LEPĂDAREA PRIN MASONERIE SAU ECUMENISM

 

Cu multa durere in suflet, dar satul de tacerea, lasitatea, frica celor ce de mult trebuiau sa spuna cu voce tare aceste lucruri, scriu aceste cuvinte de o maxima importanta in vederea mantuirii fiecarui om in parte si mai ales al clerului ortodox chiar de pretutindeni.
Astazi, mai mult ca oricand, observam niste evenimente in masa ce au loc la nivel mondial, evenimente care daca nu ar duce la lepadarea crestinului de Dumnezeu ar fi mai usor de inteles nepasarea (frica, cel mai des) celor ce sunt in masura de a lua atitudine, insa din pacate ele duc la lepadare, la drumul cel mai scurt si sigur spre iad. Dintre aceste evenimente le mentionez in special pe cele mai grave si des intalnite astazi si anume ecumenismul si monstruoasa masonerie. A fi ecumenist sau mason, de cele mai multe ori sunt impreuna, inseamna in mod clar si fara alte interpretari naive a fi lepadat de Dumnezeu, lepadat de insasi taina Sfantului Botez primit la nastere, “nebotezati” dupa cum ii numea marele marturisitor parintele Ioanichie Balan. In sprijinul la cele spuse as vrea sa reamintesc ca ecumenismul a fost numit “panerezia acestui veac” de catre parintele Dumitru Stăniloaie iar masoneria a fost blestemata cu blestemul anatemei de mai multe sinoade inclusiv de cel al Romaniei in 1937.
Acum as vrea sa nuantez un pic efectele acestor lepadari prin ecumenism si masonerie mai ales in randul clericilor deoarece, din pacate, cei ce s-au lepadat deja prin cele spuse, raman in functiile in care erau, de parca totul ar fi bine, insa aici e marea durere, ca ei (clericii) s-au lepadat deja, e problema lor, dar ramanand in statutul de diacon, preot, episcop, patriarh…in fata oamenilor, nu si a lui Dumnezeu, ii duc si pe ceilalti pe drumul pierzarii, caci sa fie clar pentru toata lumea: un ecumenist sau mason cleric fiind nu mai are lucrare harica, in potir raman paine si vin, nu mai are valabilitate in fata lui Dumnezeu nimic din ce savarseste ca si cleric! A nu se uita aici canonul “ca o taina sa fie valida in fata lui Dumnezeu trebuie sa indeplineasca toate conditiile”, deci aviz celor naivi, lasi, care isi ascund necredinta dupa expresia “petru credinta omului Dumnezeu va lucra…” nu este asa, la clericul lepadat lucrare harica nu mai gasesti pentru nici o credinta. Am auzit intamplari minunate, de pilda, inseland, niste oameni au adus un lemn vechi pretinzand ca este din lemnul Sfintei Cruci a Mantuitorului si nu mica le-a fost mirarea ca la acel lemn chiar se faceau minuni, in astfel de intamplari e valid cuvantul “pentru credinta omului…”, insa cand e vorba de lepadare, lucrurile stau cu totul altfel iar lucrare harica nu mai gasesti. De asemenea cu un cleric lepadat nu iti este permis sa slujesti nici un fel de Sfanta Taina, fiind coliturghisitor, te faci partas de pacatul lui, la fel si locasurile, in care slujesc acesti lepadati, se spurca, fiind ele chiar locasuri de cult, frecventarea lor nefiind de folos nimanui.
Realitatea este trista,de aceea trebuie multa trezvie, multa atentie si cercetare inainte de a ne pune nadejdea in cineva, sa fim atenti ca nu cumva sa fie ecumenist sau mason altfel ne va fi spre pierzare orice fel de contact cu acea persoana. Dupa cum elegant si plin de intensitate zicea si parintele Iustin Parvu “și neștiinta poate duce la lepădare…”, asa ca multa atentie si mereu cu Sfintele Canoane ca unitate de masura. Stiu si inteleg ca e greu, insa mantuirea sufletului va compensa orice nevointa dusa aici pe pamant. Insa pentru aceasta mantuire este nevoie ca fiecare in parte, nu numai clericii, sa ne revizuim viata dupa randuiala lui Dumnezeu, dupa Sfintele Canoane care nu sunt nici invechite nici depasite ci normative pentru mantuire.
Sunt multe de adaugat, insa ma opresc aici.

Cu sufletul trist dar cu nadejdea mantuirii, semnez, parintele Cristian

Întreruperea comuniunii din motive de credinta este stabilita de Canonul 15 de la Sinodul I-II din anul 861: “cei ce pentru oarecare eres osândit de Sfintele Soboare, sau de Sfintii Parinti se despart de împartasirea cea catre întâiul statator al lor care predica eresul în public si cu capul descoperit îl învata în Biserica, unii ca acestia din pricina îngradirii de sine de împartasirea cu numitul episcop înainte de cercetarea Sinodiceasca, nu numai ca nu sunt supusi certarii canonice, ci si de cinstea cea cuvenita dreptslavitorilor se vor învrednici, caci n-au osândit episcopi, ci mincinosi-episcopi si mincinosi-învatatori; si n-au rupt unitatea Bisericii prin schisma, ci s-au silit [astfel] a izbavi Biserica de schisme si dezbinari.” (vezi Pidalion).