15 lucruri înțelese greșit despre credința ortodoxă

 

icoana invierii

Fiindcă de foarte multe ori criticile aduse credinței ortodoxe în particular și credințelor religioase în general, se încadrează în anumite tipare comune, considerăm că este oportună clarificarea unora din acestea, cel puțin la nivelul unei direcții de răspuns. Unele din punctele de mai jos necesită și vor primi o tratare mai detaliată cu alte ocazii.

1. Oamenii cred doar fiindcă le e frică de Iad sau de moarte

Celebrul om de știință Stephen Hawking a declarat recent că “Nu există Dumnezeu, iar Raiul este un basm pentru cei care se tem de moarte.” O afirmație teribilistă din partea unui om, fără îndoială, cu rezultate științifice remarcabile. A spune despre oameni că își dedică viața unui crez care implică eforturi constante de îmbunătățire personală “doar fiindcă le este frică de moarte” este pur și simplu o simplificare grosolană și fără putință de fundamentare. Închisorile comuniste sunt martorele prin excelență ale contrariului.

O astfel de preconcepție greșește de asemeni prin neînțelegerea conținutului credinței religioase. Neînțelegere care cel mai adesea se bazează pe o evaluare de la distanță, din surse nereprezentative, din exemple negative anume alese pentru a confirma o idee preconcepută.

Pentru omul care, însă, cunoaște în detaliu conținutul credinței ortodoxe, cu toate aspectele sale legate de Dumnezeu, creație, viață, dragoste și relațiile între persoane, virtutea, lupta cu patimile, și toate celelalte, omul acela va înțelege de ce o astfel de idee preconceptă nu are nicio legătură cu realitatea credinței.

2. Oamenii cred doar fiindcă s-au născut într-o țară ortodoxă

În multe părți ale lumii, apartenența majorității locuitorilor unei regiuni la o anumită credință religioasă crează cadrul pentru alegerea, cumva implicită, a acelei credințe. Dar procesul acesta nu este nicidecum mecanic. Chiar dacă în România majoritatea populației se declară a fi creștin-ortodoxă, există suficient de multe cazuri de convertiri religioase la alte confesiuni creștine sau chiar alte religii. Oamenii sunt liberi.

Un fenomen larg răspândit este acela al nepracticării religiei declarate. Ceea ce înseamnă că cei care practică activ participarea la cultul-ortodox o fac dintr-o alegere conștientă. Oamenii cântăresc, la nivelul lor și după putință, învățăturile și aleg să le urmeze sau nu.

Factorul cultural în alegerea credinței este important dar nu hotărâtor. Altfel, copiii de ingineri ar fi toți ingineri, copiii din părinți săraci ar fi săraci, copiii părinților alcoolici ar fi toți alcooli. Ceea ce nu se întâmplă.

3. Biblia este o listă de porunci morale care trebuiesc respectate orbește

Biblia este o colecție de cărți. Fiecare cu un caracter și conținut aparte. Chiar dacă ele formează un tot scripturistic, în sensul că urmează istoria mântuirii de la facerea lumii până la sfârșitul lumii, scrierile urmează un traseu și nu au toate un statul egal. De aceea, spre exemplu, preceptele Vechiului Testament nu mai au validitatea pe care au avut-o la momentul și contextul la care au fost expuse.

Un aspect deosebit de important, deseori ignorat, este acela că, de exemplu, poruncile Legii Vechi nu au fost date de la începutul omenirii. Ceea ce înseamnă că starea în care au ajuns oamenii mii de ani după crearea primilor oameni, a necesitat un set de reguli care să îi prevină pe aceștia de la a se pierde în obiceiurile popoarelor care îi înconjurau.

Chiar dacă legile respective par inacceptabile după standardele moderne (și chiar cele ale Noului Testament), ele trebuie înțelese și judecate potrivit nivelului omenirii de atunci. Pentru a înțelege mai bine acest lucru, ne putem gândi că într-o școală de înaltă clasă regulamentul nu va conține interdicțiile și măsurile prezente într-o școală de corecție fiindcă pur și simplu nivelul elevilor este diferit. O școală de corecție va limita mult mai mult libertățile celor prezenți acolo, dar în același timp se așteaptă la comportamente și ieșiri mult mai violente, poate de neconceput pentru nivelul unei școli de înalt nivel.

4. Biblia a fost scrisă acum 2000 de ani

Un semn de ignoranță, dar adeseori întâlnit. Biblia, cum am spus, este o colecție de cărți care au fost scrise de-a lungul multor sute de ani, începând cu scrierile lui Moise, și terminând cu scrierile apostolilor.

5. Nu există dovezi pentru minuni sau existența lui Dumnezeu

Acest punct necesită o discuție amănunțită, dar pe scurt neînțelegerea privește aici noțiunea de dovadă. Dacă, spre exemplu, cineva are o experiență personală, o viziune, o minune, ceva neobișbuit, nu are posibilitatea de a oferi altor persoane alte dovezi decât propria mărturie.

Și în nenumărate cazuri, mărturia noastră este suficientă și relațiile dintre noi funcționează în baza acestor mărturii personale. Dacă spunem cuiva că am văzut o căprioară în pădure, lucru rar dar nu neobișnuit, ne va crede, deși nu am făcut nicio fotografie.

Minunile sunt prin definiție încălcarea legilor firești. Deci, spre deosebire de experimentele științifice, care se bazează tocmai pe regularitățile observate în natură, minunile, încălcarea legilor naturii, nu pot fi reproduse la comandă. Ele presupun și necesită implicarea agentului care a orânduit legile naturii și le poate încălca.

Nu există nicio contradicție logică în existența creatorului și încălcarea legilor naturii. Metafizic lucrul acesta este posibil. Invocarea, de exemplu, a imposibilității încălcării legilor fizicii (cum ar fi conservarea energiei) reprezintă o neînțelegere a acestor legi care, de fapt, sunt postulate a căror validitate a fost observată experimental într-o multitudine de cazuri. Dar în niciun caz nu a fost exclusă posibilitatea cazurilor în care energia să nu se conserve. Deci posibilitatea minunilor nu poate fi în niciun caz exclusă a priori.

Trebuie spus însă că prima care manifestă scepticism față raportările unor minuni este însăși Biserica. Zelul unor credincioși fără sau cu puțin discernământ, poate vedea minuni acolo unde lucrurile sunt perfect explicabile prin ordinea firească a lucrurilor, sau pot exagera nejustificat dimensiunea și natura unor fenomene. Discernământul este prin excelență virtutea care este capabilă să facă diferența între minunile reale și cele false, și Biserica are o bogată literatură și istorie în tratarea acestor lucruri. De exemplu, Patericul, o colecție de apoftegme din viața călugărilor din pustia Egiptului, pun un deosebit accept pe cazurile în care diverși călugări sau simpli credincioși fără experiență s-au înșelat în diverse privințe.

6. Sărbătorile creștine sunt împrumutate de la păgâni

În multe cazuri din naivitate, iar în altele din inerția unui anumit tip de metodă istorică, se presupune că evenimentele anterioare le cauzează și determină pe cele ulterioare. Acest tip de eroare logică, cunoscută și ca “post hoc ergo propter hoc” (după asta, deci din cauza asta) neagă cumva posibilitatea inovației, o unei practici independente totuși de altele, asemănătoare cumva, dar totuși destul de diferite.

Astfel faptul că o săbătoare creștină este ținută în aceiași zi calendaristică sau într-o perioadă apropiată cu o sărbătoare a altei religii, anterioară creștinismului, nu înseamnă că ea a fost împrumutată din acea religie. Sărbătorile creștine au rațiunea și conținutul lor specific și foarte bine determinat.

7. Biserica interzice oamenilor să facă un lucru sau altul

O credință religioasă presupune și implică un angajament personal. O credință religiosă conține un sistem de valori care conturează un scop al existenței și vieții noastre. Sistemul etic pe care îl adoptăm odată cu credința religioasă implică o serie de lucruri legate de consecințele și rațiunile actelor noastre.

Astfel că deși, să spunem, relațiile extraconjugale cu consițământul soților nu ar reprezenta o problemă din punctul de vedere al unei etici seculariste sau al unui alt sistem etic, pentru credința creștină, ca și alte credințe, reprezintă o problemă foarte gravă. Biserica nu interzice acest lucru de dragul de a interzice, ci expune consecințele actului, prin implicațiile pe care le are asupra soților înșiși, asupra relației dintre ei și a copiilor.

Noi, ca parte din Biserică, suntem responsabili față de noi înșine să respectăm credința în toate elementele și consecințele sale logice. Consecvența cu noi înșine este datoria care ne interzice anumite acte și ne obligă la altele, iar nu Biserica ca și presupus “agent coercitiv/legislativ”.

De multe ori se spune, simplist și batjocoritor, că nu este “treaba Bisericii ce fac oamenii în dormitor”. Biserica însă nu neagă și nici nu afectează libertatea omului. Omul este liber să facă ceea ce dorește. Biserica însă se simte și este responsabilă la aducă la cunoștință credincioșilor consecințele negative ale anumitor acte, iar credincioșii sunt responsabili față de ei înșiși și apropiații lor să țină seama de aceste recomandări.

8. Credința ortodoxă este misogină și pune femeia pe locul doi

Antropologia ortodoxă este foarte clară în prinvița raportului dintre bărbat și femeie. Omul a fost creat de la început bărbat și femeie. Eva nu a fost creată separat ca slujitoare a bărbatului ci “ca ajutor pe măsura lui”. Ceea ce înseamnă că nu a existat niciodată o ierarhie de putere între bărbat și femeie. Fundamentarea antropologiei pe raportul de putere, de forță, este apanajul gândirii politice moderne, iar nu al creștinismului.

În Hristos, spune Sfântul Apostol Pavel, nu mai există bărbat sau femeie. Deosebirea de gen se pierde în omul deplin, omul care a realizat în sine chipul lui Hristos, chipul lui Dumnezeu. Fiindcă omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, cu scopul de a realiza și asemănarea cu Dumnezeu. Asemănare care a implicat încă de la început întruparea celei de-a doua persoane a Sfintei Treimi.

Separarea în genuri a naturii umane, în bărbat și femei, nu are rolul de a crea o ierarhie, ci de a face manifestă o realitate interioară și specifică fiecărei persoane umane. Feminitatatea și bărbăția reprezintă două dimensiuni ale omului care, și una și cealaltă, pot avea atât virtuți specifice cât și defecte proprii. Dar, în final, atât bărbatul cât și femeia sunt chemați să realizeze aceleași virtuți și aceleași standarde.

Acuzația de misoginie a creștinismului se bazează de cele mai multe ori, pe înțelegerea greșită și ruptă de context a îndemnului Apostolului Pavel către femei de a asculta de bărbații lor. Neînțelegere care urmează înțelegerii greșite a noțiunii de ascultare în creștinism, și a ignorării totale a poruncii date bărbaților de a-și iubi soțiile așa cum Hristos și-a iubit Biserica. Adică până la moarte! Împlinirea acestei porunci exclude total și din start orice fel de poziționare a femeii ca fiind inferioară, exclude orice raport de putere între bărbat și femeie.

9. Biserica Ortodoxă încurajează ura față de homosexuali

Homofobia a devenit, mai ales în ultimi ani, o armă ideologică deosebit de puternică. Este folosit brutal ori de câte ori cineva îndrăznește să afirme imoralitatea relațiilor homosexuale. Din afirmarea unui principiu etic, anume acela că relațiile homosexuale sunt imorale, promotorii homosexualității transformă această afirmare într-o presupusă aversiune față de persoanele care practică homosexualitatea.

Deși, din păcate, există cazuri de agresiune față de homosexuali din rațiuni, aparent, de credință, legătura dintre cele două nu este imediată. Pentru Biserica Ortodoxă, și nu numai, homosexualitatea este un păcat la fel cum sunt și alte păcate. Perversiunile sexuale de orice fel sunt considerate păcate, chiar dacă se întâmplă între persoane de același sex sau persoane de sex diferit. Faptul că două persoane declară că se iubesc nu justifică presupusa moralitate a oricăror acte pe care aceștia le săvârșesc.

Dragostea reprezintă tocmai a vrea binele aceluia pe care îl iubești. Ori nu există nicio posibiltate în a iubi pe cineva și în același timp a-i batjocori trupul și demnitatea, sau a face același lucru cu propriul trup și propria demnitate.

Așadar, așa cum Biserica consideră o serie întreagă de acte ca fiind păcate și, în același timp, își manifestă acceptarea celor care le săvârșesc, același lucru se întâmplă și cu homosexualii. Biserica are rolul de a ajuta oamenii să se vindece de bolile sufletești, boli care includ și perversiunile sexuale. Faptul că homosexualii se simt ofensați de categorisirea comportamentului lor ca “boală” nu conferă neapărat o justificare. Și un alcoolic se simte ofensat că este considerat alcoolic. Trebuie însă înțelese rațiunile pentru care un anumit tip de comportament este considerat în creștinism patimă (boală).

10. Biserica Ortodoxă a provocat războaie religioase, cruciade, a ars oameni pe rug

Iarăși, o chestiune care merită tratată în amănunt. Trebuie însă spus că de cele mai multe ori se ignoră contextul social și politic în care s-a declanșat un anumit conflict militar, care au fost părțile implicate în conflict, motivele lor reale, și așa mai departe. În fond, oricine se poate declara ca aparținând unei credințe și în același timp să acționeze contrar credinței respective. De aceea, a pune pe seama credințelor religioase toate actele credincioșilor pare, cel puțin la prima vedere, o greșeală.

Apoi, desigur, cruciadele, închiziția, arderea pe rug, sunt evenimente specifice creștinismului occidental. Dar și acolo, trebuie văzut exact și concret condițiile istorice în care s-au petrecut. Tușa groasă în care este portretizată religia ca fiind răspunzătoare pentru cele mai mari atrocități din istorie este cât se poate de departe de adevăr.

11. Creștinismul a încurajat sclavia

Creștinismul a însemnat, încă de la apariția lui, instaurarea unei viziuni asupra existenței umane care conținea posibilitatea actuală a depășirii condiției acestei lumi și a limitărilor istorice inerente. De aceea creștinismul nu a căutat să se impună cu forța, nu căutat să răstoare orânduiri și regimuri politice. Secole la rând după apariția sa, creștinii au fost prigoniți și uciși fără milă.

Felul în care creștinismul a văzut libertatea și eliberarea, mântuirea, mergea dincolo de simpla eliberare din robia altor oameni. Om liber sau nu, sclav sau nu, creștinul trebuia să se elibereze de păcate și trebuia să învingă consecințele păcatului, adică moartea sufletească. În lipsa acestei libertăți, existența devenea vidă de sens, și eliberarea din jugul sclaviei nu putea aduce decât o satisfacție temporară.

Dar, să nu uităm, încă de foarte devreme în istorie, creștinismul s-a divizat atât dogmatic cât și politic. Și deși doctrina creștină nu încuraja în niciun fel tratarea altor ființe umane ca inferiore, o interpretare pervertită și preferențială a credinței creștine poate conduce la orice fel de justificare a oricărui tip de comportament. Lucru valabil, de altfel, cu orice fel de ideologie.

Și, în ultimă instanță, este ironică acuzarea creștinismului de încurajare a sclaviei în condițiile în care societatea seculară modernă nu a făcut prea mult progres, prin libertățile și drepturile acordate cetățenilor, de a-i face liberi de manipulare media, de îndatoriri excesive față de sistemul bancar, față angajatori și marile corporații. O formă de sclavie în care cei înrobiți nici nu realizează captivitatea.

12. Credința ortodoxă este împotriva științei

Nimeni nu ar lua în serios o afirmație de genul “credința creștină este împotriva construirii de poduri”, “împotriva ingineriei”, “împotriva prelucrării metalelor”, “împotriva tratării infecțiilor”, etc. Toate acestea presupun o anumită știință, un anumit tip de cunoaștere.

Credința creștină, în marea sa parte, constituie un set de principii etice. Principiile etice, prin definiție, nu pot viza și nu pot contrazice decât alte principii etice. Nu se poate spune că apa nu își mărește volumul prin îngheț fiindcă nu este bine să minți. Sunt două categorii diferite, și a le a amesteca constituie o eroare de categorie.

Știința ne ajută să înțelegem anumite fenomene și să realizăm anumite lucruri. Dar știința nu poartă în sine conținutul etic necesar evaluării moralității unui act sau altul. Fizica atomică nu spune dacă este bine sau nu să detonezi o bombă nucleară în mijlocul unui oraș. Considerentele de ordin etic le luăm din altă parte, și nu din știință, fiindcă știința este neutră din punct de vedere etic.

Astfel credința ortodoxă poate fi împotriva anumitor acte care, aparent, ar constitui știință. Credința creștină este împotriva avortului, a experimentelor pe ființe umane, a eutanasierii, și a altor practici care, deși folosesc rezultate și cunoștințe științifice și ar conduce spre noi rezultate și descoperiri, totuși sunt imorale.

Un foarte comun exemplu de conflict între credința creștină și știință ar fi conflictul evoluționism-creaționism, dar acest subiect îl vom trata separat.

13. Credința ortodoxă este falsă fiindcă mai există și alte religii

Dacă un grup de oameni în jurul unei cutii închise și-ar oferi părerea despre ce este în acea cutie, faptul că diferite persoane spun lucruri diferite nu face dintr-o dată false toate acele păreri. Din 10 oameni, toți pot face 10 afirmații diferite, și se poate ca unul dintre ei să afirme adevărul.

Existența mai multor religii nu este semn nici că toate sunt false nici una sau alta este adevărată. Dacă fiecare religie afirmă despre un anumit lucru ceva diferit, se poate spune că cel mult una dintre ele este adevărată. Cum s-ar putea afla care dintre ele este adevărată, este o altă discuție, dar în niciun caz existența altor religii decât creștinismul nu face creștinismul neadevărat.

De cele mai multe ori, argumentul acesta ia o turnură ușor emoțională. Ceva de genul “Da, sigur, tocmai tu ai adevărul!”. Adică o afirmație este interpretată ca pretenție și pretenția este văzută ca aroganță. Dar cum nu este nicio aroganță în spune că afară plouă dacă într-adevăr afară plouă, la fel nu reprezintă nicio aroganță în a spune că Hristos este Fiul lui Dumnezeu dacă într-adevăr Hristos este Fiul lui Dumnezeu.

14. Cei necredincioși sau de alte religii vor merge în Iad

Strâns legată de problema anterioară este aceasta, a mântuirii celor de alte credințe. Trebuie spus însă că obsesia aceasta a certitudinii mântuirii, și chiar a predestinării, este oarecum recentă. Deși cu siguranță a existat și înainte, într-o formă sau alta, creștinismul protestant a fost în mod deosebit afectat de această sciziune între credincioșii care sigur se mântuiesc și necredincioșii care sigur “merg în Iad”.

Ori Evangheliile și Noul Testament în general nu oferă nicidecum o rețetă, un set de criterii clare care să spună “cine unde merge”. Tocmai fiindcă mântuirea presupune și implică dragostea față de Dumnezeu și dragostea față de ceilalți oameni. Ori aici nu este loc de calcule și de planuri. Omul care are dragoste sinceră nu mai este preocupat de mântuirea personală ca deziderat egoist, ci vede apropierea de Dumnezeu în lumina relației sale cu ceilalți oameni.

De aceea, a spune despre cei care, din rațiuni culturale, istorice, geografice, nu au luat cunoștință directă și amănunțită de credința creștină, că aceștia nu se vor mântui, este cel puțin o impietate serioasă, dacă nu chiar erezie.

15. Crede și nu cerceta!

O expresie pornită într-un context foarte particular, a devenit stindardul ignoranței anti-religioase secole la rând, și bântuie și astăzi conversațiile și discursurile pline de patos ale celor care, cumva, se consideră nevinovați de incultură teologică fiindcă, nu-i așa, cultura teologică este ea însăși ignoranță.

Pentru omul care se ia în serios și înțelege să ia în serios chiar și pe cei pe care îi combate, o astfel de sintagmă nu este de niciun folos și nu are nicio legătură cu realitatea.

De la faptul că nașterea științei moderne s-a datorat unor nume mari ale credinței creștine (Galileo Galilei, Isaac Newton, Blaise Pascal, Renes Decartes, și alții), și până la chiar îndemnul mântuitorului “Bateți și vi se va deschide, căutați și veți afla!”, și “Veți afla Adevărul, și adevărul vă va face liberi”, toate acestea dizolvă fără drept de apel orice acuzație cum că credința creștină ar încuraja și cultiva ignoranța.

Dimpotrivă, chiar cei care se grăbesc să își împânzească discursul cu elementele comune și strategice gen “evul mediu”, “anti știința”, “ignoranță”, “anti progres”, “retrograd”, sunt cei care dau dovadă de incultură și ignoranță, și preiau de-a gata un discurs ideologic de joasă ținută.

În loc de concluzie

Departe de mine gândul că am clarificat în întregime punctele de mai sus. Am omis intenționat anumite aspecte care ar fi lungit în mod inutil text. Vă invit să ridicați și alte probleme în comentarii, dacă considerați necesar. Cu alte ocazii, sper să avem ocazia să aprofundăm un subiect sau altul, mai pe cele pe care în mod intenționat și explicit le-am lăsat deoparte.

Cristian Pascu

http://avereabisericii.ro/15-lucruri-intelese-gresit-despre-credinta-ortodoxa/

Anunțuri

13 responses to “15 lucruri înțelese greșit despre credința ortodoxă

  1. 1. Oamenii cred doar fiindcă le e frică de Iad sau de moarte
    Perfect adevarat in peste 85% din cazuri.
    Argumente:
    – majoritatea aplica regula „calcam peste cadavre” pe tot parcursul vietii, dar isi aduc aminte de biserica si cele sfinte si drepte doar atunci cand li se apropie sfarsitul.
    – aceeasi majoritate injura de cruci/sfinti/dumnezei si alte asemenea, dar in apropierea unei biserici nu contenesc din a-si face cruci.
    – la intrebarea „de ce crezi in..?..” raspunsul este predominant acelasi: „pt ca…viata de apoi…la dreapta tatalui…etc”. Aproape NIMENI nu spune ceva si de viata prezenta!

    2. Oamenii cred doar fiindcă s-au născut într-o țară ortodoxă
    Perfect adevarat.
    Argumente:
    – ce optiune are un prunc in momentul in care este botezat? Nici una!
    Cu toate ca el nu este in stare sa aleaga pt el, o fac altii, presupunand ca „este absolut normal ca acest copil sa fie botezat in religia ortodoxa”. Dar daca mai tarziu copilul va dori sa nu apartina acestei religii, sau sa devina…musulman sa zicem?
    De ce acest botez nu este lasat la latitudinea fiecarei persoane in parte, DUPA ce aceasta implineste 18 ani?
    – daca romanii si-ar fi pastrat religia romano-catolica (sa zicem ca nu ar fi fost cuceriti de imperiul bulgar si nu li s-ar fi impus schimbarea lb latine cu bulgara/slavona prin aprox. 870), nu cumva ar fi ramas TOT romano-catolici?..

    5. Nu există dovezi pentru minuni sau existența lui Dumnezeu
    Perfect adevarat.
    Si asta deoarece:
    – orice lucru care nu are o explicatie este direct atribuit lui Dzeu sau este etichetat ca fiind „minune”. La fel se intampla in antichitate, in evul mediu s.a., cand toate cele fara de explicatie erau „minuni ceresti”: caderi de meteoriti, eclipse, valuri uriase, vindecari/supravietuiri „miraculoase”, s.a.m.d.
    Dovezile existentei unui dzeu sunt la fel de puternice ca cele ale existentei unui diavol:
    la inceputurile sale, automobilul era „lucrul diavolesc”, la fel ca si medicina/chirurgia, astronomia, s.a..

    6. Sărbătorile creștine sunt împrumutate de la păgâni
    Corect.
    Doar ca au fost adaptate conform prezentului.
    Craciun – cultul inchinat lui Mithra, zeul soarelui. Sarbatoarea pagana era legata de solstitiul de iarna, 22-23 decembrie, considerata a fi momentul in care se naste Soarele.
    Povestea simbolica a mortii fiului (soare) pe o cruce (constelatia Crucea Sudului) si renasterea lui, invingerea puterilor intunericului, a fost o poveste transmisa din vechime.
    Zeita sumeriana Inanna sau Ishtar a fost spanzurata goala pe un rug si ulterior a inviat din infern.
    Unul dintre cele mai vechi mituri il reprezinta invierea zeului egiptean Horus. Nascut pe 25 decembrie, Horus si ochiul sau au devenit niste simboluri ale vietii si ale renasterii.
    Cultul zeitei Cybele organiza in fiecare primavara o sarbatoare, care celebra moartea si invierea iubitului ei Attis. A existat un conflict violent, in perioada crestinismului timpuriu intre credinciosii lui Iisus si pagani.
    Data Sarbatorii Pastelui nu este stabila, ea fiind reglementata conform fazelor lunii. Toate obiceiurile de Paste sunt pagane. Iepurasul de Paste este o ramasita a sarbatorii pagane Eostre, o zeita anglo-saxona, al carui simbol a fost iepurele.
    Schimbul de oua este un obicei vechi, celebrat de multe culturi. Pastele este o sarbatoare, care are origini pagane si este celebrata cu cadouri si produse traditionale.

    7. Biserica interzice oamenilor să facă un lucru sau altul
    Adevarat.
    De ce? Deoarece biserica se considera parte integranta a vietii fiecaruia, cu toate ca nu este asa.
    Ce legatura are credinta/religia cu a nu lucra intr-o zi sau alta?
    De ce…
    – …un anume tip de imbracaminte este impotriva bisericii/cuvantului unui zeu
    – …avortul este impotriva…?
    – …sexul premarital este impotriva…?
    – … homosexualitatea este impotriva…?
    – … de ce yoga/muzica new age/halloween/ sunt impotriva..?
    Si exemplele pot continua.

    8. Credința ortodoxă este misogină și pune femeia pe locul doi
    Din pacate, adevarat.
    De ce femeia nu are voie sa intre in biserica atunci cand este la menstruatie?..
    De ce viata unei femei este tratata conform „pacatului primordial”?..

    9. Biserica Ortodoxă încurajează ura față de homosexuali
    Pentru Biserica Ortodoxă, și nu numai, homosexualitatea este un păcat la fel cum sunt și alte păcate.
    DE CE?
    Este ca si cand s-ar spune ca a fi de alta culoare/sex/crez reprezinta un pacat!
    Conform acestei afirmatii,anumite fiinte de pe aceasta planeta (salvate de catre Noe) sunt niste pacate ambulante, avand in vedere faptul ca se implica in relatii homosexuale?..
    De cand biserica defineste si impune limitele normalitatii si ale moralitatii?
    Daca biserica propovaduieste dragostea, sa o faca atunci fara a impune niste „norme” in functie de preferintele/ideile preconcepute ale unor prelati.

    10. Biserica Ortodoxă a provocat războaie religioase, cruciade, a ars oameni pe rug
    Poate nu pe toate, dar cateva SIGUR.
    Ca de exemplu…razboaie.
    Sa incep cu cel prin care romanii au fost convertiti la ortodoxism?..
    Sa inchei prin cele ce se petrec astazi in Rusia sau, mai degraba in Romania? Cand biserica ortodoxa provoaca un razboi ideologic manifestandu-si interesul si reusind sa se implice in organizarea invatamantului unui stat? Sau afirmand ca ea, biserica, este una din fortele care au dus la formarea statului roman? Si asta cu toate ca, dovedit istoric, biserica ortodoxa romana s-a opus unirii, a tradat interesele nationale de nenumarate ori si s-a aliat cu orice inamic doar pt a-si pastra sfera de putere…
    Imbogataire prin metoda „da-l incolo de aproape, noua sa ne fie bine!”?..
    Crimele fizice sunt cel putin la fel de oribile ca aceste crime sociale.

    11. Creștinismul a încurajat sclavia
    În Antichitate, Dumnezeu le-a permis slujitorilor săi să aibă sclavi (Geneza 14:14, 15). Chiar şi în timpul apostolilor, unii creştini erau proprietari de sclavi, iar alţii erau sclavi (Filimon 15, 16).
    Banuiesc ca dzeu nu a revenit cu o erata intr-o buna zi, spunand „gata, de astazi nu mai e liber la sclavi…e pacat…etc”.
    Când se adresează sclavilor, Sfântul Apostol Pavel întotdeauna îi îndeamnă să se supună stăpânilor lor și să-i asculte (Efeseni 6, 5-8; Coloseni 3, 22-25). Nu le spune niciun cuvânt din care să reiese că sclavia nu este bună.
    Si pt a aduce in discutie si biserica ortodoxa, nu putem omite faptul ca b iserica a fost implicată în comerțul cu sclavi (cunoscut sub numele de trata) pe mai multe planuri, iar
    Biserica Ortodoxa Romana a avut sclavi (robi) pana in 1860, cand nu a abandonat ideea datorita unei revelatii sau minuni ceresti, ci datorita faptuli ca STATUL roman a decis acest lucru.

    12. Credința ortodoxă este împotriva științei
    Nu chiar, dar nici departe.
    „Credința creștină este împotriva avortului, a experimentelor pe ființe umane, a eutanasierii, și a altor practici care, deși folosesc rezultate și cunoștințe științifice și ar conduce spre noi rezultate și descoperiri, totuși sunt imorale.”
    Avortul este imoral? De ce? Nu este mai imoral sa aduci pe lume o fiinta dupa care sa o abandonezi? Sau care sa moara din cauza lipsurilor? Nu este mai imoral sa suprapopulezi o planeta care abia mai face fata?..
    Eutanasierea este imorala? De ce? Este mai moral sa tii o persoana in viata in ciuda faptului ca aceasta sufera incredibil si SE ROAGA CERULUI sa moara?

    13. Credința ortodoxă este falsă fiindcă mai există și alte religii
    Nu neaparat.
    Este „falsa” deoarece pretinde ca este SINGURA adevarata.

    14. Cei necredincioși sau de alte religii vor merge în Iad
    De ce? Deoarece asa se presupune/se doreste de catre prelati si/sau adepti?
    Dar daca acest dzeu va spune in final „voi cei care ati trait o vioata DREAPTA si in timpul careia NU ati ranit aproapele, VOI mergeti in rai. Iar restul de asa-zisi credinciosi…jos in foc!” ?..

    • Intr-o zi (asta daca nu esti mandru de inteligenta cu care ai fost inzestrat) ai sa vezi ca rationamentele tale logice nu se potrivesc cu credinta ortodoxa in existenta unui Dumnezeu in 3 chipuri.Diavolul era foarte logic super inteligent insa avea mandrie si incepuse sa creada ca el este dumnezeu.Observ ca ataci ortodoxia numai pentru ca tu crezi in tine si gandirea ta.Dumnezeu te asteapta sa-ti revii. O simpla durere de masea sau o boala cu dureri cumplite este suficient sa-ti arate ca esti un nimic fara El.Poti lua in calcul ca dracu isi bate joc de tine.Argumentele si sofismele nu pot convinge decat pe alti de genul tau.Multe vrea Dumnezeu sa ne dea iar noi fugim de El si de noi.

  2. Cu cat trec zilele sunt din ce in ce mai sigur de faptul ca logica nu are absolut NICI o treaba cu religia. Si viceversa.
    Logica se adreseaza mintilor deschise, curioase si dornice de nou, cat timp religia nu prea apreciaza aceste lucruri, ci din contra, le condamna (nu pe toate, ce e drept, dar intr-un procentaj uimitor de mare).
    Biserica (indiferent de coloratura ei) a vazut in cei inteligenti si rationali un pericol major, drept urmare i-a ingradit/eliminat pe acestia inca din cele mai vechi timpuri.
    Hypatia din Alexandria, Galileo Galilei, Giordano Bruno, sutele de mii (daca nu chiar milioane) de persoane ucise fie in varii batalii „in slujba crucii” fie din cauza diferentelor de „crez”, lagarele de concentrare naziste si masacrele din Africa, atentatele din Orientul Mijlociu, actele de terorsim…toate aceste crime au avut/au ca fundament RELIGIA.
    Mari realizarii ale omenirii au fost etichetate ca „diavolesti: medicina/chirurgia, electricitatea, automobilul, televizorul, computerul, internetul s.a.m.d..
    Gerica64, nu atac ortodoxia, ci felul in care religia (oricare ar fi ea) se impune in societate.
    Respect credinta oricui si chiar consider ca in general credinta (in BINE) ne uneste. Religia insa, in mod deosebit cea impusa prin diverse metode, ajunge sa ne dezbine si automat va duce la rezultatele expuse mai sus.
    Faptul ca ortodoxismul este impus in scolile noastre este de condamnat. De cand cetatenii unui stat sunt obligati/fortati sa urmeze o anumita religie? As opta mai degraba pt predarea ISTORIEI RELIGIILOR fara a pune accent pe o religie anume.
    Cat priveste acel exemplu dat de tine cu „o simpla durere de masea sau o boala cu dureri cumplite este suficient sa…”…ei bine il consider irelevant deoarece atunci cand ma doare ceva ma duc la doctor. Inca nu am auzit ca rugaciunea sa vindece carii, fracturi, tumori, boli contagioase, etc..
    Tu ii spui „drac/diavol/satana”. Eu ii spun „ignoranta/neglijenta/accident”.
    Tu spui „dumnezeu ne da”. Eu spun „puterea si binele se gasesc in om, depinde de el sa la puna in practica”.
    Daca acest dumnezeu chiar exista, ma intreb de ce nu a intervenit in ultimele 2000 de ani sa ii salveze pe oropsitii fara aparare, cu atat mai mult cu cat EI credeau in el…
    Si daca chiar exista, pun pariu ca mai repede i-ar aprecia pe cei care isi ajuta semenii PT CA ASA E BINE IN VIATA ASTA, nu pt ca le e frica de viata de apoi sau mai stiu eu ce..
    Numai de bine!:)

    • Este inrelevant pentru ca nu ai simtit durererea si suferinta ai avut probabil o viata frumoasa,linistita si fara probleme.Eu nu o sa stau acum sa-ti explic tie ca exista Dumnezeu pur si simplu nu ma intereseaza conceptiile tale despre lume,ortodoxie si ca demoni pentru tine inseamna ignoranta,neglijenta sau accident.Ortodoxia nu a facut absolut nici-o crima in numele lui Dumnezeu sau al crucii ea nu a avut inchizitie.Rugaciunea catre Dumnezeu poate invia morti si muta munti poate orice. Chiar daca veti vedea acestea tot nu veti crede veti spune ca este un fenomen natural.Religia este folosita de jigodiile care conduc lumea asta pentru a invrajbi umanitatea.Esti un produs al scolilor lor pentru ca acolo se invata numai ce vor ei sa cunoasteti si intr-o mentalitatea despre lume,univers,istorie,stiinta care ii avantajeaza pe acesti antihristi.Iata ce a facut omul prin liberul arbitru razboaie,arme de distrugere in masa,avort,imoralitate.Vorbesti de bine si de puterea binelui, care putere cine o sustine atat timp cat omul este inclinat numai sa faca rau?Daca Dumnezeu nu ar sustine creatia Sa toti ar cadea morti de la inger pana la firul de iarba si daca nu ar fi intervenit de mult timp oameni s-ar fi distrus pe ei si tot ce este viu pe pamant.Esti la fel ca cei cei L-au rastagnit pe cruce pe Fiul lui Dumnezeu „DAca esti Fiul lui Dumnezeu da-te jos de pe cruce” cand intrebi ce a facut El in ultimi 2000 de ani.Chiar daca nu crezi tu in Dumnezeu ,crede El in tine insa nu te poate forta sa vii la El este singurul lucru care nu-l poate face.Nu te poate salva daca tu nu doresti asta si ai sa regreti o eternitate.

      • Bineinteles ca este irelevant, conteaza doar parerea unui credincios; noi restul suntem suboameni. Dpdv crestinesc, absolut corect. Dpdv uman…total aiurea.
        Vad ca ma citesti cum nu se poate mai bine. Da, am avut o viata frumoasa, linistita si fara probleme: parinti divortati, munca de mic copil, boala, lipsuri, privat de casa si multe alte „bunatati” care fac viata omului frumoasa si fara de probleme. Dar ce conteaza astea cand nu sunt credincios… Vei zice „Normal, te-a batut dzeu pt ca nu crezi!” SERIOS?!? Ce zeu de treaba , care pedepseste copii care inca nu au apucat sa vada ce inseamna viata si lumea..
        Observ ca nu te intereseaza nici un fel de conceptie sau idee, macar de dragul conversatiei daca nu cumva chiar de dragul de a arata lumina unui necredincios.
        Sa fie o alta dovada clara a cuvantului dumnezeului in care crezi si la care te raportezi?..
        Zici ca ortodoxia nu are crime la activ?
        Sa iti prezint doar cateva:
        – Stefan cel Mare trece pe raboj crime si orori fara numar in numele bisericii, iar ulterior e declarat Sfant.
        – Lituania 1563 – Imediat dupa caderea orasului Polotsk in fata armatei lui Ivan al IV-lea, toti aceia care au refuzat sa se converteasca la ritul ortodox au fost inecati in raul Dvina (peste 300 pers)
        – Rusia – dupa 1685 a inceput o perioada de persecutii, inclusiv de tortura si executii. Multi din vechi-credinciosi au parasit Rusia definitiv.
        – Polonia 1768: evreii sunt masacrati pe considerente religioase in timpul rascoalelor din Polonia ocupata de rusii ortodocsi.
        – Pana in secolul al XIX-lea, Biserica Ortodoxa Romana a avut timp de 500 de ani sclavi tigani.
        – Ortodocsii fac pogromuri succesive incitate de catre ierarhi ortodocsi, in 1881, 1883, 1900 si 1907, in timpul carora mor peste 250.000 de persoane. Crimele se justifica cu scrierile lui Ioan Gura de Aur care scria in Omiliile sale: “Evreii isi sacrifica copii diavolului; ei sunt mai rai decat lighioanele salbatice. Sinagoga este un bordel, un cuib de ticalosi, un templu dedicat idolatriei, o adunatura de evrei criminali, un loc de intalnire pentru ucigasii lui Cristos, o casa rau-famata, un spatiu al nelegiuirii, o prapastie si un abis al pierzaniei; [… ] Dar sinagoga nu este numai un bordel si un balci; este de asemenea si o viziuina a banditilor si un adapost pentru bestii.”
        ZILELE NOASTRE
        – Pogromul de la Iasi 1941 – peste 13.000 de evrei sunt ucisi.
        – Nedreptati facute de catre Biserica Ortodoxa Romana celei Greco-Catolice, care nu-si mai primeste inapoi toate bunurile.
        – 2005 – parintele Daniel Corogeanu si 4 maici supun pe Irina Cornici la un ritual de exorcizare, timp in care aceasta moare.
        – ips Pimen Zainea – a fost utilizat ca informator de catre fosta securitate de stat (IJ Suceava) sub numele conspirativ Sidorovici în perioada 1975-1977.
        Si nu in ultimul rand, stii tu oare de ce sunt romanii astazi ortodocsi? Pesemne crezi ca asa sunt ei de cand se stiu, nu?
        Ei bine, NU!
        Romanii au fost romano-catolici, dragul meu, deoarece din romani cica ne tragem (ca doar ne cucerira la un moment dat),dupa care am semnat contract cu Vaticanul.
        Si asa am fost noi romano-catolici pana prin cca. 870 AD cand au venit bulgarii peste noi cu sabia si ne-au cucerit. Dupa care ne-au fost impuse biblia si serviciile religioase in slavona.
        Sper ca ajung exemplele.:)

        Revenind la ale noastre…
        Sunt de acord ca religia este folosita de cei ce ne conduc, dar nu cred ca pt a invrajbi umanitatea, ci pt propriul lor profit: religia duce la razboi, iar acesta este cea mai buna afacere!
        Gerica, nu e frumos sa etchetezi persoane pe care nu le cunosti.
        Pt cultura ta generala, sa stii ca nu am lasat ca o scoala anume sa ma defineasca. Am trecut prin mai multe scoli si am studiat cam toate cartile de capatai ale religiilor existente pe mapamond, am vazut cu ochii mei ce face religia din oameni (in varii colturi ale acestei frumoase planete).
        Si cel mai de seama lucru pe care l-am invatat a fost ca OMUL ESTE INCLINAT CATRE BINE, nu catre rau. Ajunge insa sa faca rau in momentul in care este provocat/silit de sistemul sau societatea in care traieste. Ajung cativa ani de batai de joc si propovaduirea falselor valori ca oamenii sa inceapa sa actioneze ca atare, si asta pt ca nu au de ales. Daca s-ar lasa controlati ar inceta sa existe.
        Da, exista si oameni rai, la fel cum exista si plante/animale otravitoare; dar asta nu inseamna ca trebuie sa generalizezi.
        Cat despre dumnezeu si sustinerea creatiei sale, nu stiu ce sa zic.
        Cum se face oare ca TOATE religiile existente pana astazi in lume (si au fost ceva, nu gluma) au avut dovezi ale existentei zeilor/zeului, dar NICIODATA acestia nu a facut NIMIC pt a-si salva creatiile?
        CUM se face ca cei mai suferinzi si oropsiti nu sunt aparati de acest dumnezeu, ci din contra!??
        Ii place sa vada suferinta si moarte?

        Chiar astept sa imi raspunzi.
        Numai de bine!

      • Draga Bogdane noi nu suntem cu nimic superiori voua insa tu prin comentariile tale vrei sa demonstrezi altor cititori ca crestini ortodocsi au aere de superioritate.Daca tu ai ca scop al existentei tale sa te lupti cu Dumnezeu esti liber sa o faci noi nu te putem opri desi ne pare rau ca gandesti astfel.Nu cunosti istoria ortodoxismului iar tot ce spui este neadevarat.Fii cinstit si corect daca virtutiile acestea vin de la natura dupa conceptiile tale ateiste.Este incredibil ce erori grave sustii poate mizezi ca multi nu stiu despre ce vorbim ori sunt crestini ortodocsi doar cu numele nu si cu trairea.

  3. Prietene, e clar ca tu nu intelegi un lucru: eu nu ma lupt cu absolut nimic, indiferent ca este vorba de o fiinat imaginara sau de o credinta a cuiva.
    Stiu ca adevarul supara, si poate acesta este motivul pt care afirmi ca nu as cunoaste istoria ortodoxismului sau ca ceea ce spun este neadevarat.
    Dar ce sa-i faci, cam asta-i trista realitate; daca tu vrei sa crezi altceva, este alegerea ta. Doar si copiii cred in Mos Craciun. Poate anul asta pe 25 Dec il asteptam impreuna cu prajituri, ce zici? 😉
    Pana una-alta, eu ti-am dat niste exemple pe care le poti gasi in orice carte de istorie din orice biblioteca judeteana, iar tu mi-ai raspuns cu „bla-bla”-uri neargumentate.
    Partenere, repet: nu am o problema cu credinta, ci cu religia. Aperi ceva ce a facut mai mult rau decat cea mai urata arma inventata de om, ceva ce nu si-a demonstrat „puterea” decat in fata celor slabi de inger, lenesi, ignoranti, indolenti, etc.
    Uite, ia si citeste o expunere facuta destul de clar, ca mie unul mi-e lene sa mai scriu.
    Probabil ca zeul asta mi-a molesit mintea sau sunt mitraliat cu rugaciuni ale ortodocsilor.
    Pace.
    http://www.sebastianbargau.ro/2010/10/21/romane-religia-te-tine-prost/

    • Ce este Ortodoxia?
      Dar oare de ce este atât de importantă Ortodoxia, ca în cea mai importantă perioadă de asceză a anului liturgic, Biserica să-i închine prima Duminică? Simplu spus, ea este Adevăr şi Iubire. Aflarea lor nu se face însă fără post şi rugăciune De acelasi autor Statul şi şcoala s-au separat de Biserică, încălcând Drepturile Omului… Cea mai scurtă definiţie a Ortodoxiei: Ortodoxia este Hristos. Pentru că Ortodoxia nu poate fi altceva decât dragoste. Şi cu asta s-ar încheia acest text. Dar mă gândesc la faptul că sunt şi cititori care ar dori să afle de ce este aşa şi nu altfel, sau cum se ajunge la această idee. Lor am să mă adresez în continuare. Termenul „ortodox” este un compus grecesc, ca mulţi alţi termeni uzitaţi în limba română: „orto”=drept şi „doxa”=opinie, slăvire. Ar însemna deci „opinie dreaptă” sau “dreaptă-slăvire”. Termenul apare însă, în istorie, ca o reacţie la adresa unor devieri de la o anumită normă sau un anumit adevăr. Din această perspectivă, sunt multe „ortodoxii” religioase în lume: evrei ortodocşi, islam ortodox, budism ortodox şi, desigur, creştini ortodocşi. Ca să înţelegem mai bine filosofia din spatele termenului, l-am putea extinde şi la alte domnii de activitate, unde ar desemna certitudinea respectării unor norme specifice: transport ortodox (nu pirat), politică ortodoxă (nu demagogică), justiţie ortodoxă (nu funcţionând aleatoriu şi după interese), construcţii ortodoxe (cu firme autorizate, nu cu „meşteri” urechişti) şi, de ce nu, creştere ortodoxă a copilului (nu prin abandonare, maltratare sau alte practici negative). În opoziţie cu toate aceasta, avem omni-vehiculata expresie “metode neortodoxe”, care se referă la diverse practici nefireşti. Desigur, în toate aceste cazuri, se exclude conotaţia religioasă a termenului. În creştinism, termenul apare în denumirile oficiale după Marea Schismă, în spaţiul Bisericii Răsăritene din Bizanţ, cu o cultură preponderent greacă, ca o încercare de delimitare faţă de Biserica Apusului, denumită ulterior Biserica Catolică („catoliki” în greceşte înseamnă „universal”). Apoi, termenul a fost preluat şi de Bisericile Vechi Orientale, cele care, practic, în sec. V, s-au desprins primele din Biserica Primară, la Sinodul IV Ecumenic, şi se mai numesc şi Biserici Ortodoxe Orientale (Coptă, Siriacă, Etiopiană, Armeană Apostolică etc.). Pentru a păstra distincţia faţă de Biserica Ortodoxă Răsăriteană şi credincioşii acesteia, numiţi ortodocşi greci, credincioşii acestora se numesc ortodocşi copţi, ortodocşi sirieni, ortodocşi armeni etc. Prin urmare, în spaţiul oriental, lucrurile sunt ceva mai complicate, deoarece aceste Biserici Vechi Orientale recunosc primele trei Sinoade Ecumenice, dar nu şi pe următoarele, ceea ce modifică prin lipsă învăţătura lor, în raport cu Ortodoxia greacă. În spaţiul românesc, Ortodoxia creştină greacă este reprezentată în mod majoritar de Biserica Ortodoxă Română. Mai există şi alte Biserici Ortodoxe surori, ale minorităţilor naţionale, ce aparţin altor Patriarhii: rusă, ucraineană, bulgară, sârbă. Cu certitudine însă, putem observa că România este nu numai un important punct geo-strategic între Est şi Vest, ci şi o zonă de interferenţă a Răsăritului şi Apusului creştin: dacă spre est predomină minorităţile răsăritene, în vest predomină minorităţi ale Catolicismului şi Protestantismului. Dar denumirea nu face decât să reflecte principiul de existenţă al Bisericii. Ortodoxia urmează, de-a lungul istoriei, cuvântul Mântuitorului Hristos: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa!”. Este vorba despre un mod de viaţă care presupune trăirea Adevărului-Hristos, adică a Iubirii divine. De aceea, Ortodoxia se defineşte esenţial prin trăirea plenară în adevăr a comuniunii de iubire, atât cu Dumnezeu, cât şi cu aproapele. Acesta este, în realitate, Biserica (“ecclesia” = adunarea poporului), adică o împreună-adunare în jurul lui Hristos Cel Viu, în Trupul şi Sîngele său, exact ca la Cina cea de Taină. De aceea, nu există individualism sau egocentrism în Ortodoxie. Cum însă individualismul, autonomismul sau egocentrismul sunt ispite permanente în existenţa umanităţii, trebuia găsită o modalitate de a le evita. Astfel, Ortodoxia a dezvoltat, încă din epoca Bisericii primare, instrumente care să ajute la păstrarea scopului esenţial. În mare, acestea se împart în dogme şi canoane. S-ar putea ca aceşti termenii să displacă unor cititori. La prima întâlnire cu ei şi eu am fost contrariat. În realitate, ei nu conţin nimic neplăcut, dar asta o afli după ce studiezi un pic problema. Poate că dogmatismul şi legalismul sunt adevăratele neplăceri, nicidecum dogma sau legea. Să ne apropiem deci fără teamă, spre a înţelege mai multe. Dogma reprezintă învăţătura Bisericii (“dogma” în greacă desemnează opinia, părerea, punctul de vedere). Ca enunţuri, dogmele au apărut din necesitatea de a exprima clar şi sintetic învăţături cu privire la modul de vieţuire ortodox, dar, atenţie, doar ca reacţii la denaturările asupra Adevărului revelat de Hristos. Astfel, dogmele sunt teze care formulează “opinia corectă” a Bisericii asupra chestiunilor de credinţă. Prin urmare, deşi unora le displace existenţa acestui termen, dogma nu poate fi atacată pentru că ea nu este altceva decât răspunsul Bisericii la tendinţa de denaturare a Adevărului. Cum ar veni, matematic vorbind, dogma nu este ipoteza de la care pornim o discuţie, ci este concluzia, într-un proces de lămurire a Adevărului, de deosebire a acestuia de falsitate, denaturare şi minciună. Aşadar, odată lămurită o problemă, n-ar fi un nonsens să încerci să o pui iar în discuţie? Aceasta nu pentru că n-ar fi utilă discutarea ei, ci pentru că avem de-a face aici cu principii valorice de existenţă a divinului, care nu pot fi generate sau modificate de oameni, ele fiind universal valabile şi aplicabile. Tot ce stă în puterea noastră este fie să le recunoaştem şi să le acceptăm, fie să le ignorăm. Iar aici, dogma ne ajută esenţial, nominalizând aceste principii. Câteva exemple: existenţa Sf. Treimi, întruparea lui Hristos, unirea celor două firi în Hristos (nerecunoscută de Bisericile Vechi Orientale, amintite anterior), fiinţa Bisericii, persoana Maicii Domnului, cinstirea sfinţilor etc. Însă nu este suficient să identificăm principiul valoric. El trebuie trăit, căci comuniunea şi iubirea nu sunt doar teorii pe o hârtie, ci fapte concrete de viaţă. Dar, cum spuneam, subiectivismul pândeşte, aşa că a defini Iubirea poate părea greu, însă cu mult mai greu este să trăieşti corect Iubirea, în viaţa de zi cu zi. Din cauza acestei dificultăţi, Biserica a fost nevoită ca, pornind de la învăţăturile lui Hristos, să indice credincioşilor drumul autentic al trăirii credinţei. Aşa apar canoanele (“kanon” în greacă înseamnă regulă, ghid, normă, model, tip, principiu, iar în ebraică “ qane” desemna măsura cu care zidarii măsurau construcţiile, deci un normativ fizic). Ideea canonului este aşadar, una practică: să jaloneze, să marcheze, să indice drumul către dreapta vieţuire, numită Orto-praxie (“praxis” = practică, înfăptuire, act). Este o situaţie similară cu existenţa indicatoarelor rutiere de pe marginea drumului, sau chiar a legilor civile (primele legi civile nu sunt decât derivate canonice ale unor principii obşteşti). Importanţa canonului rezidă în spiritul lui şi mai puţin în litera lui. Contează mai mult principiul îndrumător decât detaliile tehnice legate de loc, timp, număr etc. Asta nu înseamnă că trebuie să desfiinţăm aceste detalii, dar nici nu este utilă încremenirea în hăţişul acestora. Ca urmare, canoanele au şi un aspect dinamic, de adaptare a principiului la condiţiile concrete de trai. De pildă, dezlegările la post: postul este recomandat tuturor, dar sunt categorii de persoane care pot fi dezlegate (scutite):gravidele, copiii, cei ce lucrează în condiţii extreme, bolnavii şi bătrânii care au regim etc. Ca idee, e bine să ştim că primele canoane apar în Biserică pe vremea Apostolilor, pe la anul 50, urmare a Sinodului Apostolic de la Ierusalim, descris în Noul Testament, la Faptele Apostolilor, cap. 15. Aşadar, sintetizând, Ortodoxia nu este decât latura teoretică a Ortopraxiei, trăirea plenară a Adevărului şi Iubirii divine. De aceea, ea este infailibilă. Să explicăm. Ce înseamnă infaibilitatea? Ştim cu toţii, conform DEX, starea de a fi infailibil, adică cel care nu poate greşi, care nu se poate înşela; perfect, desăvârşit, fără cusur. Prin urmare, dacă Ortodoxia este tot ce am spus mai sus, ea este, prin natura ei, infailibilă. Se pune însă, întrebarea: dacă Ortodoxia este infailibilă, omul care o trăieşte devine infailibil? Nu, atâta vreme cât nu se leapădă se sine, de erorile şi greşelile sale. Dacă însă omul renunţă la autonomia sa, el poate reuşi ceea de pare imposibil: atingerea infailibilităţii. În Ortodoxie, aceasta se traduce prin sfinţenie. Sfântul este infailibil, dar nu în sine, prin sine sau de la sine putere, căci ar putea oricând cădea din sfinţenie, ci pentru că s-a lepădat de sine şi a acceptat să trăiască Adevărul infailibil al Bisericii. Mai avem încă o nuanţă de precizat. Biserica este infailibilă nu prin oamenii ei. Căci nu oamenii sfinţesc Biserica, ci invers. Sursa infaibilităţii/sfinţeniei Bisericii o constituie Hristos-Adevărul, Capul Bisericii. Putem face o analogie cu distribuţia energiei electrice. Generatorul centralei este sursa, firele transportă energia, iar luminătorul este becul, instrumentul care transformă energia sursei în lumină. Aşa funcţionează şi relaţia Hristos-Biserică-sfinţi. Hristos este sursa, Biserica şi Ortodoxia sunt liniile de transport, iar sfinţii sunt luminători, nu prin ei înşişi, ci prin energia primită de la Hristos (chiar Hristos îi numeşte luminători). Despre această energie vom mai vorbi, ea fiind subiectul celei de-a doua Duminici din acest Post Mare. Biserica şi Ortodoxia rămân deci infailibile atâta vreme cât transmit nealterat ceea de sursa generează. Prin această pildă simplistă putem înţelege şi un alt aspect al Bisericii: deciziile clerului ei. Rostul clerului nu este acela de a genera dogme sau canoane potrivit unor interese proprii, ci, prin acestea, clerul doar recunoaşte, explică şi aplică ceea ce este de mai înainte generat şi revelat de Hristos. Aşa ne explicăm cum, în istorie, avem atât Sinoade Ecumenice, normative pentru Ortodoxie, dar avem şi sinoade “tâlhăreşti”, care nu au reuşit să împlinească acest rost al clerului, ci au eşuat în propriile interese. Dar, paradoxal, reversul sinoadelor “tâlhăreşti” este posibilitatea ca Ortodoxia întreagă să poată fi reprezentată printr-un om. Ce minunat: dintr-un om supus slăbiciunilor şi decăderii, Ortodoxia îl transformă într-un sfânt, infailibil şi reprezentativ, doar pentru că s-a lepădat de sine şi s-a făcut asemenea cu Dumnezeu. De fapt, i-a urmat Lui. Un astfel de exemplu este Sf. Marcu Eugenicul, episcop al Efesului. Când la sinodul de la Ferrara-Florenţa (1438-1439) s-a încercat reunificarea Ortodoxiei cu Catolicismul, el a fost singurul episcop care s-a împotrivit semnării documentelor, pe motiv că Ortodoxia nu putea accepta inovaţiile dogmatice şi canonice ale Catolicismului. În ciuda faptului că toţi ceilalţi episcopi răsăriteni semnaseră din interese utilitariste, sperând la ajutorul militar şi politic al Apusului, pentru apărarea contra invaziei islamice. Când a aflat, papa Eugeniu al IV-lea a exclamat: “Atunci nu am făcut nimic!” Ortodoxia rezistase într-un singur episcop, deşi acolo erau mai mulţi reprezentanţi ai ei (delegaţia greacă era formată din Împărat, Patriarh, 22 de episcopi şi 6 teologi). În fapt, sesizăm aici o ispită la adresa clerului: să se comporte mai mult ca om politic decât ca om al lui Dumnezeu. Dar un sinod nu poate fi redus la un simplu Parlament politic. Deciziile lui dogmatice trebuiesc validate de întreaga Biserică. Ce să mai spunem însă de Împărat (Ioan al VI-lea Paleologul) care, în dorinţa de a-şi atinge scopurile politice prin intermediul Bisericii, ceruse ca până şi cameristul lui să aibă drept de vot… Astfel de ispite sunt motivul pentru care Sf. Vincenţiu de Lerin scria ereticilor ( „hairesis” în greacă înseamnă alegerea sau ruperea a ceva dintr-un tot), încă din sec. V, că autenticitatea credinţei constă în ceea ce s-a crezut pretutindeni, întotdeauna şi de către toţi. Adică plenitudunea Bisericii. Chiar dacă aceasta se restrânge, in extremis, la unul singur. În opoziţie cu aceasta, erezia este o greşeală de înţelegere a întregului sau chiar absolutizarea unei părţi din întreg. Teologul şi filosoful Christos Yannaras (un Andrei Pleşu al teologiei greceşti) va defini cel mai profund erezia ca fiind absolutizarea relativului şi relativizarea absolutului. Mai popular spus, o eroare teologică ce provoacă schismă (separaţie)în sânul Ortodoxiei. Aviz celor insuficient informaţi: Ortodoxia nu a practicat niciodată Inchiziţia, care este, în esenţă, o erezie faţă de dragostea de aproapele; pe cel rătăcit încercăm să-l îndreptăm cu bunăvoinţă, nu cu forţa rugului, sabiei sau ştreangului, căci dragoste cu sila nu există. Dar cum putem noi, cei de astăzi, să ajungem la o asemenea stare de conştiinţă a credinţei, la o asemenea puritate sau infaibilitate, când în jurul nostru colcăie relativismul şi laxismul moral, corupţia, sincretismul, libertinajul şi alte asemenea toxine sufleteşti? Sau, dacă nimic din toate acestea nu ne ispiteşte, cel puţin avem nenumărate oferte plăcute de petrecere a timpului: sute de canale audiovizuale şi milioane de pagini scrise sau web, ori kilometri de magazine cu mii de feluri de delicatese şi obiecte care mai de care mai „utile”, unde regula esenţială este plăcerea consumului. Cum răzbatem? Nu trebuie să ne temem. Primul cuvânt al lui Hristos după Înviere este “Pace vouă”. Nimic din jurul nostru nu are putere asupra noastră, câtă vreme nu-i oferim şansa. Hristos ne învaţă că, atunci când vrem să ne desăvârşim, avem la dispoziţie două instrumente: postul şi rugăciunea. Postul ne reechilibrează iar rugăciunea ne hrăneşte. Desigur, nu uităm nici regula de aur a vieţii creştine: nu pierde timpul, fă ceva folositor ţie şi aproapelui: roagă-te, citeşte, scrie. Ajungând aici, înţelegem de ce Biserica a rânduit ca această primă Duminică din Postul Mare să fie închinată Ortodoxiei. Nu putem parcurge drumul desăvârşirii dacă nu cunoaştem ţinta. În vechime, în această Duminică se reciteau în biserici, toate deciziile sinodale care condamnau marile erezii ale istoriei. Cu timpul, înmulţindu-se şi ereziile, dar şi provocările, s-a considerat că ar lua prea mult timp să se aducă aminte de toate luptele la care a fost supusă Biserica din partea ereziilor. Plus că unele dintre ele nu mai sunt de actualitate, fiind înlocuite de altele, zis mai moderne, în fapt doar recidive sub altă formă. Dar, dincolo de acestea, Biserica nu mai rosteşte aceste anateme ca dovadă a faptului că se deschide întoarcerii celor ce s-au depărtat. O anatemă nu este decât recunoaşterea ieşirii din comuniunea eclesială. Suntem însă în vremea când omul contemporan, hăituit de griji şi provocări, trebuie căutat cu dragoste de către Biserică. A-l certa, înainte de a-l chema, poate că nu este cea mai bună tactică părintească. Oricum, cei ce rămân împotriviţi Ortodoxiei sunt în situaţia de a-şi refuza singuri mântuirea, aşa că nu avem altceva de făcut decât să aşteptăm întoarcerea lor. Ortodoxia nu va pieri niciodată, indiferent de erorile noastre, fie clerici sau mireni. Căci Hristos-Adevărul, Calea şi Viaţa nu are cum să dispară. Dimpotrivă. El rămâne Viaţa cea adevărată, Adevărul care ne poate elibera din dependenţa libertinajului şi Calea către iubire sfântă. Pentru că El este iubire sfântă. Dar alegerea ne aparţine. Liberă, conştientă şi asumată. Dar Calea Postului Mare continuă, fiecare Duminică fiind câte o invitaţie la un popas duhovnicesc lămuritor asupra vieţii în Hristos. Ortodoxia este Hristos.

      ====================
      Pr. Arsenie Papacioc: “Singurul Adevar este Ortodoxia !” (2)
      26 Apr

      Sfinţia voastrã, care credeţi cã sunt consecinţele participãrii unor ortodocşi în cadrul acestor mişcãri numite ecumenice?

      Arhim. Arsenie: Consecinţele sunt: nu mai suntem credincioşi întrutotul lui Dumnezeu Cuvîntul – mare risc!

      E acelaşi subiect. Se constatã un interes în toatã treaba asta; încearcã pe fel şi fel de lucruri ca sã fim împreunã şi vor asta cu orice chip pentru cã nu au o identitate pur şi simplu duhovniceascã, religioasã; trebuie sã simţim care este intenţia lor intimã.

      La ora asta sunt despãrţiţi de Bisericã pentru cã Adevãrul este Hristos; şi ne-a învãţat şi cum sã facem, ne-au învãţat Apostolii – s-a fãcut un Sinod Apostolic la anul 50 la Adormirea Maicii Domnului la Ierusalim -, sunt Sinoade Ecumenice şi Locale la care s-a stabilit Adevãrul şi practica religioasã.

      Ei, pînã la urma urmei, au rãmas într-o lume de interpretare continuã; ca sã poatã pãtrunde, spun cã noi suntem excesivi, suntem habotnici. Suntem habotnici cã ne închinãm şi nu zicem nimic, ne vedem de treaba noastrã?; cum interpreteazã ei bãtaia clopotelor, cum interpreteazã ei slujbele?; slujbele astea le-a fãcut Biserica dintru-început, nu?; liturghia, ne jucãm cu astea?; ei nu au nici Proscomidie, o serie întreagã de lucruri practice; sunt geloşi pe noi cã suntem liniştiţi, dar ne apãrãm contra adaosurilor antidogmatice.

      O împãcare propriu-zisã nu se poate face dacã nu cedezi şi tu şi celãlalt; ce sã cedãm noi? O împãcare se poate face numai sã vinã înapoi fãrã condiţii.

      Şi trebuie sã renunţe la toate invenţiile lor?

      Arhim. Arsenie: Sã vinã la Ortodoxie! Ce-aţi cãutat acolo? De ce ridicãm problema asta cînd eu sunt stabil, n-am schimbat nimic?

      Suntem împreunã cu Apostolii, îi cinstim, citim Apostolul la Liturghie; va sã zicã, suntem cu ei.

      Ce sã fac ca sã ne împãcãm? Împãcarea în sine e utilã, dar numai în Adevãr; dacã nu-i în Adevãr, nu-i utilã. “Eu sunt Adevãrul” – spune Hristos; dacã nu-i Adevãr, nu-i cunoaştere. Adevãrul este Hristos şi ne-a arãtat cu toate amãnuntele calea spre mîntuire.

      Sfinţia voastrã, ce înseamnã cã Sfintele Taine ale celor care s-au despãrţit de Biserica Ortodoxã sunt simbolice?

      Arhim. Arsenie: Adicã nu sunt îndeplinite cum trebuie, întru totul cum trebuie şi au numai ca simbol Taina propriu-zisã; nu o împlineşte în esenţialitatea ei, dar recunosc ca moment cã e necesar.

      Bunãoarã, taina nunţii: “vã declar soţ şi soţie – sãrutaţi-vã”; fãrã o rugãciune, fãrã nimic; recunosc ca simbol cã este necesarã, dar nu împlinesc practic cum trebuie.

      Toatã slujba aceasta este fãcutã de Sfinţii Pãrinţi cu angajament, cu verighete, cu cununiile pe cap – este împãrãteasã şi împãrat; sunt atîtea rugãciuni de angajament, sã participe, sã trãiascã taina aşa cum s-a fãcut în Bisericã, pentru cã s-a fãcut cu multã semnificaţie, de ce s-a fãcut aşa, de cãtre Bisericã. Ei considerã cã sunt cãsãtoriţi în limba lor – ca şi turcii; adicã faptul cã s-a fãcut taina; sunt soţ şi soţie în felul lor.

      Eu, care dau foarte multã importanţã amãnuntului slujbelor, la taine, vorbesc de momentul major al tainelor, sunt foarte încrezãtor cã se împlinesc; dacã nu se împlinesc acestea, este un fel de mascaradã, fac cum vreau eu, reduc cum vreau eu, motivînd în fel şi chip: dom’le, n-am avut timp; dar ei o iau aşa şi numai aşa.

      Sfînta Împãrtãşanie care trece prin procesul de sfinţire, epicleza, lucrul acesta nu-l aratã cã îl fac; şi cum o preparã nu ştiu, încît sã mã ierte bunul Dumnezeu, dar cred cã nici nu-i Sfînta Împãrtãşanie – cu acea bulã a lor.

      Sfinţii Pãrinţi, şi mai recent pãrintele Iustin Popovici spun cã, în afara Bisericii, tainele nu mai au un rol sfinţitor şi mîntuitor – în afarã de Biserica Ortodoxã; adicã nu mai sunt taine propriu-zise.

      Arhim. Arsenie: Nu pot fi în afara învãţãturii Bisericii Ortodoxe; dogmã se numeşte Adevãr de credinţã revelat, cuprins în Scripturã şi în Tradiţie, aprobat şi practicat de Bisericã.

      Ne pun în situaţia sã spunem: nu mai sunt taine, pentru cã noi ţinem foarte mult sã se împlineascã întru totul slujba tainei, care a fãcut-o Biserica prin Duhul Sfinţiilor Pãrinţi, consacratã, aşa cum se face ca bunã.

      În afara Bisericii, a trupului lui Hristos, mai sunt taine?

      Arhim. Arsenie: Nu; în afarã de Bisericã, adicã de harul preoţiei, nu se poate face.

      În taine lucreazã Hristos?

      Arhim. Arsenie: Fãrã discuţie cã lucreazã Duhul Sfînt.

      Şi Duhul Sfînt în afara Bisericii mai lucreazã? Pentru cã, dacã mai lucreazã, înseamnã, sau ar însemna, cã sunt mîntuitoare, sfinţitoare.

      Unii pãrinţi sunt mai categorici, ca Iustin Popovici şi alţii mai vechi; ei spun cã în afara Bisericii nu mai lucreazã mîntuitor.

      Arhim. Arsenie: Nu, în afarã de Bisericã nu. Nici nu se pune problema; şi eu sunt de pãrerea asta. Întrebarea are aceastã codiţã, pentru cã se considerã Bisericã şi ei, şi asta e problema.

      E problema lor, sfinţia voastrã; asta trebuie sã ne lãmuriţi.

      Arhim. Arsenie: S-a lãmurit în discuţiile ante-rioare cã sunt greşeli foarte mari şi nu suntem de pãrere cu toate aceste lucruri, cã valabilitatea tainelor sunt puse sub semnul întrebãrii.

      E vorba de taina propriu-zisã, asta e întrebarea: e valabilã sau nu? Deşi nu e, se considerã şi ei Bisericã, dar noi nu-i recunoaştem cã sunt Bisericã.

      Deci nu mai lucreazã harul?

      Arhim. Arsenie: Nu lucreazã, dar e foarte riscant sã vorbeşti de chestiile astea; aici este vorba şi de mila lui Dumnezeu. Rãspunsul meu e mai complet: adicã nu pot sã vãd, în afarã de ortodoxie, pe placul lui Dumnezeu ce fac alţii; şi atunci rãspunde Dumnezeu.

      Pentru cã, dacã ei ştiu cã existã mîntuire la ei cît de cît, rãmîn aşa.

      Arhim. Arsenie: Nici nu se pune problema, cã ei aşa zic, nu?

      Şi rãmîn acolo.

      Arhim. Arsenie: Nu asta se discutã. Se discutã: au dreptate sau nu, se mîntuiesc, sau nu se mîntuiesc. Las în voia lui Dumnezeu; eu spun cã e o mare greşealã sã nu se împlineascã slujba, mai ales a tainelor, aşa cum face Ortodoxia; e o mare greşealã. Discutãm de greşelile lor. Problema care se pune direct şi este o întrebare durã: se mîntuiesc sau nu? Dacã se mîntuiesc, ce mai discutãm despre greşeli, nu? Dar eu una ştiu, şi asta trebuie sã rãspund în ce mã priveşte; despre aceste greşeli spune Mîntuitorul: “cine va schimba o iotã din aceste lucruri” – deci sunt foarte suspecţi; remarc greşelile lor, iar despre mîntuirea lor, numai Dumnezeu sã dispunã; eu mã îndoiesc.

      Pentru cã, dacã se mîntuiesc, la ce mai discutãm greşelile lor şi rãmîn aşa cum sunt ei; şi atunci ce ne mai certãm?

      Dar greşelile lor trebuie sã mã punã în situaţia de a gîndi, pentru cã spune Mîntuitorul: “cine va schimba unele dintre acestea prea mici mic se va chema”, nu se va mîntui. Şi ei au schimbat aceste lucruri, deci mã îndoiesc de mîntuirea lor.

      Ca sã respectaţi ce a spus Mîntuitorul.

      Arhim. Arsenie: Sigur. Acum am rãspundere cã sunt creştin, sunt cãlugãr, sunt preot; am rãspundere de ce vorbesc. Ce mai discutãm greşelile dacã sunt siguri şi ei de mîntuire.

      Şi de ce sã mai vinã la Ortodoxie?

      Arhim. Arsenie: Ce cautã? Sigur cã da.

      Îi roade pentru cã, pe linie psihologicã, nu le convine sã fie altul la nivel mai înalt; ei vor sã fie liniştiţi în greşelile lor.

      Ortodoxia, prin poziţia ei, mustrã puternic. Şi, dacã ne permitem sã facem aceste ştergeri, aşa, din taine, din felul de a împlini taina, înseamnã cã suntem pe o scenã de artişti – nu suntem pe un altar autentic al Bisericii.

      Popovici Iustin zice cã numai în Bisericã este mîntuire; numai în Bisericã, fãrã discuţie, dar ei considerã cã şi ei sunt Bisericã, ca sã se încadreze în ce spune Iustin, nu? Dar nu asta discutãm noi. Zice cã-i Bisericã şi adventistul, şi toţi.

      Cînd s-a fãcut aceastã Liturghie cu epicleza ei, s-a fãcut de sfinţi. În afarã de Vasile cel Mare, a fost un Apostol care a fãcut Sfînta Liturghie; Sfîntul Vasile n-a fãcut altceva, decît pe acelaşi schelet a fãcut rugãciuni pe ici pe colea; scheletul s-a respectat întru totul şi de Ioan Gurã de Aur, numai cã sunt nişte rugãciuni mai lungi. Nu s-a fãcut fãrã rost; erau nişte titani, sunt consacraţi ca nişte titani de cãtre Cer, semne mari au fãcut.

      Învãţãtura creştinã a luptat cu toate fiarele duşmãnoase ale Ortodoxiei, ale Adevãrului; au luptat aceşti oameni cînd s-au confirmat persoanele Sfintei Treimi şi nu putem trece peste ce-au hotãrât ei; au putere canonicã.

      Aşa cã, la întrebarea aceasta care este durã: se mîntuiesc?, dacã s-ar rãspunde cã se mîntuiesc atuncea ce mai discutãm greşelile? Întrebarea este durã în sensul cã nu depinde de noi mîntuirea numaidecît, însã noi avem obligaţia, cum spune Mîntuitorul, sã respectãm pentru cã cei care nu respectã “aceste mici de tot, mic se va chema”, adicã nu se va mîntui – zice Ioan Gurã de Aur; şi eu interpretez tot aşa. Iar cei care vor face lucrurile bine, aceia se vor mîntui încã cu slavã mare.

      Şi, dacã a spus Mîntuitorul lucrul acesta, eu sunt sluga cinstitã a acestor spuse; ce se adaugã mai departe mã îndoiesc de mîntuire. Deci asta e, cã atunci nu-i mai discuţi slãbiciunea dacã am oarecare încredere în mîntuirea lor.

      Adevãrul trebuie trãit aşa cum e şi împlinit aşa cum începe şi aşa cum se terminã; nu sã adaug eu de la mine.

      Sfinţia voastrã, dacã nu este mîntuire în afara Bisericii.

      Arhim. Arsenie: Nu existã.

      Totuşi, poate unii eterodocşi care nu au luat parte la separarea de Bisericã, nu se ocupã de problemele strict de dogmã, dar sunt oameni buni, sunt oameni morali, pentru aceştia nu existã mîntuire?

      Arhim. Arsenie: Asta ştie şi poate numai Dumnezeu. Fãrã discuţie, noi ştim cum ne-a învãţat Hristos: singura cale de mîntuire este aceasta; şi El spune: “cine va schimba una dintre aceste mici, foarte mici mic se va chema”, adicã nu se va mîntui.

      Acum se face discuţie pe istorie, pe momente, pe habotnicie; acestea sunt pãreri şi acuze. Nu poate sã-şi apere poziţia decît sã spunã cã sunt eu habotnic, nu?

      Nu este cunoscut în Ortodoxie discuţie pe Adevãr.

      Poate or fi şi la necreştini (necredincioşi) oameni morali, au o moralitate, nu furã etc; pentru aceştia nu existã mîntuire?

      Arhim. Arsenie: Eu trãiesc aici înconjurat de turci, foarte mulţi turci; duc o viaţã moralã, dar sunt, fãrã discuţie, afarã de mîntuire pentru cã ei nu cred în Adevãrul Creştin.

      Hristos o sã-i judece şi pe ei?

      Arhim. Arsenie: Îi va judeca; nu mã bag aici.

      Eu ştiu una şi bunã: mã ţin de Hristos aşa cum ne-a învãţat El, cã a iubi pe Dumnezeu înseamnã a împlini ceea ce a spus El sã împlineşti.

      Sfinţia voastrã, se vorbeşte despre succesiune apostolicã la anglicani, la catolici, la monofiziţi etc. Aceştia dacã nu sunt în Biserica Ortodoxã se poate spune cã mai au succesiune?

      Arhim. Arsenie: Lucrul acesta este deja discutat din momentul în care s-a precizat care este poziţia mîntuitoare, Ortodoxia; orice abatere de aici este discutatã.

      Prin Botez vine aceastã succesiune apostolicã, şi ei s-au abãtut de la Botez, de la trãire. Dacã s-au abãtut de la Botez nu mai au succesiune apostolicã normalã; adicã facem de capul nostru ?

      Din momentul în care îţi pierzi mîntuirea, ai pierdut succesiunea apostolicã; vorbim de mîntuire, aceasta este tema.

      Ei susţin cã sunt Bisericã, dar acest lucru este numai în funcţie de Adevãr; dacã nu te mîntuieşti, degeaba ţi-a propovãduit apostolul Pavel şi apostolul Petru.

      Deci succesiunea apostolicã nu mai existã pentru cã este atacat chiar Hristos.

      Preoţilor anglicani, catolici, monofiziţi etc. dacã vin la Ortodoxie li se mai face hirotonia?

      Arhim. Arsenie: La anglicani se hirotonesc pînã şi femeile !

      Aceasta nu este o problemã care ne priveşte; trebuie sã se facã o întrunire sinodalã, sã se vadã ce formã au ei preoţia.

      Acuma şi Taina Cununiei: “vã declar soţ şi soţie” adicã foarte simplã; şi sunt rugãciuni de o mare importanţã, cu cununiile pe cap, cu fãgãduinţã în faţa Bisericii, pun mîinile pe Biblie, jurãminte în faţa altarului – lucruri care la ei nu sunt.

      Vreţi sã spuneţi cã, dacã vin la Ortodoxie, trebuie sã se li se mai facã Taina Cununiei?

      Arhim. Arsenie: Numai o hotãrîre sinodalã ar putea sã reglementeze aceasta, la o revenire a lor, nu o împãcare. Cînd zici împãcare, înţelegi: las şi eu laşi şi tu; noi nu avem ce sã lãsãm.
      ==========================

    • Am citit acel articol.Trebuie sa intelegi odata ca cei mai multi sunt crestini numai cu numele insa nu frecventeaza biserica sunt ca si ateii.Religiile au facut rau pentru ca nu reprezentau ADEVARUL insa nu si in cazul Ortodoxiei.Eu nu apar nimic nu are nevoie Ortodoxia de un aparator ea va dainui pana la sfarsitul veacurilor si a 2 venire a lui Hristos sa judece neamurile.Exact cum ne considerati voi pe noi asa si noi suntem nedumeriti cum poate sa existe oameni atat de incetosati in gandire.Dupa ceea ce stiu eu traim vremuri apocaliptice hai sa avem putina rabdare sa vedem care dintre noi avem dreptate si unde este adevarul daca ne mai intereseaza asa ceva.Nu ai spus ce credinta ai ca sa stiu cu cine am de-a face.Nasterea Domnului nu are de-a face cu mos craciun care este o traditie populara si nu are nimic cu ortodoxia asa ca degeaba invoci acest fapt.Eu sunt din Bucuresti am o biblioteca personala nu este nevoie sa merg la biblioteci publice mai ales judetene.

  4. Gerica, mare munca cu copy-paste-ul ala. Mai bine imi dadeai link-ul, scuteai un efort. In plus, parerile unuia sau altuia, chiar daca acestia au fost declarati „sfinti” de catre alti oameni (culmea!) au un aer mai mult decat subiectiv, nefacand altceva decat sa interpreteze variatiuni pe aceeasi tema: ortodoxia este singura, ceilalti sunt rai, habar nu au, „credinta dreapta” ne apartine, cine e impotriva ortodoxiei este impotriva lui dzeu, etc.
    Chiar nu vezi ipocrizia din aceste afirmatii? Nu observi cum istoria tinde sa se repete atunci cand vine vorba de religii?
    Pe Eliade l-ai citit? Probabil ca „Istoria religiilor” este ceva de condamnat?..
    Am facut aluzie la Mos Craciun nu pt ca semnifica nasterea sau decesul unui personaj, ci doarece ideea este aceeasi. Doar ca in Mos Craciun cred copiii, pe cand in dzeu cred adultii. Atat unii cat si ceilalti isi asteapta eroul sa apara, sa vina si ba sa le dea cadouri, ba sa le aduca mantuire, sanatate sau mai stiu eu ce.
    Culmea este ca doar copiii fac cu adevarat ceva pt ceea ce cer, si anume incearca sa fie cuminti, sa invete, etc. Pe cand adultii sunt de o ipocrizie crasa. Sunt in stare sa recite cele 10 porunci, dar nu sunt in stare sa respecte nici macar jumatate. Stiu sa propovaduiasca „adevarul” si lumina, sa blesteme si sa condamne, dar habar nu au sa fie toleranti, iertatori si iubitori.
    Fac exact opusul a ceea ce le dicteaza religia.
    Cat despre acest zeu… daca considera drept „pacat” homosexualitatea, masturbarea, avortul, casatoria inafara bisericii, alte religii, daca este atat de razbunator si ingust la minte incat sa ii condamne pe oameni doar din cauza „pacatului primordial”, daca prefera sa isi vada creatia suferind doar ca sa o testeze, daca rasplateste cu necazuri si nefericire…atunci mai bine ma lipsesc de acest zeu.
    Este clar ca este bipolar, nedrept si placut narcisist. Mai mult decat atat, este si un maaare ipocrit, deoarece ajunga sa contrazica proproiile sale porunci.

    Revenind la ce spuneai tu: biblioteca ta personala nu contine nimic mai mult decat gasesti pe rafturi in librarii sau la tarabe. Bibliotecile judetene si nationale contin ceva mai multa informatie.
    Dar bineinteles, daca aceasta informatie contravine parerilor tale si este contradictorie cu ce spune biserica…atunci nu merita efortul.
    Nu ai nevoie sa mergi la biblioteca? Adica esti autosuficient?..
    „Crede si nu cerceta”?.. Serios?..

    Si ca tot intrebai despre religia credinta mea, ti-am mai spus ceva mai sus.
    Repet insa, ca sa nu fii nevoit sa cauti.
    Sunt ateu, cred in om si in puterea acestuia de a face bine. Cred in toleranta, iubire, onestitate, perseverenta, determinare, responsabilitate, respect si alte asemenea valori pt care nu trebuie sa multumesc decat parintilor mei si celor din jur.

    • Succes in ce crezi eu cred in Dumnezeu si Lui incerc sa slujesc iar „crede si nu cerceta” este o alta prostie .Nu este scris nicaieri in Biblie aceste cuvinte.Poti sa te lipsesti de Dumnezeu nu esti robot ai liber arbitru si nu afecteza pe nimeni treaba asta.Fa omule ce vrei este problema ta dar scuteste-ne de neadevarurile care le-ai acumulat si de mandria si obraznicia diavoleasca care razbat din hulele continute in cuvintele tale.

      • Daca Dumnezeu nu exista de ce te consumi atat si cauti sa convingi si pe alti de convingerile tale?Poti sa te masturbezi regula cu alti barbati,sa participi indirect la avorturi,nu te casatori in Biserica in schimb spui ca „Sunt ateu, cred in om si in puterea acestuia de a face bine. Cred in toleranta, iubire, onestitate, perseverenta, determinare, responsabilitate, respect si alte asemenea valori pt care nu trebuie sa multumesc decat parintilor mei si celor din jur” Astea sunt valorile?De ce crezi ca te-ai nascut?Care este sensul vietii tale acela sa mori peste 50/60/70 de ani ori maine?Vorbim de bine ori rau ce mai conteaza asta in lumea aparuta din intamplare?Poti sa faci orice binele si raul sunt amestecate in functie de cum vad atei si dupa poftele lor nevoile lor totul este relativ daca vor sa abuzeze de un copil modifica legile. Dar ce nevoie mai este de legi?Nu exista nici un Judecator pot sa ucid sa violez nu-mi spune despre bine.Atei ca si cei ce stramba adevarul SUNT PAPUSILE DIAVOLULUI prin voi si adepti care ii adunati vrea sa creeze lumea lui asa cum o vede in rautatea sa demonica.Scopul este sa va duca sufletele in IAD SA SUFERITI VESNIC.Daca Dumnezeu var lasa in nebunia voastra demult ati fi distrus pamantul cu binele vostru.

  5. Nu credeam in nimic , eram un ateu convins … am facut cunoștința atât cu demonii cât si cu Dumnezeu …. Nu, nu am înnebunit ci doar m-am trezit la realitate înțelegând cum lucrează Satana … Bunul Dumnezeu a ales sa ma salveze si sa aleg calea si adevarul .Eram ca si tine odinioară ….este doar o amăgire …. manipularea se face si prin cărțile pe care le citești …. (Am fost acolo) Sa-ti dea Dumnezeu șansa de a reveni la credința spre mântuirea sufletului tau!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s