Tag Archives: suferinta

Cele trei imparatii înainte de antihrist

 

Pentru a doua oară, copiii mei spirituali și prieteni, m-am intors pentru a repeta  pledoaria pentru a construi și dezvolta un lanț de rugăciune pentru Grecia și lumea noastră. Am spus-o să vă  fac atenti si sa puteți asculta despre planurile rele ale lui Satan, care prin intermediul  Pentarhiei controlate de el  va aduce intunericul si va face ravagii în omenire  pana la sosirea  satanicului fals Mesia.

Cer tuturor să participe la rugăciune intensă a inimii, ca singura soluție dovedită din cer, pentru a slăbi sau chiar anula multe posibilități și efecte ale executantilor deciziilor lui Lucifer care intentioneaza sa faca ravagii lume.

Întreaga lume înainte de a fi timpul pentru a vedea „urâciunea pustiirii” va trece prin trei faze ale ultimelor trei regate majore ale lumii.  Vor fi scurte, dar unice în putere de distrugere și punerea în aplicare.

Aceste trei regate ar fi:

  1. Împărăția  Ursului(Rusia)

  • Împărăția Dragonului(China)

  • Taramul Șarpelui(antihristul falsul Mesia)

Împărăția Ursului

În împărăția Ursului, care va fi condus de Rusia și va urma unor state puternice, cu o mare putere în economie și militar va încerca să schimbe frontierele la nivel mondial, prin războaie sau fuziuni diplomatice.

Conflictele artistic ralizate și programate de superputeri, prin diplomație perspicace al Uniunii Europene și Americii, vor împinge unele state sa se ciocneasca pentru probleme  dubioase cu rezultat dezastruos care favorizeaza aparitia imparatiei Ursului(Rusia)

Ca raspuns  spectaculos Rusia (va vedea aceste proștii ale șefilor de state convinsi de cei care se presupune că le sunt aliați, dar sunt vicleni) le va utiliza  pentru propriile sale proiecte, distrugerea totală a națiunilor din jur. Apoi mai  este faptul că unele state vor disparea dupa hartă.

Sa nu se odihnească statele de la nord de prosperitate economică aparentă și relațiii ce presupune neutralitate în războiul deja proiectat. Prostia liderilor dumneavoastră, , va fi cauza  distrugeri voastre. Un dezastru surprinzator de o mare magnitudine va crea teroare și temeri la nivel mondial  si va apare în etapa următoare.

Membri  ai Nordului , Finlanda, Norvegia, Suedia, ati lasat inima voastră să părăsească pe adevăratul Dumnezeu, care-L   cinstiti  numai cu buzele și a-ti rămas nefortificati spiritual. Lasa-ti  îmbrățișare părintească și afecțiune lui Dumnezeu sa va acopere  de satana care va urăște si vrea sa va răneasca. Dacă te intorci inapoi la inima binevoitoare a lui Dumnezeu cu compasiune si adevărată pocăință, nu vei  avea nimic de ce să se temi. Dacă ați neglijat si ati luat în derâdere chemarea Sa divină și vrei să te  expui la subtilitățile lui satana, atunci în curând veți vedea ce alegere proasta ati facut si cat veti fi de umiliti. Împărăția  Ursului   este gata de a va zdrobi.  Pe unii dintre voi iremediabil.

Ucraina nu vezi  cum mulțimea sfinților Tăi dau  mărturia sfânta  plâng și se roagă pentru tine? Pui  la îndoială credința adevărată, lăsând un profan ipocrit din dinastia franca pentru a va diviza?  Credințe ortodoxa, viața sfântă a sfinților  au binecuvântat pământul tau, iar acum a ajuns peste tine un  inamic real al fiecărei ființe umane care vrea să te rănesc fatal. Dacă ai putea vedea  sfinții tăi cum   cerșesc lui Dumnezeu  mila ai  îngenunchea cu ei și te-ai ruga cu penitenta și umilita pentru mântuirea ta.

Mă opresc să mă gândesc cât de mulți vor fi cei care vor primi acest mesaj și lanțul de rugăciune va crește, aceasta va împiedica răul cel mai mare. Vestea proastă este ca va  fi un act de distrugere  într-un alt stat din apropiere cu Rusia, din cauza egoismului si arogantei liderilor.

Georgia este un stat cu probleme. Este ca un soarece care vrea sa se lupte cu  ursul. Gândiți-vă in adevăr si  înțelepciune. Nu poti plange pentru un stat  care isi creaza probleme singur.Cei care doresc să se opună Ursului  și cauzei sale va fi vai de ei.Vai de cei care îndrăznesc să-i spună ceva  caci atunci  isi vor pierde existența lor. Acesta este un alt stat, care va disparea de pe hartă.Puterea Ursului va culmina atât de mult încât frică și teroare din întreaga lume va crește. Și Persia(Iran) va suferi  dupa ce mai intai Turcia  in unic si jalnic fel se va disipa(dezmembra).

Împărăția Dragonului

 Regele diavol va fi liderul acestui regat din China. Aliat credincios în principiu cu Rusia va exploata relatia cu ea și va câștiga prea mult in aceste etape se va ridica la superputere  in viitor.

China va beneficia de rănile incurabile din Japonia pentru a stabili pas cu pas militar viitoarea dominatie în întreaga regiune.

Nu va ezita, să-și trădeze prietenia cu Rusia și să contribuie la spirala ascendentă si distructiva. Până atunci, însă, isi  va ascunde pe furiș orice dorință ascunsă și exploatează inteligent îmbrățișarea amicala cu Rusia.

Acum se răspândeste peste tot, aproape peste tot în lume. A început cu economia ca un prim pas, inundă lumea cu bunuri, în scopul de a se ajunge la  domeniu  militar si  la nivel mondial cu Ursul. Atunci când acest lucru este realizat, nu va dura mult timp să -si manifeste și propriile ambiții expansioniste.

În lumea va domina frica absolută și anxietatea. Într-o lume divizata și distrusa va impune foc și convingeri ateiste din oțel, care caută ascultare absolută și  punere în aplicare.

Respirația fierbinte a Dragonului Rosu se va simți atât în Europa cât și în America.

Ele vor suferi foarte mult. De unde va trece și ea la cucerire, cu metodologie comunistă teribila si va face pe oameni sa geama și sa suferă. Creștinii vor trăi cele mai grele persecuții  de la dragonul cel rău rolul acestei împărății, as putea cu un cuvânt să-l descriu ca pe un coșmar.Vai de acei oameni in  care viata lor nu este înclinata la inima divina a dulcelui nostru Domn Iisus Hristos.Oamenii  se vor comporta la fel ca robotii dupa dictate si mandate de stat nu vor avea mai multe drepturi decât animale de companie.Viața și moartea nu vor avea nici o valoare pentru om. Acesta va fi ideologia satanica al acestui regat.Aceste două împărății  vor fi aproape simultane dar va provoca răsturnări majore la nivel mondial în urma lor. Vor  stigmatiza prezența lor prin  faptul că  vor reacționa nuclear. Pacea va  dispare   ciuma ,foametea la nivel mondial va aduce un cosmar.

Taramul Șarpelui

Ultimul regat al singurului  lider din istoria omenirii ne va  învăța cu „urâciunea pustiirii”.

 Satana cu aceasi otrava a iluziei se va folosi de om frumoasa creație a lui Dumnezeu pentru a distruge liderii națiunilor pe care ia ridicat la putere după care întreaga omenire o va supune sub  fiul   întunericului  antihrist.

Domnia acestui șarpe va fi unic în istoria vieții umane.

Toate regatele până în prezent din lume ar fi dorit să supună pământul, partea materială a omului.Regatul Șarpelui  va ataca si dori sufletul și trupul. Și materie și spirit. De aceea, metodele folosite va fi unice în felul lor, cu puterea cea mai perfectă de tehnologie și  nanotehnologie.

Liderul antihrist va avea puterea și autoritatea de a controla fizic și psihic  orice om

Va convinge pe toți oamenii, cei care au supravietuit experiențelor de război  si de coșmar din state și au testat  teribil  agonia  supraviețuirii  din cauza lipsei de hrană și apă, că  este doar un prinț al păcii adevăratul Mesia, ii va obliga în mod voluntar de al accepta ca unic rege.

Acest lucru este atunci când va pune pe toti sa accepte cipul cu  numere de cod. Cu acest cip ultra -nanotehnologic poate vedea și controla aproape în întregime oamenirea.

Pentru al treilea și ultimul lider alî mpărățiilor s- a proorocit ca fiind fiu  al intunericului.. Totul în jurul nostru este pregătit și va începe să se întâmple.. Omenirea epuizata din cele trei relele majore  ciuma, foamete și război, ii este imposibil de a rezista. Eliminarea adevărului din Evanghelie va duce la măsuri rapide pentru a imbratisa pe acest lider si a aduce  Judecata de apoi.

Noul guvern global va deveni mai puternic și mai evident imprimat în conștiința întregii omeniri. Chiar si războaiele împotriva sa, va fi folosit în mod fraudulos și viclean . Intunericul care înconjoară lumina constintei nu lăsa pe oameni să vadă cu ușurință ceea ce se apropie iar sufletul uman este  iremediabil rănit.

Chiar oamenii ce se presupun a fi spirituali vorbesc doar liniștitor, evitând părinții spirituali  autentici care au rol de a destepta

Dragi  mei copii și prieteni, perioada actuală este una dintre cele mai dramatice a umanității.

Aparitia  fiului  întunericului, antihristul este iminentă.

Marionetele din teren la nivel mondial cat si liderii națiunilor  lucrează neîncetat pentru venirea sa. Prin tot felul de  strategii  mass-media, pregătirea  si conștientizare globală se face pentru a fi acceptat.Chiar și războaiele împotriva Împărăției vor  fi utilizate pentru dominația globală.Singura modalitate de a rezista a crestinilor si armele noastre  sunt Tainele Bisericii noastre.

Taina Spovedaniei este scutul nostru.

Rugăciunea inimii, cu încredere deplină în Dumnezeu, puterea noastră.

Euharistia, antidotul final a intervențiilor psihosomatice rele.

Să  creasca puterea lanțului nostru de rugăciune. Haideți să-l transformam într-un lanț global de rugăciune. Să facem baze puternice spirituale cu rugăciunile noastre, care va ingrozi și descurajează lucrările întunericului.

Evenimente militare directe care au loc la nivel global prin rugăciunile copiilor credincioși ai lui Dumnezeu pot fi un factor de atenuare  sau eliminare a consecintelor lor

 Toate sufletele noastre se pot baza cu incredere deplina ca pruncii în brațele și inima lui Dumnezeu Tatăl nostru. Dragostea și mila  a adevăratului Mesia, Domnul nostru Iisus Hristos este atât de infinita că nu trebuie să ne temem că nu o vom primi. Noi credem în jertfa Sa răstignirea și harul Duhului Sfânt care ne înconjoară cu lumina strălucitoare si care va alunga întunericul sufletului nostru și ne va îmbraca cu puterea de viață.

 Ferice de cei care, în confuzia spirituală mai mult și mai mult  vor crede în dulcele nostru Iisus Hristos și să-L mărturisească că El este într-adevăr, „Calea, Adevărul și Viața.”

Teama că nu vor avea pace și vor suferi de foame ii va domina pe oameni 

Dar mai presus de toate, nici unul dintre noi nu trebuie să uităm că din această viață trecatoare casa noastră reală este în cer, pentru că există Regatul Ceresc făcut pentru noi de Dumnezeu.

Și acum prieteni și frați, să ne unim cu încredere absolută în Dumnezeu și regele nostru, pentru lucrarea sfântă a rugăciunii sa slabim lucrarea satanei.

Dumnezeu ascultă întotdeauna copiii Săi care sunt  în concordanță cu voia Lui, pentru binele lor. Amin.

Elpidios Vagianakis 27 Martie 2014

sursa articol

http://monopatiagapis.blogspot.ro/2013/06/blog-post_6445.html

Razboiul tinerilor

„Tinerii sunt luptați astăzi într-un război fără precedent!”

Părintele Cezar Axinte din Constanța

Cunoscut avocat al vechii cetăţi a Tomisului, Părintele Cezar Axinte a renunţat la avocatura cea lumească pentru a-l apăra pe om în faţa ofensivei celui rău – sau, mai curând, pentru a se transforma într-un avocat al lui Hristos în faţa conştiinţei oamenilor, chiar și a celor care, din înşelare, se luptă cu El. Implicat în special în lucrul cu tinerii și familiile tinere, Părintele Cezar ne-a spus câteva cuvinte despre ce putem face în zilele noastre ca să nu ne pierdem copiii…

 (…)

„Am văzut tineri demonizați de jocurile video…”

 – De multe ori primim sfaturi fie de la duhovnic, fie de la prieteni, fie din cărți despre creșterea copilului. Știm, pe de o parte, destul de bine ce avem de făcut, dar foarte greu reușim să ajungem la niște rezultate… Cine este de vină?

– În primul rând, nerăbdarea noastră. Datorită faptului că nu-L cunoaștem pe Hristos, nu căutăm să aflăm Cine este Hristos, să ni-L împropriem, în sensul cel mai intim, adică să-L cunoaștem pe Hristos din interior, nu din exterior, avem o nerăbdare, și anume aceea în care Îi cerem lui Dumnezeu acum să ridice de la noi crucea!

Am văzut părinți îndurerați, cărora orice le-ai spune, primesc ca un traumatism; orice cuvânt de mângâiere îl primesc ca și cum le-ai da o lovitură. Când le spui de răbdare, aproape că explodează. Ei doresc – asta în cel mai bun caz, dacă vin la preot! – doresc de la preot să facă un act magic: „Abracadabra”, și în secunda doi să scape de durere, de durerea pentru suferința copilului lor. Cu nici un chip nu primesc aceasta ca pe o cruce și să o ducă cu răbdare, nici nu mai vorbim de faptul că ar putea să fie o consecință a faptelor lor – a faptului că au stat departe de Hristos, a faptului că nu au fost în Biserică – asta foarte greu primesc, mai ales în stare de traumatism.

Atât de mare este durerea părinților pentru fii, încât aproape că nu poți să ai un dialog cu ei. Nu vor decât atât: să scape de durere! Și atunci, această abordare nu poate să ducă la un rezultat satisfăcător, nici pentru tine ca duhovnic, nici pentru ei ca părinți, nici pentru cel care este bolnav. Închipuiți-vă că sunt copii care stau de la 3 sau 4 ani pe calculator sau la desene de tot felul, se încarcă cu imagini din acestea care îi luptă de la vârstele cele mai mici, și ajung la 10-12-14 ani suferinzi, aproape ireversibil bolnavi – aproape! –, și părinții sunt copleșiți, sunt depășiți, și vin atunci în stare de deznădejde, de disperare, vrând să faci ceva azi.

Să știți că am văzut tineri la 16-17 ani care deja sunt demonizați de jocurile video. Adică, din pricina acestor jocuri, am auzit părinți care au venit îngroziți că-și găsesc copiii dimineața cu hainele rupte. Își rup hainele de pe ei, sunt loviți, au vânătăi pe tot corpul… Aceste lucruri se întâmplă, și atunci părintele copilului vine într-o stare de disperare – trebuie mai întâi să-l stabilizezi pe el, ca el să poată, cu pace, să gestioneze momentul acesta atât de dramatic. Or, dacă părintele însuși este în stare de tulburare, cum ar putea să-și ajute copilul?…

„Bărbații sunt solidari și instigatori în păcatul avortului”

Am fost în case, m-au chemat părinți pentru copiii lor să fac Molitfa Sfântului Vasilie cel Mare, și a fost cât pe-aci să-mi sară la gât tânărul, atât era de tulburat! Și este incredibil ce se întâmplă, este incredibil… De aceea insist aproape obsesiv: Sfânta Împărtășanie, chiar dacă nu înțelegi nimic – că este un dar extraordinar de la Dumnezeu să ajungi să înțelegi ce este acolo cu adevărat! – dar Sfânta Împărtășanie, duhovnic, spovedanie și, cel mai important lucru, să vină părinții la biserică. Vin părinții, vor să-i ajuți, dar ei nu s-au spovedit niciodată în viața lor. Sfânta Taină a  Mărturisirii a ajuns „piatră de poticnire” Să știți că a se spovedi un tânăr la 15-16 ani este un act de mare eroism. Eu cred că ar accepta mult mai ușor să urce la 3.000 de metri un munte decât să vină să se spovedească, iar tânărul care se spovedește este cu adevărat un erou. Mai cu seamă cel care nu a fost în Biserică, cel care nu a fost obișnuit cu Sfânta Împărtășanie, Sfânta Spovedanie de mic. Nu mai spun de faptul că părinții lor nu se spovedesc, nu se împărtășesc! Au fost în biserică doar la Botezul lor și al copilului lor, în cel mai bun caz.

Una din marile probleme despre care nu vorbim noi, preoții, nu vorbește Biserica, este că pruncul acela care este atât de războit, dacă s-a născut, s-a născut după ce părinții au avortat unul, doi, trei și mai mulți, și după el, la fel, unul, doi, trei și mai mulți. Or, știm cu toții că există o legătură nevăzută între toate persoanele umane, cele care formează natura aceasta, suntem legați ca într-un lanț… Lucrurile acestea oamenii nu le cunosc, noi nu vorbim despre ele. Vin părinții și spun că copiii nu dorm noaptea, sar din pat, sunt înfricoșați, sunt îngroziți – dar nu se mărturisesc, nu vorbesc despre avort. Și, cel mai important lucru, acești părinți au inima împietrită, în special bărbații, 99 din 100 de bărbați nu conștientizează că sunt solidari și instigatori – solidari în păcatul avortului și instigatori pentru acest păcat – și nu fac pocăință! Femeile, sigur, sunt mai sensibile, au o altă alcătuire, dar nici ele nu conștientizează legătura aceasta între avort, între uciderea de prunci și starea actuală a fiului sau a fiicei lor, conjugată cu toate celelalte – cu jocuri, cu pornografie, cu Internet și toate celelalte.

Tot mediul acesta în care trăim este îmbibat de lucrare demonică. Toată atmosfera este îmbibată de lucrare demonică și de desfrânare, mai cu seamă. Or, în mediul acesta, combinat cu starea noastră, a părinților, cu avorturi, cu păcatele acestea – dacă vorbim numai despre ignoranță sau despre nepăsare – sigur că dă o stare de tulburare în familie. Și atunci oamenii, dacă nu cunosc lucrurile acestea și nu fac o pocăință minimă și sinceră, nu se pot vindeca, nu se pot vindeca… Și vezi oameni care pleacă de la tine și ajung pe la deschizători de cărți, pe la vrăjitoare, și starea lor se agravează, ajung până la demonizare.

(…)

Legătura dintre avort și starea copilului născut

 – Cum îi influențează patimile părinților pe copii? Și mă gândesc chiar și la patimile părinților care sunt ascunse copiilor. Ați observat în viața unui copil, în viața lui lăuntrică, ce influență a produs la un moment dat avortul pe care îl face mama? Pentru că eu personal am sesizat mari schimbări în psihologia copilului începând din momentul în care mama face un avort, și am scris în editorialul din numărul acesta al revistei despre asta…

– Îndeosebi, dacă vorbim de patimi sau păcate, îndeosebi acest lucru m-a impresionat cel mai mult: legătura dintre avort și starea copilului născut. Copiii care sunt singuri la părinți, și fie înainte de nașterea lor, fie după nașterea lor, dacă mama a făcut – de fapt, să fiu mai corect, dacă părinții au făcut avort, copilul acela are o stare de neliniște. Am observat la ei această stare de neliniște, de angoasă, de frică. Mulți dintre copiii aceștia vin și spun: „Părinte, să-mi faceți o rugăciune, că nu pot să dorm noaptea. Simt o prezență, simt o umbră, mă trezesc noaptea transpirat… Nu pot să dorm, nu am liniște…”.

Un alt efect imediat este acela că tânărul sau copilul născut din părinți care au făcut avort este foarte egoist, este aproape incapabil să iubească. De câte ori am ocazia să mă întâlnesc cu tineri, le vorbesc despre iubire, pornind de la cea care-i interesează pe ei cel mai mult, aceasta trupească, până la iubirea lui Dumnezeu, și observ că rezonează ca și cum pentru prima dată ar fi auzit acest cuvânt, acest sentiment! Este o mirare pe chipurile lor. Opt din zece copii rămân mirați, ca și cum ar fi auzit prima dată despre iubirea dintre ei și părinți, dintre ei și Dumnezeu. Este aceasta încă o trăsătură a faptului că părinții au făcut avort, o trăsătură nouă a copilului, faptul că este incapabil de a iubi în sens jertfelnic. Deci, dacă s-ar pune problema să se lepede de părinți, să se lepede de prietenul cel mai bun pentru un folos material imediat, ar face-o fără nici un regret, fără nici cea mai mică mustrare de conștiință, pentru că nu exersează iubirea, nu cunoaște ce este iubirea… Aceasta sigur că este și un deziderat al Noii Ordini, pentru că ați văzut, în toate orânduirile acestea „restrictive”, cele care atacă libertățile persoanei, se mizează pe compromis, se mizează pe individualizare, pe atomizarea persoanelor – de fapt a indivizilor, cum spun ei –, pentru că de natura persoanei ține și iubirea. Deci toate orânduirile acestea mizează pe atomizare, pe individualizare, pe segregare, iar aceasta este posibilă atunci când nu iubești – iar avortul cauzează copiilor născuți această deficiență, această táră „genetică”.

Un alt lucru care mi-a atras atenția este că acești copii născuți din părinți care au avortat nu-și doresc copii, nu-și doresc familie, nu vor responsabilități de tipul acesta al angajamentului familial, nu doresc ca ei să primească jugul unei familii și al jertfei pentru familie, pentru nașterea de prunci; nici nu concep așa ceva.

Un alt aspect este acela că nu sunt statornici în iubire, adică sunt dispuși să schimbe oricând partenerul (înțelegând prin aceasta prietenul, iubita) – și există dispoziția aceasta „de azi pe mâine”. Ca să vă închipuiți labilitatea aceasta, o iubire declarată astăzi ca fiind unică și veșnică, pentru care ar fi în stare să se arunce din avion fără parașută, nici până mâine la prânz nu durează – ci, dacă există posibilitatea de a cunoaște o altă persoană, fie că e băiat, fie că e fată, care intră în niște criterii, bineînțeles, superficiale, este dispus să renunțe la acea iubire – care, sigur, nici nu este iubire, tocmai pentru că e atât de superficială și de instabilă, dar chiar și așa… Deci vedem o instabilitate emoțională vizibilă; nici nu trebuie să ai cunoștințe de psihologie ca să-ți dai seama de lucrul acesta. Și încă ceva, o nestatornicie în prietenie.

Toate lucrurile acestea, toate trăsăturile acestea conturează chipul copilului născut din părinți care au făcut unul-două, până la zeci de avorturi. Aceasta, așa, la o privire foarte generală. Sunt foarte multe de spus…

Și totuși, moartea nu are ultimul cuvânt în Creație. Moartea este un accident!

Copiii și tinerii aceștia de care vorbim nu poartă vină de starea lor, de aceea și cea mai plăpândă intenție de a-L căuta pe Hristos li se va socoti ca un act de eroism. Într-un asemenea război aprig, „simpla” dispoziție de a lupta este în sine o mare biruință. Ce vor dărui mai mult de atât va fi Înviere!

Dar nu este cu putință biruința fără luptă, și lupta fără Cruce. Deci, „îndrăzniţi…” Ioan 16:33!

 Material realizat de Virgiliu Gheorghe

Articolul integral poate fi citit în numărul 65 (Iunie 2014) al revistei Familia Ortodoxă.

Incercarile din timpul Postul Sfintelor Pasti

Suferinta in Postul Sfintelor Pasti

Ispitele vin asupra binecredinciosilor in fiecare zi, dar mai cu seama in timpul postului. Daca Domnul Iisus Hristos a fost ispitit dupa ce a postit 40 de zile, cu atat mai mult omul de rand va fi ispitit. Dreptul Iov a primit ispitele spunand „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvantat!”. Asa trebuie sa le primim cu totii, ca din mana Lui Dumnezeu, aducandu-i multumire.

Uneori ispita vine sub forma durerii, suferintei. Poate fi o durere de cap, o migrena puternica ce poate dura zile intregi si care nu lasa omul sa isi desfasoare activitatea zilnica. Alteori poate fi o durere de rinichi sau de masea sau de coloana sau poate fi durere sufleteasca etc.

Daca durerea vine spre indreptarea omului dupa ce a cazut in pacat, sau ca incercare, ei bine, in post durerea capata o alta nuanta, ea este oricum o binecuvantare. In post, suferinta este o onoare, te face partas suferintei Lui Hristos. Daca Domnul Iisus Hristos (miel nevinovat, fara de pacat) a suferit, a fost batjocorit, torturat, rastignit, cu atat mai mult omul din zilele noastre merita suferinta. Sa fii partas suferintei Lui Hristos te apropie mai mult de El, te onoreaza, caci si durerea este o cruce care trebuie dusa. Caci El a zis sa luam crucea Lui si sa Ii urmam Lui, asadar prin suferinta in Postul Mare duci crucea cot la cot cu El.

Omul bolnav are sufletul stins, fara viata, dar inviaza, se aprinde cand se insanatoseste. Asa este si omul care tine post, aprins cu focul rugaciunii, dar vin ispite ca sa i-l stinga. Si atunci omul mai aprig se roaga Domnului sa il ajute sa treaca peste obstacole. Asadar postul trebuie insotit neaparat de rugaciune. Caci si in rugaciunea domneasca ne rugam „si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau”. In cazul in care ispita a fost permisa, atunci ne rugam sa ne miluiasca sa invingem cu armele Lui, caci El permite ispitele, dar tot El ne ofera calea de izbanda si armele de lupta impotriva lor.

Sa nu cautam ispitele, ci sa spunem: Faca-se voia Ta, Doamne! El stie cum e mai bine pentru noi, ce va dori sa ne ofere sau sa ne ia. Putem cauta o singura durere: durerea pentru pacatele comise, sa ne doara sufletul pentru faptele gresite comise cu stiinta sau cu nestiinta si pentru vorbele rostite fara rost, pentru faptele de milostenie nefacute la timp, pentru gandurile desarte si ca si Sfantul Isaac Sirul sa spunem „Nu am inima indurerata ca sa Te caut, nu am pocainta si nici umilinta care-i intoarce pe fii la mostenirea lor, nu am lacrimi mangaietoare, Stapane. Racitu-s-a inima mea de-atatea ispite si nu poate sa se-nfierbante cu lacrimile dragostei de Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeule, vistierul bunatatilor, daruieste-mi pocainta nestirbita si inima indurerata ca sa pornesc cu tot sufletul in cautarea Ta; caci fara de Tine ma voi instraina de tot binele. ”

Orice s-ar intampla, sa ne para rau de greselile noastre si daca apare vreo durere, vreo suferinta sa gandim ca pentru pacatele noastre ni le- a dat Dumnezeu, ca sa ne curatam sufletele in viata aceasta si sa intram curati in Camara Lui, cu candelele sufletelor aprinse. Caci mai bine sa suferim in viata aceasta, decat in viata de apoi, unde suferinta este mult mai accentuata decat pe pamant.

Spunea un parinte ca in post, consumand in alimentatie preponderent legume si fructe (care se umplu de lumina pentru a rodi) ne umplem si noi de lumina. Post usor si binecuvantat asadar, sa primiti Lumina Sfintei Invieri cu bucurie in suflet!

Ana-Maria Lupu

sursa

http://www.crestinortodox.ro/religie/suferinta-postul-sfintelor-pasti-135014.html

Nu sunt nefericiți…

Adevaratii nefericiti

Nu sunt inculți oamenii fără carte, ci aceia cu studii înalte, dar inculți în ale credinței.
Nu sunt naivi oamenii care își spun păcatele la preot, ci aceia care se ‘spovedesc’ unui psiholog sau unui confesor electronic.
Nu sunt naivi cei feciorelnici, ci aceia care cad în desfrânare la cea mai mică ispită.
Nu sunt slabi aceia care nu stăpânesc orașe și teritorii, ci aceia care nu pot fi stăpâni nici pe ei înșiși, lăsându-se stăpâniți de gânduri și de patimi.
Nu sunt ignoranți oamenii care cred în Dumnezeu, ci aceia care nu cred în viața veșnică, în suflet. Sunt ignoranți cei ce cred în reîncarnare, în OZN-uri și în extratereștri.
Nu sunt lipsiți de libertate oamenii care au plecat în mănăstire sau pustietate, ci aceia care trăiesc în lume numai pentru trup, fiind subjugați păcatului și își consumă tinerețea, frumusețea, puterea și banii numai pentru plăceri și păcate.
Nu sunt invalizi oamenii fără picioare, ci aceia care nu cunosc drumul către Biserică, către oamenii aflați în suferință.
Nu sunt infirmi oamenii fără mâini, ci aceia care nu şi le folosesc pentru a dărui, pentru a mângâia, pentru a îmbrăţişa, pentru a munci.
Nu sunt surzi oamenii fără auz, ci aceia care nu aud glasul lui Dumnezeu și chemarea Sa.
Nu sunt orbi aceia fără vedere, ci aceia care nu văd frumosul din jurul lor, valoarea oamenilor și a lucrurilor care-i înconjoară.
Nu sunt muți oamenii fără glas, ci aceia care vorbesc cele deșarte, înjură și drăcuie.
Nu sunt urâţi oamenii cu defecte fizice şi cicatrici, ci aceia care și-au murdărit haina cea albă a sufletului cu cele mai negre și mai grele păcate.
Nu sunt nefericiți cei bolnavi, ci aceia care își distrug sănătatea cu droguri, băutură, tutun și desfrâu.
Nu sunt slabi oamenii care își plâng păcatele, ci aceia care plâng după bani, onoruri și succes. Sunt nefericiți aceia care râd la televizor, la teatre, în cârciumi și la petreceri.
Nu sunt săraci oamenii fără bogății, ci aceia care au numai bogății, aceia care își strâng averi aici pe pământ, iar nu în ceruri.
Nu sunt săraci oamenii fără adăpost, ci aceia care au făcut din casa lor un loc de desfrânare.
Nu sunt nefericiți oamenii fără talente, ci aceia care își folosesc darurile primite de la Dumnezeu, spre pierzarea sufletului lor și a celor din jur.
Nu sunt nefericiți cei care trăiesc puține zile, ci aceia care trăiesc mult și fără rost, uitând de suflet.

 

http://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/2013/10/25/adevaratii-nefericiti/

Mantuirea sufletului prin rabdarea in boli ,necazuri, suferinte

Parintele Porfirie Kavsokalivitul – Motivul pentru care ne imbolnavim

Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat multe boli !

Cuviosul Batran Porfirie a suferit de urmatoarele boli: infarct miocardic, insuficienta renala cronica, ulcer cu nisa (cu repetate gastroragii), cataracta, herpes zosterial pe fata, dermatida stafilococica pe mana, hernie inghinala (cu dese strangulari), gusa endemica cronica, adenom la hipofiza.

“Hristoase al meu, iubirea Ta nu are hotar!”

De multe ori ii spun: “Hristoase al meu, iubirea Ta nu are hotar!”. E o minune cum de mai traiesc. Printre alte boli ale mele, am si cancer la hipofiza. S-a facut acolo o tumoare care creste si apasa pe nervul optic. De-asta nu mai vad acum. Ma doare infricosator. Ma rog, insa, ridicand Crucea lui Hristos cu rabdare.

 Vedeti inima mea cum este? S-a marit, nu mai este cum era. Este tot din pricina cancerului de la cap. Si cu cat merg, o sa se inrautateasca. Se va mai mari, o sa-mi fie greu sa vorbesc. Ma doare mult, sufar, dar este foarte frumoasa boala mea. O simt ca iubire a lui Hristos. Ma strapung la inima si multumesc lui Dumnezeu. Este pentru pacatele mele. Sunt pacatos si Dumnezeu Se straduieste sa ma curateasca.

Atunci cand eram de saisprezece ani, il rugam pe Dumnezeu sa-mi dea o boala grea, un cancer, ca sa ma doara pentru iubirea Lui si sa-L slavesc in durere. Multa vreme m-am rugat asa. Dar Batranul meu mi-a spus ca asta este egoism si astfel il constrang pe Dumnezeu. Dumnezeu stie ce-o sa faca. Asa ca n-am mai staruit. Vedeti insa ca Dumnezeu n-a uitat cererea mea si mi-a dat aceasta binefacere dupa atatia ani!

Acum nu-L rog pe Dumnezeu sa-mi ia ce I-am cerut. Ma bucur ca o am, ca sa fiu si eu partas la Patimile Lui, din multa mea iubire. Am certarea lui Dumnezeu. Caci “pe cine il iubeste, Domnul il cearta” (Evr. 12, 6). Boala mea este o deosebita bunavointa a lui Dumnezeu, Care ma cheama sa patrund in taina iubirii Lui si prin harul Lui sa ma straduiesc sa-I raspund. Dar eu nu sunt vrednic. O sa-mi spuneti: “Toate astea pe care ti le descopera Dumnezeu nu te fac vrednic?” Acestea ma judeca. Pentru ca ele sunt ale harului lui Dumnezeu. Nu-i nimic al meu. Dumnezeu mi-a dat multe harisme, dar eu nu am raspuns, m-am dovedit nevrednic. Stradania, insa, n-am parasit-o. Poate ca Dumnezeu o sa-mi dea ajutorul Lui, ca sa ma daruiesc iubirii Sale.

Pentru aceasta nu ma rog ca sa ma faca Dumnezeu bine. Ma rog sa ma faca bun. Sunt incredintat ca Dumnezeu stie ca ma rog. insa ma rog pentru sufletul meu, ca sa-mi ierte pacatele. Nu iau medicamente, nici n-am mers la operatie, nici la analize. O sa-L las pe Dumnezeu sa randuiasca. Singurul lucru pe care il fac este sa ma straduiesc sa devin bun. Asta sa va rugati pentru mine. Harul lui Dumnezeu ma tine. Ma straduiesc sa ma daruiesc lui Hristos, sa ma apropii de Hristos, sa ma unesc cu Hristos. Asta o doresc, dar n-am izbandit-o inca – n-o spun din smerenie. Dar nu-mi pierd indrazneala. Starui. Ma rog sa-mi ierte Dumnezeu pacatele. Am auzit pe multi spunand: “Nu pot sa ma rog”. Eu asa ceva n-am patit. Numai in ziua neascultarii mele in Sfantul Munte am patit asta.

Nu ma framanta daca si cat traiesc. Asta am lasat-o in seama iubirii lui Dumnezeu. Se intampla de multe ori ca cineva sa nu vrea sa-si aduca aminte de moarte. Este pentru ca doreste viata. Aceasta este, dintr-un punct de vedere, o dovada a nemuririi sufletului. Insa, “si daca traim, si daca murim, ai Domnului suntem” (Rom. 14, 8). Moartea este puntea care ne va duce la Hristos. Indata ce inchidem ochii, ii vom deschide in vesnicie. Ne vom infatisa inaintea lui Hristos. In cealalta viata vom trai “mai intiparit” harul lui Dumnezeu.

Am simtit o mare bucurie la gandul ca-L voi intalni pe Domnul

Candva ajunsesem pe patul de moarte. Patisem o infricosatoare hemoragie gastrica datorita cortizonului pe care mi l-au dat la spital, cand am facut operatia la ochiul pe care, in cele din urma, l-am pierdut. Atunci locuiam intr-o colibioara; inca nu zidisem manastirea. Din pricina istovirii, nu stiam cand e noapte si cand este zi. Am ajuns la moarte si, totusi, am trait. Am slabit mult. Mi s-a taiat pofta de mancare. Trei luni de zile am trait cu trei linguri de lapte pe zi. Am fost salvat de-o capra!

Traiam cu gandul plecarii. Am simtit o mare bucurie la gandul ca-L voi intalni pe Domnul. Aveam adanc inlauntrul meu simtamantul prezentei lui Dumnezeu. Si Dumnezeu a voit atunci sa ma intareasca si sa ma mangaie cu ceva preabinecuvantat. (…)

Nu voiam sa ma gandesc la iad, la vami. Nu-mi aminteam de pacatele mele, desi aveam multe. Le-am lasat in urma. Imi aminteam numai de iubirea lui Dumnezeu si ma bucuram. Si ma rugam: “Pentru iubirea Ta, Dumnezeul meu, sa fiu si eu acolo. Insa, daca pentru pacatele mele trebuie sa merg in iad, atunci sa ma aseze iubirea Ta oriunde voieste. Ajunge sa fiu impreuna cu Tine”.

Atatia ani am trait in pustie mangaierea lui Hristos. Ziceam intru sine: “Daca merg sus in cer si Dumnezeu imi zice: Prietene, cum ai intrat aici fara haina de nunta? (Matei 22, 12) Ce cauti aici?, o sa-I spun: Tot ce voiesti Tu, Domnul meu, tot ce voieste iubirea Ta, unde vrea iubirea Ta sa ma aseze. Ma predau iubirii Tale. Daca voiesti sa ma asezi in iad, aseaza-ma, destul imi este sa nu pierd iubirea Ta!”

Aveam simtamantul pacatoseniei mele; de aceea rosteam neincetat inlauntrul meu rugaciunea Sfantului Simeon Noul Teolog: “Stiu, Mantuitorule, ca altul ca mine n-a gresit Tie, nici a facut faptele pe care le-am facut eu. Dar si aceasta stiu, ca marimea greselilor mele si multimea pacatelor mele nu covarsesc rabdarea cea multa a Dumnezeului meu, nici iubirea Lui de oameni cea inalta.”

Ceea ce spune rugaciunea nu sunt cuvintele noastre. Noi nu putem cugeta si exprima astfel de cuvinte. Le-au scris sfintii. Dar ceea ce au scris sfintii trebuie sa fie imbratisat de catre sufletul nostru, sa fie simtit si trait. Imi place si altceva din rugaciune: “Nu se ascunde inaintea Ta, Doamne Dumnezeul meu, Facatorul si Izbavitorul meu, nici picatura de lacrimi, nici din picatura vreo parte. Cele inca nesavarsite de mine le-au cunoscut ochii Tai, si in cartea Ta se afla scrise si cele inca nefacute de mine. Vezi smerenia mea, vezi-mi osteneala cata este si toate pacatele mi le iarta, Dumnezeule a toate.” (…)

In tot acest timp aveam dureri infricosatoare in tot trupul meu. Ceilalti ma vedeau murind. Eu ma predasem iubirii lui Dumnezeu. Nu ma rugam sa ma izbaveasca de dureri. Dorul meu era sa ma miluiasca. Ma sprijinisem de El, asteptam sa lucreze harul Lui. Nu ma temeam de moarte. Mergeam la Hristos. Precum v-am spus, ziceam necontenit rugaciunea Sfantului Simeon Noul Teolog, dar nu din interes, nu ca sa-mi dea sanatate. O simteam cuvant cu cuvant.

Secretul in boala este sa te lupti pentru a dobandi harul lui Dumnezeu

Mult folos avem din boli, este de-ajuns sa le rabdam fara cartire si sa-L slavim pe Dumnezeu, cerand mila Lui. Cand ne imbolnavim, problema nu este sa nu luam medicamente sau sa mergem sa ne rugam la Sfantul Nectarie.

Trebuie sa cunoastem si celalalt secret: sa ne luptam pentru a dobandi harul lui Dumnezeu. Acesta este secretul. Despre celelalte ne va invata harul, adica despre cum ne vom lasa in voia lui Hristos.

Altfel spus, noi dispretuim boala, nu ne gandim la ea, ne gandim la Hristos, simplu, imperceptibil, dezinteresat, iar Dumnezeu face minunea Sa pentru ceea ce este de folos sufletului nostru. Precum zicem la Dumnezeiasca Liturghie: “Toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam!”

Dar trebuie sa vrem sa dispretuim boala. Daca nu vrem, este greu, nu putem sa spunem “o dispretuiesc”. Si asa, in vreme ce noi socotim ca o dispretuim si ca nu-i dam insemnatate, de fapt ii dam, o avem mereu in mintea noastra si nu putem dobandi pace launtrica. Iar asta am sa v-o dovedesc.

Zicem: “Cred ca o sa ma tamaduiasca Dumnezeu. Nu iau medicamente. O sa fac asa: priveghez toata noaptea si-L rog pentru asta. O sa ma asculte Dumnezeu”. Ne rugam toata noaptea, cerem, imploram, strigam, il silim pe Dumnezeu si pe toti sfintii sa ne faca bine. Ne silim zi si noapte. Alergam ici si colo. Ei, nu aratam prin asta ca n-am dispretuit boala? Cu cat staruim si-i silim pe sfinti si pe Dumnezeu sa ne faca bine, cu atata traim boala. Cu cat ne ingrijim s-o alungam, cu atata o traim. De aceea nu se intampla nimic. Si noi avem impresia ca oricum se va petrece o minune; insa, de fapt, n-o credem, si astfel nu ne facem bine.

Facem rugaciuni, nu luam medicamente; insa nu ne potolim, si minunea nu se intampla. insa vei spune: “Dar n-am luat medicament; cum n-am credinta?” Cu toate acestea, in adancul nostru exista o indoiala, o teama, si ne gandim: “Oare o sa se intample?” Aici este valabil cuvantul Scripturii: “Daca veti avea credinta si nu va veti indoi, veti face nu numai ce s-a facut cu smochinul acesta, ci si muntelui acestuia de veti zice: Ridica-te si te arunca in mare, va fi asa” (Matei 21, 21).

Cand credinta este adevarata, fie iei medicament, fie nu iei, ea va lucra. Dumnezeu lucreaza si cu doctorii si cu medicamentele. Graieste intelepciunea lui Sirah: “Cinsteste pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, ca si pe el l-a facut Domnul. Domnul a zidit din pamant leacurile, si omul intelept nu se va scarbi de ele. Si doctorului da-i loc, ca si pe el l-a facut Domnul; si sa nu se departeze de la tine, ca si de el ai, trebuinta.” (Int. lui Isus Sirah 38, 1; 4; 12).

Tot secretul este credinta; fara de margini, lina, simpla si nevinovata. intru smerenia si nevinovatia; inimii. Sa avem credinta ca Dumnezeu ne iubeste nespus si ca voieste sa devenim ai Lui. De aceea ingaduie bolile, pana ce ne vom preda Lui cu incredere.

Sa-L iubim pe Hristos si toate se vor schimba in viata noastra.

Sa nu-L iubim pentru a primi rasplata, de pilda sanatatea. Ci sa-L iubim cu inflacarare, din recunostinta, fara sa ne gandim la nimic, numai la iubirea dumnezeiasca. Nici sa ne rugam manati de unt scop anume, zicand lui Dumnezeu: “Fa-l pe cutare sanatos, ca sa vina aproape de tine”. Asta nu e potrivit sa-i aratam noi mijloacele lui Dumnezeu. Cum sa-i spunem lui Dumnezeu: “Fa-ma bine”? Cum sa-L instiintam noi pe Cel ce stie toate? Noi ne vom ruga, dar este cu putinta ca Dumnezeu sa nu vrea sa ne asculte.

Un om m-a intrebat cu ceva timp in urma: – Cand o sa ma fac bine? – Aaa, ii zic. Daca zici: “Cand o sa ma fac bine?”, niciodata n-o sa te faci bine. Nu este cuviincios sa-L rogi pe Dumnezeu pentru astfel de lucruri. Te rogi din rasputeri lui Dumnezeu sa-ti ia boala. Dar atunci aceasta te cuprinde si te stramtoreaza mai mult. Nu trebuie sa ne rugam pentru asta. S-a infricosat si a zis: – Sa nu fac rugaciune!? – Aoleu! ii zic. Sa faci chiar multa rugaciune, dar ca sa iti ierte Dumnezeu pacatele si sa-ti dea putere ca sa-L iubesti si sa I te daruiesti. Caci cu cat te rogi sa plece boala, cu atata se lipeste de tine, te imbratiseaza, te strange si nu se mai desparte de tine. Fireste, daca simti ca om o greutate launtrica si o neputinta, atunci sa-L rogi cu smerenie pe Domnul sa-ti ridice boala.

Sa ne lasam cu incredere in seama iubirii lui Dumnezeu

Atunci cand ne predam lui Hristos, se linisteste organismul nostru duhovnicesc, avand drept rezultat functionarea fiziologica a tuturor organelor. Toate sunt influentate. Ne facem bine, incetam sa suferim. Chiar si avand cancer, daca il lasam pe acesta in seama lui Dumnezeu si astfel sufletul nostru se linisteste, harul dumnezeiesc poate ca prin aceasta linistire sa lucreze tamaduirea cancerului si a celorlalte.

Iar, daca vreti sa stiti, si ulcerul la stomac tot de la nevroza se face. Sistemul simpatic, daca este presat, se strange si sufera, si astfel se naste ulcerul. Una, doua, trei – stransoare, stransoare, stransoare, stramtorare, stramtorare, stramtorare, framantare, framantare, framantare, hop! – ulcer. Ulcer sau cancer, depinde. Cand in sufletul nostru exista incurcaturi, ele influenteaza trupul, iar sanatatea nu merge bine.

Lucrul cel mai desavarsit este de a nu ne ruga pentru sanatatea noastra. Sa nu ne rugam sa ne facem bine, ci sa ne facem buni. Si eu pentru mine insumi asa ma rog, va spun. Ati auzit? Nu buni, adica virtuosi, “sa devenim asta, asta, asta”, ci sa dobandim ravna dumnezeiasca; sa ne lasam cu incredere in seama iubirii lui Dumnezeu, sa ne rugam mai degraba pentru sufletul nostru, pe care il intelegem intrupat inlauntrul Bisericii, impreuna cu toti semenii nostri si cu toti fratii cei intru Hristos.

Si eu deschid mainile si ma rog pentru toti. In fata Sfantului Potir, cand ma impartasesc, imi deschid sufletul sa-L primeasca pe Domnul si-mi plec capul si ma rog pentru voi, pentru acela, pentru acela, pentru intreaga Biserica. Asa sa faceti si voi. Ati inteles? Sa nu va rugati pentru sanatatea voastra. Sa nu spuneti: “Doamne, fa-ma bine”. Nu! Ci “Doamne lisuse Hristoase, miluieste-ma”, cu negrijire de sine, cu iubire, fara sa asteptati nimic. “Doamne, tot ce voieste iubirea Ta”; numai astfel veti lucra de acum inainte, iubindu-L pe Hristos si pe fratii nostri. Iubiti-L pe Hristos. Deveniti sfinti. Lasati-va numai in seama prieteniei lui Hristos, a iubirii lui, a dragostei dumnezeiesti.

Oare nu se intampla si cu mine – care simt aceasta ravna, aceasta adorare – acelasi lucru, adica a nu ma lasa biruit in boala sau in cancer, desi imi simt trupul putrezit? Nu trebuie sa vorbesc, dar iubirea mea pentru voi si pentru intreaga lume nu ma lasa sa tac. Vorbind, plamanii mei raman fara oxigen si este foarte rau, caci sufera inima. Am patimit ceva mai rau decat un infarct. Insa traiesc. Nu-i asta lucrarea lui Dumnezeu?

Da, iar eu fac ascultare voii lui Dumnezeu, in boala. Indur fara cartire si cu mustrare de sine, caci Cine ar putea sa scoata ceva curat din ceea ce este necurat?. Sunt rau, sufera si duhul meu.

Ii spun unui pustnic cu care tin legatura: – Roaga-te pentru mine. Eu te iubesc! Iubeste-ma si tu, si miluieste-ma – rugandu-te pentru mine – ca Dumnezeu sa ma miluiasca. – Ei, tu sa te rogi, imi zice. – Eu, ii zic, incep sa am lipsuri acum in toate cele pe care le-am facut atatia ani. Cum spune un tropar? “Mintea s-a ranit, trupul s-a trandavit, duhul boleste; cuvantul a slabit, viata s-a omorat, sfarsitul este langa usi. Pentru aceasta, ticalosul meu suflet, ce vei face cand va veni Judecatorul sa cerceteze ale tale?”

Pentru mine graieste acest tropar, in el ma vad pe mine insumi. Ma gandesc ca, daca n-as fi facut aceea si aceea, n-as suferi acum, as fi mai aproape de Hristos. O spun pentru mine, care sunt necugetat..

Daca vreti sa aveti sanatate si sa traiti multi ani, ascultati ce zice inteleptul Solomon: “Inceputul intelepciunii este frica lui Dumnezeu, si priceperea este stiinta celui sfant. Caci prin Domnul se vor inmulti zilele tale si se vor adauga tie ani de viata” (Pilde 9, 10-11). Iata secretul: sa dobandim aceasta intelepciune, aceasta cunoastere, iar atunci toate vor merge bine, toate se vor randui si vom trai cu bucurie si sanatate.http://www.ortodoxia.md

Un mesaj pentru cititori

image

Va salut pe toti care va rezervati timp sa -mi vizitati blogul si aveti incredere in selectia de articole pe care o fac. Am mentionat faptul ca am in administrare 5 bloguri pe fiecare dintre ele postez diferit adica nu o sa intalniti aceleasi articole.Nu sunt un intelectual, nu am studii superioare sunt un om simplu care incerc sa informez semeni despre anumite lucruri care eu cred ca sunt esentiale pentru mintea si sufletul lor. Pentru mine consider ca (crestin ortodox) este foarte  important sa-mi asigur relatia cu Dumnezeu sa fie macar satisfacatoare si sa nu ajung in IAD.In al doilea rand vreau sa fiu liber si nu un sclav sau marioneta unui sistem.Libertatea este un lucru extrem de pretios si intodeauna am facut ce am vrut.In momentul cand vad ca libertatea imi este stirbita incep instinctiv sa lupt pentru ea.Noua Ordine Mondiala nu aduce libertate ea vine sa ne faca dependenti de o elita de super-bogatasi care vor sa ne trateze ca pe niste sclavi pentru ei nu suntem mai importanti decat niste viermi.Faptul ca vor sa ne extermine si ca au o idee fixa ca am fi prea multi ma indigneaza profund.Avem informati ca folosesc toate mijloacele sa ne decimeze si enumar cateva:otravirea alimentelor,otravirea aerului cu chemtrails,folosirea vaccinurilor ca metoda de asasinare lenta,producerea si dezvoltarea in laboratoare de virusi si bacteri ucigase.Acesti oameni rai pe toate caile ataca fiinta umana dorind sa ne aduca la cea mai josnica degradare morala si spirituala.Au ca ideal sa se ajunga la o singura religie la un singur lider mondial si toti locuitori pamantului sa fie controlati oriunde si oricand.Toata suflarea sa fie dependenta de ei nimeni sa nu faca vreo actiune de care acest sistem diabolic sa nu stie.Asa ceva nu trebuie sa acceptam sub nici o forma.Nu suntem roboti ,nici sclavii.
Suntem creati de Dumnezeu si pana si El ne respecta libertatea lucru care ma face sa-L iubesc mai mult ca orice pe pamant. Au un obstacol in Biserica Ortodoxa asa ca foarte mult ve-ti observa ca vor lovi in ea. Pentru a grabi instaurarea NOM vor folosi toate mijloacele cum ar fi atentate,revolte sociale,anarhie,pierderea suveranitati a multor tari,crize financiare iar la capat vor declansa al 3 lea razboi mondial.Este clar ca acest razboi va fi urzit pe considerente religioase.Asta la inceput… dupa acea nu va fi decat pentru distrugerea totala a tot ce inseamna fiinta umana indiferent in cine si ce crede.Ma opresc aici vor vedea cei care  scapa din acest masacru mondial ce va urma dupa acest razboi nimicitor.Am pe blog o pagina dedicata pentru profetiile care descriu aceasta conflagratie mondiala va invit sa o cititi.Am inceput lupta mea acum 6 luni si sper ca nu este in zadar efortul meu. Este bine sa va pregatiti pentru ce este mai rau… bine in lume nu va mai fi.Trebuie sa ne multumim cu cat mai putine sa traim simplu fara lux pentru ca impactul nenorocirilor care vor veni sa nu ne doboare fizic si mai ales psihic.Viata este o lupta si trebuie sa luptam pana la moarte, nu siguri ci cu Dumnezeu.Fara El nu putem face nimic.Principalul este sa ne mantuim asta este telul nostru si de acea am venit fiecare pe pamint.La moarte nu luam nimic cu noi decat credinta dreapta si faptele noastre.Va doresc tuturor multa intelepciune, sanatate, putere de lupta cu toate necazurile si suferintele care vrem nu vrem ne vor asalta pe acest pamant.

Închisoarea Carandiru – Anticamera Iadului

Închisoarea Carandiru – Anticamera Iadului

Închisoarea Carandiru – Anticamera Iadului

Foto (5)

Există pe Pământ locuri despre care cei slabi de înger este bine sa nu afle. Locuri unde Suferinţa, Oroarea şi Dezumanizarea ţin cu brio locul de realitate curentă.Locuri unde fiecare secundă se scurge cu greutatea unui an, iar fiecare an pare fără de sfârşit.  Locuri unde oamenii ajunseseră precum demonii. Să sufere continuu şi să nu găsească alinare decât dacă provocau dureri şi umilinţe incredibile propriilor semeni.

Un astfel de loc blestemat a fost până nu demult închisoarea Carandiru din Brazilia…

Puşcăria la brazilieni

Gândul de a ajunge la închisoare chiar şi pentru o singurăsăptămână înspăimântă orice om întreg la cap. Cum ar fi (Doamne Fereşte) ispăşirea unei pedepse într-un penitenciar dintr-o ţarăcât mai îndepărtată sau din cumplita Lume a Treia?

Ştiu, simplul gând trezeşte fiori reci, şi pe bunădreptate…

Să luăm bunăoară Brazilia, un stat unde tratamentul inuman al prizonierilor sau atmosfera cumplită din închisori, au intrat deja în folclorul urban internaţional…

Sigur, „chiriaşii” unor astfel de stabilimente nu sunt tocmai nişte îngeraşi aflaţi la băi, mulţi dintre ei fiind infractori ale căror fapte provoacă fiori de groază, meritându-şi chinurile pe deplin, dar ce să mai zicem de cei ajunşi aici pentru neplata unor amenzi, sau alte infracţiuni minore?

Carandiru se califica pe deplin în cursa pentru titlul de cea mai oribilă închisoare de pe Terra.

Era până nu demult cea mai mare închisoare din America Latină,si cea mai de temut din Brazilia.

Era un loc unde, conform statisticilor oficiale, fiecare nou venit era abuzat sexual şi torturat într-un interval de doar 20 de minute de la pătrunderea sa pe porţile închisorii.

Prizonierii cu state vechi si gardienii le spun nefericiţilor noi veniţi – amarelos, adică galbeni, deoarece acesta va fi culoarea pielii lor pentru restul vieţii. Coloritul galben al epidermei apare ca urmare a faptului că sunt înghesuiţi unii într-alţii, în celule mici, unde nu bate soarele. Cel puţin 10 oameni sunt înghesuiţi în celule proiectate pentru unul, maxim doi prizonieri. Lipsa de aer, hrană şi soare, făcea ca pielea lor săaibă o culoare improprie unui om viu…

Amarelos sunt ţinuţi într-o închisoare separată, aflată de-a lungul unui coridor imens şi întunecat care separă Pavilionul 5 din complexul penitenciar gigant Carandiru, ridicat în apropierea metropolei Sao Paulo. Separarea, făcută iniţial pentru apărarea prizonierilor cu datorii faţă de traficanţii de droguri din închisoare, nu făcea decât să le prelungească acelora chinul. Un reporter brazilian afirma că înghesuiala era atât de mare, încât nuşi-a închipuit vreodată că în celule, fiinţele bipede, dar dezumanizate, ajunseseră să doarmă în picioare precum caii…

În plus, „galbenii” sunt prin definţie mult prea săraci pentru a-şi cumpăra o celulă personală pe „piaţa neagră” a închisorii. Piaţă neagră condusă de gardienii combinaţi cu deţinuţii cei mai periculoşi.

Condiţiile de detenţie dintr-o închisoare braziliană sunt oricum teribile şi de neimaginat pentru o ţară europeană, cu toate acestea, atmosfera din Carandiru este încă mai cruntă.

Apogeul groazei

Aici este locul unde bărbaţii sunt violaţi, bătuţi, umiliţi în moduri inimaginabile nici măcar de o minte bolnavă. Aici deţinuţii alfa, când sunt sătui de droguri, beţii, violuri, fotbal şi jocuri de cărţi, organizează lupte între condamnaţii din subsolul ierarhiei.

Lupte pe viaţă şi pe moarte, în care mulţi mor în chinuri fărăca cineva să se sinchisească.

Aici fiecare nou venit este evaluat precum cadânele în vechile târguri de sclavi din Orientul Mijlociu.

Este testat precum un animal de povară sau un obiect sexual.

Iar modul în care este testat, nici măcar nu trebuie amintit…

După testare, liderii deţinuţilor hotărăsc soarta nefericitului.

Va deveni sclav sexual, „câine de luptă” folosit în meciurile între oameni, gardă de corp a şefilor, sau poate sfârşi chiar pe post de bancă ambulantă de organe. Dacă este tânăr, sănătos, nu s-a drogat sau nu a băut prea mult, ghinionistul este „valorificat” pe una din numeroasele bănci de organe din America de Sud. Corneea, pielea, rinichii, inima, ficatul, măduva sa, vor deveni astfel nimic altceva decât „piese de schimb” pentru orice bogătaş suferind care va plăti pentru ele.

Aici, omul este complet dezumanizat, transformat în fiinţă de regn vegetal. Fără drepturi, fără bucurii, fără fericire , fărănimic. Doar o tristă jucărie în ghearele Satanei care îl chinuie prin interpuşii săi cu chip omenesc.

Situaţia este în mare aceeaşi în întregul sistem penitenciar brazilian. Capacitatea oficială a celulelor de aici, însumează nu mai mult de 28.000 locuri, unde sunt înghesuiţi peste 200.000 de oameni.

Violatorii de copii au şi aici parte de cele mai cumplite tratamente. De fapt ei sunt prima categorie de infractori în topul mortalităţii. Unii sfârşind jupuiţi de vii.

Cei care au siluit fete sau femei devin din start obiecte sexuale al oricărui deţinut alfa. Statutul lor nu se va schimba niciodată. Iar dacă sunt ucişi, nimeni nu va deschide nicio anchetăreferitoare la soarta lor.

Acolo unde speranţa nu răsare niciodată

Napoleon Bonaparte, cel care printre altele a pus bazele sistemului penitenciar francez, a fost întrebat cu o ocazie:

„Maiestate, cine-i va păzi pe aceşti ticăloşi şi criminali înrăiţi?

-Nişte ticăloşi şi criminali înrăiţi mai mai decât ei, cine altcineva ar fi în stare?”, a răspuns imperturbabil celebrul corsican.

Ei bine, răspunsul lui Bonaparte se potriveşte foarte bine în cazul închisorii Carandiru.

Revoltele zilnice, crimele şi tentativele de evadare sunt puse de specialişti nu doar pe seama climatului insuportabil de detenţie, dar şi pe cruzimea şi excesele de violenţă ale gardienilor.

Alte chinuri veşnice la adresa deţinuţilor, vin sub forma foametei, alături de lipăsa oricărei forme civilizate de îngrijiri medicale.

În plus, aici unul din cinci deţinuţi suferă deja de SIDA.

Refugiul în credinţă pare a fi singura alinare a deşinuţilor. Pare, doar…

Preotul Gunter Zubic care vizita deseori închisoarea declara presei că:

„Sistemul este greşit prin definiţie. Puteţi crede că medicii de aici nu au calificarea necesară, şi pe lângă acest aspect strigător la cer, nu au intrat în închisoare de ani de zile?”

Nu se ştie cu siguranţă dacă regimul de exterminare de la Carandiru şi-a dovedit eficienţa, dar cifrele vorbesc. La ora actuală, Brazilia are o rată a crimelor de doar 2 % din totalul infracţiunilor, o rată extrem de mică comparativ cu cea din ţările învecinate.

Filmul, revolta şi sfârşitul

Apogeul durerii din Carandiru a fost atins pe data de 2 octombrie 1992, şi este considerat cel mai grav exemplu de încălcare a drepturilor omului din istoria Braziliei.

Masacrul a fost declanşat de o revoltă a prizonierilor, iar forţele poliţieneşti nu au dorit să negocieze cu deţinuţii, înainte de intervenţia în forţă a trupelor de commando.

Rezulatul a fost sumbru, 111 deţinuţi ucişi, dintre care 102 doborâţi de gloanţele celor din poliţia militară, iar 9 fiind înjunghiaţi de alţi deţinuţi, înainte de intervenţia în forţă a autorităţilor. Niciunul dintre cei 68 de membri ai forţelor de intervenţie nu a fost rănit, iar deţinuţii supravieţuitori au afirmat că soldaţii au tras chiar şi în puşcăriaşii care se predaseră şi stăteau închişi în celule.

Colonelul Ubitaran Guimaraes, conducătorul operaţiunilor de intervenţie, a fost condamnat iniţial la 623 ani de închisoare pentru crime şi masacre, dar a fost eliberat în anul 2006 de un tribunal brazilian care a considerat că ofiţerul şi-a făcut doar datoria şi a urmat procedura şi ordinele superiorilor.

Masacrul a produs furie şi oroare în rândul deţinuţilor brazilieni care s-au constituit într-un adevărat sindicat al morţii, intitulat Primeiro Comando da Capital. Grupul răzbunător este bănuit de implicare în asasinarea lui Jose Ismael Pedros, director la Carandiru în perioada masacrului.

Închisoarea a fost demolată pe data de 9 decembrie 2002.

Evenimentele şi faima închisorii au dus la apariţia cărţii „Estacao Carandiru”, scrisă de Drauzio Varella, un medic specializat în SIDA, carte care a devenit instantaneu un bestseller în Brazilia.

Cartea a stat la baza peliculei Carandiru (2003) o coproducţie braziliano-argentiniană în regia lui Hector Babenco. Filmul, deţinător a numeroase premii şi beneficiar al multor cronici favorabile, este un document care trebuie văzut de oricine, deoarece surprinde excelent abisurile fiinţei umane care a capitulat în faţa Răului.

autor: Nicu Pârlog

http://www.descopera.ro/