1
Dragi creştini „homofobi”…
Deunăzi, mai-marii noştri au decis că, de acum înainte, discriminarea homosexualilor va fi interzisă. Pe viitor, articolul 4 din Constituţie ar urma să sune astfel:
“România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi. Este interzisă orice discriminare bazată pe sex, culoare, naţionalitate, origine etnică sau socială, trăsături genetice, limbă, credinţă sau religie, opinii politice sau de altă natură, proprietate, naştere, dizabilităţi, vârstă sau orientare sexuală”.
A introduce în Constituţie sintagma „orientare sexuală” înseamnă, de fapt, legitimarea homosexualităţii la nivel oficial. E lesne de înţeles ce va atrage după sine această decizie. Propaganda homosexuală în şcoli va lua amploare, iar penalizarea celor care o susţin va deveni, practic, imposibilă. De asemenea, orice formă de înfierare a acestor practici împotriva firii şi dumnezeirii va fi reprimată. Ne va fi greu, poate chiar imposibil, să ne mai exprimăm revolta faţă de toate aceste anomalii. Vom fi obligaţi să le considerăm manifestări normale ale sexualităţii umane. Copiii noştri vor privi cum cuplurile de homosexuali se îmbrăţişează şi se sărută în pieţele publice, iar asta li se va părea un lucru firesc. Afirmaţia că un copil are nevoie de o mamă şi de un tată va fi considerată incitare la ură. Acceptarea homosexualităţii va deveni datoria unui cetăţean model.
Toţi creştinii care se vor opune homosexualităţii, definind-o ca anomalie sau boală, vor fi catalogaţi imediat drept „homofobi”.
Aşadar, dragi creştini „homofobi”, de azi înainte nu vom mai avea voie să recunoaştem public că homosexualitatea este o tulburare psihică. Va trebui să o considerăm doar un alt „stil de viaţă”. Nu vom mai avea voie să afirmăm adevărul biblic legat de acest păcat strigător la cer şi de modul în care Dumnezeu a pedepsit Sodoma şi Gomora, preschimbându-le în cenuşă. Că vom fi catalogaţi drept fascişti, huligani, retrograzi, fanatici, ultrareligioşi. Degeaba vom încerca să le amintim celor care azi conduc destinele ţării că legiferarea sodomiei va atrage după sine distrugerea familiei, instituţionalizarea desfrâului, a perversiunilor sexuale, pedofiliei şi incestului. Vocea noastră nu va mai fi ascultată.
Şi atunci, ce credibilitate mai au instituţiile statului, dacă în sânul lor se răspândeşte cancerul moral al desfrânării? Mai mult decât atât, ce fel de stat este acela care loveşte, cu bunăştiinţă, în celula elementară a societăţii şi a Bisericii, care este familia, negându-i dreptul la existenţă?Ce fel de stat este acela care privează familia de funcţiile sale fundamentale, îndeosebi de cea educativã, când rolul statului este tocmai acela de a proteja şi promova familia? Dar noi, creştinii “homofobi”, pe ce poziţie ne situăm? Ne putem lăsa copiii, de bună voie, pe seama noilor “educatori”?
În majoritatea ţărilor occidentale se duce azi o campanie agresivă de pervertire a copiilor, de construire a unei societăţi în care relaţiile familiale şi comunitare tradiţionale trebuie distruse şi înlocuite cu altele. O societate în care “familia” de homosexuali să fie considerată absolut normală. În aceste ţări, copiii învaţă, încă de la grădiniţă, că există mai multe tipuri de familii, printre care şi cele homosexuale,fiind familiarizaţi cu noţiunile de “toleranţă”, “acceptare” şi “respect”. Totodată, educatorii au grijă să-i înveţe pe copii că ar putea avea orientări sexuale diferite, în urma procesului supranumit “coming out” (ieşirea la iveală). O sintagmă înşelătoare care sugerează că oamenii pot fi homosexuali fără să-şi dea seama. În cazul acesta, copilului nu ar trebui să-i fie ruşine sau să creadă că se întâmplă ceva anormal cu el, ci să accepte ceea ce de fapt e. Aceşti copii sunt educaţi de mici în spiritul toleranţei şi acceptării homosexualităţii, ca orientare sexuală „normală”. Când vor creşte, vor răspândi, la rândul lor, propaganda homosexuală, fiind bravi luptători împotriva discriminării.
Este ceea ce ne dorim pentru copiii noştri?
Pe ce poziţii se va situa România? Dacă nu tăiem răul din rădăcină, cât încă nu e prea târziu, vom fi zdrobiţi de tăvălugul Noii Ordini Mondiale care nu urmăreşte decât distrugerea ultimelor redute ale neamului: Biserica şi Familia. Şi asta cât de curând.
sursa: doxologia.ro
========================================
2
De ce se înmulţesc divorţurile?
Dezvoltarea economică, explozia serviciilor, creşterea puterii de cumpărare, lărgirea ofertei de divertisment, mişcările feministe, schimbarea regimurilor politice au determinat restructurarea întregii comunităţii. Toate au produs mutaţii profunde în cadrul familiei. La începutul anilor â80, se discuta deja despre dezintegrarea familiei şi chiar despre posibila ei dispariţie. Sociologia, psihologia aplicată sau antropologia au deschis un vast câmp de cercetare asupra acestor mutaţii, iar rezultatele sunt îngrijorătoare.
Studiile arată că prea puţine dintre valorile tradiţionale ale familiei se mai păstrează. Multitudinea de oferte din câmpul muncii, dar şi hăţişul plin de oportunităţi educative, profesionale şi de divertisment, conving pe tot mai mulţi tineri să părăsească, din ce în ce mai devreme, casa părinţilor şi să înceapă o viaţă pe cont propriu. Departe de ea, tinerii tind să recupereze „căminul pierdut”, prin diverse forme de coabitare.
Statisticile arată că numărul cuplurilor necăsătorite ce preferă coabitarea este într-o continuă creştere. La fel şi numărul celor care aleg să împartă aceeaşi locuinţă înainte de a se căsători. În acelaşi timp, vârsta celor care decid să se căsătorească este din ce în ce mai înaintată, în vreme ce, la nivelul societăţilor dezvoltate în general, tinerii încep viaţa intimă la vârste din ce în ce mai mici. (În Portugalia, ea a scăzut, din 1926 în 1973, de la 24 de ani la 20, iar în Marea Britanie de la 21 la 17 ani, iar în Islanda de la 19 la 16 ani).
Creşte numărul familiilor fără copii
Numeroase studii efectuate de-a lungul mai multor ani arată că familiile aleg să aibă copii la vârste tot mai înaintate. Această alegere scade semnificativ natalitatea, întrucât profesia, responsabilităţile faţă de noul născut şi vârsta avansată la care devin părinţi conving pe soţi, de multe ori, să nu-şi mai dorească un al doilea copil. În acelaşi timp, în ultimele decenii, s-a înregistrat o creştere a numărului familiilor fără copii. Un studiu făcut în 1998, arată, spre exemplu, că în landurile din Vestul Germaniei, o treime din cuplurile căsătorite, cu vârste sub 38 de ani, au preferat să nu aibă copii. Creşterea ponderii familiilor fără copii se înregistrează şi în Grecia, în Austria, Finlanda, Portugalia, Franţa sau Suedia.1
Rata divorţurilor creşte, de asemenea, îngrijorător, depăşind în unele state peste 50% din numărul căsătoriilor (Suedia, Belarus sau Finlanda). Ea se menţine la cote ridicate, peste 35%, în majoritatea ţărilor europene. În acelaşi timp, numărul celor care aleg să se recăsătorească, cu alt partener de viaţă, este, de asemenea în scădere.
Există aşadar o creştere alarmantă a familiilor monoparentale. Spre exemplu, în Statele Unite al Americii, în 1880, 8% din copii trăiau în familii monoparentale, fără tată. Astăzi, procentul acestor copii a depăşit în SUA 40%!2
Cum se poate apăra un copil de efectele divorţului?
Cercetările medicale, efectuate de-a lungul mai multor ani, dovedesc faptul că divorţul este un eveniment cu implicaţii psihologice şi medicale majore, atât în viaţa protagoniştilor, cât şi a copiilor lor. Stresul sau tristeţea sunt atât de mari, încât starea de rău se prelungeşte, se amplifică, declanşând, în multe cazuri, afecţiuni severe. Într-o listă a factorilor de stres cu impact major asupra sănătăţii, divorţul este situat în primele locuri, alături de cel cauzat de decesul unui copil sau a unuia dintre părinţi.3
Este adevărat, adulţii pot lupta cu aceste efecte secundare. Ei pot încerca mecanisme de apărare, explicaţii raţionale, strategii de fugă din calea gândurilor negative sau a regretelor. Însă aceasta nu înseamnă că divorţul poate fi depăşit cu uşurinţă, şi fără pagube. Pentru că, în multe dintre situaţiile de divorţ, există cineva care are sigur de pierdut, şi care nu ştie să se apere: copilul.
Ce simte sau ce trăieşte un copil ai căror părinţi s-au despărţit? Şi mai ales, cum se poate apăra el de consecinţele nefaste ale divorţului părinţilor? Într-o carte despre educaţia copilului, tradusă în urmă cu un an şi la noi, unul dintre principiile fundamentale în educaţia copiilor este rezumat astfel: „Copiii învaţă ceea ce trăiesc!” Or, statisticile arată că foarte mulţi copii din societăţile dezvoltate – în unele cazuri chiar majoritatea lor, traversează, în perioada copilăriei lor, cel puţin una dacă nu mai multe situaţii de criză şi de schimbare a condiţiei familiale. Ei trebuie să treacă, vrând nevrând, printr-un divorţ al părinţilor, fiind nevoiţi să se adapteze la una dintre formele familiale de înlocuire – familia monoparentală, uniunea consensuală sau simpla coabitare.
Faptul acesta este îngrijorător, pentru că divorţul determină o întreagă varietate de stări psihologice negative, intense: de la vinovăţie sau scăderea încrederii în sine, până la panică, furie, depresie şi chiar comportamente criminale sau suicidare. Efectele psihologice ale divorţului sunt, în multe situaţii, mai puternice chiar decât cele cauzate de decesul unui părinte.4 Mulţi dintre copii ajung să aibă chiar probleme de relaţionare pe termen lung, tulburări de vorbire, astm sau migrene, în timp ce copiii care trăiesc împreună cu părinţii lor au în general o stare de sănătate mai bună, cu 30 până la 35%.5 Este aşadar explicabil de ce statisticile arată că 75% dintre copii se împotrivesc divorţului părinţilor. Însă, odată provocat, ei sunt victima lui sigură.
Un simplu parteneriat?
Între cauzele divorţului soţilor, cele mai des invocate de specialişti sunt divorţul părinţilor, în perioada copilăriei lui, sexualitate premaritală şi copii născuţi înaintea căsătoriei, coabitarea înainte de căsătorie sau un statut socio-economic scăzut.6 Pe de altă parte, în multe societăţi dezvoltate, căsătoria este privită ca un un simplu parteneriat. Soţii nu fac altceva decât să negocieze, urmărind fiecare doar păstrarea unui mediu socio-economic sigur şi o stare de bine în spaţiul privat şi public.7 Iubirea pare să nu mai poată fundamenta căsătoria şi viaţa de familie. „Relaţia pură, ţinută laolaltă de sentimentele împărtăşite, este o construcţie fragilă şi vulnerabilă. Nici una dintre părţi nu mai poate fi într-adevăr sigură de cealaltă.” Oricând, fiecare dintre soţi poate susţine „că mâine nu mai are chef să-şi împartă viaţa cu celălalt şi să rămână împreună”, că are nevoie de „mai mult spaţiu” şi că a decis, în consecinţă, să îl caute în altă parte. Se crede chiar că, atâta timp cât căsătoriile între parteneri se sprijină doar pe dragoste, ele nu depăşesc aproape niciodată perioada de probă şi seria nesfârşită a încercărilor zilnice.8
Iadul pornografic de pe internet
Însă şi mutaţiile de la nivel cultural pot fi invocate în lista cauzelor care au schimbat simţitor reprezentarea relaţiilor de iubire şi a familiei în general. Trăim într-o lume cucerită de trup, într-o vreme în care spoturile şi panourile publicitare sunt pline de producţii senzualiste. Aruncat în lumea semnelor, trupul ajunge monedă de schimb, pusă să mijlocească mesaje dintre cele mai ridicole, în onoarea unor detergenţi, în slujba unei băuturi fine, pentru blazonul unui autoturism. Stimuli rudimentari au invadat deja mai toate producţiile culturale, mutând idei şi mesaje, goale sau măreţe, în regnul biologiei. Simţurile omului contemporan sunt sub asediu. Există pericolul ca şi artele să fie subjugate aceluiaşi trup, spaţiul mediatic, cel public şi cel virtual să fie, de asemenea, cucerite. Printr-o astfel de cultură, lumea nu se mai poate orienta spre iubirea de semeni, şi cu atât mai puţin spre o iubire angajată pe toată viaţa, cum este cea din cadrul familiei.
Dar gradul de devalorizare a trupului, şi a relaţiilor conjugale este mult mai mare. Iar aceasta se poate vedea în amploarea fără precedent a industriei obscenităţilor. O parte tot mai însemnată din producţiile industriei de film, din literatură, publicistică, turism sau divertisment vizează un conţinut obscen. Industria filmului înregistrează una dintre creşterile cele mai alarmante, tocmai pentru că se poate difuza fără rezerve, într-un vast ţinut dinafara legii: spaţiul virtual. Viciul şi păcatele trupeşti sunt exploatate prin strategii economice elaborate. Mulţi dintre semenii noştri, în loc să lupte şi să biruiască propriile patimi şi pofte păcătoase, caută să le rentabilizeze pe-ale altora, exploatându-le pentru profit! Statisticile arată că, la nivel mondial, există peste 4.2 milioane de websituri cu conţinut obscen (12% din întreg spaţiul virtual), între care mai mult de 100.000 au ca protagonişti minori (deci ilegale!). Lunar, toate aceste websituri adună 72 de milioane de vizitatori din întreaga lume, industria pornografică producând anual, peste 97 de miliarde de dolari! Acestea sunt doar câteva cifre care ne arată amploarea unei culturi care dăunează foarte mult şi curăţiei preconjugale a tinerilor, şi fidelităţii conjugale a părinţilor, şi familiei în general. Dincolo de ele, există chiar mai mult amar şi mult mai multă suferinţă. 2 milioane de femei sunt răpite şi traficate, în fiecare an. Numai în Statele Unite, la fiecare 2 minute, se înregistrează un viol…
Sociologii afirmă că sexualitatea este un fenomen cultural9 ce se doreşte, aşadar, desprins măcar de o parte din exigenţele morale sau etice. Chiar şi aşa, nicicând cultura nu a provocat mai multă dezordine în simţurile noastre şi în puterile sufleteşti ale oamenilor, ca acum. Din orice perspectivă am privi, cu atât mai mult dintr-una creştină, aceste coordonate socio-culturale nu pot fi acceptate. Iar cauza lor stă tocmai în înţelesul pe care îl are iubirea, în valoarea pe care o are trupul în viaţa fiecărui om.
Secretul familiei trainice
Căsătoria se dovedeşte astfel un drum cu puternice valenţe spirituale, nicidecum un angajament social temporar. Ea este esenţială în devenirea soţilor şi a copiilor pe care aceştia îi aduc la viaţă. Însă creşterea spirituală a soţilor, educaţia copiilor, precum şi stabilitatea familei nu se pot realiza doar prin resorturi materiale, sociale, culturale sau psihologice. Tot aşa cum remediile care se impun în situaţiile grele din viaţa familiei nu ţin doar de negociere şi psihoterapii. Câtă vreme nevoia de a iubi şi de a fi iubit este un dat antropologic, aceste nevoi ne fundamentează ca făpturi după chipul lui Dumnezeu. Nu putem nici să le ignorăm, nici să le concediem sumar, nici să le lăsăm la discreţia dispoziţiilor noastre de moment, decât angajând consecinţe grave în planul vieţii personale şi comunitare.
Din perspectivă creştină, oamenii nu se pot desăvârşi singuri. Viaţa plăcută şi confortabilă, scufundată în simţuri, este semnul unei capitulări, în care slăbiciunile sunt pe cale să se dovedească mai puternice decât voinţa. Pe de altă parte, nici plăcerea, nici puterea, nici siguranţa socio-economică, nici strategiile psihologice de negociere a lor nu pot aduna împreună suficiente puncte de sprijin pentru o viaţă de familie autentică. Faptul că, în Ortodoxie, cununia este o taină oficiată în Biserică, în care Dumnezeu Însuşi lucrează la unirea celor doi, face ca şi căsătoria şi întreaga viaţă de familie să se petreacă în pragul cerului, primind o dimensiune care depăşeşte întreaga lume sensibilă.
Legătura dintre viaţa religioasă şi stabilitatea familiei
Atât degradarea familiei, cât şi amploarea obscenităţilor sunt fenomene sociale strâns legate de diminuarea vieţii religioase. Există, spre exemplu, cercetări care dovedesc faptul că viaţa religioasă a soţilor are un impact major asupra stabilităţii căsătoriei. Legătura dintre cele două a fost studiată pentru prima dată în SUA, în 1979. Potrivit rezultatelor, 17% din cuplurile de căsătoriţi care mergeau la biserică, o dată pe an sau mai rar, s-au despărţit după cinci ani de căsnicie, în timp ce numai 7% din familiile celor care frecventau Biserica cel puţin o dată pe lună! Acelaşi studiu, arată că, după 15 ani de căsnicie, 37% dintre cei căsătoriţi care nu au frecventat Biserica divorţaseră între timp, în raport cu numai 14% dintre familiile cu o frecvenţă lunară la serviciile religioase.
Un alt studiu, privind legătura dintre rata divorţului şi viaţa religioasă, a fost efectuat în Statele Unite ale Americii, la mijlocul anilor 1980. În cadrul acestuia, au fost urmărite deopotrivă şi posibila influenţă a altor factori la rata divorţului, precum educaţia, venitul familiei sau vârsta mariajului. Acesta a arătat că stabilitatea familiei este influenţată de calitatea vieţii religioase, înafara oricăror efecte indirecte din partea educaţiei, venitului familiei sau a vârstei mariajului. În familiile cu o viaţă religioasă constantă, riscul divorţului este mult mai mic.10
Taina Cununiei şi îmbrăţişarea umanităţii
Din perspectivă ortodoxă, aceasta se întâmplă nu doar pentru că biserica este un spaţiu în care se invocă în mod repetat texte cu caracter moral sau pentru că ea încurajează fidelitatea. Ci mai ales pentru că, prin Taina Cununiei, Hristos Domnul lucrează desăvârşirea celor doi şi a familiei lor. Căsătoria este o Taină, dar nu în sensul unei poveşti, ci în sensul unei lucrări care depăşeşte puterea noastră de înţelegere, pentru că în ea lucrează Dumnezeu. Taina aceasta depăşeşte cadrele vizibilului. Cununia este poarta prin care umanitatea întreagă intră în viaţa şi în sufletul omului, şi locul pe unde el intră în comuniune cu umanitatea. În binecuvântarea lui Dumnezeu primită la cununie, nu se sfinţeşte doar relaţia celor ce se căsătoresc, ci şi relaţia lor cu lumea. „Bărbatul are în femeie umanitatea întreagă, ajunsă la intimitatea supremă cu el. Şi viceversa. (…) Căsătoria este astfel un drum spre spiritualizarea celor doi soţi, nu numai în relaţia unuia faţă de altul, ci şi în toate relaţiile cu ceilalţi oameni.”11 În jertfa şi iubirea arătată membrilor familiei, în rugăciunea pentru ei, adresată lui Dumnezeu, noi ne pregătim pentru jertfa, iubirea şi rugăciunea pentru alţii, dinafara familiei. În înţelegerea ortodoxă, familia este cea care ne învaţă cum să ne facem din umanitatea întreagă o familie.
Fără copii, familia sărăceşte
Din perspectivă ortodoxă, numai printr-o viaţă de familie începută în Biserică se pune începutul unei iubiri care poate depăşi cu adevărat determinările trupului. Şi numai depăşirea acelora face posibilă descoperirea valorii spirituale a căsătoriei, bucuria jertfei şi deschiderea familiei spre lume. (Şi din această perspectivă, prezenţa religiei în şcoală este esenţială. Este singura disciplină unde tânărul poate descoperi şi înţelege de ce trebuie să facă o selecţie între imboldurile propriului trup. Ora de religie este, într-un fel, singura redută din întreg spaţiul educaţiei instituţionalizate, care mai poate spiritualiza viaţa. Fără dimensiunea ei, civilizaţia noastră riscă să sfârşească înecată în biologie.)
Rugăciunile de la cununie nu evită deloc să vorbească, inclusiv, despre unirea intimă dintre soţi. Însă aceasta pentru că numai în căsătorie, unirea aceea „devine un mijloc de unire sufletească completă”, o adâncire tot mai mare a ei.12
Mai mult de atât, soţul şi soţia nu sunt, unul pentru altul, un fel de capăt de drum, ci fiecare este prilej pentru celălalt de a ieşi din sine, în stare de iubire către semeni. Printr-o iubire curată, nepătimaşă, cel iubit ne atrage înafara noastră, salvându-ne de propriul egoism. În acest fel, familia se descoperă ca jerfă rânduită de Dumnezeu pentru întreaga noastră viaţă. De aceea, Ortodoxia mărturiseşte că fără copii, născuţi sau adoptaţi, căsătoria se sărăceşte de substanţa ei spirituală. Pentru că numai prin copii, soţii pot depăşi şi ultima capcană a egoismului, cea a iubirii reciproce şi egoiste. Familia este o iubire care trebuie să crească şi să se extindă. În ea, soţul şi soţia se îmbrăţişează, cuprinzând însă şi pe copiii care se nasc din iubirea lor. Pe măsură ce jerfta lor unul pentru altul şi a lor pentru copii creşte, îmbrăţişarea aceasta poate cuprinde pe tot mai mulţi dintre apropiaţii lor. Şi în Hristos, Care sfinţeşte dragostea dintre ei, şi îi întăreşte în jertfa lor unul pentru altul, ei ajung să iubească şi să îmbrăţişeze spiritual pe toţi cei ce poartă chipul Lui, adică întreaga umanitate.
=====================
3
Oculta Mondială încurajează feminismul pentru a distruge familia
În ultimii 40 de ani, multe femei şi-au pierdut aplecarea către instinctele lor de iubire. În consecinţă, familia se află în dezorganizare, depravarea sexuală a devenit agresivă, iar educaţia copiilor e lăsată la voia întâmplării. Dar oare cum trebuie să fie o femeie? Pentru o femeie, iubirea reprezintă un act instinctiv de auto-sacrificiu. Femeia să se dăruiască bărbatului şi copiilor ei, pentru ca astfel să primească iubirea, respectul şi gratitudinea lor. O femeie poate face sacrificiul suprem către un singur bărbat, care o va preţui şi o va întreţine pentru familia sa. Bărbaţii, în mod instinctiv, vor să împlinească această responsabilitate. Aceasta este esenţa contractului heterosexual (căsătoria): puterea femeii în schimbul puterii bărbatului, ca expresie a iubirii. Sexul este simbolul acestei legături exclusive. Căsătoria şi familia poate n-o fi pentru toţi, dar pentru majoritatea aceasta trebuie să fie calea naturală. Dar, ce s-a întâmplat cu femeia în ultimii 40 de ani? A fost pervertită de mişcarea denumită feminism.
“şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat.” 1 Corinteni 11:9
Bărbaţii dau bir cu fugiţii, când aud de feminism
Feminismul a învăţat femeile să respingă modelul prezentat mai sus (iubire şi sacrificiu), ca fiind unul “învechit”, deşi acesta reflectă instinctele lor naturale. De exemplu, iată ce relata un ziar britanic despre discuţiile a două femei:
” ‘Toţi bărbaţii sunt inutili în aceste zile’, spune una din ele. ‘Da’, răspunde cealaltă. ‘Problema e că bărbaţii nu se pot confrunta cu feminismul. Ei nu înţeleg că noi vrem să fim mult mai masculini, şi, în schimb, ei dau bir cu fugiţii.”
Dar care e logica acestui dialog? Dacă femeile sunt mai puţin feminine, bărbaţii vor fi mult mai masculini? Bărbaţii nu sunt făcuţi ca să se confrunte cu femeile. Ei au nevoie de acceptarea şi credinţa unei femei. Atunci când femeile îi confruntă zilnic, e şi normal că până la urmă bărbaţii vor da bir cu fugiţii din căsătoria respectivă. Astfel, iubirea şi căsătoria fiind discreditate, femeilor nu le mai rămâne nimic altceva de oferit decât sexul. În concluzie, s-a ajuns ca unele femei să fie obsedate de înfăţişarea lor, transformându-şi corpul într-o “oază de silicoane”. Dar dragostea permanentă nu se bazează pe “sex appeal”-ul unei femei, ci pe capacitatea de auto-sacrificiu. Iubim oamenii care ne iubesc.
Dăruirea femeii nu înseamnă sclavie
Desigur, vor exista unii care cred că auto-sacrificiul şi dăruirea sunt sinonime cu sclavia, ceea ce e complet fals. Bărbaţii adevăraţi 
ar trebui să preţuiască femeile care se dăruie, iar cei care n-o fac şi recurg la metode violente (violenţa verbală sau fizică) nu se pot numi bărbaţi adevăraţi, ci brute.
Cine se află în spatele feminismului? Familia francmasonică Rockefeller
Dar oamenii, în special femeile, nu-şi dau seama că feminismul înseamnă o îndoctrinare de masă, întrucât nu găsesc cine se află în spatele doctrinei, care sunt mijloacele şi care e adevăratul motiv. Aaron Russo, autorul celebrului documentar“America: de la libertate la fascism” (2006) a identificat cine se află în spatele feminismului.
În timp ce încerca să-l recruteze pe Russo pentru CFR (Consiliul pentru Relaţii Externe, liderul ocultei mondiale, Nicholas Rockefeller i-a spus că fundaţia familiei sale a creat feminismul (mişcarea de eliberare a femeii), folosindu-se de mass-media, ca un plan pe termen lung pentru înrobirea omenirii. El a mai admis că ei vor să ne introducă chip-uri.
Scopul feminismului: distrugerea familiei
Scopul ascuns al feminismului este acela de a distruge familia, ceea ce înseamnă spălarea creierului celor tineri. Alte scopuri (mai secundare) se referă la depopulare şi la lărgirea bazei de impozitare.
Rockefeller şi maleficul cartel mondial
Familia Rockefeller face parte dintr-un cartel bancar, mondial şi privat, care controlează mass-media lumii, industria de apărare, industria farmaceutică, dar şi alte industrii strategice de pe întreaga planetă. Pentru a-şi proteja bogăţiile şi influenţa, ei vor să instituie un stat poliţienesc mondial (aşa zisa guvernare mondială). Cartelul controlează lumea printr-o serie de societăţi oculte legate de francmasonerie, Vatican şi organizaţii evreieşti. Liderul suprem al acestei “oculte mondiale” pare a fi maleficul Illuminati.
Oculta mondială a observat faptul că omul este o creatură care preferă să creadă ceea ce i se spune, decât să creadă în propria raţiune sau percepţie. Astfel, de exemplu, mass-media promovează homosexualismul şi lesbianismul, “valori” care intră în conflict cu instinctele noastre naturale.
“Valorile” promovate de feminism
Ca orice mişcare, feminismul promovat de către oculta mondială are în spate următoarele principii:
1) Bărbaţii nu mai pot fi de încredere. Toţi bărbaţii (deci TOŢI, fără excepţie!!) sunt văzuţi ca fiind “şobolani necredincioşi”, “monştri care abuzează” şi “ticăloşi mincinoşi”. Femeile, în schimb, trebuie să câştige lupta cu bărbaţii, aceşti “sălbatici din peşteri” ce vor să păstreze femeile doar pentru ei, la locul lor.
2) Femeile sunt “victime” ale societăţii. Mass-media controlat de oculta mondială trimite un mesaj foarte limpede: “întrucât 
noi suntem femei, noi rămânem victime în vieţile noastre private, la servici, în societate”. Astfel, femeile experimentează un sentiment de nedreptate, iar de la nedreptate până la “rebeliune” nu e o distanţă atât de mare. Aceeaşi tactică a fost folosită în a-i manipula pe evrei, negri, muncitori şi pe homosexuali.
3) Femeile trebuie să fie egoiste. Eliberarea şi narcisismul s-au unit. O femeie atrasă de feminism îşi va petrece timpul liber pentru ea însăşi, singură sau poate cu una din prietenele ei cele mai bune, dar categoric fără bărbat sau copii. O mulţime de articole din reviste promovează această atitudine, care ar fi una “naturală şi sănătoasă”.
4) Sexul nu e rezervat pentru dragoste şi căsătorie. În multe din reviste de monden ca“Glamour” sau “Cosmopolitan” îi îndeamnă pe fete să aibă cât mai multe relaţii sexuale cu cât mai mulţi bărbaţi pentru “experienţă”, să “şi-o pună” chiar de la prima întâlnire şi să fie leoaice în pat. Nu se discută de iubire adevărată, căsătorie sau familie. Asemenea femei niciodată nu vor avea încredere în bărbaţi, pentru a-i înconjura cu multă iubire.
5) Împlinirea femeii este la nivelul carierei şi nu la nivelul iubirii sau a familiei. Feminismul spune că femeia trebuie să fie obsedată de carieră, cu preţul neglijării iubirii sau familiei. Această atitudine nu este una bună şi aici nu susţin ideea că femeile n-ar trebui să aibă o slujbă şi să stea acasă. Pur şi simplu, trebuie să existe un echilibru între carieră, familie şi iubire, niciuna dintre ele netrebuind să fie neglijate în dauna celeilalte.
Respectând aceste principii mai sus menţionate, femeile pot deveni “schizofrenice” în încercarea de a le concilia cu instinctele lor naturale. Astfel, se va produce o ruptură care înseamnă familii destrămate şi copii crescuţi doar de un singur părinte. Acelaşi lucru ca şi feminismul promovează şi reviste ca “Playboy” sau“Hustler”, numai că mesajul e adresat bărbaţilor: nu trebuie să vă însuraţi pentru a avea sex. Căsătoria şi copiii sunt plictisitori.
Concluzie: feminismul înseamnă satanism
Ceea ce oculta mondială încearcă de mai bine de 40 de ani să promoveze (principiile feminismului) are un caracter satanic. De ce? Pentru că satanismul e cel ce îndeamnă către rebeliune, cel care sfidează ceea ce este natural. În loc ca femeia să dăruiască şi să iubească un singur bărbat şi o singură familie, oculta mondială vrea să transforme femeia într-un simplu obiect sexual, care să fie folosită de cât mai mulţi bărbaţi, asemenea unei curve, şi să fie obsedată doar de carieră, devenind astfel un robot lucrător. Iar sentimente ca dăruirea şi iubirea să fie uitate. Femeilor, chiar vă place asemenea perspectivă?
“Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, şi că Dumnezeu este capul lui Hristos.” – Corinteni 11:3
==============================
4
VIRGILIU GHEORGHE – CONFERINTA “CAND BARBATII NU MAI SUNT BARBATI SI FEMEILE FEMEI …”
Problema este ca noile generatii nici nu se mai casatoresc. In SUA tot mai putin se casatoresc, si casatoriile aici sunt precedate in 60% din cazuri de concubinaj. Vin din spate cu cultura concubinajului, care in curand, probabil, va inghiti si Romania daca nu se face ceva. Cultura, care presupune casatorie de proba ce dureaza de la cateva luni de zile pana la cativa ani, care presupune schimbarea partenerului in functie de prioritati, in functie de capricii, s.a.m.d. Se spune casatorie de proba dar incepatorii demonstreaza ca de fapt e tot un exercitiu de individualism. Deci pana la urma, prin casatoria de proba, prin concubinaj, se cultiva egoismul sau individualismul.
Odata cu revolutia sexuala a crescut si feminismul. Marile feministe promovau si revolutia sexuala, si cei care urmau revolutia sexuala urmau si feminismul, si impreuna cu totii comunismul. Una din persoanele, sa spunem semnificative in domeniul acesta este chiar directorul scolii lui Freud, se numeste Wilhelm Reich,care spune pe fata ce trebuie sa se intample cu familia si cu individul, pentru a putea fi controlata si atomizata societatea si controlat omul si individul in societatea actuala.
Voi incepe cu un citat din lucrarile lui, pentru ca sunt foarte relevante, sa ne dam seama ca ce se intampla cu familia astazi nu este o intamplare, nu este un produs pur al modernitatii, ci este si o constructie ideologica, care doreste prin aceste mijloace sa controleze populatia, adica cresterea numarului [de oameni] si sa controleze individul.
Reich declara ca: “educatia in familia traditionala crestina de tip patriarhal -patriarhal inseamna ca se centreaza pe ideea de tata, tatal este cel care sustine familia, care are autoritate deplina – este baza mentalitatii de tip casatorie, familie“. Dar ce sustine el, aicea este o chestie falsa: “de aceea sunt accentuate functiile vitale de hranire, in timp ce functiile secundare precum activitatea genitala sunt estompate. De aceea fiind stringenta necesitatea reprimarii intreruperii activitatii sexuale a copiilor si tinerilor din partea parintilor“. Adica este stringenta revolutia sexuala, liberalizarea lor sexuiala. “Deoarce -spune el- aceasta fixatie parentala a copilului in interiorul triunghiului familial, mama-tata-copil, face dificila, si daca nu imposibila revolta sociala si sexuala la varsta adolescentei. De aceea propun scoaterea copiilor din sanul familiei si incredintarea lor colectivitatii. Tot el propune si masuri pentru a se realiza aceasta revolutie sexuala, spunand urmatoarele: “inhibarea sexuala la varste mici are ca principal efect predispozitia tanarului spre relatii monogame, pe cata vreme eliberarea sexuala ii face incapabili de a se angaja in casatorii durabile“. Asta o spunea in anii ’60. Cu cat oamenii incep mai devreme relatiile sexuale cu atat vor fi mai putini fideli in cazul relatiilor maritale si cu atat vor fi mai dispusi spre o relatie sexuala in afara casatoriei. Cei care isi incep o viata sexuala mai devreme au o viata sexuala mai dezordonata uleterior. Viata sexuala inceputa prea devreme ii face pe oameni incapabili in casatorie in sensul unui singur partener pe viata. Pe urma sustine cum trebuie despartit copilul de mama, cum trebuie lucrat asupra mentalitatii mamei, pentru ca mama se va opune, ea tinand foarte mult la copil si la relatia cu el. Si spune asa: “indepartarea copilului de mama trebuie sa fie realizata discret, prin abordarea si schimbarea mentalului feminin. Astfel, profitand de nevoia de forta de munca datorita razboiului, femeia i se propune sa faca si altceva, adica pur si simplu sa munceasca, sa iasa in campul muncii“.
Care este problema familiei dincolo de aceasta introducere? Problema este ca ideologiile noi, si mijloacele noi afecteaza major modul de realizare al barbatului ca barbat, si al femeii ca femeie. In general, stiti ca omul isi creeaza niste modele identitare pe care le urmeaza. Identitatea este o mare taina. Se trece usor peste ea, dar in societatea trecuta se punea mare accent pe identitate, adica fiecare avea o identitate foarte clara, si era multumit cu ea, si si-o asuma pana la capat. Taranul era taran, barbatul era barbat, femeia era femeie, copilul era copil, boierul era boier, romanul era roman, si asa mai departe. Deci acestea sunt date identitare.
In fond, ce este omul si cum se identifica el? Pana la urma in procesul de creere a identitatii este vorba si de imagini, imagini pe care noi le formam si la care aderam psihic cu toata viata noastra, si aceasta se face prin modelare. Adica copilul inainte isi vedea parintii, si urmarind parintii, modul lor de a merge prin viata, asa isi creea modelul identintar si potrivit lui incerca si el sa fie asa. De aceea cand se casatoreau sotia vroia sa fie precum mama sau sotul sa fie precum tatal, pentru ca acel model era. Modelul era experimentat in viata copilului pe parcursul intregii lui vieti. Pe urma erau modelele comunitare, in care tot asa, situatiile identitare erau foarte stabile, clare, era o structura, o ierarhie de valori. Si apoi era Biserica, care fixeaza undeva foarte, foarte bine rolul barbatului, si al femeii, si al fiecaruia in lume.
George Gerbner constata ca in societatea moderna, aceasta imagine a omului despre lume, si modul in care isi defineste identiatea nu mai se reflecata in viata de familie, in comunitate si in viata Biserica ci eminamente in mass-media. John Thompson, profesor in Anglia de teoria comunicarii spune ca marea problema, drama omului modern, este ca isi construieste identitatea pe baza modelelor mediatice care sunt fluide, identitati care nu sunt fixe, nu au stabilitate in timp. Adica Madonna si-a schimbat identitatea de “n” ori pe parcursul vietii ei, identitatea cu care se prezenta lumii. De la femeie vampa pana la mama iubitoare, de la lesbiana pana la… toate a avut 9 identitati. De ce schimba identiatile? Ea lucra direct cu creatorii de moda. Ca sa vanda alte si alte imbracaminti, alte si alte registre de vestimntatie, sa spnem. Problema care era? Atunci cand o fetita creste cu modelul Madonna si isi insusea acel model, se trezea peste cativa ani ca acel model nu mai exista, nu mai era la moda. Si ce faci cand modelul tau de identiate nu mai e la moda? Deci tu ai invesit, tu ai devenit ceva asemanator. Esti in aer. Si apareau probleme de identitate, in care tinerii nu mai stiu ce sunt si cine sunt. In genereal consumatorii mari de mass-media ajunga sa aibe probleme de identificare cu un model sau cu un alt model. Ei nu stiu exact cine sunt. Eu cand ma prezint cuiva, ma prezint cu persoana mea, ma prezint cu o anumita identiate. Necazul este ca tot mai multi din tinerii de astazi nu reusesc sa-si defineasca aceasta identitate.
Douglas Kellner, autor in domeniul studiilor culturale in SUA, observa ca psihiatrii se plang, ca tot mai multi tineri vin la doctor sa-i intrebe daca sunt barbati sau femei. Ei nu stiu care este identitatea lor de gen. Deci s-a ajuns la chipul aberant in care nu ca nu mai stii cum trebuie sa fii ca sa fi barbat, ci nu mai stii daca esti barbat. Adica natura omului nu mai este suficienta pentru a-i da, a-i asigura, a-i fabrica cumva comportamentul barbatesc. Si asta spune el, pentru ca tinerii au crescut cu modele mediatice care sunt hermafrodite, sunt si barbati si femei, nu au identiatea clara barbateasca si nici o identitate feminina clara. Putem sa dam exemplu cu Michael Jackson, cu Madonna care joaca rolurile acestea teribile, si atunci tinerii crescand in atmosfera aceasta nu-si mai poti defini cu adevarat identiatea.
Sa va dau un exemplu de studiu in care copiii si tinerii isi creeaza identitatea in raport cu media, si nu este niciunul dintre noi exclus de la fenomene de tipul acesta. Deci este un studiu din ’63 despre fenomenul formarii identitatii prin modele, care arata ca “un membru al publicului observa prin vizionare comportamentul unei persoane model in primul rand, pe urma se identifica cu modelul, sau considra ca modelul este atractiv si demn de imitat, pe urma constient sau nu ajunge la concluzia ca acel comportament este functional, adica poate sa aduca rezultatul dorit daca este imitat daca este pus intr-o situatie asemanatoare. Pe urma isi aminteste actiunile modelului atunci cand se gaseste intr-o imprejurare similara relevanta si reproduce comportamentul respectiv ca reactie la respectiva situatie. Executarea actiunii va aduce individului usurare consolidandu-i legatura intre stimul si reactie, adica intre relatia lui cu comportamentul. Consolidarea mareste probabilitatea ca individul sa foloseasca in mod repetat activiatatea de imitare ca mijloc de a reactiona la situatii similare.”
Deci in mod cert cei care modeleaza eroii identitari de pe micul ecran stiu, conform acestui presupus de psihologie sociala, ca pot sa modeleze identiatea populatiei in ansamblul ei. Pentru ca, la ora aceasta, mass-media detine hegemonic controlul imaginii. Copiii nu mai au perspectiva nici a familiei puternica – o familie care traieste mai mult in afara casei, si in care relatiile nu sunt nici ele bine definite – nici a comunitatii care aproape ca a disparut in spatele ecranelor, comunitatea nu mai exista pentru copil, poate in povesti de la scoala in care toti se impartasesc din aceleasi modele, si Biserica, pana la urma are o relatie foarte slaba cu copilul atata timp cat intalnirea este episodica si de scurta durata. Deci copiii saracii, si tinerii sunt prada fenomenului mediatic si tuturor celor care manipuleaza aceste modele identitare.
Ce se intampla cu familia? Vine, cum v-am spus si in alta intalnire, formandu-si perspectivele si perceptiile din interiorul mediei, barbatul si femeia asteapta lucruri nepotrivite de la sotul si [respectiv] sotia lor, pentru ca ei si-au construit imagistica, modul dupa care percep pe femeie sau pe barbat dupa modelul in care apar personajele in media. Nici nu va dati seama ce forta au eroii. De exemplu, toate studiile lui Mircea Eliade si a lui Culianu demonstreaza caindividul se misca dupa mituri. Miturile fundamenteaza orice comportament uman de cand e lumea pana astazi si pana la sfarsitul ei. Omul nu face nimic altceva decat sa mitologizeze, si sa-si construiasca comportamentul pe baza acestor modele. Dar si psihologii constata acest lucru. Dar si sociologii comunicarii, cum este Gherner constata acest locru. Ce spune Gherner? Copii si oamenii asimileaza, interiorizeaza naratiunea. Individul raspunde naratiunii. Aceasta este colectia culturala. Ce este o naratiune? Este o poveste, o poveste despre cum se desfasoara lucrurile, poveste in care sunt eroii. Ei, noi retinem aceste povesti pe care le interiorizam, si incet-incet incepem sa ne miscam potrivit acestor povesti, care, consolidate in mintea noastra incep sa se incalceasca, sa se impleteasca cu modul nostru de a fi de-a lungul vietii incat incet-incet ele devin noi, devin sinele nostru, ne verificam cu acele modele fantasmatice.
Cam asta se intampla cu tinerii care privesc la televizor, si care de mici cresc cu un model mediatic, fetite si baieti. Si atuncea fata asteapta ca baiatul sa fie foart atractiv, foarte puternic, foarte tandru samd. Si baiatul asteapta ca fata sa fie frumoasa, slabuta, permanent zambitoare si femeia nu poate sa fie asa, pentru ca un om normal trece prin greutatile inerente vietii cotidiene si inevitabil se va intampla ceva incat sa fie obosita, stressata, nervoasa, se ingrasa din varii motive: hormonale, stresul s.a.m.d. Barbatul vine nervos si el. Sigur, ca daca ar fi intelegere unul si altul ar gasi mai mult. Problema este ca nu mai este nici dispozitia, si ei sunt deziluzionati, apar conflictele si conflictele sunt chiar rodul acestor asteptari falese. Ca daca ne-am asteptat ca sotia noastra sa fie asa cum este mama nostra si cum a fost o femeie reala normala totul ar fi bine, si ca sotul nostru sa fie un om precum tatal. Ce spune Reich? Sa-i impingem la divort, sa-i impingem pe copii sa traiasca fara unii din parinti, pentru ca, constata, zice el, ca copii care traiesc fara unul dintre parinti au tendinte mai mari la divort si la poligamie. De ce? Pentru ca tocmai asta, ei n-au avut modelul acesta familial coerent si armonios pe baza careia sa-si construiasca viziunea privind familia, si mai tarziu nu si-o pot cosntrui.Ce ar fi daca am intelege ca familia este in criza datorita acestor modele?!
Insa o alta problema este ca barbatul nu mai este barbat, cum am spus, si femeia nu mai este femeie. Asa o vedem inca de la ideea de concubinaj. Concubinajul apare pentru ca in societatea moderna femeii i se spune ca ea trebuie sa faca cariera. Si ea atuncea incepe sa amane casnicia, dar totusi, viata intima si relatiile afective nu le poate amana la nesfarsit, si atuncea incearca sa le impace, si accepta concubinajul, si spune: “copiii o sa-i fac mai tarziu“. Chiar imi spunea ieri un prieten ca o mare vedeta la moda in America a sfatuit fetele si femeile sa-si puna in frigider ovulele pentru atunci cand vor sa nasca peste patruzeci de ani, si unele raspundeau, si au spus ca le-a schimbat viziunea privind viata, si ca ce important a fost sa fie sfatuite sa-si congeleze ovulele. Deci cam asta este viziunea care se promoveaza privind familia.
Problema este ca atunci cand ea, femeia nu mai doreste, si se constata din studii lucrul acesta, familia nu se mai realizeaza. Ea este principalul motor al realizarii. Dar nici barbatul nu mai doreste. Si unele studii spun asa, ca inainte cand o femeie traia cu un barbat fara sa-i fie sotie se considera ca e proasta, acuma se considera ca e educata si profesata. Iar barbatul nu are de ce sa nu profite de acest aceasta situatie. Problema concubinajului este ca nici unul, nici celalalt, nu-si asuma in mod responsabil casnicia. Adica: “stam impreuna, convietuim, tu faci menajul pentru o vreme, si cand nu-ti mai place ne despartim“. Necazul care este? Necazul este ca creierul uman se obisnuieste cu aceasta situatie. Omul se obisnuieste cu situatia aceasta si cand trebuie sa se casatoreasca i se pare mult prea greu sa il asume pe celalalt, pentru ca abia in casatorie incepe sa se nasca familia, in sensul ca atunci omul intelege ca trebuie sa si-l asume pe celalat pana la capat.
Deci problema pe care o pun specialistii in discutii este aceea a responsabilitatii. Mai cu seama barbatii nu mai doresc sa-si asume o responsabilitate, deci sa fie barbati. Acuma, daca e sa ne oprim putin asupra definitiei barbatului, si asupra faptului ca exista o natura barbateasca si una femeiasca, si nu cred ca exista in sala acuma cineva care sa conteste acest lucru, crezand precum in ideile feministe ca trebuie sa fim egali si la fel. In timp ce din punct de vedere al cromozomilor, al activitatii hormonale, al naturii organelor, al modului de functionare al creierului, al perceptiilor atitudinilor s.a.m.d. barbatul este diferit de femeie, exista o presiune mediatica a negarii lor. Si astfel ca barbatii sunt tot mai mult mai feminini. Ei asteapta o noua initiativa si responsabilitate, insa multi cercetatori spun ca ceea ce defineste in primul rand barbatia este stapanirea de sine si responsabilitatea. Cand un barbat nu mai este stapan de sine si responsabil nu poate sa-si asume o familie si nu poate fi recunoscut de femeie ca propiul barbat.
Necazul este ca sub presiunea ideilor feminsite, se intampla astazi ca femeia se casatoreste cu un barbat puternic si destept, intotdeauna mai destept ca ea, pentru ca intotdeauna asa cauta ea un barbat mai puternc, dupa care uita lucrul acesta, si vrea sa-l domine si sa-l stapaneasca. Daca-l domina si-l stapaneste e dramatic, e total nefericit. Daca nu-i reuseste mai are o sansa, insa oricum presiunea ideologica o convinge de faptul ca trebuie sa se impuna. Asa se intampla cu noua generatie si cu multe din fete, si mamicile moderne le-au crescut asa: sa faca cariera, sa puna piciorul in prag, sa nu fie sluga barbatului, sa nu puna masa s.a.m.d. Am o prietena in Biserica, si i-am explicat niste lucruri privind ascultarea si mi-a zis: “Mai Virgile inteleg, dar mama l-a dominat pe tata intotdeauna si a facut ce a vrut ea si eu nu pot face altfel“. In conditiile astea discutia s-a inchis. Deci practic, daca modelul ei i-a fost o mama dominatoare si impulsiva, cu un caracter barbatesc, ea nu poate sa-si asume caracterul asta, chiar daca mintea ei intelege ca ceea ce cauta asa trebuie. Asa este din fire ca barbatul isi doreste o femeie sfioasa, si care sa asculte, si care sa intre intr-o relatie de sfat, nu o femeie dominatoare, iar femeia cauta un barbat care sa aibe o autoritate si care sa-si asume cu responsabilite si jertfa pana la capat. Din pacate lucrurile acestea se intampla tot mai putin. Se intampla datorita mutatiilor produse in mentalitatile noastre, ale tuturora, luate din mass-media.
Vestimentatia, comportamentele, stereotipiile verbale, aproape totul este dominat de o viziune reiesita privind barbatia si feminiatea. Nu se va putea, nu mai poate rezista familia atata timp cat nu-si mai intelege fiecare rostul si locul in familie. Familia este o unitate teribil de, ce sa spun, care transcede orice capacitate de intelegere a mintii umane, pentru ca ei se unesc, fiecare avand un lucru complementar, si se unesc armonios. Nu pot sa se uneasca ca doua monade, ci altfel, fiecare aduce altceva in relatia dintre ei. In momentul in care se creaza aceasta dimensiune la nivelul simtirii ei, viata de familie devine tot mai grea, pana la a ajunge un calvar.
Voi prezenta in continuare doua-trei fenomene care spun cum afecteaza astazi copiii si tinerii inca din primii ani de viata. Este vorba in primul rand de o declarate a fostului presedinete, al unei asociatii din SUA, Paul Zimbardo, care spune ca baietii au sanse cu 30% mai mari ca sa-si abandoneze studiile, in Canada raportul e de 5 baieti la 3 fete. Fetele sunt mai bune la orice nivel decat baietii, de la scoala primara pana la facultate. Cu 10% mai multe fete isi iau licenta si termina alte studii.Doua treimi din cei care au nevoie de asistenta scolara sunt baietii. Baietii au de 5 ori mai mari sanse sa faca ADHD – deficienta a atentiei sau hiperactivitate-, le e frica de relatii intime, care presupune o relatie emotionala. Baietii sunt continuu mai timizi, stangaci social, nu stiu ce sa spuna si ce sa faca, nu cunosc limbajul fata catre fata, regulile verbale si nonverbale. Asta in America, nu stiu daca se aplica si in Romania.
Ideea pe care o gasesc psihologii americani este folosira excesiva a internetului, a jocurilor video, si al pornografiei, care le-au dat dependenta. Creierul lor este format altfel. Deci vorbim despre conexiuni care sunt complet modificate si depind de noutate, schimbare si excitatie. Daca nu se schimba ceva, daca nu este o noutate, creierul nu se poate concentra. Si atuncea evident ca baietii care au acumulat, dupa cum spune Paul Zimbardo, peste 10.000 de ore de jocuri pe calculator si pornografie pana la 21 de ani, sunt incapabili sa-si mai construiasca viata, pentru ca, uitati, un asemenea profil nu este nicidecum barbatesc: frica de relatii intime, care presupun relatii emotionale, stangacii sociale, nu cunosc limbajul fata catre fata. Ei sunt obisnuiti tot mai mult cu lumea virtuala, cu raporturile virtuale, in care nu intalnesti omul in fata ta, si nu ti-l asumi in niciun fel, iar asta este o problema mare a internetului, a facebook-ului, ca si a altor retele de socializare, nu este o asumare a omului. Toate actele umane, care presupun invecinarea cu omul de langa noi implica asumarea acestuia. Si faptul ca vorbim cu el inseamna ca ni-l asumam. E un lucru extraordinar sa stai sa asculti pe cineva, si oamenii nu mai au timp sa se asculte, dar pe internet trimit mesaje. Trimit mesaje si altii ii raspund la aceste mesaje, si omul se minte, sa amageste ca este intr-o comunicare, intr-o comunitate. Insa s-au intamplat mai multe drame cu astfel de tineri, pentru ca lipsa unei prezente umane poate conduce la depresie. Facebookul poate conduce la depresie si multi tineri ajung sa ameninte ca se vor sinucide daca nu va putea cineva, omeneste, sa-i opreasca de la acest lucru. Si pe facebook nu au gasit pe nimeni sa-i sprijine si s-au sinucis. Facebookul este cea mai mare putere poate, sau prima- a doua la nivel mondial. Acolo se consuma mare parte din economia si din…. De ce? Pentru ca el acumuleaza toate referintele, profile psihologice si le vinde, le vinde celor care au nevoie sa le manipuleze, si care vor sa stie totul despre cum gandim, cum ne miscam. Pe de alta parte manipuleaza lumea la nivel de comunitate. Ei au creat o comunitate virtuala de sute si sute de milioane de oameni, ceea ce nu s-a intamplat in lume asa ceva pana in momentul acesta.In urma cu 10-15 ani daca spuneam asa ceva intr-o conferinta ma luau in ras. Dar astazi fenomenul globalizarii este unul foarte real. Ganditi-va ca sunt copii care se scoala la 5.30-6 dimineata ca sa intre pe facebook, pana pleaca la scoala sa intre putin sa se joace pe facebook. Zilele trecute spunea cineva ca copiii ei fac innot profesionist, merg la scoala si totusi copiii ei se scoala la 5.30 dimineata sa intre pe facebook. Deci asta arata ca intr-adevar copilul ala are o dependenta.
In orice comunicare interpersonala noi comunicam 7% pe baza cuvintelor, 38% pe baza tonalitatii si 55% pe baza limbajului trupului. Ganditi-va ca atunci cand noi suntem pe internet noi nu comunicam decat cu cei 7%. Aceasta este o comunicare incompleta si frustranta pentru creier si fiinta umana, si atuncea omul are tendinta sa completeze ceilalti 93% din imaginatie. Si aicea este problema caci cunoasterea si comunicarea devine una imaginativa si nu se bazeaza pe realitateacelui din fata ta. Si daca astazi facem asa, maine la fel, la un moment dat nu mai stim sa comunicam inter-personal si intram foarte mult in imaginatie. Sunt situatii in care unii umbla cu ochii deschisi si care au alta lume in fata ochilor, forme de schizofrenie, cel putin la nivel psihologic. Nu vorbim de patologie, ci vorbim de mutatii mai fine nuantate, in psihologia omului modern. De aceea copii acestia nu raspund la stimuli normali sociali, de aceea nu mai pot comunica normal.
O alta problema pe care o observa psihologii americani este aceea aaparitiei unei zone tranzitorii intre copilarie si maturitate. Baietii nu se maturizeaza. Se numeste gayland. Va citesc tot asa un textulet relevant, extras din cartea unuia dintre cei mai mari psihologi americani, specialist in problema aceasta. “In alte vremuri tineri care astazi parasesc bancile facultatilor ar fi fost sarguinciosi sa-si intemeieze o familie imediat dupa absolvirea facultatii, o afacere, sa-si gaseasca un loc de munca, sa devina liberi profesionisti, sa-si gaseasca un rost in viata si in societate. In alte cuvinte sa devina viitorul societatii, liderii de maine, oameni de incredere, respectabili, si care respecta semenii lor. Studiile sociologilor americani insa reflecta o schimbare radicala la nivelul ultimilor doua generatii. In 1970 77% dintre femei si 65% dintre barbatii americani sub 30 de ani, desi aveau un rost in viata parasisera caminul parintesc si-au terminat educatia, incepusera sa munceasca, s-au casatorit si au devenit parinti. Pana in 2000 aceste procente au scazut la 46% pentru femei si la 31% pentru barbati. In 2000 20% dintre tinerii americani sub 25 de ani inca locuiau cu parintii lor.”
Cum este astazi? Lucrurile stau total diferit fata de trecut. Prinsi intre adolescenta si maturitate, ca intr-o menghina, oamenii acestia nu se grabesc sa se maturizeze. Viitorul nu ii intereseaza si aceasta tocmai pentru ca modelele identitare pe care le promoveaza mass-media nu privesc evolutia omului.Mass-media se opreste doar la individul tanar care traieste pentru placeri, pentru divertisment. Si dovada ca tinerii care au acest model, nu mai doresc sa depaseasca aceasta si nu mai pot pana la urma. Vor sa opreasca timpul, sa savureze la nesfarsit viata fara griji in universitate, la care nu sunt buni. Avem acuma universitate pentru ca asta este la moda sau pentru ca-i imping parintii din spate. Trec prin studiile universitatilor ca pestele prin apa fara ca sa se prinda mai nimic de ei. Dispretuiesc studentii sarguinciosi. Dupa ce absolvesc universitatea sar dintr-un loc de munca la altul si fara scop fara intentiea de a prinde radacini niciunde. Fara ambitii profesionale petrec mai mult timp jucandu-se jocuri copilaresti la computere, fiind obositi la locurile de munca. Pierd serile, noptile si WE, le petrec in baruri, beau, fumeaza, joaca biliard, inventeaza sau spun bancuri despre cei care lucreaza din greu si sunt flegmatici. La ziua de maine nici nu se gandesc nici la semenii lor, le place sportul si isi cheltuiesc banii si energia participand la evenimente sportive. Castiga bani putini pe care insa ii cheltuiesc aiurea. Putini dintre ei se gandesc la viitor, viseaza la ambitii grandioase dar nu fac planuri serioase pentru a le realiza. Constituie un grup conpact, un fel de haita in care intra decat cei care gandesc sau se comporta ca ei. Se duc pe strada in grupuri ca si lupii in haita pentru ca le lipseste confidenta de sine sau autostima de sine. Desi incep facultatea imaturitatea acestor tineri persista multi ani. Copilaria si adolescenta persista dupa anii 20 ai vietii, sau derutati dupa 30 de ani. Sufera de o agonie, o activiate cronica de a lua decizii. Si intr-adevar Thomson observa ca una din problemele tinerilor de astazi care nu isi definesc identitatea este agonia, pentru ca orice decizie, si orice lucru pe care-l face omul il face intr-un raport identiatar, adica stie cine este, se raprorteaza intr-un fel la oamenii din afara. Totodata intr-un studiu realizat de acest psiholog american in randul acestor 50 de tineri din invatamantul superior din mai multe universitati americane a constata ca studentii sunt preocupati de propia persoana, nesiguri in privinta viitorului si mult mai optimisti dect orice alta categore de varsta analizata. Potrivit concluziilor psihologului, se arata ca tinerii de 20 de ani experimenteaza un sens al posibilitatilor, adica cred ei ca se poate, intrucat niciunul dintre cei care a participat la studiu nu si-au putut imagina ca viitorul ar putea sa le aduca un job istovitor, un divort, sau copii pe care ii vor trata cu dispret sau ii vor dezamagi. Totusi Arnet a observat ca majoritatea se confrunta in acelasi timp cu sentimente de nesiguranta, cu tristete dar si frustrare, dar si cu impresia ca nu inteleg foarte bine regulile jocului. Si bineinteles ca nu inteleg regulule jocului pentru ca acesta sunt facute de altii si sunt facute ca ei sa nu mai ajunga niciodata barbati.
Pana la urma acesta este modelul cultural in care suntem scufundati, acesta este mediul in care sunt scufundati tinerii astazi. Mass-media nu face altceva decat sa le cultive, si tinerii pornesc pe acest drum. Nu este simplu sa afli lucrurile acestea si sa vrei sa fi altfel, pentru ca toate mesajele pe care noi le primim vizual le decodificam vrem – nu vrem in mod automat, si mintea noastra si le insuseste. De aceea tot spun pe peste tot: feriti-va de a vedea, feriti-va de a intra in incidenta cu mesajele mediatice, pentru ca vazul manipuleaza. Eu nu pot sa ma detasez, sa ma departez foarte mult de cele pe care le vad. Deci ochiul are o capacitate automata de a-si insusi modelele vazute. El decodeaza imediat, si stie mai bine decat mine, creierul, ce se spune acolo, chiar daca nu stie care sunt perspectiviele, el stie cum si mintea, ce comportament [sa aibe]. Cand am fost anul trecut am aratat care este fundamentul neurologic al acestui fenomen. E vorba de neuronul-oglinda din neocortex care poate sa imite foarte bine orice comportament vazut si lucrul acesta nu se intampla prin controlul nostru constient. In general neurostiinta si marea parte a stiintelor sociale astazi nu lucreaza pentru om, din pacate, ci lucreaza pentru cei care platesc mai mult. Si platesc mai mult companiile. Chiar observam azi dimineata ca inainte spuneacompania cutare, compania a doua, compania a treia, erau cele care actionau intr-o armata, sau in alta armata. Acuma companiile astea transnationale au si ele armatele lor si actioneaza intr-o tara sau alta si isi impun propiile lor interese.
Nici fetele nu scapa foarte bine in aceasta stransoare sau din problema asta mediatica. Problema lor este una bazata pe atractia lor. Vedeti, baietii petrec foarte mult timp cu jocuri pe calculator, pentru ca baiatul, barbatul, este atras prin firea lui de lupta. El ar fi vrut sa fie un luptator, el trebuie sa-si apere familia, si are acest lucru in el. Femeia nu este atrasa de fotbal, nu este atrasa de jocuri pe calculator. De aceea fetitele scape de ADHD, ele nu consuma jocuri pe calculator, [decat poate] foarte putin. Barbatii, baietii sunt atrasi mai ales de jocuri violente, tocmai pentru ca acolo ei isi epuizeaza, in spatiul virtual, dorinta de a se realiza ca barbati, dar pe masura ce si-o epuizeaza acolo, in lumea reala nu mai sunt capabili de sa faca lucrul acesta, devin infirmi.
Fetita este si ea prinsa intr-un model. Cei care controleaza aceste mesaje stiu foarte bine cum arata barbatul, ce e barbatul, cum arta femeia, ce trebuie sa fie femeia, si atuncea ne iau de acolo de unde suntem, de unde suntem si ne duc unde vor ei. Femeia este interesanta in excelenta de relatia afectiva. Ea constituie, am mai zis-o si o s-o zic, fondul, inima familiei. Femeia costituie inima familiei, ea este cea care tine familia, sa stiti. De aceea, marea parte a divorturilor se datoreaza in primul rand femeii. Si am constatat ca sunt foarte multe femei care au divortat, si au spus: “am gresit“. Unele au ajuns la a doua casatorie si mi-au spus: “nu era mai bine ca prima oara“, desi ele credeau ca o sa fie mai bine. Nu pentru ca era usor la prima casatorie, ci pentru ca n-au putut sa mearga mai departe, n-au avut rabdarea si forta sa treaca peste unele conflicte pe care Dumnezeu, sau pana la urma pentru rabdarea noastra se rezolva. Chiar vorbeam cu P. Ioan astazi, unul din sensul unirii in familie este transgresarea, depasirea egoismului. Eu asa cred ca este, si dragostea acest lucru face. Si chair acolo unde indragostirea aceea s-a dus, omul trebuie sa faca efortul de a-si depasi egoismul. Numai asa pot sa devina din doi una, si numai asa poate supravietui familia in timp. Daca e un egou nu poate supravietui in timp, daca raman doua egouri nu pot supravietui in timp.
Problema care este astazi? Bombardati cu mesaje sexuale din primii ani de viata, tinerii au impresia ca relatia se epuizeaza eminamente la nivel trupesc.Pe cand la nivel trupesc nu se hraneste decat, in primul rand egoismul. La nivel trupesc 70% este egoism si doar 30% este daruire, pentru ca omul, inevitabil traieste o anumita placere care este placerea lui, o placere egoista. Jertfa, si celelalte ce tine de familie se petrec in alt spatiu, in spatiu spiritual. In momentul in care tinerii se reduc la aceasta perceptie, le vine tot mai greu sa si-l asume pe celalalt. In primul rand pentru ca celalalt nu-l odihneste.Daca o femeie nu-si odihneste barbatul printr-o sfiosenie si printr-o ascultare, si prin sfat, atuncea barbatul va simti o frustrare. Ce-i va ramane lui? Ii va ramane relatia trupeasca, care sa zic ca-l tine intr-o constanta, intr-o legatura cosntanta pentru un anumit timp, mai cu seama daca intervin copii, dar el nu se hraneste, deci nu-i o relatie reala. Atunci cand se sexulaizeaza, cand se depreciaza relatia dintre barbat si femeie, mai ales in casatorie, in mod inevitabil toata ierarhia de valori pe care se bazeaza familia cade, se demoleaza, nu mai are valuare, insa, fara acele lucruri familia nu rezista. Fara autoritatea, si fara jertfa barbatului, fara responsabilitatea barbatului, familia nu se poate tine si si femeia nu e multumita si ea poate chiar ca incearca barbatul, il provoaca prin demersurile ei sa-si asume rolul conducator, dar un rol conducator responsabil si nu tiranic. Pentru ca e o diferenta foarte mare intre tiranie, si responsabilitate, si jertfa. Autoritatea care se bazeaza pe jertfa este cea care o incurajeaza crestininismul, si in Biserica lucrurile asa se gandesc. Nu exista o autoritate tiranica, despotismul. Si tot asa si femeia, femeia trebuie sa inteleaga. Nu se intelege, din pacate.
Deci oamenii au facut revolutie sexuala si modul in care intervine ea, chiar in acest fenomen al demasculinizarii barbatilor si al defeminizarii femeilor, este aceasta reducere a perceptiei lor la viata sexuala. Sexualitatea nu stiu daca este 10-20% – va spun din tot ce am citit pana acum, sute, mii de studii pe tema familiei-, din relatia dintre un barbat si o femeie. Ceea ce constituie 78% este afectivitatea. Unde este afectivitate creste nivelul de oxitocina, se consolideaza relatia, pe barbat nu-l mai intereseaza alta femeie si pe femeie alt barbat. Insa afectivitatea aceasta se cultiva in timp si se bazeaza pe respect. Unde mai incape respectul cand pe tine nu te intereseaza decat trupul celuilalt, sau mai grav, cand incepi sa introduci in viata intima perversiunile? Se duce si respectul celuilalti, si respectul de sine si atunci individul saracu’ devine prada fantasmelor si bolilor psihice.
As incheia si cu o observatie facuta privind, drama prin care trece fetita, tanara copil care creste cu papusa Barbie, cu telenovele si cu vedete. Fetita, sa stit, mai mult decat barbatul este captivata si dependenta de model, mult mai mult decat barbatul. Ati vazut barbatul este mai putin interesat de cum se poarta ala, de cum nu stiu ce, de cum se imbraca ala. Dar femeile sunt foarte interesate si cauta permanent sa-si valideze comportamentul, sa-si imbogateasca registrul, astfel incat sa poata sa-si ataga barbatul, sa-si tina casatoria, si in general femeia este mai atrasa catre imagine. Ei bine femeile stau si observa femeile mediatice, pentru a-si construi modelul de mici, fetitele. Problema este ca 90% dupa studiile facute, din femeile care apar in mass-media sunt cu tenta sexualizata si 65% sunt hipersexualizate. Asa ca in momentul in care fetita sta si urmareste modelele respective ea invata ca sa fie un individ social eficient, sa aibe succes in viata, trebuie sa fie tratata, sa se prezinte, sa se vanda bine din punct de vedere sexual.
In 1997 s-a descoperit acest fenomen, se numeste “obiectificarea sexuala a trupului“, adica proportional cu gradul in care o femeie isi asuma acest model sexual din mass-media, ea incepe sa sufere de un sindrom. Pur si simplu isi vede trupul, infatisarea, cu un ochi exterior si o evalueaza, si o obiectiveaza si doreste sa provoace si sa fie tratata ca un obiect sexual. Este aproape din punctul de vedere al unui om normal, este aproape o constiinta sinucigasa la femeie. Insa vreau sa va spun, iertati-ma ca vi-o spun,aceasta mentalitate a patruns foarte, foarte mult, a patruns foarte mult in mentalitatea femeilor si le afecteaza.
Am un prieten preot si-mi spunea: “mai a venit la mine o femeie si-mi spunea Parinte am trei copii, am casa dar tot imi place sa ies (semi)dezbracata pe strada ca sa se uite barbatii la mine. Nu stiu ce sa fac.” Deci asta, saraca, chiar vroia sa nu aibe comportamentul acesta dar daca ea de mica traiese hranindu-se din reviste la moda… Si chiar o spun si colelgele lor: eu cand eram mica citeam Bravo si alte reviste. Ele au facut aceasta experienta, si in general revistele se adreseaza in primul rand femeilor, si ele sunt principalele consumatoare de reviste la moda. Iata ca revistele fac parte din istoria ei, din naratiunea ei.
Iata, de curand am plecat intr-o tara straina si timp de o ora, o ora si ceva, o femeie a consultat o revista. Bineinteles ca fiind interesat de fenomene sociale si de comportamente sociale o urmaream. M-am uitat sa vad ce e in revista aia, asa, o ora si ceva se uita pe niste pagini. Nu era mai nimic. Pur si simplu era o revista de moda, de prezentare, cu texte foarte putine. Pur si simplu era asimilarea imaginei, iar acele imagini din pacate le asimilam. Si asimilam nu numai faptul ca ne plac, ca ne produc o placere estetica sau ca dorim sa fim ca ele, ci ca se inscriu in subconstientul nostru si vrem-nu vrem mai tarziu e ca un program, ca un soft mic. Cine lucreaza la calculator isi instaleaza un soft mic, asa, si [functioneaza] cu acea aplicatie.
Ei bine problema aceasta a obiectificarii sexuale a trupului este foarte, foarte grava. Sunt deja cateva zeci de studii despre asta spunand ca femeile care au dobandit acest sindrom intr-o masura mai mare, se sesizaza ca proportional cu gradul in care sufera de acest sindrom, scade nivelul de inteleigenta, adica performantele, scorurile la teste. Se constata ca femeia aceasta care este preocupata de imaginea aceasta sexulala a trupului da rezultate tot mai proaste la teste. Cred eu ca aceast lucru explica de ce sunt foarte multe blonde. Si va spun de ce. Blondele nu sunt mai proste ca brunetele, ar fi o prostie se credem lucrul acesta, ca blondele au mai putina materie cenusie. Din potriva, nu este nici o dovada in sensul asta, si totusi blondele sunt enorm de multe si sunt la moda. Problema este care? Multe din vedetele hollywoodiene erau blonde, si erau si femei care nu puneau foarte mult accent pe inteleigenta. Si a inceput sa se promoveze ideea de blonda care vrea sa promoveaza o imagine sexy si nu are nimic in cap. Cred ca aceasta este una din principalele cauze a bancurilor cu blonde. Alta nu vad.
O noua problema este aceea ca femeile care sufera de acest lucru devin tot mai anxioase. De ce? Pentru ca modelele mediatice sunt greu de ajuns. De la anxietatea aceasta mai mica sau mai mare ajung la probleme de alimentatie.Ele nu mai mananca, pentru ca modelele mediatice sunt anorexice. Daca ati vazut prezentatoarele la moda au o fata, asa… -eu nu ma uit la prezentatoarele la moda, nu vad televizor de ani de zile, dar am incrcat si eu sa vad cum arata modelele – nu au nico forma cele mai multe dintre ele, si m-am mirat, pentru ca ele sunt prezentatoare, deci ele sunt un model feminin. Dar modelele feminine de cand e lumea si pana astazi, si sunt studii, dovedesc acest lucru ca femeia are solduri.Proportional cu nivelul de estrogeni, cresc dimensiunile soldurilor. E o anumita forma la femeie data de estrogeni care presupune o fertilitate mai mare, asa spun studiile. Deci se stie ca o femeie care are o cantitate mai mare de estrogeni, prin firea ei, este mai inclinata sa ramana insarcinata si sa aibe copii. Necazul este ca la ora aceasta modelele sunt anorexice, devin niste femei, care la acel nivel de greutate nu poti sa te mentii, decat daca esti bolnav psihic.
Noi avem impresia ca problema aceasta e de cand lumea, ca femeia slaba e frumoasa. Nu este asa. In trecut cu totul alta era mentalitatea. Ganditi-va la toate tablourile lui Rembrand, lui Renoir s.a.m.d. toata arta veche, si pictura, arata cum erau [femeile], si arata ca nu erau slabe, erau grasute. Eu nu cred ca acum 50-70 de ani femeia era atat de preocupata de a slabi. Acuma in marea parte a discutiilor, o sa vedeti ca este cum sa slabim, ce-am mai gasit, ce miscare sa mai facem, ce medicamente sa luam ca sa slabim. Asta arata ca exista o anumita presiune care se face asupra femeii ca femeia sa fie slaba. Or femeia, prin firea lucrurilor, mai ales dupa ce naste se ingrasa, pentru ca se schimba metabolismul hormonal, si deja decat foarte greu pot fi controlate si numai in anumite cazuri, cand genetic asa este. Insa aceste modele, fiind peste relaitatea, sa zic datul genetic al firii umane, impun femeii un regim de slabire. Ceea ce face ca in SUA sa fie zeci de mii, nu mai stiu daca sute de mii de cand am citit eu statisticile, erau dramatice, si care sufera de anorexie. Si stiti ce eanorexia: nu mai mananca, nu mai mananca cu lunile, pana slabesc.
De curnad mi-a fost dat sa merg undeva, sa merg la cineva sa vad o fata, sa discut cu ea, avea anorexie. Adica avea 33Kg si 1.70m. N-a vrut sa stea de vorba cu mine, nu vorbea cu nimeni de altfel. Si saracuta nu mai manaca deloc din martie. Putin acuma mai ciugulea cate ceva, mai ii dau cate ceva dar e hranita cu perfuzii. Si saptamana trecuta au bagat-o la spitalul de boli psihice, ca sa poata sa-i da ceva ca sa nu moara. Ei ganditi-va ca au murit multe vedete in conditiile astea. Pentru ca organismul rezista cu perfuzii o vreme, dar cand isi consuma complet resursele omul se stinge.
Ce s-a intmplat? S-a stricat ceva la baza lucrurilor. Asta nu s-a intamplat niciodata in istorie si este un fenomen tipic mediatic. 100% mediatic. Nu o sa auziti de vre-o scriere veche in care sa vedem o femeie grasa care n-a mai mancat, n-a mai mancat, pana cand moare de inanitie. Dimpotriva, e instinctul de supravietuire, care nu-l poate nega omul obisnuit, dar astazi vedeti, ca aceste softuri, acesti virusi care sunt implantati in mintea oamenilor, ii determina saracii sa ia niste hotarari anume, dar nici macar nu le iau ei, ci pur si simplu vin de undeva din launtrul lor ca niste blocaje psihologice. Omul isi da seama ca moare, dar nu se poate opri din treaba aceasta.
M-am tot gandit de ce se promoveaza femeia aceasta anorexica prin prezentatoarele de moda. Cred ca alta cauza nu este, cred ca acesta femeie nu poate sa faca copii. Aceste femei au un nivel de testosteron foarte ridicat si un nivel scazut de estrogeni, si oricum o dereglare hormonala prin alimentatia pe care o are, pentru ca e o alimentatie foarte speciala, sunt tratate cu tot felul de chestii ca sa-si mentina greutatea. Si atuncea cand promovezi un asemenea model la nivel global, la sute de milioane de femei, vei avea niste efecte. Si efectele vor fi masurabile.
O alta problema a obiectificarii sexuale a trupului este ca femeia va vrea sa-si confirme, ca intr-adevar functioneaza ca un obiect sexual, deci va accepta mult mai usor relatii cu barbatii, intamplatoare, pentru a-si linisti constiinta. Se creaza niste conflicte de constiinta, ca intr-adevar nu sunt, ca intr-adevar nu este. Si aud fetite peste tot ca-s stressate, ca ele nu-s placute. Se vorbeste in scoli, si-n licee despre baieti, cum le vad, si apar problemele astea. Si nu stiu acum 20-30 de ani, nici nu existau problemele astea. Acuma exista problemele aceasta, pentru ca ele sunt de mici bombardate cu aceste modele. Si pana la urma ajung sa se si uneasca trupeste cu baietii la 12-13-14 ani si sa-si distruga viata.
O alta problemea este ca-si cumpara tot felul de lucruri pentru a se infrumuseta. Publicitatea spune urmatorul lucru: femeie nu este frumoasa in sine, si frumusetea se creeaza, si pentru asta suntem noi si va oferim produsele noastre. Si atuncea investeste, investeste in implanturi. Au ajuns sa faca implanturi peste tot si sunt foarte multe femei care au ajuns sa-si faca implanturi.Ajung mult mai urate, dar asta e in capul lor.
Si ultima problema este depresia pentru ca in cele din urma batalia aceasta nu poate fi castigata, nu poti sa castigi batalia cu modelele virtuale impuse mediatic, si vei pierde. Cu cat inainteaza omul in varsta devine mai depresiv, pentru ca el nu se mai realizeaza ca om, batranul ca batran sau femeia varsnica ca femeie varsnica, ci ea vrea sa se realizeze ca obiect sexual, dar nu mai este cautat si este depresiva, si va face foarte multe greseli ca sa-si impuna acest lucru. Cu alte cuvinte mi se par dure si socante.
Din pacate asta este realitatea. Atat barbatii cat si femeile astazi sunt victimile unor strategii, unor inginerii sociale si psihologice care ne fac sa traim tot mai putin barbateste si sa ne realizam tot mai putin barbateste si tot mai putin ca o femeie.
Va dau un exemplu referitor la femeie si familie. Din studiille pe care le-am facuttimpul proportional petrecut de femeie in cariera scade succesul vietii de familie. Nu-i compatibil foarte mult cariera cu familia. O femeie poate sa-si faca cariera, dar daca cariera devine o obsesie, daca cariera devine principalul ei scop in viata nu mai poate sa-si faca familie. Femeia care castiga mai multi bani decat barbatul, inevitabil, in studii se arata ca e o rata mult mai mare de divort. Barbatul nu poate accepta, si nici ea nu poate accepta ca ea sa castige mai mult decat barbatul. Il va umili, si-i va reposa, si barbatul nu va accepta acesta situatie, si va divorta.
In general astazi, mentalitatile din care ne impartasim nu favorizeaza familia, aceasta este problema. Cred ca o intoarcerea a fiecaruia dintre noi catre firea noastra, asa cum a fost ea, e si greu, ca nu mai ai modele, unde te intorci nu mai gasesti, greu gasesti barbati barbati si femei femei. Cine poate?Dumnezeu poate sa schimbe firea noasta si sa poata sa ne faca sa traim, insa asa cum suntem in familie, daca intelegem ca avem aceasta neputinta, macar sa facem rabdare, macar sa punem gandul bun inainte.
Ascultam zilele trecute o conferitna a P. Constantin Coman din Bucuresti si spunea acolo ca a intrebat-o pe o femeie care i-a spus: “Parinte, nu mai merge, divortez“, si Parintele i-a spus: “mai dar tu-l iubesti? Tu vrei sa-l iubesti?“. “Parinte, daca se schimba vreau“. Deci pana la urma, nici macar nu vroia sa-l iubeasca. Deci vedeti cat suntem de departe, ca noi insine suntem victimele acestor mentalitati bolnave in care ne justificam permanent si cautam sa se implineasca si sa se realizeze numai propiul egoism, cand de fapt toata bucuria si toata satisfactia omului vine tocmai din puterea de a se darui. Sa stiti ca intotdeauna omul care se daruieste, se bucura mai mult si se implineste mai mult decat cel care primeste. Iar intre barbat si femeie, cand unul primeste, si altul da, asta nu inseamna ca se strica rapotul de egalitate. Chiar Parintele spunea cand un barbat daruieste flori unei femei si femeia le primeste asta, nu inseamna ca femeia este inegala cu barbatul. Adica asta este darul femeii de a primi si de a stii sa primeasca si al barbatului de a darui, de a sti sa daruiasca, de a stii sa-si asume femeia, de a se jertfi pentru ea.
Multumesc astept intrebarile [Min. 1:02:11]
Transcriere de http://corortodox.blogspot.fr
SANTINELA ORTODOXA 