Nu mai vreau să lupt – divorţez!

Nu mai vreau să lupt – divorţez!


Toate familiile fericite seamănă între ele, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei. Nu-mi aparţine gândul, dar cred că mulţi au observat adevărul acestor rânduri. E greu să întemeiezi o familie fericită, şi mai greu e să păstrezi această fericire pe parcursul anilor. Trăim în timpurile când nu ne mai forţează nimeni în alegerea partenerului de viaţă, dar deşi acest lucru ar trebui să ducă spre căsătorii mai trainice ca altă dată, ne confruntăm cu
situaţia diametral opusă.

M-am gândit să scriu aceste rânduri ca continuare a articolului Infedilitate – Divorţ apărut recent la noi pe siteu din mai multe motive. În primul rând că deşi adulterul despre care s-a vorbit în
articolul precedent este una din cauzele care ar permitedesfacerea căsătoriei, totuşi nu cred că acesta e cel mai des motiv întâlnit pentru care se destramă familiile creştine.

Un altul ar fi că viaţa de zi de zi mă face să văd şi să simt durerea altor persoane, care trec prin dureri, suferinţe, neînţelegeri. Dar deşi mulţi ştiu că taina cununei este una sfântă şi pentru
toată viaţa, nu vor să respecte ceea ce ne-a lăsat ca lege chiar Dumnezeu –
Ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă.

Şi poate cel mai puternic motiv care m-au îndemnat la aceste rânduri sunt lacrimile din ochişorii unui ungeraş. O suferinţă de la divorţul care pare inevitabil, o suferinţă fără de nici o vină,
care de fapt ar fi putut fi exclusă dacă cei maturi implicaţi în această dramă, ar şti să apreceieze adevărata valoare a căsătoriei şi a copiilor născuţi în ea.

Nu o să vă plictisesc mult cu istorioara acestui copil , căci de fapt e asemănătoare cu multe altele. Dar poate măcăr cineva citind aceste rânduri va încerca să mediteze măcar puţin dacă
să lupte pentru familia sa sau să prefere o viaţă separată, motivând că o face de dragul copiilor.

Cu puţin timp în urmă am aflat că o fostă prietenă a mea a hotărât că nu mai doreşte să-şi continuie viaţa cu alesul de altă dată al inimii. Motivul din păcate prea des întâlnit, dar de la aceasta
nu mai puţin dureros. “Pentru el băutura a devenit şi refugiu şi salvare, şi dragostea de bază şi obişnuinţa zilnică“. Cam acestea ar fi reuâzumatul la toate câte s-au spus în seara când am hotărât să o consolez puţin, dar poate şi să o fac să-şi schimbe decizia.

Îmi aduc aminte că nu a fost o căsătorie bazată doar pe o dragoste orbitoare , fără ca să se cunoască şi să înţeleagă dacă există în viaţa lor şi alte lucruri în comun. Au prietenit o
perioadă lungă, au avut careva interese studenţeşti unde mereu erau împreună veseli şi optimişti.

Probabil că au fost şi certuri şi neînţelegeri, căci la acea perioadă nu mi se relatau acele neajunsuri în caracterul unul altuia de care am aflat cu exces acum. Dar erau prevalate de bucuria că e o persoană deosebită, că nu numai îl iubesc, dar şi îl respect
foarte mult. Că îmi doresc nespus de mult să fiu alături de el la bine şi la rău

Atunci de ce acum când s-a ajuns la
acest rău, nu mai există dorinţa de a fi alături. Au dispărut toate aşa ca din
senin, dar atunci şi a existat şi ceva cu adevărat sau era doar o iluzie. Sau
poate că atunci când deja eşti prins de acest rău intrat în viaţă, nu mai simţi
nici dragoste, nici… nimic. Doar durere. Dar cred că totuşi la baza acestei
nedorinţe de a ne lupta până la urmă mai există şi mult egoism, multă dorinţă de
a fi fericit cu orice preţ. Deşi desigur fericit doar în acest sens pământesc.
Căci fericirea veşnică nu prea poate fi meritată doar prin plăceri pământeşti.
Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor
mângâia

Şi nu e doar probleama alcoolului, deşi probabil e doar mai des înâlnită, decât să zicem cazurile celor dependenţi de patima narcomaniei sau a jocurilor de noroc, cu regret mai existând şi altele. Nu patima anume e importantă , dar şi de ce nu vrem să uităm de noi şi să ne consacrăm celui de alături. De ce aşa de uşor zicem gata, până aici, mai departe fă ce vreai, că eu nu mai suport şi nici nu te suport.…De ce nu vedem suferinţa copiilor incadraţi în acest calvar. Mulţi consideră că poate copiilor le va fi mai bine atunci când acel care aduce aceste suferinţe va fi
departe şi exclus din viaţa de familie. Desigur că în fiecare familie e diferit. Dar oare ne întrebăm şi copiii când luăm aceste hotărâri de divorţ. Oare mulţi copilaşi există care fiind întrebaţi dacă îşi vor şi mama şi tata alături, vor zice că le va fi bine şi doar cu mama, sau doar cu tata… Cred că totuşi cel mai des vor alege să-şi vadă ambii părinţii alături.

Da, desigur că e greu să-ţi creşti copilaşii într-o stare de certuri nesfârşite, de stare de nesiguranţă continuie, atunci când cel împătimit poate proceda fără nici o milă cu cei de-alături.
Poate uita că nu mai aveţi bani şi-i va lua pe ultimii, poate să uite că copilaşul nu mai are decât o singură pereche de ghete şi acelea vai de ele, poate deveni ursuz, neiubitor şi chiar agresiv…

Dar oare avem dreptul să zicem Nu mai vreau să lupt – Divorţez! Oare de ce nu se dezice şi Dumnezeu de noi, de ce nu zice nu mai vreau să ştiu de existenţa omenirii, că oricum nu merită
nici un sacrificiu. Căci de fapt nimeni dintre noi nu prea merită dragostea şi iertarea Domnului. Dar El ne iartă şi dă dovadă de dragoste faţă de noi zilnic.

Noi nu vrem să-l mai urmăm, noi suferim, ne doare, nu mai putem. Şi mai pui că noi vrem să fim fericiţi. De ce să ne stea cineva în cale. A căzut cel dealături, a ales alcoolul, deja nu ne
mai interesează, e problema şi alegerea lui.

Mă gândesc ce ar face fiecare dintre noi atunci când şi Dumnezeu ar zice ai greşit, nu mai vreau să te cunosc! Desigur că sunt greşeli şi Greşeli!, păcate şi patimi distrugătoare de tot ce e sfânt şi scump. Dar cine ne-a dat dreptul noi să alegem pentru cine
să mai luptăm, dar pe cine să-l lăsăm să se afunde tot mai mult în “alegerea” sa.

Sunt conştientă că poate fi o luptă pentru întreaga viaţă, că poate va trebui să-ţi dedici toate forţele pentru acel împătimit, dar dacă mă gândesc mai bine oare nu aceasta o vrea Dumnezeu de la
noi, de la fiecare. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. Şi oare cine
îţi poate fi mai mare prieten decât soţul tău.

Desigur că nu-i pot impune părerea mea numănui şi nu pot cunoaşte durerea fiecărui membru al familiilor unde există
aceste suferinţe, aşa cum la moment nu-mi pot ajuta acea prietină să mai mediteze că poate mai sunt şanse, că poate mai trebuie de luptat. Că în afară de propriu egoism, mai există şi copiii, că în afară de nu mai pot, mai există şi Dumnezeu, care mă va ajuta.

Dar nu pot uita suferinţa acelei fetiţe care pe întreaga vizită a mea, de la orice apel de telefon sau zgomot din coridor tresărea şi întreba Mami, nu s-a întors tata? Dar când va reveni vom merge împreună la plimbare? Şi vreau foarte mult ca tata să asculte
cum pot spune şi eu “Înger, îngeraşul meu…”

Acest îngeraş, această fetiţă încă nu cunoaşte că deja aproape nu mai exsită pentru ei “împreună” şi o familie

Dar cât de mult mi-aş dori Doamne, să existe această şansă şi pentru ei…Doamne, fă această minune!

Natalia Lozan

comentariul meu

Articolul este mai vechi am si uitat de el.Si eu sunt in situatia de a fi divortat de 2 luni si sa cresc un baiat de 13 ani.Copilul nu a vrut sa ramana cu fosta sotie si mereu tragea la mine chiulea de la scoala fugea de la sotie sa vina  unde a crescut. Asa ca am hotarat de comun acord cu mama lui ca el sa domicilieze impreuna cu mine.Nu e usor pentru un barbat sa se ocupe de asta dar nu vreau sa-mi tradez copilul si sa sufere.Trebuia ca sotia sa mai astepte macar pana baiatul implinea 18 ani dar nu a fost dispusa sa se sacrifice.Nu am insistat dragoste cu forta in cuplu nu-si are rostul si pe urma nu eram dispus sa mai fac anumite pacate care se fac in cuplu.Care pacate ?Cel mai grav este ferirea cu toate mijloacele de a face alti copii cu care eu nu eram de acord dar silit sa-l fac din cauza sotiei.Asa ca pentru mine eliminare acestui pacat ma mai linistit sufleteste.Degeaba te numesti femeie crestin ortodoxa daca tu fugi de menirea ta pe pamant acela de a da nastere de fii si fice.Daca sotia mea s-ar schimba in mentalitate si ar lasa mandria si orgoliul as ierta–o pentru ratacirile ei .Chiar divortati, inaintea lui Dumnezeu ea tot sotie imi este si dinncolo de aceasta lume.Separati aici avem sansa sa ne mantuim. Eu astept sa-si revina asa trebuie sa procedez ,asa ne invata ortodoxia sa iertam ,sa iertam ,sa iertam.In incheiere spun si eu cea ce invata un sfant parinte de la Frasinei pe ucenici sai: numai eu , si numai eu sunt devina pentru toate ce mi se intampla neplacut.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s