Tag Archives: rugaciune

Clipa dedicată rugăciunii

Pentru cei cu un serviciu solicitant

Dacă omul se obişnuieşte să spună zilnic rugăciunea, chiar şi de câteva ori, dar în fiecare zi, încet-încet inima lui începe să se îndulcească şi va aştepta cu nerăbdare să vină acea clipă dedicată rugăciunii. Iar atunci când inima celui care se roagă se îndulceşte de ea, acela de la sine va căuta să se roage mai mult.

Cu puţin timp înainte de 1980, l-a vizitat pe Stareţul Efrem Katunakiotul (+ 1998) un tânăr judecător stagiar. L-a găsit în bucătărie făcându-şi rucodelia. Lua peceţi dintr-o oală cu apă caldă, care fierbea încet deasupra focului, pe vatră şi le sculpta.

A pus metanie şi s-a aşezat lângă el pe o ladă.

– Pentru ce ai venit, fiule? l-a întrebat Stareţul fixându-l pe tânăr cu privirea lui pătrunzătoare.

– Am probleme, Părinte, diferite probleme.

– Cât de des te mărturiseşti?

– Părinte, răspunse şovăielnic tânărul, nu mă mărturisesc.

– Ei, atunci, este firesc să apară probleme.

– Dar nu am ce să mărturisesc!

– Îți voi spune eu ce să mărturiseşti. Dar apoi vei merge la duhovnic? Ai văzut trecând pe drum o fată şi ai gândit ceva rău. Ce spui de aceasta?

– Bine, Părinte, voi merge să mă mărturisesc. Apoi a plecat, iar după câteva luni a venit din nou.

– Bine ai venit, Eftimie! Aşadar, te-ai mărturisit?

– Da, Părinte.

– Ţi-a dat duhovnicul dezlegare să te împărtăşeşti?

– Mi-a spus să mă împărtăşesc o dată la cincisprezece zile.

– E bine, a spus Stareţul mulţumit. Apoi ne spunea: „Mi-am dat seama că nu avea probleme mari”. Însă tânărul a continuat convorbirea, spunându-şi necazul său, şi anume că nu are timp să se roage din pricina serviciului, care îi răpeşte chiar şi orele libere. Atunci Stareţul zâmbind i-a spus:

– Îţi voi arăta eu cum să te rogi, iar tu să-mi spui dacă poţi sau nu.

Apoi Părintele Efrem şi-a lăsat alături rucodelia, s-a ridicat în picioare şi apropiindu-se de chiuvetă a spus:

– Este dimineaţă şi te-ai trezit din somn.

După aceasta Stareţul a dat drumul la apă şi cu mişcări simple a început să-şi spele mâinile şi faţa, repetând cu o voce dulce şi rugătoare: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”.

Apoi s-a şters cu prosopul, continuând rugăciunea şi cu chipul său luminos, s-a întors către tânăr, întrebându-l:

– Aceasta poţi să o faci?

– Ei, Părinte, cum să nu pot, a mărturisit acela dezarmat.

– Însă fii atent, a continuat Stareţul. Să o faci în fiecare zi, iar nu o zi da şi una nu, căci Sfântul Isaac Sirul spune: „E o mare putere în mica faptă bună, ce stăruie mereu” [1].

– Şi încă ceva, a adăugat Stareţul, după ce s-a aşezat pe scaun şi se pregătea să-şi continue rucodelia. În sala de procese, unde eşti judecător, se află vreo icoană a Mântuitorului Hristos sau a Maicii Domnului?

– Da, se află.

– Aşadar, înainte de începerea procesului să te întorci către icoană și să spui: „Hristoase al meu, luminează-mă să nu nedreptăţesc pe nici unul dintre aceşti oameni”. Poţi să faci şi aceasta?

– Da, Părinte, pot să o fac.

– Eftimie, nu trebuie să devii judecător plin ca să te poţi ruga lui Dumnezeu, i-a spus Stareţul zâmbind.

Dar şi altora care spuneau că nu au timp de rugăciune din pricina greutăţilor familiale şi a multelor ocupaţii, le spunea în mod repetat: „Dacă eu în liniştea Katunakiei spun o sută de rugăciuni pe zi, iar voi în zarva oraşului şi a îndatoririlor pe care le aveţi la serviciu şi în familie spuneţi trei rugăciuni, suntem egali”.

L-am întrebat apoi dacă nu cumva acest număr de rugăciuni este prea mic, chiar şi pentru mireni. Iar Stareţul ne-a răspuns: dacă omul se obişnuieşte să spună zilnic rugăciunea, chiar şi de câteva ori, dar în fiecare zi, încet-încet inima lui începe să se îndulcească şi va aştepta cu nerăbdare să vină acea clipă dedicată rugăciunii. Iar atunci când inima celui care se roagă se îndulceşte de ea, acela de la sine va căuta să se roage mai mult.

Acest sfat l-a auzit şi tânărul judecător şi treptat a ajuns să iubească atât de mult rugăciunea, încât într-o zi a venit la Stareţ ca să-i ceară binecuvântarea pentru a se face monah în Sfântul Munte, lucru care s-a şi întâmplat, spre bucuria noastră a tuturor.

Surse aticol: Ieromonah Iosif Aghioritul, „Stareţul Efrem Katunakiotul”, traducere de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004, pp. 143-146

http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/pentru-cei-cu-un-serviciu-solicitant

Razboiul demonilor impotriva rugaciunii

demoniȘi fiindcă rugăciunea îl unește pe om cu Hristos, satana a războit în mod nebunește rugăciunea cum nu a războit nimic altceva din lumea aceasta. Din practică, din experiența noastră duhovnicească, toți am constatat că nu întâlnește creștinul o atât de mare împotrivire și atât de multe greutăți în nicio altă lucrare, precum în cazul încercării de dobândire a rugăciunii curate. Când vine ceasul să vorbească omul cu Hristos, luând în mână metanierul sau înălțându-și mintea, atunci are loc mobilizarea generală a demonilor. Atunci vor veni toate gândurile străine. Avem de-a face cu un mombardament general, din toate părțile.

Hristos, Domnul nostru, a petrecut 40 de zile în rugăciune și post pe muntele Sarantarion, în tot acest timp fiind ispitit de satana, și dând pildă veșnică tuturor, adică ne-a arătat că și noi vom fi ispitiți. Dacă pe Hristos a îndrăznit să-L încerce, cu mult mai mult pe noi ne va încerca. Din moment ce El Se ruga, și noi ne vom ruga. Dacă a îngenunchiat Hristos și S-a rugat intens, același lucru trebuie să facem și noi.

Mobilizăm toate puterile noastre, își mobilizează și vrăjmașul toate puterile, toate legiunile demonice. Câte gânduri nu ne trec prin minte în ceasul rugăciunii? Spunea un părinte: „Am de gând să notez toate gândurile ce-mi năvălesc în minte, vreme de un ceas de rugăciune. Un volum de câteva mii de pagini nu-i de ajuns. Și mai e nevoie și de vreo zece mii de mâini să scrie.” Astfel se naște nedumerirea: Așadar e mai bine să nu ne rugăm? Să depunem armele? Căci în clipa în care oprim rugăciunea, stă puțin și se întreabă și vrăjmașul: Ia să vedem, mai continui? Dacă continui tu, continuă și el, dacă te oprești, se oprește. Este extraordinar acest lucru. Căci rugăciunea lucrează îndoit. Are dublu efect. Pe noi ne luminează, pe ei îi arde. De aceea se și năpustesc, ca să ne oprească. Din pricina faptului că numele lui Hristos îi lovește pe demoni când zice: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” pune în mișcare lucrarea dumnezeiască. Pe îngeri îi umple de bucurie, iar pe demoni îi întristează. Ca urmare, la chinurile deja existente ale demonilor, se adaugă și alte chinuri. Este iadul, focul iadului.

Cineva l-a întrebat pe demon: „Ce vă arde cel mai mult?” „Rugăciunea”, a răspuns. Este „demonul” demonilor; „demonul” demonilor ce arde pe demoni; un iad ce înghite demonul, aceasta este pentru duhurile rele, rugăciunea în numele lui Hristos. De aceea se și luptă diavolul fără încetare și prin orice mijloace. Astfel, rugăciunea ia chipul unei dramatice și titanice lupte personale. Nu este vorba nicidecum să stai undeva comod și să spui: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”… Nu este așa. Poate așa se roagă unii, cei care încă se mai gândesc să înceapă ceva serios, iar demonul încă nu i-a reperat, nu i-a simțit că au de gând să se roage. Căci se poate întâmpla și lucrul acesta.

Efrem Ieromonahul, Schitul Vatopedin Sf. Ap. Andrei „Cuvinte simple din Sfântul Munte”.

surse

http://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/

http://deveghepatriei.wordpress.com

EFECTE ÎNŞELĂTOARE: TALISMANUL, VISUL, EPISTOLIA

EFECTE ÎNŞELĂTOARE: TALISMANUL, VISUL, EPISTOLIA

EFECTE  ÎNŞELĂTOARE: TALISMANUL, VISUL, EPISTOLIA

Ediţia a-II-a, revizuită – Mânăstirea Dervent, Judeţul Constanţa – 2000

„Cu nimic nu e lupta mai grea decât cu tradiţiile intrate în conştiinţa poporului, chiar şi când acestea ajung să fie absurde şi să-şi piardă sensurile originare. Numai prin jertfe, vechiul poate fi biruit de nou, iraţionalul de raţional.”

I.P.S. Antonie Plămădeală

 

Fraţi creştini,În ultimii ani ni s-au oferit diferite surogate ale credinţei prin răspândirea unor filade ce se numesc apocrife, care sunt condamnate de Biserică. Cea mai cunoscută dintre acestea este cărticica „Visul Maicii Domnului”, retipărită de nenumărate ori la diferite edituri, dar şi de unele parohii, acordându-i-se chiar şi „înalte binecuvântări”. Broşura prezintă la început câteva rugăciuni obişnuite ale Bisericii dar adaugă şi un „text” despre care se crede că ar fi fost trimis de Dumnezeu oamenilor. Acest „text” nu a fost acceptat de Biserică , dar unii au considerat că ar întreţine un sentiment de evlavie. In realitate, însă, apocrifa ademeneşte sufletele mai slabe spre o credinţă greşită, spre superstiţie.Se vorbeşte acolo despre un vis pe care l-a avut Maica Domnului, în care i s-au vestit dinainte toate patimile Domnului. Dar noi ştim din Sfânta Scriptură că la numai 40 de zile de la naşterea Fiului ei i s-a vestit de către Dreptul Simeon: „Şi prin sufletul tău va trece sabie”. Cu alte cuvinte: vei asista la răstignirea Fiului tău. Deci nu era nevoie de un vis pentru iul

Omului trebuie să pătimească multe şi să fie omorât?(Luca.9.22).

Încă şi din Vechiul Testament pe care îl cunoştea, cu siguranţă, Maica Domnului ştia de patimile lui Mesia.

De-a lungul vremii, Biserica s-a confruntat cu multe descoperiri şi vedenii, dar Părinţii duhovniceşti le-au privit cu circumspecţie şi de multe ori au preferat să le respingă decât să cadă în vreo greşeală. Vedem aceasta mai ales în Pateric şi în Vieţile sfinţilor.

Astfel, sfântul Diadoh al Foticeii ne îndeamnă să nu primim nici vis, nici arătare, nici lumină, nici glas, nici strălucire, pentru că de cele mai multe ori sunt batjocură a dracilor. Şi chiar dacă vedenia este de la Dumnezeu, El nu se supără dacă nu o primim pentru că ştie că din pricina dracilor ne apărăm. (Filocalia vol.I )

Respectivul răvaş susţine că: „dormind Preasfânta Fecioară în muntele Eleonului, când a fost în cetatea Betleemu-lui, a venit acolo şi Domnul Nostru Iisus Hristos care i-a spus: Maica Mea Preasfântă, adevărat vis ai visat. Iar de va scrie cineva visul tău şi-l va purta cu sine şi în casă îl va păstra, de acea casă vrăjmaşul nu se va apropia şi duhul cel necurat se va goni. Arhanghelul Mihail va fi lângă dânsul îndreptând calea lui, iar la dreapta judecată va afla milă şi va fi primit în Împărăţia Cerurilor.”

Pentru asemenea cazuri de falsă credinţă, Pravila Bisericească vesteşte cu luminat adevăr: „Dumnezeu nu voieşte să fie slujit prin minciună căci ceea ce astăzi minciuna pare că zideşte, mâine distruge împătrit mai rău.”

În Pravila Bisericească amuleta este considerată un obiect făcut de oameni spre a le aduce noroc sau a-i apăra de pagube, dar care este, în realitate, un semn al necredinţei în Dumnezeu. De aceea se canoniseşte ca şi vrăjitoria fiindcă este neplăcut lui Dumnezeu.

Siguranţa că te vei mântui este o ispită grea care îşi are rădăcina în mândrie, ispită a celui rău tocmai pentru a-l îndepărta pe om de la mântuire. Atitudinea corectă este cea ortodoxă adică nădejdea mântuirii, nu certitudinea.

Iată o pildă în acest sens: Un bun creştin ce era preocupat de mântuirea sa se străduia să împlinească trei lucruri. Mai întâi, ţinea să fie bine spovedit întotdeauna. Apoi, punea întotdeauna pomelnice la Sfânta Liturghie şi, al treilea, dădea milostenii. Cel mai important lucru cu care trebuie să ne prezentăm la Judecata de Apoi este dezlegarea de păcate obţinută prin spovedanie la duhovnic, nu talismanul. Că nu rămân păcatele nespuse, ori la duhovnic spre iertare, ori la Judecată spre pedeapsă. După moarte l-au luat îngerii şi l-au dus în Rai. Primul lucru de care s-a mirat a fost că n-a întâlnit acolo pe cei care muriseră înaintea lui şi care fuseseră siguri că se mântuiesc. Al doilea, s-a mirat că a aflat pe unii la care nu se aştepta, care după socoteala omenească n-aveau şanse de mântuire. Şi cea mai mare mirare pentru el a fost că era şi el acolo, din mila lui Dumnezeu.

Asta înseamă să ai nădejde nu să fii sigur.

Aşa şi noi, fiind ortodocşi, nu ne vom lăsa „duşi de nas” de garanţiile unui vis sau talisman care ne promite că „la Judecata de Apoi vom afla milă”. Fraţilor, fără spovedanie, fără dorinţa de a ne curăţi viaţa, nu se mântuieşte nici un creştin, chiar de ar purta la el toate talismanele din lume.

Nu este oare această promisiune „va fi primit în Împărăţia cerurilor” păcăleală de 1 aprilie sau un fel de asigurare ADAS?

Mai departe se spune acolo „iar de va scrie cineva visul şi-l va purta cu sine, arhanghelul Mihail va fi lângă dânsul îndreptând calea lui”.

Niciodată nu-i va cere Hristos vreunui creştin ca, de dragul Lui, acesta să-şi vopsească barba în albastrusau să-şi pună la pălărie o pană mare de păun. La fel, nici nu-i va cere vreodată să poarte la el vreun talisman.

În schimb Mântuitorul ne cere să ne purtăm crucea vieţii cu răbdare.

Apostolul Iacov spune: „credinţa fără fapte este moartă”. Iar faptele înseamnă să împlinim poruncile lui Hristos din Evanghelie.

În schimb, omul care poartă visul sau talismanul, împlineşte porunci omeneşti şi crede că acestea îi vor aduce mântuirea. El caută o credinţă ieftină, care nu-i cere nici un efort. Credinţa lui se află în buzunar şi nu se cere dovedită prin fapte bune.

Se laudă cu ele şi le găseşte diferite întrebuinţări: vestă antiglonţ, paratrăznet, le atribuie putere de exorcizare.

Se mai spune acolo că „din acea casă în care va fi păstrat, duhul rău va fi gonit”. Dar Sfinţii Părinţi spun că diavolul are îndrăzneala să intre şi în biserică şi în Altar, numai în Sfântul Potir nu-i îngăduie Dumnezeu să intre. Deci de vom crede că nu va intra în casa ce are talismanul se îmbolnăveşte dracul de râs şi trebuie spitalizat.

Iată cât de grosolană este înşelăciunea vrăjmaşului pentru cei creduli, şi cu câtă obrăznicie se foloseşte el de numele Maicii Domnului şi al Arhanghelului Mihail pentru a înşela. Aceasta din cauza urii nestăvilite pe care o are faţă de Arhanghelul Mihail care i s-a împotrivit, şi faţă de Maica Domnului care i-a zdrobit capul.

Mai nou, se face reclamă pe posturile TV. La diferite lănţişoare cu cruciuliţe aducătoare de noroc şi câştig care, zice-se, au girul Ierusalimului.

Iarăşi o credinţă care nu-ţi cere nici un efort.

Dar un proverb românesc spune: „Dumnezeu îţi dă dar nu-ţi pune în traistă”. Altul german:”Dumnezeu ajută pe marinar la vreme de furtună dar timonierul trebuie să fie la cârmă”.

Înţelepciunea popoarelor arată de mult prăpastia dintre credinţă şi credulitate. Iubesc naivitatea, spunea cineva, dar nu la bărboşi. Bărboşii se cade să fie înţelepţi.

Cumpărătorii dornici de noroc şi-au achiziţionat bijuteria miraculoasă doar, doar cocoşul bătut din poveste va aduce punguţa cu doi bani (Bingo). Niciodată nu vom trăi fără probleme şi fără săbii îndreptate împotriva noastră, dar toate acestea nu trebuie să ne descurajeze. Nu trebuie să ne dăm bătuţi. Dumnezeu ştie necazurile noastre dar ne curăţeşte prin ele aşa cum se curăţă aurul în cuptor. Dumnezeu ne-a mântuit prin Cruce, nu prin dreptate, nu prin minuni. Pe Cruce Hristos era biruitor iar Satana era învins.

Deci nici un creştin nu este scutit de crucea sa, pentru că este un dar de la Dumnezeu spre mântuire. Suferinţa nu este numaidecât o pedeapsă. Dar chiar dacă ar fi, ea este un canon care ne ajută să ne îndreptăm, să ne întoarcem la bine. De vreţi să vă pregătiţi pentru viaţă şi să nu aveţi surprize, bune sunt studiile, bună e ingineria şi mai bună este meseria brăţară de aur, bună este tehnica, bune sunt limbile străine, dar cea mai temeinică pregătire este studiul Calvarului şi al Golgotei. Asta este şcoala practică şi tehnică, asta este adevărata şcoală profesională a meseriei de om în lume.

În concluzie, „dorim” vânzare bună celor care comercializează aceşti idoli în miniatură: visul, epistolia, talismanul şi bijuteria de la Ierusalim. Iar puţin credincioşilor care le cumpără înşelare uşoară dacă sunt slabi. Dar să nu fie nimeni slab!

AMIN!
sursa articol

Veţi sta singuri înaintea Mea – şi nimeni nu va fi lângă voi

Vineri, 15 noiembrie 2013, 20:00

Fiica Mea mult iubită, prin Autoritatea Tatălui Meu, Dumnezeu cel Preaînalt, doresc să le spun tutoror celor care suferă în Numele Meu, că se apropie timpul pentru ca Marele Avertisment să aibă loc.

Aceia dintre voi, cărora li s-a dat cunoștință despre această zi, Ziua cea Mare a Milostivirii Mele, vor vedea semnele în curând. Trebuie să vă mărturisiți păcatele în fața Mea, pentru ca să fiți pregătiți pentru acest eveniment, care va șoca lumea.Eu fac aceasta în curând, pentru a-i mai putea salva, înainte să fie prea târziu, pe acei oameni care şi-au tăiat cordonul ombilical care îi leagă de Mine. Trebuie să aveți încredere în Mine și să vă adunați în rugăciune pentru ca sufletele aflate în întuneric să nu piară mai înainte ca Eu să le pot oferi iertarea păcatelor lor. Priviți acum în inimile și sufletele voastre și vedeți-le așa cum le văd eu. Ce vedeți? Veţi fi în stare să staţi înaintea Mea şi să spuneţi: ”Iisuse, eu fac tot ceea ce Tu dorești de la mine pentru a trăi viața pe care Tu dorești să o trăiesc.” ? Veți spune :”Iisuse, eu Te jignesc pentru că nu mă pot abține, de aceea te rog, ai Milă de sufletul meu.” Sau veți spune ”Isuse, am păcătuit, dar am făcut-o doar pentru că trebuia să mă apăr.”? Veți sta singuri înaintea Mea – şi nimeni nu va fi lângă voi. Vă voi arăta sufletul vostru. Veţi vedea fiecare pată de pe el. Veți retrăi păcatul și atunci Eu vă voi da timp să Mă rugaţi să vă arăt Milostivirea Mea. Dar nu pentru că aţi fi îndreptăţiţi să aveţi parte de Milostivirea Mea – ci numai pentru că Eu doresc să vă ofer acest Dar.Zorii Zilei Mele se vor ivi pe neaşteptate, prin semnele care vi se vor arăta în prealabil.
De trei ani încerc să vă deschid ochii asupra Adevărului. Unii dintre voi l-au acceptat. Alţii Mi l-au aruncat înapoi în Faţă. Acum a sosit timpul pentru Milostivirea Mea Divină şi numai aceia care își deschid inimile către Mine și care Mă acceptă vor primi șansa de a se răscumpăra.Fiți recunoscători pentru Iubirea Mea necondiționată.
Al vostru Iisus

Credinţa lor va fi pusă la încercare ca niciodată până acum

Joi, 14 noiembrie 2013, 12:00
Mult iubita Mea fiicăLumina lui Dumnezeu străluceşte asupra tuturor copiilor Lui care sunt în uniune cu Mine, Iisus Hristos, în aceste timpuri. Toţi aceşti Creştini din lume care trăiesc din Cuvântul Meu, care mănâncă Trupul Meu şi beau Sângele Meu, vor trăi o suferinţă spirituală fără asemănare, din cauza credinţei lor în Mine. Mă refer la toţi Creştinii care trăiesc întru Adevăr, care se comportă aşa cum i-am învăţat Eu şi care urmează cuvânt cu cuvânt Învăţăturile Mele.
Toţi, inclusiv cei care nu au auzit niciodată de aceste Mesaje ale Mele pentru lume, vor înţelege în curând ce înseamnă să trăieşti în Mine şi cu Mine. Credinţa lor va fi pusă la încercare ca niciodată până acum şi din nefericire mulţi nu vor fi în stare să reziste presiunilor la care vor fi supuşi, din cauza urii care le va fi arătată. Ei vor face tot ce le va sta în putere să rămână loiali Sfintelor Evanghelii, însă prin asta vor atrage asupra lor o ură groaznică şi vor fi făcuţi mincinoşi. Nu va mai dura mult până ce toţi Creştinii care proclamă insistent Cuvântul Meu să fie acuzaţi că sunt de extremă dreaptă, deşi adevăraţii vinovaţi sunt tocmai cei care aruncă acuzaţiile asupra lor.
 
Vă îndemn pe toţi să rămâneţi liniştiţi şi să nu răspundeţi niciodată agresiunilor care încearcă să vă distrugă credinţa şi iubirea faţă de Mine. Cei care scuipă venin şi strigă la voi au nevoie de iertarea şi de rugăciunile voastre. Rugându-vă pentru astfel de suflete, veţi distruge influenţa satanei care cu greu va mai putea să-şi împroaşte furia asupra voastră.
Rugaţi-vă, rugaţi-vă, riugaţi-vă pentru toţi cei care vor fi folosiţi ca pioni în cumplita luptă dusă pentru a dezmembra Biserica Mea de pe pământ.
Rugăciunea  : Pentru a rezista persecuţiei religioase
 
Iisuse drag, ajută-mă să rezist tuturor persecuţiilor pentru Numele Tău Sfânt.
 
Ajută-i pe cei care cad pradă erorilor deşi ei cred că dau mărturie despre Lucrarea Ta.
Deschide ochii celor care ar putea fi ispitiţi să îi distrugă pe alţii prin acţiuni, fapte sau gesturi nelegiuite.
 
Apără-mă pe mine de duşmanii lui Dumnezeu care se vor ridica pentru a reduce la tăcere Cuvântul Tău şi a încerca să Te izgonească.
 
Ajută-mă să îi iert pe cei care Te tradează şi dă-mi Harul de a rămâne statornic în iubirea mea pentru Tine.
 
Ajută-mă să trăiesc întru Adevărul pe care ni l-ai dat Tu şi să rămân veşnic sub Protecţia Ta. Amin.
Mergeţi cu toţii, voi cei care Mă iubiţi cu adevărat şi urmaţi tot ceea ce v-am învăţat Eu. Iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum v-am spus Eu. Nu arătaţi niciodată ură altora. În schimb rugaţi-vă pentru cei care vă persecută. Arătaţi iubire atunci când vi se arată ură pentru că aceasta va fi arma voastră împotriva puterii celui rău.
Al vostru Iisus

Primul semn va fi că pământul se va roti mai repede. Al doilea semn va consta în faptul că soarele va apărea mai mare, mai luminos şi va începe să se rotească

Marţi, 12 noiembrie 2013, ora 20:30
Fiica mea mult iubită, pe măsură ce Timpul Meu se apropie, mulţi vor fi adormiţi, însă cei care sunt binecuvântaţi să aibă ochi deschişi spre Lumina Mea vor cunoaşte semnele. Li se vor da, de asemenea, binecuvântări pentru a se pregăti şi doar cei care rămân agăţaţi de mine vor fi în stare să îndure schimbările.
Cu cât Ziua cea Mare a Venirii Mele se apropie, tot mai mulţi oameni care spun că Îl iubesc pe Dumnezeu se vor îndepărta de Mine. Nici aceia de pe scara ierarhică a Bisericii Mele de pe pământ care se preaînalţă pe ei înşişi şi spun că sunt sfinţi, nu vor fi capabili să vadă Adevărul. Ei nu vor vedea Adevărul, deoarece vor fi foarte ocupaţi cu preocupări şi ceremonii care vor fi jignitoare la adresa Mea.
Primul semn va fi că pământul se va roti mai repede. Al doilea semn va consta în faptul că soarele va apărea mai mare, mai luminos şi va începe să se rotească. Lângă el veţi mai vedea un al doilea soare. Apoi clima va face ca lumea să se agite iar schimbările vor presupune că multe părţi ale globului vor fi distruse. Aceste pedepse – şi vor fi multe – vor despuia omenirea de aroganţa ei, astfel încât sufletele să implore Îndurarea lui Dumnezeu. Nimic altceva nu va mişca inimile împietrite ale celor care au izgonit Iubirea lui Dumnezeu din vieţile lor.
Păcatul omenirii va escalada rapid iar păcatul idolatriei va înfăşura de trei ori  pământul. Păgânismul, înveşmântat în straie regeşti, se va infiltra în Biserica Mea de pe pământ. Când păgânii vor îmbrăţişa Biserica Mea, nu va fi pentru a-L adora pe Dumnezeu. Atunci când păgânii, ateii şi necredincioşii, care resping în mod făţiş Existenţa lui Dumnezeu, vor îmbrăţişa Biserica Mea, ei nu în faţa Mea, Isus Cristos, îşi vor pleca genunchiul.Atunci când Biserica Mea va declara că toţi sunt bineveniţi, să nu vă lăsaţi păcăliţi. Acest lucru nu va însemna că îi va primi pe păgâni în Biserica Mea, pentru ca aceştia să se închine înaintea Tabernacolului MeuNicidecum, ci o vor face pentru a flutura prin faţa ochilor Mei idolatria cauzată de păcatul mândriei, pentru a desacraliza Sfintele şi Sacrele Tabernacole. Vor aşeza pe Altarele Mele simboluri păgâne şi vor cere congregaţiilor, care de altfel nu vor bănui nimic, să se închine şi să-i accepte pe fraţii şi pe surorile lor cu har şi generozitate. Tuturor li se va cere să tăgăduiască Adevărul, pentru a-i primi cu braţele deschise pe falşii adoratori care vor călca în picioare Altarele Mele. Apoi, Mâna lui Dumnezeu va lovi.
Războaiele se vor răspândi, cutremurele vor zgudui cele patru colţuri ale pământului iar foametea va lovi omenirea şi orice gest hain şi insultă adresată lui Dumnezeu va atrage după sine o pedeapsă teribilă. Atunci când aceia care acceptă Îndurarea Mea vor conduce Biserica Mea – fiecare demon îi va blestema pe aceşti copii ai lui Dumnezeu. Pentru a-i proteja, Dumnezeu va interveni, dar vai de cei care-L scuipă în Faţă pe Creatorul lor!
Ceasul a sosit. Cei care Mă blestemă vor avea de suferit. Cei care Mă urmează vor supravieţui acestei persecuţii până în Ziua în care voi veni să-i răpesc în Braţele Mele Milostive. Iar apoi doar cei care vor rămâne întrucât vor fi refuzat Mâna Îndurării Mele, vor fi daţi bestiei pe care au idolatrizat-o şi de la care au căutat plăcere.
Foarte mulţi oameni Mă vor respinge, chiar până în ultima clipă. Două treimi din omenire Mă vor scuipa, vor opune rezistenţă Intervenţiei Mele şi Îmi vor striga tot felul de obscenităţi. Pe măsură ce Ziua se apropie tot mai mult, ura faţă de Mine va fi văzută de toţi. Până şi cei care dau lumii impresia că îl onorează pe Dumnezeu Mă vor blestema în tăcere.
Ziua când înşelăciunea bestiei va fi expusă, pentru ca toţi să o vadă, va fi o zi pe care nimeni nu o va uita. Căci acea zi, când lumea îl va vedea pe impostor, pe anticrist, care se va ridica cu Coroana Mea pe creştetul capului său – înveşmântat în straie roşii –, va fi ziua în care din gura lui va ieşi foc. Cand oroarea în sfârşit se va scufunda, focul îl va acoperi, iar el şi toţi cei care i-au jurat credinţă vor fi azvârliţi în prăpastie. Şi atunci voi veni Eu, aşa cum v-am spus. Voi învia Biserica Mea şi voi aduce lumea în uniune cu Voinţa Sfântă a Tatălui Meu iar pacea va domni în sfârşit.
Tot ce v-am spus este adevărat. Tot ce se va întampla se va petrece exact aşa cum v-am spus. Totul se va petrece repede căci, în ciuda Mâniei Mele care este stârnită de ipocrizia şi nerecunoştinţa omului, Eu vin doar ca să pun capăt acestei suferinţe odată pentru totdeauna. Eu vin să aduc salvare tuturor păcătoşilor, însă mulţi nu vor vrea să fie salvaţi.
Fiţi tari, iubiţii Mei discipoli, căci Eu îi voi ocroti pe toţi păcătoşii care acceptă Mâna Milostivirii Mele în timpul Avertismentului. Astfel fiecare copil al lui Dumnezeu, fie el credincios ori necredincios, va fi inclus în această Mare Intervenţie din Ceruri. Dar după acest timp, îngerul Domnului îi va separa pe cei buni de cei răi. Timpul este scurt.
Al vostru Iisus

Pedepsele Tatălui Meu au început iar lumea va vedea mult mai multe tulburări ecologice

Joi, 12 noiembrie 2013, 15:52
Mult iubita Mea fiică, este o greșeală să credeți că Dumnezeu nu-și va împărți în lume Dreptatea în aceste timpuri. Pedepsele Tatălui Meu au început iar lumea va vedea mult mai multe tulburări ecologice pe masură ce începe purificarea pământului.
Acum pregătirile sunt în curs și în curând dușmanii lui Dumnezeu vor fi înlăturați și pedepsiți, căci ei niciodată nu se vor întoarce să implore Milostivirea MeaMânia Tatălui Meu este acum foarte mare, și vai de cei care sfidează Cuvântul lui Dumnezeu, căci ei vor fi doborâți și călcați în picioare când curățirea finală a pământului se va izbi de infestarea produsă de cel rău – totul în același timp.
Când vedeți că elementele naturii reacționează cu furie, să știți că Mâna Dreptății a lovit. Mândria omului, obsesia sa de sine și încrederea sa în propria sa inteligență umană defectuoasă în problemele spirituale au adus asupra rasei umane focul turnat din cele patru cupe – asupra celor patru colțuri ale pământului.
Voi ați ignorat avertizările, și astfel bătălia pentru distrugerea păcatului a început deja cu adevărat.
Iisus Hristos,
Fiul Omului
Mama Mântuirii: Sunteţi salvaţi numai prin inpacare cu Dumnezeu
Duminică, 10 noiembrie 2013, 15:20
Copila mea dragă, rolul meu, ca Mamă a Mântuirii, este de a vă reaminti vouă tuturor ceea ce v-am spus de-a lungul secolelor: Iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum Fiul meu vă iubeşte pe voi. Arătaţi compasiune faţă de toţi, şi în special faţă de cei care vă persecută. Ascultaţi ceea ce le-am dezvăluit eu vizionarilor la La Salette şi Fatima şi analizaţi cu mare atenţie. Voi aţi înfăptuit foarte puţin din ceea ce v-am îndrumat eu. Atenţionările mele au fost nesocotite şi acum, consecinţele faptului că aţi ignorat ceea ce vi s-a dat vor deveni realitate.
Când Cerul dezvăluie mesaje pentru omenire, e ca şi cum ar comunica cu o mare fortăreaţă de piatră. Unele dintre revelaţiile date de mine au străpuns fortăreaţa şi au fost ascultate, însă multe au fost pur şi simplu înlăturate de către cei care au credinţă puţină, şi astfel fortăreaţa a devenit impenetrabilă la intervenţiile din Cer, care v-au fost date pentru a vă întări credinţa şi a vă păstra în siguranţă în braţele lui Dumnezeu.
Rolul meu de Co-Răscumpărătoare semnifică faptul că puterea mea împotriva diavolului a fost consolidată, într-un mod care înainte nu îmi fusese acordat de către Dumnezeu. De aceea, acum este timpul în care toate devoţiunile către mine vor fi îndepărtate cu grijă, de către duşmanii lui Dumnezeu. Când veneraţia faţă de mine este aruncată deoparte şi cererea mea pentru a proteja ţările împotriva comunismului este răstălmăcită, atunci înseamnă că dorinţa mea nu a fost îndeplinită. De acum încolo, eu voi fi o raritate în Bisericile Fiului meu de pe pământ  al căror partronaj îmi era în mod normal acordat mie, Maica lui Dumnezeu. Vor ocoli puterea mea împotriva bestiei, îndepărtând din multe Biserici Creştine imaginea mea, Prea Sfântul meu Rozar şi alte devoţiuni faţă de mine.
Apoi, din Templele lui Dumnezeu va fi îndepărtată orice urmă a Fiului meu IIsus Hristos, în pregătire pentru fiara care va veni şi va sta pe tron în templul cel mai înalt al lui Dumnezeu. Apoi, înţelesul adevărat al reconcilierii cu IIsus Hristos va fi adaptat, şi se va spune că nu mai este necesar să îi cereţi lui Dumnezeu să vă ierte pentru păcatele voastre, dacă duceţi o viaţă cuviincioasă. Oamenii vor începe să creada în propriile lor opinii asupra a ceea ce îi face pe ei buni în Ochii lui Dumnezeu. Însă nu trebuie să uitaţi niciodată că mântuirea, acest Dar oferit fiecărui păcătos de pe pământ, nu poate fi a lor dacă ei nu cer mai întâi ca Dumnezeu să îi ierte. Acesta este esenţa Legământului care a fost câştigat pentru omenire prin moartea Fiului meu pe Cruce. IIsus Hristos a câştigat pentru omenire mântuirea de păcat şi Darul Vieţii Veşnice. Pentru a primi acest Dar, fiecare dintre voi trebuie să îi cereţi lui Dumnezeu să vă ierte pentru păcatele voastre.
Mântuirea este a voastră numai prin impacare cu Dumnezeu.
Iubita voastră Mamă
Mama Mântuirii

Dumnezeu Tatăl: Nici o evaluare ştiinţifică nu va avea sens când doi sori vor fi văzuţi

Duminică, 10 noiembrie 2013, 15:00
Fiica Mea mult iubită, Dorinţa Mea este să îi adun pe toţi copiii Mei împreună, foarte curând, pentru a fi martori ai Promisiunii Mele. Marele Meu Dar va veni în mijlocul unei teribile persecuţii spirituale, când va fi negat tot ceea ce Sunt Eu. Vor fi prezentaţi lumii noi dumnezei, care de fapt nu există. Acoperiţi cu o faţadă strălucitoare, ei vor fi inventaţi pentru a opri toată credinţa în Existenţa Mea. Toate aceste erezii vor stinge Lumina lui Dumnezeu.
 
În curând stelele nu vor mai străluci cu aceeaşi intensitate. În curând, noi semne neaşteptate, care vor sfida toată înţelegerea umană a ştiinței, vor fi arătate de Mine unei lumi lipsite de credinţă, si atunci va fi revelat începutul Intervenţiei Mele. Nici o evaluare ştiinţifică nu va avea sens atunci când doi sori vor fi văzuţi. Nici o interpretare, făcută prin prisma cunoştinţelor limitate ale omului, nu va avea sens. Totuşi ei vor lua fiecare semn, dat lumii din Cer, şi vor spune că în univers există o altă formă de viaţă umană.
Eu sunt Creatorul vieţii. Eu l-am creat pe om. Eu am creat lumea. Niciodată să nu negaţi aceasta, căci dacă o faceţi veţi urma o doctrină falsă.Fiecărei intervenţii din Cer – şi vor fi multe – i se va inventa o explicaţie. Când vedeţi aceste semne, să ştiţi că Ziua celei de A Doua Veniri este aproape.
Vă cer vouă, dragi copii, să nu Mă negaţi niciodată pe Mine sau Promisiunea Mea de a aduce lumii pacea finală şi reconcilierea, care sunt ale voastre dacă le acceptaţi în Conditiile Mele şi nu ale voastre. Voinţa Mea este pe cale să se împlinească, în sfârşit. Pentru a vă pregăti, voi prezenta lumii multe minuni pe cer, în univers şi în sistemul planetar. Când veţi fi martori la aceste evenimente, vreau ca voi să fiţi bucuroşi, căci veţi şti atunci că Eu vă vestesc întoarcerea Fiului Meu pentru a-şi îndeplini Promisiunea Lui de mântuire veşnică.
Ştergeţi-va lacrimile din ochi. Ştiu cât de dificile vor fi încercările voastre. Mă refer la toţi Copiii Mei, incluzându-i pe credincioşi şi pe necredincioşi, precum şi pe cei vinovaţi de păcate grele – nici unul dintre voi nu este exclus. Când vă împăcaţi cu Fiul Meu, deveniţi parte din El şi veţi domni împreună cu El în Paradis pentru totdeauna.
Tatăl vostru preaiubit

 Dumnezeu cel Preaînalt

În curând mulţi vor începe să-şi pună la contribuţie cunoştinţele ştiinţifice pentru a evalua Preasfintele Evanghelii
Luni, 9 noiembrie 2013, ora 11:48
Fiica Mea mult iubită, în curând mulţi îşi vor pune la contribuţie cunoştinţele ştiinţifice pentru a evalua Preasfintele Evanghelii. În loc să declare Adevărul Cuvântului Meu care provine din Înţelepciunea lui Dumnezeu, ei vor începe să îl distorsioneze pentru a-i conferi o imagine mai modernă.
Toate Cuvintele Mele, conţinute în Sfânta Evanghelie, vor fi interpretate în mod diferit. Cuvântul Meu, vor spune ei, are o semnificaţie nouă care va fi mai relevantă pentru lumea de astăzi. Vor încerca să dea exemple pentru modul în care v-aş învăţa Eu, dacă aş mai trăi pe pământ în acest timp. Cuvântul lui Dumnezeu care este pentru toţi, nu va mai avea nicio simplitate. Cei care sunt inteligenţi, cunoscători şi mândri de progresul omului în lumea ştiinţei vor începe atunci să facă afirmaţii insultătoare.
Biserica va îmbrăţişa aşa-numitele noi descoperiri ştiinţifice care vor discredita conţinutul Sfintei Biblii. Acestea vor dezvălui ceea ce ei pretind că sunt noi dovezi care pun la îndoială modul în care a fost creată lumea. Apoi vor spune că o mare parte din ceea ce stă scris în Biblie sunt simple metafore menite să aducă pacea între oameni. Vor folosi mesajul de umanism, de iubire de semeni, cu referire la capacitatea voastră de a vă îngriji de cei săraci, needucaţi şi nevoiaşi, ca un substitut al Adevărului care vi s-a dat în Evanghelii. Apoi, preoţii vor îmbrăţişa noile doctrine false care vor părea asemănătoare cu Adevărul şi numai cei care vor rămâne statornici Cuvântului Meu vor păstra viu Adevărul.
Iubiţii Mei discipoli, când veţi constata că mai sunt doar foarte puţini cei care mai ascultă de Adevăr – Cuvântul lui Dumnezeu – atunci va trebui să vă consolaţi unul pe altul. Trebuie să continuaţi să le amintiţi de Adevărcelor din Bisericile Mele, care vor aplauda ereziile care vor fi introduse, întrucât mulţi dintre ei nu vor da dovadă de mai multă înţelepciune. Atât de tare se vor îndepărta de Mine încât vor accepta cu uşurinţă astfel de schimbări. Va fi mult mai uşor pentru cei cu puţină credinţă să accepte cuvântul celor care cer reforma, decât să rămână statornici Cuvântului lui Dumnezeu.
Apelul pentru primele schimbări se va face în curând. Cu o dulceaţă liniştitoare şi o discuţie pasională despre nevoia de a crea o lume unită – de a manifesta iubire şi toleranţă faţă de toţi – veţi fi induşi în cea mai mare eroare. Mulţi vor fi şocaţi văzând cât de repede va părea să îmbrăţişeze Biserica Mea lumea laică. Mulţi vor fi captivaţi de felul în care diferite religii, păgânii şi ereticii se vor lupta să se alăture acestei noi biserici caritabile, unice în lume. Vor spune: „În sfârşit, o biserică tolerantă care şi-a întins braţele spre toţi”. De acum nu le va mai fi ruşine să manifeste neascultare faţă de Dumnezeu. În schimb, vor proclama cu trufie că păcatele lor nenorocite nu numai că sunt acceptabile în Ochii lui Dumnezeu, ci că deja nu vor mai fi consideraţi deloc păcătoşi. Acest lucru va crea o mare bucurie pretutindeni.
 
Pentru prima dată în istorie, cei care induc  în eroare Biserica Mea vor fi iubiţi, adoraţi şi teoretic nicio critică nu se va aduce la adresa lor.
 
Cea mai mare erezie, de la moartea Mea pe Cruce încoace, va devora acum Biserica Mea de pe pământ. Vor umple Bisericile Mele cu simboluri păgâne insultătoare iar Eu nu voi mai fi văzut nicăieri. Şi, în timp ce ei umplu clădirile pe care le-au construit ca să Mă adore pe Mine, Biserica Mea Adevărată alcătuită din cei care rămân fideli Adevărului va deveni singurul Templu Adevărat al lui Dumnezeu, întrucât aceştia nu vor accepta niciodată desacralizarea Trupului Meu. Credinţa lor le va permite să răspândească Evangheliile şi să păstreze aprinsă Flacăra Duhului Sfânt.
Al vostru Iisus

Mama Salvării: Când o misiune care pretinde că rosteşte cuvântul lui Dumnezeu este falsă, niciun pic de ură nu se va manifesta împotriva ei 

Vineri, 8 noiembrie 2013, 12:09
Dragii mei copii, dat fiind că sunteţi micuţii preţuiţi ai lui Dumnezeu, voi nu trebuie să îngăduiţi niciodată ca neînţelegerile voastre să se transforme în ură faţă de ceilalţi. Cel rău provoacă o suferinţă teribilă răspăndindu-şi infestarea sa rea printre voi şi mai ales împotriva vizionarilor şi profeţilor aleşi ai lui Dumnezeu.

Când Dumnezeu este prezent într-o Misiune consimţită de El pe Pământ pentru a salva suflete, satana o va ataca întotdeauna. Îi veţi recunoaşte pe adevăraţii profeţi ai lui Dumnezeu prin faptul că sunt supuși persecuţiei şi urii din partea altora. Îi veţi recunoaşte prin faptul că misiunile lor vor fi respinse în mod public şi prin lucrurile pline de cruzime pe care alţii le vor săvârşi faţă de ei. 

Când o misiune care pretinde că rosteşte Cuvântul lui Dumnezeu este falsă, nici un pic de ură nu se va manifesta împotriva ei, aceasta pentru că satana nu-I va ataca niciodată în public pe cei pe care el îi înşală. Atunci când Fiul meu se face cunoscut, El va fi întotdeauna ponegrit, din cauza păcatului care îl separă pe om de Dumnezeu. Când Fiul Meu a trăit pe Pământ, urlau la El oriunde ar fi mers. L-au blestemat şi au aruncat cu pietre după El şi după discipolii Săi. Şi, în vreme ce despre El spuneau că este un impostor, ei se linguşeau pe lângă numeroşii profeţi falşi care încercau să concureze cu El. La fel se va întâmpla acum, când El întreprinde o ultimă călătorie pentru a-i strânge laolaltă pe toţi cei care rămân în El şi cu El. El îi va uni pe toţi cei care trăiesc după Învăţăturile Sale şi care rămân slujitori adevăraţi şi umili. Apoi, cu ajutorul Rămăşiţei Bisericii Sale, El va continua lupta pâna la capăt pentru a salva cât mai multe suflete, inclusiv sufletele duşmanilor Săi şi ale acelora care refuză să-L accepte.

Dacă Îl iubiţi pe Fiul meu, nu trebuie să-L răniţi niciodată urându-vă unii pe alţii. Fiul Meu v-a spus că nu puteţi rămâne în unire cu El dacă aveţi ură în inima voastră.

Rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă ca voi, toţi cei care vă declaraţi creştini, să urmaţi exemplul Fiului meu.

Mama voastră iubită
Mama Salvării

============================
=========================
COMENTARIU

” Nu dispreţuiţi profeţiile, dar cercetaţi toate: păstraţi tot ceea ce este bun!Feriţi-vă de orice fel de rău!”

Nimeni nu este obligat sa creada aceste mesaje  de avertizment.cercetati,chibzuiti,discerneti ,proba adevarului va fi curand cunoscuta DACA cele spuse se vor intampla.Pana atunci trebuie sa ne pregatim prin maturisirea pacatelor Impartasire cu Trupul si Sangele Matuitorului si o viata dupa voia Lui Dumnezeu fiecare dupa puterea sa.Aceasta este pregatirea care trebuie sa o facem pentru mantuirea noastra .

Vederea Luminii dumnezeieşti

Monahul care L-a văzut pe Dumnezeu – SOFRONIE SAHAROV

Monahul care L-a văzut pe Dumnezeu - SOFRONIE SAHAROV

Părintele Sofronie Saharov este unul din puţinii monahi care au ajuns la vederea Luminii dumnezeieşti încă din această viaţă. A primit darul încă din tinereţe şi s-a bucurat de el până la moartea sa, de la care se împlinesc 20 de ani. Cărţile în care îşi descrie experienţele spirituale s-au tradus în 16 limbi şi sunt un leac pentru cei chinuiţi de deznădejdeÎntunericul nefiinţei

Pensula alunecă încet, încercând să prindă ameste­cul de paloare şi străvezime al cerului. O dată şi încă o dată, perii penelului se cufundă în pata de culoare de pe şevalet şi apoi se pre­ling uşor pe pânza viitorului tablou. Afară e senin, iar Serghei se căzneşte de câteva ore cu un peisaj. Îl va expune poate în toamna asta, în Franţa, la Salon de Tuileries. Sau poate că nu… Poate că îl va lăsa să zacă în atelier, mulţumit doar că a reuşit, încă o dată, să prindă ceva din frumuseţea acestei lumi. O frumuseţe care se reflectă aici, dar care vine de altundeva, de dincolo…
Serghei pentru asta pictează. Ca să prindă nevăzutul în culori şi să-şi li­niştească sufletul. Se foloseşte de artă ca să iasă prin ea în afara lumii, să îi uşureze plutirea. Căci, privind atent un colţ de natură, contemplându-i neînce­tata unduire, o boare de frumuseţe gin­gaşă îi cuprinde, uneori, inima. Une­ori… Pentru clipele acelea, când pre­sim­te sub faldurile materiei orbitoarea prezenţă a Absolutului, este în stare să facă orice. Pentru că doar aşa poate birui prăbuşirea lăuntrică care îl macină încă din adolescenţă.
Serghei Saharov a venit pe lume în Rusia, într-o fa­milie înstărită, pe 30 septembrie 1896. Nu a fost un copil ca toţi ceilalţi. Din primii ani se zămislise în inima lui o stranie cunoaştere a nevăzutului. Încă de pe când era doar de o şchioapă obişnuia să petreacă nemişcat în rugăciune până la un ceas. Simţea în inimă un foc, o chemare către Hristos, pe care nu a urmat-o însă până la capăt, pentru că, în adolescenţă, l-a izbit „ca un ciocan în tâmplă” gândul că religia creştină şi Iisus nu-i sunt suficiente. Că Dumnezeul creştin e limitat, iar religia lui Iisus, un soi de reguli de bună purtare. Aşa că, în loc de rugăciune, a început să mediteze, iar lumea s-a topit din faţa ochilor lui.
Meditaţia orientală i-a revelat de­şertăciunea întregii existenţe uma­ne, împlântându-i în inimă un vier­me care l-a ros apoi ani în şir – „Oare sunt eu veşnic, ca orice alt om, sau vom coborî toţi în întu­nericul nefiinţei?”. Şi, în acele vre­muri, lumea întreagă chiar era ame­ninţată de întunericul nefiinţei. Oa­menii mureau în jurul lui Serghei cu sutele de mii. Erau anii primului război mondial, când Rusia s-a prins într-o bătălie de moarte, din care va ieşi slăbită şi va fi, în cele din urmă, pârjolită de focul roşu al revoluţiei bolşevice. Nu doar lăun­trul lui Serghei se năruia, ci întreaga sa lume. „Peste necuprinsele întin­deri ale ţării mele trecea un plug uriaş. Multe se prăbuşeau în jurul meu, dar prăbuşirea mea lăuntrică era mult mai intensă”.
Dar, fapt straniu, senzaţia aceasta lăuntrică, de deşertăciune profundă, i-a trezit în inimă un sentiment de compasiune faţă de întreaga omenire. Sub povara trăirilor lui întunecate, care-l apăsau ca o „masă de metal incandescent”, ajunge să simtă o milă fără mar­gini faţă de toţi semenii. „Când mă uitam la oameni, înainte de orice gând, îi vedeam sub stăpânirea morţii. Îi vedeam murind şi inima mi se umplea de compă­ti­mire”.
Hristos se chinuia să se nască în inima lui. O naş­tere cu dureri.

Lumina Sfintei Treimi

Monahul care L-a văzut pe Dumnezeu - SOFRONIE SAHAROVÎn anii cei de pe urmă

În 1921, într-o perioadă când Lenin le-a permis intelectualilor anticomunişti să părăsească ţara, crema culturii ruseşti va lua calea exilului. Cu ea va pleca şi tânărul pictor Serghei Saharov, care, după un periplu prin Italia şi Germania, se va stabili la Paris. Capitala Fran­ţei trecea atunci printr-o perioadă de mare eferves­cen­ţă culturală, iar proaspă­tul emigrant va profita din plin de ea. Se va impune de timpuriu în lumea picto­rilor parizieni, expunând la Salon d’Automne şi la Salon des Tuileries, re­zervate elitei. Are suc­ces, presa îl remarcă. Singură, pictura îi alina senzaţia de nimicnicie a existenţei. Pentru el, penelul era o cale de descoperire a supremei frumuseţi, un mod de a străpunge neantul. Prin peisajele sale se va strecura însă discret, ferme­că­toare şi irezistibilă, o Fiinţă care-l va lecui de deznă­dej­de şi de moarte. Definitiv. Iisus, cu mila sa neţărmurită, va îmbrăţişa drama tânărului pictor ars de dorul după Absolut.
S-a întâmplat în Sâmbăta Mare a Postului Paştelui, atunci când firea toată încremeneşte parcă în aşteptarea Învierii. Subit, năprasnic şi lin, ca Pavel pe drumul Da­mascului, Dumnezeu-Iubire i s-a descoperit lui Ser­ghei. L-a văzut aşa cum e – Lumină blândă şi iubitoare, infinită, necuprinsă, înlănţuind şi spaţiul, şi timpul, covârşind orice deznădejde, umplând cu vârf orice existenţă. Mai târziu, Serghei va descrie vederea Lu­minii Sfintei Treimi ca fiind neobişnuit de subţire, de lină. „Liniştită şi gingaşă, Ea atrage la sine inima şi mintea, în aşa fel că uiţi de pământ, fiind răpit în altă lume. Blândă, ea e totuşi mai puternică decât toate cele ce ne înconjoară. Se mai întâmplă că nu simţi mate­rialitatea: nici a ta, nici a realităţii înconjurătoa­re; şi pe tine te vezi tot ca o lumină. Angoasa face loc unei păci adânci”. Serghei a trăit trei zile şi trei nopţi în extaz. După aceea, încet, ca bătaia unei aripi de fluture, Lumina Sfântă s-a ridicat de pe sufletul său, în cea de a treia zi a Paştilor.
Mistuit de dorul Ei, a început de atunci o căutare care va ţine întreaga viaţă. Primise cel mai mare dar pe care îl poate primi omul pe pământ, unul de care sfinţii se învrednicesc doar după o viaţă întreagă de trudă şi rugi.
După aceasta, a jertfit totul. A abando­nat pictura şi lumea, luând drumul Munte­lui Athos, loc în care, de milenii, călugării se îndulcesc de contemplarea lui Dumne­zeu.

Peştera

Monahul care L-a văzut pe Dumnezeu - SOFRONIE SAHAROVPărintele Sofronie de vorbă cu un ucenic

O peşteră strâmtă, umedă şi rece. Un loc în care nu ai dori să stai mai mult de câteva clipe. Suntem în Karoulia, partea cea mai sălbatică a Sfântului Munte Athos, plină de grote ca nişte cuiburi de vulturi, cât să facă loc unui om. Aici nu vin mona­hii obişnuiţi. Doar sihaştrii decişi să pe­trea­că în tăcere şi singurătate, cufundaţi neîncetat în rugăciune. Menirea lor? Să spele păcatele întregii lumi, să se roage Domnului, pentru tot sufletul de sub cer. Ca să primeşti binecuvântarea stareţului mânăstirii pentru a vieţui aici trebuie să fii sporit în rugă, puternic în duh şi în trup, cu mintea limpede şi inima plină de pace.
Părintele Sofronie este aici de câteva luni. Au trecut mai bine de opt ani de când a venit în Athos. Aici, în muntele cel sfânt, şi-a întâlnit povăţui­torul, pe Siluan, un călugăr simplu, dar plin de Duh. A petrecut sub ascultarea lui până în anul 1938, când smeritul monah s-a mutat la Domnul. Între timp, a fost şi el tuns călugăr, primind nu­mele de Sofronie. Acum, multe mânăstiri se uită la el ca la un mare duhovnic. Dar el nu vrea să ştie de toate acestea. E pierdut întru Domnul.
Zile întregi stă prăbuşit pe stânca jilavă, fără să vadă faţă de om, fără să audă nimic altceva decât ţipătul pescăruşilor şi mur­murul valurilor care rod talpa mun­telui. Abia dacă mănâncă, abia dacă respiră. Somnul nu se lipeşte de el cu zilele. Trupul îi este aici, pe pământ, ca mort, dar duhul hălăduieşte liber, la izvoa­rele Luminii. Pentru ele, pentru fântânile din care izvorăşte harul, a venit în peştera aceasta din Ka­roulia. Ştie că va trebui să stră­bată drum lung, să iasă din lumea aceasta materială, pentru a urca până în sânul Sfintei Treimi. Şi acolo, cufundat în nesfârşita Iu­bi­re, să stea aninat între pământ şi cer. Dar sufletul lui e în acelaşi timp conştient de toa­tă durerea omului. Prin inima părintelui Sofronie tre­ceau deznădejdile semenilor săi, spaimele şi suferin­ţe­le celor din lume, toată întunecimea, tot răul care curge de la căderea lui Adam încoace. Dincolo de marginile liniştite ale Athosului, un alt război mondial, al doilea, sfâşia lumea, răpind mii de vieţi. Iar părintele era chiar în mijlocul lui, căci Iubirea dumnezeiască îi lărgise baierele inimii, făcând să încapă în ea întreaga umani­tate. Cu simţurile interioare ascuţite de har, el percepea orice dramă a omului ca fiind a lui proprie. Şi se ruga pentru orice păcat, ca şi cum l-ar fi făcut el însuşi.
De nenumărate ori, lua asupra sa răul lumii şi se cufunda cu el în Lumina lui Dum­nezeu, ieşind de acolo spălat, pri­me­nit. Era ca şi cum ar fi murit pentru oameni şi ar fi înviat de tot atâtea ori, tre­când prin nenu­mă­rate vieţi, sufe­rind pentru nenu­mă­raţi semeni. Iubire ca a lui Hris­tos, iu­bire de Hristos. Şi, în clipele ace­lea, când Domnul îl răpea la Sine, când inima i se cu­funda ne­stin­gherită în apa harului, nu mai ştia unde înce­pe el şi unde se termină Dumne­zeu. „Când Lu­mina cea neatinsă ne cuprinde din afară şi pătrunde înlăuntrul sufletului nos­tru, atunci şi noi devenim nişte fiinţe în afară de vreme”.

Prima mânăstire ortodoxă din Anglia

Monahul care L-a văzut pe Dumnezeu - SOFRONIE SAHAROVLa plimbare

Domnul nu putea ţine ascuns un aşa slujitor al Său. Treptat, călu­gării din mânăstirile athonite, cu simţurile lor lăuntrice atât de ascuţite, au ajuns să înţeleagă sfin­ţenia călugărului sihastru din Ka­roulia. Vor veni la el, rugându-l să-i povăţuiască. Iar părintele So­fronie va accepta. Aşa a ajuns ca multe mânăstiri şi schituri să îl aibă de călăuză duhovnicească. Dar efortul depus în spovadă şi rugăciune îi va frânge trupul. Peş­tera îl supsese deja de orice vlagă. Va ieşi din Muntele Sfânt pentru a se trata la un spital din Paris. Tre­cut printr-o operaţie chinui­toare, va vedea cum, în spatele său, Athosul îl refuză. În lume începea Războiul Rece, iar ruşii nu mai erau bine văzuţi pe pă­mântul Greciei.
La Paris, unde slujeşte la un azil de bătrâni, se strâng în jurul lui ucenici din toate neamurile şi credin­ţele. Îl caută artişti şi teologi, oameni de lume şi mo­nahi îmbunătăţiţi, ortodocşi fervenţi, dar şi budişti, practicanţi ai misticilor orientale sau teozofi. Părintele Sofronie va revărsa peste ei toată dragostea pe care o adunase în anii de rugăciune. Cei care i-au devenit atunci ucenici mărturisesc că uluia pe toată lumea prin delicateţea cu care se apropia de oameni. Niciodată nu mustra, nu certa, nu găsea cuvinte aspre. Preţuia liber­tatea omului ca pe cel mai sfânt lucru de pe pământ. Şi socotea că nu trebuie să forţeze nici măcar convertirea la ortodoxie. De aceea, atunci când te întâlnea, nici nu te întreba ce religie ai şi în ce crezi. Voia să ştie doar cum te poate ajuta. Aşa a vindecat pe toţi deznădăj­duiţii acestui veac. „Prefer să sufăr, să iau crucea, ca toţi ceilalţi să fie fericiţi”, avea să spună.
Cu timpul, cercul uceni­ci­lor va creşte, mulţi dorind să se călugă­rească. Au găsit un loc de mânăstire tocmai în Anglia, într-o casă parohială pe care nu o mai folosea ni­meni. Aşa că s-au mutat la Essex, în 1959, într-o sărăcie lucie. Dar focul dragostei părintelui Sofronie covârşea toate lipsurile. Pentru dânsul, nimic nu era mai important decât iubirea de aproapele. „A­proa­pele vostru este mân­tuirea voas­tră”, obişnuia să le spună ucenicilor.

Monahul care L-a văzut pe Dumnezeu - SOFRONIE SAHAROVMânăstirea ortodoxă din Essex, Anglia

Curând, se strâng sub po­văţuirea sa monahi din toate colţurile pământului – greci, ruşi, englezi, francezi, finlan­dezi şi chiar un român, părintele Rafail Noica. Cărţile i se traduc în multe limbi, iar pelerinii vin şi ei de pre­tutindeni. Aşa că părintele Sofronie, cu o îndrăzneală care este doar a sfinţilor, înlocuieşte slujbele bisericii, pe care nu le-ar fi putut celebra într-o aşa diversitate etnică, cu rugăciunea lui Iisus.
Era neconvenţional şi plin de umor cu toţi cei care-l căutau, arzând să-i aducă la cunoaşterea lui Dumne­zeu. „Primul lucru care te izbea la părintele Sofronie era o căldură pe care nu o simţisem până atunci nică­ieri, nicicând în viaţa mea. Era un simţământ de liber­tate, dar nu ştiam, nu înţelegeam de ce mă simt aşa liber, în prezenţa lui”, îşi amin­teşte un ucenic.
Se revarsă literalmente, pri­mind pelerini, spovedind, scriind, până în 1993. În ultimii ani, tre­buia să fie purtat pe sus. Şi totuşi, venea din chilia lui, iar cei care l-au ascultat mărturiseau că, atunci când le vorbea, trupul său părea că întinereşte, străpuns de puterea iubirii lui Dumnezeu. A ştiut dinainte când va muri şi i-a rugat pe ucenici să-i pregătească groapa. Autorităţile engleze nu au fost însă de acord. Mânăstirea trebuia să amenajeze un cavou subteran. De cimitir nu putea fi vorba. Şi, în timp ce i se gătea mor­mântul, ucenicii l-au asigurat că până pe 12 iulie totul va fi gata. „Şi eu sunt gata!”, le-a spus ma­rele stareţ şi a plecat la Domnul, pe 11 iulie.
Înainte de înmormântare, pe când era încă pe catafalc, doi creş­tini au venit tocmai din Cipru cu copilul lor grav bolnav. Avea o tumoră pe creier şi urma să fie operat în câteva zile. Nădăjduiau în binecuvântarea părintelui So­fronie, veniseră până în Anglia, gândind că-l vor găsi în viaţă. L-au aflat mort, dar au atins, to­tuşi, copilaşul, de trupul său. Când, peste câteva zile, băieţelul a fost operat, medicii au constatat uluiţi că tumora dispăruse. Părin­tele Sofronie îşi începea vinde­cările de dincolo de mormânt. Şi-i va tămădui pe mulţi, mai ales pe occidentalii chinuiţi de deznădej­de,

Monahul care L-a văzut pe Dumnezeu - SOFRONIE SAHAROVSfânt încă din viaţă

stare care l-a apăsat şi pe el ani la rând şi care macină cumplit lumea civilizată. Iar leacul ei nu este decât Dumnezeul iubirii. Pe care părintele Sofronie l-a cunoscut faţă către faţă.

Sfaturi şi rugăciuni ale părintelui Sofronie Saharov

„Orice dar adevărat nu este altceva decât o flacără de iubire”.
„Dacă vrei să vezi un sfânt, uită-te în oglindă. Crezi că nu este sfânt ce vezi acolo? Este un sfânt în fa­cere…”.
„Iubirea lui Hristos este un foc dătător de viaţă, aruncat din cer pe pământ, odată cu venirea Fiului lui Dumnezeu”.
„Iubirea lui Hristos este cea mai sigură garanţie a Învierii”.

SURSA

Rugaciuni pentru vremuri grele

Rugă pentru drumul Crucii Neamului

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce priveşti faţa pământului de la o margine la alta şi eşti mai presus de vremuri şi de hotare, ştii că, dintre seminţiile pământului, noi, neamul românesc, am trăit totdeauna cu nădejde tare în purtarea Ta de grijă, cea bună şi părintească şi sub oblăduirea Sfintei Tale Biserici, care „scăpare s-a făcut nouă, din neam în neam”.
Doamne, celor ce vor să Te urmeze şi să se mântuiască, le-ai zis: „Cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze”. Şi iarăşi ai zis: „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi vă învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima”.
Doamne al izbăvirilor, Crucea Neamului nostru românesc a fost şi este grea, şi-a apăsat pe umerii tuturor, din generaţie în generaţie.
Acum, însă, greutatea ei, este mai apăsătoare, pentru că ne-a slăbit credinţa şi rugaciunea către Tine. Vrăjmaşii Sfintei Cruci ne-au ţinut departe de Tine, Dumnezeul nostru, atâta vreme.
Nu lăsa, Doamne, ca poporul nostru să piară. Căci, iată, sărăcia se strecoară ca hoţul în case şi în suflete; bolile şi suferinţele sunt mari, iar banii puţini, ca să le poată alina. S-au tulburat minţile oamenilor şi s-au vrăjmăşit sufletele. Fraţii se luptă între ei pentru pulbere şi vânt; copiii şi-au părăsit părinţii la vreme de neputinţă şi de nevoie; mamele au făcut din spitale, adevărate abatoare pentru pruncii lor nenăscuţi; Cain – ucigaşul – umblă în voie ziua şi noaptea, uneltind şi răcnind ca un leu, căutând să-l înghită pe Abel; păcatele celor din Sodoma şi Gomora le întălnim prea des. E grea Crucea Neamului, Doamne, e grea ca plumbul.
Au dus-o strămoşii şi moşii noştri. Au dus-o părinţii noştri, aşa cum au putut. S-au poticnit sub povara ei, la vremea lor, pe drumuri neştiute, în morminte fără cruce, în Siberii fără nume. Au dat tribut de viaţă şi de sânge în războaiele ce ne-au cotropit, dar au dus-o.
Acum a venit răndul tinerilor. Dar umerii lor sunt cruzi şi neputincioşi. Hrana le-a fost furată, copilaria tristă şi falsificată, grijile şi lipsurile i-au luat de timpuriu. Noi nu-i putem ajuta, căci ne-am pervertit sufletele şi gândurile.
Doamne, Tu eşti Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Numai Tu îi poţi ajuta să ducă Crucea Neamului. Şi pe Tine Te-a ajutat un prieten, ca să duci Crucea păcatelor noastre, pe drumul Golgotei, când erai spre prăbuşire. Iisuse Hristoase, Mântuitorule, ajută pe tinerii noştri să ducă Crucea, fără să se poticnească. Fă-le, Doamne, Crucea uşoară şi calea netedă. Întinde mâna Ta şi îi sprijină cât o fi drumul de lung. Fii cu pruncii, cu copiii şi cu tinerii noştri, care duc sau vor veni la rând să ducă Crucea Neamului. De acum şi până la sfârşitul veacurilor.
Amin.

Rugăciune pentru pacea sufletului şi pentru lume

Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce eşti izvorul vieţii şi al păcii în cer şi pe pământ, revarsă harul păcii Tale în lume, în familii, în inimile tuturor oamenilor şi cu osebire, în inimile celor ce Te mărturisim şi ne închinăm Ţie. Stinge neîntelegerile şi războaiele din lume. Linişteste ţara noastră şi lumea întreagă. Mângâie inimile întristate. Dă ajutorul Tău celor năpăstuiţi. Scoate-i din tot necazul şi toarnă pacea Duhului Sfânt în inimile noastre.
Suntem tulburaţi pentru că nu te-am ascultat nici în rai, nu ascultăm şi nu împlinim Voia Ta, Doamne, nici pe pământ. Suntem îngrijoraţi pentru că ne cheltuim fără pocăinţă, fără îndreptare zilele vieţii noastre. Suntem trişti că n-am făcut cele ce am făgăduit şi ne mustră conştiinţa pentru timpul pierdut.
Ajută-ne, Tată ceresc, să punem început bun prin Duhul Tău cel Sfânt! Ajută-ne, Mântuitorule bun, să păzim cuvântul Evangheliei Tale. Ajută-ne, Prea Sfinte Duhule, să începem o viaţă nouă de rugăciune, de smerenie, de evlavie creştină, de curaţie, de slujire în iubire a vieţii şi a semenilor, ca să ajungem la liniştirea simţirilor şi la pacea inimii, atât de dorită, dat atât de greu dobândită.
Dăruieşte-ne pacea Ta care covârşeşte toată mintea, ca să ne bucurăm de viaţă, ca să nu mai plângem în suferinţă, ca să nu ne mai temem de moarte. Cu ajutorul Tău cel atotputernic să biruim ispitele diavolului şi să dobândim de la Tine tăria statorniciei în bine şi în virtute. Pentru că în inima în care odihneşti Tu, Doamne, nu mai este frică, nici neorânduială, ci neîncetată rugăciune şi mângâierea Duhului Sfânt şi viaţă fără de moarte, din care împărtăşeşte-ne şi pe noi toţi.
Că Tu eşti izvorul păcii şi Mântuitorul sufletelor noastre şi Ţie mărire înălţăm împreună Tatălui şi Sfântului Duh.
Amin.

DESPRE SMERENIE

DESPRE SMERENIE
– dialog cu Parintele Arsenie Papacioc

Ce se întelege prin smerenie si care sunt dezastrele mândriei?

– Smerenia este arta care te trimite la tine, să stai cu tine, smerit în tine. Procesul care a rânduit întreaga stare de lucruri, soarta întregii creatii a lui Dumnezeu si care a fost făcut printr-un act de mare smerenie, înfricosându-se îngerii si toate puterile ceresti, este întruparea Mântuitorului. Sigur, Dumnezeu fiind, vă închipuiti ce pogoră mânt, dincolo de orice putere de întelegere, a făcut, pentru a lua chip de om.

Actul ăsta era necesar să se facă, pentru că, printr-un act de mândrie nesăbuit, Lucifer a pretins că este Dumnezeu, că ar fi vrut să fie Dumnezeu. Si numai prin două cuvinte: „Eu sunt…” – atât a zis satana. Ar fi vrut să zică: Eu sunt Cel Ce sunt, adică Dumnezeu. Dar a căzut. Si vă închipuiti, s-a pedepsit în forma cea mai grozavă si mai cumplită. Că spune într-un loc: „Dacă ai vedea un drac în adevărata lui urâciune, n-ai putea rezista să nu mori”. Se mai spune despre o sfântă, Ecaterina, că a văzut un drac, dar nu în adevărata lui urâciune. Si a preferat să meargă toată viata pe jar, numai să nu mai vadă. Vă închipuiti, atât e de grozav si de urât. Lumea îsi închipuie că acolo, în suferinte, în iad, va fi tot o conjunctură posibilă, dialogală, nu-stiu-ce. Nu! Una dintre marile suferinte de acolo este si vederea dracilor!

Deci a fost necesar ca Mântuitorul să se smerească. Pentru că smerenia este singura fortă care poate elibera orice suflet si orice popor, în toată creatia lui Dumnezeu. Bunăoară, noi, ca să putem fi alături de Hristos, trebuie să purtăm aceiasi identitate. Dacă El s-a smerit, El, Care a făcut cerul si pământul si Care a făcut tot ce există, sigur că creatia Lui va trebui să stea la dispozitia Lui, smerită.

Un crestin cu viată bună, a bătut la usa Mântuitorului să-i deschidă. Si a întrebat: „Cine este acolo?” „Un crestin iubitor al Tău”. „Nu se poate. Nu esti pregătit. Nu-ti deschid!” îngrijorat, foarte îngrijorat, si-a dat seama de ce. Pentru că el trăise o viată crestină cum a stiut el. Trebuie să fac o paranteză: smerenia s-a cam rationalizat. A trecut într-un fel de obicei speculat, după cum se spune: „E smerit, mândruletul!” S-a frământat el: „Care ar putea să fie motivul pentru care nu mi-a deschis?” Si, frământându-se, a intrat într-o smerenie autentică, căci nu e usor să te frământi când nu te primeste Hristos, mai ales pentru un om care crede si trăieste în Hristos, cu nădejdea vesniciei alături de Hristos. Si s-a dus smerit si a bătut la usă. „Cine este acolo?” „Tu esti”, a zis credinciosul. Mântuitorul i-a răspuns: „Dacă tu esti Eu, intră!” Avea aceiasi identitate cu El! Cum spune Sfântul Simeon: „Dumnezeu se adună cu dumnezeii, după har”.

Ce este falsa smerenie si cum o deosebim de adevărata smerenie?

– De fapt, trebuie să stim toti că niciodată un om smerit nu se vede smerit. Nu se vede, pentru că n-ar mai fi smerit. Precum spune un sfânt părinte în Pateric: „Ce este smerenia, părinte?” „A te vedea pe tine sub toată făptura, fiule”. Făptură e si viermele, faptură e si câinele. Cum ar putea fi fiinta asta ratională sub toată făptura? Pentru că si viermele si oricare fiintă stiu precis ce vor: vor să trăiască. în sensul acesta se zbate, se încovoaie să ajungă existenta vietii. Biologic, că e vierme.

„Fiti întelepti ca serpii”, spune Mântuitorul, „si blânzi ca porumbeii”. De ce întelept ca sarpele, care-i atât de odios între fiare, între animale? Pentru că sarpele îsi fereste capul. Să nu-1 lovesti la cap, că moare. Dacă îl lovesti oriunde, nu piere. Si capul nostru e Hristos. Trebuie, cu orice chip, identificat cu El si ferit Hristos, să nu cumva să sufere Hristos, Care a spus: „Fără de mine nu puteti face nimic!”

Lumea, la astfel de cuvinte, după mii de ani, cerbicoasă, consideră că aceste cuvinte din Scriptură au fost când au fost. La anul 419 s-a tinut un Sinod local la Cartagina si printre alte teme care s-au discutat a fost si problema aceasta: grija Bisericii la cele ce a spus Hristos, stiind că tot ce a spus Hristos e adevărat. La canonul 184 spune asa: „Dacă totusi zici că poti ceva fără Hristos, anatema să fii!” Adică, mai mult decât blestemat.

Cum putem lupta împotriva mândriei?

– Nu poti, decât dacă te smeresti. Adică ti-a dat o palmă, iar tu, din smerenie, dai si obrazul celălalt. Acum nu-i usor să dai si obrazul celălalt, dar este posibil. Pentru că nu e o utopie, nimic nu este neîmplinibil din ce a spus Hristos. A spus un lucru care se poate face. Dar nu a biruit cel care a lovit, ci cel care a primit cu plăcere, cu bucurie. Pentru că ar fi suferit, dacă se putea, chiar pentru Hristos. Bucuria suferintelor noastre din închisori si din lanturi era tocmai asta, că ni s-a dat prilejul să suferim pentru Hristos! Nu eram noi cei înfrânti, care primeam lovituri. Au fost înfrânti cei care ne-au lovit.

Comparând toate religiile lumii, care a fost conceptia lor de mântuire? Se constată că toti doreau să scape de suferintă. Hristos zice: „Nu! Numai prin suferintă puteti scăpa de suferintă!”; pentru că Mântuitorul a făcut atât de multe fapte mari: dreptate, învătături etc. Să măsurăm cu 90 de grade un unghi. Mai mult: a înviat mortii si multe altele. Se facem unghiul de 180 de grade. Dar n-a mântuit lumea prin asta.

Misiunea Mântuitorului a fost tocmai asta, să mântuie lumea prin suferintă. S-a răstignit pentru noi si atunci unghiul a devenit de 360 de grade, desăvârsit. Adică, atunci a fost biruit satana. Mântuitorul era pe Cruce si se văita satana. De aceea Crucea este atât de puternică împotriva duhurilor rele, pentru că se zice: „în numele Tatălui (Care înseamnă toată înăltimea) si al Fiului (toată adâncimea) si al Sfântului Duh (toată lătimea)”. Adică se evocă Sfânta Treime. Si s-a constatat că fuge dracul de Cruce!

Deci, prin suferintâ s-a biruit satana. Diferenta între dramă si tragedie e că în dramă eroii biruiesc, în tragedie eroii sunt înfrânti. Noi nu avem tragedii. Avem numai drame. Eroii nostri au biruit, toti! Dovada este că Mântuitorul, Care este de-a dreapta Tatălui, a zis: „Vi s-a dat toată puterea, în cer si pe pământ”. Si a mai zis ceva care ne priveste direct: „îndrăzniti! Eu am biruit lumea!” Cine a biruit? Satana? Cine a biruit? Cei care au lovit? Cei care L-au răstignit?

De aceea, suferinta aduce foarte multă smerenie. Numai atât: să se facă pentru marele Adevăr. Pentru Hristos. Că noi cerem harul lui Dumnezeu. Fără harul lui Dumnezeu nu se poate nimic, pentru că zice Hristos: „Fără de Mine nu veti putea face nimic”.

El e tulpina, noi suntem mlăditele. Nu pot, nici mlădita, nici mugurii, nici frunzele, fără vită.

Si atunci, din momentul din care nu putem face nimic fără puterea lui Dumnezeu, cerem harurile Lui ca să putem face. Dar Dumnezeu nu dă harul ca la un milog. îti dă ca să te ridici, să rupi din tine pentru altii, să-ti pui viata interioară la punct, să gândesti frumos, să stii să suferi pentru adevăr! Si chiar pentru fratele tău.

Atunci harurile vin din abundentă. Să stii să ceri, dar nu cu o mână întinsă, tigănească!

Cum putem căpăta smerita smerenie si care sunt roadele ei?

– Hai să vă spun, ca să mă întelegeti, ca să nu vorbim si noi, rationalizând-o. Smerita smerenie. Despre asta vorbim. Si, din momentul în care smerita smerenie se adânceste cât mai mult, trăiesti cât mai mult într-o stare de plăcere, de bucurie, de eliberare; iar toate aceste lucruri vin fără să se vadă si fără să se discute. Te ajuti pe tine si pe toti ai tăi, care nu mai sunt în lumea aceasta. Atunci nu mai esti un ins. Esti un univers, un microcosmos, în care se oglindeste un macrocosmos, adică o lume întreagă, dacă trăiesti aceste lucruri.

Trei lucruri cere Dumnezeu de la noi, si ne cere cu ardoare: umilintă, umilintă, umilintă! Si „lăsati-Mă pe Mine mai departe!” Fără însă să renuntăm la treburile care ne aduc pâinea cea de toate zilele. Dar peste tot în inima mea să fie prezent Hristos!

Iată, bunăoară, se pun probleme în lumea nevoitorilor, în lumea trăitorilor, probleme de mântuire, de existentă duhovnicească. Nu prea sunt pentru o mare nevointă. Sunt mai mult pentru o mare trezvie! 0 permanentă; o vibratie continuă. Această figură de stil nemaipomenită a pus îngerii în miscare si ei au apărut, în fel si fel, cu multă smerenie, slujind pe oamenii acestia smeriti. Da. Sunt mai mult pentru o stare de trezvie continuă.

Starea de mândrie e stare drăcească, absolut diavolească. Mică sau mare. Si nu trebuie să ne crutăm nici cea mai mică greseală. Nu trebuie să ne temem, dacă se greseste. Nici o nenorocire nu înseamnă ceva. Nimic nu este pierdut, atâta vreme cât credinta este în picioare, cât sufletul nu abdică si capul se ridică din nou! Adică există putinta de iertare, dar, cum spun, să o ai ca un viteaz, ca un erou al lui Hristos si numai al lui Hristos, oriunde ai fi.

Starea de nevointă nu este rea si n-avem dreptul să desfiintăm lucrul acesta. Dar nu numai starea de nevointă. Sau nu trebuie apăsat numai pe nevointă, ci mai mult pe starea de vibratie, de prezentă si unire a inimii tale cu inima lui Dumnezeu, prin diferite rugăciuni. Dacă se poate, „Doamne lisuse…”.

– Părinte, dacă prin suferintă ajungem la o adevărată smerenie, trebuie cumva să ne aruncăm singuri în ispită?

– Nici nu se pune bine problema. „Trebuie să mă agăt de o sfoară, să-mi dau drumul jos, să văd cum e cu piciorul rupt”. Avem des necazuri pentru că dumneavoastră trebuie să mai stiti si un lucru: dacă ati sti câtă râvnă pune satana ca să ne întrerupă de la lucrarea noastră duhovnicească, de la orice rugăciune nu ati mai pune asa problema!

Orice crestin e atacat, si vă spun, ca duhovnic nam întâlnit să nu-mi spună: „Părinte, sunt atacat la rugăciune, am gânduri împrăstiate etc”. Ne atacă diavolul, ne luptă el împotrivă. Dar nu trebuie să dăm atentie. Este o mare greseală să se stea de vorbă cu satana. Nu se stă de vorbă cu el. Se stă de vorbă numai cu Dumnezeu, dacă vrei să-1 gonesti. Zi „Doamne lisuse…” si stai de vorbă cu Dumnezeu. Puterea numelui îl goneste. Chiar dacă te apasă atunci, chiar dacă te luptă. Se întâmplă uneori, de ia patul cu tine în sus. Nu te apuca să blestemi.

Asta-i o greseală. Lui îi convine dialogul, că îl recunosti. Dar asa, prin rugăciune,îl ignori. Stai de vorbă cu Dumnezeu atunci când esti atacat. Si atunci, sigur că el – am spus de mai multe ori – a învătat foarte multă lume să se mântuiască.

Unde se află călugării fată de mireni pe scara trăirii smereniei?

– Eu vă spun că există o mare diferentă, si ca să fiu conciliant, monah înseamn㠄crestin bun”. Dar nu-i numai atât, dacă apuci să trăiesti în mânăstire. Apucasem să vă spun că rugăciuni faci si acasă; faci multe, dar nu se face acest mare lucru care caracterizează această cruce a călugărului: tăierea voii. Să nu faci ceea ce vrei tu. Să faci ceea ce-ti spune altul. Si atunci, tu, în felul acesta tăindu-ti voia – căci Dumnezeu ne-a creat cu vointă liberă, ratiune si afecte -, aici trebuie să-ti tai vointa liberă. Ne trezim luptându-ne cu Dumnezeu. Si trebuie să-L înfrângem. Dar în sensul că îi place foarte mult înfrângerea aceasta. Pentru că noi ne desfiintăm. Ne smerim.

Intr-o mânăstire era un staret care stia să dea cununi. Si era un părinte bătrân – Sfântul loan Scărarul consemnează lucrul ăsta -, de 50 de ani, ca vârstă. Si-l trimitea undeva. Si când se ducea acolo, îl fugărea: „Ce cauti aici? Du-te acolo, unde te-am trimis!” Si uite asa îl freca. Si-l întreabă sfântul: „Nu te smintesti?” „Nu, părinte Când am venit aici mi-au spus ăstia că mă încearcă 30 de ani. Si am numai 15″. La 17 ani de nevointă din aceasta, de tăierea voii, a murit. Dar la moarte a zis asa: „Multumesc lui Dumnezeu si vouă ca prin tăierea voii mi-ati mântuit sufletul!”

E foarte frumos. Nu se potriveste cu ce e în lume. Pe urmă, dragii mei, mi se pare că nici o adunare de cuvinte filosofice nu poate explica călugăria. Există, si am spus de multe ori în mânăstire asa de importante lucruri, încât s-a vorbit prea putin despre ele, si prea putini le-au atins. E o trăire continuă. Căci spune Mântuitorul: „Vrei să fii desăvârsit? Ia crucea si urmează-Mi Mie!” Aceasta e crucea pe care trebuie să o iei: să-ti tai voia si să asculti. Si, fratilor, stiti ce înseamnă cruce: Să duci ce nu-ti convine. Asta înseamnă.

Uneori aproape că nu poti.

– Nu se pune problema: „Nu pot”. Duci până cazi! Nu se pune problema. Dar să stiti că s-au putut face, dincolo de închipuirea omenească multe minuni. I s-a spus unui frate: „Dă pietroiul ăla la o parte!” Dar asta era o chestie pentru 20 de insi. Si el, năduf, nu-stiu-ce, l-a dat la o parte că a zis părintele staret!”

Pentru că nu ne părăseste Dumnezeu, dacă neam dăruit Lui. Cum credeti dumneavoastră, că este El, Care e prezent în pasul fiecărui ins, chiar si al păgânilor? Dar la crestini, care zi si noapte se roagă în felul lor? Ii ajută, îi întăreste. Nu facem lucrul acesta, adică ascultările, cu aspect de exagerare, în mânăstiri. Dar la nivelul care există, treburile necesare să le facă cu dragoste, si e destul.

Pe un frate – în Pateric – l-a trimis, spune, să adune balegă uscată. Făceau focul cu ea, că erau săraci. „Păi, mă trimiti acolo unde e leoaica aia?” Că era o leoaică acolo. „Cum, zice, nu te duci pentru că e o leoaică acolo? Să mi-o aduci legată încoace!” Si s-a dus la ea. Leoaica, fugi! „Stai, că mi-a spus staretul să te leg!” Si a legat-o. Si o târa. Si când a văzut că chiar o aduce, a zis staretul, pentru smerenia lui: „De ce mi-ai adus căteaua asta? Dă-i dmmul, să n-o văd!” Si zice: „Da, dar eu am crezut că e leoaică”. Si, întradevăr, era leoaică.

Domnii mei, nu neglijati Scriptura! Există niste lucruri dincolo de închipuiri, care sunt niste realităti. Dacă spune Mântuitorul cuvintele cele mai de vârf ale Scripturii: „Vrei să fii desăvârsit? Ia crucea si urmează-Mi Mie!”

Cuvintele Mântuitorului: „Fericiti cei săraci cu duhul, căci acelora este împărătia cerurilor”, au legătură cu smerenia?

– Chiar despre ei vorbeste! Fericiti cei smeriti! Iar aceasta, pentru că, vă spun, identitatea e chiar cu Hristos. Căci El S-a smerit. Si se smereste continuu. Cine s-a smerit, este în identitate cu El. Ferice de el! E smerit; îsi vede de mersul vietii lui mai departe; este umilit de către toată lumea. Stiti dumneavoastră că acestea sunt valorile cele mai mari chiar si în mânăstire si în lume? Oamenii care duc o viată ascunsă, sufletească, duhovni cească, dar în rest, săracii, duc o viată de sărăcie.

Sfântul Dimitrie Basarabov, care este patronul Bucurestilor, a fost văcar, în satul Basarabov din Bulgaria. Si mergea înfăsurat cu cârpe la picioare căci nu avea încăltăminte. Si râdeau copiii de el. Copii neastâmpărati, mă rog. Si, într-o zi el, păzind vitele, a călcat pe un cuib de pasăre si a omorât puii, fără să vrea. Si, sigur, i-a părut foarte rău si si-a pedepsit piciorul ăla, să nu-l mai învelească nici cu cârpele alea. Vezi, câtă tărie câtă dorintă de a fi omul lui Dumnezeu? Era sărac cu duhul, dar era bogat cu sufletul la Dumnezeu.

Chiar acum am avut Evanghelia cu săracul Lazăr si bogatul. Vă închipuiti ce „fericire” era! Si omul acesta, Lazăr, suferea pentru Dumnezeu, dar nu cârtea. N-a fost suficientă numai suferinta: Nu cârtea! Pentru că lor, celor în suferintă Dum nezeu le dă harul să creadă, să fie ostasi ai lui Hristos.

Ai putinta, acolo unde vrei, dar nu poti să ajuti, să te rogi. Esti în tramvai si vezi un bătrân cersetor si n-ai ce să-i dai. Poti, totusi, să zici: „Doamne, miluieste-l si pe el!”

Asta-i situatia. Este o foarte mare greseală să nu dai si pentru altii. Că nu se rupe din tine nimic. Această milostenie ar putea să umple cerurile de mântuiti. Să stiti, milă e toată Scriptura. Milă e toată Scriptura! Ce greseală mare este,căci sunt atâtia oameni care, oricum, întind mâna. Fratilor să nu lăsati mână întinsă nici când vă dă, nici când vă cere.

Cam cum ati vedea legătura dintre nevointele trupului si smerenie?

– Fratilor, trupul nu trebuie condamnat. L-a făcut un mare mester si trebuie păstrat. Noi condamnăm împătimirea. Si nici nu punem problema iertării. Intâi punem problema vindecării. Iertarea vine de la sine. Deci, nu avem nimic cu trupul. Chiar dorim foarte mult să-l mentinem, ca să se poată mântui si el.

Uite, să vă spun un alt caz, fiind vorba de smerenie, chiar dacă iese din subiect, dar sa nu-l scăpăm din mână. Un frate a venit la mânăstire, cum obisnuieste lumea să spună, mai simplu. Nu e nimeni simplu, dacă a venit la mânăstire. A avut un Duh, care a lucrat si care ajuta atât de mult neamul omenesc. Si staretul i-a spus: „Ce cauti aici, la poartă?” „Am venit si eu aici, să mă fac călugăr”. „Aici sunt oameni smeriti. Tu nu vezi că esti mândru?” Iar el, săracul, nici nu stia ce-i aceea mândrie. Era foarte doritor. „Da, dar mă fac si eu călugăr”.

„Nu. Aici sunt oameni smeriti. Nu se poate. Tu esti mândru”. El, săracul, insista. Staretul zice: „Bine, stai aici la poartă si cine intră, să-i zici: ŤBinecuvântati-mă pe mine, că sunt mândruť. Si cine iese, să-i zici tot asa”. Si l-a tinut acolo sapte ani. Sapte ani. Ii dădea să mănânce, dar nu l-a făcut decât să se smerească. Iar el a fost sincer, că sincer venise la mânăstire, si i-a spus staretului: „Iertati-mă pe mine, că sunt mândru!” „Blago sloviti, că sunt mândru!” Asta era toată ascultarea. Si el o făcea cu toată inima. Si s-a sfintit.

Deci, repet, nu condamnăm trupul. Ii dăm ce-i trebuie. Insă nu lăsăm necondamnată nepătimirea trupului. Trupul nostru se împătimeste în fel de fel de păcate. Si atunci trebuie vindecat. Cu orice chip.

Un om care nu a cunoscut smerenia, dar vrea să se întoarcă la Dumnezeu, cum se poate întoarce? Ce trebuie să facă?

– Fratii mei, la Dumnezeu nu există un trecut rău, din momentul în care este un prezent bun. Te-a iertat si Dumnezeu. Dacă te-a iertat, te-a iertat definitiv. Numai să continui o viată bună ca să meriti într-un fel, cu harul lui Dumnezeu, această iertare. Nu se pune problema, e iertat. Avem atâtea cazuri. Avem pe Moise Arapul, care a fost tâlhar. Avem pe Varvar, care a fost tâlhar Si sunt sfinti. Dar si-au revenit, s-au căit amarnic. La Dumnezeu, dragii mei, dacă este inima smerită si înfrântă, mare e mila Lui.

Eu am fost – iertati-mă că vă fac o confidentă eram în pădure, în pustie, si am fost atacat de satana într-o formă foarte dură. Si încercam un act de smerenie în fata lui Dumnezeu, că „sunt nimic”… In sfârsit, mă fortam. Si-am fost eliberat Si am zis- citind din Vietile Sfintilor -, am strigat tare, fără să mă mai jenez, mă auzeau, poate lupii: Mare mai e un om smerit în fata lui Dumnezeu! M-am mcurajat foarte mult si am văzut că harul lui Dumnezeu m-a ajutat, căci eu n-am putut să mă măsor câtă smerenie am. Căci nu m-am putut vedea decât mai putin smerit decât toti oamenii de pe lumea asta.

Unii Sfinti Părinti consideră că smerenia e cea mai mare virtute. Ati putea să ne spuneti care sunt criteriile de apreciere?

– De fapt, este mântuitoare, dar, mă scuzati, fac o rectificare: „Smerenia te duce până la Dumnezeu si dragostea gustă din Dumnezeu!” Iubirea, dar o iubire smerită. Smerenia destul este smerenie. Singura cale este smerenia.

Am fost prin Grecia la o mânăstire si o călugărită m-a rugat să scriu ceva pe o vedere. Si am scris asa: „Singură smerenia”. Si a înteles imediat – îi traducea cineva. Si a căzut imediat în genunchi. Căci si-a dat seama de importanta smereniei. Si ele stiau că, într-adevăr, aceasta este calea. S-a smerit Hristos, Care e Dumnezeu, Care e Stăpân, Care ne tine cu dragostea Lui pe toti si lumea si firele de iarbă. S-a smerit Hristos si noi să nu fim smeriti? Ce ziceti?

Ce puteti spune despre cei care merg si la Biserica Ortodoxă si la alte confesiuni?

– Nu este permis. Adică te duci la mai multe adevăruri de credintă? Există un singur adevăr de credintă: adevărul ortodox! Crezul! Si dacă esti ortodox, respecti Ortodoxia. Dacă nu, cazi în erezie si tu.

Dar dacă există un imbold interior de a căuta si într-o parte si în alta?

– Acum, cazuri de astea sunt chiar mai multe. Să cerceteze. Dar nu pentru ortodocsi. Dacă esti ortodox, intră în bisericile ortodoxe. Ce nu ti-a dat Biserica Ortodoxă? Ce lipsuri ai găsit la ea de te-ai dus si dincolo? Acolo unde nu cred în Maica Domnului, unde nu-si fac cruce!… Domnilor, s-au facut Sinoade; Sinoade ecumenice si Sinoade locale si apostolice. Si au condamnat cu anatematizări pentru un singur motiv de credintă, de adevăr de credintă – cum au fost Sinoadele de la cel de la Niceea, la anul 325, până la anul 787. Si pentru un singur lucru, dacă nu credeau în Maica Domnului că e 0EOTOKOS, adică Născătoare de Dumnezeu, Biserica i-a dat anatemei.

Deci s-au stabilit aceste dogme precise. Ori, s-au făcut aceste Sinoade ecumenice si o multime de alte Sinoade locale. Si atunci ce lipsuri a găsit cineva în Ortodoxie, de se duce si în altă parte? Atunci nu e ortodox! Si noi nu stăm de vorbă, nu facem catehizări aici. E o greseală! Să se tină de Biserica Ortodoxă! Să vină harul lui Dumnezeu peste el. Că vine, domnilor, vine!… Dumnezeu e bogat! Ne asteaptă!… Ne asteaptă să cerem. Dar să-L recunoastem pe El, că El este Cel Ce este!

In cei 14 ani de temnită grea, la Aiud, ati avut bucurii duhovnicesti? De ce ati fost închis?

– A fost extraordinar. Am iesit foarte folositi. Temnita în sine e o mare nevointă.

Ultima dată am fost condamnat pentru 40 de ani, mai ales pentru că am făcut parte din „Rugul Aprins” de la Antim. Era o miscare de reînnoire a vietii duhovnicesti. Si n-aveau cum să ne condamne, asa că ne-au condamnat ca organizatie subversivă. A durat 90 de zile ancheta si a fost foarte nesuferită.

Si erau fel de fel de oameni, adunati din toatâ lumea. In sfârsit, lucrul ăsta îl stiti, nu e nevoie să vi-l spun eu. Ei, această temnită era suficientă, era destul ca să te smerească. Pentru că, domnilor, abia îti mai tineai sufletul. Dar stiai că suferinta aceasta este pentru marele Adevăr, pentru că se punea problema să-ti slutească ideile si sufletul cu diferitele lor metode. Pentru asta, pentru că îi înfrângeai, pentru că nu acceptai, pentru că erai un mare erou să spui: „Domnule, nu primesc acest lucru!”, te costa viata.

Am fost chemat, eu personal, de un colonel că erau la Aiud 10 colonei. Aveam un nume să zicem, pe acolo, că eram si preot si călugăr. Eram în haine de puscărias, smerit, să zic asa, smerit cel putin în formă, si mă întreba colonelul să-i explic că există Dumnezeu. Zic: „Da, domnule colonel, existenta noastră, suflarea noastră, inteligenta, ratiunea, dovedesc aceasta”, am început să-i explic. „Astea-s făcute de un mare Mester. Nu-s făcute la întâmplare. Sau cine le-a făcut?” Si am continuat să-i explic: „S-au făcut atâtea semne, a venit Hristos, a înviat… Dar dumnea voastră de ce nu credeti?” Era o mare îndrăzneală la mine să-l întreb lucrul ăsta. Dar a trebuit să-mi apăr adevărul. Zice: „Războiul care s-a dus în Rusia, care a fost în numele Crucii, m-a convins că nu există Dumnezeu”. „Ce în numele Crucii domnule! Nebunul ăla de Hitler a vrut să cucerească Rusia si a crezut că rusii o să-l lase”. Si îi zic: „Bine. Dar înainte de războiul ăsta de ce nu credeati?” Si m-a întrebat: „Care ti-e ultimul argument?” „Sunt gata să mor, domnule. Dar am văzut că n-am cu cine”, i-am spus. Si a început să urle: „Luati-l! Luati-l!”

Ce personalităti ati cunoscut?

– Vă mărturisesc drept, iertati-mă că vă spun orice detinut era o mare personalitate. Pentru că omul ăsta reprezenta ceva în suferintele lui acolo. Rezista ani de zile. Clipă de clipă, ceas de ceas zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună, an de an. Ani si ani. Si era o mare personalitate Acolo era o nivelare, nu se punea problema de exceptii. Cel mai bun era cel care era cel mai prezent, în inima lui. Că erau suferinte foarte mari. M-a impresionat unul din ei, săracul, care uitase cum o cheamă pe sotia lui. Pentru că înceta memoria din cauza marii slăbiciuni. Si nu stia cum o cheamă. Acolo sotiile erau atât de divinizate si de poetizate… Dati-vă seama! Sigur, orice ins era o personalitate. Am cUnoscut, sigur că da. Am stat cu fel de fel de oameni. Am stat si cu Nae lonescu, am stat si cu Nichifor Crainic, am stat si cu Gane. Si ne perindam. Bineînteles că eram tinuti strâns, strasnic. Câte doi, câte trei. Ne schimbau.

Este pustnicia un model spre desăvârsire?

Care a fost motivatia interioară a sfintiei voastre pentru care v-ati retras în pustie?

– Sigur că pustia este un model. Aici te rogi în libertate, vă dati seama, în fosnetul frunzelor copacilor, în urletul vulpilor, în urletul lupilor…

Am stat pustnic aproape doi ani. Motivul interior era tot o cunoastere a lucrurilor si, mai bine zis, o evlavie. Am avut o evlavie. Insă să stiti că eram mai mult pentru o viată de obste decât pentru o viată de pustie.

Si acum să vă dau un exemplu: doi insi, bine intentionati, au plecat. Unul la mânăstire si altul în pustie. Si ei s-au iubit în lume, s-au pretuit ca prieteni. Si unul s-a dus în pustie si unul în obste. Amândoi au fost cinstiti. Cel din pustie a venit să facă o vizită la mânăstire fratelui care era ascultător, în ascultare. Si staretul, un om al lui Dumnezeu, le-a dat voie să se plimbe prin pădure, să-si destindă sufletul. Asta e foarte important, să stiti. Si au dat de un mort. Si a zis cel din pustie: „Hai să ne rugăm să învieze”. Si s-au rugat. Si a înviat mortul. Si a zis cel din pustie în sinea lui: „Pentru rugăciunile mele a înviat mortul”. Că el trăise în pustie. Celălalt nu si-a pus problema. S-a rugat si atât. Si au plecat la mânăstire. Si cum s-au dus la mânăstire, staretul îi spune repede ascultătorului: „Fugi repede, dincolo de fluviul acela”. Că era un fluviu mare acolo. Si nu barcă, nu scândură, nu copac… Ăsta a fugit si un crocodil l-a luat pe spate si l-a dus dincolo. Si a zis staretul celuilalt: „Vezi, pentru rugăciunile cui a înviat mortul?”

Adică vreau să vă spun că viata de obste cu tăierea voii este o foarte mare lucrare în creatia lui Dumnezeu, cu numele de monahism. Este cel mai important lucru în creatia pământească a lui Dumnezeu. Vă spun încă o dată, e foarte greu să încrucisezi cuvinte filosofice ca să vorbesti de el. El nu e o discutie, el e o trăire. Niciodată n-ai să poti explica de ce e gustul ăsta asa si celălalt asa. Il simti, îl trăiesti, dar nu-l explici.

Smerenia vine înainte sau după pocăintă?

– Fără discutie că smerenia trebuie să fi existat mai întâi. Gândul fmmos de a sluji lui Dumnezeu, de a se dărui lui Dumnezeu. Au existat si una si alta, a existat smerenia, care s-a înmultit în inima si în sufletul tău, iar viata de nevointă o faci pentru că ăsta e programul zilei si ajută pocăintei.

Smerenia e sângele vietii. Nu te poti mântui fără ea. Poti să faci metanii, să cari pământ, să te nevoiesti, dar smerenia există. Nu exclude.

Ne spuneti un cuvânt despre rugăciune?

– Intâi, ce trebuie spus e că se vorbeste prea mult despre rugăciune. Ăsta-i un lucru care nu trebuie vorbit, ci trebuie făcut. Stă în firea si în puterea oricui să priceapă lucrul ăsta.

Eu personal nu sunt pentru rugâciunea de tipic. Aceea are folosul ei aparte, mai ales disciplinar. Omul nu trebuie să fie tipicar. Trebuie să fie tipicar ca procedeu, în ce priveste dorinta de a se înduhovnici. Nu avem numaidecât nevoie de o rugăciune de tipic. Avem nevoie de o prezentă continuă a inimii, această stare continuă de dragoste, de relatie cu Dumnezeu, asta este esenta rugăciunii. Pentru că si o tăcere adâncă înseamnă o rugăciune adâncă. Si o rugăciune adâncă înseamnă o tăcere adâncă.

Dacă faci rugăciunea asta care e obligatorie, o poti face. Dar dacă se face o rugâciune din aceasta după tipic, după ce se termină, omul se consideră achitat de obligatia rugăciunii din inimă si se retrage fără nimic de la ceea ce ar trebui să-l tină prezent. Adică sunt mai mult pentru o continuă tresărire duhovnicească. De aceea mă faceti să spun că orice clipă poate sâ fie un timp si orice suspinare poate să fie o rugăciune. Suspinarea nu se face asa: „Uf!”, ci o faci lui Dumnezeu, ca plecând din adânc spre El. Asa ni se va arăta. Căci El nu se arată unei minti ascutite. „Nu tot cel ce zice „Doamne, Doamne” va intra în împărătia Mea!” Ci numai cel care are inima curată, cel care are inima spre El, continuu.

 

Deci, o viată continuă de prezentă duhovnicească înseamnă un om mai înduhovnicit. Pentru că dacă te rogi, esti mereu prezent. Rugăciunea să zicem – tipicală poti lesne să o termini într-o jumătate de ceas, un ceas, dar pe urmă?

Vedeti, nu trebuie renuntat la ele, dar să nu fie singura treabă duhovnicească, singura rugăciune. Dacă ai citit un Paraclis e foarte bine, sau ceea ce mai ai de citit. Dar ceea ce, de fapt, trebuie adus la cunostintă, pentru a se întelege, pentru că lucrul ăsta e mai putin discutat, e prezenta inimii continuă. Si te rogi. Pentru că se rugau sfintii si stăteau în genunchi până se făcea dimineată si apărea soarele. Si la răsărit tot în genunchi erau.

Asta nu înseamnă că noi, nefiind ca ei, nu trebuie să ne rugăm. Dar era o stare de continuă prezentă.

Părinte, rugăciunea neîncetată poate fi trăită de oricine?

– Intr-o măsură oarecare toată lumea poate. Pentru că întrebarea în sine despre rugăciune sau discutia despre rugăciune este neavenită, pentru că se rationalizează lucrurile. Oricine vrea să dobândească rugăciunea, să tacă si să zică. 0 rugăciune adâncă e o tăcere adâncă.

Se constată o limpezire imediată, o scăpare de ispite, căci se cere ajutorul Stăpânului cerului si al pământului. Trebuie să se obisnuiască lumea cu gândul că Dumnezeu guvernează si face orice pentru om. „Fără de Mine nu puteti face nimic.” Mai mult: „Nu se miscă fir de păr fără voia Mea.” Vă dati seama cât de mult ne apără.

Tineti-vă de Biserică, dragii mei! Si puteti să ziceti rugăciunea aceasta a mintii din inimâ. Este puterea numelui aceea care ne ajută atât de mult. Oriunde veti fi, oriunde veti avea necaz, rugati-vă, nu vă descurajati.

Iubiti mult! Hristos vă porunceste!

 

 Parintele Arsenie Papacioc