Monthly Archives: februarie 2013

De meserie, eu sunt român

Mintea care ar fi putut schimba România

Invenţiile lui Justin Capră au ajuns până la oamenii de ştiinţă de la NASA încă din anii ’60, dar nimic nu-l clinteşte din ţara natală pe omul care a văzut maşinile eco cu mult înaintea trendului.

La capătul unei uliţe din Filipeştii de Pădure, în căsuţa sa cu verandă, ne-a aşteptat Justin Capră. Cel care şi-a petrecut viaţa oferind omenirii invenţii precum rucsacul-zburător s-a marginalizat intenţionat în liniştea creativă a comunei prahovene. La câţiva kilometri de casa şi atelierul său a deschis porţile fundaţiei care îi poartă numele, dedicată copiilor supradotaţi care nu-şi găsesc locul în şcoală. Are o mulţime de colaboratori tineri în jurul său, poate fi numit cu uşurinţă un creator de şcoală.

„De meserie, eu sunt român, iar la asta eu nu voi renunţa niciodată, chiar dacă cei din jur te privesc ca pe un tataie ţicnit.“ Inventatorul, inginerul, profesorul şi fizicianul Justin Capră spune că nu ar fi fost cine este astăzi, când împlineşte 80 de ani, fără Dumnezeu.

„Weekend Adevărul“: Sunteţi inventator, profesor, inginer…
Justin Capră: Sunt pensionar. Dumnezeu ştie ce sunt. După liceu, am urmat o Şcoală Superioară de Aviaţie. De acolo, am ieşit subinginer în aviaţie. În ’74, la insistenţele ministrului Octavian Groza, am dat diferenţele şi m-am făcut inginer. Ei bine, nu m-am simţit mai deştept atunci. Inginerul este un tip practic, sigur, cu mici excepţii. De obicei, este un tip considerat deloc intelectual. Nicolae Iorga, care era un tip infatuat, când s-a ridicat Brătianu la tribună, i-a zis: „Ce să învăţ eu de la un inginer?“. „Măsura, domnule profesor“, i-a răspuns Brătianu, care era un tip deosebit de inteligent şi cultivat. Cert este că excepţia confirmă regula. Inginerul trebuie să fie un om practic, să realizeze, în vreme ce savantul este naivul, care este limitat la cercetarea domniei sale. De aceea francezii spun că savantul ştie totul, dar din păcate numai atât.

Dumneavoastră cum vă simţiţi?

Eu mă simt un nemulţumit. Savantul este naivul pentru că-şi imaginează că poate accede la adevărul absolut prin studiu, ceea ce este fundamental greşit. Nu există adevăr absolut, ci doar adevărul divin. Omul se deplasează asimptotic spre cunoaştere, pe care nu o va cunoaşte niciodată, pentru că asimptota întâlneşte verticala cunoaşterii undeva, la infinit. Practic, niciodată. Pe de altă parte, omul este limitat la statutul de om. Vedeţi dumneavoastră, noi facem parte dintr-o supă cuantică şi ne mişcăm în ea, nu putem ieşi, pentru că ne „bărbiereşte“. Şi atunci suntem limitaţi. Omul nu poate gândi cosmic, nu poate gândi spaţial. Sunt anumite vârfuri care au reuşit să se apropie, dar nu să-l găsească. Iar apropierea nu se face prin studiu, ci prin revelaţie. Când a fost întrebat Isaac Newton cum a descoperit legea atracţiei universale, a spus că a fost inspirat. Păi, inspiraţia este de natură divină, domnişoară dragă, nu urmare a studiului. Din contră, s-ar putea ca studiul să ne încurce. Mark Twain spunea că nu o să permită şcolii să-i strice educaţia. Şcoala este pentru marea masă, nu pentru genii.

(Iustin Capră, în atelierul de la Filipeştii de Pădure)

Ţineţi un calcul al muncii dumneavoastră sau vă găsiţi mulţumirea în altceva?

Am o oarecare mulţumire nu pentru că aş fi rezolvat ceva, ci pentru că nu am stat degeaba. Numai istoria va stabili dacă este important ce am făcut eu. Şi faptul că sunt chemat şi acum la diverse instituţii şi universităţi ca să ţin prelegeri, ori de curiozitate, ori că s-a prins ceva din ce am făcut eu.

Cum a început totul?

Motorul, în orice realizare, îşi are câteva cauze: angoasa, complexul de inferioritate, lehamitea de cotidian şi, nu în ultimul rând, lipsurile. Criza este factor de progres. Crizele au oferit cele mai mari personalităţi. Eu, neintegrându-mă în vârsta mea, făceam castele, tractoraşe, pentru că nu mă jucam alături de ceilalţi. Eram marginalizat, invectivat, agresat fizic.

De ce nu eraţi alături de ceilalţi?

Nu mă jucam cu ei, nu simţeam nevoia să stau cu ei, ci cu oameni mai în vârstă, de la care aveam ce să învăţ. Eram considerat un copil-problemă şi am şi fost. Mi se spunea că nu sunt bun decât de păzit porci. Am fost şi premiant, şi corigent, şi restanţier. Eram «ăla». Întotdeauna am fost, fără să am un merit special, cel mai bun la desen. La şcoală, la liceu, toţi colegii mei se întrebau de ce primesc nota 10. «Când o să aveţi şi voi noţiunea de perspectivă, o să primiţi la fel», spuneau profesorii. La celelalte am fost mai bun, mai rău, am excelat în ştiinţele astea despre care spunem că sunt exacte, deşi nu sunt deloc aşa. Dar am fost un copil-problemă. La examene nu puteam vorbi, mi-era teamă, nu puteam vorbi, eram un copil complexat venit de la ţară. Mult mai târziu am început să ţin prelegeri şi cursuri şi am văzut că nu e chiar atât de rău, aşa că am prins curaj.

Ce v-a ţinut în România?

Noi avem obligaţia morală să ne respectăm locul, părinţii şi obiceiurile. Sunt proaste? Să le facem bune. Am fost invitat să rămân la Freiburg, dar le-am zis că sunt român, nu transfug. La ora actuală, 30% din populaţia Americii o duce mai rău ca noi. Toată lumea vrea în Occident. Eu sunt mai prost, vreau la Filipeştii de Pădure. Niciodată nu m-a interesat valoarea materială. Mereu am zis: „Doamne, dă-mi salariu mai mic decât al colegilor mei, ca să nu mă invidieze“. Valorile materiale te bagă în pământ. Iisus spunea să adunăm averi în ceruri, nu pe pământ. Cele de pe pământ sunt perisabile, mor, ruginesc, le mănâncă moliile. Când a venit apostolul Pavel, a zis: „N-am venit să vă arăt lumea care se vede, pentru că lumea care se vede, de fapt, nu există“. Să încerc să explic. Dacă intrăm în structura materiei, găsim electroni, protoni, neutroni. Dar aceştia nu sunt materie, ci sarcini electrice. De fapt, lumea nu există ca materie, există ca energie. De aceea Biblia spune că Dumnezeu a făcut pământul din nimic.

Aţi fost premiat şi aţi primit şi o sumă de bani cu care aţi înfiinţat o fundaţie.

Mereu mi-a fost teamă de bani, de cei care mă laudă, de femei, ca să fiu sincer. Nu ştiu ce să fac cu ei, aşa că am zis să fac pentru alţii. Dar meritul fundaţiei nu este al meu, ci al lui Florin Colceag, moderator matematic cunoscut la multe dintre catedrele din lume. Am zis să facem aici, ne-am găsit un sediu aici, în locul unei foste termocentrale. Deja am început să racolăm «nebuni» care gândesc altfel. În primăvară am ţinut un discurs în faţa unor copii supradotaţi. O fetiţă de 5 ani mi-a cântat o arie de Mozart, mi-au dat lacrimile. Altul, Şerban, de 11 ani, se ocupă deja de fizică cuantică. Copiii aceştia pierd vremea în şcoli. Sunt marginalizaţi, trebuie să-i ajutăm. Totul se află în noi, iar şcoala trebuie să ne decodifice.

Aveţi o invenţie la care nu aţi renunţa?
Niciuna. Pentru mine nu sunt importante nici invenţia, nici câştigul. Când reuşesc tehnic ceva, mă bucur, dar când câştig material, mă sperii. Îmi dau seama că sunt alţii mai merituoşi ca mine, iar în al doilea rând nu este meritul meu, ci al lui Dumnezeu. Eu nu sunt inventator, Dumnezeu este. Rucsacul-zburător a fost invenţia cea mai în vogă, pentru că era spectaculos. Zburai fără avion. Dar eu n-am inventat, eu n-am făcut decât să propulsez un om în spaţiu folosind nişte elemente deja cunoscute. Rareori am avut câte o idee personală pe care am brevetat-o, cum ar fi efectul pelicular. Nici asta nu-mi aparţine 100%, pentru că m-am influenţat de experienţele lui Magnuss şi Bernoulli.

(Rucsacul-zburător, expus în prezent la Muzeul de Ştiinţe Naturale Prahova)

Nu aveţi niciun simţ al proprietăţii asupra lor.

Deloc. Dacă cineva reuşeşte să realizeze ceea ce am gândit eu, atunci şi-a atins scopul. Lumea trebuie să câştige, nu eu. Toată lumea mi-a zis că a apărut la americani patru ani după, iar eu am zis că este cel mai bine aşa.

Dar aveţi o invenţie la care aţi visat şi nu este aici încă?

Da. Am încercat, împreună cu savantul Henri Coandă, dânsul plecând de la teoria spinului, iar eu de la teoria vibraţiei, să realizăm micşorarea masei unui obiect, a greutăţii. Am reuşit ceva-ceva, dar din păcate a rămas la stadiul de laborator. Am reuşit chiar să facem o bară de oţel să stea în aer, să-şi piardă greutatea. Noi sperăm la, şi nu peste multă vreme vom avea, aparate de zbor care nu mai au nevoie de aripi, elice şi de atâtea pierderi de energie. Pentru că atât avionul, cât şi automobilul sunt nişte crime ecologice. Vehiculul a fost creat să ne transporte pe noi sau materiale. Din păcate, se transportă pe el. Un automobil de cinci locuri, care transportă un om, ajunge la 2% din randamentul său şi participă 98% la distrugerea acestei atmosfere. Nu facem decât să distrugem. Nu ştim să ne apropiem de natură. Sunt prea multe de făcut şi, dacă aş trăi 200 de ani, tot nu mi-ar ajunge timpul.

Vorbele lui Iustin Capră

  • Când dorm, când stau, simt că pierd vremea, aşa că mă gândesc la o problemă şi dimineaţa, în general, mă scol cu soluţia. Nu ştiu dacă am avut vreodată concediu, asta a fost o problemă şi pentru familie. Plecam cu soţia şi copilul o zi, două şi după mă întorceam să cioplesc, să sudez, să tai, altfel înebuneam.
  • Am fost un copil-problemă şi probabil că mai sunt, de vreme ce m-am marginalizat aici ca să nu deranjez pe alţii.
  • Nu cred că am fost vreodată beat. Am vrut să am mereu controlul asupra mea. Nu am vrut niciodată să deranjez. Îi spuneam soţiei mele că dacă o prind cu unul în pat, le fac amândurora o cafea. Dacă s-ar fi întâmplat aşa ceva, însemna că nu am ştiut să fiu destul de drăgăstos cu ea.
  • Eu sunt atipic şi de aceea lumea nu mă iubeşte. Sau poate mă iubeşte secvenţial.
  • Ardealul a dat oameni de muncă, Moldova poeţi, Oltenia conducători şi Regatul hoţi.
  • Am ceva de făcut aici, nu pot pleca. Haideţi să încercăm cu toţii, cei rău văzuţi, să devenim modele demne de urmat. Nu ştiu dacă am reuşit sau nu. Am găsit oameni răi, murdari, jegoşi şi în Germania. Sigur, procentual erau mai puţini.
  • Opus României pe glob se află Insula Sf. Maria din Oceanul Pacific. De aceea a zis Papa, în `99, că a venit în grădina Maicii Domnului.
  • Suntem spirit, înainte de toate.
  • Genialitatea, inteligenţa, nu ti le dă şcoala, care uniformizează. Ea dă informatia. Mintea vine de la Dumnezeu. Asta e nenorocirea, înscrierea în canoane din care nu mai poti ieşi.
  • Cine vrea găseşte soluţii, cine nu, găseşte scuze.
  • Eu nu sunt inventator, Dumnezeu este.
  • De meserie eu sunt român, iar la asta eu nu voi renunţa niciodată, chiar dacă cei din jur te privesc ca pe un tataie ţicnit.

Anii decisivi ai inventatorului

22 februarie 1933 Se naşte Virgilius Justin Capră în satul Măgureni, Prahova.

1937 Este premiat pentru desenul „O viziune a autovehicului anilor ’60-’70“.

1949-1950 Construieşte un dispozitiv cu motor, care pornea la o simplă comandă verbală. „Ajungea să-i spun «Porneşte!» şi motorul, huruind, se punea în mişcare.“

1952-1956 Urmează şi absolvă Şcoala Superioară de Aviaţie, cu diplomă de subinginer de aviaţie.

1955 Construieşte automobilul Virgilius cu două roţi, prima invenţie omologată ca atare; echipat cu un motor de avion, avea 105 CP, atingea 300 km/oră şi cântărea 250 kg.

1956 Realizează prima versiune pentru „rucsacul-zburător“ – aparat portabil  pentru zbor individual. Caută sprijin pentru realizare la Ambasada Americii. Pentru faptul că a îndrăznit să intre şi să se adreseze unei ambasade, este arestat şi anchetat sub pretextul că ar fi vrut să fugă din ţară. Este pus în libertate cu interdicţia de a mai profesa. Pentru a se întreţine, este nevoit să spele maşini şi să măture.

1958 Se căsătoreşte cu Marichen Buhrer, româncă de origine germană. Îi va despărţi, după 42 de ani, moartea doamnei.

1958 Realizează prototipul rucsacului-zburător. Invenţia a fost furată şi brevetată de americani după trei ani şi jumătate, în România nefiind niciodată inclusă în producţia de serie. Abia în 2002, americanii au recunoscut oficial că ideea i-a aparţinut românului Justin Capră. Rucsacul-zburător a fost folosit de cosmonauţi la deplasările intercapsulare.

1961 Inventează „Cutia neagră“, dispozitiv ce poate să reducă parţial gravitaţia corpurilor.

1964 Construieşte primul elicopter „portativ pentru juniori“, cu o greutate proprie de 30 kg, forţa portantă de 125 kg şi puterea 15 CP.

1966-1968 Construieşte un aparat de zbor individual, cu azot lichid, testat cu succes. Proiectează şi realizează prototipul unui automobil cu caroserie fluidă.

1967 Se întâlneşte cu Henri Coandă.

1968 Realizează rucsacul-zburător, varianta cu perhidrol. Zbor reuşit încercat de paraşutistul Vasile Sebe.

1973 Creează prima Soleta, cea mai mică maşină din lume, urmată de o serie de prototipuri, diferite între ele prin greutate, viteză maximă şi consum de benzină la suta de kilometri. Construieşte mai multe prototipuri de maşini şi motorete alimentate de acumulatori, preocupându-se, în special, de creşterea randamentului şi scăderea greutăţii.

2007-2008 Împreună cu un grup de prieteni, Marian Velcea şi Alex Munteanu, lansează Oblio 3C, la a XI-a ediţie a Târgului Inventika din Bucureşti, şi Troty, primul „vehicul la purtător“. Este  un triciclu pliabil echipat cu motor electric integrat în butucul roţii de direcţie (motor-roată), un răspuns imaginat de autori la problemele traficului urban.

2008 Justin Capră a fost decorat de către preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler.

A colaborat cu somităţi ştiinţifice precum Henri Coandă (antigravitaţie), Karlo Johann Wilde (antigravitaţie), Ion Purică (fizică fundamentală) şi Eugen Macovschi (problematica viului).

de sanziana Boeru

sursa articol

http://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/mintea-putut-schimba-romania-1_5128b04a00f5182b85940351/index.html

 

 

Reclame

SUNTEM URMARITI CLIPA DE CLIPA

SUNTEM URMARITI, IDENTIFICATI SI INTRODUSI IN BAZA DE DATE

Războiul împotriva terorii reprezinta un efort demarat la nivel mondial, care a impulsionat investiţii masive în industria de supraveghere globală – care acum pare a deveni un război impotriva “libertatii şi protecţiei vieţii private”. Având în vedere toate noile tehnologii de monitorizare ce sunt acum implementate, vacarmul produs de interceptarea fara mandat pare discutabila.Tărilor celor mai avansate din lume, si din punct de vedere economic si tehnologic, le este urmărita populatia, identificata si centralizata in baze de date, dintr-un colt in altul. Guvernele, ajutate de companii private, aduna un munte de informaţii cu privire la fiecare cetăţean obisnuit, care pare până acum dispus să isi dea libertatea la schimb pentru securitate. Aici sunt doar câteva dintre modurile în care matricea de date este formata:

GPS-ul
Cip-urile de poziţionare globală- GPS- apar acum peste tot, de la paşapoarte SUA, la telefoane mobile si la masini. Utilizările mai frecvente includ: urmarirea angajaţilor, precum şi toate formele de investigare privata. Apple a anuntat recent colectarea locaţiei precise a utilizatorilor de iPhone prin GPS, pentru vizualizare publică, în plus faţă de spionajul asupra utilizatorilor în diverse alte moduri.

Internet-ul
Browserele de Internet înregistreaza fiecare miscare, creand aplicatii, cookie-uri, detaliate cu privire la activităţile dumneavoastră. S-a descoperit ca ANS-ul [Agentia nat. de securitate] are cookie-uri pe site-ul sau, care nu expiră până în 2035. Principalele motoare de căutare ştiu pe unde aţi navigat vara trecută; şi achiziţiile online sunt centralizate in baze de date, se presupune pentru utilizarea in scopuri de publicitate şi servicii pentru clienţi. Adresele IP sunt colectate şi chiar facute publice. Site-uri controversate pot fi marcate la nivel intern de către site-uri guvernamentale, cum se poate face şi redirecţionarea traficului pentru a bloca toate site-urile pe care guvernul vrea să le cenzureze. S-a recunoscut acum faptul că reţelele sociale nu oferă confidenţialitate, avand in vedere ca tehnologiile avansate sunt folosite pentru monitorizarea în timp real a utilizatorilor din reţelele sociale. Legea privind securitatea cibernetica încearcă să legalizeze colectarea şi exploatarea informaţiilor personale. IPhone-ul Apple, de asemenea, înregistreaza şi stocheaza datele de navigare. Toate acestea în ciuda opoziţiei copleşitoare a cetăţenilor fata de supravegherea cibernetica.

RFID
Uitati de cardurile de credit, care sunt urmărite cu meticulozitate, sau de cardurile de membru pentru lucruri nesemnificative precum inchirierea DVD-urilor cu filme, care necesită SSN-ul [social security number] dumneavoastră. Orice persoană are Costco, CVS, carduri pentru lanţurile de magazine, şi multe altele. “Cartelele de proximitate” RFID duc tehnica de urmărire la un nou nivel de utilizare, gama variind de la carduri de loialitate, student ID, acces fizic şi acces la reteaua de computer. Ultimele inovatii includ o pulbere de RFID, dezvoltata de Hitachi, ale carei utilizari sunt nelimitate .

Camerele de urmarire a traficului

Recunoaşterea placutelor de inmatriculare auto a fost folosita pentru a acorda automatizatia de a actiona poliţiei rutiere din Statele Unite, dar s-a dovedit ca în Anglia tehnologia are dublă utilizare, cum ar fi marcarea activiştilor, în temeiul legii privind terorismul. Poate cea mai comuna utilizare va fi de a colecta bani şi a acoperi deficitele bugetare prin amenzile date pentru greselile din trafic, dar utilizarea poate promova si tactici precum monitorizarea pietonilor.
Camerele video ale computerelor şi microfoanele

Faptul că laptop-urile – achizitionate pe buzunarul contribuabililor – le-au spionat copii din scolile publice (la domiciliu) este scandalos. Cu ani în urmă, Google a început oficial sa utilizeze “amprentarea audio” a computerului in scopuri de publicitate. Ei au accepetat să colaboreze cu ANS, cea mai dezvoltata reţea de supraveghere din lume. Companiile private de comunicaţii au fost deja expuse publicului, pentru comunicaţiile transmise catre ANS.

Acum, toate cuvintele dvs.- scrise si vorbite – fac legatura cu matricea de securitate la nivel mondial.
Supravegherea publica prin microfoane

Această tehnologie a parcurs un drum lung de la posibilitatea detectarii sunetelor de focuri de armă în zone publice, pana la realizarile din prezent, de ascultare a soaptelor cu potential periculos rostite in public. Aceasta tehnologie a fost lansata în Europa pentru a “monitoriza conversaţii” si a detecta “agresiunea verbală” în locuri publice. Sound Intelligence este un producător de tehnologie pentru analiza discursului şi site-ul lor promoveaza modul în care aceasta poate fi uşor integrata în alte sisteme.

Biometria
Cel mai popular sistem de autentificare biometrica folosit in ultimii ani a fost Recunoaşterea Iris. Principalele aplicatii sunt controlul de intrare, ATM-urile si programele Guvernului.

Recent, companiile naţionale şi guvernele au utilizat datele biometrice de autentificare, inclusiv analiza amprentelor digitale, recunoaşterea irisului, recunoaşterea vocii, sau chiar combinatii ale acestora, pentru a le implementa în dezvoltarea cărţilor naţionale de identificare.
ADN-ulDe la toate persoanele sub vârsta de 38 s-a prelevat sânge, in copilarie. În Anglia, ADN-ul prelevat la testele de rutina este trimis la bazele de date secrete. Mai multe rapoarte au arătat că exista baze de date secrete ale Pentagonului, in care pastreaza ADN-ul “teroriştilor”, iar acum si ADN-ul cetăţenilor americani este centralizat in baze de date. ADN-ul digital este folosit acum şi pentru combaterea hackerilor.

Microcipuri-le
Parteneriatul HealthVault Microsoft şi VeriMed este incheiat in scopul de a crea microcipuri RFID implantabile. Microcipurile pentru urmărirea animalelor noastre de companie devin ceva comun si sunt promovate cu intentia de a ne face sa acceptam implantarea lor si la copiii noştri în viitor… FDA a aprobat deja aceasta tehnologie pentru oameni şi o va introduce pe piaţă ca un miracol medical, din nou, pentru siguranţa noastră!

Recunoaşterea facială

Anonimatul în public nu mai exista! S-a recunoscut folosirea tehnologiei de recunoastere faciala în cadrul evenimentelor de campanie al lui Obama, la evenimente sportive, iar mai recent la protestele G8/G20 în Canada. Aceasta tehnologie recolteaza, de asemenea, date din imaginile postate pe Facebook şi cu siguranţă va fi conectata la camerele video de urmarire a traficului.
Toate acestea duc la tehnologia de anticipare a comportamentului. Nu este suficient ca suntem identificati si ca ni se cartografiază locatia; demersurile de supraveghere din partea statului urmaresc să ştie încotro ne îndreptăm si prin intermediul profilului psihologic. Tehnologia a fost comercializata deja pentru diverse utilizări, cum ar fi blocarea hackerilor. Se estimează că, prin intermediul acestei tehnologii, calculatoarele stiu cu o precizie de 93% unde vom fi, înainte de a face noi prima miscare. Si despre nanotehnologie se crede ca va juca un rol important, oamenii de ştiinţă folosind nanoparticule pentru a influenţa direct comportamentul şi luarea deciziilor.

Mulţi dintre noi se întreabă: Ce s-ar face cineva cu toate aceste informaţii, pentru a ne ţine sub urmărire si a ne centraliza intr-o baza de date? Se pare că cei ce ne fauresc viitorul nu au în vedere respectarea dreptului la viaţă privată, ci doar dorinţa lor de a controla toata viata noastră.

SURSA ARTICOL

http://piatza.net/suntem-urmariti-identificati-si-introdusi-in-baza-de-date/

Bilderbergii monopolizeaza piata mondiala a aurului

Dolarul, izolat ca “un virus periculos”. Bilderbergii monopolizeaza piata mondiala a aurului

Recenta numire a Grupului Rothschild drept „consilier financiar” al companiei de exploatare a aurului Spanish Mountain Gold demonstreaza ca elita globalista a purces spre monopolizarea aurului.

 aur1 Dolarul, izolat ca un virus periculos. Bilderbergii monopolizeaza piata mondiala a auruluiRothschild a fost ales sa „dispuna” de aurul din Bancile Centrale ale lumii pentru a monopoliza „pietele emergente”, ca sa se tina sub control sistemul financiar cand banii de hartie se vor „dezintegra”.

Enorma retea globala pentru aur

Great coat of arms of Rothschild family.svg  300x268 Dolarul, izolat ca un virus periculos. Bilderbergii monopolizeaza piata mondiala a aurului

Familia Rothschild are blazon princiar

Grupul Financiar Global Rothschild are 900 de consilieri in 40 de tari si ofera „sfaturi avizate” guvernelor, corporatiilor, institutiilor, toate care conteaza ca „motorul” global sa mearga ca uns.

fratii rothschild 300x262 Dolarul, izolat ca un virus periculos. Bilderbergii monopolizeaza piata mondiala a aurului

Fratii Rothschild conduc finantele lumii de secole

Casa Rothschild are cea mai mare experienta, de secole, in domeniul aurului. Comitetul Director al companiei Spanish Mountain Gold, situata in British Columbia,  Canada, a insarcinat Grupul Rothschild sa „reevalueze optiunile strategice”. In iulie 2012, directorul de la Spanish Mountain Gold, Brian Groves, aprecia ca exploatarile companiei este „un proiect sustinut de o enorma retea globala”. Numirea Grupului Rothschild ca expert financiar nu a surprins pe experitii in globalizare. Se tot anunta de ani de zile strategia Bilderbergilor de a instaura o Noua Ordine Mondiala, in primul rand financiara, iar fara aur nu se poate „arde” valuta existenta azi pe piata. Iar familia Rothschild, fondatoare a grupului ocult Bilderberg, nu putea lipsi de la „festin”.

„Pietele emergente”, viitorii stapani

Multi economisti au prognosticat ca se va reveni la standardul de aur, banii tipariti dovedindu-si din plin efemeritatea. Acumularea masiva de aur manifestata acum de „pietele emergente” alese de catre elita pentru a fi noul motor financiar al lumii va fi redistribuita ulterior prabusii sistemului finaniciar actual acelor natiuni care sunt in „schema globalizarii”. Tarile care vor avea cea mai mare cantitate de aur vor fi in fruntea economiei mondiale. O prima analiza asupra pietei aurului a fost facuta deja de Edmond de Rothschild pentru ianuarie 2013: „Cererea de aur fizic a inceput bine la inceputul anului, cu cereri crescute din partea Chinei si a Indiei”. Pietele emergente! Ce „surpriza”! Baronul Benjamin de Rothschild declara din 2001 ca interesul familiei pentru China este enorm, aceasta urmand sa fie motorul economiei mondiale. Iau aurul „combustibilul”.  „Europa nu vinde rezervele de aur, care sunt mici in comparatie cu datoriile acumulate. Iar o parte din aceste rezerve oricum au fost puse gaj pentru imprumuturi”, scria in raport Edmond de Rothschild. „Stocurile nu o vor salva de criza!”

Dolarul, „un agent patogen”

Strategia Bilderbergilor pentru schimbarea sistemului financiar global urmeaza o cale „medicala”! Rezolvarea unei infectii este sa se izoleze agentul patogen, ca sa nu se mai raspandeasca, dupa care acesta este eliminat intr-un mod sigur pentru mediul respectiv. In economia globala, de ani de zile se anunta ca „agentul patogen” este dolarul american. Acele natiuni care s-au departajat mai repede de „virus” vor fi cele care vor conduce in Noua Ordine Mondiala. Natiunile care se vor lasa infectate, isi vor slabi „sistemul imunitar”, vor avea economii din ce in ce mai slabite si VOR FI IZOLATE de restul natiunilor prevazatoare, ca sa nu le infecteze din nou.

SUA risca sa ajunga in Lumea a Treia

China instaleaza deja platforme generoase pentru un nou sistem de comert, bancar si cladeste interconexiuni sanatoase. Parteneriatul Asiatic a exclus SUA din „schema”, ca masura profilactica. SUA au incercat, in contrapondere, sa alcatuiasca Parteneriatul Trans-Pacific, care includea Asia fara China! Embargoul stupid impus Iranului, o tara foarte bogata si cu resurse, a izolat si mai tare SUA din punct de vedere economic. Embargoul, adoptat si de Uniunea Europeana, a obligat tarile emergente sa continue relatiile comerciale utilizand aurul ca moneda de schimb, dand astfel o puternica lovitura marilor banci americane si britanice, care au recurs la „scheme toxice” ca sa continue afacerile cu Iranul. Dolarul se prabuseste, ceea ce poate trimite SUA in Lumea a Treia, cu revolte, chiar armate, din moment ce Administratia Obama nu reuseste sa impuna controlul armelor. De aceea China, corecta, deocamdata, in asumarea titlului de „motor mondial”, tot avertizeaza SUA sa dezarmeze populatia, dandu-i o sansa sa nu se transforme in camp de razboi intern. Intrucat actuala adminstratie nu intelege sa se supuna strategiei globaliste, iar Rezervele Federale ale SUA (Fed) continua sa arunce pe piata bonduri toxice si sa tipareasca bani de hartie, parteneriatul asiatic a inceput sa ridice ziduri in jurul SUA. La ultima intrunire a tarilor asiatice, din noiembrie, de la Phnom Penh, la care au participat 15 state asiatice, reprezentand jumatate din populatia globului, s-a decis un Parteneriat Asiatic care exclude America, izoland-o ca pe un virus.

Eurasia, sansa de salvare a Europei

Banca Centrala Europeana va fi izolata la fel ca Rezervele Fed , pentru a nu imprastia „virusul”, odata cu criza datoriilor din tarile sud si sud-est europene, insotita de toxicitatea banilor tipariti. Turcia va juca un rol important in strategia schimbarii sistemului financiar, fiind liant intre Europa si Asia. Deja investitiile majore in construirea de cai ferate intre Rusia, Germania si China, constructia de gazoducte care conecteaza Rusia cu Europa si cu Asia centrala arata unde vor fi zonele de comert liber ale viitorului. Yuanul chinezesc va fi moneda care va restabili echilibrul financiar. Au acceptat plati in yuani Brazilia, Rusia, Japonia si India. Cand intreaga platforma asiatica va fi guvernata de yuani, se va crea masa critica pentru eliminarea totala a dolarului. Acesta a fost in ultima vreme tinut pe linia de plutire de Arabia Saudita, care l-a pastrat ca moneda de plata pentru petrol. Insa si Arabia Saudita a acceptat in ultima vreme plati in alte valute, yuani, yenii japonezi, wonul coreean si chiar aur.

de Adina Mutar

Comentati si cititi aici: http://www.enational.ro/live/dolarul-izolat-ca-un-virus-periculos-incendiar-bilderbergii-monopolizeaza-piata-mondiala-a-aurului-235492.html/#ixzz2KvOg13QZ

Un final, irevocabil al crizei unui sistem de conducere şi unei forme a papalităţi

Demisia Papei ar putea fi efectul unui RAPORT secret

Decizia Papei Benedict de a se retrage din funcţie ar putea fi rezultatul unei serii de factori care au culminat cu eşecul reformării Curiei Romane, aparatul administrativ al Vaticanului, şi cu un raport secret elaborat de trei cardinali în urma scandalului supranumit „Vatileaks”.

Demisia Papei ar putea fi efectul unui RAPORT secret

„În contextul în care nu a reuşit reformarea Curiei Romane, Benedict al XVI-lea a ajuns la o concluzie amară: pleacă el, se schimbă el. Este vorba de sacrificiul extrem, traumatic, al unui pontif intelectual învins de un aparat administrativ prea acaparat de putere şi prea autoreferenţial pentru a fi reformat. Papa Benedict a încercat o emancipare a Papalităţii şi a Bisericii Catolice (…); însă a devenit o victimă”, scrie, într-un editorial, expertul Corriere della Sera Massimo Franco.

„Asistăm acum la un simptom extrem, final, irevocabil al crizei unui sistem de conducere şi unei forme a papalităţii. Este vorba de revolta unui Sfânt Părinte faţă de o derivă a unei Biserici-instituţie care în ultimii ani a trecut de la statutul de «maestru al vieţii» la cel de «păcătos»; (…) O lungă serie de conflicte, manevre, trădări sub cupola Catedralei San Pietro. (…)”, notează Corriere della Sera.

Publicaţia italiană vorbeşte şi despre un presupus „raport secret” elaborat de trei cardinali şi prezentat în urmă cu câteva zile pe tema scandalului difuzării de informaţii confidenţiale de către fostul majordom papal Paolo Gabriele.

Conform publicaţiei Il Fatto Quotidiano, evenimentele din ultimul an, inclusiv scandalul scurgerilor de informaţii, ar fi fost o manevră a Suveranului Pontif pentru limitarea puterii secretarului de Stat Tarcisio Bertone, şeful aparatului politic şi diplomatic al Vaticanului. Potrivit Il Fatto Quotidiano, Bertone ar fi fost de fapt obiectivul central al scandalului supranumit „Vatileaks”. Într-o ultimă decizie, Papa Benedict numise şase cardinali noneuropeni tocmai pentru a diminua influenţa lui Bertone, care doreşte un viitor papă italian, probabil Angelo Scola, Arhiepiscopul de Milano.

Mihai Draghici

SURSA

http://www.mediafax.ro/externe/demisia-papei-ar-putea-fi-efectul-unui-raport-secret-10558104

Controlul total asupra individului – Tehnici de modificare subtilă a comportamentului uman

Controlul total asupra individului înseamnă controlul total asupra modului său de gândire, asupra comportamentului său şi asupra sentimentelor sale.Sistemele totalitare ce urmăresc supunerea necondiţionată a oamenilor se concentrează spre crearea acelui tip de cetăţean incapabil să ia decizii de unul singur.

În consecinţă esenţa controlului total asupra individului este reprezentată de anihilarea sentimentului de independenţă a acestuia, sentiment ce l-ar putea determina să gândească, să-şi creeze propriul său sistem de valori şi să ia decizii de unul singur. Pentru a pune sub control total mintea oamenilor, trebuie ca ei să fie cufundaţi în anonimatul maselor de manevră, să fie permanent dependenţi de sistemul de gândire al grupului din care fac parte şi să se supună necondiţionat, instinctiv, autorităţilor.
Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă controlul asupra minţii umane şi cum se obţine, practic, reformarea gândirii indivizilor, este necesară, de la bun început, sublinierea diferenţelor existente între această reformă a gândiriişi spălarea creierului sau manipularea prin hipnoză.
Spălarea creierului, metodă căreia îi va fi dedicat un capitol special, are efecte remarcabile în ceea ce priveşte determinarea individului de a se supune din reflex ordinelor sau de a-şi trăda semenii ori propria sa ţară. Tehnica a ieşit în evidenţă în timpul războiului din Coreea. Prizonierii americani erau supuşi unui tratament intensiv de manipulare a gândirii, în urma căruia ajungeau să servească propaganda procoreeană,
împotriva intereselor Statelor Unite. Şi totuşi efectele spălării creierului depindeau de conjunctura în care se afla prizonierul. Scăpat de sub influenţa “educatorilor” săi, eliberat de spaimă, individul era capabil, în majoritatea cazurilor, să revină la vechiul său mod de gândire..
Hipnotismul, la rândul lui, constă în desprinderea individului din starea de conştientă normală, în timpul căreia atenţia îi este concentrată către exterior prin intermediul celor cinci simţuri, pentru a-l plasa într-o stare de transă: legăturile cu exteriorul îi sunt estompate sau chiar retezate, iar atenţia îi este focalizată către interior, către sine. Evident, există mai multe feluri de transe, mergând de la cele de simplă reverie, când subiectul are semnale slabe de la lumea exterioară, până la cele puternice, când se supune total ordinelor hipnotizatorului, ajungând chiar la performanţe incredibile. În foarte multe
secte, ritualurile specifice sunt menite să inducă adepţilor o stare de transă, în urma căreia predicatorii îi fac să se comporte iraţional sau să comită acte pe care, în mod normal, le-ar fi respins.
Comparativ cu spălarea creierului sau cu manipularea prin hipnoză, reformarea gândirii este un proces mult mai subtil şi mai sofisticat. În sistemele totalitare, în special în cele evoluate, abuzul fizic sau psihic este foarte puţin sau chiar deloc perceptibil. Artizanii manipulării încearcă să creeze o imagine agreabilă a liderului în rândul maselor. În acest fel, rezistenţa psihică a individului este mult diminuată şi el poate fi influenţat mult mai uşor. Fără să vrea, el va coopera astfel cu manipulatorii săi, oferindu-le de multe ori informaţii despre sine, informaţii care mai apoi, fără ştirea sa, vor fi folosite chiar împotriva lui. Treptat subiectul se va integra maselor şi va răspunde perfect la ceea ce este “programat” să răspundă.
Experienţa celui de-al doilea război mondial, în timpul căruia mii de oameni obişnuiţi au fost determinaţi să participe la exterminarea, în lagărele de concentrare, a milioane de alţi oameni obişnuiţi, a relevat încă o dată, cu acuitate, necesitatea studierii mecanismelor de manipulare atât la nivel individual, cât şi la nivelul unor largi grupuri de oameni. Rezultatele acestor studii au arătat că procesul de influenţare are trei componente principale:modificarea comportamentului, integrarea în grup şi inducerea sentimentului de supunere necondiţionată faţă de autorităţi.
1
Experimentele desfăşurate de cercetătorii în domeniul psihologiei sociale au demonstrat că, în majoritatea cazurilor, atunci când individul caută să răspundă unei anumite situaţii sociale, el reacţionează din reflex, conform informaţiei acumulate în subconştientul său. Acţionând asupra subconştientului, artizanii manipulării obţin aproape întotdeauna reacţiile dorite din partea subiecţilor, fără ca aceştia să îşi dea seama că sunt influenţaţi. Pentru a înţelege mai bine cele trei componente ale procesului de influenţare este necesară prezentarea câtorva experimente foarte simple, însă deosebit de relevante.
În studierea tehnicilor de modificare subtilă a comportamentului, fără ca subiectul manipulat să-şi dea seama, un grup de cercetători i-a instruit pe studenţii unei clase de psihologie să experimenteze metoda pe propriul lor profesor. Astfel, în timp ce profesorul îşi ţinea cursul mişcându-se spre partea stângă a încăperii, trebuia ca studenţii să zâmbească şi să pară mult mai atenţi la spusele lui. În momentul în care profesorul se deplasa către partea dreaptă a clasei, studenţii păreau plictisiţi, iritaţi, neatenţi. După mai multe cursuri, profesorul a început să prefere doar partea stângă a încăperii pentru a-şi ţine prelegerile, iar câteva zile mai târziu s-a obişnuit să vorbească sprijinit lejer de peretele din stânga clasei.
Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Chiar şi după ce studenţii au revenit la comportamentul absolut normal, profesorul a continuat să-şi ţină cursurile în apropierea peretelui din stânga. Întrebat de cercetători asupra comportamentului său, a reacţionat oarecum cu iritare, susţinând că aşa preda el dintotdeauna, că acela era stilul său personal, că nu i se părea deloc ciudat să se sprijine de peretele din stânga clasei. În mod clar el nu conştientiza faptul că fusese influenţat de “jocul” studenţilor săi.
Exact ca în experimentul descris mai sus, nenumărate caracteristici comportamentale îi sunt induse individului în urma presiunii exercitate permanent asupra sa de cei din jur, de tradiţii, obiceiuri, rutine. În acest mod se ajunge la cea de-a doua caracteristică, cea a integrării totale a individului în grupul din care face parte.
Un alt experiment faimos, iniţiat de doctorul Solomon Asch, a demonstrat că marea majoritate a indivizilor ajung să se îndoiască de propriile lor cunoştinţe atunci când sunt puşi într-o situaţie socială în cadrul căreia componenţii grupului care se bucură de cel mai mare respect dau răspunsuri greşite la întrebări simple. O variantă a acestui experiment s-a desfăşurat într-o şcoală cu elevi foarte buni, care au fost puşi în rând, în faţa unui examinator sever. Acesta i-a întrebat care este formula apei. Elevii au răspuns relaxaţi, unul după altul: H2O. Examinatorul a zâmbit oarecum dispreţuitor, apoi a reluat cu severitate întrebarea: Încă o dată: care este formula chimică a apei? Puşi să răspundă pe rând, elevii au rămas dezorientaţi, unii au tăcut încurcaţi, alţii au răspuns că nu ştiu. Nimeni nu a reluat răspunsul corect!
Un alt exemplu care demonstrează cât de puternică, dar şi subtilă, este influenţa regulilor grupului asupra individului îl reprezintă unul dintre episoadele îndrăgitului serial de televiziune Camera ascunsă. Organizatorii au trimis un grup de câţiva cetăţeni să intre în liftul unei instituţii şi să-l ocupe în aşa fel încât să nu mai fie loc înăuntru decât pentru o singură persoană, apoi să stea cu spatele la uşă pe tot timpul deplasării ascensorului. După terminarea aranjamentului, camera ascunsă a înregistrat comportamentul indivizilor inocenţi, care intrau în lift, alături de grupul manipulatorilor.
La început, fiecare “victimă” era vizibil surprinsă de comportamentul neobişnuit al celor dinăuntru, manifesta o stare accentuată de disconfort, se agita, încerca să rămână, totuşi, cu faţa la uşă, apoi se întorcea într-o parte, tot mai mult, iar la destinaţie era aproape întotdeauna cu spatele la uşă, la fel cu toţi ceilalţi. Într-un singur caz, un tânăr s-a agitat permanent, dar a rezistat eroic tentaţiei de a se supune regulii de grup. După ce a ieşit din ascensor, starea de tensiune îi era atât de mare, încât a simţit nevoia să-şi aprindă imediat o ţigară.
2
În privinţa supunerii faţă de autorităţi, cele mai elocvente sunt experimentele lui Stanley Milgram, ce au fost descrise pe larg în capitolul dedicat clasificării manipulărilor. Ca o concluzie importantă a studiilor sale, nu trebuie uitat că Milgram scria: Esenţa supunerii constă în faptul că o persoană ajunge să se considere pe sine însăşi ca fiind un instrument al îndeplinirii dorinţelor şi ordinelor unei alte persoane şi, ca urmare, nu se mai consideră responsabilă pentru propriile sale acţiuni.
În capitolul dedicat sistemelor totalitare au fost descrise pe larg cele opt căi majore de manipulare a individului şi, în ultimă instanţă, a maselor, pentru obţinerea unui control total asupra acestora. Cele opt tehnici urmăresc declanşarea şi amplificarea procesului de influenţare, cu cele trei scopuri principale ale acestuia, deja descrise anterior: modificarea comportamentului, integrarea individului în grup (cufundarea în anonimat) şi supunerea necondiţionată faţă de autorităţi.
Efectele acestui proces de influenţare se concretizează, treptat, în supunerea totală a individului, deoarece manipulatorii ajung în cele din urmă să-i controleze şi comportamentul, şi gândirea, şi sentimentele. Înainte de analizarea celor trei componente ale recreării complete a individului: controlul comportamentului, controlul gândirii şi controlul sentimentelor, este necesară introducerea unui nou concept, anume disonanţa cognitivă.
În 1957, Leon Festinger a făcut cunoscute rezultatele unor studii ale sale bazate pe conflictul interior ce apare atunci când un raţionament, o trăire sau un act de comportament vine în contradicţie cu celelalte două.
Identitatea unui individ este alcătuită din împletirea armonioasă a gândirii, sentimentelor şi acţiunilor sale. Individul poate suporta numai discrepanţele minore între cele trei componente ale identităţii lui. Atunci când apare o discrepanţă majoră, omul are o senzaţie foarte puternică de disconfort, care reprezintă disonanţa cognitivă.
Întotdeauna când omului îi este foame, încearcă să mănânce. Întotdeauna când îi este sete, încearcă să bea. La fel, întotdeauna când resimte disconfortul psihic, încearcă să-l reducă sau chiar să-l anihileze. Cum? Festinger oferă un exemplu general în concluziile studiului său: Dacă unei persoane i se modifică actele comportamentale, atunci gândirea şi sentimentele sale se vor modifica în sensul minimalizării disonanţei.
Altfel spus, întotdeauna când unui individ îi este indusă schimbarea uneia dintre cele trei componente ale identităţii sale (gândire, comportament, sentimente), el şi le va modifica instinctiv pe celelalte două, pentru a nu mai avea senzaţia acută de disconfort psihic.
Să dăm câteva exemple simple pentru a înţelege cât mai exact implacabilul mecanism declanşat de disonanţa cognitivă. Să presupunem că un individ are obiceiul fumatului. În urma citirii avertismentelor privind nocivitatea viciului său, privind rata înaltă de cancer pulmonar în rândul fumătorilor, între obiceiul (comportamentul) său şi raţiune apare un conflict. Pentru a elimina acest conflict, individul are două variante: ori renunţă la viciu, ori îşi adaptează gândirea acestui comportament, în sensul găsirii unor justificări. Optând pentru cea de-a doua variantă, fumătorul înveterat va ajunge să-şi spună că, de fapt, statisticile privind cancerul nu sunt concludente, sau că va fi ferit de pericol dacă va fuma numai ţigări cu filtru, ori va găsi exemple justificative de genul: Uite la nea Ilie, are nouăzeci de ani, fumează câte un pachet pe zi de la doi’şpe ani şi n-are nici pe naiba…
Dacă adaptarea gândirii este insuficientă, fumătorul îşi va adapta şi sentimentele, ajungând să fie convins că o ţigară îi produce atât de multă plăcere, încât merită să-şi sacrifice câteva minute din viaţă pentru ea. Pentru nefumători asemenea justificări par stupide. Însă pentru fumători ele devin convingeri de nezdruncinat. Şi tocmai pe crearea unor asemenea convingeri se bazează strategia publicitară a marilor companii producătoare de ţigări.
Pe acelaşi fenomen al disonanţei cognitive se bazează şi dezumanizarea victimelor, în urma căreia oamenii obişnuiţi sunt transformaţi în ucigaşi cu sânge rece, proces descris într-un capitol anterior. Soldaţii, altminteri indivizi normali, sunt antrenaţi să lupte şi să ucidă inamicul. De multe ori se ajunge chiar la masacrarea unor fiinţe nevinovate: femei, bătrâni, copii. În urma unor asemenea acte de cruzime, soldatul resimte un acut disconfort psihic, concretizat prin apariţia remuşcărilor. Pentru a scăpa de remuşcări, pentru a-şi aduce în consonanţă acţiunile cu sentimentele şi raţiunea, soldatul ajunge să creadă sincer în propaganda desfăşurată de conducătorii săi. El consideră că duşmanii nu sunt oameni ca şi el, ci figuri odioase a căror viaţă nu are nici un fel de valoare. În consecinţă astfel de raţionamente îl absolvă de vină, iar sentimentele se conformează şi ele raţiunii, în sensul că remuşcările fac loc dispreţului şi urii fată de inamic, ba mai mult, satisfacţiei că duşmanii au fost eliminaţi.
Revenind la exemple mai simple, trebuie menţionat şi comportamentul cumpărătorului obişnuit. Să presupunem că cineva colindă magazinele specializate pentru a-şi găsi o maşină pe placul său. În cele din urmă se decide şi cumpără un anumit model. După efectuarea plăţii, în subconştientul individului apare o contradicţie între actul de cumpărare pe care tocmai l-a efectuat şi gândul că poate ar fi găsit ceva mai bun ori sentimentul că alte modele ar fi totuşi mai frumoase. În timp, pentru a reduce disonanţa, va ajunge să creadă că maşina pe care a cumpărat-o este cea mai frumoasă şi cea mai performantă. Chiar dacă un cunoscut ar încerca să-i demonstreze că alegerea sa a fost greşită, noul posesor de autoturism nu-l va asculta sau va căuta imediat argumente prin care să-i demonstreze că modelul cumpărat de el este cel mai bun. Dacă argumentele nu stau în picioare, el va pune intervenţia cunoscutului pe seama invidiei.
Este interesant şi modul în care au reuşit să se impună, pe pieţele occidentale, alimentele cu conţinut scăzut de grăsimi, fără colesterol etc, deşi gustul lor este diferit de cel al alimentelor tradiţionale. În acest caz, propaganda producătorilor a acţionat asupra raţiunii consumatorilor, convingându-i că asemenea alimente sunt cele mai sănătoase. Comportamentul a urmat raţiunea, în sensul că oamenii au început să cumpere numai astfel de produse. Mai rămâneau simţămintele. Pentru cei neobişnuiţi, gustul noilor alimente părea fad. Treptat însă, gustul s-a adaptat, conformându-se raţiunii şi comportamentului. După câteva luni, consumatorii chiar nu mai suportă gustul bucatelor tradiţionale, care li se par infernal de grase, spre exemplu.
În concluzie trebuie subliniat încă o dată faptul că, datorită fenomenului de disonanţă cognitivă, obţinerea controlului total asupra individului nu este neapărat condiţionată de exercitarea presiunilor, cu aceeaşi intensitate,şi asupra gândirii individului,şi asupra sentimentelor lui, şi asupra comportamentului său. În funcţie de scopul urmărit, manipulatorii pot acţiona, în principal, numai asupra uneia dintre cele trei componente ale identităţii individului, celelalte două modificându-se de la sine în funcţie de cea deja schimbată. Cu alte cuvinte, artizanii manipulării provoacă în mod deliberat disonanţe cognitive, pentru a face mult mai eficient şi mai rapid procesul de influenţare.
Având în vedere importanţa fenomenului de disonanţă, să analizăm pe rând cei trei piloni pe care se bazează controlul total asupra individului: controlul comportamentului, controlul gândiriişi controlul emoţiilor.
3
Controlul comportamentului este determinat de controlul realităţii fizice în care trăieşte individul. În această idee, artizanii manipulării au în vedere tipul de locuinţă a individului, felul în care acesta se îmbracă, numărul mediu al orelor de somn, alimentaţia, felul muncii pe care o prestează, ritualurile şi obiceiurile sale şi, în general, toate acţiunile lui.
Primul pas îl constituie instituirea unui program zilnic foarte strict, valabil pentru toţi membrii grupului social (cetăţeni obişnuiţi din societăţile guvernate de ideologii totalitare, membri ai unor secte, indivizi aflaţi în captivitate etc). În fiecare zi, un important interval de timp este dedicat activităţilor de îndoctrinare şi îndeplinirii unor ritualuri. În acelaşi timp fiecărui individ i se dau sarcini specifice, a căror rezolvare îi ocupă cea mai mare parte a timpului. În societăţile totalitare şi în cadrul sectelor distructive, omul are întotdeauna ceva de făcut. El nu se poate substitui regulilor deoarece ştie că este pasibil de pedeapsă.
În unele sisteme sociale ca şi în sectele extremiste, indivizii sunt aduşi până în faza unei dependenţe totale faţă de lideri. Ei trebuie să ceară permisiunea pentru absolut orice. Trebuie să ceară bani pentru autobuz, pentru haine, pentru a putea da un telefon unor rude sau cunoştinţe, pentru a se duce la doctor ş.a.m.d. Fiecare oră din viaţă este destinată pentru ceva anume, conform indicaţiilor liderilor sau cu aprobarea acestora. Pentru a fi exclusă orice manifestare de insubordonare, indivizii sunt aduşi în starea de dependenţă financiară totală faţă de liderul de grup sau faţă de sistem. Nesupunându-se ordinelor şi regulamentelor, ei nu mai au şanse de supravieţuire fizică.
În Albania lui Enver Hogea, spre exemplu, oamenii ajunseseră la o dependenţă totală faţă de conducătorii regimului. Pentru a avea dreptul să primească un aparat de radio, trebuia să se înscrie pe liste la serviciu şi să dovedească un comportament “exemplar” în muncă şi viaţă. După ani întregi de demonstrare a loialităţii faţă de regim puteau primi chiar şi aprobarea de a-şi cumpăra o bicicletă sau, culmea luxului, un televizor. Locuitorii obişnuiţi ai blocurilor din Tirana nu aveau încălzire, nici bucătării în apartamente.
Existau bucătării comune, pe stradă, iar femeile erau obligate să meargă acolo pentru a găti. În Albania nu existau autoturisme, decât în posesia unor membri ai ambasadelor sau a unor lideri comunişti. În rest nimeni nu avea acces la aşa ceva. Singurele mijloace de transport în comun erau autobuzele.
Nu trebuia ca oamenii să fie lăsaţi să simtă că le aparţine ceva numai lor, indiferent că era vorba de un autoturism sau de liniştea unui cămin. Ei puteau doar să primească recompense pentru comportament loial. Casele de odihnă existente la sfârşitul celui de-al doilea război mondial pe superbul litoral al Adriaticii au fost închise şi lăsate în paragină. A merge în concediu la mare era considerat un obicei “mic-burghez”, ce trebuia eradicat. În locul acestor perioade de relaxare, oamenilor li se oferea ceva mult mai “util”.
Datoria de onoare a fiecăruia era să-şi apere ţara de iminenta invazie a cotropitorilor imperialişti, într-un timp record, întreg teritoriul ţării a fost împânzit cu cazemate. Cupolele de ciment au fost amplasate în sate, la intersecţia drumurilor, în vii, în livezi, în lanuri, pe plaja de la malul mării, în munţi, absolut peste tot. Cazematele erau astfel orientate pentru a primi atacurile venite din vest, în special din Italia. Nu era zi în care fiecare cetăţean al ţării să nu vadă cazematele şi să nu simtă, instinctiv, pericolul. Iar dacă se întâmpla totuşi să-i mai rămână şi ceva timp liber, era preocupat să şi-l ocupe în întregime cu căutarea unei îmbucături mai bune sau cu procurarea câtorva lemne cu care să facă focul într-o sobă specială, două ore pe săptămână, pentru a-şi îmbăia copilul.
4
Pe lângă controlul strict exercitat asupra fiecărei ore din viaţă, o altă metodă de determinare a comportamentului este impunerea unor reguli care să-l determine pe individ să se integreze grupului, să nu aibă senzaţia unei identităţi proprii, ce l-ar putea duce spre exprimarea unor opinii personale. În sistemele totalitare, dar mai ales în sectele distructive, oamenii sunt puşi să mănânce împreună, să lucreze împreună, să aibă cât mai multe întâlniri în grup şi chiar să doarmă în mari dormitoare comune. Individualismul este descurajat prin orice mijloace. Mai mult, individul trebuie înregimentat într-o organizaţie anume, oricare ar fi ea, pentru a se supune unor regulamente abuzive şi a se integra unei ierarhii suplimentare.
În România lui Ceauşescu, conform experienţei nord-coreene, s-a încercat crearea “omului nou”, cu un comportament total nou, prin plasarea lui într-un cadru complet nou. Marile monumente istorice ale ţării au fost lăsate în paragină, pentru că trecutul trebuia rescris. Tradiţiile şi obiceiurile româneşti au fost ignorate şi chiar interzise. Un fabulos tezaur spiritual, cel al mitologiei naţionale, a fost cenzurat total, deoarece nu avea nici o legătură cu noua doctrină comunistă. Nici măcar locuinţele nu au scăpat tăvălugului demolator. Nenumărate clădiri din centrele tuturor oraşelor ţării au fost rase de pe suprafaţa pământului pentru a face loc arhitecturii “de tip nou”, concretizate în aşa numitele “centre civice”, toate trase parcă la indigo, pentru a nu individualiza în vreun fel oraşul sau regiunea respectivă. În fiecare cartier al Bucureştiului a început construirea unor mari complexe alimentare, despre care a prins să se insinueze tot mai mult zvonul că urmau a fi transformate în uriaşe cantine publice. La ţară, teroarea a fost şi mai mare. Sute de sate au fost distruse sau rase de pe faţa pământului în intenţia de a desfiinţa gospodăria ţărănească, aşa neajutorată cum era ea, pentru că reprezenta o sursă de inducere a simţului de proprietate privată, care, la rândul său, îi conferea omului o anume individualitate. În locul caselor au fost ridicate blocuri, în încercarea de a le impune ţăranilor un nou mod de viaţă, bazat pe traiul în comun, anost, fără posibilitatea vreunei iniţiative. De asemenea, în oraşe oamenii au fost înghesuiţi în blocuri-tip, fără personalitate, fără nici un detaliu arhitectonic distinctiv, care să le inoculeze tocmai acest sentiment de cufundare în anonimat, şi implicit comportamentul respectiv. Toate oraşele din ţările foste comuniste au acelaşi aspect: sufocate de blocuri uriaşe, identice, în culori şterse. Omului îi era impusă prin orice mijloace pierderea identităţii.
5
Controlul comportamentului se creează din fragedă pruncie, prin înregimentarea în tot felul de organizaţii bazate pe o ierarhie bine stabilită, cu un statut rigid, cu obligaţia de a purta un anumit gen de uniforme, aceleaşi pentru toţi. În România regimului comunist a fost înfiinţată organizaţia naţională a “Şoimilor patriei”, în cadrul căreia comportamentul copiilor era controlat încă din faza preşcolară. Urmau apoi organizaţia de pionieri, UTC-ul, sindicatul, organizaţia de partid ş.a.m.d. Întreaga populaţie trebuia cuprinsă în una sau mai multe forme de organizare, cu reguli stricte, eventual cu uniforme specifice, care să creeze sentimentul supunerii faţă de autorităţi, orice reprezentare ar fi avut acestea. Inducerea supunerii determina implicit şi un anume model de comportament. Omul nu trebuia să aibă timp de reflecţie pentru a ajunge la vreo opinie proprie sau la manifestări personale. Permanent, individul era ocupat să participe la acţiunile organizaţiei, să se zbată pentru obţinerea unor mici recompense, în majoritatea cazurilor “titluri de merit” ce nu aveau nici o componentă materială, să se comporte “exemplar” pentru a accede la trepte superioare ale ierarhiei grupului. Într-un asemenea mediu, guvernat de reguli nenumărate, orice act comportamental putea fi interpretat într-un anume fel, atrăgând după sine recompense sau pedepse. Individul era menţinut permanent într-o balanţă asupra căreia îşi concentra întreaga atenţie. Acţionând în sensul dorit de autorităţi, el era recompensat, lăudat şi, uneori, promovat; acţionând în sens nedorit, el era expus oprobriului public, criticat, retrogradat, supus unor munci umilitoare.
Viaţa în cadrul unui asemenea sistem, fără alternativă, fără derogări de la reguli (în cazul majorităţii cetăţenilor obişnuiţi), îl aduce pe individ în situaţia de a crede sincer că recompensele pe care le obţine în cazul comportamentului “corect” sunt absolut fireşti. De asemenea el crede sincer că atunci când este pedepsit pentru acte “incorecte”, chiar merită pedeapsa. Astfel impunerea unui anume gen de comportament atrage după sine, în timp, modificarea gândirii individului şi chiar a sentimentelor acestuia.
Obţinerea controlului total asupra individului prin determinarea modului său de comportament impune crearea unui întreg sistem de ritualuri şi obişnuinţe menite să asigure coeziunea grupului, să cufunde individul în anonimat şi să-l facă să se supună din reflex autorităţilor şi regulilor statuate de acestea. Se ajunge astfel la crearea unei maniere de a vorbi, de a se îmbrăca, de a se tunde, chiar şi la o anumită expresie facială. “Limbajul de lemn” atât de ironizat după colapsul comunismului reprezenta totuşi, la
vremea lui, o poartă spre promovarea socială. Cei care ajungeau să-l stăpânească erau conştienţi că puteau accede mult mai uşor spre vârful ierarhiei. Mulţi ajungeau chiar să creadă sincer că un asemenea limbaj este “diplomatic” şi superior celui utilizat de “vulg”. Tunsoarea “decentă” era un alt element care îi făcea pe oameni să nu se deosebească unii de alţii.
În sistemele totalitare asiatice, majoritatea populaţiei purta un soi de uniforme tot timpul zilei. Dependenţa totală faţă de regim din punct de vedere financiar îi obliga pe cetăţenii obişnuiţi să se aşeze la coadă pentru a primi periodic îmbrăcăminte şi încălţăminte. Chiar şi să fi vrut, oamenii nu aveau posibilitatea să-şi procure haine mai “altfel”. Cu timpul, obişnuinţa i-a făcut să creadă sincer că acel gen de îmbrăcăminte este cel mai potrivit, cel mai decent, cel mai practic. Oamenii îmbrăcaţi deosebit le provocau un instinctiv sentiment de respingere.
În cadrul sectelor, adepţii sunt supuşi unor nenumărate ritualuri ce le creează un anume gen de comportament, care, la fel, atrage după sine reformarea gândirii şi a sentimentelor. Un fost membru al sectei lui Moon îşi aminteşte că până şi obiceiuri orientale minore precum descălţatul la intrarea într-un centru de meditaţie, îngenuncherea şi plecăciunile în faţa celor mai în vârstă îl făceau să se simtă deosebit de restul lumii, să aibă un sentiment de relaxare şi mulţumire de sine.
6
Indivizii care totuşi mai rezistă integrării totale sunt acuzaţi de egoism, de mentalităţi învechite şi, înainte de a fi pedepsiţi, li se oferă “şansa” reabilitării. Pentru a se reabilita, sau chiar pentru a nu se pune în asemenea situaţii, indivizii caută să se integreze perfect grupului, ajungând până la a-şi controla cele mai mici gesturi sau chiar tonul vocii în dorinţa de a nu ieşi cu ceva în evidenţă. Supunerea totală faţă de conducător, orice reprezentare ar avea acesta, devine cel mai important lucru pe care îl au de învăţat.
Conducătorii ştiu că nu pot comanda gândurile ascunse ale indivizilor. Însă ei ştiu foarte bine cum să le comande comportamentul,pentru ca gândirea şi emoţiile să se conformeze de la sine acestuia. Controlul gândirii presupune îndoctrinarea indivizilor atât de profund, încât ei să accepte necondiţionat ideologia grupului, să adopte în mod firesc noul limbaj şi să îşi formeze reflexul de a respinge instinctiv orice “gând perturbator”. Pentru a deveni un “bun” membru al respectivului grup social, individul ajunge să îsi manipuleze singur propria sa gândire.
În sistemele totalitare, oamenii sunt aduşi în situaţia de a crede că ideologia propagată de conducători reprezintă “adevărul absolut”, singura interpretare corectă a realităţii. Doctrina şi întregul păienjeniş de legi şi regulamente ale sistemelor totalitare nu se axează doar pe filtrarea informaţiilor culese de individ din exterior, ci mai ales au în vedere crearea unui sistem de gândire prin care individul însuşi să selecteze şi să interpreteze informaţiile în sensul dorit de lideri.
Îndoctrinarea, pentru a fi cât mai eficientă, trebuie să se bazeze pe simplicitate. Individului i se anulează posibilitatea de a judeca în profunzime, de a interpreta situaţiile sociale, în special prin împărţirea tuturor fenomenelor în “bune” şi “rele”. Nuanţele sunt excluse. În acest sens, lozinca: Cine nu este cu noi, este împotriva noastră separă dintr-o dată societatea, lumea exterioară, în “buni” şi “răi”, în oameni care gândesc “corect” şi inamici cu “mentalităţi învechite”. Delimitarea dintre cele două categorii este strictă şi nu acceptă nici o derogare, nici o interpretare. Pentru a da măsura lucrurilor “corecte”, tot ce este “bun” şi permis se regăseşte în imaginea conducătorului. Tot ce este “rău” provine din afară.
Mai mult, toate sistemele totalitare susţin că doctrina lor este riguros fundamentată din punct de vedere ştiinţific. Este, de fapt, singura “valabilă”, singura “adevărată”. Din acest motiv, indivizilor le este inoculată ideea de a nu se mai gândi la asemenea lucruri, “deja verificate”, pentru că ideologii sistemului au avut grijă să gândească pentru ei şi să le asigure integrarea în “cea mai bună dintre lumi”.
7
Conducătorii unui sistem totalitar creează întotdeauna un limbaj propriu grupului, alcătuit din cuvinte şi expresii specifice, pentru că limbajul pune la dispoziţia gândirii simbolurile cu care aceasta operează. Controlând limbajul, se poate controla gândirea. Majoritatea situaţiilor ce ar necesita analize complexe pentru a fi înţelese în esenţă de oamenii obişnuiţi sunt condensate, etichetate şi reduse la simple clişee verbale, ce atrag după ele formarea unor clişee de gândire.
Spre exemplu, în secta lui Moon, atunci când un membru are dificultăţi în a se înţelege cu un altul, situat fie deasupra, fie dedesubtul său în ierarhia grupului, conflictul este calificat drept “problema Cain-Abel”. Această etichetare induce imediat în mintea adepţilor şi modul de rezolvare a conflictului: Cain trebuie să i se supună lui Abel şi să-l urmeze, nu să-l ucidă, aşa cum s-a întâmplat în episodul descris de Vechiul Testament. Cu alte cuvinte, cel situat pe o treaptă ierarhică superioară are întotdeauna dreptate.
În acest mod conflictul este dezamorsat pe loc. Încercarea vreunui adept de a gândi altfel este calificată imediat drept supunere faţă de dorinţa Diavolului, de a-l pune pe Cain-cel-rău mai presus de Abel-cel-bun. Acest clişeu verbal şi de gândire îi împiedică pe adepţi să judece actele şi eventualele greşeli ale conducătorilor. Pentru că liderul acţionează întotdeauna corect şi, chiar dacă deciziile lui par uneori bizare, el ştie foarte bine ce face.
Clişeele verbale şi, mai apoi, cele de gândire au rolul de a-i separa net pe membrii grupului de restul lumii. Acest lucru este vizibil mai ales în cadrul unor secte, al căror sistem de îndoctrinare este foarte eficient şi pentru faptul că liderii lor acţionează asupra unor grupuri de oameni relativ restrânse, izolate de ansamblul societăţii. Prin practicarea unui limbaj propriu, sectanţii, se simt superiori, aleşi, posesori ai adevărului absolut. În acelaşi timp, clişeele verbale servesc pentru derutarea nou-veniţilor. Aceştia au impresia că sectanţii au ajuns la o înţelegere superioară a fenomenelor vieţii, că pentru a deveni asemenea lor trebuie parcurse nenumărate trepte iniţiatice, care să deschidă noi porţi ale cunoaşterii, că vor fi necesari ani întregi de eforturi pentru a accede la “adevărul absolut”. În realitate, însuşindu-şi limbajul sectei, participând la ritualurile iniţiatice, novicii vor învăţa cum să nu gândească. Ei vor învăţa că adevărata cunoaştere înseamnă credinţa totală în ideologia sectei.
8
O altă componentă importantă a controlului gândirii este formarea reflexelor mentale ale individului de a respinge orice gând ce ar putea contraveni ideologiei. Judecarea instinctivă a diverselor situaţii sociale este anihilată, prin crearea unei noi identităţi spirituale a individului, deosebite total de cea veche. Procesul inducerii unor astfel de reflexe mentale are mai multe etape. În prima fază se aplică negarea totală a ideilor “incorecte”, coroborată cu cenzurarea drastică a informaţiilor venite din exterior: Ce spun ei nu este adevărat. Este o minciună inventată de duşmanii noştri.Treptat , individul ajunge în situaţia de a-şi forma el însuşi un nou mod de gândire. Atunci când are unele dubii, din instinct va fi învăţat să gândească: Aşa ceva s-a întâmplat din motive bine întemeiate. Apoi nu va mai gândi, ci va veni imediat cu justificarea: Aşa ceva s-a întâmplat pentru că trebuia să se întâmple.
Crearea reflexelor mentale are ca scop aducerea indivizilor în situaţia de a respinge din start orice idee ce vine în contradicţie cu doctrina sistemului, orice critică la adresa conducătorilor sau a grupului. Astfel de indivizi vor fi incapabili să raţioneze cu detaşare, să evalueze şi să interpreteze obiectiv situaţiile sociale. Rigiditatea gândirii lor îi va împiedica să se angreneze chiar în cel mai banal schimb de opinii. Ei vor fi sincer convinşi că sunt posesorii adevărului absolut. Dar ceea ce este mai grav, vor fi la fel de sincer convinşi că toţi cei ce nu au idei asemenea lor le sunt duşmani de moarte şi trebuie
eliminaţi.
Tot în ideea inducerii reflexelor mentale este încurajat un anume gen de critică şi autocritică- în cazul multor indivizi, deşi atrofiat până aproape de dispariţie, instinctul de judecare detaşată a unor situaţii sociale nu poate fi eliminat definitiv. De aceea el trebuie pervertit treptat, oferindu-i-se şansa de a fi utilizat, spre exemplu, în afirmarea unor păreri critice. Critica şi autocritica au şi menirea de a crea o imagine de “obiectivitate” a sistemului, întrucât cetăţenilor le este permis să-şi expună, chiar public, părerile. Însă punctul vital al acestor manifestări constă în faptul că niciodată nu este permisă criticarea ideologiei, ci a fenomenelor, a situaţiilor şi a persoanelor care i se opun. Întotdeauna doctrina, sistemul, conducătorul sunt mai presus de orice îndoială. În consecinţă numai ceea ce i se opune este demn de critică. La fel, autocritica nu va include niciodată părerea de rău a individului că a crezut necondiţionat în ideologia grupului, ci nemulţumirea că nu a crezut destul pentru a fi un “bun” cetăţean sau un “bun” adept al sectei respective.
În cadrul unor secte se practică intens ritualuri speciale de alungare a gândurilor “rele”. Adepţii sunt învăţaţi să identifice ei înşişi aceste gânduri şi să le anihileze pentru a se putea ridica pe o “treaptă superioară a cunoaşterii”. În funcţie de sectă, respectivele ritualuri pot consta în: rugăciuni, mătănii, meditaţii, cântece specifice, repetarea cu voce tare sau în gând a unor clişee cu valoare de simbol, intrarea în transă ş.a.m.d. Treptat, ritualurile devin obişnuinţă. Individul este “programat” să le activeze la primul semn de îndoială, teamă sau nesiguranţă. Automatismul ajunge la perfecţiune, iar sectantul începe să se roage brusc sau intră subit în transă fără ca măcar să realizeze că tocmai a avut un gând “rău”.
Asemenea automatisme mentale de înlăturare a oricărui gând “incorect”, a oricărei îndoieli sau incertitudini reprezintă cea mai directă cale de a rupe individul de realitate. Pentru el doctrina grupului va fi perfectă, conducătorii vor fi perfecţi, iar toate lucrurile rele ce i se vor întâmpla vor fi numai din vina lui. Dacă în cadrul sectelor astfel de automatisme se pot crea în câteva săptămâni sau luni, în cadrul sistemelor sociale mai mari este nevoie de ani sau chiar de decenii. Cu cât trece mai mult timp, apar noi generaţii, care, chiar dacă nu ar fi îndoctrinate în mod evident, ar ajunge să servească
ideologia regimului prin simplul fapt că trăiesc în acel sistem, că întreg comportamentul lor, modul de gândire, sistemul de valori, standardele culturale etc. se formează sub influenţa totală a ideologiei respective. Din acest motiv, seismele sociale mari, provocate de prăbuşirea unui întreg sistem doctrinar, induc la nivelul întregii populaţii starea de anomie, despre care am discutat într-un capitol anterior. Pentru reducerea perioadei de anomie cât mai mult posibil este necesară restructurarea din temelii a întregului sistem de valori, de legi şi regulamente. Perpetuarea unei stări de falsă tranziţie, în care vechile structuri şi mentalităţi continuă să funcţioneze, chiar şi sub forme poleite, în paralel cu noile mecanisme politice, economice şi sociale, nu face decât să permanentizeze haosul şi confuzia. Sistemele totalitare au putut fi instaurate rapid tocmai prin eliminarea completă, într-un interval de timp foarte scurt, a vechilor structuri. Instaurarea unui regim democratic, bazat pe încurajarea individului de a-şi manifesta propria sa identitate, nu se poate realiza prin forţă. Aici intervine rolul personalităţilor în istorie.
Atunci când personalităţile, aflate la conducere în asemenea situaţii de criză, sunt incapabile să imprime un curs ascendent redefinirii societăţii, artizanii manipulării pot induce foarte uşor sentimentul culpabilizării generale. Având în vedere că fostul regim ideologic totalitar a inoculat în mentalitatea cetăţenilor de rând ideea că doctrina şi acţiunile conducătorilor sunt întotdeauna corecte, iar fenomenele negative sunt puse exclusiv pe seama oamenilor obişnuiţi, cu concepţii “incorecte”, aceştia vor putea fi învinuiţi mult mai uşor de toate relele, pe motiv că “mentalitatea lor este învechită”, că nu vor să înţeleagă măreţia programelor propuse de lideri şi justeţea acestora, că se lasă influenţaţi de duşmanii naţiunii sau de diverşi “huligani” ori “golani”, că toată lumea este coruptă, că oamenii nu-şi merită liderii.
Conducătorii totalitari nu vor accepta niciodată ideea că fenomenele negative s-ar putea întâmpla din cauza incompetenţei lor, doctrinei pe care o servesc, sau sistemului pe care îl susţin. Chiar în faţa celor mai clare evidenţe ale eşecului totalitarismului, ei vor susţine în continuare ideologiile de inspiraţie totalitară sub diverse pretexte precum: Se poate democraţie şi cu un despot luminat…ş.a.m.d.
sursa articol

PS Longhin de Bânceni – Conferinţa „Copii,calea spre Hristos” – partea 2

Radio Dobrogea partea a doua cu intrebari si raspunsuri de la conferinta din Constanta cu P.S. episcop roman Longhin din Ucraina din 10.02.2013. La minutul 11 si 6 secunde este intrebat despre slujirea ierarhilor cu catolicii, iar P.S. Longhin da marturie antiecumenista. Este intrebat si despre invierea unei fetite (P.S. Longhin a inviat-o primind titlul de erou national al Ucrainei).

P.S. episcop roman Longhin din Ucraina, acest mare sfant din vremurile de pe urma  Acesta a a dat dispozitie la toti preotii ucrainieni din eparhia sa pentru a spune la oameni sa nu ia actele cu cip. Un preot a zis oamenilor ca nu au nimic actele cu cip, iar P.S. episcop Longhin l-a luat de haina si i-a spus ca nu este vrednic sa fie preot .

Cardinalul Peter Turkson din Ghana, favorit la Scaunul Pontifical

The Guardian: Cardinalul Peter Turkson din Ghana, favorit la Scaunul Pontifical (case de pariuri)

Peter Kodwo Appiah Turkson, favorit în cursa pentru Scaunul Pontifical

O casă de pariuri din Marea Britanie a realizat un clasament al favoriţilor la Scaunul Pontifical, unde cardinalul Peter Turkson, din Ghana, este cotat cu şanse maxime să obţină misiunea de Papă: 9/4. Este urmat în clasament de cardinalul Marc Ouellet (Franţa) cu o cotă de 5/2 şi Francis Arinze, cu 7/2. Citiţi şi: Papa se retrage. Benedict al XVI-lea renunţă la Pontificat din 28 februarieCare este procedura de alegere a Suveranului PontifVatican. Documente secrete transmise de un cardinal
Dacă agenţii casei de pariuri vor avea dreptate, şi cardinalul Peter Turkson din Ghana este următorul Suveran Pontif, s-ar deschide era papilor de culoare, comentează The Guardian.
„Oamenii sunt liberi să speculeze și să facă propriile raționamente. Cred că, dacă se caută un lider, mai degrabă ar trebui să ne rugăm lui Dumnezeu, liderul acestei Biserici, să ne ofere un conducător apt să conducă acest grup în acest moment al istoriei”, a spus Turkson.
Papa se retrage. Benedict al XVI-lea renunţă la Pontificat din 28 februarie
Benedict al XVI-lea renunță la pontificat, după aproape opt ani. Ce urmează?
Reacții la retragerea papei
Care este procedura de alegere a Suveranului Pontif

Iată lista candidaţilor, în viziunea caselor de pariuri (cotă/candidat):
9/4 Cardinalul Peter Kodwo Appiah Turkson
5/2 Cardinalul Marc Ouellet
7/2 Cardinalul Francis Arinze
7/1 Arhiepiscopul Angelo Scola
10/1 Cardinalul Oscar Rodriguez Maradiaga
12/1 Cardinalul Tarcisio Bertone
14/1 Cardinalul Angelo Bagnasco
16/1 Cardinalul Jorge Mario Bergoglio
20/1 Cardinalul Leonardo Sandri
25/1 Cardinalul Raymond Burke
25/1 Cardinalul Cladio Hummes
25/1 Cardinalul Dionigi Tettamanzi
25/1 Cardinalul Christoph von Schonborn
33/1 Cardinalul Wilfrid Napier
33/1 Cardinalul William Levada
33/1 Cardinalul Camillo Ruini
33/1 Cardinalul Norberto Rivera Carrera
33/1 Cardinalul Francisco Javier Errazuriz Ossa
33/1 Cardinalul Renato Martino
33/1 Cardinalul Albert Malcolm Ranjith
33/1 Arhiepiscopul Piero Marini
33/1 Cardinalul Antonio Canizares Llovera
33/1 Cardinalul Keith O’Brien

sursa

http://www.digi24.ro/stire/The-Guardian-Cardinalul-Peter-Tuckson-din-Ghana-favorit-la-Scaunul-Pontifical-case-de-pariuri_79363

==================================

O profetie spune:

Biografia Sfântului Malachia

S-a născut în Armagh, Irlanda, în 1094, în familia O’Morgair, potrivit  Sfântului Bernard de Clairevaux. A fost botezat cu numele de Maelmhaedhoc (latinizat ca şi Malachia). A fost educat de Imhar O’Hagan şi apoi de Abbad Armagh. A fost hirotonisit ca preot de Sfântul Cellach (Celsus)  în 1119.

 După hirotonisirea sa, şi-a continuat studiile de liturghie şi teologie la Lismore, San Malchus. În 1132 a fost ales stareţ la Bangor şi un an mai târziu a fost consacrat episcop de Connor. În 1132, a fost ridicat la cel mai înalt rang la Armagh. Sf. Bernard ne spune că Sf. Malachia avea un mare zel pentru religie.
La moartea Sfântului Cellach (Celsus), Sfântul Malachia a fost numit arhiepiscop de Armagh în 1132, deşi în marea sa umilinţă i-a fost greu să accepte. Intrigile nu i-au permis să-şi ia în primire responsabilităţile timp de doi ani. După trei ani a restabilit disciplina ecleziastică în Armagh.
În 1139 a călătorit la Roma, iar în drumul sǎu l-a vizitat pe Sfântul Bernard în Clairvaux. În Roma a fost numit legat papal al Irlandei. Întorcându-se prin Clairvaux, a cooptat cinci călugări pentru a întemeia în Irlanda, şi astfel a luat naştere, abaţia din Mellifont , în 1142.
Într-o a doua călătorie spre Roma, Sfântul Malachia s-a îmbolnăvit de cum a  ajuns la Clairvaux şi a murit în braţele Sfântului Bernard în data de 2 noiembrie.
I se atribuie multe miracole, dar lucrul pentru care este cel mai mult amintit este darul său pentru profeţii. Între  acestea, cea mai renumitǎ este cea referitoare la Papi. A fost canonizat de Papa Clemente al III- lea, în 6 Iulie 1190. Este celebrat în data de 3 noiembrie.

Profeţiile Sfântului Malachia

Despre propria sa moarte

După cum ne relatează Sfântul Bernard, Sfântul Malachia a anunţat cu exactitate ziua morţii sale  (2 noiembrie) pe când era alături de el, la abaţia din Clairvaux.

Despre Irlanda

El prevedea că Irlanda, patria sa, va fi oprimată şi persecutată de Anglia, că i se vor aduce nenorociri timp de şapte secole, dar că va păstra fidelitatea faţă de Dumnezeu şi Biserica Sa în faţa tuturor probelor. La finalul acestei perioade va fi eliberată şi opresorii săi vor fi atunci pedepsiţi. Irlanda catolică va juca un rol esenţial în reîntoarcerea Angliei la credinţă. Se spune că această profeţie a fost copiată de Dom Mabillon dintr-un vechi manuscris de la Clairvaux.

Despre Papi

Cea mai faimoasă profeţie atribuită Sfântului Malachia este cea cu privire la Papi. Aceasta este compusă din nişte “motto-uri” pentru fiecare dintre cei 112 Papi, începând cu  Celestino al II- lea, ales în 1143, până la sfârşitul lumii.

Papa Urban VIIIAceste „motto-uri” care descriu Papii, pot face referire la un simbol al ţării sale de origine, la numele sǎu, la scutul sǎu de arme, la un talent al sǎu sau la orice alt lucru referitor la Papă. De exemplu, „motto-ul” atribuit  lui Urban al VIII- lea este Lilium et Rosa; el era din Florenţa, Italia, pe a cărui scut apărea floarea de crin.

Aceste profeţii au fost pierdute până în secolul al XVI- lea, când s-au publicat în cartea „LignumVitae ” a istoricului benedictin Arnold  Wion. Potrivit Abatelui Cucherat (1871), Sfântul Malachia a scris profeţia la Roma, între anii 1139 şi 1140, când era în vizită la Papa Inocenţiu al II- lea pentru a-i raporta problemele episcopiei sale. Atunci, a înmânat acest manuscris Papei pentru a-l consola în frǎmântǎrile sale. Papa păstră manuscrisul în arhivele romane, unde a rǎmas uitat până la descoperirea lui, în 1590 (Cucherat, „Profeţia succesiunii papilor„, ch. xv).

 Ultimii Papi.

•    #101: „Crux de Cruce” (Cruce a Crucii). Pius al IX- lea (1846-1878)
•    #102: „Lumen in caelo” (Lumină în cer). Leon al XIII- lea (1878-1903).
•    #103: „Ignis ardens” (Foc arzător). Pius al X-lea (1903-1914)
•    #104: „Religio Depopulata” (Religie devastată). Benedict al XV- lea (1914-1922).
•    #105: „Fides intrepida” (Credinţă temerarǎ). Pius al XI- lea (1922 –1939).
•    #106: „Pastor angelicus” (Păstor angelic). Pius al XII- lea (1939-1958).
Recunoscut ca un mare intelectual şi apărător al păcii.
•    #107: „Pastor y nauta” (Păstor şi  navigator). Ioan al XXIII- lea (1958-1963). Ioan al XXIII-lea a fost Cardinalul Veneţiei, oraş de navigatori. A condus Biserica la Conciliul Vatican II.
•    #108: „Flos florum” (Floarea florilor). Paul al VI- lea (1963-1978).
Pe scutul său apărea floarea de crin (Floarea florilor).
•    #109: „De medietate Lunae” (A semilunii). Ioan Paul I (1978-1978).
Numele său era “Albino Luciani” (lumină albă). S-a născut în Episcopia Belluno (din latinescul bella luna). A fost ales în 26 august 1978. În noaptea dintre 25 şi 26, luna era în ultimul pǎtrar( jumatate de lunǎ). A murit în data de 28 Septembrie 1978, după o eclipsă de lună. De asemenea, naşterea sa, hirotonisirea sa sacerdotală şi episcopală au avut loc în nopţi cu jumatate de lună.
•    #110: „De labore solis” (Munca soarelui). Ioan Paul al II- lea (1978-2005).
A făcut o muncă extraordinară şi vastă. În ziua sa  de naştere şi în ziua morţii sale au fost eclipse solare.
•    #111: „Gloria Olivae” (Gloria măslinului). Benedict al XVI- lea (2005).
Acesta ia numele de la Sfântul Benedict şi Benedict al  XV- lea. Benedictinii au avut o grupare denumită „Olivetanii”. Benedict al XV- lea s-a evidenţiat prin eforturile sale de pace în timpul Primului Război Mondial.

RĂMÂNE DOAR UNUL PE LISTĂ:

•    #112: „Petrus Romanus” (Petru Romanul).
Care va fi ultimul Papă, pentru că în timpul domniei sale va veni sfârşitul:

În timpul persecuţiei finale a Sfintei Biserici Romane va domni Petrus Romanus (Petru Romanul), care-şi  va hrăni credincioşii  în mijlocul multor suferinţe. După aceea, cetatea celor şapte coline va fi distrusă şi temutul judecător va judeca poporul său. Sfârşitul. 

sursa articol

http://www.vopus.org/ro/gnoza-gnosticism/profetii-2012/sfantul-malachia-si-profetiile-sale.html

Arhiepiscopii de Budapesta și Milano, favoriți la succesiunea lui Benedict al XVI-lea

Publicatia elvetiana Le Temps i-a cerut istoricului si specialistului in religii Odon Vallet cateva opinii despre demisia papei Benedict al XVI-lea, dar si previziunile sale despre cine ar putea fi noul papa.

Cardinalul Péter Erdő este Arhiepiscop de Esztergom-Budapesta si Primat al Ungariei. Are 60 de ani si este presedintele Consiliului Conferintelor Episcopale din Europa. Odon Vallet il include pe lista favoritilor apropiatului Conclav papal.

Ati fost surprins de anuntul demisiei papei?
Nu am fost. Nu pot sa-mi aduc aminte exact ziua, dar am vazut un papa foarte obosit. Iar el insusi a vazut ceeace inseamna un papa foarte bolnav, pentru ca a stat langa predecesorul sau Ioan Paul al II-leain ultimele sale zile. Va fi fost papa timp de opt ani. Este o medie buna. Mult mai putin decat pontificatele lui Leon al XIII-lea, Pius al X-lea sau Ioan Paul al II-lea, care a fost pontiv 27 de ani. Dar octava sa pontificala este mult mai mare, pe de alta parte, decat cele trei saptamani ale papei Ioan Paul I sau cei cinci ani ai papei Ioan al XXIII-lea.

Le Temps: Ce bilant are pontificatul lui?

Odon Vallet: Toti papii de dupa Sfantul Petru, si au fost 164, au avut de a face cu problemele epocii lor. El a fost curajos pentru ca a tratat problema preotilor pedofili, probabil mai bine si mai mult decat Ioan Paul al II-lea. Benedict al XVI-lea nu a avut insa succes in problemele financiare, cum ar fi transparenta conturilor. Sa nu uitam ca Vaticanul este un stat care a interzis terminalele pentru plata electronica la cererea Bancii centrale italiene…Aceasta dezordine nu poate dura, este o munca imensa de facut in materie financiara. Inainte de a pleca in Benin, in 2011, papa a cerut demisia a doi episcopi din aceasta tara, unul dintre ei fiind aproape un Bernard Madoff. Acum ar fi nevoie de un papa expert contabil! Insa nu este niciunul printre cardinali.

Care va fi succesorul sau?

El a fost un om al traditiei. Ma indoiesc ca ar fi urmat in curand schimbari in ce priveste celibatul preotilor sau al ordinarii femeilor-chiar daca Sfantul Duh este imprevizibil…Cred ca succesorul sau va lasa ca timpul sa rezolve problemele. Nu vor fi decizii rapide. Pentru cine va vota conclavul? Cred ca mai degraba vor alege un program, nu o persoana. Pronosticuri? Ma gandesc la cardinalii de la Budapesta, Milano sau Viena si Paris. Monseniorul Vingt Trois de la Paris a luptat fara greseala impotriva casatoriei intre persoane de acelasi sex. Numai ca exista vorba ca cel care intra in conclav ca sigur viitor papa iese tot cardinal. Trebuie analizate ultimele numiri de cardinali pentru a fi siguri…

Cotidianul El Pais publica si el o lista cu favoritii a succesiunea actualului papa. In fruntea listei se afla arhiepiscopul de Milano, Angelo Scola, si cardinalul ghanez Peter Turkson. Sanse are si cardinalul din Honduras, Oscar Rodriguez Maradiaga (arhiepiscop de Tegucigalpa) si cel nigerianul Francis Arinze.

La casele de pariuri, sansele cele mai mari le au cardinalul nigerian si cel din Ghana, urmati de arhiepiscopul de Milano. Tot la casele de pariuri numele dat cel mai probabil pentru viitorul papa este Petru, un nume papal care nu a fost luat decat de cativa antipapi. Suveranii pontifi s-au ferit sa-si ia numele Sfantului Petru, primul episcop al Romei.

SURSA

http://www.cotidianul.ro/arhiepiscopii-de-budapesta-si-milano-favoriti-la-succesiunea-lui-benedict-al-xvi-lea-206509/