SUA, falită!

SUA, falită! Guvernul mai are doar 30 mld. dolari pe care îi va cheltui în mai puţin de zece zile

Trezoreria americană a avertizat că guvernul Statelor Unite riscă să rămână fără bani pentru plata facturilor, scoţând în evidenţă termenele limită fiscale cu care se confruntă SUA în contextul disputelor politice din Congres, scrie Financial Times.

Jacob Lew, Secretarul de Stat american, a declarat că guvernul din SUA va rămâne cu doar 30 de miliarde de dolari “nu mai devreme de 17 octombrie”. Oficiul pentru Bugetul Congresului susţine că acei bani vor fi cheltuiţi undeva între 22 şi 31 octombrie, dacă nu este aprobată nici o lege care să mărească plafonul de împrumuturi guvernamentale.

Din cele 30 de miliarde de dolari, guvernul american ar trebui să plătească 55 de miliarde de dolari pentru contribuţii sociale, asistenţă medicală şi salariile militarilor până la 1 noiembrie.

Congresul american a dezbătut miercuri opţiunile disponibile pentru a păstra finanţarea guvernului după data de 1 octombrie, însă cele două mari grupuri politice au în continuare viziuni diferite.

Spre deosebire de discuţiile precedente despre buget, cu care guvernul federal s-a luptat încă din 2011, de această dată “am avut un sentiment fals de securitate, lupul ar putea fi cu adevărat la uşă”, după cum a declarat senatorul Mark Warner.

Senatul american ar putea aproba săptămâna aceasta un proiect de finanţare a guvernului până la jumătatea lunii noiembrie, in defavoarea sectorului de sanatate, care va suferi de o reducere a finantarii.

Finanţările pe termen scurt pe care le obţine guvernul american nu fac decât să mascheze neînţelegerile majore legate de plafonul de datorii de 16.700 de miliarde de dolari. Guvernul cheltuieşte mai mulţi bani decât câştigă şi finanţează acest deficit prin emisiunea de obligaţiuni.

Guvernul poate împrumuta bani numai până la o limită, iar acel plafon nu poate fi mărit decât de Congres. Dacă guvernul nu va mai putea împrumuta bani, “va fi pentru prima oară în istorie când guvernul Statelor Unite nu va putea să-şi plătească facturile”, conform declaraţiilor lui Lew, Secretarul de Stat SUA.

Autor: Ştefan Stan

http://www.zf.ro/business-international/sua-falita-guvernul-mai-are-doar-30-mld-dolari-pe-care-ii-va-cheltui-in-mai-putin-de-zece-zile-11399865

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s