AVORTUL A DEVENIT UN OBICEI

  • Ce canon obisnuiti sa dati femeilor care au facut avorturi?

Consider ca acest pacat este printre cele mai mari pacate posibile. A ucide un copil in pantece e mult mai grav decat a omori un om botezat. Mai intai de toate, acest copil este autonom, mama care il poarta in pantece n-are drept asupra vietii lui. El e, fara discutie, liber sa creasca fara alt stapan decat Dumnezeu. Copilul, in pantece, nu poate sa se apere. S-a demonstrat ca fatul simte pericolul, simte cutitul ucigas si se roteste puternic, intr-un strigat mut, dar nu se poate nicicum apara. Va sa zica este fiinta! El nu se poate apara si tu il ucizi cu atata cruzime. Avortul a devenit un obicei, iar acum statisticile insumeaza cifre ingrozitoare.

Se stie ca lupoaicele alapteaza copii de oameni; o lupoaica il alapteaza, iar mama lui il ucide! Va dati seama ce cruzime si ce abdicare de la rosturile de mama, de femeie, care este atat de laudata si de necomparat in fata lui Dumnezeu!

Deci, avortul este o crima foarte mare, pentru ca acel prunc, mai intai de toate, moare nebotezat. Caci el are suflet din momentul zamislirii si noi ii pomenim la proscomidie pe “pruncii inainte de vreme”, care sunt copiii acestia avortati.

Canonul Sfintilor Parinti este foarte mare. Acestia opresc de la Sfanta Impartasanie chiar pana aproape de sfasitul vietii. Insa conteaza foarte mult  cainta in fata duhovnicului a mamei care a facut avort. Nu poti sa-i dai unei mame care are cainta un canon de 15 sau 20 de ani- cum de altfel s-a intamplat din partea unor duhovnici, lucru pe care eu nu l-am acceptat.

Au fost putini cei care au dat canon pana la moarte, dar au dat. Au socotit importanta mare a Sfintei Impartasanii. Sau au dat asa, pentru ca se da, ca e ucidere grozava. Nu m-a bucurat deloc pozitia asta, pentru ca, dragii mei, Domnul Iisus Hristos s-a rastignit, s-a jertfit pentru toate pacatele posibile, tinand cont de acel “de saptezeci de ori cate sapte”, care inseamna permanenta. Cuvantul “sapte” in Scriptura inseamna “mai mult” si Mantuitorul vrea sa spuna “permanent”, daca exista cainta. Deci nu trebuie sa marginim, nu trebuie sa punem limite jertfei de pe Golgota, refuzand cainta. Daca Sfanta Impartasanie este atat de mare incat n-o meritam, tot atat de important si chiar mai important este sa n-o neglijam tocmai pentru ca este mare.

In ce priveste oprirea de la Sfanta Impartasanie a femeilor care au facut avorturi, eu n-am depasit 3 ani, daca se caiesc din toata inima. Dar mai mult decat a canonisi, le arat marea greseala pe care au facut-o. Copiii acestia lepadati ne vad, si este inca timp sa plangem si sa cadem cu fata la pamant.

Le dau canon -sfatuitor, bineinteles- in sensul unei nevointe scurte, dar permanente; zi de zi, toata viata, sa faca ceva, care e chestiune de secunde, dar care tine de pocainta aceasta sincera. Sa fie constienta toata viata de ceea ce a facut. Nu ma intereseaza un canon rece, pe care il face sau nu-l face, ci un canon la care sa participe. Si am rezumat numai la cateva secunde durata acestui canon pe care il dau, numai ca sa fie o stare de prezenta continua a ceea ce a facut.

Deci, oprire de la impartasit sub trei ani; n-am depasit trei ani. Dar nu fac lucrul acesta de capul meu, ci urmand canoanele Pidalionului. Sf. Vasile cel Mare care este considerat in lumea duhovniceasca drept cel mai tare in canoane, are un canon, Canonul 74, care spune asa: “Daca oricare dintre cei care au facut pacatele mentionate mai inainte se va face sarguitor, marturisindu-se, in acest caz, daca acela caruia prin iubirea de oameni a lui Dumnezeu i s-a incredintat puterea de a lega sau dezlega, vazand covarsirea marturisirii celui ce a pacatuit, s-ar face mai bland intru a micsora timpul epitimiilor, nu este vrednic de osandire; fiindca examinarea scripturilor ne face cunoscut ca cei ce cu mare durere se marturisesc degraba, ajung iubirea de oameni a lui Dumnezeu.” De unde se intelege ca intensitatea unei pocainte, a unei trairi, te apropie foarte mult de starea omului duhovnicesc si de iertare. De aceea am zis eu: Urmariti elasticitatea canoanelor, nu numaidecat litera, ajungand astfel la canoane de zeci de ani. In canonisire duhovnicii ar trebui sa explice celui ce se marturiseste cum stau lucrurile. Sa-l puna intr-o stare de ingrijorare, sa nu-l inspaimante la gandul ca nu va mai fi iertat. Sa-l asiguri ca este iertat, ca-l dezlegi, cu conditia ca el sa-l imblanzeasca pe dumnezeu prin acte de pocainta cateva secunde pe zi, in fiecare zi cat va trai pe pamant.

Si mai este o insemnare la Canonul 86, tot al Sf. Vasile cel Mare, ca pe vremea aceea se dadeau canoane mari pentru ca era si credinta multa. Noi trebuie sa tinem cont si de starea reala a sufletului omenesc din acest moment istoric pe care il traim. Plus faptul ca sunt o serie intreaga de imprejurari, de situatii intre sot si sotie, o serie intreaga de judecati si prejudecati de care trebuie sa tii cont, ca duhovnic, mai ales cand este vorba sa opresti ani de zile de la impartasanie.

Deci eu nu sunt pentru o oprire prea mare. Nu treebuie sa ramai la un canon rece: “faci atat pentru ca ai facut atat”. Asta nu inseamna duhovnicie, ci inseamna un fel de “dura lex, sed lex” (“legea e aspra, dar e lege”), care in justitia laica se potriveste, dar la noi nu, pentru ca aici se face uz de mila lui Dumnezeu cu orice chip.

Aspectul esential al sfatului si canonului duhovnicului este cainta propriu-zisa. De ea trebuie sa tinem cont. Deci este in functie de intensitatea pocaintei, nu de cantitatea timpului, pentru ca nu timpul decide impartasirea, ci pocainta ta interioara este cea care decide! Este gandul la iad, dar si nadejdea la Dumnezeu, traind stiinta aceasta. In toata opera Sa, in tot ceea ce face, Dumnezeu nu are gandul sa-l piarda pe om. Si a dat duhovnicului- care este om si el- putinta de a randui, de a-l pune pe drumul bun al vesniciei fericite; cu putere nelimitata.  Preotul tine locul lui Dumnezeu; nu se discuta lucrul acesta. Dar daca, in calitate de preot duhovnic, stii cine esti si faci abuz de puterea aceasta, esti foarte vinovat; dar mai vinovat esti daca esti inconstient de puterea pe care o detii.

Dar mai spun si urmatorul lucru: marturisirea in sine este un canon! Nu este usor sa vii sa dezgolesti pacate atat de ascunse.

Am intrebat adeseori femei, fete, despre chiuretaj. Si ce am constatat: cand intrebam de niste pacate obisnuite, spuneau foarte greu ca le-au facut; le era rusine ca au mintit, ca au furat, etc. Dar cand intrebam de avort, spuneau imediat: “Da, am facut!”, ca si cum avortul era un lucru neinsemnat. Aceasta pentru ca in vremea de astazi este considerat un lucru oarecare. Ma interesa sa-i pun in starea de trezvie, de simtire ca intreruperea de sarcina este un pacat foarte mare, grozav de mare.

  • Ce sfaturi de mangaiere dati acestor femei care vin uneori deznadajduite pentru pacatul pe care l-au facut?

Acestora le spun: “ Da, este iertare. Eu te dezleg acum pentru totdeauna, numai ca urmeaza sa-L imblanzesti pe Dumnezeu cu acest canon pe care ti-l dau. Dar canon de simtire, nu de nevointa”. Deci cu orice chip o asigur ca este iertata si nu mai este nevoie sa-l tot marturiseasca. O singura data se marturiseste pacatul; dar ma intereseaza ca marturisirea sa fie cu simtire proprie. Deci o asigur ca este iertata, ca sa intre intr-o stare de continua nadejde, dar cu o cainta permanenta. Acesta este canonul pe care il dau; iar altele, precum sa faca milostenie, sa boteze un copil, vin dupa aceea, pe parcurs. Pentru ca este posibil ca respectiva sa nu aiba bani nici de paine, daramite de botez!

  • Ce le sfatuiti pe femei sa faca daca barbatul nu este de acord cu infranarea sau cu pastrarea pruncilor zamisliti?

Cu nici un chip sa faca avort, indiferent ce s-ar intampla. “Pe viata si pe moarte”, le spun eu. Cu nici un chip n-au voie sa ucida. Despartire, orice altceva, dar nu avort, nu ucidere.

  • Pot fi recomandate mijloacele anticonceptionale, cu pretextul ca este un pacat mai mic decat avortul?

Anticonceptionalele sunt frauda conjugala si atentat impotriva planurilor lui Dumnezeu. Nu e crima, e numai atentat. Este un pacat mai mic. Dar noi nu ingaduim nici cel mai mic pacat! Dar care-i mic si care-i mare? Sau “sarpe mic si sarpe mare”; daca un sarpe mic te musca cu atata otrava incat sa mori, nu mai e nevoie sa te muste altul mai mare! Deci e o mare greseala. Nu accept, insa nu-i pot opri de la impartasanie pentru aceste fraude conjugale in aceeasi masura ca pe cei care au facut avort. Ii impartasesc mai repede. Nu putem sa tinem lucrurile pe loc; nici nu putem condamna femeia sa reziste la tirania unui pagan de sot. Insa nu putem accepta cu nici un chip pacatul. Trebuie sa luam niste masuri mai usoare decat daca ar fi facut crima; dar nu ca si cand n-ar fi facut nimic.

  • Dar am intalnit un preot care, vazand cat de multe femei cu avorturi vin la el, le-a zis: “In loc de pacatul asta mare, macar alegeti unul mai mic, cum ar fi folosirea anticonceptionalelor”…

Draga, eu am intalnit si altceva: niste ingeri buni care s-au facut draci. Nu se poate! Pacatul ramane pacat. Un duhovnic n-are voie sa dezlege nici ca sa se manance de dulce, macar ca in Canonul 69 Apostolic, in jurul caruia se invart toate rigorile postului, se spune pana la urma asa: “afara de caz de boala”. Dar eu nu dezleg dinainte. Nu spun dinainte: “Mananca de dulce!” Nu am voie ca duhovnic, sa dezleg inainte ceea ce de fapt e legat de Biserica. Eu dezleg dupa ce ai facut fapta, dar nu anticipez.

Preotii trebuie sa fie foarte blanzi si ingaduitori, dar pe pozitia lui Hristos. Hristos n-a putut sa accepte nici cel mai mic pacat! Pentru aceasta, El a suferit toate impunsaturile, loviturile si scuiparile. Nu poate sa accepte! Ca te iarta daca te pocaiesti, asta e altceva. Duhovnicul, care este insarcinat cu acest nemaipomenit har, nu poate sa faca compromisuri prealabile.

Deci sa fim blanzi, sa nu oprim prea mult pe cel ce a pacatuit, sa-l iubim, sa ne para rau de pacat si sa-i spunem: “Foarte bine ca ai venit!” Atunci omul spune tot si tu poti sa-i dai dezlegare. Ca a cazut si l-ai scos din adanc de ape, foarte bine, dar nu-l mai certa de ce e ud… Asta e important, sa-l salvezi; asta e scopul, nu? Sa-l aduci pe linia de plutire, sa-l readuci la respiratie si sa intre pe drumul cel bun. Nu acceptam cu nici un chip compromisuri.

 preot    Arsenie Papacioc

SFATURI

PENTRU PERSOANELE CARE AU FĂCUT AVORTURI

Persoanele care au făcut avorturi, fie că au făcut mai multe, fie că au făcut mai puţine, să ştie că au făcut crime îndoite (duble), fiindcă au despărţit pruncii nevinovaţi de amândouă vieţile: şi de viaţa aceasta trecătoare, şi de viaţa veşnică, deoarece au murit nebotezaţi. De aceea păcatul acesta este nemaipomenit de mare şi este strigător la cer. Sufletele pruncilor strigă la Dumnezeu din locul acela întunecos şi părăsit unde se află, cerând răzbunare. Cer pedeapsă urgentă pentru părinţii lor şi pentru cei ce au contribuit la chinuirea şi la moartea lor. De aceea, în casele unde s-au făcut aceste păcate, soţii nu mai pot locui la un loc şi din cine ştie ce lucru minor ajung la certuri, bătăi şi despărţiri. În alte case intră boala şi paguba. În multe locuri moartea le scurtează viaţa prin accidente şi aşa o mulţime de urgii se abat pe capul celor ce au făcut avorturi.

Citiţi cu luare-aminte acest îndrumar şi căutaţi să faceţi cu credinţă cele ce citiţi ca să vă salvaţi sufletul. Şi să nu vi se pară că faceţi prea mult pentru pruncii avortaţi, pentru că, dacă aceştia ar fi trăit, ar fi trebuit să faceţi pentru ei o mai mare cheltuială şi osteneală, deoarece trebuia să-i îmbrăcaţi, să-i încălţaţi, să le daţi de mâncare, să-i îngrijiţi, să-i faceţi mari şi să-i daţi să înveţe carte. Dacă aţi fi omorât vreunul din ei şi v-ar fi aflat autorităţile, nu aţi fi scăpat fără ani mulţi de închisoare (puşcărie).

Deci cele care aţi făcut 10-15 avorturi sau mai multe, după legea pământească ar fi însemnat să staţi la închisoare toată viaţa şi să ispăşiţi aceste crime.

De aceea foarte multe femei, atât timp cât stau nespovedite, umblând fără frică şi poate chiar îngrămădind păcate, sunt condamnate pentru crimele acestea de Legea divină. Şi chiar dacă se spovedesc şi preoţii duhovnici nu le dau nici un canon, şi nici ele nu fac nimic, tot condamnate rămân. Astfel de persoane rămân neiertate şi le aşteaptă închisorile iadului cu chinurile veşnice de acolo.

De aceea vă spunem ce să faceţi ca să îmblânziţi mânia dumnezeiască şi să nu vă ajungă pedepsele iadului chiar din lumea aceasta:

1. Căutaţi preot duhovnic iscusit ca să-i spuneţi toate păcatele, şi câte avorturi aţi făcut, şi dacă aţi trăit mai întâi fără cununie religioasă, şi cam cât aţi trăit – o săptămână, o lună, un an. Spuneţi şi dacă aţi avut mai mulţi bărbaţi.

2. Să vă hotărâţi temeinic de a nu mai face.

3. Să vă căiţi şi să vărsaţi multe lacrimi, jelindu-vă şi căindu-vă pentru pruncii avortaţi, fiindcă aceste lacrimi se fac pentru ei apa Botezului şi astfel vor fi şi ei curăţiţi şi botezaţi prin lacrimile mamei lor, dacă mama va şti să se căiască, să plângă şi să trăiască o viaţă cât mai curată: cu rugăciune, cu post, cu metanii, cu mergere la biserică şi cu ajunare după putere (vinerile sau miercurile).

4. Milostenii la copii săraci, cât de multe şi chiar la bătrâni şi bătrâne fără pensii, nevoiaşi.

5. Femeile mai tinere şi cele care pot, care au putere, să facă pentru fiecare avort câte 40 de metanii.

6. Să nu vă lipsească sărindarele de la mânăstiri şi biserici pentru vii şi morţi.

7. Unde auziţi că sunt copii nebotezaţi, căutaţi să-i botezaţi.

8. Care puteţi, împărţiţi la copii săraci pentru fiecare prunc avortat un metru de pânză, o lumânare aprinsă, un litru de lapte, puţin zahăr sau miere, o iconiţă sau o cruciuliţă, şi o candelă pentru toţi în comun.

9. Tot în amintirea pruncilor avortaţi, femeile care au făcut acest păcat să planteze pomişori fructiferi, fie în grădinile lor, fie la altcineva, ca să se îndulcească din fructele lor copiii şi săracii.

10. O altă faptă frumoasă şi plăcută Domnului este mergerea la cimitirele părăsite şi, cu învoirea preotului, femeile care au făcut avorturi să sădească flori pentru fiecare prunc, mai ales flori care ţin mai mult: crini, trandafiri, crizanteme etc.

Toate acestea se fac în amintirea pruncilor avortaţi, dar cele mai importante fapte dintre cele arătate mai sus sunt acestea: spovedania cu hotărârea de a nu mai face avorturi şi lacrimile vărsate pentru fiecare prunc în parte în câte o vineri cu ajunare. De asemenea, important este să căutaţi să botezaţi copii săraci şi să vă luptaţi ca să luminaţi sufletele copiilor celor care nu cunosc credinţa, să-i aduceţi la biserică, să-i învăţaţi rugăciuni, să le spuneţi de Dumnezeu şi tot ce vă stă în putinţă ca să-i aduceţi pe calea mântuirii, ferindu-i de păcate şi arătându-le cât de periculos este păcatul. Şi să ştiţi: câţi copii aţi întors pe calea credinţei şi i-aţi scos din rătăcire, atâţia prunci avortaţi aţi salvat.

O altă faptă, care se aseamănă cu acestea, este să le sfătuiţi (şi să vă luptaţi ca să le convingeţi cu orice preţ) pe femeile tinere care intenţionează să facă avorturi, să dea naştere pruncilor, spunându-le că îi veţi lua dumneavoastră să-i creşteţi. Şi dacă reuşiţi să le convingeţi, copiii aceia salvaţi vor fi pentru iertarea păcatelor pe care le-aţi făcut.

Dacă le veţi pune în practică, Dumnezeu va ţine seama de aceste fapte, de aceste îndatoriri pe care vi le-am spus, şi mai ales de pocăinţa mamei, de adevărata pocăinţă, care trebuie să ţină până la sfârşitul vieţii.

Persoanele care au făcut astfel de păcate mari n-au voie să se împărtăşească cu Sfintele Taine curând după avorturi, ci numai să ia agheasmă mare după spovedanie. Să ţină mereu legătura cu Sfânta Biserică, să nu se mai întoarcă la păcate şi aşa vor primi iertare de la Dumnezeu.

Faceţi cu încredere în Dumnezeu ceea ce v-am spus şi plângeţi mereu pentru păcate înaintea Domnului, iar dacă preotul vă va opri un timp de la Sfânta Împărtăşanie, nu vă descurajaţi căci, dacă respectaţi acest îndrumar şi faceţi pocăinţă sinceră, vă mântuiţi sufletul. E mai bine să nu vă împărtăşiţi decât să vă împărtăşiţi cu nevrednicie.

Mare păcat fac şi preoţii care le dezleagă, şi femeile care se împărtăşesc mai curând de un an de zile după avort. Faceţi ce aţi citit în acest îndrumar pentru a vă ajuta Dumnezeu şi grăbiţi-vă ca să nu vină moartea, căci atunci nu veţi mai putea face nimic.

Dumnezeu să vă ajute !

–––––––––––––––––––––-

Sursa bibliografica:- „Canon de pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos

pentru pruncii avortati”, Editura Bizantina

 

CANON DE POCĂINŢĂ

CĂTRE

DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS

PENTRU PRUNCII AVORTAŢI

Mergând la locul de rugăciune, în faţa icoanei, aprinde candela şi o lumânare de ceară; dacă se poate, aprinde într-o căţuie şi puţină tămâie curată şi, cu mintea trează, fa-ţi semnul crucii de trei ori, zicând de fiecare dată:

 

In numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Amin.

 

După aceea să stai puţin, în tăcere, până ce se vor linişti toate simţurile tale, şi atunci să faci trei închinăciuni, îndoindu-te de mijloc în faţă până atingi cu mâna pământul, şi să zici:

 

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor, miluieşte-ne pe noi. Amin.

 

Apoi spune aceste rugăciuni începătoare:

 

Slavă Ţie Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

 

Impărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, vistierul bunătăţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

 

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi (de trei ori).

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. (De fiecare dată, la rostirea numelui Preasfintei Treimi – al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh – însemnează-te cu semnul crucii).

 

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi; Doamne, curăţeşte păcatele noastre; Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

 

Doamne miluieşte (de trei ori)

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

Tatăl nostru Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin

 

Rosteşte apoi cu multă atenţie Crezul sau mărturi­sirea pe scurt a credinţei noastre:

 

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.

 

Şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Măria Fecioara şi S-a făcut om. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, şi a pătimit şi S-a îngropat. Şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi S-a suit la ceruri, şi sade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece vii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.

 

Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.

 

Intru una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică.

 

Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor. Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

 

Apoi:

Veniţi să ne închinăm împăratului nostru Dumnezeu (cu o închinăciune până la pământ).

 

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, împăratul nostru Dumnezeu (cu o închinăciune până la pământ).

 

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la însuşi Hristos, împăratul şi Dumnezeul nostru (cu o închinăciune până la pământ).

 

Şi îndată Psalmul 50, de pocăinţă, al lui David,

având în minte fărădelegea şi păcatele tale:

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărăde­legea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţe­lepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă vei curaţi, spălamă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă vei albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda pe mine de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Invăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele. Bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de-ai fi voit jertfa, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

 

Apoi aceste trei tropare de umilinţă, cu luare aminte

şi cu inimă înfrântă, gândind la tine şi la cei pe care

îi porţi în gând la rugăciunea ta:

Miluieşte-ne pe noi Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfanţului Duh.

 

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăvăşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.

 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

Uşa milostivirii deschide-ne-o nouă, bine­cuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim noi cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.

 

Doamne miluieşte (de 12 ori).

 

Mai spune, dacă ai timp şi răbdare, şi aceste scurte rugăciuni – pe fiecare de mai multe ori – care te vor ajuta să-ţi aduni mintea mai bine la rugăciune şi te vor apropia de Dumnezeu:

 

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul (cel puţin de şapte ori, de fiecare dată cu închinăciune).

 

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă (cel puţin de trei ori, de fiecare dată cu închinăciune).

 

Sfinte (aici cheamă numele sfântului al cărui nume porţi), roagă-te pentru mine păcătosul (cel puţin o dată, cu închinăciune).

 

Sfinte (aici cheamă numele sfântului al cărui hram poartă biserica la care mergi), roagă-te pentru mine păcătosul (cel puţin o dată, cu închinăciune).

 

Sfinţilor (aici cheamă numele sfinţilor care îţi sunt mai apropiaţi sau la care ai mai multă evlavie), rugaţi-vă pentru mine păcătosul (cel puţin o dată, cu închinăciune).

 

CANONUL DE POCĂINŢĂ

Acum aşază-te dacă poţi în genunchi; iar de nu poţi, stai cu capul plecat şi cu multă luare aminte şi, cu adâncă părere de rău pentru păcatul pe care l-ai săvârşit, spune acest canon de pocăinţă, nădăjduind în iubirea de oameni şi în iertarea Preamilostivului Dumnezeu, Care nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu.

 

Cântarea I

Pripeală:

 

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă! (Această scurtă chemare rosteşte-o înaintea fiecăreia dintre primele două rugăciuni ale fiecărei cântări, cerând din toată inima mila lui Dumnezeu)

 

Răstignitu-Te-ai pe Cruce de bunăvoie, Hristoase, să mântuieşti pe cei căzuţi de bunăvoie în întunericul păcatelor. Mărturisesc că eu însumi Te-am răstignit şi pruncul pe care mi l-ai trimis cu nemărginită dragoste, cu nemărgi­nită nepăsare şi ură, morţii l-am dat. Vrednic sunt de osândă. Ard de viu în focul conştiinţei şi nu am unde să fug de la faţa mâniei Tale. Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

 

Uscatu-m-am precum smochinul neroditor, însumi rodul cel viu l-am sfărâmat. Auzi-mă, Doamne, nu mă lepăda pe mine după dreptate, ci mă acoperă şi mă îndreaptă pe mine, cel cu totul neputincios şi strâmb şi fără glas întru apărarea mea.

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Omule împietrit şi întunecat de noroiul păcatelor, nu zăbovi în somnul adânc al con­ştiinţei, ci văzând sabia atârnată deasupra capului tău, trezeşte-te ca să plângi faptele tale cu amar.

 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei de Dumnezeu:

Maica lui Dumnezeu Preacurată, întinde-mi mâna mie celui sărac de toată bunătatea şi mă oblojeşte pe mine cel greu vătămat de puroiul rănilor nenumărate ce-mi brăzdează sufletul, inima şi cugetul.

 

Cântarea a III-a

Loveşte piatra inimii mele cu toiagul mi­lostivirii Tale, Doamne, ca să izvorască apa pocăinţei în pustiul învăpăiat al răutăţii şi necre­dinţei mele şi să încolţească în sufletul meu tot gândul bineplăcut ţie.

 

Străin şi împovărat umblu pe pământ şi însemnat de stigmatul păcatelor mele celor grele. Auzi, suflete al meu, sângele pruncului tău cum strigă către Domnul şi te trezeşte şi te pocăieşte de faptele tale cele rele.

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vai mie, înnegritului suflet! Viaţa îmi pare ca o noapte nesfârşită, trezitu-m-a dogoarea iadului şi strigătul mut al pruncului de dincolo de mormânt mi se înfige în inimă. Ridică-te, suflete al meu, din amăgirea cea împietrită şi agaţă-te de poala milostivirii dumnezeieşti, rugând pe Domnul să te poarte, peste abisurile deschise să te înghită, către limanul pocăinţei.

 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei de Dumnezeu:

Iartă-mă, Stăpână, pe mine cel nesocotit şi răzvrătit împotriva voii celei sfinte a Fiului Tău. Nu mă lăsa pe mine cel căzut, ia-mă sub Acoperământul Tău şi mă mântuieşte din pier­zarea sigură.

 

Cântarea a IV-a

Măsura nelegiuirii nu poate fi tâlcuită de limbi omeneşti. Precum Ponţiu Pilat mintea şi-a spălat mâinile, adică gândurile, de sub povara uciderii, iar ca şi poporul evreu, sufletele părinţilor tăi au zis: „Răstigneşte-L. Sângele Lui asupra noastră”. Suflete al meu, învârtoşat şi îngheţat în iarna patimilor, pocăieşte-te de faptele tale cele rele.

 

O, iubire alungată! Nu te voi mai vedea niciodată! O, cutremur şi spaimă de pedeapsa ce atârnă asupra capului meu! O, talant pe veci în­gropat! Vai! Vai! Inima mea ca un cărbune stins s-a înnegrit. Nu întârzia, suflete al meu, ci acum, înainte de a pieri ca fumul, caută mai vârtos mântuirea şi te pocăieşte pentru împărăţia lui Dumnezeu.

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Scoală-te, omule ticălos şi leneş, care ai îngropat chipul lui Dumnezeu sădit în tine sub murdăria păcatelor. Acum e clipa pocăinţei. Smereşte-te ca tâlharul de-a dreapta şi, cerând mai vârtos îndurare, roagă-L pe Domnul să te pomenească întru împărăţia Sa.

 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei de Dumnezeu:

Preacurată Maică şi Fecioară, în inima ta sabie am înfipt, şiroaie de lacrimi ai vărsat pentru pruncii cei fără de apărare. Ci cu dumnezeiască milă insuflată de Fiul tău, îndură-te de mine cel neîndurător şi mă mântuieşte din toată boala sufletească şi patima trupească.

Cântarea a V-a

O rază din dumnezeiasca strălucire a coborât, prin mila Celui Preaînalt, să împrimăvăreze după o menire tainică şi sfântă viaţa cea trecătoare. Vai mie! Mi-am astupat ochii cu noroiul grijilor şi al patimilor, iar mâinile fărădelegii în întuneric au lucrat. Pocăieşte-te, suflete al meu, căci ceasul înfricoşătoarei Judecăţi se apropie.

 

O, icoană străpunsă! O, mâini pătate de sânge nevinovat! O, nepăsare îngheţată a sufletului! Vai! Vai! Un întuneric dens, o lavă a durerii cuprinde sufletul ucigaşilor de prunci. Inima mi se clatină, conştiinţa e un colos care fără de veste mă apasă cu mustrări şi mintea se zbate în ghearele vrăjmaşilor nevăzuţi. Dă-mi, Doamne, inimă înfrântă şi smerită şi mă scoate pe mine cel deznădăjduit din Egiptul patimilor, cu mâna Ta cea atotputernică.

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pocăieşte-te, suflete al meu, şi măcar în ultimul ceas leapădă voia cea rea, după cum darul lui Dumnezeu l-ai lepădat şi templul Lui cel sfânt l-ai necinstit. Bate şi strigă, lăcrimează şi suspină către Domnul să te dezlege din lanţurile întunericului.

 

Şi acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei de Dumnezeu:

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, scapă-mă pe mine cel rănit şi sângerând de cursa întinsă mie de vrăjmaşii nevăzuţi şi în care nebuneşte m-am aruncat cu voia mea cea stricată. Du rugăciunile mele nevrednice şi sărace Fiului tău şi mijloceşte mie, celui bogat în păcate, îndurare, că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.

 

Cântarea a VI-a

In desfrânarea trupului şi a sufletului mi-am cheltuit libertatea, încredinţată mie spre mân­tuire, şi am sugrumat iubirea cu grijile lumii. Dar acum, mult îndurate şi milostive Stăpâne, pogoară în inima ce strigă către Tine Cuvântul Tău izbăvitor a toată stricăciunea şi mă înţelepţeşte să fac voia Ta.

 

Cu ce preţ mi-am vândut sufletul celui viclean, eu nemulţumitorul? Căci am urmat, ca şi Iuda, vrăjmaşului ucigător de oameni, iar acum sângele iubirii se scurge fără oprire din inima mea cea rănită de moarte; ci Tu, Doamne, caută spre mine din adâcul cel nepătruns al iubirii Tale şi zideşte întru mine inimă curată, ca să nu rămân întru chinul osândei, ci să fac pururea voia Ta.

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfantului Duh

Scoală-te, omule căzut, şi nu zăbovi în abisul deznădejdii, ci aleargă către Dumnezeu, mărturisind păcatele tale, căci El singur este credincios şi puternic ca să-ţi ajute. Cercetează-te pe tine însuţi să nu cauţi slava de la oameni şi cere degrabă de la Domnul mântuire de patimi şi ajutor ca să faci voia Lui.

 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, păzeşte-ne pe noi de căderea în ispita cea pierză­toare de suflet şi fii nouă mângâietoare, nădejde şi ocrotitoare tare. Mijloceşte, Stăpână, ca o Maică milostivă, către Fiul Tău, ca să ne izbă­vească de răutăţile vrăjmaşului, să-Şi întoarcă faţa Lui spre noi şi să ne lumineze cu îndreptările Sale.

 

Condac

Fereastra sufletului e spartă de viforul patimilor care mă răscoleşte, iar lepra albă a păcatului se lăţeşte în mine. Trezeşte-te, suflete al meu, din întunecatul coşmar şi ieşi din ascunzişurile ruşinii strigând către Lumina cea neînserată: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

 

Icos

Pe marginea cuptorului iadului umblu şi nu am putere şi nici îndrăzneală să caut scăpare fără numai spre Pâinea vieţii, către care strigă, suflete al meu, împreună cu mama demonizatei: Nu sunt vrednic să mă numesc fiu al Celui Preaînalt, ci primeşte-mi, Doamne, lacrimile şi pocăinţa, aruncă-mi mie din farâmiturile ce cad de la masa copiiilor Tăi şi mă mântuieşte pe mine, păcătosul.

 

Cântarea a VII-a

Ce-mi foloseşte să câştig lumea întreagă, dacă-mi voi pierde sufletul? Sau ce aş putea să dau în schimb pentru sufletul meu? De duh mort şi surd sunt stăpânit: mut pentru mărturisire curată şi surd la ascultarea poruncilor. Ci ajută, Doamne, necredinţei mele, ceartă duhul cel necurat şi mă miluieşte pe mine, păcătosul.

 

Te-am lepădat, Doamne; să nu mă lepezi pe mine, nevrednicul. Te-am vândut vrăjmaşilor Tăi pe argintii grijilor şi desfătărilor mele, să mă răscumperi din robia întunericului. Te-am dat morţii, ci înviază Tu sufletul meu cel omorât cu păcatele. Nemilostiv fiind eu, miluieşte-mă, Hristoase Dumnezeule, pe mine păcătosul.

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un porumbel cu aripile deschise, trimis fiind de Tine, Doamne, cu vestea cea bună, pe pruncul din pântece l-am săgetat eu ticălosul din zbor, în mijlocul templului cel nefăcut de mână al trupului. Ci varsă, suflete al meu, răutatea care te otrăveşte şi neîncetat strigă: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei de Dumnezeu:

Ridicat-am sabia asupra mielului lui Dum­nezeu. Ci sârguieşte, stăpână şi Maică Fecioară, şi degrabă străpunge-mă cu săgeata cea dulce a dragostei lui Hristos, înainte de a mă străpunge duhurile răutăţii cu săgeata lor veninoasă şi de moarte aducătoare.

 

Cântarea a VIII-a

Dând morţii de ocară însuşi chipul nevino­văţiei, cum voi scăpa neplivit de coasa morţii şi osândei care se apropie? Vai mie! Nu numai că am trăit în trândăvie şi neîngrijire a sufletului, ci cu sârguinţă m-am supus sfatului cel viclean, iar sămânţa aruncată de semănător o am distrus-o. Ci aruncă-mi, Doamne, mie celui cufundat în valurile pierzării lemnul Crucii Tale care pluteşte pururi deasupra a toată stricăciunea.

Caută ca un îndurător spre mine, Iubitorule de oameni, şi nu Te scârbi de mirosul urât al păcatelor mele. Cu dumnezeiasca Ta purtare de grijă îndreptează-mă în viaţa aceasta şi fii mie milostiv când vei veni întru slavă să judeci viii şi morţii.

 

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Invârtoşatu-s-a inima mea, iar ochii şi urechile mele le-am închis, ca nu cumva să văd sau să aud şi cu inima să înţeleg fapta de care s-au cutremurat toţi sfinţii şi oştirile îngereşti. Ci răsai, Doamne, în sufletul meu, mlădiţa sfântă a dragostei Tale, şi vindecă sufletul meu pustiit şi însetat de pocăinţă.

 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei de Dumnezeu:

Străluceşte-mi mie raza pocăinţei şi acoperă-mă cu aripile smereniei Tale, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, pe mine cel ce am rupt peceţile iubirii cu voia mea cea pătimaşă, şi mă izbăveşte, Stăpână, de Judecata ce va să fie.

 

Cântarea a IX-a

Dumnezeu a suflat suflare de viaţă şi-n pântece de mamă suflet viu s-a făcut. Iar eu am suflat suflare de moarte şi am stins lumânarea abia aprinsă a vieţii celei nevinovate; martori înlăcrimaţi ai nebuniei mele sunteţi şi sprijinitori în neputinţa cea cumplită, îngeri, arhangheli şi toate puterile cereşti; vouă înalţ ruga mea, mijlociţi la Judecătorul nemitarnic să mă miluiască pe mine, păcătosul.

 

Nu am îmbrăcăminte să intru în cămara de nuntă şi frică îmi e să fiu zvârlit afară în întunericul cel veşnic. Ci primiţi plângerea mea, sfinţilor, patriarhilor, împăraţilor şi proorocilor, apostolilor şi arhiereilor şi toţi aleşii lui Hristos şi rugaţi-vă pentru mine să scap din gheena nedragostei.

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfăntului Duh.

Uleiul din candelă l-am vărsat, iar Mirele se apropie şi nu am cu ce să-L întâmpin. Ci eu către voi strig, sfinţilor, mucenicilor, pustnicilor, preacuvioşilor şi toţi sfinţii, care vă rugaţi lui Dumnezeu pentru toată lumea, grăbiţi către mine şi cereţi Domnului milă să izbăvească sufletul meu în ceasul morţii.

 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei de Dumnezeu:

Impărăteasa cerurilor, nădejdea şi mângâierea tuturor marginilor pământului, picură mie o picătură din rouă dumnezeiască a dragostei Tale, mântuieşte-mă din prăpastia patimilor în care am căzut ca şi pe oaia cea pierdută şi mijloceşte la Fiul tău ca să fie milostiv când voi sta fără cuvânt de apărare înaintea Scaunului Judecăţii.

 

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Maica lui Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

 

Rugăciune

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, din buze necurate îndrăznesc a Te chema pe Tine, Viaţa cea adevărată, şi căzând înaintea Ta, mă rog Ţie cu lacrimi de umilinţă: Doamne, greşit-am la cer şi înaintea Ta, vărsând sânge nevinovat. Jertfit-am idolilor lumii pe pruncul trimis de Tine cu dumnezeiască iconomie; ci Tu, ca un îndurat, nu mă lepăda până în sfârşit şi mă scoate din puterea întunericului. Cel ce însuţi m-ai chemat din pustiul patimilor, bântuit de toată voia împotrivitoare, miluieşte-mă pe mine, cel care şi acum, în cel din urmă ceas, sunt lipsit de pocăinţă şi slăbănogit cu totul în a-Ţi urma Ţie. Sădeşte în mine începătura învierii Tale, dăruindu-mi libertatea cea desăvârşită de a cunoaşte şi împlini voia Ta. Făcutu-m-am ucigaş de prunc şi pasăre răpitoare a darului mântuitor; ci Tu, ca Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit, milostiv fii mie, păcătosului, şi curăţeşte fărădelegile mele cele multe ca nisipul mării. Nimiceşte cu Duhul gurii Tale toată lucrarea vrăjmaşului care s-a pornit asupra mea şi veninul neiubirii. Fă din trupul meu templu al Duhului Sfânt, iar din sufletul meu fecioară înţeleaptă a împărăţiei Tale. Ajută-mă să îmbrăţişez calea Crucii, ca să pot împlini, cu puterea Jertfei Tale, menirea mântuitoare a vieţii mele şi a pruncului nenăscut. Fă mie spre pocăinţă şi lepădare de sine strigătul lui mut. Primeşte duhul umilit ce se închină Ţie ca pe o jertfa spre mângâierea lui şi înseninează icoana suferinţei celui nevinovat. Dăruieşte-mi, Milostive, har de a înălţa pe lemnul Crucii Tale amintirea pruncului lepădat, ca să-mi fie prin Tine izvor vindecător a toată patima şi muşcătura celui viclean. Dă-mi să pot naşte sămânţa duhovnicească zămislită prin dragoste şi teamă de Dumnezeu într-un pântece sufletesc.

 

Cel ce cu adâncă şi nemăsurată milostivire ai aşteptat pocăinţa şi lacrimile mele, ajută-mă ca ziua şi noaptea să am înainte icoana iubirii Tale. Cel ce eşti Lumină mai presus de lumină, risipeşte vălul întunericului cu cuvintele vieţii veşnice. Intăreşte-mă să rabd toate necazurile şi ispitele ce vin asupra mea şi să mă întorc spre fapta cea bună, ca fiul risipitor. Ajută-mă să-mi sfârşesc în umilinţă şi pace viaţa pământească, împărtăşindu-mă la vremea cuvenită cu Preascump Trupul şi Sângele Tău.

 

Aşa, Doamne Impărate, facă-se şi în mine voia Ta, ca să se preamărească în viaţa mea Numele Tău, împreună cu al Tatălui şi al Sfântului Duh, singurul Dumnezeu adevărat, în Treime închinat şi preaslăvit, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

Sfârşind acest canon de pocăinţă, nu te despărţi prea repede de rugăciune, ci, de mai ai putere, fă metaniile care ţi-au fost rânduite de duhovnic.

===================================================

CINE ARE PRUNCI DE BOTEZAT SA MA CONTACTEZE.SUNT FEMEI CARE DORESC SA BOTEZE COPII PENTRU ACEASTA AM PUS PE BLOG ACEST ARTICOL DESPRE AVORTURI.SPER SA GASIM DORITORI.DACA AVETI CUNOSTINTE CARE CAUTA NASI PENTRU BOTEZ INDRUMATII PE ACEST BLOG.FACETI O FAPTA BUNA!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s