Sursă: Sfântul Nil Ascetul – Despre Rugăciune (Tâlcuiri la Filocalie 4).
Acesta avea multă putere în cuvinte, fiind eparh al Constantinopolului, pe vremea împărăţiei lui Mavrichie, şi s-a căsătorit cu o femeie cinstită, care i-a născut doi copii, unul parte bărbătească şi altul parte femeiască; după aceea şi-a înduplecat femeia cu cuvintele şi a făcut-o ca să lase Constantinopolul, şi să meargă să locuiască la mănăstirile Egiptului, împărţind copiii: să ia el pe fiul său Teodul, şi ea pe fiică-sa. Şi făcând aşa, s-au despărţit unii de alţii.
Deci aflându-se Sfântul Nil cu părinţii şi cu fiul său la Muntele Sinai, nişte barbari i-au lovit fără de veste ca nişte fiare, şi au luat rob, împreună şi cu alţi mulţi, pe fiul său Teodul, pe care îl plângeau fără de seamă ca pe un rob, precum se vede în cartea ce este făcută de dânsul. Deci, învrednicindu-se după aceasta de dumnezeiasca preoţie, a alcătuit cuvinte pustniceşti pline de toată înţelepciunea şi înţelegerea şi folosul, care cu puterea cuvântului şi cu harul Sfântului Duh îndeamnă spre nevoinţă. Şi tocmind multe cărţi prin care aducea pe mulţi către Hristos cu dragoste dumnezeiască, cu pace s-a săvârşit. Şi zace cu fiul său Teodul împreună şi cu alţi pustnici, precum zic unii în sfânta biserică a Sfinţilor Apostoli, la Orfanotrofion dedesubtul jertfelnicului, puşi acolo de Iustin împăratul.
RUGĂCIUNEA ŞIDEMONII
Experienţa duhovnicească profundă şi înţelepciunea nevoitorilor rugăciunii duhovniceşti, cum este Sfântul Nil, ne desluşesc un element legat de aceasta, la care nu am fi putut ajunge singuri folosindu-ne numai de logică. Acest element este reprezentat de intervenţia demonilor în rugăciune. Importanţa acestui element este atât de mare, încât Sfântul se ocupă de el în foarte multe din „capetele” lui. O cincime din „capete” se referă la acest amestec al duhurilor necurate în lucrarea rugăciunii. Deşi ne-am mai referit la acest aspect, acum e momentul să-l vedem în mod sistematic şi detaliat. Amestecul demonilor în rugăciune se datorează răutăţii şi urii pe care o simt faţă de om, pe care îl invidiază. Demonul este cu adevărat necurat [50, 81] şi pizmaş [69,90] şi, de aceea, foarte îl pizmuieşte pe omul care se roagă [47]. Iar aceasta pentru că rugăciunea duhovnicească lor le este foarte potrivnică şi urâtă [50], Demonul nu poate răbda faptul că omul reuşeşte să se înalţe până la Dumnezeu, ajungând astfel fericit şi împlinit, vătămându-l prin mijlocirea rugăciunii pe diavol, arătându-l neputincios să-l mai vatăme pe om. De aceea, diavolii îl atacă pe rugător fie mai mulţi împreună, fie singuri, ca nişte câini [94], ca fiarele sălbatice [91], ca să-l sfâşie, dacă ar fi cu putinţă. Demonii, pentru că sunt vicleni [94, 137, 139] şi înşelători [90, 94], încearcă prin viclenie să-l atragă pe rugător pe căi rătăcite şi păcătoase. Am văzut deja în cele arătate până acum care este scopul atacurilor demonice îndreptate împotriva rugătorului. Dar prin lucrurile concrete pe care ni le spune Sfântul în această problemă lupta duhovnicească este ferită de răstălmăciri. De aceea ne şi vorbeşte în multe şi felurite moduri despre ea, astfel încât să o înţelegem corect şi osteneala noastră să aibă rezultate. Sfântul arată că principalul scop al luptei demonului împotriva rugătorului este să împiedice rugăciunea dreptului care se roagă [48], Demonul vrea să-l împiedice pe omul virtuos în orice fel de la rugăciunea sa. Ca să-l poată împiedica din drumul său cel mai bun şi din călătoria către Dumnezeu [47]. Unirea omului cu Dumnezeu e cel mai înalt lucru pe care îl poate dobândi omul prin rugăciune. Din această pricină, împotriva rugăciunii se îndreaptă toată strădania plină de turbare a vrăjmaşului. De aceea, încearcă să desfacă mintea de Dumnezeu [90], astfel încât să nu se poată ruga cum trebuie [51]. Urmăreşte chiar să întineze scopul [47] celui ce se roagă în tot felul de moduri care au acelaşi rezultat: lipsa de roadă a rugăciunii. Aşa se face că cel viclean se străduieşte să-l înşele pe omul care caută cunoştinţa nematerială şi fără formă, astfel încât, în cele din urmă, să prindă fum în loc de lumină [69], dacă nu este atent. încearcă, de asemenea, să coboare mintea din rugăciunea înfocată [106, 111], Se străduieşte să-l împingă pe om spre cuvinte şi fapte prin care să risipească rău ceea ce a adunat bine [137], şi aşa să-i pângărească mintea [48]. Pentru a reuşi toate acestea, diavolul foloseşte tot meşteşugul [47]. în continuare, vom încerca să vedem pe îndelete această luptă felurită a diavolului contra omului de rugăciune. Influenţa demonilor asupra lucrării minţii Diavolul încearcă să schimbe funcţionarea trupului şi, prin aceasta, lucrarea minţii Diavolul nu are puterea să intre în adânc, în mintea de nepătruns a omului. De aceea, încearcă să influenţeze mintea omului în mod indirect, producând diferite anomalii în trup. în acest fel, strecoară în minte gânduri sau înţelesuri sau vederi [64]. Ba chiar sileşte starea umorală a trupului să aducă vreo nălucire ciudată înaintea minţii şi să o facă să primească o anumită formă [69]. Adică încearcă să determine prilejuri binecuvântate pentru ca mintea cea fără de formă să primească o anumită formă, respectiv o face să aibă gânduri străine de rugăciune şi omul să nu se mai roage cu adevărat. Aşadar, influenţează trupul omului, dar această influenţă are loc într-un asemenea mod, încât omul să nu-şi dea seama ce i se întâmplă şi să nu creadă că este vorba de lucruri supranaturale. Modul acestei lucrări a diavolului este foarte simplu, aşa cum ne relatează bărbaţii cunoscători [73] cu o adâncă cunoştinţă şi înţelegere duhovnicească, luminaţi de Dumnezeu şi de Dumnezeu cugetători. Potrivit cu ce ne spun aceşti sfinţi, printre care e şi Sfântul Nil, dracul, atingându-se de creier, schimbă lumina minţii precum voieşte [74]. Adică, dacă nu suntem pregătiţi duhovniceşte să rezistăm unor asemenea atacuri, diavolul face înlăuntrul nostru un joc de lumini şi de umbre, influenţând creierul, astfel încât să luăm această anomalie naturală drept lucrare dumnezeiască, o arătare, chipurile, a lui Dumnezeu. În afara acestor influenţe, demonii mai exercită şi alte influenţe asupra trupului, ajungând până la silirea şi vătămarea acestuia [91]. Încercând să-l influenţeze sufleteşte pe om, se preschimbă chiar şi în fiare [91], apărând sub formă de lei, şerpi, care încearcă să vatăme trupul rugătorului [106, 107]. Pot, de asemenea, să aţâţe animale adevărate, cum ar fi viperele, ca să-i otrăvească pe iubitorii de Dumnezeu ce se roagă [108, 109], sau chinuind trupul rugătorului, să-l facă să-şi risipească mintea de la rugăciune [111]. Diavolul aţâţă patimile trupeşti şi, prin mijlocirea lor, influenţează lucrarea mintii Diavolul răscoleşte toate patimile prin trup ca să poată împiedica (mintea) din drumul său cel mai bun şi din călătoria către Dumnezeu [47]. Într-un limbaj contemporan am putea spune astfel: ca să împiedice ieşirea minţii către Dumnezeu, vrăjmaşul omului aşază în calea sa mine, iar acestea sunt diferitele patimi trupeşti. Sfântul explică mai bine acest lucru în alt cap. Ce vor dracii să lucreze în noi: lăcomia pântecelui, curvia (…) şi celelalte patimi, ca îngrășându-se mintea prin ele, să nu se poată ruga cum trebuie [51]. Diavolul stârneşte, mai întâi de toate, patimile trupeşti, pentru că ele sunt cele mai la îndemână. Sfântul accentuează invidia diavolului, care face tot ce poate pentru a-l coborî pe om de la înălţimile duhovniceşti la care se află tocmai prin cele mai grosolane şi mai trupeşti patimi, cum este curvia. Chiar şi când crezi că te afli împreună cu Dumnezeu prin rugăciunea duhovnicească, ia aminte la demonul curviei, care este foarte pizmaş şi înşelător şi mai iute în mişcări decât mintea ta, ne spune Sfântul [90]. Influenţe asupra sufletului şi, prin aceasta, asupra minţii Influenţând sufletul, demonul are o acţiune mai directă şi mai plină de rezultate asupra minţii şi, prin urmare, şi asupra rugăciunii minţii. Cele mai dure modalităţi sunt, precum am văzut, înfricoşarea, stârnirea uimirii, ameninţarea [99], pe care le determină prin arătări ciudate [106, 109]. Foloseşte însă şi modalităţi mai subţiri pentru a-i influenţa şi pe cei înaintaţi în viaţa duhovnicească, dacă nu sunt atenţi sau dacă ajung la neglijarea îndatoririlor duhovniceşti. în cazul în care reuşeşte să-i înşele, cei înşelaţi, în loc să vorbească cu Dumnezeu, vorbesc cu necuraţii draci [81]. Iată câteva feluri de atac: Influenţarea memoriei Demonul influenţează memoria fără să înceteze să pună în mişcare înţelesurile lucrurilor prin mijlocirea ei [47, 69], astfel încât mintea să se umple de imaginile celor create, să se îndeletnicească cu acestea şi, în cele din urmă, să-L uite pe Domnul, cu Care voia la început să grăiască. Ca să folosim o imagine contemporană, putem spune că vrăjmaşul întrebuinţează memoria strecurând paraziţi în minte, aşa cum un post de radio poate fi bruiat d
e altul. Vicleanul însă încearcă cel mai mult: Influenţarea minţii prin diferitele patimi ale părţii iraţionale ale sufletului De exemplu, iubirea de argint, mânia, ţinerea de minte răului şi celelalte patimi, ca îngroşându-se mintea, să nu se poată ruga. Căci stârnindu-se patimile părţii iraţionale, nu o lasă să se mişte cu bună judecată [51]. Aşa cum am văzut la analiza pe care am făcut-o asupra patimilor, acestea reprezintă elemente străine strecurate în firea noastră, care odată primite, devin una cu ea prin obişnuinţă, distrugând latura bună a firii noastre. Fără patimi mintea este subţire, patimile o îngroaşă, o fac greu de mişcat, lipsind-o de subţirimea ei naturală şi de uşurinţa în mişcări, făcând-o sluga puterilor iraţionale ale sufletului, în timp ce acestea ar fi trebuit să slujească minţii, care este partea conducătoare a sufletului. Patimile leagă mintea şi ea nu poate să alerge, căci este trasă şi purtată de către înţelesul pătimaş [72], precum o pasăre legată care nu poate zbura. Aşadar, fie că e legată, fie că e îngrăşată prin mijlocirea patimilor, mintea nu poate să-şi săvârşească lucrarea. O patimă pe care vrăjmaşul o exploatează foarte mult este slava deşartă şi rudenia ei, părerea de sine. Când aceste patimi se află în suflet sau sufletul înclină uşor către ele, diavolul găseşte cu uşurinţă teren de acţiune în noi. Le foloseşte ca pe nişte colaboratori pentru a reuşi cucerirea minţii. Când omul nu are ispite trupeşti sau patimi [74], se poate crede ajuns la măsuri înalte de virtute şi sfinţenie. Se poate socoti pe el însuşi nepătimaş, chiar dacă nu-şi împărtăşeşte gândul şi altora. Dar aceasta reprezintă o cunoştinţă surdă şi umflată printr-o mare preţuire de sine şi a virtuţilor proprii. în acest caz, diavolul acţionează asupra creierului, producând o simţire mincinoasă, influenţând lumina naturală a acestuia şi răvăşind lucrarea lui firească. în acest fel dă naştere în om la gânduri nechibzuite [148] sau la vederi ciudate [69, 73, 74], lăsându-l să creadă că e vorba de slava lui Dumnezeu sau de cunoştinţă dumnezeiască. Omul care le vede şi le primeşte crede că din pricina sfinţeniei sale a ajuns un vas al descoperirilor dumnezeieşti, iar rugăciunea lui şi-a atins ţelul [73]. Greşeşte însă, apucând fum în loc de lumină [69]. Alt mod de înşelare bazat pe slava deşartă este următorul: Cu dreptate este să nu-ţi rămână necunoscut nici vicleşugul acesta, că pentru o vreme se despart dracii între ei înşişi. Şi dacă vrei să ceri ajutor împotriva unora, vin ceilalţi în chipuri îngereşti şi alungă pe cei dintâi, ca tu să fii înşelat de ei, părându-ţi că sunt îngeri [95], adică scopul lor este de a produce în suflet impresia că vede îngeri din pricina virtuţii sale. Şi Sfântul Pavel a vorbit despre arătarea satanei în chip de înger luminos (1 Cor. 11,14). O a treia stratagemă pe care o folosesc demonii este strecurarea gândurilor rele în minte [133, 134], Apoi îl îndeamnă pe om la rugăciune împotriva acestor gânduri sau îl îmboldesc spre împotrivire, spre convorbirea lăuntrică cu gândul. îndată ce începe împotrivirea din partea omului, gândurile rele se retrag brusc. De ce? Ca să te înşeli închipuindu-ţi despre tine că ai început să birui gândurile şi să înfricoşezi pe draci [134]. De aceea, Sfântul subliniază: Ia seama la gânduri când te rogi; dacă au încetat cu uşurinţă, de unde vine aceasta? Ca să nu cazi în vreo cursă şi să te predai înşelat [133]. Când gândurile îl atacă pe om, nu pleacă repede. Lupta împotriva lor este dură şi cere răbdare. Dacă gândurile rele se risipesc îndată după împotrivire, nu e întotdeauna sigur că aceasta se datorează harului lui Dumnezeu. în spatele acestei risipiri se poate ascunde însuşi vrăjmaşul. Luptătorul duhovnicesc nu prinde curaj cu uşurinţă şi nu are o părere înaltă despre rezultatele rugăciunii sale. Se smereşte şi cere mila Domnului, tot mai mult socotindu-se pe sine un nimic. Un al patrulea fel este următorul. Dacă diavolul, după multe încercări, nu-şi atinge scopul prin atacul frontal, dă înapoi, îndată ce se termină rugăciunea, îi dă prilejuri rugătorului să se mânie pentru a-şi pierde pacea sau îi aţâţă vreo patimă iraţională, netrebnicindu-l în propriii săi ochi [48], dacă o acceptă. Omul duhovnicesc preferă întotdeauna pacea lui Dumnezeu, şi nu propria lui mânie, şi de aceea încearcă să cunoască întotdeauna intenţiile vrăjmaşului ca să nu fie înşelat şi biruit de el (2 Cor. 2, 11). Arătări imaginare şi ciudate Diavolul încearcă să influenţeze sufletul prin arătări imaginare şi ciudate sau alte obiecte care se arată dintr-odată. Astfel de arătări pot fi, zice Sfântul Nil, o sabie scoasă, gata să taie trupul rugătorului, o lampă care-i arde faţa, o formă urâcioasă [92] etc. Acestea au legătură cu văzul. Altele, ca zgomotele, loviturile, strigătele, ocările [97], sunt legate de simţul auzului. Demonii pot trece şi la apariţii şi mai puternice, încercând să răpească mintea [99] şi să o tragă cu sila departe de lucrarea ei. Diavolii exploatează problemele pe care le avem în relaţiile cu ceilalţi oameni şi diferitele dificultăţi ale vieţii Dacă foloseşti pe unul, zice Sfântul Nil, se poate să-l vatămi pe altul. Lucrul acesta îl exploatează vicleanul. Stârneşte în tine simţul nedreptăţii, astfel încât să spui sau să faci ceva care nu trebuie. Dar astfel dărâmi cele bune pe care le-ai zidit [137]. Mai cu seamă noaptea demonii încearcă să producă astfel de neplăceri. Ziua însă folosesc legăturile umane, problemele vieţii, calomniile, pericolele şi mulţimea condiţiilor dificile pentru a influenţa negativ rugăciunea [139]. Înfruntarea vrăjmaşului După toate acestea la care ne-am referit se pune întrebarea: Este oare diavolul atât de puternic? Cum putem să-i stăm în potrivă noi, neputincioşii? întâi de toate, nu trebuie să ne lăsăm terorizaţi, pentru că nu suntem singuri. Dacă diavolul acţionează, nici Dumnezeu nu rămâne nepăsător faţă de lupta sufletului, care, plin de dorinţă şi de evlavie, vrea să se apropie de El, în ciuda atacurilor drăceşti. Dumnezeu îl lasă să-şi arate răutatea, iar la sfârşit îl face de râs tocmai prin mijlocirea ei. De aceea, îngăduie răutatea diavolului spre binele luptătorului, arătându-l în cele din urmă pe cel viclean neputincios să vatăme sufletul rugătorului. La sfârşit Dumnezeu intervine cu siguranţă. Iubirea lui Dumnezeu nu îngăduie să fim încercaţi mai mult decât ne este de folos. Cuvântul Scripturii în această privinţă este limpede şi categoric: „Credincios este Dumnezeu, Care nu va îngădui să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va duce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda” (1 Cor. 10, 13). Această asigurare din partea Duhului Sfânt a trăit-o din belşug Sfântul Nil, care ne dă următoarele îndrumări valoroase: Pregătirea sufletească „Gătitu-m-am şi nu m-am tulburat”, zice Psalmistul (Ps. 118, 60). Pregătirea sufletească şi aşteptarea ispitelor şi a atacurilor demonice nimicesc puternica armă a luării prin surprindere din partea lor. Câtă vreme trăim în această lume vom fi în luptă duhovnicească. Este o taină, alături de celelalte taine ale credinţei noastre, pricina pentru care Domnul îngăduie amestecul celui viclean în lucrarea atât de sfântă şi de personală a rugăciunii. Vom afla cândva şi cauza. Ceea ce ştim sigur este că vicleanului i se îngăduie să se amestece în sfânta lucrare a rugăciunii în felurile pe care le-am văzut. Asta trebuie să aibă în mintea sa orice luptător duhovnicesc atunci când se străduieşte să urce duhovniceşte, ca să nu-l prindă atacurile drăceşti nepregătit. Pregăt
eşte-te împotriva năvălirii dracilor [91], ca un luptător încercat [92], ne spune Sfântul Nil. Cuget duhovnicesc şi moral înalt In paralel cu pregătirea sufletului pentru atacurile vrăjmaşului, trebuie să cultivăm în noi un cuget care, după Sfântul Nil, constă în: Răbdare şi bărbăţie. Rabdă cu bărbăţie biciuirile dracilor [91]. Nu uita că cel ce stăruie în cele neplăcute nu va fi lipsit nici de cele plăcute [93]. Greutatea ispitei va trece cu siguranţă şi apoi pacea lui Dumnezeu şi a prezenţei Sfântului Duh se va înstăpâni în suflet. Nu lăsa, zice, să-ţi slăbească sufletul, ci dimpotrivă, stai cu curaj, mărturisind mărturisirea cea bună, şi mai uşor vei privi la vrăjmaşii tăi [92]. Rugăciunea este un fel de martiriu, în sensul că cere anumite jertfe din partea celui care se roagă. Rugătorul îşi arată credinţa în Dumnezeu, căldura dragostei şi dăruirea faţă de El ca şi martirii şi mărturisitorii de odinioară, care stăteau neclintiți în faţă chinuitorilor. Tot aşa stă şi adevăratul rugător în faţa greutăţilor şi ispitelor celui viclean, mărturisind credinţa sa chiar înaintea diavolului. Iar această mărturie este foc ce arde măruntaiele începătorului răutăţii. Contraatac Fii cu grijă, întorcându-te la rugăciune; şi cheamă pe Dumnezeu (…) şi îndrăzneşte, că nu vor putea sta câinii când tu stăruieşti cu înfocare în convorbirea cu Dumnezeu [94], Rugăciunea fierbinte şi înflăcărată este o armă nebiruită împotriva vrăjmaşului. Câinii care se reped să muşte vor fugi ca fripţi. Mai ales în cazurile în care vrăjmaşul se foloseşte în războiul sufletesc de zgomote pentru a influenţa sufletul, Sfântul Nil ne spune să ne folosim de rugăciunea scurtă şi stăruitoare [98], Să nu-ţi rămână necunoscut vicleşugul vrăşmaşului [95] Luptătorului duhovnicesc nu-i este îngăduit să treacă cu vederea viclenia vrăjmaşului. Asupra acestei probleme avem trei surse de informaţie. întâi Sfânta Scriptură ne descoperă uneltirile vicleanului. „Gândurile lui (ale satanei) nu ne sunt necunoscute” (2 Cor. 2, 11), spune Apostolul Pavel. În al doilea rând, este experienţa sfinţilor. Sfântul Nil ne-a înfăţişat o mulţime de situaţii din care putem vedea limpede în ce fel îi războieşte diavolul pe nevoitorii rugăciunii. în al treilea rând, avem experienţa personală a rugătorului însuşi, care a înfruntat aceste atacuri şi ştie, într-o anumită măsură, cum atacă vrăjmaşul. La toate acestea se adaugă, desigur, şi luminarea lui Dumnezeu, Care ne descoperă vicleşugurile celui rău. Atotputernica armă a smereniei Sfântul Nil revine adeseori asupra acestei virtuţi cereşti şi preacinstite. Se referă la ea foarte des, atât ca la o virtute, cât şi ca la o armă contra diavolului. Îngrijeşte-te să agoniseşti multă cugetare smerită [96], zice. Smerita cugetare te va păzi de demonul curviei. Smerita cugetare ne păzeşte de demonul slavei deşarte şi de aşa-zisele vedenii. Smerita cugetare va atrage harul lui Dumnezeu şi va transforma sufletul într-un turn întărit faţă de atacurile haiduceşti ale vrăjmaşului. Bărbăţia duhovnicească Îngrijește-te să agoniseşti (…) bărbăţie, şi „răutatea demonilor nu se va atinge de sufletul tău şi biciul nu se va apropia de cortul tău” [96]. Chiar atunci când vrăjmaşul foloseşte ameninţări şi înfricoşări, cel ce are bărbăţia ca o stare duhovnicească constantă nu va cădea, nici nu-şi va părăsi gândul, zicând către Dumnezeu: „Nu mă voi teme de rele, căci Tu cu mine eşti!” [97] Cel ce se roagă comunică cu Dumnezeu, iar Dumnezeu „Care este întru noi” este „mai mare decât cel ce se află în lume” (1 In. 4, 4). Dumnezeu este mai puternic decât stăpânitorul acestei lumi. Dacă stai în rugăciune înaintea lui Dumnezeu Atotţiitorul, Făcătorul şi Proniatorul tuturor, de ce I te înfăţişezi atât de lipsit de judecată, încât îţi uiţi de frica Lui cea neîntrecută şi tremuri de nişte ţânţari şi gândaci? Sau n-ai auzit pe cel ce zice: „De Domnul Dumnezeul tău să te temi”, şi iarăşi: „De El se înfricoşează şi tremură toate, de faţa puterii Lui.” [100] Noi vorbim cu Dumnezeu cel Atotputernic, înaintea Căruia tremură toate. Atunci, se întreabă Sfântul, de ce să lăsăm frica lui Dumnezeu şi să tremurăm în faţa unor ţânţari lipsiţi de putere, care nu pot să ne facă nici cel mai mic rău? Exemple de bărbăţie duhovnicească şi de înfruntare de către sfinţi a vrăjmaşului Sfântul Nil, pentru a arăta adevărul spuselor sale şi pentru a insufla un cuget curajos cititorilor, ne dă câteva pilde de monahi sfinţi, care au suferit războaie înfricoşate din partea vrăjmaşului şi l-au biruit, făcându-l de râs. Unui Sfânt diavolul i s-a înfăţişat în chipul unui leu, cu ghiarele înfipte în rărunchii acestuia, gata fiind să-i sfâşie carnea, în acest fel dorea să-l înfricoşeze şi să-şi coboare mâinile, întrerupându-şi rugăciunea. Dar Sfântul şi-a coborât mâinile numai când şi-a isprăvit rugăciunea [106], Sfântului Ioan Colov diavolul i s-a arătat ca un şarpe mare, care i s-a încolăcit în jurul trupului şi-i umplea faţa de bale [107], încercând să-i risipească mintea de la rugăciune. Pe alt Sfânt, demonii l-au învârtit două săptămâni în aer pe o rogojină, dar n-au putut să-i îndepărteze mintea de la Domnul pe care îl iubea. La avva Theodor au venit două vipere la picioare în timp ce vorbea cu ucenicii săi. El nu s-a speriat deloc, le-a făcut loc şi, după ce şi-a isprăvit cuvântul, le-a explicat fraţilor că satana dorea prin acei şerpi să-i întrerupă cuvântul sfânt [108], Pe un alt Sfânt un şarpe otrăvitor îl muşca de picior în vremea rugăciunii, dar el nu-şi întrerupea lucrarea duhovnicească. Şi întru nimic nu s-a vătămat cel ce iubea pe Dumnezeu mai mult decât pe sine însuşi [109]. Rugându-se astfel, Sfinţii îl înfruntau pe diavol şi lucrările lui înfricoşătoare şi fizice. Cu curajul şi bărbăţia pe care le insuflă credinţa şi dragostea de Dumnezeu ei dispreţuiau până şi moartea, iar Dumnezeu era cu ei. Astfel au biruit viclenia vrăjmaşului. La fel ca oamenii potrivnici şi duşmani, şi demonii cei vicleni pot să joace, chiar şi fără să vrea, rolul nălbitorului pentru suflet. Ispitele şi greutăţile pe care le aduc asupra sufletului care vrea să se unească cu Dumnezeu îl aduc mai aproape de El, albindu-l şi făcându-l şi mai primitor pentru harul şi mila lui Dumnezeu. Sunt oare adevărate toate acestea? Probabil că apare nedumerirea: cele pe care ni le spune Sfântul Nil în legătură cu războiul demonilor sunt chiar adevărate? Nu sunt oare exagerări şi supraevaluări ale anumitor întâmplări sau, pur şi simplu, nişte neînţelegeri ale altora? Aceste întrebări şi toate cele înrudite îşi primesc răspunsul, întâi de toate din Sfânta Scriptură, care ne asigură că războiul demonilor şi lupta duhovnicească pe care o duce fiecare credincios sunt realităţi mai presus de orice îndoială. Apostolul Pavel spune legat de această problemă: „Deci, fraţii mei, întăriţi-vă întru Domnul şi întru puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă întru toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împrotiva meşteşugirilor diavolului. Căci nu ne este nouă lupta împrotiva trupului şi a sângelui; ci împrotiva începătoriilor şi a domniilor şi a stăpânitorilor întunerecului veacului acestuia, împrotiva duhurilor răutăţii întru cele cereşti. Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împrotivă în ziua cea rea, şi toate isprăvindu-le să staţi. Staţi drept aceea, încingându-vă mijlocul vostru cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu zaua dreptăţii; şi încălţându-vă picioarele întru gătirea evagheliei păcii; preste toate luând pavăza credinţei, cu care veţi putea stinge
toate săgeţile vicleanului cele aprinse. Şi coiful mântuirii luaţi, şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu. Prin toată rugăciunea şi cererea rugându-vă în toată vremea întru Duhul, şi la însăşi aceasta priveghind cu toată răbdarea şi rugăciunea pentru toţi sfinţii.” (Ef. 6, 10-l8). Aceleaşi lucruri le subliniază şi Apostolul Petru: „Fiţi treji, privegheaţi; pentru că protivnicul vostru diavolul, ca un leu răcnind, umblă căutând pre cine să înghită; căruia staţi împrotivă întăriţi fiind în credinţă, ştiind că aceleaşi patimi se întâmplă frăţimei voastre cei din lume.” (1 Ptr. 5, 8-9). Adevărul acestor cuvinte ale Sfântului Duh l-au trăit şi-l trăiesc de-a lungul veacurilor toţi creştinii, şi mai cu seamă sfinţii, care au încercat cu putere lupta sălbatică a vicleanului împotriva lor şi neîncetatele sale atacuri. Ei ne-au vorbit şi ne vorbesc în mod detaliat şi lămuritor prin înseşi luptele lor. Fiind luminaţi de Dumnezeu, au avut ochii sufletului deschişi, putând să vadă cu ei aşa cum noi vedem cu ochii fizici lumea materială. Astfel, ne-au încredinţat de înfricoşatul război pe care puterile întunericului îl duc împotriva fiilor lui Dumnezeu. E însă un lucru vrednic de atenţie faptul că Sfinţii privesc cu mult realism, limpezime şi echilibru al duhului problema războiului duhovnicesc. Astfel, la întrebarea de ce noi nu vedem demonii şi nici cele pe care ni le relatează Sfinţii în legătură cu războiul duhovnicesc, am putea primi următorul răspuns. Întâi, dacă cineva se nevoieşte să trăiască rugăciunea curată şi duhovnicească despre care ne-a vorbit Sfântul Nil, numită şi rugăciunea minţii sau a inimii, despre care ne vorbesc sfinţii monahi şi nevoitorii din toate veacurile până astăzi, „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul/păcătoasa”, dacă cineva se nevoieşte să trăiască profund şi asumându-şi toate implicaţiile rugăciunii duhovniceşti, cu siguranţă că va întâlni împotrivirea diavolului într-un mod mai simţit. Am auzit despre astfel de împotriviri puternice şi întunecate ale celui rău de la persoane vrednice de crezare, serioase şi oneste. Unele dintre acestea nu trăiesc prin pustii, ci în mijlocul societăţii, au familie şi nu pot fi deosebiţi de oamenii obişnuiţi dacă nu-i cunoşti mai bine. Aşadar, experienţa tuturor sfinţilor şi nevoitorilor rugăciunii se întâlneşte în acest punct. În al doilea rând, pentru noi, cei leneşi, moleşiţi în toate, dar mai ales în viaţa de rugăciune, pe care o facem la repezeală şi cu mintea plină de griji şi de gânduri lumeşti, pentru cei prinşi în lucrurile pământeşti, pentru noi, cei ce suntem creştini cu numele, se potriveşte observaţia foarte înţeleaptă şi duhovnicească a lui avva Pimen, pe care a făcut-o răspunzând întrebării unui monah. „L-a întrebat Avraam al lui avva Agathon pe avva Pimen zicând: Cum de mă luptă demonii? Şi i-a răspuns lui avva Pimen: Pe tine te luptă demonii? Nu se luptă cu noi câtă vreme facem voile noastre, căci voile noastre demoni ni se fac şi ei sunt cei care ne silesc pe noi ca să le împlinim pe ele. Iar dacă vrei să vezi pe cine au luptat demonii, atunci află că pe Moise Etiopianul şi pe cei asemenea lui.” Sfântul Pimen abordează problema cu mult discernământ şi limpezime. Aceasta înseamnă că noi, oamenii obişnuiţi, mai avem multă cale de străbătut până să ajungem la o stare duhovnicească acceptabilă. Aşadar, să ne facem datoria, să ne străduim să înaintăm în viaţa de rugăciune, potrivit cu cele arătate de Sfântul Nil. Iar dacă Domnul va îngădui să fim războiţi în mod simţit de diavol, spre folosul nostru duhovnicesc, să ştim că ne va da în acelaşi timp şi puterea de a depăşi starea, pentru că singuri nu putem să o scoatem la capăt cu diavolul. Să exploatăm experienţa preţioasă a Sfântului, expusă în „capetele” sale. Şi să spunem cel mai sigur cuvânt, având conştiinţa neputinţei şi a împătimirii noastre: „Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, izbăveşte-ne de cel viclean!” RUGĂCIUNEA ŞI SFINŢII ÎNGERI Din fericire, în rugăciunea noastră nu intervin numai demonii cei vicleni şi plini de ură faţă de om, care vor să-i distrugă roada rugăciunii. Intervin şi Sfinţii îngeri, care lucrează îndemnaţi de iubire şi de dorinţa de a-l ajuta pe nevoitor să aibă o legătură adevărată şi deplină cu Domnul. Sfinţii îngeri Ne îndeamnă la rugăciune Cunoaşte că sfinţii îngeri ne îndeamnă la rugăciune şi stau de faţă împreună cu noi, bucurându-se şi rugându-se pentru noi. Dacă suntem, prin urmare, cu nepăsare şi primim gânduri potrivnice, îi amarăm foarte tare, dat fiind că ei se luptă atâta pentru noi, iar noi nu vrem să ne rugăm lui Dumnezeu nici pentru noi înşine, ci dispreţuind slujba noastră şi părăsind pe Stăpânul şi Dumnezeul acestora, petrecem cu necuraţii draci [81]. Sfinţii îngeri, potrivit cu aceste cuvinte ale Sfântului Nil, ne îndeamnă într-un mod specific lor la rugăciune, deoarece ne vor numai binele. De aceea, ne îndeamnă cu bucurie şi ne însoţesc la lucrarea rugăciunii, cunoscând bucuriile duhovniceşti pe care aceasta le împărtăşeşte. Şi ei fac acelaşi lucru şi, fiind plini de iubire pentru fraţii lor, oamenii, vor ca şi ei să facă la fel. încă se şi roagă pentru noi, oamenii. Cât de mare trebuie să fie întristarea lor atunci când în timp ce ei se nevoiesc cu atâta căldură pentru binele nostru, noi totuşi nu vrem să ne rugăm nici pentru noi înşine, dispreţuindu-le lucrarea şi slujirea sfântă pe care ne-o fac! Dar aceasta nu-i o simplă neglijare a unei lucrări sau îndatoriri oarecare. Nu este doar înşelarea unor aşteptări sfinte pe care le au cetele îngereşti de la noi, ci e tocmai o autopredare în mâinile demonilor. Când nu ne rugăm, petrecem cu demonii şi comunicăm cu ei. Adică este cu neputinţă să evităm comuniunea cu fiinţele din jurul nostru. Ori grăim cu îngerii, cu sfinţii şi cu Dumnezeu ori, dacă suntem necredincioşi în El şi în îngerii Lui, avem comuniune şi vorbim cu dracii. Chiar şi când spunem că nu credem în astfel de lucruri, şi atunci comunicăm cu ei sau, mai bine-spus, devenim slugile lor, fără să ne dăm seama de asta. Prin urmare, nu există stare de neutralitate, deoarece vrem, nu vrem, trebuie să avem comunicare şi comuniune cu cineva: fie cu Dumnezeu, în iubire şi libertate, avându-i ca tovarăşi pe îngeri şi pe sfinţi, fie cu dracii, fără iubire şi fără libertate. Pilde din Sfânta Scriptură Sfântul Nil nu ne spune cele de mai sus fără să aibă pentru aceasta o serioasă întemeiere biblică. Astfel, în cartea Prorocului Zaharia ni se spun următoarele: „Şi a răspuns îngerul Domnului şi a zis: Doamne Atotţiitorule, până când nu te vei milostivi spre Ierusalim, şi spre cetăţile Iudei, pe care le-ai trecut cu vederea? Acesta este anul al șaptezecilea. Şi au răspuns Domnul Atotţiitorul îngerului celui ce grăia întru mine cuvinte bune şi graiuri de mângâiere” (Zah. 1, 12-l3). De asemenea, întreg capitolul 12 din Cartea lui Tovit se referă la minunata intervenţie a Arhanghelului Rafail, împreună cu alţi îngeri. „Când tu te rugai împreună cu nora ta Sara, eu duceam rugăciunile voastre înaintea Celui Sfânt”, îi spune Arhanghelul lui Tovit (v. 13). „Eu sunt Rafail, unul din cei şapte Sfinţi îngeri, care duc rugăciunile Sfinţilor înaintea slavei Celui Sfânt” (v. 16). La aceleaşi realităţi se referă şi Noul Legământ, aşa cum ne aminteşte Sfântul Nil: Cuvântul spus în Apocalipsă, că îngerul aduce tămâie ca să o adauge la rugăciunile sfinţilor, socotesc că este harul acesta, care e lucrat prin înger. Căci el sădeşte cunoştinţa adevăratei rugăciuni, încât mintea stă de aci înainte în afară de oric
e clintire şi nepăsare [76]. Textul din Apocalipsă la care ne trimite Sfântul este următorul: „Şi din fum au ieşit lăcuste pre pământ, şi li s-a dat lor putere precum au putere scorpiile pământului. Şi s-a zis lor să nu vatăme iarba pământului, nici toată verdeaţa, nici tot copacul, fără numai pre oamenii care nu au pecetea lui Dumnezeu pre frunţile lor.” (Apoc. 9, 3-4). Îngerul la care se referă Sfântul Ioan Theologul în Apocalipsă are o lucrare deosebită de a celorlalţi. Misiunea lui este de a aduce tămâie împreună cu rugăciunile Sfinţilor. Care este înţelesul tainic al tămâiei sale? Sfântul Nil vede aici un har aparte. îngerul dăruieşte cunoaşterea rugăciunii adevărate celui ce se roagă, o vâră în sufletul rugătorului. Astfel, ajută mintea să stea neclintită în lucrarea ei, neinfluenţată de akedie, de lenea sufletească, de greutatea naturală şi de neglijenţa înrădăcinată în noi. Se vede aici cu limpezime rolul activ şi participarea Sfinţilor îngeri la lucrarea rugăciunii, rol care nu e deloc de mică importanţă. Se împotrivesc lucrării celui viclean şi-i risipesc lucrările rele Sfinţii îngeri se împotrivesc lucrării demonului celui viclean şi risipesc influenţele sale rele asupra lucrării rugăciunii nevoitorilor duhovniceşti. Sfinţii îngeri sunt mai puternici decât demonii şi lucrează trimişi de Domnul Atotţiitorul. Când demonii produc anomalii şi tulburări în fiziologia omului, cu scopul de a-l face să vadă vedenii, chipurile dumnezeieşti, îngerul lui Dumnezeu arătându-se, opreşte cu cuvântul numai lucrarea potrivnică din noi şi mişcă lumina minţii la lucrare fără rătăcire [75]. Apropiindu-se îngerul, se depărtează grămadă toţi cei ce ne tulbură, şi mintea se află în multă odihnă, rugându-se curat [30]. Sfinţii îngeri îndepărtează toate elementele negative şi tot ceea ce tulbură mintea, atât gândurile şi vedeniile, care se strecoară ca nişte paraziţi în rugăciune, cât şi pe demonii care le produc. Iar atunci mintea simte multă tihnă şi se roagă corect şi bine. Aşadar, nu trebuie să uităm că reuşita la rugăciune se datorează preţiosului ajutor al Sfinţilor îngeri, nefiind numai rodul simplei noastre strădanii şi vrednicii. De aceea, Sfântul ne spune: Îngrijește-te să agoniseşti multă cugetare smerită şi bărbăţie, şi „ răutatea lor nu se va atinge de sufletul tău, şi biciul nu se va apropia de cortul tău, că îngerilor Săi le va porunci ca să te păzească pe tine” (Ps. 90, 10-11), iar aceştia vor izgoni de la tine toată lucrarea potrivnică. [96] Făgăduinţa lui Dumnezeu din Psalmi este limpede. Dumnezeu va porunci îngerilor să-l păzească pe rugător de orice influenţă demonică, atunci când acesta îl va chema cu deplină încredere, cu smerenie şi cuget bărbătesc. Principala caracteristică a lucrării Sfinţilor îngeri este că ei acţionează nearătat, spre deosebire de draci, care se străduiesc să acţioneze la arătare, fie prin zgomote, fie prin diferite şiretlicuri, care să-i ducă la înşelare pe cei ce le acceptă. Petrec împreună cu rugătorul Din punct de vedere subiectiv şi personal, rugătorul află multă încredinţare [80], multă siguranţă sufletească, ca rod al adevăratei rugăciuni. Din punct de vedere obiectiv, el este înconjurat de îngeri, care vor veni la tine ca şi la Daniil [80]. Aşa cum pe Daniil îngerul l-a păzit în groapa cu lei (Dan. 6, 22), tot aşa şi la cel ce se roagă vin îngerii rămânând cu el, „făcându-l duşmanilor înfricoşat şi tuturor minunat”. Sfântul Nil ne mai arată o situaţie în care îngerii se înfăţişează înaintea rugătorului la vremea rugăciunii: Altui iubitor de Dumnezeu care-şi ocupa mintea cu rugăciunea umblând prin pustie i s-au arătat doi îngeri călătorind împreună [112]. Mintea nu trebuie să se îndepărteze de la Domnul Îngerilor. Acesta este motivul pentru care acel sfânt nu i-a luat în seamă pe îngeri. De fapt asta voiau şi ei, nu veniseră să-i tulbure pacea minţii, ci ca să-l ajute să se afunde şi mai mult în Dumnezeu. Dacă intervenţia demonilor produce minţii tulburare şi nestatornicie, cât de plină de pace şi de întărire pentru minte trebuie să fie cea a îngerilor în lucrarea lor cerească! Sfânta lucrare a rugăciunii îl face pe om „împreună-vorbitor cu îngerii lui Dumnezeu”. Face pământul un adevărat rai, oricât ar fi pentru ochii noştri de uscat, şi neumblat, şi fără de apă. Ceva ştiau pustnicii care au alergat acolo, în pustie!
14:52
8:16
4:02
Add to
10:50
8:00
10:50
10:50
10:50
6:58
7:08
10:50
10:50
10:50
10:50
10:00
4:48
10:50
6:55
Oficialii chinezi au descoperit brusc ca rezervele valutare ale tarii sunt excesiv de mari. Prin urmare vor sa renunte la …doua treimi. Nu s-a pomenint de o diversificare, de scaderea ponderii dolarului in favoarea altor “hartii” mai “sigure”. Semn ca detinatorii de bonduri ar putea sa aibe niste probleme pe termen lung dar si ca datoriile Vestului vor fi tot mai greu de finantat. Ne apropiem de un “restart” al actualui sistem monetar?
Dar ceea ce este important de semnalat este că poporul nostru, rămas legat de popoarele din Răsărit, a păstrat credinţa creştină aşa cum a primit-o la început, deci în forma ei precizată în scrierile Părinţilor din Răsărit.
VEGHETORUL
SANTINELA ORTODOXA 