Monthly Archives: mai 2012

CONFERINTA CLUBULUI BILDERBERG 2012 ARE LOC INTRE 31 MAI – 5 IUNIE !

CONFERINTA CLUBULUI BILDERBERG 2012 ARE LOC INTRE 31 MAI – 5 IUNIE !! VEZI LISTA COMPLETA A PARTICIPANTILOR SI DA MAI DEPARTE !!

  Clubul Bilderberg se va intalni si anul acesta ! Puternicii planetei sunt chemati de bancherii globalisti pentru a stabili urmatoarele etape ale planului Noii Ordini Mondiale.
    Bilderberg este un grup la care se ia parte doar pe baza de inviatie si din care fac parte aproximativ 140 de personalitati foarte influente si bogate din mediul afacerilor,finantelor,industriilor,politic,mediatic,nobil si academic.Acestia se intalnesc intr-un mediu foarte “privat” si retras la care nu au acces camere de filmat,reporteri sau orice ce tine de media.Atunci ce se discuta?

      Anul acesta conferinta Bilderberg se va desfasura in localitatea americana Chantilly (Virginia), in perioada 31 mai-3 iunie.De aceasta data,gurile spun ca aici se va decide viitorul presedinte al Statelor Unite,asa cum au facut si in 2008.Atunci intrunirea s-a tinut intre 5 si 8 iunie in Chantilly, Virginia ,la o aruncatura de bat de Washington ,acolo unde Hillary Clinton si Obama se luptau intens pentru Casa Alba.In acea zi de 5 iunie insa,cei doi candidati au “disparut” pur si simplu pentru cateva ore,anuland tot ce aveau in agenda in acea zi.Atunci se crede ca cei doi au luat parte la intalnirea Bilderberg si au facut cartile alaturi de “Stapanii Lumii”.Dupa numai doua zile de la acea data,Hillary Clinton si-a anuntat subit retragerea din cursa prezidentiala.I-au facut Bilderbergii o “oferta de nerefuzat” doamnei Clinton? I s-a promis oare functia de Secretar de Stat?

    Cine ia parte la aceasta intalnire din 2012? Cei prezenti vin din domenii ca cel bancar,industrial sau mediatic:Deutsche Bank, HSBC, CitiCorp, European Central Bank, US Federal Reserve Bank, Lazard Frères, JPMorgan Chase, Goldman Sachs, Barclays, World Bank, Bank of Canada, AXA, Royal Dutch Shell, BP, Fiat, Nestle, Novartis, Coca-Cola, Airbus, Eni, Telecom Italy, ExxonMobil, Alcoa, Marks & Spencer, Die Zeit, The Economist.Practic sunt liderii celor mai puternice corporatii din lume,acele corporatii care detin in umbra multe alte branduri si companii celebre.

      Intrebarea mea este insa urmatoarea:Cand vor inceta masele sa-si iroseasca timpul si energia cu actiuni gen Occupy Wall-Street,Occupy London ,revolte anti prim-ministri si presedinti,revolutii anti-lideri de stat care toata viata lor au incercat sa protejeze resursele tarii lor de ghearele Ocultei (ex Gaddafi ) si cand vor intelege masele ca adevaratii dusmani sunt JPMorgan Chase, Goldman Sachs,CitiCorp, European Central Bank, US Federal Reserve Bank, Rockefeller Family,Rothschild Family si asa mai departe? Cand se va declansa Occupy Bilderberg? Occupy Illuminati? Occupy Rothschild Propertys? Probabil cand va fi prea tarziu… LISTA PARTICIPANTILOR CONFERINTA BILDERBERG 2012 :

Honorary President:

BEL Davignon, Etienne Vice President, Suez-Tractebel

NLD Halberstadt, Victor Professor of Economics, Leiden University; Ex- Honorary Secretary
NLD Hommen, Jan H.M. President, ING Group
NLD Beatrix, queen of the Netherlands
NLD Rinnooy Kan, Alexander H.G. President Social Economic Council (SER)

BEL Huyghebaert, Jan President Board of Directors, KBC Group

 USA Orszag, Peter R. Director, Office of Management & Budget
USA Parker, Sean Managing Partner, Founders Fund
USA Pearl, Frank H. President & CEO, Perseus, LLC
USA Perle, Richard N. Resident Fellow, American Enterprise Institute for Public Policy Research
USA Rose, Charlie Producer, Rose Communications
USA Rubin, Robert E., Co-President, Council on Foreign Relations; Ex- Secretary of Treasury
USA Schmidt, Eric CEO & President Google
USA Steinberg, James B. Deputy Secretary of State
USA Summers, Lawrence H., Director, National Economic Council
USA Thiel, Peter A. President, Clarium Capital Management, LLC
USA Varney, Christine A. Assistant Attorney General for Antitrust
USA Volcker, Paul A. President, Economic Recovery Advisory Board

GBR Agius, Marcus President, Barclays Bank PLC
GBR Kerr, John Member, House of Lords; Deputy President, Royal Dutch Shell plc.
GBR Micklethwait, John, Editor-in-Chief, The Economist
GBR Oldham, John National Clinical Lead for Quality & Productivity
GBR Taylor, J. Martin President, Syngenta International AG

ESP Alierta, César President & CEO, Telefónica
ESP Botín, Ana P. Executive President, Banesto
ESP Carvajal Urquijo, Jaime Managing Director, Advent International
ESP Cebrián, Juan Luis CEO, PRISA
ESP Cisneros, Gustavo A. President/CEO, Cisneros Group of Companies
ESP Entrecanales, José M. President, Acciona
ESP León Gross, Bernardino Secretary General, Office do Primeiro Ministro
ESP Nin Génova, Juan María President and CEO, La Caixa
ESP Polanco, President, Grupo PRISA
ESP Rodriguez Inciarte, Matías Executive Vice Presidente Grupo Santeer
ESP Queen of Spain

DEU Ackermann, Josef President Management Board and Group Executive Committee, Deutsche Bank AG
DEU Enders, Thomas CEO, Airbus SAS
DEU Löscher, Peter President Board of Management, Siemens AG
DEU Scholz, Olaf Vice President, SPD

INT Almunia, Joaquín Commissioner, European Commission
INT Gucht, Karel de Commissioner, European Commission
INT Kroes, Neelie Commissioner, European Commission
INT Moyo, Dambisa F. Economist e Author
INT Sheeran, Josette Executive Director, United Nations World Food Programme
INT Solana Madariaga, Javier Ex- Secretary General, Council of European Union
INT Stigson, Björn Presidente, World Business Council for Sustainable Development
INT Tumpel-Gugerell, Gertrude Member Executive Board, European Central Bank

SWE Bäckström, Urban Director General, Confederation of Swedish Enterprise
SWE Bildt, Carl Minister of Foreign Affairs
SWE Renström, Lars President & CEO, Alfa Laval

PRT Balsemão, Francisco Pinto President & CEO, IMPRESA, S.G.P.S.; former prime minster
PRT Rangel, Paulo Member, European Parliament
PRT Teixeira dos Santos, Former Minister of State & Finance

ITA Bernabè, Franco CEO, Telecom Italia S.p.A.
ITA Conti, Fulvio CEO & General Manager, Enel SpA
ITA Elkann, John President, Fiat S.p.A.
ITA Monti, Mario President, Universita Commerciale Luigi Bocconi
ITA Padoa-Schioppa, Tommaso Ex- Minister of Finance; President of Notre Europe
ITA Rocca, Gianfelice President, Techint
ITA Scaroni, Paolo CEO, Eni S.p.A.

FIN Blåfield, Antti Senior Editorial Writer, Helsingin Sanomat
FIN Katainen, Jyrki Minister of Finance
FIN Ollila, Jorma President, Royal Dutch Shell plc
FIN Wahlroos, Björn President, Sampo plc

NOR Bretzæg, Svein Richard CEO, Norsk Hydro ASA
NOR Magnus, Birger President, Storebre ASA
NOR Myklebust, Egil Ex- President Board of Directors SAS, Norsk Hydro ASA

AUT Bronner, Oscar Publisher e Editor, Der Steard
AUT Fischer, Heinz Federal President
AUT Scholten, Rudolf Member Board of Executive Directors, Oesterreichische Kontrollbank AG

FRA Castries, Henri, President Management Board & CEO, AXA
FRA Lauvergeon, Anne President Executive Board, AREVA
FRA Montbrial, Thierry de President, French Institute for International Relations
FRA Ramanantsoa, Bernard Dean, HEC Paris Group

CAN Clark, W. Edmund President/CEO, TD Bank Financial Group
CAN Campbell, Gordon Premier of British Columbia
CAN Mansbridge, Peter Chief Correspondent, Canadian Broadcasting Corporation
CAN McKenna, Frank Deputy Chair, TD Bank Financial Group
CAN Prichard, J. Robert S. President/CEO, Metrolinx
CAN Reisman, Heather M. Chair e CEO, Indigo Books & Music Inc.

GRC David, George A. President Coca-Cola H.B.C. S.A.
GRC Papaconstantinou, George Minister of Finance
GRC Tsoukalis, Loukas President, ELIAMEP

DNK Eldrup, CEO, DONG Energy
DNK Federspiel, Ulrik Vice Presidente Global Affairs, Haldor Topsøe A/S
DNK Nyrup Rasmussen, Ex- Prime Minister

IRL Gallagher, Paul Attorney General
IRL Sutherle, Peter D. President, Goldman Sachs International

TUR Gürel, Z. Damla Special Adviser to the President on EU Affairs
TUR Koç, Mustafa V. President, Koç Holding A.?.
TUR Çakir, Ruben, Journalist
TUR Özilhan, Tuncay President, Anadolu Group
TUR Sabanci Dinçer, Suzan President, Akbank

CHE Vasella, Daniel L. President, Novartis AG
CHE Voser, Peter CEO, Royal Dutch Shell plc
CHE Waldvogel, Francis A. President, Novartis Venture Fund

 

Sursa: Secretele Sistemului

Reclame

Energiile necreate

 

Teologia spirituala a Parintilor ortodocsi foloseste adeseori expresia “energiile divine” sau “energiile necreate” pentru a desemna harul care isi are izvorul in Dumnezeu, in Tatal, care isi are manifestarea in Fiul, Hristos si care se comunica in Duhul Sfant.

S-a spus astfel ca Hristos, pe muntele Taborului, a stralucit de energiile divine. Cu alte cuvinte, lumina care a stralucit in trupul Sau nu a fost o lumina masurabila numai cu mijloace omenesti.
Nu este o lumina asemenea celei a soarelui sau a electricitatii; este Divinul personal insusi transparent prin intermediul creatului.
Intrebarea care s-a pus este urmatoarea: daca aceasta lumina este divina, cum o poate atunci percepe creatura?
Cum poate ceea ce este sensibil sa-si dea seama de ceea ce nu are masura comuna pentru simturile sale?
Parintii au raspuns vorbind de o transformare, ba chiar de transfigurarea simturilor insasi: metamorfozate prin harul necreat, simturile si mintea credinciosului devin capabile sa perceapa si sa cuprinda Divinul.
Cel Necuprins face El Insusi creatura in stare sa cuprinda.

“Dumnezeule, curata inima mea, ca ochii mei sa Te vada si urechile mele sa Te auda!”

In Ei insisi, Tatal, Fiul si Duhul Sfant sunt lumina. Ei sunt Ipostasuri sau Persoane luminoase, radiind iubirea si bucuria iubirii dintre Ele.
Parintii spun astfel: este lumina in trei persoane, o singura lumina in trei candele, sau invers.
E ca un candelabru cu trei brate. exista o singura lumina prin aceea ca Ele sunt impreuna; aceasta lumina comuna in care fiecare isi arata specificul ipostatic este legata de faptul ca Ele se bucura impreuna.
Fiecare lumina straluceste in afara ei, daca se poate spune asa. Fiecare lumina iradiaza spre cealalta.
Exista insa o aureola luminoasa si in jurul luminii treimice, pe care o numim energia divina; ea este aceea care ne atinge si ne metamorfozeaza pentru a fi in stare sa percepem.
Primind aceasta lumina, vazand-o, nu vedem natura divina insasi, nici chiar persoana divina in ea insasi.
Dar ne unim cu Tatal, Fiul si Duhul Sfant; simtim in aceasta lumina prezenta Lor, ceea ce inseamna ca noi insine devenim treptat lumina. Aceasta unire este unul din punctele centrale ale teologiei mistice ortodoxe: umanul este indumnezeit de energiile divine, in masura in care persoana umana are comuniune cu Persoana divina.

“Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, trimite peste noi Duhul Sfant al Parintelui tau si lumineaza sufletele, inimile si trupurile noastre cu intreaga bogatie a energiilor Tale!
Binevoieste, asadar, sa ne socotesti ca pe niste nevrednici slujitori ai lucrarii tale mantuitoare! Amin.”

 

sursa  deveghepatriei

Doamne, ajuta-ma!

Îţi mulţumesc, Doamne, că-mi îngădui să vorbesc cu Tine!

Parintele Iulian este cel mai cercetat duhovnic de la Schitul romanesc Prodromu, fiind totodata parinte duhovnicesc si povatuitor pentru multi calugari si mireni, nu numai romani, care il cauta pentru binecuvantare, spovedanie sau pentru un cuvant de folos. Parintele Iulian s-a inchinoviat, in 1946, la varsta de douazeci de ani, la Manastirea Sihastria, iar la varsta de cincizeci de ani a ajuns în Sfântul Munte, initial la Schitul Lacu, iar apoi la Schitul Prodromu. Crestinii care l-au cercetat dau marturie despre dragostea pe care Batranul o are pentru fratii mai mici ai lui Hristos, oamenii “cazuti intre talhari”, care vin de peste mari si tari spre a-i cere sfatul si ajutorul.

– Parinte, vremurile pe care le traim sunt grele pentru întreaga omenire. S-au înmultit pacatele de tot felul, de parca am trai chiar vremurile de pe urma — care vor veni, dupa cum scrie în cartile sfinte, atunci când s-o raci iubirea dintre frati si n-o mai fi poteca de la unul la altul. Ce putem face noi, românii, popor crestin, dar parca atât de îndepartat de Hristos, în aceste timpuri de mare ispitire?

– Sa luam aminte în primul rând la cuvântul Mântuitorului, Care ne zice: orice ati face, “fara de Mine nu puteti face nimic” (Io 15, 5). Adica, în orice am face, trebuie sa alergam la El, caci numai El ne învata adevarata credinta. Dar s-o traim, dupa cum spune si la Faptele Apostolilor: “Sa-L cautam pe Dumnezeu, caci în El traim, ne miscam, simtim si înviem” (Fapte 17, 27-28).

De-aici, de la aceasta cautare, începe apropierea de Dumnezeu, care se împlineste prin vorbirea cu Dumnezeu. Rugaciune asta înseamna: sa vorbesti cu Dumnezeu, fie ca o facem împreuna cu mai multi, fie singuri — si Dumnezeu ne primeste rugaciunea. Asa trebuie sa fie viata crestinului, sa fie tot timpul împreuna cu Dumnezeu, dar, dupa cum ne învata Sfânta Scriptura si Sfintii Parinti, aceasta nu se poate decât daca ne rugam neîncetat.

“Rugati-va neîncetat, rugati-va neîncetat, rugati-va neîncetat!” (1 Tes. 5, 17) – asa ne îndeamna Sfântul Apostol Pavel înca de la anul 64 dupa Hristos, când a scris Epistola catre Tesaloniceni. Deci dintru început asa a fost porunca: sa ne rugam neîncetat. Iar cuvântul acesta este catre toata lumea, catre toti crestinii, nu numai catre monahi sau preoti. Caci atunci când a scris Sfântul Apostol epistola, nu erau nici biserici, nici preoti, nici manastiri. Erau doar comunitatile crestine întemeiate de Sfintii Apostoli, unde se frângea pâinea si se împartaseau cu Trupul si Sângele Mântuitorului. Eu ma gândesc ca pentru acest cuvânt al Sfântului Apostol Pavel, care a fost scris acolo si pentru noi, vom fi întrebati cândva, când ne-om duce dincolo. Caci el spune în mod clar: “Rugati-va neîncetat”, nu zice: “Daca vreti, daca puteti, rugati-va neîncetat”.

– Parinte, dar oamenii au copii, au griji, cum or sa poata ei sa se roage neîncetat?…

– Dar ce înseamna rugaciunea neîncetata? Sa facem binele, sa lucram ca si cum ar fi de fata Dumnezeu. Si, daca omul întâmpina greutati, orice greutati ar avea, în toate necazurile lui sa zica “Doamne, ajuta-ma!” Si asta este rugaciune: “Doamne, nu ma lasa!— decât sa zica altele sau sa gândeasca altceva… Pe urma, rugaciunea neîncetata înseamna sa-ti pazesti gândurile ca sa gândesti numai binele. Caci sa gândesti raul, sa faci rau, nu este un lucru care sa vina de la Dumnezeu. Dumnezeu înseamna numai bine, Dumnezeu este iubire.

Vedeti însa ca tare mult ne împiedica si mass-media asta, cu televizorul si cu internetul si cu toate celelalte ale ei, mult ne împiedica a-L iubi pe Dumnezeu. Ca Sfântul Apostol Iacov tare frumos spune: “Preadesfrânatilor, nu stiti oare ca prietenia lumii este dusmanie fata de Dumnezeu?” (Iac. 4, 4) Caci ce altceva sunt cele pe care ni le aduce mass-media, decât duhul lumii acesteia?!

În Biblia de la 1914 se zice mai direct: “Preacurvarilor si preacurvelor, au nu stiti ca prietesugul lumii acesteia este vrajba catre Dumnezeu? Deci oricare va vrea sa fie prieten lumii, vrajmas lui Dumnezeu se va face”. Te gândesti de acum ca ajungi vrajmasul lui Dumnezeu, de esti prieten cu lumea… Prietenia lumii sunt toate, începând de la confort, destrabalare… De-aici începe de-acum omul sa se desparta de Dumnezeu. Ca la început oamenii îsi zic ca sunt si cu Dumnezeu, dar si cu lumea, dar lucru asta nu merge multa vreme. În Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul spune clar ca sa fii ori rece, ori fierbinte, dar “fiindca esti caldicel, nici fierbinte, nici rece, am sa te vars din gura Mea” (Apoc. 3, 16). Adica nici asa, nici asa — caldicel: “E bun si-asa, e buna si asta, e buna si cealalta”. Un fel de a fi cu duhul lumii…

– Nici nu s-ar desparti de lume, nici pe Dumnezeu nu l-ar cauta mai mult…

– Adica ca si cum ai sluji la doi domni. Dar nu se poate sa slujesti la doi domni, nu se poate: “Lui Dumnezeu si lui Mamona…” si “Ce prietesug are lumina cu întunericul”?! Si iaca, de aici, omul încet, încet se desparte de Dumnezeu.

Iar apropierea de Dumnezeu aceasta este: lepadare — lepadarea de tot, lepadarea de lume, de toate patimile lumii, de destrabalarea lumii, care începe de la prea mult confort, vrea omul sa traiasca cel mai bine. Si atunci, pâna nu se desparte de toate astea pe care le-a adus lumea, omul nu-L poate afla pe Dumnezeu. Asadar, ca sa-L gasesti pe Dumnezeu, trebuie sa lepadam lumea, sa lepadam toate mijloacele care ne împiedica sa-L aflam Dumnezeu si sa traim întru El.

– Insa omul se gândeste: “Lepad lumea, dar ce câstig în plus?”

– Noi, atunci când am lepadat lumea, ne-am apropiat de Dumnezeu, altfel nu se poate. Iar daca-L avem pe Hristos împreuna cu noi, toate le putem împlini, ca stim doar ca fara El nu putem face nimic.

Aceasta e viata crestinului: în toata vremea si în orice, sa-L cauti pe Dumnezeu. Acum, poate spune cineva: “Pai am grijile mele, am copii, trebuie sa muncesc, cum sa-L gasesc pe Dumnezeu?Îl gasesti, omule, pe Dumnezeu, Îl gasesti. De ai necazuri, la orice ora trebuie sa strigi: “Doamne, ajuta-ma!” Si asa, oriunde te-ai afla, Îl ai pe Dumnezeu cu tine.

Am gasit în Sbornic, o scriere a Sfintilor Parinti despre Rugaciunea lui Iisus, aceste doua cuvinte: “Sa ai prezenta lui Dumnezeu si frica Lui”. Adica oriunde te-ai afla, sa fii, sa te porti, sa gândesti cu constiinta ca esti în fata lui Dumnezeu — ca asa si este, noi suntem în fata lui Dumnezeu. Dumnezeu este nevazut, necuprins de mintea omeneasca, si noi traim, ne miscam, suntem si viem în El, dupa cum spune la Faptele Apostolilor. Întotdeauna noi suntem în fata lui Dumnezeu, orice facem, orice gândim. Si Dumnezeu toate le vede si toate le aude — trebuie sa ne gândim la lucrul asta tot timpul, mare este lucrul acesta…

– Parinte, cum sa facem ca sa constientizam mai bine ca ne aflam în toata vremea în fata lui Dumnezeu?

– Este o rugaciune foarte frumoasa, pe care poate sa o faca omul când se duce si începe sa vorbeasca cu Dumnezeu, când se duce în odaia lui sa se roage, si zice asa: “Doamne, multumescu-ti Tie, Doamne, ca-mi îngadui sa vorbesc cu Tine”. Vorbesti cu Dumnezeu atunci! Omul vorbeste cu Dumnezeu! Ca sa te gândesti ca vorbesti cu Dumnezeu, e mare lucru. Dar vorbesti cu Dumnezeu! Si El vrea aceasta, El ne cheama sa vorbim cu Dânsul, ca scris este: “Fiti sfinti, pentru ca Eu sunt Sfânt” (1 Petru 1, 16). Asa ne vrea Dumnezeu, sa fim sfinti; sa tinem aproape de El. Asadar, te duci în odaia ta si-ncepi: “Multumescu-ti Tie, Doamne, ca-mi permiti sa vorbesc cu Tine, Dumnezeu”.

Si atunci îi spui toate lucrurile astea: “Iarta-ma, Doamne, ca am gresit, si eu am crezut ca sunt singur, dar în fata Ta le-am facut, Doamne. Orice am gândit, orice am facut, în fata Ta s-a petrecut. Iar eu nesimtitor eram, si la Tine nu ma gândeam”. Începe cu asta, acum. Si-ajunge omul la frângerea inimii, la lacrimi si parca nu s-ar mai desparti de Dumnezeu. Ca vine harul lui Dumnezeu atunci, ca vine darul lacrimilor, si se gândeste omul la viata lui si zice: “Doamne, în fata Ta s-a petrecut! Si ma sfiesc de viata mea, ma sfiesc în fata Ta când gândesc la viata mea. Orice am gândit, orice am facut, în fata Ta s-a petrecut”.

Si-asa este, în fata lui Dumnezeu se petrec toate. De Dumnezeu nu ne ascundem niciodata. Nu suntem, n-am fost singuri. Orice am facut pacat, orice bine, orice – în fata lui Dumnezeu s-a petrecut. Si tare frumoasa e rugaciunea asta, o rugaciune prin care ajunge omul la frângerea inimii si la pocainta. Ca ce vrea Dumnezeu de la noi? Sa scoatem tot pacatul — asta e pocainta, sa scoatem toate, toate pacatele pe care le-am facut.

“Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul” — asta e o rugaciune pe care eu o stiu de la Sfântul Nicodim Aghioritul; multi s-au nevoit cu ea si au ajuns la mare masura.

Dar sunt si alte rugaciuni bune sa le repete oamenii. Si daca te lipesti de alta rugaciune e bine – si din cele pentru Maica Domnului. Este o rugaciune care se cânta si la Litie: “Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucura-te, ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântata esti tu între femei si binecuvântat este rodul pântecelui tau, ca ai nascut pe Mântuitorul sufletelor noastre”. Omule, daca zici rugaciunea asta, e ca o rugaciune de îngeri adusa – un fragment, la Evanghelia dupa Luca: “Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Marie. Binecuvântata esti tu între femei si binecuvântat este rodul pântecelui tau”. Tare e frumos! Si unii se prind cu una, unii cu o alta…

Si “Doamne Iisuse”Te duci undeva, astepti, într-o sala… S-o faci 10 minute în fiecare zi, macar 10 minute sau un sfert de ceas, la un loc linistit, cu picioarele lipite — se spune pe un scaunel de o palma, sa fii mai treaz, nu cumva sa cazi jos — si zici “Doamne Iisuse”. Asta se practica un sfert de ceas, pe urma 20 de minute, de poti mai mult si roiurile de gânduri care ti-or veni atunci – de-acum, bineînteles, sa ai si duhovnic, sa-i spui; asta e practica rugaciunii. Asta au practicat si sfintii.

Povestea un parinte duhovnic, ca o ucenica de-a lui zicea “Doamne Iisuse Hristoase…” prin casa, când facea treburi. Si copiii, tot auzind, au început sa spuna si ei – si aveau sub zece ani. Si, tot spunând, au prins rugaciunea – si o spuneau si-n somn copiii.

– Deci e bine sa spuna rugaciunea parintii cu voce tare în casa?

– E bine, ca sa auda si copiii. Sa auda si copiii, ca ajunge în minte. Copilului, daca-i dai ceva, îi ajunge în minte si i se-nvârte în minte, asa. Se-nvârte rugaciunea, decât sa se-nvârta altceva.

– Deci sotii, când stau în casa, ar putea sa zica când unul, când altul, rugaciunea, când fac câte-o treaba cu mâinile.

– Când fac câte ceva, “Doamne, Iisuse Hristoase” sau orice rugaciune.

Tot asa, niste cuvinte foarte frumoase, athonite: Cautati-L pe Iisus, ca-n porunci El e ascuns. Când porunca Lui paziti, pe El Îl descoperiti; si-n porunca Lui cea data, toata credinta-i adunata: Sa iubesti pe Dumnezeu si pe tot semenul tau”. Aici e toata legea.

(din revista Familia Ortodoxa – Nr.2/2011)

***

Cum te-a prins moartea, asa vei fi judecat

–   Parinte, care sunt lucrurile esentiale pentru crestinul zilelor noastre?

–   Marturisirea si omul sa nu mai faca pacate – iar daca a facut pacate, indata ce a facut pacatul sa se duca la preot sa se spovedeasca. Caci, va zic: calatorim pe sus, calatorim pe ape, calatorim pe jos – numai auzi ca cineva a plecat dimineata cu masina si l-au adus mort, masina s-a facut zob si pe el l-au adus mort. Cum i-a prins moartea, asa ii judeca dincolo! Cat de grele pacate ar fi facut, daca le-a spovedit inainte sa-l prinda moartea, Biserica il ridica. Iaca, asta-i Taina Marturisirii!

Fiecare trebuie sa gandeasca ca o sa plece dincolo. Cand? Nu stim. Dar fiecare o va face. Peste un an sau peste zece… Eu aveam o vorba: „Trec anii si sunt batran, tot cu omul vechi raman”. Dar ma gandesc ca, iaca, am 85 de ani de acum. Si de-asta trebuie sa avem constiinta ca ne ducem dincolo. Cand, nu stim, dar sa fim pregatiti pentru viata vesnica.

Viata omului se desfasoara pe trei cicluri. Primul e in pantecele mamei, unde am stat noua luni. Al doilea e pe Pamant, cat traim — zece, cincizeci, o suta de ani. Al treilea e viata de dincolo, care nu are sfarsit. Si pentru asta sa ne pregatim, pentru dincolo.

Trebuie sa ne gandim ca murim si vom fi intrebati tot ce am facut aici, daca se spune ca „si Avraam se va cai ca n-a facut mai mult aici” – am gasit asta in Pateric. Era un batran, bolnav si el, daca din tinerete a fost ravnitor pentru Dumnezeu, si de-acum la batranete isi facea el canonul; sta pe scaun si isi facea canonul cu „Doamne Iisuse”. Si vine un frate tanar si ii spune: „Nu te chinui, mai odihneste-te, ca esti batran si bolnav”. Dar el se scoala prompt si spune: „Ce spui, frate? Tu nu stii ca si Avraam se va cai ca n-a facut mai mult?...” Pentru asta vom fi intrebati dincolo, in viata vesnica, ce am facut aici. Daca am facut bine, daca am facut rau, toate…

Si de-asta spun ca se va duce carnea asta, si va ramane sufletul, ca el e stapanul. Dincolo se va duce numai sufletul. De-asta repet de multe ori: „Trupul e o buna sluga, dar un rau stapan”. Sa nu cumva sa ajunga trupul stapan, ca, daca ajunge trupul stapan, pofteste cele ale trupului. Este un cuvant: „Din iubirea de sine, toata rautatea vine”. Si, de la asta – toate poftele trupului, toate destrabalarile, cum v-am spus… Omul nu se mai gandeste ca va muri, ca se va duce dincolo. „Nu da trupului ce-ti cere, ca se-ntoarce cu durere”, „Nu-ti dezmierda trupul tau, c-o sa moara sufletul” — niste cuvinte tare frumoase, athonite.

Parinte, vroiam sa va mai intrebam ceva despre rugaciune…

– Se spune despre rugaciune: Mintea, de vrei s-o sfintesti, pe Hristos sa-L pomenesti. Cu cat mai mult te vei sili, prezenta Lui o vei simti”. Sau: „Mintea, ceea ce iubeste, la aceea se gandeste. De iubesti pe Dumnezeu, la El te gandesti mereu”.

E nevoie de rugaciune, e nevoie sa ne rugam mult. Spune tare frumos Sfantul Apostol Pavel: „Crucea, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu”. Caci scris este: „Pierde-voi intelepciunea inteleptilor si stiinta celor in­vatati o voi nimici. Unde este inteleptul, unde este carturarul, unde este cercetatorul? Au n-a dovedit Dumnezeu nebuna intelep­ciunea lumii acesteia? Dumnezeu a binevoit sa mantuiasca pe cei ce cred prin nebunia propovaduirii Crucii…”

(…)

Parinte, sa revenim putin. Cum putem ajunge la asa o masura duhovniceasca, precum aceea de care vorbeati?…

– Te gandesti cu Cine stai de vorba si ca stai in fata lui Dumnezeu. Numai asa poti sa-ti faci o introducere, sa acumulezi puterea lui Dumnezeu in tine, ca sa te poti ruga mai mult. Stam in fata lui Dumnezeu si incepem rugaciunea. Sunt foarte frumoase rugaciunile noastre; avem rugaciuni de dimineata, de seara, facem si un acatist, un paraclis — dar sa ajunga toate la simtire. Tot cuvantul trebuie sa-l simtim. Daca nu faci asa, degeaba faci rugaciunea! Daca te uiti la ceas sau daca da-i, da-i, da-i, rutina, zadarnic! Se spune foarte frumos: „In Biserica vreau sa graiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca sa invat si pe altii, decat zeci de mii de cuvinte intr-o limba straina” (I Corinteni 14:19)…

– Vine razboiul gandurilor, parinte, vin ganduri cumplite, furtuna de ganduri…

– Nu vin de la om. Sfantul Macarie, Sfantul Antonie vedeau, vorbeau cu duhurile rele. Cand omul ajunge sa traiasca mai mult cu Dumnezeu, nu se-apropie duhurile. Pentru unul care e la inceput, vine atacul. L-ai respins – nu e pacat. A venit, i-ai deschis portita si te-ai invoit cu dansul — e pacat. Pana la urma, dupa un atac vin si altele, duhul rau mai zaboveste si pe urma, dupa un timp oarecare, iar se trezeste. Dar omul trebuie sa ajunga mai departe, sa inainteze. Acum, totul e sa n-o luam inapoi!

Cat de mare este silinta sa-L avem pe Duhul Sfant continuu — si atunci, cum spune Psalmistul, „eu dorm si inima-mi vegheaza“! Cata bucurie este alaturi de Mirele Hristos — sufletul e mireasa! Sau cand se uneste mintea cu inima — atunci se face nunta intre minte si inima; e cea mai mare bucurie ca mintea s-a unit cu Hristos!

…Eh, usor de spus, dar greu de facut! Zice la Matei 5:19: Cel ce va face si va invata, acela mare se va chema in imparatia cerurilor“. Sau la Romani 2:21-24: Tu, care te lauzi cu legea, Il necinstesti pe Dumnezeu, prin calcarea legii. Caci numele lui Dumnezeu, din pricina voastra, este hulit intre neamuri”. Sau la II Timotei 2:6: „Cuvine-se ca plugarul ce se osteneste sa manance el mai intai din roade” — din roada Duhului Sfant, Invatatorul, si apoi sa dea la altul. Tare-s frumoase cuvintele! Trebuie sa dobandesc ravna in mine, trebuie sa infaptuiesc eu insumi…

– Adica, noi, crestinii, sa si facem intotdeauna ceea ce zicem, ceea ce propovaduim…

– Mai intai invata-te pe tine. „Omule, spune-mi cum traiesti, ca sa cred, si-mi dovedesti”. „Invatatura din traire e cea mai buna dovedire”. „De esti mare vorbaret, sa traiesti si-apoi sa-nveti”. „Evanghelia ce-o vorbesti, mai intai tu s-o traiesti”. Se localizeaza o ravna pentru Dumnezeu, si parca tot mai multa ai dupa aceea! Sunt unii care parca ar vorbi numai sa-L scoata pe Dumnezeu in evidenta, ca numai Dumnezeu poate sa faca ceva. Fara Dumnezeu nu poti sa faci nimic! Si-asa este.

Acum, intorcandu-ne la trup, in Evan­ghelia de la Ioan 6:63 zice: „Duhul este cel ce da viata; trupul nu foloseste la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh si sunt viata”. In Scriptura scrie: „Ce v-am spus, nu v-am spus de la Mine. Ci Tatal Mi-a spus si asa e scris”. Din Cer sunt cuvintele astea, lucrarea Duhului Sfant: „Ce mi-a spus Tatal, aceea va spun”. Si spune, deci: Duhul este cel ce da viata; trupul nu foloseste la nimic”; nu ca nu foloseste, dar, in comparatie cu sufletul, trupul nu-i nimic. Noi suntem „templul Duhului Sfant“. Trebuie sa sfintim trupul prin faptele noastre, prin rugaciuni si prin facerea de bine. Sa sfintim trupul! Avem moastele sfintilor, care, toata viata, si-au sfintit trupul. Carnea asta au sfintit-o, cu sufletul! El trebuie s-o sfinteasca. De-asta spun ca trupul e o buna sluga, dar un rau stapan. Sa n-ajunga stapan! Caci, ca sa sfin­testi trupul asta, trebuie sa il ai ca sluga. Daca a ajuns stapan, de-acum rob e sufletul!

Nu avem nevoie de filosofii prea mari. Filosofia cea mai mare este, cum spune Sfantul Vasile cel Mare, „gandul la moarte”.

– Va rugam sa ne spuneti-ne un cuvant de incheiere, parinte.

– Am mai spus: fiecare sa se gandeasca cum sa nu mai faca pacate si, daca face, sa se spovedeasca. Asta e cel mai mare lucru, spovedania. Si sa fie atent, sa nu cumva sa-l prinda moartea in pacat. Sa nu mai faca pacat! Daca greseste, cum a gresit si a facut pacatul, sa se duca la preot sa se spovedeasca, sa nu-l prinda moartea. Cum am spus si mai repet: pleaca omul cu masina si se face masina zob, ca a dat un nebun peste dansul, beat, cine stie cum. Cum l-a prins moartea, asa il judeca. Daca l-a prins moartea si a facut un pacat cat de mare si a fost spovedit, e fericit. La asta sa ne gandim, la viata de dincolo.

(din revista Familia Ortodoxa – Nr.4/2011)

 

Demnitate şi unitate!

Pentru o naţiune civică – Demnitate şi unitate!

 

Cetăţenii sunt izvorul de existenţă al oricărui stat, căci un stat fără cetăţeni nu este posibil. Cetăţenii sunt cei care cedează din suveranitaCetăţenii sunt izvorul de existenţă al oricărui stat, căci un stat fără cetăţeni nu este posibil. Cetăţenii sunt cei care cedează din suveranitatea şi autonomia lor, plătesc impozite şi taxe din munca lor pentru ca statul să se îngrijească de toţi şi de fiecare în parte. Dintre cetăţeni se nasc viitorii cetăţeni şi ei constituie în esenţă naţiunea atunci când aderă la o cultură şi la o tradiţie. Aşa că, de fapt, cetăţenii ştiu cel mai bine ce este important şi ce nu pentru existenţa şi pentru naţiunea lor, şi de aceea, teoretic, cetăţenii au întreaga putere pe care doar o deleagă  câtorva cetăţeni care să rezolve problemele de care restul cetăţenilor nu au timp sau chef să se ocupe.

Şi totuşi, în ţara noastră cetăţenii nu contează şi de fapt nimeni nu îi bagă în seamă. Însuşi cuvântul cetăţean a deveni desuet. Pentru partidele politice sunt electoratul, pentru Biserică sunt enoriaşii, pentru puterea politică de astăzi ei sunt românii. Iar pentru stat ei sunt poporul. Ceea ce este fals. Poporul este continuitatea temporală a tuturor celor care au trăit, trăiesc şi vor trăi în interiorul aceleaşi culturi. Dar nu toţi strămoşii noştri au fost cetăţeni, aşa cum ei nu pot să voteze astăzi în numele nostru. Nu poporul este cel care decide soarta unei ţări ci naţiunea civică, căci naţiunea este cea care există acum şi aici în interiorul unei culturi. Iar naţiunea civică nici nu ţine cont de diversitatea etnică, religioasă sau sexuală ci conferă putere tuturor cetăţenilor care locuiesc în acelaşi stat.

Prin tot acest proces complicat de eludare a cetăţeanului ca existenţă lingvistică şi simbolică statul român şi-a însuşit prin furt de la cetăţean puterea politică pe care o foloseşte discreţionar chiar împotriva cetăţeanului.

Desigur că nu este prima dată în istoria României când se întâmplă acest lucru. Respectul faţă de cetăţeni este mai degrabă o excepţie decât o normă. De fiecare dată când statul şi-a asumat, cu voia sau fără voia cetăţenilor, mai multe puteri de atâtea ori a uitat de fiecare cetăţean în parte în economia numerelor mari. Statul român a căutat de foarte multe ori să salveze naţiunea etnică şi nu pe cea civică. Fiecare cetăţean a fost sacrificat în numele poporului sau al naţiunii etnice, chiar şi cei care deţineau temporar puterea simţindu-se sacrificaţi pe altarul Patriei. Nu mai vrem sacrificii inutile.

Statul s-a obişnuit să îşi închipuie naţiunea civică ca pe o grădiniţă de copii cu retard minor care deşi pot să muncească nu pot gândi cu capul lor decât limitat şi instinctual. Aşa că fie prin aşa-zisa elită, fie prin activiştii partinici fie chiar prin asmuţirea unor cetăţeni împotriva altora statul şi-a propus să gândească în locul nostru, al tuturor.  El consideră că ştie mai bine ce înseamnă fericirea fiecăruia şi a tuturor, căci asumă că fericirea statului este şi fericirea cetăţenilor. Şi cu asta cetăţenii sunt tot mai nefericiţi. Fercirea a devenit un bun politic şi mediatic, şi ea este tot mai mult transformată în bani şi putere. Fercirea înseamnă iubire şi solidaritate, confort şi siguranţă, lipsa grijilor sau asumarea lor particulară. Dar toate acestea fiind cuantificate în bani s-au transformat în tot atâtea pârghii ale statului prin care se insinuează în viaţa noastră. Fericirea este individuală şi se obţine individual. Nu mai vrem bariere în calea fericirii noastre.

Şi de fapt cine este Statul?

Astăzi statul este de fapt o construcţie eminamente elitară bazată pe partide politice corupte şi indolente cu dorinţele cetăţenilor. Şi eliminând cetăţenii din această construcţie acest stat este unul al bunului plac şi nu unul de drept. Statul român a fost dintotdeauna oligarhic în lipsa unei aristocraţii autentice. În 1948 o oligarhie străină a înlocuit oligarhia românească pe principii ideologice – comunismul. După 1989 o altă oligarhie – o simbioză între oligarhia comunistă şi oligarhia naţionalistă – a acaparat statul în numele democraţiei şi a Drepturilor Omului. Această oligarhie ideologică şi-a produs propria oligarhie financiară pe care şi-a clientelizat-o. Astfel aceste două oligarhii –care de fapt nu sunt decât una – au pus mâna pe putere şi o folosesc cu alte chipuri şi alte măşti şi astăzi. Oligarhia din 1948 a pus mâna pe putere în numele maselor muncitorilor şi ţăranilor, oligarhia de după 1989 a pus mâna pe putere cu ajutorul maselor. Nici una dintre ele nu a fost interesată să transforme aceste mase într-o naţiune civică.Oligarhia este cea care transformă drepturile în privilegii. Ori, într-o naţiune civică singurul privilegiu este acela obţinut prin merit, egalitatea substanţială domnind între cetăţenii liberi.

Teoretic un stat de drept se bazează exclusiv pe instituţii democratice care sunt legitimate de cetăţeni. Dar aceste instituţii au fost delegitimate de structurile politice care le-au personalizat. Ele există doar pentru sine şi nu pentru cei care ar trebui să beneficieze de ele şi care le întreţin din taxe şi impozite.

Singura instituţie a statului care să îi reprezinte pe cetăţeni ar trebui să fie Parlamentul. Dar acesta este supus unui proces de disoluţie. Parlamentul nu este numai un loc al făuriririi de legi. Ele este un loc în care se procesează interesele a cât mai multe gruprui de cetăţeni pentru a se obţine soluţia care să îi mulţumească pe cât mai multe dintre acestea. Dar Parlamentul a devenit doar un spaţiu de orgolii sterile care se înfruntă inutil. Iar aceasta este în avantajul strucutrii executive – Guvern + Preşedinte – care ocolindu-l dictează drumul pe care ar trebui să meargă societatea. Ori societatea de cele mai multe ori nu este întrebată dacă acceptă acest drum sau nu. Pur şi simplu este privită ca fiind lipsită de raţiune, dictând alţii în locul ei. Societatea este a cetăţenilor şi nu a statului, statul este al societăţii!

Partidele politice nu mai reprezintă pe nimeni de multă vreme, ele doar se autoreprezintă, pentru că societatea a fost înşelată cu ideea că alţii gândesc pentru ea. Pentru a fi liberi cetăţenii trebuie să fie responsabili. Pentru a fi responsabili cetăţenii ar trebui să fie demni. Iar demnitatea înseamnă a spune NU atunci când acesta trebuie spus.

În România Guvernul dictează cu ajutorul unei coaliţii obediente interesate doar de autoperpetuare ca partide individuale sau coalizate. Astfel, Guvernul României a luat locul Parlamentului în plan legislativ, acesta din urmă fiind castrat.

Multe voci s-au ridicat împotriva legiferării prin Ordonanţe de Urgenţă, chiar şi partidele care sunt astăzi la putere. Ordonanţele nu au dispărut. Doar că lor li s-a adăugat o formă şi mai tiranică de legiferare – Asumarea Răspunderii Guvernului pentru Orice. Legi de importanţă covârşitoare pentru noi şi pentru generaţiile viitoare au trecut prin bunul plac al Puterii prin Asumări de Răspundere – Coduri Civile şi Penale, Legea Educaţiei Naţionale, Legile Muncii ş.a.. Degeaba au fost consultaţi cei interesaţi de aceste legi, în final, numele modernizării au fost trecute aşa cum s-a dorit de clientela politică şi nu de cei interesaţi. NU au trecut în numele nostru. Legile Fundamentale trebuie să treacă prin consens şi nu prin tirania majorităţii temporare!

Prin aceste formule autoritare instituţiile democratice devin tot mai slabe pentru că sunt folosite ca paravan pentru a limita şi micşora democraţia. Fiind lipste de credibilitate aceste instituţii sunt părăsite de cetăţean care se retrage tot mai mult în calitatea sa originară –aceea de indivi – loc în care nici naţiunea, nici poporul şi nici măcar statul nu mai există. Statul ne-a împins în individualism gregar ca să scape de cetăţeni.

Şi procesul continuă: fără să întrebe pe nimeni statul doreşte să regionalizeze România nu prin referendum ci prin legi administrative. Doreşte să comaseze alegerile pentru ca nimeni să nu mai ştie ce votează. A hotărât deja că primarii vor fi aleşi într-un singur tur de scrutin lipsindu-l pe cetăţean de posibilitatea unei a doua şanse la majoritate. Astfel primari cu 20% din voturi vor hotărî pentru toţi cetăţenii. Astfel nici tirania majorităţii nu mai funcţionează – este dictatura pe faţă a unei minorităţi clientelizată de stat. Căci aceşti primari nu au prea multe pârghii de a-şi adminstra singuri comunitatea, sunt siliţi prin legi nedrepte să depindă în continuare de stat. Aberaţia bugetului centralizat face ca ieşenii să plătească pentru metroul din Bucureşti, iar bucureştenii pentru căldura de la Brad. Iată expresia clară a domniei absolute a statului asupra societăţii. O societate demnă este o societate de cetăţeni autonomi.

Autonomia cetăţeanului înseamnă că el este complet liber în raport cu proprietatea sa şi egal în această libertate – adică juridic – cu toţi ceilalţi cetăţeni. Doar o naţiune civică bazată pe autonomia cetăţeanului poate da naştere statului de drept.

Criza economică din acest moment dă la oparte masca de pe faţa hidoasă a oligarhiei ilegitime ce a acaparat statul cetăţenilor. De aceea astăzi am avea posibilitatea să schimbăm prin presiune civică statul oligarhic pentru a-l înlocui cu statul de drept bazat pe o naţiune civică. Dar pentru aceasta este nevoie de unirea tuturor cetăţenilor care se simt excluşi de la decizia cetăţenească în orice fel.

sursa: mnc.org.ro

CONTROLUL ABSOLUT

        Pentru prima data in istorie,a putut fi stabilit numarul locuitorilor unui oras ,datorita imaginilor obtinute de satelitiii de pe orbita.Acest eveniment face parte dintr-un (asa-zis) proiect care are ca scop perfectionarea preciziei interventiei medicale in zonele intinse afectate de cataclisme si catastrofe.

  Prin analiza imaginilor obtinute de la sateliti a zonelor lovite de catastrofe naturale,razboaie sau molime,se va putea numara mai usor numarul celor care vor avea nevoie de ajutor.”Numarul unei populatii este intotdeauna important,indiferent de ce facem” spune Ruby Siddiqui reprezentant al organizatiei Medicins Sans Frontières.”Este necesar sa realizam un plan al dimensiunii interventiilor si modalitatile in care vor avea loc acestea.Iar acest lucru nu este posibil fara sa stim numarul populatiei“.

Asadar,se mai face un pas catre CONTROLUL ABSOLUT al populatiei lumii.Sub pretextul necesitatii absolute de a detine o astfel de tehnologie pentru a interveni in urma dezastrelor,Sistemul,Ochiul Atotvazator, isi mareste capacitatea de a urmari si observa TOTUL

Sursa: Secretele Sistemului

Planul NOM pentru distrugerea României

Nimeni nu e atât de naiv incât să creadă că schimbarea guvernelor PDL este altceva decât o manevră pusă la cale de Traian Băsescu si serviciile sale secrete obediente. Confruntat cu faptul ca efectele guvernarilor Boc-Ungureanu au devenit scadente in anul 2012, Băsescu si-a asumat aceasta miscare indrazneata de a da guvernarea pe mana dusmanilor sai politici grupati in USL, pentru ca in momentul prabusirii economice, valul urias de nemultumire populara sa nu loveasca direct in el si in regimul pe care il conduce de ani de zile, ci in noii guvernanti confruntati cu grave si insurmontabile probleme. Astfel, ne dam seama ca debutul miscarilor de strada din ianuarie-februarie care au dus ( aparent) la schimbarea lui Boc cu Ungureanu, a fost un moment regizat, complet atipic pentru românii care nu se dau in vânt dupa mitinguri, mai ales pe vreme de iarna… Despre implicarea unor forte obscure in evenimentele de acum cateva luni, s-a scris destul de putin in mass media. Cine se află în spatele protestelor violente de la Bucureşti? UNPR implicat în tulburările din Capitală? Surse bine informate dezvaluie faptul ca preluarea puterii de catre USL prin fenomenul de “basculare” a unor parlamentari ai Puterii portocalii, astfel incat sa se asigure o noua majoritate parlamentara, a fost in mare parte o miscare ordonata si controlata politic de la Cotroceni. In sprijinul acestor idei stau si unele articole aparute pe unele siteuri ce expun pozitii politico-economice extrem de … ciudate, – asa cum este si cel de pe care extragem urmatorul material. In fapt, intregul site respectiv face explicit propaganda Noii Ordini Mondiale in România, intr-un mod cinic si incalificabil. Crezand ca sunt simple aberatii ale unor exaltati, multi nu inteleg faptul ca articolele respective reflecta exact Planul pentru distrugerea României, – plan aflat aproape la final. Cititi in cele de mai jos materialul semnat de Mihai Giurgea: PSD-ul scufunda tara in datorii. La fel ca PDL-ul. PDL a preluat România in 2008 cu o datorie de 38 miliarde euro. Si a abandonat România in primăvara lui 2012, cu o datorie de 98 miliarde euro ( alte surse dau suma de 140 miliarde euro! n.r.). Adică in 3 ani si 4 luni, datoria tarii a crescut cu 60 de miliarde de euro. Este cea mai mare datorie din istorie, a statului român. Pe ce s-au dus acești bani? In ordinea mărimii: pe pensii, salarii bugetari si spăgi. Este creșterea datoriei, buna sau rea? Pai asta o s-o simțiți pe pielea voastră, dragi români: in prețul pâinii, al gazelor, al electricității, al căldurii. De fapt, o simțiți deja, de când a venit ultima factura la întreținere: iar asta e doar începutul. Dezastrul economiei românești e mult mai adânc. Iată ce ziceau băieții din USL despre împrumuturile demente ale PDL-ului: Victor Ponta: “Acești oameni (adică PDL) ipotechează viitorul românilor, al copiilor noștri.” “Cum e posibil sa prezinți un împrumut guvernamental drept o mare victorie?”. Crin Antonescu: “singura măsura importanta pe care președintele si Guvernul sau au luat-o a fost decizia contractării unui împrumut de la FMI…un Guvern lipsit de soluții, care in afară de propaganda si de discursuri populiste nu poate oferi nimic in aceasta situație de criza economica României” Olguța Vasilescu: “aceste împrumuturi sunt destinate plătirii lucrărilor efectuate de clientela politica a PD-L” “În alte vremuri, oameni ca el (adică premierul Ungureanu)erau împuşcaţi pentru înaltă trădare”. In aprilie, USL își lansa viziunea de guvernare, in care promitea: 1 milion de locuri de munca (hahaha!), scăderea CAS si a TVA, 1.200 de kilometri de autostrada (hahahaha!) si…”plafonarea împrumuturilor guvernamentale pe piața interna. De asemenea, contractarea unor împrumuturi externe nu se va mai face decât pentru investiții”. Promisiunile USL sunt de tot rasul; in schimb decizia de a opri împrumuturile guvernamentale e perfect realizabila si foarte curajoasa. Dar iată ce s-a întâmplat in realitate. Victor Ponta își mănâncă propriul rahat! După nici trei săptămâni însa, Victor Ponta ajunsese la guvernare (spre marea lui surpriza). Iar pe 16 mai a anunțat fericit: “Am o veste buna: Am avut o întâlnire cu reprezentanții Băncii Mondiale. Mâine, in ședința de guvern, vom aproba documentele necesare pentru un acord special – cea mai mare linie de credit pe care BM a acordat-o vreodată României – un miliard de euro la dispoziția României pentru orice fel de necesitați, in plus fata de ce FMI pusese la dispoziție”. Adică alt împrumut, nenorocitule? Alta “victorie” a guvernului? Si nu pentru investiții, cum ați promis acum trei săptămâni: ci pentru consum! Pai ați uitat așa repede de subminarea economiei naționale? Ați uitat așa repede de înalta trădare? De fapt, nu numai PDL-iștii sunt trădători de țară. Nu numai PDL-iștii trebuie împușcați: ci voi toți, la grămada! In aceeași dimineața, in aceeași piața, cu același pluton de execuție. Dar n-o sa fiți împușcați, ca românii n-au arme (încă!). Însă nici o grijă, e tara plina de cuțite si topoare: asta va așteaptă! Abatorul. Un miliard de euro e egal cu zero. Din punct de vedere economic, pentru bugetul României, un miliard de euro nu înseamnă nimic. Nici măcar nu acoperă pensiile pe o luna. Așa ca, ce a câștigat Victor Ponta cu acest împrumut? Nimic. Marea viziune multianuala a USL s-a transformat intr-o lupta disperata de a mai acoperi cheltuielile, câteva zile. Ponta avea dreptate: sa prezinți orice împrumut drept o victorie naționala este intr-adevăr o prostie. Dar sa prezinți drept victorie un împrumut de numai 1 miliard de euro, este cea mai clara dovada de disperare. România e in pragul falimentului. Doar 9 parlamentari PDL au votat contra moțiunii de cenzura. 9! Restul, au primit evident indicații sa nu voteze. De ce a vrut Traian Băsescu sa-l vadă pe Ponta prim ministru? Uite de-aia: pentru ca România, ca si Grecia, e în pragul încetării plaților. Iar Traian Băsescu n-a vrut sa fie el, cel care face declarația oficiala. Si nu e vorba numai de plata datoriilor externe: ci mai ales de pensii si de salariile bugetarilor. De aia concediază Ponta o mie de oameni de la Posta Româna: ca nu mai are cu ce sa-i plătească! De aia e așa de bucuros ca a făcut rost de un mezelic de un miliard de euro! Numai ca bucuria lui va fi de scurta durata. Va amintiți când spuneau băieții de la USL ca violentele de asta iarna sunt doar începutul? Pai aveau dreptate! Băncile străine te sugruma politicos, daca nu le plătești datoriile: prin înghețarea creditului. In schimb cerșetorii ăștia, obișnuiți sa trăiască din pomana de la buget (pensionari, funcționari publici, securiști); ăștia n-or sa fie deloc politicoși! Ăștia nu-ti îngheață creditul, dar iți crapă capul cu toporul. Statul social va fi distrus chiar de către asistații lui. Nu de patroni, nu de bănci, nu de “capitaliștii exploatatori”. Patronii si băncile iți taie doar robinetul cu bani: adică nu mai plătesc taxe si nu te mai împrumuta. Dar rareori își murdăresc ei personal mâinile. In schimb, cerșetorii tai, ăia de le-ai promis milioane de locuri de munca si bani fără număr, ăia n-au nici o jena și nici n-or sa te ierte. Tocmai ăia or sa-si scalde mâinile in sângele tău, comunistule. Iar de meritat, o meriți din plin!  In ciuda expresiilor extrem de tari si a propagandei fătise facute NOM, vă rugăm să luati in considerare ideile extrem de clare care răzbat din subtextul articolului preluat.

 

 

Diavolul „m-a îndemnat”…

Diavolul „m-a îndemnat”…sau doar eu am cedat 

De multe ori printre cei din lumea ortodoxă auzim acest veşnic – ispita Ispite acasă, ispite la lucru, sau cum se spune acum în oficiu, ispite chiar şi în altar Ai uitat ceainicul pe aragaz – o ispită, am adormit şi am întârziat la lucru –ispită, nu am pus tămâia în cadelniţă— aceeaşi. Se formează impresia că pentru ortodocşi acest cuvânt a înlocuit toate cuvintele de ocară, iar pe de altă parte se poate de înlocuit prin acest înţeles toată răspunderea pentru propriile greşeli şi să o pui pe seama altcuiva, care e mai departe.

În primul caz merge vorba despre o simplă denaturare a sensului cuvântului. În al doilea, e mult mai interesant În realitate cuvântul ispită e folosit când s-a produs o eroare, când ceva nu merge bine, şi chiar atunci când ai fost mustrat pe drept de şef. Iată atunci şi de pracă şi cuvântul ţi-a venit care răspunde de toate şi pentru tot.

Nu demult am vizitat o organizaţie ortodoxă. Trebuie de menţionat, că despre faptul că voi veni anume în acea zi şi la ora stabilită se cunoştea de o săptămână. Aflând, că a venit persoana împuternicită după documentele cerute, membrii acestei organizaţii ai început a „alerga” încolo şi încoace prin oficiu tot repetând – „Ce ispită!”. Cu greu am înţeles că haosul ce se petrecea era cauzat de faptul că documentele pregătite pentru mine cu trei zile în urmă pe biroul secretarei brusc au dispărut. Printr-un cuvânt într-o organizaţie ortodoxă s-a întâmplat fenomenul poltergheist. Peste câteva minute totuşi am aflat, că din cauza neatenţiei secretarei documentele mele au fost înmânate altei persoane, care deja era în drum spre Novosibirsk. Şi ce credeţi că mi-au spus: „să vedeţi ce ispită!”

Totuşi de ce au dispărut documentele, că au o secretară atât de neatentă sau că şi-a băgat coada cel viclean aşa şi nu am reuşit să aflu. Eu aş crede mai mult în prima variantă. În principiu cei din jur îmi acceptau părerea, dar înclinau mai mult către a doua. Desigur că cel viclean mereu e treaz şi gata să creieze stări, care l-ar îndemna pe om către păcat, şi asta nu se poate de uitat. Că ispitele există cu adevărat ne arată şi Scriptura (Matei 4:1–11) Dar oare cu ele nu se poate de luptat?

Tot la acestă relatare mi-am adus aminte şi cazul din Pateric.În timpul Postului Mare stareţul, trecănd pe lângă chiliile fraţilor, a văzut cum unul dintre ei îşi cocea un ou deasupra lumânării. Avva a cerut explicaţii călăgărului, la care acela a zis „iartă-mă părinte, diavolul m-a împins…” Brusc din colţul chiliei apare şi dracul şi zice :”Nu-l crede părinte, eu aici singur de la el învăţ” Această istorioară ne aduce la ideea de bază că omul are voinţă liberă şi cum nu l-ar forţa diavolul, vinovat tot omul rămâne. În orice situaţie, chiar şi în cea mai stupidă şi prostească – omul are posibilitatea de a alege. În afară de aceasta după cuvântul Apostolului Pavel Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Corinteni 10:13).

Deaceea cât de mult nu am vrea să arătăm în ochii Domnului şi al apropelui jertfă a afacerilor demonilor, răspunderea mereu o vom purta noi. Anume noi trebuie să hotărâm cum să ne comportăm într-o situaţie sau alta, şi ce decizie să luăm. Am să mă repet încă o dată că duşmanul nostru e foarte vigilent, dar cât de efective vor fi străduinţele sale depinde doar de noi. Forţele rele acţionează mereu; au acţionat ele şi pe timpul Mântuitorului. Printre altele în Evanghelie întâlnim indicaţii directe cum să ne luptăm cu ispitele, sau mai degrabă cum să le prevenim. Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită îi îndeamnă Domnul pe ucenicii săi în grădina Ghetsimani (Мarcu 14:38).

Desigur să priveghezi şi să te rogi mereu e foarte greu, şi nici Apostolii nu au rezistat şi au adormit. Dar dacă am avea în faţă cuvintele Mântuitorului ca un model, la care trebuie să tindem, atunci ne-ar deveni clar că de început trebuie cu puţinul, cu educarea la aşa calităţi, ca concentrarea, atenţia, asiduitatea şi atunci nu vom mai căuta vinovatul.

Cât de straniu nu ar părea, ca motiv să se aducă aminte că cel viclean acţionează în lume, în ziua de azi se folosesc pentru a acoperi lipsa profesionalismului sau a calificării necesare. Cu puţin timp în urmă am aflat că există „demonul stranei”. Până atunci nu auzisem de aşa ceva şi credeam că e ceva marginal şi între cântăreţii stanei nu prea răspândit. Dar părerea mea a fost schimbată de una din cântăreţele stranei, care a menţionat că la slujbă s-a cântat cam slab şi că în toate este vinovat anume acest „demon de strană”, care mereu îi îndemna pe cei din strană ba să râdă, ba să se certe unul cu altul. La presupunerea că poate cei de la strană ar trebui să se comporte mai reţinut, să nu vorbească şi râdă, interlocuitoarea mi-a răspuns, că este total de acord, numai că să vorbească şi să râdă îi face pe cântăreţi anume demonul. Ca rezultat s-a primit exact ca în Scriptură sarpele m-a ispitit si eu am mancat (Facerea 3:13).

După această discuţie am înţeles că există o învăţătură după care reiese că acest „demon de strană” nu este unicul de acest gen. Probabil că există unul „de altar”, care mereu îi îndeamnă la somn pe paraclisieri, „demonul” de la trapeză şi mulţi, mulţi alţii. Am hotărât să-mi verific presupunirile prin metode experementale. Cazul convenabil a apărut fără ca să-l caut prea mult. Dimineaţa am venit la slujbă. S-au citit ceasurile, s-a început Liturghia Brusc după exclamaţia „Sfintele Sfintelor” ca un fulger a trecut pe lângă mine paraclisierul către măsuţa unde femeile pregăteau cele necesare pentru cei care se vor împărtăşi. „Vă rog, daţi-mi apă fiebinte, — a şoptit paraclisierul, —of, ce ispită”. „ Clar, – m-am gândit eu, – a uitat să încălzească apa – diavolul l-a încurcat…”

După Liturghie am trecut prin bucătărie unde am auzit discuţia a două bucătărese. „Cât de mult mă ispiteşti, cred că îţi stă un drac pe umăr şi îţi şopteşte, dar tu îl asculţi”. A om care vede draci, bucătăreasa nu prea semăna, deeaceea şi aici cred că şi-a găsit lămurirea vreun demon special, existent doar în acest domeniu. De fapt să afli despre existenţa acestor demoni specializaţi nu e greu deloc, sunt peste tot unde se aude „of, ispita asta”.

Dar dacă să vorbim serios, ispita – e o încercare, dar care prevede mereu o alegere: sau omul i se supune sau i se opune. De aceea plângerile pe cel viclean – nu sunt altceva decât dorinţa de a da vina pe el pentru propriile greşeli. Nedorinţa de a mărturisi lipsa  profesionalismului, şi nu în ultimul rând propria păcătoşenie şi nedorinţa de a lupta cu ea. Aceast mod de gândire îl condamnă cu fermitate Apostolul Iacov: Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este tras şi momit de însăşi pofta sa. (Iacov 1:13–14).

Dar cel mai ciudat că se plâng pe intervenţia diavolului cel mai des anume la biserică. Să zicem pe şoselele Moscovei, unde se poate auzi orice, nu prea se pomeneşte numelele diavolului. Iată să zicem un şofer se grăbeşte şi încalcă grav regulile existente, păi el nicicând nu-i va lămuri inspectorului de poliţie că „diavolul l-a îndemnat”. Dar iată în Casa Domnului ne închipuim nu ştiu de ce că aceşti demoni s-au adunat în număr extraordinar de mare şi ne ispitesc mereu.

Desigur că aţi putea să-mi spuneţi că iată undeva la N. Gogol în „Vii” biserica e un loc unde bântuie demonii. Doar că acolo foarte direct era indecat că biserica era părăsită, că în ea nu se slujea, dar noi vorbim de biserici care Slava Domnului funcţionează. Trebuie de menţionat că aceste închipuiri sunt susţinute de superstiţii, care au rădăcini în păgânism şi care devin normă de viaţă. Cea mai grea boală, pe care ca deobicei nu o observăm, este animismul – credinţa, că lumea înconjurătoare este plină de spirite şi de regulă rele. Unde nu ai privi – pretutindeni sunt ele. Frica, care deloc nu contribuie la mânturea sufletului, dar din contra îl dă pe mâna demonilor, traumează psihicul omului . Şi se primeşete că frică avem nu de ceea ce ar trebui – de Judecata de Apoi, ultima judecată, după care nu vom putea schimba nimic, dar de ceea ce putem birui cu arma de neînvins – Crucea Mântuitorului Cu alte cuvinte de demoni ne temem, şi uităm de esenţă…Să revenim şi la Scriptură.

Mântuitorul nu o singură dată şi-a arătat puterea asupra demonilor, i-a izgonit şi supus. (Мarcu 1:27; 9:25; Luca 8:29–32). Mai mult de atât el le-a spus ucenicilor Săi, că cei care vor crede în El vor putea izgoni demonii : În numele Meu, demoni vor izgoni (Мarcu 16:17). În curând păgânii îi vor numi pe cei care vor deveni ucenicii lui Hristos – creştini. Şi aceea vor primi această denumire şi vor muri în numele ei, refuzând să aducă jertfe şi să se închine idolilor, care de fapt sunt aceeaşi demoni. Da, noi suntem ai lui Hristos! — mărturiseau ei , suportând orice ispite şi suferinţe, înţelegând că numele Domnului alungă orice încercări diavoleşti. Şi cu adevărat ce pot face forţele răului, dacă Hristos a surpat moartea cu puterea Sa. (Evrei 2:14)? Dar noi la orice moment convenabil mărturisim că demonii sunt mai inteligenţi şi puternici ca noi, uitând despre demnitatea noastră creştină: Iar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată, Voi care odinioară nu eraţi popor, iar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; voi care odinioară n-aveaţi parte de milă, iar acum sunteţi miluiţi. (1 Petru 2:9–10).

Între timp, Tradiţia Bisericii ne relatează cazuri, care ar putea să ne facă să gândim mult mai constructiv. Antoniţii relatează despre  călugărul, care l-a descopit pe diavol la sine în chelie. De la început a pus de asupra diavolului crucea sa, şi acela nerezistând a început a-i cere milă şi eliberare. Iar călugărul i-a propus să obţie libertatea în schimbul cântării Imnului Heruvimic Necuratul s-a împotrivit mult, dar călugărul rămânea neinduplicat, îi dâdu şi indicaţie cum să interpreteze. După mai multe nereuşite totuşi diavolul a început a repeta cuvintele , şi câte puţin a început să se înălbească, iar apoi s-a transformat în înger şi s-a ridicat la cer. Se mai relatează despre o călugăriţă, care spunea aşa : „Eu, atunci când diavolul mă ispiteşte, îi spun : ce e cu năzbâtiile astea, chiar acum să stai cu mine alături în genunchi şi să-I ceri Domnului iertare pentru faptele tale!”.

Dar la noi se primeşte o istorie pe de o parte hazlie, iar pe de alta destul de tristă. Desigur că situaţia, când omul mereu pentru toate greşelile şi păcatele sale dă vina pe demoni, nimic în afară de zâmbet nu poate aduce. Dar frica de demoni şi cu atât mai mult tendinţa de a da toată vina pentru propriile acţiuni pe altcineva e destul de periculoasă. Întradevăr, dacă în toate e vinovată ispita, omul foarte uşor ajunge la starea când e mulţumit de propria viaţă şi convins de nevinovăţia sa. Cu regret demonii rar apar din colţul chiliei ca să ne indice că de fapt noi suntem vinovatul, la lipsa dorinţei de a lucra asupra propriului sine şi chiar a lenei. Ei chiar benefeciază de la acestă stare a noastră. Dar apare întrebarea la Judecata de Apoi cât de veritabilă va părea istoria cu „demonul stranei”?

Traducere şi adaptare Natalia Lozan

Articol apărut în original pe siteul www.pravmir.ru