„Eu am văzut, deci nu mă mai mișc prin credință”

– discuții amicale. nedumeriri principiale –
interviu de Larisa Lefter (filolog, jurnalist)
 

Părinte Iacob, ce înseamnă credinţa pentru dumneavoastră ?

 
Eu am văzut, deci nu mă mai mișc prin credință. Pentru mine credința are acum un rol mărunt în sensul că acum cred desăvârșit că Dumnezeu S-a revelat pe Sine desăvârșit în creștinismul ortodox. Cum să vă explic ? Este ca și cum am cunoscut pe autorul controversat al unei cărți controversate și m-a convins desăvârșit că este un om sincer cu intenții bune, chiar dacă nu am citit decât o parte din carte și cunosc doar o parte din ceea ce se spune despre el.
Îi fericesc pe cei n-au văzut și cred. Sfânta Scriptură spune clar: „A răspuns Toma şi I-a zis: «Domnul meu şi Dumnezeul meu !» Iisus I-a zis: «Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut !»” Ioan 20, 28-29 

Frumoasă asocierea Lui Dumnezeu cu un autor controversat al unei cărți controversate.   
 
Vă înțeleg aprecierea. Asocierile de acest gen le fac așa… cu reținere și în funcție de persoană, de situație. Nu sunt corecte și trebuie luate așa cum sunt, drept forme limitate de a vorbi despre Dumnezeu. Sfântul Ioan Maximovici spune că nu se cade să vorbim în termeni și comparații lumești despre Dumnezeu. Biserica Ortodoxă are o Sfântă Tradiție care se raportează foarte atent la cuvinte. Sunt unii care spun că este limbaj de lemn. Habar n-au ce vorbesc.
Vorbeam zilele trecute cu părintele meu duhovnic – părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni despre cineva care, să spunem așa, consideră că propovăduiește. Este o persoană publică, destul de cunoscută. I-am arătat părintelui un set larg de materiale scrise de persoana respectivă. Părintele le-a citit cu atenție și seriozitate și a remarcat lipsa referințelor scripturistice, lipsa referințelor la învățătura purtătorilor de Dumnezeu sfinți și părinți ai Bisericii și multe sfaturi și păreri scrise foarte relaxat în cuvinte din afara ansamblului discursiv tradițional al Bisericii Ortodoxe. Acest gen de „propovăduire” poate avea unele efecte bune pe termen scurt dar pe termen lung, ca să vorbesc din nou „în pilde” – cu ghirimele de rigoare, îl bagă pe om intr-o casă primitoare, călduroasă, cu toate utilitățile, dar fără curent electric. Consecințele sunt și vor pe măsură: oameni din ce în ce mai dezorientați, ortodocși, poate, dar dezorientați, fără miez, fără scânteie interioară, fără direcție, fără discernere, mânați de zvon și de părere.
Mă gândeam ce ar crede Sfântul Apostol Pavel despre multe din cărțile de astăzi „despre Dumnezeu”, el care spunea locuitorilor din Efes: „vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre.”Efeseni 5, 19

Ca să creadă în Dumnezeu, adesea oamenii vor/cer un semn din partea Lui. Se potriveşte cu versul acela din „Psalmii” lui Arghezi „Vreau să te pipăi şi să urlu este…”
 
Oricine poate să-L vadă pe Dumnezeu dacă vrea: „Eu zic vouă: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia; cel ce caută găseşte şi celui ce bate i se va deschide.” Luca 11, 9-10 Ascetica și mistica Bisericii Ortodoxe duce direct la întâlnirea cu El.

Cum a fost întâlnirea cu acest autor controversat ? Cum v-a convins că există şi că tot ceea ce scrie în a Sa carte plină de controverse este adevărat ?
 
Mă întorc din nou la discuția despre care vorbeam mai devreme, cu duhovnicul meu. Aceasta s-a terminat cu o pildă. Părintele, pe vremea când a fost duhovnicul Mănăstirii Dragomirna, a cerut unei maici bătrâne de acolo, una pe care toată lumea o considera nebună, să-i dea un cuvânt de folos, anume, să-i spună ceva despre Dumnezeu. Știți ce i-a răspuns maica ? A zis așa: „Mamă, Dumnezeu este de o seriozitate înfiorătoare. Despre El se laudă, nu se vorbește.”
Oamenii vorbesc prea mult despre Dumnezeu. Calea adevărată este să vorbești cu El. Dumnezeu nu-i interesat să descopere lumii adevăruri discursive despre Sine, dogme. A făcut asta numai când în istoria Bisericii s-au spus minciuni despre El, erezii, oameni care vorbeau din imaginație, din părere, din patimă, nu din vedere, din lucrare duhovnicească, din descoperire. Când încetează lucrarea mântuitoare, încep discuțiile savante, tratatele de „teologie”, sisteme intelectuale care, eventual, să cuprindă totul, să aibă o opinie „avizată” despre cam orice.
Creștinii ortodocși sunt cel mai puțin preocupați de a scrie și a vorbi despre Dumnezeu. O constată și domnul Pleșu care spune că pentru volumul său, Parabolele Lui Iisus, abia a descoperit o sursă bibliografică în ortodoxie. Înțeleg scopul figurat al exagerării sale. În realitate sunt multe surse bibliografice în creștinismul ortodox dar din nou o spun, inutile celor care nu sunt în lucrare duhovnicească. Suntem, cum spun unii, înapoiați, dar cu un scop: nu vrem să mâzgălim o hartă bună, chiar dacă-i veche, fără să fi mers pe teren sau fără să avem confirmarea din satelit. Tânjesc spre statutul de înapoiat ca „cerbul spre izvoarele apelor”, vorba Proocului David. Îi las pe alții să fie avansați cu viețile lor. Mi-a plăcut o vorbă a lui Liiceanu pe care a spus-o unor comuniști, încă în „exercițiul funcțiunii” la ora actuală, cică: „vă rog, nu ne faceți fericiți din nou”. Eu îi îndemn pe creștinii la început de drum: să nu caute „fericiri” înafara căii sfinte, strămoșești chiar – că noi suntem popor născut creștin.
Deci, asta vreau să spun, anume că este cu totul irelevant pentru dumneavoastră cum a fost întâlnirea mea cu Dumnezeu. Importantă este întâlnirea dumneavoastră cu Dumnezeu care se poate petrece în cu totul alt mod decât s-a petrecut cu mine. În creștinismul ortodox este importantă persoana, care oferă sensuri infinite și particulare. Întâlnirea fiecărui om cu Dumnezeu este relevantă doar la nivel personal. Menționez, ca să fie clar, „întâlnirea” cu Dumnezeu, nu garantează mântuirea nimănui și nici nu înseamnă în mod necesar că persoana respectivă este mai valoroasă sau mai specială decât altele.

De fapt, noi acum suntem, cumva, toți, întâlniți cu Dumnezeu. Fiecare clipă este o întâlnire cu Dumnezeu la care, adesea, oamenii nu ajung.

Tânjesc spre statutul de înapoiat ca „cerbul spre izvoarele apelor” – vorba Proocului David; aceste vorbe imi aduc aminte de spusele lui N. Steinhardt care își dorea sa aibă credința omului simplu, omul care crede în Dumnezeu de la începutul vieții sale fără să pună întrebări.
 
Orice om își pune întrebări, cât ar fi el de simplu. Nu știu la ce s-a referit Nicolae Steinhardt prin „credința omului simplu”. Este un subiect complicat.

Spuneaţi că întâlnirea cu Dumnezeu nu garantează mântuirea nimănui şi că  ascetica şi mistica Bisericii Ortodoxe arată calea către întâlnirea cu Dumnezeu. Prin urmare, omul ca să ajungă să-L întâlnească pe Dumnezeu trebuie să se rupă de lumea profană şi să se apropie de lumea sacră, doar în acest mod omul poate realiza o conexiune cu Divinitatea ? Ce asigură mântuirea dacă nu pătrunderea în această dimensiune sacră – întâlnirea cu Dumnezeu ?
 
Ascetica și mistica Bisericii Ortodoxe nu presupune ruperea de lumea profană. De altfel, dihotomia sacru-profan este o abstracție diabolică iar consencințele unei asemenea gândiri sunt pe măsură. Într-un fel, totul este sacru pentru că totul este făcut de Dumnezeu și totul este susținut de El în ființare. Trufia omului a desacralizat, ca să zic așa, dar în realitate noi suntem înconjurați de taină, de mister, de spații și situații al căror „statut” nu-l cunoaște decât Dumnezeu. Că noi ne putem bate joc de orice oricând asta este pentru că ni se permite de sus. Mie mi se pare că totul este sacru iar ceea ce nu pare sacru este pentru că oamenii dau semnificații „profane” celor ce ne înconjoară.

Nu am capacitatea de a înţelege de ce unii reprezentanti ai Bisericii desacralizează Biserica, sau mai bine spus profanează acest spațiu sacru de care îmi spuneaţi.
 
Sunt cazuri în care nici eu nu am capacitatea de a înțelege anumite situații de genul acesta. Se pare că așa a fost dintotdeauna iar asta nu a împiedicat existența celor care se sfințesc și se mântuiesc. Dumnezeu Însuși o spune: „din cauza voastră se necinstește Numele Meu între neamuri”. Așa este aici pe pământ, totul este cam amestecat pentru că Dumnezeu dă șansa tuturor să se mântuiască, inclusiv a clericilor. Prima oară când m-am spovedit, în liceu, la preotul din parohie, acesta era beat dar nu mi-am dat seama decât în timpul desfășurării acestei Sfintei Taine a mărturisirii. Cred cu tărie că dezlegarea păcatelor, pentru credința mea, a avut loc dar nu mi-a ajutat la nimic. M-am întors la aceleași păcate. Problema este complicată. Omul cu adevărat credincios, cunoscător, instruit, interesat de mântuire, își găsește un părinte duhovnic, un povățuitor care să-l învețe calea despătimirii. Sfântul Isaac Sirul, în secolul IV, nu a găsit cine să-l povățuiască dar asta nu l-a împiedicat din calea către sfințenie. Vorba Proorocului David: „mântuiește-mă Doamne că a lipsit cel cuvios”. Nu este cazul totuși în ziua de astăzi. Am cunoscut destui preoți de mir cu viață exemplară care, poate, m-ar rușina pe mine ca și călugăr. Cine caută găsește. Putem vorbi mult despre acest subiect și putem nuanța pe situații concrete. Nu sunt gândurile Lui Dumnezeu asemenea gândurilor oamenilor. Mulți critică dar nu dintr-un interes real pentru mântuire și nici dintr-o cercetare a situației.
Preotul este om, nu-i un zeu, un maestru. Este un banal administrator al unor Sfinte Taine. Preoții sunt diferiți pentru că și oamenii pe care îi povățuiesc sunt diferiți. Gura lumii nu o poți opri. Sfântul Ioan Maximovici, spre exemplu, a fost acuzat de delapidare de fonduri, a fost scandal mare, mulți nu-l sufereau, chiar dintre cei ce-l cunoșteau… Până la judecata Lui Hristos, sunt multe care par altfel decât sunt.
Părintele Calistrat, aici în Iași, pentru unii este sfânt, pentru alții un om normal, pentru alții un duhovnic conștiincios, alții îl urăsc. Bârfa, zvonul, invidia, părerea au mare putere pe pământ. Hristos este Calea, Adevărul, Viața. Numai El.
În concepţia mea biserica înseamnă simplitate, modestie, bunătate, dar tot mai des în zilele noastre văd contrariul, de ce această opulenţă ?
 
Aici este o întreagă istorie. Din nou trebuie să nuanțăm. Ca popor creștin de două mii de ani de când suntem noi, am avut toată administrația noastră și toată tradiția noastră sfântă. Da, sfântă putem spune. Monahia Teofana, înmormântată la Cozia, mama lui Mihai Viteazul. Monahia Maria Oltea, înmormântată la Probota, mama lui Ștefan cel Mare. Păi domnitorii noștrii toți făceau câte o mănăstire, toți erau înmormântați în ctitoriile lor: Ieremia Movilă și Gheorghe Movilă, la Sucevița; Petru Rares, la Probota; Lăpușneanu, la Slatina; Alexandru cel Bun, la Bistrita; Mircea cel Bătrân, la Cozia.  Dacă Ștefan cel Mare, de exemplu, alături de tot poporul, construia o Putna, opulentă, nu ?, chiar pentru zilele noastre, asta l-a împiedicat pe Daniil Sihastru să stea toată viață într-o gaură în stăncă și să se sfințească ? În altă ordine de idei, se fac minuni mari în Biserică, sunt oameni înstăriți care ies din tot felul de probleme, dacă ei vor să jerfească cele mai bune ale lor și pentru un locaș de cult, ce treabă au alții. Aurul e praf, un metal, el are o valoare mai mult în mintea pătimașă. Mă uitam la biserica Sihăstria Putnei, spre exemplu, o bijuterie, plină de aur, construită cu banii românilor din afara țării dar asta nu împiedică pe doi monahi pe care-i cunosc acolo să trăiască în simplitate. Eu dacă aș avea bani, aș face o Biserică integral din aur; aș băga la aur în ea de aș tâmpi toate televiziunile. Sfânta Liturghie să se facă numai în biserici de aur. Banului i se dă, din păcate, o valoare pe care, înaintea Lui Dumnezeu și a puterii Sale, nu o are. La câte minuni face Dumnezeu în ciuda a toate relele noastre și câtă mizerie strânge după noi și câtă istorie nefastă împiedică, păi tot pământul de ar fi numai aur și diamante, tot ar fi nimic pe lângă binecuvântările Sale. Sfânta Liturghie ține lumea, jerfta Lui Hristos, este singurul aur care contează.


Cum de a ajuns credinţa în concepţia multor oameni să fie asociată cu banul ?
 
E, cum. Să ne uităm în jur. Mergeți pe stradă, deschideți televizorul, citiți un ziar. Societate de consum, neoliberalism, postmodernism. Asta-i peste tot. Nu masele dau valoare credinței, ci Dumnezeu.


Observ cu stupoare oriunde mă duc că oamenii dau bani preoţilor, având convingerea că astfel Dumnezeu îi va ajuta. Nu inseamnă asta o desacralizare a Bisericii ?
 
Nu. De ce să însemne asta ? Eu unul nu prea primesc bani. Chiar am nevoie. Mă descurc greu. Nu mă plâng totuși. Mi-e rușine de Dumnezeu, pentru păcatele mele, nu m-a lăsat la greu. Când am avut nevoie, mi-a scos în cale oameni de bine. Pe care i-am pomenit la Sfânta Liturghie, la Psaltire, la Acatiste, Dumnezeu a lucrat. Așa a rânduit El, să privească la rugăciunile slujitorilor Săi. Mă mir și eu de puterea Sfintei Liturghii, mă mir și eu de puterea Psaltirii, de rugăciunile la sfinții Săi. De îndată după ce am fost hirotonit diacon, am simțit o putere mare în rugăciune. Adeseori, îmi vine să las totul și să mă retrag undeva, anonim, și să mă rog pentru toți, mult, îndelung, stăruitor. Rugăciunea este cea mai rodnică investiție dar și cel mai greu lucru de făcut pe pământ. Rugăciunea adevărată are trepte foarte înalte care merg până la unirea cu Dumnezeu. Puțini știu ce înseamnă, de fapt, rugăciunea.
Să vă dau un exemplu, zilele trecute, un copil abia născut a murit la scurt timp având grave probleme cu inima. Părinţii lui sunt săraci, nu au nici un venit, și cu toate acestea au plătit suma de  2 milioane ca bietul copil sa aibă parte de slujba de înmormântare.
 
Mi se pare un caz extrem de nevrednicie preoțească; cam prea extrem. Să nu fie doar bârfă. Dacă este adevărat, oamenii care cunosc situația, credincioșii, să se adune și să facă o plângere la episcop, ca să ia măsuri. Un preot bun, nu are nevoie să recurgă la asemenea jegmăneli ca să trăiască, să-și întrețină familia, pentru că dacă își face treaba conștiincios înaintea Lui Dumnezeu, banii apar. E și problema comunei, a satului, dacă ei nu știu ce să ceară de la un preot…


Personal, mi se pare strigător la cer tot ce se întamplă… și e păcat că lăcaşul Sfânt al Domnului este astfel profanat…
 
Sunt altele mult mai rele pe pământ. Oricum, „nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera.” (Galateni 6, 7) 


 

Știu că sunt altele mult mai rele pe pământ, de mii și mii de ori. Cât despre acel preot de care v-am spus, gândesc acum că bietul om nu e așa de vinovat, ci mai degrabă oamenii de aici sunt cei mai vinovați pentru că așa l-au tolerat. Într-o discuție cu o persoană apropiată, am aflat de vorbele lui când a venit aici, acum mult timp, a spus așa: „Cum mă creșteti, așa o să mă aveți”. Nu vreau să judec pe nimeni, nu sunt în măsura… dar uneori incetezi să mai inchizi ochii…
Nu am închis niciodată ochii, mai ales la ceva important; nu a fost stilul meu și de aceea mi-am făcut dușmani de tot felul. Evident, numai de Dumnezeu mă tem, de fapt. De oameni mă „tem” în măsura în care-mi pot pierde vremea cu nimicniciile și golăniile unora dar am învățat și pe astea să le ignor sau le pun în calcul înainte de a face ceva. Bine, nu recomand nimănui să fie ca mine, sunt riscuri pe care le gândesc eu personal, după anumite raționamente personale.
A gândi și a lua măsuri sau a căuta soluții nu înseamnă a judeca. Nu cred că am mai judecat pe cineva de multă vreme.
Despre un preot nevrednic nu știu ce să spun, e problema episcopului, el va da socoteală, dar și „credincioșii” care merg la preot ca la vrăjitoare. Dacă ști de ce ești creștin nu poți tolera în propria ta parohie un preot inconștient și dezertat de trăirea propriei meniri.
 Sunt alte vremuri, se vor cerne multe lucruri. Preotul care nu știe că este în competiție globală cu forțe din ce în ce mai abile și mai perverse, nu face față. Pe Dumnezeu nu-L impresionează aburelile oamenilor și nici mulțimea care crede într-o tâmpenie. El S-a întruptat o dată, a vorbit o dată, a spus ce era de spus și a întărit vorbele Sale cu învieri din morți, printre altele. Nu poți cere Lui Dumnezeu să facă ordine în parohii, deși mai face și asta câteodată. Marea milă a Lui Dumnezeu despre care se vorbește mult și prost are o lucrare usturătoare și precisă ca o operație chirurgicală de mare finețe. Când stârnești tu, ca om, ca preot, ca episcop, o stare tumorală, vine și intervenția Lui, dar s-ar putea să fie fără anestezic…
În epistola întâi către Timotei, Apostolul Pavel o spune clar, hirotonirea unui om nevrednic face părtaș pe episcop la păcatele aceluia. Într-un fel, dintr-un alt punct de vedere, vai de noi, că la Judecată nu merge cu vrăjeală. Cu noi, clericii, judecata va fi aspră. Noi am știut… unora ni s-a descoperit, alții au văzut.
Preoția nu-i un job și nu se face cu jumătăți de măsură. Dacă preoția nu-ți ocupă organic și conștiincios tot timpul zilei, atunci te afli în biblicul „întuneric cel mai dinafară unde este plângerea și scrâșnirea dinților”, ești mai întunecat la minte decât un budist care măcar înțelege să nu se implice în nimic ca să nu sufere. În preoție nu intri când îți place și ieși când dai de greu. Nu Biserica are nevoie de noi, noi avem nevoie de Biserică. Nu facem ping-pong cu Jertfa Lui Hristos. Iisus Hristos o spune: „sunt piatră de poticnire, cine va cădea pe Mine se va sfărâma și pe cine voi cădea îl voi zdrobi”. Noul Testament este clar, Psaltirea este clară, nu-i vina Lui Dumnezeu că oamenii se catehizează de la televizor sau idolatrizează cultura, frumosul, inteligența, discuțiile așa zis „savante”, știința prost „tradusă” pentru masele de consumatorineinițiați sau ignoranți.
Știți cum este cum este astăzi ? Nu găsesc ceva mai expresiv, trebuie s-o spun: oamenii se cacă și nu trag apa. Normal că pute toată casa. Trage apa după tine sau mergi și te cacă în pădure. (râde)


O întrebare simplă: De ce aţi ales studiile de jurnalism ?
 
Ca să înțeleg mai bine unele din mecanismele după care „schimbarea este sigură, progresul nu” – vorba unui moto de la începutul unui tratat de relații publice. Pot spune că am avut până acum surprize plăcute cu valoarea umană, intelectuală și pedagogică a profesorilor. Nu vreau să laud pe nimeni pentru ceea ce se cuvine să facă bine dar chiar m-au marcat anumite situații relaționale.
Din alt punct de vedere, m-am simțit chiar înduioșat de situația unor pedagogi, foarte valoroși aș spune eu, care nu sunt bine înțeleși și exploatați de generația noastră. Am impresia, deci nedocumentat, că la multe catedre sunt profesori mai valoroși la Iași decât la București, dar studenții sunt mai valoroși la București decât la Iași.
Mie greu să înțeleg pe ce temei consideră unii că pot lucra în jurnalism fără să stăpânească un program de editare audio, deci un exemplu banal. Alții, nici cu fișierele text nu prea înțeleg care-i treaba. Dacă aș fi angajator aș începe cu o întrebare simplă: „ai blog ?” – de la această întrebare eu pornesc pe ramificații situaționale care-mi spun clar cu cine am de-a face. Jurnalismul este incomparabil mai complex și mai spațial decât toate celelalte științe umaniste, pentru că le înglobează pe toate. Jurnalismul este permanent o știință de graniță, de avangardă și vocațională.
Cine crede că poate face din jurnalism o profesie stabilă dar nu a înțeles că jurnalismul este pisc al cunoașterii, acela aleargă din start în direcția opusă împlinirii profesionale.

 sursa articol
parinteleiacob.info@gmail.com
Anunțuri

3 responses to “„Eu am văzut, deci nu mă mai mișc prin credință”

  1. nunefolositoare credinta este

    • Alina credinta este suprem de folositoare.Daca iti place sa citesti si sa te informezi ai sa razi candva de ceea ce ai spus acum.Am sa-ti pun un text pentru inceput poate iei aminte:

      Maica Mântuirii: Tatăl Meu va face lumea să se cutremure fizic și spiritual

      Sâmbătă 8 februarie 2014, 16:00
      Draga mea copilă, întocmai precum Duhul Sfânt, care este un Dar de la Dumnezeu, S-a coborât asupra apostolilor Fiului meu, tot astfel se va coborî asupra celor care Îl iubesc pe Fiul meu în aceste timpuri.
      Tatăl meu are multe planuri, pe care le va duce la îndeplinire, pentru a salva pe fiecare copil al Său. Aceste planuri cuprind multe evenimente miraculoase, inclusiv revărsarea de Haruri speciale, revelații comunicate ție prin aceste Mesaje ca să îi ajute pe copiii lui Dumnezeu să nu rătăcească pe calea greșită, și multe alte intervenții. Unele dintre aceste intervenții se vor manifesta sub forma pedepselor ecologice. Atunci când ele vor deveni constante, omul nu va mai putea să spună că inundațiile, cutremurele, tsunami, vulcanii și uraganele sunt cauzate de neglijența manifestată de om față de Pământ.
      Dumnezeu controlează Pământul, pentru că El l-a creat. El îi va decide soarta – nimeni altcineva – pentru că toată Puterea Îi aparține Lui.
      Tatăl meu va face lumea să se cutremure, fizic și spiritual, în timp ce planurile și faptele viclene ale celui rău se vor răspândi în toate națiunile. Fiecare act de profanare împotriva lui Dumnezeu va fi urmat de răsplata cuvenită din partea Sa, care va produce o insuportabilă pedeapsă. Tatăl meu se va opune vehement păcatului omului și omul nu trebuie să subestimeze niciodată Puterea lui Dumnezeu.
      Dragostea lui Dumnezeu nu trebuie considerată ca ceva de la sine înțeles. El nu trebuie văzut ca fiind slab, doar pentru că Dragostea Sa pentru copiii Săi este fără limite. Milostivirea Sa este mare și toți aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu vor fi cruțați în timpul încercărilor care se vor dezlănțui asupra omenirii, atunci când Dumnezeu va fi înlăturat în favoarea zeilor falși și a obsesiei omenirii față de sine însăși.
      Rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă, pentru că toate lucrurile prezise, care pregătesc a Doua Venire a Fiului meu, vor începe acum. Evenimentele vor fi rapide și armata satanei va năvăli în Bisericile Fiului meu cu pași măsurați, astfel încât puțini vor observa. Apoi nu le va mai păsa, pentru că, nu după mult timp, ei vor fi înșelat pe atâția și îi vor ține atât de strâns, încât nu vor mai trebui să își ascundă adevăratele intenții.
      Voi, dragii mei copii, trebuie să vă pregătiți acum, să rămâneți calmi, să faceți tot ce ați fost instruiți să faceți și să vă rugați. Să rămâneți împreună. Aduceți alte suflete la Adevăr, rugați-vă foarte mult pentru convertirea acelora care nu cred în Dumnezeu și pentru toți aceia care insultă amintirea Fiului meu, Isus Cristos.
      Iubita voastră Mamă
      Maica Mântuirii

      Eu nu îi voi ignora niciodată pe cei care se simt singuri, triști, speriați și pe cei care nu sunt siguri dacă Dumnezeu există sau nu

      Vineri, 7 februarie 2014; 23:38

      Mult iubita Mea fiică, pe măsură ce Mesajele Mele se răspândesc și aprind dorința de a îi încuraja pe mulți să se întoarcă spre Mine, vor fi văzute multe miracole.

      Cei necredincioși, cei de alte credințe și cei care s-au depărtat de Mine din cauza vieților lor păcătoase, se vor converti. Îți promit aceasta. Oamenii ai căror ochi sunt închiși și-i vor deschide. Cei care poartă ură în suflet vor plânge cu lacrimi de bucurie când această povară le va fi ridicată. Oamenii care nu Mă cunosc deloc Mă vor recunoaște. Foarte mulți vor veni și vor striga către Mine și Prezența Duhului Sfânt va fi simțită de mulți, atunci când ei vor accepta în sfârșit că Eu am intervenit ca să îi salvez de tot răul.

      Fiica Mea, te rog să îi liniștești pe toți cei pe care îi întristează modul în care Existența Mea este negată acum în lume. Spune-le că, deși va fi ștearsă orice urmă a Mea, Eu voi continua să luminez sufletele celor care Mă cheamă. Eu nu îi voi părăsi niciodată pe ai Mei. Eu nu îi voi ignora niciodată pe cei care se simt singuri, triști, speriați și pe cei care nu sunt siguri dacă Dumnezeu există sau nu. Când ei își vor da simplu mândria la o parte și Îmi vor cere să le dau un semn al Prezenței Mele, Eu le voi răspunde. Niciodată nu am mai intervenit Eu cu o asemenea magnitudine cum o voi face acum. Datorită Dorinței Mele de a salva întreaga omenire, voi străpunge până la inima celor care M-au negat până acum, dar numai dacă și când Mă vor chema ei.

      Aștept răspunsul vostru. Anticipez iubirea și bucuria cu care vă voi umple inimile și sufletele în momentul reconcilierii, căci aceasta este dulceața convertirii voastre. Acesta va fi timpul când voi vă veți descuia sufletul și veți permite ca Lumina lui Dumnezeu să vă aducă darul cel mai mare pe care vi-l puteți imagina – darul Vieții Veșnice.

  2. atunci cand un slujitor al bisericii realizeaze diferite abuzuri,deoarece este conditionat de superiorii sai.ae fi de bun- simt sa se ia masurile cuvenite.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s