Slujitorii (ne) vrednici

Din   start spun că nu m-am înarmat împotriva cuiva. Dar nici că voiesc să  ating puțin tema și apoi să mă depărtez de la o discuție sinceră, pentru   că e o realitate cu care, mai devreme sau mai târziu, fiecare din noi se ciocnește cel puțin o dată în viață.

Interesant,   însă nu numai lumea (care după dreptate trebuie să-și vadă de ale sale   păcate), ci și Dumnezeu în Vechiul și Noul Legământ scoate la iveală și  mustră păcatele slujitorilor Săi. Le găsim scrise. Iar, după cum spune  zicala, ce-i scris cu penița, nu tai cu bărdița.

Dumnezeu   vrea să fie sincer cu noi precum a fost și este întotdeauna. Când  cineva din noi răsfoiește Pidalionul – cârma Bisericii Ortodoxe sau  chiar Patericul, se ciocnește cu o mare doză de sinceritate și a  Bisericii care mărturisește despre posibilele căderi ale slujitorilor și   fiilor Ei. De n-ar fi fost acestea, pe paginile istoriei Ei ar fi rămas  numai evenimentele frumoase și persoanele vrednice.

 Dar  vedem că nu este așa. Istoria Bisericii nu cruță nici patriarhii, nici  monahii de rând, nici chiar pe unii din părinții și scriitorii  bisericești care, evident, au comis niște greșeli de ordin, filosofic  sau dogmatic. (Citiți cu atenție patericul și vă veți convinge)

Să   nu ne ducem prea departe. De ce Biserica a acționat pozitiv la filmul „The Passion of the Christ” (Patimile lui Hristos), însă a criticat  apariția pe ecrane a filmului „The Last Temptation Of The Christ”  (Ultima ispitire a lui Hristos)? Pentru că Biserica e împotriva a tot ce   e fals.

Primul   a reușit să transmită spectatorilor prin muzică și imagine, acele  emoții și i-au făcut pe unii chiar să retrăiască evenimentele tragice  împreună cu Hristos. Sunt cazuri concrete când oamenii, după vizionarea filmului, și-au schimbat radical viața și atitudinea fața de cele  înconjurătoare, „văzând cu ochii” care a fost prețul răscumpărării lor. Nu-s critic de artă, dar totuși cred că acesta este succesul filmului. Pe când „Ultima Ispitire” e o grosolană falsificare a adevărului.

Acum să vedem ce-i cu vrednicia și nevrednicia slujitorilor și sinceritatea Bisericii.

În   tratatul „Despre Preoție”, Sf. Ioan Gura de Aur spune că nu-i cu  putință să rămână ascunse păcatele preoților, ci dimpotrivă ies la  iveală chiar și cele mai mici neajunsuri. Preotul trebuie să se uite  mereu în jurul său, ca nu cumva să-i găsească cineva un loc descoperit  și nepăzit și să-i dea o lovitură de moarte.

Am   avut ocazia să întreb pe mulți din cei ce sunt grabnici la critică și judecată: După ce criterii judecați și măsurați vrednicia unui slujitor?  Deși încearcă mulți să bâlbâie un răspuns, majoritatea tac asemenea  peștilor. Și e de așteptat asemenea lucru, pentru că oamenii s-au  deprins să judece cum vreau, numai nu cum trebuie.

Cel mai frumos și vrednic de crezare răspuns l-am găsit tot în Biserică, în liturghia Sf. Ioan Gură de Aur: Nimeni   din cei legați cu pofte și desfătări trupești nu ește vrednic să vină,   să se apropie,sau să slujească Ție, Împărate al slavei; căci a sluji Ție  este lucru mare și înfricoșător chiar și puterilor cerești … . Tot Sfântul Ioan scrie că preotul trebuie să fie atât de curat, ca și  cum ar sta chiar în cer, printre puterile cele îngerești. „Preotul stă  în fața Sfinteii Mese; nu pogoară fos din cer, ci pe Duhul Sfânt; se  roagă vreme îndelungată, nu ca să se pogoare o flacără de sus, spre a  mistui cele puse înainte, ci ca să se pogoare harul spre jertfă, spre a aprinde cu ea sufletele tuturora și a le face mai strălucitoare decât  argintul înroșit în foc. Cine poate deci disprețui această  înfricoșătoare slujbă? Numai un nebun sau un ieșit din minți.”

Credeți   că spunând acestea, Sf. Ioan mustră pe simplii credincioși? Nu.  Mustrarea e pentru unii din cler, ce nu au o atârnare serioasă față de  cele ce cu dreptate se săvârșesc pe Sfânta Masă. Biserica întotdeauna a avut și are până în prezent capacitatea de a primi criticile aduse unor   membri ai Ei, desigur când sunt argumentate.

Dacă   cele citate mai sus par prea dure, atunci poftim ceva și mai aspru. În   cuvîntul său de apărare pentru fuga în Pont, Sf. Grigorie de Nazianz  scria: „Mi-a  fost rușine să fiu alături de ceilalți preoți, care, cu nimic mai buni  decât gloata – mare lucru dacă nu chiar cu mult mai răi –, intră în  locurile cele preasfinte cu mîini nespălate, cum se spune, și cu suflete  necurate; care înainte de a fi vrednici, se apropie de cele sfinte, se  apucă de altar, se înghesuie și se împing împrejurul Sfintei Mese, ca și  cum ar socoti că preoția nu-i chip de virtute, ci mijloc de trai, nu-i  slujire plină de răspundere, ci domnie fără îndatoriri. Și sunt aceștea  la număr aproape mai mulți decât cei pe care-i păstoresc. Slabi în  credință, ticăloși, cu toată strălucirea lor.”

De   n-ar fi acceptat Biserica asemenea critici, nu le citeam noi acum,  puteau să stea undeva acoperite cu praf, sau, și mai rău, arse pe rug.  De fapt nu are lumea nici pe departe dreptul moral să măsoare sau să  contesteze vrednicia slujitorilor bisericești atât timp cât zace în  groapa imoralității. Mulți s-au grăbit s-o facă, dar s-au prins în  capcana propriilor cuvinte. E cam ceea ce scria Eminescu în „Criticilor mei”:

Critici voi, cu flori deşerte, Care roade n-aţi adus – E uşor a scrie versuri Când nimic nu ai de spus.

Însă lucrurile nu stau chiar așa cu ne par nouă. În Evanghelie citim: „Cu   cine voi asemăna neamul acesta? Este asemenea copiilor care șed în  piețe și strigă către alții, zicând:V-am cântat din fluier și n-ați  jucat; V-am cântat de jale și nu v-ați tânguit. Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, și spun: Are demon. A venit Fiul Omului, mâncând și   bând și spun: Iată om mâncăcios și băutor de vin, prieten al vameșilor   și al păcătoșilor. Dar înțelepciunea s-a dovedit dreaptă din faptele  ei.” (Matei 11. 16-19) Oare aceste cuvinte nu sunt caracteristice zilelor noastre?

Oamenii  vor preoți buni, dar buni din punctul lor de vedere. Să le  îndeplinească orice moft, fără să le spună ceva spre îndreptare. De  parcă n-ar fi păstorul lor, ci un deținut proaspăt eliberat și trimis în   exil. Lumea zilelor noastre poate să vină cu ușurință, fără nici o  mustrare de cuget de la cheful care s-a sfârșit pe la 02:00 dimineața și   să ceară Sfânta Împărtășanie, să ceară să li se „deschidă cartea”, să comande „patruzeci de slujbe” la „nouă mănăstiri” pentru împlinirea  dorințelor, pedepsirea dușmanilor și succesul în afaceri. Sunt cazuri și   mai deocheate. Oamenii pot să rămână nemulțumiți pentru că preotul n-a   voit s-o pomenească pe „Joiana” și „Florica” când a citit rugaciunea  pentru animalele bolnave. Culmea a fost când i s-a interzis unei doamne în etate îmbracata indecent să intre în Sfântul Lăcaș cu Gharly, scumpul  cățeluș pe care-l iubea „ca pe copilul ei”. Reacția în asemenea cazuri:  N-am văzut așa ceva! Ce ăsta-i popă?

Societatea  contemporană dorește ca preotul să fie sau să se numească preot numai  la biserică, iar în restul zilelor – unul asemenea lor. Cunoaștem cazuri  când câțiva indivizi s-au pus la rămășag ca-l vor îmbăta pe preotul din  sat. Mai dificil a fost până când a servit primul pahar din stimă față  de cei ce l-au invitat. Până la urmă tot ei l-au scos în prăjină și au  râs de el. Intenționat pun pe masă bucate de frupt în post sau în  miercurile și vinerile de peste an, jurându-se că „n-o să afle nimeni”.  În fel și chip vor sa-l facă „de-al lor” și apoi primii spun că popii  spun una și fac alta. Cine dacă nu lumea își dorește astfel de păstori?

Slujitorii  bisericești, nu vin dintr-o lume cerească, nu-s îngeri, ci sunt roadele  societății din care singuri fac parte. Dacă sarea o dobândim din apă și  tot în contact cu apa se dizolvă, tot ceva asemănător se întâmplă și cu  păstorii bisericești.

Studiile  teologice, deși au o importanță deosebită, nu-s suficiente pentru a  deveni un preot bun. De nenumărate ori auzim și chiar vedem cum  părinții, buneii și rudele îndeamnă „feciorașul mamei”, crescut de unul  singur în familie și alintat încă din pruncie, să-și aleagă „profesia de  părinte”!? Și asta-i pentru că părintele nu stă cu sapa în mână, în  soare, ploaie sau frig și de-rău-de-bine, are un colac și un pitac.  Poftim logică! Cel care de mic copil n-a știut ce e răbdarea,  jertfelnicia, cum să-ți împarți bomboana sau jucăriile cu frații și cu  surorile, acum e îndemnat sau chiar silit să ia asupra-și jugul cel greu   al preoției care nu-i altceva decât slujire. În   schimb câtă dezamăgire au și „candidatul” și părinții când se ciocnesc   cu realitatea. Ieșiri din situație sunt trei: Sau încă în timpul  studiilor trece la o alta facultate și rămâne un bun creștin, sau merge mai departe și-și croiește carieră pe interese proprii, devenind năimit   cărui nu-i pasă de turma cuvântătoare, sau își vine în fire și devine un  preot bun, cucernic și iubitor de Dumnezeu.

Dar  spuneți-ne, cine poartă vina în această situație dacă nu cei care l-au  educat și l-au îndemnat să facă acest pas. Cunoaștem cazuri, în ultimii  ani ai existenței URSS, când chipurile Biserica ieșea din prigoană și în  multe localități primăriile trimeteau la studii din propriul buget pe  unii indivizi, care erau obligați să se întoarcă în satul natal „la  serviciu”. Oare nu seamănă mai mult cu o afacere? Ș-apoi lumea se mai  plânge că n-are slujitori buni. Cunoaștem zicala: Ce iese din mâță –  șoareci prinde.

Dar  să nu dramatizăm prea mult situația. Sunt o mulțime de preoți serioși,  râvnitori, slujind exemple vii pentru credincioșii din parohii. Dar  cine-i vede? Lumea-i la curent cu problemele pe care le întâmpină ei? De  ce oamenii caută să audă sau să vadă numai rele și urâte ce uneori sunt  prea exagerate și înflorite? De ce lumea uită de slujirea și martiriul  prin care a trecut Biserica și clerul Ei? Luăm numai perioada celor  șapte decenii de comunism, perioadă în care cei mai mulți dintre  candidați primeau preoția din dragoste față de Dumnezeu, fără interese  personale. Unii care erau mai inteligenți, înainte de a fi șantajați și  amenințați, erau luați cu vorbe blânde și cuvinte frumoase, însă  neacceptând propunerile, au făcut ani grei de pușcărie. Alții nici nu  s-au întors. Cine-și amintește de acești martiri ai neamului și ai  Bisericii?

„Preotul  Catedralei din Cetatea Albă, Eusebiu Popovici, a fost împușcat de un  evreu pe nume Zuckerman. Un alt preot din oraș, Nicanor Maleski, a  platit cu viața în timpul unei devastări înterprinse de bande criminale.  De asemenea, preotul Gheorghe Munteanu, originar din Ismail, a fost  arestat, tuns și bărbierit, cerându-i-se să renunțe la credința  creștină. Neobținând acest lucru, criminalii i-au sfărâmat capul de  treptele sfântului locaș din Cetatea Albă. Preotul Motescu din orașil  Tighina, a fost prins de evrei și batjocorit: i-au tăiat limba și  urechile, apoi a fost dus în altar și i-au dat foc, murind în chinuri  groaznice. Preotul din Româncăuți, jud. Hotin, potrivit documentelor  vremii, a fost batjocorit și omorât. În 1940 au fost omorât mișelește  preoții Mina Țăruș din jud. Orhei, Ilie și Dumitru Ciornei din jud.  Hotin. În 1941 au fost împușcați preoții Vasile Bodrug din Râșcani,  Porfirie Șoimu din Parcani jud. Soroca, iar preotul Mihail Ghili din  Unțești jud. Ungheni, a fost arestat de N.C.V.D., exilat la Barnaul unde  a fost executat în 1942. Unii preoți au dispărut fără urmă, printre  aceștea se numără și părintele Gheorghe Tudorache. Un martor acular,  Tudor Busuioc, din Chișinău, declară despre acest caz următoarele:  „Foarte multe cadavre erau schilodite barbar, cu ochii scoși, cu nasul  și urechile tăiate. Cel mai tare și-au bătut joc de preoți, (…) nu  destul că i-au adus în așa hal (…) adică le-au tăiat organele sexuale și  așa i-au găsit în gropi cu dânsele în gură, cu fețele schimonosite de  durere și și desfigurate. Slujitorii altarului, în marea lor majoritate  s-au arătat vrednici de haina purtată, înfruntând prigoana și  manifestându-se ca adevărați slujitori ai lui Hristos.” (Pr. Lect.dr.  Veaceslav Ciorbă „Maluri de Prut”)

Aceștea  sunt puținii din miile de martiri, însă despre curajul și eroismul lor  nu prea se amintește decât rareori, în dezbateri politice și interes  propriu, pentru a dobândi dividende electorale.

Am  amintit despre cele ce s-au petrecut în fostul lagăr socialist, dar nu  mai puține exemple de jertfelnicie au fost și în lagărele naziste de  concentrare. Exemplu viu este monahia Maria Skobtsova, recent canonizată  de Patriarhia Constantinopolului, care în ajunul Sfintelor Paști în  1945, a mers în camera de gazare în locul altei deținute alese de  administrația lagărului.

Dar  să luăm și din lumea catolică învinuită de inchiziție și războaie religioase. (O facem nu pentru a apăra sau a osândi. Sunt alții care ar   face-o mai bine decât noi, ci vorbim de slujitorii care au arătat fapte  de eroism indiscutabile.) În 1889, după ani buni de suferință și slujire, a plecat din viață Demian de Veuster, un preot belgian care a mers în Hawai ca misionar voluntar în slujba celor leproși, exilați pe insula Molocai. Oamenii își mai amintesc de asemenea fapte sau numai de   inchiziție? După cum spun unii istorici, ea a fost provocată nu atât de  Biserica, ci de însăși lume, căci oamenii se învinuiau unii pe alții de  vrăji și erezii ca să capete averea vinovatului.

Lumea  de azi, dacă dorește să aibă păstori și slujitori vrednici, să și-i  crească. Vă sfătuiesc să citiți cartea lui Virgil Gheorghiu „Tatăl meu,  preotul, care s-a urcat la cer”. Acolo el scrie: „La școala din sat,  camarazii mei nu jurau și nu mințeau niciodată în fața mea, colegul lor,  care aveam aceeași vârstă cu ei; se purtau ca și cum aș fi fost deja  preotul lor. Căci știau toți că eu voi fi preot, Preotul lor. Știau că  eu îi voi căsători, că eu le voi boteza copiii, că eu voi străbate zeci  de chilometri pe jos în plină noapte, în ninsoare, în furtună, în ploaie  și în ceață pentru a mă ruga la căpătâiul lor când vor fi bolnavi sau  pe moarte … Știau că înaintea mamelor, înaintea fraților și a surorilor,  la orice oră din zi și din noapte, eu voi alerga la ei pentru a le  aduce mângâiere și a-i împărtăși pe cei aflați în primejdii sau gata să  părăsească pământul. Știau cu toții că eu le voi înmormânta mamele,  părinții și tot eu mă voi ruga pentru sufletele lor. În acest fel ei au fost primii mei educatori. Căci   ei doreau ca eu să nu fac decât acele lucruri pe care trebuia să le  facă un preot – preotul lor. Să mă abțin de la lucrurile pe care un  preot nu trebuie să le facă. În fiecare zi se întâmpla ca niște copii să   strige celorlalți: „ Nu trebuie să-i ceri asta lui Virgil. El va fi  preot. Preotul nostru.” Și dacă doreau să se joace jocuri mai brutale,  mai libere, îngăduite copiilor meniți să rămână laici, o făceau între  ei, separându-se de mine. Doreau să aibă un preot desăvârșit. Îmi cereau   să rămân așa cum visau să fie viitorul lor preot, atunci când vor fi  mari.”

O  societate sănătoasă naște copii sănătoși. O societate bună naște  medici, juriști, profesori și preoți buni. Feuerbach spunea că omul e  ceea ce mănâncă, iar noi putem afirma ca avem ceea ce suntem. Nu vă înșelați. Hristos n-a fost disprețuit pentru faptul ca printre  ucenicii Lui era unul care se numea Iuda Iscarioteanul. Nu. El a fost  răstignit pentru ca a spus lucrurilor pe nume si a mustrat lumea pentru păcat.

Dar totuși cum rămâne cu slujitorii nevrednici?

Vă aduceți aminte de parabola despre grâu și neghină? „Venind   slugile stăpânului casei i-au zis:Doamne, n-ai semănat tu, oare,  sămânța bună în țarina ta? De unde dar are neghină? Iar el le-a răspuns:   Un om vrăjmaș a facut aceasta. Slugile i-au zis: Voiești deci să ne  ducem și s-o plivim? El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să   smulgeți odată cu ea și grâul. Lăsați să crească împreună și grâul și neghina, până la seceriș și la vremea secerișului voi zice  secerătorilor: Pliviți întâi neghina și legați-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunați-l în jitnița Mea.”

(Matei 13. 27-30)

Arhim. Augustin (Zaboroșciuc)

www.ortodoxia.md

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s