Tag Archives: Eliberarea

România nu este nebună, ci conducătorii ei sunt mafioți, criminali, infractori și sclavi ai conducătorilor din umbră ai lumii.

Cine doreste schimbarea Sistemului corupt si mafiot din Romania? Cum se raporteaza diferite categorii sociale la situatia Romaniei? (pol)

Cine doreste schimbarea Sistemului corupt si mafiot din Romania Cum se raporteaza diferite categorii sociale la situatia Romaniei sclavia moderna eliberarea romanilor din lagar labirint libertate

 

Trăim într-o țară nebună și o lume și mai nebună. De fapt, în realitate, nu lumea este nebună, ci conducătorii ei și nici România nu este nebună, ci conducătorii ei sunt mafioți, criminali, infractori și sclavi ai conducătorilor din umbră ai lumii. Cei mai mulți dintre noi NE-AM SĂTURAT de situația din prezent a României. Și dacă am avea un buton pe care să apăsăm și de mâine să trăim într-o altfel de lume, mai bună, mai corectă, fără corupție, fără nepotism, fără mafie etc, l-am apăsa fără ezitare. Din păcate însă, nu există un astfel de buton, iar schimbarea are loc doar prin IMPLICARE, a fiecăruia dintre noi, atât cât poate. Însă e bine să înțelegem că NU TOȚI ROMÂNII DORESC SCHIMBAREA SISTEMULUI. Și e bine să identificăm și categoriile de oameni pe care NU ne putem baza pentru o eventuală transformare a Sistemului putred în care trăim, în ceva mai bun. De aceea, vă invit să reflectăm asupra oamenilor care DORESC și a celor care NU DORESC schimbarea sistemului. Dintre cei care vor ca Sistemul să fie schimbat, doar o parte vor pune și umărul la schimbarea lui. Restul, vor aștepta ca schimbarea să vină din cer, fără ca ei să facă ceva pentru asta. Detalii în continuare despre cine dorește schimbarea sistemului corupt și mafiot din România și cum pot fi convinși oamenii să miște un băț pentru țara lor:

Mi se pare o cretinitate să pierdem timpul să explicăm / demontrăm că Sistemul în care trăim chiar este corupt, mafiot, nedrept, ilegitim, anti-românesc, așa că vom pleca de la această premisă fără să o mai dezbatem aici. Putem doar menționa rapid că Sistemul pe care toți îl simțim în fiecare zi cum ne apasă/ne suge de energie/nu ne lasă să trăim, este un Sistem de exploatare în care noi suntem sclavi moderni. TOATE PROBLEMELE NOASTRE PLEACĂ DE AICI – detalii în textul România 2014: peste 100 de probleme – o singură cauză.

Oamenii vor schimbarea Sistemului dacă acum o duc prost și speră pentru o viață mai bună. Pentru cei care acum o duc bine/binișor, schimbarea sistemului reprezintă UN RISC DE A PIERDE BUNĂSTAREA (pentru că mafia și corupția țin în spate mii / zeci de mii de oameni), motiv pentru care pe ei nu ne putem baza, și mulți dintre ei sunt chiar dușmanii celor care doresc schimbarea sistemului și vor lupta împotriva oamenilor buni (noroc că sunt puțini la număr).

Categorii de oameni care doresc sau nu schimbarea Sistemului:

(”nemulțumiți” = care NU au suficient confort fizic/psihic care să le asigure un trai decent sau să îi facă împliniți/mulțumiți de viața pe care o au)

(procentele sunt estimări proprii bazate pe niciun studiu what so ever; bineînțeles că procentele reale pot fi diferite, eu am estimat, ca idee, pentru a sublinia unde sunt mulți și unde puțini etc; acolo unde e ”TOȚI” (adică 100%) pot exista, desigur, excepții, dar sunt nesemnificative ca procent/număr)

Elevii care o duc bine – 90% dintre ei sunt indiferenți; restul de 10% vor sau nu schimbarea în funcție de anturaj (părerea părinților) (sunt puțini ca număr);

Elevii care o duc rău – 70% sunt indiferenți; 30% vor schimbarea Sistemului (sunt mulți ca număr);

Studenții care o duc bine – 50% dintre ei sunt indiferenți; 30% dintre studenții care o duc bine NU vor schimbarea pentru că sunt pui de mafioți și vor să preia ”afacerea” părinților; restul de 20% vor schimbarea de dragul majorității; (repet: procentele exact nu le știe nimeni, astea sunt doar estimări la nimereală ale mele) (indiferent ce vor studenții care o duc bine – aceștia sunt puțini la număr)

Studenții care o duc rău – 40% sunt indiferenți (distruși mental premeditat); 60% doresc schimbarea Sistemului (sunt mulți ca număr)

Salariații care consideră că o duc bine – oamenii din privat cu salarii mari + bugetarii cu salarii nesimțit de mari + bugetarii care iau șpăgi și se îmbogățesc + bugetarii care stau pe un loc călduț fără să facă mai nimic (chiar dacă salariul nu e foarte mare) – TOȚI aceștia NU doresc schimbarea Sistemului (și din păcate sunt mulți ca număr) – dacă există excepții, aceia sunt fie indiferenți, fie doresc schimbarea de dragul majorității;

Salariații care o duc rău – oamenii din privat cu salarii mici/insuficiente + bugetarii nemulțumiți de salariile mici /condiții de muncă etc – TOȚI aceștia doresc schimbarea Sistemului;

Pensionari care o duc bine (pensii nesimțite ilegal, pensii mari legal etc) – 70% NU doresc schimbarea sistemului (riscă să piardă bunăstarea pe care o au deja); 30% sunt indiferenți + doresc schimbarea de dragul majorității (puțini ca număr)

Pensionari care o duc rău – TOȚI doresc schimbarea sistemului (mulți ca număr)

Liberi profesioniști/PFA-uri care consideră că o duc bine – 80% NU doresc schimbarea (riscă să piardă bunăstarea de acum); 20% indiferenți sau doresc schimbarea de dragul majorității (puțini ca număr)

Liber profesioniști/PFA-uri care o duc rău – TOȚI doresc schimbarea (mulți ca număr)

Afaceriștii mici care o duc rău – TOȚI doresc schimbarea Sistemului (mulți ca număr)

Afaceriștii mici care o duc bine/binișor și se mulțumesc cu puținul pe care îl acu acum – 80% NU doresc schimbarea sistemului (puțini ca număr); restul de 20% ar vrea schimbarea de dragul majorității;

Afaceriștii mari care o duc bine – 95% dintre ei NU doresc schimbarea (sunt puțini ca număr); 5% ar vrea să se schimbe Sistemul chiar dacă există riscul să piardă bunăstarea pe care o au acum, de dragul majorității românilor care o duc prost.

Afaceriștii mari care sunt sătui de corupția politicienilor și mafia din prezent – TOȚI doresc schimbarea Sistemului (puțini ca număr)

Fermieri mari și mici (inclusiv țărani) care NU sunt mulțumiți de Sistem  – TOȚI doresc schimbarea Sistemului (și sunt MULȚI ca număr).

Fermieri mari și mici care se descurcă în prezent fără probleme (fie prin șpagă, ilegalități, nepotisme – mai ales marii fermieri, fie țăranii/fermierii care nu au fost afectați de relele guvernelor României și crimele conducătorilor din ultimi 23 de ani și sunt mulțumiți, în egoism, cu Sistemul actual care nu îi deranjează, sau sunt pur și simplu neinteresați, mulțumiți cu viața pe care o au acum, chiar dacă nu au mult) -> TOȚI aceștia NU doresc schimbarea Sistemului sau sunt dezinteresați de acest subiect (dar…sunt puțini numeric)

ONGuri cărora le merge bine – 90% NU doresc schimbarea Sistemului (acestea reprezintă cam o treime dintre toate ONG-urile, estimez eu)

ONGuri cărora le merge prost – TOATE doresc schimbarea Sistemului (cam 2 treimi) (ONG-urile nu ar exista dacă Statul și-ar face ca lumea treaba… din acest motiv multe ONG-uri NU ar dori să se îmbunătățească situația României…; în plus, multe ONG-uri sunt îmbârligate politic, cu ilegalități, infracțiuni etc deci doresc menținerea situației de fapt)

Rezumat:

Oamenii care o duc bine sunt puțini ca număr și în principiu NU doresc schimbarea Sistemului – este vorba de elevii și studenții care o duc foarte bine; elevii și studenții indiferenți; salariații care o duc bine; liber profesionișii și PFA-urile care o duc bine, afaceriștii care o duc bine; fermierii și țăranii care o duc bine; pensionarii care o duc bine, ONG-urile care o duc bine etc.

Oamenii indiferenți sunt destul de mulți ca număr (efectul distrugerii mentale premeditate) – aceștia trebuie treziți (informarea e de bază)

Oamenii care o duc rău sunt MULȚI și în principiu DORESC schimbarea Sistemului– cu aceștia trebuie lucrat (coagularea forețelor binelui/coagularea împotriva Sistemului) – este vorba de  elevii și studenții care o duc rău sau care o duc bine dar doresc schimbarea de dragul majorității; salariații care o duc rău; bugetarii care o duc rău; liber profesioniștii și PFA-urile care o duc rău; afaceriștii care o duc rău; fermierii și țăranii care o duc rău; pensionarii care o duc rău; ONGurile care o duc rău etc. -> cei mai inteligenți și cu bună credință dintre ei sunt BAZA pentru eliberarea României.

Câți dintre cei care doresc schimbarea sunt dispuși să pună umăru’ pentru eliberarea României?

Din păcate, din cauza procesului de distrugere mentală premeditată la care a fost supus poporul român începând din 1990 (după Lovitura de stat care a instaurat în România Sistemul de exploatare) mulți dintre cei care DORESC schimbarea NU vor mișca nici măcar un băț pentru ca schimbarea să se producă ci o vor aștepta din ceruri, de la Dumnezu, sau de la alți oameni. (pe principiul ”să facă alții, eu doar votez”; unii nici măcar nu merg la vot) (de citit asta: Trezirea din ”doar rugăciune”!)

Cum îi convingi să miște un băț:

Aici e MOARTEA DE GREU, pentru că oamenii sunt afectați de distrugerea mentală și nu sunt interesați, nu le pasă și nu pricep nimic din nimic. Dar…trebuie lucrat pe două planuri, mai ales pe al doilea:

1. TREZIREA LA REALITATE Este importantă trezirea la realitate a oamenilor în privința faptului că SUNTEM TOȚI SCLAVI ÎNTR-UN SISTEM DE EXPLOATARE – astfel, mulți dintre cei care au impresia că o duc bine în prezent vor realiza că sunt de fapt sclavi (chiar dacă au o minimă bunăstare) și vor trece de partea cealaltă a baricadei – vor dori și ei schimbarea Sistemului (dorința e primul pas) (de citit textele astea: Cea mai mare problemăSclavia modernăȘi oamenii bogați sunt afectațiRomânia 2014 – peste 100 de probleme)

2. CONVINGEREA PROPRIU-ZISĂ – bună credință și ABORDAREA PE CATEGORII DE OAMENI

În primul rând trebuie ca oamenii să ajungă la un nivel suficient de înțelegere a Sistemului de exploatare – să priceapă că noi suntem sclavi muncitori, că avem la conducerea statului niște mafioți, infractori, criminali, marionete politice, sclavi ai celor care conduc lumea din umbră.

Apoi, dacă vrei ca oamenii să susțină anumiți oameni sau anumite inițiative, trebuie să te asiguri că acei oameni și acele inițiative sunt DE BUNĂ CREDINȚĂ – și demonstrează prin ”dovezi” de bună credință acest lucru (vezi AICI mai multe materiale despre bună credință).

Apoi, pentru a-i convinge să miște un băț pentru salvarea României trebuie aplicată treaba asta: ”Vorbește-le oamenilor pe limba lor!”. Adică trebuie abordate diferite categorii de oameni (afaceriști, bugetari, economiști, pensionari, mame, constructori, studenți, IT-iști, ONG-uri, preoți etc și pentru fiecare trebuie să ai un mesaj diferit, care să rezoneze cu acele persoane și să le convingă în legătură cu avantajele implicării lor. Nimeni nu se implică dacă nu vede undeva mai aproape sau mai departe în timp UN AVANTAJ POSIBIL. În cazul nostru, O VIAȚĂ MAI BUNĂ. Dar oamenii sunt distruși mental și nu sunt interesați de o viață mai bună a tuturor, motiv pentru care trebuie mers pe categorii sociale/meserii/poziții  în societate etc cu mesaje diferite care să sublinieze AVANTAJUL POSIBIL PENTRU VIAȚA PERSONALĂ a fiecăruia, sau avantajul posibil pentru fiecare categorie socială etc. Oamenii trebuie stimulați pe baza chestiilor de care lor le pasă. Dacă le vorbești de binele României la general, și lor nu le pasă decât de binele familiei lor, sau a profesiei lor, atunci degeaba le vorbești. Așa că… ”vorbește-le pe limba lor!” mi se pare important. Desigur, plus multe alte chestii.

Oh well.

Citiți și asta: Pentru ce trebuie să luptăm Emilian, 21 feb 2014, ceicunoi.wordpress.com. Facebook: Ce-i cu noi? – un blog educativ despre comportamentul uman.

sursa articol

http://ceicunoi.wordpress.com/2014/02/21/cine-doreste-schimbarea-sistemului-corupt-si-mafiot-din-romania-cum-se-raporteaza-diferite-categorii-sociale-la-situatia-romaniei-pol/

Share this:

Fara compromisuri

“- Parinte, povestiti-ne despre felul de presiune la care ati fost supus in cea de-a doua detentie!

– Din cand in cand anumitit senatori sau reprezentanti din America, din Departamentul de Stat, veneau in Romania si intrebau despre mine. De cate ori un senator sau altcineva, la nivel oficial, venea din America, eram adus de Securitate la Bucuresti si hranit bine. Sotia era invitata la mine si fiului meu ii era permis sa ma viziteze. Imi spuneau: „Vedeti, Parinte, ce bine santeti tratat aici. Acum si sotia poate sa vina saptamanal sa va viziteze!”. Asta dura numai vreo 2 sau 4 zile, caci dupa ce oficialii Americani paraseau Romania, eram trimis din nou la inchisoare. Cunosteam deja sistemul lor, nu era nimic nou pentru mine.
Insa o data unul dintre senatorii americani mi-a scris o scrisoare. Securitatea i-a dat scrisoarea sotiei, si sotia mi-a adus-o. Acest senator imi spunea ca daca semnez o scrisoare cerandu-i „Altetei Sale” Ceausescu sa ma ierte, voi fi eliberat. Vorbise cu oamenii apropiati lui Ceausescu, care il asigurasera ca daca semnez asa ceva, voi fi eliberat in trei zile. Sotia mi-a adus scrisoarea. Ea nu a spus nimic. Fiul meu, in schimb, a fost foarte impresionat de Securitate. Ei ii spusesera: „Tatal tau este foarte mandru. Nu este un preot adevarat! Din cauza mandriei lui, a refuzat sa semneze aceasta cerere si sa fie cu tine. Te-a abandonat chiar acum, cand ai nevoie de un tata sa te ghideze, sa te protejeze si sa te invete ce este bine si ce este rau”. Sotia mea nu a spus nimic, pentru ca si ea era impotriva Securitatii, insa fiul meu a fost influentat de ei. Mi-a spus: „Tata, esti atat de mandru! Nu ma iubesti. M-ai lasat singur. M-ai abandonat si preferi sa stai in inchisoare, sa mori acolo si sa te faci singur erou al Bisericii din Romania, in loc sa fii cu mine!”. Aceasta m-a ranit foarte, foarte adanc. Am fost foarte necajit. Nu am putut decat sa spun: „Andrei, daca semnez aceasta scrisoare si sunt eliberat, in doi ani iti vei pierde orice respect fata de mine. Lasa-ma sa stau aici!”. Si fiul meu a acceptat raspunsul. [nota: baiatul era de 15 -16 ani]
Asa ca m-am intors la inchisoare. Am fost mutat la Galati. Poate cea mai rea inchisoare a fost Galatiul. A fost foarte rau acolo. Mi-au repartizat 2 criminali in celula, insa nu erau periculosi. Acesti criminali cunosteau cate ceva despre credinta si mi-au cerut sa vorbesc cu ei despre Iisus Hristos. Am petrecut trei luni rugandu-ne impreuna. Nu stiam daca erau vinovati, nici daca dupa ce ne-am despartit, s-au intors la cele de dinainte. Insa in timpul celor trei luni ne-am rugat impreuna, am meditat impreuna. Le-am spus despre Iisus Hristos si despre Sfanta Scriptura. Le-am spus despre misiunea pe care o purtam si de ce eram in inchisoare. La inceput nu au crezut ca am fost inchis numai pentru ca predicasem cuvantul lui Dumnezeu, insa le-am povestit cele intamplate cu mine si m-au crezut. Inchegasem un fel de prietenie frateasca de credinta, locuind impreuna. [nota: acesta este varianta foarte romantata; cei 2 criminali fusesera pusi special cu parintele in celula pentru a-l omora, dar parintele i-a convertit pe cei 2, care in final i-au spus aprox. „nu te mai omoram, s-o fac ei daca vor”]
Dupa trei luni am fost trimis inapoi la Aiud. Eram foarte bolnav si din cauza aceasta m-au trimis apoi la spital la Jilava. Mi-a fost incredintat un gardian care era foarte salbatic si care m-a batut foarte rau [nota; parintele avea aprox. varsta de 58 de ani in acea perioada]. Poate ma presau prin aceasta sa semnez acea scrisoare. Dupa aceea a venit cineva, un ministru al statului, nu stiu cum il chema, pentru ca niciodata nu mi se prezentau pe nume.

Mi-a spus:”Parinte, te avertizez, daca nu semnezi aceea scrisoare, vei muri in inchisoare. Am decis sa nu te eliberam niciodata, pentru ca vrem sa te compromitem. Nu te putem elibera din inchisoare fara un compromis. Stii foarte bine ca studentii tai te adora. Sant gata sa te urmeze. Insa nu putem ingadui sa se intample ceea ce s-a intamplat cu cinci ani in urma. Fara un compromis nu te vom elibera niciodata. Si te asigur inca o data ca vei muri in inchisoare, iar sotia ta nu va sti niciodata unde iti sant ramasitele. Stii foarte bine ca sant sute si mii de oameni morti in inchisori ingropati peste tot. Pina la sfarsitul acestei lumi, nimeni nu va sti sau descoperi unde iti sant ramasitele pamantesti!”.
Astazi vedem cum ramasitele pamantesti ale unor ucisi in Romania si Rusia sunt descoperite. Dar la vremea respectiva ministrul era foarte convingator si imi daduse un motiv de gandire. In timp ce eram bolnav mi-a spus: ”Esti foarte bolnav – avem documentatie cum ca ai fost bolnav si ai murit din cauza bolii. Asa ca nimeni nu ne poate acuza ca te-am omorat”. Am fost foarte impresionat de aceasta. Era prima data cand cineva dintre ei era sincer cu mine si imi vorbea fara ocolisuri.
De multe ori au incercat sa-mi implanteze principiile comunismului, insa nici unul din ei nu a fost vreodata foarte sincer cu mine. Si am fost foarte speriat. Am raspuns:
„Domnule, stiu ca sant intr-adevar foarte bolnav si stiu ca voi muri aici, dar la fel de bine pot sa mor si afara. De ce as face un compromis numai ca sa mor afara, in patul meu? Prefer sa mor aici fara nici un compromis!”.
Astfel ca ministrul m-a lasat si nimeni nu m-a mai vizitat. Apoi, intr-o zi, seful Securitatii ma aduce pe mine la Bucuresti, la Securitate si-i cheama si pe sotia si fiul meu. Le spune sotiei si fiului:
„Vedeti, i s-a dat posibilitatea sa iasa din inchisoare si el a refuzat sa semneze. Este ultima oara cand il vedeti. Din acest moment nu-l veti mai vedea vreodata, numai daca semneaza cererea!”. Sotia mea, fiul meu si eu am inceput sa plangem, pentru ca eram convinsi ca e ultima oara cand ne mai vedem. N-au obtinut nimic de la mine. Dar in ziua urmatoare am fost eliberat. Pana in ultimul moment au incercat sa ma convinga sa semnez!

Trebuie sa spun ca sotia mea a fost atat de curajoasa, mai mult decat am fost eu. A reusit sa-mi creasca baiatul, sa-l educe si sa-l faca un tanar credincios, educandu-i spiritul, pentru ca atunci cand va veni in America, dupa multe privatiuni, multe persecutii si multe presiuni asupra lui, sa fie foarte tare. Nu a creat niciodata probleme aici: fara alcool, fara droguri, nimic. A studiat fara a avea bani, a reusit sa primeasca burse si acum, in 1997, se pregateste pentru un doctorat in Drept si sper sa fie un avocat pentru lumea crestina, nu pentru bani. Cred, intr-un fel, ca prin refuzul meu de a fi eliberat prin compromis, prin refuzul de a face ceea ce mi s-a cerut atunci, am contribuit la formarea lui. Daca as fi iesit din inchisoare ca un preot compromis, s-ar fi rusinat de mine in scurt timp. Astfel Domnul mi-a dat putere sa rezist la orice ispita.

Acum pare simplu sa va povestesc ca fiul meu a zis ceea ce a zis si ca senatorul mi-a scris acea scrisoare, dar trebuie sa va puneti in situatia mea de atunci. Era o problema pe viata si pe moarte. Nu era asa de usor sa iei o decizie, sa alegi moartea. Credeam intr-adevar ca fusesem condamnat la moarte. Comunistii nu puteau permite niciodata ca cineva ca mine sa fie eliberat fara sa fi fost compromis. Eram convins ca refuzul meu insemna moartea. Nu mi-a fost deloc usor. Dar Dumnezeu mi-a dat puteri!

Ca fiinta umana, cu pacatele mele, cu neputintele mele, cu indeciziile mele, cu imposibilitatea mea de a ajunge la Dumnezeu, nu puteam face nimic. A fost Iisus, au fost ingerii Sai. Dumnezeu mi-a aratat prin ingerii Lui ca intr-adevar Hristos a inviat, ca Iisus imi va da putere, ca El imi va pune pe buze ce cuvinte sa raspund. In sufletul meu m-am indoit si m-am intrebat: poate ca ar trebui sa semnez? Insa ceva mai puternic decat mine nu ma lasa. Ceva ce venea din afara mea ma forta sa spun: „Nu, prefer sa mor”. Eram speriat de moarte, dar preferam sa mor decat sa fac compromis, decat sa-L tradez pe Iisus Hristos, sa fiu un Iuda.

Trebuie sa stiti ca in momentul in care am decis sa raman in inchisoare, familia mea nu a mai insemnat nimic pentru mine. Tot ceea ce conta era pozitia mea in fata lui Dumnezeu. Stiam ca eram un pacatos, stiam ca nu aveam nici o valoare, insa stiam deasemenea ca Iisus Hristos ma iubeste. Numai prin iubirea Lui am fost capabil sa fac ceea ce am facut. Fara iubirea Lui, fara sprijinul Lui, nu eram nimic – si fara El nimeni nu inseamna nimic. „Nu va nadajduiti spre boieri, spre fiii oamenilor, intru care nu este mantuire” (Psalmul 145,3). Nu am avut incredere in fiii oamenilor. Nu m-am increzut in mine. Nu m-am increzut in senatori. Nu m-am increzut nici in ministrii statului, pentru ca toti erau fii ai oamenilor. M-am increzut in Iisus Hristos si eram indreptatit sa ma incred in El. Altfel nu as fi mai fi vorbit in fata voastra astazi si nu as fi putut sa va spun ca Iisus Hristos a lucrat minuni cu mine. Iisus Hristos m-a salvat.
Daca as fi semnat scrisoarea, ar fi fost diavolul care ma salva. Acum sant salvat de Iisus Hristos.

De cele mai multe ori in clipa in care ne-am pierdut nadejdea, Dumnezeu ne intinde mana si ne scoate din nevoi. Toate acestea sant niste lucruri divine, sant niste lucruri care stabilesc relatia noastra cu Dumnezeu si este pacat sa nu vedem interventia lui Dumnezeu in toate imprejurarile vietii noastre. Este mare pacat si acesta vine din scepticismul epocii noastre, cand incercam sa ne explicam totul prin mecanismele acestei lumi.”

Cuvinte vii – Parintele Gheorghe Calciu

Hristos incape in toate inimile?

Prin păcat omul face din raiul pământesc un iad pământesc

– Parinte, Hristos incape in toate inimile?

– Hristos incape, numai ca oamenii nu-L primesc pentru ca nu incearca sa se indrepte. Pentru ca sa incapa Hristos inlauntrul nostru, trebuie sa ni se curete inima. “Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule!

– Parinte, de ce animalele salbatice nu-i vatama pe Sfinti?

– Pe masura ce se imblanzesc oamenii, se imblanzesc si animalele salbatice si recunosc ca omul este stapanul lor. In rai, inainte de cadere, fiarele salbatice se plecau cu evlavie celor intai ziditi, iar dupa cadere se porneau sa-i sfasie. Atunci cand un om revine in starea de dinainte de cadere, animalele il recunosc iarasi de stapan. Insa astazi vezi oameni care sunt mai rai decat fiarele salbatice, mai rai si decat serpii. Exploateaza copiii fara protectie, le iau banii si atunci cand ajung in vreo situatie grea ii invinuiesc, cheama politia, ii baga si la psihiatrie. De aceea Psalmul 147, pe care il citea Sfantul Arsenie Capadocianu pentru imblanzirea animalelor salbatice, ca ele sa nu faca rau oamenilor, eu il citesc pentru imblanzirea oamenilor, ca ei sa nu faca rau semenilor lor si animalelor.

– Parinte, cum revine omul la starea de mai inainte de cadere?

Trebuie sa-si curete inima. Sa dobandeasca curatie sufleteasca, adica sinceritatea, cinstea, lipsa de interes egoist, smerenia bunatatea, ingaduinta, jertfa. In felul acesta omul se inrudeste cu Dumnezeu si harul dumnezeiesc se odihneste inlauntrul lui. Cand cineva are curatia trupeasca, dar nu o are pe cea sufleteasca, Dumnezeu nu Se odihneste in el, pentru ca exista inlauntrul lui viclenie, mandrie, rautate etc. Atunci viata lui este o batjocura. De aici sa incepeti nevointa voastra: sa incercati sa dobanditi curatia sufleteasca.

– Parinte, se poate taia imediat obisnuinta cea rea?

– Mai intai omul trebuie sa inteleaga ca obisnuinta asta il vatama si apoi sa vrea sa se nevoiasca, pentru a o taia. Este trebuinta de multa vointa ca sa si-o poata taia cineva imediat. Precum, de pilda, funia face incet-incet un mic santulet pe marginea fantanii si nu mai aluneca, tot asa si orice obisnuinta, putin cate putin incrusteaza un santulet in inima si cu greutate iese din el. De aceea trebuie sa fie cu luare aminte oricine, sa nu dobandeasca obisnuinte rele, pentru ca dupa aceea este trebuinta de multa smerenie si multa vointa ca sa le poata scoate. Spunea Parintele Tihon: “Obiceiul bun, fiule, este virtute; obiceiul rau, patima”.

Dar am observat ca atunci cand omul, desi se nevoieste, continua sa greseasca si nu se schimba, pricina este egoismul, iubirea de sine si interesul personal. Lipsesc smerenia si dragostea si astfel este impiedicata interventia dumnezeiasca. Insusi omul nu-L ajuta pe Dumnezeu, ca si Acela sa-l ajute pe el. Daca, de pilda, l-ar ajuta Dumnezeu sa-si depaseasca o patima, atunci s-ar umfla, s-ar mandri, pentru ca va crede ca el singur a depasit-o, fara ajutorul lui Dumnezeu.

Eliberarea din intunericul pacatului

– Parinte, este un lucru foarte grav a-si intina cineva Sfantul Botez?

– Depinde cum il intineaza. Unul il intineaza mult, altul putin, altul face o pata, doua…

– Pacatele mari sunt cele care intineaza Botezul?

– Ei, desigur, pacatele de moarte il intineaza si atunci harul dumnezeiesc se indeparteaza de la om. Dar nu-l paraseste, precum nici ingerul pazitor nu-l paraseste pe unul ca acesta. Va aduceti aminte ce i-a spus diavolul popii idolesc despre monahul care voia sa se insoare cu fiica lui? “Nu te grabi; acesta L-a parasit pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu l-a parasit inca“.

– Parinte, poate trai cineva in intunericul pacatului si sa nu simta aceasta?

– Nu, toti au simtirea aceasta, dar exista nepasarea. Pentru a veni cineva la lumina lui Hristos trebuie sa vrea sa iasa din intunericul pacatului. Sa luam ca pilda pe cineva care a fost inchis din greseala intr-un beci intunecat. Dar de indata ce vede o raza ce vine printr-o crapatura, cauta sa iasa la lumina. Va deschide incet-incet crapatura ca sa afle usa si sa iasa afara. La fel si aici. Din clipa in care omul va simti binele ca pe o necesitate si va intra inlauntrul sau nelinistea cea buna, va depune osteneala sa iasa din intunericul pacatului. Daca spune: “ceea ce fac e gresit, nu merg bine“, se smereste, vine harul lui Dumnezeu si de aici incolo inainteaza normal. Dar daca nu intra in el nelinistea cea buna, este greu sa se ajute. Cineva, de pilda, se afla intr-un loc inchis si se simte rau. Ii spui: “Scoala-te, deschide usa si iesi sa iei putin oxigen, ca sa-ti revii”; iar acela incepe: “Nu pot iesi. Si de ce sa fiu inchis aici si sa nu pot rasufla? De ce sa nu am oxigen? Si de ce Dumnezeu pe mine ma tine aici, iar pe ceilalti ii lasa afara?”. Ei, unul ca acesta poate fi ajutat? Stii cati se chinuiesc deoarece nu asculta de cel care ii poate ajuta duhovniceste?

Prin pacat omul face din raiul pamantesc un iad pamantesc. Daca sufletul se intineaza cu pacate de moarte traieste o stare diavoleasca; se revolta, se chinuieste, nu are pace. Dimpotriva, cel ce este aproape de Dumnezeu isi are mintea la intelesurile dumnezeiesti si are intotdeauna ganduri bune, este pasnic si traieste raiul inca de pe pamant. Un om ca acesta are ceva deosebit de cel care este departe de Dumnezeu si aceasta se observa si de altii. Iata, acesta este harul dumnezeiesc care il tradeaza pe om chiar de s-ar ascunde.

Greselile intentionate

Sa luam aminte foarte mult la greselile intentionate, pentru ca ceea ce va cerceta Dumnezeu este intentia noastra. Greselile pe care le facem din neatentie sunt mai usoare. Unele pacate sunt pacate, dar au circumstante atenuante.

Apoi, daca gresim fara sa vrem, Dumnezeu va randui astfel lucrurile intat greseala noastra sa se foloseasca spre bine. Adica nu ca trebuia sa gresim ca sa se faca acest bine, ci, deoarece am gresit fara sa vrem, Dumnezeu pune in valoare greseala noastra si iese binele. Dar atunci cand facem o greseala intru cunostinta si apoi ne pocaim, sa ne rugam sa nu se faca vreun rau din urmarile greselii noastre.

– Parinte, monahul acela despre care se spune in “Everghetinos” ca timp de zece ani cade in pacat in fiecare zi, dar in fiecare zi se pocaia, cum s-a mantuit?

– Acela era intr-un fel stapanit, robit de pacat. Nu avea intentie rea, dar nu fusese ajutat, a fost imbrancit la rau si de aceea era indreptatit sa primeasca ajutorul dumnezeiesc. Se lupta, il durea, avea pocainta sincera si Dumnezeu in cele din urma l-a mantuit. Vezi, unul poate avea intentie buna, dar daca nu este ajutat de mic si este atras la rau, dupa aceea este greu sa se ridice. Face o incercare, cade, se ridica din nou, iarasi cade; adica se lupta. Dumnezeu nu il va lasa pe omul acesta, deoarece face si el, sarmanul, mica sa incercare, cere ajutorul dumnezeiesc si nu pacatuieste “cu sange rece”. Cineva, de pilda, porneste sa mearga undeva fara sa aiba scopul de a pacatui, ci mergand i se intampla o ispita si cade intr-un oarecare pacat. Se pocaieste, incearca sa-si revina, i se intinde iarasi o cursa si, desi nu are intentie sa faca rau, sarmanul cade din nou si iarasi se pocaieste. Unul ca acesta are circumstante atenuante, pentru ca nu vrea sa faca raul, ci este atras la rau si dupa aceea se pocaieste. Insa cel care spune: “Ca sa reusesc lucrul acela, trebuie sa fac aceasta nedreptate; ca sa reusesc celalalt lucru, trebuie sa fac cutare viclenie” etc., unul ca acesta pacatuieste cu chibzuiala si intru cunostinta. Adica acela isi pregateste planul sau pacatos si programeaza impreuna cu diavolul ce pacat sa faca. Aceasta este ceva foarte rau, deoarece este premeditat. Acesta nu cade in ispita fara sa vrea, ci porneste sa faca ceva impreuna cu ispititorul. De aceea un astfel de om niciodata nu va putea fi ajutat, pentru ca nu i se justifica ajutorul dumnezeiesc, si in cele din urma moare nepocait.

Dar si cei care spun ca se vor pocai la batranete, cum pot fi siguri ca vor apuca sa se pocaiasca si nu vor pleca de aici prin vreo moarte napraznica? Un oarecare antreprenor spunea: “Cand voi imbatrani voi merge la Ierusalim, voi intra in raul Iordanului si atunci mi se vor sterge toate pacatele“, si continua sa traiasca in chip pacatos. In cele din urma, atunci cand nu mai avea nici un curaj, cand de abia mai mergea, a hotarat sa mearga. Si spune unuia dintre mesterii lui: “Mestere, m-am hotarat sa merg la Ierusalim, sa ma spal in raul Iordan”. “O, sefule, ii spune acela, daca esti curat vei ajunge, daca nu esti curat, vei ramane pe drum!”. Si parca a profetit. Indata ce a ajuns la Atena ca sa-si faca hartiile, a murit. I-au luat toti banii, l-au dus la un birou de inmormantari si de acolo l-au trimis in sicriu inapoi in locul lui natal.

Sa facem binele din dragoste pentru Hristos

– Parinte, ma tem atunci cand ma gandesc la anii grei ce ne asteapta.

– De ce te temi? Oare vei merge in iad sa te chinuiesti impreuna cu diavolii? Sa spui: “Ajuta-ma, Hristoase al meu, sa merg in rai ca sa nu Te mahnesc, pentru ca este dureros ca dupa atatea cate ai facut pentru mine sa ma stii in iad”, aceasta o inteleg. Dar sa vrei sa mergi in rai ca sa nu te chinuiesti, aceasta nu are marime de suflet. Nu o spun aceasta ca sa lasam viata noastra sa devina dezordonata, sa facem neoranduiala si sa mergem in iad, dar de multe ori intra egoismul la mijloc si spunem: “sa fac binele ca sa nu pierd raiul”. Insa de am avea marime de suflet, am cugeta: “Atatia oameni vor merge in iad, sarmanii, care nici in aceasta viata nu au simtit macar putin bucurie adevarata, iar eu ma gandesc la mine?”. Sincer va spun, nu ma preocupa unde voi merge. Pe mine m-am lepadat demult. Nu ca vreau sa fiu departe de Hristos si de aceea nu ma preocupa faptul daca merg in rai, dar scopul meu nu este sa fac binele ca sa merg in rai. “Chiar de ma vei lepada, Hristoase al meu, tot multumit voi fi; nu sunt vrednic de rai”.

Astazi viata noastra a devenit lipsita de bucurie si grea pentru ca s-a imputinat eroismul, marimea de suflet. Chiar si oamenii duhovnicesti gandesc negustoreste. Ajung sa traiasca o viata, chipurile, duhovniceasca, dar de fapt cauta sa se desfateze de orice pana acolo incat sa nu se osandeasca. Unii ca acestia socotesc: “Asta osandeste? Nu osandeste. Deci ma pot desfata de ea”. In problema postului spun: “Maine este vineri. In seara asta pot sa mananc carne pana la douasprezece fara cinci. Asadar ada sa mancam! Dupa douasprezece nu mai merge; se schimba ziua; este pacat”. Adica vor ca nici raiul sa nu-l piarda, dar si in aceasta viata sa se desfateze. Si astfel prin prisma acestei cugetari negustoresti a lor vad si cele despre pacat si cele despre iad. Insa de ar fi gandit cu marime de suflet, ar fi spus: “Hristos S-a rastignit si a suferit atatea pentru mine si eu sa-L ranesc cu o fapta pacatoasa de a mea? Nu pentru altceva nu voiesc sa merg in iad, ci pentru ca nu voi putea suferi sa-L stiu mahnit pe Hristos pentru faptul ca sunt in iad”.

Sa nu facem binele cu socoteli, ca sa luam plata, ci sa ne nevoim din dragoste pentru Hristos. Orice facem, sa-l facem curat, pentru Hristos; sa luam aminte sa nu aiba inlauntru ceva omenesc, iubire de sine, interes etc. Sa avem in minte ca Hristos ne vede, ne urmareste si sa incercam sa nu-L mahnim. Altfel se destrama si credinta noastra si dragostea noastra.

Si daca cercetam cele pe care le facem in viata duhovniceasca: nevointa, post, priveghere etc., vom vedea ca toate ne ajuta sa avem si o buna sanatate trupeasca. Doarme cineva pe pat tare? Si medicii recomanda aceasta, zicand: “Sa dormi pe saltea tare, pentru ca nu-ti foloseste sa dormi pe moale”. Sau facem metanii? Altii fac gimnastica sa-si intareasca muschii. Doarme putin? Somnul mult il moleseste pe om. Nu se spune: “Acesta este adormit, celalalt este treaz”? Adica cele duhovnicesti pe care le face il ajuta si la sanatatea lui trupeasca. Apoi infranarea il ajuta mult pe om. Vezi cum si cei care se ocupa cu diferite cercetari etc. cauta sa traiasca o viata curata, sa nu fie ametiti, ca sa aiba luciditate. Noi desigur nu ne infranam din aceste pricini, ci dinlauntrul celor duhovnicesti pe care le facem iese si acel lucru pe care si-l doresc mirenii. Adica atunci cand facem lucru duhovnicesc, dinlauntrul lui vine si sanatatea trupului.

Ispitele in viata noastra

Dumnezeu ingaduie ispitele potrivit cu viata noastra duhovniceasca. Uneori ingaduie sa facem o greseala, de pilda o neatentie, ca alta data sa fim atenti si sa evitam sau mai degraba sa preintampinam un rau mai mare ce ni l-ar putea face aghiuta. Alteori lasa pe diavolul sa ne ispiteasca, sa ne incerce. Adica dam examene si, in loc de rau, diavolul ne face bine. Aduceti-va aminte de Batranul Filaret care spunea: “Fiule, astazi n-am avut nici o ispita, m-a parasit Dumnezeu! Voia sa se lupte in fiecare zi cu ispitele, ca sa fie incununat de Hristos.

Unul puternic, ca Batranul Filaret, nu evita ispitele, ci Ii spune lui Hristos: “Trimite-mi, Hristoase al meu, ispite, si da-mi curaj ca sa ma lupt cu ele”. Insa unul slab va spune: “Nu ingadui, Hristoase al meu, sa fiu ispitit”.Si nu ne duce pe noi in ispita. Noi insa, de multe ori, atunci cand avem o ispita spunem: “Ei, sunt si eu om; nu mai pot suporta!”, in timp ce ar trebui sa spunem: “Eu nu sunt om; sunt un ticalos; Dumnezeul meu, ajuta-ma sa ma fac om”. Nu spun ca sa fugim noi dupa ispite, ci, atunci cand vin, sa le infruntam cu rabdare si rugaciune.

In orice iarna duhovniceasca sa ateptam cu rabdare si nadejde primavara duhovniceasca. Cele mai mari ispite sunt de obicei de o clipa si, daca in clipa aceea le evitam, falanga diavolilor trece si se duce si scapam. Atunci cand omul se uneste cu Dumnezeu, nu mai are ispite. Diavolul poate face rau ingerului? Nu, este ars. Viata duhovniceasca este foarte simpla si usoara; noi o facem grea, pentru ca nu ne nevoim corect. Cu putina straduinta, si multa smerenie si incredere in Dumnezeu, oricine poate spori mult. Pentru ca acolo unde exista smerenie, diavolul nu are loc; si acolo unde nu exista diavol, este firesc sa nu existe nici ispite.

– Parinte, caderea intr-un pacat se poate face prin ingaduinta lui Dumnezeu?

Nu, este greu sa spunem ca Dumnezeu ingaduie sa pacatuim. Noi facem ingaduieli si vine diavolul si ne ispiteste. Cand, de pilda, ma mandresc, atunci alung harul dumnezeiesc, pleaca ingerul meu pazitor, vine celalalt… inger, diavolul, si-mi sparg capul. Aceasta este ingaduinta mea si nu a lui Dumnezeu.

– Parinte, atunci cand am cazut este bine sa spunem: “Ispititorul m-a imbrancit?”

– De multe ori aud si eu pe unii oameni spunand ca diavolul este de vina atunci cand ei se chinuiesc, in timp ce ei sunt vinovati pentru ca nu infrunta corect lucrurile. Apoi ispititorul, ispititor este. Ne poate impiedica de la rau? El isi face treaba lui. Sa nu-l incarcam pe ispititor chiar cu toate. Un ucenic care traia la o Coliba cu staretul lui, cand a ramas pentru putin timp singur, a luat un ou, l-a pus pe o cheie – era dintre acele chei mari si vechi – a aprins o lumanare si a pus-o sub cheie ca sa se coaca oul. Staretul intra pe neasteptate si-l vede. “Ce faci acolo?”, il intreaba. “Parinte, diavolul m-a pus sa coc oul pe cheie”, ii raspunse ucenicul sau. Atunci se auzi o voce salbatica: “Maiestria aceasta nici eu nu am stiut-o; de la el am invatat-o!”. De multe ori diavolul doarme si noi il provocam.

Pacatosii au mult material pentru smerenie

Toti cei care au trait o viata pacatoasa si apoi s-au pocait si au inceput sa traiasca duhovniceste trebuie sa primesca in continuare cu bucurie smeririle si mahnirile ce li se intampla, pentru ca astfel isi platesc datoriile. Vedem pe Cuvioasa Maria Egipteanca, care a trait o viata pacatoasa, cum, si dupa ce s-a pocait si si-a schimbat viata, dorintele lumesti o chinuiau. Insa a dat o lupta mare ca sa le alunge. Diavolul ii spunea: “Ce vei pierde de vei vedea putin Alexandria? Nu-ti spun sa te distrezi, ci numai s-o vezi putin de departe”, dar aceea nici nu se intorcea sa priveasca. Ce pocainta a avut! Alte cuvioase, care nu traisera o viata lumeasca, nu au avut razboi. Insa Cuvioasa Maria, care traise o viata lumeasca, a avut si razboi. Iar chinuirea aceasta este cauterizarea ranilor pacatului. Si astfel ajung la sfarsit si unii si ceilalti in aceeasi stare.

– Parinte, in aceste cazuri nu exista deloc mangaiere dumnezeiasca?

– Cum sa nu? Multa si chiar foarte multa! Cuvioasa Maria ajunsese la astfel de masuri duhovnicesti, incat se ridica la un cot deasupra pamantului atunci cand se ruga.

Cei foarte pacatosi, daca se cunosc pe sine, au in mod firesc si foarte mult material pentru smerenie. Orice cadere este negresit o cadere, dar este si material pentru smerenie si rugaciune. Pacatele, daca se pun in valoare orientandu-le catre smerenie, sunt ca si gunoiul ce il punem in rasaduri. Asadar, de ce sa nu foloseasca cineva acest material ca sa ingrase ogorul sufletului sau pentru a deveni fertil si datator de roade? Adica unul care a facut pacate mari, daca ar simti cat a gresit si ar spune: “N-ar trebui nici capul sa-l ridic, ca sa ma uit la vreun om”, fiindca se smereste mult, primeste si mult har, sporeste statornic si poate ajunge la masuri mari. In timp ce unul care nu a facut pacate mari, daca nu se aranjeaza corect, incat sa spuna: “M-a pazit Dumnezeu de atatea greutati; sunt foarte nemultumitor sunt mai pacatos decat cel mai pacatos“, ajunge inferior duhovniceste celuilalt.

Aduceti-va aminte de fariseu si de vame. Fariseul avea fapte, dar avea si mandrie. Vamesul avea pacate, dar avea recunoasterea pacatoseniei lui, zdrobire, smerenie – lucrul cel mai de seama pe care il cere Hristos de la om – de aceea s-a mantuit intr-un chip mai usor. Ati vazut cum l-au inchipuit pe fariseu intr-o icoana! Arata cu degetul spre vames: “Nu sunt ca acesta!”… Sarmanul vames se ascundea dupa o coloana; nu avea obraz nici macar sa privesca in jurul sau. Si fariseul Ii arata lui Hristos unde se afla vamesul! Ati luat aminte la aceasta? Ca si cum Hristos nu stia unde era vamesul. Fariseul, desi a implinit toate cele dupa tipic, pe toate le-a pierdut. Ce face mandria! Atunci cand un om are pacate, dar nu are smerenie, atunci are pacatele vamesului si mandria fariseului. “Harisme” duble! “Si raios, si chel!”, cum se spune in Epir.

Incercati, pe cat puteti, sa eliminati toxinele duhovnicesti, patimile, ca sa va dobanditi sanatatea duhovniceasca.

Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevointa Duhovniceasca