TOATE PROFETIILE ORTODOXE

PROFETIILE
ARHIM. GAVRIIL DESPRE ANTIHRIST:În timpurile lui antihrist oamenii vor aştepta
salvarea din cosmos

Niciodată să nu vă pierdeţi
nadejdea!

din „Stareţii despre ultimele vremuri”

În
perioada vremurilor de pe urmă nu vă uitaţi la cer
: aţi putea fi
înşelaţi de minunile ce se vor petrece acolo – puteţi să greşiţi şi să vă
pierdeţi.

Adepţii lui antihrist vor umbla dezgoliţi. Creştinii însă vor
fi îmbrăcaţi cuviincios. Conform canoanelor bisericeşti femeia nu trebuie să
poarte haine bărbăteşti. Îmbrăcămintea omului arată starea lui
duhovnicească.

Diavolul are 666 de mreje. În timpurile lui
antihrist oamenii vor aştepta salvarea din cosmos
. Aceasta va fi cea
mai mare înşelare (momeală) a diavolului: omenirea va cere ajutor de la
extratereştri, neştiind că aceea sunt demoni.

Despre lupta sfinţilor
proroci Enoh şi Ilie cu antihristul se va transmite la televizor.

Când
icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Iviru („Portăriţa”) va purcede
să părăsească Athosul, va începe dangătul clopotelor, bisericile în mod văzut i
se vor închina, pentru a o petrece. Toate acestea vor fi arătate la televizor.
Aceasta-i mila Domnului”, spunea stareţul.

Va veni timpul,
oamenii vor pleca în munţi. Dar să nu vă duceţi câte unul… În păduri şi munţi
să mergeţi în grupuri mici.

Pentru creştini cel mai mare chin va
fi faptul, că ei singuri vor pleca în păduri, apropiaţii lor însă vor primi
pecetea lui antihrist. Produsele pe care pun semnul lui antihrist nu vă pot
dăuna. Aceasta încă nu este pecetea. Trebuie rostită rugăciunea „Tatăl nostru”,
de însemnat cu sfânta cruce, de stropit cu aghiasmă şi astfel se va sfinţi orice
hrană.

Dacă vei fura, vei încălca una dintre cele zece porunci. Cine va
proceda astfel îl va primi pe antihrist.

Omul credincios va nădăjdui în
Dumnezeu. Iar Domnul în ultimele vremuri va săvârşi aşa minuni pentru poporul
său, încât o mică frunzuliţă din copac îi va ajunge pentru o lună întreagă. Şi
pământul nu va scădea; îi vei face cruce şi îţi va da pâine.

Nu vă
temeţi. Principalul este să nu fie primită
pecetea lui antihrist pe mâna dreaptă şi pe
frunte
.

Nu mâncaţi pâinea
celui care a primit pecetea lui antihrist.

În ultimele
vremuri adepţii lui antihrist vor umbla la biserică, se vor boteza şi vor
predica poruncile evanghelice. Însă nu-i credeţi pe cei care nu au fapte
bune
. Doar după fapte se poate recunoaşte adevăratul
creştin.

Credinţa adevărată îşi află loc în inimă, şi nu în minte
(raţiune). Antihrist va fi urmat de cel ce are credinţa în minte, iar
cel ce are credinţă în inimă, lesne îl va
recunoaşte.

Acum se încep
evenimente importante. Astfel de pericol n-a fost pe pământ de la facerea lumii.
Este ultimul
… Imaginaţi-vă mama a cinci copii: cum poate să-i
hrănească, fără a primi pecetea lui antihrist? Vedeţi ce curse întinde
antihristul oamenilor.

La început aceasta se va face benevol. Dar când
antihristul se va înscăuna şi va deveni stăpânul lumii, îi va impune pe toţi să
primească această pecete. Pe cei care nu o vor primi îi va declara trădători.
Atunci va trebui de plecat în păduri; grupuri a câte zece-cincisprezece oameni.
Însă nu vă duceţi câte unul sau doi: nu vă veţi salva… Veţi fi păziţi de Duhul
Sfânt. Niciodată să nu vă pierdeţi nădejdea. Dumnezeu vă va da înţelepciune cum
să procedaţi.

La sfârşitul vremurilor oamenii se vor mântui prin
dragostea, smerenie şi
bunătate
. Bunătatea va deschide porţile Raiului, smerenia îi va
duce încolo, iar dragostea îl va arăta pe Dumnezeu.

Arhimandritul Gavriil
(Urghebadze) 1929 -1995

Episcopul  Nicolae Velimirovici:RAZBOIUL SI BIBLIA

Episcopul Nicolae Velimirovici, “Razboiul si Biblia”, Editura Sophia, Bucuresti, 2002

Inarmarea

– Toate popoarele Europei si Americii, draga generale – incepu balcanicul – se inarmeaza in modul cel mai febril pentru un nou razboi. Cine nu vede asta? Acest lucru de-abia e un secret pentru ciobanul din munte, cu atat mai putin pentru oamenii care traiesc in orase si urmaresc treburile omenesti. In cursa inarmarii, dintre popoarele Asiei deocamdata merg in pas cu Europa si cu America doua-trei popoare, cum sint Japonia, Turcia, intr-o oarecare masura Persia si Afganistanul. Marea China se rafuieste cu ea insasi si face sangeroase exercitii militare pe fiii sai, pregatindu-se astfel, si fara sa o stie, pentru macelarirea fiilor altora. Dar cei ce si-au impovarat constiinta cu raspunderea pentru primul razboi mondial se vor incarca si cu raspunderea pentru razboiul care sta sa vina: sint popoarele rasei albe, popoarele numite crestine. In pregatirile pentru noul razboi, sau pentru noile razboaie, ei se afla inaintea tuturor celorlalte popoare si semintii de pe globul pamantesc. Iar ca lumea sta inaintea unui nou razboi, o marturisesc urmatoarele:

1. Pregatirile pe fata si in secret ale popoarelor amintite;

2. Bugetele militare, care la toate statele intrec incomparabil cheltuielile cu orice alta destinatie, si intrec de departe bugetele militare dinaintea razboiului trecut;

3. Activitatea febrila a nenumaratelor fabrici de armament, munitie, gaze toxice, aparate electrice si electromagnetice de razboi, prectam si masa sporita de lucratori si de productie din aceste fabrici;

4. Constructia febrila de nave militare si alte mijloace de razboi navale;

5. Efectivele crescute ale armatelor regulate fata de cele de dinainte de razboi;

6. Echipele de savanti cu inalta calificare angajati de unele state, care isi pun inteligenta si energia in slujba descoperirii sau perfectionarii gazelor toxice ucigase si altor mijloace chimice de razboi pe uscat, pe apa, sub apa si in aer;

7. Aliantele si gruparile secrete cu scopuri militare ale unor state si popoare;

8. Foarte dezvoltatele servicii de spionaj, cu ajutorul carora un stat afla planurile de razboi si inventiile secrete destinate razboiului ale altor state.

Acestea sint dovezile — dar exista si semne prevestitoare ale unui nou razboi, printre care: neincrederea crescanda dintre state, ura rasiala si nationala, si mai ales presentimentul intunecat general si nelinistea generala a spiritelor de pe toate cele cinci continente.

La aceasta, un voitor de bine poate raspunde: „Toate acestea sint asa cum spui. Vedem si noi asta. Dar toate pregatirile de razboi nu duc neaparat la razboi: fiindca in paralel cu pregatirile de razboi merg si pregatirile de pace”[1]. Merg, da, dar merg ca un copil in urma unui urias, ca un car cu boi in urma carelor de foc. Daca ar fi sa personificam razboiul si pacea, razboiul ar trebui sa-i spuna pacii: „Eu trebuie sa ma micsorez, iar tu sa cresti”. Dimpotriva – ia seama! – razboiul spune pacii: „Cu pregatirile tale tu, copile, ascunde-ma, apoi alearga pe strazi si striga ca eu nu exist si, indeobste, nici nu voi exista!” Chiar si propaganda verbala a pacii serveste multora in scopuri de razboi. Si astfel, in zilele noastre se adevereste inca o data spusa prorocului: Pace, pace, si pace nu este (Ier. 8,11).

Despre pace se vorbeste in ziua de azi atat de mult nu pentru ca e pace, ci fiinca pacea este in primejdie — asa cum despre cinste nu se vorbeste mult cand exista cinste si despre sanatate atata timp cat tine sanatatea. Sau nu vedeti, ca militar, ca multe convorbiri de pace sint intrebuintate ca tactica de razboi camuflata? Oamenii spun: „Pace, pace”, si pace nu este!

Si intr-adevar, generale, nu am avut pace dupa incheierea Razboiului Mondial. Daca a avut-o cineva, au avut-o papuasii si bosimanii mai degraba decat oamenii albi. In fapt, a existat un armistitiu, nu pace. Am avut si avem pregatire febrila pentru un nou razboi — la fel ca in cazul unui armistitiu. De cand Germania a cerut armistitiu in 1918 si pana acum am avut de fapt numai un armistitiu. De atunci si pana acum, cheltuiala principala a statelor, principala preocupare a oamenilor de stat si a generalilor si principala teama a popoarelor se leaga de un nou razboi, la fel ca in cazul unui armistitiu.

Din toate acestea reiese limpede urmatoarea invatatura:

1. Ca Razboiul Mondial, inceput inca din anul 1914, nu pare a se fi incheiat nici pana astazi;

2. Ca de la Razboiul Mondial incoace ideea unui nou razboi domina cu toata autoritatea dispozitiile psihice si eforturile materiale ale popoarelor si statelor;

3. Ca faptele privitoare la inarmarea lumii pun in umbra toate convorbirile si bunele intentii de pace;

4. Ca lumea, din punct de vedere financiar, adica din punctul de vedere al cheltuielilor in scopuri de razboi, este deja in stare de razboi.

Cum va fi viitorul razboi

Trebuie sa va descriu asta, generale? Oamenii cinstiti si rationali nu pot nici in trezie, nici in vis, nici in imaginatie sa isi inchipuie privelistea ingrozitoare a razboiului care sta sa vina.

Va fi un razboi cu totul lipsit de mila, cinste si eroism. Razboiul eroic dintre israiliteni si filisteni, in care cele doua osti priveau lupta dintre reprezentantii lor, David si Goliat, asteptandu-si de la deznodamantul acelei lupte biruinta sau infrangerea, este doar o idila pastorala fata de razboiul ce sta sa vina. Si razboiul lui Arjuna impotriva lui Bhima, descris in Mahabharata, este doar o idila. Precum idila e si razboiul de la Kosovo dintre sarbi si turci, ba idila e si razboiul lui Napoleon impotriva Moscovei. Dar ce spun eu? Toate razboaiele din lume, in care au strafulgerat intrucatva si raze de milostivire, cinste si eroism; toate razboaiele care au putut sa insufle macar un cantaret bun si un cantec bun sint o idila fata de razboiul in fata caruia sta lumea: fiindca razboiul care va sa vina nu va tinti doar biruinta asupra potrivnicului, ci nimicirea potrivnicului — deplina nimicire nu doar a luptatorilor lui, ci si a tot ce au ei in spatele frontului, a parintilor, copiilor, bolnavilor, ranitilor lor si a celor luati prizonieri dintre ei, a satelor si oraselor lor, a animalelor si patulelor lor, a cailor ferate si soselelor lor! Parjol care nu gandeste si nu face deosebire!

In razboiul trecut a fost plansa nimicirea catedralei din Reims. In noul razboi se va rade peste ruinele multor catedrale, ale multor locuri sfinte, monumente de veacuri ale popoarele, si a tot ce mai este drag si pretios inimii omenesti pe pamantul patriei. Va fi aruncat fara crutare foc de pe pamant, de pe apa, din vazduh, asupra tot ce e potrivnic. Foc, plumb si otel vor cadea ca o ploaie nestavilita care ineaca si da totul mortii. Odata cu aceasta vor veni si fulgere electrice, tancuri electrice, aparate din fier cu deplasare rapida si cu tir rapid, si Dumnezeu stie – mai pe sleau spus, dracul stie – care sint toate mijloacele infernale de ucidere, torturare si siluire a oamenilor, animalelor, fiintelor si fapturilor. Iar ca o incununare a tuturor acestora va veni ultima si suprema inventie a civilizafiei latino-teutonice: putoarea! Adica gazele puturoase, aruncate asupra potrivnicului si a patriei lui din cele mai felurite arme si in cele mai felurite compozitii. Fiece fiinta vie pe care Facatorul Cel Preainalt a daruit-o cu organ de respirat ca sa se indulceasca de aerul Lui curat si datator de viata, isi va da duhul in chinuri din pricina putorii otravitoare cu care va fi „dat buna ziua” civilizatia apuseana. Attila, Ghinghis-Han si Cambyses ar rosi de rusine inaintea unor asemenea metode inumane de razboi. Dar cei ce sint botezati in numele Atotmilostivului Fiu al lui Dumnezeu se vor rusina, oare? Cifrele razboiului viitor vor intrece in toate privintele, afara de numarul crutatilor, cifrele tuturor celorlalte razboaie din istoria neamului omenesc. In cursul razboiului vor fi mobilizati si copiii de la doisprezece ani in sus, precum si multe femei si fete. Se va lua pentru necesitati de razboi, prin rechizitie, tot ce va fi ramas in spatele frontului: si ultimul bou, si ultimul cal, si orice alt animal domestic de hrana sau de povara, si toate alimentele, toti banii, toate bijuteriile persoanelor private, toate lichiditatile din bancile private, ale unor societati sau ale statului, si toate valorile bisericilor si manastirilor, imbracamintea, vasele, tot ce este de fier, cupru, aluminiu, cauciuc – fara sa mai vorbim de argint si aur -, telefoanele private, sobele de metal, incuietorile de la porti si usi, paturile de metal, ramele de metal de la portrete, icoane si oglinzi; intr-un cuvant, tot ce e din metal, din piele, din panza, din cauciuc sau din oricare material ce va fi necesar razboiului si razboinicilor. Batranii si batranele, impreuna cu copiii mici si cu invalizii, vor ramane in casele goale si reci, cu hambarele goale, cu staulul si grajdul gol, fara incaltaminte, fara curele, fara vesela, fara plug si sapa, fara cutit si lingura, in case neincuiate – oameni flamanzi in primejdie din partea fiarelor flamande. Vor rupe cate putina iarba – unde va fi ramas dupa parjolul razboiului -, vor scurma pamantul si vor jupui scoarta de pe copaci ca sa manance. Cu asta se vor tine in viata. Si vor veni zile friguroase cand oamenii vor arde toate cartile din biblioteci, atat din cele publice cat si din cele particulare, si toate tablourile si obiectele de arta din muzee, numai sa se incalzeasca poporul, numai sa incalzeasca batrana bunicuta putin ceai – fara ceai – pentru nepotul care trage sa moara. De groaza, multi se vor salbatici, se vor indobitoci sau vor innebuni. Si ei vor alerga, cu totul goi, nepieptanati si murdari, pe drumuri si pe strazi, prin munti si prin campii, urland ca fiarele si napustindu-se asupra celor pe care ii intalnesc sau ii ajung. Iar dupa aceea, Comandamentele Supreme vor da ordin ca toate acele sarmane parti ale neamului omenesc de care luptatorii din primele randuri isi vor aminti ca de parintii lor, de fratii si de surorile lor, si de copiii lor, ca toate aceste sarmane parti si particele ale neamului omenesc sa fie stramutate in pesterile din munti, din pricina primejdiei otravurilor puturoase prin care vrajmasul va incerca sa otraveasca tot ce sufla in tara celeilalte tabere. In acest fel, in cursul razboiului nu va mai fi, de fapt, popor in asezarile omenesti de acum, in orasele si satele de acum, in casele si colibele de acum: fiindca toata tara va fi un camp de lupta. Nu cumva se va preface, draga generale, toata planeta noastra intr-un camp de lupta? Dintre orasenii din spatele frontului nu va mai putea fi vazut, nicaieri, nici unul. Vor fi cu totii in refugii, prin pesteri si prin rapile din munti. Cum isi va duce zilele sarmanul popor in refugiile acelea, nici un om nu va putea sa povesteasca. Cand razboiul, dupa vreme indelungata, se va fi incheiat, se va vedea ca toate acele pesteri si rape din munti sint pline cu osemintele poporului care va fi murit.

O caracteristica aparte a viitorului razboi va fi lipsa de idealuri a tuturor tarilor beligerante si neincrederea reciproca dintre luptatorii aflati sub acelasi stindard: fiindca acest razboi nu va fi dus, in fapt, nici in numele credintei, nici in numele libertatii, nici in numele patriei sau natiunii – chiar daca acestea vor fi etalate ca lozinci – ci, in principal, doar in numele urii si razbunarii, al acapararii si jafului. Din pricina acestei lipse de idealuri, care nimiceste orice insufletire, in toate armatele vor fi multi tradatori si spioni platiti. Prin urmare, va fi multa neincredere reciproca, si vor fi puse la zid intregi unitati de lupta. Pe langa cei vinovati vor fi omorati si multi nevinovati de catre propriile autoritati. Si mai mult, din pricina lipsei oricarui ideal important si adevarat pentru care cineva sa se invoiasca a muri de bunavoie va fi si o lipsa totala de eroism si de eroi. Intr-o situatie grea, oamenii se vor arata lasi, iar intr-una usoara – lipsiti de suflet si jefuitori de cadavre. Masinile moarte de razboi vor reprezenta, la drept vorbind, principalii si singurii eroi ai viitorului razboi. Ele se vor arata mai vii, mai inteligente, mai puternice si mai viteze decat omul – facatorul si proprietarul lor. Omul va fi atat de nimicit in mijlocul masinilor sale, atat de sarman si de infricosat! El va aplauda masinile sale de razboi asa cum erau candva aplaudati eroii. Si vor fi distinse cu decoratii, si vor fi impodobite cu cununi de laur. Masinile moarte de razboi O mare parte din toate grozaviile pe care le-am descris ale razboiului viitor le-am trait si vazut deja in trecutul Razboi mondial. Insa razboaiele viitoare vor fi in toate privintele mai cumplite decat toate razboaiele trecute.

Este greu insa, draga generale, sa descrii cu limba omeneasca acea noapte furtunoasa si intunecata, plina de crima, groaza si haos, in care Europa si America, intrand, trag dupa ele intreaga lume

Din toate acestea reiese limpede invatatura:

1. Lumea civilizata va pune in slujba viitorului razboi toata inteligenta sa, toata energia si tot avutul sau, fara rezerve.

2. Grozaviile distrugerilor din viitorul razboi vor intrece toate grozaviile razboaielor din vremurile trecute.

3. Viitorul razboi se va distinge prin lipsa de idealuri si prin lipsa milostivirii si eroismului.

Care sint cauzele viitorului razboi

Ma intrebati, generale, care pot fi cauzele viitorului razboi?

Ma intrebati, de fapt, despre adevaratele pricini ale acestui razboi sau despre incidentul prin care va incepe razboiul? Fiindca, vedeti, e vorba despre doua lucruri diferite. Politicienii si ultrapatriotii europeni care socot ca trecutul Razboi mondial a fost pricinuit de atentatul de la Sarajevo nu sint catusi de putin calificati sa ne explice cauzele viitorului razboi.

Daca cetatenii unui oras si-au stropit casele cu petrol si se gaseste un copilandru care din reavointa sau strengarie arunca in oras un chibrit aprins, se va chema ca el a provocat incendiul? Apreciati singur cat de miopi au devenit carturarii si fariseii vremurilor noastre! Cauzele nasterii unui monstru le cauta cu pana la chiar noua luni inainte de nastere, in vreme ce cauzele unei monstruozitati atat de infricosatoare cum a fost trecutul macel mondial, ei sint gata sa le afle intr-un incident sangeros care s-a intamplat la Sarajevo cu numai o luna de zile inainte ca aceasta monstruozitate sa iasa la lumina! Atunci cand oamenii vor razboi, asemenea incidente se gasesc repede pentru a sluji drept uvertura a razboiului. Daca oamenii sint gata de razboi, oare multa vreme va trebui asteptat vreun atentat, sau arderea vreunui steag, sau maltratarea vreunui consul, sau omorarea vreunui misionar? Cu greu ar putea fi in masura sa ne explice cauzele viitorului razboi si filosofii evolutionisti si economistii. Cine poate sa asculte in serios vorbind despre razboi pe cei care privesc razboiul ca pe un lucru firesc si necesar pentru un asa-numit progres al neamului omenesc? Daca aceasta varsare de sange nebuneasca pe care ochii nostri au vazut-o vreme de cativa ani este un lucru firesc, inseamna ca ratiunea si cinstea sint nefiresti la oameni. Daca un puhoi de faradelege organizata, si numai de faradelege, cu toate zagazurile si stavilarele deschise, inunda si pustieste lumea, cateva milioane de vieti omenesti si preface in cenusa tot ce s-a infaptuit si cladit cu osteneala indelungata de-a lungul a generatii si generatii, si totul pentru nu stiu ce progres, atunci progresul e cel mai de nedorit lucru din lume, si insusi cuvantul „progres” este cel mai primejdios si mai blestemat cuvant din vocabularul omenesc.

Ce progres a adus lumii trecutul Razboi mondial? Sa deschida ochii si sa vada macar cei ce isi amintesc de oamenii si conditiile de viata dinaintea acestui razboi. Nu e nimic mai evident ca faptul ca acest razboi vestitor de rau i-a facut pe oameni mai rai si mai degenerati, fizic si moral, iar conditiile politice, economice si financiare s-au inrautatit in urma lui. Bineinteles, la asta filosofii evolutionisti vor raspunde cu obisnuitul zambet sardonic: „Asta nu se poate aprecia acum. Progresul pe care omenirea l-a facut prin razboiul trecut va putea fi calculat abia dupa sute si mii de ani“. Astfel, acesti filosofi, in aceasta problema ca si in oricare alta, plutesc intr-un intuneric de mii de ani – adesea intr-un intuneric si mai intunecat, de milioane de ani – fie inainte, fie dupa, intr-un intuneric in care nici o teorie nu poate fi verificata.

In fine, nici ganditorii de tipul lui Machiavelli si Nietzsche nu explica defel taina razboiului. A diviniza anumiti oameni si a le da cheile razboiului si pacii fara a tine seama de nici un fel de scrupule morale, fara a tine seama de raporturile lor cu Dumnezeu si aproapele, inseamna a teoretiza impotriva nu doar a idealurilor, ci si a realitatilor si experientei de veacuri a neamului omenesc.

Ma intrebati, generale, cine ar putea atunci sa ne arate si sa ne explice cauzele viitorului razboi sau ale razboiului indeobste? Nimeni altcineva decat Sfanta Scriptura a lui Dumnezeu. Nu exista nici macar o singura carte in aceasta lume in care sa fie descrise atatea razboaie ca in Biblie, descrieri insotite de explicarea lor, care merge pana la radacina prima. Acolo este adunata o uriasa experienta privitoare la razboaie, la biruinte si infrangeri, a neamului omenesc de pe trei continente – si toata aceasta experienta este explicata si lamurita intr-o lumina aparte. Nu exista nici o filosofie a razboiului care sa poata da raspunsuri multumitoare cu privire la cauzele razboiului si sa prevada biruinta sau infrangerea uneia dintre partile aflate in razboi. Astfel de raspunsuri si astfel de prevederi numai Biblia ne poate da. Ca atare, nici nu exista in ziua de astazi, niciunde, nici o carte mai actuala despre razboi, despre cauzele razboiului si despre deznodamantul final al razboiului, decat Biblia sau Sfanta Scriptura a lui Dumnezeu.

Se intelege ca in Biblie nu sint descrise toate razboaiele din istoria neamului omenesc: insa acelea care sint descrise si explicate in ea sint exemplare pentru toate razboaiele din trecut si din viitor. Acest fapt nu-l schimba nici amploarea razboiului, nici tehnica de razboi. Atat razboaiele locale cat si cele mondiale au loc ca urmare a acelorasi cauze, asa incat si unele si celelalte, de orice amploare ar fi si pe oricare camp de lupta s-ar desfasura, se explica la fel de usor prin Biblie. Si viitorul razboi, asadar, va putea fi inteles si explicat numai prin Biblie, adica prin razboaiele exemplare pomenite si explicate in Biblie.

Ca atare, lasand pe mai tarziu adevarata explicatie a cauzelor viitorului razboi, ingaduiti-mi ca in aceasta clipa solemna si dureroasa dintre doua razboaie, cel de ieri si cel de maine, sa rasfoim inca o data vechile pagini ale acestei carti marete, care nu ne invata prin teoriile si cugetarile catorva oameni, ci prin experienta si fapte.

E cazul sa va spun numaidecat ca in lumina Bibliei nu trebuie sa ne intrebam care vor fi cauzele, ci care sint cauzele viitorului razboi. In lumina Bibliei ele sint deja realizate si sint palpabile. Cetatenii din oras isi stropesc de zor casele cu petrol. Este cu totul lipsit de obiect sa ne intrebam cine va arunca primul scanteia in oras.

Caine, unde este fratele tau?

Primul sange omenesc, generale, care a fost varsat pe pamant a fost sange de frate. Acest fapt e simbolic pentru toate faradelegile savarsite de om asupra omului pana la sfarsitul istoriei. Si ultimul sange omenesc, generale, care va fi varsat pe pamant va fi, din nou, sange de frate: fiindca ce altfel de sange ar putea fi?

Dar fratii dupa sange nu sint intotdeauna frati dupa duh. Cain si Abel aveau acelasi sange, dar nu si acelasi duh; erau frati dupa sange, dar nu frati dupa duh: fiindca in vreme ce duhul lui Abel era luminat de Dumnezeu, duhul lui Cain era intunecat de zavistie. S-a intristat Cain foarte, si s-a mahnit fata lui, adica i s-a intunecat si fata din pricina duhului intunecat. Si cand erau singuri in camp, s-a sculat Cain asupra fratelui sau Abel si l-a omorat pe el (Fac. 4, 5-8).

Vazut-a Atoatevazatorul Dumnezeu ce a facut Cain si l-a intrebat: Unde este Abel, fratele tau? Iar varsatorul de sange, ca fiecare varsator de sange de mai tarziu, s-a slujit de minciuna si a raspuns: Nu stiu: au doar pazitor sint eu fratelui meu?

Cu asta a inceput istoria neamului omenesc pe pamant, si anume cu o ucidere de frate. O ucidere de frate din zavistie! Aceeasi zavistie satanica ce a racit dragostea protoparintilor nostri fata de Facator a racit si dragostea primului lor fiu fata de fratele sau. Aceasta din urma faradelege a venit ca urmare a celei dintai, precum si ca pedeapsa pentru cea dintai – pedeapsa pentru Adam si Eva. Vazand pe fiul lor mai tanar si mai bun omorat, tatal si mama nu au avut cum sa nu simta boldul otravit al pacatului pe care il savarsisera fata de Dumnezeu in Rai. Insa acesta a fost doar inceputul, exemplar pentru intregul viitor al urmasilor lor. In ce consta caracterul exemplar al acestei faradelegi? In aceea ca pacatul omului fata de om apare ca urmare a pacatului omului fata de Dumnezeu. Sau, cu alte cuvinte – atunci cand vorbim despre razboi – ca razboiul omului impotriva omului apare ca urmare a razboiului omului impotriva lui Dumnezeu. Daca Atotmilostivul Facator al oamenilor nu ar fi potolit incendiul care a fost si este in continuare aprins de pacat, neamul omenesc ar fi fost nimicit chiar de la prima generatie istorica. Dar mila Facatorului mai intai a impiedicat razbunarea asupra ucigasului de frate Cain, iar apoi a dat mangaiere nefericitilor parinti prin cel de-al treilea fiu, Sit. Si a pus Domnul Dumnezeu semn lui Cain, ca oricine il va afla pe el sa nu-l omoare (Fac. 4,15). Si a tot trait Cain pe pamant, fugind din loc in loc si tremurand cu intregul trup. Iar mama lui Abel ecel omorat, cand l-a nascut pe Sit, a pus acest fapt pe seama milostivirii lui Dumnezeu, zicand: Dumnezeu mi-a dat alt fiu in locul lui Abel, pe care l-a omorat Cain (4, 25).

Si astfel, generale, acest prim inceput al tuturor razboaielor care au urmat se intelege in lumina Sfintei Scripturi in urmatorul chip:

1. Exista o lege implacabila a pacatului.

2. Razboiul omului impotriva omului este urmarea razboiului omului impotriva lui Dumnezeu.

3. Razboiul parintilor impotriva lui Dumnezeu il continua apoi fiii unul impotriva altuia.

4. Milostivirea Facatorului tempereaza legea pacatului si prin acesta face cu putinta dainuirea neamului omenesc pe pamant.

Care sunt, deci, cauzele viitorului razboi?

Dupa ce am rasfoit toate paginile Sfintei Scripturi, in care e inscrisa filosofia cea adevarata a razboiului, si dupa ce am cercetat in lumina acestei Sfinte Carti aversul si reversul catorva dintre razboaiele moderne, putem raspunde, generale, la intrebarea dvs.: „Care sint cauzele viitorului razboi?”

De calitatea pacii noastre depinde ca razboiul sa fie ori sa nu fie. Daca viata noastra ar fi placuta lui Dumnezeu in vremea pacii, fara indoiala ca nu s-ar ajunge la razboi, unde nu ar fi asa! Pacea fara Dumnezeu e leaganul razboiului. In vreme de pace, bacilii razboiului se inmultesc si cresc; iar dupa ce se inmultesc si cresc, razboiul este inevitabil, fie ca o vor oamenii in acel moment, fie ca nu o vor. Eu nu voi proroci ca viitorul razboi va fi deschis prin asasinarea vreunui misionar sau consul, sau prin scufundarea criminala a unui vas apartinand unui stat vecin, sau prin orice fel de atentat asupra persoanei si avutului unui popor. Razboiul poate fi deschis prin evenimente de acest fel, poate fi deschis si prin altele. Acest lucru, insa, nu ne intereseaza. El nu conteaza catusi de putin atunci cand se vorbeste despre cauzele unui razboi. Acestea sint numai pretexte sau semnale pentru razboiul care a fost dinainte „leganat” si „crescut”, vreme indelungata, in timpul pacii.

Cauzele viitorului razboi sint mostenite deja de la razboiul precedent. Ele au inceput sa se acumuleze inca de la ultima conferinta de pace. La aceasta conferinta au fost convocate multe tari beligerante; dar nu a fost chemat nici prin rugaciune, nici prin multumire, Acel al Treilea, Atoatevazator si Hotarator Factor fara de Care nimeni nu biruie si nimeni nu este infrant[2]. Prin urmare, conferinta s-a desfasurat intr-o atmosfera foarte apasatoare si incordata. In timpul nenorocirilor razboiului, Dumnezeu era pomenit si chemat in ajutor. Insa indata ce razboiul a incetat, oamenii L-au inlaturat pe Dumnezeu din treburile lor. Ca atare, la aceasta conferinta de pace s-a vorbit mai putin despre pace si mai mult despre despagubirile de razboi. A lipsit binecuvantarea lui Dumnezeu, si de aceea s-a incheiat o pace care a facut din lume o fabrica de razboaie si care s-a pus, cu toate puterile si bunurile sale, in slujba neobosita a viitorului razboi. Aliatii au dictat conditiile pacii si au impartit avutul biruitilor cum au vrut. Dar au tras, oare, vreun folos de pe urma acestui avut? Au interzis invinsilor sa intretina armata si sa se inarmeze, iar siesi si-au permis acest lucru. De ce nu si l-au interzis si siesi? N-au prevazut ca prin aceasta hotarare s-au pus si pe ei insisi in randul celor invinsi: fiindca tot avutul pe care l-au stors de la invinsi nu l-au cheltuit oare – sau nu-l vor cheltui in scurta vreme – pe marirea armatelor proprii si pe noi pregatiri de razboi? Avut nebinecuvantat! Cea mai mare fericire a popoarelor invinse consta tocmai in faptul ca le sint legate mainile in privinta cheltuielilor pentru armata si a inarmarii pentru viitorul razboi. Ele nu trebuie sa regrete ca isi dau banii „invingatorilor”. Mai bine sa ii dea in dar vecinilor decat sa il arunce in gura lui Marte. Iar cea mai mare nefericire a Aliatilor vine din aceea ca avutul luat de la adversari l-au indreptat spre scopuri de razboi. Omeneste vorbind, aceasta este razbunarea Celui de-al Treilea, Care n-a fost chemat la nici una dintre conferintele de pace. Asta inseamna sa faci o treaba fara binecuvantarea lui Dumnezeu. Si asta inseamna a stropi iarasi cu petrol orasul indata dupa ce incendiul a fost stins.

Intre toate cauzele razboiului viitor, ca si ale razboaielor trecute, cauza fundamentala este lepadarea de Dumnezeu sau apostazia de la Dumnezeu Cel Unul si Viu. Nu este pace necredinciosilor (Isaia 48, 22). Multi crestini din Europa si America, crestini care in timpul razboiului se grabeau sa mearga in biserica chiar inainte de inceperea slujbei, numai sa prinda loc, au inceput dupa razboi sa se raceasca fata de credinta si sa apostazieze de la credinta in Dumnezeu. Cand le faci observatie, iti raspund cu ironie ca astfel credinta nu mai este un lucru de actualitate! Cum asa? Oare poate fi vorba de „actualitatea” sau „neactualitatea” realitatii? Iar Dumnezeu este cea mai inalta realitate, deasupra a orice se numeste in general realitate. Cum se poate ca credinta in Dumnezeu, care a fost legatura vie si indispensabila cu realitatea cu zece ani in urma, sa nu mai fie acum de actualitate?

Necredinta in Dumnezeu inseamna credinta in irealitate, in himere. Potrivit recensamintelor oficiale, numarul necredinciosilor din Cehia a crescut in timpul pacii la peste un milion. Adica fiecare al zecelea om este necredincios in patria evlaviosului Jan Hus! Constatam aceasta cu durere, nu cu satisfactie. Dar boala necredintei nu este nicidecum doar monopolul Cehiei. Aceasta boala roade si duhul Frantei, al Italiei si Germaniei, iar in vremea mai noua si al Rusiei. Necredinta a prins radacini, mai mult sau mai putin, in toate statele Europei si Americii, mai ales in orase, unde apar si se zaresc mai mult lucrurile oamenilor decat lucrurile lui Dumnezeu. Iar soarta ce-l asteapta pe un popor cu multi necredinciosi o citim limpede in Sfanta Scriptura a lui Dumnezeu: NU este pace necredinciosilor; iata care le este soarta; iata ce le este scris. Razboiul le este, asadar, scris,pentru necredinta in Dumnezeu. Si nu vor putea niciodata, prin urmare, sa fuga de razboi daca nu vor fugi mai inainte de necredinta in Dumnezeu. Fiindca necredinciosul, prin insusi faptul ca e necredincios, a facut ce este rau inaintea Domnului. Necredinta este jignire a Facatorului si Tiitorului lumii, dispretuire si rastignire a doua oara a lui Hristos Domnul, intru al Carui nume sint botezate popoarele crestine si Caruia si-au jurat credinta. Iar orice jignire adusa lui Dumnezeu, daca nu se face pentru ea grabnica pocainta, aduce nenorocire: seceta, inundatii, boala, dezordine, criza, regres in toate privintele si razboiul ca incununare a tuturor nenorocirilor. Aceasta nu este o superstitie populara taraneasca, ci un fapt confirmat de experienta, atat de cea biblica, cat si de cea cotidiana.

Sa trecem acum mai departe. Lepadarii de Dumnezeu sau necredintei ii urmeaza neaparat inchinarea la idoli: fiindca indata ce omul se leapada de Dumnezeu, isi umple golul inimii cu un oarecare alt lucru, caruia i se inchina ca unei realitati sau valori supreme. El inlocuieste unicitatea lui Dumnezeu cu multitudinea idolilor. Nici un inchinator la idoli, niciodata, nu s-a inchinat unui singur idol. Inchinarea la idoli este insotita in sufletul omenesc de haos, pana ce credinta in Dumnezeu aduce in suflet desavarsita simplitate, claritate si determinare. In masura in care se poate descurca cineva in haosul duhovnicesc de astazi al unei mari multimi de europeni si americani cu carte, si in masura in care se pot enumera ranile lor cele mai grele, ei au astazi cinci idoli principali, carora le dau nu mai putin decat cinstirea cuvenita Dumnezeirii:

In primul rand, materia ca idol.

In al doilea rand, eul personal (ego) ca idol.

In al treilea rand, imperiul (statul) ca idol.

In al patrulea rand, natiunea ca idol.

In al cincilea rand, cultura ca idol.

Sa o luam pe rand. Chiar daca se vorbeste si se scrie ca materialismul filosofic, care a otravit duhul Europei de-a lungul intregului veac al XlX-lea, este mort, totusi e limpede ca din el si sub inraurirea lui a ramas materialismul practic. Copil si mai monstruos al unui parinte monstruos! Materialismul ca scop al nazuintelor si eforturilor omenesti a devenit pentru numerosi europeni si americani un lucru de la sine inteles, indiferent daca materia imbraca aspectul pamantului, sau pe cel al banilor, sau pe cel al lucrurilor, sau pe cel al placerii pricinuite de toate acestea. A poseda o multime de materie – oare nu acesta este obisnuitul demon postbelic al popoarelor crestine de pe ambele continente? Ne-marginita sete de materie a oamenilor poate fi comparata, in ce priveste puterea sa, doar cu nemarginita sete a crestinilor adevarati de Dumnezeu si de placerea ce vine de la Dumnezeu. Dar cei ce si-au pierdut gustul pentru Dumnezeu si putinta de a-L vedea sint condamnati sa se inchine materiei ca idol — si asta cu toata puterea, cu tot cugetul si cu toata inima. Si cum multi doresc aceleasi lucruri materiale, neaparat apar intre oameni invidie, rautate, ura, frictiuni si lupta. Iar acestea toate sint bacili ai razboiului, care atunci cand se inmultesc peste masura nu au cum sa nu duca la inflamarea organismului, adica la incendiul razboiului.

Imperiul ca idol a cuprins nu doar popoarele si oamenii mari, ci si popoarele si oamenii mici. Imperialismul inseamna sa rapesti pamant strain pentru dominatie, comert, strategic – pentru materie. Precum l-a nascut pe Pluton legendarul Zeus, asa a nascut materialismul european imperialismul european. Si, intr-adevar, ceea ceeste Zeus intre divinitatile pagane, aceea este materialismul intre idolii moderni. Si cum setea de imperiu a multor popoare este nemasurata, iar planeta Pamant este marginita, nu este de mirare ca iau nastere intre popoare invidia, rautatea, ura, frictiunile si lupta reciproca. Iar acestea sint, asa cum am mai spus, bacili ce duc in mod inevitabil la incendiul razboiului.

Natiunea ca idol il exclude pe Dumnezeu, asa cum il exclud pe Dumnezeu toti idolii. Ne intalnim adesea cu ateismul in forma nationalismului celui mai morbid. Nationalismul modern e totdeauna gata sa treaca in imperialism, si este pretutindeni nedespartit de materialism. In forma sa denaturata, el inseamna nu atat dragoste fata de propriul popor – ceea ce ar fi un lucru absolut firesc – cat ura trufasa fata de popoarele vecine – ceea ce e, fireste, o uraciune inaintea Celui ce a facut toate popoarele.

Eul personal ca idol este prezent mai peste tot intre oamenii albi. El L-a inlocuit pe Dumnezeu atat la cei care doresc mult si au mult, cat si la cei care doresc mult, insa au putin sau nimic. Punand propria personalitate in centrul lumii in locul persoanei lui Dumnezeu, fiecare om cauta, fireste, un templu si inchinatori pentru idolul sau, si mult aur si argint – adica materie – ca sa pastreze acest idol intr-o stralucire dumnezeiasca. Cei mai puternic a ajuns sa se exprime acest fel de inchinare la idoli in luptele partinice ale intelectualitatii europene, in luptele pentru intaietate, putere si bogatie. Particularitatile acestui idol sint trufia, iubirea de sine si lipsa de scrupule. Insa atunci cand aceste lupte, in turbarea lor, nu vor sa stie de Dumnezeu si de legea Lui, razboiul ramane singurul mijloc de aducere la realitate.

Cultura ca idol se afla in zilele noastre intre idolii cei mai orbi. Lepadandu-l pe Dumnezeu, Care e Singurul Insuflator si Pricinuitor al culturii nobile, atat a sufletului cat si a trupului, necredinciosii au inceput sa divinizeze propriile lor fapte si creatii pe care le numesc, intr-un cuvant, Cultura”. Iar a diviniza faptele omenesti este lucrul cel mai urat inaintea lui Dumnezeu: fiindca Dumnezeu a interzis oamenilor strict, prin legea Sa, sa-si faca dumnezei din faptele si fapturile Lui – dintre care si cea mai neinsemnata e mai desavarsita decat cea mai desavarsita cultura omeneasca – cu atat mai putin din faptele omenesti! Dar cand cultura este pusa in relatie cu ceilalti idoli amintiti, mai ales cu materia, atunci si ea slujeste cu vigoare culturii bacililor razboiului, care mai devreme sau mai tarziu provoaca „inflamatia” razboiului.

Dintre acesti cinci idoli, doi pot fi numiti prosti, iar trei fatarnici. Prosti sint nationalismul si cultura, fiindca striga mult si se bat cu pumnul in piept, iar fatarnici sint materialismul, imperialismul si egoismul, fiindca se ascund si, prin minciuna, se infatiseaza sub alte nume. Toti acesti idoli ar putea fi numiti, pe limba lui Dostoievsky „demonii”.

Fireste, toate acestea cinci au fost candva de o valoare autentica, si ar putea fi iarasi. Ele sint de o valoare autentica atunci cand sint luminate de credinta in Dumnezeu, Cel Unul si Viu, si cand stau sub legea lui Dumnezeu; intr-un cuvant, cand sint subordonate la modul absolut lui Dumnezeu si slujesc spre slava numelui Lui. Materia este de la Dumnezeu si este data oamenilor ca sa le slujeasca, nu ca sa le stapaneasca sufletele. Stapanirea imperiala este data de Dumnezeu anumitor popoare daruite ca acestea sa slujeasca popoarelor mai slabe si mai putin daruite asa cum un frate mai puternic slujeste fratelui mai slab. Natiunea este o arena marginita, insa exceptional de frumoasa si dreapta, de slujire lui Dumnezeu si oamenilor. Eul personal, adica sufletul rational, l-a dat Dumnezeu fiecarui om ca prin slujire si dragoste sa il ridice la asemanarea cu El, Facatorul lui. Cultura a inspirat-o Dumnezeu ca prin ea sufletele omenesti sa reflecte stapanirea lor asupra lumii materiale, precum si supunerea fata de Dumnezeu si slujirea Lui. Toate acestea cinci capata chip ingeresc prin slujire si dragoste, precum a randuit si poruncit Hristos Domnul. Dar precum serafimul cel apostat de la Dumnezeu, numit candva Lucifer, s-a prefacut in diavol pe loc, asa si aceste cinci valori, rupandu-se de Dumnezeu, au devenit idoli si demoni.

Acum, observati cum satisfacerea acestor idoli – care nu poate fi decat relativa – ii duce pe oameni la lenevie, depravare, decadere, lehamite de toate, imbecilizare si sinucidere (ca si inainte de sfarsitul imperiului roman); cum, de asemenea, nesatisfacerea lor ii duce pe oameni la extrema amaraciune, invidie, cartire, lipsa de scrupule, violenta de tot felul si, iarasi, la sinucidere. In amandoua cazurile, toti idolii respira ura stj dispret fata de blandul si bunul Hristos Domnul, si prin urmare ii duc pe oameni la razboi.

Nu intram in enumerarea tuturor grelelor rani deschise ce sint pricinuite organismului Europei si Americii de catre aceasta inchinare la idoli de cinci feluri, fiindca am relua ceea ce se repeta zi de zi in rubricile de crime si in alte rubrici ale ziarelor si s-ar putea numi: ignorarea lui Hristos si a legii Lui. Este clar din cele spuse pana acum ca popoarele crestine, care au fost in casatorie duhovniceasca cu Hristos, au devenit adultere si s-au dedat legaturilor josnice cu nimicurile, cu praful, cenusa si umbrele. Si nu traieste, oare, orice adultera in frica necurmata si in grija de a-si apara si asigura viata? Acesta este chipul si acesta este rodul inchinarii la idoli contemporane la idoli: frica; si, in urma fricii, egoismul, atasarea spasmodica de materie si acapararea acesteia. Iar dat fiind faptul ca sint multi cei care se lupta pentru aceleasi lucruri materiale, este cu neputinta de evitat conflictul – si razboiul.

Remarcati ca vorbesc numai despre popoarele crestine? Nu fara pricina, generale. Ele au purtat trecutul razboi mondial, ele pregatesc si noul razboi. In ultimii o suta cincizeci de ani, de cand a inceput razboiul impotriva lui Hristos in Europa, popoarele europene au purtat mai multe razboaie, de departe mai multe, decat tot restul lumii la un loc. Aceasta a fost bataia lui Dumnezeu, ca sa le vina mintea la cap celor lipsitii de minte. Insa celor lipsiti de minte nu le-a venit mintea la cap. Ei alearga tot mai jos si mai jos, in prapastie. Cei pe care Dumnezeu i-a ales sa fie sarea si lumina lumii si-au pierdut gustul si s-au intunecat. Macar ca se lauda si acum ca sint sare si lumina, nimeni nu crede in lumina lor. Nici India, nici China, nici Africa nu mai vad in oamenii albi sare si lumina, ci, din pacate, insipiditate si intuneric.

Din toate acestea reiese limpede invatatura:

1. Cauzele viitorului razboi consta in lepadarea de Dumnezeu si inchinarea la idoli a popoarelor crestine sau a conducatorilor acestora.

2. Aceste cauze sint identice cu cauzele razboaielor in urma carora lsrail – candva sarea si lumina lumii – a suferit si din pricina carora a si pierit in cele din urma.

3. Daca aceste cauze nu vor fi indepartate degraba prin pocainta si intoarcere la Hristos, grabnicul sir de razboaie care vor veni va insemna nu doar razboi, ci si pieirea popoarelor crestine – daca nu si a crestinismului

fragmente din: Episcopul Nicolae Velimirovici, “Razboiul si Biblia”, Editura Sophia, Bucuresti, 2002

––––––––––––––––––––––––––––––––

Profeţie a Părintelui Iosif Vatopedinul

Părintele Iosif:
Ne bucuram sa va primim. Aveti respectul nostru profund si cele mai bune urari
din partea noastra.Un pelerin: Multumim, parinte, ca
ne-ati primit. Vremurile in Rusia, acum, sunt pe de o parte teribile si pe de
alta parte complexe.Părintele Iosif: Noi ne rugam ca poporul rus sa
se intoarca la starea sa naturala, care a existat inaintea distrugerii, pentru
ca avem radacini comune si punem la inima situatia in care se afla poporul
rus.Un pelerin: Exista multe suferinte,
desigur. Dependenta de droguri este agresiva. Exista o stare de degenerare a
natiunii noastre.

Părintele Iosif: Lucrurile sunt
acum intr-o stare de deteriorare – conditie care in momentul de fata este comuna pentru lumea
intreaga. Si ca urmare a acestei
conditii va incepe mania lui Dumnezeu. Am atins limita. Si acum se va intampla
ceea ce Dumnezeu, in mila Sa, a indurat. El acum va pedepsi aspru, datorita
dreptatii sale, pentru ca a venit timpul pentru
aceasta.
Va fi un razboi, si mai multe razboaie, si vom trece
prin mari dificultati. Puterea lumii a fost preluata acum de evrei, iar scopul
lor este de a anihila Crestinismul. Mania lui Dumnezeu va face astfel incat toti
dusmanii secreti care au condus la aceasta stare sa se autodistruga. Mai ales de
aceea este trimisa mania lui Dumnezeu peste noi: pentru a-i distruge, intr-un
fel sau altul. Dar acest lucru nu trebuie deloc sa ne inspaimanteze, pentru ca
trebuie sa avem mereu nadejde in Dumnezeu. Pentru ca mii si milioane de martiri,
inclusiv Noii Martiri, au suferit exact in acelasi mod, si trebuie sa fim
pregatiti pentru aceasta si sa nu ne inspaimantam. Trebuie sa existe rabdare,
rugaciune si nadejde in pronia Divina, din partea noastra. Sa ne rugam pentru
renasterea Crestinismului dupa acest razboi, dupa tot ceea ce ne asteapta,
pentru ca Domnul sa ne dea cu adevarat puterea sa restauram toate acestea.
Dar acest rau (razboiul) trebuie
indurat.

Un pelerin: Si cat de repede va renaste Rusia dupa
aceasta?

Părintele Iosif:
Totul a inceput acum, acum va fi o mare
explozie. Dupa aceasta va urma renasterea.

Un pelerin:Acum multe icoane izvorasc mir. Noi avem o icoana a
Mantuitorului din care curge sange.

Părintele Iosif: Si aici in Grecia
de asemenea, multe izvorasc mir. Aceasta simbolizeaza ca Mantuitorul plange, si
Maica Domnului plange, si icoanele plang.

Un pelerin: Au
dus o icoana pe hartie cu o urma de sange pe ea sa fie analizata si s-a
descoperit ca era plasma.

Părintele Iosif: Acesta este inceputul acestor
evenimente, evenimente tulburatoare, evenimente militare. Cei care
pun in miscare acest rau sunt evreii. Ei sunt indemnati de catre diavol sa faca
aceasta, pentru a distruge samanta ortodoxiei in Grecia si in Rusia. Acesta va
fi principalul lor obstacol in dominarea lumii. Si fara indoiala ei ii vor
obliga pe turci sa vina aici, in Grecia, pentru a-si incepe lucrarea lor; iar
Grecia, desi are teoretic un guvern, nu are un guvern cu adevarat. Ii lipseste
puterea, iar turcii vor veni aici. Acesta va fi momentul cand Rusia de asemenea
isi va pune in miscare fortele sale pentru a se impotrivi turcilor. Evenimentele
se vor desfasura astfel: cand Rusia vine in ajutorul Greciei, americanii si NATO
vor incerca sa previna aceasta, pentru a nu se forma nici o alianta intre doua
tari ortodoxe. De asemenea ei vor provoca la lupta alte puteri, cum ar fi
Japonia si altele. Va fi mare sacrificiu pe teritoriul fostului
Imperiu Bizantin. Vor pieri 600 de milioane de
oameni. Vaticanul de asemenea se va
implica mult, pentru a impiedica rolul crescand al ortodoxiei si pentru a
preveni o alianta intre tarile ortodoxe. Astfel se va implini pronia
Divina.
Un pelerin: Desigur. Toate premizele pentru aceste evenimente
sunt create. Dar trebuie luat in considerare si faptul ca exista o opozitie in
mass-media. Cat timp va mentine presedintele Rusiei calea pe care merge acum?
Este buna calea pe care merge?
Părintele Iosif: Dumnezeu va
permite distrugerea tuturor celor care seamana aceste tentatii, pornografia si
dependenta de droguri. Iar Domnul le va intuneca mintile astfel incat sa se
distruga unii pe altii fara nici o satisfactie. Domnul va permite aceasta special pentru a putea
aduce o mare “epurare”. In ceea ce-l priveste pe Putin, nu
va fi mult la putere, si apoi va urma un razboi, iar el nu va rezista mult. Dar
dupa aceasta “epurare” va urma o mare renastere a ortodoxiei, nu numai in Rusia,
ci peste tot in lume. Dumnezeu
isi va arata binecuvantarea Sa, ca si in primele secole de crestinism. Atunci
oamenii se duceau la Dumnezeu cu inima deschisa. Aceasta va dura pentru 3-4 decade (decenii), apoi
dictatura lui Antihrist va incepe brusc. Acestea sunt evenimentele teribile pe care trebuie sa
le induram, sa nu le permitem sa ne sperie, pentru ca Dumnezeu ne va adaposti.
Da, cu siguranta vom trece prin dificultati, foame, si chiar persecutii, si
multe altele, dar Dumnezeu nu ne va abandona. Iar cei care sunt la putere ar
trebui sa-i indemne pe subordonatii lor sa fie cu Dumnezeu, sa respecte
rugaciunea, iar Dumnezeu ne va adaposti. Starea care va urma “epurarii” va fi
una de mare renastere.
Noi păstorii trebuie, atat cat ne sta in putinta,
sa-i facem pe oameni sa renunte la pacatele lor, pentru ca gratia Divina sa nu
se indeparteze de la noi. Pentru a fi cat mai aproape posibil de Dumnezeu, in
rugaciune. Atunci Dumnezeu va fi intotdeauna cu noi, indiferent de cat de grele
vor fi circumstantele. Dumnezeu nu ne va abandona.
==================================================================

Sfantul Serafim de Viriţa:„Va veni vremea când Rusia va fi sfâsiata în bucati. La început o vor împarti, iar apoi vor începe sa jefuiasca bogatiile ei. Occidentul va concura în toate felurile posibile la distrugerea ei si va da partea ei rasariteana pâna la o vreme în stapânirea Chinei. Extremul Orient îl vor acapara în mâinile lor japonezii, iar Siberia – chinezii, care vor veni în Rusia, se vor face casatorii mixte, iar în final prin viclenie si perfidie vor lua teritoriul Siberiei pâna la Urali. Când China va voi sa treaca mai departe, Occidentul se va opune si nu va permite. Multe tari se vor întoarce împotriva Rusiei, dar ea va rezista, pierzând mare parte din pamânturile sale. Acesta este razboiul despre care spune Sfânta Scriptura si proorocii ca va deveni pricina pentru unirea întregii omeniri. Oamenii vor întelege ca nu se poate trai asa pe mai departe fiindca tot ce este viu va pieri si vor alege un guvern unic care va fi antecamera împaratiei lui Antihrist. Apoi vor începe prigoanele asupra crestinilor; când în adâncul Rusiei vor iesi primele esaloane din orase trebuie sa se grabeasca cineva sa iasa între primii, caci multi dintre cei ce vor ramâne vor pieri”.Sf. Lavrentie de Cernigov:“Va fi un asemenea război mare încât atât de mulţi se vor pierde, că vor rămâne foarte puţini care vor supravieţui, dar cei ce vor rămâne nu vor putea scăpa decât dacă se vor adăposti prin crăpăturile pământului, prin peşteri. Spunea că în acest război se vor distruge atâtea state încât până la urmă vor mai rămâne doar două sau trei. Atunci ei se vor hotărî să-şi aleagă un singur împărat peste tot pământul. În ultimele timpuri, la sfârşit, va începe prigoana împotriva adevăraţilor creştini, care vor trebui să scape fugind, (evadând), iar cei neputincioşi şi bătrâni măcar de remorcile lor să se prindă şi să fugă”.“Va fi război, continua Părintele povestirea, iar locurile prin care el va trece vor fi pustiite, vor dispărea şi oamenii şi toate vieţuitoarele. Dar înainte de aceasta Dumnezeu va trimite tot felul de boli pentru oamenii cei slabi şi ei vor muri. Când va veni antihrist la putere, bolile însă vor dispărea.

Cel de-al treilea război mondial nu va fi pentru pocăinţă, ci pentru nimicire, pentru distrugere.

O soră l-a întrebat pe Părintele:

Asta înseamnă că vom pieri cu toţii?

Nu, a răspuns Părintele. Cei credincioşi îşi vor vărsa sângele pentru credinţă şi atunci ei vor trece în rândul mucenicilor, iar cei necredincioşi vor merge direct în iad. Până când nu se vor completa rândurile îngerilor căzuţi, Dumnezeu nu va veni la judecată. În timpurile cele de apoi, Dumnezeu şi pe cei vii înscrişi în cartea vieţii îi va trece în rândurile îngerilor, completând astfel rândurile”.

“În ultimul timp, Părintele, stând pe lângă corişti, ne povestea foarte des despre timpurile de apoi şi despre sfârşitul lumii acesteia. În timpurile acelea nu vor mai fi draci în iad, ci toţi vor fi pe pământ şi în oameni. Va fi o mare calamitate atuncea pe pământ, nici măcar apă nu va mai fi, apoi va fi războiul mondial (al treilea n. ed.). Vor fi nişe bombe atât de puternice, încât şi fierul şi pietrele se vor topi. Focul şi fumul se vor ridica până la cer şi pământul va arde, vor rămâne foarte puţini oameni, şi atunci ei vor striga: „Terminaţi cu războiul şi să ne alegem un singur împărat pe tot globul!”

Proorociile schimonahiei Nila:

“Maica spunea că, la sfârşitul vremurilor, în locul Petersburgului, va fi mare. Moscova parţial se va prăbuşi, în subterana ei se află multe goluri. Iar când au întrebat-o despre casa şi orăşelul în care locuieşte, ea a răspuns:

Din orăşel nu va rămâne nimic. Va rămâne căsuţa mea şi încă una. Va fi război, distrugeri, însă căsuţa mea nu va fi distrusă. Eu nu voi vedea acestea, iar voi o să le vedeţi. Iată, drumul spre Egorievsk va rămâne şi căsuţa mea, şi nu-i nimic lângă ea. În timpul războiului, orăşelul va fi distrus.

Sosi-va timpul când chinezii vor năvăli asupra noastră şi tuturor le va veni foarte greu. Aceste cuvinte maica le-a repetat de două ori.

Copilaşi, am văzut un vis. Va fi război. Doamne, adolescenţii, de la paisprezece ani, vor fi recrutaţi şi trimişi pe front. Acasă vor rămâne doar copiii şi bătrânii. Soldaţii vor umbla din casă în casă, îi vor mobiliza pe toţi şi-i vor goni la război. Vor domni jaful şi nelegiuirile celor înarmaţi şi pământul va fi împre­surat cu cadavre. Copilaşii mei, cât de milă îmi este de voi! – de multe-multe ori repeta maica”.

Fericita Matrona (1881-1952):

“Cât de milă îmi este de voi. Veţi trăi până în timpurile cele de pe urmă. Viaţa va fi tot mai rea şi mai rea. Apăsătoare. Va veni timpul când vi se va pune în faţă crucea şi pâinea, spunându-vă: „Alegeţi!” „Noi alegem crucea”. „Maică, dar cum se va putea trăi atunci?” Ea: „Noi ne vom ruga, vom lua puţin pământ, vom face cocoloaşe, ne vom ruga lui Dumnezeu, le vom mânca şi vom fi sătui”. Fără de război veţi muri cu toţii, vor fi multe jertfe, toţi morţii vor zăcea pe pământ. Şi iată ce vă mai spun: seara veţi fi cu toţii pe pământ, la suprafaţă, iar dimineaţa, trezindu-vă, toţi veţi dispărea sub pământ. Fără război merge războiul“.

Pustnicul Zosima

Despre pustnicul Zosima, am aflat ca a fost monah la Manastirea Rarau. L-a cunoscut pe parintele Daniil Tudor – Staret la Manastirea Rarau, intre anii 1954 – 1958. A plecat pe Muntele Rarau, fiind prigonit de autoritatile comuniste.

Fratele I. l-a intrebat in anul 2007 pe Pustnicul Zosima:
– Parinte, ce o sa fie in Romania in anul 2011?
– O sa fie mare macel in orase*. O sa fie mai rau decat ti-a spus parintele Pustnic N. Roaga-te sa te pazeasca Dumnezeu, ca este greu de scapat de ce o sa fie.
Fratele I. a insistat sa afle mai mult:
– Ce o sa fie, revolta, razboi sau cutremur?
Zosima i-a raspuns:
– O sa traiesti si o sa vezi. Sa te rogi lui Dumnezeu neincetat.

Sihastrul Zosima a spus sa nu luam documentele biometrice si ca este foarte bine ca la manastirile de pe Muntele Rarau se slujeste zilnic Sfanta Liturghie.

* Este canonul romanilor pentru cele peste 25.000.000 de avorturi si alte mari pacate. Criza economica, foamea, pierderea a sute de mii de locuri de munca, neplata integrala a salariilor, a pensiilor, a medicamentelor compensate, pierderea a sute de mii de case si a multor masini achizitionate in leasing, fara a li se restitui banii platiti; patimile si pacatele, vor scoate milioane de romani in strada, avand loc acest mare macel in Rornania. Indrumam pe crestini nostri, sa mearga la Biserica si la Sfintele Manastiri, sa se roage pentru pace si mantuire, sa posteasca, sa se spovedeasca si Impartascasca si sa nu participe la aceste revolte. Sunt Parinti care spun ca Romania va fi atat de distrusa, incat nu va mai prezenta interes pentru a fi angrenata de marile puteri, care se vor confrunta dupa puțin timp in cel de al III-lea Razboi Mondial, care va incepe prin atacul armatei ruse asupra Turciei si stramtorilor Dardanele si Bosfor.
====================================================================

Profeţiile Părintelui Paisie şi Proiectul Anatoliei de sud-est

Probabil că mulţi dintre voi
aţi citit cartea Apocalipsei şi profeţiile cu privire la râul Eufrat şi viitorul
război mondial numit „Armaghedon”. În afară de aceasta există mai mulţi părinţi
înduhovniciţi care luminaţi de harul lui Dumnezeu au făcut tâlcuiri la
Apocalipsă descoperind multe dintre tainele cuprinse în versetele din
„Apocalipsă”. Unul dintre aceşti minunaţi părinţi este Cuviosul Părinte Paisie
Aghioritul, un monah aghiorit cu viaţă sfântă care a vieţuit în Sfântul Munte
Athos. Mulţi pelerini care l-au vizitat pe Părintele Paisie l-au întrebat despre
ce va fi în vremurile de pe urmă dacă noi trăim acele vremuri, cele scrise la
Apocalipsă, cerându-i sfatul şi în multe alte probleme cu care se confruntau.
Părintele fiind un adevărat trăitor întru Hristos, nu o dată, a răspuns
nedumeririlor celor ce-l căutau pentru sfat. Aceste îndrumări ale părintelui
fiind descoperite de la Duhul Sfânt sunt de un real folos duhovnicesc. Unele
dintre acestea s-au tipărit în cărţi care apoi au fost publicate iar altele s-au
transmis de la un credincios la altul prin viu grai.În cele ce urmează vom reda
câteva profeţii ale părintelui Paisie, dar înainte de aceasta vom încerca se
dezbatem un alt eveniment care este strâns legat de ceea ce a profeţit
părintele.Mai exact despre ce este vorba….În Turcia de mai
mulţi ani a fost pus în aplicare proiectul Anatoliei de Sud-Est(GAP). Acest
proiect îşi propune să transforme radical conditiile în aceasta regiune, prin
crearea unui vast sistem de irigare. Este printre cele mai mari proiecte din
Europa si unul dintre cele mai importante din lume. GAP acopera 13 proiecte
incluzand 22 de baraje, 19 hidro centrale electrice de-a lungul Eufratului dar
si de-a lungul Tigrului plus un canal de irigare lung de 630 de kilometri. În
afară de asta, proiectul mai cuprinde investiţii în infrastructura rural şi
urbană, agricultură, transporturi, industrie, educaţie, sănătate, locuinţe şi
turism.

SITUATIA DEZVOLTARII
ENERGIEI HIDRO SI IRIGATIILOR IN REGIUNEA GAP (2000)

Finalizat

In
curs

Planificat

Capacitate
(MW)

4,490

898

1,947

Productia de
energie (GWh/yr)

16,704

3,286

7,119

Suprafata irigata
(ha)

212,197

159,147

1,428,656

Numar
baraje

12

2

8

Numar
hidrocentrale

6

2

10

Statistici
conform: romturkonline.com

Iniţial finalizarea proiectului era programată pentru
anul 2005, dar lipsa de fonduri la care s-au adăugat o serie de probleme apărute
pe parcurs au întârziat finalizarea, termenul fiind prelungit până în anul 2010.
Proiectul a provocat mai multe neînţelegeri cu cele două state vecine ale
Turciei, Siria şi Irak. Printre aceste neînţelegeri cea mai accentuată este
reducerea fluxului de apă, râurile Tigru şi Eufrat fiind importante surse de apă
pentru cele două state. În ianuarie 1990 lucrările demarate de turci au redus cu
75% fluxul de apă pentru cele două state. Astfel, Irakul şi Siria au semnat un
protocol cu Turcia care să le garanteze un minim de debit de 654 de metri cubi
pe secundă. Totuşi până în momentul de faţă guvernele celor două state şi-au
exprimat rezeva cu privire la proiectul GAP. Banca Mondială a refuzat să acorde
fonduri pentru acest proiect până ce Turcia îşi va soluţiona neînţelegerile cu
Siria şi Irak. Cu toate acestea proiectul s-a bucurat de sprijin financiar din
partea marilor corporaţii turceşti. La final va fi posibila irigarea unei
suprafete de 1.7 milioane hectare şi generarea unei energii hidroelectrice 27
miliarde kwh/an cu o capacitate instalata de peste 7460MW. Terenul total care
trebuie irigat corespunde la 20% din totalul terenului irigabil din punct de
vedere economic al tarii in timp ce productia anuala de energie constituie 22%
din potentialul hidro-energetic al Turciei. Potrivit previziunilor, la
terminarea proiectelor de irigatii, cresterea productiei va fi de 90% la grau,
43% la orz, 600% la bumbac, 700% la tomate, 250% la linte si 167% la vegetale.
În prezent proiectul este finalizat în proporţie de 70%, urmând ca în 2010 să
fie gata.Se mai crede şi faptul că numele de Eufrat provine din
persana veche Ufratu sau din avestană
*hu-perethuua, însemnând „potrivit pentru traversat” (din hu-,
însemnând „bun”, şi peretu, însemnând „vad” ) – conform Wikipedia.Să vedem acum ce spune
Părintele Paisie Aghioritul:„Când veţi auzi că apele Eufratului sunt îngrădite
de turci în susul lor cu un baraj şi sunt folosite pentru irigare, să ştiţi
atunci că deja suntem în proces de pregătire a acelui mare război şi astfel se
deschide drumul pentru armata de două sute milioane de oameni a răsăritului,
precum spune Apocalipsa. Printre
pregătiri va şi aceasta: va trebui să
sece râul Eufrat ca să poată trece o armată numeroasă. La o adică, zâmbi Stareţul, dacă două sute de milioane de chinezi, ajungând
aici, vor bea câte o cană de apă, îl vor usca pe loc! Mi s-a spus că armata Chinei numără acum două sute
de milioane de ostaşi, adică acel număr concret despre care scrie Sfântul Ioan
în Apocalipă. Chinezii pregătesc chiar şi un drum pe care îl numesc „miracolul epocii”,
cu lăţimea unui rând de o mie de ostaşi
aliniaţi. Acest drum deja e construit până la hotarele Indiei. E nevoie,
de fapt, de multă atenţie şi luciditate ca să deosebim semnele vremurilor, căci
într-un fel sau altul, se întâmplă că cei care nu se îngrijesc de curăţenia
inimilor lor să nu le deosebească şi să greşească. Să presupunem că cineva ştie că, pentru venirea
unei armate multimilionare, trebuie să se usuce râul Eufrat. Dacă însă va
aştepta o minune: de exemplu, să apară o crăpătura care să înghită toată apa, va
greşi, pentru că nu s-a îngrijit ca, prin curăţenia inimii sale, să „pătrundă în spiritul” Scripturii.
(din cartea „Stareţii despre vremurile din
urmă”)

„Turcii ne vor lovi dar Grecia nu va suferi prea
mult. Nu va trece mult timp dupã atacul turcilor si rusii îi vor lovi pe turci
si îi vor cãsãpi. Asa cum rupi o coalã de hârtie tot asa va fi sfâsiatã Turcia.
O treime din turci vor fi ucisi, o treime se vor încrestina, si o treime va
merge în adâncurile Asiei. Folosirea apelor
Eufratului de cãtre turci pentru irigatii va fi o preînstiintare ca a început
pregãtirea marelui rãzboi care va urma. Dupã destrãmarea Turciei, Rusia,
va continua rãzboiul pânã va ajunge în Golful Persic si îsi va opri trupele
lângã Ierusalim. Atunci puterile occidentale îi vor soma pe rusi si le vor da 6
luni. Rusia însã nu-si va retrage trupele si atunci puterile occidentale vor
începe sã aducã trupe pentru ai ataca pe rusi.
Rãzboiul care va izbucni va fi mondial si in cele
din urmã vor pierde rusii. Se va vãrsa mult sânge. Marile orase vor deveni
ruine. Dar noi, grecii, nu vom participa la acest rãzboi. Toti cei din jurul
nostru se vor sfâsia unii pe altii, însã noi vom sta de-o
parte.”

(din cartea „Cuviosul Paisie Aghioritul – Mărturii ale
închinătorilor”, Nicolae Zurnazoglu)
În continuare urmează un text mai amplu ce cuprinde
câteva profeţii ale Părintelui Paisie Aghioritul precum şi
modul în care
trebuie să ne raportăm la profeţiile sfinţilor:
Odată un frate
evlavios a hotărât să dea la o parte ruşinea şi să îi
pună Stareţului cele mai grele întrebări. Aşadar, el a întrebat despre tema eshatologică. În acel
timp se vorbea mult despre antihrist, se editau multe cărţi şi era o încurcătură nemaipomenită. Din fericire, pe
atunci Stareţul a scris broşura „Semnele
vremurilor”
şi a explicat starea lucrurilor, altfel
şi astăzi, mulţi ar fi fost dezorientaţi
.
Pentru început el l-a sfătuit pe
frate să nu se ocupe prea mult de problemele eshatologice, deoarece dacă – să
zicem – îl va lovi o maşină şi va muri, atunci pentru el de acum s-a
săvârşit a Doua Venire. Ulterior, deoarece
fratele era bine informat – şi, fireşte, cu bune intenţii -, pe parcursul
discuţiilor, continua să vorbească despre evenimentele înfricoşătoare care îl
aşteaptă în viitor, într-un fel îngrozind interlocutorii. Stareţul, cu toate că
fratele nu i-a spus nimic în prealabil, a zis:– Fii atent şi
nu speria oamenii!Referindu-se la
cele două pascalii, a spus că aceasta s-a
întâmplat în anul 1912, când a fost eliberată Macedonia. Despre anumite proorocii a spus că felul în care
acestea ni se transmit e legat de grave dificultăţi – ele se păstrează oral s-au
pe foi semişterse. De aceea
deseori sunt şterse sau
încurcate.În curând au venit şi alţi vizitatori şi, spre
deziluzia, fratelui au schimbat tema discuţiei. Totuşi, Stareţul a reuşit să
spună unele lucruri despre turci.- Mulţi greci
se tem de turci, deoarece populaţia lor e mai numeroasă cu multe milioane. De
fapt, aceasta nu are nici o importanţă. Important e că ajutorul lui Dumnezeu
vine la cel drept.Duşmanii noştri o păţesc precum
lupii. Lupul, apropiindu-se de o turmă de oi, se apropie încetişor, ca să nu fie
simţit. Şi, cu toate că este sălbatic şi puternic, dar, fiindcă îşi simte vina,
se teme chiar şi de lătratul unui căţeluş şi o ia la sănătoasa. Simţul vinei îl
face să se teamă chiar şi de lătratul unui câine mic şi neputincios. Acelaşi
lucru se întâmplă şi cu turcii. Şi aceştia îşi simt vina. Se tem, deoarece nu au
dreptate, iar în război morala decăzută şi vina sunt cei mai mari duşmani. El
chiar a spus că turcii, cu toate acestea, au puţine unităţi militare. Şi, în
final a adăugat: – Turcii poartă coliva (pentru
pomenire) în glugi.
Ostaşul grec, dacă se va feri puţin de hulire şi
amoralitate, nu se va teme de nimic. Îmi amintesc cum în anul 1940 gloanţele
goneau după hulitori şi amorali ca după şerpi: când vânătorul observă un şarpe,
neavând o ţintă mai bună, îl ocheşte fără de greş, pentru că acesta atrage
glontele.Astfel Turcia
va fi divizată într-un mod „nobil”.Fratele l-a întrebat pe Stareţ despre evenimentele din
Serbia şi, printre altele, acela a spus:- Europenii
acum, de dragul turcilor, fac independente regiunile populate de musulmani
(Bosnia şi Herţegovina). Dar văd că Turcia va fi divizată într-un mod nobil: se
vor răscula kurzii şi armenii şi europenii vor cere independenţa acestor
popoare. Îi vor zice atunci Turciei: v-am făcut un serviciu acolo, acum în
acelaşi mod trebuie să obţină independenţa kurzii şi armenii. Astfel Turcia va
fi împărţită într-un mod „nobil”.
Sfântul Arsenie le spunea credincioşilor din Farasa că şi-au pierdut patria, dar în curând o vor primi înapoi.
Un medic la întrebat pe Stareţ:- Părinte, vor mai fi războaie mari? – Ce întrebi
fiule? Nici nu- ţi închipui ce va fi Turcia se va
ruina „va veni timpul când o vor păţi. Kurzii şi armenii vor crea state proprii
şi vor primi independenţa. Alte popoare mici, deoarece nu respectă normele
internaţionale, vor fi asimiliate de cele mari într-un mod civilizat. Iar nouă,
elenilor, ni se va da Oraşul (Constantinopol) nu pentru că cineva ne va îndrăgi,
ci pentru că vom da dovadă de reţinere. Da, vom primi oraşul
înapoi.În timpul procesiunii
Drumului Crucii, Mijlocitoarea noastră, în 1992, sublocotenentul V.T. din
Ioanina ţinea umbrela deasupra icoanei Panaghiei. Când mergeam, eu eram în
dreapta lui, iar în stânga era Stareţul, care înntr-un moment dat i-a spus
ofiţerului:- Hai, roagă-te
binişor şi vei fi stegar când vom intra în Oraş (Constantinopol). Şi adresându-mi-se mie, a zis:
– Ai auzit ce
am spus?
– Da, Părinte,
am auzit. Amin, i-am răspuns.
Atunci el
a zâmbit şi a rostit obişnuitul său:
– A! (Bine,
anume aşa!)
Peste o zi am coborât în
chilia lui şi l-am întrebat referitor la Oraş. Şi el mi-a spus:
– Vom lua
Constantinopolul, însă nu noi. Noi, din cauza degradării tineretului, nu suntem
în stare să facem aceasta. Însă Dumnezeu va face astfel încât alţii vor cucerii
Oraşul şi ni-l vor da nouă, ca o soluţie e propriei lor
probleme.
Odată am coborât la Stareţ şi l-am gasit tulburat şi
indispus. M-a servit şi deodată mi-a zis:
– Au venit aici
nişte inşi care au început să spună ca va fi război, şi turcii vor intra în
Grecia şi ne vor alunga şase mile până la Corint (explicând greşit, cu cugetul
lor stricat, proorocia sfinţitului mucenic, prooroc şi întocmai cu apostolii
Cosma Etolul – 1714 -1779)
Atunci i-am
luat în primire şi le-am spus că duşmanul cel mai rău al elinilor e aceea că
nişte elini, asemeni vouă, trâmbiţează în toată lumea că, în caz de război,
turcii ne vor alunga până la Corint, deoarece, când va începe războiul, duhul
tuturor va fi înfrânt şi ostaşii de bună voie se vor retrage până la
Corint.
Totodată, chiar
dacă ar fi adevărat, despre aceasta nu ar trebui să se vorbească. Cu atât mai
mult când nu e adevărat. Şi iarăşi vă repet: nu vorbiţi nicăieri despre aceasta,
pentru că veţi face un rău mai mare decât multe divizii
turceşti.Le-am spus
aceasta şi ei mi-au cerut să le explic, cu toate că niciodată n-am vrut să
vorbesc despre proorociri, că acele şase mile despre care
vorbeşte Sfântul Cosma sunt şase mile pe întinderea mării. Această temă care, în
ultimul timp, este mărul discordiei între noi şi Turcia va constitui motivul din
cauza căruia ne vom „încăreia”. Însă
ei nu vor intra în Grecia: vor înainta numai aceste şase mile şi, conform
proorociilor, asupra lor va veni o urgie dinspre nord şi „nu va rămâne nimic în
picioare”. O treime de turci va fi ucisă, o treime se va încreştina, iar
ceilalţi vor pleca în adâncul Asiei. Turcii nu ne vor face nici un rău. Vor
nimici doar unele lucruri fără de importanţă şi mânia Domnului va veni peste ei
Am auzit ce au  spus ei şi m-am indispus. Nu puteam să cred că înşişi grecii, răspândind asemenea lucruri în timp de pace, le vor face turcilor un serviciu atât de mare. De asemenea, au început să mă convingă că spusele Sfântului Cosma – ” va veni atunci când vor veni împreună două pascalii „, acum, când Învierea a coincis cu Bunavestire şi iarna a trecut asemeni verii – înseamnă că turcii vor năvăli asupra Eladei
(Greciei)
Nu toti, părinte, am devenit prooroci şi cu mintea noastră explicăm lucrurile cum ne
vine. Şi aici am fost nevoit să le spun că Sfântul Cosma, spunând „va
veni atunci”, nu îi avea în vedere pe turci. Subînţelegea că atunci va veni
libertatea pentru oamenii din ţările nordice. Şi, într-adevăr, anul
acesta, după atâţia ani, s-au deschis frontierele şi ei pot comunica liberi cu
patria lor.
Părinte am văzut că aceşti oameni aduc mari daune, explicând lucrurile cu mintea lor săracă. Şi, mai mult decât atât, transmit şi altora scornirile lor.
Astăzi a citi proorociile e ca şi cum ai citi un ziar – într-atât de limpede e scris totul. Cugetul îmi spune că se vor desfăşura multe
evenimente: ruşii vor ocupa Turcia, iar Turcia va dispărea de pe hartă, pentru
că o treime de turci se vor creştina, o treime va pieri şi o treime va lua calea
Mesopotamiei. Orientul Mijlociu va deveni arenă a unor războaie cu participarea ruşilor. Mult sânge se va varsa. Chiar şi chinezii vor trece râul
Eufrat cu o armată de 200.000.000 şi vor ajunge până la Ierusalim. Drept semn
caracteristic al apropierii acestor evenimente va servi distrugerea moscheii lui
Omar, deoarece nimicirea ei va însemna începutul lucrărilor de reconstrire a
templului lui Solomon, care s-a aflat exact pe acel loc. La Constantinopol va fi un mare război între ruşi şi europeni şi se va vărsa mult sânge. Grecia, în acest război, nu va fi pe primele roluri, însă ei i se va da Constantinopolul nu pentru că ruşii vor avea
un respect adânc faţă de noi, ci pentru că nu se va găsi o soluţie mai bună;
totodată, ei nu vor fi forţaţi de circumstanţe grele. Oraşul va fi dat armatei
greceşti, înainte va aceasta să reuşească să ajungă acolo. Evreii,
având puterea şi ajutorul conducerii europene, se vor obrăznici, îşi vor arăta
neruşinarea şi mândria şi vor face tot posibilul pentru a conduce Europa. Atunci
şi două treimi din evrei se vor creştina.
Din păcate, astăzi, în teologie îşi croiesc drum oameni care nu au nimic în comun cu
Biserica, care filozofează absolut lumeşte, spun diferite lucruri ciudate şi
săvârşesc acţiuni nepermise cu scopul de a îndepărta, prin poziţia lor,
creştinii de la credinţa.Astfel au procedat şi ruşii cand vroiau să introducă comunismul în ţara lor. Iată ce
făceau ei. Unii preoţi şi teologi nedrepţi, după ce au intrat în partidul lor –
şi „erau deja una cu el” – au început să învinuiască Biserica şi permanent să
vorbească împotriva ei. În felul acesta
otrăveau poporul, căci el nu putea să înţeleagă rolul acestor teologi. Apoi luau
unul dintre preoţii lor credincioşi, foarte gras din cauza vreunei boli, găseau
vreun băieţel cerşetor, îi puneau alături pe un afiş şi scriau sub imagine:
„Iată cum trăieşte
Biserica şi cât de nenorocit e poporul”. De asemenea, puneau fotografia
reşedinţei patriarhului, aşternută cu covoare, bogat mobilată ş. a. m. d.,
alături de baraca vreunui cerşetor (asemeni ţiganilor noştri) şi spuneau: „Vedeţi luxul popilor
şi mizeria cetăţeanului rus”. Astfel, puţin câte puţin, le-a
reuşit să otrăvească poporul şi să-l îndepărteze de la menirea sa. Şi după ce
poporul s-a devorat unul pe altul, au intrat aceia şi, după cum ştim, au împins
Rusia cu 500 de ani în urmă şi au lăsat-o pe jumătate moartă, ucigând milioane
de creştini ruşi.

Ei vor face multe intrigi, dar, prin prigoana care va
urma, creştinismul se va uni cu desăvârşire. Însă nu aşa cum vor cei care prin
uneltiri organizează unirea mondială a Bisericilor, vrând să aibă în frunte o
singură conducere religioasă. Se va uni, pentru că, în situaţia creată, se va
face despărţirea oilor de capre. Fiecare oaie se va strădui să fie alături de o
altă oaie şi atunci se va realiza în faptă zicerea „o turmă şi un păstor”. Înţelegi? Vedem că într-o anumită
măsură aceasta deja se realizează: creştinii au început să simtă că se află într-o
atmosferă nesănătoasă, se străduiesc să evite situaţiile critice şi vin cu miile
la mănăstiri şi biserici. În curând
veţi vedea că în oraş există două feluri de oameni: cei care vor duce o viaţă
desfrânată, departe de Hristos, şi restul, care vor veni la privegheri şi în
locurile de închinare. Nu va exista ca acum, o pătură
medie.

Să pătrundem în
duhul Scripturii

În vara anului 1987 l-am întrebat pe
Stareţ despre viitorul război mondial numit „Armaghedon”, despre care vorbesc
Scripturile. Cu ardoare părintească mi-a comunicat
diverse informaţi. Şi chiar a dorit să-mi descopere nişte semne anumite care ne
vor convinge că într-adevăr facem parte din generaţia
Armaghedonului.

Aşadar, el a spus:

„Când veţi auzi că apele Eufratului sunt îngrădite de turci în susul lor cu un baraj şi sunt
folosite pentru irigare, să ştiţi atunci că deja suntem în proces de pregătire a
acelui mare război şi astfel se deschide drumul pentru armata de două sute
milioane de oameni a răsăritului, precum spune Apocalipsa. Printre
pregătiri va şi aceasta: va trebui să sece
râul Eufrat ca să poată trece o armată numeroasă. La o adică, zâmbi Stareţul, dacă două sute de milioane de chinezi, ajungând
aici, vor bea câte o cană de apă, îl vor usca pe loc! Mi s-a spus că
armata Chinei numără acum două sute de milioane de ostaşi, adică acel număr
concret despre care scrie Sfântul Ioan în Apocalipă. Chinezii pregătesc chiar şi
un drum pe care îl numesc „miracolul
epocii”, cu lăţimea unui
rând de o mie de ostaşi aliniaţi. Acest drum deja e construit până la hotarele
Indiei. E nevoie, de
fapt, de multă atenţie şi luciditate ca să deosebim semnele vremurilor, căci
într-un fel sau altul, se întâmplă că cei care nu se îngrijesc de curăţenia
inimilor lor să nu le deosebească şi să greşească. Să presupunem că cineva ştie că, pentru venirea
unei armate multimilionare, trebuie să se usuce râul Eufrat. Dacă însă va
aştepta o minune: de exemplu, să apară o crăpătura care să înghită toată apa, va
greşi, pentru că nu s-a îngrijit ca, prin curăţenia inimii sale, să „pătrundă în spiritul” Scripturii.
Cam aşa a fost şi în cazul Cernobâlului. Sfântul
Ioan Teologul, în Apocalipă, spune că a văzut o stea care cade din cer otrăvind
apele şi oamenii. Cei care mai aşteaptă să cadă din cer o stea se află în
rătăcire şi nu-şi dau seama că aceasta deja s-a întâmplat. În Rusia cuvântul
Cernobâl are semnificaţia de pelin şi noi observăm că s-a produs o mare pagubă cu timpul se va amplifica şi mai mult”.

(din cartea „Stareţii despre vremurile din urmă”)

=======================================================

Criza mondială control mondial?
(Partea I)

Prima viziune a stareţului Antonie

 Vremea robiei eleniste şi a Sfinţilor Macabei- semn
puternic dat nouă, celor de pe urmă „Antihristul va apărea
ca un izbăvitor de neajunsurile sociale, cu toate că anume în acest scop se vor
produce ele. Va avea o putere nemai văzută această talpă a iadului. Oamenii ce
pregătesc venirea lui de pe acum au în mâinile lor bogăţiile de bază ale
pământului. Mirajul bunăstării actuale se va spulbera tot atât de repede cum
trece apa. Să ne aducem aminte unul dintre antrenamente, o repetiţie care s-a
făcut cu oamenii în Uniunea Sovietică – cei care s-au încrezut în bănci au
devenit cerşetori în¬tr-o singură zi. Au agonisit cu anii, care în contul
burţii, care în contul sănătăţii, şi părea că aceasta e pentru o viaţă. Dar s-a
dovedit a fi un miraj. Acum va fi mult mai rău. Va avea de suferit întreaga
lume.
Totul se va petrece
prin intermediul instituţiilor bancare, de aceea trebuie avut cât mai puţine
contacte cu ele. Acesta e şi zălogul neacceptării codurilor, printre altele.
Niciun fel de bănci şi credite, toate astea sunt controlate de aceeaşi mână şi
de acelaşi cap. Iar dacă vei controla, vei vedea că mâna nu e mână, ci o labă cu
gheare, iar capul nu e simplu cap, ci unul încornorat. Iar în loc de faţă are un
bot de fiară cu un rânjet înfricoşător. De ce pe toţi îi deprind acum cu
băncile? Îţi iei salariul de la bancă, pensia – de la bancă. Repede vor fi
adunaţi toţi în acelaşi staul. Mare mirare vor avea oamenii să afle că şi
ultimul bănuţ din portmoneu le este numărat, lucru care, în Occident, deja se
întâmplă”. (Staretul Antonie)

A doua viziune a
Staretului Antonie

„Greu mi-a fost sa
inteleg acei ani ai aparentei bunastari sovietice. Nu m-am gandit atunci ca am
sa ajung in anii cand voi vedea implinindu-se multe dintre cele ce am
vazut.
Asadar, cum am mai spus, a doua viziune n-a fost prelungirea celei
dintai, nu. Si, in timp, s-a produs destul de tarziu, si dupa continut e destul
de deosebita. Prima viziune e, in felul sau, o povata, o inteleptire, parca. Am
cerut un raspuns si l-am primit.
A doua viziune e de cu totul alt gen, e cu
totul altfel, pot spune. Eu nu am cerut nimic, a fost dat de sus sa vad despre
ce ma intrebau oamenii care veneau la mine. Daca prima viziune putea fi
povestita, mai mult sau mai putin, cu exactitate, a doua, in principiu, este
imposibil de povestit.
Eu, parinte Alexandru, in general, pentru prima data
incerc sa iti expun acestea cat de cat consecutiv, ori sa le sistematizez. Si
anume sa expun intr-o anumita ordine, ci nu asa cum mi-a fost mie dat sa vad.
Caci mi-a fost dat pentru vesnic folos, pentru tine si enoriasii tai, banuiesc,
intr-o alta consecutivitate. Pana la aceasta, tot ceea ce mi-a fost dat sa vad
am folosit doar pentru a raspunde la intrebarile pline de nedumerire ale
credinciosilor

SISTEMUL
SATANIC AL CIVILIZATIEI CREATE DE OM SE VA AUTODISTRUGE

Vreau sa mai spun
cateva cuvinte, nu despre viziune, ci despre creatie, ca sa poata fi mai bine
intelese cele ce vor urma. Dumnezeu creeaza tot ceea ce este viu intr-un sistem
unitar, foarte dur. Tot universul este absolut legat, prin fiece actiune, pana
in cele mai mici amanunte, de cea mai umila parte a sa, iar pentru o fiinta
rationala cum este omul, chiar si printr-o actiune ce nu face parte din lumea
materiala – gandul. Faptele fapturilor inferioare nu pot aduce nici o dauna
universului. Ele sunt limitate la propriile instincte si acelor asemenea lor, la
fel si prin proprietatile de autoreglare a naturii insasi. Altceva e omul. El
este creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Si oricat am polemiza despre
ce este chip si ce este asemanare, despre ce se sterge si ce nu, cu ce este
inzestrat omul de la nastere si ce e chemat sa agoniseasca pe parcursul intregii
sale vieti, in cazul de fata important este altceva – faptele sale, atat in
lumea materiala, cat si in cea nevazuta, cum se reflecta ele asupra mediului
inconjurator, asupra mediului in care traieste, cat si asupra intregului
univers. Nu Dumnezeu a sters de pe fata pamantului Sodoma si Gomora, ci oamenii
care s-au dezis de pronia Creatorului. Spun despre aceasta pentru ca toate
nenorocirile ce au sa se intample cu natura si cu omul nu sunt o urmare a maniei
lui Dumnezeu, pentru ca El este Atotiubitor si Atotmilostiv, ci sunt urmare a
actiunilor atotdistrugatoare a omenirii insasi.
Iar acum vreau sa vorbesc
propriu zis despre viziune, despre ceea ce ii asteapta pe toti, din pacate,
intr-un viitor nu prea indepartat, iar unele lucruri se si intampla chiar in
momentul de fata. Asadar, iata ce am vazut eu despre viitor.
Intai de toate,
tot felul de catastrofe tehnologice. Sistemul de viata creat de om este, in
esenta, satanic si, pentru ca vine in contradictie absoluta cu legile lui
Dumnezeu, va incepe incetul cu incetul sa se distruga. Vor cadea avioane, se vor
ineca corabii, vor exploda centrale atomice, uzine chimice. Si toate acestea pe
fundalul unor fenomene naturale, care se vor intampla pe tot pamantul, dar mai
ales in America. Uragane de o forta nemaivazuta, cutremure de pamant, secete
nemiloase si, invers, ploi torentiale, ce vor aminti de potop. Va fi stearsa de
pe fata pamantului Sodoma contemporana- New York-ul. Nu va ramane fara rasplata
nici Gomora- Los Angeles-ul.
Se pare ca greu va fi de gasit pe pamant un loc
unde omul se va simti linistit, in deplina siguranta. Omul isi va gasi linistea
numai nadajduind in Dumnezeu, pamantul nu il va mai putea ocroti. Cele mai grele
urmari ale dezlantuirilor naturii le vor avea de suportat orasele, pentru ca ele
s-au rupt cel mai mult de ea. Un singur turn babilonian distrus, o casa
contemporana, un bloc si iata – sute de morti fara pocainta, fara impartasanie,
sute de suflete pierdute. Aceste case construite pe pari, care sunt, in esenta,
niste sageti ce au strapuns pamantul, ca si cum s-ar indrepta incolo, catre iad;
ele le vor aduce oamenilor moartea grozava sub ruine. Si cel care va ramane in
viata ii va invidia pe cei care au murit intr-o clipa, pentru ca soarta lui e si
mai inspaimantatoare- moartea de foame si prin asfixiere.
Orasele vor
prezenta o priveliste groaznica, chiar si cele ce vor fi ferite de o distrugere
capitala, lipsite de apa si electricitate, caldura si aprovizionarea alimentara.
Vor aminti de niste imense cosciuge de piatra, atat de multi oameni vor muri.
Bande de ticalosi vor savarsi rautati, chiar si ziua. In orase va fi greu sa te
deplasezi, iar noptile oamenii se vor strange in grupuri mari, ca impreuna sa
incerce sa ajunga pana in zori. Rasaritul soarelui va anunta nu bucuria unei
zile, ci mahnirea necesitatii de a trai si aceasta zi.
Nu trebuie sa credeti
ca la sat va domni linistea si bunastarea. Otravite, slutite, arse de seceta sau
inecate de ploi, campurile nu vor mai da roadele trebuincioase. In vite vor da
molime nemaivazute si oamenii, nemaifiind in stare sa le ingroape le vor lasa sa
se descompuna, otravind aerul cu niste miasme groaznice. Taranii vor suferi din
cauza atacurilor orasenilor, care, in cautare de hrana, se vor imprastia prin
sate, gata sa omoare omul pentru o bucata de paine! Da, pentru acea bucata pe
care acum nu o pot inghiti fara condimente si sosuri, vor fi varsari de sange.
Canibalismul va fi un fenomen frecvent; primind pecetea Antihristului, omenirea
va sterge toate hotarele moralitatii. Si pentru sateni noaptea va fi un timp al
groazei, pentru ca anume noaptea se vor intampla cele mai crunte jafuri. Dar
trebuie nu doar sa supravietuiesti, ci si sa pastrezi averea pentru lucru,
altfel amenintarea mortii de foame va fi o realitate. Insisi oamenii, la fel ca
in oras, vor fi vanati. Dintr-o parte, va parea ca s-au intors vremurile de
dinainte de potop. Dar nu. Pe atunci, asupra lumii, dainuia cuvantul lui
Dumnezeu: „Cresteti si va inmultiti”. Acum, insasi viata omenirii, esenta sa, e
indreptata spre negarea harului si a lucrarii lui Dumnezeu. Dar nici acesta nu
este sfarsitul.

TOATE INCEP DE LA CELE
MICI. PERVERTIREA MORALITATII PANA LA CULMI DE NEIMAGINAT, BATJOCORIREA
CREDINTEI, INCURAJAREA SUICIDULUI

La inceputul
povestirii am rezumat tot ceea ce a precedat toate acestea, si nu intamplator.
Foarte des, mai bine zis, aproape intotdeauna, de dupa lucrurile marunte nu le
distingem pe cele cu adevarat mari. In sensul acesta, nu observam cum un mic
pacat incalca legile fundamentale ale lui Dumnezeu. Dumnezeu a creat lumea
aceasta si, ca un Creator, a creat-o in deplina armonie cu Sine. Va amintiti
cuvantul spus despre lumea abia creata: „E buna!” Dumnezeu a spus aceasta,
Dumnezeu cel Atotsuficient, Atotiubitor, Atotputernic, Atotdesavarsit, Creatorul
Atotmilostiv a gasit creatia ca este buna, adica lumea se afla in armonie cu
Binele, cu Dragostea, pentru ca Dumnezeu este Dragoste. Omul este singura fiinta
capabila sa influenteze existenta lumii, cununa creatiei, creata de asemenea
dupa chipul si asemanarea Binelui si a Dragostei. Si poruncile care i-au fost
date de catre Creator nu sunt nimic altceva decat niste indrumari pentru o viata
linistita si fericita, in armonie cu El. Tot ce vine in contradictie cu aceste
porunci este pierzator pentru lume, pentru tot ce este vital pentru ea, care
depinde de ea.
Toate incep parca de la niste fleacuri: de la o rochie mai
libertina, de la invatamantul colectiv al fetelor si al baietilor, si nu sub
indrumarea unei fete duhovnicesti, ci sub cea a unui invatator mirean. Degraba
si acest nume se va sterge, ramanand tot unul invatator [profesor]! Invatator de
ce si a ce? Multi dintre acesti invatatori, in general, sunt din punct de vedere
moral uzati. Altii nu stiu si nici nu vor sa stie nimic despre regulile de
convietuire in aceasta lume creata de Dumnezeu. Ce-i pot invata ei pe altii? Ii
invata despre lume, insa nu ca o creatie a lui Dumnezeu, ci pentru a trai intr-o
lume supusa unor duhuri diavolesti! Iata putinul din care reiese
multul.
Pervertirea moralitatii. De cate ori a incercat satana s-o faca
generala, atotcuprinzatoare, s-a ciocnit de fiecare data de demascarea
amenintatoare a Bisericii. Dar pentru duhurile intunericului cea mai groaznica
este demascarea, scoaterea la lumina. Precum hotul se furiseaza in intuneric,
fiindu-i frica de lumina, asa si invaziile dracesti sunt mai eficiente si mai
ispititoare cand lipseste lumina adevarului. Lumea e in intunericul placerilor
unei duzini de tari „dezvoltate”, pe care vrajmasul le-a ales ca sprijin in
misiunea de innebunire a intregii lumi. Arma principala in aceasta afacere este
lozinca libertatii. Cat sange a fost varsat in revolutii si rasturnari de
putere, in actiuni sociale si pseudoreligioase, rafuieli politice si mistice pe
altarul diavolului „libertate”! Acesta este el, diavolul rasculat si invins,
zidirea care a vrut sa ia locul Creatorului- acesta este cel mai de seama
iubitor de libertate. Si „libertatea” lui nu e capacitatea daruita omului de a
fi desavarsit in virtuti. Nu, „libertatea” lui sunt cele mai grele lanturi, al
caror scop e ca, lipsindu-l pe om de orice posibilitate de a alege intre bine si
rau, sa-i lase liber doar drumul spre iad. (…)
Esenta acestei miscari e sa
faca drum, intai de toate pentru tineri, catre satan. Observati, parinte, un
drum intr-un singur sens. Incearca sa te opui: imediat vei fi stopat. Biserica
Ortodoxa – ea nu-i lasa pe toti sa doarma linistit. Toti catolicii sunt gata
pentru orice, ei primesc civilizatia draceasca, „progresul”. Sustinand
sionismul, ei spun, de fapt, „da” venirii lui Antihrist.
Si am vazut eu cate
incercari face raul mondial pentru a pata Sfanta Biserica, preacurat Trupul lui
Hristos! Intai de toate o vor defaima in toate ziarele, la radio si televiziune.
Iudei cu nume slave vor defaima in fel si chip clerul si pe crestini, isi vor
bate joc de randuieli, de posturi, de modul de viata, de tot ceea ce a fost
intotdeauna baza viabilitatii poporului. Chiar in Biserica, in mediul
duhovnicesc vor patrunde mii si mii de distrugatori catoliciti ai Ortodoxiei.
Aparent evlaviosi, duhul lor e altul, strain, si poporul va parasi lacasurile
lor. Vor sta restaurate si proaspat construite, dar pustii. Unde va straluci
luminita adevaratei sfintenii si credinciosiei duhului credintei stramosesti?
Dar cine cauta gaseste. Nimeni nu se va putea indreptati spunand: „Doamne, am
cautat dar n-am gasit!” In intunericul necredintei si al ateismului, pe tot
pamantul ard luminitele adevarului.
Si vor fi prigonitii si stramtorati
dreptii slujitori şi supuşi hulelor de tot felul. Slugile diavolului nu se vor
sfii nici să ucidă, dacă va îngădui Dumnezeu unui cuvios să primească cununa
mucenicească. Mulţi vor fi ei, drepţii mucenici ai timpului de pe urmă! Dar cei
de duh străin îşi vor aştepta conducătorul, pe antihrist. Şi lor însă li se va
mai oferi posibilitatea de a se salva, adică să-şi dea seama cine este el, numai
că puterea şi banii le vor închide multora ochii. Cumplite vremuri! Dar toate
încep de la mărunţişuri. Clerul a încetat să mai poarte hainele cuvenite
cinului. De acum şi bărbile rase, după moda catolicilor şi a protestanţilor, nu
mai stârnesc mirare.
A doua „libertate”, umflată în fel şi chip, e libertatea
pervertirii moralităţii. Din păcate, oamenii au primit-o şi ea a devenit o parte
organică a zilelor noastre. Desfrânarea nu mai e desfrânare, ci emancipare
sexuală (uitaţi-vă cum ascunde vrăjmaşul fapta după cuvinte, la prima vedere,
frumoase: nu desfrânare, ci sex; nu hoţie, ci expropriere ş.a.m.d.). Coruperea
începe la cea mai fragedă vârstă, educând, chipurile, cultura sexelor şi a
relaţiilor dintre ele. Vor începe (iar pe alocuri aceasta deja se întâmplă) să
le arate copiilor corpuri dezgolite, actul sexual în desfăşurare, aprinzând
poftele, lăsând aceasta să treacă drept ceva normal.
Cărţile şi televizorul
vor fi pline de oameni goi, scene groaznice de desfrânare. Dezgolirea din zilele
noastre e doar începutul. Scopul e mult mai spurcat: grădinile Astartei şi ale
lui Baal, unde se împerecheau ameţiţi de băutură şi de droguri sute şi sute de
păgâni. Iată acolo, spre închinare dracilor, târăsc lumea luptătorii pentru
libertate. De cine eşti învins, aceluia îi eşti rob. De această robie în ambalaj
de libertate se lasă ispitiţi oamenii.
Dar şi desfrânarea propriu-zisă le
pare puţină slugilor întunericului. Ca o manifestare a culmii iubirii de
libertate, a descătuşării gândirii, se va servi sodomia şi zoofilia. Propagarea
acestei scârboşenii va atinge proporţii de necrezut, poate mai mult chiar decât
coruperea sexuală. Cazurile căsătoriilor între homosexuali vor beneficia de tot
atâta publicitate ca şi inventarea, pe timpuri, a antibioticelor! Sodomiţii vor
apărea peste tot: vor fi artişti, întâi de toate, politicieni,
administratori.
Păcatul sodomiei va deveni eticheta viitorului apropiat. Deja
acum au loc orgiile lor sălbatice, carna¬valurile anuale în America. Toate astea
se vor întâmpla şi la noi, într-un chip nu mai puţin respingător. Toţi cei care
se vor împotrivi acestei invazii drăceşti vor fi declaraţi potrivnici ai
libertăţii altora, înapoiaţi şi persoane antisociale, fiindcă toate statele, în
fruntea activităţilor lor, pun nu apărarea moralităţii, ci apărarea libertăţilor
drăceşti.
Anume drăceşti, pentru că nici acum nu prea întâlneşti o publicaţie
ortodoxă, decât cele propriu-zis bisericeşti. Iar la televiziune, arhiereii au
acces numai de sărbătorile cele mari. Câte prostii se scriu şi se spun, dar nu e
nicio confruntare de idei, puncte de vedere privitor la concepţiile despre lume.
Bună libertate, când poţi numai să-ţi baţi joc de sfinţenie! Restul e tabu. Dar
şi aceasta s-a început de la fleacuri şi, vai, ce demult. S-a început aceasta
odată cu transmiterea şcolilor parohiale în administrarea zemstvelor, a puterii
laice. Şi au mers acolo ateii ca să educe cadre pentru revoluţia din
1917!
Tinerii, nimerind sub puterea satanei, din cauza păcatelor săvârşite,
ameţiţi de băutură şi droguri, nu vor putea rezista ultimei chemări către iad a
ucigaşului din veac şi îşi vor pune capăt zilelor. Numărul cazurilor de suicid
va creşte peste măsură. Şi va creşte într-atât, încât nu va mai trezi mirarea
nimănui, ca o consecinţă firească a celor ce se petrec. Cu atât mai mult cu cât
numărul celor care suferă de boli înfricoşătoare, ca rezultat al plăcerilor
desfrânate sau al necumpătării, va fi atât de mare, iar suferinţele acestora –
atât de groaznice, că sinuciderea va părea societăţii ceva de genul unui act
caritabil. Vor ajunge până acolo încât vor propune oamenilor această cale, fapt
ce s-ar explica doar într-un singur fel – totul este orientat spre pierderea
sufletelor rătăcite.

TREPTELE SCARII SPRE
ANTIHRIST. CAPCANA SISTEMULUI DE DEPENDENTE. LACOMIA SI ATASAMENTUL PENTRU
BUNURI MATERIALE

O altă înfricoşătoare
şi drăcească capcană va fi îndemnarea oamenilor către câştiguri, către mărirea
veniturilor personale. Această patimă a iubirii de avuţie este păguboasă, ca
orice necumpătare. Iar necumpătarea duce la distrugerea naturii, în orice sferă
ar fi câştigaţi aceşti bani, şi se reflectă asupra mediului înconjurător. A doua
parte a acestei capcane constă în folosirea acestor bani, a acestor mijloace.
Mai repet încă o dată că acest sistem de viaţă e nemaipomenit de fragil,
monstruos de fragil. Deci şi folosirea de către oameni a banilor e supusă
acestei fragilităţi.
Ce prezintă, în sine, banii actuali? O înşelare, o
fantomă, o iluzie, ca şi acele „minuni” diabolice. Toată tehnica produsă devine
ceva semnificativ doar în prezenţa a o mulţime de „dacă”: dacă este combustibil,
dacă sunt piese de schimb etc. Pe lângă toate acestea, automobilul modern, în
absenţa unor ateliere specializate, nici nu poate fi reparat! înseamnă că, în
cazul în care dispare un „dacă”, toate acestea devin o grămadă de metal inutil.
Exemplul este de faţă: ce are un ţăran acum mai de preţ – calul şi vaca.
Iar
mai departe e şi mai şi: cea mai mare parte de bani se păstrează fie la bancă,
fie în hârtii de valoare. Vor dispărea aceste bănci, vor da faliment, ca să
poată fi îngenuncheaţi oamenii. Vor dispărea într-o clipită; asemenea repetiţii
au mai avut loc şi cu destul succes. Iar întreprinderile se vor stopa din cauza
cataclis-melor naturale şi a războaielor. Şi cu ce se va alege omul? Cu o groază
de lucruri inutile, pentru achiziţionarea cărora s-au cheltuit ani de viaţă, a
căror valoare e destul de relativă chiar şi într-o lume mai reuşită, iar într-o
lume a catastrofelor e praf, e nimic.

Îmi amintesc că
femeile mă întrebau: să ai în casă covoare şi cristaluri e păcat sau nu? Toată
Uniunea a grămădit acestea prin case, chiar mai mult decât a avut nevoie. Şi mai
departe? Iar acum imaginaţi-vă că se deconectează electricitatea, gazele şi
căldura. Pe ce va schimba omul covoarele şi cristalul? Pentru un topor şi o
sobă? Dar cine mai are asemenea lucruri? Unul sau doi dintr-o sută, poate.
Şi
dacă a venit vorba de lucruri, cât de raţional era construită lumea până la
nebunia secolelor 19 şi 20. Hainele se făceau trainice, de nădejde. Se depunea
efort pentru a le face şi se întâmpla să le rămână şi nepoţilor, într-atât îşi
preţuiau oamenii timpul! Şi timpul, poate de aceasta, le ajungea pentru toate,
să dovedească şi la câmp, şi la biserică, şi de sărbători să stea cu rudele la
masă. Dar acum? Încălţămintea – pentru un sezon, hainele – pentru două, ei hai,
trei! Dar nu mai e timp pentru rugăciune, nici pentru biserică – lasă că mă rog
acasă -, nici pentru copii. Din păcate, aceştia cresc fără supraveghere,
părinţii doar sunt preocupaţi să câştige bani.
În schimb, nu trăim mai rău
decât alţii. Dar trăim?! Trăieşte doar omul liber, iar cel din robie, robul,
doar există. Dumnezeu L-a dat pe Fiul său Unul Născut ca să ne scoată din robie,
din robia păcatului şi a patimilor, iar noi, ca evreii ieşiţi din robia
egipteană, cârtim şi vrem înapoi, în captivitate. Las’ să ne moară copiii şi
apropiaţii să fie umiliţi, numai supa să fie la vreme! Numai că supa aceasta e
tocmai caşcavalul din capcană. Când uşa s-a închis, iar caşcaval mai este,
şoarecele oare ştie că s-a prins? I-a venit ceasul, dar caşcaval mai este şi el
îl roade cu râvnă, fericit de prânzul căzut nu ştiu de unde! Dar cel ce a pus
capcana a auzit cum s-a închis uşa şi ştie că jertfa e acolo. El poate veni
îndată să ucidă victima, dar o poate lăsa să-şi digere în voie prânzul. Pentru
moment, poate că îi va fi strâmt, iar apoi se va obişnui. Ţi-e foame? Mai ales
că nici nu te ucide. Iar sfârşitul e bine ştiut. Bănuiesc că şi şoarecele îşi dă
seama de aceasta.
Da, cumplite vremuri. De exemplu, ultimul război, de ce s-a
dezlănţuit? Iată: Hitler, războinicul popor german, refacerea Europei şi a
lumii. Comuniştii mai adaugă la aceasta imperialismul şi lupta pentru colonii.
Şi încă multe altele, numai că nu aceasta contează. Este, mai curând, vorba
despre posibili¬tatea de a centraliza puterea, puterea asupra întregii lumi.
Orice copac se cunoaşte după rod; orice ţi-ar spune vânzătorul de puieţi de la
piaţă, vei afla şi vei preţui totul abia atunci când, în sfârşit, vei culege
rodul. Dar care sunt roadele războiului? Milioane de ortodocşi omorâţi şi
schilodiţi, atât în Rusia, cât şi în Balcani. Principalul bastion al Ortodoxiei
la sud-vest, Serbia, a ajuns în mâinile croaţilor, a catolicilor – Iosif Broz
Tito e croat şi Croaţia devine cea mai dezvoltată republică. Regiunile ortodoxe
ale Iugoslaviei nu sunt doar în uitare, ci Kosovo se populează intens cu
musulmani, precum astăzi Rusia şi Moscova.
Alt bilanţ e Israelul. Propaganda
a fost astfel organizată ca să se creadă că principalele victime ale războiului
au fost evreii şi nicidecum slavii sau, să zicem, francezii. Revenind la
Balcani, pentru Tito au luptat sârbii, croaţii au fost cu nemţii, iar, în fine,
au câştigat croaţii. Aşa şi evreii. Întâi de toate, pe cine au nimicit nemţii?
Cea mai mare parte au fost evreii pe jumătate, fie botezaţi, fie toleranţi în
privinţa altor religii, nu iudeii, şi, cu atât mai mult, nici unul dintre capii
sionismului n-a nimerit în temniţele lui Hitler, ei au reuşit să plece, pentru
că ştiau dinainte cele ce se vor întâmpla. Dar persecuţiile, într-un fel anume
tratând cele întâmplate, au avut ca rezultat crearea statului Israel. Pământ li
s-a dat – puţin de tot, dar, cum se zice pe la noi, pune-i şi la masă. Au luat
pământul ăsta cu hapca de la arabi. Şi, iarăşi, arabii sunt terorişti, iar
evreii – nu!
Al treilea considerent ţine de Europa. Ce altceva ar fi silit-o
să se unească dacă nu un război global? Şi, iată, acum o putem considera o ţară
unică, din Turcia până în Norvegia. Totul va fi comun – Guvernul, banii, legile.
Totul este pus de acord cu America, astfel încât, în cazul unei uniuni comune,
să nu apară probleme.
Care dintre aceste considerente e cel mai important
pentru satanişti? Nu putem şti. Gândesc şi am văzut că acestea sunt treptele
uneia şi aceleiaşi scări ce duc în împărăţia lui antihrist. La venirea lui aici,
totul deja e pregătit, centralizarea e deplină, poporul e numărat, fiecare e cu
numărul său şi cu cartela sa, iar în ea e inclus totul, până şi opiniile omului
şi concepţia lui despre lume. Cu această cartelă se va putea controla orice
mişcare a omului şi pe pământ, şi sub pământ, şi sub apă. Totul va
fi.
Desigur, el va vrea ca lumea să i se închine de bunăvoie, aşa cum L-a
primit pe Hristos. Dar aceasta va fi voia liberă a animalului dus spre tăiere.
De mers, merge el singur, numai că în jur stau ciobanii cu bicele. Omenirea e
deja în capcană, chiar dacă a mai rămas o bucăţică de caşcaval, fapt despre care
a şi spus Mântuitorul, că greu se va mai găsi un suflet credincios. Noi deja am
acceptat condiţiile acestei lumi. Oamenii nu pur şi simplu au fost de acord, ci
singuri îşi zidesc sistemul dependenţei de lume şi, dacă ai intrat în horă,
trebuie să joci până la capăt, iar în cazul de faţă, până la Judecata de
Apoi.
Asemenea grozăvenii ţi-am povestit, de nici nu ştiu. Cel mai
înfricoşător, însă, e faptul că a auzi nu înseamnă a si vedea, iar la vedere
toate sunt mai groaznice şi mai mârşave. Şi-apoi nu trebuie spus totul, ca nu
cumva imaginile viitorului să umple de mâhnire prezentul.
Da, se pare că cel
mai real fapt existent în lumea aceasta e moartea. Numai că în realitatea
aceasta nu vrea nimeni să creadă şi, mai exact, să măsoare realitatea morţii cu
iluzia vieţii omeneşti. Iluzia nu în sens de minciună, la Dumnezeu nu există
minciună, Dumnezeu este Adevărul. Înşelarea vieţii constă în grabnica ei trecere
şi în atitudinea pe care o are omul faţă de ea, ori, cum se mai zice, cauza
tuturor nenorocirilor se află în noi înşine. Omul se uită la trecerea vieţii ca
la o veşnicie, uitând de realitatea morţii. Vorbeşte-i cuiva despre moarte, mai
ales despre propria sa moarte, şi ţi-l vei face duşman. Dar ce, parcă el va trăi
veşnic, sau eu, sau oricare altul? Noi, pur şi simplu, ne străduim să nu ne
gândim la moarte şi să fugim de ea după metoda struţului – ţi-ai vârât capul în
nisip şi-ţi pare că nu mai există niciun pericol! Dar aminteşte-ţi câţi sfinţi
au trăit cu sicriul în chiliile lor. De ce? Pentru amintirea morţii, despre care
Sfânta Tradiţie spune că e zălogul mântuirii! Ce oameni au fost, adevăraţi
oameni, fii ai lui Dumnezeu, dar aveau mereu înainte o amintire a morţii –
sicriul! Şi pentru ei, dar şi pentru noi, păcătoşii, oamenii vremurilor de pe
urmă, pentru că tare ne mai atrage o viaţă veşnică pe pământ, aşa ne-am mai
învăţat să ne amăgim, încât ni se pare că iată-iată, încă puţin, şi vom căpăta
elixirul tinereţii veşnice.
Cum i se leagă măgarului un morcov în faţa
ochilor, ca să alerge după dânsul tot drumul şi să nu-l supere pe stăpân cu
opririle, tot aşa satan momeşte omenirea cu morcovul vieţii veşnice şi păcătoase
pe pământ. Adică, ce să te mai nevoieşti cu lucrările duhului, cu rugăciunea şi
postul, sau, mai ales, cu iubirea aproapelui, tu ori crezi că după coşciug e
numai pământul rece în care ai să putrezeşti şi tu, şi sicriul se va face
putregai, sau în aceea că există deja diferite modalităţi de întinerire, de
prelungire a vieţii, de prevenire a bătrâneţii, tot ce vreţi. Ei, dar dacă
sunteţi prea neîncrezători, iar de trăit, vreţi să trăiţi, vă îngheţăm! Când vă
vom dezgheţa, atunci totul va fi deja descoperit şi veţi trăi veşnic. Aiureli de
om nebun, dar cred, săracii, cred. Da, pe pământ poţi sa te uneşti cu veşnicia
şi cu ochii tăi să te convingi de realitatea veşniciei, dar nu de mirajul
satanic. Apostolul Pavel, Sfântul Serafim de Sarov şi câţi alţii s-au
învrednicit să vadă frumuseţile grădinilor raiului! Tot aşa precum un şi maimare număr de rugători au fost luminaţi de lumina necreată a Taborului. Darînsăşi înfăţişarea oamenilor lui Dumnezeu şi a oamenilor lui satan nu e un zălogal realităţii

Cum, deci, să nemântuim în această vreme de pieire? Au spus nişte teoreticieni cum că nu sepoate omul mântui; dacă va vrea Dumnezeu, îl va mântui, dacă nu, e imposibil. Şitoate acestea independent de nevoinţele omului. Calvinism, nu altceva, dar
principalul e că nici să tinzi spre mântuire nu are sens, de vreme ce nu te poţi
mântui. Păcătuieşte, frate al meu, cât îţi pofteşte sufletul – vei fi pe plac
sau nu, nu depinde de tine.
Numai că nu, tocmai că nu este deloc aşa. Da,
fără ajutorul lui Dumnezeu, nimeni nu se poate mântui. Însuşi Mântuitorul le-a
spus aceasta ucenicilor, ce să ne mai frământăm zadarnic minţile. Dar ajutorul
Domnului se adaugă la râvna omului, la munca şi la străduinţele lui. Cum marele
ierarh Ioan Gură de Aur spunea că tu trebuie să aduci tot ce e al tău, iar ce nu
ajunge, va împlini Dumnezeu! Şi pentru că râvnă nu este, ne mântuim cu necazuri
şi boli. Cumpătare trebuie, cumpătare în toate. Boala boarfelor, consumismul,
iată povara satanică ce stăruie asupra oamenilor. Toate sunt puse în slujba
agoniselii şi nu mai au capăt.
Am început povestirea mea cu prima viziune,
cum se prăbuşeau oamenii în iad, ce-i trăgea pe ei încolo. Ce înseamnă aceasta?
Că nu trebuie să ai nici maşină, nici casă, nici mobilă?
Cu vreo doi ani în
urmă, au venit la mine, pentru rugăciuni, două familii de ruşi care au fugit din
Georgia. M-a uimit evadarea lor, felul cum s-au petrecut toate. Era deja
imposibil de plecat. Toţi cei care voiau s-o facă legal, adică să respecte toate
formalităţile, ca să aibă posibilitatea să-şi ia cu ei tot ce-au agonisit,
maşini şi ce mai aveau de preţ, fie la hotarul ţării, fie în drum spre el, au
fost jefuiţi şi supuşi violenţelor, iar în unele cazuri – omorâţi. Vizitatorii
mei au judecat cu înţelepciune: „Domnul a dat, Domnul a luat, noi să
supravieţuim, celelalte ni se vor adăuga”. Aşa cum erau îmbrăcaţi s-au urcat în
maşini, şi-au luat doar haine călduroase în portbagaj şi au fugit. Dumnezeu, cu
purtarea Lui de grijă, le-a dat atunci şi locuinţe, şi maşinile şi le-au
legalizat, aşa a fost să fie.
Iată, aşa stau lucrurile cu ataşamentul faţă de
obiecte. Unul le salvează fără a se mai gândi la propria siguranţă, cum altfel,
doar toată viaţa a muncit pentru ele. Pentru altul, ele sunt nişte mijloace, nu
un scop în sine. De aceea, un asemenea om cu o asemenea atitudine faţă de
lucruri nu se va orienta niciodată la ceea ce se cheamă „demnitate”. Să-mi fie
comod, şi-atât. Iată o mentalitate potrivită, mai ales pentru vremurile noastre.
Nu trebuie să adunaţi lucruri a căror însemnătate nu vă e clară sau de care vă
puteţi lipsi. Vi le procuraţi doar pentru că toţi le au. Nu e bine aşa.
Mulţumiţi-vă cu ceea ce e absolut necesar, nu foarte scump, ci simplu şi
trainic. Aceasta se referă îndeosebi la haine şi la hainele călduroase, de
iarnă. Principiul este acesta – să fie trainice, din fibre naturale şi să ţină
cald

LIPSA DE TIMP SI DE
COMUNICARE. PERICOLUL TELEVIZORULUI. PREGATIREA PENTRU PRIMIREA LUI
ANTIHRIST.

Foarte atenţi trebuie
să fim cu aparatele electronice. Acestea, din aşa-zişi prieteni, într-o clipă se
pot transforma în duşmani nemiloşi; orice receptor este în acelaşi timp şi un
emiţător. Nu o singură dată am discutat despre aceasta cu oameni competenţi.
Aceasta priveşte îndeosebi televizorul. Această „minune” a civilizaţiei iscă
mari bătălii în jurul său. E vorba, cred, nu atât de televizor, cât de
întrebuinţarea lui.
Pe de o parte, oamenii timpului nostru au un surplus de
comunicare cu oamenii, iar pe de altă parte, oricât ar părea de straniu, simt
lipsa comunicării. Şi iată din ce cauză: comunicarea, ca, de altfel, tot ce face
omul zilelor noastre, se produce în fugă. Comunicare; are loc fie la serviciu,
fie pe drum, când omul e în¬tr-o dispoziţie nu tocmai paşnică – e neliniştit, obosit. Lipseşte atmosfera necesară pentru o comunicare liniştită.
Omul zilelor noastre are o cantitate imensă de timp în plus; nu greşesc, pentru că„liber” înseamnă „în plus”. Şi aşa în toate: în ceea ce ţine de hrană, de haine,
de locuinţă. Peste tot, ceea ce este în plus este dăunător pentru suflet. Darcel mai mare pericol constă în timpul de prisos, pentru că însăşi apariţia
timpului liber este o mărturie a lipsei vieţii duhovniceşti şi a unui mare
răsfăţ în viaţa de zi cu zi. In contul a ce apare timpul liber? În contul
lucrului? Nu, orice altceva, numai nu lucrul va rămâne pe ultimul loc. Despreoamenii decăzuţi, desigur, nu vreau să vorbesc, despre alcoolici şi narcomani.Tema aceasta, chiar dacă se înrudeşte cu a noastră, e totuşi diferită deea.
Deci, pentru omul societăţii contemporane, lucrul se află pe primul loc.
Mai mult decât atât, chiar şi credincioşii, primăvara, se ocupă de lucrărilepământului şi în zilele de duminică şi în săptămâna Patimilor şi în săptămânaLuminată; se produce un fel de nivelare, un fel de mitocănie generală. înseamnăcă nu e timp de pierdut. Mai mult decât atât, toţi, literalmente, suferă din cauza lipsei de timp. Dar, totuşi, acest timp liber există şi încă e foarte mult, însă de unde se ia?
Acesta e timpul care trebuie folosit pentru lucrările duhovniceşti – fie rugăciune, fie lecturi duhovniceşti – şi pentru comunicarea duhovnicească, folositoare pentru suflet. Numai că timpul acesta se
foloseşte numai pentru distracţii. Aşa l-a învăţat satana pe om să-şi organizeze
viaţa, ca din ea să lipsească cu desăvârşire timpul de liniştire, de cugetare
asupra celor ce s-au întâmplat peste zi, pe parcursul săptămânii, a lunii. Toate
acestea sunt înlocuite de distracţii.

Criza mondială,
control mondial? (Partea
II)
Iar în acest sistem de
distracţii televizorul
îşi are locul său de onoare, privilegiat. Cea mai mare parte a timpului liber el
o „înghite”, acest idol al civilizaţiei contemporane. Iar eu aş zice că e un
tiran înfricoşător şi un despot care ţine sub dominaţia sa cea mai mare parte a
omenirii, aflată într-o robie nemaivăzută, pentru că robii îşi simt situaţia
înjositoare în care au nimerit, căci au ajuns la aceasta fiind forţaţi. Iar
aceasta e o robie benevolă şi, la prima vedere, chiar plăcută. Şi doar roadele
amare ale desacralizării, ale cruzimii şi desfrâului dovedesc că şi în acest
caz, ca în orice altă robie, de câştigat are doar stăpânul. Iar coarnele
stăpânului se iţesc de după ecran.
De aceea, în acest
sistem de pregătire a oamenilor pentru venirea lui antihrist, televizorului îi
este destinat rolul nu doar de mâncător al timpului liber – rolul său distructiv
e mult mai mare. Se uită omul la ştiri, chiar şi ortodoxul, şi i se pare că
lucrul acesta e necesar şi util sau, în orice caz, nedăunător. Numai ca
propriu-zis ştirile ocupă puţin loc, iar restul e ocupat de analiza celor
întâmplate, adică o anumită viziune asupra lucrurilor, care trebuie să i se
inducă consumatorului tele-produsului. Numele celor ce comandă aceste opinii, a
celor ce comandă informaţia servită, nici nu trebuie numite – şi aşa este clar.
De aceea, sub acţiunea programelor TV, omul îşi pierde capacitatea de a gândi
independent şi de a recepta maxim conştient evenimentele ce au loc şi, în
sfârşit, să-şi creeze propria concepţie despre lume.
Începusem a vorbi
despre carenţele actualei comunicări dintre oameni. Rădăcinile acestor
slăbiciuni sunt de căutat în lipsa unei gândiri individuale şi a deprinderii de
a medita asupra celor ce se întâmplă, în corelaţie cu modul propriu de a vedea
lumea. Aceasta nu e nicidecum o îndreptăţire pentru căutările „individului”
actual, nu.
Am mai spus că în
bucătăria mamei întotdeauna se afla cineva. Seara, după cină, se punea un
samovar enorm şi, împreună cu toţi cei care rămâneau peste noapte, ne aşezam să
bem ceai. Începeau discuţiile. Cât de interesant era! Câte aveam de învăţat din
povestirile acelor oameni simpli. Tata ironiza pe seama plăcerii noastre de a ne
petrece serile la bucătărie, considerând că un om instruit nu are ce învăţa de
la nişte oameni cu puţină ştiinţă de carte. Dar, petrecând câteva seri cu noi,
şi-a schimbat părerea. Oamenii care veneau la noi erau cu toţii ortodocşi şi
cunoşteau lumea nu din comunicatele crainicilor de televiziune. Ei povesteau
despre evenimente, fapte din viaţă, la care fuseseră martori ei înşişi sau
despre care auziseră din gura oamenilor care au fost de faţă. În toate acele
întâmplări căutam partea moralizatoare, ceea ce s-a întâmplat şi ca acţiune a
Providenţei Divine, şi ca manifestare a liberei voinţe a omului. În acele
judecăţi se manifesta varietatea gândurilor omeneşti, diferenţele în concepţiile
despre lume. Oamenii, pe atunci, ştiau nu doar să vorbească, ci şi să asculte
şi, în general, le plăcea mai mult să asculte decât să vorbească. Cu toate că,
am să mă repet, toţi cei prezenţi aveau ceva de povestit.
Am să mă îndepărtez de
subiect, dar este interesant faptul că aceşti oameni simpli, cu toată aparenta
bunăstare din imperiu, încă de pe atunci vedeau că se apropie dezastrul. Şi
aceasta nu doar ca o urmare a comunicării lor cu stareţii de la Optina şi de la
Kiev şi a ascultării predicilor dreptului Ioan din Kronstadt, ci şi ca urmare a
deprinderii de a observa cele ce se întâmplă şi a trage concluzii nu reieşind
din abundenţa materială a celor din jur, ci în baza păstrării duhovniciei în
societate. Împuţinarea credinţei îi ducea pe aceşti oameni cu gândul că se
apropie o nenorocire de neocolit. Mă voi întoarce la această comunicare „de
bucătărie”, dar acum vreau să vorbesc despre viaţa noastră.
Da, comunicarea
actuală, la nivelul aceleia de atunci, e imposibilă. Chiar şi atunci când
oamenii se adună împreună la o masă, îi deosebeşte, întâi de toate, atitudinea
lor faţă de credinţă. Cum a spus înţeleptul David: „Zis-a cel nebun în inima sa:
nu este Dumnezeu!” Însăşi negarea existenţei lui Dumnezeu e şi nebunie, şi un
drum sigur către nebunie. Şi aceasta nu e nebunia acelor păgâni pe care îi
luminau Apostolii şi Sfinţii Părinţi din primele veacuri ale creştinătăţii.
Despre păgânii de astăzi, Apostolul a spus că „nu vor primi învăţătura
sănătoasă, dar după poftele lor îşi vor alege învăţători care le vor mângâia
auzul, şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi vor crede
basmelor”.
Ce fel de comunicare
poate avea loc în asemenea condiţii?! Oamenilor le place să vorbească, dar nu să
asculte, să dea învăţături, dar nu să înveţe. Ce-i adună pe toţi la aceeaşi
masă? Băuturile ameţitoare, mâncarea abundentă, adică ceea ce se află pe masă şi
nu cei adunaţi în jurul mesei. Nimic folositor pentru suflet nu se poate ivi în
acest mediu, pentru că despre Dumnezeu, după cum ne învaţă sfinţii, nu se
vorbeşte cu burta plină, iar cu capul ameţit – cu atât mai
puţin!
Şi încă un mare rău ce
vine de la televizor şi, din păcate, nu ultimul. Acest rău constă în subminarea
autorităţii Bisericii. Subminarea sistematică şi diabolic-vicleană e în toate:
în batjoco¬rirea clerului, a obiceiurilor ortodoxe, în contrapunerea
creştinis¬mului cu ocultismul, cu păgânismul, cu toate. Totul e îmbibat cu ură
faţă de Adevăr. Nu va trece încă mult timp şi producătorii de televiziune vor
începe să-şi bată joc pe faţă de Hristos, de sfinţi. De o ură mare vor fi
pătrunse emisiunile despre Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, totul va fi plin
cu otrava răutăţii infernale. Abia acoperit cu vălul umorului, al comediei,
„iadul atotrâzător” va duce lucrarea de luare în derâdere a tot ce este
dumnezeiesc, duhovnicesc la bun sfârşit. Iar sfârşitul va fi acela că va apărea
acela care va încerca să ia locul lui Dumnezeu. Şi va intra în acelaşi moment în
toate casele. Cum, cum poate intra un om dintr-odată în toate casele? Noi spunem
că aceasta e una dintre calităţile lui Dumnezeu – omniprezenţa, căci îngerii se
deplasează în spaţiu şi există în timp. Iar Biserica învaţă că antihristul va
intra dintr-odată în toate casele şi aici parcă am avea de-a face cu o
contradicţie.
Dar nu, Biserica,
Sfânta, Soborniceasca şi Apostoleasca este vasul adevărului, al adevărului
Divin. Ca să mimeze omni¬prezenţa, antihristul va intra în toate casele în
acelaşi timp cu ajutorul televizorului. Fiecare om îl va primi în locuinţa sa
şi-l va primi de bunăvoie! Şi-l va primi, îl va primi, pentru că a vrut să fie
pregătit de aceasta şi s-a pregătit cum trebuie, pentru că n-a acceptat
învăţătura Păstorului cel Bun de a fugi în pustie, nu îi e pe plac – se
plictiseşte de uscăciune, şi mai ales încă în pustie!

CUM VA FI PRIMIT
ANTIHRIST SI CUM VA FI SFARSITUL. CAUZA NENOROCIRILOR. INDRACIREA OAMENILOR SI
CHINURILE ULTIMILOR CRESTINI

(…) Eh, raţiunea
aceasta! Unii taie cu cuţitul pâine, iar altul îi ia cu el omului viaţa. Iar
raţiunea, raţiunea e un lucru alunecos, nu există ticăloşie şi mârşăvie pe care
raţiunea să nu le poată justifica, să nu găsească cauza din care toate acestea
n-ar trebui făcute. Aşa va găsi o scuză şi pentru numerele personale şi pentru
paşapoarte şi pentru … 666! Că doar nu pe cadavre vor fi puse numerele astea
şi nici nu vor adormi simţurile oamenilor, nu, nicidecum. Toţi, toţi vor
înţelege, dar raţiunea va găsi justificări, numaidecât va găsi, iar omul,
pregătit deja în forul său interior să trădeze, se va autolinişti cu argumentele
raţiunii.
Amar îmi este mie, unui bătrân de o sută de ani, să spun aceasta,
dar pregătirile vor fi de aşa natură că despre materii înalte, vă rog să mă
credeţi, nici vorbă nu va fi! Ce vorbă mai poate fi de „iubeşte-L pe Domnul
Dumnezeul tău”? Pe sine însuşi se vor trăda, pe nevestele şi copiii lor, trup
din trupul lor. Apostolul Iubirii îi demasca pe cei care se băteau cu pumnul în
piept că-L iubesc pe Dumnezeu şi-l urau pe aproapele, zicând: Cel care nu-l
iubeşte pe aproapele său pe care îl vede, cum îl poate iubi pe Dumnezeu, pe Care
nu-L vede? (Ioan 4: 20) Aproapele, nu ca rudă de sânge, ci toţi oamenii care ne
înconjoară. Trădătorul timpurilor de pe urmă e şi trădătorul sângelui său, gata
să distrugă totul pentru o clipă de viaţă pământească, care nu vrea să-şi ia de
seamă, să înţeleagă că, întâi de toate, pe sine se trădează, că se dă nu în
mâinile despoţilor de pe pământ, ci la chinuri veşnice în iad. Se trădează, se
trădează. Iată-l născut şi botezat până se află în mâinile Domnului. Însă el are
voinţă liberă de alegere şi înţelegere a binelui şi răului, şi conştient se
leapădă de dreptul de fiu al Iubirii şi trece în robia răului! Dar cât e de
înfricoşător acolo! (…)
Stareţul s-a lăsat pe pernă şi a tăcut. De sub
pleoapele lăsate cădeau lacrimi – una, două, trei… Buzele i se mişcau mute în
rugăciune.
Tu crezi, continuă el peste câteva minute, că făcătorului de
minuni de la Sarov, atât de simplu înălţat până la sălaşurile raiului, i-a fost
uşor să fie gata să meargă în iad, doar ca alţii să se salveze?! Nu, aceasta e
treapta cea mai înaltă a Iubirii, e o totalitate a tuturor virtuţilor, dacă
vrei, Vedere a lui Dumnezeu, Cunoaştere a lui Dumnezeu. Dumnezeu pe Fiul Său L-a
adus ca jertfă pentru păcatele noastre, pentru păcatele întregii omeniri.
Apostolul Pavel se oferă pe sine ca jertfă pentru neamul iudeilor, preafericitul
Serafim – pentru creştinii din păgâni. Ei şi alţii ca ei, mii, care au mers pe
calea agonisirii virtuţilor, pe calea asemănării cu Dumnezeu, au fost gata să se
jertfească pentru oile rătăcite. Ei nu doar au citit, ci au şi cunoscut, că
Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat (Ioan 3:
16).
– Părinte Antonie, întreb, dar, totuşi război va mai fi?
Stareţul a
zâmbit cu amărăciune.
– O, neam puţin credincios, până când voi fi cu voi?! –
îţi aminteşti aceste cuvinte, părintele? Despre ce vorbesc eu, părinte
Alexandru?! Războiul merge de la facerea lumii şi va continua până la a Doua
Venire a lui Hristos Răscumpărătorul! Vor participa sau nu oamenii la acest
război, nu e chiar atât de important, mai exact, aceasta este urmarea, nu cauza.
Cauza e în spiritualitate, în eforturile spiritului. Aminteşte-ţi,
Constantinopolul asediat de către păgâni, de strămoşii noştri slavi. Dar
asediaţilor, cu toată decăderea lor, li se păstrează conştiinţa faptului că
motivul nenorocirilor sunt anume păcatele, ele sunt pricina acestor necazuri.
Dumnezeu e cu noi atâta timp cât noi suntem cu El. Se întorc grecii de la păcat,
cu post şi rugăciune, şi Dumnezeu arată o astfel de minune a Maicii Domnului că
începe o furtună şi corăbiile păgânilor sunt împrăştiate în toate părţile. Cât
de minunate sunt lucrurile Domnului o dovedeşte faptul că după această minune o
mare parte din slavi au primit botezul. Iată şi războiul. Fiecare trebuie să
ducă război cu propriile sale păcate. Iar de rezultatele acestei lupte în plan
duhovnicesc vor depinde şi succesele în viaţa pământească.
Vremurile de pe
urmă. De cum Evanghelistul începe a povesti despre ele, dintr-odată dispare
meticulozitatea expunerii. Uite cum Scriptura e plină de mici detalii, ce
exactitate a expunerii, lucru de înţeles, căci ştim că scriau oameni inspiraţi
de Duhul Sfânt. E cu totul altceva când vine vorba despre timpul din preajma
Venirii a Doua a lui Hristos. Despre ce scriu Evangheliştii? Ei vorbesc despre
sărăcirea spirituală a oamenilor. Aceasta deja nici sărăcire nu mai poate fi
numită, e un fel de îndrăcire a omenirii. Pentru că ele, duhurile căzute, sunt
purtătoare a tuturor viciilor: mândria, beţia, desfrânarea, iubirea de arginţi,
setea de putere, ateismul. Şi de acum, ca urmare a acestora – catastrofele
terestre, cutremurele de pământ, arătări cereşti înfricoşătoare, boli
necunoscute, războaie şi altele. Distrugerea spiritualităţii va duce la pieirea
vieţii pe pământ. Însuşi Mântuitorul spunea că ziua şi ora sfârşitului nimeni nu
o ştie, doar Tatăl. Trebuie să veghezi ca să nu fii luat prin surprindere, ca
gospodarul cel rău când dau buzna tâlharii. Nu e nicio aluzie în Scriptură la o
dată anume, sau la un soroc lăsat, ca să poată fi făcut vreun calcul.
Dar
omul întotdeauna se străduieşte să pătrundă cu mintea sa căile Domnului. Câte
încercări au făcut să numească anul cu pricina – în zadar! Subit va fi acest
sfârşit, adică neaşteptat. Şi aici apare senzaţia contradicţiei – Evanghelia va
fi propovăduită întregii creaţii, ştim că acesta este unul dintre semnele
sfârşitului lumii, iar glasul trâmbiţei Arhanghelului va fi neaşteptat. Nu e
nimic de mirare aici şi nu-i nicio contradicţie. Şi iudeii au aşteptat mii de
ani venirea lui Mesia, au studiat Testamentul şi prooro¬cirile, dar a venit
Mântuitorul şi nici într-o locuinţă omenească nu s-a găsit un loc pentru
Dumnezeiescul Prunc!
Ei primii aveau să audă Vestea cea Bună din gura
Domnului Însuşi. Şi ce? Întâi „osana”, iar peste câteva zile – „răstigneşte-L,
răstigneşte-L!” Această Veste Bună le era incomodă, le strica liniştea, modul
obişnuit de viaţă. Mai simplă şi mai accesibilă era învăţătura omenească,
învăţăturile bătrânilor, pe care le-au şi urmat. Conform lor, aşteaptă şi acum
venirea lui mesia ca împărat al împăraţilor, pe care poporul evreu îl va face
rege al întregii omeniri. Şi îl vor primi. Il vor primi pe antihrist.
Aşa şi
acum, toţi vor auzi cuvintele Evangheliei, mai exact, le vor asculta, dar nu le
vor auzi. Nu le vor auzi. Nu vor auzi învăţăturile Bisericii, Corabia salvatoare
a vremurilor din urmă, şi vor merge după învăţăturile omeneşti, vor respinge
adevărul, se vor mulţumi cu poveşti, aşa cum ne avertizează Apostolul. Nu le e
comodă lor, le încurcă modul de viaţă format din deprinderea de a-şi satisface
poftele. Şi vor huli, şi vor batjocori peste măsură Biserica ce le-a dat Sfânta
Scriptură. Păcatele slujitorilor nevrednici vor fi luate drept vicii ale
Bisericii. Ea lor le încurcă. Pentru că Biserica este vasul plin de Duhul Sfânt,
iar el este Duhul Adevărului! Demascatorul lumii în lume. Nu al lumii create de
Dumnezeu, al neprihănitei lumi a naturii primordiale şi a duhului, ci al lumii
căzute în păcat. Al lumii desfigurate de poftă, muri¬bunde, care vrea să şi-i
facă copărtaşi ai pieirii sale pe cât mai mulţi oameni, iar ca rezultat, pieirea
sufletelor lor. (…)
Şi cel din urmă care va duce sufletele oamenilor la
pieire nu poartă un nume al său – pentru rău, aceasta e prea mult şi pur şi
simplu imposibil, de aceea antihrist înseamnă anti Hristos, duşman al lui
Hristos. Toate acţiunile lui, pe de o parte, sunt îndreptate către o imitare a
lui Hristos. întâi de toate, să atragă oamenii de partea sa, astfel încât ei
să-l urmeze de bunăvoie, nu forţaţi, cu toate că nici aşa nu se va lipsi de
„anti”. Pe de altă parte, aceasta e o cale cu totul opusă celei a lui Hristos.
Calea lui Hristos e ducerea crucii pe pământ, şi e dulce, încununată în Cer, în
lăcaşurile împăratului Slavei. Drumul puturos al antihristului nici pe pământ nu
e dulce, iar sfârşitul lui e în iad! Cu aceasta totul e spus, iar fiecare alege
ce vrea. Dar mulţi vor vrea să fie atraşi de amăgeala falselor lui minuni. Nu
antihristul, dar înşişi oamenii care vor fi de acord să primească semnul
satanei, semnul de împotrivire faţă de Dumnezeu, îi vor descoperi pe cei care nu
l-au primit şi îi vor trimite pe cei drepţi la chinuri. Primii creştini primeau
chinurile în faţa tuturor oamenilor. Groaznice vor fi chinurile mărturisitorilor
ultimelor vremuri, chinurile le vor fi pricinuite pe ascuns de restul lumii, de
către oameni învăţaţi de duhurile răutăţii, care se vor afla de faţă.
Iată
încă un rău pricinuit de stăpânii televiziunii – faptul că îi deprind pe oameni
cu chipurile dracilor! Această învăţătură se desfăşoară din plin: din toate
părţile oamenii sunt priviţi de monştri! Îi numesc acum extraterestri sau nu mai
ştiu cum, dar aceştia sunt draci. Va trece timpul şi ei se vor arăta liber
oamenilor, fiind în slujba antihristului şi a slugilor lui. Cu mult mai greu va
fi atunci de luptat cu ei!

DE LA IMBUIBARE LA
FOAMETE. CUM VOR FI JUDECATA SI IADUL. CAT DE IMPORTANT ESTE SA NU PIERDEM
TIMPUL SI SA NE OSTENIM PENTRU DOBANDIREA DUHULUI SFANT

Şi peste toate acestea
va domina foamea. O foame dublă – şi fizică, şi, în principal, spirituală. Vor
fi câţiva ani neroditori, secete, toate acestea vor duce la o foame cumplită.
Dar nici acesta nu este motivul principal, doar oamenii s-au deprins să consume
mai multă hrană decât le este necesar pentru întreţinerea vieţii, cu mult mai
multă. Cuvioasei Maria Egipteanca îi erau de ajuns câteva boabe de grâu şi
puţină rouă, ca să trăiască şi să reziste căldurii pustiului. Cuviosul Serafim
de la Sarov, făcătorul de minuni, se hrănea cu ierburi, iar în fiecare zi muncea
fizic din greu. Ei erau plini de har. Dar oare numai ei? Respingând
putreziciunea, ei se uneau cu Viaţa, până şi trupurile lor rămâneau neatinse de
putreziciune, contrar legilor morţii, aduse în natură de către păcat. Cu oamenii
ultimelor timpuri se întâmplă ceva contrar: unul dintre idolii lor este
mâncarea. Mănâncă nu atunci când le e foame, ci pentru că au ce mânca. Încearcă,
cunoaşte oare omul contemporan adevărata senzaţie de foame? Puţin probabil,
altfel de ce i-ar mai trebui atâtea condimente, mirodenii, sosuri, reţete de
mâncăruri rafinate. Căci menirea lor e să trezească dorinţa de a mânca cele
preparate. Cel care are, într-adevăr, nevoie de mâncare pentru a-şi menţine
puterile nu are nevoie de toate acestea. O bucăţică de pâine şi o înghiţitură de
apă îi sunt de ajuns.
Dar băuturile spirtoase care inhibă senzaţia de
saturaţie? Toate acestea sunt o repetare a orgiilor păgâne. Dar noi uităm că, de
fapt, consumând moarte, ne logodim cu ea, devenim ostaticii ei. Acum are loc
îndoparea omenirii. Aşa cum ţăranul îndoapă vitele şi păsările, pregătindu-le de
moarte, de tăiere, aşa şi omenirea se pregăteşte de moarte, de moarte
spirituală, întâi de toate. Diferenţa e doar că animalele nu au libertatea de a
alege şi nici raţiune, iar omul şterge limitele naturale, alegând indivizii ce
încalcă aceste limite. Dar omul are raţiune şi libertatea de a alege şi nimeni
nu poate să-l oblige; tot ce face, face de bunăvoie. Iată Viaţa şi iată moartea.
Iată Biserica-Adevărul, pentru că este Trupul lui Hristos şi e plină de Duhul
Sfânt, şi iată orgia morţii, atotviclenele legi şi ispite ale lumii. Fiecare
alege liber una dintre ele.
Despre ziua de azi, mulţi îşi vor aminti la
Judecata de Apoi cu mare căinţă şi amărăciune, pentru că nu s-au folosit de ea
ca să agonisească Duhul Sfânt. Nu au ascultat chemările Bisericii să se adape
din râurile cu apă vie ale harului lui Dumnezeu. N-au vrut să se deprindă cu
rugăciunea şi postul, cu faptele bune, cu lucrarea duhovnicească. Au agonisit
moarte şi pe ea o vor primi. De aceea s-a şi spus că nu se va îndrepta tot cel
viu. Că doar nu va fi o judecată aşa cum ştie lumea – cu procuror, avocat, cu
ultimul cuvânt al inculpatului, nu. Vor acuza sau îndreptăţi înseşi faptele
omului – faptele şi gândurile. Şi va primi fiecare ce a ales în această vale a
plângerii şi a pribegiei, spre ce a tins, ce a dorit, aceea va primi. Cel care a
ales viaţa va primi viaţa veşnică şi fericirea, iar cui moartea i s-a părut mai
dulce – iadul şi chinurile veşnice.
Şi, după cum ne învaţă Sfinţii Părinţi,
principalul chin nu este tigaia [„cazanul cu smoala”, n.n.], ci lipsa lui
Dumnezeu! Acum, vrem noi aceasta sau nu, avem în permanenţă drept sprijin
Lucrarea Lui dătătoare de Viaţă. Aşa ori altfel, suntem adăpaţi de Harul Său.
Măcar şi prin Cuvântul spus la facerea lumii plantelor şi animalelor, omului şi
universului. Fără lucrarea lui Dumnezeu, lumea nu ar putea exista nicio clipă.
Timpul din urmă de aceea şi este cel din urmă, pentru că acţiunile omului
înşelat de mirajele diavoleşti sunt îndreptate către desprinderea de lumea
Proniei. Şi iată că devine clar cât de important este să dobândim Duhul Sfânt
acum. Numai în aceasta e zălogul mântuirii.
Scriptura spune clar că domnia
antihristului va dura trei ani şi jumătate. S-ar părea că ce sunt puţini trei
ani, dar şi atâta va fi de ajuns ca să nu mai rămână niciun suflet credincios,
aşa luptă înfricoşătoare va fi şi atât de rău vor fi pregătiţi de ea oamenii. Nu
veghem, ne-am relaxat, lăsăm totul pentru mai târziu. Pentru mai târziu postul,
pentru mai târziu rugăciunea, pentru mai târziu râvna de a primi Sfintele Taine,
pentru mai târziu smerenia, pentru mai târziu – faptele bune. In schimb hrană,
şi mai multă acum, locuinţă, chiar în clipa aceasta, maşină – e foarte de dorit.
Dar se va prăbuşi lumea, va dispărea această invazie a nimicniciei şi se va vădi
că eşti gol-goluţ.

MIRAJUL BUNASTARII SE
SPULBERA. COLAPSUL BANCILOR. DUPA HAOSUL GENERAL, ANTIHRIST VINE CA SALVATOR SI
JUSTITIAR, FACE MINUNI AMAGITOARE, VA FI SOCOTIT DUMNEZEU SI VA FI PRIMIT CHIAR
SI IN BISERICI. IMPOTRIVA ORICARUI COMPROMIS CU DIAVOLUL.

Antihristul va apărea
ca un izbăvitor de neajunsurile sociale, cu toate că anume în acest scop se vor
produce ele. Va avea o putere nemaivăzută această talpă a iadului. Oamenii ce
pregătesc venirea lui de pe acum au în mâinile lor bogăţiile de bază ale
pământului. Mirajul bunăstării actuale se va spulbera tot atât de repede cum
trece apa. Să ne aducem aminte unul dintre antrenamente, o repetiţie care s-a
făcut cu oamenii în Uniunea Sovietică – cei care s-au încrezut în bănci au
devenit cerşetori în¬tr-o singură zi. Au agonisit cu anii, care în contul
burţii, care în contul sănătăţii, şi părea că aceasta e pentru o viaţă. Dar s-a
dovedit a fi un miraj.
Acum va fi mult mai rău. Va avea de suferit întreaga
lume. Totul se va petrece prin intermediul instituţiilor bancare, de aceea
trebuie avut cât mai puţine contacte cu ele. Acesta e şi zălogul neacceptării
codurilor, printre altele. Niciun fel de bănci şi credite, toate astea sunt
controlate de aceeaşi mână şi de acelaşi cap. Iar dacă vei controla, vei vedea
că mâna nu e mână, ci o labă cu gheare, iar capul nu e simplu cap, ci unul
încornorat. Iar în loc de faţă are un bot de fiară cu un rânjet înfricoşător. De
ce pe toţi îi deprind acum cu băncile? Îţi iei salariul de la bancă, pensia – de
la bancă. Repede vor fi adunaţi toţi în acelaşi staul. Mare mirare vor avea
oamenii să afle că şi ultimul bănuţ din portmoneu le este numărat, lucru care,
în Occident, deja se întâmplă.
Iar acesta, din păcate, nu va fi ultimul
prilej de mirare. Toată această carcasă de bunăstare construită de omul modern
se va dovedi a fi o capcană de oţel pentru el însuşi. Ei, dar ce să mai vorbim,
capcana are cel puţin arcuri, apasă pe ele şi eşti liber. Chiar şi animalelor
închise le reuşeşte uneori să facă aceasta. Aici aşa ceva nu va fi posibil. Şi-i
va împinge dracul pe oamenii necredincioşi sau pe cei cu puţină credinţă să-şi
facă seama, îngrozitor e faptul că vor fi prohodiţi şi înmormântaţi – se va
scrie că a fost în stare de iresponsabilitate şi, gata, lucrul e ca şi făcut. Ca
şi cum judecata asupra unui asemenea lucru, vizând iertarea sau pedeapsa, s-ar
putea face pe pământ! E ceva de felul indulgenţei catolice – ai cumpărat-o şi
eşti deja iertat. Şi altui nenorocit i se pare mai puţin înfricoşător – l-au
prohodit doar pe precedentul: „Cu sfinţii odihneşte-L…”, e iertat, iar mie
ce-mi încurcă?! Mulţi, mulţi oameni vor merge în iad cu cântarea aceasta,
punându-şi singuri capăt zilelor, lipsindu-se de orice posibilitate de a lupta
pentru viaţa veşnică, pentru viaţa în Viaţă. Am văzut şiruri de sicrie. Pe
pământ plâng, bocesc, se cântă prohodul, iar în jur joacă dracii, mulţumiţi că
au putut să piardă atâtea suflete!
Iar viii îi vor invidia pe cei morţi. Da,
frica de boli şi de războaie, de moartea celor apropiaţi. Trebuie să ai multă
credinţă şi nădejde în Dumnezeu ca să poţi suporta toate acestea. Cum un om plin
de mândrie şi iubitor de argint să îndure umilinţa? Doar ieri el însuşi striga:
„Dacă eşti deştept, de ce nu eşti bogat?.'” Ieri, mulţumirea de sine dădea din
el, iar astăzi e un nimeni. Va accepta orice; şi codurile, şi „666″, şi cu sânge
va semna contractul cu satana. Dar el nu mai are nevoie de aceasta! Şi aşa eşti
al lui, te mai zbaţi, mai sari în sus, dar gâtul de acum ţi-e în laţ – eşti al
nostru! Umilinţa îndurată cu smerenie în zilele bunăstării himerice, iată
podeţul peste cei trei ani şi jumătate de putere ai lui antihrist.
Asupra cui
însă va ţinti atunci gheara ispitei duşmăneşti? Asupra celor credincioşi. Nu
i-au putut ispiti cu confortul şi aurul, cu bunătăţi şi maşini, să încercăm
acum, sub ameninţarea morţii de foame, să-i ispitim cu o bucată de pâine. Greu,
oh, ce greu va mai fi să-ţi păstrezi sufletul când cei apropiaţi, copiii, demult
nu au mai pus o fărâmă de pâine în gură. Numai cel care crede în Dumnezeu, care
Il crede pe Dumnezeu se va putea stăpâni să nu facă pasul ireversibil. Va da
ceva antihristul lumii? Nu, pentru că nu va fi nimic de dat. Ce va avea el mai
mult decât bogăţiile strânse, bogăţii preţuite în acea lume organizată de diavol
şi tot de el distrusă, pentru instaurarea mai comodă a falsului mesia! Aceşti
jinduiţi dolari vor fi număraţi cu metrul. Aurul va ajunge la preţul său
adevărat – zero. Ca metal, nu e bun de nimic, iar în rest, nici de foame, nici
de frig nu ţine. Preţ vor avea doar lucrurile funcţionale, lucruri fără de care
nu e posibilă supravieţuirea omului – topoare, fierăstraie, orice instrument,
plite simple de fier.
Stareţul a închis ochii. Iarăşi s-a strecurat o
lacrimă. Părea că doarme, dar buzele i se mişcau după obişnuinţă în
rugăciuni.
În ajunul venirii antihristului va fi un haos în viaţa tuturor
ţărilor. Vor prospera cei care, în virtutea religiei pe care o practică,
aşteaptă venirea antihristului [ca Mesia]. Aceştia sunt, întâi de toate, iudeii
şi musulmanii. După ei, acei protestanţi care, negând Dumnezeirea Domnului
nostru Iisus Hristos, propovăduiesc împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Creşterea
influenţei lor se vede de pe acum, iar mai departe va fi şi mai mare.
Principalul pentru ei acum e să ia în stăpânire pământul. În taină, vor cumpăra
tot – şi păduri, şi câmpuri, şi râuri. Siberia va fi luată de chinezi şi poate
şi mai mult.
„Atunci, unde e mai bine să ne salvăm?”, îl întrerup pe
stareţ.
Unde va arăta Dumnezeu. Principalul e mântuirea, nu discu¬ţiile
[teoretice] despre mântuire.
Esenţa „minunilor” antihristului va consta în
seducţia pe care o vor emana. Adică, atrăgătoare vor fi aceste false minuni, vor
vrăji ochiul. De aceea, până şi să te uiţi la ele e păcat şi primejdie de
moarte. Trebuie să te ascunzi şi privirea să ţi-o ascunzi. Dar nici aceasta nu e
tot. Sensul venirii sale va fi dreptatea absolută. A venit Mântuitorul nu în
Numele Său, ci în Numele Tatălui. Nu L-au primit, ci, mai mult decât atât, L-au
răstignit. Dacă e să judecăm drept, şi acum îl batjocoresc şi-L răstignesc,
negând Dumnezeirea Lui şi schimonosind învăţătura Lui. Iar acesta va veni ca
dumnezeu, nu Dumnezeu, dar ca dumnezeu, şi îl vor primi şi-l vor crede dumnezeu
pentru minunile sale mincinoase, pentru faptele sale înşelătoare. Adică pentru
ceea ce va fi plăcut şi atrăgător pentru oameni. Ispititor, ne spune limba
slavonă, bisericească.
De aceea se şi spune că nu se va îndrepta tot cel viu
– nu va avea îndreptăţire. Acum sunt din cale afară de vorbăreţi
pseudoînvăţătorii. Atunci însă când faptele şi cuvintele lor vor fi verificate
de Adevăr, se va vădi toată minciuna. Dar va fi primit antihristul în orice
biserică din lume şi i se vor închina lui ca unui dumnezeu. Ia aminte, cinstite
părinte, nu el se va declara dumnezeu, dar cu minuni amăgitoare va face astfel
încât i se vor închina ca unui dumnezeu! Iată în ce constă grozăvia, iată de ce
va lipsi orice motiv de îndreptăţire! Dar cei care îl vor primi vor fi oamenii
pentru care Evanghelia se sfârşeşte la Cina cea de Taină. Pentru Golgota, ei
sunt surzi. Chinurile pe cruce sunt pentru El, toate astea se întâmplă acolo, în
Ierusalim, cu 2000 de ani în urmă.
Ştii, când ne luau CK, eram ca nişte oi,
nu vreau să spun miei, ca nici măcar astfel să nu mă compar cu Mântuitorul.
Mergeam tăcuţi la abator; pur şi simplu era greu să-ţi imaginezi că e posibilă o
asemenea fărădelege. Şi doar ştiam cine sunt ei. Cât au proorocit stareţii
despre aceste vremuri, despre puterea slugilor întunericului. Dar şedeam şi
aşteptam – cine va fi următorul. Doar mulţi au nimerit în aceste mreje ale
minciunii. Cât de mari şi de deştepţi erau şi arhiepiscopul Ilarion, învăţătorul
meu, şi mitropolitul Serghie, şi mulţi alţii. Dar au greşit când au crezut că te
poţi înţelege cu dracii şi cu slugile lor. Le părea că, păstrând forma,
conţinutul va rămâne de la sine. Numai că nu a fost aşa, dar aceasta s-a văzut
mai târziu. Tot aceasta se întâmplă şi acum, numai că se va vedea mai
târziu.

SUPUNEREA FATA DE
PUTEREA SATANICA? NU E DE AJUNS SA CITIM SI SA DISCUTAM, CI SA FAPTUIM CELE CARE
DUC LA DOBANDIREA HARULUI

„Iertaţi-mă, părinte
Antonie, dar cum rămâne cu cuvintele Apostolului despre putere şi despre
supunerea în faţa ei?”, îl întrerup eu iarăşi.
E-e-eh, suflete al meu – a zis
stareţul. Dar Apostolul Petru n-a fugit el, oare, din Roma, când L-a întâlnit
Mântuitorul? Dar pe Apostolul Pavel nu l-au salvat oare într-o coşniţă, dându-l
jos de pe zid? Ce are a face aici acceptarea realităţilor şi opunerea
satanismului? Ce să-ţi aduc eu exemple – aminteşte-ţi de marea muceniţă
Ecaterina, sau de marele mucenic Gheorghe. Supunerea e posibilă doar în
lucrurile ce ţin de puterea laică – să-ţi faci meseria, să nu faci răscoale
armate. Dar şi aceasta, după cum vede fiecare. Fraţii Macabei sunt un exemplu
bun de folosire a forţei împotriva celor ce-L insultă pe Dumnezeu şi tot ce este
Dumne¬zeiesc. Dacă apuci drumul smereniei prosteşti, aşa şi vei începe a pune
întrebări despre proslăvirea în rândul sfinţilor a lui Alexandru Nevski,
biruitorul, şi a lui Dimitrie, cel care i-a prăpădit pe tătari pe câmpia
Kulikovo. Întrebările ca întrebările, dar de proslăvit, i-a proslăvit Dumnezeu!
Eu, când aud asemenea întrebări „evlavioase”, îmi amintesc de viaţa Sfântului
Vasile cel Mare şi a Cuviosului Iov de la Poceaev, făcătorul de minuni. Ce vreme
înfricoşătoare le-a dat Dumnezeu pentru viaţă. Ei, şi ce? Nu s-a rugat, oare,
Sfântul Vasile să moară împăratul Iulian? Văd că vrei să spui că Iulian a fost
un apostat, dar era împărat şi împărat legitim, bagă de seamă! Oare nu de frică
pentru comoditatea noastră ne rugăm pentru „puterea” satanică?! Şi doar Dumnezeu
a arătat că Sfântul Vasile a avut dreptate – lui Iulian i s-a tras moartea nu de
la o arma pământească, ci a fost străpuns de lancea unui soldat ceresc. Dar
Cuviosul Iov a făcut compromisuri cu polonezii? Nu, el a luptat cu ei şi cu
acoliţii lor în fel şi chip. Nici de judecăţi nu s-a ferit dreptul! Dar tu-mi
spui de putere!
Lucrarea lui Dumnezeu trebuie să se facă cu chibzuinţă. Dacă
în relaţiile de putere, perechea şef-subaltern ar însemna doar atotputernicia
unuia şi adânca smerenie a celuilalt, n-ar mai fi nevoie de Sobornicitatea
Bisericii. Dar dacă n-ar fi Sobornicitatea, n-ar mai rămâne Biserica nici
Ortodoxă – de câte ori s-a întâmplat ca cel care era în adevăr să fie un singur
om, în timp ce ierarhia superioară era în erezie?! Ce să mai vorbim despre
puterea laică – mitropolitul Filip şi patriarhul Nicon, de exemplu. Şi aceşti
drepţi, însetaţi de adevăr, sunt proslăviţi ca sfinţi: Sfântul Vasile cel Mare,
Sfântul Grigore Teologul, Cuviosul Maxim Mărturisitorul, Cuviosul Iosif Voloţki,
dar parcă poţi să-i enumeri pe toţi. Dar mai trebuie ţinut minte că, luptându-se
pentru curăţenia credinţei, ei, Sfinţii Părinţi, singuri erau împlinitori plini
de râvnă ai Legilor lui Dumnezeu.
Supunerea smerită în faţa oricărei puteri
îi convine celui care nu este atras de viaţa după Cuvânt. Pentru că drumul
mărturisirii, chiar dacă e pe undeva şi aşternut cu roze, neschimbat, după
„Osana…”, va răsuna şi „Răstigneşte-L, răstigneşte-L”. Această incomoditate va
servi drept motiv pentru justificarea de sine şi primirea antihristului –
ştiinţă avem, dar raţiunea s-a întunecat din cauza păcatelor. Adică, dacă orice
putere e de la Dumnezeu, ne-om supune şi antihristului, n-avem încotro. Şi încă
vor adăuga că toate se fac cu voia Domnului. De aceea, se şi spune că se va
întrona necuratul în orice biserică şi niciun cuvânt despre cei care au slujit
acolo mai înainte. Ţine minte exemplul marelui stareţ, făcătorul de minuni de la
Sarov. Câte icoane avea el? Una. Cărţi? Vreo zece. Dar a dobândit mare slavă, şi
nu de la oameni, ci de la Dumnezeu. Acum toţi au pe-acasă iconostase, rafturi
întregi de cărţi, numai că nu se săvârşeşte fapta cugetată! Mulţi ascultă, dar
puţini aud, părinte.
„Da, m-am gândit eu, e o piatră şi în grădina mea, ce
mai bucurie îmi aduce biblioteca de vreo mie şi jumătate de cărţi!”
Îţi mai
spun încă o dată: nu e nevoie de discuţii despre mântuire, ci de fapte pentru
mântuire – atât acum, cât şi atunci, ceva mai târziu. A trecut timpul
îndreptăţirilor, dacă a mai fost vreodată. Nu numai mântuirea, toate trebuie
supuse acestui scop. A lăsat Domnul timp liniştit pentru a ne deschide mintea şi
a auzi cuvântul lui Dumnezeu şi, principalul, pentru dobândirea harului
Dumnezeiesc înainte de anii înfricoşători. Cine va folosi aceasta spre bine, iar
cine spre rău. Primii vor mai primi, iar cei din urmă şi ce-au avut vor pierde!
Cum s-a şi spus: că celui ce are i se va mai da, iar celui ce n-are i se va lua
şi puţinul ce-l are. Veghează!”

Prot. Victor
Mihalachi

Preluat de pe
www.razbointrucuvant.ro

Vedenia profetică a Sfântului Ioan de Kronştadt asupra vremurilor de pe urmă

Eu, mult păcătosul Ioan din Kronştadt, scriu aceasta descoperire cerească văzută de mine şi vă spun adevărul, tot ce-am auzit şi am văzut într-o vedenie ce mi s-a arătat într-o noapte de ianuarie, în 1901.

Mă înfior de cele văzute, când mă gândesc ce va fi cu lumea cea păcătoasă. Mânia lui Dumnezeu ne va lovi în curând, pe neaşteptate, pentru ticăloșia noastră. Scriu şi-mi tremura mâinile, şi lacrimile-mi curg pe obraz. Doamne, dă-mi tărie şi putere, dă-mi adevărul Tău şi voinţa Ta de la început până la sfârșit, ca să descriu tot ce-am văzut!

Aceasta vedenie a fost așa: după rugăciunea de seara m-am culcat să mă odihnesc puțin de oboselile mele. În chilie era semiîntuneric, în faţa icoanei Maicii Domnului ardea candela. Nu trecu nici jumătate de ceas şi am auzit un zgomot ușor. Cineva s-a atins de umărul meu şi o voce blândă mi-a zis încetișor: „Scoală-te, robul lui Dumnezeu, şi să mergem cu voia lui Dumnezeu!”. M-am ridicat şi am văzut lângă mine un minunat stareț, cu pletele albe, într-o mantie neagră, cu toiagul în mână; m-a privit binevoitor, iar eu de frică mai n-am căzut jos; mâinile şi picioarele începură să-mi tremure, voiam să spun ceva, dar limba nu mi se supunea. Stareţul m-a însemnat cu semnul crucii, şi mi s-a făcut ușor şi vesel pe suflet.

După aceea mi-am făcut eu singur semnul crucii. Mi-a arătat apoi, cu toiagul, spre peretele de la asfințit. M-am uitat într-acolo. Stareţul a desenat pe perete următoarele cifre: 1913, 1914, 1917, 1924, 1934. Apoi, dintr-odată, peretele a dispărut, iar eu l-am urmat pe Stareţ, mergând peste un câmp verde. Şi am văzut o mulțime mare de cruci de lemn, mii de cruci pe morminte: cruci mari de lemn, de lut, şi de aur. L-am întrebat pe Stareţ: „Ale cui sunt aceste cruci?”. El mi-a răspuns cu blândețe: „Ale celor care au pătimit pentru credința în Hristos şi pentru cuvântul lui Dumnezeu au fost uciși şi au devenit mucenici!” Şi iarăși am mers mai departe. Deodată am văzut un râu plin cu sânge, şi l-am întrebat pe Stareţ: „Ce sânge este acesta? Atât de mult s-a vărsat!”. Stareţul a privit în jur, zicând: „Acesta este sângele dreptmăritorilor creștini!”.

Mi-a arătat apoi spre un nor, şi am văzut mai multe sfeșnice albe arzând, care începură sa cadă la pământ, unele după altele, cu zecile, cu sutele. Şi căzând la pământ, se stingeau, prefăcându-se în praf şi cenușa. După aceea Stareţul mi-a zis: „Vino şi vezi!” Şi am văzut pe nori șapte sfeșnice arzând. Şi am întrebat: „Ce înseamnă aceste sfeșnice căzătoare?”. „Aşa vor cădea în erezie Bisericile Domnului, iar cele șapte sfeșnice de pe nori sunt cele Șapte Biserici Apostolești şi Sobornicești, care vor rămâne până la sfârșitul lumii”. Stareţul mi-a arătat apoi în sus, şi atunci am văzut şi am auzit cântarea îngerilor. Ei cântau: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu!”

Mulțime multă de norod înainta cu lumânări în mâini, cu feţe radioase şi vesele. Erau acolo arhierei, monahi, monahii, şi un mare număr de mireni, tineri, adolescenți şi chiar copii. L-am întrebat pe minunatul Stareţ: „Aceștia cine sunt?”. „Aceștia toți au pătimit pentru Sfânta, Soborniceasca şi Apostoleasca Biserica şi pentru sfintele icoane!”. L-am întrebat pe Marele Stareţ, dacă pot sa mă alătur şi eu la aceasta procesiune?

Stareţul a răspuns: „E prea devreme pentru tine, mai răbda, nu este binecuvântare de la Domnul!”

Şi am văzut iar un sobor de prunci, care au pătimit pentru Hristos din pricina lui Irod regele şi au primit cununi de la împăratul Ceresc. Şi iarăși am mers mai departe şi am intrat într-o biserica impunătoare. Am vrut sa-mi fac cruce, dar Stareţul m-a oprit: „Nu se poate! Aici e urâciunea pustiirii!”.

Această biserică era tare mohorâtă. Pe masa din altar – stea peste stea; în jur ardeau lumânări de smoală care trosneau ca vreascurile; potirul era plin cu ceva rău mirositor; prescurile – însemnate cu stele; în fata prestolului stătea un preot cu faţa cătrănita, iar sub prestol – o femeie, roșie toata, cu stea în frunte, striga de răsuna biserica: „Slo-o-bo-o-dă-ă!” (Sunt liberă!). Doamne ferește, ce grozăvie! Oamenii aceia începură să alerge ca niște smintiți în jurul prestolului, să ţipe, să şuiere, să bată din palme şi sa cânte cântece dezmățate. şi deodată a străfulgerat, s-a auzit bubuitul unui tunet năprasnic, pământul s-a cutremurat, şi biserica s-a prăbușit: şi femeia, şi oamenii aceia, şi preotul – s-au prăvălit cu toții în adâncul beznei – în abis. Doamne ferește şi apăra, ce grozăvie!

Am privit înapoi. Stareţul se uita la ceva, m-am uitat şi eu. „Părinte, spune-mi, ce este cu aceasta înfricoșătoare biserică?” – «Aceștia-s „cetățenii cosmosului”, ereticii, cei ce au părăsit sfânta şi soborniceasca Biserică şi au primit inovațiile, care sunt lipsite de harul lui Dumnezeu; în astfel de biserică nu se postește şi nu poți sa te împărtășești!»

M-am înfricoșat, zicând: „Doamne, vai nouă, ticăloșilor – moarte!”. Stareţul m-a liniștit însă, spunându-mi: „Nu te scârbi, ci roagă-te!” Şi iată, am văzut o mulțime de oameni care se târau chinuiți de o sete cumplită, iar în frunte aveau stele. Când ne-au zărit, au început să strige: „Sfinți părinți, rugați-vă pentru noi. Atât de greu ne este, însă nu putem să ne rugăm. Taţii şi mamele noastre nu ne-au învățat Legea lui Dumnezeu. N-avem nici numele lui Hristos, n-am primit Sfântul Mir, nici pe Duhul Sfânt, iar semnul crucii l-am refuzat!”. şi au început sa plângă.

L-am urmat pe Stareţul care mi-a făcut semn cu mâna: „Vino şi vezi!” Şi am văzut o grămada de trupuri neînsuflețite, mânjite cu sânge. M-am speriat foarte şi l-am întrebat pe Stareţ: „Ale cui sunt trupurile acestea?”. „Acestea-s trupurile celor din cinul monahicesc, care au refuzat să primească pecetea antihristică şi au suferit pentru credința lui Hristos, pentru Biserica apostolească. Pentru asta s-au învrednicit de sfârșit mucenicesc, murind pentru Hristos. Roagă-te pentru robii lui Dumnezeu!”.

Deodată Stareţul s-a întors spre nord, făcându-mi semn cu mâna. M-am uitat şi am văzut un palat împărătesc. În jurul lui alergau câini, fiare turbate şi scorpioni ce se cățărau, zbierau, îşi înfigeau colții. L-am văzut pe ţar, șezând pe tron. Cu fata palida, plină de bărbăţie, citea rugăciunea lui Iisus.

Deodată, a căzut mort. Coroana-i s-a rostogolit de pe cap. Unsul lui Dumnezeu a fost călcat în picioare de fiare. M-am îngrozit şi am plâns amarnic. Stareţul mi-a pus mâna pe umărul drept: îl văd pe Nicolai II în lințoliu alb. Pe cap – o cunună de rămurele înfrunzite; cu faţa palidă, însângerata, la gât purta o cruce de aur. Șoptea încetișor o rugăciune, apoi mi-a zis cu lacrimi în ochi: „Părinte Ioane, roagă-te pentru mine. Spune-le tuturor pravoslavnicilor creștini, că am murit curajos, ca un ţar – mucenic pentru credința lui Hristos şi Biserica Dreptmăritoare. Spune-le păstorilor apostolești să slujească o panahidă frățeasca pentru mine, păcătosul. Să nu căutați mormântul meu!”. Apoi totul a dispărut în ceaţă. Am plâns mult şi m-am rugat pentru ţarul mucenic.

De frică îmi tremurau mâinile şi picioarele. Stareţul a rostit: „Voia lui Dumnezeu! Roagă-te şi spune-le la toți să se roage! Vino şi vezi!” Şi iată, am văzut zăcând o sumedenie de oameni morți de foame, unii rodeau iarba şi verdeața. Cadavrele altora erau sfâșiate de câini şi o duhoare cumplită umplea tot locul. Doamne, nu mai au oamenii credință! Din gura lor ies cuvinte de hulă, pentru asta vine mânia lui Dumnezeu! Şi iată, am văzut o movilă înaltă de cărţi şi printre ele se târau niște viermi ce răspândeau o duhoare insuportabilă. L-am întrebat pe Stareţ, ce fel de cărţi erau acelea? – „Cărți ateiste, hulitoare de Dumnezeu, care-i vor sminti pe toți creștinii prin învăţături străine!” Dar, îndată ce Stareţul s-a atins cu toiagul de cărţi, ele s-au aprins şi vântul a împrăștiat cenușa.

După aceasta m-am uitat şi am văzut o biserică. Pe jos, de jur împrejur se tăvăleau vrafuri de pomelnice. M-am aplecat, vrând să le citesc, Stareţul însă mi-a zis: „Aceste pomelnice zac de mulți ani şi preoții le-au uitat: nu le citesc, nu au timp, iar cei răposați roagă să fie pomeniți!”. Am întrebat: „Şi atunci, când vor fi pomeniți?”. Stareţul a răspuns: „Îngerii se roagă pentru ei!”.

Am pornit mai departe, şi Stareţul mergea așa de repede, încât de-abia reușeam să mă ţin după el. „Vino şi vezi!” – a spus Stareţul. Şi am văzut o masă mare de oameni, gonită din urmă de niște draci urâcioși, care-i băteau cu pari, cu furci şi cu căngi. L-am întrebat pe Stareţ: „Aceștia cine sunt?”.

Stareţul a răspuns: „Aceștia-s cei ce s-au lepădat de sfânta credință şi de Biserica Apostolească şi Sobornicească şi au schimbat credința”. Erau acolo preoți, monahi şi monahii, mireni, care au nesocotit Taina cununiei, bețivi, hulitori de Dumnezeu, clevetitori. Feţele lor erau strașnice, iar din gură ieșea o duhoare respingătoare. Lovindu-i fără milă, demonii îi mânau într-o prăpastie îngrozitoare, din care izbucneau flăcări sulfuroase cu miros greu. M-am înspăimântat foarte şi mi-am făcut semnul crucii: „Izbăvește-ne, Doamne, de o așa soartă!”.

Şi iată, am văzut o mulțime de oameni, tineri şi bătrâni, îmbrăcați în straie ciudate, cărând o stea imensă în cinci colţuri; la fiecare colţ atârnau câte doisprezece draci; în centru, satana însuși sta proțăpit cu niște coarne zdravene, cu căpăţâna de paie, iar din gură îi curgeau balele veninoase peste norod, de-a valma cu cuvintele: „Sculați voi cei pecetluiți cu blestemul…” Imediat s-a prezentat un cârd de draci, punându-le la toți pecețile: pe frunte şi la mâna dreaptă. L-am întrebat pe Stareţ: „Asta ce înseamnă?”.

– „Acestea-s pecețile antihristului”. Mi-am făcut semnul crucii şi l-am urmat pe Stareţ.

Deodată el s-a oprit, arătând cu mâna spre răsărit. şi iată, am văzut un sobor mare de oameni cu chipurile vesele, cu cruci în mâna, pretutindeni – lumânări aprinse; în mijloc se afla un prestol înalt, alb ca zăpada: pe prestol – Crucea şi Evanghelia, deasupra prestolului, în aer – o coroana împărăteasca de aur. Pe coroana era scris cu litere aurite: „Pentru puţină vreme”, în jurul prestolului stăteau patriarhii, episcopii, preoții, monahii, monahiile, mirenii. Toți cântau: „Slavă lui Dumnezeu în ceruri şi pe pământ pace!”.

De bucurie mi-am făcut semnul crucii, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru toate! Deodată Stareţul a făcut un semn cu crucea în sus de trei ori şi am văzut o grămadă de cadavre zăcând în sânge omenesc, iar pe deasupra zburau îngerii, luând sufletele celor uciși pentru cuvântul lui Dumnezeu şi cântând: „Aliluia!” Mă uitam şi plângeam amarnic. Stareţul m-a luat de mână, poruncindu-mi să nu plâng: „Voia lui Dumnezeu! Domnul nostru Iisus Hristos a pătimit, vărsându-si preacuratul Său sânge pentru noi. Aşa şi cei ce nu vor primi pecetea antihristului – toți își vor vărsa sângele, dobândind mucenicia şi luând cununa cerească!”.

Stareţul s-a rugat mai apoi pentru robii lui Dumnezeu şi a arătat spre răsărit. Se împliniră cuvintele Proorocului Daniel despre „urâciunea pustiirii”. Şi iată, am văzut desluşit cupola templului de la Ierusalim. Sus, pe cupola, era înfiptă steaua. În interiorul templului se înghesuiau milioane de noroade, şi încă alții mai încercau să pătrundă înăuntru. Am vrut să-mi fac semnul crucii, dar Stareţul m-a oprit, zicând: „Aici este urâciunea pustiirii!”.

Am intrat şi noi în templu. Era plin de lume: am văzut tronul, peste tot ardeau lumânări de seu; pe tron sta imperatorul în porfiră de culoare stacojie; pe cap avea coroană de aur cu stea. L-am întrebat pe Stareţ: „Cine este acesta?”. El a răspuns: „Antihristul!”. De statură înaltă, cu ochii ca jăratecul, cu sprâncenele negre, având cioc, fioros la faţă, viclean, perfid, strașnic. Sta cocoțat pe tron cu mâinile întinse spre popor, iar la degete avea gheare ca de tigru şi răcnea: „Eu sunt imperatorul şi dumnezeul şi stăpânitorul. Cine nu va primi pecetea mea, aceluia, moarte!”. Toți au căzut la pământ şi i s-au închinat, iar el a început să le pună peceți pe frunte şi pe mâini, ca să primească pâine şi să nu moara de foame şi sete.

Între timp, slugile antihristului au adus câțiva oameni cu mâinile legate, ca să-i silească să i se închine. Dar ei au zis: „Noi suntem creștini, şi credem în Domnul nostru Iisus Hristos!”. Antihristul într-o clipă le-a tăiat capetele şi s-a vărsat sânge creștinesc. După aceea au adus un tânăr la tronul antihristului, ca să i se închine lui, dar tânărul a strigat cu glas tare: „Eu sunt creștin, cred în Domnul nostru Iisus Hristos, iar tu ești trimisul şi sluga satanei!”. – „La moarte!” – a răcnit antihrist.

Iar cei ce primiseră pecetea, cădeau la pământ şi se închinau lui. Deodată s-a auzit un tunet, au strălucit mii de fulgere, lovind cu săgeți de foc în slujitorii antihristului. O săgeată uriașă a strălucit fulgerător şi o vâlvătaie de foc a căzut drept în capul antihristului, coroana s-a făcut țăndări: milioane de pasări zburau sfâșiindu-i pe slujitorii antihristului cu ciocurile lor. Am simțit cum Stareţul m-a luat de mână şi am mers mai departe. şi am văzut iar mult sânge creștinesc. Atunci mi-am amintit de cuvintele sfântului Ioan Teologul din Apocalipsă: „Şi va fi sânge… până la zăbalele cailor!”. Doamne Dumnezeule, mântuiește-mă! Şi am văzut îngerii zburând şi cântând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu!”. Stareţul a privit înapoi şi a zis: „Nu te mâhni, sfârșitul lumii este aproape! Roagă-te lui Dumnezeu. Domnul este milostiv cu robii Săi”.

Timpul era pe sfârșite. Stareţul a arătat spre răsărit, apoi a căzut în genunchi, rugându-se: m-am rugat şi eu cu el. După aceea Stareţul începu să se desprindă cu repeziciune de la pământ, înălțându-se spre cer: de-abia atunci mi-am amintit că nu ştiam cum îl cheamă, şi am strigat: „Părinte, care îți este numele?”. – „Serafim de Sarov!”, răspunse blând Stareţul: „Să scrii tot ce-ai văzut pentru creștinii pravoslavnici!”

Deodată, deasupra capului a răsunat parcă un clopot imens şi, auzindu-i dangătul, m-am trezit „Doamne, blagoslovește şi ajută-mă pentru rugăciunile Marelui Stareţ! Tu mi-ai descoperit această vedenie cerească mie, păcătosului Tău rob Ioan, arhiereul din Kronştadt! 1901″.

Preluat şi diortosit de pe: Istoria secretă

===================================================================

DESPRE
EPOCA LUI ANTIHRIST SI REVENIREA PROROCULUI ILIE, CA „AL DOILEA INAINTEMERGATOR
AL VENIRII LUI HRISTOS”

“Când vei auzi [de acum înainte, n.n.] că Hristos a
venit sau S-a ivit pe pământ, atunci să ştii că acela e
Antihristul
(Sf. Zosima de la Solovat)
“… Ilie
Tezvitene, nestricat făcându-te pe tine ca să nu vezi moartea, până ce vei
propovădui tuturor sfârşitul”
(stihire din
slujba Sfantului Proroc Ilie)
***
Va impartasim un extras dintr-o lucrare
intitulata “Apostazia si Antihristul”, publicata in America, dar
in limba rusa, inca din vremea pastoririi Arhiepiscopului Averchie Tausev (1906-1976)  la Jordanville
(New York). Autorul acestei scrieri cu valoare de catehism este un monah format
de catre Vladica Averchie, care insa si-a trecut numele sub tacere. (UPDATE: Aflam de la o sora duhovniceasca din SUA ca
numele sau este, de fapt, cunoscut: este vorba de preotul
de origine rusa, Boris Molchanoff.
Cartea a fost tradusa in mai
multe limbi de circulatie, intre care si engleza sub titlul “The Mystery Of
Iniquity And The Antichrist”
si publicata prima oara in 1976)
In
romaneste a aparut, cu aceasta prezentare – alaturi de alte texte pe aceeasi
tema, multe reprezentand profetii, viziuni si cuvinte de folos ale Sfintilor
Parinti – in volumul purtand titlul: “Apostazia si Antihristul. Dupa invataturile Sfintilor
Parinti”,
Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni, Constanta, 2008

EPOCA LUI ANTIHRIST

“Intreaga viaţă şi
lucrare a lui Antihrist pot fi rezu­mate în trei perioade:
PERIOADA ÎNTÂI
a lui Antihrist
– cuprinsă între ziua naşterii sale
şi momentul arătării lui – va trece
neştiută. Sfântul Ioan Damaschin spune că „Antihrist este crescut în ascuns şi pe neaşteptate se
răscoală”
[1].
A DOUA PERIOADĂ a vieţii lui Antihrist se va deschide cu
intrarea sa învederată în rolul de învăţător al lumii sau
„prooroc”[2]. Se prea poate să-şi înceapă lucrarea în
împrejurările unei conflagraţii mondiale când umanitatea, după ce a suferit
toate urâciunile războiului, nu va mai vedea nici o cale de ieşire din
dezastruoasa sa fundătură, fiindcă toate mijloacele de rezolvare se vor afla în
mâinile unei societăţi secrete care va coopera cu Antihrist. El va oferi un plan pentru rezolvarea reuşită a crizei
mondiale, întemeiat pe înţelepciune politică şi socială – anume statornicirea
unei structuri politice şi sociale uniforme în întreaga lume.

Ostenită de grozăviile
războiului şi fiind oarbă duhovniceşte, omenirea nu va recunoaşte acest proiect
ca fiind o cursă vicleană şi astfel va fi ademenită în cea mai nemiloasă şi mai
necurmată robie
. Dimpotrivă, oamenii vor întâmpina cu osanale
manifestările de înaltă erudiţie, înţelepciune şi geniu ale lui
Antihrist.
Notorietatea mondială a lui Antihrist drept gân­ditor de
geniu, nou cârmuitor şi salvator al tuturor po­poarelor va răzbate ca fulgerul
printre toate neamurile, în cel mai scurt răstimp[3]. „Duhurile rele
răspândite prin văzduh vor stârni în oameni o
părere unanimă, foarte înflăcărată cu privire la Antihrist, o încântare
obştească şi o ademenire de neînduplecat”
– spune Sfântul Efrem Sirul
In această perioadă a lucrării
sale, Antihrist nu va întrebuinţa nici o metodă silnică (tiranică), ci se va
sârgui să câştige încrederea şi iubirea oamenilor prin amăgire şi printr-o
făţarnică şi teatrală înfăţişare a virtuţii
. El – spune Vladimir Soloviov –
„va arunca vălul strălucitor al binelui şi
adevărului peste taina fărădelegii”
. Sfântul Efrem afirmă că va veni
într-un aşa chip, încât să-i amăgească pe toţi. Va părea smerit, blând,
un urâtor – cum va spune despre sine – al fărădelegii, dispreţuind idolii,
dând întâietate cucerniciei, bun, iubitor de săraci, peste măsură de frumos
,
statornic, îndatoritor faţă de toţi şi preţuind în chip osebit neamul evreiesc,
pentru că evreii îi vor aştepta venirea. Va
întrebuinţa mijloace viclene ca să placă tuturor, astfel încât oamenii să ajungă
iute să-l iubească. Nu va primi mită, nu va vorbi cu mânie, nu va avea o
înfăţişare posomorâtă, ci printr-o înfăţişare cuviincioasă va începe înşelarea
lumii, până ce va fi întronat.

Din bogata experienţă
ascetică a marilor nevoitori ai Ortodoxiei cunoaştem că, atunci când duhul
întu­necat nu-l poate înfrânge pe cel care se nevoieşte duhovniceşte, lovindu-se
de împotrivirea lui statornică, vine un diavol mai puternic sub chipul unui
„înger de lumină” (2 Corinteni 11,14). Acest „înger de lumină” se sileşte să insufle
nevoitorului duhovnicesc aplecare şi încredere faţă de arătarea sa [de lumină],
ademenindu-l astfel către pierzanie. Din această pricină, putem să ne închipuim
cât de uşor şi de grabnic va putea imaginea sclipitoare a lui Antihrist să
stârnească şi să atragă simpatia
generală.

Urmarea acestei înşelări va fi că în societatea
omenească „se va ivi cererea, dorirea lui
Antihrist,
va răsuna glasul chemător care va arăta stăruitor că este
trebuinţă de un geniu al geniilor, care să ducă dezvol­tarea şi propăşirea
materială la cel mai înalt nivel şi care să aducă o asemenea bunăstare
pământească, încât cele cereşti să fie de prisos pentru om
” – Sfântul Ignatie Briancianinov[4].
In vremea acestei
perioade, făţărnicia lui Antihrist va merge atât de departe, încât nu numai că
va dovedi toleranţă faţă de creştinism, ci chiar se va arăta preocupat de a-l
ocroti. Intru cele din afară, se va sili să-L imite pe Hristos.
Nefiind
călăuziţi de inţelegerea duhovnicească a Bisericii, ci mai curând de
înţelepciunea lumească, marea majoritate a creştinilor nu vor rezista până la
capăt acestei înşelări şi-l vor socoti pe Antihrist ca fiind Hristos la a Doua
Sa venire.

Monahii Mănăstirii Solovăţ au transmis un
răspuns pe care Sfântul Zosima l-a dat fiului său duhovnicesc care l-a întrebat
cum să-l recunoască pe Antihrist când va veni. Sfântul călugăr i-a dat acest
răspuns precis: „Când vei auzi că Hristos a venit
sau S-a ivit pe pământ, atunci să ştii că acela e Antihristul
.
Iar acest răspuns este şi mai exact: „Omenirea nu-l
va recunoaşte pe Antihrist; îl va socoti ca fiind Hristos, îl va proclama drept
Hristos… Insă nu va fi nici de trebuinţă,
nici cu putinţă ca oamenii să-şi dea de veste unii altora despre
Venirea
(cea de a Doua) a Fiului lui Dumnezeu. El va veni fără de veste. Va veni întru
atotputernicia Sa la toţi oamenii şi în întreaga lume în acelaşi
timp
-Sfântul Ignatie Briancianinov.
Mântuitorul însuşi ne-a
avertizat: „Atunci de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau
dincolo, să nu-l credeţi…
Deci de vă vor zice vouă: Iată în pustie este, nu
ieşiţi; Iată în cămări, nu credeţi. Că precum iese fulgerul de la răsărit şi se
arată până la apus, aşa va fi şi Venirea Fiului Omului”
(Matei 24,
23-27).

Pentru a-i amăgi pe oameni,
Antihrist va arăta multe minuni năucitoare
. Sfântul Apostolul Pavel
spune: „Venirea lui este prin lucrarea Satanei, însoţită de tot felul de
puteri şi de semne şi de minuni ale minciunii”
(2 Tesaloniceni 2, 9).
Iar Sfântul Chiril al Ierusalimului adaugă: „Fiind «tatăl
minciunii»
(Ioan 8, 44), va înşela închipuirea prin lucrări
amăgitoare, aşa încât mulţimile să creadă că văd înviat un mort care nu e înviat
şi şchiopi umblând sau orbi văzând, câtă vreme nu s-a săvârşit nici o
tămăduir
e”[5].
Toată această statură a lui Antihrist – învăţătura şi
faima lui de geniu, minunile lui mincinoase şi întreaga sa viaţă făţarnică şi
plină de toată înşelăciunea – vor avea un singur ţel: să ia în stăpânire cârmuirea întregii
lumi, asupra tuturor neamurilor
.
Dobândirea popularităţii
în rândul evreilor va fi cea dintâi etapă pe acest drum. Antihrist va face tot ce-i va fi cu putinţă pentru ca
evreii să-l recunoască drept Mesia al lor cel făgăduit
. Va reuşi să
ducă la bun sfârşit organizarea guvernului evreiesc şi se va apuca să
înfăptuiască visul cel vechi de veacuri al evreilor – refacerea templului lui Solomon[6]. După aceea „va
fi silit de oameni şi va fi proclamat împărat, Iar mulţimile evreilor îl vor
iubi; el va reface Ierusalimul şi le va ridica templul
” (Sinaxarul din Duminica lăsatului sec de carne – numită şi a
Infricoşătoarei Judecăţi[7]).

DOI PROOROCI

Cu toate acestea, sforţările lui Antihrist de a fi
socotit drept adevăratul Mesia se vor lovi de o împo­trivire neaşteptată şi
totodată minunată, în persoanele a doi Prooroci ai Vechiului Legământ.
Chiar
acei doi Prooroci care prin voia lui Dumnezeu negustând moar­tea, au fost luaţi
la Cer până la o vreme[8], vor veni pe pământ înainte de sfârşitul lumii pentru
a-şi împlini lucrarea şi a suferi moartea. Numele acestor Sfinţi Prooroci sunt
Enoh şi Ilie. Domnul îi va trimite în Ieru­salim pentru a le da
oamenilor din acele zile de pe urmă un ultim şi minunat avertisment împotriva
înşelării care îi împresoară. Ei vor osândi fără oprelişte toată înşelarea lui
Antihrist vreme de trei ani şi jumătate, cât va dura cea de-a doua perioadă a
lui (Antihrist), în care se
va pregăti să pună mâna pe puterea
mondială.
Nepu­tând în acea perioadă să lepede înfăţişarea sa de blân­deţe
şi de bunăvoinţă până şi faţă de vrăjmaşii săi, lui Antihrist nu-i va fi cu
putinţă să-i împiedice ori să ia nici un fel de măsură aspră împotriva
Proorocilor.
In zadar se silesc unii să tâlcuiască în
chip alegoric această venire minunată a Sfinţilor Prooroci Enoh şi Ilie. Sfânta
Scriptură şi Tradiţia Bisericii vorbesc cu precizie atât despre venirea lor
reală pe pământ, cu şapte ani înainte de sfârşitul lumii, cât şi despre învierea
şi luarea lor la Ceruri.
In cartea Apocalipsei este scris: „Şi voi da
putere celor doi martori ai Mei şi vor prooroci o mie două sute şaizeci de zile,
îmbrăcaţi în sac. Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice care stau
înaintea Dumnezeului pământului. Şi de va vrea cineva să-i vatăme, foc iese din
gura lor şi-i mistuie pe vrăjmaşii lor; şi de va vrea cineva să-i vatăme, acela
trebuie tot aşa să fie omorât. Aceştia au stăpânire să închidă cerul, ca să nu
plouă ploaie în zilele proorociei lor, şi stă­pânire au peste ape să le schimbe
în sânge şi să bată pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi. Şi
dacă vor sfârşi mărturia lor, fiara care se ridică din adânc va face război cu
ei si-i va birui si-i va omorî”
(Apocalipsa 11, 3-7).
In
cartea Proorocului Maleahi, unul dintre martori este numit în chip limpede:
Iată că Eu vă trimit pe Ilie Proorocul, înainte de a veni ziua Domnului
cea mare şi înfricoşătoare”
(3, 23)[9].
Sfinţii Părinţi
Efrem Sirul (în cuvântul său despre sfârşitul lumii şi venirea lui
Antihrist) şi Ioan Damaschin (in cuvântul despre Antihrist[10]) învaţă
lămurit că acei „doi martori” (Apocalipsa 11,3) care vor
veni înainte de sfarşitul lumii, sunt Sfinţii Prooroci Ilie şi
Enoh.
Tradiţia Sfintei Biserici Ortodoxe, exprimată în cartile noastre de
slujbă, vorbeşte de asemeni de înţe­legerea literală a proorociei Sfintei
Scripturi cu privire la arătarea lui Ilie şi Enoh înainte de sfârşitul lumii,
nedând nici un temei, de nici un fel, pentru o înţelegere alegorică.
In Sinaxarul citit în Duminica lăsatului sec de carne se spune:
Cu şapte ani înainte (de sfârşitul lumii),
după cum a proorocit Daniil, vor veni Enoh şi Ilie propovăduindu-le să
nu-l primească (pe Antihrist). Antihrist îi va chinui şi le va tăia
capetele
(cf. Triodul). Iarăşi, în slujba Sfântului Prooroc
Ilie, în stihira de la „Doamne, strigat-am”, cântăm: „Ilie
Tezvitene, nestricat făcându-te pe tine ca să nu vezi moartea, până ce vei
propovădui tuturor sfârşitul”,
iar în tropar, Proorocul Ilie e numit
al doilea înaintemergător al Venirii lui Hristos. In sedealna
după polieleu cântăm: Proorocul şi Inaintemergătorul Venirii lui Hristos,
Ilie prealăudate
(cf. Mineiul pe iulie, ziua a
douăzecea).
Tot în Minei citim: „Sfântul Ilie, Proorocul lui
Dumnezeu, a fost răpit cu trupul într-un car de foc şi este viu până acum, păzit
de Dumnezeu în locaşurile raiului
. A fost văzut în trup de cei trei Apostoli
în vremea Schimbării la Faţă a Domnului pe Muntele Tabor şi iarăşi va fi
văzut în trup de oamenii cei muritori înaintea Venirii celei de-a Doua pe pământ
a Domnului. In acea vreme, cel care odinioară a scăpat de sabia Izabelei, va
pătimi de sabia lui Antihrist, nu numai ca Prooroc, ci şi ca Mucenic
, şi va
fi găsit vrednic de mai mare slavă de la Dătătorul de plată, Dumnezeu
“[11].
In „Prologul” aceleiaşi zile se spune: „Ilie va veni
dimpreună cu Enoh înainte de a Doua Venire a lui Hristos, pentru a osândi
nelegiu­irea cea fără de margini a lui Antihrist şi a însufleţi evla­via
credincioşilor
“[12].
Totuşi, în ciuda
tuturor acestor avertismente, marea majoritate a oamenilor, din pricina firii şi
a cugetării trupeşti, nu doar că nu vor reuşi să priceapă deplina înşelare
din purtarea exterioară a lui Antihrist, ci îl vor înconjura cu lauda şi
preamărirea lor
.
Sfântul Efrem Sirul spune că atunci când popoarele şi
seminţiile pământului vor vedea virtuţi şi puteri atât de mari în Antihrist, toate dimpreună se vor uni într-un cuget ca să-l proclame
ocârmuitor, zicându-şi unii altora: „Oare
se va mai găsi vreun alt om atât de bun şi drept?”

Atât de
profund va impresiona Antihrist lumea cu purtarea lui dinainte chibzuită –
arătându-se pe sine pretutindeni drept trimisul dumnezeiesc, Mesia cel adevărat
-, încât poporul evreu, înaintea altora, îl va proclama drept cârmuitor al
lor, dispreţuind cu totul prihănirile rostite împotriva lui de către Sfinţii
Prooroci Ilie şi Enoh.

CEA DE-A TREIA PERIOADĂ

Cea de-a treia perioadă şi faptele de pe urmă ale lui
Antihrist vor începe prin luarea în propriile sale mâini a întregii puteri
mondiale. O stare de devastare
covârşitoare a neamurilor pământului, din pricina unui mare război mondial, îl
va ajuta în mare măsură la împlinirea acestui lucru.
Cei mai mulţi
vor vedea guvernarea mondială sub Antihrist drept singura cale cu putinţă pentru
a ocoli noi războaie şi pentru a aduce omenirii o epocă paşnică şi
înfloritoare.
Cuvântul lui Dumnezeu zugrăveşte în chipul următor
venirea lui Antihrist la puterea lumii: pe faţa pământului, zdruncinată şi
pustiită de război, se vor ridica zece regi” (Daniil 7,
24). Şapte dintre ei vor fi de un cuget cu Antihrist şi îi vor
supune lui toată puterea şi autoritatea. Ceilalţi trei cârmuitori vor încerca
să-şi păstreze independenţa, însă Antihrist îi va înfrânge prin puterea
armelor
(Daniil 7, 8, 20, 24).
După biruinţa lui Antihrist
asupra celor trei regi, înlăturând singura piedică din calea către stăpânirea
deplină, cartea Apocalipsei îl zugrăveşte sub chipul unei fiare roşii având „zece coarne” (adică cele
zece regate supuse lui) „şi şapte capete” (adică, cei şapte
cârmuitori care s-au supus lui de bună voie şi acţionează în calitate de
reprezentanţi plenipotenţiari ai lui în stăpânirile în care se află) –
cf. Apocalipsa 13, 1 şi tâlcuirile la acest stih ale Sfinţilor Irineu al Lyonului şi Chiril al Ierusalimui.
In ce priveşte puterea mondială a
lui Antihrist, cartea Apocalipsei spune că „s-a dat
ei
[fiarei-Antihrist] stă­pânire peste toată seminţia şi poporul
şi limba şi nea­mul” (13, 7). Deşi îndeletnicirile şi mijloacele
omeneşti obişnuite vor avea însemnătate, ele nu vor stăvili izvorul de căpătâi
al izbânzii lui Antihrist. „Şi stăpânirea lui va creşte în putere – dar nu
prin puterea lui însuşi
(Daniil 8, 24)[13]. Antihrist îşi
va primi stăpânirea şi puterea de la Satana: „i-a dat ei balaurul puterea sa
şi scaunul său şi stăpânire mare
(Apocalipsa 13, 2). Numai prin această
necurmată împreună-lucrare satanică se vor putea explica neobişnuitul succes al
lui Antihrist în a acapara atât de iute stăpânirea asupra întregii lumi, şi
puterea lui nemaiîntâlnită, căreia nici o sforţare omenească nu va fi în stare
să-i stea împotrivă ori să-i pună stavilă.
Antihrist – spune
Beliaev – va lucra cu putere şi minuni de la Satana, iar această putere va fi
foarte mare… va avea o mulţime de ajutători puternici… cu mijloace de comunicare
rapide şi metode de coordonare, va fi cu putinţă să înfăptuiască o revoluţie în
toată lumea în acelaşi timp
“[14].
Recunoaşterea obştească a lui Antihrist drept conducător
al lumii întregi se va petrece în aceeaşi vreme cu recunoaşterea generală a lui
drept singurul lider spiritual al tuturor religiilor.
Vladimir
Soloviov, în ulti­ma sa lucrare intitulată Povestire despre Antihrist
trei dialoguri[15], a exprimat părerea că Antihrist, după ce va
lua stăpânirea deplină, va aduna un soi de sinod ecumenic cu reprezentanţi
din toate religiile. La acest sinod (din Ierusalim), Antihrist se va oferi să-i
unească pe toţi într-o singură obşte, sub călăuzirea unui singur îndrumător
spiritual.
El îşi va îndrepta îndeosebi atenţia spre creştinii din toate
confesiunile, făgăduindu-le tot felul de ocrotiri şi înlesniri în schimbul
recunoaşterii cârmuirii sale. Sfântul Efrem Sirul scrie: „El se va trâmbiţa pe sine aşa
cum au făcut şi înaintemergătorii lui, care mai înainte vreme îl
închipuiau; se va numi pe sine propovăduitorul şi cel
care a statornicit iarăşi învăţătura şi cunoştinţa cea adevărată a lui
Dumnezeu. Cei care nu înţeleg creştinismul, vor vedea în el un
reprezentant, un susţinător al adevăratei religii şi i se vor alătura,
făcându-i-se părtaşi. El va grăi cu glas mare despre sine, numindu-se a fi Mesia
cel făgăduit, iar fiii înţelepciunii lumeşti şi ai
cugetării trupeşti îi vor închina osanale. Văzând capacităţile lui copleşitoare, slava, puterea,
însuşirile geniale şi dezvoltarea cât se poate de cuprinzătoare după stihiile
lumii, ei îl vor proclama dumnezeu şi se vor face părtaşi şi ajutoare ale
lui
[16].
Intre altele,
este de foarte mare însemnătate să pomenim că toţi
Sfinţii Părinţi socotesc că pricina de căpătâi a grabnicei înrobiri a omenirii
de către Antihrist este lipsa de înţelegere duhovnicească precum şi
obşteasca şi deplina prăvălire în îndeletniciri lumeşti.
De
vreme ce înţelegerea duhovnicească se poate dobândi şi poate spori numai în
condiţiile adevăratei vieţi duhovniceşti, trăite de creştinii cu adevărat
ortodocşi (aşadar fără a-i cuprinde aici pe cei care sunt ortodocşi doar cu
numele),
numai acei puţini dintre ei, care vor rămâne cu adevărat creştini ortodocşi până
în sfârşit, ducând o viaţă duhovnicească în acord cu propovăduirea Sfintei
Biserici, vor avea în vremea aceea plinătatea mijloacelor de apărare şi vor
putea să
desluşească toate cursele şi vicleniile lui
Antihrist.

Cu neînchipuită dibăcie, acest înşelător va
înlocui închinarea către Dumnezeu-omul Iisus Hristos prin închinarea către sine,
omul-dumnezeu Antihrist. In Sfânta Scriptură el este înfăţişat drept cel care
„se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu
închinare”
(cf. 2 Tesaloniceni 2, 3-4)[17],
ca grăind
„semeţii şi hule”, precum şi ca unul care îl blasfemiază pe
Dumnezeu şi „cortul Lui, şi pe cei ce sălăş­luiesc în Cer”
(Apocalipsa 13,5-6).
Potrivit proorociei Sfântului Apostol Pavel,
Anti­hrist va şedea „în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept
dumnezeu”
(2 Tesaloniceni 2, 4).
Fără îndoială că
„Antihrist nu va putea să şadă în templu neîncetat. El o va face numai
cu osebite prilejuri, sărbătoreşti şi însemnate; de pildă, la proclamarea lui ca
ocârmuitor al lumii şi dumnezeu al tuturor. Totuşi, acest semn va fi plinit deja
şi numai prin faptul că va şedea în templu chiar şi o singură dată
. Mai mult
decât atat, va porunci să se aşeze chipul lui în toate templele creştine şi
necreştine, şi toţi oamenii să i se închine precum i s-ar închina chipului lui
Dumnezeu. In cele din urmă, în biserici
se va începe slujirea lui Antihrist ca dumnezeu
[18].
Sfântul
Ioan Teologul spune că Antihrist va face semne mari „încât şi foc să facă să se pogoare din cer pe pământ
înaintea oamenilor”
(Apocalipsa 13, 13).
Sfântul Ignatie
Briancinainov spune: „Acest semn este arătat de Scriptură ca fiind cea mai
mare dintre minu­nile lui Antihrist – iar locul acestui semn va fi în văzduh.
Va fi o privelişte uimitoare şi înfricoşătoare care
va lucra in precădere asupra simţului văzului, vrăjindu-l şi aruncându-l în
înşelare
“[19]. Minunile lui
Antihrist, lucrate prin puterea Satanei, vor produce o înrâurire irezistibilă
asupra privitorilor.
„Oamenii nu vor pricepe faptul că
minunile lui nu au nici un ţel bun, raţional, că sunt pline de uluire
mincinoasă, fără de noimă, repre­zentaţii teatrale pline de toată viclenia,
pricinuitoare de consternare spre a aduce mintea în nedumerire şi uitare de
sine, ca să amăgească, să înşele şi să farmece lumea prin încântarea pricinuită
de nişte înfăţişări co­losale, însă cu totul deşarte” –
Sfântul Ignatie Briancianinov[20].
După ce vor fi văzut
aceste „minuni”, oamenii, din pricina orbirii lor (duhovniceşti) şi a biruinţei
cugetă­rii lor trupeşti, vor recunoaşte fără întârziere aceste demonstraţii de
putere satanică drept cele mai mari şi vădite manifestări ale puterii lui
Dumnezeu şi, cuprinşi de extaz, îl vor primi pe Antihrist ca pe un dumnezeu.
„Antihrist va înfricoşa cu minunile sale înspăimântătoare şi uluitoare.
Prin ele, va satisface curiozitatea nechibzuită şi ignoranţa crasă, va satisface
superstiţia şi va aduce în nedumerire cunoştinţa omenească. Toţi oamenii ce sunt călăuziţi de lumina firii lor
căzute şi astfel înstrăinaţi de călăuzirea luminii lui Dumnezeu, vor fi
ademeniţi spre supunere de către amăgitorul
(cf. Apocalipsa 13, 8)”
-Sfântul Ignatie Briancianinov[21].
Despre puterea lui
Satana asupra împărăţiilor lu­mii dă mărturie în mai multe rânduri cuvântul lui
Dumnezeu. Domnul Insuşi îl numeşte pe diavol „stăpânitorul acestei
lumi”
[22]. Sfântul Ioan Teologul scrie în cartea Apocalipsei că Satana îi dă
slugii sale „puterea sa şi scaunul său şi stăpânire mare” (Apocalipsa 13,
2).

Puterea Satanei este sporită şi întărită de înşelare, amăgire şi
silnicie.
Domnul Iisus Hristos a ajuns să-Şi adeverească puterea printr-o
săvârşire liber consimţită si prin supunere fiască faţă de Dumnezeu-Tatăl. Ceea ce Hristos a respins – în vremea ispitirii din
pustie[23] -, Antihrist va primi şi va împlini în măsură deplină.

Acest viclean îşi va căpăta toată puterea de la Satana, în schimbul supunerii
desăvârşite faţă de el. El îi va răsplăti pe alţii cu aceeaşi putere
diavolească, potrivit măsurii supunerii lor şi a slujirii voirii Satanei.
Intr-una
din cuvântările lui, de Dumnezeu insuflate, Sfântul Efrem Sirul ne-a lăsat învăţătura ce urmează:

„Cu durere îmi voi începe cuvântul şi cu suspine voi grăi despre
sfârşitul lumii acesteia şi pentru şarpele cel fară de ruşine şi preacumplit,
care va aduce lumea în mare tulburare şi va vara
frică, laşitate şi necredinţă groaznică in inimile oamenilor.
El va
lucra minuni, semne şi privelişti înfricoşătoare, cât să înşele, de va fi cu
putinţă, şi pe cei aleşi (Matei 24, 24), amăgindu-i pe toţi prin semne
mincinoase şi părelnicii de minuni lucrate de el însuşi. Căci prin îngăduinţa Dumnezeului Celui Sfânt, va primi puterea
de a înşela lumea, fiindcă fărădelegea va fi umplut pământul şi pretutindeni se
vor săvârşi tot felul de urâciuni.
De aceea,
din pricina nelegiuirii oamenilor, Stăpânul Cel Preacurat va
îngădui ca lumea să fie ispitită de duhul minciunii, de vreme ce oamenii au
dorit să se despartă de Dumnezeu şi să-l iubească pe cel
viclean.

O, fraţilor, mare va fi
lupta în vremurile acelea, mai ales pentru cei credincioşi, când semne şi minuni
se vor lucra cu putere mare de către şarpele însuşi; când se va arăta pe sine în
năluciri înspăimântătoare ca fiind asemenea lui Dumnezeu – va zbura prin văzduh
şi toţi dracii, ca îngerii, se vor înălţa în faţa tiranului.
Căci va
răcni cu putere, schimbându-şi înfăţişarea şi speriindu-i pe toţi oamenii peste
măsură. Fraţilor, cine se va dovedi atunci a fi cu luare-aminte, neclintit,
având în sufletul său semnul celui credincios – Venirea cea sfântă a Fiului
Celui Unul-Născut, Dumnezeul nostru -, când va privi
durerile negrăite care vor veni de pretutindeni asupra fiecărui suflet şi din
care nu va fi nici un strop de uşurare, nici o alinare de nici un fel, nici pe
uscat, nici pe mare? Cine va rămâne statornic când va vedea lumea întreagă în
tulburări, pe toţi fugind să se ascundă în munţi, iar pe unii murind de foame,
pe alţii topindu-se de sete ca ceara şi pe nimeni având milă; când va vedea
toate feţele înlăcrimate şi întrebând cu arzătoare dorinţă
: «Oare se mai găseşte undeva pe pământ cuvântul lui
Dumnezeu?» şi auzind răspunsul: «Nicăieri!»

Cine va suferi durerea de neîndurat când va vedea adunarea
neamurilor care vor veni de la marginile pământului ca să-l vadă pe tiran, mulţi
închinându-i-se, strigând cutremuraţi: «Tu eşti salvatorul nostru!»?
Marea se va răzvrăti, pământul se va usca, cerurile
nu vor da ploaie, plantele se vor veşteji şi toţi locuitorii pământului din
părţile de Răsărit vor fugi în Apus, din pricina spaimei celei mari
,
iar cei care trăiesc în părţile de Apus vor fugi în Răsărit cu tulburare. Insă
cel fără de ruşine, luând atunci stăpânire, va trimite diavolii la toate
mar­ginile pământului să propovăduiască: «Marele împărat s-a arătat cu slavă.
Veniţi de îl vedeţi pe el».

Si cine va avea
un suflet atât de neclintit, încât să sufere toate aceste ispite?
Cine, oare, va fi acest om, precum am mai zis, ca toţi îngerii să-l
fericească pe el?”[24]

Odată ce va dobândi
puterea mondială, Antihrist îşi va schimba năpraznic purtarea. In locul atitudinii făţarnice şi grijulii faţă de oameni şi
a bunăvoinţei mincinoase faţă de vrăjmaşii lui, se va întoarce spre prigonirea
crâncenă a tuturor creştinilor credincioşi care refuză să i se închine ca unui
dumnezeu.
El va „asupri pe sfinţii Celui Preaînalt şi îşi
va pune în gând să schimbe sărbătorile şi legea”
(Daniil 7,
25; Apocalipsa 12, 13-17; 13, 6-7). Slujba
creş­tinească săvârşită de obşte – Sfânta Liturghie – va trebui să înceteze.
Antihrist şi adepţii săi, scrie Beliaev, „vor nimici cărţile
Sfintei Scripturi[25], îi vor urmări şi-i vor chinui pe propovăduitorii
cuvântului lui Dumnezeu şi pe cei ce iau parte la slujbele bisericeşti creştine.
Vor pândi ca Euharistia să nu se mai săvârşească nicăieri. Cu toate acestea,
propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu nu va fi redusă la tăcere, iar
dumnezeieştile slujbe nu vor conteni şi Euharistia se va săvârşi”
[26], însă
numai în locuri ascunse, precum în primele veacuri ale creştinismului şi în
Biserica din catacombe din Rusia de azi[27].
Antihrist va avea un ajutător neobosit pentru prigonirea
creştinilor precum şi pentru silirea lor de a i se închina lui ca unui dumnezeu.
Din pricina cruzimii şi a neîndurării lui, ajutătorul lui Antihrist este
numit în Sfânta Scriptură tot „fiară”. Sfântul Ioan Teologul scrie:
Şi am văzut o altă fiară ridicându-se din pământ… Şi toată stăpânirea
fiarei celei dintâi o pune în lucrare, înaintea ei, şi face pământul şi pe cei
ce locuiesc pe el să se închine fiarei celei dintâi… Şi îi înşeală pe cei ce
locuiesc pe pământ prin semnele ce i s-au dat să facă înaintea fiarei, poruncind
celor ce locuiesc pe pământ să facă un chip fiarei… Şi i s-a dat ei să insufle
duh chipului fiarei, încât să şi grăiască chipul fiarei, şi să facă aşa încât
oricâţi nu se vor închina chipului fiarei să fie omorâţi”
(Apocalipsa
13,11-12,14-15).

Pentru Sfinţii lui Dumnezeu încercarea va fi cum­plită:
răutatea, făţăria şi minunile prigonitorului vor spo­ri ca să-i înşele şi să-i
amăgească.
Prigoanele şi împiedi­cările meşteşugit scornite, cumpănite şi
învăluite cu vicleană ingeniozitate, precum şi puterea nemăsurată a
chinuitorului îi vor pune în situaţia cea mai grea, iar numărul lor mic va
părea cu totul neînsemnat în faţa în­tregii omeniri… dispreţul tuturor, ura
generală, cleve­tirea, asuprirea, moartea silnică vor fi soarta lor… Vrăjmaşii lui Antihrist vor fi socotiţi drept răzvrătiţi,
drept duşmani ai binelui şi ordinii sociale [„terorişti”], vor suferi atât
prigoane ascunse, cât şi făţişe, vor fi supuşi caznelor şi
uciderilor…
– Sfântul Ignatie Briancianinov [28].

Cele dintâi
ucideri le va săvârşi Antihrist asupra acuzatorilor săi – Sfinţii Prooroci Enoh
şi Ilie. „Şi dacă vor sfârşi mărturia lor, fiara care se ridică din adânc
va face război cu ei şi-i va birui şi-i va omorî. Şi stârvurile lor vor zăcea în
uliţa cetăţii celei mari, care duhovniceşte se cheamă Sodoma şi Egipt, unde a
fost răstignit şi Domnul lor
[Ierusalim].
Şi din popoare, din
seminţii, din limbi şi din neamuri, vor privi la stârvurile lor zile trei şi
jumătate, şi nu vor îngădui ca ele să fie puse în mormânt. Şi cei ce locuiesc pe
pământ se vor bucura de ei şi se vor veseli, şi vor trimite daruri unul altuia,
pentru că aceşti doi Prooroci i-au chinuit pe cei ce locuiesc pe pământ. Şi după
cele trei zile şi jumătate, duh de viaţă de la Dumnezeu a intrat întru ei şi au
stat pe picioarele lor şi frică mare a căzut peste cei ce-i vedeau pe ei. Şi au
auzit glas mare din Cer zicându-le: Suiţi-vă aici! Şi s-au suit la Cer pe un
nor, şi au privit la ei vrăjmaşii lor. Şi întru acel ceas s-a făcut cutremur
mare şi a zecea parte din cetate a căzut şi au pierit în cutremur şapte mii de
oameni, iar ceilalţi s-au înfricoşat şi au dat slavă Dumnezeului Cerului”

(Apocalipsa 11, 7-13).

CONVERTIREA EVREILOR

Ca urmare a
propovăduirii acestor doi Sfinţi Prooroci, a minunatei lor învieri şi a suirii
la Cer, se va petrece un eveniment de seamă. Un număr însemnat de evrei se vor
converti la Hristos.
Fericitul Teofilact al Bulgariei scrie în legătură cu
aceasta aşa: „Ilie va veni
ca un Inaintemergător al celei de-a Doua Veniri şi-i va aduce la credinţa în
Hristos pe toţi evreii care se vor dovedi ascultători,
călăuzindu-i, cum ar
veni, către moştenirea lor părintească pe cei care căzuseră de la
El”
[29]. Această afirmaţie este întemeiată pe următoarele
proorocii:
I. „Iată că Eu vă trimit pe Ilie Proorocul, înainte de a
veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare; el va întoarce inima părinţilor
către fii şi inima fiilor către
părinţii lor, ca să nu vin şi să lovesc ţara
cu blestem!”
(Maleahi 3,23).
II. „In vremea aceea
rămăşiţa lui Iuda şi cei scăpaţi din casa lui Iacov nu se vor mai sprijini pe
cel ce i-a lo­vit, ci se vor sprijini, cu credinţă, pe Dumnezeu, Sfân­tul lui
Israel. O rămăşiţă din Iacov se va întoarce la Dumnezeul cel puternic”

(Isaia 10, 20-21).
III. „Iar Isaia strigă pentru Israel:
De va fi numărul fiilor lui Israel ca nisipul mării, rămăşiţa se va mântui”
(Romani 9, 27; cf. Isaia 10,22).

IV. „Atunci voi vărsa peste
casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului duh de milostivire şi de
rugăciune, şi îşi vor aţinti privirile înspre Mine, pe Care ei L-au străpuns şi
vor face plângere asupra Lui, cum se face pentru un fiu unul născut şi-L vor
jeli ca pe cel întâi născut. In ziua aceea, va fi plângere mare în Ierusalim, ca
plângerea de la Hadad-Rimon, în câmpia Meghidonului” (Zaharia 12,
10-11).

V. „Căci dacă tu [neam convertit] ai fost tăiat
din măslinul cel din fire sălbatic şi împotriva firii ai fost altoit în măslin
bun, cu atât mai vârtos aceştia [evreii care se vor converti], care sunt după
fire, vor fi altoiţi în însuşi măslinul lor. Pentru că nu voiesc, fraţilor, ca
voi sa nu ştiţi taina aceasta, ca să nu vă socotiţi pe voi înşivă înţelepţi; că
împietrirea s-a făcut lui Israel în parte, până ce va intra tot numărul
neamurilor”
(Romani 11, 24-25).
Convertirea evreilor la Hristos îi va stârni lui Antihrist o
ură turbată faţă de toţi creştinii
[30]. Atunci vor fi făcuţi să
îndure „necaz mare, care nu a fost din începutul lumii până acum, nici va
fi”
(Matei 24, 15-21), căci „s-a dat ei [fiarei]
să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască pe ei”
(Apocalipsa 13, 7).
Scăparea unei mici
rămăşiţe a credincioşilor va depinde numai de scurtimea domniei lui Antihrist.
„Şi de nu s-ar fi scurtat zilele acelea, n-ar mai scăpa nici un trup,
dar pentru cei aleşi se vor scurta zilele acelea”
(Matei 24,
22).

Cârmuirea mondială a lui Antihrist va
dura trei ani şi jumătate
. „Şi din vremea când va înceta
jertfa cea de-a pururi şi va începe urâciunea pustiirii, vor fi o mie două sute
nouăzeci de zile”
(Daniil 12,11; cf. 12, 7). E acelaşi răstimp
dat şi în Apocalipsa pentru ocârmuirea lui Antihrist: „şi s-a dat ei stăpânire să lucreze vreme de patruzeci şi
două de luni” (13,5).

Absolut nici o
putere omenească nu va fi în stare să se ridice împotriva lui Antihrist. Numai
Domnul Insuşi, venind a doua oară întru toată slava Sa, îl va
înfrânge
. Atunci va veni Infricoşătoarea
Judecată a lui Hristos şi sfârşitul lumii
(Matei 24, 30-31; 25,
31-46; Apocalipsa 1, 7; 20, 11-15; 21, 1-8). „Şi fiara a fost răpusă, şi cu
ea proorocul cel mincinos, cel ce făcea înaintea ei semnele cu care i-a amăgit
pe cei ce au primit semnul fiarei şi pe cei ce s-au închinat chipului ei. Vii au
fost aruncaţi amândoi în iezerul cel de foc care arde pucioasă. Iar ceilalţi au
fost ucişi cu sabia care ieşea din gura Celui c
e şedea pe cal…
(Apocalipsa 19, 20-21). „Şi diavolul cel ce-i înşela pe
ei a fost aruncat în iezerul cel de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi
proorocul cel mincinos, şi se vor munci ziua şi noaptea în vecii vecilor”

(Apocalipsa 20,10).
Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, precum
şi proorociile lui Daniil şi ale Apostolului Pavel, dezvăluie lumii că
fiul pierzării nu va fi numai un lider politic, ci şi proorocul unei noi
religii avându-se pe sine ca
dumnezeu al ei şi dându-se drept Dumnezeul
întrupat care le-a fost făgăduit evreilor prin Proorocii din vechime.

Biruinţa iudaismului va fi măreaţă, căci va fi impusă porunca de a ţine
sabatul evreiesc şi de a urma legea iudaică. Nenumăratele secte, ca oile fără păstor, se vor aduna în
jurul lui Antihrist ca împrejurul pro­priului lor păstor, în templul reconstruit
al lui Solomon din Ierusalim.
Aici, autointitulatul „Hristos” va
primi închinare dumnezeiască, aşezat pe tronul lui David. Totodată, Sfânta Sfintelor a creştinilor va fi închisă şi
în ea va fi aşezat un idol al lui Antihrist – o statuie vie,
vorbitoare.
Aceasta a fost numită de
către Proorocul Daniil
„urâciunea pustiirii”. Din vremea
aceea, jertfa cea fără de sânge a Euharistiei va înceta pe pământ

(Daniil 9, 27; 11, 31).
Citind Cartea Apocalipsei (10,
1-7)[31],
vedem un înger strigând cu glas mare în ţinuturile
creştine, către cei care au apostaziat de la Biserica lui Hristos cea adevărată.
Ingerul le aminteşte tuturora de Zidire şi le Cel Care a zidit toate, Care S-a
întrupat şi S-a sălăşluit între [întru] noi, a Cărui slavă a fost văzută, slavă
a Fiului Celui Unul-Născut din Tatăl – Fiul Care S-a pogorât pe pământ, ca
dintru a Sa plinătate toate să se împărtăşească de har (Ioan 1, 14-16).
Insă în vremea aceea, oamenii se vor fi înturnat de la har şi vor fi
căzut deja în negrijă faţă de Sfintele Taine, şi de bunăvoie vor fi atraşi de
aşa-numitele semne ale hristosului-mincinos şi ale proorocilor celor
mincinoşi.

Când vor înceta prinoasele în
Biserica de pe pă­mânt, când toate aceste lucruri vor ajunge să se pli­nească,
cea de-a Doua Venire a Domnului va urma fără preget.
Domnul însuşi,
în Sfânta Sa Evanghelie, ne îndeamnă să fim cu luare-aminte: „Iar aceasta
cunoaşteţi: că de ar şti stăpânul casei în care ceas furul
va
veni, ar priveghea şi nu ar lăsa să-i spargă casa lui. Deci şi voi fiţi gata,
că în ceasul carele nu gândiţi Fiul Omului va veni”
(Luca
12,39-40).
Cu adevărat,
nimeni în vremea aceea nu va bănui că lumea se apropie de sfârşit, nici nu-şi va
închipui în care ceas va veni Fiul Omului – aşadar omenirea va fi luată cu totul
pe neaşteptate.
Nenorocirile pricinuite de cei doi trimişi ai
lui Dumnezeu vor fi încetat, iar aceşti Prooroci care vădiseră păcatele
omenirii, vor fi luaţi de pe pământ la Cer (Apocalipsa 11,12) – aceştia
sunt Ilie şi Enoh, socotiţi de lume ca pricinuitori de mâhnire, cei care i-au
mustrat cu asprime pe închinătorii lui Antihrist, avertizându-i pe cei care se
veseleau de soarta lor sub stăpânirea fiului pierzării
.
Atunci
progresul îşi va atinge apogeul, iar lupta împotriva feluritelor boli şi maladii
va ajunge la un nivel atât de avansat, încât va părea că însăşi moartea va fi
biruită în curând. Atunci, fără de veste,
„cupele urgiei” (Apocalipsa 16,1) vor fi vărsate asupra
închinătorilor lui Antihrist[32]: răni şi plăgi îi vor face să sufere pe cei
care poartă semnul fiarei, iar apele pământului se vor pre­schimba în sânge
(Apocalipsa 16,3-7). Unde vor fi atunci marii medici şi oameni de
ştiinţă? Unde vor fi propovăduitorii materialismului? Nu se va găsi vreun ajutor
nici în progres, nici în cărţi şi nici în medicină. Când îndepărtarea
omului de la Dumnezeu îşi va atinge ho­tarul cel mai de pe urmă, în vremea
ocârmuirii fiului pierzării, plăgile ucigătoare vor cădea asupra adepţilor săi,
ale sodomiţilor celor de apoi[33], la fel de năpraznic cum a căzut pierzania
asupra sodomiţilor celor dintâi. Evanghelia ne înainte-vesteşte: Precum a fost în zilele lui Lot: [sodomiţi
mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; iar în ziua în care a
ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer şi i-a nimicit pe toţi.
Întru acest chip va fi în ziua în care Fiul Omului se va arata

(Luca 17, 28-30).
Sfârşitul lui Antihrist şi al
închinătorilor săi va fi
cumplit. Citim în Cartea Apocalipsei că, în
ziua cea mare a Domnului, Satana şi Antihrist, dimpreună cu
ajutătorul său, vor trimite draci să-i cheme pe toţi împăraţii lumii
laolaltă pentru o mare bătălie (Apocalipsa 16, 12-14,16). Cand această
mare oştire va fi adunată la Armaghedon, cea de-a şaptea urgie a lui Dumnezeu se
va vărsa peste pamânt: o uriaşă năpustire de fulgere, tunete şi vuiete şi un
cutremur de proporţii de neînchipuit – o aşa de mare zguduire, încât insulele
vor pieri, iar munţii vor fi făcuţi una cu pământul
(Apocalipsa 16,
17-21).
Intr-o clipită, toată trufia omului va fi spulberată şi se va
risipi – marile lui centre industriale, culturale, artistice şi de
învăţământ, toate lucrurile cărora omul li s-a închinat în locul lui
Dumnezeu
“.
(din: “Apostazia si Antihristul. Dupa invataturile Sfintilor
Parinti”,
Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni, Constanta, 2008

 

Anunțuri

One response to “TOATE PROFETIILE ORTODOXE

  1. Pingback: Evitaţi al III-lea Război Mondial ~ Discurs către umanitate | OasteaDigitală

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s