Monthly Archives: Septembrie 2013

Caderea imperiului bizantin

 

Documentarul este realizat de arhim. Tihon Şevkunov după un scenariu propriu (parintele fiind absolvent regie de film in anul 1982).

„Părintele Tihon propune o meditaţie filozofică, etică şi duhovnicească asupra celui mai longeviv imperiu din lume, leagănul şi matricea de dezvoltare şi răspândire a civilizaţiei creştine. Expoatând o cazuistică bogată, bine documentată, filmul încearcă să elucideze resorturile morale şi duhovniceşti care au stat la baza ascensiunii, înfloririi şi decăderii Imperiului Bizantin.” (Elena Dulgheru).

 

 

 

Anunțuri

Parintele Elpidios Vagianakis din Rodos :Cand si cum va avea loc intrarea lui antihrist

De fapt, ceea ce duce la fiori sunt cuvintele parintelui Elpidios  pentru venirea lui Antihrist . Evoluțiile dramatice din Egipt, invazia iminentă a Siriei, și implicarea lui Israel și Iran, în conformitate cu  profetiile parintelui  Elpidios  va sta în etape de pregătire pentru apariția unui lider fals care va aduce pacea falsa in lume.
Mai jos este un extras relevant dintr-un discurs recent al parintelui Elpidie (tradus numele inseamna Speranța) la 6 august 2013 (un  exemplu este ca vorbeste mai inainte  cu privire la intenția de invazia americana din Siria), care literalmente spune totul:
„În această mizerie patru state mari vor crea panică si un război generalizat va veni. Și aceste patru state sunt Israel, Iran, Egipt și Siria.
Aceste patru (4), state vor crea noi date pentru aspectul final al veniri lui Antihrist. Antihristul prin propri sai liderii va crea două noi state, care vor fi conduse de 2 lideri încăpățânati și puternici, care se vor ciocni. Cele două state se vor ciocni și prin disputa dintre aceste două state lucrurile vor începe să degenereze în război și extinderea lui astfel încât să atingă si pe cei mai buni.
Cele două state mari aflate in plin  conflict,  vor face ca lumea sa înceapă să vorbească despre pace. Și apoi de nicăieri, de la Est va veni, veți vedea o persoană atât de puternica, atât de inteligenta, atât de diabolica de înțeleapta, atât de fermecătoare, atât  de abila din punct de vedere financiar si un foarte bun negociator. Și această persoană ca negociator va fi capabila pentru a echilibra reacțiile statelor din zona și acesta va fi primul pacificator.
Când va fi venit această primă pace și Israel va avea de suferit. AM spus ca conflictul acestor patru ) state va juca un rol important pentru venirea lui Antihrist. Siria, Israel, Egipt și Iran. Și de acolo se va raspandi in reacție și in celelalte state iar de nicaieri va veni Antihristul, care va fi tot ceea ce am spus, absolut fermecător, cu umor, cu bunăvoință  și apoi acesta va fi capabil de a opri războiul.
Va fi primit ca un prinț al păcii, mass-media și toți liderii de atunci vor accepta acest lucru ca fiind o personalitate de top. Va fi chemat în toate statele lumii pentru discursurile sale, toti vor vrea să-l întâlnească și sa i se supuna . Apoi, va fi promova încet – încet ca lider mondial.
Bisericile vor fi într-o astfel de situație grea de devastare cu multe scandaluri și multe conflicte incat vor striga ca vor sa devină una cu Antihristul. Deci, proorocul mincinos va supune lumea si va spune că el este liderul adevărat.
Antihristul va veni  insa nu va predica religia lui Dumnezeu, ci a omului.El va predica Religie Umanitara. Acesta va sublinia  conceptul de Dumnezeu  dar in sensul de om. El va vorbi despre conceptul ca omul poate deveni Dumnezeu.
Si voi spune-ti ca sunt Dumnezeu! Eu sunt liderul! Va fi acceptat tot ce este indecent si nu există în Biblie, va fi primit ca un membru de bază și lider iar proorocul mincinos va cere tuturor credincioșilor care vor supune și altor biserici sa fie subjugate de el.
Antihristul va livra apoi la Vatican autoritatea absolută în toate celelalte biserici, toate religiile și toate confesiunile.
Apoi, va începe cea mai mare persecuția a crestinismului suferită vreodată. „

SURSA ARTICOL
ΠΗΓΗ: http://www.pentapostagma.gr/2013/08/pateras-elpidios-pseudoprofiths.html#ixzz2gNFCp1eP

 PARINTELE ELPIDIOS  – 2013 va fi an de război

Ce a spus parintele Elpidios in toamna anului 2012 pentru ceea ce se va întâmpla în 2013.

Uita-te la video ..

comentariul meu

Acesta este textul tradus cu ajutorul traducatorului automat google pentru ca eu nu am de unde sa cunosc limba greaca.Daca este cineva binevoitor sa corecteze eventuale erori in traducere poate sa o faca la comentarii.Vom vedea foarte curand daca parintele Elpidie a profetit corect, asta pentru a  nu se sminti nimeni de continutul lor.Au fost cazuri in care profetiile s-au dovedit false asa ca trebuie sa fim circumspecti si sa nu credem orice.

cititi si

https://prosistemhaha.wordpress.com/2013/10/01/tatal-elpidios-totul-va-incepe-dupa-rusalii/

 

Slujitorii (ne) vrednici

Din   start spun că nu m-am înarmat împotriva cuiva. Dar nici că voiesc să  ating puțin tema și apoi să mă depărtez de la o discuție sinceră, pentru   că e o realitate cu care, mai devreme sau mai târziu, fiecare din noi se ciocnește cel puțin o dată în viață.

Interesant,   însă nu numai lumea (care după dreptate trebuie să-și vadă de ale sale   păcate), ci și Dumnezeu în Vechiul și Noul Legământ scoate la iveală și  mustră păcatele slujitorilor Săi. Le găsim scrise. Iar, după cum spune  zicala, ce-i scris cu penița, nu tai cu bărdița.

Dumnezeu   vrea să fie sincer cu noi precum a fost și este întotdeauna. Când  cineva din noi răsfoiește Pidalionul – cârma Bisericii Ortodoxe sau  chiar Patericul, se ciocnește cu o mare doză de sinceritate și a  Bisericii care mărturisește despre posibilele căderi ale slujitorilor și   fiilor Ei. De n-ar fi fost acestea, pe paginile istoriei Ei ar fi rămas  numai evenimentele frumoase și persoanele vrednice.

 Dar  vedem că nu este așa. Istoria Bisericii nu cruță nici patriarhii, nici  monahii de rând, nici chiar pe unii din părinții și scriitorii  bisericești care, evident, au comis niște greșeli de ordin, filosofic  sau dogmatic. (Citiți cu atenție patericul și vă veți convinge)

Să   nu ne ducem prea departe. De ce Biserica a acționat pozitiv la filmul „The Passion of the Christ” (Patimile lui Hristos), însă a criticat  apariția pe ecrane a filmului „The Last Temptation Of The Christ”  (Ultima ispitire a lui Hristos)? Pentru că Biserica e împotriva a tot ce   e fals.

Primul   a reușit să transmită spectatorilor prin muzică și imagine, acele  emoții și i-au făcut pe unii chiar să retrăiască evenimentele tragice  împreună cu Hristos. Sunt cazuri concrete când oamenii, după vizionarea filmului, și-au schimbat radical viața și atitudinea fața de cele  înconjurătoare, „văzând cu ochii” care a fost prețul răscumpărării lor. Nu-s critic de artă, dar totuși cred că acesta este succesul filmului. Pe când „Ultima Ispitire” e o grosolană falsificare a adevărului.

Acum să vedem ce-i cu vrednicia și nevrednicia slujitorilor și sinceritatea Bisericii.

În   tratatul „Despre Preoție”, Sf. Ioan Gura de Aur spune că nu-i cu  putință să rămână ascunse păcatele preoților, ci dimpotrivă ies la  iveală chiar și cele mai mici neajunsuri. Preotul trebuie să se uite  mereu în jurul său, ca nu cumva să-i găsească cineva un loc descoperit  și nepăzit și să-i dea o lovitură de moarte.

Am   avut ocazia să întreb pe mulți din cei ce sunt grabnici la critică și judecată: După ce criterii judecați și măsurați vrednicia unui slujitor?  Deși încearcă mulți să bâlbâie un răspuns, majoritatea tac asemenea  peștilor. Și e de așteptat asemenea lucru, pentru că oamenii s-au  deprins să judece cum vreau, numai nu cum trebuie.

Cel mai frumos și vrednic de crezare răspuns l-am găsit tot în Biserică, în liturghia Sf. Ioan Gură de Aur: Nimeni   din cei legați cu pofte și desfătări trupești nu ește vrednic să vină,   să se apropie,sau să slujească Ție, Împărate al slavei; căci a sluji Ție  este lucru mare și înfricoșător chiar și puterilor cerești … . Tot Sfântul Ioan scrie că preotul trebuie să fie atât de curat, ca și  cum ar sta chiar în cer, printre puterile cele îngerești. „Preotul stă  în fața Sfinteii Mese; nu pogoară fos din cer, ci pe Duhul Sfânt; se  roagă vreme îndelungată, nu ca să se pogoare o flacără de sus, spre a  mistui cele puse înainte, ci ca să se pogoare harul spre jertfă, spre a aprinde cu ea sufletele tuturora și a le face mai strălucitoare decât  argintul înroșit în foc. Cine poate deci disprețui această  înfricoșătoare slujbă? Numai un nebun sau un ieșit din minți.”

Credeți   că spunând acestea, Sf. Ioan mustră pe simplii credincioși? Nu.  Mustrarea e pentru unii din cler, ce nu au o atârnare serioasă față de  cele ce cu dreptate se săvârșesc pe Sfânta Masă. Biserica întotdeauna a avut și are până în prezent capacitatea de a primi criticile aduse unor   membri ai Ei, desigur când sunt argumentate.

Dacă   cele citate mai sus par prea dure, atunci poftim ceva și mai aspru. În   cuvîntul său de apărare pentru fuga în Pont, Sf. Grigorie de Nazianz  scria: „Mi-a  fost rușine să fiu alături de ceilalți preoți, care, cu nimic mai buni  decât gloata – mare lucru dacă nu chiar cu mult mai răi –, intră în  locurile cele preasfinte cu mîini nespălate, cum se spune, și cu suflete  necurate; care înainte de a fi vrednici, se apropie de cele sfinte, se  apucă de altar, se înghesuie și se împing împrejurul Sfintei Mese, ca și  cum ar socoti că preoția nu-i chip de virtute, ci mijloc de trai, nu-i  slujire plină de răspundere, ci domnie fără îndatoriri. Și sunt aceștea  la număr aproape mai mulți decât cei pe care-i păstoresc. Slabi în  credință, ticăloși, cu toată strălucirea lor.”

De   n-ar fi acceptat Biserica asemenea critici, nu le citeam noi acum,  puteau să stea undeva acoperite cu praf, sau, și mai rău, arse pe rug.  De fapt nu are lumea nici pe departe dreptul moral să măsoare sau să  contesteze vrednicia slujitorilor bisericești atât timp cât zace în  groapa imoralității. Mulți s-au grăbit s-o facă, dar s-au prins în  capcana propriilor cuvinte. E cam ceea ce scria Eminescu în „Criticilor mei”:

Critici voi, cu flori deşerte, Care roade n-aţi adus – E uşor a scrie versuri Când nimic nu ai de spus.

Însă lucrurile nu stau chiar așa cu ne par nouă. În Evanghelie citim: „Cu   cine voi asemăna neamul acesta? Este asemenea copiilor care șed în  piețe și strigă către alții, zicând:V-am cântat din fluier și n-ați  jucat; V-am cântat de jale și nu v-ați tânguit. Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, și spun: Are demon. A venit Fiul Omului, mâncând și   bând și spun: Iată om mâncăcios și băutor de vin, prieten al vameșilor   și al păcătoșilor. Dar înțelepciunea s-a dovedit dreaptă din faptele  ei.” (Matei 11. 16-19) Oare aceste cuvinte nu sunt caracteristice zilelor noastre?

Oamenii  vor preoți buni, dar buni din punctul lor de vedere. Să le  îndeplinească orice moft, fără să le spună ceva spre îndreptare. De  parcă n-ar fi păstorul lor, ci un deținut proaspăt eliberat și trimis în   exil. Lumea zilelor noastre poate să vină cu ușurință, fără nici o  mustrare de cuget de la cheful care s-a sfârșit pe la 02:00 dimineața și   să ceară Sfânta Împărtășanie, să ceară să li se „deschidă cartea”, să comande „patruzeci de slujbe” la „nouă mănăstiri” pentru împlinirea  dorințelor, pedepsirea dușmanilor și succesul în afaceri. Sunt cazuri și   mai deocheate. Oamenii pot să rămână nemulțumiți pentru că preotul n-a   voit s-o pomenească pe „Joiana” și „Florica” când a citit rugaciunea  pentru animalele bolnave. Culmea a fost când i s-a interzis unei doamne în etate îmbracata indecent să intre în Sfântul Lăcaș cu Gharly, scumpul  cățeluș pe care-l iubea „ca pe copilul ei”. Reacția în asemenea cazuri:  N-am văzut așa ceva! Ce ăsta-i popă?

Societatea  contemporană dorește ca preotul să fie sau să se numească preot numai  la biserică, iar în restul zilelor – unul asemenea lor. Cunoaștem cazuri  când câțiva indivizi s-au pus la rămășag ca-l vor îmbăta pe preotul din  sat. Mai dificil a fost până când a servit primul pahar din stimă față  de cei ce l-au invitat. Până la urmă tot ei l-au scos în prăjină și au  râs de el. Intenționat pun pe masă bucate de frupt în post sau în  miercurile și vinerile de peste an, jurându-se că „n-o să afle nimeni”.  În fel și chip vor sa-l facă „de-al lor” și apoi primii spun că popii  spun una și fac alta. Cine dacă nu lumea își dorește astfel de păstori?

Slujitorii  bisericești, nu vin dintr-o lume cerească, nu-s îngeri, ci sunt roadele  societății din care singuri fac parte. Dacă sarea o dobândim din apă și  tot în contact cu apa se dizolvă, tot ceva asemănător se întâmplă și cu  păstorii bisericești.

Studiile  teologice, deși au o importanță deosebită, nu-s suficiente pentru a  deveni un preot bun. De nenumărate ori auzim și chiar vedem cum  părinții, buneii și rudele îndeamnă „feciorașul mamei”, crescut de unul  singur în familie și alintat încă din pruncie, să-și aleagă „profesia de  părinte”!? Și asta-i pentru că părintele nu stă cu sapa în mână, în  soare, ploaie sau frig și de-rău-de-bine, are un colac și un pitac.  Poftim logică! Cel care de mic copil n-a știut ce e răbdarea,  jertfelnicia, cum să-ți împarți bomboana sau jucăriile cu frații și cu  surorile, acum e îndemnat sau chiar silit să ia asupra-și jugul cel greu   al preoției care nu-i altceva decât slujire. În   schimb câtă dezamăgire au și „candidatul” și părinții când se ciocnesc   cu realitatea. Ieșiri din situație sunt trei: Sau încă în timpul  studiilor trece la o alta facultate și rămâne un bun creștin, sau merge mai departe și-și croiește carieră pe interese proprii, devenind năimit   cărui nu-i pasă de turma cuvântătoare, sau își vine în fire și devine un  preot bun, cucernic și iubitor de Dumnezeu.

Dar  spuneți-ne, cine poartă vina în această situație dacă nu cei care l-au  educat și l-au îndemnat să facă acest pas. Cunoaștem cazuri, în ultimii  ani ai existenței URSS, când chipurile Biserica ieșea din prigoană și în  multe localități primăriile trimeteau la studii din propriul buget pe  unii indivizi, care erau obligați să se întoarcă în satul natal „la  serviciu”. Oare nu seamănă mai mult cu o afacere? Ș-apoi lumea se mai  plânge că n-are slujitori buni. Cunoaștem zicala: Ce iese din mâță –  șoareci prinde.

Dar  să nu dramatizăm prea mult situația. Sunt o mulțime de preoți serioși,  râvnitori, slujind exemple vii pentru credincioșii din parohii. Dar  cine-i vede? Lumea-i la curent cu problemele pe care le întâmpină ei? De  ce oamenii caută să audă sau să vadă numai rele și urâte ce uneori sunt  prea exagerate și înflorite? De ce lumea uită de slujirea și martiriul  prin care a trecut Biserica și clerul Ei? Luăm numai perioada celor  șapte decenii de comunism, perioadă în care cei mai mulți dintre  candidați primeau preoția din dragoste față de Dumnezeu, fără interese  personale. Unii care erau mai inteligenți, înainte de a fi șantajați și  amenințați, erau luați cu vorbe blânde și cuvinte frumoase, însă  neacceptând propunerile, au făcut ani grei de pușcărie. Alții nici nu  s-au întors. Cine-și amintește de acești martiri ai neamului și ai  Bisericii?

„Preotul  Catedralei din Cetatea Albă, Eusebiu Popovici, a fost împușcat de un  evreu pe nume Zuckerman. Un alt preot din oraș, Nicanor Maleski, a  platit cu viața în timpul unei devastări înterprinse de bande criminale.  De asemenea, preotul Gheorghe Munteanu, originar din Ismail, a fost  arestat, tuns și bărbierit, cerându-i-se să renunțe la credința  creștină. Neobținând acest lucru, criminalii i-au sfărâmat capul de  treptele sfântului locaș din Cetatea Albă. Preotul Motescu din orașil  Tighina, a fost prins de evrei și batjocorit: i-au tăiat limba și  urechile, apoi a fost dus în altar și i-au dat foc, murind în chinuri  groaznice. Preotul din Româncăuți, jud. Hotin, potrivit documentelor  vremii, a fost batjocorit și omorât. În 1940 au fost omorât mișelește  preoții Mina Țăruș din jud. Orhei, Ilie și Dumitru Ciornei din jud.  Hotin. În 1941 au fost împușcați preoții Vasile Bodrug din Râșcani,  Porfirie Șoimu din Parcani jud. Soroca, iar preotul Mihail Ghili din  Unțești jud. Ungheni, a fost arestat de N.C.V.D., exilat la Barnaul unde  a fost executat în 1942. Unii preoți au dispărut fără urmă, printre  aceștea se numără și părintele Gheorghe Tudorache. Un martor acular,  Tudor Busuioc, din Chișinău, declară despre acest caz următoarele:  „Foarte multe cadavre erau schilodite barbar, cu ochii scoși, cu nasul  și urechile tăiate. Cel mai tare și-au bătut joc de preoți, (…) nu  destul că i-au adus în așa hal (…) adică le-au tăiat organele sexuale și  așa i-au găsit în gropi cu dânsele în gură, cu fețele schimonosite de  durere și și desfigurate. Slujitorii altarului, în marea lor majoritate  s-au arătat vrednici de haina purtată, înfruntând prigoana și  manifestându-se ca adevărați slujitori ai lui Hristos.” (Pr. Lect.dr.  Veaceslav Ciorbă „Maluri de Prut”)

Aceștea  sunt puținii din miile de martiri, însă despre curajul și eroismul lor  nu prea se amintește decât rareori, în dezbateri politice și interes  propriu, pentru a dobândi dividende electorale.

Am  amintit despre cele ce s-au petrecut în fostul lagăr socialist, dar nu  mai puține exemple de jertfelnicie au fost și în lagărele naziste de  concentrare. Exemplu viu este monahia Maria Skobtsova, recent canonizată  de Patriarhia Constantinopolului, care în ajunul Sfintelor Paști în  1945, a mers în camera de gazare în locul altei deținute alese de  administrația lagărului.

Dar  să luăm și din lumea catolică învinuită de inchiziție și războaie religioase. (O facem nu pentru a apăra sau a osândi. Sunt alții care ar   face-o mai bine decât noi, ci vorbim de slujitorii care au arătat fapte  de eroism indiscutabile.) În 1889, după ani buni de suferință și slujire, a plecat din viață Demian de Veuster, un preot belgian care a mers în Hawai ca misionar voluntar în slujba celor leproși, exilați pe insula Molocai. Oamenii își mai amintesc de asemenea fapte sau numai de   inchiziție? După cum spun unii istorici, ea a fost provocată nu atât de  Biserica, ci de însăși lume, căci oamenii se învinuiau unii pe alții de  vrăji și erezii ca să capete averea vinovatului.

Lumea  de azi, dacă dorește să aibă păstori și slujitori vrednici, să și-i  crească. Vă sfătuiesc să citiți cartea lui Virgil Gheorghiu „Tatăl meu,  preotul, care s-a urcat la cer”. Acolo el scrie: „La școala din sat,  camarazii mei nu jurau și nu mințeau niciodată în fața mea, colegul lor,  care aveam aceeași vârstă cu ei; se purtau ca și cum aș fi fost deja  preotul lor. Căci știau toți că eu voi fi preot, Preotul lor. Știau că  eu îi voi căsători, că eu le voi boteza copiii, că eu voi străbate zeci  de chilometri pe jos în plină noapte, în ninsoare, în furtună, în ploaie  și în ceață pentru a mă ruga la căpătâiul lor când vor fi bolnavi sau  pe moarte … Știau că înaintea mamelor, înaintea fraților și a surorilor,  la orice oră din zi și din noapte, eu voi alerga la ei pentru a le  aduce mângâiere și a-i împărtăși pe cei aflați în primejdii sau gata să  părăsească pământul. Știau cu toții că eu le voi înmormânta mamele,  părinții și tot eu mă voi ruga pentru sufletele lor. În acest fel ei au fost primii mei educatori. Căci   ei doreau ca eu să nu fac decât acele lucruri pe care trebuia să le  facă un preot – preotul lor. Să mă abțin de la lucrurile pe care un  preot nu trebuie să le facă. În fiecare zi se întâmpla ca niște copii să   strige celorlalți: „ Nu trebuie să-i ceri asta lui Virgil. El va fi  preot. Preotul nostru.” Și dacă doreau să se joace jocuri mai brutale,  mai libere, îngăduite copiilor meniți să rămână laici, o făceau între  ei, separându-se de mine. Doreau să aibă un preot desăvârșit. Îmi cereau   să rămân așa cum visau să fie viitorul lor preot, atunci când vor fi  mari.”

O  societate sănătoasă naște copii sănătoși. O societate bună naște  medici, juriști, profesori și preoți buni. Feuerbach spunea că omul e  ceea ce mănâncă, iar noi putem afirma ca avem ceea ce suntem. Nu vă înșelați. Hristos n-a fost disprețuit pentru faptul ca printre  ucenicii Lui era unul care se numea Iuda Iscarioteanul. Nu. El a fost  răstignit pentru ca a spus lucrurilor pe nume si a mustrat lumea pentru păcat.

Dar totuși cum rămâne cu slujitorii nevrednici?

Vă aduceți aminte de parabola despre grâu și neghină? „Venind   slugile stăpânului casei i-au zis:Doamne, n-ai semănat tu, oare,  sămânța bună în țarina ta? De unde dar are neghină? Iar el le-a răspuns:   Un om vrăjmaș a facut aceasta. Slugile i-au zis: Voiești deci să ne  ducem și s-o plivim? El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să   smulgeți odată cu ea și grâul. Lăsați să crească împreună și grâul și neghina, până la seceriș și la vremea secerișului voi zice  secerătorilor: Pliviți întâi neghina și legați-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunați-l în jitnița Mea.”

(Matei 13. 27-30)

Arhim. Augustin (Zaboroșciuc)

www.ortodoxia.md

Compania masonica Google doreste implantarea in creier a unui bio-nanocip

Compania masonica Google doreste implantarea in creier a unui cip cu care fiecare om sa controleze de la distanta propriul computer! O sa fim o lume de Cyborgi! Un pretext penibil pentru ca oamenii sa fie microcipati!

Am scris recent un articol despre cum o loja masonica din Nebraska (SUA) promoveaza copiilor dar si parintilor acestora nevoia de a le implanta microcipuri cu pretextul inselator ca “vor fi protejati impotriva rapitorilor de copii”, pe care asa cum am demonstrat tot ei ii finanteaza. Mai multe puteti citi aici -> http://www.fara-secrete.ro/masonii-din-nebraska-sua-promoveaza-copiilor-nevoia-de-a-le-implanta-cip-uri-sub-piele-cu-pretextul-protectiei-lor.

Primul pas pentru a deveni cyborgi? Google vrea sa creeze un microcip pentru creierul uman

Am scris cum Compania Intel a creat un procesor Intel vPro care poate accesa computerul chiar daca este oprit, chiar daca este scos din priza si am explicat metoda prin care acesta functioneaza. Mai multe puteti citi aici -> http://www.fara-secrete.ro/nsa-a-creat-un-procesor-intel-core-vpro-care-permite-accesarea-computerului-chiar-daca-acesta-este-oprit.

Apoi Compania Intel merge si mai departe cu controlul si spionajul conform dezvaluirilor lui Edward Snowden si anume au creat un computer care citeste mintea umana, la fel sub pretextul ca nu vom mai avea nevoie de mouse ori tastatura pentru a utiliza un computer, ci doar ne gandim si imediat computerul acela va intelege ce-am gandit si vor da curs dorintei noastre, dar nimeni nu poate garata ca nu n-am putea fi spionati desi dovezile prezentate de Snowden lumii intregi au aratat ca se poate la un nivel incredibil de mare. Mai multe cititi aici -> http://www.fara-secrete.ro/compania-masonica-intel-a-creat-primul-computer-care-citeste-mintea-umana-si-care-o-si-poate-controla.

In continuare aflam de pe site-ul de stiri britanic independent.co.uk[1] ca, Compania Google, dupa ce s-a dat in vileag cand au spart din “greseala” mai multe adrese de mail al multor oameni, acum au un alt plan si anume implantarea unui cip in creier. Evident, trebuie un pretext, ei stiu ca oamenii sint inteligenti cu privire la implantarea unui cip si ei stiu ca oamenii stiu despre ce e vorba, asa ca incep sa ne ia cu binisorul, la care merge e “bine”, la care este de un NU hotarat nu vor mai incerca.

Cei de la Google, au stat si s-au gandit cum sa ne faca viata mai “fericita”, oh, vai deja ma simt flatat! Ei au pus la punct o tehnologie care are la baza, un microcip, ce altceva credeati? care sa fie implantat in creier, cu ajutorul caruia o persoana poate controlata computerul de la distanta fara a mai fi nevoie de mouse ori tastatura. Compania Intel a luat-o mai fatis, cand vorbeau despre citirea gandurilor oamenilor, dar Compania Google a dat-o direct zicand ca e nevoie de cip.

Scott Huffman, director de inginerie la Google, spune ca intentia companiei este de a “transforma modul in care oamenii interactioneaza cu Google”. Si ce mod radicat de transformare decat un… microcip! Cei de la Google sustin ca tot acest proiect este departe de a fi unul SF, cum unii oameni s-ar gandii sa-l eticheteze.

Scriitorii de science fiction au prezentat adesea tema cyborgilor sau “organismelor cibernetice”, creaturi biologice imbogatite cu ajutorul unor implanturi tehnologice. Aflati la granita dintre realitate si stiintifico-fantastic, cyborgii fac parte din sfera tehnologiilor inovatoare. Iata cum poti vedea lumea cu alti ochi si alte lentile (high-tech), pe SmartNation.ro

Google experimenteaza acum si cu Glass, o pereche de ochelari care sa ne ajute sa vedem altfel lumea si sa ii ajutam si pe altii sa o descopere prin ochii nostri. Google isi mizeaza viitorul pe noul seviciu care va folosi informatiile pe care le detine despre utilizatorii inregistrati, pentru a anticipa nevoile lor in mod automat si pentru a le prezenta exact ceea ce isi doresc.[2]

Ultima ambitie a gigantului se refera chiar la patrunderea in mintea utilizatorilor folosind instrumente de cautare pentru a citi gandurile lor si pentru a lucra apoi la indeplinirea nevoilor acestora prin trimiterea rezultatelor direct catre microcip-urile implantate in creierele oamenilor.

Ben Gomes, vicepresedinte la Google a declarat pentru The Independent ca viziunea sinistra de sondare este departe de a fi o fantezie sci-fi.

Trebuie sa facem acest lucru in creier foarte bine pentru a face interactiunea posibila. Suntem nerabdatori sa se intample asta, dar piesele de tehnologie trebuie sa se dezvolte“, spune Gomes.

SURSE

1. http://www.independent.co.uk/life-style/gadgets-and-tech/features/inside-google-hq-what-does-the-future-hold-for-the-company-whose-visionary-plans-include-implanting-a-chip-in-our-brains-8714487.html

2. http://www.yoda.ro/smart-nation/primul-pas-pentru-a-deveni-cyborgi-google-vrea-sa-creeze-un-microcip-pentru-creierul-uman.html

===================================

sursa articol

http://www.fara-secrete.ro

sursa articol

CELE 14 REGULI PENTRU MERGEREA LA BISERICA CRESTIN ORTODOXA

imagesCAWL8TJ9

Fratilor, trebuie sa stiti ca un crestin care merge la biserica are 14 reguli canonice de buna cuviinta, daca vrea sa-l foloseasca sfanta biserica. Daca nu le implineste, se duce la biserica spre osanda.

Am sa va spun regulile de buna cuviinta pentru un crestin care merge la sfanta biserica.

Daca vreti sa fiti fii cu adevarat ai Bisericii lui Hristos celei dreptmaritoare, care ne naste pe noi prin apa si prin Duh la Botez, de aproape 2000 de ani, in Biserica lui Hristos, care este stalp si intarire a adevarului, sa stiti regulile de mergere la biserica, dupa cum urmeaza :

1. Prima conditie canonica pentru a merge la Sfanta Biserica este sa te ierti cu toti. Daca merge mama la biserica, sau tata, sa zica : ” Iertati-ma, mai baieti ! Iarta-ma, sotie !”

2. A doua conditie canonica. Cand mergi la Biserica sa duci un mic dar din casa ta. Macar o lumanarica, macar un banut, o prescura, un pahar de vin, ce poti. Ca prin acel mic dar pe care-l duci tu la biserica se binecuvinteaza toata averea ta, caci il dai jertfa lui Dumnezeu.

3. A treia conditie canonica. La biserica este bine sa mergi mai de dimineata, ca sa poti apuca Evanghelia Invierii de dimineata si Slavoslovia. Si totodata daca te duci mai devreme, te poti inchina linistit, nu-i lume multa la biserica, te duci la locul tau fara sa deranjezi slujba.

4. A patra conditie canonica. Totdeauna barbatii in biserica trebuie sa stea in partea dreapta, iar femeile in partea stanga. Si in ordinea aceasta trebuie sa stea in biserica : barbatii batrani in frunte, cei mai putin carunti la spate, cei mai tineri in spatele lor, flacaii si baietii tot asa. La fel si femeile. Iar intre barbati si femei, sa lasati o carare in biserica, ca sa mearga cine vine sa se inchine si sa duca darul la Sfantul Altar.

5. A cincea conditie canonica este sa nu vorbiti in biserica, ca este mare pacat. Daca este mare nevoie sa vorbesti, vorbeste in soapta sau prin semne.

6. A sasea conditie canonica. Daca mergi la biserica, sa nu iesi pana nu se termina slujba. Numai, Doamne fereste, daca esti bolnav, sau daca patesti ceva. Dar altfel sa nu iesi, ca, daca iesi inainte de terminarea Liturghiei, esti asemenea cu Iuda, care a iesit de la Cina de Taina, unde erau la masa Mantuitorul cu Apostolii si s-a dus si L-a vandut pe Hristos. Asa arata Sfantul Ioan Gura de Aur.

7. A saptea conditie canonica pentru cei ce merg la biserica. Cand va inchinati la sfintele icoane, sa nu sarutati sfintii pe fata , ca-i pacat. Nu-i voie. Daca sfantul este pictat in picioare, ii saruti picioarele, daca este pictat pe jumatate, il saruti la partea de jos.

8. A opta conditie canonica. Sa stiti ca dupa ce da preotul binecuvantare de Sfanta Liturghie, nimeni nu mai are voie sa se inchine la icoane in biserica sau sa mai duca daruri la altar, ca este mare pacat.

Cand auzi ca zice preotul : ” Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor „, este gata ! De atunci fiecare sta la locul lui linistit, nu se mai duce sa se inchine. Chiar de-ai venit cu un dar in biserica, cu lumanare si cu prescura, le dai la urma.

Ca din timpul acela preotul intra in Sfanta Liturghie si nu mai are timp sa ia darul. Ca daca te duci si el se opreste de la Liturghie, ii raman o multime de rugaciuni si are pacat. Deci darurile se dau la biserica pana se da binecuvantarea de Liturghie.

De atunci inainte nu mai este voie nici sa te inchini la icoane, pentru ca ii tulburi pe cei care vor sa asculte Sfanta Liturghie.

9. A noua conditie canonica. Crestinii trebuie sa stea in genunchi cand se sfintesc preacuratele daruri, cand se canta : ” Pe Tine Te laudam, pe Tine bine Te cuvantam… !” Altii stau in genunchi si la Evanghelie. Nu-i o greseala. La Axionul Maicii Domnului si la Tatal nostru, atunci se sta. Si dupa ce se canta Tatal nostru se face sarutarea pacii. Asa se facea inainte. Acum in unele biserici s-a uitat.

Cei ce au dezlegare si vor sa se impartaseasca cu Preacuratele Taine, trebuie sa-si ceara iertare de la toti, de la cei mai batrani pana la cei mai tineri. Daca sunt barbati, se duc la cei mai batrani oameni din frunte. si de la care au avut vreo suparare, Doamne fereste, sa ceara iertare : ” Iarta-ma, frate ! Iarta-ma, cumetre sau vecine !”

La fel si femeile sa se duca la cele mai batrane si sa ia iertare, sa le sarute mana, iar acelea sa le sarute pe frunte. Aceasta randuiala se face inainte de a merge la Sfanta Impartasanie. Si apoi iei o lumanarica aprinsa si la iconostas o dai in mana paraclisierului; nu mergi cu ea inaintea preotului, in fata Sfantului Potir.

Pentru ca in fata Sfantului Potir, cand mergeti, nu aveti voie sa fiti cu lumanarea aprinsa, nici sa mai faceti Sfanta Cruce, ca-i mare primejdie. Multi, facand cruce, s-a intamplat ca au lovit Sfantul Potir, pe preot, si au varsat Sfintele. S-a intamplat in multe biserici.

Eu am patit-o. A venit unul de la Sasca Mare la impartasanie; eram staret la Manastirea Slatina, si m-a lovit peste Sfantul Potir si, daca nu-l tineam, il zvarlea in mijlocul bisericii. Aveam Sfintele in el. Si tot mi-a varsat cele noua cete ingeresti. Trei au cazut din acelea. Am avut de facut canon si randuiala.

Un baietan cand si-a facut cruce, a dat peste Sfantul Potir. Si daca nu-l tineam strans mi-l varsa tot si nu mai puteam sa fiu preot din cauza asta . A incremenit si el. Si doar le-am spus, ca erau sute de oameni cu lumanari aprinse : ” Nu mai faceti cruce cand ajungeti in fata Sfantului Potir, si lumanarile lasati-le colo la iconostas !”

Cand mergi in fata Sfantului Potir pui mainile crucis pe piept. Si atunci preotul ia cu lingurita Preasfintele si Preacuratele Taine si ti le da sa ie mananci.

10. A zecea conditie canonica. Dupa ce-ai primit Preacuratele Taine ale lui Iisus Hristos, treci la usa diaconeasca, ca acolo sa-ti dea anafora si un paharut de vin. Apoi treceti la strana sau in pridvor, sa va cititi molitfele sau rugaciunea de multumire dupa Sfanta Impartasanie.

Trebuie sa stiti ca nimeni nu are voie sa se impartaseasca daca nu si-a citit rugaciunile de impartasire ( molitfele ). Apoi, cele de multumire.

Cel ce s-a impartasit, nu mai are voie sa sarute mana preotului. Pana nu stai la masa nu mai ai voie sa saruti nici sfintele icoane, nimic, ca ai primit pe Hristos atunci. Dupa masa poti sa saruti mana si sfintele icoane.

Dupa impartasanie n-ai voie sa scuipi trei zile si trei nopti. Asa-i dupa randuiala canonica. Dar macar pana a doua zi, macar 24 de ore sa tineti minte. Dar, trei zile arata cartea. Asa este dupa Sfanta Impartasanie.

Cei casatoriti, care vor sa se impartaseasca cu Preacuratele Taine, trebuie sa pazeasca curatia in familie, macar trei zile, iar dupa ce s-au impartasit sa tina macar doua zile. Iar in posturi, trebuie sa traiasca toate zilele in curatie.

11. A unsprezecea conditie canonica. Cel ce a venit la biserica dintr-o familie, se cheama apostolul familiei. El trebuie sa ia sfanta anafora pentru toti cei de acasa.

Cei de acasa n-au voie, Doamne fereste, in Duminici si sarbatori, sa manance ceva, pana nu vine cel de la sfanta biserica, sa le aduca sfanta anafora, sa se impartaseasca cu sfanta anafora in locul Preacuratelor Taine. Ca sfanta anafora pe greceste se cheama antidoron, adica contra chip, tine locul Preacuratelor Taine pentru cei ce nu pot sa se impartaseasca.

Duminica si in sarbatori, in timpul Sfintei Liturghii, n-ai voie sa faci mancare, ca este mare pacat. Fa mancarea de sambata seara si pune-o undeva la rece, ca aveti acum frigidere, si o incalzesti cand veniti de la biserica. In caz de mare nevoie, dupa ce iesi de la Sfanta Liturghie, ai voie sa faci mancare. Dar in timpul Sfintei Liturghii, cand preotul leaga cerul cu pamantul si scoate particele pentru milioane de suflete, tu sa nu te apuci atunci sa faci mancare, ca-i mare pacat !

Asa a fost la stramosii nostri. Intrebati batranii. ca asa tineau inainte ! Nu se facea mancare Duminica. Este mare pacat. Nu-i voie sa faci focul si sa faci mancare cand preotul face dumnezeiasca Liturghie pentru atatea milioane de crestini, unde mijloceste iertarea atator suflete, si pentru cei din iad si pentru cei din ceruri si pentru cei de pe pamant.

12. A douasprezecea conditie canonica. Cel ce a fost la sfanta biserica, cand a zis preotul : ” Cu pace sa iesim ! Intru numele Domnului” si a facut otpustul, adica sfarsitul Liturghiei, face trei inchinaciuni in mijlocul bisericii si merge acasa.

De la biserica sa nu se opreasca pana la usa lui. Nu cumva sa-l duca diavolul de la biserica la crasma sau la joc, ca atunci e vai de el. A inceput cu Dumnezeu si termina cu diavolul. Ca asa face vrajmasul : ” Da, oare sa ma duc pe la cutare cumatru; dar, sa ma duc pana la cutare; dar, sa merg oleaca la crasma „.

Bucuria diavolului ca te-a scos din raiul lui Dumnezeu si te duce in iad, caci crasma este gura iadului. Asa o numesc toti Sfintii Parinti.

Dracul, cand ai intrat in crasma iti bate trei cuie. Primul cui, cand ai pus piciorul pe pragul crasmii; al doilea, cand ai stat pe scaun la masa, in crasma; si al treilea, cand ai luat primul pahar. Pe urma esti al lui; te tine el acolo, nu scapi degraba. Ti-a batut trei cuie.

Deci, de la usa bisericii du-te direct acasa !

13. A treisprezecea conditie canonica. Cand mergi acasa, zi o rugaciune la sfintele icoane si cand toti stau la masa, tu sa le povestesti ce ti-a ramas si tie in cap de la biserica. ” Uite, a fost Apostolul cutare, Evanghelia cutare; preotul a tinut predica cutare; uite asa a cantat dascalul, asa frumos a fost !”, ca sa auda si cei ce n-au putut merge la biserica, din motive binecuvantate.

14. A paisprezecea conditie canonica. Dupa ce ai stat si tu la masa, sa te odihnesti doua ore. Apoi trebuie sa te duci in Duminici si sarbatori sa faci vizite si sa cercetezi pe cei bolnavi si saraci.

Daca stii un batran bolnav sau o femeie bolnava sau un copil, sau cineva care zace de multi ani, du-te si-l cerceteaza, ca auzi ce spune Hristos in ziua Judecatii : Bolnav am fost si nu m-ati cercetat (Matei 25, 36).

Daca nu poti duce un dar cat de mic la cel bolnav, du-te si-i spune un cuvant de mangaiere : ” Rabda, frate ! Roaga-te lui Dumnezeu ca te iubeste ! Dumnezeu, pe care-L iubeste, il cearta. Si daca ai sa rabzi in lumea asta, n-ai sa mai rabzi dincolo. Asa a rabdat Iov, asa a rabdat Lazar !”

Deci regula a paisprezecea este sa cercetam pe batrani si pe cei bolnavi in Duminici si sarbatori.

Acestea sunt pe scurt cele paisprezece reguli de buna cuviinta pentru crestinii care merg la sfanta biserica in Duminici si in sarbatori.

 

PARINTELE ILIE CLEOPA

 

Despre energiile necreate

porumbel alb

Ce intelegem prin energiile necreate ale lui Damnezeu, dupa invatatura Bisericii Ortodoxe ?

Prin cuvintele ” energii necreate ale lui Dumnezeu ” se inteleg lucrarile felurite ale lui Dumnezeu prin care El lucreaza si a lucrat din veac la facerea si conducerea lumii vazute si a celei nevazute. Despre aceste energii sau lucrari necreate ale lui Dumnezeu sa se vada in disputele teologice ale Sinodului VI Ecumenic din Constantinopol ( 681 ), in care se arata clar despre cele doua firi si cele doua vointe ale firii dumnezeiesti si umane a lui Hristos. Prin aceste energii sau lucrari necreate, Dumnezeu misca creatia Sa si Se misca si El insusi, ramanand totusi nemiscat si neschimbat. Energiile necreate izvorasc din dumnezeirea comuna a celor trei ipostasuri ale Prea Sfintei Treimi. Prin energiile necreate se impartaseste omul de darul lui Dumnezeu, iar nu de fiinta Sa, care ramane pururea neatinsa de vreo zidire a Sa vazuta sau nevazuta.

343. Ce putem spune despre energiile necreate, pe intelesul tuturor ?

Am zis ca aceste energii necreate ale lui Dumnezeu, pe limba noastra romaneasca se pot numi si lucrari ale lui Dumnezeu. Ca sa inteleaga oricine felurimea acestor energii sau lucrari necreate ale lui Dumnezeu, trebuie sa stie si sa inteleaga ca la Dumnezeu energiile Duhului Sfant sunt nenumarate.
Din aceste multe energii este bine a cunoaste macar pe unele din ele, care sunt : puterea Sa cea atotcreatoare si nemarginita (Psalm 32, 6,13); puterea Sa cea atotstiutoare (I Regi 2, 3; Iov 9, 4,12-13); puterea Sa cea atotsfintitoare (Isaia 57,15; Ieremia 1, 5; Galateni 1,12) etc.
Alta este puterea Sa cea atotvazatoare (Psalm 32,13), alta este puterea Sa cea atotcuprinzatoare si alta este pronia Lui dupa cuvantul : ” Cel ce da hrana la tot trupul… ” (Psalm 135, 25). Toate aceste energii sau puteri ale lui Dumnezeu izvorasc din fiinta Sa. Prin ele Dumnezeu trimite darurile Sale cele necreate la toate zidirile care lucreaza in multe feluri in toate cele vazute si nevazute.

344. Cum luceaza Dumnezeu prin energiile Sale in ingeri, in natura si in oameni ?

Lucreaza in toata zidirea precum voieste si precum stie ca este de folos. Prin dumnezeiestile energii, ” pe ingeri ii face duhuri si pe slugile Sale para de foc „; planetele si intreg universul le conduce, iar pe oameni ii umple de intelepciune, de credinta si de tot felul de daruri, spre mantuire.

345. Cum lucreaza Dumnezeu prin energiile Sale crestini si in cei care nu sunt crestini ?

La crestinii cei botezati in numele Prea Sfintei Treimi, lucreaza prin darul cel felurit al Duhului Sfant (I Corinteni 12, 4-6), iar la popoarele pagane lucreaza prin pronia, prin mila si nemarginita Sa putere si intelegere (Romani 9, 15-16), caci Dumneznu nu este numai al crestinilor, ci al tuturor popoarelor (Psalm 116,1-2).

346 Ce legatura este intre energiile necreate ale lui Dumnezeu si harul Sfantului Duh pe care-l primeste crestinul la Sfantul Botez ?

Harul Prea Sfantului Duh este una dintre energiile divine si face pe crestini prin Botez fii ai lui Dumnezeu dupa dar (Tit 3, 3-5; Ioan 3,1), iar harul Duhului Sfant, dupa care primim infierea cea dupa dar, vine la noi prin energia cea atotsfintitoare a lui Dumnezeu. Nu se trimite fiinta lui Dumnezeu la om, ci harul, dupa cum zice dumnezeiescul parinte Ioan Gura de Aur ca ” Dumnezeu nu se trimite, ci harul. Nu Duhul curge din har, ci harul curge din Duh” (Vezi si Filocalia, vol. 7, Bucuresti,1977, p. 218).

347. Cand omul cade in pacate de moarte, se indeparteaza de la el harul Sfantutui Duh primit la Botez ?

Darul Sfantului Duh, care se trimite la Sfantul Botez prin lucrarea lui Dumnezeu cea atotsfiintitoare, lucreaza in om dupa masura credintei lui, fiindca el este fagaduit de Dumnezeu celor ce vor crede in El (Isaia 44, 3; 59, 11; Iezechiel 36, 27). Darul Sfantului Duh se da omului care se roaga, crede in El si se pocaieste de pacatele sale (Luca 11,13; Fapte 8,15; 2, 38).
Insa darul Prea Sfantului Duh se departeaza de om din cauza pacatelor sale grele. Dar daca omul isi cunoaste greutatea pacatelor sale si se va intoarce din toata inima cu credinta tare spre Dumnezeu, atunci – prin energia lui Dumnezeu cea atotsfintitoare – iarasi va dobandi de la Dumnezeu darul Prea Sfantului Duh pe care l-a pierdut prin pacat. Iar de va ramane crestinul in pacate grele si nu se va intoarce prin pocainta si fapte bune catre Prea Bunul Dumnezeu, unul ca acela ramane in osanda si intuneric fata de darul lui Dumnezeu. Caci Dumnezeu nu mantuieste cu sila pe om, caci El nu este spargator de usi (Apocalipsa 3, 20).

348. Pana la Sfantul Grigore Palama (sec. XIV), teologul energiilor necreate, ce invatau Sfintii Parinti despre energiile divine ?

Pana la Sfantul Grigore Palama, Sfintii Parinti cei vechi si mari luminatori, ca : Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigore Cuvantatorul de Dumnezeu, Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfantul Atanasie cel Mare si multi altii ziceau ca energiile necreate ale lui Dumnezeu sunt lucrari si desavarsiri ale insusirilor Lui (vezi Dictionar de Teologie Ortodoxa, Pr. Prof. Ioan Bria, Bucuresti, 1981, p.141-143).
Energiile divine lucreaza taina mantuirii in oameni prin darul Duhului Sfant si prin darurile ce izvorasc din El. Caci atat harul cat si darurile harului sunt energii necreate ale lui Dumnezeu.

349. Intelepciunca lui Dumnezeu, adica Sophia, este si ea una din energiile necreate ale lui Dumnezeu ?

Intelepciunea si atotstiinta lui Dumnezeu sunt si ele desavarsite energii ale Sale (I Regi 2, 3; Iov 12,13; Pilde 8,14). Intelepciunea lui Dumnezeu este preainalta (Iov 21, 22; 28, 24; Daniel 2, 21; Fapte 15,18). Intelepciunea si stiinta lui Dumnezeu sunt neratacitoare (Iov 36, 3). Intelepciunea lui Dumnezeu este nemarginita si nemasurata ( Psalm 91, 5; Psalm 146, 3; Isaia 40, 28; Romani 11, 33); este mai presus de intelegere (Psalm 138, 5-9), nu are hotar si lucreaza in creatia lui Dumnezeu in multe feluri (Efeseni 3,10).

350. Ce legatura dumnezeiasca nepatrunsa este intre intelepciunea si pronia lui Dumnezeu ? Cum lucreaza una si cum cealalta ?

Atat intelepciunea cat si pronia lui Dumnezeu sunt energii dumnezeiesti necreate si Dumnezeu lucreaza mai presus de mintea omului dupa voia si planurile Lui necunoscute de noi (Ieremia 32, 19; I Corinteni 1, 21).

351. Cum se impartaseste omul din intelepciunea divina ? Care este legatura intre intelepciunea lui Dumnezeu intelepciunea omului, mai ales a sfintilor ?

Toata intelepciunea oamenilor vine de la Dumnezeu (Facere 41, 38-39; Iesire 28, 3; 31, 3-6). Deosebirea intre intelepciunea lui Dumnezeu si cea a oamenilor este ca intelepciunea lui Dumnezeu este preasfanta si nemarginita pentru ca izvoraste din fiinta Lui cea necreata si atotcuprinzatoare (Romani 1 1, 33; Psalm 91, 4-5); iar intelepciunea oamenilor credinciosi si sfinti este izvorata din darul Duhului Sfant dat lor de Dumnezeu, fiind marginita si dupa masura credintei fiecaruia (Facere 18, 19; I Regi 16, 12-13; II Paralipomena 16, 9; Iov 14,16).

352. Oamenii indumnezeiti si sfinti ” purtatori de Dumnezeu” poarta in ei mai multe daruri si o mai mare parte din energiile necreate ale lui Dumnezeu ?

Duhul este unul, iar darurile sunt impartite si felurite, dupa vrednicia fiecaruia (I Corinteni 12, 4). La fel si lucrarile sunt felurite, dar acelasi Dumnezeu lucreaza toate intru toti (I Corinteni 12, 6).
Daca darurile si lucrarile Duhului sunt felurite, apoi si energiile necreate prin care Dumnezeu trimite darurile Sale celor sfinti si credinciosi sunt felurite. Caci prin energia sfinteniei ii sfinteste, prin energia cea duhovniceasca si atotluminatoare ii lumineaza si prin energia proniei Sale poarta grija de ei. Caci darurile lui Dumnezeu sunt felurite, dar din acelasi Duh Sfauit izvorasc.

353. Energiile necreate lucreaza in om de la zamislire ? Dar harul Duhului Sfant il primeste omul numai la Sfantul Botez ? Sau i se mai adauga noi daruri in cursul vietii, dupa masura sfinteniei personale ?

De la zamislire, in cei mai multi oameni lucreaza numai energia sau puterea lui Dumnezeu atotcreatoare, apoi pronia si altele. Iar darul Prea Sfantului Duh, prin care omul devine fiu al lui Dumnezeu dupa dar, il primeste cand se boteaza in numele Prea Sfintei Treimi (Tit 3, 3-5; I Ioan 1, 2; Fapte 2, 38). Celelalte daruri diferita, precum al inainte-vederii, al proorociei si al vindecarilor se dau ulterior omului de la Dumnezeu dupa voia Lui (I Corinteni 12, 11) si dupa masura credintei (Galateni 3, 5), pentru intarirea Bisericii (I Corinteni 12, 7) si pentru convertirea necredinciosilor (I Corinteni 14, 10). Darurile lui Dumnezeu trebuie sa fie intru bunatate, spre folosul tuturor (I Corinteni 4,1-2; I Timotei 4,14; I Petru 4,10).

354. Ingerii se impartasesc si ei din energiile necreate ale lui Dumnezeu ?

Ingerii, ca si oamenii, au fost creati de Acelasi Dumnezeu si se impartasesc si ei de felurite energii ale lui Dumnezeu, precum intelepciunea, sfintenia si altele.

355. Diavolii poarta si ei o parte din energiile necreate ale lui Dumnezeu ?

Nici o zidire a lui Dumnezeu nu poate fi lipsita de una sau mai multe energii necreate ale lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este nescris imprejur si necuprins pretutindenea, aratandu-se in toate si peste tot. Dumnezeu este si in satana si in diavoli, fiindca este necuprins si pe toate le cuprinde. Deci, precum satana este in vazduh dar nu se vatama, fiind si Dumnezeu de fata acolo, si precum pacatul este prezent in suflet, asemenea si darul lui aste prezent in suflet, nimic vatamandu-se sau amestecandu-se, intunericul cu lumina, nici nu poate rautatea sa aiba impartasire cu curatenia.
Deci la Dumnezcu nu este nici o rautate ipostatica de vreme ce El nu se vatama de nimic (Sfantul Macarie cel Mare, Cuvantul 16, Omilii, Bucuresti, 1775). Energiile lui Dumnezeu care sunt in diavoli formeaza puterea Lui cea atotstapanitoare, deoarece diavolii nu pot face nimic fara voia si ingaduinta lui Dumnezeu (Iov 1,12-13; 2, 4-7; II Corinteni 12).

356 De ce nu-si retrage energiile divine de la ingerii cazuti ci ii lasa sa ne faca rau si sa ne impiedice de la mantuire ? Se poate spune ca diavolii folosesc puterea divina data lor la pierderea sufletelor omenesti ?

De mare nevoie este ca Dumnezeu sa nu-si retraga puterea Sa atotstapanitoare acum din ingerii cei rai, caci daca ei ar fi lasati liberi ar face din lume un al doilea iad. Numai la sfarsitul lumii va fi dezlegat satana timp de 1260 de zile (trei ani si jumatate) spre a lucra asupra celor credinciosi cu inselaciunile sale (I Ioan 2,18) si multi antihristi vor fi in timpurile din urma (Matei 24, 12; II Tesaloniceni 2, 3; I Timotei 4,1). Ispitele ne sunt in viata de mare folos, de vom avea rabdare in ele. Deoarece ele se trimit cu ingaduinta lui Dumnezeu pentru incercarea credintei noastre (I Petru l, 6-7), Pentru incercarea dragostei noastre fata de Dumnezeu (Deuteronom 13, 3) si pentru incercarea supunerii hoastre, deoarece Dumnezeu nu ispiteste pe nimeni (Ioan 13, 14). Apoi, Dumnezeu fiind prea drept, nu ingaduie ca noi sa fim ispititi mai presus de puterile noastre (I Corinteni 10,13).

357 Cum se inteleg cele aratate de Sfantul Dionisie Areopagitul, care zice asa : ” Dumnezeu este totul intru toate si intru nimenea nimic.
Si dintru toate, tuturor se cunoaste, iar din nimic nimanui” ? (Despre dumnezeiestile nume,cap. 7).

Taina acestor cuvinte se arata luminat prin teologia catafatica (afirmativa) si prin teologia apofatica (negativa). Sa se stie : ” Cand mintea noastra se suie prin zidiri catre Ziditorul, vazand si intelegand cuvintele cele din zidiri, asemanandu-se cu Ziditorul, atuncea unelteste teologia cea adeveritoare si suitoare (catafatica), numind pe Dumnezeu Intelept, Bun, Lumina, Soare, Aer, Foc si toate cele ce sunt, fiind pricinuitor al acestora. Iar dupa ce se va sui cu duhul Si mai presus de fire la Ziditorul si va vedea ca nu este asemenea cu toate zidirile, ci fara de asemanare le intrece pe acestea, atunci unelteste teologia apofatica, numind pe Dumnezeu cu tagaduire si covarsire mai presus de intelepciune si mai presus de bunatate…” .
Si Sfantul Ioan Damaschin, aratand ca nici o zidire nu poate atinge fiinta lui Dumnezeu, zice asa : ” Dumnezeu a creat astfel lumea spirituala, adica pe ingeri Si pe toate cetele ceresti, si este clar ca acestea au o natura spirituala si incorporala in comparatie cu materia caci numai Dumnezeirea este cu adevarat nemateriala si incorporabila. Dumnezeu apoi creaza pe om cu mainile Sale proprii din natura vazuta si nevazuta, dupa chipul si asemanarea Sa. A facut corpul din pamant, iar sufletul rational si ganditor l-a dat prin insuflarea Sa…” (Dogmatica).
Aceasta numim la om chip dumnezeiesc caci cuvintele ” dupa asemanare” arata asemanarea cu Dumnezeu in virtute, atat cat este posibil. Trupul si sufletul au fost facute simultan si nu mai intai unul si apoi celalalt, dupa cum in chip gresit arata Origen. Sfintii Parinti spun ca omul este facut de Dumnezeu ca un alt Dumnezeu dupa dar, nu dupa fiinta.
Sa intelegem, deci, ca atat ingerii cu toate cetele ceresti, cat si omul zidit dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu nu ating cu nimic fiinta lui Dumnezeu, care e in veci neinteleasa de nimeni. Aceasta inseamna ca Dumnezeu este totul in toate prin energiile Sala cele necreate, nu prin fiinta Sa. Iar prin fiinta sa nu este cunoscut nimic nimanui.
Intreaga creatie a lui Dumnezeu se imparte in patru categorii : vietuitoare nemuritoare si insufletite, cum sunt ingerii; altele care au minte, suflet si duh, precum sunt oamenii; altele au numai duh si suflet, cum sunt animalele; iar altele au numai viata, cum sunt plantele de tot felut. In ierburi dainuieste singura viata, fara suflet, fara duh si fara minte.
Am spus acestea spre a se intelege ca Dumnezeu Se cunoaste si Se descopera tuturor oamenilor prin intreaga Sa creatie, care este condusa de pronia si puterea Sa, adica de energiile divine necreate. Iar fiinta lui Dumnezeu nu se descopera, nici se poate cunoaste vreodata nimanui din nici o creatie si nici o minte a celor din cer si de pe pamant n-o poate cuprinde in veci.

Vectori ai razboiului axiologic contra Romaniei

Colonel (r) Vasile Zarnescu (SRI) – Tiganii – vectori ai razboiului axiologic contra Romaniei

 

Colonel Zarnescu

 

 

 

 

Acest studiu a fost publicat la 22 ianuarie 2012, accesibilă pe http://revista-epoca.ro/%E2%96%BAvoci-eretice/vasile-zarnescu-%E2%80%9Etiganii-vectori-ai-razboiului-axiologic-contra-romaniei%E2%80%9C/, în revista Epoca, a regretatului Artur Silvestri. După trecerea sa în eternitate, toate revistele sale şi site-urile respective au fost închise. Dispariţia acestor reviste patriotice şi, pe lîngă alte altercaţii cu ţiganii produse între timp, scandalul de ieri, 5 iulie 2013, cu bulibaşa ţiganilor din satul Bălteni, rezultat cu „patru poliţişti bătuţi, două maşini de poliţie avariate şi patru focuri de armă“ trase în aer – în loc să fie trase, ca în S.U.A., în ţigani, întrucît agresaseră forţele de ordine! – fac necesară republicarea studiului de mai jos. Din nevoia racordării la actualitate, am introdus unele adăugiri între paranteze drepte.

 

***

 

La al IV-lea Congres de sociologie din 14-16 decembrie 2000, am prezentat studiul Ubicuitatea războiului axiologic, publicat în volumul editat şi prezentat la Congres. În acest studiu am propus un nou concept în domeniul politologiei şi al polemologiei: „războiul axiologic“. Am definit războiul axiologic drept „totalitatea formelor de luptă atipică întreprinse pentru distrugerea valorilor economice, politice, morale, religioase, culturale şi sociale ale unei naţiuni prin devalorizarea lor – prin bagatelizare, ridiculizare, denigrare, satanizare – şi înlocuirea lor cu altele – cu non-valori –, impuse de anumite centre de putere străine“. Prin acest proces agresiv, valorile sunt inversate, răsturnate. Evident, cu ajutorul cozilor de topor din ţară. În cadrul acestui studiu, am trecut în revistă principalele domenii în care se manifestă această formă insidioasă de război, cu rezerva rezultată din formularea din titlu, care denotă calitatea sa esenţială: ubicuitatea – faptul că se manifestă peste tot, în toate sistemele şi subsistemele societăţii.

 

Relevasem, atunci, că dintre agresiunile axiologice comise contra României fac parte, printre altele, impunerea frauduloasă şi folosirea intensă a cuvântului „rom/rrom“ şi a derivatelor sale „romali“/„romanes“ etc. şi avertizasem asupra consecinţelor pernicioase provocate de confuzia [1] creată deliberat, cu scopul de a-i substitui pe români cu ţiganii – consecinţe care s-au adeverit.

 

Am dezvoltat această problemă a inducerii confuziei „român/rom“ în studiul «Cuvântul „rrom“: o agresiune axiologică», [2] tipărit, apoi, puţin mai extins şi cu bibliografia aferentă, sub titlul „Înnegresc ţiganii imaginea României?!“ [3]. Între timp, situaţia existentă (relevată îndeosebi în mass media externe, anul trecut în unele publicaţii britanice şi italiene) a confirmat, o dată în plus, anticipările mele, în special teza că vocabula „rom“ constituie o agresiune axiologică, precum şi faptul, devenit tot mai evident, că ţiganii, prin comportamentul lor, ne compromit şi afectează grav imaginea României – fapt subliniat în altă formă, adusă la  zi, a articolului sus menţionat, publicat sub titlul „Înnegresc ţiganii imaginea României?!“, ulterior dezvoltat şi el în studiul „Ţiganii: o bombă politică iminentă a Uniunii Europene“ [4], ambele postate pe site-ul AlterMedia, precum şi reluate pe altele.

 

 

 

De la Memorandumul nr. H03/169 din 31 ianuarie 1995

 

la Memorandumul nr. D2/1094 din 29 februarie 2000

 

În studiul citat, am relevat că, în virtutea atribuţiilor mele profesionale, am realizat diverse sinteze pe această temă – a agresiunii axiologice reprezentată de cuvântul „rrom/rom“ –, materiale care au fost înaintate, pe cale ierarhică instituţională, „factorilor de decizie din stat“ şi că, într-o mare măsură, inclusiv materialele mele au constituit unul dintre factorii care au stat la baza lansării Memorandumului H03/169 din 31 ianuarie 1995, al Ministerului Afacerilor Externe al României, în timpul mandatului lui Teodor Meleşcanu. Acest Memorandum a explicat caracterul periculos al folosirii cuvântului „rom/rrom“ – prin consecinţele sale nefaste – şi, ca atare, cerea eliminarea cuvântului „rom/rrom“ şi a derivatelor sale din lexic – pentru început, din limbajul oficial şi al mass media – şi folosirea exclusivă a cuvântului statuat istoric şi ştiinţific, de „ţigan“.

 

În 1997, Convenţia Democrată din România (C.D.R.), dintre cei „15.000 de specialişti“ ai ei, l-a ales şi l-a pus în scaunul de ministru la Externe pe Andrei Pleşu, care, obedient faţă de organismele internaţionale şi de organizaţiile interne ale ţiganilor, a dispus ignorarea respectivului memorandum şi a impus, dimpotrivă, utilizarea denominaţiei incriminate anterior: „rrom/rom“. Mergând pe urmele relevate de acest articol al meu, ziaristul Victor Roncea a dezvăluit, cu promptitudine, că, spre sfârşitul mandatului Convenţiei Democrate, ultimul ei ministru de Externe, Petre Roman, a „emanat“ Memorandumul nr. D2/1094 din 29 februarie 2000, adresat premierului de atunci, Mugur Isărescu, prin care a anulat expres Memorandumul lui Teodor Meleşcanu, care «recomandase (…)  utilizarea, în documentele oficiale, a termenului de „ţigan“, în detrimentul celui de „rom“, care de-abia începuse să se impună.» Şi, în continuare, Petre Roman preciza: „(…) Având în vedere cele de mai sus, propunem folosirea, cu precădere, a termenului rrom în corespondenţa M.A.E., în paralel cu formulele alternative menţionate mai sus (Roma/GypsiesRoms/TsiganesRoma and Sinti) în corespondenţa cu organizaţiile internaţionale care le utilizează“ (s. n. – V.I.Z.) [5].

 

Dar, în realitate, Petre Roman a impus, dimpotrivă, utilizarea exclusivă a vocabulei „rom“, sub pretextul că a emis acest memorandum la presiunea organizaţiilor ţigăneşti – care consideră că, chipurile, cuvântul „ţigan“ ar fi jignitor – şi după consultarea unor experţi români şi străini, îndeosebi ai O.S.C.E.

 

Îl întrebasem, pe această cale, pe ex-ministrul Petre Roman: nu cumva unul dintre „experţii“ O.S.C.E. a fost şi ţiganul sociolog Nicolae Gheorghe (zis, mai frecvent, şi Gheorghe Nicolae), care este reprezentantul ţiganilor la O.S.C.E.?! Dar, în esenţă, Petre Roman a ignorat total motivele ministrului Teodor Meleşcanu – care, şi el, apelase la experţi în susţinerea Memorandumului său – şi, implicit, a acceptat să se producă prejudiciile devenite evidente, deja, încă din timpul mandatului C.D.R., imediat după schimbarea de macaz provocată de Andrei Pleşu! Iar alte pericole aveau să vină în curând.

 

Între timp, presa, în cvasitotalitatea ei, din lichelism, din lipsă de curaj civic, din lipsă de patriotism sau din spirit mercenar – sau din toate aceste motive la un loc –, a preluat ucazul Pleşu-Roman, iar efectul acestei agresiuni axiologice s-a văzut deja: pretenţia impusă de ţigani de a fi denumiţi „romi“ a ajuns atât de mare, încât ei au ajuns să facă legea în România. Ca o fatalitate istorică, ţiganii sunt „jigniţi“, „discriminaţi“ de toţi, inclusiv de cei care le iau apărarea şi le poartă de grijă, pe când ţiganii nu insultă, nu fură, nu înjunghie, nu omoară, nu poluează sonor, vizual şi olfactiv pe nimeni!

 

Prin intermediul aşa-zisului Consiliu „naţional“ (!) pentru combaterea discriminării (C.N.C.D.) – care este ilegitim, imoral, anticonstituţional, antinaţional, şi, îndeosebi, antiromânesc, întrucât este condus de maghiari –, românii au ajuns să fie daţi în  judecată de ţigani pentru că îi „discriminează“! Dar când li se dau locuri fără concurs – „pe de-a moaca!“ – la liceu şi la facultate, în detrimentul românilor care rămân fără locurile ocupate, astfel, abuziv de ţigani, atunci nu mai sunt discriminaţi: atunci li se cuvine! Când sunt graţiaţi şi scoşi prea devreme şi nereeducaţi din închisori, atunci nu mai sunt discriminaţi: atunci li se cuvine! După care recidivează în crimele pe care le comit, ale căror consecinţe se repercutează, inclusiv pe plan internaţional, asupra românilor! Vezi cazurile Mailat, Argint, Cămătaru şi celelalte. [Iar, acum, cazul ţiganilor din Bălteni, care a avut şi alte aspecte, periculoase, nu doar ca în imaginea alăturată].

 

O expresie clasică a obedienţei Guvernului României – condus, atunci, de premierul interimar Mugur Isărescu – faţă de organismele europene a fost şi Ordonanţa de Guvern nr. 137/31 august 2000; în baza art. 23 alin. (1) al acesteia, printr-o hotărâre abuzivă – ca expresie a obsecviozităţii depline a Guvernului, condus de Adrian Năstase –, Hotărârea de Guvern nr. 1194 din 27 noiembrie 2001, modificată ulterior, a fost înfiinţat C.N.C.D., care, acum, îi discriminează pe toţi românii, deşi ei reprezintă 85 la sută din populaţia ţării. Asta este esenţa „democraţiei“ Occidentului impusă României: nu dictatura majorităţii – care este autentica democraţie! –, ci dictatura minorităţilor, adică inversarea valorilor. Iar inversarea valorilor este „diferenţa specifică“ a satanismului!

 

Este, deja, de notorietate că valorile româneşti suferă un proces de devalorizare prin inversare: sunt minimalizate, ridiculizate, călcate în picioare şi sunt înlocuite cu anti-valorile ţigăneşti şi ale altor minoritari! După tiparul cunoscut, „marca“ Sorin Mitu şi Lucian Boia. Şi după acelaşi procedeu prin care prietenul lui Pleşu, H.-R. Patapievici, înlocuieşte valorile româneşti cu elucubraţiile lui: despre Mihai Eminescu, cel mai mare poet şi ziarist politic al românilor, Patapievici a spus că este „scheletul nostru din debara“, iar despre poporul român a execrat atâtea insanităţi încât e păcat să mai murdăresc [2] hârtia cu ele. Ca director al Institutului Cultural Român – pus de Andrei Pleşu, pe vremea când fusese consilierul preşedintelui Traian Băsescu –, risipeşte banii românilor pentru a satisface ifosele clicii lui. Printre ultimele şi cele mai scandaloase inversări de valori comise de Patapievici constă în faptul că, în locul promovării valorilor tradiţionale ale familiei, el a cheltuit banii noştri pentru a face propagandă pederaştilor, la Stockholm, apoi, a organizat o expoziţie de „artă“ la New York. Ca atare, Andrei Pleşu şi H.-R. Patapievici se numără, şi ei, printre vectorii războiului axiologic dus contra României. [Între timp, H.-R. Patapievici a fost demis şi se anchetează pagubele provocate de acoliţi sub mandatul său].

 

 

 

De la „ti Gange“ şi „athinganoi“ la cuvântul „ţigan“

 

După  cum am mai spus în articolele anterioare, ca şi cuvântul „jidan“ – forma germanicului Jüden, uşor modificată în limbile fonetice ale ţărilor din Europa Centrală şi de Est, de unde l-am preluat noi, în urma imigrării unor grupuri masive ale respectivei etnii –, nici cuvântul „ţigan“ nu are nimic peiorativ în el; noţiunea, în sine, e nevinovată. În schimb, modul de viaţă şi comportamentul agresiv – neschimbate de secole şi neschimbabile, prin efectul cutumelor ţiganilor – sunt cele care le conferă caracteristica peiorativă, ba, încă, semnificând un pericol social nu numai în România, ci peste tot în lume. Cuvântul „ţigan“ are, dimpotrivă, o conotaţie generică – şi, deci, nobilă – în el, căci dezvăluie zona geografică cu care etnia se mândreşte: „ţigan“ provine, se pare, după cum afirmase Iosif Constantin Drăgan, din expresia „ti Gange“, care ar însemna în limba hindusă „de dincolo de Gange“ – de unde ar fi provenit ţiganii (aduşi în Ţările Române de tătari; de aceea, după cum arată Nicolae Iorga, erau numiţi şi „tătăraşi“). Prin pierderea ultimei silabe, a devenit ti-gan, apoi s-a făcut „ţigan“. Oricum, celor mai mulţi lideri ai ţiganilor le place să afirme că ţiganii au venit din India, iar Chris Nickson chiar le precizează locul: Rajahstan (!), un deşert în care India a detonat prima sa bombă atomică.

 

Unii ţigani vor să-şi confecţioneze o genealogie asezonată cu termeni livreşti şi arhaici, ca să le confere o sorginte mai răsărită  şi, urmând spusele sociologul-ţigan Nicolae Gheorghe, pretind că denumirea ar proveni dintr-un cuvânt grecesc, „athinganoi“ sau, după alţii „athiganoi“ [6], care ar fi însemnat „de neatins“ şi care, astfel, îi indica pe „cei care nu trebuie atinşi“; de aici, ar fi rezultat, ulterior, cuvântul „ţigan“. Dacă ar fi să acreditez „ruta“ etimologiei lui Nicolae Gheorghe et comp., cred că „athinganoi“ a dat, mai degrabă, prin prescurtare succesivă – athing-anoi, athing, ating –, pe românescul „ating“, nu pe „ţigan“. Apoi, dacă însemna „de neatins“, relevă, totuşi, faptul pe care Nicolae Gheorghe et comp. l-au trecut sub tăcere: că era un îndemn imperativ al grecilor sau romanilor să nu-i atingă pe ţigani, fiindcă, pe atunci, când umblau cu şatra, erau mult mai împuţiţi decât sunt acum – când au apă curentă la bloc, dar tot nu se spală! – şi, fireşte, nu trebuiau atinşi, ca să nu să se murdărească şi să se contamineze cu ceva, de exemplu, cu T.B.C., cum zice, acum, ziarul britanic The Sun! Probabil că de la această lecţiune subliminală a cuvântului provine respingerea de către ei a denumirii de „ţigan“, fiindcă le reaminteşte mizeria fizică şi morală din care descind şi în care au rămas. Ţinând cont de cum arată acum etnia ţigănească, să ne închipuim cum era în urmă cu un mileniu, când a fost adusă aici, din India, târâtă de hoardele tătărăşti. Apoi, chiar şi acum, India este stratificată foarte rigid în clase sociale, cea inferioară fiind numită paria, cu care celelalte clase nici nu au voie să intre în contact şi, deci, pe ai cărei indivizi nu au voie să îi atingă! „Iezuiţii, din respect faţă de structura socială indiană, evitau contactul deschis cu paria ca să nu devină, astfel, inacceptabili pentru influenţii brahmani“ [7]. Evident, ţiganii nu puteau să provină decât din clasa paria şi, după aducerea lor în Europa, aşa au rămas, în mileniul următor, tot paria, „de neatins“ – desigur, cu excepţia indivizilor care s-au civilizat şi s-au adaptat, cu greu şi tardiv, în marginea popoarelor în cadrul cărora s-au aciuat.

 

Pentru că, la fel de evident, prin expresia „de neatins“ nu se înţelege ceva „intangibil“, care înseamnă altceva: ceva superior, situat în vârful ierarhiei. Înseamnă că ceva nu trebuie atins nu pentru că te murdăreşti, ca în cazul ţiganilor, ci, dimpotrivă, deoarece acel ceva, care este la polul opus, este intangibil fiindcă este ceva sacru, sub aspect religios sau naţional – cum este, de exemplu, Regina Angliei pentru britanici, Regele Spaniei pentru spanioli ş.a., pe care nu ai voie să îi atingi! Deci, aceasta înseamnă „intangibil“.

 

Dar, oricare ar fi antecedentul din care provine cuvântul „ţigan“  – „ti Gange“ sau „athinganoi“ –, vocabula „rom“ nu are nici o legătură cu numele etniei. Ideologii ţigani pretind că „rom“ ar însemna, în „limba“ lor, „om“, deşi ei nu au limbă: au doar nişte rudimente argotice, specifice fiecărui clan şi neinteligibile între ele – la „Olimpiada de rromani“ s-a văzut că ţiganii nu pot comunica între diverse clanuri şi, fireşte, s-au ţigănit între ei [8]. Dar „om“/„rom“ nu este un nume de etnie, ca dovadă că ţiganii, în cvasitotalitatea lor, nici nu ştiu că ar fi „romi“: ei se ştiu că sunt doar ţigani! Deci nu există nici o raţiune să fie folosit ca denominaţie etnică. Dacă ne-am lua după acest diversionist „raţionament“ ideologic ţigănesc, atunci Rusia, Bulgaria şi Serbia ar trebui să se numească, fiecare în parte, „Celovekia“, Franţa „Hommia“, iar Anglia, Canada, Australia, S.U.A., Austria şi Germania – toate, împreună – să se numească „Mania“, pentru că celovek, homme, man = „om“. În Elveţia ar fi o adevărată problemă la alegerea denumirii ţării, deoarece aici vieţuiesc germani, francezi şi italieni în proporţii cam egale!

 

Dar iată şi ce spune un ţigan care se străduieşte, din răsputeri, să acrediteze limba „romani“ şi a scris chiar un dicţionar „rrom-român“ (!): «Am lăsat la final o explicaţie pe care, mai mult sau mai putin, o datoram cititorilor. Am optat pentru termenul de “rrom” si nu de “tigan”, nu atât pentru faptul ca ultimul este perceput de catre comunitatea rroma internationala ca fiind peiorativ, ci pentru simplul motiv ca de un mileniu încoace rromii îsi spun în limba lor rrom (sg.) “rrom”/ rromá (pl.) “rromi” si nu “tigan(i)” (acesta din urma fiind un termen prin care au fost denumiti rromii în Imperiul Bizantin la începutul acestui mileniu). Asadar, este bine de stiut ca rromii s-au adresat si se adreseaza între ei, în limba rromani (tiganeasca), prin formula: “Tu san rrom?” (”Tu esti rrom?”) si nu printr-o formula aberanta de tipul “Tu san cigan?” (”Tu esti tigan?”). Deci, forma legitima este rrom si nu tigan. Nu pierdem nimic daca o folosim. Nici italienii nu-si fac probleme, de pilda, ca ROMA ar putea fi pus în legatura cu Rromá “rromii (tiganii)” ori sintagma FORO ROMANO ar fi confundata cu cea din limba rromani (tiganeasca) Fòro rromanó (sau rromano fòro) “orasul rrom (tiganesc)” etc etc.»

 

Am citat, ad litteram, din Gheorghe Sarău, RROMII, INDIA şi LIMBA RROMANI, Bucureşti, 1997, pag. 161-162, luată de pe http://www.pdffactory.com. Cât despre semnele diacritice, vizate mai înainte, ca şi în articolele anterioare, importanţa lor este evidentă şi din citatul de mai sus, postat, precum şi în materialele din publicaţiile electronice, cel mai adesea, tot fără diacritice: lipsa lor măreşte confuzia dintre români şi „romani“ – căci între timp, văzându-se cu „măgarul legat la gard“, ţiganii l-au uitat pe al doilea „r“, pus, de altfel, după scandalul de la mijlocul deceniului ’9 al secolului trecut, produs de folosirea vocabulei „rom“. De fapt, după cum se vede, şi „filologul“ Sarău este nevoit, aici, după scamatoria „rrom“/„rromani“, să precizeze, în paranteză, „ţigan“ şi „ţigănească“. Or, pentru străini, când văd scris „rromani“ şi „romani“, apoi „romani“ fără â, nu ştiu că primele două cuvinte se referă – tendenţios şi subversiv, e-adevărat! – la ţigani, iar ultimul la „români“ fără diacritice, în presa electronică!

 

Evident, „profesorul“ de ţigănească (pardon, de „limba“ romali/romani/romanes) Sarău aduce argumente ideologice şi absolut false, pentru că realitatea este exact inversă: toţi ţiganii îşi spun între ei ţigani şi nu ar fi ştiut că sunt „romi/rromi“ dacă nu le-ar fi băgat prostii în cap unii ca Gheorghe Sarău, Nicolae Gheorghe, Nicolae Păun et comp. Să meargă, acum, la Roma, la Livorno, Neapole etc., Gheorghe Sarău şi să-i întrebe pe italieni cum este cu Roma şi cu Foro Romano – dacă se confundă sau nu cu „comunitatea roma“ sau „Fòro rromanó“! Şi să vedem dacă ar mai scăpa cu viaţă! Iar noi încă le mai răbdăm impertinenţa, poluarea limbii şi a mediului înconjurător!

 

 

 

Scopul impunerii vocabulei „rom“: subversiunea

 

Aşadar, impunerea vocabulei „rom“ nu are nici o justificare – în afara acesteia singure, subversive şi diversioniste, din cazul de faţă: de compromitere deliberată a României, prin asocierea ţiganilor cu românii, a substituirii lor şi, în final, a creării impresiei că românii sunt, de fapt, ţigani – aşa cum susţin, acum, francezii şi italienii („ginta latină“!), englezii, Jirinovski, Voronin, ungurii. Până şi amărâţii ăştia de bulgari, care acum 7-8 ani mureau de foame şi treceau, masiv, Dunărea ca să cumpere pâine de la noi, ne insultă pe stadioane strigând sportivilor noştri „Ţiganilor!“ [9] – pentru că au aflat din presa românească şi internaţională că între „romi“/rromi/romani“ şi români nu e diferenţă decât de un semn diacritic –, îi jefuiesc la drumul mare pe turiştii români, iar în presa lor mai pretind şi Dobrogea, după ce ne-au luat, abuziv, Cadrilaterul. Prin asta, bulgarii se asociază cu politica revanşardă a ungurilor şi, împreună, „îi ridică mingea la fileu“ lui Vladimir Putin, care şantajează, pe plan internaţional, România, cu spectrul destrămării ei: „Vorbind despre Kosovo la summit-ul Rusia-U.E. de la Lisabona, liderul de la Kremlin a făcut aluzie la posibilitatea revendicării Transilvaniei şi Dobrogei de către etnicii maghiari şi bulgari“ [10]. Care a fost reacţia guvernanţilor la „aluzia“ lui Putin?! Au luat-o şi ei pe ţigăneşte, şi şi-au zis: „Mucles!“

 

Esenţial, însă, este faptul că, indiferent de etimologia lui, nu cuvântul „ţigan“ este acela care este jignitor, peiorativ, cum cred liderii ţiganilor, care, astfel, se ascund după deget, confecţionând ţinte false pentru eludarea problemei şi pentru a-şi justifica fondurile europene şi româneşti însuşite nemeritat, inutil şi abuziv, ci comportamentul lor funciarmente criminogen şi refuzul lor încăpăţânat de a-şi schimba modul de viaţă, chipurile „tradiţional“, cum pretind, pompos, ei, „liderii“. Aşa cum le-am mai propus, pot să-şi zică şi gerrmani, sau neoindieni, sau în alt fel, denumirea – oricare ar fi ea! – nu va schimba cu nimic atitudinea celorlalţi faţă de ei, dacă nu se schimbă ei înşişi, civilizându-se. În fond, de 19 ani ţiganii îşi zic, cu impertinenţă, „romi/rromi“. Au dobândit mai mult prestigiu, a avut vreun efect aproprierea acestei vocabule în afară de faptul că i-a ultragiat, i-a denigrat şi i-a devalorizat pe români din cauza confuziei insinuate?! Au făcut vreun progres în integrarea lor în România sau în Italia, Franţa, Spania, Anglia, Elveţia, Germania etc.?! Nu! Ţiganii au fost repudiaţi la fel ca înainte, de peste tot, iar, în ultimii ani, din Italia, cu şi mai mare energie: şi în mod întemeiat! Dar, evident, dacă îşi vor mai zice „romi/rromi“, în mod cert nu vor mai avea nici o şansă să se integreze în România, pentru că, deja, ne-au compromis definitiv în ochii străinătăţii, iar pentru asta nu vor fi iertaţi niciodată.ATT00001.

 

După  ce i-am tolerat cinci secole şi după 19 ani de agresiune axiologică, ideologică şi faptică din partea ţiganilor, trebuie să se termine cu toleranţa faţă de ei [11], ca, de altfel, şi faţă de celelalte minorităţi agresive – toleranţă care, dacă va mai fi continuată, atunci nu va mai fi decât prostie patentă! Şi prima modalitate de a şterge această ruşine este, deocamdată, una radicală şi irevocabilă, cu care să înceapă imediat: să nu-şi mai zică şi să nu li se mai zică „romi/rromi“, ci aşa cum îi ştie toată lumea – ţigani. A doua modalitate este să înceapă să se civilizeze, iar a treia, să fie civilizaţi „forţat“, inclusiv prin muncă şi prin şcoală, cum indica, recent, Daniel Barbu, şeful unei catedre de ştiinţe politice: „pentru că un tînăr ţigănuş se poate să nu-şi dea seama la ce-i serveşte şcoala. Ar trebui introdusă de urgenţă obligativitatea învăţămîntului pînă la 18 ani“ (sic). Evident, Daniel Barbu ar fi trebuit să zică „reintrodusă“, fiindcă în Socialism fusese, deja, introdusă, iar profesorii erau, şi ei, obligaţi să se ducă la casele ţiganilor ca să le aducă puradeii la şcoală, unde veneau, o vreme, dar nu ca să înveţe, ci ca să fure şi să-i violenteze pe copiii românilor! După care abandonau şcoala. De altfel, abandonul şcolar al ţiganilor, în oricare ţară s-ar afla, este relevat de Sir Angus Fraser, peste tot, în cartea sa, ŢIGANII (vezi nota 14). Dar, aşa cum atestă interviul pe care i l-a luat ziaristul Răzvan Ciobanu, Pentru autoritatile romane, un tigan in minus, o problema in minus, plin de contradicţii şi de omisiuni condamnabile în referirile sale la ţigani, deşi este doctor în politologie, prin ideile sale inextricabile – ca să mă exprim eufemistic –, prof. univ. Daniel Barbu seamănă, mai degrabă, cu doctorul Ciomu: elocvente, în acest sens, sunt foarte numeroasele comentarii pe forum, aproape toate negative [12]! [Între timp, printr-o aberaţie tipic liberală, a fost numit ministrul Învăţămîntului!].

 

Ţiganii: o bombă social-demografică cu explozie întârziată

 

Oricum, dacă problema maghiarilor reprezintă o bombă politică  interetnică [13] – în special prin posibila promulgare, de către P.N.L. plus U.D.M.R., a autonomiei aşa-zisului „Ţinut Secuiesc“ – cum pretind tot mai vehement Laszlo Tokes şi Marko Bela, în ultimele lor acţiuni, deşi „secui“ mai sunt vreo 500 de indivizi –, problema ţiganilor constituie o bombă demografică cu explozie întârziată – de care s-a temut şi Cehoslovacia în deceniul 7 al secolului trecut, motiv pentru care intenţiona ca, „după 2-3 naşteri, ţigăncile să fie sterilizate“ [14]; apoi, constituie o bombă socială prin bolile transmise, prin conflictele provocate şi crimele comise, prin înmulţirea în proporţie geometrică/exponenţială şi prin revendicările neîntemeiate de protecţie socială. Acuzele făcute de ziarul britanic The Sun [15], cum că aduc T.B.C.-ul în Anglia, nu erau întru totul lipsite de temei. Mai mult, spre deosebire de tendinţa generală de scădere a populaţiei româneşti, etnia ţigănească manifestă tendinţa contrară: de creştere demografică accelerată.

 

Motiv pentru care preşedintele Traian Băsescu s-a arătat îngrijorat de perspectiva sumbră a diminuării ponderii românilor!

 

Ca atare, nu mai este o excentricitate gratuită avertismentul emis, la congresul neonaziştilor din Europa, ţinut recent în Germania, că, în curând, Europa va fi dominată de ţigani! Deja deputatul-ţigan P.S.D. Mădălin Voicu ne ameninţase şi el, acum vreo câţiva ani, că, dată fiind tendinţa exponenţială de înmulţire a ţiganilor, este posibil ca, „peste vreo două decenii, ţiganii să conducă România, nu atât pentru că ar fi rromi, cât pentru că îi vor depăşi numeric pe români şi, dintr-o etnie conlocuitoare, ţiganii vor deveni una înlocuitoare“! Şi, ca lider al lor, probabil că le ştie mai bine situaţia decât statisticienii noştri! Repet sugestia dată editorilor de la National Geographic, numărul din noiembrie 2006, în limba română [16]: să traducă cele 26 de pagini despre ţigani în limbile de circulaţie internaţională în care apare revista. E util de ştiut şi ceea ce scriu unii ţigani despre ei înşişi, poate se mai lămuresc şi cei de la The Sun sau alţii ca ei, din Uniunea Europeană sau de la Mental Disability Rights International (M.D.R.I.), din S.U.A., care ne-au denigrat, americăneşte, în New York Times [17].

 

Pe postul Realitatea TV, a fost realizată, la începutul lunii noiembrie 2008, o emisiune care purta ca titlu chiar ideea enunţată, atunci, de Mădălin Voicu: „Etnie conlocuitoare sau înlocuitoare?!“ Dincolo de tenta aparent ironică, trebuie să vedem, mai degrabă, perspectiva terifiantă care ne aşteaptă dacă nu luăm, urgent, măsuri radicale de contracarare!

 

 

 

Extinderea campaniei antiromâneşti în Occident

 

După  scandalul ţiganului Mailat, campania externă antiromânească s-a înteţit. Autorităţile italiene au trecut la elaborarea decretului de expulzare. Aşa cum prevenise, la începutul lunii noiembrie 2008, analistul Valentin Stan, într-o emisiune „Sinteza zilei“, de la Antena 3, această măsură, sub diverse forme, a fost preluată şi de alte state. E-adevărat că unele publicaţii, precum ziarele România liberă şi Ziua, au relevat că tot scandalul Mailat a fost o înscenare, spre a permite Italiei să treacă la măsurile cunoscute. Dar pentru statele occidentale nu va fi o dificultate tehnică sau un impediment moral să găsească pretexte pentru a-i trimite în România nu numai pe ţiganii plecaţi de aici, ci şi pe ţiganii emigraţi din alte ţări, sub motivul că nu mai au acte, că au uitat să vorbească româneşte (corect) fiindcă au emigrat de multă vreme etc. etc. – cum, de altfel, în urmă cu câţiva ani, s-a mai încercat de către Germania şi Franţa! Culmea este că, în toiul campaniei generate de scandalul Mailat, unii „analişti“ români au venit cu o nouă inovaţie lexicală: au început să vorbească, cu preţiozitate, despre ţigani numindu-i „comunitatea roma“ (sic). Ce o mai fi şi asta, „comunitatea roma“?!

 

Oricum, scandalul Mailat, regizat destul de bine, trebuie corelat cu cazul infractorului Costel Argint, care, deşi era urmărit prin Interpol, a primit azil politic în Italia şi i-a fost adus, ca – nici mai mult, nici mai puţin – „preşedinte al Asociaţiei Refugiaţilor Politici Rromi şi Români în Italia“ [18], la conferinţa premierului Tăriceanu, ţinută la Accademia di Romania! Fără îndoială, şi aici este ceva putred: aşa ne sprijină Interpolul să-l găsim pe interlopul Costel Argint?! Atât de superficial face Guvernul Italiei anchete pentru a acorda azil politic unor infractori căutaţi de Interpol?! Nu mai vorbesc de incapacitatea diplomaţilor români şi a Serviciilor Secrete româneşti de a gestiona, şi de această dată, vizita oficialilor noştri în Italia, deoarece în presă s-a comentat îndeajuns, iar unii de la Adevărul s-au întrebat, chiar dacă fără eficienţă: „Apariţia lui Argint – spectacol premeditat?“ [19].

 

Dezinformarea este comisă, fireşte, inclusiv de mass media străine, cu concursul chiar al unor membri ai unor instituţii româneşti. Un astfel de exemplu este materialul „Romii: cea mai discriminată minoritate în UE şi în România“, difuzat de B.B.C. Aici, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, Attila Gasparic, referindu-se la modul cum sunt priviţi ţiganii – pe care, evident, îi numeşte „romi“ –, „crede că de vină pentru prejudecăţile oamenilor sunt mentalităţile învechite, (…) cauzate de stereotipuri moştenite de dinainte de ‘89, când nu existau minorităţi în această ţară. Nu se vorbea despre ele şi foarte mulţi nu-şi dau seama că există“ (sic) [20].

 

Adică, spune, „în două vorbe, trei prostii“: ori „nu existau minorităţi“, ori „nu se vorbea despre ele“ (deşi existau, cum se subînţelege): sunt două lucruri diferite. Individul se face că nu distinge între „minorităţi“ ca specie conceptuală şi juridică, recunoscută de stat, şi „minorităţi“ ca specie demografică şi sociologică, existentă faptic, dar nerecunoscută juridic – aşa cum este situaţia acum în Franţa, Grecia, Germania etc. De aceea, trebuie să subliniez că Gasparic minte cu neruşinare: deşi este un oficial al statului român, denigrează România în mod calificat. Într-adevăr, ca „maghiar pur“ – cum le place lor să se numească –, el ştie că, în documentele de partid şi de stat „de dinainte de ’89“ se folosea expresia standard „maghiari, germani şi alte minorităţi naţionale“ – iar toată lumea ştia că expresia „şi alte minorităţi naţionale“ îi desemna pe evrei, ţigani, ruşi, ucraineni şi alte minorităţi, enumerate, exhaustiv, în Anuarul Statistic Român, care se găseşte şi acum în biblioteci. Mai mult, „ca expresie a democraţiei socialiste“, se formaseră Consiliul Oamenilor Muncii de Naţionalitate Maghiară – care, după decembrie ’89, a devenit U.D.M.R. –, Consiliul Oamenilor Muncii de Naţionalitate Germană – care, după ‘89, a devenit F.D.G.R. –, şi altele. Şi materialul anonim difuzat de B.B.C. se încheie astfel: „Până în momentul de faţă, cele mai multe amenzi aplicate de C.N.A. posturilor de radio şi televiziune au fost pentru cazuri de discriminare etnică“. Dar pe acest mincinos Attila Gasparic cine îl amendează pentru că denigrează România pe banii noştri?! Pentru că alterează imaginea României pe plan extern, acest Attila Gasparic intră sub incidenţa Legii pentru apărarea siguranţei naţionale şi trebuie condamnat ca atare!

 

În mod categoric, unul dintre cele mai importante şi mai puternice mijloace de influenţare în masă este Internetul. Ca să vă daţi seama cât de mare este penetrarea, pe plan internaţional, a scamatoriei grafice că „rom“ nu este ţigan, ci este sau ar putea fi român este faptul că în enciclopedia electronică Encarta apare cuvântul „rom“, ca membru al „poporului Roma“, Romany/Romani fiind limba „poporului Roma“ [21]; iar, în lista de cuvinte a dicţionarului, după Romani urmează… Romania, ca „ţară în sud-estul Europei etc…“; şi la cuvântul tzigane, pronunţatcigan, apare ca denumire a poporului Roma, dată în… Ungaria! Or, Encarta are o mare răspândire, aspectul cu ţiganii nefiind singura denigrare la adresa României conţinută în ea. Dar nu aţi întâlnit, pe nicăieri, un protest oficial al autorităţilor române trimis editorilor Enciclopediei Encarta contra denigrării României, deşi există motive temeinice şi norme juridice internaţionale şi deşi, în anii anteriori, li s-a atras atenţia oficialilor despre denigrarea României comisă de Encarta.

 

În contrast cu situaţia asta şi cu agresiunea organizaţiilor interne ale ţiganilor şi internaţionale contra României pe tema „discriminării“, trebuie să amintesc un fapt care vine în sprijinul contraofensivei pe care trebuie să o întreprindem: deşi, în Franţa, termenul prin care erau desemnaţi era cel de gitane, în ultimele decenii se foloseşte tot mai frecvent cel de tzigane. Ca, de altfel, şi Sir Angus Fraser, care, în toată cartea sa, ŢIGANII, precum şi în vasta sa bibliografie, se întâlnesc numai termenii gypsyzigeunerTsiganologieciganocyganietzigan etc. La fel procedează, de exemplu, şi Yul Brynner, celebrul actor din filmul Cei şapte magnifici, care cântă Le Tzigane et moi, titlu pus pe coperta CD-ului său [22] şi nu l-a condamnat nimeni pentru discriminarea şi „jignirea“ ţiganilor, cum face C.N.C.D. în România!

 

Ţinând cont de cum a reacţionat în ultimii ani, presa internă a devenit, în mod evident şi în cea mai mare parte a sa, un pericol major pentru România, deoarece dezinformează opinia publică şi induce o stare halucinogenă de defetism, de lehamite, care să provoace slăbirea rezistenţei la agresiune şi, implicit, să determine inacţiunea populară: defetism propice pentru organizaţiile oculte, care caută şi reuşesc să „ocupe“ România sub aspect financiar, economic, cultural, informaţional etc., fără a mai trage un foc de armă, ca în vremurile recent apuse. În aceasta constă, în esenţă, specificul războiului axiologic, atipic, din vremea noastră, căruia i-a căzut victimă România!

 

 

 

Ţiganii – o iminentă bombă politică a Uniunii Europene

 

Pe lângă faptul că ţiganii au devenit o bombă interetnică  şi socio-demografică, între timp situaţia s-a complicat şi mai mult, căci aceştia au devenit atât o bombă politică  internă.

 

Anterior presei obediente şi mercenare, vina pentru convergenţa acestor pericole o poartă, în principal, autorităţile române, instituţiile româneşti, „sistemul ticăloşit“ – cum a fost calificat de însuşi preşedintele Traian Băsescu. Astfel, trebuie să repet – şi apelez la toţi ziariştii patrioţi să repete şi ei, continuu, şi să disemineze aceste informaţii – că, după ce Andrei Pleşu, ca ministru de Externe, a impus verbal, prin autoritatea sa, anularea Memorandumului H03/169 din 31 ianuarie 1995, ultimul ministru de Externe al Convenţiei Democrate, Petre Roman, a „emanat“ Memorandumul nr. D2/1094 din 29 februarie 2000, prin care a anulat expres Memorandumul ministrului Teodor Meleşcanu şi a impus utilizarea vocabulei „rom“. Deşi, cu puţin timp înainte de a fi fost el instalat în post, tocmai se întâmplase incidentul cu cei doi generali de la Ministerul de Interne cărora le fuseseră interzisă intrarea într-o ţară străină şi fuseseră reţinuţi în aeroport fiindcă pe paşapoartele lor era trecut indicativul „Rom“, iar ofiţerii de frontieră, crezându-i ţigani pe respectivii generali români, i-au reţinut, prevăzători, în „carantină“. Incidentul s-a repetat, ulterior, cu o altă delegaţie oficială.

 

Unele dintre gravele consecinţe ale introducerii vocabulei „rom/rrom“  deveniseră evidente încă din timpul mandatului său. Dar Petre Roman, care fusese „os de ardelean prin nevastă-sa“, murea mai mult de grija ţiganilor „jigniţi“, decât de grija pentru imaginea şi prestigiul României, compromise, deja, de ţigani la vremea când le devenise avocat din oficiu. Aşadar, unul dintre principalii vectori ai războiului axiologic contra României este sinistrul ex-premier Petre Roman. Evident, nu doar pentru că el a facilitat consolidarea, în conştiinţa opiniei publice internaţionale, a echivalării românilor cu ţiganii şi a devalorizat, astfel, conceptele de „român“ şi „românitate“ – care fac parte din Patrimoniul Naţional –, ci, în plus, şi pentru că este promotorul altor forme esenţiale de devalorizare: prin introducerea expresiei „mormane de fiare vechi“ a devalorizat moral marile complexe industriale – care au fost vândute, apoi, pe nimic, unor investitori „strategici“ (citeşte: escroci) –, iar prin liberalizarea cursului leu-dolar a devalorizat moneda naţională şi, astfel, a provocat principala modalitate prin care România este ruinată, continuu, de două decenii: ruinată pentru români, în scopul îmbogăţirii, preponderent, a alogenilor!

 

Alte consecinţe pernicioase ale introducerii deliberate a vocabulei „rom/rrom“, pentru a-i confunda pe români cu ţiganii, le vedem şi azi, iar pe altele încă nici nu ni le imaginăm.

 

După  ce, în 2 noiembrie 2007, mi s-a postat pe AlterMedia studiul „Înnegresc ţiganii imaginea României?!“, în care argumentam detaliat ideea republicată, insistent, de mine în ultimii şapte ani – şi anume necesitatea interzicerii vocabulei „rom/rrom“ şi folosirea exclusivă a cuvântului „ţigan“, aşa cum cerea şi Memorandumul H03/169 –, d-lui prof. Ion Coja i s-a postat, în 13 noiembrie 2007, tot pe AlterMedia, articolul „Cea mai mare problemă a României este că românii sunt confundaţi cu romii“ [23]. Titlul însuşi este un citat dintr-un clasic în viaţă: Graham Watson, liderul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (A.L.D.E., grup parlamentar în cadrul Parlamentului European), care ne căinează, prin această formulă, etalată în antetul primei pagini a ziarului Ziua din 7 noiembrie 2007, şi preluată de alte publicaţii (electronice). În respectivul material, prof. Coja, mergând pe teza mea, subliniată mai sus, expune multe alte idei valoroase. Laconic zis, articolul său este remarcabil, dar se încheie lamentabil. La sfârşit, a dovedit o inexplicabilă cecitate politică şi – crezând că rezolvă încurcătura în care ne-au băgat autorităţile, ba ar mai face şi un bine omenirii! – emite această afirmaţie incredibil de aberantă: „…Este cazul să ne punem totuşi, cu toată seriozitatea, întrebarea dacă nu cumva soluţia finală a problemei ţiganilor, de interes de-acuma european, poate chiar planetar, va trebui să includă şi constituirea unui stat naţional al ţiganilor“ (sic).

 

Cu alte cuvinte, adică, propune „să li se dea ţiganilor un stat“. Dar nu spune unde, ci doar sugerează, în finalul materialului: „Aşa cum constituirea Israelului a pus capăt unui statut milenar incert şi nedemn al evreilor, nemeritat, constituirea unui stat al ţiganilor ar putea rezolva cea mai mare parte din ceea ce acum înseamnă problema ţiganilor din Europa. Evident, ca şi în cazul evreilor, soluţia va trebui să învedereze un teritoriu cât mai apropiat de cel care va fi fost obârşia din care ţiganii au fost dislocaţi în urmă cu aproape o mie de ani şi pe care ei ar redobândi-o astfel“ (!).

 

Riscant, în această problemă, este, după mine, să faci o asociere şi o paralelă între evrei şi ţigani: cum să-i alături, fie şi în scris, pe evrei cu ţiganii?! Ce zice Organizaţia supravieţuitorilor holocaustului, din Tel Aviv, care l-a avertizat – manifestând, deci, bunăvoinţă! – pe prof. Coja că o să-l ucidă [24]?! E-adevărat că Shimon Samuels, directorul pentru relaţii internaţionale al Centrului Wiesenthal, le-a luat apărarea ţiganilor, pe motiv că Adrian Cioroianu ar fi cerut „deportarea ţiganilor“, dar asta nu se ia în consideraţie: Cioroianu se referise, „corect politic“, la „infractori“, nu la „ţigani“.

 

 

 

Misterul înfiinţării şi localizării statului Ţiganistan

 

Chiar dacă, referitor la evrei, prof. Ion Coja face câteva consideraţii aparent corecte, pentru că, în fond, se situează pe poziţii sioniste – condamnate vehement de către evreii fundamentalişti din S.U.A., organizaţi în Neturei Karta, care, cu perseverenţă, afişează lozinci ca „Statul Israel nu trebuie să existe“, „Iudaism nu înseamnă sionism“, „NU atrocităţilor Israelului din Gaza şi Liban!“ etc. [25] –, nu ne putem reprima întrebarea fatidică: unde să li se dea un stat?! Căci, un stat presupune un teritoriu, cum recunoaşte şi prof. Coja! În India, de unde au venit, cum insinuează autorul?! E-adevărat că ideea „trimiterii ţiganilor în India“ se formulase şi în Cehoslovacia [26]. Dar, nu are India o populaţie cu mult peste un miliard de indivizi, majoritatea fiind muritori de foame?! Sigur, în comparaţie cu această imensitate demografică, în continuă creştere, cele două-trei milioane de ţigani din România ar trece neobservate, dacă ar fi duse acolo. Dar, India are destui săraci ai ei, în comparaţie cu care ţiganii din România par chiar pricopsiţi – ca să nu mai vorbim de „barosani“ ca alde Nicolae Păun – care, obraznic, mai vrea şi să ne schimbe dicţionarele [27]! –, Adrian-copilul-minune – care împuţeşte atmosfera cu manelele sale! –, „împăratul“ Iulian, „regele“ Cioabă, ţiganul-sociologist Nicolae Gheorghe ş.a. –, aşa că, totuşi, nu-şi va primi înapoi „ramurile indiene rupte şi rătăcite“.

 

De aceea, evident, în Europa li s-ar putea da un stat acolo unde sunt cei mai mulţi pe km/pătrat. Şi unde se întâmplă asta?! Iarăşi evident, în România. Şi chiar dacă nu România are cei mai mulţi ţigani, acei membri ai „sistemului ticăloşit“ care ne conduc vor recunoaşte, la presiunea U.E., că are! Astfel că, întrucât am fost singurii care i-am tolerat cinci secole, pentru că i-am acceptat şi nu i-am exterminat, cum făcuseră, multă vreme, toate statele europene – cum relevă Sir Angus Fraser şi cum precizează chiar prof. Ion Coja în articolul sus-menţionat [28] –, va trebui să le oferim, tot noi, românii, şi un stat, de vreme ce le-am permis să ni se substituie ca denumire naţională, căci, pentru străini, „român“ a devenit sinonim cu „rom“, cum zice şi Graham Watson, adică cu ţigan – cum ar trebui să zică şi Graham Watson! Deoarece India, care este putere nucleară, nu va accepta să-i primească pe ţiganii din România – cu atât mai puţin pe cei din Europa – doar pentru că aşa ar vrea Uniunea Europeană! Zeci de milioane de indieni (însumând de mai multe ori populaţia României!) emigrează în Arabia, în America de Nord (îndeosebi), chiar în Africa, iar prof. Ion Coja sugerează că trebuie să li se dea „stat“ în India: să se înfiinţeze statul Ţiganistan!

 

Palate tiganesti 1

 

Dar de ce să nu le dăm, tot noi, şi „un stat naţional“?! Pentru că organizare politică au destulă, chiar mai multă  decât noi: ei au şi „împărat“, şi „rege“,  şi bulibaşă, şi stabor şi „palate“ cu multe turnuleţe. „Naţiune“ nu au, încă, dar au, deja, un factor premergător constituent, „cultură“, pentru că au mai multe „culte“. Au „cultul“ şuţului (adică al hoţului): în interiorul etniei ţigăneşti, printre cei mai respectaţi membri sunt consideraţi şuţii – cei care fură mai mult şi nu sunt prinşi. Iar, dacă sunt prinşi pentru comiterea diverselor infracţiuni – înşirate pe toată gama criminalităţii, de la furturi la omucideri, cum avea să constate, tardiv şi ofuscat, inclusiv premierul Tăriceanu! –, au asigurat, în consecinţă, şi „cultul“ „ocnaşului“: tot astfel, cel mai prestigios şi, totodată, cel mai temut membru al clanului este cel care are mai mulţi ani de puşcărie. Au, apoi, „cultul“ şmenarului şi „cultul“ escrocheriei. Aceasta e denumită în „limba romali/romanes/romani/romany“ „bişniţă“: adică, business, devenită, în engleza-ţigănizată, bişniţă, de unde a intrat, din nefericire, şi în limba română – sau, mai exact zis, în maculatura unor condeieri. Una dintre variantele cele mai răspândite ale acestei forme de escrocherie este „alba-neagra“. Ca dovadă că această „cultură“ a lor ar fi puternică – sau, mai degrabă, că unii dintre românii noştri sunt imbecili! – este faptul că a început să ţigănizeze şi limba română: din când în când, unii ziarişti români tâmpiţi pun, în materialele lor, astfel de cuvinte ţigăneşti, uneori chiar în titlu. De exemplu, au apărut titluri ca acestea: „Guvernul a dat pe şest o ordonanţă…“. Ca să nu mai vorbesc de cuvântul „mişto“, folosit, frecvent, de către vorbeţii din audio-vizual şi de condeierii din presă; cel mai recent caz este un anume Rene Pârşan [29]! [Iar acum, cu scandalul de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu“, pe toate posturile TV este etalat alt ţigănism: „şpagă“].

 

Pentru că, totuşi, India este suprapopulată, cred că tot ideea – singura rezonabilă! – a ex-ministrului de Externe Cioroianu trebuie dezvoltată: trebuie făcut un stat al ţiganilor, dar nu în Egipt, ci în Sahara. Aşa cum, acolo, pot să trăiască beduinii, la fel pot s-o facă şi ţiganii: au şi ei corturi, migratori vor să rămână, violenţi sunt şi, deci, îşi pot forma miliţii cetăţeneşti pentru a-şi asigura autoapărarea etc.; trebuie doar să înveţe să muncească, precum tuaregii, beduinii ş.a. şi, evident, să nu contamineze oazele pe lângă care vor trece din când în când, ca să le rămână apă de băut; pentru că de spălat nu au nevoie, căci nu se va mai întâmpla ca în Franţa, să fie daţi jos din autobuz, pentru ca şoferii de autobuz să nu mai facă grevă din cauza păduchilor ţigăneşti. E-adevărat că, în ziarul Adevărul, în care s-a publicat această ştire, condeierul, care semnează, foarte „curajos“, cu M.C., foloseşte un titlu foarte mincinos: Grevă la Lyon din cauza păduchilor româneşti! NU, nu erau păduchi româneşti, ci păduchi ţigăneşti! „Pentru că nu se spală, miros insuportabil de urât“, a povestit unul dintre şoferii din Lyon [30]. Pe când, în Sahara, nu-i mai deranjează nimeni!

 

 

 

Se cloceşte apariţia „naţiunii ţigăneşti“!

 

Ce le mai trebuie ţiganilor, pentru a li se asigura „management“-ul şi statutul de prestigiu, pe care, în ultimul mileniu de vieţuire în Europa, nu au reuşit să şi-l dobândească singuri?! Ca Uniunea Europeană să declare sus şi tare că ţiganii sunt o naţiune mare!

 

Din surse demne de încredere şi bine informate, se ştie că marile naţiuni europene pregătesc o rezoluţie chiar în acest sens: să  propună Uniunii Europene ca aceasta să decidă ca etnia ţigănească să devină cea mai nouă naţiune a Europei. Aşadar, prin ucaz, Uniunea Europeană, va proceda tot aşa cum, nu demult, Uniunea Sovietică decreta ce popoare să mai apară în interiorul ei. Deci, are dreptate Vladimir Bukovski când spune că Uniunea Europeană este un alt tip de Uniune Sovietică. Ba, Ignaçio Ramonet, în Geopolitica haosului, afirmă că este un tip de stat federal chiar mai rău, mai represiv decât Uniunea Sovietică! Apoi, dacă se decretează de către Uniunea Europeană că ţiganii sunt o naţiune – pe care, deja, îi consideră „popor european“ –, fireşte, trebuie să li se dea şi un stat. Pentru că ideea cu „datul unui stat“ le-a fost, deja, dată.

 

În mod cert, această hotărâre, privind acordarea statutului de „naţiune“  ţiganilor, care dospeşte în interiorul Uniunii Europene, este destinată erodării, în continuare, a statalităţii şi suveranităţii României.

 

Împotriva reificării ideilor de „naţiune ţigănească“ şi „stat al ţiganilor“ trebuie să ne opunem prin toate mijloacele.

 

Pentru că tot a amintit prof. Coja de „soluţia finală“, consider că instituirea unui stat al ţiganilor nu numai că nu este „soluţia finală“, ci este chiar împotriva cutumelor ţigăneşti şi a tezelor formulate de unii lideri ţigani, precum acel Nicolae Gheorghe – mai cunoscut sub numele din catalog, de Gheorghe Nicolae –, de care am amintit: ei vor să fie consideraţi „popor transfrontalier“, adică, zis mai puţin academic, „popor nomad“, migrator; ba, mai mult, vor statutul de „naţiune transnaţională“ (sic)! Desigur, ultima sintagmă este o contradicţie în termeni, dar nu trebuie să ne poticnim de probleme de logică formală, când e vorba să aplicăm logica dialectică. Ideea pe care vor ei să o sugereze prin această expresie contradictorie este aceea de a fi lăsaţi să meargă unde vor. De aceea, nu pot fi consideraţi nici măcar „popor“, ci doar grupuri nomade, dispersate şi eterogene de ţigani. Desigur, în ultimele decenii, s-au găsit unii lideri de-ai lor care să încropească o oarecare organizare internaţională, iar alţii, în spatele lor, îi utilizează ca masă de manevră.

 

„Soluţia finală“ – conform acestei sintagme deja consacrate – este nu să li se dea, plocon, un stat, ci, dimpotrivă: eu susţin, conform cutumelor ţigăneşti şi directivei europene 38/2004 privind libera circulaţie, că trebuie să fie lăsaţi şi chiar determinaţi să emigreze, de la noi, în toată Europa şi în toată lumea. Şi-aşa ne-au acuzat unii, ca adulterinul Günter Verheugen, vicepreşedintele Comisiei Europene, că nu le acordăm ţiganilor toate drepturile, că îi „discriminăm“ şi nu-i ajutăm „să se integreze“ mai repede: să-i ia la ei, în Germania, în Franţa, în Anglia, să îi educe ei – fie şi în puşcăriile lor bine dotate şi umanizate – şi să le dea drepturile lor, căci au metodă şi teorie: Magna Cartha Libertatum. Cu această ocazie, să îi înveţe pe ţigani că, înainte de a revendica drepturi, trebuie să se achite de obligaţii! Culmea „politicii corecte“ este că, deşi Günter Verheugen le-a luat, mereu, apărarea ţiganilor, acuzând România – totdeauna în necunoştinţă de cauză! – că nu se ocupă de ei, liderul lor cel mai impertinent, ţiganul-deputat Nicolae Păun, pretinde că „Gunther Verheugen a jignit profund etnia rromilor“ [31]! E-adevărat că, între timp, şi „preopinentul“ său, Günter Verheugen, s-a rătăcit în meandrele realităţii urbane, căci a greşit patul conjugal şi a nimerit în cel al amantei sale, Petra Erler [32], pe care a făcut-o şefa lui de cabinet.

 

 

 

România – raiul infractorilor

 

Dar aşa se face, azi, Istoria: adulterinii şi pederaştii de la U.E. şi C.E., fasciştii nepoatei lui Benito Mussolini – fiul unui fierar (ţigan, cumva, şi el?!) –, cămătarii de la F.M.I., criptocomuniştii Jirinovski şi Voronin [33], horthyştii de la U.D.M.R., ţiganii de la „Romani Criss“ – care „n-au decât să ţipe până mâine“, cum i-a prevenit, binevoitor, preşedintele Băsescu [34] – şi alţii de acelaşi calibru ne dau lecţii de morală şi de „corectitudine politică“, de „management“ politic şi naţional. Şi, cum am mai spus în articolele menţionate anterior pe tema ţiganilor, ţiganii sunt susţinuţi de Ungaria, prin intermediul unei organizaţii de spionaj, camuflată sub numele benign Fundaţia Söröş pentru o Societate Deschisă [35] şi supranumită „Caracatiţa Söröş“ – deoarece acţionează inclusiv prin intermediul unor filiale ale sale cu alt nume, precum Project on Ethnic Relations [36]; evident, ei o vor deschisă la agresiunile externe!

 

Faptul că Italia şi, apoi, după exemplul ei, celelalte ţări occidentale se vor opune imigrării ţiganilor în interiorul lor atestă, categoric, perversitatea, duplicitatea şi ipocrizia lor: ele vor democraţie, dar aşa cum vor ele să o aplice altora, nu şi lor însele! Dacă  Italia şi celelalte ţări vor continua să-i trimită înapoi, în România, pe ţiganii emigraţi de aici – deşi au devenit, şi ei, cetăţeni europeni şi, deci, pot să imigreze oriunde, pot să muncească acolo şi, totodată, trebuie să-şi ispăşească eventualele pedepse privative de libertate în puşcăriile ţărilor în care au comis crimele pentru care sunt condamnaţi! –, atunci vom avea un motiv întemeiat să denunţăm tratatele cu Uniunea Europeană şi să ne retragem din ea. Dacă, desigur, nu ne va rejecta, între timp, Uniunea Europeană din cauza recentelor modificări aberante ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală – modificări care vor transforma România în „raiul infractorilor“ [37] şi, de aceea, în mod întemeiat, au determinat, protestul Excelenţei Sale Domnul Nicholas Taubman, ambasadorul – la vremea respectivă – S.U.A. în România, căruia, între timp, i se alăturaseră ambasadorii Marii Britanii, Olandei şi Germaniei.

 

În ceea ce mă priveşte, eu sunt convins că Uniunea Europeană va accepta criminalele modificări ale legilor penale comise de Guvernul României, deşi au fost denunţate ca inadmisibile de către ambasadorul Nicholas Taubman şi de ceilalţi ambasadori, şi deşi, până acum, U.E. a tot făcut obiecţii, indirect, prin intermediul comisarului Franco Frattini – vicepreşedinte al Comisiei Europene (C.E.), care, în timpul aceleiaşi conferinţe ţinute la Bucureşti, ne-a confundat de două ori cu Bulgaria! [38] –, cum că România nu îndeplineşte condiţiile admiterii în U.E. la capitolele „Ju$tiţi€“ şi lupta contra corupţiei, acuză iterată recent de Olanda. Dar nu este nici un paradox aici: aceste obiecţii fuseseră făcute doar de formă, ca praf în ochii opiniei publice, fiindcă devenise evident, pentru observatorii atenţi ai fenomenului, că marea corupţie este un altoi importat din Occident, dezvoltat pe bălegarul autohton, adus la suprafaţa societăţii de Retrovoluţia din decembrie 1989.

 

Or, Uniunea Europeană intenţionează, în continuare – aşa cum a transformat România într-o neocolonie occidentală (vest-europeană, îndeosebi), căreia îi sustrage materiile prime şi forţa de muncă, îndeosebi prin brain drain [39], pe de o parte, iar, pe de altă parte, a redus-o la o piaţă de desfacere şi consum a produselor ei –, intenţionează, ziceam, să o transforme în cloaca maxima a Europei, unde să-şi trimită criminalii (violatorii, pedofilii, pederaştii) să zburde lejer, unde să-şi exporte mafioţii şi investitorii „strategici“ la furat şi la spălat banii murdari, fiindcă România va deveni, prin propria voinţă a Parlamentului ei – în urma aprobării respectivelor modificări ale legilor penale, ca să îi apere inclusiv pe infractorii din clasa numită „gulerele albe“ –, „raiul infractorilor“.

 

 

 

Ţiganii şi suporterii lor români

 

E absolut falsă ideea exhibată de unii comentatori, ca de exemplu, Radu Tudor, imediat după apariţia în mass media interne şi internaţionale a cazului Mailat: anume că el, Radu Tudor, „timp de 15 ani de când lucrează în presă, a considerat că ungurii sunt cei mai periculoşi pentru România, dar, iată, cazul Mailat l-a făcut să creadă că nu ungurii, ci ţiganii sunt cei mai periculoşi!“ Ceea ce denotă superficialitatea deplină şi găunoşenia profundă a gândirii lui de „analist politico-militar“, cum îl gratulează coechipierii lui de emisiune. Or, cazul Mailat, după cum a relevat suficient de bine presa, s-a dovedit că este, în cea mai mare parte, o înscenare a autorităţilor italiene, ca să lovească în România, uzând de imigranţii ţigani, care şi-au apropriat vocabula „rom“, prin care sunt „confundaţi“ cu românii – apropriere comisă cu ajutorului minoritarilor Andrei Pleşu şi Petre Roman. Această confundare a ţiganilor cu românii a fost un scop urmărit deliberat, după cum am demonstrat în cele două studii publicate în mai multe reviste şi postate, ulterior, şi pe mai multe site-uri, „Înnegresc ţiganii imaginea României?!“ şi „Ţiganii – o iminentă bombă politică a Uniunii Europene“ (vezi notele 3-4)!

 

Dar, Radu Tudor nu s-a mai dumirit, între timp, ca să revină la concepţia lui anterioară, aglutinată timp de 15 ani de presă, şi, deşi îi consideră „pe ţigani mai periculoşi decât ungurii“, a devenit, paradoxal, un apărător şi un propagandist al problemelor ţiganilor! De fapt, vă rog să remarcaţi că atât postul Antena 3, îndeosebi prin emisiunea lui Mihai Gâdea, „Sinteza zilei“, cât şi Antena 2, sau Antena 1, care face alte emisiuni cu ţiganii manelişti, au devenit tribune de propagandă ţigănească. Probabil, vor să pară obiectivi şi să contracareze faptul că, pe de altă parte, Jurnalul  Naţional – care aparţine tot trustului INTACT – a declanşat, prin lunile februarie-martie a.c., o campanie de strângere de semnături pentru a susţine ceea ce eu am susţinut de peste 10 ani: eliminarea făcăturii „rom/rrom“ şi utilizarea exclusivă a cuvântului statuat istoric şi ştiinţific, de „ţigan“. E-adevărat că mi-au făcut favoarea de a sublinia că, în studiul «Cuvantul „rrom“, o agresiune axiologica», publicat în septembrie 2005 (vezi nota 2), avertizasem opinia publică asupra consecinţei pernicioase a acceptării făcăturii „rom/rrom“: denigrarea României prin introducerea deliberată a confundării românilor cu ţiganii.

 

Şi ungurii şi ţiganii sunt aproape la fel de periculoşi, dar fiecare minoritate etnică în alt registru: ţiganii prin tropismul criminogen şi prin explozia demografică, iar ungurii prin caracterul revanşard şi rasismul lor funciar. Totuşi, ungurii sunt cei mai periculoşi fiindcă sunt mai organizaţi, sunt o naţiune constituită şi au un stat, Ungaria, care îi sprijină: vezi inclusiv acţiunile lor din 5 sept. 2009, privind secesiunea aşa-zisului Consiliu „Naţional“ Secuiesc, deşi secui declaraţi la ultimul recensământ mai sunt vreo 250! Şi ţiganii au început să se organizeze internaţional cu ajutorul unor instituţii „europene“, dar de sorginte mondialistă, care au interesul să submineze suveranitatea Românei ca stat şi omogenitatea etnicităţii şi ortodoxismului poporului român – probabil cel mai omogen popor din Europa, dacă nu şi din lume, sub aceste două dimensiuni. În acest scop se folosesc, într-adevăr, cum remarcase cineva, de reprezentanţii minoritari infiltraţi pe diverse paliere ale sistemului de conducere a ţării.

 

Un exemplu elocvent este Viorel Hrebenciuc. Acum 4-5 ani, când moghiorii reluaseră, în stilul lor zgomotos şi emfatic, campania de propagandă  pro-secesionistă şi se punea problema ca statul român să  le interzică să-şi mai cânte imnurile lor fasciste şi revanşarde, maghiarii au pretins că ei le cântă în bisericile lor ca „psalmi“ (!). Hrebenciuc le-a „cântat“ şi el, în strună, spunând – cum s-a văzut la televizor – că „nu au decât să le cânte, dacă sunt psalmi“ (sic). Evident, asocierea lor cu psalmii este un truc hungarist, menit să le permită această propagandă insidioasă, după cum bisericile lor „istorice“ nu sunt decât focare de neorevizionism, spirit revanşard  şi neofascism – forme de agresiune antiromânească, protejate, evident, de oficialii alogeni infiltraţi la Putere.

 

De exemplu, recent, Evenimentul zilei titra „Extremism maghiar pe banii statului roman“. Or, aici, vinovăţia aparţine guvernanţilor, căci asemenea manifestare – Tabără a Tineretului Maghiar – este la a cincea ediţie, iar propaganda insidioasă privind „graniţele, drapelul şi imnul Ţinutului Secuiesc“ a atins culmea pericolului, inflamându-i pe toţi românii patrioţi, mai puţin pe cei trădători. [Între timp, scandalul cu aşa-zisul „drapel secuiesc“ a atins dimensiuni europene]. S-a observat corect că minoritarii se infiltrează în instituţiile de conducere, chiar la cel mai înalt nivel. De altfel, şi eu am subliniat în mai multe articole că „xenocraţia conduce România“. Acesta-i aspectul esenţial şi nu trebuie să creăm confuzii de genul că „ţiganii îi incită pe unguri“. Dimpotrivă, ungurii îi întărâtă pe ţigani, prin intermediul organizaţiilor controlate de Fundaţia Soros pentru o societate deschisă; evident, „deschisă“ la agresiunile acestei fundaţii, care nu este decât o organizaţie de spionaj pe multiple planuri.

 

 

 

Interzicerea urgentă a vocabulei „rom/rrom“

 

şi utilizarea exclusivă a cuvântului „ţigan“

 

Ca atare, solicit tuturor ziariştilor, publiciştilor, redactorilor şi vorbitorilor din audio-vizual (fie ei angajaţi sau invitaţi în emisiunile date pe posturile radio-TV), atât celor oneşti, dar care nu au suficient curaj, cât şi celor mercenari, dar care trebuie să dea dovadă de prevedere – căci, iată ce le aduce viitorul: indezirabilul statut internaţional de ţigan! –, să elimine imediat vocabula „rom/rrom“ şi derivatele sale şi să folosească exclusiv cuvântul atestat istoric şi ştiinţific, „ţigan“. Pentru că, ne-am convins cu toţii, deja, pe de o parte, impunerea perfidă a utilizării ei ne-a adus prejudicii incomensurabile, iar, pe de altă parte, sunt tot mai multe argumente care susţin ideea unei conspiraţii concertate ca, inclusiv prin intermediul vocabulei „rom“, românii să fie consideraţi ţigani, iar România ţara ţiganilor [40] – în care, pe lângă drepturi fără obligaţii, să li se dea, eventual, şi un „stat“ (!). Dacă toţi vom utiliza numai cuvântul „ţigan“, legea de înfiinţare a aşa-zisului Consiliu „Naţional“ (!) pentru Combaterea Discriminării devine caducă – mai ales că respectivul Consiliu este ilegitim [41] –, iar acesta va trebui să fie desfiinţat automat, făcându-se, astfel, un mare serviciu ţării, inclusiv prin economii bugetare.

 

Una dintre concluziile logice ale demonstraţiei pe care am făcut-o, alături de ceilalţi, este că inclusiv Consiliul „Naţional“ pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D.) este o formă instituţionalizată de mişcare a satanismului, deoarece, am arătat, el inversează valorile, îndeosebi pe cea mai importantă: democraţia, puterea majorităţii, este înlocuită cu dictatura minorităţilor; este cea mai perversă şi mai periculoasă formă, de până acum, de agresiune antiromânească, instituită de nişte lichele politice conducătoare, întrucât are ca efect autodistrugerea naţională. Evident, C.N.C.D. este condus de un maghiar. Ca dovadă a părtinirii condamnabile de care dă dovadă C.N.C.D. este şi modul, deja notoriu, cum l-a tratat preferenţial pe premierul Tăriceanu, care declarase, ritos şi discriminatoriu, dar absolut întemeiat: „romii comit toate infractiunile posibile, de la talharie si prostitutie pana la jafuri organizate si trafic de droguri“ [42]. Aici, însă, el nu mai făcea discriminare etnică, ci făcea o „afirmaţie politică“ – ca să uzez de sintagma cu care se apărase Kelemen Hunor, care pretinsese că „retrocedarea a un milion de hectare în proprietatea maghiarilor echivalează cu a doua ocupare de ţară în Ardeal“ [43].

 

Dacă  toţi, în toate mass media, în toate buletinele de ştiri, în toate cuvântările şi textele politicienilor, politologilor, istoricilor, sociologilor, analiştilor şi ale altora, vom utiliza numai cuvântul „ţigan“, vom combate cu succes agresiunea axiologică, făcută concertat, contra României inclusiv prin vocabula „rom“ şi vom face o breşă importantă, prin care vom contracara presiunile organismelor internaţionale, care ne-au înlănţuit sub pretextul „corectitudinii politice“ în vederea evitării „discriminării“. Situaţia creată de ţigani în Italia, în Franţa, Anglia, Germania, Suedia etc. şi accentuarea atitudinii antiromâneşti de către guvernul italian ne oferă ocazia şi motivul interzicerii categorice atât a utilizării vocabulei „rom/rrom“, cât şi a respingerii oricăror presiuni internaţionale sub pretextul pretinsei „discriminări“. În fond, ştiinţa se face prin comparaţie, adică prin discriminare, prin distingerea între caracteristicile obiectului studiat.

 

 

 

Îmbogăţirea „culturii“ ţigăneşti prin cerşetorie

 

Ziariştii şi analiştii nătărăi, obedienţii din politica românească sunt, se pare, nişte bieţi copii în materie de denigrare a României prin acceptarea slugarnică a impunerii vocabulei „rom“ de către instanţele politice europene.

 

Aspectelor „culturii“ ţigăneşti, relevate în materialele anterioare (mai ales în „Ţiganii – o iminentă bombă politică“), li se adaugă unul nou de către gândirea „suverană şi infailibilă“ a unor judecători ai Curţii de Casaţie a Italiei. Iar judecători italieni sunt mai „infailibili“ decât cei români, fiindcă se originează, fireşte, în „infailibilitatea papei“!

 

Cum-necum, presa română ne crea frisoane prin această ştire difuzată,  în 29 noiembrie 2008, de Agenţia Mediafax, preluată de la AFP: „Decizia 44.516 a Curţii de Casaţie clasează o hotărâre a Curţii de Apel din Neapole, care a condamnat la cinci ani de închisoare o mamă dintr-o familie romă care cerşea pe străzile oraşului Caserta, la nord de Neapole, cu un bebeluş în braţe şi un copil în vârstă de patru ani alături. Potrivit judecătorilor Curţii de Casaţie, acuzaţia de sclavie nu poate fi reţinută împotriva mamei, deoarece ea nu face parte dintr-o bandă de exploatare a minorilor, ci „cerşea din cauza sărăciei“. Pe de altă parte, ea nu făcea acest lucru decât între orele 09.00-13.00, oferindu-i astfel un minim de liberate copilului său». Oare judecătorii ăştia sunt chiar tâmpiţi?! Ce „minim de libertate“ putea oferi ţiganca puradeilor ei, unul de patru ani şi altul de câteva luni?! I-a lovit insolaţia soarelui meridional pe respectivii judecători?!

 

Culmea idioţeniei abia acum urmează: «Potrivit judecătorilor Curţii de Casaţie, care a reţinut împotriva mamei numai acuzaţia de rele tratamente aplicate copilului, nu se pot „incrimina comportamente care intră în tradiţia culturală a unui popor“». Aici, cuvântul  „comportamente“ se referă în mod expres la cerşetorie! Şi articolul continuă: «În prima instanţă, Mia, mama de etnie romă, a fost condamnată la şase ani de închisoare pentru „sclavie“ şi „rele tratamente“ aplicate copilului său. În apel, pedeapsa a fost redusă la cinci ani, deoarece nu a fost menţinută împotriva ei decât acuzaţia de sclavie. La Padania, cotidianul partidului antiimigraţie Liga Nordului, titrează, sâmbătă, pe prima pagină: „Judecătorii trimit copiii romi la cerşit“. Barbara Saltamartini, membru al comisiei pentru drepturile copilului a Poporului Libertăţii, de centru dreapta, citată sâmbătă de Corriere della Sera, s-a declarat indignată că judecătorii consideră „copiii romi ca fiind copii din zona a doua“» [44].

 

Chiar dacă, în esenţă, prin articolele din cele două publicaţii italiene se dezavuează expres decizia judecătorească respectivă, totuşi, în citatele redate mai sus se ascund câteva greşeli, în ordinea logică şi morală, care condamnă, implicit, o dată mai mult, gândirea „infailibilă“ a judecătorilor.

 

1) Aprecierea ţiganilor ca fiind de categoria a „doua“ îi menţine în condiţia de paria, iar, prin asta, judecătorii în cauză contravin flagrant normelor europene.

 

2) Considerarea cerşetoriei ca o dimensiune a „culturii“ ţigăneşti constituie o contradictio in adjecto, prin care, de fapt, este negat, expressis verbis, însuşi dreptul la fiinţare al „culturii“ respective. Într-adevăr, în cultura tuturor popoarelor, munca şi cinstea, corolarul ei, fac parte din patrimoniul cultural, moral şi economic, iar nu cerşetoria şi corolarul ei, necinstea, hoţia. Deoarece, cu mici excepţii, cerşetoria este o formă de furt, o modalitate prin care sunt escrocaţi oamenii apelându-se la sentimentul lor de milă creştină.

 

3) Admiterea de către judecători respectivi a cerşetoriei ca parte a tradiţiilor culturale ale ţiganilor revine la a spune că judecătorii completului în cauză le refuză ţiganilor orice demnitate, decizia îi exclude, practic, din rândul popoarelor şi îi menţine, realmente, la nivelul de paria umanităţii! Dacă n-ar fi funciarmente hoţi, necinstiţi prin „tradiţia culturală“ a lor, ţiganii înşişi – în primul rând liderii lor – ar fi trebuit să refuze decizia Curţii de Casaţie a Italiei ca profund jignitoare. Dar, evident, ei se complac în această promiscuitate nu doar morală şi o acceptă cu seninătate fiindcă nu au demnitate, nu au cultură, nu au limbă, nu au decât nişte minime obiceiuri – nu „tradiţii“! – rudimentare, primitive, din cauza cărora intră, iremediabil şi definitiv, în conflict cu toate popoarele în interiorul cărora se infiltrează. Cât despre liderii lor, fariseismul lor este deplin, catalizat de cleptotropismul funciar al etniei: intenţia lor este să fure cât mai mult din fondurile europene sau autohtone destinate organizaţiilor înfiinţate pentru integrarea ţiganilor. Întrucât unii dintre liderii lor sunt, totuşi, cât de cât instruiţi – fireşte, ca sociologul ţigan Nicolae Gheorghe, şi nu ca Bercea Mondialu’, numit preşedintele ţiganilor prin voinţa suverană a „regelui“ ţiganilor, Florin Cioabă –, fariseismul lor este cu atât mai reprehensibil.

 

4) Apoi, prin folosirea vocabulei „rom“, oprobiul public se extinde, ilicit, şi asupra românilor. Căci, de la „romi“ la „români“  – scris „romani“, fără diacritice  – nu e decât un pas. Pe care, se ştie, presa italiană şi cea internaţională l-au făcut.

 

5) În sfârşit, mai semnalez o particularitate a acestei agresiuni axiologice: este regretabil faptul că presa italiană nu a dovedit discernământul necesar în a face discriminarea între români şi ţigani folosindu-se chiar de grafia corectă a celor două denominaţii. Deşi pe români îi indică prin cuvântul „romeni“, pe ţigani  îi indică tot prin făcătura „rom“ [45] şi nu prin „ţigan“, ţigănesc“ – adică prin zingarozingaresco, cuvintele consacrate în limba italiană şi încă existente în dicţionarele lor! De ce oare? Doar pentru a denigra, a devaloriza deliberat România!

 

De aceea, apelez, pe această cale, la ziariştii italieni şi, în mod expres, la Guvernul Italiei, să dovedească onestitate şi respect faţă de România şi poporul român cel puţin în această  problemă, uşor de soluţionat: să elimine din limbajul lor făcătura „rom“ şi să o folosească denumirea normală, de zingaro – deoarece la ei nu s-a născocit un C.N.C.D., ca în România condusă de nişte netrebnici slugarnici, şi nu are cine să facă presiuni asupra lor ca să utilizeze exclusiv măgăria „rom“! Apoi, am văzut, Guvernul Italiei dovedeşte fermitate în apărarea suveranităţii ţării şi a securităţii poporului italian şi ia măsurile represive necesare şi întemeiate contra ţiganilor fără să se lase intimidat de ceea ce va zice Uniunea Europeană!

 

Dar, oricât ar fi de „miopi“ – căci exigenţele limbajului academic mă împiedică să le zic perfizi – judecătorii Curţii de Casaţie a Italiei care au dat respectiva decizie, nu se poate spune că nu citesc ziarele. Or, iată ce scrie La Repubblica, ştire postată pe site-ul ziare.com, sub titlul „Cerşetorii români din intersecţii, o afacere de 100.000 de euro pe zi“: „În Milano sunt mai mult de 3.000 de cerşetori români. Ei vin de la Constanţa, Craiova, Timişoara şi Oradea, plecând înspre Italia în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit, disperaţi că nu-şi mai pot plăti creditele pe care le-au contractat în ţară.

 

Unul dintre şefii unei bande care controlează cerşetorii este Pomak Saban, de 69 de ani, din Constanta. El controlează peste 300 de cerşetori pe care îi mută între Europa de Est şi Milano. Fiecare cerşetor câştigă, în medie, între 50 şi 80 de euro pe zi, bani pe care la sfârşitul zilei îi predă unuia dintre membrii bandei pentru a primi, în schimb, cina care constă, de obicei, într-un sandwich, o pungă de chipsuri sau două ouă fierte. Aşa se întâmpla în sud-vest, la periferia oraşului Milano, dincolo de capătul linei 14 din zona Lorenteggio. Şi săptămânal sosesc din ce în ce mai mulţi români“  [46].

 

Aşadar, ţiganca Mia, în mod categoric, „face parte dintr-o bandă de exploatare a minorilor“ – ceea ce judecătorii Curţii de Casaţie a Italiei au refuzat să vadă şi să dea decizia corectă, aşa că au dat-o pe aceea scoasă din minţile lor tumefiate: cum că „cerşetoria intră în tradiţia culturală a ţiganilor“! Cum se mai poate califica această decizie altfel decât aberaţie?! Se mai poate spune, însă, că au dat-o în mod deliberat, pentru a stârni şi mai mult ura – întemeiată! – contra ţiganilor, care, apoi, să fie transferată contra românilor, cu care sunt echivalaţi, în mod la fel de tendenţios, ţiganii [47].

 

 

 

Liviu Ţipuriţă infirmă aberaţia Curţii de Casaţie a Italiei

 

Această  aberaţie a judecătorilor Curţii de Casaţie a Italiei avea să  fie infirmată de filmul documentar This World, al producătorului şi regizorului de origine română Liviu Ţipuriţă, prezentat de B.B.C., în 2 septembrie a.c. [48], cu referire expresă inclusiv la situaţia ţiganilor din Spania şi Italia şi la politica represivă – repet, întemeiată! – a statului italian faţă de ţigani. Acest film documentar a fost comentat pe site-ul 9AM, sub titlul cel mai adecvat, excluzând, fireşte, folosirea vocabulei „rom“: „BBC: Copiii de romi din Romania fura ca sa le duca parintilor bani de vile“: „În toată Europa, mii de copii romi sunt forţaţi să fure şi să cerşească în stradă. În faţa acestui fenomen, poliţiştii sunt neputincioşi. Ce fac părinţii cu banii furaţi? Construiesc vile fabuloase“ [49]. În Cotidianul, în comentariul său, Izabela Niculescu denaturează realitatea, prin titlul „BBC: Infracţiunile romilor români sunt produsul unei societăţi care îi respinge“ şi se contrazice singură remarcând: „Documentarul This World, a cărui miză este aceea de a-i privi pe minorii romi care fură ca produs al unei culturi a crimei şi al unei societăţi care i-a abandonat, (…)“ etc. [50]. Deci, deşi i se dă, „mură-n gură“, miza – ca premiză –, autoarea nu-i în stare să facă o analiză corectă a realităţii, ci doar una inversată; de aceea, sunt tentat să cred că a făcut-o deliberat. Astfel de articole imbecile nu pot să dispară din presa noastră atâta vreme cât sunt scrise de „fătuci culturale“ sau de propagandişti ai organizaţiilor ţigăneşti, cum pare a fi această Izabela Niculescu. Chris Beddoe, citat de James Murray în Sunday Express, comentând infracţiunile comise de copiii ţiganilor, se exprimă în acelaşi sens cu „miza“ filmului lui Liviu Tipurita: „They are groomed for a life of crime almost from birth“ – „Sunt formaţi pentru o viaţă de criminal aproape de la naştere“ [51].

 

Dar, de vreme ce puradeii ţiganilor sunt „produsul unei culturi a crimei“  – şi, realmente, sunt un astfel de produs, după cum au remarcat inclusiv aceşti analişti britanici –, societatea nu poate să îi abandoneze în nici un fel, cel puţin pentru faptul că trebuie să încerce să îi supravegheze ca să îşi prezerve o minimă securitate publică, a cetăţeanului agresat de ţigani pe stradă, în locuinţă, în mijloacele de transport în comun etc. Societatea românească totdeauna s-a străduit – şi, îndeosebi, în anii Socialismului – să îi integreze tocmai pentru a nu fi un pericol social, cum au devenit acum, în Capitalismul-de-acumulare-primitivă, ca urmare a aplicării politicii „statului minimal“ de către toate partidele care au guvernat, nu doar de acelea de orientare neoliberală. Oricum, asta pare să fie „cultura“ dominantă a ţiganilor: „cultura crimei“, incluzând, aici, şi cerşetoria ca formă – aparent benignă – de infracţiune, ceea ce infirmă, din premise, aberaţia Curţii de Casaţie a Italiei. La o asemenea „cultură“ mă referisem şi eu, în studiul „Ţiganii – o iminentă bombă politică a Uniunii Europene“, când o descriam decelând, ca dimensiuni definitorii ale „culturii“ ţigăneşti, „cultele“ sale componente: „cultul“ şuţului, al şmenarului, al puşcăriaşului, al „bişniţarului“, al şmecherului cu „alba-neagra“ etc. (vezi nota 55) – adică numai comportamente criminale sau atitudini criminogene. Faptul că nu am definit-o, şi eu, acolo, drept «„cultura“ crimei» a fost doar pentru a nu-i incita, inutil, pe cerberii de la C.N.C.D.; dar, iată, definiţia laconică au dat-o britanicii.

 

E necesar să mai relev un aspect foarte important. «„Cultura“ crimei», funciară acestei etnii şi identificată fără putinţă de tăgadă inclusiv de aceşti analişti britanici, este conţinută, în subtext, în chiar pretenţia ideologilor ţigani, precum sociologul-ţigan Nicolae Gheorghe – reprezentantul lor la O.S.C.E. –, de a li se atribui ţiganilor calitatea de „popor transfrontalier“, sintagmă care sună mai academic decât aceea de „nomad“. Actualmente, chiar dacă nu constituie un popor în înţelesul propriu al termenului, ţiganii sunt grupuri etnice, realmente, transfrontaliere şi ţin cu toată energia la acest statut tocmai din acest motiv: pentru a nu putea fi identificaţi uşor atunci când comit crimele în Italia, Spania sau Anglia, de exemplu, după care „o şterg“ repede în altă ţară, spre a li se pierde urma, mai ales acum, când sunt „cetăţeni europeni“ şi circulă liber în toată Uniunea Europeană! Ei, evident, nu vor să fie chiar deloc identificaţi, de aceea fug din ţară-n ţară, ca „ţiganul cu cortul“! – sau, modernizat, ca „Ţiganul transfrontalier cu Mercedes-ul“!New-York-Times-Rromii-romani-abuzeaza-de-granitele-deschise-din-UE

 

Un alt aspect, poate autohton, al „culturii crimei“ este şi o situaţie aparent banală: ţiganii nu îşi tencuiesc casele, ci le lasă la „roşu“, deoarece pot să pretindă, ulterior, tot timpul, că sunt încă în construcţie. Motivul?! Conform legislaţiei româneşti, o casă aflată la „roşu“ este neterminată, „în construcţie“, şi, în consecinţă, proprietarul ei nu poate fi obligat să plătească impozit pe locuinţă! Vedeţi, aşadar, că atunci când e vorba să găsească subterfugii pentru eludarea legilor, ţiganii nu mai sunt „inculţi, neinstruiţi, marginalizaţi“ de societate! Nu, ei sunt orientaţi adecvat scopului urmărit: găsirea unor tertipuri pentru a frauda atât statul, cât şi pe românii cu care intră în relaţii de „afaceri“. De altfel, dimensiunea esenţială a acestei «„culturi“ a crimei» este aceea de încălcare deliberată a legilor: ţiganii sunt instruiţi de părinţi şi de propria comunitate să încalce deliberat legile şi să nu se lase prinşi.

 

Tot în Cotidianul, glosând pe tema filmului lui Liviu Ţipuriţă, Răzvan Ciubotaru îi dă comentariului său un aer lacrimogen prin titlul „Romii îşi bat copiii pentru a fura 12.000 de euro pe lună“, chiar dacă reuşeşte să surprindă mai bine atât ideile realiste ale documentarului lui Liviu Ţipuriţă, cât şi remarcile corecte ale ziariştilor britanici: «Mii de copii romi sunt maltrataţi de părinţi pentru a fura şi a cerşi pe străzile din Italia şi Spania, iar autorităţile nu pot controla acest fenomen, se arată într-un documentar al românului Liviu Tipurita, difuzat de BBC şi comentat pe larg de presa britanică. Filmul arată cum o fetiţă este bătută de mama sa pentru a se duce la furat, după care este urmărită de persoane adulte din clanul respectiv. „Rădăcina problemei se află în România, unde romii se confruntă de generaţii cu discriminarea şi ostilitatea românilor“, comentează BBC, amintind şi de huiduielile spectatorilor români în momentul în care Madonna a vorbit despre discriminarea romilor. „Ne întrebăm ce ar fi gândit Madonna dacă ar fi văzut acest documentar“, se întreabă, însă, cei de la cotidianul britanic Dailly Mirror» [52].

 

Comentariul B.B.C. este, întrutotul, tendenţios: ignoră situaţia generată de ţiganii din Anglia, reflectată de multe cotidiane britanice – inclusiv de ziarul The Sun, care, din cauza ţiganilor, ne acuza pe noi, românii, că le aducem T.B.C.-ul în Anglia! Aşteptăm momentul, cât de curând, când britanicii îi vor trata pe ţigani la fel ca italienii, irlandezii, francezii ş.a.! Iar Madonna, fireşte, nu putea să gândească altfel, deoarece ea „gândeşte“ cu viscerele, nu cu mintea, fiindcă nu prea are şi acest accesoriu în vestimentaţia ei sumară.

 

De altfel, cu prilejul comentariilor referitoare la huiduielile adresate meritat Madonnei, ţiganul infatuat – altfel metis! – Mădălin Voicu, „deputatul P.S.D.“, a formulat şi unul dintre rarele sale panseuri corecte, dar privind-o exclusiv pe această individă: „Plus că publicul care vine la astfel de kitsch-uri, pentru că Madonna este produsul unui kitsch american, este de factura asta. Deci eu cred că Madonna este, pe undeva, precum publicul care a venit la ea să o vadă“ [53]. În rest toate afirmaţiile sale din respectivul comentariu (ca, de altfel, şi din celelalte dăţi) sunt total injurioase la adresa românilor – „poporul român este primitiv“ fiindcă a huiduit-o pe Madonna! – sau absolut contradictorii: dacă fanii Madonnei – dintre care unii au fost dezamăgiţi de ea şi au huiduit-o – sunt de aceeaşi factură de „kitsch american“, ca Madonna, atunci opinia lor, exprimată în huiduieli, nu este reprezentativă pentru poporul român, iar România nu este „atipică“: la concertul dat în Bulgaria, Madonna a fost invitată – printr-o inscripţie pusă pe un balon-zepelin – „să plece acasă!“, deşi diva nu s-a mai referit la ţigani, un grup de preoţii bulgari au protestat vehement contra ţinerii concertului, iar, după naufragiul de la Ohrid, câţiva ierarhi au afirmat că „acel naufragiu este pedeapsa divină pentru concertul Madonnei“ [54]!

 

Cât despre agresarea meritată a ţiganilor în Italia, Franţa, Anglia, Germania, Irlanda etc., este prea de notorietate ca să o mai comentez, dar acest ţigan-parvenit – şi dositor al viorii Stradivarius, pe care cântase taică-su’! – se face că nu o cunoaşte şi insultă poporul român, care încă îl mai suportă. De fapt, comentariile forumiştilor la articolele pe tema ţiganilor şi, în mod expres, la adresa lui Mădălin Voicu, sunt elocvente pentru atitudinea şi starea de spirit – pe deplin întemeiate – ale românilor la adresa ţiganilor, fie ei lideri, lideri-criminali sau hoţi de rând.

 

E-adevărat că, în România, ţiganii încă nu au început să le fure românilor banii scoşi din bancomate, fiindcă românii au devenit prevăzători după experienţa de „generaţii“, de confruntare cu agresiunile ţiganilor, dar, probabil, şi pentru că bancomatele au camere de luat vederi, iar ţiganii se tem să nu fie identificaţi prompt. Oricum, pe stradă, acolo unde nu sunt camere de luat vederi, smulgerea telefoanelor mobile, a lanţurilor de la gâtul femeilor, a poşetelor etc., furtul din buzunare, violentarea românilor au devenit atât de frecvente încât ne aşteptăm ca românii să treacă la autoapărare eficientă, iar ţiganii agresori să fie linşaţi pe stradă, fiindcă Poliţia este sau neputincioasă sau complice cu ţiganii hoţi. Aşa cum am mai scris, pe lângă marile magazine, cum este la Bucur-Obor, de exemplu, nu ai loc de ţiganii care vând telefoane mobile sau ţigări, iar poliţiştii trec pe lângă ei fără să îi interpeleze sau chiar să îi aresteze imediat, deşi ştiu că respectivele telefoane mobile sunt, toate, de furat.Tigani la furat

 

Dar nu trebuie să ne întrebăm dacă judecătorii Curţii de Casaţie a Italiei, după ce ar fi văzut respectivul documentar, ar mai fi scris aberaţia cum că „cerşetoria intră în tradiţia culturală a unui popor“! Evident că tot ar fi scris-o, căci ei cunoşteau adevărata situaţie despre ţigani din rapoartele Poliţiei şi din mass media italiene.

 

Cum se ştie, însă, în multe state europene cerşetoria se condamnă  cu închisoarea şi, implicit, cu restrângerea dreptului la libera circulaţie. Cel puţin, în România, Ministerul Administraţiei şi Internelor a plantat pe străzi panouri şi a difuzat afişe în care se arată că cerşetoria trebuie reprimată, măcar prin îndemnarea cetăţenilor să refuze să dea bani cerşetorilor! [E-adevărat, această acţiune a durat doar cîteva luni. La cîtva timp după decizia judecătorilor italieni, respectivele panouri au fost scoase].

 

 

 

Liderii ţiganilor vor înlocuirea lui „rom“ cu „indirom“!

 

Aşa cum am mai precizat, variantele anterioare ale studiului „Ţiganii – o iminentă bombă politică a Uniunii Europene“  au fost publicate în diverse reviste, între 2005-2007, iar, în 2008, în Neamul Românesc [55]. Dar, încă de anul trecut, trimisesem acest studiu spre tipărire şi altor organe centrale de presă, de mare tiraj, care, însă, nu au dat curs solicitării mele.

 

Doar Jurnalul Naţional s-a folosit de un pasaj – dar abia în numărul din 16 martie 2009 –, pentru a-şi susţine campania iniţiată în sensul propunerii pentru care eu militasem de peste un deceniu, iar senatorul P.R.M. Gheorghe Funar şi senatorul P.S.D. Adrian Păunescu înaintaseră, anul trecut [adică în 2008], tot în acest scop, un proiect de lege respins de Parlamentul ticăloşit: eliminarea făcăturii „rom“ şi utilizarea exclusivă a cuvântului „ţigan“. [Ulterior, adică în noiembrie 2010, aceeaşi propunere avea să fie făcută – cu aer de originalitate – de către deputatul P.D.L. Silviu Prigoană!]. E-adevărat că autoarea materialului face trimitere la articolul meu publicat în 2005: «Sociologul Vasile Zărnescu consideră că folosirea termenului „rom“ constituie un atentat la imaginea României şi atrage atenţia că, pentru străini, între a vorbi în limba „romanes“ şi a vorbi „romanes-te“ nu este nici o diferenţă semnificativă, având în vedere că multe documente nu au diacritice» [56].

 

Dar, prin primăvara acestui an, în urma unor noi crime comise de ţigani în Italia, s-a reluat viguros presiunea contra ţiganilor de acolo şi, prin tranzitivitate politică, implicit, contra românilor şi, în genere, a României – aşa cum se relevă şi în retrospectiva sumară de pe site-ul 9AM [57]. Întrucât această denigrare a ţării devenise absolut demonstrabilă şi pe deplin condamnabilă, analistul Moise Guran a promis, atunci, în emisiunea sa de la Antena 3, ca una dintre formele sale de protest contra acestei situaţii, că «nu va mai pronunţa cuvântul „rom“, ci exclusiv „ţigan“». Să vedem cât îl va ţine curajul şi dacă, cumva, C.N.A. şi C.N.C.D. vor avea tupeul să îl amendeze!

 

Este reconfortant să constat că, totuşi, în ultimele luni, şi pe alte posturi TV atât invitaţii, cât şi moderatorii au reînceput să rostească tot mai frecvent cuvântul „ţigan“, dar îl alternează, tot mai rar, cu vocabula „rom“ – ca prin anii 2000-2003, cum am relevat în studiile mele din 2005-2006 pe tema ţiganilor [58]. Intercalarea făcăturii „rom“ o mai fac, evident, pentru că au ajuns să se teamă de penalizările C.N.A.-ului şi C.N.C.D.-ului, două instituţii inutile şi bugetivore. Ceea ce denotă că militantismul meu privind eliminarea făcăturii „rom/rrom“ şi al altora care l-au acceptat şi susţinut – precum cei sus-menţionaţi – a început să dea roade. Aştept momentul când toţi cei din mass media vor proceda cum am propus în urmă cu 10 ani: să pronunţe toţi, totdeauna, numai cuvântul „ţigan“.

 

Între timp, se pare că unor lideri ai ţiganilor – chiar dacă nu au citit toate variantele studiului meu, dar au intrat în panică remarcând campania tot mai virulentă dusă contra lor în presa străină şi internă – a început, totuşi, să le mai vină mintea la cap şi au avut în vedere sugestia mea de a-şi schimba „numele“ etniei, conştienţi că a devenit un demers necesar. Dar nu au acceptat una dintre propunerile avansate de mine, de exemplu, să-şi zică, „gerrmani“ (care le era cea mai utilă), ci au recurs tot la o făcătură: să-şi zică „indiromi“ [59]! E un hibrid caraghios şi inacceptabil pentru noi, întrucât tot se menţine vocabula „rom“. Chiar „împăratul“ ţiganilor, Iulian, a calificat-o drept o idee „năstruşnică“, deşi ţiganul-cu-pretenţii Mădălin Voicu – care este şi „preşedintele de onoare al tuturor ţiganilor“, nu ca Bercea Mondialu’, care este doar preşedinte şi sferto-analfabet [60] – o susţine, adăugând, în stilul său ipocrit-pervers, tot felul de aberaţii [61]. Pentru a realiza un compromis provizoriu, eu le propun termenul „indiţigan“, ca fiind cel mai potrivit, deocamdată! Sau, dacă nu se supără indienii, să-şi zică „neoindieni“!

 

 

 

Un  lingvist ţigan cinstit „se dă pe brazdă“

 

Referitor la denumirea aleasă deliberat cu scop denigrator, „rom/rrom“, elocvent este faptul că, de exemplu, unul dintre ţiganii cercetători ai problemei, Lucian Cherata, în revista Lamura, atestă că vocabula „rom“ nu este reprezentativă pentru a se denumi etnia şi, în nici un caz, pentru a consemna echivalenţa cu denominaţia „bărbat“ în unele argouri ţigăneşti – cum pretind, în majoritatea lor, ideologii ţiganilor. Practic, el denunţă, implicit, această pretenţie arătând că particula „dom/lom“ desemnează, preponderent, calitatea de „domn, stăpân (al casei), bărbat, soţ“. Şi conchide: „Considerăm că lămurirea etimologiei cuvintelor ţigan şi rom (rrom) prezintă o importanţă specială atât în plan ştiinţific, cât şi în plan social, prin folosirea corectă a lor şi eliminarea confuziilor de orice fel. Prin acest demers se redă ţiganilor apelativul lor istoric (ţigan) cu semnificaţia lui corectă şi rămâne cu sensurile iniţiale cel de-al doilea apelativ (rom/rrom), în înţeles mai restrâns, acela de identificare la nivel familial şi comunitar“ [62].

 

Evident, ultima frază, referitoare la „cel de-al doilea apelativ (rom/rrom)“, nu constituie decât o concesie – contradictorie, în esenţă – făcută liderilor ţigani agresivi, susţinători ai făcăturii „rom“, deoarece, cum se ştie, „la nivel familial şi comunitar“ ţiganii se apelează între ei exclusiv prin cuvântul istoric ţigan! Când se ceartă sau chiar când se apelează între ei, nu-şi zic „Băi, romule!“, ci „Băi, ţigane!“ Elocvent pentru acribia ştiinţifică actuală a lui Cherata este şi faptul că e singurul dintre ţiganii care îl citează pe istoricul George Potra, unul dintre reputaţii cercetători, din etapa interbelică, ai problemei ţiganilor. Mai mult, în tot articolul său, Lucian Cherata scrie, consecvent şi cinstit, „ţigani“, limba „ţigănească“ etc., şi nu vorbeşte de „romi“, „limba romani/romali/romanes“. De aceea, este cu atât mai regretabilă atitudinea unuia, Florin Stama, care, în recenzia unei cărţi a lui Cherata, scrie – la fel de consecvent, dar necinstit – despre faptul că autorul ar vorbi despre „poporul rrom“, „cultura rromani“. E-adevărat că, în anii anteriori, Cherata scrisese, şi el, „Gramatica limbii rromani“, „Dicţionarul limbii rromani“ etc., dar se vede treaba că, între timp, s-a dumirit că nu există nici o limbă „rromani“, ci doar „limba ţigănească“. Dan Lupescu, directorul fondator al revistei Lamura, în Cuvântul înainte la cartea recenzată, se vrea mai neutru, mai „echidistant“, şi scrie: „…rromi, conform denumirii oficiale, ţigani, după cum sunt îndeobşte cunoscuţi“ [63]. „Echidistantă“ sau neutră, tot atitudine ipocrită, neştiinţifică şi antiromânească se cheamă că este! Chiar dacă se face trimitere la o poziţie „oficială“ – căci, atâta vreme cât „oficialii“ au fost unii ca exponenţii „sistemului ticăloşit“ Andrei Pleşu şi Petre Roman, nu înseamnă că au adoptat o poziţie ştiinţifică, ci doar una politică, prin care şi-au dovedit lichelismul deplin faţă de organismele internaţionale.

 

Ca atare, sunt nevoit – întru apărare – să-l citez şi pe Fănuş Neagu, prezent tot în acest număr din Lamura, pe pagina întâi, în stilul său frust: „S-au adunat în cete indivizi însetaţi de putere – infatuaţii fără operă, curviştinele regalist-fandosite, fătucile culturale şi amanţii cu predispoziţii homo, tot atât de talentaţi ca piciorul scaunului ăstuia, dar infinit mai inculţi, care urăsc România cu înverşunare, domesticiţi la limba română de nişte vânători de şoareci care se cred intelectuali“!

 

 

 

Atitudinea inerţială  şi obedientă a comunităţii sociologilor

 

Oricum, trebuie să admitem că am depăşit un obstacol şi am dobândit un mare succes în consens cu demersul meu: înşişi capii ţiganilor admit, acum, că vocabula „rom/rrom“ denigrează România şi vor să o înlocuiască! Această atitudine pozitivă este de natură să îmi aducă satisfacţii morale şi profesionale, întrucât este, în fond, şi un succes al militantismului meu în această polemică, în care, după cunoştinţa mea, am acţionat – până de curând – singur contra propagandei insidioase a ţiganilor. Dintre ziarişti, am fost sprijinit, tacit, de Victor Roncea şi, în mod expres, de Dania Dimitriu – la care, evident, trebuie să-mi exprim recunoştinţa faţă de editorii care mi-au publicat studiile: Marian Oprea – directorul revistei Lumea Magazin, Marius-Albin Marinescu – directorul revistei Justiţiarul, Ilie Neacşu – directorul revistei SANTINELA, regretatul cărturar şi mare patriot Artur Silvestri – fondatorul Asociaţiei Române pentru Patrimoniu.

 

Într-adevăr, de la Congresul de sociologie din decembrie 2000, în volumul căruia mi s-a tipărit studiul „Ubicuitatea războiului axiologic“ [64] – în care avertizam, pentru prima dată în mod public, asupra pericolului degradării imaginii României prin acceptarea făcăturii „rom/rrom“ –, nu am mai întâlnit o altă poziţie de respingere din partea sociologilor a acestei maşinaţii. Dar, dacă bulibaşii reprezentativi ai ţiganilor au acceptat că trebuie să renunţe la făcătura „rom“, de ce, atunci, unii din „comunitatea sociologilor“ încă se mai cramponează de această vocabulă agresivă şi o folosesc în textele lor, chiar programatice?! Mai ales că, din păcate, printre promotorii acestei denigrări şi, evident, printre vectorii vinovaţi de comiterea acestei agresiuni axiologice se află chiar sociologii care cules datele, au redactat şi coordonat opul [65] publicat, în 1993, de Editura Alternative (unde chiar denumirea editurii este greşită: cuvântul alternativă este defectiv de plural, pentru că nu există „alternative“ – căci alternativa este una singură! –, ci doar variante, posibilităţi). În fond, lucrarea constituie, din premise, o falsificare a realităţii, deoarece, conform unor informaţii care îmi parveniseră în vremea redactării respectivei „cercetări“, multe chestionare sau interviuri au fost completate „din burtă“ de către operatorii de anchetă. Or, asemenea practici induc serioase suspiciuni atât privind corectitudinea celorlalte date introduse în lucrare, cât şi, mai ales, validitatea interpretărilor şi concluziilor. Deci, lucrarea nu prezintă relevanţă ştiinţifică, ci este doar o lucrătură antiromânească. Apoi, deşi pe copertă scrie mare şi colorat „ŢIGANII între…“, în toată lucrarea respectivă, de 257 pagini, se vorbeşte despre „romi“ şi doar de trei-patru ori se foloseşte cuvântul „ţigan“: acolo unde se reproduce limbajul interlocutorului român intervievat (de ex., în pag. 178, 188, 190). Ca atare, însuşi titlul cărţii denotă ipocrizie şi încălcarea deontologiei: pe copertă se vorbeşte despre ţigani, iar în interior dai de „romi“. Ca să nu mai vorbesc despre faptul că lucrarea nu prezintă nici o bibliografie a problemei!

 

Acum, în acest context favorabil determinat îndeosebi de radicala poziţie anti-ţigănească Italiei, o acţiune eficientă ar fi ca toţi care activează în mass media să utilizeze exclusiv cuvântul „ţigan“. În această situaţie, nu vor mai putea fi amendaţi de nimeni, iar C.N.C.D. ar deveni caduc şi ar trebui desfiinţat! Mai ales pe aceste vremuri de criză, de penurie pecuniară la bugetul „consolidat“ al statului!

 

Totodată, cred că ar fi cazul să apelăm la guvernele Italiei, Franţei, Angliei, Spaniei etc. să încerce să determine presa lor să nu mai folosească în materialele de presă vocabula „roma“ pentru a-i indica pe ţigani, ci pe cele consacrate istoric şi ştiinţific în limbile respective: tzigane, gypsy, zingaro, zigeuner etc. Ar fi şi un pas în a dovedi că aceste guverne respectă, cât de cât, România şi poporul român. Fireşte, cu atât mai mult este de datoria sociologilor români – care, întâmplător sau nu, s-au situat la începuturile curentului prin care s-a lansat făcătura „rom“ –, ca, acum, să militeze pentru înlăturarea acestei impardonabile greşeli, care concură la devalorizarea României şi, în genere, a limbii române şi a românismului – care constituie valori ale Patrimoniului Naţional.

 

31 octombrie 2009

 

NOTE

 

1) Vasile I. Zărnescu, Ubicuitatea războiului axiologic, în volumul coordonat de Elena Zamfir, Ilie Bădescu, Cătălin Zamfir, Starea societăţii româneşti după 10 ani de tranziţie, Editura Expert, Bucureşti, 2000, pag. 900-901.

 

2) Idem, «Cuvântul „rrom“: o agresiune axiologică», în LUMEA Magazin (nr. 9/2005, pag. 10-11, http://ro.novopress.info/?p=598), reluat, apoi, puţin mai extins şi cu bibliografia aferentă, în Justiţiarul (din 14 septembrie 2005, pag. 7-8).

 

3) Idem, „Înnegresc ţiganii imaginea României?!“; în revista SANTINELA, nr. 11/2006, pag. 4-6, http://www.strajerii.ro/SANTINELA011.pdf, adus la zi, după un an, sub acelaşi titlu, pe site-ul http://ro.altermedia.info/minoritati/innegresc-tiganii-imaginea-romaniei_7929.html.

 

4) Idem, „Ţiganii: o bombă politică iminentă a Uniunii Europene“, pe http://ro.altermedia.info/minoritati/tiganii-o-iminenta-bomba-politica_8220.html#more-8220.

 

5) Victor Roncea, Cum au devenit românii romi, în Ziua, nr. 4095, 24 noiembrie 2007, pe http://www.ziua.net/display.php?id=229814&data=2007-11-24, şi pe http://ro.altermedia.info/minoritati/romania-in-plin-razboi-axiologic-cum-au-devenit-romanii-romaniromitigani_7955.html). Pentru alte detalii, cf. Victor Roncea, „Ayatollahul Băsescu, anti-semit şi anti-român“, în Ziua,  nr. 3823, 8 ianuarie 2007, http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-01-08&id=213794. Similar, vezi şi: Iulia Popovici, „Cum au devenit ţiganii o temă“, în Ziua, nr. 4025, 4 septembrie 2007, pe http://www.ziua.net/display.php?id=226157&data=2007-09-04 .

 

6) Dr. M. Băcanu, TIGANII – minoritate naţională sau majoritate infracţională. Editura Bravo-Press, 1996, pag. 11-13. Vezi şi: Corneliu Filip, doctor în istorie, „Ţiganii sau romii – problemă a României sau a Europei?“, în Evenimentulhttp://www.evenimentul.ro/articol/iganii-sau-romii-problema-a-romaniei-sau-a-europei.html; Delia Radu, „Romii – un nou serial BBC“, pe http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2005/06/050622_romi_repere_istorice.shtmlFlorian Bichir, Mircea Marian, „Marele eşec al integrării rromilor“, în Evenimentul zilei, nr. 5027, 7 noiembrie 2007, http://www.evz.ro/article.php?artid=329723; Chris Nickson, „Roma (Gypsy) Music Overview“, pehttp://worldmusic.nationalgeographic.com/worldmusic/view/page.basic/genre/content.genre/roma__gypsy__music_778; „Ţiganii – o poveste“, pe http://www.ziare.com/?ziare=details&a_id=170158

 

7) William V. Bangert, S.J., Istoria iezuiţilor, Editura Ars longa, Cluj-Napoca, 2001, pag. 383-384 şi 442-448. Vezi şi Florian Bichir, Mircea Mariansupra, nota nr. 6.

 

8) Florentina STOIAN , „Ursarii şi căldărarii s-au certat la Olimpiada de rromani“ , în Adevărul, nr. 4865, 27 febr. 2006; http://www.adevarul.ro/articole/ursarii-x15f-i-c-x103-ld-x103-rarii-s-au-certat-la-olimpiada-de-rromani/176000

 

9) Marius Niţu, „Ţigăneala ne-a mâncat mămăliga“, în Adevărul, 19 nov. 2007, http://www.gandul.info/puterea-gandului/tiganeala-ne-mancat-mamaliga.html?4237;1043221

 

10) *** „Putin ameninţă România“, în Ziua, nr.  4071, 27 octombrie 2007, http://www.ziua.net/display.php?data=2007-10-27&id=228580).

 

11) Pentru îndemnul Consiliului Europei la toleranţă, vezi M. C. „Rromii, discriminaţi în România“, în Adevărul, nr. 4861, 22 febr. 2006, http://www.adevarul.ro/articole/rromii-discrimina-x163-i-n-rom-nia/175471; pentru intoleranţă europeană, vezi: Cornelia Roşoga, „Epuraţi etnic prin foc“, Gardianul, nr. 1586, 20 August 2007, pag. 1 şi 4, http://www.gardianul.ro/2007/08/20/externe-c3/epurati_etnic_prin_foc-s99746.html

 

12) Cf. Cotidianul, 14 noiembrie 2007, http://www.cotidianul.ro/index.php?id=15612&art=38859&cHash=64bfeacc60; vezi şi Viorel Ilisoi, „Veşti bune despre ţigani: ghetoul din Dorohoi“, eodem locohttp://www.cotidianul.ro/index.php?id=15612&art=38848&cHash=ea1f157c1e. Vezi şi: Dr. M. Băcanu, TIGANII – minoritate naţională sau majoritate infracţională, Editura Bravo-Press, 1996, pag. 42-45.

 

13) Ion Marin, „Bomba interetnică / Cine minimalizează (şi de ce) pericolul «legitimaţiei de maghiar»“, în Ultima oră, 26 aprilie 2001, pag. 1; vezi şi Almona Ţilea şi Andrei Dumitrescu, „Marea diversiune antiromânească / Ungaria vrea să dea «legitimaţie de maghiar» tuturor ardelenilor“, în Ultima oră, nr. 635, 25 aprilie 2001, p. 5.

 

14) Angus Fraser, ŢIGANII. Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, pag. 297-298. Vezi Ultima oră, 15 martie 2001, pag. 6.

 

15) Cornelia Roşoga„După hoţi şi criminali, presa britanică ne face şi TBC-işti / Tabloidul The Sun continuă campania de denigrare a românilor“, în Gardianul, nr. 1349, 4 nov. 2006, pag. 7; ***, „The Sun ne face tebeciştii Europei“, în Adevărul, nr. 5079, 4 noiembrie 2006, pag. 5; Diana Opriţă, „Zid împotriva rromilor români“, în Curentul, nr. 258(3632), 4 noiembrie 2006, pag. 6; D.E., „Londra exclude românii pe baza unor statistici eronate“, în Ziua, nr. 3773, 6 nov. 2006, pag. 4; Ionuţ Apahideanu, „Semper fidelis Patriae“, în http://ro.altermedia.info/politica/semper-fidelis-patriae-sau-romania-who-gives-a_5328.html etc., etc.

 

16) „Ţiganii din România“, în National Geographic, noiembrie 2006, pag. 25-51.

 

17) Ioana Bojan, „NYT «dezvăluie» starea mizeră a copiilor instituţionalizaţi. Să fie vorba de adopţii? / Un articol negat ferm de autorităţile de la Bucureşti pune în pericol aderarea României la U.E.“, în Gardianul, 11 mai 2006, pag. 4.

 

18) Tudorel Glăman, «Interlopul Costel Argint îi scrie lui Tăriceanu mulţumind „ministrului de Esterne“», în Gândul, 14 noiembrie 2007, http://www.gandul.info/actualitatea/interlopul-costel-argint-ii-scrie-tariceanu-multumind-ministrulu.html?3927;1036977

 

19) Alexandru Macoveiciuc, Christian Levant, Oana Iuraşcu, în Adevărulhttp://www.adevarul.ro/index.php?section=articole&screen=print&layout=print_articol&id=331668; vezi şi Victor Bratu, „Tăriceanu şi Cioroianu au luat în braţe un infractor“, în Interesul public, 9 noiembrie 2007,  http://www.interesulpublic.ro/eveniment_/t%C4%83riceanu-si-cioroianu-au-luat-in-brate-un-infractor_6197

 

20) BBC Romanian.com „Romii: cea mai discriminată minoritate în UE şi în România“, 5 mai 2006, pe http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2006/05/060505_romi_discriminare.shtml

 

21) Vezi http://encarta.msn.com/dictionary_/rom.html;  precum şi http://encarta.msn.com/dictionary_1861705955_1861705935/prevpage.html

 

22) Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu, „Discriminare şi diversiune contra descriere“, în SANTINELA, nr. 17, iunie 2007, pag. 14 şi 16, http://www.strajerii.ro/santinela017.pdf ; vezi şi coperta CD-ului lui Yul Brynner pe http://www.djangostation.com/article.php3?id_article=369

 

23) Ion Coja, „Cea mai mare problemă a românilor este că sunt confundaţi cu romii“, pe http://ro.altermedia.info/minoritati/cea-mai-mare-problem-a-romaniei-este-c-romanii-sunt-confundai-cu-romii_7976.html#comment-18562.

 

24) Ion Coja, „Terorismul sionist vrea să îl ucidă pe Ion Coja“, în SANTINELA, nr. 16, mai 2007, pag. 11, pe http://www.strajerii.ro/santinela016.pdf

 

25) Vezi http://www.nkusa.org/activities/demonstrations/20071127.cfm

 

26) Angus Fraser, op. cit., pag. 297.

 

27) Vasile I. Zărnescu, „Un ţigan obraznic vrea să schimbe dicţionarele“, în SANTINELA, nr. 16, mai  2007, pag. 16, http://www.strajerii.ro/santinela016.pdf ; vezi şi infra, nota 29.

 

28) Vezi, în acelaşi sens, şi supra, nota 6: Dr. M. Băcanu, op. cit., pag. 15, iar pentru  ideea de „stat-colonie“ al ţiganilor, vezi pag. 41. Pentru repudierea ţiganilor, vezi şi: Adina Şuteu, „Rromii, o minoritate pe care Europa nu o vrea“, în Adevărul, nr. 5389, 7 noiembrie 2007, http://www.adevarul.ro/articole/de-ce-nu-iubim-tiganii/331280 ; vezi şi: Adriana Szoke , „Spiritul Timişoarei, pătat cu graffiti antiţigani, în Adevărul, nr. 4865, 27 febr. 2006, http://www.adevarul.ro/articole/spiritul-timi-x15f-oarei-p-x103-tat-cu-graffiti-anti-x163-igani/175976; şi pe http://www.romanialibera.ro/a103937/uciderea-celor-patru-copii-rromi-revendicata-de-o-grupare-italiana.html

 

29) Cf. Ziua, nr. 4112,15 decembrie 2007.

 

30) M.C, Grevă la Lyon din cauza păduchilor româneşti, în Adevărul, nr. 5019, 26 august 2006, http://www.adevarul.ro/2006-08-26/Prima%20Pagina/greva-la-lyon-din-cauza-paduchilor-romanesti_196170.html; similar, vezi şi: Arnaud Mouillard, „Michel Habig, maire UMP, fait brûler 14 caravanes“, 1er février 2006, http://libresechanges.humanite.fr/article.php3?id_article=429

 

31) Dan M. Brezuleanu, „Gunther Verheugen a jignit profund etnia rromilor“, în Evenimentul zilei, 7 sept. 2001, pe http://www.evenimentul.ro/articol/gunther-verheugen-a-jignit.html. Vezi şi: Cristian Teodorescu, „Afară cu ţiganii din DEX!“, în Cotidianul, 30 aprilie 2007, http://www.cotidianul.ro/index.php?id=10465&art=27969&cHash=c640f5ddb1

 

32) Viorica Marin Magda CRISAN , „Sexgate cu profesorul de integrare al României“,  în Adevărul, 9 iunie 2007, http://www.adevarul.ro/articole/sexgate-cu-profesorul-de-integrare-al-rom-niei/210056; vezi şi: Cornelia Roşoga, „Vicepreşedintele CE, eroul unui nou scandal sexual / Günter Verheugen ar putea împărtăşi soarta lui Paul Wolfowitz, în Gardianul, nr. 1527, 12 iunie 2007, http://www.gardianul.ro/2007/06/12/externe-c3/vicepresedintele_ce_eroul_unui_nou_scandal_sexual-s96110.html; L.C., „Comisarul Verheugen, împins spre demisie“, în Cotidianul, 12 iunie 2007, http://n.cotidianul.ro/index.php?id=11455&art=30352&cHash=e7fb36c194; M.F.M., „Scandal picant la vârful Comisiei Europene / Divorţ şi demisie pentru Verheugen“, în România liberă, 14 Septembrie 2007, http://www.romanialibera.ro/a106033/divort-si-demisie-pentru-verheugen.html

 

33) Victor Roncea, „Cum au devenit românii romi“, în Ziua, nr. 4095, 24 noiembrie 2007, http://www.ziua.net/display.php?id=229814&data=2007-11-24

 

34) Cf. „Băsescu condamnă anti-românismul din M.A.E. şi cere o soluţie europeană pentru problema ţigănească“, pe http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=521&Itemid=88

 

35) ***, „Programul Fundaţiei Söröş pentru ţigani“, în Napi Magyarorszag (Ungaria), nr. 28, 3 februarie 1998, pag. 2. Vezi şi: M. Trifon, „Burse“, în Adevărul de Cluj, nr. 3119, 10 februarie 2001, pag. 15; ***, „Şcoala liderilor romi: «Între dezvoltarea durabilă şi integrare comunitar㻓, în Pro Europa (Mureş) – revista Ligii Pro Europa, nr. 1, 30 martie-5 aprilie 2001, pag. 5; Carmen Savin, „P.E.R. accentuează strădaniile pentru integrarea rromilor“, în 24 ore mureşene (Mureş), nr. 1873, 8 martie 2001, pag. 3; similar, Mozes Edith, în Nepujsag, nr. 56, 8 martie 2001. Vezi şi supra, nota nr. 31.

 

36) Incze Ferenc, „Seminar P.E.R. despre integrare“, în Kronika (Harghita), 22 febr. 2001, p. 3.

 

37) Ondine Gherguţ, Valentina Pop, „Daca Parlamentul va vota din nou amendamentele la legile penale, tara noastra va fi considerata “raiul infractorilor” / Legea care scoate România din U.E.“, în România liberă, 28 noiembrie 2007, http://www.romanialibera.ro/a112459/legea-care-scoate-romania-din-ue.html

 

38) *** „Frattini ne-a confundat cu bulgarii“, în Ziarul de Iaşi, 2 august 2006, http://www.ziaruldeiasi.ro/cms/site/z_is/news/frattini_ne_a_confundat_cu_bulgarii_134527.html

 

39) Miruna Lebedeanu, „Brain drain stop“, în Ziarul financiar, 7 aprilie 2003,  http://www.zf.ro/articol_23144/_brain_drain_stop_.html

 

40) Vezi, de exemplu, şi http://www.ziare.com/Ni_se_intinde_o_cursa-comment-89031.html ; „Ţiganii – o poveste“, pe http://www.ziare.com/?ziare=details&a_id=170158

 

41) Vezi şi Alexandru Bogdan Duca, pe http://ro.altermedia.info/noua-ordine-mondiala/o-institutie-ilegitima-consiliul-national-pentru-combaterea-discriminarii_7720.html

 

42) Vezi: http://doc.hotnews.ro/discriminarea-discriminarii.html; similar, vezi şi

 

http://www.mediafax.ro/social/tariceanu-citat-audiat-saptamana-vitoare-legatura-declaratiile-r.html?4727;844940

 

43) ***, «Deputatul Kelemen Hunor invocă „a doua ocupare de ţară“ în Ardeal», în Adevărul, nr. 3819, 3 octombrie 2002, pag. 2, http://www.adevarul.ro/articole/2002/deputatul-udmr-kelemen-hunor-invoca-a-doua-ocupare-de-tara-in-ardeal.html.

 

44) Mediafax, „Curtea de Casaţie din Italia: Cerşetoria, tradiţie culturală a romilor“, 29 noiembrie 2008, http://www.mediafax.ro/externe/curtea-de-casatie-din-italia-cersetoria-traditie-culturala-a-romilor.html?3614;3576278; vezi şi Alexandra-Livia Dordea, „Italia: Cerşetoria este o tradiţie culturală a romilor“, în Evenimentul zilei, nr. 5602, 29 Noiembrie 2008, http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/830315/Italia-Cersetoria-este-o-traditie-culturala-a-romilor/

 

45) Vezi pe http://milano.repubblica.it/dettaglio/lavavetri-ai-semafori-business-da-100mila-euro-al-giorno/1628642

 

46) Alexandra Sandru, „Cerşetorii români din intersecţii, o afacere de 100.000 de euro pe zi“, http://www.ziare.com/La_Republica_Cersetorii_romani_din_intersectii_o_afacere_de_100_000_de_e-742232.html; vezi  şi supra, nota 45.

 

47) Claudia StanilaRazvan Ciubotaru Mihaela RaduGeorge LacatusAndra MatzalMarius Cosmeanu, „Italia ne uraste“, în Cotidianul, 2 Noiembrie 2007, pe http://www.cotidianul.ro/index.php?id=15307&art=38261&cHash=a87b989326

 

48) Vezi http://news.bbc.co.uk/2/hi/in_depth/8226580.stm şi http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/8212659.stm

 

49) Iulia Sima, „BBC: Copiii de romi din Romania fura ca sa le duca parintilor bani de vile“, pe http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/International/138844/BBC-Copiii-de-romi-din-Romania-fura-ca-sa-le-duca-parintilor-bani-de-vile.html. Vezi şi: http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/139045/Presa-britanica-e-cu-ochii-pe-interlopii-romi-care-fac-averi-din-traficul-cu-copii-din-Romania.html

 

50) Izabela Niculescu, „BBC: Infracţiunile romilor români sunt produsul unei societăţi care îi respinge“, în Cotidianul, 3 sept. 2009, pe http://www.cotidianul.ro/bbc_infractiunile_romilor_romani_sunt_produsul_unei_societati_care_ii_respinge-96958.html

 

51) James Murray, „Gypsy crime barons atacked“, în Sunday Express, 6 sept. 2009, pe http://www.express.co.uk/posts/view/125341/Gypsy-crime-barons-atacked. Vezi şi: http://www.antena3.ro/stiri/externe/sunday-express-exploatarea-copiilor-romi-din-romania-aduce-peste-100000-euro-anual_79590.html; similar, pe : http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/139045/Presa-britanica-Copiii-romi-sunt-crescuti-pentru-o-viata-de-criminal-aproape-de-la-nastere.html; şi pe http://www.mediafax.ro/externe/romii-cresc-copii-pentru-a-i-trimite-sa-fure-acuza-un-judecator-irlandez-5064014/. Opinia preşedintelui Traian Băsescu, pe:http://www.mediafax.ro/politic/basescu-marea-problema-a-copiilor-romi-care-nu-merg-la-scoala-educatia-si-cultura-familiilor-2580021

 

52) Răzvan Ciubotaru, „Romii îşi bat copiii pentru a fura 12.000 de euro pe lună“, în Cotidianul, 3 sept. 2009, pe http://www.cotidianul.ro/romii_isi_bat_copiii_pentru_a_fura_12_000_de_euro_pe_luna-96966.html.

 

53) Andreea Dogar, „DEZBATERE EVZ: Madonna, apreciată sau huiduită pentru mesajul pro-romi?“, în Evenimentul zilei, nr. 5637, 27 august 2009, pe http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/865375/DEZBATERE-EVZ-Madonna-apreciata-sau-huiduita-pentru-mesajul-pro-romi-/.

 

54) *** „Naufragiul de la Ohrid, pedeapsă divină pentru concertul Madonna“, în Ziua, nr. 4633, 7 septembrie 2009, pe http://www.ziua.net/news.php?data=2009-09-07&id=37845

 

55) Neamul Românesc, pe http://neamulromanesc.wordpress.com/opinii-si-atitudini/vasile-zarnescu-%E2%80%9Etiganii-o-iminenta-bomba-politica%E2%80%9C/

 

56) Dania Dimitriu, «Românii, confundaţi cu rromii fiindcă vorbesc „romanes(te)“», în Jurnalul Naţional, 16 martie 2009, pe http://www.jurnalul.ro/stire-tigan-in-loc-de-rom/romanii-confundati-cu-rromii-fiindca-vorbesc-romanes-te-146288.html

 

57) Vezi pe http://www.9am.ro/top/Social/136917/Romani-pe-prima-pagina-a-ziarelor-internationale.html. Vezi şi Dr. M. Băcanu, ŢIGANII – minoritate naţională sau majoritate infracţională, Editura Bravo-Press, 1996.

 

58) Vezi supra, notele 2-4 şi 55.

 

59) Vezi Ion Dulamita, «Dorin Cioabă propune numele de “indirom” în loc de “rom”, pentru a nu mai fi afectată imaginea României», în Cotidianul, 29 iunie 2009, pe http://www.cotidianul.ro/dorin_cioaba_propune_numele_de_indirom_in_loc_de_rom_pentru_a_nu_mai_fi_afectata_imaginea_romaniei-89828.html

 

60) Crina Jilavu, „Interlopul Bercea Mondial, primul preşedinte al ţiganilor“, în Adevărul, 29 iulie 2009, pe http://www.adevarul.ro/articole/interlopul-bercea-mondial-primul-presedinte-al-tiganilor.html. Vezi şi: Vasile Zărnescu, „Finul Bercea Mondialu’ şi naşul Stolojan Mondialu’“, pe http://ro.altermedia.info/minoritati/presedintele-bercea-mondialu%E2%80%99-%E2%80%93-finul-lui-stolojean-mondialistu%E2%80%99_14737.html#more-14737 şi pe http://www.zonainterzisa.ro/index.php/social/517-finul-bercea-mondialu-si-nasul-stolojan-mondialu-

 

61) Vezi supra, nota 59.

 

62) Lucian Cherata, «Etimologia cuvintelor„ţigan“ şi „rom“», în Lamura, Craiova, nr. 1-3/2008, pag. 38-39.

 

63) Ibidem, pag. 39.

 

64) Vezi supra, nota 1.

 

65) Elena Zamfir, Cătălin Zamfir, ŢIGANII între ignorare şi îngrijorare, Editura Alternative, Bucureşti, 1993.

 

– See more at: http://ro.altermedia.info/antisistem/tiganii-vectori-ai-razboiului-axiologic-contra-romaniei_25097.html#more-25097

de deveghepatriei