Cipuri ce pot fi implantate în creier pentru a controla orice sistem computerizat

Au fost dezvoltate dispozitivele electronice prin intermediul carora pot fi citite gandurile unei persoane

Cercetătorii de la Universitatea Harvard și de la Centrul Național de Nanotehnologie din China susțin că noile dispozitive electronice, ce pot fi injectate la nivelul creierului, revoluționează medicina de specialitate și ajută la tratarea unor boli neuronale și a accidentelor cerebrale, informează pcworld.com.

Noile componente, de forma unei structuri din polimer căreia îi sunt atașate tranzistoare și electrozi, au fost testate în prezent pe creierul șoarecilor de laborator. Aceste dispozitive sunt concepute special la dimensiuni microscopice pentru a putea fi injectate printr-o seringă cu diametrul de 0.1 milimetri. Odată introduse în țesutul cerebral, componentele electronice se deschid ca o plasă și devin parte din sistemul ventricular al creierului.

Prin intermediul noii tehnologii, ce permite comunicarea între dispozitivul implantat și un calculator, se poate monitoriza activitatea cerebrală și se poate stimula creierul pentru a reacționa la obiectele aflate în mediul înconjurător. În curând aceste dispozitive vor face posibilă citirea gândurilor, dar și controlarea unor obiecte numai cu puterea minții.

„Pentru viitor ne-am propus să extindem această tehnologie pentru a încorpora cipuri multifuncționale conectate la dispozitive wireless. În plus, tehnologia ar putea fi dezvoltată pentru a trata leziuni ale creierului, accidentele vasculare cerebrale, dar și afecțiuni neuronale precum Parkinson”, a declarat unul dintre specialiștii implicați în proiect.

Cercetătorii estimează că până în anul 2020 vor reuși, prin intermediul acestei tehnologii, să dezvolte cipuri ce pot fi implantate în creier pentru a controla orice sistem computerizat.

 ======================
Inginerii IBM cercetează moduri de a lega creierul la dispozitive precum calculatoare şi telefoane inteligente. Când va gândiţi să sunaţi pe cineva, se va întâmpla. Sau puteţi controla cursorul de pe ecranul calculatorului gândindu-va la poziţia unde doriţi să îl mutaţi.

Cercetătorii din domeniul bio-informaticii au creat căşti cu senzori avansaţi pentru a înregistra activitatea electrică ce poate recunoaşte expresii faciale, emoţii şi niveluri de concentrare, şi gândurile unei persoane fără a fi necesare acţiuni fizice din partea lor.

În următorii cinci ani, vom începe să vedem aplicaţiile acestei tehnologii în industria de jocuri şi de entertainment. De asemenea, doctorii pot folosi această tehnologie pentru a testa modele ale creierului, chiar şi de a asista la reabilitarea de pe urmă atacurilor cerebrale şi pentru a ajută la înţelegerea tulburărilor mentale, precum autismul.

comentariu
Mai exista si varianta unor sisteme computerizate care pot controla cipurile implantate in creier ,mana,alte zone ale corpului.Asa ca omul ajunge o marioneta la dispozitia celor care detin tehnologia si astfel pot controla toti indivizi cipuiti.
Anunțuri

8 responses to “Cipuri ce pot fi implantate în creier pentru a controla orice sistem computerizat

  1. Off topic:
    Un documentar rusesc despre doi pustnici din Taiga:

  2. pacat ca nu este subtitrat in romana

  3. Off topic:

    Un film rusesc (2014) despre viața unui infractor înrăit, o autoritate în lumea criminală, care a venit la credință prin boală și moartea clinică, atunci când a văzut demonii hidoși care au venit după el. Despre întâlnirea cu Hristos, pocăința îndelungată și lupta cu duhurile rele care cu nici un preț nu doreau să-l lase pe „Țâpa” al lor…
    Acum este călugăr…

    pentru a se încărca subtitrarea în limba română, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC. (la fel si pentru filmul de mai sus: Despre Pitirim si Vladimir)

  4. OFF TOPIC

    SE PARE CĂ MI-AU ÎNCHIS SAU ȘTERS BLOGUL PE WORDPRESS.COM… CÂND ACCESEZ ÎMI APARE: raduiacoboaie.wordpress.com is no longer available.This blog has been archived or suspended for a violation of our Terms of Service. For more information and to contact us please read the message in your dashboard.

    DUPĂ CE SACCSIV M-A EXPULZAT APROAPE FĂRĂ MOTIV, IATĂ CĂ PLATFORMA WORDPRESS.COM A LUAT O MĂSURĂ ȘI MAI DRASTICĂ… COOPEREAZĂ CU SERVICIILE SECRETE SAU CU MASONERIA?…

    ÎNCEPUSEM SĂ SCRIU ÎN ULTIMUL ARTICOL DE PE BLOGUL ,,APĂRAREA ORTODOXIEI – Radu Iacoboaie” URMĂTOARELE:

    TITLUL ARTICOLULUI:
    MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI: LEGIONARII NU AU FOST FASCIȘTI! ÎN ROMÂNIA NU A EXISTAT FASCISM! IAR SFINȚII ÎNCHISORILOR COMUNISTE AU FOST LEGIONARI, TINERI ACTIVÂND ÎN FRĂȚIILE DE CRUCE ȘI SIMPATIZANȚI AI ACESTORA

    FRAȚI ROMÂNI, LIBERALII MASONI ȘI EVREII SIONIȘTI ÎNCEARCĂ ACUM SĂ VOTEZE O LEGE PRIN CARE MIȘCAREA LEGIONARĂ SĂ FIE CONSIDERATĂ PRIN LEGE ORGANIZAȚIE FASCISTĂ!… ÎN SPIRITUL FIDEL AL GÂNDIRII ȘI PROPAGANDEI COMUNISTE… VEDEM CUM PROPAGANDA ANTILEGIONARĂ CONTINUĂ CHIAR ȘI ASTĂZI PRIN REDIFUZAREA NEÎNTRERUPTĂ A FILMELOR ROMÂNEȘTI REALIZATE ÎN TIMPUL COMUNISMULUI… DE PILDĂ FILMUL ,,MOROMEȚII”… UNELE DINTRE FILMELE LUI SERGIU NICOLAESCU… (accesați http://mywebtv.info/filme-romanesti)

    • A facut careva o reclamatie la Wordpres ori ca ai publicat un articol cu drept de autor.Acu cativa ani mi-au suspendat 2 bloguri la care am muncit din greu ore si ore.Am luat-o de la capat si mai am bloguri in stand by daca imi mai suspenda si pe astea care le am acum.Asa ca sunt de neoprit.Nu te lasa nici tu fa-ti altele.

  5. Categoria de cetăţeni care se doreşte a fi incriminată e a celor care împărtăşesc concepţia legionară. Sunt oameni care apreciază autori de frunte ai culturii româneşti precum Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Nae Ionescu, Ion Barbu, Radu Gyr şi care îi cinstesc pe cei supranumiţi “sfinţi ai închisorilor” precum Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Virgil Maxim, Pr. Gheorghe Calciu, Pr. Justin Pârvu, Pr. Arsenie Papacioc. Sunt incriminaţi în bloc oameni care nu au încălcat până acum nicio lege, care doar cred în valori spirituale şi morale, precum şi în frumuseţea sufletească ce caracterizează specificul neamului lor.

    MAI MULTE DINTR-UN ARTICOL FOARTE IMPORTANT CITIȚI PE: http://www.curentul.info/dezvaluiri/11238-legea-turnatorului-nica-va-duce-la-interzicerea-lui-eliade-cioran-si-gyr

  6. Interesante chestii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s