Tag Archives: teroristi

Oare suntem liberi? Oare este pace, așa cum credem noi ?

a138d-cenzura

În fiecare zi ne bucuram de viată,ne bucurăm de soare, de faptul că e pace și suntem liberi. Ne bucurăm pentru orice, căutam în fiecare zi să trăim așa cum ne place. Dar oare suntem liberi? Oare este pace, așa cum credem noi ?Nu, în fiecare zi trăim în război,un război perfid. Un război pe care ne facem că nu îl vedem.Un război în care suntem atacați,agresați,umiliți și chiar uciși lent dar sigur. Suntem victimele teroriștilor planetei (ATENȚIE! ADEVĂRAȚII TERORIȘTI). O mâna de nenorociți care se proclamă stăpânii lumii. O adunătura de hiene grupate în mod diabolic chiar de stăpânul lor Satan, în LOJI MASONICE OCULTE.În fiecare zi auzim de cuvinte precum stat de drept,Constituție,demo(N)crație,libertate, egalitate și fraternitate,cuvinte cu rezonanță mare dar care sunt doar niște dogme făcute să fie crezute doar de naivi.Și care sunt fabricate doar ca paravan pentru nelegiuirile,jaful și crimele pe care le fac zi de zi.În numele acestor dogme sunt uciși în fiecare zi oameni pe întregul cuprins al planetei, victime ale așa ziselor servicii care în aparență sunt făcute să apere cetățeanul.Dar de fapt sunt uneltele terorii, adevărate mașini de război. CIA,MOSSAD, SRI, … și alte servicii ale statelor au ca scop declarat munca de cercetare, colectare de date pentru a asigura liniștea și siguranța cetățenilor țărilor respective. Dar de fapt sunt doar instrumentele acestor MASONI SIONIȘTI, care creează pentru ei câmpurile de lupta prin care împrăștie teroarea și jaful în toate colțurile lumii.Suntem privilegiați oarecum pentru că nu vedem adevărata față a acestor demonizați.Vedem cum mor oameni în lume de foame, cum mor oameni uciși de droguri, în războiul din cartelurile drogurilor care le sunt subordonate. Nu vedem cum sunt uciși copii, femei și tineri doar pentru credința lor.Au reușit să subordoneze prin corupție,bani, funcții și faima efemera o adevărata armata de oameni,președinți,guverne,poliție,justiție,ziariști ,oameni de televiziune,actori și artiști care lupta pentru ei, fiecare în domeniul lui.Sunt atacate țări pentru a fi jefuite de resurse, mor oameni în războaiele create de ei. Suntem victime în fiecare zi în războiul pe care îl ducem cu cei care sunt plătiți să ne apere, care pentru bani sunt în stare să acopere corupți,interlopi,violatori și chiar criminali dar și să apere la ordin pe cei care conduc la dezastru destinele unui popor.Suntem în fiecare zi în război cu justiția,care e nedreaptă și a ajuns o unealta a păpușarilor în a pedepsi preferențial pe cei care le stau împotrivă și a grația corupți și criminali.Suntem în război cu cei care sunt plătiți să ne vindece de boli,dar care pentru bani ne ucid în fiecare zi cu nepăsare,cu tratamente și diagnostice voit greșite, care ne bagă pe gât la ORDINUL SIONIȘTILOR carduri de sănătate plătite cu bani grei, care ne obliga într-un stat de drept să ne vaccinam pentru a fi vândute medicamentele și vaccinurile corporațiilor,chiar dacă nu vrem asta.Într-un stat de drept si într-o democrație care de fapt este o DICTATURĂ SATANICĂ TIRANICĂ, ne sunt interzise valorile naționale,ne sunt interziși eroii de o entitate evreiasca străină. Nu avem dreptul să vorbim și să ne apărăm,suntem cenzurați,suntem otrăviți din cer cu chemtrails,din apa și din alimente fără ca nimeni să ia măsuri.

Ne sunt îndobitociți copii prin programe și acțiuni bine concentrate, ne este atacată credința străbună.

Și atunci vă întreb așa pe voi care încă nu stați în fața TELEMBIzoarele lor, nu hoinăriți prin MALL-URI și nu mâncați SHAORMA din respect pentru voievozi neamului oare acesta nu este un război? E un război îndreptat împotriva noastră îndreptat împotriva omenirii, pe care nu vrem sau nu ne interesează să-l vedem… Dar o să vină vremea când o să plângem pentru urmașii noștri,pentru destinul lor care este unul întunecat.Pentru că, războiul acesta va deveni treptat unul infernal cu și mai multe victime.

Nepăsarea noastră de azi, ignoranta și naivitatea ne vor costa scump. Din păcate azi nu mai e pace ci e război,un RĂZBOI SATANIC în care suntem nevoiți să luptam prima dată cu mentalitatea noastră cu instinctele și pornirile noastre, cu mașinăria de propagandă și manipulare a lor. De asta va depinde felul în care fiecare va ști să se apere.

Din păcate mulți merg astăzi ca turma la tăiere chiar mânați de PĂSTOR care prin acțiunile lor, prin lipsa de unitate și credința,prin lipsa de încredere,sporesc și mai mult puterea sclavilor lui Satan. Războiul acesta este de fapt unul nevăzut,îndreptat de către discipolii Diavolului împotriva omului creația Lui Dumnezeu.

Sfinții Părinți ne-au avertizat despre venirea acestor vremuri(ultimul fiind Părintele IUSTIN PÂRVU), dar unii dintre noi am luat în râs spusele lor. Se pare că doar a Doua Venire în lume a singurului Judecător,Mântuitorul Iisus Hristos, care va judeca așa cum ne spune Crezul nostru -“vii și morții și a cărui Împărăție nu va avea sfârșit”,va fi adevărata izbăvire a neamului omenesc. Doar atunci va fi pace si vom fi liberi cu adevărat. Doamne ajută și MÂNTUIRE TUTUROR. AMIN

by

sursa articol

http://www.criteriul.ro/exclusiv-razboiul-nevazut-din-fiecare-zi/

SUA s-a transformat într-o imensă închisoare

 

Dacă locuiți în Statele Unite ale Americii, traiti într-o închisoare gigant unde libertatile umane au fost strangulate la maxim. În această țară, nebunii care controleaza absolut totul, sunt obsedati sa urmăreasca, sa monitorizeze și sa înregistreze practic tot ceea ce facem, relateaza worldtruth.tv.Nimic nu mai este privat. Tot ceea ce faci pe internet este monitorizat. Toate apelurile telefonice sunt monitorizate. De fapt, în cazul în care autoritățile considera că ați făcut ceva greșit, ei iti vor folosi microfonul telefonului mobil pentru a asculta chiar și atunci când crezi că telefonul mobil este oprit. În multe zone ale țării, atunci când intri in masina, automat cititorii electronici ai placutei pun in actiune dispozitivul de urmarire pentru a sti oriunde te duci, și în multe orașe mari, atunci când mergi pe jos, o vastă rețea de camere de securitate și de “lumini stradale inteligente” te urmaresc in mod constant si asculta ceea ce spui. TSA seteaza”puncte de control intern” in toata tara. Homeland Security a fost creata special pentru a incuraja lumea sa raporteze orice “activitate suspectă”, a vecinilor noștri, punand in actiune tehnologia “pre-crimă”, care ne poate cataloga ca fiind “potențiali teroriști”, dacă afișam semne de nervozitate. În cazul în care te-au marcat ca un “potential terorist”, armata americana te poate aresta si reține pentru tot restul vietii tale, fără a a avea nevoie alte dovezi. Da, Statele Unite ale Americii este rapid transformata într-o inchisoar de tip”Big Brother”, iar majoritatea americanilor accepta fericiti toate aceste lucruri.

O schimbare fundamentală a avut loc în cultura noastră . Poporul american a renuntat cu bucurie la libertati în schimbul promisiunilor vagi de securitate sporită. SUA este acum condusa de nebuni, iar paranoia a devenit procedura standard de operare. Americanilor li s-a spus că teroriștii urăsc libertățile si drepturile lor, și că SUA are nevoie sa lupte impotriva teroriștilor, astfel încât să poata păstra aceste libertati. Dar in schimb, guvernul le ia americanilor toate libertatile si drepturile avute. Cum se poate ca toate acestea sa aibe vreun sens?

Au câștigat teroriștii? Ca țară, ne-am mutat acum în direcția  sistemului comunist din China, URSS și Germania nazistă, si este aproape imposibil de crezut. Da, transformand Statele Unite ale Americii într-o închisoare gigant poate să para ca totul este mai sigur, dar ce fel de viață e asta? America ar trebui să fie o tara plina cu oameni însetați de independență. De exemplu, “Live Free or Die”,(Traieste liber sau mori) se presupune că este motto-ul oficial al statului New Hampshire. Dar, în loc motto-ul pare sa sune cam asa “traieste in spaima și mori ca un las”.Nu trebuie să trăiesca nimeni așa.

Da, lucruri rele întotdeauna o să se întâmple. Nici toata securitatea din lume nu este niciodată destula ca să țină pupulatia 100% în condiții de siguranță. Trebuie să ne amintim că un preț foarte ridicat a fost plătit pentru libertaile si drepturile pe care le au americanii si nu trebuie cedate atat de usor. Așa cum a spus odată un celebru american, atunci când renunțăm la libertate pentru securitate nu meritam nici una nici alta. Următoarele 30 de semne arata ca Statele Unite ale Americii s-a transformat într-o închisoare gigant …Este prețul pe care America il plăteste pentru a se simți puțin mai în siguranță?

 

# 1 Un nou proiect de lege care trece prin Senatul Statelor Unite va permite armatei americane de a aresta cetățenii americani și a-i retiner fara nici un proces.  Această nouă lege a fost discutata recent într-un articol postat pe site-ul New American … În ceea ce poate fi o poveste bizara pentru a fi crezuta de milioane de americani, Senatul Statelor Unite pare gata să treacă un proiect de lege care va desemna întregul glob, inclusiv Statele Unite și teritoriile sale, ca fiind un “câmp de luptă”, în asa numitul “război împotriva terorii” și de a autoriza detenția americanilor suspectați de legături teroriste pe termen nelimitat și fără judecată sau chiar sa fie acuzati, fara avand parte de vreun proces. Senatorul american Lindsey Graham este un mare susținător al proiectului de lege, și el spune că ” practic, în legislație pentru prima dată se va preciza că patria este parte din câmpul de luptă”.

# 2 Senatorul american Joe Lieberman a cerut lui Google sa instaleze un asa numit “buton terorist” pe toate blogurile, astfel încât cititorii pot cu ușurință scoate in evidenta pentru autorități. orice “conținut terorist”.

# 3 Majoritatea americanilor nu au nici o idee cât de sofisticata a devenit aceasta închisoare imensa “Big Brother”. De exemplu, în Washington DC, mișcările fiecarei mașini sunt urmărite cu ajutorul cititorului automatizat de înmatriculare (ALPRs). Ceea ce urmează este preluat recent dintr-un articol publicat in Washington Post …Mai mult de 250 de camere din districtul și suburbiile sale scaneaza plăcuțele de înmatriculare în timp real, ajutând poliția in a identifica mașinile furate și criminalii urmariti. Dar programul de securitate s-a extins dincolo de ceea ce oricine si-ar fi imaginat chiar  în urmă cu câțiva ani.Cu practic nici o dezbatere publică, agenții de poliție au început stocarea informațiilor de la camerele de luat vederi, construind o mare baza de date care documentează călătoriile a milioane de vehicule. Nicăieri nu este mai raspandit acest sistem ca in capitala SUA, care are mai mult de o placă-cititor pe kilometru pătrat, cea mai mare concentrație din țară. Poliția din suburbiile Washingtonului au zeci de ele, de asemenea, și agențiile locale au de gând să adăugage mai multe în următoarele luni, creând un năvod cuprinzător, care va include toate zonele din capitala.

# 4 În unele școli americane, cipurile RFID sunt acum folosite pentru a monitoriza prezența și mișcările copiilor în timp ce ei sunt la școală. Ceea ce urmează este un articol care a descris recent, modul în care un program  tocmai a fost instituit la o grădiniță din California …La sosire, dimineața, potrivit Associated Press, fiecare elev de la gradinita CCC-George Miller va purta un tricou cu cip RFID cusut . Pe măsură ce copii se ocupa cu studiul, senzorii din școală vor înregistra mișcările lor, atat din salile de clasa cat si din sala de mese. Oficialii școalii au susținut ca inregistreaza doar informațiile care le-au fost cerute în timp ce primesc fonduri federale pentru programul Headstart.

# 5 Tot mai mult, incidentele si abateri de la mai multe școli din SUA sunt tratate ca infracțiuni deosebit de grave. De exemplu, când o fetiță a sărutat un băiat la o scoala elementara din Florida, lucrul acesta a fost considerat a fi o “agresiune sexuala”, iar poliția a fost chemata.

# 6 Dar ce sa întâmplat cu un elev foarte tânăr în Stockton, California, la inceputul acestui an a fost chiar mai rău …La inceputul acestui an, un student din Stockton a fost încătușat cu legături de tip zip la mâini și la picioare, obligați să meargă la spital pentru o evaluare psihiatrică și a fost acuzat de neascultarea unui ofițer de poliție. Acest elev avea doar 5 ani.

# 7 În Statele Unite ale Americii de azi, polițistii sunt instruiți sa răspunda la cele mai mici infractiuni cu forța fizică extremă. De exemplu, un bunic din Arizona a fost recent filmat dupa ce a fost lasat inconștient într-o baltă de sânge după ce poliția la lovit in cap într-un Wal-Mart de Black Friday. S-a presupus ca el ar fi furtat din magazin, dar se pare că el doar încercarea sa puna mana pe un joc video,  care era dorit si de altii.

# 8 Știați că guvernul de fapt instaleaza turnuri false de telefonie mobila care poat intercepta apelurile telefonelor mobile? Următoarul articol prezinta modul prin care actioneaza aceste asa zise “pisici de mare” …Cand efectuati un apel de pe telefonul mobil va gânditi ca singurul lucru care stă între dvs. și destinatarul apelului este turnul de control al firmei de telefonie la care sunteti abonat. De fapt, turnul de telefonie la care telefonul vostru se conectează ar putea fi un boobytrap înființat de aplicantii legii pentru a prinde în capcană semnalele de telefon și chiar conținutul apelurilor. Așa-numitele pisici de mare sunt una dintre cele mai noi instrumente high-tech pe care autoritățile le folosesc pentru a va urmări și a vă identifica. Dispozitivele, cam de marimea unui geamantan,  pacalesc telefoanele mobile cat si alte dispozitive de comunicare fără fir interceptand semnalul telefonului si astfel functionand ca o celula normala a orcarui provider de telefonie mobila. Guvernul susține că pisicile de mare nu încalcă drepturile din al patrulea amendament, deoarece americanii nu au un drept legitim asupra datelor trimise de pe telefoanele lor mobile și ale altor dispozitive fără fir.

# 9 Agenților de frontieră din SUA le este permis de lege sa investigheze orice laptop care a fost adus în Statele Unite, fără a fi nevoie de vreun motiv ca să facă acest lucru.

# 10 în Statele Unite ale Americii, toată lumea este un “potential terorist”. Potrivit directorului FBI, Robert Mueller, “teroriștii de casa” reprezintă o la fel de mare amenințare la adresa securității naționale americane ca si Al-Qaeda.(Al-Qaeda, grupare “terorista” formata de CIA)

# 11 Majoritatea americanilor nu sunt atât de preocupați de Patriot Act(Actul Patriotic), dar că s-ar putea schimba în cazul în care americanii ar înțelege că guvernul federal are o “interpretare secreta” a ceea ce înseamnă cu adevărat Patriot Act. Senatorul american Ron Wyden a declarat că guvernul american interpretează Patriot Act mult mai “pe larg” decât marele publicul …“Vom ajunge la un decalaj între ceea ce crede publicul despre lege și ceea ce guvernul american crede ce inseamna legea.”

# 12 FBI-ul inregisreaza, acum programele de radio de pe Internet peste tot în Statele Unite. sa vedem ce spune Mark Weaver de la WMAL.com …Dacă intrati in direct la un talk-show de radio, s-ar putea să fiti înregistrat de către FBI. FBI-ul a intocmit un contract in valoare de 524.927 de dolari cu o companie din Virginia pentru a înregistra cât mai multe știri radio și  programe aflate pe internet. FBI-ul spune ca nu se joaca de-a fratele mai mare care monitorizeaza totul, ci mai degrabă caută acces la ceea ce este difuzat, ca sa stranga potentiale dovezi incriminatoare.

# 13 Guvernul federal a decis că multe discutii purtate pe Facebook și pe Twitter ar putea fi o amenințare la adresa securității naționale. Potrivit unui recent articol Associated Press, Departamentul de Securitate Internă va folsi in curand “informațiile adunate de pe site-uri cum ar fi Twitter și Facebook în scopul aplicării legii”.

# 14 Ceea ce vorbiti la telefonul mobil nu este niciodată privat. Adevărul este că FBI-ul poate cere acces la datele dvs. de pe telefonul mobil ori de câte ori doresc. În plus, potrivit CNET Newsthe, FBI poate activa de la distanta microfonul de pe telefonul mobil pentru a asculta ceea ce spui …FBI-ul pare sa fi inceput sa foloseasca o noua forma de supravegherea electronică în anchete penale: activarea de la distanță a microfonului telefonului mobil pentru a trage cu urechea la conversațiile din apropiere. Tehnica se numește “roving bug”, și a fost aprobata de catre oficialii Departamentul de Justiție al SUA pentru a pute fi folosit împotriva membrilor famililor implicate in crima organizata din New York, asta  pentru ca erau ingrijorati ca vechile tehnici erau periculoase pentru cei care erau obligati sa poarte microfoane pe sub camasi.

# 15 În unele zone ale țării, autoritățile legale extrag date din telefoanele mobile fara nici un fel de motiv. Potrivit ACLU, poliția de statul Michigan foloseste “dispozitive de extracție” pentru a descărca date din telefoanele mobile ale conducătorilor auto care sunt trasi pe dreapta. Acest lucru are loc chiar dacă șoferii opriti nu sunt acuzati de a fi facut ceva greșit. Sa vedem ce zice articolul recent aparut pe CNET News si care descrie capacitățile acestor “dispozitive de extracție” …. Dispozitivele vândute de către compania numita Cellebrite, pot descărca mesaje text, fotografii, video și de date, chiar si date GPS de la cele mai multe branduri de telefoane mobile. Mașinile portabile au diferite interfețe pentru a lucra cu diferite modele și parole de securitate si pot chiar descifra  parolele pt a acesa informatiile.

# 16 Guvernul federal a devenit atât de paranoic că a ordonat punerea de dispozitive de urmărire cu GPS pe vehiculele a mii de oameni care nu au fost acuzați de abateri de la lege. Ceea ce urmează este un scurt fragment dintr-un articol recent aparut despre această problemă, in revista Wired…În vârstă de 25 de ani, un rezident din San Jose, California, a declarat ca a găsit primul dispozitiv cu aproximativ trei săptămâni in urma pe masina sa, un SUV Volvo în timp ce isi vizita mama în Modesto, aproximativ 80 de mile nord-est de San Jose. După ce a adus un fotograf sa surprinda imagini ale dispozitivului, acesta a fost schimbat și înlocuit cu un al doilea dispozitiv de urmărire. Un martor, de asemenea a raportat ca a vazut un om ciudat acre se afla sub autovehicul prietenei sale în timp ce mașina era parcată la locul de muncă, ceea ce sugerează ca un dispozitiv de urmărire a fost recuperat de sub masina.Apoi, lucrurile au devenit foarte ciudate când poliția a apărut în timp ce tanarul dadea un interviu. Tânărul, care a cerut să fie identificat ca fiind Greg, este doar unul dintr-un număr tot mai mare de cetățeni americani care s-au trezit cu dispozitive de urmarire high-tech intalate la ei pe masini. Departamentul de Justiție a declarat că agenții de aplicare a legii folosesc GPS-ul ca un instrument de combatere a criminalității, fiind un dispozitiv  cu “mare frecvență”, iar comercianții care se ocupa cu GPS-uri au declarat ca le-au vândut mii de dispozitive celor de la FBI.

# 17 Noile sisteme de iluminat stradal high-tech, care sunt finanțate de către guvernul federal și care sunt instalate peste tot in tara pot fi, de asemenea, folosite drept camere de supraveghere, pot fi utilizate de către DHS in a face “anunțuri de securitate” și pot fi utilizate chiar pentru a înregistra conversații personale. Luminile High-tech instalate din fonduri federale sunt acum impanzite în mai toate orașele americane si nu sunt setate doar pentru a ajuta DHS în a face “anunțuri de securitate” ci acționează drept camere de supraveghere, ele sunt, de asemenea, capabile sa “înregistreze conversatii”, aducând incalcarea confidențialitatii reprezentată de “Intellistreets” la un nivel cu totul nou.

# 18 Dacă alegeți să protestati pe strazile din America de azi, există o bună șansă sa fiti brutalizat. Peste tot politistii din statele Unite au folosit în ultimele săptămâni pulverizatoare cu piper direct în fețele protestatarilor neînarmați.

# 20 Potrivit bloggerului Alexander Higgins, elevii din grădiniță și clasa I din statul New Jersey sunt acum obligati prin lege să participe “la exercitii lunare anti-terorism”. Ceea ce urmează este un fragment dintr-o scrisoare pe care a primit-o recent de la școala în care copilul lui frecventează …În fiecare lună școala trebuie să efectueze un exercițiu de incendiu și un exercițiu de securitate care ar putea reperezenta o amenințare cu bombă ori evacuarea unui puscas activ. Toate școlile sunt obligate acum de lege pentru punerea în aplicare a acestei proceduri. Deci, ce oameni pe lumea asta ar putea decide ca este o idee bună pentru elevii din clasa I ca in timpul acestor exercitii  “sa fie inchisi” și sa fie folositi ca si cobai pentru potentiali “criminali”?

# 21 Cu toate celelalte probleme pe care le avem peste tot in tara, ai crede că autoritățile nu ar fi prea preocupate de copii mici care încearcă să vândă limonadă. Dar, din păcate, de-a lungul anului trecut poliția a trimis mai multe unitati pentru a închide standurile cu limonadă conduse de copii peste tot în Statele Unite.

# 22 Guvernul federal a decis să investească o sumă semnificativă de timp, bani și energie pentru un raid la fermele ecologice. Următorul exemplu vine de la News Natural…Acesta este cel mai recent caz de guvernare extrema si tiranie a alimentelor, și unul care nu poate sa-ti lase decat un gust amar . Oficialii Departamentului de Sănătate au realizat recent un raid la Quail Hollow Farm, o fermă agricola  organică (CSA) din sudul statului Nevada, în timpul unei cine pregatita pentru oaspeti. In timpul raidului, agentul care a ajuns la ferma, a ordonat ca toate carnea proaspătă si produsele locale care erau destinate pentru masa sa fie distruse cu înălbitor.

# 23 Este o rușine absolută că noi toți (inclusiv bunicii și copii mici) trebuie să treacă prin scanerele corporale care dezvaluie detalii intime ale corpului nostru gol sau le sunt perimise organelor de control sa ne pipaie organele genitale pentru a avea permisiunea de a urca în avion. De asemenea, este o rușine absolută că poporul american nu se impotriveste la aceste lucruri.

# 24 Invazivele tehnici de securitate TSA nu mai sunt doar pentru aeroporturi. Acum, “echipele de VIPR” ale  TSA desfășoară în mod activ inspecții aleatorii la stațiile de autobuz și pe autostrăzile interstatale peste tot în Statele Unite. De exemplu, următoarele stiri provin de la un raport local din Tennessee…Erai probabil obisnuit sa vezi uniforme albastre TSA la aeroport, dar acum agenții VIPR stau si pe autostrăzi pentru a “lupta împotriva terorismului”.“Unde sunt sansele cele mai mari sa gasesti un terorist? Cel mai probabil pe autostrazi si nu in aeropoarte “, a declarat comisarul din Departamentul de Siguranță & Securitate Internă al statului Tennessee, Bill Gibbons. Marți Tennessee a fost primul stat in care s-au distribuit simultan echipe VIPR la cinci stații pentru camioane și două stații de autobuz pe intreg teritoriul statului. “Echipe VIPR”  efectueaza acum aproximativ 8.000 de “investigatii de securitate inopinate”, pe an, in stațiile de metrou, autogări, porturi și in refugile auostradale.

# 25 Mai mult de un milion de televizoare din camerele de hotel sunt setate peste tot in America pentru a difuza mesaje de propagandă de la Departamentul de Securitate Internă si pentru a promova campania “Vezi ceva, spune ceva”. În esență, guvernul federal vrea ca noi toți sa devenim “informatori” și să înceapem sa ne spionam unul pe altul în mod constant. Stirea care urmeaza a aparut ca urmare a unui articol postat de USA Today…Incepand cu zilele trecute, ecranele de bun venit a peste 1,2 milioane de televizoare de hotel apartinand lanturilor Marriott, Hilton, Sheraton, Holiday Inn și alte hoteluri în Statele Unite ale Americii vor afișa un scurt anunț de la serviciu public DHS. Intr-un spot de 15 secunde se incurajeaza telespectatorii sa fie vigilenți și sa efectueze raid apeluri telefonice, în cazul în care sunt martori la ceva suspect, în timpul călătoriilor lor.

# 26 Anumite “tipuri” de cetățeni americani sunt etichetati ca fiind potențiali teroristi, în documentele oficiale ale guvernului american. Departamentul pentru Securitate Internă a publicat un document in care specifica ca sunt unele persoane cu “viziuni exteremiste” datorita fanatismului religios, politic sau de alta natura.

# 27 La 20 februarie 2009, statul Missouri a emis un raport intitulat “Raportul Strategic MIAC: Miscarea Miliției Moderne”. Acest raport a avertizat că următoarele tipuri de oameni ar putea fi potențiali teroriști ….

* activisti anti-avort

* cei care sunt împotriva imigrației ilegale

* cei care considera “Noua Ordine Mondială”, a fi o amenințare

* cei care au o vedere negativa asupra Organizației Națiunilor Unite

# 28 Așa cum am scris si inainte un document foarte deranjant obtinut de catre Oath Keepers arată că FBI-ul a instruit acum proprietarii de magazine să reclame orice “activitate care li se pare suspectă”  Potrivit documentului, “activitatea suspectă” include acum următoarele ….

* Plata cu numerar

* Lipsește o mână sau degete

* “Mirosuri ciudate”

* “Declarații religioase extreme”

* “Teologie radicală”

* Achiziționarea de mancaruri deja pregatite

* Dispozitive de vedere pe timp de noapte, lanterne de noapte sau măști de gaze

Nu te incadrezi si tu in aceste “semne de activitate suspectă”?

# 29 În curând s-ar putea sa fi etichetat ca un “potential terorist”, dacă esti doar un pic nervos. Un nou sistem de tehnologie numit “pre-crimă”, care este in prezent testat de către Departamentul American de Securitate Internă va fi în curând în uz în întreaga națiune. Este numit “Future Attribute Screening Technology” (FAST), și este foarte înfricoșător. Următoarea descriere a acestui nou program, a  aparut in London Telegraph…Folosind camerele video si senzorii,  sistemul “pre-crimă” masoara si urmărește modificări în mișcările corpului unei persoane, tonalitatea vocii și ritmul vorbirii lor. Acest sistem monitorizează, de asemenea, felul in care respiri, miscarea ochilor, rata de clipire și modificări în temperatura corpului, care sunt utilizate pentru a evalua probabilitatea unei persoane de a comite o infractiune. Future Attribute Screening Technology(FAST) Programul este deja testat pe un grup de angajați guvernamentali care s-au oferit voluntari să acționeze ca cobai.

# 30 Adevărul este că nimeni nu pune mai mulți oameni în închisoare decât o face America . Statele Unite au cea mai mare rata a încarcerării din lume. Pentru a citi despre unele din lucrurile nebunești pe care papusraii le-au planificat pentru viitor apropiat, urmareste articolul de pe  NewsNatural: “10 lucruri bizar pe caree controlorii “științifici”, le au în minte pentru tine în viitorul apropiat“. Încă o dată, în ciuda tuturor acestor sistem “de securitate” scandaloase, este inevitabil sa impiedice ca o mulțime de lucruri într-adevăr rele, sa se intample în Statele Unite în anii următori. Când există incidente si violență, inevitabil vor exista cereri pentru a initia si mai multe masuri de securitate de tip “Big Brother”.

Vom fi prinsi într-o spirală de tiranie fără sfârșit  în care “soluția” este întotdeauna o securitate cat mai stricta. În cele din urmă, vom pierde toate libertăților și drepturile  noastre, iar noi vom fi, probabil, chiar mai puțin siguri decât suntem astăzi. Nu vă înșelați. Am putea pune un soldat la fiecare colț, o cameră video în fiecare cameră din fiecare casă și un cip RFID în fiecare cetățean, dar toate aceste nu ne ajuta”sa avem condiții de siguranță mai ridicate”. Fiecare parlamentar care se opune acestor legi care baneaza libertățile și drepturile noastre merită să fie votat din oficiu. Dacă vă place Statele Unite ale Americii, vă rugăm să va ridicati și să spuneti ceva cat mai este inca timp si se mai poate face ceva. Cam asta reprezinta dragii mei America si visul american.

In curand va urma Europa si intreaga lume.

sursa – https://vremuritulburi.wordpress.com

 

Profilul ”teroristului” în accepțiunea guvernului Obama

Profilul ”teroristului” în accepțiunea guvernului Obama. 72 de tipuri de cetățeni sunt încadrate la acest profil. Tu la care te încadrezi?

Aceasta este celebra ”democrație americană” pe care Președintele Obama vrea să o introducă în lumea arabă, și nu numai. Cred și eu că merită un război, dacă nu mai multe, pentru a trăi într-o astfel de societate. Eu care m-am născut și am trăit în comunism, fără a fi membră de partid sau simpatizantă, ba dimpotrivă,  vă spun că mă sperie mai tare această democrație decât comunismul. Citiți și constatați singuri:

” Ești un conservator, un libertarian, un creștin sau un proprietar de armă? Te opui avortului, globalismului, comunismului, imigrației ilegale, Organizației Națiunilor Unite sau Noii Ordini Mondiale? Crezi în teorii ale conspirației, crezi că trăim în “vremurile din urmă” sau ai vizitat vreodată site-uri de știri alternative (cum ar fi aceasta)? Dacă ați răspuns afirmativ la oricare dintre aceste întrebări, sunteți un “potențial terorist”, în conformitate cu documentele oficiale ale guvernului SUA. La un moment dat, termenul de “terorist” a fost folosit foarte restrictiv. Guvernul a aplicat eticheta unor oameni ca Osama bin Laden, jihadiștilor islamici și altora de acest gen. Dar acum, administrația Obama  îndepărtează toate trimiterile la Islam din materialele de instruire anti-teroriste, dar în schimb termenul de “terorist” se aplică la grupuri mari de cetățeni americani. Și dacă sunteți un “terorist”, înseamnă că nu aveți drepturi și guvernul vă poate trata la fel ca el tratează teroriștii care sunt deținuți la Guantanamo Bay. Deci, dacă aparțineți unui grup de oameni, care este acum menționat ca “potențiali teroriști”, vă rugăm să nu-o luați ca o glumă. Primul pas pentru a persecuta orice grup de oameni este de a-i demoniza. Și chiar acum grupuri mari de cetățeni pașnici, care respectă legea sunt fără milă demonizați.

Mai jos este o listă de 72 de tipuri de americani care sunt considerați a fi “extremiști” și “potențiali teroriști” în documentele oficiale guvernamentale americane. Pentru a vedea documentul sursă original pentru fiecare punct, doar să faceți clic pe link. După cum puteți vedea, această listă cuprinde cea mai mare parte a țării …

1. Cei care vorbesc despre “libertățile individuale”

2. Cei care pledează pentru drepturile statelor “

3. Cei care doresc “să facă lumea un loc mai bun”

4. “Coloniștii care căutau să se elibereze de sub dominația britanică”

5. Cei care sunt interesați de “înfrângerea comuniștilor”

6. Cei care cred “că interesele propriei națiuni sunt separate de interesele celorlalte națiuni sau de interesul comun al tuturor națiunilor”

7. Oricine care împărtășește o “ideologie politică ce consideră că statul ar fi inutil, dăunător sau nedorit”

8. Oricine prezintă  “intoleranță față de alte religii”

9. Cei care ” iau măsuri pentru a lupta împotriva exploatării mediului înconjurător și / sau animalelor”

10. “Anti-gay”

11. “Anti-imigrație”

12. “Anti-musulman”

13. “Mișcarea Patriot”

14. “Opoziția față de drepturi egale pentru homosexuali și lesbiene”

15. Membrii Family Research Council

16. Membrii Asociației American Family

17. Cei care cred că Mexic, Canada și Statele Unite “planifică în secret unirea într-o entitate gen Uniunea Europeană, care va fi cunoscută sub numele de” Uniunea Americii de Nord”

18. Membrii  American Border Patrol /  American Patrol 

19. Membrii Federației pentru Reforma Imigrării Americane

20. Membrii Coaliției pentru Libertate din Tennessee

21. Membrii  Christian Action Network

22. Oricine care este “împotriva Noii Ordini Mondiale”

23. Oricine care este angajat în “teoretizarea conspirație”

24. Oricine care se opune Agendei 21

25. Oricine care este preocupat de taberele FEMA

26. Oricine care “se teme de controlul iminent al armelor sau de confiscarea armelor”

27. Mișcarea milițiilor

28. Mișcarea cetățeanului suveran

29. Cei care “nu cred că ar trebui să plătească impozite”

30. Oricine care “se plânge despre bias”

31. Oricine care “crede în conspirații guvernamentale până la punctul de paranoia”

32. Oricine “se simte frustrat de ideologiile de masă”

33. Oricine “vizitează site-uri / blog-uri extremiste”

34. Oricine ” își creează site / blog pentru a afișa opinii extremiste”

35. Oricine care “participă la mitinguri pentru cauze extremiste”

36. Oricine care “expune intoleranța religioasă extremă”

37. Oricine care “este conectat personal de un abuz”

38. Oricine care “dobândește brusc arme”

39. Oricine “organizează proteste inspirate de ideologia extremistă”

40. “Miliția sau miliția neorganizată”

41. “Extremiștii de dreapta în general”

42. Cetățenii care au “autocolante”, care sunt patriotice sau anti-ONU

43. Cei care se referă la o așa-zisă”Armată a Domnului”

44. Cei care sunt “extrem de naționaliști (care  se opun orientării universale și internaționale)”

45. Cei care sunt “anti-globaliști”

46. ​​Cei care au “suspiciuni despre autoritatea federală centralizată”

47. Cei care sunt “reverențioși ai libertății individuale”

48. Cei care “cred în teoria conspirației”

49. Cei care sunt “încredințați că viața personală și / sau” modul de viață “național este sub atac”

50. Cei care ” cred  în necesitatea de a fi pregătiți pentru un atac, prin participarea la pregătire și antrenament paramilitar șau de supraviețuire”

51. Cei care ar “impune dogme religioase stricte sau legi asupra societății (fundamentaliști)”

52. Cei care vor ” introduce religia în sfera politicului”

53. Oricine va “căuta să politizeze religia”

54. Cei care au “sprijinit mișcări politice pentru autonomie”

55. Oricine este “anti-avort”

56. Oricine este “anti-catolică”

57. Oricine este “anti-nuclear”

58. “Extremiștii de dreapta”

59. “Veteranii care se sucesc”

60. Cei preocupați de “imigrația ilegală”

61. Cei care “cred în dreptul de a purta arme”

62. Oricine care este angajat în “stocare de muniție”

63. Oricine arată “frică de regimurile comuniste”

64. “Activiștii anti-avort”

65. Cei care sunt împotriva imigrației ilegale

66. Cei care vorbesc despre “Noua Ordine Mondială”, într-o manieră “peiorativă”

67. Cei care nu văd cu ochi buni Organizația Națiunilor Unite

68. Cei care se opun ” colectării impozitelor pe venit federale

69. Cei care i-au susținut pe foștii candidați la președinție Ron Paul, Chuck Baldwin și Bob Barr

70. Cei care afișează Gadsden pavilion (“Nu Călca pe Mine”)

71. Cei care cred în profețiile despre “vremurile din urmă”

72. Creștinii evanghelici

Grupurile de oameni din lista de mai sus sunt considerate “probleme” care trebuie să fie abordate. În unele dintre documentele la care se face referire mai sus, membrii armatei sunt în mod special avertizați să nu aibă nimic de a face cu astfel de grupuri.

Ne îndreptăm spre un timp foarte periculos din istoria Americii. Poți fi considerat acum un “potențial terorist”, doar din cauza convingerilor tale religioase sau politice. Libertatea de exprimare este pe cale de a deveni un lucru de domeniul trecutului, iar noi devenim rapid o societate orwelliană, care este exact opusul celei pe care au dorit-o părinții noștri fondatori.

Rugați-vă pentru Statele Unite ale Americii. Avem cu siguranța mare nevoie.

Despre autor: Michael T. Snyder este un fost avocat de la Washington DC, care publică acum Adevărul . Noul său thriller intitulat ” Începutul sfârșitului “este acum disponibil pe Amazon.com .

Articolul original aici.

P.S. Cu câți dintre voi mă întâlnesc la Guantanamo Bay?

 

sursa articol

http://mucenicul.wordpress.com/2013/09/09/profilul-teroristului-in-acceptiunea-guvernului-obama-72-de-tipuri-de-cetateni-sunt-incadrate-la-acest-profil-tu-la-care-te-incadrezi/

Memoriul colonelului (r) Ion Nicolescu tragator de elita si miltar cu merite deosebite

Memoriul colonelului (r) Ion Nicolescu către Traian Băsescu

M-am dus în data de 14 decembrie ’89, căci ulterior mă sunase, spunîndu-mi că nu poate veni la vînătoare în data de 14 decembrie ’89. Am ajuns la Buftea în cursul după-amiezii. Era ocupat. Am stat ca să-l astept la o cabană a cascadorilor pe malul lacului, împreună cu seful cascadorilor Paul Fister, soferul meu si sergentul-major Mihail Olteanu. A venit, m-a luat după umeri, ne-am deplasat către malul lacului si mi-a spus: ,,La vînătoare vin mîine (15 decembrie ’89). Mai vin cu cineva. Vezi că în curînd va veni vremea să arăti pentru tară pregătirea unitătii pe care o comanzi. Am vorbit eu, vei avea un rol foarte important. Poti ajunge mare”. Eram foarte derutat. Eu aveam sefii mei. Ce rol avea Sergiu Nicolaescu în ,,ce urma să se întîmple” cu implicatii în sistemul militar? Am plecat la Ploiesti. A doua zi, vînătoarea era organizată. Martori sînt doi pădurari actuali din comuna Vlădeni si din Coada Izvorului, Ionel si Florin.

Pe 15 decembrie ’89 m-a sunat si mi-a comunicat că nu poate veni la vînătoare, că vine pe data de 16 decembrie ’89. Pe 16 decembrie ’89 mă sună iar si-mi spune că a intervenit din nou ceva si că va veni pe 17 decembrie ’89 cu actorul Vladimir Găitan. Pe 17 decembrie ’89 m-a sunat si mi-a spus: ,,Nu mai pot veni. Vezi ce se întîmplă în tară! Ce ti-am spus eu? Fii pregătit, atent, si asteaptă!” Atunci am înteles cam tot. Am început să mă gîndesc. Treaba cu venitul la vînătoare a fost o acoperire, în caz că telefoanele îi erau cumva ascultate.Mă întrebam: ce să astept? La ce să fiu atent? Eu aveam ordine clare. Cum să fac o miscare fără aprobarea sefilor mei? Asa gîndea comandantul, militarul din mine. Între 17 decembrie si 21 decembrie ’89 au urmat evenimentele cunoscute de toată lumea. Nu m-a mai căutat la telefon pînă în data de 21 decembrie ’89. După cum se stie, pe 17 decembrie ’89 unitătile Armatei Române primiseră indicativul de luptă si se găseau cu efectivele complete în cazărmi, gata de luptă. Pe 21 decembrie ’89, Sergiu Nicolaescu mă sună si-mi spune că vrea să vină la mine, să vorbim si să ,,tragă cîteva gloante” în poligon. Politicos, i-am răspuns că nu pot executa nici un fel de trageri, deoarece unitatea se găseste în ,alarmă de luptă. A replicat, nemultumit: ,,Stiu, stiu, voi veni pînă la tine”. Am uitat să mentionez că, înainte, cu aproximatie în jurul datelor de 1-4 decembrie ’89, mi-a trimis printr-un anume domn Marian Găman (care acum este seful lui de cabinet la Senat), să-i reglez o puscă cu amortizor cu lunetă, o armă ultramodernă, un ,,Browning”. I-am reglat-o si dl. Marian Găman a venit si a luat-o în cursul datelor de 10-11 decembrie ’89. Am fost uimit de performantele acelei arme. Avea un încărcător cu capacitatea de 16 cartuse, calibru 5,6 mm, semiautomată. Armă de profesionisti. În data de 21 decembrie ’89 am fost anuntat de la punctul de control al unitătii, în jurul orelor 11,00, că la poartă mă caută dl. Nicolaescu, însotit de un domn. Am ordonat să fie condus la mine. A fost condus si a intrat în biroul meu însotit de dl. Vladimir Găitan.

În biroul meu, în acel moment, se găseau: actualii (ca grade) locotenent-colonelul Nicolae Drăghici, colonelul Ion Lungu, locotenent-colonelul Viorel Frătilă, colonelul doctor Ion Cordos, sergentul-major Mihail Olteanu, sergentul Gheorghe Drăghici. I-am rugat să iasă, pentru a rămîne singur cu cei doi. Amîndoi erau îmbrăcati în niste combinezoane negre, deosebite, gen trupe speciale. Sergiu Nicolaescu m-a întrebat dacă putem trage cîteva focuri în poligonul redus al unitătii. I-am răspuns că nu se poate, pentru că, în situatii deosebite, avem consemne bine stabilite. S-a cam supărat. Apoi, pe un ton foarte grav, mi-a spus: ,,Te-am anuntat că va urma «ceva». Am mare încredere în dumneata. O să am grijă de cariera ta. Uite ce este, am nevoie de niste grenade. Nu-ti pot spune pentru ce, dar le voi folosi pentru binele tării”. Pentru mine, solicitarea lui era o încălcare gravă a principiilor mele de militar. Am rămas surprins si m-am arătat contrariat. A simtit. ,,Le voi folosi pentru popor, ai încredere în mine”, a mai adăugat. Am sovăit. Îl respectam mult ca om si parcă un ,,impuls”, ceva din mine, m-a făcut să fiu binevoitor. Simtisem acel ,,ceva”. Toti doream căderea dictatorului. L-am întrebat: ,,Ce fel de grenade, ofensive, defensive, de cîte aveti nevoie?” ,,O ladă, două”, mi-a răspuns. ,,Ofensive, să nu facă schije multe”, a completat. Îmi educasem în asa fel subordonatii, aveau atîta încredere în mine, încît nu comentau, nici în gînd, vreun ordin pe care îl primeau. Aveau mare încredere în comandantul lor. L-am chemat la mine pe plutonierul Alexandru Grama , seful depozitului armament si munitie, si i-am spus de fată cu cei doi: ,,Sandule, îmi trebuie 12 grenade ofensive. Vreau să sperii fazanii în poligon. Ne întîlnim la postul 3, să nu mai vadă nimeni, tinînd cont de situatia în care ne găsim”. Locul era în afara incintei unitătii. A răspuns scurt: ,,Am înteles”. După 30 de minute, ne-am întîlnit cu el la postul 3. Venise cu grenadele si cu masina lui personală. Am luat grenadele, le-am pus în masina lui Vladimir Găitan, au plecat, iar eu m-am întors în birou. Parcă simteam teamă pentru ce făcusem. La plecare, mi-a spus: ,,Multumesc, nu m-am înselat cu privire la dumneata. Stai în asteptare. Tara nu va uita”. Am rămas contrariat. Erau cuvinte mari: datorie sacră, tară. Dar stiam că ,,ceva” se va întîmpla. Mă avertizase: ,,Vei avea un rol important”, mi-a spus. Păcat că atunci nu stiam în ce scenariu. M-au apucat frămîntările. Eram un militar disciplinat, stiam că gresisem grav. Mă simteam vinovat. Întotdeauna, însă, m-a atras ,,aventura”. Si o simteam. Nu stiam cum va fi. Pînă pe 22 decembrie, la ora 9,30, împreună cu un grup de cadre din conducerea unitătii, am mai pus lucrurile la punct, am urmărit stirile la televizor, eram tensionati cu totii de ce momente trăiam. Am mai controlat o dată coloana si efectivele scoase în curte din data de 17 decembrie ’89. Asteptam. Pe 22 decembrie, la ora 10,00, am fost anuntat de la punctul de control: erau două Dacii de Militie, al căror sef era căpitanul Mihai Stancu, seful Circulatiei pe judetul Prahova. Acum este adjunctul sefului Politiei Rutiere române. Am permis accesul masinilor în cazarmă, căpitanul Stancu fiindu-mi bun prieten. Pe un ton glumet mi-a spus: ,,Hai, nu esti gata?” ,,Unde?”, l-am întrebat. ,,Unde? Am ordin de la primul-secretar Frătilă să te conduc în oras si să spargi demonstrantii din Ploiesti”, a continuat. I-am răspuns: ,,Misule, eu nu merg nicăieri. E vremea să gîndim încet. Eu am sefi în Bucuresti. Hai să bem ceva. Ai încredere în mine”. A spus agitat: ,,Dar a ordonat primul-secretar. ăstia ne execută în situatia asta”. I-am repetat: ,,Ai încredere în mine, o să fie bine”. De atunci, de cîte ori ne-am întîlnit, mi-a multumit de fiecare dată că datorită mie nu a fost părtas la o reprimare de demonstranti. Nu după mult timp, pe la 10,20-10,30 a sunat telefonul. Era primul-secretar, care, conform legilor de atunci, era comandantul fortelor întrunite ale judetului în acea situatie. Pe un ton foarte dur m-a întrebat de ce n-am plecat la Ploiesti. ,,Unde?”, am întrebat, ,,eu n-am primit nici un ordin”. ,,Atunci îti ordon eu, sabotorule, vorbesc eu cu Milea, te mănîncă plutonul de executie”, a urlat, practic, la mine. Am martori pe cei aflati în biroul meu (i-am enumerat mai sus) si aproximativ 500 de cadre adunate sub fereastra biroului meu, pentru comunicări de ordine, că i-am răspuns primului-secretar: ,,Vrei să ies? Bine, am să ies, mă desfăsor la nord si vă ar si vă însămîntez pînă la sud, tiganul dracului!”, si i-am închis telefonul. Situatia se complica pentru mine. Am dat cadrelor de conducere dispozitiile necesare apărării orasului Ploiesti si pentru înlăturarea de la Putere a conducerii de atunci a judetului.

Am fost sunat apoi de fostul sef al Inspectoratului de Militie, colonelul Pescaru, care m-a amenintat iar. Ultimul care m-a sunat a fost fostul comandant al garnizoanei, generalul Dimitrie Popa, care mi-a spus: ,,Căpitane, vei da socoteală în fata partidului”. I-am închis telefonul. Ulterior, acest general a ajuns, pentru merite deosebite, senator PDSR. Mă pot lăuda că, instinctiv, am evitat o a doua Timisoara . Stiam cît de răi sînt ploiestenii. Dar mai era si altceva: stiam ce va urma. Nu am iesit din cazarmă. Nu am mai răspuns la telefonul cu număr de oras. Nu după multă vreme s-a dat la televizor stirea că ministrul Apărării ,,trădătorul Milea” s-a sinucis. Atunci am pus lucrurile iar cap la cap. Domnul Nicolaescu îmi spusese: ,,Vezi că va urma ceva”. Am afirmat în fata celor prezenti: ,,Ceausescu si-a jucat ultima carte, fiti atenti în continuare!” În birou la mine erau: locotenent-colonelul Nicolae Drăghici, colonelul Ion Lungu, locotenent-colonelul Gheorghe Arici, locotenent-colonelul Viorel Frătilă, colonelul dr. Ion Cordos, colonelul Mihai Stancu, sergentul-major Mihai Olteanu, sergentul Drăghici Gheorghe. Are loc apoi încercarea de discurs a dictatorului Ceausescu, se aud tipete, zgomote, explozii, dictatorul fuge. Am aflat ulterior de la dl. Nicolaescu că zgomotele de explozii erau de la grenadele pe care i le-am dat eu si pe care ,,oamenii lui” le-au folosit împreună cu toată gama cunoscută pentru a crea panică, actiune care să ducă la fuga dictatorului. La aproximativ 20 de minute de la fuga dictatorului, la televizor a apărut Mircea Dinescu cu un grup de revolutionari, care după ce a anuntat ,,că tara e liberă de comunism” a lansat apelul: ,,Căpitanul Nicolescu de la Ploiesti să vină urgent pentru apărarea Televiziunii!” – apel repetat după alte 10 minute. A fost văzut si auzit de o tară întreagă. M-am prăbusit pe un fotoliu. Am înteles ce sarcină apăsa pe umerii mei. Toti ochii subordonatilor mei erau pe comandant. ,,Ce va face?” – se întrebau. Nu puteam pune în miscare o fortă considerabilă, de capul meu, la apelul unor ,,revolutionari”. Am telefonat la sefii mei. Nu aveau nici un ordin în acest sens. M-am gîndit, din nou, la cele discutate cu dl. Nicolaescu cu aproximativ 2 luni înainte. Îmi aminteam întrebarea: ,,În cît timp poti ajunge în Capitală si cu ce forte, dacă este nevoie?” Întelesesem clar: ,,nevoia” apăruse. Nu aveam atunci notiunea de Revolutie. Fusesem chemat în Capitală. Am dat dispozitiunile premergătoare necesare efectuării unui mars cu o coloană de luptă mixtă în Capitală. La aproximativ 20 de minute, la televizor apare Sergiu Nicolaescu, care repetă apelul: ,,Comandantul unitătii de blindate, de la Ploiesti, să vină urgent în Capitală. Militarii lui să poarte banderole Tricolore pe mîna dreaptă”. Nu am dat nici un ordin în acest sens. După aproximativ 30 de minute de la al doilea apel am fost sunat de diversi civili pe telefonul cu număr de oras, care îmi spuneau foarte indignati: ,,N-ai plecat, domnule? Pierdem Revolutia”.

Deja din tovarăs ajunsesem domn. Erau pasi importanti pe drumul democratiei. De unde stiau niste civili numărul de telefon al unui comandant din Ploiesti? Am vorbit iar cu sefii mei din Ploiesti si Bucuresti. Nici un ordin. Ceva îmi spunea să plec, militarul din mine, nu. Au început să apară stiri care de care mai alarmante (mai tîrziu am văzut cum ,,se fabricau”) stiri cu teroristi si cu ce măcel se întîmplă în Capitală etc. Putin mai tîrziu, mă sună dl. Sergiu Nicolaescu, foarte panicat, nervos: ,,N-ai plecat, domnule? Pierdem Revolutia. N-ai înteles nimic din ce ti-am spus ieri?” (pe 21 decembrie). ,,Dacă plecai cînd te-am chemat, te numeam ministrul Apărării!”. ,,Vei primi ordin, am luat aprobare”, mi-a mai spus. Mai tîrziu, m-am întrebat: de unde avea un regizor, fie el chiar Sergiu Nicolaescu, puterea atît de mare de a pune un căpitan, comandant de regiment, ministrul Apărării?! Nu glumea. Mi-a repetat de multe ori acest lucru atunci, dar si după 2-3-4 ani.Tot mai tîrziu, am înteles cum ar fi avut această putere. Dacă dl. căpitan Lupoi, care a avut un rol minor fată de mine, a ajuns ce-a ajuns, eu ajungeam, pur si simplu, ministru. Cum veti vedea ulterior, as fi candidat pe post cu generalul Militaru. De unde avea aprobarea să pună în miscare o fortă militară de la Ploiesti? Nu forta conta, ci eu, pe care dl. Sergiu îl considera omul lui, un executant docil. S-a convins că s-a înselat, mai tîrziu. Eu poate atunci am pierdut. Apoi am înteles că, de fapt, eu am cîstigat. Nu mă simt direct părtas la nimic. Nu erau destule unităti în Bucuresti care să fie chemate pentru apărarea Televiziunii? Spre seara zilei de 22 decembrie ’89 primesc ordin de la comandantul meu direct, pe atunci colonelul Tiberiu Costache, comandantul Diviziei 57 blindate: ,,Am primit ordine superioare să pleci în Bucuresti cu jumătate din forte la Televiziune, jumătate la MApN. Sînt teroristi. Mor oameni. Se trage, vezi ce faci. Tinem legătura”. Ce legătură? Cu dumnealui am mai vorbit după aproximativ 10 zile, cînd a venit la Otopeni. De fapt, 10 zile nu am mai vorbit cu vreun comandant militar de-al meu. Am dat ordinele respective pentru mars, după toate canoanele regulamentelor militare: mars pe timp de noapte, coloană mixtă, inamic necunoscut. Situatie complexă.

În primul rînd, gravă era lipsa de date, de informatii. Aveam o coloană lungă de 10 km, transportoare, tancuri, masini speciale, tunuri, cercetasi, camioane, 1.400 de militari în termen, 214 cadre. O fortă impresionantă pentru orice formă de luptă, darmite pentru ce urma, lupta în localitate! Era vorba pentru prima dată de luptă adevărată si de vietile oamenilor mei. Mi-am luat toate măsurile. Pînă să plec, iar mă sună dl. Nicolaescu, extrem de agitat: ,,Ce mai astepti? Pierdem Revolutia. Te astept la Săftica”. I-am răspuns, supărat pe tonul de comandă cu care îmi vorbea. ,,D-le Sergiu, eu comand o unitate de luptă, nu filmez”. Iar mi-a spus: ,,Păcat, erai ministru”. Am început deplasarea către Capitală. În dreptul postului de Militie Săftica, coloana s-a oprit. Eu eram în ARO, la aproximativ 500 de metri de capul coloanei. Verificam coloana. Cercetasii maiorului Buinceanu m-au anuntat: ,,Tovarăse comandant, niste militieni vor să vă vorbească”. M-am deplasat către capul coloanei. Acolo, lîngă TAB-ul de cercetare, era un grup de 3-4 persoane îmbrăcate civil, înconjurat de militarii cercetasi. M-am recomandat. Unul dintre ei s-a prezentat: ,,Sînt colonelul Nitu (ulterior generalul Niculae Nitu), am primit ordin să vă transmit un biletel cu un ordin transmis telefonic”. Pe biletel scria: ,,Vă prezentati la Băneasa, la generalul Mocanu, comandantul Apărării A.A. a teritoriului (CAT)” Am început deplasarea. După 30 de minute, cercetasii m-au anuntat că s-au întîlnit cu dl. Sergiu Nicolaescu. Asa cum îmi spusese la telefon, mă astepta. M-am deplasat din nou către capul coloanei. M-am întîlnit cu dumnealui. Foarte agitat, m-a anuntat că pe drum s-a tras asupra lui, că i-a fost lovită masina si că are motorul avariat. Se trăsese asupra lui din dreptul casei Postelnicu. Era cu o masină personală, un Renault 19. Era foarte nervos. Mi-a spus, de fată cu ofiterii cercetasi, maiorul Buzea si locotenentul Buinceanu Marian, pentru a 3-a oară: ,,N-ai venit cînd te-am chemat. Ti-ai ratat cariera. Te făceam ministrul Apărării. De acum, executi ordinele mele. Am împuterniciri în acest sens”. I-am răspuns: ,,D-le Sergiu, eu abia sînt căpitan, mai am mult pînă la ministru, iar de executat, execut după ce mă consult cu sefii mei”. ,,Nu întelegi, domnule, că este Revolutie, că pierdem Revolutia dacă nu ne grăbim? Voi, militarii, sînteti toti rigizi – a replicat, extrem de nervos. Am împuternicire să mergi cu mine, cu toate fortele, la Televiziune”. A avut dreptate. La sediul C.A.T. generalul Mocanu mi-a confirmat. Ordinul suna asa: ,,Cu toate fortele la Televiziune, cu dl. Nicolaescu!” Am înteles că aprobarea era dată de generalul Victor Stănculescu.

Am omis ceva foarte important. La plecare, am primit un ordin care mi s-a părut bizar, total nemilităresc pentru o actiune de luptă. A fost primul ordin pe care eu nu l-am executat, pentru siguranta oamenilor mei. Fără munitie suficientă nu ai cum să lupti. Ordinul specifica să plecăm la luptă cu ,,o unitate de foc, gură de foc”. Asta, de exemplu, înseamnă ca un pistolar să aibă asupra lui 300 de cartuse. Foarte putin. Mai tîrziu, am înteles că prin acest ordin se ,,urmărea” ca militarii români să nu aibă fortă de ripostă în fata asa-zisilor ,,teroristi”. Să rămînă, în 15 minute, fără munitie. Dacă se urmărea ca Armata să asigure victoria Revolutiei, s-ar fi ordonat cît mai multă munitie. ,,Altii” asigurau victoria Revolutiei. Armata era chemată să facă fată la diferite diversiuni, ca să se poată afirma că, printre altii, si Armata a tras în demonstranti. Încălcînd ordinul (ca si la prima ,,Mineriadă”, voi exemplifica) am dat ordin să se ia o cantitate imensă de munitie si toată hrana în curs de preparare si hrana rece din tot depozitul unitătii. Munitie si hrană, care mi-au prins foarte bine în următoarele 10 zile, cînd, efectiv, am actionat singur. Cînd mai aveam vreo 2 km pînă la Piata Scînteii, m-am urcat cu dl. Sergiu Nicolaescu pe primul transportor de cercetare. A cerut o cască si un pistol mitralieră. I-am satisfăcut ,,pofta” de a arăta ca un războinic adevărat. Desi se trăgea în populatie, în Bucuresti, desi erau ,,teroristi”, pentru protectia lui si pentru a fi cît mai putin vizibil si mascat în întunericul noptii – totusi s-a îmbrăcat într-un trenci (balonzaid) de culoare albă si un fular mare si alb, de mătase, la gît, desi afară nu era frig. Ca si cum le-ar fi spus la teroristi: ,,Eu sînt, cel în alb, trageti! (dar nu în mine!)”. La intrarea în Piata Scînteii am întîlnit prima baricadă. Revolutionari, masini, rabe, eram surprins. Cu basculante în fata tancurilor mele. El fiind recunoscut de revolutionari, ni s-a facilitat deplasarea, fără probleme, mai departe. Le-a spus celor de la baricadă: ,,Sînt cu căpitanul Nicolescu, cel de la Ploiesti, cel chemat de noi”. Cu ocazia acelei opriri a dat un interviu unui reporter francez cu cameră de filmat. Eu înteleg bine franceza. L-am auzit clar: ,,Stăpînim situatia. Totul este sub control. Sînt cu o unitate foarte puternică”. Tot cu niste francezi a venit la Otopeni, pentru a le ,,prezenta” unitatea pe care dumnealui a adus-o în 22 decembrie ’89 în Capitală. Că a contribuit personal, decisiv, la victoria Revolutiei în Capitală.

Ulterior, într-un interviu, ,,Dl. Sergiu Nicolaescu dialoghează”, afirma că ,,venirea blindatelor de la Ploiesti «aduse» de el a salvat Televiziunea si a contribuit decisiv la victoria Revolutiei în Capitală”. De asemenea, mai afirmă că a luat legătura cu unitătile militare de la Podul Otopeni, Castelul „Elena Lupescu” pentru a asigura trecerea podului de către unitatea de sub comanda mea si continuarea deplasării în Capitală, de urgentă. Am sărit peste episodul ,,Podul Otopeni” pînă la oprirea de la Piata Scînteii, pentru a explica modul în care a luat dumnealui legătura cu unitătile militare de la pod (unităti de apărare antiaeriană). Atît de bine a luat legătura, a asigurat intrarea în ordine în asa fel, încît la Otopeni au rămas 5-6 morti si 2 răniti. Morti despre care Comisia de cercetare a evenimentelor din decembrie nu a amintit nimic. Relatez: am ajuns la pod. Am oprit coloana pentru două scopuri pur militare. Dl. Nicolaescu nu a fost de acord să mă opresc si mă grăbea spre Capitală. L-am rugat să mă lase să-mi comand unitatea. Am ordonat să se execute cercetarea de geniu a podului (ca să nu fie minat) si să dau misiunile de luptă în Capitală, respectiv la Televiziune. Cînd comandantii de subunităti se adunau către capul coloanei din stînga, din incinta unitătii militare de la pod, cu care vorbise dl. Nicolaescu, si din spatiul liber între unitatea de la Castelul „Elena Lupescu” si blocurile de la pod (stînga podului) s-a deschis un foc deosebit de puternic asupra coloanei regimentului cu mitralierele antiaeriene în bătaie terestră. De asemenea, s-a tras si cu alte categorii de armament. Pe asfalt zburau sute de gloante. Atunci, practic, i-am salvat viata d-lui Nicolaescu, împingîndu-l după un TAB. Eu, din reculul împingerii, am căzut în genunchi pe asfalt. În timpul cînd se trăgea foarte puternic, 4 masini Dacia coborau de pe pod si se deplasau către Ploiesti. Au intrat în acel foc ucigător. Am văzut scene de cosmar, de la 3-4 metri. Masinile lovite de sute de gloante s-au oprit instantaneu. Trupurile din masini au fost, practic, ciuruite. Zeci de mitraliere grele si usoare de pe masinile de luptă ale coloanei de sub comanda mea au deschis focul în directia de unde se trăgea către noi. Forta si densitatea extraordinară a focului nostru au făcut liniste în două minute de la declansare. Sergiu Nicolaescu striga: ,,Dă comanda să plecăm, am întîrziat destul!” ,,Stati să vedem ce este cu cei din masini! Sînt multi morti, răniti”, i-am replicat. ,,Lasă, domnule, mortii, pierdem Revolutia, sîntem asteptati!” Nu l-am ascultat. Am lăsat mortii si rănitii în seama a 3 militieni apăruti acolo.

Atunci au fost răniti căpitanul Adrian Stănescu si încă un militar. Martori la tot ce-am relatat cu privire la acest incident sînt foarte multi. Exemplific pe: colonelul Nicolae Alexe , colonelul Vasile Zlat, colonelul Gheorghe Oncescu, căpitanul magistrat Florin Olteanu, locotenent-colonelul Marin Istrate, maiorul Adrian Ioanid, maiorul Marian Buinceanu, plutonierul adjutant Nicolae Hariga, maistrul militar Vasile Ene, plutonierul adjutant Teodor Zaharia, sergentul Gheorghe Drăghici s.a. Mai mentionez că a fost o greseală intentionată, chemarea unei asemenea forte ca a mea în Capitală, mă refer la compunerea coloanei si la genul de luptă care urma să se ducă. Luptă de stradă. A fost chemată pentru ,,lauda” domnului Nicolaescu, pentru a crea haos, spaimă si diversiune. ,,Strategii Revolutiei” au stiut ce fac. Trebuia să mi se spună atît: ,,Trăgători izolati” – nu teroristi – trag în populatie si, cu 200 de militari, plus compania de cercetare, ,,curătam” fiecare stradă si bloc, de la Băneasa si pînă la Televiziune si din alte locuri ,,fierbinti”. Ce să fac cu tancurile, cu tunurile, cu mitralierele grele? Să dărîm blocurile în care erau oameni? Întreaga dezordine a fost bine gîndită. O regie perfectă. Diversiune si haos. Doar aveau pe cineva expert în regie… Relatez în continuare, subliniind ideile care atestă regia acelei ,,Revolutii”, mai clar spus ,,lovitură de stat”, cine a condus-o, cum au manipulat oamenii, Armata si alte forte. Oameni care si-au pătat mîinile de sînge nevinovat, dintre care unul a fost în fruntea Statului Român, Ion Iliescu. Viata a făcut să lucrez în diferite domenii, chiar în cele numite ,,speciale”. Întîmplător, mi-am aruncat o privire si pe celebrul dosar de urmărire informativă cu numele de cod ,,Corbii”. Cine credeti că apărea în dosar alături de generalii Serb, Militaru, Vasile Ionel, Keller Paul? Domnii Iliescu, Mazilu, Gelu Voican-Voiculescu si altii. De ce a fost chemat colonelul Gheorghe Trosca, sef de Stat Major la USLA în ’89, în fata MApN si împuscat? Pentru că, printre altele, a instrumentat „Dosarul Corbii”. ,,Corbul” (generalul Militaru) si altii nu l-au iertat. Păcat. Era un mare patriot. L-am cunoscut personal. Si-a slujit tara cu credintă. Oare asta să fie soarta militarilor patrioti? Unii împuscati, altii aruncati în închisori? Iar comandanti care au tras la Timisoara, unii, iar altii, care au călcat în zilele de 21-22 decembrie ’89 demonstrantii cu TAB-urile, acum sînt generali cu 3 si 4 stele în fruntea Armatei Române. Era mare haos, dezordine, diversiune. Am ordonat să se încercuiască Televiziunea cu personal si blindate pe aliniamentul străzilor Dorobanti, Zambaccian, Pangrati. Afară, la interval de 2-3 minute, se auzeau împuscături izolate, seci, si lîngă noi mai cădeau cîte un civil, cîte un militar.

La Televiziune, în noaptea de 22/23 decembrie ’89 am avut primul soldat împuscat mortal si alti 4 militari grav răniti. Soldatul-erou ucis se numea Costel Crap. Iar printre răniti era soldatul Stefan Gunie, lovit de 4 gloante. Speriat că nu sînt si eu ,,mascat” în alb, noaptea, ca dl. Sergiu Nicolaescu, m-am lipit de dumnealui si am putut fuma linistit. Eram, lîngă dumnealui, în deplină sigurantă. Atunci cînd a introdus mîna în buzunarul de la pantaloni i-am văzut la sold un pistol Magnum 44 (mă pricep foarte bine la arme), mare, argintiu, de toată frumusetea. La un moment dat mi-a spus: ,,Mergem la etajul XI, la guvern, la ordine”. Am întrebat contrariat: ,,Care guvern?” ,,Vei vedea” – mi-a răspuns, si a mormăit ceva de conducători. Am plecat, pentru protectie, cu 2 militari: sergentul Gheorghe Drăghici si soldatul Stefan Istrate. Eram convins că ,,teroristii” trag intens asupra ,,revolutionarilor”, care de ore întregi dirijau si transmiteau Revolutia în direct. Credeam că în sediul Televiziunii vom umbla tîrîs. Dar mă înselasem. Am urcat pe jos 11 etaje. În Televiziune era o liniste si o organizare desăvîrsite. Se vedea clar că fiecare stie ce face. Nici urmă de glont tras în Televiziune, asupra Televiziunii. Se trăgea, din ce în ce mai des, însă. Dar asupra oamenilor din stradă. Oameni dintre care au murit destui cu gîndul la libertate, la democratie, pentru Revolutie, pentru dreptate. Nu trăgeau „teroristii” lui Nicolae Ceusescu, cum se anunta intens. Ei l-au părăsit cu totii. Trăgeau ,,revolutionarii” lui Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu si altii. Trăgeau pentru victoria Revolutiei, ca Nicolae Ceausescu să moară cît mai repede, pentru crearea de panică si necunoscut. Trăgeau în adevăratii revolutionari. Am ajuns la etajul XI al Televiziunii si am intrat într-o încăpere. Acolo se găseau: domnii Ion Iliescu, Dumitru Mazilu, Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu, Cazimir Ionescu si alte 2-3 persoane. Era liniste si organizare perfectă. Multi intrau cu niste biletele în mînă, le arătau celor de la masă, apoi ieseau. La un moment dat, Ion Iliescu si Gelu Voican-Voiculescu i-au spus cuiva pe un ton foarte răstit: ,,Stai, domnule, nu dăm asta acum. Stirea asta. Nu le încăleca. O dai peste 20 de minute”. După aceea, Sergiu Nicolaescu le-a spus: ,,Am venit cu comandantul de la Ploiesti. Stiti, cel de care v-am spus mai de mult. Ce facem?” Petre Roman a exclamat, ironic: ,,Hai, domnule comandant, te asteptăm de 6 ore. Cum slujesti Revolutia? Ai 5.000 de blindate si nu vrei să ne dai si nouă?” Mazilu mi-a făcut semn să înaintez în fata lui. Era în centrul mesei. Pe un ton amabil, îmi ordona, practic: ,,Domnule căpitan – plecasem tovarăse căpitan de la Ploiesti, acum eram domn la Bucuresti – dai o companie la Palat, o companie la Gară, o companie la MApN, o companie.” L-am întrerupt: „Sînteti domnul Mazilu, nu? V-am văzut la televizor pînă să plec. Nu pot dispersa fortele cum vreti dvs. Regimentul este o celulă care luptă sub comanda mea, nu am legături radio viabile, care să-mi permită să comand unităti larg dispersate. Ordinul a fost să vin cu toate fortele, aici”. M-a întrerupt, spunînd supărat: ,,Noi te-am chemat. Dumneata ce-ai înteles? Să comentezi? Sergiule, pe cine ai adus? Timpul trece”. Atunci i-am răspuns: ,,Nu aveti nici dreptul si nici autoritatea să-mi comandati. Vă rog să-mi faceti legătura cu generalul Gusă”. La telefon era ,,de serviciu” un căpitan, Paul Jerbas, fost coleg cu mine în Scoala Militară. El, am aflat ulterior, dezertase de la unitatea unde lucra (Spitalul Militar) si a venit pe post de ,,telefonist” al conducătorilor Revolutiei, la etajul XI al Televiziunii.

Pentru merite deosebite în munca de ,,telefonist”, pentru că era părtas la ,,adevăr”, mai tîrziu a fost numit în functia de secretar general al viitorului guvern din primul mandat FSN. Dl. Mazilu, încurcat în zelul lui de fermitate, mi-a spus: ,,Vorbeste cu ministrul Apărării, generalul Militaru”. I-am răspuns că generalul Militaru este în rezervă si nu are nici un fel de competente în comanda Armatei. Atunci, foarte nervos, a strigat la mine: ,,Băi, căpitane, nu executi ordinul guvernului? Te arestez!” Eu am arătat de multe ori în cariera mea că sînt un militar nedus la biserică. Asa am procedat si atunci. Le-am ordonat celor 2 militari care erau cu mine să introducă gloante pe teavă, am scos pistolul si am spus: ,,Care guvern, bă? Eu nu stiu de nici un guvern. Pe cine arestezi, pe mine? Fă-mi urgent legătura cu generalul Gusă. Unde m-ati adus, d-le Sergiu? Să fiu arestat?” Sergiu Nicolaescu mi-a sugerat că este bine să execut ordinele d-lui Mazilu, ale guvernului. I-am răspuns că eu nu execut decît ordinul sefilor mei, dar întrucît nu am legătura cu ei, vreau să vorbesc cu generalul Gusă, cu el aveau legătura. Toti erau împietriti de atitudinea mea, dar mai mult de cele 2 pistoale mitralieră, atintite asupra lor. Paul Jerbas mi-a făcut legătura cu generalul Gusă, care m-a întrebat unde sînt si ce forte am cu mine, ordonîndu-mi să mă duc la Otopeni, pe aeroport, să pun ordine acolo, specificînd: ,,Vezi că aerogara este ocupată de teroristi, care au luat ostateci. Prea multe nu am timp să-ti spun. Am încredere în tine, Nicolescule. Bine că m-ai sunat, nu avem forte acolo. Blochezi pistele, nu se aterizează, nu se decolează. Pentru sigurantă, nimeni”. L-am rugat să repete ordinul să-l audă si Paul Jerbas si să-l poată comunica ,,guvernului”. M-a întrebat: ,,La care dracu’ guvern esti? Eu sînt la dracu’, la CC”. Apoi am părăsit încăperea, amenintîndu-i cu armele pe cei amintiti mai sus. Toti mă priveau urît, dar la nici unul n-am simtit atîta ură în privire ca la Ion Iliescu. Sergiu Nicolaescu a venit după mine pînă jos, unde mi-a spus, nervos: ,,M-ai făcut de rîs! Ti-ai ratat cariera (chiar că după 8 ani am ratat-o, mi-au plătit cele de atunci). Nu pleca la Otopeni. Vei avea pierderi mari. Aici e «locul» important unde este guvernul. Rămîi aici. Voi aranja eu totul”. ,,Vă rog să mă lăsati în pace. Plec la Otopeni, unde am primit ordin. M-ati încurcat destul pînă acum. Ce este cu acest guvern?” ,,Sînt noua Putere, mi-a răspuns. Dă-mi un TAB să mă ducă pînă acasă”. ,,Nu vă mai dau nimic. Plec la Otopeni”. Si am plecat. Am dat ordinele de deplasare necesare. Relatez, în continuare, punctînd faptele si situatiile din care a reiesit că cei care trăgeau erau chiar oamenii celor din acel ,,guvern” de la TVR. Am ajuns pe Aeroportul Otopeni, chiar în sediul Flotilei 50 Specială, la comanda căruia erau coloneii Tenie si Tudose. Aici am fost, pînă pe 9 februarie ’90 comandantul Fortelor de Sud ale Aeroportului Otopeni. Am avut în subordine: fortele mele, Flotila 50 Specială, Regimentul 10 Aviatie-Transport, un batalion de tancuri din R.2.Mc. si un batalion de parasutisti de la Buzău – Bobocu. Am ajuns pe Aeroportul Otopeni pe 23 decembrie ’89, la orele 11,00.

Am organizat o apărare circulară, pe 3 cercuri concentrice. Aici, ,,teroristii” n-au putut intra. Dar în perioada 23 decembrie 1989-1 ianuarie 1990 ne-au hărtuit cu focuri de arme automate zi de zi, dar mai ales noaptea. Simtind pe pielea lor riposta de foc a regimentului de sub comanda mea si a fortelor din subordine s-au linistit. Aflînd apoi ,,cine sînt”, i-am lăsat să-si care mortii, au cărat vreo 15, si am tras fără somatie, fără milă. Veneau cu masini Dacii si trăgeau din mers, apoi fugeau cînd cercetasii mei i-au urmărit cu blindatele speciale. În final, văzînd ce pătesc, încercînd să creeze diversiuni pe Aeroportul Otopeni, s-au lăsat păgubasi. În urma, să zic asa, a încăierărilor de foc avute cu ,,teroristii”, într-o zi cercetasii mei au prins unul. Era pînă în 27 decembrie ’89. L-au adus la mine. Martori sînt locotenent-colonelul Stefan Garadia, locotenent-colonelul Gheorghe Ariciu, căpitanul Dan Jugănaru, maiorul Marian Buinceanu, sergentul-major Mihail Olteanu, plutonierul adjutant Mihai Malanca, sergentul Gheorghe Drăghici. L-am interogat. Ne-a însirat povesti cu ,,ce stia” de mult: ,,arme de vînătoare”, ,,Revolutie”, ,,grupuri” de oameni de bine în slujba poporului etc. Făcea, practic, pe nebunul. L-am lovit dur si am ordonat să fie dus în arestul Flotilei 50 Speciale. Noaptea, în jurul orelor 4,00 sergentul Drăghici m-a anuntat că a venit un caporal de schimb de la corpul de gardă, care i-a transmis că ,,teroristul” prins vrea să vorbească cu mine (a specificat, „cu cel care l-a lovit”). Plutonierul adjutant Mihai Malanca era lîngă mine. M-am deplasat la arestul Flotilei 50 Speciale. ,,Teroristul” era foarte agitat si nervos. A spus că vrea să vorbească numai cu mine, văzîndu-mă însotit de garda mea de corp, sergentul Gheorghe Drăghici. I-am replicat că poate vorbi linistit, nu are de ce să se ferească. M-a ,,luat tare”, spunîndu-mi: ,, O să ai mari necazuri! Vei da socoteală, eu sînt în slujba tării, a «oamenilor» care conduc acum această tară”. Că o să mă recomande cui trebuie, dacă dau dovadă de întelegere si-i voi da drumul. ,, Cui?” – l-am întrebat. Nu părea prost deloc, cum a vrut să pară prima dată. Aveam în fată un om siret si abil, inteligent. ,,Sefilor mei”, mi-a răspuns. În caz contrar, va avea el grijă să ,,mă aranjeze”. Atunci, foarte enervat de tupeul lui, si că mă sculase la ora 4.00 noaptea, pentru a mă ameninta, l-am lovit cu pistolul în cap, i-am băgat teava pistolului în gură si i-am spus că dacă nu-mi dezvăluie cine îi conduce, îl împusc pe loc. Drept completare am armat pistolul. I-am mai spus că, dacă îmi mărturiseste, îi dau drumul. Si. i-am dat drumul. Am rămas perplex de ceea ce am auzit, efectiv m-am simtit amenintat, speriat. Am pus pe loc toate lucrurile cap la cap, începînd cu două luni în urmă. A afirmat că seful lui, al lor, un grup, era un inginer, nu-i mai retin numele, dar că au sefi mari – actualii conducători. A pronuntat numele lui Ion Iliescu, Gelu Voican-Voiculescu, Petre Roman, Nicolae Militaru, Dumitru Mazilu. Atît a spus, si a întrebat dacă mai vreau alte lămuriri. Devenise stăpîn pe el. Avea si de ce. M-am gîndit la ,,acel guvern”, care mi-a spus că mă arestează. L-am întrebat de ce trage în oameni. A răspuns: ,,Tragem în cine trebuie, unde trebuie, ca să fugă sau ca să moară Ceausescu”. Efectiv am înghetat.

Aveam de-a face cu oameni organizati, cu oameni din ,,guvern”, care îmi puteau ,,schimba” soarta oricînd. Sergentul Drăghici a auzit tot. Le-am povestit tot si plutonierului adjutant Mihai Malanca si sergentului-major Mihail Olteanu. Malanca mi-a fost coleg de scoală. Le-am ordonat să nu spună nimănui, dacă tin la familiile lor. M-am gîndit, iar, la chemarea mea televizată: ,,În cît timp, în caz de nevoie, ajungi în Capitală?” Sergiu Nicolaescu. 12 grenade ofensive. Pusca cu lunetă si amortizor. Guvernul de la Televiziune. Teroristii si cine le erau sefi. Mă numeau ministrul Apărării. ,,El e comandantul de care v-am spus. L-am adus” – ,,Dacă îmi dai drumul, am eu grijă, vorbesc cu sefii mei”. Am înteles în ce ,,joc” intrasem. Cărui ,,joc” îi fusesem instrument greu. Mă temeam pentru familia mea. Familie care acum suferă de foame. În perioada 28 decembrie – 30 decembrie ’89 militarii cercetasi ai actualului maior Dan Jugănaru au executat foc, cu mitralierele de pe TAB-ul de cercetare, asupra unei cărute cu 3 indivizi în ea, care nu s-au supus somatiilor. Se îndrepta către pădurea situată la sud de localitatea Otopeni. Unul dintre ei a fost rănit, nu grav, în zona abdomenului, iar unul din cai a fost împuscat mortal. În cărută erau 2 lăzi cu munitie pentru pistol-mitralieră calibru 7,62 mm. I-am interogat la fel de ,,elegant”, pe rînd, pe toti trei. Stiam acum cu cine am de-a face, ai cui oameni sînt. Eram curios ce-mi vor spune. Dacă voi afla aceleasi date, sau alte informatii. Doi n-au scos o vorbă, celui de-al treilea, celui rănit, i-am spus: ,,Dacă nu spui adevărul legat de ce te-am întrebat, te las într-un transportor si te tin acolo pînă se scurge tot sîngele din tine. Se merită?” Am si dat un ordin, în acest sens, plutonierului adjutant Niculae Hariga. În final, a spus: guvern, democratie, Mazilu, Gelu Voican, Iliescu si încă 3 persoane necunoscute. Cei de lîngă mine au înmărmurit. Maiorul Dan Jugănaru, maiorul Marian Buinceanu, plutonierul adjutant Niculae Hariga. Le-am spus că, dacă tin la familiile lor, să tacă. Si că eu stiam, de cînd am fost chemat prin apelul lansat de Televiziune, si să aibă încredere în mine, că totul va fi bine. De capturarea celor 3 au aflat si coloneii Tenie si Tudose, cei care comandau Flotila 50 Specială. Le-am comunicat că a fost vorba de o confuzie, că erau revolutionari. Le-am dat drumul. Mai exact, au fost însotiti de militari de la Flotila 50 Specială la Parchetul Militar Bucuresti. Am înteles, apoi, că nu au fost luati în evidentă si că li s-a dat drumul, din. lipsă de probe.

Întelesesem, încă o dată, foarte clar, cine erau teroristii. Nu am mai luat prizonieri. Am dat ordin tuturor unitătilor din esalonul 5 si patrulelor de cercetare mobilă în acest sens. Îmi era rusine. Mă simteam pătat de sînge, murdar, părtas la crimă. Pentru un militar, este un sentiment groaznic, înjositor. Ca o revoltă, am ordonat să se tragă fără somatie. Ce mi-a făcut Ion Iliescu? După ce l-am amenintat că, dacă nu mă reactivează, fac scandal, ,,va iesi scandal mare”, m-a arestat. De teamă să nu spun cuiva ce am scris aici. Cum ar fi să apar lîngă dl. Cosmin Gusă si să sustin cu probe, date, martori, logică, afirmatiile dumnealui, că Iliescu este o persoană santajabilă, tinînd cont de cele întîmplate în decembrie ’89? Ce-ar spune, cum ar reactiona, nu Poporul, ci numai urmasii mortilor ,,Revolutiei”? Ce-ar spune mutilatii si rănitii „Revolutiei”? Ca recompensă a serviciilor aduse, am fost arestat. Ceream prea mult. Pensia militară după 30 de ani de armată si 10 ani de comandant. Îmi dispăruse ,,cheful” de Revolutie. Trăiam drama celui ajuns complice la crimă fără voia lui, nevinovat. Multumesc lui Dumnezeu că nu am iesit din cazarmă pînă în 22 decembrie ’89 si că militarii mei nu au tras decît în ,,teroristi”, nu în oameni sau revolutionari nevinovati. De aceea am ordonat să se tragă puternic, fără milă. După cum am mai relatat ,,i-am lăsat” să-si care vreo 15 morti si răniti. Am auzit de la unul dintre ei: ,,ăsta care apără Aeroportul e nebun. Să fugim. Nu stie «chestia»”. A fost ultima lui vorbă. Sînt un trăgător de elită, recunoscut, renumit. Tot din ,,indicatii” am rămas pe Aeroport, în misiune, în rezerva FSN-ului pînă pe 9 februarie 1990. Prima unitate chemată prin intermediul Televiziunii. Ultima retrasă în cazarmă. De ce? Mă considerau comandant în slujba lor. S-au convins că sînt profesionist. S-au ,,convins” si tărănistii, si liberalii pe timpul mineriadelor.

Am fost catalogat, dar, atentie! – ,,Comandant în anturajul lui Iliescu”. Si, în 1997, m-au debarcat. A fost o lovitură usoară (?) Cei pe care i-am servit, în ianuarie 2003 m-au arestat. În slujba cui am fost eu? A Poporului, a Revolutiei? Nu, a criminalilor! Ce puteam să le spun eu mamelor soldatilor mei morti si răniti? Celor care au îndurat frig, foame, gloante. Că au fost unelte? Nu. Le-am spus că au fost eroi. Si, după cum s-au comportat, au fost adevărati eroi. Toti soldatii participanti la Revolutie au fost avansati la gradul de sergent. Atît am putut face pentru ei. Rănitii mei n-au primit nici o diplomă. Au primit altii. Au primit chiar si ,,teroristii”. Multe onoruri si certificate. Eu am avut cel putin tăria să refuz, tot. Eram scîrbit. Militarii mei au fost eroi. Eu am fost unealta. Nu stiau, nu stiam că nu mai departe de 19 februarie 1990 uneltele bune, credincioase, vor fi din nou puse la lucru. De data aceasta de un guvern oficial, de o conducere care, atunci cînd era la strîmtoare, spunea: ,,Să vină comandantul de la Ploiesti cu trupele”. Si asa multi în Ploiesti îmi spuneau în spate ,,Nea Nelu Cotrocelu”. De ce mă chemau pe mine la orice eveniment? Nu erau destule unităti în Capitală? Ba da, dar eu eram al lor, al lui Sergiu Nicolaescu, unealta bună, puternică, credincioasă. Nu aveam ce face. Eu eram militar. Executam ordine. S-a tot vorbit de teroristi, gloante speciale. Da, au fost teroristii lor si au fost si gloante speciale. Eu am avut două. Cu o zi înainte ca dl. Sergiu Nicolaescu să vină pe Aeroport cu o delegatie franceză, după 1 ianuarie 1990, să se laude ce unitate puternică a adus dumnealui personal pentru victoria Revolutiei, colonelul Vasile Zlat mi-a adus două gloante speciale. Eu mă pricep foarte bine la armament si munitie. Nu mai văzusem în viata mea asa ceva. Într-o noapte, un terorist, cred că de această dată adevărat, s-a ,,distrat” trăgînd într-o bară de fier de grosimea bratului. 7 gloante pe linie verticală. Bara se găsea la 30 cm de capul maiorului Gheorghe Argeseanu.

L-a iertat? Le era frică de tancurile mele?… Am fotografiat această bară. Am făcut foarte multe alte fotografii. Gloantele erau:
– unul calibru 12 mm, mai lung;
– celălalt de 14 mm, mai gros si mai scurt;
– nu aveau cămasă de alamă;
– nu aveau urme de ghinturi;
(concluzia: trase de armă cu teavă de mare calibru).
– foarte grele;
– culoare brună;
– aveau santuri fine, perpendiculare, erau neobisnuite.

I le-am arătat lui Sergiu Nicolaescu. Cînd le-a văzut, a tresărit si a întrebat: ,,De unde le ai?” I-am răspuns. ,,Da? Dă-mi-le mie, stii că sînt colectionar!” ,,D-le Sergiu, nu vi le pot da. Le voi tine ca amintire, sînt trofee de război” – am spus, în glumă. Cu el era si un cameraman din Studioul Armatei. Am lăsat să filmeze gloantele, puse pe statia ,,Motorola” din palma mea. Nu am acceptat să-mi filmeze fata (ca protectie). Filmul se găseste în arhivă la Studioul MApN. Domnul Sergiu a insistat. L-am refuzat. Dar tot a cîstigat. E un victorios. A informat unde trebuia. ,,Nicolescu are două gloante. Nu avem nevoie de probe”. După două zile am fost chemat la MApN, din ordinul ministrului Militaru. Mi s-a transmis ordinul să le iau, ca să vadă si dl. ministru gloantele. Mi-am luat măsuri de protectie. M-am deplasat cu 7 masini blindate speciale, conduse de maiorul Adrian Ioanid. I-am ordonat clar. Îmi era teamă. Mă gîndem la colonelul Trosca si la generalul Militaru. Era un ofiter cu totul special. ,,Adriane, dacă nu vin în două ore, mă cauti. Dacă nu mă găsesti, dărîmi cu rachetele MApN si incendiezi tot”. A răspuns cum îl stiam: ,,Am înteles”. Am fost condus la ministrul Militaru în birou. Cu el mai era si seful meu direct, generalul Paul Keller, chemat asa, peste noapte, din rezervă si numit comandantul ,,Diviziei 57 Blindate”. El fusese trecut în rezervă, pe linie moartă, de Ceausescu în 1984. Dintr-o dată, devine foarte capabil si este numit comandantul uneia din cele două Divizii de blindate operative din România. Era frate de suferintă cu generalul Militaru, în „Dosarul Corbii”. Am intrat în birou. M-au invitat să iau loc. Ministrul Militaru mi-a spus: ,,Pentru merite deosebite si un spirit de sacrificiu de adevărat militar, ne-am gîndit să te trimitem la un curs în Rusia. Ce zici?” Ei amîndoi erau legati sufleteste de Rusia. Făcuseră ambii Academia Militară „Frunze”. Am motivat că nu pot, că am o situatie familială mai grea (nu minteam, mama a decedat în ’93), am multumit si am întrebat dacă mai au ceva să-mi ordone. M-au luat pe departe. Militaru m-a întrebat care mai este situatia pe Aeroportul Otopeni, afirmînd: ,,Bine că te-am trimis pe tine acolo”. N-am avut timp să răspund nimic. Keller m-a întrebat, direct: ,,Ai adus gloantele?” Am răspuns că da. Mi le-a cerut să le vadă. Am scos gloantele si le-a luat. Le-a arătat generalului Militaru. Acesta le-a privit scurt, apoi i-a făcut un semn. Keller mi-a spus: ,,Domnule maior, se confiscă. Trebuie să le dăm la expertiză”. Am insistat să mi le dea, dar m-au refuzat ferm. Apoi mi-au comunicat că sînt liber. Scopul chemării mele era confiscarea gloantelor. Sergiu Nicolaescu îi informase că le am. Si au fost confiscate.

Am plecat usurat, ca dintr-o cuscă de lupi. Doresc să mai mentionez, încă o dată, numele celor care au auzit cele declarate de cei doi ,,teroristi”, care au afirmat în slujba cui sînt: sergentul Gheorghe Drăghici; sergentul-major Mihail Olteanu; maiorul Adrian Ioanid; maiorul Dan Jugănaru; maiorul Marian Buinceanu; maiorul Ionel Stan; plutonierul adjutant Mihai Malanca; plutonierul adjutant Niculae Hariga. Toti sînt în viată si stiu unde pot fi contactati. Relatez, în continuare: pe 19 februarie 1990 am primit ordin să mă deplasez cu aproximativ 600 de militari, transportoare blindate, autocamioane, pentru a apăra de demonstrantii răi, ,,turbulenti”, suna în ordin, Palatul Victoria. Erau miscările de stradă cunoscute, din februarie 1990. Ordinul primit, munitia, m-au lăsat perplex. Mai tîrziu, seara, cînd au venit minerii, am făcut legătura. Ordinul suna clar: toti militarii să aibă asupra lor munitie de manevră. Eu, credincios principiului ,,paza bună trece primejdia rea” si avînd experienta Revolutiei, am ordonat: ,,Toti ofiterii, în număr de 40 si un număr de 200 de militari de ciclul II, să ia munitie de război. Militarii de ciclul I, în număr de 300, munitie de manevră”. A doua oară cînd încălcam ordine transmise de civili Armatei, ordine care se voiau pasnice. Aici vreau să sugerez, să scot în evidentă, dacă e nevoie, încă o dată, chemarea minerilor de către presedintele Ion Iliescu. După incidentele din timpul zilei de 19 februarie 1990, seara au venit minerii. Erau impresionanti ca număr, murdari, beti, cum se stie, dar eu am stat la un metru de ei si i-am oprit. Le-am stat în fată cu militarii dispusi pe 3 centuri. Cîte 200 de militari pe fiecare. TAB-urile erau dispuse unul în altul, pe lîngă treptele de la Palatul Victoria. S-a văzut si la televizor.

Cînd s-au apropiat minerii, i-am somat prin portavoce să se oprească, altfel ordon foc în plin. Au înaintat, iar cei din fata mea au replicat: ,,Cu ce? Aveti doar gloante de manevră”. Atunci am înteles de ce ne-au trimis cu gloante de manevră. Am ordonat primului rînd de militari, cel din fata minerilor (ciclul II si ofiteri) să arunce din încărcătoare, prin manevrarea închizătoarelor de la arme, cîte 6-7 gloante pe caldarîm. La vederea gloantelor de război, au întepenit toti, inclusiv cei beti. I-am întrebat: ,,Ce vreti, cine v-a chemat?” Unul mai tînăr (era băut) nu s-a putut abtine si a rostit: ,,Cum cine? Iliescu”. A fost lovit peste fată de un miner mai în vîrstă, care a spus: ,,Nu ne-a chemat nimeni. Am venit noi să facem ordine, să ne facem dreptate. Vrem să vorbim cu dl. Iliescu”. I-am oprit. M-am deplasat în interiorul Palatului Victoria si am anuntat ofiterii care asigurau paza lui Ion Iliescu si Petre Roman că minerii vor să vorbească cu ei. Au urmat evenimentele cunoscute. Noaptea, la orele 2,00, am primit ordin să dau de mîncare la mineri, iaurt si pîine. Era grija presedintelui pentru minerii demonstranti, care au făcut ce au făcut în Capitală. Stim cu totii ce. La fel, pe 13 iunie 1990. Mi s-a comunicat că sînt chemat din ordinul expres al presedintelui Iliescu. ,,Esti omul lor, nea Ioane” mi-a spus, în glumă, generalul Mircea Muresan, comandantul meu de atunci. Acum este general de armată, în fruntea Armatei Române. În acele evenimente am pus ordine la Televiziune în 20 de minute. Am retinut 2 mineri, după 2 zile, care au spus că au venit în control la Televiziune. Interogîndu-i, în duba de Stat Major a comandantului, mai milităreste, au afirmat că au fost chemati de dl. Iliescu, să se termine odată cu miscările de stradă. Martori au fost maiorul Ionel Stan, maiorul Sandu Panait, sergentul-major Mihail Olteanu, sergentul Vasile Dragomir, plutonier adjutant Mihail Malanca, locotenent-colonelul Stefan Gavadia. După toate cele făcute pentru Revolutie si mineriade, am început procesul de modernizare a Armatei Române ca pregătire, mod de pregătire. M-am angajat pe 6 martie 1990 în Sala Parlamentului că, după o conceptie proprie, prezint în 8 luni o unitate model, modernă. Am reusit. Acest concept a fost denumit ,,Experimentul colonelului Nicolescu”.

În 1992 s-a afirmat pe postul national TVR 1, cu referire la Marea Unitate comandată de mine: ,,România dispune de unităti la standarde occidentale”. Pentru merite deosebite la Revolutie am fost avansat la gradul de maior, grad ce trebuia să-l primesc în august 1989, cînd nu s-au avansat ofiterii superiori. Pentru merite deosebite si contributii personale remarcabile ,,la îmbunătătirea instructiei în trupele de uscat” am fost avansat, la exceptional, la gradele de locotenent-colonel si colonel. Am fost apreciat de mass-media ca ,,o figură de legendă a Armatei Române”. Am avut o contributie importantă pentru ei în Revolutie. Am participat la instaurarea ordinii de drept în România după decembrie ’89. Eu am stiut si stiu foarte multe despre Revolutie. (Multe date, amănunte exacte cu privire la cele relatate, le voi pune la dispozitie cînd va fi nevoie). Am raportat împrejurările în care „legenda Nicolescu, comandant, simbol al Revolutiei”, cum am fost denumit – a ajuns în Penitenciarul Rahova. D-le presedinte, am fost considerat unul dintre cei mai buni trăgători din Europa. De exceptie, de elită. Am dovezi. Nu mă egalează nici unul din Trupele Speciale, Brigada Antitero, SPP. Am casete care arată acest fapt. M-am pregătit 28 de ani.Am tras 2 vagoane de munitie. Pot demonstra oricînd, poate vă pot fi de folos dvs. sau ministrului Apărării. Acum mă simt, într-un fel, usurat. Am raportat singurului om în care am încredere ce aveam pe suflet. Vă rog să faceti dreptate, sînt convins că veti face.

D-le presedinte, mi se refuză dreptul la pensie. Vă rog să vă gînditi la familia mea, serviciu nu am, pensie nu. Asta merit eu? Eu sînt coruptul tării, cu 220 de dolari? Vă rog să mă ajutati si poate mă puteti primi într-o audientă.
Cu deosebită onoare si multumiri,

Colonel (r) Ion Nicolescu,
fost comandant al Brigăzii 7 Mc. Gri

 

sursa articol

http://www.cotidianul.ro/memoriul-colonelului-r-ion-nicolescu-catre-traian-basescu-204733/

Atacul terorist din decembrie 1989, asupra Romaniei

Atacul terorist din decembrie 1989, asupra Romaniei

 

Dezvăluiri
Scris de Gheorghe Tanasescu  
Duminică, 15 Mai 2011 13:51
Ma adresez conducatorilor Uniunii Europene, ai Federatiei Ruse si ai  Statelor Unite ale Americii, in calitate de cetatean roman ajuns la  virsta la care nu mai am nimic de pierdut, hotarit, deci, sa spun  faptelor pe nume si sa arat pe cei vinovati de caderea Romaniei la  nivelul sub care nu se mai poate cobori. Pina in 1989 Romania era o tara  care facea parte din lagarul comunist, condusa de un dictator, precum  toate suratele din lagar, apreciata din consideratie sau ingrijorare, cu  o populatie, in continua crestere, de peste 23 milioane oameni, hraniti  la limita modestiei, exclusiv din resurse interne, fara vreo datorie  externa. Astazi, “dupa 20 de ani, in Romania, industria este lichidata,  agricultura – distrusa, invatamintul – la pamint, sistemul de sanatate  in faliment, iar in ce priveste politica externa, Romania a disparut de  pe harta diplomatica a lumii din cauza lipsei de initiative” , dupa cum  spune istoricul academician Florin Constantiniu. Domnia sa si-a exprimat  convingerea ca “singura solutie este inca o revolutie”, ceea ce ar  trebui sa trezeasca constiintele puternicilor zilei, acestia fiind  obligati sa ia masuri care sa inlature o astfel de posibilitate, stiind  ca o revolta a celor obiditi, avind in vedere numarul si gradul de  nemultumire (cutitul la os) ar declansa un razboi fratricid, din care ar  cistiga numai dusmanii dintotdeauna ai Romaniei. Aceiasi care au  provocat si asa zisa revolutie din ’89.

In luna mai 2005, la 60 de ani de la odiosul acord de la Yalta,  presedintele Statelor Unite a afirmat ca “acordul de la Yalta a fost una  din cele mai mari greseli ale istoriei” pentru ca “de dragul  stabilitatii” marile puteri “au sacrificat libertatea natiunilor mici”  din Europa Centrala si de Est, carora le-a fost impus comunismul. Nu au  fost suficiente suferintele romanilor, timp de 45 de ani, de dominatie  bolsevica, pentru ca atunci cind  George Herbert Bush si Mihail  Gorbaciov s’au inteles, tot de dragul stabilitatii (?), sa elibereze  tarile satelit de sub tutela URSS, tot ei, intru bucuria dusmanilor  Romaniei, au hotarit, la Malta, sa desfiinteze regimul Ceausescu. Este o  datorie de onoare si o problema de constiinta pentru cei doi mari ai  anului 1989, sa recunoasca, cel putin, dupa ce vor lua cunostinta de  cele ce urmeaza, ca in Romania nu a fost o revolutie, nu a fost o  lovitura de stat, ci a fost un veritabil atac terorist efectuat de KGB,  CIA, AVO ungar si UDP iugoslav, pe fondul unei revolte populare,  provocata tot de agenturile straine. In decembrie 1989 Romania a fost  invadata de trupe sovietice, de teroristi – romani si unguri antrenati  pentru lupte de gherila in Ungaria, de agenti speciali (rusi, unguri si  iugoslavi), toti in colaborare cu teroristii autohtoni, reactivati din  cei care au fost studenti si aspiranti la Moscova (colegii agentului  KGB, Ion Iliescu).

Acum, la 21 de ani de la singerosul atac terorist din dec.’89,  victimele – tinta ale celor care au acaparat puterea, cer sa li se faca  dreptate, sa fie recunoscut si raspindit in lume, adevarul, iar  infaptuitorii atacului terorist, indivizi si state sa ia masuri de  indreptare, morala si materiala. Fostul presedinte al URSS, Mihail  Gorbaciov, cel care a initiat atacul terorist ce a distrus din temelii  Romania si a provocat pierderea a peste 1500 de vieti omenesti, trebuie  sa recunoasca public, ca masura de reformare a sistemului comunist, in  numele careia a creat imense pagube umane si materiale in sud-estul  Europei, a fost o regretabila eroare politica de talie mondiala. Daca e  nevoie, ii putem reaminti ca, in nov.2001, la Conferinta Internationala  privind tranzitia si consolidarea democratiei, Ion Iliescu l-a felicitat  pe Mihail Gorbaciov pentru “declansarea analizei critice de profunzime a  sistemului comunist”. “Evolutiile peresstrikai si glasnosti-ului au  demonstrat ca sistemul politic al totalitarismului comunist nu este  reformabil. Sensul profund si ultimul tel ramine Europa Unita. Pacat ca  Ceausescu, aflat la o si mai mare profunzime, nu poate auzi confirmarea  sustinerilor lui. Pentru Romania, recunoasterea utopiei este  insuficienta consolare, motiv pentru care se impune un proces la  Tribunalul

International de la Haga care sa judece Revolutia (atacul terorist)  din dec. ’89. Proces pe care il cer victimele atacului terorist precum  si cei 62% din populatie care, miine, l-ar vota pe Ceausescu pe post de  presedinte al tarii.

De ce atac terorist si nu revolutie:

Un raport al colonelului Gordievski (inainte de a fi arestat de KGB  ca  spion englez ) recomanda, printre altele, reactivarea agentilor mai  vechi si mai noi ai Moscovei, din Romania. Urma ca ei sa pregateasca o  succesiune de coloratura sovietica, in urma unei revolte populare sau a  unui complot anti-Ceausescu, dirijat de sovietici. Se pare ca  recomandarea colonelului Gordievski privind activarea retelelor KGB din  Romania a reusit. In timpul revolutiei, ele au jucat un rol important,  dat fiind ca Romania post comunista a fost impiedicata sa se indrepte  spre tabara occidentala. Sa ne amintim ca in dimineata zilei de 23 dec.  89, in editia unica a , aparea urmatorul comunicat al lui Ion Iliescu :  “Noi, romanii, nu dorim sa copiem modelul vecinilor nostri. Protestul  nostru era indreptat impotriva lui Ceausescu, dar era in acelas timp (un  semnal) favorabil mentinerii unei etici socialiste. Avem nevoie de  diversitatea de opinie si de o ordine socialista. Iata, deci, ca  Iliescu, a pornit la revolutie numai pentru schimbarea lui Ceausescu,  nicidecum caderea comunismului.

Petre Roman, prim-ministrul acelor ani, a recunoscut ca in oct. 1990  i-a cerut sefului SIE, generalul Caraman, sa dispuna retragerea celor  26.000 de agenti sovietici sub acoperire, aflati in Romania din 1989,  gazduiti si protejati de autoritatle romane. E de presupus ca cei 26.000  de agenti sovietici, printre care basarabeni vorbind perfect romaneste,  au jucat, timp de un an, rolul unei imense armate secrete, de  consolidare, prin toate metodele cunoscute din arsenalul clasic al KGB, a  primului regim postcomunist din fostul Pact de la Varsovia readus pe  orbita Moscovei. Cheia de bolta a acestei realinieri a fost Tratatul  romano-sovietic, in primavara anului 1990, incheiat de Iliescu si  Gorbaciov prin care, partea romana accepta, singura din Europa  rasariteana, ca eventualele aliante prooccidentale de securitate ale  tarii sa fie aprobate de Moscova.  Curioasa faptura si acest Gorbaciov,  cu numai citeva luni inainte declarase, cu voce tare, ca noul tip de  relatii stabilite cu tarile socialiste il constituiau egalitatea in  drepturi, suveranitatea si neamestecul in treburile interne, principii  sustinute de Ceausescu pina si-a pierdut viata. Oare sa nu-si fi amintit  Gorbaciov atuci cind l-a insarcinat pe Iliescu sa-l spulbere pe  Ceausescu, ca “unele din declaratiile cu care (Ceausescu) voia sa obtina  un marer efect. . . mergeau totusi in directia justa”. Si ca  “nesfirsitele pretentii si capricii ale romanilor . . . contineau si un  dram de ratiune”?, asa cum a recunoscut, ulterior, in cartea sa de  memorii?.

Fostul general Victor Stanculescu a dezvaluit, in cartea sa “In  sfirsit adevarul . . ” ca in dimineata de 23 dec.’89, cind Iliescu si  echipa sa au venit la MapN de unde au luat legatura cu Moscova pentru a  cere instructiuni, precum si faptul ca a fost insarcinat cu organizarea  procesului Ceausestilor, in legatura cu care, Silviu Brucan, Gelu Voican  Voiculescu si Ion Iliescu i-au cerut sa’i suprime pe Elena si Nicolae  Ceausescu. Stanculescu a mai aratat ca inclusiv in spatele sau, la MApN,  a actionat un grup filorus care a urmarit crearea tuturor conditiilor  pentru ca toata lumea sa fie convinsa ca Ceausestii trebuiau lichidati  si ca decizia in acest sens a venit de pe doua fronturi care au lucrat  combinat: din partea GRU (serviciul secret al armatei) si KGB  (securitatea rusilor. (“Ziua”/ 18 dec.’09).

Virgil Magureanu, intr’un interviu la BBC a spus: “A fost evident ca  KGBul a organizat diversiunea impotriva fostului regim”. “Au existat  teroristi straini, care au actionat cu complicitati din interior”.  “Desigur scopul lor era de a crea deruta si de a duce la o deteriorare a  situatiei si a echilibrului nostru intern de atunci. Dupa care, tot la  comanda, ei au fost, de fiecare data, retrasi, in asa fel incit urme  palpabile despre acest episod nu au ramas. Sau, aceste urme au fost  sterse de catre anumiti complici din interior. Dar, repet, cred ca acest  lucru nu s’ar fi putut face fara complicitati din interior.  (R.L./22dec.2003).

Ultimul vice prim-ministru al comertului exterior si fost ministru de  externe, Stefan Andrei, marele om politic al regimului asasinat, a  declarat istoricilor-reporteri Vladimir Alexe si Victor Roncea,  adevaruri cutremuratoare despre atacul terorist : Daca in 1989-1990, in  Romania, se aflau circa 60.000 de agenti speciali rusi, unguri si  iugoslavi, in toamna lui 1991 mai erau 29.000 de militari sovietici,  care erau imbracati civil si se numeau “visautniki, (ofiteri spetznaz  insarcinati cu operatiuni speciale)”. “In ’91 mai erau cam 29.000.  Caraman i-a spus lui Roman si lui Magureanu. Cind au mers la Moscova,  s’a discutat si despre retragerea lor de aici. Atunci rusii au spus: noi  nu mai vrem sa fie Caraman la DIE (SIE). (“Ziua” on line/ 19 dec.2008).

Colonel dr. Mircea Dogaru, presedintele fondator al Sindicatului  Cadrelor militare disponibilizate, in retragere si in rezerva, doctor in  istoria militara, face dezvaluiri din care, usor te poate duce gindul  ca atacul terorist din dec.’89 s’a vrut un razboi impotriva Romaniei.  Intr’un interviu intitulat “Rusia nu s’a destramat, ci s’a extins. Este  peste tot, inclusiv in Romania”, istoricul militar arata ca: “Romania a  fost atacata de fortele profesioniste ale statelor celor doua tratate.  Nu au fost doar SPETZNAZ si OMON au fost si batalioane franco-germane  care s’au antrenat la Debretzin. Deci a fost o lucrare generala . . .  pentru a ajuta Rusia sa se preschimbe dar sa ramina un mare imperiu..  Noi am identificat agresorii, dar nu am putut sa ne batem pentru ca  intre ei si noi erau masele mankurtizate.. (Iliescu chema masele in  strada sa apere revolutia. n.m.)  Mai mult, agresorul tragea lepadind  unul dupa altul vestoane ba de securitate, ba de Armata, ba de militie,  ba de mai stiu ce . . . “. “Am o singura intrebare: era nevoie sa se  deplaseze masele de prosti la televiziune, care putea fi inchisa  printr’o simpla apasare de buton in punctul de comanda?. Acolo unde au  lipsit masele, adica gloatele, intre noi si adversari, cum a fost podul  de la Slatina, acolo adversarul a fost facut tandari. Esaloanele venite  dinspre Craiova au fost facute praf de TAB-urile armatei.  Supravietuitorii care urlau “mama” in ruseste au fost dusi la spitalul  de la Slatina, de unde au fost recuperati. In schimb, ofiterii nostri au  dat, ani de zile, cu subsemnatul la ambasada sovietica: ?”.

Seful Directiei de Informatii a Armatei, din dec.’89, viceamiralul  Stefan Dinu, dezvaluie faptul ca fusese avertizat asupra planurilor  serviciilor secrete straine privind declansarea revoltei impotriva lui  Ceausescu. “Contraamiralul sovietic, Terentiev, ne-a facut o ampla  expunere despre reformele din URSS si alte tari socialiste,  intrebindu-se la fiecare problema, retoric desigur, de ce in Romania  aceste programe n’ar fi posibile?”. In mai 1989, omologul meu maghiar a  tinut sa-mi precizeze ca “programele de reforma din Ungaria depasesc cu  mult pe cele adoptate in URSS de Gorbaciov prin cunoscuta politica de  perestroika si glasnosti. In sprijinul acestei afirmatii au fost  subliniate o serie de proiecte dintre care mentionez: descentralizarea  conducerii economice, incurajarea proprietatii private si libera  initiativa a micilor intreprinzatori, liberalizarea preturilor,  incurajarea cererii si ofertei pe piata interna, libertatea presei,  dreptul de constituire de noi partide si organizatii politice ale caror  programe nu contravin intereselor Ungariei etc.”. “I-am solicitat  totodata parerea sa in legatura cu aparitia in Ungaria a unor lucrari  care contestau sau puneau la indoiala apartenenta la Romania a unor  parti din Transilvania. Rezum discutia noastra la doua afirmatii ale  generalului maghiar: mai intii ca aceia care revendica teritorii din  jurul granitelor ungare sunt foarte putini in tara sa si, in al doilea  rind, dupa parerea sa, ori de cite ori Ungaria a pretins sau a incercat  extinderea teritoriilor pe seama vecinilor a pierdut de fiecare data si  mai mult, iar Ungaria nu poate risca si alte pierderi”. Stie si . . .  Laszlo Tokes?

Aplicatii in jurul Romaniei: La nord-vest, in Ungaria, 6-8 iunie ’89,  aplicatie comuna ungara, cehoslovaca si sovietiva. Intre 14-28 oct.  trupele sovietice din Ungaria (Divizia 102 si Corpul 3 Armata sovietic,  concomitent cu trupele din apararea antiaeriana, totalizind 13.000  militari, au organizat o aplicatie in raionul Budapesta-Tokay. Din  directia nord-est, in URSS, de asemenea, aplicatii (4-17 oct. in  Bucovina de Nord, in sudul Basarabiei, 2-4 nov. in raionul Balti). Apele  Marii Negre au constituit de asemenea teatrul unor aplicatii navale: la  sud-est de Insula Serpilor, la sud de Yalta, la vest de Suhumi si sud  de Subla, in apele de est ale Bulgariei. Avertismentul iugoslav: “Nu  stiu daca pe filiera iugoslava ne-a venit revolutia, stiu doar ca pe  filiera iugoslava ne-au venit informatiile despre cum se va actiona  pentru a provoca Revolutia”. “Prin luna oct. 1989, fostul meu omolog  iugoslav, general-locotenent Giorgio Iovicic, l-a invitat pe atasatul  militar roman la Belgrad, colonel Manea Dumitru, pentru a-i face o  informare cu unele probleme de un deosebit interes pentru tara noastra”.  Generalul iugoslav a solicitat sa se comunice la Bucuresti despre  existenta unor planuri care vizau rasturnarea regimului politic din  Romania. Sursela, Budapeste, Sofia, Moscova, de unde a aflat ca la o  data foarte apropiata, in Romania urma sa aiba loc unele actiuni  destabilizatoare. Se mentiona faptul ca vor fi organizate mai intii  patrunderea unor grupuri de indivizi pregatiti spacial, care sub  acoperirea de turisti veniti la neamuri sau prieteni, la momentul  potrivit vor provoca tulburari si panica in rindul populatiei. Dupa  care, se avea in vedere extinderea revoltelor in marile localitati din  interiorul tarii. (Sa ne amintim de turistii sovietici , teroristii  pregatiti in Ungaria pentru lupte de gherila urbana, agentii curieri ai  miscarilor ,  din Ungaria, Cehoslovacia si RD Germana, zecile de mii de  agenti mai noi si mai vechi ai Moscovei reactivati sub comanda lui Ion  Iliescu, plus armatele din jurul granitelor, au transformat tara intr’un  teatru de lupte, omoruri, fratricid, razbunari, sinucideri etc. in  scopul slabirii capacitatii de aparare si, in consecinta, crearea  conditiilor pentru dezmembrarea tarii.

Disidentul rus Pavel Stroilov a aratat, in urma consultarii arhivelor  furate din Fundatia Gorbaciov, ca au existat planuri avansate  franco-sovietice de creare a unei Confederatii Europene Socialiste. El a  destainuit, intr’un interviu pentru Hotnews, ca revolutiile din 1989 au  fost “planuite si inscenate de KGB, iar FSN a fost complet sub  controlul sovieticilor. Un memorandum al Departamentului pentru Relatii  Internationale al Comitetului Central al Partidului Comunist din URSS  arata ca sovieticii stiau inca din februarie 1989 ca evenimentele de la  Bucuresti vor fi unele singeroase. Fragmentul din memorandumul citat,  publicat de Woodrow Wilson International Center for Scholars arata ca:  “In Romania inca exista atmosfera opresiva a cultului lui Ceausescu.  Straduindu-se sa izoleze tara de influenta noastra, acum incearca sa  imbrace haina  si indirect aduce argumente impotriva noastra. Unele  eruptii de nemultumire sunt posibile in aceasta tara, insa nu este  posibil ca ele sa se extinda in acest moment. Situatia se va schimba cel  mai probabil odata cu plecarea lui Ceausescu, care ar putea fi insotita  de evenimente dureroase”. (Si, totusi, evenimentele dureroase s’au  petrecut dupa plecarea lui Ceausescu, sub Iliescu-KGB si Militaru-GRU  care au savirsit oribile asasinate in masa, dupa cum vom vedea in  continuare). O transcriere interesanta este cea a unei conversatii in  care Gorbaciov recunoaste ca Iliescu este omul Moscovei, fata de liderul  bulgar, Alexander Lilov, primul presedinte al Partidului Socialist  Bulgar din 23 mai 1990. In cadrul acestei discutii, Lilov i se adreseaza  lui Gorbaciov: “Pina la urma, Iliescu se descurca bine in Romania, in  ceea ce ne priveste”. Gorbaciov ii raspunde: “Ssst! Nu vrem sa facem  publica apropierea noastra de Iliescu. Cu alte cuvinte, da, se descurca  bine, dar nu vrem sa se stie ca este apropiat Moscovei”. (“Ziua pe  Internet/ 29 sept. 2009). (Iata ca nici Gorbaciov nu vroia sa se stie ca  asasinul Romaniei este apropiat lui). Cind credea ca totul a devenit  istorie, in decembrie 2000, Gorbaciov, felicitindu-l pe Iliescu pentru  neconstitutionalul mandat nr.3, a recidivat in a recunoaste implicarea  totala in evenimentele din decembrie ’89 din Romania: “O mare stima si o  enorma simpatie. L-am sustinut cu toate fortele in timpul acelor  momente extrem de dificile din dec.’89 pe care le traiau cu totii la  Bucuresti. Vorbeam des cu el la telefon si il sustineam”. Iar Iliescu,  zilele trecute, spunea: “In decembrie ’89 Gorbaciov nici nu stia de  existenta mea.

De ce evenimente dureroase dupa plecarea lui Ceausescu:

Dupa cum Mihail Gorbaciov stie prea bine, declansarea evenimentelor  din decembrie ’89 a fost precedata de o invazie masiva de militari  sovietici. Incepind cu 10 decembrie ’89, in Romania patrunde un numar  fara precedent de “turisti” sovietici. Coloane intregi de automobile  “Lada” cu cite patru barbati atletici, sunt semnalate la granita cu RSS  Moldoveneasca, Bulgaria si Ungaria. Important de mentionat este faptul  ca “turistii” sovietici au patruns in Romania fara pasapoarte ceea ce  dovedeste o complicitate la nivel inalt, dar si existenta unui numar  mare de tradatori. Conform unor statistici se estimeaza la 67.000  numarul invadatorilor sovietici intrati in tara in dec.’89. “Turistii”  sovietici formau forta de soc “spetznaz”, constituita din operativi ai  GRU (serviciul secret al armatei sovietice), care actionau in civil  (visautniki). Totodata la granitele Romaniei se semnaleaza constituirea  unor forte de invazie: La granita cu URSS, in zona Galati Braila s-a  semnalat o forta de interventie sovietica alcatuita din trupe de comando  ale “spetznaz”. La granita cu Bulgaria, la Ruse se semnaleaza o  concentrare a unitatilor franceze GIGN. In timp ce la frontiera  romano-ungara se aflau unitati vest-germane din cadrul cunoscutei forte  CSG-9. De ris-plinsul lumii, cite forte mecanizate s’au concentrat  pentru asasinarea unui batrin-bolnav care la prima huiduiala a multimii a  parasit puterea.

Pastorul Laszlo Tokes este considerat astazi, scinteia care a  provocat, in doar citeva zile, darimarea regimului dictatorial al lui  Nicolae Ceausescu. Faptul ca el este, acum, vicepresedinte al  Parlamentului European denota ca, in evenimentele din decembrie ’89 a  fost un factor pozitiv pentru interesele maghiare si, poate,  euroatlantice, dar pentru Romania, tara in care traieste, slujeste si al  carei cetatean este, Tokes ramine un odios spion si tradator ce si-a  minjit sutana cu singe. O prima dovada, dezvaluirile fostului adjunct al  Securitatii Timis, Radu Tinu, potrivit caruia, ofiterii securitatii au  descoperit, in zilele acelui fierbinte 89, la doi agenti ai Ungariei  care paraseau Romania printr’un punct vamal, o chitanta de mina semnata  de insusi Laszlo Tokes. Viitorul vicepresedinte al Parlamentului  European scria cu mina lui ca a primit 20.000 de lei. Penibila situatie  pentru Parlamentul European, dar si pentru slujitorul Domnlui care a  vindut vieti omenesti. De la Bella Kun la Laszlo Tokes maghiarii  urmaresc dezmembrarea Romaniei, in 1931 sub directivele lui Stalin, in  1989 sub indicatiile lui Gorbaciov. La 8 iulie 1989 are loc, la  Bucuresti, intilnirea la nivel inalt a statelor membre ale Tratatului de  la Varsovia, prilej cu care, intr’o intrevedere bilaterala, facilitata  de Gorbaciov, conducerea ungara – Nyares Reszo, Nemeth Miklos si Gyula  Horn, sustine ca Transilvania nu apartine Romaniei si ameninta ca va  internationaliza problema maghiarilor din Romania. Astazi, Laszlo Tokes  cere, la ONU, autonomie teritoriala si limba maghiara oficiala in  Transilvania.

Generalul de brigada (rez) Aurel Rogojan, care,in 1989 era seful  Cancelariei DSS, “omul din umbra” al lui Iulian Vlad, seful  Departamentului Securitatii Statului, deescrie contextul international  si eforturile revizioniste ale Ungariei. Potrivit generalului in  rezerva, DSS a avut agenti in taberele de pregatire ale celor care urmau  sa duca in Romania operatiuni de gherila urbana. Totodata securitatea a  interceptat mai multi emisari care au realizat puncte de sprijin in  localitati importante din Romania. Anterior, in dec. 1988, conducerea  iugoslava l-a iritat pe Ceausescu punind in discutie problema Banatului.  In august 1989, agenti de informatii ai Departamentului Securitatii  Statului, infiltrati in cantonamentele speciale paramilitare din  Ungaria, raporteaza primele date in legatura cu pregatirea unor  formatiuni de lupta (gherila urbana) ale caror misiuni erau sa actioneze  in Romania pentru crearea pretextelor unor evenimente in consens cu  evolutiile din Polonia si Ungaria, iar ulterior si din Cehoslovacia,  R.D. Germana si Bulgaria, convenite, pe de o parte, de Mihail  Sergheevici Gorbaciov si George Herbert Bush si, pe de alta parte, de  Francios Mitterand si Helmuth Kohl, avind si binecuvantarea Sanctitatii  Sale, Ioan Paul al II-lea, Pontiful Vaticanului. Organizatia Romania  Libera si UMRL au fost paravanul sub care AVO (acronimul Securitatii RP  Ungara) au organizat formatiuni paramilitare pe care le-au instruit in  tabara (cazarma militara) de la Bicske pentru “actiuni viitoare de  gherila urbana in Romania”. Agenti curieri ai miscarilor “solidarnosc”  din Polonia, “forumurilor civice” din Ungaria, Cehoslovacia si RD  Germana sunt interceptati si anchetati, in plenitudinea indeplinirii  misiunilor de racolare si fixare ce reveneau “revolutionarilor alesi  pentru provocarea surprizelor strategice (politice) planificate”. Ei  aveau sa recunoasca cine sunt, de unde au venit si cu ce scop, precum si  gradul de indeplinire a misiunii lor. In toamna anului 1989, emisarii  realizasera contacte si constituisera puncte de sprijin in Alba Iulia,  Arad, Brasov, Bucuresti, Caransebes, Cisnadie, Cluj, Constanta, Craiova,  Cugir, Iasi, Lugoj, Oradea, Satu Mare, Sibiu, Targu Mures, Timisoara . .  . .Fiecare emisar actiona “multiplu de zece”, iar fiecare nou membru  cauta alti zece. In Bucuresti s’au vizat recrutari, inclusiv din  rindurile elevilor de liceu, cu care se realizau intilniri de instruire  in parcuri. Unii parinti, ingrijorati, s’au adresat Biroului de  Informatii, Sesizari si Reclamatii al Ministerului de Interne. In zilele  de foc din dec.’89 am avut confirmarea deplina a misiunikor acelor  emisari. Cele mai mai multe orase-tinta ale curieratului lor au fost  cuprinse, in dupa amiaza zilei de 22 dec., de furia unor revolte,  aparent ilogice, in care, initial, interlopi periculosi, terorizind  unitatile de securitate si militie (din inalt ordin subordonate  comandamentelor judetene militare de aparare, urmare a starii  exceptionale instituite), s’au transformat ad-hoc in “revolutionari  profesionisti”.. In sinteza, cind generalul Vlad a cerut sa fie informat  despre situatia din tara, i-am raportat ca pe linia  Timisoara-Resita-Caransebes-Alba Iulia (Cugir)-Sibiu-Brasov, Banatul si  Transilvania sunt incercuite de focarele unor violente extreme ale caror  tinte erau sedii ale Securitatii si Militiei, unele fiind atacate,  incendiate, cu evidenta intentie ca ocupantii lor sa fie arsi de vii. Am  mai mentionat ca, asa cum se prezinta situatia, Banatul si Transilvania  par a fi izolate de restul tarii si i-am prezentat succint ce s’a  comunicat din fiecare judet. S’a interesat daca sunt probleme la Targu  Mures, in Harghita si Covasna. Acolo insa era o linste suspecta si se  astepta ca, in urmatoarele doua zile, la Odorheiul Secuiesc si in alte  localitati sa se dezlantuie evenimente de un tragism cutremurator  . . .  .”, incheie generalul de brigada (rez), Aurel Rogojan, edificatoarele  dezvaluiri. Astazi, cu voia Sfintului Scaun (?), Laszlo Tokes cere la  ONU, autonomie teritoriala. Preludiul la cantata “dezmambrarea  Romaniei”??. Nu pot sa nu completez dezvaluirile generalului Rogojan cu  aspecte privind relatiile romano iugoslave. “Putini dintre istoricii  romani cunosc faptul ca in perioada regimurilor Dej si Ceausescu, Iosip  Broz Tito a fost cel care s’a impus in fata celor doi sefi de stat  romani, dar, din umbra, Iugoslavia, alaturi de alte state vecine,  uneltea la destramarea Romaniei. Documentele cercetate pentru scrierea  cartii “Istorie, geopolitica si spionaj in Balcanii de vest”,  demonstreaza temeinic ca Tito, fostul presedinte al Iugoslaviei, a  incercat, folosindu-se de serviciile secrete, sa rupa bucati din  Romania”.

Ce faceau, in zilele fierbinti, complicii teroristilor, din interior.

Spune, cel care, la ordinul lui Gorbaciov, s’a instalat, chiar din 22  decembrie ’89, in locul lui Ceausescu. Acesta, in fata Comisiei  Parlamentare pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989,  confirma ca el a fost cel care, imediat dupa fuga dictatorului, a  preluat toate pirghiile puterii si in special organele de forta, armata,  securitate, militie, pe care le-a manevrat si dirijat intru realizarea  scopului final, distrugerea Romaniei: “Deci, am dat acest gir politic  conducerii existente a armatei. Generalul Guse, din pacate, a ramas aici  (in fostul sediu al CC al PCR) in noaptea de 22 si toata ziua de 23,  cind lucrurile au devenit foarte dificile . . . Si, in seara de 23, cind  ne-am adunat la Ministerul Apararii Nationale, am decis sa fie chemat  Guse la MapN, sa-si ia treburile in mina” (inclusiv cadavrele trupelor  USLA pe care le-ati chemat, ciuruit si lasat in strada cu placarda .  n.m.). “In noaptea de 23 ne-am dat seama ca Guse este depasit. . . .a  venit la mine, foarte agitat, foarte tulbure, sa-mi ceara sa ies la  televiziune si sa cer populatiei Bucurestiului sa paraseasca strazile,  sa se retraga toti in case si in intreprinderi. In conditiile acestea,  de anarhie totala din oras, spunea el, armata nu poate sa faca ordine.  Am cautat sa stau de vorba cu el, sa-i explic ca asta ar fi o mare gafa,  o mare greseala politica. Revolutia a fost infaptuita de oameni care au  iesit in strada; a veni cu o asemenea idee si cu motivatia ca armata sa  faca ordine, ar fi un semnal ca armata vrea sa puna mina pe putere. In  plus i-am spus: dumneata stai aici in sediul Ministerului Apararii  Nationale. Eu circul prin oras, pentru ca circulam tot timpul, de la  MapN la Televiziune si viceversa, intr’un TAB . . .Era atmosfera aceea  de entuziasm general.` . . . Adica se vedea ca il parasisera nervii . .  .De aceea , in ziua de 24 dupa amiaza, am luat decizia ca sa-l inlocuim .  . .sa apelam la generalul Militaru”. Cu scuzele de rigoare, trebuie  sa-i spun presedintelui de onoare ca minte ca un . . . mincinos. Nu pe  24 l-a inlocuit pe Guse cu Militaru; in seara de 22 dec. La TVR s-a  anuntat ca generalul Nicolae Militaru este noul ministru al Apararii,  iar acesta a trecut imediat la aplicarea principalului obiectiv al noii  puteri: desfiintarea fizica a securitatii, dusmanul terorismului.  Astfel, pe 23 decembrie ’89, principalii agenti sovietici, Militaru  (GRU) si Ion Iliescu (KGB) au savirsit un asasinat in masa de o cruzime  nemaiintilnita in tara noastra, asasinat care probeaza cu plus de  evidenta, sustinerea tezei atacului terorist din dec.’89. Constantin  Isac, un revolutionar care l-a arestat pe Ilie Ceausescu si care s’a  aflat, in primele zile dupa fuga Ceusestilor, linga Iliescu, Roman,  Voican Voiculescu, Victor Stanculescu, Dan Voinea si Mihai Chitac, atit  la TVR, cit si la MAPN, a dezvaluit, in amanunt, odiosul asasinat  savirsit in seara zilei de 23 dec.’89, de catre generalul Militaru,  proaspat numit, anume, de Iliescu, ministru al Apararii. Citeva vehicole  ARO blindate (ABI), pline cu uslasi condusi de colonelul Trosca (fost  sef al statului major al Unitatii Speciale de Lupta Antiterorista –  USLA) au fost chemate in fata sediului MapN, de insusi generalul  Militaru, pentru a apara sediul ministerului de teroristi, pentru ca tot  el, Militaru, sa ordone spulberarea ABI-urilor; ordinul de tragere  fiind transmis tancurilor din fata ministerului de colonelul Safta  (ulterior general) cu textul “NIMICITI PRIN FOC SI CALCARE CU SENILE”   Ferocitatea asasinilor Iliescu si Militaru depaseste orice  imaginatie:Dupa ce militarii din ABI-uri au fost ciuruiti de  mitralierele de pe tancuri, cadavrele acestora au fost tinute, in  strada, timp de sase zile, cu pancarde pe care scria TERORISTI., pentru  ca trecatorii sa le scuipe sa le arda cu tigara, ori sa urineze pe ele.  Capul colonelului Trosca, despartit de trup, a fost asezat in batjocura,  cu o tigara in gura, infipt pe osia unui ABI rasturnat. Diversiunea  Trosca a fost o cruda razbunare, pentru ca Trosca a fost ofiterul de  contrainformatii care in anii ’80 l-a depistat pe generalul Nicolae  Militaru (pus in functia de ministru) drept colaborator al fostului KGB,  motiv pentru care Ceausescu l-a trecut pe linie moarta.SAPTE MORTI, 11  ORFANI, NICI O ANCHETA. Generalul Militaru ordonase expres ca blindatele  usoare ale USLA sa fie conduse, personal, de colonelul Trosca, pe motiv  ca trebuiau eliminati “teroristii” care trageau de la restaurantul  Orizont spre sediul MapN. Unsprezece tineri care traiesc cu stigmatul  “fiu de terorist” si carora trebuie sa li se schimbe oprobriul in  onoare: fiu de erou. Iar asasinul, teroristul nr.1, dupa peste 20 de  ani, la intrebarea ziarului Vremia Novostei “cine a tras” raspunde,  parca, dupa alta lume: “Este, inca, o enigma. Cred ca a fost vorba de o  structura pregatita inca de Ceausescu pentru vremuri tulburi, pentru  luptele de gherila in conditii urbane in cazul ca tara ar fi fost  ocupata”. Iar vorbeste de fringhie in casa spinzuratului.

Inca o proba de terorism, nu revolutie: In seara zilei de 21  decembrie ’89, generalul Vlad, fiind chemat la sediul CC, a asigurat  preluarea rapoartelor operative telefonice ale sefilor unitatilor  judetene (municipale si orasenesti, unde existau structuri locale) ale  DSS, transmise la cabinetul sefului departamentului. Invariabil, la  apelurile “suntem atacati, ne dau foc, ce facem?”, raspunsul era  standard: “solicitati sprijin comandamentului judetean de aparare!”.  Seful securitatii judetului Sibiu, locotenent-colonel inginer Theodor  Petrisor, primind aceasta solutie, mi-a spus sa astept un moment si sa  ascult. A deschis probabil fereastra si a orientat receptorul  telefonului spre exterior. Am auzit un tir infernal, suieraturi si  rapait de gloante, cum numai in filmele de razboi auzisem. “Cine  trage?’, l-am intrebat. “Cei la care ne trimiteti sa ne apere”, a fost  raspunsul. Orice om de bun simt, aflind toate acestea, se lamureste ca  revolutia lui Iliescu a fost, in fapt, actiunea de distrugere prin foc  si calcare cu senile a securistilor, acei slujbasi ai puterii instriti  si platiti sa apere tara de teroristii sovietici si de hienele vecine  gata sa muste din trupul tarii. Dar, asa cum a spus si Virgil Magureanu,  complotistul din echipa lui Iliescu, totul s’a desfasurat numai cu  complicitati din interior.

La Iasi, da, revolutie. De catifea. Trupele sovietice oprite la Prut..

Iasi, 22 decembrie 1989. In biroul comandantului de divizie,  colonelul I.C., suna telefonul. Este invitat in cladirea unde  reprezentantii miilor de ieseni iesiti in strada preluasera puterea de  la autoritatile locale. Ajuns la imobilul inconjurat de manifestanti, in  timp ce o voce striga “armata e cu noi”, a fost rugat sa vorbeasca  multimii. Colonelul a fost privit de manifestanti cu speranta. Le-a  vorbit calm.. Militarii fac parte din popor. Multimea a scandat:  “Ar-mata e cu noi”. A zarit oameni plingind. La Bucuresti, conform TVR,  Nicolae Ceausescu mai era seful statului. Atunci au intrat pe usa doi  ofiteri, dotati cu pistoale si masti contra gazelor.”Ma aresteaza, si-a  zis colonelul, pentru ca am pactizat cu demonstrantii”. S’a inselat.  I-au raportat ca o coloana de manifestanti se indreapta spre  comandamentul local al Securitatii. A intuit pericolul si a dat ordine  precise. Cind revolutionarii au ajuns acolo, au observat cu uimire, ca  infanteristii preluasera paza institutiei.. S’a cerut eliberarea tuturor  celor aflati in arest… Li s’a dat drumul imediat. Demonstrantii au vrut  sa’i vada pe securisti. Si au acceptat sugestia de a forma un grup de  reprezentanti. Acestora li s’a aratat sala unde erau adunati, dezarmati  si sub paza militara, ofiterii si suofiterii de securitate gasiti in  unitate. Revolutionarii au vazut si locurile unde santinelele armatei  pazeau rastelele cu armele cadrelor de securitate si documentele  secrete. Revendicarile multimii erau indeplinite. NU S’A TRAS NICI UN  FOC DE ARMA. Cu luciditate a fost evitata o baie de singe. (“Ziua” pe  internet/16 dec.2009).Ziarul Ziua continua: In Capitala, dupa euforia  initiala a populatiei, eliberata de dictatura, au urmat zile si nopti de  confuzie, cu civili si militari, toti romani, impuscati cu cinism in  cap. La televiziune se cerea chemarea unor trupe straine, specializate  in “lichidarea teroristilor”, tocmai cind granicerii il informasera si  pe comandantul diviziei din Iasi despre deplasarea unor coloane militare  sovietice spre podurile de trecere peste Prut. Iata de ce  colonelul  I.C. nu a fost surprins de invitarea sa la Ungheni, de catre omologul  sau sovietic. Acesta l-a intrebat care este soarta comunistilor romani.  Apoi i-a declarat ca are mandat sa intre cu trupele sale in Romania,  daca i se solicita ajutorul. Colonelul surise amar: “Asa ati procedat si  in Cehoslovacia, in 1968″. Sovieticul raspunse dur: “Stiti ca nu veti  rezista aici, cu fortele proprii, mai mult de 90 de minute. De ce nu ne  lasati calea libera?”. Romanul s’a ridicat in picioare si a replicat  senin: “Si ce o sa faceti dupa ce ne striviti pe noi, la frontiera? O sa  treceti cu tancurile voastre peste sutele de mii de ieseni, iesiti in  strada pentru libertate?. Cind a revenit in biroul sau i s’a raportat  ordinul sosit de la Bucuresti. Armata romana nu are nevoie de  “sprijinul” trupelor sovietice – specificase clar generalul Stefan Gusa,  seful Marelui Stat Major. Se confirma astfel masura luata anterior,  telefonic, de catre generalul Petre Geanta, seful de stat major al  trupelor de graniceri: NU TRECE NIMENI PESTE VOI!. Slava tie, oras erou.  Traiesc mindria ca sunt fiu de moldovean.

Atrocitatile impotriva fortelor de securitate si ordine si in  special impotriva detinatorilor de secrete privind uzurpatorii,  continua.

Incepind cu 22 dec.’89, activitatea teroristilor s’a axat, in  principal, pe suprimarea celor ce le stiau trecutul, a organelor de  securitate si ordine, pentru ca apoi sa se transforme intr’o permanenta  vinatoare si deconspirare a securistilor si colaboratorilor lor. S’a  inoculat in mintea poporului conceptia ca vinovati pentru tot ce a fost  inainte au fost securitatea si militia, adica tocmai acele organe care  au asigurat apararea integritatii statului, a avutiei nationale si a  ordinei publice. Totul a disparut odata cu disparitia acestor organe. Sa  vedem ce a urmat zilei de 22, iesirea din adincuri a teroristului sef.

–          In zilele atacului terorist au fost ucisi generalul  Constantin Nuta, adjunct al ministrului de interne si seful  Inspectoratului General al Militiei (IGM), si sdjunctul IGM, general  Velicu Mihalea. Nuta era un militar cu experienta si fost sef al  contrainformatiilor militare, calitate in care cunostea numeroase  dedesubturi ale racolarilor facute de serviciile straine de spionaj.  Dati in urmarire, cei doi generali sunt arestati la Deva si urcati  intr’un elicopter pentru a fi dusi la Bucuresti. Insa, in mod ciudat,  elicopterul este doborit cu arme de foc si toti cei aflati la bord isi  pierd viata.

–          Nicolae si Elena Ceausescu sunt judecati si executati pe  data de 25 dec.’89, la Targoviste. Opt ani i-au trebuit Ministerului  Apararii Nationale pentru a elibera certificatele medicale de constatare  a decesului, intrucit documentele au fost semnate de Vladimir Belis,  directorul Institutului National de Medicina Legala, la ordinul lui  Stanculescu, fara sa fi vazut cadavrele. Ceausestii au fost torturati,  dupa cum a declarat Cerasela Birjac, garda de corp a lui Gelu Voican  Voiculescu, martor la inmormintarea dictatorilor: “Cei doi au fost  torturati inainte de a muri. Vroiau sa afle numele de conturi”.  “Picioarele lui erau negre si pareau rupte. Elena, foarte frumoasa, in  ciuda ranii de pe partea stinga a capului. Piciorul drept scos din  articulatie, fiind intors nefiresc. Nu a reusit sa-i puna decit un  pantof”. “Am bagat in el sase gloante si s’a blocat arma. Ionel a  descarcat in el tot incarcatorul, iar Gheorghiu a tras si el tot sase  sapte gloante. Ceausescu s’a ridicat pe zid cam un metru cind l-a prins  Ionel in rafala. A cazut ca un sac de cartofi. Ea a cazut pe o parte si  facea niste gesturi macabre. Avea gauri imense in ea si se zbatea.. Eram  la 15-20 de centimetri. Am schimbat incarcatorul si i-am tras 30 de  cartuse in cap.Eram plin de creier si de oase”, si-a incheiat eroica  poveste bravul ostas al armatei romane, plutonierul major (azi,  probabil, ofiter) Dorin Carlan, cel care s-a amuzat auzind, la sfirsitul  procesului de o ora si jumatate, sentinta: “Cu recurs in zece  zile.Sentinta se duce la indeplinire imediat”.

–          Pe 28 dec., generalul Marin Ceausescu, fratele  dictatorului, este gasit mort la Viena. El indeplinea functia de sef al  Reprezentantei Comerciale a Romaniei, considerata sediul spionajului  romanesc in Europa Occidentala. Marin Ceausescu a fost gasit spinzurat  la subsolul cladirii care gazduia Agentia Economica din Austria.  Decedatul ar fi avut acces direct la conturile familiei Ceausescu din  strainatate.

–          Genaralul Dumitru Puiu era comandantul Aeroportului  Otopeni si a fost martor al carnagiului din zona aeroportului. Puiu a  disparut dupa ce a anuntat in direct la televiziune, in seara zilei de  24 decembrie ’89, ca detine filme cu ce s’a intimplat la Otopeni, cu o  zi in urma. Este internat la spitalul de nebuni din Timisoara unde isi  gaseste sfirsitul in conditii ramase neelucidate, la inceputul aceluias  an 1990.colegii lui au declarat ulterior, ca ultimele lui cuvinte au  fost:”Salvati-ma,astia vor sa ma omoare”

–          Presedintele completului de judecata al sotilor Ceausescu,  generalul Gica Popa, a intrat, pe 1 martie 1990, in biroul 122 de la  Ministerul de Justitie. Se aude un zgomot puternic, iar Popa este gasit  intr’o balta de singe. Inca traia. A fost transportat la Spitalul  Militar Central, dar aici si-a gasit sfirsitul.

–          Nicolae Giosan, fostl ministru al agriculturii, moare la  inceputul lunii august 1990 in penitenciarul Jilava, dupa ce ii este  administrata o injectie “ciudata”. Ministrul era o somitate in agronomia  romaneasca si un apropiat al cuplului Ceausescu.

–          Generalul Emil Macri, seful Directiei a II-a a  Securitatii, era un specialist in inabusirea revoltelor. A participat la  reprimarea rascoalei minerilor din Valea Jiului, in 1977, dar si la  evenimentele de la Brasov, 1987. Dupa revolutie a fost arestat si  inchis, fiind anchetat in dosarul Timisoara. Procesul sau nu a apucat sa  se termine deoarece Macri a murit in inchisoare, in aprilie 1991.  Coincidenta face ca aceasta moarte sa fie una extrem de oportuna, avind  in vedere faptul ca Emil Macri, un personaj din camarila dictatoriala,  nu a mai apucat sa depuna marturie in dosarul evenimentelor din dec.89.

–          Colonelul Petre Moraru, loctiitorul sefului  Inspectoratului General al Militiei, a fost cel care a asigurat  transportul celor 41 de cadavre de la Timisoara la crematoriul “Cenusa”  din Bucuresti. Condamnat la 15 ani de inchisoare, acesta se spinzura in  inchisoare, in anul 1991, nesuportind regimul de detentie. De cercetat  istoria acestor cadavre caci se spune ca ar fi fost agenti maghiari  proveniti din centrele de antrenament pentru lupte de gherila,  recunoscuti de securistii infiltrati in acele centre, si lichidati in  timp ce isi faceau datoria fata de statul maghiar. Acestor teroristi li  s’ar fi ridicat un monument in tara vecina si prietena.

–          Nicolae Doicaru, fost sef al Securitatii Constanta, a  murit in mod misterios in timpul unei vinatori in 1992. In ciuda  faptului ca toti participantii foloseau alice, el este lovit de un glont  care il reduce la tacere. Nicolae Doicare facea parte din anturajul lui  Nicolae Ceausescu.

–          In noaptea de 22 decembrie, la sediul CC isi face aparitia  comandantul USLA, Gheorghe Ardeleanu, pe numele real Moise Bula. El  pune la dispozitia Armatei trupele speciale de interventie.  Incidentul  in care este ucis colonelul Trosca si colegii sai, in fata Ministerului  Apararii, la comanda generalului Militaru, demonstreaza cu prisosinta ca  PROFESIONISTII ANTITERO ERAU VIZATI SA POZEZE IN POSTURA DE TERORISTI.  Inginerul Constantin Isac, apropiat al familiei Ardeleanu, ne relateaza:  “La sase luni dupa evenimetele din dec.’89, colonelul Ardeleanu a fost  indepartat de la conducerea USLA. Era normal pentru ca activase ca sef  de contraspionaj pe Europa si avea baza de date cu spionii europeni. . .  . S’a retras in satul Petrani, linga Oradea, unde avea sa-si gaseasca  sfirsitul in iunie 1993, oficial intoxicat cu insecticid in timp ce  stropea cartofii din gradina”.

–          Colonelul in rezerva Vasile Malutan, pilotul elicopterului  cu care cei doi dictatori paraseau sediul Comitetului Central, s’a  stins din viata in luna mai 1995, a doua zi dupa ce a afirmat in fata  Comisiei parlamentare pentru cercetarea evenimentelor din dec.’89 ca  Ceausescu plecase din CC si a avut in elicopter, tot timpul asupra sa o  valiza plina cu documente.

–          Senatorul taranist Serban Sandulescu, autorul cartii  “Decembrie ’89 – Lovitura de stat a confiscat revolutia romana” si  membru in Comisia senatoriala “Decembrie 1989″, a murit, in conditii  misterioase, la sfirsitul anului 2000.

–          Tot suspect a murit si jurnalistul Alexandru Sanc, autorul  cartii “KGB-ul si revolutia romana”, dupa un cancer galopant.

Si, astfel de tragisme traite de romanii care si-au iubit tara, sunt  de ordinul miilor, poate, a zecilor de mii, datoria noastra, a celor  care nu mai au ce pierde, este sa trezim marile puteri din expectativa  si sa cerem, in numele “drepturilor fundamentale ale omului”, adevarul  despre evenimentele din decembrie 1989, evenimente care au distrus, din  temelii, Romania, au provocat moartea a peste 1500 de oameni si au ucis  speranta, increderea in autoritati si viitorul a cel putin trei  generatii, al caror nivel de trai va fi grav afectat de faptul ca de 21  de ani, romanii maninca pe datorie. Nu este ingaduit a se privi cu  indiferenta situatia alarmanta a generatiilor de miine, copiii de azi  care traiesc, unul din trei (33%) SUB PRAGUL SARACIEI. Mortalitatea  infantila, pe primul loc in Uniunea Europeana. La fel nivelul de trai.

Ultimul conducator al URSS, Mihail Gorbaciov, are datoria sa  recunoasca dezastrul produs Romaniei, dezstru care nu poate fi  evidentiat decit in cadrul unui proces la Tribunalul International de la  HAGA.. Una din motivatiile acestui proces este impactul atacului  terorist asupra poporului roman, care, in proportie de 62% l-ar vota pe  Ceausescu presedinte. Numai un tribunal international poate stabili daca  distrugerea Romaniei a fost consecinta ambitiei absurde a lui Gorbaciov  de a-i baga pe git lui Ceausescu utopicele idei ale reformarii  comunismului, sau ambitiei criminale de a-l umili si pedepsi pe  dictatorul roman pentru repetatele cazuri cind acesta il infrunta si il  contrazicea, uneori, pe buna dreptate. Oricare ar fi motivatia, adevarul  este ca URSS, KGB-ul au exercitat asupra Romaniei o invazie cu forte  armate proprii unui razboi de ocupatie. Poate este exagerat spus, dar  fortele armate puse in miscare nu justifica n ecesitatea de a schimba un  conducator, si URSS erau cel mai putin indreptatite sa procedeze astfel  cu un conducator comunist..Foarte grav si cinic apare gestul lui  Gorbaciov, care cu citeva zile inainte, la 4 decembrie 1989, s’a semnat  acea declaratie a tarilor din Tratatul de la Varsovia, fara Romania,  prin care se condamna interventia in Cehoslovacia din 1968. Fara  Romania, intrucit, cind Gorbaciov a comunicat ca se va semna o  declaratie de condamnare a interventiei din 1968, Ceausescu a spus: , la  care Gorbaciov: . Generalul Constantin Olteanu, secretar al CC cu  probleme internationale, care a participat, alaturi de Ceausescu, la  intilnirea de la Moscova din 4 dec.’89, continua povestirea : Ceausescu a  continuat cu propunerile. . Gorbaciov, ca sa raspunda ceva, zice .  Gorbaciov s-a blocat, a zis ca trebuie sa discute cu fiecare si a cerut o  pauza. Ceausescu n-a iesit in pauza. In aceasta pauza, Egon Krentz,  secretar-general al Germaniei a venit si la Ceausescu.  etc. La plecare a  spus asa:  E bine de aflat la cine s’a referit Krentz ca nu va mai fi.  Poate, chiar la el, caci dupa pauza, nemtii au spus ca nu sunt  de acord  sa se retraga trupele sovietice . . . Este adevarat ca Ceausescu nu a  fost un intelept, dar istetimea nativa l-a ajutat sa iasa invingator in  mai toate disputele cu omologul sau sovietic, pe care il considera  egalul si nu superiorul sau.. Mai ales ca masurile preconizate de  Gorbaciov, privind intregul lagar socialist (reformarea si liberalizarea  comunismului), s’au dovedit greseli istorice cu costuri, umane si  materiale, imense. Cind i s’a acordat premiul Nobel pentru pace, nu cred  ca s’a stiut ca in timp ce propovaduia libertatea popoarelor de a-si  alege, singure, linia politica, egalitatea in drepturi si neamestec in  treburile interne ale altor state si condamna interventia armata in  Cehoslovacia din 1968, Gorbaciov trimetea armata sovietica sa ocupe  Romania..Si ar fi ocupat-o daca Generalul Stefan Gusa, generalul Petre  Geanta si colonelel I.C. de la Iasi nu ar fi comandat infanteristilor si  granicerilor “Nimeni nu trece peste voi”.

Speram si dorim ca actualii conducatori ai Federatiei Ruse, ai  Statelor Unite ale Americii si ai tarilor din Uniunea Europeana, ca, in  cazul ca vor aprecia drept juste cele semnalate in prezenta scrisoare,  sa-si asume raspunderea pentru masurile neloiale si nelegitime luate de  tarile lor impotriva Romaniei, din decembrie ’89, nevindecate pina in  ziua de azi, cu rugamintea de a coopera la eforturile de scoatere a  tarii din marasmul in care se afla de 21 de ani. Apelam, de asemenea, la  Sfintia Sa Parintele Bisericii Catolice, de a face cele trebuincioase  vindecarii spirituale si morale a credinciosilor romani care au comis  pacatul de fratricid, impinsi la acest pacat de interese globale, poate,  necesare, incuviintate si de Vatican. Adresam Sfintului Parinte,  rugamintea de a ridica la cer rugaciuni pentru sufletele celor ucisi in  decembrie ’89 si iunie 2000.

Asigur pe cei ce ma vor acuza de intentia de a rascoli trecutul, sau  de a incita la razbunare si noi violente, ca nu acesta este scopul  scrisorii de fata. Aceasta culegere de adevaruri si realitati, extrase  din presa romaneasca, are menirea de a informa, pina la cele mai inalte  nivele, situatia dezastroasa in care se gaseste Romania, nu din vina  fostei conduceri, nu din vina actualei conduceri, ci numai din vina  vecinilor interesati in dezmembrarea Romaniei si insusirea de halci din  trupul tarii.

Sfatul dat, cindva, de Mao lui Ceausescu: “Focul de acasa il stingi  cu vecinii, nu cu prietenii de departe”, nu a fost de folos Romaniei  care a invatat, din experienta, ca decit asa vecini, mai bine in pustiu.

Multumesc cititorilor pentru interesul de a afla adevarul si le urez, sanatate si impliniri.

Gheorghe Tanasescu, cetatean roman si american.    3 decembrie 2010

Nota. Materialul a fost difuzat la: Presedintia Romaniei, CSAT, prim  ministru, ambasadele tarilor din Uniunea Europeana, Ambasada Federatiei  Ruse, Ambasada SUA, Nuntiul Apostolic – Vatican.

Preluare dupa http://www.ioncoja.ro

ADEVARATII TERORISTI

Acest articol ne prezinta rautatea cu care anumite servicii secrete testeaza generatia noua de arme psihotronice..

„Raul pentru a fi starpit, trebuie mai intai expus. Nimeni nu va face curatenie in Romania pentru noi, ci trebuie ca fiecare cetatean constient, sa-si exercite drepturile, daca nu vrem sa traim intr-o dictatura tehnologizata, cipati, urmariti si ascultati in permanenta.”-(FZ-un prieten, luptator pentru libertate si demnitate)
Bande
criminale compuse din civili organizaţi, antrenaţi si echipaţi de către serviciile secrete Române, in speta SRI, cu scopul de a
spiona, supraveghea si pedepsi dizidenţii şi alte persoane incomode sistemului, prin folosirea unei game întregi de trucuri murdare, deopotrivă cu un program de
tortură fizica si psihică
aplicată de la distanţă, conceput
si folosit in mod activ de către serviciile secrete ale
SUA şi importat in Romania.

Membri acestor bande sunt
recrutaţi din rândurile celor între 17-35 ani, dar şi mai in vârsta, căutandu-se în mod
expres indivizi lipsiţi de morală
şi scrupule, care vor duce la indeplinire toate ordinele
primite fara a-şi face procese de conştiinta.

De regulă, aceştia fac parte din paturile
sociale joase, indivizi lipsiti de perspective
profesionale şi pregătire, în cea
mai mare parte. Unii sunt racolaţi atunci când cariera
lor criminală (hoţi, excroci,
violatori etc.) este ameninţată de
lege, în schimbul pierderii evidenţei incriminatoare, sau
a comutării pedepsei. Alţii, cu o
bună pregatire profesionala (lăcatusi, mecanici auto, computerişti
şi chiar poliţisti) sunt deasemena
recrutaţi în scopuri evidente. Deasemenea mulţi agenţi de pază, şoferi de taxiuri şi de livrare marfă sunt cooptati,
deoarece ei petrec mult timp pe drumuri, putănd urmări si hărţui
victimele in trafic, sub acoperirea serviciului.


Metodele de

operare implică agresiuni fizice si verbale
pe stradă şi la locul de muncă, campanii de asalt prin zgomot – motoscutere si
atv-uri care trec cu regularitate in vecinatatea victimei, asasinare de caracter
prin răspândirea de zvonuri, poze si
secvenţe video falsificate,
distrugerea si sabotarea proprietaţii private a victimei prin efractie la domiciliu, sau
in alte locuri publice (strazi, parcari) , etc.

Aspectul cel mai rău si puţin cunoscut este insă tortura fizica si psihica aplicată de
la distanţă, cu ajutorul unor arme ultrasofisticate care
folosesc energie direcţionată, ca
si microunde si radiaţii ionizante. Aceste arme au
capacitatea de a vedea victimele prin pereţii caselor si
apartamentelor în care locuiesc si sunt miniaturizate, încapând cu usurinţă într-un geamantan mic. Raza lor de bătaie este de approx. 500 m într-un oraş, unde există multe obstacole solide,
mult mai mare într-un mediu deschis, lipsit de obstacole.

Membrii
bandelor criminale astfel organizate în toate oraşele mari si medii ale Romăniei, sunt antrenaţi
în folosirea acestor arme, a căror dispunere în punctele
cheie ale oraşelor, acoperă cu usurinţă
intreaga lor suprafaţă. Echipe mobile pot fi
deasemena trimise sa urmărească
şi atace victima din autovehicule dotate cu versiuni
miniaturizate ale armelor cu microunde. Bandele sunt coordonate de la centru,
astfel incat o victima va fi urmarita si hartuita indiferent in orice localitate
se stabileste.

In mod tipic,
un astfel de infractor, incepe in strada, prin urmarirea si hartuirea in banda a
persoanei vizate, dupa care, daca isi dovedeste „valoarea”, este antrenat in
tehnicile de tortura fizica si psihologica, prin folosirea armelor cu microunde,
mai apoi, el putand fi „promovat” ca regizor, in care calitate va determina tot
ce se intampla victimelor desemnate.

Este de notat, ca sotul/sotia,
cat mai ales copiii victimelor, sunt deasemenea chinuiti, intr-un fel care imita
simptome ale bolilor comune:

Dureri de cap, nas infundat
perpetuu, diaree, dureri ale articulatiilor si muschilor, arsuri ale pielii ce
apar ca banale iritatii, privarea de somn, stari de agitatie, incapacitate de a
concentrare etc. Astfel, va fi imposibil de dovedit ce se intampla din punct de
vedere medical, intrucat practic nu exista doctori antrenati in recunoasterea
efectelor iradierii cu microunde, inafara de cei care sunt parte din acest
program.

Trebuie inteles, ca o arma cu
microunde moderna, de productie americana, este capabila de a produce de la
fascicole inguste cat un ac, la unele largi, cat trunchiul omului, a carui
vizualizare in pielea goala, permite atintirea cu mare precizie asupra organului
vizat. Cercetarile facute de 50 de ani incoace si miliardele de dolari varsate
in ele, au produs o sofisticare de-a dreptul demonica a gamei de simptome si
dureri ce pot fi produse cu ajutorul microundelor, fiind posibila imitarea
multor boli existente in mod natural, prin simpla schimbare a frecventei,
modulatiei, nivelului de amplificare si duratei expunerii organului vizat, de
catre fascicolul concentrat si invizibil care se propaga prin pereti cu viteza
luminii.

Casa
victimei va fi curănd inconjurată, ea descoperind că apartamente vecine au fost inchiriate de catre
tineri necunoscuţi,; Ea nu va fi
scutita de atacurile electronice nici în
timpul mersului prin oraş, sau a timpului petrecut la servici, supravegherea
fiind continuă, minut cu
minut.

Simptomele pe termen scurt
ale acestor atacuri sunt:

*dureri de cap
atroce

**dureri ale organelor
interne (inima si ficatul fiind vizate in mod special)

***arsuri pe
piele

****vedere slăbită

*****senzaţia de ace fierbinţi aplicate în
muşchi

******ţiuit in urechi, auzirea de voci si alte sunete

*******dureri
musculare

********slăbiciune a unei părti a
corpului

*********tulburări digestive grave

**********căderea parului

***********stări de neputinţă generalizată, etc.

Pe termen lung, se pot
dezvolta boli ale organelor interne, glaucom, posibil
cancer si moartea. Scopul acestui program de tortură
este neutralizarea victimei, prin punerea ei in imposibilitatea de a-şi mai câştiga existenţa sau de a activa in cauze sociale şi
politice şi eventual sinuciderea.

Rapoarte ca
infractorii civili folosesc tehnologia in scopuri personale, au inceput sa iasa
la iveala.: ca razbunare pentru o altercatie in trafic sau pe strada, o
mostenire la care vor sa ajunga in ciuda faptului ca ruda mai traieste, ba chiar
si ambitii sexuale fata de sotia/sotul Dvs. – In acest caz, sansele Dvs. de a
deveni urmatoarea victima, tocmai au crescut.

Existenta acestor bande
civile este un pericol enorm la adresa libertatii cetăţenilor, intr-un sistem care pretinde ca o pretuieste. Astfel
de practici pun intr-o lumină negativa insuşi conceptul de democraţie, deoarece
într-un stat cu adevarat liber, această formă de pedepsire extra-legala ar trebui sa fie cu totul
inexistenta. Fenomenul este reclamat in toate democraţiile de tip occidental de către mii
de oameni complet nevinovaţi.

 Dar cazul Ecaterina N. există? 08-Sep-2009

Dar cazul Ecaterina N există?
08-sep-2009
Cotidianul.ro
ULTIMA ORA
Concluzia comisiei de control SRI: Cazul Mircea Băsescu nu există.
Dar cazul Ecaterina N. există?
În ce fel de alte activităţi se implică SRI, împotriva poporului român? De poliţie politică, fireşte. În ziua de azi, această se face cu ajutorul unor echipamente ultra-moderne, de la distanţă, împotriva unor cetăţeni cu totul nevinovaţi.

Pentru a menţine plauzibilitatea negabilă faţă de aceste crime, SRI foloseşte bandele infractionale civile auto- intitulate “zona”, pentru a-si face treburile murdare.
Găsiti “adevăraţii terorişti” cu google, pentru o descriere excelentă a activităţilor lor criminale, precum şi a modului de operare.

Aceste bande sunt folosite că o structură paralelă de spionaj împotriva populaţiei şi pentru hărţuirea incomozilor. Structura psihică a membrilor bandei este foarte labilă, în majoritatea cazurilor fiind indivizi imaturi, care găsesc plăcere şi satisfacţie urmărind în bandă şi hărţuind oameni neajutoraţi, chinuindu-le familia şi bineînţeles copiii.

Antrenamentul lor în tehnici de hărţuire/tortura, cât şi aparatura exotică pusă în mod ilegal la dispoziţia lor, dovedeşte însă legatura cu SRI.

Iată ce scrie o biată victimă, Ecaterina N., din Bucureşti despre coşmarul prin care trece de când bandele civile s-au dezlănţuit asupra ei, făcându-i viaţa praf.

Ecaterina nu era implicata in politica si nici nu incomoda pe nimeni. Se pare ca a fost selectata ca si victima, pentru antrenamentul noilor celule ale acestui adevarat cancer social:

“Adineauri îmi dădeau cu radiaţii in umăr,gât cap, mai ales în cap. E un tratament rău acasă, insuportabil acum nu mă va lasa să atipesc. Nu se poate trăi fără să dormi şi să te bată încontinuu. Azi, vineri m-a luat mama naibii. Ei sunt nervoşi şi agitati şi răi în weekend. Ăştia au şofer: au venit dus întors după mine oriunde am mers. Tratamentul groaznic şi fără pauză arată că mă vor distrusă, cu multiple boli a organelor interne, şi a creierului.”

Exemplele pot continua cu nemiluita. Ei frati romani, daca nici asta nu ne constientizeaza ca traim intr-o dictatura securista de-abia voalata, ce ne va trebui? Sa cadem noi insine individual, victime ale acestor psihopati? Sau sa ne unim vocile cerand ca asemenea abominatii sa inceteze?
Sau si mai bine, sa dam cu ei de pamant in toamna asta, stricand planurile americane pentru Romania si alegandu-l pe Ion Coja sau Marian Bataiosu ca Presedinte ?

Găştile de cartier neştiute? 2009-09-15

Nu e nevoie ca SRI să îi înveţe excrocheriile de bază căci membrii bandelor infracţionale, le cunosc prea bine.
Ei doar profită de pe urma lor, folosindu-i împotriva celor desemnaţi pentru victimizare.

Ce îi învaţă însă, sunt chestii, cu mult mai specializate şi specifice muncii lor, ca şi FOLOSIREA APARATURII DE MONITORIZARE FOARTE SOFISTICATE, BA LE MAI DAU TELECOMENZI UNIVERSALE CU CARE MANIPULEAZĂ ORICE ALARMĂ ELECTRONICĂ, INTRÂNDU-ŢI ÎN CASĂ ŞI-N MAŞINĂ CÂND COR EI, ÎI ÎNVAŢĂ CUM SĂ HACHEREASCĂ UN COMPUTER SAU TELEFON CELULAR, SĂ PORNEASCĂ ORICE MAŞINĂ ŞI DA, CHIAR SĂ OPEREZE ARME CU ENERGIE DIRECŢIONATĂ, din câte spun cei pe-a
căror piele au fost folosite.
Apoi, vin chestiile absolut oligofrene ca şi urmărirea în bandă a victimei prin oraş de nişte puţoi pe motoscutere, înconjurarea victimei pe stradă, în magazine, de grupuri de indivizi care chipurile toţi vorbesc la telefonul mobil, dar repetă lucruri pe care numai victima
ar trebui să le cunoască, provocarea de pagube repetate prin furtul bunurilor materiale sau sabotarea automobilelor, în fine chestii pe care domnii securişti acum nu mai trebuie să se manjească pe mâini ca să le facă.

Serviciile occidentale i-au echipat şi antrenat în metodă “pe ai noştri”se pare.
Ia pune-n google “gangstalking”, să vezi câte rapoarte similare vei găsi, din partea cetăţenilor democraţiilor vestice, apoi dacă mai vrei scrie-mi, ca să-ti ofer mărturiile bieţilor români astfel agresaţi.

August 7th, 2010

Peter Mooring:
Despre mine (20 iulie 2010)
Pe scurt:
In anul 2000 am devenit o ţintă cu scopul da a fi omorât mintal sau fizic. In timp ce crimele împotriva mea creşteau, am început să îmi recapăt puterea încet în 2005. Am aflat despre sistemul serviciilor secrete, despre agenţii lor, despre toţi laşii diabolici, despre abuzul asupra oamenilor, copiilor, animalelor, nu le pasa. Am aflat despre cele mai inocente ţinte ale lor (estimez un minim de 300-400 de oameni anual in Olanda) eliminat = omorât pentru a-şi ţine sistemul lor bolnav viu , recrutează noi agenţi, fură, creează inamici, folosesc oameni pentru experimente (medicale, ştiinţifice). Sistemul serviciilor secrete este total scăpat de sub control si trebuie oprit, desfiinţat si reconstruit. Ei sunt ucigaşii, pedofilii, teroriştii lumii noastre. Citiţi şi spuneţi tuturor, spuneţi-le politicienilor voştri.

ZECE ANI DE URMĂRIRE ÎN BANDĂ ŞI TORTURĂ ELECTRONICĂ
Actualizare: 12 iulie 2010
Fiind o victimă a urmăririi in bandă şi a torturii electronice de 10 ani am decis să vă dau o actualizare detaliată a ceea ce se întâmplă în viaţa mea. Îmi voi actualiza statusul adăugând secţiunile de mai jos.

Despre războiul împotriva mea
Mark Rich are o secţiune pe site-ul său pe care o numeşte războiul împotriva mea. Deşi nu am scris mult despre războiul împotriva mea până acum am decis să pun toate informaţiile online despre crimele şi actele de cruzime care sunt comise împotriva mea, si crimele comise împotriva altora, inclusiv copii.
Motivul principal este acela că în mai 2010 se împlinesc 10 ani de crime oribile comise 24/7 împotriva mea cu scopul de a mă omorî (mintal sau fizic, nu le pasă). Pentru multă lume aceste atacuri vor părea ireale şi cauzate de imaginţia mea. Dar din păcate totul este real. Aceste atacuri sunt rezultatul celor 10 ani de rezistentă la oribilele crime zilnice ale serviciilor noastre secrete naţionale.
Oamenii care pretind într-un mod explicit că aceste atacuri nu sunt posibile sunt probabil parte a acestei reţele bolnave. In modul acesta funcţionează. Nu numai că mulţi oameni nevinovaţi sunt atacaţi dar ei sunt înconjuraţi de atacatori, unii pretinzând că sunt victime de asemenea, împrăştiind dezinformarea, pentru a face victimele reale sa apară intr-o lumină defavorabilă. Dacă îţi acorzi puţin timp şi cauţi pe internet în motorul Google, vei găsi descrieri detaliate ale urmăririlor în bandă, COINTELPRO, arme cu microunde (ex: Sistemul de negare activ), MKULTRA, destăinuiri ale victimelor, etc.
In ciuda tuturor atacurilor am reuşit să îmi trăiesc viaţa. Sunt blocat, torturat mintal şi fizic şi deseori cu o durere mintală şi fizică cu intenţia de a mă omorî (încet), dar eu tot lucrez, am grijă de copiii mei, am prieteni dragi si familie, îmi practic sporturile, cânt la chitară şi voce, merg la plajă, mă distrez, râd. Şi expun crimele lor. Poate asta este cea mai mare victorie a mea. Îmi trăiesc viaţa şi ei îşi irosesc vieţile mizerabile şi nu pot să redevină oameni normali niciodată. Ei vor muri ca nişte ucigaşi, abuzatori de copii, nişte căcaturi de oameni. Tot ceea ce fac ei este o confirmare a unui fiasco ca fiinţă umană în viaţă.
Sunt viu şi pot să vă spun ce se întâmplă în lumea noastră. Am fost norocos să mă nasc inteligent, să studiez arhitectura calculatoarelor, astfel am putut înţelege ce se întâmpla când eram urmărit de bande, monitorizat cu echipamente de înaltă tehnologie, şi atacat cu Arme cu Energie Dirijata, ca şi armele cu microunde.
Am fost de asemenea norocos să am prieteni dragi şi familia care m-au susţinut când au început atacurile, astfel am avut ceva timp să mă gândesc la ceea ce era/este făcut şi cum era/este făcut. Cunosc acum multe mii de oameni nevinovaţi în fiecare an (am estimat 300-400 de oameni din Olanda în fiecare an) care au devenit/devin o ţintă şi nu au interes sau nu înţeleg şi nu au puterea de a face faţă. Ei au fost măcelăriţi până la moarte, nu mă pot gândi la alt mod de a descrie asta. Motivul? Sistemul, cei care sunt la putere, are nevoie de inamici pentru a supravieţui, pentru a recruta agenţi, urmăritori. Fară inamici rămaşi, acum aproape oameni la întâmplare sunt selectaţi pentru eliminare, puşi pe liste, arătaţi ca şi duşmani deşi ei nu sunt . Sistemul a ajuns un cancer în societate.

Despre Mai 2010: 10 ani de crime oribile şi crude comise împotriva mea – ordinea evenimentelor
Mai 2000
După un început încet al unor lucruri ciudate care se întâmplau în viaţa mea, cu scopul de a mă face deprimat sau paranoic, o explozie de violenţă a apărut într-o săptămână cu intenţia de a mă face să înnebunesc pentru a comite un suicid, de a mă prăbuşi într-un colaps psihiatric, pentru a comite o crimă.
2000-2001
În timpul crimelor împotriva mea 24/7 mi-a luat un an să accept că existau oameni capabili să comită asemenea crime.

Scrisoare trimisă către Balkenende, Prim-Ministrul Olandei spunându-i că eram omorât fizic – mental de către serviciul secret Danez (cunoscut ca şi serviciul secret care opera în Olanda), cerându-i să oprească acele crime împotriva mea, să-i prindă pe ticăloşi şi să-mi permită să-i trimit la închisoare pe viaţă. Scrisoarea mea a fost trimisă la Departamentul Justiţiei şi de acolo la Serviciul Secret Danez care a răspuns că nu există nimic împotriva lui Peter Mooring.
2003
Timp de 3 ani m-am tot gândit ce aş fi putut face ca să cauzez atâta mânie şi atâta teroare. După 3 ani am început să caut pe Internet. Acest lucru a fost întârziat în mod deliberat de mine. Am învăţat că una dintre cele mai bune apărări împotriva acestor ticăloşi este acela de a nu reacţiona imediat. Am găsit şi alte victime şi multă dezinformare din partea unor aşa zise victime. Ei împărtăşesc toţi poveşti asemănătoare. Mulţi dintre ei nu ştiu de ce acest lucru a fost început împotriva lor. Nimeni nu a venit vreodată la ei, mulţi dintre ei nu au comis niciodată o crimă şi nu au antecedente penale. Ei au fost declaraţi ţinte de către o autoritate mai mare şi invizibilă şi trebuiau eliminaţi. Am un număr de posibile motive, am lucrat pentru o persoană foarte bogată, am întâlnit o persoana legată de cea mai bogată familie din Olanda.

2005
În ciuda terorii crescânde împotriva mea am reuşit să-mi recapăt puterile şi am găsit un mod de a trata ticăloşii din bandele de urmăritori. Uneori eram de asemenea atacat cu arme cu energie dirijată (microunde, laser) dar nu am fost îngrijorat de aceste atacuri la vremea respectivă. În tot acest timp am reuşit să am o viaţă, să muncesc şi să câştig bani, să închiriez o casă, să am grija de copii mei.
2006
După 6 ani de crime oribile, atacatorii mei nu au renunţat şi am crezut că înnebunesc. Din noiembrie, ziua alegerilor în Olanda au început să mă ardă 24/7 cu armele lor electronice. A început cu un „duş” electric, acesta fiind felul în care am simţit eu.
2009
În primele luni din 2009 mi-au atacat de asemenea inima 24/7 cu intensităţi nebuneşti. În 2009 am căzut pe podea de 4-5 ori din cauza atacurilor asupra părţilor superioare ale corpului meu, anusului meu. Acest lucru a cauzat fie o cedare a funcţiilor corpului meu fie o durere intensă.
2010
În primele luni din 2010 m-au atacat de asemenea 24/7 cu intensităţi nebuneşti asupra spatelui. Am fost căzut pe podea deja de 2 ori în acest an. 10 ani de crime oribile şi crude împotriva mea, 10 ani în care au fost implicaţi şi alţi oameni, inclusiv copii.

A face din oameni criminali
Sunt sigur că după ce am supravietuit primelor atacuri din 2000 au încercat să mă manipuleze să urăsc familia regală din Olanda, şi alte lucruri. Primeam mail-uri care imi sugerau că familia regală era în spatele acestui lucru, şi primeam telefoane de la alte „victime” care spuneau ca erau atacate de familia regala. Deşi acest lucru ar putea fi posibil n-am facut nimic cu toate informaţiile în afară de faptul că am înregistrat tot. De asemenea cred că ei încercau să mă pregatească pentru a deveni un criminal, sau o persoană spre care puteau arata ca şi cum ar fi un criminal, al unor oameni pe care vroiau sa îi omoare cum ar fi Pim Fortuyn.
In general cred că ei hărţuiesc, manipulează un numar atent ales de oameni de care vor să scape şi încearcă să îi conecteze cu criminalii lor. Şi în multe cazuri cei care sunt folositi nu vor şti ceea ce se întâmplă, devin deprimati, urmăresc vocile sau gândurile implantate în creierele lor. De asemenea agenţii serviciilor secrete se comportă ca şi cum ar fi prieteni sau colegi de serviciu, îi pot stimula să grăbească procesul.

Despre actele de cruzime crescânde şi arderea corpului meu
Cu anii, intensităţile atacurilor mintale si fizice creşteau. Din când în când controlorii evaluau situatia si probabil că spuneau: mărim atacurile si apoi Peter va ceda în mod sigur. Aşa că dacă nu cedai sau dacă nu te prăbuşeai, aceste atacuri crescânde deveneau din ce in ce mai oribile, inumane şi crude. După 6 ani de urmărire în bandă 24 din 7, in 2006 au renunţat crezând că eu voi înnebuni şi îmi voi arde casa şi pe mine ei folosind arme cu microunde de foarte mare putere.
Dar eu n-am miscat. Am suferit şi am suferit dureri intense dar am suportat. Asa că au mărit intensităţile din nou. Ai putea spune ca aceste arme de inaltă tehnologie pot fi folosite pentru a face oamenii sa fugă. Dar atunci când nu fugi atacatorii devin instantaneu criminali care comit cele mai oribile crime din istorie, devin criminali care prăjesc oamenii de vii ca şi cum un cuptor cu microunde prajeşte carnea. Ei aleg sa mă omoare, nu eu aleg să fiu omorât, nu voi fugi niciodată pentru ca aceasta este casa mea, acesta este orasul meu, aceasta este ţara mea. Aparţin acestui loc, ei nu, ei toti ar trebui să fie la inchisoare.

Despre urmăritori la inceput şi acum

Imi amintesc că agenţii serviciilor secrete îmi zâmbeau într-un mod superior la început. După 10 ani totul s-a schimbat. Agentii serviciilor secrete de pe nivele inalte au disparut. Acum sunt toti invizibili, stând în umbră, şi au fost înlocuiţi cu alţi agenti mai jos în grad. Nu mai există zâmbete în schimb le văd feţele albe şi transparente, deseori pline de frică. Când îmi citesc website-ul sunt confruntaţi cu adevărul, acela că sunt nişte criminali care ar trebui să fie în închisoare şi ei ştiu toţi asta. Este de asemenea „hilar” că legile anti urmăritori ale multor ţări ii numesc criminali pe toti cei care participă într-un mod repetat la crime ale urmăritorilor în bandă.
In ultimii 10 ani atacatorii mei au facut totul, si chiar pot spune totul pentru a ma face sa cedez mintal si fizic de la a nu ma lasa sa dorm noptile la a imi arde corpul si la a-mi ataca copiii si pe cei dragi. A fost o mare secventa de crime oribile si crude care depăşesc puterea de imaginatie.
De ce? Nu exista un motiv, vreun psihopat nu mă place pentru un motiv oarecare dar nu există un motiv la care sa ma pot gandi. N-am fost şi nu sunt un criminal, nici un hoţ, încercând să mă asocieze cu Rusii, mentionand ca sunt terorist, pedofil, încercând să mă declare bolnav mintal dar spre dezamagirea lor eu nu am asta in mine, nu sunt ca ei. Eu sunt pur şi simplu normal deşi nu sunt perfect. De asemenea nu sunt impotriva guvernului in general sau a politiei.
Sunt impotriva psihopatilor care abuzeaza de putere, a criminalilor, a pedofililor. Nimic iesit din comun , cred ca 99% dintre oamenii de pe aceasta planeta gandesc la fel si ii vor pe ticalosii astia la inchisoare. Si pentru tot ceea ce mi-au facut mie , familiei si prietenilor mei, altor oameni nevinovati si copii toti trebuie sa faca inchisoare pe viata. Daca nu mi-ar fi facut asta mie nu aşi fi stiut. Dar acum stiu si in mod sigur nu o sa îi iert. Dar m-as împaca cu ideea de a-i vedea iesind din inchisori dupa 20 de ani si de a incerca sa traiasca si să vadă cum e.

Despre deteriorarea proprietatii mele

Ei imi deteriorează şi lucrurile. Imi zgârâie maşina încet, inclusiv geamurile, îmi împuşcă cu ceva maşina pentru a o deteriora, cu pietre, am şi un dinte foarte ciudat. Arata mai mult ca o gaură de puşcă şi poate este. Când mi-am cumparat maşina anterioară a devenit încet zgâriată peste tot, era împuşcată cu pietre (sau ceva de genul asta) pană la parbriz şi farurile erau deteriorate. Masina mea actuală veche de 2 ani a fost zgariată şi deteriorată în doar cateva luni, cred ca dacă aşi fi reparat-o m-ar fi costat o mie sau poate chiar două mii de euro. Alte proprietăţi ca şi monitorul computerului, pantofi noi, haine au fost de asemenea zgâriate şi deteriorate.
De asemenea au sugerat ca bunurile ar avea un defect, de exemplu cand aprind televizorul se stinge imediat intr-un mod ciudat. Cand copiez fisiere mari computerul meu se restarteaza dar acestea au fost facute doar pentru a ma face sa cred intr-o posibila defectiune a computerului meu. Mi-au deteriorat gradina plantand buruieni langa plantele si florile mele, foloseau fluide care distrug sau arme cu microunde de mare putere pentru a-mi distruge iarba si plantele.

Despre a ma impiedica sa practic sporturi

Nu sunt un fanatic al sporturilor dar imi place sa fac sport in general de cateva ori pe saptamana. Practic înotul de cele mai multe ori dimineata devreme la ora 7 ( înot tipic : 100 de ture), alergatul (10 km), fitness mai ales iarna in locul alergatului sau al mersului pe bicicleta.
Fiind o ţintă atacatorii mei fac totul pentru a mă împiedica să fac sport. Practicarea unui sport nu numai că este sanatoasă pentru orice persoană dar este si mai importantă atunci cand esti o ţintă a acestor psihopati. O conditie fizică bună dă o conditie mintala si mai bună. Si ambele sunt opusul a ceea ce vor atacatorii mei. Ei vor sa ma distruga, sa ma slabeasca, sa devin disperat, o epava fizica si psihica.
Cred ca de asemenea experimenteaza pe mine armele cu microunde de joasa intensitate. Stiu sigur ca ei vor folosi aceasta informatie pentru a tortura alti oameni si pentru a manipula evenimentele sportive cum ar fi meciurile de tenis in care poti face o gramada de bani daca jucatorul de top pierde si un jucator necunoscut castiga.
Uneori dupa ce eram ars la intensitati incredibile in timp ce alergam sau înotam, corpul meu ceda si trebuia sa fac o mica pauza, sa ma sprijin de un copac sau doar sa ma opresc din alergat, sau sa inot cu o viteza mult mai mica. S-ar putea sa va intrebati de ce continuam in timp ce eram torturat in moduri oribile. Motivul consta in faptul ca eu am convingerea ca este mai bine sa imi practic sporturile in ciuda acestei torturi decat sa nu imi practic sporturile.
La inceputul lui 2009 inima mi-a fost atacata de armele lor de inalta tensiune si deseori durerea era foarte puternica dar in ciuda durerii n-am renuntat niciodata si am continuat sa imi practic sporturile. La inot de multe ori existau oameni care nu mai fuseseră acolo înainte. Cred ca ei erau acolo ca sa se asigure ca nu am sa ma înec daca inima imi va ceda din cauza atacurilor.
Ce fac ei pentru a ma impiedica sa practic sporturi – in general :
Imi trimit niste fascicule prin inima care o fac sa doara foarte rau
Cate o victima falsa ma suna in momentul in care vreau sa plec de acasa
Un client ma suna, sau ma cauta pe skype pentru un serviciu urgent
Fac in asa fel incat sa ploua cand ma pregatesc sa plec de acasa
Supraincarca un website al unui client cauzand mesaje de alarma in e-mailul meu
Aproape imposibil de detectat dar de fiecare data cand depasesc o persoana pe strada sau cand cineva ma depaseste, nu persoane ci masini, biciclete de asemenea in timpul alergatului sunt atacat cu arme cu microunde de inalta tensiune pentru a ma face sa ma scarpin in cap, sa elimin gaze, sa sughit.
Ce fac atacatorii mei pentru a ma impiedica sa fac sporturi – inot :
Nu ma lasa sa dorm cu o noapte inainte sau doar atipesc putin
Incearca sa imi distraga atentia pentru a uita sa merg la piscina la timp
Imi ard bicepsii la intensitati nebunesti iar acest lucru doare foarte rau
Ma ard in timp ce merg la piscina
Ma ard in timp ce ma schimb la piscina
Ma ard in timp ce inot cu intensitati incredibile in zona bicepsilor, in zona inimii, pe laterala, plamanii.
Acest lucru nu este facut numai din echipamentul din casele, masinile, avioanele militare din apropiere dar si de sub piscina unde si-au plasat echipamentele de tortura.
Ce fac atacatorii mei pentru a ma impiedica sa imi practic sporturile – alergatul:
In timpul zilei si noptii imi ard talpile si picioarele, muschiul calcaiului incat mersul sa devina foarte dureros
In timpul zilei si noptii imi ard zona inimii
In timpul alergatului sunt impuscat cu arme cu microunde de inalta intensitate pentru a ma face sa ma opresc din alergat. De mai multe ori muschii picioarelor imi erau arsi in asa maniera incat imi era imposibil sa continui alergarea. Uneori sunt atacat cu indemnul de a urina sau de a defeca.
In ultimii ani cand mergeam sa alerg eram urmarit de avioane militare si impuscat de arme cu microunde de inalta tensiune din avioane
Intr-o ora de alergat sunt impuscat cu aceste arme de 10-20 de ori, deseori arzandu-mi partea superioara a corpului pe interior. Acest lucru ma facea sa ma simt impuscat, lasa o senzatie de arsura in locul respectiv, arde pe interior iar ragaiturile imi ieseau pe gat. Dar puneau de asemenea un fascicul de joasa intensitate pe spate pret de 5-10 minute iar acest lucru se resimtea dupa un timp.
Mai recent ma atacau in timpul alergatului facandu-ma sa ma simt ametit si sa transpir. Acesta poate parea doar un atac de foame dar este de fapt acelasi atac pe care il foloseau sa ma ameteasca si alte dati.
Ce fac atacatorii mei pentru a ma impiedica sa practic sporturi – fitness :
In timpul sportului pe care il practic la sala de fort ama ard cu intensitati nebunesti: in majoritatea timpului imi ard picioarele si partea superioara a corpului pana incepe sa „fiarba” .
Ce fac atacatorii mei pentru a ma impiedica sa practic sporturi – mersul pe bicicleta:
Imi impusca picioarele si partea superioara a corpului cu arme de inalta intensitate la 5-10 minute
Imi impusca degetele de la picioare cu intensitati incredibile
Imi impusca partea inferioara si superioara a picioarelor cu intensitati incredibile

Despre manipularea computerului si internetului meu

Ei pot vedea tot ceea ce fac eu la computerul meu si pot sa il si manipuleze. Dupa ce mi-am cumparat un computer nou il resetau la anumite momente, pentru a ma face sa cred ca avea o defectiune , de exemplu cand copiam date de pe un hard disc pe altul, dar ei pot face in asa fel incat sa crezi ca un prieten iti spioneaza computerul in timp ce tu iti duci copilul la culcare.
Ei blocheaza accesul la anumite websiteuri, pagini web. La inceput faceau asta ca sa manipuleze accesul la DNS (pentru a preveni cautarea de siteuri), in ultimii ani ei supraincarca anumite siteuri pe care le vizitezi cu cereri pentru a te face sa crezi ca esti blocat dar webisteul pe care il cauti raspunde foarte incet. De asemenea cred ca ei manipuleaza continutul anumitor websiteuri pe care le vizitez introducand sau filtrand unele informatii.
Uneori descarc o noua versiune a unor websiteuri pentru un client si apare o problema cu actualizarea mea. Ei imi blocheaza accesul, de cele mai multe ori pentru o perioada scurta de timp, astfel nu mai pot reveni la versiunea anterioara fara a descarca o noua versiune corecta.

Despre victimele care ma contacteaza
Pe timpul anilor am primit mai multe mesaje pe e-mail si apeluri telefonice de la victime care ma contactau pentru a-mi spune ca sunt o tinta si sunt atacati. Desi unii erau victime reale, majoritatea erau parte a retelei bolnave si ma contactau pentru a ma tine ocupat, pentru a ma ingrijora, pentru a obtine informatii de la mine despre metoda lor de tortura curenta pentru a incepe o noua forma de tortura. Ma sunau in anumite momente de exemplu cand vroiam sa merg sa alerg, cand eram foarte ocupat sa completez un proiect pentru un client, cand trebuia sa imi iau copilul de la scoala. Aproape toate victimele care ma contactau erau foarte departe de mine. Majoritatea erau din alte tari incluzand Statele Unite, Hong Kong, India.
De multe ori ma intrebau ce pot face impotriva urmaririi in banda, cum se pot proteja de armele cu energie dirijata, cum se pot proteja de vocile din capul lor. Desi acestea pot parea intrebari normale ale unor victime ale acestor crime, in marea parte a timpului sunt folositi pentru a-mi afla gandurile referitoare la aceste subiecte, pentru a folosi aceste informatii pentru o noua hartuire si tortura.
Ei sugereaza ca trebuie sa cumpar echipamente de inalta tehnologie pentru a lua masuri ale radiatiilor. Vor ca eu sa merg sa caut aceste echipamente si sa le cumpar. Imi vor parerea despre materialele ce pot folosi ca scut. Dar am facut un numar de experimente eu insumi si am scris unele rezultate pe websiteurile mele pentru a fi citite de toata lumea.
Deseori ma ard in anume feluri iar apoi ma suna sa imi spuna ca sunt hartuiti/torturati in aceleasi feluri. Un exemplu este acela ca imi ataca inima cu arme de presiune si apoi victimele ma contacteaza pentru a-mi spune ca au fost atacate in acelasi fel si pentru a ma intreba ce pot face. Desi acestea pot fi adevarate, hartuirea/tortura mai multor victime in acelasi timp in majoritatea timpului cei care ma contacteaza se tradeaza intr-un fel sau altul.
Ma contacteaza de asemenea telefonic cu istorisirile lor si la sfarsitul convorbirii de ex. dupa 15 minute, mentioneaza ceva care ii da de gol si ma face sa realizez ca sunt false victime. Din nefericire pentru ei stiu asta dupa cateva minute si ii las sa vorbeasca pentru a afla despre atacatorii mei si despre mintile lor bolnave.
La o anumita perioada de timp eram sunat de victime spunandu-mi ca ei cred ca erau otraviti. De oriunde isi cumparau apa si mancarea acestea aveau un gust ciudat si se simteau rau dupa ce beau apa si mancau mancarea. Voiau ca eu sa stiu ca ar trebui sa fiu foarte atent de unde imi cumpar apa si mancarea, poate ar trebui sa merg 100 de km sa pot lua apa si mancare fara otrava. Ei pot fi foarte convingatori dar eu nu mi-am schimbat obiceiurile doar am inregistrat. Ei te pot otravi daca bei apa de la robinet in loc sa bei apa plata cumparata. Unul din lucrurile pe care le-am experimentat era ca atacatorii instalaseră un dispozitiv care îmi controla presiunea apei de la robinet. In acest fel ei pot reactiona la ceea ce faci tu, de ex. cand mergi la bucatarie robinetul incepe să curgă. Ei pot folosi acest sistem sa te şi otravească. In Olanda majoritatea oamenilor beau apa de la robinet dar cand am trait in Belgia un numar de ani m-am obisnuit sa beau apa plata si apoi cand m-am mutat inapoi in Olanda am mentinut acest obicei.
Armele electronice te pot face sa te simti foarte bolnav, iti pot da dureri de stomac, diaree. Te pot face sa te simti rau dupa ce mananci anumite tipuri de mâncăruri. Dacă nu ştiai acest lucru poti avea in vedere mâncarea în funcţie de starea de rău .

Despre tortura zilnica
Povestea de mai jos este
într-adevar în afara oricarei imaginatii dar este o parte a vietii mele. Cred că sunt unul dintre cei mai torturati oameni din lume. Principalul motiv este că nu fug şi scriu pe internet despre aceste crime oribile. Le este tuturor frică de adevar iar eu reprezint adevarul.
Dupa câteva ore de somn, cateodata 3 ore alteori 5 ore, sunt trezit fie prin niste zgomote foarte puternice ale stomacului sau printr-o durere intensa cauzata de radierea picioarelor, a degetelor de la picioare, a stomacului, a genunchiului care apare cateodata în mijlocul noptii. Erectia imi este afectata de radiatii. In majoritatea timpului stau in pat pana la 6 sau 7 dimineata. In acel timp sunt tinut treaz. La majoritatea miscarilor mele si a gandurilor mele apare o reactie în casa mea cum ar fi zgomote, bătăi în tavan, paşi sau zgomote afară, gângurit de porumbei, ciori care croncăne, iradieri pe corpul meu care cauzează durere asa că trebuia să mă mişc. Pe timpul noptii sau inainte de a ma ridica din pat, deseori picioarele îmi sunt arse cauzand durere atunci când vreau să mă ridic. Cand alergasem cu o zi inainte, intensitatea cu care imi erau arse picioarele era crescanda. Cand ma dau jos din pat plamanii imi sunt arsi cu fascicole care ma fac sa ragai atunci cand stau pe pat, cand cobor scarile, cand ajung in bucatarie, etc. Uneori aceste fascicole cu microunde cauzeaza senzatii de ardere pe spate sau pe corp, sau fiind de o mare intensitate ma ard pe interior. La dus picioarele imi sunt arse din nou si sunt atacat cu fascicole dureroase pe corp si pe cap. In fiecare zi aceeasi secventa.
In majoritatea timpului inregstrez totul într-un fisier din computerul meu. Dar acesta este doar un rezumat a ceea ce se intamplă. Uneori scriu pe hartie totul si apoi mai tarziu scriu in computerul meu. Mai jos este o inregistrare in detaliu a ceea ce a fost facut pe 3 ianuarie 2010. Nu este nimic exceptional. Este felul in care sunt torturat in casa mea in fiecare zi.
9:40 Arderea intestinelor, radierea genunchiului drept, presiune pe piept.
9:41 Arderea plamanilor cu ragaituri, bufeuri de caldura in regiunea capului
9:45 Arderea plamanilor cu ragaituri cand vreau sa salvez un fisier in computer
9:46 Ca si mai sus
9:49 Arderea plamanilor cu ragaituri cand imi indrept atentia spre acelasi document din fisier
9:53 Arderea plamanilor cu ragaituri si fascicul de presiune in acelasi timp
9:58 Arderea intestinelor cu gaze cand ma reapuc de scris
10:00 Arderea plamanilor cu ragaituri cand deschid alta pagina web
10:04 Arderea plamanilor cu ragaituri cand incep sa scriu
10:06 Fascicul in ochiul drept + lacrimi in acelasi ochi
10:07 Arderea intestinelor + gaze cand imi schimb privirea de la tv la computer
10:09 Cand sunt in bucatarie cu fata la fereastra sunt iradiat din partea dreapta a capului (un pic dupa ureche), apoi imi iradiaza gatul
10:14 Arderea intestinelor
10:15 Iradierea capului in partea dreapta
10:16 Intensitatea iradierii creste asupra capului
10:17 Arderea plamanilor cu ragaituri cand deschid un fisier din computer, fascicolul dureros este tot acolo
10:19 Zgomote din casa vecina
10:19 Fascicol in stomac cu un zgomot de bolborosire
10:19 Fascicul in partea stanga a pieptului cand ridic ceasca de cafea spre gura ( cu bratul stang)
10:21 Ma ridic de la computer pentru a-mi lua casca de protectie, intestinele iradiaza cu gaze
10:22 Stranut iar gatul imi este ars si doare
10:23 Arderea plamanilor cu ragaituri cand actualizez lista aceasta, in acelasi timp imi zvacneste zona centrala a arsurii ca si cum ar reactiona la ceea ce fac
10:24 Arderea plamanilor cu ragaituri cand ma uit la ecran si ma gandesc pentru mai mult de 5-10 secunde
10:25 Zvacnirea zonei centrale a arsurii ca reactie a paginii mele de Google care se actualizeaza – este fara rost
10:26 Iradierea partii inferioare a picioarelor, un fel de fascicul tremurand de joasa frecventa
10:27 Arderea plamanilor cu ragaituri cand scriu cele de mai sus la computer
10:27 Fascicul indreptat asupra pieptului in zona inimii
10:28 Fascicul pe zona superioara a piciorului aprox. 10 cm peste genunchi
10:29 Arderea plamanilor cu 2 ragaituri cand incep sa scriu codul programului
10:30 Fascicul in stomac cu bolboroseala si arsuri pe spate
10:31 Arderea intestinelor, presiune pe intestine
10:32 Fascicul pe obrazul drept
10:32 Fascicul asupra capului aparut
din spate
10:33 Fascicul asupra pieptului din partea dreapta
10:34 Arderea plamanilor cu ragaituri cand merg sa ma asez la computer din nou
10:35 Fascicul in partea dreapta a pieptului
10:36 Fascicul in urechea stanga si in timpan
10:37 Fascicul in partea dreapta venit din spate
10:39 Arderea plamanilor cu ragaituri cand incep sa scriu codul programului
10:39 O ticăiala asupra punctului central al arsurii cand incep sa scriu
10:40 Arderea intestinelor cand ma uit la tv dupa 10-15 secunde
10:41 Fascicul in zona inimii venit din partea stanga
10:43 Fascicul in stomac si intestine cu gaze
10:46 Mergand la bucatarie, apare un fascicul in zona inimii din partea stanga insotit de o durere instantanee
10:48 Arderea plamanilor cu ragaituri cand stau jos dupa ce termin treaba la computer
10:50 Mergand pe afara, la o casa invecinata observ ca cineva iese afara pentru a indeparta gheata de pe masina, aud un glas de femeie
10:52 Un zgomot de avion undeva
10:55 Sunt in bucatarie si imi pornesc cuptorul, arderea plamanului
10:56 Mergand prin camera imi arde plamanul insotit de ragaituri

Actualizarea starii MAI 23, 2010

O scurta actualizare a starii. Urmarirea in banda , arderea corpului meu 24/7 cu arme electronice (majoritatea cu microunde) a devenit mai intensa (o descriere mai buna ar fi mai nebuneasca) in ultimul an desi asta aproape ca nu e posibil (am cazut de 4-5 ori anul trecut din cauza atacurilor cu microunde de mare putere). Sunt cu siguranta unul dintre cei mai torturati oameni din lume (fizic si mintal). Asta se intampla cand o persoana normala supravietuieste dupa 10 ani de atacuri, publica date despre oribilele crime ale serviciilor noastre secrete nationale si are un raport detaliat despre urmaritori .
Incepand din ianuarie 2010 au inceput sa ma ardă in zona spatelui 24/7 deseori pentru perioade lungi de timp si cu intensitati nebunesti. Ei fac asta oricand oriunde, de ex. cand sunt acasa lucrand, dormind, sau cand sunt la plimbare sau alerg, inot, merg la cumparaturi, imi vizitez familia si prietenii. Si-au instalat echipamentul in mai multe case vecine din jurul meu si ma ataca aproape din orice directie. Cand sunt afara sunt atacat din case, masini si avioane (locuiesc la cativa km de o baza militara aeriana). Aceste lucruri nu s-au oprit in timp ce scriu aceste cuvinte. Mai recent se pare ca se concentreaza pe un punct slab de pe spatele meu (m-am lovit la spate acum multi ani cand caram ceva greu si era sa cad de pe scari). Spatele meu sau parti ale lui sunt intr-un mod constant tinute intr-o stare deplorabila asa ca intentia este foarte clara.
Am o prietena care fumeaza, si cand suntem impreuna impartim deseori o tigara. Desi cumpar uneori un pachet fumatul meu este moderat, in unele zile nu fumez deloc, si imi practic sporturile la nivele identice cu cele de anul trecut. Dar acum multi urmaritoti merg cu tigari fumand pentru ca eu sa vad, primesc e-mailuri despre hernie, cancer prin iradiere.
Toata aceasta teroare ilustreaza perfect ce reprezinta serviciile noastre nationale: cei care injunghie pe la spate.
Lucrez la o actualizare in acest moment si voi incerca sa o postez pe site pana la 1 iulie 2010. N-am scris mult despre mine, dar acesta este un moment special pentru mine: 10 ani de crime oribile comise impotriva mea cu scopul de a ma omori.

Despre mine
Actualizare : 13 aprilie 2010

Pe aceasta pagina vreau sa va spun povestea mea ce m-a facut sa incep sa scriu despre urmaririle in bande (urmariri organizate) , hartuirea si tortura electronica.
Eu sunt Peter Mooring, nascut in Voorburg, Olanda in 1956, iar acum traiesc in sud vestul Olandei in Hoogerheide. Nu sunt o persoana deosebita, n-am fost niciodata in politica, nu sunt un hot, n-am fost niciodata in legatura cu politia. Nu sunt in mod sigur o persoana perfecta sunt doar o persoana normala cu unele aptitudini speciale ca majoritatea oamenilor. Poate ca sunt diferit de majoritatea persoanelor pentru ca sunt foarte sincer,nu sunt un urmaritor, nu ma opresc niciodata, am mintea mea proprie, gandesc mult.
Am studiat Ingineria Computerelor (Arhitectura Computerelor) la universitatea de tehnologie Delft. Dupa ce am terminat facultatea mi-am infiintat o firma a mea impreuna cu o alta persoana. Am dezvoltat echipamente informatice avansate pentru mai multe companii si am creat de asemenea o linie de produse pentru retelistica computerelor. Partenerul meu de afaceri si eu am dezvoltat viziuni diferite astfel ca am renuntat la companie dupa 9 ani. Am lucrat apoi pentru 3 companii, a doua fiind o companie nou initiata de o persoana apartinand celor mai bogate 500 de persoane din Olanda. Aceasta noua companie a fost luata de bursa dupa 1 an jumatate, dar fara mine, eu am plecat dupa un an din cauza unei dispute la locul de munca. A treia companie urma sa fie lustruita si tehnologia vanduta unei companii mari din Statele Unite. La sfarsitul lui 1998 am parasit si cea de-a 3 a companie dupa un an din cauza unor viziuni diferite ale directorului care mi-a spus ca a fost casatorit cu fata celei mai bogate familii din Olanda. Mi-a spus de asemenea si alte lucruri nu le-ai sti cum ar fi avocati acoperiti de guvernul danez. Nu a fost nimic special in parasirea acestei companii doar am demisionat. Nici o chestiune legala, nici o plata bonus, nimic. Compania s-a prabusit dupa 6 luni de la plecarea mea.
Dupa ce am parasit cea de-a 3 a companie lucruri ciudate au inceput sa se petreaca in viata mea. Aveam interviuri pentru slujbe care mergeau bine, dar feedbackul de la agentia de recrutare era ca am fost grosolan. Dupa cateva luni am decis sa incep iar o firma bazata pe programare si design. Am facut niste proiecte frumoase pe internet cu un prieten care lucra la o agentie publicitara la timpul acela, dar lucruri ciudate continuau sa se intample si pareau ca deveneau tot mai dese. La un anumit moment puteam trage concluzia ca oameni ma spionau iar informatia era folosita pentru tot felul de scopuri. Aceasta devenea tot mai extrema prin reactii ca usi trantite, lovituri in pereti exact la momentul cand veneam in sufragerie sau cand deschideam o pagina pe computerul meu.
In mai 2000 a aparut o explozie brusca de violenta impotriva mea, intentia putea fi numai de a ma elimina. Am tras concluzia ca am fost ales ca tinta de catre serviciile secrete care vroiau sa ma aduca la nebunie cu scopul de a ma face sa comit un suicid, sa devin un pacient la psihiatrie, sa devin un criminal. Motivul pentru care ar fi putut fi numai serviciile secrete era ca hartuirea era foarte bine definita ca si paginile unei carti care se succed, putea fi facuta numai folosind cele mai avansate echipamente disponibile , unele probabil fiind clasificate si era facuta 24/7 oricand oriunde. Ai putea-o numi hartuire continua dar de fapt este crima, premeditata, mintala sau fizica si cei care initiaza, faciliteaza, executa sunt criminali. Cu hartuirea crescanda aproape zilnic am reusit sa gandesc limpede in continuare si mi-am revenit foarte incet pas cu pas si dupa cativa ani am dezvoltat o atitudine impotriva acestor ticalosi, care nu m-au facut numai pe mine o tinta ci si familia mea, copiii mei, clienti,etc.
La sfarsitul lui 2002 i-am scris o scrisoare primului ministru Balkenende al Olandei, declarand ca eu, familia si prietenii am fost atacati de serviciul secret danez (definit ca serviciu secret ce opereaza in Olanda) si i-am cerut sa opreasca aceste atacuri si sa imi prezinte numele si detaliile celor implicati pentru a-i putea da pe mana justitiei. Am primit un raspuns, scrisoarea mea a fost trimisa Departamentului de Justitie si ei au cerut serviciului secret danez sa investigheze. Dupa un timp am primit o scrisoare in care spuneau ca nu exista nimic impotriva lui Peter Mooring, dar raspunsul continea cel putin o greseala cruciala, o minciuna.
Hartuirea mea continua si crestea. Puteam trage concluzia ca sistemul bolnav care ma facuse tinta nu a fost in stare sa imi raspunda dar crestea crimele acelea groaznice. Sistemul nu putea face fata la persoane care supravietuiau unor tentative de crima si care nu fugeau. Am facut o multime de cercetari si in 2006 am decis sa incep sa scriu despre ceea ce se intampla. Fiind un supravietuitor a acestui sistem dezgustator si bolnav care are la baza criminali si abuzatori de copii, cred ca acum dupa ce am supravietuit acestor ani este de datoria mea sa spun lumii despre aceste crime groaznice. In 2006 am inceput un blog si alte websiteuri despre aceste crime ale serviciului secret si din acel moment am fost ars de viu cu arme electronice. Aceasta hartuire electronica si tortura a fost aplicata si anterior dar din acest moment era 24/7 cu intensitati incredibile. Subconstientul meu a inceput sa citeasca aceste lucruri mult mai devreme (primeam e mailuri cu texte murdare de cativa ani) dar acum eram folosit ca sa reactionez la ceea ce gandeam. Tinand cont de aceste moduri oribile prin care sunt hartuit si torturat pot sa concluzionez ca spun oribilul adevar.
Uitandu-ma inapoi dupa tot acest timp acest lucru ar fi putut incepe de cand am inceput sa lucrez pentru a 2a companie. Atunci deja incepusera sa se intample lucruri pe care nu mi le puteam explica. Probabil unii oameni credeau ca sunt destul de istet incat sa ii ajut sa devina mai bogati. Dupa ce am demisionat de la a 2 a companie i-am spus unui prieten ca nu pot gasi un loc de munca iar el a vrut sa ma ajute dar cand aranjase un interviu a aparut de nicaieri a 3 a companie care vroia sa lucrez pentru ei. Asta ar putea sa insemne ca atunci cand lucrezi pentru cele mai bogate persoane din Olanda, esti urmarit oricum. Iti urmaresc capacitatile si te folosesc pentru a lucra la anumite companii unde poti da randament maxim (pentru ei).
Exista de asemenea o pauza de 2 ani intre observarea unor lucruri nelalocul lor si hartuirea propriu zisa. Cred ca atacatorii cautau lucruri care pot fi folosite impotriva mea dar nu gaseau mai nimic asa ca le era greu. De la un vecin am aflat ca s-ar fi putut sa aiba legatura cu un website pe care il aveam dar erau numai minciuni petru ca siteul nu era special si (important de retinut!) nu exista atunci cand hartuirea a inceput (nici macar nu eram activ pe internet atunci cand hartuirea a inceput). De asemenea au crezut ca ma puteau elimina in 2000 pentru ca dupa explozia de violenta impotriva mea, au revenit foarte incet cu lucruri care se intamplasera in viata mea cu destul timp in urma. Pot concluziona ca nu era in plan sa supravietuiesc dupa atacul din anul 2000.
Am fost crescut destul de naiv si cu urmatoarea regula importanta: nu face altora ceea ce nu vrei sa ti se faca tie. Mi-a luat un an sa accept ca existau oameni pe aceasta planeta care erau capabili de o tortura oribila, tortura unor oameni pana la moarte, si dupa atatia ani inca ma uimeste cum o persoana poate degenera intr-o creatura dezgustatoare. Ma doare faptul ca vad copii si oameni abuzati, implicati in crime, vieti ale copiilor distruse, doar pentru ca acestor psihopati nu le pasa de nimeni decat de ei insisi. Cu ajutorul websiteurilor si anunturilor din ziare (2 pe saptamana) incerc sa ridic un semnal de alarma si sper oamenii si copiii inocenti implicati de criminali vor citi despre asta si vor ramane lucizi.
Mi-a luat 3 ani sa adun niste indicii care sa ma faca sa inteleg de ce mi se intampla tocmai mie asa ceva. Cred ca unul dintre motive este acela ca directorul celei de-a 3 a companii unde am lucrat mi-a spus prea multe. Alt motiv ar putea fi ca unii oameni de la conducere nu ma plac pentru ca nu si-au primit milioanele dupa vanzarea celei de-a 3 a companii. Alt motiv ar putea fi ca le este frica de mine, de perseverenta mea de neoprit. Probabil este un fel de combinatie. Am ajuns la concluzia ca daca pot deveni o tinta care trebuie eliminata atunci aproape oricine poate deveni o tinta. Este atat de usor asa cum este sa te lovesti de persoanele nepotrivite. Cu toate aceste metode noi aparute si foarte dezvoltate si cu echipamentul acesta avansat a devenit foarte usoara eliminarea. Si acest lucru este facut cu cele mai multe dintre tinte iar ei nu vor sti niciodata ce i-a lovit. Felul in care am fost si sunt atacat ma aduce la concluzia ca in Olanda cel putin 300-400 de persoane sunt eliminate in acest mod in fiecare an, pentru motive cum ar fi furtul sau doar pentru a tine sistemul bolnav al serviciilor secrete viu, pentru a recruta noi agenti.
Astfel ca acum este 2009 si am devenit un fel de cea mai temuta persoana, pentru ca tot ceea ce fac este sa scriu ceea ce fac serviciile noastre secrete. Exista supravietuitori ca si mine dar numarul lor este limitat. Cei mai multi dintre „supravietuitori” sunt agenti care raspandesc dezinformare , in principal spunand ca nu exista servicii secrete. Retelele serviciilor secrete au scapat de sub control iar oameni normali alesi la intamplare sunt facuti tinte si omorati, torturati pana la moarte, facand Guantanamo Bay sa arate ca o statiune de vacanta. Poate suna ciudat dar cat timp sunt o tinta, tintele reale sunt acum creaturile bolnave si dezgustatoare ale serviciilor noastre secrete, in mod sigur n-o sa ii las sa scape basma curata si daca o sa traiesc o sa ma asigur ca vor ajunge dupa gratii si vor plati pentru oribilele crime pe care le-au comis, pentru toti oamenii pe care i-au omorat, pentru toate vietile copiilor pe care le-au distrus. Am scris mult de cand au inceput atacurile si nu imi retrag nici un cuvant pe care l-am scris.
Misiunea mea in viata este de a fi o persoana buna, un bun tata pentru copiii mei. Am fost norocos la inceput si intotdeauna mi-am pus copiii, familia, serviciul si prietenii pe primul loc in viata. Cred ca sunt un tata bun si am muncit si inca muncesc foarte mult pentru clientii mei. Asta poate parea usor dar nu este pentru ca acesti psihopati incearca sa te faca sa apari intr-o lumina proasta oricand si fac orice pentru a te impiedica sa iti duci la bun sfarsit proiectele. De la inceputul lui 2009 inima si corpul meu este atacat intr-un mod alarmant si distrus.
Astfel ca viata normala este inca prioritatea mea dupa toti acesti ani dar exista si alte misiuni cum ar fi sa ma asigur ca cei care initiaza,facilitează, execută aceste crime oribile vor fi inchisi pentru totdeauna.
NU COOPERATI NICIODATA CU SERVICIILE SECRETE.