Monthly Archives: Mai 2013

Rugaciunea lui Iisus Hristos pentru Unitatea Bisericii Sale

Rugaciunea lui Iisus Hristos pentru Sine ca om (Ioan XVII, 1-5) este urmatoarea: „Parinte, a sosit ceasul. Proslaveste pe Fiul Tau, ca si Fiul Tau sa Te proslaveasca, precum I-ai dat stapanire peste tot trupul, ca sa dea viata vesnica la tot ce I-ai dat. Si aceasta este viata vesnica: Sa Te cunoasca pe Tine, unicul Dumnezeu adevarat si pe Cel pe care L-ai trimis, pe Iisus Hristos. Eu Te-am proslavit pe Tine pe pamant, lucrul pe care Mi l-ai dat sa-l fac, l-am savarsit; si acum proslaveste-ma, Parinte, la Tine insuti, cu slava pe care am avut-o la Tine mai inainte de a fi lumea.”

 Rugaciunea lui Iisus Hristos pentru Sfintii Sai Apostoli si ucenici (Ioan XVII, 6-19) are urmatorul continut: „Aratat-am numele Tau oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tai erau si Mie Mi i-ai dat si cuvantul Tau au pazit. Acum au cunoscut ca toate cate Mi-ai dat, de la Tine sunt; pentru ca cuvintele ce Mi-ai dat le-am dat lor, si ei le-au primit si au cunoscut cu adevarat ca de la Tine am iesit si au crezut ca Tu M-ai trimis. Eu pentru acestia Ma rog, nu pentru lume Ma rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, ca ai Tai sunt si ale Mele toate ale Tale sunt si ale Tale ale Mele si M-am proslavit in ei. Parinte Sfinte, pazeste-i in numele Tau pe cei pe care Mi i-ai dat, ca sa fie una, ca si noi. Cand eram cu ei in lume, Eu ii pazeam in numele Tau. Pe care Mi i-ai dat i-am pazit si nimeni din ei n-a pierit, decat fiul pierzarii, ca sa implineasca Scriptura; iar acum vin la Tine si acestea rostesc in lume, ca sa fie bucuria Mea deplina in ei. Eu le-am dat cuvantul Tau si lumea i-a urat, pentru ca ei nu sunt din lume, precum nu sunt Eu din lume. Nu ma nog sa-i iei din lume, ci ca sa-i pazesti de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinteste-i in adevarul Tau, caci cuvantul Tau este adevarul. Precum M-ai trimis pe Mine in lume, si Eu i-am trimis pe ei in lume; si pentru ei Ma sfintesc pe Mine insumi, ca si ei sa fie sfintiti in adevar”.

 Rugaciunea lui Iisus Hristos pentru Biserica Sa (Ioan XVII, 20-26) Are urmatorul cuprins:

„Si nu numai pentru acestia Ma rog, ci si pentru cei care vor crede in Mine, prin cuvantul lor, ca toti sa fie una, precum Tu, Parinte, in Mine si Eu in Tine, asa si acestia in Noi sa fie una, ca sa creada lumea ca Tu M-ai trimis. Si Eu slava pe care Mi-ai dat-o am dat-o lor, ca ei sa fie una, precum Noi una suntem; Eu in ei si Tu in Mine, ca sa fie desavarsiti intru una si sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis si i-ai iubit, precum M-ai iubit pe Mine. Parinte, voiesc ca unde sunt Eu, sa fie impreuna cu Mine si aceia pe care Mi i-ai dat, ca sa vada slava Mea, pe care Mi-ai dat-o, pentru ca M-ai iubit mai inainte de intemeierea lumii. Parinte Drept, lumea nu Te-a cunoscut, iar Eu Te-am cunoscut, si acestia au cunoscut ca Tu M-ai trimis; si le-am aratat numele Tau si-l voi arata, ca dragostea cu care M-ai iubit sa fie in ei si Eu in ei”.

Unitatea Bisericii constitue, in fata lumii necrestine, cea dintai dovada a dumnezeirii misiunii lui Iisus Hristos si a superioritatii Crestinismului fata de celelalte religii.. Pentru crearea si pastrarea acestei unitati, Mantuitorul voieste ca toti credinciosii sa alcatuiasca o singura comunitate duhovniceasca, dupa modelul indisolubilei legaturi dintre persoanele Sfintei Treimi Ca Trup al lui Hristos, Biserica e o tainica prelungire a vietii si activitatii teandrice a Logosului intrupat. In sanul ei, slava daruita de Dumnezeu-Tatal lui Iisus Hristos se rasfrange haric asupra fiecarui credincios, asemenea sevei care porneste din tulpina vitei spre fiecare coarda si spre fiecare mladita.

Iisus Hristos a fost trimis de Tatal cel Ceresc sa rascumpere neamul omenesc din osanda pacatului si sa intemeieze religia cea adevarata, in care sa ne aflam mantuirea, viata cea vesnica.

Daca din pizma si rautatea diavolului Biserica lui Iisus Hristos s-a impartit in doua  ortodoxa si romano-catolica iar apoi la cea din urma din sanul ei sau desprins anglicani si protestanti apoi neoprotestanti si alte zeci de secte va veni vremea intoarceri la unitate.Crede cineva ca Tatal nu va indeplini rugaciunea Fiului?.Daca satana incearca un ecumenism fals care duce la Religia Universala fara Dumnezeu si are ca promotor pe Papa care este candidatul perfect pentru a fi Profetul mincinos inaitemergatorul si partenerul antihristului ,avem si un ecumenism  adevarat care va face ca toti cei ce se vor opune antihristului si metodelor lui de inrobire si control mental.Nu vor fi numai ortodocsi mantuiti vor fi si fosti romano-catolici si pagani si atei convertiti si orice suflet care se va intoarce la Iisus Hristos singurul Mintuitor si Judecator.Sfanta Treime nu are suflete de pierdut va face totul ca sa salveze cati mai multi oameni din ghearele satanei.Jertfa pe Cruce a fost pentru tot neamul omenesc si nici o picatura de sange nu a curs in zadar.Asa ca trebuie sa ne pregatim, Hristos ne vrea pe toti ,nu mai alergati dupa minciunile diavolilor si nimicurile cu care ne amagesc nu credeti in paradisul oferit de diavol ,este fals.El nu poate crea o celula vie dar se pricepe la nanocipuri poate crea roboti aproape invizibili cu care sa paraziteze celulele vii.Toata cunostinta sa demonica a transmis-o unor oameni de stiinta platiti de elita oculta sa pregateasca pecetluirea si separarea oamenilor de Dumnezeu.Ce vreti sa fiti oameni liberi sau roboti?

 

Anunțuri

Sfântul Ioan de Kronstadt despre schimbarea semnului Sfintei Cruci cu semnul Religiei Universale care va fi Steaua cu 5 sau 6 colturi

Sfântul Ioan de Kronstadt

 

Profeţii

101

Redam mai jos vedenia profetica a Sf. Ioan de Kronstadt asupra cumplitelor vremuri ce aveau sa se abata asupra Rusiei si asupra lucrarii tainei faradelegii, in care l-a avut ca insotitor si indrumator pe alt sfant urias: Sf. Serafim de Sarov, deja plecat la Domnul atunci:

“Descoperire cereasca aratata în vis. Eu, mult pacatosul Ioan din Kronstadt, scriu aceasta descoperire cereasca vazuta de mine si va spun adevarul, tot ce-am auzit si am vazut într-o vedenie ce mi s-a aratat într-o noapte de ianuarie, în 1901.

Ma înfior de cele vazute, când ma gândesc ce va fi cu lumea cea pacatoasa. Mânia lui Dumnezeu ne va lovi în curând, pe neasteptate, pentru ticalosia noastra. Scriu si-mi tremura mâinile, si lacrimile-mi curg pe obraz. Doamne, da-mi tarie si putere, da-mi adevarul Tau si vointa Ta de la început pâna la sfârsit, ca sa descriu tot ce-am vazut!

Aceasta vedenie a fost asa: dupa rugaciunea de seara m-am culcat sa ma odihnesc putin de oboselile mele. În chilie era semiîntuneric, în fata icoanei Maicii Domnului ardea candela. Nu trecu nici jumatate de ceas si am auzit un zgomot usor. Cineva s-a atins de umarul meu si o voce blânda mi-a zis încetisor: „Scoala-te, robul lui Dumnezeu, si sa mergem cu voia lui Dumnezeu!”. M-am ridicat si am vazut lânga mine un minunat staret, cu pletele albe, într-o mantie neagra, cu toiagul în mâna; m-a privit binevoitor, iar eu de frica mai n-am cazut jos; mâinile si picioarele începura sa-mi tremure, voiam sa spun ceva, dar limba nu mi se supunea. Staretul m-a însemnat cu semnul crucii, si mi s-a facut usor si vesel pe suflet.

serafim10_thumbnail

Dupa aceea mi-am facut eu singur semnul crucii. Mi-a aratat apoi, cu toiagul, spre peretele de la asfintit. M-am uitat într-acolo. Staretul a desenat pe perete urmatoarele cifre: 1913, 1914, 1917, 1924, 1934. Apoi, dintr-odata, peretele a disparut, iar eu l-am urmat pe Staret, mergând peste un câmp verde. Si am vazut o multime mare de cruci de lemn, mii de cruci pe morminte: cruci mari de lemn, de lut, si de aur. L-am întrebat pe Staret: „Ale cui sunt aceste cruci?”. El mi-a raspuns cu blândete: „Ale celor care au patimit pentru credinta în Hristos si pentru cuvântul lui Dumnezeu au fost ucisi si au devenit mucenici!” Si iarasi am mers mai departe. Deodata am vazut un râu plin cu sânge, si l-am întrebat pe Staret: „Ce sânge este acesta? Atât de mult s-a varsat!”. Staretul a privit în jur, zicând: „Acesta este sângele dreptmaritorilor crestini!”.

Mi-a aratat apoi spre un nor, si am vazut mai multe sfesnice albe arzând, care începura sa cada la pamânt, unele dupa altele, cu zecile, cu sutele. Si cazând la pamânt, se stingeau, prefacându-se în praf si cenusa. Dupa aceea Staretul mi-a zis: „Vino si vezi!” Si am vazut pe nori sapte sfesnice arzând. Si am întrebat: „Ce înseamna aceste sfesnice cazatoare?”. „Asa vor cadea în erezie Bisericile Domnului, iar cele sapte sfesnice de pe nori sunt cele Sapte Biserici Apostolesti si Sobornicesti, care vor ramâne pâna la sfârsitul lumii”. Staretul mi-a aratat apoi în sus, si atunci am vazut si am auzit cântarea îngerilor. Ei cântau: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu!”

Multime multa de norod înainta cu lumânari în mâini, cu fete radioase si vesele. Erau acolo arhierei, monahi, monahii, si un mare numar de mireni, tineri, adolescenti si chiar copii. L-am întrebat pe minunatul Staret: „Acestia cine sunt?”. „Acestia toti au patimit pentru Sfânta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica si pentru sfintele icoane!”. L-am întrebat pe Marele Staret, daca pot sa ma alatur si eu la aceasta procesiune?

newmartyrsru_thumbnail

Staretul a raspuns: „E prea devreme pentru tine, mai rabda, nu este binecuvântare de la Domnul!”

Si am vazut iar un sobor de prunci, care au patimit pentru Hristos din pricina lui Irod regele si au primit cununi de la împaratul Ceresc. Si iarasi am mers mai departe, si am intrat într-o biserica impunatoare. Am vrut sa-mi fac cruce, dar Staretul m-a oprit: „Nu se poate! Aici e urâciunea pustiirii!”.

Aceasta biserica era tare mohorâta. Pe masa din altar – stea peste stea; în jur ardeau lumânari de smoala care trosneau ca vreascurile; potirul era plin cu ceva rau mirositor; prescurile – însemnate cu stele; în fata prestolului statea un preot cu fata catranita, iar sub prestol – o femeie, rosie toata, cu stea în frunte, striga de rasuna biserica: „Slo-o-bo-o-da-a!” (Sunt libera!). Doamne fereste, ce grozavie! Oamenii aceia începura sa alerge ca niste smintiti în jurul prestolului, sa tipe, sa suiere, sa bata din palme si sa cânte cântece dezmatate. Si deodata a strafulgerat, s-a auzit bubuitul unui tunet napraznic, pamântul s-a cutremurat, si biserica s-a prabusit: si femeia, si oamenii aceia, si preotul – s-au pravalit cu totii în adâncul beznei – în abis. Doamne fereste si apara, ce grozavie!

Am privit înapoi. Staretul se uita la ceva, m-am uitat si eu. „Parinte, spune-mi, ce este cu aceasta înfricosatoare biserica?” – «Acestia-s „cetatenii cosmosului”, ereticii, cei ce au parasit sfânta si soborniceasca Biserica si au primit inovatiile, care sunt lipsite de harul lui Dumnezeu; în astfel de biserica nu se posteste si nu poti sa te împartasesti!»

M-am înfricosat, zicând: „Doamne, vai noua, ticalosilor – moarte!”. Staretul m-a linistit însa, spunându-mi: „Nu te scârbi, ci roaga-te!” Si iata, am vazut o multime de oameni care se târau chinuiti de o sete cumplita, iar în frunte aveau stele. Când ne-au zarit, au început sa strige: „Sfinti parinti, rugati-va pentru noi. Atât de greu ne este, însa nu putem sa ne rugam. Tatii si mamele noastre nu ne-au învatat Legea lui Dumnezeu. N-avem nici numele lui Hristos, n-am primit Sfântul Mir, nici pe Duhul Sfânt, iar semnul crucii l-am refuzat!”. Si au început sa plânga.

L-am urmat pe Staretul care mi-a facut semn cu mâna: „Vino si vezi!” Si am vazut o gramada de trupuri neînsufletite, mânjite cu sânge. M-am speriat foarte si l-am întrebat pe Staret: „Ale cui sunt trupurile acestea?”. „Acestea-s trupurile celor din cinul monahicesc, care au refuzat sa primeasca pecetea antihristica si au suferit pentru credinta lui Hristos, pentru Biserica apostoleasca. Pentru asta s-au învrednicit de sfârsit mucenicesc, murind pentru Hristos. Roaga-te pentru robii lui Dumnezeu!”.

icoana1_thumbnail

Deodata Staretul s-a întors spre nord, facându-mi semn cu mâna. M-am uitat si am vazut un palat împaratesc. În jurul lui alergau câini, fiare turbate si scorpioni ce se catarau, zbierau, îsi înfigeau coltii. L-am vazut pe tar, sezând pe tron. Cu fata palida, plina de barbatie, citea rugaciunea lui Iisus.

Deodata, a cazut mort. Coroana-i s-a rostogolit de pe cap. Unsul lui Dumnezeu a fost calcat în picioare de fiare. M-am îngrozit si am plâns amarnic. Staretul mi-a pus mâna pe umarul drept: îl vad pe Nicolai II în lintoliu alb. Pe cap – o cununa de ramurele înfrunzite; cu fata palida, însângerata, la gât purta o cruce de aur. Soptea încetisor o rugaciune, apoi mi-a zis cu lacrimi în ochi: „Parinte Ioane, roaga-te pentru mine. Spune-le tuturor pravoslavnicilor crestini, ca am murit curajos, ca un tar – mucenic pentru credinta lui Hristos si Biserica Dreptmaritoare. Spune-le pastorilor apostolesti sa slujeasca o panihida frateasca pentru mine, pacatosul. Sa nu cautati mormântul meu!”. Apoi totul a disparut în ceata. Am plâns mult si m-am rugat pentru tarul – mucenic.

tsarnicholas2_thumbnail

De frica îmi tremurau mâinile si picioarele. Staretul a rostit: „Voia lui Dumnezeu! Roaga-te si spune-le la toti sa se roage!… Vino si vezi!” Si iata, am vazut zacând o sumedenie de oameni morti de foame, unii rodeau iarba si verdeata. Cadavrele altora erau sfâsiate de câini si o duhoare cumplita umplea tot locul. Doamne, nu mai au oamenii credinta! Din gura lor ies cuvinte de hula, pentru asta vine mânia lui Dumnezeu! Si iata, am vazut o movila înalta de carti si printre ele se târau niste viermi ce raspândeau o duhoare insuportabila. L-am întrebat pe Staret, ce fel de carti erau acelea? – „Carti ateiste, hulitoare de Dumnezeu, care-i vor sminti pe toti crestinii prin învataturi straine!” Dar, îndata ce Staretul s-a atins cu toiagul de carti, ele s-au aprins si vântul a împrastiat cenusa.

Dupa aceasta m-am uitat si am vazut o biserica. Pe jos, de jur împrejur se tavaleau vrafuri de pomelnice. M-am aplecat, vrând sa le citesc, Staretul însa mi-a zis: „Aceste pomelnice zac de multi ani si preotii le-au uitat: nu le citesc, nu au timp, iar cei raposati roaga sa fie pomeniti!”. Am întrebat: „Si atunci, când vor fi pomeniti?”. Staretul a raspuns: „Îngerii se roaga pentru ei!”.

Am pornit mai departe, si Staretul mergea asa de repede, încât de-abia reuseam sa ma tin dupa el. „Vino si vezi!” – a spus Staretul. Si am vazut o masa mare de oameni, gonita din urma de niste draci urâciosi, care-i bateau cu pari, cu furci si cu cangi. L-am întrebat pe Staret: „Acestia cine sunt?”.

Staretul a raspuns: „Acestia-s cei ce s-au lepadat de sfânta credinta si de Biserica Apostoleasca si Soborniceasca si au schimbat credinta”. Erau acolo preoti, monahi si monahii, mireni, care au nesocotit Taina cununiei, betivi, hulitori de Dumnezeu, clevetitori. Fetele lor erau strasnice, iar din gura iesea o duhoare respingatoare. Lovindu-i fara mila, demonii îi mânau într-o prapastie îngrozitoare, din care izbucneau flacari sulfuroase cu miros greu. M-am înspaimântat foarte si mi-am facut semnul crucii: „Izbaveste-ne, Doamne, de o asa soarta!”.

180px-hortus_deliciarum_-_hell_thumbnail

Si iata, am vazut o multime de oameni, tineri si batrâni, îmbracati în straie ciudate, carând o stea imensa în cinci colturi; la fiecare colt atârnau câte doisprezece draci; în centru, satana însusi sta protapit cu niste coarne zdravene, cu capatâna de paie, iar din gura îi curgeau balele veninoase peste norod, de-a valma cu cuvintele: „Sculati voi cei pecetluiti cu blestemul…” Imediat s-a prezentat un cârd de draci, punându-le la toti pecetile: pe frunte si la mâna dreapta. L-am întrebat pe Staret: „Asta ce inseamna?”.

– „Acestea-s pecetile antihristului”. Mi-am facut semnul crucii Si l-am urmat pe Staret.

image006_thumbnail

Deodata el s-a oprit, aratând cu mâna spre rasarit. Si iata, am vazut un sobor mare de oameni cu chipurile vesele, cu cruci în mâna, pretutindeni – lumânari aprinse; în mijloc se afla un prestol înalt, alb ca zapada: pe prestol – Crucea si Evanghelia, deasupra prestolului, în aer – o coroana împarateasca de aur. Pe coroana era scris cu litere aurite: „Pentru putina vreme”, în jurul prestolului stateau patriarhii, episcopii, preotii, monahii, monahiile, mirenii. Toti cântau: „Slava lui Dumnezeu în ceruri si pe pamânt pace!”.

De bucurie mi-am facut semnul crucii, multumindu-I lui Dumnezeu pentru toate! Deodata Staretul a facut un semn cu crucea în sus de trei ori si am vazut o gramada de cadavre zacând în sânge omenesc, iar pe deasupra zburau îngerii, luând sufletele celor ucisi pentru cuvântul lui Dumnezeu si cântând: „Aliluia!” Ma uitam si plângeam amarnic. Staretul m-a luat de mâna, poruncindu-mi sa nu plâng: „Voia lui Dumnezeu! Domnul nostru Iisus Hristos a patimit, varsându-si preacuratul Sau sânge pentru noi. Asa si cei ce nu vor primi pecetea antihristului – toti îsi vor varsa sângele, dobândind mucenicia si luând cununa cereasca!”.

all_saints_thumbnail

Staretul s-a rugat mai apoi pentru robii lui Dumnezeu si a aratat spre rasarit. Se împlinira cuvintele Proorocului Daniel despre „urâciunea pustiirii”. Si iata, am vazut deslusit cupola templului de la Ierusalim. Sus, pe cupola, era înfipta steaua. În interiorul templului se înghesuiau milioane de noroade, si înca altii mai încercau sa patrunda înauntru. Am vrut sa-mi fac semnul crucii, dar Staretul m-a oprit, zicând: „Aici este urâciunea pustiirii!”.

Am intrat si noi în templu. Era plin de lume: am vazut tronul, peste tot ardeau lumânari de seu; pe tron sta imperatorul în porfira de culoare stacojie; pe cap avea coroana de aur cu stea. L-am întrebat pe Staret: „Cine este acesta?”. El a raspuns: „Antihristul!”. De statura înalta, cu ochii ca jaratecul, cu sprâncenele negre, având cioc, fioros la fata, viclean, perfid, strasnic. Sta cocotat pe tron cu mâinile întinse spre popor, iar la degete avea gheare ca de tigru si racnea: „Eu sunt imperatorul si dumnezeul si stapânitorul. Cine nu va primi pecetea mea, aceluia, moarte!”. Toti au cazut la pamânt si i s-au închinat, iar el a început sa le puna peceti pe frunte si pe mâini, ca sa primeasca pâine si sa nu moara de foame si sete.

Între timp, slugile antihristului au adus câtiva oameni cu mâinile legate, ca sa-i sileasca sa i se închine. Dar ei au zis: „Noi suntem crestini, si credem în Domnul nostru Iisus Hristos!”. Antihristul într-o clipa le-a taiat capetele si s-a varsat sânge crestinesc. Dupa aceea au adus un tânar la tronul antihristului, ca sa i se închine lui, dar tânarul a strigat cu glas tare: „Eu sunt crestin, cred în Domnul nostru Iisus Hristos, iar tu esti trimisul si sluga satanei!”. – „La moarte!” – a racnit antihrist.

181_antichristslayselijah_11c_thumbnail

Iar cei ce primisera pecetea, cadeau la pamânt si se închinau lui. Deodata s-a auzit un tunet, au stralucit mii de fulgere, lovind cu sageti de foc în slujitorii antihristului. O sageata uriasa a stralucit fulgerator si o vâlvataie de foc a cazut drept în capul antihristului, coroana s-a facut tandari: milioane de pasari zburau sfâsiindu-i pe slujitorii antihristului cu ciocurile lor. Am simtit cum Staretul m-a luat de mâna si am mers mai departe. Si am vazut iar mult sânge crestinesc. Atunci mi-am amintit de cuvintele sfântului Ioan Teologul din Apocalipsa: „Si va fi sânge… pâna la zabalele cailor!”. Doamne Dumnezeule, mântuieste-ma! Si am vazut îngerii zburând si cântând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu!”. Staretul a privit înapoi si a zis: „Nu te mâhni, sfârsitul lumii este aproape! Roaga-te lui Dumnezeu. Domnul este milostiv cu robii Sai”.

Timpul era pe sfârsite. Staretul a aratat spre rasarit, apoi a cazut în genunchi, rugându-se: m-am rugat si eu cu el. Dupa aceea Staretul începu sa se desprinda cu repeziciune de la pamânt, înaltându-se spre cer: de-abia atunci mi-am amintit ca nu stiam cum îl cheama, si am strigat: „Parinte, care îti este numele?”. – „Serafim de Sarov!”, raspunse blând Staretul: „Sa scrii tot ce-ai vazut pentru crestinii pravoslavnici!”

serafim11_thumbnail

Deodata, deasupra capului a rasunat parca un clopot imens si, auzindu-i dangatul, m-am trezit „Doamne, blagosloveste si ajuta-ma pentru rugaciunile Marelui Staret! Tu mi-ai descoperit aceasta vedenie cereasca mie, pacatosului Tau rob Ioan, arhiereul din Kronstadt! 1901″.

180px-ioann_of_kronstadt_28icon291

Aceasta remarcabila „Descoperire cereasca…” a protoiereului Ioan din Kronstadt, marele purtator de duh si închinator al tarii Rusesti a circulat vreme îndelungata în manuscris, fiind copiata si raspândita de catre credinciosi. În anii de restriste aceasta viziune a slujit crestinilor prigoniti drept mângâiere si consolare”.

sursa

http://ioandekronstadt.wordpress.com/profetii/

 

comentariul meu

De acest lucru nu numai ortodocsi au fost avertizati si romano-catolici care vor intimpina o mare prigoana au primit si primesc mesaje.Ganditi-va ca Sfanta Treime in marea sa iubire de oameni nu se multumeste cu mantuirea numai a ortodocsilor .Iisus Hristos nu sa rastignit numai pentru ortodocsi sa rastignit pentru tot neamul omenesc ca toti suntem copii Lui. Aceia care il vor marturisi si nu se vor supune antihristului va forma Ostirea Sa luptatoare aceea va fi formata din adevarati crestini la care se va adauga atei,pagani,masoni,satanisti tot omul care se va intoarce la Iisus Hristos  sI-L va recunoaste ca unic Mantuitor.Exista un ecumenism al satanei dar exista si un ecumenism al lui Iisus Hristos de acea va fi 2 biserici una a  satanei si una a lui Iisus Hristos.Ramane ca noi sa hotaram in care vrem sa stam in acea perioada.Daca Dumnezeu spera ca va intoarce catre El si pe uni  masoni si illuminati , ca ii va ierta ce mai putem spune despre infinita Sa iubire de oameni?Nu am sa spun de unde stiu de mesajele primite de catolici caci nu vreau sa se sminteasca nimeni, dar ele sunt reale cine vrea sa afle mai multe sa caute singur si sa creada dupa cum il ajuta discernamantul  fara prejudecati.

„Iata, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge un morman de daramaturi”

Un general israelian evocă riscul în creştere al unui război neprevăzut cu Siria

Riscul unui război surpriză în care Israelul ar fi împins este crescut din cauza instabilităţi din Orientul Mijlociu, a declarat miercuri comandantul armatei aeriene israeliene.

Un general israelian evocă riscul în creştere al unui război neprevăzut cu Siria (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

„Când vă uitaţi în jur astăzi, cred că un război surpriză se poate naşte în configuraţii numeroase”, a apreciat generalul Amir Eshel, citat de posturile de televiziune şi radio, în cadrul unei conferinţe în apropiere de Tel Aviv.

„Nu văd un astfel de război surpriză pe termen scurt, însă acesta se poate naşte din incidentele izolate care ar putea degenera foarte rapid şi ne-ar forţa să acţionăm”, a spus acesta, fără alte detalii.

Acesta a afirmat că căderea preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi a stocului său important de rachete pe mâinile rebelilor, ar putea precipita conflictul.

„Dacă Siria s-ar prăbuşi mâine (…) arsenalul enorm care se află acolo (…) ar fi răspândit peste tot şi ar trebui acţionat pe scară largă”, a subliniat acesta.

Acesta a afirmat că deţinerea de către Siria a sistemelor de apărare aeriană ruse sofisticate S-300 este ultimul eveniment într-o lungă serie de achiziţionări de rachete de către Damasc, care a „cumpărat în ultimii ani cele mai bune sisteme pe care ruşii le-au produs”.

Anterior, un înalt responsabil israelian al Apărării a asigurat că „stabilitatea” pe platoul Golan ocupat şi „forţa de disuasiune a armatei israeliene” în sector sunt intacte în pofida multiplicării recente a atacurilor siriene.

„Vestea bună este că stabilitatea continuă pe platoul Golan, forţa de disuasiune a armatei israeliene nu a fost afectată iar viaţa continuă ca de obicei”, a apreciat generalul Amos Gilad, înzestrat cu afacerile politico-militare în cadrul ministerului israelian al Apărării, într-un interviu pentru un post de radio militar.

Israelul a avertizat marţi Siria în urma unor noi tiruri împotriva armatei israeliene din platoul Golan.

Pentru prima dată, armata siriană a revendicat marţi unele dintre aceste tiruri, făcându-l pe şeful statului major israelian, generalul Benny Gantz, să se adreseze direct preşedinteului Bashar al-Assad într-un mesaj de o fermitate neobişnuită pentru liderul armatei israeliene.

„Nu vom permite ca înălţimile Golanului să devină zona de confort a lui Assad, Dacă va provoca probleme în Golan, va trebui să sufere consecinţele”, a avertizat acesta în cadrul unui discurs la Universitatea din Haifa (nordul Israelului).

de Ana Borlescu

 

sursa

http://www.mediafax.ro/externe/un-general-israelian-evoca-riscul-in-crestere-al-unui-razboi-neprevazut-cu-siria-10895760

Va supravietui DAMASCUL?  Miracol profetic.

Presupunand ca s-ar ceda argumentelor ca Damascul este cea mai veche capitala a vreunui stat din istoria lumii, ramane fara indoiala adevarul ca el este una din cele mai vechi. Probabil este unul dintre copiii vitregi ai Babilonului fundat din Babel imediat dupa potop. Siria era deja un regat pe vremea cand Domnul l-a trimis pe proorocul Sau, Ilie Tisbitul, sa-l unga pe Hazael ca imparat al ei. Pe rand, Siria cu Damascul ei au fost parte din Asiria, Babilonia, Persia, sau sub stapanirea Romana, Bizantina, Turca si mai recent sub mandat francez, Damascul a supravietuit, iar de la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial a fost capitala Siriei independente, un maraton istoric neasteptat, de mare performanta. Pe timpul proorocului Isaia, socotit de multi cel mai de seama al Vechiului Testament – Damascul statea la loc de cinste cu Babilonul cel de pe Eufratul inferior, cu Ninive, capitala Asiriei mai din Nordul Mesopotamiei, cu Tir, unul dintre cele mai infloritoare centre comerciale care a nascut faimoasa Cartagina, cu Sidon si el vechi oras strategic fenician. De altfel, aceste localitati cu imprejurimile lor, muntii Libanului si Marea cea Mare – Marea Mediterana -, sunt prezente in scrierile poetice ale timpului, ramase nemuritoare. Rostul acestor cateva randuri nu este de a face istoria marelui trecut, nici politica marelui prezent, ci de a ne insera pe intelesul profetic spre viitor. Proorocul Isaia are un pachet de profetii cu privire la natiuni mari si cetati intarite care au facut istoria prin apogeul si caderea lor, ca o proiectare a evenimentelor cruciale viitoare.  El vorbeste despre caderea Babilonului si Babilonul a cazut, el vorbeste despre caderea Tirului, si Tirul nu mai este decat ramasita gloriei numita azi Es Sour in Liban. Vorbeste de Sidon, (ne amintim de vaduva din Sarepta Sidonului la care a fost trimis de mult de tot Ilie), si Sidonul cel vestit, asa cum a zis proorocul, este azi localitatea cea mica Saida, tot din Liban.  Ninive, capitala Asiriei, chiar daca s-a pocait un scurt timp la propovaduirea lui Iona, este azi doar un satuc de pescari. In acelasi timp cu cele de mai sus si altele multe, proorocul Isaia a vorbit despre Damasc in urmatorii termeni, Isaia 17, 1, primul vers din proorocire: „Iata, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge un morman de daramaturi”. Cum va avea loc acest lucru? Ultimul vers din aceasta proorocie, zice: „Indeseara vine o prapadenie neasteptata si pana dimineata nu mai sunt”. Aceasta profetie nu a avut implinire. Cercetatorii Bibliei se intreaba de ce si nu prea au raspunsul. Milenii de supravietuire a Damascului aparent impotriva profetiei, in timp ce restul a luat drumul implinirilor profetice de mult. Desigur, nu este vorba ca cineva ar dori ca Damascul sa fie distrus. Acest lucru nu ar corespunde nici cu profetia insasi, care desi anunta distrugerea, spune in versetul 3 al capitolului 17 din Cartea lui Isaia: „Dar ramasita Siriei va fi ca slava copiilor lui Israel, zice Domnul ostirilor”. Este vorba de aceasta profetie neimplinita, fata in fata cu realitatea de acum a evenimentelor in legatura cu ea. A fost greu de crezut ca Siria cu Damascul ei cu o istorie de supravietuire si stabilitate de invidiat va lua drumul evenimentelor din lumea araba actuala. Totusi acest lucru s-a intamplat si este in prim planul mediei mondiale.  Vestile din ultimele zile despre ea sunt de neoprit.  Damascul si Liga Araba, Damascul si fondurile monetare arabe si nearabe, Damascul si popoarele vecine Siriei in alerta, Damascul si Teheranul fratele lui mai mare, Damascul si mai departatele dar mai marile Moscova si Washington gata sa se implice sau cumva deja implicate. Comisii, conferinte, acuzatii, sustineri, amenintari, parteneriate de aparare etc.  Ceva profetic pluteste in aer.  Pe drumul spre Damasc pe care Pavel a fost chemat apostol al Domnului Isus Hristos, e mare ingrijoare.  Vestile se intretaie intr-o vanzoleala apocaliptica. In acelasi timp sunt eforturi de linistire a nelinistii Damascului, la fel de mari, insa nimeni nu stie daca si cat de eficiente. Dar ca stabilitatea Siriei e pusa sub semnul intrebarii dupa mii de ani de la profetie, pune pe multi pe ganduri. Nu cumva se apropie implinirea intarziata de cauze necunoscute? Distrugere economica, distrugere fizica militara? Amandoua? Alta asemenea lor? Inca odata, nu e vorba de dorinta de a vedea Damascul distrus in vreun fel, ci este vorba de cutremuratoarea realitate din evenimentele zilei, ca s-ar putea ca timpul implinirii profetiei sa fi sosit.  Cei credinciosi Domnului, oameni buni aflati in orice natie si in orice cetate, vor fi insa ocrotiti asa cum zice profetia. Nu s-a putut din afara, se zgaltie dinauntru spre surprinderea multora. Dupa mii de ani de supravietuire? Taina profetica spre dezvaluire.
Benone Burtescu
Articol disponibil la adresa:

La vremuri grele, e nevoie de bărbați adevărați

A trăit ca un erou, a luptat ca un erou și a murit ca un erou

Mareşal Ion Antonescu În întreaga istorie a tuturor popoarelor există o zicală străveche care spune oarecum asemănător același lucru: la vremuri grele, e nevoie de bărbați adevărați. La fel și în cazul nostru, al românilor, de multe ori în vremurile dificile, am avut parte de bărbați adevărați care să-și ia soarta în mâini, a lor și a celor care i-au urmat, și să scrie istoria. Sunt mulți care au rămas necunoscuți, alții au intrat în panteonul eroilor români, unii cunoscuți, alții uitați. Numele lor sunt întipărite pe socluri, plăci memoriale, au nume de străzi sau instituții. Nu avem cum să nu ne amintim de ei, sunt nume care au făcut istorie, și sunt instituții sau străzi care ne amintesc de asta: Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Alexandru Ioan Cuza, Ferdinand etc. Aceștia au făcut multe pentru neamul românesc, unii au avut o soartă tragică, dar numele lor a rămas înscris în memoria românilor ca și eroi ai unor timpuri dure, când s-au ridicat și au făcut față vremurilor, i-au inspirat și condus pe români în luptă împotriva dușmanilor mult mai numeroși, au învins sau au fost învinși, dar au rămas în memoria românilor ca și adevărați lideri, ca și exemple de urmat pentru alte vremuri grele ce vor veni. Și care au venit și vor veni, fie că ne place sau nu.

Totuși, în istoria noastră există un personaj tragic și eroic care se ridică la nivelul celor mai sus menționați, dar nu are numele înscris pe bulevarde sau străzi, nu sunt instituții sau școli care să-i poarte numele, nu este amintit în cărțile de istorie ca și un erou al neamului său. Nu are nici măcar un mormânt unde să i se pună o floare din când în când, nu are nimic în afară de amintirea câtorva conaționali care se încăpățânează să-l considere erou al neamului românesc. Fiindcă chiar asta a fost, un erou al neamului românesc, a trăit ca un erou, a luptat ca un erou și a murit ca un erou. A murit ca un erou adevărat, fără să ceară nimic în schimb, a ridicat brațul în fața plutonului de execuție și a strigat: „Trăiască România!”

Nu, nu este o legendă, nu este ceva inventat, este un om adevărat care și-a dedicat viața și moartea României, iar numele lui este Ion Antonescu. Adulat între anii 1940-1944, hulit în perioada comunistă, controversat în perioada post-comunistă, acesta este mareșalul Ion Antonescu, o personalitate militară românească de prim rang, care s-a evidențiat din timpul primului război mondial ca și șef de stat major al viitorului mareșal Prezan, autorul multor planuri de luptă pentru armata română care s-au concretizat în mari victorii, dar prea puțin cunoscute și recunoscute astăzi.

Când Moldova stătea sub amenințarea bandelor bolșevice care urmăreau asasinarea primului ministru Ion I. C. Brătianu și arestarea regelui Ferdinand pentru a proclama Republica Bolșevică Română la finele anului 1917, la ședința de guvern din ajunul Crăciunului când unii membrii guvernului își dădeau demisia de frica bolșevicilor ale căror sloganuri se auzeau sub ferestrele palatului din Iași unde se ținea ședința, atunci când generalul Prezan a pus pe masă planul de contracarare a mișcării bolșevice, câți știau că aceste planuri de acțiune au fost concepute de un maior din statul major al generalului Prezan, un necunoscut pe atunci pe nume Ion Antonescu? Iar aceste planuri puse în aplicare au avut drept rezultat alungarea trupelor bolșevizate ruse peste Prut, uneori prin luptă, fără această acțiune unirea cu Basarabia din 23 martie 1918 fiind practic imposibilă?

În 1919, în râzboiul româno-ungar, generalul Mărdărescu respinge atacul ungar peste Tisa și trece la contraatac, trecând Tisa pe la Tisza-Bo, în prezența regelui Ferdinand. Soldații români trec voioși podul de vase, însuflețiți de prezența suveranului, mergând mai departe pentru a ocupa prin luptă Budapesta la 4 august 1919. Dar există un eveniment uitat de istoriografie. Regele Ferdinand îl observă pe Antonescu stând modest de o parte. Se duce la el, îl îmbrățișează, apoi îi pune pe piept propria decorație, Ordinul Mihai Viteazu, spunându-i că acest rezultat este datorat lui, până la urma planurile contraatacului românesc erau concepute tot de acest Ion Antonescu.

Timpul a trecut, dar vremurile veneau tot mai grele. Ion Antonescu a conceput un memoriu care a fost folosit la negocierile de pace de la Paris, precum și un altul destinat regelui Carol al II-lea despre dotarea precară a armatei în pragul următorului război mondial. Carol l-a închis într-o mănăstire, dar în 1940, după rapturile teritoriale, Basarabia, nordul Bucovinei și nordul Ardealului, l-a chemat ca și salvator și om providențial. La vremuri grele, e nevoie de bărbați adevărați. Faceți un exercițiu de imaginație, deși e imposibil, dar gândiți-vă doar o clipă cum ar fi fost dacă România ar fi avut la cârmă atunci unul dintre politicienii din ziua de astăzi!

De aici, din 6 septembrie 1940, după ce a forțat abdicarea lui Carol al II-lea, de când a obținut puterea în stat, încep polemicile dintre apărătorii și detractorii lui Antonescu. De la 6 septembrie 1940 și până la 23 august 1944, fiecare gest și ordin al lui este analizat, criticat sau lăudat, uneori cu prea multă pasiune și prea puțină logică și reflecție asupra cadrului internațional sau mobilurilor din spatele unei decizii sau alteia. Unii susțin că au fost făcute în interesul României, alții că nu, dimpotrivă. Va fi nevoie de calm și o dezbatere serioasă, atât asupra lucrurilor bune, cât și asupra greșelilor. Dar nu am văzut pe nimeni care să arunce vreo urmă de îndoială asupra meritelor sale anterioare preluării puterii.

De aceea, măcar pentru ziua de azi, 1 iunie 2013, când se împlinesc 67 de ani de la executarea sa, putem amâna controversele, amintindu-ne mai degrabă că a murit ca un adevărat român care și-a făcut datoria.  Îmi amintesc de relatarea unui fost deținut politic care vorbea despre modul cum a fost formată Divizia „Tudor Vladimirescu” din prizonieri români considerați suficient de îndoctrinați politic pentru a lupta alături de ruși. Chiar Ana Pauker făcea propagandă cutreierând lagărele pentru înscrierea prizonierilor români. Au fost unii care au aceptat doar pentru condiții mai bune față de cele din lagăr și pentru a se putea întoarce mai repede acasă. Pentru a testa fidelitatea acestei divizii, rușii au pus-o să lupte împotriva trupelor române de pe front. Au fost șase ofițeri care au refuzat categoric, iar rușii i-au pus în fața plutonului de execuție. Cei șase ofițeri au murit strigând „Trăiască România!” Nu am găsit încă confirmarea acestui episod și nici numele celor șase ofițeri români, dar dacă este real, exemplul este grăitor.

Un fapt este adevărat, în fața plutonului de execuție, Mareșalul Ion Antonescu a strigat Trăiască România!

 

 

Vorbirea în limbi.

Vorbirea în limbi. Mai este azi prezent acest dar?

Glosolalia, un dar al Bisericii primare

Vorbirea în limbi (glosolalia) = darul de a vorbi într-o limbă necunoscută, neînvăţată mai înainte.

“În tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii cuvintele lor.” (Psalmul 18:4, dar psalmul 19:4 în versiunile protestante) * Darul vorbirii în limbi s-a dat Bisericii primare, de către Duhul Sfânt, pentru a răspândi credinţa în Hristos peste tot în lume. Odată ce Creştinismul s-a extins (“În tot pământul a ieşit vestirea lor), acest dar nu a mai fost necesar.

“1. Dar după aceea, vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, şi fiii şi fiicele voastre vor profeţi, bătrânii voştri visuri vor visa iar tinerii voştri vedenii vor vedea. 2. Chiar şi peste robi şi peste roabe voi vărsa Duhul Meu. 3. Şi vă voi arăta semne minunate în cer şi pe pământ: sânge, foc şi stâlpi de fum; 4. Soarele se va întuneca şi luna va fi roşie ca sângele, înainte de venirea zilei celei mari şi înfricoşătoare a Domnului.” (Ioil 3:1-4) * Vorbirea în limbi a fost unul dintre darurile Duhului Sfânt, vezi mai jos capitolul Fapte 2.

“Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi“ (Marcu 16:17)

“Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3:5) * Botezul cu apă şi Duh sunt asociate, nu există separat Botez cu Duh (urmat de vorbirea în limbi), cum spun unii, vezi mai jos Efeseni 4;5.

“1. Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. 2. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. 3. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. 4. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. 5. Şi erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbaţi cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. 6. Şi iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. 7. Şi erau uimiţi toţi şi se minunau zicând: Iată, nu sunt aceştia care vorbesc toţi galileieni? 8. Şi cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut? 9. Parţi şi mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia, 10. În Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lângă Cirene, şi romani în treacăt, iudei şi prozeliţi, 11. Cretani şi arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu! 12. Şi toţi erau uimiţi şi nu se dumireau, zicând unul către altul: Ce va să fie aceasta? 13. Iar alţii batjocorindu-i, ziceau că sunt plini de must. 14. Şi stând Petru cu cei unsprezece, a ridicat glasul şi le-a vorbit: Bărbaţi iudei, şi toţi care locuiţi în Ierusalim, aceasta să vă fie cunoscută şi luaţi în urechi cuvintele mele; 15. Că aceştia nu sunt beţi, cum vi se pare vouă, căci este al treilea ceas din zi; 16. Ci aceasta este ce s-a spus prin proorocul Ioil: 17. “Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor prooroci şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri vise vor visa. 18. Încă şi peste slugile Mele şi peste slujnicele Mele voi turna în acele zile, din Duhul Meu şi vor prooroci. 19. Şi minuni voi face sus în cer şi jos pe pământ semne: sânge, foc şi fumegare de fum. 20. Soarele se va schimba în întuneric şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, cea mare şi strălucită.” (Fapte 2:1-20) * Darul vorbirii în limbi însemna a vorbi în limbi neînvăţate mai înainte, astfel că toţi străinii (parţi, mezi, elamiţi etc.) care erau în acele zile, la Cincizecime, în Ierusalim înţelegeau propovăduirea Apostolilor şi se mirau auzindu-i fiecare pe Apostoli propovăduind în limbile lor, vezi mai ales versetele 8, 9, 10 şi 11. Cei din versetul 13 care îi batjocoreau pe Apostoli erau evreii localnici, care nu vorbeau în limba parţilor, în limba mezilor ori în cea a elamiţilor sau în limbile celorlalţi credimcioşi care nu erau localnici, dar erau sosiţi în Ierusalim la sărbătoarea Cincizecimei. Evreii localnici vorbeau în secolul I în aramaică, dar evreii din diaspora, din străinătate uitaseră aramaica, dar acestora din urmă, pe limbile lor, le propovăduiseră Apostolii. Vorbirea în limbi era o dovadă a puterii lui Dumnezeu, străinii rămânând uimiţi că li se predica pe limba lor de către nişte galileeni , dintre care unii erau pescari fără studii (cum erau mulţi dintre apostoli), care înainte nu le cunoşteau limba. Numai că acele limbi erau înţelese şi pricepute de cătrei cei cărora le erau adresate, că altfel cum puteau fi convertiţi?

“5. Şi auzind ei, s-au botezat în numele Domnului Iisus. 6. Şi punându-şi Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit asupra lor şi vorbeau în limbi şi prooroceau.” (Fapte 19:5-6) * La început, când Creştinismul (credinţa în Hristos) nu era foarte răspândit, noii convertiţi puteau primi darul vorbirii în limbi ca să răspândească credinţa creştină. Versetul 5 ne arată că unii s-au botezat creştini, după ce înainte aveau doar botezul lui Ioan Botezătorul: “3. Şi el a zis: Deci în ce v-aţi botezat? Ei au zis: În botezul lui Ioan. 4. Iar Pavel a zis: Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, spunând poporului să creadă în Cel ce avea să vină după el, adică în Iisus Hristos.” (Fapte 19:3-4)

“4. Iar cuvântul meu şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului şi a puterii, 5. Pentru ca credinţa voastră să nu fie în înţelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu.” (I Corinteni 2:4-5) * Vorbirea (inteligibilă) în limbi era o dovadă a puterii lui Dumnezeu.

“4. Darurile sunt felurite, dar acelaşi Duh. 5. Şi felurite slujiri sunt, dar acelaşi Domn. 6. Şi lucrările sunt felurite, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează toate în toţi. 7. Şi fiecăruia se dă arătarea Duhului spre folos. 8. Că unuia i se dă prin Duhul Sfânt cuvânt de înţelepciune, iar altuia, după acelaşi Duh, cuvântul cunoştinţei. 9. Şi unuia i se dă întru acelaşi Duh credinţă, iar altuia, darurile vindecărilor, întru acelaşi Duh; 10. Unuia faceri de minuni, iar altuia proorocie; unuia deosebirea duhurilor, iar altuia feluri de limbi şi altuia tălmăcirea limbilor.” (I Corinteni 12:4-10) * În biserica din Corint erau creştini care aveau darul vorbirii în limbi, numai că ei adresându-se credincioşilor din aceeaşi biserică nu erau înţeleşi, ei nevorbind în greacă, limbă in care vorbeau corintenii, ci în alte limbi, de aceea era nevoie de oameni care să tălmăcească cele rostite în alte limbi (versetul 10). A se vedea şi nota la I Corinteni 14:1-40.

“28. Şi pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor. 29. Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt prooroci? Oare toţi învăţători? Oare toţi au putere să săvârşească minuni? 30. Oare toţi au darurile vindecărilor? Oare toţi vorbesc în limbi? Oare toţi pot să tălmăcească?“ (I Corinteni 12:28-30) * În versetul 28 găsim menţionat darul vorbirii în limbi ca ultimul dintre daruri, deoarece Biserica rămâne Biserică şi fără darul limbilor, dar fără episcopi, urmaşii Apostolilor, deci fără ierarhie, Biserica nu ar mai fi Biserică. Iar versetul 29 ne arată că nu toţi creştinii din Biserica primară aveau darul vorbirii în limbi, căci nu vorbirea în limbi a fost punctul central al cultului în Biserica primară, ci “frângerea Pâinii” (Sfânta Euharistie): “Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni” (Fapte 2:42).

“De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.” (I Corinteni 13:1) * Sfântul Vasile cel Mare explică expresia “limbi ingeresti” în felul următor: “Că de am vieţui cu sufletul fără trup, îndată ne-am înţelege unii cu alţii din gânduri; dar fiindcă sufletul nostru acoperit cu învelitoarea trupului lucrează întelegerile, are trebuinţă şi de numiri, ca să arate şi altora cele ascunse în adânc. Drept aceea şi îngerii ca nişte minţi fără trup vorbesc numai prin înţelegere unii cu alţii, fără a avea trebuinţă de limbă şi de cuvânt grăitor”. http://www.crestinortodox.ro/dictionar-religios/limbi-ingeresti-85605.html

“Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi” (I Corinteni 13:8) * Text cât se poate de clar: “darul limbilor va înceta”; odată ce Biserica s-a extins la mai toate popoarele cunoscute atunci, darul limbilor, cu timpul, a dispărut.

“1. Căutaţi dragostea. Râvniţi însă cele duhovniceşti, dar mai ales ca să proorociţi. 2. Pentru că cel ce vorbeşte într-o limbă străină nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu; şi nimeni nu-l înţelege, fiindcă el, în duh, grăieşte taine. 3. Cel ce prooroceşte vorbeşte oamenilor, spre zidire, îndemn şi mângâiere. 4. Cel ce grăieşte într-o limbă străină pe sine singur se zideşte, iar cel ce prooroceşte zideşte Biserica. 5. Voiesc ca voi toţi să grăiţi în limbi; dar mai cu seamă să proorociţi. Cel ce prooroceşte e mai mare decât cel ce grăieşte în limbi, afară numai dacă tălmăceşte, ca Biserica să ia întărire. 6. Iar acum, fraţilor, dacă aş veni la voi, grăind în limbi, de ce folos v-aş fi, dacă nu v-aş vorbi – sau în descoperire, sau în cunoştinţă, sau în proorocie, sau în învăţătură? 7. Că precum cele neînsufleţite, care dau sunet, fie fluier, fie chitară, de nu vor da sunete deosebite, cum se va cunoaşte ce este din fluier, sau ce este din chitară? 8. Şi dacă trâmbiţa va da sunet nelămurit, cine se va pregăti de război? 9. Aşa şi voi: Dacă prin limbă nu veţi da cuvânt lesne de înţeles, cum se va cunoaşte ce aţi grăit? Veţi fi nişte oameni care vorbesc în vânt. 10. Sunt aşa de multe feluri de limbi în lume, dar nici una din ele nu este fără înţelesul ei. 11. Deci dacă nu voi şti înţelesul cuvintelor, voi fi barbar pentru cel care vorbeşte, şi cel care vorbeşte barbar pentru mine. 12. Aşa şi voi, de vreme ce sunteţi râvnitori după cele duhovniceşti, căutaţi să prisosiţi în ele, spre zidirea Bisericii. 13. De aceea, cel ce grăieşte într-o limbă străină să se roage ca să şi tălmăcească. 14. Căci, dacă mă rog într-o limbă străină, duhul meu se roagă, dar mintea mea este neroditoare. 15. Atunci ce voi face? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea. 16. Fiindcă dacă vei binecuvânta cu duhul, cum va răspunde omul simplu “Amin” la mulţumirea ta, de vreme ce el nu ştie ce zici? 17. Căci tu, într-adevăr, mulţumeşti bine, dar celălalt nu se zideşte. 18. Mulţumesc Dumnezeului meu, că vorbesc în limbi mai mult decât voi toţi; 19. Dar în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ şi pe alţii, decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină. 20. Fraţilor, nu fiţi copii la minte. Fiţi copii când e vorba de răutate. La minte însă, fiţi desăvârşiţi. 21. În Lege este scris: “Voi grăi acestui popor în alte limbi şi prin buzele altora, şi nici aşa nu vor asculta de Mine, zice Domnul”. 22. Aşa că vorbirea în limbi este semn nu pentru cei credincioşi ci pentru cei necredincioşi; iar proorocia nu pentru cei necredincioşi, ci pentru cei ce cred. 23. Deci, dacă s-ar aduna Biserica toată laolaltă şi toţi ar vorbi în limbi şi ar intra neştiutori sau necredincioşi, nu vor zice, oare, că sunteţi nebuni? 24. Iar dacă toţi ar prooroci şi ar intra vreun necredincios sau vreun neştiutor, el este dovedit de toţi, el este judecat de toţi; 25. Cele ascunse ale inimii lui se învederează, şi astfel, căzând cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu, mărturisind că Dumnezeu este într-adevăr printre voi. 26. Ce este deci, fraţilor? Când vă adunaţi împreună, fiecare din voi are psalm, are învăţătură, are descoperire, are limbă, are tălmăcire: toate spre zidire să se facă. 27. Dacă grăieşte cineva într-o limbă străină, să fie câte doi, sau cel mult trei şi pe rând să grăiască şi unul să tălmăcească. 28. Iar dacă nu e tălmăcitor, să tacă în biserică şi să-şi grăiască numai lui şi lui Dumnezeu. 29. Iar proorocii să vorbească doi sau trei, iar ceilalţi să judece. 30. Iar dacă se va descoperi ceva altuia care şade, să tacă cei dintâi. 31. Căci puteţi să proorociţi toţi câte unul, ca toţi să înveţe şi toţi să se mângâie. 32. Şi duhurile proorocilor se supun proorocilor. 33. Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii. 34. Ca în toate Bisericile sfinţilor, femeile voastre să tacă în biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice şi Legea. 35. Iar dacă voiesc să înveţe ceva, să întrebe acasă pe bărbaţii lor, căci este ruşinos ca femeile să vorbească în biserică. 36. Oare de la voi a ieşit cuvântul lui Dumnezeu sau a ajuns numai la voi? 37. Dacă i se pare cuiva că este prooroc sau om duhovnicesc, să cunoască că cele ce vă scriu sunt porunci ale Domnului. 38. Iar dacă cineva nu vrea să ştie, să nu ştie. 39. Aşa că, fraţii mei, râvniţi a prooroci şi nu opriţi să se grăiască în limbi. 40. Dar toate să se facă cu cuviinţă şi după rânduială.” (I Corinteni 14:1-40) * “Pentru că cel ce vorbeşte într-o limbă străină nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu” (versetul 2) – vezi nota la I Corinteni 12:4-10. Orice dar este şi trebuie să fie “spre zidirea Bisericii” (versetul 12), iar nu pentru spectaculozitate, deci, Apostolul Pavel recomandă hotărât la a nu se vorbi în alte limbi între credincioşii care vorbesc aceeaşi limbă (versetul 19), tot el continuând cu  “cele ce vă scriu sunt porunci ale Domnului.” (versetul 37); “necredincioşi” (versetul 22) = necreştini.

“14. Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii. 15. Nu este deci lucru mare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor.” (II Corinteni 11:14-15) * Vorbirea în limbi necunoscute poate fi şi un semn de posesiune demonică, nu neapărat un dar de la Dumnezeu.

“22. Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, 23. Blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege.” (Galateni 5:22-23) * Adevărata roadă a Duhului şi dovadă a prezenţei Duhului Sfânt în viaţa credinciosului nu e vorbirea în limbi, care poate fi măsluită, ci dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia. Acestea sunt semnele adevăratului creştin, pe acestea trebuie să le căutăm, iar nu vorbirea în limbi.

“Este un Domn, o credinţă, un botez” (Efeseni 4:5) * Vezi nota la Ioan 3:5.

Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.” (I Ioan 4:1) * Vezi nota la II Corinteni 11:14-15.

prin

sursa articol si studiu

http://binevestitorul.wordpress.com/2013/05/19/vorbirea-in-limbi-mai-este-azi-prezent-acest-dar/

Controlul total şi închisoarea invizibilă

Interviu cu Părintele Justin: Controlul total şi închisoarea invizibilă

„Să nu risipim turma! Cum să nu fie risipite oile când păstorii sunt bătuţi şi pironiţi de propria lor frică şi laşitate”?  

Parintele Justin - 9 feb 2013Părinte, știți foarte bine că a fost acest miting împotriva actelor cu microcip, la care am participat și noi. Mulți spun că atmosfera de acolo a fost una de rugăciune şi un protest paşnic prin care s-a cerut alternativă simplă la cardurile de sănătate electronice. Din păcate majoritatea reprezentanţilor mass-mediei au prezentat manifestația în defavoarea noastră, încercând să ridiculizeze prezența noastră acolo, intervievând mai mult bătrâni sau cerșetori care se aciuaseră pe lângă manifestanți și banalizând evenimentul. Credeți că a avut vreun efect pozitiv acest miting?

Bineînțeles că cei care au fost prezenți acolo și-au făcut datoria față de societatea în care trăiesc, față de neamul din care se trag, față de generația de mâine. Acești oameni au riscat atât imaginea și poziţia lor socială, cât poate și pâinea de la gură. Aceștia sunt modele și repere pentru generația de mâine și sunt dovada existenței unei rezistențe de luptă împotriva abuzurilor acestui sistem ce se impune din ce în ce mai dictatorial. Acest sistem de control total la un moment dat se va întoarce împotriva noastră, a cetățenilor şi abia atunci vor înţelege cei care au ridiculizat și nu au înțeles jertfa acestor oameni.

Dar mai presus de acestea, pentru mine acest miting a fost mai mult ca un examen pentru societatea ortodoxă românească. Un examen cu rezultate foarte slabe pentru cinul preoţesc în general, pentru că ei trebuiau să fie primii, în fruntea poporului și în număr cât mai mare ca să fie exemplu de jertfă pentru credincioși. Dar ei au fost de fapt ultimii. De aceea sunt şi foarte dezamăgit, pentru că dacă preoţii nu au răspuns la apelul acesta, la strigătul disperat al turmei pentru ajutor, înseamnă că noi nu mai avem preoţie. Nu mai are cine propovădui cuvântul adevărului în faţa credincioşilor. Care adevăr îl propovăduiesc ei? Degeaba vorbești cuvinte frumoase pentru Evanghelie dacă nu vezi că Hristos este în aproapele, în aceștia mai mici ai tăi. Deci pentru ce mai stăm noi în altar şi apărem în faţa bieţilor oameni? Ei vor să audă ceva de la noi, să spunem ceva turmei acesteia, să înveţe ceva de la noi. Nu mai are însă de la cine, cum spune psalmistul: „toţi netrebnici ne-am făcut”. Sunt foarte deprimat când văd un preot că îmi trece pragul acestei chilii şi nici nu pot să îl mai privesc, că e ţepos în convingerea lui şi se face că nu ştie despre ce este vorba. Nu este o atitudine creştină. Nu ştiu ce spun ei credincioşilor din faţa altarului. Ce atitudine au ei faţă de pericolele ce ne înconjoară? Post şi rugăciune – e uşor de zis, când şi aşa biata mamă nu mai are ce pune copiilor ei pe masă. Nu prezintă realitatea vieţii în care trăim, se tem să spună un adevăr. Se pierd oamenii cu grămada, cu naţiunile, nu numai câţiva, nu doar ca indivizi. Şi ei stau liniştiţi. E o situaţie foarte grea, pentru că am ajuns la cuvântul Scripturii: „bate-voi păstorul şi se vor risipi oile”. Să nu risipim turma! Cum să nu fi risipite oile când păstorii sunt bătuţi şi pironiţi de propria lor frică şi laşitate?

Asta poate şi datorită faptului că unii nu înţeleg pericolul acestor cipuri şi chiar ne acuză pe noi că facem dezbinare în Biserică pentru o problemă care nu este așa de semnificativă şi capitală în mântuirea noastră.

După cum spun și Sfinții Părinți, mai bine o biserică împărţită decât una rătăcită. Cum să nu fie o problemă majoră lucrarea masoneriei azi în lume, că până la urmă aici ajungem, aceasta este în spatele acestui sistem? Cipul nu este altceva decât lucrarea masoneriei și cel mai bun mijloc de a subjuga Biserica şi fiinţa umană, de a o depărta, uşor, uşor, pe nesimţite de Creatorul său. Dacă noi ne facem că nu există acest rău luciferic, masoneria, înseamnă că nu avem răspuns la niciuna din problemele şi necazurile oamenilor de azi. Înseamnă că ne facem că nu vedem nimic rău. Cipul este propaganda masoneriei şi acceptându-l dăm curs şi putere acestei organizaţii dubioase care vrea să îl instaleze pe antihrist ca lider mondial. Dacă oamenii nu conştientizează că sunt societăţi secrete care conduc din umbră, nu vor înţelege nimic. Răul și fărădelegea nu se mai lucrează la lumină, se lucrează în ascuns. Nu mai sunt închisori şi prigoană ca pe vremea comunismului, au altă metodă, de a ne obişnui şi a îndrăgi tehnica şi cipul, care deocamdată par folositoare, ca ei să ne subjuge şi să ne controleze permanent ca într-o închisoare invizibilă, dar cu mult mai puternică.

Cum să nu se descurajeze creştinul simplu când vede că nu mai are susţinere duhovnicească din partea păstorilor duhovniceşti?

Oamenii nu au de ce să se descurajeze, pentru că cei care au fost acolo sunt bine documentaţi şi informaţi şi ştiu ce pericole ne pândesc, aceştia ştiu mai bine decât păstorii lor ce să facă. Și la protest au fost majoritatea intelectuali cu o poziție în societate, medici, profesori, ingineri, și nu doar analfabeți așa cum a vrut să prezinte mass-media. Mă doare sufletul pentru cei care din neştiinţă cad în capcanele şi mrejele acestui sistem antihristic. Sunt sigur că oameni ar fi fost mai mulţi dornici să vină la acest miting, în număr mult mai mare (pentru că, să nu uităm, au fost 1 milion de semnatari împotriva actelor biometrice), dar foarte mulţi dintre aceștia nu au avut un ban să plătească drumul până la Bucureşti, sau poate au avut serviciu sau nu au știut. Şi cine a vrut să fie la datorie a riscat. În împrejurări grele creştinul trebuie să aibă o limpezire a lucrurilor, o catehizare din partea preotului care nu a existat. Și poate că mulți nu au știut.

 

Ce părere aveţi despre ierarhii ortodocşi care, în frunte cu Patriarhul ecumenic, au participat la întronizarea papei dând chiar sărutarea păcii la liturghia lor catolică?

Este o situaţie cum nu se poate mai vitregă, foarte primejdioasă pentru noi, creştinii ortodocşi, şi nu doar pentru ortodocşi, ci şi pentru lumea catolică de altfel care nu cred că are ceva în comun cu evreii şi budiştii şi musulmanii, care au fost invitaţi la întronizarea Papei. Cum să mai ajuţi tu prin dialog ecumenic, să îndrepţi un catolic la adevărata credinţă a Sfinţilor Părinţi când tu însuţi, ca şef al ortodocşilor, te pupi cu papistaşii şi cu evreii, pe care îi consideri fraţi cu tine de credinţă? Doar pentru că suntem creaturi ale lui Dumnezeu??? Ei vor să niveleze toate religiile într-una şi nu mai cântăresc diferenţele majore, ci doar micile asemănări, pentru aşa-zisa pace falsă. Nici catolicii nu cred că sunt împăcaţi aşa deplin cu situaţia aceasta de vânzare a creştinismului, încât să te aliezi şi cu musulmanul. Este o demonizare a lumii. Iar ierarhii noştri ortodocşi nu fac altceva decât să joace un teatru care dă bine şi pe care sunt obligaţi să îl dea cât mai bine, la ordinele stăpânilor lumii. De altfel în adâncul lor nici ei nu au o convingere solidă despre acest ecumenism, dar nu au curajul să se opună acestui curent, să se opună masoneriei care le impune acest ecumenism şi nivelare a credinţelor. Sunt nişte păpuşi care însă au pierdut harul adevărului, care doar mimează adevărul. Dar nu îl mai deţin. Se sărută cu ereticii, dar duc pe umerii lor răspunderea căderii unui neam, a unei biserici în apostazie. Îi întreb şi eu pe aceşti ierarhi dacă îi îndreptăţeşte vreun canon să fie eretici?

Iar acest papă, Dumnezeu să îl ierte, are un rol malefic nemaiîntâlnit pentru creştinătate, pentru omenitate, pentru neamurile creştine.

Da, aţi văzut că şi acest părinte grec Elpidie, care face misiune în Africa, a profeţit înainte cu trei luni ca papa să îşi dea demisia, că acest papă va fi înlocuit cu alt papă care va veni ca unul din profeţii mincinoşi înainte mergători ai antihristului.

Da, îl apreciez foarte mult pe acest părinte. Şi am rămas impresionat de dragostea lui pentru lumea aceea uitată din Africa şi cum copiii aceia negri, neajutoraţi, roiau în jurul lui ca în jurul lui Hristos. Daca aş fi fost cu 20 de ani mai tânăr, în Africa m-aş fi dus şi eu, acolo unde civilizaţia aceasta dezvoltată lipseşte. Acest părinte Elpidie este un far călăuzitor pentru creştinătatea de azi.

Cum vedeţi această mediatizare intensă a papei şi imaginea de aureolă pe care i-o creează mass-media? Acest papă este filmat adesea spălând picioarele bolnavilor, deținuților şi alte fapte de milostenie cu care se afişează.

E uşor şi plăcut să faci pe milostivul în faţa presei ca toată lumea să te laude. Nu asta e milostenie. Milostenia este să nu ştie stânga ce face dreapta şi de altfel ar trebui să stea în mijlocul necăjiţilor tot timpul, nu doar când vin presa şi televiziunea.

Asta e o falsificare, bombonele pentru copii. El dictează şi programează dinainte câţi săraci să vină şi ce oameni bolnavi ca să dea mai bine în ochii lumii. Asta e un fel de praf în ochi pentru creştini, nicio realitate de altfel.

Credeţi că va cuceri lumea cu astfel de atitudine?

Nu sub nicio formă. Nu va face decât o zarvă mare în lumea creştină încât o să fie huiduit şi de ai lui.

Cum vedeți urgentarea sinodului panortodox, care a fost anunţat pentru luna iunie?

O să facă ei, dar va fi ce s-a întâmplat cu sinodul de la Ferrara-Florenţa. Tot aşa va fi şi acum, vor fi aceleaşi dispute dogmatice şi, slavă Domnului, vom mai avea nişte ierarhi care cred eu că nu vor ceda Ortodoxia. Şi doi, trei dacă sunt, e suficient. Avem datoria însă să ne rugăm pentru ca Dumnezeu să îi păzească pe ierarhii ortodocşi în dreapta credinţă, pentru că altă salvare nu mai avem decât în mila lui Dumnezeu. Dacă ne vom ruga, vom îndupleca milostivirea Sa. În cea mai mare măsură, masoneria şi-a atins scopul, de aceea şi iese la iveală să îşi finalizeze planurile.

Dar am credinţa că Dumnezeu va lumina sufletele acestea tinere, şi va aduce câte o lumânare în întunericul acestui veac. Mila lui Dumnezeu şi harul de sus, acestea au condus Biserica purtată pe aripile Duhului Sfânt. Preoţii de azi care tac, se vor convinge ei înşişi de aceste pericole şi se vor îndrepta.

Cum catalogaţi gestul maicii stareţe de la mănăstirea Văratec, care a penalizat maicile pentru faptul că au înaintat Casei Naţionale de asigurări refuzul cardului electronic de sănătate? Iar în urma multelor ameninţări, maicile au cedat şi au fost obligate să îşi ceară iertare pentru gestul lor, semnând chiar un document prin care se deziceau de atitudinea lor.

Acest episod seamănă cu un episod de la puşcărie, din viaţa puşcăriaşilor din lagărele comuniste. Aşa sunt şi unele mănăstiri acum – lagăre comuniste. Este ceea ce am trăit şi eu în lagărul de la Baia Sprie. La o perioadă regulată de vreo 2- 3 ani, securitatea făcea nişte sondaje printre deţinuţii politici. Şi ne chema anchetatorul la birou, ademenindu-ne cu vorbe dulci: „Uite ai atâţia ani de puşcărie şi încă mai ai… nu e păcat să îţi iroseşti tinereţea aici in închisoare? Nu te impresionează faptul că ai rămas un om de nimic în societate şi viaţa ta este ratată?…” Dar noi nu ne lăsam impresionaţi de această bunătate falsă, care era un şiretlic. Şi îşi continua cântarea: „Iată, dacă vrei să ai o bucurie a libertăţii şi să îţi putem uşura situaţia asta grea, uite noi întindem o mână de ajutor şi dacă poţi ia oleacă de hârtie, treci în biroul celălalt şi semnează că îţi pare rău pentru ce ai făcut”.

Şi ajunge şi la mine anchetatorul şi își spune cântarea lui de partid. Şi la urmă mă întreabă: „Ce impresie ai?”

„Domnule, nu am absolut nicio impresie”, îi răspund. „Doar că mai am încă 9 ani de puşcărie şi  cred că oi termina”.

Şi el insista: „Dar chiar aşa îţi arunci viaţa şi tinereţea pe nimic?” „Nicio problemă, i-am răspuns, eu am aruncat-o încă de copil de 18 ani când am intrat în mănăstire, să mor pentru Hristos”. Nu le convenea: „Măi, banditule, când m-oi ridica de pe scaun şi ţi-oi arăta eu pentru ce mai ai de trăit…” Şi te lua şi te zgâlțâia oleacă, important era să nu ne lovim la cap.

Ei bine, aceste anchete ademenitoare se întâmplau din doi în doi ani. Dar noi aveam deja o experienţă de temniţă şi nu  dobândeau nicio informaţie de la noi. Securistul ieşea cu un dosar gol goluţ afară. Trebuia să defaimi pe cineva, să dai măcar un nume, nu scăpai doar cu o desolidarizare, lepădare de convingerile tale şi să accepţi reeducarea de către Partidul comunist. Sigur, la un deţinut mai cu renume, veneau câte trei securişti deodată, nu doar unul. Veneau cu planuri, proiecte să te convingă de realizările Partidului. „Uite, domnule, Lacul Bicaz, uite ce realizare!…” şi îmi arăta poze. „Da, domnule, Lacul Bicaz, dar ştii dumneata ce era sub acest lac? Trei biserici, patru şcoli, o casă de copii, un spital şi locuinţele oamenilor. Unde sunt toate acestea acum? Întreabă-mă pe mine că eu sunt de acolo”. Rămâneau şi ei uimiţi la ce le spuneam. „Pot să vă spun şi cine erau directorii la aceste şcoli, dar nu vreau să vă încarc memoria”…

Cam acelaşi lucru s-a petrecut şi cu maicile noastre de la Văratec. Ele, sărmanele, de frică să nu le ia rangul, scofia (de parcă ar fi mare slavă), au semnat, ademenite că vor fi reabilitate acolo, că le pare rău şi au promis că data viitoare vor fi ascultătoare. Şior fi primit ele scofiile înapoi dar s-au dezbrăcat de slava lui Hristos, pentru că nu au suferit puţină batjocură pentru lumea aceasta trecătoare. De aceea, un novice trebuie să fie cu mare atenţie în ce mănăstire intră. La vedere, sunt flori frumoase, icoane pictate care mai de care şi veşminte preoţeşti împodobite frumos, dar esenţa, viaţa duhovnicească, este putredă de tot.  În astfel de mănăstiri găseşti de fapt un sistem securist, un stat poliţienesc. Bineînţeles că nu este aşa peste tot.

Acest spirit poliţienesc este în firea lor, a stareţilor, pentru că atunci când s-a închegat dinastia asta a stareţilor prin mănăstiri s-a stabilit tot pe acest criteriu de devotament către Partid. Sinaxele stareților nu erau altceva decât nişte şedinţe de partid.  Se aşezau cu burţile pe scaune şi cu bastoanele în față aşteptau să se termine şedinţa şi să meargă la o a doua ediţie de petreceri…, ce ştiau ei despre problemele Bisericii şi ale societăţii? Habar nu aveau ce substraturi aveau aceste şedinţe şi care era rădăcina acestor şedinţe, aşa de neputincioşi şi slabi erau. Dar nici nu puneau stareţi buni inteligenţi şi cuvioşi la conducere, nu cumva să se împotrivească vreunul. Aşa e şi acum. Care se supune mai uşor la ordin şi care dă tributul mai uşor… dacă era vorba să îl întrebi pe unul din aceşti stareţi dacă se desolidarizează de partid şi de crimele pe care le comitea, se făcea că nu ştie nimic. Cum să se dezică el de partid care îi dădea un salariu foarte mare pentru acea vreme, ca al directorilor?

Era şi mândria şi poziţia asta a lor de stareţ. Vai de mine, să dai afară un stareţ! Era cea mai mare crimă şi ruşine să renunţi la demnitatea asta de lux în societatea românească! Dar comportamentul multora din aceşti stareţi era mai nedisciplinat şi bădăran ca al unei ţărănci. O mână de săraci ţărani simpli a făcut mult mai mult decât o mână de aşa-zişi stăreţoi.

Suntem printre primii europeni care introducem acest card, numit inteligent, în sistemul de sănătate? Ce mai putem face să îl stopăm?

În ce constă inteligenţa şi genialitatea acestui sistem? Că vor şti mai multe informaţii despre noi? Est inteligent pentru ei, dar noi rămânem întârziaţi. Tot Marx, Engels, Lenin au rămas. Acum nu vine să te mai întrebe ca la anchete, acum îţi dai de bună voie acordul să fii anchetat permanent. Nu trebuie cedată lupta aceasta şi avem datoria de a continua, fiecare după puterile sale, unii prin conferinţe, alţii prin demersuri legislative, unii prin cuvânt, fiecare să îşi facă datoria în faţa lui Dumnezeu şi aşa, cu inimile smerite, vom primi şi ajutorul şi harul din Lumina Sa.

Interviu cu Părintele Justin Pârvu, realizat de Monahia Fotini, 3 aprilie 2013, apărut în numărul 28 al revistei ATITUDINI

SEMNUL CRUCII

Nu va mai inchinati satanei in Casa Domnului!

Cui ne inchinam cand facem semnul crucii? Este o intrebare simpla, aparent banala, si careia orice crestin ce macar o data a facut semnul crucii ii va raspunde pe nerasuflate: lui Dumnezeu (Sfintei Treimi). Ce simplu raspuns. Poate chiar da impresia ca este asa, desi, pentru prea multi crestini acest raspuns este cel putin gresit. Voi incerca mai jos sa combin semnul crucii, vorbele unor cuviosi si elemente de logica umana decazuta pentru a arata unor crestini ca nu doar fac gresit semnul crucii … ci chiar se inchina satanei. Nu ma credeti?

Crucea Ortodoxa

Multe lucrari pe internet despre Cruce ca si concept crestin. Dar eu aici voi vorbi despre alteceva, mai apropiat de noi, mai simplu de inteles, mai banal: DESPRE FORMA.

Crucea Ortodoxa

Cam aceasta este Crucea Ortodoxa. Sa luam in considerare doar verticala si cea mai lunga orizontala. Este usor din ce vedem sa deducem forma si proportiile. In desenele de mai jos voi utiliza exact aceasta cruce pentru a demonstra ceea ce am de demonstrat. Deci, tineti minte ceea ce vedeti pentru ca o vom folosi mai jos.

[1] Avem forma crucii intiparita in memorie si acum vom trece mai departe.

Despre Satanism

Nu voi intra aici in detalii dar voi explica a prima notiune. Satanistii sunt pe invers, si nu neaparat ca orientare sexuala. Ei zic Tatal Nostru invers, ei folosesc in ceremonii slujbe Ortodoxe inversate [click]. Daca nu ma credeti dati click pe link-ul cu [click] si va veti delecta cu o astfel de slujba inversata intr-o productie pur satanica bazata pe ritualuri secrete, crime si perversiuni.

Si stiti ce le place cel mai mult la satanisti? Sa perverteasca semnul crucii. Indoita, rasturnata si chiar rasturnata si indoita. De exemplu semnul pacii: E o cruce inversata cu bratele rupte intr-un cerc vrajitoresc. Blasfemie la rang de arta!

Semnul Pacii

[2] Tinem minte crucea inversata, laitmotiv satanist. Magazin online de obiecte de cult demonic [avertizare: continut satanic explicit].

Acum sa punem cap la cap elementele

Pot fi oare mai explicit decat ce se vede mai jos? Cati ajungeti la buric si la (aproape de) umeri cu semnul crucii? Si cati utilizati modelul din dreapta (stanga ecranului) indiferent de ordine (nu e notat cu 1, 2, 3, 4 ca as legitima o anumita ordine ca valida)? Mergeti la oglinda si faceti o cruce, trageti concluzii si reveniti ca mai avem putin de discutat.

Crucea Pe Bust

De ce persista greseala?

Pentru ca suntem caldicei. Pentru ca facem totul la repezeala fara sa fim cu adevarat atenti. Pentru ca nici macar o minima logica nu folosim si dam gres in cel mai simplu si important semn Crestin Ortodox: Crucea. Este usor sa intelegi graba si greseala in lucruri ‘complicate’ ca rugaciunea, postul, trezvia, ispite si incercari … chiar si mersul la Biserica sau alte manifestari de credinta dar sa dam gres in ceva atat de simplu…

Si nici macar nu se cere un doctorat. Este o simpla logica elementara. Luam mental imaginea unei cruci si o pozitionam pe piept pastrand proportiile. Partea de sus in dreptul fruntii si … restul vine de la sine.

Mai rau este …

Mai rau este cand, pe langa crucile inversate vezi cruci contorsionate, rupte, oblice, diforme, ciungi (mergeam pe strada si am vazut un domn mai in varsta ‘batand’ o cruce fara un brat, ceva deosebit), circulare (nici nu pot sa explic cum se fac dar mana face o miscare circulara cu o viteza demna de un prestidigitatori). Mantuitorul Iisus Hristos nu a fost rastignit pe cruce cu capul in jos. Nu a avut nici defecte fizice si crucea sa fi avut un singur brat. Nu era nici macar o cruce cu bratele jumatate sau chiar mai mici din lungimea mainilor Lui pentru ca ar fi batut cuiele in aer. Nu era sigur un mare PLUS [+] sau un [X] sau cine stie ce alte forme geomtrice care trec drept cruce printre crestinii de astazi. Era o Cruce in adevaratul sens al cuvantului.

Rastignirea Domnului

Nu avem nevoie de inspiratie divina pentru a intelege cum sa facem o cruce corect ci de un pic de decenta si poate o jumatate de secunda in plus acordata miscarii. Nu este un concurs sa vedem care ‘bate’ trei cruci in cel mai scurt interval de timp cu premiul cel mare intrarea ‘gratuita’ in Rai. Nu trebuie sa miscam mana atat de repede incat sa pocim semnul iremediabil in incercarea de a face crucea fara ca cineva sa vada ca miscam mana. Mai bine nu o facem. Uneori cand vad pe unii ca fac semnul crucii imi duc mainile la urechi. Stresat astept, petrecand o eternitate intr-o clipa, stand cu teama si asteptand ca ei sa sparga bariera sunetului si sa produca un bum asurzitor.

Sa faci mereu semnul gresit este ca atunci cand cineva iti vorbeste dar de fiecare data iti poceste numele. Cat poti rabda?

Toate acestea sunt blasfemii

Sunt greseli acolo unde este prea simplu ca sa gresim. Sunt inchinari diavolului pentru ca lui si idolatorilor lui le plac crucile pe cat se poate de strambe si rasturnate, ofense Domnului. Nu ma credeti? Sa-l intrebam pe … papa (liderul papistasilor) care, prin arta lor bolnava, contorsioneaza crucea Mantuitorului lasandu-L sa atarne fara nici un punct de sprijin in secta lor? Noi Il pictam drept, cu picioarele putin indoite la genunchi (m-am uitat la mai multe icoane, nu este o concluzie bazata pe o diploma pe care oricum nu o am) dar nu atarnand ca o carpa fiindca este Dumnezeu si nici moartea nu L-a invins (cum ar fi putut creatia sa invinga Creatorul?).

Sceptrul Papal | Crucea Indoita

Sa-l intrebam pe papa Ioan Paul al II-lea, cel ce sta pe scaun de hula si il substituie pe Mantuitorul Iisus in iertarea pacatelor? El a zis (in ’84): „Don’t go to God for forgiveness of sins: come to me.” adica „Nu mergeti la Dumnezeu pentru iertarea pacatelor, veniti la mine.”.

Papa | Scan de hula

Cineva ar putea spune ca pe spatele scaunului crucea este crucea lui Sf. Petru care a fost crucificat invers. Cine e la papistasi capul bisericii? Iisus Hristos sigur nu este (si e desenat mulatru in imaginea din spate sau mi se pare mie?). Este Sf. Petru sau este papa insusi? Eu stiam ceva de genul: ” Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. „ si „Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este.”. Nu zice nicaieri ca e papa sau Sf. Petru (care nu sunt mentionati nici macar in zona gatului).

Pentru cei sunt sau ce se cred papistasi, doar si in gesturi, ascultati asta (sau direct pe YouTube). Daca nu credeti ca sunt reale si stiti engleza, delectati-va.

Decideti cui va inchinati, lui satana, dumnezeului papistas [acelasi lucru] sau lui Dumnezeu! Decideti daca crucea vostra sta in picioare sau sta in cap, este dreapta sau este stramba, este intreaga sau este rupta. Decideti cine va este Dumnezeu si Mantuitor: Domnul Iisus sau … altcineva. Si, in functie de decizia voastra asumati-va Crucea (atat ca inchinare cat si ca traire crestina)!

Parintele Cleopa spune ca vrajmasii rad de cei ce nu stiu sa-si faca semnul crucii. Nu orice gest ii sperie si arde ci CRUCEA si numele Mantuitorului. Razbointrucuvat au un post interesant despre pedepse ale celor care isi bat joc de Sfanta Cruce preluat de pe acest blog.

Cineva poate intreba…

Cine esti tu bah … nima’n poteca sa ne corectezi? De ce nu ne corecteaza preotii? Duhovnicii?

Voi raspunde la ambele intrebari. Da! Eu sunt un neica nimeni. Un pacatos, poate mult in urma ca experienta crestina fata de toti cei ce cititi aici dar sigur cu un avans considerabil din punct de vedere al pacatelor fata de aceeasi audienta. Dar, fiindca vin din intuneric, nu iau nimic de bun si invat. Am avut noroc sa stiu cum se face crucea bine de mic, dar, sigur era printre primele lucruri pe care le-as fi invatat / corectat chiar inainte de a citi despre Spovedanie.

A doua parte este o intrebare justa cu multiple variante din care se pot alege de la niciuna la toate. Smerenie, incercarea de a nu sminti credinciosul … poate fiindca cei ce necinstesc semnul crucii sunt in biserici acoperiti de cel putin un credincios care a inteles ‘cum se face’. Poate pentru ca atunci cand vad greseala (la impartasanie sau in timpul slujbei) pus si simplu nu se poate tine o lectie … sau Dumnezeu stie de ce. Nu am scris asta sa fac observatie preotilor ci sa ajut credinciosii cu ceea ce stiu chiar si eu, cel mai simplu si important gest al crestinului Ortodox: CRUCEA.

SURSA ARTICOL

http://blog.pustniculdigital.info/articole/43/

comentariul meu

Se pregateste intens intrarea in scena a antihristului.Pentru aceasta se intentioneaza scoaterea crucii de pe steagurile nationale  ,locurile publice si institutii de invatamant.In momentul cand crucea va fi inlocuita cu alte semne necrestine vom sti ca antihristul este prezent demonul din el nesuferind puterea Crucii.Tot iadul este in curs de navalire pe pamant iar lupta nevazuta cu crestinii la intensitate maxima.Nu ne vom mantui prin mari fapte si virtutii  ci prin credinta si marturisire ei alaturi de semnul si puterea Sfintei Cruci.Cei din urma vor fi cei dintai iar unii dintre noi putem fi acei crestini din ostirea luptatoare a Mintuitorului .