Vederea Luminii dumnezeieşti

Monahul care L-a văzut pe Dumnezeu – SOFRONIE SAHAROV

Monahul care L-a văzut pe Dumnezeu - SOFRONIE SAHAROV

Părintele Sofronie Saharov este unul din puţinii monahi care au ajuns la vederea Luminii dumnezeieşti încă din această viaţă. A primit darul încă din tinereţe şi s-a bucurat de el până la moartea sa, de la care se împlinesc 20 de ani. Cărţile în care îşi descrie experienţele spirituale s-au tradus în 16 limbi şi sunt un leac pentru cei chinuiţi de deznădejdeÎntunericul nefiinţei

Pensula alunecă încet, încercând să prindă ameste­cul de paloare şi străvezime al cerului. O dată şi încă o dată, perii penelului se cufundă în pata de culoare de pe şevalet şi apoi se pre­ling uşor pe pânza viitorului tablou. Afară e senin, iar Serghei se căzneşte de câteva ore cu un peisaj. Îl va expune poate în toamna asta, în Franţa, la Salon de Tuileries. Sau poate că nu… Poate că îl va lăsa să zacă în atelier, mulţumit doar că a reuşit, încă o dată, să prindă ceva din frumuseţea acestei lumi. O frumuseţe care se reflectă aici, dar care vine de altundeva, de dincolo…
Serghei pentru asta pictează. Ca să prindă nevăzutul în culori şi să-şi li­niştească sufletul. Se foloseşte de artă ca să iasă prin ea în afara lumii, să îi uşureze plutirea. Căci, privind atent un colţ de natură, contemplându-i neînce­tata unduire, o boare de frumuseţe gin­gaşă îi cuprinde, uneori, inima. Une­ori… Pentru clipele acelea, când pre­sim­te sub faldurile materiei orbitoarea prezenţă a Absolutului, este în stare să facă orice. Pentru că doar aşa poate birui prăbuşirea lăuntrică care îl macină încă din adolescenţă.
Serghei Saharov a venit pe lume în Rusia, într-o fa­milie înstărită, pe 30 septembrie 1896. Nu a fost un copil ca toţi ceilalţi. Din primii ani se zămislise în inima lui o stranie cunoaştere a nevăzutului. Încă de pe când era doar de o şchioapă obişnuia să petreacă nemişcat în rugăciune până la un ceas. Simţea în inimă un foc, o chemare către Hristos, pe care nu a urmat-o însă până la capăt, pentru că, în adolescenţă, l-a izbit „ca un ciocan în tâmplă” gândul că religia creştină şi Iisus nu-i sunt suficiente. Că Dumnezeul creştin e limitat, iar religia lui Iisus, un soi de reguli de bună purtare. Aşa că, în loc de rugăciune, a început să mediteze, iar lumea s-a topit din faţa ochilor lui.
Meditaţia orientală i-a revelat de­şertăciunea întregii existenţe uma­ne, împlântându-i în inimă un vier­me care l-a ros apoi ani în şir – „Oare sunt eu veşnic, ca orice alt om, sau vom coborî toţi în întu­nericul nefiinţei?”. Şi, în acele vre­muri, lumea întreagă chiar era ame­ninţată de întunericul nefiinţei. Oa­menii mureau în jurul lui Serghei cu sutele de mii. Erau anii primului război mondial, când Rusia s-a prins într-o bătălie de moarte, din care va ieşi slăbită şi va fi, în cele din urmă, pârjolită de focul roşu al revoluţiei bolşevice. Nu doar lăun­trul lui Serghei se năruia, ci întreaga sa lume. „Peste necuprinsele întin­deri ale ţării mele trecea un plug uriaş. Multe se prăbuşeau în jurul meu, dar prăbuşirea mea lăuntrică era mult mai intensă”.
Dar, fapt straniu, senzaţia aceasta lăuntrică, de deşertăciune profundă, i-a trezit în inimă un sentiment de compasiune faţă de întreaga omenire. Sub povara trăirilor lui întunecate, care-l apăsau ca o „masă de metal incandescent”, ajunge să simtă o milă fără mar­gini faţă de toţi semenii. „Când mă uitam la oameni, înainte de orice gând, îi vedeam sub stăpânirea morţii. Îi vedeam murind şi inima mi se umplea de compă­ti­mire”.
Hristos se chinuia să se nască în inima lui. O naş­tere cu dureri.

Lumina Sfintei Treimi

Monahul care L-a văzut pe Dumnezeu - SOFRONIE SAHAROVÎn anii cei de pe urmă

În 1921, într-o perioadă când Lenin le-a permis intelectualilor anticomunişti să părăsească ţara, crema culturii ruseşti va lua calea exilului. Cu ea va pleca şi tânărul pictor Serghei Saharov, care, după un periplu prin Italia şi Germania, se va stabili la Paris. Capitala Fran­ţei trecea atunci printr-o perioadă de mare eferves­cen­ţă culturală, iar proaspă­tul emigrant va profita din plin de ea. Se va impune de timpuriu în lumea picto­rilor parizieni, expunând la Salon d’Automne şi la Salon des Tuileries, re­zervate elitei. Are suc­ces, presa îl remarcă. Singură, pictura îi alina senzaţia de nimicnicie a existenţei. Pentru el, penelul era o cale de descoperire a supremei frumuseţi, un mod de a străpunge neantul. Prin peisajele sale se va strecura însă discret, ferme­că­toare şi irezistibilă, o Fiinţă care-l va lecui de deznă­dej­de şi de moarte. Definitiv. Iisus, cu mila sa neţărmurită, va îmbrăţişa drama tânărului pictor ars de dorul după Absolut.
S-a întâmplat în Sâmbăta Mare a Postului Paştelui, atunci când firea toată încremeneşte parcă în aşteptarea Învierii. Subit, năprasnic şi lin, ca Pavel pe drumul Da­mascului, Dumnezeu-Iubire i s-a descoperit lui Ser­ghei. L-a văzut aşa cum e – Lumină blândă şi iubitoare, infinită, necuprinsă, înlănţuind şi spaţiul, şi timpul, covârşind orice deznădejde, umplând cu vârf orice existenţă. Mai târziu, Serghei va descrie vederea Lu­minii Sfintei Treimi ca fiind neobişnuit de subţire, de lină. „Liniştită şi gingaşă, Ea atrage la sine inima şi mintea, în aşa fel că uiţi de pământ, fiind răpit în altă lume. Blândă, ea e totuşi mai puternică decât toate cele ce ne înconjoară. Se mai întâmplă că nu simţi mate­rialitatea: nici a ta, nici a realităţii înconjurătoa­re; şi pe tine te vezi tot ca o lumină. Angoasa face loc unei păci adânci”. Serghei a trăit trei zile şi trei nopţi în extaz. După aceea, încet, ca bătaia unei aripi de fluture, Lumina Sfântă s-a ridicat de pe sufletul său, în cea de a treia zi a Paştilor.
Mistuit de dorul Ei, a început de atunci o căutare care va ţine întreaga viaţă. Primise cel mai mare dar pe care îl poate primi omul pe pământ, unul de care sfinţii se învrednicesc doar după o viaţă întreagă de trudă şi rugi.
După aceasta, a jertfit totul. A abando­nat pictura şi lumea, luând drumul Munte­lui Athos, loc în care, de milenii, călugării se îndulcesc de contemplarea lui Dumne­zeu.

Peştera

Monahul care L-a văzut pe Dumnezeu - SOFRONIE SAHAROVPărintele Sofronie de vorbă cu un ucenic

O peşteră strâmtă, umedă şi rece. Un loc în care nu ai dori să stai mai mult de câteva clipe. Suntem în Karoulia, partea cea mai sălbatică a Sfântului Munte Athos, plină de grote ca nişte cuiburi de vulturi, cât să facă loc unui om. Aici nu vin mona­hii obişnuiţi. Doar sihaştrii decişi să pe­trea­că în tăcere şi singurătate, cufundaţi neîncetat în rugăciune. Menirea lor? Să spele păcatele întregii lumi, să se roage Domnului, pentru tot sufletul de sub cer. Ca să primeşti binecuvântarea stareţului mânăstirii pentru a vieţui aici trebuie să fii sporit în rugă, puternic în duh şi în trup, cu mintea limpede şi inima plină de pace.
Părintele Sofronie este aici de câteva luni. Au trecut mai bine de opt ani de când a venit în Athos. Aici, în muntele cel sfânt, şi-a întâlnit povăţui­torul, pe Siluan, un călugăr simplu, dar plin de Duh. A petrecut sub ascultarea lui până în anul 1938, când smeritul monah s-a mutat la Domnul. Între timp, a fost şi el tuns călugăr, primind nu­mele de Sofronie. Acum, multe mânăstiri se uită la el ca la un mare duhovnic. Dar el nu vrea să ştie de toate acestea. E pierdut întru Domnul.
Zile întregi stă prăbuşit pe stânca jilavă, fără să vadă faţă de om, fără să audă nimic altceva decât ţipătul pescăruşilor şi mur­murul valurilor care rod talpa mun­telui. Abia dacă mănâncă, abia dacă respiră. Somnul nu se lipeşte de el cu zilele. Trupul îi este aici, pe pământ, ca mort, dar duhul hălăduieşte liber, la izvoa­rele Luminii. Pentru ele, pentru fântânile din care izvorăşte harul, a venit în peştera aceasta din Ka­roulia. Ştie că va trebui să stră­bată drum lung, să iasă din lumea aceasta materială, pentru a urca până în sânul Sfintei Treimi. Şi acolo, cufundat în nesfârşita Iu­bi­re, să stea aninat între pământ şi cer. Dar sufletul lui e în acelaşi timp conştient de toa­tă durerea omului. Prin inima părintelui Sofronie tre­ceau deznădejdile semenilor săi, spaimele şi suferin­ţe­le celor din lume, toată întunecimea, tot răul care curge de la căderea lui Adam încoace. Dincolo de marginile liniştite ale Athosului, un alt război mondial, al doilea, sfâşia lumea, răpind mii de vieţi. Iar părintele era chiar în mijlocul lui, căci Iubirea dumnezeiască îi lărgise baierele inimii, făcând să încapă în ea întreaga umani­tate. Cu simţurile interioare ascuţite de har, el percepea orice dramă a omului ca fiind a lui proprie. Şi se ruga pentru orice păcat, ca şi cum l-ar fi făcut el însuşi.
De nenumărate ori, lua asupra sa răul lumii şi se cufunda cu el în Lumina lui Dum­nezeu, ieşind de acolo spălat, pri­me­nit. Era ca şi cum ar fi murit pentru oameni şi ar fi înviat de tot atâtea ori, tre­când prin nenu­mă­rate vieţi, sufe­rind pentru nenu­mă­raţi semeni. Iubire ca a lui Hris­tos, iu­bire de Hristos. Şi, în clipele ace­lea, când Domnul îl răpea la Sine, când inima i se cu­funda ne­stin­gherită în apa harului, nu mai ştia unde înce­pe el şi unde se termină Dumne­zeu. „Când Lu­mina cea neatinsă ne cuprinde din afară şi pătrunde înlăuntrul sufletului nos­tru, atunci şi noi devenim nişte fiinţe în afară de vreme”.

Prima mânăstire ortodoxă din Anglia

Monahul care L-a văzut pe Dumnezeu - SOFRONIE SAHAROVLa plimbare

Domnul nu putea ţine ascuns un aşa slujitor al Său. Treptat, călu­gării din mânăstirile athonite, cu simţurile lor lăuntrice atât de ascuţite, au ajuns să înţeleagă sfin­ţenia călugărului sihastru din Ka­roulia. Vor veni la el, rugându-l să-i povăţuiască. Iar părintele So­fronie va accepta. Aşa a ajuns ca multe mânăstiri şi schituri să îl aibă de călăuză duhovnicească. Dar efortul depus în spovadă şi rugăciune îi va frânge trupul. Peş­tera îl supsese deja de orice vlagă. Va ieşi din Muntele Sfânt pentru a se trata la un spital din Paris. Tre­cut printr-o operaţie chinui­toare, va vedea cum, în spatele său, Athosul îl refuză. În lume începea Războiul Rece, iar ruşii nu mai erau bine văzuţi pe pă­mântul Greciei.
La Paris, unde slujeşte la un azil de bătrâni, se strâng în jurul lui ucenici din toate neamurile şi credin­ţele. Îl caută artişti şi teologi, oameni de lume şi mo­nahi îmbunătăţiţi, ortodocşi fervenţi, dar şi budişti, practicanţi ai misticilor orientale sau teozofi. Părintele Sofronie va revărsa peste ei toată dragostea pe care o adunase în anii de rugăciune. Cei care i-au devenit atunci ucenici mărturisesc că uluia pe toată lumea prin delicateţea cu care se apropia de oameni. Niciodată nu mustra, nu certa, nu găsea cuvinte aspre. Preţuia liber­tatea omului ca pe cel mai sfânt lucru de pe pământ. Şi socotea că nu trebuie să forţeze nici măcar convertirea la ortodoxie. De aceea, atunci când te întâlnea, nici nu te întreba ce religie ai şi în ce crezi. Voia să ştie doar cum te poate ajuta. Aşa a vindecat pe toţi deznădăj­duiţii acestui veac. „Prefer să sufăr, să iau crucea, ca toţi ceilalţi să fie fericiţi”, avea să spună.
Cu timpul, cercul uceni­ci­lor va creşte, mulţi dorind să se călugă­rească. Au găsit un loc de mânăstire tocmai în Anglia, într-o casă parohială pe care nu o mai folosea ni­meni. Aşa că s-au mutat la Essex, în 1959, într-o sărăcie lucie. Dar focul dragostei părintelui Sofronie covârşea toate lipsurile. Pentru dânsul, nimic nu era mai important decât iubirea de aproapele. „A­proa­pele vostru este mân­tuirea voas­tră”, obişnuia să le spună ucenicilor.

Monahul care L-a văzut pe Dumnezeu - SOFRONIE SAHAROVMânăstirea ortodoxă din Essex, Anglia

Curând, se strâng sub po­văţuirea sa monahi din toate colţurile pământului – greci, ruşi, englezi, francezi, finlan­dezi şi chiar un român, părintele Rafail Noica. Cărţile i se traduc în multe limbi, iar pelerinii vin şi ei de pre­tutindeni. Aşa că părintele Sofronie, cu o îndrăzneală care este doar a sfinţilor, înlocuieşte slujbele bisericii, pe care nu le-ar fi putut celebra într-o aşa diversitate etnică, cu rugăciunea lui Iisus.
Era neconvenţional şi plin de umor cu toţi cei care-l căutau, arzând să-i aducă la cunoaşterea lui Dumne­zeu. „Primul lucru care te izbea la părintele Sofronie era o căldură pe care nu o simţisem până atunci nică­ieri, nicicând în viaţa mea. Era un simţământ de liber­tate, dar nu ştiam, nu înţelegeam de ce mă simt aşa liber, în prezenţa lui”, îşi amin­teşte un ucenic.
Se revarsă literalmente, pri­mind pelerini, spovedind, scriind, până în 1993. În ultimii ani, tre­buia să fie purtat pe sus. Şi totuşi, venea din chilia lui, iar cei care l-au ascultat mărturiseau că, atunci când le vorbea, trupul său părea că întinereşte, străpuns de puterea iubirii lui Dumnezeu. A ştiut dinainte când va muri şi i-a rugat pe ucenici să-i pregătească groapa. Autorităţile engleze nu au fost însă de acord. Mânăstirea trebuia să amenajeze un cavou subteran. De cimitir nu putea fi vorba. Şi, în timp ce i se gătea mor­mântul, ucenicii l-au asigurat că până pe 12 iulie totul va fi gata. „Şi eu sunt gata!”, le-a spus ma­rele stareţ şi a plecat la Domnul, pe 11 iulie.
Înainte de înmormântare, pe când era încă pe catafalc, doi creş­tini au venit tocmai din Cipru cu copilul lor grav bolnav. Avea o tumoră pe creier şi urma să fie operat în câteva zile. Nădăjduiau în binecuvântarea părintelui So­fronie, veniseră până în Anglia, gândind că-l vor găsi în viaţă. L-au aflat mort, dar au atins, to­tuşi, copilaşul, de trupul său. Când, peste câteva zile, băieţelul a fost operat, medicii au constatat uluiţi că tumora dispăruse. Părin­tele Sofronie îşi începea vinde­cările de dincolo de mormânt. Şi-i va tămădui pe mulţi, mai ales pe occidentalii chinuiţi de deznădej­de,

Monahul care L-a văzut pe Dumnezeu - SOFRONIE SAHAROVSfânt încă din viaţă

stare care l-a apăsat şi pe el ani la rând şi care macină cumplit lumea civilizată. Iar leacul ei nu este decât Dumnezeul iubirii. Pe care părintele Sofronie l-a cunoscut faţă către faţă.

Sfaturi şi rugăciuni ale părintelui Sofronie Saharov

„Orice dar adevărat nu este altceva decât o flacără de iubire”.
„Dacă vrei să vezi un sfânt, uită-te în oglindă. Crezi că nu este sfânt ce vezi acolo? Este un sfânt în fa­cere…”.
„Iubirea lui Hristos este un foc dătător de viaţă, aruncat din cer pe pământ, odată cu venirea Fiului lui Dumnezeu”.
„Iubirea lui Hristos este cea mai sigură garanţie a Învierii”.

SURSA
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s