Despre Corectitudinea Politică

Corectitudinea Politică = Marxism Cultural. Industria de divertisment = arma principală pentru genocidul cultural, moral

In cartea lor, expertul in divertisment dr.Ted Baehr şi legendarul muzician Pat Boone îndeamnă oamenii să facă alegeri înţelepte pentru ei şi familiile lor, astfel incat sa-si poata proteja copiii de mesajele toxice venite din cultura. Cele ce urmeaza reprezinta capitolul 10 scris deistoricul Williams D Lind.

In decursul ultimei jumătati de secol, cineva ne-a furat cultura. Cu doar 50 de ani în urmă, America era un loc sigur, un loc decent. Copiii primeau o educatie buna în şcolile publice, televiziunea reflecta valorile traditionale sanatoase americane. Unde s-au dus toate acestea? Cum a ajuns America locul decadent si neglijent în care trăim astăzi, atât de diferit fata de anii ‘60 si care-i face pe cei cei crescuti in acea perioada sa se simta ca intr-o tara străină? Oare pur si simplu ‘asa s-a intamplat’? Nu, nu s-a intamplat ‘pur si simplu’! S-a urmarit in mod deliberat o agenda prin care s-a furat cultura noastra traditionala, punandu-se in locul ei ceva nou si foarte diferit. Cum si de ce s-a intamplat acest lucru este unul dintre cele mai importante momente ale istoriei noastre nationale nefiind cunoscut aproape deloc. Oamenii din spatele acestei istorii au dorit ca lucrurile sa se desfasoare intr-un mod ascuns.

Pe scurt cultura traditionala americana a fost inlaturata si inlocuita cu o ‘ideologie’. Aceasta ideologie o cunoastem cel mai bine sub denumirea de ‘corectitudine politica’ sau multiculturalism. Este vorba in realitate de asa numitul ‘Marxism Cultural’. Translatarea marxismului economic in termeni culturali a fost un efort inceput in perioada Primului Razboi Mondial, cu mult inainte de ‘revolutia culturala’ din anii ‘60. Oricat de incredibil ar parea, pe masura ce vechiul marxism economic al Uniunii Sovietice s-a stins in timp, un nou marxism denumit ‘Marxism Cultural’, a devenit ideologia de baza a elitelor americane. Obiectivul numarul 1 al marxismului cultural este in continuare distrugerea valorilor traditionale. Pentru a putea intelege acest fenomen, trebuie sa-i cunoastem istoria, pentru a putea intelege cine ne-a furat cultura, va trebui sa ne uitam la istoria ‘corectitudinii politice’.

Teoria marxismului timpuriu Inainte de primul razboi mondial teoria marxista spunea ca daca in Europa va incepe un razboi, atunci clasa muncitoare de pe continent se va revolta, va inlatura guvernele si va forma o noua Europa Comunista. Cand a izbucnit razboiul in vara anului 1914 acest lucru nu s-a intamplat ci din contra, muncitorii din toate tarile s-au aliniat cu milioanele ca sa-si apere propriile tari de inamic. Intr-un final in anul 1917 a izbucnit o revolutie comunista in Rusia, care insa nu s-a extins in alte tari, nefiind sustinuta de muncitori. Dupa terminarea primului Razboi Mondial teoreticienii marxisti s-au intrebat – oare ce n-a mers? Ca buni marxisti ce erau, ei nu puteau accepta ideea ca teoria marxista este pur si simplu incorecta. In schimb, doi dintre conducatorii intelectuali marxisti, Antonio Gramsci in Italia si Georg Lukacs in Ungaria (considerat cel mai stralucitor ganditor marxist, dupa Marx incoace), in mod independent au venit cu acelasi raspuns : ‘cultura occidentala si religia crestina au facut ca muncitorii occidentali sa fie orbiti, sa nu mai vada interesele propriei lor clase’. Au concluzionat astfel ca o revolutie comunista va fi posibila in occident numai dupa ce vor fi distruse atat cultura occidentala cat si religia crestina. Ca urmare acestea sunt cele doua obiective principale ale marxismului cultural si nu s-au schimbat de atunci.

O noua strategie. Gramsci a fost cel care a pus bazele unei noi si faimoase strategii de distrugere a reperelor morale traditionale si care s-a dovedit a fi de un real succes.Aceasta strategie a constat din inlocuirea revolutiei comuniste ca mijloc de preluare a puterii (cum a fost in Rusia) cu un ‘lung marş’ al marxistilor prin institutiile occidentale care formeaza cultura : şcoli, mass-media, biserici si oricare alta institutie. Acest “lung marş prin instituţii” a inceput sa fie expermentat in America, în special începând cu anii 1960. La timpul sau, Mussolini a recunoscut pericolul reprezentat de Gramsci si l-a trimis in inchisoare. Influenţa acestei teorii a fost minora pana in anii 1960 când au inceput sa fie redescoperite lucrarile sale si în mod special ‘Notele din inchisoare’.

Georg Lukacs s-a dovedit a fi si mai influent. In 1918 el a devenit deputat-comisar pentru cultura in timpul scurtului regim bolsevik Bela Kun din Ungaria. In aceasta postura el isi punea intrebarea : ‘Cine ne va salva de la civilizaţia occidentală?’ si a instituit  in cele din urma, ceea ce el a numit ‘terorismul cultural’. Una din principalele componente ale acestuia a fost introducerea educaţiei sexuale în şcolile maghiare. Lukacs si-a dat seama că dacă va putea distruge morala sexuala traditionala a ţării atunci ar fi face un pas uriaş catre distrugerea culturii tradiţionale şi a credinţei creştine in Ungaria. Departe de a se ralia la teoria ‘terorismului cultural’ al lui Lukacs muncitorii maghiari au fost atât de revoltati de ea incat, atunci când România a intrat in Ungaria, nu au luptat pentru mentinerea guvernului Bela Kun iar acesta a cazut. Lukacs a dispărut, dar nu pentru mult timp. În 1923, el a revenit la ‘Săptămâna de studiu marxist’ din Germania, un program sponsorizat de către un tinar marxist cu numele Felix Weil, care mostenise o avere imensa, de ordinul milioanelor. Atat Weil cat şi ceilalti care au participat la studiu în acea săptămână au fost fascinaţi de perspectiva ‘marxismului cultural’ sustinuta de Lukacs.

Şcoala de la Frankfurt. Weil a răspuns propunerii lui Lukacs utilizând o parte din banii lui pentru a crea un think tank nou la Universitatea din Frankfurt, in Germania. Iniţial a fost denumit ‘Institutul de marxism.’ Dar imediat, marxiştii cultural si-au data seama ca ar fi mult mai eficace dacă si-ar ascunde natura si obiectivele lor reale si l-au convins pe Weil sa dea noului institut un nume care sa sune neutru si anume : ‘Institutul de Cercetări Sociale’. În curând acesta a fost cunoscut pur şi simplu ca Şcoala de la Frankfurt, care avea sa să devină locul în care a aparut si s-a dezvoltat conceptul de corectitudinea politică, aşa cum il ştim si astazi.

Răspunsul la întrebarea de bază ‘Cine a furat cultura noastră?’ este: marxiştii culturali ai Şcolii de la Frankfurt. La început, institutul a lucrat in principal cu aspectele convenţionale marxiste cum ar fi mişcarea forţei de muncă. In 1930, preocuparile s-au schimbat in mod dramatic. În acel an, institutul a fost preluat de un nou director marxist, un tanar intelectual strălucit, pe numeMax Horkheimer. Acesta a fost puternic influenţate de Georg Lukacs. El a reorganizat Scoala de la Frankfurt astfel încat Lukacs sa-si poata începe aici pionieratul privind marxismul cultural dezvoltandu-l pana la stadiul de ideologie infloritoare. În acest scop, el a adus la Şcoala de la Frankfurt noi membri. Poate cel mai important dintre acestia a fost Theodor Adorno, care va deveni cel mai creativ colaborator al lui Horkheimer. Intre acesti membrii noi erau inclusi si doi psihologi: Eric Fromm şi Wilhelm Reich, care au devenit promotorii feminismului şi ai matriarhatului şi un student tânăr absolvent pe nume Herbert Marcuse.

Progresele ale marxismului cultural. Cu ajutorul acestui sânge nou, Horkheimer a avansat in trei directii majore ale marxismului cultural. #În primul rând, el a desfiintat teoria lui Marx care considera cultura ca fiind doar o parte a ‘suprastructurii’ societăţii determinata de factorii economici. El considerat cultura ca fiind un factor independent şi foarte important în formarea unei societăţi. #În al doilea rând, din nou, spre deosebire de Marx, el a anunţat că în viitor, clasa muncitoare nu va mai fi agentul revoluţiei. El a lăsat deschisă întrebarea cine ar juca acest rol,  întrebare la care va raspunde numai in 1950, Marcuse. #În al treilea rând, Horkheimer şi alti membri ai Scolii de la Frankfurt , au decis că soluţia pentru distrugerea culturii occidentale este să intersecteze filozofia lui Marx cu psihologia lui Freud. Ei au argumentat ca asa cum muncitorii erau oprimati in timpul capitalismului, in cadrul culturii occidentale, fiecare individ traieste intr-o stare constanata de represiune psihologica. Eliberarea tuturor de aceasta represiune devine unul din obiectivele principale ale marxismului cultural. Chiar si mai important, ei au inteles ca psihologia le ofera un instrument cu mult mai puternic decat filozofia pentru distrugerea culturii occidentale : conditionarea psihologica.

In zilele de azi, cand maxismul cultural al Hollywood-ului doreste sa normalizeze ceva cum ar fi de exemplu ‘homosexualitatea’ (eliberandu-ne asfel de represiune) ei programeaza la TV show-uri dupa show-uri in care se evidentiaza ca personaj normal, pozitiv numai masculul homosexual. In acest fel lucreaza conditionarea psihologica: oamenii absorb o lectie de marxism cultural fara ca sa-si dea seama .

Scoala de la Frankfurt era tocmai pe drumul construirii conceptului de ‘corectitudine politica’ cand deodata, in 1933 a aparut Hitler si Partidul Nazist a preluat puterea in Germania unde era stabilita Scoala de la Frakfurt. Intrucat scola era de tip marxist, pe care nazistii il urau si pentru ca marea majoritate a membrilor sai erau evrei s-a decis sa aceasta sa paraseasca Germania. In 1934 Scoala de la Frakfurt, inclusiv membrii conducatori din Germania se restabilesc in orasul New York cu ajutorul Universitatii Columbia. Astfel  obiectivul Scolii de la Frankfurt s-a schimbat curand de la distrugerea culturii occidentale din Germania la realizarea aceluiasi lucru in Statele Unite. Ceea ce se va dovedi ca fiind un real succes. Profitând de ospitalitatea americana, Şcoala de la Frankfurt si-a continuat munca intelectuala pentru crearea marxismul cultural, adaugand realizarilor sale din Germania si aceste noi evolutii din Statele Unite ale Americii.

Teoria critică. Pentru a servi scopului său de ‘negare’ a culturii occidentale Scoala de la Frankfurt a dezvoltat un instrument puternic care se numeşte ‘teoria critică’. Aceasta teorie spune ca trebuie criticat orice la nesfarsit. Se critica prin punerea la indoiala a oricarei institutii, începând cu familia, care trebuie criticata fara neîncetate. Şcoala de la Frankfurt a avut grijă ca sa definească numai ceea ce trebuie criticat. Sa puna in discutie numai minusurile, iar plusurile sa nu fie discutate. Teoria critică este baza de ‘studii’ pentru departamentele colegiilor si universitatile americane. Nu este surprinzator, ca aceste departamente au devenit originea academica a corectitudinii politică.

Studii privind ‘prejudiciul’. Şcola de la Frankfurt a cautat să definească atitudinile tradiţionale fata de orice aspect al vietii ca aducandu-i un ‘prejudiciu’. Astfel au fost facute o serie de studii universitare care au culminat cu o carte a lui Adorno ce a avut o influentă imensa in societate denumita ‘Personalitatea autoritara’, publicata în 1950. Ei au inventat o falsa scara ‘F-scale’ care pretindea ca leaga credinta traditionala privind morala sexuala, relaţiile dintre bărbaţi şi femei cu chestiuni care demonstrau sprijinul familiei fata de fascism. Astăzi, termenul preferat, utilizat de personajul care se pretinde ‘corect politic’, fata de oricine nu este de acord cu el, este – ‘fascist’!

Dominatia. Şcola de la Frankfurt a plecat de la marxismul ortodox, care sustinea că istoria e determinata de cei care detineau mijloacele de producţie. In acelasi timp insa, istoria a fost determinata de grupuri de barbati, femei, rase, religii care au avut puterea de ‘dominatie’ asupra celorlalte grupuri. Anumite grupuri si in mod special cel al barbatilor de culoare alba au fost catalogate ca fiind ‘asupritori’, in timp ce alte grupuri au fost definite ca si ‘victime’. In mod automat indivizii au fost definiti in functie de grupul caruia ii apartineau, neluindu-se in calcul comportamentul individual. ‘Victimile’ au fost definite automat ca fiind ‘bune’, iar ‘asupritorii’ ca fiind rai, fara a se analiza comportamentul fiecarui individ in parte.

Membrii Şcolii de la Frankfurt au preluat de la Nietzsche (precum si de la un alt personaj admirat pentru sfidarea moralei tradiţionale – Marchizul de Sade) si au încorporat în marxismul lor cultural ceea ce Nietzsche a denumit ‘transvaluarea tuturor valorilor’Ceea ce inseamna ca toate păcatele vechi devin virtuţi iar toate virtuţile vechi devin păcate. Homosexualitatea este un lucru bun şi fin iar oricine care crede ca bărbaţi şi femei ar trebui să aibă roluri sociale diferite in societate este un ‘fascist diabolic’.  Asta este ceea ce corectitudinea politice ii invata pe copii nostri în şcolile publice din toata America. Şcoala de la Frankfurt a considerat ca nu este necesar ca elevii sa deprinda diverse aptitudini urmand invăţământul de stat american ci ca tot ceea ce conteaza este ca la absolvire aceastia acestia sa cunosca ‘atitudinile corecte’ pe care trebuie sa le aiba fata de anumite aspecte ale vietii.

Mass-media divertismentul. Sub conducerea lui Adorno, Şcoala de la Frankfurt s-a opus iniţial industriei culturale, considerand cultura drept o ’marfa’. Dupa ce a inceput insa sa asculte teoria lui Walter Benjamin, un prieten apropiat al lui Horkheimer şi Adorno, a inteles că marxismul cultural poate face uz de instrumentele puternice oferite de radio, film şi televiziune pentru formarea conditiei psihologice a publiculuiViziunea lui Benjamin a prevalat iar Horkheimer şi Adorno au petrecut anii celui de-al II-lea Război Mondial ani la Hollywood. Nu este nici un accident faptul că industria de divertisment este acum cea mai puternica arma folosita de marxismul cultural.

Dezvoltarea marxismului în Statele Unite ale Americii. După cel de-al doilea război mondial şi înfrângerea naziştilor, Horkheimer, Adorno precum şi majoritatea celorlalţi membri ai Şcolii de la Frankfurt au revenit in Germania, unde institutul s-a restabilit în Frankfurt cu ajutorul autoritatilor de ocupaţie americane. Cu timpul, marxismul cultural a devenit ideologia neoficiala, dar omniprezenta a Republicii Federale Germane. Herbert Marcuse a rămas in Statele Unite ale Americii şi este cel care s-a ocupat de traducerea intr-un limbaj simplu, usor de inteles pentru americanul de rand al scrierilor academice foarte dificile ale membrilor Şcolii de la Frankfurt. Cartea sa ‘Eros şi civilizaţie’ a utilizat conceptul Scolii de la Frankfurt, de intersectie a lui Marx cu Freud pentru a argumenta că, dacă am ‘elibera erosul non-procreativ’ prin intermediul ‘perversiunii polimorfe’, s-ar putea crea un paradis nou în cazul în care ar exista doar joacă şi nu muncă. ‘Eros şi civilizaţie’ a devenit unul dintre principalele texte ale Noii Stângi, în anii 1960.

Marcuse a largit deasemenea si opera intelectuala a Scolii de la Frankfurt. La inceputul anilor 1930 Horkheimer a lasat deschisa intrebarea cine ar inlocui clasa muncitoare ca agent al revolutiei marxiste? In anii ’50 Marcuse a raspuns acestei intrebari spunand ca ar putea fi inlocuita de o coalitie de studenti, negri, femei feministe si homosexuali,exact cei care au fost nucleul revoltelor studentesti ai anilor ’60 si victimele ‘sacre’ ale corectitudinii politice ale zilelor noastreMarcuse a preluat apoi un alt termen favorit si anume cel denumit ‘toleranta’ pentru a fi extins la toate ideile si miscarile venite dinpre stanga, inducand antonimul de intoleranta pentru toate ideile ce veneau dinspre dreapta. Astfel, atunci cand ii auziti astazi pe marxistii culturali ca fac apel la ‘toleranta’, aceasta inseamna de fapt, referirea la termenul lui Marcuse ‘toleranta eliberatoare’. Este acelasi lucru ca atunci cand se vorbeste despre ‘diversitate’, aceasta insemnand uniformitatea credintei in ideologia lor stangista.

Revolta studenţilor din anii 1960 dirijata în mare măsură ca o opozitie la proiectul de războiul din Vietnam, i-a furnizat lui Marcuse o oportunitate istorica. Fiind probabil cel mai faimos ‘guru’, el a injectat marxismul cultural al Şcoalii de la Frankfurt generaţiei ‘baby boom’ de dupa razboi. Desigur ca acestia nu intelegeau ce reprezenta multiculturalismul in realitate, promotorii corectitudinii politice au ascuns sistematic faptul ca  reprezentau de fapt noua ideologie marxista. Efectul a fost devastator! O întreagă generaţie de americani, mai ales elitele cu educatie superioara, au absorbit marxismul cultural ca fiind al lor, propriu, acceptând o ideologie otrăvitoare, care a căutat sa distruga cultura tradiţională a Americii. Aceasta generaţie care conduce acum toate institutiile de elita din America, duce un razboi neincetat impotriva convingerilor si institutiilor traditionale. Ei au câştigat în mare măsură acest război. Cea mai mare parte a culturii tradiţionale Americane este în ruine in acest moment.

O contra-strategie Acum ştiţi cine ne-a furat cultura. Întrebarea pe care ne-o punem in acest moment este: ce avem noi de gand sa facem in aceasta privinta ca si adepti ai culturii conservatoare? Putem alege între două strategii :

#Prima este aceea de a încerca să ne luam inapoi instituţiile existente: şcolile publice, universităţile, mass-media, industria divertismentului, de la marxiştii culturali. Ei asteapta de la noi sa facem acest lucru, sa incepem un atac frontal si sunt deja gata pregatiti. Daca verificam insa resursele si posibilitatile noastre ne dam seama ca ele sunt cu mult mai reduse in comparatie cu ale lor. Orice soldat va va spune ca aceasta situatie, nu va duce decat la infrangere.

#Mai exista o alta strategie, mai promitatoare. Putem sa ne separam noi si familiile noastre de controlul instituţiilor culturale marxiste şi sa construim noi instituţii pentru noi înşine, instituţii care sa ne ajute sa recuperam cultura traditionala. Multi membrii ai comunitatilor consevatoare sunt deja parte a miscarii ce doreste separarea de cultura dominatoare corupta, dorind crearea de instituţii paralele. Miscari similare au inceput si in alte aspecte ale vietii, incercand sa ofere variante viabile. Un exemplu sunt cei care promoveaza fermele mici, care cultiva produse organice, ocupandu-se de dezvoltarea pietelor pentru produsele lor.

Daca motto-ul marxismului cultural ce promoveaza noua ordine globala este ‘Ganditi global, actionati local’ atunci, motto-ul nostru trebuie sa fie: ‘Ganditi local, actionati local’. In acest fel, strategia noastra pentru a repara distrugerile facute Americii de catre marxismul cultural ar avea la baza propria lor strategie, stabilita de Gramsci acum mult timp, care a cerut marxistilor sa inceapa un lung mars prin institutii. Contra-strategia noastra este sa incepem si noi un mars lung de creare a propriilor noastre institutii. Schimbarea nu se va produce repede sau usor. Va fi o munca ce va dura generatii, asa cum a fost si a lor.

sursa

http://www.buciumul.ro/2013/08/18/corectitudinea-politica-marxism-cultural-industria-de-divertisment-arma-principala-pentru-genocidul-cultural-moral/

 “SUNTEM CEI DIN URMA: 666 din 1984?”

 

Nu poţi avea puterea absolută în lume dacă nu ai puterea de a decide ce e corect şi ce nu, ce este negru şi ce este alb! Şi, mai mult decât atât, această putere îşi atinge apogeul în momentul în care ai dreptul de a stabili doar tu(cel de la putere), prin legi sau prin alte mijloace, că azi un anume mod de a privi lucrurile este corect (sau legal), iar mâine exact acelaşi lucru esteincorect (sau ilegal). Cu alte cuvinte să ai atâta putere încât printr-o lege să poţi spune (în funcţie de interese) cum trebuie gândit asupra oricărei chestiuni, iar ceilalţi să se supună, docili, însuşindu-şi respectiva viziune.
Aşa cum precizam în articolul de săptămâna trecută, aş dori să închei acum seria articolelor dedicate derapajelor acestei – celei mai noi – “religii”, cunoscută şi sub numele de“corectitudine politică”. Chiar dacă, cel mai probabil, evenimentele ulterioare mă vor mai provoca şi la alte abordări, aş dori să încerc acum o evaluare, fie ea şi parţială, a evenimentelor care îşi pun deja la modul cel mai serios amprenta asupra vieţii noastre. Asistăm, după cum este lesne de sesizat, la o ofensivă din ce în ce mai intensă a unui mod de a conduce lumea care se revendică, aparent, de la nobila intenţie de a respecta “drepturile omului”. Spun “aparent”, pentru că, aşa cum vom vedea, nu de drepturile omului, în genere, le pasă mai marilor lumii, ci de dreptul lor de a modela lumea aşa cum îşi doresc. Dar să nu anticipăm.

Cea mai mare problemă sau rădăcina tuturor problemelor ce se iscă de aici o reprezintă tocmai aceste “drepturi” ale omului. Deşi ele sunt inspirate mai ales de tradiţia iudeo-creştină, aceste drepturi “păcătuiesc” în primul rând prin însuşi faptul că Îl ignoră pe Dumnezeu. Se vorbeşte pe toate canalele şi din toate perspectivele posibile despre om şi despre ceea ce i se cuvine omului, dar niciunde despre Dumnezeu şi despre “drepturile” Sale. E ca şi cum, în cazul unei familii, s-ar tot vorbi despre drepturile copiilor, dar nu s-ar pomeni deloc despre drepturile părinţilor. Ce fel de educaţie primesc şi ce se poate alege de viitorul unor copii care au numai drepturi, dar nici un fel de obligaţii faţă de părinţii lor? Răspunsul nu e greu de intuit. Aşa stau lucrurile şi în cazul omului şi a “drepturilor” sale, din care este exclus Dumnezeu.

Rămas fără un reper absolut, omul s-a simţit – vezi bine – în sfârşit “cu adevărat liber”. Liber însă nu doar de a fi creator sau protector faţă de cei slabi (minoritari), ci şi liber de a o lua razna. Nu are la ce să se mai raporteze în afara propriei lui raţiuni şi îşi face din asta un titlu de glorie. Dar încă ar fi bine dacă această raţiune a sa ar fi una curăţită de orice lucru sau pornire pătimaşă, dacă omul ar fi nu doar raţional, ci chiar înţelept. Dar omul a ajuns atât de pervers, încât pentru a-şi justifica anumite patimi, anumite neputinţe sau chiar boli sufleteşti (vicii) foloseşte argumente raţionale şi postulează “principii de viaţă” pornind nu de la cum ar fi ideal şi firesc, ci de la dorinţa de a-şi justifica starea morală jalnică în care se află. Aşa s-a ajuns ca “drepturile omului” şi “corectitudinea politică” să fie manipulate astfel încât să ofere o justificare celor care trăiesc în patimi grele (cum sunt cele provocate de o sexualitate împotriva firii).

O legislaţie care nu se mai bazează pe cuvântul revelat al lui Dumnezeu, care nu mai are nici un reper absolut, ci doar deificata raţiune omenească drept călăuză, nu mai poate avea consistenţă, nu poate fi generatoare de stabilitate şi armonie, iar pe termen lung asigură, “cu succes”, colapsul acelei societăţi edificate în acest mod. Unii mă vor contrazice şi-mi vor flutura prin faţa ochilor date statistice care indică o – de netăgăduit – societate occidentală prosperă şi civilizată. Numai că, în istorie lucrurile nu se întâmplă de azi pe mâine. Precum au mai existat şi alte societăţi înfloritoare odinioară (despre care se credea că vor dăinui peste veacuri), tot aşa şi această societate, cu cel mai înalt grad de bunăstare de pe glob, dacă nu va înţelege să-şi armonizeze viaţa (implicit legislaţia) cu voinţa divină, nu va face decât să intre în zona dezbinării şi a dezintegrării. Acele societăţi care, fără a fi “talibane” sau “fundamentaliste”, vor continua a-şi fixa mai degrabă în cer, decât pe pământ reperele, vor putea fi “săltate” la timp deasupra valurilor catastrofale pe care istoria, în mod periodic, le aduce asupra omenirii.

Nouvorba şi dublugânditul

Revoluţia “drepturilor omului” seamănă foarte mult (ca scenariu) cu revoluţiile comuniste. O dată preluată Puterea în numele celor mulţi, ea nu mai este exercitată decât formal în beneficiul acestora, iar cei ajunşi “în vârf” caută necontenit noi mijloace de a se perpetua la conducere. Aşa au ajuns să dogmatizeze şi să impună ca adevăruri absolute lucruri care, până mai ieri, erau considerate indecente sau chiar de o imoralitate indiscutabilă. Să luăm cazul homosexualităţii. De la a fi unul dintre păcatele cele mai ruşinoase, pederastia a devenit un soi de emblemă a “noii revoluţii”. Credeţi că de dragul homosexualilor se face tot acest circ politic? Cine a discutat cu aceşti oameni chinuiţi de una dintre cele mai grele patimi, înţelege cât de greu le este acestora să lupte cu o atracţie dobândită (nu înnăscută!) în conjuncturi cu adevărat traumatizante. Nu insist aici mai mult, am făcut-o în articole anterioare…

Ce vreau să subliniez este că s-a ales această “minoritate” spre a-i fi intens promovate “drepturile” (inclusiv de a se căsători şi de a înfia copii) pentru un singur motiv: acela că se doreşte, prin aceste acţiuni, a se lovi în tot ceea ce înseamnă mentalitate sau mod de viaţă inspirat de Dumnezeu. Nu poţi avea puterea absolută în lume dacă nu ai puterea de a decide ce e corect şi ce nu, ce este negru şi ce este alb! Şi, mai mult decât atât, această putere îşi atinge apogeul în momentul în care ai dreptul de a stabili doar tu (cel de la putere), prin legi sau prin alte mijloace, că azi un anume mod de a privi lucrurile este corect (sau legal), iar mâine exact acelaşi lucru este incorect (sau ilegal). Cu alte cuvinte să ai atâta putere încât printr-o lege să poţi spune (în funcţie de interese)cum trebuie gândit asupra oricărei chestiuni, iar ceilalţi să se supună, docili, însuşindu-şi respectiva viziune.

Nu vi se pare cunoscut un astfel de scenariu? Nu seamănă el, până la mici detalii, cu ceea ce ne descrie George Orwell în romanul său politic, “1984″? Deşi are multe feţe, totuşi e uşor de recunoscut în lumea de azi fizionomia “Fratelui cel Mare” care “stă cu ochii pe tine”Poliţia Gândirii îşi face astăzi datoria cu asupra de măsură, mai ales în presă, dar şi prin unele instituţii care, uşor, uşor, capătă curajul (şi dreptul) de a te “arde pe rug”, dacă îndrăzneşti să gândeşti altfel decât prevede legea. Căci ni se cere să fim foarte atenţi cu limbajul nostru, ca nu cumva să cădem în erezia incorectitudinii politice. Drept care este musai – ca în romanul lui Orwell – să adopţi Nouvorba, al cărei “singur scop este de a limita aria de gândire”. Până când se va desfăşura acesta proces? “Până la sfârşit”– ni se spune în roman -, până când “o să facem crimăgânditul literalmente imposibil, pentru că n-or să mai existe cuvinte în care să-l exprimi”. De la gândit “corect politic” se va trece, aşadar, la o etapă superioară, la acel orwellian“dublugândit”“Dublagândire este de fapt puterea de a păstra două credinţe contrare în mintea cuiva în mod simultan, şi amândouă să fie acceptate” – iată definiţia a ceea ce ne aşteaptă. Iar cei care vor avea Puterea, vor fi singurii care vor şi putea decide, la moment, care dintre sensuri trebuie îmbrăţişat.

În concluzie, iată motivul pentru care se loveşte, cu perseverenţă diabolică (căci tocmai de la diavol vine ideea de a stăpâni astfel peste lume), în tot ceea ce poate constitui un opozant al unei viitoare Puteri, ce se doreşte a fi una absolută. Biserica şi credincioşii ei sunt cea mai importantă ţintă, după cum ţintă sunt toţi cei care îşi revendică rădăcinile şi convingerile nu de la gândirea omenească, ci de la Dumnezeu. O dată ce s-a impus în conştiinţa umanităţii că nu la Dumnezeu trebuie să ne căutăm reperele, ci la un set de principii şi legi elaborate de oameni, totul devine uşor de manipulat. E ca atunci când spargi un bloc de stâncă în mii de bucăţi pentru ca, ulterior, să le poţi combina după dorinţa proprie, în orice formă doreşti.Autoritatea divină este cea vânată de fapt, ea se doreşte a fi cu totul înlăturată din lume. Să fie acesta momentul premergător sfârşitului lumii? Este 666 (ca simbol al Apocalipsei ce va să fie) un număr anticipat de 1984 (ca simbol al unui totalitarism cumplit, cum nu a cunoscut niciodată omenirea)? Nu putem şti acum şi nici nu cred că este cazul să ne alarmăm sau să ne înfricoşăm. Doar să luăm aminte la ceea ce se întâmplă în lume şi să nu ne lăsăm prostiţi de propaganda de tip “Big Brother”. Şi să avem conştiinţa că nu este de ajuns să ne lepădăm de ideile Fratelui cel Mare spre a fi cu adevărat liberi, ci este esenţial să “avem gândul lui Hristos” (I Cor 2, 16).

autor: pr. Constantin Sturzu

http://gandeste.org/puncte-de-vedere/pr-constantin-sturzu-suntem-cei-din-urma-666-din-1984/31242

Corectitudinea politică

Corectitudinea politică, în versiunea sa ultra-politizată, reprezintă principalul pericol totalitar al zilelor noastre. La origini, putem spune că ea înseamnă conştientizarea unor discriminări, iar dacă ar rămâne la nivelul acesta, cu anumite funcţii în evitarea lor (a discriminărilor autentice), atunci putem vorbi de o corectitudine politică pozitivă. Aici însă n-ar mai avea nevoie de altă denumire, căci democraţia asta face, iar cel mult ea ar deveni obiectul de luptă al unor ONG-uri nemulţimite de implementarea şi funcţionarea practică a sistemului. Ceea ce ar fi perfect normal (repet, existenţa termenului n-ar avea justificare, astfel că nu vorbim de PC pozitiv sau negativ, fiind strict demonstrat că-i doar cel din urmă). Altfel, are la bază deconstrucţia vechiilor ierarhii totale – o deconstrucţie întemeiată, care însă poate deveni inversul a ceea ce se voia a fi: pur şi simplu inversarea ierarhiei, nu abolirea ei epistemologică. 

Corectitudinea politică, însă, în însăşi practica de care aminteam, a luat turnuri care depăşesc imaginaţia oricărui artist (exagerez, ba chiar aş spune că acuzatorii din tabăra lor sunt artişti, sau mă rog, Poeţi). Foarte multe cărţi şi studii tratează problema asta. Arta şi-a luat şi ea rolul de apărătoare a libertăţii – nu doar de exprimare, cum se întâmplă cu Fetiţa şi ţigara sau romanele lui Rushdie – pentru a menţiona doar literatura. Vorbim, aşadar, de corectitudinea politică drept ceva pur-negativ, totalitar, care riscă să devină din ce în ce mai puternică în zilele noastre şi care a depăşit cu mult lupta pentru emanciparea minorităţilor. Egalitarismul declarat maschează de fapt o discriminare făţişă, la fel ca-n regimurile comuniste (chiar teribil de asemănător – dictatura proletariatului e într-un sens reactualizată, antagonismul propulsator al istoriei câştigă atât clasa, cât şi rasa, etnia sau naţiunea).

Ce presupune ea? În primul rând, domnia absurdului, a arbitrariului: orice declaraţie de-a ta poate fi interpretată în aşa fel încât să fii vinovat. Apoi, ea propagă o limbă de lemn, o nouvorbă orwelliană sau un dicţionar de cuvinte aprobate (deci singurele existente) precum în Alphaville-ul lui Godard. Dacă un om e negru, nu-i poţi spune asta, chiar dacă pentru tine luciul tenului său e cel mai frumos lucru de pe pământ. Apoi, ca orice doctrină totalitară, deci totală, ea impune retroactiv adevărul unic pe care-l susţine. Dacă distriminare există şi a existat de-a lungul întregii istorii a umanitaţii, ea astăzi trebuie să înceteze prin cenzură, prin non-existenţă. Astfel, securiştii corect politici vor modifica istoria, pentru a susţine, şi totodată inventa, o istorie idealizată, în care să nu existe discriminare, rău sau căcat. Şi chiar se întâmplă, culorile sunt negate, diversitatea, cea care ar trebui să înflorească în multiculturalism, e negată de însăşi cenzorii monocromi. Astfel, pe de-o parte, PC-ul e contradictoriu cu multiculturalismul, iar pe de altă parte, observăm că pe lângă tirania uniformităţii egalitare, există discriminarea omului alb, fostul imperialist şi etc. Îmi amintesc că vara aceasta, la lansarea unei noi ediţii a Manifestului Partidului Comunist la Librăria Engleză, Vladimir Tismăneanu a vorbit despre un caz recent din America, unde un album cu gravurile lui Daumier a fost cenzurat, imaginile reprezentând capete de negri fiind condamnate retroactiv la inexistenţă. Chestia asta are loc pe toate planurile şi în toate domeniile (bine, nu-i chiar atât de apocaliptică, cu excepţia câtorva zeci de cazuri, decât dacă judecăm principiile pe care se bazează, ceea ce facem aici).

Vorbim de exact aceleaşi practici pe care regimurile totalitare de orice coloratură politică le-au utilizat. Astăzi devin literă de lege. E un sport periculos, iar consecinţele vor fi plătite de cei nu prea mulţi care cred în democraţia liberală. Să ne jucăm puţin. Corectitudinea politică e utilă atunci când repară un defect al mentalului colectiv care ar spune că orice negru este apriori prost sau incapabil – ceea ce din păcat s-a întâmplat şi se întâmplă. E totalitară atunci când un negru se întâmplă a fi prost obiectiv vorbind şi astea sunt demonstrate empiric, iar cel care declară asta e acuzat, condamnat şi toate cele1 – judecata de valoare este negată pur şi simplu, nu doar relativizată (aspect cât se poate de democratic, de altfel). Asta este tirania mediocrităţii şi uniformizării pe care Nietzsche o punea pe cârca democraţiei. Dar nu-i vorba de democraţie, ci de totalitarism.

Ceea ce e periculos e că doctrina asta totalitară, de stânga, trezeşte la viaţă diverşii totalitari de dreapta, xenofobi şi tot aşa. Rezultatul cataclismului se va vedea cât mai curând, depinzând şi de situaţia economică în anii care urmează. Breivik a dat startul la nivel media mondial. Oamenii i-au luat manifestul, majoritatea nu l-au citit, dar chiar primele pagini puneau condiţiile războiului: rezistenţa albilor conservatori creştini împotriva marxismului cultural şi multiculturalismului corecţilor politici. Totul este o harababură, lucruri care n-au sens, care se contrazic, există în deplină armonie în minţile noilor ideologi totalitar din ambele tabere – să ne amintim că tocmai existenţa armonioasă a contradicţiilor şi paradoxurilor au fost temelia sistemelor totalitare (în special cel comunist, bazat pe dialectica materialistă). Problema e că nu prea mai există speranţă pentru raţiune şi moderaţie, conservatorii fiind tentaţi să ajungă radicali – încă o dată, în ambele tabere. Nu doar atât, dar la fel ca în cazul multiculturalismului, practic, prin politicile vizate, rămân în existenţă doar extremele, orice viziune obiectivă, moderată, cu adevărat critică fiind automat negată şi aruncată în una dintre extreme. Calea de mijloc e respinsă cu desăvârşire, noua paradigmă impune doar alb sau negru, bun sau rău, din ambele perspective ale taberelor

 

sursa

http://mindporn.org/varia-et-curiosa/corectitudinea-politica/

Anunțuri

One response to “Despre Corectitudinea Politică

  1. Gerica, este un articol exceptional. M-a zguduit. Stiam despre mentalitatea marxista din America si despre economia lor controlata, dar nu stiam ca acesti nenorociti : Marcuse, Adorno si toata sleahta de nemernici de la Frankfurt sunt migratorii care au adus cel mai infect suflu asupra Americii , spaland creierele atator generatii de copilasi nevinovati , de la Kennedy incoace. O parte din acesti copilasi bucalati si cu zulufi blonzi au devenit intre timp criminali in serie, frustrati, drogati, obsedati sexual, satanisti , anarhisti si chiar sinucigasi. Multi au ajuns si pe scaunul electric. Pacat !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s