NOUA ORDINE MONDIALA

illuminati

   David Rockefeller

Tot ce avem nevoie este o criza majora, iar natiunile vor accepta Noua Ordine Mondiala

Doamnelor si domnilor

   Cuvantul “secret “ este inadmisibil intr-o societate libera si deschisa iar noi ca popor, intrinsec cat si din punct de vedere istoric suntem impotriva societatilor secrete, a juramintelor secrete si a procedurilor secrete. Pentru ca exista impotriva noastra o conspiratie monolitica si crunta care se bazeaza in principal pe modalitati ascunse pentru a-si extinde sfera de influenta, se bazeaza pe infiltrare in loc de invadare , pe subversiune in loc de alegeri, pe intimidare in loc de libera alegere. Este un sistem care a comasat vaste resurse umane si materiale pentru cladirea unei masinarii strans unite si foarte eficienta ce uneste operatiuni militare, diplomatice, de informatii, economice, stiintifice si politice. Operatiunile sale sunt ascunse, nu publicate, greselile sale sunt ingropate, nu puse pe prima pagina, criticii sai sunt redusi la tacere, nu laudati. Nici o cheltuiala nu este pusa sub semnul intrebarii, nici un secret nu este dezvaluit. De aceea judecatorul atenian Solon, a decretat ca fiind ilegal pentru orice cetatean sa se sustraga unei controverse. Va cer ajutorul pentru sarcina foarte grea de a informa si alerta poporul american, increzator ca impreuna cu ajutorul vostru, omul va fi ce a fost destinat sa fie,  liber si independent. “

   Citat din discursul presedintelui SUA John F. KennedyThe president and the press “, 1961. In 1963 este asasinat …

Am facut aceasta introducere deoarece evenimentele de la inceputul toamnei anului trecut din domeniul financiar – bancar impun reconsiderarea a ceea ce pana acum era simplist etichetat ca teoria conspiratiei si reprezinta a doua etapa majora (dupa masurile luate in urma evenimentelor din 11.09.2001) din ultimul capitol al edificarii societatii de tip Big Brother planetar.

Foarte pe scurt, sa rememoram informatiile din ziarele financiare si agentiile de presa din zilele acelea referitoare la “cutremurul“ din SUA:

Planul american de sustinere a sectorului bancar ar putea costa pana la 1000 de miliarde.

Ne aflam intr-un moment crucial pentru economia Americii “  afirmase Bush in cea mai sumbra evaluare a economiei pe care a prezentat-o in ultimul timp, vorbind de asemenea de “erodarea increderii“ si despre riscurile care apasa asupra consumului, cresterii economice si asupra locurilor de munca.

Bush a recunoscut ca pe termen scurt achizitioanarea de catre guvern a unor mari intreprinderi financiare si a unor datorii si active ale bancilor va avea un efect socant asupra americanilor care sunt cei care garanteaza aceste achizitii prin impozitele pe care le platesc.

De fapt planul fusese conceput de secretarul Trezoreriei, Henry Paulson, Bush neavand nici inteligenta, nici experienta de a debita asa ceva. El de fapt nu era decat o marioneta a PAPUSARILOR, aidoma tuturor presedintilor americani.

Paulson cere sa i se acorde puteri foarte mari. Potrivit acestuia, Trezoreria americana va avea autoritatea de a achizitiona ipoteci pentru locuinte, instrumente financiare bazate pe ipoteci si active legate de ipotecile comerciale. In urma consultarilor cu banca centrala (Fed) categoriile de active intrate in vizorul autoritatilor s-ar putea extinde, daca acest lucru va fi “necesar pentru stabilizarea sistemului“, se arata intr-un comunicat al Trezoreriei.

De programul elaborat de Trezorerie ar putea beneficia, de asemenea, si institutiile financiare non-americane, lista acestora urmand sa fie stabilita de comun acord cu oficialii Fed .

De asemenea, propunerea vizeaza si angajarea de catre Trezorerie a unor manageri de fonduri si de acordarea de contracte in acest scop unor companii private.

Proiectul Trezoreriei este sprijinit de presedintele George W. Bush, care a declarat ca pentru a lupta cu o problema atat de mare este nevoie de un plan la fel de mare, care sa includa “o suma semnificativa din banii contribuabililor“.

Intentia principala a initiatorilor acestui plan este aceea de a aduna intr-un singur loc toate instrumentele financiare greu tranzactionabile si de a le pastra, pe cheltuiala contribuabililor

In acelasi timp, presedintele Bush a indemnat la o colaborare intre principalele doua formatiuni politice americane, Partidul Democrat si Partidul Republican, punand accentul asupra necesitatii mentinerii economiei americane pe linia de plutire.

Senatorul Barack Obama, candidatul democrat la presedintia Statelor Unite, a declarat ca “sustine pe deplin” incercarile lui Paulson si ale presedintelui Fed, Ben Bernanke, de a stabiliza sistemul financiar.

Secretarul Trezoreriei SUA, Henry Paulson, va avea putere completă asupra implementării planului, iar deciziile lui nu vor fi revizuite de niciun tribunal, potrivit unei copii a proiectului de legislaţie, citată de Reuters.

Planul administraţiei americane este propus în urma unei săptămâni care a transformat Wall Street-ul prin prăbuşirea băncii de investiţii Lehman Brothers, preluarea Merrill Lynch de căte Bank of America şi salvarea asigurătorului AIG de către guvern.

Proiectul a fost elaborat din cauza temerilor că şi alte instituţii financiare importante s-ar putea prăbuşi şi că pieţele de creditare sunt aproape de punctul de oprire, ceea ce ar afecta funcţionarea economiei SUA.

Si iata ca la scurt, Federal Deposit Insurance Corp (FDIC), organismul ce protejeaza depozitele depunatorilor in caz de faliment bancar in SUA, declara ca JPMorgan Chase achizitoneaza operatiunile bancare ale Washington Mutual, incluzand active evaluate la 307 miliarde de dolari si depozite de 188 miliarde. Activele bancare ale grupului au fost vandute JPMorgan pentru 1,9 miliarde de dolari.

JPMorgan devenea astfel a doua mare banca din SUA, cu 5.410 unitati in 23 de state americane, imediat in urma Citigroup Inc.

La inceputul anului 2008, prabusirea actiunilor Bear Stearns a determinat JPMorgan Chase sa-si anunte interesul de preluare a acestei companii. La 18 martie 2008, interesul a devenit realitate, prin achizitia Bear Stearns pentru 236 milioane de dolari.

JPMorgan a anuntat, intre timp, ca l-a numit in board-ul sau de consilieri internationali pe Anatoli Ciubais, fost vicepremier Rusia, devenit astfel primul rus care se alatura consultantilor JPMorgan .

Ciubais a fost numit insa de presedintele rus Dimitri Medvedev sa conduca Rosnanotech, firma de nanotehnologie ce se numara printre companiile infiintate de Rusia pentru a propulsa investitiile in diverse sectoare, pentru a reduce dependenta economiei ruse de sectorul energetic. Ciubais este cunoscut drept artizan al procesului anarhic de privatizare a activelor sovietice, in anii ’90, proces in urma caruia a fost creata patura de oameni de afaceri foarte bogati, cunoscuta drept “oligarhia rusa”.

Numirea lui Ciubais in board-ul de consilieri internationali aducea, astfel, o nota de controversa pentru JPMorgan Chase, grup implicat cel putin tangential, in istoria recenta, in scandaluri rasunatoare precum prabusirea WorldCom sau falimentul Enron.

Intre timp, cu 228 de voturi împotriva şi 205 pentru, reprezentanţii au refuzat să acorde secretarului trezoreriei, Henry Paulson, mijloacele pe care le cerea pentru a repune băncile pe linia de plutire, după ce acestea au fost puse în dificultate de criza imobiliară.

Ce urma insa era foarte clar, pentru că responsabilii democraţi şi republicani au reintrodus textul în Cameră si dupa redeschiderea congresului (INCHIS PENTRU A RESPECTA SARBATOAREA EVREIASCA Rosh Hashana) s-a votat.    Mai aflam de asemenea ca Wachovia, a fost preluata de Citigroup.

Oficiali din Franta, Germania, Italia si Marea Britanie – cele patru puteri europene reprezentate in G7 (care reuneste principalele tari industrializate ale lumii) – s-au intalnit apoi la Paris pentru a examina posibilitatea organizarii unui summit global privind criza financiara .

Retineti va rog entitatile si personajele cheie din aceste evenimente:

   JPMorgan

   Citigroup Inc

   Federal Reserve  

   Henry Paulson

   Ben Bernanke

    In cursul urmatorului scurt istoric ne vom reintalni cu ele si vom constata impreuna cum se leaga lucrurile.

De aproape doi ani semnalez cu obstinatie ca urmeaza o MEGA CRIZA formata dintr-un cumul de crize: financiar bancara, petroliera, alimentara, miscari de strada, razboi mondial, implanturi cu microcipuri.

Iata ca anul trecut primele doua au „explodat„ , urmeaza a treia si intr-un an restul. De ce? Pentru oferirea solutiei: GUVERN MONDIAL. Pe sistemul Zeitgeist, se va arata cu degetul spre banci iar salvatorii vor figura politicienii, ascunzandu-se opiniei publice ca in spatele ambelor „tabere„ sunt aceeasi PAPUSARI. In fapt, se doreste instaurarea Big Brother totalitar, super formatiunea statala multinationala politieneasca formata din strict doua clase sociale: ELITELE si plebea de consumatori unelte, albine intr-un urias stup.

Multi dintre dv. observati, mergand pe strada sau urmarind reclamele tv., puzderie de banci si bancute. Pare o mare diversitate. Pare ca duc o acerba lupta intre ele pentru suprematie.

De fapt este o unitate in diversitate si nici diversitatea asta nu este in mod REAL atat de diversa precum pare. Dar pentru a intelege aceasta, trebuie sa vedem cine le sunt STAPANII (teoretic, destul de facil de aflat, studiindu-le site-urile oficiale dar necesita enorm de mult timp pentru punerea informatiilor cap la cap si de asemenea, multa experienta).

Insa mai intai este necesara o minima incursiune in istorie.

   CAMATARIA

Practica este o uraciune in fata lui Dumnezeu si a specificat de multe ori prin profetii Sai evrei interzicerea practicarii ei. Dar cum dracul mamona nu sta degeaba, mirajul imbogatirii prin acest mod i-a ratacit din nefericire pe unii.

Unii din precursorii sistemului financiar bancar modern au fost templierii. S-a putut constata astfel cum cei ce sunt la butoanele acestuia nu doar strang averi colosale, dar influenteaza masiv politicul, pot declansa razboaie, pot determina insasi cursul istoriei. Dar ei au fost doar deschizatori de drum in acest domeniu si nu aveau suficienta experienta acumulata, astfel incat partea vizibila a ordinului a sfarsit tragic.

Dar cei interesati au avut ce invata si au dedus ca nu este suficienta posibilitatea influentarii puterii politice, trebuia ca insasi vechea putere politica sa fie inlocuita cu un sistem politic de tip marioneta. Mai mult, trebuie distrusa inclusiv forta bisericii si totodata declansata o mega revolutie continua si pe termen lung, care sa zguduie lumea din temelii, sa rastoarne integral si iremedial valorile pe care le recunostea umanitatea, sa mature din calea ei structurile si organizatiile existente.

   Mayer Amschel Rothschild:

   Dati-mi controlul banilor unei natiuni si nu-mi mai pasa cine ii face legile

Primul care a inceput punerea in practica a experientei acelor deschizatori de drum in domeniul financiar bancar politic a fost Mayer Amschel Rothschild (1744 – 1812), fondatorul imperiului bancar al familiei Rothschild, cea mai de succes familie din istorie. Numit initial Mayer Amschel Bauer, si-a schimbat numele in  Rothschild, in traducere SCUTUL ROSU si vom vedea in cele ce urmeaza si motivul.

Acesta si mai apoi fii sai au creat acest imperiu cu intindere europeana determinand explozia revolutiei industriale pe continent, au influentat dezvoltarea economica a sa pe directia deja cunoscuta a folosirii combustibililor fosili, inclusiv dezvoltarea transporturilor, au modernizat si stapanit sistemul bursier, bancar, financiar, au influentat direct politicul, au finantat mereu ambele tabere ale unui razboi, au pus la punct un sistem continental de informatii rapide, etc. La sfarsitul secolului 19 controlau peste jumatate din intreaga bogatie a planetei. Desigur, ei au fost varful unui ice-berg, partea vizibila a unui sistem piramidal in care au fost ajutati de prieteni mai putin vizibili opiniei publice. In SUA i-au finantat pe colosii Rockefeller (petrol), Andrew Carnegie (otel), Harriman (cai ferate), J. P. Morgan si pe bancherii ce au pus bazele Federal Reserve.

Sa vedem cine au fost fii sai :

   Salomon Mayer (1774-1855) – fondatorul Rothschild banking family of Austria, care a determinat dezvoltarea economica a Austriei.

   Nathan Mayer (1777-1836) – fondatorul Rothschild banking family of England. Ca o paranteza, s-a casatorit cu o ruda a lui Karl Marx. In afara de domeniul financiar-bancar pe care au ajuns sa-l stapaneasca in insula, a colaborat direct cu guvernul in politica externa si de securitate a statului. De asemenea au dezvoltat un serviciu de informatii privat. Au finantat tabara anti Napoleon.

Folosindu-se de sistemul propiu de informatii, de influenta si de credibilitate, dupa batalia de la Waterloo, pierduta de francezi, au adus in Anglia stirea falsa ca ar fi fost de fapt invers, panicand populatia. Bursa a cazut si ei au cumparat pe nimic tot ceea ce i-a interesat. La scurt timp stirea adevarata a venit. Astfel averea lor a crescut fabulos. La scurt timp, influenta lor in Bank of England era deja determinanta. A mai lucrat cu guvernul prusac si cel spaniol.

Fiul lui Nathan Mayer, Lionel de Rothschild (1808-1879), a finantat si influentat guvernul britanic in chestiunea Canalului Suez. A investit masiv in Franta. Fiul sau, Alfred de Rothschild (1842-1918), a devenit director of the Bank of England si a reprezentat guvernul britanic la International Monetary Conference din Bruxelles in 1892.

Au mai dezvoltat afaceri in Africa de Sud.

   Calmann (Carl) Mayer (1788-1855) – fondatorul Rothschild banking family of Naples (Napoli).

   James Mayer de Rothschild (1792-1868) – fondatorul Rothschild banking family of France. A determinat transformarea Frantei intr-o putere industriala. La vremea sa a fost cel mai bogat om al planetei.

In 1879 The Rothschild Banking Family of France construieste Transcaucasian Railroad pentru transportul petrolului. Cititi va rog si articolul:

“CADEREA COMUNISMULUI“, RUSIA, OLIGARHIE, EVREI, NOUA ORDINE MONDIALA

A fost sustinatorul lui Gioacchino Rossini, Frédéric Chopin, Honoré de Balzac, Eugène Delacroix si Heinrich Heine.

SPECIFICATIE:

Cand cititi mai sus ca au facut afaceri, ganditi-le ca pe ceva mega, la nivel national sau continental.

In tarile unde erau prezenti direct, reprezentau o forta bancara mult superioara intregii „concurente„ luate la un loc.

Familia avea obicieiul sa se casatoreasca intre membrii sai. In cazul in care pe o line a arborelui genealogic aceasta practica o faceau consecutiv 2-3 generatii, rezultau sinucigasi sau nebuni.

Cei mai sus numiti au fost prieteni cu conducatorii politici din tarile respective.

Dupa dramaticul al doilea razboi mondial si aflarea de catre intreg mapamondul a ororilor HOLOCAUSTULUI, familia a intrat intr-un OBLIGATORIU si NECESAR con de umbra, lasand unui grup prieten o buna parte a domeniului de activitate. Asta nu inseamna ca au devenit minusculi.

Actualmente, banca Rothschild este una din cele mai mari banci de investitii din lume.

   http://www.rothschild.com/

Putem aminti si cateva din interesele mega familiei in Romania ultimilor ani , atat prin patrunderea pe piata a ABN AMRO Rothschild dar si prin achizitii sau implicare in privatizari strategice sau importante : BCR- Erste Bank , Banca Ion Tiriac – HVB Bank , Romportmet – Mittal Steel , Petrom , Alro , Azomures , Arctic  Arcelik , Luxten , Terapia  Advent , Enel – pentru Distrigaz Sud si Nord , ultimele filiale Electrica , Trigranit , Esplanada City Center , dezvoltatorul Planorama , Asiban , etc. Proiecte finalizate sau in curs de finalizare .

Ca o paranteza , interesanta a fost numirea in compania d-nului Patriciu ca director general executiv a americanului John H. Works, licentiat in drept, specialistul in investment banking al bancilor J.P. Morgan (Rockefeller ) si ABN AMRO Rothschild.

Cititi va rog si articolul:

PARLAMENTUL si GUVERNUL Romaniei, marionete ale PAPUSARILOR planetari

Sa urmarim acum un scurt istoric al evolutiei prietenilor familiei Rothschild.

SUA

Dupa declararea independentei, timp de peste un secol, preocuparea gigantului a fost extinderea teritoriala la nivel nord american si dezvoltarea economica. Influenta sa internationala in acest timp a fost minimala. Fapte realizate relativ usor, cumparand un imens teritoriu ocupat de prietenii francezi iar in rest masacrand populatia bastinasa.

Au aparut astfel cativa giganti in petrol, otel, carbune, cai ferate, banci, etc. Dar super imbogatirea nu era pentru oricine, ci preponderent pentru locotenentii familiei Rothschild desemnati anume pentru a folosi capitalul enorm al puternicului clan in aceste sectoare de activitate. Sa amintim cativa:

   ANDREW CARNEGIE

   Andrew Carnegie (1835–1919), magnatul Carnegie Steel Company, cumparata in 1901 de J.P. Morgan si transformata in colosul US Steel cu ramificatii pana in Europa centrala. Dupa tranzactie se retrage din afaceri.

   Fondatorul in 1910 al institutiilor care ii poarta numele. Printre personalitatile ce le-au condus: David Rockefeller, Alger Hiss, John Foster Dulles, Dwight D. Eisenhower, fondatorul IBM Thomas J. Watson, Elihu Root presedintele Carnegie Endowment for International Peace (1910 – 1925) a fost un apropiat al lui Andrew Carnegie.

   J.P.MORGAN

   John Pierpont Morgan (1837– 1913), un adevarat gigant in banci – finante, industrie. La inceputul secolului al XX-lea, jurnalistii de inalta clasa, precum Lincoln Steffens si Ida Tarbell, observau pentru prima data faptul ca America nu mai era condusa de politicieni, ci de marii oameni de afaceri.

S-a nascut intr-o familie de bancheri relativ bogata si si-a inceput cariera in business-ul tatalui sau, la varsta de 19 ani. Insa dupa Razboiul Civil, brusc, Morgan a intrat in mega afaceri, incepand sa investeasca in caile ferate si curand conducea industria transporturilor. El nu construia noi drumuri, ci le consolida pe cele cu probleme financiare, proces denumit “morganizare”.    Programul sau era compatibil cu cele ale marilor corporatii, care doreau sa inlature competitia prin formarea trusturilor si monopolurilor. John D. Rockefeller a creat cel mai mare monopol – Standard Oil Company – care a adus „ordine” in industria petroliera, in care la momentul respectiv, predomina „haosul”. Cu exceptia lui Andrew Carnegie, nici un alt capitalist din tara, nu detinea atunci banii necesari pentru a forma astfel de trusturi uriase. Asa ca marii capitalisti ajungeau, in cele din urma, la J.P. Morgan si alti bancheri extraordinari de pe Wall Street.

Acesta a fost inceputul marii crize corporative din New York. Capitalisti puternici, precum Philip Armour – “regele” industriei alimentare pe-atunci – si Collis Huntington – “regele” industriei transporturilor s-au mutat in New York in 1890 pentru a fi aproape de marile case de investitii, precum Morgan & Co., Lehman Brothers, si Kuhn & Loeb.    Pana in 1895, New York ajunsese sediul principal al corporatiilor din SUA. Aproape jumatate din milionarii americani locuiau in metropola New York. Morgan controla cartelul Wall Street, considerat in perioada respectiva (asa cum este si astazi) “cea mai mare putere financiara din istorie”.    La inceputul anilor 1900, in culmea puterii sale, Morgan domina 100 de corporatii cu active de peste 22 miliarde USD.

UN MILARD IN ACEEA VREME ECHIVALA CU APROXIMTIV 190 MILIARDE AZI . Deci vorbim de aproximativ 4200 de miliarde …

Printre ele se afla si prima corporatie care avea active de mai multe miliarde – U.S. Steel. Morgan a format acest imens trust al otelului in 1901, din fabricile pe care le achizitionase de la Carnegie.

Insa la moartea sa, pe numele sau ramasese o suma infima, multi contemporani mirandu-se. Curand insa s-a descoperit ca nu jucase decat rolul locotenetului puternicei familii Rothschild.

   A mai avut relatii stranse de afaceri cu Nelson W. Aldrich si familia Warburg.

A fost unul din fondatorii Federal Reserve.

Iata inca un exemplu de implicare a sa, pentru a intelege mai bine nivelul afacerilor la care se lucra:

   General Electric Company, pe vremea cand avea sloganul “noi aduce lucruri bune pentru viata “, au fost principalii furnizori ai suportului tehnic pentru fabricarea bombelor atomice lansate asupra Japoniei.

Este cotata a sasea companie pe plan mondial si s-a format in 1892 prin unirea Edison General Electric Company si Thomson-Houston Electric Company printr-un aranjament al gigantului J. P. Morgan. Companie este membra a COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS ( CFR ). Acum au sloganul “ imaginatia la lucru “. La ce sa ne asteptam?

   Familia WARBURG (evrei)

Paul Warburg (1868–1932) impreuna cu fratii sai Max Warburg (1867–1946) si Felix Warburg (1871–1937) , toti bancheri, au fost propietarii M.M.Warburg & CO din Germania. Max a ramas pe batranul continent iar Paul si Felix au infiintat in SUA Kuhn, Loeb & Co. impreuna cu Jacob Schiff, la care se alatura si Otto Hermann Kahn (1867–1934)

Paul Warburg a fost si presedinte al Bank of Manhattan. De asemenea primul director COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS (CFR).

Max Warburg a fost si unul dintre industriasii IG Farben. Mega compania germana IG Farben a avut stranse si scandaloase legaturi de afaceri cu Bank of Manhattan condusa de Paul Warburg. Mai mult, fratele lui Paul Warburg, Max Warburg, unul dintre industriasii colosului german care a fost unul din pilonii de sustinere al efortului de razboi dar si fabricantul Zyklon B, a fost acuzat ca a finantat puterea national-socialista. Nazismul a venit la putere in 1933, imediat incepand si prigoana impotriva evreilor. Insa de abia in august 1938, Max Warburg pleaca impreuna cu familia din Germania …

   Felix Moritz Warburg s-a insurat cu Frieda Schiff, fiica lui Jacob Schiff.

In 1997 Dillon, Read & Co. se uneste cu S. G. Warburg & Co. , formandu-se Warburg Dillon Read , redenumita apoi UBS Warburg , acum parte a UBS AG .

   James Warburg (1896-1969, fiul lui Paul si consultant financiar al presedintelui Franklin D. Roosevelt) declara în fata Senatului SUA pe 7 Feb. 1950:

“Vom avea un Guvern Mondial, fie ca ne place, fie ca nu ne place. Singura întrebare este daca acest Guvern Mondial va fi adoptat prin cucerire sau prin accept. “

JAMES STILLMAN

James Stillman, impreuna cu W. H. Harriman, Jacob Schiff si William Rockefeller controla cele mai importante cai ferate (Texas and Pacific Railroad, Southern Pacific Railroad, International-Great Northern RailroadUnion Pacific Southern RailwaySt. Louis, Brownsville and Mexico RailwayMexican National Railroad) precum si National City Bank of New York.

Fetele lui, Sarah Elizabeth Stillman si Isabel Goodrich Stillman s-au maritat cu William Goodsell Rockefeller si Percy Avery Rockefeller, fii asociatului, prietenului si presedintele Standard Oil, William Rockefeller.

   Unul din descendentii astfel rezultati, James Stillman Rockefeller, a fost presedintele  National City Bank of New York, acum Citibank dar a lucrat si pentru Brown Brothers Harriman. Tot el a incorporat si First National Bank. 

Dar legaturile nu se opresc aici. Unul din directorii National City Bank of New York a fost Jacob Schiff. Acesta a devenit si capul Kuhn, Loeb & Co. Iar numele acestei banci este strans legat de Paul Warburg cel ce impreuna cu J. P. Morgan si John D. Rockefeller, Jr. au pus bazele Federal Reserve.

NELSON ALDRICH

   Nelson W. Aldrich (1841 – 1915), politician si bancher. Relatii stranse de afaceri cu J. P. Morgan si Paul Warburg.

Vizionarul Federal Reserve Act.   Dupa criza artificiala din 1907,  “rezolvata“ de J. P. Morgan, in 1908 congresul il insarcineaza cu descoperirea cauzelor si cu cautarea solutiilor pentru prevenirea crizelor …

Foarte activ mason. Fiica sa , Abby Aldrich, este mama lui David Rockefeller.

ROCKEFELLER

John D. Rockefeller (1839 –1937), este considerat a fi cel mai bogat om al tuturor timpurilor. A fost intemeietorul Standard Oil (stramosul actualelor ExxonMobil, Chevron, BP, partial Shell)

Dupa aceasta enorma acumulare de capital, s-a trecut la crearea unui organism care sa controleze intregul sistem financiar bancar al SUA, anume:

Crearea FEDERAL RESERVE

In 1907 Jacob Schiff declara intr-un discurs la New York ca fara o banca centrala care sa aiba un control adecvat, tara va aluneca inspre cele mai severe crize din istorie.

Dupa criza artificiala din 1907,  “rezolvata“ de J. P. Morgan, in 1908 congresul il insarcineaza pe Nelson W. Aldrich cu descoperirea cauzelor si cu cautarea solutiilor pentru prevenirea crizelor …

Acesta, dupa o vizita la greii din finante banci europeni (Rothschilds si prietenii), in noiembrie 1910 la Jekyll Island Club, se intalneste cu Paul Warburg (Kuhn, Loeb & Co.), Frank A. Vanderlip (din partea National City Bank of New York), Henry P. Davison (din partea companiilor J. P. Morgan), Charles D. Norton (din partea First National Bank of New York), Benjamin Strong (reprezentant J. P. Morgan), in cel mai mare secret posibil, si pun bazele Federal Reserve, in conformitate cu intelegerea prealabila Aldrich, Warburg, JP Morgan, Rockefeller. Secretul era necesar deoarece opinia publica nu ar fi acceptat o “banca nationala“ creata de banci private. De abia in 1913 este recunoscuta oficial de catre Woodrow Wilson, influentat fiind de Bernard Mannes Baruch.

Presedintii SUA n-au fost nici atunci lasati de capul lor si au avut sfatuitori si supraveghetori. Sa vedem cine a fost acest ultim personaj:

   Bernard Mannes Baruch (1870–1965), evreu. Dupa ce si-a parasit afacerile a devenit eminenta cenusie sfatuitoare a presedintilor Woodrow Wilson si Franklin D. Roosevelt pe probleme economice (aparea in momentele importante generate de implicarile SUA in cele doua razboaie mondiale). In timpul primului razboi mondial a fost presedinte War Industries Board (cunoscut ca tarul industriei americane), jucand un rol principal in efortul industrial de razboi avantajand enorm US Steel. L-a secondat pe Woodrow Wilson  la Versailles Peace Conference. Membru Brain Trust. In timpul celui de al doilea razboi mondial , a fost consultant economic al presedintelui Franklin D. Roosevelt. Reprezentantul SUA in 1946 la United Nations Atomic Energy Commission.

In timpul primului razboi mondial ii cere lui Clarence Dillon sa fie assistant chairman al aceluiasi War Industries Board.

Se cuvine aici sa mai amintim de doua importante personaje:

   William Howard Taft (1857–1930), fost presedinte SUA (1909–1913), fiul lui Alphonso Taft, mason, membru Bohemian Grove, Skull and Bones, Psi Upsilon, Acacia Fraternity, Theta Nu Epsilon.

In 1905 se intalneste cu prim ministrul japonez Katsura Tarō semnand memorandumul diplomatic secret Taft-Katsura Agreement . Prieten cu Nelson W. Aldrich (mason). Suporter al celebrului sistem de taxare sub acoperirea 16th Amendment care la finalul mandatului sau intra in vigoare (1913). Este foarte important, caci in acelasi an se recunoaste si existenta Federal Reserve.

Despre acest ticalos sistem de taxare cititi va rog si articolul:

DOCUMENTARE CELEBRE: Aaron Russo – „AMERICA: FROM FREEDOM TO FASCISM“ – subtitrare in limba romana si completari foarte necesare

   Stephen Samuel Wise (1874-1949), rabin, nascut in Ungaria, plecat in SUA, lider sionist. Fondator al New York Federation of Zionist Societies in 1887. Secretar onorific al Federation of American Zionists, colaborator apropriat al lui Theodor Herzl. Prieten apropriat al presedintelui mason Franklin Delano Roosevelt.

Intr-o conferinta in New Jersey din 1911 a spus:

Marti presedintele Princeton University va fi ales guvernatorul statului vostru. Nu-si va termina mandatul si va fi ales presedintele SUA. In martie 1917 va fi pentru a doua oara presedinte. Va fi unul din cei mai mari presedinti din istoria Americii

Vorbea despre Woodrow Wilson … Dupa cum vedeti, in istoria moderna a lumii democrate, alegerile sunt de ochii lumii, in fapt sunt desemnari. Aidoma s-a petrecut cu presedintele Obama. Cititi va rog Detalii esentiale despre PAPUSARII si sforile prin care este manuit presedintele marioneta Barack Obama. Sau la noi chiar si cu patriarhul Daniel. Amintiti-va va rog cum a iesit la rampa masonul Frunzaverde pentru a-l numi castigator pe actualul Preafericit inca inainte de a fi ales …

In 1914 co-fondeaza NAACP (National Association for the Advancement of Colored People). Printre acestia se afla si evreul Jacob Schiff, unul din fondatorii Federal Reserve.

Co presedinte al American Zionist Emergency Council, precursor al American Israel Public Affairs Committee (AIPAC)

In primavara anului 1941 a decis un embargo complet al tuturor ajutoarelor catre evreii din tarile ocupate de nazisti. In acest sens a trimis ordine stricte delegatilor Congresului Mondial Evreiesc din Londra si Geneva: “Toate operatiunile catre Polonia trebuie sa inceteze imediat. Si in engleza imediat inseamna IMEDIAT, nu in viitor”. Asta se leaga cu ce spuneau unii rabini invitati la o emisiune televizata in care acuzau sionistii ca au refuzat sa-i salveze pe evrei, desi o puteau face. Cititi va rog si articolul:

SIONISMUL – propunere de dezbatere pornind de la filmul “Rabini contra sionism”

Tineti minte va rog aceste ordine stricte trimise delegatilor Congresului Mondial Evreiesc, caci reflecta o teribila realitate, asupra careia voi detalia la timpul cuvenit.

   NOUA ORDINE MONDIALA – definitie

La 1 mai 1776, sub conducerea evreului Mayer Amschel Rothschild (in traducere SCUTUL ROSU – inainte chemandu-l Mayer Amschel Bauer, dar si-a schimbat numele in mod special pentru ce avea in plan sa faca), cu sprijinul altor familii de evrei germani bogati: Wessely, Moses, Mendelsson si a unor bancheri: Itzig, Friedlander, evreul Weishaupt fondeaza in secret societatea “Vechii cautatori de lumina din Bavaria”, care va deveni mai cunoscuta sub denumirea “Ordinul Iluminatilor”. Weishaupt a sustinut ca numele provenea din vechi scrieri si insemna “cei care detin lumina”.

Primul profet al “Ordinului”, cel care intocmise o doctrina de la care mai tarziu s-au inspirat alte societati secrete influente – “Carbonarii” lui Giuseppe Mazzini, “Liga Dreptilor” lui Karl Marx  sau “Decembristii” lui Cernisevski – a fost Adam Weishaupt, din acest punct de vedere poate cel mai influent om al secolului XIX. Doctrina lui, Novus Ordo Seclorum, a supravietuit veacului si a schimbat lumea in secolul XX.

1) Abolirea monarhiei si a oricarei puteri ordonate;

2) Abolirea proprietatii private;

3) Abolirea mostenitorilor;

4) Abolirea patriotismului;

5) Abolirea familiei (a casniciei si instruirea in comun a copiilor);

6) Abolirea religiilor teiste

Intre 16 iulie si 29 august 1782, la Wilhelmsbaden a avut loc al doilea Congres Masonic, sub presedintia baronului de Braunswick. Congresul de la Wilhelmsbaden a incercat sa faca o conciliere intre diverse secte francmasonice: rosicrucieni, necromanti, cabalisti si umanitaristi. La Congres a fost prezent si Adam Weishaupt, care a reusit sa fuzioneze Ordinul Iluminatilor cu masonii din lojile engleze si franceze. Congresul mai este important si pentru ca a coincis cu emanciparea evreilor din Imperiul Habsburgic. Totodata, a fost pus la punct in mare secret planul Revolutiei franceze care se va declansa sapte ani mai tarziu . Contele de Virieu, un mason care a participat la congresul secret de la Wilhelmsbaden , i-a dezvaluit ulterior unui prieten:Nu pot sa-ti spun ce s-a hotarat acolo. Pot doar sa-ti spun ca este mult mai grav decat iti inchipui tu. Conspiratia care s-a pus in miscare la Wilhelmsbaden este atat de perfect organizata, incat nu au scapare nici monarhia, nici biserica“.

   Aceasta doctrina este baza celei de STANGA . De aceea si simbolurile … Rosu caracteristic stangismului, 1 mai celebrata de intreaga stanga, etc.

   Cititi va rog mai multe in articolul:

PAPUSARII – inceputuri

In fapt, NOUA ORDINE MONDIALA reprezinta faza finala a unei revolutii continue ce a inceput atunci si care a cuprins incet-incet toata omenirea. Iar aceasta doctrina va sta la baza GUVERNULUI MONDIAL. O mare revolutie punctata in cursul istoriei de multe revolutii mai mici: industriala, 1848, bolsevica, sexuala, etc. necesare pentru schimbarea din temelii a vechilor structuri statale, politice, sociale, a traditiilor si a conceptiilor despre lume si viata. Incepand cu a doua jumatate a secolului 18, ELITELE ce au initiat aceasta actiune au mers pe doua fronturi a) economic: banci, finante, industrializare, acumulare de aur si pietre pretioase, controlul zacamintelor de cupru sau petrol si b) activitatea masoneriei: crearea unei noi clase politice, revolutii, cultura, ideologii, crearea de „alternative”.

   a)  economic

   Este exact ceea ce am inceput a va prezenta pana la capitolul destinat definitiei NOII ORDINI MONDIALE.

   b) activitatea masoneriei

   Cu toate ca s-au folosit intens de formidabila structura piramidala a acesteia si in economic, principala sarcina a ramas totusi crearea unei noi clase politice, revolutii, cultura, ideologii, crearea de „alternative”. Totul trebuia sa apara insa ca fiind rodul unui proces firesc evolutiv al omenirii, de aceea au incurajat de exemplu teoria evolutionista.

Uneori activitatile a) si b) mergeau pe fata mana de mana, alteori efectele activitatilor din b) pareau diametral opuse, fiind in fapt vorba de acele „alternative”. Dar mereu exista un dusman comun: crestinismul. Voi detalia in masura spatiului disponibil intreaga aceasta miscare, insa cine citeste cea mai mare parte a articolelor acestui bolg, va intelege. Iar pentru a usura acest lucru, mentionez ca, cuvintele scrise cu rosu, ingrosat si subliniate reprezinta hiperlink-uri spre materiale amanuntite. Veti descoperi astfel ca regasim la capitolul finantare sau fondare a tuturor acestor actiuni sau institutii, aceleasi nume de familii dominante.

Pe scurt, ELITELE au creat Federal Reserve, Council on Foreign Relations, Bilderberg Group, Comisia Trilaterala, au generat razboaiele mondiale pentru a veni apoi cu solutiile salvatoare: Liga Natiunilor si ONU, ca etape ale viitorului GUVERN MONDIAL, au creat instrumentele financiare necesare in aceste etape: BANCA MONDIALA, FMI, au creat crizele economice, au format UE. Asta pe de o parte.

Pe de alta parte, au sutinut, initiat si finantat revolutiile 1848, Simon Bolivar, Garibaldi, bolsevica, nazista, sexuala (inclusiv promovarea homosexualitatii), au promovat avorturile si eugenia. Ideologic, au aparut socialismul si comunismul, ce uneori au figurat a fi “alternative” la capitalism. Si aici apare necazul caci maselor li se arata cu degetul sistemul financiar-economic corupt si li se oferea solutia unei societati stiintifice egalitariste anti teiste. In fapt insa, la varf, ELITELE le conduc pe amandoua.

Pe masura ce s-au apropriat de faza finala, din stradania de peste 200 de ani a zidarilor de a edifica GUVERNUL MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE, ELITELE au declansat razboiul total impotriva castei considerata de ei a le fi inferioara. Pentru aceasta au inceput crearea unei situatii fara iesire, lovind in baza supravietuirii oricarei fiinte umane: alimentatia. Concomitent insa cu masurile energice de reducerea populatiei planetei.

Dar mai presus de orice, aveau nevoie de o noua religie

NEW AGE

La sfarsitul secolului 19 si inceputul secolului 20 ia avant Theosophical Society, thule si inceputurile a ceea ce mai tarziu avea sa fie cunoscut ca new age, initiate de personaje cu o puternica influenta asupra societatii contemporane precum Madame Blavatsky, Alice Bailey, Aleister Crowley. Voi prezenta cateva detalii despre aceste ultime personaje, ce toate au vorbit despre GUVERNUL MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE:

H. P. Blavatsky (1831 – 1891), a avut legaturi apropiate cu ritul scotian masonic (Albert Pike).

Jackson Spielvogel si David Redles de la Simon Wiesenthal Center, au fost nevoiti sa accepte ca lucrarile maleficei femei l-au influentat decisiv pe Adolf Hitler.

Nascuta in imperiul rus, emigreaza in 1873 in New York si incepe o “cariera“ in spiritism si mai mult agita teorii decat face demonstratii de extracorporalitate, levitatie, telepatie si altele din zona paranormalului.

In 1875 fondeaza Theosophical Society.

Ulterior incepe sa viziteze India.

In 1886 se stabileste in Germania unde scrie o mare parte din Secret Doctrine, o lucrare plina de teorii rasiste, ce spunea ca i-a fost inspirata de maestrii non umani din zona Tibetului . (acei asa numiti sefi secreti). Cititi va rog si articolul:

Extraterestrii, Guvernul Mondial si NOUA ORDINE MONDIALA

Dupa deces a fost INCINERATA.

Aceasta scria in The Secret Doctrine„, vol. 1, pag 319 – 320:

In antichitate si realitate, lucifer sau luciferus, este numele unei entitati angelice ce stapaneste absolut peste lumina adevarului si peste lumina zilei.„

lucifer este lumina divina si terestra, „spirit sfant„ si „satan„ in acelasi timp

   DOAMNE IARTA-MA CA AM CITAT ASEMENEA BLASFEMII.

Din Theosophical Society pornesc doua ramuri ale unei malefice unitati in diversitate: new age (Alice Bailey) si Thule Society.

   Thule Society (Rudolf Steiner, Rudolf Sebottendorff (mason), Philipp Stauff, Anton Drexler, Rudolf Hess) din Germania, a fost piatra de temelie a Nationalsozialistische Arbeiterpartei lui Hitler …

   Alice Bailey (1880–1949), initiatoarea amplei miscari new age, continuatoarea Theosophical Society ale carei baze au fost puse de catre Madame Blavatsky.

   Sotul ei, Foster Bailey (1888 – 1977), a fost mason grad 32.

Intre 1919 si 1949 a scris multe lucrari dictate de catre “maestri ai intelepciunii“, non oameni din zona Tibetului. A considerat ca lucifer este un zeu al intelepciunii considerat pe nedrept de catre crestinism ca inger cazut.

In 1940 a prevazut victoria aliatilor (intr-o perioada in care multe state inca nu intrasera in razboi iar tabara acestora inca nu se formase oficial) si stabilirea de catre acestia dupa marea conflagratie a unei NOI ORDINI MONDIALE ce va duce umanitatea la un foarte ridicat nivel de civilizatie … Sa ne amintim ca la 14 august 1941, intr-un moment in care SUA inca nu intrase in razboi, a fost schitata ATLANTIC CHARTER, adevarata fundatie pentru majoritatea tratatelor si organizatiilor internationale (inclusiv Natiunile Unite si cele financiare) de dupa cel de al doilea razboi mondial, cu ocazia Atlantic Conference (nume de cod Riviera) la care au participat presedintele SUA Franklin D. Roosevelt si premierul britanic Winston Churchill (ambii masoni) insotiti de consilierii lor apropriati. Interesant este ca in cadrul sau se specifica necesitatea unei “noi ordini mondiale”. Cititi va rog si articolul:

Instrumente ale crearii GUVERNULUI MONDIAL (partea 1): BANCA MONDIALA

Este intemeietoarea Lucifer Publishing Company redenumita mai apoi Lucis Trust.

(Imagine preluata din articolul A New Age Simbol de pe site-ul oficial LUCIS TRUST)

Lucis Trust este Non-Governmental Organization in cadrul Natiunilor Unite !!! La indicatia ei, in cladirea ONU se afla o camera de rugaciune cu insemnele acesteia, unde greii se aduna inaintea fiecarei sedinte generale.

Un astfel de „sef secret„ non uman i-a dat in 1937 lui Bailey “Marea invocatie “. Aceasta a fost folosita inclusiv dupa evenimentele din 11.09.2001 de catre Findhorn Foundation (pe care o invoca de la infiintare ei). Este o invocatie folosita si de miscarea new age UFO.

   Findhorn Foundation a fost fondata in 1972. In 1997 devine membru Conference of Non-Governmental Organizations in Consultative Relationship with the United Nations (CONGO) si membru fondator al mai multor grupuri active in UN Headquarters, intre care amintim The Spiritual Caucus in al carei site oficial gasiti fotografia United Nations Meditation Room, camera de rugaciune de care aminteam mai sus si careia ii face propaganda.

Cuvinte de lauda adresate camerei, precum unui templu, i-a adus si misticul Dag Hammarskjöld (1905–1961), al doilea Secretar General al Natiunilor Unite. Individul avea planuri marete cu ONU dar a murit intr-un accident neelucidat nici pana in zilele noastre.

Alt greu al Natiunilor Unite, mare iubitor de draci este Robert Muller (1923-). Asistent al  Secretarului General de peste 40 de ani. Poreclit “filosoful“ UN pentru liniile directoare pe care le traseaza. E plin de idei despre guvernarea mondiala . Recunoaste ca este influentat de Alice Bailey pe care o admira caci a fost contactata de “maestri ai intelepciunii“ …

Analistii fenomenului sunt de acord ca lucrarile lui Bailey, Rudolf Steiner (Thule Society din Germania, alta “fiica“ a Theosophical Society, care a fost piatra de temelie a Nationalsozialistische Arbeiterpartei a lui Hitler …) si ale Theosophy-ei in general au influentat crearea “ religiilor “ UFO, inclusiv Order of the Solar Temple.

In lucrarea sa “The Externalization of the Hierarchy”, Alice Bailey scria:

NOUA ORDINE MONDIALA va recunoaste ca productia lumii, resursele naturale ale planetei si bogatiile sale nu apartin nici unei natiuni, ci vor fi impartasite tuturor. Nu vor mai exista natiuni la categoria „a avea” iar altele la polul opus. Printr-un proces echitabil si corect se va organiza distributia graului, al petrolului si a mineralelor, in functie de nevoile fiecarei natiuni si popor.Toate acestea vor fi stabilite in raport cu intregul planetar.”

NOUA ORDINE MONDIALA se va baza pe recunoasterea faptului ca toti oamenii sunt egali la origine, doar ca se afla la diferite stadii ale dezvoltarii evolutive. Integritatea personala, inteligenta, viziunea si experienta, la care se va aduaga si bunavointa, vor indica viitorii conducatori.”

NOUA ORDINE MONDIALA va fi fondata pe un sentiment de responsabilitate. Regula va fi „toti pentru unul si unul pentru toti

In perioada de pregatire a NOII ORDINI MONDIALE se va reglementa dezarmarea. Aceasta nu va fi optionala. Nici unei natiuni nu-i va fi permis sa produca echipamente in scopuri distructive sau sa violeze integritatea altei natiuni. „

NOUA ORDINE MONDIALA trebuie sa fie destinata pentru o lume care a trecut printr-o criza distrugatoare. NOUA ORDINE MONDIALA trebuie sa puna bazele pentru o viitoare lume, posibila doar dupa o perioada de timp de recuperare si reconstructie.”

Edward Alexander Crowley (1875–1947) a fost maestru mason si bisexual. In 1947, inainte de a muri, a lasat o schita a infatisarii unui  “sef secret “, creaturi non umane din zona Tibetului ce au influentat si au dictat lucrari theosofice precum cele ale lui Madame Blavatsky, Alice Bailey (toti trei considerati a fi stalpi ai new age) sau Benjamin Creme (cel ce spunea in 1959 ca acestia i-au transmis ca dupa aproximativ 20 de ani va apare pe pamant “maestrul maestrilor“, iar in 1982 declara: “Cristul este printre noi“ … In acea schita, bipedul arata aidoma extraterestrilor din “cultura UFO “. Cititi va rog si articolul:

Extraterestrii, Guvernul Mondial si NOUA ORDINE MONDIALA

   Ca si ceilalti, Crowley si-a numit clar stapanul: lucifer. A influentat organizatiile oculte Golden Dawn si Ordo Templi Orientis. Cea mai cunoscuta lucrare a sa este The Book of the Law, al carei text central este noua filosofie a vietii denumita Thelema, a carei lozinca Do what thou wilt(faceti ce doriti, in engleza veche) a influentat decisiv mentalul colectiv al generatiei tinere incepand cu anii 60. Aceasta filosofie a primit-o in Egipt in timpul unei experiente mistice din 1904, ocazie cu care zeul (dracul) horus l-a informat ca a inceput o noua epoca magica, al carei profet va fi Crowley. Tot atunci horus (autonumit zeul vazduhului, stapanul noii ere si bestia printul-preot) i-a dictat si textul cartii

A practicat ritualuri magice sexuale cu femei si barbati.

Stranse legaturi cu iluminatii.

Pentru foarte mult timp a mai fost si agent al serviciilor secrete britanice, avand la un moment dat misiunea de a compromite idealurile germane sau irlandeze, prin propaganda aberanta. A fost unul din cei ce s-a ocupat cu intoxicarea serviciilor secrete germane cu “informatia” ca luxosul si gigantul transoceanic RMS Lusitania ar transporta cantitati urisase de materiale de razboi si ca incearca sa pacaleasca blocada submarinelor nemtesti. Acest fapt a dus la dramatica scufundare a vasului civil (al doilea dezastru ca marime dupa Titanic) si a reprezentat motivul intrarii SUA in razboi. In acelasi timp, isi promova articole in ziarele nemtesti The Fatherland si The International.

A folosit un spectru larg de stupefiante in cadrul experientelor sale magice.

Vedetele rock, inclusiv miscarea hippie il considera un soi de zeu-patron al lor. Cititi va rog si articolul:

Aleister Crowley si REVOLUTIA SATANISTA (rock, sexualitate, droguri) – video si completari necesare

Pentru cititorii atei, chiar daca nu cred in existenta diavolului, trebuie inteles ca personajele de mai sus, precum si varfurile masoneriei sau ale camatariei planetare sunt de alta parere, mai mult, sunt practicanti ai cultului paladin (inchinarea la lucifer). Cititi va rog si articolul:

Citate celebre ale unor masoni sau evrei sionisti faimosi

Acest aspect este foarte important in intreaga ecuatie, deoarece tot ei incurajeaza ateismul cu un singur scop: pentru a avea la dispozitie o masa de manevra cat mai mare …

Cititi va rog si articolul:

Articolul zilei (27.05.2009) si completari utile despre NEW AGE si MASONERIE: „Obiectivul Patriarhului, acelasi cu al masoneriei: “Unitatea spirituala a lumii””

In toata aceasta lucrare generala, dominarea componentei a) economic (banci, finante, industrializare, acumulare de aur si pietre pretioase, controlul zacamintelor de cupru sau petrol) nu este un scop in sine, ci o unealta. ELITELE conducatoare din varful piramidei nu acumuleaza strict dintr-o lacomiei fara sfarsit, ci pentru a controla. De fapt deja au ajuns sa aiba atat de mult, incat au hotarat declasarea ultimei etape, un cumul de crize (recesiune, foamete, mari miscari stradale, razboi cumplit) pentru ca mai apoi sa prezinte solutia: instaurarea GUVERNULUI MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE de STANGA. De aceea s-a pus in miscare in intreaga lume, in mare forta, monstrul rosu, cel ce se considera a fi primit o rana de moarte dupa caderea blocului comunist. De aceea tuturor politicienilor de stanga li s-a ordonat sa urle pentru necesitatea schimbarii. Pe diferite tonalitati, de la Obama si pana la anarhisti. Cititi va rog si articolele:

Detalii esentiale despre PAPUSARII si sforile prin care este manuit presedintele marioneta Barack Obama

Crearea COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS (CFR)

Spuneam la inceputul articolului de necesitatea ca cei ce domina sectorul finante – banci (deci si economicul) sa stapaneasca si politicul, daca doresc sa aiba succes si sa nu-i deranjeze nimeni. Lucru care s-a si intamplat, dupa cum vom vedea in continuare.

Aceasta s-a petrecut in 1921, primul ei director fiind Paul Warburg. Cei care au stapanit consiliul inca de la inceput sunt Rockefeller family, la infiintarea lui prin John D. Rockefeller, Jr. care l-a si finantat enorm. Finantarile au continuat prin Rockefeller Brothers Fund. In 1949 David Rockefeller devine cel mai tanar director al Council on Foreign Relations, pe care de atunci il stapaneste. A initiat si pregatit figuri importante ale politicii internationale americane, TOTI obligatoriu membri ai consiliului. Printre ultimii: Condoleezza Rice si vice presidintele Dick Cheney.

Consiliul publica bilunarul Foreign Affairs . Elihu Root, cel ce fusese primul presedinte al Council on Foreign Relations spunea despre publicatie ca este un ghid pentru opinia publica.

Consiliul este strans legat de David Rockefeller Studies Program.

Joseph Kraft, fost membru CFR si Trilateral Commission, spune despre consiliu ca este Power Elite, condus de oameni cu interese si viziuni similare ce creaza evenimente de pe pozitii invulnerabile aflate in spatele “scenei“.

   Chester Ward, Amiral si fost judecator în Marina Militara SUA, membru în CFR timp de 15 ani spunea :

Scopul principal al CFR este slabirea suveranitatii SUA si a independentei nationale si supunerea ei unui guvern unic mondial.“

Detalii despre membrii marcanti gasiti in articolul:

COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS – istoric si detalii despre membri 

 

   CELE TREI RAZBOAIE MONDIALE

   Presedintele Woodrow Wilson, chiar daca ascultator, a spus totusi ceva remarcabil (cand s-a trezit si a regretat rolul de marioneta in mana unor ELITE prea ticaloase):

Unii dintre cei mai mari oameni din Statele Unite, din domeniul comertului si productiei, se tem de ceva. Ei stiu ca undeva exista o putere atât de organizata, atât de subtila, atât de atenta, atât de completa, de perseverenta încât nu au curajul sa o vorbeasca de rau sau sa o condamne, decât în soapta.“

PAPUSARII au creat crize si razboaie si au finantat mereu ambele tabere. Se spune ca iluminatii doreau trei razboaie mondiale pentru asezarea lucrurilor pe fagasul dorit de ei. Albert Pike a si confirmat-o.

Primul razboi a fost declansat pentru destramarea marilor imperii suspecte ca fiind neloiale noii forte, pentru capitalizarea PAPUSARILOR, pentru pregatirea celui de al doilea si pentru primul pas spre GUVERNUL MONDIAL, anume Liga natiunilor (1919).

Al doilea razboi a pornit in jurul chestiunii evreiesti, ELITELE folosind, dupa terminarea lui, etnia precum un zid protector, un formidabil sistem datorita caruia nu poti zice ceva de ei caci se declanseaza automat reactii de combatere a “anti semitismului“. Sa ne amintim si de dr. Nahum Goldman, (1894-1982), presedinte al World Zionist Organization, ce avertiza in 1958 la World Jewish Conference in Geneva:

Un declin al puternicului curent anti-semitism sincer , ar putea constiutui un nou pericol pentru supravietuirea evreiasca . Disparitia anti-semitismului va avea efecte foarte negative asupra activitatii noastre

Apoi pentru formarea ONU (1945) si toate organismele financiare mondiale din ce in ce mai centralizate: BANCA MONDIALA (1945), FMI (1944) si Uniunea Europeana.

Al treilea va fi si cel mai cumplit, fiind legat si petrecandu-se simultan cu crizele financiare, alimentare (inca de la inceputul anului 2008 avertizam, inclusiv faptul ca tot ce nu este important supravietuirii, ca de exemplu case, masini, va avea un pret prabusit), marile miscari de strada. El va fi necesar pentru oferirea “solutiei“: GUVERN MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE de STANGA.

      NATIONAL SOCIALISMUL

Dupa primul razboi mondial Germania a cazut in mainile bancherilor internationali care acum o conduc si o aprovizioneaza dar o si imobilizeaza. I-au cumparat industria, i-au luat resursele, ii controleaza industria si utilitatile publice.

   Bancherii internationali subventioneaza actualul guvern al Germaniei si de asemenea aprovizioneaza fiecare dolar din banii pe care Adolf Hitler i-a folosit in campania sa risipitoare. Prin intermediul Federal Reserve Board peste 30 de miliarde dolari din banii americanilor au fost pompati spre Germania. Cu totii ati auzit de cheltuielile ce au loc in Germania: locuinte moderniste, marele ei planetarium, salile ei de gimnastica, bazinele de inot, autostrazile ei, fabricile ei perfecte. Toate acestea au fost facute cu banii nostrii. Toate acestea au fost daruite Germaniei prin intermediul Federal Reserve Board.

   Federal Reserve Board a pompat atat de multe miliarde de dolari spre Germania, incat nici nu indraznesc sa spuna suma totala.”

Declaratia de mai sus apartine unuia dintre cei mai activi luptatori impotriva Federal Reserve, fostul politicianul republican Louis Thomas McFadden (1876-1936), Chairman al United States House Committee on Banking and Currency 1920-1931.

Tot el acuza bancherii de pe Wall Street ca au subventionat revolutia bolsevica prin intermediul Federal Reserve Board si ca au cauzat deliberat Marea Depresie. A platit insa pentru lupta sa. Odata s-a tras asupra lui iar mai apoi a fost otravit …

Vom vedea in continuare ca lucrurile stateau cu mult mai grav. Pentru inceput, cateva detalii despre unul din membrii familiei Harriman, care la randul ei face parte din grupusculul de familii care au dominat economicul si finantele SUA incepand cu secolul 19:

   William Averell Harriman (1891–1986), politician, afacerist si diplomat. Fiul baronului din transporturi E. H. Harriman. Secretary of Commerce sub presedintele Harry S. Truman si Governor of New York.

Membru Skull and Bones.

Trimis special al presedintelui Franklin D. Roosevelt in Europa, ambasador in Uniunea Sovietica si Marea Britanie.

A fost casatorit cu fosta sotie a fiului masonului Winston Churchill.

In 1920 Averell Harriman si George Herbert Walker reusesc sa controleze Hamburg-Amerika Line dupa negocieri cu Chief Executive Wilhelm Cuno si M.M. Warburg, bancherul companiei. Cuno a contribuit cu mari sume de bani catre nazisti in anii 1930.

In 1922 intemeiaza banca W.A. Harriman & Co. In 1927 i se alatura fratele sau, aceasta devenind Harriman Brothers & Company, care in 1931 se uneste cu Brown Bros. & Co. devenind gigantul de mare succes Brown Brothers Harriman & Co. care i-a avut ca angajati apropiati si pe George Herbert Walker si ginerele sau Prescott Bush.

In 1922 banca W.A. Harriman & Co. deschide sucursala ei europeana in Berlin cu ajutorul M.M. Warburg & Co. din Hamburg. Cu aceasta ocazie Harriman il cunoaste pe industriasul german Fritz Thyssen , caruia curand ii pune la dispozitie banca Union Banking Corporation din New York (formata in 1924 prin unirea cu Bank Voor Handel en Scheepvaart din Olanda a germanului) ce-l avea pe Prescott Bush ca director. Un an mai tarziu, Thyssen devine unul din cei mai mari bancheri ce l-au finantat pe Hitler si partidul nazist.

La 1 ianuarie 1931 W.A. Harriman & Co. se uneste cu Brown Brothers. Prescott Bush devine manager partner al noii entitati: Brown Brothers Harriman, firma ce avea sa fie cea mai mare si importanta in planul influentei politice din SUA.

   In 22 aprilie 1931 Averell Harriman se intalneste la Berlin cu Friedrich Flick si Wilhelm Cuno, sef executiv la Hamburg-Amerika Line si asociat apropiat al lui Warburg.

Hamburg Amerikanische Packetfahrt Actien Gesellschaft (cunoscuta ca HAPAG sau Hamburg America Line sau Hamburg Line) a fost fondata in 1847 in Hamburg devenind in timp cea mai mare companie de transport maritim din lume. In timpul in care director al sau a fost Prescott Bush, a colaborat intens cu nazistii

La 7 martie 1933 Prescott Bush il desemneaza pe Max Warburg in board of Hamburg-Amerika Line.

Cateva cuvinte despre George Herbert “Bert” Walker (1875 – 1953): a fost un bancher si afacerist american. Fiica sa Dorothy se marita cu Prescott Bush, fiind astfel bunicul si strabunicul presedintilor George H. W. Bush si George W. Bush. In 1900 pune bazele firmei de investitii G. H. Walker & Co. Pe vremea aceea era o forta a partidului democrat. In 1920 devine presedinte al firmei de investitii W.A. Harriman & Co. si il ajuta pe Averell Harriman sa preia controlul asupra Hamburg-Amerika Line. A aranjat de asemenea devenirea American Ship and Commerce Corp. in subsidiara a W.A. Harriman & Co. Ultima, cu importante relatii de afaceri atat cu Germania cat si cu Uniunea Sovietica, se uneste la 1 ianuarie 1931 cu Brown Bros. & Co., devenind Brown Brothers Harriman & Co. Walker a mai fost director al Harriman Fifteen, American International Corporation; Georgian Manganese Corporation; Barnsdall Corporation; American Ship & Commerce Corporation; Union Banking Corporation; G.H. Walker & Company; Missouri Pacific Railroad; Laclede Gas and the New Orleans, Texas and Mexico Railroad. Este tatal agentului CIA Louis Walker

La 27 martie 1933 Max Warburg ii asigura pe Harriman si asociatii sai de la Brown Brothers Harriman ca guvernul lui Hitler este bun pentru Germania.

La 29 martie 1933 Erich, fiul lui Max Warburg, ii trimite o telegrama varului sau Frederick M. Warburg (director la Harriman railroad system) cerandu-i sa isi foloseasca toata influenta pentru a stopa orice activitate anti-nazista din SUA, inclusiv orice referire la noutati despre atrocitati in presa sau mitinguri.

In mai 1933 are loc un aranjament intre Hjalmar Schacht si John Foster Dulles prin care toate afacerile intre nazisti si SUA sa fie coordonate prin Harriman International Co. (condusa de Oliver, varul lui Averell Harriman). La negocieri iau parte si Max Warburg si Kurt von Schroeder

La 5 septembrie 1933 Hamburg Amerika Line se uneste cu North German Lloyd Company, cu acordul nazistilor, devenind Hapag-Lloyd.

La inceputul lui 1934 guvernul polonez incepe o batalie impotriva actionarilor celui mai mare complex industrial din Polonia: Upper Silesian Coal and Steel Company (germani si americani: Friedrich Flick, Averell Harriman, George Herbert Walker, Prescott Bush). Era vorba de sume si interese colosale si cum acesti giganti faceau afaceri atat cu nazistii cat si cu sovieticii, nu dupa mult timp polonezii vor plange amarnic …

In 1926 Anaconda si William Averell Harriman achizitionasera 51 % din compania Giesche (Silesian-American Corporation, SACO – din Polonia – zinc). In acelasi an proeminentul industrias german Eduard Schulte (1891–1966) devine general director. In septembrie 1939 cand Germania invadeaza Polonia, compania intra sub controlul ei, factorul decizional ramanand insa acelasi Eduard Schulte, cel ce avea relatii influente atat in cercurile naziste inalte dar si cu Allen W. Dulles, pe care-l intalnea cand calatorea in Elvetia. Dulles il stia de peste 15 ani pe Eduard Schulte prin firma sa de avocatura Sullivan and Cromwell , ce reprezenta coproprietarul lui Giesche’s, Anaconda Copper.

   Printre proprietatile lor mai putem enumera Union Pacific Railroad, Merchant Shipping Corporation, Polaroid Corporation.

Asociati la Southern Pacific Railroad (inclusiv Central Pacific Railroad), Illinois Central Railroad; Wells Fargo & Co.; Pacific Mail Steamship Co.; American Hawaiian Steamship Co., United American Lines;  Guarantee Trust Company.

Harriman, ca trimis special al lui Franklin D. Roosevelt a fost prezent la intalnirea acestuia cu Winston Churchill, celebra ATLANTIC CHARTER din august 1941.

In 1951 a mediat la Teheran intre Iran si Marea Britanie problema creata de dorinta iranienilor de a nationaliza Anglo-Iranian Oil Company.

A mai fost un membru marcant COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS.

   A avut de asemenea interese de afaceri in mass-media. Astfel, Newsweek (magazin fondat in 1933, lansat in 1935) in 1937 se uneste cu jurnalul Today, fondat in 1932 de catre Averell Harriman si Vincent Astor, ultimul devenind chairman of the board si principal actionar pana in 1959. Newsweek este cumparat de Washington Post in 1961.

Cititi va rog si articolul:

Personalitati si organizatii: familia HARRIMAN, unealta importanta a colosilor Rothschild. Sarcini: transporturi, eugenie, banci, finantarea nazismului

ALTI FINANTATORI SI SUSTINATORI:

Mega compania germana IG Farben a mai avut stranse si scandaloase legaturi de afaceri cu Bank of Manhattan condusa de Paul Warburg

Bunicul lui George Soros a colaborat cu nazistii pentru confiscarea averilor evreilor simpli din Budapesta .

   Henry Ford (1863–1947), fondatorul Ford Motor Company si “parintele“ liniei de asamblare folosita in productia de masa. Mason. Membru Bohemian Grove

Mega compania IG Farben a avut de asemenea stranse legaturi de afaceri cu Ford Motor Company. Mai mult, Henry Ford a fost un sustinator anti-semit al lui Hitler. Iar Hitler la randul sau a fost profund influentat de scrierile lui Ford si i-au servit ca sursa de inspiratie pentru Mein Kampf. A fost unul din idolii sai, pe care mai apoi chiar l-a decorat prin diplomatii sai.

Asta n-a daunat familiei, din contra, prima conferinta Bilderberg din SUA, din 1957, a fost sponsorizata de Ford Foundation. Iar familia Ford face parte din cercul prietenilor apropiati ai familiei Rockefeller.

Bunicul lui Gianni Agnelli a produs autovehicule pentru puterile Axei.

John Jay McCloy ( 1895 – 1989 ) , prieten apropiat al familiei Rockefeller. S-a opus bombardamentelor atomice asupra Japoniei .

Consilier al colosului combinat german I. G. Farben, Assistant Secretary of War 1941 – 1945. Suporter al celui de al Treilea Reich.

Presedinte intre 1947 – 1949 al Bancii Mondiale. Intre 1949 si 1952 U.S. High Commissioner in Germania. A dus o campanie de iertare si comutare a pedepselor industriasilor germani Friedrich Flick, Alfried Krupp precum si a lui Ernst von Weizsäcker, tatal viitorului presedinte german Richard von Weizsäcker.

Chairman al Chase Manhattan Bank (1953 – 1960), chairman al Ford Foundation (1958–1965), trustee al Rockefeller Foundation (1946–1949) si (1953–1958).

Intre 1954 si 1970 a fost chairman al Council on Foreign Relations.

A fost un important consilier al presedintilor John F. Kennedy, Lyndon Johnson, Richard Nixon, Jimmy Carter si Ronald Reagan .

Prieten vechi cu Allen Dulles.

Partener in firma de avocatura asociata familiei Rockefeller, Milbank, Tweed, Hadley & McCloy , ajutand colosii petrolieri, inclusiv Exxon in confruntarilor lor juridice cu nationalismul din unele tari arabe .

Alti colosi ce au facut afaceri cu nazistii au fost General Motors si DuPont (cu IG Farben)

Thomas John Watson, Sr. (1874–1956), mason, fondatorul International Business Machines (IBM), fost membru Carnegie Endowment for International Peace. A fost membru al cultului Bohemian Grove.

   IBM a avut relatii cu nazismul. Gigantul, cu filiale deschise si in Germania, a creat pentru nazisti un sistem foarte complex, pe baza de carduri perforate, pentru a avea control asupra bazelor de date. Imediat ce invadau o tara, nemtii verificau sistemul de recensamant cu ajutorul cardurilor, luand astfel urma fiecarui evreu, tigan sau oricarui alt non-arian. In acelasi fel se tinea si evidenta prizonierilor – se stia pentru fiecare orientarea religioasa, locul natal si modul in care urmau sa fie executati.

   Este companie membra Council on Foreign Relations. A avut de fapt mereu relatii stranse cu PAPUSARII . Fondatorul ei, Thomas J. Watson a fost medaliat de Adolf Hitler .

La 27 martie 1933 Max Warburg ii asigura pe Harriman si asociatii sai de la Brown Brothers Harriman ca guvernul lui Hitler este bun pentru Germania.

Baron Louis, membru al casei Rothschild Austria se lasa prins in 1938 de catre germani dupa Anschluss. Spun se lasa prins, caci este greu de presupus ca n-a stiut sa plece, in conditiile in care TOATE ELITELE evreiesti au putut s-o faca chiar si din Germania. A fost insa inca un bun prilej de a mai finanta enorm nazismul, totul figurand ca o conditie spre a i se da drumul … Dupa care in octombrie 1939 firma S M von Rothschild este vanduta de catre nazisti bancii private Merck, Finck & Co. Atat de mult le-a placut palatul familiei , incat acolo si-a mutat Gestapo sediul local.

In august 1938 , dupa ce si-a terminat ticalosita misiune, Max Warburg, sotia sa Alice si fiica lor Gisela pleaca la rudele lor din SUA … Incepea razboiul dorit cu atat de multa ardoare de ELITE si era chiar prea trasa de par sa mai ramana.

La inceputul lui 1939 isi incepe lucrul in cel mai mare secret posibil War and Peace Studies fondata de Rockefeller Foundation. Atat de secret, incat nici macar majoritatea membrilor celebrului, puternicului si influentului Council on Foreign Relations nu stiau de el. Era impartit in patru: economico-financiar, securitate-armament, teritorii si politic. Grupul securitate-armament era condus de catre Allen W. Dulles, fratele lui John Foster Dulles, un apropiat al familiei Rockefeller, ce va deveni o figura de prima importanta in OSS, predecesorul CIA.  

La 12 decembrie 1941 nazistii ordona tuturor bancilor americane din Franta sa-si inchida portile, cu exceptia … Morgan et Cie and Chase of New York.

Dar Germania a fost folosita doar pentru a declansa razboiul nu si pentru a-l castiga. Astfel, din 1942 dispar toate sursele de finantare din partea ELITELOR. La 20 octombrie 1942 se opresc operatiunile Union Banking Corporation din New York conduse de Prescott Bush, E. Roland “Bunny” Harriman, trei nazisti si alti doi asociati ai lui Bush. La 28 octombrie 1942 acelasi lucru se petrece cu alte doua entitati coordonate de Prescott Bush si Averell Harriman: The Holland-American Trading Company si Seamless Steel Equipment Corporation. Astfel, au fost sistate oficial la 20 octombrie 1942 afacerile:

Union Banking Corporation (Thyssen, Brown Brothers Harriman).

Holland-American Trading Corporation ( Harriman)

Seamless Steel Equipment Corporation  Harriman)

Silesian-American Corporation

Acestea au fost luate de guvern si returnate dupa razboi.

Union Banking Corporation s-a dizolvat in 1951.

De ce toate acestea? Deoarece, asa cum am amintit in capitolul despre cele trei razboaie mondiale, al doilea a pornit in jurul chestiunii evreiesti, ELITELE folosind, dupa terminarea lui, etnia precum un zid protector, un formidabil sistem datorita caruia nu poti zice ceva de ei caci se declanseaza automat reactii de combatere a “anti semitismului“. Sa ne amintim si de dr. Nahum Goldman, (1894-1982), presedinte al World Zionist Organization, ce avertiza in 1958 la World Jewish Conference in Geneva:

Un declin al puternicului curent anti-semitism sincer , ar putea constiutui un nou pericol pentru supravietuirea evreiasca . Disparitia anti-semitismului va avea efecte foarte negative asupra activitatii noastre

Cititi va rog mai multe detalii in articolul:

NAZISMUL (partea 2): finantatorii si sustinatorii national-socialismului

Adolf Hitler :

“Socialismul National se va folosi de propria revolutie pentru stabilirea unei noi ordini mondiale.

Asa spera el, insa ELITELE doar i-au folosit revolutia ca pe un soi de laborator macabru a ceea va fi. Dupa cum deja ati sesizat in capitolul referitor la new age, o alta componenta macabra a nazismului a fost anti crestinismul.

Inca din secolul 19, spatiul germanic a devenit locul predilect de desfasurare a activitatii unei serii de filozofi, scriitori si savanti ce au inceput sa agite teorii „progresiste„ si „curajoase„ de natura sa zdruncine din temelii vechile conceptii si traditii. Voi aminti cativa dintre ei:

Friedrich Nietzsche (1844–1900) a fost un astfel de filosof profund anti crestin, anti islam si anti iudaism ce a influentat nazismul. Considera ca iubirea, compasiunea, smerenia trebuie eliminate. Dorea o societate formata din doua categorii: superoamenii si servitorii lor. In 1895 publica lucrarea Der Antichrist .

   Gustav Meyrink (1868–1932), bancher, budist, scriitor. Cea mai celebra lucrare a sa a fost nuvela The Golem. Rolul sau in literatura austriaca este considerat a fi similar cu cel al lui Edgar Allan Poe in cea americana. Scria despre personaje similare sefilor secreti descrisi in miscarea new age. Adept al reincarnarii si alchimiei. Practicant yoga. Membru al faimoasei Hermetic Order of the Golden Dawn din Londra si al societatii teosofice. In 1891 fondeaza Blue Star Lodge.

   Dar cea care a ravarsit mintile intr-o proportie covarsitoare incepand din secolul 19 si pana in zilele noastre a fost H. P. Blavatsky (1831–1891), despre care am vorbit mai detaliat in capitolul NEW AGE.

Sa urmarim in continuare, cronologic, desfasurarea evenimentelor din punct de vedere religios:

In 1893 Guido von List incepe promovarea publica a unui cult antic al lui Wotan, considerandu-l distrus de crestinism in spatiul germanic dar demn de urmat .

In 1907 Jorg Lanz-Liebenfels (Adolf Josef Lanz) publica „ Teosofia si oamenii-bestie asirieni

Intre 1908 – 1913 maleficul Wiligut (Weisthor) , varul sau Willy Thaler , Theodor Czepl si Adolf Hitler frecventeaza Order of the New Templars (ONT)

In 1909 Adolf Hitler declara ca a vazut pentru prima data sfanta lance la Hofburg Treasure House in Vienna. De remarcat ca din intregul crestinism, viitorului sinistru dictator doua elemente i-au atras atentia: aceasta si sfantul graal.

   La 5 aprilie 1911 se formeaza loja Wotan cu Hermann Pohl mare maestru.

La 12 ianuarie 1912 Hermann Pohl scrie un manifest catre toti membrii loiali lojei Germanenorden in care clameaza necesitatea unei religii ariene devotata cauzei pan-germane si inceperea unei purificari rasiale a natiunii prin deportarea evreilor si tiganilor .

In 1913 Adolf Hitler paraseste Viena stabilindu-se la Munchen. Incepe sa fie interesat de lucrarile lui Guido von List si de List Society.

In 1916 Frau Eliza von Moltke, vaduva generalului Moltke, incepe „sa vorbeasca in limbi„ si curand asterne sute de pagini cu ceea ce declara ea ca ar fi spusele sotului ei din lumea de dincolo. Il nominalizeaza pe Adolf Hitler ca viitor lider al Germaniei, pe generalul von Ludendorff ca pe cel care ii va facilita aceasta si pe cunoscutul scriitor britanic Houston Stewart Chamberlain ca pe cel care il va denumi „mult asteptatul mesia german„ …

In 1918 Rudolf Sebottendorff, marele maestru al Thule (Germanenorden) ordona formarea unei organizatii muncitoresti afiliata Thule Society.

La 9 noiembrie 1918, in cadrul unui discurs, Rudolf Sebottendorff declara ca zeul lor este Walvater iar pentru ei unitatea in trinitate este reprezentata de Wotan, Wili, We, focul primar, soarele si vulturul si ca trebuie chiar sa moara, pana ce swastika va invinge.

La 5 ianuarie 1919 se formeaza Partidul Muncitorilor din Germania cu activul membru Thule Society (Germanenorden), Anton Drexler, presedinte.

In vara lui 1919 sef al Germanenorden devine Grand Duke Johann Albrecht of Mecklenburg, alias „Irmin (irminismul era religia propovaduita de maleficul Karl Maria Wiligut (K.M. Weisthor), ce va fi peste cativa ani in staff-ul SS al lui Himmler)

ANTICRESTINISMUL REGIMULUI NAZIST:

   Mai intai cateva cuvinte despre Erik Jan Hanussen (1889–1933) Hermann Steinschneider, evreu, nascut clarvazator, ocultist, astrolog, hipnoza, activ in timpul Weimar Republic (dar si dupa cucerirea puterii de catre nazisit) la La Scala din Berlin.

A acumulat influenta pe langa elitele militare si de afaceri, a finantat cu mari sume de bani nazismul. In 1932 l-a invatat pe Hitler tehnici de control al maselor si de gestica. A prevazut incendiul Reichstag-ului ce i-a adus lui Hitler puterea absoluta. Sau mai degraba era informat despre eveniment  … Se mai presupune ca l-ar fi hipnotizat pe comunistul Marinus van der Lubbe declansatorul incendiului. A fost asasinat in 1933 si ingropat in graba pe un camp de la marginea Berlinului. Se presupune ca de catre SA [Sturmabteilung], caci stia prea multe. Se stie de asemenea ca Hermann Göring si Joseph Goebbels nu-l agreau caci ii captase atentia fuhrer-ului.

Incepand chiar din 1933 , anul venirii lor la putere , intre nazisti si crestinii catolici sau protestanti apar la inceput neintelegeri iar in timp se declanseaza prigoana …

La 23 mai 1933 liderii bisericii din Olanda protesteaza impotriva tratamentului aplicat de nazisti evreilor.

In iunie 1933 un miting al lucratorilor catolici este oprit prin forta la Munchen.

La 2 iulie 1933 papa Pius XI ia atitudine impotriva arestarilor de preoti din Germania. Pe 5 iulie cardinalul Faulhaber vorbeste de peste o suta de astfel de retineri.

La 13 iulie 1933 biserica catolica anunta ca nu se va supune „clauzelor ariene„.

La 12 septembrie 1933 cardinalul Bertram protesteaza impotriva legilor eugeniste.

Pe 4 decembrie 1933 cardinalul Faulhaber denunta invataturile rasiste naziste.

Pe 6 ianuarie 1934 catolicii incep o campanie in randul credinciosilor prin care li se interzice oferirea voluntara sau participarea la actiunile de sterilizare.

La 9 februarie 1934 Vaticanul declara lucrarile lui Alfred Rosenberg (agreate de oficialii nazisti) ca fiind interzise catolicilor.

   In cadrul unei conferinte a episcopilor tinuta intre 5 – 7 iunie 1934 se declara ca religia nu se poate baza pe concepte de sange sau rasa.

Pe 4 ianuarie 1935 episcopii germani iau atitudine impotriva campaniilor de sterilizare.

La 20 august 1935 episcopii germani il atentioneaza pe Hitler cum ca daca nazistii promoveaza lucrarile lui Rosenberg, se poate concluziona ca neopaganismul este religia lor.

   Ca si un raspuns, pe 15 septembrie 1935 swastika devine parte a steagului oficial al celui de al treilea Reich.

La 24 octombrie 1935 liderii catolici si protestanti cer americanilor sa nu participe la olimpiada. Degeaba insa.

La 29 februarie 1936 cardinalul Hlond declara intr-o scrisoare deschisa ca este adevarat ca elita evreiasca domina sectoare importante pe plan mondial unde ii folosesc pe nonevrei ca sclavi, dar pentru aceasta nu trebuie sa sufere evreii multi si simpli. Din nefericire, exact elitele erau bine mersi, ba chiar mai si finantau nazismul.

In 29 martie 1936, garzile SS sunt redenumite SS-Totenkopfverbande (cap de mort)

In mai 1936 incepe o ampla campanie mediatica de denigrare a manastirilor catolice descrise a fi lacasuri ale murdariei si ale viciului.

In dimineata zilei de 20 iunie 1936 politia politica din Bavaria emite ordinul de a fi retinuti toti preotii ce indraznesc sa critice masurile de concediere a tuturor calugarilor profesori din scolile publice. Legea ce prevedea respectivele concedieri apare cateva ore mai tarziu.

   La 10 februarie 1937 sunt inchise toate scolile catolice din Bavaria.

La 14 martie 1937 o enciclica papala condamna rasismul nazist.

La 21 martie 1937 papa declara ca adevarata credinta in Dumnezeu este ireconciliabila cu divinizarea lucrurilor lumesti precum rasa, poporul sau statul. Ele nu pot fi nici considerate un soi de standard al tuturor lucrurilor. Credinta intr-un dumnezeu national este o grava eroare. Dumnezeul crestinilor nu poate fi marginit intre granitele unui singur popor sau al unei singure rase. Oricum, adaug eu, diavolul era cel la care se inchinau nazistii.

La 22 martie 1937 Gestapo confisca toate copiile enciclicei din 14 martie pe care le-au putut gasi.

La 1 iulie 1937 Gestapo il aresteaza din nou pe pastorul Martin Niemoeller, liderul German Confessional Church .

In 1937 apare „Luzifers Hofgesind „, a doua carte a lui Otto Rahn, un apropiat si membru al trupelor SS cap de mort

La 7 septembrie 1938 papa Pius XI condamna participarea catolicilor la actiuni anti semite, declarand ca crestinii sunt descendenti spirituali ai patriarhului Avraam

La 31 decembrie 1938, un rapor intern SS constata ca 22,7 % din membrii lor inca apartin de catolicism, in ciuda tuturor presiunilor de a parasi aceasta biserica.

In 1938, datorita acerbei opozitii fata de politica naziste, pastorul protestant Martin Niemoller este depus intr-un lagar de concentrare unde va ramane pana la eliberarea sa din 1945.

In 14 ianuarie 1939 papa cere diplomatilor eliberarea cat mai multor vize posibile pentru victimele rasiale din Germania si Italia.

   In 21 septembrie 1939 cardinalul August Hlond raporteaza despre atrocitatile germanilor impotriva preotilor catolici in Polonia.

La 23 august 1942 un banner cu swastika a fost plantat pe varful Elbrus din muntii Caucaz de catre un detasament special SS. Acel munte era considerat sacru pentru secta „prietenii lui lucifer„

La 1 mai 1945 trupele sovietice gasesc corpurile a 1000 de voluntari de origine himalayana imbracate in uniforme germane dar fara alte documente sau insemne de identificare. Reprezinta pana azi un mister.

La 3 ianuarie 1946 maleficul personaj Karl Maria Weisthor (Wiligut) moare in Arolsen, Germania. Desi fusese in staff-ul SS si l-a influentat „religios„, n-a fost condamnat pentru activitatea sa.

   SKULL AND BONES (craniu si oase)

   E momentul amintim acum de:

   Alphonso Taft (1810 – 1891), mason, procuror general si secretar de razboi sub presedintele Ulysses S. Grant, fondatorul dinastiei politicie. Tatal lui William Howard Taft, de care aminteam mai sus.

In 1832, impreuna cu William Huntington Russell fondeaza societatea secreta Skull and Bones, dupa o vizita in Germania.

Lucrurile se leaga prieteni si cine spune ca masoneria este o gluma se inseala amarnic. Iar cine stie ca nu-i o gluma dar ii minimalizeaza importanta este cel putin un TICALOS.  Fantastica sa structura piramidala are desigur grupurile ei de actiune. Intre ele, Skull and Bones este cea mai dura, nemiloasa si fara scrupule. Membrii ei nu apar in prima linie a scenei decat in cele mai cumplite momente ale istoriei. Asa se face ca au infiintat Council on Foreign Relations dar tot ei au finantat si nazismul Moment macabru al istoriei. Au mai aparut din haul maleficitatii lor in timpul administratiei Bush, de la evenimentele din 11.09.2001 si pana in prezent.

Reamintim ca numarul 322 de pe sigla lor, face referire la 3, 22 din capitolul Facerea:

   Şi a zis Domnul Dumnezeu: “Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!…”

Ramura “initiata“ din Germania n-a stat nici ea degeaba, iesind la rampa odata cu nazismul. Karl Maria Wiligut (Weisthor), initiat de “maestrii intelepciunii“ (creaturi non umane din zona Tibetului) l-a influentat pe seful SS Heinrich Himmler iar Haushofer  initiat si el de aceeasi diavoli, l-a influentat pe Rudolf Hess. Astfel incat Heinrich Himmler si Rudolf Hess au trimis expeditii in Tibet, nu doar sa caute stramosi comuni cu rasa germana ci si … teritoriul de sub pamant Shambhala, de unde vin acesti maestrii (conform sfintilor parinti si marilor duhovnici, universul tridimensional material si o parte din lumea nevazuta este stapanit de ingerii cazuti si de multe ori ne avertizeaza asupra maleficitatii Shambhala si a religiei tibetane). Karl Maria Wiligut (Weisthor ) este „desenatorul„ insemnelor SS. Ca si in cazul Skull and Bones, reprezinta un cap de mort asezat pe doua oase:

A fost seful departamentului Pre- and Early History din cadrul SS Race and Resettlement Main Office . A luptat pentru nationalizarea tuturor proprietatilor cultelor crestine .

Ati observat mai sus etapele mai putin cunoscute ale prigoanei anticrestine din timpul regimului nazist. N-am specificat despre cea impotriva evreilor multi si simpli, despre care s-a scris enorm de mult pana acum. Ambele au fost declansate in 1933. Evreul Max Warburg insa (care dupa cum am aratat, a finantat nazismul si a carui familie a fost printre fondatorii Council on Foreign Relations  si Federal Reserve ) a parasit Germania abia in 1938, in pragul razboiului. Mai mult decat suspect de tarziu.

Masele de evrei insa au fost oferite drept carne de tun, caci asa era in plan. Un exemplu dramatic in acest sens este istoria celor 930 de evrei imbarcati in 1939 pe S.S. St. Louis cu destinatia America de Nord, cu speranta ca se vor putea refugia in una din tarile acestui continent. Insa pe rand Cuba si SUA i-a refuzat! Au fost nevoiti sa se intoarca. Toti cei debarcati pe batranul continent au ajuns in lagarele de exterminare …

Cititi va rog mai multe in articolul:

NAZISMUL (partea 1): religia nazismului, asemanari contemporane alarmante

 

   BOMBA ATOMICA

   Albert Einstein (1879–1955), evreu german, considerat un geniu si cel mai mare om de stiinta din istoria moderna il convinge (impreuna cu evreul Leo Szilard) pe presedintele american Franklin Delano Roosevelt de necesitatea fabricarii bombei atomice, iar acesta in AUGUST 1939 autorizeaza inceputul cercetarilor (Manhattan Project). Dar razboiul a inceput in SEPTEMBRIE … Bomba este functionala de abia in 1945 si pe ultima suta de metri a razboiului este lansata asupra civililor din Hiroshima si Nagasaki. Daca mai intarziau putin , nu mai aveau motiv s-o foloseasca …

SUBLINIEZ: nu guvernul a cerut savantilor descoperirea unei super arme, ci savantii au cerut guvernului construirea ei. Iar o parte dintre acestia au cerut dupa razboi crearea CERN (ati auzit de ea cu ocazia tam-tamului mega acceleratorului de particule). Asta este TERIBILA REALITATE.

Acest Albert Einstein, ateu, socialist si un oponent aprig al nationalismului declara intr-o scrisoare deschisa catre Adunarea Generala a ONU, 1947:    “Pentru a atinge scopul final – care este o singura lume, nu doua lumi ostile – un astfel de Guvern Mondial Partial nu trebuie niciodata sa actioneze ca o alianta împotriva restului lumii. Singurul pas adevarat catre un guvern mondial, este Guvernul Mondial însusi.“     Este momentul sa ne amintim si de un alt sinistru personaj:

   Henry Lewis Stimson (1867 – 1950), Secretary of War, guvernator general in Filipine si secretar de stat. Cunoscut pentru efortul sau in al doilea razboi mondial, coordonand recrutarea celor 12 milioane de soldati, directionarea celor 30 de procente din industrie spre campurile de lupta, construirea si decizia lansarii bombelor atomice. L-a supervizat direct pe generalul Leslie Groves, seful Manhattan Project.

Membru Skull and Bones.

A fost influentat decisiv in activitate de Elihu Root, pe care l-a avut ca model . A continuat activitatea aceluia de reorganizare a armatei. Sa ne reamintim ca Elihu Root a fost membru fondator Council on Foreign Relations si primul ei chairman.

Cu zece zile inaintea atacului japonez de la Pearl Harbor si-a notat in jurnal celebra acum discutie de la intalnirea cu presedintele Roosevelt: “cum putem sa-i manevram pe japonezi in pozitia in care sa  traga primul foc, dar  fara prea mare pericol pentru noi?

Membru marcant COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS .

Cititi va rog si articolul:

BOMBA ATOMICA , o afacere a elitei EVREIESTI ?

 

ATLANTIC CHARTER

   Walther Rathenau, 24 decembrie 1921, Wiener Freie Presse:

Trei sute de oameni foarte apropiati intre ei ghideaza mereu destinele economice ale continentelor si tot ei decid cine le sunt succesorii

Aceasta adevarata fundatie pentru majoritatea tratatelor si organizatiilor internationale (inclusiv Natiunile Unite si cele financiare) de dupa cel de al doilea razboi mondial a fost schitata cu ocazia Atlantic Conference (nume de cod Riviera) la care au participat presedintele SUA Franklin D. Roosevelt si premierul britanic Winston Churchill (ambii masoni) insotiti de consilierii lor apropriati. Documentul final a fost redactat la 14 august 1941, intr-un moment in care SUA inca nu intrase in razboi. Interesant este ca in cadrul sau se specifica necesitatea unei “noi ordini mondiale”.

BRETTON WOODS

In timpul primelor trei saptamani ale lunii iulie 1944, la Bretton Woods, New Hampshire, SUA, 730 de delegati ai tuturor celor 44 de natiuni aliate s-au intrunit la Mount Washington Hotel pentru United Nations Monetary and Financial Conference ceea ce in mod curent se cunoaste de atunci a fi conferinta BRETTON WOODS. Cu aceasta ocazie s-au pus bazele International Bank for Reconstruction and Development (IBRD) (acum parte a World Bank Group) si FMI, organizatii ce au devenit operationale din 1945. Astfel, a fost impusa pentru fiecare stat aceeasi politica monetara. Sistemul a intrat insa in colaps in 1971 cand SUA a renuntat unilateral la convertibilitatea dolarului in aur, devenind de atunci o hartie tiparita. Se cuvine cu aceasta ocazie sa amintim de numele unei foarte puternice curele de transmisie dintre ELITE si marionetele de rang inalt:

   Paul Adolph Volcker (1927 -), Chairman of the Federal Reserve, sub Jimmy Carter si Ronald Reagan. Consilier economic al lui Barack Obama in timpul campaniei electorale, numit apoi de noul presedinte in fruntea Economic Recovery Advisory Board.

De asemenea a mai fost director of financial al U.S. Treasury Department, unde a jucat un rol determinant pentru decizia de suspendare a gold convertibility in 1971. Vice president si director of planning la Chase Manhattan Bank (Rockefeller). Chairman al bancii de investitii  J. Rothschild, Wolfensohn & Co. (James D. Wolfensohn va deveni mai tarziu presedinte al Bancii Mondiale)

Chairman of the Board of Trustees al Group of Thirty. L-a ajutat pe David Rockefeller in crearea in 1973 a Trilateral Commission. O lunga asociere cu Rockefeller family, fiind inclusiv membership al Trust Committee al Rockefeller Group, Inc. .

Membru COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS ( CFR ). Membru Bohemian Grove. Fondata in la sfarsitul secolului 19, Bohemian Grove este o adunatura de “elite“ ce practica ritualuri pagane. Au ca simbol bufnita si practica cermonialul “Cremation of Care” in care simulaza aducerea de jertfe umane (copii) diavolului, prin incinerare.

Intregul ritual seamana izbitor cu ceea ce stim despre inchinarea la Moloch, tipul de cult atat de urat de Dumnezeu in care din pacate cazusera inca din vechime multi israelieni ce aduceau jerfe proprii copii.

Interesant este de studiat si site-ul:

http://www.infowars.com/bg1.html

   Lista membrilor o gasiti la:

 Personalitati si organizatii : BOHEMIAN GROVE

Problema nu este doar ca s-a renuntat la convertibilitatea in aur ci si ca cu cativa ani inaintea inceperii oficiale a megacrizei in care a intrat actualmente planeta, toate tarile „democrate” au vandut mare parte din rezervele lor in aur catre bancile sau urmaselor celor ce au creat Federal Reserve. Restul aurului l-au imprumutat in aceeasi directie. Cititi va rog si articolul:

GORDON BROWN, vanzarea rezervei de aur, NOUA ORDINE MONDIALA si discutia cu Barack Obama despre “global new deal”

In secolul 19 si inceputul secolului 20, pretiosul metal galben a jucat un rol cheie in tranzactiile monetare internationale, creandu-se gold standard, la care insa au renuntat pana la urma toate guvernele, fiind inlocuit cu asa numitul fiat currency.

BANCA MONDIALA

A fost creata dupa ratificarea acordurilor din timpul conferintei Bretton Woods din iulie 1944, iar doi ani mai tarziu are loc prima actiune majora a ei, imprumutul de 250 milioane dolari catre Franta, folosibili pentru reconstructia post-razboi. Nu dupa foarte mult timp a inceput sa fie criticata deoarece folosea “scheme de dezvoltare” pentru anumite tari, care incurajau coruptia guvernelor lor in schimbul cedarii drepturilor de exploatare a zacamintelor strict catre anumite corporatii occidentale.

La 11 martie 1955 Banca anunta crearea Economic Development Institute cu finantare Rockefeller Foundation (in cadrul careia fundatia finantand si training-ul oficialilor straini)

La 2 februarie 2005 demareaza Decade of Roma Inclusion (Deceniul de Incluziune Socială a Romilor 20052015), la initiativa evreilor George Soros si James Wolfensohn prin Institutul pentru o Societate Deschisa si Banca Mondiala, la care participa si guvernele a noua tari (Bulgaria, Croatia, Cehia, Ungaria, Macedonia, Serbia, Romania, Muntenegru, Slovaci), precum si Comisia Europeana, Consiliul Europei si Banca sa de dezvoltare. Cititi va rog si articolul:

TIGANI, TIGANESC, TIGANIME, TIGANIZARE, istoric , George Soros, deceniul de incluziune sociala a rromilor ( 2005 – 2015 ), Pro TV, manelizare

Sa vedem acum cativa dintre sefii Bancii Mondiale:

   Eugene Isaac Meyer (1875 – 1959), evreu, finantist american, publicistul ziarului Washington Post. Cititi va rog si articolul:

Mass-media, industria de filme, EVREI, elite, NOUA ORDINE MONDIALA, GUVERNUL MONDIAL  

Chairman of the Federal Reserve din 1930 pana in 1933. Firesc, din moment ce inca din tinerete a lucrat pentru Lazard Freres, unde tatal sau a fost partener de afaceri. Nu s-a indepartat de sectorul financiar-bancar, devenind in 1946 primul presedinte al Bancii Mondiale. Membru COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS ( CFR ).   

   Tatal lui Katharine Graham. Cititi va rog si articolul:

Personalitati si organizatii: familia GRAHAM

    Eugene “Gene” Robert Black, Sr (1898 – 1992), fost director in 1947 si apoi presedinte in 1949 al Bancii Mondiale. Tatal sau a fost Chairman of the Federal Reserve.

Membru Chi Phi Fraternity si Phi Kappa Literary Society. Chairman al Brookings Institution. In 1933 incepe sa preia functii de conducere in Chase National Bank (Rockefeller).

In 1966 devine Special Adviser al presedintelui la Southeast Asian Social and Economic Development. Membru Council on Foreign Relations.

Participant intruniri Bilderberg Group.

   George David Woods (1901 – 1982), presedinte Banca Mondiala intre 1963-1968. In 1930 incepe sa lucreze pentru Rockefeller ajungand vicepresedinte in cadrul Chase Bank.

Robert Strange McNamara (1916 -), participant intruniri Bilderberg Group, fost US Secretary of Defense, fost presedinte Banca Mondiala, membru Phi Beta Kappa. A creat Defense Intelligence Agency si Defense Supply Agency. Honorary trustee  Brookings Institution.

Membru Council on Foreign Relations. Membru Trilateral Commission. De mentionat ca Comisia Trilaterala a fost creata in 1973 la initiativa lui David Rockefeller. Alti membri fondatori au fost Alan Greenspan si Paul Volcker, ambii fosti capi ai Federal Reserve. De asemenea si Zbigniew Brzezinski, care a fost si director.

   Lawrence Henry “Larry” Summers (1954 -), evreu, economist, Secretarul Trezoreriei sub Bill Clinton, economist sef al Chief Economist la BANCA MONDIALA (1991–1993).

Membru COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS ( CFR ). Participant intruniri Bilderberg Group .

In 1997 – 1998 , impreuna cu evreii Robert Rubin si Alan Greenspan lucreaza cu FMI pentru combaterea crizei financiare din Rusia … Cititi va rog si articolul:

“CADEREA COMUNISMULUI“, RUSIA, OLIGARHIE, EVREI, NOUA ORDINE MONDIALA

Actualmente este seful National Economic Council al presedintelui Obama. Cititi va rog si articolul:

Detalii esentiale despre PAPUSARII si sforile prin care este manuit presedintele marioneta Barack Obama

James David Wolfensohn (1933 -), evreu, presedinte Banca Mondiala, senior executive la Salomon Brothers, din 2006 chairman of the International Advisory Board of Citigroup, membru COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS ( CFR ), participant Bilderberg Group . si World Economic Forum.

Prieten apropiat al familiei Rockefeller si al lui Paul Volcker, director al Rockefeller Foundation si Brookings Institution, chairman emeritus al Carnegie Hall

Initiator impreuna cu George Soros al “Deceniului de Incluziune Socială a Romilor 20052015„.

   Paul Wolfowitz (1943 -), nascut intr-o familie de evrei emigrati din Polonia, foarte activ pe subiectele Israel si terorism, a fost considerat unul dintre cei mai “abili ulii” din preajma lui Bush şi unul dintre principalii arhitecţi ai invaziei Irakului în 2003. Presedinte Banca Mondiala, membru Project for the New American Century, membru Quill and Dagger, membru Freedom House, membru COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS ( CFR ), membru Trilateral Commission. Participant Bilderberg Group .

   Robert Zoellick (1953 -), evreu, participant Bilderberg Group , fost Deputy Secretary of State, presedinte al Bancii Mondiale (nominalizat de George W. Bush), Senior International Advisor Goldman Sachs, membru Phi Beta Kappa, reprezentantul personal al lui Bush la G7 (1991, 1992), fost sef Center for Strategic and International Studies, fost membru German Marshall Fund, World Wildlife Fund, membru Council on Foreign Relations, membru Trilateral Commission

A semnat in 1998, alaturi de Donald Rumsfeld, Paul Wolfowitz, Richard Perle, Elliott Abrams, Zalmay Khalilzad, John R. Bolton, Richard Armitage si Bill Kristol, proiectul Project for the New American Century pentru inlaturarea de la putere a lui Saddam.

Sa mai mentionam ca familia Rockefeller a gazduit pe propietatile sale numeroase intalniri regulate cu guvernatori de banci nationale sau ale Bancii Mondiale si ale Fondului Monetar International.

Alte detalii importante din istoricul Bancii Mondiale, FMI si al celor ce o conduc oficial sau din umbra, gasiti in articolele:

Instrumente ale crearii GUVERNULUI MONDIAL (partea 1): BANCA MONDIALA

Instrumente ale crearii GUVERNULUI MONDIAL (partea 2): FMI (Fondul Mondial International)

 

   UNIUNEA EUROPEANA

Potrivit prestigiosului istoric César Vidal, pentru a inţelege ce se intampla in Europa trebuie luat in consideratie fenomenul francmasoneriei. Vidal documenteaza rolul discret dar imens jucat de acestia in formarea Uniunii Europene.

Spre exemplu, afirma ca “proiectul Constitutiei Europene a fost elaborat de un francmason, Valéry Giscard D’Estaing”, fost presedinte al Frantei in perioada 1974-1981, presedintele Conventiei Europene care a redactat textul tratatului constitutional, ca “masonii controleaza Internationala Socialista si s-au infiltrat puternic in partidele de dreapta” si ca acestia exercita “o influenta masiva in lumea comunicatiilor si in special in educatie, justitie si fortele armate.”

Referirile rolului jucat de Valery Giscard d’Estaing in geneza tratatului UE si-au gasit o confirmare si in marturiile celebrului fost dizident sovietic, Vladimir Bukovsky, care a avut acces la arhivele Partidului Comunist al URSS. Intr-o alocutiune rostita la Bruxelles, Bukovsky a dezvaluit ca, in ianuarie 1989, o delegatie a Comisiei Trilaterale, formata din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-presedintele francez Valéry Giscard d’Estaing, bancherul american David Rockefeller si fostul secretar de stal al SUA, Henry Kissinger, s-a intalnit cu Mihail Gorbaciov  pentru a-l convinge ca URSS trebuie sa se integreze în marile institutii financiare ale lumii, GATT, FMI şi BANCA MONDIALA. Potrivit lui Bukovsky, la un moment dat Giscard d’Estaing a luat cuvantul si i-a spus lui Gorbaciov: “Domnule presedinte, nu pot sa va spun exact cand se va întampla – probabil intr-un interval de 15 ani – dar Europa va fi un stat federal si trebuie sa va pregatiti pentru aceasta.” Bukovsky nu si-a putut retine uimirea fata de capacitatile profetice ale lui d’Estaing:”Asta se intampla in ianuarie 1989, intr-o vreme in care tratatul de la Mastricht din 1992 nici macar nu fusese schitat.

Dar Vladimir Bukovsky mai spune ceva: „Uniunea Europeana , noua Uniune Sovietica?„ Cititi va rog si articolul:

Documentare celebre: „Vladimir Bukovsky: Uniunea Europeana , Noua Uniune Sovietica”, subtitrare in limba romana si o analiza a sa

In toamna anului 2004, un imens scandal bulversa scena politica europeana. Rocco Buttiglione, candidatul nominalizat de presedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, pentru portofoliul Justiţiei, Libertatii si Securitătii, era respins de una din comisiile Parlamentului European, pe motiv ca este mult prea conservator. In viziunea grupurilor euro-parlamentarilor socialisti si ecologisti, “vina” lui Buttiglione, un catolic practicant, a fost afirmatia facuta in cadrul audierilor cum că homosexualitatea este un pacat. Confruntat cu opozitia furibunda a majoritatii Parlamentului European, care a ameninţat cu un vot de blam la adresa intregii Comisii, Barroso a retras candidatura lui Buttiglione. In locul acestuia, Italia l-a nominalizat pe ministrul de externe Franco Frattini, si se parea ca toate controversele vor fi date repede uitarii.

Inainte insa de a pleca de la Bruxelles, Buttiglione a aruncat bomba, acuzandu-l pe inlocuitorul sau de apartenenta la o societate secreta. In momentul felicitarii pentru candidatura lui Frattini la postul de comisar european, politicanul crestin-democrat a afirmat:

Sper ca audierile lui sa mearga bine si nimeni sa nu il întrebe daca este francmason.”

Ulterior, in cadrul unei dezbateri desfaşurate la Milano, Buttiglione a spus despre principiul dupa care functioneaza institutiile europene:

Uniunea Europeana se indreapta spre un totalitarism care doreste sa devina o religie de stat, o religie ateista, nihilista – o religie, care va deveni obligatorie pentru toti.„

Cititi va rog si articolul:

UNIUNEA EUROPEANA si BABILONUL CEL MARE , mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului

   Grupul BILDERBERG

A devenit o practica obisnuita ca hotararile de care depind directiile pe care se vor inscrie tarile lumii sa urmeze o ciclicitate anuala ierarhizata. La inceputul fiecarui an se desfasoara intalnirea de la Davos, cu participarea unui mare numar de conducatori de companii nationale si multinationale, decidenti din cadrul guvernelor, experti in economie, finante si comert. Aici se fac stocuri de probleme tematice, se lanseaza ipoteze de politici investitionale, se dezbat studii de fezabilitate, se orienteaza bugete, se clarifica noi piete si cooperari, se contureaza tendintele consumismului global pentru anul care urmeaza. Acele procese economice care se coaguleaza in vectori evidenti ai dezvoltarii devin subiecte de analizat in treptele decizionale superioare. Primul dintre aceste etaje – care filtreaza informatiile economice si creeaza structurile politice care le vor face operative – este intalnirea anuala a Grupului Bilderberg. Mai tarziu se desfasoara intalnirea G8.

In fiecare an, un comitet coordonator influentat si de Comisia Trilaterala elaboreaza o lista cuprinzand aproximativ 100 de nume ce vor fi prezente la intalnirea grupului. Anul acesta intalnirea a avut loc in perioada 14-17 mai, la hotelul Nafsika Astir Palace din Vouliagmeni, Grecia. Se considera ca la aceasta reuniune s-au stabilit modalitatile prin care recesiunea sa fie una foarte scurta dar intensa, care sa puna bazele unei noi economii mondiale sustenabile, care va oferi statelor lumii mai putina suveranitate, dar va fi mai eficienta. Aratam in articolul • Criza financiara din SUA, etapa principala in edificarea NOII ORDINI MONDIALE ca ELITELE planetare au declansat de fapt voit aceasta recesiune, ca parte componenta a unei mega crize, formata dintr-un cumul de crize ce va mai cuprinde: razboi (Va fi folosit Iranul pentru declansarea celui de al treilea razboi mondial? Elemente esentiale din istoria sa contemporana (ce nu apar insa in marea mass-medie actuala)). ample manifestari de strada (Un pericol iminent: ANARHISMUL, “alternativa anti-sistem” creata si coordonata de ELITE pentru motivarea statului politienesc) si foamete (O noua amenintare serioasa: “CODEX ALIMENTARIUS”) pentru ca mai apoi tot ei sa vina cu „solutia”: GUVERN MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE.

A fost abordat si subiectul adoptarii Tratatului de la Lisabona, piesa cheie a mecanismului care va face din Uniunea Europeana un “superstat federal”. Cititi va rog si:

VIDEO: Pe fata despre unirea popoarelor, o viitoare putere mondiala, justitie globala si ‘identitate postnationala’ in Parlamentul European

Insa inca de la inceput, Grupul Bilderberg a lucrat tenace pentru edificarea visului ELITELOR camatariei planetare si ale varfurilor masoneriei de edificare a acestui GUVERN MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE.

Interesant este ca la un moment dat, un ofiter SIE a luat pe cont propriu studierea acestuia, insa raspunsul venit de la “centrala“ a fost ca subiectul … nu prezinta interes. Cititi va rog si articolul:

VIDEO: Ion Cristoiu discuta cu un fost ofiter SIE despre Grupul Bilderberg

   Istoric

Sub impulsul lui David Rockefeller, Grupul Bilderberg se intruneste pentru prima data la Hotel de Bilderberg, de unde si denumirea, langa Arnhem, intre 29 si 31 mai 1954. Emblematic pentru scopul si modalitatea de lucru a celor ce se aduna periodic la aceste intalniri este declaratia de la 5 iunie 1991, a fondatorului David Rockefeller (din partea Council on Foreign Relations), cu privire la prestatia presei fata de deciziile Bilderberg:

Suntem recunoscatori conducerilor publicatiilor The Washington Post, The New York Times, Time Magazine si altor mari publicatii ai caror directori au participat la intalnirile noastre si au respectat promisiunea lor de discretie pentru ultimii 40 de ani. Ar fi fost imposibil pentru noi sa dezvoltam planul nostru global daca am fi devenit subiecti ai luminilor presei in toti acesti ani, dar lumea este mult mai sofisticata si mai pregatita acum sa inainteze spre o guvernare globala …”

   Ce inseamna presa, cine ii sunt stapanii si care este relatia lor cu ELITELE, cititi va rog in articolul:

Mass-media, industria de filme, EVREI, elite, NOUA ORDINE MONDIALA, GUVERNUL MONDIAL  

Inainte de a detalia activitatea extraordinara a patriarhului actual al familiei Rockefeller, va prezint cateva informatii despre cativa din ceilalti actori care au ajutat la formarea grupului:

   Joseph Retinger (Józef Hieronim Retinger, 1888–1960). Dupa razboi, a promovat intens ideea unei Europe unite de tip mega stat continental si a sprijinit fondarea European Movement (unde a fost si Honorary Secretary General) si Council of Europe.

   Prince Bernhard of the Netherlands (1911–2004), a fost print consort al reginei Juliana, tata a 6 copii, unul din ei fiind actuala Queen Beatrix.

A fost membru al partidului nazist si Sturmabteilung. Nazismul (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei), in traducere partidul national socialist al muncitorilor din Germania, urmas al Deutsche Arbeiterpartei (partidul muncitorilor germani), dorea o Germanie de tip Volksgemeinschaft (comunitate populara) in locul uneia divizata de clase si partide politice. Sturmabteilung, abreviat SA, a fost o organizatie paramilitara ce a jucat un rol important in accederea la putere a lui Adolf Hitler. Ba mai mult, considera ca revolutia nazista nu se incheiase odata cu venirea la putere a dictatorului, si doreau implementarea tipului lor de socialism in Germania.

Revenind la print, a fost de asemenea membru al SS Cavalry Corps si a lucrat pentru IG Farben.

Fratele printului, Prince Aschwin of Lippe-Biesterfeld, ofiter in armata germana, si-a declarat public simpatia fata de nazism.

   Dupa razboi, lui Bernhard i s-a creat postul de Inspector General KLM Royal Dutch Airlines, responsabila cu parasirea Germaniei pe calea aerului a multor nazisti si debarcarea lor in Argentina. Unul din prietenii apropiati ai sai au fost Juan si Evita Peron carora le-a si facut o vizita oficiala in Argentina in 1951.

Tot el a fost unul din fondatorii World Wildlife Fund, al carei prim presedinte a fost in 1961. De asemenea unul din fondatorii Rotary International.

De mentionat ca prima conferinta Bilderberg din SUA, din 1957, a fost sponsorizata de Ford Foundation.

Dupa cum am aratat mai sus, Ford a facut scandaloase afaceri cu Germania nazista. Mai mult, Henry Ford (mason) a fost un sustinator anti-semit al lui Hitler. Iar Hitler la randul sau a fost profund influentat de scrierile lui Ford si i-au servit ca sursa de inspiratie pentru Mein Kampf. A fost unul din idolii sai, pe care mai apoi chiar l-a decorat prin diplomatii sai. Dar familia Ford face parte din cercul prietenilor apropiati ai familiei Rockefeller.

   David Rockefeller (1915-) FONDATOR al Bilderberg Group, MEMBRU CONSILIU DE CONDUCERE PE VIATA (din 1954). Membru Bohemian Grove. Seful Rockefeller Foundation si Rockefeller Center.

Cum laude  Harvard University, teza “Fabian socialism“.

Director Carnegie Endowment for International Peace alaturi de Alger Hiss, John Foster Dulles (Central Intelligence Agency), Dwight D. Eisenhower si fondatorul IBM Thomas J. Watson

In 1946, David Rockefeller devine singurul bancher al familiei (Chase National Bank). Pe atunci presedinte era unchiul sau, Winthrop Aldrich, fiul gigantului Nelson W. Aldrich, si fratele mamei sale, Abby Aldrich. Banca devine Chase Manhattan Bank in 1955, acum denumita  JPMorgan Chase.

In 1949 devine cel mai tanar director al Council on Foreign Relations, pe care de atunci il stapaneste. A initiat Marshall Plan.

Printre apropiatii lui David: Rothschild, generalul George C. Marshall, membrii Ford family, Bill Clinton, Henry Kissinger, Riley P. Bechtel (Bechtel Group), Gianni Agnelli (Fiat), John Loudon (Royal Dutch-Shell), C. Douglas Dillon, David Packard (Hewlett-Packard ), familia Dulles, Katharine Graham (Washington Post), Brooke Astor (Astor familyWaldorf-Astoria Hotel), Peter G. Peterson (presedintele Blackstone Group, fost presedinte Council on Foreign Relations), Arthur Ochs Sulzberger, Jr. (presedintele New York Times).

Paul Volcker, un apropiat al familiei, a lucrat pentru banca sa, inainte de a deveni presedinte Federal Reserve.

Banca sa are stranse legaturi cu BANCA MONDIALA. Trei dintre presedintii acesteia, John J. McCloy, Eugene R. Black, Sr. si George Woods au lucrat pentru el. James D. Wolfensohn este chiar asociat apropiat al familiei, fiind director al Rockefeller Foundation si al altor organisme Rockefeller. De asemenea familia a gazduit pe propietatile sale numeroase intalniri regulate cu guvernatori de banci nationale sau ale Bancii Mondiale si FMI.

Un alt apropiat al familiei, Joseph Verner Reed, Jr, a fost asistentul lui Eugene R. Black, Sr. (al carui tata a fost Chairman of the Federal Reserve).

A dezvoltat legaturi apropiate cu Central Intelligence Agency (CIA) inca din anii ‘50. Apropiati ai familiei: Allen Dulles, directorul Richard Helms, Archibald Roosevelt, Jr., Kermit Roosevelt, Jr., William Bundy.

In vara lui 1964 are o intalnire de doua ore si jumatate cu Nikita Hrusciov. Apoi si cu succesorul sau, Leonid Brejnev

In 1965, Rockefeller si cativa oameni de afaceri au fondat  Council of the Americas. Principalul lor proiect este North American Free Trade Agreement ( NAFTA ) despre care Henry Kissinger spunea:

“NAFTA este o piatra de temelie la construirea Noii Ordini Mondiale. “

In mai 1973 Chase Manhattan Bank deschide la Moscova un birou in piata Karl Marx.

A fost Chairman Overseas Development Council of the US-USSR Trade and Economic Council, Inc. ce a fost fondat in 1973.

L-a convins pe presedintele Jimmy Carter sa aprobe intrarea sahului Iranului Mohammad Reza Pahlavi in SUA pentru spitalizare. Aceasta actiune a precipitat criza ostaticilor din Iran. Cititi va rog si articolul:

Va fi folosit Iranul pentru declansarea celui de al treilea razboi mondial? Elemente esentiale din istoria sa contemporana (ce nu apar insa in marea mass-medie actuala)

In 1992, a fost desemnat sa conduca Russian-American Bankers Forum, grup consultativ ce a sfatuit Rusia in privinta modernizarii bancilor.

In 2006 a format o echipa cu sefii Goldman Sachs pentru crearea Republicans Who Care.

Este actionar majoritar la Atlantic Richfield Petroleum and International Petroleum Corporation ce produce si napalm.

Edificator pentru ce are in cap sunt insasi declaratiile sale. La Consiliul de Afaceri al Natiunilor Unite, 14 Sept. 1994:

Dar aceasta fereastra de ocazii, în care putem construi o ordine mondiala interdependenta, nu va fi deschisa pentru mult timp. Deja sunt forte puternice care lucreaza si ameninta sa distruga toate sperantele si eforturile noastre de a ridica o structura rezistenta de interdependenta globala.“

Detalii despre istoricul intregii familii cititi va rog in articolele:

Familia ROCKEFELLER, NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL (partea 1)

Familia ROCKEFELLER, NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL (partea 2)

   CHINA

David Rockefeller, august 1973, New York Times:

Experimentul social din China lui Mao este unul din cele mai importante si de succes din istorie “

Vom urmari in acest capitol “drumul“ atent ghidat al Chinei de la forma statala cu conducere imperiala pana la comunism. Este important deoarece sunt voci ce considera acea tara ca pe un gigant de sine statator, un soi de forta ce se opune PAPUSARILOR din occident. Il consider util deoarece intreaga planeta se indreapta spre o GUVERNARE MONDIALA de STANGA si de aceea este bine sa cunoastem implicarea determinanta a  ELITELOR in istoria acelui stat. Aceleasi ELITE ce se preocupa acum de instaurarea NOII ORDINI MONDIALE …

Stim ca Sun Yat-sen (1866–1925) a fost un lider politic si revolutionar chinez, considerat “tatal Chinei moderne“, ca a jucat un rol determinant in colapsul dinastiei Qing din 1911 si ca a fost primul presedinte al Republicii Chineze in 1912. Dar se vorbeste mai rar despre “umbra“ si sfatuitorul sau, cel ce figura a-i fi aghiotant : Morris Abraham “Two-Gun” Cohen (1887–1970), evreu ce la un moment dat devine general maior in armata chineza. Dupa moartea lui Sun continua colaborarea cu fiul acestuia, prim ministrul Sun Fo (1891–1973). De asemenea cu cumnatul lui Sun, puternicul bancher Tse-ven Soong (1894–1971), fost guvernator Central Bank of China, ministru de finante (1928-1931, 1932-1933), ministru al afacerilor externe (1942-1945).

Acesta este doar un exemplu. Dezvoltarea moderna a extremului orient a avut o importanta deosebita pentru ELITELE planetare. Desigur ca o problema atat de ampla nu statea doar pe umerii catorva personalitati, chiar foarte influente. De aceea s-au pus in miscare organizatii puternice si foarte bine finantate:

Institute of Pacific Relations (IPR)

A fost creata in 1925 ca un soi de forum de discutii al problemelor si relatiilor dintre Rusia, China, Japonia, Australia si a altor 10 tari din regiune. O influenta determinanta asupra ei au avut-o John D. Rockefeller, III si Abby Aldridge Rockefeller. Iar finantari majore au venit din partea Rockefeller Foundation si Carnegie Foundation. Acest organism a avut stranse legaturi cu The Inquiry, un grup de studiu creat in 1917 de presedintele Woodrow Wilson. Formal, in fapt de Edward Mandell House (1858–1938) sfatuitorul sau apropiat, persoana ce a avut o enorma influenta asupra sa. Amintesc ca Woodrow Wilson scria despre House (The Intimate Papers of Col. House): „D-nul House este a doua mea personalitate. Gandul lui si al meu sunt una. Daca as fi in locul sau, as face exact la fel.” Membrii The Inquiry, in cadrul American Commission to Negotiate Peace au fost la Paris Peace Conference in 1919 umbra presedintelui Wilson. Pe vremea aceea Time magazine ii numea “gasca straina si pestrit , o banda de elite aventuriere “.

Cat de bine au studiat problemele zonei stim din evenimentele petrecute in timpul celui de al doilea razboi mondial si dupa. Intrega activitate a IPR a dovedit simpatii comuniste in zona. Frederick Vanderbilt Field (1905–2000), unul din personajele importante ale Institute of Pacific Relations, a fost un suporter al atat de multor organizatii comuniste incat se considera el insusi un soi de membru al acestei miscari internationale.

Este momentul acum sa vorbim despre George Catlett Marshall, Jr. (1880-1959) , general, mason, membru Kappa Alpha Order, cel ce a condus armata SUA in al doilea razboi mondial si a fost consultantul sef pe probleme militare al presedintelui Franklin D. Roosevelt.

Dupa razboi, Clark Clifford a dorit sa numeasca vestitul program pentru redresarea europeana “Truman Plan“ dar Truman insusi l-a denumit Marshall Plan. In pricipal la acest plan au lucrat cei de la Council on Foreign Relations, dar generalul a primit totusi premiul Nobel pentru pace in 1953, cu toate ca a figurat mai mult cu numele.

Mult mai activ a fost insa in rolul sau negativ ce a dus la instaurarea regimului comunist in China. Unii politicieni din acea vreme chiar credeau in necesitatea unui razboi sincer impotriva extinderii comunismului. Putinele dar foarte influentele ELITE real conducatoare doreau insa crearea unui alt sinistru laborator experiment pentru implementarea viitorului GUVERN MONDIAL: CHINA. Astfel , senatorul republican Joe McCarthy l-a declarat direct responsabil pentru pierderea acestei tari si a avertizat asupra unei “conspiratii atat de imense si a unei infamii atat de negre “ incat intrece cu mult alte conspiratii din intreaga istorie a umanitatii. Cand Marshall fusese trimis in China din ordinele secrete ale Departamentului de Stat, comunistii lui Mao duceau o batalie ca si pierduta, fiind aproape invinsi de nationalistii lui Chiang Kai-shek. Dar Marshall a incercat sa-l forteze pe ultimul la un parteneriat la guvernare impreuna cu comunistii, mai mult, americanii punand chiar embargo in ajutorarea cu arme a nationalistilor … Explicabil, caci Marshall era unul din apropiatii familiei Rockefeller

O alta importanta organizatie (tot marca Rockefeller) este Asia Society despre care va rog sa cititi in articolul:

Personalitati si organizatii: ASIA SOCIETY

In 1971 , intr-un moment politic foarte delicat, Henry Kissinger avandu-l subaltern pe Winston Lord, face o vizita secreta in China. Nu stim ce au discutat, s-a aflat de ea mai tarziu.

Sustinerea comunistilor in China a fost cu atat mai ticaloasa cu cat acolo regimul s-a dovedit extrem de nemilos cu propiul popor. Nu trebuie uitate: incredibila perioada din istoria acelei tari cand de foame oamenii fierbeau iarba si scoarta de copac; revolutia culturala; politicile eugeniste ce au dus la cazuri extreme cand femei cu sarcina avansata erau fortate sa avorteze datorita criminalei legi a unui singur copil. Ultima este inca in vigoare, dar n-a fost tocmai o idee chinezeasca ci, ca si in cazul Germaniei naziste, importata. Iar cel ce s-a ocupat cu sfatuirea a fost George Herbert Walker Bush, cu mult inainte de a deveni presedinte.

Nu ma voi referi aici si la celelalte state din zona ce s-au „bucurat de binefacerile„ comunismului. Punctez doar macabrul regim Pol Pot (raportat proportinal la numarul populatiei cambogiene, crimele sale au  depasit pe cele ale lui Hitler, Stalin si Mao luati lau un loc). Ticalos este insa faptul ca Zbigniew Kazimierz Brzezinski a sustinut khmerii rosii si pe acest cel mai mare criminal pe care l-a creat STANGA …

   “CADEREA COMUNISMULUI”

   Mihail Gorbaciov 1988:

De acum încolo, progresul global este posibil numai prin consens universal în stabilirea unei noi ordini mondiale.“

   Dan Amedeo Lazarescu (mason):

Cine nu stie ca in perioada celui de al doilea razboi mondial s-a stabilit instaurarea comunismului in Europa de Est pentru o perioada de 50 de ani, inseamna ca nu stie istorie

Aminteam in capitolul UNIUNEA EUROPEANA despre intalnirea dintre Valéry Giscard d’Estaing, David Rockefeller si Henry Kissinger cu Mihail Gorbaciov pentru a-l convinge ca URSS trebuie sa se integreze. Nu era o propunere si nici o impunere, deoarece ultimul era cu totul omul lor si intelegea foarte bine care este drumul ce trebuie urmat.

La 1 februarie 1989, Departamentul International al CC al PCUS (DICCPCUS) arata intr-un memorandum ca partidele comuniste infiintate de URSS pe model stalinist in statele ,eliberate” de Moscova sau cu participarea ei si-au epuizat rolul.

   Nu stim cand a inceput Gorbaciov sa aiba viziuni planetare, ne aducem insa aminte ca dupa moartea lui Brejnev parca i s-a creat un extrem de favorabil „culoar „ de acces la conducerea URSS iar ceilalti doi predecesori ai sai au murit foarte repede dupa ce au ajuns in functia de Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice: Iuri Vladimirovici Andropov, 1982–1984, la 70 de ani si Constantin Ustinovici Cernenko, 1984–1985, la 74 de ani.

La inceputul anilor ‘80, evreul George Soros a inceput sa finanteze gruparile de rezistenta, precum si persoanele aflate in dizgratia regimurilor comuniste din Europa de Est, prin “Open Society” (”Societatea Deschisa”) sustinuta financiar de “Soros Fund Management

In URSS, Soros l-a cunoscut si a devenit mentorul lui Mihail Gorbaciov iar numerosi tineri sovietici au luat calea burselor sale si au ajuns in Occident.

Dupa ce a cheltuit 250 de milioane de dolari pentru “transformarea educatiei si economiei ruse”, miliardarul a mai investit 100 de milioane de dolari pentru a crea in Rusia “International Science Foundation”.

La finalul “actiunii“, Soros i-a creat o fundatie lui Gorbaciov, cu sediul in SUA … Cititi va rog si articolul:

GEORGE SOROS, GUVERNUL MONDIAL, NOUA ORDINE MONDIALA, lista lui Soros

   Jewish Chronicle, Londra, 4 aprilie 1919:

Conceptiile bolsevice sunt in majoritatea punctelor in armonie cu ideea de iudaism

La acea data 477 din cei 545 de oficialitati bolsevice erau evrei. Trebuie inteles ca ELITELE au finantat revolutia bolsevica si prin oameni strategic infiltrati, n-au scapat nici un moment Rusia din mana in mod real. Este momentul acum sa amintim de un puternic personaj:

   Jacob Henry Schiff (1847–1920), evreu, nascut in Germania, bancher american. Deosebit de influent la vremea lui, acesta a finantat Japonia in eforturile ei militare din timpul razboiului ruso-japonez. Dar ce este mai grav, a finantat Revolutia Rusa din 1917.

In 1905 a fost medaliat de japonezi cu Order of the Sacred Treasure iar in 1907 cu Order of the Rising Sun. A fost primul strain onorat de Emperor Meiji in palatul imperial .

In 1906, cand s-a format American Jewish Committee , a fost unul din primii lideri .

In 1907 Jacob Schiff declara intr-un discurs la New York ca fara o banca centrala care sa aiba un control adecvat, tara va aluneca inspre cele mai severe crize din istorie. A devenit si capul Kuhn, Loeb & Co. Iar numele acestei banci este strans legat de Felix Warburg si Paul Warburg cel ce impreuna cu J.P. Morgan si John D. Rockefeller, Jr. au pus bazele Federal Reserve . De asemenea a fost director la New York City National BankEquitable Life Assurance Society si Union Pacific Railroad .

In afara de Japonia, a finantat si Puterile Centrale.

Ginerele lui Solomon Loeb.

Un personaj important care a manipulat finantarile venite din partea camatarilor planetari a fost evreul Leon Trotsky, care la inceputul anului 1917 pleaca din SUA (cu pasaport american) si cu o suma colosala pentru a incepe una din cele mai sinistre revolutii din istorie impotriva celei mai mari tari ortodoxe din lume.

   Vladimir Lenin, in culmea gloriei sale fiind, spunea:

Statul nu functioneaza asa cum ne-am dorit. Masinaria nu se supune. Se vede un om la volan si pare ca o conduce, dar masina nu merge in directia voita de el. Se misca insa dupa dorinta altor forte.”

In capitolul BILDERBERG am detaliat cateva din activitatile lui David Rockefeller in spatiul blocului comunist. Sa vedem acum cativa dintre oligarhii aparuti in spatiul fost sovietic :

   Mikhail Borisovich Khodorkovsky (1963–), evreu , oligarh rus, fost activist Komsomol.

A inceput afacerile, conducand parteneri din Komsomol, in 1986, cu o cafenea. In 1987 au deschis centrul de stiinta si tehnologie Menatep (viitoarea banca Menatep). In afara de importuri de calculatoare, centrul “stiintific“ mai comercializa si brandy francez si vodca elvetiana contrafacute. In 1989 obtin licenta pentru Bank Menatep. Tot el a privatizat propietatile Komsomol-lului, stapanindu-le. Banca s-a dezvoltat rapid printr-un sprijin masiv din partea N M Rothschild & Sons astfel incat clientii sai au devenit Ministerul de Finante, Serviciul Statal de Taxe, municipalitatea Moscovei, Agentia Rusa de Export Arme, toti depunatori. Manipuland astfel de sume uriase, si-a creat in scurt timp un adevarat imperiu financiar. L-a sustinut politic pe Boris Ieltin.

A controlat gigantul petrolier YUKOS , care l-a avut partener inca de la inceput pe Amoco (unul din “puii” Standard Oil Rockefeller). In 2003 declara ca Yukos se va uni cu Sibneft. Tot atunci mai declara negocieri cu ExxonMobil si ChevronTexaco (alti “pui” Standard Oil Rockefeller). Sibneft fusese creata in 1995, la sugestia lui Boris Berezovsky. Cand Berezovsky a avut o confruntare cu Putin si a fost nevoit sa se stabileasca la Londra, si-a cedat actiunile Sibneft lui Roman Abramovich.

In 2003 Khodorkovsky a fost arestat pe aeroportul Novosibirsk sub acuzatia de frauda. In 2005 a fost gasit vinovat si condamnat la 8 ani. Unii considera ca motivatia reala a fost determinata de intelegerea ce a avut-o acesta cu vice presedintele Dick Cheney de a vinde mare parte din actiunile YUKOS catre gigantii petrolieri americani. Ca toate elitele evreisti a clamat evident teoria persecutiei anti semite. In cazul sau insa, Federatia Evreilor Rusi si Congresul Evreiesc Rus, nu prea l-au sustinut in privinta aceasta.

In 2003 fostele sale actiuni au trecut la Jacob Rothschild.

   Boris Abramovich Berezovsky (1946–), evreu, oligarh, miliardar, matematician. Prieten al fiicei presedintelui Boris Ieltin, fost deputat la comisia de securitate.

A inceput afacerile importand Mercedes si distribuind masini ale producatorului rus Avtovaz. Apoi a controlat compania petroliera Sibneft, canalul TV ORT. L-a ajutat pe Vladimir Putin sa intre in cercul lui Boris Ieltin. Totusi, dupa acapararea puterii de catre acesta, este nevoit sa plece in Marea Britanie, acuzat fiind de frauda. Acolo formeaza impreuna cu Akhmed Zakayev, Alexander Litvinenko si Alex Goldfarb “Cercul londonez“. Este fondatorul International Foundation for Civil Liberties. Tot atunci mai declara negocieri cu ExxonMobil si ChevronTexaco. Dupa cum am spus, Sibneft fusese creata in 1995, la sugestia lui Boris Berezovsky. Cand Berezovsky a avut o confruntare cu Putin si a fost nevoit sa se stabileasca la Londra , si-a cedat actiunile Sibneft lui Roman Abramovich

A fost unul din promotorii politici si economici al liberalizarii in Rusia.

In 2007 o judecatorie din Moscova il condamna la sase ani in legatura cu afacerea Aeroflot. Mai este cercetat pentru spalare de bani de catre Swiss federal prosecutors. In 1994 a mai fost implicat intr-o schema piramidala.

In ultimii ani face afaceri cu Neil Bush, fratele mai tanar al presedintelui George W. Bush, investind si in corporatia sa Ignite! Learning.

L-a finantat pe viitorul presedinte ucrainean Viktor Yushchenko si pe liderii revolutiei portocalii

A declarat in 2005 la BBC si in 2007 in The Guardian ca va face tot ce-i sta in putere pentru rasturnarea lui Putin, inclusiv finantarea unor grupuri violente, caci considera ca regimul rus nu poate fi schimbat prin mijloace democrate. Fapt pentru care British Foreign Office a fost nevoit sa-l avertizeze sa inceteze cu astfel de declaratii.

In 1996, in magazinul Forbes, jurnalistul ruso-american Paul Klebnikov il portretiza ca pe un mafiot ce-si ucide rivalii. Magazinul a fost acuzat de calomnie si a retractat. Interesant este ca jurnalistul a fost ucis in 2004 … A supravietuit la patru impuscaturi dar ambulanta a venit dupa mai bine de o ora fara tub de oxigen iar liftul spre camera de operatie tocmai atunci s-a stricat. Ca toate elitele evreiesti ce folosesc etnia ca scut pentru ticalosiile lor, Berezovsky urla ca procesele impotriva sa sunt de natura antisemita.

   Roman Arkadyevich Abramovich (1966–), evreu, Rusia, miliardar, actualmente stabilit in Marea Britanie, propietar Chelsea Football Club.

A preluat actiunile lui Boris Berezovsky de la Sibneft, cand Berezovsky a avut o confruntare cu Putin si a fost nevoit sa se stabileasca la Londra.

   Vladimir Aleksandrovich Gusinsky (1952–), evreu, “baron“ media rus, fondatorul Media-Most ce include Most Bank, canalul NTV, ziarul Segodnya. Apropiat prieten cu congresmenul american evreu Tom Lantos.

Vorbeam mai sus de revolutii portocalii – trandafirii, deci automat vorbim si despre Georgia. Zona are o importanta „energetica„ deosebita inca din secolul 19. In 1879 The Rothschild Banking Family of France construieste Transcaucasian Railroad pentru transportul petrolului.

La peste o suta de ani distanta, se construieste Baku-Tbilisi-Ceyhan pipeline, ce porneste de la Marea Caspica, trece prin Georgia, Turcia si ajunge la Marea Mediterana.

Ruta este ocolitoare, pentru a evita trecerea ei prin Iran. Problemele de constructie ii revin megacompaniei Bechtel, iar operatorii principali sunt BP si Chevron (succesoare ale Standard Oil Rockefeller). Paralel cu ea, mai exista si South Caucasus Pipeline, al carei operator principal este tot BP.

Mikhail Saakashvili declara in 2003 ca toate contractele legate de conductele din zona Caspica sunt o chestiune de supravietuire pentru statul georgian.

Actualul presedinte georgian a ajuns la putere gratie celebrei revolutii portocalii (care a cuprins mai multe state exsovietice plasate strategic pe axele energetice) si despre care Casa Alba declara ca este cea mai importanta miscare din istoria moderna, considerand-o deschizatoare de drum si pentru alte state spre libertate, bla bla bla. Dar o revolutie portocalie nu apare din senin, este nevoie de un grup de elite care s-o sustina, este strict necesara formarea unui curent puternic de opinie si tot tacamul. Aici si-a adus concursul specialistul in societati deschise, George Soros.

Zbigniew Brzezinski a fost emisarul american in zona Caspica pentru promovarea construirii acestei Baku-Tbilisi-Ceyhan Pipeline

Referitor la situatia din Georgia , din timpul recentului sau minirazboi cu Rusia , acesta declara :

Din nefericire Putin a condus Rusia pe un drum care seamănă înspăimântător de mult  cu cel al lui Stalin şi Hitler în anii 1930. „

Si :

O data si o data Rusia tot va pierde estul sau

Brzezinski mai este si co presedinte al American Committee for Peace in the Caucasus, impreuna cu Stephen J. Solarz si Alexander Haig.

In 1997–1998, evreii Robert Rubin, Lawrence H. Summers si Alan Greenspan lucreaza impreuna cu FMI pentru combaterea crizei financiare din Rusia …

Unii considera Gazprom un soi de adversar tenace al mega companiilor similare din occident. De fapt nu este chiar asa. Interesele lor la un moment dat converg. Astfel se explica cum de gigantul rus Gazprom l-a angajat pe fostul cancelar german Gerhard Schröder pentru 1,5 milioane de euro pe an.

Dar acelasi Gerhard Schröder consilia banca de investitii Rothschild Group, in special in ceea ce priveste dezvoltarea activitatilor bancii in Europa de Est . 

Potrivit unui comunicat al bancii Rothschild, fostul sef al guvernului de la Berlin in perioada 1998-2005 s-a alaturat comitetului pentru Europa al bancii, pentru a-si oferi expertiza la dezvoltarea activitatilor in Europa de Est, Rusia, Turcia si Orientul Mijlociu, dar nu va fi implicat si in activitatile referitoare la Germania. “Ma bucur sa-mi aduc contributia la consilierea activitatilor Rothschild“, a declarat Schröder, citat in acelasi comunicat.    De la retragerea sa din viata politica, in luna noiembrie 2005, Gerhard Schröder, in varsta de 61 de ani, a dobandit mai multe posturi de consilier pentru o serie de companii, cum ar fi Ringier AG sau North European Gas Pipeline, consortiului insarcinat cu constructia gazoductului germano-rus din Marea Baltica.    Insa Schröder si-a atras si numeroase critici pentru postul de consilier la North European Gas Pipeline, avand in vedere ca a sustinut asiduu proiectul gazoductului germano-rus, derulat de grupurile OAO Gazprom, E.ON Ruhrgas AG si BASF AG, in perioada cand era cancelar.

In seara de 13 iulie 2007, presedintele rus Vladimir Putin a primit la resedinta sa de vacanta de la Novo-Ogariovo, o delegatie americana, condusa de Henry Kissinger. Din delegatie mai faceau parte: George Schultz, Robert Rubin, Thomas Graham, Sam Nunn, presedintele “Chevron Oil Company”, David O’Reilly, precum si Martin Feldstein, care a condus “Council of Economic Advisers” sub Administratia Reagan.

Delegatia americana facea parte din grupul de dialog “Russia-USA: Looking at the Future” (Rusia-SUA: privind spre viitor), care s-a constituit la 26 aprilie

Delegatia rusa din grupul de dialog – care a luat parte la discutiile din seara de 13 iulie de la Novo-Ogariovo – a fost condusa de: Evgheni Primakov (Yevgeny Maksimovich Primakov (1929–), evreu, fost general KGB, fost prim ministru rus, ultimul purtator de cuvant al Sovietului Uniunii Sovietului Suprem, fost ministru de externe).

Inchei acest capitol despre “CADEREA COMUNISMULUI” mentionand spusele lui Mihail Gorbaciov, ce considera ca perestroika din vremea sa a semnalat necesitatea schimbarii in URSS, dar nu ca o adoptare a modelului american de atunci, ci ca parte componenta dintr-o mare schimbare la nivel global.

A trebuit sa vina „criza economica din 2008 si 2009, pentru a deveni clar ca modelul vestic a fost o iluzie

Actualul model nu are nevoie de adaptare, ci de inlocuire.

Cititi va rog si articolul:

Mihail Gorbaciov: „Este vremea unei a doua revolutii americane, una in spiritul perestroika”

 

   11.09.2001

Dupa caderea blocului comunist omenirea (de fapt masele) credeau si sperau ca va fi bine. ELITELE erau insa de alta parere, ele pregateau ceva …

   Henry Kissinger, la conferinta Bilderberg Group din Evian, Franta, 1991, spunea:

“Azi, America ar fi scandalizata daca trupele ONU ar intra în Los Angeles pentru a restabili ordinea [referindu-se la protestele din 1991]. Mâine – ea ne va multumi! Asta este cu atât mai evident daca li s-ar spune ca exista o amenintare externa [o invazie extraterestra, sau de ordin terorist], fie ea reala sau doar declarata, care ar ameninta existenta Americii. În acest fel toate popoarele lumii ne vor ruga sa îi scapam de aceasta nenorocire. Toate lumea se teme de necunoscut. Când le vom pune pe tapet acest scenariu, drepturile omului vor fi cedate de bunavoie în favoarea garantarii bunastarii si a sigurantei de catre Guvernul Mondial 

Intr-un raport al Project for the New American Century din septembrie 2000, intitulat

Rebuilding America’s Defenses: Strategy, Forces and Resources For a New Century 

la pagina 51 se putea gasi:

   „… procesul de transformari, chiar daca aduce schimbari revolutionare, va fi unul lung, in absenta unor evenimente catastrofice si catalizatoare, precum un  nou Pearl Harbor .

Iar membrii fondatori sunt numai unu si unu: Elliot Abrams, Dick Cheney, Richard Perle, Donald Rumsfeld, Robert Zoellick, Vin Weber, Paul Wolfowitz.

Sa vedem in cele ce urmeaza ce au realizat dupa tragicele evenimente:

War on Terrorism

USA PATRIOT Act

   In traducere, este cam ce declara Henry Kissinger in citat. Au avut MOTIVUL pentru legi care le permit sa-si faca de cap. Acest “anti terorism“ a inceput sa le rezolve multe probleme: invazia altor state si transformarea tarilor “civilizate“ in state politienesti.

Cine sunt personajele, legatura lor cu PAPUSARII ce de peste 200 de ani lucreaza pentru instaurarea unui GUVERN MONDIAL, alte detalii importante precum si multe documentare referitoare la acest subiect, puteti gasi la:

11.09.2001 … SI LUMEA S-A SCHIMBAT sau de la ce ni se trage iminentul Big Brother

 

   REMEMBER:

Ben Shalom Bernanke (1953 -), evreu , presedinte al consiliului guvernatorilor Federal Reserve, spunea in 2002:

Referitor la Great Depression, aveti dreptate, noi am facut-o. Ne pare rau. Dar multumita voua, nu vrem s-o mai facem.“

Celor carora, chiar dupa citirea tuturor celor de mai sus, le vine greu sa admita ca actuala recesiune a fost declansata voit, le propun urmatoarea incursiune in istorie:

In 1895 componenta franceza a familiei Rothschild devine interesata in cumpararea minelor Anaconda, achizitionand un sfert din ea. Si nu era singura pe lista. La sfarsitul anilor 1890 familia controla deja peste 40 % din intreaga productie mondiala de cupru. Rolul lor in Anaconda a fost insa scurt, in 1899 predand stafeta familiei prietene Rockefeller care au creat din ea gigantul Amalgamated Copper Mining Company, una din cele mai mari trusturi de la inceputul secolului 20. Intreaga compania a fost insa cumparata printr-un artificiu financiar de catre Henry H. Rogers (prietenul si partenerul de afaceri al lui John D. Rockefeller) impreuna cu William Rockefeller cu implicarea National City Bank of New York. Pana in 1915 reuseste sa incorporeze toate rivalele din zona, dupa care isi reschimba denumirea in Anaconda.

Industria cuprului era extrem de profitabila prin pretul ridicat artificial in conditiile in care incepuse electrificarea. In anii 1920 profitul companiei atinsese maximul, extinzandu-se si in industria de mangan, zinc, aluminiu.

In 1922 achizitioneaza operatiunile miniere din Chile (Chuquicamata, cea mai mare din lume) si Mexic, aducand doua treimi din toate profiturile companiei.

In 1926 Anaconda si William Averell Harriman achizitionasera 51 % din compania Giesche (Silesian-American Corporation, SACO – din Polonia – zinc). Cititi va rog amanunte ma sus, la capitolul NATIONAL SOCIALISMUL.

In 1928 insa, Rockefeller incepe crearea dezastrului care a atins in 1929 apogeul. Au vandut actiunile companiei, pe care mai apoi tot ei le-au cumparat. Fluctuatia a fost uriasa, de la 40 la 128 dolari per actiune in trei luni. A fost considerata cea mai mare frauda din istoria bancara de pana atunci si cauza declansarii MARII CRIZE.

   De ce au avut nevoie de declansarea acelei mega crize? Deoarece pe ei nu-i intereseaza doar acumularea de capital. Imbogatirea este pentru ei doar un mijloc, nu un scop. Evident, orice criza ii imbogateste, insa principalul efect urmarit de ei este ca dupa fiecare din ele mai edifica o etapa din edificiul GUVERNULUI MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE

Continuarea articolului NOUA ORDINE MONDIALA – rezumatul blogului (partea 1)

   EUGENIE  

Dupa cum desigur ca ati observat, unii din comentatorii articolului PIETRELE INDRUMATOARE din Georgia (Georgia Guidestones) si directiva unui maxim de 500 milioane de locuitori pe planeta isi exprima opinia ca o diminuare drastica a populatiei globului reprezinta una din solutiile salvatoare pentru omenire. Si din pacate, aceasta idee este imbratisata in ultima vreme de un numar din ce in ce mai mare de semeni ai nostri. Celor ce o aproba, le scapa insa cateva elemente esentiale: cum a aparut ideea, cine o sustine si o finanteaza, faptul ca este strans legata de una din cele mai sinistre ramuri ale „stiintei”, EUGENIA. Si le mai scapa din vedere un aspect fundamental: ei si urmasii lor nu se afla obligatoriu pe lista „supravietuitorilor”, iar daca totusi se vor afla, vor fi in casta sclavilor. Sper ca acest capitol sa-i trezeasca.

Inscrisul de pe acele lespezi reflecta fidel intreaga conceptie: minutata creatie numita om, este prezentata a fi un cancer pe suprafata pamantului ce nu poate suporta mai mult de 500 de milioane. Dar de fapt cancerul umanitatii sunt ELITELE …

   Varul lui Charles Darwin, Sir Francis Galton (1822–1911), 
“parintele“ EUGENIEI spunea despre aceasta ca:
"este studiul factorilor sub control social, care îmbunătăţesc 
sau slăbesc calităţile rasiale ale viitoarelor generaţii fie 
că sunt fizice sau mentale."
Multi considera ca initiatorii eugeniei au fost nazistii. 
Din nefericire, fals.
   Sir Francis Galton a avut numerosi adepti:  
Huxley, Charles Benedict Davenport, Clarence J Gamble, Émile
Zola, Ernst Rüdin, Garrett James Hardin, George Bernard Shaw,
Harry Hamilton Laughlin, Joseph Fletcher, Julian Huxley,
Madison Grant, General Frederick Henry Osborn, Margaret
Higgins Sanger, Ted Turner, Thomas Henry Huxley PC, Will KeithKellogg.

Si mari finantatori, intre care se detaseaza prin investiile uriase ce le-au facut, familiile Rockefeller si Harriman

Experimentul social din China sub conducerea preşedintelui 
Mao este unul din cele mai importante şi de succes din istorie.

Scria David Rockefeller in New York Times la 10 august 1973.

Iar omul sau de incredere, Henry Kissinger, sublinia in 1974:

   "Depopularea ar trebui să fie prioritatea principală a 
politicii externe faţă de ţările lumii a treia."
   Robert Thomas Malthus (1766–1834), este faimos deoarece a 
spus că un colaps al producţiei în masă a hranei ar fi de 
ajutor deoarece ar curăţa lumea de săraci ... iar Charles 
Darwin, un admirator al Modelului Catastrofic Malthusian, a 
dezvoltat teoria evoluţiei, având ca idee primordială 
supravieţuirea celui mai adaptat. Cu ajutorul lui T.H. Huxley, 
cunoscut ca buldogul lui Darwin , teoriile lui Darwin au fost 
propulsate si acceptate la scară largă printre cercuri 
ştiinţifice cheie de pe tot cuprinsul Angliei şi apoi în lume.
Familiile Darwin, Galton, Huxley şi Wedgwood au fost aşa de 
obsedate cu noua lor teorie de schemă socială că şi-au făgăduit 
solemn: familiile lor nu se vor înmulţii decât între ele. Ei 
au prezis în mod fals că în decursul a doar câteva generaţii 
ei ar produce super-oameni. Apariţia pseudoştiinţei a fost 
doar codificarea practicii de încrucişare selectivă deja 
populară în interiorul ELITELOR. Experimentul celor 4 familii 
a fost un dezastru. Doar pe parcursul a două generaţii de 
procreare selectivă, aproape 90% dintre progeniturile lor ori 
au murit la naştere ori au fost handicapaţi în mod serios, 
din punct de vedere fizic sau mental.
Biometria pare a fi o nouă ştiinţă, dar a fost de fapt 
dezvoltată de Galton în anii 1870 ca o modalitate de a urmări 
trasaturile rasiale şi istoria genetică şi ca o modalitate de 
a decide cine are dreptul la procreere.

În 1904, Cold Spring a fost iniţiată în SUA cu finanţarea Carnegie, Rockefeller şi Harriman. În 1907 primele legi ale sterilizării au fost trecute în SUA. Cetăţenii cu uşoare diformităţi sau cu scoruri scăzute la testele lor din cardurile de raportare au fost arestaţi şi sterilizaţi cu forţa.

   Unul dintre cei mai importanti eugenisti, 
Charles Benedict Davenport (1866–1944) a devenit director 
al Cold Spring Harbor Laboratory in 1910, cand a fondat si 
Eugenics Record Office. In 1911, acesta scrie cartea sa de 
referinta  Heredity in Relation to Eugenics. Apoi in 1929,  
Race Crossing in Jamaica, in care arata degradarea la care 
ajung indivizii prin amestecarea raselor alba si neagra. Cu 
astfel de idei, a avut contacte cu institutii si publicatii din 
Germania nazista inainte si in timpul celui de al doilea razboi 
mondial. De notorietate este contributia sa la Festschrift, 
pentru Otto Reche, cel ce avea sa devina una dintre cele mai 
importante figuri ale teoriilor superioritatii sau 
inferioritatii raselor.

In 1904, The Cold Spring Harbor Laboratory este finantata de Carnegie Institution of Washington iar in 1921 este reorganizata ca Carnegie Institution Department of Genetics. Intre 1910–1940 gazduieste Eugenics Record Office a lui Charles B. Davenport si a asistentului sau Harry H. Laughlin.

   Eugenics Record Office a fost finantata initial de Mary Harriman, vaduva lui E. H. Harriman iar apoi de Carnegie Institution. Institutul este raspunzator pentru legile ce la acea vreme au dus la multe sterilizari fortate .

În 1911, familia Rockefeller exportă eugenia în Germania prin 
rulări de bani către Institutul Kaiser Wilhelm care mai târziu 
va fi stâlp central al celui de-al treilea Reich. 
   La Conferinţa Internaţională a eugeniei din 1912 din 
Londra, aceasta devine o nebunie internaţională şi câştigă 
statutul de superstar. Futurologul şi autorul SF de succes, 
H.G. Wells a studiat biologia îndrumat de eugenisti de top şi a 
răspândi noua credinţă la nivel planetar.

In 1916, iubita lui H.G. Wells, Margaret Sanger, a început promovarea eugeniei în SUA. În 1923, Sanger primeşte fonduri masive din partea familiei Rockefeller. Sanger a scris fratelui intru eugenie Clarence J. Gamble că liderii negrii ar trebui recrutaţi ca deschizători de drum în programele de sterilizare direcţionate împotriva comunităţilor de negrii.

   Clarence J. Gamble, stapanul mega companiei Procter and Gamble a fost foarte activ in uciderea de prunci nenascuti. Fondatorul Pathfinder International. Impreuna cu Margaret Sanger si Robert Latou Dickinson au reusit raspandirea avortului prin absortie in intreaga SUA, dupa care si-a inceput o intensa activitate de promovare a lui la scara globala.

În 1924, Hitler a scris “Mein Kampf” (sau “Lupta Mea”) şi a creditat eugenistii americani ca fiind sursa lui de inspiraţie. Hitler chiar a scris o scrisoare de fan eugenistului american şi conservator, Madison Grant, numind cartea lui bazată pe rasă, “Trecerea marii rase”, Biblia sa. Hitler şi-a dezvoltat planurile pentru exterminarea în masă a evreilor şi ceea ce el numea alte sub rase cât şi cele handicapate, de la Grant.

Prin 1927, eugenia a atins apogeul. Aşa zisa ştiinţă a fost în mod agresiv implementată prin concursuri în şcoli si alte institutii. În acelaşi an în SUA mai mult de 25 de state au trecut legi “pro sterilizare” şi Curtea Supremă a votat pentru planuri de sterilizare brutală. Când Hitler vine la putere în 1933, unul dintre primele sale acte a fost să treacă legea eugeniei naţionale copiată după legi din SUA.

La un moment dat, 27 DE STATE PUN LEGIILE DE STERILIZARE UMANĂ ÎN PRACTICĂ!

Filmul din 1934, „Tomorrow’s Children” (“Copiii de mâine”), a adus agenda eugeniei pe marile ecrane în SUA.

Prin 1936, Germania a devenit liderul mondial în eugenie prin luarea unor acţiuni efective de sterilizare şi eutanasiere a sute de mii de victime.

La sfârşitul războiului, aliaţii au protejat de persecutare chiar acei oameni de ştiinţă nazişti care au torturat mii de oameni până la moarte. Îngerul morţii, Josef Mengele şi şeful său Otmar Von Verschuer nu au fost persecutaţi iar von Verschuer chiar a continuat munca sa în Germania după război.

Dupa razboi, aceeasi Marie dar cu alta palarie … Publicaţia trimestrială Eugenia a devenit Biologia Socială. Liga Controlului Naşterii Americane a devenit Paternitate Planificată.

Noi termeni ca Transumanism, Controlul Populaţiei, Durabilitate, Conservare şi Ecologie au înlocuit Igiena Rasială şi Darwinismul Social.

Mulţi eugenisti din perioada precedentă s-au angrenat în ceea ce ei numeau cripto-eugenie. Ducând în mod intenţionat credinţele lor eugenice în subteran, ei au devenit foarte respectaţi antropologi, biologi şi geneticieni în lumea de după război.

   Aldous Huxley (fratele lui Julian Huxley), autorul cărţii “Măreaţa Lume Nouă“, a ţinut un discurs la Berkley în 1962 cu puţin timp înainte de moartea sa. El a admis ca foarte vânduta sa carte, “Măreaţa Lume Nouă“, scrisă în 1932, s-a bazat nu pe ficţiune ci pe ceea ce elita planifica să implementeze:

   „Şi aici mi-ar place să compar pe scurt, parabola “Măreaţa Lume Nouă” cu o altă parabolă care a ieşit mai recent în cartea lui George Orwell “1984“. Înclin să cred că dictatura ştiinţifică a viitorului, şi cred că vor fi dictaturi ştiinţifice în multe părţi ale lumii, va fi probabil o bună afacere mai apropiată de tiparul “Măreaţa Lume Nouă” decât de şablonul “1984“. Va exista o afacere bună mai apropiată nu din cauza unei remuşcări umanitariste în dictatorii ştiinţifici ci pur şi simplu pentru că şablonul “Măreaţa Lume Nouă” este probabil, o bună afacere mult mai eficientă decât altele. Dar dacă poţi obţine consimţământul oamenilor la starea de fapt în care ei trăiesc, starea de sclavie, starea de a fi, ei bine, mi se pare mie că natura revoluţiei ultime cu care ne confruntăm acum este exact aceasta: că ne aflăm într-un proces al dezvoltării unei întregi serii de tehnologii care îi vor permite oligarhiei controlatoare, care mereu a existat şi probabil că va exista mereu, să facă oamenii chiar să-şi iubească sclavia. Oameni pot fi făcuţi să se bucure de o stare de fapt care, după orice standarde de decenţă, ei ar trebui să nu se bucure şi aceste metode, eu cred, sunt o reală rafinare ale altor metode mai vechi ale terorii deoarece ele combină metode ale terorii cu metode ale acceptării. Ei bine, apoi există alte metode variate la care cineva s-ar putea gândi, există de exemplu metoda farmaceutică, aceasta a fost una dintre chestiunile despre care am vorbit în “Măreaţa Lume Nouă” şi rezultatul ar fi acela că… vă puteţi imagina un dătător de euforie care ar face oamenii perfect fericiţi, chiar şi în cele mai abominabile circumstanţe. Adică, aceste lucruri chiar sunt posibile.„

Elita a lăsat un val uriaş de distrugere în spatele ei în timp ce plină de sânge rece, experimentează pe populaţia civilă ca şi cum am fi cobai.

Unul dintre studiile binecunoscute din eugenie, proiectul sifilis Tuskegee, a ucis sute de negrii şi cetateni trecuţi de 40 de ani până când oamenii din interior au expus-o în 1972.

   In timpul Razboiului Rece, armata americana a facut teste biologice, chimice sau farmaceutice pe soldati.

Guvernul federal a susţinut experimente secrete radioactive pe mii de pacienţi care nu şi-au dat acordul în sute de spitale din SUA; au injectat bărbaţi, femei şi copii sănătoşi cu Uraniu şi Plutoniu cu nivele de dozaj aflate între non terapeutice spre mortale omorând mulţi dintre subiecţii testaţi.

Femeilor însărcinate ale militarilor li s-au dat vitamine din partea doctorilor bazelor militare care de fapt constau din Uraniu 239 şi Plutoniu 241 foarte radioactiv rezultând în avorturi violente şi la moartea mamelor.

Soldaţi, marinari şi puşcaşi marini au fost folosiţi ca porcuşori de Guineea în sutele de teste ale bombelor atomice şi cele cu hidrogen. Patrioţi americani au fost radiaţi, la fel ca animalele de laborator. Piloţii au fost forţaţi să zboare prin nori de radiaţie în formă de ciupercă, distrugători ai ADN-ului.

Din 1951 până în 1961, armata SUA a plătit Ministerului Sănătăţii din Israel 3 milioane de lire să facă teste radioactive pe copii evrei sefarzi care au imigrat în Israel. Şcolile publice guvernamentale ar fi spus copiilor că ei vor merge să li se facă o verificare medicală şi că o să fie scanaţi cu raze X.

Pentagonul deja iradiase mai mult de 4000 de copii instituţionalizaţi în SUA… mulţi dintre care au şi murit.

Mai mult de 110.000 de evrei cu piele închisă la culoare au primit doze de raze X de 35.000 ori mai mari decât maximul admis, la cap, în mod repetat. Mulţi dintre copii au murit în interval de câteva luni. Toţi şi-au pierdut părul. Câţiva dintre ei încă trăiesc şi astăzi şi suportă probleme de sănătate chinuitoare.

Testarea sub acoperire, a agenţilor chimici, biologici şi radiologici pe populaţia care nu suspectează nimic, continuă la scară globală astăzi.

Cititi va rog si:

Experimente medicale macabre pe copii, femei, minoritati si detinuti (1845-2007)

Din 1940 până în 1979 majoritatea populaţiei britanice a fost pulverizată de avioane de mai mult de 2000 de ori cu chimicale mortale şi micro-organisme fără să li se spună niciodată nimic.

În 1965, Pentagonul a testat o armă biologică în metroul din New York şi au plasat personal la spitalele locale ca să monitorizeze efectele. Mai mult de un milion de oameni au fost expusi:

A History Of US Secret Human Experimentation

Sterilizarea agresivă a bărbaţilor şi femeilor a continuat în multe state până la mijlocul anilor 1980.

SUA şi Anglia testează actualmente pesticide şi medicamente experimentale foarte toxice pe zeci de mii de copii aflaţi în grija statului, sănătoşi, din care mulţi au murit ca urmare a experimentelor.

Închisori de pe tot cuprinsul SUA  au forţat deţinuţii să participe în experimente cenuşii care se întind de la studii de pesticide la a accepta tablete de dioxină cusute pe spatele lor.

   Bertrand Russel spunea:

“În mod gradat, prin reproducere selectivă, diferenţele congenitale dintre conducători şi conduşi vor creşte până când vor deveni specii aproape diferite. O revoltă a plebei ar deveni la fel de negândită ca şi o insurecţie organizată a oilor împotriva practicii de a mânca carne de oaie.”

   H.G. Wells, Aldous Huxley, Bertrand Russel şi sute de alţii eugenisti se lăudau constant despre cum conducătorii se consideră o specie separată şi mai evoluată decât omul obişnuit. Eugenistii de top au fost suficient de tupeişti să admită că ţelul lor adevărat nu a fost să îmbunătăţească ereditatea oamenilor obişnuiţi ci să-i îndobitocească şi mai mult astfel încât să fie mai uşor controlabili.

Câştigător al premiului Nobel, Russel a scris pe larg despre cum vaccinările pline de mercur şi alte componente nocive creierului ar induce lobotomii chimice parţiale şi ar dezvolta o populaţie servilă de zombi. In cartea sa „Impactul Ştiinţei În Societate„, acesta scria:

   “Dieta, injecţiile şi interdicţiile se vor combina, de la vârstă foarte timpurie să producă acel tip de caracter şi tip de credinţe pe care autorităţile îl consideră dezirabil şi orice critică serioasă a puterii va deveni imposibilă psihologic.”

De zeci de ani planificatorii sociali eugenisti spun că ar folosi medicamente care alterează mintea pentru a controla populaţia. Până în 2007, mai mult de 20% din populaţia SUA erau pe un fel de prescripţie de anti-depresive. Dar în cazul copiilor aflaţi în îngrijirea statului un sector unde acesta are control absolut, cel puţin două treimi sunt forţaţi să ia un cocktail făcut din, în medie, 7 medicamente psiho-tropice. Uneori consecintele pot fi dramatice:

Antidepresivele creaza monstrii: tinerii occidentali care ucid in masa au un element comun …

Lumea occidentală implementează acum metode pre-crimă eugenice. Fetuşii sunt acum prefiltraţi în funcţie de istoria criminală a familiei, din Portland, Oregon pana la Londra, Anglia, servicii de protecţie a copilului înrolează la naştere copii în baze de date criminalistice, forţându-i apoi să participe la audieri de probă la vârsta de doi ani.

Mai marii lorzi ai dictaturii ştiinţifice continuă fără milă un război împotriva celor mai neajutoraţi dintre noi. În decembrie 1974, guvernul SUA a făcut din reducerea populaţiei lumii a 3-a o problemă centrală a securităţii naţionale.

Planul de operaţiune intitulat: Memorandum de Studiu al Securităţii Naţionale 200 (National Security Study Memorandum 200: Implications of Worldwide Population Growth for U.S. Security and Overseas Interests (NSSM200)), a fost pur şi simplu o regurgitaţie a Comisiei Britanice a Populaţiei creată de Regele George al VI-lea al Angliei în 1944, care în mod deschis a afirmat că populaţia naţiunilor lumii a treia reprezintă o ameninţare la adresa monopolului puterii globale al elitei internaţionale. Planul SUA autorizat de Henry Kissinger a ţintit 13 ţări cheie unde erau necesare reduceri masive de populaţie. Kissinger a recomandat ca împrumuturile FMI şi de la BANCA MONDIALA să fie date pe condiţia ca naţiunile să iniţieze programe agresive de control al populaţiei cum ar fi sterilizarea. Kissinger a recomandat de asemenea ca mâncarea să fie folosită ca o armă şi că instigarea războaielor era de asemenea un instrument ajutător în reducerea populaţiei.

În 1972, Nixon a implementat de asemenea tactici eugenice care au fost conduse de George Herbert Walker Bush. Bush a sfătuit China în formularea planului lor de acţiune “un copil” şi a direcţionat guvernul federal să sterilizeze cu forţa mai mult de 40% din femeile americane (indieni nativi) din rezervaţii.

De mentionat in acest context si activitatea lui:

John D. Rockefeller III  (1906–1978), membru Council on Foreign RelationsForeign Policy Association si Institute of Pacific Relations.

In cadrul vizitei in Japonia din 1950 pentru concluziile tratatului de pace, intreprinsa impreuna cu secretary of state John Foster Dulles, ia contact cu multi lideri locali din toate domeniile importante ale tarii. De asemenea a fost foarte activ in cadrul Asia Society.

In 1952 fondeaza Population Council.

Presedinte al Rockefeller Brothers Fund (1940 – 1956) si Rockefeller Foundation .

In 1967 creaza Asian Cultural Program pentru incurajarea schimburilor culturale dintre extremul orient si vestici .

La initiativa sa se creaza Lincoln Center (Chamber Music Society of Lincoln Center, Film Society of Lincoln Center, Jazz at Lincoln Center, Juilliard School, Lincoln Center Theater, Metropolitan Opera, New York City Ballet, New York City Opera, New York Philharmonic, New York Public Library for the Performing Arts, School of American Ballet si  Lincoln Center for the Performing Arts, Inc.), careia ii devine presedinte si pe care o finanteaza masiv.

   Population Council

Cu toate ca a fost controversat, avandu-si radacinile in miscarea “eugenie“, consiliul si-a vazut linistit de treaba, devenind cu timpul un gigant in domeniu cu ramificatii in peste 60 de tari. Cel mai important obiectiv al sau este family planning.

Primul presedinte al ei a fost eugenistul apropiat familiei, Frederick Osborn, autorul Preface to Eugenics (1940), liderul American Eugenics Society si unul din fondatorii Pioneer Fund. Acesta scria in 1968: “Scopurile eugenie ar trebui realizate sub alte denumiri decat eugenia “.

Apoi presedintele Nixon a infiintat Commission on Population Growth and the American Future, cunoscuta ca Rockefeller Commission cu Rockefeller presedinte. Presedintele Nixon a dat o importanta mare acestor comisii, creand cadrul legislativ adecvat functinarii lor dar si pentru punerea in practica a hotatarilor luate de acestea. Se considera de neacceptat realizarea previziunilor ca in 2013 populatia SUA sa ajunga la 400 milioane (daca se continua ritmul de atunci al cresterii demografice).

Ca modalitati importante avute in vedere pentru mentinerea unui numar constant al populatiei se aflau :

Legalizarea avortului prin ABSORTIE

Educatia sexuala in scoli

   Equal Rights Amendment – suport financiar masiv. Iata preocuparile acestui stricator de valori crestine si umane:

NOW and Abortion Rights/Reproductive Issues ( avorturi )

NOW and Lesbian Rights

În anii 70, Africa de Sud a dezvoltat arme biologice specifice pentru o anumită rasă ca să ţintească negrii şi asiaticii şi apoi, respectiv, au vândut tehnologia Israelului la mijlocul anilor 80. În septembrie 2000, Proiectul pentru un Nou Secol American(PNAC) a publicat un document în care Dick Cheney a descris arme biologice cu specific de rasă ca “instrumente politice folositoare”.

În 1998, Ted Turner a făgăduit solemn că va da mai mult de 1 miliard pentru ONU ca să fie cheltuiţi în implementarea planurilor de reducere a populaţiei la scară planetară. Intr-un interviu în Audubon Magazine, acesta spunea:

   “O populaţie totală de 250-300 de milioane de oameni o reducere de 95% din prezentul nivel, ar fi ideal.”

În 1999, Fundaţia Bill şi Melinda Gates a oferit 2,2 miliarde de dolari către Planificarea Paternală, Fondul Populaţiei de la ONU şi alte grupuri de reducere a populaţiei. Până în 2007 Gates a dat mai mult de 30 de miliarde de dolari aproape în exclusivitate către Grupurile de Control al Populaţiei. Presa corporatistă controlată a raportat plină de cinism că Gates a oferit banii să ajute copiii lumii a treia. Bill şi Melinda Gates au fost detronaţi ca fiind cei mai generoşi filantropi când prietenul lor şi un individ entuziast al reducerii populaţiei Warren Buffet, a oferit 37 de miliarde ca să finanţeze o armată de Grupuri de Control ale Populaţiei.

Dr. Eric Pianka spunea :

Şi cred de fapt că lumii i-ar fi mult mai bine când sunt doar 10 sau 20 la sută dintre noi rămaşi.”

Proeminentul biolog al Universităţii din Texas, dr. Eric Pianka, în timp ce primea un premiu al Academiei de Ştiinţe din Texas a spus că pandemia globală SIDA a fost, citez:

   “nu prea bună, este prea înceată”.

Si a laudat virtuţile ebolei deoarece va ucide 90% din populaţia mondială, repede.

Dar cel mai înfricoşător a fost faptul că într-o mulţime de peste 1000 de oameni de ştiinţă proeminenţi, ziarele locale au raportat că 95% din participanţi i-au oferit lui Pianka ovaţii îndelungate de fiecare dată când el elogia virtuţiile selectării microbilor şi a distrugerii omului.

Tot Dr. Eric R. Pianka mai spunea:

   “China a fost în stare să întoarcă pagina şi să devină cea mai mare putere mondială deoarece ei au o poliţie statală şi sunt capabili să forţeze oamenii să înceteze reproducerea.”

Mişcarea eugenistă şi-a scuturat mult din bagajul ei nazist, şi se foloseşte de îngrijorările legitime ale populaţiei legate de mediu ca de o mască pentru a ascunde agenda lor reală.

Toată lumea vrea să respire aer curat şi să aibă apă bună, dar controlorii mişcării ecologiste nu au făcut nimic decât să strângă îngrijorările oamenilor şi să promită suportul unor metodologii şi planuri globale care destabilizează şi mai departe lumea a treia şi creează o mizerie de nedescris.

Inginerii Noi Ordini Mondiale au deturnat destinul uman. Controlorii săi au studiat îndeaproape comportamentul uman pentru mai mult de 100 de ani şi acum ne direcţionează cu un control expert folosindu-se de instinctele primare şi de dorinţe ca de niste pârghii. Ei şi-au dezvoltat sistemele lor de control al minţii până în punctul în care sunt capabili să controleze persoana obişnuită inconştientă ca pe o maşină.

   “Până în 2020 o să existe un guvern mondial unic.”

Spunea Ray Kurzweil

Maestrul eugenic Julian Huxley, a fondat trans-umanismul şi controlorii societăţii admit pe faţă, că noul sistem este făcut să progreseze către o tiranie absolută.

Conducătorul trans-umanist, Ray Kurzweil, se laudă că avansurile tehnologice le vor da posibilitatea celor care-şi permit, să trăiască pentru totdeauna, dar admite că majoritatea nu vor fi capabili să ţină pasul cu noua rasă stăpână.

   “Evoluţia biologică este prea înceată pentru specia umană. În următoarele câteva decade va fi lăsată în mizerie.”

Mai spunea Ray Kurzweil.

Observam astfel ca misiunea „sacra„ a ELITEI (ce o urmeaza cu indarjire si rabdare de peste 200 de ani), este aceea de a avea un sistem cu două clase unde subclasa este forţată să trăiască ca sclavă în micuţe oraşe închise, în timp ce elita se va bucura de pământul planetei.

Dupa cum ati putut observa in acest capitol cei foarte interesati de EUGENIE sunt varfurile camatariei planetare si ale masoneriei, puternicele personaje ce reprezinta curelele de transmisie dintre acestia si politic-economic, precum si anumiti oameni de stiinta nebuni. Majoritatea dintre toti acestia sunt evrei sau cel putin asa figureaza a fi, si aceasta datorita faptului ca ELITELE se folosesc din plin de aceasta minoritate pentru realizarea scopurilor lor ticalosite. Dupa al doilea razboi mondial, masurile de combatere a antisemitismului au devenit un zid concentric protector in spatele caruia isi fac de cap.

Folosirea evreilor mai are un avandaj pentru ei. Marea majoritate a lor sunt extrem de disciplinati si ascultatori fata de ELITELE ce ii conduc, tocmai datorita spectrului fricii care mereu le este aratat: “nu faceti cum va spunem, majoritarii va vor extremina”.

Pe de alta parte, li se inoculeaza sentimentul superioritatii rasei.

Menechem Begin, fost prim ministru Israel:

Rasa noastra este Master Race. Noi suntem zei divini pe aceasta planeta. Noi suntem atat de diferiti de rasele inferioare, precum sunt ele de insecte. De fapt, comparativ rasa noastra, alte rase sunt bestii si animale. Alte rase pot fi considerate a fii extremente umane. Destinul nostru este de a conduce rasele inferioare. Regatul nostru pamantesc va fi stapanit de liderii nostri cu un sceptru de otel. Masele ne vor linge picioarele si ne vor servi ca sclavi.„

Nu se putea ajunge insa aici daca nu exista nazismul si holocaustul. Acesta este si motivul pentru care ELITELE ce au finantat eugenia sunt aceleasi cu cele ce au finantat national-socialismul.

Cititi va rog si articolul:

EUGENIE: instrumentul prin care ELITELE doresc diminuarea drastica a populatiei planetei si transformarea celor ramasi in sclavi

   Homosexualitatea

Diminuarea drastica a populatiei planetei si eugenia in general sunt evident strans legate de politica promovarii avorturilor. Vom vedea insa ca in istoricul acestei miscari regasim personaje militante … pro homosexualitate:

   Magnus Hirschfeld ( 1868 – 1935 ), evreu , fizician german , cercetator pe probleme de sex , a fost printre primii sustinatori ale drepturilor homosexuale. Inventatorul cuvantului “ travestit “. In 1897 fondeaza Scientific Humanitarian Committee si sub conducerea lui strange peste 5000 de semnaturi intr-o petitie impotriva “ paragrafului 175 “ . Printre ei: Albert Einstein, Hermann Hesse, Käthe Kollwitz, Thomas Mann, Heinrich Mann, Rainer Maria Rilke, August Bebel, Max Brod, Karl Kautsky, Stefan Zweig, Gerhart Hauptmann, Martin Buber, Richard von Krafft-Ebing , Eduard Bernstein si Leo Tolstoy.

   Scientific-Humanitarian Committee (Wissenschaftlich-humanitäres Komitee, WhK) a fost fondata in Berlin in 1897 pentru sustinerea unei campanii pro homosexualitate. Prima de acest fel din lume. Tunurile au fost puse pe Paragraph 175 al codului penal imperial care pedepsea aceasta perversiune.

In 1919, in atmosfera liberala a Weimar Republic, lui Hirschfeld i se da un fost palat regal in care isi instaleaza Institut für Sexualwissenschaft (Institutul pentru Cercetari Sexuale) vizitat de oameni din intreaga Europa.

In 1921 Hirschfeld organizeaza primul congres pentru reforme sexuale, care dus la formarea World League for Sexual Reform

   Emma Goldman (1869–1940), evreica, activista anarhista, oratoare, o avocata a revolutiilor criminale si violente.

A fost de cateva ori inchisa pentru distribuire ilegala de informatii despre avort. In 1906 fondeaza jurnalul anarhist Mother Earth. A promovat ateismul, iubirea libera (a fost o critica acerba impotriva casatoriei pe care o vedea ca pe o forma de sclavie), homosexualitatea, controlul nasterilor. L-a inspirat pe Roger Baldwin, unul din fondatorii American Civil Liberties Union.A reprezentat un idol mai tarziu, in anii 1970, al miscarilor feministe.

Iubita lui Alexander Berkman, a fost o sustinatoare infocata a revolutiei bolsevice, atata timp cat se parea ca bolsevismul va fi inceputul Noii Ordini Mondiale si nu doar o etapa intermediara, cea a unui urias macabru laborator. De asemenea a participat la razboiul civil din Spania.

Tot ea a fost amica cu Margaret Sanger 

   Margaret Higgins Sanger (1879–1966), evreica, importanta activista a avorturilor, eugenista, fondatoarea American Birth Control League, devenita mai tarziu Planned Parenthood.

   Edward Carpenter (1844–1929), socialist, poet, filosof. Scrierile sale i-au influentat pe D. H. Lawrence si E M Forster.

In 1880 dezvolta o pasiune pentru misticismul hindus si filosofia indiana.

A scris mult despre o viitoare era socialista a tovarasiei si a libertatilor sexuale.

   In 1892 il sprijina pe Fred Charles (Walsall Anarchists).

In 1893 fondeaza, impreuna cu George Bernard Shaw, Independent Labour Party.

   Printre primii activisti pro homosexualitate. Cartea sa din 1908, The Intermediate Sex, va deveni text fundamental pentru LGBT movements in secolul 20. Activistul pro homosexualitate si in acelasi timp comunistul Harry Hay a fost inspirat de munca lui Carpenter in fondarea Mattachine Society din SUA.

A scris „Pagan and Christian Creeds: Their Origin and Meaning „ , una din lucrarile folosite de Peter Joseph, realizatorul documentarului Zeitgeist , pentru atacul ateu acerb impotriva crestinismului.

In aprilie 1914, Carpenter si prietenul sau Laurence Houseman fondeaza British Society for the Study of Sex Psychology care se ocupa cu controlul nasterilor, avorturi, sterilizari, aspecte legate de prostitutie.

Membru Fabian Society .

   Nadine Strossen (1950-), evreica, actual presedinte al American Civil Liberties Union, membra COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS, membra Phi Beta Kappa

   American Civil Liberties Union

American Civil Liberties Union (ACLU), “drepturi si libertati“, fondata in 1920 de Crystal Eastman, Roger Baldwin

Sprijina :

separatia bisericii de stat , opunandu-se simbolurilor religioase in spatii publice, ceremoniilor religioase oficiale sau in scoli Walter Nelles, este succesoarea National Civil Liberties Bureau. Finantari din partea Ford, Rockefeller Foundation, Carnegie, Field, Tides, Gill, Arcus, Horizons .

contraceptie si avort

casatorie intre homosexuali

   Evan Wolfson (1957-), evreu, fondatorul si directorul executiv al Freedom to Marry, organizatie pentru promovarea casatoriei intre homosexuali, fondata in New York in 2002

   Human Rights Campaign (HRC) este cel mai mare comitet de actiune politica, lobbying group lesbianism, homosexualitate, bisexualism din SUA, fondat in 1980. Din 2002 sediul se afla intr-o cladire cumparata de la B’nai B’rith International.

Sponsori:

The Advocate & Out Magazines (LPI Media)

BP

Citigroup

Chase

  IBM

Merrill Lynch

MGM Mirage

Shell Oil Company

Human Rights Watch are ca pricipale prioritati (din punct de vedere al numarului de actiuni si al fondurilor investite) avortul prin absortie si homosexualitatea.

Daca ne uitam pe site-ul lor oficial, la rubrica staff (si este bine sa ne uitam si sa citim cu mare atentie numele)

http://www.hrw.org/reports/1993/WR93/Hrw-10.htm

il observam pe Aryeh Neier in pozitia de director executiv. Aceste este unul din fondatorii organizatiei dar si presedinte al Open Society Institute (a lui Soros).

Si daca vorbim de evreul George Soros, observam si prezenta acestuia in conducerea organizatiei. Cititi va rog si articolul:

Exista un plan amplu de distrugere a conceptului de familie traditionala. Deja in California apar legi speciale. Urmariti va rog materialul urmator referitor la interzicerea folosirii termenilor de „mama„ si „tata„ in scoli:

‘Mom’ and ‘Dad’ banished by California 

Si nu ne miram , caci Arnold Schwarzenegger este membru Bohemian Grove, cu tata nazist .

Iata si material didactic, carti pentru pre-scolari si scolari mici pentru promovarea conceptului de familie de homosexuali: mama-mama – copil sau tata-tata – copil:

Asha’s Mums

Daddy’s roommate

Expresia “mama si tata” interzisa in Marea Britanie

Ca aceste ELITE il considera pe lucifer ca dumnezeu al lor, o recunosc si se mandresc de aceasta. Primesc ordine de la „sefi secreti „ (cum ii numesc ei pe acei non oameni proveniti din zona Tibetului) si au creat „cultura UFO „. Iar acei „sefi secreti „, considerati un soi de extraterestrii de catre mase dar despre care ortodocsii stiu ca sunt draci, iau invatat sa creeze o mega problema, anume saracia artificiala a vechilor colonii, apoi sa agite „problema suprapopularii„. ELITELE au banii si forta necesara sa irige si sa cultive toate pamanturile necesare pentru hrana populatiei terrei, dar nu vor, caci nu acesta le este scopul. Iar masele asteapta „extraterestrii„ salvatori si se agita cum sa colonizam spatiul cosmic …

   Bertrand Russell, 1953:

   “Cred ca subiectul cel mai important (politic) este psihologia maselor… Vom arata ca familia împiedica dezvoltarea individului… Desi acestea vor fi studiate în sistemul de educatie, ele vor fi aservite obiectivelor clasei guvernante… Populatia nu va cunoaste felul în care i se inoculeaza convingerile. Când tehnica se va fi perfectat, fiecare guvern care a educat generatii de oameni în acest fel va putea sa controleze întreaga populatie în mod eficient si sigur, fara a fi nevoie de armate sau politie… Propaganda educationala, cu ajutorul guvernului, va putea sa obtina rezultate într-o singura generatie.    Exista însa doua puternice forte care se opun unei astfel de politici: una este religia, iar cealalta este patriotismul… O societate stiintifica nu poate fi stabila decât sub conducerea unui guvern mondial. “

Observati importanta familiei traditionale. De aceea ELITELE au lovit din plin si pe mai multe fronturi in acest concept. Citatul de mai sus reprezinta recunoasterea directivei sub care au lucrat TOATE personajele pe care le-am amintit in acest articol: DISTRUGEREA acestei familii traditionale (recititi va rog inceputul definitiei NOII ORDINI MONDIALE)

 

   VACCINARILE

La 6 aprilie 2001 Global Alliance for Vaccines and Immunization (GAVI) livreaza primele 650 000 doze de vaccin impotriva difteriei, tetanosului si hepatitei B catre Mozambic. GAVI a fost creata in 1999 cu finantari Bill and Melinda Gates Foundation si cu sprijin al Bancii Mondiale. De specificat ca un aport important l-a avut si Rockefeller Foundation, ce a suportat si multe programe ale Natiunilor Unite, intre care First Global Forum On Human Development, organizat in cadrul United Nations Development Programme in 1999, a creat modele pentru World Health Organization, National Science Foundation, National Institute of Health, a sustinut campanii de vaccinari, a finantat stiinte sociale, institutii culturale internationale.

Nu permite spatiul sa dezvolt acest vast domeniu de activitate al ELITELOR: vaccinarile in masa si obligatorii. Trebuie inteles insa ca sunt parte componenta a capitolului de mai sus: EUGENIA si are drept scop sterilitatea si reducerea pupulatiei. Voi detalia insa cateva chestiuni legate de ultima psihoza: gripa porcina (AH1N1).

   Tamiflu (cunoscut si ca Oseltamivir) este un anti-viral ce a fost folosit pe scara larga in timpul aviarei H5N1 din 2005 din sud estul Asiei iar tari precum Marea Britanie, Canada, Statele Unite sau Australia au acumulat stocuri in eventualitatea unei pandemii. Este produs de catre Gilead Sciences, o companie creata in 1987 de Michael Riordan initial sub numele de “Oligogen, Inc.”, si care a fost coordonata de una dintre cele mai influente curele de transmisie dintre ELITE si politic-economic: Donald Rumsfeld. Pentru a intelege mai bine la ce nivel se lucreaza, va prezint cateva detalii despre personaj:

Donald Henry Rumsfeld (1932-), stramosii lui au emigrat din Germania, participant Bilderberg Group , Secretary of Defense sub presedintele Gerald Ford (1975–1977), si Secretary of Defense sub George W. Bush (2001–2006). Membru Council on Foreign Relations, membru Freedom House. Membru Bohemian Grove.

Fondator si membru activ Project for the New American Century (alaturi de Elliott Abrams, Dick Cheney, Paul Wolfowitz, Robert Zoellick).

Interes de afaceri cu Bechtel Group.

Tot el vroia un “Minister” al Propagandei… In legatura cu noua sa gaselnita, cititi:

http://blog.wired.com/defense/2008/01/rummy-wants-pro.html

Relatii de afaceri cu gigantul Monsanto.

Cand Bush a ajuns presedinte, deja ingrijorarea pentru petrol ajunsese la cote prea mari. Cuvantul cheie era “securitate energetica“. Cel mai ingrijorat se arata ministrul apararii Donald Rumsfeld. Inca din 1998 a sustinut invadarea Irakului ca sa protejeze livrarile de titei spre SUA precum si interesele vitale ale lor in Golful Persic. A doua zi dupa 11.09.2001, Rumsfeld l-a impulsionat pe Bush sa atace de indata Irakul. Tot el se află în spatele acţiunilor de răspuns care au urmat atacurilor teroriste de la 11 septembrie: “Enduring Freedom” din Afganistan şi “Iraqi Freedom”. Doreau sa instaureze un regim maleabil si sa dezvolte exportul de petrol. Desigur ca neputand declara adevaratul motiv, americano-britanicii au servit opiniei publice gogoasa cu armele de distrugere in masa ale lui Saddam. Dupa invazie, doar companiile americano-britanice au fost invitate sa liciteze contractele. Fosta firma a lui Dick Cheney, Halliburton, a fost una dintre ele.

De remarcat ca  Jay Rockefeller (1937-) face o vizita oficiala in 2002  in Orientul Mijlociu unde vorbeste personal cu tarile din regiune despre invazia Irakului pe motiv de arme de distrugere in masa.

Revenind la Gilead Sciences, in noiembrie 2005 George W. Bush cere Congresului aprobarea unui fond de urgenta pentru pregatiri in caz de pandemie, din care un miliard sa fie alocati exclusiv pentru cumparea de Tamiflu.

Trebuie mentionat si ca in Board of Directors se afla George Schultz. Iata cateva detalii si despre acesta:

   George Pratt Shultz (1920-), intre 1974-1982, fost United States Secretary of Treasury si viitor Secretary of State, membru Council on Foreign Relations, a fost director la Bechtel.  Participant Bilderberg Group . Membru Bohemian Grove.

In seara de 13 iulie 2007, presedintele rus Vladimir Putin a primit la resedinta sa de vacanta de la Novo-Ogariovo, o delegatie americana, condusa de Henry Kissinger. Din delegatie mai faceau parte: George Schultz , Robert Rubin , Thomas Graham , fostul senator Sam Nunn, presedintele “Chevron Oil Company”, David O’Reilly, precum si Martin Feldstein, care a condus “Council of Economic Advisers” sub Administratia Reagan.

Delegatia americana face parte din grupul de dialog “Russia-USA: Looking at the Future” (Rusia-SUA: privind spre viitor), care s-a constituit la 26 aprilie

Delegatia rusa din grupul de dialog a fost condusa de Evgheni Primakov

   Donald Rumsfeld a mai fost implicat intr-o afacere urata de vaccinare impotriva gripei porcine din … 1976. Atunci, in urma unei morti suspecte a unui recrut de la Fort Dix, a inceput o mega campanie nationala de vaccinare a intregii populatii americane, in urma careia s-au imbolnavit sute de persoane, dintre care 52 decedand. Cu alte cuvinte, pentru o moarte suspecta, au murit alti 52 si s-au cheltuit sume colosale. Iata un clip propagandistic din acea vreme:

Cei care lucreza actualmente in colaborare cu Organizatia Mondiala a Sanatatii (WHO – World Health Organization) pentru gasirea unui vaccin specific actualului tip de gripa porcina sunt tocmai cei de la Baxter International, companie implicata in cateva mega scandaluri, ultimul legat de contaminarea unor vaccinuri (zic ei accidental) distribuite in 18 tari cu celebrul virus aviar H5N1. Proportiile dezastrului ar fi fost dramatice daca cehii n-ar fi testat in prealabil primul lot pe dihori. Ca urmare a faptului ca toate bietele animale au murit, s-a cercetat si s-a descoperit ticalosia, insa dupa cum se vede, fara rezultate. Aceiasi nemernici se ocupa de … sanatatea noastra.

Tot ei sunt implicati in colaborari cu diferite guverne pentru gasirea de vaccinuri necesare in eventualitatea unor atacuri “bio-teroriste”.

In 2006 guvernul britanic anunta un plan de vaccinare al intregii populatii cu vaccinuri Baxter in caz de pandemie de gripa.

Cum este posibil ca WHO sa aiba incredere intr-o companie ce a dovedit o neglijenta cel putin penala? De ce nu urla ziarele? De ce nu se discuta? Consecintele “accidentului” lor ar fi ras populatii intregi de pe suprafata pamantului odata cu inceperea unei campanii de vaccinari.

 

   ALIMENTATIA

In 1956 BANCA MONDIALA creaza International Finance Corporation iar in 1960 International Development Association (IDA), ambele foarte controversate, deoarece au fost folosite pentru ingradirea dezvoltarii economice independente si reale a tarilor din lumea a treia. IDA a jucat si un rol determinant in implementarea “Green Revolution“. Se cuvine a aminti aici ca Rockefeller Foundation a declansat si finantat aceasta “revolutie verde”, constand din reforme in agricultura pe plan mondial, introducandu-se noi tehnologii pentru cresterea productivitatii, hibridizari, modificari genetice.

A cooptat in actiune si Bill & Melinda Gates Foundation. Cititi va rog si articolul:

Personalitati si organizatii : ROCKEFELLER FOUNDATION

Revolutia verde a mai rezolvat insa o problema presanta a ELITELOR, anume s-au asigurat ca o agricultura de tip izolat, ca forma de subzistenta a grupelor mici umane ce s-ar putea teoretic refugia in zonele cat de cat departate de civilizatie din tarile dezvoltate, pe timp de criza economica sau doar ca forma de rezistenta anti-sistem,

La 27 septembrie 2002, BANCA MONDIALA si World Trade Organization pun bazele Standards and Trade Development Facility, ce dorea sa stimuleze proiecte noi pentru dezvoltarea unor tari si implementarea standardelor internationale de hrana „sigura” si plante si animale sanatoase …

Desigur cu totii ati citit de ravagiile ce le face foametea in lumea a treia, de cei peste 800 milioane de malnutriti de pe glob si ati vazut dramatice fotografii cu copilasi scheletici. Cum s-a ajuns aici? De cand este omul pe pamant, n-au existat perioade atat de lungi de foamete precum cea din actualele tari sarace. Singurele momente de lipsuri alimentare extreme se petreceau in perioadele relativ scurte de timp de dupa o seceta cumplita sau o inmultire peste masura a unor daunatori naturali. Dar nici acestea pe zone atat de extinse precum se intampla actualmente. Biotehnologiei a inceput la un moment dat sa i se faca o foarte sustinuta dar mincinoasa reclama, cum ca ar rezolva problema foametei … Motivul pentru care s-a ajuns la foamete este insa politica Bancii Mondiale. Asta este cumplita realitate: ELITELE au infometat sute de milioane de oameni pentru ca tot ele sa vina apoi cu “solutiile”.

Este momentul sa vorbim despre corporatia Monsanto Company, un gigant in domeniul ierbicidelor (Roundup), al semintelor modificate genetic, al hormonilor de crestere bovini (asociat cu unele forme de cancer). Cunoscuta pentru practicile sale de lobby si agresivitatea cu care isi rezolva problemele, compania a fost infiintata in 1901 si inca de la inceput s-a orientat dincotro bate vantul. Primele sale produse au fost livrate catre Coca-Cola. Din anii 1940 devine unul din liderii producatori de mase plastice. De asemenea DDT si vestitul agent orange folosit in Vietnam. A mai colaborat la Manhattan Project (construirea primei bombe atomice).

In 1985 Monsanto cumpara G. D. Searle & Company, producatorul de aspartam devenindu-i o subsidiara. De mentionat ca in urma procesului de metabolizare in organism, aspartamul se descompune in: fenilalanina (~50%), care are efecte neurotoxice si poate produce fenilcetonurie si stari de apoplexie; dicetopiperazina, care are potential cancerigen la nivelul creierului; acid aspartic (~40%), care afecteaza procesul de dezvoltare a creierului si functiile acestuia si metanol (~10%), care inhiba metabolismul oxigenului, produce orbire si a carui produsi secundari au efecte teratogene (pot produce mutatii genetice).

Incepand cu 1997 au inceput sa se orienteze catre biotehnologie, principalul lor colaborator fiind BASF.

In iunie 2007 achizitioneaza Delta & Pine Land Company, cei care au dezvoltat tehnologia “terminator”, prin care se produc plante cu seminte sterile, astfel incat dupa recoltare nu se pot folosi semintele rezultate pentru o noua recolta, fiind necesara cumpararea de noi seminte de la Monsanto. Insa cea mai mare ingrijorare o starneste printre agricultori “efectul terminator”, caci prin polenizare si plantele normale capata noile “proprietati”. Iar co-proprietara a brevetului acestei napaste este … guvernul SUA.

Printre personajele care au lucrat la Monsanto dar au si functii importante in institutii care in mod normal ar trebui sa protejeze cetateanul american il regasim si pe … Donald Rumsfeld, despre care am dat detalii la capitolul despre VACCINARI

Iata si o alta ticalosie care dovedeste pe deplin cam cat pret pun ei pe viata plebei: au brevetat o gena care cauzeaza cancerul de san, astfel incat multor cercetatori care cautau tratamente pentru aceasta boala nu li s-a mai permis sa foloseasca acea gena in cercetarile lor decat in schimbul unor mari sume de bani …

Trebuie de asemenea sa intelegem proportiile concentrarii productiei alimentare in mainile unui din ce in ce mai mic numar de corporatii. Dispare diversitatea reala … Ca si in cazul bancilor, avem de a face cu multe etichete dar putini stapani. 80% din produsele de carne de vita sunt procesate de doar 4 companii. Aproape toate semintele vin de la 4 conglomerate. Aceeasi tendinta o are si comertul cu amanuntul. Hipermarketurile s-au dezvoltat odata cu toata aceasta revolutie verde si nu este o coincidenta … Se estimeaza ca in scurt timp toate alimentele la nivel mondial sa fie controlate de cel mult 6 distribuitori.

In 1994, de Craciun (ca atunci le place lor sa fac marile magarii), s-a decis instituirea unor reguli internationale privind brevetarea. Aceasta va insemna un dezastru, deoarece peste noapte toti cultivatorii se vor trezi ca trebuie sa plateasca daune pentru folosirea plantelor “brevetate”, caci, precum s-a dovedit deja in SUA, plantele modificate genetic si brevetate au “calitatea” ca duse de vant (sau altfel) sa “infecteze’ toate culturile din vecinatate si astfel acestea sa devina la randul lor aidoma brevetelor …

Prieteni, acest cancer al planetei reprezentat de aceste ELITE doreste cu tot dinadinsul sa pun stapanire pe TOT. In scurt timp isi vor extinde “drepturile de proprietate” pana si asupra apei de izvor.

Mai grav, se doreste extinderea biotehnologiei si la regnul animal. Asta ca sa fie dezastrul cat mai mare. Daca de exemplu s-ar elibera in mediu doar 60 de somoni modificati genetic, toata populatia salbatica ar dispare in maxim 40 de generatii. Inchipuiti-va o planeta intreaga de brevete a tot ce este viu, toate ale lor.

Cititi va rog si articolul:

DOCUMENTARE CELEBRE: “Viitorul alimentatiei”, subtitrare in limba romana si o analiza a sa, un excelent film despre revolutia verde si controlul ELITELOR asupra hranei

   IMPLANTURILE CU MICROCIPURI

Desigur, cu totii ati auzit de noile carti de identitate electronice pe care vom fi fortati sa le acceptam, ce vor contine toate datele noastre biometrice (amprentele digitale; dar si cele ale irisului; fizionomia). Acesta este insa doar un prim pas. Ce se urmareste in fapt? Cumularea intr-un singur card cartii de identitate, a carnetului auto, al cardului bancar, etc. Pentru aceasta va fi desigur necesara disparitia banilor cash si se fac deja pasi uriasi in acest sens:

SISTEMUL lucreaza: cipurile din carduri si eliminarea banilor cash de pe piata

Din ciclul BANII CASH CREAZA PROBLEME: Gordon Brown cere politiei sa insoteasca pana acasa persoanele ce tocmai au retras sume de bani

Din ciclul BANII CASH CREAZA PROBLEME: supermarketurile olandeze vor refuza platile in numerar

Dar lucrurile nu se vor opri aici. Va urma implantul in corpul uman a unui microcip, cu toate datele de mai sus. Si aici este problema.

În mai 1997, brevetul înregistrat în S.U.A. la nr. 5629678 a fost acordat unui “Sistem de observare, de reperare si de regasire personala“, constând dintr-un emitator–receptor microscopic (numit si “purice electronic miniaturizat“), suficient de mic pentru a putea fi implantat chiar si oamenilor. Cip-ul îsi poate înmagazina energia gratie unui sistem integrat electromecanic, care controleaza întregul ansamblu, precum si activarea sa. Aceste proprietati îi permit cip-ului implantat o functionare de mai multi ani, fara a fi necesara înlocuirea lui. Emitatorul–receptor integrat în cip poate transmite si primi continuu date si comenzi, permitând astfel localizarea sa continua si imediata prin tehnologia GPS (“Pozitionarea Globala prin Satelit“).

La 10 decembrie 1999, compania Applied Digital Solutions a achizitionat patentul pentru aceasta tehnologie pe care a numit-o “Digital Angel“. Ea si-a devansat concurenta reusind, prima în istoria cercetarii si tehnologiei observatiei, sa micsoreze pâna la dimensiunile unui bob de orez cip-ul electronic, care poate fi implantat atât animalelor, cât si oamenilor, si care poate ramâne permanent în organismul acestora.    Posibilitatile de implementare sunt: imediat sub piele, ascuns în obiectele personale, în aparate electrocasnice, calculatoare, telefoane celulare, etc.    În corpul uman, functionarea este asigurata prin activarea unui sistem electromecanic de catre contractiile muschilor. Cip-ul poate fi activat de beneficiar sau de la o statie de observare si reperare de la distanta. Se asigura în acest fel posibilitatea urmaririi pe timp nelimitat a oricarei persoane. Tehnologiile foarte avansate au asigurat deja, în cadrul unor proiecte secrete, manipularea psihica prin intermediul unor cip-uri asemanatoare, ajungându-se chiar la declansarea unor reactii de violenta, pasivitate, ascultare totala, etc.

Directorul Richard J. Sullivan presedintele consiliului de administratie al companiei Applied Digital Solutions a afirmat cu privire la potentialul “nelimitat” al cip-ului sau:

Desi nu ne aflam decât în faza de început a dezvoltarii cip-ului, întrevedem deja utilizari de avangarda în numeroase domenii distincte, de la monitorizarea medicala pâna la “aplicarea tehnologica” a legii.”    Cipurile RFID (identificare prin radio-frecvenţă) incluse în autocolantele inspecţiei de stat SUA şi în etichetele de taxare sunt deja folosite pentru a urmări populaţia. Noul sistem este de asemenea presupus a controla creşterea şi dezvoltarea, sau aşa-numita “creştere inteligentă”. Creşterea inteligentă nu este nimic mai mult decât un efort de a aduce controlul în oraşe.

Deci tehnologia exista si s-a trecut la aplicarea ei. Motivatiile sunt diverse: siguranta, lupta anti terorista, copii sau catei pierduti, etc. Dar oricare dintre noi isi poate da seama ca unul din pricipalele motive este de fapt SUPRAVEGHEREA.

Intr-un interviu luat de Alex Jones lui Aaron Russo, producator la randul sau de documentare, acesta declara declara ca s-a imprietenit cu Nick Rockefeller care i s-a destainuit cu luni de zile inaintea evenimentelor de la 09.11.2001 ca avea sa se intample ceva, ca apoi vor fi cautati teroristi ce nu vor fi aflati vreodata, ca se va crea o psihoza cu ajutorul media si se va declansa razboiul anti-terorist, apoi de frica si pentru siguranta, populatia va accepta implanturi cu microcipuri. Si astfel va fi o elita care va controla masele … Scarbit de ticalosia lor, a decis sa treaca in tabara opusa. Cititi va rog si articolul:

DOCUMENTARE CELEBRE: Interviul luat de Alex Jones lui Aaron Russo, subtitrare in limba romana si o analiza a sa

Ideea nu le-a venit insa acum, ci au pregatit-o din timp. In 1911, firma statisticianului germano-american Herman Hollerith (1860-1929) se uneste cu alte trei companii, formandu-se Computing Tabulating Recording Corporation (CTR). Aceasta noua entitate isi va schimba denumirea in International Business Machines Corporation (IBM) in 1924, sub presedintia lui Thomas J. Watson. Ajungem astfel iar in zona nazista, ce a fost folosita si in acest sens ca un urias macabru laborator. Sa ne reamintim:

   Thomas John Watson, Sr. (1874–1956), mason, fondatorul International Business Machines (IBM), fost membru Carnegie Endowment for International Peace, fost membru al cultului Bohemian Grove

   Dupa cum s-a vazut, IBM a avut relatii cu nazismul. Gigantul, cu filiale deschise si in Germania, a creat pentru nazisti un sistem foarte complex, pe baza de carduri perforate, pentru a avea control asupra bazelor de date. Imediat ce invadau o tara, nemtii verificau sistemul de recensamant cu ajutorul cardurilor, luand astfel urma fiecarui evreu, tigan sau oricarui alt non-arian. In acelasi fel se tinea si evidenta prizonierilor – se stia pentru fiecare orientarea religioasa, locul natal si modul in care urmau sa fie executati.

IBM este insa companie membra Council on Foreign Relations. A avut de fapt mereu relatii stranse cu PAPUSARII. Fondatorul ei, Thomas J. Watson a fost medaliat de Adolf Hitler.

Exista mari similitudini intre vechea actiune si cea a noului US Information Awareness Office

Acest organism a dovedit un tupeu dincolo de limite iar mesajul era atat de clar incat incepusera sa-si puna intrebari si sa se trezeasca si dintre cei adormiti de indoctrinarea SISTEMULUI. De aceea l-au si oprit oficial .

   Information Awareness Office (IAO) a fost intemeiat de Defense Advanced Research Projects Agency (DARPA) in ianuarie 2002 si se ocupa cu proiecte tehnologice si informatice foarte avansate la nivel global pentru o asa zisa securitate nationala. A fost o consecinta directa a evenimentelor din 11.09.2001 si crea oportunitatea unei supravegheri totale de tip Big Brother.

Chiar daca a fost desfiintata, proiectele sale le-au preluat alte organizatii.

Motto-ul ei, scientia potentia est (informatia inseamna putere) a fost folosit prima data de masonul Sir Francis Bacon .

Initialele I.A.O. sunt folosite ca formula magica de Hermetic Order of the Golden Dawn (care primea indicatii de la “ sefi secreti “ non umani)

Conform

http://www.golden-dawn.com/temple/displaycontent.aspx?pageid=263

Ar insemna: Isis, Apophis si Osiris

Citez din site-ul oficial :

Proclaim: “Virgo, Isis, mighty Mother. Scorpio, Apophis, destroyer. Sol, Osiris, slain and risen. Isis, Apophis, Osiris.” Vibrate: “IAO.”  O puteti auzi la: IAO.

Un mare impact asupra Hermetic Order of the Golden Dawn l-a avut Eliphas Lévi (1810 – 1875). Acesta spunea:

Ce este mai absurd si mai lipsit de evlavie decat sa i se atribuie numele de lucifer diavolului. Intelectul lui lucifer este spiritul inteligentei si dragostei. Este (nu pot scrie cea mai mare hula, cea impotriva DUHULUI SFANT). Iar lucifer corporal este cel mai mare agent al magnetismului universal.„

De-alungul timpului, Defense Advanced Research Projects Agency (DARPA) a initiat si dezvoltat (coordonand companii precum Bell Labs, General Electric, MIT, etc) intre altele: internetul, inteligenta artificiala, realitatea virtuala.

Subordonari directe directorului (DARPA):

Defense Sciences Office (DSO)

Information Processing Techniques Office (IPTO)

Microsystems Technology Office (MTO)

Strategic Technology Office (STO)

Tactical Technology Office (TTO)

Putem aminti acum de Massachusetts Institute of Technology. In 1989 Tim Berners-Lee concepe ceea ce in 1990 va deveni World Wide Web. Inventie realizata in cadrul CERN, acestia isi dau acordul pentru ca Web sa poata fi folosit de publicul larg. Tim Berners-Lee se muta apoi la Massachusetts Institute of Technology. In 1994 acolo infiinteaza si conduce World Wide Web Consortium (W3C) cu suportul DARPA.

   Massachusetts Institute of Technology si-a adus si el aportul la tehnologia microcipurilor.

Cititi va rog si articolul:

BIG BROTHER, CIPURI, IMPLANTURI, MICROCIPURI, 666, SEMNUL FIAREI: faza finala a experimentului inceput de colaborarea IBM-nazism, coordonarea masoneriei

   ANARHISMUL

Ne vom confrunta cu un mega cumul de crize ce va include foametea (generata de incetarea unei mari parti a activitatii economice) si care va genera la randul ei ample manifestari de strada. Nu vor fi insa de tipul celor coordonate de sindicate, dar nu vor fi nici lasate de capul lor. AICI ESTE PROBLEMA.

Este vorba despre o modalitate prin care se creaza o criza de un anume tip pentru ca mai apoi sa se vina cu „solutia”. Si experimente deja se fac. Dupa cum puteti observa in documentarul postat in articolul Un pericol iminent: ANARHISMUL, “alternativa anti-sistem” creata si coordonata de ELITE pentru motivarea statului politienesc, cativa anarhisti produc devastari, nefiind deranjati de catre organele de ordine. Mai mult, la final pleaca in treaba lor. Dar efectele sunt maxime: declararea starii de urgenta, reprimarea brutala a manifestantilor pasnici, delimitatea unei vaste zone de siguranta pentru participantii intrunirii globaliste World Trade Organization (WTO) din 1999. Recunosteti scenariul Timisoara 1989? Doar ca acolo echipele de spargatori de vitrine nu erau ale lui Ceusescu ci ale celor ce doreau caderea regimului.

Aceasta modalitate de lucru (de a crea o criza si apoi de a oferi “solutia”) au folosit-o inclusiv nazistii in cazul incendierii Reichstag-ului. Pentru a intelege mai bine mecanismele, este necesar insa sa facem o incursiune in istorie:

   Winston Churchill, Illustrated Sunday Herald, 8 februarie 1920:

Din zilele lui Weishaupt , Karl Marx , Trotki , Bela Kuhn, Rosa Luxemburg si Ema Goldman , conspiratia acestei lumi a luat amploare. Aceasta conspiratie a jucat un rol recunoscut în Revolutia Franceza. A fost izvorul fiecarei miscari subversive în secolul 19. Si acum, în sfârsit, aceasta banda de personalitati extraordinare din lumea interlopa a marilor orase din Europa si America i-a tras de par pe rusi si au devenit conducatorii acelui enorm imperiu.“

   Incepand de la sfarsitul secolului 18, atent, sistematic si cu rabdare, un grup camataresc, folosindu-se de formidabila structura piramidala a masoneriei, s-a tranformat in ELITELE planetare actuale. Am demonstrat mai sus cum si de ce au generat de-alungul timpului mega crize, pentru ca mai apoi sa vina cu „solutiile”, in fapt etape in instaurarea GUVERNULUI MONDIAL. Iar dupa fiecare astfel de etapa deveneau mai bogati si mai puternici. Aceasta NOUA ORDINE MONDIALA de care auzim din ce in ce mai des vorbindu-se chiar si de catre politicieni sau personalitati de anvergura, reprezinta in fapt visul ELITELOR inca de la inceputul demararii actiunilor lor.

Daca la inceput au fost o miscare ascunsa, subversiva, oameni ai tenebrelor ce au pregatit Revolutia Franceza, odata cu transformarea Europei si cu dezvoltarea SUA, au inceput sa mearga pe doua fronturi: 1) acumulare enorma de capital si putere si 2) crearea de forte revolutionare in spatiile dominate de vechile imperii continentale, cu scopul destramarii acestora si a transformarii entitatilor statale nou create. Se formau astfel „democratii” si clase politice cu totul aservite ELITELOR, ce iluzionau masele cu unitatea lor in diversitate. In anumite momente istorice insa, sau daca vechile structuri se dovedeau „nuci tari” apareau formatiuni extreme violente: ANARHISTII. Inchipuiti-va acum petrecandu-se cele din documentar la nivelul a doua continente … O imensa manipulare a maselor, o criza sociala dramatica, o zdruncinare din temelii ale unor mari state si imperii. Sa vedem cine sunt personajele (toti evrei) enumerate de Winston Churchill plus inca altele:

   Alexander Berkman (1870–1936), evreu, Rusia si SUA, scriitor, lider al miscarilor anarhiste de la sfarsitul sec. 19 si inceputul sec. 20. Iubitul lui Emma Goldman. Intre 1908 si 1915 a contribuit la ziarul ei: Mother Earth. Intre 1916 si 1917 publica propriul jurnal anarhist The Blast. Amandoi au fost suporteri ai revolutiei bolsevice.

   Kurt Eisner (1867–1919), evreu, politician german si jurnalist. In 1917 se alatura Independent Social Democratic Party of Germany. In 1918 este inchis pentru 9 luni datorita rolului pe care l-a jucat in incitarea lucratorilor din armament la greva. A organizat Socialist Revolution in Germania distrusa dupa primul razboi mondial, declarand Bavaria republica independenta, Bavarian Soviet Republic, el devenind in 1918 premier al ei. In 1919 este asasinat.

   Emma Goldman (1869–1940), evreica, activista anarhista, oratoare, o avocata a revolutiilor criminale si violente. Cititi va rog despre ea la capitolul Homosexualitatea

   Moses (Moshe) Hess (1812–1875), evreu, filosof, unul din fondatorii socialismului si un precursor al Zionism-ului. A promovat o integrare a tuturor evreilor intr-o miscare socialista universala. Prieten si colaborator cu Karl Marx  si Friedrich Engels, l-a convertit pe ultimul la comunism si l-a pregatit pe primul in problemele sociale si economice. Este de fapt creatorul materialismului dialectic marxist si a multor sloganuri si idei atribuite mai apoi lui Marx.

Hess interpreta istoria ca pe o ciclicitate a raselor si a conflictelor sociale.

   Leo(n) Jogiches (1867–1919), evreu, cunoscut si sub numele de Leon Tyszka, revolutionar marxist activ in Lituania, Polonia, Germania.

A fost unul din fondatorii Spartacus League (alaturi de Luxemburg si Karl Liebknecht, denumirea ligii venea de la porecla lui Adam Weishaupt, despre care puteti citi la inceputul capitolului despre definitia NOII ORDINI MONDIALE), activa in Germania inca de la inceputul primului razboi mondial si care a condus la communist revolution. Dupa infrangerea revolutiei Luxemburg si Liebknecht sunt asasinati . Jogiches este omorat si el in timp ce incerca sa investigheze uciderea celor doi.

Liga, initial organizatie a Social Democratic Party of Germany, in 1919 devine Communist Party of Germany.

   Gustav Landauer (1870–1919), evreu, unul din cei mai importanti teoreticieni ai anarhismlui din Germania sfarsitului secolului 19 si inceputul secolului 20. A fost un avocat al anarhismului comunist si un auto declarat pacifist ( ?! )

Ataca crestinismul, iudaismul si islamismul, declarandu-se in favoarea buddhismului.

   Paul Levi (1883–1930), evreu, politician comunist german. In 1906 se alatura Social Democratic Party of Germany(SPD) de partea lui Rosa Luxemburg si Karl Liebknecht. A fost avocatul primeia.

In 1916, legaturi apropiate cu Karl Radek si Vladimir Lenin. Unul din liderii Spartacist League in 1918, ce curand a devenit Communist Party of Germany(KPD). A condus delegatia germana la al doilea congres Comintern la Moscova in 1920. In 1921 critica partidul, este expulzat si in 1922 se alatura Independent Social Democratic Party of Germany(USPD). Mai tarziu se realatura Social Democratic Party. Moare in 1930 cazand de la fereastra sa in circumstante neclare .

   Eugen Leviné (1883–1919), evreu, revolutionar comunist, lider in Bavarian Soviet Republic.

La sfarsitul razboiului se alatura Communist Party of Germany. Dupa asasinarea lui Kurt Eisner, devine lider al Independent Social Democratic Party of Germany (USPD). Sub comanda sa garzile rosii au persecutat pe cei considerati ostili regimului. Cand presedintele Germaniei Friedrich Ebert a ordonat cucerirea republicii sovietice intaurate in partea bavareza a teritoriului german, garzile rosii au executat opt ostatici.

Karl Liebknecht (1871–1919), evreu, socialist german, cofondator al Spartacist League si Communist Party of Germany.

La finele anului 1914, impreuna cu Rosa Luxemburg, Leo Jogiches, Paul Levi, Ernest Meyer, Franz Mehring si  Clara Zetkin fondeaza Spartacist League. Scot publicatia Spartakusbriefe (Scrisoarea Spartacus) care va fi curand declarata ilegala. Este arestat si trimis sa lupte pe frontul de est, unde se imbolnaveste si se intoarce in Germania in 1915.

In 1918 publica ziarul partidului Rote Fahne (steagul rosu). Participa la revolta din Berlin (31 decembrie 1918 – 1 ianuarie 1919) impreuna cu Luxemburg, Leo Jogiches si Clara Zetkin. Este ucis.

   Rosa Luxemburg (1870–1919), evreica, nacuta in Polonia, activa in Germania, teoreticiana marxista, filozoafa socialista, revolutionara a Social Democracy of the Kingdom of Poland and Lithuania, SPD , Independent Social Democratic Party si Communist Party of Germany.

In 1914 co fondeaza impreuna cu Karl Liebknecht, Spartakusbund (Spartacist League), care la 1 ianuarie va deveni Communist Party of Germany. In 1918, in timpul German Revolution , fondeaza The Red Flag, ziar central revolutionar de stanga. Dupa revolta din 1919 este ucisa.

   Erich Mühsam (1878–1934), evreu, anarhist german, scriitor, poet, dramaturg. Unul din liderii agitatori pentru crearea Bavarian Soviet Republic. In timpul Weimar Republic (1919-1933) era foarte cunoscut pentru satirele la adresa lui Adolf Hitler si condamnarea nazismului

   Karl Berngardovich Radek (1885–1939), evreu, activist in miscarile socialiste din Polonia si Germania inainte de primul razboi mondial. Lider comunist dupa revolutia rusa.

Am trecut in revista personajele active in spatiul germanic.

Sintetizand, anarhismul este folosit de catre ELITE pentru a schimba o stare socio-politica deja existenta intr-o anumita zona de interes. Schema este aplicata in doua variante: pentru a rasturna un regim neloial lor sau ca motiv pentru a instaura o dictatura in regiunea pe care deja o domina. Trebuie sa intelegem ca acestor ELITE nu le place conceptul de democratie, insa l-au folosit atata timp cat le era necesar ca o etapa in rasturnarea vechilor regimuri si pentru acumulare enorma de capital.

Ce ii intereseaza insa pe ei, visul lor, este crearea mega structurii statale de tip Big Brother planetar. Nici in perioade mai recente anarhistii n-au stat locului, dar s-au manifestat strict pentru testare si pentru a pregati terenul marelui spectacol ce abia acum va urma. Doua exemple:

   Daniel Marc Cohn-Bendit (1945-), evreu, politician germano-francez, lider al studentilor protestatari in timpul evenimentelor din May 1968 in France. Actualmente co presedinte al European Greens–European Free Alliance in European Parliament.

   Avram Noam Chomsky (1928-), evreu, SUA, lingvist, filosof, activist politic. Profesor emerit la Massachusetts Institute of Technology. Considerat “tatal“ lingvisticii moderne.

Din anii 1960 devine cunoscut ca un anarhist si intelectual libertarian socialist. A considerat ca ideile umaniste radicale ale lui Bertrand Russell si John Dewey sunt radacinile iluminismului si liberalismului clasic si amintesc de caracterul lor revolutionar.

Cam asta este gandirea ELITELOR si pentru a-si pune planul in practica, vor face de asa natura incat mega criza in care a intrat planeta sa fie cat mai cumplita (incluzand si un mare razboi). Vor crea situatii limita in care masele vor iesi in strada. Iar aici intra in scena ANARHISTII. Ceea ce se petrece acum in Grecia este pentru ei un studiu de caz dar si un inceput de drum … Cand lucrurile se vor „coace„, astfel de actiuni vor fi atat de grave si de generalizate, incat politicul va prezenta „solutia”: „aveti nevoie de un GUVERN MONDIAL al unei NOI ORDINI MONDIALE „. O stapanire unica si de forta care sa face ordine … Ba chiar masele vor ajunge sa-si doreasca acest lucru. Deja terenul se pregateste si auzim din ce in ce mai multe voci de personalitati ce spun ca trebuie regandita notiunea de stat si ca un concept de STANGA este mai viabil.

In SUA lucrurile sunt puse deja la punct si au si legea care in momentul in care o vor pune in aplicare, acel mega stat va deveni cea mai mare dictatura din istoria omenirii: National Security and Homeland Security Presidential Directive. O lege noua, care specifica clar ca in cazul in care apare o stare de urgenta, vechea structura de guvernare dispare, luandu-i locul o alta, de criza. Legea nu spune insa cine va declara ca starea de urgenta s-a incheiat … Teribila unealta de istaurare a dictaturii va putea fi in mana celor ce-l sforaresc pe viitorul presedinte BARACK Hussein OBAMA II incapand cu 20 ianuarie 2009.

FALSA NOUA ORDINE MONDIALA

Suntem martorii pregatirii ultimei mai revolutii, cea care vrea sa zguduie lumea pe care o stim din temelii, sa rastoarne integral si iremedial valorile pe care le recunoastem, sa mature din calea ei structurile si organizatiile existente. Mai corect spus, s-a declansat faza finala a unei revolutii continue ce a inceput acum peste 200 de ani si al carui efect se doreste a fi instaurarea NOII ORDINI MONDIALE a unui GUVEN MONDIAL. Iar acest ultim capitol se doreste a fi cel mai cumplit si sangeros din intreaga istorie a omenirii …

H.G. Wells, The New World Order (1939):

Foarte multi oameni vor uri NOUA ORDINE MONDIALA si vor muri protestand impotriva ei

Personajul nu a fost doar futurolog si autor SF de succes, ci si un om al SISTEMULUI. Voi incerca sa explic ce a vrut sa spuna in acea fraza si totodata veti intelege si mai bine cele ce se petrec actualmente in jurul nostru.

Desigur cu totii ati observat o “explozie” de articole si documentare ce trateaza chestiunea GUVERNULUI MONDIAL, a NOII ORDINI MONDIALE precum si tot soiul de teme anti sistem. Cei care le-ati studiat un pic mai amanuntit, ati putut constata ca doar par a fi la fel insa in fapt sunt grupate in doua mari categorii apartinatoare unor tabere ce sunt diametral opuse. Ele par la fel pentru cititorii neavizati deoarece temele comune sunt cu mult mai multe decat cele divergente. Asta face si ca pe frontul de lupta anti sistem sa para a fi aliate.

SISTEMUL a creat mereu “alternative”: teorii si grupuri de actiune ce pareau foarte luptatoare impotriva SISTEMULUI, pentru ca cea mai mare parte a celor nemultumiti sa se buluceasca sub stindardul lor. Actualmente insa s-a pus in miscare cea mai mare cacealma din istoria manipularii maselor, ce va depasi prin grozavie tot ce s-a petrecut pe glob in perioada aparitiei, stralucirii si infrangerii national-socialismului: s-a creat imaginea falsei noi ordini mondiale (pe care o voi denumi in continuare fNOM) si se incurajeaza pe fata sau subtil actiunile de lupta impotriva ei, intr-un razboi ce se va duce sub toate formele, atat cu pixul si discursul, cat si pe baricade sau cu arme.

Aceasta manevra este necesara din doua motive:

1)     sa se distraga atentia multimii de la adevaratii dusmani si sa se canalizeze furia acesteia spre demolarea vechii societati si odata cu ea chiar si a instrumentelor folosite pana acum de catre ELITE pentru acumularea de capital sau pentru coordonarea etapelor pre-instaurare guvern mondial.

2)     ELITELE fiind toate practicante ale cultului paladin (fie ca inteleg sau nu motivul real al actiunilor lor) fac tot ce le sta in putinta spre a elimina din mentalul cat mai multor oameni nadejdea in Dumnezeu. Astfel li se prezinta strict “alternative” lumesti: revolutii si sperante desarte de schimbare a fNOM. Mai mult, aceste “alternative” postuleaza ca sigur faptul ca vremurile pe care le traim nu pot fi sub nici un chip inceputul adeveririi profetiilor din Sfanta Scripura sau ale Sfintilor Parinti. Astfel, SISTEMUL doreste sa se asigure de faptul ca un numar cat mai mic de oameni se pregatesc pentru singura lupta mantuitoare: marturisirea si mucenicia. Asa se face ca un numar destul de mare de crestini sunt strict adeptii actiunilor umane impotriva SISTEMULUI, ba mai mult, ii acuza pe adevaratii crestini de lasitate …

Este bine sa invatam din istorie, caci SISTEMUL aplica mereu aceleasi formule. Desi nu la aceleasi proportii si nu intr-un interval atat de scurt, cele se se vor petrece s-au mai petrecut. Un exemplu edificator este revolutia national-socialista, de care am amintit in acest material.

Asa se face ca inainte de declararea oficiala a crizei, a fost promovat agresiv documentarul Zeitgeist  care ataca FEDERAL RESERVE, dar si crestinismul, promovand insa NOUA ORDINE MONDIALA, asa cum a fost ea teoretizata de varfurile masoneriei si de catre stalpii care au pus acum 100 de ani temelia NEW AGE.    Apoi, dupa declararea oficiala a crizei, auzeam politicieni de marca aratand cu degetul spre bancile cele rele si promovand o schimbare de sistem si o … NOUA ORDINE MONDIALA.    Trebuie inteles ca Federal Reserve le-a fost un instrument necesar si atat. Vor pune tunurile pe ea si vor renunta la ea pentru a construi ceva cu mult mai maret.

Desigur, se va evita atingerea adevaratelor ELITE ce au creat-o si care au beneficiat de pe urma ei si despre care ati putet citi in acest material.

Cititi va rog si articolul:

ZEITGEIST ADDENDUM, subtitrare in limba romana. Despre PROIECTUL VENUS. Demonstratia faptului ca aceasta miscare pregateste NOUA ORDINE MONDIALA

 

   APOCALIPSA

   Constatand toate aceste teribile evenimente, desigur ca orice crestin se intreaba cum de bunul Dumnezeu le ingaduie. O explicatie ar fi ca nu mai este mult si vom trai vremurile apocaliptice de care se scrie chiar in Sfanta Scriptura.

Iata ce scrie in Apocalipsa :

   Capitolul 13

1. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară, care avea zece coarne şi şapte capete şi pe coarnele ei zece cununi împărăteşti şi pe capetele ei: nume de hulă.  

2. Şi fiara pe care am văzut-o era asemenea leopardului, picioarele ei erau ca ale ursului, iar gura ei ca o gură de leu. Şi balaurul i-a dat ei puterea lui şi scaunul lui şi stăpânire mare.  

3. Şi unul din capetele fiarei era ca înjunghiat de moarte, dar rana ei cea de moarte fu vindecată şi tot pământul s-a minunat mergând după fiară.  

4. Şi s-au închinat balaurului, fiindcă i-a dat fiarei stăpânirea; şi s-au închinat fiarei, zicând: Cine este asemenea fiarei şi cine poate să se lupte cu ea?  

5. Şi i s-a dat ei gură să grăiască semeţii şi hule şi i s-a dat putere să lucreze timp de patruzeci şi două de luni.  

6. Şi şi-a deschis gura sa spre hula lui Dumnezeu, ca să hulească numele Lui şi cortul Lui şi pe cei ce locuiesc în cer.  

7. Şi i s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască şi i s-a dat ei stăpânire peste toată seminţia şi poporul şi limba şi neamul.  

8. Şi i se vor închina ei toţi cei ce locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului celui înjunghiat.  

9. Dacă are cineva urechi – să audă!  

10. Cine duce în robie de robie are parte; cine cu sabia va ucide trebuie să fie ucis de sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.  

11. Şi am văzut o altă fiară, ridicându-se din pământ, şi avea două coarne asemenea mielului, dar grăia ca un balaur  

12. Şi toată stăpânirea celei dintâi fiare ea o pune în lucrare, în faţa ei. Şi face pământul şi pe locuitorii de pe el să se închine fiarei celei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată.  

13. Şi face semne mari, încât şi foc face să se pogoare din cer, pe pământ, înaintea oamenilor,  

14. Şi amăgeşte pe cei ce locuiesc pe pământ prin semnele ce i s-au dat să facă înaintea fiarei, zicând celor ce locuiesc pe pământ să facă un chip fiarei care a fost rănită cu sabia şi a rămas în viaţă.  

15. Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, ca chipul fiarei să şi grăiască şi să omoare pe toţi câţi nu se vor închina chipului fiarei.  

16. Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte.  

17. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.  

18. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.

Capitolul 17:

1. Şi a venit unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte cupe, şi a grăit către mine, zicând: Vino să-ţi arăt judecata desfrânatei celei mari, care şade pe ape multe,  

2. Cu care s-au desfrânat împăraţii pământului şi cei ce locuiesc pe pământ s-au îmbătat de vinul desfrânării ei.  

3. Şi m-a dus, în duh, în pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară roşie, plină de nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne.  

4. Şi femeia era îmbrăcată în purpură şi în stofă stacojie şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare, având în mână un pahar de aur, plin de urâciunile şi de necurăţiile desfrânării ei.  

5. Iar pe fruntea ei scris nume tainic: Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului.  

6. Şi am văzut o femeie, beată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Iisus, şi văzând-o, m-am mirat cu mirare mare.  

7. Şi îngerul mi-a zis: De ce te miri? Eu îţi voi spune taina femeii şi a fiarei care o poartă şi care are cele şapte capete şi cele zece coarne.  

8. Fiara pe care ai văzut-o era şi nu este şi va să se ridice din adânc şi să meargă spre pieire. Şi se vor mira cei ce locuiesc pe pământ ale căror nume nu sunt scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii, văzând pe fiară că era şi nu este, dar se va arăta.  

9. Aici trebuie minte care are înţelepciune. Cele şapte capete sunt şapte munţi deasupra cărora şade femeia.  

10. Dar sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul mai este, celălalt încă nu a venit, iar când va veni are de stat puţină vreme.  

11. Şi fiara care era şi nu mai este – este al optulea împărat şi este dintre cei şapte şi merge spre pieire.  

12. Şi cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi, care încă n-au luat împărăţia, dar care vor lua stăpânire de împăraţi, un ceas, împreună cu fiara.  

13. Aceştia au un singur cuget şi puterea şi stăpânirea lor o dau fiarei.  

14. Ei vor porni război împotriva Mielului, dar Mielul îi va birui, pentru că este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor şi vor birui şi cei împreună cu El – chemaţi şi aleşi şi credincioşi.  

15. Şi mi-a zis: Apele pe care le-ai văzut şi deasupra cărora şade desfrânata, sunt popoare şi gloate şi neamuri şi limbi.  

16. Şi cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara vor urî pe desfrânată şi o vor face pustie şi goală şi carnea ei o vor mânca şi pe ea o vor arde în foc.  

17. Căci Dumnezeu a pus în inimile lor să facă voia Lui şi să se întâlnească într-un gând şi să dea fiarei împărăţia lor, până se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu.  

18. Iar femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare care are stăpânire peste împăraţii pământului.

Capitolul 18

1. După acestea, am văzut un alt înger, pogorându-se din cer, având putere mare, şi pământul s-a luminat de slava lui,  

2. Şi a strigat cu glas puternic şi a zis: A căzut! A căzut Babilonul cel mare şi a ajuns locaş demonilor, închisoare tuturor duhurilor necurate, şi închisoare tuturor păsărilor spurcate şi urâte.  

3. Pentru că din vinul aprinderii desfrânării ei au băut toate neamurile şi împăraţii pământului s-au desfrânat cu ea şi neguţătorii lumii din mulţimea desfătărilor ei s-au îmbogăţit.  

4. Şi am auzit un alt glas din cer, zicând: Ieşiţi din ea, poporul meu, ca să nu vă faceţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi de pedepsele sortite ei;  

5. Fiindcă păcatele ei au ajuns până la cer şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nedreptăţile ei.  

6. Daţi-i înapoi, precum v-a dat şi ea şi, după faptele ei, cu măsură îndoită, îndoit măsuraţi-i; în paharul în care v-a turnat, turnaţi-i de două ori.  

7. Pe cât s-a mărit pe sine şi a fost în desfătări, tot pe atâta daţi-i chin şi plângere. Fiindcă în inima ei zice: Şed ca împărăteasă şi văduvă nu sunt şi jale nu voi vedea nicidecum!  

8. Pentru aceea într-o singură zi vor veni pedepsele peste ea: moarte şi tânguire şi foamete şi focul va arde-o de tot, căci puternic este Domnul Dumnezeu, Cel ce o judecă.  

9. Iar împăraţii pământului, care s-au desfrânat cu ea şi s-au dezmierdat cu ea, se vor jeli şi se vor bate în piept pentru ea, când vor vedea fumul focului în care arde,  

10. Stând departe de frica chipurilor ei, şi zicând: Vai! Vai! Cetatea cea mare, Babilonul, cetatea cea tare, că într-un ceas a venit judecata ta!  

11. Şi neguţătorii lumii plâng şi se tânguiesc asupra ei, căci nimeni nu mai cumpără marfa lor,  

12. Marfă de aur şi de argint, pietre preţioase şi mărgăritare, vison şi porfiră, mătase şi stofă stacojie, tot felul de lemn bine mirositor şi tot felul de lucruri de fildeş, de lemn de mare preţ şi marfă de aramă şi de fier şi de marmură,  

13. Şi scorţişoară şi balsam şi mirodenii şi mir şi tămâie şi vin şi untdelemn şi făină de grâu curat şi grâu şi vite şi oi şi cai şi căruţe şi trupuri şi suflete de oameni.  

14. Şi roadele cele dorite de sufletul tău s-au dus de la tine şi toate cele grase şi strălucite au pierit de la tine şi niciodată nu le vor mai găsi.  

15. Iar neguţătorii de aceste lucruri, care s-au îmbogăţit de pe urma ei, vor sta departe, de frica chinurilor ei, plângând şi tânguindu-se,  

16. Şi zicând: Vai! Vai! Cetatea cea mare, cea înveşmântată în vison şi în porfiră şi în stofă stacojie şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare! Că într-un ceas s-a pustiit atâta bogăţie!  

17. Şi toţi cârmacii şi toţi cei ce plutesc pe mare şi corăbierii şi toţi câţi lucrează pe mare stăteau departe,  

18. Şi strigau, uitându-se la fumul focului în care ardea, zicând: Care cetate era asemenea cu cetatea cea mare!  

19. Şi îşi puneau ţărână pe capetele lor şi strigau plângând şi tânguindu-se şi zicând: Vai! Vai! Cetatea cea mare, în care s-au îmbogăţit din comorile ei toţi cei ce ţin corăbii pe mare, că într-un ceas s-a pustiit!  

20. Veseleşte-te de ea, cerule şi voi sfinţilor, şi voi apostolilor, şi voi proorocilor, pentru că Dumnezeu a pronunţat judecata voastră asupra ei.  

21. Şi un înger puternic a ridicat o piatră, mare cât o piatră de moară, şi a aruncat-o în mare, zicând: Cu astfel de repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu se va mai afla.  

22. Şi glasul celor ce cântă din chitară şi din gură şi din flaut şi din trâmbiţă nu se va mai auzi de acum în tine şi nici un meşteşugar de orice fel de meşteşug nu se va mai afla în tine şi huruit de mori nu se va mai auzi în tine niciodată!  

23. Şi niciodată lumina de lampă nu se va mai ivi în tine; şi glasul de mire şi mireasă nu se vor mai auzi în tine niciodată, pentru că neguţătorii tăi erau stăpânitorii lumii şi pentru că toate neamurile s-au rătăcit cu fermecătoria ta.  

24. Şi s-a găsit în ea sânge de prooroci şi de sfinţi şi sângele tuturor celor înjunghiaţi pe pământ.

   Capitolul 19

1. După acestea, am auzit, în cer, ca un glas puternic de mulţime multă zicând: Aliluia! Mântuirea şi slava şi puterea sunt ale Dumnezeului nostru!  

2. Pentru că adevărate şi drepte sunt judecăţile Lui! Pentru că a judecat pe desfrânata cea mare, care a stricat pământul cu desfrânarea ei, şi a răzbunat sângele robilor Săi, din mâna ei!  

3. Şi a doua oară au zis: Aliluia! Şi fumul focului în care arde ea se ridică în vecii vecilor.  

4. Iar cei douăzeci şi patru de bătrâni şi cele patru fiinţe au căzut şi s-au închinat lui Dumnezeu, Cel ce şade pe tron, zicând: Amin! Aliluia!  

5. Şi un glas a ieşit din tron, zicând: Lăudaţi pe Dumnezeul nostru toate slugile Lui, cei ce vă temeţi de El, mici şi mari.  

6. Şi am auzit ca un glas de mulţime multă şi ca un vuiet de ape multe şi ca un bubuit de tunete puternice, zicând: Aliluia! pentru că Domnul Dumnezeul nostru, Atotţiitorul, împărăţeşte.  

7. Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-I dăm slavă, căci a venit nunta Mielului şi mireasa Lui s-a pregătit,  

8. Şi i s-a dat ei să se înveşmânteze cu vison curat, luminos, căci visonul sunt faptele cele drepte ale sfinţilor.  

9. Şi mi-a zis: Scrie: Fericiţi cei chemaţi la cina nunţii Mielului! Şi mi-a zis: Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu.  

10. Şi am căzut înaintea picioarelor lui, ca să mă închin lui. Şi el mi-a zis: Vezi să nu faci aceasta! Sunt împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care au mărturia lui Iisus. Lui Dumnezeu închină-te, căci mărturia lui Iisus este duhul proorociei.  

11. Şi am văzut cerul deschis şi iată un cal alb, şi Cel ce şedea pe el se numeşte Credincios şi Adevărat şi judecă şi se războieşte întru dreptate.  

12. Iar ochii Lui sunt ca para focului şi pe capul Lui sunt cununi multe şi are nume scris pe care nimeni nu-l înţelege decât numai El.  

13. Şi este îmbrăcat în veşmânt stropit cu sânge şi numele Lui se cheamă: Cuvântul lui Dumnezeu.  

14. Şi oştile din cer veneau după El, călare pe cai albi, purtând veşminte de vison alb, curat.  

15. Iar din gura Lui ieşea sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea. Şi El îi va păstori cu toiag de fier şi va călca teascul vinului aprinderii mâniei lui Dumnezeu, Atotţiitorul.  

16. Şi pe haina Lui şi pe coapsa Lui are nume scris: Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.  

17. Şi am văzut un înger stând în soare; şi a strigat cu glas puternic, grăind tuturor păsărilor care zboară spre înaltul cerului: Veniţi şi vă adunaţi la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu,  

18. Ca să mâncaţi trupuri de împăraţi şi trupuri de căpetenii de oşti şi trupurile celor puternici, şi trupurile cailor şi ale călăreţilor lor, şi trupurile tuturor celor slobozi şi celor robi, şi ale celor mici şi celor mari.  

19. Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului, şi oştirile lor adunate, ca să facă război ce Cel ce şade pe cal şi cu oştirea Lui.  

20. Şi fiara a fost răpusă şi, cu ea, proorocul cel mincinos, cel ce făcea înaintea ei semnele cu care amăgea pe cei ce au purtat semnul fiarei şi pe cei ce s-au închinat chipului ei. Amândoi au fost aruncaţi de vii în iezerul de foc unde arde pucioasă.   

21. Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia care iese din gura Celui ce şade pe cal, şi toate păsările s-au săturat din trupurile lor.

Capitolul 20

1. Şi am văzut un înger, pogorându-se din cer, având cheia adâncului şi un lanţ mare în mâna lui.  

2. Şi a prins pe balaur, şarpele cel vechi, care este diavolul şi satana, şi l-a legat pe mii de ani,  

3. Şi l-a aruncat în adânc şi l-a închis şi a pecetluit deasupra lui, ca să nu mai amăgească neamurile, până ce se vor sfârşi miile de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat câtăva vreme.  

4. Şi am văzut tronuri şi celor ce şedeau pe ele li s-a dat să facă judecată. Şi am văzut sufletele celor tăiaţi pentru mărturia lui Iisus şi pentru cuvântul lui Dumnezeu, care nu s-au închinat fiarei, nici chipului ei, şi nu au primit semnul ei pe fruntea şi pe mâna lor. Şi ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos mii de ani.  

5. Iar ceilalţi morţi nu înviază până ce nu se vor sfârşi miile de ani. Aceasta este învierea cea dintâi.  

6. Fericit şi sfânt este cel ce are parte de învierea cea dintâi. Peste aceştia moartea cea de a doua nu are putere, ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El mii de ani.  

7. Şi către sfârşitul miilor de ani, satana va fi dezlegat din închisoarea lui,  

8. Şi va ieşi să amăgească neamurile, care sunt în cele patru unghiuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, şi să le adune la război; iar numărul lor este ca nisipul mării.  

9. Şi s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea cea iubită. Dar s-a pogorât foc din cer şi i-a mistuit.  

10. Şi diavolul, care-i amăgise, a fost aruncat în iezerul de foc şi de pucioasă, unde este şi fiara şi proorocul mincinos, şi vor fi chinuiţi acolo, zi şi noapte, în vecii vecilor.  

11. Şi am văzut, iar, un tron mare alb şi pe Cel ce şedea pe el, iar dinaintea feţei Lui pământul şi cerul au fugit şi loc nu s-a mai găsit pentru ele.  

12. Şi am văzut pe morţi, pe cei mari şi pe cei mici, stând înaintea tronului şi cărţile au fost deschise; şi o altă carte a fost deschisă, care este cartea vieţii; şi morţii au fost judecaţi din cele scrise în cărţi, potrivit cu faptele lor.  

13. Şi marea a dat pe morţii cei din ea şi moartea şi iadul au dat pe morţii lor, şi judecaţi au fost, fiecare după faptele sale.  

14. Şi moartea şi iadul au fost aruncate în râul de foc. Aceasta e moartea cea de a doua: iezerul cel de foc.  

15. Iar cine n-a fost aflat scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iezerul de foc.

Conform Sfintilor Parinti, fiara este antihristul, ce initial sustine desfranata (Noul Babilon bogat, fara moralitate si prigonitor de crestini). Expresia „era şi nu este şi va să se ridice din adânc „ este revers parodic al definitiei lui Iisus Hristos: „Cel ce Este, Cel ce Era si Cel ce Vine„. Completarea cu „şi să meargă spre pieire„ arata foarte clar nu doar ce ii este pregatit, ci il si descrie ca ceea ce si este: o parodie a adevaratului Mesia. Dar foarte multi oameni i se vor inchina, cei din categoria celor carora le tot poti spune de Dumnezeu, ei sunt tari in cerbicie si rataciti s-au nascut, rataciti mor.

Coarnele sunt imparatii pamantului peste care este stapan Noul Babilon. Acestia se vor uni cu antihristul, se vor pune sub stapanirea lui si-l vor distruge.

Sa vedem in continuare ce ne spun sfintii, teologii si marii duhovnici

Profetia Sfantului Cuvios Nil Atonitul, despre antihrist si sfarsitul lumii (traitor in sec. 17, mutat la Domnul in 1651):

Cand se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va intuneca mintea omului de toate patimile cele trupesti ale curviei, si foarte mult se va inmulti necredinta si faradelegea. Atunci omul va deveni de nerecunoscut, schimbandu-se fetele oamenilor, si nu se vor mai cunoaste fetele barbatilor de ale femeilor, pentru nerusinata imbracaminte si a parului din cap. Atunci se vor schimba obiceiurile si traditiile crestinilor si ale Bisericii. Curatia va pieri de la oameni si va stapani faradelegea. Minciuna si iubirea de argint vor ajunge la cel mai inalt grad si va fi vai de cei care vor aduna bani. Curviile, preacurviile, sodomiile, hotiile si omorurile, in vremea aceea, vor fi pe toate drumurile. „

    Oamenii din vremea aceea se vor inrai ca niste fiare salbatice, fiind inselati de Antihrist. Nu vor da respect parintilor si celor mai batrani, iar dragostea va pieri. Pastorii crestinilor, arhierei si preoti vor fi oameni cu slava desarta, afara de prea putini, cu totul nerecunoscand calea din dreapta de cea din stanga.„

Aici putem face o paranteza si sa ne gandim la discursul si actiunea ierarhilor nostrii actuali. Cititi va rog si articolul:

Obiectivul Patriarhului, acelasi cu al masoneriei: “Unitatea spirituala a lumii”

   Atunci se vor duce la locurile ascunse si sfinte (manastiri si schituri), ca sa gaseasca mangaiere sufletului de multele tulburari si ispite pe care le vor intampina zilnic; dar usurare nu vor gasi, caci peste tot vor fi piedici si sminteli. Si toate acestea se vor face pentru ca Antihrist va stapani peste tot, va domni in toata lumea, va face semne si minuni cu inselaciune si va insela pe oameni cu viclenie, ca sa nascoceasca si sa vorbeasca unul cu altul de la un capat al pamantului la celalalt  Atunci vor zbura prin aer ca pasarile si vor inota prin adancul marii ca si pestii .„ (CUM SA NU-L CREZI, CAND A PREVAZUT DUPA CUM BINE SE VEDE, FOLOSIREA TELEFONIEI SI A INTERNETULUI, A AVIONULUI SI A SUBMARINULUI?)

Si toate acestea le vor face oamenii, traind in tihna, necunoscand ca acestea sunt inselaciunile lui Antihrist. Si asa de mult va inainta stiinta vicleanului, ca sa insele prin nalucire pe oameni, pentru a nu mai crede in Dumnezeu Cel in Sfanta Treime inchinat. „ (VEDEM CLAR IN EPOCA MODERNA „ARGUMENTATIA„ ATEISMULUI CE INVOCA STIINTA PENTRU COMBATEREA CRESTINISMULUI. PE DE ALTA PARTE, CIMENTAREA IN MATERIAL SI LIMITAREA STRICTA LA SIMTURI, DUCE LA UITAREA CREATORULUI)

SI MAI SPUNE SFANTUL (CEEA CE PENTRU EL ERA PROFETIE, PENTRU NOI ESTE  DEJA ISTORIE):

Fiindca dupa 1913 trecand 79 de ani se vor face toate rautatile profetite despre venirea lui Antihrist . „ (ADICA 1992, CREAREA UNIUNII EUROPENE, INCEPUTUL SFARSITULUI … )

PENTRU FINAL, SFANTUL ZICE:

Atunci, vazand Prea Bunul Dumnezeu pierzania neamului omenesc, va scurta zilele pentru cei putini care se vor mantui; ca se va sili Antihrist cu slugile sale sa insele – de va fi cu putinta -, si pe cei alesi. Atunci fara de veste va veni sabia cu doua taisuri si va omori pe inselatorul si pe cei ce-i slujesc lui. „

   DESPRE ACELASI 1992 NE-A SPUS SI Sf. Ierarh Calinic de la Cernica (1787-1868 ):

Un zvon circula in tara ca nu peste mult timp, adica in 1848, aveau sa aiba loc mari evenimente, un sfarsit de lume, un inceput de lume noua. ( ESTE VORBA DESPRE REVOLUTIILE MASONICE DIN 1948 DE PE INTREG CUPRINSUL EUROPEI) Framantat de aceste ganduri, intr-una din nopti, intorcandu-se la chilie de la slujba utreniei si asezandu-se ca de obicei pe scaunul sau – caci asa obisnuia sa se odihneasca cuviosul, sezand pe un scaun si niciodata intins pe pat -, in acel moment s-a aflat cu trupul in picioare, aievea nu in vis, in cealalta insula a Sfantului Gheorghe, avand de-a dreapta pe Sf. Ierarh Nicolae si de-a stanga pe Sf. Mare Mucenic Gheorghe, care il mustrau de ce nu a inceput zidirea manastirii in aceasta insula, pentru care deja primise bani.    Cuprins de frica si de cutremur, staretul Calinic a raspuns: “Iertati-ma, sfintilor ai lui Dumnezeu, dar citind eu unele prevestiri despre viitor, am crezut ca la anul 1848 va fi sfarsitul lumii“. Atunci sfintii i-au zis: “Uita-te spre rasarit“. Si ridicand cuviosul ochii spre rasarit, nu se mai vedea cerul, ci numai o mare lumina dumnezeiasca iar el spaimantandu-se, a cazut la pamant . “Priveste acum la rasarit si vei vedea taina cea mare a Providentei“. Si fiind intarit de darul lui Dumnezeu, Sf. Calinic a vazut pe cer pe Sf. Treime, asa cum este zugravita pe sfintele icoane, iar dedesupt, pe un mare pergament luminos era scris cu litere mari: 7500, ani de la Adam. Atunci sfintii care il sustineau pe brate, i-au zis: “Vezi ca nu la 1848 va fi sfarsitul lumii, ci sfarsitul lumii va fi cand se vor implini 7500 de ani de la Adam ? Asadar, au adaugat sfintii, incepe indata a zidi marea manastire a Sf.M. Mc.Gheorghe“.

ACEASTA ESTE VEDENIA Sf. CALINIC DE LA CERNICA. PRECUM OBSERVAM , SE INDICA PRECIS ANUL 7500 DE LA ADAM, CARE CORESPUNDE ANULUI 1992.

   Iata ce ne-a spus Sfantului Metodie, arhiepiscopul Patarelor, care a patimit in anul 310 d.Hr:

Si dupa aceea va imparati Antihrist … si va face minuni si semne ciudate, incat pe multi ii va rataci de la dreapta credinta si de va putea pana si pe cei alesi… Si va mari si va slavi pe evrei si va dezradacina bisericile si le va preface (le va da alta destinatie) si va fi foamete si ciuma in toata lumea. Si apele se vor usca, iar paraiele si raurile vor seca. Si ploaia nu-si va da roada sa pe pamant. Si va stapani acest blestemat 3 ani si 6 luni.

   Atunci va trece anul ca luna, si luna ca saptamana, si saptamana ca ziua, si ziua ca ora, si ora ca minutul pentru robii cei alesi ai lui Dumnezeu.„

   Iata ce ne spune Sf. Lavrentie de Cernigov:

Acum,  noi îi votăm pe conducătorii noştri suntem fie cu cei „de dreapta” fie cu cei „de stânga”. Dar nu ăsta e amarul, căci va veni o vreme când vor impune lumii să-şi aleagă un singur împărat. Iar când omenirea va vota pentru un singur împărat, să ştiţi că acela „el e” – antihristul – şi să te ferească sfântul de vei vota.„

   „Va fi un asemenea război mare încât atât de mulţi se vor pierde că vor rămâne foarte puţini care vor supravieţui, dar cei ce vor rămâne nu vor putea scăpa decât dacă se vor adăposti prin crăpăturile pământului, prin peşteri. Spunea că în acest război se vor distruge atâtea state încât până la urmă vor mai rămâne doar două sau trei. Atunci ei se vor hotărî să-şi aleagă un singur împărat peste tot pământul. În ultimele timpuri, la sfârşit, va începe prigoana împotriva adevăraţilor creştini, care vor trebui să scape fugind

Vine timpul, şi nu e departe, povestea stareţul, când foarte multe biserici şi mănăstiri se vor deschide în slujba Domnului şi se vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru ci şi pe dinafară. Vor auri şi acoperişurile atât ale bisericilor, cât şi ale clopotniţelor, dar preoţimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la cărămizile lui Faraon. Preotul nu va mai face şi misiune. Când vor termina lucrările nu se vor putea bucura de slujbe duhovniceşti în ele că va veni vremea împărăţiei lui antihrist şi el va fi pus împărat 

   „Rugaţi-vă ca Bunul Dumnezeu să mai lungească acest timp ca să ne putem întări în credinţă, căci vremuri groaznice ne aşteaptă.

   Luaţi aminte la toate cele ce vă spun căci totul se pregăteşte cu foarte mare viclenie. Toate bisericile şi mănăstirile vor fi într-o bunăstare imensă, pline de bogăţii, ca niciodată, dar să nu mergeţi în ele. Antihrist va fi încununat ca împărat în marea biserică din Ierusalim cu participarea clerului şi a Patriarhului. Intrarea şi ieşirea din Ierusalim va fi liberă pentru orice om, dar atunci să vă străduiţi să nu vă duceţi, căci totul va fi spre a vă linguşi pe voi, ca să vă atragă în ispită.

   Antihrist va proveni dintr-o femeie curvă, o evreică dintr-al doisprezecelea neam de preadesfrânaţi. Deja de la adolescenţă se va deosebi de semenii săi prin capacităţile sale intelectuale deosebite, care se vor manifesta la el mai ales după vârsta de 12 ani când, plimbându-se prin parc cu mama lui, se va întâlni cu satana care ieşind din beznă (din adâncul iadului) va intra în el. Băiatul se va cutremura de spaimă dar satana îi va spune: „nu te teme şi nu te înspăimânta, eu te voi înălţa pe tine”. Acest copil îi va uimi pe toţi cu inteligenţa sa. Şi aşa, din el va încolţi şi se va coace în chipul omului „antihristul”. Când satana va fi întronat, în timpul punerii coroanei se va citi Simbolul Credinţei – Crezul -, dar el nu va permite ca acesta să fie citit corect, iar acolo unde vor fi scrise cuvintele „şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu el se va lepăda de acestea şi se va recunoaşte doar pe sine. La încoronare, antihristul va avea mănuşi pe mâini, iar când le va da jos ca să-şi facă Sfânta Cruce, Patriarhul va observa că el în loc de unghii are gheare şi aceasta îi va întări bănuiala sa că acesta este antihristul. Atunci Patriarhul va exclama: „Acesta este antihristul” pentru care Patriarhul va fi omorât.

Antihrist va fi foarte învăţat şi va cunoaşte toate vicleniile sataniceşti şi va face multe minuni false şi semne amăgitoare. Pe el îl vor vedea toţi şi îl va auzi lumea întreagă (prin televiziune, radio, etc. ). Pe oamenii săi el îi va ştampila cu semnul său. Însă pe adevăraţii creştini, care i se vor opune, are să-i urască cu ură mare. Atunci va începe ultima şi cea mai mare prigoană a creştinilor care vor refuza ştampila satanei (semnul 666). Prigoana va începe îndată de pe pământul Ierusalimului iar apoi se va extinde pe tot globul şi se va vărsa ultima picătură de sânge în numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dintre voi, copiii mei, mulţi veţi ajunge aceste vremuri îngrozitoare. Ştampila lui satana (666) va fi de aşa natură încât toţi vor vedea dacă a primit omul sau nu semnul satanicesc. Creştinul care nu va primi semnul satanei (666) nu va putea nici să vândă şi nici să cumpere nimic. Dar nu vă pierdeţi nădejdea şi nu vă descurajaţi, că Dumnezeu nu-Şi va părăsi turma Sa. Să nu vă fie frică, nu cumva să vă deznădăjduiţi!

   Bisericile vor fi deschise, dar creştinul ortodox (trăitor, viu cu sufletul) nu va putea intra în ele să se roage, căci în ele nu se va mai aduce jertfa fără de sânge a lui Iisus Hristos. În ele va fi toată „adunarea satanică”. Şi iată că, pentru aceste fărădelegi, pământul nu-şi va mai da roada sa şi va fi o secetă aşa de mare, încât pământul va face aşa nişte crăpături că va putea să cadă omul într-însele. Creştinii vor fi omorâţi sau izgoniţi în locuri pustii, dar Dumnezeu are să-Şi îngrijească turma Sa, dându-le de mâncare şi apă de băut celor ce urmează Lui. Pe evrei de asemenea îi va goni într-un loc. Mulţi evrei care au trăit cu adevărat după legea lui Moise, nu vor primi pecetea lui antihrist. Ei vor sta în aşteptare, urmărindu-i toate activităţile lui. Ei ştiu că strămoşii lor nu L-au recunoscut pe Hristos drept Mesia, dar aici va lucra Dumnezeu, căci ochii lor se vor deschide şi ei nu vor primi ştampila lui satana, iar în cel de-al unsprezecelea ceas îl vor recunoaşte pe Iisus Hristos drept Mesia, vor trece la ortodoxie, iar pentru credinţa lor se vor mântui. Restul poporului, fiind slab în credinţă, va merge după satana. Iar când pământul nu va mai rodi, oamenii vor merge la satana cerându-i pâine, la care el le va răspunde: „dacă pământul n-a rodit, eu nu pot face nimic”. Vor seca râurile şi lacurile, şi nu va mai fi nici apă în fântâni. Acest dezastru se va lungi vreme de trei ani şi jumătate, dar pentru aleşii Săi Dumnezeu va scurta aceste zile. În aceste grele vremuri încă vor fi luptători puternici, adevăraţi stâlpi ai Bisericii Ortodoxe care vor avea harul Rugăciunii lui Iisus (rugăciunea inimii) şi Dumnezeu îi va acoperi pe ei cu harul Său cel sfânt şi binefacerea Sa cea atotputernică şi ei nu vor vedea acele minuni şi semne false care vor fi pregătite de antihrist pentru toţi oamenii şi pe care le va vedea restul lumii, unele chiar în bisericile creştinilor. Încă o dată vă repet să nu mergeţi în aceste biserici, căci Hristos şi binefacerea Lui nu va fi acolo .

   Va fi război, iar locurile prin care el va trece vor fi pustiite, vor dispărea şi oamenii şi toate vieţuitoarele.  Dar înainte de aceasta Dumnezeu va trimite tot felul de boli pentru oamenii cei slabi şi ei vor muri. Când va veni antihrist la putere, bolile însă vor dispărea.

   Cel de-al treilea război mondial nu va fi pentru pocăinţă, ci pentru nimicire, pentru distrugere.

   Cei credincioşi îşi vor vărsa sângele pentru credinţă şi atunci ei vor trece în rândul mucenicilor, iar cei necredincioşi vor merge direct în iad. Până când nu se vor completa rândurile îngerilor căzuţi, Dumnezeu nu va veni la judecată. În timpurile cele de apoi, Dumnezeu şi pe cei vii înscrişi în cartea vieţii îi va trece în rândurile îngerilor, completând astfel rândurile.

   Mulţi duhovnici şi slujitori ai Bisericii îşi vor pierde sufletul în vremea antihristului!

   În timpurile acelea nu vor mai fi draci în iad, ci toţi vor fi pe pământ şi în oameni. (de aceea se pregateste mentalul colectiv cu povestile despre extraterestrii). Va fi o mare calamitate atuncea pe pământ, nici măcar apă nu va mai fi, apoi va fi războiul mondial . Vor fi nişte bombe atât de puternice, încât şi fierul şi pietrele se vor topi. Focul şi fumul se vor ridica până la cer şi pământul va arde, vor rămâne foarte puţini oameni, şi atunci ei vor striga: „Terminaţi cu războiul şi să ne alegem un singur împărat pe tot globul!”

   Sfântul Nicolae Velimirovici, ierarhul care a fost canonizat de Sinodul Bisericii Serbiei nu cu multă vreme în urmă, spunea următoarele lucruri:

Vedem si noi multe semne care au fost prezise de Domnul Iisus, nu suntem orbi. „

   Marele teolog Dumitru Staniloaie spune la randul sau:

Ecumenismul este un produs al masoneriei „.

Cititi va rog si articolul:

IPS Laurentiu Streza: ORTODOCSII si CATOLICII trebuie sa fi IMPREUNA. APEL catre cititori

   Parintele Paisie Aghioritul:

Vor fi politicosi, pentru că vor fi europeni, vor arăta că sunt la înăltime. Nu îi vor chinui pe oameni, dar omul nu va putea trăi dacă nu are pecetea. Vor spune ei: “Fără pecete vă chinuiti. Dacă ati fi primit-o, nu ati fi trăit asa de greu”. Nu se vor putea folosi nici monezi de aur, nici dolari, dacă vor avea“.

De aceea, dacă fiecare se va îngriji să trăiască de pe acum simplu, în cumpătare, va putea trăi în acei ani. Să aibă omul curaj să cultive grâu, cartofi, să pună putini măslini si atunci, cu vreun animal, cu o capră, cu putine găini va putea înfrunta nevoile familiei sale. Pentru că si provizii de ar face, nu-i vor folosi mult, deoarece alimentele nu tin mult si se strică repede. Pentru cei alesi se vor scurta însă zilele“.

   “Încet, încet, după cartelă si buletin de identitate, adică după îndosariere, vor înainta în mod viclean la pecetluire. Vor sili, prin diferite mijloace viclene, pentru ca oamenii să primească pecetea pe frunte sau pe mână.”

Vor forta astfel lucrurile si vor spune: “Vă veti misca numai cu cartele”. Banii se vor desfiinta. Va da cineva cartela la magazin si va cumpăra si vânzătorul va lua banii din bancă“.

Cel ce nu va avea cartelă nu va putea nici vinde, nici cumpăra. Pe de altă parte, vor face reclamă sistemului perfect al pecetluirii cu raze laser cu 6-6-6, pe mână sau pe frunte, care nu se va vedea la exterior. În acelasi timp, la televizor vor arăta că cutare a luat cartela cutăruia si i-a luat banii din bancă, si vor spune mereu: “Mai sigură este pecetluirea cu raze laser, pe mână sau pe frunte, pentru că numai detinătorul îsi stie numărul lui. Pecetluirea este sistemul perfect.„

Din păcate, iarăsi “anumiti cunoscători” îi vor “înfăsa” pe fii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile ca să nu-i mâhnească. “Aceasta nu are importantă”. “Nu-i nimic, este destul să credeti lăuntric”. Si, desi vedem că Apostolul Petru, care s-a lepădat numai la exterior de Hristos, i s-a socotit aceasta cu adevărat lepădare, acestia se leapădă de Sfânta pecete a lui Hristos, ce le-a fost dată la Sfântul Botez, care este “Pecetea darului Sfântului Duh”, prin primirea pecetii lui antihrist si mai spun apoi că îl au pe Hristos înlăuntrul lor.    Dar cu toate cele pe care le-am arătat, auzi, din păcate, o grămadă de neghiobii ale mintii unor “gnostici” de astăzi. Unul spune: “Eu voi primi buletinul cu 666, si voi pune si o cruce alături”. Altul spune: “Eu voi primi pecetea cu 666 pe frunte si voi face si o cruce pe cap…”. Iar altii spun o grămadă de alte neghiobii, crezând că se vor sfinti în felul acesta. Dar toate acestea sunt înselări.    Numai cele care primesc sfintire, numai acelea se sfintesc. De pildă, apa primeste sfintire si se face agheasmă. Insă urina nu primeste sfintire. Piatra se poate face pâine prin minune, dar necurătia ( fecalele ) nu primeste sfintire.    Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci când este pe buletin, pe mână sau pe fruntea noastră prin simbolul lui, nu se sfinteste chiar si o cruce de ai face.    Avem puterea Cinstitei Cruci, a simbolului sfânt, si harul dumnezeiesc al lui Hristos numai atunci când ne îndestulăm cu Sfânta pecetluire a Botezului, prin care ne lepădăm de satana, ne unim cu Hristos si primim sfânta pecetluire: “Pecetea darului Duhului Sfânt”. Hristos să ne lumineze pe toti. Amin. “    Sunt multi oameni ai lui Dumnezeu ce au mai profetit , printre ei si Sfantul Efrem Sirul, Sfantul Andrei cel Nebun pentru Hristos, etc.

   Pentru intocmirea capitolului de mai sus am folosit si materiale din RAZBOI INTRU CUVANT

Va invit sa cititi si o excelenta lucrare a Ierom. Serafim Rose. Veti intelege mai bine ce se petrece in jurul nostru:

ortodoxia_si_religia_viitorului.exe

De asemenea o ampla lucrare scrisa in 1990, cuprinzand inclusiv profetii ale unor Sfinti sau mari duhovnici

profetii.exe

sursa http://saccsiv.wordpress.com

5 responses to “NOUA ORDINE MONDIALA

  1. Fascinant acest blog, nu stiu cum sa dau de tine dar daca tu, creatorul blogului, citesti asta, vreau sa-ti spun ca iti multumesc ai informatii foarte bune si pe un temei logic, scrieri ale unor oameni cu realizari in viata. Ai grija sa nu primesti cumva informatii gresite

  2. Eu am gasit un videoclip, de fapt sunt mai multe, , nu stiu pe care sal aleg de fapt, e un antihrist dinasta cu elitele, , credeti-ma, a venit in Romania ! Ca sa vedeti ce vor sa faca cu mintea umana omul asta mincinos, ! Uitati-va si la reactiile lui, intelege intrebarea inainte sa i-o traduca, de parca diavolul n-ar stii romana, ii zice ce sa-i raspunda inainte ce minciuni sa zica, asta e linkul :

  3. Oamenii astia isi iau 10 doctorate si apoi zic ” Mai, eu stiu ce vorbesc, credeti ca vorbesc prostii ? „

  4. De oamenii astia trebuie sa te feresti, zic o vorba adevarata, dupaia vreo 10 minciuni !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s