Monthly Archives: martie 2014

Despre Sfânta Cruce

Despre Sfânta Cruce, simbolistica şi modul corect de săvârşire a Sfintei Cruci
Ce spune Biserica şi Sfânta Scriptură despre Sfânta Cruce? Sunt sigur, nimeni nu-şi imaginează ortodoxia fără de Sfânta Cruce a Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ba mai mult ca atât, creştinismul nu s-ar putea identifica pe sine însuşi, fără de Crucea pe care a pătimit Domnul nostru. Însăşi Sfânta Scriptură, prin gura apostolului Pavel strigă: „Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1;18). Dintre cei care au urât Crucea, cât şi pe Cel răstignit pe ea, dea lungul istoriei au fost, sunt şi vor fi. Pentru noi, ortodocşii, semnul Sfintei Cruci este „Semnul Fiului Omului”, despre care ne vorbeşte cartea Apocalipsei.
Când ne însemnăm cu Sfânta Cruce? Orice rugăciune, orice lucru, orice mişcare din viaţa noastră trebuie să se înceapă cu Sfânta Cruce. Suntem însă datori ca să ştim cum corect să ne însemnăm pe noi cu Crucea Domnului. Aşadar, semnul Sfintei Cruci îl facem când:
• Ne trezim dimineaţa şi dorim să începem sfânta rugăciune;
• Înainte şi după masă;
• Înainte de a ieşi din casă;
• La începerea şi la sfârşirea oricărui lucru;
• Când trecem pe lângă o răstignire sau pe lângă o biserică;
• Când ne simţim rău şi invocăm ajutorul lui Dumnezeu;
• Când mărturisim, înaintea lui Dumnezeu şi a sectanţilor;
• Când intrăm în biserică şi când ieşim, în timpul serviciului divin din biserică;
• Seara înainte şi după rugăciunile de seară.
Ce însemnăm cu Sfânta Cruce? Este foarte bine şi frumos când creştinii, din dragoste faţă de Dumnezeu, nu din fanatism înseamnă cu semnul Sfintei Cruci:
• Bucatele care urmează să le mănânce;
• Drumul, înainte de plecare;
• Perna şi pereţii casei înainte de culcare şi desigur pe sine însuşi şi pe copiii săi;
Ce cuvinte rostim când ne însemnăm cu Sfânta Cruce? Rugăciunea pe care poate să o rostească atunci când însemnează ceva cu semnul Sfintei Cruci este: „Îngrădeşte-mă, acoperă-mă şi mă păzeşte Doamne cu puterea Cinstitei şi de Viaţă dătătoarei Crucii Tale, depărtând de la mine tot răul. Amin” sau pur şi simplu: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin”. Poate să se întâmple ca cineva în jurul vostru să vă întrebe, nu care cumva te temi de vrăji? Să nu vă fie ruşine. Explicaţile că atunci când cineva dă ceva de pomană, iar cel ce primeşte săvârşeşte semnul Sfintei Cruci o face nu pentru că se teme de vrăji, ci pentru ca lucrul dat, să fie primit: „În numele Domnului”, dar totodată şi pentru al curăţi de toată întinăciunea!
Cum săvârşim Semnul Sfintei Cruci? De importanţă majoră este modul în care ne facem noi semnul Sfintei Cruci! Unii creştini, făcându-şi alehamite Cruce, nu fac decât să batjocorească Crucea Domnului, iar prin aceasta aduce bucurie diavolului. De asemeni, trebuie de ştiut că făcându-ne în bătaie de joc Semnul Sfintei Cruci, nu o folosim ca armă împotriva diavolului, dimpotrivă spre osândire. Ea, făcută în bătaie de joc nu ne poate mântui.
Când ne însemnăm cu Semnul Sfintei Cruci, unim primele trei degete de la mâna dreaptă în una, iar cele două mici le strângem strâns în palme. Cele trei degete mari adunate în una, simbolizează Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită. Cele două degete strânse în palmă ne aduc aminte de cele două firi a Domnului nostru Iisus Hristos, adică, Dumnezeu adevărat şi om adevărat (vezi şi imaginea).
După ce le-am strâns degetele, le ducem la frunte, apoi jos, la burtă (la buric), ridicăm mâna şi o ducem la dreapta, apoi la stânga, rostind: „În numele Tatălui (la frunte), şi al Fiului (la burtă), şi al Sfântului (la dreapta) Duh (la stânga). Amin” (vezi şi imaginea).
Semnul Sfintei Cruci, făcut în modul dat ne aduce aminte totodată şi despre faptul că Hristos (la frunte) sa coborât din ceruri pe pământ, unde s-a răstignit, apoi sa coborât la iad (ducem mâna la burtă), sa înălţat la ceruri, unde şade de-a dreapta Tatălui (ridicăm mâna la dreapta) şi iarăşi va să vină cu slavă să judece vii şi morţii (la stânga). La sfârşit zicem Amin (aşa să fie), pecetluind cuvintele noastre, şi mărturisind că suntem de acord cu această învăţătură.
De ce purtăm Semnul Sfintei Cruci? Fiecare creştin ortodox este dator să poarte Semnul Sfintei Cruci asupra sa. Troparul de la Taina Sfântului Maslu spune: „Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat-o nouă, că se scutură şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei, că morţii a sculat şi moartea a călcat…”. Obişnuiesc să spun creştinilor din parohia mea că un creştin fără de Cruce la gât este ca un soldat care a plecat la război fără de armă. Nu prea mari izbânde o să aibă pe câmpul de luptă. Eu zic că din prima va fi doborât. La noi, după cum spune Sfânta Scriptură lupta vine nu împotriva trupului ci împotriva duhurilor întunericului. Deci, cea mai potrivită armă pentru lupta noastră cu dracii rămâne cinstita Cruce pe care a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos şi prin care a fost omorâtă moartea cea semeaţă. În altă parte se spunea că în vechime, robii erau însemnaţi cu anumite semne, aşa încât, atunci când venea stăpânul vedea că ăsta este a lui Gheorghe rob, celălalt a lui Ion, iar celălalt a lui Vasile. Tot aşa se va întâmpla şi la Înfricoşătoarea Judecată a Domnului nostru Iisus Hristos. Mântuitorul nostru îi va vedea pe cei însemnaţi cu semnul Său, pe când pe cei ce nu vor purta semnul Fiului Omului, mă tem că vor fi alungaţi în focul cel mai dinafară unde va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
Simbolistica. În tradiţia ortodoxă este cel mai des întâlnit semnul Crucii cu opt colţuri. Aceasta este de obicei formată din patru braţe. Unul este vertical şi trei orizontale. Braţul vertical şi cel din mijloc, orizontal este Crucea propriu zisă. Braţul de sus, ne aduce aminte despre tabla pe care scria vina pentru care a fost răstignit: „Iisus Hristos Regele Iudeilor”. Bara de jos, care vine înclinată (în stânga), conform tradiţiei creştine ortodoxe, este braţul pe care sau sprijinit picioarele Domnului nostru Iisus Hristos. Bara este înclinată în stânga aducându-ne aminte despre cei doi tâlhari, care au fost răstigniţi unul de-a dreapta şi celălalt de-a stânga Domnului. Unul dintre ei sa pocăit, cel din dreapta şi sa înălţat la cer (bara a arătat în sus), iar celălalt, pentru necredinţa lui a mers la iad (bara a arătat în jos).
De obicei, sub majoritatea crucilor creştine ortodoxe se vede şi un craniu. Conform aceleiaşi tradiţii creştine, Mântuitorul a fost răstignit în locul în care a fost îngropat şi Adam. Atunci când a curs sângele Domnului răstignit pe Cruce, acesta sa prelins până pe căpăţâna lui Adam, astfel ştergând păcatul strămoşesc de pe întreg neamul omenesc, dar şi zdrobind moartea prin această supremă jertfă.
Împotriva Sectanţilor. Deseori se va întâmpla să vă întâlniţi cu cei care se consideră „Martorii lui Iehova”, care nu cred în Cruce, afirmând că Domnul a fost răstignit pe un stâlp. Vă vor întreba, dacă pe fiul Dvs., îl vor împuşca dintr-o armă, veţi purta-o pe aceasta la gât? Aici le răspundeţi, fără ezitare şi cu tărie în voce: „Da!” În acest sens, chiar nu demult am citit, dar sunt nenumărate cazuri când ostaşii au fost răniţi pe câmpul de luptă şi prin miracol, au rămas vii. Aceştia, agaţă glontele la gât şi îl poartă ca pe un talisman la gâtul său. Sau cazul unui alt ostaş, căruia un carnet, dacă nu mă înşală memoria, în Irak ia salvat viaţa de un glonte, carnetul rămânând găurit, dar primind asupra sa glontele. Ostaşul este acum nedesprţit de acel carnet. Îi aduce aminte ce la ajutat să rămână în viaţă.
Cu cât mai mult noi, creştinii, pentru care sa răstignit Hristos, pentru care a fost adusă această supremă jertfă, oare nu merită de fiecare dată să ne aducem aminte cine şi în ce mod a pătimit pentru noi? Oare nu merită să păstrăm vie în memoria noastră această jertfă culminantă ce a avut loc pe Cruce? Trebuie fără de ezitare să le răspundem sectanţilor, folosind şi argumentele biblice, dar şi cele din Sfânta Tradiţie!
Crucii Tale ne închinăm Stăpâne şi sfânt înviere a Ta o lăudăm şi o slăvim!
Preot Iulian Raţă

Comori duhov­ni­ceştI

SCRISOARE CATRE UN CRESTIN LUPTATOR

Împacă-te cu per­soana aceea care te necă­jeşte şi-ţi cre­ează ispite. Împacă-te cu el cu bucu­rie. Roagă-te pen­tru el zil­nic. Încearcă mereu să-i faci bine, să-i acorzi întâi­e­tate, să-i vor­beşti cu dra­goste, iar Dum­ne­zeu Îşi va face lucra­rea Sa şi va îndrepta lucru­rile. Atunci Hris­to­sul nos­tru va fi slă­vit, iar dia­vo­lul, care înalţă toate pie­di­cile, va fi alun­gat. Nevoieşte-te, mai ales, să nu mai cri­tici şi să nu mai minţi. Cano­nul tău este de a face un şirag de meta­nii zil­nic, rugându-te pen­tru această per­soană care te ură­şte, aşa încât Dum­ne­zeu să-l lumi­neze spre căinţa şi mai fă zece meta­nii în plus zil­nic timp de o lună. Dacă această per­soană face ceva împo­triva ta, treci cu vede­rea orice şi rabdă. Lasă-te nedrep­ta­ţit, dar nu nedrep­tăţi; lasă-te păl­muit, dar nu răs­punde pro­vo­că­rii: lasă-te cri­ti­cat, dar nu cri­tica. Atunci când vei face toate aces­tea, atunci Fiul lui Dum­ne­zeu, împre­ună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, Îşi vor face locaş în sufle­tul tău. “Luptă-te lupta cea buna a cre­dinţei” (I Tim. 6, 12), treci cu vede­rea fap­tele aces­tei per­soane, aşa pre­cum Hris­tos ţi-a tre­cut cu vede­rea păcatele.

 

Dumnezeu îngăduie ispitele aşa încât să ne poată deştepta spre a ne aminti de El

Atunci când Îl chemăm, El acţionează ca şi cum nu ne-ar auzi, în aşa fel încât să ne înmulţim rugăciunile şi să chemăm mereu sfântul Său nume, de teama feluritelor patimi. Atunci, prin durerea stăruinţelor noastre fierbinţi, inima ne este sfinţită, iar din experienţă învăţăm slăbiciunea firii noastre pătimaşe. Şi astfel înţelegem în practică faptul că fără ajutorul lui Dumnezeu nu suntem în stare să facem nimic.Această experienţă adâncă este dobândită cu sângele inimii şi rămâne de neşters; ea devine o temelie pentru tot restul vieţii acelui om
Harul lui Dumnezeu pleacă şi vine din nou, dar experienţa nu pleacă niciodată, căci a fost întipărită înăuntrul inimii.
Şi indiferent cât ar lăuda satana inima, contează ceea ce este scris pentru totdeauna în adâncul ei, şi anume faptul că fără Dumnezeu este imposibil să faci ceva. Dacă nu ar fi existat ispite […] ne-am fi transformat în alţi luciferi. Dar bunul nostru Părinte, Dumnezeu, îngăduie necazurile să vină asupra noastră, aşa încât să putem fi păziţi de smerenie, care va uşura povara păcatelor noastre. Atunci când suntem încă la vremea tinereţii, trebuie să fim ispitiţi, căci tinereţea este uşor de corupt. Cu timpul, războiul va înceta şi mult râvnita pace va veni. Să ai doar curaj şi răbdare. Nu deznădăjdui, indiferent cât de tare te luptă patimile. Dumnezeu îl iubeşte pe cel ce este luptat şi nu se lasă înfrânt.

Nu există vreun rău mai mare decât egoismul

Luptă cu egoismul din toate puterile; învaţă smerenia. Lucrează cu frângere de inimă, cu întristare duhovnicească, cu mireasma smereniei. Doar faptele care au smerenie vor fi recompensate. Faptele înveninate de egoism şi voia proprie vor fi aruncate în cele patru zări şi împrăştiate ca gunoiul şi vom fi lăsaţi cu mâna goală. Să ne venim în fire. Nu există vreun rău mai mare decât egoismul. El dă naştere la toate ispitele şi necazurile şi vai de cel atins de el – îl va deforma! Doar bunul ucenic îşi va face sufletul îngeresc împodobit cu frumuseţe duhovnicească. Nu lăsa să treacă timpul fără roadă, pentru că firul e înfăşurat şi de îndată vei auzi: “Fă-ţi ordine în casă căci vei muri şi nu vei mai trăi”(Is. 38, 1). Luptă cu egoismul din toate puterile; învaţă smerenia. Lucrează cu frângere de inimă, cu întristare duhovnicească, cu mireasma smereniei. Doar faptele care au smerenie vor fi recompensate. Faptele înveninate de egoism şi voia proprie vor fi aruncate în cele patru zări şi împrăştiate ca gunoiul şi vom fi lăsaţi cu mâna goală. Să ne venim în fire. Să ne bucurăm cu dragostea neînti­nată a lui Hristos, căci sufletele împătimite nu vor intra în Ierusalimul cel ceresc. Doar sufletele curate vor intra acolo cu bucurie.

Despre lupta duhovnicească

Cu cât mai repede dobândești o virtute, cu atât mai ușor o pierzi. Cu cât o dobândești mai încet și cu mai multă trudă, cu atât mai fermă rămâne; exact ca planta aceea care a crescut înaltă și i-a spus chiparosului:
-“Vezi ce mult am crescut doar în câteva zile! Ești aici de câțiva ani și nu prea ai crescut cine știe ce”.
-”Da”, spuse chiparosul, “dar tu n-ai văzut încă furtuni, valuri puternice și ierni friguroase”
Iar după câtva timp, planta s-a uscat, în timp ce chiparosul a rămas acolo unde se afla! Așa este și cu omul duhovnicesc. Atât în vreme de furtună, cât și în vreme de pace el rămâne același. De ce? Deoarece lunga perioadă de timp a creat stabilitate. Când a început a renunța la lume, condiția sa duhovnicească era instabilă, dar, în timp, harul lui Dumnezeu a lucrat mântuirea sa și eliberarea de patimi.
Așadar, omul trebuie să se nevoiască astăzi, iar harul lui Dumnezeu va începe să acționeze de la sine mâine. Atunci, nu va mai trebui să vă nevoiți pentru a avea gânduri bune; harul care rămâne în voi este cel care le aduce în mintea ta fără efortul tău.

Fă pace înăuntrul tău și atunci cerul și pământul vor fi în pace cu tine

Scopul nostru este unul singur: să ajungem să ne vedem pe noi înșine, să ne vedem propriile noastre greșeli, să ne învinuim în toate, să ne criticăm, să ne socotim răspunzători și vinovați de orice și să nu dăm atenție dacă aproapele nostru este vinovat sau nu.
Să fim cu toții atenți și să ne nevoim, așa încât să nu ne pierdem țelul, iar mâine să ne căim amarnic. Trebuie să avem de-a pururi în minte aceste lucruri și să lucrăm ca și cum ar fi ultima noastră zi de viață. Scopul nostru este unul singur: să ajungem să ne vedem pe noi înșine, să ne vedem propriile noastre greșeli, să ne învinuim în toate, să ne criticăm, să ne socotim răspunzători și vinovați de orice și să nu dăm atenție dacă aproapele nostru este vinovat sau nu. Părinții spun: „Dacă dorim să avem pace noi înșine prin a încerca să-i împăcam pe alții, nu vom avea niciodată pace”. Cu alte cuvinte, dacă vrem să primim pacea de la alții devenind împăciuitori, nu vom mai avea niciodată pace. Așadar omul trebuie să-și afle pacea înăuntrul său.
„Fă pace înăuntrul tău”, zice avva Isac „și atunci cerul și pământul vor fi în pace cu tine”.Să punem acest adevăr sfânt în inimile noastre, căci aceasta este comoara duhovnicească pe care Sfânta Evanghelie si textele patristice ne-o oferă spre mântuirea ticăloaselor noastre suflete!

 

Comori duhovnicești din Sfântul Munte Athos, Culese din scrisorile și omiliile Avvei Efrem, Editura Egumenița,)

Conferința „Fericire versus divertisment în epoca mass-media”

Conferința „Fericire versus divertisment în epoca mass-media” susținută de Virgiliu Gheorghe în cadrul conferințelor ASCOR Iași.

http://www.doxologia.ro/video/conferi…

Virgiliu Gheorghe este biofizician și doctor în bioetică, coordonator al secțiunii științifice a revistei Familia Ortodoxă și autor al mai multor volume, printre care amintim „Efectele televiziunii asupra minții umane” și „Pornografia, maladia secolului XXI”

http://www.doxologia.ro/actualitate/a…

„Acum fiecare cu mașina lui, cu frigiderul lui, cu televizorul lui”

Ce este mai important în viața aceasta decât dorința de a fi fericiți? De la copilul cel mic, care se aruncă la sânul mamei, până la bătrân, care își dorește cu tărie să-i stea cei mici împrejur, sau cei care își predau viața în mâinile lui Dumnezeu – monahii – cu toții caută într-un fel sau altul fericirea.

Astăzi nu mai este chiar atât de ușor să fii fericit, consideră domnul Virgiliu Gheorghe. Dacă în societatea tradițională țineai cârma după cum îți indica familia, comunitatea, Biserica, lucrurile mergeau bine. Toate erau la comun. Astăzi ești pe cont propriu, într-o societate individualistă, în care oamenii s-au separat. „Îmi spunea o femeie de pe Valea Arieșului că ‹‹acum fiecare cu mașina lui, cu frigiderul lui, cu televizorul lui. Fiecare cu casa lui. Noi, oamenii de pe-aici, nu ne mai întâlnim. ›› Și asta se întâmpla sus, în munte”, remarcă invitatul.

======================================

ANUNT

Chat ortodox unde puteti vorbi cu alti crestini :

http://fiintavie.com/chat/index.php?s_id=qhhmAzCwQTpncYm47GkZXUphN2x6XzPb&inc=chat_room&ts=1396103989

 

Miscarea feminista – o țeapă prin care femeile au fost pacalite

Miza reala a feminismului. Miscarea feminista – o țeapă prin care femeile au fost pacalite si transformate din mame casnice iubitoare de copii si sot, in femei libertine, emancipate, de cariera = sclavi muncitori (nom)

Miza reala a feminismului miscarea feminista o teapa prin care femeile au fost pacalite transformate din mame casnice iubitoare de copii si sot in femei libertine emancipate de cariera = sclavi muncitori moderni 3Recomand parcurgerea unor pasaje dintr-un text citit de curând despre feminism și miza reală a acestui fenomen impus în societatea modernă, despre cum mișcarea feministă este o mare țeapă care le face sclavi pe femei și despre cum omenirea este mai ușor de distrus mental și controlat dacă este cucerită FEMEIA, prin ideologii și îndoctrinări tip feminism. Am pus la sfârșit și alte articole cu mai multe detalii. Femeile s-au îndepărtat de la statutul lor inițial – mame casnice și iubitoare de copii, soț, familie, care aveau grijă de gospodărie și își educau copiii, fiind păcălite prin feminism și transformate în femei libertine, emancipate, de carieră – de fapt doar obiecte pentru bărbați și sclavi muncitori pentru angajatori și stăpânii din umbră ai lumii. Detalii în continuare:

Mențiuni înainte:

Mențiune 1: persoana care deține blogul filosofiepebordura.wordpress.com (de unde sunt preluate pasajele următoare) folosește în textele sale despre femei, copii, familie cuvinte precum ”boraci”, ”muieri”, ”puitori”, ”fătatoare”, ”puradel” etc. Pentru că înțeleg (inclusiv din proprie experiență), că oamenii încă nu pot trece peste FORMA în care este scris un text și nu pot aprecia CONTINUTUL/FONDUL PROBLEMELOR SEMNALATE, dacă limbajul (forma) nu este ”acceptabil”, am modificat în pasajele de mai jos acele cuvinte pentru a citi textul fără să vă enervați aiurea, chiar dacă în mod normal, ar trebui apreciat FONDUL (informațiile transmise), NU FORMA (modul de transmitere a informațiilor). Cei care se vor duce la textul mamă (la sursă), să conștientizeze că IMPORTANT ESTE FONDUL (problemele semnalate), NU FORMA !!!

Mențiune 2: în textul mamă sunt multe capturi (extrase) din presa americană cu exemple relevante care susțin informațiile din text.

Mențiune 3: bineînțeles că din acest text nu trebuie trasă concluzia total eronată și imbecilă că femeia trebuie să rămână veșnic la cratiță

Mențiune 4: Textul de mai jos despre feminism nu va fi înțeles pe deplin dacă nu citiți înainte acest material DE BAZĂ PENTRU A ÎNȚELEGE LUMEA ÎN CARE TRĂIM (preluat de pe același blog): Educația pentru turme.

TZEAPA FEMINISMULUI

(sursa – articolul ”mamă” – aici: http://filosofiepebordura.blogspot.ro/2014/03/tzeapa-feminismului.html)

(am sărit peste prima parte despre obsesia femeilor de a naște și ce sunt dispuse să facă pentru asta – inclusiv implant de uter – și am trecut direct la partea cu feminismul:)

După ce femeile au născut, de atunci începe țeapa. Femeile sunt manipulate sa faca ce vor dresorii de minti umane.

Iar dresorii au inventat feminismul, ca sa poata exploata cu succes muierile si sa poata confisca plozii (ca sa-i indoctrineze in scoli). Daca nu cu mult timp in urma, dintr-un salariu barbatul isi intretinea intreaga familie cu plozi cu tot si traiau decent, acum nu se mai poate. Femeia statea acasa si avea grija de gospodarie si crestea – educa plozii. Atat de mult a crescut costul vietii si au scazut salariile in zilele noastre, incat dintr-un salariu nu se mai poate trai.

Asa ca este foarte profitabil (ca angajator, ca și corporație, ca guvern – pentru cei care conduc lumea din umbră etc) sa angajezi amandoi sotii (și femeia și bărbatul), carora sa le imparti suma de bani, decat sa angajezi doar barbatul si sa-l platesti ca inainte. Pai, platind aceeasi suma de bani, angajatorul primeste la schimb munca a doi oameni in loc de unul! – asta este pe scurt miza feminismului! + îndoctrinarea copiilor care ajung pe mâna Sistemului din cauză că n-are cine să-i crească și educe acasă…

Miza reala a feminismului miscarea feminista o teapa prin care femeile au fost pacalite transformate din mame casnice iubitoare de copii si sot in femei libertine emancipate de cariera = sclavi muncitori moderni 1

Si cum convingi muierile sa renunte la a-si creste plozii si sa-i dea pe mainile strainilor, ca sa le modeleze mintile (adică pe mâinile școliil)? Le convingi cu două chestii: cu biciul si cu zaharelu’. Cand salariul barbatului nu mai este de ajuns pentru a asigura traiul familiei, muierile isi vor lua job, de musai ca de voie buna. Iar plozii vor fi abandonati in grija Sistemului.

Dar ca sa nu para dracu’ asa de negru, muierile pot fi duse cu zaharelu’, ca prostia e profitabila si trebuie exploatata: le spui ca daca isi iau un job, asta le va elibera si le va face egale cu barbatii, iar ele chiar vor inghiti gogoasa. Parca pe poarta de la Auschwitz scria ca ” munca te face liber” …

Acum femeile au joburi ca si barbatii, dar munca nu le-a eliberat, ci le-a sclavizat si mai mult. Ca munca e pentru sclavi. Muierile muncesc 8 ore zilnic, si dupa ce ajung acasa trebuie sa-si faca si jobul pe care il aveau inainte de “eliberarea” ce le-a adus-o feminismul (gospodarie, mancare, plozi etc.). Banii pe care ii castiga la job, i-au eliberat pe femei din dependenta financiar de barbati? Ei bine, nu! Ca e plin de muieri care raman in casnicii pe care nu si le mai doresc, doar pentru ca nu isi permit financiar sa se separe de sot. Salariul e atat de mizerabil, incat nu isi permit sa plateasca chiria, toate angaralele si sa-si intretina plozii, asa ca raman in continuare in sclavie familiala, dependente de venitul barbatului.

Si nu exista ipocrizie mai mare decat campaniile alea de convingere a muierilor sa isi paraseasca sotii abuzivi, de parca muierile alea ar fi chiat atat de tampite incat nu si-ar da seama ca nu le este bine in casnicie. Campaniile astea mancatoare de bani degeaba, vin cu abureli pseudologice, dar ignora tocmai cauza problemei: ca femeia nu are posibilitati financiare sa se separe de barbatul abuziv. Degeaba o duci la adapost si o tii cateva saptamani, dupa care o pui in strada, sau in cel mai fericit caz, ii gasesti un job din care, of course, nu se poate intretine, ca n-are cum. Pai abia reusea sa-si intretina familia din doua salarii, cand era in casnicie !

Mai sunt si cazuri prin clasa de mijloc, in care barbatii castiga atat de mult, incat isi pot permite sa renunte la salariul sotiei, care sotie a inteles ca daca tot te-ai apucat de făcut copii, e vital sa stai cu plozii de fusta, sa-i educi si sa iti petreci timpul cu ei, in loc sa-i arunci in bratele unor straini (grădiniță, școală). Ca e inuman si prostesc sa renunti la dreptul de a-ti educa plozii, in favoarea statului. De ce sa-mi modeleze si sa indoctrineze mintea plodului, niste straini? Prefer sa am controlul asupra mintii plodului si sa il invat eu sa gandeasca critic in cei 18 ani cat ar fi trebuit sa mearga la scoala.

Zice propaganda ca sa fii full-time parinte nu este o ocupatie, ci un statut biologic (da’ “uita” ca statutul de parinte nu se reduce doar la născut si expediat plodul la cresa ). Katie Hopkins ataca mamele care stau acasa (o puitoare care chiar sta acasa 12 ani ca sa se ocupe de plod, nu poate fi numita “fatatoare”, ci chiar este mama, pentru ca se comporta ca una).

Restul muierilor care nu s-au prins pe ce lume traiesc, chiar iau de buna propaganda cu Wonder Woman care le face pe toate, merge la job, are grija de familie, face pe menajera, educa plozii, se ocupa si de propria persoana, iar seara in loc sa cada lata de oboseala, face pe femeia fatala ca sa-si incante sotul.

81% dintre femei se tem ca un copil le va distruge cariera.

Un survey a gasit ca doua treimi dintre femei considera ca este nerealistic sa crezi ca vor reusi atat ca mama cat si in cariera.

Dar este cat se poate de corect: in loc sa-ti cresti si sa-ti educi plodul, tu il trezesti fortat dimineata sa-l expediezi la cresa, spunandu-i cuvintele magice „mama trebuie sa mearga la munca” si il mai vezi seara, cand il aduci acasa. Practic, esuezi ca parinte in momentul in care refuzi sa te ocupi de plod, si il expediezi la cresa / gradi / școala, ca sa il indoctrineze Sistemul cum vrea si cu ce vrea, ca tu n-ai nici un control si oricum habar n-ai ce se întâmplă cu adevărat în Școală cu psihicul copilului (îndoctrinare, înregimentare, obediență și încredere față de autoritate, distrugere mentală, pregătire pentru viața de sclav).

In ciuda ingrijorarii mamelor despre cum le percepe lumea, 89 % dintre mame cred fierbinte in povestile cu care le-a indoctrinat societatea: ca o mamă care merge la serviciu are o viata echilibrata si o face un model mai bun pentru plozi, decat una fara job. Rezultatele reflecta punctul de vedere al 10.000 oameni intervievati de Project 28-40 de ani, care reprezinta grupul de varsta in care cariera muierilor o ia la vale, în contrast cu cariera barbatilor. Studiul a fost facut de Helena Morissey, sef executiv la Newton Investment Management si care are 9 plozi.

In ciuda indoctrinarii maxime cu ideea ca femeia cu plozi si cu job are o viata echilibrata si că asa e bine si asa trebuie, (sa ai job), totusi, ele se simt vinovate ca isi parasesc plozii pentru a merge la serviciu.

Catilin Clements, 23 de ani, povesteste despre cat de vinovata se simtea ma’sa ca trebuia sa isi abandoneze cei 2 plozi la cresa, pentru ca ea a facut 20 de ani naveta intre Glasgow si London mergand la job. “Compensa” însă in weekend facandu-le prajituri…

50% dintre mame nu și-ar părăsi serviciul pentru a avea grijă de copii, chiar dacă și-ar permite financiar acest lucru (atât de îndoctrinate sunt) (disagree + disagree strongly =50%):

Miza reala a feminismului miscarea feminista o teapa prin care femeile au fost pacalite transformate din mame casnice iubitoare de copii si sot in femei libertine emancipate de cariera = sclavi muncitori moderni 2

Pentru părinții care se simt vinovati ca nu isi permit sa se ocupe de plozi, propaganda vine cu sugestii linistitoare: strategii destepte, pentru mamele care lucreaza de acasa. Dar cate isi permit sa lucreze de acasa?

– Foloseste intelept timpul cat plozii dorm de amiaza si munceste cat de mult poti

– Plateste-ti o bona sa pazeasca plozii! Pai mai bine il duc la cresa, ca e mai ieftin, daca tot nu imi permit sa ma ocup personal de copil!

– Chiar daca muncesti de acasa, tot nu te poti ocupa de copii. O tanti cu copil de 2 ani, care nu si-a putut face munca din cauza copilului, a fost nevoita sa il expedieze la cresa, ca sa scape de el.

Cam asa functioneaza societatea umana: nici n-au născut bine, ca deja isi expediaza copiii pe la usi straine, cat e ziua de lunga. Bietii plozi sunt alungati de colo-colo pe la straini, in loc sa creasca langa ma’sa. Pai nu-i de mirare ca plozii din ziua de azi sunt depresati!

Cam asta-i viata plozilor din zilele noastre: sunt expediati de mici la inchisoarea copiilor, pentru n ore (creșă, grădiniță, școală etc). Părinții trebuie sa faca fata masurilor disciplinare, daca indraznesc sa le puna la pachet un biscuite sau o ciocolata. Meditatiile particulare pentru plozii de 6 ani nu mai sunt o raritate excentrica, ci o normalitatea asupra careia nimeni nu se gandeste de 2 ori. Jucatul afara este un rasfat ocazional si atunci sub privirile părinților, care se tem pedofili, caini pradatori, vupli urbane etc. Asta inseamna ca plozii isi petrec copilaria online. Relatiile dintre părinți sunt afectate de recesiune, iar plodul devine „plodul valiza” si nu e suprinzator ca mii de plozi din Anglia sub varsta de 10 ani, sunt tratati pentru depresie.

………………………………………………………………………………………………………………….

Alte detalii în legătură cu mișcarea feministă:

Serie de articole foarte bune și scurte despre efectele feminismului pe lovendal.ro:

Articol 1: http://www.lovendal.ro/wp52/feminismul-miscarea-care-le-a-invatat-pe-tinerele-femei-sa-devina-parasute/

Articol 2: http://www.lovendal.ro/wp52/oculta-mondiala-incurajeaza-feminismul-pentru-a-distruge-familia-si-a-transforma-femeia-intr-un-sclav-lucrator/

Articol 3: http://www.lovendal.ro/wp52/feminismul-instrumentul-ocultei-mondiale-partea-2-noi-dezvaluiri-cutremuratoare/

Articol 4: http://www.lovendal.ro/wp52/8-martie-ziua-internationala-a-femeii-este-o-sarbatoare-sovietica-si-stalinista-oculta-mondiala-si-comunismul-vor-revolta-femeii-indepartand-o-de-familie-si-transformand-o-intr-un-robot-lucrato/

…………………………………………………….

Alte articole:

http://vladherman.blogspot.ro/2013/08/parintele-amfilohie-branza-despre.html

http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2012/04/29/pr-constantin-sturzu-feministele-golgota-mironosite-femeia-crestinism/

http://www.culturavietii.ro/2013/03/28/noul-feminism-si-razboiul-femeilor-impotriva-avortului/#.UzVlS9N9XWQ

http://www.certitudinea.ro/tema-de-gandire/view/de-ce-uram-femeile-feminism-si-feminitate

Mii de bizoni evadează din Parcul Național Yellowstone din Statele Unite ale Americii și nimeni nu își poate explica motivul

Erupția vulcanului Yellowstone este iminentă. Bizonii evadează din rezervația naturală

 Mii de bizoni evadează din Parcul Național Yellowstone din Statele Unite ale Americii și nimeni nu își poate explica motivul. Cu toate acestea există o teorie care susține că de fapt bizonii fug de un mare pericol care urmează să fie produs de celebrul vulcan Yellowstone.

Cercetătorii americani au descoperit de curând faptul că vulcanul Yellowstone este de 2,5 ori mai mare decât se credea inițial. Acest fapt este unul cutremurător pentru că în cazul în care bizonii anunță erupția vulcanului, consecințele vor fi dramatice pentru întreaga America și vor pune în pericol întreaga planetă.

Specialiștii Jamie Farrell și Bob Smith de la Departamentul de Geologie si Geofizica, din cadrul Universității din Utah, sunt de părere că vulcanul Yellowstone se află în pragul unei explozii. Aceasta ar putea fi cea mai mare din ultimii 2 milioane de ani și există probabilitatea ca viața de pe continentul nord american să fie pusă sub semnul întrebării.

 

Măsurătorile geologilor demonstrează că vulcanul se află într-o perioadă premergătoare unei explozii. Ideea de bază este că nu se poate preciza cu exactitate cât va mai dura această perioadă, dar conform semnelor este posibil ca ea să se încheie în scurt timp.

Dacă aceasta ar exploda cu o forţă de o mie de ori mai puternică decât cea de la Muntele St Helens din 1980.Împrăştiind lava departe în cer, un nor de cenuşa incinerând vegetaţia s-ar răsfira aruncând un strat de trei metri adâncime până la 1000 de mile distanţă. Două treimi din SUA ar putea deveni de nelocuit din cauza aerului toxic, forţând coborârea la sol a mii de zboruri şi silind milioane de oameni să îşi părăsească locuinţele.

O erupţie completă la Yellowstone ar putea fi de până la 1.000 de ori mai puternică decât erupţia de pe Muntele St Helens din 1980. Aceasta ar ridica cenuşa vulcanică la 25 mile în aer. Următoarea erupţie la Yellowstone pare să se apropie cu fiecare an ce trece. Începând cu anul 2004, unele zone ale Parcului Naţional Yellowstone au crescut cu până la 25 de centimetri şi s-au înregistrat 3.000 de cutremure în zona Yellowstone în fiecare an.

O erupţie masivă la Yellowstone ar însemna că aproape totul pe o rază de 100 mile de Yellowstone ar fi ucis imediat. Ar acoperi practic întreaga zonă de vest a Statelor Unite cu cenuşa vulcanică. Producţia de alimente în America ar fi aproape în totalitate distrusă.“Iarna vulcanică”, ar răci radical planeta.

bizoni Erupția vulcanului Yellowstone este iminentă. Bizonii evadează din rezervația naturală

Unii oameni de ştiinţă cred că temperaturile globale ar putea scădea cu până la 20 de grade. America n-ar mai fi niciodată la fel iar oameni de ştiinţă cred că o erupţie completa ar face două treimi din Statele Unite complet de nelocuit. Erupţia vulcanului Yellowstone ar fi însă dăunătoare întregii planete. Efectele sale ar putea duce la o mică era glaciară ce ar paraliza planeta.

Sursa: Efemeride

Raceala fata de toate nevointele duhovnicesti

Sfantul Teofan Zavoratul – Sfaturi intelepte

Despre nesimtirea si raceala inimii, care apar in suflet printre nevointele mantuirii:

Nu rareori se intampla ca oamenii care merg pe calea bunei vietuiri crestinesti, brusc si, dupa cat se pare, fara nici un motiv, sa inceapa sa simta in ei o paralizie a tuturor puterilor sufletesti, in urma careia le apare raceala fata de toate nevointele duhovnicesti de pana atunci. Acest lucru li se intampla tuturor din cand in cand. Despre el pomenesc toti cei care scriu despre viata duhovniceasca. Sfantul Marcu Ascetul pomeneste trei mari vrajmasi: nestiinta impreuna cu uitarea, lenevia impreuna cu nepasarea si nesimtirea impreuna cu impietrirea.

Este posibil ca Dumnezeu Insusi sa trimita acestea pentru invatare de minte – sa nu ne punem nadejdea in noi insine. Cateodata luam multe asupra noastra si asteptam mult de la eforturile, mijloacele si ostenelile noastre. Dar, iata, Domnul ia harul si ne lasa singuri, spunand parca: “Poftim, incearca-ti puterile.” Cu cat exista mai mult daruri naturale, cu atat mai necesara este aceasta invatare de minte. Daca intelegem acest lucru, sa rabdam. Acestea sunt trimise si ca o pedeapsa pentru pornirile patimase ingaduite si neosandite de noi si neacoperite de pocainta.

Cel mai mult nesimtirea si raceala vin in urma maniei, a nedreptatii, a supararii, a osandirii, a trufiei si a celor asemenea lor.

Un singur lucru ne ramane – sa ne rugam pentru izbavirea din aceasta uscaciune si de nesimtire alaturi de impietrire. In perioada racelii si a nesimtirii sunt greu de tinut in minte cuvintele rugaciunii, totusi e posibil. Trebuie sa lucram impotriva sinelui. Tocmai ostenirea sinelui va fi mijlocul de a-L indupleca pe Domnul spre mila si de a inapoia harul. Nu trebuie nicicum sa renuntam la rugaciune“.

Sfantul Macarie spune: Domnul vede cat de sincer iti doresti binele acesta… si ti-l trimite. Iar rugaciunea impotriva racirii inimii [sa o faci], cu cuvantul tau, inainte de pravila si dupa pravila…, ca si cum aduci inaintea fetei Lui un suflet mort: “Vezi , Doamne, cum este sufletul meu! Zi, asadar, un cuvant si se va vindeca!”. Cu aceleasi cuvinte si in timpul zilei sa I te adresezi mai des lui Dumnezeu.

(Sf. Teofan Zavoratul, Sfaturi intelepte, Editura Egumenita).

Sf. Nicolae Velimirovici – Noul Gură de Aur

Va recomand si un chat ortodox care mi-a placut si ma puteti gasi si acolo asa ca am considerat ca merita sa-l promovez

LINK:

http://santinelaortodoxa.esy.es/

Proiectul NASA – BLUE BEAM

VIDEO (si transcriptul): Proiectul NASA – BLUE BEAM


   Transcript:

Serge Monast  si un alt jurnalist, ambii ocupandu-se cu cercetarea Proiectului Blue Beam, au murit de “atac de cord“ la distanta de saptamani unul fata de celalalt, cu toate ca niciodata nu au avut istoric de boli cardiace.

Serge Monast era jurnalist pentru Presa Internationala Libera din Canada.

In acest filmulet voi include si alte documentare pentru a arata tehnologia implicata si de asemeni un interviu cu Jordan Maxwell.

Aceasta este informatia pe care a aflat-o Serge Monast pana acum…

Ticalosul proiect NASA Blue Beam (raza albastra) are patru pasi diferiti, in scopul de a implementa religia New Age, condusa de Antihrist.

   Primul pas in proiectul NASA Blue Beam se ingrijeste de prabusirea tuturor cunostintelor arheologice.

Se ocupa cu crearea artificiala de cutremure in anumite locatii precise de pe planeta unde, se presupune ca noi descoperiri vor explica in sfarsit oamenilor eroarea tuturor doctrinelor fundamentale ale religiilor lor.

Aceste informatii falsificate vor fi folosite pentru a face toate natiunile sa creada ca doctrinele lor religioase au fost intelese si interpretate gresit vreme de secole.

Acesta este primul pas din planul conceput pentru umanitate, deoarece ei doresc sa distruga convingerile tuturor crestinilor si musulmanilor de pe planeta.

Avem chiar acum tehnologia de a crea cutremure si de a modifica vremea.

Priviti aici…

Amprenta HAARP: High Frequency Active Auroral Research Program.

Ce face HAARP?

   Rich Garcia – Director al Relatiilor publice HAARP: “HAARP este o antena larga prin care bombardam ionosfera cu unde radio si prin aceasta cream un mic scut, asa cum face soarele in mod normal.“

“Am primit misiunea ca US Navy si Air Force sa folosesca acest program.“

Cererile discutate in cadrul brevetelor includeau distrugerea rachetelor. Erau incluse de asemenea controlul si intreruperile comunicatiilor. Au fost si alte idei de modificare a vremii si in cele din urma de a impinge in sus unele zone ale ionosferei unde se spera ca vor putea sa abata proiectoarele de rachete.

   Brooks Agnew – cercetator in domeniul tomografiei pamantului: “In 1983 am facut o radio tomografie cu 30 watti, cautand petrol in pamant. Am gasit 26 de puturi de petrol deasupra unei arii ce cuprindea noua state si rezultatul a fost cu o precizie de 100% cu doar 30 watti cu care am bombardat direct in stanca solida. HAARP foloseste un miliard de watti bombardati direct in ionosfera pentru experimente. Imaginati-va corzile unui pian ca fiind straturile pamantului. Fiecare dintre ele are propria sa frecventa. Tot ce trebuie sa facem noi este sa bombardam pamantul cu unde radio si acesta va vibra si vom detecta o prezenta in pamant. Am putea obtine un sunet ca …. si vom spune: ‘Ei, este gaz natural!’ sau am putea obtine un sunet ca … si vom spune  ‘Este petrol!’ Suntem capabili sa identificam fiecare frecventa. Am obtinut aceasta cu doar 30 watti de putere de unde radio. Daca faci asta cu un miliard de watti, vibratiile sunt atat de violente incat intregul pian se va cutremura. De fapt, toata casa se va cutremura. De fapt, vibratiile ar putea fi atat de serioase dedesupt incat vor cauza chiar un cutremur.“

   Al doilea pas: (in continuare, mai multa informatie de la Serge Monast)

Un gigantic “spectacol in spatiu“ cu holograme optice tridimensionale si cu sunete, proiectii laser pentru imagini multiple in parti diferite ale lumii, fiecare primind o imagine diferinta conform credintei religiose nationale predominante in acea regiune.

Suna nebuneste, nu?

Haideti sa terminam de vizualizat videoclipul despre HAARP…

   Rich Garcia – Director al Relatiilor publice HAARP: “HAARP poate crea cateva din efectele pe care le creeaza soarele. HAARP poate desena o dorinta pe cer, daca vreti, sa stiti. Poti lua raza si o poti manevra sub forma oricarui model vrei, sub forma oricarui model vor oamenii de stiinta care fac acest experiment.“

Vreti ceva mai mult? Poftiti…

Cei din familia Morris sunt experti in tehnologia ce are ca obiect  arme ce nu sunt mortale. Ei sunt consultanti la Departamentul de Aparare, CIA, NASA  si ai departamentului de optimizare a structurii militare.

   Janet Morris: “Tehnologia necesara pentru a proiecta imagini tridimensionale intr-un punct in spatiu nu mai are nevoie de inventii noi ale stiintei. Avem aceasta tehnologie acum.“

   Chris Morris: “In mare, programul de dezvoltare a armelor ce nu sunt mortale doreste sa ii poata da armatei nostre optiuni ce sunt intre a vorbi si a trage.“

   Janet Morris: “Este un sistem specific de dezvoltare despre care chiar nu putem sa vorbim.“

Dar familia Morris chiar a vorbit, in general, despre experimente militare secrete cu raze proiectate in spatiu, denumite holograme.

   Janet Morris: “Pe un teren de lupta hologramele ar servi la distragerea atentiei inamicului, la a crea impresia a ceva foarte inspaimantator pentru a pune pe fuga inamicul, daca tu crezi ca acesta va crede ca ceea ce trimiti este cu adevarat un inger, un diavol, un OZN“.

Electronic Proving Ground

Si unde ar putea sa fie testat acest tip de armament? Probabil ca nu intamplator de-a lungul granitei cu Mexic, in Fort Huachuca, Arizona, se afla Electronic Proving Ground ce apartine US Army.

   Janet Morris: “Tineti minte ca zonele de testare ca in Fort Huachuca, Arizona sunt locuri de testare electrice si optice si o parte din ceea ce testeaza ei sunt efectele acestor dispozitive electrico-optice asupra unei parti a populatiei.“

Iar populatia pentru testare putem sa fim noi….

   Janet Morris: “America trebuie sa testeze echipamentul american in… America“

   Al treilea pas  (in continuare, mai multa informatie de la Serge Monast)

Comunicatia electronica telepatica in ambele sensuri , unde undele de frecventa ELF (Extra Low Frequency), VLF (Very Low Frequency) si LF (Low Frequency) vor ajunge la oameni direct in creierele lor.

Facand pe fiecare persoana sa creada ca dumnezeul sau ii vorbeste.

Avem si aceasta tehnologie.

Priviti aceasta…

Ultimul tip de arma in Noua Ordine Mondiala va fi atat de secreta, atat de invizibila, atat de nedetectabila incat nu veti sti niciodata ca mintea va este atacata.

La Universitatea Laurentian din Ontario, Canada, o tanara studenta urmeaza sa experimenteze unul dintre cele mai ciudate evenimente din viata ei.

Ei ii conecteaza creierul Denisei la un electroencefalograf (EEG).

Timp de 30 pana la 40 de minute acesta va monitoriza undele cerebrale ale creierului ei, iar aceste bobine electrice atasate de ambele parti ale capului ii vor introduce creierul intr-un camp electromagnetic. De fapt, creierul ei completeaza circuitul dintre cele doua bobine.

Campul ce trece prin creierul ei este mai putin puternic decat cel ce se genereaza de un radio cu ceas digital. Dar un indiciu controlat si concentrat indus asupra anumitor parti ale creierului ei  vor face ca  mintea Denisei sa fie deschisa catre sugestiile primite din afara.

Dr. Michael Persinger este profesor de psihologie si neuro-stiinta. El cerceteaza modalitati  prin care sa foloseasca controlul mental intr-un scop bun.

Cercetarile Dr. Michael Persinger se concentreaza asupra traumei cerebrale. Si pentru aceasta foloseste doze de radiatie electromagnetica controlate cu atentie pentru a induce relaxare si a elibera durerea.

   Dr. Michael Persinger: “Deci, ceea ce a facut Sandra a fost sa initieze un sablon ce-i va stimula creierul o data la fiecare 4 secunde si care produce relaxare si senzatii placute. In mod asemenator, daca folosim campul potrivit putem induce frica si groaza dar acest lucru cu siguranta nu este etic.“

Testul Dr. Persinger sugereaza ca frecvente electromagnetice programate in mod atent pot fi introduse in creiere individuale si pot influenta emotiile oamenilor.

Procesele normale ale creierului uman sunt in realitate foarte simple si daca intelegi cum functioneaza, poti face ca intreaga populatie sa gandeasca si sa decida orice doresti tu.

Multi experti sunt sceptici in legatura cu acest scenariu orwellian, dar Dr. Persinger crede ca implicatiile sunt cutremurator de reale.

   Dr. Michael Persinger: “Sa presupunem ca generam un camp ce produce frica intr-o masa mare de oameni si prin intermediul televiziunii (sau poate printr-o imagine holografica pe cer?) spui: ‘motivul pentru care ne e frica este acest grup specific’; si acum incepi sa manipulezi populatia in directia pe care o doresti.“

Pentru a influenta 250 de milioane de oameni, echivalentul intregii populatii a Statelor Unite, s-ar putea sa nu fie atat de dificil. Conform spuselor Dr. Persinger, deja avem tehnologia necesara: sateliti si televiziune si radio transmitatori. S-ar putea ca deja mintea noastra sa fie controlata. Stim ca acest misterios echipament poate sa induca sunete si imagini convingatoare prin intermediul televizorului.

Nu cumva intr-o zi va induce aceste frecvente direct in mintile noastre?

Controlul mintii va fi ultima arma neletala.


Transcript:       

   Al patrulea pas  (in continuare, mai multa informatie de la Serge Monast)

Al patrulea pas implica manifestari supranaturale universale folosind metode electronice. Acest pas contine trei orientari diferite:

   Prima etapa a pasului al patrulea(in continuare, mai multa informatie de la Serge Monast)

In prima etapa se doreste ca omenirea sa creada ca o invazie extraterestra va avea loc in fiecare oras mare de pe pamant.

Scopul acesteia este pentru ca fiecare tara sa fie obligata  sa isi folosesca intreaga capacitate nucleara pentru aparare. In acest fel, natiunile vor ramane complet dezarmate in fata Statelor Unite ale Americii dupa falsul atac.

Ascultati ce a spus Jordan Maxwell intr-un interviu.

Nu este cunoscuta data interviului.

   Jordan Maxwell: “Majoritatea oamenilor, in strafundul mintii lor inteleg ca se intampla ceva, ceva ce nu are de-a face cu fotbalul, sau baschetul, ceva de genul ‘Nu vreau sa am de-a face cu asa ceva!’, dar cu siguranta toata lumea simte ca ceva se intampla.“

   Tracie Austen-Peters: “Da, pentru ca majoritatea traiesc intr-o ‘cutie’ si nu doresc sa o paraseasca. Ei deschid capacul si din cand in cand, arunca o privire afara, dar apoi il inchid la loc.

Credeti ca guvernele ne vor lasa sa aflam la un moment dat?“

   Jordan Maxwell: “Cred si din nou va spun, este doar parerea mea. Norio Hayakawa este un bun prieten de-al meu. Este oarecum faimos intr-un anumit cerc si intotdeauna vorbeste despre faptul ca el crede ca guvernul va anunta un fel de aterizare OZN ce va ingrozi pe toata lumea si toate natiunile se vor uni…“

Tracie Austen-Peters: “Ca in Razboiul Lumilor“?

   Jordan Maxwell: “Da, ca in Razboiul Lumilor; el crede ca va fi o pacaleala, crede ca totul va fi planuit si m-am gandit, ia stai asa, daca poti sa pacalesti atat de multi oameni inteligenti, inseamna ca va arata bine. Pentru ca va arata bine….“

   Tracie Austen-Peters: “Absolut, absolut“

   Jordan Maxwell: “Va arata bine si foarte real, mi s-a spus. Stiu ca ma pot uita la aceleasi lucruri la care se uita el si sa ajung la o concluzie diferita. Sunt de parere ca este foarte posibil chiar sa aiba loc o invazie extraterestra si guvernul stie acest lucru si prin urmare incearca sa pregateasca lumea ca oamenii sa nu reactioneaza si asta din cauza ca, in ceea ce ma priveste, cred ca a fost o actiune CIA atunci cand Orson Wells, in anii ’30 (’38 – ’39) a realizat acel Razboi al Lumilor. Sunt convins ca CIA a fost implicata in aceasta. [nota saccsiv: CIA a fost insa infiintata abia in anul 1947. Asta nu inseamna ca acea dramatizare radio n-a fost un experiment] Si au dorit sa vada cum vor reactiona oamenii, daca ei chiar ar putea sa creada ca ar fi posibila o invazie dintr-o alta lume. Invazia se numea Razboiul Lumilor , cu Orson Wells si oamenii s-au minunat. Nimeni nu se mai minuneaza in zilele noastre. Cred ca prea multi oameni astazi au avut diverse experiente si stiu ca ceva se intampla. As spune din nou ca eu cred ca s-ar putea cu adevarat sa fie o invazie legitima.“

   A doua etapa a pasului al patrulea(in continuare, mai multa informatie de la Serge Monast)

Prin a doua etapa “crestinii“ vor fi facuti sa creada ca traiesc un extaz mistic, cu o interventie simpla a unui pretins “dumnezeu“, ce vine sa salveze oamenii buni de un atac brutal satanic.

Tinta este sa se descotoroseasca de toti cei care se opun Noii Ordini Mondiale.

Pe 13 mai 2008, parintele iezuit Jose Funes, director al Observatorului din Vatican a facut, printre altele si declaratia “Extraterestrii sunt fratii nostri“.

Voi cita cateva parti ce se incadreaza perfect Proiectului Blue Beam.

Noi, cei ce apartinem rasei umane, am putea fi cu adevarat oaia pierduta, pacatosii ce au nevoie de un pastor“, a spus el.

Dumnezeu s-a intrupat in Iisus pentru a ne salva. Deci, daca de asemeni exista si alte fiinte inteligente, nu este obligatoriu sa aiba nevoie de rascumparare. Ei s-ar putea sa fi ramas in comuniune cu creatorul lor“, a spus el.

   A treia etapa a pasului al patrulea(in continuare, mai multa informatie de la Serge Monast)

A treia etapa este o combinatie de forte electronice si supranaturale.

Undele (frecventele) folosite in acest moment vor permite fortelor supranaturale sa calatoreasca prin cabluri cu fibre optice, cabluri coaxiale si linii de telefon pentru a penetra toate echipamentele si aparatele electronice…

… caci pana atunci toate vor avea atasat un microchip special.

Tinta acestui pas este sa materializeze stafii satanice, fantome si strigoi pe tot cuprinsul pamantului pentru a impinge populatia pe panta sinuciderilor, uciderilor si a dezordinii psihice permanente.

Dupa aceasta noapte A CELOR O MIE DE STELE, OMENIREA VA FI GATA PENTRU A INTRA INTR-O “NOUA ERA A MANTUITORULUI“ PENTRU A SE RESTABILI PACEA PESTE TOT SI CU ORICE PRET, CHIAR SI CEL AL LIBERTATII.

Daca toata aceasta poveste este o minciuna, atunci ar fi un foarte bun film, dar daca este adevarata…si ar putea foarte bine sa fie… macar acum ati fost preveniti.

Chiar si Biblia vorbeste despre ceva de genul acesta in mai multe locuri.

Matei 24, de exemplu.

Nebunie sau nu, va rugam sa raspanditi aceasta informatie.

Va veti simti tare rau daca ati fi putut sa avertizati oamenii si nu ati facut-o.

Facut de galaxydreams.

Multumim pentru ca ati urmarit acest film.

Vizionati va rog si:

Nu sunt printre cei care cred ca extraterestrii sunt fiinte venite de pe alte planete, dar consider ca imaginea lor va fi intens folosita.

   Henry Kissinger, la conferinta Bilderberg Group din Evian, Franta, spunea in 1991:

   “Azi, America ar fi scandalizata daca trupele ONU ar intra în Los Angeles pentru a restabili ordinea [referindu-se la protestele din 1991]. Mâine – ea ne va multumi! Asta este cu atât mai evident daca li s-ar spune ca exista o amenintare externa [o invazie extraterestra, sau de ordin terorist], fie ea reala sau doar declarata, care ar ameninta existenta Americii. În acest fel toate popoarele lumii ne vor ruga sa îi scapam de aceasta nenorocire. Toate lumea se teme de necunoscut. Când le vom pune pe tapet acest scenariu, drepturile omului vor fi cedate de bunavoie în favoarea garantarii bunastarii si a sigurantei de catre Guvernul Mondial.“ 

=====================

Proiectul    NASA Blue Beam are patru etape diferite , în scopul de a pune în aplicare noua religie New Age avand antihristul in frunte . Trebuie să ne amintim că New Age este foarte foarte importantant pentru noul guvern mondial , fără de care religie si dictatura  Noii Ordini Mondiale este  imposibil .

Voi repeta că : Fără o credință universală succesul noii ordini mondiale va fi imposibil !

De aceea, Proiectul Blue Beam este atat de important pentru ei , dar a fost atât de bine ascunse până acum .
http://www.bibliotecapleyades.net/soc

Ce este Proiectul Blue Beam ?

Aceasta implică două lucruri . A simulat tehnologic ” a doua venire ” și reapariția unor noi ” Montauk ” un  tip de proiect prin care au capacitatea de a crea o iluzie la o multime de oameni, într-un tip de ” răpire ” care nu a mai fost  niciodată pe pământ . În mod ironic , porțiuni din proiecțiile holografice au potentialul de a schimba planeta în unitate cu Dumnezeu . Din păcate , acest lucru funcționează pe premisa că omul devine într-un fel de dumnezeu în formă umană sub controlul altor oameni și care le dictează toate acțiunile și gândurile .

Rezistența calculată la noua religie ,Noua Ordine Mondială și noul ” Mesia ” va atrage după sine pierderi umane pe scară largă în cele care au urmat ” războaie sfinte ” . „Proiectul Blue Beam ” va pretinde a fi universal îndeplinirea profețiilor din vechime , ca un eveniment important ca cel care a avut loc în urmă cu 2000 de ani. În principiu , se va face uz de pe cer ca un ecran de proiecție holografică de sateliți cu laser – generatoare – spațiale ( Star Wars ) . Aceste proiectoare vor proiecta imagini simultane la cele patru colțuri ale planetei , în fiecare limbă în funcție de regiune

Vindecari si vindecatori sau cum deosebim sfintenia de sarlatanie

În confuzia generală a lumii de azi, când valorile sunt amestecate si răsturnate în fel de fel de sincretisme filosofic-spiritiste, aparitia unei cărti trece aproape neobservată de lumea oficială a culturii si spiritualitătii românesti. Fără să aibă binecuvântarea Bisericii Dumnezeului celui viu, stâlp si temelie a adevărului (1 Timotei 3.15), si deci acreditarea cea mai autorizată în fata publicului cititor, cartea Icoane făcătoare de minuni si vindecători din România, apărută la Total Press în 1997, este o veritabilă capcană pentru crestinul ortodox, care mai caută uneori semne si minuni pentru întărirea sa în credintă. Initial, la vederea copertei, am crezut că respectiva carte este o colectie nevinovată de mărturii referitoare la interventiile minunate ale lui Dumnezeu. Deschizând-o, însă, am avut o mare surpriză; nu era nici pe departe ce părea la prima vedere.

 

1. Exemplificare

 

Precum stim, diavolul, în setea lui neostoită de a amăgi pe toti oamenii, îsi întinde mereu răutătile sub masca binelui, încercând prin această stratagemă să-i abată de la calea Adevărului si a Vietii, pe căile multe ale minciunii si ale pierzării. Exact asa se petrec lucrurile si cu cartea sus numită. Cu o copertă atrăgătoare, ce prezintă 16 frumoase iconite ortodoxe, care fură ochiul (precum Evei în rai) omului neatent si la ceea ce e dincolo de aparente, cartea pare la exterior unicul ghid (apărut până atunci) al bisericilor si mănăstirilor mai făcătoare de minuni din tară. În realitate însă, cartea cuprinde Ghidul moastelor, icoanelor, vindecătorilor si ocultistilor din România (vezi pag.1). Ne-am întrebat firesc, ca orice crestin ortodox sănătos: ce însotire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăsire are lumina cu întunericul? Si ce învoire este între Hristos si Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce întelegere este între templul lui Dumnezeu si idoli? (2 Corinteni 6.14-16).

 

Desi nu este prima publicatie în care diavolul încearcă răstălmăcirea unor învătături dumnezeiesti din Biserică, ne miră totusi obrăznicia cu care autorii (care în prefată vorbesc la plural, iar în final semnează sub un singur nume  lucru prin care îsi arată iresponsabilitatea lor publică) se erijează în autorităti spirituale care validează si promovează minuni si făcători de minuni, autorităti considerate de ei mai presus de Biserica însăsi. Întrucât sunt amestecati printre vindecători, alături de alti paranormali (insuflati nu de Duhul lui Dumnezeu) si câtiva Părinti duhovnicesti ai Ortodoxiei românesti contemporane, ne simtim obligati să demascăm aceste grave ofense aduse Bisericii si credintei noastre ortodoxe. Pornind de la câteva exemple flagrante de viclenie folosită de autori, prezente în carte, dincolo de suprafata ei aparentă, vom aborda mai pe larg tema falsilor vindecători ai zilelor noastre.

1. De la bun început trebuie să semnalăm prezenta unei intentii necurate în chiar titlul lucrării (Icoane făcătoare de minuni si vindecători din România: punerea laolaltă a minunilor săvârsite în Biserică si a celor săvârsite în afara Bisericii. Adică (diavolul) vrea să sugereze ideea că minunile ar avea aceeasi provenientă: Miracolele le face Cerul. (pag.6), certificând valabilitatea minunilor mincinoase prin amestecarea lor cu cele dumnezeiesti. Bineînteles, nu toate minunile petrecute la Biserică, date ca exemplu de autori în carte, sunt propriu-zis minuni. Unele sunt lucruri firesti petrecute cu oameni care au avut impresia unei interventii supranaturale speciale în viata lor. Altele sunt chiar interventii diavolesti de-a dreptul (când cei ce le săvârsesc sau le primesc folosesc niste practici neortodoxe). Ori, în realitate, miracolele nu le face acelasi autor, nu sunt manifestări ale aceluiasi duh. Lucrul este limpede sesizabil, căci minunile pe care le face Duhul Sfânt în Biserică nu sunt produsul automat al vreunei vrednicii si metode omenesti, ci sunt interventii în dar ale lui Dumnezeu; ele solicită din partea omului (si îl conduc pe acesta la) dreapta credintă, smerenie si iubire crestină. Falsele minuni sunt expresii ale ereziei, mândriei si egoismului. Intentia diabolică pune în comun sfintelor moaste, icoane si rânduieli bisericesti, pe de o parte, si vindecătorilor, ocultistilor si metodelor lor spiritiste, pe de altă parte, efectuarea de minuni sensibile la nivel fizic, ca si cum s-ar zice că minunile vin de la acelasi dumnezeu.

2. Apoi, în prefata Oamenii si energiile subtile, redactia, sub aceeasi inspiratie ocultă, elogiază aparitia si la noi în tară a terapiilor complementare, aparitie care sunt o probă că omenirea a intrat într-o nouă eră (!New Age, nu?) (pag.5). Bolile pe care le au oamenii în acest timp modern nu ar mai fi cauzate de păcatele lor si ale înaintasilor (cum învată Biserica), care cu ochiul liber se vede că s-au înmultit peste măsură, ci ar fi doar niste dezechilibre ale energiilor care ne alcătuiesc, (iar) reechilibrarea energiilor o pot face cei înzestrati cu har vindecător. Miracolele le face Cerul. (pag.6) Sfintele moaste, icoanele si vindecătorii paranormali n-ar mai fi atunci decât canale prin care comunicăm cu Cerul, canale prin care ne adaptăm legilor Universului. (pag.6) Valoarea infinită si libertatea persoanei umane sunt strivite asadar (în conceptia confuză panteistă a autorilor acestei cărti) de legile si energiile impersonale ale omului si ale cosmosului idolatrizat. Omul n-ar mai fi persoană – creatia minunată (după chipul Lui) a lui Dumnezeu cel Personal si iubitor de oameni, ci un produs energetic al evolutiei karmice (ca-n păgânismele antice orientale), care nu se poate ridica deasupra legilor fixe ale universului.

3. Autorii recunosc că, desi unii paranormali afirmă că nu-si transformă în afacere harul dăruit de Divinitate (pag.114), tratând gratis pacientii, altii tratând indiferent de plată (pag.144), iar altii afirmând că pentru someri, handicapati, pensionari, studenti si elevi practică o reducere de 20% din costul tratamentelor (pag.142), există totusi si vindecători neaveniti si impostori, avizi de bani (si) avizi să-i stăpânească pe altii, cărora însă Cerul le ia până la urmă harul. (pag.5) Din cauză că acestia nu pot fi reperati usor (de ei), autorii avertizează pe cititori că nu ne asumăm răspunderea în ceea ce priveste reusita tratamentului (si) ne declinăm orice responsabilitate fată de preturile practicate (pag.6) de cei popularizati în carte. Cu alte cuvinte, autorii îi popularizează pe acesti vindecători (credibili), dar se disculpă din start de orice eventuală acuză că ar fi în complicitate cu ei si că ar induce lumea în eroare prin propaganda pentru ei. Totusi, sunt mii de oameni care ne mărturisesc faptul că unii din acesti vindecători i-au înselat, si nu doar de încredere, ci încă de multi bani. Falsii vindecători spun că tratamentul lor nu poate avea efect decât dacă mergi cel putin 10 sedinte la ei. Vă dati seama ce înseamnă 10×200.000 lei (cel putin!), si asta de la un singur client

4. Sunt enumerate câteva din cele mai cunoscute biserici si mănăstiri ortodoxe, în care s-ar face minuni mai multe decât în celelalte, într-un mod care nu face deloc cinste Bisericii însesi. Perspectiva prin care sunt privite Sfintele moaste, icoanele si rânduielile Bisericii este una strict antropocentrică si juridică, ca si cum Dumnezeu nu ar mai avea loc în ele, ca si cum Dumnezeu nu ar lucra totdeauna si pretutindeni cu aceeasi putere, în deplină libertate, ci ar fi constrâns să răspundă automat cu minuni, când omul respectă un anumit ritual fixist (neortodox prin definitie). Astfel, în prezentarea unor biserici sunt afirmate unele inovatii liturgice (străine de Ortodoxie si care îsi au mai degrabă originea în magie si vrăjitorie) precum: slujbe de dezlegare a cununiilor, exorcizări speciale, ritualuri pentru întoarcerea lucrurilor furate, deschiderea Sfintei Evanghelii, folosirea de talismane de binefacere, s.a..

5. Unora dintre preotii Bisericii, prin lingusire, li se acordă faima de om cu mare har, sfătuitor exceptional, specialist în demonologie, duhovnic vestit, cu darul clarviziunii. Este pus asadar în centru nu Dumnezeu Care lucrează prin slujitorii Săi, ci omul. Nici un slujitor al lui Dumnezeu nu se bucură când i se face o reclamă mincinoasă, si încă de oameni îndoielnici. Cum au îndrăznit să-i bage pe Părintii Bisericii în aceeasi oală cu proorocii lui Antihrist? Pe cine au întrebat înainte de a-i trece într-o listă cu toti înselatii veacului pe Părintii Teofil, Sofian, Arsenie si Cleopa? Doar este binecunoscută pozitia lor fermă pe temelia si în hotarele Ortodoxiei, fără nici o tolerantă în materie de dogmă si de practică religioasă. La unison, Părintii Bisericii au respins orice analogie, orice amestec, si orice adăugare din păgânism (vrăjitorie, parapsihologie, bioenergie) la învătătura si cultul Ortodoxiei. Este totusi regretabil faptul că unii popi mai amestecă Evanghelia cu ocultismul, primind în biserică pe unii care fac radiestezie, yoga si alte practici demonice sau participând la actiuni de binefacere alături de ei.

6. La capitolul Societăti, fundatii si organizatii care au ca obiect de studiu si ca activitate parapsihologia, autorii aduc o altă ofensă Bisericii. Pe lângă grupuri clar definite pe linia ocultismului si a filosofiilor sincretiste, este prezentată, fără a avea absolut nici o legătură cu parapsihologia, cu sugestia, cu tehnica radiantă, cu bioenergia si cu psihotronica (ce denumiri pompoase!), Asociatia medicilor si farmacistilor crestini ortodocsi Sfântul Pantelimon, asociatie care functionează pe lângă Mitropolia Iasi. Apoi, în cadrul prezentării Fundatiei „Casa Sperantei”, care se ocupă de recuperarea copiilor cu handicap neuro-psiho-motor, stă scris că la realizarea acestor tratamente participă voluntar medici, bioenergoterapeuti, preoti (pag.170). Iată o altă dovadă de viclenie drăcească ce atacă cinstea si sfintenia Ortodoxiei. Este ca si cum ai zice că ceea ce nu poate face Biserica si medicina face parapsihologia. Ba, sunt promovate printre metodele de medicină complementară si urinoterapia, cristaloterapia(pag.168), lucruri clar degradante pentru orice om rational.

7. În capitolele Vindecători si Ocultisti, sunt efectiv ridicati în slăvi impostorii si practicile demonice pe care ei le promovează. Astfel, enumerăm si noi câteva din denumirile metodelor oculte folosite de acestia, în speranta că cine le va retine (cât de cât) va sti pe viitor să se ferească pe sine si să-i ferească si pe altii de asemenea forme moderne de înselare satanică: divinatia, meditatia crestină multi- si extra-dimensională, teosofia (iată cum e luat numele lui Dumnezeu în desert), antroposofia, magia (albă sau neagră), vrăjitoria, bioenergia, radiestezia, parapsihologia, astrologia (horoscopul), yoga, ocultismul, spiritismul, ghicitul (în: palmă, cafea, bobi, cărti, rhune, stele, orice), geomantia, necromantia, hipnoza, autoscopia, visele si vedeniile în transă, clarviziunea, vederea viitorului (în sănătate, în familie, în afaceri chiar), telepatia, telekinezia, dezlegarea de cvantoprograme-? (deochi, vrăji, blesteme, etc.), comunicarea codificată cu fiinte de aer(sau cu fiinte din Shambala sau din alte lumi astrale-?), dialogul cu OZN-uri, metoda Silva, tratamentul la distantă (pe baza fotografiei, a vreunui obiect sau a glasului prin telefon) s.a. (din nefericire încă multe).

8. În capitolul Cum puteti recunoaste răul si cum puteti lupta împotriva lui, din nou autorii fac elogiul demonismului. Astfel, răul din viata unui om este pus aproape total pe seama farmecelor, si nu a păcatelor proprii pentru care mustră Dumnezeu ca omul să revină prin pocăintă la calea dreptătii. De aceea, solutia propusă este stabilirea diagnosticului si acest lucru îl poate face cel mai bine un ocultist. Odată ce v-ati lămurit care este natura răului care vă atacă, nu mai aveti de făcut decât să mergeti la tămăduitorul cel mai potrivit (pag.175). Adică Biserica nu ar avea nici o treabă în eliberarea omului din robia răutătii. Vina si responsabilitatea răului n-o mai are omul, care prin păcate s-a despărtit de Dumnezeu, de a Lui voie si sfintire, ci altceva din afara lui, atacul psihic, actiunea spiritelor malefice, legile karmice-?, (ba chiar) tranzitele planetelor (pag.177). Solutia aceasta se vede limpede că nu este deloc crestină, întrucât nu face deloc apel la învătătura si practica Bisericii – Trupul lui Hristos. Sunt promovate reîncarnarea si fatalismul predestinationist al astrologiei, conceptii clar anticrestine. Oricum cartea recunoaste că, totusi, pentru unele probleme mai grele (exorcisme, blesteme de neam si false legături de rudenie-?) cele mai eficiente metode sunt slujbele la biserică, dezlegările, etc (pag.186).

 

9. Multi ocultisti îsi oferă serviciile zilnic, însă, printre ei mai este câte unul foarte credincios, (care) nu ghiceste niciodată în zilele de post si de sărbători religioase (pag.149). Se vede clar, deci, cu ce viclenie îsi afisează credinta, ca să-i păcălească pe cei neinstruiti, inoculându-le ideea diabolică că ghicitoria ar fi de la Dumnezeu. Gama de servicii oferite este foarte mare: de la izgonirea durerilor si a bolilor până la prezicerea viitorului, de la găsitul obiectelor furate sau pierdute până la ascensiune profesională si prosperitate financiară. Cu asemenea oferte de succes diavolul încearcă să-i atragă pe oameni în apostazie, în neascultarea fată de Dumnezeu Cel Viu si de Biserica Lui dreptmăritoare. Noi, însă, să nu uităm că diavolul l-a ispitit pe Mântuitorul Hristos zicându-i acestea toate (împărătiile lumii si slava lor) Ti le voi da Tie, dacă vei cădea înaintea mea si Te vei închina mie. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: „Domnului Dumnezeului tău să te închini si Lui singur să-I slujesti”. (Matei 4.9-10) Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câstiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? (Matei 16.26). Cu aceleasi ispite, asadar, diavolul vrea să fure ochii si mintile oamenilor azi, prin tot felul de viclesuguri satanice, deviindu-i atentia de la comoara infinită a sufletului (mântuirea vesnică în împărătia lui Dumnezeu) spre trup si spre lumea exterioară pământească.

 

2. Învătătura ortodoxă

 

Omul nu este nici doar trup, nici doar suflet, si nici doar juxtapunerea lor, ci este o fiintă unitară psiho-somatică, o fiintă personală frumoasă, zidită de Dumnezeu după chipul Său (Facere 1.27) cel vesnic viu; datorită acestei negrăite legături dintre suflet si trup, stările sufletesti se manifestă în trup si reciproc. Dumnezeu doreste cu mare dor ca omul să fie si după asemănarea Sa (Facere 1.26), adică să trăiască viata lui Dumnezeu, viata vesnică si fericită a comuniunii dumnezeiesti; iar această desăvârsire omul n-o poate trăi departe de Dumnezeu, în afara Dumnezeului Celui Viu si iubitor de oameni. Omul nu-si este luisi izvor al vietii, ci a primit viata ca dar infinit de la Dumnezeu Cel Viu si de viată dătător, de aceea starea vietii lui (de plinătate sau de împutinare) este dată de relatia lui cu Dumnezeu. Cu cât omul se uneste mai mult prin iubire (ca sinteză a tuturor virtutilor) cu Ziditorul Său, cu atât unitatea fiintei sale se întăreste prin prezenta harului divin, cu atât trăieste mai intens viata dumnezeiască, cu atât devine mai mult părtas dumnezeiestii firi (2 Petru 1.4). Asadar, si trupul devenind templu al Duhului Sfânt (1 Corinteni 6.19), se înduhovniceste, se umple de har, ridicându-se peste limitările firii create.

 

Sănătatea reprezintă, astfel, starea naturală de viată spirituală si organică, în care toate puterile sufletesti si trupesti ale omului lucrează potrivit poruncii si scopului lui dat de Dumnezeu în firea lui, când l-a creat. Sănătatea este cresterea continuă a vietii omenesti în harul dumnezeiesc, în viata vesnică. Dacă omul respectă legea lui Dumnezeu, si în plan spiritual si în plan organic, viata lui rămâne unitară si în armonie interioară. Atunci sufletul si trupul sunt în starea lor firească de sănătate, de armonie cu Dumnezeu si cu lumea exterioară.

 

Păcatul, ca răzvrătire voită fată de Dumnezeu, înseamnă depărtarea de la Izvorul vietii si deci o împutinare a vietii, o moarte (întâi spirituală si morală, apoi chiar si fizică). Stricarea relatiei cu Dumnezeu prin păcate dereglează întreaga fiintă umană: vointa slăbeste, ratiunea se întunecă, afectivitatea se întinează cu senzatiile plăcerilor păcătoase, instinctele naturale se pervertesc, simturile îsi pierd claritatea, iar trupul îsi modifică comportamentul metabolic. Urmările păcatului, dezechilibrele sufletesti si fizice, se derulează apoi în timp, uneori mai scurt, alteori mai lung. Asa se instalează în fiinta umană boala si moartea, ca urmare a păcatului. Patimile sufletului si bolile trupului, ca tulburări ale stării firesti de sănătate, însă, nu pot fi tratate separat si unilateral, prin metode mecaniciste, cum ai repara un ceas umblând la rotita care nu mai merge bine, ci la vindecarea întregii lui fiinte omul trebuie să participe constient, să conlucreze cu harul divin dacă vrea să se vindece deplin, si nu doar pentru viata aceasta pământească.

 

Restaurarea firii umane a săvârsit-o obiectiv Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul si Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, iar subiectiv, fiecare credincios si-o poate împropria prin credinta întru El, prin unirea tainică prin har cu El, Care ne-a spus: Eu sunt vita, voi sunteti mlăditele. Cel ce rămâne întru Mine si Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteti face nimic (Ioan 15.5). După căderea în păcat a protopărintilor, întreg neamul omenesc suferă consecintele îndepărtării de Dumnezeu: boala si moartea. De aceea, bolile (sufletesti si trupesti) au între cauzele si conditiile lor provocante si favorizante o importantă componentă dată de păcate. Noi, oamenii, si chiar lumea întreagă, astăzi suferim mai mult ca oricând în istorie de pe urma păcatelor noastre si ale înaintasilor nostri, dar, aproape totdeauna, nu vrem să recunoastem că noi primim cele cuvenite după faptele noastre(Luca 23.41). Ca si atunci la început, în rai, omul, în mândria sa, nu-si recunoaste păcatul său, si încearcă sa dea vina doar pe cauze exterioare lui (Adam a dat vina pe Eva, Eva pe diavol, iar azi omul zice că se simte rău din cauză că altii i-au făcut farmece, etc.), nevrând să-si asume responsabilitatea si urmările propriilor fapte păcătoase.

Dumnezeu, însă, infinit iubitor de oameni, Care nu vrea moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa si să fie viu (Iezechiel 33.11), îl caută pe omul căzut în păcat (Adame, unde esti?  Facere 3.9) si-l cheamă la pocăintă, la îndreptare, la învierea din moartea păcatului. De aceea, Dumnezeu mai si mustră, mai si mângâie pe oameni, prin încercări, ca să-i aducă la calea mântuirii. Recunoasterea păcatelor si asumarea luptei (cu păcatul, cu urmările lui, cu diavolul cel ucigas de oameni) pentru mântuire, prin răbdarea încercărilor si prin rugăciunea către Dumnezeu, reprezintă din partea omului primul lui pas spre vindecare. Căci suferinta trupului o dă Dumnezeu oamenilor (cu îngăduintă, nu cu răzbunare) tocmai ca un prilej de pocăintă, ca măcar răbdându-o cu duh umilit (Psalmul 50.18) să primească mântuirea si cununa biruintei. Dacă păcatul este o pornire iratională de plăcere (omul caută plăcerea de dragul ei), revenirea din păcat se face prin asumarea durerii, prin cruce, prin lupta cu ispita hipnotică a plăcerii, printr-o asceză sufletească si trupească.

De nu te vei sili să împlinesti toate cuvintele legii acesteia, care sunt scrise în cartea aceasta si nu te vei teme de acest nume slăvit si înfricosător al Domnului Dumnezeului tău, atunci Domnul te va bate pe tine si pe urmasii tăi cu plăgi nemaiauzite, cu plăgi mari si nesfârsite si cu boli rele si necurmate; va aduce asupra ta toate plăgile cele rele ale Egiptului, de care te-ai temut si se vor lipi acelea de tine. Toată boala, toată plaga scrisă si toată cea nescrisă în cartea legii acesteia, o va aduce Domnul asupra ta, până vei fi stârpit. (Deuteronom 28.58-61)

Vezi că Dumnezeu vorbeste când într-un fel, când într-alt fel, dar omul nu ia aminte. Si anume, El vorbeste în vis, în vedeniile noptii, atunci când somnul se lasă peste oameni si când ei dorm în asternutul lor. Atunci El dă înstiintări oamenilor si-i cutremură cu arătările Sale ca să întoarcă pe om de la cele rele si să-l ferească de mândrie, ca să-i ferească sufletul de prăpastie si viata lui de calea mormântului; de aceea, prin durere, omul este mustrat în patul lui si oasele lui sunt zguduite de un cutremur neîntrerupt. Pofta lui este dezgustată de mâncare si inima lui nu mai pofteste nici cele mai bune bucate. Carnea de pe el se prăpădeste si piere si oasele lui, până acum nevăzute, îi ies prin piele. Sufletul lui vine încet, încet spre prăpastie si viata lui spre împărătia mortilor. Dacă atunci se află un înger lângă el, un mijlocitor între vii, care să-i arate omului calea datoriei, Dumnezeu Se milostiveste de el si zice îngerului: „Izbăveste-l ca să nu cadă în prăpastie; am găsit pentru sufletul lui pretul de răscumpărare!”. Atunci trupul lui înfloreste ca în tinerete si el vine înapoi la zilele de la începutul vietii sale. El se roagă lui Dumnezeu si Dumnezeu îi arată bunătatea Sa si-i îngăduie să vadă fata Sa cu mare bucurie si astfel îi dă omului iertarea Sa. Atunci omul priveste peste semenii săi si zice: „Păcătuisem si călcasem dreptatea, dar n-am fost pedepsit după faptele mele. Căci El a izbăvit sufletul meu ca să nu treacă prin strâmtorile mortii si ochii mei văd încă lumina”. Iată toate acestea le face Dumnezeu de două ori, de trei ori cu omul, ca să-i scoată sufletul din pieire si ca să-l lumineze cu lumina celor vii. (Iov 33.14-30)

Dar Tu ierti tuturor, că toate ale Tale sunt, Stăpâne, iubitorule de suflete. Duhul Tău cel fără stricăciune este întru toate. Pentru aceea pedepsesti cu măsură pe cei care cad si, când păcătuiesc, le deschizi ochii si-i dojenesti, ca să se lase de răutatea lor si să creadă întru Tine, Doamne. (Sirah 11.26-12.2)

Vindecarea autentică, sufletească si trupească deopotrivă, asadar, o dă numai Dumnezeu când voieste El, Cel ce curăteste toate fărădelegile tale, Cel ce vindecă toate bolile tale, Cel ce izbăveste din stricăciune viata ta, Cel ce te încununează cu milă si cu îndurări (Psalmul 102.3-4). Restabilirea sănătătii, dincolo de suprafata ei trupească, înseamnă, deci, restabilirea legăturii iubitoare cu Dumnezeu Doctorul si tămăduitorul sufletelor si al trupurilor noastre, înseamnă restaurarea prin har a firii umane căzute în robia păcatului si a mortii. Nu putem obtine vindecarea fără Dumnezeu Care stie toate si Care cârmuieste toate cum este mai bine spre desăvârsirea lor. Orice încercare de vindecare fără harul lui Dumnezeu cel iubitor de oameni este un esec din start, o iluzie desartă. Dumnezeu, când vindecă un om, îi cere însă conlucrarea iubitoare prin pocăintă si nevointă (asceză). „Numai acesta vrea cu tot dinadinsul să se mântuiască, care nu se împotriveste leacurilor doftoricesti. Iar acestea sunt durerile si întristările aduse de diferitele lovituri” (Sfântul Maxim Mărturisitorul – Cap. 82 din A treia sută a capetelor despre dragoste). Dumnezeu întâi îi curătă omului păcatele (cauzele bolii), apoi îi tămăduieste rănile (efectele ei), înlăturând si consecintele lor (vezi Ps.102, mai sus) prin dăruirea harului Său.

 

„Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viată, prin ea mai am si eu suflare; Tu mă tămăduiesti si-mi dai iarăsi viată! Iată că boala mea se schimbă în sănătate. Tu ai păzit viata mea de adâncul mistuitor! Tu ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele! (Rugăciunea regelui Iezechia – Isaia 38.16-17)

 

Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre si zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră si prin rănile Lui noi toti ne-am vindecat. (Isaia 53.5)

Veniti să ne întoarcem către Domnul, căci numai El, după ce ne-a rănit, ne tămăduieste, iar după ce ne-a bătut, ne leagă rănile noastre. (Osea 6.1)

Nu fii întelept în ochii tăi; teme-te de Dumnezeu si fugi de rău; aceasta va fi sănătate pentru trupul tău si o înviorare pentru oasele tale. (Pilde 3.7-8)

Cununa întelepciunii este temerea de Domnul, care odrăsleste pace si sănătate nevătămată; dar si una si alta sunt daruri de la Dumnezeu, Care revarsă cinste peste cei care Îl iubesc pe Dânsul. (Sirah 1.17) Fiule! În boala ta nu fi nebăgător de seamă; ci te roagă Domnului si El te va tămădui. Depărtează păcatul si întinde mâinile spre faptele drepte si de tot păcatul curăteste inima ta. (Sirah 38.9-10)

Si Iisus străbătea toate cetătile si satele, învătând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărătiei si vindecând toată boala si toată neputinta în popor. (Matei 9.35)

 

Mântuitorul Iisus Hristos, ca Dumnezeu adevărat, ne-a adus împăcarea cu Dumnezeu si, prin aceasta, vindecarea deplină. Ne-a adus înfierea divină prin har si învierea din moartea păcatelor. Dumnezeu S-a făcut om, ca omul să se îndumnezeiască prin har (Sfântul Atanasie cel Mare). Biserica este tocmai Trupul Său mistic, divino-uman, comunitatea tuturor celor ce-l iubesc pe El, în care El Însusi continuă să lucreze la mântuirea, vindecarea si sfintirea oamenilor. El e prezent în Biserică în toate zilele, până la sfârsitul veacului (Matei 28.20).

Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată si să tămăduiască orice boală si orice neputintă. (Matei 10.1)

Toată puterea Lui de vindecare (si sufletească si trupească) a oamenilor Mântuitorul Hristos a lăsat-o Apostolilor Săi trimitându-le lor Duhul Sfânt si prin aceasta investindu-i cu misiunea de a propovădui Evanghelia si Calea mântuirii: pocăinta si credinta (cea lucrătoare prin iubire Galateni 5.6) în Iisus Hristos. Vestirea Evangheliei si vindecarea sufletească si trupească sunt nedespărtite, asadar, în Ortodoxie, aceasta fiind misiunea trimisilor lui Dumnezeu în lume, a Preotiei sacramentale a Bisericii. Vestitorii Evangheliei, clericii, sunt (si trebuie să fie) oameni vindecati; sunt (si trebuie să fie) oameni sfintiti prin prezenta harului divin în ei, care iradiază si celorlalti – prin prezenta, viata, cuvintele si faptele lor – harul, vindecarea si mântuirea aduse de Mântuitorul Hristos.

 

Dumnezeu lucrează si acum cu putere în Biserica Lui sfântă, sobornicească si apostolică. Sfintii Părinti aseamana Biserica Dreptmăritoare a lui Hristos cu scăldătoarea Vitezda în care nu doar primii, ci toti cei ce intră în ea (constientizând unirea lor cu Mântuitorul Hristos) primesc vindecarea deplină prin curătirea de patimi. Harul Său vindecător, Dumnezeu ni-l dă nouă, oamenilor, nu pe baza unui contract juridic, ci ni-l dă pe măsura intensificării unirii noastre iubitoare cu Mântuitorul Hristos  Dătătorul harului, căci din plinătatea Lui noi toti am luat, si har peste har (Ioan 1.16). Harul divin nu poate fi despărtit de Persoana iubitoare a lui Iisus Hristos – Logosul divin (Creatorul si Mântuitorul lumii) prin care toate s-au făcut, si deci nu poate fi (atentie!) obiect impersonal de speculă, cum pretind vindecătorii extrabisericesti de astăzi. Harul divin nu se obtine în mod magic sau mecanic de aiurea (prin vreo retetă spirituală, metodă sau tehnică automată, cum propun toti impostorii), ci de la Mântuitorul Hristos în mod iubitor-sacramental, precum Însusi Mântuitorul Hristos a lăsat această rânduială Bisericii.

 

Vindecarea omului prin purificare (înlăturarea a ceea ce e rău) si spiritualizare (dezvoltarea a ceea ce bun) vine asadar ca un dar de la Dumnezeu Cel personal si iubitor, ca rod al iubirii si ca stimulent al ei. Demersul vindecării în Ortodoxie necesită un progres moral din partea omului, o constientizare a prezentei si a lucrării lui Hristos în noi si între noi. Întrucât actul întâlnirii si al unirii omului cu Hristos prin har este un act de sfintire a vietii umane, preotul, cel ce înlesneste si cheamă oamenii la această unire cu Hristos în Biserică, trebuie să fie un trimis al lui Hristos si al Bisericii, un om sfintit de Dumnezeu si consfintit public de Biserică. Biserica este Trupul mistic al lui Hristos si mădularele ei sunt în bună rânduială si pace. Ierarhia Bisericii formează tocmai mădularele ei conducătoare care miscă întreg Trupul în ascultare de Mântuitorul Hristos  Capul Bisericii.

 

Dacă un om al Bisericii primeste un dar, o harismă de la Dumnezeu – totdeauna pentru folosul întregii Biserici – Biserica, prin Ierarhia ei, confirmă si afirmă public aceasta printr-o slujbă de binecuvântare (sau hirotesie). Stim că pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învătători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor (1 Corinteni 12.28). Aceste harisme le-a dat Dumnezeu anumitor oameni din Biserică, nu la întâmplare si în neorânduială, asa încât ei ar putea face orice de capul lor, ci într-o bună rânduială si ascultare ierarhică, pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii (1 Corinteni 14.33). În Biserică, întotdeauna si fără de nici o îndoială, cel mai mic ia binecuvântare de la cel mai mare (Evrei 7.7), deci cei cu harismele minunilor si vindecărilor sunt datori să asculte si să fie sub binecuvântarea celor cu misiunea si cu harisma învătăturii credintei, adică a episcopilor. Ori Sfintii Părinti, Învătătorii Bisericii, au lămurit credinta ortodoxă ca grâul de toate neghinele ereziilor care sunt reactivate si recapitulate în doctrinele falsilor vindecători de astăzi. Harul lui Dumnezeu, cel tămăduitor si sfintitor, nu vine prin oameni care au regretabile rătăciri dogmatice si morale (chiar dacă ei se pretind ortodocsi, chiar dacă au Biblia si Crucea pe masă si icoane pe pereti, chiar dacă spun Tatăl nostru si alte rugăciuni la începutul sedintei terapeutice), ci prin oameni sfintiti de Dumnezeu si consfintiti de Biserică. De aceea orice terapie sufletească din afara rânduielii Bisericii, din afara atmosferei iubitor-sacramentale a ei, este străină de Dumnezeu, Cel ce locuieste si lucrează deplin în comuniunea Bisericii.

Acceptând limitările unui limbaj scolastic, putem spune că în Biserică, Mântuitorul Hristos tămăduieste bolile sufletesti si trupesti ale oamenilor într-o împreună-lucrare cu ei, prin remedii naturale si supranaturale. În remediile naturale, Dumnezeu, Creatorul si Mântuitorul nostru, intervine pe măsură ce omul îsi rânduieste modul de viată potrivit cu natura lui psiho-somatică, adică eliminând conditiile nenaturale ce-i pot favoriza bolile. De exemplu, înfrânarea la mâncare este potrivită cu firea omului, pe când lăcomia (desfrânarea) este nenaturală. Remediile naturale urmăresc restabilirea conditiilor naturale de viată organică si sunt deci legate de firea omului, putând fi incluse între ele regimul alimentar (bogat în vegetale, ceaiuri) si medicamentos, igiena trupului (miscare, băi, masaje), cumpătarea (blândetea) sufletului, munca echilibrată, odihna, relatiile constante cu semenii. Ele sunt folosite în medicina clasică. Abaterile de la viata organică naturală (potrivită firii umane) sunt si ele păcate, căci sunt răzvrătiri fată de legea divină naturală si, deci, trebuiesc tratate ca atare.

 

Deseori multe boli trupesti recidivează după un tratament pur medical-biologic, întrucât cauza bolii (care nu e doar trupească, ci si sufletească) n-a fost real înlăturată. De aceea, restaurarea firii sale bolnave omul nu si-o poate face singur (atentie!) apelând la remediile naturale ca la un procedeu magic automat, fără să ceară mila si ajutorul lui Dumnezeu, ci omul trebuie să constientizeze relatia sa iubitoare cu Dumnezeu, pe de o parte ca dintre o creatură si Creatorul ei, iar pe de altă parte ca dintre două persoane iubite, cu adâncimi infinite. Ori în constientizarea relatiei lui cu Dumnezeu, omul poate conlucra cu El prin har, la vindecarea (restaurarea) întregii sale firi bolnave si mai apoi la sfintirea sa. Căci vindecarea sufletului nu se poate face doar prin remediile naturale si biologice, doar apelând la harul divin prezent în creatie, ci prin harul divin mântuitor si sfintitor adus oamenilor de Mântuitorul Hristos si deplin prezent în Biserică.

 

Sfintele Taine sunt cele mai importante remedii supranaturale de vindecare lăsate Bisericii de Însusi Dumnezeu, Mântuitorul nostru, pentru mântuirea si sfintirea credinciosilor. Prin ele, harul dumnezeiesc ni se dă de către Mântuitorul Hristos în chip supranatural si în măsura în care ne este de folos spre mântuire. Harul divin nu poate fi obtinut prin metode străine de rânduielile Bisericii, străine de învătătura si sfintenia Bisericii, căci Dumnezeu este trăit si cunoscut deplin în comuniunea Bisericii, si nu în afara ei. Vindecarea deplină a omului presupune, deci, participarea lui prin Sfintele Taine la viata lui Hristos, la viata Bisericii, la cunoasterea si trăirea (constientă si ratională!, nu superstitioasă) a credintei ortodoxe. Îndeosebi Taina Pocăintei si Taina Sfântului Maslu împărtăsesc credinciosilor harul iertării păcatelor si al tămăduirii sufletesti si trupesti. Este cineva bolnav între voi? Să cheme preotii Bisericii si să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Si rugăciunea credintei va mântui pe cel bolnav si Domnul îl va ridica, si de va fi făcut păcate se vor ierta lui. Mărturisiti-vă deci unul altuia păcatele si vă rugati unul pentru altul, ca să vă vindecati, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului. (Iacov 5.14-16) Dacă nu totdeauna omul se vindecă trupeste, aceasta se datorează fie nevredniciei (necredintei) lui, fie pentru motivul că Dumnezeu are un plan tainic cu el (si aici se vede iconomia lui Dumnezeu care face din suferintele omului un prilej de păstrare a lui în smerenie), amânându-i vindecarea. Oricum, Dumnezeu nu poate fi fortat de creaturile Lui să le dea harul Său când vor ele, ci Dumnezeu, Care voieste ca toti oamenii să se mântuiască si la cunostinta adevărului să vină (1 Timotei 2.4), în iubirea Sa de oameni, El stie si hotărăste când si cum să intervină cu harul Său în viata omului.

 

Pocăinta, ca stare de străpungere a inimii pentru păcatele făcute, este prima conditie esentială pentru mântuire si pentru vindecare. Ea purifică de păcatele trecute, dar si întăreste pe om în lupta cu ele si cu urmările lor. Pocăinta pentru om, atât ca Sfântă Taină, cât si ca stare lăuntrică (fericita întristare este o conlucrare cu Duhul Sfânt al lui Dumnezeu; ea nu se atinge doar printr-un efort uman si, de aceea, nu poate fi trăită în afara credintei si a Bisericii Ortodoxe. Cea dintâi treaptă a vietii crestine este cu adevărat recunoasterea păcatelor si a micimii proprii în fata sfinteniei si iubirii lui Dumnezeu. Pocăinta aduce sufletul la smerenie, iar aceasta sparge împietrirea inimii omului, făcând-o receptivă harului dumnezeiesc. Căci „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriti le dă har” (Iacov 4.6). Pocăinta (smerenia) este, deci, indispensabilă vindecării depline si nu poate fi atinsă în afara Bisericii. Nu poate fi de la Dumnezeu o vindecare deplină, care nu vine din si nu duce la smerenie, care nu vine prin Ierarhia sacramentală a Bisericii si care nu duce la întărirea Bisericii. Numai prin Ierarhia Bisericii Mântuitorul Iisus Hristos dă iertarea si tămăduirea de păcate. Însă, există si o falsă smerenie, o formă de înselare satanică mai fină, care este prezentă în toti impostorii. Acestia spun că au primit de la Dumnezeu darul vindecărilor, trimitându-si clientii (atentie!) chiar si la Biserică, la Spovedanie si la Împărtăsanie, păcălindu-i pe oameni că si ei ar fi cu Biserica, dar nu-si cer deloc acreditarea Bisericii (pentru că nici n-o pot primi câtă vreme sustin ideologii contrare ortodoxiei, ca-n cazul radiesteziei  de exemplu), ci îsi fac singuri reclamă prin ziare, reviste (precum: Paranormal, Formula As, Magazin, Dracula, etc.) cărti, afise si chiar prin televiziune.

 

Răbdarea necazurilor si rugăciunea sunt alte conditii necesare mântuirii si vindecării. Scopul credintei crestine si al Bisericii nu este vindecarea de boala trupului si evitarea suferintei, ci unirea cu Dumnezeu. Curătirea de bolile trupului vine în urma realizării unirii prin har cu Dumnezeu, ca un dar de la Dumnezeu. Dumnezeu hotărăste când si cum ne vindecă de suferintele trupului, însă El cere de la noi dorinta de a fi cu El, iubirea noastră pentru El. Deseori, prin încercările suferintei, Dumnezeu ne mustră pentru păcatele trecute, dar ne si încearcă dorul nostru după El. Răbdarea necazurilor ne devine astfel o scară către cer, o treaptă a nevointei noastre ascetice; iar călăuza permanentă a vietii noastre crestine (ascetice si mistice) este rugăciunea. Prin rugăciune, omul se uneste tainic (iubitor si întelegător) cu Dumnezeu, prin rugăciune omul se descoperă pe sine smerit, având nădejdea doar în Dumnezeu (si nu în puterile lui omenesti limitate). Prin rugăciune, omul se pregăteste pentru întâlnirea cu Mântuitorul Hristos prin Sfintele Taine, dar tot prin rugăciune o si continuă. Rugăciunea si răbdarea necazurilor sunt cea mai comună cale de apropiere de Dumnezeu. Însă, rugăciunea în comun a crestinilor dreptmăritori este mai bineplăcută Domnului, căci ea este sământa si rodul iubirii dintre oameni. Rugăciunea comunitară este condusă de un trimis al lui Dumnezeu, de un om sfintit de El, ca să stimuleze iubirea între oameni si cea dintre oameni si Dumnezeu. Preotul are si această harismă si misiune în Biserică. De aceea, prin prezenta si prin lucrarea sa, preotul este un organ al harului divin. Luati, fratilor, pildă de suferintă si de îndelungă răbdare pe proorocii care au grăit în numele Domnului. Iată, noi fericim pe cei ce au răbdat: ati auzit de răbdarea lui Iov si ati văzut sfârsitul hărăzit lui de Domnul; că mult-milostiv este Domnul si îndurător. Iar înainte de toate, fratii mei, să nu vă jurati nici pe cer, nici pe pământ, nici cu orice alt jurământ, ci să vă fie vouă ce este da, da, si ce este nu, nu, ca să nu cădeti sub judecată. Este vreunul dintre voi în suferintă? Să se roage. Este cineva cu inimă bună? Să cânte psalmi. Este cineva bolnav între voi? Să cheme preotii Bisericii si să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Si rugăciunea credintei va mântui pe cel bolnav si Domnul îl va ridica, si de va fi făcut păcate se vor ierta lui. (Iacov 5.10-15) Înainte de toate, trebuie spus că nu preotul vindecă, nici rugăciunea lui nu are efect asupra bolnavului ex opera operato (automat, magic, ca si cum cuvintele rugăciunii rostite de preot ar declansa un efect sigur), ci Dumnezeu este Cel ce vindecă; Dumnezeu ascultă rugăciunea preotului si alege pe cine să-l vindece, când si cum. De aceea este necesară o colaborare iubitoare între preot si credincios, precum si între ei si Dumnezeu. Când această unire iubitoare în Hristos există, abia atunci Dumnezeu răspunde la rugăciunea lor comună, revărsând mila Sa. Abia acum se împlineste cuvântul Mântuitorului: dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinta unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei, adunati în numele Meu, acolo sunt si Eu în mijlocul lor. (Matei 18.19-20) Unde nu este iubire în Hristos între oameni, ci interese meschine (în partea vindecătorului) si disperarea necredintei (în partea bolnavului), este limpede că nu este Hristos de fată, este limpede că acea terapie nu este de la Dumnezeu.

 

Vegherea (trezvia, atentia) si faptele bune sunt încă două conditii ale vindecării depline în Biserică. Războiul nevăzut pe care ni-l aduce vrăjmasul diavol tuturor oamenilor nu este asa usor pe cât ar crede majoritatea oamenilor; Mântuitorul ne îndeamnă: Privegheati si vă rugati, ca să nu intrati în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul este neputincios(Matei 26.41), iar Sfântul Apostol Petru ne spune: Fiti treji, privegheati. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită (1 Petru 5.8). Este un război continuu; este o luptă neîncetată la nivelul gândurilor si senzatiilor. Diavolul este expert si îmbătrânit în viclenie si nu se dă bătut după ce este respins; ba încă îsi pregăteste alte si alte metode (semne mari si chiar minuni), ca să amăgească, de va fi cu putintă, si pe cei alesi (Matei 24.24). Paza mintii si a simturilor n-o putem dobândi singuri niciodată. Ea vine prin harul lui Dumnezeu si cere din partea noastră smerenie, asceză, despătimire, rugăciune neîntreruptă, unirea cu Mântuitorul Hristos prin Sfintele Taine si rânduieli ale Bisericii. Priveghind cu mintea, omul poate discerne atacul viclean al diavolului încă de atunci când i se strecoară, precum un sarpe printre propriile gânduri si poate să-l respingă repede. Priveghind cu mintea, omul poate sesiza imediat în doctrina terapeutică o minciună flagrantă, o răstălmăcire a Adevărului crestin, sau o mascată abatere eretică plină de otravă pentru suflet. Toti trebuie să priveghem, rugându-ne; toti trebuie să fim atenti la viclesugurile vrăjmasului ucigas de oameni, căci pierzându-ne o clipită atentia ne putem pierde chiar mântuirea. Nu este de mirare, deoarece însusi satana se preface în înger al luminii (2 Corinteni 11.14). Privegherea si faptele bune ne dau o experientă prin care putem cerne (în sita dreptei credinte) si discerne faptele si intentiile altora. Pentru că multi, desi fac fapte aparent bune, sunt străini de Duhul bunătătii, smereniei si iubirii dumnezeiesti. Însusi Domnul Hristos ne-a atentionat: după roadele lor îi veti cunoaste. Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărătia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. Multi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit si nu în numele Tău am scos demoni si nu în numele Tău minuni multe am făcut? Si atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtati-vă de la Mine cei ce lucrati fărădelegea. (Matei 7.20-23)  Să luăm aminte !

3. Înselăciunea demonică

Ca o cauză si ca o consecintă clară a decăderii morale si spirituale a omului moder, îngâmfat în propria-i suficientă ce nu mai lasă loc lui Dumnezeu, boala aproape molipsitoare a societătii secularizate de astăzi este, precum bine se vede, individualismul (egoismul, iubirea de sine). Omul individualist, treptat, poate ajunge să fie posedat total de duhul diavolului si, uneori, chiar fără să-si dea seama. Ucenicii (si proorocii) diavolului sunt, deci, oamenii care-l urmează pe diavol în viata lor, copiind de la începătorul răutătii si al hulei mândria si închipuirea de sine, îmbolnăvindu-se sufleteste tot mai mult si îmbolnăvindu-i si pe altii. Ori, neopăgânismul si autolatria omului contemporan sunt plăgi nevindecabile fără smerenia crestină si fără harul lui Dumnezeu. Iată cum descrie Sfântul Apostol Pavel starea de boală duhovnicească a vremurilor noastre: În zilele din urmă, vor veni vremuri grele; că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginti, lăudărosi, trufasi, hulitori, neascultători de părinti, nemultumitori, fără cucernicie, lipsiti de dragoste, neînduplecati, clevetitori, neînfrânati, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviinciosi, îngâmfati, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având înfătisarea adevăratei credinte, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te si de acestia. (2 Timotei 3.1-5)

 

Supus la un flux divers de informatii, omul contemporan nu mai stie să aleagă binele de rău, adevărul de minciună, esentialul de neesential, deseori fiindu-i prezentate răsturnat realitătile si valorile. Astfel, în această confuzie informatională, discernământul i se alienează tot mai mult, imprimându-i omului în suflet o pecete pătimasă care îi afectează serios viata întreagă. Asa că omul contemporan uită de Dumnezeu Cel Viu si-si face dumnezei după chipul lui. Azi, religia si morala crestină sunt exilate într-o periferie a existentei si sunt chiar înlocuite cu noi �căi spirituale de tip demonic. Asta este, de fapt, strategia diavolului: să strice si să răstoarne ierarhia valorilor în mintea omului, asa încât omul să se rătăcească complet în confuzia stârnită de diavol, să nu mai poată distinge spiritualitatea autentică (Calea  Hristos) în labirintul de spiritisme ieftine. De aceea, ne trebuie o temeinică pregătire ascetică, dogmatică si mistică, pe linia Sfintilor Părinti, pentru a scăpa din plasa religiei viitorului(spiritualitatea demonică New Age, cu totul opusă fată de cea ortodoxă).Duhul grăieste lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credintă, luând aminte la duhurile cele înselătoare si la învătăturile demonilor, prin fătărnicia unor mincinosi, care sunt înfierati în cugetul lor. Acestia opresc de la căsătorie si de la unele bucate, pe care Dumnezeu le-a făcut, spre gustare cu multumire, pentru cei credinciosi si pentru cei ce au cunoscut adevărul, pentru că orice făptură a lui Dumnezeu este bună si nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu multumire; căci se sfinteste prin cuvântul lui Dumnezeu si prin rugăciune.(1 Timotei 4.1-5)

 

Aproape toate formele de medicină complementară aduc în doctrina lor erezii contrare Adevărului crestin trăit si mărturisit de Biserică, precum: antropocentrismul, preexistenta sufletului, reîncarnarea lui, predestinatia lui astrală, dualismul, existenta unor energii (yin si yang) necunoscute si nerecunoscute de nici un Sfânt Părinte al Bisericii, nici de vreun cinstit om de stiintă, alienarea constiintei morale a omului, relativizarea valorilor infinite ale omului si a libertătii lui, impersonalizarea harului divin si chiar a lui Dumnezeu, promovarea iluminatilor păgâni s.a..

Sunt unii terapeuti care apelează si la remedii naturale (acceptate de Biserică) si la întortocheate explicatii stiintifice; dar, ce este foarte grav, introduc si răstălmăciri ale remediilor supranaturale (Sfintele Taine) din Biserică. Prezentarea acestora ca simple metode mecanice si magice de vindecare duce mai întâi la pierderea sensului autentic al trăirii comuniunii crestine, apoi la diluarea valorilor Ortodoxiei în masa relativistă a unor practici eterodoxe. Promotorii unor asemenea sacroterapii sunt certati cu învătătura si legea bisericească, nefiind sub ascultarea si binecuvântarea nici unui episcop al Bisericii si prezentând, în multe puncte esentiale ale doctrinei, grave confuzii dogmatice, iar în viata lor duhovnicească având serioase carente morale si mistice (unele chiar psiho-patologice). În general, acesti impostori se declară profund religiosi, întrucât merg pe la mănăstiri, pe la duhovnici renumiti de la care fură câte o binecuvântare ca să poată face oamenilor cât mai mult bine (zic ei), dar nu le spun (duhovnicilor) prin ce metode. Unii pozează în mari crestini, tipărind cărti ortodoxe (cu note si interpretări personale de-a dreptul eretice) si instalându-se în biserici fie în primul rând, fie pe lângă sfintele moaste, arătând celorlalti că sunt preocupati de rugăciunea inimii. Mândria iradiază din ei ca dintr-un cuptor.

Foarte multi vindecători au primit investirea cu aceste puteri de vindecare (atentie!) în vis sau în transă, prin glasuri sau prin arătări de îngeri, de păsări, de lumini colorate sau de flăcări, etc. Acestia ascultă numai de ce le zice duhul prin vedenie, manifestând neascultare si ostilitate (chiar declarată) fată de Ierarhia sacramentală a Bisericii. Chiar si unii monahi si clerici pot cădea în această înselare demonică, inventând teorii si practici noi, neortodoxe, promovându-le printre adepti si creând dezbinare între crestini (vezi cazurile Vladimiresti, Noul Ierusalim – Pucioasa, Visarionistii). Faptul că ies din Traditia si cumintenia Ortodoxiei, din buna rânduială si ascultare ierarhică întemeiată de Mântuitorul Hristos în Biserică, îi demască decisiv ca pe niste falsi prooroci. De unde se vede că nu Duhul dragostei, al unitătii si al păcii din Biserica lui Hristos îi ajută pe ei, ci tocmai duhurile întunericului care nu suportă pocăinta (smerenia) si ascultarea în Hristos.

 

Vrăjmasul diavol, în rai, întâi a hipnotizat-o pe Eva, apoi a sugestionat-o (negându-i cuvântul lui Dumnezeu), stimulându-i imaginatia (că va fi ca Dumnezeu, dar fără Dumnezeu Cel Viu). Cu aceste mijloace, diavolul a făcut si face victime printre oameni mereu. Însă toti proorocii diavolului, oamenii ce-i slujesc lui cu acelasi scop ca si el (pierzarea oamenilor) folosesc aceleasi metode ca si el.

 

Hipnoza const n folosirea anumitor gesturi, cuvinte sau muzica cu putere de sugestie in scopul indepartarii atentiei omului de la realitatea inconjuratoare si totodata de la orice forma de veghere. La unele sedinte de hipnoza se folosesc invocări satanice clare sau diverse substante halucinogene. Odata adormita atentia constienta a omului (constientul acestuia), hipnozatorul are acces liber la subconstient, locul in care se afla constiinta de sine a individului si toate datele intime ale fiintei lui. Hipnozatorul poate porunci astfel subconstientului diferite lucruri (inclusiv comiterea anumitor gesturi dupa revenirea la realitate, gesturi despre care „subiectul” nici macar nu va banui ca i-au fost induse), poate opera modificari care raman si dupa trezirea „subiectului”. Cu ajutorul hipnozei „subiectul” poate fi trimis inapoi in timp, poate rememora anumite momente din viata iar hipnotizatorul poate modifica anumite date din trecutul acestuia. Prin aceasta este hipnoza extrem de periculoasa, prin faptul ca un om supus pacatului are acces deplin la ceea ce Sfanta Scriptura numeste „inima omului”, operand acolo modificari dupa bunul plac. Mai mult, atentia (trezvia) omului fiind adormita, duhurile intunericului implicate in sedinta de hipnoza au si ele acces la „inima” omului, cu urmari dintre cele mai nefaste.

 

Nedespărtită de hipnoza este sugestia, care înseamnă lansarea de idei prin cuvinte si gesturi atrăgătoare, idei care se înfig în mintea omului si pot rămâne uneori foarte mult timp. Omul slăbit cu gândul (hipnotizat, cu constienta adormită, dar cu mintea aflată într-o stare de mare receptivitate la nivelul subconstientului) preia usor aceste sugestii din afară, le păstrează în sine auto-alimentându-le; acum, ele îi devin autosugestii, apoi treptat ajung obsesii, generând angoase interioare si chiar psihoze. Diavolul îsi dă tot concursul ca omul să-si amintească ce i-a zis proorocul mincinos, aducându-i mereu în gând sugestiile necurate pe care i le-a săgetat acela. Din această pricină de ce ti-e frică, de aia nu scapi.

Astfel, în imaginatia (pe care Sfintii Părinti au numit-o puntea dracilor) mult decăzută sub povara patimilor si a educatiei imorale a omului de astăzi, diavolul creează apoi iluzia (nălucirea) unei alte realităti si-l ispiteste pe om să o accepte ca adevărată. Imaginatia pervertită prin păcate păstrează si amplifică astfel sugestiile si inductiile de tip demonic, relativizând obiectivitatea absolută a Adevărului crestin si amestecând valorile autentice ale dreptei credintei crestine cu alte valori anticrestine. În gândirea omului pătimas apare ideea că toate sunt relative si subiective, deci n-ar mai fi nimic absolut si obiectiv; astfel, perceptia Adevărului, care este Cuvântul lui Dumnezeu, este amestecată printre nălucirile minciunilor (sugestiilor) demonice, iar binele si răul îsi pierd consistenta lor absolută si ontologic-personală, sunt răsturnate si amestecate între ele. Cea mai mare viclenie a diavolului este să-i facă pe oameni să creadă că el (diavolul) nu există ca fiintă personală si, deci, oamenii să nu se angajeze în luptă contra lui, crezând că cel rău este ceva impersonal, chiar ceva necesar. Multi oameni, chiar si printre crestinii ortodocsi, au această idee si, datorită acestei viclenii demonice strecurate în conceptia lor, cad foarte usor în mrejele proorocilor satanei.

Performantele impostorilor stau, deci, nu atât în măiestria lor, cât în ignoranta si în credulitatea victimelor lor. După reusita unei sedinte de terapie (de fapt, de orice consiliere) ocultistă, diavolul are o triplă victorie: pe de o parte, impostorul rămâne în înselarea sa (diavolul confirmându-i metoda încă o dată), pe de altă parte victima cade si ea în înselare, si, pe de alta, multi altii care văd reusita sunt atrasi să încerce si ei metoda ocultistă. Aceasta si este voia diavolului, ca să fie înselati cât mai multi oameni. Iar oamenii răi si amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe altii si rătăciti fiind ei însisi. (2 Timotei 3.13)

De aceea pe acesti prooroci mincinosi diavolul îi ajută din plin, mimând deseori vindecări si intervenind chiar la nivel fizic cu semne si minuni, cu senzatii si năluciri, fortând libertatea omului să-i accepte si să-i recunoască că ar fi de la Dumnezeu. În terapiile complementare, unii pot proba o reală îmbunătătire a stării de boală datorită remediilor naturale amestecate printre practicile oculte (si nicidecum paselor demono-energetice), desi diavolul, care le-a si inspirat, intervine nevăzut si el cu mult aplomb, nu vindecând boala, ci camuflând senzatiile de durere, mărind presiunea sugestiei (că gata, s-a vindecat boala) în imaginatia omului. Diavolul stie să nălucească arătări si senzatii, dar nu poate restaura firea bolnavă a omului păcătos; căci cum ar vindeca el pe om, pe care-l urăste de moarte? Dacă diavolul l-a scos pe om din rai dorindu-i moartea, oare poate să îl ajute cu ceva? Sau doar mimează binele ca să îl însele încă o dată? Ba încă, foarte des, demonii intervin chiar si fizic în trupul omului, pe fondul totalei posedări demonice a sufletului lui bolnav, hipnotizat si sugestionat continuu. Astfel, omul cade în închipuire si în mândrie (tot mai mare), neglijându-si pe mai departe datoriile sale de crestin, iar diavolul îl duce pe om pe toate căile, numai pe calea pocăintei nu.

După o vreme, când harul lui Dumnezeu îl cercetează pe om, diavolul se retrage din imaginatia omului, boala si durerea revenindu-i acestuia în toată amploarea; abia ajunsi aici unii se dezmeticesc din rătăcirea lor (Dumnezeu chemându-i prin această suferintă spre pocăintă si spre Biserică); însă altii cad în necredintă si deznădejde (spre bucuria diavolului), refuzând pe mai departe ajutorul Mântuitorului Hristos prin Biserică, îndrăcindu-se treptat (atentie!) si rămânând chiar cu sechele psiho-patologice, uneori toată viata. Alteori, când boala este cauzată de prezenta unui duh necurat, în timpul sedintei paramedicale, cu a sa viclenie caracteristică, duhul rău se dă un timp la o parte, iarăsi înselându-i si pe vindecător si pe pacient. Dumnezeu totusi îngăduie aceste ispitiri omului întrucât îi protejează libertatea si îi respectă voia acestuia. Ca martori înaintea voastră iau astăzi cerul si pământul: viată si moarte v-am pus eu astăzi înainte, binecuvântare si blestem. Alege viata ca să trăiesti tu si urmasii tăi. (Deuteronom 30.19)

Explicitarea bolilor trupului pe baza filosofiilor orientale, ca fiind cauzate de dezechilibre si gâtuiri ale energiilor yin si yang sau pe baza speculatiilor radiesteziste ca fiind produsul influentei unor interferente malefice de energii cosmice si telurice, nu are nimic comun cu Adevărul, deoarece omul nu este la discretia energiilor cosmice impersonale care-i strivesc existenta, ci este persoană, infinit superior lumii nerationale. Iar a sustine predestinatia cosmică (cum sustine astrologia) este o gravă erezie întrucât îl face pe om inferior lumii impersonale care-i anihilează orice tendintă de libertate.

Omul este zidit de Dumnezeu Cel personal si iubitor de oameni. Bolile ne vin cu voia si cu stirea lui Dumnezeu Care ni le îngăduie spre mântuirea noastră si, deci, si vindecarea noastră se face tot cu voia si cu stirea Lui. Orice tentativă de vindecare fără dialog cu Dumnezeu în Hristos este un furt, o minciună, o falsă vindecare. Trebuie constientizată în primul rând relatia de iubire cu Mântuitorul Hristos, Adevăratul si Unicul Doctor si Tămăduitor, si de unire cu Biserica Lui Dreptmăritoare.

Hipnoza este clar un procedeu ocult, satanic, neacceptat de Biserica Ortodoxă. Să explicăm un caz: un om neinstruit A, asupra căruia s-a efectuat o sedintă de hipnoză, a intrat în transă si a început să vorbească în engleză (el neînvătând-o la scoală) zicând că: într-o viată anterioară am trăit în Anglia, în satul X; mă numeam Y, părintii mei erau Z, fratii erau T, locuiam într-o casă lângă râul U, la poartă aveam un copac mare si alte detalii de viată adevărate pentru Y, detalii ce pot fi probate chiar istoric. Întrucât Ortodoxia combate reîncarnarea ca pe o erezie total neacceptabilă, reiese de aici că duhurile care intervin în experientele de hipnoză nu sunt de partea Mântuitorului Hristos. Apoi, diavolul (sau chiar mai multi diavoli), care l-a(u) ispitit pe Y în sedinta de hipnoză, l-a luat în posesie pe A si a grăit prin el unele lucruri adevărate despre Y, ca să însele pe oameni, mărturisind despre reîncarnare.

O femeie vrăjitoare a fost arestată de politie, pe motivul înselăciunii (cazul a fost prezentat si la televizor). Întrebată cum a reusit să păcălească atâtia oameni cu sume mari de bani, ea a recunoscut: Păi dacă e prosti si crede ce le zic!. Fără comentarii.

Noi ne punem o întrebare: de ce oamenii sunt atât de usor de păcălit? Si ne răspundem singuri: pentru că oamenii nu-L mai caută sincer pe Dumnezeu Dătătorul Întelepciunii si se complac în superficialitatea păcatelor. Oamenii au pierdut simtul si educatia comuniunii crestine si nu mai trăiesc deplin Adevărul si Viata Bisericii, nu mai percep corect întelesurile dreptei credinte si, deci, îi tăgăduiesc puterea. Crestinii ortodocsi însisi nu mai trăiesc crestineste, nu mai cunosc adevărurile credintei sănătoase. Ce să mai zicem de eretici sau de păgânii închinători la idoli? Pe bună dreptate, ne întrebăm si noi: Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credintă pe pământ? (Luca 18.8).

4. Concluzie

În Occident, procesul galopant de dizolvare a valorilor Crestinismului în sincretismul masonic „New Age” este pornit de peste 40 de ani, iar la noi în tară de aproape 10 ani. Dacă vom merge în ritmul acesta, viitorul neamului românesc nu ni se arată deloc mai bun sau mai luminos, întrucât va fi iminent pericolul degradării si al dezbinării noastre religioase si morale. Căci prin „religia viitorului”, prin practicile orientale si prin �terapiile complementare� ancorate bine în New Age, diavolul încearcă să fure Adevărul crestin din mintile oamenilor si să facă accesibile omului modern initieri satanice, chiar fără ca omul să vrea sau să stie (manipularea se face insistent prin mass-media) si, prin ele, să-i impună un mod de viată antihristic. Trăim vremuri foarte tulburi astăzi, căci diavolul stie că mai are putină vreme si caută să însele cât mai multi oameni prin tot mai subtile viclesuguri.

Noi, crestinii ortodocsi, care am primit harul dumnezeiesc si-l primim neîncetat în Biserica dreptmăritoare a lui Hristos, prin Sfintele Taine, asa cum l-au primit toti Sfintii, nu trebuie să căutăm semne si minuni exterioare, care pot fi usor simulate de duhurile rele, ci tinând adevărul, în iubire, să crestem întru toate pentru El, Care este capul  Hristos (Efeseni 4.15). Să nu iesim din hotarele Părintilor nostri, din cumintenia Ortodoxiei, în care milioane de Sfinti au primit făgăduintele mântuirii lui Dumnezeu, ci, având deci aceste făgăduinte, iubitilor, să ne curătim pe noi de toată întinarea trupului si a duhului, desăvârsind sfintenia în frica lui Dumnezeu (2 Corinteni 7.1).

 

Asadar, de ce caută omul semne, minuni si vindecări paranormale?

 

Răspunsul final:

 

Pentru că omul s-a înstrăinat de Dumnezeu, nu mai păzeste poruncile Lui si nu mai percepe corect întelesurile dreptei credinte în Hristos. A pierdut simtul, valoarea si educatia iubirii de Dumnezeu si de semeni si le desconsideră în detrimentul acceptării unor experiente noi, senzationale, care exaltă mândria, egoismul si idolatria omului. Iar când nu mai are frică de Dumnezeu, când nu vrea să se smerească sub mâna binecuvântării lui Dumnezeu, când nu vrea să iubească sincer pe altii dăruindu-se, atunci omul caută alte căi de „spiritualitate”, alte metode de fugă de la fata lui Dumnezeu, încercând să-si satisfacă aspiratia naturală după Dumnezeu, după iubire si după o fericire eternă prin metode mecanice sau magice, ori prin alte minuni si puteri paranormale, pe care diavolul i le oferă cu mână largă. Pentru că nu minunile sunt dovada că cel ce le săvârseste e de la Dumnezeu, ci sfintenia vietii si a gândirii lui.

Omul întunecat de păcate si de necredintă uită că cele mai mari valori eterne sunt persoana si iubirea; le dispretuieste si le înlocuieste în gândirea sa cu alte lucruri sau „performante” individualiste. Sfintenia iubirii dintre persoane, normalitatea ei, jertfa de sine pentru mântuirea altora, toate valorile crestine sunt năruite aproape în constiinta omului contemporan sub tăvălugul agresiv al minunilor paranormale pe care le propagă, spre slava lor desartă si spre pierzarea celor ce-i urmează, toti iluminatii care nu-L au pe Iisus Hristos ca lumină a vietii lor.

 

Însă, numai iubirea lui Dumnezeu si a semenilor îi pot da omului starea de pace, de fericire interioară si de sănătate trupească si sufletească. Numai o viată crestină, o viată în sfintenie, numai trăirea reală a unirii cu Iisus Hristos – Dumnezeu, în Biserica Lui Dreptmăritoare, îi poate descoperi omului bogătia infinită a vietii vesnice, a experientei fericirii dumnezeiesti, în normalitatea ei plină de lumină si de har.

 

de ieromonah Mihail (M-rea Antim, Bucuresti)

de ieromonah Mihail (M-rea Antim, Bucuresti)

45 de fragmente din scrierile lui Nicolae Steihardt

45 de fragmente din scrierile lui Nicolae Steihardt, definitorii pentru învăţătura lui spirituală

(selectate de Pr. Ioan Velcherean)

1. Pentru cine este înzestrat cu darul înţelegerii, prostia – măcar de la un anume punct încolo – e păcat: păcat de slăbiciune şi de lene, de nefolosire a talentului.

Poţi să nu păcătuieşti de frică. Este o treaptă inferioară, bună şi ea. Ori din dragoste: cum o fac sfinţii şi caracterele superioare. Dar şi de ruşine. O teribilă ruşine, asemănătoare cu a fi făcut un lucru necuviincios în faţa unei persoane delicate, a fi trântit o vorbă urâtă în faţa unei femei bătrâne, a fi înşelat un om care se încrede în tine. După ce l-ai cunoscut pe Hristos îţi vine greu să păcătuieşti, ţi-e teribil de ruşine. (1)

2. Pentru creştinism bănuiala e un păcat grav şi oribil. Pentru creştinism încrederea e calea morală a generării de persoane. Numai omul îşi făureşte semenii proporţional cu încrederea pe care le-o acordă şi le-o dovedeşte. Neîncrederea e ucigătoare ca pruncuciderea; desfinţează ca om pe cel asupra căruia este manifestată. Omul însuşi, făurit de Dumnezeu, îşi transformă pe aproapele său în persoană – printr-un act creator secund – datorită încrederii pe care i-o arată.

Dând nume animalelor, potrivit poruncii dumnezeieşti, omul le rânduieşte în cuprinsul creaţiei; purtând aproapelui dragoste şi acordându-i încredere, face din el o persoană, altceva decât un individ.

Iată pentru ce bănuiala este atât de nocivă. Din persoană omenească ea îl transformă pe cel bănuit în – în ce? Nu în brută, ar fi prea bine, ci în ceva nespus mai făcător de rău, în făptura cea mai abjectă, mai pernicioasă, mai cancerigenă ce poate fi – în şmecher.

Corolar: când însă ne formăm convingerea că un individ ori un grup de indivizi intră sub calificarea de ticălos ori ticăloşi, altul e procedeul (tot creştin): neîntârziată, neşovăitoarea luare de măsuri – stârpirea. (2)

3. Cele şapte păcate capitale: 1) Prostia, 2) Recursul la scuze: Nu ştiu, n-am ştiut, 3) Fanatismul, 4) Invidia, 5) Trufia neroadă, 6) Turnătoria, 7) Răutatea gratuită. Mai adaug o a opta : dragostea cu sila. (3)

4. În camerele din închisori – pentru că acolo e violent amplificată, exacerbată – am înţeles cât de mizerabilă este situaţia noastră în lume: prin simpla noastră existenţă deranjăm pe alţii. N-avem încotro. Se cuvine să înţelegem că orice am face şi oricât ne-am strădui tot supărăm. Singura soluţie e resemnarea. Ce putem face? Să tăcem, să tăcem. Să nu facem răul, nici binele cu sila. Dar şi trecând, tăcând, tot ne mulţumim. Odată pentru totdeauna se cade să ne băgăm în minte: deranjăm doar pentru că suntem prezenţi. Şi să nu ne oprim aici: mai trebuie să recunoaştem că şi ei ne deranjează pe noi? Gând înfiorător: Căci nu suntem mai buni ca ceilalţi, tot în aceeaşi oală ne aflăm şi fierbem înăbuşit. (4)

5. Introducerea răului în lume, ca principiu activ, este un act de creaţie, analog actului divin. Satana îl ispitea pe Adam şoptindu-i: “Veţi fi ca Dumnezeu”. Grăind astfel satana nu a minţit pe de-a întregul: făptura timp de o clipă, a devenit divină; a creat paralel cu divinitatea : răul care a contaminat lumea. Ceea ce şi explică de ce singurul lucru pe care l-a dus Iisus de pe pământ la cer sunt stigmatele. (5)

6. Ciudată contradicţie între Vechiul şi Noul Testament. În cel Vechi, Atotputernicul deşi se înfăţişează ca un Dumnezeu aspru, răzbunător până la neamul al şaptelea şi legiuitor al talionului, după ce îi îngăduie diavolului să-l încerce pe Iov în fel şi chip, intervine la sfârşit spre a restabili dreptatea. Mult încercatul Iov îşi redobândeşte sănătatea şi averile, şi moare îmbelşugat, sătul de zile. Când Avraam, dând ascultare poruncii divine, înalţă cuţitul spre a-şi ucide fiul, apare îngerul care opreşte braţul tatălui şi cruţă jertfa. Dumnezeul legii implacabile se dovedeşte până la urmă îndurător.

Nu tot astfel în noul legământ. Aici Hristos nu este numai încercat, se îngăduie să moară pe cruce şi îngerii nu coboară să-l salveze ca pe Isaac. Martirii mor şi ei cu toţii, în chinuri ca şi Învăţătorul lor. Dumnezeu a cărui milă a fost dezvăluită oamenilor şi care-i trece pe aceştia de sub blestemul legii la har, în mod cu totul neaşteptat se poartă nespus de dur. Explicaţia pare a fi una singură: înainte de întrupare sufletele nu se puteau mântui, mergeau toate în iad, până şi ale drepţilor. Datoare era prin urmare divinitatea să le răsplătească binele măcar aici pe pământ. După ce Hristos coboară cu sufletul în iad, situaţia e alta: oamenilor li se deschid cerurile şi pot cunoaşte fericirea veşnică. Nu mai este necesar ca răsplata să se producă pe plan material iar groaznica realitate a pământului – unde totul e durere, nedreptate, suferinţă – poate fi dezvăluită în toată plinătatea ei şi lăsată să se desfăşoare până la capăt, până la capătul nopţii. Şi mai e un motiv: odată cu venirea Domnului am trecut de la copilărie la maturitate. Ni se poate spune adevărul. Ni se poate vorbi pe şleau. Ni se poate da ca hrană carnea, nu laptele. (6)

7. Lumea crede că Vechiul Testament este nemilos şi straşnic, iar Noul Testament blând. E o eroare: Noul Tstament se încheie cu un act de ferocitate şi barbarie, săvârşitor de deznădejde şi absurd. De ce? Pentru că numai aşa este suferinţa adevărată şi autentică dacă e deznădăjduită şi inexplicabilă, absolut de neînţeles. Era nevoie să fie aşa pentru ca să se dovedească sinceritatea, seriozitatea şi deplinătatea întrupării. Pe cruce n-a murit o “aparenţă”, cum cred monofiziţii, ci un om care a cunoscut suferinţa până la capăt şi a băut paharul amărăciunii până la fund. (7)

8. Hristos pe cruce, gol, ţintuit, bătut, scuipat, batjocorit, în aşteptarea doar a unei lungi şi teribile agonii, n-a răsplătit el vorba bună a bunului tâlhar cu făgăduinţa extraordinară: Astăzi, cu Mine, în rai? În vreme ce patriarhii, proorocii, drepţii Vechiului Legământ mai zăceau încă în iad! Oare ce făcuse tâlharul cel bun? Îl deferecase pe Hristos ? Îl dăduse jos de pe cruce? Nu! Îi adresase doar o vorbuliţă bună. I-a îndulcit şi rourat sufletul – în acel pustiu al cruzimii, răutăţii, pizmei şi batjocorii de pe infectul maidan al Golgotei – cu o vorbă bună de care Hristos avut-a cu adevărat nevoie, de vreme ce a răsplătit-o cu “Astăzi vei fi cu Mine în rai!”

Se apropie Crăciunul. Aur şi argint să dăm celor din jur nu avem. Doar câte o vorbă bună să le rostim. E şi acesta un dar de preţ, ce-şi poate avea locul în traista bunului Moş Crăciun. (8)

9. Gherla, mai 1963, după ce stătusem o noapte pe o bancă, într-o celulă arhiplină … adorm frânt. Şi atunci, în noaptea aceea chiar, sunt dăruit cu un vis miraculos, o vedenie. Nu-L văd pe Domnul Hristos întrupat, ci numai o lumină uriaşă – albă şi strălucitoare – şi mă simt nespus de fericit. Lumina mă înconjoară din toate părţile, e o fericire totală şi înlătură totul; sunt scăldat în lumina orbitoare, plutesc în lumină, sunt în lumină şi exult. Ştiu că va dura veşnic, e un perpetuum immobile. “Eu sunt” îmi vorbeşte lumina, dar nu prin cuvinte, prin transmisiunea gândului. Eu sunt şi înţeleg prin intelect şi pe calea simţirii înţeleg că e Domnul şi că sunt înlăuntrul luminii Taborului, că nu numai o văd ci şi vieţuiesc în mijlocul ei.

Mai presus de orice sunt fericit, fericit, fericit. Sunt şi pricep că sunt şi mi-o spun. Şi lumina parcă e mai luminoasă decât lumina şi parcă ea vorbeşte şi-mi spune cine e. Visul mi se pare a dura mult, mult de tot. Fericirea nu numai că durează încontinuu, dar şi creşte mereu ; dacă răul n-are fund, apoi nici binele nu are plafon, cercul de lumină se lăţeşte din ce în ce, iar fericirea după ce m-a învăluit mătăsos, deodată schimbă tactica, devine dură, se aruncă, se prăvăleşte asupră-mi ca nişte avalanşe care, – antigravitaţional – mă înalţă; apoi iar, procedează în alt fel: duios, mă leagănă – şi-n cele din urmă, fără menajamente, mă înlocuieşte. Nu mai sunt. Ba sunt, dar atât de puternic încât nu mă recunosc. De atunci îmi este nespus de ruşine. De prostii, de răutăţi, de scârnăvii. De toane. De viclenii. Ruşine. (9)

10. Asupra apropierii de Hristos, proba care nu înşeală, criteriul definitiv este buna dispoziţie. Numai starea de fericire dovedeşte că eşti al Domnului. Virtuosul îmbufnat nu e prietenul Mântuitorului, ci jinduitorul după diavol. Ascetul arţăgos nu e autentic.

Există mijloace obiective, în artă, de a recunoaşte autenticul şi a da la o parte copia. Pentru a deosebi creştinul de caricatura ori imitaţia sa nu există procedeu mai sigur decât a cerceta dacă postulantul este sau nu un om vesel şi mulţumit. Dacă ipochimenul e intolerant, ori morocănos, ori agitat ori mahmur, ori necăjit, nu e creştin oricât de perfect, de fidel ar fi virtuţii. E virtuos dar nu e creştin. Creştinul e liber, aşadar e fericit. Acesta şi este sensul genialei şi inspiratei fraze a lui Kirkegaard: “contrariul păcatului nu e virtutea, contrariul păcatului e libertatea”.

Vămile văzduhului sunt numeroase. Aici pe pământ la vama care nu poate fi înşelată, proba constă în starea de fericire.

Virtuosul neîmblânzit nu ştie şi nu poate rosti “dulce Iisuse”, toată sfera “dulcelui” îi este străină, inaccesibilă şi uită că jugul Domnului e blând şi povara lui uşoară. Poate că din Evanghelia după Matei, la Predica de pe munte, s-au pierdut unele rânduri ca acestea: “Aţi auzit că s-a spus celor de demult: să nu săvârşiţi păcate. Eu însă vă spun vouă că oricine se întristează nesăvârşind păcate, a şi păcătuit în inima lui”. (10)

11. Condiţia căzută a omului este nefericită. Ceea ce nu înseamnă că nu avem dreptul la fericire. Ba şi datoria de a fi fericiţi. Creştinismul este o şcoală a fericirii. Cea dintâi datorie a unui creştin este să fie fericit. (11)

12. Cum vom cunoaşte, noi creştinii, noi ciracii şi urmaşii celor care din prima clipă au crezut în El (Hristos), cum vom cunoaşte că o faptă, o acţiune, o purtare, un gând al nostru, este sau nu creştinesc? După gradul de scandal al faptei ori gândului aceluia. Cu cât va fi mai scandalos faptul ori gândul, cu atât va fi mai sigur, mai indubitabil că e creştin. Iar de nu va fi decât foarte puţin , sau deloc scandalos faptul ori gândul cu atât va fi mai sigur, mai indubitabil că e creştin. Iar de nu va fi decât foarte puţin sau deloc scandalos putem fi încredinţaţi că nu-i decât foarte puţin, ori deloc creştinesc. Dacă bunăoară, răspund fratelui meu: “Acum nu pot să te ajut, e vremea rugăciunii”, zicerea mea nu-i câtuşi de puţin scandaloasă, e cuminte şi dovedeşte evlavie. Dar numai creştinească nu-i. Dacă judec: Mai degrabă renunţ la dulceaţa slujbei decât să nu-mi ajut fratele, să-l las singur şi de izbelişte în necazul lui, să nu-mi fie milă de el, poate provoc scandal şi smintesc pe vreun fariseu, dar mă port creştineşte. Dacă mă aflu în extaz şi nesocotesc nevoia unui bolnav, dau poate dovadă de mare pietate, dar nu-s creştin.(12)

13. Pe acest pământ, cel mai sigur mijloc de a intra în comunicare (comuniune) cu Atotputernicul, mijlocul fără greş şi instantaneu este săvârşirea binelui, ajutorarea aproapelui aflat în necaz. (13)

14. Marile acte de eroism şi mucenicie sunt, pentru cei mai mulţi, cu totul improbabile. Dar gentileţea, răbdarea, politeţea, bunăvoirea, stăpânirea de sine, stau la îndemâna oricui şi oricând. De nefolos ne este a ne visa făptuitori de vitejii şi jertfe fără pereche; util şi izbăvitor ne este a da atenţie mărunţişurilor şi a ne purta constant în mod nobil, liniştit şi răbduriu.(14)

15. Orb, neghiob şi strâmt la minte ce am fost. Şi ferecat în chingile bunului simţ celui mai lamentabil. Cum de nu mi-am putut închipui că Hristos – Dumnezeu care a primit să Se întrupeze şi să moară pe cruce aidoma celui mai nefericit şi mai ticălos dintre muritori, ne va cere să dăm din prinosul ori din puţinul avutului nostru, ori chiar avutul acesta întreg ? Cum de ne-ar fi chemat la acţiuni atât de simple, de aparţinătoare lumii acesteia, de posibile adică !

Paul Claudel nu mi-l definise oare pe Dumnezeu atribuindu-I grăirea: De ce vă temeţi? Sunt imposibilul care vă priveşte. Hristos, aşadar, aceasta chiar ne cere: Imposibilul. Să dăm ceea ce nu avem “iar dăruind vom dobândi”. (15)

16. Conform “teoriei jertfei” propusă de filosoful francez Georges Bataille: Omul se cunoaşte după capacitatea lui de jertfă, după cât e în stare să “risipească”, să “irosească” din avutul şi bunurile sale în mod neutilitar, numai pentru plăcerea înălţătoare şi euforizantă de a dărui altuia ori de a sărbători cu fast un eveniment, ori a-şi acorda sloboda bucurie de a ieşi când şi când din monotonia şi sordidul vieţii cotidiene.

Interpretând ungerea cu mir ca o jertfă cu bun miros, ca o manifestare de iubire şi ca un simbol al îmbălsămării Sale apropiate, certându-şi ucenicii pentru a fi dat în vileag o minte obtuză, o concepţie meschină a vieţii şi un ataşament avar pentru arginţi, Isus iarăşi ni se înfăţişează ca un adevărat gentelman. Şi totodată ca un model pentru toţi creştinii care se cade să fie cât mai puţin înrobiţi de bunurile trecătoare ale acestei vieţi şi cât mai convinşi că Hristos e vrednic de orice sacrificiu, că nimic nu-i bun ori prea mult, ori prea costisitor pentru EL. (16)

17. Se cuvine a cunoaşte că iertarea este de patru feluri: 1) iertarea greşiţilor noştri, 2)iertarea celor cărora noi le-am greşit, 3)iertarea de sine, 4) iertarea păcatelor şi a greşelilor de către Dumnezeu. (17)

18. Greşiţilor noştri le iertăm greu. Sau dacă iertăm nu uităm. (Şi iertarea fără uitare e ca şi cum nu ar fi, bătătură fără câine, gură fără dinţi). Ne iertăm şi mai greu pe noi înşine. Şi această ţinere de minte otrăveşte. Spre a dobândi pacea lăuntrică trebuie să ajungem prin căinţă, dincolo de căinţă: la a ne ierta.

Cel mai greu ne vine a ierta pe cei cărora le-am greşit. Cine ajunge să poată ierta pe cel faţă de care a greşit cu adevărat, izbuteşte un lucru greu cu adevărat, bate un record.

Neiertarea de sine are un caracter mai grav decât s-ar zice: înseamnă neîncredere în bunătatea lui Dumnezeu, dovada încăpăţânatei şi contabilei noastre răutăţi. E şi cazul lui Iuda, care n-a crezut nici în puterea lui Hristos (că-l poate ierta) şi nici în bunătatea lui Hristos (că vrea să-l ierte). (18)

19. La diavolul – contabil nu încape nici ştersătura cea mai mică, Hristos dintr-o dată, şterge un întreg registru de păcate. Hristos, boier, iartă totul. A şti să ierţi, a şti să dăruieşti, a şti să uiţi. Hristos nu numai că iartă, dar şi uită. Odată iertat nu mai eşti sluga păcatului şi fiu de roabă, eşti liber şi prieten al Domnului. Şi cum i se adresează Acesta lui Iuda, pe care îl ştie doar cine e şi de ce a venit? Prietene, îi spune. Acest “prietene” mi se pare mai cutremurător chiar decât interzicerea folosirii sabiei şi decât vindecarea urechii lui Malhus. Exprimă ceea ce la noi, oamenii, se numeşte înaltul rafinament al stăpânirii de sine în prezenţa primejdiei, virtute supremă cerută samuraiului. Poate că vorbe paşnice ( nu scoateţi sabia) şi fapte milostivnice (tămăduirea rănii) să le fi putut grăi şi face şi un sfânt. Dar “prietene” implică o măreţie şi o linişte care, numai venind din partea divinităţii, nu dau impresia de irealitate. (19)

20. Atâta timp cât nu ieşim din posibil, din contabilitate, nu putem nici concepe, nici pretinde paradisul. (20)

21. Contabilitatea, celălalt nume al demonismului, arma preferată şi statornica metodă de lucru. (21)

22. Iorga: “Ai dreptate să ierţi numai ce s-a făcut în paguba ta”. Omul, dacă raţionează în calitate de creştin şi vrea să se poarte conform cu doctrina creştină, poate – şi trebuie – să nu ţină seama de nedreptăţile săvârşite împotrivă-i, de insultele ce i se aduc lui, ca individ. dar dacă ocupă o funcţie de răspundere, ori se află în fruntea treburilor publice, nu are dreptul să invoce principiul iertării spre a rămâne distant şi rece în faţa răului şi a lăsa pe nevinovaţi pradă ticăloşilor. (22)

23. Dragostea implică iertarea, blândeţea, dar nu orbirea şi nu prostia. Identificându-se de cele mai multe ori cu marea răutate, slăbiciunea faţă de prostie e tot una cu a da mână liberă canaliilor. (23)

24. Nu aruncaţi mărgăritarele noastre înaintea porcilor. Dar Hristos nu a grăit numai atât ci a completat: Ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie şi pe voi. Aşa întocmai fac şi ne-oamenii. Căci lumea se împarte în oameni şi ne-oameni. Aceştia din urmă răsplătesc binele ce li s-a făcut, atacându-şi şi sfidându-şi binefăcătorii. ni se cere de aceea multă atenţie. Bune şi frumoase sunt bunătatea şi mărinimia, dar nu faţă de oricine. Nu-i drept şi cuminte să ne lăsăm înşelaţi, batjocoriţi şi exploataţi de ne-oameni. Bunătatea şi mărinimia nu se confundă cu orbirea, prostia şi naivitatea. Niciodată bunătatea şi mărinimia nu trebuie să se prefacă în acea jalnică şi absurdă slăbiciune care să îngăduie ne-oamenilor să calce în picioare cele sfinte şi mărgăritarele. (24)

25. Îl slăvim pe Domnul poftind la cină pe cei desconsideraţi, nu numai pe cei sărmani ci în general pe cei care nu se bucură de atenţia semenilor, cei uitaţi sau părăsiţi. Acestora să le dovedim gentileţe, cuviinţă, solicitudine. (25)

26. Supărat, ca niciodată, Domnul blastămă pomul: În veac să nu mai facă rod şi nimănui să nu-i mai fie de folos. Atenţie: a nu mai izbuti să ajuţi pe aproapele tău e o nenorocire, un blestem cumplit, o năpastă. (26)

27. Ce-i doreşte mai de preţ Hristos celui care crede în El? Care anume extraordinară facultate i-o pune la îndemână? Aceea de a se vedea pe sine aşa cum îl văd ceilalţi din preajma sa, cum îl socotesc şi îl califică răuvoitorii săi cei mai îndârjiţi. Deodată, prin harul lui Hristos, ne vedem în realitate, nimicnicia, ticăloşia şi jalnica noastră josnicie. Ieşim din noi. Ne părăsim. Ne însuşim o forţă psihică anti-gravitaţională. Hristos ne deschide ochii tuturora, nu numai ochii orbilor, asupra noastră chiar, şi declanşează în memoria noastră un proces anamnezic de neasemănată intensitate, aducându-i conştiinţei aminte de toate, riguros toate relele ce a făptuit cândva. Aceasta-i probabil, esenţa actului de convertire. Acesta-i primul, cel mai surprinzător şi mai aprig efect al întâlnirii cu Mântuitorul, cu Descoperitorul. Devin, cum grăieşte Apostolul, o făptură nouă. Dar în prealabil ni se relevă ca într-o străfulgerare făptura veche, înlănţuită în fărădelegile ei nenumărate. Şi oarecare vreme (trei zile a fost fără vedere) nu văd, adică nu mă văd decât pe mine, fantoma obsesivă şi înspăimântătoare a fiinţei ce am fost până a nu mă fi fulgerat şi învăluit lumina milostivirii împărăteşti. (27)

28. Minunea cea mare şi fără seamăn aceasta este: prefacerea totală a omului, săvârşită atât în vremea cât a trăit El pe pământ cât şi după Înălţarea Sa la cer, de-a lungul veacurilor, prin şirul practic infinit de mucenici, sfinţi convertiţi şi transfiguraţi. Este metanoia pe care am numit-o: totala dezintegrare a omului păcătos şi imediata lui metamorfozare în subiect de jertfă. Iată cea mai uimitoare minune a Domnului, neîntrecută, care pe toate celelalte le lasă în urmă şi le pune în umbră, oricât de cutremurătoare ar fi ele. Dar metanoia, pentru cine ştie ce este viaţa şi cunoaşte firea omenească, se arată cu mult deasupra frângerii legilor naturale de către Mântuitorul. Căci legile naturii sunt deterministe, cauzale şi pasive şi se supun Făcătorului lor, pe când fiinţa înzestrată cu darul gândirii şi conştiinţei este liberă şi pentru a-i determina schimbarea, Divinitatea Însăşi are de înfruntat dreptul la liberă alegere dăruit omului. De data aceasta ea nu porunceşte scurt, ci numai acţionează pe calea harului îndrumător. (28)

29. Puterea lui Hristos se vădeşte mai ales prin învierea celor vii, prin trecerea lor de la întuneric, robie, deznădejde şi păcătoşenie, la libertate, lumină şi bucurie. (29)

30. Cred Doamne şi mărturisesc. Capura este capitală şi de neuitat: Amândouă verbele ne condiţionează, ne caracterizează, ne fac întru adevăr fii ai tatălui ceresc. Astfel încât concluzia nu poate fi alta decât: Nu “a dovedi” este completarea lui “a crede” ci “a mărturisi”. Şi dacă-i vorba aşa, oare nu faptele bune şi mărturisirea nereticientă a credinţei sunt cele mai bune “dovezi” ale credinţei? Credinţa nu are nevoie de nici un soi de dovezi, are însă nevoie “să fie dovedită”. Faptele bune şi mărturisirea cu gura – singurele – prefac verbul a crede într-o putere şi-i dau încărcătura energetică şi duhovnicească necesară trecerii lui din rândul vorbelor în ale cuvintelor, din al ideilor în al acelor “idei forţă”. (30)

31. Prieteni dragi, de vreţi să vă pregătiţi pentru viaţă şi să nu aveţi surprize, bune sunt studiile, bună e ingineria şi mai bună meseria – brăţară de aur -, bune-s tehnica dentară şi sudura, bune-s limbile străine şi biblioteconomia , dar cea mai sigură metodă pentru a evita surprizele în viaţă şi a le putea face faţă cu oarecare calm, cea mai temeinică pregătire este studiul Calvarului şi al Golgotei. Asta e şcoala practică şi tehnică, asta e adevărata şcoală profesională a meseriei de om în lume. (31)

32. Orice teofanizat participă la cele două suferinţe ale Mântuitorului: batjocura şi răstignirea. Trebuie să se ştie că în ochii multora pare de un ridicol irezistibil şi mai trebuie să ştie că s-a înfrăţit cu durerea, trainic frate de cruce.33

33. Forţa morală e aceea care biruie materialitatea, silnicia, violenţa şi mai abitir ca forţa fizică. Dovada că-i aşa am avut cele văzute în puşcărie: au rezistat nu voinicii, atleţii … ci firavii înzestraţi cu tărie morală. Ăştia ne vor salva, în cele din urmă … drepţii neştiuţi de nimeni, cei setoşi de credinţă metafizică şi valorii neutilitare. Doar ei vor putea să atragă şi poate, să ne mântuie. (33)

34. În închisori s-au scris multe şi frumoase poezii religioase – unele de mare frumuseţe (Crainic, Gyr, Mandinescu…). Le ştiam mai pe toate pe dinafară, le învăţasem chiar din primele luni de detenţie. Ele ne-au consolat, au fost una din principalele noastre consolări şi incantaţii, închisoarea ne-a dovedit puterea soteriologică a poeziei. (34)

35. Frica este păcat iar curajul este o virtute creştinească. Nici că se putea să fie altminteri într-o religie al cărei Întemeietor S-a urcat vitejeşte pe Cruce. (35)

36. Care este efectul principal al fricii? Îndepărtarea de Hristos. Relatarea de la Luca 8,37 e deplin edificatoare : După ce scoate duhurile rele din omul demonizat iar porcii se aruncă în lac, mulţimea din ţinutul Gadarenilor “e cuprinsă de frică mare”. Frica aşadar aduce cu sine ruperea de Hristos. (36)

37. Însemnătatea nemărginită a sentimentului de incertitudine. Tot una cu angoasa. Nu ştiu. Până în clipa în care îl primim pe Hristos nu ştim ce-i cu lumea. Şi după aceea : nu ştim ce va fi cu noi, la sfârşit. Angoasa e semnul speciei umane, numărul nostru de cromozomi pe plan psihic. (37)

38. Părintele stareţ Roman (de la Cernica): creştinismul e riscul absolut, iar viaţa de călugăr e riscul dus la paroxism. Nu ţi se oferă nici o certitudine. Nimic. Numai primejdii, numai riscuri. Nici certitudinea că vei muri măcar acolo, la mănăstire. Că vei rezista. Că vei avea ce mânca. Şi nici, mai ales, că ai făcut bine călugărindu-te. Şi nici – culmea – că ai ales calea mântuirii. S-ar putea ca după atâtea nevoinţe şi mizerii să nu te mântuieşti, să arzi ca orice păcătos care s-a lăfăit în bucurii, belşuguri şi confort, şi s-a hrănit cu multe desfătări alese, ori spre deosebire de cutare om cuminte care şi-a dus viaţa pe cât s-a priceput fără a visa semeaţa desăvârşire.

Numai şi numai incertitudini. Dai totul, nu primeşti nimic. Şi rămâi absolut singur şi nici de tine nu poţi fi sigur, mai puţin ca de ceilalţi. Vei putea răbda fără a cârti? (38)

39. Viaţa monahală e acaparatoare, ca orice iubire. (39)

40. Sfinţilor li se cere mult, dar nu chiar totul -şi nu degeaba. Postesc, priveghează, se înfrâng, dar inima şi sufletul nu şi le dau. Contractul cu diavolul este mult mai oneros decât cel încheiat cu Domnul. De fapt nici nu-i contract, e păcăleală. Dai totul, nu primeşti nimic. Plata neantizării diavoleşti e deznădejdea cu perspectivele ei fireşti: moartea, sinuciderea, ruşinea şi ciuda iscate de înţelegerea faptului că ai fost tras pe sfoară (sfoară sau frânghie, frânghia sinucigaşului Iuda). (40)

41. “Morala nouă” nu există, e numai titlul pe care omul îl dă imoralismului său, dorinţei de a nu mai avea nici o îndatorire, de a nu se mai supune nici unei reguli.

Drepturi fără datorii e ca şi cum ai vrea lumină fără întuneric şi mămăligă fără mestecău. Dreptul şi datoria, iată cel mai bun exemplu de cuplu invariabil. (41)

42. Occidentul, acun , nu-i de admirat, e de plâns. Căci e pierdut. Cancerul e încă lăuntric, nu s-a dat în vileag. Dar mai poate medicul (care ştie) încerca o poftă trupească pentru femeia cu metastaze generalizate, deocamdată neexteriorizate ? (42)

43. Instantaneitate şi veselie – iată principalele caracteristici ale naşterii din nou. Ospăţul – iată firescul accesoriu, potopul fericirii şi al înnoirii – iată consecinţa imediată. (43)

44. Ospăţul este poate – în chip paradoxal – singurul loc în care bucuria celuilalt nu este pizmuită. Şi unde nu există concurenţă, numerus clausus; the more the merrier (mai mulţi, mai veseli), creşterea numărului comesenilor departe de a constitui o piedică, o primejdie, multiplică bucuria fiecăruia şi a tuturor. Dacă-i aşa, atunci ospăţul realizează condiţia paradisiacă: ea presupune în primul rând capacitatea de a te bucura de bucuria altuia, de a o împărtăşi. (44)

45. Obiceiul de a folosi textele rugăciunilor de obşte este criticat ca dovadă de formalism şi nesinceritate. Sinceră e numai rugăciunea izvorâtă din cuget şi inimă, nu textul gata formulat pe care-l citim din carte ca pe o reţetă. (La capătul pericolului stă râşniţa de rugăciuni a Tibetanilor).

Poate că soluţia cea mai nimerită ar fi: a) recitarea rugăciunilor de obşte pentru a se crea o atmosferă de linişte şi reculegere, aceasta însemnând faza de pregătire, de punere în situaţie oratorie; b) rugăciunea propriu-zisă făurită de fiecare, imnul de slavă şi mulţumire, apoi (sau mai întâi, e firesc, nu-i cu supărare) spunerea păsului – inima revărsată; c) după care s-ar cuveni să urmeze partea cea mai însemnată, faza ascultării în care următor vorbirii – şi era oare nevoie să spunem ce ne doare şi ce dorim, ca şi cum nu s-ar şti? – suntem atenţi să desprindem îndemnurile care ni se dau, inima acum e pe recepţie. (45)

Note bibliografice