Tag Archives: Saraci

Nu sunt nefericiți…

Adevaratii nefericiti

Nu sunt inculți oamenii fără carte, ci aceia cu studii înalte, dar inculți în ale credinței.
Nu sunt naivi oamenii care își spun păcatele la preot, ci aceia care se ‘spovedesc’ unui psiholog sau unui confesor electronic.
Nu sunt naivi cei feciorelnici, ci aceia care cad în desfrânare la cea mai mică ispită.
Nu sunt slabi aceia care nu stăpânesc orașe și teritorii, ci aceia care nu pot fi stăpâni nici pe ei înșiși, lăsându-se stăpâniți de gânduri și de patimi.
Nu sunt ignoranți oamenii care cred în Dumnezeu, ci aceia care nu cred în viața veșnică, în suflet. Sunt ignoranți cei ce cred în reîncarnare, în OZN-uri și în extratereștri.
Nu sunt lipsiți de libertate oamenii care au plecat în mănăstire sau pustietate, ci aceia care trăiesc în lume numai pentru trup, fiind subjugați păcatului și își consumă tinerețea, frumusețea, puterea și banii numai pentru plăceri și păcate.
Nu sunt invalizi oamenii fără picioare, ci aceia care nu cunosc drumul către Biserică, către oamenii aflați în suferință.
Nu sunt infirmi oamenii fără mâini, ci aceia care nu şi le folosesc pentru a dărui, pentru a mângâia, pentru a îmbrăţişa, pentru a munci.
Nu sunt surzi oamenii fără auz, ci aceia care nu aud glasul lui Dumnezeu și chemarea Sa.
Nu sunt orbi aceia fără vedere, ci aceia care nu văd frumosul din jurul lor, valoarea oamenilor și a lucrurilor care-i înconjoară.
Nu sunt muți oamenii fără glas, ci aceia care vorbesc cele deșarte, înjură și drăcuie.
Nu sunt urâţi oamenii cu defecte fizice şi cicatrici, ci aceia care și-au murdărit haina cea albă a sufletului cu cele mai negre și mai grele păcate.
Nu sunt nefericiți cei bolnavi, ci aceia care își distrug sănătatea cu droguri, băutură, tutun și desfrâu.
Nu sunt slabi oamenii care își plâng păcatele, ci aceia care plâng după bani, onoruri și succes. Sunt nefericiți aceia care râd la televizor, la teatre, în cârciumi și la petreceri.
Nu sunt săraci oamenii fără bogății, ci aceia care au numai bogății, aceia care își strâng averi aici pe pământ, iar nu în ceruri.
Nu sunt săraci oamenii fără adăpost, ci aceia care au făcut din casa lor un loc de desfrânare.
Nu sunt nefericiți oamenii fără talente, ci aceia care își folosesc darurile primite de la Dumnezeu, spre pierzarea sufletului lor și a celor din jur.
Nu sunt nefericiți cei care trăiesc puține zile, ci aceia care trăiesc mult și fără rost, uitând de suflet.

 

http://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/2013/10/25/adevaratii-nefericiti/

Saracii Romaniei isi urla durerea pe strazi

Romania ta care este?

Societatea romaneasca s-a impartit in 2 : unii care neaga si unii care cred si nu cerceteaza. Afara ploua incet dar sigur iar saracii Romaniei isi urla durerea pe strazi. Presa isi vara microfoanele in gurile lacome ale dubelor de jandarmi. Pana cand devin victime la randul lor. Statul isi impune vointa, indiferent cat de justificata sau nu e interventia. Singurele semafoare rosii in calea lor sunt aceleasi microfoane. In special daca transmit in direct. Romanii se bat intre ei. N-o mai fac insa in societatea civila, ci romani contra stat. Tot roman dar cumva dusman al creatorului sau: poporul. Institutiile platite si create pentru siguranta noastra par sa existe zilele astea doar pentru a ne reprima. Sa ne opreasca limbile furioase ce rostogolesc cuvinte zgrunturoase printre buzele crapate de frig si de carente alimentare. Sa opreasca realitatea si cursul istoriei sa curga in matca lor fireasca. Romanii sunt perfecti. Atunci cand sunt la putere. In acelasi timp restul- cei care i-au numit acolo- devin din ce in ce mai imperfecti. Deranjanti. Atat de invizibili si atat de nedoriti. In timp ce putinii democrati din tara asta ies in strada si-si exercita drepturile milioane de alti romani stau la caldura. Din redactii sau de prin cine stie ce sedii ascunse publicului larg trag sageti otravite. Catre toti cei care n-au pe nimeni in spate. Realitatea nu este ceea ce vezi. Nu este ceea ce auzi. Nu este ceea ce este. Realitatea e o curva! Ea este ce vrea minoritatea sa fie. In timp ce unii isi urla disperarea altii fac calcule. Politicienii le fac politice. Oamenii obisnuiti fac calcule financiare: luam luna asta zahar? Avem bani? Nu, n-avem, si lasa punga de zahar la casiera de la hypermarket. Unii se duc la munca. Ceea ce le dorim tuturor. Numai ca daca fiinteaza pur si simplu, de capul lor, independenti, nu au unde sa se duca. Nu pentru ca nu vor. Ci pentru ca nu au loc de munca. Au fost distruse si astea. Au ramas doar cele conectate politic, deoarece acelea sunt singurele firme care mai rezista pe piata romaneasca. In timp ce puterea ne trimite la munca utilizand sloganuri murdarite de asocierea lor istorica cu lagarele naziste un batran spune in piata: muncesc 10 ore pe zi. Dar ma plateste pentru 4. Iau 5 milioane doamna. Dar muncesc ca trebuie sa-mi cresc copiii. Oare care realitate o fi cea corecta? Cea in care oameni de prin toata tara ies sa urle? Si carora li se alatura jurnalisti, suporteri, studenti, copii, pensionari, profesori, doctori, militari in rezerva, sindicate? Cea in care presa nu mai e lasata sa filmeze toate cele? Cea careia nu I se raspunde cand sesizeaza discrepante? Disonante. Cea care intreaba, justificat, de ce se tace? Si care primeste, in cazul fericit, un spate intors. Atunci cand nu primeste un baston peste ochi. Sau realitatea in care o mana de oameni, candva alesi de somnul ratiunii romanilor, a fost desemnata sa gestioneze banii si viata poporului roman? Cea in care vacantele sunt mereu externe, hainele numai de la casele de moda internationale si toate drumurile le sunt pazite si golite anterior trecerii de catre fortele de ordine? Cine are dreptate, cine greseste? O majoritate compusa din romani din capitala, din tara si de peste hotare, unde i-a alungat o politica rau-voitoare sau incompetenta, sau minoritatea cea bogata si nesimtitoare de criza? Afara ploua cu suferinta. De care ar trebui feriti exact cei ce n-au acoperis sau haine. Dar ei sunt singurii care o simt. Si care tocmai incep sa inteleaga ca nu este vina lor. Cele 2 Romanii se despart acum. Romania ta care este, cititorule?

Daca v-a placut acest articol nu uitati sa-l distribuiti mai departe. Multumesc

Acest articol apartine www.digerate.blogspot.com