Cunoasterea adevarului, nedreptatea mondiala, realitatea inconjuratoare

Ierarhia nivelurilor cunoasterii situatiei globale din punct de vedere al puterii, al controlului omenirii. Cunoasterea adevarului, nedreptatea mondiala, realitatea inconjuratoare (nom22)

Niveluri ale cunoasterii situata globala ierarhia piramida puterii, controlul omenirii. Cunoasterea adevarului, nedreptatii mondiale, realitatii inconjuratoare, realitatea din jur ceiTot ce povestesc eu, de nebun, pe acest blog are aplicaţii pentru lumea obişnuită în care trăim. Se referă la concret, la realitatea reală din jurul nostru. Şi-mi dau seama în ultima vreme că există o categorie de oameni care poate nu sunt vizaţi de textele mele, şi care reprezintă o excepţie. Deci, când voi inventa-prezenta în continuare o ditamai schema despre diferite niveluri de cunoaştere a situaţiei de la nivel global, privind puterea şi distribuirea ei în lume, la nivel mondial, regional (Europa) şi naţional (în România), e posibil ca unii cititori să fie neinteresaţi. Motivul? Pentru că sunt oameni religioşi, sau prea religioşi. Am identificat deci nişte excepţii: anumiţi călugări (nu toţi!), anumiţi preoţi (nu toţi), anumiţi credincioşi (nu toţi!)…. e posibil să aibă o abordare asupra lumii de genul “Nimic din tot ce spui tu aici nu contează. Tot ce contează este Dumnezeu”. E okay, nu e nicio problemă din punctul meu de vedere. Oamenii sunt diferiţi. Pentru aceşti oameni am scris de curând textul Mesaj pentru oamenii romani religiosi credinciosi ortodocsi: TREZIREA DIN “DOAR RUGĂCIUNE”!. Îi invit să citească şi articolul de mai jos doar dacă pot înţelege că oamenii sunt diferiţi şi că Dumnezeu NU ne-a lăsat pe Pământ pentru a ignora viaţa de pe Pământ. De asemenea, sunt oameni care consideră că instaurarea unei Noi Ordini Mondiale este inevitabilă şi că nimic nu mai poate fi făcut. Îi invit să citească următorul text pentru a-şi reînvia speranţa. Acest text este însă destinat mai ales celor care vor să înţeleagă mai bine situaţia concretă în care ne aflăm, şi care vor să înţeleagă o parte din cum ar putea fi ea îmbunătăţită. Vă invit deci să vedeţi o ierarhie a nivelurilor de cunoaştere a situaţiei concrete în care ne aflăm, pentru a descoperi unde ne poziţionăm fiecare dintre noi şi unde se poziţionează cei din jurul nostru, unde ar trebui să ne poziţionăm (din punct de vedere al conştientizării realităţii), unde se poziţionează cei mai mulţi oameni, şi ce ne împiedică să “evoluăm” pe această scară a cunoaşterii. Detalii în continuare:

Ierarhia cu niveluri ale cunoaşterii (pe care o veţi citi mai jos) seamănă (sau poate fi analizată în paralel) cu piramida puterii care prezintă cum controlează lumea cei care conduc din umbră (elitele / iluminati / masonii etc), ilustrată în imaginea următoare:

piramida puterii la nivel mondial, cine controleaza si conduce lumea si romania, grupuri de putere oculte franc masoni, marile corporatii bani, ceicunoi.wordpress.com

Mai multe detalii despre cine conduce lumea din umbră găsiţi în textul şi la linkurile de AICI.

În imaginea de mai sus, piramida este poziţionată normal, cu vârful în partea de sus şi cu baza jos. Eu în cele ce urmează voi prezenta o ierarhie plecând de la BAZĂ (unde se poziţionează cei mai mulţi oameni) şi terminând cu vârful (Vârful “Elitelor” – Şeful/Şefii celor care conduc lumea din umbră)

Ierarhia nivelurilor cunoaşterii situaţiei globale din punct de vedere al puterii, al controlului mondial

(pe scurt: Ierarhia cunoaşterii realităţii)

(made by me – Emi – http://www.ceicunoi.wordpress.com)

(Primele niveluri ale ierarhiei (BAZA) sunt cele care îi cuprind pe cei mai mulţi oameni de pe planetă – “oile” ignorante faţă de propria viaţă şi faţă de lumea înconjurătoare – din cauze multiple. Ultimele două niveluri ale ierarhiei cunoaşterii nu sunt atinse decât de cei care conduc lumea din umbră)

(această ierarhie a cunoaşterii nu se referă la cunoaştere în sensuri spirituale, ezoterice sau tot felu’ de chestii de genul ăsta, ci se referă strict la o cunoaştere concretă, “palpabilă”)

Nivel 0: RETARDUL MENTAL (la propriu) – nivel al cunoaşterii relevante aproape de 0 (acest nivel NU este BAZA cu cei mai mulţi oameni, dar trebuie menţionat, pentru că există din păcate şi oameni în această situaţie)

Nivelul 1. REALIZARE că viaţa ta şi bunăstarea ta materială depind de bani, de ceea ce ai şi de lucrurile pe care le poţi face (cu acei bani sau gratuit). Realizarea ŞI ATÂT a acestui lucru înseamnă să trăieşti pe principiul “noi muncim, nu gândim”, în ignoranţă faţă de lume şi faţă de propria viaţă, din inerţie, pe succesiunea muncesc (ca să fac bani să am din ce să trăiesc) – mănânc – dorm – muncesc – mănânc – dorm – muncesc – mănânc – dorm până la mult aşteptata pensie de mizerie şi apoi mănânc – dorm – mănânc – dorm până la moarte. Din păcate aici intră cei mai mulţi români după părerea mea. Ăsta cred eu că este nivelul de cunoaştere al majorităţii românilor din această ţară. Dar atenţie: asta nu înseamnă că România nu mai poate fi salvată! Chiar şi cu ajutorul lor!

Trecerea de la nivelul 1 la nivelul 2 al cunoaşterii se buşeşte de următoarele bariere  plănuite şi/sau susţinute şi/sau permise de către cei care conduc lumea din umbră:  Bariere trecere  nivel 1 -> nivel 2: proasta educaţie, distrugerea mentală.

Nivelul 2. CONŞTIENTIZARE că viaţa ta şi bunăstarea ta depind de bani, de ceea ce ai şi de lucrurile pe care le poţi face (cu acei bani sau gratuit) – vezi textul Ce inseamna un trai decent. Conştientizare ar însemna să stai să te gândeşti un pic asupra situaţiei. Să-ţi pui întrebări. E normal să se întâmple asta? Ce sunt banii? Se poate altfel? etc.

Nivelul 3. REALIZAREA că nu îţi ajung banii (sau chiar că abia îţi ajung pentru strictul necesar) şi REALIZAREA că nu ai ce ai vrea, deşi nu ai pretenţii mari, ci de bun simţ. Te uiţi în buzunar şi vezi că nu îţi ajung banii, sau observi în jurul tău că nu ai ce ţi-ari dori, dar… DOAR ATÂT. Nu gândeşti mai mult. Nu faci nimic mai mult. Doar vezi, doar observi – doar realizezi.

BARIERE 3->4: proasta educaţie, distrugerea mentală, lipsa de informaţii de calitate, dezinformarea, manipularea, complexitatea lumii, greutatea înţelegerii lumii complexe din jur, autoînvinovăţire etc.

Nivelul 4. CONŞTIENTIZAREA că nu îţi ajung banii (sau chiar că abia îţi ajung pentru strictul necesar) şi CONŞTIENTIZAREA că nu ai ce ai vrea, deşi nu ai pretenţii mari, ci de bun simţ. În timp ce realizarea este doar o constatare – “Uite, se întâmplă asta!” ŞI ATÂT,  conştientizarea reprezintă un proces superior realizării. Conştientizarea presupune o analiză critică a situaţiei, o minimă gândire asupra problemei în ansamblu, în context etc; Conştientizarea ar fi “Uite, se întâmplă asta! De ce se întâmplă asta?” + găsirea unor răspunsuri la această întrebare. Conştientizarea unei probleme presupune indignare şi minimă încercare de a rezolva problema.

BARIERE 4->5: proasta educaţie, distrugerea mentală, lipsa de informaţii de calitate, dezinformarea, manipularea, complexitatea lumii, greutatea înţelegerii lumii complexe din jur, autoînvinovăţire, neînţelegerea a ce ar trebui să însemne un trai decent, pretenţii mult prea scăzute de la viaţă etc.

Nivelul 5. Conştientizarea cauzei NEFERICIRII: De ce nu sunt fericit? Pentru că NU am un trai decent!

BARIERE 5->6: proasta educaţie, distrugerea mentală, lipsa de informaţii de calitate, dezinformarea, manipularea, complexitatea lumii, greutatea înţelegerii lumii complexe din jur, autoînvinovăţire, neînţelegerea a ce ar trebui să însemne un trai decent, pretenţii mult prea scăzute de la viaţă etc;

Nivelul 6. Conştientizarea că NU este normal să NU avem un trai decent. (detalii aici: Ce inseamna un trai decent. Ce ar trebui sa avem daca muncim. Drepturile românilor – sclavi muncitori fara bunastare )

BARIERE 6->7: proasta educaţie, distrugerea mentală, lipsa de informaţii de calitate, dezinformare, manipulare, cenzurare informaţii de interes public, complexitatea lumii, greutatea înţelegerii lumii complexe din jur, autoînvinovăţire, ignoranţă, egoism (nepăsare faţă de cei din jur, faţă de popor) etc;

Nivelul 7. Conştientizarea situaţiei DEZASTRU de la nivel naţional (România) şi a CAUZELOR ei.

Pe scurt, situaţia dezastru este reprezentată de următoarele chestii:

1. Bunăstarea poporului român depinde DIRECT şi INEVITABIL de calitatea oamenilor politici de la conducerea României, iar politicienii români sunt oameni de REA CREDINŢĂ şi urmăresc doar interesul PROPRIU şi/sau interesul anumitor GRUPURI (mafiote). Politicienii români nu dau doi bani pe interesul naţional al poporului român – conştientizarea că aceasta este principala cauză pentru care românii NU au un trai decent.

2. Imoralitatea oamenilor politici din administraţia centrală şi locală  şi CORUPŢIA (FURTUL BANILOR PUBLICI) sunt principalele cauze ale lipsei unui trai decent. NU “economia mondială subredă” ci politicienii mafioţi care distrug economia naţională, NU “greaua moştenire” ci FURTUL banilor publici din prezent, NU “lipsa de oameni de  bună credinţă şi competenţi” ci lipsa acestora la conducerea ţării – în schimb, la conducerea ţării avem gunoaie de ne-oameni de rea credinţă şi incompetenţi; NU “prea puţină muncă din partea sclavilor” ci prea mult muncă FURATĂ din banii publici. Acestea sunt câteva dintre cauzele dezastrului românesc. Iar principalele cauze sunt, repet: Imoralitatea oamenilor politici din administraţia centrală şi locală  şi CORUPŢIA (FURTUL BANILOR PUBLICI). În special DASTA o ducem, noi românii, prost!

3. Banul public reprezintă o parte din munca românilor, iar CORUPŢIA şi FURTUL BANILOR PUBLICI sunt LA COTE MAXIME. Ceea ce demonstrează că românii sunt folosiţi pe post de sclavi muncitori.

4. Poporul român, în marea lui majoritate, este grav NEEDUCAT. De aici pleacă o grămadă de alte probleme (cam toate problemele României), printre care: românii nu sunt în stare să ceară un sistem de vot corect şi incoruptibil, românii nu sunt în stare să aleagă în fruntea lor oameni de calitate, românii nu sunt în stare să iasă în stradă pentru dreptate şi normalitate, românii nu ştiu şi nu prea îi interesează ce să facă pentru o viaţă lungă şi sănătoasă, românii nu conştientizează importanţa protejării mediului înconjurător, românii nu caută şi nu pot accepta adevărul dur din jurul lor (realitatea reală în care trăiesc), românii sunt ignoranţi chiar şi faţă de propria viaţă, da barem de viaţa celor din jur, românii se lasă manipulaţi, românii nu sunt informaţi, românii sunt dezbinaţi, românii nu sunt în stare să găseasc soluţii pentru a ieşi din mocirlă, românii acceptă să fie sclavi muncitori ca şi cum ar fi ceva normal etc etc etc.

……………..

Mai multe detalii despre situaţia dezastru din România găsiţi în textul meu de aici: Review on Romania – situatia dezastruoasa a României in prezent, anul 2013, probleme economie, ecologie, politica si societate 

Citiţi şi: Cea mai mare problema a omenirii si a poporului român: incapacitatea de a cauta, vedea si constientiza adevarul dur, realitatea inconjuratoare grava

BARIERE 7->8: proasta educaţie, distrugerea mentală, lipsa de informaţii de calitate, dezinformarea, manipularea, complexitatea lumii, greutatea înţelegerii lumii complexe din jur, lene, lipsa dorinţei de a face ceva, comoditate, ideea că se poate rezolva situaţia şi doar prin schimbarea partidelor de la conducere, prin vot, o dată la 4 ani (FALS! este total insuficient!), lipsa identificării unei soluţii viabile etc;

Nivelul 8. Conştientizarea că este nevoie de o SCHIMBARE RADICALĂ la nivel naţional pentru ca poporul român să o ducă mai bine sau o SCHIMBARE RADICALĂ la nivel local, pentru ca o comunitate locală să o ducă mai bine.

BARIERE 8->9: proasta educaţie, distrugerea mentală, lipsa de informaţii de calitate, dezinformarea, manipularea, complexitatea lumii, greutatea înţelegerii lumii complexe din jur, lene, lipsa dorinţei de a face ceva, comoditate, lipsa înţelegerii lumii în care trăim şi a modului în care funcţionează ea în prezent, limitare mentală (de genul “ce se întâmplă în interiorul graniţelor României nu are legătură cu ce se întâmplă în afara lor” Ba da, are!) lipsa observării şi înţelegerii “interconectărilor” (conexiunilor) vizibile şi mai ales “invizibile” pe plan TRANSFRONTALIER, adică între ţări, adică de nivel internaţional, mondial, global, lipsa observării şi înţelegerii intereselor străine în România, lipsa observării aplicării ÎN ROMÂNIA a unor decizii luate în afara României, cenzurarea informaţiilor relevante etc.

Nivelul 9. Conştientizarea că mai toţi politicienii “grei” din politica românească sunt marionete (sclavi) ai unor interese străine şi că au ajuns în funcţiile pe care le ocupă pentru a funcţiona pe post de instrumente care să asigure îndeplinirea anumitor interese şi planuri  străine (ale anumitor persoane politice din afara ţării, ale anumitor mega corporaţii, ale anumitor instituţii financiare etc etc etc), interese străine care sunt diferite de interesul naţional al României şi chiar OPUSE interesului naţional al poporului român.

BARIERE 9->10: proasta educaţie, distrugerea mentală, lipsa de informaţii de calitate, dezinformarea, manipularea, complexitatea lumii, greutatea înţelegerii lumii complexe din jur, lene, lipsa dorinţei de a face ceva, comoditate, lipsa înţelegerii lumii în care trăim şi a modului în care funcţionează ea în prezent, lipsa înţelegerii că lumea este globalizată şi că deciziile MACRO şi pe termen lung se iau de către o “elită” ascunsă, lipsa înţelegerii modului în care acţionează aceste elite, prin instrumente de nivel regional şi naţional (oameni, persoane publice, persoane cu funcţii publice, preşedinţi de stat, şefi de guvern, miniştri, corporaţii, instituţii …), lipsa înţelegerii că România e o ţară mică în proces de colonizare, cenzurarea informaţiilor relevante şi importante etc.

Nivelul 10. Conştientizarea faptului că LUMEA e condusă pe ascuns de cei mai bogaţi şi puternici oameni din lume, care vor să instaureze o Nouă Ordine Mondială (New World Order), în care ei să controleze tot şi masele de oameni de pe planetă să fie pur şi simplu nişte sclavi muncitori în slujba lor.

Bariere 10->11: proasta educaţie, distrugerea mentală parţială, lipsa de informaţii de calitate, dezinformarea, manipularea, complexitatea lumii, greutatea înţelegerii lumii complexe din jur, lene, lipsa dorinţei de a face ceva, comoditate, lipsa plăcerii de a citi, lipsa plăcerii de a te informa pe acest subiect, lipsa de timp, inexistenţa unei sete de cunoaştere, neasumarea responsabilităţii pentru ce se întâmplă în jurul tău (“să facă alţii!”, “să se ocupe alţii!”), ignoranţă, egoism, cenzura informaţiilor etc.

Nivelul 11. Cunoaşterea PARŢIALĂ a instrumentelor  (oameni, instituţii, corporaţii, entităţi financiare de nivel mondial, regional şi naţional etc), a mecanismului de funcţionare (mită, influenţă politică, influenţă corporatistă, şantaj, asasinate, revoluţii, manipulare, propagandă, bani etc) şi a planurilor celor care conduc lumea din umbră. Asta înseamnă să poţi uni o parte dintre plăcuţele de puzzle pentru a crea imaginea de ansamblu a lumii REALE în care trăim (unii oameni pot uni mai multe piese, alţi oameni pot uni mai puţine, în funcţie de informaţiile pe care le cunosc şi de limitările intelectuale). La acest nivel al cunoaşterii se află oamenii care cunosc frânturi (mai mici sau mai mari) din cum funcţionează de fapt lumea în care trăim şi frânturi din planurile celor care conduc lumea din umbră. Aici, la nivelul 11, consider că se află persoanele care scriu despre acest subiect (în ziare, reviste, pe internet etc), care au blog-uri/site-uri dedicate acestui subiect, persoane care dau comentarii pe net la articole legate de aşa ceva, dar şi oameni “ascunşi”, care sunt conştienţi de această realitate (că lumea e condusă din umbră) şi cunosc anumite informaţii (mai multe sau mai puţine) despre acest subiect, doar că nu îşi manifestă această cunoaştere în public.

Nivelul 11 se împarte în 3 subcategorii:

A. Cunoaştere PARŢIALĂ a instrumentelor, mecanismului şi planurilor NWO la nivel MONDIAL;

B. Cunoaştere PARŢIALĂ a instrumentelor, mecanismului şi planurilor NWO la nivel REGIONAL (de exemplu, în cazul nostru, la nivel EUROPEAN);

C. Cunoaştere PARŢIALĂ a instrumentelor, mecanismului şi planurilor NWO la nivel NAŢIONAL (în cazul nostru – România).

Bariere 11->12 şi 13: proasta educaţie, distrugerea mentală pariţială, dezinformarea, manipularea, complexitatea lumii, greutatea înţelegerii lumii complexe din jur, lene, lipsa identificării vreunei soluţii, lipsa dorinţei de a face ceva concret, comoditate, sedentarism, abordare pasivă, îmbrăţişarea unei non-acţiuni, frică, complacerea în “camera sclavilor”, pretenţii reduse de la lume şi viaţă, neasumarea responsabilităţii pentru ce se întâmplă în jurul tău (“să facă alţii!”, “să se ocupe alţii!”), ignoranţă, egoism, pierderea speranţei, ură şi/sau dispreţ faţă de lume în general, subevaluarea propriului potenţial, al propriei inteligenţe şi a propriilor abilităţi etc.

Nivelul 12. Conştientizarea faptului că planurile celor care conduc lumea din umbră pot fi blocate sau măcar îngreunate dacă oamenii (românii) VII (“treziţi la realitate”) se UNESC şi dacă ACŢIONEAZĂ INTELIGENT ÎMPREUNĂ.

Nivelul 13. Conştientizarea faptului că TU, cel care citeşti aceste rânduri POŢI FI unul dintre cei care să schimbe în bine situaţia dezastru în care ne aflăm. Trebuie doar să-ţi pese şi să te alături altor oameni de bună credinţă care vor acelaşi lucru.

Nivelul 13 al cunoaşterii este nivelul maxim la care oamenii de bună credinţă pot ajunge.

Ultimele două niveluri sunt patronate strict de “forţa răului”:

Nivelul 14. Cunoaşterea EXACTĂ a instrumentelor (oameni, instituţii, corporaţii, entităţi financiare de nivel mondial, regional şi naţional etc) prin care acţionează cei care conduc lumea din umbră, cunoaşterea EXACTĂ a mecanismului de funcţionare şi cunoaşterea EXACTĂ a planurilor celor care conduc lumea din umbră pentru viitorul apropiat şi îndepărtat al omenirii, prin care se instaurează o Nouă Ordine Mondială.  Cunoaşterea exactă a “instrumentelor” prin care acţionează cei care conduc lumea din umbră înseamnă să ştii EXACT care sunt toţi oamenii, toate instituţiile, toate companiile, toate guvernele etc etc etc, prin care lucrează şi acţionează cei care conduc lumea din umbră. Cunoaşterea exactă a mecanismului de funcţionare al sistemului înseamnă să ştii EXACT toate pârghiile şi metodele folosite de cei care conduc lumea din umbră pentru a-şi duce la bun sfârşit planurile. Cunoaşterea exactă a planurilor celor care conduc lumea din umbră înseamnă să ştii EXACT toate planurile actualizate, informaţiile precise, detaliile amănunţite legat de ce vor să facă cei care conduc lumea din umbră pe termen scurt, mediu şi lung, pe regiuni, ţări şi la nivel global. Acest nivel 14 al cunoaşterii nu este atins decât de vârful piramidei puterii. Nici măcar cei care pun în aplicare aceste planuri, sau care se află în apropierea vârfului nu le cunosc cu EXACTITATE. Spunea cineva că nimeni nu poate uni perfect toate plăcutele de puzzle (cu excepţia “vârfului” aş adăuga eu). Noi amărâţii de oameni obişnuiţi putem cunoaşte doar O PARTE din aceste instrumente şi O PARTE din aceste planuri.

Nivelul 15. CUNOAŞTEREA EXACTĂ A CELOR CARE SE AFLĂ ÎN VÂRFUL PIRAMIDEI PUTERII, A “VÂRFULUI” CELOR CARE CONDUC LUMEA DIN UMBRĂ (vârful elitelor, vârful illuminati). Cine conduce de fapt lumea? – doar vârful sau cei din vârful piramidei au acest nivel al cunoaşterii. Noi, amărâţii oameni obişnuiţi, putem doar bănui sau face speculaţii. Unii zic că acolo, în vârf, se află Antihristul. Dacă suntem religioşi şi credem în Dumnezeu, rai, iad, apocalipsă etc, această ipoteză e chiar foarte verosimilă, având în vedere planurile detaliate ale celor care conduc lumea (reducerea populaţiei umane, sărăcie, boli, morţi, distrugere mentală, control global ca pe nişte vite cu CIP-uri, supraveghere totală prin tehnologie modernă etc) . Ateii sau oamenii care nu cred neapărat în Dumnezeu, dar care au înţeles că lumea este condusă din umbră, probabil cred că acolo se află nişte oameni foarte bogaţi şi foarte puternici, ascunşi de ochii lumii, care sunt mânaţi strict de interese materiale – şi mai mulţi bani, şi mai multă putere, control total al “sclavilor”, pentru a obţine şi mai mulţi bani şi şi mai multă putere.

Dintre CINE conduce lumea din umbră şi CUM (mecanismul) este condusă lumea din umbră (+ care sunt PLANURILE), este mult mai important să înţelegem mecanismul şi planurile. Indiferent ce/cine se află în vârful piramidei puterii la nivel mondial, noi oamenii obişnuiţi trebuie să facem ceva pentru a bloca sau măcar îngreuna PLANURILE celor care conduc din umbră, măcar la nivel naţional, pentru a ne păstra liberatea, pentru a ne asigura nouă, familiilor noastre, celor din jurul nostru şi generaţiilor viitoare, o viaţă normală.

Analizând un pic ierarhia cu 15 niveluri prezentată mai sus, voi concluziona în felul următor: cel mai important într-o luptă împotriva NWO la nivel naţional este ca persoanele cu o cunoaştere de nivel 11, 12 şi 13 SĂ SE UNEASCĂ. Apoi…SĂ ATRAGĂ CÂT MAI MULŢI OAMENI din jurul lor spre acest nivel al cunoaşterii, al conştientizării realităţii reale ŞI, în paralel, SĂ ACŢIONEZE, SĂ LUPTE ÎN MOD INTELIGENT, PRIN ACŢIUNI CONCRETE PENTRU ELIBERAREA CÂT MAI MULTOR ROMÂNI de sub robia mafiei economico – politico – administrative patronată de către cei care conduc lumea din umbră prin marionetele lor politice sau de găinarii corupţi de la nivelul administraţiei centrale şi/sau locale.

Amin!

Ierarhia este sintetizată în imaginea următoare:

Ierarhia nivelurilor cunoasterii situatiei globale din punct de vedere al puterii, controlul mondial, ierarhia cunoasterii realitatii din jur, adevarul real, realitatea crunta dura

by Emilian

sursa articolului

http://ceicunoi.wordpress.com/2013/04/29/ierarhia-nivelurilor-cunoasterii-situatiei-globale-din-punct-de-vedere-al-puterii-al-controlului-omenirii-cunoasterea-adevarului-nedreptatea-mondiala-realitatea-inconjuratoare-nom22/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s