LUMEA CA UN IAD

Tatăl vostru: diavolul.

iadul
Pentru mine, personal, lumea în care trăim în acest moment este un iad. Nu un mic iad, ci un iad, în sensul că mi-ar fi efectiv insuportabil să trăiesc veșnic în ea. Nu de puține ori am avut chiar silă de a mă trezi din somn – deși nu visam frumos. Chiar dacă nu am necazuri sau vreo cruce personală mai grea decât a altora, totuși, tot ceea ce văd în jur mă înfiorează. Pe măsură ce aflu mai multe, mă cutremur mai mult.
Se pare că nu-i o părere personală și nici nu sunt eu, mai mult decât alții, dezamăgit de „sistem”. Rata sinuciderilor la copii este înfricoșătoare – ei simt poate cel mai puternic nefirescul. Cancerele sunt la ordine zilei. Bolile psihice sunt „normale”. Tot ceea ce înseamnă creștinism este în proces de descreștinare și (chiar) păgânizare. Abilitatea de a minți mult și bine este indispensabilă unui trai minimal. În secolul geneticii încă ne considerăm urmașii maimuțelor. Strategiile de relații publice, publicitate și manipulare mă pot face să votez un „produs politic”, să mă îndrăgostesc de niște adidași, să venerez o companie multinațională și să mă simt alintat de o cafea. Emoțiile umane sunt deturnate și haotizate în cele mai variate direcții. Limbajul nu te mai ajută să comunici. Cuvintele și-au pierdut valoarea. Oamenii nu mai au încredere unii în alții. Legislația țării este de așa natură făcută încât orice firmă și orice politician (chiar cinstit) se poate trezi oricând cu un dosar penal. În spatele instituțiilor publice și legilor, regulile sunt făcute de masoni, rotarieni, catolici, loji, ateliere, servicii secrete și alte structuri care în timp ce-și împart „meritele” crează haos. Instituții private ca băncile îmi țin banii – pe încredere – în cont și îmi dau salariul pe card iar în curând vor dori să mă convingă să renunț și la banii fizici că-mi sunt incomozi în buzunar. Mai nou, statul, mă vrea cu cipul de urmărire după mine, în buletin, în pașaport și în curând în mine.
Cu toate acestea, este bine, masele de manipulabili (abia ieșiți din comunism și picați în corporatism – pardon ! – în democrație) devin din ce în ce mai „puternici și plini de succes”, ei „știu ce vor”, ei „aleg” „pot” și „fac viitorul”, lor li se oferă „mai mult” „pentru că merită”. „Femeile independente”, care „știu ce vor” au umplut cluburile în căutare de bărbați care „se distrează fără complicații”. Oamenii o duc foarte bine, au de toate, dovadă că pe televizor este numai divertisment și motive de a sta tot timpul excitat (dacă te uiți, evident). Ziariști sunt cu tonele și se vând la preț de kil (chiar doi în unul): mulți, slab pregătiți, adeseori proști dar întodeauna mândrii și gata să asculte de „patron” pentru „o pâine”. E plin de șmecherie, vorba aceea, ca veceul de hârtie.
Mai vreau și eu ocazional, ca orice cleric din secolul XXI să văd un film bun. Greu. Majoritatea filmelor de astăzi promovează (asiduu) credințe care se închină la demoni (ex. hinduism, budism, spiritism, teosofie) și care ne binecuvântează cu șansa de a face păcate la nesfârșit într-un lanț al reîncarnărilor înțelese în stil hollywood.
De pregătirea și selecția factorului uman din Biserică nu am voie să vorbesc. Aici e totul bine ! Sunt mulți. Este foarte bine că în creștinismul autentic (deci ortodox) preotul se poate însura, deci nu trebuie (ca-n lumea catolică) să dezvolte vreo patologie sexuală ca urmare a asumării unui drum ascetic prea greu pentru majoritatea oamenilor. N-am reușit încă să înțeleg scandalurile cu poponarii de la Patriarhie. Ispite, ispite, înțeleg – l-a mâncat pe părințel prostata, dar până la Patriarhie sunt niște filtre, nu ? Să sperăm că de-cuvânt-purtătorul Patriarhiei Române știe să le dreagă, părintele Costică este expert în comunicare cu presa – asta-i clar. Despre participările suspecte și deciziile în neconcordanță cu teologia Sfinților Părinți din tot felul de adunări ecumenic – siloase în care se râde tâmp, se vorbește mult despre nimic dar se mănâncă bine iar nu am voie să vorbesc; s-ar putea înțelege greșit și mă pot trezi caterisit pentru că nu sunt suficient de deschis către ne-Revelatele invenții omenești anti-Hristice(gen „Consiliul Mondial al Bisericilor” – fiecare cu al lor Personal Jesus, unul mai simpatic și mai tolerant întru pofte decât celălalt).
În fine, e greu să-mi dau eu cu părerea, sunt mic, prea mic. Ei sunt mari, au relații, au bani, au putere și au interese. Nu vreau să aflu din presă că sunt homosexual, așa cum a aflat părintele Calistrat de la Bârnova acum vreo opt ani pentru că și-a dat cu părerea despre „diverse” într-un volum de interviuri numit „Mângâiere și mustrare” (și nu numai). Mă gândesc chiar să public un studiu despre cum să desfințezi un preot bun prin aparatul administrativ al Bisericii însăși „scăpând” periodic informații la ziare de scandal (dar cred că trebuie să mă răzgândesc, doi profesori universitari au scris deja despre acest caz – click aici – vedeți pagina 306 a studiului). Este, deci, înțelept să stau cuminte „în banca mea”, pentru că, spre deosebire de părintele Calistrat, eu nu aș rezista să fiu hărțuit în așa hal. Dacă aș afla din presă și prin comunicate oficiale ale Mitropoliei și pe Trinitas radio și tv că sunt eretic, curvar, homosexual, neascultător (?!), că am încălcat toate canoanele Bisericii și alte câteva pe deasupra etc., eu chiar aș pleca în munți de la așa rușine, asta dacă nu aș muri de inimă, de tensiune arterială, de vreun vas de sânge spart la creier, de vreun șoc sau „canceruț” de la stres. Acum, părintele Calistrat (vedeți site-ul creat de fii duhovnicești) trăiește cu o mână de pastile pe zi dar mă întreb, dacă ar fi murit, cei care l-au calomniat (fără probe, fără judecarea cazului, fără drept la replică și în stil organizat, mafiot), ei ar fi fost judecați pentru omor ? Nu cred. Mai nou, unii din ei și-au cerut iertare părintelui… Evident, nu public. Oare sincer ? Păcatele publice au nevoie de o pocăință publică ! Nu-i așa ?! Sau poate că mincinos este cuvântul care spune: „Şi cine va sminti pe unul din aceştia mici, care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui dacă şi-ar lega de gât o piatră de moară şi să fie aruncat în mare.” (Marcu 9, 42) 
Am încercat îndelung să înțeleg cum ajung oamenii(clerici, mireni, credincioși, necredincioși, păgâni) să nu mai discearnă, pur și simplu, binele de rău, adevărul de minciună. Este foarte interesant cum escaladează răul și minciuna până devin apte de a sufoca tot ce-i frumos. Am fost intrigat, în scrierea acestui articol, de un verset biblic cu unele din cele mai dure cuvinte adresate vreodată de Dumnezeu, unor oameni, creației Sale: „Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii. Dar pe Mine, fiindcă spun adevărul, nu Mă credeţi. Cine dintre voi Mă vădeşte de păcat ? Dacă spun adevărul, de ce voi nu Mă credeţi ?” (Ioan 8, 44-46) Este atât de dur acest verset încât a trebuit să mă uit în textul grecesc, să mă conving că nu-i o metaforă. Nu e !
Iată deci, cum, oricare din oameni, zâmbind relaxat, angrenat în jocuri de putere, cu pași mici dar siguri, cu burta plină și sătul de somn, predispunându-se la excitații facile, poate ajunge din fiu al Lui Dumnezeu, plin de har, fiu al diavolului, căzut și din har și din cele ale firii și surd la Cuvântul Lui Dumnezeu: „Domnul poate să scape din ispite pe cei credincioşi, iar pe cei nedrepţi să-i păstreze, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii și mai vârtos pe cei ce umblă după îmboldirile cărnii, în pofte spurcate şi dispreţuiesc domnia cerească. Îndrăzneţi, îngâmfaţi, ei nu se cutremură să hulească măririle din cer, pe când îngerii, deşi sunt mai mari în tărie şi în putere, nu aduc în faţa Domnului judecată defăimătoare împotriva lor. Aceştia însă, ca nişte dobitoace fără minte, din fire făcute să fie prinse şi nimicite, hulind cele ce nu cunosc vor pieri în stricăciunea lor. Ei înşişi fiind nedrepţi îşi vor lua plata nedreptăţii, socotind o plăcere desfătarea de fiecare zi. Ei sunt pete şi ocară, făcându-şi plăcere, în rătăcirile lor, să ospăteze cu voi la mesele voastre. Având ochii plini de pofta desfrânării şi fiind nesăţioşi de păcat, ei amăgesc sufletele cele nestatornice, inima lor e deprinsă la lăcomie şi sunt fiii blestemului.” (II Petru 2, 9-14) 
Din legea Sfintei Evanghelii nu iese nimeni, nici mic, nici mare, nici cei mulți, nici cei puțini, nici păgâni, nici creștini, nici cleric, nici mirean. Asta e ! Nu vrea Dumnezeu să se lase impresionat de „mult”. „Multul” nu este criteriu de socoteală la Dumnezeu: „Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă. Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui. Eu sunt Alfa şi Omega, cel dintâi şi cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul. Fericiţi cei ce spală veşmintele lor ca să aibă stăpânire peste pomul vieţii (vedeți articolul Pomul Vieții) şi prin porţi să intre în cetate ! Afară perverșii sexual şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii la idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna !” (Apocalipsa 22, 11-15)
SCRIS DE PARINTELE IACOB IONESCU
SURSA ARTICOL
Anunțuri

2 responses to “LUMEA CA UN IAD

  1. Foarte la obiect , articolul Parintelui Iacob ! De asa preoti avem nevoie, nu de iepuri !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s