S-a pogorât Duhul Sfânt numai peste cei ce erau adunaţi in acel loc

Cine rămâne în Biserică?

 Descrierea Cincizecimii din cartea Faptele Apostolilor este categorică în acest sens: nu S-a pogorât Duhul Sfânt decât peste cei ce erau adunaţi acolo, în jurul apostolilor şi a Maicii Domnului! Nu se menţionează nicăieri de vreo limbă de foc „rătăcită” prin Ierusalim, coborând peste capul vreunui însingurat de bună voie.

                                                           

La cincizeci de zile după Înviere, fiind ucenicii Domnului adunaţi în Ierusalim, „în încăperea de sus, unde se adunau de obicei” (FA 1,13), S-a pogorât asupra lor Mângâietorul şi „s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi” (FA 2, 4). Cincizecimea este, practic, ziua de naştere a Bisericii, aşa cum o cunoaştem noi acum şi la care suntem parte ca mădulare vii ale ei. Sigur că, în sensul larg al cuvântului, se poate vorbi de Biserică încă de la întemeierea lumii. Spre exemplu, există un cuvânt al Sfântului Clement, episcopul Romei, care spune în Epistola sa către Corinteni că Biserica „a fost creată înainte de soare şi lună” şi că „Biserica nu şi-a luat existenţa acum pentru prima dată, ci exista dintru-nceput”. Sunt, desigur, nuanţe teologice care exprimă adevăruri profunde, însă propriu-zis, ca lucrare manifestă în lume, ca extindere a Trupului lui Hristos în umanitatea ucenicilor cărora „li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc” (FA 2, 3), Biserica îşi începe lucrarea în acest moment. Este momentul în care s-au adăugat, acelei mici comunităţi, alte „ca la trei mii de suflete”. Iar acum, după aproximativ două mii de ani, se vorbeşte de cifre de ordinul milioanelor de credincioşi… Dar suntem noi în Biserică, în înţelesul ei tainic şi real, aşa cum au fost Petru, Ioan, Iacov şi ceilalţi? Faptul că ne declarăm fii ai Bisericii sau că frecventăm, duminică de duminică, sfintele slujbe, este suficient spre a ne numi pe noi creştini?Mai întâi să remarcăm că momentul Cincizecimii a avut loc pentru că s-au împlinit anumite condiţii. Între ele, cele mai importante sunt, desigur, jertfa Domnului de pe Cruce, Învierea şi Înălţarea Lui cu trupul la cer. Abia apoi Tatăl a putut trimite pe Duhul Sfânt. Aceasta este lucrarea Preasfintei Treimi. Dar nimic nu se face pentru mântuirea noastră doar cu lucrarea lui Dumnezeu. Întotdeauna se cere şi de la noi o contribuţie. Iar primul lucru pe care l-a făcut acea primă comunitate creştină a fost aceea de a asculta de cuvântul Mântuitorului, Care le-a poruncit: „Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus” (Luca 24, 49). Dacă ei n-ar fi ascultat şi s-ar fi dus fiecare pe la casele lor sau prin alte locuri, nu s-ar fi putut împlini această făgăduinţă. Apoi, e semnificativ faptul că ei au trebuit să stea împreună, uniţi în rugăciune, în acelaşi spaţiu. Nu în case sau în camere care să-i despartă, ci fiind în contact viu, nemijlocit, unii cu ceilalţi. Iar cei care erau acolo adunaţi în ziua Cincizecimii ni se spune că erau „Petru şi Ioan şi Iacov şi Andrei, Filip şi Toma, Bartolomeu şi Matei, Iacov al lui Alfeu şi Simon Zelotul şi Iuda al lui Iacov”, la care se adăugase Matia (cel care a luat locul lui Iuda Iscarioteanul), precum şi „femeile şi cu Maria, mama lui Iisus” (FA 1, 14). Vedem că ni se descrie o comunitate alcătuită deopotrivă din bărbaţi şi din femei, dar nu se dau decât numele celor 12 apostoli şi cel al Maicii Domnului (deşi ni se precizează că numărul total al acestor ucenici era „ca la o sută douăzeci” – FA 1, 14). Asta, pe de o parte, accentuează clar existenţa unei ierarhii, apostolii şi Maica Domnului fiind între cei de frunte. Pe de altă parte, devine greu de înţeles cum, în condiţiile în care Scriptura este categorică asupra acestui aspect, unii se autointitulează „creştini”, dar au o atitudine cel puţin de indiferenţă (dacă nu chiar de hulă) la adresa Maicii Domnului. Or, este limpede că acolo unde este Maica Domnului (şi, bineînţeles, unde sunt apostolii şi succesiunea apostolică), acolo este şi Biserica.

Aşadar iată, pe scurt, condiţiile pentru ca noi să fim în modul real în Biserică: să ascultăm porunca Domnului, să ne adunăm împreună, respectând ierarhia şi primind harul transmis, succesiv, de la apostoli până azi, să cinstim pe Maica Domnului şi să stăruim în rugăciune. Îndeplinesc, aceste condiţii, comunităţile noastre parohiale şi monastice? La rostirea, în cadrul Sfintei Liturghiei, a troparului ceasului al III-lea (momentul din zi în care a avut loc Pogorârea Sfântului Duh – aproximativ ora 9 dimineaţa), spunem:  „Doamne, Cel ce pe Preasfântul Tău Duh, în ceasul al treilea, L-ai trimis Apostolilor Tăi, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci Îl înnoieşte întru noi, cei ce ne rugăm Ţie”. Cu alte cuvinte, la fiecare Sfântă Liturghie noi suntem chemaţi să retrăim, la modul real (nu doar să ne reamintim sau să comemorăm),  momentul Cincizecimii. Să ne uităm însă ce se întâmplă în biserică în momentul în care preotul rosteşte această rugăciune în altar. Câţi conştientizează acest moment, câţi se afundă şi mai mult în comuniune de rugăciune cu cei din jur?

Politicieni excomunicaţi?

Dar dacă cei care sunt fizic prezenţi în lăcaşul de cult nu conştientizează importanţa acestui moment şi ratează, poate chiar în cele mai multe cazuri, a se deschide către harul lui Dumnezeu şi se autoexclud, de facto, din trupul viu al Bisericii (rămânând ca un soi de mădulare amorţite), ce putem spune de cei care nu sunt nici măcar prezenţi cu trupul în sfântul lăcaş? Mai sunt ei în Biserică? Există, din păcate, o categorie de credincioşi care consideră că nu e nevoie să participi la sfintele slujbe – adică „să fii practicant” -, ci că e suficient şi dacă stai acasă şi te rogi („că doar e acelaşi Dumnezeu pe care eu îl port în suflet”). E o rătăcire foarte gravă de la dreapta credinţă. Descrierea Cincizecimii din cartea Faptele Apostolilor este categorică în acest sens: nu S-a pogorât Duhul Sfânt decât peste cei ce erau adunaţi acolo, în jurul apostolilor şi a Maicii Domnului! Nu se menţionează nicăieri de vreo limbă de foc „rătăcită” prin Ierusalim, coborând peste capul vreunui însingurat de bună voie. De aceea, Canonul 80 de la Sinodul al VI-lea ecumenic (anii 680-681) spune aşa: „Dacă vreun episcop, sau prezbiter, sau diacon, sau din cei ce se numără în cler, sau laic, ar lipsi de la Biserica sa mai mult, fără absolută nevoie sau greutate, stând în oraş şi nu s-ar duce cu credincioşii la Biserică în trei zile de Duminici din trei săptămâni, de va fi cleric să se caterisească, iar de va fi laic să se afurisească (depărteze de la cuminecare)”. Or avem mii, poate sute de mii de credincioşi care nu vin cu lunile sau chiar cu anii la slujbe, dar care încă se mai consideră ortodocşi.

Sigur că, dincolo de imposibilitatea practică de a avea o evidenţă a participării lor la slujbe (mai ales în cazul parohiilor de oraş, unde mirenii pot merge şi la alte biserici decât la cele de care aparţin canonic) este un pogorământ din partea Bisericii faptul că nu afuriseşte astfel de persoane. Dar devine din ce în ce mai presant a înţelege până unde se poate merge cu această îngăduinţă? Pentru că sunt unii care nu numai că nu au o viaţă duhovnicească în conformitate cu statutul de creştin, de fiu al Bisericii, dar mai şi ignoră sau chiar atacă învăţăturile de bază lăsate de Domnul Hristos.

Biserica Ortodoxă din Republica Moldova (nu Mitropolia Basarabiei, cea care este sub jurisdicţia Patriarhiei Române), a dat pe 20 iunie a.c. un comunicat în care îi avertizează pe oamenii politici că, dacă vor continua să susţină o serie de legi şi poziţii contrare învăţăturii creştine, se va apela, în „scopuri strict terapeutice”, la tradiţia canonică a excomunicării lor din Biserică până la îndreptare. Acest fapt îi va lipsi dintru început pe guvernanţi de accesul la Sfânta Taină a împărtăşaniei, ca mai apoi, în dependenţă de pocăinţă, să fie primiţi, sau respinşi definitiv, de la oricare slujire bisericească”. Dacă vom aplica şi la noi o astfel de măsură, absolut în litera şi în spiritul canoanelor, va însemna ca, spre exemplu, la un hram cum este cel al Sfintei Parascheva, să nu primim (cu atât mai puţin să invităm) pe acei parlamentari sau oameni de stat care s-au pronunţat, spre exemplu, în favoarea oricăror forme de legalizare a legăturilor homosexuale, punându-le pe aceeaşi treaptă şi dându-le aceleaşi drepturi ca familiilor tradiţionale! Şi n-ar fi doar o astfel de măsură, evident… Cu adevărat, se cam apropie vremea cernerii: ori în Biserică, ori în afara ei. Lucrurile vor trebui limpezite şi asumate, de fiecare în parte, în mod deschis şi cu onestitate

sursa

http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/cine-ramane-biserica

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s