Înainte de a citi articolul despre avort, vă punem la inimă cuvintele d-lui Marcel Bouroș care ne oferă soluția pentru renașterea României și pentru spălarea păcatelor neamului românesc din cauza acestei duble crime – avortul.
Am aflat şi eu în sfîrşit, citindu-l pe Pr. Gh. Calciu, de ce nu sîntem uniţi: „Crede şi iubeşte! Credinţa te face liber, iubirea uneşte.” Să mă iertaţi căci eu v-am iubit cel mai puţin.
Fericirea, bucuria, izbăvirea de necazuri şi dacă vreţi soluţia politică a salvării patriei noastre este la îndemîna şi posibilitatea fiecăruia dintre noi: să ne căsătorim la timp şi să facem copii atît cîţi ne dă Dumnezeu!
Închipuiţi-vă cum se uită Dumnezeu la o familie cu 10 copii, o familie în care volens nolens atât părinţii cât şi copiii nu mai sînt preocupaţi de himerele cu care sîntem intoxicaţi, ci sînt ancoraţi în realul vieţii.
Închipuiţi-vă viaţa unui astfel de cuib, închipuiţi-vă o Românie formată din milioane de cuiburi! Va putea fi ea învinsă de NATO sau Moscova?
Să fim noi înşine un astfel de exemplu, să-i sfătuim pe cei apropiaţi, să creăm în mentalul colectiv admiraţia pentru o astfel de familie, să condamnăm crima avortului, să facem fiecare dintre noi pe lîngă rugăciunile obişnuite acatistul Sfinţilor din închisori!
Marcel B.
Numărul întreruperilor de sarcină care au avut loc între 1958 şi 2008 este mai mare decât populaţia actuală a României. Această statistică înfiorătoare demonstrează politicile demografice dezastruoase pe care le-a avut România în perioade diferite ale istoriei sale recente.
“Ar fi trebuit să mai am azi încă şase fraţi, mai mari decât mine. Dar în viaţă nu suntem decât eu şi un frate de-al meu. Ceilalţi sunt în Cer. I-a avortat mama”. Aceste cuvinte, ce aparţin unei femei de 40 de ani, definesc 50 de ani de politică demografică haotică a acestei ţări. Cifrele vorbesc de la sine – 22.178.906 avorturi, făcute în intervalul cuprins între 1958 şi 2008. Datele aparţin Centrului de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare din Ministerul Sănătăţii. Şi mai interesant este faptul că la sfârşitul acestui interval, adică în 2008, populaţia României, conform datelor oficiale, era de 21.504.442 de locuitori. Deci numărul avorturilor din 50 de ani este mai mare decât populaţia actuală a ţării.
Trei avorturi, în medie, de femeie
“Nu ştiu să se mai fi petrecut un asemenea fenomen, într-o altă ţară europeană. Poate doar în Rusia numărul avorturilor să fie mai mare”, ne-a spus Vasile Gheţău, profesor de Demografie la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti şi director al Centrului de Cercetări Demografice “Vladimir Trebici”, din cadrul Institutului Naţional de Cercetări Economice al Academiei Române. La care Borbala Koo, director executiv al Societăţii de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală, adaugă diverse statistici, la nivel european, pe o perioadă istorică îndelungată, care arată că media întreruperilor de sarcină din România o depăşeşte pe cea din Vest. La noi revin, în medie, trei avorturi în viaţa unei femei, pe când în Occident o femeie a făcut, tot în medie, cel mult un avort.
1957- legalizarea avorturilor
Specialiştii de la Centrul de Statistică al Ministerului Sănătăţii ne-au spus despre contabilizarea avorturilor din România că operaţiunea a început în 1958. Nu există date mai vechi. An de an se consemna numărul lor – fie că erau la cerere, fie din cauze medicale. Făcute în spitalele sau maternităţile de stat. Anul 1958 are o semnificaţie anume. Pentru că în 1957 s-a emis Decretul 463, prin care a fost legalizat avortul la cerere. Propaganda din anii ’50, pentru avort, desfăşurată în România după tipare sovietice, ne-a fost confirmată de profesorul Gheţău. Rusia sovietică militase, încă de pe vremea lui Lenin, pentru această idee. “Era un ciudat mod de a vedea emanciparea femeii”, remarcă Bogdan Stanciu, preşedintele Asociaţiei “Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi” – filiala Bucureşti. După al doilea război mondial, când România a intrat în sfera de influenţă sovietică, pe lângă multe alte “binefaceri” băgate de Moscova pe gâtul românilor, a fost şi politica în favoarea avortului. Urbanizarea şi industrializarea forţată au distrus practic familia tradiţională românească, plină de copii. Noile principii socialiste o scoteau pe femeia română din gospodăria ei şi o expediau direct pe şantiere şi în fabrici.
1965 – record absolut la întreruperi de sarcină
E la noi o legendă, nefondată, cum că anul de vârf al avorturilor din România a fost 1990, primul an de după căderea comunismului românesc. Atunci s-au făcut 992.265 de întreruperi de sarcină. Dar recordul este în cu totul altă perioadă, tocmai în plin comunism. Mai precis în 1965, când s-au făcut 1.115.000 de avorturi. Legale. Acela a fost anul cu cele mai multe avorturi din România, din totalul statisticii realizate la noi, între 1958 şi 2008. Fuseseră încă două “vârfuri”, mai mici, în 1964 – 1.100.000 de avorturi, şi în 1963 – 1.037.000 de cazuri. Decretul 463 a “produs” 7.521.100 de avorturi, în numai nouă ani, din 1958 până în 1966. Sunt cei mai “prolifici” nouă ani, din acest punct de vedere, ai României!
15.000 de femei ucise de pruncii lor
A urmat o perioadă confuză şi în acelaşi timp tragică pentru românce. Anul 1966 aduce Decretul 770, de care mulţi îşi amintesc ca fiind momentul interzicerii avorturilor. Mai nimerit ar fi să spunem că s-a redus numărul lor. O femeie era obligată să dea naştere copilului, dacă a rămas însărcinată înainte de 40 de ani. Putea să avorteze numai dacă avea deja patru copii sau din motive strict medicale. Numărul avorturilor a scăzut semnificativ, după 1966. Dacă urmărim statistica oficială din intervalul 1967 – 1989, vedem că numărul lor a fost, în fiecare an, de cel puţin 200.000, dar nu mai mare de 430.000 de cazuri. O mare necunoscută este legată de avorturile clandestine. Din datele strânse de Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală rezultă că cel puţin 15.000 de femei si-au pierdut viaţa, până în 1989, din această cauză. Unele foloseau tije, andrele, sonde urinare, altele apelau la “babe”, pentru “tratamente” din plante. Orice cale, numai să scape de sarcină. Multe femei s-au ales, în schimb, cu infecţii grave. Doar cele cu adevărat norocoase au scăpat cu viaţă.
Piaţa neagră a contraceptivelor
Cat despre mijloacele contraceptive, acestea au apărut la noi abia în anii ’70, dar se dădeau numai pe reţetă. Au dispărut însă după 1980, când s-a strâns “şurubul” în politica pro-natalitate. Nu mai găseai marfa asta decât pe piaţa neagră, mai ales în localităţile din vestul ţării, unde se făcea aprovizionarea din Ungaria şi Serbia. Regimul de atunci mergea pe ideea de a creşte populaţia României. Femeile erau ţinute sub strictă observaţie, prin controale ginecologice periodice, obligatorii la locul de muncă. Cele depistate ca fiind gravide erau imediat luate la ochi de autorităţi, să nu cumva să avorteze. Datele oficiale raportau, cu mândrie patriotică, la 1 iulie 1989, că ţara noastră atinsese cota de 23.151.564 de locuitori.
Mai multe avorturi decât naşteri, în anii ’80
E ciudat totuşi un lucru, după cum ne atrage atenţia statistica Ministerului Sănătăţii. Din toată perioada 1967 – 1989, anii 1981 şi 1983 s-au remarcat cu cele mai multe avorturi. În 1981 au fost 427.081 întreruperi de sarcină. Oficiale! Ne uităm apoi la numărul de născuţi vii din acelaşi an – 381.101 copilaşi. Se vede clar ca lumina zilei că în 1981 au fost mai multe avorturi, decât naşteri. Aceeaşi situaţie şi în 1983. Atunci au fost 421.306 avorturi şi numai 321.498 de născuţi vii. E clar că propaganda anti-avort şi “ţării cât mai mulţi copii” nu dădea roadele scontate. Oricum, statistica e cât se poate de clară : în perioada 1967 – 1989, deci pe parcursul a 23 de ani, în România s-au făcut 7.398.210 avorturi.
Liberalizarea de după 1990
O altă etapă în istoria avorturilor a început în 1990, cu Decretul din 26 decembrie 1989, al noii puteri revoluţionare. A patra hotărâre luată de noul regim, după căderea lui Ceauşescu, s-a referit la liberalizarea avorturilor. Aproape un milion de întreruperi de sarcină au fost înregistrate în 1990, în clinicile de stat. Numărul lor a început să scadă, pe parcursul timpului, ajungând la mai puţin de 500.000 – în 1996, sub 200.000 – din 2004, pentru ca în 2008 să fie înregistrate 127.907 cazuri. Cifra totală a întreruperilor de sarcină, din perioada 1990 – 2008, aşadar în 19 ani, se ridică la 7.259.596.
Femeia care a avortat de 35 de ori
“Moda” avorturilor persistă şi azi în România, în ciuda statisticilor care arată scăderea acestei practici. Doctorul Călin Soporean de Spitalul Universitar spune că majoritatea pacientelor sale vin din medii sărace, cu un nivel de cultură limitat. “Mai întâi trec pe la mine, să discutăm. Sunt de toate vârstele. Eu încerc să le fac să-şi schimbe opţiunea. Unele spun că n-au bani să-şi crească copiii, dacă i-ar face. Decizia de-a avorta e de nezdruncinat”, zice medicul. După această discuţie, femeile se programează la sala pentru întreruperi de sarcină. Aici vin zilnic şapte-opt “cliente”. “Vin la noi frecvent femei care au deja la activ câte opt-zece avorturi. Le ştiu deja din vedere. Apar la noi o dată la câteva luni. Când le văd în spital ştiu pentru ce au venit”, ne dezvăluie medicul. Am descoperit o femeie care se “laudă” cu nu mai puţin de 35 de avorturi. Acum s-a oprit, după ce viaţa ei sexuală a ieşit la pensie. “N-am avut nimic. Mă duceam şi lepădam. Parcă bărbatul ştie cum e? El te trimite la spital şi gata. Am făcut şi înainte de ’89, şi după ’89. Şi la spital, şi la babe. Am avut noroc, că nu s-a lipit nicio boală de mine”, oftează doamna. Consolându-se totuşi cu cei patru copii ai ei pe care i-a născut. Unul din cele mai dure canoane bisericeşti, în privinţa avortului, spune că femeia care îşi leapădă pruncul cu ierburi otrăvitoare nu mai are voie să vină la Sfânta Împărtăşanie timp de 20 de ani. Ştiaţi de asta? “M-o ierta Dumnnezeu”, speră cucoana, şi-şi drege baticul negru pe cap. De parcă ar purta doliu…
Operaţia oarbă
Femeile de peste 35 de ani sunt sfătuite de doctori să-şi pună sterilet, pentru a evita “operaţia oarbă”, cum este cunoscut avortul. “Operaţia are un anumit grad de risc, cu precădere la femeile cu avorturi multiple, la care colul uterin devine flasc, după întreruperile de sarcină precedente. Riscul de perforare a colului este mare, în asemenea cazuri”, ne explică specialistul. Categoriile sărace preferă avortul, din câte am observat. Dar operaţiunea nu-i nici pe departe ieftină. Un avort costă, oficial, 300 de lei. E taxa de la Spitalul Universitar din Capitală. Mai plăteşti încă 40 de lei pentru consultaţie. Contraceptia, în schimb, e mult mai convenabilă, financiar vorbind, ne-a explicat acelaşi medic – cel puţin 20 de lei pentru cel mai ieftin sterilet şi tot atât pentru o folie cu pilule. “Sunt fete tinere care cred că pilulele îngraşă şi atunci nu le iau. Iar femeilor mature le e teama să folosească steriletul, de teama unor boli”, explică doctorul Soporean, plusând cu informatii pe care le ştie de la colegi de-ai săi din mediul rural – mai sunt şi azi femei, la ţară, care ajung pe patul de spital cu infecţii grave, după ce au încercat, singure sau ajutate de cine ştie ce “experţi” locali, să-şi lepede fătul, prin metode primitive.
Record la adolescente însărcinate
Mentalitatea pro-avort pare să se transmită de la o generaţie la alta. România e la ora actuală una din ţările “de top” ale Europei, în privinţa adolescentelor care rămân însărcinate, arată un studiu din 2009 al Societăţii de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală. Numărul cazurilor ajunge la 47.000, în fiecare an. Aproape jumătate din ele avortează. Aceeaşi organizaţie arată că, pe de-o parte, aproape toate româncele cunosc cel puţin un mijloc de contracepţie, dar, pe de altă parte, numai 40% dintre ele folosesc o astfel de metodă, pentru a evita o sarcină nedorită. “Avortul s-a banalizat, ca emoţie. E o lipsă de atitudine faţă de propriul corp, o desconsiderare faţă de propria ta fiinţă. Sunt femei care, mergând azi să avorteze, reproduc de fapt comportamentul mamei, care, la rândul ei, a fost pe vremuri la chiuretaj”, ne explică profesor universitar doctor psiholog Aurora Liiceanu.
Nu se mai dau contraceptive gratuite
Doctorul Călin Soporean, de la Spitalul Universitar, se ocupă de cabinetul de planificare familială din această unitate sanitară. El spune că de anul trecut, din luna octombrie, nu s-au mai primit contraceptive gratuite. Astfel de materiale sunt distribuite categoriilor defavorizate – şomere, studente, eleve. De peste zece ani există această prevedere legală. “Sper să se rezolve cât mai curând problema, pentru că, de când nu se mai dau, a scăzut adresabilitatea la cabinet”, zice medicul. O ştire similară, din martie anul trecut, de la Maternitatea “Bega” din Timişoara, referitoare la lipsa contraceptivelor gratuite, demonstrează că ceea ce se întâmplă acum la Spitalul Universitar din Bucureşti nu e un fapt izolat. De la Ministerul Sănătăţii nu ne-a venit o clarificare în privinţa acestei situaţii, deşi am solicitat-o.
“Aoleo, aşa multe avorturi?” – exclamă politicienii
Ce am învăţat, ca popor, după cei 50 de ani în care a existat în ţara asta o adevarată “industrie” a întreruperilor de sarcină? Primul răspuns a venit de la Bogdan Stanciu, preşedintele Asociaţiei Pro-Vita Bucureşti. El s-a dus cu statistica asta la Parlament, pe la diverse comisii sociale şi economice. “Toţi exclamau – aoleo, aşa de mulţi?”, povesteşte Bogdan reacţia politicienilor noştri, când au aflat de cele peste 22 de milioane de avorturi făcute în România. Şi s-a luat vreo măsură? “Nimic. Se discută, se fac comisii”, conchide şeful asociaţiei, care solicită autorităţilor o schimbare de atitudine în privinţa susţinerii familiilor cu copii.
“N-am învăţat nimic, după 50 de ani”
La întrebarea noastră a răspuns şi Borbala Koo, director executiv al Societăţii de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală. “Ce s-a învăţat, de la revoluţie încoace? Nimic! În şcoală nu se face educaţie sanitară. Sloganurile legate de educaţia sanitară, sexuală, sunt în continuare sterile. Cât timp au fost bani din UE şi din SUA pentru campanii în favoarea contracepţiei, pentru evitarea avortului, s-au organizat acţiuni la nivel naţional pentru informarea populaţiei, s-au înfiinţat cabinete de planificare familială. Dar şi acestea au fost reduse, ca număr, în ultimii ani. De la 400 au mai rămas 160, toate la oraş, iar cele existente sunt din ce în ce mai puţin vizibile, în cadrul clinicilor”, mi se spune.
Cifre ascunse de clinicile private
Statistica oficială, de după 1990, este pusă totuşi între “paranteze” de o asociaţie care militează împotriva avorturilor. Avem datele întreruperilor de sarcină din unităţile sanitare de stat. Nu există, în schimb, rapoarte similare din clinicile private. Specialiştii de la Centrul de Statistică al Ministerului Sănătăţii ne-au confirmat problema. Ei solicită clinicilor private statistica anuală. Dar informaţiile nu ajung la autorităţi. Legile actuale nu prevăd o constrângere pentru cei care refuză acest lucru. De situatia asta ne-a vorbit şi Bogdan Stanciu, preşedintele Asociaţiei Pro-Vita Bucureşti. Organizaţia sa a început, cu trei ani în urmă, să strângă informaţii despre numărul întreruperilor de sarcină care se fac anual în România, în spitalele de stat şi în clinicile particulare. Concluzia e că cifrele Ministerului Sănătăţii sunt subraportate, la nivelul întregii ţări. “Situaţia este cauzată de lipsa de comunicare sau de comunicarea incompletă a datelor de către mediul sanitar privat, cu o pondere în creştere, în ultimii ani, dar şi de tendinţa de ocultare permanentă, observată de noi în timpul documentării. Metodele sunt felurite, de la îngreunarea accesului, până la răspunsul în bătaie de joc, la întrebări adresate în baza liberului acces la informaţiile de interes public”, susţine interlocutorul nostru.
“Nu mai văd nicio ieşire”
Previziunile făcute de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare arată că populaţia României ar putea ajunge, în anul 2050, la vreo 14 milioane de locuitori. La rândul ei, Organizaţia Naţiunilor Unite pare ceva mai optimistă – 15, 9 milioane. În 2007, profesorul Vasile Gheţău, directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române, a publicat un studiu care tratează această problemă dureroasă – “Declinul demografic şi viitorul populaţiei României”. Expertul a recomandat atunci autorităţilor o serie de măsuri, pentru a se evita un viitor sumbru. “România are nevoie de o politică familială elaborată cu multă grijă şi responsabilitate, clară, stabilă, orientată spre perspectivă, care să nu urmarească efecte imediate şi care să aibă consensul clasei politice, al societăţii civile, al opiniei publice şi al specialiştilor. Alocaţia de stat pentru copii, diferenţiată ca nivel şi orientată prioritar spre familia cu doi şi trei copii, ca şi alte forme de stimulare financiară, ar trebui să constituie componente ale unei astfel de politici “, arăta expertul în lucrarea sa. La patru ani de când a scris aceste rânduri, profesorul Gheţău ne-a spus acum că “după toate amputările ajutoarelor pentru mame şi pentru copii, din ultima vreme, nu mai văd nicio ieşire din situaţia dezastruoasă în care ne aflăm”. Practic, pe măsură ce trece timpul, lucrurile vor fi tot mai greu de schimbat.
În 2010 s-au născut 209.000 copii, cel mai mic număr din 1955. http://apologeticum.wordpress.com
de deveghepatriei
SANTINELA ORTODOXA 