12 MOTIVE PENTRU CARE RESPINGEM ÎN MOD HOTĂRÂT CARDURILE ELECTRONICE DE SĂNĂTATE

index  

         La dezbaterea publică din 16 ianuarie, care a avut loc la sediul Institutului Național de Sănătate Publică și a ținut 5 ore, președintele CAS, Vasile Ciurchea, a minimalizat la maximum numărul contestatarilor, declarând în fața reporterilor de televiziune că, cei care contestă cardurile de sănătate sunt în România doar 2 – 3.000 de oameni… Adevărul este altul. Avem peste 4 – 5 milioane! Este vorba despre 1 000 000 de români, care au semnat deja petiția în 2009 împotriva actelor biometrice la apelul părintelui Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, dar și de membrii familiilor lor.

         Unele posturi de televiziune precum Digi TV au prezentat trunchiat și distorsionat informațiile referitoare la dezbatere, arătând doar protestul cuiva care a cerut zgomotos demisia președintelui CAS și afirmând că aceste carduri de sănătate sunt contestate de unii ortodocși pentru că sunt ,,un instrument al diavolului”… Doar atât s-a putut înțelege din toate propunerile pertinente făcute de circa 30-40 de persoane, reprezentând diverse asociații ortodoxe?!…

         Asociația Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei a propus următoarea modificare a Proiectului hotărârii de guvern care modifică Hotărârea Guvernului nr. 900/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate din titlul IX “Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii:

         Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins: “Art.2. Utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate de către asigurați și furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale se face începând cu 1 februarie 2015, dar în paralel cu sistemul actual (în care se prezintă la medicii de familie, medicii specialiști și la spital adeverința de salariat, respectiv adeverința de elev/student, cuponul de pensie, carnetul de șomer, adeverința de șomaj pentru șomerii neindemnizați, dovada plății la CAS pentru liberprofesioniști) ca formă alternativă la aceste carduri, în cazul celor care din motive de conștiință sau religioase nu le primesc.”

        Așadar, am propus ca variantă de document justificativ a calității de asigurat adeverințele și actele menționate mai sus, adică păstrarea în continuare a sistemului actual, pentru că nu dorim să primim și să utilizăm cardul electronic de sănătate, în primul rând pe motiv de protejare a vieții private și a libertății de conștiință dar și pe motive religioase. Această alternativă la cardurile electronice de sănătate am propus-o în conformitate cu legislația României, luând în considerare și faptul că un număr însemnat de persoane de cetățenie română nu sunt de acord să utilizeze cardul electronic de sănătate din mai multe motive bine întemeiate.

         Enumerăm mai jos 12 MOTIVE PENTRU CARE RESPINGEM ÎN MOD HOTĂRÂT CARDURILE ELECTRONICE DE SĂNĂTATE:

         1 – Din punct de vedere juridic, vorbim despre un abuz al statului față de cetățeni, întrucât cardurile de sănătate fiind acte biometrice încalcă flagrant dispozițiile Constituției României referitoare la o serie întreagă de drepturi, precum dreptul la viață, dreptul la viață privată, dreptul la egalitate în fața legii, dreptul la demnitate și dreptul la libertatea de conștiință (articolele 16, 21, 22, 23, 26, 29, 30, 34, 52 și 53 – nu avem acum timp să intrăm în detalii), și ca atare considerăm că această Hotărâre de Guvern este neconstituțională și poate fi atacată în timp util la Curtea Constituțională. În fond, Cardul Național Electronic de Sănătate constituie un drept (potrivit dreptului garantat la sănătate) și nu o obligație;

          2 – În privința procedurii de adoptare, nu este normal ca introducerea cardurilor de sănătate să fie făcută printr-o Hotărâre de Guvern. Datorită implicațiilor foarte importante în viața cetățeanului, o asemenea lege trebuia să fie dezbătută în public câteva luni de zile și apoi supusă dezbaterii de către parlamentarii români, reprezentanții noștri la nivel central, potrivit legii, în plenul Camerei Deputaților și Senatului, iar nu adoptată printr-o simplă ședință de Guvern și apoi impusă ca obligatorie tuturor cetățenilor. Interese obscure din afara Românei fac ca demersul acesta să fie urgentat în perspectiva intrării noastre în spațiul Shengen, unde există un întreg sistem securizat de urmărire electronică;

          3 – RESPINGEREA ÎN ALTE ȚĂRI A ACTELOR BIOMETRICE ȘI A MICROCIPURILOR ÎN CARDURILE DE SĂNĂTATE. De exemplu, în Irlanda, Marea Britanie, Finlanda, Suedia actele biometrice au fost respinse. Iar în Olanda, Finlanda, Spania, Norvegia, cardurile de sănătate sunt fără microcipuri. Drept dovadă că sistemul e nesigur: în Marea Britanie, în sistemul centralizat al Naţional Health System, s-au pierdut datele a 93% din asiguraţi; iar în Franța fraudele se fac în continuare fără nici o oprelişte, în cadrul unui sistem informatic de carduri;

         4 – INSECURITATEA CARDURILOR DE SĂNĂTATE CU MICROCIP. În multe țări sistemul informatic național a avut probleme. Încă o dovadă că sistemul este nesigur este dată de blocarea recentă a serverelor Casei de Asigurări de Sănătate. Încă înainte de a fi implementat sistemul exclusiv electronic şi-a arătat limitele: o singură problemă tehnică reuşeşte să blocheze întreg sistemul. Așadar este foarte periculos să fie puse informaţiile medicale personale pe microcip, deoarece acesta și baza de date în care apare dosarul electronic de sănătate nu sunt protejate 100%. Orice instituție de stat sau privată, orice persoană răuvoitoare care are un cititor de cipuri compatibil poate afla tot despre fiecare dintre noi. Acest lucru violează grav drepturile cetățeanului (amintite la punctul 1) și ne poate aduce mari prejudicii.

          5 – UTILIZAREA FRAUDULOASĂ A DATELOR MEDICALE. De pildă, amintim că datorită legii acordului prezumat, fiecare cetățean care nu a stipulat expres că nu dorește ca după moartea sa să devină donator de organe, devine fără voia sa un astfel de donator. Insecuritatea datelor, coroborată cu posibilitatea falsificării refuzului de către traficanții de organe, care identifică anumite compatibilități pentru transplantul unor organe, poate conduce la o adevărată explozie a MAFIEI TRANSPLANTURILOR DE ORGANE! Mai ales ținând seama de sumele imense de bani obținute în mod ilegal prin derularea unor asemenea ,,afaceri” profund inumane… Profesorul doctor Vasile Astărăstoae ne spune clar într-un interviu filmat că ,,traficul de organe este un pericol mult mai mare decât traficul de droguri”… Mai mult, datele medicale ale populaţiei sunt de maxim interes pentru corporaţii farmaceutice şi alte organizaţii medicale, pentru grupările ce se ocupă cu traficul de organe sau comercializarea de medicamente etc. Se poate vorbi într-un anume sens chiar de crime împotriva umanității!

          6 – DISCRIMINAREA CELOR CARE REFUZĂ CARDUL ȘI NU AU O ALTERNATIVĂ LA ACESTA. Vorbim despre posibila discriminare în fața angajatorilor care au acces la datele medicale. Vorbim de asemenea despre taxele și impozitele legate de asigurările de sănătate. Din moment ce unii cetățeni le refuză și li se îngrădește astfel accesul la serviciile medicale și în perspectivă la cumpărarea medicamentelor, nu este corect, legal și constituțional să plătească în continuare contribuțiile la Casa de Asigurări de Sănătate;

          7 – INUTILITATEA PRACTICĂ A CARDULUI ÎN UNELE CAZURI. Datele medicale din acest card nu pot fi accesate în caz de urgenţă, deoarece într-un asemenea caz, posesorul aflat în stare de inconștiență mai mult sau mai puțin, nu mai poate spune parola cardului. Toate cardurile electronice de sănătate au parola de baza 000 și mai apoi una personală formată din 4 litere sau cifre după activarea lor;

         8 – Dacă admitem și existența unui plan global de înregimentare electronică a tuturor cetățenilor într-o bază de date la nivelul Uniunii Europene și mai târziu la nivel global, precum și controlul, urmărirea fiecărei persoane în parte care nu se supune directivelor elitei masonice, atunci putem spune cu certitudine că actualele carduri de sănătate pot constitui un mijloc eficace, atât de DISCRIMINARE a cetățenilor ortodocși, dar mai ales de ELIMINARE a lor prin diverse metode: agravarea bolilor de care suferă, provocarea unor boli incurabile și în extremis chiar prin ,,asasinare medicală”, cum s-a produs de pildă în cazul Patriarhului Teoctist;

         9 – Acest card electronic de sănătate este un card de urmărire, pentru că el exercită un control strict asupra vieții private nu numai prin accesul la datele medicale și la alte date personale confindențiale. Dispozitivul electronic integrat în cardul electronic de sănătate conţine informaţii nevolatile şi este emiţător de unde radio care permit localizarea în spaţiu a persoanei şi, mai ales, localizarea acesteia în momentul în care accesează un serviciu medical decontat prin Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Noi nu suntem infractori, nu vrem să fim tratați ca o bandă de infractori, și nu dorim să deţinem asupra noastră un dispozitiv emiţător de unde radio care mai admite și interferenţe care pot cauza operaţiuni nedorite. Orice persoană trebuie să aibă libertatea de a decide dacă doreşte sau nu să deţină asupra sa un astfel de dispozitiv de urmărire și control.

         10 – Măsurile de implementare a cardului electronic de sănătate reprezintă, în fapt, un atentat la siguranța și libertatea cetățeanului, prin ţinerea sub observaţie strictă a vieţii private precum şi atingerea vieţii private prin diseminarea datelor de identificare, precum şi a datelor de sănătate, evidența bolilor cronice, probleme de diagnostic, prognostic, tratament, investigaţii paraclinice efectuate etc.

        11 – Miza introducerii cardurilor de sănătate ca obligatorii, ca o obligație față de cetățeanul român este de fapt mult mai mare decât s-ar putea crede. Se urmărește astfel IMPLEMENTAREA TUTUROR ACTELOR BIOMETRICE, a buletinelor electronice și mai târziu a biocipurilor. Se dorește pe viitor o monitorizare extinsă. Cardurile de sănătate vor fi înglobate în buletinele electronice.

        12 – Mulți cetățeni români din toate județele țării au refuzat cardul electronic de sănătate. L-au returnat la CAS sau l-au distrus. Însuși Colegiul Medicilor din România a afirmat clar: “cardul de sănătate constituie un experiment inacceptabil pe subiecți umani “. Colegiul Medicilor mai consideră că “o concentrare a datelor medicale personale într-un card la care nu există certitudinea unor mijloace de siguranță înalt performante, care să nu permită accesarea lor de către persoane neautorizate, poate duce la grave atingeri ale drepturilor pacienților”. Conform sursei: http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/CMR_-_Cardul-de-sanatate—un-experiment-inacceptabil-pe-subiecti-umani__17563/

          În încheiere, afirmăm că respingerea de către noi a cardului de sănătate este în primul rând un protest faţă de sistemul de supraveghere electronică generală din România! Acest sistem încalcă grav libertatea persoanei şi drepturile cetăţeneşti şi este similar ideologic sistemelor de supraveghere a statelor totalitare.
          Având în vedere toate aceste argumente procedurale şi etice, considerăm că lipsa dreptului la opţiune afectează grav drepturile şi libertăţile cetăţeneşti prevăzute în Constituţie.
          PRIN URMARE, NU PUTEM FI OBLIGAȚI CU FORȚA SĂ LUĂM ACESTE CARDURI ELECTRONICE DE SĂNĂTATE ȘI ÎN GENERAL ACTELE BIOMETRICE! NICI NU PUTEM SĂ NE LIPSIM DE LIBERTATE DE BUNĂ VOIE. IAR DRAGOSTE CU SILA NU SE POATE!

          Alte motive importante pentru a refuza cardurile electronice de sănătate și actele biometrice în general, puteți găsi pe site-ul doarortodox.ro, articolul: CARDUL DE SĂNĂTATE / CARDURILE CU CIP-URI RFID – argumente pentru a le refuza.
          ȘTIAȚI CĂ…
          ,,Aceste documente, sunt foarte nesigure existând posibilitatea de a fi citite modificate și copiate (clonate) cu ușurință de către persoane neautorizate (hackeri, teroriști etc.) care pot fura identitatea unei persoane şi pot săvârși infracțiuni în numele acelei persoanei care ulterior va suferi rigorile legii pentru fapte pe care nu le-a săvârșit?
Documentele electronice sunt sensibile la anumite tipuri de radiații și câmpuri electromagnetice, informația digitală stocată în ele putând fi deteriorată sau ștearsă și astfel posesorul documentului să poată fi pus în imposibilitatea de a se legitima sau de a beneficia de servicii medicale în situații critice?
          Cetățeanul devine vulnerabil în fața firmelor de asigurare (care vor refuza să asigure persoane ale căror boli grave le cunosc din sistemul electronic sau vor mări prețurile asigurărilor), angajatorilor (care vor putea discrimina unele persoane în funcţie de datele lor medicale), și mai ales a propriului stat în cazul în care regimuri nedemocratice ar putea ajunge la putere?
          Prin intermediul acestor informații, plus informațiile colectate prin intermediul cardurilor bancare, plus înregistrarea tuturor convorbirilor telefonice si a email-urilor, etc., prin prelucrarea și corelarea datelor cu ajutorul unor programe informatice specializate se poate determina unde se află, ce face și chiar cum gândește fiecare cetățean?”

          Aflați mai multe accesând link-urile:

          http://doarortodox.ro/2014/09/20/cardul-de-sanatate-cardurile-cu-cip-uri-rfid-argumente-pentru-a-le-refuza/

          http://www.apologeticum.ro/2014/10/motivele-pentru-care-avem-dreptul-de-a-refuza-cardul-de-sanatate/

sursa

https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/01/16/miscarea-pentru-apararea-ortodoxiei-1

Anunțuri

3 responses to “12 MOTIVE PENTRU CARE RESPINGEM ÎN MOD HOTĂRÂT CARDURILE ELECTRONICE DE SĂNĂTATE

  1. Dezbatere Carduri de Sănătate – 16 ianuarie 2015. Poziția exprimată de MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI de la min.30

    DOAMNE AJUTĂ!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s