Tag Archives: romania

Atât de grăbiţi încât am uitat de noi înşine…




Puţini dintre noi mai reflectăm profund asupra a ceea ce a devenit la ora actuală viaţa noastră. Unii ne spun că trebuie să ne trăim viaţa, că e mai bine să lăsăm cugetările pentru vremea când vom fi bătrâni. Această situaţie se poate compara cu aceea în care am juca un joc ale cărui reguli le aflăm abia la sfărşit, iar dacă ne păstrăm în această situaţie nu ar trebui să fim surprinşi că, jucând după reguli greşite, am pierdut lamentabil jocul. Totuşi nu este vorba de un joc oarecare, ci de unul cu totul special, care este chiar viaţa noastră. Paradoxal, chiar dacă nu ştim de unde venim în această viaţă şi unde vom ajunge după ce aceasta se va încheia, nu avem timp să ne oprim şi să ne întrebăm încotro mergem. Prinşi în acest cerc vicios, puţini mai au puterea să spună “vreau să ştiu cine sunt, vreau să-mi trăiesc viaţa cu adevărat liber!” Articolul de faţă ne propune să medităm la întrebarea dacă într-adevăr aceasta este viaţa pe care o vrem, dacă noi ne facem viaţa sau dacă nu cumva un anumit mod de viaţă ne este impus…

Pentru majoritatea românilor, existenţa este intrată în derivă, iar curgerea timpului se înteţeşte, parcă. Românii nu mai au repere de viaţă memorabile. Viaţa s-a îmbolnăvit de cenuşiu, de monotonie şi dintr-o dată ne-am dat seama că vremea vieţuirii noastre nu mai are răbdare să ofere zile cu gust demn de aducere aminte, nopţi cu parfum de neuitat, răgazuri înstelate de fericiri imposibil de pierdut prin vreme. În schimb, sunt îmbrăcate, în mod artificial, în haine sărbătoreşti, întâmplări lipsite de însemnătate, doar-doar vom încetini, cumva, fuga secundelor. Oamenii caută să construiască baraje pentru a domoli căderea spre “moartea” sufletească . Dar strădania românilor de a opri decăderea nu mai are vigoare, deoarece lecţia conform căreia în unire stă puterea unui popor a fost uitată. Strigătul poetului de odinioară “Opreşte, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea!“ nu se mai aude demult în sufletele oamenilor, ci a rămas închis, între pagini prăfuite (dar care pot fi readuse oricând la viaţă acolo unde oamenii pun suflet).

Majoritatea românilor merg cu paşi obosiţi pe aceleaşi drumuri, cu aceleaşi scopuri banale, zi de zi, fără să mai fie în stare, fără să mai vrea să deosebească ziua de azi cu aceea de ieri, pe aceea de mâine de cea dinainte. Sufocaţi de rutina unor vieţi fără bucurii, nu mai au curajul de a-şi încerca norocul pe cărări nebătătorite. Traseele drumului lor amintesc de şinele trenuleţelor electrice cu care se jucau în copilărie. Nu se poate ieşi din ruta prestabilită decât printr-o catastrofă sau, desigur, printr-o minune dumnezeiască. Numai că românilor li s-a atrofiat demult gustul pentru miracol, nădejdea către fericirile care vin pur şi simplu ca o binecuvântare divină. Şi atunci se mulţumesc cu un destin îmbibat de plictis, de monotonie, de apatie, care va duce inevitabil, dacă nu este schimbat, către catastrofă. Totuşi, va trebui să se hotărască foarte curând ce aleg: minunea sau catastrofa…

În paralel cu timpul lor fugar, politica îşi ia tributul de nelinişte. Altfel trec anii într-o ţară în care nu eşti nevoit să-ţi baţi capul cine ajunge preşedinte sau primar. La români, vacanţele nu mai seamănă a vacanţe, ci a fugă. Toamnele sunt o povară, pentru că smălţuiesc în cenuşiu toate neîmplinirile de peste an. Le alungă aşa cum alungă şi iernile, pentru că viscolul se tânguie ca un muribund, iar sub brad stă ghemuită sărăcia. Primăverile vin spre ei cu atâta fragilitate şi cu atât parfum efemer, încât reîntoarcerea la viaţă devine, de multe ori, tristă şi dureroasă. Canicula verilor le arde buzele, cuvintele, gândurile. Speranţele sunt secate, ca un pârâu de câmpie, în iulie…

După atâtea iluzii mutilate, orice plan se ofileşte tăcut. Într-un vertij straniu al derutei, ajung să se contrazică în propriile gânduri, visurile se încaieră absurd, răzgândirile curg ca o hemoragie a sufletului.

Aproape nimeni nu mai are timp de demersuri spirituale. Clinchetul ultimelor monezi din portofel e ca un lacăt care nu te lasă să pătrunzi prin albiile poeziei. E vremea trenurilor care stau prea puţin în gară. Lumea modernă a făcut ca îndemnul “Bate fierul cât e cald !” să prospere. Supravieţuim într-o viteză care e deja un atentat la drepturile omului. Trăim mult mai repede decât în alte epoci. Obsesia de a umple viaţa până la refuz cu diverse sortimente de senzaţii a declanşat o reacţie paradoxală: nu mai avem timp pentru nimic, în timp ce “hoţii de timp” jubileză căci totul merge încă aşa cum ei au plănuit.

Pragmatismul vremurilor a impus o lege dură: timpul înseamnă bani, iar banii înseamnă totul. Oamenii au tăiat de pe lista priorităţilor tot felul de lucruri care ţin de suflet, de încântare, de adevărata fericire. Nu mai citim, nu mai medităm la propriile sentimente, nu mai iubim. Un amestec de grabă şi teamă de ratare a făcut ca trăirile poetice să fie înlocuite cu calcule. Nimic nu se face fără o planificare. Totul trebuie să aibă un “rost”. Tehnica este fascinantă, până în momentul în care răpeşte hrana spirituală. Îţi trebuie zile întregi să vezi Muzeul Luvru, parcurgându-l cu pasul. Dar pe Internet îl expediezi în douăzeci de minute. Dacă citeşti “Anna Karenina”, îţi ia o săptămână. Dacă vezi filmul îţi ia două ore. Treptat, lumea opteză pentru cele mai rapide modalităţi de asimilare, fără să ia în seamă faptul că adevăratele bucurii sunt legate de foşnetul molcom al paginii de carte şi de nuanţele tulburătoare ale unui Van Gogh contemplat în original.

Cine mai are timp să asculte simfonii întregi? Acum, lumea se limitează la nişte teme clasice cunoscute, de regulă prescurtate drastic şi remixate uneori chiar penibil în ritmuri disco. Oamenii trec pe lângă monumente şi sculpturi ca pe lângă stâlpii de curent electric. Tradiţiile s-au preschimbat în demonstraţii de viteză.

Nu mai e timp de iubire. Până la abandonarea în faimoasele “mreje ale dragostei”, oamenii se interesează ce meserie are cel vizat, cât câştigă, dacă e o persoană dinamică, dacă poţi avea bază pe el. Dacă toate condiţiile practice au fost îndeplinite, îşi face loc şi câte un miez de dragoste. Amorurile se consumă fără o stare interioară adecvată. Nici un băiat nu mai curtează o jumătate de an o femeie, pentru a ajunge în alcov. Tandreţea se consumă după principiul văzut-plăcut. Oamenii nu mai au capacitatea de a sesiza sublima atracţie sufletească ce aduce adevărata împlinire afectivă şi dă viaţă unei relaţii de iubire. “Ritualurile” sentimentale au ieşit din garanţie. Totul decurge rapid, goana este principiul fundamental al comunicării.

Oamenii nu mai au timp pentru ei înşişi. Vor să facă totul deodată. Cândva, fie şi numai băutul ceaiului era o îndeletnicire amplă, tihnită. În prezent, o mână stă pe computer şi cealaltă pe ceaşca de cafea. Apoi, mâna de pe computer se mută o secundă pe genunchiul amantei, iar mâna de pe ceaşcă umblă într-un sertar, după vreun document. Între timp, ochii se mai plimbă şi către televizor, să nu le scape ceva important. Cu o atenţie napoleonică, obsedaţi de timp şi de spaţiu, alergând după autobuz şi după cumpărături, oamenii s-au dezvăţat dramatic, de umanul din ei…

La prima vedere tot ceea ce a fost descris anterior pare un tablou trist despre nişte oameni care au uitat de ei înşişi. Românii aproape că s-au obişnuit deja cu el. Totul pare o “întâmplare” nefericită, o “boală” care-i face pe români să sufere. Dacă cineva îndrăzneşte să spună că totul este de fapt un plan diabolic, foarte abil realizat, este catalogat drept paranoic de către presă, este ameninţat de serviciile secrete şi este treptat scos din viaţa socială prin diverse manevre care pornesc de la nivele guvernamentale. Prin toate aceste măsuri, “cineva” doreşte ca nimic să nu perturbe somnul conştiinţei românilor.

Sărăcia, monstrul care ucide lent, dar sigur România

Se pare că în mare parte planurile francmasonilor de a îngenunchea poporul român au avut succes. Francmasoneria a reuşit în mare parte să îmbolnăvească România de sărăcie. Dacă sărăcia ar fi doar în exteriorul oamenilor problema nu ar fi chiar atât de gravă, dar când sărăcia pune stăpânire pe suflet, situaţia este cu adevărat dramatică. Astfel, sărăcia nu e numai un disconfort care se manifestă în salturi în această perioadă, ci un mod de viaţă ce declanşează reacţii acute, întunecând mai ales mintea oamenilor.

Sărăcia declanşează cea mai mare parte din certurile conjugale, care nu o dată degenerează în divorţuri traumatizante. Tracasaţi de o viaţă mizerabilă, oamenii se îmbată şi se ceartă, omorându-şi timpul în veşnica harţă violentă. Femeile blazate şi nemulţumite de viaţă îşi varsă oful în capul bărbaţilor vicioşi şi, de aici începe infernul. Cine mai ştie de la ce a pornit prima ceartă? Sociologii ştiu: de la sărăcie. De la lipsa de speranţă şi motivaţie care este cea mai gravă formă de sărăcie – sărăcia interioară.

Lumea a început să priceapă că îi oferă statului mai mult decât el are bună-voinţa să returneze către populaţie. Şi atunci, printr-o formă firească de revoltă, apare o lehamite pă-guboasă. Omul nu mai are chef să muncească şi să-şi dedice viaţa unor cauze pierdute din start. Din ce în ce mai multe segmente din populaţie abandonează lupta, căutând refugiu în cele mai inadecvate activităţi extraprofesionale.

Majoritatea românilor care emigrează o fac din cauza sărăciei. Prea puţini mai au şi alte motivaţii. E o dramă să părăseşti definitiv pământul părinţilor tăi. Dacă s-a ajuns până la acest incredibil exod către ţările dezvoltate, aceasta spune enorm despre dezastrul actual. Foamea e doar unul din chipurile mizeriei umane. În urma ei, ca un cortegiu funebru, vin toate celelalte răzvrătiri: ura, înverşunarea, răzbunarea, invidia, furia. În zadar vor trebălui psihologii încercând să depisteze sursa acestor tare contemporane. Răspunsul e cu mult mai prozaic şi mai concret decât s-ar fi putut bănui. Suntem atât de săraci, încât ne-am învelit în viciu ca într-o vestă antiglonţ. Păcatul nostru zilnic (ignorarea sufletului) a devenit o absurdă formă de apărare. Mai ştim oare cum arată o carte? O jumătate din populaţia ţării a abdicat de la exerciţiul minţii, de la “fericita zăbavă” despre care cronicarul spunea că: “nu este alta nici mai frumoasă nici mai cu folos în toată viaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor”. Există oameni care nu au putut niciodată străbate până la capăt traseul dificil al unei lecturi complete, care au răsfoit cu silă şi obidă o carte şi apoi au rămas cu gustul eşecului.

Şcolile nu mai găsesc, se pare, mijloace convingătoare pentru a-i antrena pe copii în “sportul” minunat al cititului. Cu scuza că, după revoluţie, cărţile au devenit inaccesibile din cauza preţurilor imense, oamenii au renunţat să citească. Aceia care nu sunt dispuşi să facă asemenea investiţii în cultură sunt gata să plătească fleacuri de pe urma cărora satisfacţiile sunt înzecit mai mici şi mai puţin durabile.

În fiecare oraş, în fiecare cartier, în cele mai multe dintre comune se găseşte câte o bibliotecă pentru cei care nu au într-adevăr bani de dat pe cărţi. Dar fişele bibliotecilor din ţară sunt tot mai goale, oamenii nu-şi mai ostenesc paşii până în locurile în care se află depozitată înţelepciunea marilor cărturari ai pământului. Scuzele sunt mincinoase. Cei care doresc să citească pot găsi cărţi. Mai rămâne să se hotărască să renunţe la obiceiul cronofag al privitului la televizor, patima păguboasă a ultimelor decenii, să renunţe la nepăsare şi să refuze tentaţia comodă a necunoaşterii, pentru a găsi apoi curajul de a căuta comorile din cărţi.

Prin nelegiuirile pe care le comit francmasonii vor ca oamenii să creadă că Dumnezeu a “uitat” de oameni, şi că acum forţele satanice conduc Pământul. Că acest lucru nu este adevărat, o arată numeroase semne divine: miracole (pe care oamenii sunt “educaţi” să nu le creadă), apariţii divine ( ale Fecioarei Maria), informaţii spirituale propagate de mişcările spirituale divin inspirate, etc. Un exemplu zguduitor al faptului că forţele divine sprijină umanitatea pentru a depăşi situaţia de decădere pe care o traversează, este şi cazul pe care vi-l prezentăm în continuare: numeroase incendii (peste 600 de clădiri), a căror cauză nu a putut fi determinată sub nici o formă de anchetatori, au fost semnalate peste tot în lume, stârnind bănuiala că originea lor este legată de intervenţia divină.  Primul care a emis această ipoteză este  preotul italian Marco Galone, care susţine că aceste incendii misterioase care au avut loc începând cu luna iulie a anului trecut în mai multe ţări, printre care Statele Unite, Israel, Irak, şi în alte state ale Orientului Mijlociu, sunt semne ale justiţiei divine.

            Peste 900 de martori au asistat înmărmuriţi la exploziile şi incendiile care au cuprins diverse clădiri şi alte locuri unde poliţia suspecta desfăşurarea unor activităţi necurate. Intrigaţi de legătura evidentă între distrugerea unor astfel de edificii şi manifestarea justiţiei divine, înalţii prelaţi de la Vatican au ordonat deschiderea unei anchete proprii, numindu-l la ”comandă” pe preotul Marco Galone. Acesta, o adevărată autoritate în materie, fiind autorul câtorva tratate despre existenţa şi intervenţia îngerilor, a fost “înzestrat” cu o echipă de alţi cinci anchetatori, printre care un fizician şi un fost comisar-şef de poliţie.

            Pe măsură ce rapoartele despre focuri devastatoare care se iscau “ca din senin” în întreaga lume asaltau Vaticanul, investigatorii se convingeau din ce în ce mai mult că este vorba despre pedeapsa lui Dumnezeu, adusă la îndeplinire de aşa-numiţii “Îngeri ai Justiţiei Divine”. Iată ce declară părintele Galeno: ”Nu poate fi vorba despre acţiunile unor fiinţe umane. Nenumăraţi martori, printre care poliţişti şi militari, au afirmat că au asistat la scene în care imenşi îngeri, purtând săbii de foc, au părăsit în zbor locul incidentelor. Ei au mai descris cum îngerii incendiau clădirile respective, lovind săbiile de pereţii exteriori, până când aceştia luau foc”.

            Dar despre ce gen de clădiri este vorba, mai exact? Un recent caz este cel al exploziei unui depozit de lângă Ierusalim, unde poliţia bănuia că există o fabrică secretă de explozibil, aparţinând teroriştilor arabi. Un alt exemplu este acela al unei case dubioase din zona sudică a oraşului Los Angeles, loc preferat de întâlnire a traficanţilor de droguri din zonă. Pompierii veniţi să stingă incendiul declanşat puteau să jure că au văzut cel puţin zece îngeri, părăsind locul dezastrului, după ce şi-au îndeplinit misiunea. Acelaşi lucru îl susţin şi martori oculari ai unui incident asemănător petrecut în Bagdad (Irak), unde o explozie misterioasă a distrus o clădire suspectă de adăpostirea unor arme chimice. Şi cum numărul incendiilor de acest gen a ajuns la 615, e greu de crezut că totul nu este decât o coincidenţă…

…http://ne-cenzurat.ro

România nu este nebună, ci conducătorii ei sunt mafioți, criminali, infractori și sclavi ai conducătorilor din umbră ai lumii.

Cine doreste schimbarea Sistemului corupt si mafiot din Romania? Cum se raporteaza diferite categorii sociale la situatia Romaniei? (pol)

Cine doreste schimbarea Sistemului corupt si mafiot din Romania Cum se raporteaza diferite categorii sociale la situatia Romaniei sclavia moderna eliberarea romanilor din lagar labirint libertate

 

Trăim într-o țară nebună și o lume și mai nebună. De fapt, în realitate, nu lumea este nebună, ci conducătorii ei și nici România nu este nebună, ci conducătorii ei sunt mafioți, criminali, infractori și sclavi ai conducătorilor din umbră ai lumii. Cei mai mulți dintre noi NE-AM SĂTURAT de situația din prezent a României. Și dacă am avea un buton pe care să apăsăm și de mâine să trăim într-o altfel de lume, mai bună, mai corectă, fără corupție, fără nepotism, fără mafie etc, l-am apăsa fără ezitare. Din păcate însă, nu există un astfel de buton, iar schimbarea are loc doar prin IMPLICARE, a fiecăruia dintre noi, atât cât poate. Însă e bine să înțelegem că NU TOȚI ROMÂNII DORESC SCHIMBAREA SISTEMULUI. Și e bine să identificăm și categoriile de oameni pe care NU ne putem baza pentru o eventuală transformare a Sistemului putred în care trăim, în ceva mai bun. De aceea, vă invit să reflectăm asupra oamenilor care DORESC și a celor care NU DORESC schimbarea sistemului. Dintre cei care vor ca Sistemul să fie schimbat, doar o parte vor pune și umărul la schimbarea lui. Restul, vor aștepta ca schimbarea să vină din cer, fără ca ei să facă ceva pentru asta. Detalii în continuare despre cine dorește schimbarea sistemului corupt și mafiot din România și cum pot fi convinși oamenii să miște un băț pentru țara lor:

Mi se pare o cretinitate să pierdem timpul să explicăm / demontrăm că Sistemul în care trăim chiar este corupt, mafiot, nedrept, ilegitim, anti-românesc, așa că vom pleca de la această premisă fără să o mai dezbatem aici. Putem doar menționa rapid că Sistemul pe care toți îl simțim în fiecare zi cum ne apasă/ne suge de energie/nu ne lasă să trăim, este un Sistem de exploatare în care noi suntem sclavi moderni. TOATE PROBLEMELE NOASTRE PLEACĂ DE AICI – detalii în textul România 2014: peste 100 de probleme – o singură cauză.

Oamenii vor schimbarea Sistemului dacă acum o duc prost și speră pentru o viață mai bună. Pentru cei care acum o duc bine/binișor, schimbarea sistemului reprezintă UN RISC DE A PIERDE BUNĂSTAREA (pentru că mafia și corupția țin în spate mii / zeci de mii de oameni), motiv pentru care pe ei nu ne putem baza, și mulți dintre ei sunt chiar dușmanii celor care doresc schimbarea sistemului și vor lupta împotriva oamenilor buni (noroc că sunt puțini la număr).

Categorii de oameni care doresc sau nu schimbarea Sistemului:

(”nemulțumiți” = care NU au suficient confort fizic/psihic care să le asigure un trai decent sau să îi facă împliniți/mulțumiți de viața pe care o au)

(procentele sunt estimări proprii bazate pe niciun studiu what so ever; bineînțeles că procentele reale pot fi diferite, eu am estimat, ca idee, pentru a sublinia unde sunt mulți și unde puțini etc; acolo unde e ”TOȚI” (adică 100%) pot exista, desigur, excepții, dar sunt nesemnificative ca procent/număr)

Elevii care o duc bine – 90% dintre ei sunt indiferenți; restul de 10% vor sau nu schimbarea în funcție de anturaj (părerea părinților) (sunt puțini ca număr);

Elevii care o duc rău – 70% sunt indiferenți; 30% vor schimbarea Sistemului (sunt mulți ca număr);

Studenții care o duc bine – 50% dintre ei sunt indiferenți; 30% dintre studenții care o duc bine NU vor schimbarea pentru că sunt pui de mafioți și vor să preia ”afacerea” părinților; restul de 20% vor schimbarea de dragul majorității; (repet: procentele exact nu le știe nimeni, astea sunt doar estimări la nimereală ale mele) (indiferent ce vor studenții care o duc bine – aceștia sunt puțini la număr)

Studenții care o duc rău – 40% sunt indiferenți (distruși mental premeditat); 60% doresc schimbarea Sistemului (sunt mulți ca număr)

Salariații care consideră că o duc bine – oamenii din privat cu salarii mari + bugetarii cu salarii nesimțit de mari + bugetarii care iau șpăgi și se îmbogățesc + bugetarii care stau pe un loc călduț fără să facă mai nimic (chiar dacă salariul nu e foarte mare) – TOȚI aceștia NU doresc schimbarea Sistemului (și din păcate sunt mulți ca număr) – dacă există excepții, aceia sunt fie indiferenți, fie doresc schimbarea de dragul majorității;

Salariații care o duc rău – oamenii din privat cu salarii mici/insuficiente + bugetarii nemulțumiți de salariile mici /condiții de muncă etc – TOȚI aceștia doresc schimbarea Sistemului;

Pensionari care o duc bine (pensii nesimțite ilegal, pensii mari legal etc) – 70% NU doresc schimbarea sistemului (riscă să piardă bunăstarea pe care o au deja); 30% sunt indiferenți + doresc schimbarea de dragul majorității (puțini ca număr)

Pensionari care o duc rău – TOȚI doresc schimbarea sistemului (mulți ca număr)

Liberi profesioniști/PFA-uri care consideră că o duc bine – 80% NU doresc schimbarea (riscă să piardă bunăstarea de acum); 20% indiferenți sau doresc schimbarea de dragul majorității (puțini ca număr)

Liber profesioniști/PFA-uri care o duc rău – TOȚI doresc schimbarea (mulți ca număr)

Afaceriștii mici care o duc rău – TOȚI doresc schimbarea Sistemului (mulți ca număr)

Afaceriștii mici care o duc bine/binișor și se mulțumesc cu puținul pe care îl acu acum – 80% NU doresc schimbarea sistemului (puțini ca număr); restul de 20% ar vrea schimbarea de dragul majorității;

Afaceriștii mari care o duc bine – 95% dintre ei NU doresc schimbarea (sunt puțini ca număr); 5% ar vrea să se schimbe Sistemul chiar dacă există riscul să piardă bunăstarea pe care o au acum, de dragul majorității românilor care o duc prost.

Afaceriștii mari care sunt sătui de corupția politicienilor și mafia din prezent – TOȚI doresc schimbarea Sistemului (puțini ca număr)

Fermieri mari și mici (inclusiv țărani) care NU sunt mulțumiți de Sistem  – TOȚI doresc schimbarea Sistemului (și sunt MULȚI ca număr).

Fermieri mari și mici care se descurcă în prezent fără probleme (fie prin șpagă, ilegalități, nepotisme – mai ales marii fermieri, fie țăranii/fermierii care nu au fost afectați de relele guvernelor României și crimele conducătorilor din ultimi 23 de ani și sunt mulțumiți, în egoism, cu Sistemul actual care nu îi deranjează, sau sunt pur și simplu neinteresați, mulțumiți cu viața pe care o au acum, chiar dacă nu au mult) -> TOȚI aceștia NU doresc schimbarea Sistemului sau sunt dezinteresați de acest subiect (dar…sunt puțini numeric)

ONGuri cărora le merge bine – 90% NU doresc schimbarea Sistemului (acestea reprezintă cam o treime dintre toate ONG-urile, estimez eu)

ONGuri cărora le merge prost – TOATE doresc schimbarea Sistemului (cam 2 treimi) (ONG-urile nu ar exista dacă Statul și-ar face ca lumea treaba… din acest motiv multe ONG-uri NU ar dori să se îmbunătățească situația României…; în plus, multe ONG-uri sunt îmbârligate politic, cu ilegalități, infracțiuni etc deci doresc menținerea situației de fapt)

Rezumat:

Oamenii care o duc bine sunt puțini ca număr și în principiu NU doresc schimbarea Sistemului – este vorba de elevii și studenții care o duc foarte bine; elevii și studenții indiferenți; salariații care o duc bine; liber profesionișii și PFA-urile care o duc bine, afaceriștii care o duc bine; fermierii și țăranii care o duc bine; pensionarii care o duc bine, ONG-urile care o duc bine etc.

Oamenii indiferenți sunt destul de mulți ca număr (efectul distrugerii mentale premeditate) – aceștia trebuie treziți (informarea e de bază)

Oamenii care o duc rău sunt MULȚI și în principiu DORESC schimbarea Sistemului– cu aceștia trebuie lucrat (coagularea forețelor binelui/coagularea împotriva Sistemului) – este vorba de  elevii și studenții care o duc rău sau care o duc bine dar doresc schimbarea de dragul majorității; salariații care o duc rău; bugetarii care o duc rău; liber profesioniștii și PFA-urile care o duc rău; afaceriștii care o duc rău; fermierii și țăranii care o duc rău; pensionarii care o duc rău; ONGurile care o duc rău etc. -> cei mai inteligenți și cu bună credință dintre ei sunt BAZA pentru eliberarea României.

Câți dintre cei care doresc schimbarea sunt dispuși să pună umăru’ pentru eliberarea României?

Din păcate, din cauza procesului de distrugere mentală premeditată la care a fost supus poporul român începând din 1990 (după Lovitura de stat care a instaurat în România Sistemul de exploatare) mulți dintre cei care DORESC schimbarea NU vor mișca nici măcar un băț pentru ca schimbarea să se producă ci o vor aștepta din ceruri, de la Dumnezu, sau de la alți oameni. (pe principiul ”să facă alții, eu doar votez”; unii nici măcar nu merg la vot) (de citit asta: Trezirea din ”doar rugăciune”!)

Cum îi convingi să miște un băț:

Aici e MOARTEA DE GREU, pentru că oamenii sunt afectați de distrugerea mentală și nu sunt interesați, nu le pasă și nu pricep nimic din nimic. Dar…trebuie lucrat pe două planuri, mai ales pe al doilea:

1. TREZIREA LA REALITATE Este importantă trezirea la realitate a oamenilor în privința faptului că SUNTEM TOȚI SCLAVI ÎNTR-UN SISTEM DE EXPLOATARE – astfel, mulți dintre cei care au impresia că o duc bine în prezent vor realiza că sunt de fapt sclavi (chiar dacă au o minimă bunăstare) și vor trece de partea cealaltă a baricadei – vor dori și ei schimbarea Sistemului (dorința e primul pas) (de citit textele astea: Cea mai mare problemăSclavia modernăȘi oamenii bogați sunt afectațiRomânia 2014 – peste 100 de probleme)

2. CONVINGEREA PROPRIU-ZISĂ – bună credință și ABORDAREA PE CATEGORII DE OAMENI

În primul rând trebuie ca oamenii să ajungă la un nivel suficient de înțelegere a Sistemului de exploatare – să priceapă că noi suntem sclavi muncitori, că avem la conducerea statului niște mafioți, infractori, criminali, marionete politice, sclavi ai celor care conduc lumea din umbră.

Apoi, dacă vrei ca oamenii să susțină anumiți oameni sau anumite inițiative, trebuie să te asiguri că acei oameni și acele inițiative sunt DE BUNĂ CREDINȚĂ – și demonstrează prin ”dovezi” de bună credință acest lucru (vezi AICI mai multe materiale despre bună credință).

Apoi, pentru a-i convinge să miște un băț pentru salvarea României trebuie aplicată treaba asta: ”Vorbește-le oamenilor pe limba lor!”. Adică trebuie abordate diferite categorii de oameni (afaceriști, bugetari, economiști, pensionari, mame, constructori, studenți, IT-iști, ONG-uri, preoți etc și pentru fiecare trebuie să ai un mesaj diferit, care să rezoneze cu acele persoane și să le convingă în legătură cu avantajele implicării lor. Nimeni nu se implică dacă nu vede undeva mai aproape sau mai departe în timp UN AVANTAJ POSIBIL. În cazul nostru, O VIAȚĂ MAI BUNĂ. Dar oamenii sunt distruși mental și nu sunt interesați de o viață mai bună a tuturor, motiv pentru care trebuie mers pe categorii sociale/meserii/poziții  în societate etc cu mesaje diferite care să sublinieze AVANTAJUL POSIBIL PENTRU VIAȚA PERSONALĂ a fiecăruia, sau avantajul posibil pentru fiecare categorie socială etc. Oamenii trebuie stimulați pe baza chestiilor de care lor le pasă. Dacă le vorbești de binele României la general, și lor nu le pasă decât de binele familiei lor, sau a profesiei lor, atunci degeaba le vorbești. Așa că… ”vorbește-le pe limba lor!” mi se pare important. Desigur, plus multe alte chestii.

Oh well.

Citiți și asta: Pentru ce trebuie să luptăm Emilian, 21 feb 2014, ceicunoi.wordpress.com. Facebook: Ce-i cu noi? – un blog educativ despre comportamentul uman.

sursa articol

http://ceicunoi.wordpress.com/2014/02/21/cine-doreste-schimbarea-sistemului-corupt-si-mafiot-din-romania-cum-se-raporteaza-diferite-categorii-sociale-la-situatia-romaniei-pol/

Share this:

România este concesionată străinilor în proporţie de peste 70% din suprafaţă

DEZVĂLUIRI: ESTE OFICIAL! România este concesionată străinilor în proporţie de peste 70% din suprafaţă

Peste 70% din teritoriul României a fost concesionat pentru exploatarea resurselor naturale. O parte însemnată este dedicată gazelor de șist, concesionări făcute în mare taină. La fel se doreste să se înceapă şi exploatarea lor! Până în prezent, în România au fost concesionate, în mod ilegal, pe baza Legii Petrolului nr. 238/2004, zece perimetre în vederea explorării sau exploarii și exploatării hidrocarburilor.

Pentru restul perimetrelor de pe hartă, nu au fost incă semnate acorduri de explorare si exploatare, existând doar concesiuni. Din cele 10 acorduri incheiate, singurele acorduri declasificate la cererea societății civile sunt cele trei acorduri petroliere deținute de compania Chevron in Dobrogea.  Restul, sunt secretizate. Motivul…invocarea secretului comercial!

Guvernele care s-au succedat la conducerea ţării din 2000 până astăzi au semnat nu mai puţin de 59 de acorduri petroliere ce fac posibilă, în viitor şi în anumite condiţii, exploatarea gazelor de şist.

Dezbaterile ce au început zilele acestea, după ce localnicii din comuna Pungeşti din judeţul Vaslui s-au revoltat împotriva companiei americane Chevron, s-ar putea extinde în viitor în multe din judeţele ţării.

 

Asta şi în condiţiile în care lucrări de explorare ce au loc în 60 de perimetre vor indica prezenţa gazelor de şist şi se va apela la metoda fracturării hidraulice pentru extragerea acestora.

Suprafaţa perimetrelor în cauză nu e mică. Unele din acestea au suprafeţe ce ocupă cam cât 1-2 judeţe.

 

Beneficiarii: multinaţionale şi off-shore-uri

Cu începere din 1997, Agenţia Naţională de Resurse Minerale a semnat cu 30 de firme acorduri de concesiune pentru explorare-dezvoltare şi exploatare a resurselor de hidrocarburi. Trebuie precizat că nu în toate perimetrele vor fi descoperite gaze naturale şi, nici nu este obligatoriu să fie folosită fracturarea hidraulică în extragerea acestora.

Lista beneficiarilor de concesiuni cuprinde companii de stat precum Romgaz şi Compania Naţională a Huilei (actuală Societatea Naţională a Huilei), firme private importante precum OMV Petrom, Lukoil şi Rompetrol, dar şi multe firme de apartament sau off-shore-uri necunoscute cu acţionari ascunşi de ochii publici.

Lista ANRM include 59 de acorduri petroliere semnate (gaze sau ţiţei). Un număr de zece dintre acestea sunt amplasate în bazinul Mării Negre.

Restul sunt teoretic candidate în categoria posibilelor explorări de gaze prin fracturare hidraulică. Multe locuri, precum cele de la graniţa judeţelor Vaslui şi Galaţi sau zona 2 Mai-Vama Veche, ce aparţin Chevron, se află fie în zone turistice, fie în arealuri protejate pin proiectul Natura 2000.

Legal, există un singur fel de gaze

Impresia că ANRM acordă de la bun început, prin acordul concesiune petrolieră, un aviz de explorare a perimetrului prin metoda clasică sau prin cea a fracturării hidraulice este forţată. Totuşi, ceea ce aprobă ANRM este însă destul de neclar deoarece toate acorduriele de concesiune petrolieră sunt incluse în anexe secrete la hotărârile de guvern prin care acestea sunt aprobate.

Legea petrolului din 2004, care stă la baza acestor acorduri, nu conţine noţiunea de gaze de şist. Sintagma face referire la procedura de exploatare, nu la tipul resursei din sol extrase. Legea petrolului defineşte gazele ca fiind cele ”libere din zăcăminte de gaz metan, gazele dizolvate în ţiţei, cele din capul de gaze asociat zăcămintelor de ţiţei, precum şi gazele rezultate din extracţia amestecurilor de gaz condensat”.

Hotărârile propriu-zise ale Guvernului sunt şi ele vagi

”Prin explorarea perimetrului (…) situat într-o zonă caracterizată printr-un grad de cercetare mai redus, condiţii morfologice dificile şi o structură geologică cu un grad mare de risc, sunt create premizele evidenţierii unor noi zăcăminte de ţiţei şi gaze naturale. Lucrările de explorare sunt necesare pentru descoperirea unor resurse şi rezerve de hidrocarburi, în zone neexplorate sau în zone situate la adâncimi mari în vederea cercetării” – explică Guvernul Victor Ponta necesitatea aprobării unui astfel de acord.

Numai în luna decembrie 2012 acesta a aprobat cinci acorduri de concesiune petrolieră, perimetrele find amplasate în judeţele Bihor, Arad şi Timişoara.

“Acordurile petroliere permit orice, dar sunt urmate de tot soiul de aviz, acorduri ale ANRM, certificate de mediu, acorduri de construcţie etc. De exemplu am înţeles că Chevron a obţinut aviz pentru tehnica clasică de explorare. Dacă vor dori să folosească tehnologii de fracturare vor trebui să ia din nou acorduri”, spune Otilia Nuţu, expert în domeniul energiei.

Solicitată de către „România liberă“, ANRM a refuzat ieri să explice dacă acordurile şi actele adiţionale semnate cu cele 30 de firme beneficiare prevăd tehnologia de explorare folosită, posibilitatea ca aceasta să fie cea a fracturării hidraulice, în câte perimetre s-a dat acceptul extragerii de gaze naturale. Neoficial însă reprezentanţi ai ANRM au încercat ieri să liniştească lucrurile. Potrivit lor, întreaga procedură de explorare este sub controlul agenţiei, iar trecerea la fazele ulterioare de exploatare presupun organizarea unor noi licitaţii.

sursa: http://www.romanialibera.ro/

Sursa: Valentin Roman

 

Occidentul european, cel pe al cărui sprijin ne bazăm noi, este distrus din interior

Integrarea în Turnul Babel

Румыния Евросоюз флаг

 

Fie că unii o recunosc sau nu, România ceauşistă era o imensă închisoare, din care oamenii încercau să evadeze, fie fizic, trecând înot Dunărea sau riscând să fie împuşcaţi pe la frontiera terestră cu Iugoslavia, fie informaţional ascultând cu jind Europa Liberă sau uitându-se la televiziunile ţărilor vecine, ne scrie cititorul nostru, Bogdan Herzog, consilier local în Timişoara.

 În afara României se trăia mai bine, mult mai bine, oamenii erau liberi şi lipsiţi de grijile zilei de mâine, sau cel puţin aşa ne imaginam noi.

 În memoria mea şi poate a multor compatrioţi a rămas prima vizita în Occident, în Germania, magazinele pline, oamenii altfel îmbrăcaţi, mai relaxaţi, o viaţă în alt ritm faţă de ritmul halucinant în care bătea inima românilor între mitinguri, linşări la Târgu Mureş, mineriade şi zâmbetul lui Ion Iliescu. Tot în mentalul nostru au rămas „convoaiele cu ajutoare” venite din Germania sau din Franţa, aşa cum în memoria lor ţara noastră a rămas o rudă săracă şi din păcate cam mizeră, o ţară ce îşi neglijează copii handicapaţi şi exportă criminalitate înspre Vest.

 Din Vest au venit şi încă vin ajutoarele. Înainte – sare, zahăr şi făină, acum – fabrici de componente auto, capital, fonduri europene.

 Pentru români, Europa a însemnat şi încă mai înseamnă castelele de pe Valea Loirei, tehnologia germană, Roma şi renaşterea italiană, corectitudinea scandinavă sau o şcoală temeinică făcută la Paris sau la Viena.

 Sintetic vorbind, Europa Occidentala a fost văzută de cea mai mare parte din populaţia României ca fiind superioară atât din punct de vedere material (în Occident se trăia şi se trăieşte încă mai bine) cât şi cultural, marile culturi europene, cu excepţia celei ruseşti aparţinând spaţiului cultural central şi vest european.

 Pornind de la aceste constatări de bun simţ, majoritatea românilor ca şi a celorlalţi est-europeni au fost pro-europeni şi pro-NATO, integrarea în Uniunea Europeana fiind văzută ca acceptare de către Occident a unui spaţiu est european, sărăcit şi poate inferior cultural. Cu ajutorul Occidentului vom avea „o ţară ca afară” ne gândeam noi.

 Am însă o veste proastă, foarte proastă – Europa pe care o admiram noi a dispărut sau dispare. Rudele care ne-au primit la masa lor au îmbătrânit şi au plecat sau vor pleca dintre noi. Germanii nu mai sunt cei care au reconstruit ţara rasă de pe faţa pământului de către bombardierele americane, italienii nu mai sunt artiştii plini de viaţă şi de fantezie, francezii nu mai reprezintă eleganţa lui Alain Delon. Iar ceea ce nu am ştiut, în momentul în care aplaudam cu entuziasm integrarea europeană, este că de fapt ăsta era şi planul.

 Nu am ştiut că germanii nu vor mai fi germani, italienii – italieni, francezii – francezi şi că specificul naţional va fi supus sub un bombardament mediatic permanent cu intenţia de a distruge orice formă de identitate culturala naţională. Nu se doreşte o Europă a naţiunilor suverane şi independente, ci un continent, o ţară, o cultură urmând ca stadiu final Noua Ordine Mondială – o planetă, o cultură, o ţară, o armată, o religie – Turnul Babel.

 Evident că proiectul acesta nu numai că este nedemocratic ci este anti-democratic, după cum bine zicea şi europarlamentarul englez Nigel Farage. Nimeni nu i-a întrebat pe germani dacă vor să renunţe la marcă, întrucât ştiau cu siguranţă răspunsul acestora. Şi ca să fim sinceri nu i-a întrebat nimeni dacă doresc intrarea României şi a Bulgariei în UE, dacă doresc să primească azilanţi kurzi sau dacă italienii sunt de acord cu taberele de ţigani de lângă Roma. Nimeni nu i-a ales într-un vot popular pe Herman van Rompuy sau pe alţi funcţionari europeni insipizi. Proiectul nu este unul dorit de oameni, ci de „elitele politice” adevărate iude contemporane şi de forţele reale care le manevrează.

 Occidentul european, cel pe al cărui sprijin ne bazăm noi, este distrus din interior. În numele unor idealuri umanitariste – şi toate marile crime ale ultimelor secole au fost făcute în numele unor astfel de idealuri nobile – sunt aduse valuri de imigranţi din Asia şi din Africa. Aceşti oameni au alte culturi, alte obiceiuri. Este de înţeles ca ei să îşi dorească o viaţă mai bună, dar este de neînţeles ca portarul hotelului în care locuieşti la Marsilia să te avertizeze că ar fi bine să ajungi înapoi înainte de asfinţitul soarelui.

 Acesta stare de fapt are şi consecinţe economice grave pe care abia începem să le simţim. Germanii şi francezii muncesc suplimentar împovăraţi de taxe din ce în ce mai mari, întrucât statele trebuie să facă faţă poverilor sociale şi… dobânzilor, evident. Unde va ajunge Europa atunci când motorul german se va gripa, prin diminuarea până la dispariţie a populaţiei autohtone? Îndrăznim să credem că emigranţii tunisieni din Franţa sau turcii din Berlin vor trimite fonduri Europene către România? Vor mai exista aceste fonduri? Cine va munci ca să le producă? Nu cumva vom munci noi, ca să îi ajutăm pe ei?

 Aspectele economice şi mai ales cele demografice sunt foarte importante. Totuşi ele sunt doar nişte efecte ale unui asalt cultural continuu la care Occidentul European (şi cel american de altfel) a fost supus de decenii şi la care este supus acum şi publicul român.

 Occidentul a fost golit de valori spirituale, bisericile sunt goale, hedonismul şi materialismul domină societatea. O discuţie despre Dumnezeu riscă să işte ridicări din sprânceană, dar nu şi una despre următoarea destinaţie de concediu. Banii, banii cât mai mulţi, cât mai repede, acum, nu mâine, sunt noul credo al unei civilizaţii care acum 1000 de ani (!!!) înălţa catedrale la care se munceau 30, 80, 100 de ani. Generaţia care începea lucrul la Catedrala din Chartres sau Domul din Koeln ştia că nu va trăi să le vadă finalizate. O astfel de filosofie de viaţă este de neconceput în Europa actuală.

 “Ideea morţii absolute stă la baza smintelii moderne” spunea Petre Ţuţea şi avea dreptate. Un om care nu aşteaptă nimic în viitor (neexistând nimic după momentul morţii) este un om care trăieşte pentru prezent, pentru el, un om care nu este dispus să sacrifice nimic, pentru că sacrificiul – de timp, de sine, de orice – nu are sens logic.

 Lipsa de ideal nu este suficienta însă celor care îşi propun lichidarea spirituală şi demografică a occidentului european, promovarea fără limite a pornografiei, a comportamentului deviant, a violenţei care de multe ori are accente evidente de sadism, sunt parte a programului deliberat de distrugere a culturii tradiţionale. La toate acestea se adaugă, bineînţeles, infanticidul, sub forma zecilor de milioane de avorturi realizate în ultimele decenii de către oameni care altminteri se înduioşează de soarta unui porcuşor de Guineea sau de dispariţia urangutanilor din Borneo.

 Romania în actualul context

 Iar noi ne-am integrat în aceasta Europă. Am crezut că vom cina la Versailles sau la Potsdam cu urmaşii lui Louis Quatorze sau Friedrich der Große şi am nimerit pe uşa din spate la parada gay.

 După douăzeci şi ceva de ani de la căderea comunismului nu mai avem industrie naţională, nu mai avem păduri, nu mai avem minerit. Ca şi condiţii ale acceptării în Turnul Babel am dat pe mana altora tot ce prezenta interes pentru ei, am închis restul şi am vândut la fier vechi. Am exportat tot, până şi oamenii, populaţia ţării scăzând cu peste 3 milioane de oameni în două decenii de ani. Avem însă datorii faţă de cei care au fost suficient de generoşi să ne ajute să ajungem în situaţia asta.

 Nu putem nici pleca de bună voie. Presupunând prin absurd că o astfel de tendinţă ar fi tolerată de un sistem care lichidează fizic orice împotrivire la înălţarea noului Turn Babel, inventând pretexte ca să invadeze şi să omoare milioane de oameni în ţări ca Afganistan, Irak, Libia, Siria, deci presupunând ca României ca şi ţară de periferie i-ar fi acceptată o ieşire parţială din sistem, la ora actuală noi nu am mai fi în stare să ne descurcăm de unii singuri, cel puţin nu pe termen scurt. O ieşire masivă de capital, închideri ale firmelor străine care angajează la ora actuală ceea ce a mai rămas din forţa de muncă a ţării ar fi extrem de dureroasă. Sunt mai degrabă sceptic că România, cu situaţia ei economică şi la dimensiunea sa, s-ar putea salva individual din contextul descris mai sus.

 Ca să ne salvăm pe noi înşine trebuie să ne salvăm împreună cu celelalte ţări din Europa Centrală şi cea de Răsărit, într-un sistem capabil politic şi economic să facă faţă proiectului Babel – Noua Ordine Mondială. Iar pentru aceasta e nevoie de o schimbare de paradigmă în Centrul Europei, la Berlin şi poate la Paris şi recrearea unei lumi multipolare.

 În mijlocului unei mări agitate nu-ţi părăseşti nava care ia apa căutându-ţi salvarea într-o bărcuţă de salvare decât în ultimul moment, când eşti sigur că nu se mai poate face nimic. Ca să ne salvăm nu trebuie să părăsim Europa, ci trebuie să încercăm să o regândim şi să o salvăm.

 Notă: Toate informaţiile prezentate în articol aparţin autorului. Postul de radio Vocea Rusiei nu răspunde pentru ele.

sursa

România, o țară de vânzare

România, o țară de vânzare la preț redus
România, o țară de vânzare la preț redus
Pentru a marca vizita directoarei FMI la București, versiunea în limba franceza a revistei online Slate a publicat o analiză a măsurilor impuse României de creditorii internaționali în ultimii ani și a efectelor acestora. Articolul ’’România, o țară în lichidare de stoc’’, a fost scris de jurnalista Marianne Rigaux și îl prezentăm integral mai jos.
”Poștă, transport feroviar și aerian, energie, sănătate: România vinde la reducere în toate sectoarele. Reduceri impuse de Fondul Monetar Internațional pentru a raționaliza economia țării. ’’În curând nu va mai fi mare lucru românesc în România’’, se glumește amar la București.
Țara este de vânzare, cel puțin vreo zece societăți publice, cu scopul de a șterge datoriile. În 2009, lovită de criză, România a împrumutat 20 de miliarde de euro de la FMI, de la Bruxelles și de la Banca Mondială, pentru a nu se prăbuși. Creșterea economica s-a redus cu 8,5%, iar deficitul bugetar a culminat cu 7,2% din PIB.
Economia românească se comportase bine cu câțiva ani înainte, cu o creștere anuală medie de 6,3% între 2002 și 2008. România și-a pregătit intrarea în UE (devenită efectivă în 2007), iar toți indicatorii erau pe verde. Pe 1 iulie 2010, președintele de centru-dreapta Traian Băsescu a fot obligat să reduca salariile funcționarilor cu 25% și pensiile cu 15%. TVA-ul a ajuns de la 19% la 24%. În jur de 200.000 de funcționari au fost concediați în următorii doi ani. O adevărată terapie de șoc cerută în schimbul celor 20 de miliarde de euro împrumutate.
Pe lângă această politica de austeritate care durează de trei ani, troica a impus statului să privatizeze întreprinderile sale pentru a atrage capital și a retabiliza societățile. ’’Ineficient’’, cosideră economistul român Ilie Șerbănescu. ’’Sunt lichidări mascate. Vindem la preț redus întreprinderi deficitare sub presiunea FMI.’’
Astfel, compania publică de transport feroviar de marfă CFR Marfă a fost cumpărată de Grup Feroviar Roman (GFR) pentru 202 milioane de euro. Valoarea estimată, în urmă cu șase ani, a CFR Marfă era de 2 miliarde de euro. În sectorul transportului aerian, trei societăți publice îndatorate sau în declin (IAR Ghimbav, Avioane Craiova și Romaero Băneasa) figurează și ele pe lista tranzacțiilor. Guvernul român va vinde de asemenea un sfert din cele 96% deținute la compania națională Tarom, membră a Sky Team.
Gaz, avioane și centrale nucleare de vânzare
În domeniul energiei, guvernul a scos pe bursă pachete de 10-15% din acțiunile deținute de stat. Aceste privatizări parțiale privesc Transgaz (transportatorul de gaz), Romgaz (producătorul de gaz) și Hidroelectrica (producător de energie hidro). Guvernul a scos de asemenea la vânzare si 10% din acțiunile Nuclearelectrica, compania care gestionează singura centrală nucleară a țării. Este interesată o companie din China.
Deținută de stat în proportie de 75%, Poșta nu a găsit pentru moment un cumpărător. Prin urmare, societatea a acumulat pierderi de 120 de milioane de euro în ultimii patru ani. Pentru a o face mai atractivă, 3.650 de salariați, adică 11% din angajați, vor fi concediați.
Luând în calcul toate privatizările, sindicatele estimează ca vor fi concediați 17.000 de angajați, pe termen scurt. Lovită deja de măsurile de reducere a salariilor, populația plătește și facturi mai mari la gaze și electricitate. România s-a angajat să liberalizeze gradual aceste două piețe, pentru a se conforma tot instituțiilor financiare internaționale. O aliniere a prețurilor inevitabilă după intrarea în UE. ’’Veche moștenire a comunismului, gazul și electricitatea erau încă vândute sub prețul lor de producție’’, spue Sandrine Levasseur, care urmărește țările Europei de Est în cadrul Observatorului Francez al Situațiilor Economice.
Toate aceste schimbări i-au facut pe români să iasă în stradă, în ianuarie 2012. Picătura care a umplut paharul, proiectul guvernului de a privatiza o parte a sistemului de sănătate, aducând patru asiguratori suplimentari pe piață. Iar aceasta însemna reducerea acoperirii sistemului public de sănătate.
Privatizările au o presă proastă în România. După căderea regimului comuist al lui Nicolae Ceaușescu în 1989, de privatizări au profitat câțiva oameni de afaceri corupți care s-au îmbogățit de pe urma tranziției din anii 1990. Lipsa transparenței tranzactiilor este arătată cu degetul și astăzi. O opacitate care îi face pe investitori foarte timorați.
Achitarea în decembrie a fostului premier Adrian Năstase este o dovadă în plus a incapacității statului român de a pedepsi corupții plasați în funcții înalte. Adrian Năstase a fost condamnat în iunie 2012 la doi ani de închisoare cu executare pentru că a deturnat mai multe milioane de euro, acordând contracte de construcție a autostrăzilor fără licitație.
Românii așteaptă cu nerăbdare revenirea creșterii economice
Românii își amintesc și de povestea rocambolescă din jurul uzinei de produse chimice Oltchim. Scoasă la vânzare în vara trecută, la cererea FMI, și oferită unui om politic și magnat media pentru 45 de milioane de euro, compania a ajuns în cele din urmă în lichidare, pentru că investitorul nu avea cu ce să plătească…
’’Deschiderea către capital are o latură violentă pentru fostele țări comuniste. Cehia a vândut întreprinderile investitorilor străini la sfârșitul anilor 1990 și a obținut creștere economică în câțiva ani’’, spune Sandrine Levasseur. Brutal, dar eficace.
Modificarea majorității politice în România nu a pus sub semnul întrebării angajamentele față de creditorii externi, pentru că guvernul are interesul de a debloca și alte ajutoare. După împrumutul din 2009, guvernul a semnat un al doilea acord de tip preventiv in 2011, un împrumut de 5 miliarde de euro utilizabil în caz de urgență.
Urmările nu se văd încă în viața de zi cu zi, dar România scoate treptat capul la suprafață. ’’Economia este stabilizată, chiar dacă creșterea este redusă și trebuie să fim atenți pentru ca situația să nu se deterioreze din nou’’, spune Nemat Shafik, prim adjunct al directorului FMI. Estimările indică 1,6% creștere pentru 2013, după 0,9% în 2012 și 2,2% în 2011. Este bine, dar nu extraordinar, nuanțează economistul Ilie Șerbănescu: ’’România este o țară emergentă, are nevoie de cel puțin 5-6% creștere pentru ca efectele să se vadă și în salarii.’’
FMI, mulțumit de România
Christine Lagarde se va afla la București pe 15 si 16 iulie, pentru prima sa vizita aici ca directoare a FMI. Jurnalistul Moise Guran nu vede cu ochi buni această vizită. ’’Ne vom felicita reciproc și vom mulțumi FMI pentru că ne-a oferit o centură de siguranță. Dar să fim cinstiți: România a pierdut patru ani. Un acord cu FMI este în realitate un blocaj. O perioadă în care guvernul nu a făcut decât să execute deciziile luate de câțiva contabili obtuzi’’, scrie el pe blogul personal.
Este încă devreme pentru a spune că FMI a reușit în România. În orice caz, instituția financiară ar avea nevoie de un succes, după greșelile (recunoscute) ale acțiunii sale în Grecia. Cât privește guvernul român, el speră să fie felicitat pentru eforturile depuse în vederea obținerii unei noi tranșe pentru 2013-2015. Pentru aceasta va trebui să continue să vândă țara.”

In secolul 21 România să devină un fel de Dubai al Europei?

De câțiva ani, am constatat o ciudată preocupare internațională pentru “stabilitate politică” în România. Atenție, nu este vorba despre lovituri de stat și războaie civile, ci despre lucruri care se petrec în toate statele Uniunii Europene, fără să atragă atenția nimănui. Astfel, Ungaria lui Viktor Orban s-a îndepărtat mult de la democrație, fără ca dna Merkel să fie atât de dură cum a fost cu România. Recentul scandal securisto-sexual din Cehia nu a oprit pe loc TGV-ul dintre Bruxelles și Paris. Faptul că Belgia era pe cale să se scindeze între valoni și flamanzi nu a dus la urcarea tensiunii în instituțiile europene.

România – viitorul Dubai al Europei?

În România, un referendum de suspendare a președintelui a provocat reacții până la Washington. Orice zicere mai contondentă între Traian Băsescu și vreunul dintre liderii USL, de exemplu, provoacă automat îngrijorare prin cancelarii.

Mă găndeam, până de curând, că motivul ar trebui să fie faimosul scut anti-rachetă de la Deveselu. Și totuși acest lucru nu justifica dorința Occidentului de a avea în România un consens al forțelor politice mai ceva ca pe vremea lui Ceaușescu.

Între timp, m-am mai lămurit. Întâi, am aflat că Exxon și Chevron caută să închirieze în București, unde piața imobiliară a murit de vreo patru ani – mii și mii de metri pătrați de birouri. Apoi a venit comunicatul americanilor: rezervele de gaz de șist, descoperite numai la prima explorare, asigură consumul României pentru următoarea sută de ani sau a întregii Europe pe câțiva ani buni. Când am aflat că la gaz de șist România este pe locul trei în lume, după Polonia și Franța, m-am lămurit cu totul. Mirosul de gaz și petrol a trezit brusc interesul Americii și Germaniei pentru cea mai săracă, țară din punctul de vedere al PIB-ului pe cap de locuitor, din Europa.

Sigur că de la explorare la exploatare o să mai dureze câțiva ani. Întrebarea este: e pregătită noua clasă politică din România să negocieze viitoarele contracte privind aurul negru din subsolul țării, astfel încât în secolul 21 România să devină un fel de Dubai al Europei? Sau ne vom mărgini la redevențele de acum – total insignifiante în bugetul țării?

Rezervele de hidrocarburi pot fi o mare bogăție pentru poporul român sau un mare blestem. Lumea în jurul nostru ne arată și modelul norvegian, dar și pe cel libian. America, Gemania, Franța – fiecare mare stat interesat de energie își va proteja în primul rând interesele sale. Interesele românilor trebuie protejate de români.

Ce se va întâmpla dacă, la un moment dat, interesele noastre vor intra în coliziune?

Clasa politică din România a fost până acum cea mai puțin performantă din Europa și una dintre cele mai corupte. O zicală între cinicii din multinaționalele de la București spune că, pentru fiecare euro șpagă, un responsabil român e dispus să cheltuiască o sută de euro din bugetul public. În viitorii doi-trei ani, vom ști dacă în România clasa politică a mai evoluat de la nivelul de trei dolari redevență pentru barilul de petrol vândut pe bursă cu 120 de dolari, sau poate, cine știe, a involuat…

Bogdan Chirieac

SURSA

http://www.dcnews.ro/2013/06/romania-viitorul-dubai-al-europei/

Protestele din 2012

Protestele din 2012 si profetiile Parintilor

Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte.

 

La stiri apar tot mai multe reacti de uimire, vis-a-vis de protestele de la inceputul lui 2012 (Sfarsitul lui 2011 pe calendar vechi) in care, oameni de televiziune erau uimiti ca acest popor letargic a iesit in strada. Ei bine, drept-credinciosii crestini stiau ca toate acestea se vor intampla. Am sa aduc cateva prevestiri care au fost publicate acum ceva mai mult timp:

 In primul rand (Desi nu are treaba direct cu subiectul, o prevestire a parintelui Arsenie Boca in discutia cu un credincios):

„Hai, să-ţi spun cum se va descotorosi România de comunism. Toate celelalte ţări comuniste vor face paşnic trecerea de putere de la comunism la capitalism – ca şi când dai cămaşa de pe tine şi iei altă cămaşă – numai România va face trecerea prin vărsare de sânge şi vor muri mulţi”. L-am întrebat pe Părintele dacă voi muri şi eu. Atunci, sfinţia sa s-a aşezat către Răsărit, cu mâinile împreunate, ca şi când s-ar fi rugat (nu cum fac preoţii, cu mâinile în sus). A stat aşa, cu faţa către cer, vreo 15 minute. Mi-a spus, apoi, că nu voi muri la revoluţie, dar că „ăsta” va muri în ziua de Crăciun. L-am întrebat: „Care ăsta?”. „Ăsta, mă, care ziceţi voi că nu vi-l mai schimbă Dumnezeu”. Am întrebat încet: „Ceauşescu, Părinte?”. Dânsul mi-¬a zis: „Da, mă, ăsta. Şi voi muri şi eu, cu vreo 3 săptămâni înaintea lui”

 

Ca mai apoi, acelas parinte sa prevesteasca indurerat, intr-o alta discutie cu un credincios, acestea:

Zicea Părintele Arsenie, parcă pentru toţi românii: „Îmi pare rău de voi că sunteţi slăbiţi în credinţă. Veţi cădea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu vă fie frică pentru a vă salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarăşul de drum al fiecăruia, de la naştere până la moarte. Vor cădea şi cei aleşi. Îmi pare rău că sunteţi cei de pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe şi alte îngrădiri. Vor lua totul!”

Iar drept-credinciosii crestini, nu au avut nici o indoiala ca acestea se vor intampla, si priviti ca s-au intamplat toate.  Mentionez ca parintele Arsenie Boca a trecut la Domnul in anul 1989 pe 28 Noiembrie.

Si daca parintele Arsenie Boca a facut o profetie ceva mai abstracta, in care s-a spus in mare despre soarta acestei sfinte tari, Romania, au urmat alte profetii, cu evenimente concrete.

 Prima dintre acestea este facuta de Pusnicul N. unui frate, Fratele I.

Peste două săptămâni, o să fie un eveniment important [Este vorba de atacul terorist din 11 septembrie 2001, asupra celor două blocuri turn gemene din New York, care, după cum spunea preşedintele Bush, au schimbat soarta lumii (în mai rău pentru creştinii ortodocşi)] într-o ţară îndepărtată. Efectul dăunător în România va fi în anul 2011. Ai să fii în Iaşi, să nu te sperii…  Roagă-te lui Dumnezeu să nu te prindă anul 2011 în oraş, pentru că va fi mare vărsare de sânge. O să rânduiască Dumnezeu şi o să stai pe Muntele Rarău, în 2011.

Pustnicul N. se nevoia mai mult pe Muntele Giumalău. Avea darul lui Dumnezeu, de a se face nevăzut, precum alti pusnici ai ORTODOXIEI.

Aceasta profetie a fost publicata acum mai mult timp, nu stiu exact data concreta, dar eu am aflat-o prima data in 2008. Apoi, aceluai frate (Fratele I) pusnicul Zosima ii prevesteste aceasta:

Fratele I. l-a întrebat în anul 2007 pe Pustnicul Zosima: – Părinte, ce o să fie în România în anul 2011?O să fie mare măcel în oraşe. O să fie mai rău decăt ti-a spus părintele Pustnic N. Roagă-te să te păzească Dumnezeu, că este greu de scăpat de ce o să fie. Fratele I. a insistat să afle mai mult: – Ce o să fie, revoltă, război sau cutremur? Zosima i-a răspuns: – O să trăieşti şi o să vezi. Să te rogi lui Dumnezeu neîncetat!

Despre pustnicul Zosima, am aflat că a fost monahla Mănăstirea Rarău.L-a cunoscut pe părintele Daniil Tudor – Stareţla Mănăstirea Rarău, între anii 1954 -1958. Aplecat pe Muntele Rarău, fiind prigonit de autorităţile comuniste.

Sunt in acelas timp, constient ca pentru multi acestea nu vor fi o sursa sigura, fiindca s-a zis „Va fi varsare de sange” si oamenii vor spune „nu a fost asa rau”. Aici tin sa mentionez ca datele pot alterna, iar pentru rugaciunile monahilor s-a mai amanat putin si iau drept pilda o intamplare din Biblie:

Ninive era una dintre cele mai mari cetăţi din Antichitate. Era cunoscută pentru nelegiuirile şi răutatea locuitorilor ei (Naum3,1), însă Dumnezeu dorea să le mai acorde acestora cel puţin încă o şansă de a auzi adevărul şi l-a ales pe Iona ca sol al Său. La sosirea în cetate, profetul a proclamat solia lui Dumnezeu, care declara că, în patruzeci de zile, cetatea avea să fie distrusă. Toţi locuitorii au auzit vestea tulburătoare şi s-au temut din cauza păcatelorlor lor. Spre uimirea lui Iona, oamenii din Ninive, de la mare la mic, „s-au pocăit la propovăduirea lui”. (Matei 12,41). Dar Domnul este îndelung-răbdător şi mult-milostiv, dar nepedepsit nimic nu lasă. În vifor şi în furtună Îşi face loc, norii sunt pulberea de sub picioarele Lui. El ceartă marea şi o deşartă şi toate râurile cele mari le seacă (Naum 1,3-4)  Dar dupa cateva sute de ani, au revenit la vechile obiceiuri vazand ca profetia nu s-a implinit. Iar Dumnezeu i-a pedepsit, ducand cetatea la pierzare ( aici este toata intamplarea  http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=57&cap=1  ) si acesta a fost canonul platit de locuitorii din Ninive.

Sfaturile parintilor in timpul acestor vremuri nefaste

 Astfel, intr-un numar al revistei „Atitudini” parintele Iustin Parvu, unul dintre cei mai mari duhovnici romani,  ce acum se nevoieste la manastirea „Petru Voda” intr-un interviu indeamna oamenii sa fie vigilenti, la conflictele ce s-au prevestit pentru anul 2011. Am sa redau in continuare interviul.

 “Părinte, un pericol social care se întrezăreşte la ora actuală îl reprezintă posibilitatea unor revolte generale, pe care nişte conducători din umbră le dirijează şi scot populația în stradă să protesteze faţă de criza în care ne aflăm. Chiar există nişte anunţuri de mobilizare generală programată anul acesta, oricum cât de curând. Ce sfătuiți oamenii să facă?

 

Parintele Justin Parvu: Sub nicio formă să nu iasă în stradă, pentru că este o capcană mai mare decât îşi pot vreodată închipui. Sunt manevre politice, în care românul nostru a picat de multe ori. Aşa cum ne-au ameţit şi ruşii şi americanii; după ’44 toţi săreau în sus că vin americanii şi vin americanii! Românii noştri peste tot aşteptau americanii. Şi securitatea înregistra toate persoanele care propovăduiau acest americanism. Americanii nu au mai venit, bineînţeles, au umplut însă puşcăriile de români, condamnări – 15-20 de ani de puşcărie. De aceea eu atenţionez şi acum, pentru că niciodată nu poţi şti ce e pus la cale şi care sunt înţelegerile şi dedesubturile dintre ei. (Nota: Toate strazile principale din Bucuresti sunt supravegheate video) Cetăţeanul, înainte de a ieşi la o manifestaţie sau revoltă, trebuie să îşi pună mai întâi întrebarea: Cine pune la cale această revoltă? Cine o conduce? Că spontană e o naivitate să crezi că e. Dacă se va informa va vedea că în spatele acestor mişcări sunt oameni ai sistemului, nişte criminali care se folosesc de mulţime spre a-şi câştiga ei autoritate şi putere. Împotriva cui te revolţi? Se ştie măcar cine e de vină pentru această criză? Nu e limpede că ea este provocată tocmai de bancherii şi oamenii sistemului în scopuri murdare? Aşadar cine se va face părtaş la astfel de revoluţie îşi va periclita şi libertatea pe care o mai are şi răspunde şi pentru întreaga omenire care se va afunda într-o dictatură nemaiîntâlnită până acum. Nu vă încredeţi în manipulările mass-mediei. Şi chiar de ar avea un scop bun o revoluţie, cine să mai dirijeze o societate în zilele noastre? Toţi stăpânii netrebnici s-au făcut, nu mai este niciun drept care să poată dori binele omenirii. Numai Dumnezeu ne poate scăpa de urgia care vine. De abia aici este justificată cuminţenia. Deci să avem cuminţenia cea bună şi să nu cădem în laţurile unei politici nefaste.”

Acestea au fost cuvintele Parintelui Iustin Parvu intr-un interviu acordat lui M. Fotini, pentru revista Atitudini. 

 Cine conduce revolutia?

 Aceste revolte violente sunt promovate de mass-media si romanii trebuie sa inteleaga asta! Daca ne lasam condusi de acest spirit euforic, spre a da jos puterea, nu vom obtine nimic, deoarece intreaga clasa politica este la fel de corupta. In piete ies oameni NEMULTUMITI, intradevar nemultumiti, dar aproape nimeni nu cere ceea ce trebuie. Tot aud: Vrem taxe mai mici, vrem conditii mai bune, vrem sa fie ca in occident. Vrem! Dar printr-un protest nu se va rezolva nimic. Si in cazul in care Basescu va fi dat jos, nu vom obtine nimic, daca in fruntea statului roman nu vor venii oameni competenti.

Problema cea mai ingrijoratoare din punctul meu de vedere este ca nu exista un lider. Printre cei ce demonstreaza nu exista un lider, nu sunt un grup bine unit, nu este o masa de oameni inchegata care sa doreasca ceva. Nu exista un scop in aceste manifestatii… sunt multi oameni, fiecare singur. Fiecare pe cont propriu iar aceasta nu este o „REVOLUTIE” ci este o mascarada.

 Pentru ca am pomenit putin mai sus despre Ninive, si canonul platit de aceasta cetate, voi completa cu un material dupa site-ul http://blog.pustniculdigital.info

Este canonul românilor pentru cele peste 25.000.000 de avorturi şi alte mari păcate. Criza economică, foamea, pierderea a sute de mii de locuri de muncă, neplata integrală a salariilor, a pensiilor, a medicamentelor compensate, pierderea a sute de mii de case şi a multor maşini achiziţionate în leasing, fără a li se restitui banii plătiţi; patimile şi păcatele, vor scoate milioane de români în stradă, avănd loc acest mare măcel în Rornănia. Indrumăm pe creştini noştri, să meargă la Biserică şi la Sfintele Mănăstiri, să se roage pentru pace şi mântuire, să postească, să se spovedească şi Împărtăşcască şi să nu participe la aceste revolte. Sunt Părinţi care spun că Romănia va fi atăt de distrusă, încăt nu va mai prezenta interes pentru a fi angrenată de marile puteri, care se vor confrunta după puțin timp timp în cel de al III-lea Război Mondial, care va începe prin atacul armatei ruse asupra Turciei şi strâmtorilor Dardanele şi Bosfor

 Acestea intaresc spusele Parintelui Arsenie Boca, din cartea „Despre durerile oamenilor”, si anume ca durerile si necazurile vin pentru pacatele oamenilor. Acesta face o analogie extrem de frumoasa: Cum te-ai teme de un şarpe pe care l-ai avea în buzunar şi-ai face ce-ai putea numai să scapi de el, ai arunca şi haina de pe tine cu el cu tot numai să scapi, căci poate găuri buzunarul şi să te muşte, tot aşa să faceţi şi cu păcatele.

Iar despre cum se scapa de pacate, ne lamureste Psalmistul David:  „Ziua şi noaptea mă apasă mâna Ta şi se uscă vlaga mea, ca de arşiţa verii. Mi-am mărturisit însă păcatul şi greşeala mea n-am ascuns-o, şi-am zis: <<Mărturisi-voi Domnului fărădelegea mea>> şi îndată a ridicat pedeapsa păcatului meu. De aceea toată sluga credincioasă să se roage Ţie la vreme cuvenită şi chiar potop de s-ar stârni, pe acela nu l-ar potopi” ”(Ps 31:4-7)

Si sa nu uitam fratilor ca: “Multe sunt bătăile care ajung pe păcătos; iar pe cel ce se teme de Domnul, mila îl va întâmpina”(Ps 31:11).

Deci sa ne curatim in Sfintele Biserici si Manastiri prin Spovedanie, sa ne nevoim prin post si rugaciune si sa lepadam pacatele, pentru a ne face partasii milei lui Dumnezeu. Amin!

 

de LgMihail

sursa

http://sensism.wordpress.com/2012/01/17/protestele-din-2012-si-profetiile-parintilor/

comentariul meu

Romania va fi distrusa dar in alt fel: prin saracirea si umilirea populatiei,regionalizare,vanzarea pamanturilor catre straini ,cotropire .