N-AI VRUT SA FII MAMA

APEL LA CONSTIINTA MAMELOR CARE-SI UCID PRUNCII IN PANTECE !

CE-AM GRESIT EU MAMA,VIATA SA MI-O IEI?
MA ALUNGI DIN TINE,DE CE NU MA VREI?
N-AM CUM SA MA APAR,SA STRIG …N-AM PUTERE.
TE IUBESC ,MAMICO,CAT NU POTI TU CERE.
UNDE MI-E MORMANTUL,IN CARE CIMITIR?
N-AI VRUT SA GUST ,MAMA,AL VIETII SFANT POTIR. ITI VOI ZICE” MAMA”CHIAR DE NU-MI ESTI MAMA. STRIGA-MA PE NUME…NU STIU CUM MA CHEAMA!
MI-AI PUS CAPAT ,MAMA,ZILELOR DE VIS, TE IUBESC ,MAMICO,CHIAR DE M-AI UCIS.
NU-MI CUNOSTI TU CHIPUL CA SA-L PUI IN RAMA, DESI MI-AI LUAT VIATA,TOT MI-ESTI DRAGA, MAMA.
GLASUL CONSTIINTEI L-AI LASAT DEOPARTE.
TOCMAI TU IUBIRE MA TRIMITI LA MOARTE?
TU DIN NECREDINTA TE-AI IUBIT PE SINE,
EU CU ATAT MAI TARE TE IUBEAM PE TINE.
IAR LA JUDECATA CUM SA TE PREZINTI?
NU VA FI SCAPARE,N-AI SA POTI SA MINTI.
UCIGASA FAPTA TU N-O POTI ASCUNDE, N-O SA AI CUVINTE PENTRU A RASPUNDE.
SUNT ATATEA MAME CE-SI DORESC COPII, DATI-NE O SANSA SA RAMANEM VII.
CIN’SA PLANGA,DOAMNE ;NOAPTEA-ATATOR DRAME, CINE SA TREZEASCA ZECI DE MII DE MAME?
CUVANT DESPRE AVORT-PR.ARHIM.CLEOPA ILIE
Adam şi Eva, după ce au fost scoşi din raiul pămîntesc pentru  păcatul neascultării de Dumnezeu, s-au însoţit şi născînd Eva Primul  copil, anume Cain, a zis lui Adam: Am dobîndit om prin ajutorul lui  Dumnezeu (Facere 4,1). Deci, naşterea de prunci, de orice sex, se face  prin ajutorul lui Dumnezeu, fie că este bun creştin, fie că este pagîn,  şi fiecare nou-născut are în sine, afară de trupul pămîntesc, şi  scînteia dumnezeirii, adică sufletul nemuritor. Căci spune Sfînta  Scriptură: domnul Dumnezeu a făcut om din ţărîna pămîntului şi a suflat  în faţa lui suflare de viaţă şi s-a facut om suflet viu(Facere 2,7).  Suflet viu, adică nemuritor. Astfel, la zămislirea fiecărui prunc în pîntecele maicii sale,  Dumnezeu pune încă de la început suflet nemuritor în fiecare om. De  aceea şi proorocul David, insuflat de Duhul Sfînt, zice: Că Tu ai zidit  rărunchii mei, sprijinitu-m-ai din pîntecele maicii mele… Minunate-s  lucrurile Tale, Doamne şi sufletul meu le cunoste foarte…(Psalm  138,13-16). Sufeltul pruncului se zămisleşte în pîntecele maicii sale  numai prin lucrarea Domnului şi chiar şi zilele lui îi sunt socotite de  Dumnezeu cît să trăiască pe pamînt, încă înaite de a se zămisli. Prin avort se întelege uciderea pruncilor în pîntece prin tot felul  de mijloace. Deoarece fătul are suflet viu, creat de Dumnezeu chiar în  clipa zămislirii, pentru aceea avortul este combătut de Biserică şi de  Sfinţii Părinţi cu atîta tărie; pentru că se ucide viaţa, se pierde  sufletul, atît a celui ucis, cît şi acelui care săvîrşeşte uciderea şi  se calcă porunca lui Dumnezeu, Care zice: Creşteţi şi vă  înmulţiţi(Facere 1,28). Se calcă şi poruca a V-a din Decalog, care zice:  Să nu ucizi (Iesire 20,13). Prin avort se ameninţă viaţa de pe pămînt, se calcă porunca creaţiei  dată de Dumnezeu în rai, se atentează la viaţa celor mai nevinovate  fiinţe omeneşti, care sunt copiii; se destramă familia, se îmbolnăveşte  societatea întreagă şi se aduc peste cei vinovaţi cumplite pedepse  dumnezeieşti, atît în viaţa, cît şi după moarte. Apoi, sufletele  copiilor avortaţi, nefiind botezaţi, nu pot intra în împărăţia lui  Dumnezeu, ci aşteaptă acea ziuă infricoşată a Judecăţii, cînd singuri  vor acuza pe părinţii care i-au ucis în faţa Dreptului Judecator Iisus  Hristos. Iată pentru ce avortul este crima, adică ucidere de om şi trebuie combătut cu toată tăria de Biserica şi de păstorii ei. Femeile care işi avortează copiii, indiferent prin ce mijloace, se  numesc ucigaşe de copii, iar nu mame, şi primesc pedepse grele încă din  viaţă aceasta. Iată ce spun şi canoanele Sfinţilor Părinţi în legătură  cu păcatul uciderii de prunci: „Despre femeile care păcătuiesc şi-şi  omoară fătul în pîntece, forţîndu-se să facă ucideri, să se oprească,  după hotărîrea dată mai înainte, ca să se împărtăşească la ieşirea din  viaţa. Dar procedînd cu iubire de oameni, după cum am aflat, hotărîm ca  să fie oprite vreme de zece ani după treptele canonisirilor hotărîte”  (Ancira, 21). „Femeile care dau buruieni otrăvitoare şi pierzătoare, precum şi  cele ce primesc otrăvurile omorîtoare de prunci, să se supună canonului  de 20 de ani al ucigasului” (VI Ecumenic, 91; Sfîntul Vasile cel Mare,  56). „Femeia care bea ierburi ca să-şi piardă rodul trupului şi să nu  nască coconi, aceea să aibă pocanie cinci ani şi mătănii cîte trei sute  pe zi. Iar de va face şi bărbatul aşa, mai rău este. Nici Biserica să  nu-i primească prescura lui, nici prinosul lui, de nu se va pocai”  (Pravila Bisericească, Govora, 20). „Femeia de va zămisli şi va bea ceva ca să se lepede începerea  dintr-însa, să se pocăiască opt ani şi mătănii 367 zilnic; iar de i se  va întîmpla ei a muri să nu se îngroape în cimitir”(Ibidem, 115;  Indreptarea legii cap.364). „Femeia care a născut pe cale şi nu a purtat  grijă de prunc, să fie supusă vinovaţiei ucigaşului”(Sfîntul Vasile,  33). Femeile care mor făcînd avort nu pot fi pomenite la nici o slujbă.  Deci, să înţeleagă femeile care îşi ucid copiii, că sunt ucigaşe ale  zidirii lui Dumnezeu şi vinovate de gheena focului. Căci dacă numai a  urî pe cineva se socoteste ucidere de oameni, după cuvîntul lui Hristos,  Care zice: Cel ce urăşte pe fratele său, ucigaş de oameni este(I Ioan  3,15) – şi orice ucigaş de oameni nu are viaţă veşnică – oare ce urgie a  lui Dumnezeu va ajunge pe acea mamă care-şi ucide propriul său copil,  chiar de ar fi zămislit prin puterea lui Dumnezeu, de numai o clipa ? Deci, să ştie orice femeie care şi-a ucis copiii, ori în ce chip, că  nu va scăpa de pedeapsa lui Dumnezeu de nu se va pocăi, părăsind  păcatele, spovedindu-se şi făcînd canon (oprire de la Sfînta  Impărtăşanie, născînd copii, făcînd milostenie şi alte fapte bune). Să  nu spună că era zămislit numai de o zi sau de un ceas, că Dumnezeu nu  caută la timp ci la intenţia gîndului. Dacă cineva ar semăna în ţarină  sa grîu, porumb sau altceva şi altul, venind, ar distruge semănătura sa,  apoi nu l-ar da în judecata şi nu i-ar cere despăgubire ? Dar Dumnezeu  va lasă nepedepsiţi pe cei ce distrug sămînţa şi ţarina unde se  zămislesc pruncii ? Să-şi aducă aminte femeile ucigaşe de copii, de  Cain, care a facut o singură ucidere şi s-a pedepsit încă din viaţă cu  şapte feluri de pedepse. Este clar că femeia nu trebuie în nici un caz să se supună  bărbatului ei, cind acela o îndeamnă, sau o sileşte la avort, adică la  ucidere sau la pază de a nu naşte prunci. Sfîntul Apostol Pavel zice asa: Femei, supuneţi-vă bărbaţilor  voştri, precum se cuvine, întru Domnul(Coloseni 3, 18). Aici trebuie să  înţelegem că nu întru toate se cuvine femeii să se supună bărbatului, ci  numai la cele ce se cuvin în Domnul. Poate bărbatul să o îndemne şi la  lucruri fărădelege, la furat, la fumat, la beţie, la ură, la ceartă, la  desfrînare, la ucidere, la secte, la necredinţă, etc. La aceasta nu se  cuvine a se supune bărbatului, măcar şi moarte de ar răbda de la el. Că  nu se cade a iubi şi asculta de bărbat mai mult decît legea lui  Dumnezeu. Iar dacă femeia este bolnavă şi din aceast motiv vrea să-şi  piardă copiii, niciodată o pricină ca aceasta nu o va scăpa pe ea de  osînda cea veşnică, de-şi va ucide pruncii ei. Boala, însă, de multe ori, o trimite Dumnezeu ca o pedeapsa pentru  păcate (Numerii 11,33; Levitic 26,16; Deuteronom 28, 15; 22, 59; II Regi  7, 14; Iov 33, 19-23; Psalm 105, 17-18; I Corinteni 11, 30 etc.). Iar dacă vreo femeie este bolnavă, nu la ucidere de prunci să-şi  găsească scăpare de pedeapsa lui Dumnezeu. Ci, să se roage lui Dumnezeu  cu umilinţă, cu post şi cu durere în inimă, căci la El este puterea şi  îndurarea de vindecare a celor bolnavi. Femeia creştină şi credincioasă, mai înainte de naştere este datoare  să se spovedească la duhovnicul ei, să se împărtăşească cu Trupul şi  Sîngele lui Hristos, chiar dacă are vreun canon de făcut şi, astfel, să  se pregătească de moarte. Tocmai de aceea Sfînta Biserică dă voie  femeilor inaite de naştere să se împărtăşească, chiar de ar fi oprite  mulţi ani, căci Biserica lui Hristos are în vedere durerile naşterii şi  primejdiile morţii pentru mamele care nasc. O adevărată mamă creştină trebuie să fie gata întotdeauna de o  jertfă totală la naştere, adică de moarte. Prin durerile naşterii,  femeia cîştigă mîntuirea sufletului ei, după cuvîntul Sfîntului Pavel,  care zice: Dar se va mîntui (femeia) prin naştere de fii, dacă stăruie  cu deplină înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie(I  Timotei 2, 15). Durerile naşterii s-au dat femeii, ca un canon pentru  greşeala ei cea dintîi, după cuvîntul Domnului, care zice: Inmulţind,  voi înmulţi necazurile tale şi suspinul tău, în dureri vei naşte fii şi  spre bărbatul tău va fi întoarcerea ta şi el te va stăpîni (Facere 3,  16). Aşadar, să înţeleagă femeile cele întelepte şi credincioase şi să  primească canonul cel dat lor de Preabunul Dumnezeu cu toată bucuria şi  mulţumirea, că este spre iertarea păcatelor şi spre mîntuirea sufletelor  lor. Iar dacă vreuna din ele va muri în chinurile naşterii, pe altarul  jertfei, şi va avea dreapta credinţă, aceea se va mîntui, cum spune  Sfîntul Pavel, şi cu mucenicii se va socoti. Căci Biserica lui Hristos  nu acceptă nici un motiv pentru uciderea de copii, adică, sărăcie,  primejdie, copii mulţi, bărbaţi răi etc. Toţi creştinii sunt datori să  se jerfească pînă la moarte, acolo unde i-a rînduit Dumnezeu să  trăiască. Aşa să ne ajute Dumnezeu !
de Arhimandrit CLEOPA ILIE
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s