Către o religie a numărului

Către o religie a numărului. Noua paradigmă anticreştină.Biometria (II)
Către o religie a numărului partea a doua
Numele
referă creatul la necreat: suflarea de viaţă este dar al energiei necreate, şi viaţa duhovnicească este împreună-lucrare între energia necreată şi cea creată, aşadar numele, care este pecetea Cuvântului în lumea creată, leagă fiinţa lucrului care-l poartă de Creatorul Său.
Numărul
referă creatul la întregul sistemului creat, el este simbolul celei mai abstracte reductibilităţi a fenomenologiei energiei create. Prin număr se separă raţiunea de a fi a unui lucru deforma sa care nu poate transcende. Modul de cunoaştere simbolizat de număr nu cuprinde vectorii decalitate, mişcare şi esenţă, aşadar reflectă numai partea statică şi materială a realităţii.
 Eidos
(formă, idee, arhetip, paradigmă) –
eidolon
– sursa etimologică a cuvântului
idol.Închinarea la idoli nu este venerarea a ce este necunoscut sau cunoscut, ci a orice este creat
. Închinarea se cuvine numai Celui Necreat
.Forma actuală a idolatrizării Numărului îşi are obârşia în scrierile rabinice ale primului secol alerei noastre, al căror scop era antimesianic. Din respectivul filigran de abstracţiuni nesfinte auînmugurit mai târziu acele idei esoterice, gnostice, qabbalistice, ghematrice, alchimice, magice şi ocultecare astăzi se înmănunchează într-un fruct al “cunoaşterii”
opuse Vieţii,
devenind nu doar o tendinţă aunor mentalităţi centrifuge, ci o putere spirituală care pătrunde omenirea din ce în ce mai adânc. Spr

deosebire de tradiţia pitagoreică precreştină unde numărul era limbajul unui tip de contemplare naturală catafatic relativă la Dumnezeu, curentele esoterice postcreştine, deşi parazitează Creştinismul în acelaşitimp în care îl blasfemiază, şi deşi riturile lor folosesc aproape exclusiv puterea intrinsecă a numelui, aufaţă de număr o atitudine iraţională şi idolatră de care Pithagora s-ar mâhni.
I Ştiinţa
Dacă legile şi structurile naturii exterioare omului se derivă din lucrarea văzută a forţelor ei nevăzute, şi legile şi structurile naturii interioare omului se pot deriva în acelaşi mod
. Adevărul trebuiesă activeze personal conştiinţa privitorului, ca din raţiunile celor văzute să se priceapă Armonia ca pecete a lucrării unei Persoane a Absolutului (impersonalul nu poate genera decât haos) pe careconştiinţa omenirii a numit-o întotdeauna
 Dumnezeu
. Prin revelaţie de la El, aşa cum se primeşte oricecunoaştere adevărată, omul a înţeles cum raţiunea divină pecetluită în lucruri este sintetizabilă în număr  pentru raţiune, dar în inefabilul numelui pentru conştiinţă. Toată ştiinţa este dar al revelaţiei ca urmare al unei CONştiinţe curate. Conştiinţa este glasul divin din om, iar ştiinţa este cuvântul Aceluia. Deaceea înţelepciunea şi ştiinţa erau sinonime în vechime, căci omul încă nu-şi separase conştiinţa desuflet, nici sufletul nu şi-l sfărâmase în puteri pe care să le lucreze antagonic, ci toate funcţionau precum erau create: ÎMPREUNĂ. Nici fiinţa omului, nici Lumea în întregul ei organic şi anorganic, nusunt sisteme entropice, închise, solitare, necomunicante, ci dimpotrivă, legate între ele prin energia necreată a lui Dumnezeu.
Astăzi cei fărădelege au cumpărat pe cei fără de minte şi au îmbrăcat nebunia lor comună cu numele de “ştiinţă”, ca să dea credibilitate unei pantomime a realităţii, creând un sistem de gândire şi vieţuire din care să lipsească tocmai ceea ce dă viaţă şi uneşte toate, din care Armonia (proporţia) să fie lipsită de Frumos (sublim). Ţinta “ştiinţei
” acesteia este să-i facă pe toţi să se închine la
idolul număr prin care simbolizează tot ceea ce este creat ca fiind
1.autocreat, adică Dumnezeu
 2. exclusiv creat
(adică în care nu lucrează deloc energia necreată, tip de energie a cărei existenţă este de altfel negată apriori şi fără argument) şi
3. entropic (ne-legat}
 de altceva decât de stăpânirea certificată de închinarea la număr). Acest sistem închis, predictibil şi închinat morţii este opus Realităţii perceptibile a sufletului viu şi comprehensibile duhului uman. Paradigma numărului-dumnezeu pare să fie nucleul în jurul căruia se “unesc” tot mai multe puteri ale lumii acesteia. Însă
lucrarea răului nu uneşte pe ceice-l săvârşesc, ci doar face mai limpede faptul că sursa ei este o persoană. Răul nu este abstracţiune, nici ficţiune, nici forţă impersonală, ci dimpotrivă, prin împotrivirea sa faţă de Iubire,vedem prin unicitatea ţintei, unicitatea sursei. Probabil că, încurajată de reaua vieţuire a oamenilor, auitat că este în fiecare clipă învinsă de Numele şi de Crucea lui Hristos. Important e să nu uităm noi aiCui sîntem, iar pe ea să o certe Domnul.Idolatria Numărului implică, aşadar:- afirmaţia că “lumea este autocreată”. Acest lucru este infirmat de orice observaţie a naturiiexterioare sau interioare omului, căci tot ce are lege, are şi Legiuitor mai presus de ea.
–––––––––––––––––––––––––––––
8Antropologia, oricât de forţat dezavuată ar fi (în acest moment istoric) de organicitatea cu care trebuie săabordeze fiinţa umană ontologic religioasă, ar trebui, dacă ar fi sinceră, să recunoască, cel puţin fenomenologic,structura trihotomică a omului în trup-suflet-duh, nu numai ca grad de concentrare a energiei precum o fac noile direcţii ale fizicii speculative post-einsteiniene (eretice, desigur, fiindcă lucrurile văzute şi cele nevăzute, celededuse şi cele experiate, nu diferă doar ca grad de coagulare sau mod de rarefiere a materiei!, deci nu e vorba deo nouă doctrină emanaţionistă) ci ca fiind diferite substanţial.
9Ştiinţa fără conştiinţă este lucrarea urii faţă de adevăr.
10sau ne-religios, căci religie înseamnă împreună legare întru o credinţă în Dumnezeu.
consideră propriul creator şi propriul stăpân, se anulează legea, care se sprijină pe responsabilitatea personală în raport cu o valoare care gravitează pe cât permite buna funcţionare a conştiinţelor unui organism statal, raportat la o valoare fixă, absolută. Dacă Absolutul nu ar fi imprimat ontologic, decătre sine, în conştiinţă, ar fi imposibil ca toţi oamenii să recunoască acelaşi absolut.- afirmaţia că “nu există Fiinţă supralumească, nici forţă a Aceleia care să lucreze dinafara şi dininteriorul lumii, pentru a o mântui”. Această înfricoşătoare deznădejde purtând masca lucidităţii vreasă-l subjuge pe om vieţii pământeşti, ca el să nimicească în sine setea de Infinit şi de viaţa de dincolo,sădită în fiece suflet
–––––––––––––––––––––––––––
. De disperarea că nu există mântuire şi nici viaţă după moarte se leagă toate eforturile de a prelungi viaţa trupească împotriva bioeticii (donări de organe, clonare, celule stem,încercări de modificare genetică umană), ca şi pretinsa libertate a avortului, în ideea că se face un “actde caritate faţă de lume, de mamă şi chiar faţă de copil!”. Tot de aici vine şi profunda lipsă de respec tfaţă de viaţă (eutanasie, sinucidere), faţă de suflet (nihilism), şi obsesia faţă de trup (perversiune,hedonism şi masochism).- acceptarea morţii ca stăpân suprem al lumii (orice sistem entropic având energie finită
)- afirmaţia că sufletul, însuşi organul de percepţie al Realităţii, nu există, prin aceea că modul actual (şi general acceptat ca normă) de percepţie senzorială este unicul posibil şi unică reprezentare a unicei realităţi care este materială (însă materia este ininteligibilă!)- afirmaţia că “orice entitate vie este validată exclusiv de apartenenţa la acest sistem de credinţă,iar ceea ce nu i se supune nu trebuie să mai existe”. Însă prin sinonimia care se face între dreptul la credinţă şi dreptul la viaţă, se afirmă involuntar şi un adevăr veşnic…Omul normal, netârât de această nebunie zis ştiinţifică, şi cu atât mai mult omul duhovnicesc,ştie că deşi atât spiritul cât şi materia conţin şiinformaţie, Lumea nu este
doar informaţie (prin urmare nu se pot informatiza toate, ca să se transleze perfect în virtual). Ea este şi taină. Toate ştiinţele, artele,religiile, merg relativ cu Taina prin
puterea cuvântătoare, care numeşte, şi al cărei apex de abstracţiune nu este numărul ci tăcerea uimită, care este culmea cuvântului.Sunetul muzical se poate măsura în Hertzi sau în decibeli, sau chiar timbrul se poate decela în proporţia armonicelor din care e compus, însă ceea ce el exprimă, ceea ce ESTE el, nu se poate măsura.Unitatea de măsură între ce se vede şi ce nu se vede este duhul, care nu este din lumea aceasta.Identitatea este măsura omului în raport cu Dumnezeu, cu sine, şi cu lumea. Dacă maşina citeşte prin număr, şi omul care a făcut-o se identifică numai prin număr şi prin maşină, nu înseamnă că se închină la număr şi la maşină? Dacă omul modern vrea ca maşina “maimuţei care s-a trezit chiar acum” „să decreteze scârţ metafizic” ca să ţină un “jurnal al fiarei”
, îl poate oare opri vreuna din miile de mărturii că tot cel ce se închină la idoli va pieri? Sclavii propriilor minciuni vor ca toţi să fie sclaviacelei minciuni; oamenii liberi întru adevăr vor ca toţi să fie liberi întru adevăr: lupta şi despărţirea aceasta este cu atât mai clară cu cât Adevărul Însuşi S-a întrupat în lume. Sclavul cu puterea distrugerii
––––––––––––––––––––––––––––––
11Aici şi Papa, care se consideră înlocuitor de Dumnezeu, care cere închinare mondială şi care predicăexclusivitatea vieţii pământeşti, are un mare rol în răspândirea acestei idei anti-creştine. “Anti” înseamnă şi„împotriva”, şi „în loc de”.
12Teoria filamentelor luminoase, sau teoria co-haosului sunt de domeniul purei speculaţii, şi nu le vom da aicirefutaţii ortodoxe. Orice idee se poate construi într-un sistem de gândire, dar aceasta nu-i demonstrează realitatea, veridicitatea.
13cuvinte profetice ale gânditoruluiDan Coridaleu(„nazad”, 1987 )
–––––––––––––––––––––––––––––––

trupului, omul liber cu puterea dătătoare de viaţă a cunoaşterii adevărului, fiecare luptă pentru biruinţaveşnică a ceea ce-l stăpâneşte dându-i putere.
Starea conştiinţei îl arată pe om sclav sau liber.
Iar conştiinţa nu poate fi citită decât de Dumnezeu.
Pecetea veşniciei sufletului este liber aleasă desuflet, în taina pe care numai Dumnezeu i-o citeşte, i-o judecă şi i-o dăruieşte, după dorinţa ceamai adevărată şi mai ascunsă a inimii.Numele exprimă pentru creştin:
– raţiunea de a fi a omului primordial
: Dumnezeu a creat omul după chipul şi asemănarea Sa,şi l-a numit Adam. Apoi l-a pus sănumească toate cele create de Dumnezeu pe pământ.
– puterea chemării Numelui lui Dumnezeu
, început în zilele lui Enoh, (fiul lui Seth, fiul luiAdam),
şi încununat în zilele lui Noe cu un legământ cu privire la trupuri, apoi în zilele lui Avraam cuun legământ cu privire la suflet şi trup, şi în zilele Domnului Iisus Hristos cu primirea unui legământ cu privire la duh-suflet-trup) cu care Dumnezeu redeschide calea către El celor ce cred
– raţiunea de a fi a omului înnoit
: prin Întruparea, Răstignirea, Învierea, Înălţarea Domnului Iisus Hristos, şi prin Pogorârea Duhului Sfânt, omul a fost adus nu doar la vrednicia dintâi, ci la una şi mai măreaţă, primind nu numai mântuirea (părtăşia cu Dumnezeu), ci şi puterea de a fi îndumnezeit prin har
– puterea numelui primit prin Botez exprimă crezul prin care omul primeşte mântuirea
– puterea chemării Numelui lui Dumnezeu exprimă modul de a fi îndumnezeit prin har
Eliminând din definiţia unui cuvânt raţiunea-de-a-fi a aceluia, şi din definiţia unui individ însăşi logosul , chip al Logosului-Dumnezeu, şi eliminând din conştiinţa socială recunoaşterea cărolul de creare, providenţă şi judecată aparţin numai Lui, ideologia Numărului, cu aplicaţia sa biometrică, este un sistem anti-Logos, anti-Hristos.
 Numai Scriptura poate reîmprospăta înţelegerea creştinului asupra
firescului său mod de a fi:AŞTEPTAREA clipei în care se va întâlni cu Dumnezeu: fie la Judecata de după moartea omului, fiela Venirea Sa precedată de venirea antihristului, fie în fiecare clipă, prin pocăinţă, prin rugăciune, prin iubire, prin puterea Celui Adevărat care Se dă pe Sine, prin Botez, ca Nume tainic şi nebiruit, Care vasă vie cu slavă, să judece vii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.
II Căderea
Încă din copilărie îşi pune omul întrebarea: “cine sunt?” Este un instinct metafizic. Niciodată nuauzim vreun copil întrebându-se “ce sunt”, deşi puterea de a conceptualiza şi discerne vine mult mai târziu decât întrebarea însăşi. A şti despre sine diferenţa dintre Persoană şi Obiect este proprie până şi pruncilor. Deşi formarea eului prin conştientizarea non-eului determină, din pruncie, o nobleţe inerentă  a firescului, fiindcă omul este încununare a sublimului, vedem că ritul individuării săvârşit de o conştiinţă scindată de Dumnezeu construieşte nefiresc fiecare gest, cuvânt, atitudine, timbrul vocii,mersul, expresia feţei, privirea, mâinile. Ceea ce distinge o persoană de alta nu este dimensiunea sau
–––––––––––––––––––––––––––––
14Hristos a dăruit lumii nu doar cunoaşterea adevărului, până atunci doar prefigurat, ascuns, ci a dat viaţă veşnică, ori viaţa este mult mai mult decât cunoaşterea.
––––––––––––––––––––––––––––––
proporţiile trupului, şi nici trăsăturile sufleteşti, care sunt în permanentă mişcare către desăvârşire saunedesăvârşire, ci acele trăsături care imprimă trupului alegerea sufletească spre cele de Sus sau sprecele de dedesubt şi sunt manifestarea în planul acestei lumi de mijloc între cer şi adânc al unei stăpâniride dincolo de ea. Poate de aceea sistemul biometric intenţionează să măsoare chiar aceste trăsături,dovadă a nefirescului stăpânitor.Tot la prunci vedem o anume evlavie, o sfială, o cuvioşie înnăscută şi trăită cu toată fiinţa, ominunare, o bucurie smerită, o duioşie, o dragoste nefăţarnică, o instinctivă atracţie către Bine, Frumos şi Adevărat şi respingere faţă de rău, urât şi fals, şi pe toate acestea le numim curăţie a sufletului.Puterea de discernământ depinde de aceasta. Dacă la adulţi este un lucru rar, ce oare schimbă stareaomului din frumuseţea cea dintâi şi îi îmbătrâneşte inima? ÎNDOIALA.Mult asemănătoare copilăriei omului este şi copilăria lumii. Şi cele înţelese la început prin închipuiri şi umbre, vârsta bărbăţiei desluşeşte cele ce sunt şi vesteşte cele ce se vor da lămurit la vârstaîntregii înţelepciuni, a trecerii prin focul judecăţii conştiinţei străbătute de fulgerul atoatevăzător alDumnezeirii.Angoasa era, înainte de Hristos, starea tuturor oamenilor care se îndeletniceau cu cugetarea şi cucontemplaţia mistică, iar după Hristos este starea tuturor celor ce nu cred în El. Conştiinţa unei permanente asimptote frustrează spiritul, conştiinţă care prin credinţa în Hristos primeşte Pacea: ce era de neatins, Absolutul, vine Însuşi şi Se uneşte cu duhul omului. Numai credinţa în revelaţia luiDumnezeu despre Sine, Ortodoxia, înţelege că
omul este menit Împărăţiei lui Dumnezeu

, cea care dă răspunsurile desăvârşite şi adevărate tuturor doririlor şi întrebărilor unui suflet.
 III Credinţa a toată lumea
Tainele îi sunt omului dăruite prin semne, vise, proorocii, vedenii, prefigurări: întotdeauna princhipuri ale puterii cuvântătoare şi niciodată prin structuri care să abstragă înţelesul, precum se întâmplăîn cazul nălucirilor gnostice
. Cunoaşterile sunt arătate mai palid prin intuiţia din inimile simţitoare,apoi mai limpede prin conştiinţele lucrătoare şi treze, mai puternic prin mijlocirea îngerilor buni, şi mai puternic prin încredinţare dumnezeiască. Şi pentru că Iubitorul de oameni Dumnezeu nu lasă fără călăuzire nici pe cei ce n-o cer precum nici pe hulitorii Luminii nu-i lasă fără lumina Soarelui, toate popoarele au primit într-un fel sau altul înştiinţare escatologică. Fiecare credinţă închipuie undumnezeu, iar după măsura acelei închipuiri este şi intenţia vieţuirii celui ce crede.Dumnezeul orientalilor este neantul
, deci viaţa şi-o dăruiesc dorind topirea în neant, anihilându-şi cu meticulozitate pe rând toate puterile sufleteşti, până la suprimarea totală a conştiinţei, a căreiultimă licărire, ca un strigăt al Luminii care piere întru ei, o numesc nirvana.Dumnezeul musulmanilor este
un creator care nu atinge creaţia sa şi nici nu poate fi atins. Din porunca dumnezeului lor care se vrea permanent implorat să facă ce spune că niciodată nu va face,musulmanii se supun unei frustrări eşalonate în strigăte numite de ei rugăciuni, şi unei mânii mai mult sau mai puţin ascunse care se vrea răzbunată în această lume în care dorinţa şi putinţa sunt pentru ei antagonice.
–––––––––––––––––––––––––––––––
1Orice psihism new age, orice stare aşa zis mistică indusă de droguri psihedelice, iar pentru creştin, oriceînşelare duhovnicească. De pildăglossolalia:acest dar al Duhului Sfânt face mesajul duhovnicesc inteligibilindiferent de limba grăită, pe când aşa numita vorbire în limbi a sectarilor nu numai că nu are mesaj inteligibiltuturor, dar nici măcar cel ce grăieşte nu ştie ce zice.
16“Dacă nema putirinţa, ce mai titireşti gâlceava?” – Anton Pann
–––––––––––––––––––––––––––––-
Dumnezeul artiştilor este ceea ce ia în posesie vasul fiinţei lor  fie Duhul, fie duhurile.
Dumnezeul oamenilor de ştiinţă este ceea ce poate fi măsurat, adică
lumea, iar Dumnezeu nu poate fi măsurat, El fiind Cel ce măsoară, căci Singur El este Cel ce a creat ceea ce este de măsurat.
Dumnezeul esoteriştilor este elucubraţia ce şi-o îngăduie sau o invocă după atingerea revelaţiei.
Dumnezeul ocultiştilor estelaşitatea perversă a răzvrătirii faţă de un adevăr cunoscut. Dumnezeul cabbaliştilor este extazul plafonat al contemplării lucrărilor energiilor necreate fără a dori Cauza lor evidentă
.Dumnezeul ateilor este negaţia
.Dumnezeul agnosticilor este lenea
.Dumnezeul catolicilor este viaţa pământească
.Dumnezeul sectanţilor este un Hristos fără Cruce, fără Putere, fără Sfinţi, fără Maică, fără frumuseţe, fără omenitate sau fără dumnezeire, fără voinţă sau fără lucrare, fără deplinătate, fărăstrălucire, fără Împărăţie, fără Biserică, fără Taine şi bineînţeles, fără putere de mântuire, căci limpede Însuşi Domnul a spus că cine nu-şi ia
crucea  nu este vrednic de El; cine nu crede Lui, Apostolilor,Sfinţilor, Proorocilor, nu crede Tatălui; şi cine nu mănâncă Trupul Lui şi nu bea Sângele Lui, nu are viaţă în sine însuşi
.Dumnezeul vrăjitorilor este întunericul, partea cea de-a stânga şi adâncul în care sălăşluieşte potrivnicul lui Dumnezeu.Iar Dumnezeul Papei este însuşi potrivnicul , care a vrut o singură dată demult a se face pe sine deopotrivă cu Dumnezeu, îndrăzneală pe care Papa o săvârşeşte în fiecare zi.Dumnezeul Chaldeilor este înţelepciunea sădită în lucruri,iar Dumnezeul panteiştilor însaşi lucrurile
.Dumnezeul toltecilor esteputerea sufletului de a transcende materia
,cel al aztecilor  puterea sufletului de a pătrunde prin materi.
Dumnezeul altora este timpul, piatra, lemnul, pământul, cerul, stelele, cunoscutul, necunoscutulsau ceea ce este cu neputinţă de cunoscut, armonia, proporţia, numărul, forma, litera, voinţa, pofta,gândul, visul, ordinea, haosul, legea, omul, animalele, apa, văzduhul, focul, dracii, patima, obiectul patimii, lipsa obiectului patimii, sinele, golirea de sine, uitarea, odrasla, odrăslirea, uscăciunea sauuscarea, şi câte toate.Însă toate au la rândul lor o cauză, iar ceea ce are cauză nu poate fi Dumnezeu. Aşadar
nu toţioamenii cinstesc acelaşi dumnezeu, întâi pentru că aceia care cred în lucrurile create, fie văzute, fienevăzute, se închină la idoli, al doilea pentru că aceia care cred în mai mulţi dumnezei nu cred de faptîn nici unul, iar al treilea pentru că aceia care cred într-un singur Dumnezeu se împart şi ei în cei ce-L cunosc dar Îl neagă (iudeii), cei ce nu-L cunosc, dar Îl afirmă (musulmanii shiiţi prin învăţătura despreal treisprezecelea imam şi venirea lui Isa – Iisus – Judecătorul lumii) şi cei ce-L cunosc dar Îlrăstălmăcesc (heterodocşii, care nesocotesc cuvintele Lui). Rămân aşadar cei ce-L cunosc – credincioşiidin Biserica Lui Ortodoxă, şi cei ce nu numai că-L cunosc dar Îl şi iubesc – Sfinţii.
Între cei ce se află în neadevăr despre Dumnezeu nu poate fi unire
, fiindcă cele aleminciunii sunt ale satanei care nu uneşte, ci dezbină, iar
 între cei ce se află în adevăr despreDumnezeu există unire nedespărţită
, fiindcă cele adevărate sunt ale lui Dumnezeu-Adevărul Care uneşte prin simpla prezenţă. Iar, în sfârşit, între cei ce se află în neadevăr (fie orişicât de puţin), şi cei ceîntru Adevăr (Care este întotdeauna întreg, nu despărţit, Care Se împărtăşeşte dar nu se împarte), nu poate fi unire, fiindcă Adevărul şi neadevărul sunt pururea contrare şi despărţite. Prin urmare Biserica este UNA, şi este una cu Cel Unul, iar cei ce nu sunt în ea nu se pot uni prin însăşi acest fapt.
17Viaţă în sine însuşi are numai Dumnezeu. Omului i se DĂ
Religia către care Dumnezeu conduce viaţa duhovnicească a omenirii este, precum este scris,Creştinismul. Dintre creştini, cei leneşi la minte şi nelucrători cu duhul se supun speculaţiei celor derea-credinţă care, folosindu-se de această proorocie, schimbă conceptul de ‘ecumenic’ (a toată lumea),în acela de ‘ecumenist’, care nu înseamnă ceva per se. Împotrivitorul care cu sârg sădeşte neghină chiar în sânul Bisericii prin cei slabi în credinţă, a inspirat minţilor neevlavioase să conceapă şi să desfăşoare prin ecumenism o magie semantică. Otrăvurile ei fac în aşa fel ca, pentru modul conştiinţei robit vremelniciei, puterii cuvântătoare îi este deturnată lucrarea de pătrundere anoimei/rostului/sensului/
raţiunii-de-a-fi a unui cuvânt, către sinonimia cu puterea desfiinţatoare, prinimprimarea în conştiinţă a inversului noimei/rostului/sensului/ raţiunii-de-a-fi a acelui cuvânt, şi ca unind acest înţeles răsturnat cu puterea credinţei, de a absolutiza această perversitate. Astfel nu doar unul sau altul din înţelesurile asociate unui obiect, sau revelate despre sistemul creat, îi sunt mutilate, ciînsăşi puterea sufletului de a cunoaşte este forţată prin metode magice să creadă că NU POATE cunoaşte, că nu trebuie să-şi dorească mai mult decât culegerea de date senzoriale şi folosirea lor spre bunăstarea materială, şi în acelaşi timp în care îi este exaltată părerea de sine prin inocularea de false cunoaşteri, îi sunt distruse resorturile de a aspira la cunoaşterile adevărate, deci este vorba de erezie,adică
o mutaţie a spiritului uman care o afectează veşnic.
Există două curente spirituale mondiale care se suprapun în vremurile noastre.Una este
, o pojghiţă politică prin care cei căldicei în toate pot fi cu uşurinţă transformaţi în cozi de topor, ‘dogma’ ecumenistă fiind aceea că “nu contează nici dacă crezi, şi nici ce crezi, contează doar să spui că nu contează”; ori,o religie fără credinţă nu este religie, ci ideologie
.Cealaltă este
Magia anticreştină 
, curent care de fapt se injectează în măduva conştiinţei lumii prin trei ramuri:
– ofensiva semantică
(explicată pe scurt mai sus)
manipulatoare a puterii raţiunii.
Aceasta durează de la căderea lui Adam când şarpele a dat o definiţie mincinoasă ideii de “viaţă”, şi până astăzi când toate  definiţiile propuse pentru uz global sunt mincinoase. Eclectismul, goana după psihisme şignoze uşor de obţinut, plăgile new-age de toate culorile fac prin iraţionalitatea lor pretins mistică
un mediu lipsit de discernământ perfect pentru răspândirea minciunii şi considerarea ei drept normă.
 – războiul psihotronic, care manipulează puterea Poftei.
Această stare de fapt se observă celmai evident în starea sufletească cataleptică a tineretului emo sau în cea anarhică a unei frustrărigenerale şi nenumite care stăpâneşte toată generaţia anilor ‘80. Lipsa de “chef”, de direcţie, de sens alvieţii, nu sunt rodul unei educaţii atee (vom vedea noi rodul unei asemenea educaţii în copiii de astăzi, pe care îi educăm să fie fiare şi nu oameni), ci sunt doar efectul unei desfrânări din toate punctele devedere care a cuprins lumea după al doilea război mondial, în vremea experimentelor care au clădit un zid de uitare a firescului şi de sete pentru un mereu nou nefiresc.
– blasfemierea, care perverteşte puterea Mânioasă.
Valorile sfinţeniei (Viaţa, Iubirea, Binele,Adevărul, Frumosul) sînt sistematic eliminate din educaţie, din legislaţie, din preocuparea social- politică şi culturală.
Înlocuindu-se valorile absolute cu valori relative şi respectul faţă de Dumnezeu cu o generală lipsă de respect de sine, de semeni şi mai ales de Dumnezeu, simţul dreptăţii,al discernerii şi dragostea de adevăr sînt înlocuite cu o atitudine general hulitoare, care urăşte până şi IDEEA de sfinţenie. De la cele mai primitive popoare, până la cele mai înalte cugete ale omenirii,
––––––––––––––––––––––––––
18Mistica este mai presus de raţiune, nu negând raţiunea!
19În colaborare cu ecumenismul
 –––––––––––––––––––––––––––-

respectul faţă de cele sfinte este intrinsec sufletului, iar batjocorirea celor sfinte este semnul unei profunde anomalii.
E greu de crezut ca anomalia aceasta, înfierată şi marginalizată de toate popoarelede-a lungul istoriei, să devină pandemică dintr-o dată. Pandemia în primul rând e conştientizată şi decei afectaţi, şi de cei neafectaţi. Iar apoi, stârneşte groaza, alarmarea tuturor, antrenează pe toţi la luptăîmpotriva ei. Dar plaga necredinţei şi a hulei îndrăzneşte să se numească normă!
Toate cu îngăduinţalui Dumnezeu, ca omul să vadă deşertăciunea răului şi să se întoarcă la cele bune! Încercarea de a-L scoate pe Dumnezeu din sufletul omului nu este nouă, dar parcă niciodată nu s-a făcut mai sistematic,mai extins, mai rafinat în felurile ofensei. Deşi toate religiile lumii sunt atacate, (în special cele contemplativ mistice, pentru că nu sunt compatibile cu ideologia utilitaristă), cu excepţia celor sădite de evreii necreştini care sunt promovate (prin forma lor diluată, francmasoneria), se atacă în primul rândOrtodoxia şi Tainele ei. Dacă furia necredinciosului se îndreaptă mai cu sete către ceva, acela este,
Botezul
 El este uşa prin care se iese din întuneric şi se intră în lumină, se iese din împărăţia morţii şi se intră în Împărăţia lui Dumnezeu.
Textul Tainei Botezului ar trebui citit şi publicat cât mai răspândit,
ca să ne fixăm bine în suflete ce Taină uriaşă este aceasta.Ecumenismul, fiind o eroare uşor de detectat pentru cei ce cugetă drept, aşadar mai cu seamă pentru Sfinţi, a fost în ultima sută de ani de nenumărate ori combătut, astfel ca orice om cu minte lucrătoare şi cu credinţă dreaptă să-l poată respinge. Pus ca stindard noului stat global, ecumenismul sfidează în primul rând prin aceea că pângăreşte ideea de Iubire între oameni, iubire care în definiţiaecumenistă se demonstrează nu prin jertfă supremă pentru adevăr, ci prin jertfirea adevărului ca‘dovadă a unităţii’ între cei ce stau împotriva sa
.Ecumenismul este propulsat şi pentru aceea că menţine ideea de ‘libertate de expresie’ prin însăşi îngăduinţa cu care nu se sinchiseşte că a fost şi este combătut, (cu alte cuvinte, fiecare e liber să vorbească singur), ba din cerneala cursă să-i stingă otravaea-şi ţese nestingherit trupul sterp al retoricii corectitudinii politice aşezată în loc de dogmă.Însă reala religie globală, anti-creştinismul irigat prin lucrările magiei care-şi arborează sieşi şi celor ce-i cad în mreje, culorile păcii sale false, prin
ideea căceea ce este nevăzut este şi necreat, a rămas necombătută
. Cei ce nu-şi dau seama că au un interior, cum oare vor pricepe atacurile asupra arhitecturii interiorului! Dar cei ce ştiu că-l au, nu-şi pun întrebarea de la Cine? Iar cei ce ştiu de la Cine, nu se gândesc că Acela îl atotcunoaşte şi că-I sunt datori cu neprihănirea?Poate că Dumnezeu voia, îngăduind Prigoana Comunistă, ca prin sămânţa duhovnicească a muceniciei unei întregi generaţii drept-credincioşi, aşa cum cei douăzeci de mii de prunci au anunţat venirea lui Mesia, noii mucenici ai Ierusalimului ceresc să anunţe vremurile cernerii. Dacă Îngerul din vedenia lui Iezechiel măsura Ierusalimul cu măsura unei perfecte simetrii a celor ce vor fi,glasul trâmbiţei mucenicului Justin Pârvu mărturiseşte împotriva unei măsurări nedrepte, nedemne, neadevărate, neveşnice, nedumnezeieşti, prin sistemul de măsurare a omului şi a omenirii care este semnul venirii numărului numelui fiarei. Deşi cei vicleni acuză mesajul său ca fiind “neortodox, panicard”, etc., mesajul mucenicului este acelaşi cu al tuturor proorocilor, cu al tuturor sfinţilor, cu
––––––––––––––––––––––––––––––
20Ca şi cum canceroşii ar decide că necanceroşii sînt anormali, şi trebuie stârpiţi. Aşa şi cu dictatura „mândriei”homosexualilor asupra heterosexualilor, aşa şi cu ofensiva feministelor asupra oamenilor de bună credinţă care ştiu că bărbatul şi femeia nu sunt în competiţie sau vrăjmăşie decât dacă nu sunt în Har, ci sînt complementari.
21Însă ştim că Iubirea nu poate fi despărţită de Adevăr, iar Adevărul de Unicitatea Sa.
22Ştim că încercarea noastră emasculată nu se ia în considerare decât la Judecată. Spunea părintele SimeonBerven: „dacă te vor acuza vreodată că eşti creştin, îngrijeşte-te din timp să aibă dreptate!
–––––––––––––––––––––––––––––––––––-
al tuturor dreptcredincioşilor din veac, cu al lui Dumnezeu Însuşi
: POCĂIŢI-VĂ CĂ S-A APROPIAT ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR!Văzând cu duhul lucruri de negrăit, de nesuportat nici chiar pentru sufletele tari, desprechinurile sufleteşti ce vor fi, despre iadul ce şi-a căscat gura cea nesăţioasă către lume, şi care scuipă ameţitoarea miasmă a închinării la idoli, mucenicul a văzut că dincolo de cojile ca de ceapă a minciunilor ţesute de cel rău lumii străluceşte biruitoare Lumina Învierii lui Hristos. Îngerul a strigat prin buze de om: “S-au apropiat vremurile! Fugiţi din calea mâniei şi a osândei veşnice”! Din pieptul încare şi-a sălăşluit iubirea de Adevăr şi unde Adevărul Şi-a făcut sălaş, el strigă celor ce cred: „fiţi Vii,fiţi fii ai Celui Viu, fiţi răstigniţi ai Celui Răstignit şi înviaţi ai Celui Înviat, fiţi treji ai Celui ce vede toate şi străpungeţi cu iubirea voastră cerul negru al zilelor numărate să cadă, primiţi în duhul vostru osingură şi veşnică pecete: pecetea Duhului Sfânt”. Amin. Amin.Modul raportării la un sistem nu contează în chip decisiv, câtă vreme există raportare. Tocmai aici este diferenţa între Eva, care s-a raportat la ispitire împotrivindu-se: „nu, şarpe, Domnul a zis să numâncăm”!, faţă de Preacurata şi Preasfânta Fecioara Maria, Maica Dumnezeului nostru, care nu s-a raportat, toată viaţa ei, decât la Dumnezeu! Ea numai cu El vorbea, numai Lui Îi exista! Iar când satanaa vrut să-L ispitească pe Hristos cu bogăţia, cu slava şi cu puterea lumească, răspunsul Domnului afost:
 scris este: Domnului Dumnezeu Unuia să-I slujeşti şi numai Lui să te închini.
Domnul a răspuns şica să zdrobească îndrăzneala ispititorului amintindu-i însuşi motivul căderii aceluia, şi ca să arate oamenilor că Scriptura conţine armele cuvintelor vii care sunt scut şi tărie împotriva răului. Nu este alcreştinului să se împotrivească celui rău în mod direct decât străduindu-se să fie cât mai aproape deDumnezeu,
prin rugăciune cu credinţă şi jertfire de sine din iubire de Dumnezeu şi de oameni.Numai Iubirea biruie orice. Rugăciunea pentru vrăjmaşi surpă urzelile lor. Iertarea şi nerăutateane ţin sub Acoperământul Maicii Domnului, liman celor înviforaţi, şi turn nebiruit. Pavăzanoastră este Dumnezeu Însuşi…
În contextul românesc materialist, plictisit de sine şi căldicel, cauzele pentru care închinarea la idolul Număr e în pericol să devină lege, sunt:-
necredinţa în existenţa sufletului şi în cea a vieţii după moarte
. Cine nu-şi preţuieşte sufletul îl vinde pe nimic. Cine nu se gândeşte la starea sufletului după moarte se gândeşte numai la confortul acestuia în viaţa de până la moarte.-
necredinţa în existenţa lui Dumnezeu şi în Împărăţia Sa
. Dacă omul se crede propriul creator şi stăpân, nu mai vede că făcând astfel dă altora libertatea de a face aşa asupra sa, căci cine se ştie al lui Dumnezeu nu mai este rob sieşi sau altcuiva-necredinţa în dogma ortodoxă:
Dumnezeu veşnic în Sfântă Treime, Tată, Fiu şi Duh Sfânt, şiDumnezeu Fiul Întrupat Iisus Hristos Om-Dumnezeu, şinecredinţa în autoritatea Sfintei Scripturi şi aSfintei Predanii
. Cine crede că omul este făcut pentru a fi fiu al lui Dumnezeu, automat nu mai crede însupremaţia autorităţii lumii acesteia, dar se supune ei când aceasta se cârmuieşte întru Dumnezeu.Supunerea, smerenia, îndelunga-răbdare creştinului este prost înţeleasă de român şi întotdeauna speculată de cei ce urăsc Biserica, ţara şi neamul acesta. Aşişderea, precum învaţă Însuşi Domnul,supunerea şi ascultarea datorate slujitorilor bisericeşti sunt condiţionate de ortodoxia învăţăturii acelora. Asta înseamnă a ne face datoria de a cunoaşte învăţătura ortodoxă…-neştiinţa şi uitarea
(Numai cine nu a gustat Duhul Sfânt nu se teme că-L pierde, şi numai cinea uitat de Dumnezeu se poate crede propriul stăpân. “Frica de Domnul este începutul înţelepciunii”.)
-nelucrarea conştiinţei, din pricina îngreuierii patimilor -reaua-voinţă
 din supunerea către puterile întunericului Aşa numita “nouă paradigmă” cu avatarul ei numeric răsuceşte osatura conceptuală Creştină,ducându-i conturul vertebrelor către un alt răsturnat adânc, transformându-le în străluciri ale întunericului celui proorocit. Termenii evlaviei înseşi îşi primesc o definiţie inversă, ca o parodiere adarului Adamic de a numi întru Adevăr fiecare din cele create de Dumnezeu. Ar fi fost nevoie astăzimai mult ca niciodată de un dicţionar care să fixeze conţinutul cuvintelor, precum sînt ele înţelese în Duhul Sfânt.Scriptura  însăşi este acest dicţionar al veşniciei.
Iertaţi-mă, fraţilor. Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale voastre, mă rog fierbinte ca întreg neamul lui Hristos, de orice naţie, şi mai cu seamă cei sub oblăduirea aceluiaşi Înger cu mine,adică Românii de pretutindeni, să iubească harul lui Dumnezeu şi să fie înţelepţiţi de El, şi, pentru Mila Lui nesfârşită, în loc să fim morţi chiar de şi trăim, să fim vii chiar de am şi muri. Pocăinţa este calea negreşită către Împărăţia cerurilor care este înlăuntrul nostru. Doamne, Dumnezeul nostru, Care eşti îndelung-răbdător şi mult-milostiv, deşteaptă conştiinţele române, întru slava Numelui Tău, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
================================================================
Arhimandritul Justin Pârvu, stareţul mănăstirii Petru Vodă:Apelul acesta pe care l-am făcut eu împotriva cipurilor biometrice, şi care a fost atât de controversat, nu l-am făcut ca să înspăimânt pe nimeni, n-am vrut să îngrozesc pe nimeni. N-am vrut să terorizez mintea nici a bogatului, nici a săracului, nici a înţeleptului şi nici a neştiutorului.
Ci am vrut să amintesc acestui popor de unde a plecat, că în venele lui curge un sânge românesc şi curat ortodox, care nu poate să îngenuncheze în faţa cotropitorilor nu numai ai trupului acestuia pământesc, ci prin dictatura aceasta a tehnicii ei ne cotropesc sufletele noastre, asupra cărora nu au niciun drept. M-am adresat către cei care nu şi-au stins cu desăvârşire flacăra credinţei din inimile lor. Cu multă durere sufletească spun, şi îmi cer scuze că trebuie să fac această observaţie, prin care nu incriminez şi nu învinuiesc pe nimeni – dar mă doare sufletul să văd atâta nepăsare şi ignoranţă din partea elitelor acestui neam, din partea oamenilor de cultură, laici sau clerici, care prin tăcerea lor săvârşesc o lepădare de Biserică şi de neamul în care s-au născut. Simplul creştin ortodox parcă este mai atent la aceste greutăţi, participă mai cu durere decât participă preotul lui, stând în afara tuturor acestor conflicte, nepăsători faţă de oaia care este sfâşiată în ogor şi stau la distanţă şi se uită cum o devorează lupii. Cu multă durere am sesizat că cei mai mulţi dintre părinţii noştri parohieni nu au luat o măsură, măcar câtuşi de puţin să facă cunoscute nişte momente grele în istoria creştinismului şi a omenirii, pe care creştinul nostru le-a sesizat mai repede.

Adevăratul om de cultură şi de elită iese în faţă şi acela strigă şi răcneşte cu toate forţele lui şi apără valorile pe care el le-a construit şi pe care el le trăieşte. Pentru că dacă ar fi tăcut tot aşa, de pildă un Eminescu, ar fi tăcut Radu Gyr, un Nichifor Crainic, sau oameni de mai mică talie – ’apăi am fi fost de mult prăbuşiţi. Dar aceşti oameni, ca nişte mici apostoli, am putea spune, au fost mereu prezenţi şi au strigat şi s-au opus la toate metodele de întunecare a fiinţei noastre ortodoxe… Iar această problemă nu este una oarecare, după mine este cea mai grea problemă a omenirii şi a creştinătăţii. Dar acum la noi, se simte foarte jenat un domn ziarist, se simte jenat un istoric, un om de literatură sau ştiinţă… ca să susţină o temă cu ordin religios şi să înfrunte vreo primejdie. Nu! Nu cumva să fie deranjat!

Nici tăcerea sihaştrilor nu este scuzabilă. Monahul, preotul care socoteşte că face o misiune în cadrul Bisericii, dar nu participă direct la aceste adevăruri, la aceste atacuri şi primejdii în care ne găsim – nu este monah, nu este preot. Dacă nu simte să participe direct şi să-şi asume răspunderea ca un mic misionar al vremurilor, în zadar este toată rugăciunea lui. Tăcerea în faţa acestor pericole este o lepădare a noastră de adevăr. Pentru că ne înrobim şi ieşim din libertatea Adevărului. Adevărul ne face liberi, nu ne pune cip. Aceasta este dovada că societatea în care trăim este una a minciunii, potrivnică Evangheliei. Libertatea Evangheliei lui Hristos în faţa acestei lumi este un pericol terorist.

Tăcerea noastră înseamnă sclavie şi îngroparea ortodoxiei. Oamenii noştri de elită, prin tăcerea lor, nu fac decât să construiască sicriul ortodoxiei
pe care i-l pregăteşte stăpânirea acestei lumi.
Cât pentru păstorii noştri duhovniceşti, atâta le spun: Oare sarea se va strica şi nu va mai săra?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s