Despre diavol si demoni

Dintre aceste puteri îngeresti, înainte statatorul cetei terestre, caruia Dumnezeu i-a incredintat pazirea
pamântului, nu a fost rau prin natura, ci a fost bun, a fost facut pentru bine si nu avea în el de la Creator nici cea
mai mica urma de rautate; cu toate acestea n-a suferit luminarea si cinstea, pe care Creatorul i-a daruit-o, ci,
prin vointa lui libera, s-a îndreptat de la starea sa naturala la o stare contra naturii sale si s-a ridicat împotriva lui
Dumnezeu Care l-a facut, voind sa se împotriveasca Lui. El este cel dintâi care s-a departat de bine si a cazut în
rau. Rau nu este nimic altceva decât lipsa binelui, dupa cum si intunericul este lipsa luminii.
Binele este lumina spirituala; în chip asemanator si raul este întuneric spiritual. Lumina deci, fiind creata de
Creator, a fost buna caci ”Dumnezeu a vazut toate câte a facut si iata erau bune foarte”, dar a ajuns întuneric
prin vointa sa libera. Multime nenumarata de îngeri asezati sub el s-au dezlipit, i-au urmat lui si au cazut
împreuna cu el. Asadar, cu toate ca erau de aceiasi natura cu îngerii, totusi au devenit rai, înclinându-si de buna
voie vointa lor de la bine spre rau.
Demonii nu au stapânire sau putere împotriva cuiva, decât numai daca li se îngaduie de Dumnezeu în sopul
mântuirii, cum este cazul lui Iov si dupa cum este scris în Evanghelii despre porci. Dar odata ce Dumnezeu le
ingaduie, au putere, se schimba si iau forma pe care o vor dupa fantezia lor (2 Cor. 11,14).
Nici ingerii lui Dumnezeu. nici demonii nu cunosc cele viitoare si cu toate acestea proorocesc. Ingerii
proorocesc pentu ca Dumnezeu le descopera si le porunceste sa prooroceasca, împlinindu-se toate câte spun.
Insa si demonii proorocesc: uneori pentru ca vad ce se întâmpla departe, alteori prin conjunctura. Pentru aceea
de multe ori mint si nu trebuiesc crezuti, chiar daca uneori spun adevarul in chipul în care am aratat. Ei cunosc
si Scripturile.
Toata rautatea si patimile necurate au fost nascocite de ei. Li s-a îngaduit sa ispiteasca pe om, dar nu au puterea
sa forteze pe cineva. Caci noi avem facultatea de a primi ispita sau de a nu o primi. Pentru acest motiv
Dumnezeu a pregatit diavolului si demonilor lui si oamenilor care îl urmeaza, focul nestins si pedeapsa vesnica:
”Duceti-va de la Mine blestematilor, în focul cel vesnic, care este gatit diavolului si îngerilor lui” (Matei 25,41).
Iata ce spune si Sfântul Grigorie Palama despre mestesugul diavolului: ”Nu numai rautatile sunt în apropierea
virtutilor, ci si cuvintele nelegiuite stau atât de mult în vecinatatea celor evlavioase, încât prmtr-un mic adaos
sau omisiune se pot schimba usor întreolalta si întelesul unui cuvânt poate deveni tocmai contrariul. De aici
vine faptul ca aproape orice parere ratacita se înfatiseaza cu masca adevarului pentru cei ce nu sunt în stare sa
vada mica omisiune sau micul adaos. E si acesta un mestesug grozav al diavolului viclean, atât de dibaci de a
duce în ratacire. Caci nefimd departe minciuna de adevar, diavolul si-a întocmit din aceasta o dubla putinta de
ratacire: scapându-le adica celor multi deosebirea, din cauza ca e asa de mica, omul va fi usor ispitit, sau sa tina
minciuna de adevar, sau adevarul de minciuna, ca fiind atât de aproape de minciuna. In amândouâ cazurile va
cadea sigur din adevar” (Raspunsul al treilea contra lui Varlaam).
Dar trebuie sa se stie ca ceea ce este moartea pentru oameni, aceea este caderea pentru îngeri. Dupa cadere ei nu
mai au posibilitatea pocaintei, dupa cum nu o au nici oamenii dupa moarte.

Despre Zidirea vazuta

Insusi Dumnezeul nostru, proslavit în Treime si unime ”a facut cerul si pamântul si toate cele câte sunt în ele”,
aducând pe toate de la neexistenta la existenta. Pe unele, cum este cerul, pamântul, aerul, focul si apa, nu le-a
facut dintr-o materie preexistenta; pe altele, cum sunt vietuitoarele, plantele, semintele, le-a facut din cele care
au fost create de El. Acestea s-au facut la porunca Creatomlui, din pamânt, apa, aer si foc.
Dumnezeu a fâcut pe om inocent, drept, virtuos, lipsit de suparare, fara de grijâ, luminat cu toata virtutea,
încarcat cu toate bunatatile, ca o a doua lume, un microcosmos în macrocosmos, un alt înger închinator,
compus, observatorul lumii vazute, initiat în lumea spirituala, împaratul celor de pe pamânt, condus de sus,
pamântesc si ceresc, vremelnic si nemuritor, vazut si spiritual, la mijloc între maretie si smerenie, acelasi si duh
si trup; duh, din pricina harului, iar trup din pricina mândriei; duh, ca sa ramâna si sa laude pe Binefacator; trup,
sa sufere si prin suferinta sa-si amintesca si sa se instruiasca când se mândreste cu maretia, iar termenul final al
tainei este îndumnezeirea sa prin înclinatia câtre Dumnezeu. Se îndumnezeieste prin participarea ta iuminarea
Dumnezeiasca si nu prin transformarea sa în fiinta Dumnezeiasca.
Dumnezeu l-a facut pe om prin fire fara de pacat iar prin vointa, liber. Spun, fara de pacat, nu pentru ca ar fi
incapabil de a pacatui, ci pentru ca nu are în firea sa fa cultatea de a pacatui, ci mai mult în libertatea vointei.
Avea adica puterea sa ramâna si sa progreseze în bine ajutat fiind de darul Dumnezeiesc, dupa cum avea si
puterea sa se întoarca de la bine si sa ajunga la rau lu cru pe care Dumnezeu îl ingaduia, pentru motivul ca omul
era înzestrat cu liberul arbitru. Nu este virtute ceea ce se face prin forta (Sfântul Ioan Damaschin – Dogmatica).
Libertatea face din om înger sau demon, stapân sau rob, geniu sau dobitoc. Raul prin urmare este din lume din
abuzul de libertate, nu de la Dumnezeu, El respecta libertatea fiilor Sai si prin aceasta înseamna ca le aseaza pe
umeri raspunderea tuturor faptelor lor, ca apoi sa le poata rasplati (judeca). Fara libertate nu exista raspundere
(judecata), fara raspundere nu poate fi nici rasplata: recompensa sau pedeapsa (Ilarion V. Felea – Religia
iubirii).
Pentru ce a voit Dumnezeu sa zideasca pe om din pamânt? Pentru doua pricini: prima, spre ocara si rusinarea
diavolului, vazând el atât de proasta si neputincioasa zidire urcându-se în cereasca slava din care el a cazut, sa
se rupa de zavistie; iar a doua, ca omul stiindu-si prostimea sa, sa nu se înalte intru mândrie (Stantul Dimitrie al
RostovuluiHronograf).

Despre înviere

Sunt în zilele noastre oameni care graiesc cele ”razvratite” spunând ca nu este învierea mortilor. Uneori
marturisesc un Dumnezeu facator a toate, însa zic ca nu pedepseste pe cei rai, fiind iubitor de oameni, nici celor
buni nu le face bine, nici nu poarta grija de zidirile facute. De unde, acest dumnezeu care este închipuit de
imaginatia lor, ori nu poate sa poarte de grija si prin urmare este neputincios; ori nu voieste, si dupa urmare este
sau zavistuitor sau vrajmasuitor, ori mândru si neprimitor, ori trândav si lenes..
Si daca îi vei întreba de ce atâta râvna pentru pierderea credintei crestine, raspund ca vor sa lumineze oamenii.
Si ce luminare au ei din necredinta lor o dovedeste viata si petrecerea lor. Ei ca niste mincinosi si vicleni
fatarnici, fagaduiesc slobozenie înselând pe multi.
Marturiseste ce fel este luminarea lor, starea cea nenorocita a tarii lor (tara de unde au venit aceste practici
yoghineIndia). Marturisesc relele pe care le patimesc multi din cei care asculta învatatura lor.
Si de vreme ce învatatura aceasta multumeste trupul si defaima sufletul, stinge mustrarea cugetului si dezleaga
frâul patimilor, face dumnezeu dulceata cea trupeasca si duce pe om unde ”gândul lui cu osârdie se pleaca din
tineretile sale”, adica spre toata pofta cea de ocara si a faptei celei fara de omenie (vezi Tantra Yoga). Pentru
aceasta usor se înmulteste, dar cu greu se vindeca si se sterge.
Insa de le vom aduce marturii din Sfânta Scriptura despre învierea mortilor, nu vor crede, de vreme ce nu cred
nici în celelalte învataturi ale lui Iisus Hristos; încâ nici marturiile istoriei nu îi pleaca spre adevar.
Dar pentru ce, o necredinciosilor; oameni fiind voi, cinstiti cu putere cuvântatoare, ”va alaturati cu dobitoa cele
cele fara de minte si va asemanati lor?” (Psalmul 48, 12). Dobitoacele, fiindca nu au minte, se misca si se trag
si, ca sa zic asa, se târasc de simtirile lor; iar voi, având minte, cugetând, judecând si deslusind, pentru ce
folositi doar simtirea si ei îi dati toata judecata voastra si hotarârea? Simtirea arata mintii pe cele simtite, iar min
tea le judeca si le desluseste. Oare nu cunoasteti amagirile simturilor? Credeti voi ca atâta este marimea soarelui
cât se vede, sau nu? Voi sunteti încredintati ca de zece mii de ori este mai mare. Dar de unde aceasta? Din
socoteala, mintii. Vedeti ca va plecati cuvântului mintii mai mult decât aratarii simtirilor? Si pentru ce, la dovezile geometriei si aritmeticii nimeni nu se îndoieste? Pentru ca se îndeparteaza de la ele aratarea vederii
celei amagitoare si slujeste numai cuvântul cel ce pleaca mintea.
Dar dovada din Sfânta Scriptura a Sfântului Apostol Pavel (1 Corinteni cap. 15) ca Hristos a înviat, ziceti: ”nici
cuvânt care sa plece mintea nu are, nici Hristos a înviat din morti!” Vai! La aceasta prea aratat va amagiti. sau
nedeslusind puterea cuvântului, pentru împatimirea mintii voastre ori din neînvatatura necunoscând care sunt
cuvintele cele doveditoare ale învierii lui Hristos. Cea dintâi este din patima nascuta sau din mândrie, ori din
alte multe patimi. Drept aceea, daca nu veti scutura din mintea voastra necuratia acestor patimi, niciodata nu
veti putea sa cunoasteti adevarul. Iar cea de a doua este patima usor de vindecat, caci dupa ce veti învâta
cuvintele va fugi de la voi întunericul neînvataturii si va veni lumina adevarului.
De veti cerca cartile Sfintilor Prooroci veti afla cuvintele care pleaca mintea nu numai ca Hristos a înviat din
morti, ci si ca adevarate sunt toate câte învata pentru El Evangheliile.
Dar poate ziceti ca ei nu au scris dupa dumnezeiasca descoperire, ci s-a alcatuit dupa aflarea omeneasca. Dar
cum s-au împlinit toate câte au spus ei? (vezi Daniil 9, 24; Isaia 7, 14; 9, 6-7; 61, 1; Ieremia 31). Citeste’si
Cartea Psalmilor lui David, mult mai veche decât a proorocilor si vei gasi proorociile patimilor, ale îngroparii, a
învierii si a înaltarii la cer a lui Iisus Hristos (Ps. 68; 21; 87; 15;46).
Aceste proorocii s-au împlinit întocmai si sunt aratate de cei patru evanghelisti, Matei, Marcu, Luca si Ioan.
Deci, spuneti, o, necredinciosilor, cu ce cuvant sau cu ce putere omeneasca au spus cu de-amanuntul toate cele
pentu Iisus Hristos? Ce raspundeti? Poate ziceti ca acestea sunt aflari ale crestinilor. Dar va astupa gura evreii.
Ei, neîmpacatii vrajmasi ai lui Hristos si ai credintei crestinesti, pazesc dupa dumnezeiasca iconomie cartile
proorocilor si le cinstesc ca pe niste cuvinte dumnezeiesti. Ori ziceti ca evanghelistii au scris nu cele ce s-au
întâmplat cu lucrul, ci cele ce au zis proorocii. Dar ceea ce au spus evanghelistii o dovedeste istoria. Si care
dintre înteleptii acestei lumi a produs o astfel de schimbare a lumii? De ce numai de la Iisus Hristos s-a început
o noua numerotare a anilor si nu de la Budha sau Krishna?
Dar aduc marturie despre învierea lui Iisus Hristos si cei ce au marturisit dupa înviere. Mai întâi întrebati-vâ
daca pentru o minciuna ati rabda patimire si munca si la urma moartea? întreaba apoi si pe altii, câti voiesti, de
sufera toate acestea pentru o minciuna cunoscuta si desarta. Ce raspundeti? Vezi ca abia sufera omul moartea
pentru un lucru drept, de folos si adevarat. Si câti crestini si-au dat viata pentru marturia învierii lui Hristos?
Citeste ”Vietile Sfintilor” si vei gasi milioane si milioane de crestini care au marturisit cu pretul vietii lor
învierea lui Hristos. Si cum au putut întoarce lumea de la închinarea pagâna a zeilor catre Hristos niste oameni
simpli, cum au fost Sfintii Apostoli, printr-o învatatura ca aceasta? Cu care putere? Cu care chip? Cu care
stapânire?
De ce nu dati crezare nici lui Sundar Singh a carui proorocii le folositi, dar nu credeti în Cel care a crezut
Sundar Singh, în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si în învatatura Sa?
Daca necredinciosii departeaza de la ei patimile care întuneca mintea si dau loc puterii cuvântului, Dumnezeu
nu-i va parasi, ci îi va trage cu puterea dunmezeiescului Sau dar si-i va întari pe piatra adevaratei credinte.
(Dupa Sfântul Ioan Gura de Aur-Tâlcuire la apostolii de peste an).
Despre Judecata
”Multi dintre oameni zic ca dupa moarte nu este judecata, nici plata, nici munca, nici pedeapsa vesnica, ci zic:
”Dumnezeu este iubitor de oameni si nu va munci pe cei râi si pacatosi”. Desi Dumnezeu este iubitor de
oameni, însa este si judecator drept. Si de nu se vor munci oamenii rai, nici oamenii cei buni, nici sfintii nu se
vor încununa.
Dar atunci unde este iubirea de oameni si judecata cea dreapta a lui Dumnezeu? De vreme ce judecatorii si
legiuitorii lumesti pe oamenii cei buni îi iubesc si cinstesc, iar pe cei rai îi muncesc si-i omoara, Dumnezeu cum
poate sa nu faca si El unele ca acestea, pentu dreptate? Dar când vor lasa oamenii cei rai pacatele? Pentu ca desi
îi asteapta munca vesnica si tot nu se lasa de pacat si de strâmbatate. Si daca vor alunga si aceasta frica de la ei,
si nu numai sa primeasca munca, ci sa dobândeasca si împaratia cerului, oare când vor parasi rautatile care le
fac?
Spuneti voi, cei ce nu credeti sa fie munca, cine a facut potopul ce a fost în zilele lui Noe si s-a înnecat toata
lumea de mânia lui Dumnezeu? Cine a trimis fulgere si foc asupra Sodomei si Gomorei de au ars sapte cetati
împreuna cu toti ucigasii si sodomitii? Cine a înnecat pe Faraon cu toata oastea lui în Marea Rosie? Cine a
pierdut pe cei sase sute de mii de jidovi în pustiu? Nu vedem noi pnmejdiile prin care trecem în fiecare zi? Ce
cuvânt ai tu sa raspunzi pentu toate acestea? Daca nu credeti cuvintele sfintei Scripturi, cel putin sa credeti din
lucuri înfricosata munca si urgia lui Dumnezeu pentru cei pacatosi. Deci, sa nu ne aratam necredinciosi zicând
ca nu este munca, pentru ca sa nu cadem într-însa, pentru ca moartea si aducerea aminte de munca este ca o
iarba amara care curateste tot felul de rautate si viclesug când se da adeseori sufletului nostru.
Si în ziua dreptei judecati unde vor fi cei ce zic ca iu bitor de oameni este Dumnezeu si nu pedepseste pe cei ce
pacatuiesc? Cât se vor tângui atunci cei ce zic aces tea! Cât vor suspina si nimeni nu-i va auzi! Atunci vor vorbi
unii catre altii, zicând: 0, cum am gresit si ne-am pierdut noi! Ne învatau unii si altii si nu ascultam nici luam
aminte. Ne învata si noi ne bateam joc. Ne marturiseau noua si nu credeam. Auzeam Scripturile si tot ne
rataceam. Dreapta este judecata lui Dumnezeu, cu adevarat prea drept; pentru cele ce am facut ne luam plata.
Vai, ca pentru trecatoarea si necurata dulceata ne muncim în veci. Pentru o slava mica si de nimic, am cazut din
slava cea adevarata. Pentru putina desfatare ne-am lipsit de desfatarea Raiului. Acum, cei ce au crezut se afla în
desfatare.
Drept aceea, ca sa nu zicem si noi aceste cuvinte, împreuna cu cei fara de minte, veniti sa ne apucam mai
înainte de a veni furul sufletelor noastre, pâna avem vreme, sa suspinam, sâ plângem, sa facem milostenii, sa ne
marturisim pacatele, sa ridicam mâinile catre Cel ce poate sa ne mântuiasca si sa zicem: Mântuieste-ne pe noi
Doamne ca pierim”. (Sfântul Ioan Gura de Aur-Margaritare).

Împotriva Reîncarnarii

Cea mai mare nebunie, pagânatate sî ratacire de la adevar este de a crede cineva ca dupa moarte sufletul omului
intra în alte trupuri de oameni, dobitoace, etc. In toata învatatura Dumnezeiestilor Scripturi si a Evangheliei lui
Iisus Hristos, în invataturile Sfintilor Apostoli, ale Sfintilor Parinti, nu gasim vreo marturie despre aceasta
ratacire si pagânatate. Mântuitorul nostm Iisus Hristos ne arata unde merg sufletele oamenilor dupa moarte,
zicând: ”Si a murit saracul si a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit si bogatul si s-a înmormantat”
apoi aratând unde s-a dus, zice: ”Si în iad ridicându-si ochii sai, fiind în chinuri, el a vazut de departe pe
Avraam si pe Lazar în sânul lui”(Luca).
Si în alt loc din Sfânta Scriptura se arata unde merg sufletele oamenilor dupa moarte: atunci când tâlharul cel
de-a dreapta Mântuitorului, fiind si el rastignit, îi zicea lui Iisus: ”Pomeneste-ma Doamne, când vei veni întru
împaratia Ta”, aude glasul Mântuitorului: ”Adevarat graiesc tie, astazi vei fi cu mine în rai” (Luca 23, 42-43).
Iata deci unde merg sufletele oamenilor drepti si pacatosi dupa moarte: în rai, în sânul lui Avraam, acolo unde a
mers Lazar si tâlharul care s-a pocait de pacatele sale, sau în iad, unde a mers bogatul cel nemilostiv.
De unde a iesit aceasta idee de a se crede ca sufletele oamenilor dupa moarte se duc în alte trupuri? De unde a
iesit aceasta ratacire ca omul moare de multe ori? Oare cei ce gândesc aceasta nebunie nu-l aud pe marele
Apostol Pavel care zice ca o data este dat oamenilor sa moara, iar dupa aceea sa fie judecata? (Evrei 9, 27).
Oare nu aud acesti rataciti de la adevar ce zice Sfânta Scriptura: ”…fiindca omul merge la locasul sau de veci…
si ca pul berea sa se întoarca în pamânt cum a fost, iar sufletul sa se întoarcâ la Dumnezeu, Care l-a dat?”
(Eclesiastul 12 5 si 7).
0 data moare omul cu trupul sau si o data va fi învie rea mortilor. Auzi ce zice Domnul: ”Nu va mirati de
aceasta, ca vine ceasul în care toti cei din mormânturi vor auzi glasul Lui. Si vor iesi cei ce au facut cele bune
întru învierea vietii, iar cei ce au facut cele rele întru învierea osândirii” (Ioan 5, 28-29).
Din toate acestea se vede destul de clar ca în ziua judecatii de apoi toate trupurile vor învia, unindu-se cu
sufletele lor, pentru a primi rasplata dupa credinta si faptele pe care le-au avut în timpul existentei lor
pamântesti. Si daca în aceasta existenta pamânteasca ar trece prin mai multe trupuri, începând cu aceasta zi a
învierii, în care trup va ramâne sufletul? Oare va putea sufletul sa fie în acelasi timp în mai multe trupuri? Oare
va putea sufletul sa fie în acelasi timp si în rai si în iad? Dar ce se va întâmpla cu trupurile ramase fara suflet,
pentru ca dupa învatatura voastra se intelege a fi mai multe trupuri decât suflete?! Oare Dumnezeu creând pe
om dupa chipul si asemanarea Sa l-a creat ca sa-l nimiceascâ, sa-l distruga, sa-l piarda pe undeva prin univers,
ori sa-i daruiasca viata vesnica, sa-l mantuiasca? Noi credem ca l-a creat ca sa se bucure si el, omul, de
bunatatea si dragostea dumnezeiasca, numai ca omul sa doreasca acest lucru si cât sta în puterea sa sa se si
nevoiasca, caci Dumnezeu nu duce cu forta pe om în rai.
”Dar va zice cineva: cum înviaza mortii si cu ce trup au sa vina? Nebun ce esti! Tu, ce semeni, nu va da viata
daca nu va muri. Si ceea ce semeni nu este trupul ce va sa fie, ci graunte gol, poate de grâu, sau de altceva din
celelalte; iar Dumnezeu îi da un trup precum a voit si fiecarei seminte un trup al sau”. Nu pentru noi a venit
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pe pamânt si a patimit si a înviat? ”Si daca Hristos n-a înviat zadamica este atunci
propovaduirea noastra, zadamica si credinta voastra” (1 Corinteni 15, 35-38; 15, 14).
Iata ce zice si proorocul Iezechiel despre învierea mortilor: ”Fost-a mâna Domnului peste mine si m-a dus
Domnul cu Duhul si m-a asezat în mijlocul unui câmp plin de oase omenesti, si m-a purtat împrejurul lor; dar
iata, oasele acestea erau foarte multe pe fata pamântului si uscate de tot. Si mi-a zis Domnul: Fiul omului, vor
învia oasele acestea? Iar eu am zis: Dumnezeule, numai Tu stii acestea… Asa graieste Domnul Dumnezeu
oaselor acestora: Iata Eu voi face sa intre în voi duh si voi veti învia. Voi pune pe voi vine si carne va creste pe
voi; va voi acoperi cu piele, voi face sa intre în voi duh si veti învia si veti sti ca Eu sunt Domnul… Deci am
proorocit eu, cum mi se poruncise, si a intrat în ei duhul si au înviat si multime multa foarte de oameni s-au
ridicat pe picioarele lor” (Cap. 37). Dreptul Iov zice: ”Dar eu stiu ca Rascumparatorul meu este viu si ca El, în
ziua cea de pe urma, va ridica iar din pulbere aceasta piele a mea care se destrama” (Cap. 19, 25); si iarasi
proorocul Isaia: ”Mortii Tai vor trai si trupurile lor vor învia” (26, 19).
Cu toate acestea, cei rataciti de la adevar, fortând întelesul unor texte biblice, sustin ca si Ilie s-a întrupat în
persoana Sfântului Ioan Botezatorul: ”Si daca voiti sa întelegeti, el este Ilie, cel ce va sa vina” (Matei 11, 14).
Da, este adevarat ca despre Sfântul Ioan Botezatorul s-a scris ca ”va merge inaintea Domnului cu duhul si cu
puterea lui Ilie” (Luca 1, 17) dar nu ca se va incarna în el Ilie Proorocul, ci ca Ioan Botezatorul a venit cu râvna
si credinta proorocului Ilie, fiindca Ilie va veni înainte de venirea a doua a Domnului: ”Ilie într-adevar va veni si
va aseza toate la loc” (Matei 17.11). Va veni marele prooroc Ilie mai înainte de sfârsitul lumii, în timpul lui
Antihrist, dar nu cu alt trup, ci cu trupul lui cu care a fost înaltat la cer în car si cu cai de foc asa cum l-a vazut
Elisei (4 Imp. 2, 11-12). Asadar si Sfantul Ioan Botezatorul a venit cu credinta si cu’râvna lui Ilie, dar nu cu alt
suflet si trup, ci cu al sau, cu care s-a nascut din Sfânta Elisabeta.
Inca mai aduc si acest citat din Evanghelia lui Ioan: ”Invatatorule, cine a pacatuit, acesta sau parintii lui, de s-a
nascut orb?”, ceea ce ar fi însemnat. In primul caz, ca a avut si o alta viata sau vieti.
Daca se citeste cu atentie si versetul urmator, se poate observa foarte clar ca Mantuitorul nu este de acord cu
aceasta parere, caci zice: ”Nici el n-a pacatuit, nici parintii lui, ci ca sa se arate în el lucrarile lui Dumnezeu
(Ioan 9, 3).
Deci, admitând ca acest om a avut si alta viata, apar doua nedumeriri; prima: Daca s-a reîncarnat înseanma ca a
avut pacate în alta viata, ceea ce Mântuitorul nu a admis. A doua: Daca nu a avut pacate în alta viata, nu mai era
nevoie de reîncarnare, el trebuind sa fie pe undeva prin Nirvana!
Intr-adevar, ideile despre reîncarnare existau si în timpul Mantuitorului, dar nicaieri în Sfânta Scriptura nu
întâlnim o aprobare a lor, ci doar adeverirea învierii si a judecatii (Apoc. 20, 11-15; 22, 12; Matei 25, 3-46; 1
Cor. 15, 12-22; 2 Petru 3, 7 s.a.).
Pe lânga toate acestea mai sustin ca Biserica a scos din Sfanta Scriptura citatele care vorbesc despre reîncarnare
si chiar Evanghelia lui Toma. Daca Biserica ar fi scos citatele care adeveresc reîncarnarea, atunci le-ar fi scos
pe toate si nu ar fi lasat nici aceste texte pe care le aduc acesti ”lupi îmbracati în piei de oaie”. Cât priveste asa
zisa ”evanghelie” a lui Toma, faceti o comparatie între aceasta evanghelie si celelalte Evanghelii si carti ale
Noului Testament si singuri veti observa totala deosebire care exista între ele, pentru ca nu sunt scrise în acelasi
”duh al adevarului”.
Desi budhismul si hinduismul afirma ca sufletul este nemuritor, ceea ce poate fi considerat ca un produs bun,
dar ca sufletul poate trece din trup în trup si se poate transforma din fire rationala în animal, aceasta este
denaturare. Noi stim ca mintea, vointa, constiinta si ratiunea sunt însusiri ale sufletului si daca acceptam ca
sufletul nostru trece si prin alte trupuri de animale, unde sunt atunci însusirile sufletului? Sa-i dam unui câine o
bucata
de carne si sa-i spunem ora la care sa o manânce si vom vedea daca are minte sa ne înteleaga! Dar cu acesti oa
meni se întâmpla ceea ce zice Duhul Sfânt: ”Iar omul în cinste fiind n-a priceput, alaturatu-s-a dobitoacelor
celor fara de minte si s-a asemanat lor” (Psalmul 48, 12).
Care religie este mai veche si mai adevarata decât a Patriarhilor, a lui Adam, a lui Sit, a lui Noe, a lui Avraam,
care au fost sfinti vazatori de Dumnezeu? Si care din acesti mari si sfinti oameni ai lui Dumnezeu a lasat vreo
invatatura ca sufletele oamenilor dupa moarte vor intra în alte trupuri spre a se curati de pacate? Câta nebunie
este pentru un crestin sa creada în aceste învatâturi pagâne tocmai astazi când Evanghelia lui Hristos a ajuns la
toate neamurile!
Noi stim din Sfânta Scriptura ca toti vom sta înaintea divanului lui Iisus Hristos la înfricosata judecata de apoi
ca sa dam seama de ceea ce am lucrat prin trupul pe care îl avem si nu prin alte trupuri cum hulesc cei înselati
de diavol! (Romani 14, 10; 2 Cormteni 5, 10). Nu aflam în toata Sfânta si dumnezeiasca Scriptura vreun loc în
care sa se scrie ca noi dupa moarte vom da seama de cele ce am facut în mai multe vieti prin care am trecut pe
acest pamânt, ci numai prin acest trup cu care ne-am nascut si am trait în lume.
Câta nebunie si ratacire în capul vreunui om sa creada ca Hristos, Mântuitorul nostru, ar fi înviat si S-ar fi
proslavit dupa învierea Sa cu alt trup si nu cu acela cu care S-a nascut din Preacurata si Preasfânta Fecioara
Maria! Noi avem atâtea dovezi despre patima si învierea lui Hristos Care S-a proslavit în al Sau trup si nu în
altul. Noi stim ca toate popoarele lumii se vor judeca de Hristos, dar nicaieri în Sfânta Scriptura nu scrie ca ne
va judeca Budha sau Krishna sau alti idoli si slujitori demonici, si ca vom fi întrebati de acestia pentru cele ce
am gresit în aceastâ viata. Acesti oameni au ajuns la atâta nebunie si împreuna cu satana, în ziua judecatii celei
de apoi, vor merge în muncile cele vesnice, dupa cum zice Sfântul Apostol Iuda: ”Iar pe îngerii care nu si-au
pazit vrednicia, ci au parasit locasul lor, i-a pus la pastrare sub întuneric, în lanturi vesnice, spre judecata zilei
celei mari… Acestia însa defaima cele ce nu cunosc, iar cele ce –ca dobitoacele necuvântâtoare– stiu din fire,
într-acestea îsi gasesc pieirea… Valuri salbatice ale marii, care îsi spumega rusinea lor, stele ratacitoare, carora
întunericul întunericului li se pastreaza în vesnicie… Iata a venit Domnul cu zecile de sfinti ai Lui, ca sa faca
judecata împotriva tuturor si sa mustre pe toti nelegiuitii de toate faptele nelegiuirii lor, în care au facut
faradelege si de toate cuvintele de ocara pe care ei, pacatosi, netematori de Dumnezeu, le-au rostit împotriva
Lui”. Acestia cu nimic nu se deosebesc de pagâni, de atei si de diavol, care se silesc sa strice scripturile cele
sfinte si adevârul din ele si sa duca la ratacire pe cei pe care îi pot însela cu minciunile lor.
Deci, tu care prin dunmezeiescul Botez ai devenit fiul lui Dumnezeu dupa dar si dai crezare acestor pagânatati,
te mai poti numi crestin ? Iata cum prin ceea ce faci si crezi, tagaduiesti tocmai pe Creatorul tau. Acestora li se
potrivesc cuvintele Sfântului Apostol Petru: ”Acestia însa, ca niste dobitoace fara de minte, din fire facute sa
fie prinse si nimicite, hulind cele ce nu cunosc, vor pieri în stricaciunea lor… Parasind calea cea dreapta, au
ratacit… Acestia sunt izvoare fara de apa si nori purtati fara de furtuna, carora li se pastreaza, în veac,întunericul cel de nepatruns”.

Anunțuri

One response to “Despre diavol si demoni

  1. Sincer, cred ca cea mai mare bucurie in lupta cu diavolii e sa ai pe cineva cu care sa te sfatuiesti, sa vorbesti. Daca esti singur, diavolii iti creeaza asemenea confuzii si iti intorc planul pe dos, nu stii incotro sa mergi asa incat esti gata sa cazi in deznadejde si tristete fiindca habar nu ai pe ce cale sa apuci si pe de alta parte. Incepi sa ai o teama inexplicabila fata de toate lucrurile. . Mai ales ca esti constrans de tot felul de oameni dinastia care trimit programe mentale la distanta sa cedezi in fata lor, e o mare tensiune pusa pe capul nostru sa cedam. Cred ca singura solutie e sa avem rabdare, inca umpic, inca umpic si Dumnezeu va face o minune pt noi. E ca un test de rezistenta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s