

Nu sunt si nu am fost legionar dar daca traiam acele vremuri legionar as fi fost si eu.Erau patrioti curajosi si cu credinta in Dumnezeu.

LEGIONARII

ADEVARUL DESPRE MISCAREA LEGIONARA

CORNELIU Z. CODREANU

Nu am fost si nici nu sunt legionar. Am considerat ca este bine sa. cunoastem mai mult despre aceasta miscare si altfel decit am invatat in manualele de istorie din vremea comunismului.

-CÃPITANUL MISCÃRII LEGIONARE-

Avocat, doctrinar si ideolog, Capitanul Miscãrii Legionare; Martirul românismului absolut; Ascet crestin; Mare gânditor si luptãtor al Neamului Românesc.

S’a nãscut la 13 Septembrie 1899 în Iasi, primul fiu al Prof. Ion Zelea Codreanu, luptãtor nationalist.

Clasele primare le face la Husi, dupa care urmeaza studiile secundare in cadrul liceului militar „Manastirea Dealul” (1912-1916) pe care este nevoit sa le intrerupa odata cu intrarea Romaniei in primul razboi mondial. Pleaca voluntar pe front. Dela 1 Septembrie 1917 se înscrie la Scoala Militara din Botosani unde termina cl. V si VI, definitivandu-le (cl. VII si VIII), la Husi. In anul 1919 se inscrie la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Iasi, avandu-l ca profesor pe A. C. Cuza. Din Mai 1919 se inscrie in cadrul organizatiei „Garda Constiintei Nationale” pe care -impreuna cu C-tin Pancu- o conduce in lupta de inlaturare a bolsevicilor din Universitatea Iasi si dela Atelierele „Nicolina”, care instigau la rasturnarea monarhiei si formarea unei republici de tip comunist-sovietic. In anul 1922 infiinteaza „Asociatia Studentilor Crestini”; in Iunie acelas an, obtine licenta in drept. In anul 1923 ia parte la fondarea „Ligii Apararii National Crestine” (L.A.N.C.), împreuna cu prof. A. C. Cuza si prof. Ion Zelea Codreanu. Arestat la 23 Martie acelas an pentru activitatea sa nationalista considerata „periculoasa” si „atentatoare” la distrugerea afacerilor liftelor straine aflate in majoritate covarsitoare la conducere, este inchis timp de 7 luni in inchisoarea Galata. Implicat apoi in asa-numitul „Complot dela Bucuresti” impreuna cu alti conducatori ai studentimii, Corneliu Z. Codreanu este din nou arestat, fiind inchis la Vacaresti (9 Octombrie 1923 – Martie 1924), cand este achitat in unanimitate. Maltratarile studentilor nationalisti ieseni venite la ordinul prefectului de politie Manciu (vandut clasei oculte evreiesti), prind o pondere de mare cruzime odata cu arestarea si schingiuirea salbatica a catorva zeci de studenti si elevi, in frunte cu Corneliu Codreanu, care este batut la talpi in chip bestial de catre prefectul politiei Manciu. O incercare de asasinat la viata lui Codreanu a prefectului Manciu (secondat de cativa politisti) in insasi cladirea Tribunalului Iasi unde se desfasura procesul intentat de parintii studentilor schingiuiti impotriva acestuia, se termina cu omorîrea prefectului Manciu de catre C. Codreanu, aflat in legitima aparare. Arestat, este din nou inchis (25 Octomrie1924 – 25 Mai 1925) la Galata, Focsani si Severin, fiind eliberat dupa un proces epocal in care a fost achitat in unanimitate, constatandu-i-se nevinovatia. Pleaca la studii la Berlin, Iena si Grenoble, obtinandu-si doctoratul in economia politica. Reintors in tara, la 24 Iunie 1927 infiinteaza Legiunea „Arhanghelul Mihail” la Iasi, impreuna cu Ion I. Mota, Radu Mironovici, Corneliu Georgescu si Ilie Garneata, iar la 1 August 1927 fondeaza revista „PÃMÂNTUL STRÃMOSESC”, purtand subtitlul de „organ al Legiunii ‘Arhanghelul Mihail’ pentru apararea pamantului stramosesc”.

Dupa dizolvarea ilegala a Legiunii „Arhanghelul Mihail” in anul 1931 de catre guvernul national-taranist dela conducere, Corneliu Codreanu formeaza „Garda de Fier” care la primele alegeri din anul 1932 castiga 5 mandate de reprezentare. Dizolvata si „Garda de Fier” la finele anului 1933 ca urmare a presiunilor venite din partea ocultei franceze si din ordinul primului ministru liberal I. G. Duca (aservit acesteia), peste 20.000 de legionari sunt arestati, scontandu-se pe eliminarea lor totala din viata politica odata cu desfiintarea Garzii la 10 Decembrie 1933. Venirea la putere a guvernului liberal in frunte cu I. G. Duca (avandu-l ca ministru de externe pe sovietofilul N. Titulescu) dupa caderea guvernului Vaida dela 15 Noembrie 1933, debutase cu omorîrea studentului legionar Virgil Teodorescu, impuscat de politie la Constanta in timp ce lipea afise electorale (cea dintai jertfa a Legiunii), continuand apoi cu asasinarea lui Nita Constantin la Iasi, la 28 Noembrie, a plugarului Balaianu Nicolae din Vlasca la 9 Decembrie, asasinarea miseleasca a lui Sterie Ciumetti la 29/30 Dec., asasinarea lui Toader Toma din Tecuci dela 30 Decembrie, a lui Bujgoli Gheorghe (colonist din Dobrogea), a plugarului Negrea Gheorghe din Fardea, Severin, la 12 Ianuarie 1934, maltratarea si schingiuirea a numerosi legionari arestati. Cu toate oprelistile, Miscarea Legionara a crescut considerabil in anii urmatori, numarand in randurile ei elemente de prim rang in viata si activitatea tarii. Are loc infiintarea partidului „Totul pentru Tara” (expresia politica a Miscarii Legionare), si in urma alegerilor care au loc in luna Decembrie 1937, obtine aproape16% din voturi, castigand 66 de locuri in Parlament.

Dupa instaurarea dictaturii regale in primavara anului 1938, o noua prigoana se porneste impotriva Legiunii. Inscenandu-i-se un proces odios de „tradare de patrie”, Corneliu Z. Codreanu este condamnat din ordinul sceleratului rege Carol al II-lea la 10 ani inchisoare, fiind asasinat miseleste impreuna cu alti 13 legionari de frunte in noaptea de 29/30 Noembrie 1938, in timp ce erau transportati dela inchisoarea Ramnicul Sarat la Bucursti, in dreptul kilometrului 14 din padurea Tancabesti din apropierea Capitalei.

Mare vizionar, spirit catalizator, cu o energie si dragoste imensa pentru Neamul Romanesc, dispretuitor de moarte, integru si cumpatat, Capitanul Corneliu Zelea Codreanu a fost si a ramas idolul poporului roman, simbolul luptatorului si martirajului romanesc, imbold la lupta si jertfire pentru toate generatiile viitoare de Romani in sprijinul Neamului.
–––––––––––––––––
PROF. HORIA SIMA
[1907-1993]
-COMANDANTUL MISCÃRII LEGIONARE-

Comandantul Miscarii Legionare, Horia Sima, s’a nãscut la 3 Iulie 1907 în satul Mândra din judetul Fagaras. Studii superioare universitare la Bucuresti, Facultatea de Litere si Filosofie (1926-1932). Din 1932, este numit profesor de limba românã in cadrul Liceului din Caransebes (Banat).

Intrat in Miscarea Legionara in Octombrie 1927, în cuibul condus de Andrei Ionescu, desfãsoarã o puternicã activitate legionarã, înscriindu-se în toate initiativele de luptã ale Legiunii. In toamna anului 1935 (Octombrie), Capitanul Corneliu Codreanu înfiinteazã Regiunile Legionare, numindu-l pe Horia Sima Sef al Regiunii a IX-a – Banat. Dupã instaurarea dictaturii carliste si arestarea Capitanului Corneliu Z.Codreanu în primavara anului 1938, din initiativa mai multor legionari de frunte nearestati încã, se constituie un grup de organizare si coordonare a activitatii legionare, grup din care fac parte: Ion Belgea, Radu Mironovici, Iordache Nicoara, Horia Sima si Ion Antoniu. La 16 Iunie 1938, are loc reorganizarea „Comandamentului de Conducere” a Miscarii Legionare, iar Horia Sima primeste insarcinarea de refacere imediata a organizatiilor legionare din tara intrate in clandestinitate si adapostirea legionarilor scapati de arestare, aflati sub urmarirea agentilor sigurantei carliste. La 29-30 Noembrie 1938, are loc asasinarea brutala a Capitanului Corneliu Z. Codreanu si a altor 13 legionari de frunte. Tot mai multi legionari in pericol iminent de a fi arestati, se refugiaza in Germania.

Aflat in primejdie, Horia Sima reuseste sa treaca frontiera in Ungaria, si se refugiaza la Berlin, in Germania. Are loc organizarea Comandamentului Legionar din Berlin: Ion Dumitrescu-Borsa, Ion Victor Vojen, Victor Silaghi, Horia Sima, Alexandru Constant si Constantin Papanace. Horia Sima este insarcinat cu legaturile cu tara. La 15 August 1939 pleaca in misiune spre tara, reluând legaturile cu organizatiile legionare. La 26 Octombrie, se reîntoarce in Germania. In Ianuarie 1940, conducerea Grupului Berlin este trecuta lui Horia Sima si Constantin Papanace. La 5 Mai 1940, trece din nou in mod clandestin frontiera iugoslava impreuna cu un grup de legionari. Arestat in satul Clopodia dupa trecerea frontierei române la 19 Mai, este trimis sub o paza severa la Bucuresti. La 14 Iunie 1940, dupa numeroase anchete in prezenta Gen. Bengliu, a ministrului de interne Ghelmegeanu si a sefului Sigurantei, Nicki Stefanescu, este eliberat. Este momentul cand incepe organizarea rasturnarii dictaturii regale, culminând prin revolutia legionara din 3-6 Septembrie 1940 si alungarea regelui venal Carol al II-lea dela conducerea tarii. Se împlinea astfel vrerea unei întregi generatii, testamentul Capitanului: fara sovaire, în mijlocul ostirii legionare, tenace, Horia Sima a stiut sa raspunda chemarii Neamului, împlinind un juramânt sacru pe târna osemintelor celor rãstigniti pentru credinta lor, Victoria Legionarã. Moment de semnificatie profundã pentru destinul Neamului Românesc, la 6 Septembrie 1940 are loc întrunirea Forului Legionar care prin cuvântul lui Corneliu Georgescu (unul dintre fondatorii Miscarii), îi încredinteazã conducerea Legiunii. Generatia haricã a Românismului a stiut sa-si aleaga Comandantul, pe mãsura însusirilor ei: drept, veghe permanentã pentru binele Neamului, cutezãtor, spirit aprig de luptãtor în numele credintei românesti-legionare, gata oricând pentru sacrificiul suprem. Ceasul adevãratei istorii românesti de împliniri sacre, venise. La 14 Septembrie 1940, lua fiintã Statul National-Legionar Român.

Vice-Presedinte al României, Comandantul Horia Sima deschidea fereastra viitorului Neamului Românesc, demn urmas al Capitanului. Totusi, forte tenebre, tendentioase, actionau din umbra atentând la existenta Statului Legionar. La 21-23 Ianuarie 1941, are loc lovitura de stat a gen. Antonescu impotriva Legiunii, sprijinit de armatele germane stationate in tara. Se ivesc astfel zorii altei prigoane împotriva camasilor verzi. Mii de legionari sunt arestati, altii, dupa un simulacru de proces, executati. Nevoit încã odatã sã se refugieze în Germania, alãturi de alti conducãtori legionari, noii „oaspeti” sunt internati în lagare: Rostock, Buchenwald, Dachau.

Presedintele Guvernului National-Legionar constituit la Viena dupa invazia comunista dela 23 August 1944, Horia Sima a continuat lupta fara preget împotriva orânduirii sãlbatice comuniste. Stabilit în Spania (Profesor la Universitatea din Barcelona), a depus o muncã uriase în folosul Neamului obidit, atentionând în permanentã forurile internationale despre tragedia poporului român. S’a stins din viatã pe câmpul bãtãliei legionare, dupã o activitate de proieminentã istoricã inegalabilã, sfântã si trainicã.

REZISTENTA ARMATÃ ANTICOMUNISTÃ DIN ROMÂNIA

In afara zecilor de grupuri mici, raspandite pe toti versantii Carpatilor, au existat si cateva mari organizatii de rezistenta armata, conduse de militari de cariera: colonelul Gheorghe Arsenescu, organizatia capitanului Toma Arnautoiu in Muscel sau a capitanului Sabin Mare din Fagaras.

Lupta a fost intotdeauna inegala. Impotriva fiecarui grup de partizani, erau trimise forte considerabile ale Securitatii, Ministerului de Interne si chiar Armata. Companii, batalioane, caini dresati, avioane. Era riposta unui regim care fusese adus de tancurile sovietice. Poate nu intamplator Bucovina este prima care in primavara anului 1944 se ridica impotriva armatei sovietice de ocupatie. Cand frontul sovietic a ajuns pe linia Putna-Sucevita-Gura Humorului, bucovinenii au fost pusi in fata alternativei: ori evacuarea spre interiorul Uniunii Sovietice, ori bejenia in munti. Multi dintre cei peste o suta de mii de bucovineni dislocati de Sovietici la 30-40 km, si mai mult, in spatele frontului au revenit pe furis in apropierea liniilor romano-germane, refugiindu-se pe versantii Obcinei Mari. Intre ei, fratii Vatamaniuc impreuna cu familiile.

Gavril Vatamaniuc povesteste aceasta experienta:

„Acolo, prin vagaunile muntilor, si-au construit colibe si au ramas acolo. Erau pe comuni, oarecum, grupate, si pe familii. De exemplu coliba condusa de fratele meu Ion Vatamaniuc, care a fost comandant de partizani. Numara pan’ la cinspe-douazeci de indivizi in fiecare coliba. Si au luat masuri de siguranta, pentru ca oamenii stiu ca din nouasutesaispre’ce ce’nsamna Muscal, ce’nsamna Rus, si au fost si pe front, si acolo, fiind hotar cu ei, stiam ce’nsamna bolsevismu’, ce’nsamna comunizmu’!

„Fratele meu folosea o ascunzatoare intr’o vagauna de parau foarte adanca – cu scara coborau; dupa ce coborau acolo, luau scara. Si supt malu’ acestui parau, ca un fel de grota, s’ascundeau acolo.”

Pentru asemenea ascunzatoare, in fundul unei vagauni, din prea multa grija pentru viata clanului sau, Ion Vatamaniuc traieste tragedia pierderii primului sau copil, nascut in zilele de bejenie.

„In momentul cand au venit Rusii, au coborit in grota respectiva, acolo in fundul paraului, unde a si fost botezat copilu’, o fetita numita Ioana, deosebit de frumoasa, cu ochi albastri, colo’n fundu’ paraului era foarte frig. Si, in momentul cand Rusii i^mblau pe la colibe, scotoceau, trageau cu automatele prin imprejurimi, copilu’ a inceput sa scanceasca din cauza frigului probabil. Atunci, tatal, vazand nenorocirea, pentru ca Rusii dadeau grenadi pi ei, acolo, sau ii scoteau de-acolo si-i duceau in Siberia, cum s’a intamplat cu altii, a pus o perna pe fatza copilului. Si Rusii s’au invartit cam mult pe-acolo. Cand au plecat Rusii, cand a luat perna, copilul era fara viata!”

Hartuite de Sovietici, cateva mii de familii se refugiaza intr’o noapte in spatele liniilor romanesti. Din ordinul marelui stat major, o parte dintre barbatii refugiati aveau sa formeze un batalion „Fix”[?]:

„Astfel, generalul Camarasu cu colonelu’ Constantinescu […] au fost numiti special sa se ocupe cu organizarea luptei de rezistenta, a partizanilor, in Bucovina. Asa a luat fiinta batalionul „Fix[?]–Bucovina”. Acest batalion, compus dintr’o mie trei sute de oameni, erau n u m a i bucovineni. Dar tre’ sa fac o precizare: aproximativ trei sute erau din Bucovina de Nord si din U-cra-i-na! Din organizatia lui [Stepan] Bandera”

[n.m.: Bandera a fost asasinat prin ’58 in Mu:nchen cu un pistol special cu cartus de cianura de catre agentul KGB Stasinski, care dupa un an a revenit in Germania unde s’a predat autoritatilor].

In acelasi timp, au fost constituite si grupe mobile de partizani, avand misiuni precise.

„Una condusa de Vladimir Macovenciuc, una condusa de Cenusa Constantin si una condusa de Vatamaniuc Ion, fratele meu.

Macovenciuc avea misiunea mai mult sa atace pe posturile fixe din fatza si din spatele liniilor. Cenusa Constantin, cu informatiile – foaaarte-foaaarte pretioase informatii aducea! –, iar Vatamaniuc Ion numai misiunea s’aduca prizonieri!

La 23 August, batalionul „Fix” s’a imprastiat, ce-a mai ramas din lupta cu Rusii, s’au imprastiat in felu’ urmator: o parte a urmat trupele germane. Nu-se-sti-e-nici-azi-ni-mic de urma acelor oameni!!! O parte a ramas in munti…”.

Acesti luptatori aveau sa continue impotrivirea fata de sovietizare si comunism, alaturi de celelalte grupuri de rezistenta din intregul lant carpatic. De ce si-au parasit rostul in floarea vietii atatea sute de oameni? Vasile Valusescu din grupul Teregova , Banat, a avut pe frontul de Rasarit revelatia a ceea ce inseamna comunismul:

„Majoritatea celor care au fost cu mine in Rusia credeau ca mizeria care o’ntalneam e datorita razboiului. Eu am stat de vorba cu multi cetateni de acolo. Si mi-am dat seama ca acest dezastru e cauzat de regimul comunist care a stapanit la ei. Si am ajuns sa-mi dau seama ca s^ntem in aceeasi situatie. Si asta m’a facut sa iau calea muntilor, in-di-fe-rent care va fi rezultatul! Lucru clar: preferam moartea vietii care ni se oferea!!”

Pentru Mihai Timaru, partizan in grupul Ion Paragina din Vrancea, rezistenta armata avea un rost bine determinat, chiar daca s’a dovedit ulterior iluzoriu:

„Se credea in coflict atuncea intre Tito si Stalin. Si trebuia sa treaca apele rusesti aicea, in Tara Vrancei, si noi aveam un rol important! Rostu’ si rolu’ nostru era sa mentinem o atmosfera de nadejde, de speranta, c’a inceput destramarea…”

Regimul comunist i-a numit intotdeauna „banditi & legionari” pe toti aceia care, luand calea codrului, cu arma in mana, alesesera viata de fugar haituit de Securitate si, pana la urma, moartea. Acesti oameni erau de fapt tarani, studenti si elevi, ofiteri deblocati din armata romana de catre noul regim. Toti se impotriveau comunismului, sovietizarii, ateismului – angajandu-se intr’o disperata lupta de guerrilla.

In Valea Prahovei, de pilda, a existat o organizatie, numita „Sumanele negre”, formata numai din fosti ofiteri, condusa de Gavrila Olteanu, fost comandant al garzilor lui Maniu. Acestia voiau sa initieze o miscare nationala de rezistenta. In Mai ’46, cei mai multi sunt arestati, iar Gavrila Olteanu se sinucide in timpul anchetei dela Securitate.

Cand a luat drumul muntilor, Ioan Gavrila Ogoranu avea 24 de ani si era student in ultimul an la Agronomie, in Cluj. In ’49, formase alaturi de fratii Hasiu organizatia „Armata Nationala Romana”, care a rezistat pana in 1955. Cum era ea structurata?

„Eram, asa-sa-zic, organizati pe ‘etaje’. Cei care dintre noi isi rupsesera orice punti de legatura in urma, ei practic…, nici o impacare nu mai putea fi cu comunismul…, prin insusi faptul c’ai pus mana pe-o arma, se termina!… Au fost in jur de 20 de oameni, majoritatea studenti, elevi, tarani de […] si ofiteri. Erau dup’aceea altii care-ar fi…, erau gata sa vina oricand la noi cand lucrurile ar fi avut o intorsura favorabila noua si care intre timp ne sprijineau…”

Luptatorii lui Ioan Gavrila au primit un sprijin considerabil de la grupul condus de invatatorul Ion Pridon. El organizase oamenii din satele invecinate dupa toate regulile militare.

Mihai Timaru, fost ofiter de cariera [n.m. deblocat! vezi si serialul „Memorialul durerii”, de Lucia Hossu-Longin], cu convingeri anticomuniste, isi agatase sabia in cui si isi cultiva via. A intrat in grupul Paragina-Voinea din Vrancea inca dela inceput, in ’48. Cartea de vizita era intotdeauna: increderea.

„Grupul era format din doua echipe. Ambele grupuri erau in jur de 35 de oameni. Asa eram impartiti ca masura de siguranta, deci in doua bordeie. Centrul, de fapt, era pe Paraul Porcului, pe locul unde a murit Ecaterina Teodoroiu [= in primul razboi mondial]. Era un consens intre noi, ca nu ne intrebam unul pe altul unde am fost. Numai cu Paraginu, eu cu el si el cu mine, ne dadeam socoteala fiecare ce am facut.”

In Dobrogea, organizatia condusa de Gogu Puiu si fratii Fudulea era astfel structurata, incat niciunul dintre membri nu-si cunostea legaturile, nici dupa nume, nici dupa adresa. Zoe Radulescu, fiica lui Gogu Puiu, s’a nascut in inchisoarea de femei [din] Mislea, unde fusese aruncata mama ei. De la fosti camarazi de arme ai tatalui sau a aflat amanunte uimitoare:

„La modul general, ei erau asa de bine organizati, ca nu se cunosteau unii pe altii! Aveau curieri. Iar curierii erau alesi in asemenea fel, incat ei sa nu se cunoasca, sa nu stie cum il cheama, sa nu stie de unde sa-l ia, sa nu aiba nici un reper!”

Cum traiau insa acesti oameni? Gavril Vatamaniuc a stat cinci ani in ascunzatorile Obcinei Mari, ducandu-si viata dupa reguli respectate fara gres. De pilda, alegerea locului pentru construirea bordeiului.

„Desisul sa fie in asa fel, incat numa’ mistretul sa poata intra! Oamenii insa intrau foaaarte greu acolo! Si sa fie auziti de la mare distanta, sute de metri, cand ^ntra in desisul respectiv! Sa fie un parau prin apropiere, incat [-umu’???] sa fie antrenat de curentii de pe parau la vale, s’nu fie lucrare forestiera in imprejurimi, sa nu poata i^mbla femei la smeura sau la ceva, sa fie un desis fara fructe. Panzele de paianjen de pe poteci noi sa nu le rupem! Noi le ocoleam, pentru ca acele era reper pentru noi. La o anumita inaltime, ca acolo, daca trecea lupu’, mistretu’, nu putea ajunge – numa’ omu’ sau cerbu’!”

N’a fost usoara viata – isi aminteste Ioan Gavrila Ogoranu –, caci mergea greu si cu aprovizionarea, si cu pastrarea alimentelor:

„Pastram branza, pastram carne in munte. Mai trebuia sa ducem niste grau, niste porumb. Am avut si-o moara! O moara de mana, dar, in cele din urma, am ajuns…, graul il fierbeam si porumbul la fel.”

Fara ajutorul familiei, prietenilor si adesea al unor necunoscuti, luptatorii din munti n’ar fi putut rezista. Au fost si situatii, isi aminteste Gavril Vatamaniuc, in care partizanii se furisau in propriile gospodarii unde, in gropi stiute numai de ei, dosisera grau, porumb, legume si fructe uscate.

Ciobanii si muncitorii forestieri erau un pretios sprijin pt. luptatorii din munti.

„Apelam la cate 2-3 muncitori pe care-i cunosteam, si ne-aducea, nu prea mult, ca nu putea, ca ei era suspect ca le facea control: ‘Pentru cini duci atata mancare?’ ‘Merg pt. o zi’. Si atunci, multi dintre ei lasa mancarea lor pentru o zi, munceau flamanzi…”

De unde aveau insa arme si munitie? Regimul comunist a acreditat, nu numai ideea ca partizanii erau parasutati din strainatate, dar si ca alimentele si armamentul veneau pe aceeasi cale. Or, din marturiile supravietuitorilor nu reiese acest lucru. Ioan Gavrila Ogoranu:

„Dupa o buna traditie locala, tot soldatul care se’ntorcea din razboi nu venea cu mana goala, si-aducea o pusca cu ceva munitii si le punea de-o parte, ca nu se stie… In plus de asta, noi am avut oameni inca in armata, activi, ofiteri & subofiteri, chiar l-as aminti pe plutonierul Partenie Cosma, care era seful depozitului de munitie de langa Fagaras si care era trup si suflet alaturi de [noi?].”

Sprijinul localnicilor mergea pana acolo, incat, din unele depozite de armament, partizanii ieseau cu camionul – povesteste Zoe Radulescu, fiica lui Gogu Puiu din Dobrogea:

„Simpatia fata de miscarea organizata de tata (si de tata) era atat de mare, incat militieni, sefii de post, lasau efectiv usile deschise, din camerele cu munitie, ca ei sa poata sa se duca sa mai…, si dupa aceea spuneau ca ‘banditii i-au devastat’. Aveau, in diverse unitati militare, si din Constanta, si din judet, oameni ai lor care le furnizau arme! Va dati seama: cum putea sa iasa cu un camion incarcat cu arme dintr’o unitate militara?”

Acesti luptatori din rezistenta cautau sa pastreze vie speranta populatiei ca, odata cu inrautatirea relatiilor cu Moscova, Occidentul, Americanii in primul rand, vor veni si vor elibera tara de sub ocupatia sovietica. Lupta partizanilor avea un caracter devensiv si de pregatire, in asteptarea unui moment favorabil interventiilor armate. Gogu Puiu, seful rezistentei din Dobrogea, era se pare pregatit in acest sens, dupa cum a aflat fiica lui, Zoe Radulescu:

„Tata stia ca in primavara lui ’48 ca va avea loc un foarte mare val de arestari – un fel de ‘noapte a cutitelor lungi’, cea din 14/15 Mai, cand au fost arestati o mie de studenti si dusi la Pitesti si a’nceput ‘fenomenul Pitesti’–, tata stia ca va fi o astfel de noapte de arestari, care va fi semnalul pentru el sa porneasca lupta, pentru ca vor veni Aliatii sa-l ajute!”…

Aliatii n’au venit insa niciodata! Dar partizanii n’au cedat, cu toate ca le devenise de acum clar ca sacrificiul lor avea sa fie inutil. Au continuat sa lupte impotriva Securitatii si Militiei, fara a comite insa acte de sabotaj impotriva unor obiective militare sau industriale! N’au aruncat poduri sau cai ferate in aer, n’au terorizat sate! In schimb, acolo unde au putut, au alungat autoritatile comuniste nou instalate, au avut ciocniri cu Militia si Securitatea, care se aflau pe urmele lor.

Intr’o astfel de lupta, a pierit in ’47 Vladimir Macovenciuc din Bucovina. Povesteste Gavril Vatamaniuc:

„Atunci, ce-a mai ramas din grupul lor au fost incercuiti intr’o casa, si, dupa o zi de lupta, de dimineata pana pe’nserate, casei i s’a dat foc, si n’a scapat nici unu'”.

Cu toata indarjirea, iscusinta si masurile conspirative ale luptatorilor, miscarea de rezistenta armata din muntii Romaniei a sfarsit prin a fi innabusita. Grupurile cadeau rand pe rand dintr’un singur motiv

– spune Ioan Gavrila Ogoranu:

„Practic am cazut prin acelasi procedeu, prin acelasi (sa zic) pacat al, al istoriei noastre, prin care au cazut toti luptatorii: deci __prin vanzare__. Si chiar destul de curand am aflat cum s’au petrecut lucrurile, si-i vorba de un ofiter de Securitate care s’a caznit s’ajunga preot in satele de sub munte. Preotul adevarat a fost arestat, a fost adus el. Aici e-o problema un pic delicata, pentru ca nu putea primi un ofiter de Securitate unda verde intr’un sat de sub munte, daca n’ar fi fost… _ajutat_ de cineva!… Ei, o coada de topor… Ei, acesta, dupa propria lui marturisire cu care se lauda ([…] asta pe timpul lui Ceausescu), a fost ca , spune el, <<„Lele, leicutza, nu cumva stiti pe cineva care are legaturi cu baietii astia din munte? Ca vreau sa-i ajut!”>>. Lumea isi inchipuia ca are un preot in fatza. Si unii stiau, altii erau mai prudenti… Pana cand s’a gasit o femeie care a spus parintelui.

Securitatea actiona pe mai multe cai, spre a-i sili pe cei ce stiau cine si unde se ascunde in munti, sa marturiseasca. Familiile partizanilor erau arestate, supuse unor chinuri cumplite, alte ori rudele si prietenii erau amenintati cu deportarea. Aceste presiuni deveneau de nesuportat si nu rare au fost cazurile cand luptatorii din rezistenta s’au predat spre a-si cruta familiile.

Vasile Matrescu [?] din Bucovina, unul din cei care s’a predat in asemenea conditii, va fi constrans apoi de Securitate sa se infiltreze in grupul Ioan Gavrila Ogoranu din Fagaras, spre a-l desconspira. Nu tradeaza si in ’51 se preda din nou. In acelasi an – isi aminteste camaradul lui de arme, Gavril Vatamaniuc –, alti doi partizani se predau Securitatii, spre a-si salva familiile:

„S’a predat Vasile Matrescu, si l-a pus in libertate. Dar asta a fost o capcana pentru ceilalti. Intr’adevar, peste putin timp, ceilalti afla ca sotiile lor nu mai puteau suporta bataile, schingiuirile. Iiin-gro-zi-toooor, iiin-gro-zi-tooor au fost schingiuite sotia lui Cenusa Constantin si a lui Cosma Patrauceanu! Dezbracate in pielea goala si batute cu vergeaua de la pusca pe coloana vertebrala! Au ramas schi-lo-di-te! Au murit si repede: a lui Cosma Patrauceanu a trait mai mult, dar schilodita, mergea asa, intr’o parte! […] zis, mai bine ar fi murit, decat sa duca viata in chinuri, cum o ducea: cu dureri groaznice!”

Se operau arestari in valuri, si, inevitabil, in plasa cadeau si oameni care intr’un fel sau altul aveau legatura cu partizanii. Dar nu toti cedau in urma torturilor. Elisabeta Rizea din Nuc$oara, Dambovita – legatura vitala a fratilor Arnautoiu –, a fost la un pas de moarte, dar n’a suflat un cuvant:

[n.m.: se pare ca-i un fragment din „Memorialul durerii”!]

„M’a legat de-aici si de-aici. Cu manile la spate. Capitanul Carnu si unul Zamfirescu (a fost tigan, frizer, in Campulung, si l-a facut locotenent) si m’a luat de-aici asta, de ici-asa de m’a durut, si m’a suit pe scaun. Dupa scaun, m’a suit pe masa, iar pe scaun! […] asta cum purtam noi, fota cu iie, si basmaua din cap. Si eu aveam coade, impletite asa. Si legata asa. Dac’a vaz’t ca nu spui si nu spui, m’a luat ala de-o mana si allant de mana, de aicea de unde eram legata, si m’a pus la [……]. Si eu n’am stiut ce-mi face. Eram hotarita sa mor, si tot nu spuneam! Si ia carligu ala – nu era carlig, era un ochi-asa-bagat-in-lant, cum e lantul meu dela […]. Asa, cu amandoua capetele in jos, bagate. Si pe urma se suie Zamfirescu si-mi ia coada si ma leaga unde era bagat lantu’ ala. Ma leaga de el. Si p’orma-mi trage scaunu, doamna, si dupa aia trage si masa. Si eu (vezi nu eram slaba si prapadita ca acuma [nota: cand povesteste are peste 80 de ani!]), Doamne, am s^mtz^t ca-mi smulge manile!…”

Altii insa, nemaiputand suporta chinurile, bataile salbatice, ajungeau sa spuna ce stiu si, uneori, chiar inventau, numai sa se sfarseasca odata. Macinati de grija sotiei si copiilor, Vasile Marciuc se duce in ciuda riscurilor sa vada ce-i cu ei. Este prins de Securitate in propria-i casa. Torturat, divulga locul unde se ascundea camaradul sau, Gavril Vatamaniuc: „Si’n noaptea urmatoare, a venit Securitatea. A’ncercuit casa. Zece ofiteri, intre care era capitanul [Comaritza~?], capitanul Popescu, capitanul Munteanu, care a i^mblat ani de zile dupa mine! De data asta au venit chiar ei personal! Cu zece ofiteri au i^ntrat in beci, unde eram. In fata lor au pus familia! N’am putu trage!”

In acelasi timp, Securitatea infiltra grupurile de partizani si, prin informatorii astfel plasati, le intindea capcane. Asa a cazut grupul Mihai Timaru-Ion Paragina din Vrancea, tradat de unul numit Vrabie:

„Vrabie deschide usa. Zice: ” Si Ion a intrat si, in momentul cand Ion o intrat, Vrabie i-o dat, asa, cu picioru’n spate, a tras usa dupa el si niste pocnituri au tabarit pe Ion. In camera acolo, in antreul cela, erau vreo 5-6-7 insi. In momentul acela, am auzit niste detunaturi. M’au dezarmat…”

Se intampla ca partizanii sa descopere la timp tradatorii sau ofiterii de Securitate si activistii de partid infiltrati. Atunci, ii executau pe loc. In 18 ani, cat a durat miscarea de rezistenta, executiile de acest gen au fost putine. In schimb, numerosi partizani au fost executati pe loc sau in beciurile Securitatii, imediat ce erau prinsi. Numai in Dobrogea – scrie cercetatorul Eugen Sahan – au fost asasinati peste 70 de luptatori din organizatia Gogu Puiu–fratii Fudulea. In Muscel, din grupul Arsenescu si din cel al fratilor Arnautoiu, au fost ucisi in munti sase partizani, iar alti 14 executati. Colonelul Gheorghe Arsenescu este obligat sa se ascunda dupa 1948. Sta la Campulung in pivnita unei case pana in 1960, cand este prins, judecat si executat. Toma si Petre Arnautoiu raman in munti pana in ’58, cand sunt prinsi -tot prin tradare- si sunt executati. In Banat, grupul Spiru Blanaru si cel al colonelului Ion Utza~ au pierit in lupta sau executati.

Partizanii, cati ramaneau in viata dupa anchetele de la Securitate, infundau puscariile comuniste. Majoritatea primeau munca silnica pe viata. Aceia putini care au supravietuit conditiilor cumplite de temnita au fost eliberati in 1964. Dar, dupa cum ei insisi povestesc, viata le-a fost pana in Decembrie 1989 un lung sir de anchete, perchezitii, arestari.

Putini au fost cei care au cazut intamplator in mainile Securitatii fara a fi tradati. Vasile Valusescu din grupul Teregova, Banat, venise acasa la parinti doar pt. cateva ore. Dar locuinta sa era demult supraveghiata:

„Aveam un adapost foarte bine aranjat. N’am putut sa stau in acest adapost, pentru ca ere mucegait, si am intrat in clipa in care ei bateau la usa. Dar el era asa aranjat, ca atuncea cand inchid usa acelui chepeng (acel adapost era sub sufrageria noastra), dintr’o nebagare de seama covorul s’a prins intre usa chepengului si dusumea. Cand au intrat inauntru, si-au dat seama ca sunt acolo. Mi-am dat seama si eu ca nu mai exista alta solutie. Am iesit si am fost dus la Caransebes.”

Si mai putini au fost cei care, dupa ce luptasera in munti, n’au cazut in mainile Securitatii. Ioan Gavrila Ogoranu este un caz cu totul aparte. Povestea vietii lui pare scoasa din romane. Dupa 7 ani fugar in munte, reuseste sa se mai ascunda in satul natal inca 21 de ani! Este arestat in gara Cluj in 1976, dupa 29 de ani, 7 luni si cateva zile – cum el insusi spune. In ’76 a scapat de moarte printr’o fericita intamplare:

„Norocul…, deci faptul ca sunt viu s’a datorat unor imprejurari tot externe, sa zic, pe timpul lui Carter: niste cunostinte de-ale mele din America au dat o lista de persoane din Romania despre care nu se stia: is morti, is vii? Din inchisori n’au iesit, n’au trecut… Or, printre aceste persoane care au fost oamenii acestia au trecut si numele meu!”

La fel de putini au fost cei care au preferat sinuciderea, decat arestarea, torturile, inchisoarea. Trageau pana la ultimul cartus. Si Gogu Puiu a ales sacrificiul propriei vieti – povesteste fiica lui, Zoe Radulescu:

„Era inconjurat la Cobadin de trupe de Securitate. Si a tras pana la ultimul glont pe care l-a avut la el. Dar intotdeauna pastra, chiar si cand dormea, o grenada prinsa la cingatoare – pe care a desfacut-o, a pus intre el si grenada un port-hart pe care se pare ca avea toate datele necesare organizarii luptei de clandestinitate, s’a culcat cu pieptul pe grenada. Si nu mai avea decat pe obrazul stang (spunea fratele lui care a fost chemat la confruntarea cadavrului dupa aceea la Securitate), o cicatrice pe obrazul stang, si murise razand, cu o expresie de triumf pe fatza”.

Ca speranta pe care partizanii, prin simpla lor existenta, o intretineau in randul populatiei era ultima reduta in fata comunizarii romaniei.

Cat priveste tortionarii lor – ofiteri de Securitate sau Militie –, unii au trecut in lumea umbrelor, precum capitanul Carnu din Campulung. Altii, precum generalul Tabacaru si colonelul Ratiu, ambii in rezerva, continua si azi sa-i numeasca public „banditi” pe cei care s’au impotrivit cu arma in mana sovietizarii si comunismului.
––––––––––––––––––––––––––––––––––

ADEVARUL DESPRE LEGIONARI: Primul partid din lume cu program anti-bolșeviC
=========================
Un bun român, bun cunoscător al fenomenului românesc, este interesat cu precădere de momentele de excelență ale neamului românesc. Nu fac partizanat legionar stupid, de partid sau pe simpatii personale, moștenite din familie sau pe altă cale, ci fac partizanat pur românesc „și punctum!” atunci când afirm că nu cunosc în istoria neamului românesc o ispravă mai de soi, mai deosebită, mai înălțătoare în absolut ca Mișcarea Legionară. Pe cei scandalizați sau dezamăgiți de această afirmație îi compătimesc sincer și îi sfătuiesc să-și reconsidere cu luciditate atitudinea față de legionari, consultând atât argumentele care îi încriminează pe legionari, cât și cele invocate în apărarea legionarilor. Altminteri riscăm sau suntem deja în situația tristă de a nu percepe unul din fenomenele esențialmente definitorii pentru justificarea existenței noastre ca neam. Când, la Judecata de Apoi, care va fi o judecată a popoarelor, a neamurilor, Dumnezeu ne va cere nouă, românilor, să spunem cu ce folos am făcut umbră pământului, răspunsul nostru va fi cu siguranță plăcut Domnului: la noi, Doamne, pe plaiuri românești şi din inimi româneşti a început legionarismul…

A început zic, căci până atunci, până la Judecata cea Mare, fenomenul legionar se va extinde mult în afara granițelor românești. Sunt convins că legionarismul are o forță de contagiune care se va vădi limpede şi spectaculos, la scară planetară, atunci când omenirea va lua cunoștință cu adevărul despre legionari, despre ideile şi faptele legionarilor. Este forța de contagiune pe care o are și Binele, nu numai Răul! Și nu m-aș mira ca vreodată, cum le e obiceiul, unii să conteste paternitatea românească asupra legionarismului. Îi vor găsi, probabil, rădăcini iudaice sau ungurești ori rusești…

Avem datoria, ca români, să instaurăm o judecată dreaptă asupra legionarilor, să eliminăm orice partizanat în aprecierea fenomenului legionar și să nu ne sfiim să afirmăm adevărul, oricât de mult acest adevăr ar contrazice tezele aflate în circulație. Pun la bătaie întreaga mea credibilitate, ca persoană publică, pentru a-i asigura pe compatrioții mei mai tineri că în mass media oficială circulă numai calomnii și neadevăruri, veritabile minciuni, despre legionari… Destul cu atâta minciună, cu răul imens pe care această minciună îl face Neamului nostru! E momentul să proclamăm ora adevărului pentru legionari! Cu adevărul despre legionari putem şi trebuie să mergem în lume cu capul sus! Nu cunosc motiv mai mare de mândrie pentru români!

Căci nu intră în discuție (numai) personalitatea excepțională a lui Corneliu Zelea Codreanu. S-a spus că unul ca el se naște o singură dată în istoria unui popor. În realitate, majoritatea popoarelor, în istoria lor, nu au avut norocul sau tăria să nască asemenea om!… Cu toate acestea eu nu pun accentul pe Căpitan, pe personailtatea sa fără pereche!

Ci extraordinar este faptul că un promotor, un profet al unei doctrine morale și social-politice atât de spiritualizată, atât de idealistă, de „visătoare”, cum a fost legionarismul, nu a proorocit în pustiu. Nu apariția unui ins atât de excepțional cum a fost Corneliu Zelea Codreanu este lucrul cel mai neașteptat, mai neobișnuit, ci teribil a fost succesul mesajului său la un public atât de larg. Succes tradus prin adeziune totală. Împinsă, am putea spune, până dincolo de sacrificiul suprem! Vechiul adagiu „nimeni nu este profet în Țara lui” a primit o infirmare categorică în cazul legionarilor. În ciuda mesajului său, atât de radical spiritual și de utopic, care visa la transformarea interioară, la primenirea spirituală a Omului, a Neamului, „romanian dream” formulat de Corneliu Zelea Codreanu a găsit o audiență fără egal atât la nivelul cel mai popular, cât și printre elitele intelectuale ale Țării.

Știu bine cât de gravă şi de riscantă este afirmația pe care o fac, dar o fac din toată inima, bine edificat asupra subiectului și o spun spre știința tuturor: de la Iisus Hristos nu a mai existat un mesaj adresat percepției profunde a ființei umane, adresat disponibilități omului de a se dedica „fără rest” Binelui, adresat capacității și disponibilității ființei umane de a se desăvîrși, de a se depăși pe sine în planul existenței morale, spirituale, civice, mesaj care să penetreze atât de repede și de adânc în sufletul unui număr atât de mare aderenți: în zece ani (1927-1937), sute de mii de oameni – peste un milion!, s-au alăturat Căpitanului, s-au alăturat unui program politic de comportament creștin, cavaleresc, în toate împrejurările vieții și cu precădere în postura de om politic, de om al cetății. Și acest atașament năvalnic şi sincer s-a produs în condițiile unei prigoane împotriva legionarilor fără precedent în istoria României şi nu numai. O prigoană din partea guvernanţilor, a tuturor partidelor politice, a establishmentului internaţional..

Cei ce îmbrăcau cămașa verde știau că îmbracă cămașa morții, dar nu au ezitat să-l mărturisească pe Iisus și modelul legionar de comportament civic. Cu precădere în epoca modernă, nu a mai existat personaj politic purtător atât de limpede al mesajului cristic, care să adune în jurul său atâtea valori umane și care să insufle camarazilor săi atâta încredere și speranță în forțele Binelui din această lume.

Legionarii au făcut mai mult decât să-și dea viața pentru crezul lor: legionarii și-au dedicat viața acestui crez. Au trăit zi de zi gândind și făptuind în spirit legionar. Ca români, trebuie să consemnăm cu satisfacție deplină faptul că, practic, nu a existat familie de români care să nu aibă pe cineva, pe cel mai bun dintre ei, înscris în Mișcare și pătimind apoi din greu pentru această dăruire de sine… Într-atât de mult se poate spune că Mișcarea Legionară, mai mult decât orice altă idee politică, îi reprezintă pe români. Parafrazându-l pe poet, „cine român zice, legionar zice!”…

Invoc în sensul celor de mai sus un „detaliu” uluitor: la nunta sa, Corneliu Zelea Codreanu a avut 100.000 (o sută de mii) de participanţi. Nu era un om bogat, nu deţinea nicio funcţie în stat, era doar un student sărac, căruia însă i se dusesea vestea pentru ardoarea patriotismului său, pentru curajul şi intransigenţa arătate faţă de adversarii Neamului, ai Patriei. Alaiul de nuntă, plecat din Focşani spre Crângul din apropiere, a măsurat zece kilometri. Amploarea efectiv naţională a acestui moment de solidarizare a poporului român în jurul Căpitanului a speriat autorităţile în asemenea măsură încât au confiscat filmul făcut la această nuntă şi l-au distrus, inclusiv copiile filmului. Întreb: ce semnificaţie putem da acestor cifre: 100.000 de participanţi, din toată Ţara, pe care toţi locuitorii Focşanilor au sărit să-i găzduiască, mândri că Corneliu Zelea Codreanu se căsătorea cu o fată din urbea lor?… Nu cumva aceste cifre impun şi pentru Guiness Book, adică pentru istoria planetei?! Dar mai ales ele trebuie să impună în sufletul oricărui român! Ce s-a întâmplat atunci, ca şi alte isprăvi legionare, deci româneşti, sunt momente unice în istoria planetei noastre!

Repet, la acea nuntă nimeni nu a venit din obligaţie protocolară sau de alt soi. Ci numai din bucuria de a demonstra şi de a constata că flacăra românismului curat, autentic, nu s-a stins, ci dimpotrivă, arde mai vie ca oricând!

Legionarii au apărut în istorie (1) ca replică la politicianismul vid de orice răspundere pentru soarta neamului, pentru destinul individului cetățean într-o țară guvernată prin sperjur și crimă, prin minciună și fărădelegi. (Nota bene: situaţia social-politică a României din vremea apariţiei şi creşterii Mişcării Legionare semăna în datele ei esenţiale cu situaţia dezastruoasă în care a ajuns azi România. De aceea sunt tot mai mulţi românii care, pentru depăşirea impasului actual, se gândesc la soluţia legionară, întemeiată pe dragostea de Neam şi de Dumnezeu, cultul muncii şi al profesianismului, corectitudine în toate momentele existenţei tale, respectul legii şi al valorilor umane, severitatea cea mai aspră faţă de trădătorii Neamului.)

Legionarismul a apărut (2) şi ca reacție la amenințarea bolșevică dinspre Uniunea Sovietică. Românii au fost primii din Europa care au resimțit și înțeles pericolul comunist, reacţionând cu toată vigoarea! Într-o epocă în care intelighenția europeană se lăsa păcălită sau cumpărată de samsarii Internaționalei Comuniste, românii, prin Vasile Părvan, Constantin Stere, Ionel Brătianu, Panait Istrati, Vasile Marin și alții, dar mai ales prin Corneliu Codreanu, au cântărit cu luciditate și au diagnosticat impecabil răul mortal pe care Lenin și tovarășii săi îl reprezentau pentru Europa creștină. Legionarii au fost, pe plan politic european, prima mișcare coerentă și eficient anti-bolșevică, primul partid cu program anti-comunist!

Lor, legionarilor, le datorăm conceptul antidot la multe din primejdiile lumii de azi şi viitoare. Este vorba de proiectul internaţionala naţionaliştilor! O internaţională care să-i solidarizeze pe voitorii de bine de pe această planetă, în replică la binecunoscuta internaţională comunistă, care azi, sub numele de globalizare sau de noua ordine mondială păşeşte triumfală, călcând în picioare tot ce are fiinţa umană mai sfînt: familie, Patrie, credinţă. Îndrăznesc să dau acest pronostic: solidaritatea mondială a naţionaliştilor, a „rasiştilor” de toate rasele şi etniile, este cea care ne va mântui de nebunia şi ticăloşia actualilor guvernanţi regionali sau planetari, punând capăt degringoladei mondiale şi dezmăţului general.

Legionarii nu au apărut sub influența unor ideologii și partide politice din afara țării, cum susțin, fără probe, detractorii legionarilor, invocându-i pe fasciștii italieni sau pe naziștii germani ca modele copiate de legionari. Anumite asemănări în doctrină, inerente în viața politică, nu au valoare probatorie, căci mult mai impozantă este dimensiunea interioară, morală și religioasă, specifică legionarismului, dar care lipsește cu desăvârșire și la fasciști, și la naziști. Or, această dimensiune spirituală este esențială pentru legionari, deosebindu-i și de comuniștii atei cu care unii au identificat oarecari asemănări! Deosebindu-i de toate partidele politice cunoscute.

Caracterul spiritual al proiectului legionar este prezent la tot pasul în opera legionară. Ca dovadă spectaculoasă şi convingătoare pentru ochiul critic, chiar sceptic al unui tînăr de azi aleg un detaliu: fiecare şedinţă de cuib legionar începea printr-un exerciţiu de …tăcere. Da! Un exerciţiu de tăcere! Pe durata a 30 de minute se tăcea, legionarii tăceau împreună, în comuniunea numai a gândurilor, a credinţei şi a speranţelor negrăite, într-o rugăciune mută, ceea ce asigura un anumit nivel de profunzime şi seriozitate pentru discuţiile ce urmau. Evident, e de domeniul comicului grotesc să-ţi imginezi cum ar funcţiona această regulă la oricare din partidele politice de azi…

Fiecare român stăpân pe propria sa putere de judecată trebuie să se lepede de stereotipiile induse în mintea noastră de propaganda anti-legionară, să examineze la sursă doctrina și făptuirea legionară în întregul ei, să se străduiască să deosebească între sensul major, definitoriu, al legionarismului, şi accidentele inerente. Într-o organizaţie cu peste un milion de membri, era cu neputinţă să nu se strecoare intruşii neaveniţi, mulţi dintre ei acţionând ca agenţi ai unor „instituţii” din Ţară sau străinătate interesate să compromită şi să slăbească Mişcarea legionară. Asasinarea lui Nicolae Iorga, bunăoară, se ştie azi cu certitudine că este opera unei diversiuni criminale anti-legionare. Diversiune bine gândită, care a adus legionarilor o grea lovitură de imagine, nici azi vindecată!

Tînărul cinstit şi de bună credinţă care vrea să afle adevărul despre legionari mai trebuie să țină seama de un paradox: legionarii, în ciuda faptului că au atras elitele epocii, un Nae Ionescu, un Mircea Eliade, un Emil Cioran, un Constantin Noica, Sextil Puşcariu, Radu Gyr, nu au știut niciodată să se apere de calomniile și acuzațiile ticăloase, cu rea credință formulate, care s-au adunat noian pe capul lor. Încrezători până la habotnicie (stupidă) în justiția divină, dar şi dintr-un soi de eleganţă care a fost în istorie numai a lor, legionarii prea au lăsat „în plata Domnului” netrebnicia împinsă până la crimă a propagandei anti-legionare. Este de datoria noastră, a urmaşilor, îndeosebi a tinerilor istorici să se aplece ei cu obiectivitate și speranţă asupra Mișcării Legionare și să dezvălue adevărul și numai adevărul despre românii care au lansat „cel mai spiritualizat proiect politic din secolul al XX-lea” – am citat din memorie aprecierea făcută de Goebbels în 1943 în fața delegației de ziariști de la Clubul Presei din Paris – informație căpătată de la Alexandru Frâncu, martor al momentului.

Dar cel mai grozav este că prin faptele lor legionarii, adică noi, românii, am dovedit că acel proiect, atât de utopic la prima şi la a doua ori la a treia vedere, era realist și realizabil. Avem tot dreptul, după cunoaşterea corectă a făptuirii legionare, să ne întrebăm la ce standard ar fi urcat societatea românească, iar după modelul românesc însăşi societatea omenească, dacă proiectului legionar nu i se opuneau cu îndârjire criminală forțele disproporționat de mari ale unor entităţi publice sau secrete, ori numai discrete, aflate sub obediența marii finanțe mondiale, a Răului?! Aceste forţe care lucrează fără odihnă de cel puţin două sute de ani la cel mai ticălos proiect din Istorie, au înţeles cel mai bine pericolul legionar, au înţeles că legionarii aflaseră Leacul, soluţia problemelor pe care le ridică existenţa acestor forţe al Răului! Demascate de Căpitan cu luciditate şi înfruntate de un popor întreg, aceste forţe diavoleşti au reacţionat fără scrupule, fără ruşine, fără niciun simţ al onoarei sau măcar al legitimităţii.

Atributul diavolesc li se potriveşte în sensul său cel mai propriu. Prin minciună, prin crimă, prin diversiune şi calomnie, prin tot ce putea convoca în sprijinul său netrebnicia umană, aceste făpturi infernale au lovit în Mişcarea legionară, în oamenii şi ideile acesteia, în faptele acestora, încercând să denatureze ori să ascundă adevărul despre legionari. În ideal – căci există un ideal şi la acest nivel infim al umanităţii, ei au încercat să facă uitată existenţa legionarilor, să şteargă din istorie şi din memoria oamenilor, a poporului român, amintirea legionarilor.

Nevrednicii, nu au fost departe de reuşită! Dar încă o dată s-a vădit că nu mor Făt Frumoşii atunci când vor estropiaţii istoriei! Iar în momentul de faţă se poate spune că minciuna despre legionari, diabolica făcătură prin care s-a încercat eliminarea lor din conştiinţa publică, a eşuat glorios, şi timpul trece de acum în favoarea adevărului despre Mişcarea legionară. Încă o dată Iisus iese biruitor, de data aceasta prin cei de dragul cărora „poporul român a îmbrăcat pentru o zi cămaşa verde!” (Petre Ţuţea)

Invoc un singur argument pentru a-i pune pe gânduri pe cei încă neclintiţi din convingerea lor că legionarii au fost niște criminali odioşi: în România post-belică, în perioada cominternistă, 1945-64, majoritatea deținuților politici au fost legionari. Zeci, poate sute de mii, au făcut în medie 10-15 ani de pușcărie în condițiile cele mai inumane. A fi legionar te expunea după 1945 tuturor pericolelor sociale și politice. Mulți au dedus din acest regim de exterminare la care au fost supuși legionarii că ar fi vorba de pedeapsa binemeritată pentru cei 120 de evrei ucişi de legionari în cadrul „pogromului din ianuarie 1941”, pedeapsă pe care în mod logic o primeau legionarii din partea unui regim politic controlat de evreii comuniști. Eu, subsemnatul, am susținut în mai multe rânduri, cu argumente la care nici până azi nu mi s-a răspuns și nimeni nu le-a infirmat, că „legionarii nu au ucis nici un evreu”. Nu reiau aceste argumente şi nu cer nimănui să mă creadă pe cuvînt, dar îi întreb pe sceptici cum comentează următoarea situație, de nimeni tăgăduită: în ianuarie 1941, câteva sute de legionari, majoritatea lideri, în frunte cu Horia Sima, comandantul Mișcării, s-au refugiat în Germania, pentru a evita represaliile comandate de Ion Antonescu. În Germania legionarii au fost internați în lagărele de concentrare de la Buchenwald, Dakhau, Rostock etc., alături de deținuții politici germani: comuniști, mai ales, majoritatea evrei.

După război, toți legionarii din aceste lagăre au fost eliberați și și-au refăcut viața în Europa Occidentală, iar lor li s-au alăturat alți legionari refugiați din Țară. Cei mai mulți dintre legionari au ajuns la o situație socială și materială frumoasă, unii excelând de-a dreptul, inclusiv în lumea academică. Deși în Occident s-a declanșat imediat după război cunoscuta vânătoare de naziști, prin care evreii i-au căutat spre a-i pedepsi pe toți cei care săvârșiseră crime împotriva evreilor în timpul războiului, nimeni nu i-a acuzat pe legionari pentru cei 120 de evrei uciși, chipurile, în ianuarie 1941, la București. Legionarii nu și-au schimbat numele, s-au afirmat public prin nenumărate publicații anti-comuniste, au continuat să activeze politic sub titulatura de Mișcare Legionară, cu sediul central în Spania, cunoscut de toată lumea etc. Nu era nici o problemă pentru un Simon Wiesenthal să-i găsească și să-i ia la întrebări pe legionari.

De ce nu au fost „deranjați” de nimeni legionarii refugiați în Occident? Simplu de răspuns: pentru că serviciile de informații, în frunte cu cele evreiești, știau bine că legionarii nu uciseseră nici un evreu în ianuarie 1941. Dacă cineva i-ar fi acuzat și cercetat juridic pe legionari pentru crimele petrecute în ianuarie 1941, cercetarea penală risca să ducă la dezvăluirea faptului că „rebeliunea legionară” fusese de fapt o diversiune menită să discrediteze Mișcarea Legionară și s-o scoată de la guvernarea României. Risca să descopere că printre strategii şi organizatorii rebeliunii legionare se aflau mulţi evrei comunişti. Așa se face că ancheta judiciară asupra crimelor legionare din ianuarie 1941 nu a fost niciodată pornită, nici în România, nici în Occident, deși evreii, perfect îndreptățiți să-i identifice pe criminalii anti-semiți, aveau toate instrumentele juridice și politice pentru a deschide și duce până la capăt o asemenea anchetă. Aveau instrumentele necesare, dar nu aveau și interesul s-o facă… Nu aveau interesul să se descopere cumva adevărul cel adevărat despre cei 120 de evrei pe care, în ianuarie 1941, dacă chiar i-a ucis cineva, nu legionarii au fost aceia…