Monthly Archives: februarie 2012

Generatia “cyber”.

La fel de geniali si de vulnerabili. Generatia “cyber”. Prelungiri umane ale soft-urilor de calculatoare, teleportati în fata televizoarelor si născuti prin cezariene într-o lume “high-tech”. Sunt cool, sunt trendy, sunt copiii copiilor crescuti cu cheia de gât.

În loc de snur pentru cheie, de gât le atârnă firele de la căstile pentru Ipod. Merg pe hub-uri si mănâncă junk-food. Unu din cinci, spun sondajele, a văzut deja un film erotic. Toti, fără exceptie, au vizionat filme de groază. Cel mai important obiect din viata lor e televizorul. Zapează, mari consumatori de manele, telenovele si desene animate. “Portugaalia! Sa, sa, sa!” S-atât. Aici, pentru multi din generatia celor cu cheia de gât se întrerupe curentul.

SUPERMENI. S-au născut direct în pampersi si au fost vaccinati si împotriva bolilor care n-au atacat încă omenirea. Au mersul format de premergătoare, iar lumea-n care fac primul pas e un tarc supradimensionat. Au sterilizatoare, au filtre de apă, borcanele cu mâncare “bio” si detergenti speciali. Au olite care cântă când primesc pisu si păpusi de sex masculin care urinează apă. Copiii de azi nu mai răcesc, fac viroze pulmonare. Îsi încălzesc mâncarea la microunde si au telefoane mobile 3G.

Sunt Supermeni, si Spidermeni, si Oameni Păianjeni. Copiii de azi nu mai stau atârnati de fustele mamelor, zboară cu fetitele Power Puff si învată de la ele să dea cu pumnul. Croseul de cap îl copiază de la Zizou.

Nu se mai joacă de-a v-ati ascunselea, merg la movieplex si la paintball. Nu se mai dau cu placa cu rulmenti, au role, scutere si play-statione.

MAMA-NATURA. Au acces la religie si la calculator. Dar umplu Internet-Cafe-urile, nu bisericile. Au site-uri speciale pe care încearcă să se cupleze, au yahoo-messenger si entertainment virtual. Nu mai fac schimb de timbre, ci de mp3-uri descărcate de pe net.

Copiii de azi îsi cântă “happy birthday” la aniversări si-si fac party-urile la Mc. Au “after-school” si “supernanny”. Neîntelegerile lor cu părintii devin “reality-show”-uri si subiecte de interes national.

Copiii de azi nu stiu ce vor, dar stiu să ceară. Sunt independenti, sunt mândri si foarte usor de rănit. Ca-n filmele cu Van Damme, se aruncă în viată cu pieptu-nainte, fără veste antiglont, si cad fulgerati la prima rafală. Se sărută frantuzeste înainte de a avea buletin si tin “Valentines Day”-ul.

MANELE. Copiii de azi fac copii. Sau fug de-acasă când iau o notă mică la scoală. Uită să se mai întoarcă atunci când pleacă la discotecă. Au pasapoarte si visează bani. Spun că vor să devină căpsunari sau fotbalisti, iar idolii lor sunt Nicolae Gută, Adrian Copilul Minune, Tom si Jerry, Andreea Marin, Teo Trandafir si Mircea Radu. Nu mai au timp să stea de vorbă cu părintii care muncesc zi-lumină pentru un blug mai bengos. Dar se uita împreună cu ei la “Surprize-Surprize”, acolo unde întotdeauna oamenii plâng când îsi întâlnesc rudele.

Televizorul cu cablu a devenit un părinte adoptiv de la care copiii învată astăzi libertatea de exprimare, agresivitatea si vulgaritatea. Violenta si eroismul. Îmbogătirea si vedetismul. Sexualitatea si senzationalul. Expresii de genul “Să trăiti bine!”, “Rusinică”, “Iubiti-vă mult” si “I’ll be back”. Copiii de azi învată din reclame că primul joint e moca si că sperantele sunt gratis.

CATEGORII. Copiii de azi nu mai merg pe derdelus să se dea cu sania. Au echipamente de schi si snow-board-uri. Nu mai merg cu colindul de sărbători, au dat plugusorul pe măstile “Scary” si sărbătoresc Halloween-ul. Ei n-au alergat niciodată cu picioarele goale prin praful ulitelor de la tară. Ei văd vaci pe “Animal Planet” si cred că natura e doar fiica înzestratei de la “Ciao Darwin” pentru care copiii din ziua de azi stau cu ochii lipiti de televizoare. Copiii de azi n-au uniforme si matricole scolare, au etichete sub care sunt prinsi în statistici si rapoarte, ca exponatele din vechile insectare. Sunt copii indigo, copii de cristal, copii curcubeu. Copii dispăruti si copii abandonati în spitale. Copii cu dizabilitati, copii – cazuri umanitare, copii traficati, copii infractori si copii abuzati fizic. Copii de bani gata, care pleacă în tabere la Disneyland si dau mâna cu Mickey Mouse. Si copii care n-au pus pe limbă, toata viata lor, un Chupa-Chups.

MOSTENIREA. Frati de generatie. Unii îsi trăiesc viata-n MTV style, altii frământă chirpici cu picioarele. Muncesc de la 12 ani pentru un ban în casă. Copii care-si poartă de grija unii altora, copii încuiati singuri în casă, care-si dau foc din neatentie si ard ca niste lumânări de seu. Copii de căpsunari, copii de someri si de disponibilizati, copii hrăniti din resturi de ajutoare sociale. Copii pe care-i trimit părintii la cersit, cu un pui de câine în brate, la fel de orfan.

Copii rătăciti din alte timpuri, cu cheia de gât, bâjbâind pe drumul spre casă. Sandvisul rece de pe masa din bucătărie, telecomanda, telefonul de verificare. Aceleasi reguli, altă lume. Povestea merge mai departe.

SANSE. Sunt lângă tine, dar îi găsesti doar dacă dai o căutare pe Google. Ei pot avea ceea ce noi nici nu stiam să visam. Noi abia ne dezlipeam pasii de asfalt, ei vin pe lume cu aripile desfăcute pentru zbor. Dar, scrie cu steluta mică jos undeva, cerul pe care ar putea să facă lupinguri nu se vinde în rate doar cu buletinul.

Preluat de pe:  http://www.odaiadesus.ro

Titlu original: “Cu tălpile goale pe net”

Reclame

Rostul postului

Rostul postului nu e să omoare omul…

Unii nu postesc deloc, altii postesc o saptamana sau cateva zile, iar altii, o saptamana la inceput si o saptamana la sfarsit. Fiecare isi va lua plata dupa ostenelile sale. Dar cei care postesc, adeseori se mai si incurca in intelegerea postului. Unii postesc ajunand mai ales vinerea – si e foarte bine. Pentru ca postul si ajunarea dau bun prilej organelor noastre celor dinlauntru sa se repare – aceasta „uzina” care suntem noi insine si care merge asa, ca un automat: de pilda, nu ne dam seama cand se transforma painea in energie. Si cand postim, se bucura tot launtrul nostru, ne spune „mersi”, pentru ca se reface aievea. Asadar, cine tine post cu regularitate isi face el insusi foarte mult bine.

Este la cate unii aceasta panica: „Daca nu mananc, mor, ametesc!” Nu-i adevarat. Postul armonizeaza si invioreaza tot launtrul nostru. Postul crestin, supravegheat si tinut cu intelepciune, este recomandat de sfintii Parinti, iar unii din ei aveau studii de medicina inalta si ei urmareau sa ne faca noua bine, nu sa ne chinuiasca. Asa ca toate au fost randuite cu foarte multa luciditate si pricepere.

Postul trebuie sa fie luminat, consimtit de buna voie, nu cu ciuda, ci sa fie ca o bucurie. Nu un post cu ciuda sau tinut de frica, pentru ca atunci stomacul resimte postul ca o mare suferinta, iar mintea culege numai matraguna si numai rautati. Dumnezeu nu vrea un astfel de post. Este un post netrebnic, cu adevarat, atunci cand posteste aceasta aparatura fizica, iar sufletul se revolta. Nu asa! Dumnezeu vrea ca totul sa fie global, armonios; sa posteasca si trupul, dar sa posteasca si sufletul, si atunci e postul cu adevarat binefacator. Sa se bucure si cele dinlauntru si sa nu se revolte gura si limba ca le-am pus la post.

Sfantul Timotei, ucenicul sfantului apostol Pavel, nu stia cum sa se chinuiasca mai mult, ca sa-si stapaneasca patimile. Manca numai paine, apa si fructe – nu numai in post, ci tot timpul – si slabise foarte rau. Sfantul Pavel, care stia suferinta lui, ii scrie sa bea si putin vin, nu numai apa, din pricina deselor sale slabiri. Desigur, sfantul Pavel ii scria putine cuvinte, insa Timotei intelegea foarte mult din ele, din aceste cuvinte putine. Sunt in biblioteci carti mari, volume groase, cu foarte multe pagini si pe masura ce le parcurgi, te atrag intorsaturile de fraze, cuvintele frumoase, dar cand strangi in mana, vezi cum curge tot, nu ramai cu nimic -adica ai foarte putin folos din aceasta literatura profana. Sfanta Scriptura insa este intelepciunea cea mai inalta si deseori, un singur loc, un singur cuvant din Biblie ne poate lumina pe deplin. Sunt mari sfinti care au urmat un singur cuvant din Biblie: „Vinde tot ce ai si urmeaza-mi Mie” – sfantul Antonie cel Mare, de pilda, sau sfanta Paraschiva. Le-a ramas in minte si in inima un text sau o frantura de text din sfanta Scriptura si acest text a „ars” in inima lor, ca unjaratec, toata viata – si pe acesta l-au urmat si s-au mantuit.

In epistola sa catre Timotei, sfantul Pavel scrie cuvinte de o gingasie rara. Ce poate fi mai dragastos decat faptul ca sfantul Pavel, care era asa de prins cu atatea treburi, se ingrijeste de sanatatea ucenicului sau? Si ii scrie cu multa delicatete si curatie launtrica. Timotei era bolnavicios din firea sa si isi stricase stomacul si sfantul Pavel ii scrie: „Nu bea numai apa” – asta inseamna ca pana atunci bause cu adevarat numai apa. Altadata spune: „Eu am trimis la voi pe Timotei, iubitul si credinciosul meu fiu” – aceste cuvinte arata vredniciile lui Timotei. Si Timotei n-ar fi fost asa vrednic, daca ar fi fost robit de trup; dar el, tanar cum era, in chilia lui, intiparea in sine toate faptele bune pe care le facea sfantul Pavel. Desi era foarte tanar, purta acelasi jug cu sfantul Pavel. „Nimeni sa nu-l dispretuiasca pe Timotei, caci el urmeaza Legea Domnului, ca si mine; si ca un tata cu fiul sau, asa impreuna cu mine a slujit el” – spune sfantul Pavel. Timotei insa continua sa posteasca inainte, cu toata asprimea. Si nu facea ca aceia care, dupa ce postesc, incep sa zica: „Ce sa mai postesc de-acum? Mi-am omorat trupul si l-am biruit pe diavolul. De-acum de ce sa mai postesc?” Timotei nu zicea asa, ci cu cat erau mai mari meritele sale, cu atat mai mult se nevoia; si aceasta, desigur, a invatat tot de la sfantul Pavel.

Va atrag atentia asupra unui cuvant. Sfantul Pavel nu-i scrie: „bea vin”, ci „putin vin”, adica numai cat e de trebuinta pentru a alunga boala trupului, si nu pentru a ingadui boala sufletului, nici pentru a intarata patimile. Caci vinul, frati crestini, sfarseste energia organismului. Vinul e lasat de Dumnezeu sa-l intrebuintam cu masura, nu oricum. Betivul e un mort viu, are cerul cu desavarsire inchis. Betivii nu pot mosteni imparatia cerurilor, sfantul Pavel ne spune asta.

Frati crestini, din cele spuse in seara aceasta, as vrea sa ramaneti macar cu doua ganduri si anume: un post cumpatat; si dupa un post aspru, sa mancati putin. Unii postesc toata ziua, ajuneaza, si seara mananca cat ar fi mancat toata ziua si apoi toata noaptea le e rau. Este si un cuvant in popor: „Craciunul satulului, Pastele fudulului” – adica acum se taie bietii porci si mancam si ne imbuibam cu toate dupa post, mancam pentru tot postul cu un fel de razbunare si ne vatamam trupul (…). E nevoie de post cu adevarat, frati crestini.

Dar un post aspru se impleteste cu rugaciunea si cu meditatia, si mai ales sa-ti posteasca si gura in timpul postului. Sunt oameni care fac din aceasta ravna a postului un ideal. Si ferice, cu adevarat, de cei ce merg pe aceasta cale frumoasa si cu adevarat vrednica, calea postului! Numai sa fie dusa cu statornicie si rabdare, pentru ca este o cale spinoasa, frati crestini, si totdeauna veti avea de suferit pe aceasta cale. Si sfintii au suferit foarte mult, toti, fara nici o exceptie. Iar daca cineva ajunge la varful faptelor bune si apoi se ademeneste si cade, caderea lui e mare, pentru ca ii tulbura pe toti. Sfantul Timotei stia ca are nevoie de un frau pentru tineretea lui – caci tineretea aceasta de multe ori se preface intr-un fel de flacara si cuprinde totul in jur. De aceea, sfantul Timotei se ingradea din toate partile, ca sa stinga aceasta flacara a pacatului. Si el nu parasea nicicum lucrul lui Dumnezeu, ci cu tot postul lui aspru, acum era la Efes, acum la Corint, sau pe mare, sau in alta parte, oriunde era invatatorul sau, sfantul apostol Pavel. Toti matii sfinti au fost bolnavi, frati crestini. Incepand de la sfantul Pavel, care avea mereu nevoie de sfantul Luca, sau sfantul Ioan Gura de Aur care vomita mereu si nu putea manca niciodata cu altcineva la masa, din pricina acestei slabiciuni… sfantul Nicolae care avea picioarele ranite si um­flate, de la minele de plumb din Asia Mica, unde a fost deportat…

Toti sfintii, fara exceptie, au primit suferinta in trupul lor, ca pe un ghimpe care ii ajuta sa fie mereu cu mintea la Bunul Dumnezeu; de aceea ei primeau cu foarte mare bucurie aceste suferinte. Iisus insusi a suit acest drum al suferintei, a calatorit pe drumul Crucii si picioarele Lui au netezit asprimea caii, au facut-o mai lesnicioasa celor ce vor merge dupa El.

Tineti seama de toate acestea, frati crestini. Luati-va in serios propria viata, pentru ca o data ii este dat omului sa traiasca si dupa moarte vine judecata – spune sfantul Pavel. Daca noi vorbim numai despre aceste lucruri si le laudam cu gura, dar nu le facem, e ca si cum am vedea in vitrina unui magazin o mancare foarte buna, dar nu o putem lua, pentru ca este un geam intre noi. Asa este si cu aceasta ne-aplecare spre poruncile lui Dumnezeu, spre lucrarea lor. Sa facem, frati crestini. Dumnezeu sa ne ajute sa facem, si negresit, ne vom bucura de roadele si sporul cel duhovnicesc. Amin.

Postul e inainte de toate, infranare, frati crestini. Pentru ca daca nu mananci de dulce, dar mananci de post mai mult decat trebuie si mananci si o mancare foarte bine gatita, acela nu mai este post.

Noi astazi nici nu mai bagam in seama poruncile lui Dumnezeu, dar pentru acest dispret grozav fata de poruncile Lui, fara indoiala ca vom fi aspru judecati. Noi, cei de azi, ne-am obraznicit, suntem „evoluati”…

In post conteaza foarte mult sa va iertati unul pe altul. Postul n-are nici o valoare cand ai necaz pe cineva si nu te poti impaca cu el. Poti sa mori de foame, nu are nici un rost postul tau, pana cand nu te impaci cu celalalt. Dar nu asa, o impacare de politete, ci iertare din inima. Nu asa, ca „da, eu n-am nimic cu nimeni”. Asta nu e iertare. Sa va iertati unul pe altul din toata inima, numai atunci postul va fi cu adevarat de folos. Unii nu-si vorbesc cu anii, dar postesc fiecare post. Vai de postul lor… Asemenea persoane trec pe deasupra gurii iadului, duc cu ei un fel de zbucium cumplit si dincolo ii asteapta acest foc cumplit al constiintei vinovate.

Nu va temeti de post. Postul nu e lasat sa omoare omul, ci sa potoleasca patimile din noi. Daca esti bolnav si postesti, de cele mai multe ori te vindeci prin post. Si dimpotriva, daca mananci prea bine, poti fi oricat de sanatos, indata te distrugi. Si apoi sa nu uitati ca postul nu inseamna numai post de mancare, ci sa te abtii de la tot ceea ce simti ca nu-ti este de folos: de la o placere vinovata, de la un roman nepotrivit.

In comunitatile in care traim, cand pleaca unul afara, toti ceilalti tabara pe el si ii spun toate greselile si uita ca, oricat de rau ar fi cineva, are si niste lucruri bune. Dar se uita acest amanunt si se spun numai cele rele. Si gresim osandind pe altul, si spurcam postul nostru cu acest pacat, si ne adunam pacate grele in fata lui Dumnezeu. Pentru ca atunci cand judeci pe altul, intri cu obraznicie in drepturile lui Dumnezeu, El e judecatorul. „Cine esti tu, sa judeci sluga straina?” Ce folos ca nu mananci carne, dar mananci cinstea fratelui tau? Sau dai averea la saraci, dar tu esti plin de ura?

Sa avem grija, asa cum v-am spus, sa postim si cu limba, frati crestini. Noi avem gura, cu care facem foarte multe greseli de neiertat. Sfantul Iacov spune asa: „Cine-si pazeste limba si nu spune lucruri gresite, acela e barbat desavarsit”. Mare e razboiul purtat de limba – limba aceasta cu care vorbesc si eu acum. Si apoi nu uitati ca vom da seama de orice cuvant desert – asa ne avertizeaza Mantuitorul. E cumplit: vom fi pusi in fata cu toate cuvintele noastre. De aceea spun sfintii Parinti ca limba are doua garduri in fata, ca s-o poti stapani: dintii si buzele. Cand spune prostii, musc-o in asa fel incat sa curga sange. Pedepseste-ti limba, ca sa scapi tu de pedeapsa cea vesnica. Ar trebui sa ne controlam fiecare cuvant pe care-l spunem, pentru ca fiecare are rostul lui in viata noastra sau in viata altora. Nu-ti invinui numai limba, ca si cum ea ar merge fara cap si fara minte… S-o strunim noi, sa-i poruncim noi ce sa spuna, nu sa ne scuzam ca „am scapat din vedere ceea ce am spus”, nu dati vina numai pe limba. Inca o data, nu uitati ca postul este si al gurii. Sunt vorbe de aur, vorbe de argint, dar cele mai multe sunt vorbe goale. Nu uitati indemnul:. „Cuvantul vostru sa fie dres, cu sare.. .”. Asa ca aveti grija la capitolul „barfa”. La noi, asa se procedeaza. Cand lipseste cineva din birou, chiar pentru o clipa, in urma e anulat cu totul de ceilalti, nu mai e bun decat de scuipat cand se intoarce… Sa nu fie, frati crestini.

Marile calatorii sunt intotdeauna cele interioare. Pentru ca in calatoriile exterioare, in timpul nostru, sunt foarte multe inlesniri – de pilda putem merge foarte comod si putem parcurge drumuri mari intr-un interval de timp foarte scurt. Sunt insa calatorii interioare in care avem de luptat cu noi insine, asa cum, de pilda, in Athos, ca sa mergi de la o manastire la alta, te strecori pe niste cararui si cararuile astea [au] de o parte si de alta niste arbusti mici, cu foarte multi spini – si daca mai si ploua, pe de o parte te uda ploaia sau roua, iar pe de alta parte te zgarie spinii care te intampina pe toate cararuile acestea inguste. La Athos nu prea calatorim, insa calatorim cu totii pe o cale foarte ingusta, plina de spini, cu piedici de tot felul. Sa ne gandim cate piedici avem cand vrem sa facem o fapta buna, cate targuieli nu facem noi cu noi insine, cand vrem sa facem o milostenie: cat ii dam? Mai putin, ca avem si noi nevoie… Sau cat trebuie sa ne luptam ca sa ne stapanim de la niste patimi! Cat de greu ne vine sa ne hotaram la aceasta calatorie, fara sa stam pe loc, ci sa mergem numai inainte! De aceea spun ca marile calatorii sunt cele interioare – mai ales aceste targuieli cu noi insine, pentru fapta cea buna.

Aceasta randuiala a postului este tot o calatorie pentru fiecare din noi, un timp de lupta cu noi insine. Pentru ca cea mai cumplita lupta este cu noi insine, nu cu altii, frati crestini. Noi pe altul il biruim repede sau il inlaturam, mai ales daca suntem mai voinici – il desfiintam repede pe dusmanul nostru, insa cu noi insine suntem tare delicati, ne este tare mila de noi si gasim toate argumentele ca sa ne crutam pe noi insine. Postul este lasat ca o arena in care trebuie sa ne luptam cu fiarele din noi, cu spinii din noi, cu rautatea din noi – si e foarte greu sa te biruiesti pe tine insuti.

Si intr-o asemenea calatorie launtrica, ne este absolut de trebuinta o fapta buna care, daca o implinim, este egala cu eliberarea noastra launtrica: adica sa ne iertam unii pe altii. Pentru ca in aceasta calatorie spre inviere, avem noi insine nevoie de multa iertare de la Dumnezeu. Si daca nu iertam, nici noua nu ni se iarta si vai de sufletul nostru! Ne merg toate impotriva, chiar daca ni se pare ca mergem pe drumulcel bun; vai de sufletul nostru, daca nu ne iarta si pe noi Dumnezeu! Cand stii ca seful tau e suparat pe tine si urmeaza sa te sanctioneze, te temi si cauti sa faci tot ce poti, ca sa te ierte si sa te pui bine cu el. Dar marele Stapan al universului, cand il stim suparat pe noi, la cine putem mijloci sa ne ierte? Iar conditia iertarii Lui, e sa iertam si noi. Este conditia pe care acest mare Stapan o pune pentru fiecare dintre noi: „iertati si vi se iarta”; „nu iertati, nu vi se iarta”. Aceasta este problema iertarii – foarte grea de multe ori, dar si foarte luminoasa, pentru ca ea ne ajuta la sporul cel duhovnicesc si „ne pune bine” cu acest mare si bun Stapan al universului intreg. Ierti – ti se iarta.

Orice truda pentru luminare si mantuire presupune aceasta conditie a pacii interioare. Caci asta inseamna iertarea: pacea ta. Si nici nu se poate face rugaciune cu ciuda. Cand te chinuie gandul ca celalalt ti-a facut rau, n-ai liniste in suflet si nu te poti ruga. Praful acesta care ustura si doare, stergeti-l de pe suflet si aruncati-l la caini… iertati, fratilor, ca sa puteti veni aici la rugaciune cu inima deschisa si sa va intoarceti acasa cu pace in suflet. Si nu asteptati sa va ceara celalalt iertare. Nu, incepeti prin a cere dumneavoastra iertare, pentru ca este imposibil ca, oricat ar fi si celalalt de vinovat, sa nu aveti si dumneavoastra o vina cat de mica… e imposibil…

Parintele Sofian Boghiu

Ce inseamnă să fi un om al Sistemului

“Defecţiunea Meleşcanu”, sau ce inseamnă să fi un om al Sistemului

 

Multă lume s-a intrebat ieri cum a fost posibilă numirea lui Melescanu la sefia SIE si mai ales cum de a acceptat acesta numirea in cauză, stiind faptul că senatorul este o “figura de marcă” a PNL. Traian Băsescu ne-a obisnuit cu miscarile sale prin care caută cu orice pret sa slăbească Opozitia racoland oameni de bază, – asta nu e o noutate. Dar de ce a acceptat Melescanu? Pentru ca este un “om al sistemului”.
Cu o cariera de peste 40 de ani in servicii ( se stie ca la Externe nu puteai sa faci carieră dacă nu faceai parte din sistem), senatorul nu avea cum să se opună acestei nominalizări. Pentru că are destule lucruri in trecutul sau care nu trebuie să fie făcute publice…
Nu întotdeauna insă, relaţia dintre preşedintele Băsescu şi Teodor Meleşcanu a fost una amiabilă. În ianuarie 2008, Traian Băsescu îl avertiza pe ministrul interimar al Justitiei de la acea vreme, Teodor Meleşcanu, că tergiversează începerea urmăririi penale pe numele unor foşti miniştri. 

“Cred ca domnul ministru Melescanu se apropie de situatia de a fi un ministru care face abuz in serviciu, este un avertisment pe care i-l transmit public”, spunea Traian Băsescu.

Declaraţia avea loc dupa ce, cu o zi înainte, Teodor Meleşcanu, întorcea la Cotroceni dosarele referitoare la începerea urmăririi penale a opt miniştri, pe motiv că documentele trimise de Administraţia Prezidenţială nu reprezentau dosarul cauzei. Şeful statului a găsit în acest gest şi motive ascunse: o înţelegere între PSD şi PNL.

Potrivit colegilor de partid ai lui Teodor Meleşcanu, Traian Băsescu a fost foarte enervat de gestul făcut de ministrul interimar al Justiţiei.

“Ministrul Melescanu a fost amenintat la telefon de presedintele Traian Basescu. Cu un limbaj care nu poate fi reprodus la un post de radio sau in presa. Noua ne-a spus acest lucru Melescanu. In ce hal a putut sa vorbeasca presedintele la telefon pentru ca si-a permis sa faca un gest legal”, declara Eugen Nicolaescu.

Teodor Meleşcanu a preluat, în 2008, pentru o scurtă perioadă, conducerea ministerului justiţiei, după plecarea lui Tudor Chiuariu. Asta după ce şeful statului refuzase numirea Noricăi Nicolai în funcţie, făcând publice date din dosarul profesional al liberalei de pe vremea cand era procuror.

Despre “secretele din dulapul” lui Melescanu vom reveni intr-un material detaliat. P.S. Să mai spună cineva că împăcarea, peste cătuşe şi arest, dintre Dinu Patriciu şi Traian Băsescu ar fi o poveste: Meşecanu, ce-i ?

Sursa: Surse.org  Un Proiect Open Source

RUSIA, ESTE GATA PENTRU AL TREILEA RAZBOI MONDIAL !!

URSUL SOVIETIC, RUSIA, ESTE GATA PENTRU AL TREILEA RAZBOI MONDIAL !! PATRIARHIA RUSEASCA ANUNTA CA UN MARE RAZBOI ESTE APROAPE !!

Un singur lucru este clar.Daca Rusia a facut aceste anunturi,atunci cu siguranta este deja gata de razboi. “Ursul Sovietic” îşi încordează muşchii.

Rusia se pregăteşte de război. Premierul de la Moscova şi cel mai probabil viitorul preşedinte al Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat începerea unei operaţiuni de înarmare fără precedent. În paralel, Biserica Ortodoxă Rusă atrage atenţia că Moscova trebuie să fie pregătită să facă faţă unui conflict militar major.

Putin a precizat că întărirea sistemului de apărare aerian şi spaţial al ţării, pentru care vor fi alocate aproape 600 de miliarde de euro, este un răspuns la politicile militare ale NATO şi SUA. “23.000 de miliarde de ruble (2100 de mld euro)  vor fi consacrate în total pentru aceste obiective în următorul deceniu. Epoca prin care trecem necesită o politică determinată de întărire a sistemului de apărare aerian şi spaţial al ţării. Este politica SUA şi NATO în materia apărării antirachetă care ne împinge să facem asta”, a explicat Vladimir Putin, într-un articol publicat azi de Rossiiskaia Gazeta.

Actualul premier a dezvăluit şi cum va arăta Armata Rusiei în următorul deceniu. “Forţele armate vor primi peste 400 de rachete balistice intercontinentale moderne, amplasate la sol şi pe mare, opt submarine cu rachete balistice, aproximativ 20 de submarine de atac, peste 50 de nave de suprafaţă şi circa 100 de aeronave militare, peste 600 de aeronave moderne, inclusiv bombardiere de generaţia a V-a, peste o mie de elicoptere, 28 de sisteme de rachetă suprafaţă – aer de tip S-400, 38 de sisteme de apărare aeriană Vitiaz, zece sisteme de rachete tactice Iskander-M, peste 2.300 de tancuri moderne, circa 2.000 de arme şi sisteme autopropulsate de artilerie, precum şi 17.000 de vehicule militare”, a precizat Putin.

Patriarhia de la Moscova anunţă că războiul e a aproape.

Interesant este că şi Biserica Ortodoxă Rusă a atras atenţia că liderii de la Kremlin trebuie să acorde o mai mare importanţă segmentului militar. “Există multe procese în lume în care Rusia ar trebui să joace un rol mai activ, de vreme ce contradicţiile economice şi sociale care există în lume sunt atât de puternice, încât pot exploda în operaţiuni militare grave. Pentru ca aceste operaţiuni militare să nu atingă teritoriul sau vecinătatea hotarelor noastre, trebuie să ţinem forţele noastre armate pregătite să participe la liniştirea situaţiilor care pot duce la război, fie în Orientul Mijlociu fie în Asia Centrală, unde situaţia este tensionată”, a afirmat, recent, Vsevolod Chaplin, preşedintele Departamentului Sinodal pentru Biserică şi Societate a Bisericii Ortodoxe Ruse.

Totodată, acesta a ţinut să precizeze că un mare război va avea loc în curând. “În orice caz, nu vom reuşi să scăpăm de un mare război”, a avertizat reprezentantul Patriarhiei de la Moscova.

Acest articol apartine blogului Secretele Sistemului

NU MAI AVEM PREA MULT TIMP!

E VREMEA SPANACULUI,NU MAI AVEM PREA MULT TIMP!

Am citit cu durere in suflet articolele referitoare la mitingul anti-cip din 7 martie. Ma asteptam sa fie putini participanti, dar nu chiar atat de putini (2-300 persoane). Ce sa insemne asta? Ca suntem chiar atat de putini crestini in Romania? Ca indiferenta romanului fata de ce se intampla in tara lui este atat de mare in cat nici atunci cand este vorba despre incalcarea drepturilor lui fundamentale nu-l mai intereseaza? Ca exista o spalare a creierului atat de avansata incat numai grija zilei de maine o mai are sau ca toti carcotesc pe la colturi dar aproape nici unul nu are curaj sa iasa inainte atunci cand e momentul?  Cred ca nicicand n-au fost mai dezbinati romanii ca acum. Celor care insa cred ca lupta pentru o cauza dreapta vreau sa le dau inca un motiv de intarire in lupta lor impotriva pecetluirii.

Să vedem, însă, ce a spus şi Cuviosul Paisie. “3. „Când va fi vremea spanacului…” – Cuviosul Paisie Aghioritul

Câţiva militari aşteptau la gardul chiliei Părintelui, la Panagouda. Şi-au ridicat ochii ş l-au văzut venind către ei. A deschis poarta de sârmă şi le-a urat bun venit. Le-a pregătit să se aşeze sub un copac şi a-nceput să discute cu ei. La un moment dat, unul dintre ei i-a spus: Nu mai suport, gheronda. M-am săturat de militărie… Părintele s-a întors, l-a privit şi i-a spus: Tu n-o să renunţi. Tu o să fii Comandantul Apărării atunci când ne vor ataca turcii… Toţi l-au privit plini de uimire. Şi când va fi, gheronda, treaba asta ?, l-au întrebat. Când va fi vremea spanacului, le-a zis, şi a schimbat apoi vorba.

Au trecut mulţi ani de atunci, gheronda Paisie a adormit iar respectivul a rămas în cadrul armatei şi a avansat în grad. În prezent, el este Comandantul Armatei, domnul general Grapsas… Constituie oare acestea profeţii ? Dacă da, acum se împlinesc, din moment ce suntem deja în „vremea spanacului”…”(Calauza ortodoxa-06 februarie 2009).

De ce va dau acest exemplu? Pentru ca este mai de actualitate ca oricand. Dar sa va explic pe rand. In Grecia exista o lege prin care se stipuleaza ca nici un conducator al fortelor de ordine(armata, politie) nu poate sta in aceasta functie mai mult de doi ani. Pana anul acesta, in luna martie, nimeni nu a stat mai mult de un an in acesta functie cu exceptia comandantului general al Politiei Elene, caruia i s-a permis acest lucru in anul 2004, cu ocazia J. O. de la Atena. A fost singura exceptie de la lege si mai ales de la practica. Anul acesta, pe 4 martie a avut loc intrunirea consiliului de ministri in vederea numirii noilor comandanti generali. Si stupoare, generalul Grapsas a fost lasat pentru inca un an drept Comandant al Armatei Elene, spre stupoarea chiar si a grecilor. De ce? Nu exista, cel putin oficial, nici un motiv de temere pentru statul elen ca ar putea fi atacat. Nu cred ca ministrii au tinut cont de previziunile Cuv. Paisie . Si totusi generalul Grapsas este in functie. Sa fie oare doar coincidenta asa cum sustin multi ce se uita prin blogg-urile ortodoxe si nu cred o iota din ceea ce se scrie acolo? Eu nu cred. Grapsas va mai putea fi Comandantul Armatei doar pana la anul(2010-martie) dupa care obligatoriu va trebui schimbat.

Dupa stiinta semanarea spanacului de primavara incepe la inceputul lunii martie (cel tarziu in aprilie daca martie e foarte friguros)si se recolteaza la 40-50 de zile de la semanare. O alta coincidenta? In Grecia sunt deja pomi infloriti de la sfarsitul lunii februarie iar spanacul s-a semanat deja. Prima recolta va fi dupa 40-50 de zile, adica de Sfantul Paste.

“Cine are urechi de auzit sa auda”( Marcu-4.23)

Astazi de Sfintii 40 de Mucenici doresc din toata inima, celor ce cred cu adevarat in Iisus, sa aiba incredere in inimile lor: ” Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi .”(Ioan-8.32)

DUMNEZEU sa ne intareasca pe toti si sa ne ajute! Amin.

 

sursa http://mucenicul.wordpress.com

Postul Mare si nobletea duhovniceasca

La ce să luăm aminte mai mult în Postul Mare?

“- Gheronda, la ce sa luam aminte mai mult in Postul Mare?

– La noblete, la nobletea duhovniceasca.

– Gheronda, Postul Mare nu este mai mult o perioada de pocainta?

Noblete, noblete, ca sa fiti prinsi in mreaja lui Hristos. Altfel nu-i chip sa sporiti. Daca ati sti ce aduce nobletea, ati vana-o zi si noapte; nici n-ati mai dormi. Daca cercetezi cu de-amanuntul nobletea duhovniceasca, vei vedea ascunsa in ea maretia lui Dumnezeu.

– Gheronda, ce este nobletea mai exact?

– Nobletea duhovniceasca este superioritatea duhovniceasca, este jertfa. Un suflet nobil are pretentii numai de la sine insusi, iar nu de la ceilalti. Se jertfeste pentru ceilalti, fara sa astepte rasplata. Uita tot ce da, dar isi aminteste pana si cel mai mic lucru care i se da. Are marinimie, are smerenie si simplitate, are lipsa de interes, cinste… le are pe toate. Are cea mai mare bucurie si veselie duhovniceasca.

Nobletea duhovniceasca are Harul lui Dumnezeu, este – cum sa spun? – o insusire dumnezeiasca. Acolo unde exista noblete, lucrarea nu se face cu zgomot, nu se face la vedere. De aceea acolo Se odihneste Hristos si acolo este binecuvantarea lui Hristos.

Nobletea duhovniceasca este dreptate duhovniceasca

– Gheronda, nobletea duhovniceasca este mai presus de dreptatea duhovniceasca?

– Nobletea duhovniceasca are dreptate duhovniceasca, iar dreptatea duhovniceasca are noblete duhovniceasca sau, mai bine spus, nobletea este dreptate duhovniceasca. De aceea omul care are noblete duhovniceasca nu este supus legii – “legea nu este pusa pentru cel drept“. Un astfel de om prefera sa fie ucis decat sa ucida.

– Gheronda, cand mi se cere sa fac un lucru, indata ma gandesc ca am si alte treburi de facut si ma impotrivesc.

– Daca dobandesti noblete, le depasesti pe toate acestea. Nu folosi logica, fiindca nobletea este in afara logicii. Voi vreti sa aranjati lucrurile cu logica omeneasca, cu dreptatea lumeasca. Unde este dreptatea duhovniceasca? Nu am spus ca omul, cu cat este mai duhovnicesc, cu atat are mai putine drepturi in aceasta viata? Omul duhovnicesc doar daruieste si niciodata nu cauta sa primeasca?

– Dar de ce in Evanghelie se spune: “Oricine cere ia si cel ce cauta gaseste“?

– Asta-i altceva. Cand ceri de la Dumnezeu pentru tine insuti un lucru din care lipseste dragostea pentru aproapele inseamna ca tot de interesul tau te ingrijesti. Pe cand, de pilda, atunci cand o mama cere de la Dumnezeu sa i se faca bine copilul sau sa mearga lucrurile bine in familie, aceasta nu este pentru ea insasi, ci pentru binele casei. Iata, femeia cananeianca despre care vorbeste Evanghelia nu cerea nimic pentru ea. Alerga in urma lui Hristos si Il ruga sa o ajute pe fiica ei care avea demon. Atunci Apostolii s-au apropiat de Hristos si I-au spus: “Fa ceea ce-ti cere ca sa nu alerge in urma noastra si sa strige!”. Dar El le-a raspuns: “Nu sunt trimis decat catre oile cele pierdute ale casei lui Israil“. Cananeianca insa a continuat sa ceara ajutor. Atunci Hristos S-a intors spre ea si i-a spus: “Nu este bine sa iei painea fiilor si sa o arunci cainilor“. Dar aceea I-a raspuns: “Da, Doamne, dar si cainii mananca din faramiturile ce cad de la masa stapanilor lor“. Atunci Hristos i-a spus: “Pentru cuvantul acesta al tau, fiica ta s-a tamaduit“. Ati vazut ce credinta avea, ce smerenie, ce noblete, ce superioritate? Daca ar fi avut egoism, I-ar fi spus lui Hristos: “Nu ma asteptam de la Tine sa ma faci si caine! M-ai dezamagit!” si ar fi plecat revoltata. Ar fi avut si cugetul impacat ca s-a purtat foarte corect, foarte drept. Ba inca I-ar mai fi spus: “Ma mir cum de sta atata lume si Il asculta!”…

– Gheronda, credinta ei a ajutat-o?

Nobletea ei a fost cea care a ajutat-o sa aiba o asa credinta. Nu avea nici un pic de parere de sine si nici vreo pretentie. Avea si gandul cel bun: “De vreme ce Dumnezeu a spus asta despre poporul lui Israil, inseamna ca stie El ceva. Noi apartinem unui alt neam”.

Cum se dobandeste nobletea

– Gheronda, cum pot sa dobandesc nobletea?

– Sa te misti smerit, cu ravna curata si intotdeauna sa te jertfesti. Sa cultivi sensibilitatea duhovniceasca. Sa ramai netulburata cand altul te deranjeaza si sa te bucuri ca esti deranjata si ca nu deranjezi. Caci sunt unii carora nu le pasa daca ii deranjeaza pe altii, ci ii preocupa numai sa nu fie ei deranjati. Altii nu vor nici sa deranjeze pe altii, dar nici sa fie deranjati. Iar altii spun: “Sunt sensibil, nu pot suporta nici macar o vorba”. Dar ei jignesc pe altii. Ce fel de sensibilitate este aceasta? Adevarata sensibilitate are noblete.

– Gheronda, daca cineva are defecte, dar se lupta sa dobandeasca nobletea, va fi ajutat?

– Nobletea va alunga defectele.

– Gheronda, libertatea duhovniceasca inseamna slobozirea de patimi?

– Libertatea duhovnieasca este nobletea despre care va spun ca trebuie sa o aveti. Si pentru ca omul sa aiba noblete, trebuie sa nu existe inlauntrul sau patimi josnice, micime sufleteasca etc. Dumnezeu nu sta acolo unde este micime sufleteasca, fiindca Dumnezeu este din fire bun.

-Pentru ca sa iubesc reaua-patimire, tot la noblete trebuie sa lucrez?

-Ah, inca nu ati inteles ce inseamna noblete! Nobletea are si ea vitejie, caci atunci lucreaza inima. Ca sa intelegeti ce insemna noblete, ganditi-va la Hristos. Ce a pastrat Hristos pentru El Insusi? Nimic. A dat totul. S-a jertfit si Se jertfeste mereu pentru noi toti. Ne da dragostea Sa si ia pacatele noastre. Noi insa, dimpotriva, vrem doar sa primim dragoste. Ganditi-va si la ceea ce fac parintii: se jertfesc mereu pentru copiii lor, cu toate ca se poate ca mai tarziu sa primeasca si lovituri de la ei. Si chiar daca stiu ce-i asteapta, ei tot se jertfesc. Acelasi lucru fac si animalele si pasarile. Randunica se ingrijeste de puii ei, iar ei la randul lor se vor ingriji, cand vor creste, de puii lor. Asa a randuit dragostea nobila a lui Dumnezeu.

Prin noblete omul intra in legatura cu Dumnezeu

– Cum se inrudeste omul cu Dumnezeu, Gheronda?

– Totul este ca omul sa dobandesca nobletea duhovniceasca. Atunci se inrudeste cu Dumnezeu.

– Gheronda, se poate ca o maica sa-si faca la chirie indatoririle ei duhovnicesti, iar apoi sa nu se mai incumete sa ajute la o ascultare de obste?

– Ce fel de indatoriri duhovnicestin da îuna celorlalti? Adica celalalt sa se ostenesca, iar eu sa indeplinesc indatoriri duhovnicesti? Asta nu inseamna indatorire duhovniceasca, mai ales la un tanar. Tanarul trebuie sa caute cum sa ajute un batran. Adica tanarul sa indeplinesca asa-zise indatoriri duhovnicesti, iar un batran sa se chinuie sa scoata la capat o treaba. Oare aceasta poate fi socotita jertfa sau noblete? Sa studiez, sa-mi fac indatoririle mele duhovnicesti, iar treburile sa le las pentru ceilalti? Astea-s lucruri gaunoase! Multe suflete nu au sesizat inca sensul vietii duhovnicesti. Nu au gustat schimbarea adusa de noblete; se gandesc la ei insisi.

In incercari omul da examene. Imi amintesc ca odata, pe cand ma aflam in viata de obste parintii imi spusesera sa raman la chilie si sa nu fac niciun efort, fiindca varsam mereu sange. La un moment dat il vad pe fereastra pe un batranel, pe portar, cum se chinuia sa despice cu securea o buturuga, ca sa o arda in camin. Acest batranel avea probleme cu intestinele si din pricina neincetatelor hemoragii era foarte slabit. Ganditi-va ca dormea incaltat cu papucii, fiindca nu avea putere sa-i lege si sa-i dezlege. Sar atunci din pat, apuc securea, lovesc de doua-trei ori buturuga si o despic. Dar indata m-a podidit sangele pe gura. Ai inteles? Nici macar nu m-am gandit la starea mea, nici n-am mai tinut seama de mine insumi.

Noblete duhovniceasca! Nimic altceva nu-L induioseaza atat de mult pe Dumnezeu ca nobletea. Ea este receptorul Harului dumnezeiesc. Cat de simple si de usoare sunt lucrurile si cat de grele le facem noi! In toate este nevoie de noblete duhovniceasca. Daca cineva nu va intelege lucrul acesta, chiar de va face trei privegheri pe saptamana sau de va tine de trei ori pe luna post negru de trei zile sau se va ruga ore intregi, chiar de isi va pastra si curatia trupeasca, toate acestea nu-i vor fi de nici un folos. Nu spun ca nu trebuie sa le faca cineva si pe acesea, dar sa se ingrijeasca sa dobandeasca lucrul cel mai important dintre toate: nobletea duhovniceasca, care este curatia sufleteasca. Sa nu existe inlauntrul lui interes propriu, voie proprie, egoism, dorinta de a placea oamenilor si celelalte, pentru a se face placut lui Dumnezeu. Cand nu exista toate aceste patimi, atunci, chiar si fara sa se roage, omul are curatie sufleteasca si se inrudeste cu Dumnezeu, se uneste cu El.

Numai prin noblete omul reuseste sa intre pe aceeasi frecventa cu Dumnezeu si sa aiba legatura cu El, sa lucreze pe frecventa lui Dumnezeu. Altminteri, butonul este intors pe o alta frecventa. De aceea cautati sa schimbati antena… Exista antene verticale si orizontale. Cele verticale se “sprijina” pe ele insele si nu fac bine contactul, pierd usor semnalul. Pe cand cele orizontale se extind si de aceea au o raza mare de receptie, incat reusesc sa perceapa chiar si semnalele slabe. Vreau sa spun ca cel care se sprijina pe sine insusi nu s-a eliberat de propriul eu, nu are noblete. De aceea nu are nici Harul lui Dumnezeu, nici luminare dumnezeiasca“.

Cuviosul Paisie Aghioritul

Numai omul pe care îl vede si îl cunoaste Dumnezeu – ”omul tainic” este străin de orice prefăcătorie, orice minciună si orice ”cosmetizare”.

Omul cel tainic din noi

”Ființa cea tainică a inimii” (I Petru 3, 4)
Toti traim o viata dubla. Suntem, mai intâi, așa cum arătăm și cum ne vede lumea, dar, în același timp avem și o viață lăuntrică, tainică, cu care apărem în fața lui Dumnezeu. Mai mult, cineva a spus că în ființa fiecăruia dintre noi sunt patru persoane: cea pe care o cunoaște lumea, cea pe care o cunosc rudele si apropiații, cea pe care nici noi nu o cunoaștem și cea pe care o cunoaște Dumnezeu. Aceste patru persoane, în cea mai mare parte, se cunosc foarte puțin între ele.
Omul nu este cel pe care zic că îl cunosc și îl văd ceilalți oameni și nici măcar cel ce el însuși crede că este. Numai omul pe care îl vede și îl cunoaște Dumnezeu – ”omul tainic” este străin de orice prefăcătorie, orice minciună și orice ”cosmetizare”.
Îmi aduc aminte că la noi acasă, în ceea ce se numește de obicei curtea a doua, era o groapă mascată cu o scândură lată și groasă. Noi, copiii, îi dădeam târcoale, curioși nevoie mare să vedem ce se află acolo, ridicând uneori scândura, cu mari eforturi. O grozăvie! Sub ea colcăiau puzderie de viermi ca niște râme grețoase, care parcă se ascundeau de lumină. Ne grăbeam să repunem scândura la locul ei, o luam la fugă de -acolo, dar la scurtă vreme ne întorceam din nou să ne uităm în groapa aceea. În viața și în sufletul fiecăruia există o asemenea groapă și o asemenea scândură. La suprafață scândura poate fi chiar frumoasă, având un anume lustru care să placă și poate că n-am pregeta să le-o arătăm și altora și să ne fălim cu ea. Dar ea nu face decât să ascundă ceva ce se află dedesubt, ceva ce vrem să rămână ascuns, o murdărie care se ”teme” de lumină.
Această scândură trebuie ridicată mai des, ca dedesubtul ei să pătrundă din plin lumina lui Dumnezeu, să se facă curățenie și să apară înaintea lui Dumnezeu un ”om tainic”, bineplăcut Lui, ”căruia Domnul nu-i va socoti păcatul și-n gura căruia nu este vicleșug” (Psalmi 31, 1).”