Mai mulţi pensionari decât salariaţi

Cât timp mai poate rezista România cu această anomalie economică: mai mulţi pensionari decât salariaţi

 

 

Dezindustrializarea şi pierderea locurilor de muncă din ultimii 20 de ani au provocat anomalia unei economii şi a unei societăţi în care numărul pensionarilor este mai mare decât cel al salariaţilor şi care nu poate funcţiona altfel decât pe deficit. 

Statisticile privind structura actuală a populaţiei României ilustrează cea mai vulnerabilă fracţie a economiei româneşti: numărul de salariaţi / numărul de pensionari. De 15 ani, numărul sala­riaţilor, plătitorii de taxe care alimentează şi bugetul fondului public de pensii, este mai mic decât numărul de pensionari.

În 1990 erau 8,1 milioane de salariaţi şi 3,5 milioane de pensionari. Situaţia s-a schimbat dramatic în 2012, când 4,3 milioane de angajaţi plăteau contribuţii pentru 5,3 milioane de pensionari. Analiştii economici susţin că aceasta este cea mai gravă anomalie a economiei şi a societăţii româneşti.

„În ritmul actual, cred că în mai puţin de zece ani, în România nu se vor mai putea plăti pensiile şi va trebui să se împrumute. Am decăzut din punct de vedere economic atât de mult, încât nu trebuie să ne aşteptăm la vreun miracol, cu cât trece timpul, cu atât va fi mai costisitor“, este de părere profesorul universitar Mircea Coşea, care a fost membru al partidelor politice PDSR (până în 1997) şi apoi al PNL (până în 2007).

El a adăugat că numărul de pensionari a crescut foarte mult şi ca urmare a unor măsuri politice greşite luate după 1990, pentru că, în loc ca marile întreprinderi de stat să se restructureze prin disponibilizări, partidele politice au preferat alternativa pensionărilor anticipate pentru a evita mişcările sociale şi pierderea de voturi.

Dezindustrializarea a contribuit la în­jumătăţirea numărului de salariaţi din economie în ultimii 23 de ani. Cel mai „vizibil“ exemplu este cel al combinatului siderurgic Arcelor Mittal (fostul Sidex), care avea 27.000 de angajaţi în anul 2000 şi care a rămas cu mai puţin de 8.000 de angajaţi la finele anului trecut, iar majoritatea restructurărilor au fost făcute prin ieşirea la pensie.

Deficitul la fondul de pen­sii s-a apropiat de 3 miliarde de euro anul trecut, şoma­jul este în creş­tere de la în­ce­pu­tul anului, iar numărul de salariaţi creşte cu un ritm nesemni­fi­cativ, având în vedere că eco­no­mia mai are de recuperat peste 500.000 – 600.000 de joburi pierdute în criză.

„Este clar că nu e sustenabil acest model, iar aceasta este problema struc­tu­rală cea mai gravă a economiei ro­mâ­neşti şi a sistemului de protecţie socială. La bugetul general consolidat sunt pu­ţini care contribuie – 4,3 milioane de sala­riaţi – la o populaţie activă de aproa­pe 10 milioane de persoane. Iar pe zona de ieşiri, din buget se alocă cheltuieli so­ciale mult mai mari decât îşi permite bugetul de pensii să plătească, din cauză că sunt foarte mulţi pensionari“, a explicat profesorul Marian Preda, decanul Facultăţii de Sociologie din cadrul Universităţii din Bucureşti.

Dacă în 1998, primul an în care nu­mă­rul de pensionari a fost mai mare decât nu­mărul de salariaţi, situaţia era cât de cât echitabilă (5,3 mil. angajaţi cores­pun­deau unui număr de 5,5 mil. pen­sionari), între timp situaţia s-a în­rău­tă­ţit, în 2012 nu­mărul de pensionari depăşind cu 1,2 mi­lioane de persoane numărul de angajaţi.

„Evident că într-o economie în care ra­portul pensionari/angajaţi este supra­uni­tar, presiunea pe buget este mult mai ridicată. La noi, acest raport a oscilat în jur de 1,3 de câţiva ani buni, iar efectele se resimt puternic la nivelul bugetului CASS, de exemplu. O ase­me­nea eco­no­mie funcţionează mereu sub ame­nin­ţa­rea unor creşteri de taxe, de multe ori aplicate ad-hoc, pentru echili­bra­rea deficitelor diverselor bugete (pensii, sănătate etc.) în cazul în care eco­nomia este supusă unor şocuri nega­tive“, ex­pli­că analistul economic Lau­rian Lungu, Ma­naging Partner al firmei de consul­tanţă Macroanalitica şi consultant la Petrom.

Mediul privat plăteşte impozite, statul plăteşte campanii electorale

Incapacitatea de a crea locuri de mun­că în economie este cauzată de fap­tul că nu există o strategie pe termen lung în acest sens, mai spune profesorul Coşea.

„Deşi în România se promovează ide­ea că economia de piaţă şi demo­cra­ţia sprijină mediul privat, acest lucru nu este adevărat. Mediul privat este cadrul de bătaie al tuturor taxelor şi impo­zi­telor, în timp ce sectorul public a rămas un mijloc de finanţare a partidelor poli­tice aflate la putere. Campaniile elec­torale costisi­toa­re au dus Oltchimul şi CFR Marfă în situaţia de astăzi“, a mai spus Coşea. El a adăugat că toate guver­nele, indiferent de apartenenţa politică, se tem să ia măsuri de restructurare a sec­torului public, pen­tru că acestea gene­rează mişcări sociale şi pierderi de vo­turi. De aceea, spune el, s-a promovat o politică a gestionării statului de către clientela politică.

„Trebuie o nouă viziune de guver­nar­e, pe termen lung, un plan de care să se ţină toţi pre­şe­dinţii şi toate guvernele, indiferent din ce partide fac parte. Iar în­cura­jarea cre­ării de locuri de muncă, pro­ces care cere mult timp, să înceapă prin reducerea fisca­lităţii pe forţa de mun­că, prin spriji­ni­rea marketingului inter­naţional al com­paniilor româneşti de export, prin re­orientarea comerţului exte­rior spre sta­te care nu sunt membre ale UE şi prin schimbarea atitudinii faţă de ser­viciile vitale ale unei societăţi: învăţă­mânt şi sănătate“, a completat Coşea. De ase­me­nea, o creştere a productivi­tă­ţii mun­cii poate conduce la un sistem func­ţional în care să existe mai puţini sala­riaţi, însă câtă vreme majoritatea jobu­rilor din eco­nomie nu creează bu­nuri şi servicii care să aducă valoare adă­u­gată mare, acest lucru nu este posibil.

Mulţi pensionari ar fi putut munci încă

România se confruntă în prezent cu două evoluţii demografice îngrijo­ră­toare – scăderea numărului de locuitori şi îmbătrânirea acestora. Principalele cauze sunt migraţia externă, deter­mi­nată la rândul ei de dificultăţile econo­mice ale tranziţiei, şi sporul natural ne­gativ de după 1990, spune Eugen Sinca, analistul-şef al BCR, cea mai mare bancă locală.

„În lipsa unei inversări de trend, este de aşteptat o creştere a presiunii asu­pra sistemului public de pensii şi de sănătate în jurul anului 2035, când vor ieşi la pensie generaţiile născute în pe­rioada 1967 – 1970, ani cu o evoluţie ati­pică a numărului de naşteri datorită po­li­ticii de partid din acea vreme“, adaugă Sinca.

Într-o cercetare statistică a INS pe 2012, datele arată că peste 1,1 milioane de pensionari din sistemul de asigurări sociale de stat aveau sub 65 de ani, aceştia fiind încadraţi la pensionarii din categoria limită de vârstă (cu stagiu complet/incomplet de cotizare), cu pensie anticipată sau cu pensie antici­pată parţial. Tot pensionari sub vârsta de 65 de ani sunt peste 769 de persoane care intră în categoria pensionărilor de invaliditate.

„Încă sunt foarte mulţi pensionari tineri, care ar mai fi putut să muncească. Însă nu este aceasta cea mai mare pro­blemă, pentru că aceştia ar fi ajuns la un mo­ment dat la vârsta de pensionare. În rea­litate, marea problemă este că siste­mul de pensii a fost folosit de guverne ca o supapă pentru lipsa de locuri de mun­că din economie“, a mai explicat pro­fesorul Preda.

Creşterea numărului de pensionari este o problemă cu care se confruntă şi alte state europene care au avut regi­muri comuniste, însă o problemă ma­joră la noi este şi cea a ratei de colec­tare a veniturilor la bugetul general con­solidat ca pondere din PIB.

„La noi, rata de colectare a veni­tu­rilor la bugetul consolidat este de 30-31% din PIB, în timp ce în alte state este de 45% din PIB, deci statul are foarte pu­ţini bani la dispoziţie. În statele din vest, un raport de 0,6 pensionari la un salariat este deja considerat îngri­jorător“, a adăugat profesorul Preda.

Ce soluţii ar putea ameliora situaţia

Analistul-şef al BCR spune că evo­lu­ţia raportului dintre numărul de pen­sionari şi numărul de salariaţi arată necesitatea continuării reformei siste­mu­lui privat de pensii, pentru asigurarea unui venit „decent“ la bătrâneţe, şi a im­ple­mentării unei reforme a sistemului pu­blic de sănătate, pentru creşterea cali­tăţii serviciilor oferite.

„Scăderea populaţiei şi îmbătrâ­ni­rea sa produc trei efecte economice ma­jore – re­ducerea creşterii economice prin afec­ta­rea contribuţiei forţei de mun­că, creş­terea presiunii asupra buge­tului de stat şi afec­tarea economisirii in­terne, deci men­ţin­erea dependenţei de capitalul străin. O primă consecinţă ar fi aceea că stimu­la­rea creşterii economice se va putea face mai mult prin creşterea productivităţii, mai puţin prin creşterea capitalului şi foarte puţin sau deloc prin creşterea for­ţei de muncă“, a spus Sinca. El a adăugat că eliminarea zonelor de ineficienţă din energie şi transporturi pe termen scurt şi creşterea cheltuielilor de cer­cetare-dezvoltare pentru trecerea la o economie high-tech pe termen lung pot contribui la menţinerea unei creşteri economice medii de 3-4% în urmă­toa­rele decenii.

Profesorul Marian Preda spune că, la numărul actual de pensionari, ar fi trebuit să existe 7 – 8 milioane de sala­riaţi plătitori de taxe, însă pentru a se crea lo­curi de muncă tre­buie alocaţi bani de la buget pentru investiţii.

„Este un cerc vi­cios, pentru că dacă se alocă bani pentru acoperirea deficitului la pensii, nu mai sunt bani pentru investiţii şi nu se creează joburi. Singura soluţie viabilă pe termen scurt şi mediu este ca, atâta vreme cât nu mai sunt bani pentru investiţii, să se în­cer­ce o absorbţie cât mai mare a fon­du­rilor europene, singura cale de a reporni mo­torul economiei. O altă soluţie ar pu­tea fi creşterea treptată a vârstei de pen­sionare, mai ales la femei“, a mai spus el.

Soluţiile pentru rezolvarea acestei situa­ţii trebuie să aibă o viziune pe ter­men lung, mai ales că proiecţia demo­gra­fică este nefavorabilă, iar, în cazul în care lucrurile rămân neschimbate, aceas­tă situaţie se va deteriora peste zece ani.

„Ideea centrală este de a creşte cali­ta­tea serviciilor publice. Pe moment, popu­laţia percepe această calitate ca fiind mult sub nivelul contravalorii ta­xelor plătite pentru aceste servicii. O schim­bare a acestei percepţii va duce la creş­terea numărului de angajaţi în eco­no­mie, fie a celor care revin din afară, fie a celor care pe moment lucrează în eco­nomia informală. Desigur, există şi alte soluţii suplimentare cum ar fi priva­tizarea unor părţi ale unor servicii pu­blice. Sau o imigraţie crescută“, crede analis­tul economic Laurian Lungu.

O altă soluţie ar putea fi o schim­bare a comportamentului de economi­sire al populaţiei.

„În cazul României, se remarcă pre­ferinţa populaţiei pentru active neli­chi­de de tipul acţiunilor necotate. Acestea de­ţin 47% din totalul activelor finan­ciare ale românilor, faţă de 16% în Po­lonia şi 5% în Germania. Procesul de eco­nomisire şi investire a populaţiei tre­buie orientat spre active a căror valoare este cunoscută în orice moment, pentru creşterea predictibilităţii veniturilor la bătrâneţe“, mai spune Eugen Sinca de la BCR.

Adelina Mihai

sursa

http://www.zf.ro/zf-24/cat-timp-mai-poate-rezista-romania-cu-aceasta-anomalie-economica-mai-multi-pensionari-decat-salariati-11273732

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s