Controlul total şi închisoarea invizibilă

Interviu cu Părintele Justin Pârvu:

„Să nu risipim turma! Cum să nu fie risipite oile când păstorii sunt bătuţi şi pironiţi de propria lor frică şi laşitate”?

Părinte, știți foarte bine că a fost acest miting împotriva actelor cu microcip, la care am participat și noi. Mulți spun că atmosfera de acolo a fost una de rugăciune şi un protest paşnic prin care s-a cerut alternativă simplă la cardurile de sănătate electronice. Din păcate majoritatea reprezentanţilor mass-mediei au prezentat manifestația în defavoarea noastră, încercând să ridiculizeze prezența noastră acolo, intervievând mai mult bătrâni sau cerșetori care se aciuaseră pe lângă manifestanți și banalizând evenimentul. Credeți că a avut vreun efect pozitiv acest miting?

Bineînțeles că cei care au fost prezenți acolo și-au făcut datoria față de societatea în care trăiesc, față de neamul din care se trag, față de generația de mâine. Acești oameni au riscat atât imaginea și poziţia lor socială, cât poate și pâinea de la gură. Aceștia sunt modele și repere pentru generația de mâine și sunt dovada existenței unei rezistențe de luptă împotriva abuzurilor acestui sistem ce se impune din ce în ce mai dictatorial. Acest sistem de control total la un moment dat se va întoarce împotriva noastră, a cetățenilor şi abia atunci vor înţelege cei care au ridiculizat și nu au înțeles jertfa acestor oameni.

Dar mai presus de acestea, pentru mine acest miting a fost mai mult ca un examen pentru societatea ortodoxă românească. Un examen cu rezultate foarte slabe pentru cinul preoţesc în general, pentru că ei trebuiau să fie primii, în fruntea poporului și în număr cât mai mare ca să fie exemplu de jertfă pentru credincioși. Dar ei au fost de fapt ultimii. De aceea sunt şi foarte dezamăgit, pentru că dacă preoţii nu au răspuns la apelul acesta, la strigătul disperat al turmei pentru ajutor, înseamnă că noi nu mai avem preoţie. Nu mai are cine propovădui cuvântul adevărului în faţa credincioşilor. Care adevăr îl propovăduiesc ei? Degeaba vorbești cuvinte frumoase pentru Evanghelie dacă nu vezi că Hristos este în aproapele, în aceștia mai mici ai tăi. Deci pentru ce mai stăm noi în altar şi apărem în faţa bieţilor oameni? Ei vor să audă ceva de la noi, să spunem ceva turmei acesteia, să înveţe ceva de la noi. Nu mai are însă de la cine, cum spune psalmistul: „toţi netrebnici ne-am făcut”. Sunt foarte deprimat când văd un preot că îmi trece pragul acestei chilii şi nici nu pot să îl mai privesc, că e ţepos în convingerea lui şi se face că nu ştie despre ce este vorba. Nu este o atitudine creştină. Nu ştiu ce spun ei credincioşilor din faţa altarului. Ce atitudine au ei faţă de pericolele ce ne înconjoară? Post şi rugăciune – e uşor de zis, când şi aşa biata mamă nu mai are ce pune copiilor ei pe masă. Nu prezintă realitatea vieţii în care trăim, se tem să spună un adevăr. Se pierd oamenii cu grămada, cu naţiunile, nu numai câţiva, nu doar ca indivizi. Şi ei stau liniştiţi. E o situaţie foarte grea, pentru că am ajuns la cuvântul Scripturii: „bate-voi păstorul şi se vor risipi oile”. Să nu risipim turma! Cum să nu fi risipite oile când păstorii sunt bătuţi şi pironiţi de propria lor frică şi laşitate?

Asta poate şi datorită faptului că unii nu înţeleg pericolul acestor cipuri şi chiar ne acuză pe noi că facem dezbinare în Biserică pentru o problemă care nu este așa de semnificativă şi capitală în mântuirea noastră.

După cum spun și Sfinții Părinți, mai bine o biserică împărţită decât una rătăcită. Cum să nu fie o problemă majoră lucrarea masoneriei azi în lume, că până la urmă aici ajungem, aceasta este în spatele acestui sistem? Cipul nu este altceva decât lucrarea masoneriei și cel mai bun mijloc de a subjuga Biserica şi fiinţa umană, de a o depărta, uşor, uşor, pe nesimţite de Creatorul său. Dacă noi ne facem că nu există acest rău luciferic, masoneria, înseamnă că nu avem răspuns la niciuna din problemele şi necazurile oamenilor de azi. Înseamnă că ne facem că nu vedem nimic rău. Cipul este propaganda masoneriei şi acceptându-l dăm curs şi putere acestei organizaţii dubioase care vrea să îl instaleze pe antihrist ca lider mondial. Dacă oamenii nu conştientizează că sunt societăţi secrete care conduc din umbră, nu vor înţelege nimic. Răul și fărădelegea nu se mai lucrează la lumină, se lucrează în ascuns. Nu mai sunt închisori şi prigoană ca pe vremea comunismului, au altă metodă, de a ne obişnui şi a îndrăgi tehnica şi cipul, care deocamdată par folositoare, ca ei să ne subjuge şi să ne controleze permanent ca într-o închisoare invizibilă, dar cu mult mai puternică.

Cum să nu se descurajeze creştinul simplu când vede că nu mai are susţinere duhovnicească din partea păstorilor duhovniceşti?

Oamenii nu au de ce să se descurajeze, pentru că cei care au fost acolo sunt bine documentaţi şi informaţi şi ştiu ce pericole ne pândesc, aceştia ştiu mai bine decât păstorii lor ce să facă. Și la protest au fost majoritatea intelectuali cu o poziție în societate, medici, profesori, ingineri, și nu doar analfabeți așa cum a vrut să prezinte mass-media. Mă doare sufletul pentru cei care din neştiinţă cad în capcanele şi mrejele acestui sistem antihristic. Sunt sigur că oameni ar fi fost mai mulţi dornici să vină la acest miting, în număr mult mai mare (pentru că, să nu uităm, au fost 1 milion de semnatari împotriva actelor biometrice), dar foarte mulţi dintre aceștia nu au avut un ban să plătească drumul până la Bucureşti, sau poate au avut serviciu sau nu au știut. Şi cine a vrut să fie la datorie a riscat. În împrejurări grele creştinul trebuie să aibă o limpezire a lucrurilor, o catehizare din partea preotului care nu a existat. Și poate că mulți nu au știut.

 

Ce părere aveţi despre ierarhii ortodocşi care, în frunte cu Patriarhul ecumenic, au participat la întronizarea papei dând chiar sărutarea păcii la liturghia lor catolică?

Este o situaţie cum nu se poate mai vitregă, foarte primejdioasă pentru noi, creştinii ortodocşi, şi nu doar pentru ortodocşi, ci şi pentru lumea catolică de altfel care nu cred că are ceva în comun cu evreii şi budiştii şi musulmanii, care au fost invitaţi la întronizarea Papei. Cum să mai ajuţi tu prin dialog ecumenic, să îndrepţi un catolic la adevărata credinţă a Sfinţilor Părinţi când tu însuţi, ca şef al ortodocşilor, te pupi cu papistaşii şi cu evreii, pe care îiconsideri fraţi cu tine de credinţă? Doar pentru că suntem creaturi ale lui Dumnezeu??? Ei vor să niveleze toate religiile într-una şi nu mai cântăresc diferenţele majore, ci doar micile asemănări, pentru aşa-zisa pace falsă. Nici catolicii nu cred că sunt împăcaţi aşa deplin cu situaţia aceasta de vânzare a creştinismului, încât să te aliezi şi cu musulmanul. Este o demonizare a lumii. Iar ierarhii noştri ortodocşi nu fac altceva decât să joace un teatru care dă bine şi pe care sunt obligaţi să îl dea cât mai bine, la ordinele stăpânilor lumii. De altfel în adâncul lor nici ei nu au o convingere solidă despre acest ecumenism, dar nu au curajul să se opună acestui curent, să se opună masoneriei care le impune acest ecumenism şi nivelare a credinţelor. Sunt nişte păpuşi care însă au pierdut harul adevărului, care doar mimează adevărul. Dar nu îl mai deţin. Se sărută cu ereticii, dar duc pe umerii lor răspunderea căderii unui neam, a unei biserici în apostazie. Îi întreb şi eu pe aceşti ierarhi dacă îi îndreptăţeşte vreun canon să fie eretici?

Iar acest papă, Dumnezeu să îl ierte, are un rol malefic nemaiîntâlnit pentru creştinătate, pentru omenitate, pentru neamurile creştine.

Da, aţi văzut că şi acest părinte grec Elpidie, care face misiune în Africa, a profeţit înainte cu trei luni ca papa să îşi dea demisia, că acest papă va fi înlocuit cu alt papă care va veni ca unul din profeţii mincinoşi înainte mergători ai antihristului.

Da, îl apreciez foarte mult pe acest părinte. Şi am rămas impresionat de dragostea lui pentru lumea aceea uitată din Africa şi cum copiii aceia negri, neajutoraţi, roiau în jurul lui ca în jurul lui Hristos. Daca aş fi fost cu 20 de ani mai tânăr, în Africa m-aş fi dus şi eu, acolo unde civilizaţia aceasta dezvoltată lipseşte. Acest părinte Elpidie este un far călăuzitor pentru creştinătatea de azi.

Cum vedeţi această mediatizare intensă a papei şi imaginea de aureolă pe care i-o creează mass-media? Acest papă este filmat adesea spălând picioarele bolnavilor, deținuților şi alte fapte de milostenie cu care se afişează.

E uşor şi plăcut să faci pe milostivul în faţa presei ca toată lumea să te laude. Nu asta e milostenie. Milostenia este să nu ştie stânga ce face dreapta şi de altfel ar trebui să stea în mijlocul necăjiţilor tot timpul, nu doar când vin presa şi televiziunea.

Asta e o falsificare, bombonele pentru copii. El dictează şi programează dinainte câţi săraci să vină şi ce oameni bolnavi ca să dea mai bine în ochii lumii. Asta e un fel de praf în ochi pentru creştini, nicio realitate de altfel.

Credeţi că va cuceri lumea cu astfel de atitudine?

Nu sub nicio formă. Nu va face decât o zarvă mare în lumea creştină încât o să fie huiduit şi de ai lui.

Cum vedeți urgentarea sinodului panortodox, care a fost anunţat pentru luna iunie?

O să facă ei, dar va fi ce s-a întâmplat cu sinodul de la Ferrara-Florenţa. Tot aşa va fi şi acum, vor fi aceleaşi dispute dogmatice şi, slavă Domnului, vom mai avea nişte ierarhi care cred eu că nu vor ceda Ortodoxia. Şi doi, trei dacă sunt, e suficient. Avem datoria însă să ne rugăm pentru ca Dumnezeu să îi păzească pe ierarhii ortodocşi în dreapta credinţă, pentru că altă salvare nu mai avem decât în mila lui Dumnezeu. Dacă ne vom ruga, vom îndupleca milostivirea Sa. În cea mai mare măsură, masoneria şi-a atins scopul, de aceea şi iese la iveală să îşi finalizeze planurile.

Dar am credinţa că Dumnezeu va lumina sufletele acestea tinere, şi va aduce câte o lumânare în întunericul acestui veac. Mila lui Dumnezeu şi harul de sus, acestea au condus Biserica purtată pe aripile Duhului Sfânt. Preoţii de azi care tac, se vor convinge ei înşişi de aceste pericole şi se vor îndrepta.

Cum catalogaţi gestul maicii stareţe de la mănăstirea Văratec, care a penalizat maicile pentru faptul că au înaintat Casei Naţionale de asigurări refuzul cardului electronic de sănătate? Iar în urma multelor ameninţări, maicile au cedat şi au fost obligate să îşi ceară iertare pentru gestul lor, semnând chiar un document prin care se deziceau de atitudinea lor.

Acest episod seamănă cu un episod de la puşcărie, din viaţa puşcăriaşilor din lagărele comuniste. Aşa sunt şi unele mănăstiri acum – lagăre comuniste. Este ceea ce am trăit şi eu în lagărul de la Baia Sprie. La o perioadă regulată de vreo 2- 3 ani, securitatea făcea nişte sondaje printre deţinuţii politici. Şi ne chema anchetatorul la birou, ademenindu-ne cu vorbe dulci: „Uite ai atâţia ani de puşcărie şi încă mai ai… nu e păcat să îţi iroseşti tinereţea aici in închisoare? Nu te impresionează faptul că ai rămas un om de nimic în societate şi viaţa ta este ratată?…” Dar noi nu ne lăsam impresionaţi de această bunătate falsă, care era un şiretlic. Şi îşi continua cântarea: „Iată, dacă vrei să ai o bucurie a libertăţii şi să îţi putem uşura situaţia asta grea, uite noi întindem o mână de ajutor şi dacă poţi ia oleacă de hârtie, treci în biroul celălalt şi semnează că îţi pare rău pentru ce ai făcut”.

Şi ajunge şi la mine anchetatorul şi își spune cântarea lui de partid. Şi la urmă mă întreabă: „Ce impresie ai?”

„Domnule, nu am absolut nicio impresie”, îi răspund. „Doar că mai am încă 9 ani de puşcărie şi  cred că oi termina”.

Şi el insista: „Dar chiar aşa îţi arunci viaţa şi tinereţea pe nimic?” „Nicio problemă, i-am răspuns, eu am aruncat-o încă de copil de 18 ani când am intrat în mănăstire, să mor pentru Hristos”. Nu le convenea: „Măi, banditule, când m-oi ridica de pe scaun şi ţi-oi arăta eu pentru ce mai ai de trăit…” Şi te lua şi te zgâlțâia oleacă, important era să nu ne lovim la cap.

Ei bine, aceste anchete ademenitoare se întâmplau din doi în doi ani. Dar noi aveam deja o experienţă de temniţă şi nu  dobândeau nicio informaţie de la noi. Securistul ieşea cu un dosar gol goluţ afară. Trebuia să defaimi pe cineva, să dai măcar un nume, nu scăpai doar cu o desolidarizare, lepădare de convingerile tale şi să accepţi reeducarea de către Partidul comunist. Sigur, la un deţinut mai cu renume, veneau câte trei securişti deodată, nu doar unul. Veneau cu planuri, proiecte să te convingă de realizările Partidului. „Uite, domnule, Lacul Bicaz, uite ce realizare!…” şi îmi arăta poze. „Da, domnule, Lacul Bicaz, dar ştii dumneata ce era sub acest lac? Trei biserici, patru şcoli, o casă de copii, un spital şi locuinţele oamenilor. Unde sunt toate acestea acum? Întreabă-mă pe mine că eu sunt de acolo”. Rămâneau şi ei uimiţi la ce le spuneam. „Pot să vă spun şi cine erau directorii la aceste şcoli, dar nu vreau să vă încarc memoria”…

Cam acelaşi lucru s-a petrecut şi cu maicile noastre de la Văratec. Ele, sărmanele, de frică să nu le ia rangul, scofia (de parcă ar fi mare slavă), au semnat, ademenite că vor fi reabilitate acolo, că le pare rău şi au promis că data viitoare vor fi ascultătoare. Şi–or fi primit ele scofiile înapoi dar s-au dezbrăcat de slava lui Hristos, pentru că nu au suferit puţină batjocură pentru lumea aceasta trecătoare. De aceea, un novice trebuie să fie cu mare atenţie în ce mănăstire intră. La vedere, sunt flori frumoase, icoane pictate care mai de care şi veşminte preoţeşti împodobite frumos, dar esenţa, viaţa duhovnicească, este putredă de tot.  În astfel de mănăstiri găseşti de fapt un sistem securist, un stat poliţienesc. Bineînţeles că nu este aşa peste tot.

Acest spirit poliţienesc este în firea lor, a stareţilor, pentru că atunci când s-a închegat dinastia asta a stareţilor prin mănăstiri s-a stabilit tot pe acest criteriu de devotament către Partid. Sinaxele stareților nu erau altceva decât nişte şedinţe de partid.  Se aşezau cu burţile pe scaune şi cu bastoanele în față aşteptau să se termine şedinţa şi să meargă la o a doua ediţie de petreceri…, ce ştiau ei despre problemele Bisericii şi ale societăţii? Habar nu aveau ce substraturi aveau aceste şedinţe şi care era rădăcina acestor şedinţe, aşa de neputincioşi şi slabi erau. Dar nici nu puneau stareţi buni inteligenţi şi cuvioşi la conducere, nu cumva să se împotrivească vreunul. Aşa e şi acum. Care se supune mai uşor la ordin şi care dă tributul mai uşor… dacă era vorba să îl întrebi pe unul din aceşti stareţi dacă se desolidarizează de partid şi de crimele pe care le comitea, se făcea că nu ştie nimic. Cum să se dezică el de partid care îi dădea un salariu foarte mare pentru acea vreme, ca al directorilor?

Era şi mândria şi poziţia asta a lor de stareţ. Vai de mine, să dai afară un stareţ! Era cea mai mare crimă şi ruşine să renunţi la demnitatea asta de lux în societatea românească! Dar comportamentul multora din aceşti stareţi era mai nedisciplinat şi bădăran ca al unei ţărănci. O mână de săraci ţărani simpli a făcut mult mai mult decât o mână de aşa-zişi stăreţoi.

Suntem printre primii europeni care introducem acest card, numit inteligent, în sistemul de sănătate? Ce mai putem face să îl stopăm?

În ce constă inteligenţa şi genialitatea acestui sistem? Că vor şti mai multe informaţii despre noi? Est inteligent pentru ei, dar noi rămânem întârziaţi. Tot Marx, Engels, Lenin au rămas. Acum nu vine să te mai întrebe ca la anchete, acum îţi dai de bună voie acordul să fii anchetat permanent. Nu trebuie cedată lupta aceasta şi avem datoria de a continua, fiecare după puterile sale, unii prin conferinţe, alţii prin demersuri legislative, unii prin cuvânt, fiecare să îşi facă datoria în faţa lui Dumnezeu şi aşa, cu inimile smerite, vom primi şi ajutorul şi harul din Lumina Sa.

Interviu cu Părintele Justin Pârvu, realizat de Monahia Fotini, 3 aprilie 2013, apărut în numărul 28 al revistei ATITUDINI

SURSA ARTICOL

Interviu cu Părintele Justin Pârvu: Controlul total şi închisoarea invizibilă

Principalele culte şi secte neoprotestante care activează în România, cu specificul lor doctrinar, istoria si ratacirile lor

Începând cu acest număr al revistei noastre vom prezenta pe scurt cultele şi sectele neoprotestante, care, de mai mult timp sau mai recent, activează la noi în ţară. Scopul este acela de a oferi câteva date, cititorilor noştri, despre aceste culte şi secte, pentru a cunoaşte, pe de o parte, cum şi când au fost întemeiate, în ce condiţii şi când au apărut în ţara noastră, iar pe de altă parte, câteva elemente din doctrina acestor culte şi secte, elemente care ne deosebesc pe noi, fiii Bisericii strămoşeşti şi continuatorii datinei străbune, de cei care, cu îndrăzneală ne propun schimbarea acestor datini şi primirea unor învăţături contrarii atât istoriei bimilenare a creştinismului cât şi, sau mai ales, tradiţiei noastre româneşti.Doctrina: În general, cultele şi sectele neoprotestante au următoarele învăţături care, pentru Biserica Ortodoxă, sunt de neacceptat şi constituie erezii sau abateri grave de la dreapta credinţă.Nu recunosc Sf. Tradiţie (adică hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi operele Sf. Părinţi din primul mileniu creştin ca şi textele liturgice) ca un izvor sau, mai bine zis, formă de păstrare a Revelaţiei sau Descoperirii Dumnezeieşti. Prin aceasta încearcă să şteargă 2000 de ani de creştinism, ca şi cum totul ar fi început “alaltăieri”, odată cu apariţia lor.Nu recunosc Sf. Taine afară de Botez, dar şi acesta, pentru ei, nu este un act sacramental săvârşit de o persoană sfinţită ci de un laic, în costum, şi aşa mai departe; nu au nici Mirungerea; nu au mărturisirea păcatelor şi iertarea lor ca un act sacramental; Euharistia nu este pentru ei o prezenţă reală a lui Hristos în pâinea şi vinul consacrate prin lucrarea Sf. Duh, ci doar o amintire, o comemorare a Cinei Domnului; Căsătoria sau Cununia nu este o Sf. Taină; nu au preoţi sfinţiţi ci doar predicatori, cu toate consecinţele (lipsa hirotoniei sau punerii mâinilor prin succesiunea apostolică, lipsa veşmintelor liturgice, şi celelalte); nu au Taina Sf. Maslu sau ungerea bolnavilor cu unt-de-lemn sfinţit spre tămăduirea bolilor sufleteşti şi trupeşti.Nu cinstesc Sf. Cruce şi nici nu-şi fac semnul Sf. Cruci, ca şi cum Altarul de jertfă al mântuitorului Isus Hristos ar fi o ruşine pentru noi astăzi.Nu cinstesc pe Maica Domnului despre care spun că a fost o femeie ca oricare alta şi nu Născătoare de Dumnezeu şi Maică a noastră a tuturor, căreia ne rugăm şi căreia îi cerem să se roage pentru noi în calitatea sa de Maică a Domnului. Nici vorbă de feciorie şi cu atât mai puţin de purureafecioria celei pe care noi o numim Preacurata Fecioară Maria.Nu cinstesc pe îngeri nici pe sfinţi şi cum ar putea să-i cinstească pe sfinţi dacă au şters cu buretele istoria creştină cu sfinţii martiri (cei ce şi-au dat viaţa pentru credinţa în Isus Hristos), cu sfinţii cuvioşi (mari trăitori ai vieţii creştine) sau cu Sfinţii Părinţi (mari apărători ai dreptei credinţe).Nu cinstesc sfintele icoane sau imaginile sacre, bazate pe temeiul întrupării Fiului lui Dumnezeu prin care Dumnezeu a luat chip şi ni s-a arătat în istorie, iar sfinţii, întrucât Hristos a trăit în ei, au devenit purtătorii chipului lui Dumnezeu întrupat şi, prin viaţa lor, au ajuns la semănarea cu El. Pentru noi, icoanele sunt ferestre deschise către Mântuitorul, Maica Domnului, Sfinţii Îngeri şi toţi sfinţii, materie plină de harul primit prin sfinţirea lor.Nu cinstesc Sf. Moaşte sau rămăşiţele pământeşti ale sfinţilor (normal, dacă n-au nici sfinţi).Nu recunosc biserica, locaşul de cult sfinţit şi consacrat pentru cultul public, nici pictura bisericii, nici altarul, nici toate celelalte obiecte sfinţite care se găsesc în biserică, mai direct spus, în locul Voroneţului, cu minunata-i frescă de cinci secole sau în locul bisericilor (nepreţuitul nostru patrimoniu) nişte case cu săli oarecare, pentru adunare sau rugăciune, pe care, impropriu, unii dintre neoprotestanţi le numesc “biserici”.Nu au Sf. Liturghie, nici cele şapte laude, nici texte consacrate pentru cult, programul de rugăciune al neoprotestanţilor este total diferit şi se bazează pe lecturi biblice şi cuvântări, însoţite de poezii şi cântece religioase corale sau cu acompaniament instrumental. Nu în puţine cazuri, aşa cum se practică în Stalele Unite, se şi dansează pe ritmuri care pot merge de la tango şi blues până la zgomotosul rock şi dementul hard, nu excludem în viitor nici rap-ul sau… poate o contribuţie a noastră de manele.Mântuirea este oferită de cultele şi sectele neoprotestante cu mare siguranţă şi amăgitoare facilitate. E suficient să intri în rândul lor pentru a deveni un “pocăit” şi un “mântuit”, ei contestând posibilitatea mântuirii atât în Bisericile istorice cât şi unii altora chiar în sânul neoprotestantismului.Contribuţia bănească a membrilor cultelor şi a sectelor neoprotestante depăşeşte incomparabil pe cea a credincioşilor ortodocşi (plătind nu rareori 10Î din toate veniturile), la care se adaugă sume de loc neglijabile venite, de obicei, de peste ocean.Toate cele arătate mai sus, privitoare la doctrină, se explică prin faptul că aproape toate cultele şi sectele neoprotestante provin din Statele Unite unde lipsesc 16 secole de creştinism dar unde se găsesc resurse financiare şi nu numai.            

  1. Baptişti

iDenumirea oficială: Cultul Crestin Baptist  Scurt istoric: Baptişii sunt urmaşii anabaptiştilor (o sectă din sec. al XVI-lea al cărei întemeietor a fost Nikolas Storch şi care nu recunoşteau validitatea botezului catolic. Reprezentantul cel mai important a fost Thomas Müntzer, coleg şi, iniţial, apropiat colaborator a lui Luther, care nega caracterul de revelaţie unică şi infailibilă a Bibliei, şi afirma că Hristos ar fi fost un om, deci nu Dumnezeu adevărat, iar împărăţia de o mie de ani va fi o împărăţie pământească. A fost condamnat, torturat şi decapitat în 1525, la vârsta de 28 de ani).Baptiştii, aşa cum îi cunoaştem astăzi, au apărut în Anglia la începutul sec. al XVII-lea, iniţiatorul lor fiind pastorul puritan John Smith care nega botezul copiilor. Acesta s-a autobotezat apoi, a emigrat în Olanda, unde trece la menoniţii lui Thomas Helwys; acesta din urmă, după ce s-a despărţit, se reîntoarce în Angia şi în 1611 întemeiază prima biserică baptistă în Londra. Au fost persecutaţi în timpul Stuarţilor, l-au slujit pe Cromwell şi abia în 1689 au primit dreptul de a se organiza şi funcţiona liber. Baptiştii s-au împărţit în scurt timp în două ramuri: baptişti generali (urmaşii lui Smith şi Helwys, care susţineau că Hristos a murit pentru mântuirea tuturor oamenilor) şi baptiştii particulari (grupare condusă de pastorul Henry Iacob, care influenţaţi de învăţătura calvină, susţineau că Hristos a murit numai pentru cei predestinaţi la mântuire). Abia pe la 1900 şi-au fixat o doctrină mai unitară.Apariţia în România: este datată în mijlocul sec. al XIX-lea. Un dulgher german baptist Karl Scharschmit, emigrant în ţara noastră la 1856, face prima misiune printre conaţionalii săi din Bucureşti. În 1865 vine la Bucureşti primul predicatior baptist, germanul Augustin Leibig şi botează câteva persoane în apele Dâmboviţei. În Transilvania, prima biserică baptistă a fost maghiară, iar fondatorul ei a fost un croitor pe nume Antal Novak din Salonta Mare (Bihor) la 1875. După 1910, prin activitatea pastorului Constantin Adorian au fost atraşi la baptism şi o serie de români. După 1918, comunităţile baptiste din Transilvania şi din vechiul regal se unesc şi în 1921 are loc primul congres baptist la Boteni (Arad). După multe insistenţe şi intervenţii din partea Alianţei Mondiale Baptiste, în 1940 au fost recunoscuţi şi au primit dreptul de funcţionare în România, dar în 1942 au fost desfiinţaţi, pentru ca, după război, în 1948 să reprimească dreptul de organizare şi funcţionare.Doctrina: pe lângă cele arătate la început despre toate cultele şi sectele neoprotestante, specificul doctrinar al baptiştilor este că învăţătura lor este centrată pe Botez şi nu acceptă decât Botezul adulţilor ca singura cale spre mântuire.

Grupări dezidente: Baptiştii au cel puţin 12 grupări disidente (secte): Biserica menomită (întemeiată de Menon sau vechii anabaptişti), baptiştii vechi (susţin o strictă predestinaţie), baptişii liberi (susţin destinul universal absolut), baptiştii legişti sau “de sâmbăta” (serbează sabatul şi alte sărbători mozaice), baptiştii “celor şapte porunci” (cu un cod religios mozaic şi neotestamentar), Biserica “discipolilor lui Hristos” (practică şi Botezul copiilor, dacă este cerut de părinţi), baptiştii unitarieni (susţin că Sf. Duh nu este Dumnezeu, iar Fiul este o creatură), Biserica lui Dumnezeu (beneficiarii unui fond de solidaritate mondială care practică spălarea picioarelor şi ajutorul fratern), baptiştii cufundători (practică Botezul adulţilor prin cufundarea cu capul în jos de trei ori), baptiştii cuvântului (practică un intens prozelitism), baptiştii frăţietăţii (de obicei membrii de culoare care se rebotează cu ocazia pelerinajelor în Locurile Sfinte sau la Iordan), baptiştii femeilor mironosiţe (practică Botezul copiilor şi nu o “ierarhie” feminină),Fiecare din aceste grupări au mai multe ramificaţii în funcţie de continente, popoare sau comunităţi.

Adventişti

Denumirea oficială: Cultul Crestin Adventist de Ziua a Şaptea.Scurt istoric: originea adventiştilor se situează în prima jumătate a sec. al XIX-lea, mai precis la 1831, când William Müller, un fermier baptist din Masachusetts a început să predice despre o apropiată venire a lui Hristos şi despre începutul împărăţiei de o mie de ani.Hiliasmul (hilia gr. = o mie) sau doctrina potrivit căreia, la a doua venire, Hristos va întemeia o împărăţie de o mie de ani, este mult mai veche şi se găseşte chiar în mesianismul profetic al Vechiului Testament (Daniil VIII, 14). Textul din Noul Testament folosit de “apostolii hiliasmului” (Apoc. XX, 4,6,7), printr-o greşită interpretare a “miilor de ani”, care reprezintă veşnicia, a dat naştere de mai multe ori, în istoria creştinismului, la calcule pe cât de eronate, pe atât de păguboase.Revenind la W. Müller, acesta a fixat data venirii lui Hristos pentru anul 1843. Despre acesta, el a scris într-o broşură intitulată “Adeverire din Biblie” (1833), precum şi în revistele “Semnele timpului”, apărută în 1840, “Strigătul din miezul nopţii” (1842) şi “Trâmbiţa de alarmă” (1842). Anul 1843 a trecut fără să se întâmple nimic, iar Müller s-a scuzat faţă de adepţii săi spunând că e vorba de o “mică greşeală”. Ucenicul său, Samuel Snow stabileşte că anul corect este 1844, iar ziua 22 octombrie. La Boston, toţi membrii sectei se pregăteau, şi-au părăsit serviciile, s-au îmbrăcat în haine albe şi, adunaţi într-o sală mare sau pe acoperişuri sau pe dealuri, aşteptau venirea lui Hristos. Müller a recunoscut a doua oară că s-a înşelat. Adventiştii (de la adventum lat. = venire, a doua venire) încep să se divizeze în fel de fel de grupuri. În acest moment apare o tânără de 17 ani, cu grave probleme psihice, halucinaţii, viziuni isterice, pe nume Hellen Harman, născută în 1827 dintr-o familie de metodişti, cunoscută mai târziu sub numele de Helen G. White.Ea a făcut parte din secta lui Müller, a aşteptat şi ea noaptea de 21-22 oct. 1844, însă departe de a fi dezamăgită de “profeţia” lui Müller, în luna decembrie a aceluiaşi an, Hellen Harman a anunţat că a avut o “revelaţie” din care ar fi înţeles că data nu a fost greşită, Hristos şi-a început întradevăr lucrarea de “curăţire a Sanctuarului ceresc”, iar după aceea va coborî de pământ pentru întemeierea împărăţiei milenare. În 1846 ea se căsătoreşte cu un om foarte bogat pe nume James White şi chiar în acelaşi an pretinde că a avut o altă “revelaţie” prin care Dumnezeu i-ar fi poruncit să serbeze sâmbăta, ziua a şaptea a săptămânii. Astfel, Hellen White înfiinţa una dintre cele mai cunoscute secte, Adventişii de ziua a şaptea. Şi-a dedicat viaţa organizării comunităţilor sectei, care o numeau “Spiritul profetic”, pretindea că a avut peste 2000 de viziuni, care au fost apoi adunate şi publicate sub genericul “Scrierile Spiritului Profetic”. A murit în 1915, n-a avut urmaşi, dar a lăsat în schimb sectei o imensă avere. Adventiştii s-au răspândit în toată lumea atât datorită prozelismului foarte agresiv, cât şi datorită puterii banului.Apariţia în România: În 1864, un adept al sectei pe nume Mihail Czechovki, fost preot catolic, a venit din SUA în Europa pentru a “predica noua învăţătură”. Începe în Italia apoi pe rând: Elveţia, Franţa, Germania, Austria, Ungaria şi Rusia. În 1870 ajunge în România şi se stabileşte la Piteşti însă predica lui nu dă prea mari rezultate. Reuşeşte să convertească pe baptistul Toma Aslan şi pe fratele acestuia, care organizează micul grup de adventişti de la Piteşti. După 10 ani ajung la 13 membri, iar după alţi cinci, aproape dispar. În acelaşi an, 1881, un grup de colonişti germani adventişti din Crimea s-au stabilit în Dobrogea, formând un nucleu la Sarighiol. În jurul anului 1900 apare la Bucureşti prima grupare adventistă, dar adevărata organizare va veni abia după ce va fi “convertit” Petre Paulini (pe atunci student la medicină), care va deveni, în urma pregătirii la seminarul adventist din Friedenson (Germania), şeful adventiştilor de ziua a şaptea. Primul congres a avut loc în 1920, în 1932 au fost înlăturaţi misionarii străini, în 1942 asociaţia religioasă a adventiştilor de ziua a şaptea a fost desfiinţată printr-un decret-lege ca în 1948 să fie recunoscută drept cult religios.Doctrina: pe lângă cele arătate la început, specific adventiştilor de ziua a şaptea este: respectarea zilei de odihnă, plata zeciuielii adică 10Î din orice venit, cât de mic, interzicerea consumului cărnii de porc, sărbătorirea sâmbetei, cele 10 porunci sunt principii morale obligatorii ce nu pot fi schimbate. Cu privire la sfârşitul lumii, doctrina adventist-milenistă (sau hiliastă) susţine că sufletul este muritor, nemurirea este rezervată numai adventiştilor (George Stor), nu există rai şi iad ci numai alegerea celor drepţi (advenţii) care vor învia la venirea lui Hristos, în vreme ce păcătoşii vor trebui să mai aştepte o mie de ani şi apoi vor fi nimiciţi, când Dumnezeu va curăţa universul de păcat. După moarte, sufletul rămâne în mormânt, inconştient. Curăţirea Sanctuarului ceresc în care slujeşte Hristos a început în 1844 şi încheierea acestei lucrări este timpul pe care Dumnezeu l-a dat omenirii pentru pocăinţă. Domnia lui Antihrist (1260 ani) a fost perioada papalităţii şi a durat până la Napoleon (1789). Prima înviere va fi a celor drepţi, iar după o mie de ani vor fi înviaţi şi păcătoşii, cetatea celor drepţi, cu Hristos, va coborî pe pământ, cei păcătoşi în frunte cu satana vor înconjura cetatea drepţilor, dar vor fi nimiciţi de focul ce va veni din cer, satana şi oştirea lui vor fi arşi, iar pământul va fi curăţat şi regenerat, devenind pentru totdeauna locuinţa sfinţilor (adventiştilor), sub domnia supremă a lui Hristos.

Grupări dizidente:1. Adventiştii reformişti, rowentiştii sau “profeţii” noi. Hellen White şi-a ales şi “profetese” şi judecătoare dintre cele mai disperate tinere, necăsătorite sau fără copii, după ce se declarase “împărăteasa” profeţilor, de-a dreapta judecătorului şi nemuritoare. La scurt timp după moartea ei au început lupte interne în care a reuşit să se impună Margareta W. Rowen din comunitatea adventistă din Los Angeles. Ea a declarat că Hellen White i-a descoperit şi i-a dat poruncă să facă “reformă”, adică să păstreze pacea eternă prin refuzul de a pune mâna pe armă, sfârşitul este aproape, nu mai are rost nici căsătoria, cultura este opera diavolului, iar consumul de carne este interzis. Reformiştii pătrund în România prin intermediul unui soldat, Kramer, căsătorit cu o adventistă reformistă din Hamburg. Datorită atitudinii faţă de stat, adventiştii reformiţti au fost interzişi în toate ţările civilizate. La noi au fost combătuţi de şeful adventiştilor de ziua a şaptea, Petre Paulini, în scrierea intitulată Profeţi falşi şi profeţi mincinoşi. Astăzi activează la noi în ţară, în Transilvania, grupul Gheorghe Catană.2. Un alt grup, şi mai excentric este cel al “profetului” Satmari din Piatra Neamţ, care practică aşa-zisa unire “spirituală”, familie şi viaţă conjugală paradisiacă, refuză orice organizare socială şi încadrarea în muncă.

 

3. Penticostalii

Denumirea oficială: CULTUL PENTICOSTAL sau BISERICA LUI DUMNEZEU CEA APOSTOLICĂ.

Scurt istoric: Cadrul istoric şi religios în care apar penticostalii coincide cu începutul secolului XX şi mediul baptist. Întemeietorul penticostalismului modern a fost Carol Parham, un pastor baptist din California. El a început să predice o “nouă revărsare a Duhului Sfânt” sau o nouă Cincizecime (Pentecostes = Cincizecime, momentul pogorârii Duhului Sfânt, la cincizeci de zile după învierea Domnului, de unde şi numele de pentiscostali).

Astfel susţinea că Duhul Sfânt s-a şi pogorât deja peste 13 persoane la 3 ianuarie 1901.

Destul de rapid, secta s-a răspândit şi în Europa, mai întâi în Norvegia, apoi în Germania, prin pastorul luteran Johann Paul, convertit la noua doctrină şi care a devenit conducătorul sectei în Germania.

Penticostalii îşi revendică originea în însăşi întemeierea Bisericii creştine la Pogorârea Duhului Sfânt, mai ales prin practicarea “vorbirii în limbi”.

În funcţie de locul unde se află, de numărul de membrii sau de tradiţii locale, penticostalii sunt cunoscuţi sub mai multe denumiri: Credinţa apostolică, Adunarea lui Dumnezeu, Biserica lui Dumnezeu, Biserica Penticostală a Sfinţilor, Biserica Evangheliei Depline, Biserica Salem şi altele. Prima publicaţie “Vestitorul Evangheliei” a fost editată la Akron, în statul Ohio. În momentul de faţă sunt răspândiţi în toată lumea, au comunităţi destul de mari în America Latină şi în Africa. Desfăşoară o misiune foarte activă prin mijloace moderne, au peste tot locaşuri de cult moderne, se ocupă cu educaţia copiilor şi tineretului, au înfiinţat orfelinate, case pentru bătrâni, institute de dezalcoolizare, tipăresc reviste, cărţi, iar “misionarii” desfăşoară un intens prozelitism, penticostalii fiind astăzi una dintre cele mai active şi mai agresive mişcări religioase pe plan mondial.

Apariţia în România: Ideile penticostale au pătruns în ţara noastră din Ungaria. Primul român, considerat întemeietorul penticostalilor la noi, a fost arădeanul Pavel Budeanu, plecat înainte de 1910 în America, unde a ajuns în contact cu penticostalii şi a îmbrăţişat doctrina lor. Întors în ţară, cu sprijinul unor maghiari mai înstăriţi a întemeiat prima comunitate. Un alt personaj important a fost pastorul baptist Ioan Bododea din Brăiliţa, care, atras de “vorbirea în limbi”, abandonează baptismul şi se intitulează “şeful” Bisericii lui Dumnezeu cea Apostolică. Traduce o profesiune de credinţă penticostală intitulată “Declararea fundamentului adevărat al Bisericii lui Dumnezeu”, iniţiază două tipărituri “Glasul adevărului” şi “Ştiinţa sfinţilor”.

În 1925, prin decizia Ministerului Cultelor şi Artelor, au fost interzişi în România, dar, cu toate acestea, au funcţionat clandestin; au fost scoşi în afara legii şi în anul 1942. O parte din ei s-au organizat în cadrul cultului baptist, în timp ce alţii, în ascuns, îşi ţineau adunările noaptea. În 1945, într-o conferinţă la Arad, s-a decis înfiinţarea Asociaţiei Religioase Penticostale şi reeditarea revistei “Vestitorul Evangheliei”. În fruntea asociaţiei a fost ales Gheorghe Bradin, ca preşedinte.

În 1949 existau trei organizaţii: Asociaţia “Biserica lui Dumnezeu Apostolică-Penticostală”, asociaţia “Creştinii botezaţi cu Duhul Sfânt” şi asociaţia “Ucenicii Domnului Iisus Hristos”. În 1950 au primit recunoaşterea juridică sub numele de Cultul Penticostal sau Biserica lui Dumnezeu cea Apostolică.

După 1989, prin reîntoarcerea unor penticostali plecaţi în Apus şi prin înlocuirea capilor “compromişi”, mişcarea penticostală a devenit mult mai activă.

Doctrina: Între cele mai importante învăţături ale penticostalilor, pe lângă cele menţionate la început şi care sunt comune tuturor cultelor neoprotestante, putem aminti: traducerea penticostală a Bibliei singura admisă, Duhul Sfânt ca temelie a concepţiei penticostale şi Botezul în Duhul Sfânt care se poate primi şi prin punerea mâinilor; atunci când botează cu apă practică o singură afundare. Cina Domnului se oficiază cu azimă şi must. Practică “spălarea picioarelor”, conducătorii sunt pastorii şi diaconii, respectă duminica şi alte sărbători, mântuirea se realizează prin Harul lui Dumnezeu, faptele bune nu au valoare mântuitoare, cred în împărăţia de 1000 de ani pe care Hristos o va întemeia împreună cu aleşii săi penticostali. Practică glossolalia sau “vorbirea în limbi” şi “tălmăcirea limbilor”, momente de delir şi extaz în timpul adunărilor, o bolboroseală de cuvinte neînţelese, un amestec de halucinaţie şi exaltare fanatică nu rareori asociată cu afecţiuni psihice. Interzic căsătoria unui penticostal cu un nepenticostal (necredincios).

Grupări dizidente: Şi în cultul penticostal există grupări dizidente, unele acoperite de cultul oficial, altele în conflict direct cu acesta.

Din “Biserica lui Dumnezeu cea Apostolică”, ce funcţiona la Arad, s-a despărţit gruparea numită Creştinii botezaţi cu Duhul Sfânt, condusă de maghiarul Soday Alexandru, venit din Ungaria şi Isbaşa Alexandru din Lugoj, Bodor Eugen şi G. Cojocaru din Bucureşti.

Ucenicii Domnului Iisus Hristos, conduşi de Ioan Popa din Sebiş (Arad) şi Ioan Crişan, practică rugăciunile de noapte insistente şi “vorbirea în limbi”.

Biserica Apostolică de Ziua a Şaptea sau Pentiscostalii de Ziua a Şaptea grupare apărută în satul Valea Florilor (Cluj), al cărei lider a fost Ioan Boer. Au reimpus practici din Vechiul Testament şi regimul alimentar.

Biserica lui Dumnezeu cea Apostolică Botezată cu Duhul Sfânt sau Universaliştii, întemeiată de Victor Chirilă, practică Botezul nu în numele Sfintei Treimi ci în numele lui Iisus Hristos şi numai în apă curgătoare. Refuză orice fel de legătură cu statul, căruia îi contestă orice drept de control.

Penticostalii negri, sau gruparea “Al treisprezecelea apostol” apare prin anii ’70 în judeţul Timiş. Pe lângă intensificarea “vorbirii în limbi”, aceştia pretind că Duhul Sfânt le transmite prorociri şi descoperiri noi, refuză căsătoria iar celor căsătoriţi le interzic relaţiile conjugale, se numesc apostoli şi poartă barbă.

Creştinii liberi şi Misiunea populară liberă cu mulţi adepţi în oraşul Cugir, promovează cel de-al doilea botez pentru toţi credincioşii (penticostali). Fiinţa supremă este Dumnezeu şi neagă rolul lui Iisus Hristos şi al Duhului Sfânt.

Biseriva Nouapostolică (Penticostală) Internaţională, are în frunte un “patriarh”. Din anul 1988 este Richard Fehr din Lundra. La noi în ţară au apărut după 1900 şi au sediul la Constanţa.

 

4. Pocăiţii sau Creştinii după Evanghelie

Denumirea oficială: CULTUL CREŞTIN DUPĂ EVANGHELIE

Scurt istoric: Această grupare de orientare calvinistă a apărut în Elveţia în sec XIX şi se numea la început simplu “chrétiens”. Un amestec de învăţături ale lui Zwingli dar şi ale baptiştilor sau ale lui George M. Müller. Creştinii după Evanghelie nu au practic un întemeietor, ei consideră că fondatorul mişcării este însuşi Mântuitorul, a cărui învăţătură este cuprinsă în Evanghelie.

Importanţa acestai grupări neoprotestante pentru România este dată de unirea pe care secta lui Tudor Popescu (Tudoriştii) au încheiat-o cu mişcarea Creştinilor după Evanghelie.

Apariţia în România: La sfârşitul sec. XIX, primii misionari sosiţi în România au fost: englezul E.H. Broadbent, urmat de învăţătorul elveţian Francois Brenay, care a început să ţină adunări la Bucureşti şi să predice în limba franceză pentru “bonjuriştii” societăţii bucureştene. Sora institutorului elveţian Sarah Brenay a sosit şi ea în România prin anii 1902-1903 şi a început evanghelizarea în limba germană printre saşii de la Râşnov, Codlea şi Braşov iar mai apoi la Sibiu şi Cisnădie, unde predica şi se adresa şi românilor prin asociaţia religioasă “Crucea Albă”, condusă de pastorul luteran, ajutat de bănăţeanul Victor Kolle.

În 1909 Francois Brenay a plecat din România iar conducerea mişcării a fost încredinţată lui Ioan Petrescu. După 3 ani a sosit în România arhitectul elveţian Buhrer, membru al Adunării Creştinilor Liberi din Apus, care s-a stabilit la Ploieşti unde înfiinţează “Adunarea” şi a întocmit primul statut. Grigore Fotino Constantinescu, fiul unui ofiţer, trimis în Elveţia pentru a învăţa ceasornicăria se întoarce în ţară şi se intitulează “prim predicator” evanghelist, în preajma izbucnirii Primului Răzbi Mondial. Plecat la Iaşi, răspândeşte învăţăturile sale în Moldova şi deschide o casă de rugăciuni la Iaşi. Întors la Bucureşti organizează o Uniune a Comunităţilor, scoate broşura “Buna Vestire” şi, împreună cu colaboratorul său Gheorghe Teodorescu, revista “Viaţa şi lumina”.

În 1937 Creştinii după Evanghelie fuzionează cu secta lui Tudor Popescu. Acesta fusese preot la Biserica “Sf. Ştefan” din Bucureşti, cunoscută şi sub numele de “Cuibul cu Barză”. Tudor Popescu a fost atras spre ideile sectare şi eretice de bogata Raluca Calimachi şi de Dimitrie Cornilescu, fost cântăreţ la Cuibul cu Barză, care sfătuit de aceiaşi “patroană” spirituală, pentru a scăpa de serviciul militar, a intrat în monahism, stabilindu-se nu la o mănăstire ci la moşia acesteia de la Stănceşti-Botoşani. Aici a început traducerea Bibliei într-o nouă variantă, care se editează şi astăzi la Societatea Britanică, Biblia fiind folosită de sectele şi grupările neoprotestante. Pentru practici şi învăţături eretice, Tudor Popescu a fost caterisit în 1924, dar cu sprijinul Ralucăi Calimachi, a reuşit să cumpere o casă în Bucureşti, pe care a transformat-o în casă de rugăciune, actualul loc de adunare din Str. Carol Davilla.

Fuziunea între “tudorişti” şi Creştinii după Evanghelie a foat oficializată de stat în anul 1946 ca o uniune a două asociaţii creştine însă între cele două ramuri există deosebiri pe care le vom expune mai jos.

Doctrina: Folosesc numai Biblia britanică (USB), traducerea lui Cornilescu, tendenţioasă şi cu multe expresii menite să justifice doctrina neoprotestantă. Botezul este pentru ei de trei feluri: cel cu apă, care nu este decât un ritual ce nu mântuieşte; Botezul Duhului care poate fi primit împreună cu cel al apei şi Botezul în “moartea Domnului” sau cea mai înaltă treaptă la care poate ajunge un “pocăit”. Cina Domnului este doar o comemorare şi se face cu pâine şi vin. Despre sfârşitul lumii, creştinii după Evanghelie afirmă că domnia de 1000 de ani a lui Iisus Hristos va începe la a doua venire ce va avea loc la 7 ani după venirea “tainică”, în care numai Biserica Îl va vedea. Ziua de rugăciune este duminica, la care se adaugă şi alte sărbători. În rest, elementele comune ale doctrinei neoprotestante prezentate în numărul trecut sunt valabile şi pentru creştinii după Evanghelie.

5. Iehoviştii

Denumirea oficială: MARTORII LUI IEHOVA; se mai numesc şi Studenţi în Biblie, Milenişti, Russelişti (după numele lui Russell, unul dintre fondatorii sectei) sau Calculatorii serioşi ai mileniului.

Scurt istoric: Charles Taze Russell (1852-1916), întemeietorul iehovismului, a fost contemporan cu Hellen With (mentorul adventiştilor) şi a fost preocupat şi el, în egală măsură, de stabilirea datei sfârşitului lumii. Pentru a se deosebi de falşii calculatori ai mileniului, şi-a format un grup de “calculatori serioşi” ai celei de-a doua veniri a lui Iisus Hristos. Se pare că era de origine germană, dintr-o veche familie mozaică, sau, după unii, dintr-o familie de presbiterieni irlandezi. S-a născut în 1852 la Pittsburg, în Pensylvania, într-o familie adventistă foarte înstărită, dar nesupusă rigorilor sectei, ci mai degrabă practicanţi ai unui libertinaj incompatibil cu normele susţinătorilor adventului.

Russell a călătorit mult, a ajuns şi în Ţara Sfântă unde s-a interesat de locul bătăliei finale (Armaghedonul, Apoc. XVI, 16). În 1872, cu un grup de adepţi s-a despărţit de gruparea adventistă şi a pus bazele “studenţilor în Biblie”. Au calculat data venirii Domnului în anul 1874, despre care a scris şi o carte “Scopul şi modul venirii a doua a Domnului”. După ce prevestirea nu s-a împlinit, au recurs la aceeaşi metodă adventistă arătând că Hristos a venit “în duh” nevăzut de nimeni, iar venirea cea reală va avea loc după 40 de ani, adică în 1914. A trecut şi 1914 iar iehoviştii europeni au mai adăugat alte date: 1975 în Austria sau 1995 în Ungaria.

Adventiştii l-au declarat pe Russell “eretic”. Averile lui au crescut, iar din anul 1879 a publicat revista “Turnul de veghere” tradusă în foarte multe limbi şi şi-a fixat sediul la Brooklin. După Russell, la conducerea mişcării iehoviste a urmat J. R. Rutherford (1869-1942) unul dintre cei mai bogaţi americani din perioada interbelică, judecător şi scriitor iehovist de origine mozaică. Acesta a publicat o broşură intitulată “Miloane care trăiesc acum nu vor muri niciodată”, a calculat anul veniri Domnului în 1925, apoi 1948.

Important pentru perioada Rutherford este că a dat iehovismului o nouă orientare sau statut de mişcare politică, în ideea unui stat unic Regatul sau Împărăţia lui Iehova. Lui i-a urmat Nathan H. Knorr (1906-1978) şi el de origine mozaică, iar actualul conducător este J. Wilkinson.

Apariţia în România: Pătrunderea sectei iehoviste în ţara noastră se leagă de numele ardeleanului Ioan Sima, care l-a cunoscut pe Russell, iar acesta l-ar fi sfătuit să se întoarcă în România şi să propovăduiască mesajul lui Iehova. Venind în Ardeal şi beneficiind de mijloace materiale primite de la “fraţi”, a organizat primul “grup” de iehovişti. “John-profetul” se declară profet-lider şi a cerut chiar autorizarea şi recunoaşterea din partea statului pentru iehovişti, cerere evident respinsă din cauza doctrinei iehoviste care nu recunoşte nici autoritatea nici instituţiile fundamentale ale statului.

În 1927, după un timp de judecată sănătoasă, în mediul românesc, Ioan B. Sima se convinge de erorile şi rătăcirile iehoviste şi părăseşte secta, revenind la Biserica Ortodoxă. A rămas neclintit cu toate ameninţările şi presiunile iehoviştilor menite să-l recupereze pe “profet”.

Conducerea grupării iehoviste a fost preuată de unguri, care a continuat editarea atât a revistei “Turnul de veghere” cât şi a altor broşuri. De la Cluj, unde era centrul, mişcarea iehovistă se răspândeşte în Maramureş, Crişana, Banat apoi în Moldova şi Muntenia. Abia după 1989, printr-o neînţeleasă şi iresponsabilă decizie s-a îngăduit organizarea şi funcţionarea Martorilor lui Iehova, fapt nepermis în multe din statele occidentale.

Doctrina: Între punctele importante ale doctrinei iehoviste se află:

– nerecunoaştere Sf. Treimi; Dumnezeu Iehova este unul singur, Iisus Hristos nu este Dumnezeu adevărat ci o creatură a lui Iehova iar Duhul Sfânt este numai o putere a aceluiaşi Iehova. De aceea ei nu sunt creştini pentru că temelia creştinismului este credinţa în Hristos-Dumnezeu;

– nu există suflet nemuritor, omul este o simplă fiinţă raţională, iar învierea este un dar pe care Iehova îl va face martorilor lui;

– pretind cunoaşterea exată a datei celei de-a doua veniri şi a întemeierii împărăţiei de 1000 de ani din care vor face parte numai cei aleşi de Iehova (iehovişti);

– nu există nici iad nici chinuri veşnice;

– nu acceptă nici o sărbătoare, ziua de odihnă fiind sâmbăta.

Iehoviştii practică un prozelitism agresiv, anunţând Războiul universal al Armaghedonului din care vor ieşi biruitoare doar forţele aliate iehoviştilor şi se va instaura guvernul “mondial” al lui Iehova. Principiile şi practicile iehoviste sunt violente, revanşarde şi deosebit de periculoase pentru orice societate. Prin respingerea statului, a serviciului militar, a justiţiei, asistenţei medicale, transfuziei de sânge, interzicerea consumului de carne, practicarea zeciuielii (plată către sectă a 10 % din toate veniturile), controlarea şi ameninţarea membrilor sectei care nu-şi fac datoria de “misionari” supuşi la o adevărată teroare, dincolo de forma amabilă în care se prezintă pe la uşile tuturor, au obligat multe state democratice din lume să interzică secta Martorii lui Iehova pe teritoriul lor, deşi aceasta nu înseamnă că ei nu există în clandestinitate. Majoritatea sunt persoane ignorante deşi nu rareori se pot întâlni şi iehovişti de un anumit nivel care însă au trecut printr-un real proces de spălare a creierului.

=============

Am prezentat în numerele 6 şi 7 ale revistei noastre principalele culte şi secte neoprotestante care activează în România, cu specificul lor doctrinar, istoria lor, apariţia lor în ţara noastră şi uneltele de care s-au folosit ori, mai bine spus, „întemeietorii” lor pe pământul românesc. Ne-am limitat la grupările neoprotestante cele mai importante: baptiştii, adventiştii, penticostalii, creştinii după evanghelie sau pocăiţii şi iehoviştii sau martorii lui Iehova.

Desigur acestea nu sunt singurele secte din România. De mai puţină importantă, în sensul că au un număr mai redus de aderenţi, dar nu mai putin virulente sau periculoase, întâlnim şi alte grupări sectare, cum sunt: nazarinenii, secerători, betaniştii, etc. În afară de rătăcirile doctrinare, adesea mult mai grave decât ale sectelor mai mari, extremismul şi „fundamentalismul” impun, adepţilor acestor mici grupări, reguli şi restricţii foarte severe, ce ne amintesc de talibani, pentru că nu este prea mare diferenţă între rigoriştii creştini şi cei islamici.

Nazarinenii, spre exemplu, interzic adepţilor lor orice fel de distracţii, vizionarea filmelor sau mersul la spectacole, muzica şi orice fel de cântece „lumeşti”, petrecerile de familie legate de nunţi, botezuri sau onomastici, îi exclud pe fumători sau pe cei ce consumă băuturi alcoolice, pe cei care vorbesc murdar sau se îmbracă „necuviincios”.

Secerătorii (sau creştinii ultimelor zile), o grupare al cărei nume însuşi trădează agresivitatea şi violenţa celor ce vor fi destinaţi de Dumnezeu să îndeplinească ultimul „seceriş”, să adune „neghina”, s-o smulgă fără milă şi s-o arunce în foc. De remarcat că întemeietorul lor, Alexandru Török, ungur din Budapesta, ajunge la Timişoara, după primul război mondial şi încearcă să-i organizeze pe maghiari într-o mişcarea revanşardă, împotriva marii împliniri româneşti de la 1 Decembrie 1918. Propagandei „secerătorilor” i-a căzut pradă şi un român, moldovean, stabilit în Transilvania. Interzisă şi în ţările occidentale şi în România, din perioada interbelică, au reapărut, după 1990, la Timişoara.

Betaniştii sunt o mişcare „reformistă” a Bisericii Reformate, născută în sânul acestei biserici şi împotriva ei. Betaniştii se socotesc urmaşi ai poporului ales (Betania – localitate din Palestina) şi se izolează de ceilalţi creştini „păcătoşi”. În România ajung tot pe filieră maghiară prin Dr. Keskemety Ştefan, profesor de teologie la Cluj. În ultimul timp, sunt foarte activi în cadrul „Federaţiei societăţilor pietiste” denumită şi „Federaţia transilvăneană”, depun un jurământ şi luptă pentru organizarea unei universităţi de stat în limba maghiară. Şi ei ca şi secerătorii sau nazarinenii se caracterizează printr-un rigorism feroce.

Ar mai fi de amintit stiliştii, o mişcare apărută la noi în 1924 când Biserica Ortodoxă Română a adoptat îndreptarea calendarului. Răspândirea stiliştilor vizează mai ales Moldova şi sunt organizaţi sub conducerea unor călugări fanatici şi ignoranţi care umblă prin sate şi îndeamnă la nesupunere faţă de autoritatea bisericească. Astfel de călugări stilişti pot fi întâlniţi peste tot în ţară. Prin orase, cerând bani pentru construirea de mănăstiri. Majoritatea călugărilor şi călugăritelor întâlniţi pe stradă, cu un mic înscris gen: „Ajutaţi la construirea mănăstirii sau schitului …. din comuna ….” sunt stilişti care ascund adevărata lor identitate şi înşeală buna credinţă a credincioşilor ortodocşi dispuşi să jertfească, ceva din puţinul lor, pentru construirea unei mănăstiri şi nu ştiu că, de fapt, ajută pe cei care luptă împotriva Bisericii noastre strămoşeşti. Au început să construiască schituri şi mănăstiri chiar şi în zonele unde n-au existat niciodată stilişti pentru a putea să facă prozelitism printre credincioşii ortodocşi.

Pentru a completa panorama concurentelor de factură religioasă, care îşi caută adepţi printre români, nu putem să nu amintim următoarele categorii:

– mişcările şi organizaţiile spiritiste din care fac parte: spiritismul, teosofia şi antroposofia;

– grupări ocultiste indiene: Crâşna, Meditaţii transcedentale, s.a.;

– mişcarea arabo-persană: Bah’i;

– mişcări ocultiste asiatice: Moon, Sika Gakai;

– mişcări din gruparea „Lumea nouă”: Scientologii, Fiii păcii, Ufolatrii, Mormonii, Copiii Domnului, ş.a.m.d.

– mişcări din Europa Occidentală ca Armata Salvării, Metodismul, Marele Graal, Biserica creştină universală, Prietenii omului, Biserica liberă;

– secte teroriste ucigaşe şi sinucigaşe ca Războinicii regelui Hristos, Templul popoarelor, Templul Soarelui, Davidienii;

– secte neopăgâne sau satanice cum sunt „Biserica” satanismului, „Biserica” luciferică, Fraternitatea „albă”, s.a.

Toate acestea din urmă, deşi nu au o prezentă consistentă în România, din cauza respectării cu mult simt a tradiţiilor şi datinilor noastre strămoşeşti, nu trebuiesc neglijate. Unele doctrine pătrund în mediile „politice” şi „culturale” aşa cum sunt francmasoneria, spiritismul, new age, altele reuşesc să atragă persoane cu probleme psihice sau dornice de o religie mai „exotică” aşa cum sunt Chrâşna sau Bah’i sau pe unii tineri, chiar prin intermediul drogurilor sau muzicii „hard”, cum sunt sataniştii.

Faţă de cele prezentate, fără a fi alarmişti peste măsură, trebuie să tragem un serios semnal de alarmă conştiinţei religioase a poporului român, pentru că mulţi se înşeală, crezând că pot fi români, cu rădăcinile înfipte în glia străbună şi, în acest timp, să se hrănească din seva spirituală a unei alte credinţe străine cu totul de spiritualitatea neamului românesc. O gravă eroare şi un mare pericol care ne paşte.

Grija noastră trebuie îndreptată în special către copii şi tineret, care trebuiesc duşi la biserică şi învăţaţi să cunoască şi să iubească Biserica strămoşească, Maica neamului românesc, şi să nu se lase atraşi de întunericul rătăcirilor sectare, pentru că, pierzând credinţa, vom pierde şi neamul şi ţara.

Cu aceste gânduri am prezentat, în cele trei articole seriale, cultele şi sectele neoprotestante, convinşi fiind că trebuie să le cunoaştem pentru a şti de ce să ne ferim, şi iarăşi, convinşi fiind că apărând Biserica străbună, apărăm neamul şi ţara.

Redacţia

 

sursa articol

http://www.dacoromania-alba.ro/nr09/culte.html

==================

CANOANE SI ANATEME

Totdeauna unitatea Bisericii merge dimpreuna cu unitatea de credinta si pururea învatatura Mintuitorului viaza în învatatura Apostolilor si a Sfintilor Parinti. Niciodata întocmirile Bisericii nu vor fi perimate sau clasate drept ultra-rigoriste, niciodata Sinoadele ecumenice nu au contrazis sau exclus vreun canon formulat la Sinoadele anterioare, niciodata Sfinta Traditie nu va fi supusa revizuirii sau reînnoirii moderniste, niciodata nu ne vom aseza deasupra Bisericii prin împartasirea unor experiente personale ce contrazic experienta infailibila a Bisericii, niciodata nu vom reduce Biserica la vreo masura personala sau hotarire statala, caci atunci cind vom încuviinta cea mai mica dintre ereziile acestea atunci ne vom rupe de Trupul Bisericii si ne vom face hulitori ai Capului Ei, Mintuitorul si Domnul nostru Iisus Hristos.

Faptele Apostolilor 5,29
„Iar Petru si apostolii, raspunzind, au zis: Trebuie sa ascultam pe Dumnezeu mei mult decit pe oameni”

Efeseni 4, 14-15
„Sa nu fim copii dusi de valuri, purtati incoace si incolo de orice vint al invataturii, prin inselaciunea oamenilor, prin viclesugul lor, spre uneltirea ratacirii, ci tinind adevarul in iubire, sa crestem pentru toate intru El, care este capul, Hristos”.

Tit 3, 9-10
„Iar de intrebarile nebunesti si de insirari de neamuri si de certuri si de sfadiri pentru lege, fereste-te caci sunt nefolositoare si desarte. De omul eretic, dupa intiia si a doua mustrare, departeaua-te, stiind ca unul ca acesta s-a abatut si a cazut in pacat, fiind singur de sine osindt.

Psalmul 100, 9
Cel ce graieste nedreptati nu va sta inaintea ochilor mei

Psalmul 118, 126
Vremea este sa lucreze Domnul, ca oamenii au stricat legea Ta.

Canonul 10 al Sfintilor Apostoli
Daca cineva s-ar ruga, chiar si in casa cu cel afurisit (scos din comuniune) acela sa se afuriseasca.

Canonul 45 al Sfintilor Apostoli
Episcopul, presbiterul sau diaconul, daca numai s-ar ruga impreuna cu ereticii, sa se afuriseasca, iar daca le-a permis acestora sa savirseasca ceva ca si clerici (sa savirseasca cele sfinte) sa se cateriseasca

Canonul 46 al Sfintilor Apostoli
„Episcopul sau presviterul care primesc botezul sau jertfa ereticilor, poruncim sa se cateriseasca. Caci ce întelegere poate sa fie între Hristos si Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?”.

Canonul 64 al Sfintilor Apostoli
„Daca vreun cleric sau laic intra în sinagoga iudeilor sau a ereticilor ca sa se roage, sa se cateriseasca si sa se afuriseasca”.

Canonul 6 al Sinodului al V-lea local de la Laodiceea (343)
Nu este ingaduit ereticilor a intra in casa liu Dumnezeu daca staruie in eres

Canonul 32 al Sinodului V local de la Laodiceea (343)
Nu se cuvine a primi binecuvintarile ereticilor, care sunt mai mult absurditati decit binecuvintari.

Sfântul Cuvios Mucenic
Cosma Etolianul (1779)
          “Noi avem o porunca ce spune sa anatematizam pe oricine adauga sau nu crede în ceva mic din cele pe care le-au legiuit Parintii Bisericii noastre.”

Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei,Vancouver Canada august 1983

„ANATEMA celor ce ataca Biserica lui Hristos invatand ca Biserica Sa este impartita in as
a-zise „ramificatii” ce se deosebesc in doctrina si in felul de viata, sau ca Biserica nu exista vizibil, ci va fi formata in viitor cand toate „ramificatiile” sau sectele sau denominatiunile, si chiar religiile, vor fi unite intr-un singur trup, si care nu deosebesc Preotia si Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun ca botezul si euharistia ereticilor sunt eficace pentru mantuire, prin urmare, celor ce cu buna-stiinta sunt in comuniune cu acesti eretici inainte-ment
ionati sau celor ce sustin, raspandesc, sau pazesc erezia lor ecumenista sub pretextul dragostei fratesti sau al presupusei uniri a crestinilor despartiti, Anatema!„

(Data de Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, 1983, isc
alita de toti episcopii, spre a fi mereu adaugata la sfarsitul anatemelor insira
te in „Credinta Ortodoxiei”, praznuita in prima Duminica a Postului Mare, Dumini
ca Ortodoxiei.)

TALMACIREA ANATEMEI

……Biserica Ortodoxa Rusa de peste hotare, condusa in acest moment de mitropolitul Filaret, se marturiseste ca fiind o parte de nedespartit a Bisericii istorice a Rusiei. Ca Biserica Locala are dreptul sa-si tina soboarele obisnuite si sa dea hotarari ce sunt obligatorii in totalitate pentru toti fii ei imprastiati in int reaga lume. Timpul va arata daca celelalte Biserici Locale vor accepta hotararea noastra privind Ecumenismul, chiar daca la vremea lor, hotararile celor zece Sinoade Locale au fost acceptate de catre toti, si au fost inscrise in „Cartea Canoanelor Sfintilor Apostoli, ale Sfintelor Sinoade Ecumenice si Locale si ale Sfintilor Parinti” a Bisericii Sobornicesti… Cat priveste Ecumenismul, fiecare Biserica Locala a avut timp suficient in decursul ultimei sute de ani pentru a-l studia, si daca o anume Biserica Locala isi bazeaza invataturile si viata pe canoanele Sfintilor Apostoli, pe canoanele tuturor Sinoadelor Ortodoxe, atunci nu poate decat sa recunoasca faptul ca Ecumenismul s-a format intr-una din ereziile ca
re au existat din totdeauna, atat in trecut cat si in prezent, si numeste aceasta unitate o biserica. O astfel de manifestare este deja pe deplin a Antihristului.

Astfel, dand Anatema, ne-am protejat turma de aceasta ispita apocaliptica, si in mod neintentionat am ridicat o intrebare profunda constiintei tuturor Bisericilor Locale, pe care trebuie mai devreme sau mai tarziu sa o solutioneze intr-un fel sau altul. Viitoarea lor soarta duhovniceasca va depinde de raspunsul la aceas ta intrebare. De jure [de drept] Anatema care a fost data de noi are un caracter strict local al Bisericii Ortodoxe Ruse de peste hotare, dar de facto [de fapt] are o semnificatie istorica imensa, pe plan universal, istoric si ecleziastic, exact fiindca Ecumenismul este o erezie de scara mondiala. Aceasta pozitie a Bisericii Ortodoxe Ruse de peste hotare este vadit constiinta tuturor ortodocsilor. Pentru noi, este o cruce grea pusa asupra noastra de Domnul. Dar nu mai putem pastra tacerea, caci tacerea in continuare ar echivala cu o tradare a adevarului, de care tradare sa ne izbaveasca Domnul pe noi toti.

Arhiepiscop Vitalie de Montreal

CANOANELE Sinodului al cincilea local de la Laodiceea

CANONUL 6 Laodiceea (ERETICII SĂ NU INTRE ÎN BISERICĂ)
Nu este îngăduit ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu dacă stăruie în eres.
(10, 45, 64 ap.; 2, 4 sin. UI ec; 9, 32, 33, 34, 37 Laod.; 9 Tim. Alex.)

CANONUL 8 Laodiceea (PRIMIREA ERETICILOR)
Cei ce se întorc de la eresul celor ce se zic frigi, de ar fi şi în clerul cel de la dânşii socotit, şi s-ar zice cei mai mari, unii ca aceştia să se caterisească cu toată sârguinţa şi să se boteze de episcopii şi presbiterii Bisericii.
(46, 47, 68 ap.; 8, 19, sin I ec; 1, 7, sin. II ec, 95 TruL; 7 Laod.; 57 Cartag.; 1, 5,47 Vasile cel Mare)

CANONUL 9 Laodiceea (OCOLIREA AŞEZĂMINTELOR ERETICILOR)
Celor ce sunt ai Bisericii nu le este îngăduit să meargă la cimitirele ori la cele ce se zic locuri muceniceşti ale oricăror eretici pentru rugăciune ori pentru vindecare; şi unii ca aceştia, de vor fi credincioşi, să se excomu­nice până la un timp anumit. Iar pocăindu-se şi mărturisindu-se că au greşit, să se primească.

CANONUL 31 Laodiceea (ESTE OPRITĂ CĂSĂTORIA CU ERETICI)
Cu nici un eretic nu se cuvine a încheia căsătorie sau a se da fiii sau fi­icele după eretici, ci mai ales a-i lua dacă ar făgădui că se fac creştini.
(26, 45, 65 ap.; 14 sin. IV ec; 6, 72 TruL; 10 Laod.; 21 Cartag.)

CANONUL 32 Laodiceea (BINECUVÂNTAREA ERETICILOR NU E BINECUVÂNTARE)
Nu se cuvine a primi binecuvântările ereticilor, care mai mult sunt ab­surdităţi decât binecuvântări.
(10, 11, 45, 46, 64 ap.; 19 .sin. 1 ec; 7 sin. 1} ec; 2, 4 sin. IU ec; 11, 95 TruL; 6, 7, 8, 9, 10, 14, 31, 33, 34, 37 Laod.; 1, 47 Vasile cel Mare; 9 Tim. Alex.)

CANONUL 33 Laodiceea (SE OPREŞTE RUGĂCIUNEA CU ERETICII ŞI SCHISMATICII)
Nu se cuvine a ne ruga împreună cu ereticii sau cu schismaticii.
(10, 11, 45, 46, 64 ap.; 19 sin. I ec; 7 sin. II ec; 2, 4 sin. III ec; 11,95 TruL; 6, 7, 8, 10, 14, 31, 32, 34 Laod.; 1, 47 Vasile cel Mare; 9 Tim. Alex.)

CANONUL 34 Laodiceea (MARTIRII ERETICILOR NU SUNT MARTIRI)
Nici un creştin nu se cuvine să părăsească pe martirii lui Hristos şi să se ducă la pseudomartiri, adică la ai ereticilor sau la cei ce mai înainte au fost eretici; căci aceştia sunt străini de Dumnezeu. Deci cei ce se vor duce la dânşii să fie anatema.
(10, 11, 45, 46, 64, 70 ap.; 2, 4 sin. IU ec; 6, 9, 32, 33, 37 Laod.; 83 Cartag.; 9 Tim. Alex.)

CANONUL 35 Laodiceea (SCHISMA ŞI IDOLATRIA)
Nu se cuvine creştinilor să părăsească Biserica lui Dumnezeu şi să se îndepărteze, şi să invoce pe îngeri, şi să facă adunări, căci acestea sunt oprite. Deci, de se va afla cineva că stăruieşte în idolatria aceasta ascunsă, să fie anatema, căci a părăsit pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi a venit Ia idolatrie.

CANONUL 36 Laodiceea (OSÂNDA VRĂJITORIEI ŞI A CREDINŢELOR DEŞARTE)
Nu se cuvine ca cei ierarhiceşti sau clericii să fie vrăjitori ori des­cântători, ori matimatici, ori astrologi, sau să facă cele ce se zic filacterii, care sunt legături ale sufletelor lor. Iar cei ce le poartă, am poruncit să se arunce din Biserică.
(61 Trul.; 24 Ancira; 7, 65, 72, 81, 83 Vasile cel Mare; 3 Grig. Nyssa)

CANONUL 37 Laodiceea (ESTE OPRIT A PETRECE CU NECREDINCIOŞII ŞI CU ERETICII)
Nu se cuvine a primi de la iudei sau eretici darurile trimise de sărbă­tori, nici a serba împreună cu ei.
(64, 70, 71 ap.; 11 Trul; 9 Ancira; 6, 9, 29, 33, 34, 38, 39 Laod.)

CANONUL 38 Laodiceea (ESTE OPRIT A PRIMI AZIME)
Nu se cuvine a primi azime de la iudei sau a se împărtăşi cu păgânătă-ţile lor.
(7, 64, 70, 71 ap.; 11 Trul; 9 Ancira; 6, 9, 29, 33, 34, 37, 39 Laod.)

CANONUL 39 Laodiceea (SĂRBĂTORILE PĂGÂNILOR NU SE ŢIN)
Nu se cuvine a ţine sărbătorile cu păgânii şi a ne face părtaşi de nelegiuirea lor.
(71 ap.; 71, 94 Trul.)

 

Va fi un experiment Pitești la nivel Mondial !

=========================

Dragi crestini ortodocsi….ceea ce va voi marturisii astazi,este adevarul pur,asa sa imi ajute Dumnezeu si Maica Sa…….Astazi fiind la Manastirea Petru Voda,in timpul Sfintei Liturghii,a venit la mine Monahul Filotheu,tragandu,ma de maneca si scotandu,ma afara din Biserica,spunandu,mi sa nu mai fac vreun interviu cu Monahul Teodot…..am avut ceva schimb de replici…intr,un final spunandu,i sa nu ma tulbure,deoarece eu vin aici de 20 ani si doresc sa marturisesc adevarul ,indiferent de consecinte ,,,,,,si daca vrea sa marturiseasca el in locul Monahului Teodot,pot face cu el acel interviu,,,dar Domnia Sa a tacut…..la fel si Monahul Teodot,are dezlegare de la Parintele Iustin sa marturiseasca oamenilor adevarul…si tot ceea ce decalara Parintele Teodot declara in numele Domniei Sale,nicidecum in numele Manastiririi Petru Voda,Mentionez din nou ca Monahul Filotheu,a spus ca interviul Parintelui Teodot despre Parintele Calciu Dumitreasa,nu este adevarat,fiind total impotriva Monahului Teodot….Eu Petru Dacian,indiferent de consecinte si orice mi s,ar intampla,chiar cu pretul vietii,merg pana la capat cu marturisirea adevarului,care este DOMNUL nostru IISUS HRISTOS,acum si pururea si in vecii vecilor …AMIN.ASA SA IMI AJUTE BUNUL DUMNEZEU.
Doamne ajuta!

Oameni buni la rugaciunea Dvoastra din zi sau noapte,pe care o faceti catre BUNUL DUMNEZEU ,rugati,va si pentru Monahul Teodot si pacatosul Petru….

Razboiul tinerilor

„Tinerii sunt luptați astăzi într-un război fără precedent!”

Părintele Cezar Axinte din Constanța

Cunoscut avocat al vechii cetăţi a Tomisului, Părintele Cezar Axinte a renunţat la avocatura cea lumească pentru a-l apăra pe om în faţa ofensivei celui rău – sau, mai curând, pentru a se transforma într-un avocat al lui Hristos în faţa conştiinţei oamenilor, chiar și a celor care, din înşelare, se luptă cu El. Implicat în special în lucrul cu tinerii și familiile tinere, Părintele Cezar ne-a spus câteva cuvinte despre ce putem face în zilele noastre ca să nu ne pierdem copiii…

 (…)

„Am văzut tineri demonizați de jocurile video…”

 – De multe ori primim sfaturi fie de la duhovnic, fie de la prieteni, fie din cărți despre creșterea copilului. Știm, pe de o parte, destul de bine ce avem de făcut, dar foarte greu reușim să ajungem la niște rezultate… Cine este de vină?

– În primul rând, nerăbdarea noastră. Datorită faptului că nu-L cunoaștem pe Hristos, nu căutăm să aflăm Cine este Hristos, să ni-L împropriem, în sensul cel mai intim, adică să-L cunoaștem pe Hristos din interior, nu din exterior, avem o nerăbdare, și anume aceea în care Îi cerem lui Dumnezeu acum să ridice de la noi crucea!

Am văzut părinți îndurerați, cărora orice le-ai spune, primesc ca un traumatism; orice cuvânt de mângâiere îl primesc ca și cum le-ai da o lovitură. Când le spui de răbdare, aproape că explodează. Ei doresc – asta în cel mai bun caz, dacă vin la preot! – doresc de la preot să facă un act magic: „Abracadabra”, și în secunda doi să scape de durere, de durerea pentru suferința copilului lor. Cu nici un chip nu primesc aceasta ca pe o cruce și să o ducă cu răbdare, nici nu mai vorbim de faptul că ar putea să fie o consecință a faptelor lor – a faptului că au stat departe de Hristos, a faptului că nu au fost în Biserică – asta foarte greu primesc, mai ales în stare de traumatism.

Atât de mare este durerea părinților pentru fii, încât aproape că nu poți să ai un dialog cu ei. Nu vor decât atât: să scape de durere! Și atunci, această abordare nu poate să ducă la un rezultat satisfăcător, nici pentru tine ca duhovnic, nici pentru ei ca părinți, nici pentru cel care este bolnav. Închipuiți-vă că sunt copii care stau de la 3 sau 4 ani pe calculator sau la desene de tot felul, se încarcă cu imagini din acestea care îi luptă de la vârstele cele mai mici, și ajung la 10-12-14 ani suferinzi, aproape ireversibil bolnavi – aproape! –, și părinții sunt copleșiți, sunt depășiți, și vin atunci în stare de deznădejde, de disperare, vrând să faci ceva azi.

Să știți că am văzut tineri la 16-17 ani care deja sunt demonizați de jocurile video. Adică, din pricina acestor jocuri, am auzit părinți care au venit îngroziți că-și găsesc copiii dimineața cu hainele rupte. Își rup hainele de pe ei, sunt loviți, au vânătăi pe tot corpul… Aceste lucruri se întâmplă, și atunci părintele copilului vine într-o stare de disperare – trebuie mai întâi să-l stabilizezi pe el, ca el să poată, cu pace, să gestioneze momentul acesta atât de dramatic. Or, dacă părintele însuși este în stare de tulburare, cum ar putea să-și ajute copilul?…

„Bărbații sunt solidari și instigatori în păcatul avortului”

Am fost în case, m-au chemat părinți pentru copiii lor să fac Molitfa Sfântului Vasilie cel Mare, și a fost cât pe-aci să-mi sară la gât tânărul, atât era de tulburat! Și este incredibil ce se întâmplă, este incredibil… De aceea insist aproape obsesiv: Sfânta Împărtășanie, chiar dacă nu înțelegi nimic – că este un dar extraordinar de la Dumnezeu să ajungi să înțelegi ce este acolo cu adevărat! – dar Sfânta Împărtășanie, duhovnic, spovedanie și, cel mai important lucru, să vină părinții la biserică. Vin părinții, vor să-i ajuți, dar ei nu s-au spovedit niciodată în viața lor. Sfânta Taină a  Mărturisirii a ajuns „piatră de poticnire”… Să știți că a se spovedi un tânăr la 15-16 ani este un act de mare eroism. Eu cred că ar accepta mult mai ușor să urce la 3.000 de metri un munte decât să vină să se spovedească, iar tânărul care se spovedește este cu adevărat un erou. Mai cu seamă cel care nu a fost în Biserică, cel care nu a fost obișnuit cu Sfânta Împărtășanie, Sfânta Spovedanie de mic. Nu mai spun de faptul că părinții lor nu se spovedesc, nu se împărtășesc! Au fost în biserică doar la Botezul lor și al copilului lor, în cel mai bun caz.

Una din marile probleme despre care nu vorbim noi, preoții, nu vorbește Biserica, este că pruncul acela care este atât de războit, dacă s-a născut, s-a născut după ce părinții au avortat unul, doi, trei și mai mulți, și după el, la fel, unul, doi, trei și mai mulți. Or, știm cu toții că există o legătură nevăzută între toate persoanele umane, cele care formează natura aceasta, suntem legați ca într-un lanț… Lucrurile acestea oamenii nu le cunosc, noi nu vorbim despre ele. Vin părinții și spun că copiii nu dorm noaptea, sar din pat, sunt înfricoșați, sunt îngroziți – dar nu se mărturisesc, nu vorbesc despre avort. Și, cel mai important lucru, acești părinți au inima împietrită, în special bărbații, 99 din 100 de bărbați nu conștientizează că sunt solidari și instigatori – solidari în păcatul avortului și instigatori pentru acest păcat – și nu fac pocăință! Femeile, sigur, sunt mai sensibile, au o altă alcătuire, dar nici ele nu conștientizează legătura aceasta între avort, între uciderea de prunci și starea actuală a fiului sau a fiicei lor, conjugată cu toate celelalte – cu jocuri, cu pornografie, cu Internet și toate celelalte.

Tot mediul acesta în care trăim este îmbibat de lucrare demonică. Toată atmosfera este îmbibată de lucrare demonică și de desfrânare, mai cu seamă. Or, în mediul acesta, combinat cu starea noastră, a părinților, cu avorturi, cu păcatele acestea – dacă vorbim numai despre ignoranță sau despre nepăsare – sigur că dă o stare de tulburare în familie. Și atunci oamenii, dacă nu cunosc lucrurile acestea și nu fac o pocăință minimă și sinceră, nu se pot vindeca, nu se pot vindeca… Și vezi oameni care pleacă de la tine și ajung pe la deschizători de cărți, pe la vrăjitoare, și starea lor se agravează, ajung până la demonizare.

(…)

Legătura dintre avort și starea copilului născut

 – Cum îi influențează patimile părinților pe copii? Și mă gândesc chiar și la patimile părinților care sunt ascunse copiilor. Ați observat în viața unui copil, în viața lui lăuntrică, ce influență a produs la un moment dat avortul pe care îl face mama? Pentru că eu personal am sesizat mari schimbări în psihologia copilului începând din momentul în care mama face un avort, și am scris în editorialul din numărul acesta al revistei despre asta…

– Îndeosebi, dacă vorbim de patimi sau păcate, îndeosebi acest lucru m-a impresionat cel mai mult: legătura dintre avort și starea copilului născut. Copiii care sunt singuri la părinți, și fie înainte de nașterea lor, fie după nașterea lor, dacă mama a făcut – de fapt, să fiu mai corect, dacă părinții au făcut avort, copilul acela are o stare de neliniște. Am observat la ei această stare de neliniște, de angoasă, de frică. Mulți dintre copiii aceștia vin și spun: „Părinte, să-mi faceți o rugăciune, că nu pot să dorm noaptea. Simt o prezență, simt o umbră, mă trezesc noaptea transpirat… Nu pot să dorm, nu am liniște…”.

Un alt efect imediat este acela că tânărul sau copilul născut din părinți care au făcut avort este foarte egoist, este aproape incapabil să iubească. De câte ori am ocazia să mă întâlnesc cu tineri, le vorbesc despre iubire, pornind de la cea care-i interesează pe ei cel mai mult, aceasta trupească, până la iubirea lui Dumnezeu, și observ că rezonează ca și cum pentru prima dată ar fi auzit acest cuvânt, acest sentiment! Este o mirare pe chipurile lor. Opt din zece copii rămân mirați, ca și cum ar fi auzit prima dată despre iubirea dintre ei și părinți, dintre ei și Dumnezeu. Este aceasta încă o trăsătură a faptului că părinții au făcut avort, o trăsătură nouă a copilului, faptul că este incapabil de a iubi în sens jertfelnic. Deci, dacă s-ar pune problema să se lepede de părinți, să se lepede de prietenul cel mai bun pentru un folos material imediat, ar face-o fără nici un regret, fără nici cea mai mică mustrare de conștiință, pentru că nu exersează iubirea, nu cunoaște ce este iubirea… Aceasta sigur că este și un deziderat al Noii Ordini, pentru că ați văzut, în toate orânduirile acestea „restrictive”, cele care atacă libertățile persoanei, se mizează pe compromis, se mizează pe individualizare, pe atomizarea persoanelor – de fapt a indivizilor, cum spun ei –, pentru că de natura persoanei ține și iubirea. Deci toate orânduirile acestea mizează pe atomizare, pe individualizare, pe segregare, iar aceasta este posibilă atunci când nu iubești – iar avortul cauzează copiilor născuți această deficiență, această táră „genetică”.

Un alt lucru care mi-a atras atenția este că acești copii născuți din părinți care au avortat nu-și doresc copii, nu-și doresc familie, nu vor responsabilități de tipul acesta al angajamentului familial, nu doresc ca ei să primească jugul unei familii și al jertfei pentru familie, pentru nașterea de prunci; nici nu concep așa ceva.

Un alt aspect este acela că nu sunt statornici în iubire, adică sunt dispuși să schimbe oricând partenerul (înțelegând prin aceasta prietenul, iubita) – și există dispoziția aceasta „de azi pe mâine”. Ca să vă închipuiți labilitatea aceasta, o iubire declarată astăzi ca fiind unică și veșnică, pentru care ar fi în stare să se arunce din avion fără parașută, nici până mâine la prânz nu durează – ci, dacă există posibilitatea de a cunoaște o altă persoană, fie că e băiat, fie că e fată, care intră în niște criterii, bineînțeles, superficiale, este dispus să renunțe la acea iubire – care, sigur, nici nu este iubire, tocmai pentru că e atât de superficială și de instabilă, dar chiar și așa… Deci vedem o instabilitate emoțională vizibilă; nici nu trebuie să ai cunoștințe de psihologie ca să-ți dai seama de lucrul acesta. Și încă ceva, o nestatornicie în prietenie.

Toate lucrurile acestea, toate trăsăturile acestea conturează chipul copilului născut din părinți care au făcut unul-două, până la zeci de avorturi. Aceasta, așa, la o privire foarte generală. Sunt foarte multe de spus…

Și totuși, moartea nu are ultimul cuvânt în Creație. Moartea este un accident!

Copiii și tinerii aceștia de care vorbim nu poartă vină de starea lor, de aceea și cea mai plăpândă intenție de a-L căuta pe Hristos li se va socoti ca un act de eroism. Într-un asemenea război aprig, „simpla” dispoziție de a lupta este în sine o mare biruință. Ce vor dărui mai mult de atât va fi Înviere!

Dar nu este cu putință biruința fără luptă, și lupta fără Cruce. Deci, „îndrăzniţi…” ^{Ioan 16:33}!

 Material realizat de Virgiliu Gheorghe

Articolul integral poate fi citit în numărul 65 (Iunie 2014) al revistei Familia Ortodoxă.

Monahul Teodot despre frica,ecumenism,erezie,cipuri si alte probleme actuale

 

Fragment din cartea Arhitectii inselaciunii – Juri Lina

Fragment din cartea Arhitectii inselaciunii – Juri Lina

EXPLICATII INTRODUCTIVE

Cand am publicat cartea Under the sign of the Scorpion – Sub semnul Scorpionului, nu m-am asteptat sa se bucure de un mare succes. stiam ca majoritatea oamenilor si-au pierdut capacitatea de a gandi independent din cauza influentei enorme pe care o au francmasonii asupra scolilor, a presei si a altor institutii cheie. A devenit totusi clar faptul ca exista persoane care nu au fost convinse de toate minciunile si au inteles ca ceva nu este in regula cu societatea contemporana. Ele si-au dat seama ca in spatele procesului de distrugere care ne afecteaza pe toti se afla o putere malefica si simt nevoia sa afle mai multe despre asta. Acesti oameni au gasit raspunsurile pe care le cautau in cartea Sub semnul Scorpionului.

Cititori din numeroase tari au devenit interesati de trecutul Francmasoneriei internationale. Istoria inspaimantatoare si esenta acestei societati secrete le erau prea putin cunoscute. A aparut astfel nevoia unei carti care sa o completeze pe prima si sa prezinte clar activitatile, ideologia si istoria intunecata a Francmasoneriei. Astfel am ajuns sa scriu paginile de fata.

De-a lungul mai multor ani am adunat o sumedenie de documente, cunostinte importante si materiale rare, care nu au fost publicate niciodata in cartile obisnuite de istorie (cele aprobate oficial). Cu ajutorul noilor date iese la iveala o imagine complet diferita a marilor evenimente ale lumii. Este destul de dificil pentru o persoana sa se orienteze in lumea de astazi fara a cunoaste detaliile despre istoria adevarata a Francmasoneriei. Din acest motiv, am ales sa strang toate informatiile „uitate“ sau ascunse si astfel sa recreez adevarata istorie pe care conducatorii nostri masoni ne-au furat-o.

Civilizatia contemporana a esuat in multe domenii cruciale. Problemele noastre sunt agravate de faptul ca aceia care au inteles cauzele refuza sa vorbeasca. Altii nu au reusit sa vada situatiile evidente: forte economice ascunse au actionat din spatele scenei atent pictate si, fara sa li se opuna cu adevarat cineva, ne-au manipulat si ne-au impins in situatia disperata in care ne aflam acum. Ne-au indus teama si slabiciunea. De aceea dusmanii umanitatii au reusit in conspiratia lor tradatoare.

Fortele ascunse nu au putut sa actioneze liber fara sa stearga fapte importante din istoria noastra. Referindu-ma la aceste informatii ascunse, a fost posibil sa identific clar fortele masonice care au facut tot ce le-a stat in putinta pentru a transforma lumea noastra intr-un adevarat iad.

Am fost agresati mental, fizic si genetic. Am inceput sa preferam intunericul luminii. Multi dintre noi au ales sa creada in miturile iluzorii ale francmasonilor si au asistat la lupta impotriva celor care au incercat sa scoata la iveala faptele reale. Prea multi dintre noi continua sa apere inca aceste forte intunecate. Ele sunt aproape de victorie acum. Iar aparatorii lor trebuie sa impartaseasca responsabilitatea pentru crimele impotriva umanitatii. Multi dintre noi am devenit victime ale francmasonilor si ale propriei noastre lacomii.

Aceasta carte incearca sa ofere o imagine de ansamblu a circumstantelor care au dus la problemele ingrijoratoare din cauza carora am suferit in ultimii 300 de ani.

Pentru a ne orienta, trebuie sa indraznim sa spunem adevarul despre aceste evenimente si persoane, in ciuda faptului ca cei responsabili au devenit mai puternici ca niciodata si neaga oficial implicarea lor in toate aceste grave, de neiertat crime impotriva umanitatii. Totusi, surse din interiorul Francmasoneriei nu ascund realitatea.

Voi prezenta astfel de fapte ascunse pentru ca orice cautator al adevarului sa poata trage concluzii uimitoare si sa descopere fata adevaratilor nostri tartori. A nu fi constienti de aceste lucruri este un rau in sine, pentru ca ignoranta serveste raul. Din aceasta cauza, conducatorii nostri vor sa credem ca lipsa de cunostinte cu privire la istorie si ignoranta in privinta secretelor naturii sunt dovezi ale cunoasterii adevarate.

Cei care nu studiaza diferitele aspecte ale conspiratiei nu vor putea intelege lumea. Pentru ei totul pare vag si misterios. Dar chiar si anticii spuneau: „Magna est veritas et praevalebit“ („Adevarul este maret si va triumfa“).

Francmasonii au fost dintotdeauna indragostiti de structurile sociale mari si de superstate. Au numit schimbarile sociale violente, cauzate de fapt de Marile lor Loji sub conducerea Marilor Maestri Masoni, „mari revolutii populare“. Psihologul elvetian Carl G. Jung spunea: „Cu cat mai cuprinzatoare sunt organizatiile, cu atat mai inevitabile sunt imoralitatea si prostia lor oarba.“ (Carl G. Jung, Die Beziehungen zwischen dem Ich und dem Unbewussten, Darmstadt, 1928)

Avem de asemenea indicii despre ceea ce se va intampla in Uniunea Europeana – cea mai noua creatie a francmasonilor. Jung a spus in aceeasi carte: „Cu cat mai mare este o societate sau confederatie, cu atat mai mare este amalgamul factorilor colectivi tipici care vor atarna de prejudecatile conservatoare in detrimentul individului si cu atat mai mare este degradarea morala si spirituala a individului. “

Am fost fortati sa inghitim filozofii politice aparent diferite. De fapt, tot timpul ne-am confruntat cu aspecte ale uneia si aceleiasi ideologii – iluminismul propagat de Francmasoneria internationala. Doar indivizii nesiguri si doctrinele slabe trebuie sa recurga la violenta pentru a se afirma (comunismul, socialismul national s.a.).

Hilozoistii, cei care au urmat invataturile lui Pitagora, n-au recurs niciodata la violenta, dupa cum n-au facut-o nici budistii. Chiar si acest simplu fapt arata valoarea invataturilor lor filosofice, care pot ajuta sufletele aflate in cautarea adevarului. De aceea francmasonii dispretuiesc miscarile care  reprezinta binele si cresterea spirituala.

Socialistii (servitorii cei mai eficienti ai francmasonilor) sunt deosebit de inclinati sa foloseasca violenta in incercarile lor de a anihila sufletul. Ei considera ca acest mod de a ucide este mai eficient si benefic – pentru ei – decat simpla omorare a trupului. Comunistii nu ajung nicaieri distrugand corpurile oamenilor. Socialistii ne vaneaza sufletele sub simbolul Illuminati si al Francmasoneriei. Autorul francez Romain Rolland avertiza: „Dintre toti, ucigasii sufletului sunt cei mai rai“.

Socialistii stiu foarte bine ca falsificarea istoriei duce la o societate fara istorie. Socialistul rus Alexander Herzen spunea in anii 1850: „Nimic nu e mai respingator decat o falsificare a istoriei la ordinele celor de la putere.“ Marx a punctat una dintre cele mai importante metode ale Illuminati: „Daca poti sa-i desparti de istoria lor, oamenii pot fi cu usurinta manipulati“.

Chiar daca realizam ca aceia care ne conduc ascund fapte cu ajutorul „istoricilor“ corupti, trebuie sa intelegem ca aceasta masluire este o parte a conspiratiei, din moment ce aceia care ne controleaza istoria ne controleaza si viitorul, dupa cum spune autorul britanic George Orwell. Iar aceia care ne controleaza prezentul ne controleaza si trecutul.

Toate ideologiile dubioase sunt doar unelte ale fortelor masonice intunecate, care deseori se folosesc de ele in incercarea de a construi „o lume mai buna pentru noi toti“. De aceea francmasonii vor sa distruga tot ceea ce este legat de „vechi“. Adica traditiile si bunul simt.

Am vizitat multe loji puternice din intreaga lume pentru a ma familiariza cu lucrarile si materialele francmasonilor. Sursele originale sunt cele pe care te poti baza cel mai bine.

Eu cred ca francmasonii, cu organizatia lor artificiala, sunt pe buza prapastiei. Aceasta carte arata cum, si mai ales de ce.

Juri Lina

TRANSA CONSENSUALA

Malta Yok este o expresie turceasca faimoasa printre istorici si inseamna „Malta nu exista“. in anul 1565, navele de recunoastere turcesti au descoperit vase de razboi inamice in apropierea Maltei. Comandantii au fost atat de speriati de acest lucru, incat au trimis sultanului la Istanbul urmatorul mesaj: „Malta Yok“.

Astazi istoricii independenti folosesc aceasta expresie, Malta Yok, cand descopera fapte care erau inaccesibile inainte sau date istorice prea sensibile, pe care cei de la putere le neaga sau le ascund. Sunt atatea minciuni amestecate cu adevarul, incat oamenii devin confuzi. Cu cat o afirmatie este mai mincinoasa, dar amestecata cu o cantitate potrivita de fapte adevarate, cu atat devine mai corecta din punct de vedere politic. Exista un adevar care difera de cel oficial, pentru ca lucrurile sunt rareori ceea ce par a fi.

in lumea noastra controlata de Francmasonerie se aplica in mod clar regula: daca ceva s-a petrecut, dar nu e amintit de mass-media, atunci acel eveniment pur si simplu nu a avut loc. Dar daca ceva nu s-a petrecut si e vestit cu voce mare in media, atunci evenimentul a avut totusi loc. indrazneste numai sa te indoiesti de adevarurile oficiale!

Profesorul de istorie Daniel Boorstin, seful Bibliotecii Congresului din SUA (1975-1987), a scris odata: „Americanii traiesc intr-o lume a pseudo-faptelor creata pentru ei de propria lor mass-media“.

Oamenii vor sa vada ceea nu exista si doresc sa ignore realitatea. Prin urmare si viata consta mai mult din inselaciuni si autoamagiri. Este dificil sa faci un progres oricat de mic urmarind indiciile false ale miturilor. Traim cu adevarat

intr-un labirint al minciunilor.

Pentru cei mai multi oameni, este greu sa se orienteze in puhoiul de informatii cu care sunt bombardati din moment ce nu si-au dezvoltat puterea de a discerne, capacitatea de a distinge adevarul de fals sau binele de rau.

Acesta este motivul pentru care francmasonii au fost atat de eficienti in a crea iluzii cu asa-zisele ideologii sociale. Aceste minciuni sunt amplificate serviabil de megafoanele mass-mediei care incearca sa reduca la tacere, sa opreasca informatii sau, ca ultima varianta, sa ironizeze toate informatiile si ideile care se deosebesc de versiunea oficiala – chiar daca este vorba de uciderea prim-ministrului suedez Olof Palme, de incursiunile submarinelor Uniunii Sovietice in apele teritoriale suedeze, de dezastrul „Estonia“ (se stie acum, in urma analizelor metalurgice, ca aceasta nava a fost scufundata de o explozie), de scrierea istoriei moderne sau de activitatile francmasonilor.

Charles T. Tart, profesor de psihologie la Universitatea din California a numit aceasta tocire ideologica a intelectului nostru transa consensuala (in volumul Waking Up: Overcoming the obstacles to human potential – Trezirea: Depasirea obstacolelor din calea potentialului uman, Boston, 1987). Consensul inseamna aprobare sau intelegere generala. Transa consensuala implica, deci, faptul ca am acceptat o falsa conceptie a realitatii, nu prin procesarea logica a faptelor, ci printr-o manipulare intensiva (spalare a creierului) la care se deda elita mondiala.

Autoritatile au construit deci consimtamantul nostru. Prea multi dintre noi am fost afectati de transa consensuala, o credinta comuna in aceste mituri. Metodele de sugestie pe care francmasonii si alti manipulatori le-au folosit pentru a ne face sa le credem fara urma de indoiala minciunile ne-au transformat cu succes pe majoritatea dintre noi in victime ale acestei manipulari insolente. Din acest motiv ne retragem instinctiv din fata faptelor stingheritoare care ameninta sa demoleze viziunea falsa asupra lumii pe care francmasonii au creat-o si, deci, sa ne trezim din aceasta transa. Multi dintre noi suferim de paralizie mentala.

Profesorul Charles Tart din California a scris in cartea mai sus amintita: „Este o tragedie ca omenirea a ajuns in starea de dementa a transei consensuale si si-a pierdut controlul asupra adevaratelor sale posibilitati“.

Credinta se pare ca a ajuns o dorinta de a nu cunoaste, dupa cum a constatat Friedrich Nietzsche, filosoful Francmasoneriei. De aceea este important sa destramam cele mai periculoase mituri de propaganda. Anestezia mentala a lumii occidentale a fost un mare succes. Majoritatea oamenilor au devenit victime ale acelui gen de credinta oarba numit „corectitudine politica“ si prefera sa traiasca in lumea lor iluzorie.

Francmasonii au inventat sau exploatat anumite mituri care le servesc scopurile si care functioneaza impotriva noastra. Aceste fantezii se aplica istoriei, sanatatii, culturii, politicii si altor subiecte importante. Fiecare trebuie sa aiba atat curaj, cat si incredere in sine pentru a fi capabil sa infrunte realitatea prezentata in aceasta carte.

Trezirea din transa este un proces dificil si laborios, care necesita cunoasterea anumitor fapte cheie pe care cititorul, in ciuda tuturor minciunilor induse, poate sa le recunoasca si sa le verifice. Iata un exemplu clasic din jurnalele lui Darwin.

Patagonienii (un trib din Argentina de Sud) nu puteau sesiza corabia lui Darwin „The Beagle“ nici conceptual si nici vizual, deoarece nu mai vazusera niciodata vreo ambarcatiune de dimensiuni mari. Doar samanul tribului o putea vedea. Cand el a inceput sa descrie corabia cu ajutorul obiectelor cunoscute de patagonieni aceasta a devenit vizibila pentru toti. Tribul avea o realitate consensuala care se aplica barcilor, dar ii lipsea o conceptie similara a navelor mari. Multor jurnalisti le lipseste judecata critica pentru a sfarama realitatea consensuala care se aplica adevaratului curs al evenimentelor, astfel ca in timpul dezastrului „Estonia“ nu au reusit nici macar sa inteleaga faptul ca informatiile date de Comisia Unita a Investigarii Accidentelor in privinta lucrurilor esentiale erau in mare parte false.

Multora dintre noi ne lipseste judecata critica in ceea ce priveste mediul nostru social, politic si practic, din moment ce credem miturile pe care sursele masonice ni le ofera prin mass-media in fiecare zi. Cel care se gaseste intr-o transa consensuala se simte in siguranta cand recunoaste miturile cu care a fost hranit. Faptele si relatarile legate de lucruri necunoscute lui il sperie, pentru ca acestea nu sunt aprobate de posesorii puterii – prin urmare nu pot fi adevarate.

Majoritatea dintre noi prefera sa creada orbeste diferite scenarii politice, sociale si stiintifice si sa respinga orice sugestie despre controlul exercitat din culise; oamenii nu vor sa priceapa ca cele mai importante evenimente politice, economice si sociale din lume nu sunt rezultatul hazardului, ci au fost pricinuite in mod planificat de grupuri conspirationiste non-democratice care se ascund in spatele numelui de „francmasoni“. Conditiile inferioare si degradante pe care le vedem peste tot in diferite tari nu au ajuns asa din intamplare. Daca acceptam aceasta explicatie, incepem imediat sa intelegem ceea ce se petrece si toate secventele de imagini se asaza la locul lor. Altfel vom bajbai prin intuneric si nu vom intelege nimic.

Mitomanii masoni sunt dusmanii libertatii spirituale a omenirii. Cateva Loji masonice puternice si lipsite de scrupule, formate din elite care s-au ales singure, au orientat societatea catre ruinare sigura in ultimii 200 de ani. Daca refuzam sa vedem aceasta realitate, inseamna ca acceptam sa traim intr-o lume fara sens, absurda, care, fara vreun motiv intelept, a fost transformata intr-o casa de nebuni sau intr-un suprarealism kafkanian.

Aceste Loji puternice lucreaza printre altele pentru a crea un superstat in Europa – Uniunea Europeana – si un guvern mondial sub puterea lor, folosindu-se de modalitati de lupta psihologica indreptate impotriva noastra, a non-masonilor. Aceste grupuri submineaza cea mai importanta dimensiune din viata noastra – dimensiunea spirituala. Ei au cauzat cea mai mare criza spirituala din toate epocile. Societatea pe care au creat-o a pierdut din vedere adevaratul scop al vietii. Multi oameni nu mai pot intelege valorile spirituale. Nici macar nu stiu ce inseamna cuvantul „spiritual“.

Francmasonii propaga din ce in ce mai intens idei artificiale, cum ar fi globalismul (noul internationalism) sau mondialismul, aparent pentru a promova dezvoltarea spirituala a umanitatii si pentru a

construi o Noua Ordine Mondiala. Aceasta este o pacaleala nemaiintalnita.

De ce sa traim intr-o lume in care unii oameni sunt alesi pentru a conduce, iar ceilalti sunt sclavii ce vor fi sacrificati precum animalele?

in Uniunea Sovietica termenii tipici masonici erau folositi constant pentru miscarea comunista. Voiau sa „construiasca o noua societate“ si un „viitor mai bun si mai stralucitor“ sau voiau sa reconstruiasca ceea ce era vechi (perestroika).

Profesorul de literatura Jiro Imai de la Universitatea din

Tokyo a scris in anul 1920 in cartea sa On

the World-Wide Secret

Society – Despre Societatea mondiala secreta: „Francmasoneria este cea mai periculoasa si subversiva societate secreta“.

Asociatia suedeza Salvati Individul (FRI), ce combate sectele si salveaza oamenii de la organizatiile autoritariste, a enumerat criteriile care definesc o miscare distructiva:

•Falsa declarare a intentiilor si inducerea in eroare in timpul recrutarii membrilor.

•Manipularea prin metode psihologice (controlul mintii) folosita in timpul recrutarii si indoctrinarii.

•Un conducator atotputernic care cere supunere totala si pretinde ca are cunostinte si puteri speciale.

•Ideologia nu trebuie sa fie pusa sub semnul intrebarii; indoiala e ceva rau impotriva careia trebuie sa lupti.

• Imaginea realitatii este in alb si negru: membrii sunt cei alesi (buni); tot ce este in afara miscarii este rau si trebuie sa fie combatut.

•Sunt o multime de bani implicati care uneori provin din activitati ilegale.

Francmasoneria internationala indeplineste toate aceste criterii ale unei secte distructive, dar FRI refuza sa critice Francmasoneria si ii calomniaza in schimb pe cei care demasca Francmasoneria politica. La data de 15 aprilie 2000, asociatia din Stockholm l-a invitat pe Håkan Blomqvist din Norrkoping sa sustina o conferinta publica. Blomqvist care este un „umanist“ si „vanator de nazisti“ mincinos si profesionist, a refuzat de mai multe ori in timpul conferintei sa raspunda daca Francmasoneria este sau nu o secta distructiva. Cititorul poate sa intuiasca ale cui sunt interesele pe care le serveste un asemenea om.

Cea mai periculoasa secta – Francmasoneria – nu s-a detasat de societate, ci intervine in dezvoltarea ei intr-un mod foarte negativ. Membrii sai au reusit sa indoctrineze opinia publica, din moment ce nu mai sunt priviti ca o amenintare serioasa. Doar ei sunt cei care controleaza mass-media.

„Daca cineva controleaza radioul, presa, scoala, biserica, arta, stiinta, filmul – poate transforma fiecare adevar in minciuna, fiecare nerozie in intelepciune.“ (Alf Ahlberg, Idealen and deras skuggbilder – Idealurile si umbrele lor, Stockholm, 1936, p. 135)

Masele au crezut intotdeauna in acei zei care se prezinta pe ei insisi cel mai dramatic.

„Puterea de a controla stirile este acelasi lucru cu puterea de a controla modul de a gandi al oamenilor. Ne mandrim cu o presa libera in Statele Unite. Dar cat de libera este ea cu adevarat cand primim aceleasi stiri de la toate marile conglomerate ale presei si cand parerile alternative nu ajung niciodata la majoritatea americanilor?

Puterea de a raporta si de a descrie realitatea este acum in mainile celor putini. Iar interesul acestor oameni putini si puternici este in opozitie cu interesul celor multi, cu interesul public. Nu are nicio importanta ca aceste conglomerate de informare a maselor au nume si aparente diferite din moment ce au acelasi sistem de valori care garanteaza ca vom primi informatii clonate“ (Ziarul american The Nation, 31 octombrie 1997)

Cei putini care controleaza torentul de informatie apartin Francmasoneriei internationale. Acestor forte nu le pasa de interesele populatiei.

Noam Chomsky a scris: „Propaganda functioneaza mai eficient daca se reuseste mentinerea iluziei ca mass-media este un controlor independent al puterii. Dezbaterile dure care au loc intre limite invizibile au ca efect intarirea sistemului“.

Lojile masonice sau alte structuri masonice elitiste nu pot fi controlate. Iar un grup care nu poate fi controlat incepe imediat sa manipuleze presa si crede ca se afla deasupra legii. Francmasonii folosesc miturile ca baza a puterii lor in razboiul impotriva umanitatii.

Jüri Lina s-a nascut in Estonia ocupata de sovietici. A lucrat ca jurnalist, iar articolele si investigatiile sale n-au placut KGB-ului. Politia politica a vremii i-a interzis sa publice si l-a pus sub stricta supraveghere. A emigrat in Suedia unde a primit azil politic in 1979.  A scris lucrari de referinta despre istoria Francmasoneriei si despre eminentele care trag sfori in spatele guvernelor. Amenintat de mai multe ori cu moartea, Jüri Lina nu s-a dezis de cercetarile sale. Nicio retea de distributie nu s-a incumetat sa preia cele 17 carti pe care le-a semnat el. Dar autorul le face cunoscute cu ajutorul internetului si mergand din om in om, ca un vanzator ambulant.

Arhitectii inselaciunii Autor: Juri Lina

35.00 RON

Cum va fi sfârşitul lumii? Ce sunt „începuturile durerilor” ?

Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos

’’Desigur, toţi Sfinţii sunt fericiţi. Însă de trei ori fericiţi Vor fi cei ce vor mărturisi în Vremea lui Antihrist, îi va aştepta pentru totdeauna slavă şi veselie nespus de mare’’. (Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos)

Epifanie s-a întâlnit odată cu Cuviosul şi l-a luat în casa sa ca să se odihnească măcar o săptămână, de multele sale osteneli. S-au aşezat undeva singuri şi tânărul a început să-l întrebe:

– Cum va fi sfârşitul lumii? Ce sunt „începuturile durerilor” şi când vor fi? De unde vor înţelege oamenii că se apropie sfârşitul şi care vor fi semnele care îl vor face arătat? Ce sfârşit va avea cetatea noastră, acest nou Ierusalim? Ce se va întâmpla cu cinstitele biserici? Ce se va întâmpla cu dumnezeieştile cruci, cu sfintele icoane şi cu sfintele cărţi? Unde se vor asigura sfintele moaşte ale Sfinţilor? Explică-mi, te rog! Ştiu că pentru tine şi pentru Sfinţii care sunt asemenea cu tine, a spus Domnul: „Vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei Cerurilor”. Cu cât mai mult tainele lumii.

 – Cetatea aceasta, a răspuns fericitul, care deţine întâietatea între celelalte multe oraşe şi neamuri, va rămâne necucerită şi liberă. O păzeşte Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu „sub acoperământul aripilor sale” şi prin mijlocirile ei va sta necucerită. Multe neamuri vor asedia zidurile ei, dar puterea lor se va zdrobi şi vor pleca ruşinate. Din ea se vor îmbogăţi mulţi şi se vor desfăta de bunătăţile ei.

 Dar o oarecare profeţie spune că în cele din urmă, o vor cuprinde agarenii şi vor junghia cu săbiile lor mulţimea poporului. Eu însă cred că va năvăli şi rasa galbenă, a cărei denumire începe cu litera a şaptesprezecea a alfabetului (R). Va intra, va junghia şi va aşterne pe cei păcătoşi la pământ. Vai şi amar îi va fi ei de la acele două neamuri. Armele lor vor fi repezi ca vântul şi nimicitoare ca secera cea ascuţită, care taie vara holdele. Aceste arme nu vor putea fi împiedicate, întru început, dar după aceea se vor risipi.

 Împăratul cel evlavios

 Acum, fiul meu, cum să-ţi povestesc fără de lacrimi cele despre „începutul durerilor” şi despre sfârşit! În zilele cele de apoi va arăta Dumnezeu pe un oarecare împărat sărac. Acest împărat va stăpâni cu dreptate, vor conteni toate războaiele şi-i va îmbogăţi pe cei săraci. va împărăţi fericirea ca în vremea lui Noe. Oamenii se vor îmbogăţi foarte mult, vor trăi în linişte şi pace, vor mânca, vor bea, se vor căsători, se vor mişca în multă tihnă şi se vor desfăta fără grijă de bunătăţile pământului. Deoarece nu vor fi războaie, îşi vor preface săbiile lor în seceri, săgeţile în ţăruşi şi lăncile în pluguri pentru cultivarea pământului.

 Mai târziu, împăratul se va întoarce spre Răsărit şi-i va smeri pe agareni, pentru că Dumnezeu este mâniat pe ei pentru credinţa lor cea hulitoare şi pentru păcatul sodomiei pe care îl fac. Fireşte, mulţi dintre ei se vor boteza, vor bineplăcea împăratului şi vor fi cinstiţi. Ceilalţi însă vor fi nimiciţi, vor fi arşi sau vor fi omorâţi cu cruzime.

 În vremea aceea Iliricul va reveni împărăţiei romanilor, în timp ce Egiptul va fi cucerit. Acest împărat îşi va întinde mâna sa cea dreaptă la neamurile cele dimprejur, va îmblânzi neamurile galbene şi-i va birui pe vrăjmaşii săi. Împărăţia lui va dura 32 de ani. Timp de 12 ani nu va lua impozite şi taxe. Va rezidi jertfelnicele cele dărâmate şi va reclădi sfintele biserici, în zilele lui nu vor fi judecăţi, dar nici nu va exista nedrept şi nedreptăţit. De acest împărat se va teme tot pământul, îi va constrânge pe oameni cu frica să se cuminţească şi va nimici pe căpeteniile care fac fărădelege.

 În vremea aceea Dumnezeu îi va descoperi împăratului acestuia tot aurul, oriunde ar fi ascuns. Şi el îl va împrăştia „cu lopata” în toată ţara sa. De multă bogăţie, căpeteniile vor trăi ca împăraţii, iar săracii ca şi căpeteniile. Acest împărat va face mari izbânzi. Va porni cu multă râvnă ca să-i izgonească pe iudei, nici un israelitean nu va rămâne în această cetate. Nu se vor auzi petreceri cu instrumente muzicale, nici cântece necuviincioase. Nu se va întâmpla nimic necuviincios, pentru că va urî şi va nimici „din cetatea Domnului pe toţi cei ce lucrează fărădelegea” (Psalmul 100, 10). Atunci va stăpâni mare bucurie şi veselie. Pământul şi marea îşi vor da din belşug bunătăţile lor. Viaţa va decurge în linişte şi pace, iar oamenii se vor veseli ca în vremea lui Noe, până ce a venit potopul.

 Stăpânitorul Aran

 După această împărăţie, vor începe nenorocirile. Va veni în această cetate fiul pierzării, stăpânitorul Aran şi va împăraţi trei ani şi şase luni. Acesta îi va sili pe oameni să facă astfel de fărădelegi, asemenea cărora nu s-au făcut niciodată, de când s-a zidit lumea, nici se vor mai face. Va hotărî şi va legiui să se unească, vrând-nevrând, tatăl cu fiica, fiul cu mama, fratele cu sora. Şi cine se va împotrivi sau va grăi împotrivă, va fi omorât. Acela însă care va muri într-acest chip, va fi rânduit în ziua Judecăţii împreună cu Sfântul Ioan Botezătorul.

 Acest împărat va porunci să se căsătorească monahii cu monahiile, de asemenea şi preoţii. Astfel, fărădelegea amestecării va deveni mai rea decât cea a uciderii. El însuşi va desfrâna cu mama şi cu fiica sa. Aşadar, de vreme ce desfrâul va deveni lege, toţi desfrânaţii vor face orgii cu surorile lor. Duhoarea amestecării de sânge va urca la cer şi Domnul Se va mânia foarte mult pe întreaga lume. Va da atunci poruncă şi vor începe să cadă fulgere şi tunete cu neasemănată manie peste tot pământul. Multe oraşe vor arde. Oamenii vor încremeni la zgomotul înfricoşător al tunetelor şi unii vor muri cu moarte rea, în timp ce alţii vor fi arşi de fulgere.

 Vai, atunci pământului, pentru că se apropie înfricoşătoarea ameninţare şi urgia Atotţiitorului! Va fi foamete şi mulţime mare de oameni vor muri de foame. Va urma un cutremur puternic şi vor cădea toate clădirile. Mulţi lucrători ai fărădelegii îşi vor afla un sfârşit cumplit, fiind îngropaţi sub dărâmături.

 Soarele va deveni negru şi întunecos, în timp ce luna va fi ca sângele, din pricina oamenilor care s-au asemănat cu porcii. Stelele vor cădea pe pământ. Tot muntele şi insula se va mişca din loc, de sila cutremurului şi a ameninţării. Preoţii lui Dumnezeu, împreună cu cei virtuoşi şi cumpătaţi care vor fi rămas, vor scăpa în munţi şi în peşteri.

 Atunci va fi pedepsit împăratul cel fărădelege şi va fi aruncat întru întunericul cel mai din afară. Cei ce vor locui în Roma cea veche, în Arsenoi, în Strovila, în Armenopetra sau în Kariopoli, vor fi fericiţi. În aceste oraşe oamenii vor trăi în pace. În celelalte însă vor fi războaie şi tulburări, precum este scris: „Iar când veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie” (Marcu 13, 7) şi cele următoare.

 Împăratul închinător la idoli

 După aceea, în această cetate va urca un alt împărat. Va fi crunt şi negru, tăgăduitor al lui Dumnezeu şi al Sfinţilor. Va cerceta cărţile păgânilor, va îmbrăţişa credinţa lor şi va război pe Sfinţi şi Biserica lui Hristos. După ce vor trece primele zile ale împărăţiei lui, va arde toate Sfintele Vase şi va numi furcă Sfânta Cruce. Va distruge de asemenea clerul şi va junghia jumătate din populaţie pe drumurile publice.

 În acele zile se vor întoarce părinţii împotriva copiilor, copiii împotriva părinţilor şi se vor omorî între ei. Fratele va da la moarte pe frate şi prieten pe prieten. Mulţi, care vor mărturisi că Iisus Hristos este Dumnezeu şi „Împărat a toate”, vor primi cununa muceniciei.

 Acest împărat va duce pe locuitorii din insule în ţinutul Traciei, al Macedoniei şi al Stimonei, aşa încât insulele se vor pustii. Din cer se vor auzi lovituri înfricoşătoare, pe pământ cutremure mari şi surpare a oraşelor. Neamurile şi împărăţiile se vor scula una împotriva alteia. Va fi mare distrugere pe pământ, iar oamenii vor cădea în mâhnire şi întristare. În aceeaşi vreme se va arăta foc în cer, ca de cărbuni aprinşi, care vor acoperi ameninţător, cu repeziciunea fulgerului, întreg pământul. În văzduh va stăpâni o astfel de zăpăceală, încât o zburătoare va cădea peste alta. Pământul se va umple de şerpi care-i vor muşca pe păcătoşii nepocăiţi. Şi toate acestea vor fi „începutul durerilor”.

 Sfârşitul împărăţiei romanilor

 Când va muri împăratul necredincios va veni cineva din Etiopia, care va împăraţi după cum se spune, 12 ani. Împărăţia lui va fi paşnică. Va reclădi sfintele biserici pe care le-au dărâmat înaintaşii lui şi-i va readuce pe oameni în insulele lor. Pentru bunătatea sa va fi iubit de Dumnezeu şi de tot poporul. Cât timp va împăraţi, vor stăpâni bucuria şi veselia în toată lumea.

 După el va împăraţi un oarecare din Arabia, timp de un an. În zilele lui, ca un semn al Atotţiitorului se vor uni sfintele părţi ale Cinstitei şi de Viaţă făcătoarei Cruci şi se va dărui întreagă împăratului. Acela o va lua şi va călători la Ierusalim. Când va ajunge la locul căpăţânii, va depune cu înseşi mâinile sale coroana împărătească în vârful Crucii, o va înălţa şi va spune: „Doamne Iisuse Hristoase, s-au împlinit anii pe care i-ai rânduit de mai înainte pentru împărăţia romanilor. Primeşte fericitul întru pomenire şi minunatul tău dar şi cu el împreună şi duhul meu”.

 Îndată deci va coborî din cer Îngerul Domnului şi va lua cinstita Cruce cu diadema, precum şi sufletul împăratului. Astfel se va sfârşi împărăţia romanilor, pentru că sprijinul ei fusese de la început, pentru creştini, cinstita Cruce. Fericiţi vor fi atunci cei ce vor pleca din acel oraş şi vor scăpa în pustii şi în peşteri.

 Domnia comună

 Pe urmă se vor arăta în cetatea noastră trei tineri nerozi, neruşinaţi şi stricaţi. Aceştia vor domni în unire, toţi trei împreună, timp de 150 de zile. Însă curând va începe între ei un război înfricoşător. Va porni primul, va intra în Tesalonic şi va spune: „Cetate a tesalonicenilor! Tu vei birui pe vrăjmaşii tăi, pentru că eşti fala sfinţilor şi Domnul te-a sfinţit”.

 Va mobiliza pe cetăţenii de la şapte ani în sus. Va mobiliza încă şi pe preoţi şi pe monahi, va fabrica arme de război, va pregăti o flotă mare şi va călători spre Roma. În faţa porţilor ei va sta şi va striga: „Bucură-te Romă, de trei ori puternică şi cinstită! Porţi sabie tăietoare şi săgeţi ascuţite. Ţine cu statornicie credinţa ta şi să nu o schimbi până la sfârşit şi locuitorii tăi vor fi fericiţi”. După aceea va mobiliza neamurile galbene şi-i va aştepta pe ceilalţi doi împăraţi.

 Al doilea tânăr va mobiliza Mesopotamia şi insulele Cicladelorm. Va mobiliza încă şi pe preoţi şi pe monahi, aprins de o groaznică mânie împotriva celorlalţi doi. Va porni atunci şi va veni la „buricul” pământului. Spun unii că „buricul” lumii este Alexandria. Acolo deci îi va aştepta pe cei doi, cu care se va război.

Al treilea tânăr va porni şi el din Constantinopol şi va recruta Karia, Frigia, Asia, Armenia, Galatia şi Arabia. Când va ajunge la Sileo, va spune: „Deşi te-ai numit Sileo, nu vei fi jefuit, nici stăpânit de vreun vrăjmaş de-al tău”. După aceea se va alia cu un popor liber, care nu va fi supus nici lui, nici celorlalţi doi împăraţi.

În sfârşit se vor aduna şi vor lua poziţie de luptă toţi cei trei potrivnici, unul în faţa altuia. Va porni o ciocnire mare şi înfricoşătoare şi se vor tăia ca oile la măcelărie. Cei trei împăraţi vor fi omorâţi, precum şi toată oştirea. Sângele romanilor va curge ca apa după o ploaie torenţială. Nimeni nu se va izbăvi. Apa mării se va amesteca cu sânge pe 0 lungime de 12 stadii. Femeile vor rămâne toate văduve. Şapte femei vor căuta un bărbat şi nu-l vor afla, până când vor auzi şi vor veni alţii, din cei străini. Cât pentru cei nevârstnici, când vor deveni bărbaţi, din multa desfrânare vor deveni nesimţitori ca porcii. Fericiţi vor fi atunci şi de trei ori fericiţi cei ce se vor nevoi pentru Domnul în munţi şi în peşteri, pentru că nu vor vedea răul care se va face în lume. Aceştia vor aştepta înfruntarea cu antihrist. Acestea sunt oile cele fără de răutate, care vor fi jertfite din pricina numelui lui Hristos de către vicleanul diavol, antihrist.

 Împărăteasa cea scârbavnică

 În vremea aceea, deoarece nu va exista bărbat vrednic, ci vor fi toţi moleşiţi, va veni din Pont o femeie vicleană şi necuviincioasă şi va domni în Împărăteasa cetăţilor. Aceasta va fi slujitoarea lui Bah, vrăjitoare şi desfrânată, într-un cuvânt, fiica diavolului.

În zilele ei unul va unelti împotriva altuia şi se vor face junghieri pe drumuri şi în casele Cetăţii. Cel mai tare îl va omorî pe celălalt. Fiul pe tată, tatăl pe fiu, mama pe fiică şi fiica pe mamă, fratele pe frate şi prietenul pe prieten. Printre oameni va stăpâni multă răutate şi ură. În biserici se vor face destrăbălări, preadesfrânări, desfrânări, amestecări de sânge, dansuri şi cântece sataniceşti, batjocuri şi jocuri, pe care omul nici nu le-a văzut, nici nu le-a auzit.

Acea împărăteasă necurată se va numi pe sine zeiţă şi se va lupta cu Dumnezeu. Va spurca mai ales Sfintele Jertfelnice cu necurăţiile. Îşi va spăla trupul, şi cu această spălătură a ruşinii va spurca tot poporul. Îşi va întoarce faţa ei de la Dumnezeu. Va răpi Sfintele vase din biserici, Cinstitele Cruci şi Sfintele Icoane, Evangheliarele, Apostolul şi orice altă carte sfântă. Şi după ce le va aduna într-o grămadă mare, le va da foc şi vor arde. Cât pentru biserici, le va dărâma până la pământ. Va căuta încă să afle Moaştele Sfinţilor ca să le ardă, dar nu le va găsi, pentru că Dumnezeu, cu putere nevăzută, le va duce în altă parte. Atunci ticăloasa va zdrobi Sfânta Masă a Marii Biserici a Înţelepciunii lui Dumnezeu şi va distruge orice se află în ea. După aceea se va întoarce spre Răsărit şi va spune Celui Prea Înalt cu obrăznicie: „Ei, Tu pe Care Te numesc oamenii Dumnezeu, nu cumva am şovăit să şterg faţa Ta de pe pământ? Priveşte câte Ţi-am făcut şi Tu nu ai putut să-mi clinteşti nici un fir de păr. Aşteaptă puţin şi voi sfâşia cerul, voi veni să mă măsor cu Tine şi atunci voi vedea care Dumnezeu este mai puternic şi mai tare”.

Acestea le va spune spurcăciunea şi va săvârşi lucruri încă şi mai rele, scuipând spre cer şi aruncand cu pietre. Însă lucrurile ei cele mai scârboase nu le voi spune.

Atunci Domnul Atotţiitorul Îşi va întoarce cu mânie arcul Său spre această cetate mare şi va întinde mâna Sa asupra ei cu putere înfricoşătoare. O va apuca cu tărie, va tăia cu secera puterii Lui pământul pe care se sprijină şi va porunci valurilor mării să o înghită. Acelea vor asculta şi se vor năpusti din cele două părţi cu iuţime ameţitoare şi cu vuiet mare. Atunci Domnul va dezlipi baza cetăţii de pământ şi o va ridica la înălţime răsucind-o ca pe o moară, în timp ce locuitorii ei cu multă frică vor striga „Vai”. După aceea o va arunca pe aceste valuri, care o vor inunda cu repeziciune, o vor acoperi şi o vor târî în adâncul cel înfricoşător şi nemărginit.

 Acesta va fi, fiul meu Epifanie, sfârşitul Cetăţii noastre. Şi câte ţi-am spus că se vor întâmpla, sunt acele nenorociri pe care Domnul nostru Iisus Hristos le-a numit „începutul durerilor”. După nimicirea acestei cetăţi vor urma faptele ce vor aduce sfârşitul lumii.

 Sfârşitul lumii

 După împlinirea timpului împărăţiei neamurilor, spun unii că Dumnezeu va reînfiinţa statul israelitean, ca să domnească pe pământ până ce se va întregi veacul al şaptelea, adică până la sfârşitul lumii. Şi aduc drept mărturie următorul loc de la Isaia: „Şi în zilele cele de apoi, va ridica Domnul steag pentru neamuri şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Israil şi va strânge la un loc pe cei împrăştiaţi ai lui luda în Sfânta Cetate Ierusalim. Şi va fi Israil ca în ziua ieşirii din pământul Egiptului” (Isaia ll, 12-16). Ei aduc drept mărturie de asemenea şi pe Apostolul Pavel, care spune: „Când va intra tot numărul neamurilor, atunci întregul Israil se va mântui” (Romani ll, 25-26). Astfel, cu o gură susţin acestea, în timp ce Mucenicul Ipolit adaugă că după venirea lui antihrist, se vor rătăci mai întâi iudeii. De altfel, aceasta a adeverit-o mai-nainte şi Hristos, spunându- le: „Eu am venit întru numele Tatălui Meu şi nu Mă primiţi pe Mine; de va veni altul în numele lui, pe acela îl veţi primi” (Ioan 5, 43).

Este foarte dovedit că va aduna iarăşi pe israeliţi în Ierusalim şi le va da iarăşi câte au avut mai întâi. Şi aceasta, ca să ruşineze pretextul lor de până atunci, cum că pierzarea lor se datorează risipirii. Ar fi putut adică, în ziua Judecăţii, să se apere în felul următor înaintea lui Hristos: „Dacă ne- ai fi adunat în Ierusalim şi ne-ai fi dat din nou câte aveam, atunci am fi crezut în Tine, de vreme ce n-ar mai fi existat pricină ca să pizmuim neamurile, care au fost preferate atât de mult, în paguba noastră”.

Aşadar, se vor aduna toţi împreună şi vor redobândi cele de care s-au lipsit, dar vor rămâne în aceeaşi necredinţă. Şi atunci, cum se vor mântui, când în aceeaşi vreme va veni în mijlocul lor antihrist şi vor crede cu toţii în el, potrivit cu cuvântul Domnului? Dumnezeu nu minte: „Eu sunt Adevărul” propovăduieşte prin Fiul Său Cel Unul Născut. Aşadar, prin restabilirea lor, vor fi lipsiţi în chip desăvârşit de această îndreptăţire. Zicând Apostolul Pavel că se vor mântui, nu se referă la faptul că se vor mântui de pedeapsa cea veşnică, ci din rătăcirea de atâţia ani printre străini, de ocara celorlalte popoare şi de ruşinea cea nespusă. Adică se vor aduna în patria lor şi se vor izbăvi de robia, de jugul şi de batjocura pe care le-au suferit atâţia ani. Însă nu se vor izbăvi de iadul cel veşnic. Dacă nu i-a convins întristarea să creadă în Hristos, cum îi va convinge harul, care lor încă li se pare că îl mai au, dar din care, de fapt, au căzut în mod jalnic?

 Scufundarea Sfintei Sofii

 – Părintele meu duhovnicesc, îi spuse Epifanie, să lăsăm acum acestea şi să-mi explici, rogu-te, ceea ce se spune, cum că Sfânta Sofia nu se va scufunda împreună cu cetatea, ci va rămâne atârnată în văzduh de o oarecare putere nevăzută.

– Ce spui, fiul meu? a răspuns dreptul. De vreme ce se va scufunda toată cetatea, cum va scăpa biserica? Şi cine va intra în ea ca să se închine?

Oare Dumnezeu locuieşte în biserici făcute de mâini? Fireşte că nu. Totuşi, în acest zvon există şi ceva adevărat. Va rămâne adică numai stâlpul care se află în piaţă, pentru că are în el „cinstitele piroane”. Numai acesta va rămâne ca, trecând corăbiile, să-şi lege de el frânghiile lor şi să jelească acest babilon cu şapte coline, zicând: „Vai nouă! Cetatea cea mare şi Veche s-a scufundat. Aici ne făceam cu izbândă negustoriile şi schimburile noastre şi ne-am îmbogăţit”. Doliul ei va dura patruzeci de zile. Din pricina întristării acelor zile, se va da împărăţia Romei celei Vechi, precum, de asemenea, şi Sileului, şi Tesalonicului. Acestea se vor întâmpla atunci când se va apropia sfârşitul, când starea lumii se va înrăutăţi, când durerile şi nenorocirile se vor înmulţi.

 Neamurile cele scârboase

 În anul acela Domnul va deschide porţile Indiilor, pe care le-a închis împăratul Macedoniei, Alexandru. Vor ieşi atunci pe acolo şaptezeci şi doi de împăraţi cu poporul lor, care se numesc neamuri scârboase, care sunt mai scârboase decât orice dezgust şi duhoare. Acestea se vor împrăştia în toată lumea, îi vor mânca pe oameni de vii şi vor bea sângele lor. Vor înghiţi de asemenea cu mare plăcere muşte, broaşte, câini şi orice altă necurăţie.

Vai ţinuturilor acelora, pe unde vor trece ei! Dacă este cu putinţă, Doamne, să nu existe atunci creştini! Ştiu, însă, că vor exista.

 Zilele acelea se vor întuneca, ca şi cum ar boci în văzduh pentru cele pe care le-au săvârşit cu dezgust neamurile cele scârboase. Soarele va deveni ca sângele, în timp ce luna şi toate stelele se vor întuneca, văzând cum neamurile de pe pământ se întrec în necurăţie. Aceste popoare vor săpa pământul, vor face din jertfelnice latrine, şi vor folosi Sfintele Vase la treburi necinstite. Atunci toţi cei ce vor locui în Asia, să fugă în insulele Cicladelor – pentru că neamurile cele spurcate nu vor merge acolo ~ şi va să fie mare întristare 660 de zile.

 Antihrist

 – Atunci se va întrupa satana, din seminţia lui Dan, adică se va naşte antihrist. Însă nu se va face cu a lui putere, ci îi va plăsmui Dumnezeu un vas spurcat şi scârbos, ca astfel să se împlinească cuvintele Proorocilor. Se va slobozi aşadar din legăturile cu care îl legase Stăpânul Hristos când S-a pogorât în iad şi va intra în acel vas care a fost plăsmuit pentru el. Astfel va deveni om, se va întări, va împărăţi şi atunci va începe să-şi arate rătăcirea sa, precum spune cu privire la aceasta Ioan Teologul. Pe urmă va începe război cu Insulele Cicladelor. Insulele, precum zice Isaia, sunt Bisericile care au provenit din neamuri (24, 15; 45, 16; 49, l; 66, 19). Atunci se va arăta Enoh, care a trăit mai înainte de vremea legii mozaice. De asemenea se va arăta Ilie, care a trăit în timpul legii, precum şi Ioan Teologul, care a trăit în timpul harului celui nou. Aceştia vor propovădui în toată lumea pentru vremea sfârşitului şi venirea înşelătorului, precum, de asemenea, şi pentru a doua Venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Vor săvârşi semne şi minuni. Atunci, toţi cei ce vor voi să-i omoare sau să-i nedreptăţească în alt chip, nu vor putea, deoarece va ieşi foc şi-i va arde. Vor lucra cu mare stăpânire şi-l vor mustra pe antihrist. Vor fi ucişi însă de acesta în Ierusalim, iar trupurile lor vor fi lăsate neîngropate în mijlocul Cetăţii. Acolo se vor aduna locuitvrii şi-i vor batjocori ca pe nişte neocrotiţi (Apocalipsa ll, 5-10).

 Sfintele lor trupuri vor rămâne în piaţă trei zile întregi. Spre jumătatea celei de-a patra zi, va coborî din cer un porumbel strălucitor ca fulgerul. Acesta va umbla pe deasupra lor şi le va dărui viaţă. Atunci Sfinţii se vor împuternici şi se vor ridica în picioare, iar toţi cei ce îi vor vedea, se vor înspăimânta foarte tare. În clipa aceea se va auzi un glas din cer care va zice: „Suiţi-vă, prietenii Mei, la Mine”. Îndată va coborî un nor, care îi va ridica şi-i va aşeza în Rai (Apocalipsa ll, 9-13).

 Acel înşelat şi deşert, antihrist, îi va chinui foarte tare pe creştinii acelei vremi până la ultima lor suflare, cu necazuri şi chinuri înfricoşătoare. Cel ce nu se va rătăci şi nu va crede în el, se va arăta prieten ales şi vrednic al lui Hristos. Desigur, toţi Sfinţii sunt fericiţi. Însă de trei ori fericiţi Vor fi cei ce vor mărturisi în vremea lui antihrist, îi va aştepta pentru totdeauna slavă şi veselie nespus de mare.

 Va urma atunci un război înfricoşător între antihrist şi Stăpânul Hristos. Adică numai cât îşi va da seama antihrist că lumea se apropie de sfârşitul ei, că se va împotrivi cu mânie cerului. Va arunca fulgere şi tunete şi va face astfel de zgomote, încât de răsunetul zgomotului se vor cutremura toate şi vor vui înfricoşător. Fiul meu, cine nu se va înfricoşa şi nu se va teme atunci? Fericiţi vor fi, precum am spus mai înainte, aceia cărora nu li se va clătina credinţa în Hristos, Adevăratul nostru Dumnezeu, Care S-a întrupat şi S-a născut din Sfânta Fecioară Maria. De asemenea, fericiţi vor fi aceia care vor muri pentru dragostea lui Hristos şi vor mustra cu îndrăzneală pe balaur şi înşelăciunea lui. Fericiţi cei care vor sta împotriva lui şi vor mustra cu vitejie faptele lui necuviincioase…

Acestea le spunea fericitul, în timp ce Epifanie se tânguia din adancul sufletului său, auzind câte urmau să se întâmple în lume. După aceea l-a întrebat pe Cuviosul:

 -Spune-mi, te rog, cum vor dispărea oamenii de pe pământ şi cum va fi învierea?

 – Pe unii, fiul meu, îi vor omori neamurile cele scârboase, alţii vor fi omorâţi în războaiele cele dese, în timp ce pe alţii îi va nimici antihrist. Celor ce vor crede şi se vor închina lui antihrist, le va trimite Domnul, potrivit cu proorocia lui Iezechiel, fiare întraripate care vor avea în coada lor ţepuşe pline de venin. Aşadar, toţi cei care nu vor avea pe frunţile lor pecetea lor nevătămată şi întreagă, vor suferi moartea înfricoşătoare a ţepuşelor şi a veninului fiarelor. Atunci Sfinţii care au păstrat cu multă nevoinţă pecetea lui Hristos întreagă, vor pribegi prin munţi şi prin pustiuri. Însă Domnul, cu puterea Sa cea dumnezeiască, îi va aduna în Sfânta Cetate a Sionului. Aceştia sunt cei care au fost scrişi în Cartea Vieţii. Când antihrist va fi biruit şi va fi dus rob împreună cu ceilalţi diavoli la judecată şi va fi osândit pentru sufletele pe care le-a dus la pierzare, atunci trâmbiţa va trâmbiţa şi morţii vor învia nestricăcioşi. După aceea, toţi cei care vor fi rămaşi vii în ceasul celei de a doua Veniri, vor deveni, precum a zis Pavel, întru clipeala ochiului, din stricăcioşi nestricăcioşi şi vor fi răpiţi în nori împreună cu morţii cei înviaţi, ca să întâmpine pe Domnul în văzduh (I Tesaloniceni 4, 17).

 Aşadar, cel ce va vedea neamurile cele Scarboase venind în lume, să ştie că toate câte urmează să se întâmple, se află „lângă uşi” şi că Judecătorul vine să răsplătească fiecăruia potrivit cu faptele lui.

 Acestea le-a spus fericitul Andrei lui Epifanie fiind de faţă, desigur, şi smerenia mea. Astfel am rămas treji toată noaptea. Când a bătut toaca, Epifanie a mers la biserică, în timp ce fericitul Andrei a rămas în casă, rugându-se.

 – Explică-mi mai adânc, a spus Epifanie, care este ipostasul veacurilor.

 – Este nesfârşita lor prelungire, adică neîntrerupta succesiune a timpurilor şi nemărginirea anilor. Esenţa lor este un duh foarte frumos şi minunat, care se fixează pe toată întinderea sa în şapte semne (puncte) (adică se împarte în opt perioade de timp).

De la veacuri au luat minte oamenii şi îngerii. Şi veacurilor le-a dat Domnul pornirea pentru călătoria neîntreruptă, în timp ce nouă şi îngerilor ne-a dăruit viaţa. Astfel, prin călătoria lor neîntreruptă, veacurile ne îndeamnă să umblăm şi noi în acelaşi chip.

Această călătorie a lor are început, sfârşit însă – niciodată. A luat şi Adam de la început acest drum al veacurilor, dar până astăzi nu a putut depăşi veacul al şaptelea. Nu a putut din pricina noastră, deoarece, ca urmaşi ai săi cu acelaşi sânge, suntem la fel cu acela şi călătoria noastră este comună. Până astăzi adică nu s-au împlinit cele şapte veacuri ale acestei lumi, pe care noi le măsurăm cu anii. Când se vor împlini, Cel Prea Înalt va ridica un vânt înfricoşător în toată lumea. Atunci se vor împreuna oasele oamenilor şi se vor lipi în chip armonios unul cu altul. Peste ele se vor întinde nervii şi după aceea cărnurile, şi fiecare suflet, care a fost dezlegat de trupul său cel stricăcios, îl va primi nestricăcios.

Atunci va trâmbiţa un înger cu o trâmbiţă înfricoşătoare şi se va cutremura lumea. Mormintele se vor deschide, morţii vor învia întru clipeala ochiului şi va coborî Judecătorul, Care va răsplăti fiecăruia potrivit cu faptele sale. Atunci va începe veacul al optulea, precum zice Solomon: „Fă parte la şapte şi la opt” (Ecclesiasticul ll, 2). Acest veac nu va avea sfârşit. Pe cei drepţi îi va aduce în veselia cea nespusă şi în odihna cea veşnică, în timp ce pe cei păcătoşi – în pedeapsa cea nesfârşită. După învierea morţilor, oamenii vor deveni nestricăcioşi şi nemuritori, raiul – veşnic, iadul – nesfârşit şi veacul acela, netrecut.

Dosarul secret care l-a facut pe Papa Benedict sa demisioneze

Decizia de retragere a Papei Benedict al XVI-lea a fost grabita de existenta unui dosar secret legat de o retea a homosexualilor din Vatican, document ce i-a fost inmanat Suveranului Pontif in decembrie 2012.

Inainte de Craciun, papa a decis sa renunte la pontificat, desi decizia a fost anuntata mai tarziu.

Potrivit Discovery, dosarul, intitulat „Relationem”, a fost intocmit chiar la cererea papei, care a insarcinat trei cardinali sa descopere adevarul despre afacerea cu increngaturi ascunse.

Astfel, cardinalii Julian Herranz, Josef Tomko si Salvatore De Giorgi au intocmit un raport de 300 de pagini, in cadrul caruia au detaliat cazuri de deviatii sexuale chiar in sanul Bisericii Catolice, petrecute din 2007 pana in prezent.

Printre acestea s-a aflat si cel de pedofilie din 2010, cand un membru al corului a fost exlus din Biserica pentru ca a furnizat unui inalt prelat minori pentru acte sexuale.

La Reppublica scrie ca in „Relationem” se dovedeste cum mari capi ai Bisericii Catolice au incalcat a sasea si a saptea porunca. Prima, „sa nu furi”, se refera la scandalul legat de Banca Vaticanului, IOR, care este in ancheta pentru spalare de bani.

A saptea porunca, „sa nu fii desfranat”, este clar dovedita prin cazurile numeroase de abuzuri sexuale.

Potrivit unei surse apropiate Conclavului, citate de cotidianul italian, papa, care a spus despre homosexuali ca sunt „o amenintare la adresa pacii din lume”, s-a facut foc si para cand a vazut raportul si a decis sa renunte la pontificat.

Aceeasi sursa sustine ca, in ultima zi a pontificatului sau, la 28 februarie, Papa Benedict s-a intalnit cu cei trei autori ai raportului si a decis ca documentul sa-i fie inmanat noului papa, atunci cand acesta va fi ales.

SURSA

http://www.ziare.com/international/papa/relationem-dosarul-secret-care-l-a-facut-pe-papa-ben

Egalitatea Fiului cu Tatăl

Cuvânt la Sfânta Treime

„Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan 10, 30)

Egalitatea Fiului cu Tatăl

Noi întrebăm astăzi de este Fiul de aceeaşi putere şi slavă ca şi Tatăl şi de aceeaşi fiinţă cu Dânsul. Totuşi, noi practic nu întrebăm, ci prin harul lui Hristos am şi aflat ceea ce căutăm, şi ţinem aceasta tare, şi voim acum a o dovedi şi potrivnicilor.

Dar eu mă ruşinez când trebuie să vorbesc despre aceasta; căci, în adevăr, nu este oare de râs a voi să dovedeşti un lucru aşa de clar? Nu este, oare, lucru nebunesc a întreba de este Fiul de aceeaşi fiinţă cu Tatăl? Căci noi trebuie numai să privim natura, spre a dobândi răspunsul. Atât cei născuţi, cât şi născătorii, cu toţii sunt de aceeaşi fiinţă, atât la oameni, cât şi la dobitoace şi la plante. Voieşti tu, oare, numai la Dumnezeu a face o deosebire de la această lege obştească? Totuşi, ca să nu se pară că egalitatea fiinţei Fiului cu a Tatălui voiesc a o dovedi numai din cele pământeşti, de aceea o vom întemeia acum şi cu dovezi din Biblie.

Şi nu noi, ci necredincioşii, care se împotrivesc unui lucru aşa de dovedit şi adevărului, merită a fi de râs. Ei spun împotrivă: „Ce este oare aşa de dovedit? Dacă Hristos, pentru că S-a numit Fiu al lui Dumnezeu, trebuie să fie de aceeaşi fiinţă cu Dumnezeu, atunci şi noi trebuie să fim de aceeaşi fiinţă cu Dumnezeu, căci şi noi ne numim fii ai lui Dumnezeu de către psalmistul, Când zice: «Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt»”(Psalmul 81, 6).

O, nebunie şi cutezare! Când noi vorbim despre slava Celui Unuia-Născut, ei voiesc a-L pogorî la propria lor înjosire şi zic: „Încă şi noi ne numim fii ai lui Dumnezeu”.

Dar noi suntem departe de a fi de aceeaşi fiinţă cu Dumnezeu. Tu eşti numit numai fiu, dar nu Unul-Născutt, precum se numeşte El. Tu nu te odihneşti în sânul Tatălui, nu eşti strălucirea slavei Lui, nici chipul fiinţei Lui (Evrei 1, 3).

Dacă aceasta nu te convinge, ia aminte ce zice Însuşi Iisus Hristos, spre a arăta că fiinţa Sa întru nimic nu se deosebeşte de a Tatălui Său: „Cel ce M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl” (Ioan 14, 9). Spre a arăta egalitatea puterii, El zice: „Eu şi Tatăl una suntem”, şi: „Precum Tatăl scoală pe cei morţi şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă celor ce voieşte” (Ioan 5, 21). Când voieşte a însemna egalitatea cinstirii, El zice: „Ca toţi să cinstească pe Fiul, precum cinstesc pe Tatăl” (Ioan 5, 23). Şi aceeaşi putere minunată o rosteşte prin cuvintele: „Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez” (Ioan 5, 17). Dar necredincioşii nu socotesc aceste lămurite graiuri ale lui Hristos, ci iau vorba Fiului într-un înţeles subiectiv, zicând că şi oamenii se numesc fii ai lui Dumnezeu, şi pogoară pe Hristos la propria lor înjosire.

Dacă tu din graiurile psalmistului: „Dumnezei sunteţi şi fii ai Celui Preaînalt”, nu crezi că Hristos este Fiu al lui Dumnezeu altfel decât tine, pentru ce nu spui că şi tu eşti asemenea cu Dumnezeu, căci psalmistul zice „Dumnezei sunteţi”?
Dar tu răspunzi: „Totuşi, Hristos, adeseori, a spus că El este mai mic decât Tatăl, a rugat pe Tatăl pentru ceva. Dacă El este de aceeaşi fiinţă cu Dânsul şi de aceeaşi stăpânire şi putere, pentru ce roagă pe Tatăl?”.

În adevăr, locurile aduse: „Precum Tatăl scoală morţii şi-i înviază, aşa şi Fiul pe care vrea îi înviază” şi celelalte graiuri pe care le-aţi auzit se par a fi în împotrivire cu faptul că El roagă pe Tatăl; însă când eu voi spune pricina acestei rugăciuni, vi se va ridica toată îndoiala.

Deci, care sunt temeiurile pentru care Hristos însuşi a rostit despre Sine cu înjosire şi, de asemenea, Apostolii au grăit despre El cu înjosire? Cea dintâi şi de căpetenie pricină este că ei voiau a convinge atât pe cei ce trăiau atunci, cât şi pe oamenii cei mai de pe urmă, că El cu adevărat S-a făcut om, şi că ei aveau înaintea lor nu numai umbră şi chip, ci adevărul naturii omeneşti.

Deşi Hristos a grăit multe despre Sine cu înjosire, şi, de asemenea, Apostolii despre Dânsul, totuşi satana a răzvrătit pe unii nenorociţi a tăgădui adevărata întrupare şi a afirma că El n-a luat trup cu adevărat. Ce s-ar fi întâmplat şi cât s-ar fi lăţit această religie, dacă Hristos n-ar fi zis acelea despre Sine?

A doua pricină este slăbiciunea ascultătorilor, pentru că cei ce dintru început L-au văzut şi L-au auzit nu puteau pricepe învăţăturile cele mai înalte. Şi aceasta nu este numai o presupunere a mea, ci o pot dovedi din Scriptură.

Când El zicea despre Sine ceva mare şi înalt, ceva ce era vrednic de slava Sa, ba încă atunci când El declara despre Sine numai ceva mai presus de om, ei se tulburau şi se scandalizau. Dar când El grăia ceva despre Sine cu înjosire şi lucruri omeneşti obişnuite, ei se linişteau şi primeau cuvântul Lui.

Vedem aceasta cu deosebire în Evanghelia lui Ioan. Când El a zis: „Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea şi a văzut-o şi s-a bucurat”, atunci ei s-au împotrivit: „Tu încă nu ai cincizeci de ani şi l-ai văzut pe Avraam?” (Ioan 8, 56-57).

Vezi? Ei îl socoteau un simplu om. Dar El ce a făcut? „Iisus le-a zis: Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam. Şi ei au luat pietre ca să arunce asupra Lui” (Ioan 8, 58-59). Şi când El vorbea mai cu de-amănuntul despre Taina Împărtăşirii şi le-a zis: „Iar pâinea pe care Eu voi da pentru viaţa lumii este Trupul Meu” (Ioan 6, 51), atunci ei au răspuns: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?” (Ioan 6, 60). „Şi de atunci mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus de la Dânsul şi nu au mai venit la El” (Ioan 6, 66).

Spune-mi, deci, ce trebuia să facă Domnul? Trebuia, oare, să se ţină de graiuri înalte şi prin aceasta să se depărteze de la oamenii Săi şi să alunge poporul de la propovăduirea Sa? Dragostea lui Dumnezeu către oameni nu a îngăduit aceasta. Când El, altădată, a zis: „De va păzi cineva cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac”, ei I-au răspuns: „Acum am cunoscut că ai diavol. Avraam a murit, de asemenea şi proorocii; şi Tu zici: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va gusta moartea în veac” (Ioan 8, 51-52). Şi trebuie, oare, să ne mirăm că mulţimea gândea aşa, când şi cei mai mari ai poporului erau de aceeaşi părere? Nicodim era unul dintre cei mai mari şi foarte aplecat către Domnul, şi totuşi s-a scandalizat de cuvintele lui Hristos: „Cine nu se naşte a doua oară din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 4), şi, de asemenea, cugeta omeneşte, întrebând: „Cum poate omul să se nască, fiind bătrân?” (Ioan 3, 4). Şi ce a făcut Hristos? El i-a răspuns: „Dacă am spus cele pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede de vă voi spune cele cereşti?” (Ioan 3, 12).

Prin aceasta, Mântuitorul arată pricina pentru care nu vorbeşte totdeauna despre naşterea Sa cea înaltă şi veşnică. De asemenea, tot în timpul vieţii Sale, când a făcut mii de minuni şi a dovedit puterea Sa, preotul cel mare s-a scandalizat de cuvintele: „ Veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta puterii şi… venind pe nori” (Matei 26, 64), şi şi-a rupt hainele sale. Nu este de mirare dacă Hristos, către asemenea oameni, care se târau pe pământ, vorbea despre Sine numai cu înjosire.

Acestea ar fi fost de-ajuns spre a lămuri pentru ce Hristos a vorbit despre Sine cu înjosire. Dar eu voiesc să dovedesc aceasta şi dimpotrivă.

Pe când ei se scandalizau şi se îndepărtau, pentru că Hristos vorbise despre Sine lucruri înalte, dimpotrivă, când El grăia despre Sine ceva înjositor şi mic, îi vedeţi alergând la El şi primind învăţătura Lui. Cei care mai înainte îl părăsiseră, iarăşi au venit când El a zis: „Eu de la Mine însumi nu fac nimic, ci precum M-a învăţat Tatăl, aşa grăiesc” (Ioan 8, 28). Şi Evanghelistul arată că pentru aceste cuvinte de înjosire ei au crezut în El, când zice: „Acestea grăind El, mulţi au crezut în El” (Ioan 8, 30).

La fel s-a întâmplat şi în alte cazuri, şi de aceea Domnul grăia despre Sine când omeneşte, când mai presus de om, adică despre cele care se cuvin numai lui Dumnezeu şi se potrivesc cu obârşia Lui cea înaltă. Aceea o face El ţinând seama de slăbiciunea ascultătorilor, iar aceasta îngrijindu-Se de adevărul dogmei. El nu scapă din vedere pe aceasta din urmă, pentru ca nu cumva printr-o necontenită pogorâre, să se formeze la generaţiile viitoare o socotinţă rătăcită despre vrednicia Sa. Deşi El prevedea că ei se vor scandaliza prin aceasta şi se vor abate, totuşi a vorbit despre Sine înalt, spre a arăta că El numai cu pogorământ a vorbit uneori despre Sine cu înjosire şi omeneşte. Aşadar, când îl auzi vorbind despre Sine cu înjosire, să nu gândeşti că El voieşte a arăta înjosirea fiinţei Sale, ci că El S-a smerit numai pentru slăbiciunea şi socotinţa ascultătorilor Săi.

Nu numai pentru că El a luat trup omenesc (întâia pricină), şi nu numai pentru slăbiciunea ascultătorilor Săi (a doua pricină), ci şi pentru ca să îndemne pe ucenicii Săi la smerenie, pentru aceasta a vorbit Hristos despre Sine cu smerenie şi a lucrat cu smerenie. Cine voieşte să înveţe pe alţii smerenia, trebuie să facă aceasta cu cuvântul şi cu fapta: „Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima” (Matei 11, 29), şi iarăşi: „Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El” (Matei 20, 28).

Deci El, Care ne-a învăţat să fim smeriţi şi să nu căutăm locurile cele dintâi, ci să suferim a fi număraţi între cei mai mici, El, Care cu cuvântul şi cu fapta ne îndemna la aceasta, negreşit avea un motiv important pentru a vorbi despre Sine cu înjosire.

Se mai poate aduce încă şi a patra pricină, nu mai mică decât cea dinainte. Care? El a voit să ne ferească nu cumva, pentru apropierea cea mare şi negrăită în care stau cele Trei Feţe una către alta, să ajungem la socotinţa că în Dumnezeire ar fi numai o faţă. Într-adevăr, Sabelie şi alţii învăţaseră una ca aceasta printr-o nedreaptă înţelegere a cuvintelor: „Eu şi Tatăl una suntem”, şi: „Cine Mă vede pe Mine vede pe Tatăl”. Hristos a vrut încă să ne ferească să nu socotim că El este faţa cea întâi şi cea nenăscută a Treimii, sau mai mare decât Tatăl. De această rătăcire se pare că şi Pavel s-a temut, de aceea la cuvintele: „Toate sunt supuse Lui” (Fiului), îndată a adăugat: „afară de Cel (Tatăl) Care I-a supus Lui toate” (I Corinteni 15, 27). Pavel, negreşit, n-ar fi adăugat acestea dacă nu s-ar fi temut că putea să se ivească o asemenea socotinţă diavolească.

A cincea pricină se arată în faptul că Hristos, adeseori, spre a îmblânzi neprimirea iudeilor, a părăsit graiurile cele înalte şi a ţinut seama de gândurile cele bănuitoare ale celor către care vorbea. De pildă, când a zis: „Dacă mărturisesc Eu despre Mine Însumi, mărturia Mea nu este adevărată” (Ioan 5, 31), El a zis aceasta spre a birui bănuiala lor, şi nicidecum nu voia să însemne că mărturia Lui n-ar fi adevărată, ci, mai vârtos, El voia numai a zice: „Precum socotiţi şi bănuiţi voi când nu primiţi cele spuse de Mine despre Mine Însumi”.

Noi am putea încă să aducem multe pricini, pentru ce Hristos a vorbit despre Sine cu înjosire, şi încă multe motive pentru care El a făcut aceasta, dar dă acum şi tu o pricină la graiurile cele înalte cu care El a rostit despre Sine. Nu este nici un alt temei decât acela că El, prin aceasta, a voit să arate adevărata Sa înălţime. Cine într-adevăr este înalt, poate să grăiască despre Sine şi lucruri mici, fără ca să fie neadevăr, ba mai ales, acesta este semnul smereniei. Iar dacă cineva care este înjosit spune despre Sine lucruri înalte, aceea este o pretenţie nedreaptă, vrednică de osândit.

Deci, dacă Fiul lui Dumnezeu ar fi mai mic, nu ar fi putut alege graiuri în care El să Se facă asemenea cu Tatăl, căci aceasta ar fi fost o pretenţie nedreaptă. Dacă El, deşi este asemenea cu Tatăl, grăieşte despre Sine uneori cu înjosire, aceasta nu este de osândit, ci vrednică de mirare.

Spre a face cele zise încă mai lămurit, să cercetăm mai de aproape pricina adusă mai înainte, cum că El pentru firea Sa cea omenească a grăit despre Sine cu înjosire şi să ne întoarcem luarea-aminte la rugăciunea pe care El a adresat-o Tatălui.

Luaţi bine seama, căci eu trebuie să încep aceasta mai dinainte, în acea sfântă noapte, întru care Iisus a fost vândut, a fost şi Cina cea de Taină. Eu o numesc noapte sfântă, căci mântuirea cea nesfârşită a lumii s-a săvârşit prin patima lui Hristos, care acum a început. Atunci a zis Iisus către cei doisprezece: „Unul dintre voi Mă va vinde” (Matei 26, 21). Şi când Iuda a întrebat: „Eu sunt?”, El i-a spus: „Tu ai zis”. Şi după ce Iuda s-a dus, Domnul a zis: „ Voi toţi vă veţi sminti întru Mine” (Matei 26, 31); iar când Petru grăia împotrivă, El a adăugat: „Adevăr zic ţie, în noaptea aceasta, înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine” (Matei 26, 34).

Aşadar, El a prevăzut pe vânzător şi fuga tuturor şi moartea Sa, adăugând: „Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile” (Matei 26, 31). El a spus înainte cine se va lepăda de Dânsul, şi când, şi de câte ori, toate, desăvârşit, întocmai. Apoi, după ce a dat dovadă îndeajuns despre prevederea Sa, a ieşit în grădina Ghetsimani şi S-a rugat.

Potrivnicii noştri afirmă că aceasta este o rugăciune a firii Lui dumnezeieşti, dar noi o prescriem firii omeneşti. Judecaţi singuri! Mai întâi de toate, nu este lucrul lui Dumnezeu ca El să se roage, ci ca El să fie rugat. Dar şi cuvintele rugăciunii dovedesc că ea se potriveşte tocmai firii Sale omeneşti. El zice: „Părinte, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti” (Matei 26, 39). Eu întreb: Cum putea să Se îndoiască, de este aceasta cu putinţă sau nu, El, care cu puţin mai înainte spusese: „Unul dintre voi are să mă vândă”; El, care spusese: „Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile”, şi: „Voi toţi vă veţi sminti întru Mine”! El, care zicea lui Petru: „Tu te vei lepăda de Mine de trei ori”. Acesta nu putea să ştie acelea? Cine ar putea afirma acestea?

Aceasta o ştiuseră încă cu sute de ani mai înainte robii Săi, oamenii, proorocii. Astfel, David zice: „Străpuns-au mâinile Mele şi picioarele Mele” (Psalmul 21, 18). Ceea ce avea să fie, El vestise mai înainte, ca şi cum ar fi fost, însemnând prin aceasta că precum este cu neputinţă a nu fi ceva din ceea ce a fost, aşa este cu neputinţă ca acestea să nu se întâmple.

Încă şi Isaia, mai înainte vestind aceasta, a zis: „Ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celui ce o tunde” (Isaia 53, 7). Încă şi Ioan Botezătorul a zis: „lată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii” (Matei l, 29), adică acel Miel vestit mai înainte. Şi el nu zice simplu mielul, ci: „Mielul lui Dumnezeu”, căci era încă şi un miel evreiesc, şi el voia a deosebi pe acela de Acesta. Mielul evreiesc se jertfea numai pentru poporul evreiesc, iar Acesta pentru toată lumea; acela depărta de la iudei numai suferinţele trupeşti, iar Sângele acestui Miel a adus curăţirea a toată lumea. Şi sângele mielului evreiesc a lucrat ceea ce a lucrat, dar nu prin propria sa putere, ci numai pentru că era o preînchipuire a Acestui Miel.

Şi mai departe, dacă acea rugăciune ar fi fost a dumnezeirii Sale, atunci S-ar fi contrazis El Însuşi şi S-ar fi certat cu Sine. Acelaşi, care prin cuvintele: „Dacă este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta”, ar fi încercat a Se feri de patimă şi de moarte. Acelaşi, altădată, când Petru îl sfătuia să Se cruţe şi să nu meargă la moarte, îi răspunsese: „Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală îmi eşti, că nu cugeţi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, ci cele ce sunt ale oamenilor” (Matei 16, 23). El numeşte pe Apostol satană, nu pentru a-l batjocori, ci spre a însemna că acele cuvinte nu au venit din sufletul lui Petru.

Altădată El spusese: „Cu dor am dorit să mănânc acest Paşti cu voi” (Luca 22, 15). Pentru ce? Pentru că după Paşti trebuia să urmeze Crucea. Şi aşa, El în multe locuri a presupus moartea Sa, a rostit dorinţa Sa de a muri şi a declarat că El special pentru acesta a venit în lume. Dacă El acum totuşi zice: „De este cu putinţă”, apoi cu aceasta arată slăbiciunea firii omeneşti, care pentru fireasca iubire către viaţă, nu voia a se despărţi de viaţa aceasta. El, prin cuvintele acestea, se roagă ca omul să scape de moarte, pe când în altă parte zice că a venit de bunăvoie spre a pătimi, prin cuvintele: „Putere am să-Mi pun sufletul, şi putere am ca iarăşi să-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine însumi îl pun” (Ioan 10, 18). Cum putea El dar să zică: „Însă nu precum voiesc Eu, ci precum voieşti Tu”? Avea oare Fiul o voinţă potrivnică voinţei Tatălui? El zise odată: „Eu şi Tatăl una suntem”. Aceasta din urmă se raporta la firea Sa cea mai înaltă, cea dumnezeiască; după această fire Fiul are o voie asemenea cu a Tatălui. Dimpotrivă, celălalt loc: „Nu precum voiesc Eu”, se raporta la omenirea Sa; şi astfel nu este grăire împotrivă sau contrazicere.

Contrazicere ar fi atunci când cineva, ca ereticii, ar voi să ia acele cuvinte de rugăciune: „Dacă este cu putinţă” şi celelalte ca o rugăciune a dumnezeirii Sale, iar nu a omenirii Sale.

Întrucât El este Dumnezeu, noi să-L adorăm; întrucât El este om, să ne rugăm ca şi Dânsul Tatălui, ca aici şi dincolo să ne facă părtaşi de toate bunătăţile. Fie ca aceasta să o dobândim noi, prin harul şi prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Care în acelaşi chip cu Tatăl şi cu Sfântul Duh este slăvit în vecii vecilor. Amin.

cuvant al sfantului Ioan Gura de Aur

Sfârşitul lumii va dura cât ţin cei şase psalmi de la utrenie

Proorociile Cuviosului Ambrozie Lazaris

1. La sfârşitul lui august 2001, cineva l-a rugat pe Stareţ să se roage Sfântului Nectarie ca să-l ajute. Şi stareţul i-a spus:

– Copilul meu, lasă-l pe sfânt; acesta este în America. Aleargă să salveze vieţi.

Pe 11 septembrie 2001 au căzut turnurile gemene. Cu câteva luni mai devreme spusese că ceea ce trebuie să se întâmple în America va schimba cursul istoriei:

– Un mare rău va veni peste America şi nu doar în septembrie. Vai!

Acest lucru îl prevestise şi fericitului episcop Antonie de Sisanios şi Siatisti într-una din vizitele celui din urmă şi erau de faţă şi alţii, însă fără a da explicaţii:

– Înalt Preasfinţite, a spus, să vedeţi ce vor păţi americanii peste două luni.

2. În 1990, a spus că Dumnezeu – pentru că vrea să-i întărească pe oameni – îi va descoperi în chip vădit pe sfinţii Lui cât de curând. Deoarece ispitele vor fi mari şi chinurile insuportabile, Domnul va îngădui ca sfinţii să se arate, şi mai ales cei mari, ca Sfântul Dimitrie sau Sfântul Gheorghe. Oamenii vor auzi că într-o săptămână s-a arătat cutare sfânt în Creta, în alta, cutare în Macedonia, unul aici, altul acolo.

3. – Gheronda, ce să fac cu copiii mei care sunt dificili? Strigă la mine, se uită la programe periculoase la televizor şi sunt influenţaţi.

– Doar Domnul va îndrepta situaţia. Vei zice: „Doamne, mântuieşte-mă şi luminează pe copiii mei să fie aproape de Tine”. Şi Domnul te va auzi şi-ţi va da ceea ce trebuie.

– Însă ne aude Domnul? Ajunge vocea noastră acolo?

– Nu știu… Luna trecută l-au durut urechile .Vor veni ani grei, dar nu vă temeţi. Pe copiii săi Dumnezeu nu-i va părăsi, îi va păzi în mijlocul smintelii.

– Adică, gheronda?

– Ce adică? Iată, dacă n-ai să ai ce să mănânci, te vei trezi dimineaţă, vei găsi o franzelă pe masă şi vei zice: „Asta de unde a apărut”? Dar trebuie să ai credinţă. Fără credinţă nu se face nimic.

4. – De acum încolo, nu-ţi poţi imagina ce vei vedea şi ce vei auzi. Nu s-au mai întâmplat niciodată în lume, a spus într-o zi de vară în anul 2005.

– În Grecia se vor întâmpla?

– În toată lumea şi la noi. Şi de ce? Pentru că noi, zice, suntem farul Ortodoxiei, dar am devenit din cauza păcatului mai răi decât ateii.

5. Stareţul spunea despre sfârşitul lumii că va dura cât ţin cei şase psalmi (de la utrenie), câteva minute. În clipa în care vom fi judecaţi, în cer, îngerii vor cânta cei şase psalmi. Toţi oamenii care vor trăi în clipa aceea vor trece prin moarte instantaneu şi imediat după aceea vor învia, vom fi toţi cu trupurile noastre imateriale, nu vom ocupa spaţiu, unul va vedea trupul celuilalt şi toţi vor fi la vârsta de 33 de ani.

Domnul va ţine Cartea Vieţii, Evanghelia, şi imediat, vom merge singuri fie la dreapta, fie la stânga, deoarece vom şti dacă suntem pentru rai sau nu. De aceea, şi în tronul în care stă arhiereul, în icoana lui Hristos este deschisă cartea şi nu este candelă deasupra – arătând că nu există milă la A doua Venire. Dar în catapeteasmă, cartea pe care o ţine Hristos este închisă şi există candelă, pentru că încă avem milă.

6. Pentru că vin zile foarte grele pentru omenire, Dumnezeu a ales unii oameni de i-a făcut ofiţeri.

7. Lucrurile se vor derula foarte repede. Diavolul va stăpâni. Pe toţi aceia care se vor apropia de el îi va zdrobi. El nu are prieteni.

8.Să luaţi aminte, pentru că cel rău întinde curse. Nu râdeţi! Este lângă noi şi voi nu puteţi să-l vedeţi. Ascultaţi ce vă zic. Nu încetaţi să vă rugaţi!

Diavolul pune pe oameni să păcătuiască şi după păcat îi înfricoşează şi îi face să se ruşineze să se mărturisească.

Am fost un sfert de oră în iad şi am crezut că am fost trei ore.

9. Toţi cei care vor primi pecetea (lui Antihrist) nu-şi vor găsi nicio clipă de linişte. Trebuie să vă câştigaţi o credinţă puternică singuri, cu răbdare, cu bunătate, cu dreptate. Să nu ne pierdem credinţa! Credinţă statornică şi Dumnezeu ne va ajuta.Fără rugăciune ne pierdem. Nu vă gândiţi la viitor. Toate sunt în mâinile lui Dumnezeu. Să citiţi cărţile Sfinţilor Părinţi în fiecare zi câte puţin şi Dumnezeu vă va lumina. Ulterior mintea voastră se va întări.

10. Rugăciunea „Doamne, miluieşte” este ca o sabie, care taie în două pe satana.

Ne-am găsit noi, sărmanii, în vremurile din urmă, şi monahi şi mireni, dar lupta este luptă.Nu vei înceta lupta nicio secundă. Luptă până la sfârşit!Şi atunci Domnul, care îi încununează pe oameni şi îi restaurează veşnic, El îţi va dărui în ultimul ceas nu lucruri mincinoase şi deşarte ale acestei vieţi, ci te va face vrednică să împărăţeşti în Împărăţia lui Dumnezeu. Veşnic! Nu 1.000 de ani sau 100.000 de ani. Veşnic [înseamnă] nu are sfârşit.

11. Încă pe atât să fie pământul (ca populaţie), Dumnezeu poate să-l hrănească. De învierea trupurilor nu vă îndoiţi.Iată, sunt de 90 de ani. Acest trup trebuie să se topească în mormânt, ca să iasă unul nou, nestricăcios, veşnic, fără să se îmbolnăvească, fără să-l doară, fără să înseteze, fără să se încălzească, va fi ca trupurile îngereşti. Doar să nu cădem în păcat. Dumnezeu vrea să-I spunem că doar pentru El vom trăi. Dacă rămânem în păcat, atunci şi cele mai de jos (chinurile iadului) sunt veşnice. De acolo nu se mai schimbă situaţia, muncile, chinul, durerea, flăcările.

Vouă, la Facultatea de Teologie, aceste lucruri vi le spun moale. Nici Iacov, nici Porfirie nu le spuneau aspru. Aşa trebuiau să le spună, ca să le audă lumea şi să se pocăiască. Vine diavolul şi mă loveşte fără milă. Îmi zice: „Nu le mai spune atât de clar. Lasă-i să doarmă. Nu-i lăsa să se trezească”.

(traducere, sursa originală: http:// vatopaidi.wordpress)

Citeşte şi: