Category Archives: STOP SUICID

Acedia – Boala care loveste nemilos in tineri

Acedia 

Corespunde unei stari de lenevie, de plictiseala, de dezgust, de aversiune, de oboseala, de demoralizare, de descurajare, de apatie, de lâncezeala, de nepasare, de somnolenta, de apasare a trupului, ca si a sufletului. Aceasta îl face pe om instabil din punct de vedere fizic si psihic. Când e singur, nu mai suporta sa ramâna în locul în care se gaseste: patima îl împinge sa iasa, sa se deplaseze, sa mearga dintr-un loc în altul. În general, el cauta cu orice pret contactul cu semenii.

Acedia poate, de asemenea, sa-l împinga pe om sa scape, mai ales de munca lui, pe care o face lipsita de satisfactie, îndemnându-l sa caute altele. Toate aceste stari, care se leaga de acedie, sunt însotite de neliniste sau de anxietate, care reprezinta, în afara dezgustului, o caracteristica fundamentala a acestei patimi.

E caracteristica pentru cei care se daruiesc vietii spirituale. Demonul acediei cauta sa-i întoarca de la caile Duhului, sa le împiedice în multe feluri activitatile pe care o astfel de viata le implica si, în special, sa distruga regularitatea si constanta disciplinei ascetice, sa întrerupa tacerea si imobilitatea. Crestinul, în aceasta situatie, devine indiferent la orice lucrare a lui Dumnezeu, înceteaza sa doreasca bunurile viitoare, merge pâna la a dispretui lucrurile duhovnicesti.

Acedia nu-i iarta nici pe cei care traiesc în afara oricarei discipline sau a oricarei activitati duhovnicesti. În acest caz, ia forma unui sentiment adesea obscur si confuz de insatisfactie, de plictiseala fata de ei însisi, de existenta, sau mai sunt afectati de o neliniste fara motiv.

La cei care duc o viata ascetica, atacurile acestui demon, manifestarile acestei patimi, îsi ating maximul de intensitate în preajma amiezii. Sfântul Isaac Sirul remarca faptul ca, la omul dotat cu însusiri duhovnicesti, “acedia vine din neatentia inteligentei”.

Realizând o întunecare generalizata a sufletului, acesta devine incapabil sa înteleaga adevarurile esentiale. Astfel, omul, prin aceasta patima, se afla întors si tinut la distanta de cunoasterea lui Dumnezeu.

Îmbinata cu tristetea, ea o sporeste, si se poate atunci cu usurinta sa se ajunga la disperare. Pe acest climat se poate aseza si spiritul de razbunare, care este sursa a mii de tentatii.

Mai amintim ca, din aceasta patima se pot naste toate celelalte patimi, iar fenomenul psihic al ei contine toate fenomenele bolilor psihice. Sfântul Ioan Scararul noteaza, în consecinta, ca “acedia este, pentru calugar, o moarte care-l strânge din toate partile”.

Astfel, în fata amplorii acestor efecte, Sfintii Parinti afirma ca acedia este cea mai apasatoare, cea mai coplesitoare dintre toate patimile, “cea mai grava dintre cele opt”, ca “nu exista patima mai grea decât ea”. Sfântul Isaac ajunge pâna la a spune ca ea face sufletul “sa încerce iadul”.

Terapeutica acediei

Particularitatea acediei de a naste din ea toate celelalte patimi necesita o terapeutica multiforma. Tratamentul trebuie sa angajeze activ deopotriva atât sufletul cât si trupul.

Indicam:

Ø mai întâi boala sa fie data la lumina si sa fie reperata ca atare ;

Ø bolnavul sa se straduiasca sa nu paraseasca locul în care se gaseste sub nici un pretext ;

Ø când se manifesta tendinta somnolentei nejustificate, se cuvine a rezista toropelii si somnului .

Ø singura întâlnire profitabila sa fie cu preotul duhovnic care, în timpul Tainei Sfintei Spovedanii, îi va da lumina si forta de a se opune patimei si de a-si mentine echilibrul într-un progres îmbucurator. De aceea, se impune savârsirea tainei spovedaniei cât mai des, în functie de gravitatea si frecventa starilor amintite;

Principiul vindecarii de aceasta boala consta în relatia omului cu sine, iar nu a relatiilor sale cu aproapele. De aceea, falsa impresie ca bolnavul ar putea primi ajutor de la ceilalti este în majoritatea cazurilor înselatoare.

Ø bolnavul trebuie sa dea dovada de rabdare si perseverenta , virtutea rabdarii fiind unul din principalele leacuri pentru aceasta patima. “Prin rabdarea voastra veti dobândi sufletele voastre”. (Luca 21, 19);

Ø speranta ; ea apare drept un alt leac, care se adauga rabdarii. Un om “plin de speranta este distrugatorul acediei pe care o respinge înarmat cu aceasta arma” arata Sfântul Ioan Scararul. “Pentru ce esti mâhnit, suflete al meu, si pentru ce ma tulburi? Nadajduieste în Dumnezeu, ca-L voi lauda pe El; mântuirea fetei mele este Dumnezeul meu”. (Ps. 41, 6);

Ø pocainta, jalea si regretul ; “Fie ca acest tiran sa fie înlantuit de amintirea pacatelor noastre”, da sfat, la rândul sau, Sfântul Ioan Scararul, iar “cel care se supara pe sine nu cunoaste acedia”;

Ø lacrimile ; ele urmeaza pocaintei si jalei spirituale si apar în chip evident drept un remediu înca si mai puternic. “Ostenit-am întru suspinul meu, spala-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele asternutul meu îl voi uda”. (Ps. 6, 7);

Ø amintirea mortii; aceasta practica ascetica fundamentala consta, pentru om, din a-si aminti în permanenta ca este muritor si ca moartea lui poate surveni în orice clipa. Acestei “amintiri a mortii” i se adauga sfatul, formulat adesea de Sfintii Parinti, de “a trai în fiecare zi ca si cum ar fi ultima”, sfat care îl ajuta pe om sa traiasca cum trebuie “rascumparând vremea”, dupa cum spune Apostolul Pavel (Efeseni 5, 16) si sa traiasca astfel fiecare clipa cu maximum de intensitate spirituala, sa evite pacatul, sa puna în practica poruncile divine si sa se lase în grija Domnului. Sfântul Antonie cel Mare arata: “Ca sa nu fim nepasatori, e bine sa meditam asupra cuvântului Apostolului: «Mor în fiecare zi»”. (I Corinteni 15, 31) Într-adevar, daca traim ca si cum ar trebui sa murim în fiecare zi, nu vom pacatui, pentru ca la desteptare ne vom gândi ca nu vom rezista pâna seara si, la fel, când suntem pe punctul sa ne culcam, sa ne gândim ca nu ne vom mai trezi. “Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, asa va înflori. Ca vânt a trecut peste el si nu va mai fi si nu se va mai cunoaste înca locul sau”. (Ps. 102; 15, 16) Toate aceste îndemnuri ne vor ajuta sa învingem demonul acediei, care “arata omului cât de lunga e durata vietii” (Sf. Evagrie), încercând sa-i inspire delasare si dezgust în fata dificultatilor care apar si, mai ales, în fata “ostenelilor ascezei”.

Ø frica de Dumnezeu , constituie si ea un puternic antidot împotriva acestei patimi;

Ø efortul fizic ; este un remediu important prescris de Sfintii Parinti. Osteneala trupului constituie unul din cei trei piloni ai vietii sufletesti, care trebuie întarit în fiecare zi, alaturi de rugaciune si citirea din Sfintele Carti. Tot învataturile patristice ne amintesc ca “Duhul Sfânt nu vine decât într-un trup istovit”, de aceea mai bine ne este “sa muncim degeaba, decât sa stam degeaba”. Eforturile fizice ne topesc gândurile si ne aduna mintea în lucrul mâinilor, ajutându-l pe om sa evite plictiseala, instabilitatea, apatia, somnolenta, care sunt parti constitutive ale patimii acediei si contribuie în acelasi timp la nasterea sau la pastrarea sârguintei, la continuitatea de prezenta, efort si atentie pe care le presupune viata spirituala si pe care acedia cauta sa le rupa. La acelasi efort ne îndeamna si Sfântul Apostol Pavel, adaugând mentiunea: “… Dar va îndemn, fratilor, sa prisositi mai mult! Si sa râvniti ca sa traiti în liniste, sa faceti fiecare cele ale sale si sa lucrati cu mâinile voastre precum v-am dat porunca. Asa încât sa umblati cuviinciosi fata de cei din afara (de Biserica) si sa nu aveti trebuinta de nimeni”. (I Tesaloniceni 4, 11) Acelasi sfat salvator de medic compatimitor, ce ne aduce vindecarea, îl gasim si în urmatorul citat al aceluiasi apostol: “Dar unora ca acestia le poruncim si-i rugam, în Domnul Iisus Hristos, ca sa munceasca în liniste si sa-si manânce pâinea lor”. (II Tesaloniceni 3, 12) Tot din acest text apostolic rezulta foarte clar ca cei cuprinsi de aceasta patima vor trebui sa renunte la mijloacele audio-vizuale si ziaristice, ce au pus stapânire, acum, la sfârsit de mileniu pe linistea sufletelor familiilor noastre, mijloace idolesti prin care aceasta groaznica patima sta mascata, agatându-se de ele, tulburându-ne mintea, risipindu-ne timpul, banii, legându-ne comportamentul de bunurile vietii pamântesti. În acelasi timp, suntem manipulati psihic, fara macar sa sesizam, sa ne pecetluim voit cu lucrarea diavolului, sa nu sesizam lucrarea permanenta a lui Dumnezeu din lume, sa nu folosim mijloacele de sfintire pe care ni le ofera Biserica lui Hristos, sa fim delasatori si ignoranti în promptitudinea restabilirii permanente a sanatatii sufletesti si trupesti, cu scopul de a pierde în final fericirea vesnica. Daca Sfântul Apostol Pavel ne-a pus într-o lumina clara valoarea terapeutica a sfaturilor legate de osteneala trupului, Sfântul Ioan Casian ne indica sa retinem si valoarea profilactica a efortului fizic, dându-ne recomandari potrivite celor sanatosi, “pentru ca ei sa poata pastra vesnic sanatatea”.

Ø rugaciunea; mergând mai departe cu remediile prescrise de Sfintii Parinti ne vom îndrepta atentia catre rugaciune, care constituie cel de-al doilea pilon al vietii sufletesti. Omul nu se poate elibera total de aceasta patima decât prin harul lui Dumnezeu, ce va veni asupra sa, atunci când îl cere, prin rugaciune. Fara acest remediu, toate celelalte remedii amintite pâna acum nu au decât un efect slab si partial, însa eficacitatea lor maxima o vor avea în urma rugaciunii particulare si în Biserica, prin care omul primeste ajutorul lui Dumnezeu. Desi acedia îl împinge pe om sa abandoneze rugaciunea si îl împiedica sa recurga la ea, familia sa-l încurajeze pe bolnav, sa se roage pentru el si sa-i îndemne pasii catre parintele duhovnic ca sa împlineasca taina restabilirii sufletesti (spovedania) cât mai des; obtinând astfel încrederea în fortele sale, capata puterea de a nu abandona rugaciunea sau sa o reia daca cumva a abandonat-o. Practica simultana a metaniilor este deosebit de recomandata în cazul acediei, pentru ca ea face sa participe imediat la rugaciune si trupul, pe care patima îl amortise, odata cu sufletul si contribuie la scoaterea omului din letargia lui. Psalmodierea (rostirea psalmilor) apare drept o rugaciune deosebit de eficace împotriva acediei, ca si rugaciunea inimii, dupa cum subliniaza Sfântul Diadoh al Foticeei : ”Vom scapa de aceasta impresie de nepasare si de lipsa de vlaga daca fixam spiritului nostru limite foarte înguste si ne îndreptam privirile pe gândul unic, la Dumnezeu”; într-adevar, numai asa spiritul va reveni repede la vârsta sa si va putea sa se sustraga acestei risipe nesabuite. Se cuvine, de asemenea, sa nu dam uitarii sfaturile primite de la duhovnic si sa cerem binecuvântarea acestuia pentru lucrarea rugaciunii ce dorim sa o împlinim, cu care vom obtine continuitate si calitate în rugaciune.

Ø citirea din Sfintele carti; ultima prescriptie importanta dintre remediile împotriva acediei este citirea din Sfintele carti, ce constituie al treilea pilon al vietii sufletesti. Pentru a ne ridica în fiecare zi si a înalta stacheta cât mai sus, pe acest drum al nesfârsitei perfectiuni, este necesar sa citim în fiecare zi si sa ne însusim strategia prin care oamenii, cu aceeasi suferinta ca a noastra, au reusit sa înfrunte patimile, sa se restabileasca permanent pâna la sfârsitul vietii pamântesti si sa devina mostenitori ai Împaratiei Cerurilor. De aceea, recomandam sa se citeasca zilnic din Proloagele editate pentru fiecare luna, viata si nevointele sfintilor ce se sarbatoresc în fiecare zi si cuvintele de învatatura ce le însotesc.

Aplicarea integrala a remediilor indicate împotriva acediei (lupta împotriva patimei, rezistenta care trebuie opusa acesteia, rabdarea de care sa se dea dovada, speranta ce trebuie sa se manifeste, doliul si lacrimile, amintirea mortii, osteneala trupului, rugaciunea si citirea din Sfintele carti) va avea ca rezultat dobândirea starii de calm (linistea sufleteasca), însotita de o bucurie infinita de viata ce ne va da elanul sa mergem înainte.

Parcurgând cele doua exemple de boli mintale cu origine spirituala, tristetea si acedia, am vazut cu totii, în primul rând, cum planul psihic se integreaza planului spiritual si este tributar acestuia, atât în ceea ce priveste etiologia, cât si terapeutica, iar, în al doilea rând, am vazut cum dimensiunea spirituala debordeaza si transcede dimensiunea psihica.

Bunul Dumnezeu sa ne lumineze mintile si inimile, sa întelegem si sa simtim toate aceste realitati binefacatoare pentru fiecare dintre noi.

sursa   de deveghepatriei

http://deveghepatriei.wordpress.com/2013/04/05/acedia-boala-care-loveste-nemilos-in-tinerii-din-ziua-de-astazi-cel-putin-tinerii-americani-sunt-campioni-in-privinta-aceasta/

Reclame

STOP SUICID

De ce se sinucid tinerii din Romania ? Pe noi ne ingrozeste la maxim acest fenomen…

Statele Unite ale Americii, dupa s-au confruntat cu un val de sinucideri in randurile tinerilor, imediat au luat atitudine impotriva acestui fenomen, s-au mobilizat artisti, politicieni, actori, au fost talk show-uri in care s-au dezbatut aceste probleme, au fost chemati psihologi de renume, nu au lasat situatia de izbeliste. La noi in tara de ce nu se intampla asa ceva? De ce nu se aplica si la noi in tara lucrurile bune din Statele Unite ale Americi? DE CE NU SE IMPLICA NIMENI LA NOI IN TARA ( POLITICIENI, ARTISTI, VEDETE ) ? Nu conteaza ca baietii de la Good Charlotte au tatuaje, piercinguri, lanturi atarnate de pantaloni, arata ca niste “drogati”, conteaza mesajul pozitiv pe care il transmit tinerilor : STOP ! NU TE SINUCIDE ! HAI SA DISCUTAM IMPREUNA CE PROBLEME AI ! Iar voua, tinerilor care cititi acest blog, v-am spus de atatea ori: nu conteaza cum aratati, cum va imbracati, conteaza sa va apropiati de bunul Dumnezeu si de ortodoxie, sa cautati sa va rezolvati problemele cu ajutorul celui mai bun prieten pe care il aveti, singurul prieten adevarat care nu va paraseste niciodata: IISUS HRISTOS ! Este usor sa te droghezi, sa consumi litri de alcool, viata ta sa fie un party non-stop, sa faci tot ce-ti trece prin cap, dar este extrem de greu sa-l urmezi pe bunul Dumnezeu, sa mergi pe calea ortodoxiei ! Toti tinerii care apuca pe calea bunului Dumnezeu si merg dupa Mantuitorul Hristos, pentru noi, cei trei baieti care administram acest blog, sunt eroi in viata ( unul dintre ei este Cedry2k ).  Iisus, cel mai bun prieten pe care il avem, nu ne tradeaza niciodata, ne iubeste enorm si-n urma cu 2.000 de ani s-a lasat schingiut, batut, scuipat, calcat in picioare, omorat, doar ca noi sa nu suferim chinurile iadului, sa nu fim torturati pentru vecie. Cand va simtiti singuri, tristi si abandonati, cand dracii va ispitesc cu gandul sinuciderii, sa va ganditi imediat la jertfa celui mai bun prieten pe care il aveti : merita sa-L batjocoresc in halul acesta dupa ce a murit pentru mine ? Sa nu uitati niciodata ce va spunem acum : nici sfintii din ceruri nu-l iubesc pe Hristos, atat cat ne iubeste El pe noi ! 

3

 

Alexandru Dumitrescu a intrat în casa fara sa salute, se vedea ca e suparat. Apoi s-a dus în camera si s-a împuscat. Sunt marturiile varului fotbalistului care s-a sinucis luni noaptea. Si el crede ca Alexandru Dumitrescu a recurs la acest gest, cel mai probabil, din cauza unei fete.

Varul fotbalistului, care s-a sinucis luni seara, lucreaza într-un magazin situat în apropiere de locuinta lui Alexandru Dumitrescu. El spune ca a aflat de tragedie târziu si crede ca baiatul a recurs la acest gest din cauza unei fete.

“Pe mine m-a sunat ma-sa azi noapte la 11 jumate. Toata lumea vorbeste ca e din cauza unei gagici. N-a lasat nimic scris. Eu eram cu un prieten, ma-sa facea mâncare. A venit de la fotbal, ca a avut si meci ieri. A intrat, nici “buna ziua”, nici… A schimbat doua vorbe cu ma-sa, ea a vazut ca e suparat, s-a dus în casa”, a spus varul fotbalistului, potrivit România TV.

Alexandru Dumitrescu, fotbalist la Juventus Colentina, o echipa din Divizia B, postase de curând, pe pagina lui de Facebook, un clip în care cânta la chitara.

Un tânar de 17 ani din Capitala a murit, luni seara, dupa ce s-a împuscat în inima. Incidentul a avut loc în locuinta acestuia, însa medicii sositi la fata locului nu l-au mai putut salva.

Parintii victimei au auzit un zgomot din camera fiului lor, însa nu au crezut ca ar fi fost vorba despre o împuscatura si au intrat sa vada ce face tânarul abia dupa o jumatate de ora

http://www.mediasinfo.ro/

 

Don't

 

NU COMITE CEL MAI GREU PACAT : SINUCIDEREA !

 

Zbuciumul unei întregi generaţii care nu-şi găseşte reperele şi sensul răzbate în cuvintele sincere, dar dureroase, ale acestei adolescente. Irina ne-a povestit situaţia ei şi ne-a cerut cumva ajutorul, ţinând în acelaşi timp să nu-i publicăm scrisoarea. Îi vom respecta dorinţa, dar pentru ca răspunsul nostru să aibă sens pentru toţi cititorii nu putem să nu descriem puţin frământarea prin care trece, ca o problemă care este comună multora dintre tinerii zilelor noastre.

Din câte am înţeles, Irina a primit o educaţie frumoasă de la părinţii săi, care au iubit-o şi încă o iubesc mult. De mică a avut legătură cu Biserica, împărtăşindu-se regulat mai mulţi ani la rând. În perioada liceului a început să meargă tot mai rar la Biserică, păstrând însă în sufletul ei amintirea anilor frumoşi şi plini de har ai copilăriei.

Drama prin care trece acum Irina este aceea de a împăca această istorie trecută a sufletului ei, tot ceea ce a însemnat şi înseamnă familia, credinţa şi valorile în care a crescut cu ceea ce îi impun acum prietenii şi colegii de şcoală, pentru a simţi că este acceptată de comunitatea în care trăieşte. De fapt, lucrurile sunt puţin mai complicate: are şi un băiat de care s-a apropiat şi care la rândul său zice că o iubeşte. Îi cere însă să-şi dovedească şi ea dragostea, cedând şi trăind trupeşte cu el. Mai mult, a devenit un subiect de ironie în clasă, aflând şi alţii situaţia in care se află. Colegele o sfătuiesc chiar să accepte măcar aşa-zisul sex oral, dacă vrea să-şi păstreze virginitatea şi să nu aibă complicaţii cu o sarcină. Altele i-au zis să vizioneze şi ea filme porno sau să intre pe net pe astfel de materiale, căci o să o ajute să depăşească mai uşor acest moment. În fine, deşi nu este singura fecioară din clasă, a devenit fără voia ei un subiect de discuţie.

În acest context, tensiunea psihică s-a amplificat, ajungând să se gândească tot timpul la lucrul acesta. Şi aproape că, psihologic, este pe punctul de a ceda şi a face orice i se cere numai ca să scape de anxietatea în care a ajuns să trăiască. Pe de o parte, este ruşinea şi sentimentul că-şi trădează părinţii, încrederea pe care i-au arătat-o întotdeauna, pe de altă parte, nu află puterea de a se mai lupta cu presiunea pe care ironia şi discuţiile celorlalţi o întreţin. Şi nu în ultimul rând, ar vrea şi ea să fie acceptată şi să fie fericită în mijlocul lor.

 

Irina,

Înainte de toate, trebuie să ştii că nu eşti singura fată care trece prin această experienţă. Majoritatea tinerilor de astăzi, într-un grad sau altul au avut frământarea ta la un anumit moment, desigur, nu toţi au atins aceeaşi intensitate a zbuciumului sufletesc; câţi însă au avut parte de o viaţă de familie atât de bogată afectiv şi de apropierea de Dumnezeu prin Sfintele Taine? Ai dreptate, noi nu am trecut prin experienţa ta, căci înainte de 1990 nu se punea astfel problema. Dar tocmai aceasta arată faptul să te afli în interiorul unui cerc vicios care nu corespunde trăsăturilor sufletului omenesc. Nu tu eşti anormală, este anormal aproape tot ceea ce se petrece astăzi în mediile de tineret în abordarea afectivităţii şi a dragostei aproape eminamente sub raport sexual. Ceea ce se întâmplă acum nu are nimic comun cu dragostea şi fericirea tinerilor, cu firea lor şi cu nevoile reale ale sufletului. Trăiţi sau trăim efectele intoxicării minţii noastre a tuturora cu mesajele unei culturi pornografice, o cultură a desfrânării care alienează normele comunitare, mentalităţile şi comportamentele până la nivelul patologicului.

Toţi cei care te presează astăzi sunt ei înşişi victime, modul lor de a gândi fiind condiţionat de mulţimea filmelor şi revistelor citite de-a lungul anilor. În distracţia pe care ei o promovează se ascunde multă amărăciune şi anxietate, şi cu cât acestea sunt mai intense cu atât se vor lupta „să dea mai bine” în afară pentru a ascunde minciuna în care trăiesc. De fapt, unii chiar nu conştientizează până la capăt de ce suferă, trădând doar o mare nelinişte. Să nu crezi că punctul acesta de vedere e moralizator, că e doar un punct de vedere subiectiv care nu înţelege noua generaţie. Dimpotrivă, toate studiile socio-psihologice ale ultimilor ani converg către aceeaşi imagine: noua generaţie trece printr-un adevărat proces de reeducare, poate mai subtil şi mai nociv decât cel experimentat în puşcăriile comuniste. Nu o spunem metaforic, căci sunt studii care demonstrează acest lucru. (Reisman, 2003)

Într-adevăr, mediul cultural pornografic în care ne ducem existenţa, de la revistele de la chioşc, cotidienele de succes până la filme, muzică chat-uri, în genere internet, toate contribuie la crearea unei perspective deformate despre realitate, care ne presează să ne schimbăm. Spre exemplu, două studii realizate între anii 1983–1987 pun în evidenţă faptul că „televiziunea oferă adolescenţilor lecţiile de bază sau scenariile comportamentelor sexuale pe care aceştia trebuie să şi le însuşească şi în afara cărora aceştia devin incapabili să mai vadă altceva” (Strasburger 1995: 45). Deci ceea ce cred prietenii tăi că este realitatea, nu e altceva decât un produs mediatic. Mai mult, care este rezultatul a atâţia ani de vizionare tv: programe de divertisment, filme, telenovele? „Cei care se uită la televizor cred că relaţiile sexuale înaintea sau în afara căsătoriei, violul şi prostituţia sunt mult mai frecvente sau comune decât sunt ele în realitate (Greenberg, 1994). (…) În urma vizionării TV tinerii supraestimează numărul celor de vârsta lor care întreţin deja relaţii sexuale (Zobin, Hirsch, Smith şi Hardy, 1984).

Vizionarea TV accentuează tinerilor sentimentul că «toată lumea a făcut-o»adică are o viaţă sexuală, iar aceasta a contribuit, în ultimii 20 de ani, la o scădere gradată, dar constantă, a vârstei la care băieţii şi fetele au primul act se­xual (Braverman şi Strasburger, 1993). Într-un alt studiu se arată că tinerii de liceu care urmăresc intensiv telenovelele estimează ca fiind mult mai mare numărul persoanelor divorţate sau al ce­lor care au copil nelegitim în lumea reală, decât estimează cei care se uită mai puţin la TV (Buerkel, Rothfuss şi Mayer, 1981; Carveth şi Alexander, 1985)”. „Adolescenţii care se identifică îndeaproape cu personaje de la televizor mărturisesc că se simt nesatisfăcuţi de faptul că sunt vir­gini sau de experienţa sexuală pe care au avut-o (în cazul în care întreţin deja relaţii sexuale).  (Baron, 1976, 1977; Couringht şi Baran, 1980)

Aşadar, Irina, colegii tăi pe care tu îi consideri liberi şi dezinhibaţi nu sunt decât condiţionaţi. Ei nu aleg liberi, ci respectă doar comandamentele mesajelor mediatice, crezând că astfel vor fi cool, o altă „gogoaşă” pe care o „vând” şi o fixează filmele în capul copiilor. De aceea te şi îndemnau să vizionezi pornografie, pentru că efectele ei sunt puternice şi imediate, producând masive modificări la nivelul conştiinţei. Într-un studiu se demonstrează că adolescenţii care au vizionat doar 10 videoclipuri au devenit mult mai deschişi în a privi ca accep­tabile relaţiile sexuale înainte de căsătorie. (Bryant şi Rockwell, 1994) De asemenea, un studiu făcut pe 391 de elevi ai unui li­ceu din Carolina de Nord a găsit că pentru cei care au vizio­nat în mod selectiv mai multă sexualitate la televizor începe­rea vieţii sexuale în anul respectiv a devenit mult mai probabilă (Brown şi Newcomer, 1991).”

Toată lupta se dă de fapt în mintea şi în inima ta. Pe de o parte, cel rău îţi creează tot felul de gânduri şi complexe, care în fond nu sunt decât un înşelător balon de săpun, dar şi Dumnezeu cu delicateţea caracteristică te susţine. Cei care te presează nu o fac decât pentru că rezistenţa ta e suficientă ca să simtă şi mai puternic mustrarea lăuntrică a atitudinii lor. Să nu-ţi închipui că sunt fericiţi. Viaţa sexuală privită în perspectivă recreativă, aşa cum o descrie pornografia(Jochen şi Valkenburg, 2006) afectează grav personalitatea tinerilor. Ştii care vor fi efectele imediate ale libertinajului sexual la care eşti provocată să aderi? În prima fază va trebui să te lupţi cu ruşinea. Nu cea de acum că eşti fecioară, şi nici măcar aceea pe care o vei simţi faţă de părinţi, ci cu o ruşine resimţită dureros în faţa propriei conştiinţe. Dacă vei insista, sentimentul de ruşine va fi înlocuit de unul de vinovăţie, pe care permanent vei încerca să o îndepărtezi prin diverse strategii, în unele cazuri chiar individul se scufundă şi mai mult în mizeria acelor relaţii, a pornografiei, în genere, ca într-un drog. Pe urmă, se instalează neliniştea depresivă de care suferă marea parte a tinerilor astăzi, şi care-i proiectează în tot felul de experienţe, băutură, drog şi promiscuitate, într-o fugă de ei înşişi.

Desigur, vei spune, colegii tăi nu arată să treacă prin aceste stări, dar ce se petrece cu sufletul lor nu vei afla chiar aşa de uşor, pentru că nici ei nu conştientizează de unde le vine neliniştea şi depresia. Auzim tot mai des despre sinucideri în rândurile tinerilor, iar dacă vei sta să le analizezi viaţa vei putea constata că majoritatea au trecut prin experienţe afective şi emoţionale traumatizante, legate întotdeauna de diverse forme de desfrânare. Toate acestea sunt ţinute ascunse undeva în cutia neagră a sufletului până într-o zi când o iau razna. Nu degeaba, „în America, dintre liceenii activi sexual, 70% dintre fete şi 55% dintre băieţi declară că ar prefera să mai fi aşteptat” (McIlhaney,. McKissic şi Bush, 2008)

Cât despre aşa-zisul sex oral, sau alte perversiuni asemănătoare, ne e şi ruşine să amintim. În urmă cu douăzeci de ani, era cea mai mare bătaie de joc, un fel de înjurătură pe care o auzeai curent în găştile de cartier. Dar era o înjurătură. În urmă cu 50-60 de ani nici în glumă nu se vorbea despre această practică, ce era amintită doar în manualele de psihiatrie însoţind grupul perversiunilor sexuale de tipul zoofiliei (acte sexuale cu animale). E o mare înşelare şi bătaie de joc să crezi că astfel îţi vei putea păstra fecioria. Te va afecta mai mult chiar decât dacă ai avea o relaţie trupească normală.

Sunt mii de studii care arată că vei fi afectată grav psihologic, dar nu numai atât, ca o pedeapsă a lui Dumnezeu, rişti să te îmbolnăveşti de cancer. Perversiunile nu au nimic comun cu dragostea, fiind în sine produse specifice consumului de pornografie. „Treburi demonice”, ar spune bătrânii noştri. Toate perversiunile te anulează ca persoană şi te transformă într-un obiect sexual. Şi nu e o metaforă. Cercetările neuropsihologice constată aceasta (Eberhadrt, Layden, 2010). Se schimbă ceva în chimia şi funcţionarea creierului bărbatului şi al femeii în urma contactului cu pornografia, în urma perversiunilor. Nu te uita la cei care în reviste ridică în slăvi perversiunile. Nu o fac pentru că iubesc adevărul sau pe tineri, ci doar pentru bani şi ca să câştige audienţă, dacă nu cumva ei înşişi sunt nişte victime ale acestor comportamente.

Sunt în fond două căi. Prima a unei vieţi de familie şi a vieţuirii cu Dumnezeu şi cealaltă cea a desfrânării. Cu cât vei merge mai mult pe cea de-a doua te vei îndepărta de părinţi (Fagan, 2009), de posibilitatea de a-ţi face propria familie (Zillmann, Bryant, 1988) şi, desigur, de Dumnezeu. Pentru tine soluţia este să povesteşti părinţilor tăi prin ce treci în aceste clipe şi să te spovedeşti. Toate vor dispărea după aceea ca un vis urât. De cei din jur nu te îngriji. Este foarte probabil ca în loc să te judece în continuare, să te respecte şi mai mult. Prietenul tău, dacă într-adevăr ţine la tine, va înţelege. Însă aşa cum pune problema, probabil că dorea cel mult o aventură, încât nu ai nimic de pierdut. Credinţa noastră este că Biserica şi familia te vor ajuta să devii om, te vor ţine departe de tăvălugul pornografiei şi al desfrânării care se rostogoleşte peste lume astăzi.

Irina, trebuie puţin curaj pentru a nu te lăsa dusă de val, şi astfel vei putea deveni un sprijin şi un model şi pentru ceilalţi. Dumnezeu te-a ajutat şi te va mai ajuta, să nu ai nici o îndoială, numai să fii sinceră până la capăt faţă de el şi faţă de propria conştiinţă. Până şi cercetările sociologice arată că o viaţă fericită de familie şi credinţa sunt cele mai bune garanţii ale eliberării de tentaţia pornografiei şi ale unei vieţi sănătoase în vremurile înşelătoare pe care le traversăm

http://www.familiaortodoxa.ro/

 

4

 

Cand un tinar se sinucide toti sunt afectati. Membrii familiei, prietenii, colegii, vecinii si uneori chiar si cei care nu au cunoscut tinarul bine experimenteaza sentimente de durere, vina, confuzie, gindindu-se ca sinuciderea ar fi putut fi prevenita daca ar fi facut ceva diferit. 
Astfel este important ca adultii sa inteleaga fortele care conduc tinerii la sinucidere si sa stie cum sa ajute. Motivele care stau in spatele sinuciderii sau incercarii de a-si lua viata pot fi complexe. Desi sinuciderea este relativ rara printre copii, rata acesteia si incercarile de sinucidere cresc mult in timpul adolescentei.Sinuciderea este cea de-a treia cauza de moarte pentru persoanele intre 14 si 24 de ani,depasita fiind doar de accidente si omucidere. Riscul de sinucidere creste dramatic atunci cind copiii si adolescentii au acces la arme de foc acasa. Iata de ce orice arma de acasa trebuie descarcata si tinuta la loc sigur, la fel si pentru cutite, medicamente, lame de ras si alte obiecte cu risc. Rata de sinucidere difera intre baieti si fete. Fetele se gindesc si incearca sa se sinucida de doua ori mai frecvent decit baietii. Acestea incearca sa se sinucida prin supradozarea medicamentelor sau prin taierea venelor. Totusi baietii mor prin sinucidere de patru ori mai frecvent decit fetele, probabil deoarece tind sa foloseasca metode mai mortale cum sunt armele de foc, spinzuratul sau saritul de la inaltimi.

Ideatia suicidala:Aceasta descrie ginduri, fantezii, ideei sau imagini legate de comiterea sinuciderii . Acest termen se refera si la gindirea suicidala. Ideatie inseamna formarea si dezvoltarea de idei.Pentru tineri gindurile de sinucidere pot varia de la ginduri trecatoare pina la alcatuirea unui plan pentru a pune capat vietii lor. Din acest motiv specialistii discuta despre ideatia suicidala ca fiind pasiva sau activa. Ideatia pasiva despre sinucidere include experimentarea unor ideei vagi despre sinucidere. Sinuciderea este vazuta ca o cale posibila de a sfirsi durerea, dar de obicei nu se ia nicio actiune. Ideatia activa apare atunci cind un tinar experimenteaza ginduri persistente de sinucidere si continua sa se simta fara speranta. Cand ideatia este activa, tinarul incepe sa actioneze spre indeplinirea sinuciderii.

Cand sunt copiii la risc de sinucidere:
Pentru adultii de azi poate fi greu sa isi aminteasca cum era cind erau tineri, prinsi in zona gri intre copilarie si maturitate. Aceasta este o perioada a multor posibilitati dar si a confuziei si anxietatii. Tinerii sunt presati sa-si gaseasca locul in societate, sa aiba succese academice si sa fie responsabili. Acum apare trezirea instinctelor sexuale, a cunoasterii de sine si nevoia de autonomie care frecvent intra in conflict cu regulile si asteptarile adultilor.
Un tinar cu o sustinere adecvata a familiei, prietenilor, afiliere religioasa, grup social sau activitati extracurriculare pot avea o scapare in fata frustrarilor de zi cu zi. Insa multi tineri nu considera ca au aceasta capacitate si se simt deconectati si izolati de familie si prieteni. Acesti tineri au risc crescut de sinucidere.
Factorii care cresc riscul de sinucidere printre tineri cuprind: 
– o tulburare psihologica, in mod special depresia, tulburarea bipolara, consumul de alcool si droguri (de fapt aproape 90% dintre persoanele care mor prin sinucidere au o tulburare psihologica la momentul decesului)
 sentimentul de stress, iritabilitate sau agitatie
– sentimentul de esec, lipsa de speranta si neimportanta care frecvent acompaniaza depresia (de exemplu, un tinar care nu reuseste sa aiba rezultate bune la scoala, este coplesit de violenta acasa sau care este izolat de colegi este predispus sa experimenteze astfel de sentimente)
– o incercare anterioara de sinucidere
– istoric familial de depresie sau sinucidere (boli depresive cu o componenta genetica sau unii tineri predispusi sa sufere de depresie majora)
– abuz fizic sau sexual
– absenta sustinerii parentale si a colegilor, sentimente de izolare sociala
– homosexualitatea intr-o familie sau comunitate ostila.

Semne de alarma:

Sinuciderea printre tineri apare frecvent dupa un eveniment stresant in viata cum este un esec perceput la scoala, despartirea de un iubit/a, decesul unei persoane apropiate, un divort sau un conflict familial major.
Ce amenintari ar trebui luate in serios?
Exemplele situatiilor posibil periculoase sau de urgenta cu un copil cuprind:
– amenintarea ca va rani sau va ucide pe cineva
– amenintarea ca se va rani sau se va sinucide
– ameninta ca fuge de acasa
– ameninta ca distruge proprietati.
Psihiatrii sunt de accord ca este foarte dificil sa prezicem cu precizie comportamentul viitor al unui copil. Comportamentul anterior al unei persoane, totusi este unul dintre cei mai buni factori de predictie pentru comportamentul viitor. De exemplu un copil care a fost violent este mai predispus sa-si duca la sfirsit amenintarile.

Cand se asociaza un risc ridicat asociat amenintarilor facute de adolescenti?
– comportamente violente sau agresive in trecutul copilului
– accesul la arme de foc sau albe, aducerea unei arme la scoala
– incercari de sinucidere sau amenintari in trecut, istoric de violenta in familie
– nu doreste sa-si accepte responsabilitatea sau da vina pe altii pentru propriile actiuni
– a experimentat recent umilire, rusine, pierdere sau respingere
– multiple amenintari, cruzimea fata de animale, piromanie
– implicarea in gasti sau culte
– modificari ale modelului de somn, neglijarea igienei proprii si a aspectului fizic
– acuze fizice precum, mialgii, migrene, oboseala
– note slabe la scoala, pierderea interesului pentru scoala
– se plinge frecvent de plictiseala.

Un tinar care se gindeste la sinucidere poate:
– vorbi despre sinucidere sau moarte in general
– vorbi despre “a pleca departe”
– vorbi despre sentimente de abandon, vina, lipsa sperantei
– se izoleaza de familie si prieteni
– isi pierde dorinta de a lua parte la activitatile favorite
– are probleme in a se concentra si a gindi clar
– suferi modificari ale alimentatiei si a modelelor de somn
– avea comportament auto-distructiv (bea alcool, consuma droguri sau conduce cu viteza)
– se poate plinge ca este o persoana rea sic a se simte putred pe dinauntru
– da indicii verbale precum: “Nu am sa mai fiu o problema pentru tine mult timp, nimic nu mai conteaza, nu am sa te mai vad oricum.”
– isi pune problemele in ordine, isi daruieste obiectele favorite, face curat in camera, arunca obiecte importante
– devine brusc vesel dupa o perioada de depresie
– are semne de psihoza – halucinatii sau ginduri bizare.
Cateva mituri gresite despre persoanele care se sinucid:– tinerii care ameninta ca se vor sinucide nu vorbesc serios, doar cauta mai multa atentie
– intrebind un tanar daca se gindeste la sinucidere il va face chiar sa se gindeasca
– cei care nu reusesc sa se sinucida de la prima incercare nu s-au gindit serios la asta de la inceput
– cei care se sinucid sunt intotdeauna tristi si depresivi inainte sa o faca
– tinerii care vor sa se sinucida se gindesc la asta inainte sa faca pasii
– sinuciderea nu este atit de frecventa la tineri
– un tanar cu un plan specific de sinucidere probabil nu-l va urma mai mult decit unul care doar se gindeste.

Ce sa spuneti unui adolescent suicidal?
– incurajati-l sa descrie ce simte, de exemplu: “Nu aveam idee ca lucrurile merg atit de rau pentru tine, spune-mi ce se intimpla.”
– intrebati tinarul daca un incident specific a condus la aceasta decizie, de exemplu: “Ce s-a intimplat? Vreau sa stiu mai multe, poate fi de ajutor sa-mi vorbesti.”
– fiti atenti sa nu oferiti sfaturi care pot fi percepute drept vorbe goale, cum ar fi: “Ar trebui sa apreciezi tot de ai in viata” sau “Cred ca reactionezi exagerat”
– desi poate fi dificil, in acest punct acceptati orice va poate spune tinarul, fara a judeca verbalizind sau dezaprobind sentimentele sale
– intrebati-l daca are un anume plan de sinucidere, cu cit este mai specific planul cu atit creste riscul
– cu compasiune spuneti tinarului: “Nu vreau sa te ranesti singur si voi face totul posibil sa te opresc sa te sinucizi”
– punctati faptul ca sinuciderea nu este unica solutie, de exemplu: “Stiu ca exista si alte optiuni care pot ajuta, as vrea cel putin sa le incerci”
– promiteti adolescentului ca sunteti linga el si ca veti trece peste asta impreuna, de exemplu: “Nu esti singur, sunt aici sa tea jut sa intelegi ca imi dau seama cit de rele sunt lucrurile pentru tine”.

Ce pot face parintii?
Cei mai multi tineri care se sinucid au dat unele indicii si amenintari familiei anterior. Astfel este important pentru parinti sa cunoasca semnele de alarma iar copiii care pot incerca suicidul sa fie ajutati.
Observati si ascultati: 
Fiti atenti la un tinar care pare depresiv si melancolic, are note proaste si lipseste de la scoala. Este important sa mentineti comunicarea deschisa si sa va exprimati grija, sustinerea si dragostea pentru copil. Daca acesta are incredere in dumneavoastra, aratati-i ca ii luati in serios grijile. O cearta cu un prieten poate sa nu insemne ceva important pentru dumneavoastra dar pentru un tinar poate fi intensa si imensa. Este important sa nu minimalizati sau sa luati in deridere evenimentele prin care trece tinarul, crescind astfel sentimentul lui de neimportanta.
Daca adolescentul nu se simte confortabil discutind cu dumneavoastra sugerati-i o persoana mai neutra, cum ar fi o alta ruda, un membru al bisericii, un antrenor, un consilier scolar sau medicul copilului.
Puneti intrebari: 
Unii parinti se gindesc de doua ori cind vine vorba de a intreba tinerii daca s-au gindit la sinucidere sau la a-si face rau. Unii se tem ca intrebind vor planta idea de sinucidere in creierul tinarului. Este intotdeauna o idee buna sa intrebati. Uneori va ajuta sa va explicati de ce intrebati. De exemplu, puteti spune: “Am observant ca vorbesti mereu ca ai vrea sa mori, te-ai gindit vreodata sa incerci sa te sinucizi?”
Cautati ajutor: 
Daca va dati seama ca copilul dumneavoastra se gindeste la sinucidere, cautati ajutor imediat. Medicul dumneavoastra va poate prezenta unui psiholog sau psihiatru. Daca v-ati fixat o intilnire cu un psiholog fiti siguri ca va veti prezenta cu copilul, chiar daca credeti ca acesta se simte mai bine. Gindurile suicidale tind sa vina si sa plece, totusi este important ca adolescentul sa primeasca ajutor dezvoltindu-si aptitudinile necesare pentru a diminua aparitia acestei gindiri.
Daca copilul refuza sa mearga la psiholog, discutati cu psihologul. Acesta va va putea indica strategii care sa va ajute pe dumneavoastra si pe copil. Amintiti-va ca orice conflicte intre parinte si copil pot agrava gindirea negativa mai ales daca se simte izolat, neinteles, neimportant sau suicidal. Rezolvati aceste probleme intr-un mod constructiv. De asemenea spuneti psihologului daca in familie exista istoric de depresie, abuz de substante, violenta sau criticism continu.
Nu presupuneti ca cineva care a incercat sa se sinucida si acum face tratament este automat mai bine: 

Indivizii care au incercat suicidul si va spun ca se simt bine acum ca fac tratament nu trebuie intotdeauna crezuti. Un motiv pentru care nu mai incearca acum sa se sinucida este pentru ca nu au indeajuns de multa energie sa se sinucida cind sunt foarte depresivi. Un alt motiv pentru sinuciderile in timpul tratamentului si a unei ameliorari este dorinta de eliberare din starea de anxietate prin moarte. Desi nu este bine sa urmariti fiecare pas al unei persoane care se recupereaza este important sa fiti siguri ca liniile de comunicare dintre dumneavoastra ramin libere. 
Acceptati importanta amenintarilor cu sinuciderea: 

Nu faceti greseala sa credeti ca cei care se gindesc la sinucidere nu doresc sa caute ajutor sau sa se sinucida. Studiile pe victimele suicidului arata ca peste jumatate au cautat ajutor medical in ultimele 6 luni de viata. Nu lasati copilul sa gaseasca singur ajutor profesional-de obicei nu este capabil. Nu presupuneti niciodata ca un copil care este determinat sa-si puna capat vietii nu poate fi oprit. Chiar si cele mai sever depresive persoane au sentimente mixte despre moarte, pendulind pina in ultimul moment intre dorinta de a trai si de a muri. Acestia nu vor sa moara, vor ca durerea sa se opreasca. Impulsul de a termina tot, indiferent cit de coplesitor este nu se mentine o vesnicie.
Discutati cu copilul: 
Cum oamenii care se gindesc la sinucidere se simt singuri si fara ajutor, cel mai important lucru pe care il puteti face este sa comunicati cu acesta deschis. Aratati ca va pasa, stresati dorinta de a asculta. Deasemeni fiti siguri ca acesta vorbeste serios despre sinucidere. Nu presupuneti ca oamenii care vorbesc despre sinucidere nu o vor face. 80% dintre persoanele care se sinucid dau indicii asupra intentiilor lor sau isi marturisesc sentimentele unui prieten sau membru al familiei. Nu ignorati ceea ce par a fi doar amenintari ocazionale sau remarci. Vorbe precum: “O sa-ti para rau cind am sa mor” sau “Nu vad nici o cale de rezolvare” indiferent de vocea vesele cu care au fost spuse pot indica ginduri serioase de sinucidere.
O prejudecata des intilnita este cea fata de discutia despre sinucidere. Daca aduceti subiectul in discutie nu veti inrautati lucrurile. Nu exista riscul “de a da cuiva idea”. Mai corect este invers. Punand intrebarea despre sinucidere si discutarea subiectului fara a arata soc si dezaprobare este unul dintre cele mai folositoare lucruri pe care le puteti face. Aceasta sinceritate arata individului ca il luati in serios.

Cum sa ajutati tinerii sa faca fata pierderii unui prieten prin sinucidere? 

Ce trebuie sa faceti daca o persoana cunoscuta a copilului dumneavoastra, un coleg sau prieten a incercat sau s-a sinucis? Mai intii constientizati multiplele emotii ale copilului. Unii tineri spun ca se simt vinovati – mai ales cei care ar fi putut interpreta actiunile si cuvintele prietenului mai bine. Altii se simt furiosi fata de persoana care s-a sinucis pentru egoismul sau sau spun ca nu simnt nici o emotie puternica. Toate aceste reactii sunt adecvate; spuneti copilului ca nu exista bine sau rau in aceste sentimente. Cind o persoana incearca sa se sinucida si supravietuieste, oamenilor le poate fi frica sau se pot simti inconfortabil sa discute despre acest subiect cu individul. Trebuie sa reziste acestei tendinte, acesta este un moment cind persoana are nevoie sa se simta conectata cu altii.

Ce este si la ce ajuta evaluarea psihologica?
Evaluarea psihologica este un proces de detectare si caracterizare a unor tulburari mentale.Aceasta metoda folosita pentru evaluare va depinde de nevoile adolescentului. Poate consta dintr-oserie de teste psihologice sau neuropsihologice structurate precum si interviuri clinice pentru a identifica si a descrie problemele emotionale, comportamentale sau de invatare care pot contribui la problemele tinarului. 
Procesul tine citeva ore si este completat in timpul citorva sedinte diferite. Evaluarea psihologica trebuie considerata in cazurile in care nu se cunosc motivele tulburarilor de comportament, invatare sau afective ale tinarului. Rolul psihologului este de a cauta indicii si de a rezolva un mister pentru a decide care optiuni sunt potrivite pentru a ajuta pacientul.

Informatiile pe care le poate aduce o evaluare psihologica: 

– severitatea simptomelor de depresie sau anxietate
– prezenta unei dizabilitati de invatare
– slabiciunile si aptitudinile academic
– cauzele de baza ale problemelor emotionale
– stilurile de copiere pozitive sau negative
– motivele comportamentului agresiv
– informatii despre modul in care vede tinarul lumea
– conflicte cu care se lupta pacientul
– stilul de personalitate al tinarului

.http://www.la-psiholog.ro

 

sursa articol de deveghepatriei

ABSURDUL SINUCIDERILOR-Disperarea vine din fuga de Dumnezeu!

 

          Poziţiile Sfinţilor Părinţi şi ale Sfintei Scripturi despre această chestiune.

În ziarul „Peloponnisos” din Patra s-a publicat pe 13 mai ac. un articol foarte interesant al predicatorului Sfintei Mitropolii a Patrelor, Arhimandritul Chiril Kostopoulos – un fervent apologet anticatolic –, articol în care pune în lumină absurdul sinuciderilor. Vă prezentăm mai jos articolul predicatorului, care este doctor în Teologie şi profesor la Universitatea Deschisă Elenă:

„Este o constatare de fiecare zi că mai cu seamă omul contemporan trăieşte haosul nonsensului vieţii. Una gândeşte, alta crede, alta spune, alta face. Se adevereşte spusa lui Albert Camus că ne aflăm într-un «teatru al absurdului».
Şi asta pentru că în epoca noastră toate valorile umane au fost răsturnate. Valori morale, adevăruri religioase, convingeri ştiinţifice şi sociologice – care altădată erau fundamentul activităţii umane – devin toate obiect de zeflemisire şi de critică acidă. Cu adevărat trăim «teatrul absurdului»…
Dacă sentimentul absurdului poate fi definit drept conştientizarea «non-sensului» acţiunilor umane, atunci toate în viaţă sunt în afara raţiunii şi, astfel, sunt lipsite de scop. Din acest motiv, urmarea «logică» a «lipsei de scop» a acestei vieţi este – potrivit nihilistului Schopenhauer – sinuciderea. Sinuciderea în zilele noastre tinde să devină o modă având ca justificare criza economică. Cu toate acestea, problema sinuciderii este veche. A intrat în existenţa omului din clipa în care el a crezut că este stăpânul vieţii sale şi prin urmare poate să îi pună capăt când vrea şi când judecă el că este necesar. Mulţi filosofi din antichitate prezintă sinuciderea ca act de eroism şi nu de laşitate, precum stoicii, Hegesias din Cyrene şi alţii. Dar şi filosofi contemporani sunt susţinători ai poziţiei de mai sus şi promotori ai sinuciderii. Menţionăm pe câţiva, precum Hume, Voltaire, Schopenhauer, Morselli.
În paralel, sunt mulţi filosofi – atât din antichitate, cât şi moderni – care au dezaprobat acest act disperat ca fiind nelegiuit; astfel sunt orficii şi pitagoreicii, dar şi Kant, Fichte, Heger şi alţii. Platon spune în acest sens: «Îşi nedreptăţeşte sufletul cel care se grăbeşte să pună capăt vieţii sale de timpuriu, împiedicând astfel ca sufletul să se îmbunătăţească. Obligat fiind sufletul să părăsească forţat trupul înainte de a se curăţi deplin de răutate,  nu poate să fie primit într-un loc curat de  răutăţi» (Theaitetos 177a.3). Potrivit aceluiaşi filosof, omul este dator să nu se grăbească să iasă din viaţă, ci să rabde, «dacă se află în sărăcie, dacă se află în boli sau în altele din cele considerate rele, totuşi acestea reprezintă un bine faţă de sfârşitul vieţii şi de moarte» (Politeia 613a.5).
Aristotel, la rândul lui, dezaprobă şi el sinuciderea ca act fiind un act de laşitate, iar nu de bărbăţie. Subliniază: «A-ţi lua zilele pentru a fugi de sărăcie sau de [nefericirea în] dragoste sau de orice altceva aduce mâhnire nu este o faptă de bărbăţie, ci mai degrabă de laşitate, e o slăbiciune să fugi de cele dureroase» (Etica Nicomahică 1116a.12). Şi în altă parte: «Oamenii de nimic dintre muritori spun că e mai bine să mori, decât să suferi» (Etica Nicomahică, 1230a1).
La fel şi credinţa iudaică condamnă sinuciderea ca fiind potrivnică poruncii lui Dumnezeu «să nu ucizi». Iosipos scrie: «Sinuciderea este înstrăinarea de firea comună a tuturor animalelor şi lipsă de evlavie faţă de Dumnezeu, Ziditorul nostru» (Despre societatea iudaică 3, 369, 1).
În creştinism, credinciosul cunoaşte esenţa acestui lucru. Şi este una singură, anume că sinuciderea nu este soluţia. Şi nu este soluţia din următoarele motive:
În primul rând, fiinţa umană nu s-a creat pe sine şi ca atare nu este omul acela care şi-a dat sieşi viaţă. Prin urmare, este inadmisibil să îţi iei viaţa pe care altul ţi-a dat-o, nu ţi-ai dat-o tu însuţi. Şi acest Altul este Dumnezeul Treimic, Creatorul nostru.
În al doilea rând, omul – potrivit adevărului descoperit de Însuşi Domnul Dumnezeu-Omul Care S-a revelat pe Sine – există ontologic şi după încheierea acestei vieţi trecătoare. Deci, este de la sine înţeles că sinuciderea nu rezolvă în esenţă şi în mod definitiv problema. Dimpotrivă, o extinde şi dincolo de această viaţă, făcând-o veşnică.
În secolul al II-lea, creştinii, în timpul prigoanelor nu îşi mărturiseau credinţa decât dacă  erau întrebaţi, ca să nu-şi pună viaţa în pericol şi acest lucru să fie considerat sinucidere. În afară, desigur, de unele excepţii asupra cărora a hotărât însăşi Biserica.
Sfântul Ioan Gură-de-Aur, reprezentând concepţia bisericească mai generală, caracterizează sinuciderea drept o crimă mai mare şi mai condamnabilă decât uciderea: «Cel care prin moarte violentă îşi distruge viaţa este criminal. Pentru că Dumnezeu pe sinucigaşi îi trimite în iad… şi toţi aceştia Îi sunt potrivnici» (PG 61, 618). Canonul al 14-lea al Sfântului Timotei, care a primit autoritate ecumenică de la canonul al 2-l1 al Sinodului al VI-lea Ecumenic, interzice să se săvârşească pomenire pentru sinucigaşi.
Părerea Sfinţilor Părinţi faţă de sinucidere se sprijină pe Sfânta Scriptură. Scriind Corintenilor, Apostolul Neamurilor, Pavel, subliniază: «De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el» (I Corinteni 3, 17). Asta înseamnă, tâlcuieşte Sfântul Ioan Gură-de-Aur, iadul veşnic. Şi asta pentru că suntem mădulare ale Trupului lui Hristos, după cum tot Apostolul Pavel arată: «pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui» (Efeseni 5, 30).
Soluţia, aşadar, în orice problemă – oricât ar fi de gravă – nu se poate găsi în sinucidere, ci în viaţă şi în adevăr. Şi, după cum trebuie să ştim, viaţa de sine stătătoare şi adevărul de sine stătător este Iisus Hristos. El ne-a dăruit această viaţă. El este Domnul vieţii şi al morţii, pentru că prin moartea pe Cruce a omorât moartea.
Astfel, omul trebuie să fie ca un ostaş al lui Hristos, credincios datoriei lui, paznic al darului preţios al vieţii şi să îşi urmeze cursul vieţii cu răbdare şi cu nădejde până la vremea de Dumnezeu rânduită a plecării lui în patria cerească”.

Orthódoxos Týpos, nr. 1930, 8 iunie 2012, p. 3.
Traducere Mihail Ilie( G.O.)

“Fara Hristos, totul este intuneric si nebunie”

PROBLEMATICA SINUCIDERII este una destul de complexa si imposibil de ispravit printr-un scurt cuvant gazetaresc. M-am intrebat deseori ce se afla in spatele unei tentative de suicid, in spatele unei sinucideri…

Se pare ca la sinucidere ajung de obicei persoanele care cad intr-o extrema a vietii: nihilistii, pasionatii de magie, ocultism, fanii rock-ului satanic, cei foarte bogati, cei foarte saraci, etc. Omul temperat, omul de mijloc, care nu exagereaza cu nimic, nu trece, de obicei, prin astfel de ispite. In ghearele deznadejdii si in umbra mortii se ajunge si din pricina lipsurilor de tot felul, a greutatilor vietii si, mai ales la tineri, din cauza unei comunicari deficitare cu cei din jur si a lipsei de iubire. Psihologii, psihanalistii sau sociologii vin cu diverse lamuriri si raspunsuri, fiecare clasifica cauzele si da solutii tamaduitoare. Exista un element in aceasta ecuatie care nu e luat in seama; se uita ca spre cumplita deznadejde cei slabi sunt impinsi si prin lucrarea diavolului care de la inceput, a fost ucigator de oameni si nu a stat intru adevar (Ioan 8, 44).

Dincolo de explicatii pertinente, o tacere si o tristete aparte se asterne in inimile noastre cand prin mass-media auzim, din ce in ce mai des [1], de sinucideri. Inca o persoana care nu si-a gasit rostul, inca un om care a incetat sa lupte, inca un infrant pe drumul vietii…
Am auzit spunandu-se ca exista la unele persoane o dispozitie innascuta spre negativism, spre instrainare, spre suicid chiar. In plus, cu totii am aflat inca de pe bancile liceului ca optimismul si pesimismul tin de firea noastra si ca n-ai ce face daca te-ai nascut cu o astfel de trasatura temperamentala. Intr-o astfel de ecuatie e periculos de usor sa afirmi ca Dumnezeu este de vina pentru slabiciunea firii celor ce-si iau singuri viata. Nu era oare de-ajuns ca Hristos a dus Crucea pe Golgota pentru pacatele noastre, voalat acum sa-L gasim vinovat si de lucrarea ispititorului ?… Un reprezentant de marca al psihologiei comportamentale cognitive americane, dr. Martin E. P. Seligman, a facut lumina in aceasta chestiune interesanta. Dupa un indelungat studiu de peste 25 de ani a concluzionat ca optimismul si pesimismul nu sunt innascute, ci dobandite. Consecinta e cat se poate de… optimista: coeficientul nostru de pesimism (pentru ca nimeni nu e pesimist sau optimist 100 %) poate fi micsorat. Autorul a dezvoltat in lucrarea sa Optimismul se invata (Humanitas, 2003) anumite tehnici in acest scop. Bineinteles ca o carte de acest fel scapa din vedere aspecte esentiale ale vietii sufletesti, adica ii lipseste latura duhovniceasca, insa poate fi de folos multora.

E imperios necesar sa taiem pesimismul exagerat (deznadejdea) de la cei de aproape ai nostri, sa incurajam buna-dispozitie, sa incurajam optimismul. Trebuie depistate din timp persoanele cu disponibilitate marita spre suicid si ajutate sa depaseasca starea nefericita in care se zbat. O statistica citata de parintele John Breck spune ca in 91 % dintre cazurile tipice de sinucidere si de tentative de sinucidere, mediile familiale examinate erau clasificate drept instabile ori haotice [2].

In astfel de “focare”, terapia cea mai buna e incercarea de a crea o comuniune fraterna si agapica in rugaciune si cateheza sustinuta pentru a-i deschide pe acestia spre viata comunitara. Caci cel ce zace jos, daca doar il ridici, il scuturi de praf si-i spui doar o vorba buna, va putea iarasi sa ajunga la starea sa de mai inainte. E nevoie de staruinta… Adevarata terapie e fara indoiala Insusi Hristos, bunul samaritean. Pe cel disperat sa-l aducem la Hristos, sa-l infatisam Lui spre a lua adevarata vindecare. Cand cineva ajunge sa se sinucida intreaga comunitate ar trebui sa se intrebe in ce masura a implinit cuvintele Mantuitorului privitoare la aproapele, fiecare ar trebui sa vada cand l-a abandonat pe fratele cazut intre talharii diavoli cuibariti in mintea lui.

E clar ca ne aflam, ontologic vorbind, sub povara pacatelor noastre. Spune Scriptura: “Viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine singurul Dumnezeu adevarat si pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis” (Ioan 17, 3). Pacatul insa perverteste, degradeaza cunoasterea. Spunea regretatul Parinte Galeriu: “Cand faci abstractie de Dumnezeu nu ai alta alternativa decat neantul”. Cand nu-L cautam pe Dumnezeu ne simtim dezradacinati, uscati, tristi si goi. Lumea acesta care fuge teribil de Dumnezeu e in suferinta, in boala, in agonie. Din nefericire, lumea actuala e prea agitata ca sa-si dea seama de starea in care se afla.

Am intalnit multe persoane cu tentative de suicid la activ. Mai toate prezentau simptomele a ceea ce Sfantul Ioan Cassian sau Evagrie Ponticul numeau “duhul intristarii”: un duh nascut din neimplinirea idealurilor, din sentimentul de vinovatie sau al inutilitatii, din anxietate aparent fara motiv sau nepasare etc.

De unde vin aceste stari? Le-am enumerat la inceputul cuvantului meu. Problemele sunt reale, iar cand cele de jos nu merg cum trebuie, oamenii uita ca trebuie sa priveasca catre cele de Sus. Dar daca nu cauti pe cele de Sus si jos e cumplit de greu, cine sa te salveze?!…

Disperarea vine din fuga de Dumnezeu! El insa ne indeamna la fiecare pas al Evangheliei Sale: “Bucurati-va” (Matei 5, 12; 28, 9; Luca 6, 23; 15, 6; 15, 9); Sfantul Pavel, de asemenea (Romani 12, 12, 15; II Corinteni 12, 11; Filipeni 2, 18; 3, 1; 4, 4; I Tesaloniceni 5, 16). Psalmistul spune: “Doamne, cand s-au inmultit durerile mele in inima mea, mangaierile Tale au veselit sufletul meu” (Psalmi 93, 19), iar intr-un alt loc: “Ca m-ai veselit, Doamne, intru fapturile Tale si intru lucrurile mainilor Tale ma voi bucura” (Psalmi 91, 4). Credinta si implinirea poruncilor lui Dumnezeu umplu inima de bucurie sfanta… Cautarea lui Dumnezeu aduce bucurie si veselie, pentru ca cel ce cauta afla, cel ce cere primeste (cf. Matei 7, 7). “Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte se vor adauga voua” (cf. Matei 6, 33).

Oare cati din cei ce si-au pus capat zilelor aveau un duhovnic? Cati au mers si au cerut sub epitrahil duhovnicului sfat la astfel de incercare, cand diavolul soptea gandul sinuciderii? Cati stiau ca la spovedanie te nasti din nou? Cati au cautat sa primeasca pe buzele lor Sfantul Trup si Sange al Domnului? Oare cati dintre acestia plecau genunchii la Crucea lui Hristos si-si varsau Lui amaraciunea inimii lor si ispita intovarasirii lor cu Iuda, vanzatorul Domnului? Sau oare cati mergeau regulat la Liturghie sa se intalneasca acolo, in sfanta biserica, cu Hristos, Stapanul vietii?

Golul acela intunecat din suflet pe care-l simte cel ce are ganduri de suicid nu-l poate umple decat Hristos, Lumina lumii, caci spune lamurit Evanghelistul Matei citand pe Isaia Proorocul: “Poporul care statea in intuneric a vazut lumina mare si celor ce sedeau in latura si in umbra mortii lumina le-a rasarit” (Matei 4, 16; Isaia 9, 1). Tuturor acelora care nu-L cunosc pe Dumnezeu sau fug de El, Acesta le spune: “Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi” (Matei 11, 28). Unii isi poarta singuri poverile, ostenesc si cad sub greutatea lor, nu cauta si nu-L vor pe Dumnezeu: nu voiti sa veniti la Mine, ca sa aveti viata! (Ioan 5, 40). De unde dar sa iei putere sa scapi de gandurile mortii, de unde dar sa ai viata daca nu cauti pe Stapanul Vietii?!… Hristos e adevarata terapie in lupta pentru viata.

E imbucurator ca in Biserica noastra se pune in prezent accent pe o asa numita psihologie pastorala ortodoxa (arhiepiscopul Hrisostom de Etna, mitropolitul Hierotheos Vlachos, pr. dr. John Breck, Jean-Claude Larchet, dr. George Stan etc.).

Sfantul Nicolae Velimirovici, intr-o scrisoare misionara, afirma pe buna dreptate ca “fara Hristos totul este intuneric si nebunie” [3]. Iar Apostolul Ioan ne aminteste: “oamenii au iubit mai mult intunericul decat Lumina” (Ioan 3, 19).

O lume care nu se raporteaza la Hristos e in agonie, in pragul sinuciderii si in umbra mortii… Ce asteptari putem avea de la o astfel de lume? Numai ca lumea acesta nu se poate salva prin ea insasi.

Asteptarea si nadejdea noastra nu e la lume, ci la Hristos, Iubitorul de oameni, Caruia ne rugam impreuna cu Psalmistul: “Sa nadajduiasca in Tine cei ce cunosc numele Tau, ca n-ai parasit pe cei ce Te cauta pe Tine, Doamne!” (Psalmi 9, 10) si iarasi: “Pazeste-ma, Doamne, ca spre Tine am nadajduit” (Psalmi 15, 1).

________________________________________
Note:

[1]. In ultimii ani a crescut ingrijorator numarul sinuciderilor; potrivit ultimului Raport IML, in 2002, la nivelul intregii tari s-au inregistrat 3486 de sinucideri, ceea ce reprezinta o crestere semnificativa fata de anul 2001 (3127). Raportul mentioneaza ca aceasta evolutie sugereaza un posibil nou val de crestere a numarului sinuciderilor care ar putea avea ca “apogeu” anul 2004 (Jurnalul national, 11 martie 2004, p. 7). Dintr-o alta sursa am aflat ca in Franta sunt aproximativ 12.000 de sinucideri pe an, adica mai mult de o sinucidere pe ora!!
[2]. Pr. dr. J. Breck, Darul sacru al vietii, Editura Patmos, p. 347
[3]. Episcop Nicolae Velimirovici, Raspunsuri la intrebari ale lumii de astazi, vol. 1, p. 282.

    Raportul de sinucideri in Romania, pe orase, pentru fiecare 100.000 de locuitori

Bucuresti 10,97
Timis – 15,69
Mures – 22,62
Iasi – 17,27
Dolj – 15,05
Cluj – 9,71
Vrancea – 11,36
Valcea -12,89
Vaslui – 14,62
Tulcea – 20,30
Teleorman – 13,96
Suceava – 10,73
Sibiu – 12,29
Satu Mare – 25,94
Salaj – 13,76
Prahova – 11,28
Olt – 13,77
Neamt – 14,61
Mehedinti – 10,98
Maramures – 8,85
Ilfov – 29,09
Ialomita – 17,76
Hunedoara – 17,44
Harghita – 31,21
Gorj – 11,89
Giurgiu – 16,17
Galati – 15,18
Dimbovita – 11,65
Covasna – 25,24
Constanta – 21,55
Caras Severin – 10,58
Calarasi – 13,44
Buzau – 12
Brasov – 12,84
Braila – 11,20
Botosani – 13,39
Bistrita-Nasaud – 12,23
Bihor – 21,06
Bacau – 13,20
Arges – 11,20
Arad – 18,18
Alba – 12,99