Un joc politic win-win

Prezidenţiabilul Ponta şi cele 7 motive pentru a candida

Victor Ponta, nu mă îndoiesc, l-a citit pe Adrian Năstase. L-am văzut sobru, cu ochii pironiţi la mentorul său, pentru care a dat costumul de prim-ministru pe un tricoul polo şi reflectoarele de la Palatul Victoria pentru un loc în rândul doi, astă-vară, la lansarea post-Jilava a cărţii „Lumea, americanii şi noi”, o mantră pentru discipoli. Citindu-l, a aflat probabil că, prin luneta de la Washington, lui Crin Antonescu nu i se poate rezerva, la prezidenţialele din 2014, decât locul secund.

Ca şi Adrian Năstase, americanii păstrează, probabil, în arhive, criza politică din 2012 în care Antonescu şi-a făcut din Departamentul de Stat un adversar declarat, dar şi un moment încă mai revelator, din 2007, când vicepreşedintele PNL la acea vreme, la un an după ce i se opusese şefului său de partid, care dorea retragerea trupelor din Irak, îi scrie preşedintelui PD, Emil Boc, cerându-i să se ralieze PNL şi lui Călin Popescu Tăriceanu în sprijinul acestei idei: “Partidul Naţional Liberal vă solicită public să vă raliaţi deciziei de retragere a trupelor româneşti din Irak, anunţată de prim-ministrul României, dl. Călin Popescu-Tăriceanu. Din punct de vedere al succesului misiunii pe care România şi-a asumat-o în Irak, aveţi toate motivele pentru a vă alătura acestui demers”.

Cine a avut ochi să vadă, a înţeles deja. PSD şi PNL dau semne că vor merge separat, nu numai la europarlamentare, ci şi spre Cotroceni. În Statele Unite, înconjurat exclusiv de miniştri PSD, Victor Ponta ne-a anunţat solemn că el va fi interlocutorul americanilor în epoca post-Băsescu. Cât a fost de credibil, judecaţi singuri.

Fie din postura de premier-preşedinte de partid şi „patron spiritual” al viitorului candidat, fie, mai simplu, de prezidenţiabil, Victor Ponta pare să se asigure, deja, că va controla jocul politic după pensionarea lui Traian Băsescu. Gol de conţinut, dar calculat şi rece, politician vorace în stare lichidă, capabil să ia pe loc forma situaţiei în care se află, să fie pro şi totodată contra, să-şi răstoarne credibil propriile vorbe la două zile distanţă, Victor Ponta are toate datele să fie în 2014 prezidenţiabilul PSD.

Pentru că preşedintele redus la un stilou pentru semnat decrete, proiectat în noua Constituţie USL, rămâne sine die la sertar, printr-un calcul făcut deja de Curtea Constituţională. Iar PSD şi Victor Ponta s-ar trezi, ca şi acum, captivi în Palatul Victoria, unde puterea, în lipsa banilor, e mai mult o iluzie.

Pentru că o coabitare cu Crin Antonescu n-ar fi cu mult mai simplă decât cea prezentă.Cine a auzit în ultimele săptămâni liberali vorbind în absenţa microfoanelor ştie că s-a căscat deja o prăpastie dincolo de care PSD-iştii sunt reduşi la „nişte comunişti”.

Pentru că sondajele, chiar şi cele mai pesimiste, în ciuda protestelor din stradă, îl scot pe Victor Ponta pe primul loc în topul încrederii, iar astfel de minuni nu durează şase ani, până la viitoarele alegeri prezidenţiale. Într-un CSOP din 12 octombrie, comadat de Opoziţie, Ponta are 25% din încrederea populaţiei, Antonescu – 16%, iar decredibilizarea l-a atins mai mult pe liderul PNL (26% dintre susţinătorii săi şi-au schimbat recent părerea în rău) decât pe cel al PSD (care a dezamăgit doar 22% dintre fideli).

Pentru că e un joc politic win-win din care fie se mută la Cotroceni, fie rămâne mai departe la Palatul Victoria, de unde nu îl poate scoate decât propriul partid. Istoria politică recentă arată, e adevărat, că PSD nu a ezitat în a-şi sacrifica liderul perdant. Au trăit-o şi Adrian Năstase, şi Mircea Geoană. I-aţi vedea însă pe Marian Oprişan, Liviu Dragnea sau Radu Mazăre omorându-şi premierul dacă Guvernul ar fi practic ultima lor redută?

Pentru că întregul PSD e paralizat de frica DNA şi a dosarelor, dar trăieşte sincer iluzia că procurorii sunt pe tasta 1 a telefonului de la Cotroceni.

Pentru că lui Ilie Sârbu – senator, tată şi socru – i-ar plăcea. Şi nu e singurul din PSD.

Pentru că suntem un popor fără memorie şi fără mari aşteptări.

Să ne închipuim în ziua alegerilor. Cu o seară înainte vom fi văzut pe ecrane înfruntarea decisivă Ponta – Antonescu. Comic desăvârşit de limbaj şi de situaţie. Încăierări penibile după ani de declaraţii de iubire necondiţionată. Şarje ironice, atacuri la Ghiţă şi la Voiculescu. Făina, uleiul, pensia încasată pe 14, indexată din ianuarie cu rata inflaţiei, se vor fi terminat. Şi totuşi, alegătorii se vor încolona veseli în microbuze nou-nouţe, cu sigla Guvernului pe portieră, spre urne. Morţii vor ieşi şi ei, conştiincioşi, la vot. Iar sub tălpi ne va creşte prăpastia dintre noi şi viaţa demnă proiectată pe flyere.

 de Anca SIMINA

http://www.gandul.info/puterea-gandului/prezidentiabilul-ponta-si-cele-7-motive-pentru-a-candida-11558166

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s