În spatele tuturor lucrurilor este Dumnezeu

În spatele tuturor lucrurilor e Dumnezeu – Dumitru Constantin Dulcan

O minte strălucită, cu o curiozitate şti­in­ţifică ieşită din comun,  care nu încetează să caute răs­puns la marile întrebări ale existenţei.  Nu doar distinc­ţiile medicale internaţionale i-au adus recunoaşterea,  ci şi curajul de a răsturna viziunea materia­listă asupra lumii,  demonstrând, într-o carte publicată prima oară în 1981, că există o  “minte uni­versală”, care ordonează şi co­or­donează toate lucrurile din  jur. ”In­teligenţa materiei”, cartea ca­re a bulversat lumea  ştiinţifică ro­mâ­nească, a fost bestsellerul ace­lor ani. Au existat  chiar voci care au considerat-o demnă de premiul Nobel. Ascensiunea ei a  fost curma­tă brusc de regimul co­mu­nist, speriat de ideile prea  îndrăz­neţe pe care le susţinea. A fost re­tra­să de la Premiul  Academiei Ro­mâne, care i s-a înmânat abia la a doua ediţie, în 1992.  După mai bine de trei decenii de la apariţie, cele mai multe din  intuiţiile dom­nu­lui profesor Dulcan au fost con­firmate de ştiinţa  actuală.

Dacă destinul cărţii i-ar fi fost favorabil şi ar fi beneficiat  la timp de o traducere, numele lui Dumitru Constantin Dulcan ne-ar fi  repre­zentat azi la nivel internaţional, aşezat cu mândrie alături de al  celorlalţi trei mari promotori ai Noii Spiritualităţi: Stanislav Grof,  Ervin Laszlo şi Peter Russell.

Dumitru Constantin Dulcan e medic neurolog şi psihiatru, doctor în ştiin­ţe medicale, bun  cunoscător al filosofiei ştiinţei şi pionier în scrierile din domeniul  con­ştiinţei.

– Domnule doctor, vă propun să pornim pe firul biografiei. Întreaga  dvs. viaţă aţi dedicat-o studiului. Ce v-a condus spre ceea ce sunteţi  astăzi? Aţi simţit fascinaţia pentru cunoaştere de mic?

– De  foarte mic. Îmi amintesc o dimineaţă de vară din satul meu argeşean,  Mârghia. Eram copil.

– Aţi studiat medicina. De ce, dintre toate disci­pli­nele, aţi ales tocmai neurologia?

–  Era parte din planul făcut în copilărie. Am intuit de mic că medicina  îmi poate oferi ceea ce eu nu pu­team afla doar din cărţi. Iar  neurologia mă ajuta să descifrez complexitatea creierului uman. Creierul  e cel care deţine misterul întregii noastre existenţe. Înţele­gând  creierul, înţelegem în bună parte funcţionalitatea organismului viu.  După absolvirea Medicinei, am ur­mat însă şi cursuri serale de iniţiere  muzicală, de isto­ria culturii şi civilizaţiei. Am citit fizică,  matematică, is­toria religiilor şi filosofie. Şcoala îmi impunea  con­cepţia ei materialistă, religiile îmi spuneau că există un Dumnezeu.  N-aveam decât o finalitate în toate că­ută­rile mele: să aflu cine are  dreptate şi să răspund în­trebării din copilărie: cine sunt eu? După ce  am ter­mi­nat facultatea, căutând să văd dacă e adevărat ce pos­tu­lează  ştiinţa, cum că lumea anorganică (pietrele, apa) face la un moment dat  saltul spre lumea organică (spre viu), într-o seară a anului 1976, am  avut revelaţia răs­punsului. Dacă nu introducem în această ecuaţie o  ra­ţiune de dincolo de noi, pietrele niciodată n-or să ajun­gă Adam şi  Eva.

Există o inteligenţă a materiei

Dormi­sem pe prispă şi m-am trezit cu faţa spre  răsărit. Cerul avea o culoare înnebunitor de frumoasă şi, privindu-l, mi  se părea că mi se adresează, că vrea să-mi spună, uite, exist! Existam,  dar nu ştiam ce sens are viaţa. Eram prea mic ca să-mi pot răspunde.  Dar mi-am pro­pus atunci să aflu. Ştiu că pare de necrezut, dar de la  vârsta aceea, mi-am făcut, pas cu pas, un program de instruire pe care  nu l-am mai abandonat niciodată.

Premiul de Excelenţă „Excelsior” oferit de cotidianul Argeşul 2009

–  O revelaţie care a dus, patru ani mai târziu, la apariţia “Inteligenţei  materiei”. Cartea a făcut vâlvă la vre­mea ei prin teoriile pe care le  propunea. I-aţi pu­­tea rezuma conţinutul pentru cititorii revistei  noas­­tre?

– Dacă ar trebui să rezum într-o frază ce am scris  în cartea asta, aş spune aşa: există o inteligenţă a mate­riei. Orice  manifestare din univers, începând de la macrocosmos şi pâ­nă la  micro­cos­mos, are ca substrat o inteligenţă. De pildă, doi atomi de  hidrogen şi unul de oxigen vor da întotdeauna o moleculă de apă, nu  altceva. Până şi particulele, cuan­tele, au un rudiment de inte­ligenţă  al lor. Exact asta încerc să arăt în cele peste 300 de pagini ale  cărţii, sur­volând toate sursele de informaţie accesibile, de la ştiinţă  la religie, de la experimentul de laborator la experienţa personală ca  medic ne­urolog. Cu alte cu­vin­te, de­mons­trez că în spatele tuturor  lucrurilor se află Dumnezeu. Ca să scriu această carte, am citit  ma­teria multor discipline universi­tare. As­tăzi, bazându-mă pe o  cunoaştere ştiinţifică, pot afirma

cu certitu­dine că lucrurile nu au  pornit din­tr-o întâmplare şi viaţa nu e acci­den­tală pe pământ, aşa  cum spun manualele de bio­lo­gie. Ba mai mult, afirm că universul se  sprijină pe legi morale. Am ajuns la concluzia că şi creierul respectă  un cod etic, un cod moral, similar cu al marilor religii. Cum ştim asta?  Iată un experiment. La începutul anilor 2000, la Uni­versitatea  Wisconsin, s-au făcut cercetări pe călu­gări tibetani. S-a constatat că  la emoţiile pozi­tive – empatie, respect, admiraţie etc – se activa o  arie din lo­bul frontal stâng, în timp ce trăirea sentimentelor  ne­gative activa o arie din lobul frontal drept. În con­se­cinţă,  creierul face o distincţie între bine şi rău. Dar creierul e o masă de  carne şi nu are cum să facă selec­ţia între bine şi rău doar prin sine. E  clar că există o con­ştiinţă care face această triere, iar ea se supune  la rândul ei unei legi morale, altfel cum ar face-o? Deci, legea lui  Dum­nezeu este legea Bine­lui. Dar poate argumentul acesta nu e  su­ficient ca să în­ţelegeţi de ce uni­ver­sul e construit pe tiparul  Bine­lui. Vă dau alt exem­plu, la nivel de chimie: gân­durile nega­tive  la nivel de chimie a sângelui deter­mi­nă în corp un viraj spre  aci­di­tate (care înseamnă îm­bă­trânire, boală, degene­res­cenţă).  Faptele pozitive şi senine duc corpul către un ph alcalin, care se  traduce prin longevitate şi vita­litate. Până şi ADN-ul nostru face  diferenţa în­tre bine şi rău. S-a luat o probă de ADN de la un individ, a  fost dusă la distanţă şi monito­rizată prin mij­loace de laborator.  Asupra in­di­vidului s-au exercitat diverse influenţe, negative sau  pozitive. La cele negative, spirala ADN-ului se contracta, la cele  pozitive se decontracta. Până şi în ADN-ul nostru sunt înscrise  pre­misele sănătăţii şi bolii.

Devenim ceea ce gândim

– Boala e prin urmare rezultatul tuturor influen­ţelor negative?

 –  Venim pe pământ pentru a evolua, dar prin erori repetate ne creăm nişte  dezechilibre, nişte energii ne­gative, care nasc suferinţa. Suferinţa  este rezultatul comportamentului nostru, care a ajuns, de-a lungul  secolelor, să fie într-un mare dezacord cu biologia noastră şi cu legile  fiinţării noastre. N-am fost creaţi de Dum­nezeu să suferim, biologia  noastră o demons­trea­ză: avem nevoie de fericire. În concluzie, devenim  ceea ce gândim, sănătoşi sau bolnavi, fericiţi sau nefe­riciţi. Chiar  şi la nivelul creierului, înnoirea celulelor noastre nervoase este  favorizată de o gândire cons­tructivă, optimistă şi este inhibată de  agresivitate, furie şi depresie. Orice emoţie negativă blochează  celulele sis­temului imunitar pentru cinci, şase ore. Asta în­seamnă că  un gând de invidie, de răutate, un necaz ne lasă organismul fără apărare  pentru câteva ore. Ştim  din descoperirile fizicii cuantice că orice  gând are un substrat de câmp, acest câmp are efect de dispersie, se  pro­pagă în spaţiu. Când ne gândim insistent la un lucru, îl creăm în  planul de dincolo de noi, iar el se întoarce la noi. Putem, deci, face  rău cu un gând, nu nu­mai nouă, ci şi celorlalţi din jur şi întreg  universului. Am avut ocazia să verific şi în practică lucrurile astea.  Pacienţii optimişti, ferm convinşi că se vor vindeca, îşi aju­tau  organismul să lupte cu boala şi chiar se recu­perau. Ceilalţi,  pesimiştii care se plângeau în perma­nenţă, se otrăveau cu propriile  gânduri, iar starea lor se deteriora. Îmi pare rău că nu am avut resurse  financiare să-mi fac un sanatoriu, în care să le vorbesc bolnavilor  despre boala lor şi despre comportamentul care duce la vindecare. A  învinge boala înseamnă, în primul rând, a o înţelege şi a nu te revolta  contra ei.

– Autosugestia e foarte la modă în ziua de azi. Cre­deţi şi dvs. că am putea fi mai sănătoşi doar prin puterea gândului?

–  Sunt şi boli care ne sunt date ca lecţii. Dar în cele mai multe cazuri,  bolile noastre au cauze spirituale: in­vidia, răutatea, competiţia  acerbă, egoismul şi do­rinţa de răzbunare, la care se adaugă frica şi  stresul ge­ne­rat de o societate ultratehnologizată. Stresul înseam­nă  moartea celulei. Încă de la anul 1000, Avicenna a făcut un experiment şi  a pus un miel într-o cuşcă lângă cuşca unui lup. Mielul a murit, pur şi  simplu, de frică. Când ne e frică, nu se mai secretă chimia necesară şi  celula moare. Pe termen lung, asta înseamnă scleroze, boli  degenerative, Parkinson şi demenţă. Ce să mai vorbim despre faptul că  epoca noastră e una din epo­cile cu cele mai multe cazuri de depresii şi  suicid. Şti­aţi că depresia este unul din factorii care favorizează  apariţia bolii Alzheimer? Depresia este o otravă pentru organism. Ca să  răspund însă la întrebare, ar trebui să înţelegem că nu ne putem păstra  sănătatea decât gân­dind şi făcând binele, pentru a fi în armonie cu  uni­versul. Iisus avea dreptate când îndemna pe fiecare să-şi iubească  aproapele ca pe sine însuşi.

“Când crezi, îţi mobilizezi toate mecanismele de vindecare”

–  Faptul că aţi demonstrat ştiinţific existenţa lui Dumnezeu v-a întărit  şi mai mult credinţa? V-aţi apropiat şi mai mult de Hristos?

–  Eu nu cred în Iisus doar pentru că aşa am fost educat de părinţi. Sunt  un intelectual trecut prin şcoli, care a căutat să-şi explice lumea. Dar  dintre toate ma­rile spirite care au trăit pe Terra (Buda, Confucius,  Pi­ta­gora etc) Iisus are cea mai perfectă acoperire ştiinţi­fică. Am  luat rând pe rând toate noţiunile predicate de el şi toate pot fi  explicate în termenii ştiinţelor actuale. Vă dau doar un exemplu. Ce  înseamnă iertarea? Din punct de vedere spiritual, înseamnă pace şi  armonie. Din punct de vedere ştiinţific, prin iertare, la nivel de ADN,  modelul negativ este pur şi simplu şters şi se instalează în corp o bună  chimie şi un echilibru ener­getic. E fantastic, e pur şi simplu ca  resetarea unui com­puter. Despre puterea credinţei, am vorbit deja.  Iisus ar fi putut zice “eu te-am vindecat”, dar a ales să spună  “credinţa ta te-a vindecat”. Când crezi, îţi mo­bilizezi toate  mecanismele de vindecare. Dar a şti că Dumnezeu există nu e totul. Doar  religia îţi dă trăirea emoţiei transformatoare, acea deschidere a  sufletului prin care trăieşti cu adevărat relaţia cu Dumnezeu. Nu doar  mersul la biserică e important, ci şi puterea ru­găciunii pe care o poţi  face oriunde.

 – Mai sunt oare canoanele şi dogmele Bisericii în acord cu spiritul vremurilor noastre?

–  Din păcate, istoria ne dovedeşte că şi ştiinţa a gre­şit, negându-l pe  Dumnezeu, şi Biserica a greşit, ar­­zân­du-l pe Giordano Bruno pe rug  sau condam­nându-l pe Galilei. 200 de ani i-au trebuit Bisericii să  accepte că pământul se învârte în jurul soarelui şi nu in­vers. În  viitor, ştiinţa şi religia trebuie să-şi dea mâna, să se întâlnească la  jumătate de drum, pentru a ajunge la o singură teorie care explică  lumea. Orice excludere a unei părţi sau aducere la exagerare a alteia  duce la rigiditate sau fanatism. Fundamentaliştii susţin că la Dumnezeu  nu se ajunge decât pe o singură cale. Şi totuşi, Dumnezeu însuşi ne  spune prin o mie de surse că drumurile spre el sunt nenumărate. Vârful  mun­telui e unul singur, indiferent pe ce versant îl urci. Până la urmă,  religiile vor ajunge la o concordie uni­versală. Nu este admisibil să  spun că, dacă eu sunt ortodox, iar tu catolic, eu sunt agreat de  Dumnezeu, şi tu nu.

– Criza lumii de azi nu e şi o criză a spiritului?

„Omenirea se îndreaptă spre o nouă conştiinţă”

–  Criza lumii ac­tua­le este în primul rând o criză morală, pen­tru că oamenii nu ştiu cine sunt cu ade­vărat. Omenirea se în­dreaptă spre o  nouă con­ştiinţă, spre o nouă uma­nitate. Suntem în­tr-un moment de  coti­tură. În următorii 10, 15 ani, vom ajunge în cu totul altă lume, o  lu­me a spiritualităţii. Această aliniere a pla­netelor care s-a produs  acum nu e doar un de­taliu de ordinul amu­za­men­tului catastrofic. Este  o realitate astro­no­mică. N-o să ne creas­că cinci mâini, cu  siguranţă! Schimbările vor fi la nivel de con­ştiinţă. In­trăm într-o  zonă de energie cu o frec­venţă mult mai înal­tă decât cea în care eram.  Asta va produce mutaţii fundamentale în creier şi la nivel de ADN. Deja  s-au făcut teste pe un lot de copii născuţi între 1982-1983 şi s-a  constatat că nivelul lor de inteligenţă e mult peste nivelul stabilit  anterior pentru genii. Se crede şi că ADN-ul nostru ar putea să ajun­gă,  în plan ener­getic, la 36 de spirale în loc de 2. Lumea vii­toare va fi  a spiritua­lităţii şi a ce­lor supra­dotaţi. A­proa­pe îmi pa­re rău ca  nu am vârsta s-o mai tră­iesc.

“Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-a făcut o frunză”

–  V-aţi dedicat întreaga viaţă eforturilor de a cu­noaşte. A meritat? Se  spune că atunci când înţelegi totul, viaţa devine mai tristă.

–  Din contră, cunoaşterea aduce cea mai mare bucu­rie. Ea aduce adevărul  despre tine. E exact cum spune Iisus, “şi veţi cunoaşte adevărul, iar  adevărul vă va face liberi”. Să înţelegi lumea îţi aduce o eliberare  enormă de erori de gândire şi prejudecăţi. Îţi dă bucu­ria de a  descoperi singur resorturi şi corespondenţe. Îi mulţumesc lui Dumnezeu  că nu m-a făcut o frunză, o piatră sau un câine. Că mi-a dat  posibilitatea să fiu om şi să ajung să ştiu ceea ce ştiu. E extraordinar  să poţi afla cine eşti, de unde vii şi încotro te duci.

– Şi cine suntem noi, oamenii? Poate ştiinţa de azi să răspundă la o întrebare cu care filosofia se chinuie de milenii? –  Suntem conştiinţă întrupată şi suntem nemuritori. Timpul nostru în  raport cu timpul de dincolo este doar o clipă fără importanţă. Venim de  undeva şi plecăm spre altceva, viaţa pe Pământ e doar o scurtă vizită, o  lecţie pentru evoluţia noastră. Facem cu toţii parte dintr-un plan  divin şi suntem trimişi aici cu o misiune. Venim cu un bagaj de talente  şi predispoziţii care ser­vesc misiunii noastre pe pământ. Despre  lucrurile acestea putem afla mai multe de la cei care au traversat  experienţa morţii cli­nice. – Aţi întâlnit, în practica dvs. medi­cală, cazuri de moar­te clinică? Ce ne spu­ne experienţa lor?

–  Experienţa mor­­ţii clinice ple­dea­ză pentru existenţa unei alte  dimensiuni, spiri­tua­lă, în univers, din­colo de cea a lu­mii de pe  Pământ, în care trăim adevărata noas­­tră viaţă. Cei ca­re au trecut  prin moar­tea cli­nică şi au descris lu­mea de din­colo vor­besc despre  întâlnirea cu o Fiinţă de Lumi­nă, pe care o asi­mi­lează cu Dum­nezeu.

– Dacă suntem ne­muritori, de ce ne e atât de frică de moarte?

–  Pentru că nu cunoaştem adevărul despre noi şi cre­dem că totul începe  şi se sfârşeşte pe Pământ. Moartea e experienţa conştiinţei care trece  din planul fizic în planul spiritual. M-am întrebat mult timp de ce  murim. De ce ne uzăm fizic, dacă energia fundamen­tală, cuantică, este  infinită şi nu se consumă? Am în­ţe­les târziu că aici sun­tem doar la o  şcoală, iar corpul e uniforma ne­cesară aici. Numai întrupaţi în carne  şi oase avem senzaţiile tu­tu­ror lucrurilor. Im­pli­carea simţurilor e  necesară lecţiei pe care o avem de învăţat. Moar­tea e trecerea în altă  dimensiune, care e cea mai fericită.

– După mai bine de pa­tru decenii de prac­tică medicală în neu­rologie şi psihiatrie, creierul uman vă mai ascunde vreo taină? –  Creierul păstrează încă multe enigme. El este receptorul conşti­inţei  sau, altfel spus, al lui Dumnezeu într-un sens mai larg. Facem o  encefalogramă şi nu distingem decât o linie sinuoasă a activităţii  electrice a creierului, dar nici o singură volu­tă nu ne spune că ea  în­seamnă un cuvânt anu­me sau un gând. Cum trans­cende infor­ma­ţia din  planul fizio­logic în pla­nul con­ştiinţei ră­mâ­ne de neînţeles. De  aceea am fost printre primii care au îndrăznit să afir­me că nu  conştiinţa e produsul cre­ierului, ci cre­ie­rul este produsul  con­şti­inţei. Creierul nostru e doar un re­cep­tor. Aşa se explică cum  ne re­amin­tim tot îna­in­te de moar­te, în filmul vieţii, deşi la  bătrâneţe ui­tăm o mul­­ţime de lu­cruri. Ne­u­ronii îm­bă­trânesc şi  mor, sunt ca un radio de­­fect care nu mai re­cep­­ţionează un­de­le.  Me­­moria însă nu se pier­­de, e undeva în câm­­pul in­formaţional de  deasu­pra. Vă daţi sea­­ma ce mister e în noi?

“Dacă m-am născut în România, înseamnă că trebuie să fiu aici”

–  Să trecem şi la cele lumeşti. Aţi avut multe ecouri în Occident, după  apariţia cărţii “Inteligenţa materiei”. Cu toate astea, nu aţi emigrat.  V-am găsit la Sinaia, într-un mic birou cu vedere spre munte. În locul  deschiderii, aţi ales izolarea.

– Când am scris Inteligenţa  materiei, am plecat pe drumul ăsta de unul singur, într-o ţară cu un  regim opresiv, unde numai de libera circulaţie a ideilor nu putea fi  vorba. Ulterior am aflat că în Statele Unite se organizau întâlniri de  specialişti care puneau aceleaşi probleme. Am avut o singură dorinţă  atunci, în 1981, să nu fiu depăşit în cunoaştere, măcar până în anul  2000. Şi nu numai că n-am fost, dar mai sunt încă lu­cruri de scris şi  demonstrat. De rămas, aş fi putut ră­mâ­ne la Paris, în 1986. N-am  făcut-o pentru că sunt legat afec­tiv de pământul şi de neamul meu. Şi  din con­şti­in­ţa faptului că, dacă m-am născut în România, în­seam­nă  că trebuie să fiu aici. Profesor sunt, o maşină am, o casă am. Ce-mi mai  trebuie? Aşa cum înţeleg eu lucru­rile în universul ăsta, singura mea  referinţă e acolo sus. Mai departe nu ţine de mine.

– Aţi  practicat medicina, aţi scris, aţi studiat, aţi par­ticipat la congrese  şi conferinţe. Unde a mai în­căput între toate astea şi viaţa de  familie?

– Toate vacanţele mele mi-am chinuit soţia şi fiul.  Eu stăteam să lucrez, în timp ce ea stătea cu copilul singură. Mi-a spus  cu tristeţe, imediat după căsătorie: “Credeam şi eu că eşti un om  normal.” (râde)

M-a  iertat între timp şi m-a şi ajutat foarte mult în ceea ce am făcut. Şi  acum lucrez în acelaşi ritm. Mă aşez la 8 dimineaţa pe scaun şi mă mai  ridic după ce s-a lăsat noaptea. În Bucureşti n-aş putea face asta,  fiindcă sunt prea multe lucruri care îmi distrag atenţia. Înainte să mă  apuc să scriu “Inteligenţa…”, am stat mult şi m-am gândit dacă să mă  angajez sau nu la un travaliu imens, riscând să-mi pierd cei mai frumoşi  ani, între 30 şi 40, pentru un succes incert. Şi totuşi mi-am zis că  merită. Nimic nu reuşeşte cu adevărat dacă nu faci sacrificii. Bucuriile  pe care le trăiesc acum îmi demonstrează că am pariat corect.

Cei care doresc să comande cărţile d-lui Dumitru Constantin Dulcan o pot face pe www.edituraeikon.ro

Dia Radu

sursa http://www.formula-as.ro/2013/1053/lumea-romaneasca-24/d-c-dulcan-in-spatele-tuturor-lucrurilor-e-dumnezeu-15989

 

Sursa: +-+-+-+-+-+ Mit şi Adevăr -+- sfârşit şi început ? +-+-+-+-+-+

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s