LEPĂDAREA PRIN MASONERIE SAU ECUMENISM

 

Cu multa durere in suflet, dar satul de tacerea, lasitatea, frica celor ce de mult trebuiau sa spuna cu voce tare aceste lucruri, scriu aceste cuvinte de o maxima importanta in vederea mantuirii fiecarui om in parte si mai ales al clerului ortodox chiar de pretutindeni.
Astazi, mai mult ca oricand, observam niste evenimente in masa ce au loc la nivel mondial, evenimente care daca nu ar duce la lepadarea crestinului de Dumnezeu ar fi mai usor de inteles nepasarea (frica, cel mai des) celor ce sunt in masura de a lua atitudine, insa din pacate ele duc la lepadare, la drumul cel mai scurt si sigur spre iad. Dintre aceste evenimente le mentionez in special pe cele mai grave si des intalnite astazi si anume ecumenismul si monstruoasa masonerie. A fi ecumenist sau mason, de cele mai multe ori sunt impreuna, inseamna in mod clar si fara alte interpretari naive a fi lepadat de Dumnezeu, lepadat de insasi taina Sfantului Botez primit la nastere, “nebotezati” dupa cum ii numea marele marturisitor parintele Ioanichie Balan. In sprijinul la cele spuse as vrea sa reamintesc ca ecumenismul a fost numit “panerezia acestui veac” de catre parintele Dumitru Stăniloaie iar masoneria a fost blestemata cu blestemul anatemei de mai multe sinoade inclusiv de cel al Romaniei in 1937.
Acum as vrea sa nuantez un pic efectele acestor lepadari prin ecumenism si masonerie mai ales in randul clericilor deoarece, din pacate, cei ce s-au lepadat deja prin cele spuse, raman in functiile in care erau, de parca totul ar fi bine, insa aici e marea durere, ca ei (clericii) s-au lepadat deja, e problema lor, dar ramanand in statutul de diacon, preot, episcop, patriarh…in fata oamenilor, nu si a lui Dumnezeu, ii duc si pe ceilalti pe drumul pierzarii, caci sa fie clar pentru toata lumea: un ecumenist sau mason cleric fiind nu mai are lucrare harica, in potir raman paine si vin, nu mai are valabilitate in fata lui Dumnezeu nimic din ce savarseste ca si cleric! A nu se uita aici canonul “ca o taina sa fie valida in fata lui Dumnezeu trebuie sa indeplineasca toate conditiile”, deci aviz celor naivi, lasi, care isi ascund necredinta dupa expresia “petru credinta omului Dumnezeu va lucra…” nu este asa, la clericul lepadat lucrare harica nu mai gasesti pentru nici o credinta. Am auzit intamplari minunate, de pilda, inseland, niste oameni au adus un lemn vechi pretinzand ca este din lemnul Sfintei Cruci a Mantuitorului si nu mica le-a fost mirarea ca la acel lemn chiar se faceau minuni, in astfel de intamplari e valid cuvantul “pentru credinta omului…”, insa cand e vorba de lepadare, lucrurile stau cu totul altfel iar lucrare harica nu mai gasesti. De asemenea cu un cleric lepadat nu iti este permis sa slujesti nici un fel de Sfanta Taina, fiind coliturghisitor, te faci partas de pacatul lui, la fel si locasurile, in care slujesc acesti lepadati, se spurca, fiind ele chiar locasuri de cult, frecventarea lor nefiind de folos nimanui.
Realitatea este trista,de aceea trebuie multa trezvie, multa atentie si cercetare inainte de a ne pune nadejdea in cineva, sa fim atenti ca nu cumva sa fie ecumenist sau mason altfel ne va fi spre pierzare orice fel de contact cu acea persoana. Dupa cum elegant si plin de intensitate zicea si parintele Iustin Parvu “și neștiinta poate duce la lepădare…”, asa ca multa atentie si mereu cu Sfintele Canoane ca unitate de masura. Stiu si inteleg ca e greu, insa mantuirea sufletului va compensa orice nevointa dusa aici pe pamant. Insa pentru aceasta mantuire este nevoie ca fiecare in parte, nu numai clericii, sa ne revizuim viata dupa randuiala lui Dumnezeu, dupa Sfintele Canoane care nu sunt nici invechite nici depasite ci normative pentru mantuire.
Sunt multe de adaugat, insa ma opresc aici.

Cu sufletul trist dar cu nadejdea mantuirii, semnez, parintele Cristian

Întreruperea comuniunii din motive de credinta este stabilita de Canonul 15 de la Sinodul I-II din anul 861: “cei ce pentru oarecare eres osândit de Sfintele Soboare, sau de Sfintii Parinti se despart de împartasirea cea catre întâiul statator al lor care predica eresul în public si cu capul descoperit îl învata în Biserica, unii ca acestia din pricina îngradirii de sine de împartasirea cu numitul episcop înainte de cercetarea Sinodiceasca, nu numai ca nu sunt supusi certarii canonice, ci si de cinstea cea cuvenita dreptslavitorilor se vor învrednici, caci n-au osândit episcopi, ci mincinosi-episcopi si mincinosi-învatatori; si n-au rupt unitatea Bisericii prin schisma, ci s-au silit [astfel] a izbavi Biserica de schisme si dezbinari.” (vezi Pidalion).

Anunțuri

11 responses to “LEPĂDAREA PRIN MASONERIE SAU ECUMENISM

  1. Postez aici un film deosebit intitulat IERARHI ERETICI – ECUMENISM – MASONERIE, care ne vorbește despre gravitatea ecumenismului, despre căderea ereticilor și celor care se roagă cu ei (filmele care apar în continuare la sfârșit despre masonerie, dacă le urmăriți, s-o faceți cu multă atenție, întrucât sunt făcute în colaborare sau de către ei):

    Doamne ajută!

  2. la constanta de exemplu din cate am aflat ips teodosie a ”binecuvintat ” carnavalul lui radu mazare, la tv. ortodoxia a fost iarasi atacata de catre niste neica nimeni precum, daniel funeriu, ”academician” razvan theodorescu, si probabil, dupa alegerile prezidentiale din toamna tot ce este posibil ca sa avem un presedinte de alta apartenenta religioasa de fapt dintr-o secta si anume klaus johanis, cultul evanghelic-lutheran , ”credinta specifica ” acestei natii in mare majoritate

  3. OFF TOPIC

    Știe poate cineva cum să postez pe google ca să apară Radu Iacoboaie – BLOG ANTIECUMENIST, ANTICOMUNIST ȘI ANTIGLOBALIZARE?

    În momentul de față, când accesați pe google radu iacoboaie, ajungeți la blog dacă accesați fișierul de jos FĂRĂ CATEGORIE – Radu Iacoboaie sau raduiacoboaie.wordpress.com

  4. Stiu ca tu erai cu profetii luate de la catolici,parca,…stiu ca am citit pe undeva ca antihristul se va naste ,va proveni,dintr-un loc dintre doua mari,dar nu mai stiu in care.Daca ai idee da-mi si mie un link ,ceva!Multumesc anticipat.

  5. stimate domn sub numele de doktoru, fratele radu din cate am aflat nu este atit de naiv incat sa preia de la eretici de genul romano catolici astfel de baliverne sub numele de profetii, pe de alta parte conform SFINTEI SCRIPTURI singura si incontestabila , antihrist va fi la origine evreu din semintia lui dan, dintr-o mama prostituata si in care asi va arata fata la vremea lui, ceea ce in viitorul apropiat putem asista si la aparitia lui, pe fondul spurcaciunilor care se petrec sub privirile noastre, pe fondul ecumenismului, vedem c.m.b [consiliul mondial al bisericilor], mai vedem cum diverse secte de genul martorilor lui iehova, ca sa nu mai vorbim si de vatican, face pe fata propaganda unui guvern mondial si cum un guvern mondial musai sa fie condus de cineva, atunci de cine ?!, daca nu de antihrist, mai asistam in zilele noastre la distrugerea crestinismului, adica al ortodoxiei [caci ortodoxia a ramas partea originala al crestinismului] de catre oameni infiltrati in interiorul crestinismului si in care nu au nimic in comun cu acesta, dam exemplul ”patriarhiei ”de la bucuresti in care putem observa actiunile acesteia contrare crestinismului, si argumentam doar cateva dintre ele: casatorii si botezuri avand ca protagonisti sectarii, indemnarea populatiei pt. a primi acte biometrice cu nr. numelui fiarei [aici vedem declaratia ”parintelui ” constantin stoica purtatorul de cuvant ”b.o.r”, ]asta intre timp in celelalte tari ortodoxe au luat atitudine patriarhiile aferente acestor tarii, in schimb ”patriarhia” de la bucuresti nu vede nici un pericol in acest nr. desi in sf. scriptura scrie destul de clar la APOCALIPSA SF. IOAN TEOLOGUL CAP.13, CITEZ: SI A FACUT IA FIARA IN ASA FEL, CA TOTI LOCUITORI PAMINTULUI SI MIC SI MARE, SI TINAR SI BATRAN, SI BOGAT SI SARAC, SI INCARCERAT SI SLOBOZI INCAT NIMENI SA NU POATA CUMPARA SAU VINDE, DECAT ACELA CARE ARE NUMARUL NUMELUI FIAREI, CACI VA FI UN NR. DE OM SI NR-UL EI VA FI SASE SUTE SAIZECI SI SASE [666]
    =====DECI TOATE ACESTEA DEJA SE PETREC SUB PRIVIRILE NOASTRE, iar faptul ca suntem orbi si nu observam este cu totul si cu totul altceva, desi toate astea se petrec sub privirile noastre

  6. Blogul meu ACTUALIZAT LA ZI se poate găsi accesând pe Google fișierul: Radu Iacoboaie – WordPress.com sau adresa blogului: raduiacoboaie.wordpress.com

    Doamne ajută!

  7. Eu l-am intrebat pe fratele Gerica,parca al lui era blogul.Cu el vorbisem ,nu cu altcineva,pentru ca la el citisem printr-o, fel de, profetie catolica sau mesaje de alea primite.Dar nu mai gasesc,poate a mai sters din ele,nu stiu.Si apropos de catolicii eretici,intradevar ei isi primesc mesajele de la satana dar nu trebuie sa uitam ca diavolul trebuie sa amestece minciuna cu adevarul pt ca astfel nu ar fi crezut daca ar baga numai baliverne,doar nu mai suntem pagani ,ca pe vremea aia dracii isi faceau de cap.Iar cu altii de care zici tu, eu nu am treaba cu ei si nici cu cei care nu stiu de Hristos-Dumnezeu ,nu este treaba mea este treaba lor ce activitati desfasoara.Chestia era ca in mesajul ala catolic eu gasisem ceva interesant si l-am retinut dupa aceasta mica notita in care era specificat antihristul si cele doua mari.Cat despre chestia cu antihrist si Dan ,mai gandestete,triburile alea au disparut acum 2700 de ani si nu se mai stie nimic de ele de atata vreme.
    Deci inca o data ma adresez celui cu blogul daca are idee de ceea ce am intrebat.Iar daca nu sa imi spuna ca sa stiu si eu.Merci inca o data !

  8. Am scris un articol astăzi despre părintele Arsenie Boca. Doamne ajută!

  9. OFF TOPIC

    Doamne ajută! Astăzi am adus adăugiri importante la sfârșitul articolului despre părintele Arsenie Boca.

    radu.iacoboaie.wordpress.com
    7 august 2014

  10. OFF TOPIC

    Am postat pe blogul raduiacoboaie.wordpress.com adăugiri importante la DESPRE BLOG și lucrările apar acum în format document și pdf. Am partajat și ultimele articole în cadrul ULTIMELE 11 ARTICOLE.
    Doamne ajută!

    8 august 2014

  11. OFF TOPIC IMPORTANT

    Pentru cei care nu au un program bun de scriere și citire gratuit, vă recomand instalarea programului

    Kingsoft Office Suite Free 2013 9.1.0.4550

    (45.54 MB) Safe & Secure
    Share with Friends
    Share on facebook Share on twitter More Sharing Services 10
    Categories

    Anti-Spyware
    Anti-Virus
    Benchmarking
    Browsers and Plugins
    CD, DVD and Blu-ray
    Cleaning and Tweaking
    Compression and Backup
    Desktop Enhancements
    Developer Tools
    Drivers and Mobile Phones
    File Sharing
    File Transfer and Networking
    Firewalls and Security
    Imaging and Digital Photo
    MP3 and Audio
    Messaging and Chat
    Office and Business Tools
    Video Software

    DOAMNE AJUTĂ!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s