Tag Archives: Marea Britanie

Roboţi militari ucigaşi

Situaţia roboţilor militari ucigaşi, discutată la ONU

Organizaţia Human Rights Watch cere statelor ONU să blocheze, cel puţin temporar, dezvoltarea unor roboţi militari până la adoptarea unor coduri etice acceptate internaţional.

Statele membre ONU vor discuta pentru prima data chestiunea roboţilor militari ucigaşi, pe baza raportului prezentat la Geneva de raportorul special al Naţiunilor Unite pe această temă.

Organizaţia Human Rights Watch, din domeniul apărării drepturilor omului, cere statelor să  blocheze, cel puţin temporar, dezvoltarea unor astfel de roboţi militari până la adoptarea unor coduri etice acceptate internaţional.

Roboţii militari cu potenţial letal sunt definiţi, în accepţiunea ministerului apărării din SUA şi a organizaţiei Human Rights Watch, ca sisteme automate care, odată activate, decid singure, fără supraveghere umană, dacă un obiectiv sau o persoană este sau nu o ţintă.

Tot de sine stătător, robotul poate decide uciderea persoanei considerată ţintă sau inamic.

Diferenţa esenţiala faţă de diverşi roboţi militari care sunt deja folosiţi în conflicte este că roboţii cu potenţial letal îşi aleg independent ţintele şi decid singuri cum şi pe cine atacă.

Înaintea raportului prezentat la Geneva, Human Rights Watch a cerut interzicerea dezvoltării de astfel de arme automate.

Deocamdată, cel puţin oficial, nu există astfel de roboţi letali independenţi total.

Tragerea la răspundere, imposibilă

Cercetările în domeniu sunt însă avansate în ţări precum Statele Unite, Coreea de Sud, Israel, Marea Britanie, Rusia sau China.

Raportorul special al ONU în această problema cere interzicerea dezvoltării şi a utilizării de astfel de sisteme militare autonome pentru că roboţii nu vor putea fi traşi la răspundere în cazul în care iau decizii greşite şi încalcă drepturile omului în conflicte.

Naţiunile Unite cer ca ţările membre să adopte coduri etice înainte de a utiliza roboţi cu potenţial letal.

Chiar dacă astfel de sisteme automate vor salva multe vieţi ale militarilor, reprezentanţii Human Rights Watch se întreabă cine va fi responsabil în cazul în care un robot militar greşeşte: comandantul militar care l-a activat, programatorul său sau constructorul robotului vor fi traşi la răspundere pentru vieţile unor eventuale victime inocente?.

de Sergiu Ştet

sursa

http://www.romania-actualitati.ro/situatia_robotilor_militari_ucigasi_discutata_la_onu-50910

 ====================================

„Iar ca lumea sta inaintea unui nou razboi, o marturisesc urmatoarele:

1. Pregatirile pe fata si in secret ale popoarelor amintite;

2. Bugetele militare, care la toate statele intrec incomparabil cheltuielile cu orice alta destinatie, si intrec de departe bugetele militare dinaintea razboiului trecut;

3. Activitatea febrila a nenumaratelor fabrici de armament, munitie, gaze toxice, aparate electrice si electromagnetice de razboi, prectam si masa sporita de lucratori si de productie din aceste fabrici;

4. Constructia febrila de nave militare si alte mijloace de razboi navale;

5. Efectivele crescute ale armatelor regulate fata de cele de dinainte de razboi;

6. Echipele de savanti cu inalta calificare angajati de unele state, care isi pun inteligenta si energia in slujba descoperirii sau perfectionarii gazelor toxice ucigase si altor mijloace chimice de razboi pe uscat, pe apa, sub apa si in aer;

7. Aliantele si gruparile secrete cu scopuri militare ale unor state si popoare;

8. Foarte dezvoltatele servicii de spionaj, cu ajutorul carora un stat afla planurile de razboi si inventiile secrete destinate razboiului ale altor state.

Acestea sint dovezile — dar exista si semne prevestitoare ale unui nou razboi, printre care: neincrederea crescanda dintre state, ura rasiala si nationala, si mai ales presentimentul intunecat general si nelinistea generala a spiritelor de pe toate cele cinci continente.

La aceasta, un voitor de bine poate raspunde: „Toate acestea sint asa cum spui. Vedem si noi asta. Dar toate pregatirile de razboi nu duc neaparat la razboi: fiindca in paralel cu pregatirile de razboi merg si pregatirile de pace”[1]. Merg, da, dar merg ca un copil in urma unui urias, ca un car cu boi in urma carelor de foc. Daca ar fi sa personificam razboiul si pacea, razboiul ar trebui sa-i spuna pacii: „Eu trebuie sa ma micsorez, iar tu sa cresti”. Dimpotriva – ia seama! – razboiul spune pacii: „Cu pregatirile tale tu, copile, ascunde-ma, apoi alearga pe strazi si striga ca eu nu exist si, indeobste, nici nu voi exista!” Chiar si propaganda verbala a pacii serveste multora in scopuri de razboi. Si astfel, in zilele noastre se adevereste inca o data spusa prorocului: Pace, pace, si pace nu este (Ier. 8,11).

Despre pace se vorbeste in ziua de azi atat de mult nu pentru ca e pace, ci fiinca pacea este in primejdie — asa cum despre cinste nu se vorbeste mult cand exista cinste si despre sanatate atata timp cat tine sanatatea. Sau nu vedeti, ca militar, ca multe convorbiri de pace sint intrebuintate ca tactica de razboi camuflata? Oamenii spun: „Pace, pace”, si pace nu este!

Si intr-adevar, generale, nu am avut pace dupa incheierea Razboiului Mondial. Daca a avut-o cineva, au avut-o papuasii si bosimanii mai degraba decat oamenii albi. In fapt, a existat un armistitiu, nu pace. Am avut si avem pregatire febrila pentru un nou razboi — la fel ca in cazul unui armistitiu. De cand Germania a cerut armistitiu in 1918 si pana acum am avut de fapt numai un armistitiu. De atunci si pana acum, cheltuiala principala a statelor, principala preocupare a oamenilor de stat si a generalilor si principala teama a popoarelor se leaga de un nou razboi, la fel ca in cazul unui armistitiu.

Din toate acestea reiese limpede urmatoarea invatatura:

1. Ca Razboiul Mondial, inceput inca din anul 1914, nu pare a se fi incheiat nici pana astazi;

2. Ca de la Razboiul Mondial incoace ideea unui nou razboi domina cu toata autoritatea dispozitiile psihice si eforturile materiale ale popoarelor si statelor;

3. Ca faptele privitoare la inarmarea lumii pun in umbra toate convorbirile si bunele intentii de pace;

4. Ca lumea, din punct de vedere financiar, adica din punctul de vedere al cheltuielilor in scopuri de razboi, este deja in stare de razboi.

Cum va fi viitorul razboi

Trebuie sa va descriu asta, generale? Oamenii cinstiti si rationali nu pot nici in trezie, nici in vis, nici in imaginatie sa isi inchipuie privelistea ingrozitoare a razboiului care sta sa vina.

Va fi un razboi cu totul lipsit de mila, cinste si eroism. Razboiul eroic dintre israiliteni si filisteni, in care cele doua osti priveau lupta dintre reprezentantii lor, David si Goliat, asteptandu-si de la deznodamantul acelei lupte biruinta sau infrangerea, este doar o idila pastorala fata de razboiul ce sta sa vina. Si razboiul lui Arjuna impotriva lui Bhima, descris in Mahabharata, este doar o idila. Precum idila e si razboiul de la Kosovo dintre sarbi si turci, ba idila e si razboiul lui Napoleon impotriva Moscovei. Dar ce spun eu? Toate razboaiele din lume, in care au strafulgerat intrucatva si raze de milostivire, cinste si eroism; toate razboaiele care au putut sa insufle macar un cantaret bun si un cantec bun sint o idila fata de razboiul in fata caruia sta lumea: fiindca razboiul care va sa vina nu va tinti doar biruinta asupra potrivnicului, ci nimicirea potrivnicului — deplina nimicire nu doar a luptatorilor lui, ci si a tot ce au ei in spatele frontului, a parintilor, copiilor, bolnavilor, ranitilor lor si a celor luati prizonieri dintre ei, a satelor si oraselor lor, a animalelor si patulelor lor, a cailor ferate si soselelor lor! Parjol care nu gandeste si nu face deosebire!

In razboiul trecut a fost plansa nimicirea catedralei din Reims. In noul razboi se va rade peste ruinele multor catedrale, ale multor locuri sfinte, monumente de veacuri ale popoarele, si a tot ce mai este drag si pretios inimii omenesti pe pamantul patriei. Va fi aruncat fara crutare foc de pe pamant, de pe apa, din vazduh, asupra tot ce e potrivnic. Foc, plumb si otel vor cadea ca o ploaie nestavilita care ineaca si da totul mortii. Odata cu aceasta vor veni si fulgere electrice, tancuri electrice, aparate din fier cu deplasare rapida si cu tir rapid, si Dumnezeu stie – mai pe sleau spus, dracul stie – care sint toate mijloacele infernale de ucidere, torturare si siluire a oamenilor, animalelor, fiintelor si fapturilor. Iar ca o incununare a tuturor acestora va veni ultima si suprema inventie a civilizafiei latino-teutonice: putoarea! Adica gazele puturoase, aruncate asupra potrivnicului si a patriei lui din cele mai felurite arme si in cele mai felurite compozitii. Fiece fiinta vie pe care Facatorul Cel Preainalt a daruit-o cu organ de respirat ca sa se indulceasca de aerul Lui curat si datator de viata, isi va da duhul in chinuri din pricina putorii otravitoare cu care va fi „dat buna ziua” civilizatia apuseana. Attila, Ghinghis-Han si Cambyses ar rosi de rusine inaintea unor asemenea metode inumane de razboi. Dar cei ce sint botezati in numele Atotmilostivului Fiu al lui Dumnezeu se vor rusina, oare? Cifrele razboiului viitor vor intrece in toate privintele, afara de numarul crutatilor, cifrele tuturor celorlalte razboaie din istoria neamului omenesc. In cursul razboiului vor fi mobilizati si copiii de la doisprezece ani in sus, precum si multe femei si fete. Se va lua pentru necesitati de razboi, prin rechizitie, tot ce va fi ramas in spatele frontului: si ultimul bou, si ultimul cal, si orice alt animal domestic de hrana sau de povara, si toate alimentele, toti banii, toate bijuteriile persoanelor private, toate lichiditatile din bancile private, ale unor societati sau ale statului, si toate valorile bisericilor si manastirilor, imbracamintea, vasele, tot ce este de fier, cupru, aluminiu, cauciuc – fara sa mai vorbim de argint si aur -, telefoanele private, sobele de metal, incuietorile de la porti si usi, paturile de metal, ramele de metal de la portrete, icoane si oglinzi; intr-un cuvant, tot ce e din metal, din piele, din panza, din cauciuc sau din oricare material ce va fi necesar razboiului si razboinicilor. Batranii si batranele, impreuna cu copiii mici si cu invalizii, vor ramane in casele goale si reci, cu hambarele goale, cu staulul si grajdul gol, fara incaltaminte, fara curele, fara vesela, fara plug si sapa, fara cutit si lingura, in case neincuiate – oameni flamanzi in primejdie din partea fiarelor flamande. Vor rupe cate putina iarba – unde va fi ramas dupa parjolul razboiului -, vor scurma pamantul si vor jupui scoarta de pe copaci ca sa manance. Cu asta se vor tine in viata. Si vor veni zile friguroase cand oamenii vor arde toate cartile din biblioteci, atat din cele publice cat si din cele particulare, si toate tablourile si obiectele de arta din muzee, numai sa se incalzeasca poporul, numai sa incalzeasca batrana bunicuta putin ceai – fara ceai – pentru nepotul care trage sa moara. De groaza, multi se vor salbatici, se vor indobitoci sau vor innebuni. Si ei vor alerga, cu totul goi, nepieptanati si murdari, pe drumuri si pe strazi, prin munti si prin campii, urland ca fiarele si napustindu-se asupra celor pe care ii intalnesc sau ii ajung. Iar dupa aceea, Comandamentele Supreme vor da ordin ca toate acele sarmane parti ale neamului omenesc de care luptatorii din primele randuri isi vor aminti ca de parintii lor, de fratii si de surorile lor, si de copiii lor, ca toate aceste sarmane parti si particele ale neamului omenesc sa fie stramutate in pesterile din munti, din pricina primejdiei otravurilor puturoase prin care vrajmasul va incerca sa otraveasca tot ce sufla in tara celeilalte tabere. In acest fel, in cursul razboiului nu va mai fi, de fapt, popor in asezarile omenesti de acum, in orasele si satele de acum, in casele si colibele de acum: fiindca toata tara va fi un camp de lupta. Nu cumva se va preface, draga generale, toata planeta noastra intr-un camp de lupta? Dintre orasenii din spatele frontului nu va mai putea fi vazut, nicaieri, nici unul. Vor fi cu totii in refugii, prin pesteri si prin rapile din munti. Cum isi va duce zilele sarmanul popor in refugiile acelea, nici un om nu va putea sa povesteasca. Cand razboiul, dupa vreme indelungata, se va fi incheiat, se va vedea ca toate acele pesteri si rape din munti sint pline cu osemintele poporului care va fi murit.

O caracteristica aparte a viitorului razboi va fi lipsa de idealuri a tuturor tarilor beligerante si neincrederea reciproca dintre luptatorii aflati sub acelasi stindard: fiindca acest razboi nu va fi dus, in fapt, nici in numele credintei, nici in numele libertatii, nici in numele patriei sau natiunii – chiar daca acestea vor fi etalate ca lozinci – ci, in principal, doar in numele urii si razbunarii, al acapararii si jafului. Din pricina acestei lipse de idealuri, care nimiceste orice insufletire, in toate armatele vor fi multi tradatori si spioni platiti. Prin urmare, va fi multa neincredere reciproca, si vor fi puse la zid intregi unitati de lupta. Pe langa cei vinovati vor fi omorati si multi nevinovati de catre propriile autoritati. Si mai mult, din pricina lipsei oricarui ideal important si adevarat pentru care cineva sa se invoiasca a muri de bunavoie va fi si o lipsa totala de eroism si de eroi. Intr-o situatie grea, oamenii se vor arata lasi, iar intr-una usoara – lipsiti de suflet si jefuitori de cadavre. Masinile moarte de razboi vor reprezenta, la drept vorbind, principalii si singurii eroi ai viitorului razboi. Ele se vor arata mai vii, mai inteligente, mai puternice si mai viteze decat omul – facatorul si proprietarul lor. Omul va fi atat de nimicit in mijlocul masinilor sale, atat de sarman si de infricosat! El va aplauda masinile sale de razboi asa cum erau candva aplaudati eroii. Si vor fi distinse cu decoratii, si vor fi impodobite cu cununi de laur. Masinile moarte de razboi O mare parte din toate grozaviile pe care le-am descris ale razboiului viitor le-am trait si vazut deja in trecutul Razboi mondial. Insa razboaiele viitoare vor fi in toate privintele mai cumplite decat toate razboaiele trecute.

Este greu insa, draga generale, sa descrii cu limba omeneasca acea noapte furtunoasa si intunecata, plina de crima, groaza si haos, in care Europa si America, intrand, trag dupa ele intreaga lume

Din toate acestea reiese limpede invatatura:

1. Lumea civilizata va pune in slujba viitorului razboi toata inteligenta sa, toata energia si tot avutul sau, fara rezerve.

2. Grozaviile distrugerilor din viitorul razboi vor intrece toate grozaviile razboaielor din vremurile trecute.

3. Viitorul razboi se va distinge prin lipsa de idealuri si prin lipsa milostivirii si eroismului”

fragmente din: Episcopul Nicolae Velimirovici, “Razboiul si Biblia”, Editura Sophia, Bucuresti, 2002

Planul UE pentru o Armata a Europei

Planul UE pentru o Armata a Europei. Drone militare si primul serviciu european de spionaj

Securitatea militara europeana, aceasta este noua tema de pe agenda UE, scrie ziarul britanic The Telegraph,  mai ales dupa ce scandalul PRISM a scos in fata informatii despre  supravegherea cetatenilor europeni si americani de catre NSA. CUM VA ARATA PRIMUL SERVICIU DE SECURITATE SI SPIONAJ EUROPEAN Conform unui articol publicat astazi de catre ziarul britanic The Telegraph,  Uniunea Europeana vrea sa materializeze in curand discutii pe care le  poarta de peste un an de zile, despre infiintarea unei armate europene  si a unei proprii Agentii Europene de Securitate, similare cu NSA. The Telegrah scrie astazi ca “Uniunea  Europeana are in plan sa cumpere si opereze drone de spionaj, sateliti  de urmarire si aviatie proprie, toate grupate intr-o noua agentie de  securitate ce se va afla in subordinea lui Catherin Ashton (n.r.  reprezentantul UE pentru politica externa si securitate).” Publicatia britanica a obtinut cateva declaratii din partea unor oficiali europeni care sustin ca “doamna Ashton vrea sa creeze un sistem militar si de comunicatii in scopuri de securitate interna si aparare”, aceleasi surse sustinand ca pana in toamna vor fi prezentate si planurile de achizitii. Dronele tip spion si satelitii de urmarire vor fi folosite in “cazuri de securitate interna si externa”,  securitate care va acoperi serviciile de informatii, internetul si  protectia granitelor externe si supravegherea maritima. The Telegraph  noteaza ca aceste planuri “vor ridica suspiciuni ca UE va incerca sa infiinteze propria versiune a NSA-ului din Statele Unite ale Americii”. Autorul materialului, Bruno Waterfield,  corespondent The Telegraph la Bruxelles din 2007, mai precizeaza ca  aceasta masura este un raspuns urgent al UE fata de scandalul de  supraveghere nascut recent, raspuns care, intradevar, ar putea cuprinde  nasterea propriei agentii de securitate si spionaj sub sigla UE. Un oficial inalt european a declarat sub protectia anonimatului: “Scandalul  Edward Snowden a demonstrat ca UE are nevoie de propriile resurse, iar  aceasta propunere este un pas in fata in planurile de aparare.” MAREA BRITANIE SE “RUPE” INCA O DATA DE UE: “O DEZVOLTARE SINISTRA” In  urma cu 11 luni, in ziarul britanic The Guardian aparea un articol  similar despre propunerea infiintarii unei armate europene la cererea  Germaniei, publicatia precizand pozitia Marii Britanii fata de subiect  ca fiind una critica. Acest subiect nu va face decat sa creasca tensiunile dintre Marea Britanie si UE, precizeaza astazi si The Telegraph. Planul,  sustinut in prezent de tari precum Franta, Germania, Italia, Spania si  Polonia, este criticat intens de Marea Britanie, care, desi are drept de  veto, nu va avea niciodata un efect, tarile implicate in proiect  incercand sa evite pozitia Marii Britanii printr-un vot comun. Nigel Farange de la Ukip descrie acest plan ca “o dezvoltare sinistra” a UE. NUME DE COD: “COPERNICUS” Sistemul  de drone si securitate al UE ar urma sa coste aproximativ 3.4 miliarde  de lire si va face parte din planul “Copernicus”, un program care va  urma sa fie coordonat de Agentia Spatiala Europeana. Copernicus va  intra in functiune in anul 2014, iar platitorii de taxe din Mare  Britanie vor scoate din buzunare pentru acest plan aproximativ 434  milioane de lire. ISTORIA PROIECTULUI UNEI ARMATE EUROPENE, UNUL DINTRE MOTIVELE PENTRU CARE MAREA BRITANIE AR PUTEA IESI DIN UE Ziarul britanic Guardian scria in urma cu 11 luni despre proiectul de lege propus de ministrul german de externe pentru  intarirea sistemului de securitate din interiorul Uniunii Europene,  proiect sustinut de 11 tari membre UE. “Cinci din cele mai  mari 6 tari membre UE sustin planul care ar putea introduce un minister  pan-European de externe si un vot majoritar care sa ocoleasca dreptul de  veto al Marii Britanii.” – Guardian.co.uk. Dreptul de veto  detinut de Marea Britanie, care nu sustine, conform presei din Anglia,  acest proiect, ar putea fi ocolit, sustinea Guardian, printr-un vot  comun al tarilor membre UE. De altfel, proiectul in sine vorbeste  despre eliminarea puterii unei singure tari de a bloca un proiect de  legi European si acordarea puterii decizionale unui vot majoritar  printre statele membre. “Cinci din cele mai importante 6 tari  din Uniunea Europeana, Germania, Franta, Italia, Spania si Polonia,  excluzand Marea Britanie, cer o revizuire radicala a politicii externe  si de aparare, pentru a naste un nou ministru de externe pan-European  puternic. Majoritatea va vota pentru o politica externa comuna pentru a  ocoli dreptul de veto al Marii Britanii.” Conform Guardian, proiectul vorbeste si despre o “armata Europeana si o singura piata pentru industria de aparare Europeana.” Proiectul  de legi a fost inaintat de ministrul german de externe, Guido  Westerwelle, sustinut de 11 din cele 27 de tari UE, printre care se afla  cele mai puternice nume din uniune, Franta, Italia, Spania si Polonia,  dar si Olanda, Belgia, Danemarca, Austria, Portugalia si Luxemburg. Guardian scria la acea data ca “proiectul mai cuprinde si alegerea directa a unui presedinte European,  puteri mai mai pentru parlamentul European si o noua sub-camera in  parlamentul European pentru cele 17 tari din zona euro.” “Propunerea  pentru o armata europeana nu este sustinuta de catre toate dintre cele  11 tari implicate in acest proiect, iar documentul mai aduce in discutie  o ‘politie Europeana”, care ar urma sa protejeze granitele externe ale Uniunii, dar si o viza Europeana unica.” Proiectul,  la care au lucrat in ultimele 9 luni 11 ministri de externe, are 12  pagini si, daca va fi acceptat de catre UE, “va mari presiunea pe Marea  Britanie pentru a parasi Uniunea Europeana.”, scrie ziarul britanic  Guardian. “Pentru a face din Uniunea Europeana un actor  important pe scena internationala, noi credem ca ar trebui ca pe termen  lung sa introducem mai multe decizii in ceea ce priveste politica  externa si de securitate acceptate de o majoritate si sa prevenim  posibilitatea ca un singur stat membru sa obstructioneze initiativele.”, precizeaza documentul, care vorbeste despre “o politica de aparare europeana si o piata unica de armanent”. “Documentul  cere o revizuire substantiala in 2013 a puterilor detinute in prezent  de Serviciul European de Actiune Externa, care ar urma sa primeasca sub  autoritate dezvoltarea, energia si comertul. Daca se va realiza, un  Minister European de Externe cu mai multa putere se va naste.”, mai noteaza Guardian.

Sursa: BLOGUL ROMANILOR DIN STRAINATATE