ÎNCEPUTUL DICTATURII BIOMETRICE

INTRODUCEREA OBLIGATORIE A CARDURILOR ELECTRONICE DE SĂNĂTATE – ÎNCEPUTUL DICTATURII BIOMETRICE ÎN ROMÂNIA!

FRAȚI ROMÂNI, URMĂRIȚI CU ATENȚIE ACEST FILM SINTEZĂ DOCUMENTAR. NU ESTE O SIMPLĂ ÎNREGISTRARE VIDEO A DEZBATERII PUBLICE DIN 16 IANUARIE 2015. Încercați să observați fiecare detaliu în parte, mai ales în privința atitudinii celor din prezidiu, adică a  reprezentanților Ministerului Sănătății și Guvernului. Observați cum doamna juristă nu a rostit un cuvânt, dar mai tot timpul mesteca gumă!… Specialistul în IT nu a rostit nici el vreun cuvânt dar a plecat pe furiș înainte de a i se adresa vreo întrebare legată de securitatea datelor medicale din dosarul electronic de sănătate și din cardul electronic de sănătate!… Președintele CNASS a afișat o atitudine nedemnă de zeflemea și nepăsare, încercând să ne convingă că nu este absolut nicio problemă… Dânșii au venit doar pentru ca să nu li se poată imputa lipsa dezbaterii publice legal prevăzute de lege și a promite societății civile în van din nou găsirea unei alternative la acest card, pe care în patru ani oricum au tot promis-o fără succes…

         ȘI TOTUȘI FRAȚI ROMÂNI, VORBIM ÎNSĂ DE LUCRURI EXTREM DE SERIOASE, CARE VIZEAZĂ ÎNSĂȘI SIGURANȚA CETĂȚENILOR ROMÂNI! ÎNȚELEGEM TREPTAT CĂ IDENTITATEA ACEASTA ELECTRONICĂ PE CARE NE-O CREEAZĂ GUVERNANȚII (DOSARUL ELECTRONIC ÎNDEOSEBI) NE ADUCE SCLAVIA ELECTRONICĂ, LAGĂRUL ELECTRONIC (DIN CARE NU MAI POȚI EVADA), DICTATURA BIOMETRICĂ ȘI ABOLIREA DEMOCRAȚIEI, ÎNTR-UN CUVÂNT IADUL ELECTRONIC… TRAFICUL DE ORGANE… GENOCIDUL SPIRITUAL ȘI UMAN…

         IMPUNEREA CARDULUI DE SĂNĂTATE CU CIP ANULEAZĂ DREPTUL LA VIAȚĂ ȘI LEGIFEREAZĂ DICTATURA

          De curând a apărut în viaţa nostră cardul. La început, el s-a numit cartelă magnetică, carte de credit, un instrument de plată pe suport magnetic, deci un instrument bancar emis de o bancă. Cartela s-a transformat în card electronic purtător de cip, care poate stoca informații. Instituțiile statului au preluat această tehnologie impunând-o populației sub forma actelor de identificare. Reacția celor avizați a fost promptă și fermă încă din 2009, organizându-se împotriva pașaportului electronic, mitinguri și marșuri de protest, la care au participat mii de oameni. Interesul cel mai pregnant pentru acest domeniu l-a manifestat guvernul Năstase, care în august 2002 a emis Ordonanța de Urgență nr.69 ce introduce pentru prima data în România ideea de carte electronică de identitate.

         Iată că în cei peste 12 ani care s-au scurs de la apariția sa, sistemul nu a reușit să cipeze în masă documentele românilor. Acum, parcă grăbindu-se să împlinească versetele 16-18 cap. 13 din Apocalipsă, reprezentanții sistemului încearcă din nou să impună un card cu cip, care veleitar se intitulează card naţional de asigurări sociale de sănătate. Acești ipocriți, s-au gândit că ar trebui să le dea românilor și un card de sănătate, nu ca să fie mai sănătoși și să aibe o viață lungă și prosperă, ci ca să-și dea acordul că-și donează organele.

       (Nu vrem card de sănătate! Descărcați, completați și trimiteți: Memoriul – Stop card de sănătate! DESCARCĂ: Link1 | Link2 Link3 )

        Au fost trei dezbateri pe acest subiect, noiembrie 2010, ianuarie 2011 și ianuarie 2015, în care toți cei prezenți au fost împotriva introducerii acestui card…

        În situația în care s-a pus problema obligativității introducerii sale, s-a cerut cu fermitate respectarea Constituției României și oferirea alternativei DEFINITIVE, deci nu provizorii, pentru cei care din motive de conștiință sau convingeri religioase nu-l acceptă. Faptul că și după a treia dezbatere publică pe acest subiect se încearcă a se eluda opinia maselor, reprezentații instituțiilor statului mințind cu nerușinare, fără a publica minuta dezbaterii, fără a informa opinia publică, demonstrează că încercarea de a introduce acest card cu forța are o miză importantă.

       După mai bine de două săptămâni de la dezbatere, reprezentații guvernului se prefac a fi surzi la cererile romanilor, mass-media trece sub preș cele petrecute, iar Patriarhia cântă aceeași partitură din 2009 când prin vocea purtătorului de cuvânt Constantin Stoica vroiau să fie primi care își fac pașaport cu cip. Pentru a scoate adevărul la lumină, din cele 5 ore de dezbatere, am realizat un film sinteză, un film document. Filmul pe care vi-l prezentăm este relevant în ceea ce privește nesimțirea de care dau dovadă reprezentanții sistemului, dar și reacția fermă a celor prezenți care oferă soluția fără compromis. În condițiile în care atât medicii cu experiență cât și absolvenții de medicină au părăsit România pentru a profesa în alte țări, s-au închis spitale, iar sistemul medical este în „comă”, se naște întrebarea fundamentală, cui folosește cardul de sănătate?

        Putem cu siguranță spune cui nu folosește, medicilor și pacienților, lucru reliefat și de mărturiile celor prezenți la dezbatere. Din filmul pe care-l urmăriți se desprind 3 mize, cum s-ar spune, sistemul vrea să prindă 3 iepuri deodată:

                         1 – transplantul de organe

                         2 – controlul intimității și a vieții private prin dosarul electronic

                         3 – pecetluirea identității

         Pentru că fiecare punct constituie în sine un subiect vast, o să prezentăm succint ce reprezintă fiecare, deoarece în afara internetului nu există surse de informare pe acest subiect.

         1. Transplantul de organe

       Acordul pentru transplantul de organe ridică o gravă problemă de etică a corpului medical. Se știe că nu poți preleva organe de la defuncți, adică cadavre, ci doar de la cei aflați în așa zisa „moarte cerebrală”. Toţi aceşti oameni trăiesc încă, după toate legile biologice, atunci când li se extrag organele, deci sunt vii. Medicul îi ucide în realitate. Medicii au jurat să acționeze, cităm: „numai spre folosul și buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violență” – jurământul lui Hippocrate. Este clar că prelevarea organelor, presupune nu numai încălcarea acestui jurământ ci și a curma o viață. Sunt nenumărate cazuri de oameni care au „revenit la viață” din așa zisa moarte. Este bine cunoscut chiar cazul unui neurochirurg dr. Eben Alexander, care în 2008 după 7 zile de „moarte cerebrală” a revenit, făcând mărturii uimitoare cu argumente pertinente, uzând de cunoștințe în domeniul neurologiei, fizicii și a altor științe exacte. Având o pregătire academică, fiind cadru universitar, a explicat experiența sa, atât din timpul celor 7 zile de comă cât și după „revenire”, din punct de vedere științific. În filmul pe care-l puteți viziona aici veți descoperi, în dialogul celor doi medici cu reputație internațională, Raymond Moody și Eben Alexander, capacitatea lor de a-și recunoaște limitele, din momentul când au înțeles supremația CONȘTIINȚEI – acel „ceva” foarte profund și ascuns care nu poate fi localizat, sau limitat în spațiu și nici limitat în timp. După cum declară, dr. Eben Alexander a cunoscut timp de 7 zile, modelul perfect de moarte și totuși „s-a întors” să ne relateze, nu doar ce a trăit dincolo de limitele materiei, ci faptul că a trăit până la momentul comei în ignoranță, în pofida recunoașterii sale științifice internaționale.

      Sunt medici care mărturisesc că, în momentul în care se recoltează organele unui bolnav declarat în moarte cerebrală, în momentul în care chirurgul înfige bisturiul, bolnavului îi apar lacrimi spontane în ochi. Sunt relatări în presa alternativă, de oameni care au fost la un pas de a fi tranșați pentru organe și salvați providențial de o rudă, un prieten, etc. care se bucură în continuare de viață. În aceste condiții, cine le dă dreptul acestor satrapi să impună Poporului Român această știință fără conștiință, care duce la ruina sufletului.

        Sunt unii care spun că nu le mai pasă de ce se va petrece cu ei „după”, dar este posibil ca și ei ajungând într-o situație critică la spital să plece „dincolo” înainte de a le veni vremea. Altul ar putea spune că el ia cardul, dar este împotriva donării. Acceptând cardul accepți ideea, deci ești de acord cu crima.

      Este cunoscut faptul că pe piața neagră un om sănătos valorează, ca posibil donator de organe, 500 de mii de dolari. Apare astfel tentația de a transforma un pacient aflat în stare critică, în „piese de schimb”, ceea ce în alte țări este un fapt petrecut. La fel cum în unele țări europene s-a legiferat dreptul omului de a fi eutanasiat, acum se încearcă și la noi legiferarea crimei compromițând și cea mai rămas bun din actul medical.

       2. Controlul intimității și a vieții private

      După acceptarea cardului intră în rol dosarul electronic, după cum reiese și din filmul document, care intenționează să cuprindă toate datele personale pe care sistemul le are despre noi. Deși documentul care a însoțit cardul specifică clar ce date urmează a fi înserate pe cip: bolile cu risc viral, bolile cronice, grupa sanguină și RH-ul. Președintele CNASS, Ciurchea Vasile, afirma cu nerușinare că nu sunt date medicale sau personale pe card. Au trecut pentru început doar acestea, pentru că au mai fost proteste împotriva cardurilor, dar dacă reacțiile nu se vor intensifica, imixtiunea în viața noastră personală va merge pana la controlul total. După cum au încercat și cu legea “Big Brother”, care prevedea obligativitatea furnizorilor de telefonie fixă şi mobilă şi de internet să reţină timp de şase luni anumite date ale abonaţilor, si a fost respinsă de Curtea Constituțională, tot așa trebuie procedat și cu legea sănătății – a se vedea la minutul 43:33 din film, d-na dr. Andronache anunță că sunt două dosare pe rolul Curții Constituționale, care trebuie susținute.

          3 – Pecetluirea identității

      Încă din anii comunismului, scriitorul Marin Preda spunea că nu poate fi numit intelectual cel care n-a citit Biblia. Capitolul Apocalipsa a fost revelat ca să ne avertizeze, că dacă nu ne trezim (apropo de Deșteptă-te române!) oamenii pot fi pecetluiți, adică cip-uți (haragma). Deci rolul profeției este să avertizeze, după cum spunea un înțelept, răul care nu s-a produs încă, poate și trebuie să fie evitat. Un exemplu fericit de acest fel îl avem tot în Biblie, cu cetatea Ninive.

         Introducerea forţată şi în mare grabă a cipurilor în actele de identitate ale românilor ca și în acest card de „sănătate” deschide larg poarta COMPROMISULUI fără de care pecetluirea nu poate avea loc. Dumnezeu nu le permite să ne încalce libertatea de conştiinţă. Deci, ei nu pot sa ne implanteze direct în corp aceste cipuri si atunci recurg la această stratagemă (capcană a vrăjmaşului – spune primul vorbitor Liviu Constantinescu) prin care românii sunt determinaţi intr-un mod persuasiv, diabolic, să-şi doneze identitatea (date personale, elemente biometrice – amprente si imagine facială și chiar organele).

       Acceptând, nu numai că suntem reduși la statutul de numere (spune d-na Grațiela Botezatu la min. 25:10) în fata unei maşini, prin digitalizarea informatiei, ci toate caracteristicile nostre fizice, unice si irepetabile sunt transformate în numere unice, adâncind și mai mult prăpastia dintre omul zidit de Dumnezeu ca slavă a Sa și identitatea numerică implementată de o mentalitate masonică. Prin acest COMPROMIS omul îsi dă acordul psihologic-aperceptiv si mental (dupa cum s-a exprimat într-un studiu Pr. Prof. Dr. Mihai Valică) pentru acțiunea finală, pecetluirea.

        Acest “acord” inconştient reprezinta PECETLUIREA IDENTITĂŢII, după care va veni mai uşor pecetluirea trupească, la care cel ce a acceptat pasiv, mai greu se va putea opune, pentru că este deja pecetluit psihologic și mental. Ca sa fie si mai clar vom lua ca exemplu “sindromul broaştei într-un pahar cu apă” şi anume, dacă încălzeşti un vas cu apă şi pui broasca în el, aceasta va sări “ca arsă”. Dar dacă pui broasca în acelaşi pahar şi dai focul “la mic”, temperatura creşte, creşte şi broasca “începe să se acomodeze” la mediu până crapă friptă. Aşa este şi cu noi. Dacă se spune “ de mâine implantăm cipul”, s-ar crea o tensiune mare care ar duce la o revoltă în masă. Dar dacă încet, încet, creează mediul pentru acceptarea cipurilor, atunci lumea va fi “mulţumită să fie friptă”.

        Din filmul document reiese clar că a sosit vremea ca Poporul Român să spună NU dictaturii, NU genocidului, NU apocalipsei și să curățăm Grădina Maicii Domnului de „buruieni”. Într-o stare de UNITATE în cuget și-n simțire să ne luăm destinul în propriile mâini.

        (Nu vrem card de sănătate! Descărcați, completați și trimiteți: Memoriul – Stop card de sănătate! DESCARCĂ: Link1 | Link2 | Link3 )

        Prin acest material am răspuns și celui care ne-a întrebat pe site ce să facă cu cardul.

        SURSE:

http://dreptate.org.ro/stiri/52-dezbatere-pub-ms.html

https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/02/02/2553/#more-2553

Anunțuri

One response to “ÎNCEPUTUL DICTATURII BIOMETRICE

  1. Problema este ca intr-un ziar am citit ca SRI cere Curtii Constitutionale sa schimbe pasajul din Constitutie, care spune ca nimeni nu are voie sa incalce intimitatea omului care consta si in dreptul omului de a nu fi de acord cu prelucrarea electronica a datelor personale. SRI afirma ca acest drept al omului din Constitutie este un pericol pentru siguranta statului roman, si ca daca se va intampla vreodata vreo problema cu in tara de ordin teroris, Curtea Constitutionala care da aceste drepturi cetatenilor va fi raspunzatoare. Cu alte cuvinte SRI cere obligativitatea oricarui act biometric, sau cu cip, si dreptul statului de a intra oricand in intimitatea cetatenilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s