ABSURDUL SINUCIDERILOR-Disperarea vine din fuga de Dumnezeu!

 

          Poziţiile Sfinţilor Părinţi şi ale Sfintei Scripturi despre această chestiune.

În ziarul „Peloponnisos” din Patra s-a publicat pe 13 mai ac. un articol foarte interesant al predicatorului Sfintei Mitropolii a Patrelor, Arhimandritul Chiril Kostopoulos – un fervent apologet anticatolic –, articol în care pune în lumină absurdul sinuciderilor. Vă prezentăm mai jos articolul predicatorului, care este doctor în Teologie şi profesor la Universitatea Deschisă Elenă:

„Este o constatare de fiecare zi că mai cu seamă omul contemporan trăieşte haosul nonsensului vieţii. Una gândeşte, alta crede, alta spune, alta face. Se adevereşte spusa lui Albert Camus că ne aflăm într-un «teatru al absurdului».
Şi asta pentru că în epoca noastră toate valorile umane au fost răsturnate. Valori morale, adevăruri religioase, convingeri ştiinţifice şi sociologice – care altădată erau fundamentul activităţii umane – devin toate obiect de zeflemisire şi de critică acidă. Cu adevărat trăim «teatrul absurdului»…
Dacă sentimentul absurdului poate fi definit drept conştientizarea «non-sensului» acţiunilor umane, atunci toate în viaţă sunt în afara raţiunii şi, astfel, sunt lipsite de scop. Din acest motiv, urmarea «logică» a «lipsei de scop» a acestei vieţi este – potrivit nihilistului Schopenhauer – sinuciderea. Sinuciderea în zilele noastre tinde să devină o modă având ca justificare criza economică. Cu toate acestea, problema sinuciderii este veche. A intrat în existenţa omului din clipa în care el a crezut că este stăpânul vieţii sale şi prin urmare poate să îi pună capăt când vrea şi când judecă el că este necesar. Mulţi filosofi din antichitate prezintă sinuciderea ca act de eroism şi nu de laşitate, precum stoicii, Hegesias din Cyrene şi alţii. Dar şi filosofi contemporani sunt susţinători ai poziţiei de mai sus şi promotori ai sinuciderii. Menţionăm pe câţiva, precum Hume, Voltaire, Schopenhauer, Morselli.
În paralel, sunt mulţi filosofi – atât din antichitate, cât şi moderni – care au dezaprobat acest act disperat ca fiind nelegiuit; astfel sunt orficii şi pitagoreicii, dar şi Kant, Fichte, Heger şi alţii. Platon spune în acest sens: «Îşi nedreptăţeşte sufletul cel care se grăbeşte să pună capăt vieţii sale de timpuriu, împiedicând astfel ca sufletul să se îmbunătăţească. Obligat fiind sufletul să părăsească forţat trupul înainte de a se curăţi deplin de răutate,  nu poate să fie primit într-un loc curat de  răutăţi» (Theaitetos 177a.3). Potrivit aceluiaşi filosof, omul este dator să nu se grăbească să iasă din viaţă, ci să rabde, «dacă se află în sărăcie, dacă se află în boli sau în altele din cele considerate rele, totuşi acestea reprezintă un bine faţă de sfârşitul vieţii şi de moarte» (Politeia 613a.5).
Aristotel, la rândul lui, dezaprobă şi el sinuciderea ca act fiind un act de laşitate, iar nu de bărbăţie. Subliniază: «A-ţi lua zilele pentru a fugi de sărăcie sau de [nefericirea în] dragoste sau de orice altceva aduce mâhnire nu este o faptă de bărbăţie, ci mai degrabă de laşitate, e o slăbiciune să fugi de cele dureroase» (Etica Nicomahică 1116a.12). Şi în altă parte: «Oamenii de nimic dintre muritori spun că e mai bine să mori, decât să suferi» (Etica Nicomahică, 1230a1).
La fel şi credinţa iudaică condamnă sinuciderea ca fiind potrivnică poruncii lui Dumnezeu «să nu ucizi». Iosipos scrie: «Sinuciderea este înstrăinarea de firea comună a tuturor animalelor şi lipsă de evlavie faţă de Dumnezeu, Ziditorul nostru» (Despre societatea iudaică 3, 369, 1).
În creştinism, credinciosul cunoaşte esenţa acestui lucru. Şi este una singură, anume că sinuciderea nu este soluţia. Şi nu este soluţia din următoarele motive:
În primul rând, fiinţa umană nu s-a creat pe sine şi ca atare nu este omul acela care şi-a dat sieşi viaţă. Prin urmare, este inadmisibil să îţi iei viaţa pe care altul ţi-a dat-o, nu ţi-ai dat-o tu însuţi. Şi acest Altul este Dumnezeul Treimic, Creatorul nostru.
În al doilea rând, omul – potrivit adevărului descoperit de Însuşi Domnul Dumnezeu-Omul Care S-a revelat pe Sine – există ontologic şi după încheierea acestei vieţi trecătoare. Deci, este de la sine înţeles că sinuciderea nu rezolvă în esenţă şi în mod definitiv problema. Dimpotrivă, o extinde şi dincolo de această viaţă, făcând-o veşnică.
În secolul al II-lea, creştinii, în timpul prigoanelor nu îşi mărturiseau credinţa decât dacă  erau întrebaţi, ca să nu-şi pună viaţa în pericol şi acest lucru să fie considerat sinucidere. În afară, desigur, de unele excepţii asupra cărora a hotărât însăşi Biserica.
Sfântul Ioan Gură-de-Aur, reprezentând concepţia bisericească mai generală, caracterizează sinuciderea drept o crimă mai mare şi mai condamnabilă decât uciderea: «Cel care prin moarte violentă îşi distruge viaţa este criminal. Pentru că Dumnezeu pe sinucigaşi îi trimite în iad… şi toţi aceştia Îi sunt potrivnici» (PG 61, 618). Canonul al 14-lea al Sfântului Timotei, care a primit autoritate ecumenică de la canonul al 2-l1 al Sinodului al VI-lea Ecumenic, interzice să se săvârşească pomenire pentru sinucigaşi.
Părerea Sfinţilor Părinţi faţă de sinucidere se sprijină pe Sfânta Scriptură. Scriind Corintenilor, Apostolul Neamurilor, Pavel, subliniază: «De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el» (I Corinteni 3, 17). Asta înseamnă, tâlcuieşte Sfântul Ioan Gură-de-Aur, iadul veşnic. Şi asta pentru că suntem mădulare ale Trupului lui Hristos, după cum tot Apostolul Pavel arată: «pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui» (Efeseni 5, 30).
Soluţia, aşadar, în orice problemă – oricât ar fi de gravă – nu se poate găsi în sinucidere, ci în viaţă şi în adevăr. Şi, după cum trebuie să ştim, viaţa de sine stătătoare şi adevărul de sine stătător este Iisus Hristos. El ne-a dăruit această viaţă. El este Domnul vieţii şi al morţii, pentru că prin moartea pe Cruce a omorât moartea.
Astfel, omul trebuie să fie ca un ostaş al lui Hristos, credincios datoriei lui, paznic al darului preţios al vieţii şi să îşi urmeze cursul vieţii cu răbdare şi cu nădejde până la vremea de Dumnezeu rânduită a plecării lui în patria cerească”.

Orthódoxos Týpos, nr. 1930, 8 iunie 2012, p. 3.
Traducere Mihail Ilie( G.O.)

“Fara Hristos, totul este intuneric si nebunie”

PROBLEMATICA SINUCIDERII este una destul de complexa si imposibil de ispravit printr-un scurt cuvant gazetaresc. M-am intrebat deseori ce se afla in spatele unei tentative de suicid, in spatele unei sinucideri…

Se pare ca la sinucidere ajung de obicei persoanele care cad intr-o extrema a vietii: nihilistii, pasionatii de magie, ocultism, fanii rock-ului satanic, cei foarte bogati, cei foarte saraci, etc. Omul temperat, omul de mijloc, care nu exagereaza cu nimic, nu trece, de obicei, prin astfel de ispite. In ghearele deznadejdii si in umbra mortii se ajunge si din pricina lipsurilor de tot felul, a greutatilor vietii si, mai ales la tineri, din cauza unei comunicari deficitare cu cei din jur si a lipsei de iubire. Psihologii, psihanalistii sau sociologii vin cu diverse lamuriri si raspunsuri, fiecare clasifica cauzele si da solutii tamaduitoare. Exista un element in aceasta ecuatie care nu e luat in seama; se uita ca spre cumplita deznadejde cei slabi sunt impinsi si prin lucrarea diavolului care de la inceput, a fost ucigator de oameni si nu a stat intru adevar (Ioan 8, 44).

Dincolo de explicatii pertinente, o tacere si o tristete aparte se asterne in inimile noastre cand prin mass-media auzim, din ce in ce mai des [1], de sinucideri. Inca o persoana care nu si-a gasit rostul, inca un om care a incetat sa lupte, inca un infrant pe drumul vietii…
Am auzit spunandu-se ca exista la unele persoane o dispozitie innascuta spre negativism, spre instrainare, spre suicid chiar. In plus, cu totii am aflat inca de pe bancile liceului ca optimismul si pesimismul tin de firea noastra si ca n-ai ce face daca te-ai nascut cu o astfel de trasatura temperamentala. Intr-o astfel de ecuatie e periculos de usor sa afirmi ca Dumnezeu este de vina pentru slabiciunea firii celor ce-si iau singuri viata. Nu era oare de-ajuns ca Hristos a dus Crucea pe Golgota pentru pacatele noastre, voalat acum sa-L gasim vinovat si de lucrarea ispititorului ?… Un reprezentant de marca al psihologiei comportamentale cognitive americane, dr. Martin E. P. Seligman, a facut lumina in aceasta chestiune interesanta. Dupa un indelungat studiu de peste 25 de ani a concluzionat ca optimismul si pesimismul nu sunt innascute, ci dobandite. Consecinta e cat se poate de… optimista: coeficientul nostru de pesimism (pentru ca nimeni nu e pesimist sau optimist 100 %) poate fi micsorat. Autorul a dezvoltat in lucrarea sa Optimismul se invata (Humanitas, 2003) anumite tehnici in acest scop. Bineinteles ca o carte de acest fel scapa din vedere aspecte esentiale ale vietii sufletesti, adica ii lipseste latura duhovniceasca, insa poate fi de folos multora.

E imperios necesar sa taiem pesimismul exagerat (deznadejdea) de la cei de aproape ai nostri, sa incurajam buna-dispozitie, sa incurajam optimismul. Trebuie depistate din timp persoanele cu disponibilitate marita spre suicid si ajutate sa depaseasca starea nefericita in care se zbat. O statistica citata de parintele John Breck spune ca in 91 % dintre cazurile tipice de sinucidere si de tentative de sinucidere, mediile familiale examinate erau clasificate drept instabile ori haotice [2].

In astfel de “focare”, terapia cea mai buna e incercarea de a crea o comuniune fraterna si agapica in rugaciune si cateheza sustinuta pentru a-i deschide pe acestia spre viata comunitara. Caci cel ce zace jos, daca doar il ridici, il scuturi de praf si-i spui doar o vorba buna, va putea iarasi sa ajunga la starea sa de mai inainte. E nevoie de staruinta… Adevarata terapie e fara indoiala Insusi Hristos, bunul samaritean. Pe cel disperat sa-l aducem la Hristos, sa-l infatisam Lui spre a lua adevarata vindecare. Cand cineva ajunge sa se sinucida intreaga comunitate ar trebui sa se intrebe in ce masura a implinit cuvintele Mantuitorului privitoare la aproapele, fiecare ar trebui sa vada cand l-a abandonat pe fratele cazut intre talharii diavoli cuibariti in mintea lui.

E clar ca ne aflam, ontologic vorbind, sub povara pacatelor noastre. Spune Scriptura: “Viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine singurul Dumnezeu adevarat si pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis” (Ioan 17, 3). Pacatul insa perverteste, degradeaza cunoasterea. Spunea regretatul Parinte Galeriu: “Cand faci abstractie de Dumnezeu nu ai alta alternativa decat neantul”. Cand nu-L cautam pe Dumnezeu ne simtim dezradacinati, uscati, tristi si goi. Lumea acesta care fuge teribil de Dumnezeu e in suferinta, in boala, in agonie. Din nefericire, lumea actuala e prea agitata ca sa-si dea seama de starea in care se afla.

Am intalnit multe persoane cu tentative de suicid la activ. Mai toate prezentau simptomele a ceea ce Sfantul Ioan Cassian sau Evagrie Ponticul numeau “duhul intristarii”: un duh nascut din neimplinirea idealurilor, din sentimentul de vinovatie sau al inutilitatii, din anxietate aparent fara motiv sau nepasare etc.

De unde vin aceste stari? Le-am enumerat la inceputul cuvantului meu. Problemele sunt reale, iar cand cele de jos nu merg cum trebuie, oamenii uita ca trebuie sa priveasca catre cele de Sus. Dar daca nu cauti pe cele de Sus si jos e cumplit de greu, cine sa te salveze?!…

Disperarea vine din fuga de Dumnezeu! El insa ne indeamna la fiecare pas al Evangheliei Sale: “Bucurati-va” (Matei 5, 12; 28, 9; Luca 6, 23; 15, 6; 15, 9); Sfantul Pavel, de asemenea (Romani 12, 12, 15; II Corinteni 12, 11; Filipeni 2, 18; 3, 1; 4, 4; I Tesaloniceni 5, 16). Psalmistul spune: “Doamne, cand s-au inmultit durerile mele in inima mea, mangaierile Tale au veselit sufletul meu” (Psalmi 93, 19), iar intr-un alt loc: “Ca m-ai veselit, Doamne, intru fapturile Tale si intru lucrurile mainilor Tale ma voi bucura” (Psalmi 91, 4). Credinta si implinirea poruncilor lui Dumnezeu umplu inima de bucurie sfanta… Cautarea lui Dumnezeu aduce bucurie si veselie, pentru ca cel ce cauta afla, cel ce cere primeste (cf. Matei 7, 7). “Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte se vor adauga voua” (cf. Matei 6, 33).

Oare cati din cei ce si-au pus capat zilelor aveau un duhovnic? Cati au mers si au cerut sub epitrahil duhovnicului sfat la astfel de incercare, cand diavolul soptea gandul sinuciderii? Cati stiau ca la spovedanie te nasti din nou? Cati au cautat sa primeasca pe buzele lor Sfantul Trup si Sange al Domnului? Oare cati dintre acestia plecau genunchii la Crucea lui Hristos si-si varsau Lui amaraciunea inimii lor si ispita intovarasirii lor cu Iuda, vanzatorul Domnului? Sau oare cati mergeau regulat la Liturghie sa se intalneasca acolo, in sfanta biserica, cu Hristos, Stapanul vietii?

Golul acela intunecat din suflet pe care-l simte cel ce are ganduri de suicid nu-l poate umple decat Hristos, Lumina lumii, caci spune lamurit Evanghelistul Matei citand pe Isaia Proorocul: “Poporul care statea in intuneric a vazut lumina mare si celor ce sedeau in latura si in umbra mortii lumina le-a rasarit” (Matei 4, 16; Isaia 9, 1). Tuturor acelora care nu-L cunosc pe Dumnezeu sau fug de El, Acesta le spune: “Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi” (Matei 11, 28). Unii isi poarta singuri poverile, ostenesc si cad sub greutatea lor, nu cauta si nu-L vor pe Dumnezeu: nu voiti sa veniti la Mine, ca sa aveti viata! (Ioan 5, 40). De unde dar sa iei putere sa scapi de gandurile mortii, de unde dar sa ai viata daca nu cauti pe Stapanul Vietii?!… Hristos e adevarata terapie in lupta pentru viata.

E imbucurator ca in Biserica noastra se pune in prezent accent pe o asa numita psihologie pastorala ortodoxa (arhiepiscopul Hrisostom de Etna, mitropolitul Hierotheos Vlachos, pr. dr. John Breck, Jean-Claude Larchet, dr. George Stan etc.).

Sfantul Nicolae Velimirovici, intr-o scrisoare misionara, afirma pe buna dreptate ca “fara Hristos totul este intuneric si nebunie” [3]. Iar Apostolul Ioan ne aminteste: “oamenii au iubit mai mult intunericul decat Lumina” (Ioan 3, 19).

O lume care nu se raporteaza la Hristos e in agonie, in pragul sinuciderii si in umbra mortii… Ce asteptari putem avea de la o astfel de lume? Numai ca lumea acesta nu se poate salva prin ea insasi.

Asteptarea si nadejdea noastra nu e la lume, ci la Hristos, Iubitorul de oameni, Caruia ne rugam impreuna cu Psalmistul: “Sa nadajduiasca in Tine cei ce cunosc numele Tau, ca n-ai parasit pe cei ce Te cauta pe Tine, Doamne!” (Psalmi 9, 10) si iarasi: “Pazeste-ma, Doamne, ca spre Tine am nadajduit” (Psalmi 15, 1).

________________________________________
Note:

[1]. In ultimii ani a crescut ingrijorator numarul sinuciderilor; potrivit ultimului Raport IML, in 2002, la nivelul intregii tari s-au inregistrat 3486 de sinucideri, ceea ce reprezinta o crestere semnificativa fata de anul 2001 (3127). Raportul mentioneaza ca aceasta evolutie sugereaza un posibil nou val de crestere a numarului sinuciderilor care ar putea avea ca “apogeu” anul 2004 (Jurnalul national, 11 martie 2004, p. 7). Dintr-o alta sursa am aflat ca in Franta sunt aproximativ 12.000 de sinucideri pe an, adica mai mult de o sinucidere pe ora!!
[2]. Pr. dr. J. Breck, Darul sacru al vietii, Editura Patmos, p. 347
[3]. Episcop Nicolae Velimirovici, Raspunsuri la intrebari ale lumii de astazi, vol. 1, p. 282.

    Raportul de sinucideri in Romania, pe orase, pentru fiecare 100.000 de locuitori

Bucuresti 10,97
Timis – 15,69
Mures – 22,62
Iasi – 17,27
Dolj – 15,05
Cluj – 9,71
Vrancea – 11,36
Valcea -12,89
Vaslui – 14,62
Tulcea – 20,30
Teleorman – 13,96
Suceava – 10,73
Sibiu – 12,29
Satu Mare – 25,94
Salaj – 13,76
Prahova – 11,28
Olt – 13,77
Neamt – 14,61
Mehedinti – 10,98
Maramures – 8,85
Ilfov – 29,09
Ialomita – 17,76
Hunedoara – 17,44
Harghita – 31,21
Gorj – 11,89
Giurgiu – 16,17
Galati – 15,18
Dimbovita – 11,65
Covasna – 25,24
Constanta – 21,55
Caras Severin – 10,58
Calarasi – 13,44
Buzau – 12
Brasov – 12,84
Braila – 11,20
Botosani – 13,39
Bistrita-Nasaud – 12,23
Bihor – 21,06
Bacau – 13,20
Arges – 11,20
Arad – 18,18
Alba – 12,99              

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s