Un raspuns „intolerant” crestin ortodox la provocarea unui păgîn/eretic

Pătimirea Sfinţilor Mucenici Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc (3 martie)

 

După săvîrşirea pătimirii şi după mucenicescul sfîrşit al Sfîntului Mucenic Teodor Tiron în cetatea Amasiei, au rămas ţinuţi în temniţă pentru Hristos tovarăşii lui, ostaşi şi prieteni de aproape, Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc, nepotul său. Ighemonul Puplie, care a muncit pe Sfîntul Teodor, pierise, fiind ucis de mînia lui Dumnezeu; şi în locul lui a venit un altul cu numele Asclipiodot, de neam din Frigia, cumplit cu obiceiul şi cu mintea fără de Dumnezeu, făcînd multe răutăţi poporului creştin.

Căci îi era dată lui stăpînire asupra creştinilor de la împăratul Maximian (286-305) ca să-i silească la jertfa idolească, iar pe cei ce nu s-ar supune, să-i piardă cu cumplite munci. Acela, şezînd la judecată cu sfetnicii săi, a chemat pe Evlasie, păzitorul de cărţi şi i-a poruncit să citească faptele cele petrecute mai înainte ale judecăţii. Deci, citindu-se pătimirea lui Teodor Tiron, toţi s-au minunat de răbdarea acelui bărbat.

Deci a zis ighemonul către Evlasie: „Unde sînt tovarăşii lui Teodor care au fost pomeniţi în această carte?” Răspuns-a Evlasie: „Sînt păziţi în temniţă împreună cu alţi legaţi”. După aceea ighemonul, văzînd capiştea cea arsă de Sfîntul Teodor, a necuratei lor zeiţe, ce se numea Ira, „maica zeilor”, a răcnit ca un leu asupra tovarăşilor lui Teodor care rămăseseră. Şi îndată a poruncit să trimită ostaşi la temniţă, ca să aducă la el pe Sfinţii Mucenici Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc.

Eutropiu era frate de o mamă cu Cleonic, de neam din Capadocia, iar Vasilisc era nepot al Sfîntului Teodor şi se născuse în Amasia. Iar pentru dragoste, toţi aceşti trei se numeau fraţi. Mergînd ostaşii la temniţă, au zis străjerului temniţei: „Dă-ne pe tovarăşii lui Teodor”. Iar acela, intrînd înăuntru, a zis către sfinţi: „Sculaţi-vă, iată a venit vremea voastră, pe care ziua şi noaptea cu dorire aţi aşteptat-o, căci vă cheamă ighemonul; dar vă rog să nu mă uitaţi întru buna voastră mărturisire”. Acestea le grăia străjerul temniţei, deoarece şi el crezuse că Domnul este cu dînşii, de vreme ce îi vedea ziua şi noaptea rugîndu-se, cum şi minunile lui Dumnezeu care se făceau; apoi lumina cea negrăită care îi strălucea, şi temniţa care, de multe ori, singură de la sine se deschidea.

Sfinţii, sculîndu-se, ieşeau cu bucurie; iar ceilalţi care rămîneau legaţi plîngeau, căci se lipsesc de tovărăşia sfinţilor mucenici. Sfîntul Eutropiu le-a zis: „Nu plîngeţi, fraţii mei, că iarăşi ne vom vedea unul cu altul; ci rugaţi-vă Domnului nostru Iisus Hristos, ca să ne învrednicească să ne sfîrşim prin chinuire pentru El, şi să înceteze elineasca închinare, ca astfel să se umple lumea de darul Domnului”.

Aşa mîngîind sfinţii pe cei legaţi, au ieşit cu ostaşii. Şi Sfîntul Eutropiu, care era foarte frumos la chip şi înţelept în cuvinte, cînta, grăind: Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decît numai a locui fraţii împreună. Şi se făcu glas din cer către dînsul, zicînd: „Nu te voi despărţi de fraţii tăi, pînă ce toţi veţi veni la Teodor şi vă veţi odihni în sînul patriarhului Avraam şi în lumina celor vii”.

Fiind aduşi sfinţii mucenici, stăteau înaintea ighemonului cu feţele luminoase. Şi i-a întrebat ighemonul: „Pentru ce feţele voastre sînt vesele, ca şi cum n-ar fi stat o vreme aşa de lungă în legăturile temniţei, ci ca după o veselie de toate zilele, aşa sînt de luminoase?” Fericitul Eutropiu a răspuns: „Cu adevărat, ighemoane, în toate zilele ne veseleşte Hristos al nostru, cercetîndu-ne cu darul Său şi se împlineşte la noi acea scriptură: „Inima veselindu-se, faţa înfloreşte”.

Ighemonul a zis: „Cum îţi este numele?” Sfîntul a zis: „Numele meu cel plăcut este creştin, iar de părinţi sînt numit Eutropiu”. Ighemonul, momindu-l, i-a zis: „Cu adevărat, te văd nobil la obicei şi la chip frumos, şi, precum mi se pare, mulţi ani ai învăţat filosofia”. Sfîntul a răspuns: „În duhovniceasca filosofie m-am deprins de la Domnul meu Iisus Hristos, spre care am nădejde că poate o să mă facă şi acum înţelept în răspunsuri împotriva întrebărilor voastre”.

Zis-a ighemonul: „Ascultă-mă, Eutropiu. Încredinţează pe cei ce sînt cu tine să se supună poruncii împărăteşti şi să aducă jertfe zeilor. Iar eu voi scrie despre tine la împăraţi şi aceia te vor pune voievod şi-ţi vor da în stăpînire această ţară şi ca pe un domn al ţării te vor cinsti; cu multe bogăţii te vor îmbogăţi şi cu adevărat cu lucrul vei cunoaşte că este bine a asculta pe împăraţi şi a te supune poruncii acelora.

Iar dacă acestor cuvinte ale mele nu te încredinţezi, apoi trupul tău, sfărîmîndu-l în bucăţi, îl voi arunca la cîini şi la fiare, spre mîncare; iar rămăşiţele oaselor tale cu foc le voi arde şi praful îl voi arunca în rîu. Şi să nu socoteşti că trupul tău, luîndu-l creştinii, îl vor unge cu mir ca pe un sfînt. Deci, supune-te şi jertfeşte zeilor, sau măcar spune înaintea poporului că te supui şi voieşti a jertfi, pentru că toţi caută la tine, luînd aminte la învoirea ta cea de la sfîrşit. Nu întoarce de la zei pe cei ce voiesc să le aducă jertfe, ca să nu aduci hule asupra ta. Iar dacă continui să huleşti vom aduce asupra ta şi asupra celor ce sînt cu tine, munci necinstite şi cumplite”.

Sfîntul Eutropiu a răspuns ighemonului, zicînd: „Încetează a bîrfi unele ca acestea, fiule al diavolului şi moştenitor al gheenei. Încetează de a amăgi pe slugile lui Dumnezeu, vrăjmaş al lui Dumnezeu, izgonitule din veşnicile bunătăţi, lipsitule din moştenirea raiului, legatule veşnic al iadului celui mai de jos. Încetează de a grăi cele necuvioase, gunoiule, zidule şi îngrădire a lucrurilor celor bune, iar de lucruri rele povăţuitor şi începător de înşelăciune. Şi ce îţi voi zice mai mult, nu ştiu. Vicleanule om, îmi făgăduieşti vremelnică cinste şi bogăţii care rămîn aici. Ce folos am din acelea, care sînt începătura desfătărilor celor vătămătoare de suflet, maică a înfrumuseţării şi a desfrînării, pricina jertfirii şi a uciderii şi rădăcină a tuturor răutăţilor? Ce folos a aflat din bogăţiile pămînteşti şi din cinste Puplie, cel ce a fost ighemon mai înainte de tine, care a muncit pe Sfîntul Teodor şi care este îngropat acum sub pămînt în iad, în focul nestins şi între viermii neadormiţi? Dar şi asupra ta nu va zăbovi a veni mînia lui Dumnezeu, care te va pierde de pe pămînt, păgînule în fărădelege. Şi încă mă îngrozeşti cu munci cumplite, cu sabie, cu foc şi cu fiare?

Dar nu nădăjdui, o, nebunule, că mă vei înfricoşa cu îngroziri şi mă vei sili cu răni spre nedumnezeire. Pentru că a pătimi pentru Hristos, Dumnezeul meu, îmi este cel mai dorit lucru, mai mult decît toate doririle, de vreme ce Acela ne este nouă bogăţie, cinste, putere şi slavă; şi nu ne depărtăm de El, nici eu şi nici aceşti fraţi ai mei. Ci vom răbda pentru Mîntuitorul nostru, Care este Începătorul vieţii, adevăratul voievod nebiruit, Care izbăveşte pe cel ce-L cheamă din multe ispite şi Care şi pe noi are putere a ne izbăvi din mîinile tale”.

Acestea auzindu-le ighemonul, s-a umplut de mînie şi a poruncit să-l bată peste gură pe sfîntul, zicîndu-i: „Necuviinciosule, eşti chemat să aduci jertfă zeilor, iar nu să ne ocărăşti”. Şi, începînd a-l bate tare, îndată s-au uscat mîinile celor ce-l băteau. Iar cele ce se făceau şi se grăiau la acea întrebare de judecată, toate se scriau din porunca ighemonului. Apoi, văzînd scriitorii uscarea mîinilor celor ce băteau, s-au înspăimîntat şi au lăsat scrierea. Iar un oarecare dintre credincioşi stătea în popor şi scria.

Deci a zis ighemonul către mucenic: „Te vei închina zeilor, ca să fii viu? Sau, neînchinîndu-te, voieşti ca îndată să te dau morţii?” Răspuns-a Sfîntul Eutropiu: „Nu mă voi închina nesimţitorilor zei, precum faci tu, fiind nesimţitor, ci mă voi închina Dumnezeului meu şi Aceluia Îi voi aduce jertfă de laudă, care este rodul buzelor mele. Căci Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, grăieşte prin gura lui David: Idolii neamurilor argint şi aur, lucruri de mîini omeneşti, gură au şi nu vor grăi, ochi au şi nu vor vedea, mîini au şi nu vor pipăi, picioare şi toate mădularele asemănării omeneşti le au nesimţitoare. Drept aceea, adaugă: Asemenea lor să fie, cei ce îi fac pe ei şi toţi cei ce nădăjduiesc spre dînşii. Deci tu, fiind orb şi surd, voieşti să mă atragi şi pe mine într-aceeaşi pierzare? Dar eu nu mă voi depărta de la Domnul meu Iisus Hristos”.

Ighemonul a zis către Sfinţii Cleonic şi Vasilisc: „Voi, ce ziceţi? Aduceţi jertfe zeilor, ca să fiţi vii? Sau voiţi ca, împreună cu Eutropiu, în aceleaşi munci să cădeţi?” Iar Sfinţii Cleonic şi Vasilisc au răspuns: „Precum crede fratele nostru Eutropiu, cel întărit pe piatra credinţei în Iisus Hristos, astfel şi noi credem şi ne întărim în Tatăl şi în Fiul şi în Sfîntul Duh. Şi, precum Eutropiu pătimeşte pentru Hristos, aşa şi noi împreună cu dînsul, voim a pătimi. Că nu va putea diavolul să ne despartă pe noi, pe care ne-a însoţit Hristos cu sfînta credinţă şi cu dragostea Sa. Căci precum o sfoară, fiind împletită în trei, nu se rupe, astfel şi noi, aceşti trei, vom rămîne tari. Şi, precum Preasfînta Treime este nedespărţită, asemenea şi noi sîntem nedespărţiţi cu credinţa şi nedeosebiţi cu dragostea. Deci, grăbeşte să ne munceşti pe noi cu munci mai mari, pentru că mergem la chemarea Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia tu îi eşti vrăjmaş”.

Acestea zicînd ei, ighemonul a poruncit ca pe fiecare să-l întindă cîte patru ostaşi şi să-l bată cu vine crude, fără cruţare; şi atît de mult au fost bătuţi sfinţii, încît carnea lor şi sîngele cădeau pe pămînt. Iar ei, răbdînd cu vitejie, se rugau lui Dumnezeu. Şi puteai vedea cumplită muncă; iar răbdătorii de chinuri, cu ajutorul lui Hristos, se arătau ca şi cum nimic n-au pătimit. Sfîntul Eutropiu grăia în rugăciunea sa: „Dumnezeule, Atotţiitorule, Preabunule şi milostive, nu ne trece cu vederea. Stăpîne, Cel ce mîntuieşti pe cei drepţi şi sprijineşti pe cei păcătoşi; Cel ce întorci pe cei necredincioşi şi îndreptezi pe cei îndărătnici; Cel ce mîntuieşti pe cei înţelepţi şi înveţi pe cei fără de minte, Tu, Cel ce ai legat pe diavolul şi ai dezlegat pe om; Ajutătorule al celor ce sînt în legături şi în munci; Izvorule al bunătăţii şi Mîntuitorul sufletelor noastre; Începătorule al pătimirilor şi Dătătorule de răbdare bărbătească în chinuri; dă-ne răbdare în rănile acestea, pentru cununa mucenicească cea desăvîrşită şi vino spre ajutorul nostru, precum ai venit şi la robul Tău Teodor şi i-ai ajutat. Arată oamenilor răutatea diavolului şi a Ta bunătate; iar prin ajutorul Tău cel întru tot puternic, arată aceasta tuturor, cum că noi cu adevărat pe Tine Unul Te avem Împăratul nostru, Iisuse Hristoase şi Ţie Unuia ne închinăm, slăvindu-Te pe Tine cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, în veci”. Iar Sfîntul Cleonic cu Vasilisc au zis: „Amin!”

Şi îndată s-a făcut cutremur mare, încît s-a cutremurat tot divanul; şi cei ce cădeau obosiţi şi înspăimîntaţi s-au depărtat, iar sfinţii au fost dezlegaţi cu mînă nevăzută şi stăteau întregi. Şi li s-a arătat lor Domnul împreună cu îngerii şi cu Sfîntul Teodor. Şi a zis Sfîntul Eutropiu către Domnul: „Te laud pe Tine, Stăpînul meu, Hristoase, că aşa degrabă m-ai auzit. Dar cine sînt eu, ca Domnul meu să vină la mine?” Şi iarăşi Sfîntul Eutropiu a zis către Sfinţii Cleonic şi Vasilisc: „Vedeţi că Împăratul nostru Iisus Hristos, stă cu Sfîntul Teodor în multă slavă?” Şi au zis: „Îl vedem”. Iar Sfîntul Teodor, cel ce s-a arătat cu Domnul, a zis: „Frate Eutropiu, s-a auzit rugăciunea ta şi iată Mîntuitorul a venit întru ajutorul vostru, ca încredinţaţi să fiţi pentru veşnica viaţă”. Şi a grăit către dînşii Însuşi Domnul: „Cînd vă muncea pe voi, acolo am stat şi Eu înaintea feţii voastre, căutînd la pătimirea voastră. Şi, de vreme ce începătura muceniciei cu bărbăţie aţi răbdat-o, de aceea vă voi fi vouă ajutor, pînă ce veţi săvîrşi nevoinţa voastră şi se vor scrie numele voastre în cartea vieţii”. Astfel zicînd, Domnul S-a făcut nevăzut, împreună cu Sfîntul Teodor.

Iar ostaşii care munceau pe sfinţi, au strigat către ighemon: „Ne rugăm ţie, stăpîne, scapă-ne de lucrul acesta, căci noi nu putem să muncim mai mult pe oamenii aceştia”. Zis-a ighemonul, arătînd cu degetul spre sfinţi: „Iată, vrăjitorii aceştia fac o nălucire oarecare şi înfricoşează pe ostaşi”. Iar mulţi din popor, care se învredniciseră vedeniei celei dumnezeieşti, strigau către ighemon, zicînd: „Nu sînt năluciri, nici vrăjitorii, ci Dumnezeul creştinesc ajută robilor Săi! Căci noi am văzut viu pe Împăratul Hristos şi pe Teodor cel ce a murit demult şi am auzit glas îngeresc!” Ighemonul a răspuns: „Eu nimic n-am văzut şi nici n-am auzit vreun glas”. A zis către dînsul Sfîntul Eutropiu: „Bine zici, că n-ai văzut dumnezeiasca arătare, nici n-ai auzit cereştile glasuri, pentru că nu vezi cu ochii cei sufleteşti; căci diavolul, domnul veacului acestuia, ţi-a orbit inima ta. Se împlineşte cu tine proorocia lui Isaia, care zice: Cu urechile sale greu a auzit şi ochii săi şi-a închis„.

Acestea auzindu-le ighemonul şi văzînd poporul tulburat, a poruncit să lege pe sfinţi şi să-i ducă în temniţă. Intrînd acolo isfinţii mucenici, s-au bucurat cei legaţi, văzîndu-i pe dînşii, şi au cîntat pătimitorii lui Hristos, grăind: Ajutorul nostru este în numele Domnului, Cel ce a făcut cerul şi pămîntul.

Mîncînd ighemonul într-acea zi cu sfetnicii săi, grăia cu dînşii: „Ce vom face oamenilor acelora, nu ştiu? Căci toată cetatea se tulbură printr-înşii. Vouă ce vi se pare?” Iar unul din sfetnici a zis: „Ucide-i pe ei degrabă, rogu-mă ţie; căci de vei întîrzia a-i pierde pe dînşii, apoi toată cetatea se va depărta de la zei şi se va duce în urma lor! Mai ales pe Eutropiu, care este mai limbut, nu-l lăsa atît să vorbească”. Iar ighemonul a zis: „Acum şi cu rugăminte şi cu îngroziri l-am sfătuit pe el spre închinarea zeilor, iar el a hulit şi pe zei şi pe împăratul, şi pe mine m-a defăimat. Să-l mai chemăm singur şi cu rugăminte să-l încredinţăm. Şi, de ne va asculta, vom da mulţumită milostivilor zei; iar de nu, apoi desăvîrşit îl vom da pe el morţii”.

Aceasta zicînd, îndată a trimis ostaşi ca să aducă la dînsul pe Eutropiu din temniţă. Şi, intrînd Sfîntul Eutropiu la ighemon pe cînd prînzea, i-a zis ighemonul: „Voieşti ca pe tine singur să te duc cu cinste în locaşul zeilor noştri şi să le aduci jertfe?”

Sfîntul Eutropiu a răspuns: „Viu este Domnul Dumnezeul meu, că nici prin cuget nu-mi trece să mă depărtez de la credinţa lui Hristos, cea întărită pe neclintita piatră”. Şi poruncea ighemonul mucenicului să şadă împreună cu cei ce prînzesc, dar el nu voia. Şi iarăşi îi ziceau cei ce şedeau: „Şezi, Eutropie, împreună cu noi, de mănîncă şi bea şi ascultă pe voievod”. Sfîntul a răspuns: „Să nu-mi fie mie, robul lui Hristos, să şed împreună cu necuraţii, pentru că grăieşte proorocul David: Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi pe scaunul pierzătorilor n-a şezut. Şi iarăşi: N-am şezut în adunarea deşertăciunii şi nu voi intra cu călcătorii de lege. Şi iarăşi, alt prooroc vesteşte: Ieşiţi din mijlocul lor şi vă deosebiţi, grăieşte Domnul. Să nu vă atingeţi de necurăţia lor, că Eu vă voi primi pe voi. Şi Scriptura grăieşte iarăşi: „Cel ce umblă cu sfinţii, se va sfinţi, iar cel ce umblă cu necuraţii, este părtaş al lor””.

Ighemonul a zis: „Erai mai bun la obicei mai înainte, Eutropiu, iar acum te arăţi a fi rău cu obiceiul”. Sfîntul răspunse: „Nu sînt rău cu obiceiul, dar păzesc poruncile lui Dumnezeu pentru că, dacă tu te sîrguieşti a păzi poruncile împăraţilor pămînteşti, cu atît mai mult eu, slujind Împăratului Cel ceresc şi fără de moarte, mă sîrguiesc a-I păzi poruncile”. Ighemonul zise: „Tu, împreună cu mine, fără tovarăşii tăi, să aduci dimineaţă jertfe zeilor, ca poporul, văzîndu-te că te închini zeilor, să se încredinţeze spre a nu se depărta de la dînşii, ci să-i cinstească cu jertfe”.

Sfîntul Eutropiu răspunse: „Necredinciosule, voieşti ca în turma lui Hristos să fiu povăţuitor al pierzării? Să nu fie una ca aceea, pentru că grăieşte Domnul meu: De va sminti cineva pe unul din cei mici, care cred în Mine, mai bine este să-şi lege o piatră de moară de grumazi şi să se înece în adîncul mării. Şi iarăşi zice: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona, căci ce împărtăşire este luminii cu întunericul? Sau ce legătură are Biserica lui Dumnezeu cu idolii?”

Acestea auzindu-le ighemonul, a poruncit să aducă înaintea lui aur şi haine de multe feluri şi de mare preţ, iar argint o sută cincizeci de litre. Şi a zis: „Mă jur pe toţi zeii şi pe dragostea nebiruiţilor împăraţi, că ţi le voi da ţie pe acestea şi mai multe decît acestea, numai să zici dimineaţă către popor: „M-am plecat ighemonului!” Iar după aceea, roagă-te Dumnezeului tău precum voieşti şi primeşte toate acestea”.

Sfîntul Eutropiu a zis: „Viclene înşelător şi şarpe rău, nu vei ispiti pe robul lui Dumnezeu, pentru că scris este: Ce folos este omului de ar dobîndi lumea toată, iar sufletul îşi va pierde? Sau: Ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Precum fratele tău Iuda, iubind argintul, şi-a pierdut sufletul, aşa vei pieri şi tu cu dînsul! Dar ce întîrzii de nu ne ucizi? Căci să ştii, că nimic nu ne va despărţi de dragostea lui Hristos!” Ighemonul, luptîndu-se cu dînsul în cuvinte multă vreme şi momindu-l, apoi văzînd pe mucenic că nu i se supune nicidecum, ci mai rău îl ocărăşte şi pe zei îi necinsteşte, fiind noaptea pe la cîntatul cocoşilor şi vreme de odihnă, a zis către slugi: „Duceţi pe Eutropiu în temniţă şi-l legaţi împreună cu soţii lui, căci lucrul cel rău nu se va schimba niciodată şi nu poate a fi bun”.

Sfîntul ieşind, grăia către ighemon: „Răsad al vicleşugului, care nu faci rod al dreptăţii, vei fi degrabă tăiat şi în foc aruncat! În tine, pămîntule, grîul nu va creşte, ci numai neghine şi spini, deoarece sufletul tău l-a dobîndit satana şi a semănat într-însul seminţele sale cele rele!” Şi zicînd acestea, s-a dus.

Intrînd în temniţă, a găsit pe Sfinţii Cleonic şi Vasilisc rugîndu-se cu genunchii plecaţi şi toată noaptea s-au rugat pentru dînsul. Deci, făcîndu-se dimineaţă, ighemonul a voit să aducă jertfă la zei cu tot poporul; şi a poruncit crainicului să strige, ca să se adune tot poporul în capiştea Artemidei cu jertfe. Apoi adunîndu-se poporul, a venit şi ighemonul, fiind aduşi şi Sfinţii mucenici Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc, după porunca ighemonului. Şi, săvîrşindu-se închinarea la idoli de toţi cei ce erau acolo, căci unii aduceau tămîie spre jertfă, iar alţii vite necuvîntătoare, ighemonul a zis: „Eutropiu, apropie-te împreună cu tovarăşii tăi şi jertfeşte zeilor ca să nu mori rău”.

Iar Sfîntul Eutropiu cu prietenii săi au început a grăi: „Doamne, Dumnezeule, Atotţiitorule şi veşnice, Cel ce eşti Preacurat, neschimbat, Care în cer locuieşti şi pe pămînt Te slăveşti, Cel ce ai întărit cerul, ai întemeiat pămîntul, ai făcut munţii, Cel ce numeri mulţimea stelelor şi le chemi pe nume, luminează-ne şi pe noi din înălţimea Ta; Cel ce ai izbăvit odată pe sfinţii tăi, pe cei trei tineri, din cuptorul Babilonului şi ai mîntuit pe Sfîntul Daniil din gurile leilor; Cel ce ai eliberat de la moarte pe roaba Ta Susana şi pe Sfînta Tecla ai păzit-o de foc şi de fiare; Cel ce ai fost cu Sfîntul Teodor în pătimirile lui; Tu fii împreună şi cu noi şi, venind la locul acesta, arată-Ţi puterea şi pierde toată elineasca îndrăcire; fă ca în locul acesta creştinii să-Ţi aducă jertfe fără de sînge, Ţie, adevăratul Dumnezeu, că Tu eşti Părinte al Domnului nostru Iisus Hristos şi Ţie se cuvine slava, Unuia născut Fiului Tău şi Sfîntului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.

Zicînd acestea sfinţii, s-a făcut tunet şi cutremur mare, încît şi temelia capiştei s-a clătinat, şi au fugit toţi de la capişte împreună cu ighemonul, fiind cuprinşi de mare frică, ca să nu moară, iar idolul Artemidei a căzut şi s-a sfărîmat în mici bucăţi. În acel cutremur s-a auzit glas de sus, grăind către sfinţi: „S-au auzit rugăciunile voastre. De acum locul acesta va fi biserica de rugăciune a creştinilor”. Şi se veseleau sfinţii întru Domnul.

Potolindu-se cutremurul, toţi, după un ceas lăsînd frica, s-au întors şi, stînd la judecată, scrîşneau din dinţi asupra sfinţilor. Apoi a poruncit să se aducă pucioasă şi smoală, pe care să le fiarbă în trei căldări şi să le toarne peste trupurile mucenicilor. Şi a poruncit să înfigă în pămînt nişte pari tari şi să pună în ei pe sfinţi. Să le răstignească mîinile, legîndu-le de pari, una de un par şi alta de altul.

Făcîndu-se aceasta şi fierbînd căldările mult, Sfîntul Cleonic a grăit către Sfîntul Eutropiu: „Să ne rugăm lui Dumnezeu, frate, că mare nevoie ne stă astăzi înainte!”

Şi s-au rugat, grăind: „Doamne, Iisuse Hristoase, acum vino în ajutorul nostru şi arată puterea Ta, căci puterea noastră este slabă! Tu ne întăreşte în răbdarea muncii acesteia”. Şi au adus slugile căldările ce fierbeau cu smoală şi cu pucioasă, ţinîndu-le cu mîinile de torţile de fier. Iar Sfîntul Eutropie a zis către slugi: „Domnul să întoarcă lucrul vostru asupra voastră”.

Acestea zicînd, îndată, cu puterea lui Dumnezeu, şi-au dezlegat ucenicii mîinile de la pari şi, singuri luînd cu mîinile lor căldările ce fierbeau, le-au turnat peste piepturile lor; şi, vărsîndu-se smoala de pe trupurile lor pe pămînt, curgea ca apa pe marmură; şi, întorcîndu-se asupra slugilor, i-au ars pe dînşii pînă la oase, dar sfinţii n-au avut nici o vătămare. Aceasta văzînd-o ighemonul, se mira mult şi se înspăimînta, încît vrajă creştină o socotea.

După aceea a poruncit la alte slugi cu unghii de fier să îi strujească şi cu muştar amestecat cu sare şi cu oţet să le ude rănile lor, iar sfinţii răbdau toate acestea cu vitejie. Şi Sfîntul Eutropie, fiind în munci, a grăit către ighemon: „Necuratule şi urîtule în faţa slavei lui Dumnezeu, îngrijeşte-te de mai mari munci, pentru ca mai multă pătimire, şi mai mari cununi să luăm de la Stăpînul nostru!”

Cu aceste cuvinte mai mult se întărîta tiranul şi poruncea slugilor să-i muncească şi mai aspru. Iar sfinţii grăiau: „Sîrguieşte-te, întru tot, necuratule, ca să ne izbăveşti din faţa ta; căci dorim ca izbăvindu-ne de tine, să vedem faţa Dumnezeului nostru Iisus Hristos”. Astfel fiind munciţi sfinţii multă vreme şi sfîrşindu-se acum ziua, ighemonul a poruncit să-i arunce iarăşi în temniţă şi să-i pună în obezi. Iar sfinţii se rugau în temniţă, zicînd: „Doamne Iisuse Hristoase, nu ne lăsa pe noi, pînă ce vom trece viforul chinuirii, pînă vom scăpa de pierzătorul acesta ighemon şi vom ajunge la limanul cel lin, unde nu este durere, nici întristare, nici suspinare”.

Astfel rugîndu-se ei, la miezul nopţii li S-a arătat Domnul, zicîndu-le: „Amin, grăiesc vouă! De vreme ce v-aţi dat pentru Mine la moarte, veţi lua veşnică viaţă împreună cu sfinţii”. Cu o cercetare ca aceasta a Domnului fiind mîngîiaţi mucenicii, s-au întărit şi mai mult cu credinţa.

Făcîndu-se dimineaţă, a venit iarăşi ighemonul la judecată şi, punînd înainte pe sfinţi, le-a zis: „V-aţi învăţat a vă închina şi a aduce jertfe zeilor? Sau voiţi a muri rău?” A răspuns Sfîntul Eutropiu: „Oare n-ai auzit de la noi de multe ori, o, pierzătorule întunecat, orbule şi nesimţitorule, cum că nu ne vom închina, nici vom aduce jertfe surzilor şi muţilor diavoli?” Aceasta auzind-o ighemonul, a osîndit pe Sfîntul Eutropiu împreună cu Sfîntului Cleonic la răstignire, dînd asupra lor o hotărîre ca aceasta: „Pe Eutropiu, dascălul vrăjitorilor, şi împreună cu dînsul şi pe alt vrăjitor, anume Cleonic, care n-au ascultat de porunca marilor împăraţi, ci au mărturisit creştineasca credinţă, porunceşte alesul divan să-i răstignească, iar Vasilisc cu ceilalţi legaţi, să mai fie ţinuţi în temniţă”.

Acestea auzindu-le Sfîntul Vasilisc, a strigat către ighemon: „Dă şi pentru mine hotărîre spre moarte, căci nu voiesc să rămîn fără tovarăşii mei, ci cu dînşii să mor şi doresc ca împreună să stau înaintea lui Hristos, Dumnezeul nostru”. Zis-a ighemonul: „Jur pe zeii mei, deoarece aţi făcut între voi înţelegere ca să nu vă lăsaţi unul de altul, de aceea nu vă voi pierde pe toţi trei odată, ca astfel să se strice legătura voastră şi să nu vi se îndeplinească dorinţa ce aţi avut”.

Iar Sfîntul Eutropiu a zis: „Cu adevărat, eşti mai sălbatic decît toate fiarele şi mai vîrtos decît toţi cei necuvîntători tu eşti necuvîntător, cel ce desparţi însoţirea cea bună, care este nedespărţită cu dragostea şi cu credinţa. Dar îţi va răsplăti ţie degrabă Dumnezeu şi vor înflori florile cele pline de dar şi vor da rod Bisericii lui Dumnezeu”.

Acestea zicîndu-le Sfîntul Eutropiu, a fost scos cu Sfîntul Cleonic din cetate, unde erau cruci pregătite pentru dînşii. Şi toată cetatea venea după dînşii, nu numai creştinii, ci şi elinii. Văzîndu-şi sfinţii mucenici crucile, au zis: „Doamne, Dumnezeul nostru, Iisuse Hristoase, Te lăudăm şi-Ţi mulţumim că ne-ai făcut pe noi a fi vrednici de moarte pe cruce şi ne-ai asemănat pe noi răstignirii Tale celei de voie! Deci, învredniceşte-ne de cununa dreptăţii, ca împreună cu Tine pătimind, cu Tine să ne şi preamărim, întru Împărăţia Ta! Însă ne rugăm Ţie şi pentru Sfîntă Biserica Ta, alinează viforul păgînilor celor ce se scoală asupra robilor Tăi şi dăruieşte de acum pace neamului creştinesc!”

Astfel rugîndu-se sfinţii, i-au răstignit ostaşii pe crucile lor. Şi s-a făcut glas din cer către pătimitorii pentru Hristos, chemîndu-i pe dînşii întru odihna veşnică. Iar Sfinţii Mucenici Eutropiu şi Cleonic, cu rugăciune şi-au dat sufletele lor în ziua a treia a lunii lui martie. După aceasta doi cucernici bărbaţi din Amasia, cetăţenii Conit şi Velonic, au rugat pe ighemon ca să le dea voie să ia trupurile mucenicilor, şi nu i-a oprit pe dînşii ighemonul. Deci a luat Velonic trupul Sfîntului Eutropiu şi, ungîndu-l cu mir, l-a dus cu cinste la un sat al său, departe ca la optsprezece stadii de la cetate. Iar trupul Sfîntului Cleonic l-a luat Conit şi, ungîndu-l cu miruri, l-a dus cu cinste la satul ce se numea Chima. Şi se săvîrşeau la locurile acelea vindecări la mormintele mucenicilor, întru slava lui Dumnezeu. Iar Sfîntul Vasilisc, rămînînd închis în temniţă, a petrecut în legături vreme destulă. După aceea, pierind ighemonul Asclipiodot şi după dînsul punîndu-se Agripa, cu sabia a fost tăiat şi Sfîntul Vasilisc în douăzeci şi două de zile ale lunii mai, în care se cinsteşte pomenirea lui, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel slăvit împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, în veci. Amin.

 

comentariu

Asa raspunsuri trebuie sa capete din partea unui crestin ortodox toti acesti lupi care au venit pe meleagurile noastre sa ne invete crestinismul lor stramb.Cu eretici nu trebuie sa fim toleranti pentru ca sunt hoti de suflete si amagitori.

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s