Inchisoarea popoarelor

…Priviţi pe străzi: oameni singuri, care vorbesc singuri, cu celularele lipite de urechi, având impresia că chiar comunică. Oameni care se răspândesc/se împrăştie, care încotro – cu maşini alergând dement… după „afaceri”/”business”! Oameni care nu mai simt nevoie unii de alţii….nu mai simt nevoia căldurii unui cămin stabil, al unei spaţialităţi statornice, liniştite, echilibrate şi sfinte: nu tu dorinţă de familie, nu tu prietenie şi dragoste/căldură a „aproapelui”, nu tu bucurie faţă de chipul unui copil…nici vorbă de conştiinţa necesităţii unei existenţe în comuniune cu semenii, într-o parohie hristică…deci, nu mai au nevoie nici de limbă…vorbesc din ce în ce mai puţin şi mai aproximativ…folosind rudimentele unor limbi, de acum, în curs de dezintegrare rapidă…limbi uitate…tot mai grav şi profund şi definitiv uitate… Dar nu mai au nevoie, se pare, nici de suflet…: nişte bieţi „zombies”!!!

…Toţi, au sufletele atât de pustiite, încât par a fi umbre…sunt atât de dezagregaţi fiinţial şi spiritual, printr-o mişcare browniană a/către „joburi/lor” disperate (singura opoziţie a mai rămas aceea între şomaj/dat afară din serviciu – şi a avea un loc de muncă/”job”, oricât de aberant şi oricât de prost plătit, până la sclavaj…!), mişcare haotică, fără nicio perspectivă ori viziune asupra interrelaţiilor, cauzalităţilor şi consecinţelor aşa-zisei lor munci/”făptuiri”, a justificării ei social-spirituale…o continuă stare de febrilitate profund maladivă, provocată de impresia că muncesc pentru supravieţuire, pentru competiţie, pentru o atât de iluzorie „victorie ontologică”, încât li s-a atrofiat grav simţul religios…nu mai simt nevoia de a reflecta asupra propriei lor existenţe, asupra motivaţiei fiinţării lor, încât au uitat de Dumnezeu, nu mai simt nevoia de a se adresa cuiva superior „aspiraţiilor” lor primitive şi gregare…NICI VORBĂ SĂ-ŞI MAI PUNĂ PROBLEMA UNEI „CĂI DREPTE” de urmat, problema moralităţii şi a Ortodoxiei, a Mântuirii printr-o stare de comuniune, între ei, întâi, apoi, cu Dumnezeul Luminii. Nu mai discern (şi nu mai simt nevoia de a deosebi!) între Lumină şi Întuneric, între Bine şi Rău, în acest haos diabolic, creat de instrumentele VIRTUALITĂŢII: lume virtuală, acţiune virtuală, sexualitate virtuală, lumină/luminare virtuală…nemaibăgând de seamă un răsărit sau un apus de soare!!!

…Şi, totuşi, înainte de a adormi (gata-gata a fi absorbiţi de reverberaţiile şi de hăul unei existenţe absurde, fără niciun orizont, o existenţă din ce în ce mai animalizată, abrutizantă…SUB SEMNUL UNEI CONTINUE ŞI TOT MAI INTENSE ŞI INEXPLICABILE TERORI!!!) – …încă se mai deschide (pentru câteva clipe!!!) o poartă, o fantă, în rudimentul lor de conştiinţă…încă mai pulsează o slabă lumină, în fundurile (de puţ de mină) ale minţii: „Dar, oare, ce sunt eu? Ce fac eu, trăind? De ce mă sfărâm atât, pentru cine, pentru ce? Oare nu e posibilă o existenţă mai liniştită, mai cu rost? Nu e posibilă existenţa unei realităţi a Luminii? Era, cândva, un mit despre cineva care aducea Lumină…cum îl chema…? Parcă Hristos…Dumnezeu…”

Pentru aceste momente diafane, din cadrul unei existenţe tulburi, de junglă şi de beznă ontologică atroce… – DIAVOLII CARE VEGHEAZĂ CA NOI SĂ NU MAI VEGHEM, AU GĂSIT ANTIDOTUL…: MANIPULAREA ULTIMĂ, A ULTIMELOR RUDIMENTE DE SIMŢĂMÂNT RELIGIOS…a ultimelor zvâcniri ale sufletului, a ultimelor doriri de Frumos (ca stare definitorie, pentru STADIUL UMANO-DIVIN!!), salturi în gol, exasperate, pentru a salva, chiar pe buza prăpastiei, ultimul vis al Luminii, GARANŢIA FRUMOSULUI DUMNEZEIRII, HRISTOS-MÂNTUITORUL!!!

…În secolul XX, se spunea despre URSS că este “PUŞCĂRIA POPOARELOR”…
AZI, ACEASTĂ EXPRESIE SE POTRIVEŞTE, DIN CE ÎN CE MAI BINE, PENTRU ÎNTREAGA PLANETĂ TERRA, aflată sub semnul satanicei manipulări şi sclavizări, fizice şi de Duh, a Guvernului Mondial Francmasonic, adică aflate sub zodia…”globalizării”! Iată opinii foarte docte, avizate şi documentate, în acest sens…pentru că sunt CURAT MASONICE (un mason diversionist, sau un mason pocăit? – este întrebarea pe care ţi-o pui, imediat…! – …noi doar spicuim, din ce ni se arată, în acest text, a corespunde realităţii trăite de toţi “veghetorii”!…) – în care “lucrarea” Poporului lui Israel este înlocuită, subtil şi extrem de savant, cu…”lucrarea” Poporului lui Faraon…!!!:

” Securitatea naţională este înţeleasă ca un şir de acţiuni şi politici menite să asigure securitatea unei naţiuni, care locuieşte în cadrul unui anumit teritoriu, de regulă în cadrul graniţelor unui stat, de aceea se şi numeşte <>. (…)
Voi incepe a vorbi despre acest subiect ( n.n.: “securitate naţională”) pornind de la urmatoarea afirmaţie. Toţi oamenii normali din această ţară înţeleg că în interiorul ţării se întâmplă ceva, în urma căruia noi o ducem din ce în ce mai rău. <> este doar o lozincă, în realitate foarte puţini oameni pot spune că trăiesc bine în ţara lor. Totul merge prost, atât la nivel politic, cât şi la cel economic, social, cultural…Oamenii politici, sociologii, oamenii de ştiinţă şi toţi ceilalţi preocupaţi de această problematică – recunosc unanim că, într-adevăr, lucrurile nu merg bine deloc şi asta nu numai la noi în ţară, ci în general, pe întreg globul. Şi atunci, în această situaţie, orice om normal din ţara noastră îşi pune întrebarea: “Dar de ce în ţara, în care noi avem şi munte şi mare, avem zăcăminte minerale, avem pământ fertil, care este luat drept etalon al cernoziomului în lume, avem ape minerale, cărbune şi câte şi mai câte altele, inclusiv resurse umane capabile… – totuşi, noi trăim atât de prost? Ce se întâmplă? Alte ţări nu au nici pe departe ce avem noi, şi, totuşi, acolo o duc mult mai bine. Unele ţări din Europa nu au nici pe departe resursele pe care le avem noi, dar acolo lumea trăieşte mult mai bine. Ce se întâmplă? Cine este de vină, pentru nivelul de viaţă scăzut pe care îl avem? Cine se face vinovat pentru starea în care se află economia noastră ? Ce trebuie să intreprindem ca să ieşim din această situaţie de-a dreptul stupidă?”

(…) Daca există antiglobalişti, înseamnă că, undeva, trebuie să existe şi globalişti. Cine sunt aceştia, cu ce se ocupă, care este scopul lor, de unde au finanţare, cine îi sprijină? Şi, în general, ce este un <>? Care îi este definiţia? De unde vin aceşti globalişti şi încotro se îndreaptă şi de ce nu se înţeleg cu antiglobaliştii? Ce au de împărţit între ei, în ce nu cad de comun acord?

(…)Cine este globalizatorul? Nimeni nu ştie. O mulţime de oameni de ştiinţă leagă noţiunea de globalizare cu un singur oarecare proces concret, economic, expansiune militară şi aşa mai departe. În realitate, dacă dorim să vedem mai departe şi mai profund ce se ascunde în spatele termenului de globalizare, atunci, în termenii cei mai generali, putem spune că globalizarea reprezintă un proces de concentrare a forţelor de stăpânire, conducere, dirijare, manipulare, asupra tuturor forţelor productive ale umanităţii. Cu alte cuvinte, putem spune ca procesul de globalizare presupune concentrarea tuturor forţelor productive ale umanităţii, cât şi resursele naturale, materiale şi umane ale globului, în mâinele unui mic grup de oameni – adevaraţii stăpâni al procesului de globalizare.

(…)Cine, pentru prima dată, a înţeles necesitatea unui astfel de proces de globalizare şi chiar l-a şi declanşat? Foarte puţini ştiu răspunsul la această întrebare, pentru că toţi cred că acest proces a început acum câţiva ani, după 1989, când, din ce în ce mai des, se auzea, pretutindeni, cuvântul – globalizare, globalizare, globalizare, globalizare, aproape hipnotic suna acest cuvânt peste tot. Nu atunci a început procesul de globalizare, în 1989 doar s-a trecut la o altă fază a procesului. Nu americanii sau oricine altcineva au declanşat acest proces, aceasta este doar o iluzie, ca multe altele, din această lume. In realitate, elitele Egiptului antic cunoşteau foarte bine această necesitate a globalizării şi au declanşat încă atunci acest proces, chiar dacă pe atunci încă nu foloseau acest termen. Ei au pus la punct întreaga tehnologie a procesului şi aici vine vorba de psihotehnologii, tehnologii economice, culturale, religioase…(…) Preoţimea nobilă era adevărata guvernatoare a Egiptului. Preoţimea antică deţinea cunoştinţe tainice, ezoterice- care le apartineau doar lor, doar membrii acestor caste puteau avea acces la astfel de ştiinţe şi conoaştere secretă. Astfel, nobilimea preoţească îşi permitea cu usurinţă să manipuleze nu numai conştiinţa sclavilor şi supraveghetorilor de sclavi, proprietarilor de sclavi, ci chiar şi a faraonilor, care erau un fel de întruchipare a zeilor pe pământ. Nu o data în istoria Egiptului antic, Preoţimea a păcălit, a manipulat nu numai mulţimea, ci chiar şi pe înşişi Faraonii Egiptului. Pe unii dintre faraoni, atunci când nu mai erau convenabili pentru diferitele interese ale preoţimii, aceasta chiar i-a şi ucis. (…) Pentru că războaiele fierbinţi (armate) nu aduceau efectul scontat – la un moment dat, Preoţimea a fost nevoită să inventeze o nouă modalitate, de cucerire a inamicului şi a bunurilor lui, prin metoda pe care astăzi noi o numim ,,colaborare culturală”, deoarece metodele vechi erau prea costisitoare şi erau însoţite de pierderi omeneşti. Cu alte cuvinte, Preoţimea Egipteană a descoperit tehnologia aşa-numitelor războaie informaţionale, sau războiul rece. Pentru realizarea scopurilor sale, aceasta a creat unităţi de armată specifice, menite să poată duce astfel de războie informaţionale. )
(…) Ceea ce astăzi unii politiceni, dar şi oameni obişnuiţi, înţeleg prin cuvintele: guvernul mondial, guvernul conspirativ, teoria conspiratiei, păpuşarii, guvernul din umbră – nu este nimic altceva decât acea stare la care s-a ajuns, în urma acelei tehnologii de care vorbeam mai sus, iniţiată încă pe timpurile Egiptului antic, de către preoţimea nobilă de acolo. De atunci şi până în prezent, reprezentanţii acelei caste au migrat, au devenit mai degrabă o mafie transnaţională, care are scopuri exacte şi linii bine trasate, de concentrare a tuturor forţelor productive mondiale în mâinile lor. In prezent, staful general al lor se află în Elveţia.

(…)Globalizatorii de atunci, în desfăşurarea demersurilor pentru atingerea scopurilor proprii, au aplicat diferite tehnologii, inclusiv psihologice, care nu totdeauna au avut success – şi, astfel, au adus umanitatea acelor timpuri către o criză globală de sistem. Existenţa acestor crize globale de sistem o resimţim – iar astăzi o trăim! – şi ea este acceptată de către majoritatea oamenilor de ştiinţă. (…) Ceea ce vă pot eu spune este faptul că toate aceste crize au căpătat contur la conferinţa de la Johannesburg.

(…)In lumea aceasta, există un număr foarte redus de reviste şi publicaţii foarte bine documentate. Acestea sunt aşa numitele reviste şi publicaţii ale elitelor. Nu oricine citeşte astfel de reviste. Informaţia se adresează unui număr restrâns de oameni, cunoscători. Iată că într- una dintre aceste reviste se menţioneaza faptul că, în lume, există aşa-numita a treia putere. (…) La conferinţa de la Johannesburg, această a treia putere şi-a spus cuvântul foarte răspicat, chiar cu tupeu, punând umanitatea în faţa unui ultimatum. (…) Atunci cea de-a treia putere, reprezentată de conducătorii marilor corporaţii transnaţionale cât şi marilor bănci transcontinentale, au pus în faţa umanităţii un ultimatum şi au afirmat: “ Staţi liniştiţi, noi vă vom rezolva toate aceste probleme, nu va mai trebui să vă bateţi capul cu aşa ceva, îi vom mulţumi şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, dar pentru asta voi toţi (adică toate ţările) va trebui să ne transferaţi în mâinile noastre şi în administrarea noastră necondiţionată toate resursele şi infrastructurile răspunzătoare de aprovizionarea vieţii şi activităţii oamenilor!” Aceastea înseamnă, în primul rând, tot ce ţine de resursele energetice ale pământului, apa, hrana, resursele naturale, în întegime, cât şi multe alte structuri şi infrastructuri ce stau la baza vieţii şi activităţii oamenilor şi statelor. Iată care sunt scopurile acestei mafii internaţionale, mai corect – globale, care şi-a ridicat capul sus şi cu tupeu chiar la o astfel de conferinţă a tuturor conducătorilor, preşedinţilor şi liderilor tuturor ţărilor de pe Pământ, afirmând şi cerând ceea ce au cerut. Această mafie este una ascunsă, invizibilă, compusă din nişte băieţi care acţionează absolut legal şi, la un anumit nivel, este reprezentată de şefii marilor corporaţii transnaţionale, băncilor transcontinentale… Se poate crede că în această structură intră un număr destul de mare de oameni. Nu este adevărat. In totalitate, acestea numără aproximativ 350 de familii şi clanuri financiare mondiale, care deţin, în prezent, 50% din toate bogăţiile acumulate de întreaga umanitate, de-a lungul timpului. Familiile acestea odioase sunt binecunoscute, de cei care se interesează şi poate deloc cunoscute, pentru cel care, în fiecare zi, se trezeşte şi pleacă la muncă, iar seara vine acasă, toarnă bere în el şi priveşte fotbal, sau oricare altă emisiune de divertisment.
Vă voi spune aici câteva astfel de familii, cum ar fi: Oppenheimer, Rotschild, Morgan, Abramovici, Hodorkovski, Abraham, Fridman, Brudno, Rockefeller, Vanderbilt şi multe altele, familii şi clanuri familiale, care deţin controlul celor mai multe bănci, inclusiv al celor elveţiene.

(…)Pe un taler al cântarului se află 7 miliarde şi ceva de oameni care trăiesc pe planeta asta şi în celălalt taler aveţi nu 350, ci, să zicem, 600 DE OAMENI…(…) împreună cu toate rudele lor şi cu servitorii, să fie 6000, hai, 10. 000 de oameni…(…) iar cântarul bunăstării se află in poziţie de egalitate. Iată întreaga poveste, despre valorile umanităţii, echităţii sociale, dreptăţii şi egalităţii în drepturi, drepturile omului, democraţie şi aşa mai departe, folosind tot felul de cuvinte goale, fără conţinut de cele mai multe ori cu care suntem îmbătaţi zilnic de către aparatul de propagandă a globaliştilor prin intermediul a tot ce doriţi, pornind de la reviste, masmedia şi terminând cu tehnologii de manipulare în masă, arme psihotronice şi tot ce mai doriţi. In realitate, noi aşa cum am trăit aşa şi trăim în continuare, într-o societate globală -neliberă şi exploatată. SUNTEM O CIVILIZAŢIE NELIBERĂ, SUBJUGATĂ, EXPLOATATĂ DE CĂTRE O MÂNĂ DE OAMENI. AŞA AM FOST MEREU ŞI AŞA SUNTEM IN CONTINUARE, DEŞI IN TOT ACEST TIMP OMENIREA A AVUT DOAR ILUZIA LIBERTĂŢII, DREPTĂŢII, ADEVĂRULUI…
(…)Astăzi, globaliştii nu au scăpat de probleme, unele dintre ele încă nu au fost rezolvate până în prezent. Una dintre acestea este aşa- numita problemă a excesului de populaţie. Ei consideră că, pe Pământ, trăiesc prea mulţi oameni, 7 miliarde, iar resursele naturale ale globului nu permit vieţuirea decât a 2,5 – maximum 3 miliarde de oameni. Globalizatorii au o întreagă teorie despre această problemă, teoria miliardului de aur. Ei sunt convinşi că pe Pământ trebuie să existe un miliard de aur de oameni, care să fie ELITA, unşii, aleşii, cei care trăiesc ca în rai, au de toate şi nimic nu le lipseşte, plus încă un miliard de oameni, ca personal de serviciu pentru cei aleşi, şi maximum încă un miliard de personal ajutător. Acestea din urmă sunt un fel de gândaci sau râme, care fac toată munca neagră, sapă prin pământ, în căutare de aur, diamante, cărbune, petrol, cultivă fructe şi legume…ară pământul pentru viitoarele plantaţii, dau cu săpăliga… Atât. Ce facem cu ceilalţi trei miliarde, care sunt, în viziunea lor, populaţie in exces? Acest aspect, pentru ei, este o mare problemă şi caută modalităţi şi tehnologii de a o rezolva. Vă imaginaţi ce termen au găsit? Populaţie în exces! In viziunea lor şi conform strategiilor globale, toată această populaţie în exces trebuie să moară de la sine, prin foame, droguri, SIDA, cancer provocat de produse alimentare de tot felul, boli pe care sistemul medical global să nu le poată rezolva, pentru că nu va avea puterea economică şi informaţii din cercetare(…).. Pentru asta, trebuie să lovească din ce în ce mai mult în sistemele de ocrotire a sănătăţii, să facă în aşa fel încât serviciile medicale să coste din ce în ce mai mult, astfel încât nu oricine să-şi permită vizita la medicul de specialitate, să pregătească specialişti cu o specializare din ce în ce mai îngustă, astfel încât medicii să nu poata vedea omul în întregime, ci numai pe bucăţele – şi, astfel, să nu poată face conexiuni de cauzalitate şi efect asupra diferitelor boli, să le bage oamenilor în cap că medicina oricum nu se prea descurcă şi că e mai bine să te tratezi… după ureche sau prin metode băbeşti…O intreaga ştiinţă. Dar, în tot acest timp, globalizatorii se vor comporta ca şi cum nu au nicio implicare în toată această treabă. Ei doar mor singuri, singuri aleg să bea, să se drogheze, să mănânce produse ,,europene de buna calitate”, pentru decimarea populaţiei Globului: “Ce treabă avem noi? Fiecare face ce vrea! E democraţie. Drepturile omului, Libertate. Nu?”

(…)A doua problemă este materia primă. (…)Totul este cercetat, totul este explorat şi exploatat. Puţine au mai rămas fără ca mâna şi piciorul omului să nu se atingă de ele. Totul este cunoscut. Totul este limitat. Din acest motiv, ceea ce a mai rămas trebuie luat în mâinele proprii. Ale globaliştilor, fireşte!
(…)Noi însă, care avem aproape de toate, gaz natural şi pădure, aur, argint, minereuri de fier şi cărbune, rafinării, şi ce mai vrei, trăim prost. Cum e posibil aşa ceva? De ce? Cum se explică faptul că, într-o ţară bogată, oamenii trăiesc prost – şi, în ţări sărace sub acest aspect, oamenii de acolo, totuşi, trăiesc mult mai bine? Noi, pur şi simplu, în fiecare oră, în fiecare zi, suntem furaţi, fraieriţi ca nişte ţărănoi proşti, care nici măcar nu încearcă a se clarifica ce se petrece în propria curte. Uneori, chiar noi suntem aceia care, prin guvernanţii noştri aleşi şi iubiţi, ne vindem ieftin – ca şi prostituatele de pe centură, şi ne mai şi bucurăm de acest lucru. Ne vindem ţara, de fapt chiar o trădăm, ne vindem unii pe alţii, apoi resursele, apoi creierele, specialiştii, geniile… Iată cum rezultă că noi, care avem multe, trăim atât de prost, iar acolo unde aproape nimic nu există, sub aspectul resurselor, oamenii trăiesc mult mai bine. Lumea se află într-o mare criză de resurse de tot felul. Unii oameni de ştiinţă vorbesc că există posibilitatea ca, în următorii 15-25 de ani, să purtăm războaie pentru apa potabilă. Alţi oameni de ştiinţă din Rusia vor să întoarcă însuşi cursul râurilor siberiene, ca să le aducă mai aproape, pentru a face negoţ cu apă potabilă. Astfel, am ajuns la cea de-a treia problemă a globaliştilor. Problema ecologică.

(…)Trebuie să reamenajăm, să restructurăm întregul complex productiv economic al planetei, în aşa fel încât, pe undeva, să păstrăm zone curate ecologic, pentru a avea unde să trăim în siguranţă, iar restul teritoriilor să devină zone murdare, pentru tot felul de complexe chimice, metalurgice, exploatarea resurselor naturale şi a zăcămintelor şi acestor teritorii le vom da un nume – zone industriale. ACESTE ZONE NU VOR FI LOCUITE DE NOI, CI DE SCLAVI, PENTRU ACEŞTIA E BINE ŞI AŞA, AU LOCURI DE MUNCĂ, CÂŞTIGĂ UN BĂNUŢ ŞI SUNT FERICIŢI. Nu au aceştia nevoie de nu ştiu ce confort, că şi aşa sunt în exces şi trebuie să mai scăpăm de ei. Aşa că îi băgăm în zonele industriale, poluate şi poluante – şi, astfel, au ei grijă să moară şi singuri, de dorit cât mai repede, adică brusc, fără să mai cheltuim bani cu sănătatea lor şi pentru pensii. Noi, însă, vom locui în zone de recreaţie şi odihnă, adevărate rezervaţii naturale, curate ecologic, precum Crimeea, de exemplu. Da. Dar mai întâi trebuie să punem mâna pe această zona. Cum facem ? Simplu, o cucerim economic sau prin războiul informaţional, adică…războiul rece.

(…)Această cămătărie la nivel global a împins lucrurile până la aceste crize financiar- bancare, pe care chiar acum le trăim cu toţii.

(…)Ceea ce s-a întâmplat cu avioanele care au aterizat direct in WTC nu este nici pe departe opera babuinului de Osama bin Laden.(…). Intreagă această operaţiune a fost o creaţie puternic pregatită de serviciile speciale şi secrete ale acestei mafii globale, pentru a atrage SUA, în războiul împotriva lumii islamice. Pentru asta, “noi” avem nevoie şi de un slogan, de o lozincă, de un cuvânt. Aşa a apărut terorismul – care, ca o avalanşă pornită din vârful muntelui, se rostogoleşte la vale, terorismul, terorismul, teroriştii, teroriştii, teroare, teroare, terorism, terorism, terorism, iarăşi, aproape hipnotic, pretutindeni – terorism. Orice cuvânt ascunde în spatele lui un sens, iar acesta generează o stare emoţională, psihică şi chiar fiziologică – stări care, însumate, duc inevitabil către o anumită acţiune, chiar dacă nu le conştientizăm.
Dar la ce bun asta? Cum încercau americanii să distruga Uniunea Sovietică. Simplu, afirmau sus şi tare că URSS ESTE PUŞCĂRIA POPOARELOR, ESTE IMPERIUL RĂULUI, IMPĂRAŢIA DIAVOLULUI … – şi aşa mai departe. Soveticii, împărăţia răului, imperiul răului, imperiul roşu, duşmanul păcii şi al democraţiei, duşmanul capitalismului şi al libertăţii, duşmanul, duşman, duşman. (…)
(…)Acum, în Serbia sau Iraq. Dacă ii spuneai uneia: “Măi fetiţă, tu te bucuri ca acolo mor mii de oameni ?” – imediat îţi reproşa:”Eşti antiamerican? Ai ceva cu America? Sprijini teroriştii, cumva?”
(…)Ne va fi nouă, ca ţară, mai bine că Obama a câştigat alegerile în SUA? – e o altă la fel de mare întrebare, ghicitoare. Vă spun că nu. Nu se va schimba nimic, mai ales în bine. Totul va decurge, şi în continuare, conform planurilor şi strategiilor globaliştilor şi ne va veni şi nouă rândul, când FMI ne va împrumuta cu o sumă enormă de bani, adica ne va cumpăra, că dacă nu poţi întoarce banii înapoi, asa cum i se cuvine unui cămătar, îţi ia casa şi terenul de lângă şi fântâna, şi ferma, livada, pivniţa…(n.n.: aceasta se întâmplă, deja, în aceşti ultimi doi ani!). Vor avea ei grijă să nu putem întoarce banii înapoi. Deja se scrie în ziare că agenţii străini şi-au intensificat activităţile pe teritoriul ţării noastre. Fireşte. Au venit deja să facă presiuni, să corupă, să ameninţe, să planifice, să construiască situaţii orientate către un anumit efect. Aceştia nu se feresc de nimic şi aplică orice strategie, ca să ajungă la efect, iar efectul este de a pune mâna pe resursele noastre, pe infrastructură, pe noi. Deja am şi aflat că, în România, un km de autostradă va costa o suma record în Europa, poate şi în lume. Pe ce bani se vor face aceste autostrăzi ? Pe banii noştri ? Nu prea cred. Ne vor imprumuta ei sumele necesare, iar noi le vom întoarce cu dobândă şi până nu vom scăpa de acele credite, suntem ca şi VÂNDUŢI, iar până întoarcem sumele cuvenite, FMI-ul va avea grijă să ne mai împrumute şi la alte capitole. Şi uite aşa, e ca la restaurant: cine plăteşte, acela comandă muzica, iar restul dansează pe muzica plătită de acel cineva.

(…) Astfel poţi să fii preşedintele unei ţări mari şi puternice, precum Rusia şi America, dar dacă nu înţelegi politica globală, nu cunoşti aceste mecanisme şi tehnici de implementare – foarte uşor devii un prizonier al celor care cunosc toată această poveste… – iar aceştia sunt exact mafia globală – glabalizatorii.
(…)TUTUROR LE VA VENI RÂNDUL.

(…) Dincolo de patru ani, mintea să zboare nu este capabilă, la majoritatea politicienilor. In acelaşi timp, globaliştii au avut şi au planuri bine trasate, pentru 50 de ani înainte, pentru 100, 150, 1000 – şi care vizează întreaga umanitate.
(…) Privatizare, privatizare, să privatizăm, statul este un administrator prost, ce e al statului e al nimănui, privatizarea, privatizăm, privatizăm – …asta a fost o altă manie, care a trecut prin ţară şi în urma căreia noi am rămas cu… nimic! Am privatizat chiar şi resursele naturale, petrolul, gazul…Avem în România astfel de privatiăari cu carul. Şi nu ar fi o mare problemă, dacă acestea ar rămâne în ţară, problema este că după ce au fost privatizate, la scurt timp, sunt vândute pe mai mulţi bani şi sunt transmise în mâinile altor proprietari, dinafara ţării, reprezentanţe mai mici sau mai mari, instrumentele ale aceste mafii globale. De aceea, astăzi ce noua ni se pare că pur şi simplu se întâmplă, este, de fapt, rezultatul acţiunilor dirijate şi susţinute a celor care au planuri pentru 50 şi 100 de ani, din trecut până acum şi de acum în viitor. Nimic în lumea asta nu se întâmplă pur şi simplu. Mai ales în lumea financiar- bancară. Totul este bine controlat şi orientat către anumite scopuri bine definite, dar necunoscute de toţi cei care gândesc şi văd viitorul doar în 4 ani.

(…)NICIODATĂ NU VA FI O LEGE CARE SĂ PEDEPSEASCĂ LIPSA BUNULUI SIMŢ, LIPSA SIMŢULUI DE PATRIOTISM, IUBIREA FAŢĂ DE NEAM…ASTĂZI CHIAR ŞI UNELE FORME DE TRĂDARE NU SE MAI PEDEPSESC, CI CHIAR DIMPOTRIVĂ, SUNT RIDICATE LA RANG DE VALOARE. Tuturor îmbogăţiţilor de pe urma privatizărilor le va veni rândul, asta este limpede, dar ne va fi nouă tuturor, de la asta, mai uşor? Vom avea un salariu mai decent, vă veţi simţi mai fericiţi? Nu prea cred.(…).
(…) Ce este RĂZBOIUL RECE? Acesta este un RĂZBOI INFORMAŢIONAL. Este un astfel de război în care, în loc de arme de foc, se folosesc de informaţii, zvonuri, propagandă, ideologie, schimburi culturale, religie, doctrine, paradigme… şi în urma acestor arme, lumea cu atâta fericire se mişcă prin viaţă şi ţară, încât nici măcar nu va înţelege că se află sub ocupaţie. Scopul este atins ca şi în războiul fierbinte, dar metoda atingerii scopului este total diferită. Uitaţi-vă şi voi să vedeţi cum pădurea noastră dispare mâine-poimâine în totalitate, şi se duce undeva în străinătate. Noi o tăiem, noi o încărcăm, noi o transportăm, noi facem tot, ei doar plătesc. Ne mai şi lăudăm cu asta, cică au crescut exporturile şi asta e bine. Beneficiarii ne mai şi pun tot felul de standarde de calitate, doar ca să ne vindem lemnul la preţ de nimic. Vezi că lemnul ăsta nu e prea uscat, ăsta e prea mare, ăsta e prea mic, nu are numărul necesar de inele, e prea, e prea, e prea – nu e bun. Plecaţi cu el înapoi acasă ! Dacă eram cuceriţi prin războiul fierbinte, aveau să se întâmple exact aceleaşi lucruri, adică resursele noastre aveau să plece din ţara noastră în curtea învingătorului, doar că atunci avea să se numească jefuire, acum se numeşte export.
Avantajul războiului rece este că ocupaţia noi o înfăptuim cu propriile noastre mâini, fără măcar a ne da seama de asta. NU VEDEM LA NICIO INTERSECŢIE DE PE DRUMURILE PATRIEI NICI O PATRULĂ ÎN CĂŞTI ALBASTRE, DAR DE FAPT TRĂIM ÎNTR-O ŢARA OCUPATĂ, CUCERITĂ. SCOPUL RĂZBOIULUI ESTE ATINS? ESTE !
Unii din concetăţenii noştri jefuiesc ţara şi o exportă pe bani mărunţi, alţii îi ocrotesc pe jefuitori, uneori chiar prin intermediul legii, alţii găsesc acestor jafuri unele explicaţii ştiinţifice şi îşi fac doctorate pe aceste subiecte, alţii dezvoltă tot felul de teorii istorice, economice, pe marginea acestor jafuri, alţii prostesc populaţia prin tot felul de curente şi mişcări spirituale şi religioase, ca populaţia să muncească liniştită şi să nu mai aibă niciodată intenţia de a descoperi ce se întamplă chiar sub nasul lor,oamenilor… – important este să te integrezi în absolut, nu ce fac alţii cu ţara ta.
Credeţi că întâmplător în ţara noastră, astăzi, există un număr atât de mare de tot felul de mişcări şi curente religioase…? Desigur că nu. Am spus şi repet, în lumea asta foarte puţine lucruri se întâmplă spontan şi necontrolat de nimeni. Chiar şi acele lucruri care par a fi extrem de spontane şi de la sine venite, de cele mai multe ori au în spate o pregătire de câţiva ani, dacă nu chiar zeci de ani.
(…)In general, dacă am vorbi despre droguri, trebuie să menţionez că în lume există trei mari pieţe diferite. Prima mare piaţă, care aduce cei mai mulţi bani, este cea a resurselor, a materiei prime. A doua mare piaţă este cea a armanentului şi abia după asta vine piaţa drogurilor. In prezent, piaţa drogurilor îi ia locul pieţii armelor şi muniţiilor – lăsând-o pe ultima să cadă pe locul trei. Anume aceasta este cauza căreia îi datorează victoria Bush, asupra lui Clinton. Bush face parte din dinastia regală engleză, care controlează piaţa drogurilor încă de pe vremea războaielor opiumului din China, iar prinţesa Diana a dorit să treacă dintr-o mafie în alta, iar la ei, la acel nivel, astfel de lucruri nu se iartă. Clinton însă este un democrat (n.n.: teribil de “democrat”, biroul ăla oval …cu Monica lui “guristă” cu tot!), iar atunci când vin alegerile, aceste amănunte sunt extrem de bine luate în calcul. Atunci când ne arată la televizor că o armată sau alta aleargă prin junglă câte o mafie columbiană – asta este numai pentru că acei băieţi au încălcat principiul care spune:,,Trebuie să împarţi. Dumnezeu a poruncit să împărţim!” Dacă un oarecare mafiot local începe să emită pretenţii pentru că nu ştie cu cine are de-a face si pe ce lume trăieşte, atunci pur şi simplu se trimite o armată, o excadrilă de elicoptere – şi foarte repede se instaurează ordinea (n.n.: şi “democraţia”, bien sür!). Dar nimeni nu ne spune ce fel de ordine s-a instalat şi a cui este acea ordine, încotro este orientată şi care sunt beneficiile, atât pentru localnici, cât şi pentru cei care au instaurat noua ordine. ASTFEL, ŞEFII ACESTEI PIEŢE, IMPREUNĂ CU DIFERITE GUVERNE, SATISFAC ATÂT ILUZIA INTREŢINERII ORDINII ŞI A LUPTEI IMPOTRIVA DROGURILOR, CÂT ŞI PROPRIILE LOR SCOPURI. TOATĂ LUMEA E MULŢUMITĂ. Mulţimea e extaziată că cineva totuşi face ordine, se luptă cu mafia drogurilor, iar adevăraţii mafioţi globalişti sunt extaziaţi că scopurile lor sunt la fel de bine satisfăcute. Iată ce se petrece în lume. Războiul rece se desfăsoară diferit, iar scopurile sunt atinse la fel ca şi în războiul fierbinte.
Există documente în această direcţie, cum ar fi, de exemplu, documentul numit ,,PERFECŢIONAREA PLANULUI DALLES”- pe care cunoscătorii îl mai cunosc sub numele de DIRECTIVA 20/1 DIN 18.08.1948. Observaţi că această directivă a fost semnată în Consiliul de Securitate Naţională a SUA chiar nu cu mult timp după terminarea războiului şi, în acest document, se spune ceva de genul: “Ruşii nu pot fi învinşi prin forţa armelor!”, iar dacă acest lucru a devenit evident, atunci trebuie semănata vrajba între diferitele popoare şi naţiuni ce compun URSS, deoarece această uniune deţine un număr mare de popoare, naţii şi naţionalităţi, etnii. Să se semene ura şi vrajba între cele mai diferite confesii religioase şi curente spirituale, a desprinde obligatoriu tineretul de generaţia mai vârstnică şi a-i învrăjbi pe aceştia, a introduce cultul sexului, desfrânării, rebeliunii, alcoolului, libertăţii drogurilor. A SUSŢINE TOT FELUL DE PICTORI, SCRIITORI, ARTIŞTI, CÂNTĂREŢI IMORALI, A-I FACE VEDETE PENTRU PUBLICUL LARG ŞI EXACT INVERS – ADICĂ, A STRIVI OAMENII MORALI, DISCIPILINAŢI, MODEŞTI, VALOROŞI, INTEGRI, A-I EVITA PE CÂT POSIBIL, A NU-I SCOATE IN FAŢA BUBLICULUI. A PROMOVA SEXUL ŞI SEXUALITATEA, IN CEA MAI PUTERNICĂ FORMĂ. ŞI ASTĂZI CU TOŢII VEDEM CUM ADEVARATE “CAPODOPERE” ALE PORCĂRIEI NE SUNT PREZENTATE PE TELEVIZIUNI, CA NIŞTE AUTENTICE OPERE DE ARTĂ ŞI CULTURĂ. In realitate, asta nu e nimic decât o satanizare a minţilor umane în formă directă şi deschisă. A sprijini diferite trupe rock, hard-rock, power metal, horrorshock rock, care, prin muzica lor, nu fac nimic altceva decât o satanizare a mediului încunjurator şi o agresiune sonoră asupra oamenilor ( demonstrat ştiinţific): ,,Muzica, dacă este prezentată profesional, subtil, diversionist chiar, ai impresia ca eşti debil, dacă nu înţelegi o astfel de canonadă şi bubuială”. Acest proiect se perfecţionează tot timpul, din 1948, şi implementarea lui vizează nu numai Rusia, ci şi România, dar şi alte ţări din fostul Tratat de la Varşovia. ASTĂZI, PROIECTUL VIZEAZĂ ÎNTREG GLOBUL. Abia înainte de a începe ceea ce numim Perestroica – proiectul a căpătat o formă completă, perfectă – si s-a redenumit – PROIECTUL DE LA HARVARD, după numele universităţii din SUA unde mulţi ani la rând s-au cercetat, experimentat şi dezvoltat tehnologii de distrugere a Rusiei şi a oricarei alte ţări de pe glob, care nu vrea să se supună…
PROIECTUL HARVARD presupune a descompune fosta URSS, formată din 15 republici, în aproximativ 30 – 40 de state mai mici, împărţite pe baze de dominaţie etnică, religioasă, culturală, cu autonomie proprie sau regională…iar populaţia Rusiei să fie adusă la un număr de aproximativ 50 milioane de robi, implicaţi în sfera de dobândire şi prelucrare a resurselor şi materiei prime. ASTA INSEAMNĂ CĂ NUMAI IN RUSIA APROXIMATIV O SUTĂ ŞI CEVA DE MILIOANE DE OAMENI TREBUIE SĂ DISPARĂ. Şi pentru România există acolo ceva planuri, deşi noi astăzi lucrăm ca şi cum suntem aliaţii lor. PROIECTUL DE LA HARVARD nu a fost niciodată eliminat sau scos din uz. El acţionează şi în zilele noastre şi se referă la o mulţime de ţări, DE FAPT, LA INTREG GLOBUL PĂMÂNTESC.

(…)Dragii mei, voi nu vedeţi sau încă nu v-aţi dat seama că pe voi, conştient, cineva vă lasă să muriţi, PENTRU CĂ SUNTEŢI POPULAŢIE ÎN EXCES, pentru că sunteţi robi care nu mai munciţi, dar cheltuielile cu voi sunt mari? Voi nu mai aveţi ce căuta în această lume, nimeni nu mai are nevoie de voi şi de aceea vor saă muriţi cât mai curând posibil şi să-i scăpaţi de toate aceste probleme. (…) ŞI DIN ROMÂNIA TREBUIE SĂ DISPARĂ CÂTEVA MILIOANE BUNE, PENTRU CA RESTUL SĂ POATĂ TRĂI MAI BINE, SĂ AIBĂ SALARII MAI MARI, O VIAŢĂ MAI BUNĂ, DAR PENTRU ASTA SUNTEM PREA MULŢI. FERICIREA NU AJUNGE PENTRU TOŢI, DE ACEEA ESTE ATÂT DE RAREFIATĂ. VREŢI O FERICIRE MAI CONCENTRATĂ? – TREBUIE SĂ O IMPĂRŢIŢI LA UN NUMĂR MAI MIC DE OAMENI.
(…) De aceea, în aceste condiţii, a spera de la stat, în următorii câţiva ani, o pensie mai decentă, sau o îngrijire medicală mai bună – este ca şi cum ţie ţi-au pus capul pe trunchi, călăul a ridicat toporul deasupra capului tău, iar tu, deodată, îl rogi pe acesta:,, Auzi, fii bun te rog şi dă-mi şi mie o bucăţică de pâine sau tort…!” – … depinde de fiecare ce îşi imaginează. NOI SUNTEM PUR SI SIMPLU LICHIDAŢI IN PROPRIA ŢARĂ ŞI CU MÂINELE PROPRIILOR NOŞTRI CONCETĂŢENI.
(…) După ce prima fază a PROIECTULUI HARVARD a fost realizată – URSS a fost destrămată ( …Ceauşescu a fost înlăturat şi împuşcat) – a început faza numărul doi – JEFUIREA ŢĂRII, SUB NUMELE DE PRIVATIZARE. (…) De aceea, când noi, astăzi, auzim astfel de cuvinte, precum Preşedintetele tuturor românilor, Obama cel mai puternic bărbat de pe glob, preşedintele lumii, guvern, parlament, senat, comisii, poliţia… TREBUIE SĂ INŢELEGEM CĂ NU ACEŞTIA SUNT ADEVĂRAŢII STĂPÂNI AI ŢĂRII. Adevăraţii stăpâni ai Rusiei, dar şi ai României, sunt clanurile mafiote, baronii locali, grupurile de interese.
(…)Deşi România este o ţară relativ mare, totuşi nu ajunge locul pentru toţi, aşa că unii, pe ici pe colo, trebuie să dispară, ca să facă loc altora, mai barosani. Se vor întâmpla cât de curând astfel de lucruri.
(…)Ceea ce se întâmplă, astăzi, cu Rusia şi cu multe alte ţări – nu este o întâmplare. Motivul a ceea ce se petrece este criza globală de sistem, iar mafia globală care conduce cu procesele sociale globale, încearcă să rezolve problemele acumulate ale omenirii din contul Rusiei şi a multor altor ţări, inclusiv europene. Toate aceste ţări. pentru globalizatori au devenit o bucată de caşcaval dulce, dar, în acelaşi timp, şi un câmp de luptă – deşi războiul este informaţional. Globalizatorii nu au apărut ieri, ci încă pe timpurile Egiptului antic. Astăzi procesul de globalizare este practic finalizat, acum doar se trece la următoarele faze a planului – INROBIREA UMANITĂŢII.

(…)In lume există SCLAVIA. Imaginaţi-vă, robul, legat cu cătuşe de picior, de mână sau de gât. Acesta este supărat, tinde să se răzbune. Robul nu prea vrea să muncească, se eschivează, productivitatea muncii este mică. Pentru a creşte productivitatea muncii, ai nevoie de supraveghetorii de robi. Aceştia din urma trebuie bine plătiţi. Supraveghetorul umblă printre sclavi cu ,,stimulatorul”în mână şi, din când în când, mai stimulează câte un rob, iar acesta imediat se mişcă mai repede. Uneori, supraveghetorul îţi stimulează robul atât de mul cu biciul, încât ţi-l bagă în pământ. O serie întreagă de probleme, te doare capul. In această situaţie, proprietarii de sclavi şi-au dat seama că cel mai bun sclav este acela care nici măcar nu înţelege că este sclav şi chiar se bucură de lanţurile sale, se mândreşte cu ele. Ce oare să inventăm, ca sclavii să lucreze pentru noi cu cântec, veseli şi fericişi, şi nici măcar să nu conştientizeze că sunt sclavi?
– Hai să-i dam sclavului ceea ce doreşte.
– Libertate? Păi dacă îi dăm sclavului libertate, acesta va înceta să mai fie sclav.
– Atunci, hai să-i dăm acestuia doar ILUZIA LIBERTĂŢII.
(…)Nimic nu s-a schimbat, există doar ILUZIA SCHIMBĂRII. Nimeni nu e liber, există doar ILUZIA LIBERTĂŢII. Astăzi există oameni care mor la locul de muncă din cauza epuizării, vă daţi seama? Supraveghetorii de sclavi parcă nu mai există, dar omul moare totuşi la locul de muncă, din cauza extenuării. Nu e interesant? Eu sunt psiholog şi pentru mine astfel de lucruri sunt extrem de interesante.
Structura reală a societăţii umane este exact aceea care, într-o formă simbolică, este reprezentată pe bancnota de 1 dolar american. Nici nu se putea reprezenta mai bine ceea ce a existat şi există în continuare, ca structură socială. Dacă analizaţi atent această bancnotă, veţi vedea pe una din părţi o piramidă sub care scrie în latina ,,NOUA ORDINE MONDIALĂ”. Mă intreb, care ordine, care nouă? Că e veche de când lumea. Vedem o piramidă la care vârful pluteşte în aer şi străluceşte, purtând un ochi atotvăzător. Vârful reprezintă o piramidă aparte, desprinsă de piramida mare, deşi se poate înţelege că, în acelaşi timp, este continuarea firească a piramidei mari şi neterminate. Nu ştim ce face vârful, se desprinde şi se înalţă sau coboară pentru a ateriza exact la locul ei. Pentru marele public nu se lasă nimic clar de înţeles. Vedem doar ca vârful străluceşte, este înconjurat de lumină, are şi un ochi atotvăzător, iar mai jos sunt o mulţime de cărămizi, cu cât mai jos, cu atât mai grosiere. Pe rândul de jos vedem o inscripţie, în care sunt nişte cifre romane: MDCCLXXVI, care ne duce către cifra 666.

La nivelul sclavilor, informaţiile sunt extrem de fragmentate, fără legătură între ele, sunt informaţii simple, banale, de cele mai multe ori – inutile, cu alte cuvinte este un fel de gunoi informaţional. ( Informaţii de genul: cine cu cine face sex, cine şi ce chiloţi şi-a mai cumpărat, divertisment, alte informaţii “ca si cum ar fi” ştiinţifice…) Aici dacă informaţia sau cunoaşterea are conţinut, nu are formă, dacă are formă, nu are conţinut, dacă are şi una şi alta, nu are sens, nu te ajută la nimic, nu te ajută să trăieşti mai bine…Putem spune că informaţia şi cunoaşterea, la acest nivel,” este plecată în deplasare”. (…) Astfel, cei de sus deţin informaţii complete, inclusiv cunoştinţe metodologice. Supraveghetorii primesc doar informaţii factologice, adică dacă tu eşti ministrul transporturilor, atunci ai grijă de şinele ferate şi asfaltează drumuri, construieşte grafice şi orare ale mersului trenurilor… şi cam atât. Mai mult nu ai voie să ştii. Nu ai tu nevoie de istorie, filosofie…Dacă eşti ministrul apărării, atunci vezi-ţi de tancurile tale, trage din ele în propriul popor, când este nevoie…nu ai tu nevoie de informaţii economice, sociale…Grija ta este cum să-ţi întreţii armata şi să îndeplineşti exact şi la timp toate ordinele primite. Dacă eşti la nivelul sclavului, atunci nu primeşti decât nişte gunoae informaţionale, pentru profani, pentru că, la acest nivel, nu ai voie să ştii nimic (n.n.: prin care te-ai putea apăra de “ei”!), decât să ţii mai strâns volanul în mână şi să conduci stabil 8 ore, după care – dormi puţin şi iarăşi totul de la capăt. La acest nivel, deşi oamenii au iluzia că ştiu sau cunosc câte ceva, în realitate toate acele informaţii sunt foarte trunchiate, fără legătura între ele, nu te ajută la nimic, decât poate să schimbi nişte opinii cu alţii, să socializezi. Ideea de bază aici este: ,,DORMI LINIŞTIT, NOI GÂNDIM ŞI DECIDEM TOTUL PENTRU TINE!” – nu te obosi să gândeşti, pentru asta există un şef, un Dumnezeu, care ştie mai bine ce trebuie făcut.
Această concepţie nu are un caracter abstract, ci dimpotrivă – unul foarte concret şi aplicativ, funcţional. Sunt oameni care pe la fiecare colţ de stradă şi la tot felul de mitinguri şi demonstratii strigă extaziati:,,PUTEREA IN MÂINELE POPORULUI! PUTEREA ESTE A POPORULUI!” E un delir, şi atât…
(…)La un moment dat, globalizatorii au început să se îngrijoreze, deoarece se temeau că, dacă guvernul american şi cel rus vor ajunge la înţelegerea mecanismelor globale, vor dobândi informaţii complete şi nu doar factologice sau parţiale, atunci apare pericolul ca aceste două guverne să ne arunce pe noi, globalizatorii, de pe poziţie – şi să ne ocupe locul. Pentru a preîntâmpina acest pericol, globalizatorii au inventat o nouă viziune, care de fapt este un joc de cuvinte… – şi anume, dacă până acum a fost o lume bipolară – ACUM LUMEA A DEVENIT MULTIPOLARĂ. In realitate, nimic nu s-a schimbat, doar au introdus nişte cuvinte noi, în minţile oamenilor.
(…)Această elită ascunsă şi închisă a căzut în mâinele globalizatorilor, care au vrut să o facă deschisă şi la vedere, ca în America. Să vadă toată lumea cine este baronul, stăpânul, cine este/are puterea reală.

(…)Cum se va produce această destrămare? Exact după acelaşi scenariu după care s-au petrecut lucrurile în URSS, adică au asmuţit un popor împotriva altuia, le-au finanţat acţiunile amândurora, ultimul exemplu este Georgia…, au împins o religie împotriva alteia…
(…) Motivul tuturor acestor mişcari separatiste şi a tot ce se mai întâmplă astăzi în lume este teama şefilor marilor corporaţii şi instituţii financiar- bancare de a fi aruncaţi de pe poziţiile lor de guvernatori, iar toate aceste mişcări sunt aduse în faţa fraierilor, ca fiind trecerea de la o lume bipolară la una multipolară.

(…)Creăm situaţii tensionate în popor, învrăjbim, furnizăm tot felul de informaţii compromiţătoare, dezvăluim tot felul de lucruri calomnioase, IN GENERAL, FACEM TOT CE ESTE POSIBIL CA MASELE SA-ŞI URASCĂ CONDUCĂTORII- ELITA. In mulţime se acumulează o tensiune suficient de mare şi, la momentul potrivit, noi aruncăm chibritul. MASELE SE REVOLTĂ, IŞI BAT ELITELE, ARUNCĂ CONDUCĂTORII DE PE POZIIŢIILE LOR, IAR ACEŞTIA DIN URMĂ IMEDIAT SUNT INLOCUIŢI CU ALŢII, CONVENABILI NOUĂ.
(…)Este adevărat că, în această mafie globală, sunt şi destui evrei, dar sunt şi ruşi şi reprezentanţi al multor altor popoare, însă din cauza a câtorva zeci de evrei, să acuzi întregul popor evreu – e o mare greşeală, la fel cum, din cauza a câtorva zeci sau sute de români care fac tot felul de ilegalităţi prin Italia, Spania sau alte ţări – să acuzi întreg poporul român.
Următorul aspect important pentru securitatea globală, pe care vreau doar să-l ating, este religia.
Ce se întâmplă astăzi? Mafia globală, la un moment dat, şi-a dat seama că iudaismul, ca religie şi instrument al lor, s-a epuizat. “Masele” au nevoie de un nou instrument, pentru că şi-au dat seama că lumea începe să înţeleagă mecanismul lor de guvernare şi, din acest motiv, se văd nevoiţi să schimbe elementul de bază. Pentru aceasta, ei încearcă să adapteze dianetica lui L. Ron Hubbard, ca instrument de conducere, de rezolvare a problemelor – şi, pentru aceasta, dezvolta în lume aşa- numita BISERICĂ SCIENTOLOGICĂ.

(…)Globalizatorii au prins repede perspectivele acestui nou instrument şi încearcă să-l ajusteze pentru cerinţele şi sarcinile lor. Esenţa acestei învăţături este simplă. Oamenii au tot felul de trăiri dureroase, traumatizante, care nu le permit să fie fericiţi. Unii au trecut printr-un accindent, catastrofe naturale, au trecut la un pas de moarte, au comis fapte imorale, ticăloase, care îl frământă pe om… – şi alte trăiri şi experienţe de acest gen. Pentru a deveni fericit, omul trebuie eliberat de aceste trăiri chinuitoare. Pentru aceasta, ei se folosesc de o procedură, care este o psihotehnică la bază – şi o putem numi procedura mersului pe şleau sau (engl. “preclear” – “înainte de curăţire”) de precelare.

(…)Ca rezumat. Mafia globală a luat hotărârea de a înlocui managerii lor cu platforma iudaică, cu aceiasi sau alţii, pe o platformă scientologică. Această acţiune are însă ecouri destul de puternice asupra Israelului. Unii dintre aceşti mafioţi globali consideră că evreimea trebuie lăsată în continuare în calitate de instrument pentru realizarea proceselor de conducere, iar alţii consideră că evreimea trebuie terminată – şi să se treacă rapid la adepţii bisericii scientologice.
(…)Avem cu toţii o mare problemă, pentru că noi, în fiecare zi, mergem la muncă, dar, în acelaşi timp, în lumea aceasta, există oameni care, în fiecare dimineaţă, merg la luptă, la război. Războiul este unul rece şi neobservat. Armele folosite sunt informaţionale. Distrugerile se produc direct în sufletele şi minţile noastre. Conştiinţa noastră capătă forme şi conţinuturi dezastruoase, deşi nu se văd şi nu se simt. NOI DEVENIM PRIZONIERI ŞI CAPTIVI, FĂRĂ MĂCAR SĂ NE DĂM SEAMA DE ACEST LUCRU…” (cf. Anatol Basarab, Sclavii propriei noastre libertăţi – Sursa: http://foto.ablog.ro/2008-11-10/securitatea-globala.html)
***

…V-am selectat, mai sus, câteva avertismente fundamentale, REALE (…chiar dacă sunt combinate cu manevre diversioniste…specifice muncii/lucrării masonilor!) – şi pe care, acum, le coroborăm cu acelea pe care martirul-ziarist creştin, SERGE MONASTE (1), le-a adus, din „misiunile sale sinucigaşe” (care i-au şi curmat viaţa, conform ritualului specific masonic, în 1994!) – despre planurile masonice de falsificare a impulsurilor noastre mântuitoare, spre divinitate…:

…”Proiectul Blue Beam (Raza Albastră) intenţionează simularea venirii lui Iisus pentru a manipula oamenii şi a distruge credinţa şi religiile.
„Vom avea un guvern mondial, fie că vă place, fie că nu. Singura întrebare este dacă el va fi creat prin cucerire sau prin consimţământ.”
Paul Warburg – membru al Consiliului pentru Relaţii Externe (CFR), declaraţie făcută în februarie 1950 în faţa Senatului american.
„SUNTEM ÎN ZORII UNEI TRANSFORMĂRI GLOBALE. NU MAI AVEM NEVOIE DECÂT DE O CRIZĂ MAJORĂ ADECVATĂ ŞI NAŢIUNILE VOR ACCEPTA NOUA ORDINE MONDIALĂ.”
David Rockeffeler – preşedinte de onoare al Consiliului pentru Relaţii Externe (CFR), preşedinte de onoare al Comisiei Trilaterale, membru Bilderberg, declaraţie făcută în septembrie 1994
În 1994 jurnalistul canadian Serge Monaste prezenta un amplu şi bine documentat material despre Proiectul NASA Blue Beam. Distrugerea credinţei prin false descoperiri arheologice de genul recentului “sarcofag al lui Iisus”. Organizarea unei gigantice mistificări în care se va simula prin proiecţii holografice venirea lui Iisus. Utilizarea undelor de joasă frecvenţă pentru controlul mental. Sunt doar câteva dintre planurile de instaurare a noii religii mondiale satanice cuprinse în acest proiect.
Fost ziarist la publicaţia canadiană L’Enquete şi fondatorul unei agenţii de presă independente – International Free Press Network, Serge Monaste este bine cunoscut ca autor al unor numeroase articole despre Noua Ordine Mondială. Serge Monaste a murit în condiţii suspecte. Încă din 1994 el spunea într-un interviu că a fost ameninţat în mod repetat de primul ministru canadian şi de Vatican.. Sub pretextul că nu are voie să îşi educe copiii acasă, autorităţile l-au arestat şi i-au sechestrat familia.. Întors acasă, Serge Monaste, care nu suferise niciodată de probleme cardiace, a avut un atac de cord în urma căruia a murit. La scurtă vreme, un alt jurnalist care îl ajuta în investigaţii a murit tot în urma unui atac de cord, la fel de suspect. În dezvăluirile sale Serge Monaste arată pe baza unor documente autentice cum pot fi provocate astfel de atacuri de cord unor persoane incomode.
Vă prezentăm în continuare extrase din prezentarea realizată de Serge Monaste în 1994 în care demască proiectul Blue Beam. Traducerea după înregistrarea audio a fost completată cu comentariile noastre privitoare la o serie de evenimente ce confirmă parcurgerea unora dintre etapele acestui proiect.
“International Free Press Network nu este un grup religios sau o organizaţie politică, ci o agenţie de presă independentă care realizează investigaţii. Suntem specializaţi în investigarea şi publicarea de rapoarte speciale şi casete audio care demască dedesubturile implementării unei Noi Ordini Mondiale. Scopul nostru este să îi ajutăm pe oameni să realizeze că venirea Noii Ordini Mondiale nu este un vis şi nici o presupunere paranoică. Este un proiect satanic în curs de desfăşurare. Care este scopul lui? Să distrugă religiile tradiţionale şi mai ales religia creştină şi să le înlocuiască cu o religie mondială unică, bazată pe cultul omului. Să abolească familia aşa cum o ştim noi astăzi şi să o înlocuiască cu indivizi (cetăţeni mondiali, oameni universali n.n.) care lucrează fiecare pentru gloria guvernului mondial unic. Să distrugă orice formă de creativitate artistică sau ştiinţifică pentru a putea implementa o singură viziune, cea a guvernului mondial. Să implementeze apartenenţa obligatorie la un stat mondial condus de o forţă militară unică, de o Justiţie mondială, de o singură lege comercială, să îi oblige pe oameni să trăiască într-o pace falsă şi să impună o nouă religie şi o nouă cultură mondială.”
“Blue Beam (raza albastră) este un proiect al NASA care presupune patru direcţii de parcurs pentru implementarea noii religii mondiale New Age. Această religie este chiar baza noului guvern mondial, pentru că fără aducerea omenirii în această sclavie spirituală dictatura Noii Ordini Mondiale nu ar fi posibilă.“
False descoperiri arheologice pentru a submina credinţa
“Primul pas în acest proiect vizează discreditarea sau re-evaluarea tuturor cunoştinţelor religioase de până acum. Prin crearea unor cutremure artificiale în locaţii precise de pe planetă, în care s-a presupus mereu că se ascund secrete importante, se va urmări scoaterea la lumină a unor aşa-zise noi descoperiri arheologice prin intermediul cărora se va “dovedi” că doctrinele marilor religii sunt false.“
Ne vom opri mai mult asupra modului în care această etapă este deja pusă în aplicare, pentru că am asistat de curând la un astfel de „cutremur”… de data aceasta mediatic. În seara zilei de 26 februarie 2007 pe toate posturile TV româneşti şi internaţionale James Cameron anunţa lumii că a descoperit «sarcofagul lui Iisus» şi al familiei sale. Iniţial am crezut că este vorba despre un nou film. La urma urmei cel care ne vorbea era un regizor, un creator de ficţiuni precum Terminator, Alien sau Titanic. De data aceasta însă James Cameron vorbea cu convingere despre o mare descoperire arheologică, despre dovezi ştiinţifice, despre teste ADN şi statistici care puneau la îndoială chiar bazele religiei creştine. Arheologii găsiseră 10 cutii cu oase pe care se aflau inscripţionate nume. Pe şase dintre ele se aflau nume cheie din Noul Testament: Joshua – Iisus, Maria, Iosif, Meriem – Maria Magdalena, Matei, Iuda. Despre celelalte patru nume care nu aveau atâta semnificaţie religioasă, James Cameron nu a amintit însă nimic.
A susţinut doar că are dovada că acestea sunt oasele lui Iisus, ale mamei sale Maria, ale tatălui său Iosif, ale Mariei Magdalena (Meriem) – soţia sa conform testelor ADN realizate asupra oaselor şi fiului lor – Iuda. Testele ADN puteau într-adevăr dovedi că oasele respective aparţineau unui cuplu care avea şi un copil, însă nu dovedeau că aparţin lui Iisus. În plus numele respective erau ceva comun în Ierusalimul acelor vremuri. Erau întâlnite la fel de des cum am întâlni noi acum numele de Ion, Maria şi Gheorghe. Pentru a elimina şi acest impediment din calea mistificării sale Cameron invocă părerea unui expert în probabilităţi, Andrey Feuerverger. Acesta calculează ce şansă există ca cele şase nume găsite pe sicriele de la Ierusalim să fi făcut parte din familia lui Iisus. O falsă problemă pentru că în realitate nu are cum să existe un sicriu al lui Iisus şi chiar dacă ar exista, statistica nu este relevantă pentru a o rezolva. Răspunsul expertului contrazice teoria regizorului: statistic şansa este 1 la 600. Iar acesta, în loc să spună că în proporţie de 99% nu are cum să nu fie vorba de familia lui Iisus, spune că există totuşi o şansă!
În plus această manipulare atât de intens mediatizată este infirmată chiar de cel care a descoperit osuarele, arheologul Amos Kloner. Într-un interviu publicat în Jerusalem Post, dar nu atât de intens mediatizat el spune: „Ceea ce pretinde documentarul este un fals istoric. Nu există un mormânt al familiei lui Iisus. Nici nu se putea face un astfel de mormânt, astfel încât să cuprindă persoane care au murit în locuri diverse, la distanţe mari în timp.” Cine are interesul ca lui James Cameron să i se acorde minute în şir de emisie pe toate canalele TV din lume, prezentând de fapt o ficţiune? Cine are interesul să mediatizeze atât de intens o aşa-zisă descoperire care atacă credinţa creştină? Aceiaşi care au conceput şi proiectul Blue Beam, la a cărui punere în practică vedem că participă acum celebrul regizor.
Show-ul secolului – „Venirea lui Iisus”
Al doilea pas al proiectului NASA presupune organizarea unui gigantic spectacol holografic proiectat chiar pe cer, astfel încât să fie vizibil pe întreaga planetă, care va simula venirea lui Mesia. Prin emisia unor unde care acţionează direct asupra creierului, fiecare om va vedea în această hologramă pe Mântuitorul specific religiei sale şi îl va auzi vorbindu-i în limba lui.
Cu ajutorul unor computere performante care vor coordona spectacolul şi al sateliţilor din jurul pământului care vor emite semnale de joasă frecvenţă (LF), foarte joasă frecvenţă (VLF) şi extrem de joasă frecvenţă (ELF) vor fi proiectate holograme folosind pe post de ecran pelicula de sodiu care înconjoară pământul la o înălţime de aproximativ 100 de km. Animarea pe computer şi semnalele auditive vor părea că provin din adâncimile spaţiului şi îi vor face pe adepţii ardenţi ai diferitelor religii să creadă că sunt martorii mult promisei întoarceri a propriului Mesia.
“Apoi proiecţiile lui Iisus, Mohamed, Buddha, Krishna etc. se vor uni într-o singură imagine şi « Salvatorul » universal le va face o mare revelaţie. Le va spune că diversele scripturi sunt false şi că vechile religii sunt responsabile pentru răul de pe planetă. De aceea ele trebuie abolite pentru a lăsa locul unei noi religii care va fi condusă de el, unicul Dumnezeu pe care îl pot vedea cu ochii lor şi auzi cu urechile lor.”
Diabolicul plan prevede ca în urma acestei apariţii să se creeze o mare dezordine socială, în care milioane de susţinători fanatici ai dogmei unei religii se vor ridica împotriva altor milioane de susţinătorilor fanatici ai dogmei altor religii. Se vrea astfel generarea unor conflicte cum nu s-a mai văzut până acum. Pare de domeniul fanteziei, însă mijloacele pentru a realiza aceasta deja există.
„Diverse servicii secrete arată că în ultimii 25 de ani (este vorba de anul 1994 n.n.) fosta URSS a stocat deja într-un computer extrem de avansat informaţii despre proprietăţile electrice, chimice şi biologice ale creierului uman rezultate în urma studiilor pe milioane de oameni. Aceste date permit manipularea senzaţiilor auditive şi vizuale. Au fost stocate de asemenea şi date despre toate limbile şi dialectele vorbite în prezent pe glob pentru a fi generate mesaje artificiale pe înţelesul oricui. Existenţa unor astfel de computere este menţionată şi într-un articol publicat în martie 1983 în ziarul Sidney Morning Arrow.
La fel stau lucrurile şi în SUA şi Europa. Încă din anii ‘70 s-au realizat cercetări asidue privind combinarea undelor electromagnetice şi a hipnozei.. În 1974 cercetătorul G.F. Shapis scria: «Cuvintele hipnotizatorului pot fi modulate electromagnetic, astfel încât să acţioneze direct asupra creierului sub formă de unde, fără a mai fi nevoie de receptarea şi transportarea sunetului şi fără ca persoana expusă la astfel de influenţe să aibă vreo şansă de a controla fluxul informaţional receptat.» Cei care cercetează fenomenul de channeling au observat că numărul celor care se consideră canale a crescut exponenţial de când se fac astfel de cercetări. Cei care practică aşa ceva ar trebui să îşi utilizeze simţul critic şi discernământul pentru că de cele mai multe ori nu cunosc sursa a ceea ce ei numesc ghidare divină.”
Vorbirea artificială asigură controlul mental
„Existenţa unor astfel de tehnologii ţine de a treia direcţie de dezvoltare a proiectului Blue Beam care vizează comunicarea telepatică şi electromagnetică prin unde de joasă, foarte joasă şi extrem de joasă frecvenţă care îi va face pe oameni să creadă că îl aud pe propriul lor Dumnezeu vorbindu-le. Astfel de unde generate de computer vor fi transmise prin intermediul sateliţilor şi vor interacţiona cu gândirea naturală, făcând să apară ceea ce se numeşte „vorbire artificială”. Acest gen de tehnologie există încă din anii ‘70 şi a fost perfecţionată prin cercetări ulterioare privind relaţia dintre creierul uman şi computer.
În ianuarie 1991 la Universitatea din Arizona a avut loc conferinţa intitulată „Cercetarea avansată NATO cu privire la fenomene emergente ale sistemelor biomoleculare”. Ce înseamnă aceasta mai exact? Într-una din lucrările prezentate la această conferinţă erau prezentate echipamente care puteau face un orb să vadă sau un surd să audă. Echipamente care puteau calma orice durere, fără a interveni cu medicamente şi a căror utilizare ar fi permis oricărei fiinţe umane să îşi menţină şi la vârste înaintate aceleaşi funcţii de la tinereţe. Autorul lucrării în cauză trăgea un semnal de alarmă asupra pericolului ca astfel de cercetări să fie deturnate de la scopul lor iniţial şi să fie folosite împotriva oamenilor. El afirma că astfel de echipamente sunt operaţionale în cadrul CIA şi FBI, nu pentru a vindeca oameni, ci pentru a tortura şi omorî pe cei care se opun sistemului sau pentru a crea ceea ce în mod obişnuit se numeşte „candidat manciurian”.
Avem date care arată că astfel de experimente au loc şi în Marea Britanie , Australia , Franţa, Germania şi Finlanda. Agenţiile guvernamentale şi corporaţiile care lucrează mână în mână cu ele sunt gata să facă orice pentru a-şi atinge obiectivul: controlul social total. De ce? Foarte simplu. În primul rând, dacă terorizezi populaţia şi o faci să se teamă pentru siguranţa şi viaţa sa, îţi va fi mai uşor să implementezi un sistem draconic, să o supraveghezi, să o dezarmezi şi apoi să îi spui că totul este pentru protecţia ei. În al doilea rând pentru că aşa este mai uşor să promovezi un nou sistem politic şi social, în locul celui vechi care pare să nu mai funcţioneze. Evident că alternativa este pregătită de multă vreme şi se numeşte Noua Ordine Mondială. Frica a fost mereu utilizată ca un instrument cu care Elita a controlat şi a subjugat masele. Vechea zicală „Divide et impera” (Dezbină şi stăpâneşte) a fost aplicată în toate colţurile planetei pentru a avea siguranţa că oamenii sunt speriaţi, se tem pentru siguranţa lor şi îşi pierd încrederea în ceilalţi oameni. Şi aceasta este tot o formă de control mental.”
Subliniem faptul că Serge Monaste spunea toate acestea în 1994, anticipând astfel înscenarea de la 11 septembrie 2001, care a permis instaurarea unui sistem de teroare şi a unor reguli stricte de supraveghere a populaţiei, sub pretextul asigurării siguranţei acesteia.
„Controlul mental de astăzi presupune mult mai mult, arată Serge Monaste în continuare. Iată ce scria în 1970 psihologul Gene V. Mc Connell într-un articol publicat în Psychology Today: „A venit ziua în care putem combina privarea senzorială cu drogurile, hipnoza şi manipularea prin recompensă-pedeapsă pentru a câştiga un control aproape absolut asupra comportamentului unui individ. Putem deci realiza rapid şi cu destulă eficienţă un fel de spălare a creierului care duce la schimbări dramatice de comportament şi personalitate. Ar trebui să dăm o nouă formă societăţii astfel încât să fim cu toţii antrenaţi încă de la naştere să facem ceea ce societatea vrea ca noi să facem.. Avem tehnologia necesară pentru a face aceasta. Nimeni nu este stăpânul propriei personalităţi. Nimeni nu are nimic de spus cu privire la ce fel de personalitate dobândeşte, deci nu are nici un motiv de a refuza să dobândească o nouă personalitate, dacă cea veche pe care o are este anti-socială”.
Dovezi ale existenţei tehnologiei pentru control mental
„Tehnologia ce urmează a fi utilizată pentru controlul minţii în Proiectul Blue Beam include un transmiţător care emite pe frecvenţa sistemului nervos uman. El a fost deja produs de firma Laurel Electro-Optical System din Pasadena , California . Laurel este unul dintre colaboratorii apropiaţi ai Aviaţiei Americane şi a lucrat mult în domeniul construirii unor arme care să implementeze mesajul direct în mintea inamicului. Aparatul utilizează radiaţii electro-magnetice şi frecvenţe extrem de joase şi a fost utilizat pentru a tortura fizic şi mental oamenii de la distanţă. Arme de acest tip au fost aplicate în anii ‘70 contra femeilor britanice care protestau împotriva prezenţei unor rachete americane în baza aeriană Greensam Common Air Base. Această armă poate induce o totală privare senzorială auditivă şi acţionează direct asupra nervilor auditivi, cu asemenea putere încât îi blochează victimei inclusiv capacitatea de a-şi auzi propriile gânduri. Exact ca în vechea zicală care spune: „e aşa mult zgomot aici că nu mă pot auzi nici pe mine gândind.”
Dovezi despre existenţa unor astfel de tehnologii există inclusiv în publicaţii ale Departamentului American al Apărării. Căpitanul Paul E. Tyler semnează o lucrare având ca titlu „The electromagnetic spectrum and low intensity conflict” (Spectrul electromagnetic şi conflictul de intensitate joasă) inclusă în colecţia „Low intensity conflict in modern technology” (Conflictul de joasă intensitate în tehnologia modernă) publicată în 1986 de Air University Press, Maxwell Air Force Base, Alabama. Aici se vorbeşte despre microunde care generează senzaţii auditive care pot fi auzite doar de individul ţintă. Tehnologia este relativ simplă şi poate fi folosită doar având la dispoziţie un banal radar de poliţie. Fascicolul de microunde generat de aparat este modelat în frecvenţe audio şi transmis direct în creier de care este receptat ca o voce, deşi nu a fost emis nici un sunet. Exact ceea ce se va petrece în proiectul Blue Beam.
În cartea sa „Corpul electric”, Robert Becker, nominalizat la premiul Nobel, descrie o serie de experimente conduse la începutul anilor ‘60 de Olenfree, în cadrul cărora s-au obţinut astfel de fenomene. Olenfree a mai descoperit şi cum poate să încetinească, să accelereze sau chiar să oprească inima unei broaşte prin sincronizarea pulsului cu frecvenţa unor microunde. De aici până la provocarea unor atacuri de cord unor fiinţe umane este doar un pas.
Tot în aceeaşi lucrare, Robert Becker menţionează cercetările dr. Joseph C. Sharp de la Institutul de Cercetare al Armatei Walter Reed, care a realizat teste pe propria persoană. În timp ce se afla într-o cameră perfect izolată fonic (deci prin pereţii căreia nu puteau pătrunde sunete) a auzit cuvinte ce i-au fost transmise prin simpla generare a unor unde electromagnetice cu vibraţie analoagă cuvintelor receptate de el. Concluzia a fost: „un astfel de aparat poate fi în mod clar aplicat în anumite operaţiuni în care se doreşte ca ţinta să ajungă la nebunie sau să îi transmiţi instrucţiuni nedetectabile de altcineva.”
Şi James Lin explica în 1978 în cartea sa intitulată „Microwave Auditory Effect and Application” (Efectul auditiv al microundelor şi aplicarea lui) cum poate fi auzită o voce transmisă direct către creier fără a exista o vibraţie sonoră .
Pe 21 septembrie 1977 CIA a prezentat rezultatele studiilor sale în faţa subcomisiei pentru sănătate şi cercetare ştiinţifică a Senatului american. Doctorului Sidney Gottlieb care conducea programul MK Ultra la acea vreme i s-a cerut în mod explicit să discute despre cercetările CIA privind acţiunea de la distanţă asupra organismului uman prin mijloace electronice.”
Controlul total asupra planetei va fi obţinut prin teroare
„A patra dimensiune a proiectului Blue Beam include controlul total asupra planetei. Pentru aceasta se va simula o invazie extraterestră în marile oraşe ale lumii. Se mizează pe faptul că ţările care deţin armament nuclear îl vor utiliza pentru a se apăra de acest pericol, devenind apoi total vulnerabile faţă de adevăratul atac, ce va fi realizat ulterior de guvernul din umbră.”
Subliniem aici că tema unui atac extraterestru simultan în marile oraşe ale lumii apare aproape obsesiv în filmele de la Hollywood . În urma unui astfel de atac toate ţările mari, SUA, China , Rusia etc., colaborează între ele atacându-i pe extratereştrii cu armele de care dispun. Fără nici un rezultat. Când situaţia pare a fi disperată apare El – unicul Salvator. Vedem cum prin astfel de filme ni se oferă de fapt modele de gândire. Suntem antrenaţi să ne temem de un atac extraterestru, suntem antrenaţi să îi ripostăm în forţă şi apoi să aşteptăm apariţia unui salvator unic. Şi aceasta este tot o formă de control mental.
Utilizarea HARP este deja folosit la cutremure, tsunami, control mintal, etc
„Scopul este să fie anihilată orice formă de opoziţie faţă de Noua Ordine Mondială. Utilizând tehnologiile despre care am vorbit mai sus undele generatoare de gânduri vor putea fi transmise prin reţelele de fibre optice, cabluri TV, linii telefonice şi vor pătrunde în orice echipament care conţine microcipuri. La acel moment procesul de implantare al microcipurilor la nivelul populaţiei va fi realizat, astfel încât oamenii vor putea fi uşor împinşi la un val de sinucideri, violenţe şi nebunie.
Am fost întrebat de multe ori când se vor petrece toate acestea. După ce va fi creată o criză economică, care îi va forţa pe oameni să îşi cheltuiască toate rezervele de bani. Apoi va fi implementat un sistem planetar de plăţi electronice astfel încât nimeni să nu poată supravieţui în afara lui. După atâtea dezastre omenirea va fi gata să implore apariţia unui salvator care să restabilească pacea cu orice preţ, chiar cu preţul propriei libertăţi. Un principiu similar a fost aplicat în URSS pentru instalarea comunismului.”
Soluţia pentru a contracara proiectul Blue Beam
Pare un tablou sumbru şi înfricoşător. Poate că acesta este şi scopul pentru care astfel de dezvăluiri sunt lăsate să apară. Cunoscând ceea ce ni se pregăteşte putem lua însă măsurile necesare pentru a nu se ajunge acolo. Dezvoltarea discernământului, conştiinţa de sine, cultivarea rezonanţei cu aspectele benefice, divine, rugăciunea, postul,  trairea autentica  in Hristos sub ascultarea unui duhovnic anihilează aceste influenţe malefice. Acest lucru este binecunoscut de cei care doresc să controleze întreaga planetă şi de aceea de mii de ani şcolile spirituale în care oamenii învaţă astfel de practici sunt prigonite, distruse sau deturnate. Vom încheia citând tot din prezentarea lui Serge Monaste care demonstrează că slujitorii Noii Ordini Mondiale exact aceasta ne împiedică să facem.
„În numărul din decembrie 1980 al US Army Journal, într-un un articol semnat de lt.col. John B. Alexander sub titlul „The new mental battlefield, beam me up Spock” (Noul câmp de luptă mental, radiază-mă Spock), acesta scrie: „Voi da mai multe exemple care să ilustreze progresele făcute în acest domeniu. Avem acum abilitatea de a vindeca sau de a cauza o boală de la distanţă, inducând boala sau moartea fără cauze aparente. A fost raportată şi posibilitatea de modificare telepatică a comportamentului, care include abilitatea de a induce stări hipnotice de la o distanţă de peste 1000 de km. Utilizarea hipnozei telepatice este o zonă care merită a fi exploatată. Ea va permite ca agenţii noştri să fie implantaţi subconştient cu programul pe care trebuie să îl execute, astfel încât nu va mai fi nevoie să utilizăm telefonul. Dacă vor fi perfecţionate, aceste tehnici vor permite transferul direct al gândurilor de la o minte sau grup de minţi la o audienţă ţintă. Receptorul nu va fi conştient că i-au fost implantate gânduri, va crede că sunt gândurile lui. Este posibil să introducem gânduri artificiale într-un computer şi apoi să le transmitem prin intermediul unui satelit, astfel vom putea controla întreaga planetă. Limitele acestui sistem sunt doar cei care îşi vor pune permanent întrebări cu privire la motivaţia care stă în spatele gândurilor lor şi nu le vor da curs automat. Este evident că televiziunea, filmele, publicitatea şi diferite forme de presiune socială au grijă să elimine pe cât posibil această categorie de oameni. Informaţiile privind acest gen de tehnologii vor fi considerate ridicole tocmai pentru că ele nu se vor conforma cu viziunea asupra realităţii pe care chiar noi o inducem; doar mai există şi în zilele noastre oameni care cred că pământul este plat”.
***

…Ce soluţie avem şi propunem noi, românii – dar aceasta o facem, de fapt, pentru TOŢI oamenii tereştri, din Turma Lui Dumnezeu-Hristos! – spre a-i contracara pe „hristoşii mincinoşi”, despre care avertiza, încă acum 2000 de ani, Ioan din Patmos, în Cartea Apocalipsei?

CREDINŢA ÎN HRISTOS, FĂRĂ NICIO CLIPĂ DE ŞOVĂIRE! Re-evanghelizarea, prin preoţi (…şi monahi, fireşte…dar monahii n-au nevoie de prea multe…”stimulente de memorie”, pentru că ei se află în STARE DE RUGĂCIUNE CONTINUĂ!!!) – care să-şi reamintească misionarismul lor apostolico-martiric!!!

…Să re-aprindem Focul Comuniunii întru Hristos, prin re-învierea vieţii comunitare, de dăruire generoasă, întru Duh – a PAROHIILOR! Veghe în contra celor mai rafinate infiltraţii ale neîncrederii în Calea Cea Dreaptă! TOLERANŢĂ ZERO!!! – faţă de orice deviere perversă şi sinucigaţă, de la Învăţătura Dumnezeiesc-Hristică!

E timpul să refacem, în noi, Reduta Creştină (pe care am pierdut-o, din Evul Mediu Încoace!), să creăm, astfel, ceea ce teologul şi filosoful ortodox rus, Nikolai Berdiaev numeşte, cu drept Cuvânt, NOUL EV MEDIU (2)!!! – iar în exterior, SĂ NE FERIM, CU TĂRIE SPIRITUALĂ MAXIMĂ! – DE INFLUENŢA MALEFICO-SATANICĂ A TUTUROR IERARHILOR TRĂDĂTORI AI B.O.R. (Cea de Duh, nu Cea de Zid!!!), deci ai Creştinismului, în general! – trecuţi sub ascultare masonică (Francmasoneria a fost pusă sub Anathema, de către BOR, încă din 1937!!! – şi nu s-a ridicat, de atunci, Anathema!!!) – şi să punem preţ, înainte de toate, precum primii creştini (pentru că S-AU ÎNTORS, ÎNMIIT CA FORŢĂ DISTRUCTIV-SPIRITUALĂ, vremurile prigoanelor anticreştine, neroniano-caliguliene!!!) – …să punem preţ, deci, precum creştinii cei refugiaţi în catacombe şi pregătiţi, deplin, pentru martiraj întru Dumnezeu-Hristos… – DEPLIN SOLIDARI ŞI DEVOTAŢI, ÎNTRU HRISTOS! – să punem DE DUH PREŢ, pe:

1- FAMILA CREŞTINĂ , pe

2-EXISTENŢA COMUNITAR-CREŞTINĂ PAROHIALĂ!!! – pe

3-EXISTENŢA OMULUI, ÎNTRU IUBIRE CREŞTINĂ, PATRIE ŞI NEAM!

Re-învierea Naţionalismului, dar nu ca la modul xenofob, ca îngâmfare naţionalistă absurd-luciferică, ci ca STARE EUHARISTICĂ!!! Învierea Neamului, negarea democraţiei masonice sinucigaşe – deci, conform vizionarului român Corneliu Zelea Codreanu – împlinirea STĂRII DE ECUMENICITATE NAŢIONALĂ, prevăzută de acesta în lucrarea Pentru Legionari, scrisă în 1936: „Este o nouă formă de conducere a statelor.” Va fi culmea atinsă în munca de spiritualizare a OMULUI EPOCII MIHAELICE. Vizionarismul lui CZC intuieşte – mai mult, descrie această fază a evoluţiei spirituale umane: „(..) are la bază acea stare de spirit, acea stare de înaltă conştiinţă naţională, care, mai devreme sau mai târziu, se întinde până la periferiile organismului naţional.
Este o STARE DE LUMINĂ INTERIOARĂ (s.n.) (…) unanimă iluminaţie, ÎNTÂLNITĂ NUMAI ÎN MARILE EXPERIENŢE RELIGIOASE (s.n.).”

Ce semn mai clar că această stare de ecumenicitate naţională este o stare a viitorului moral-spiritual al omenirii, e starea conştientizării, de către om, a solarităţii epocii mihaelice, a atingerii unui stadiu de evoluţie spirituală superior celui actual? În prezent, noi nu putem decât să intuim, să bănuim, printr-o extrapercepţie (suprapercepţie), în domeniul suprasensibilului – această stare, acest stadiu de evoluţie spirituală.

“Un popor în întregimea lui ajunge la conştiinţa de sine, la conştiinţa rostului său şi a destinului său în lume.”
“(…) În acest caz, şeful (Conducătorul) nu mai este un “stăpân”, un “dictator”, care face “ce vrea”, care conduce după”bunul plac”.
El este expresia acestei STĂRI DE SPIRIT NEVĂZUTE (s.CZC).
(…)El nu mai face <>. El face <>. Şi este condus: nu de interesele individuale, nici de cele colective, ci de interesele NAŢIUNII ETERNE(s.CZC), la a cărei conştiinţă au ajuns popoarele.”

Pe scurt, spre deosebire de entităţi satanice, care se dau drept „conducători” (tip BĂSESCU!!!) – CONDUCĂTORUL DE TIP HRISTIC trebuie să fie MESAGERUL ARHANGHELULUI MIHAIL /Arhanghelul Spiritului/Spiritualizării Planetei TERRA – şi exponentul său pe Pământ, iniţiatorul discipolilor, care vor deveni tot mai mulţi. Căci fluxul spiritual al ÎNAINTEMERGĂTORULUI va îmbiba, va impregna, treptat, până la marginile ei, fiinţa NEAMULUI (sau Neamurilor). Conducătorul spiritual trebuie să fie el însuşi convins de esenţialitatea divină anistorică, a conţinutului spiritual-naţiune(NAŢIUNEA ETERNĂ) – şi să-i convingă şi pe discipolii săi de această esenţialitate anistoric-divină a conţinutului spiritual-naţiune. Conducător şi discipoli să trăiască STAREA DE NAŢIUNE ETERNĂ, întru ecumenicitate, la modul hristic-euharistic.

AVANGARDA SPIRITUALĂ a Epocii Mihaelice (Epoca Arhanghelului Spiritualităţii/Spiritualizării Planetei TERRA!!!) şi a Ecumenicităţii Naţionale au fost MIŞCĂRILE NAŢIONALE din centrul, sudul şi vestul Europei – dar, deasupra tuturora, a fost legionarismul din România (acesta din urmă, LEGIONARISMUL, fiind infinit superior celorlalte, prin HRISTOS-CENTRU AL EPOCII MIHAELICE) :

(PL, p. 333)”Când însă o naţiune, în entuziasm indescriptibil şi în majoritate de 98 %, naţiune de 60 de milioane sau de 40 de milioane de suflete, aprobă, aplaudă în delir măsurile şefului, însemnează că între voinţa şefului şi voinţa poporului este un desăvârşit acord (n.n.: aceasta este ECUMENICITATEA, starea de armonizare a spiritului uman, care intuieşte UNITATEA şi UNICITATEA DIVINĂ). Mai mult, ele se suprapun aşa de perfect, încât nici nu mai există două. Există una singură: a naţiunii, a cărei expresie (s.n.) este şeful (n.n.: şeful încetează să mai fie o persoană , o entitate fizică – şi începe să fie o entitate metafizică orientatoare, călăuzitoare a destinului Neamului/Neamurilor).

Între voinţa naţiunii şi voinţa şefului nu există decât un singur raport: RAPORTUL DE EXPRIMARE ( Corneliu Zelea Codreanu )

Adică – el, CONDUCĂTORUL, este LOGOS-UL, e vocea spirituală şi organizatoare a corpului spiritual al Neamului. Neamul, prin expresia lui terestră, numită „popor” – are PRESIMŢIRI, INTUIŢII – dar are şi inerţie-pasivitate. Neamul, cu expresia terestră „popor” – proiectează, dar nu are forţă demiurgică-cinetică prin sine – are doar forţa potenţialităţii, pe care conducătorul o trezeşte spre dinamism. Şeful-conducătorul are revelaţii, are energie cinetică – dar, în primul rând, are forţă catalizatoare şi revelatoare-stimulatoare: ACŢIUNEA SPIRITUALĂ A CONDUCĂTORULUI SE ALIMENTEAZĂ DIN PROIECTIVITATEA NEAMULUI – construcţia vizibilă a conducătorului modelează şi înalţă pe verticală, de fapt, temeliile metafizice ale substanţei spirituale a neamului: oamenii îşi oferă substanţa şi năzuinţele, ca materie brută, cu vagi, imprecise şi indecise vibraţii ale logos-ului: conducătorul preia vibraţiile şi le stabilizează în trasee demiurgice-destin al Logos-ului-Neam.

***

…De aici, va începe Renaşterea Creştină!

De aici, va începe Căldura Solidarităţii Creştine, forţa binecuvântată a alungării Satanei Singurătăţii!

De aici, va începe Mântuirea de „hristoşii mincinoşi”, de falşii „conducători”, instruiţi şi „trimişi” de Masoneria Modială Satanică – popoarelor, spre a le distruge, în fibra lor spirituală, şi a le manipula spre Noua Ordine Mondială, ca Nouă Sclavie Mondială, întru Robia Satanei…: EGAL, Băsescu sau Clinton, Sarkozy, Bush, Berlusconi, Merkel, Obama…!!!

…De aici va începe, deci, LUMINA LUI HRISTOS CEL REGĂSIT, DE AICI VA ÎNCEPE RENAŞTEREA/REGĂSIREA, ÎNTRU HRISTOS, A PROPRIEI NOASTRE FIINŢE UMANO-DIVINE!!!

18 februarie 2011

NOTE
– „Sfârşitul lunii iunie 1967: la Montréal se deschide Expo ’67; la Ottawa au loc ultimele pregătiri ale „Centenarului Confederaţiei”. În Statele Unite se declanşează contestarea Războiului din Vietnam şi, prin toată ţara, se desfăşoară mişcarea ,‚Flower Power”. Ne aflăm în preajma evenimentelor din mai 1968, din Franţa, a exploziei naţionaliste de la Quebec, a festivalului de la Woodstock în Statele Unite… Dar, în acelaşi timp, acest sfârşit al lunii iunie 1967, marchează ultimele preparative pentru punerea la punct a „planului căderii Naţiunilor”, de către înaltele instanţe ale francmasoneriei anglo-saxone din Toronto.
Această reuniune secretă, de o înaltă confidenţialitate, este organizată de către „6.6.6.” , cum se autointitulează următorii:
– cei care dirijează cele mai mari 6 bănci mondiale,
(1.în legătură cu acest subiect, vă recomandăm remarcabila lucrare ,,6.6.6. I’Antihrist”, de Marc Dem, Editions du Rocher (Âge du Verseau) (n. a.)
– cele mai mari 6 consorţii energetice de pe planetă, dintre care face parte şi petrolul,
– cele 6 mari consorţii agro-alimentare, dintre care face parte şi controlul principalelor rute alimentare ale lumii.
Aceşti „6.6.6.” fiind cei mai înalţi responsabili ai finanţelor internaţionale vor defini, în cadrul reuniunii lor, o strategie comună în vederea supremaţiei absolute:
– asupra comerţului mondial,
– asupra posesiunii armei energetice, poartă deschisă spre secolul XXI, precum şi – asupra controlului internaţional al economiei agro-alimentare1, care cuprinde de asemenea, pentru ei, consorţiile farmaceutice ce acoperă, la rândul lor, piaţa mondială a vitaminelor şi a vaccinurilor.
„Planul” lor se rezumă la trei orientări majore pentru anii 1970-1980:
– economia,
– politica,
– socialul.
Dacă reuşeşte, Planul trebuie să ducă în mod iremediabil la acapararea puterii mondiale, prin instalarea Noii Ordini Mondiale; aceeaşi pe care preşedintele George Bush avea s-o promoveze cu atâta tam-tam la începutul anilor 1990”002E

2 – Nikolai BERDIAEV – UN NOU EV MEDIU (cu un studiu introductiv de Sandu FRUNZĂ), Editura OMNISCOP, Craiova, 1995

de Adrian Botez

 

sursa articole

http://www.glascomun.info/2011/04/se-pregateste-marea-pustiire-mondiala/

deveghepatriei

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s