Despre Ziua Românilor si esenta lor care este ortodoxia

2a585-985765

Dupa 30 noiembrie – ziua Sf. Apostol Andrei, apostolul neamului romanesc – , astazi tot romanul are prilej de bucurie, de rugaciune, de pocainta dar si de mari semne de intrebare in privinta Tarii si a Neamului. Caci astazi este ziua Marii Uniri a romanilor. Esenta romanilor este ortodoxia. Nu putem numi roman un om care nu crede drept in Iisus Hristos, Unica Lumina a lumii si Unicul Mantuitor al tuturor oamenilor. Intre nenumaratele valuri si vifornite dusmane care ne-au bantuit neamul de 2000 de ani si care acum vor sa ne dezradacineze parca mai mult ca oricand, noi am aflat singura stanca tare si neclintita – Biserica. Si cunoastem ca singura Biserica autentica prin care dumnezeiescul Har al Sfintei Treimi mantuieste si indumnezeieste oamenii este cea Ortodoxa. Cu toate smintelile unora ( lux cand Tara este in saracie ), cu tot eresul ecumenist al acelorasi ( care va culmina cu Sinodul panortodox apostat din 2016 )… Hristos nu va putea fi biruit niciodata si, sa dea Dumnezeu, nici marturisitorii Lui. Sa ne luptam sa nu ne lasam smintiti de toate cele ce le vedem si auzim, le vom vedea si le vom auzi. Pentru aceasta ne trebuie mult discernamant. Fiecare neam lasat pe pamant de la Dumnezeu are vocatia sa, darurile sale dar si pacatele sale, patimile sale. Neamul romanesc este singurul neam de pe pamant nascut crestin ortodox. Mostenim de la geto-daci vitejia pana la jertfa, primirea mortii cu bucurie in lupta de aparare, intelepciune nativa ( la noi au aparut primele scrieri din lume, primul concept de sanatate a trupului legata de cea a sufletului …) Singura armata din lume care a eliberat de comunism o tara straina si care nu a influentat apoi cu nimic conducerea acelei tari este Armata Romana ( eliberatoare a Ungariei de sub comunistul Bela Kuhn in 1919). Aceeasi Armata in alianta cu altele a incercat apoi eliberarea Rusiei ortodoxe de sub satanismul bolsevic ( nu a reusit datorita tradarilor si a scopurilor diferite si ascunse ale aliatilor). Noi nu am eliberat Ungaria ca sa ne punem apoi in tara lor oameni de-ai nostri, cum au facut si fac asa zisele “puteri mondiale” ( care in fata Lui Dumnezeu sunt mai slabe decat aburul ). Noi n-am dus niciodata razboaie de cucerire pana la intrarea fortata si peste vointa poporului in NATO ( coalitie condusa de masoni si care lupta pentru antihrist – seful vazut al masonilor iar nu pentru Hristos ). Avem insa, ca neam, pacatul neunirii, avorturile ( legiferate tot de un evreu – Petre Roman ), necanonizarea sfintilor inchisorilor comuniste ( datorita lasitatii si fricii sinodalilor BOR ), pacatul panereziei ecumeniste ( datorita acelorasi arhierei eretici )…

Ce-am fost si ce-am ajuns ?!

Dupa lovitura de stat din’ 89 evreii sionisti au pus mana pe fraiele Tarii ( 3 presedinti de neam evreiesc cu nume romanesti ajunsi ilegal la conducere au distrus cat au putut, cu ajutorul tradatorilor asazisi “ romani “ ). Al patrulea, strain si el de cauza Romaniei continua si desavarseste opera celor trei. Ultimii 25 de ani de jaf sunt mai distructivi pentru Romania decat toate razboaiele si calamitatile prin care am trecut de doua milenii.
Cata batjocura, viclenie si minciuna vedem astazi la adresa neamului romanesc prin alogeni ca Train Braunovici ( Basescu ), care a distrus Armata Romaniei iar acum se afiseaza la paradele tragico-comice ale unor bieti ostasi care nici sa defileze nu stiu.
Avem astazi o Romanie condusa de un eretic neamt sinistru care nu stie sa vorbeasca fara inscrisul in fata, un guvern ( impus dinafara de evreul ungur satanist soros in urma manipularii romanilor exasperati de atentatul de la Colectiv ) condus de un psihopat yoghin . Acestia vor sa distruga in continuare ce-a mai ramas in picioare.
Dureros este ca – dupa cuvintele Marturisitorului Ioan Ianolide, patimitor in temnitele comuniste – sistemul dictatorial care se pregateste, va fi fara asemanare si fara oponenti care sa-l poata nimici. Totusi, acest sfant indeamna la lupta dimpreuna cu Mota-Marin, Capitanul, Nicadorii, Decemvirii, Sfintii nostri Voievozi si cu toti martirii si eroii neamului.
“Fortele intunericului in lume vor spori. Dar biruinta va fi a Fiului meu.” Aceste cuvinte le-a spus Maica Domnului Sf. Mucenic Valeriu Gafencu in puscaria-spital de la Tg. Ocna inainte de moarte.
Intr-adevar, suntem , dupa cuvintele P. Elpidios din Rodos in desfasurarea celui de-al treilea Razboi mondial care inseamna:
– ruinarea economica si morala a lumii
– formarea unei religii unice mondiale si a unui guvern mondial
– conflicte locale ( Ukraina, Siria, isis, refugiati…) care vor degenera intr-unul mondial
Este iminenta aparitia publica a lui Antihrist ( pregatit si anuntat de rabinii sionisti pentru anul 2016 si proorocit a aparea la sinodul pan”ortodox” apostat de la anul ). Acest preablestemat va fi seful guvernului mondial, iar la inceput, pentru a insela intrega lume va avea o masca de evlavie, impaciuire, inteligenta, umor si frumusete fizica halucinanta, diplomatie, anticoruptie, antidesfrau… masca de mesia adica de “uns” si de “mantuitor”.
Dupa votarea lui mondiala insa, isi va da arama pe fata ca cel mai diabolic tiran al tuturor timpurilor, ce va cunoaste si va influenta pana si gandurile si vointa oamenilor – dar numai celor care vor primi pecetea lui, realizata prin nanotehnologie.
Dupa cum spunea P. Justin, Romania nu mai este decat pe hartie ? Si , de altfel toate popoarele lumii sunt in aceeasi situatie.
Totusi, toate sunt in mana lui Dumnezeu. Daca El va ingadui incoronarea antihristului la cateva sute de metri de locurile Rastignirii si Invierii Sale, ce sa mai zicem de ce va fi in Romania !
Poate neamul romanesc seamana cel mai mult din toate neamurile pamantului cu Hristos cel vandut, batjocorit si rastignit. Dar daca va rabda pana la sfarsit, sigur va semana cel mai mult cu Hristos cel Inviat. Tot romanul oriunde ar fi si in orice domeniu ar lucra, sa nu uite ca Mantuitorul Iisus Hristos este pretutindeni cu Dumnezeirea si ne vede, ne aude ce gandim, ce zicem si ce facem. Nu se va putea sta la nesfarsit cu cei necredinciosi, raucredinciosi sau cu cei care se prefac a fi credinciosi. In acest fel, cei binecredinciosi vor fi fortati sa se uneasca. Unirea va da puterea.
Sa nu deznadajduim si sa nu ne pierdem cumpatul. Cei care vor voi sa fie vesnic cu Hristos vor fi ajutati de El, de Maica Sa si de toti Sfintii cu mult mai mult decat pana acum. Ceilalti vor fi si ei “ajutati” de mesia evreilor si de slugile lui dar odihna nu vor avea. Doamne Iisuse… va fi poate, de la un moment dat incolo singura scapare, hrana, bautura, acoperamant … al oamenilor.
Pentru copiii Romaniei de azi si de maine merita sa luptam pe viata si pe moarte, nu mai vorbim de juramintele pe care le-am facut la Sf. Botez. Se spune ca cei mantuiti in vremurile de pe urma vor fi intre cei mai mari sfinti.
Preasfanta Treime sa ajute Romania ( Moldova, Ardealul si Tara Romaneasca ), pe romani si pe toti oamenii pana la sfarsit sa biruiasca fiara apocaliptica. Amin.

 

cuvintele sunt atribuite monahului  Teodot

sursa articol

http://www.apologeticum.ro/2015/12/monahul-teodot-ziua-romanilor/#

Anunțuri

One response to “Despre Ziua Românilor si esenta lor care este ortodoxia

  1. singura speranta in asemenea ceasuri este credinta si ni numele acestei Credinte Va rog pe cai care sunteti slujitorii bisericii faceti impotriva masoneriei si invadatorilor islamici molitfele SFANTULUI VASILE CEL MARE – Cel care ne-a dat acesta cunoastere sa o folosim la grea ananghie! si iata ca ceasul acela a venit!
    DUMNEZEULE FII CU NOI SI PRIMESTENE RUGACIUNEA!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s