Monthly Archives: aprilie 2011

Cuvinte cu putere multă

Părintele Amfilohie de la Diaconeşti – Cuvinte cu putere multă

 
 
Reclame

Schimbarile care vor veni… Simpla privire asupra viitorului

Schimbarile care vor veni

 
Ieri am avut  o discutie interesanta cu Zarzavat O dezbatere despre schimbarile de care am tot vorbit in ultima vreme. Despre lectiile valoroase pe care noi ca romani am avut ocazia sa le invatam nu demult. Si care ar trebui sa ne ajute in anii care vor urma si in noua tranzitie care va incepe in curand.

Era vorba de o alta cadere de sistem care se intampla cu cativa ani in urma. La fel de incredibila si inimaginabila pentru omul de rand ca si cea care ne asteapta acum. Si problemele care apar tocmai pentru ca un om aflat in interiorul sistemului care sta sa cada, nu poate in general sa inteleaga corect ceea ce se intampla in jurul lui.

Ia spuneti, in 23 septembrie 1989 cum ati fi reactionat daca va spunea cineva ca in 3 luni Ceausescu e mort ? Ca vom scapa de lipsurile grave de hrana si energie. De cozi vesnice la mancare, de frig si intuneric in case zilnic. Ca in 10 ani televiziunea prin cablu cu zeci de programe si calculatoarele vor fi chestii banale. Ca se va inventa o jucarie numita telefon mobil care incape in buzunar si mai face pe GPS-ul, camera video si aparatul foto simultan. Ca internetul va revolutiona sistemul de comunicatii, de informare si economii intregi. Si noi vom putea pierde vremea pe blog discutand liber economie si facand filozofie…

Stiu, majoritatea ar fi spus ca e un vis frumos. Utopic chiar. Auzi, telefon mobil si internet cand noi nu avem apa calda, stam pe intuneric si murim de foame. In 10 ani de acum ? S.F.-uri domnule, fugi de aici.

A fost numai lapte si miere ? Cat a durat prabusirea ? Dar refacerea ? Cum ar fi evoluat societatea daca nu ar fi venit mineriadele ? Daca nu s-ar fi grabit Ilici si gasca de comunisti ajutati de amicii de la est sa se bage in fata ? Cum s-ar intampla daca fenomenul s-ar petrece la nivel global ? Si n-ar mai avea cine sa-i sprijine pe cei care vor incerca sa „fure” o rasturnare de sistem in folosul propriu ? Si apoi sa traga inapoi educatia, cercetarea si stiinta pentru a indobitoci lumea cu consumerism prin intermediul mass-media ?

Credeam ca noi, ca romani, ar trebui sa fim mai deschisi la minte. Sa fi invatat ceva din lectiile ultimilor ani. Ca totul e posibil daca vrei. Ca trebuie sa inveti sa faci diferenta intre adevarat si fals. Ca e pacat sa iei teapa de la Caritas. Si sa pui apoi botul la FNI. Doar pentru a repeta din nou povestea afirmand ca imobiliarele „doar creste” si nu are cum sa scada.

Multe persoane au inteles din optimismul meu ca daca pica sistemul actual azi, maine ne reformam si ne regularizam si totul e lapte si miere. N-am insistat niciodata ca revenirea se va desfasura brusc si fara unele sacrificii. Ca nici atunci n-a fost roz si bine instantaneu, ci a urmat o perioada de crestere treptata. Insa colapsul s-a desfasurat destul de rapid. Am incercat sa arat ca la fel ca atunci, impactul social va fi major si prabusirea se va intampla peste noapte. Si in ciuda faptului ca acum oamenii se tem de un nou colaps, unii il vad totusi ca un eveniment benefic. Cei care au inteles ca poate fi si mai bine de atat. Cei care doresc la o lume mai buna si sunt aratati cu degetul drept visatori. Pentru ca „sistemul” de acum nu are cum sa pice, nu-i asa ?

Pesimistii pot spune ca de atunci am ramas rataciti in tranzitie, daca ne comparam noi de acum cu vecinii din vest de acum. Dar daca ne vom compara cu noi cei din perioada comunista, devine clar ca in aproximativ cativa ani depasisem deja nivelul de trai de atunci. Iar acum putem spune ca suntem la „ani-lumina” de 1989. Cu toata coruptia, jaful si manipularile de care ne plangem si care ne-au pus bete in roate. Putem sa ne imaginam oare care ar fi fost dezvoltarea daca acestea ar fi fost eliminate de tot atunci ?

Apoi, nu e corect sa privim acum lucrurile ca si cum am fi in exteriorul sistemului. Analizand cu actualele cunostinte, ceea ce traiam si gandeam atunci. Cati din cei care traiau in epoca comunista stiau ce se intampla in vest ? Mai ales cei care erau bombardati zilnic cu manipulari, cu cincinale, cu realizarile partidului si cate si mai cate. Care nu iesisera din tara si nu aveau termen de comparatie decat in ideea „legendelor” si povestilor de la altii. Care visau la un sistem mai bun, dar nu si-l puteau imagina. Care voiau sa scape de Ceausescu dar tremurau la gandul unei revolte si haosului cauzat de prabusirea comunismului.

S-ar putea sa avem niste surprize, la fel cum au avut si cei de atunci. Tin minte ca in timp ce se intampla, totusi multora nu le venea sa creada ca e real. Se uitau la televizor si erau pur si simplu blocati. Chiar si dupa lichidarea de urgenta a cuplului Ceausescu pentru musamalizarea treburilor si eliminarea indoielilor. Incearcati sa va aduceti aminte de acele momente, daca le-ati trait in tara si erati suficient de mari sa vi le amintiti. Sentimentul de incredibil era extrem de puternic in randul oamenilor normali.

Cam asa vedem si noi lucrurile acum, de pe aceasta planeta amarata, o picatura intr-un univers infinit, mult mai mica decat era atunci Romania fata de restul globului. Multi nici macar nu putem sa ne imaginam ca poate exista si altceva. Iar cei care vorbesc despre asta suna de multe ori utopic si neconvingator.

Din pacate si eu ca si voi, sunt in sistem. Si chiar daca unii reusesc sa isi fac o idee despre ce ar putea fi, le e uneori greu sa explice si altora despre asta. La fel ca si cei care pe vremea comunistilor vizitau o tara vestica, citeau un ziar strain sau ascultau emisiuni radio din afara. Incercand apoi sa explice vecinilor cam cum se intampla lucrurile in alte parti, ca au fost deja „revolutii” asemanatoare in alte tari si se apropie si randul nostru. Semnele se adunau si unii stiau ca va urma. Curand. Poate nu in 87 cand s-a incercat la Brasov prima revolta spontana si inabusita. Poate nu in primavara lui 1989 cand s-a intamplat la unguri. Dar pentru unii era din ce mai clar ca nu mai dureaza mult, chiar daca nu reuseau sa-i convinga de asta si pe restul majoritatii.

In final, incerc sa inchei intr-o nota optimista. Si pentru „pesimistii” de meserie, repet: nici acum 20 de ani nu s-a sfarsit lumea. Decat pentru ceasca si inca cativa. Mda, ca sa vezi inca o coincidenta. Imediat sunt exact 20 de ani de atunci. N-ar fi frumos sa ne prinda aniversarea in mijlocul unei alte „revolutii” ? Una adevarata de data asta… 😉

=======================================================================

Simpla privire asupra viitorului

 
Aceasta este o scurta prezentare a modului in care vad eu acum evenimentele ce se vor desfasura in urmatorii 5-10 ani. Posibil sa nu fiti de acord cu o parte din aceste lucruri, desi in mare parte le-am mai discutat deja. Am tot detaliat in ultima vreme ceea ce cred ca va urma in diferite domenii precum economie, energie, mediu sau spiritualitate. Am considerat insa necesar un nou cuprins actualizat al unor fapte in marea lor majoritate cunoscute deja cititorilor acestui blog.

Incepem cu domeniul economic, de unde cred ca se va da startul schimbarilor iminente in urmatorii maxim 2-3 ani. Aceste transformari majore cred ca vor duce la dezintegrarea sistemului financiar, pentru ca ulterior intregul lant logistic global sa se rupa. Vor aparea probleme tot mai mari in transporturi, comert si tranzactii la scara mare. Increderea oamenilor in vechile sisteme este pe zi ce trece tot mai diminuata. Se vorbeste peste tot si din ce in ce mai mult despre adevarata situatie din lumea financiara sau cea politica. Oamenii incep sa spuna lucrurilor pe nume si mai ales sa ia atitudine, ceea ce va duce la prabusirea treptata a structurilor statale si a modului de organizare actual.

Imprimarea de bani nu va mai ajuta la nimic in momentul in care destabilizarile vor deveni tot mai puternice. Vor aparea probleme in aprovizionarile cu hrana si energie ce nu vor mai putea fi rezolvate cu bani de hartie. Schimbarile climatice vor aduce si ele modificari. Daca estimarile despre activitatea solara in crestere sunt corecte, vremea va continua sa fie tot mai haotica. Iernile reci in lipsa activitatii solare sau problemele survenite in cazul unor amplificari spontane pot afecta sistemele de distributie energetica. Aceste efecte vor putea fi atenuate in cazul aparitiei unor surse energetice alternative, avand in vedere tot mai multe noutati care vin din acest domeniu. Pe termen mediu oamenii vor suferi de pe urma cedarii vechilor retele energetice. Insa pe termen lung vor beneficia mult in urma descentralizarii si independentei castigate cu ajutorul noilor tehnologii ce vor oferi alternative reale.

Parerea mea este ca sunt multe persoane care stiu deja de lucrurile astea. Ca de aceea anumiti oameni politici sau manageri din marile corporatii si banci, considerati totusi inteligenti, se poarta ca si cum n-ar mai conta ziua de maine. S-au tot semnalat in ultima vreme un numar surprinzator de mare al demisiilor in cadrul managerilor  de top sau sefilor din politie  Bineinteles, putem da vina pe problemele economice sau pe cele personale. Altii pe de alta parte, pot spune ca nu doar au stiut, ci au si participat la crearea acestor conditii. Stiti probabil de teoriile NWO care vorbesc de crearea intentionata a unui sistem global cu o moneda unica aflata in mana bancherilor.

Ce uita insa unii este tocmai faptul ca acum avem deja asa ceva. Avem dolarul ca FIAT money universal acceptat aproape in orice tara de pe glob. Constituind moneda de rezerva si mijloc de tranzactionare deja implementat aflat in mana FED. Pe langa care mai exista deja si sistemul SDR. Pentru impunerea lor sub monopol de stat si pentru castigarea puterii de bancile centrale s-a muncit mai bine de un secol. Iar rezultatul nu va fi cel cu care incearca sa ne sperie diverse teorii mai mult sau mai putin „conspirationiste”. Dezintegrarea acestui model al banilor fara valoare reala emisi sub monopol de stat cred ca va fi tocmai o eliminare a controlului exercitat acum de la nivel inalt. Pentru a reveni la un sistem fara manipulari de la varf si independent de vointa globala a catorva politicieni sau bancheri.

Personal cred ca in momentul dezintegrarii vechiului sistem, vom asista la o masiva descentralizare. Din instinct oamenii se vor intoarce la metale pretioase sau schimburi directe. Unele orase poate vor incerca si varianta emiterii de moneda proprie bazata pe etalon energetic, metale pretioase sau altceva. Sunt multe variante pe care le-am discutat la alternative monetare  Dar ideea va fi independenta si organizarea la nivel local. Cuvantul cheie va fi colaborare in ideea analizarii resurselor disponibile si gasirea de solutii. In functie de fiecare oras sau regiune organizarea si masurile vor fi diferite. In functie de viteza de reactie a oamenilor si a mentalitatilor, solutiile vor fi implementate mai repede sau mai tarziu, mai greu sau mai usor.

Vor fi bineinteles si cei care vor claca, vor ceda in fata presiunilor sau a fricii. Ca si cei care vor recurge la violenta in lipsa existentei unor nuclee care sa elimine aceste fenomene. De aceea vor exista si conflicte, desi la nivel global cred ca va fi evitata varianta unui razboi. Se poate sa mai asistam la confruntari conventionale de larga amploare avand in vedere framantarile din lumea araba si nu numai. Dar un full-atomic cum incearca unii sa sugereze cred ca este exclus. Cu toate jocurile de culise si castigurile obtinute pe urma unui eventual razboi, chiar si la nivel inalt exista persoane care inteleg riscurile unor astfel de actiuni. In plus, apar tot mai multe voci care spun ca cineva acolo sus are grija de noi. Si de obicei nu intervin in mod direct pentru ca e bine sa-i lasi pe cei mici sa se joace si sa invete singuri. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa-i lasi sa-si arunce planeta in aer cu totul. Se pare ca depinde doar de noi daca ne „cumintim” si ii lasam sa ne ajute odata ce aceasta eliminare a vechilor forme de negativitate va avea loc.

Bineinteles ca toate aceste schimbari vor veni cu modificari puternice la nivelul constiintei si mentalitatii umane. Se vor redefini prioritati, se vor duce lupte pentru depasirea piedicilor iar relatiile inter-umane vor capata noi valori. Vor fi multi cei care vor descoperi ca vechile ocupatii au devenit inutile si intoarcerea la vechile obiceiuri e imposibila, dar vor dori sa ajute totusi cumva in acest efort comun. Si vor fi mai ales cei care stiau de vreme buna ce va urma si au inteles ca trebuie sa se pregateasca pentru asta. In final reintoarcerea la fundamente si la o viata mai linistita intr-un mediu mai curat vor aduce vindecare atat la nivel fizic cat si la cel psihic. Atat a noastra cat si a naturii pe care cred ca vom ajunge sa o respectam si sa o cunoastem mai bine. Eu voi continua sa astept in continuare cu o minte deschisa vremurile ce vor veni. Iar daca unii dintre voi nu-mi impartasiti ideile sau optimismul, rugamintea este ca de obicei sa nu folositi pietre. Prea mari…

 
 
 
sursa DILEME EXISTENTIALE blog
 
 

Jocul Angry Birds produs de Rovio Mobile este o batjocura la adresa semnului sfintei Cruci si a crestinismului!

 

 

Jocul Angry Birds produs de Rovio Mobile a fost descarcat pe plan mondial de peste 140 de milioane de ori, ceea ce face ca el sa devina unul dintre cele mai populare jocuri din toate timpurile. Jocul e disponibil pe AppStore, Android Market, Ovi Store dar si pentru telefoane cu Windows, iar compania vrea sa ajunga la 100 de milioane de download-uri in China anul acesta, informeaza PC World.

Compania Rovio Mobile a lansat 51 de jocuri in decurs de sapte ani inaintea Angry Birds, insa numai cu acesta a avut succes. Jocul e disponibil de la final de 2009 pe AppStore unde exista atat variante gratuite, cat si pe bani (99 de centi).

Compania a investit masiv in marketing pentru a obtine vanzari mari: a lansat produse cu sigla Angry Birds si a avut si reclama in timpul finalei Super Bowl.

Marea tinta este China unde Rovio doreste ca Angry Birds sa devina unul dintre cele mai importante brand-uri locale. Compania vrea anul acesta 100 de milioane de download-uri in China, tara in care exista aproape 900 de milioane de utilizatori de telefoane mobile.

comentariul meu

Daca veti juca acest Angry Birds pe parcursul cresterii in nivel veti constata ca sunt folosite mesaje subliminale in grafica jocului.Am cautat in graba nu am avut timp sa sap mai adinc totusi si asa am gasit pe net imagini sugestive.Se vad crucii peste tot.Acei porcusori sunt de fapt  crestinii adapostiti de cladirile  (adica bisericile) care ii adapostesc.Jucatori trebuie sa arunce cu tot felul de obiecte ca constructiile sa se surpe si sa cada peste acei porcusori (crestini) Jocul a fost creat de niste dusmani ai crestinismului si ai lui Iisus Hristos.E ste un mesaj subliminal care compara CRUCEA  cu. cu un simbol de lovit. si crestinii cu niste porci  animale socotite necurate de musulmani, s-au murdare de catre alte religii.Personal cred ca la capatul acestui joc este propaganda francmasonica  ILUMINATII care prin muzica, film, televiziune,jocuri  de calculator platforme de jocuri video sapa la temelia bisericilor crestine, mai ales a celor de rit ortodox bizantin de care sunt deranjati cel mai mult.Ce impact nefast poate avea asupra tinerilor carora se inoculeaza in subconstient ura fata de semnul Crucii si ura fata de crestinism?

SESIZATI MESAJELE SUBLIMINALE L SEMNUL CRUCII AICI;

http://youtu.be/bMltvlqEM54

Acum vor sa scoata un film priviti la secunda 29 a trailerului;

http://youtu.be/2matH4B9bTo

CUM NE INCHINAM SI LA CINE?

Nu va mai inchinati satanei in Casa Domnului!

Cui ne inchinam cand facem semnul crucii? Este o intrebare simpla, aparent banala, si careia orice crestin ce macar o data a facut semnul crucii ii va raspunde pe nerasuflate: lui Dumnezeu (Sfintei Treimi). Ce simplu raspuns. Poate chiar da impresia ca este asa, desi, pentru prea multi crestini acest raspuns este cel putin gresit. Voi incerca mai jos sa combin semnul crucii, vorbele unor cuviosi si elemente de logica umana decazuta pentru a arata unor crestini ca nu doar fac gresit semnul crucii … ci chiar se inchina satanei. Nu ma credeti?

Crucea Ortodoxa

Multe lucrari pe internet despre Cruce ca si concept crestin. Dar eu aici voi vorbi despre alteceva, mai apropiat de noi, mai simplu de inteles, mai banal: DESPRE FORMA.

Cam aceasta este Crucea Ortodoxa. Sa luam in considerare doar verticala si cea mai lunga orizontala. Este usor din ce vedem sa deducem forma si proportiile. In desenele de mai jos voi utiliza exact aceasta cruce pentru a demonstra ceea ce am de demonstrat. Deci, tineti minte ceea ce vedeti pentru ca o vom folosi mai jos.

 Avem forma crucii intiparita in memorie si acum vom trece mai departe.

Despre Satanism

Nu voi intra aici in detalii dar voi explica a prima notiune. Satanistii sunt pe invers, si nu neaparat ca orientare sexuala. Ei zic Tatal Nostru invers, ei folosesc in ceremonii slujbe Ortodoxe inversate . Daca nu ma credeti dati click pe link-ul cu [click] si va veti delecta cu o astfel de slujba inversata intr-o productie pur satanica bazata pe ritualuri secrete, crime si perversiuni.

Si stiti ce le place cel mai mult la satanisti? Sa perverteasca semnul crucii. Indoita, rasturnata si chiar rasturnata si indoita. De exemplu semnul pacii: E o cruce inversata cu bratele rupte intr-un cerc vrajitoresc. Blasfemie la rang de arta!

Semnul Pacii

[2] Tinem minte crucea inversata, laitmotiv satanist. Magazin online de obiecte de cult demonic [avertizare: continut satanic explicit].

Acum sa punem cap la cap elementele

Pot fi oare mai explicit decat ce se vede mai jos? Cati ajungeti la buric si la (aproape de) umeri cu semnul crucii? Si cati utilizati modelul din dreapta (stanga ecranului) indiferent de ordine (nu e notat cu 1, 2, 3, 4 ca as legitima o anumita ordine ca valida)? Mergeti la oglinda si faceti o cruce, trageti concluzii si reveniti ca mai avem putin de discutat.

Crucea Pe Bust

De ce persista greseala?

Pentru ca suntem caldicei. Pentru ca facem totul la repezeala fara sa fim cu adevarat atenti. Pentru ca nici macar o minima logica nu folosim si dam gres in cel mai simplu si important semn Crestin Ortodox: Crucea. Este usor sa intelegi graba si greseala in lucruri ‘complicate’ ca rugaciunea, postul, trezvia, ispite si incercari … chiar si mersul la Biserica sau alte manifestari de credinta dar sa dam gres in ceva atat de simplu…

Si nici macar nu se cere un doctorat. Este o simpla logica elementara. Luam mental imaginea unei cruci si o pozitionam pe piept pastrand proportiile. Partea de sus in dreptul fruntii si … restul vine de la sine.

Mai rau este …

Mai rau este cand, pe langa crucile inversate vezi cruci contorsionate, rupte, oblice, diforme, ciungi (mergeam pe strada si am vazut un domn mai in varsta ‘batand’ o cruce fara un brat, ceva deosebit), circulare (nici nu pot sa explic cum se fac dar mana face o miscare circulara cu o viteza demna de un prestidigitatori). Mantuitorul Iisus Hristos nu a fost rastignit pe cruce cu capul in jos. Nu a avut nici defecte fizice si crucea sa fi avut un singur brat. Nu era nici macar o cruce cu bratele jumatate sau chiar mai mici din lungimea mainilor Lui pentru ca ar fi batut cuiele in aer. Nu era sigur un mare PLUS [+] sau un [X] sau cine stie ce alte forme geomtrice care trec drept cruce printre crestinii de astazi. Era o Cruce in adevaratul sens al cuvantului.

Rastignirea Domnului

Nu avem nevoie de inspiratie divina pentru a intelege cum sa facem o cruce corect ci de un pic de decenta si poate o jumatate de secunda in plus acordata miscarii. Nu este un concurs sa vedem care ‘bate’ trei cruci in cel mai scurt interval de timp cu premiul cel mare intrarea ‘gratuita’ in Rai. Nu trebuie sa miscam mana atat de repede incat sa pocim semnul iremediabil in incercarea de a face crucea fara ca cineva sa vada ca miscam mana. Mai bine nu o facem. Uneori cand vad pe unii ca fac semnul crucii imi duc mainile la urechi. Stresat astept, petrecand o eternitate intr-o clipa, stand cu teama si asteptand ca ei sa sparga bariera sunetului si sa produca un bum asurzitor.

Sa faci mereu semnul gresit este ca atunci cand cineva iti vorbeste dar de fiecare data iti poceste numele. Cat poti rabda?

Toate acestea sunt blasfemii

Sunt greseli acolo unde este prea simplu ca sa gresim. Sunt inchinari diavolului pentru ca lui si idolatorilor lui le plac crucile pe cat se poate de strambe si rasturnate, ofense Domnului. Nu ma credeti? Sa-l intrebam pe … papa (liderul papistasilor) care, prin arta lor bolnava contorsioneaza crucea Mantuitorului lasandu-L sa atarne fara nici un punct de sprijin in secta lor? Noi Il pictam drept, cu picioarele putin indoite la genunchi (m-am uitat la mai multe icoane, nu este o concluzie bazata pe o diploma pe care oricum nu o am) dar nu atarnand ca o carpa fiindca este Dumnezeu si nici moartea nu L-a invins (cum ar fi putut creatia sa invinga Creatorul?).

Sceptrul Papal | Crucea Indoita

Sa-l intrebam pe papa Ioan Paul al II-lea, cel ce sta pe scaun de hula si il substituie pe Mantuitorul Iisus in iertarea pacatelor? El a zis (in ’84): „Don’t go to God for forgiveness of sins: come to me.” adica „Nu mergeti la Dumnezeu pentru iertarea pacatelor, veniti la mine.”.

Papa | Scan de hula

Cineva ar putea spune ca pe spatele scaunului crucea este crucea lui Sf. Petru care a fost crucificat invers. Cine e la papistasi capul bisericii? Iisus Hristos sigur nu este (si e desenat mulatru in imaginea din spate sau mi se pare mie?). Este Sf. Petru sau este papa insusi? Eu stiam ceva de genul: ” Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. „si „Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este.”. Nu zice nicaieri ca e papa sau Sf. Petru (care nu sunt mentionati nici macar in zona gatului).

Pentru cei sunt sau ce se cred papistasi, doar si in gesturi, ascultati asta (sau direct pe YouTube). Daca nu credeti ca sunt reale si stiti engleza, delectati-va.

Decideti cui va inchinati, lui satana, dumnezeului papistas [acelasi lucru] sau lui Dumnezeu! Decideti daca crucea vostra sta in picioare sau sta in cap, este dreapta sau este stramba, este intreaga sau este rupta. Decideti cine va este Dumnezeu si Mantuitor: Domnul Iisus sau … altcineva. Si, in functie de decizia voastra asumati-va Crucea (atat ca inchinare cat si ca traire crestina)

Parintele Cleopa spune ca vrajmasii rad de cei ce nu stiu sa-si faca semnul crucii. Nu orice gest ii sperie si arde ci CRUCEA si numele Mantuitorului. Razbointrucuvat au un post interesant despre pedepse ale celor care isi bat joc de Sfanta Cruce

 

De pe blogul Doamnei preotese Corina Negreanu, spre folosul tuturor:

 

“(…) “Să nu cumva vă bateți joc de Cruce, că va fi vai de capul vostru ce vi se întîmplă!” ne repeta deseori bunica. ,,Da` ce ni se întîmplă mami(așa îi spuneam eu dînsei)?” O întrebam îngrozită de gravitatea atitudinii ei. ,,Păi, uite ce-au pățit unii din sat care au batjocorit crucea…” și bunica începea povestea care nu era poveste ci devenea istoria unor fapte reale petrecute în satul în care locuiam. Înțelepciunea simplă și pățaniile** altora îmi deveneau prin bunica veritabili pedagogi.

 

Odată, trei surori cu vîrste apropiate (să fi avut în jurul a 20-22 de ani), dintr-o familie mîndră și mai înstărită în sat, în urma unei dispute cu familia diacului*** (așa se spune în satele din Ardeal), sau a cantorului de la biserică, ca să facă bășcălie pe seama acestuia, într-o noapte au mers la casa lui și cu excrementele lor au mîzgălit peretele casei sub formă de cruci. Toți oamenii de bună credință cînd au văzut dimineața ,,grozăvia” s-au tulburat foarte tare. Știau, fie și dintr-o pură intuiție a bunului simț, dar mai ales din frică față de Dumnezeu, că batjocura lor nu va rămîne nepedepsită și că după asemenea faptă, nu vor ,,ajunge” bine. Așa s-a și întîmplat mai apoi. Cele trei surori au sfîrșit fiecare într-un mod odios. Una a înnebunit, alta s-a îmbolnăvit de o boală cumplită cu o lungă perioadă de agonie, iar cea de-a treia a murit într-o închisoare din Ungaria, pierzîndu-și mințile și bîndu-și propria urină. Dar suferința n-a fost într-atît. Copiii fiecăreia dintre ele au avut la rîndul lor parte de zbucium și suferință în viață. Cînd au urmat nepoții, la fel: vieți distruse, boli grele, nebunie, sinucideri în condiții oribile. Neamul lor, treptat, aproape s-a stins. Gura satului și oamenii care cunoșteau istoria din tinerețea celor trei femei, știau cauza pentru care ,,trage” neamul lor.

 

În satul nostru populația a fost împărțită în două (așa a rămas pînă azi): jumătate unguri și jumătate români. În perioada hortistă, cînd armata ungară a invadat satul, o femeie româncă, ortodoxă, pentru a fi văzută ,,bine” și pentru a nu suferi, ca să-i impresioneze pe soldații ce treceau călare prin fața casei acesteia, s-a apucat să își renege credința și dădea cu pietre în crucea de pe casă rostind ostentativ (ca să fie auzită de soldați) în maghiară: ,,Dă-te jos de pe casă Jesus mic”. Gestul ei n-a avut obiectivul scontat, n-a cîștigat încrederea lor, din contră, trădarea i-a scîrbit pînă și pe soldații maghiari primiți cu urale, flori și osanale de populația maghiară. Aceștia, povestea bunica, cînd au ajuns în dreptul Bisericii ortodoxe, au aruncat în curtea bisericii brațele de flori primite. Mulți dintre ei erau catolici. Femeia cu întreaga sa familie urma să aibă o viață de coșmar. După ceva timp a înnebunit, apoi au găsit-o spînzurată.

 

În satul vecin, tot în perioada hortistă, un ungur bogat, pizmaș și rău cu românii, într-una din zile, a dat jos crucea din capătul satului, a călcat-o în picioare și și-a făcut excrementele pe ea. Mulți s-au îngrozit de fapta lui. Mai tîrziu, s-a căsătorit și a avut patru copii. Doi au rămas cu handicap grav de la naștere cu forcepsul, ceilalți au sfîrșit cumplit, de tineri, iar el, spre finalul vieții s-a spînzurat. (…)”

 

Cineva poate intreba…

Cine esti tu bah … nima’n poteca sa ne corectezi? De ce nu ne corecteaza preotii? Duhovnicii?

Voi raspunde la ambele intrebari. Da! Eu sunt un neica nimeni. Un pacatos, poate mult in urma ca experienta crestina fata de toti cei ce cititi aici dar sigur cu un avans considerabil din punct de vedere al pacatelor fata de aceeasi audienta. Dar, fiindca vin din intuneric, nu iau nimic de bun si invat. Am avut noroc sa stiu cum se face crucea bine de mic, dar, sigur era printre primele lucruri pe care le-as fi invatat / corectat chiar inainte de a citi despre Spovedanie.

A doua parte este o intrebare justa cu multiple variante din care se pot alege de la niciuna la toate. Smerenie, incercarea de a nu sminti credinciosul … poate fiindca cei ce necinstesc semnul crucii sunt in biserici acoperiti de cel putin un credincios care a inteles ‘cum se face’. Poate pentru ca atunci cand vad greseala (la impartasanie sau in timpul slujbei) pus si simplu nu se poate tine o lectie … sau Dumnezeu stie de ce. Nu am scris asta sa fac observatie preotilor ci sa ajut credinciosii cu ceea ce stiu chiar si eu, cel mai simplu si important gest al crestinului Ortodox: CRUCEA.

ARTICOL PRELUAT DE PE BLOGUL ”PUSTNICUL DIGITAL”

Am mai adaugat si eu ce am crezut de cuvinta.(crucea ortodoxa) aia care era nu am considerat-o elocventa

RUGĂCIUNEA ŞI DEMONII

Sursă: Sfântul Nil Ascetul – Despre Rugăciune (Tâlcuiri la Filocalie 4).

Acesta avea multă putere în cuvinte, fiind eparh al Constantinopolului, pe vremea împărăţiei lui Mavrichie, şi s-a căsătorit cu o femeie cinstită, care i-a născut doi copii, unul parte bărbătească şi altul parte femeiască; după aceea şi-a înduplecat femeia cu cuvintele şi a făcut-o ca să lase Constantinopolul, şi să meargă să locuiască la mănăstirile Egiptului, împărţind copiii: să ia el pe fiul său Teodul, şi ea pe fiică-sa. Şi făcând aşa, s-au despărţit unii de alţii.

Deci aflându-se Sfântul Nil cu părinţii şi cu fiul său la Muntele Sinai, nişte barbari i-au lovit fără de veste ca nişte fiare, şi au luat rob, împreună şi cu alţi mulţi, pe fiul său Teodul, pe care îl plângeau fără de seamă ca pe un rob, precum se vede în cartea ce este făcută de dânsul. Deci, învrednicindu-se după aceasta de dumnezeiasca preoţie, a alcătuit cuvinte pustniceşti pline de toată înţelepciunea şi înţelegerea şi folosul, care cu puterea cuvântului şi cu harul Sfântului Duh îndeamnă spre nevoinţă. Şi tocmind multe cărţi prin care aducea pe mulţi către Hristos cu dragoste dumnezeiască, cu pace s-a săvârşit. Şi zace cu fiul său Teodul împreună şi cu alţi pustnici, precum zic unii în sfânta biserică a Sfinţilor Apostoli, la Orfanotrofion dedesubtul jertfelnicului, puşi acolo de Iustin împăratul.

 RUGĂCIUNEA ŞIDEMONII

Experienţa duhovnicească profundă şi înţelepciunea nevoitorilor rugăciunii duhovniceşti, cum este Sfântul Nil, ne desluşesc un element legat de aceasta, la care nu am fi putut ajunge singuri folosindu-ne numai de logică. Acest element este reprezentat de intervenţia demonilor în rugăciune. Impor­tanţa acestui element este atât de mare, încât Sfântul se ocupă de el în foarte multe din „capetele” lui. O cincime din „cape­te” se referă la acest amestec al duhurilor necurate în lucrarea rugăciunii. Deşi ne-am mai referit la acest aspect, acum e mo­mentul să-l vedem în mod sistematic şi detaliat. Amestecul demonilor în rugăciune se datorează răutăţii şi urii pe care o simt faţă de om, pe care îl invidiază. Demonul este cu adevărat necurat [50, 81] şi pizmaş [69,90] şi, de aceea, foarte îl pizmuieşte pe omul care se roagă [47]. Iar aceasta pentru că ru­găciunea duhovnicească lor le este foarte potrivnică şi urâtă [50], Demonul nu poate răbda faptul că omul reuşeşte să se înalţe până la Dumnezeu, ajungând astfel fericit şi împlinit, vătămându-l prin mijlocirea rugăciunii pe diavol, arătându-l neputincios să-l mai vatăme pe om. De aceea, diavolii îl atacă pe rugător fie mai mulţi împreună, fie singuri, ca nişte câini [94], ca fiarele sălbatice [91], ca să-l sfâşie, dacă ar fi cu putinţă. Demonii, pentru că sunt vicleni [94, 137, 139] şi înşelători [90, 94], încearcă prin viclenie să-l atragă pe rugător pe căi rătăcite şi păcătoase. Am văzut deja în cele arătate până acum care este scopul atacurilor demonice îndreptate împotriva rugătorului. Dar prin lucrurile concrete pe care ni le spune Sfântul în această proble­mă lupta duhovnicească este ferită de răstălmăciri. De aceea ne şi vorbeşte în multe şi felurite moduri despre ea, astfel încât să o înţelegem corect şi osteneala noastră să aibă rezultate. Sfântul arată că principalul scop al luptei demonului îm­potriva rugătorului este să împiedice rugăciunea dreptului care se roagă [48], Demonul vrea să-l împiedice pe omul virtuos în orice fel de la rugăciunea sa. Ca să-l poată împiedica din drumul său cel mai bun şi din călătoria către Dumnezeu [47]. Unirea omului cu Dumnezeu e cel mai înalt lucru pe care îl poate do­bândi omul prin rugăciune. Din această pricină, împotriva rugă­ciunii se îndreaptă toată strădania plină de turbare a vrăjmaşului. De aceea, încearcă să desfacă mintea de Dumnezeu [90], astfel încât să nu se poată ruga cum trebuie [51]. Urmăreşte chiar să întineze scopul [47] celui ce se roagă în tot felul de moduri care au acelaşi rezultat: lipsa de roadă a rugăciunii. Aşa se face că cel viclean se străduieşte să-l înşele pe omul care caută cunoştinţa nematerială şi fără formă, astfel încât, în cele din urmă, să prindă fum în loc de lumină [69], dacă nu este atent. încearcă, de asemenea, să coboare mintea din rugăciunea înfocată [106, 111], Se străduieşte să-l împingă pe om spre cuvinte şi fapte prin care să risipească rău ceea ce a adunat bine [137], şi aşa să-i pângărească mintea [48]. Pentru a reuşi toate acestea, diavolul foloseşte tot meş­teşugul [47]. în continuare, vom încerca să vedem pe îndelete această luptă felurită a diavolului contra omului de rugăciune. Influenţa demonilor asupra lucrării minţii Diavolul încearcă să schimbe funcţionarea trupului şi, prin aceasta, lucrarea minţii Diavolul nu are puterea să intre în adânc, în mintea de ne­pătruns a omului. De aceea, încearcă să influenţeze mintea omu­lui în mod indirect, producând diferite anomalii în trup. în acest fel, strecoară în minte gânduri sau înţelesuri sau vederi [64]. Ba chiar sileşte starea umorală a trupului să aducă vreo nălu­cire ciudată înaintea minţii şi să o facă să primească o anumită formă [69]. Adică încearcă să determine prilejuri binecuvânta­te pentru ca mintea cea fără de formă să primească o anumită formă, respectiv o face să aibă gânduri străine de rugăciune şi omul să nu se mai roage cu adevărat. Aşadar, influenţează trupul omului, dar această influenţă are loc într-un asemenea mod, încât omul să nu-şi dea seama ce i se întâmplă şi să nu creadă că este vorba de lucruri supranaturale. Modul acestei lucrări a diavo­lului este foarte simplu, aşa cum ne relatează bărbaţii cunos­cători [73] cu o adâncă cunoştinţă şi înţelegere duhovnicească, luminaţi de Dumnezeu şi de Dumnezeu cugetători. Potrivit cu ce ne spun aceşti sfinţi, printre care e şi Sfântul Nil, dracul, atingându-se de creier, schimbă lumina minţii precum voieşte [74]. Adică, dacă nu suntem pregătiţi duhovniceşte să rezistăm unor asemenea atacuri, diavolul face înlăuntrul nostru un joc de lumini şi de umbre, influenţând creierul, astfel încât să luăm această anomalie naturală drept lucrare dumnezeiască, o arătare, chipurile, a lui Dumnezeu. În afara acestor influenţe, demonii mai exercită şi alte influenţe asupra trupului, ajungând până la silirea şi vătăma­rea acestuia [91]. Încercând să-l influenţeze sufleteşte pe om, se preschimbă chiar şi în fiare [91], apărând sub formă de lei, şerpi, care încearcă să vatăme trupul rugătorului [106, 107]. Pot, de asemenea, să aţâţe animale adevărate, cum ar fi vipe­rele, ca să-i otrăvească pe iubitorii de Dumnezeu ce se roagă [108, 109], sau chinuind trupul rugătorului, să-l facă să-şi risi­pească mintea de la rugăciune [111]. Diavolul aţâţă patimile trupeşti şi, prin mijloci­rea lor, influenţează lucrarea mintii Diavolul răscoleşte toate patimile prin trup ca să poată împiedica (mintea) din drumul său cel mai bun şi din călăto­ria către Dumnezeu [47]. Într-un limbaj contemporan am putea spune astfel: ca să împiedice ieşirea minţii către Dumnezeu, vrăjmaşul omului aşază în calea sa mine, iar acestea sunt dife­ritele patimi trupeşti. Sfântul explică mai bine acest lucru în alt cap. Ce vor dracii să lucreze în noi: lăcomia pântecelui, curvia (…) şi celelalte patimi, ca îngrășându-se mintea prin ele, să nu se poată ruga cum trebuie [51]. Diavolul stârneşte, mai întâi de toate, patimile trupeşti, pentru că ele sunt cele mai la îndemână. Sfântul accentuează invidia diavolului, care face tot ce poate pentru a-l coborî pe om de la înălţimile duhovniceşti la care se află tocmai prin cele mai grosolane şi mai trupeşti patimi, cum este curvia. Chiar şi când crezi că te afli împreună cu Dumnezeu prin rugăciunea duhovnicească, ia aminte la demonul curviei, care este foarte pizmaş şi înşelător şi mai iute în mişcări decât mintea ta, ne spune Sfântul [90]. Influenţe asupra sufletului şi, prin aceasta, asu­pra minţii Influenţând sufletul, demonul are o acţiune mai directă şi mai plină de rezultate asupra minţii şi, prin urmare, şi asupra rugăciunii minţii. Cele mai dure modalităţi sunt, precum am vă­zut, înfricoşarea, stârnirea uimirii, ameninţarea [99], pe care le determină prin arătări ciudate [106, 109]. Foloseşte însă şi mo­dalităţi mai subţiri pentru a-i influenţa şi pe cei înaintaţi în viaţa duhovnicească, dacă nu sunt atenţi sau dacă ajung la neglijarea îndatoririlor duhovniceşti. în cazul în care reuşeşte să-i înşele, cei înşelaţi, în loc să vorbească cu Dumnezeu, vorbesc cu necu­raţii draci [81]. Iată câteva feluri de atac: Influenţarea memoriei Demonul influenţează memoria fără să înceteze să pună în mişcare înţelesurile lucrurilor prin mijlocirea ei [47, 69], ast­fel încât mintea să se umple de imaginile celor create, să se înde­letnicească cu acestea şi, în cele din urmă, să-L uite pe Domnul, cu Care voia la început să grăiască. Ca să folosim o imagine contemporană, putem spune că vrăjmaşul întrebuinţează memo­ria strecurând paraziţi în minte, aşa cum un post de radio poate fi bruiat d
e altul. Vicleanul însă încearcă cel mai mult: Influenţarea minţii prin diferitele patimi ale părţii ira­ţionale ale sufletului De exemplu, iubirea de argint, mânia, ţinerea de minte răului şi celelalte patimi, ca îngroşându-se mintea, să nu se poată ruga. Căci stârnindu-se patimile părţii iraţionale, nu o lasă să se mişte cu bună judecată [51]. Aşa cum am văzut la analiza pe care am făcut-o asupra patimilor, acestea reprezintă elemente străine strecurate în fi­rea noastră, care odată primite, devin una cu ea prin obişnuinţă, distrugând latura bună a firii noastre. Fără patimi mintea este subţire, patimile o îngroaşă, o fac greu de mişcat, lipsind-o de subţirimea ei naturală şi de uşurinţa în mişcări, făcând-o sluga puterilor iraţionale ale sufletului, în timp ce acestea ar fi trebuit să slujească minţii, care este partea conducătoare a sufletului. Patimile leagă mintea şi ea nu poate să alerge, căci este trasă şi purtată de către înţelesul pătimaş [72], precum o pasăre legată care nu poate zbura. Aşadar, fie că e legată, fie că e îngrăşată prin mijlocirea patimilor, mintea nu poate să-şi săvârşească lucrarea. O patimă pe care vrăjmaşul o exploatează foarte mult este slava deşartă şi rudenia ei, părerea de sine. Când aceste pa­timi se află în suflet sau sufletul înclină uşor către ele, diavolul găseşte cu uşurinţă teren de acţiune în noi. Le foloseşte ca pe nişte colaboratori pentru a reuşi cucerirea minţii. Când omul nu are ispite trupeşti sau patimi [74], se poate crede ajuns la măsuri înalte de virtute şi sfinţenie. Se poate so­coti pe el însuşi nepătimaş, chiar dacă nu-şi împărtăşeşte gândul şi altora. Dar aceasta reprezintă o cunoştinţă surdă şi umflată printr-o mare preţuire de sine şi a virtuţilor proprii. în acest caz, diavolul acţionează asupra creierului, producând o simţire mincinoasă, influenţând lumina naturală a acestuia şi răvăşind lucrarea lui firească. în acest fel dă naştere în om la gânduri nechibzuite [148] sau la vederi ciudate [69, 73, 74], lăsându-l să creadă că e vorba de slava lui Dumnezeu sau de cunoştinţă dum­nezeiască. Omul care le vede şi le primeşte crede că din pricina sfinţeniei sale a ajuns un vas al descoperirilor dumnezeieşti, iar rugăciunea lui şi-a atins ţelul [73]. Greşeşte însă, apucând fum în loc de lumină [69]. Alt mod de înşelare bazat pe slava deşartă este următorul: Cu dreptate este să nu-ţi rămână necunoscut nici vicleşugul aces­ta, că pentru o vreme se despart dracii între ei înşişi. Şi dacă vrei să ceri ajutor împotriva unora, vin ceilalţi în chipuri îngereşti şi alungă pe cei dintâi, ca tu să fii înşelat de ei, părându-ţi că sunt îngeri [95], adică scopul lor este de a produce în suflet impresia că vede îngeri din pricina virtuţii sale. Şi Sfântul Pavel a vorbit des­pre arătarea satanei în chip de înger luminos (1 Cor. 11,14). O a treia stratagemă pe care o folosesc demonii este stre­curarea gândurilor rele în minte [133, 134], Apoi îl îndeamnă pe om la rugăciune împotriva acestor gânduri sau îl îmboldesc spre împotrivire, spre convorbirea lăuntrică cu gândul. îndată ce înce­pe împotrivirea din partea omului, gândurile rele se retrag brusc. De ce? Ca să te înşeli închipuindu-ţi despre tine că ai început să birui gândurile şi să înfricoşezi pe draci [134]. De aceea, Sfântul subliniază: Ia seama la gânduri când te rogi; dacă au încetat cu uşurinţă, de unde vine aceasta? Ca să nu cazi în vreo cursă şi să te predai înşelat [133]. Când gândurile îl atacă pe om, nu pleacă repede. Lupta împotriva lor este dură şi cere răbdare. Dacă gân­durile rele se risipesc îndată după împotrivire, nu e întotdeauna sigur că aceasta se datorează harului lui Dumnezeu. în spatele acestei risipiri se poate ascunde însuşi vrăjmaşul. Luptătorul du­hovnicesc nu prinde curaj cu uşurinţă şi nu are o părere înaltă despre rezultatele rugăciunii sale. Se smereşte şi cere mila Dom­nului, tot mai mult socotindu-se pe sine un nimic. Un al patrulea fel este următorul. Dacă diavolul, după multe încercări, nu-şi atinge scopul prin atacul frontal, dă înapoi, îndată ce se termină rugăciunea, îi dă prilejuri rugătorului să se mânie pentru a-şi pierde pacea sau îi aţâţă vreo patimă iraţională, netrebnicindu-l în propriii săi ochi [48], dacă o acceptă. Omul du­hovnicesc preferă întotdeauna pacea lui Dumnezeu, şi nu propria lui mânie, şi de aceea încearcă să cunoască întotdeauna intenţiile vrăjmaşului ca să nu fie înşelat şi biruit de el (2 Cor. 2, 11). Arătări imaginare şi ciudate Diavolul încearcă să influenţeze sufletul prin arătări ima­ginare şi ciudate sau alte obiecte care se arată dintr-odată. Astfel de arătări pot fi, zice Sfântul Nil, o sabie scoa­să, gata să taie trupul rugătorului, o lampă care-i arde faţa, o formă urâcioasă [92] etc. Acestea au legătură cu văzul. Altele, ca zgomotele, loviturile, strigătele, ocările [97], sunt legate de simţul auzului. Demonii pot trece şi la apariţii şi mai puternice, încercând să răpească mintea [99] şi să o tragă cu sila departe de lucrarea ei. Diavolii exploatează problemele pe care le avem în relaţi­ile cu ceilalţi oameni şi diferitele dificultăţi ale vieţii Dacă foloseşti pe unul, zice Sfântul Nil, se poate să-l vatămi pe altul. Lucrul acesta îl exploatează vicleanul. Stâr­neşte în tine simţul nedreptăţii, astfel încât să spui sau să faci ceva care nu trebuie. Dar astfel dărâmi cele bune pe care le-ai zidit [137]. Mai cu seamă noaptea demonii încearcă să producă astfel de neplăceri. Ziua însă folosesc legăturile umane, pro­blemele vieţii, calomniile, pericolele şi mulţimea condiţiilor dificile pentru a influenţa negativ rugăciunea [139]. Înfruntarea vrăjmaşului După toate acestea la care ne-am referit se pune întreba­rea: Este oare diavolul atât de puternic? Cum putem să-i stăm în potrivă noi, neputincioşii? întâi de toate, nu trebuie să ne lăsăm terorizaţi, pentru că nu suntem singuri. Dacă diavolul acţionează, nici Dumnezeu nu rămâne nepăsător faţă de lupta sufletului, care, plin de do­rinţă şi de evlavie, vrea să se apropie de El, în ciuda atacurilor drăceşti. Dumnezeu îl lasă să-şi arate răutatea, iar la sfârşit îl face de râs tocmai prin mijlocirea ei. De aceea, îngăduie rău­tatea diavolului spre binele luptătorului, arătându-l în cele din urmă pe cel viclean neputincios să vatăme sufletul rugătorului. La sfârşit Dumnezeu intervine cu siguranţă. Iubirea lui Dum­nezeu nu îngăduie să fim încercaţi mai mult decât ne este de folos. Cuvântul Scripturii în această privinţă este limpede şi categoric: „Credincios este Dumnezeu, Care nu va îngădui să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va duce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda” (1 Cor. 10, 13). Această asigurare din partea Duhului Sfânt a trăit-o din belşug Sfântul Nil, care ne dă următoarele îndrumări valoroase: Pregătirea sufletească „Gătitu-m-am şi nu m-am tulburat”, zice Psalmistul (Ps. 118, 60). Pregătirea sufletească şi aşteptarea ispitelor şi a atacurilor demonice nimicesc puternica armă a luării prin surprindere din partea lor. Câtă vreme trăim în această lume vom fi în luptă duhovnicească. Este o taină, alături de celelalte taine ale credinţei noastre, pricina pentru care Domnul îngă­duie amestecul celui viclean în lucrarea atât de sfântă şi de personală a rugăciunii. Vom afla cândva şi cauza. Ceea ce ştim sigur este că vicleanului i se îngăduie să se amestece în sfânta lucrare a rugăciunii în felurile pe care le-am văzut. Asta trebu­ie să aibă în mintea sa orice luptător duhovnicesc atunci când se străduieşte să urce duhovniceşte, ca să nu-l prindă atacurile drăceşti nepregătit. Pregăt
eşte-te împotriva năvălirii dracilor [91], ca un luptător încercat [92], ne spune Sfântul Nil. Cuget duhovnicesc şi moral înalt In paralel cu pregătirea sufletului pentru atacurile vrăj­maşului, trebuie să cultivăm în noi un cuget care, după Sfântul Nil, constă în: Răbdare şi bărbăţie. Rabdă cu bărbăţie biciuirile dra­cilor [91]. Nu uita că cel ce stăruie în cele neplăcute nu va fi lipsit nici de cele plăcute [93]. Greutatea ispitei va trece cu siguranţă şi apoi pacea lui Dumnezeu şi a prezenţei Sfântului Duh se va înstăpâni în suflet. Nu lăsa, zice, să-ţi slăbească sufletul, ci dimpotrivă, stai cu curaj, mărturisind mărturisirea cea bună, şi mai uşor vei privi la vrăjmaşii tăi [92]. Rugăciunea este un fel de marti­riu, în sensul că cere anumite jertfe din partea celui care se roa­gă. Rugătorul îşi arată credinţa în Dumnezeu, căldura dragostei şi dăruirea faţă de El ca şi martirii şi mărturisitorii de odinioară, care stăteau neclintiți în faţă chinuitorilor. Tot aşa stă şi adevă­ratul rugător în faţa greutăţilor şi ispitelor celui viclean, mărtu­risind credinţa sa chiar înaintea diavolului. Iar această mărturie este foc ce arde măruntaiele începătorului răutăţii. Contraatac Fii cu grijă, întorcându-te la rugăciune; şi cheamă pe Dumnezeu (…) şi îndrăzneşte, că nu vor putea sta câinii când tu stăruieşti cu înfocare în convorbirea cu Dumnezeu [94], Ru­găciunea fierbinte şi înflăcărată este o armă nebiruită împotriva vrăjmaşului. Câinii care se reped să muşte vor fugi ca fripţi. Mai ales în cazurile în care vrăjmaşul se foloseşte în războ­iul sufletesc de zgomote pentru a influenţa sufletul, Sfântul Nil ne spune să ne folosim de rugăciunea scurtă şi stăruitoare [98], Să nu-ţi rămână necunoscut vicleşugul vrăşmaşului [95] Luptătorului duhovnicesc nu-i este îngăduit să treacă cu vederea viclenia vrăjmaşului. Asupra acestei probleme avem trei surse de informaţie. întâi Sfânta Scriptură ne descoperă uneltirile vicleanului. „Gândurile lui (ale satanei) nu ne sunt ne­cunoscute” (2 Cor. 2, 11), spune Apostolul Pavel. În al doilea rând, este experienţa sfinţilor. Sfântul Nil ne-a înfăţişat o mul­ţime de situaţii din care putem vedea limpede în ce fel îi războ­ieşte diavolul pe nevoitorii rugăciunii. în al treilea rând, avem experienţa personală a rugătorului însuşi, care a înfruntat aceste atacuri şi ştie, într-o anumită măsură, cum atacă vrăjmaşul. La toate acestea se adaugă, desigur, şi luminarea lui Dumnezeu, Care ne descoperă vicleşugurile celui rău. Atotputernica armă a smereniei Sfântul Nil revine adeseori asupra acestei virtuţi cereşti şi preacinstite. Se referă la ea foarte des, atât ca la o virtute, cât şi ca la o armă contra diavolului. Îngrijeşte-te să agoni­seşti multă cugetare smerită [96], zice. Smerita cugetare te va păzi de demonul curviei. Smerita cugetare ne păzeşte de demonul slavei deşarte şi de aşa-zisele vedenii. Smerita cugetare va atrage harul lui Dumnezeu şi va transforma sufletul într-un turn întărit faţă de atacurile haiduceşti ale vrăjmaşului. Bărbăţia duhovnicească Îngrijește-te să agoniseşti (…) bărbăţie, şi „răutatea de­monilor nu se va atinge de sufletul tău şi biciul nu se va apropia de cortul tău” [96]. Chiar atunci când vrăjmaşul foloseşte ame­ninţări şi înfricoşări, cel ce are bărbăţia ca o stare duhovnicească constantă nu va cădea, nici nu-şi va părăsi gândul, zicând către Dumnezeu: „Nu mă voi teme de rele, căci Tu cu mine eşti!” [97] Cel ce se roagă comunică cu Dumnezeu, iar Dumnezeu „Care este întru noi” este „mai mare decât cel ce se află în lume” (1 In. 4, 4). Dumnezeu este mai puternic decât stăpânitorul aces­tei lumi. Dacă stai în rugăciune înaintea lui Dumnezeu Atotţiitorul, Făcătorul şi Proniatorul tuturor, de ce I te înfăţişezi atât de lipsit de judecată, încât îţi uiţi de frica Lui cea neîntrecută şi tremuri de nişte ţânţari şi gândaci? Sau n-ai auzit pe cel ce zice: „De Domnul Dumnezeul tău să te temi”, şi iarăşi: „De El se înfricoşează şi tremură toate, de faţa puterii Lui.” [100] Noi vorbim cu Dumnezeu cel Atotputernic, înaintea Că­ruia tremură toate. Atunci, se întreabă Sfântul, de ce să lăsăm frica lui Dumnezeu şi să tremurăm în faţa unor ţânţari lipsiţi de putere, care nu pot să ne facă nici cel mai mic rău? Exemple de bărbăţie duhovnicească şi de înfruntare de către sfinţi a vrăjmaşului Sfântul Nil, pentru a arăta adevărul spuselor sale şi pen­tru a insufla un cuget curajos cititorilor, ne dă câteva pilde de monahi sfinţi, care au suferit războaie înfricoşate din partea vrăjmaşului şi l-au biruit, făcându-l de râs. Unui Sfânt diavolul i s-a înfăţişat în chipul unui leu, cu ghiarele înfipte în rărunchii acestuia, gata fiind să-i sfâşie carnea, în acest fel dorea să-l înfricoşeze şi să-şi coboare mâinile, întrerupându-şi rugăciunea. Dar Sfântul şi-a coborât mâinile numai când şi-a isprăvit rugăciunea [106], Sfântului Ioan Colov diavolul i s-a arătat ca un şarpe mare, care i s-a încolăcit în jurul trupului şi-i umplea faţa de bale [107], încercând să-i risipească mintea de la rugăciune. Pe alt Sfânt, demonii l-au învârtit două săptămâni în aer pe o rogojină, dar n-au putut să-i îndepărteze mintea de la Domnul pe care îl iubea. La avva Theodor au venit două vipere la picioare în timp ce vorbea cu ucenicii săi. El nu s-a speriat deloc, le-a făcut loc şi, după ce şi-a isprăvit cuvântul, le-a explicat fraţilor că satana dorea prin acei şerpi să-i întrerupă cuvântul sfânt [108], Pe un alt Sfânt un şarpe otrăvitor îl muşca de picior în vremea rugăciunii, dar el nu-şi întrerupea lucrarea duhovni­cească. Şi întru nimic nu s-a vătămat cel ce iubea pe Dumnezeu mai mult decât pe sine însuşi [109]. Rugându-se astfel, Sfinţii îl înfruntau pe diavol şi lucrările lui înfricoşătoare şi fizice. Cu curajul şi bărbăţia pe care le insuflă credinţa şi dragostea de Dumnezeu ei dispreţuiau până şi moartea, iar Dumnezeu era cu ei. Astfel au biruit viclenia vrăjmaşului. La fel ca oamenii potrivnici şi duşmani, şi demonii cei vicleni pot să joace, chiar şi fără să vrea, rolul nălbitorului pen­tru suflet. Ispitele şi greutăţile pe care le aduc asupra sufletului care vrea să se unească cu Dumnezeu îl aduc mai aproape de El, albindu-l şi făcându-l şi mai primitor pentru harul şi mila lui Dumnezeu. Sunt oare adevărate toate acestea? Probabil că apare nedumerirea: cele pe care ni le spune Sfântul Nil în legătură cu războiul demonilor sunt chiar ade­vărate? Nu sunt oare exagerări şi supraevaluări ale anumitor întâmplări sau, pur şi simplu, nişte neînţelegeri ale altora? Aceste întrebări şi toate cele înrudite îşi primesc răs­punsul, întâi de toate din Sfânta Scriptură, care ne asigură că războiul demonilor şi lupta duhovnicească pe care o duce fiecare credincios sunt realităţi mai presus de orice îndoială. Apostolul Pavel spune legat de această problemă: „Deci, fraţii mei, întăriţi-vă întru Domnul şi întru puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă întru toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împrotiva meşteşugirilor diavolului. Căci nu ne este nouă lupta împrotiva trupului şi a sângelui; ci împrotiva începătoriilor şi a domniilor şi a stăpânitorilor întunerecului veacului acestuia, împrotiva duhurilor răutăţii întru cele cereşti. Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împrotivă în ziua cea rea, şi toate isprăvindu-le să staţi. Staţi drept aceea, încingându-vă mijlocul vostru cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu zaua dreptăţii; şi încălţându-vă picioarele întru gătirea evagheliei păcii; preste toate luând pavăza credinţei, cu care veţi putea stinge
toate săgeţile vicleanului cele aprinse. Şi coiful mântuirii luaţi, şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dum­nezeu. Prin toată rugăciunea şi cererea rugându-vă în toată vremea întru Duhul, şi la însăşi aceasta priveghind cu toată răbdarea şi rugăciunea pentru toţi sfinţii.” (Ef. 6, 10-l8). Aceleaşi lucruri le subliniază şi Apostolul Petru: „Fiţi treji, privegheaţi; pentru că protivnicul vostru diavolul, ca un leu răcnind, umblă căutând pre cine să înghită; căruia staţi îm­protivă întăriţi fiind în credinţă, ştiind că aceleaşi patimi se în­tâmplă frăţimei voastre cei din lume.” (1 Ptr. 5, 8-9). Adevărul acestor cuvinte ale Sfântului Duh l-au trăit şi-l trăiesc de-a lungul veacurilor toţi creştinii, şi mai cu seamă sfinţii, care au încercat cu putere lupta sălbatică a vicleanului împotriva lor şi neîncetatele sale atacuri. Ei ne-au vorbit şi ne vorbesc în mod detaliat şi lămuritor prin înseşi luptele lor. Fiind luminaţi de Dumnezeu, au avut ochii sufletului deschişi, putând să vadă cu ei aşa cum noi vedem cu ochii fizici lumea materială. Astfel, ne-au încredinţat de înfricoşatul război pe care puterile întunericului îl duc împotriva fiilor lui Dumnezeu. E însă un lucru vrednic de atenţie faptul că Sfinţii privesc cu mult realism, limpezime şi echilibru al duhului problema războiului duhovnicesc. Astfel, la întrebarea de ce noi nu vedem demonii şi nici cele pe care ni le relatează Sfinţii în legătură cu războiul duhovnicesc, am putea primi următorul răspuns. Întâi, dacă cineva se nevoieşte să trăiască rugăciunea cu­rată şi duhovnicească despre care ne-a vorbit Sfântul Nil, numită şi rugăciunea minţii sau a inimii, despre care ne vorbesc sfinţii monahi şi nevoitorii din toate veacurile până astăzi, „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine pă­cătosul/păcătoasa”, dacă cineva se nevoieşte să trăiască profund şi asumându-şi toate implicaţiile rugăciunii duhovniceşti, cu siguranţă că va întâlni împotrivirea diavolului într-un mod mai simţit. Am auzit despre astfel de împotriviri puternice şi întune­cate ale celui rău de la persoane vrednice de crezare, serioase şi oneste. Unele dintre acestea nu trăiesc prin pustii, ci în mijlocul societăţii, au familie şi nu pot fi deosebiţi de oamenii obişnuiţi dacă nu-i cunoşti mai bine. Aşadar, experienţa tuturor sfinţilor şi nevoitorilor rugăciunii se întâlneşte în acest punct. În al doilea rând, pentru noi, cei leneşi, moleşiţi în toate, dar mai ales în viaţa de rugăciune, pe care o facem la repezeală şi cu mintea plină de griji şi de gânduri lumeşti, pentru cei prinşi în lucrurile pământeşti, pentru noi, cei ce suntem creştini cu numele, se potriveşte observaţia foarte înţeleaptă şi duhovnicească a lui avva Pimen, pe care a făcut-o răspunzând întrebării unui monah. „L-a întrebat Avraam al lui avva Agathon pe avva Pimen zicând: Cum de mă luptă demonii? Şi i-a răspuns lui avva Pi­men: Pe tine te luptă demonii? Nu se luptă cu noi câtă vreme facem voile noastre, căci voile noastre demoni ni se fac şi ei sunt cei care ne silesc pe noi ca să le împlinim pe ele. Iar dacă vrei să vezi pe cine au luptat demonii, atunci află că pe Moise Etiopianul şi pe cei asemenea lui.” Sfântul Pimen abordează problema cu mult discernământ şi limpezime. Aceasta înseamnă că noi, oamenii obişnuiţi, mai avem multă cale de străbătut până să ajungem la o stare duhovnicească acceptabilă. Aşadar, să ne facem datoria, să ne strădu­im să înaintăm în viaţa de rugăciune, potrivit cu cele arătate de Sfântul Nil. Iar dacă Domnul va îngădui să fim războiţi în mod simţit de diavol, spre folosul nostru duhovnicesc, să ştim că ne va da în acelaşi timp şi puterea de a depăşi starea, pentru că sin­guri nu putem să o scoatem la capăt cu diavolul. Să exploatăm experienţa preţioasă a Sfântului, expusă în „capetele” sale. Şi să spunem cel mai sigur cuvânt, având conştiinţa neputinţei şi a împătimirii noastre: „Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, izbăveşte-ne de cel viclean!” RUGĂCIUNEA ŞI SFINŢII ÎNGERI Din fericire, în rugăciunea noastră nu intervin numai de­monii cei vicleni şi plini de ură faţă de om, care vor să-i dis­trugă roada rugăciunii. Intervin şi Sfinţii îngeri, care lucrează îndemnaţi de iubire şi de dorinţa de a-l ajuta pe nevoitor să aibă o legătură adevărată şi deplină cu Domnul. Sfinţii îngeri Ne îndeamnă la rugăciune Cunoaşte că sfinţii îngeri ne îndeamnă la rugăciune şi stau de faţă împreună cu noi, bucurându-se şi rugându-se pen­tru noi. Dacă suntem, prin urmare, cu nepăsare şi primim gân­duri potrivnice, îi amarăm foarte tare, dat fiind că ei se luptă atâta pentru noi, iar noi nu vrem să ne rugăm lui Dumnezeu nici pentru noi înşine, ci dispreţuind slujba noastră şi părăsind pe Stăpânul şi Dumnezeul acestora, petrecem cu necuraţii draci [81]. Sfinţii îngeri, potrivit cu aceste cuvinte ale Sfântului Nil, ne îndeamnă într-un mod specific lor la rugăciune, deoarece ne vor numai binele. De aceea, ne îndeamnă cu bucurie şi ne înso­ţesc la lucrarea rugăciunii, cunoscând bucuriile duhovniceşti pe care aceasta le împărtăşeşte. Şi ei fac acelaşi lucru şi, fiind plini de iubire pentru fraţii lor, oamenii, vor ca şi ei să facă la fel. încă se şi roagă pentru noi, oamenii. Cât de mare trebuie să fie întris­tarea lor atunci când în timp ce ei se nevoiesc cu atâta căldură pentru binele nostru, noi totuşi nu vrem să ne rugăm nici pen­tru noi înşine, dispreţuindu-le lucrarea şi slujirea sfântă pe care ne-o fac! Dar aceasta nu-i o simplă neglijare a unei lucrări sau îndatoriri oarecare. Nu este doar înşelarea unor aşteptări sfinte pe care le au cetele îngereşti de la noi, ci e tocmai o autopredare în mâinile demonilor. Când nu ne rugăm, petrecem cu demonii şi comunicăm cu ei. Adică este cu neputinţă să evităm comuni­unea cu fiinţele din jurul nostru. Ori grăim cu îngerii, cu sfinţii şi cu Dumnezeu ori, dacă suntem necredincioşi în El şi în îngerii Lui, avem comuniune şi vorbim cu dracii. Chiar şi când spunem că nu credem în astfel de lucruri, şi atunci comunicăm cu ei sau, mai bine-spus, deve­nim slugile lor, fără să ne dăm seama de asta. Prin urmare, nu există stare de neutralitate, deoarece vrem, nu vrem, trebuie să avem comunicare şi comuniune cu cineva: fie cu Dumnezeu, în iubire şi libertate, avându-i ca tovarăşi pe îngeri şi pe sfinţi, fie cu dracii, fără iubire şi fără libertate. Pilde din Sfânta Scriptură Sfântul Nil nu ne spune cele de mai sus fără să aibă pentru aceasta o serioasă întemeiere biblică. Astfel, în cartea Prorocului Zaharia ni se spun următoarele: „Şi a răspuns îngerul Domnului şi a zis: Doamne Atotţiitorule, până când nu te vei milostivi spre Ierusalim, şi spre cetăţile Iudei, pe care le-ai trecut cu vederea? Acesta este anul al șaptezecilea. Şi au răspuns Domnul Atotţiitorul îngerului celui ce grăia întru mine cuvinte bune şi graiuri de mângâiere” (Zah. 1, 12-l3). De asemenea, întreg capitolul 12 din Cartea lui Tovit se referă la minunata intervenţie a Arhanghe­lului Rafail, împreună cu alţi îngeri. „Când tu te rugai împreună cu nora ta Sara, eu duceam rugăciunile voastre înaintea Celui Sfânt”, îi spune Arhanghelul lui Tovit (v. 13). „Eu sunt Rafail, unul din cei şapte Sfinţi îngeri, care duc rugăciunile Sfinţilor în­aintea slavei Celui Sfânt” (v. 16). La aceleaşi realităţi se referă şi Noul Legământ, aşa cum ne aminteşte Sfântul Nil: Cuvântul spus în Apocalipsă, că în­gerul aduce tămâie ca să o adauge la rugăciunile sfinţilor, so­cotesc că este harul acesta, care e lucrat prin înger. Căci el sădeşte cunoştinţa adevăratei rugăciuni, încât mintea stă de aci înainte în afară de oric
e clintire şi nepăsare [76]. Textul din Apocalipsă la care ne trimite Sfântul este ur­mătorul: „Şi din fum au ieşit lăcuste pre pământ, şi li s-a dat lor putere precum au putere scorpiile pământului. Şi s-a zis lor să nu vatăme iarba pământului, nici toată verdeaţa, nici tot copa­cul, fără numai pre oamenii care nu au pecetea lui Dumnezeu pre frunţile lor.” (Apoc. 9, 3-4). Îngerul la care se referă Sfântul Ioan Theologul în Apo­calipsă are o lucrare deosebită de a celorlalţi. Misiunea lui este de a aduce tămâie împreună cu rugăciunile Sfinţilor. Care este înţelesul tainic al tămâiei sale? Sfântul Nil vede aici un har aparte. îngerul dăruieşte cunoaşterea rugăciunii adevărate celui ce se roagă, o vâră în sufletul rugătorului. Astfel, ajută mintea să stea neclintită în lucrarea ei, neinfluenţată de akedie, de lenea sufletească, de greutatea naturală şi de neglijenţa înrădăcinată în noi. Se vede aici cu limpezime rolul activ şi participarea Sfinţilor îngeri la lucrarea rugăciunii, rol care nu e deloc de mică importanţă. Se împotrivesc lucrării celui viclean şi-i risipesc lucrările rele Sfinţii îngeri se împotrivesc lucrării demonului celui vi­clean şi risipesc influenţele sale rele asupra lucrării rugăciunii nevoitorilor duhovniceşti. Sfinţii îngeri sunt mai puternici de­cât demonii şi lucrează trimişi de Domnul Atotţiitorul. Când demonii produc anomalii şi tulburări în fiziologia omului, cu scopul de a-l face să vadă vedenii, chipurile dumne­zeieşti, îngerul lui Dumnezeu arătându-se, opreşte cu cuvântul numai lucrarea potrivnică din noi şi mişcă lumina minţii la lucrare fără rătăcire [75]. Apropiindu-se îngerul, se depărtea­ză grămadă toţi cei ce ne tulbură, şi mintea se află în multă odihnă, rugându-se curat [30]. Sfinţii îngeri îndepărtează toate elementele negative şi tot ceea ce tulbură mintea, atât gândurile şi vedeniile, care se strecoară ca nişte paraziţi în rugăciune, cât şi pe demonii care le produc. Iar atunci mintea simte multă tihnă şi se roagă corect şi bine. Aşadar, nu trebuie să uităm că reuşita la rugăciune se datorează preţiosului ajutor al Sfinţilor îngeri, nefiind numai rodul simplei noastre strădanii şi vrednicii. De aceea, Sfântul ne spune: Îngrijește-te să agoniseşti mul­tă cugetare smerită şi bărbăţie, şi „ răutatea lor nu se va atinge de sufletul tău, şi biciul nu se va apropia de cortul tău, că îngerilor Săi le va porunci ca să te păzească pe tine” (Ps. 90, 10-11), iar aceştia vor izgoni de la tine toată lucrarea potrivnică. [96] Făgăduinţa lui Dumnezeu din Psalmi este limpede. Dum­nezeu va porunci îngerilor să-l păzească pe rugător de orice influenţă demonică, atunci când acesta îl va chema cu deplină încredere, cu smerenie şi cuget bărbătesc. Principala caracteris­tică a lucrării Sfinţilor îngeri este că ei acţionează nearătat, spre deosebire de draci, care se străduiesc să acţioneze la arătare, fie prin zgomote, fie prin diferite şiretlicuri, care să-i ducă la înşelare pe cei ce le acceptă. Petrec împreună cu rugătorul Din punct de vedere subiectiv şi personal, rugătorul află multă încredinţare [80], multă siguranţă sufletească, ca rod al adevăratei rugăciuni. Din punct de vedere obiectiv, el este în­conjurat de îngeri, care vor veni la tine ca şi la Daniil [80]. Aşa cum pe Daniil îngerul l-a păzit în groapa cu lei (Dan. 6, 22), tot aşa şi la cel ce se roagă vin îngerii rămânând cu el, „făcându-l duşmanilor înfricoşat şi tuturor minunat”. Sfântul Nil ne mai arată o situaţie în care îngerii se înfă­ţişează înaintea rugătorului la vremea rugăciunii: Altui iubitor de Dumnezeu care-şi ocupa mintea cu rugăciunea umblând prin pustie i s-au arătat doi îngeri călătorind împreună [112]. Mintea nu trebuie să se îndepărteze de la Domnul Îngerilor. Acesta este motivul pentru care acel sfânt nu i-a luat în seamă pe îngeri. De fapt asta voiau şi ei, nu veniseră să-i tulbure pacea minţii, ci ca să-l ajute să se afunde şi mai mult în Dumnezeu. Dacă intervenţia demonilor produce minţii tulburare şi nesta­tornicie, cât de plină de pace şi de întărire pentru minte trebuie să fie cea a îngerilor în lucrarea lor cerească! Sfânta lucrare a rugăciunii îl face pe om „împreună-vorbitor cu îngerii lui Dum­nezeu”. Face pământul un adevărat rai, oricât ar fi pentru ochii noştri de uscat, şi neumblat, şi fără de apă. Ceva ştiau pustnicii care au alergat acolo, în pustie!

CHINA LABORATORUL NOII ORDINI MONDIALE.

China vrea sa scape de 2 trilioane de dolari. Se pregateste noul Bretton Woods?

de Cristian Dogaru
 
Oficialii chinezi au descoperit brusc ca rezervele valutare ale tarii sunt excesiv de mari. Prin urmare vor sa renunte la …doua treimi. Nu s-a pomenint de o diversificare, de scaderea ponderii dolarului in favoarea altor “hartii” mai “sigure”. Semn ca detinatorii de bonduri ar putea sa aibe niste probleme pe termen lung dar si ca datoriile Vestului vor fi tot mai greu de finantat. Ne apropiem de un “restart” al actualui sistem monetar?Cateva stiri foaaaarte interesante pe finalul saptamanii trecute. “China si-ar putea reduce rezervele sale excesiv de mari in devize straine, continuand politica de diversificare” a spus Tang Shuangning, presedintele China Everbright Group, care a afirmat sambata la un forum ca “volumul rezervelor detinute in prezent prea mare”, acesta trebuind sa se incadreze in opinia sa intre echivalentul a 800 miliarde si 1,3 trilioane dolari (3 trilioane in prezent). Declaratiile sale reprezinta ecoul parerii exprimate in termeni mai vagi de Zhou Xiaochuan, guvernatorul Bancii Centrale chineze care spunea cu cateva zile in urma ca “rezervele Chinei depasesc cerinte rezonabile” si ca Guvernul ar trebui sa isi upgradeze politica de management a acestora in sensul diversificarii.Tot saptamana trecuta, Xia Bin, membru in comitetul de politica monetara al Bancii Centrale, afirma ca 1 trilion dolari ar reprezenta o rezerva suficienta pentru China, restul putand fi utilizat pentru achizitia de resurse si tehnologie necesare pentru economia reala. El a sugerat cateva directii pentru utilizarea rezervei disponibilizate: injectii de capital in sectoare cheie, cumpararea de resurse strategice, investitii in strainatate, imbunatatirea serviciilor din sanatate si educatie.Cand oficialii chinezi se refera la renuntarea la o parte a rezervelor valutare au in vedere in mod expres detinerile de bancnote verzi. Or, in absenta Chinei, cine va mai acoperi deficitele bugetului SUA? Declaratiile oficialilor chinezi vin cum nu se poate mai prost dupa decizia S&P de a pune sub supraveghere ratingul SUA acordandu-i perspectiva negativa. Desi pietele financiare erau mai degraba amortite luni, in contextul sarbatorilor pascale, argintul a urcat vijelios pana aproape de 50 dolari iar aurul a atins 1520 dolari/uncia; ulterior ambele metale s-au retras pana la 45 dolari argintul si 1500 dolari/uncia aurul.

  • Cum muta Fed?

Saptamana aceasta e asteptata o reuniune Fed iar dolarul are nevoie urgenta de o gura de oxigen. Probabil ca un angajament clar de renuntare la QE-uri este absolut necesar. Pe termen mediu, cresterea dobanzii de politica monetara mi se pare iminenta. Altfel, Fed va ramane singurul cumparator important pentru bondurile americane. Trebuie in plus ca institutia in cauza sa forteze un nou refugiu pe dolar aspirand banii fierbinti din piete (cei oferiti luni bune fara dobanda speculatorilor). Asteptati-va deci la un nou val de deflatie, cu scaderi ale burselor si corectii pentru marfuri, inclusiv pentru aur si argint. Mi-e teama insa ca ar putea fi ultimul pinten deflationist inainte de o inflatie agresiva pe dolar care sa-i schimbe “profilul”. Moment in care ni se va vorbi tot mai mult de rolul stabilizator al aurului, de necesitatea de a reveni la acoperirea in aur a valutelor (intamplator SUA are cea mai mare rezerva de aur). Sa vedem cat reusesc sa vanda chinezii inainte ca “noul” dolar sa il inlocuiasca pe cel “vechi”.

 articol Cristian Dogaru

  IN COMPLETARE CITITI: 

China cumpără lumea – modelul asiatic fără secrete

 

Sună periculos de cunoscut. Şi nu mă tem pentru cei care sunt cumpăraţi de companiile chineze, ci pentru chinezii înşişi. Ce se întâmplă acum în lume este o copie la indigo a celebrului asalt investiţional asupra lumii, în special asupra SUA, promovat de corporaţiile japoneze în anii 1980.

În acea vreme, investitorii japonezi au pornit la cumpărături peste ocean, achiziţionând tot ce le părea mare şi lucios: de la zgârie-norii din metropolele americane până la studiourile cinematografice de la Hollywood. Unii  autori au văzut în acest asalt un veritabil pericol la adresa identităţii economice americane, ajungând să considere Japonia drept a doua Uniune Sovietică. Cei mai mulţi economişti au interpretat acest fenomen drept consecinţa contabilă a competitivităţii exporturilor japoneze: excedentului de cont curent constituie baza pentru exportul net de capital; practic, japonezii nu făceau decât să reinvestească peste hotare banii câştigaţi din cucerirea pieţei auto, a aparaturii electronice şi de telecomunicaţii, ş.a.

De fapt, competitivitatea industriilor japoneze se explica ea însăşi în bună măsură prin sprijinul monetar acordat de stat. Alimentându-se de la pompa monetară a băncii centrale şi profitând de reglementările bancare laxe (în sensul că nivelul minimal al rezervelor şi capitalului era foarte mic), băncile japoneze au ajuns cele mai mari din lume, asigurând corporaţiilor japoneze sursele de finanţare necesare pentru cucerirea pieţei mondiale. În ultima parte a anilor 1980, carry-trade-ul (împrumutul ieftin în yeni şi cumpărarea de active în dolari) a atins proporţii considerabile.

Până la urmă celelalte state au găsit antidotul – Acordul de la Basel, prin care au urmărit „să pună în lanţ” băncile japoneze – iar Japonia a ajuns să suporte povara distorsiunilor create de expansiunea creditului: două decenii de stagnare economică.

China nu este prima care încearcă să imite „modelul de succes” al Japoniei. Coreea de Sud i-a luat-o cu câteva decenii înainte şi, cum era şi firesc, criza a pocnit-o deja în 1997. Dezvoltaţi artificial, cu subvenţii guvernamentale şi credit ieftin, coloşii cu picioare de lut ai industriei coreene au trebuit au trebuit să dea câţiva paşi înapoi, iar ţara a suferit a aterizare dură… pe tărâmul realităţii economice.

Acum, ce să vezi? China cumpără lumea! Cine poate crede că o companie chineză produce celebra marcă Hummer? Cu ce bani? Ca şi în anii 1980, mulţi spun că economia chineză foloseşte profiturile obţinute din exporturile ieftine. Alţii spun că la baza acestui fenomen se află puhoiul de economisiri (savings glut) generat de harnicul şi cumpătatul popor chinez. Aceşti analişti nu văd pădurea din cauza copacilor. China duce de ani buni o masivă politică inflaţionistă. Expansiunea creditului care are loc în China este de departe cea mai importantă dintre toate statele care emit pretenţia de a ocupa un loc la masa bogaţilor (Brazilia, India…)

Mai interesant este faptul că această infuzie de credit ieftin este sortită să înfigă economia în gard. Potrivit unei analize, din 2000 până în 2008 fiecare dolar din PIB-ul Chinei a fost construit cu ajutorul a 1,5 dolari credit. Acum, se pompează 7 dolari credit pentru a se fabrica tot 1 dolar din PIB. Masa monetară a crescut de la începutul acestui an cu 28,5%, un ritm care sfidează încercările statelor dezvoltate de a-şi resuscita monetar economiile şi care este apropiat de ritmul de creştere al masei monetare înregistrat în România în anii 2007 şi 2008, în plin boom.

Chinezii sunt cei puternici” – China este Noua Ordine Mondială.
Liderii impreuna cu America vor fi redusi la statutul de Lume a Treia! Timothy Geithner secretarul Trezoreriei Statelor Unite vorbeste fluent chineza! (KEVIN RUDD fostul prim-ministru al Australiei si actualmente ministru de externe vorbeste fluent mandarina-n.editor). În termen de cel mult doi ani nu vom mai recunoaşte America. Elitele au schimbat mult Cronologia ( orarul planului de atac-n.m.). După 2 ani vom fi atât de săraci, incat nu vom putea nici să ne mai răzvrătim!

 Guvernul SUA a dat, cu mulţi ani în urmă, Canalul Panama Chinei – o strategie a Consiliului de Relaţii Externe (CFR) şi a Comisiei Trilaterale!

 China deţine toate porturile greceşti!

 China detine 90% din toate mineralele rare ale Pamantului – componente pentru tehnologii, arme, etc. China produce 80% din componentele armelor pentru armata SUA. SUA se afla la Mila Chinei!

China este cel mai mare extractor de Resurse Minerale Naturale, la nivel mondial. Ea detine mai mult de jumătate din exploatarile miniere din Australia. China detine exploatari miniere în Africa, SUA, Orientul Mijlociu, Canada! China deţine un monopol de 90% asupra tuturor Mineralelor Rare ale Pământului!

 China face tranzactii în toate monedele, devenind bogata in numerar, astfel încât ea poate cumpara / vinde în orice monedă.

 Rusia este cel mai mare producator de petrol şi gaze. Trebuie sa pandim China şi Rusia.  Americanii  nu vor câştiga niciodata un război împotriva lor, deoarece SUA si-a mutat toata industria sa de producţie în China!
13 Elitele, globalistii doresc o criza in Orientul Mijlociu în câteva luni. Goldman Sachs Bank, City Bank şi FMI sunt deja în Iran – au mers pe uşa din dos ca să spunem aşa, în scopul de a le paraliza financiar înainte ca EI sa atace. De asemenea, trebuie să fiti conştienţi de faptul că SUA / Europa au vândut computere cu viermi (virusi) Iranului – o lovitura deliberata. Deci, vedem cum Iranul este în curs de “aranjare” asa cum a fost si Irak ul- se fac pregătiri pentru un atac împotriva Iranului în câteva luni!

Proiectul Devil’s Mesia ( Mesia Diavolului). Magnatul bolnav in stadiu terminal a spus:

“A trebuit sa ne descotorosim de Dumnezeu pentru a aduce Noua Ordine Mondială “. El a mai spus că Mesia Diavolului înseamnă perversiune totala, deoarece EI (Illuminati) nu-l pot aduce pe Mesia Diavolului la un Popor Drept (un popor cu frica lui Dumnezeu)! Deci, acum ştim de ce homosexualitatea, avortul, eutanasia, pornografia, rochiile desfrânate, vrăjitoria sunt impuse  cu forţa asupra omenirii – pentru a pregăti venirea lui Antihrist!!!

China vs US – faza a treia

 

 

 

Despre faza intai va tot povesteam de acum vreo doi ani. De atunci cand chinezii au inteles ca rezervele lor imense in dolari vor incepe sa-si piarda valoarea destul de curand, dar aruncarea lor prea brusc in piata ar fi grabit acest fapt. Astfel au trecut la achizitionarea pe sub mana de petrol, metale rare, metale pretioase, companii de exploatare si alte bunuri tangibile. Reducand in acelasi timp achizitia de bonduri americane si scazandu-si astfel expunerea. In timpul asta baietii de Washinton le trimiteau delegatii de care radeau pana si studentii atunci cand incercau sa explice cat de sigure sunt finantele americane.Apoi va avertizam in primavara despre inceputul fazei a doua  Aceea in care chinezii s-au cam saturat sa avertizeze politicos sau sa zambeasca frumos atunci cand SUA continua cu bullshitul. Iar americanii simt acum din ce in ce mai tare cum se apropie funia de par. In ultimele luni lupta a devenit pe fata. Cu amenintari privind masuri drastice daca unii nu-si devalorizeaza moneda sau altii mai arunca bani in exces prin QE-uri. Cu companii chineze de rating scazand punctajul americanilor. Cu aliante la G20 si propuneri tot mai serioase de inlocuire a dolarului ca moneda de rezerva internationala.

Ei bine, am impresia ca faza a doua se apropie si ea de final. Se apropie incetisor momentul urmator. Chinezii au cam scapat de dolari facand diverse investitii. Nu doar aur, ci si materii prime din africa sau america de sud, petrol din rusia sau iran, industrii si fabrici din toata lumea. Multe dintre tranzactii fiind negociate pe contracte viitoare sau pe schimburi directe, eliminand necesitatea utilizarii dolarilor ca mijloc de schimb. Se apropie momentul in care costul sustinerii deficitului americii devine mai mare decat renuntarea la rezervele in dolari pe care le mai au.

Toata lumea stie asta. Toti stau cu ochii pe usa. Americanii mai incearca sa traga de timp. Baga un QE2 si apoi mai atrag un pic atentia asupra problemelor din Irlanda, mai fac o diversiune in Coreea. Dolarul isi mai revine o vreme. Dar spectatorii sunt tot mai nervosi. Semnul de exit de langa usa clipeste tot mai tare. E doar o chestiune de timp pana cineva o sa strige foc si toti se vor inghesui sa scape. De treasuries si dolari. Iar atunci va incepe distractia. Faza a treia si probabil ultima.

Intre timp eu continui sa imi aduc aminte de povestea imperiului sovietic. Daca povestea cu Leo Wanta  contine macar o farama de adevar, ma gandesc ca ar fi mult mai simplu pentru chinezi sa incerce o astfel de abordare in locul unei confruntari directe. Diferenta majora este insa alta. Dar pentru a o intelege trebuie sa facem un pic de recurs la istorie.

Povestea e lunga si am mai explicat ca prin anii 30 in timpul ultimei mari crize americanii i-au pacalit pe toti sa accepte dolarul ca moneda de rezerva internationala in locul metalelor pretioase. Adica daca tu roman vrei sa cumperi calculatoare din china, trebuie sa schimbi leii in dolari, ii dai pe laptop si apoi chinezul schimba dolarii in yuan la randul lui. Smecheria a fost ca initial americanii au promis acoperire in aur si spuneau ca inflatia va ajuta la stimularea economiilor in perioade de recesiune. Cu timpul insa, nu s-au mai tinut de cuvant si au inflationat mai mult decat le permiteau rezervele de metale pretioase. La fel ca hotii de la 1800  care emiteau mai multe chitante pentru acelasi aur.

Prin anii 70 celelalte tari s-au prins de pacaleala, au incercat sa cumpere aur la cursul oficial si atunci americanii au zis: teapa, decuplam dolarul de aur. Simultan a venit si PeakOil USA, la fel cum in acest moment tocmai experimentam PeakOil global. A urmat o vreme tulbure in care pretul la aur a explodat brusc, sistemul financiar mondial s-a clatinat rau de tot si era cat pe ce sa fie game over.

Ce viseaza unii azi este ca se va repeta povestea din anii 80 cand Volcker a ridicat dobanzile la 20% si s-a reluat consumul. Cand america a reusit sa scape la mustata de crashul financiar cauzat de desprinderea dolarului de aur. Iar PeakOil USA a fost vindecat prin importuri de petrol din Opec, materie prima din america de sud sau fostele tari comuniste. In anii 81-83 americanii au muncit sa-si faca ordine in ograda. Apoi au muncit sa faca praf rubla, ca sa puna mana ieftin pe resursele comunistilor vreo 5 ani mai tarziu. Vedeti ce ziceam mai sus de Leo Wanta. In 89 a inceput destramarea imperiului sovietic, adica accesul la noi piete de desfacere si tari cu mana de lucru sau resurse ieftine. De atunci trenuri intregi de materii prime au luat si la noi calea vestului, intai fier din vechile fabrici demolate, apoi paduri intregi de lemn brut si ulterior petrol. Europenii se incalzesc azi cu gaz de la rusi, iar americanii ard petrolul exportat tot de acestia.

Diferentele de acum sunt insa majore. USA nu mai poate face figura lui Volcker din anii 80 ca sa salveze dolarul. De data asta au datorii infinit mai mari ca atunci si ar intra pur si simplu in faliment. Pana la urma alegerea e simpla: print or go broke. Se pare ca au ales prima varianta. Unii zic ca de fapt nici nu a prea fost o alegere. De aceea Ben are dobanzile la zero si tocmai a incarcat helicopterul cu inca 600 miliarde. Deci Ben nici nu poate si nici nu vrea sa faca la fel ca Volcker pentru a salva lumea financiara. Acum Ben are de fapt un alt model: Zimbabwe School of Economics

Ziceam asadar ca exista o diferenta intre povestea USA vs Rusia din anii 80 si cea China vs USA de acum. Aceea ca in anii 80 inca mai existau la nivel global resurse suficiente pentru a opri prabusirea vechii paradigme economice bazate pe crestere infinita intr-un sistem finit. Problema este ca de atunci americanii au devenit importatori. Ceea ce insemna ca pe masura ce ei continuau sa consume un sfert din resursele mondiale pentru a-si mentine stilul de viata si economia bazata pe consum, datoriile continuau si ele sa creasca. De aceea acum nu mai pot repeta figura de atunci: peak resurse USA a insemnat si peak economy USA. Ce a urmat de atunci a fost doar o crestere virtuala, bazata pe imprimare de dolari si externalizari de servicii.Dupa colapsul dolarului, chinezii nu vor mai beneficia de resurse ieftine asa cum au facut-o americanii dupa prabusirea imperiului sovietic si a rublei. Pentru ca se termina petrolul la arabi si rusi, s-au cam taiat padurile si in Brazilia sau Romania. Au papat altii tot deja. Chinezii in schimb sunt obisnuiti sa se descurce cu putin. Nu au inca pretentiile si mentalitatea de consum a vesticilor si nici nu cred ca vor apuca sa mai ajunga acolo. Dar la ei nu asta e problema. Problema ? Asa cum bine enumera cineva… nu exista libertate de expresie, e dictatura la vedere, nu se respecta drepturile omului, nu exista democratie, nu exista putere judecatoreasca independenta, nu exista presa libera, nu exista dreptul la uniune sindicala, este cenzurat pana si internetul, este un stat militar-politienesc, tot ce stim este punctul oficial de vedere, sunt executati mii de oameni anual, au rata de sinucideri sky high, lucreaza pe seminte in orezarii, nu exista alta putere in stat decat partidul comunist si altele de genul.

Cu toate acestea lucrurile se imbunatatesc si la ei pe zi ce trece.  Diferenta fata de lumea vestica se diminueaza. Comertul a deschis calea, cercetarea a insemnat educatie si libertatile tot mai multe vin si ele din urma. In final va trebui sa invatam ce e mai bun din ambele sisteme. Puterea de munca si rezistenta asiatica. Deschiderea spre nou si dorinta de libertate a vestului. Sa utilizam resursele in mod economic si sa punem la lucru tehnologia in folosul nostru. Sa creem o retea globala de comunitati cu acelasi set de valori care colaboreaza intre ele. Lumea veche se destrama sub ochii nostri si va trebui sa incepem reconstructia cat de curand. Dar despre asta intr-un alt episod…

ultimul articol sursa DILEMA EXISTENTIALA blog

 

TRADITIA ORTODOXA.

De ce suntem tradiționaliști?

(dintr-o predică rostită la Biserica Noilor Mucenici, Mulino Oregon, 1994)

Cuvântul tradiţie, care înseamnă în sine o preluare a ceva din trecut, fie că e vorba despre credințe sau despre obiceiuri, este de o însemnătate maximă pentru noi creștinii ortodocși. Cum așa?

Cele ce urmează sunt o încercare de a da un răspuns…

Citim în Sfânta Scriptură ,,țineți predaniile care v-ați învățat, ori prin cuvânt, ori prin epistolia noastră.” (Tesaloniceni II, 2:15). ,,Că eu am luat de la Domnul, care am și dat vouă.” (Corinteni I, 11;23) ,,Vă laud pe voi, fraților, că de toate ale mele vă aduceți aminte și precum v-am dat vouă, predaniile țineți.” (Corinteni I, 11:2).

Părinții Bisericii au spus despre tradiție…

,,Despre credințele și învățăturile păzite în Biserică, pe unele le avem din îndrumări scrise, iar altele le-am primit de la Tradiția Apostolică, ce ne-a fost încredințată în taină. Dar și unele și celelalte au aceeași putere întru evlavie și nici unul dintre cei neștiutori în ale hotărârilor Bisericii nu se va putea împotrivi la aceasta. Căci dacă îndrăznim să răsturnăm obiceiurile nescrise ca și cum nu ar fi de mare însemnătate, vom vătăma prin aceasta în mod nevăzut Evanghelia în locurile ei cele mai însemnate. Şi chiar mai mult, vom rămâne doar cu numele predaniei apostolice golite de conținut” (Sfântul Vasile cel Mare despre Sfântul Duh, Cap.27).

Sfântul Vincențiu de Lerini a scris în al său Commonitorium intitulat ,,Cred în Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică” “

,,Dacă s-ar fi renunţat la vreo învățătură a dogmei sobornicești (universale) atunci s-ar fi lepădat și alta, apoi alta, și în final toate una după alta, mai întâi din obicei, apoi din dreptul de a o face… Pe de altă parte, odată purces la amestecarea noului cu vechiul, a ideilor străine cu cele autentice, a elementelor profane cu cele sfinte, acest nărav se va strecura fără control peste tot. Într-un final, nimic din Biserica nu va rămâne neatins, neştirbit, nevătămat şi nepătat… (exact ce se întâmplă cu ortodoxia oficială care a început cu lepădarea calendarului şi a ajuns să nu mai fie în stare să facă nici un botez canonic). Biserica lui Hristos, păzitoarea stăruitoare şi prevăzătoare a dogmei ce i s-a încredinţat, nu modifică niciodată nici o latură a acesteia; nu rânduieşte nimic ce pare fără de folos şi nici nu altoieşte ceva de prisos; ea nici nu renunţă la ale sale şi nici nu uzurpă cele ce nu-i aparţin. Ci Ea îşi îndreaptă toată osteneala către un singur ţel: se îngrijeşte cu credincioşie şi înţelepciune de tradiţie; hrăneşte şi şlefuieşte ceea ce a rămas neîndreptat şi neterminat din vechime; aşează şi întăreşte ceea ce este deja limpede şi curat; şi păzeşte ceea ce a fost deja adeverit şi lămurit.”

Am auzit un comentariu de la un neortodox care vorbea către un alt preot ortodox de faţă cu mine. El a afirmat că ,,am citit scrierile celor din biserica primară iar ei au petrecut primele patru sau cinci secole doar încercând să își dea seama cine era Dumnezeu!” Preotul a răspuns la aceasta ,,prietene, înțelegerea ta este puțin cam greșită, părinții bisericii apărau ,credința ceea ce odată s-a dat sfinților’ (Iuda 3) de inovațiile și învățăturile care erau potrivnice celor ce li s-a încredințat de mai marii lor până la Apostoli și la Domnul Însuși. Părinții sfintelor sinoade doar au limpezit ,ceea ce s-a crezut de toți dintotdeauna, în întreaga lume’.”

Oricine este cât de cât familiar cu Sinoadele universale sau Ecumenice cunoaşte că Sfinţii Părinţi au susţinut cu tărie hotărârile Sinoadelor precedente. Întreaga lor abordare a fost întotdeauna moderată de conștiința şi teama de a lua aminte la ceea ce construiesc ei pe temelia Bisericii, care este Hristos. Au arătat o grijă deosebită în a se asigura că hotărârile lor nu se împotrivesc nici unei învățături apostolice. Au înţeles că Sfântul Duh era cel ce călăuzea Biserica şi au crezut mereu că vremurile de dinainte au fost vremuri de mari minuni, de mare credință și că vremurile lor erau sărace spiritual, nevrednice de mila lui Dumnezeu. Fiind astfel înarmați cu smerenia păzitoare de suflet, ei au purces la adresarea acelui chestiuni care provocaseră tulburarea păcii Bisericii. S-a lepădat tot ceea ce nu se potrivea concepţiei universale (a Bisericii).

Prin cântările Bisericii noastre, lăudăm tot timpul pe cei care au rămas neclintiți împotriva celor care, sub înrâurirea demonilor, au încercat să introducă în credință inovația, compromisul și învățătura greșită. Pe acești oameni îi considerăm mărturisitori. Ei au renunțat la casele lor, la poziția lor sigură din interiorul societății, suferind chiar și dezmembrarea și mutilarea trupurilor lor, și care și-au dat chiar și viața. Toate acestea în numele apărării unor concepţii pe care contemporanii lor le-au numit ,,demodate”, nepotrivite cu ceea ce societatea acelor vremi considera drept acceptabil. De ce? Nu au putut afla vreo fericită cale de mijloc? Vreo modalitate de a coexista în pace?

Mi-aduc aminte de ceva ce am aflat despre vremea în care se dezlănțuise în biserica noastră erezia iconoclastă. Iconoclaștii au propus că icoanele să poată rămâne atâta vreme cât sunt așezate foarte sus unde să nu poată fi cinstite de credincioşi. Ortodocşii au respins propunerea. De ce? Oare pentru că ei nu au fost în stare să prevadă că această respingere va provoca imediat o imensă suferinţă bisericii? Şi nu au putut ei gândi că o dată cu trecerea vremii și cu rugăciunea, cei care s-au împotrivit cinstirii icoanelor ar fi fost nevoiți să înțeleagă că aceasta era o lepădare de Hristos și s-ar fi căit de nerozia lor? De asemenea, ei trebuie să fi înţeles cu siguranță că ar fi putut păstra în acest fel biserica, cel puțin la nivel oficial, pentru că până și împăratul fusese convins de această erezie. Dacă s-ar fi petrecut acestea în vremea noastră, nu am fi crezut noi că s-ar fi putut ori s-ar fi ajuns la un anume compromis? Răspunsul la întrebarea de ce nu au abordat ei lucrurile în acest fel este limpede ca cristalul și minunat în simplitatea lui:

,,Un trup şi un Duh, precum şi chemaţi sunteţi într-o nădejde a chemării voastre. Un Domn, o credinţă, un botez. (Efeseni 4; 4,5)

De-a lungul întregii istorii a Bisericii vedem această lucrare, acest fir de aur, sau mai degrabă acest lanț, după cum s-a exprimat un scriitor, unindu-ne și legându-ne cu trecutul nostru. Pentru că mulțimea nenumărată a tuturor celor care au suferit și au fost prigoniți pentru credința ortodoxă a știut că doar puritatea credinței va mântui, doar plinătatea ei și nu diluarea ei.

Ei au înțeles cuvintele Sfântului Apostol Petru când a zis că ,,nu am urmat basmelor celor meșteșugite” și au știut că Biserica nu a născocit o abordare capricioasă întemeiată pe filosofiile trecutului, menite să dirijeze oamenii către foloase pământești, sau pe vreo idee gnostică de unificare cu infinitul. Ci au înțeles mai degrabă Credința noastră ca pe o revelație de la Unul Dumnezeu cel Adevărat, Făcătorul Cerului și al Pământului iar Biserica precum pe o manifestare vie a insuflării Duhului Sfânt asupra Apostolilor, și a urmașilor lor. Ca să spunem mai pe scurt: ,,suflarea Sfântului Duh” după cum este înfățișată de Sfântul Ioan de Kronstadt. Iar ei au recunoscut puterea din această învățătură care putea să-i readucă la unitatea cu Făcătorul lor, ce fusese pierdută prin păcatul lui Adam şi al Evei. Această înţelegere trează, smerită poate fi văzută şi la convertirea Rusiei din vechime.

Atunci când poporul lui Rus a primit creştinismul, ei au îmbrățişat întreaga credinţă desăvârşită cu ,,aromă” de Bizanţ. Acest fapt reiese din cântările, imnografia lor şi din faptul că Rusia nu a avut vreme de sute de ani episcopi ruşi din pricina imaturităţii duhovniceşti a oamenilor din vremea aceea. Este limpede din această pildă că ei au primit plinătatea credinţei şi nu au făcut mofturi la acele lucruri pe care le-ar fi putut considera nepotrivite pentru vremurile acelea şi pentru caracterul lor. Ci atitudinea lor a fost să se potrivească ei lui Hristos şi nu să-L pună pe Hristos de acord cu ei.

Iar acum vine vremea să ne îndreptăm atenția asupra felului în care ni se aplică toate acestea nouă, creștinilor ortodocși de astăzi. Tradiția este ancorarea noastră, sau poate chiar mai mult, însăși cerneala cu care ni se scrie drumul către împărăția cerurilor.

Am asistat și suntem martori la erodarea și distrugerea tradițiilor și a învățăturilor ortodoxe, în special a Botezului şi a rânduielilor posturilor. Actul dătător de viaţă al Botezului care are loc numai în adevărata Biserică a lui Hristos şi care poate fi săvârşit doar de preoţi adevăraţi, taina care preface şi pregăteşte persoana pentru lupta duhovnicească pe care o va purta de-a lungul căii sale către Ceruri este negată, şi a fost înlocuită de crezul ecumenist potrivit căruia orice invocări ale Sfintei Treimi sunt valide.

Postul, care curăţeşte simţurile noastre duhovniceşti, ne învaţă de ce lucruri suntem lipiţi prea mult şi, ceea ce e mai important, ne ajută să devenim conştienţi de lupta duhovnicească ce se duce în inimile noastre. Această latură ascetică a bisericii a fost fie eliminată, fie minimalizată în mod dramatic de către cei ce se împotrivesc Tradiţiei.

Slujbele au fost scurtate şi chiar modificate prin introducerea unor practici provenind de la alte religii, mărturisirile de credinţă fiind eliminate ori însemnătatea lor fiind diminuată.

Toate aceste fapte întunecă sufletul şi nu-l lasă să-şi capete discernământul de care are nevoie. Pentru a umple golul pe care-l produc inevitabil, se alcătuiesc tot felul de ateliere de lucru şi de comitete pentru a le oferi oamenilor o ,,lucrare”. Grupări de autoperfecționare sunt alcătuite în parohii și se pune accentul pe unitatea oferită de ,,potir”, uitându-se că țelul nostru principal este unitatea cu Dumnezeu iar unitatea dintre noi este secundară. Sună ciudat acest lucru? Gândiți-vă la viața monastică, la pustnicii deșertului care primeau singuri Sfânta Împărtășanie. Mesajul lui Hristos pentru lume este transformat în umanism pur. Unitate între noi! Nu asta este mântuirea pe care Hristos a venit să ne-o dea.

Bisericile moderniste care uzurpă numele de Ortodoxie (toate fiind biserici oficiale aflate în comuniune cu ,,mama lor, biserica” de la Constantinopol), prin crearea unui etalon care este în potrivnicie fățișă față de îndreptarul Bisericii, dau în vileag duhul stăpânitorului acestei lumi care îi motivează. Deteriorarea sistematică a crezului fundamental în Biserica Ortodoxă ca ,,stâlp și întărire a adevărului” a pregătit inimile multora pentru a primi o nouă concepție. Auzim că sfintele canoane nu se mai aplică, că Duhul Sfânt călăuzește Biserica! De parcă cele două afirmații ar fi separate una de cealaltă! Suntem astăzi martorii unei credințe largi răspândite cum că viețile sfinților au fost înfrumusețate și că minunatele mărturisiri ale mucenicilor nu au fost rostite prin insuflarea Duhului Sfânt. Acestea contrazic cuvintele Domnului din Scriptură ,,nu vă grijiți cum sau ce veți grăi… Că nu sunteți voi cei ce grăiți, ci Duhul Tatălui vostru este care grăiește întru voi” (Matei 10:19,20). Suntem martori la eliminarea folosirii mineiului în bisericile moderniste. De ce? Ni se spune că ,,din cauză că se amestecă cu sărbătorirea învierii Domnului”. Poate mai degrabă pentru că în paginile sale este conținută tradiția vie a Bisericii; cum și-au trăit viața și cum au murit pentru Hristos sfinții despre care am vorbit deja. Cuvintele cuprinse în paginile lui resping total și răspicat abaterile și ereziile fățișe pe care episcopii moderniști vor ca turmele lor să le urmeze.

Dați-mi voie să vă dau un exemplu izbitor ca să vă duc această chestiune la bun sfârșit. Pe 11 iulie calendar vechi (24 pe calendar nou) sărbătorim minunea marii Mucenițe Eufimia pe care a săvârşit-o la cel de-al Patrulea Sinod Ecumenic prin moaștele sale. Următorul citat este din ,,Proloagele de la Ohrida”, volumul 3, pagina 48.

,,Acest sinod s-a reunit în vremea domniei împăratului Marcian și al împărătesei Pulcheria, în 451, după moartea împăratului Teodosie cel mic şi a fost convocat din cauza ereziei lui Dioscor, patriarh al Alexandriei, şi a lui Eutihie, arhimandrit din Constantinopol, care au răspândit învăţătura mincinoasă că în Hristos nu erau două firi, divină şi umană, ci doar una, o fire omenească. La acest sinod, un rol hotărâtor a fost jucat de Anatolie, patriarh al Constantinopolului şi Juvenal, patriarh al Ierusalimului. Pentru că nu s-a putut ajunge la o hotărâre prin dezbaterile şi dovezile aduse de ambele părţi, patriarhul Anatolie a propus ca atât ortodocşii cât şi ereticii să îşi scrie mărturisirile de credinţă şi să le pună în racla cu moaştele Sfintei Eufimia. Toţi au căzut de acord. Au fost atunci scrise cele două mărturisiri de credinţă şi puse în mâinile Marii Muceniţe. Sicriul a fost închis şi sigilat cu sigiliul imperial, fiind rânduit ca acesta să fie păzit cu stricteţe. Au petrecut apoi trei zile în post şi rugăciune. În cea de-a patra zi, când racla a fost deschisă, au văzut mărturisirea ortodoxă în mâna dreaptă a sfintei iar pe cea eretică sub picioarele ei. În acest fel s-a rezolvat conflictul prin puterea lui Dumnezeu”.

Slujbele mineiului rânduite pentru această zi sărbătoresc şi ele această minune, ca şi icoana care comemorează sinoadele. Bisericile moderniste ne spun însă că a fost o neînţelegere şi că ,,diferenţele culturale şi luptele politice au jucat şi ele un rol în ce priveşte această schismă” (Revista Creştinătatea de astăzi, 10 ianuarie, 1994).

Introducerea psihologiei moderne ca o modalitate validă de vindecare a sufletelor este adusă în modul cel mai cunoscut prin folosirea unui program în doisprezece pași. Dați-mi voie să citez pe Sfântul Macarie cel Mare în omilia sa cu numărul 9 inclusă în cartea ,,Cincisprezece omilii duhovniceşti”.

,,… Darul Sfântului Duh, care este dăruit unui suflet credincios, se dobândeşte cu multă luptă, cu multă stăruinţă și îndelungă suferință, ispită și încercare, voința liberă a omului fiind călită prin tot felul de nevoințe. Iar când duhul nu se mai necăjește de nimic, ci se învoiește cu harul prezent în toate poruncile, atunci i se îngăduie să se elibereze de toate patimile și dobândește darul înfierii în duh, despre care se vorbește în taine, și al bogățiilor duhovnicești și al înțelepciunii care nu este din lumea aceasta, de care sunt făcuți părtași creștinii cei adevărați. Pentru aceasta ei sunt în toate privințele superiori tuturor oamenilor, după cum este scris. El cunoaște pe orice om, din ce vorbește, din ce susține și din ce putere este în el; dar nici unul dintre aceia care au duhul acestei lumi nu poate să-l cunoască și să-l judece.”

Acești bărbați și femei sunt părinții credinței noastre, ei ne-au transmis singura cale de vindecare a sufletului. Cât de nefericite sunt acele suflete care ,,au pierdut savoarea Ortodoxiei şi au aflat ,înțelepciunea’ din surse aflate în afara Tradiției Bisericii” (de la Părintele Serafim Rose, Orthodox Word, nr.78, pag.14). Pentru că și-au împietrit simțurile și s-au lipsit de mântuirea pe care ne-a oferit-o Domnul nostru, ,,având chipul bunei credinţe, iar puterea ei tăgăduind”. (Timotei II: 3;5)

În concluzie, ce trebuie subliniat către toți este că drumul creștinului este unul de ,,numeroase încercări și ispite și că cei care se lipesc doar de Dumnezeu sunt eliberați de ispitele celui rău” (Sfântul Macarie cel Mare) iar dacă vom păși pe ,,calea cea îngustă și spinoasă” va fi greu, dar vă întreb, nu suferiți voi multe greutăți în viață ca să dobândiți ceea ce vă doriţi? Aşa şi noi ,,având atâta nor de mărturii pus împrejurul nostru, lepădând toată sarcina şi păcatul cel ce lesne înconjură, prin răbdare să alergăm în lupta care este pusă înaintea noastră, căutând la Iisus începătorul şi plinitorul credinţei” (Evrei 12:1-2), pentru că Domnul nostru este acelaşi ieri, azi şi mâine. Credinţa noastră a rezistat probei trecerii timpului şi va continua să rămână, după ne-a făgăduit Domnul nostru. Tradiţiile păzesc puritatea credinţei noastre şi susţin un mod de viaţă care s-a altoit pe existenţa vie a Bisericii şi sunt nedespărţite de ea chiar pentru acest motiv. Aş vrea să închei printr-un citat din Sfântul Ioan de Kronstadt…

,,Dacă adevărul despre ceva anume a fost destăinuit prin Cuvântul lui Dumnezeu, a fost cercetat și lămurit nouă de către mințile luminate ale sfinților pe care Dumnezeu i-a proslăvit, și a fost recunoscut de inimă prin roadele sale luminate și de viață dătătoare, atunci este un mare păcat şi o mândrie diabolică a intelectului şi a inimii să te îndoieşti de el şi să te arăţi mirat de acesta.”

sursa