Vorbirea în limbi.

Vorbirea în limbi. Mai este azi prezent acest dar?

Glosolalia, un dar al Bisericii primare

Vorbirea în limbi (glosolalia) = darul de a vorbi într-o limbă necunoscută, neînvăţată mai înainte.

“În tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii cuvintele lor.” (Psalmul 18:4, dar psalmul 19:4 în versiunile protestante) * Darul vorbirii în limbi s-a dat Bisericii primare, de către Duhul Sfânt, pentru a răspândi credinţa în Hristos peste tot în lume. Odată ce Creştinismul s-a extins (“În tot pământul a ieşit vestirea lor), acest dar nu a mai fost necesar.

“1. Dar după aceea, vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, şi fiii şi fiicele voastre vor profeţi, bătrânii voştri visuri vor visa iar tinerii voştri vedenii vor vedea. 2. Chiar şi peste robi şi peste roabe voi vărsa Duhul Meu. 3. Şi vă voi arăta semne minunate în cer şi pe pământ: sânge, foc şi stâlpi de fum; 4. Soarele se va întuneca şi luna va fi roşie ca sângele, înainte de venirea zilei celei mari şi înfricoşătoare a Domnului.” (Ioil 3:1-4) * Vorbirea în limbi a fost unul dintre darurile Duhului Sfânt, vezi mai jos capitolul Fapte 2.

“Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi“ (Marcu 16:17)

“Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3:5) * Botezul cu apă şi Duh sunt asociate, nu există separat Botez cu Duh (urmat de vorbirea în limbi), cum spun unii, vezi mai jos Efeseni 4;5.

“1. Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. 2. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. 3. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. 4. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. 5. Şi erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbaţi cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. 6. Şi iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. 7. Şi erau uimiţi toţi şi se minunau zicând: Iată, nu sunt aceştia care vorbesc toţi galileieni? 8. Şi cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut? 9. Parţi şi mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia, 10. În Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lângă Cirene, şi romani în treacăt, iudei şi prozeliţi, 11. Cretani şi arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu! 12. Şi toţi erau uimiţi şi nu se dumireau, zicând unul către altul: Ce va să fie aceasta? 13. Iar alţii batjocorindu-i, ziceau că sunt plini de must. 14. Şi stând Petru cu cei unsprezece, a ridicat glasul şi le-a vorbit: Bărbaţi iudei, şi toţi care locuiţi în Ierusalim, aceasta să vă fie cunoscută şi luaţi în urechi cuvintele mele; 15. Că aceştia nu sunt beţi, cum vi se pare vouă, căci este al treilea ceas din zi; 16. Ci aceasta este ce s-a spus prin proorocul Ioil: 17. “Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor prooroci şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri vise vor visa. 18. Încă şi peste slugile Mele şi peste slujnicele Mele voi turna în acele zile, din Duhul Meu şi vor prooroci. 19. Şi minuni voi face sus în cer şi jos pe pământ semne: sânge, foc şi fumegare de fum. 20. Soarele se va schimba în întuneric şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, cea mare şi strălucită.” (Fapte 2:1-20) * Darul vorbirii în limbi însemna a vorbi în limbi neînvăţate mai înainte, astfel că toţi străinii (parţi, mezi, elamiţi etc.) care erau în acele zile, la Cincizecime, în Ierusalim înţelegeau propovăduirea Apostolilor şi se mirau auzindu-i fiecare pe Apostoli propovăduind în limbile lor, vezi mai ales versetele 8, 9, 10 şi 11. Cei din versetul 13 care îi batjocoreau pe Apostoli erau evreii localnici, care nu vorbeau în limba parţilor, în limba mezilor ori în cea a elamiţilor sau în limbile celorlalţi credimcioşi care nu erau localnici, dar erau sosiţi în Ierusalim la sărbătoarea Cincizecimei. Evreii localnici vorbeau în secolul I în aramaică, dar evreii din diaspora, din străinătate uitaseră aramaica, dar acestora din urmă, pe limbile lor, le propovăduiseră Apostolii. Vorbirea în limbi era o dovadă a puterii lui Dumnezeu, străinii rămânând uimiţi că li se predica pe limba lor de către nişte galileeni , dintre care unii erau pescari fără studii (cum erau mulţi dintre apostoli), care înainte nu le cunoşteau limba. Numai că acele limbi erau înţelese şi pricepute de cătrei cei cărora le erau adresate, că altfel cum puteau fi convertiţi?

“5. Şi auzind ei, s-au botezat în numele Domnului Iisus. 6. Şi punându-şi Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit asupra lor şi vorbeau în limbi şi prooroceau.” (Fapte 19:5-6) * La început, când Creştinismul (credinţa în Hristos) nu era foarte răspândit, noii convertiţi puteau primi darul vorbirii în limbi ca să răspândească credinţa creştină. Versetul 5 ne arată că unii s-au botezat creştini, după ce înainte aveau doar botezul lui Ioan Botezătorul: “3. Şi el a zis: Deci în ce v-aţi botezat? Ei au zis: În botezul lui Ioan. 4. Iar Pavel a zis: Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, spunând poporului să creadă în Cel ce avea să vină după el, adică în Iisus Hristos.” (Fapte 19:3-4)

“4. Iar cuvântul meu şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului şi a puterii, 5. Pentru ca credinţa voastră să nu fie în înţelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu.” (I Corinteni 2:4-5) * Vorbirea (inteligibilă) în limbi era o dovadă a puterii lui Dumnezeu.

“4. Darurile sunt felurite, dar acelaşi Duh. 5. Şi felurite slujiri sunt, dar acelaşi Domn. 6. Şi lucrările sunt felurite, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează toate în toţi. 7. Şi fiecăruia se dă arătarea Duhului spre folos. 8. Că unuia i se dă prin Duhul Sfânt cuvânt de înţelepciune, iar altuia, după acelaşi Duh, cuvântul cunoştinţei. 9. Şi unuia i se dă întru acelaşi Duh credinţă, iar altuia, darurile vindecărilor, întru acelaşi Duh; 10. Unuia faceri de minuni, iar altuia proorocie; unuia deosebirea duhurilor, iar altuia feluri de limbi şi altuia tălmăcirea limbilor.” (I Corinteni 12:4-10) * În biserica din Corint erau creştini care aveau darul vorbirii în limbi, numai că ei adresându-se credincioşilor din aceeaşi biserică nu erau înţeleşi, ei nevorbind în greacă, limbă in care vorbeau corintenii, ci în alte limbi, de aceea era nevoie de oameni care să tălmăcească cele rostite în alte limbi (versetul 10). A se vedea şi nota la I Corinteni 14:1-40.

“28. Şi pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor. 29. Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt prooroci? Oare toţi învăţători? Oare toţi au putere să săvârşească minuni? 30. Oare toţi au darurile vindecărilor? Oare toţi vorbesc în limbi? Oare toţi pot să tălmăcească?“ (I Corinteni 12:28-30) * În versetul 28 găsim menţionat darul vorbirii în limbi ca ultimul dintre daruri, deoarece Biserica rămâne Biserică şi fără darul limbilor, dar fără episcopi, urmaşii Apostolilor, deci fără ierarhie, Biserica nu ar mai fi Biserică. Iar versetul 29 ne arată că nu toţi creştinii din Biserica primară aveau darul vorbirii în limbi, căci nu vorbirea în limbi a fost punctul central al cultului în Biserica primară, ci “frângerea Pâinii” (Sfânta Euharistie): “Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni” (Fapte 2:42).

“De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.” (I Corinteni 13:1) * Sfântul Vasile cel Mare explică expresia “limbi ingeresti” în felul următor: “Că de am vieţui cu sufletul fără trup, îndată ne-am înţelege unii cu alţii din gânduri; dar fiindcă sufletul nostru acoperit cu învelitoarea trupului lucrează întelegerile, are trebuinţă şi de numiri, ca să arate şi altora cele ascunse în adânc. Drept aceea şi îngerii ca nişte minţi fără trup vorbesc numai prin înţelegere unii cu alţii, fără a avea trebuinţă de limbă şi de cuvânt grăitor”. http://www.crestinortodox.ro/dictionar-religios/limbi-ingeresti-85605.html

“Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi” (I Corinteni 13:8) * Text cât se poate de clar: “darul limbilor va înceta”; odată ce Biserica s-a extins la mai toate popoarele cunoscute atunci, darul limbilor, cu timpul, a dispărut.

“1. Căutaţi dragostea. Râvniţi însă cele duhovniceşti, dar mai ales ca să proorociţi. 2. Pentru că cel ce vorbeşte într-o limbă străină nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu; şi nimeni nu-l înţelege, fiindcă el, în duh, grăieşte taine. 3. Cel ce prooroceşte vorbeşte oamenilor, spre zidire, îndemn şi mângâiere. 4. Cel ce grăieşte într-o limbă străină pe sine singur se zideşte, iar cel ce prooroceşte zideşte Biserica. 5. Voiesc ca voi toţi să grăiţi în limbi; dar mai cu seamă să proorociţi. Cel ce prooroceşte e mai mare decât cel ce grăieşte în limbi, afară numai dacă tălmăceşte, ca Biserica să ia întărire. 6. Iar acum, fraţilor, dacă aş veni la voi, grăind în limbi, de ce folos v-aş fi, dacă nu v-aş vorbi – sau în descoperire, sau în cunoştinţă, sau în proorocie, sau în învăţătură? 7. Că precum cele neînsufleţite, care dau sunet, fie fluier, fie chitară, de nu vor da sunete deosebite, cum se va cunoaşte ce este din fluier, sau ce este din chitară? 8. Şi dacă trâmbiţa va da sunet nelămurit, cine se va pregăti de război? 9. Aşa şi voi: Dacă prin limbă nu veţi da cuvânt lesne de înţeles, cum se va cunoaşte ce aţi grăit? Veţi fi nişte oameni care vorbesc în vânt. 10. Sunt aşa de multe feluri de limbi în lume, dar nici una din ele nu este fără înţelesul ei. 11. Deci dacă nu voi şti înţelesul cuvintelor, voi fi barbar pentru cel care vorbeşte, şi cel care vorbeşte barbar pentru mine. 12. Aşa şi voi, de vreme ce sunteţi râvnitori după cele duhovniceşti, căutaţi să prisosiţi în ele, spre zidirea Bisericii. 13. De aceea, cel ce grăieşte într-o limbă străină să se roage ca să şi tălmăcească. 14. Căci, dacă mă rog într-o limbă străină, duhul meu se roagă, dar mintea mea este neroditoare. 15. Atunci ce voi face? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea. 16. Fiindcă dacă vei binecuvânta cu duhul, cum va răspunde omul simplu “Amin” la mulţumirea ta, de vreme ce el nu ştie ce zici? 17. Căci tu, într-adevăr, mulţumeşti bine, dar celălalt nu se zideşte. 18. Mulţumesc Dumnezeului meu, că vorbesc în limbi mai mult decât voi toţi; 19. Dar în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ şi pe alţii, decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină. 20. Fraţilor, nu fiţi copii la minte. Fiţi copii când e vorba de răutate. La minte însă, fiţi desăvârşiţi. 21. În Lege este scris: “Voi grăi acestui popor în alte limbi şi prin buzele altora, şi nici aşa nu vor asculta de Mine, zice Domnul”. 22. Aşa că vorbirea în limbi este semn nu pentru cei credincioşi ci pentru cei necredincioşi; iar proorocia nu pentru cei necredincioşi, ci pentru cei ce cred. 23. Deci, dacă s-ar aduna Biserica toată laolaltă şi toţi ar vorbi în limbi şi ar intra neştiutori sau necredincioşi, nu vor zice, oare, că sunteţi nebuni? 24. Iar dacă toţi ar prooroci şi ar intra vreun necredincios sau vreun neştiutor, el este dovedit de toţi, el este judecat de toţi; 25. Cele ascunse ale inimii lui se învederează, şi astfel, căzând cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu, mărturisind că Dumnezeu este într-adevăr printre voi. 26. Ce este deci, fraţilor? Când vă adunaţi împreună, fiecare din voi are psalm, are învăţătură, are descoperire, are limbă, are tălmăcire: toate spre zidire să se facă. 27. Dacă grăieşte cineva într-o limbă străină, să fie câte doi, sau cel mult trei şi pe rând să grăiască şi unul să tălmăcească. 28. Iar dacă nu e tălmăcitor, să tacă în biserică şi să-şi grăiască numai lui şi lui Dumnezeu. 29. Iar proorocii să vorbească doi sau trei, iar ceilalţi să judece. 30. Iar dacă se va descoperi ceva altuia care şade, să tacă cei dintâi. 31. Căci puteţi să proorociţi toţi câte unul, ca toţi să înveţe şi toţi să se mângâie. 32. Şi duhurile proorocilor se supun proorocilor. 33. Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii. 34. Ca în toate Bisericile sfinţilor, femeile voastre să tacă în biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice şi Legea. 35. Iar dacă voiesc să înveţe ceva, să întrebe acasă pe bărbaţii lor, căci este ruşinos ca femeile să vorbească în biserică. 36. Oare de la voi a ieşit cuvântul lui Dumnezeu sau a ajuns numai la voi? 37. Dacă i se pare cuiva că este prooroc sau om duhovnicesc, să cunoască că cele ce vă scriu sunt porunci ale Domnului. 38. Iar dacă cineva nu vrea să ştie, să nu ştie. 39. Aşa că, fraţii mei, râvniţi a prooroci şi nu opriţi să se grăiască în limbi. 40. Dar toate să se facă cu cuviinţă şi după rânduială.” (I Corinteni 14:1-40) * “Pentru că cel ce vorbeşte într-o limbă străină nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu” (versetul 2) – vezi nota la I Corinteni 12:4-10. Orice dar este şi trebuie să fie “spre zidirea Bisericii” (versetul 12), iar nu pentru spectaculozitate, deci, Apostolul Pavel recomandă hotărât la a nu se vorbi în alte limbi între credincioşii care vorbesc aceeaşi limbă (versetul 19), tot el continuând cu  “cele ce vă scriu sunt porunci ale Domnului.” (versetul 37); “necredincioşi” (versetul 22) = necreştini.

“14. Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii. 15. Nu este deci lucru mare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor.” (II Corinteni 11:14-15) * Vorbirea în limbi necunoscute poate fi şi un semn de posesiune demonică, nu neapărat un dar de la Dumnezeu.

“22. Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, 23. Blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege.” (Galateni 5:22-23) * Adevărata roadă a Duhului şi dovadă a prezenţei Duhului Sfânt în viaţa credinciosului nu e vorbirea în limbi, care poate fi măsluită, ci dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia. Acestea sunt semnele adevăratului creştin, pe acestea trebuie să le căutăm, iar nu vorbirea în limbi.

“Este un Domn, o credinţă, un botez” (Efeseni 4:5) * Vezi nota la Ioan 3:5.

Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.” (I Ioan 4:1) * Vezi nota la II Corinteni 11:14-15.

prin

sursa articol si studiu

http://binevestitorul.wordpress.com/2013/05/19/vorbirea-in-limbi-mai-este-azi-prezent-acest-dar/

Anunțuri

One response to “Vorbirea în limbi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s