Tag Archives: ecumenism

Ecumenismul in intrebari si raspunsuri, pe intelesul tuturor

Conon Monahul

 Mulţumim Prea Cucernicului Părinte Theodoros Zisis, distins profesor al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Tesalonic, pentru bunăvoinţa de a ne acorda dreptul şi binecuvântarea publicării acestei lucrări apologetice, spre slava Bisericii Ortodoxe de pretutindeni.

ECUMENISMUL ÎN ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Ce este ecumenismul?

Ecumenismul este adunarea tuturor credinţelor, religiilor, confesiunilor, spiritualităţilor, aşa ziselor „Biserici” şi ale tuturor ereziilor blestemate, afurisite şi anatemizate (pentru rătăcirile diavoleşti şi pierzătoare de mîntuire) de Apostolii şi Sfinţii Bisericii din vremea lui Hristos şi pînă astăzi. Sfîntul Iustin Popovici ne spune că: „Ecumenismul este numele comun al pseudo-creştinismului, al mincinoaselor «biserici» din Occident.” Ecumenismul este adunare, împăcare, conciliere şi reconciliere, unire şi unitate împotriva şi în afara adevărului şi dreptăţii, împotriva Evangheliei şi Bisericii, împotriva a însuşi Mîntuitorului Iisus Hristos, singurul Adevăr întrupat, venit în lume. Este ecumenismul religie? Nu este şi nici nu poate fi, deoarece scopurile şi înfăptuirile sale sînt cetăţeneşti, sociale, urmărind realizări pămînteşti, precum: libertate, dreptate, egalitate, respect, bunăstare, progres, conciliere, armonie, reconciliere, o „Europă unită”, din care să dispară „războaiele religioase, războaiele de cucerire, rasismul, antisemitismul, crima în masă”; militînd pentru „combaterea sărăciei”, „stoparea şomajului”, „înlăturarea discriminărilor” etc. Acestea sînt năzuinţe omeneşti ce nu au nimic în comun cu cele duhovniceşti ale Evangheliei, ale Sfinţilor Părinţi, ale Bisericii, ale Mînturitorului Hristos.

Ce doreşte ecumenismul (şi odată cu el, toţi episcopii, preoţii, duhovnicii şi teologii ecumenişti) de la Hristos?

1. Să mintă, spunînd că nu (numai) El este însuşi Dumnezeu, ci (şi) alţii: Jupiter, Zeus, Wotan, Manitu, Osiris, Buddha, Allah, Adonai, Baal etc.

2. Să mintă, spunînd că toţi se vor mîntui, că nu există rai şi iad (fericire veşnică şi chinuri veşnice), adevăr şi minciună, bine şi rău, fapte bune şi fapte rele (făcîndu-le relative).

3. Să mintă spunînd că nu există dreaptă-credinţă şi false credinţe, ortodocşi şi eretici, pagini, apostaţi, că nu există sfinţi nici păcătoşi.

4. Să mintă spunînd că unde e „pace”, „dragoste”, „comuniune”, „reconciliere”, „toleranţă”, egalitate”, „integrare”, „libertate”, nu mai e nevoie de dreapta-credinţă ortodoxă.

5. Să mintă, spnînd că e destul să fii: „credincios”, „religios”, „spiritual”, „mistic”, „iluminat”, „iniţiat”, „evoluat” etc, pentru a te mîntui.

6. Să mintă, spunînd că „în numele Dumnezeului creştin” unii se închină la totemuri şi pietre, ghicesc şi descîntă, vorbesc cu morţi şi cheamă duhuri, iar alţii, în numele aceluiaşi Dumnezeu rostesc mantre şi beau urină, pasc iarbă şi se reîncarnează, jertfesc zeilor, şoptesc vînturilor.

7. Să mintă, spunînd că poţi să o duci cît vrei în beţii şi curvii, chiolhanuri, chiuieli şi dezmăţuri dar, dacă eşti „om bun” şi „de treabă”, „cuminte” şi „la locul tău” nu (mai) contează ce credinţă ai, cui te închini, unde te închini, nici dacă lupţi cu plăcerile tale pătimaşe şi cu dracii, că oricum te  vei mîntui, fiindcă „nu superi pe nimeni”.

8. Să mintă spunînd că nu există: un singur Botez, o singură Cununie, o singură rînduială mîntuitoare a înmormîntării, un singur altar, o singură preoţie, o singură Liturghie, o singură slujire singurului Dumnezu în Treime lăudat, toate săvîrşite în singura Biserică Apostolică şi dumnezeiască: Biserica Ortodoxa

9. Să mintă, spunînd că seriozitatea, corectitudinea, punctualitatea, disciplina, onoarea, pedanteria, onestitatea, sinceritatea, respectul, amabilitatea, jovialitatea, rigurozitatea, cinstea, munca, hărnicia sînt trăsături ale dreptei- credinţe, putînd înlocui smerenia, răbdarea, frica şi dragostea de Dumnezeu, părerea de rău pentru păcatele săvîrşite, rugăciunea, lacrimile şi alte fapte duhovniceşti. 1

0. Să mintă, spunînd că te poţi împărtăşi din orice potir, la oricare slujitor al oricărui altar, din oricare „biserică”.

11. Să mintă, spunînd că poţi sluji şi te poţi ruga la un loc cu: vraci, descîntărori, fermecători, ghicitori, magicieni, tămăduitori, radiestezişti, ocultişti, bioenergeticieni, alchimişti, astrologi, 6 teosofi, spiritişti, şamani, satanişti, atei, guru, imami, rabini, pastori, popi catolici etc, pretinzînd că rămîi totuşi „curat” ortodox faţă de Hristos. 1

2. Să mintă, spunînd că adevărul şi mîntuirea nu sînt (doar) în Sfînta Evanghelie şi Scrierile Sfinţilor, ci (şi) în scrierile tuturor credinţelor, „religiilor”, „confesiunilor” şi „bisericilor”.

13. Să mintă, spunînd că nu există „confesiuni”, „culte” şi „Biserici” fără mîntuire; că adevărul şi mîntuirea nu vin (doar) de la Hristos, ci (şi) de la toţi zeiipe care oamnii (chir şi ortodocşii) îi numesc „dumnezeu”, şi din „bisericile” care, deşi nu sînt biserici, ei le le poreclesc „biserică”.

De ce nu se închină ecumenismul (numai) lui Hristos?

1. Fiindcă nu crede (precum toţi evreii) că Hristos e Dumnezeu, ci doar Prooroc, ba chiar demagog şi impostor.

2. Căci, dacă s-ar ruga şi închina doar lui Hristos, ar recunoaşte faptul că doar El e singurul Dumnezeu adevărat, vădind astfel toate credinţele de rătăcire, minciună, înşelare.

3. Deoarece, slujind doar pe Hristos, ecumenismul ar fi condamnat la sinucidere, aruncînd toate credinţele şi „bisericile” cu toţi dumnezeii lor în şomaj, sortindu-le dispariţiei.

4. Nu se închină lui Hristos, ştiind că, de nu ar acorda tuturor dumnezeilor aceeaşi cinstire, ar arăta că numai Ortodoxia cunoaşte, cinsteşte şi slujeşte pe unicul Dumnezeu adevărat (ceea se împotriveşte minciunilor ecumeniste), şi totodată ar deranja toate celelalte religii ale pămîntului, care, supărîndu-se, întîi s-ar retrage din „mişcarea ecumenică” (de fapt ecumenistă), iar apoi s-ar pune împotriva ei, primejduindu-i existenta.

Ce înseamnă „ecumenist”?

1. Mondialist, universalist, internaţionalist, globalist – apostat şi eretic.

2. Persoană al cărei scop este împrăştierea ereziilor în toată lumea.

3. Expert în răspîndirea hulelor împotriva lui 8 Hristos, a Bisericii şi a Sfinţilor pe tot globul, făcînd din amăgirile tuturor „credinţelor”, „religiilor”, „cultelor”, „confesiunilor”, „spiritualităţilor” şi „bisericilor” înşelate şi înşelătoare normă şi valoare universală, spunînd tuturor că toţi rostesc adevărul, toţi au dreptate, ori că nimeni nu spune adevărul, că nimeni nu are dreptate.

4. Persoană care doreşte ca adunarea tuturor religiilor, „ecumenismul” să (ne) aducă o dictatură religioasă peste toată suflarea şi peste toate ţările.

5. „Luptător împotriva Ortodoxiei”, „ortodox împotriva Ortodoxiei”, „ortodox-neortodox”.

6. Om pentru care nu contează adevărul ori înşelarea „credinţei”, „religiei”, „bisericii” de care aparţine, ci singurul fapt important pentru el e să fie (să fim) adunaţi toţi la un loc: vrăjitori, magi, descîntători, şarlatani, nebuni, înşelaţi, ocultişti, vraci, preoţi, şamani, vindecători, iluminaţi, guru, maeştri, închinători la zei şi ape, la pietre şi fulgere, papi, rabini, muftii, imami, episcopi, patriarhi etc, un ghiveci de superstiţii, „credinţe” şi „credincioşi”, strînse şi stăpînite de o babilonică grupare numită „Mişcare ecumenică”.

Este ecumenistă Ortodoxia?

1. Nu, fiindcă dacă ar fi ecumenistă şi-ar îndrepta atenţia şi eforturile înspre lumea aceasta, căutînd şi aşteptînd adevărul, dreptatea şi mîntuirea nu de la Hristos, ci de la oameni. 2. Nu, fiindcă telul Ortodoxiei nu este „ecumenicul”, „ecumenismul”, „ecumenicitatea”, adică acapararea tuturor naţiilor şi religiilor într- o religie universală, şi nici autouniversalizarea răspîndită prin planuri şi strategii omeneşti; ci lucrarea ei este mîntuirea omului, (nu a ţărilor şi naţiilor) în Iisus Hristos. Ce înseamnă „ecumenic”? „Universal”, „peste toată lumea”, „deasupra tuturor”. Este „ecumenică” Ortodoxia? 1. Da, este, pentru că precum Stăpînul ei Iisus Hrstos este Biruitor şi Mîntuitor peste toată lumea văzută şi nevăzută, la fel şi Biserica e 10 deasupra tuturor, în afara oricăror năzuinţe pămînteşti, adică universală, ecumenică.

2. Este „ecumenică” (universală), precum „ecumenic”, „universal” este însuşi Iisus Hristos.

3. Este „ecumenică”, însă fără a fi „ecumenistă”.

4. Este „ecumenică”, fiindcă atît ea, cît şi lucrarea, puterea, harul, sfinţenia şi mîntuirea oferite omului de către Ortodoxie nu sînt din (şi prin) lumea aceasta, nu sînt de la oameni, ci de la Hristos Dumnezeu şi Om.

5. Este „ecumenică”, fiindcă lucrările ei nu sînt dobîndite prin: ştiinţă, studii, experienţe, observaţii, antrenament, tehnici, exerciţii, talent ori pricepere, ci Duhul Sfînt este cel ce lucrează şi dă viată Ortodoxiei.

Cum poate un ortodox să devină ecumenist?

1. Crezînd că toate „religiile” şi „bisericile” sînt bune, drepte adevărate.

2. Crezînd că toţi „dumnezeii” sînt Dumnezeu, că toate „credinţele” şi „confesiunile” se închină, se 11 roagă şi cinstesc acelaşi Dumnezeu căruia ne închinăm (şi) noi, ortodocşii, ei însă numindu-1 cu nume diferit, fiecare pe limba lui.

3. Ajungînd să fie atras nu de dreptatea şi adevărul credinţei, ci de lucrarea universalizării, de rîvna şi ofensiva către globalizare, de dorinţa de a înfăptui o credinţă democratică, pe toate gusturile, peste şi pentru toţi.

4. Nutrind credinţa umanist-pietistă că nu există decît mîntuire: că Dumnezeu, milostiv fiind, îi va mîntui pe toţi, că doar toţi au crezut, toţi s-au rugat, toţi au postit, toţi au făcut bine, toţi sînt buni; că, în nesfîrşita-I bunătate, Dumnezeu nu va avea curajul şi răutatea să fie (şi) drept, că – pasămite – Hristos „nu gîndeşte eclesiastic, bisericeşte, instituţional, după mintea preoţilor”, şi nu va judeca lumea „după dogme, canoane şi norme”.

5. Că important e să ai „inimă bună, să fii bun la suflet”, trecînd peste dreapta-credinţă, care, în opinia ortodoxului ecumenist, e doar „treabă popească”, „convenţionalism rigid şi absurd”.

 

Are nevoie Ortodoxia de ecumenism? Trebuie să fie ecumenistă?

1. Precum ecumenismul nu are nevoie de Ortodoxie, nici Ortodoxia nu are nevoie de ecumenism.

2. Ecumenismul îşi ia sarcina de a populariza pe întinsul pămîntului toate religiile. Ortodoxia nu simte nevoia să fie popularizată (prezentată lumii); întâi pentru că nu acesta e scopul ei, apoi pentru că este deja popularizată de două mii de ani de însuşi Hristos, şi prin Hristos de către Apostoli, Mucenici, Sfinţi, care cu sîngele lor au sfintit-o.

3. Ortodoxia are nevoie (doar) de Hristos, nu (şi) de ecumenism. Dacă ar avea nevoie de ecumenism, ar putea fi bănuită că, atîta timp cît nu a existat ecumenismul, Ortodoxia nu a fost „curată”, „întreagă”, „deplină”, „dumnezeiască”; că nu a fost în afara oricăror constrîngeri şi mai presus de toată stricăciunea şi întinarea, ci, dimpotrivă, abia ecumenismul (apărut sub ani) a „salvat-o” de cele pomenite, iar nu Hristos (Cel fără de ani), Dumnezeu din veşnicie.

4. Dacă Ortodoxia are nevoie de ecumenism, să 13 înceteze: a se închina (doar) lui Hristos; a se ruga (doar) lui Hristos; a sluji şi liturghisi (doar) în numele lui Hristos; a răbda (doar) în Hristos; a crede (doar) în Hristos; a se mîntui (doar) în Hristos; ci (şi) în numele „dumnezeilor” tuturor „bisericilor” şi „credinţelor”, în numele „mişcării ecumenice” (ecumeniste).

5. Nu are nevoie de ecumenism, fiindcă avînd în sine tot adevărul şi toată dreptatea, care e însuşi Hristos, nu (mai) caută alt „adevăr” şi altă „dreptate”.

6. Nu are nevoie de Ecumenism, deoarece o astfel de nevoie (nevoia de a te închina la mai mulţi dumnezei) nu se justifică dogmatic, canonic, teologic în faţa lui Hristos, a Apostolilor, a Mucenicilor, a Evangheliei.

Ne poate mîntui Hristos fără Ecumenism, sau e condiţionat de Ecumenism?

1. Da, fiindcă El e (singurul) Dumnezeul Ortodoxiei, nu Ecumenismul.

2. Da, fiinccă în numele Lui ne botezăm, ne cununăm, ne înmormîntăm, iar nu în numele Ecumenismului.

 

3.Da, fiindcă El a făcut lumea, nu Ecumenismul.

4. Da, fiindcă El va judeca atît Ortodoxia, cit şi Ecumenismul şi întreaga lume, iar nu Ecumenismul.

Cînd este un arhiereu ortodox (treaptă ce desemnează pe episcop, mitropolit, patriarh) împotriva Ortodoxiei, adică ecumenist?

1. Cînd, în loc să arate credincioşilor şi necredincioşilor (public şi în taină) că toate credinţele, spiritualităţile, cultele, confesiunile, religiile şi aşa-zisele „biserici” sînt mincinoase, false, viclene şi înşelătoare, el, dimpotrivă, participă la întruniri, conferinţe şi programe socio-culturale, încheind tratate şi alianţe, căutînd că cîştige simpatii şi laude linguşitoare din partea ereticilor, iar nu a lui Hristos.

2. Cînd crede şi spune (public ori în taină) că adevărul, dragostea, dreptatea (adică Hristos- Dumnezeu) e în toate credinţele, religiile, şi „bisericile”, nu (doar) în Biserica Ortodoxă. 3. Cînd crede şi spune (public ori în taină) că „biserici” sînt mai multe, numindu-le „părţi ale  întregului”, „ramificaţii ale adevărului”, „rudenii spirituale”, „surori ale Ortodoxiei”, care Ortodoxie nu ar fi altceva decît o părticică a „marii biserici universale” (de fapt adunare babilonică fără adevăr a tuturor credinţelor şi vrăjitoriilor sub un singur drapel), ce încă nu ar exista, dar creşte, se dezvoltă, „evoluează” în timp şi se desăvîrşeşte în viitor. Cînd e bine şi necesar a mustra pe episcop, pe preot, pe duhovnic, a nu mai participa la slujbele lor şi nici a te mai împărtăşi din mîna lor?

Cînd trebuie schimbat duhovnicul ori sfătuitorul părut-ortodox?

1. Cînd episcopul, preotul ori duhovnicul se roagă, slujeşte, liturghiseşte şi se împărtăşeşte la un loc cu slujitorii altor culte: catolici, greco- catolici, armeni, copţi (egipteni), protestanţi (luterani şi calvini), anglicani, neo-protestanţi (baptişti, adventişti, evanghelişti), şi alţi sectanţi (penticostali, iehovişti) apostaţi, ecumenişti.

2. Cînd şi tu, ca simplu ortodox, eşti invitat / obligat să participi (şi eventual să te împărtăşeşti) la împreună slujirea cu ereticii, bine ştiind în cugetul tău că aceste slujiri sînt împotriva  Sfinţilor Bisericii lui Hristos – chiar ameninţat fiind cu blestem, afurisire şi anatemă.

3. Cînd vei vedea ori vei auzi că episcopul, preotul ori duhovnicul aduce în biserică aşa-zişi preoţi /preotese, episcopi / episcopese ori alte oficialităţi eretice – profesori, pedagogi, educatori, instructori – catolici, greco-catolici etc, pentru a propovădui, a predica, a boteza, a cununa, a înmormînta, a săvârşi orice altă ceremonie ecumenistă (căci „slujbe” nu au).

4. Cînd episcopul, preotul, duhovnicul merge el însuşi în capiştile (lăcaşurile) lor, pentru a predica, a propovădui, a boteza, a cununa, a înmormînta după rînduieli ortodoxe ori neortodoxe, dovedind astfel că este ecumenist

. Cum arată un episcop ecumenst? Dar un preot, ori un duhovnic ecumenist?

După veşminte – de regulă îmbrăcat ca orice arhiereu ori preot ortodox; după înfăţişare – burghez prosper, bine hrănit şi stătut, deseori tuns şi cu barbă de artist; instruit, cărturar; uşor libertin, uneori „boem”; convins umanist şi niţel filantrop: mare ctitor de spitale, azile, instituţii culturale; participant la întruniri, conferinţe şi  simpozioane, în care nimic nu se pomeneşte de Hristos, pătimire, mucenicie, dreapta-credinţă, evitînd cu grijă subiecte precum: erezie, apostazie, păgînism, materialism, sincretism, laicism, globalism, liberalism, sionism, iudaism, comunism, „noua eră”, masonerie; totdeauna absolvent a două-trei facultăţi, doctorand sau doctor al unei universităţi occidentale (Franţa, Germania, Anglia, Italia, Elveţia). Cum vorbeşte un episcop, preot, duhovnic, profesor, teolog, vag ortodox, însă clar ecumenist? Care-i sînt expresiile preferate în limbajul zilnic? Grăirea-i este moale, sensibilă, grijulie, presărată cu exagerată căldură şi vizibilă prefăcătorie, uneori dimpotrivă – limbaj de cancelarie, prompt şi funcţionăresc, rece şi expeditiv; în predici – pacific şi lacrimogen, implorator şi înduioşător, chiar slugarnic. Totdeauna neutru, dar trădat de o supunere superstiţioasă faţă de oficialităţi (religioase şi politice), venerînd tot ce înseamnă mărire, putere, legislaţie, ordin şi ordine chiar dacă prin acestea se aduc prejudicii Bisericii lui Hristos).

Cum se comportă un episcop, preot, duhovnic ecumenist?

1. Evită cu îndîrjire poporul, mulţimile şi orice adunare unde ar trebui să dea lămuriri publice despre erezia ecumenistă, despre valabilitatea dogmelor ortodoxe astăzi, despre actualitatea şi aplicarea canoanelor Sfinţilor, despre înnoiri şi schimbări în Ortodoxie, despre inovaţiile eretice din învăţămîntul teologic, seminarii şi facultăţi, şi despre noua legislaţie internă a Bisericii. 2. Iniţiază programe de „înfrăţiri” cu diferite culte (erezii), organizează vizite şi tabere ecumeniste în aşezăminte sociale din Apus; relaţii de prietenie şi ajutorare cu „societăţi”, „frăţii” şi „fundaţii” cu nume obscure, în care nu se pomeneşte nimic de Hristos şi dreapta credinţă, ci doar de pace, conciliere, „convieţuire”, „egalitate”, „fraternitate” etc, idealuri omeneşti în care nu se caută mîntuirea.

3. Se fereşte de răspunsuri clare şi curajoase pentru apărarea Ortodoxiei, ce ar supăra pe eretici şi ar îmbărbăta pe ortodocşi. 4. Nu crede în infailibilitatea (negreşelnicia) Bisericii, nici în sfinţenia Sfinţilor, numindu-i 19 „extremişti”, „habotnici”, „fanatici”, „cuprinşi de delir mistic”. 5. Promovează înnoiri în Biserică, laicizînd (umanizînd): slujbele, predicile, scrierile, pictura, portul şi graiul monahilor; modernizînd mănăstirile prin tehnică şi industrie, aducătoare de trîndăvie, confort, negrijă şi împrăştiere, adică ucid vieţuirea călugărească.

E bine şi normal să ai duhovnic ecumenist? Te poate învăţa el dreapta-cre dinţa, fără de care nu te poţi mîntui?

1. Duhovnicul-ecumenist este cea mai mare primejdie pentru creştinul sincer şi neştiutor. Duhovnicul-ecumenist (ortodox numai prin faptul că e botezat şi preoţit în Biserică) nu poate arăta nimănui calea dreptei-credinţe (cea care înlăzură dreptatea oricărei mincinoase credinţe), pentru că prin alipirea sa de ecumenism a căzut în erezie, lepădîndu-se deci de Hristos, fiind astfel blestemat de Sfinţii Părinţi şi scos în afara Bisericii, chiar dacă mai-marii Bisericii (mulţi dintre ei tot ecumenişti) nu i-au luat preoţia caterisindu-1. 20 2. Duhovnicul ecumenist, fiind egal în rătăcire şi apostazie atît cu ereticii, cit şi cu paginii, e cu adevărat duşman al Sfinţilor şi al Bisericii, vrăjmaş al lui Hristos şi al oricărui ortodox doritor de mîntuire. In consecinţă, a avea duhovnic ecumenist e tot una cu a te lepăda de Hristos.

Cum cunoşti că ai duhovnic ecumenist?

1. Prin faptul că nu-ţi vorbeşte deloc (sau doar rareori şi vag) de vieţuirea Sfinţilor Bisericii, neîndemnîndu-te să mergi pe urmele lor, evitînd să vorbească despre mîntuirea prin pocăinţă, curaj, suferinţă, pătimire, mucenicie, cruce şi moarte pentru credinţa ortodoxă. 2. Nu-ţi pomeneşte nimic despre: apostaţi, eretici, atei, pagini, hulitori şi lepădaţi de Biserică, anateme, blesteme şi afurisenii date de Sfinţii Părinţi tuturor „confesiunilor”, „cultelor”, ii ‘ ‘ „credinţelor” şi „bisericilor” cu tot cu întemeietorii lor ucigaşi de mucenici, astăzi înfrăţiţi cu arhiereii zişi ortodocşi. 3. Prin faptul că nu-ţi arată ce este dreapta- credinţă, cum să aperi dreapta-credinţă; nu-ţi vorbeşte despre duşmanii Bisericii, ci dimpotrivă, biruit de trai bun şi viaţă lungă, spune că totul e „bine şi frumos”, iar Biserica are numai „prieteni”. 4. Cînd vezi că leagă prietenii cu slujitori şi credincioşi ai altor „culte”, admirîndu-le „ritualurile”, „pregătirea”, „cultura”, „seriozitatea”, „educaţia”, „rigoarea”, „corectitudinea”, „hărnicia”, „emanciparea” etc, virtuţi omeneşti netrebuincioase ortodocşilor pentru a se mîntui, ci proprii ereticilor şi paginilor. 5. Nu discută niciodată la spovedanie despre ecumenism, ori îl tratează îngăduitor, afirmînd că ecumenismul nu poate fi o primejdie adevărată pentru Biserică, ba uneori lăudîndu-i încîntat şi fără ezitări „binefacerile” pacifiste.

Poate fi omul ecumenist şi ortodox totodată? Dar ecumenistul e şi ortodox?

1. Nu, fiindcă ortodoxul, pentru a se mîntui, are nevoie doar de Tainele Bisericii lui Hristos (începînd cu botezul, şi rămînînd în dreapta- credinţă).

  2. Nu, pentru că ortodoxul îşi poate păstra ortodoxia doar într-un singur fel: cinstind un singur Hristos, o singură Născătoare de Dumnezeu, o singură Sfîntă Treime, o singură Cruce, o singură Biserică, sfinţenie, mucenicie, mîntuire, iar nu mai mulţi „cristoşi”, nu mai multe „treimi”, „cruci”, „mucenicii”, „sfinţenii”, „biserici” şi „mîntuiri”, ale vreunor „culte” şi „confesiuni” cum mint ecumeniştii.

3. Nu, pentru că nu există nici un îndemn lăsat nouă de Hristos şi de Apostoli în Sfînta Evanghelie, nici din partea Sfinţilor, în scrierile Bisericii, că pentru a ne sfinţi şi mîntui trebuie să fim nu doar ortodocşi, ci şi ecumenişti.

Este ecumenismul păcat cu adevărat?

1. Este păcat foarte grav, fiindcă huleşte şi leapădă tot adevărul arătat de Hristos oamenilor.

2. Este păcat împotrva Duhului Sfînt, prin Care vine tot adevărul.

3. Este păcat împotriva Bisericii lui Hristos, Cel ce e însuşi Adevărul, pe Care ecumeniştii, în înşelarea lor nu-L pot primi.

4. Ecumenismul este păcat pentru că minte naţii şi popoare, îndemnîndu-le să creadă că toţi „dumnezeii” sînt Dumnezeu, toate templele, capiştile, moscheile, sinagogile şi lăcaşele „confesiunilor” sînt „biserici” ale „unuia şi aceluiaşi dumnezeu”, că toate „ceremoniile” cultelor şi „ritualurile” închinătorilor la idoli şi stele sînt „slujbe” deopotrivă cinstitoare de Dumnezeu, precum Sfînta Liturghie în numele lui Hristos, adevăratul Dumnezeu, săvîrşită.

5. Ecumenismul este păcat, pentru că aduce îndoială în minţile ortodocşilor, faţă de propria Biserică în care s-au botezat, cununat, înmormîntat strămoşii lor şi ei înşişi, rătăcindu-i de la singura cale a mîntuirii, Ortodoxia, întîi pe ei, ortodocşii, cît şi pe cei ce încă nu sînt ortodocşi.

Ce urmăreşte ecumenismul?

1. Ca nimeni să nu mai afle adevărul, nici ortodocşii, nici neortodocşii, nimeni să nu se mai roage şi nici să se închine (doar) lui Hristos, singurul Dumnezeu.

2. Ca nimeni să nu (mai) fie (doar) ortodox, şi sa- şi mîntuiască sufletul.

3. Să nu mai fie ortodocşi în Hristos, mănăstiri în Hristos, călugări în Hristos, preoţi în Hristos, episcopi în Hristos, duhovnici în Hristos, sfinţi în Hristos, altare în Hristos; ci doar „instituţii religioase”, purtînd (încă) aceleaşi denumiri, împreună cu cetăţeni în rase, porecliţi cu aceleaşi nume, vieţuind însă împotriva duhului ortodox al preoţiei, al duhovniciei, al călugăriei, al sfinţeniei, al Ortodoxiei, într-un cuvînt, împotriva Bisericii lui Hristos, fără a bănui cît de puţin ceva din toate acestea, nici poporul, nici călugării, nici arhiereii.

4. Ecumenismul urmăreşte înfăptuirea celei mai cumplite căderi de la Iuda şi pînă în zilele noastre: căderea Bisericii Ortodoxe în erezie şi apostazie; lepădarea credincioşilor, a călugărilor, a preoţilor, a episcopilor, a patriarhilor şi a întregii Biserici de însuşi Hrsotos-Dumnezeu, lepădare proorocită de Sfinţii Părinţi.

îndeamnă ecumenismul pe păgîni, pe eretici, pe apostaţi să treacă la dreapta-credinţă ortodoxă?

1. Nu îndeamnă, fiindcă el însuşi nu crede şi nu se închină doar Sfintei Treimi.

2. Nu îndeamnă, fiindcă ecumenismul nu acceptă că în fata lui Hristos toţi cei nebotezati în Biserica / f / Ortodoxă – singura care, prin rămînerea în Adevăr, este păstrătoare a Sfintelor Taine – sînt păgîni, eretici, apostaţi, adică fără Dumnezeu.

3. Nu îndeamnă, fiindcă ecumenismul nu crede în viaţa de după moarte, în viaţa veşnică, în dreapta şi Infricoşătoarea Judecată a lui Hristos, în iad şi mîntuire.

4. Nu îndeamnă, fiindcă cea mai mare primejdie pentru ecumenism este chiar Ortodoxia, pentru că îl cinsteşte ca Dumnezeu doar pe Hristos.

5. Nu îndeamnă, fiincă scopul nemărturisit al ecumenismului este distrugerea şi dispariţia desăvîrşită a Ortodoxiei.

De ce sînt ortodocşi-ecumenişti?

1. Fiindcă aceştia nu cunosc nimic (ori vag şi puţin) despre Credinţa Ortodoxă.

2. Fiindcă nu ştiu şi nu cred că această credinţă, pe care azi o cinstim, vine de la Apostoli; că Apostolii ne-au lăsat-o, şi nu alţii; că ne-au lăsat- o numai nouă, doar prin întemeierea şi rînduielile Bisericii, neîntemeind alte „Biserici” şi nici dînd aceleaşi legi ale Ortodoxiei şi altor „religii”, „confesiuni” şi „Biserici”, spre haos şi confuzie, (vezi Pogorîrea Sfîntului Duh)

3. Fiindcă ei pun mai presus de Hristos- Dumnezeu (pentru Care, de e nevoie, îţi rişti liniştea, chiar împreună-vieţuirea cu cei din jur): „pacea”, „armonia”, „reconcilierea”, „progresul”, „democraţia”, „unitatea” etc, teorii (după care aleargă şi păgînii) care deşi nu mîntuiesc, îndeamnă la „luptă” şi „jertfe”.

 

4. Fiindcă ei nu cunosc nimic despre vieţile Sfinţilor, nu ştiu cît de mult, cum şi cu cine au luptat Mucenicii pentru apărarea Ortodoxiei, nu ştiu că Mucenicii cu însuşi sîngele lor au pecetluit această Ortodoxie de care astăzi ne lepădăm.

5. Fiindcă duhul Europei umaniste, hulitoare de Hristos şi de Ortodoxie, îi incintă mai mult decît Crucea Mîntuitorului, dătătoare de chinuri şi moarte, fără de care nimeni nu poate rămîne în duhul vieţuirii ortodoxe.

6. Fiindcă din bunăvoinţă civică nu cred (numai) în Hristos şi nici că doar El este (şi) Dumnezeu.

7. Fiindcă se tem de părerile şi dispreţul „majorităţii” („ortodoxe” şi neortodoxe), de ofensarea oficialităţilor („ortodoxe” şi neortodoxe, civile şi bisericeşti) şi de greaua cruce a răbdării batjocurii şi ocărilor: „extremist”, „fanatic”, „fundamentalist”, „oportunist”, „rigid”, „lipsit de orizont”, „înăcrit”, „îmbîcsit” etc.

Ce (ne) spun ecumeniştii-ortodocşi despre secte, erezii, apostaţi şi păgîni?

1. In primul rînd, după vicleana şi mincinoasa tîlcuire, sectele sînt numite „biserici”, ereziile – „culte”, ereticii – „membri ai altor confesiuni”, apostaţii – „liber cugetători”, iar păgînii sînt „credincioşi ai altor religii”; ecumeniştii-ortodocşi făcîndu-se astfel vrăjmaşi ai Sfinţilor, care nu au greşit cînd, pe cei pomeniţi, i-au numit după firea, chipul şi faptele lor: lepădaţi.

2. Nu vei auzi din gura ecumeniştilor-ortodocşi deloc (ori strîmb tîlcuite) cuvintele: sectă, erezie, eretici, apostaţi, pagini, hulitori ai Bisericii, lepădaţi de Hristos, cădere din har, adevăr etc, ci referirile la cele pomenite sînt prefăcute, înlocuite şi atenuate.

3. Ecumeniştii-ortodocşi (ne) spun că şi sectele au „adevărul”; că şi ereticii au pe „Cristos”; că şi apostaţii „se mîntuiesc”; că şi paginii sînt „ortodocşi” (adică „drept-credincioşi); că „ortodocşi” sînt şi vrăjitorii, şi descîntătorii, şi spiritiştii, şi ocultiştii, şi sataniştii, şi toţi înşelaţii.

Ce (ne) spune Ecumenismul despre Biserică?Dar despre Tainele Bisericii?

1. Spune că „Biserică” încă nu există în sens deplin şi adevărat, ca fiind deja una de la Hristos şi pînă astăzi.

2. Că ar fi (totuşi) o „Biserică” (abstractă, nevăzută, neînchegată) împrăştiată în ramuri, frînturi, bucăţi – adică toate sectele şi ereziile existente, numite „Biserici” şi „culte”.

3. Că abia atunci cînd toate aceste risipiri, la un loc adunate (fiecare cu credinţa şi adevărul ei, credinţe şi adevăruri diferite, potrivnice unul altuia) vor forma o uniune, se va alcătui „adevărata Biserică”, pînă atunci Ortodoxia rămînînd o simplă mlădiţă, singuratică, pierdută, aruncată, rătăcind după un „adevăr” pe care „nu-1 are”, nici „nu-1 cunoaşte”, căutînd un „Dumnezeu” pe Care nu 1-a avut vreodată, pentru că nici nu L-a găsit.

4. Că singurul şi adevăratul criteriu după care poţi spune că Biserica este sau nu este într- adevăr „Biserică” e „grămada”, „adunarea”, „unirea” şi „unitatea”, neavînd importanţă cum şi cui te închini, ci doar să fi la un loc cu toţi, să nu fii separat de nimeni. Aşa stînd lucrurile, înţelegem întîi că Hristos n-a făcut (deja) nici o Biserică, El nefiind în stare, ci oamenii o vor face, prin unirea tuturor adunărilor şi grupărilor lor. Mai înţelegem că noi, ortodocşii, sîntem în minciună, greşeală şi înşelare cînd credem că Biserica există deja, întemeiată de însuşi Dumnezeu cel adevărat, Iisus Hristos, şi că aceasta e Biserica Ortodoxă.

Este Ecumenismul „religie”, „cult”, „confesiune”, „biserică”?

1. Nu este (nici nu poate fi) nimic din toate acestea, fiindcă e a-religios, anti-bisericesc, cu desăvîrşire ateu. 2. Nu este, fiindcă interesul lui e cetăţenesc, social: scopul de a aduna, organiza şi a conduce toate religiile şi cultele sub o singură putere mondială: Consiliul Mondial al Bisericilor.

3. Nu este, fiindcă nu are un cult religios propriu; nici lăcaş ori altar al Ecumenismului; nici slujbe, ierarhi, slujitori ai mişcării numite Ecumenism; şi nici dogme şi canoane ale vreunei religii cu astfel de nume; şi nici un alt Hristos al lor propriu, întemeietor de „credinţă”, „religie” şi „Biserică” ecumenistă.

4. Nu este „religie”, „cult”, „confesiune”, „Biserică”, fiindcă dorinţa Ecumenismului este tocmai aceea de a stăpîni orice formă de cult şi religie, iar nu de a fi credincios şi închinător al vreunei confesiuni ori „biserici”, arătînd astfel că nu crede în nimic şi e duşman al religiei / credinţei de orice fel, oricum s-ar numi şi de oriunde ar veni.

Se roagă şi se închină ecumeniştii lui Hristos, Maicii Domnului, Mucenicilor, Sfinţilor? Dar ortodocşii ecumenişti?

1. Nu, fiindcă pentru ei Hristos nu e Dumnezeu, Maica Domnului nu e Născătoare de Dumnezeu, Mucenicii sînt doar idealişti care, minaţi de „nobile simţiri” umaniste, au murit pentru credinţă (nu pentru Hristos-Dumnezeu), iar Sfinţii nici nu există cu adevărat (doar în ortodoxie), ci au fost numiţi astfel de preoţii Bisericii, după criterii dictate de interese ascunse şi necurate. 2. Ortodocşii ecumenişti se roagă (şi) lui Hristos, (şi) Maicii Domnului, (şi) Mucenicilor, (şi) Sfinţilor (încă), acceptînd însă înşelări ce se împotrivesc Sfinţilor Bisericii şi lui Hristos: dumnezei ai altor „credinţe”, „sfinţi” ai altor „religii”, slujbe ale altor „confesiuni”, altare ale altor „biserici”, „mîntuiri” ale altor „culte”, erezii prin care vădesc neîncredere în dreapta-credinţă a Bisericii, prin harul Sfîntului Duh călăuzită.

Se închină ecumeniştii la Sfînta Cruce, la icoane, la Sfintele moaşte? Dar ortodocşii ecumenişti?

1. Nu, fiindcă pentru ecumenişti Sfînta Cruce e doar unealtă de schingiuire, groaznică şi înfricoşătoare, pe care a fost răstignit un pămîntean numit Hristos, unealtă ce nu aduce desfătări şi bucuri, confort, relaxare şi mulţumire, nu încîntă, nu distrează, nu bine- dispune, ci dimpotrivă, făgăduieşte multă oboseală, supărare, deranj, stress, răni şi dureri, sînge şi sudoare, tot ceea ce e foarte neplăcut pentru omul ecumenist, iubitor de viaţă lungă şi liniştită. 2. Nici la icoane nu se închină ecumeniştii, fiindcă după mintea lor, dacă cei din icoane nu sînt sfinţi, cum ar putea fi icoanele sfinte, deci „bune” de închinat la ele? 3. Sfintele moaşte sînt privite de ecumenişti ca „fenomene paranormale” ivite în urma unor „capacităţi extrasenzoriale” (nu minuni prin care lucrează puterea lui Hristos în cel drept- credincios, neprieten cu ereticii şi apostaţii) ale firii omeneşti, posibile în oricare religie. 33 4. Sfintele moaşte sînt numite de ecumenişti „relicve magice”, confundate cu talismanele şi amuletele care poartă noroc şi te apără de rele. 5. Neputrezirea sfintelor moaşte, raţionaliştii ecumenişti o golesc de sfinţenie prin hule împotriva Sfîntului Duh şi argumente atee, precum: „factorii atmosferici”, „mediu lipsit de oxigen”, „climă uscată”, „sol pietros”, etc, blasfemii care ţintesc direct în Hristos şi Ortodoxie. 6. Ortodocşii ecumenişti, în schimb, procedează altfel decît ecumeniştii nebotezaţi în Ortodoxie: ei se închină şi Sfintei Cruci, şi icoanelor, şi sfintelor moaşte (gîndind însă la fel de „ştiinţific” şi eretic despre minunile Sfintei Cruci şi ale icoanelor, şi despre neputrezirea sfintelor moaşte) din obişnuinţă şi din convinderea că „aşa trebuie”, că „aşa e bine şi frumos”, din oficială evlavie, neexagerînd însă cu aceste „superstiţii şi fanatisme”.

Ce legătură există între Hristos şi Ecumenism?

1. Nu există, nici nu poate exista vreo legătură între Hristos şi Ecumenism, fiindcă Hristos are doar un singur chip, şi cere să ne închinăm doar Lui. Ecumenismul însă are mai multe fete, mai mulţi „dumnezei” cerînd să ne închinăm lor. Hristos vrea mîntuirea omului numai în adevăr. Ecumenismul vrea mîntuirea omului şi prin minciună. Hristos spune să ne închinăm doar adevăratului Dumnezeu; Ecumenismul ne îndeamnă către toate plăsmuirile omenesc- drăceşti poreclite „dumnezei”. 2. Hristos a lăsat ca Apostoli ai Bisericii (doar) pe ai săi ucenici; Ecumenismul, dimpotrivă, ne spune că toţi ucenicii satanei, vrăjmaşi ai lui Hristos, adunaţi în toate „religiile”, „cultele”, „confesiunile” şi „Bisericile” sînt „apostoli” ai „adevărului”. 3. Hristos ne-a lăsat o singură Evanghelie, Ecumenismul ne oferă însă mai multe: Talmudul, Coranul, Vedele, şi toate ereziile adunate în manualele de ocultism, magie, vrăjitorie.

Cine sînt ecumeniştii?

1. Toţi cei (ortodocşi şi neortodocşi) care urăsc adevărul (cu ştiinţă ori fără), hulind dumnezeirea lui Hristos (numai a lui), aşezîndu-L între „profeţi”, „iniţiaţi”, magi, ocultişti, „iluminaţi”, vrăjijtori, „mari oameni de seamă” etc. 2. Toţi cei ce se îndoiesc de sfinţenia Bisericii, de adevărul Bisericii, de adevărul Evangheliei, de faptul că Hristos e unicul Dumnezeu adevărat.

3. Toţi cei ce cred şi spun că mîntuirea nu e (doar) în Biserica Ortodoxă, ci în toate aşa-zisele „Biserici”.

4. Toţi cei ce nu cred că Biserica e numai una. Ce cred şi spun ecumeniştii despre blestemele, anatemele şi afuriseniile date de Sfinţi tuuror „Bisericilor”, „cultelor” şi „confesiunilor” (care au fost, sînt şi vor fi).

Dar ortodocşii ecumenişti?

1. De obicei evită aceste subiecte, ori spun că acei „oameni” (nu Sfinţi) sunt cei care au hotărît sfintele canoane ale Bisericii s-au purtat aşa, fiind 36 determinaţi de: „interese de castă”, „prozelitism religios”, „dorinţa de dominare şi expansiune”, „ambiţii politice” etc; nu pentru că ar fi fost, insuflaţi de Duhul Sfînt, purtători ai adevărului dumnezeiesc.

2. Ecumeniştii nu cred că însuşi Hristos, prin gura Sfinţilor Săi, este Cel ce afuriseşte, blestemă şi dă anatemei orice „religie”, „închinare”, „cinstire” şi „slujire” în afara credinţei apostolice, credinţa ortodoxă.

3. Ecumeniştii nu cred că blestemele, anatemele şi afuriseniile au putere adevărată, deplină, lucrătoare; că aceste legări şi pecetluiri duhovniceşti despart cu adevărat de mîntuire, de Rai, pe hulitorii lui Hristos şi ai Bisericii.

4. Ecumeniştii cred şi spun că blestemele, anatemele şi afuriseniile sînt simple convenţii bisericeşti, „intimidări” şi „abuzuri ale popilor”, ce trebuiesc înlăturate în scopul „reconcilierii” şi al „comuniunii ortodoxiei cu ereticii şi păgînii”. 5. Ortodocşii ecumenişti nu cred că blestemele, anatemele şi afuriseniile (mai) sunt valabile şi astăzi. Cu alte cuvinte, ei dau de înţeles că astăzi cei recunoscuţi de Sfinţii Părinţi ai Bisericii 37 „păgîni”, „eretici”, „apostaţi”, nu ar mai fi aceiaşi „pagini”, „eretici” şi „apostaţi” ca atunci, (avînd încă aceleaşi rînduieli); că astăzi Biserica nu mai are duşmani, ci doar prieteni, că astăzi Biserica nu mai trebuie apărată de nimeni din afara ei. De ce cred aşa? Fiindcă minciuna reconcilierii, adică trădarea şi vinderea lui Hristos a devenit: dogmă, canon, lege, „adevăr” şi „dreptate” (ortodox-ecumenistă) pentru oficialităţile Bisericii.

6. Ortodocşii-ecumenişti cred că blestemele, anatemele şi afuriseniile sînt: „regretabile erori”, „greşeli ale istoriei”, „mărturii ale extremismului fanatic”, „fapte nechibzuite”, „atitudini pripite”. Aceste consideraţii fac pe ortodocşii-ecumenişti să reconsidere, să înnoiască şi să schimbe hotărîrile, dogmele şi canoanele – primite de către Sfinţii Părinţi prin dumnezeiasca descoperire a Sfîntului Duh, lăsate de aceştia Bisericii – prin semnarea unor tratate şi acorduri comune între ortodocşii apostaţi, eretici şi păgîni închinători la zei.

De ce Sfinţii Părinţi au dat asupra ereticilor blesteme, anateme şi afurisenii?

1. Pentru a apăra Ortodoxia de orice erezii, adică reconsiderări, înnoiri şi schimbări ale învăţăturilor curate şi nemincinoase cuprinse în dogmele şi canoanele Bisericii, ca de pildă: Sfînta Treime, Naşterea, Răstignirea şi învierea Mîntuitorului; Maica Domnului, Apostoli şi Sfinţi, moaşte, Cruce, icoane; judecată, mîntuire, Rai şi iad, păcate, diavoli etc. Care înnoiri / erezii lasă Biserica fără Adevăr, fără Hristos. 2. Pentru a apăra Ortodoxia tocmai de ceea ce ierarhii, preoţii şi teologii părut ortodocşi refuză să o mai apere: de „concilieri” şi „reconcilieri”, de „înfrăţiri” şi „simbioze”, de „adevăruri comune” şi „interferenţe doctrinare”, „intercomuniune confesională” şi „eforturi comune” şi „viziune pluralistă” etc, toate de fapt feţe ale ereziilor, multiple forme elegante şi viclene ale uneia şi aceleiaşi fapte: lepădarea de Hristos Mîntuitorul şi de Biserica Sa. 39 Ce este blestemul, anatema, afurisenia? Sfintele Soboare a Toată Lumea au folosit aceste legături de nedezegat numite anatemele pentru a stăvili eresul ce voia a sfâşâia turma lui Hristos. Aceste grozave blesteme aruncate asupra tuturor ereticilor ce stăruie în reaua lor credinţă sunt osândă veşnică, pogorârea de viu în iad şi nevederea chipului lui Hristos la Judecată. Cum se poate smeri un ecumenist? Dar un orodox-ecumenist? 1. Venindu-şi în fire şi recunoscînd că este în înşelare. 2. Părăsind încrederea în mai multe credinţe şi alegînd singura credinţă adevărată, Credinţa Ortodoxă. 3. Dorind să cinstească şi să se închine singurului Dumnezeu adevărat: Iisus Hristos. 4. Botezîndu-se (pînă mai are timp) în Credinţa Ortodoxă. 5. Ortodoxul ecumenist se poate şi el smeri într- 40 un singur fel: lepădîndu-se hotărît şi curajos de ecumenism, arătînd tuturor că Ecumenismul este erezie şi totodată cea mai subtillă şi duşmănoasă adunare a oamenilor (şi nu numai a lor) din cîte au fost vreodată împotriva adevărului şi a Domnului Iisus Hristos. 6. Ortodoxul-ecumenist se mai poate smeri recunoscînd că se află în cea mai adîncă erezie pricinuitoare de moarte veşnică şi sălăşluire în iad, împreună cu: Iuda, Papa, Luther, Zwingli, Calvin, Confucius, Buddha, Mahomed etc, şi toţi ucenicii lor din veac şi pînă astăzi.

Vor ecumeniştii să afle dreapta-credinţă?

1. Nu vor, fiindcă dacă ar afla care e dreapta- credinţă nu ar mai putea fi ecumenişti. 2. Nu vor, fiindcă dreapta-credinţă iubitoare de adevăr fiind ar vădi Ecumenismul că este iubitor de minciună (politeist). 3. Nu, fiindcă ei vor doar „dumnezei”, iar nu numai Dumnezeu, Acesta fiind Hristos, singurul Ziditor, singurul Răscumpărător, singurul Izbăvitor. 41 4. Nu vor, fiindcă dreapta-credinţă făgăruieşte Cruce, adică, suterinţă, durere, boală în lupta cu patimile, cu dracii şi cu lumea; pe cînd Ecumenismul promite şi înlesneşte „pacea” tuturor pentru distracţii, confort, bunăstare. 5. Nu, fiindcă nu vor să audă nimic drept şi adevărat despre Hristos Dumnezeu.

Vor ecumeniştii să se (ne) mîntuiască? Vorbesc ei de mîntuire?

1. Nu vor să se mîntuiască (în viaţa de veci), ci doar să trăiască în pace, aici pe pămînt (în viaţa aceasta). 2. Nu vor, pentru că nu cred că (mai) este şi altă viată în afară de aceasta. 3. Nu vorbesc de mîntuire, fiindcă pentru ei mîntuirea e doar o speculaţie a „popilor”, o „poveste” pentru ortodocşii „neemancipaţi”, „naivi” şi „superstiţioşi”, în nici un caz însă o realitate duhovnicească. 4. Nu vor să ne mîntuiască (nu pot), ci vor doar să fim ca ei şi cu ei, adică împotriva lui Hristos.

Este Ecumenismul lucrare duhovnicească? Ce aflăm duhovnicesc în ecumenism?

Care sînt roadele duhovniceşti ale Ecumenismului? 1. Orice om care vieţuieşte trupeşte nu este duhovnicesc. La fel şi Ecumenismul, dorind şi căutînd cele trupeşti, legîndu-şi credinţele de cele ce cad sub simţuri, rămîne trupesc. 2. Cum ar putea fi duhovnicesc cel ce nu se închină Sfîntului Duh, cel peste care nu vine Duhul Sfînt şi în care nu sălăşluieşte Duhul Sfînt, Dătătorul adevărului şi dreptăţii, pe care nu-L primeşte Ecumenismul, acel Duh Sfînt pe care Apostolii L-au primit de la Hristos, Mucenicii L- au mărturisit, Apostoli şi Mucenici, dar pe care Ecumenismul îi huleşte.

Ce vor de la noi, simpli ortodocşi, episcopii, preoţii şi teologii ortodocşi-ecumenişti? Ce vor să facă în viitor din Ortodoxia Sfinţilor de Hristos purtători?

1. Să nu ne supărăm, nici să mustram pe careva, cînd vom vedea că în biserici ortodoxe slujesc: romano-catolici, greco-catolici, protestanţi (baptişti, evanghelişti, adventişti etc), ba chiar  rabini, muftii, închinători la zei – la un loc cu preoţi ortodocşi. 2. Să nu ne războim cu predicatorii sectari şi eretici ce propovăduiesc prin sate şi oraşe împotriva Bisericii Ortodoxe, pentru a nu afecta relaţiile Bisericii cu celelalte „culte” şi „confesiuni”. 3. Să ne „modernizăm” credinţa noastră ortodoxă şi să gîndim că noi şi toţi ceilalţi putem crede în orice şi în orişicine, botezîndu-ne, cununîndu-ne şi înmormîntîndu-ne orişiunde: în lăcaşuri catolice (papistaşe), în sinagogi, în moschei, în temple. 4. Să ne împărtăşim de la orice săvîrşitor de „ceremonii religioase”, gîndind că şi el e „preot” şi că „serviciul”, „slujirea” lui e tot slujbă, fiindcă şi capiştea lui ar fi „biserică” ce ar aparţine tot unei „credinţe”. 5. Să credem că toate „religiile” duc la Hristos (oricum L-ar numi popoarele în limba lor şi orice ar gîndi despre El), că mîntuirea este una şi aceeaşi pentru toţi, dar fiecare în credinţa sa, însă toţi vor fi cu Hristos în veşnicie, în felul religiei lui.  6. Să nu ne supărăm, nici să mustram pe preoţi, stareţi, episcopi, teologi, cînd vedem că aduc în Biserică învăţături străine Ortodoxiei, că pun rînduieli noi în Biserică, rînduieli pe care nu le- au avut părinţii noştri. 7. Vor ca Ortodoxia să nu mai fie ortodoxă, credinţa să nu mai fie (şi) dreaptă, Biserica să nu mai fie Biserică, numindu-se însă tot „Biserică”; preotul să nu mai fie (doar) preot, ci funcţionar angajat al Statului, numindu-se tot „preot”; şi aşa, cu tot ce există în Ortodoxie, schimbîndu-se după principiul: „Lasă învelişul, schimbă miezul!” 8. Vor ca pe viitor ortodoxul – avînd o ortodoxie ecumenistă, în care nu e chin, nu e pătimire, nu e osteneală, nici mucenicie, adică nimic din vieţuirea aspră a Sfinţilor – acesta deci să nu se mai poată mîntui. 9. Vor o ortodoxie ecumenistă, în care călugării, preoţii şi toţi creştinii să nu aibă curajul, nici rîvna Sfîntului Prooroc Ilie, nici asprimea (atît către sine, cît şi faţă de păcatele lumii) a Sfîntului Ioan Botezătorul care: mustrau, certau, ameninţau, strigau, îndreptau, tulburînd,  deranjînd şi supărînd pe toţi rătăciţii, indiferent de rang şi breaslă. 10. Vor ortodoxie-ecumenistă, în care toţi (preoţi, călugări, popor) să nu mai aibă simplitate, neagonisire, smerită cugetare, liniştire duhovnicească, ci locul acestor să fie luat de: educaţie, cultură, ştiinţă, tehnică, progres, industrie etc, ce duc la părere de sine, înălţarea minţii, trufie, iubire şi nădejde în cele pămînteşti, necredinţă şi nedorire de cele veşnice, trîndăvie duhovnicească şi trupească, credinţa că toate cele ce se văd nu sînt deşertăciune, fapte ce aduc tulburare peste mănăstiri, sate şi oraşe. 11. Vor o Ortodoxie: fără mănăstiri, fără călugări, fără pustnici, fără nevoitori, fără preoţi, fără sfinţi, fără evlavie, ci doar imitaţii şi imitări a ceea ce a fost cîndva viata cu adevărat f duhovnicească în mănăstiri. 12. Vor o Ortodoxie în care nimeni să nu (mai) cunoască, nici să vorbească în chip ortodox despre Sfînta Evanghelie, vieţile şi scrierile Sfinţilor, învăţăturile Bisericii. 13. Vor o Ortodoxie în care nimeni să nu (mai) gîndească şi grăiască precum Sfinţii cei de demult, şi totodată nimeni să nu săvîrşească faptele lor. 14. Vor o Ortodoxie în care nimeni să nu îndrăznească a spune că toate „confesiunile”, „cultele”, „credinţele” şi „Bisericile” sînt erezii care vin de la draci şi duc tot la draci, adică în iad, cum ar fi spus Dreptul Moise, Sfîntul Ilie cel mult rîvnitor, şi neîmblînzitul Prooroc Ioan Botezătorul. 15. Vor o Ortodoxie fără lipsuri şi nevoi, sudoare şi sînge, în care nimeni nu moare poftelor lumii, decît doar cei recalcitranţi, nesupuşi, gălăgioşi; o ortodoxie comodă pentru trîndavi şi slugarnici. 16. Vor o Ortodoxie în care toţi cei ortodocşi dup chipul cel vechi al Ortodoxiei vor fi scoşi în afara legii, scoşi din Biserică, şi prigoniţi de ortodocşii- ecumenişti, care vor acapara Biserica, făcînd din ea un sistem de opresiune poliţienesc şi dictatorial. 17. Vor să ne unim cu minciuna împotriva lui Hristos, a Sfinţilor şi a Bisericii, pentru a nu mai 47 fi ortodocşi, adică „extremişti”, „şovini” şi „fanatici”. 18. Vor ca toţi ereticii şi paginii să fie înşelaţi în toate chipurile, pentru a nu deveni ortodocşi.

Ce (ne) spune Ecumenismul despre: părerea de sine, iubirea de sine, mîndrie, slavă deşartă, lene, mînie, cleveteală, dispreţuirea, defăimarea şi judecarea aproapelui, înşelare, hulire, lepădarea de dreapta-credinţă şi alte păcate sufleteşti?

1. In gîndirea ecumenistă „pacea” şi „reconcilierea” între „religii” sînt singurul mod de a fi în regulă cu Dumnezeu, păcatele nefiind considerate păcate, ci: „fireşti necesităţi”, „întîmplări”, „hazard” etc, cel mult „erori” neglijabile, greşeli cărora oricum nu le poţi sta împotrivă, fiindcă sînt „etape ale vieţii” şi „trepte spre cunoaştere”. 2. Fiind o societate a „toleranţei” pacifiste, o nebuloasă anarhie – un comunism religios, fără oprelişti dogmatice (ca în Ferma animalelor de George Orwell, ori societatea creştinismului ateu a Marelui Inchizitor, bine descrisă de Dostoievki)  – ecumenismul îngăduie şi promovează o morală liberală, înşelată şi înşelătoare, o religie social- umanistă, în care fiecare gîndeşte ce vrea, spune ce vrea, se închină cui şi cum vrea, în care nimeni şi nimic nu e sigur, nimeni nu e el însuşi în propria credinţă pentru a putea pricepe unde este păcătuire, faptă păcătoasă. 3. Ecumenismul nu spune nimic niciodată despre păcate, pentru că nu crede că în om sînt păcate, fapt pentru care nici nu pomeneşte de înfrînare, pătimire şi luptă cu: părerea de sine, iubirea de sine, mîndria, slava deşartă, lenea, mîniea, cleveteala, dispreţuirea, defăimarea şi judecarea aproapelui, înşelarea, hulirea, lepădarea de dreapta-credinţă etc, păcate împotriva cărora nici nu a hotărît rînduieli şi oprelişti. Acestea sînt o parte din motivele pentru care ortodocşii de astăzi se lasă ispitiţi de dulcele trai ecumenist, bucurie a trîndavilor şi pace a fricoşilor.

Ce (ne) spune Ecumenismul despre fumat, beţie, înjurături, iubirea de argint, hoţie, curvie, perversiuni sexuale, împreunări cu rudenii şi dobitoace, avort, întrebuinţarea metodelor anticoncepţionale, pe care Hristos şi Biserica le consideră păcate trupeşti?

1. Dacă Ecumenismul ar crede că ceva în lume poate fi numit „păcat”, că ceva sau cineva ar fi împotriva lui Hristos, atunci, Mişcarea Ecumenistă ar fi hotărît o pravilă cu nişte rînduieli în care (ne) ar fi arătat: ce este păcatul, cum lucrează în om, cum îl făptuieşte omul, dacă şi cum se poate omul lupta cu păcatul, de unde şi de la cine vine păcatul. 2. Dacă ar crede că în lume există păcat, Ecumenismul ar şti că există înşelare şi, odată cu aceasta, că există un tată al înşelării, numit diavol. De aici, Ecumenismul ar pricepe clar cine e „părintele păcii”, „reconcilierii”, „integrării”, promise popoarelor, fără a se pomeni însă cît de puţin despre păcatele fiecăruia în parte, de lupta personală cu păcatele proprii şi cu diavolul, de judecata particulară şi de mîntuirea personală. 3. Ecumenismul nu (ne) spune nimic despre nici un păcat, fiindcă nu crede că în lume există păcat şi diavol, că (undeva) există mîntuire şi viaţă veşnică. Prin aceste negări, Ecumenismul ne arată că e ateu, că a adus lumii o nouă religie: religia atee, cu credinţă atee.

Există spovedanie, iertare şi dezlegare de păcate în erezia numită Ecumenism?

1. Nimic din toate acestea nu există în Ecumenism, pentru că nu există păcătoşi, şi atunci nici trebuinţă de spovedanie, iertare şi dezlegare a păcătoşilor. 2. Fiindcă nu crede şi nu se închină (doar) lui Hristos, Singurul în numele Căruia omul (botezat ortodox) poate fi spovedit, iertat, dezlegat. E firesc ca Ecumenismul să nu aibă în legislaţia sa nici Taina Spovedaniei, precum nici celelalte Sfinte Taine trebuincioase mîntuirii nu le are. 3. Spunînd omului că nu are păcat, Ecumenismul lasă pe toţi să păcătuiască, însă fără să ierte pe cineva, pentru că neavînd putere şi sfinţenie de sus, nici nu poate ierta. Aşadar Ecumenismul nu iartă pe nimeni. 51 Ce (ne) spune Ecumenismul despre draci şi îngeri? Dar despre iad şi Rai? 1. Ne spune că există doar nişte „conştiinţe universale”, „fiinţe luminoase”, „entităţi cosmice” avînd „corpuri eterice”, fără să se precizeze clar şi cine sînt, de unde vin, ce vor de la noi, ce legătură au cu viaţa aceasta şi cu viaţa veşnică, ce legătură au cu mîntuirea noastră. 2. Ne spune că aceste „fiinţe astrale” nu se deosebesc unele de altele în lucrări şi scopuri, că sînt mai presus de bine şi de rău, că fac numai bine tuturor. 3. Spunînd că toţi îngerii sînt buni, îndepărtează pe ortodocşi de duhul priceperii şi al deosebirii, de trezvie şi prudenţă faţă de orice apariţie cosmică, încurajînd astfel în om şi în lume duhul înşelării, lăsîndu-i pe toţi sub voia şi puterea diavolilor. 4. Nespunînd nimic despre deosebirea dintre îngeri şi diavoli, Ecumenismul întreţine confuzia şi superstiţia prin „credinţe”, „ritualuri” şi jertfe în care sînt adorate duhuri. De asemenea, înşeală pe om, încredinţîndu-1 că duhurile sînt nişte „stări”, „energii mentale” abstracte şi impersonale, un fel de minţi bezmetice rătăcind în văzduh, între care Hristos n-ar fi decît o altă minte dintre cele mai evoluate, oarecum egală acelora (după unii), un fel de duh major, mai mare şi mai important, însă tot duh, iar nu însuşi Dumnezeu. Urmarea acestor erezii: nefrica de Dumnezeu, nefrica de draci şi iad, necredinţa că omul are fapte rele şi păcate, necredinţa că va fi judecat şi răsplătit pentru faptele sale. 5. Nici despre iad şi rai Ecumenismul nu (ne) spune nimic, fiindcă, dacă nu sînt diavoli şi păcătoşi aşteptîndu-şi răsplata păcatelor, de ce ar exista însuşi iadul? 6. Dacă nimeni nu e sfînt în urma vreunor lupte cu păcate, păcătoşi şi draci, la ce ar exista Raiul? 7. Fiindcă nădejdea ecumeniştilor nu e mîntuirea (în Hristos, în Care nu cred), ci o oarecare nirvanică izbăvire a tuturor oamenilor prin unirea (origenist-hinduistă) cu „absolutul” (un fel de „minte universală”, „conştiinţă cosmică”, de care nu eşti socotit om, ci un fel de moluscă ştearsă şi tîmpă, la dispoziţia destinului), atunci salvarea lumii e adăugarea ei la „absolut”, 53 întregirea acestui „absolut” de către oameni, teoria iadului şi raiului nemaifiind de trebuinţă.

Ce (ne) spune Ecumenismul despre Hristos şi Maica Domnului?

1. Că nu doar Hristos şi Maica Domnului ne mîntuiesc.

2. Că Hristos nu este Dumnezeu. 3. Că nu e bine să ne închinăm doar Mîntuitorului, Maicii Domnului şi Sfinţilor. 4. Că Hristos nu a lăsat lumii vreo Biserică întreagă şi adevărată. 5. Că nu numai în Hristos omul ajunge sfînt. 6. Că te poţi boteza, cununa, înmormînta şi întru alţi „dumnezei”. 7. Că Hristos e un duh superior, un spirit evoluat şi desăvîrşit. 8. Că tot ce a făcut şi a spus lumii e egal cu învăţăturile şi faptele marilor „învăţători”, 54 „iniţiaţi” şi „iluminaţi” ai istoriei, nefiind cu nimic mai presus de aceşti înşelaţi. 9. Despre Maica Domnului, Ecumenismul minte, spunîndu-ne că nu s-a proorocit despre ea de oamenii lui Dumnezeu, că nu a fost aleasă între femei, că nu a născut pe Dumnezeu, că nu a rămas fecioară, că nu a pătimit pentru lume, că nu s-a înălţat la ceruri, că nu trebuie să o cinstim, că e la fel cu oricare femeie, că nu ne mîntuieşte.

Ce spun ecumeniştii despre Sfinţi şi sfinţenie

Despre Sfinţi şi sfinţenie, ecumeniştii mint, spunînd: 1. Că sfinţenie şi Sfinţi are orice „cult”, nu doar Biserica lui Hristos. 2. Că toţi „iniţiaţii” şi „iluminaţii” trebuie citiţi, studiaţi, ascultaţi şi crezuţi, pentru că şi ei sînt „sfinţi”. r 3. Că faptele, vieţuirea şi cuvintele Sfinţilor nu trebuiesc neapărat cunoscute, crezute, urmate şi trăite 4. Că sfinţenia nu e singura cale adevărată şi neînşelată după care oamenii se vor mîntui. 5. Că sfinţenia e o superstiţie populară şi convenţională a Bisericii şi a oamenilor simpli, că e relativă. 6. Că Sfinţii au fost oameni ca noi, puţin deosebiţi (nu neapărat), cu „puteri paranormale”, deopotrivă cu ocultiştii, pentru care lumea i-a numit „sfinţi”. 7. Că oricine poate fi sfînt prin înzestrare şi exerciţiu, prin voinţă şi curaj. 8. Că Sfinţii erau de fapt persoane cu „tulburări psihice”, avînd predispoziţii spre mizantropie, autism, pesimism şi ipohondrie, incapabili de integrare în societate. 9. Că sfinţenia nu vine doar prin Hristos. 10. Că de fapt nimeni n-a fost cu adevărat sfînt.

De ce există ortodocşi-ecumenişti?

1. Fiindcă nu cunosc şi nu iubesc Biserica şi rînduielile ei. 2. Fiindcă nu vor să pătimească pentru Ortodoxie, luptînd cu ereticii. 3. Fiindcă nu vor să ştie de vieţuirea ortodoxă. 4. Fiindcă se sfiesc şi se tem de părerile majorităţii. 5. Fiindcă nu cred în Judecata de apoi şi în viaţa veşnică. 6. Fiindcă nu cred că cei ce leapădă (în parte sau în întregime) ceva din dogmele, canoanele şi rînduielile Bisericii vor merge în iad, chinuindu- se veşnic. 7. Fiindcă cred şi spun că scrierile Sfinţilor sînt „vechi”, „prăfuite”, „depăşite”, că „noi trăim alte vremuri”. 8. Fiindcă gîndesc şi cred mai mult în unirea tuturor religiilor decît în păstrarea dreaptă, 57 curată şi neamestecată a credinţei ortodoxe, cu oricîte jertfe. 9. Fiindcă gîndesc şi cred că oamenii şi Ecumenismul sînt chemaţi să rezolve unitatea Bisericii (necrezînd că aceasta e întreagă de la Hristos), iar nu Sfinţii. 10. Fiindcă nu cred că Biserica adevărată e alcătuită doar din cei botezaţi în dreapta credinţă, adică ortodocşi. 11. Fiindcă nu cred că Ortodoxia nu e omenească, nu e din lumea aceasta, nu e de la oameni, nu poate fi supusă şi dirijată de minţi omeneşti şi interese lumeşti. 12. Fiindcă nu pricep că Ortodoxia nu e organizaţie, societate, ligă, fundaţie, asociaţie, club etc, formaţiuni cu scopuri, activităţi şi legislaţii lumeşti, fondate de oameni supuşi schimbării şi pătimirii. 13. Fiindcă fac din Ortodoxie (care e în afara oricărui ţel lumesc, fie el oricît de „bun”, „paşnic”, „nobil”, „comunitar” şi „social”) punte de relaţii, înţelegere şi prietenie, religioasă şi socială. 58 14. Fiindcă gîndesc şi cred că Ecumenismul le va aduce pacea şi tihna, că le va ocroti frica şi trîndăvia. 15. Fiindcă, neputînd renunţa la confortul şi prosperitatea trădării Ortodoxiei, promise de ecumenişti, nu primesc să-şi pună viaţa pentru Biserică şi să moară în chinuri.

 

Sfarsit

Noua Eră a lui Hristos si „Noua Eră” (New Age) a masonilor, a sioniştilor, a ocultiştilor

IPS Serafim de Pireu la Mangalia (8 sept. 2014) – predică puternică împotriva ecumenismului 

 

Mitropolitul Pireului la Mangalia :„«Noua Eră» cea veşnic tânără a lui Hristos şi vechea «Nouă Eră» a antihristului”

Mitropolitul Pireului la Mangalia :„«Noua Eră» cea veşnic tânără a lui Hristos şi vechea «Nouă Eră» a antihristului”

-6 septembrie 2014-

Mitropolitul Pireului la Mangalia în prezența Arhiepiscopului Teodosie a rostit predica cu tema:

„«Noua Eră» cea veşnic tânără a lui Hristos şi vechea «Nouă Eră» a antihristului”

procesiune[1]

 Înaltpreasfinţite Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului,

Prea Cucernici părinţi,

Excelenţa Voastră, domnule primar,

Iubiţi fraţi în Hristos,

Noua Eră a lui Hristos, noua creaţie şi oamenii cei noi. Lucrarea înnoitoare a Bisericii

Cu câteva zile în urmă, pe 1 septembrie, a început noul an bisericesc. În pericopa evanghelică a acestei sărbători este cuprinsă şi profeţia mesianică a proorocului Isaia, supranumit şi „al cincilea evanghelist.”[1]. La sfârşitul profeţiei este înfăţişat Mesia Iisus Hristos, care spune că printre multele aspecte ale lucrării Lui mântuitoare a fost şi aceea de „a binevesti anul bineprimit al Domnului”, de a predica începutul noului an al Domnului, care este bineplăcut lui Dumnezeu şi oamenilor.

Această referire la noul an, la „anul bineprimit al Domnului” este motivul pentru care Sfinţii Părinţi ai Bisericii au stabilit să se citească această pericopă evanghelică pe 1 septembrie, când începe noul an bisericesc. Însă, în afară de acest sens restrâns, care limitează temporal expresia „anul bineprimit al Domnului” la un an, majoritatea exegeţilor biblici, vechi şi noi, dau un sens mai larg acestei expresii, un sens cu caracter hristologic: „anul bineprimit al Domnului”, pe care l-a predicat Hristos, înseamnă era sau perioada cea nouă pe care o inaugurează Hristos, adică epoca mântuirii, ce durează de la Întruparea Lui şi până la cea de-a doua Sa Venire.

Aşadar, având ca bază această interpretare mai bună şi mai potrivită, învăţându-i Hristos pe oamenii din Nazaret că această profeţie a lui Isaia se referă la El Însuşi („Astăzi s-a împlinit această scriptură în urechile voastre”), a predicat începutul noii ere, al noii perioade din istoria umanităţii, al epocii mântuirii şi a izbăvirii oamenilor de păcat şi din moarte. Această nouă eră, care a început prin învăţătura şi prin lucrarea mântuitoare a lui Hristos, este continuată de-a lungul secolelor de către Biserica Ortodoxă, care, conform unei formulări foarte frumoase, este „Hristos extins peste veacuri.”

Biserica Ortodoxă este însufleţită, ţinută unită, luminată şi sfinţită de Sfântul Duh, Care e prezent permanent în ea şi Care transmite credincioşilor harul Lui cel necreat şi de viaţă făcător. Acest har al lui Dumnezeu, care se transmite prin lucrarea şi prin învăţătura lui Hristos şi prin acţiunea şi lucrarea Sfântului Duh, nu este creat, ci necreat, e energie dumnezeiască, aşa cum au învăţat toţi Sfinţii Părinţi ai Bisericii, în special Sfântul Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului. Harul nu se învecheşte, nici nu îmbătrâneşte, aşa cum se uzează învăţăturile şi lucrările oamenilor creaţi.

Câte teorii şi învăţături au fost dezvoltate de filosofii antichităţii, de sociologi, moralişti, jurişti, politicieni reformatori şi care, ca lucrări şi produse ale oamenilor, au fost apoi depăşite şi s-au stins? Toate cele create se distrug şi se descompun. Însă harul, energia necreată a lui Dumnezeu, care lucrează în Biserică, e nestricăcios şi veşnic tânăr, nu are nevoie de reînnoire, cu atât mai puţin de înlocuire de invenţii omeneşti, care se învechesc şi îmbătrânesc repede, fiind înlocuite cu altele.

Iar această veşnicie şi permanenţă a lui dumnezeiască, caracterul lui mereu nou şi înnoitor îl face să răspundă la nevoile oamenilor tuturor epocilor, care au nevoie mereu de energia şi ajutorul dumnezeiesc, ca să se izbăvească de rău şi de moarte, care sunt legate de firea căzută a omului. Hristos Însuşi a declarat că cerul şi pământul vor avea un sfârşit, însă cuvintele Lui vor avea valoare veşnic[2]. Nici o literă, nici o virgulă, adică nici cel mai mic element din învăţătura Lui nu urmează să se schimbe[3].

Şi Sfântul Apostol Pavel – cel numit şi gura lui Hristos, vasul cel ales – atrăgând atenţia asupra pericolele datorate posibilei încercări umane de schimbare sau de falsificare a Evangheliei lui Hristos, spune în Epistola către Galateni că chiar şi dacă un înger însuşi din cer vă va învăţa ceva diferit de cele pe care eu v-am învăţat, să fie anatematizat: „dar chiar dacă noi sau înger din cer v-ar propovădui altceva decât ce v-am binevestit noi, să fie anatema!”[4]

Hristos anunţă şi faptul că le va reînnoi pe toate. „Iată, Eu le fac pe toate noi.” Face să dispară toate cele vechi, lacrimile, durerea, moartea, stăpânirea răului, „căci cele dintâi lucruri au trecut.”[5] Prin Hristos, potrivit învăţăturii Sfântului Apostol Pavel, „dacă este cineva întru Hristos, el este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată că toate au devenit noi.”[6] Oamenii trebuie să se lepede de omul cel vechi, care este distrus de patimile şi de dorinţele lui şi să se îmbrace în omul cel nou, care a fost creat după voia lui Dumnezeu, din materie nouă: „Să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi al fostului vostru fel de viaţă, care se strică prin poftele înşelăciunii, să vă înnoiţi în duhul minţii voastre şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel zidit după Dumnezeu, în dreptatea şi în sfinţenia adevărului.”[7]

Din epoca când a predicat Hristos şi când a inaugurat această eră nouă, această nouă perioadă a mântuirii, potrivit profeţiei lui Isaia pe care Hristos Însuşi a citit-o în sinagoga din Nazaret, „a binevesti anul bineprimit al Domnului” până astăzi şi până la sfârşitul veacurilor lumea s-a umplut şi se va umple de „oameni noi”, de oameni sfinţi, zidiţi din materia cea nouă a harului cel necreat al lui Dumnezeu, materie care nu se distruge, nu se învecheşte, ci îi păstrează pe oameni într-o permanentă tinereţe duhovnicească, chiar dacă trupeşte îmbătrânesc şi mor: „chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinlăuntru se înnoieşte din zi în zi.”[8]

Omenirea cea stearpă, neroditoare şi nefertilă dinainte de întruparea lui Hristos, a început să rodească, să producă sfinţi. Biserica Ortodoxă ne prezintă în calendarul ei mii de sfinţi, iar alături de ei Biserica cea cerească numără alte milioane de oameni virtuoşi care s-au mântuit. Noi toţi, mult sau puţin, mai tineri sau mai bătrâni am avut şi avem binecuvântarea să îi vedem des pe astfel de oameni, să cunoaştem astfel de oameni cuvioşi în zilele noastre, bărbaţi şi femei, care dovedesc prezenţa permanentă a harului celui înnoitor al lui Dumnezeu.

Noua Eră” (New Age) a masonilor, a sioniştilor, a ocultiştilor şi a altora se opune lucrării lui Hristos şi a Bisericii

Diavolul cel invidios a făcut şi face orice ca să împiedice această lucrare a lui Hristos şi a Bisericii, cu toate că Hristos Însuşi l-a biruit şi l-a umilit prin viaţa Lui sfântă, prin pătimirea Sa, prin răstignirea pe Cruce şi prin Învierea Lui. Toate puterile satanice ale întunericului, ale sistemului religios evreiesc şi roman s-au aliat împotriva Lui ca să Îl zdrobească. Era, însă, posibil, să Îl învingă pe Dumnezeu? Hristos, Dumnezeu-Omul, le-a arătat oamenilor pentru prima dată drumul libertăţii, al ieşirii din captivitatea şi robia răului şi îi distruge”ca pe vasele olarului”[9] pe cei tari şi înverşunaţi.

De 2000 de ani, prin prigoane externe groaznice şi prin martirizarea creştinilor, prigoane care sunt continuate până astăzi de islamul cel iubitor de sânge şi antihristic, pe care îl apreciază şi îl laudă unii dintre „ai noştri”, şi prin erodarea interioară a credinţei prin erezii, puterile întunericului încearcă să anuleze, să împiedice lucrarea înnoitoare a lui Hristos şi a Bisericii.

Se părea că au reuşit acest lucru în secolul al XX-lea, când regimurile atee marxiste comuniste şi luptătoare împotriva Bisericii s-au impus în majoritatea ţărilor ortodoxe din Europa de Răsărit şi mai ales în Sfânta şi Marea Rusie şi în România şi au repetat prigonirile înfricoşătoare ale primelor secole creştine şi au dat Bisericii o mulţime de noi mucenici, al căror sânge hrăneşte şi însufleţeşte Biserica cea biruitoare şi renăscută din aceste ţări. Ca un turn de hârtie au căzut într-o singură noapte conducătorii comunismului cei luptători împotriva lui Dumnezeu şi a Bisericii şi au fost sfărâmaţi din nou de puterea Crucii, „precum vasele olarului.”

Însă fiara cu multe capete a răului, ca şi hidra din Lerna, continuă să acţioneze cu alte capete şi mai periculoase, căci, transformată în înger de lumină, îi învaţă pe cei nebănuitori lipsiţi de experienţă că noua eră pe care a propovăduit-o Hristos şi o pune în practică Biserica a eşuat în a-i ajuta pe oameni. Ei spun că s-a încheiat epoca peştelui, a lui Hristos şi începe epoca vărsătorului, a noului hristos, care e însă antihristul.

Şi pentru că ei ştiu că tot ceea ce este nou, inedit îi impresionează şi îi atrage pe oameni, şi-au numit „New Age (Era Nouă)” mişcarea lor antihristică, atee şi eclesiomahă, care va instala mult lăudatul „Sistem Nou” al lucrurilor, care îndreptăţeşte şi legiferează toate păcatele şi patimile oamenilor, spre care îi conduce şi pe tineri: desfrânări, adultere, homosexualitate, chiar şi zoofilie, prin aşa-numita eliberare şi educaţie sexuală, dizolvarea familiei prin înlesnirea divorţurilor şi prin contractele de liberă convieţuire şi căsătoriile homosexualilor, muzică şi distracţie (divertisment) satanică, scăderea patriotismului, defăimarea ţărilor şi revizuirea istoriei şi a credinţei tradiţionale şi multe altele, care nu pot fi numărate toate.

Promotorii „Noii Ere”. Ecumenism şi ecologie. Scopurile lor fundamentale

Vom pomeni cu numele câteva dintre aceste capete ale Hidrei din Lerna, ale antihristului şi vom semnala numai două caracteristici ale aşa-zisei „Ere Noi”, care vrea să întoarcă omenirea la lumea învechită şi imorală a epocii dinainte de Hristos, la robia şi tirania lui Lucifer, să excludă, dacă poate, „noua creaţie” şi pe „omul cel nou” al lui Hristos şi al Bisericii, să înceteze Biserica Ortodoxă să mai facă sfinţi, care îl deranjează şi îl alungă pe diavolul şi pe slujitorii lui. Aşadar, împreună-formatori ai acestei vechi „Epoci Noi” sunt: sionismul, masoneria, ocultismul, teosofia, neoidolatria, iar odrasle ale tuturor acestora sunt ecumenismul şi ecologia, care are legătură cu sărbătoarea de astăzi a noului an bisericesc, aşa cum vedea în continuare.

Panerezia ecumenismului, care a chinuit şi a stricat interior Biserica de-a lungul întregului secol XX, şi puterea ei distrugătoare a atins punctul ei culminant în zilele noastre, devreme ce a reuşit să convertească un mare număr de clerici şi de teologi, propovăduieşte prin legăturile sale intercreştine şi interreligioase că nici Hristos, nici Biserica nu sunt singurele căi de mântuire, susţine şi dezvoltă, ajutată de centrele întunecate pe care le-am menţionat, că oamenii se mântuiesc şi în alte religii, în iudaism, islam, budism, chiar şi prin idolatrie, dar şi în ereziile creştine ale papismului, protestantismului şi monofizitismului.

Adică această panerezie pune semn de egalitate din punct de vedere soteriologic între creştinism şi Biserică pe de o parte şi alte religii şi erezii pe de alta şi combate cu vehemenţă ideea că numai Hristos mântuieşte, El este Lumina, Adevărul şi Viaţa, combate faptul că mântuirea nu există nicăieri altundeva şi că numai Biserica Ortodoxă, care a păstrat autentică şi nedenaturată învăţătura Mântuitorului Hristos şi a Sfinţilor Apostoli, se identifică cu Una, Sfânta, Soborniceasca (Catolica) şi Apostolica Biserică cea mântuitoare şi păstrătoare a harului.

Cei care continuăm să arătăm şi să propovăduim, potrivit învăţăturii Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, unicitatea mântuitoare şi exclusivitatea Evangheliei şi a Bisericii suntem caracterizaţi drept fanatici, intoleranţi, lipsiţi de iubire. Mulţi dintre noi adesea suntem defăimaţi şi ocărâţi şi suntem prigoniţi în multe feluri. Iar dacă s-ar vota şi în Grecia legea celebră a antirasismului, care este în vigoare în America şi care îţi interzice să foloseşti anumiţi termeni înjositori precum erezie, rătăcire etc., am ajunge şi la închisoare.

Şi desigur că toată această harababură interreligioasă continuă, tot acest sincretism nu este ceva nou, ci foarte vechi, care şi-a pierdut puterea datorită învăţăturii lui Hristos şi care are ca şi scop nu să îi ajute pe oameni să se mântuiască, ci să îi lipsească de mântuire, amăgindu-i că şi acolo, în religia unde sunt ei se mântuiesc şi nu este nevoie să păşească pe singura cale care conduce la mântuire, calea lui Hristos şi a Bisericii, ci să rămână în întunericul altor religii şi al ereziilor, ca o nouă Galilee a neamurilor păgâne, care nu vede, însă, lumina cea mare, lumina lui Hristos care a strălucit în întuneric: „Galileea neamurilor, poporul ce stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit.” [10]

Vom încheia cu al doilea, după ecumenism, element distinctiv al „Noii Ere” a antihristului, cu mişcarea ecologiei. Din punct de vedere teologic şi duhovnicesc ne pândeşte pericolul ca şi Biserica Ortodoxă să fie atrasă de religia şi de adorarea creaturii, adică de o nouă idolatrie, care este cultivată în mod metodic de această mişcare ca să fie adorată creatura în locul Creatorului. Nu este întâmplător faptul că asociaţiile ecologiste de pretutindeni de pe pământ şi organizaţiile politice ecologiste sunt conduse de atei şi de luptători contra Bisericii.

Amestecul Patriarhiei Ecumenice în problemele legate de apărarea mediului înconjurător îmbunătăţeşte mult profilul acestor organizaţii şi îi potoleşte pe creştini. Ne-am mâhnit şi mulţi am fost surprinşi când am văzut în fotografii de pe internet că la un congres de ecologie patriarhul ecumenic s-a rugat cu reprezentanţii altor religii, cu mâinile împreunate pe piept în poziţie de rugăciune, în faţa unei sfere care reprezenta Pământul, cu siguranţă pentru a se mântui pământul sau, din punctul de vedere al unora, rugându-se către zeiţa pământ.

Pentru că, pentru majoritatea reprezentanţilor „Noii Ere”, universul întreg este Dumnezeu, iar pământul este însufleţit şi viu şi rugăciunile lor îl vor trezi, devreme ce puterea sa cea dumnezeiască este aşa de mare încât nu înţelege că este în pericol şi nu poate să se opună primejdiei distrugerii lui. Este îmbucurător faptul că ziua de 1 septembrie, începutul anului bisericesc, stabilită de Patriarhia Ecumenică drept zi a mediului înconjurător, fapt nemărturisit, necunoscut şi de neînţeles pentru Sfinţii Părinţi ai Bisericii, nu a avut vreun ecou bisericesc, nici vreo formă de manifestare liturgică.

Cultivarea fricii de o catastrofă ecologică este de la diavolul. Ea ofensează mai întâi de orice credinţa în purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru conducerea şi conservarea lumii. Dumnezeu e Creatorul şi Păstrătorul lumii şi toate se află sub puterea şi îndrumarea Lui cea atotputernică. Şi dacă am vrea să distrugem pământul printr-o irosire şi exploatare iraţională a resurselor lui, nu am putea. Nu stă în puterile noastre să facem aceasta, ci ne este exterior acest lucru. Cu siguranţă, creaţia „suspină şi suferă”[11] datorită omului păcătos, adaptată fiind în mod pedagogic de Dumnezeu la comportamentul omului.

Natura se revoltă împotriva răului aflat în creştere şi contra păcatului prin diversele manifestări ale răului natural, prin cutremure, inundaţii, furtuni, boli; natura însă se linişteşte şi se supune oamenilor sfinţi. Prin urmare, cauza catastrofelor ecologice se află în comportamentul duhovnicesc şi moral al oamenilor. Dacă oamenii ar fi fost învăţaţi să trăiască în simplitate şi modestie şi nu ar fi irosit resursele naturale în lux, în desfrâu şi în destrăbălări, nu ar fi existat probleme ecologice.

De aceea, oricâte programe de protecţie a mediului înconjurător ar elabora şi oricâte congrese ecologiste ar organiza, realitatea ecologică nu este posibil să se schimbe dacă nu va fi precedată de schimbarea modului de gândire şi a comportamentului oamenilor, dacă nu va fi ocrotit şi purificat mai întâi mediul duhovnicesc de care, însă, nu sunt interesate organizaţiile „Noii Ere” a antihristului, ci dimpotrivă ele au ca scop să distrugă principiile teologice şi duhovniceşti ale creştinismului, adică credinţa în Dumnezeu ca şi Creator şi Proniator al universului, dar şi viaţa ascetică şi modestă.[12]

–Epilog–

În cadrul imnelor sărbătorii Indictului (noului an bisericesc) nu îşi găseşte loc nici o nelinişte ecologistă, ci sunt cereri ca să ne asigure Sfânta Treime Dumnezeu pâinea cea de toate zilele, să ne dea, din punct de vedere al condiţiilor climatice, vremuri line şi paşnice, pământului să îi dea roade bune şi din cer să cadă ploi line, să dea conducătorilor biruinţe împotriva păgânilor celor fără de Dumnezeu, să învingă ereziile, să ne umple de dumnezeiasca Sa învăţătură, cum a făcut în sinagiga din Nazaret, să ne încheiem calea pe noul an bineplăcând lui Dumnezeu, schimbându-ne în bine, cu fapte duhovniceşti şi să nu înceteze a ne acoperi cu mila şi cu iubirea Lui de oameni.

Înaltpreasfinţite Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului,

Prea Cucernici părinţi,

Excelenţa Voastră, domnule primar,

Iubiţi fraţi în Hristos,

Să adăugăm şi noi la acestea, pe baza celor ce le-am expus aici, cererile noastre. Să ne izbăvească Sfânta Treime Dumnezeu, cu rugăciunile dumneavoastră, Înaltpreasfinţite, de aşa-zisa „Nouă Eră” a antihristului şi de ramurile ei, ce au intrat în interiorul Bisericii şi îl profanează prin ecumenism şi să ne ajute în apărarea mediului duhovnicesc, care va izbăvi) şi pe cel natural sau fizic. Amin.

Cu părinteşti binecuvântări,

† Mitropolitul

SERAFIM al Pireului

Traducere  pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

[1] Luca 4, 7-22.

[2] Matei 24, 35: ”Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.”

[3] Matei 5, 18: ”Înainte de a trece cerul şi pământul, nici o iotă sau o cirtă (= mic semn grafic din alfabetul limbilor biblice) din Lege nu va trece până ce toate se vor împlini.”

[4] Galateni 1, 8. 

[5] Apocalipsă 21, 4-5.

[6] II Corinteni 5, 17.

[7] Efeseni 4, 22-24.

[8] II Corinteni 4, 16.

[9] Vezi Slava Laudelor slujbei Sfintelor Patimi din Sfânta şi Marea Joi, după Evanghelia a IX-a: ”Dezbrăcatu-M-au pe Mine de hainele Mele şi M-au îmbrăcat cu haină roşie; pus-au pe capul Meu cunună de spini şi Mi-au dat trestie în mâna cea dreaptă, ca să-i sfărâm pe ei ca pe vasele olarului.”

[10] Matei 4, 16.

[11] Romani 8, 22: ”Căci ştim că până acum toată făptura suspină laolaltă şi suferă în durerile naşterii.”

[12] Legat de aceasta vezi Protopresbiter Theodoros Zisis, Ortodoxie şi ecologie, Tesalonic, 1994.

 

LEPĂDAREA PRIN MASONERIE SAU ECUMENISM

 

Cu multa durere in suflet, dar satul de tacerea, lasitatea, frica celor ce de mult trebuiau sa spuna cu voce tare aceste lucruri, scriu aceste cuvinte de o maxima importanta in vederea mantuirii fiecarui om in parte si mai ales al clerului ortodox chiar de pretutindeni.
Astazi, mai mult ca oricand, observam niste evenimente in masa ce au loc la nivel mondial, evenimente care daca nu ar duce la lepadarea crestinului de Dumnezeu ar fi mai usor de inteles nepasarea (frica, cel mai des) celor ce sunt in masura de a lua atitudine, insa din pacate ele duc la lepadare, la drumul cel mai scurt si sigur spre iad. Dintre aceste evenimente le mentionez in special pe cele mai grave si des intalnite astazi si anume ecumenismul si monstruoasa masonerie. A fi ecumenist sau mason, de cele mai multe ori sunt impreuna, inseamna in mod clar si fara alte interpretari naive a fi lepadat de Dumnezeu, lepadat de insasi taina Sfantului Botez primit la nastere, “nebotezati” dupa cum ii numea marele marturisitor parintele Ioanichie Balan. In sprijinul la cele spuse as vrea sa reamintesc ca ecumenismul a fost numit “panerezia acestui veac” de catre parintele Dumitru Stăniloaie iar masoneria a fost blestemata cu blestemul anatemei de mai multe sinoade inclusiv de cel al Romaniei in 1937.
Acum as vrea sa nuantez un pic efectele acestor lepadari prin ecumenism si masonerie mai ales in randul clericilor deoarece, din pacate, cei ce s-au lepadat deja prin cele spuse, raman in functiile in care erau, de parca totul ar fi bine, insa aici e marea durere, ca ei (clericii) s-au lepadat deja, e problema lor, dar ramanand in statutul de diacon, preot, episcop, patriarh…in fata oamenilor, nu si a lui Dumnezeu, ii duc si pe ceilalti pe drumul pierzarii, caci sa fie clar pentru toata lumea: un ecumenist sau mason cleric fiind nu mai are lucrare harica, in potir raman paine si vin, nu mai are valabilitate in fata lui Dumnezeu nimic din ce savarseste ca si cleric! A nu se uita aici canonul “ca o taina sa fie valida in fata lui Dumnezeu trebuie sa indeplineasca toate conditiile”, deci aviz celor naivi, lasi, care isi ascund necredinta dupa expresia “petru credinta omului Dumnezeu va lucra…” nu este asa, la clericul lepadat lucrare harica nu mai gasesti pentru nici o credinta. Am auzit intamplari minunate, de pilda, inseland, niste oameni au adus un lemn vechi pretinzand ca este din lemnul Sfintei Cruci a Mantuitorului si nu mica le-a fost mirarea ca la acel lemn chiar se faceau minuni, in astfel de intamplari e valid cuvantul “pentru credinta omului…”, insa cand e vorba de lepadare, lucrurile stau cu totul altfel iar lucrare harica nu mai gasesti. De asemenea cu un cleric lepadat nu iti este permis sa slujesti nici un fel de Sfanta Taina, fiind coliturghisitor, te faci partas de pacatul lui, la fel si locasurile, in care slujesc acesti lepadati, se spurca, fiind ele chiar locasuri de cult, frecventarea lor nefiind de folos nimanui.
Realitatea este trista,de aceea trebuie multa trezvie, multa atentie si cercetare inainte de a ne pune nadejdea in cineva, sa fim atenti ca nu cumva sa fie ecumenist sau mason altfel ne va fi spre pierzare orice fel de contact cu acea persoana. Dupa cum elegant si plin de intensitate zicea si parintele Iustin Parvu “și neștiinta poate duce la lepădare…”, asa ca multa atentie si mereu cu Sfintele Canoane ca unitate de masura. Stiu si inteleg ca e greu, insa mantuirea sufletului va compensa orice nevointa dusa aici pe pamant. Insa pentru aceasta mantuire este nevoie ca fiecare in parte, nu numai clericii, sa ne revizuim viata dupa randuiala lui Dumnezeu, dupa Sfintele Canoane care nu sunt nici invechite nici depasite ci normative pentru mantuire.
Sunt multe de adaugat, insa ma opresc aici.

Cu sufletul trist dar cu nadejdea mantuirii, semnez, parintele Cristian

Întreruperea comuniunii din motive de credinta este stabilita de Canonul 15 de la Sinodul I-II din anul 861: “cei ce pentru oarecare eres osândit de Sfintele Soboare, sau de Sfintii Parinti se despart de împartasirea cea catre întâiul statator al lor care predica eresul în public si cu capul descoperit îl învata în Biserica, unii ca acestia din pricina îngradirii de sine de împartasirea cu numitul episcop înainte de cercetarea Sinodiceasca, nu numai ca nu sunt supusi certarii canonice, ci si de cinstea cea cuvenita dreptslavitorilor se vor învrednici, caci n-au osândit episcopi, ci mincinosi-episcopi si mincinosi-învatatori; si n-au rupt unitatea Bisericii prin schisma, ci s-au silit [astfel] a izbavi Biserica de schisme si dezbinari.” (vezi Pidalion).

SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ PATRIARHIEI ROMÂNE

 

Situația actuală din Biserica lui Hristos ne determină să luăm această poziție exprimată în mod public, dar o poziție în Duhul Adevărului și fără teamă, în numele iubirii aproapelui nostru.
Subliniem încă de la început faptul că, noi ortodocșii, nu putem îmbrățișa ecumenismul, această panerezie și calul troian pentru dărâmarea cetății ortodoxiei. Oricât de mult v-ați strădui ca păstori ai Bisericii Ortodoxe Române să ne convingeți că în numele păcii și toleranței trebuie să ne unim cu catolicii, cu evreii, cu protestanții, cu musulmanii, cu budiștii și celelalte culte existente pe pământ la ora actuală.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu a fost nicidecum tolerant cu negustorii și schimbătorii de bani din curtea Templului din Ierusalim și nici noi nu vom accepta vreodată compromisuri legate de credința ortodoxă, singura mântuitoare. Pentru că Hristos, Fiul lui Dumnezeu a venit și S-a întrupat pentru a ne da tuturor șansa mântuirii sufletului, ca toți cei ce vor crede în El și vor păzi poruncile Sale să dobândească viața veșnică.
Aceste rânduri sunt numai spre Slava lui Dumnezeu și pentru Adevăr, nu pentru slava deșartă a omului. Ca jurnalist ortodox, am scris multe articole și comentarii pe blogurile ortodoxe. Am scris și câteva cărți și antologii. Vă rețin atenția aici doar cu două articole mai recente.
Fie ca bunul Dumnezeu să ne lumineze pe toți și să-i întoarcă la credința vie adevărată pe toți aceia care, din știință sau neștiință au rătăcit drumul.

DE CE UNII PREOȚI NU-I MAI POMENESC PE MUCENICII ȘI MĂRTURISITORII DIN ÎNCHISORILE ȘI LAGĂRELE COMUNISTE?
(Articol postat pe ziarul on-line Natiunea, 5 mai 2014 și blogurile Saccsiv,
27 aprilie 2014 și CREDINȚĂ DREAPTĂ ORTODOXĂ!!!, 27 aprilie 2014)

,,Ce folos, frații mei, dacă zice cineva că are credință, iar fapte nu are? Oare credința poate să-i mântuiască? Dacă un frate sau o soră sînt goi și lipsiți de hrana cea de toate zilele, Și cineva dintre voi le-ar zice: Mergeți în pace! Încălziți-vă și vă săturați, dar nu le dați cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul? Așa și cu credința: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăși.” (Sf. Ap. Iacov, cap.2: 14-17)
Aceste cuvinte simple dar pline de înțelepciunea Duhului Sfânt, scrise de Sfântul Apostol Iacov, au fost peste timp un îndemn puternic pentru săvârșirea faptelor bune și conlucrării cu Dumnezeu în scopul dobândirii mântuirii sufletului. Ele au fost prezentate într-o formulare scurtă, mai cunoscută: ,,credința fără fapte este moartă”.
Dacă ne gândim care anume dintre faptele noastre ne apropie cel mai mult de mântuire, vom vedea că poate cea mai nobilă faptă este mărturisirea adevărată a lui Hristos înaintea oamenilor. Pentru că Însuși Mântuitorul ne spune: ,,Cine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, și Eu îl voi mărturisi înaintea Tatălui…” Este vorba de mărturisirea la a Doua Venire a Lui, la Judecata de Apoi, când vom da socoteală pentru tot ce am făcut, dar și ceea ce nu am făcut aici pe pământ.
Cine sunt cei care L-au mărturisit pe Hristos cu mult curaj și în vremuri de cumpănă? În primul rând, Sfinții Mucenici, cei care au primit cununa muceniciei și moarte mucenicească pentru mărturisirea credinței lor în Hristos și care nu s-au lepădat de El indiferent de amenințări, batjocuri sau torturi.
De aceea, ortodoxia, care este creștinismul autentic și neschimbat dintru începuturile sale, aduce veșnică recunoștință tuturor celor care au fost martirizați pentru dreapta credință, care au mărturisit pe Hristos chiar cu viața lor. Mulți dintre ei au fost canonizați și sunt trecute numele lor în calendarul nostru ortodox, iar în Sinaxarul zilei se amintește despre viața lor.
Alții însă, cum sunt martirii temnițelor comuniste nu au fost canonizați nici până acum de Sinodul BOR, pe motivul apartenenței lor la Mișcarea Legionară, pentru că mulți dintre deținuții politici erau membri sau simpatizanți ai acestei mișcări de resurecție națională, anticomunistă și antimasonică.
Păi, cum să-i canonizeze când este fapt dovedit acum că Patriarhul este și mason și ecumenist? Ba, a mărturisit și reiau această declarație a sa, pe care am mai subliniat-o, și anume că atât timp cât va trăi el, nu va fi canonizat niciun legionar. Și într-adevăr naționaliștii (legionarii) sunt în tabăra exact opusă francmasonilor și comuniștilor.
Întrebarea din titlul acestui articol este așadar pe cât de legitimă, pe atât de gravă. Pentru că există destui preoți atât în țară cât și în străinătate, care din motive mai mult de ei știute, nu mai pomenesc la Sfânta Liturghie când ies cu Sfintele Daruri și la alte slujbe, pe cei care au suferit prigoana sălbatică a comunismului și au murit în lagăre de muncă (de exterminare prin muncă mai exact) și în închisori, unii zăcând și astăzi în gropi comune neștiute. Oare ei chiar nu știu ce s-a întâmplat în perioada acestui regim diabolic de minciună și teroare, adică profund inuman?
De ce foarte mulți monahi și unii preoți îi cinstesc pe acești Sfinți ai Închisorilor comuniste iar alții nu? Care este motivul real și determinant care îi împiedică să-și facă datoria creștină și misiunea de preot până la capăt? În schimb, observăm că unii îi pomenesc pe ,,eroii revoluției”. Care revoluție fraților? A lui Ion Iliescu, care a acreditat această aberație și a creat până și un Institut al Revoluției? Care revoluție, când acum știm foarte bine că în decembrie 1989 a existat o lovitură de stat masonică, mascată sub paravanul revoluției? Nu a existat nicidecum o revoltă cu totul spontană a populației, ci o manipulare odioasă a poporului român. Au existat realmente agitatori și mercenari plătiți de masonerie pentru a face să explodeze nemulțumirile românilor și a-i determina să se revolte împotriva dictaturii, de care nici nu avuseseră cunoștință.
Este revoltător și strigător la cer să vedem și astăzi atâta frică de ierarhia superioară, atâta nepăsare, uitare sau împotrivire față de acești Sfinți Mucenici ai neamului românesc. Dacă Patriarhul Daniel și unii episcopi cer imperativ acest lucru, ca să nu fie pomeniți la slujbe, ei trebuie pur și simplu să se execute chiar dacă este împotriva conștiinței lor, care este glasul lui Dumnezeu?
Să nu uităm un aspect foarte important. Biserica nu se poate confunda niciodată și nici reduce la nivelul instituției Bisericii Ortodoxe Române. Din Biserică fac parte toți enoriașii sau credincioșii ortodocși, împreună cu clericii și monahii. Sfintele Taine ale Bisericii se oficiază împreună. Unii dintre credincioși cântă în același timp cu strana într-o desăvârșită armonie.
Știm că poporul român are deja evlavie la unii dintre Sfinții Închisorilor comuniste precum Ilie Lăcătușu, Valeriu Gafencu, Iustin Pârvu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa și alții, care nu numai că au mărturisit și apărat ortodoxia, dar au și salvat demnitatea poporului român. Nu s-au lepădat de credința ortodoxă și nici de convingerile lor morale, pentru a îmbrățișa ideologia satanică și nivelatoare a comunismului internaționalist, care voia să domine întreaga omenire.
A nu-i cinsti astăzi pe Sfinții Închisorilor comuniste, credem că nu este doar o impietate sau un gest de nerecunoștință. Înseamnă practic anularea jertfei lor pe altarul ortodoxiei și neamului românesc. Adică jertfa lor benevolă pentru Hristos și pentru noi a fost cu totul inutilă și zadarnică? Nu a fost rodnică pentru urmașii lor? Ei sunt adevărați creștini, care și-au purtat crucea de creștin până la capăt. Jertfa lor se poate asemăna în mare măsură cu însăși jertfa Fiului lui Dumnezeu pentru răscumpărarea păcatelor omenirii și mântuirea omului.
De asemenea, credem că ar trebui pomeniți la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, și pe lângă ei și alți Sfinți, precum Sfinții Martiri Brâncoveni, care sunt Sfinți Mucenici și Sfinți Mărturisitori ai ortodoxiei: domnitorul Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu și Matei. Lor li se alătură Sfetnicul de taină Ianache Văcărescu, decapitat și el atunci la Instanbul pe 15 august 1714. Mare prigoană a suferit în acel timp și Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, cinstit în inima Bucureștiului în mănăstirea care îi poartă numele.

Redau în final un comentariu semnat ,,Mircea. V” de pe blogul Saccsiv:
,,Oana Stancu, ierarhia se compromite singură prin:
– vezi comunicatul sinodului din 2009 referitor la actele biometrice și toată atitudinea oficială a ierarhilor pe aceasta temă
– vezi atitudinea ierarhilor față de legionari și Mișcarea Legionară
– necanonizarea Sfinților Închisorilor
– atitudinea legată de ecumenism
Ți se pare puțin lucru? Fii atentă ce spune un elev al Părintelui Gheorghe Calciu:
“Cred că primul lucru pe care ni l-a transmis [părintele] a fost un foarte dezvoltat simț al nesupunerii în fața necredincioșilor. Or, repet, cum “sistemul” însuși – cu toate angrenajele lui, dar mai ales, cu neoamenii lui – era fără-nici-un-Dumnezeu, este de la sine înțeles cui îi deveniseră dușmani părintele Calciu și “calciștii” lui. Nu-i însă mai adevărat că, de departe, cea mai puternică armă împotriva neomeniei amintite era tot învățătura părintelui nostru: nu trebuie să întoarcem și celalalt obraz în fața celor ce ne batjocoresc, ci mai degrabă să respectăm verticalitatea cu care Dumnezeu l-a înzestrat pe om și să urmăm exemplul Mântuitorului, Care, atunci când a fost lovit peste obraz, nu l-a întors și pe celălalt, ci a cerut socoteală zicând: “Dacă am vorbit rău, dovedește că este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce mă bați?” (Ioan: 8,23).
O credință dreaptă. DREAPTĂ! Dreapta credință și încă un lucru… Un fapt care ne-a demonstrat nouă, elevilor lui, ceea ce avea să-i demonstreze lumii întregi, mai târziu: ne-frica de moarte.”
Din Cuvânt înainte rostit de Preot Protoiereu Dumitru Păun (ucenic al părintelui Calciu), Cuvânt Înainte la cartea “Cuvinte vii” – Părintele Gheorghe Calciu.

SUBMINAREA DIN INTERIOR A BISERICILOR
ORTODOXE PRIN IERARHII ȘI PREOȚII CĂZUȚI ÎN EREZII
(Articol postat pe ziarul on-line Natiunea, 10 aprilie 2014 și pe blogul Discerne, 19 aprilie 2014)

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!
În acest articol îmi propun să merg cu adevărul până la capăt fără părtinire și să mărturisesc Adevărul Care ne face liberi, spunând lucruri pe care poate niciun preot sau monah nu ar îndrăzni să-l spună pe față. De ce se tem mulți să mărturisească adevărul? Pentru că, mărturisirea adevărului potrivit voii lui Dumnezeu, înseamnă și asumarea crucii, adică a unor atacuri din partea vrăjmașului.
Părintele Galeriu, un alt mărturisitor al credinței ortodoxe ca și Părinții Iustin Pârvu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Dumitru Stăniloae, Arsenie Boca și mulți alții, ne spunea atât de frumos: ,,Cunoștința semețește, în schimb dragostea zidește…” Și mai spunea că, noi ne înălțăm pe cruce prin suferință și jertfă. Chiar lucrarea sa de doctorat s-a numit ,,Jertfă și răscumpărare.”
Câți dintre cei de astăzi ar accepta să se jertfească pentru Hristos, Care este Adevărul, și câți dintre noi și-ar da viața asemenea martirilor Constantin Brâncoveanu, cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu, Matei) și sfetnicul Ianache?
Asumarea jertfei sau a sacrificiului nostru pentru Hristos este o lucrare mântuitoare și o conlucrare divino-umană. Prin suferință și jertfă, suntem și noi crucificați și tindem astfel spre asemănarea cu Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Ne numim creștini, pentru că urmăm modelul vieții lui Hristos (latinizat se spune Christos).
În viața noastră duhovnicească, suferința sau jertfa pentru Hristos, pe care le purtăm în inimile și cugetele noastre, reprezintă o probă a crucificării noastre, care ne înalță sufletul spre împărăția cerurilor. Doar prin jertfă și multă osteneală putem dobândi despătimirea (albirea hainelor păcatelor noastre) și mântuirea.
Creștinii din zilele noastre, de cele mai multe ori nu înțeleg lucrurile acestea ori nu vor să le accepte, nu văd faptul că jertfa și mărturisirea merg împreună nedespărțite. Iar mărturisirea adevărului, a lui Hristos, într-o societate secularizată și bolnavă, plină de ispite, patimi și rătăciri (erezii), este chiar în sine un act de jertfă, dar o jertfă bine plăcută lui Dumnezeu.
Părintele Ilie Cleopa spunea printre multe altele: ,,Dacă înțelepciunea și cunoașterea Scripturii ar fi împreună la om, acestea ar fi ca și doi ochi în trup, văzând toate în chip desăvârșit.” Să reflectăm măcar puțin la aceste câteva cuvinte, rostite de către unul din marii duhovnici ai neamului românesc, cunoscut în țară și peste hotare.
Ce este oare înțelepciunea? Știm că ,,înțelepciunea acestei lumi este nebunie înaintea lui Dumnezeu”… Înțelepciunea, putem spune că este un dar divin prin care lucrează Duhul Sfânt și este unul din talanții pe care îl primesc doar cei cu frică de Dumnezeu și au mai multă râvnă pentru cunoaștere, dar nu orice fel de cunoaștere, ci cunoașterea lucrurilor nevăzute și contemplarea Creației dumnezeiești.
În timp ce, cunoașterea Scripturii este cunoașterea lui Dumnezeu, a învățăturilor și poruncilor Sale, cu alte cuvinte, teologia. Teologia nu este ca și credința adevărată, lucrătoare în sine. Și diavolul este un mare teolog, dar nu face voia lui Dumnezeu, ba chiar încearcă destructurarea lucrărilor divine (vezi tot mai evidenta destrămare a statelor, familiei, pervertirea sensului unor noțiuni precum naționalismul etc.).
Prin înțelepciune, părintele Cleopa se referă în primul rând la frica de Dumnezeu și frica de chinurile iadului (moartea veșnică). Pentru că, începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu și teama de a nu mai păcătui și pofta cea adevărată de învățătură. Învățătura creștină scoate la iveală adevăruri după care sufletul nostru ar vrea să se conducă. Mintea omenească, rațiunea însă, refuză uneori să accepte dogmele Bisericii și Cuvântul lui Dumnezeu care este numai adevăr. Deasupra rațiunii omenești stau rațiunile dumnezeiești.
Este o realitate de necontestat și dureroasă pentru noi în același timp, că există o acțiune tot mai concertată împotriva Bisericii lui Hristos la nivel global. Unele atacuri sunt fățișe, altele sunt însă săvârșite în ascuns sau ,,discrete”, cum le numesc francmasonii.
Observăm cu luciditate tragică, cum unii dintre păstorii noștri duhovnicești, mergând până în vârful ierarhiei bisericești, au căzut în unele erezii. Cea mai mare este ecumenismul dar mai sunt și altele. Aceasta a fost concepută anume chiar de masoni și dată protestanților care au inițiat așa zisul ,,dialog ecumenc” (de fapt, unirea ecumenică cu Papa în frunte!), care masoni sunt ei înșiși exponenți ai ereziei francmasonice.
Știm că masoneria evreilor sioniști este cea care conduce francmasoneria mondială, această colosală organizație transnațională, stratificată în stil piramidal, care are ca scop central DOMINAȚIA (SUBJUGAREA) TUTUROR STATELOR ȘI INDIVIZILOR (în disprețul autointitulatelor elite, față de cetățenii de rând, noi fiind doar simpli indivizi, simple numere sau mai rău ,,goimi”, adică animale, nu persoane!).
Această masonerie are așadar un interes major în manipularea și siluirea conștiințelor clericilor ortodocși și în educarea potrivit principiilor ecumeniste a tinerelor generații de preoți. Pentru că masonii au renunțat la ateism, ateismul fiind doar pentru mase IAR MASONERIA ESTE O ORGANIZAȚIE RELIGIOASĂ ANTICREȘTINĂ! Și cu ajutorul lor important, se va ,,construi” lumea de mâine, societatea globalizată proiectată de arhitecții Noii Ordini Mondiale, imperiul mondial atotputernic condus de antihrist…
Observați cum, în timp ce tot mai puțini tineri își descoperă vocația monahală (iar dacă mass media centrală află ceva de genul acesta are promt o atitudine vădit anticreștină), tot mai mulți preoți tineri, care poate nu au apucat deloc vremurile comunismului ateu (dar ateu în mod oficial, pentru că în esență era profund satanic), îmbrățișează atât ecumenismul, cât și materialismul, comunismul și istoriografia comunistă, acceptă fără probleme de conștiință buletinele cu cip (de urmărire și control!), resping din start tot ceea ce ține de istoria reală a comunismului și a Mișcării Legionare (a cărei foarte scurtă istorie este predată potrivit unei viziuni comuniste), resping sau nu înțeleg martirajul foștilor deținuți politici din închisorile și lagărele comuniste (dintre care au fost chiar preoți de ordinul miilor, iar mulți deținuți și preoți au fost legionari).
Ne mai mirăm atunci de ce tineri preoți sau uneori chiar și mai vârstnici, nu îi mai pomenesc pe mucenicii și martirii temnițelor comuniste atunci când, la Sfânta Liturghie se iese cu Sfintele Daruri? Sau că ierarhia BOR nu îi canonizează pe Sfinții Închisorilor, precum Valeriu Gafencu, invocând diverse pretexte? Cineva spunea chiar, că Patriarhul Daniel a și declarat: ,,cât timp voi trăi eu, nu va fi canonizat niciun legionar!”
Ne mai mirăm atunci, că unii dintre acești tineri preoți, care de fapt ar trebui să fie misionari și să-și apere ortodoxia și neamul, fac pactul cu diavolul și ajung să se inițieze în tainele fărădelegii intrând în rândul francmasonilor?
Nu vă mirați. Este rodul educației necreștine pe care au primit-o în familie, în școli și facultăți, în societate (mass media, anturaj). Pentru că familia și școala nu le-au insuflat adevăratele valori (creștine și naționale): virtuțile creștine, dreapta credință care nu acceptă nici cel mai mic compromis de credință, frica de Dumnezeu și de Judecata de Apoi, iubirea aproapelui și iubirea de neam, cinstirea Sfinților Părinți, iubirea înaintașilor noștri care au luptat și apărat cu arma în mână credința și demnitatea poporului român, principiile muncii, ordinii și onoarei.
Mai multe informații puteți afla, citind lucrările unor autori precum Fabian Seiche (despre Biserica ortodoxă luptătoare, preoții torturați și uciși), deținuți supraviețuitori precum Dumitru Bordeianu, răposații Traian Popescu și Ion Gavrilă-Ogoranu. Există și alte cărți, precum ,,Marșul distrugătorului”, care ne vorbesc mai clar despre obiectivul ocultei mondiale de corupere a clericilor, în încercarea mereu actuală de desființare a creștinismului, a Bisericii lui Hristos. Mulți dintre clericii catolici știm că au fost și sunt înregimentați francmasoneriei.
Este dureros să vezi cum, unii episcopi căzuți în erezia ecumenismului (mai ales în Mitropolia Banatului: Mitropolitul Nicolae Corneanu, episcopia Caransebeșului îndeosebi) și foarte probabil și în cea masonică, dictează înlocuirea unor preoți parohi mai vârstnici (incomozi, ,,nereformați”), cu alții mai tineri sub pretexte de genul: primenirea parohiilor, vârsta lor înaintată, boala, demisia…
Credem că orice depunere din funcția de preot paroh și caterisirea nu trebuie niciodată folosite ca mijloace de intimidare, șantaj sau pedepsire.

În final, voi adăuga o scurtă rugăciune personală. Poate va fi de folos, nu ca model, ci măcar ca sursă orientativă pentru tineri. Doamne ajută!
Stăpâne Doamne, miluiește-mă pe mine păcătosul și nevrednicul! Miluiește-mă pe mine, robul Tău care mă rog Ție. Dăruiește-mi iertarea păcatelor mele, întărire în credință, izbăvire de vrăjmașii văzuți și nevăzuți. Izbăvește-mă de patimi, de orice patimă. Dăruiește-mi sănătate trupească și sufletească și toate cele de folos mântuirii mele. Doamne, descoperă-mi voia Ta cea sfântă și ajută-mă s-o împlinesc. (aceste cereri le puteți face și pentru soț sau soție, rude și alții). Ajută-mă să fac numai voia Ta și tot ceea ce este bine plăcut înaintea Ta.
Preasfântă Născătoare de Dumezeu, izbăvește-mă din toată nevoia și necazul. Păzește-mă sub Sfânt Acoperământul tău!
Sfinte Ioan Botezătorul, Sfinților Pooroci și Apostoli, rugați-vă și pentru mine păcătosul. Sfinte Mucenice Radu Brâncoveanu (puteți rosti numele sfântului pe care îl purtați…), Sfinte Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de biruință, Sfinte Nicolae Mare făcător de minuni, Sfinte Spiridon, Sfinte Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântă Cuvioasă Parascheva de la Iași, Sfântă Filofteia de la Argeș, Sfinte Ștefan cel Mare, Sfinte Iustin Pârvu, Sfinte Valeriu Gafencu, împreună cu toți sfinții și mucenicii închisorilor comuniste, rugați-vă și pentru mine păcătosul. Amin

Radu Iacoboaie

Monahul Teodot despre frica,ecumenism,erezie,cipuri si alte probleme actuale

 

Ecumenismul si ridicarea lui Antihrist

Ecumenismul si ridicarea lui Antihrist
Autor:Ieromonahul Vasilisc Hristea

ASCULTATI RADIO CRESTIN ORTODOX

http://188.241.14.100:9974

click pe LISTEN

 

CE ESTE EREZIA, ECUMENISMUL SI ATEISMUL?

CE ESTE EREZIA?

Abaterea de la sfintele dogme ale Sfintei Biserici Ortodoxe.
Credinţa, părerea şi propovăduirea că mîntuirea nu este doar în Biserică şi că nu e nevoie să fii ortodox ca să te mîntuieşti.
Credinţa că – dacă eşti creştin, dacă crezi, dacă eşti “religios”, credincios, “mistic”, “spiritual” etc., fără a fi ortodox – te poţi mîntui.
Credinţa şi mărturisirea că te poţi mîntui (şi) prin “tehnici”, “asane”, “meditaţii”, “formule” (“mantre”), gnoză, cunoaştere, raţiune, ştiinţe, filosofii, concepte, doctrine umaniste (iluminist-idealiste revoluţionare şi religioase).
Credinţa şi afirmarea că Hristos a fost un “mare învăţat“, un “mistic”, un “iluminat”, un “înţelept”, un “guru”, un “iniţiat” cu puteri paranormale, oculte, vrăjitoreşti, un “şef spiritual”, un fel de “mare şaman” venit din “ceruri astrale”, ori “strălucită personalitate” a umanităţii, iar nu Însuşi Dumnezeu-Cuvîntul.

CE ÎNSEAMNĂ A FI ECUMENIST?

A crede şi a spune că nu contează “biserica”, religia, credinţa din care faci parte, că toate sînt bune, că toţi avem acelaşi “dumnezeu”, dar numit în diferite chipuri, după “tradiţii”.
A crede şi a spune că Vechiul şi Noul Testament sînt schimbate, răstălmăcite, falsificate, greşit scrise ori traduse de Sfinţii Părinţi şi de istoricii Bisericii, cu sau fără intenţia de a ascunde adevărul înşelînd pe credincioşi.
A crede şi a spune că Biserica nu are, nu cunoaşte şi nu vesteşte: adevărul, mila, pacea, dragostea, dreptatea etc., aşa cum au fost acestea arătate şi lăsate nouă de Hristos la vremea sa, ci că dimpotrivă, ele sînt nesigure şi relative în Biserica Ortodoxă.
A crede şi a spune că Biserica încă nu există (şi că Biserica Ortodoxă e doar o parte a “bisericii adevărate” ce va fi “cîndva”), ci se formează în timp, începînd de acum, înaintînd spre viitor, prin urirea tuturor credinţelor şi religiilor lumii, creştine şi păgîne, rămînînd însă fiecare cu credinţa sa, ca şi pînă acum, dar sub o conducere mondială unică.
A crede şi a spune că Biserica nu e numai una, ci mai sînt şi altele, “surori”: catolică, greco-catolică, protestantă, anglicană, baptistă, adventistă etc., uitînd că, precum un singur Hristos există, o singură Biserică avem.
A te ruga, a sluji, a te împărtăşi la un loc cu ereticii creştini (chiar avînd poruncă de la duhovnic, stareţ, episcop).
A moderniza Biserica şi legile ei (dogme, canoane, tradiţii, pravile şi rînduieli administrative, juridice, morale), prin reforme înnoitoare hotărîte de instanţe civile şi bisericeşti, după mintea lumii şi împotriva rînduielilor ortodoxe lăsate nouă de Sfinţii Bisericii.
A crede şi a spune că important e să “crezi”, să ai “credinţă” – fără a preciza cum să crezi, ce să crezi, în cine să crezi, ce credinţă să ai – să fii “bun”, “liniştit”, “paşnic”, “cuminte”, “cinstit”, “harnic”, “muncitor” etc., neştiind că atît ereticii creştini, cît şi păgînii au în chip firesc aceste virtuţi, fără a fi însă ortodocşi, botezaţi în Biserica lui Hristos.
A crede, a susţine, a propovădui următoarele înşelări drăceşti: spiritism (vorbirea cu morţii), yoga, reiki, zen, shiatsu, ki-kong, întemeiate pe credinţa în reîncarnare, nirvana, karma, suflet cosmic, lumi paralele, civilizaţii extraterestre, spaţii astrale, puterea horoscopului (zodiac), bioenergie şi radiestezie.
A crede şi a practica felurite autovindecări: mantre, tratamente naturiste, energia palmelor, antrenarea reflexelor, folosirea cristalelor, pietrelor, culorilor, sunetelor, muzicii, rîsului, hipnozei, stimularea imaginaţiei, a gîndirii pozitive, educarea minţii / sinelui / conştiinţei, sacroterapiei.
A citi publicaţii ocultist-eretice-sataniste, care popularizează cele de mai sus: Biblia ortodoxă ilustrată, Credinţa ilustrată, Formula As, Bărbatul As, Femeia As, Magazin, Paranormal, Revista fenomenelor paranomale, Lumea misterelor, Revista misterelor, Dracula;
Precum şi cărţi de felul acestora: Medicina isihastă, Gîndirea pozitivă, Programul Terra, Apocalipsa decodificată, Metode sfinte şi cereşti de vindecare şi sfînt tratat de medicină, Calea spre desăvîrşire, OZN-uri de pe celălalt tărîm, Fenomenul Valentina, Puterile gîndului, Programaţi-vă succesul, Divina iubire, Bioritmuri, Îndepărtează frica, Rezolvarea conflictelor, Reiki tradiţional, Yin-yang: secrete şi reţete, Dezvăluirea aurei, Fenomenul psi – spirit şi destin, Psihometria – capacitate paranormală, Fenomene parapsihologice, Hipnoza, Terapia destinului, Reîncarnarea într-o nouă perspectivă, Călătorii astrale etc;
Cărţi de demonizare a copiiilor. Colecţiile: Pokemon, Harry Potter, Micul vampir, Ştrumfii şi seria Aventurilor baronului Munchausen, Broscuţele ninja etc.;
Cărţi fals-ortodoxe: Epistolia, Visul Maicii Domnului, Talismanul, evangehliile apocrife: după Toma, cea Eseniană, Cartea apocrifă a lui Enoh.
A viziona filme de felul: Stăpînul inelelor, Highlander, Frenkenstein, Secrete şi dezvăluirii, Extratereştri, Vrăjitoarele din Salem, Dracula, Cei şapte gladiatori, Un înger pentru May, Formula mortală, Întoarcerea morţilor, Zombi, Godzilla, Evadare imposibilă etc;
Şi desene animate: Omul de tinichea, Omul păianjen, Batman, Frumoasa şi bestia, Broscuţe ninja, Vrăjitorul din Oz, Ştrumfii etc.
– A crede şi a admira “puterile” marilor vrăjitori contemporani: Gregorian Bivolaru, Mihai Dogaru, Valeriu Popa, “fenomenul” Mudava, Ana Pricop, Desanca, Valentina, Ioan Negrea, Marian Zidaru, Vasile Andru, Mario Vasilescu; şi a înşelaţilor din Biserică: preot Vrăjitoru’ (Liteni-Suceava), preot Daniel Horga (Călugăreni – Suceava), preot Gabriel Nicu (Brăneşti – Ialomiţa), ieromonah Ghelasie Gheorghe (Frăsinei – Vîlcea); autori de manuale drăceşti: Rudolf Steiner, Alistair Crowley, Alina Simina, Vasile Constantinescu, Lidia Şlesar, Vera Pfeiffer, Maria Kobrileanski, Ion Ţugui, Toni Victor Moldovanu, Vanga, Lazarev, Ion Mamulaş, Ruth Berger, Uri Geler, Ted Andrews, doctor Sorin Modreanu-Banat, Dan D. Farcaş, Florin Gheorghită, Ion Hobana, Paramahansa Yogananda, Omraam Mikhael Aivanhov, Wendy Grant.
– A crede şi a admira puterile marilor “artişti magicieni”: Jozefini, David Copperfield, precum şi altor circari şi fachiri.
A crede şi a spune că toate cele pomenite nu sînt erezii, nici înşelări, ci doar: “adevăr privit din mai multe unghiuri”, “părţi ale aceluiaşi adevăr”, “noi moduri de a percepe adevărul”, “moşteniri culturale şi etnice diferite”.

CE ÎNSEAMNĂ A FI ATEU?

A fi “bun cetăţean” (chiar botezat ortodox) în relaţia cu familia, rudele, pretenii, vecinii, şefii, dar fără a crede în Dumnezeu.
A fi “instruit”, “învăţat”, “cult”, “savant”, “erou al neamului”, “binefăcător al societăţii”, “luptător pentru fericirea omenirii”, dar nu pentru Hristos, Evanghelie şi Biserică.
A fi “om de treabă”, “educat”, “cinstit”, “onest”, “serios”, “riguros şi metodic”, “harnic şi priceput”, “bun gospodar acasă şi la serviciu”, “curat şi ireproşabil în toate”, dar fără să te preocupe Hristos, Biserica, mîntuirea.
A fi “corect”, “punctual”, “elegant”, “manierat” şi “respectuos” cu tot omul, dar fără a te smeri, considerîndu-te om cu păcate, vinovat de multe răutăţi şi crezînd în Hristos.
A nu fi deloc credincios, nici măcar cît păgînii, crezînd că nu există decît ceea ce se vede, se aude, se gustă, se pipăie, căzînd aşadar în animalitate.